Radioul In Sistemul Mass Media Istoric, Prezent Si Devenire

 Rolul radioului in societatea romaneasca

Descoperirea electricitatii a declansat o noua etapa importanta in comunicarea de masa. Experimentele comunicatiilor fara fir au dus la inventarea unor mijloace de transmitere fara fir cum sunt undele electromagnetice. Acestea au fost punctul de pornire in dezvoltarea domeniului de radiocomunicatii si apoi in cel al radiodifuziunii.

            De-a lungul ultimelor trei secole, numerosi cercetatori au fost interesati de fenomenul electromagnetic, ajungandu-se la descoperiri precum paratraznetul (Benjamin Franklin, 1774) sau telegraful electric si alfabetul format din linii si puncte (Samuel Morse, 1832). Descoperirile lor au fost, mai tarziu,  un inceput pentru incercarea lui Guglielmo Marconi de a pune bazele primului sistem de radiocomunicatie. In 1903, el a facut posibila legatura intre doua continente – Europa si America- prin radio.

La inceput, radioul era folosit in scopuri militare si in transporturile navale, avind costuri destul de ridicate. Imbunatatirile aduse aparatului, precum reducerea volumului si calitatea emisiei si receptiei undelor, a transformat radioul intr-o cale usoara de acces la informatie, devenind un mijloc de comunicare in masa. Primul post de radio a fost infiintat la Pittsburg, in 1916, si a capatat licenta de emisie abia in 1920.

Radioul cunoaste o raspandire rapida in toata lumea. In Romania, evolutia sa a fost lenta din cauza lipsei receptoarelor, fabricate in strainatate si a costurilor ridicate. "Primul post de radio a luat fiinta la 1 Noiembrie 1928, cand s-a difuzat prima emisiune in limba romana’’, fiind prima emisie oficiala a Societatii de Difuziune Radiotelefonica din Romania. Pe langa discursul tinut de Dragomir Hurmuzescu, directorul Institutului Electrotehnic, "emisiunea a mai cuprins, printre altele, un buletin de stiri, informatii meteorologice, muzica si prima conferinta difuzata la radio, intitulata "Poezia populara romaneasca"". Inca de la inceput, specializarea si-a facut aparitia si in cazul continuturilor radiofonice. In urmatoarele luni au inceput sa fie difuzate emisiuni special concepute penru copii sau pentru femei, precum si emisiuni umoristice si altele continand sfaturi medicale.

Rolul radioului declarat de la inceput – informarea, educarea si divertismentul –  isi atingea scopul in emisiunile transmise. Urmarind sa contribuie, in special, la formarea publicului, emisiunea culturala "Universitatea radio", difuzata zilnic intre  orele 19 si 20, trata subiecte dintre cele mai diverse in fiecare zi a saptamanii. Ca urmare, a fost creat un nou post numit "Radio Cultural", existent si astazi. De asemenea, s-a dezvoltat si reteaua posturilor teritoriale in orase precum Iasi, Craiova, Targu Mures, Cluj si Timisoara.

In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, radioul a suferit o involutie prin reducerea drastica a orelor de program. Devenit mijloc principal de propaganda alaturi de televiziunea nationala, radioul si-a reluat cursul dupa 1990, cand a fost posibila transmiterea in unde ultrascurte (FM). Cu o calitate superioara fata de transmisia in unde medii, FM-ul a luat amploare foarte repede, aducand un stil nou in mass-media romanesti.

Radioul sta la baza relatiilor sociale, a comunitatii eterogene si imaginare, formate prin raspandirea lui si prin posibilitatea de a putea fi receptat in zone geografice unde televiziunea cu greu poate patrunde. Putem lua ca exemplu zonele izolate fara curent electric, in care singura sursa de informare este radioul cu baterii. Universalitatea canalului permite, de asemenea, receptarea programelor unui post in orice punct de pe glob, in functie de modalitatea de emisie si de transmisie. Un exemplu elocvent ar fi Radio Europa Libera, post ascultat in toata tara in timpul perioadei comuniste, cu sediul la München, in Germania. Echipa de romani care lucra la producerea si transmiterea materialelor audio incercau sa duca un razboi pe calea undelor impotriva regimului de atunci. Informatiile urmareau sa descrie imaginea Romaniei propagata in spatiul european si incercau sa ofere o perspectiva realista ascultatorilor despre situatia din tara. Prin vocea si atitudinea prezentatorilor se putea observa lupta psihologica continua cu regimul comunist, ceea ce  raspandea un sentiment puternic de solidaritate in randul romanilor. Astfel, radioul poate fi un mijloc de comunicare in masa puternic, care poate concura prin puterea cuvantului cu produsul mediatic vizual.

