Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza [600553]

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
1
“Life is one crisis after another”
Richard M. Nixon

1. CE ESTE CRIZA

Se poate spune ca noi traim astazi intr-o societate globala, plina de evenimente
generatoare de crize de tot felul atat la nivel soc ial, cat si la nivel familial sau individual.
Episoadele de criza au devenit situatia prevalenta in lumea de astazi. Din punct de vedere
epistemologic evolutia fenomenolor de astazi, fie e le sociale, economice, poltice nu mai
este liniara ci se realizeaza printr-o succesiune d e crize. Insasi teoria evolutionista
postuleaza ca trecerea de la un nivel la altul al e volutiei unui fenomen, de la un ciclu la
altul, s-a facut si se face in continuare printr-un proces cataclismic, prin crize care au
rolul de a segrega si purifica o variabila adaptati va fata de balastul nefolositor.
Milioane de oameni se confrunta zilnic cu eveniment e care nu le pot face fata cu
capacitatile proprii, fie ele dezastre naturale, fo amete, seceta, probleme financiare, somaj,
incertitudini politice, revolte sociale sau cel mai des, crize personale. Despre acestea din
urma va fi vorba in aceasta carte.
Dictionarul Oxford da urmatoarea definitie a “crize i”: un moment de dificultate
intensa sau pericol; un moment cand o dificultate s au o decizie importanta trebuie sa fie
facuta; un punct de cotitura a evolutiei unei boli, cand se produce o schimbare importanta
indicand fie recuperarea, fie moartea.
Dictionarul explicativ al limbii romane da urmatoar ele definitii ale crizei:
1. Manifestare a unor dificultati (economice, polit ice, sociale etc.); perioad ă de tensiune,
de tulburare, de incercari (adesea decisive) care s e manifesta in societate; 2. Moment
critic, culminant, in evolutia care preceda vindeca rea sau agravarea unei boli; declansare
brusca a unei boli sau aparitia unui acces brusc in cursul unei boli cornice; 3. Tensiune,
moment de mare depresiune sufleteasca, zbucium.
Exista mai mult cuvinte care oamenii le folosesc pe ntru a descrie evenimente
negative de viata, precum stres, necaz, urgenta sau criza si uneori acestea se folosesc
impropriu, lucru ce genereaza confusie sau o suprap unere de semnificatii. Stresul nu este
criza, este un eveniment care declanseaza o reactie nespecifica de aparare a organismului

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
2 fata de o agent/situatie amenintatoare, necazul est e o situatie neplacuta, perceputa ca
periculoasa sau jenanta, iar urgenta este o combina tie de circumstante care solicita
actiune imediata. Necazul sau urgenta conduc la str es si stresul in sine are potentialul de a
deveni o “criza”. Daca necazurile sau stresurile de vin crize depinde de abilitatea fiecaruia
de a trata astfel de circumstante ale vietii (Hoff, 1978). “ Finalmente, criza nu este o
tulburare mentala sau emotionala. Criza poate fi de finite ca o situatie serioasa sau un
punct de cotitura generat de un pericol sau de o op ortunitate ” (Hoff, 1995).
Ca si construct conceptual de criza nu are un intel es foarte bine conturat sau o
baza teoretica formala (Auerbach si Kilmann, 1977). Korchin (1976) spunea ca “in acest
moment, conceptual de criza este mai mult o orienta re si un mod de gandire decat o
teorie”. Cu toate acestea, de-a lungul anilor acest concept a devenit din ce in ce mai
popular si a condus la formularea, organizarea si d ezvoltarea de programe de interventie
la nivelul servicilor de sanatate mentala comunitar a. Ulterior teoria crizei si a interventiei
in criza a capatat mai mult consistenta si astazi exista o literature intreaga care abordeaza
aceasta problema si aproape ca nu exista comunitate din tarile vestice care sa nu aiba
organizata o structura de raspuns si preventie la s ituatiile de criza.
Cuvintul “criza” derivat de la grecescul κρίσις ( krisis) care inseamna decizie sau
“punct de cotitura”. El a fost introdus in domeniul sanatatii mentale de Erik Lindemann
(1944) descriind reactia de doliu la pierderile su ferite dupa un incendiu petrecut intr-o
discoteca si ulterior de Gerald Caplan (1964) si ec hipa lui de la Universitatea Harvard
care au studiat reactia familiilor de emigranti evr ei in Israel imediat dupa cel de al II-lea
razboi mondial. Lindemann descrie reactia de doliu la familiile celor decedati in incediul
de la Boston's Coconut Grove Club in 1942, reactie acuta si constanta la toti cei examinati
de el si care se caracteriza prin tulburari somatic e, preocupare cu imaginea celui decedat,
vinovatie, reactii ostile si manifetari comportame ntale disfunctionale. Readaptarea dupa
reactia la doliu a condus la formarea de noi relati i cu cei din jur si astfel el a pus bazele
teoretice ale crizei si a rezolvarii ei.
Caplan concepea criza ca un raspuns scurt la un str es sever, raspuns care nu are
structura unei boli dar care tradeza dezechilibrul mecanismelor individuale
“homeostatice”. Dupa el organismul se lupta sa ment ina o balanta homeostatica cu
ambianta exterioara, balanta care este continuu ame nintata de stimuli fiziologici si

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
3 psihologici. Cand aceasts balanta este dezechilibra ta, individual se angajeaza in activitati
destinate sa o restaureze si astfel criza este defi nite ca o dezechilibrare temporara a
echilibrului psihologic si fiziologic individual. C aplan considera ca criza apare cand o
persoana se confrunta cu o problema pentru care nu are o solutie imediata si care pe
moment pare de nedepasit. El spunea: “ O criza apare atunci cand o persoana se
confrunta ca un obstacol important de viata si care pare pentru un timp insurmontabil
prin utilizarea metodelor obisnuite de rezolvare a problemelor ” (Caplan, 1964). Aceasta
stare se releva ca o tulburare emotionala, tensiune psihica, anxietate si inabilitate de
functionare normala ceea ce conduce individul sa se adreseze structurilor de ingrijire
psihiatrica/psihologica. Dupa Caplan starea de criz a are trei caracteristici importante: i)
dezechilibrul homeostaziei psihologice; ii) mecanis mele uzuale de coping sunt depasite;
iii) exista evidenta unui reactii sau disfunctii em otionale negative. Dupa Talpin (1971)
conceptia lui Caplan asupra crizie este limitata pe ntru ca el vede individul doar ca un
“reactor” si ignora faptul ca sunt si dezechilibre adaptative ale homeostaziei. Ideile lui
despre criza au fost influentate de teoriile timpul ui, precum psihanaliza si teoria generala
a sistemelor, de la care a imprumutat cenceptele de “homeostazie” si de “echilbru” al
organismului. Astazi, teoria homestastaziei pare re ductionista pentru ca nu permite
incorporarea altor aspect comportamentale din criza si post-criza precum cresterea,
dezvoltarea, schimbarea si actualizarea. Halpern (1 973) merge mai departe si introduce si
o interpretarea cognitivista afirmand ca criza este data de o interpretarea eronata,
amenintatoare, a unui eveniment si de credinta inca pacitatii personale de a depasi acest
eveniment.
Luarea in considerare a reactivitatii individuale f ata de evenimentele
declansatoare ale crizei a ramas pana astazi ca un pilon al definitiei actuale a situatiei de
criza. In felul acesta se recunoaste ca situatia ce genereaza criza este subiectiva si diferit
definita si interpretata de la individ la individ ( Hoff, 1995).
Parad (1966) si France (1982) continua ideile lui L indemann si Caplan la care
adauga rolul important pe care-l joaca perceptia in dividuala asupra factorilor stresanti.
Astfel, principalele caracteristici ale crizei ar f i: 1. un eveniment declansator specific si
identificabil; 2. perceptia ca situatia este stress anta si amenintatoare; 3. credinta in
incapacitatea personala de depasire a evanimenului; 4. experinta unei stari emotionale de

