Radiografia este metoda de explorare [622960]

RADIOLOGIE
CONVENȚIONALĂ

RADIOGRAFIA
•Radiografia este metoda de explorare
radiologică care se bazează pe proprietatea
razelor X de a impresiona emulsia filmelor
radiografice, pe care le face capabile, după
developare, să redea imaginea obiectului
străbătut de fasciculul de raze X.

•Imaginea radiografică
•Emulsia fotografică expusă la fotoni X este impresionată și, prin
developare, se înnegrește. În acest fel filmul radiografic poate
evidenția imaginea latentă conținută de fasiculul de electroni
emergent din corpul traversat, înnegrindu -se în zonele în care
radiațiile ajung fără să fie absorbite și rămânând mai transparentă în
acele părți în care se proiectează formații, care au absorbit în
întregime sau în măsură mai mare fotonii incidenți. Deci emulsia
fotografică se impresionează și prin developare devine cu atât mai
întunecată cu cât sunt mai radiotransparente elementele materiale
traversate de fasciculul de radiații.

•Imaginea radiografică este negativul imaginii radioscopice, deoarece
elementele opace pentru razele X apar luminoase (albe) pe radiografii
în timp ce elementele transparente dau o imagine întunecată. Astfel,
la nivelul toracelui, plămânii, datorită conținutului lor aeric, rețin într –
o măsură mică radiațiile –deoarece aerul și gazele au un coeficient de
atenuare redus. Datorită densității lor mici, vor apărea pe radiografie
ca imagini mai întunecate separate între ele de imaginea albă,
radioopacă, a opacității mediastinale.

•Pentru organele abdominale, contrastul este mai puțin evident: sunt
vizibile imaginile ficatului, a rinichilor și a splinei, datorită relativei
radiotransparențe a unui strat subțire adipos care înconjoară aceste
viscere (țesutul adipos prezintă un coeficient de atenuare inferior
altor părți moi).
•Ansele intestinale și stomacul nu sunt vizibile dacă sunt goale; dacă
ele conțin o cantitate oarecare de gaz dobândesc o radiotransparență
relativă, absorbind într -o măsură mai mică fotonii X și devenind
vizibile segmente mai mult sau mai puțin întinse ale mulajului
cavităților lor.

•Pentru a face vizibile radiologic, indirect, cavitățile naturale ale
organismului se poate recurge la umplerea acestora cu substanțe cu
un număr atomic mai mare care astfel sunt radioopace, acestea
constituind așa -zisele substanțe de contrast artificiale radioopace. De
asemenea, se pot utiliza și substanțe de contrast radiotransparente,
umplând aceleași cavități reale sau virtuale cu aer sau cu alte gaze.

•Avantajele radiografiei:
•-este o metodă obiectivă;
•-reprezintă un document, care să se poată compara cu alte imagini;
•-poate pune în evidență leziunile mici chiar de câțiva milimetri;
•-iradierea bolnavului este mai mică.
•Dezavantaje:
•-este mai costisitoare decât radioscopia;
•-necesită numeroase filme pentru a putea urmări funcția unor
organe.

Filmul radiografic
•Filmul radiografic este alcătuit dintr -un suport central de celuloză acetil acetată ,
de 0,15 -0,25 mm sau dintr -un poliester. De o parte și de alta a acestui strat
urmeză : un strat adeziv, emulsie fotosensibilă (formată din bromură de argint
înglobată în gelatină), un strat protector.
•Filmele radiografice au diferite dimensiuni: 13/18, 18/24, 24/30, 30/40, 35/35 și
15/40 cm, iar pentru radiografiile dentare 3/4 cm. Ele sunt păstrate în cutii bine
închise, ferite de acțiunea luminii.
•Casetele
•Pentru efectuarea radiografiilor se utilizează casetele metalice, care conferă
filmului protecția împotriva luminii și îl menține într-un singur plan.
•Caseta conține două folii sau ecrane întăritoare impregnate cu săruri
fosforescente (Wolframat de Calciu, Sulfură de Yitrium sau Titan), cu pământuri
rare (Gadolinium), care au proprietatea de a emite lumină și după ce acțiunea
razelor X a încetat, impresionând filmul radiografic pe fața corespunzătoare.

•Camera obscură
•După expunerea la raze X a filmului radiografic, acesta este prelucrat
la lumina roșie sau verde filtrată. Se scoate din casetă, se fixează pe o
ramă, apoi se introduce succesiv în tancurile de developare.
Revelatorul conține substanțe reducătoare (metol și hidrochinonă),
care descompun sărurile de argint impresionate de razele X în granule
de argint metalic, negre. Sărurile de argint nereduse sunt îndepărtate
de hiposulfitul de sodiu conținut în fixator. În final filmul este bine
spălat într -un bazin cu apă curentă și se usucă natural sau în dulapuri
speciale.
•Developarea filmului poate fi făcută și cu ajutorul aparatelor
automate într -un timp foarte scurt (1 -3 minute) la lumina zilei. Astăzi
există aparate cu magazii de clișee, transport mecanic, expunere
automată, developare automată, cu laser etc.