  Mai mult, "radioul ramane un mijloc eficace de propagare a culturii si prin cultura a educatiei"Acesta concureaza cu televiziunea inca de la aparitie. Ea beneficieaza de imbinarea imaginii cu sunetul si capteaza atentia mai repede. In apararea radioului se poate spune insa ca volumul de informatie este mult mai crescut in cazul lui, pentru a putea acoperi timpul de emisie. Pentru produsele radiofonice trebuie facuta o documentare minutioasa si mult mai atenta pentru a trezi interesul, pentru a-l angrena pe ascultator in discutie. Asa cum am mentionat mai sus, puterea cuvantului nu poate fi contestata. Ea are uneori un impact mult mai mare asupra publicului decat imaginea. Pe de alta parte, un tip de comportament prezentat la radio poate influenta mai putin in lipsa imaginii si poate fi mai greu imitat de catre tineri. Acest aspect este benefic in cazul modelelor negative si in defavoarea celor pozitive care trebuie prezentate in mod repetat si printr-un discurs convingator pentru a fi adoptate intr-un final.

Prin posibilitatea radioului de a imprima si pastra vocea, a luat nastere Fonoteca de aur a Radiodifuziunii care a adus o contributie importanta tezaurului culturii romanesti. Benzile magnetice pastrate cuprind recitaluri de poezie, marturisiri de creatie, amintiri si lucrari literare ale marilor creatori care au disparut dintre noi, precum George Calinescu, Tudor Arghezi, George Bacovia si altii. "Fonoteca completeaza astfel biblioteca si contribuie la pastrarea legaturii dintre trecut si actualitate."

Serviciul public de radio

În România, primul post de radio a luat ființă la 1 Noiembrie 1928, când s-a difuzat prima emisiune în limba romană. Dezvoltarea radiofoniei la noi în țară cunoaște ritmuri destul de lente, dincauza lipsei receptoarelor, care erau fabricate numai în străinătate, cu costuri destul de ridicate – singurele accesibile fiind receptoarele cu auditie în cască cu un preț relativ redus și cu performanțe satisfacătoare.

În august 1914 a fost instalat în Parcul Carol dinBucurești un post de telefonie-telegrafie fără fir, iar în anul următor acesta a fost amplasat și pe vagoane de cale ferată, România având astfel primul tren din lume cu instalație de telefonie-telegrafie fară fir. În 1916 la Herastrau a fost instalat un nou post care dincauza războiului a fost evacuat în luna noiembrie în Moldova și reinstalat la Botoșani, iar în februarie 1917 transferat la Iași pe dealul Copoului, că din1918, după semnarea armistițiului, acesta să fie readus la București.

Un moment important în evoluția radiofoniei romanești a fost în iulie 1925 , când s-a transmis prima emisiune în limba romană. Astfel au devenit posibile primele audiții publice, de două ori pe saptamană, joia și sâmbăta la orele 21.30. Dinacest moment se poate spune că și în România s-a trecut de la radiotelegrafie și radiotelefonie la radiofonia propriu-zisă, cu toate că postul de radio nu devenise oficial. Adevăratul părinte al radiofoniei românești a fost profesorul Dragomir Hurmuzescu, directorul Institutului Electrotehnic. Ca o recunoaștere a meritelor sale, Hurmuzescu avea să devină în 1928, primul președinte al Consiliului de Administrație al Societații Române de Radiodifuziune.

La 1 noiembrie 1928 avea loc prima emisiune oficială a Societații de Difuziune Radiotelefonică dinRomania când profesorul Dragomir Hurmuzescu a rostit un memorabil “Alo, Alo , aici Radio București”. Încă din primele luni de existență am putea menționa momente de pionierat cum ar fi: la 10 noiembrie- primele emisiuni pentru copii, la 8 decembrie- primele emisiuni pentru femei, la 10 decembrie- primele sfaturi medicale la radio, la 18 decembrie- prima emisiune umoristică. Odată inceputul făcut, a crescut și numărul de abonați. Astfel, de la 14.500 abonați în anul apariției postului public, se ajunge la peste 274.000 în următorii 10 ani și la peste 4 milioane astăzi.

