R E A B I L I T A R E P R I N A R H I T E C T U R Ă [605144]

Universitatea de A rhitectură și Urbani sm ”Ion Mincu”
Facultatea de Arhitectură
București

R E A B I L I T A R E P R I N A R H I T E C T U R Ă
LUCRARE DE DISERTAȚIE

C o o r d o n a t o r : S t u d e n t :
lect.dr.arhitect .VLAD EFTENIE CHIȚ ULESCU IULIANA AMALIA

2
C U P R I N S

INTRODUCERE

Plan de idei …………………………………………………………………………………………………………….. ……….
Tema …………………………………………………………………………………………………. ……………………… ……
Metodologie ……………………………………………………………………………………….. ………… …………….. ….
Cuvinte chei e……………………………………………………………………………………………………………. ………
I. DEFINIREA NARCOMANIEI ……….. …………………………………. ……….. …………………………… ..
1.Înțelegerea dependenței ……………………………………………………………………………………….. ………..
2.Strategii și teorii de intervenție asupra dependenței……………. ………………….. ………………………….
3.Perceperea sindromului de retragere……………………………………………………………………………. …..
II. IDENTITATEA UMANĂ
1.Omul ca ființă culturală …………………. ………………………………………………………………………………..
2.Nevoia ca proces (piramida lui Maslow) …………………………………………………………………………….
3.Recuperarea statutului social și psihologic ………………………………………………………………………….
4.Integrarea în cadrul societății a toxicomanilor ……………………………………………………………………..
III. MODELE DE PERCEPȚIE ȘI E XPERIENȚĂ A SPAȚIULUI ……………………………….. ….
1.Impactul percepției spațiale asupra individului în contextul amenajărilor medicale……. ……………
2.Percepția ca fenomen senzorial …………………………………………….. ……… ………………………………. ….
3.Spații specifice – Studii de caz………………………… …………………………………………………………. ……

3
IV. DEZVOLTAREA UNUI MEDIU OPTIM VINDEC ĂRII PRIN FOLOSIREA
PRINCIP ILOR ARHITECTURALE …….. ………. ……………………………………………………………….
1.Definiții și principii strategice……. ………………………………………………………………………………. ……
2.Dezv oltarea și implementarea unor strategii eficiente …………… ……………………………………….. ……
3.Definirea conceptului de vindecare……………………………………………………………………………… ……
4.Rolul spațiului arhitectural în demersul vindecării ……………………………………………………………….
V. Dezvoltarea programului : BAZĂ DE TRATAMENT ȘI RECUPERARE
1.Situl …………… …………………………………………… …………………………………………………………………….
2.Direcții de acțiune ……………………………………………………………………………………………………………
3.Premise …………………. ……………………………………………………………………………………………………….
VI. CONCLUZII ………. …………………………. ……………………………………………………………… ………….
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………….. ………….
WEBOGRAFIE ………………………………………………………………………………………….. …….. ……………
SURSA IMAGINI …………………………………………………………………………………………….. …………. ….

4

INTRODUCERE

Tema abordată se concentrează pe studiul privind înțelegerea procesului de funționare a
mecanismelor de ordin psihologic , în contextul vindecării și dezvoltării unui individ dependent
de substanțe psihoactive . O nouă abordare a înțelegerii fenomenului social recurent privind
condiția de dependență ,atât prin a naliza factorilor din mediul fizic ce influențează psihicul uman
dar mai ales prin dezvoltarea concept ului de arhitectură tămăduitoare . Lucrarea de disertație
reprezintă un studiu privind importanța modului de realizare , cu precădere la nivel arhitectural ,
ca urmare a înțelegerii proces ului de percepție și evoluție , a necesităților și capacităților unei
soluții atât din punct de vedere urbanistic cât și arhitectural , în vederea propunerii unor
intervenții cu o valoare terapeutică competentă și totodată cont emporană .
Lucrarea urmărește modul de dezvoltare a fenomenului de dependență de substanțe narcotice a
unei persoane, în contextu l aprofundării importanței conceptului de arhitectură care vindecă ,
accentuând relația de interdependență stabilită în raportul percepție senzorială – psihic uman .
Acest studiu vine totodată să sprijine din punct de vedere teoretic lucrarea de diplomă, cu numele
“Bază de tratament și recuperare pentru narcomanie în Câmpina, jud. Prahova ”, prezentând
argumente ale alegerilor făcute.

