Ramboi ( Oprea ) Raluca Daniela, An 1, IFR [630768]

Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Ramboi ( Oprea ) Raluca Daniela, An 1, IFR
Dezvoltarea fizică și cognitivă a copilului între 1 și 3 ani
De la figura mirată a copilului de un an în fața tortului aniversar, la jocurile cu baloane și fuga în
jurul mesei a colegilor de grădiniță la aniversarea de trei ani, sau la jocurile mult mai elaborate și
desfacerea cadourilor împreună cu invitații la petrecerea de patru ani, copilul parcurge o perioadă
marcată de trei achiziții importante, mersul, reprezentarea și limbajul. Este o perioadă plină de
provocări pentru copil și pentru părinți deopotrivă. Copilul își dezvoltă capacitatea motrică, începe
sa exploreze mediul în care locuiește, devine preocupat de sertare, dulapuri, de obiectele de uz
casnic sau de aparatele electrocasnice, învață să apuce, să tragă de lucruri sau să le smulgă. Pe
măsură ce, prin expunerea la o multitudine de stimuli, copilul capătă autonomie motorie, se
dezvoltă un simț al independenței și dorința de a efectua singur anumite acțiuni. Dacă în primele
luni de când începe să meargă pășește nesigur și cade cu ușurință, în jurul vârstei de un an și
jumătate este deja mult mai sigur pe picioare, merge repede și urcă scările ținut de mână.
Conform abordării lui Piaget privind stadiile dezvoltării, în perioada de la 1 la 3 ani copilul se află
în stadiul senzorio-motor, în substadiile cinci și șase, iar după vârsta de doi ani el va intra în stadiul
preoperațional. În substadiul cinci, se constată o creștere a creativității și, prin încercare și eroare,
copilul descoperă mijloace noi de rezolvare, urmând ca în substadiul șase să poată să își reprezinte
mental evenimentele, să fie capabil de joc imaginativ și să poată folosi simboluri.
Stadiul preoperațional este caracterizat de o extindere a folosirii gândirii simbolice sau semiotice, de
apogeul gândirii egocentrice și începutul decentrării cognitive. ( Papalia, D. Wendkos Olds, S.
Duskin Feldman, R. 2010 ; Sion, G. 2014)
Abilitățile motorii urmează o anumită succesiune care depinde de maturizare, context, experiență și
motivație, ele se combină și formează sisteme complexe. ( Papalia et.al , 2010 )
1