Cele trei mari funcții pe care își propune să le îndeplinească orice post de radio public (informarea, formarea și divertismentul) au fost încă de la inceput reflectate în emisiunile transmise, începând din ianuarie 1929. Printre acestea putem menționa: “Sfaturi pentru gospodine”, “Săptămâna artistică europeană”, “Caleidoscopul vieții artistice și literare”, “Ora copiilor”, “Ora veselă”. În februarie au fost inaugurate emisiuni noi, cum ar fi: “Cursuri de limba franceză”, “Cursuri de limba germană”, “Cronica dramatică”, “Săptămâna literară și artistică”, “Cronica modei”.

Anul 1930 marchează “inovații” și în domeniul jurnalismului radio, prin apariția unor noi genuri, ca radio-reportajul și radio-interviul. La 1 martie a fost inaugurată “Universitatea Radio” care, zilnic, între orele 19 și 20, acoperea un spectru larg de domenii: luni: știință; marți: literatură, limbă și folclor; miercuri: probleme sociale în economie, agricultură, finanțe, legislație, politică externă; joi: muzică, folclor muzical, artă; vineri: filozofie, viața religioasă; sâmbătă: istorie, geografie, turism; duminică: educația sănătății și cultura poporului. La “Universitatea Radio” au susținut conferințe marile personalități ale culturii și științei românești: Nicola Iorga, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Constantin Noica și mulți alții.

În aprilie 1936, printr-o nouă lege de organizare și funcționare, Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România își schimba numele în Societatea Română de Radiodifuziune, iar în decembrie 1937 aceasta este trecută în subordinea directă a Președinției Consiliului de Miniștri. La nivelul anului 1937, Societatea avea: un Consiliu de Administratie, care fixa principiile de organizare și conducere; un Comitet de direcție, care controla activitatea Societații; o Direcție generală, care includea directorii adjuncți și secretariatul general (arhiva și registratura); o Direcție a programelor vorbite și muzicale; o Direcție tehnică; Direcția contencios; Direcția administrativă, Directia comercială.
La nivel de conducere există un Președinte și un Director general, numit de Consiliul de Administrație. Anii grei ai celui de-al doilea Război Mondial au confirmat faptul că postul public rămânea principalul mijloc de informare în masă, fiind recunoscut și rolul avut în sistemul de apărare și siguranță națională. Știrile din economie, viața socială, finanțe, politică externă și în special cele despre evoluția evenimentelor de pe linia frontului, au avut o deplină credibilitate, care se va păstra și în viitor. Poate și de aceea oamenii manifestă mult interes și acordă mai multă credibilitate radioului.

Această atitudine a publicului este confirmată și de sondajele de opinie de dupa 1989, care confirmă că radioul este pe locul doi, după biserică, în domeniul credibilității. În perioada 1952-1953 au fost înregistrate schimbări în ceea ce privește dotările tehnice și schimbarea titulaturii vechi în – Comitetul de Stat pentru Radiodifuziune. A fost inaugurată astfel o radiodifuziune națională modernă. Dispunând de o bază materială performantă la aceea vreme, a fost posibilă și o dezvoltare a programelor. Astfel, a fost creat cel de-al doilea program național, actualul “România Cultural” și au fost inaugurate emisiunile destinate ascultătorilor din străinătate prin programele difuzate de “Radio România Internațional”. Tot în această perioadă a fost creată rețeaua posturilor teritoriale ca posturi publice în orașele Iași, Craiova, Târgu Mureș, Cluj și Timișoara. Primul se deschide la Cluj (15 martie), Craiovioadă a fost creată rețeaua posturilor teritoriale ca posturi publice în orașele Iași, Craiova, Târgu Mureș, Cluj și Timișoara. Primul se deschide la Cluj (15 martie), Craiova (6 iuhie 1954). Au urmat studiourile de la Timișoara in1955 și de la Tg. Mures, in1958. Din1967 incepe să funcționeze pe litoral, Radio Vacanța.