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
4 discomfort caracterizata in principal prin frica, a nxietate, tensiune si confuzie; 5.
functionare deficitara.
Pentru a preveni unele confuzii, stresul nu trebuie asimilat cu criza pentru ca criza
creiaza totdeauna stres, dar stresul nu creiaza tot deauna o situatie de criza. Fiecare
persoana interpreteaza evenimentele stresante si si tuatia de criza in felul sau propriu, in
functie de schemele cognitive, experienta anterioar a, capacitatea de coping, resursele
individuale si suportului proximal, etc. Exemple de situatii care conduc pe unii indivizi la
declansarea unei crize ar fi: pierderea serviciului , separarea sau divortul, conflictele
familiale sau munca, moartea unei personae apropiat e, pierderi financiare, probleme
legale, etc. Prezenta unui eveniment stresant bine definit este ceea ce diferentiaza criza de
alte feluri de reactii stresante maladaptative (de exemplu reactii post-traumatice de stress,
stari disociative, etc.). O alta dificultate exista in a discrimina o criza de o trauma. O criza
este diferita de o trauma prin timpul scurt de apar itie si cat de repede este rezolvata.
Multe din crize devin traume si invers, multe traum a devin crize. Totusi criza nu apare in
izolare fata de stres, trauma sau boala ci intr-o r elatie dinamica cu acestea, relatie
determinata de canavaua culturala pe care se spriji na.
Pentru Carkhuff si Berenson (1977) criza apare atun ci cand raspunsul individual
la o situatie este inadecvat, pentru Belkin (1984) criza este o dificultate sau situatie
personala care imobilizeaza sau stopeaza individual in controlul constient al situatiei de
viata, iar pentru Brammer (1985) criza este o stare de dezorganizare in care indivizii se
confrunta cu o profunda disolutie a capacitatii de coping in situatii care afecteaza
realizarea unor importante scopuri personale.
Roberts (2000) defineste criza ca o perioada de dez echilibru psihologic ca rezultat
a unui eveniment sau situatie perceptuta ca pericul oasa si care nu poate fi remediata prin
folosirea strategiilor familiare de coping. Ulterio r, Roberts defineste criza aftfel: “ O
disruptie acuta a homeostaziei psihologice fata de care mecanismele usuale de coping nu
pot face fata si care conduce la distress si afecta re a functionarii. Reactia subiectiva la
experienta de viata stressnata cuprinde atat stabil itatea cat si abilitatea de coping si de
functionare. Cauza majora a unei crize este impactu l cu un eveniment stressant,
traumatic sau hazardos care trebuie sa implineasca doua conditii necesare: 1) individual
trebuie sa pereceapa evenimentul ca si cauza a neca zului si 2) individual nu este capabil

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
5 sa resolve acest necaz prin mecanismele uzuale de c oping. Criza are in mod obisnuit
cinci faze: actiunea evenimentului hazardos, o star e vulnerabila sau de dezechilibru, un
factor precipitant, o stare activ de criza bazata p e perceptia invidiului fata de ce se
petrece si o faza de rezolutie a criziei” ( Roberts, 2005, p.778).
O definitie care sa subsumeze toate cele de mai sus ar fi cea a lui James si
Gilliland (2005): “ Criza este o perceptie sau traire a unui eveniment sau situatie ca
intolerabil de dificila si care depaseste resursele curente si mecanismele de coping ”.
Definitiile succesive ale crizei si teoriile care a u stat la baza lor nu fac altceva
decat sa reproduce evolutia teoriilor generale folo site in alte discipline precum in
epidemiologie, etiopatogenie sau psihopatologie. El e au condus la o asa-zisa teorie largita
a crizei care isi are originea in teoria psihanalit ica, teoria sistemelor, teoriile ecologist-
adaptationiste si teoria interpersonala rogeriana. Astfel, conform teoriei psihanalitice,
criza poate fi inteleasa prin apelarea la inconstie ntul individului si a experientelor lui
emotionale trecute, la fixatiile din copilarie si l a modul prin care individual isi
construieste “insight-ul” pe baza dinamicii acestei istorii personale. Conform teoriei
sistemelor criza nu mai este o problema doar a indi vidului ci si a ambiantei sociale si
ambientale, toate subsistemele participante sunt in tercorelate si schimabrea intr-unul se
reflecta si la celelalte; acesta optica s-a reflect at ulterior in raspunsul conjugat din
intervential in criza (James and Gilliland, 2005). Teoria adaptationista afirma ca persoana
in criza isi va reveni cand comportamentele maladpt ative de coping vor fi inlocuite de
altele potrivite situatiei. Aceasta inseamna promov area unor scheme cognitive si a unor
comportamente pozitive care sa conduca la cresterea rezilientei si la o functionare
adecvata a individului. Teoria largita a crizei imp rumuta de la teoria interpersonala
rogeriana ideia ca stima de sine, deschiderea, incr ederea, impartasirea, siguranta, empatia
si naturaletea sunt trasaturile care il fac pe un i ndivid sa depaseasca usor stuatii de criza
prin capacitatea lui de a se valida, auto-actualiza si auto-evalua (Raskin si Rogers, 1995).
Dar exista si o definitie laica a crizei, dupa care oamenii se simt indreptatiti sa
apeleze sau nu la un program de criza in anume ipos taza a vietii lor sau a altora. Pentru
oamenii de rand o “criza’ este orice situatie pe ca re nu o poate depasi, atat din cauza
afectarii echilibrului biologic sau psihologic indi vidual cat si/sau din necunoasterea
modului de raspuns la o situatie neasteptata si ame nintatoare. Astfel un individ care nu

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
6 poate sa resolve problema adapostului peste noapte, care nu are ce manca sau a unui
adolescent care a fugit de acasa pot constitui tot atatea situatii de criza din cauza ca acesti
indivizi nu pot rezolva situatia punctuala in care se afla, cunosc unde sa se adreseze
pentru indrumare, nu cunosc resursele comunitatii s au pentru ca sunt straini de locul in
care se afla. Asta nu inseamna ca un individ se sim te indreptatit sa apeleze la criza doar
pentru ca nu cunoaste mersul trenurilor sau a autob uzelor, dar poate cere o indrumare
depre unde este localizat un adapost sau a cantina de ajutor popular.
Pentru mine, elementele cele mai importante in def inirea unei crize sunt perceptia
individuala asupra evenimentului declansator si per eceptia asupra capacitatii proprii de
depasire sau rezolvare a situatiei de criza. Alatur i de acestea trebuie discutat si faptul ca
declansarea unei crize nu este o situatie liniara c i se poate produce prin actiunea unor
evenimente ce pot actiona secvential sau conjugat, actiune care submineaza progresiv
competenta de coping a individului si care intra in criza doar la actiunea ultimului
eveniment, chiar daca acesta, teoretic ar fi fost u sor depasit in alte circumstante. Nu este
vorba de actiunea cumulative a unor factori stresan ti ci mai mult de deteriorarea
progresiva, cumulative a capacitatii individuale de coping, de reactivare a unor scheme
maladaptative cognitive care il conduc pe individ l a fixatie intr-o ipostaza de
incertitudine, negativista, si defetista; factorii cognitivi precum atributiile, expectatiile,
credintele, atitudinile joaca un rol esential la fe ca si situarea locusului de control, inafara
sau inauntru subiectului.
Teoria largita a crizei a condus si la conturarea u nui deznodamant pozitiv al
crizei. Confruntarea cu un eveniment declansator al unei crize si cu derularea ei cu toate
costurile pe care le incumba nu rezulta numai intr- un dezechilibru psihologic ci poate
conduce si la cresterea capacitatii de coping, doba ndirea unor abilitati noi si in final la
cresterea rezilientei individuale. In acest fel cri za poate fi privita ca si o oportunitate de
unde si sloganul lucratorilor de criza care spune c a “ in fiecare criza exista un sambure al
dezvoltarii personale”. Aici trebuie amintit ca traducerea in chineza a cu vantului criza se
face prin doua cuvinte care in mod paradoxal inseam na in mod separat pericol si
oportunitate (Green si altii, 2000).