•Dispozitivele electronice sau optice care ameliorează calitatea
imaginii (Logetron) efectuează substracția structurii de cercetat,
armonizează și permit densimetria diferitelor elemente de pe film.
•Substracția –operația prin care se întăresc structurile de cercetat.
Substracția digitală, din memoria electronică a computerului,
reprezintă tratarea punct cu punct a diferitelor elemente ale imaginii.
•Armonizarea –accentuează detaliile și scade contrastul de fond prin
atenuarea structurilor grosolane.
•Densimetria –efectuată cu celule fotoelectrice, dă relații asupra
gradului de mineralizare a osului, raportul sânge/aer în țesutul
pulmonar.
•Radiografia în culori –are ca scop obținerea de imagini mai frumoase
și mai bogate în detalii de structură.

•Radiografia cu raze dure sau cu supravoltaj
Acest tip de radiografie se efectuează cu 110 -150 KV și este utilizată pentru
studiul structurii unor imagini complexe. Astfel putem identifica printr -o
opacitate lichidiană un proces patologic al parenchimului pulmonar (de
exemplu: putem identifica o tumoră de parenchim mascată pe radiografia
standard de o pleurezie), putem identifica cu ușurință vasele pulmonare,
bronșiile , ganglionii.
•Seriografia
•În situația în care trebuie să se studieze diversele aspecte ale unui organ în
mișcare sau diferitele faze ale aceluiași fenomen, care se succed în mod
rapid, există dispozitive speciale numite seriografe, care permit să se
efectueze pe aceeași peliculă două sau mai multe radiografii la intervale de
timp mai mult sau mai puțin scurte.
•Seriografia este utilizată în mod curent în examenul tractului gastro –
intestinal și efectuarea acestor seriografii este de regulă însoțită de
observarea radioscopică, care alege momentul cel mai potrivit pentru
expunerea radiografică, realizând așa-zisele radiografii țintite .

Radiofotografia medicală
•Radiofotografia medicală este o metodă de investigație radiologică
care constă în fotografierea imaginii obținute la ecranul de
radioscopie, pe filme de 7/7 cm sau 10/10 cm.
•Aparatul pentru radiofotografie prezintă montat în fața ecranului o
piramidă în vârful căreia se adaptează un aparat fotografic (cameră
Odelka bazată pe principiul oglinzilor concave).
•Filmele obținute sunt examinate cu lupa sau la un aparat de proiecție.
•Metoda este foarte utilă pentru depistarea afecțiunilor toracice și
cardiace cu extensie în masă: TBC, silicoză, cancer bronhopulmonar,
malformații cardiace, valvulopatii etc.

RADIOSCOPIA
•Radioscopia este metoda radiologică cea mai simplă, rapidă și ieftină.
Ea constă în examinarea la ecranul aparatului Röentgen a imaginilor
pe care le formează fasciculul de raze X, după ce a traversat o anumită
regiune anatomică și se bazează pe următoarele proprietăți ale
razelor X: propagare în linie dreaptă, penetrabilitate, absorbție inegală
și fluorescență.
•Radioscopia ne furnizează date importante asupra aspectului
morfologic (de ansamblu, raporturile, mobilitatea, punctele dureroase
ale organelor) și funcțional; disociază imaginile.
•Radioscopia trebuie efectuată sistematic, după un anumit plan
începând cu examenul de ansamblu, continuând cu examenul pe
regiuni, succesiv și simetric în diferite incidențe. Ea trebuie să aibă o
durată scurtă pentru a iradia cât mai puțin bolnavul și examinatorul.

•Avantaje:
•-metodă ieftină;
•-permite examinarea aspectului morfologic și funcțional al organelor;
•-permite disocierea imaginilor, prin posibilitatea examinării
bolnavului în mai multe incidențe.
•Dezavantaje:
•-nu identifică leziunile mici (sub 5 -6 mm);
•-metodă subiectivă;
•-nu se obține un document pentru controlul ulterior;
•-iradiază mult bolnavul.

RADIOSCOPIA cu AMPLIFICATOR de IMAGINE și
TELEVIZIUNE
•Progresele realizate în domeniul electronicii au dus la creșterea calității acestei
metode de examinare, atât prin aportul informațional, cât și printr -o serie de alte
avantaje:
•-reduce doza de radiații cu aproape 50%, asigurând protecția ideală a bolnavului
și medicului;
•-mărește gradul de luminozitate a ecranului de 3.000 până la 6.000 de ori față de
radioscopia obișnuită;
•-realizează imagini care pot fi analizate și interpretate la lumina zilei;
•-evidențiază leziuni mici;
•-imaginea poate fi transmisă la distanță de ecran pe aparate de televiziune aflate
în alte încăperi;
•-imaginea poate fi înregistrată pe film radiografic sau bandă magnetică cu
posibilitatea redării ei ulterioare.