Anul 1977 nu a fost numai cel al cutremurului din 4 martie, dar și anul în care a apărut Legea Presei (Legea nr.3/1977) și celebrul decret nr.473, privind organizarea și funcționarea Radioteleviziunii Române. Potrivit acestora, atât radioul cât și televiziunea deveneau mijloace principale de propagandă ale regimului, cu toate consecințele ce au rezultat. Pentru a exista un control cât mai riguros asupra activității editoriale, atât a radioului cât și a televiziunii, redacțiile erau unice, fiecare redactor șef având doi adjuncți, unul pentru radio și altul pentru televiziune. Programul ideologic al partidului, combinat cu o acută criză energetică a țării, au determinat o involuție temporară a postului public de radio. În afara aspectelor de conținut a emisiunilor, a fost drastic redus numarul orelor de program, iar în februarie 1985 toate studiourile teritoriale au fost desființate și trecute “în conservare”.

Începând cu anul 1990 postul public de radio renaște. Chiar din decembrie 1989 sunt reactivate toate studiourile teritoriale, inclusiv cel de la Constanța, ce a avut timp de peste 30 de ani statutul de post estival și care acumva deveni post permanent teritorial. Decembrie 1989 a însemnat pentru Radiodifuziune și pentru societatea românească, un moment de răscruce și un examen pe care l-a trecut, de altfel, incercând prin seriozitate, promptitudine și obiectivitate să recâștige simpatia publicului ascultător, simpatie pierdută înainte de acest an. În 1990 a fost înființat studioul regional Constanța; în același an incepe să emită și Antena Bucureștilor.

După 1989, Societatea Română de Radiodifuziune a devenit membră cu drepturi depline a Uniunii Europene de Radio. Cu ocazia Conferinței Internaționale consacrată emisiunilor de actualitați (10 octombrie 1994), desfașurată la Bled în Slovenia, Societatea Română de Radiodifuziune a devenit și membră a grupului de lucru numit "Actualitați Radio", fiind singurul radio din Europa de est care avea o lege organică proprie.

În anul 1996, Consiliul de Administrație a decis reorganizarea programelor de emisie, înființând patru Canale Naționale: România Actualitați, România Cultural, România Tineret, România Muzical, 11 redacții specializate și un Departament al Posturilor Teritoriale și Locale. Societatea Română de Radiodifuziune înființează Editura "Casa Radio", care își propune reintroducerea documentelor conservate în arhivele instituției, în circuitul mediatic national, paralel cu elaborarea unor instrumente de referintă în domeniul radiofoniei. La 1 decembrie 1998 se înființeaza Studioul Teritorial – Radio București. În 1999 se inaugurează subredacția Studioului Teritorial Târgu Mureș și Antena Brașovului.

În anul 2000 începe modernizarea unor echipamente specifice iar posturile teritoriale au fost digitalizate în proporție de 80%. O serie de cabine de emisie și de producție, de la sediul Radiodifuziunii, au fost, de asemenea, digitalizate. Au fost puse în exploatare emițatoare în FM, banda vest, la studiourile: București, Cluj, Craiova, Tg. Mureș și Reșița.

Agenția de presă RADOR, membră din1998, a Asociației Internaționale a Agențiilor de Monitorizare, a beneficiat de un sediu nou, dotat cu un sistem informatizat complex. Radio România Internțional emite în Real Audio, programele sale fiind recepționate și pe Internet . Antena Sibiului a fost primul radio public. La 1 februarie 2001 a fost inaugurată Camera Știrilor, echipată la cel mai performant nivel tehnologic al momentului, cu un sistem computerizat care asigură permanenta conectare la multitudinea de fluxuri informaționale, selectarea rapidă a știrilor și accesarea în timp real a tuturor informațiilor care sunt stocate în memoria serverului.

Societatea Româna de Radiodifuziune este liderul incontestabil al pieței audio cu o cotă mai mare de 45% în anul 2001. În 2003 în grila de programe a postului național Radio România Actualități au fost introduse emisiuni economice, având drept finalitate percepția corectă a României ca zonă de investiții. Au fost prezentate problemele patronatelor, asociațiilor oamenilor de afaceri, sindicatelor, aspecte ale aderării României la Uniunea Europeană, relațiile economice și comerciale cu alte state, noul cod fiscal, acordurile cu FMI și politica Băncii Nationale.

Criteriul de bază al eficienței unui radio comercial ține de audiență. Audiență pot aduce emisiunile realizate cu profesionalism, într-o formă atrăgătoare, dar și Kitsch-uri radiofonice. Prostul gust, vulgaritatea își găsesc tot mai des loc în programe. Senzaționalul "fabricat" cu orice preț înlocuiește știrile cu adevărat importante. Divertismentul și "informarea" pot lua și aceste forme.