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
7
2. ISTORICUL CONCEPTULUI DE CRIZA

Criza, ca si experienta de viata, exista de la inc eputurile istoriei umane
recunoscandu-se astfel doza de hazard ce presupune o existenta normala. Ca si concept
utilizat de profesionistii sanatatii mentale, criza a aparut destul de tarziu. Pana in 1969,
cand a aparut prima o carte referitoare la criza si la corolarul ei, interventia in criza, se
considera ca criza este o problema a fiecarui indiv id in parte si nu o disciplina particulara
care sa colecteze ceea ce este comun tuturor experi entelor individuale. Larga audienta a
teoriei psihodinamice freudiene, descoperirea neuro lepticelor in anii ’50 ai secolului
trecut si pierderile umane ale celui de al 2-lea ra zboli mondial au condus la acumularea
unor cunostinte specifice care s-au constituit ulte rior intr-o disciplina aparte. Interesant
este ca la inceput literatura despre criza se gasea in revistele de psihologie, asistenta
sociala sau nursing si se vorbea de criza ca despre un incident experimentat de-a lungul
cursului unei vietii normale, in timp ce psihiatria de urgenta nu vorbea de loc de “criza”.
Ulterior criza si interventia in criza au fost ide ntificate cu preventia suicidului.
Suicidul era considerat sinonim cu criza si Farbero w (1974) spunea ca “ suicidul este un
epitom al crizei, cel mai bun exemplu de urgenta ps ihiatrica supraincarcata de emotii si
care arata de fapt ca viata este un risc ”. Primele servicii de preventie a suicidului a
aparut in 1968 pe langa spitalul de copii din Los A ngeles iar in 1972 erau déjà 185 de
astfel de centre pe teritoriul SUA. Majoritatea ace stor centre erau incadrate cu voluntari
fara o pregatire specifica si cele mai multe din ac este centre furnizau doar informatii sau
legatura cu institutii medicale specializate. Conta ctul cu clientul se facea mai mult la
telefon si mult mai rar direct, fata in fata. Nu ex ista un model uniform de activitate in
aceste centre si astfel era destul de greu sa se fa ca consideratii teoretice pe baza datalelor
culese de acestea. Totusi ele au contribuit inca de la inceput la implicarea comunitatii in
raspunsul la suicid si la situatiile de criza in ge neral (Auerbach, 1977).
In 1944 Lindemann publica rezultatele observatiilo r si evaluarilor longitudinale
facute asupra a 101 indivizii care si-au piedut un membru de familie drag in incendiul de
la Coconut Grove Club din Boston sau in razboiul mo ndial in curs la acea data si care au
experiemntat reactii acute la doliu (Lindemann, 194 4). Lindemann a putut sa constate
rolul important jucat de personalul de ingrijire a acestor persone in depasirea durerii si

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
8 doliului provocat de teribila pierdere. El spunea c a “ un management adecvat al reactiilor
de doliu poate preveni perturbarile prelungite si s evere ale adaptarii sociale, precum si
tulburarile mental consecutive ”. Ulterior, Lindemann a dezvoltat conceptual de cr iza
emotionala exemplificat de reactiile de doliu sau d e reactia indivizilor fata de situatii
neasteptate si amenintatoare. El considera ca desi acest fel de situatii genereaza stres la
toti cei expusi, numai unii din acestia dezvolta cr ize emotionale si aceasta in functie de
particularitatile lor de personalitate, experientel e anterioare sau alti factori care ii
vulnerabilizeaza in fata noilor circumstante; se po ate spune ca acesti indivizi au resurse
adaptative limitate, asa cum se poate spune ca cei care nu dezvolta crize sunt persoane
reziliente sau cu capacitate mare de coping. El a c onturat cinci faze prin care trec
persoanele care experimenteaza doliul: tulburari so matice, retrairea imaginii celui
decedat, vinovatie, reactii ostile, pierderea model elor comportamentale. Bazat pe aceasta
experienta, autorul a dezvoltat ulterior programe c omunitare de sanatate mentala care sa
raspunda la astfel de situatii de criza.
O alta contributie hotaratoare in dezvoltarea conc eptului de criza o are Erik
Erikson care alaturi de binecunoscuta lui teorie a dezvoltarii individuale introduce si ideia
ca criza este un aspect normal al dezvoltarii umane si ca o rezolutie efectiva a acesteia
contribuie la prevenirea unor tulburari de lung par curs ale dezvoltarii individuale
(Erikson, 1956; Pitcher si Poland, 1992).
Un alt moment de cotitura in istoria teoriei si pr acticii interventiei in criza il
reprezinta lucrarile de psihiatrie preventiva ale l ui Gerald Caplan de la Universitatea
Harvard, Massachusetts. El a fost si un pionier al programelor de sanatate mentala in
comunitate. In tratatul lui de psihiatrie preventiv a afirma: “ termenul de psihiatrie
preventiva se refera la cunostintele profesionale, atat practice cat si teoretice, care pot fi
utilizate pentru a planifica si desfasura programe pentru reducerea: (1) incidentei
tulburarilor mentale de toate tipurile din comunita te; (2)a duratei acestor boli si (3) a
afectarii care poate rezulta dupa aceste boli ”. (Caplan, 1964). Aceste consideratii au
fundamentat ulterior teoria si practica interventie i in criza si a delimitat aceasta activitate
ca o disciplina distincta in peisajul programelor s i interventiilor de sanatate mentala in
comunitate. Dupa Caplan, individul este vazut intr- un continuu echilibru emotional si
principalul scop al mecanismelor de adaptare este s a-l conserve ca atare. Cand propriile

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
9 strategii de coping sau de rezolvare a problemelor sunt depasite de un eveniment,
echilibrul se deterioreaza si apare o stare de criz a manifestata printr anxietate,
incertitudine, confuzie sau dezorganizare. Dupa el , mentinerea starii de echilibru sau de
sanatate mentala depinde de stadiul maturarii ego-u lui, ce s-ar traduce prin capacitatea
persoanei de a face fata stresului sau anxietatii, gradul de recunoastere a realitatii si
repertoriul macanismelor de coping. El descrie patr u stadii ale reactiei la criza: cresterea
tensiunii emotionale, perturbarea rutinei zilnice, aparitia depresiei si perturbarea
homeostaziei mentale sau rezolvarea crizei prin met ode de coping.
In anii ’60 ai seculului XX apar si primele centre de interventie in criza incluzand
linii telefonice de criza, centre de raspuns la cri za sau centre de preventie de criza in scoli
(Slaikeu, 1990). Acum se implementeaza primele prog rame de sanatate mentala ca
raspuns la interventia presedintelui JF Kennedy din “ Message on Mental Illness and
Mental Retardation” catre Congresul SUA si a direct ivelor din “Community Mental Health
Centers Act” din 1963 care spunea printer altele ca : “ Congruent cu scopul serviciilor de
sanatate mentala in comunitate este si accentual pe interventia timpurie cu scopul de a face
ca probleme minore sa nu se transforme intr-o patol ogie severa ” (citat dupa Annandale,
2006). Serviciile de interventie in criza incep sa fie considerate ca parte integranta a oricarui
program de sanatate mentala (Slaikeu, 1990). Tot ac um apar si primele publicatii despre
programul de criza, precum cele ale lui Parad (1965 ), Aguilera si colab.(1970) sau Halpern
(1973).
Primele unitati care au gestionat crizele emotiona le au fost spitalele de zi, apoi au
aparut si structuri independente ca parte a sistemu lui psihiatric comunitar. De fapt,
programele de criza s-au dezvoltat in paralel cu de zvoltarea psihiatriei comunitare si cu
procesul de dezinstitutionalizare. Programul de int erventie in criza a fost conceput inca
din anii 60 ai secolului trecut ca o alternativa la spitalizare si ca un mod de a rezolva
problemele legate de scaderea numarului de paturi i n institutiile psihiatrice. Interesant
este ca in acel timp interventia in criza a fost de dicate mai alespersoanelor cu un statut
economic precar.
Interdisciplinaritatea a fost o trasatura constanta a echipei programului de
interventie in criza, asa-zisa linie fierbinte (hot line) cu functionare de 24 ore si 7 zile pe
saptamana. Ulterior, furnizarea de suport la telefo n a persoanelor in criza a devenit o

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
10 parte importanta a oricarui program de interventie in criza. Astazi exista o gama diversa
de servicii in criza precum servicii de criza la te lefon, servicii de criza “on-line”, care
furnizeaza suport prin internet, servicii mobile de criza care se deplaseaza la locul
“victimei” sau servicii specializate de criza, prec um cele pentru persoane suicidare sau
victime ale abuzurilor (violenta familiala, copilul abuzat. abuz sexual). Ca un numitor
comun al tuturor acestor programe sau structuri org anizatorice este faptul ca ele sunt
receptacolele problemelor persoanelor care cauta un ajutor si cele care aduc resursele
comunitare cat mai aproape de cei care au urgent ne voie de ele.
Cu un oarecare decalaj in timp, programele de inte rventie in criza s-au raspandit
apoi si in Europa, mai intai in Anglia si tarile no rdice ca mai apoi sa devina comune in tot
vestul continentului. Fie ca functioneaza independe nt sau ca sunt integrate intr-o retea de
sanatate mentala comunitara, ele si-au dovedit pe d eplin eficienta si valabilitatea prin
raspunsul personalizat si rapid pe care-l ofera ori de cate ori este nevoie, de la crize
individuale pana la suportul in dezastre naturale, conflicte armate, luare de ostateci sau
acte de terorism.