•Amplificatorul de imagine este format dintr -un tub electronic care
prezintă vid în interior și este dotat cu două ecrane: ecranul primar
situat la intrarea în tub –este format dintr -un ecran fluorescent care
transformă fotonii X în fotoni luminoși și un strat fotoelectric care
transformă fotonii luminoși în electroni.
•Aceștia sunt accelerați într -un câmp electric de 15 -25 KV și focalizați
spre ecranul secundar care are dimensiuni mai mici, dar un efect
luminos cu mult mai mare. Ecranul anodic fosforescent formează o
imagine mai mică decât secțiunea regiunii examinate, care apoi este
reflectată pe o oglindă de unde va fi transmisă pe ecranul de
televiziune, la o cameră fotografică (ampliofotografie) sau înregistrată
pe film.
•Dezvoltarea electronicii a dus la electromecanizarea manoperelor de
examinare cu telecomandă, care permite o examinare la distanță, în
afara încăperii în care se află bolnavul.

Proceduri de lucru și instrucțiuni
•Pregătirea inițială
•O radiografie de calitate poate fi obținută numai cu cooperarea
pacientului.
•Calitatea unei radiografii poate fi alterată de mișcarea pacientului sau
de poziționarea incorectă a acestuia sau incapacitatea pacientului de
a menține poziția corectă. Pacientul trebuie informat asupra
examinării și trebuie asigurat că manevrele efectuate în timpul
examinării vor fi in limita posibilităților acestuia.

•Investigațiile radiografice trebuie efectuate urmând un plan de
examinare:
•Identificarea examinării solicitate .
•Identif icarea pacientului și verificarea statusului gestațional dacă este cazul.
•Confirmarea examinării solicitate.
•Verificarea examinărilor anterioare, dacă sunt disponibile.
•Pregătirea în prealabil a camerei
•Setarea distanței focale și poziționarea tubului pentru efectuarea primei incidențe în
cadrul examinării.
•Pregătirea echipamentului auxiliar (casetă, burete, sorț de plumb etc.) .

•Selectarea expunerii
•Alegerea și introducerea casetei de dimensiuni necesare și setarea regimului
corespunzator examinării
•Pregătirea pacientului
•Poziționarea corectă
•Asigurarea imobilizării în timpul expunerii
•Centrarea tubului , colimarea fasciculului de radiații limitându -l doar asupra zonei de
interes .
•Folosirea dispozitivelor de protecție
•Fixarea semnelor indicatoare (stânga/dreapta) .

•Procedura este explicată pacientului și dacă este necesar, mișcările respiratorii
vor fi repetate. Dacă, în timpul expunerii pacientul trebuie să mențină
apneea, acesta va fi anunțat când poate relua mișcările respiratorii.
•Efectuarea expunerii
•Procesarea imaginii.
•Evaluarea examinării.

Determinarea poziției și a expunerii
•Pentru ca o radiografie sa poată avea scop diagnostic, trebuie luați în
calcul atât factorii caracteristici expunerii cât și poziționarea
pacientului .
•Înainte de a intra pacientul în cabinet, trebuie stabilite incidențele ce
urmează să fie efectuate, astfel încât echipamentul necesar să poată fi
pregătit înainte de a incepe examinare.

Regulile pentru poziționarea corectă a pacientului :
•1. Segmentul anatomic examinat trebuie centrat pe film.
•2. Regiunea examinată necesită imobilizare .
•3. Obiectele radioopace trebuie îndepărtate de la nivelul regiunii
examinate, deoarece pot produce artefacte.
•4. Trebuie expus numai segmentul anatomic interesat.

•5. Câmpul colimat trebuie să fie suficient de mare încât sa cuprindă
segmentul anatomic analizat, dar mai mic decât caseta.
•6. Când este posibil gonadele sunt acoperite cu șorț de plumb.
•7. Mișcările respiratorii vor fi explicate pacientului înainte de
efectuarea epunerii.

Examinări radiologice
•Radiografia toraco -pulmonară: incidență PA
•Pregătirea pacientului:
•Pacientul este rugat să îndepărteze bijuteriile, obiectele metalice si
hainele de la nivelul toracelui; dacă este nevoie părul va fi prins în
vârful capului.
•Pentru incidența PA, pacientul trebuie sa stea cu spatele drept, în
ortostatism sau așezat, cu fața spre casetă, pentru ca dimensiunea
cordului să fie cât mai apropiată de realitate.