Necesitățile publicului nu se rezumă la divertisment de bun gust și nici doar la o informare corectă. Educarea, promovarea valorilor sunt, astăzi, mult mai necesare. De aceea radioul public are o misiune mult mai complexă:

să informeze echilibrat (politic, tematic și între: pozitiv-negativ, local, național, internațional, minoritate-majoritate), clar, obiectiv, prompt, exact, relevant (pentru a preveni manipularea și atenua agresiunea informațională)

reprezinte un factor de educare continuă, prin instruirea și formarea principiilor, a sistemului de valori moraleși prin susținerea valorilor naționale și universale (fiind el însuși un etalon-reper de credibilitate, profesionalism, bun gust și bun simț)

trezească și promoveze interesul pentru cultură

ofere un divertisment de calitate

joace rolul unui catalizator-accelerator al fenomenelor și tendințelor pozitive pe plan economic și social, fiind un generator de încredere și în același timp vocea oficială a țării

să promoveze România prin reflectarea actualității, culturii și civilizației românești;

Aparitia radiourilor

Posibilitatea de a comunica la distanțe mari este una din revoluțiile tehnologiei. În zilele noastre viața socială este de neconceput fără comunicare, în special fără existența telefoniei mobile, a internetului, a radioului sau televiziunii. Însă până a se ajunge în acest stadiu de dezvoltare, evoluția invențiilor a fost una lentă cu o explozie în ultimele secole. Informația este mai accesibilă ca niciodată, dar și mai valoroasă. Descoperirile în domeniul media au dus la apariția radioului și mai târziu a televiziunii, a internetului, accesul la informații făcându-se cu rapiditate.

Vasile Traciuc în capitolul de început al “Manualului de jurnalism” prezintă istoria radioului internațional și a celui românesc, amintindu-i astfel pe aceea care sunt părinții radioului dar intrând și în detaliile tehnice de funcționare a unui aparat de radio.

La început toate descoperirile au fost teoretice, punându-se bazele teoriei fenomenului electromagnetic. Astfel, în anul 1774, Benjamin Franklin descoperă paratrăznetul și sugerează ideea folosirii electricității în comunicații, iar Lesage construiește un aparat cu circuite electrice corespunzătoare literelor din alfabet. În anul 1813, fizicianul danez Hans Cristian Oersted descoperă faptul că acul unei busole este deviat, atunci când în apropiere se află un conductor prin care circulă curentul electric. Michael Faraday reface experiența, în anul 1821, și publică prima lucrare referitoare la fenomenele electromagnetice.

Samuele Mose, în anul 1832, a inventat telegraful electric și alfabetul format din linii și puncte, care îi și poartă numele. În 1865, fizicianul scoțian James Clark Maxwell elaborează teoria electromagnetică a luminii. Un moment important îl reprezintă anul 1887, când Heinrich Rudolf Hertz reușește să producă și să studieze undele electromagnetice, descoperind și faptul că aceste unde au și o mărime corespunzătoare sursei de oscilație. Aceste descoperiri au stat la baza radiocomunicațiilor. Pentru că toate aceste descoperiri să depășească stadiul laboratoarelor și să fie aplicate în practică, au fost necesare câteva invenții fundamentale. În 1890, fizicianul francez Branly a realizat un aparat denumit “coheror”, care era de fapt un simplu tub de sticlă umplut cu pulbere de nichel, astupat la cele două capete cu material izolant, prin care circulă curentul electric numai în momentul când în atmosferă se produceau descărcări electrice. În anul 1894, fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov a inventat antena, o altă descoperire importantă, care a fost atașată unui aparat denumit “înregistrator de furtună”. Acesta începea să sune atunci când în atmosferă se înregistrau descărcări electrice, chiar și la distanțe mai mari, semnalând înrăutațirea timpului.

Toate aceste descoperiri au facut posibilă evoluția celorlalte etape. Astfel a luat naștere “radiotehnica”. Guglielmo Marconi, considerat și “părintele radioului”, a reușit să sintetizeze toate datele existente și a realizat primul sistem de radiocomunicație, prin trasmiterea unui semnal la distantă făra a mai fi folosit firul. În anul 1895 a reușit să transmită semnale între două puncte, separate de un deal, fără vizibilitate directă, fapt ce a impresionat lumea oamenilor de știintă. Doi ani mai târziu, Marconi a reușit să realizeze o legătură radio la o distanță de 14 Km, iar în anul 1903 a facut posibilă legătura radio între două continente (Europa-America). Toate aceste descoperiri au avut la început utilizări speciale, îndeosebi militare, dar în final s-a ajuns la folosirea lor pentru crearea unui nou mijloc de comunicare în masă – radioul. Accesul la informație devine un bun al majorității oamenilor, condiționat de posibilitatea fiecăruia de a poseda un receptor radio, care avea costuri destul de ridicate pentru acea perioadă. Radioul devine astfel un concurent serios al presei scrise, dovedindu-se în timp a fi totuși un partener în peisajul media.