3. MODUL DE APARITIE SI DE DEZVOLTARE A CRIZEI

In general se considera ca criza este data de apari tia brusca, neasteptata a unui
eveniment de viata care intereseaza si afecteaza su biectul si care genereaza o situatie
critica de inceretitudine referitor la capacitatea proprie de a-l depasi si astfel de a se
reintoarce la situatia anterioara, cea de echilibru emotional si fizic si de liniste
sufleteasca. De cele mai multe ori acest eveniment declansator este exterior subiectului,
adica el este atribuit de subiect unor circumstante , factori sau conditii care au fost in afara
abilitatii lui de ai prezice sau anticipa in forma sau intensitatea sub care au aparut in
existanta subiectului respectiv. De aici vine calit atea specifica a evenimentului
declansator al crizei, cea de eveniment de viata cu aparitie abrupta si neanticipata.
Exemple de astfel de evenimente generatoare de criz a sunt: pierderi financiare
neasteptate, decesul brusc al unei personae apropri ate, accidente variate, boli
amenintatoare, schimbari la locul de munca, separar i bruste de persoane dragi, divort,
schimbare rapida de statut si rol social, etc.

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
11 Desi conform definitiei clasice a crizei in catego ria factorilor declansatori ai crizei
nu intra conditiile interne ale subiectului, precum simptome sau tulburari psihice,
indivizii care au astfel de probleme si care punctu al nu pot sa le depaseasca cu resursele
proprii, obisnuiesc sa se adreseze centrelor de int erventie in criza. Astfel, putem spune ca
in definitia extinsa a crizei, alaturi de factorii exteriori subietului, pot participa la aparitia
crizei si factori emotionali, psihologici sau psiho patologici, ca in cazul sentimentelor de
singuratate, rejectie, de vinovatie, frica, deznade jde, panica, tristete, suspiciozitate, idei
paranoide, etc. (vezi Tabelul Nr. 1). Astfel, criza se defineste ca o disruptie a
homeostaziei psihologice a individului provocata de factori neasteptati, externi sau
interni, pe care individul nu-i poate intelege, acc epta, sau depasi prin mecanismele si
strategiile obisnuite lui.
Exista o confuzie semnatica intre criza, stress, t ulburarea acuta de stress, trauma,
tulburarea postraumatica de stress, situatie difici la si situatie de urgenta. In putine cuvinte
se poate spune ca stressul psihic se manifesta ca o tensiune, presiune sau incordare
aparuta in conditiile adaptarii la un agent stressa nta intern sau extern. Aceasts reactie
adaptativa solicita din plin sistemul nervos vegeta tiv, sistemul endocrin si cel imunitar.
In functie de durata, intensitatea si raspunsul la un stres, reactia de stres poate fi
adaptativa sau dezadaptativa, positiva sau negativa pentru homeostazia organismului.
Situatia dificila este o situatie neplacuta, pericu loasa sau grea, iar urgenta este o
combinatie de circumstante care necesita o actiune imediata (Hoff, 1995).
DOMENIUL
Aparitia neasteptata a unei boli sau dobandirea unu i diagnostic
de boala amenintatoare de viata
Lipsa de acces la ingirijirea sanatatii proprii sau pentru un
membru de familie
Lipsa medicamentelor necesare pentru ingrijirea san atatii
Ingrijirea unui membru de familie grav bolnav Sanatate
Spitalizare indelungata care afecteaza individul sa u familia
proximala
Depresie, tristete, lipsa de speranta
Anxietate, panica, fobii
Iritabilitate, manie, agresivitate
Instabilitate emotionala
Incapacitate de control al impulsurilor
Diferite simptome psihice greu de controlat intr-un anume
moment de viata Factori emotionali/psihologici
Distress provocat de boli psihice existente
Prezenta gandurilor si dorinte suicidare Suicid/automutilare/heteroagresiune
Planuri si intentii suicidare

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
12 Impulsuri de automutilare
Impulsuri de a lovi/vatama pe altii
Viol
Violenta domestica
Violenta la locul de munca
Jaf, hotie
Lovituri in urma unui conflict fizic Victimizare
Martor la scene de violenta extrema/accidente
Automutilare/tentative de suicid
Agresivitate/violenta fizica fata de ceilalti
Acte antisociale
Agresiuni sexuale Tulburari comportamentale
Ofense la adresa bunelor moravuri sau pace sociala
Bascalie la scoala
Violenta la scoala
Pierderea prestigiului personal
Suspendare/exmatriculare
Despartire/separare de persoana iubita
Divortul/separarea parintilor
Abuz fizic/emotional al parintilor Factori ce afecteaza copii/adolescenti
Abuz sexual
Divort/separare
Disputa asupra custodiei copiilor
Raspuneri civile/penale severe
Accidente de circulatie si daune consecutive
Dispute financiare Factori legali
Disputa asupra proprietatii, mosteniri, faliment
Inundatii, furtuni, tornade
Cutremure
Incendii
Seceta
Foamete
Conflicte armate
Luarea de ostateci Dezastre naturale/sociale
Acte de terorism
Divort/separare
Infidelitate
Plecarea copilului de acasa
Boala/decesul unei persoane dragi
Violenta domestica
Disputa au conflict, abuz emotional Factori familiali
Modificarea brusca a statutului/rolului familial
Adolescenta
Climacteriu
Batranete Factori legati de ciclurile vietii
Mutarea intr-o institutie de ingrijiri pentru batra ni
Abuz asupra imaginii proprii/stima de sine
Pierderea unei persoane de atasament
Trecerea dintr-un ciclu de viata intr-altul
Conflicte interpersonale
Violente interpersonale
Pierderea autonomiei Factori personali
Disfunctionalitati si dizabilitati si limitari in f unctionare

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
13 Pierderea locului de munca
Conflicte la locul de munca
Incapacitate de acomodare cu cerintele noi ale locu lui de munca
Incapacitate de a-si gasi un nou loc de munca
Incapacitate de a achizitiona noi deprinderi profes ionale Factori vocationali
Incapacitatea de a continua educatia profesionala

Tabelul Nr. 1: Lista cu fatori, evenimente sau circ umstante declansatoare de crize