Radiografia toraco -pulmonară: incidență PA

•Pacientul este rugat să își sprijine mâinile pe șolduri, să orienteze
coatele anterior și să tragă de umeri anterior și în jos, astfel încât
claviculele să fie situate sub zonele apicale pulmonare, iar scapulele
să nu se suprapuna ariilor pulmonare. Toracele și bărbia vor fi lipite
de masă, iar gătul în extensie.
•În timpul examinării pacientul va purta șorț de plumb pentru
protejarea zonei pelvine.

•Raza centrală
•Se ia ca punct de reper vertebra T1 (se palpează la baza gâtului) ce
corespunde vârfurilor pulmonare.
•Raza trebuie direcționată spre coloana vertebrală, la nivelul vertebrei
T7 ( 18 -20 cm de la T1), ce corespunde unghiului inferioar al
scapulei For the average adult, the central ray should be directed to
the spinal column (mid -sagittal plane) approximately 7 inches (18 cm)
for a female and 8 inches (20 cm) for a male down from the vertebra
prominans. Distanța focală trebuie setată la 150 -180 cm.

•Poziționarea casetei
•Dimensiune : 35 x 43 cm
•Orientare: landscape/portret (în funcție de tipul constituțional)
•Colimare
•Trebuie luată în considerare expansiune pulmonară în timpul
inspirului profund. Marginile laterale ale câmpului iluminat trebuie să
corespundă conturului extern al toracelui, iar marginea superioară
trebuie să corespundă vertebrei T1.
•Respirația
•Expunerea trebuie efectuată cu pacientul în apnee inspiratorie.
•Regim : 110 -125 kVp; mAs:3

Criterii de evaluare ale radiografiei toraco -pulmonare
incidență PA
•Câmpurile pulmonare trebuie să fie vizibile în întregime, de la vârfuri
până la sinusurile costodiafragmatice .
•Toracele să nu fie rotat. Rotația se poate determina prin examinarea
extremităților sternale ale claviculelor, ce trebuie să fie simetrice față
de coloana vertebrală.
•Traheea este vizibilă pe linia mediană.
•Scapulele se proiectează în afara câmpurilor pulmonare.
•Se pot observa zece arcuri costale posterioare.
•Contururile diafragmelor și cordului sunt clare.

•Radiografie toraco -pulmonară –incidență laterală
•Se efectuează când se observă elemente posibil patologice pe
incidențele AP/PA , ce necesită investigații suplimentare
•Pregătirea pacientului: similară cu cea pentru incidența PA.
•Poziționare:
•Pacientul este orientat cu partea stângă/dreaptă spre casetă.
•Mâinile sunt poziționate deasupra capului, coatele apropiate.
•Pacientul este ușor rotat pentru a evita suprapunerea unghiurilor
costo -frenice.
•Respiratie: Apnee inspiratorie.
•

•Dimensiuni și orientare casetă: 35×43 cm, în grilă, portret.
•Distanță focală: 150-180 cm
•Raza trebuie direcționată spre linia medio -axilară, la nivelul vertebrei
T6/T7 , la aproximativ 8 -10 cm inferior față de scobitura jugulară.
•Colimare : Trebuie sa includă vârfurile, unghiurile costo -frenice și
marginile anterioare și cea posterioare ale plămânilor.

•Criterii de evaluare a radiografiei toraco -pulmonare –incidență
laterală
•Câmpurile pulmonare trebuie să fie vizibile în întregime, de la vârfuri
până la sinusurile costodiafrenice .
•Brațele nu trebuie să se suprapună peste câmputile pulmonare.
•Contururile diafragmelor și cordului trebuie să fie clare.
•Arcurile costale bilaterale trebuie să se suprapună perfect posterior în
spatele coloanei toracale . Sinusurile costo -frenice se suprapun. Limita
anterioară este reprezentată de stern, iar în fața acestuia nu trebuie
să se proiecteze arcuri costale.
•Toracele nu trebuie să fie înclinat.
•Hilurile pulmonare trebuie să fie localizate în centrul radiografiei.

Radiografie toraco -pulmonară –incidențe oblice
•Pregătirea pacientului: similară cu cea pentru incidența PA.
•Poziționare :
•Incidență oblică anterioară: pacientul în poziție erectă, orientat cu fața spre
casetă (poziție PA), este rotit 45°, umărul fiind în contact cu masa (partea
interesată este la distanță de masă). Brațul dinspre masă va fi poziționat pe
șold, iar cel de parte opusă, deasupra capului. Umerii trebuie să fie în același
plan orizontal.
•Incidență oblică posterioară: pacientul în poziție erectă, orientat cu spatele
spre casetă (poziție AP), este rotit 45°, umărul fiind în contact cu masa (partea
interesată este aproape de masă). Brațul dinspre masă va fi poziționat
deasupra capului, iar cel de parte opusă, în șold. Umerii trebuie să fie în
același plan orizontal.
•Respirație :Apnee inspiratorie.