Primele posturi de radio au avut un caracter experimental dar poate fi menționat faptul că primul a funcționat la Pittsburg, în anul 1916, post de radio ce a devenit oficial în 1920, când a primit licența de emisie. Ziua de 15 iunie 1920 reprezintă momentul de cotitură în utilizarea noului mijloc de comunicare. Pe 29 octombrie 1923, la ora 20, în Germania eterul a prins viață. Cam din vremea aceea datează și taxa pentru radio. Fiecare cetățean care obținea de la Ministerul Poștelor o aprobare pentru ,,construirea și utilizarea unei stații de radio-recepție" avea, în Germania de atunci, dreptul să asculte radioul. Aprobarea se acorda pentru câte un an, iar costul la nivelul anului 1923, în toiul inflației, era de 350 de miliarde de mărci. Experții în drept au ținut să precizeze de la început, în numele Poștei, că nu se plătea programul în sine, ci doar obținerea dreptului de recepție. După inflație, taxa a fost stabilită la două mărci. Pornind de la faptul că un muncitor necalificat muncea aproape patru ore pentru aceasta sumă, nu trebuie să ne mire că numărul celor care recepționau programele ,,la negru" era la fel de mare ca al ascultătorilor înregistrați oficial. De altfel, oricât ar părea de ciudat, acest nivel al taxei s-a păstrat constant până în anul 1970. Banii erau încasați de către factorul poștal, care venea acasă.

Și prețul aparatelor de radio a influențat considerabil răspândirea noului mijloc de informare. Pe piață a început să se facă simțită un fel de ,,febră a căutatorilor de aur" și, la câteva săptămâni de la difuzarea primului program, a început sa înflorească și comerțul cu aparate de radio și accesorii. Prețul primelor aparate de radio se situa, pe atunci, între 400 și 500 de marci – astfel că mulți nu și le puteau permite. De aceea, multe aparate au fost confecționate manufacturier, la domiciliu. Un radiodetector simplu era considerat ieftin dacă putea fi confecționat contra sumei de 70 de mărci. El mai necesita niște căști (cca 14 mărci) sau un difuzor (cca 80 de mărci). Paralel cu ieftinirea aparatelor de recepție, în primii zece ani de existență ai radioului german, a crescut constant și numărul ascultătorilor. La 1 ianuarie 1926 s-a atins primul milion, doi ani mai târziu, cel de-al doilea. În 1932, erau înregistrați peste patru milioane de abonați. Strict numeric, auditoriul german a atins astfel locul doi printre statele europene producătoare de programe radio, după Marea Britanie.

Specializarea radioului

Tipologia emisiunilor radio sau cu alte cuvinte caracterizarea acestora din mai multe puncte de vedere este tratată pe larg într-un capitol al cărții “Jurnalism radio“ de Vasile Traciuc. Structura emisiunilor difuzate de un post de radio este dictată de câteva criterii, în funcție de care fiecare post își alcătuiește o grilă de programe sau un format radio. Un prim criteriu este acela al tipului de post. Astfel, pentru a localiza un post de radio trebuie să avem în vedere structura capitalului, aria de acoperire și conținutul.

Se poate remarca faptul că atât posturile publice cât și cele private pot fi locale, regionale sau naționale. Europa FM este un post privat, dar cu acoperire națională, iar B.B.C. și R.F.I, sunt posturi publice internaționale.

Un alt criteriu ar fi acela al contextului specific. Astfel, putem avea emisiuni pentru diferite etnii, deoarece în componența populației din țara noastră există și alte naționalități, pentru care sunt prevăzute emisiuni ce se adresează acestora. Aceste emisiuni sunt produse de obicei chiar de membrii etniilor respective, varietatea și cantitatea acestora depinzând de numărul celor care alcătuiesc o etnie. În afara posturilor locale care difuzează programe în zonele unde etnia respectivă există într-o oarecare proporție, mai există astfel de programe și la postul public, cu ora și ziua de difuzare bine stabilite în grila de programe.