Criza este descrisa ca o schimbare rapida a starii functionale a individului, de cele
mai multe ori survenita intr-o situatie contextuala neobisnuita pentru persoana care o
traieste si care se manifesta in plan emotional sau comportamental. Ea se traduce printr-o
reactie subiectiva, emotionala, la evenimentul decl ansator care compromite stabilitatea si
abilitatea individului de coping si de functionare (Yeager si Roberts, 2003). Evenimentele
psihosociale sunt cele mai intalnite cauze ce decla nseaza situatii de criza, precum
pierderea unei persone dragi, schimbarea brusca a r olului social, situatii amenintatoare
privind homeostazia psihosociala a individului (vez i Tabelul Nr. 1). In schimb, tulburarea
acuta de stress se caracterizeaza prin simptome de anxietate, disociative si altele
consecutive unei expuneri la un stresor extrem, sim ptome care pot sa apara pana intr-o
luna de la actiunea agentului traumatizant. Individ ual cu tulburare acuta de stress prezinta
o scadere a modului de raspuns emotional facandu-l incapabil de a trai placerea in
activitati altadata atractive si astfel determinand u-l sa aibe sentimente de vinovatie si
esec.
Trauma psihologica se refera la o reactie caracteri stic umana data de
supraexpunerea la agent amenintator care duce la bl ocarea modalitatilor de adaptare si
aparitia unei stari de hipervigilenta, frica, vinov atie, rusine, izolare, anxietate generate de
retrairea evenimentului amenintator, cosmaruri (Rob erets, 2003). Persistenta
hiperevigilitatii, ca expresie a blocarii mecanisme lor de adaptare, conduce la o continua
rememorare a situatiei traumatice care se stocheaza difuz si se recheama haotic din
variate circuite ale memoriei subiectului. Un eveni ment traumatic este un eveniment
extrem, sever, puternic, daunator sau amenintator c are solicita un efort considerabil de
coping, el este trait ca real si nu imaginat (Meich enbaum, 1994). O amenintare la
integritatea corporala sau viata unui individ, daun e fizice severe, moartea violenta a cuiva
drag sunt exemple de astfel de traume. Astfel de ev enimente sunt perceptute de subiect ca

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
14 extreme de amenintatoare pentru ca el se simte in f ata lor neputincios, fara ajutor,
infricosat, socat, oripilat in functie de experient ele lui anterioare, de schemele lui
cognitive, de imaginarul colectiv, de credintele cu lturale locale. Trauma rupe ancorele
psihologice care fixeaza subiectul intr-o zona de s iguranta. Numitorul comun al
evenimentelor traumatica este ca ele creiaza subiec tului un sentiment de frica intensa,
lipsa de ajutor, lipsa de control si teama de fi an ihilat.
Tulburarea post-traumatica de stress (TPTS) este co nstituita dintr-un set de
simptome care se dezvolta dupa ce un individ a fost implicat sau a fost martor a actiunii
unui eveniment traumatic stresant extrem, precum o crima, viol, accident, dezastru
natural, razboi, etc. TPTS este o tulburare psihica complexa, cu evolutie cronic
interminenta, profund dizabilitanta, facand frecven t comorbiditate cu diverse alte
tulburari psihiatrice precum depresia, anxietatea, panica, abuzul de alcool si alte
substante, sau tulburarea borderline a personalitat ii. Printre cele mai frecvente simptome
sunt: sentimente de frica, deznadejdie si oroare, t ulburari de somn, hipervigilenta,
persistenta reamintire/retraire a evenimentului str essant, ganduri intruzive referitor la
acest eveniment si consecintele lui si frecvente in cercari nereusite de a evita si a se
elibera de sub influenta acestor rememorari.
Bazati pe teoria generala a reactiei de adaptare la stres, Burgess si Roberts (2005)
dezvolta teoria unui continuum intre stress, criza si trauma. Acest model sugereaza un
proces interactiv continuu intre ambiata stresanta si individ, proces cu trei componente:
evenimentul activator, reactia si consecinta. In fu nctie de calitatea si intensitatea
evenimentului activator, o situatie sau conditie po ate deveni stresanta sau traumatica iar
reactia, in functie de modul de recrutare a axei hi potalamo-hipofizaro-suprarenaliene, a
zonelor limbice, amgdaliene si a celor prefrontale, deci in functie de implicarea
endocrina, vegetativ, afectiva si cognitiva a subie ctului, poate conduce la criza, reactie la
stress, sau tulburare post-traumatica de stress; su biectul poate dezvolta diverse aspecte,
variante sau severitati ale reactiei la stres, dar elementele crizei raman constante de-a
lungul acestui continuu (vezi Tabelul Nr. 2).
Dezvoltarea unei crize . Evolutia unei crize se poate stadializa in felul urmator:
1. Aparitia evenimentului : Odata evenimentul stresant aparut cascada de reac tii de
adaptare se declanseaza rapid. In aceasta prima eta pa caracteristicile evenimentului sunt

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
15 foarte importante. Astfel, bruscheta aparitiei even imentului, hazardul sau amenintarea pe
care o anunta evenimentul, neanticiparea lui in nic i o ipostaza, timpul de contact cu
subiectul, respectiv persistenta evenimentului, sun t factori importanti in declansarea
ulterioara a unei crize. La toate acestea se pot a dauga aspectele cumulative rezultate din
expunerea subiectului la diferiti alti factori care au actionat anterior si care au solicitat
intens capacitatea de coping a subiectului si care l-au vulnerabilizat pentru agresiunile
ulterioare.
2. Rezilienta subiectului : In contact cu evenimentul stresant subiectul rasp unde cat
poate de prompt cu metodele de coping aflate la ind emana, respectiv cele mai uzitate si
slefuite in timp. Daca balanta homeostatica este in continuare amenintata, lucru care
tradeaza ineficienta primei linii de aparare, subie ctul mobilizeaza si resurse aflate in
rezerva, respectiv modalitati mai ample de coping s i mai putin solicitate in trecut. Daca
subiectul este déjà intr-un proces de adaptare cu e venimente aparute anterior iar
evenimentul curent se subsumeaza celor anterioare, resursele lui sunt intinse la maximum
si se poate spune ca subiectul este pe cale de a fi depasit iar el este intr-o faza vulnerabila.

NIVEL
TIP INTERVENTIE
Nivelul 1 si 2 Distress sau criza
tranzitorie situationala Interventie in criza, ingrijire medicala la nivelu l
primar
Nivelul 3 Criza traumatica la stress Terapie individuala sau de grup orientate pe
trauma
Nivelul 4 Criza familiala Terapie familiala sau de cuplu, management de
caz, interventie in criza
Nivelul 5 Persoana in criza cu
tulburari psihice Interventie in criza, evaluare si urmarire
ambulatorie psihiatrica, farmacoterapie,
Nivelul 6 Urgenta psihiatrica Interventie in criza pentru stabilizare, tratament
ambulator sau spitalizare psihiatrica
Nivelul 7 Crizele traumatice la
catastrofe sau stressuri
extreme si prelungite Implicarea intervedntiilor multiple ca raspuns la
trauma (interventia in criza, spitalizare sau
ambulatory psihiatric, farmacoterapie,
psihoterapie)

Tabelul Nr. 2: Continuum stress-criza-trauma (adapt at dupa Roberts si Yeager, 2009)

Daca subiectul este antrenat in a face fata la situ atii neasteptate, amenintatoare,
daca el are resurse construite in timp, ridicate pe o baza cognitive-emotionala solida si
intarita de o retea sociala proximala de incredere, el va face fata cu succes si lovitura

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
16 evenimentului stresant diminua treptat in invelisul de amortizare pe care subiectul il
poseda déjà. Astfel, una este sa divortezi si ai mu lti prieteni si altceva este cand esti
singur; intr-un fel vei vedea lucrurile cand esti r eligios si altfel cand nu esti si te apasa
singuratatea si sentimente de neajutorare sau cand ti-a murit cineva drag.
3. Factorii precipitanti se pot interpune si ei pe lantul declansarii crize i. Ei se pot
adauga evenimentului declansant, loviturii principa le, pentru a creia o stare de
dezechilibru ce conduce tensiunea si anxietatea sub iectului la apogeu. Factorii
predispozanti pot coincide cu evenimentul perceput de subiect ca declansator, or pot fi
doar factori cumulativi, neglijabili luati individu al, dar a caror aparitie intr-un anume
moment poate conduce la supraincarcare si deteriora re a echilibrului delicat al
subiectului. Astfel, a avea rate la banca face mai amenintatoare situatia de a pierde
serviciul.
4. Starea de criza activa este starea subiectiva pe care un subiect o descri e cand
mecanismele lui de mentinere a homeostaziei emotion ale sunt ineficiente, depasite sau
deteriorate sub actiunea factorilor declansatori. A ceasta duce la eliberarea unei reactii
emotionale cu caracter exploziv si subiectul este p roiectat intr-o situatie de soc, incapabil
de reactie, autoevaluare si mobilizare. Este faza i n care subiectul ses simte dator sa caute
ajutor si se adreseaza instantelor exterioare intr- o ierarhie in functie de disponibilitate,
cunoastere a resurselor comunitare, pastrarii anoni matului, prezervatii stimei de sine sau
a mentinerii integritatii fizice si psihologice a p ersoanei. Astfel, un subiect in criza poate
lua in calcul sa se adreseze pentru ajutor familiei , unui prieten apropiat, vecinilor,
medicului de familie, camerei de garda a unui spita l sau programului de criza. Stare de
criza activa se instaleaza parcurgand ea insasi une le stadii: i) cresterea rapida a tensiunii
interne, cand subiectul se simte bruscat sub presiu nea stimului neasteptat, socat si
dezorientat, stare care duce rapid la dezorganizare comportamentala, afectiva si
cognitiva; ii) mentinerea in platou a acestei dezor ganizari, in care subiectul se simte
anxios, inefectiv, haotic, cu incercari repetate de rezolvare a problemei si cresterea
progresiva a nevoii de impartasire si ajutor exteri or; iii) este faza in care subiectul
incearca sa recruteze toate capacitatile proprii, r esurse interne si externe, de rezolvare a
crizei, pe baze cresterii vigilitatii, a suportului energetic si a capacitatilor cognitive
emotionale, etapa care poate duce la clarificare si tuatiei sau la confuzie si incercari