•Dimensiunea și orientarea casetei : 35 x 43 cm , portret.
•Regim : 100 kVp , 5 mAs .
•Distanța focală: 180 cm .
•Raza centrală : Direcționată la nivelul vertebrei T7 (pentru incidența
oblică anterioară) și la 10 cm inferior de scobitura jugular ă (pentru
incidența oblică posterioară ).
•Colima re: marginea superioară la aproximativ 5 cm deasupra
umerilor, vertebra T7 situată central.

•Criterii de evaluare a radiografiei toraco -pulmonare –incidență
laterală
•Poziție: toracele pacientului este la 45°, lucru demonstrat de faptul că
articulațiile sternoclaviculare nu sunt suprapuse cu vertebrele
toracale . Coloana toracală este vizibilă, iar plămânii/coastele ocupă de
două ori mai mult spațiu față de cei de partea opusă.
•Înincidența oblică anterioară dreaptă, umbra cardiacă apare fără
suprapunerea coloanei toracale (incidența oblică anterioară stângă
necesită o rotație de 60°pentru a obține acest lucru ).
•Înincidența oblică posterioară stângă , umbra cardiacă apare fără
suprapunerea coloanei toracale (incidența oblică posterioară dreaptă
necesită o rotație de 60°pentru a obține acest lucru ).
•Arcul costal posterior 10 este vizibil deasupra diafragmei în inspir
profund.

Radiografie toraco -pulmonară –incidență apicală
•Utilizată în cazul suspiciunii unor leziuni apicale, precum tumorile sau
infecțiile.
•Pregătirea pacientului: similară cu cea pentru incidența PA.
•Poziționare :
•Metoda 1: pacientul în poziție AP , tubul înclinat la 30°caudo -cranial, centrat
pe manubrium.
•Metoda 2: pacientul în poziție AP , spatele face un unghi de 30°caudo -cranial
cu masa,astfel încât umerii, gâtul și capul să fie sprijiniți de masă. Se centrază
pe linie medio -sagitală, la nivelul manubriului, raza perpendiculară.
•Pacientul trebuie să poziționeze mâinile pe coapse, pentru a înlătura
scapulele din ariile de proiecție ale plămânilor.

•Respirație : apnee inspiratorie.
•Dimensiunea și orientarea casetei: 24 x 30 / 30 x 40cm , landscape .
•Regim : 100 kVp , 4 mAs .
•Distanța focală : 150 -180 cm
•Raza centrală : direcționată în plan medio -sagital, la nivelul
manubriului. Unghiul de înclinare al tubului depinde de poziționarea
folosită ( 30°caudo -cranial sau 90 °)
•Colimare : trebuie să cuprindă articulațiile acromioclaviulare, c entral
este poziționat manubrium l.

•Criterii de evaluare a radiografiei toraco -pulmonare –incidență
apicală :
•Poziție: evitarea rotației ( extremitățile mediale ale claviculelor
echidistante față de coloana toracală, claviculele menținute în același
plan orizontal)
•Scapulele nu se suprapun peste câmpurile pulmonare.
•Claviculele se proiectează deasupra vârfurilor apicale.

Radiografie toraco -pulmonară
incidență decubit dorsal/ventral
•Efectuată pentru a observa modificările de poziție ale lichidului, față
de incidențele PA/AP și evidențierea regiunilor pulmonare
nevizualizabile.
•Pregătirea pacientului: similară cu cea pentru celelalte incidențe
toraco -pulmonare.
•Poziționare: pacientul în decubit dorsal/ventral, sub el se așază o
saltea de 5 -8 cm; poziția se menține 5 minute înainte de a efectua
expunerea pentru a permite stabilizarea aerului și lichidelor. Brațele
sunt poziționate deasupra capului.
•Respirație : apnee inspiratorie.

•Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm , landscape .
•Regim: 110 kVp , 8 mAs .
•Distanța focală: 150-180 cm.
•Raza centrală: la nivelul vertebrei T7.
•Colimare: superior la nivelul T7, inferior la nivelul diafragmelor.

Radiografie toraco -pulmonară
incidență decubit lateral
•Incidență efectuată pentru a detecta nivelele aerice și lichidiene de la
nivelul cavității pleurale( pneumotorax/efuzie pleurală). Evidențiază
modificările de poziție ale lichidului, față de incidențele PA/AP și
regiunile pulmonare nevizualizabile.
•Poziționare: pacientul în decubit lateral; partea care este pe masă
trebuie să fie ușor ridicată pentru a permite vizualizarea în totalitate a
câmpurilor pulmonare. Se menține poziția 5 minute înainte de a
efectua expunerea. Brațele pacientului vor fi poziționate deasupra
capului.
•Respirație : apnee inspiratorie.

•Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm , landscape .
•Regim: 85kVp, 2,5 mAs fără grilă; 100 kVp, 4 mAs în grilă.
•Distanța focală: 150-180 cm.
•Raza centrală: la nivelul T7 în plan medio -sagital.
•Colimare: superior 5 cm deasupra umerilor, lateral la nivelul
articulațiilor acromioclaviculare, central T7 sau marginea inferioară a
scapulei.