Indiferent pentru ce public este concepută emisiunea radiofonică se poate remarca un ultim criteriu, nu lipsit de importanță, acela al formatului emisiunii, care poate fi specializată sau magazin. Deși terminologia nu este unificată în limbajul jurnaliștilor vom utiliza această clasificare, din rațiuni didactice. Emisiunea magazin sau generalistă presupune conținuturi cu adresabilitate largă, variată. Emisiunea specializată se adresează unui segment al publicului care este relativ omogen, iar emisiunea magazin se adresează mai multor publicuri (eterogene).

Emisiunea specializată este concepută de realizatori, pe subiecte diferite și se adresează unui public specific, care poate fi departajat în functie de: vârstă, sex, profesie, nivel de cultură. Dacă luăm în discuție elementul vârstă, vom observa că aici paleta emisiunilor este destul de largă, pornindu-se de la cele pentru copii, adulți până la emisiuni pentru cei de vârsta a III-a. ,,În general, când ne gândim la emisiuni pentru copii ne gândim doar la cele de televiziune, și este păcat. Cu imaginația lor radioul poate fi o formă minunată a programelor pentru copii"(Garvey, Rivers, pag.22.9). Trebuie stabilit foarte clar publicul chiar și atunci când sunt elaborate emisiuni pentru copii, deoarece aceștia își schimbă foarte repede interesul pentru anumit tip de emisiune. Durata atenției la copii este foarte limitată (se plictisesc foarte repede), astfel încât trebuie să le captezi și să le menții atenția folosind un timp scurt. Capacitatea lor de memorare este destul de mare, astfel încât pentru a memora simt deseori nevoia să li se repete. Emisiunile transmise în reluare care conțin cântece sau povești îi ajută pe copii să le rețină. Limbajul folosit în emisiunile pentru copii trebuie să fie simplu și accesibil, dar în spiritul limbii literare. Costurile acestor emisiuni sunt foarte reduse, cu excepția pieselor de teatru, pentru că este suficient ca o poveste sau poezie să fie citită cât mai expresiv de un actor sau un prezentator cu talent, pentru a fi bine percepută și reținută de copii.

Deoarece au o individualitate proprie, emisiunile pentru tineri ies ușor în evidență încă de la primele acorduri din generic. Având în vedere importanța acestui segment al populației și problemele ce se pun la această vârstă, la postul nostru public există un departament special (România-Tineret) cu aproximativ 21 de ore de emisie zilnic, pe 31 de stații în gama undelor ultrascurte. Subiectele alese pentru emisiunile difuzate de acest post de radio sunt adecvate vârstei ascultătorilor: divertisment, educație, cultură, probleme sociale specifice și de învațământ. Muzica este deasemeni adecvată vârstei ascultătorilor.

Emisiunile pentru oamenii în vârstă, care de cele mai multe ori sunt singuri, cu probleme sociale sau de sănătate, aduc în casa acestora radioul în postura unui prieten nedespărțit. Se poate observa că ei apreciază acest gen de emisiuni dupa modul cum participă, prin numeroasele telefoane pe care le dau, pentru că prin dialogul cu realizatorul de emisiune, să comunice și să se implice în tema propusă de emisiune.

Un alt criteriu în funcție de care sunt alcătuite emisiunile este acela al sexului. Emisiunile pentru femei pot fi pe subiecte culinare sau de modă, dar pot fi foarte bine chiar emisiuni pe teme politice, care interesează în aceeași măsură. S-a observat că femeile sunt atrase de serialele de televiziune și talk-show-urile trasmise atât în timpul zilei cât și seara târziu la radio sau televiziune. ,,În general, femeile reprezintă un grup destul de mare și de divers căruia i se pot adresa emisiunile. De la bun început trebuie să micșorezi acest grup și să alegi acele elemente care atrag și rețin atenția unei anumite vârste sau altor subcategorii"(Walters, pag.465-466). Femeilor le place să se identifice cu personajele sau evenimentele prezentate în emisiuni, le interesează tot ce este în legătură cu viața de familie sau educația copiilor, astfel încât implicarea lor în problematica ridicată de unele emisiuni este maximă.