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
17 haotice de eliberare. Mentinerea dezorganizarii si epuizarea mentala generate de multiple
incercari de evadare din criza poate conduce la apa ritia de stari psihotice, tendinte
suicidare sau homicidare.
5. Rezolutia crizei sau rezolvarea crizei se poate face atunci cand, s ub diferite forme,
echilibrul emotional al subiectului se restabileste iar o recuperare a increderii in abilitatea
proprie de a face fata este dobandita partial sau t otal sau cand subiectul a gasit suficiente
resurse externe sau interne care sa contribuie la r estabilirea competentei de coping si a
reusit sa reformuleze pozitiv cauzalitatea, atribut iile, responsabilitatea si incadrarea
temporala a situatiei critice. Stingerea crizei se poate face tot atat de repede pe cat a
aparut sau treptat intr-un proces de revigorare. O situatie de criza aparuta la un subiect
aflat intr-o aglomeratie si care declanseaza un ata c de panica trece destul de repede daca
el stie sau este ajutat sa utilizeze metode eficien te de cupare a atacului, pe cand o criza
legata de plecarea unicului copil intr-un alt oras trece treptat pe masura ce comunicarea
afectiva cu el se restabileste iar subiectul intele ge ca maturarea copilului inseamna si
desprinderea de cuibul originar. Daca in cele mai multe cazuri rezolutia crizei poate duce
subiectul la stadiul pre-criza, exista si situatii in care stingerea crizei se face prin trecerea
ei intr-un model cronic in care tulburarile emotion ale si comportamentale au tendinta de a
aparea din ce in ce mai usor si mai frecvent, dupa mici frustrari sau conflicte, altadata
usor de depasit sau se trece la alt nivel diferit c alitativ, de tulburare psihiatrica clinic bine
conturata.
6. Reintegrarea de dupa criza presupune ca subiectul a recapatat s tatutul psiho-
afectiv avut anterior. Aceasta se poate fece cu dif erite “costuri” la care subiectul a fost
supus de-a lungul desfasurarii procesului de rezolu tie. Dar exista si cealalta fateta, cand
subiectul a dobandit noi abilitati si cunostinte si astfel, o situatie similara viitoare va fi
tratata diferit, cu competenta si eficacitate. Acea sta presupune ca subiectul a dobandit o
perceptie cognitiva corecta e situatiei de criza si a elementelor ei componente, a invatat sa
identifice emotiile proprii, se le denumeasca, sa l e accepte, sa le incorporeze in narativele
proprii si sa le adminstreze adecvat si nu in ultim ul rand sa invete abilitati constructive de
coping pe baza resurselor individuale. Acesta este deznodamantul dorit al unei crize,
privita ca oportunitate si parte integranta a unui proces continuu de dezvoltare. Exista si

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
18 eventualitatea nedorita ca rezolutia crizei sa se t ermine cu invatarea sentimentului de
neajutorare, de lipsa de speranta si neincredere in propriile virtuti si capacitati. Subiectul
devine mai vulnerabil la viitoare confruntari cu ev enimente negative de viata si se
constituie astfel premizele instalarii unei situati i de criza existentiala continua, de
depresie, senzitivitate la incertitudine si cautare a externa a ajutorului pentru orisice.
Cum se manifesta o criza? . In general nu exista un tablou tipic al unei pers oane
aflate in criza. Prezentare unui individ in criza d epinde de factori multipli, de la varsta,
sex, pana la factori educationali si culturali. In tabelul Nr. 3 se face un inventar al
reactiilor fizice si psihice obisnuite ale unui ind ividu in criza cu mentiunea ca nici unul
din ele nu este mai caracteristic ca altul ci doar aparitia brutala a unui manunchi de reactii
care exprima dezordinea emotionala pe care o traies te un indivd expus la un eveniment pe
care nu-l poate depasi mental, fizic, social sau sp iritual. Trebuie spus ca nu se poate vorbi
de simptome in criza, toate manifestarile unei criz e sunt expresia unei hiperalerte a
sistemului vegetative, al unui dezechilibru emotion al si posibil exacebarea unor tulburari
psihopatologice preexistente aparitiei crizei.
Cat dureaza o criza? O criza nu poate dura indefinit, insasi numele ei arata ca
este vorba de o stare tranzitorie. Individul nu poa te tolera prea mult timp nivelul ridicat al
emotiilor negative, anxietatea extrema, incertitudi nea, tensiunea neurovegetativa sau
dezorientarea comportamentala, individul realizeaza ca este pe o panta a epuizarii si de
aceea, instinctiv, cauta o rezolutie a crizi, ori c are ar fi ea. Durata unei crize poate sa se
intinda de la cateva ore la cateva zile. Daca durea za mai mult asistam la pasajul crizei
intr-o alta forma de pe continuumul criza-trauma-tu lburare psihica.
Oboseala Izolare, restragere sociale
Tulburari de somn Sentimente de vinovatie, auto-blamare
Cosmaruri Sentimente de lipsa de ajutor si deznadejde
Reactie de speriere Confuzie emotionala
Dificultati de concentrare Senzitivitate extrema
Dificultati de rezolvare a problemelor Tulburari de memorie
Dificultati de luarea deciziilor Anxietate, incertitudine, panica
Pierderea apetitului Hipervigilenta si insomnie
Probleme digestive, greata, crampe, diaree Sentiment de persecutie si suspiciozitate
Tensiune musculara Tristete si idei suicidare
Cefalee Explozii de manie
Ameteala, tulburari de echilibru Agresivitate, iritabilitate
Instabilitate emotionala Tendinta de externalizare, blamare a altora
Tabelul Nr. 3: Inventar cu reactii comune din timpu l crizelor (adaptat dupa Roberts si
Yeager, 2009)