•Criterii de evaluare a radiografiei toraco -pulmonare –incidență
decubit lateral :
•Poziție: evitarea rotației, evitarea suprapunerii scapulelor peste
câmpurile pulmonare, vizualizarea arcului costal posterior 10 în inspir
profund, vizualizarea câmpurilor pulmonare, a vârfurilor, sinusurilor
costo -frenice, a cordului

Radiografie torace osos –incidență PA
•Această incidență evidențiază cel mai bine fracturile arcurilor costale
anterioare. Poate evidenția și alte patologii, precum pneumotoraxul
consecutiv traumatismului costal.
•Respirație : apnee inspiratorie; permite coborârea diafragmelor
pentru a vizualiza cât mai multe coaste.
•Poziționare : similară cu cea pentru radiografia toraco -pulmonară –
incidența PA (pacientul în ortostatism sau așezat cu fața la casetă,
dacă starea pacietului permite această poziționare; toracele, umerii și
bărbia trebuie să fie lipite de masă).

•Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm , landscape /portret.
•Regim: 100 kVp, 4 mAs în grilă.
•Distanța focală: 150-180 cm.
•Raza centrală: la nivelul T7 în plan medio -sagital.
•Colimare: superior 5 cm deasupra umerilor, lateral la nivelul
articulațiilor acromioclaviculare, central T7 sau marginea inferioară a
scapulei.

•Criterii de evaluare a radiografiei de torace osos –incidență PA :
•Poziție: evitarea rotației, evitarea suprapunerii scapulelor peste
câmpurile pulmonare, vizualizarea arcului costal posterior 10 în inspir
profund (dacă pacientul prezintă dureri puternice se vor vizualiza mai
puține coaste), vizualizarea câmpurilor pulmonare, a vârfurilor,
sinusurilor costo -frenice, a cordului
•Expunere: coastele și vertebrele toracale se pot observa prin umbra
cordului.

Radiografie torace osos –incidență AP (1 -8)
•Această incidență evidențiază cel mai bine fracturile arcurilor costale
posterioare superioare (1 -8).
•Respirație : apnee inspiratorie; permite coborârea diafragmelor
pentru a vizualiza cât mai multe coaste.
•Poziționare : pacientul în ortostatism sau așezat, cu spatele lipit de
masă, mâinile pe lângă corp, de preferat pronația mâinilor pentru a
îndepărta coatele și a evita suprapunerea scapulelor peste câmpurile
pulmonare, bărbia ridicată (dacă starea sa permite poziționarea).

•Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm , landscape /portret.
•Regim: 65kVp, 16 mAs în grilă.
•Distanța focală: 100 cm.
•Raza centrală: la nivelul T7 în plan medio -sagital.
•Colimare: superior 5 cm deasupra umerilor, lateral la nivelul
articulațiilor acromioclaviculare, central T7 sau marginea inferioară a
scapulei.

•Criterii de evaluare a radiografiei de torace osos –incidență AP (1 -8):
•Poziție: evitarea rotației, evitarea suprapunerii scapulelor peste
câmpurile pulmonare, vizualizarea câmpurilor pulmonare, a vârfurilor,
sinusurilor costo -frenice, a cordului;
•Arcurile costale posterioare 1 -9 vor putea fi vizualizate în inspir
profund deasupra diafragmelor, cu excepția cazului în care pacientul
acuză dureri severe.
•Expunere: coastele și vertebrele toracale se pot observa prin umbra
cordului.

Radiografie torace osos –incidență AP (9 -12)
•Această incidență evidențiază cel mai bine fracturile arcurilor costale
posterioare inferioare (9 -12) și diafragmele.
•Respirație : apnee expiratorie; permite urcarea diafragmelor pentru a
vizualiza cât mai multe coaste inferioare.
•Poziționare: pacientul în ortostatism sau decubit dorsal, cu spatele
lipit de masă, brațele pe lângă corp în ușoară abducție.

•Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm , landscape /portret.
•Regim: 75kVp, 30 mAs în grilă.
•Distanța focală: 100 cm.
•Raza centrală: în plan medio -sagital la nivelul ½ distanței dintre
apendicele xifoid și marginea inferioară a ultimei coaste.
•Colimare: inferior până la creasta iliacă, lateral să cuprindă câmpurile
pulmonare și arcurile costale laterale.

•Criterii de evaluare a radiografiei de torace osos –incidență AP (9 -12):
•Poziție: evitarea rotației, evitarea suprapunerii scapulelor peste
câmpurile pulmonare, vizualizarea câmpurilor pulmonare, a vârfurilor,
sinusurilor costo -frenice, a cordului;
•Arcurile costale posterioare 8 -12 vor putea fi vizualizate în expir
profund sub diafragmelor.
•Expunere: coastele și vertebrele toracale se pot observa prin umbra
cordului.