În același timp sunt prevăzute în programele radio multe emisiuni care se adresează și altor specialișți din diferite domenii (tehnică, știință, medicină, informatică etc.). Emisiunile pentru armată reprezintă o altă zonă de interes care depașește publicul țintă propus. Nu numai militarii sunt interesați de aceste emisiuni, ci chiar și civilii, prin rudele acestora sau oameni care nu au nici un fel de legătură cu acest segment (armata reprezinta un factor de stabilitate pentru țară și aceste emisiuni pot avea un impact mare la un public numeros). Acest tip de emisiuni sunt găzduite și de România Tineret, care a acordat spațiu de emisie în grila sa de programe, fiind vizat tocmai publicul tânăr, care este în armată sau urmează să-și satisfacă stagiul militar în viitor.

Criteriul – nivel de cultură – se regăsește în emisiunile realizate pentru oameni cu studii medii sau superioare, fără o departajare clară, deoarece accesul la aceste emisiuni nu este limitat, dar receptarea poate să fie diferită. De acest criteriu se ține cont la plasarea emisiunilor de un anumit timp în punctul orar optim de audiență. Am putea exemplifica remarcând faptul că emisiunile care conțin comentarii sau sinteze politice sunt transmise de radio după orele 22.00. Cei care ascultă aceste emisiuni sunt de obicei intelectualii și oamenii politici.

În categoria emisiunilor specializate le mai putem include și pe cele pentru oamenii cu handicap fizic, în special pentru nevăzători. În acest caz radioul este, evident, cea mai eficientă media, chiar dacă citirea ziarului la un post de radio pare o absurditate pentru ceilalți ascultători. Postul nostru public are prevzut în programe emisiuni speciale pentru orbi, în care se organizează dezbateri și comentarii, punându-se în discuție problemele cu care se confruntă nevăzătorii, încercându-se pe această cale să fie alinată suferința acestei categorii defavorizate.

Emisiunea specializată, indiferent de zona abordată iese în evidență prin particularitățile specifice. Se ocupă de o singură temă și are un public țintă bine definit, am putea spune chiar specializat. Rămâne un gen radiofonic bine delimitat și este folosit de majoritatea posturilor de radio.

Emisiunea magazin sau generalistă se adresează mai multor publicuri și are capacitatea de cuprindere a mai multor subiecte (știință, cultură, informație, divertisment etc.). În acest scop se folosește și o gamă cât mai mare de genuri jurnalistice (știrea, interviul, reportajul, relatarea, comentariul etc.). Durata acestui tip de emisiune se modifică, ajungându-se chiar și la câteva ore. În aceste condiții apar rubrici fixe ale emisiunii, anunțate de obicei prin jingle-uri (semnale ce compun generice de rubrică).

Radio România Actualități difuzează pe parcursul unei zile mai multe emisiuni magazin încadrându-le într-un program zilnic de durată. Sunt folosite pentru difuzarea acestor emisiuni spațiile din program care au o audiență maximă, primele ore ale dimineții, cele de după amiază și orele de seară târzii, în general cele afectate cât mai puțin de programele televiziunilor. Emisiunea ,,Matinal", difuzată la primele ore ale dimineții transmite multă informație din toate domeniile, dar din cauza lipsei de timp nu intră în prea multe detalii. De fapt publicul acestei emisiuni este în continuă mișcare, deoarece nu toți se trezesc la aceeași oră și atunci cand se trezesc rămân foarte puțin timp alături de radio, timp în care se îmbracă, își beau cafeaua și se pregătesc să plece la locurile de muncă. În această perioadă publicul trebuie să primească de la informații utilitare, cum este starea vremii, pentru a ști cum să se îmbrace, trasee ale mijloacelor de transport în comun (care sunt deviate din diferite motive), până la informații din zona politicului sau economicului.

Emisiunile transmise în cursul zilei au rolul de a relua multe din informațiile cuprinse în emisiunile matinale pentru a fi completate cu informații noi cuprinse în interviuri, reportaje sau relatări. Emisiunea ,,Studio deschis" difuzată între orele 9.00-11.00 preia multe subiecte pe care le completează cu informațiile necesare. Emisiunile transmise după orele prânzului aduc în atenție evenimentele din dimineața zilei respective, prin relatări de la corespondenții din teritoriu și transmisii în direct de la diferite evenimente în desfășurare, declarații ale oamenilor politici și alte interviuri, reportaje și relatări. Tot în cadrul acestor emisiuni este difuzat și un jurnal de știri principal. La sfârșitul zilei, în emisiunile difuzate după orele 22 evenimentele sunt comentate.