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
19 Se intampla uneori ca in perioada de efort de copi ng fata de situatia critica sa
apara un alt eveniment negativ caruia individual tr ebuie sa-i faca fata. In aceasta situatie
se poate ca subiectul sa inceapa sa ignore inconsti ent situatia anterioara si sa se focalizeze
pe cea curenta, privita ca o prioritate. Nerezolvar ea crizei anterioare se subsumeaza
inconstient la cea actuala si reactiile emotionale si comportamentale se transfera pe
situatia curenta si devin mai ample si de lunga dur ata; nu e vorba aici de o suma ci de
aparitia unei crize calitativ diferita. De exemplu, durerea nerezolvata provocata de
accidentarea copilului intr-un accident de circulat ie se poate transfera in mania fata de
alta situatie care are putina legatura cu criza ant erioara precum un conflict la locul de
munca pe care individual il traieste ca excesiv. Ac easta situatie se numeste “ stare de
transcriza ”, situatie in care elemente ale crizei nerezolvate anterior se adauga inconstrient
si in mod diferit crizei actuale generand aspecte p articulare celei din urma. Starea de
transcriza se rezolva doar atunci cand subiectul aj unge sa constientizeze contributia
lucrurilor aterioare ramase nerezolvate la situatia critica actuala.
Nu trebuie uitat ca in cazul in care reactiile emo tionale si tulburarile
comportamentale dureaza mai mult de o luna dupa act iunea agentului traumatic, atunci se
indeplineste unul din criteriile de diagnostic pent ru tulburarea post-traumatica de stres.
De ce fac doar unii oameni crize? Prin definitie, oamenii in timpul crizei sunt
foarte emotionali si incapabili sa-si resolve probl emele in mod usual. Se poate spune ca
majoritatea oamenilor au capacitatea de a-si contro la emotiile, necazul si de a depasi
situatiile dificile pe care le intalnesc. Dar la fe l se poate accepta ca exista un prag mai jos
au mai sus al situatiilor de viata negative dincolo de care orice om poate face o criza si ca
in fata aceluiasi tip de eveniment oamenii vor face o criza mai scurta sau mai lunga, mai
usoara sau mai severa in functie de variabile indiv iduale. Autorii sunt de acord in a
considera ca nu exista o relatie liniara de cauzali tate intre eveniment si criza datorita
multitudinii de variabile individuale si de moduri de interconexiune a acestora. Pe de alta
parte, functioneaza si ideia ca exista puncte de vu lnerabilitate de-a lungul vietii si o criza
se produce atunci cand se intalnesc intr-un anumit moment evenimentul psiho-social
declansator cu vulnerabilitatea circumstantiala. Pe ntru Shulberg si Sheldon (1968)
probabilitatea de a face o criza este o functie a i nteractiunii dintre un eveniment hazardos,
timul de expunere la acest eveniment si vulnerabili tatea individului in acel moment.

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
20 Hansell (1976) descrie sapte caracteristici care f ac un individ resilient la
necazurile vietii (Tabelul nr. 4), iar Roberts si Y eager (2009) fac o lista cu 12
caracteristici a persoanelor inclinate sa faca criz e (Tabelul Nr. 5). Cel mai comun este sa
se considere ca bunastarea individuala, existanta u nei retele sociale suportive robuste
(familie, prieteni, colegi), un eu puternic, intari t de un bun sens al stime de sine, reusita
sociala si profesionala, sensul apartenentei la un grup sau comunitate, nivel ridicat de
religiozitate/spiritualitate si lipsa unei istorii personale de pierderi si abuzuri, fac ca un
individ sa fie resilient in fata adversitatilor vie tii.

1. Satisfacerea nevoilor bazale ale vietii (hidrata re, nutritie, habitat)
2. Puternic sens al identitatii
3. Relatie suportiva puternica cu cel putin o perso ana
4. Acceptat ca membru in cel putin un grup
5. Unul sau mai multe roluri sociale care furnizeaz a stima de sine
6. Securitate financiara
7. Un set de valori care furnizeaza un sens al scop ului personal si
intelegerea sensului vietii

Tabelul Nr. 4: Factorii de protectie fata de criza (dupa Hansell, 1976)

Felurile crizelor . Desi fiecare om, situatie si criza este diferita, exista totusi
dorinta de a clasifica crizele si mai multe clasifi cari sunt in uz. Cea mai utilizata
clasificare a crizelor este cea a lui Erikson (1956 ) care le imparte in crize situationale,
cand individual se confrunta cu situatii neasteptat e, inafara controlului propriu si crize de
dezvoltare in care individual se confrunta cu provo cari generate de parcursul dezvoltarii
individuale. Rapaport (1967, 1970) clasifica crizel e in trei categorii diferite: crize de
dezvoltare (de natura biopsihosociala), crize accid entale (sub actiunea unui agent
hazardos) si crize ale tranzitiei de rol (trecerea la alt rol, de ex. pensionare). Halper si
Peterson (1982) ia in consideratie doar doua tipuri de crize: crizele asteptate, ca parte a
procesului normal de viata si crizele neasteptate, ca cele dupa dezastre, accidente,
pierderi si decese nasteptate (citati de Poal, 1990 ).

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
21 Baldwin (1978) clasifica crizele in sase tipuri: i) crizele dispozitionale care sunt
date de o situatie problematica care poate fi remed iata usor (informatie, indrumare,
administrare); ii) crizele de tranzitie in viata ca re reflecta tranzitiile normale fata de care
omul nu are suficient control; iii) crizele dupa ev enimente traumatice, factori stresanti sau
situatii neasteptate care impovareaza emotional sub iectul; iv) crize de maturare care
rezulta din situatii interpersonale care reflecta p robleme interne nerezolvate (crize de
adolescenta, crize la menopauza/adropauza); v) criz e reflectand tulburari psihopatologice
preexistente (depresie, anxietate, etc.); vi) crize care reprezinta urgente psihiatrice in care
functionarea subiectului este profund perturbata.

Tabelul Nr. 5: Indicatori ai persoanelor inclinate sa dezvolte crize
(dupa Roberts si Yeager, 2009)

James si Gilliland (1995) clasifica crizele in: i) crize de dezvoltare ( situatii quasi-
normale ale cursului vietii care se petrec cand fac torii cauzali au o aparitie brusca si o
intensitate mare, de exemplu crizele care apar la s chimbarile aparute la nasterea unui
copil, la schimbarile responsabilitatilor vocationa le sau datorate procesului de
imbatranire); ii) crize situationale (care apar bru sc consecutive unui eveniment
extraordinar pe care subiectul nu-l poate controla sau anticipa, ce de exemplu crize dupa 1. Incapacitate de a intretine relatii sociale (de ex. singuraticul, suspiciosul)
2. O istorie de una sau mai multe tulburari psihice sau perioade de instabilitate cand
persoana a trebuit sa ia medicatie
3. Inclinatie de a se simti stresat sau impovarat
4. Lipsa unuei retele de suport (familie, prieteni, grup)
5. Istorie de episoade acute de criza care nu au fo st pe deplin rezolvate
6. Inclinatie de a folosi aceleasi strategii esuate de coping
7. Stima de sine scazuta
8. Impulsivitate, manie, probleme de control al imp ulsurilor
9. Perioade de depresie, deznadejdie, iritabilitate , tulburari de somn, schimbari de
Apetit
10. Istorie de probleme maritale si tulburari sexua le
11. Utilizare abuziva de alcool si alte substante, tulburari addictive
12. Istorie haotica de munca, perioade de somaj

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
22 atacuri teririste, rapiri de persoane, accidente de circulatie, viol, jaf, etc.); iii) crize
existentiale care includ conflictele interne si anx ietatile ce acompaniaza motivele si
scopurile existentei umane precum responsabilitate, autonomie, libertate sau angajament
si iv) crizele ambientale care se petrec datorita c auzelor naturale precum furtuni, tornade,
inundatii, cutremure, etc. sau umane si politice pr ecum incendii, foamete, revolutii,
razboaie, epurari entice, etc.
Roberts si Yeager (2009) fac o altfel de clasifica re a crizelor in functie de modul
de expunere a individului la agentul traumatizant. Astfel ei deosebesc crize aparute dupa
o singura expunere la agentul declansator, precum c rizele dupa dezastre naturale,
accidente, crime, decese, pierderi, criza in care a gentul este usor identificabil si care
temporal actioneaza doar odata. Alt tip de criza ar fi cea cu expunere multipla si
cumulative in care evenimente stresante se stocheaz a, cumuleaza si ajung in anume punct
cand reusesc sa depaseasca capacitatea de coping a individului, precum crizele familiale
sau de cuplu, conflicte vocationale, etc. Al treile a tip de crize sunt cele deliberat
cumulative si cu expunere repetata cand evenimentul se repeat continuu sau se
acumuleaza prin actiunea deliberate a altcuiva. Exe mple de acest tip ar fi violenta
domestica sau abuzul sexual sau abuzul copilului de orice tip ar fi.
O alta clasificare facuta acesti autori pune accent ul pe natura agentului
traumatizant si astfel ei deosebesc mai multe felur i de crize, clasificare utilizata cel mai
mult de programele de criza pentru ca genereaza tip uri diferite de raspuns:
– Criza se stres tranzitoriu si distres somatic , criza care rezulta din tulburari
medicale sau simptome psihiatrice minore; astfel de crize cuprind pe cele
determinate de diagnostice somatice severe precum c ancer, accident vascular
cerebral, diabet, etc sau cele concurente cu simpto me prihiatrice precum
anxietatea, depresia, fobia, somatizarea. Aici etio logia crizei este bio-medicala.
– Criza de stress traumatic este atunci cand o persoana traieste sau este mart ora
unui eveniment necontrolabil, neasteptat si amenint ator de viata, precum crime,
violente, abuzuri sexuale, luare de ostateci, dezas tre naturale, accidente de
circulatie, decesul neasteptat al unei persoane dra gi.
– Criza familiala se petrece in timpul certurilor familiale, dificul tati financiare,
somaj, probleme emotionale severe.