Incidența PA vs Incidența AP
•Există anumiți factori care vor determina, în funcție de situație o
anumită incidență:
-istoricul clinic al pacientului
-mecaninsmul de producere al traumatismului
-regiunea costală dureroasă
Marginile corticale și părțile osoase ale coastelor care vor fi mai
aproape de casetă, vor fi mai clar evidențiate. De aceea, arcurile
costale anterioare se observă mai bine în incidență PA, iar cele
posterioare în incidență AP .

Radiografie torace osos –incidență oblică
•Evidențiază fracturi costale, tumori maligne/benigne, anomalii
congenitale.
•Respirație : coastele superioare –apnee inspiratorie; coastele
inferioare –apnee expiratorie.
•Poziționare
•incidență oblică posterioară: pacientul cu spatele la masă, rotit la 45 °, cu
partea afectată lipită de masă. Brațul de partea afectată va fi îndepărtat din
drepul segmentului interesat. Linia medio -claviculară a hemitoracelui
examinat va fi aliniată pe mijlocul casetei.
•incidență oblică anterioară: pacientul cu fața la masă, rotit la 45 °, cu
hemitoracele afectat depărtat de masă, iar cel afectat lipit de masă. Brațul de
partea afectată va fi poziționat astfel încât să nu afecteze imaginea. Linia
medio -claviculară a hemitoracelui examinat va fi aliniată pe mijlocul casetei.

•Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm , portret.
•Regim: 66 kVp, 16 mAs în grilă pentru coastele superioare; 75 kVp, 30
mAs pentru coastele inferioare.
•Distanța focală: 100 cm.
•Raza centrală: Incidență oblică posterioară -perpendiculară pe linia
medio -claviculară, astfel încât marginea casetei să fie cu aproximativ 4
cm deasupra umărului. Incidență oblică anterioară –la jumătatea
distanței dintre corpurile vertebrale și marginile arcurilor costale
laterale, astfel încât marginea inferioară a casetei este la nivelul
crestei iliace.

•Colimare : Coastele superioare: central -la jumătatea distanței dintre
scobitura jugulară și apendicele xifoid, la aproximativ ¼ din distanța
dintre linia mediană și marginile arcurilor costale laterale. Limitele
laterale sunt reprezentate de corpurile vertebrale și marginile
arcurilor costale laterale. Coastele inferioare: central –marginea
inferioară a casetei se poziționează la nivelul crestei iliace, la
aproximativ ¼ din distanța dintre linia mediană și marginile arcurilor
costale laterale. Limitele laterale sunt reprezentate de corpurile
vertebrale și marginile arcurilor costale laterale.

•Criterii de evaluare a radiografiei de torace osos –incidență oblică :
•Poziționarea corectă a pacientului, în unghi de 45 °;
•Vârful apendicelui xifoid este la jumătatea distanței dintre coloană și
marginile arcurilor costale laterale.

Radio grafie stern –incidență RAO
•Evidențiază patologia sternală, ca de exemplu fracturile.
•Respirație : Nu se suprimă respirația; expunerea se realizează în timp
ce pacientul respiră superficial.
•Poziționare : Starea pacientului va dicta metoda de poziționare, de
exemplu: pacientul în ortostatism (metoda preferată), în incidență
inițială PA, este rotat 15 °în incidență oblică anterioară dreaptă,
umărul drept atingând masa; pacientul în decubit dorsal: raza centrală
este înclinată la 15 °de la dreapta spre stânga pacientului; pacientul în
decubit ventral: sternul/toracele ating masa, tubul este înclinat la 15 °
de la stânga spre dreapta pacientului, axul lung al sternului trebuie sa
fie aliniat cu axul lung al casetei.

•Dimensiunile și orientarea casetei : 24 x 30 cm, portret.
•Regim : 70 kVp, 25 mA, 3 seconds
•Distanța focală : 100 cm
•Raza centrală : direcționată către mijlocul sternului și ușor spre stânga
față de linia mediană.
•Colimare : Central –jumătatea distanței dintre scobitura jugulară și
apendicele xifoid. Limita superioară –scobitura jugulară. Limite
laterale –articulațiile sterno -claviculare (aprox. 13 cm).

•Criterii de evaluare a radiografiei de stern –incidență oblică :
•Poziționarea corectă este evidențiată prin vizualizarea sternului de -a
lungul coloanei vertebrale, fără a se suprapune cu vertebrele. Sternul
se observă prin umbra cordului.
•Imaginea trebuie sa cuprindă sternul în întregime: de la scobitura
jugulară până la apendicele xifoid.

Radiografie stern –incidență laterală
•Evidențiază fracturile sternale.
•Respirație : apnee inspiratorie.
•Poziționare : pacientul în ortostatism, în incidență laterală stângă sau
dreaptă, cu măinile la spate și toracele împins în față (piept de
porumbel/cocoș).