Dezvoltarea psihomotorie sau psihomotricitatea, strâns legată de progresele sociale, afective și
intelectuale, este programată genetic pentru fiecare specie, o serie de etape automate, coordonate de
creierul aflat în procesul maturizării și modulată de influența mediului înconjurător.
Conform Sion G., legile care ne descriu mecanismele dezvoltării psihomotorii enunțate de Gessel
sunt următoarele: legea dezvoltării cefalo-codale cu mielinizarea fibrelor nervoase, legea dezvoltării
proximo-distale, evoluția tonusului și a posturii și normele dezvoltării.
Legea dezvoltării cefalo-codale se referă la progresul mielinizării fibrelor nervoase de la zona
creierului la baza coloanei vertebrale caracterizată prin control crescut al mușchilor, descendent, de
la mușchii oculari la mușchii gâtului, determinând poziția în șezut și apoi poziția bipedă.
Legea dezvoltării proximo-distale prezintă progresele mielinizării de la ce se află în apropiere către
ce se află mai departe, extinderea controlului de la segmente centrale la cele periferice înlesnind
progresul de la grupe de mușchi mari la grupe de mușchi mici și efectuarea gesturilor precise și
minuțioase.
Evoluția prehensiunii exemplifică această lege, mișcările controlate asupra unui obiect apar mai
întâi la nivelul umărului, la nivelul articulației cotului și apoi în palmă, prin mișcări ale degetelor
din ce în ce mai perfecționate, astfel dezvoltându-se motricitatea fină.
Tonusul are legătura cu evoluția posturii, copiii hipotonici având un control mai bun la motricității
fine, spre deosebire de copiii hipertonici care pot sta mai mult în picioare.
Normele de dezvoltare vizează evaluarea propriului ritm de dezvoltare al copilului și nu doar prin
raportarea la grupa de referință. ( Sion G.,2007,pp 78-80)
Potrivit teoriei sistemelor dinamice a lui Thelen, dezvoltarea motorie este un produs al interacțiunii
continue dintre copil și mediu, cu accent pe faptul că, deși etapele dezvoltării motorii sunt
universale, ele depind de influențele unor factori culturali. ( Papalia et al, 2010 ).
Copiii mai mici de trei ani se confruntă cu erori de scală, au o percepție deformată cu privire la
mărimea obiectelor și întâmpină greutăți în înțelegerea relațiilor spațiale. Astfel, un copil poate
încerca să se așeze pe un scaun de jucărie, sau își poate ruga părintele să îl lase jos din brațe ca să se
poată ridica el pe vârfuri să vadă mai bine un obiect aflat în depărtare. Tot în aceasta perioadă
copilul devine foarte interesat de vehicule, indiferent că sunt excavatoare, avioane sau motociclete,
el este capabil să își reprezinte grafic imaginea acestora și sa le imite sunetul pe care îl produc.
Un aspect important al dezvoltării cognitive în această perioadă este achiziția limbajului și evoluția
de la primele 8-20 cuvinte, în jurul vârstei de doi ani, la formarea de propoziții scurte și conținut
inteligibil, la vârsta de trei ani. Se prefigurează astfel mai multe stadii ale vorbirii: stadiul
cuvântului frază ( 1 an – 1 an și jumătate ), stadiul prefrazei ( 1 ani și jumătate – 2 ani ), stadiul
2

frazei gramaticale ( debutează la 2 doi și câteva luni ), stadiul structurii sintactice ( debutează la 3
ani ) și stadiul „diferențierii formelor gramaticale” ( de la trei ani și jumătate ). ( Sion, G., 2007 )
A existat o controversă între două școli de gândire, în anii 1950, legată de capacitatea lingvistică,
dacă este învățată, teorie susținută de B.F.Skinner sau înnăscută, teorie susținută de N.Chomsky.
Skinner a înaintat ideea că învățarea limbajului se bazează, ca și alte tipuri de învațare, pe
experiență, prin condiționarea operantă și depinde de întărirea selectivă. Teoria lui Chomsky se
numește nativism și pune accentul pe rolul activ al celui care învață, pe formulările pline de
imaginație, pe capacitatea înnăscută de a achiziționa limbajul. ( Papalia et al, 2010 )
În intervalul dintre doi ani și trei ani, majoritatea copiilor trec prin schimbarea prilejuită de mersul
la grădiniță, unde prin grija părinților și a educatorilor pot agrea noutatea și stimulii la care sunt
expuși și pot tolera cu succes anxietatea provocată de separarea de părinți timp de câteva ore, sau
din contră, în cazul unei abordări prea bruște și fără pregătire a schimbării, o pot respinge.
Un rol foarte important în dezvoltarea limbajului îl au părinții și alți îngrijitori pe care îi are copilul,
limbajul fiind un act social. Interacțiunile sociale în contextul jocului, al activităților cotidiene la
care participă copilul, răspunsurile la întrebările pe care acesta le pune sunt lucruri esențiale pentru
o bună dezvoltare a limbajului.
Bibliografie :
Papalia, E.Diane; Wendkos Olds, Sally; Duskin Feldman, Ruth (2010), Dezvoltarea umană, Ediția a
IX a, București: Editura Trei
Sion, Grațiela (2007), Psihologia vârstelor, Ediția a IV a , București : Editura Fundației România de
Mâine
Sion G. (2014) Curs în tehnologie ID-IFR, București : Editura Fundației România de Mâine
3