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
23 – Criza data de boli psihiatrice serioase cand tulburarea psihiatrica interfera cu
capacitatea de coping a individului; crize care se petrec mai ale la debutul sau
recaderea unei tulburari psihiatrice ce afecteaza f unctionarea individului, precum
in episoade maniacale/hipomaniacale, episoade depre sive severe, episoade
psihotice, atacuri de panica.
– Criza date de urgente psihiatrice , cand functionarea individului este profund
perturbata de o tulburare psihiatrica severe subjac enta si care creiaza
periculozitate pentru individ sau persoanele din ju r.
Aceasta din urma clasificare este mai aproape de re alitatea cu care se confrunta
profesionistul din programul de interventie in criz a in practica de toate zilele.
Indiferent de tipologia adoptata, exista anumite c aracteristici ale crizelor care sunt
comune oricarui tip luat in considerare. Aceste car acteristici comune stau la baza teoriei
crizelor si la formularea interventiei in criza. El e sunt prezentate in tabelul Nr. 6.

Criza este un pericol dar si o oportunitate Criza este un pericol pentru ca depaseste
capacitatile de coping ale individului dar este si
o portunitate pentru ca il face pe individ sa
caute si sa solicite ajutor si il invata noi metode
de coping capabile sa-l oteleasca pentru
viitoare crize
Criza are un aspect clinic complex Criza se prezinta sunt forma unui tablou clinic
polimorf si necaracteristic, dominat de
elemente afective si comportamentale instabile
in timp, fara a evoca vreo entitate clinica
anume
Criza contine samburele dezvoltarii si a
schimbarii Criza conduce la dezvoltare personala prin
mobilizarea resurselor existente si construirea
altora noi pe parcursul rezolvarii ei si
individual care a depasit o criza nu va mai fi
niciodata ca inaintea ei
Criza nu are panacee sau interventii
standardizate Criza nu se rezolva dupa retete prestabilite, ea
conduce la un raspuns unic, irepetabil pentru o
situatie unica si irepetabila in detaliile ei
Criza reprezinta o necessitate de schimbare Criza apare pe fundalul stagnarii, a imobilitatii
proprii, inflexibilitatii in fata situatiilor de vi ata
Criza este universala Criza este univeresala pentru ca este imanenta
existentei umane si ea este prezenta in toate
culturile

Tabelul Nr. 6: Caracteristicile commune ale crizelo r

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
24 Bibliografie:

Aguilera DC, Messick JM, Farrell MS (1970): Crisis Intervention: Theory and
Methodology, The C.V. Mosby Company, St. Louis.

Annandale NO (2006): States school crisis planning materials: an analysis of cross-
cultural considerations and sensitivity to student diversity, Dissertation PhD, Brigham
Young University, Rexburg, Idaho

Auerbach SM, Kilmann PR (1977): Crisis Intervention : A Review of Outcome Research,
Psychological Bulletin, 84 (6): 1189-1217.

Baldwin BA (1978): A paradigm for the classificatio n of emotional crises: implications
for crisis intervention, American Journal of Orthop sychiatry 48 (3):538-551.

Belkin GS (1984): Introduction to counseling (2 nd ed.). Dubuque, IA: William C. Brown.

Brammer LM (1985): The helping relationship: Proces s and skills (3rd ed.). Upper
Saddle River, NJ: Prentice Hall.

Burgess AW, Roberts AR (2005): Crisis intervention for persons diagnosed with clinical
disorders based on the stress-crisis continuum, in AR Roberts (Ed.) Crisis Intervention
Handbook, New York: Oxford

Caplan G (1964): Principles of preventive psychiatr y. New York: Basic Books.

Carkhuff RR, Berenson BG (1977): Beyond counseling and therapy (2nd ed.). New
York: Holt, Rinehart & Winston.

Erikson ER (1956): Growth and crisis of the healthy personality, in C.Kluckhoh and NH.

Farberow NL (1974): Suicide. Morristown, N.J.: Gen eral Learning Press, 1974.

France K (1982): Crisis Intervention, Charles C. Th omas, Springfield, Illinois

Greene GJ, Lee M, Trask R, Rheinscheld J (2000): Ho w to work with clients’
strengths in crisis intervention. In AR Roberts (Ed .), Crisis intervention handbook:
Assessment, treatment and research, Oxford, UK: Oxf ord University Press.

Halpern HA (1973): Crisis theory: a definitional st udy, Community Mental Health
Journal 9 (4): 342-349.

Hansell N (1976): The Person in Distress, New York: Human Services Press

Hoff, LA (1978): People in crisis: understanding an d helping, Addison-Wesley Pub. Co.,
Medical/Nursing Division, Menlo Park: CA

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
25
Hoff, LA (1995): People in crisis: understanding an d helping, 4 th Ed. Jossey-Bass Publ.
San Francisco, CA

James RK, Gilliland BE (2005): Crisis Intervention Strategies, 5 th Ed. Thomson/Cole:
Belmont, CA

Korchin S (1976): Modern clinical psychology: Princ iples of intervention in the clinic
and community. New York: Basic Books.

Lindemann E (1944): Symptomatology and management o f acute grief, American
Journal of Psychiatry, 101; 141 -148.

Meichenbaum, D. (1994). A clinical handbook/practic al therapist manual for assessing
and treating adults with post traumatic stress diso rder . Waterloo, Ontario: Institute Press.

Murray (Eds), Personality in nature, society and cu lture, Alfred Knopf, New York

Parad HJ (1965): Preventive casework: Problems and implications, in HJ Parad (ed.),
Crisis Intervention: Selected readings, Family Serv ice Association of America, New
York.

Poal P (1990): Introduction to the theory and pract ice of crisis intervention, Quaderns de
Psicologia, 10:121-140.

Pitcher G, Poland S (1992): Crisis intervention in the schools. New York: Guilford Press.

Rapaport L(1970): Crisis Intervention as a mode of brief treatment, in RW Roberts and
RH Nee (Eds.): Theories of Social Casework, The Uni versity of Chicago Press, Chicago.

Raskin NJ, Rogers CR (1995): Person-centered therap y. In RJ Corsini & D Wedding
(Eds.), Current psychotherapies (5th ed.). Itasca, IL: F. E. Peacock.

Roberts AR (Ed.). (2000). Crisis intervention handb ook: Assessment, treatment and
research. New York: Oxford University Press.

Roberts AR (2003): Assessment, crisis intervention and trauma treatment: The integrative
ACT intervention model, Brief Treatment and Crisis Intervention, 2: 1-21.

Roberts AR (2005): Bridging the past and the presen t to the future of crisis intervention
and crisis management, in AR Roberts (Ed.) Crisis i ntervention handbook: Assessment,
treatment, and research (3 rd ed.), New York: Oxford University Press.

Roberts AR, Yeager KR (2009): Pocket guide to crisi s intervention, Oxford University
Press, New York.

Radu Vrasti Ghid Practic de Interven tie in Criza
26 Schulberg HC, Sheldon A (1968): The probability of crisis and str ategies for preventive
intervention, Archives of General Psychiatry 18 (9) : 553-558.
Slaikeu KA (1990): Crisis intervention: A handbook for research and practice (2 nd
ed.).
Needham Heights, MA: Allyn & Bacon.

Talpin JR (1971): Crisis Theory: critique and refor mulation, Community, Mental Health
Journal, 7 (l): 13-23.

Yeager KR, Roberts AR (2003): Differentiating among stress, acute stress disorder, crisis
episodes, trauma, and PTSD: Paradigm and treatment goals, Brief Treatment and Crisis
Intervention, 3:3-25.