•Dimensiunile și orientarea casetei : 24 x 30 cm , portret.
•Regim : 75 kVp , 25 mAs
•Distanța focală : 100 cm
•Raza centrală : direcționată către stern, la jumătatea distanței dintre
scobitura jugulară și apendicele xifoid.
•Colimare : central –centrul sternului, vertical –toată lungimea
sternului (scobitura jugulară reprezintă limita superioară), orizontal –
câmpul colimat este îngust, dar trebuie să cuprindă sternul în
întregime.

•Criterii de evaluare a radiografiei de stern –incidență laterală :
•Pacientul este în poziție laterală, în piept de porumbel/cocoș
evidențiată prin lipsa suprapunerii coastelor și a oaselor membrelor
superioare peste stern.
•O expunere corectă presupune vizualizarea clară a corticalei și a
sternului în întregime.

Radiografia articulației sternoclaviculare –incidență PA
•Evidențiază luxațiile sternoclaviculare.
•Respirație : apnee expiratorie pentru o densitate mai uniformă.
•Poziționare : pacientul în decubit ventral sau în ortostatism, se aliniază
planul medio -sagital cu linia mediană a mesei. Se evită rotarea
umerilor.

•Dimensiuni și orientare casetă : 18 x 24cm , landscape .
•Regim : 65 kVp , 20 mAs
•Distanța focală : 100cm
•Raza centrală : perpendiculară pe casetă, centrată la nivelul
vertebrelor T2 -T3.
•Colimare –strânsă, la nivelul ariei de interes.

Radiografia articulației sternoclaviculare –
incidență oblică
•Evidențiază luxațiile sternoclaviculare.
•Respirație : apnee expiratorie pentru o densitate mai uniformă.
•Poziționare : pacientul în dedcubit ventral sau în ortostatism, rotit la
15°
•Dimensiuni și orientare casetă : 18 x 24cm , landscape .
•Regim : 65 kVp , 25mAs
•Distanța focală : 100cm
•Raza centrală : perpendiculară pe casetă, centrată la nivelul
vertebrelor T2 -T3 și 5 cm lateral de linia mediană.
•Colimare –strânsă, la nivelul ariei de interes.

Radiografia articulației sternoclaviculare –
incidență axială ( Metoda Kurzbauer)
•Evidențiază luxațiile sternoclaviculare.
•Respirație : apnee expiratorie pentru o densitate mai uniformă.
•Poziționare : pacientul în dedcubit ventral sau în ortostatism, rotit la 15 °
•Dimensiuni și orientare casetă : 18 x 24 cm, portret.
•Regim : 70 kVp, 30 mAs
•Distanța focală : 100cm
•Raza centrală : direcționată către articulația sternoclaviculară, tubul înclinat
caudal 15 °
•Poziționare : pacientul în decubit lateral pe partea afectată, regiunea
sternoclaviculară este poziționată pe mijlocul casetei. Pacientul este rugat să
flecteze șoldurile și genunchii și să extindă brațul de partea afectată.

Radiografie coloană cervicală –incidență laterală
•Regiune examinată : Coloana cervicală de la C1 la C7 -T1.
•Patologia evidențiată : fracturi, artrită
•Dimensiunile și orientarea casetei : 18 cm X 24 cm, portret.
•Regim : 70-80kVp, 20 mAs .
•Distanța focală : 180 cm
•Raza centrală : direcționată la nivelul C4, perpendiculară pe casetă.
•Colimare: se centrază la nivelul vertebrei C4, limita superioară este
reprezentată de varful urechii, iar anterior, la nivelul țesutului moale.

•Respirație : Apnee expiratorie (umerii se relaxează în timpul expirației
profunde, fiind posibilă vizulizarea C7 -T1).
•Poziționare : înlăturarea tuturor obiectelor ce pot da artefacte (cercei,
bijuterii).
•Ortostatism –pacientul cu partea stângă/dreaptă la casetă, planul sagital
paralel cu caseta, linia interpupilară perpendiculară pe casetă, bărbiauăor
ridicată (pentru a evita suprapunerea mandibulei peste coloană);
•Decubit dorsal –caseta poziționată în partea stângă, planul sagital paralel cu
caseta, linia interpupilară perpendiculară pe casetă, If the patient is supine, se
ridică ușor bărbia, dacă nu există suspiciune de traumatism cervical.

Criterii de evaluare a radiografiei de coloană cervicală –
incidență laterală :
•Evitarea rotării –marginile posterioare ale corpurilor vertebrale sunt
suprapuse.
•Evitarea înclinării –spațiile intervertebrale sunt deschise, mandibula
nu se suprapune cu vertebrele cervicale
•Expunere -țesuturile moi trebuie vizualizate, inclusiv căile aeriene,
mișcarea pacientului trebuie să fie minime, mariginile elementelor
osoase trebuie să fie clare.