5
Plecăm de la ideea că orice spaț iu construit existent cuprinde un efort uman creator , ce are
rolul de a venii în întâmpinarea diferitelor probleme actuale. Astfel prezentând procesul evolutiv
al aspectelor referitoare la dezvoltarea percepțiilor s enzoriale, ce influențează într -un mod direct
psihicul uman,cu scopul înglobării ideilor rezultate într -un spațiu urban și arhitectural ce merită
recunoscut și valorificat ca atar e.
Metod ologia este de tip argumentativ , fiecare capitol av ând ca scop susț inerea și totodată
detalierea afirmațiilor făcute , acestea având totodată și rolul de a releva prin prisma unei
incursiuni în timp, a necesității intervenției în situl propus explicând semnificația lucrului cât și a
posibil elor metode de intervenție. Prime ază perspectiva de tip social , nevoile comunității
toxicodependenților fiind cele care dictează și totodată controlează rezultatele tuturor
demersurilor ce urmează a fi propuse.
Subiectele abordate sunt esențiale în vederea fundamentării unei intervenții a decvate, precum
tema construirii unui model de recuperare terapeutică , pentru a avea în vedere totalitatea
factori lor care în final vor influența aspectul volumului architectural propus . Înțelegerea
motivelor ce stau la baza necesității unu i astfel de prog ram, a modului nostru de funcționare ca și
indivizi dar mai ales a percepției asupra arhitecturii ca produs . Cât și prezentarea unor exemple
ce ilustrează diverse metode de intervenție și implicit atitudi ni diferite referitor la ce înseamnă
toate acestea.

Cuvinte cheie

Arhitectura terapeutică
Acest termen a evoluat într -un concept recunoascut ca reacție împotriva austerității amenajărilor
contemporane ale spaților de tratament. Acesta are rolul de a defini viziunea spațiilor ahitecturale
curat p roiectate care încurajează desfășurarea procesului de vindecare și atingerea unei stări de
echilibru și bunăstare umană.1
Desigur acest concept nu susține că arhitectura în sine are capacitatea de a vindeca, ci că prin tr-
un anumit tip de manipulare arhitec turală a spațiului poate lua naștere o platformă propice

1 Biophilia , International Journal of Environmental Research and Public Health, Publicată Multidisciplinary Digital
Publishing Institute(MDPI), 2 009

6
dezvoltării unor factori de ordin natural precum sunet, lumină, cromatică, intimidate,
priveliște,miros ce au ca principal scop generarea și totodată promovarea unui mediu destinat
vindecării atât la nivel fizic cât și psihologic a pacienților.

Atmosfera
Termen folosit pentru a descrie sentimentu l ce cuprinde un individ în momentul în care acesta
pătrunde într -un spațiu. Impactu l imediat pe care un loc, încăpere , obiect, opera de artă îl poate
genera asupra unui om, înainte chiar ca acesta să raționalizeze și să observe detalii, elemente sau
forme. Atmosfera, ambientul sau starea pe care un spațiu architectural o poate creea reprez intă
subiecte rar discutate în școlile de arhitectură, teoria arhitectu rii, criticismul și educația fiind mai
degrabă focusate către spațiu ca formă, structură, scară, detaliu.
Pe parcursul ultimelor două decenii se observă însă tendința înlocuirii acestei interpretări
formale, existând prezente câmpuri în mediul producției contemporane care depășesc constant
nivelul de înțelegere al arhitecturii cu privire la natura și comportamentul uman.
Atmosfera descrie o dimensiune senzorială ce proiectează automat atât aspect e comportamentale
cât și social – existent e, potențiale sau i maginare în contextul unui aspect ambiental. Suntem
obișnuiți să observăm, percepem și evaluăm un spațiu architectural în primul rând prin prisma
unor entități estetice și vizuale.Cu toate acestea, ambientul general difuz este de cele mai multe
ori decisiv în momentul determinării unei atitudini cu privire la un spațiu. Adesea obiecte
arhitecturale care nu beneficiază de o valoare estetică reușesc să genereze o atmosferă complexă
și placută sensorial. Spațiile vernaculare și orașele tradiționale reprezintă cele mai potrivite
exemple de atmosferă placută creeată preponderant dintr -un cumul de entități ce nu prezintă un
interes architectural din punct de vedere individual.
Atmosfera reprezintă deci un concept mental, o proprietate sau cee ace numim un caracter
sensorial stabilit între obiect și subiect.

Genius loci
Noțiune care conform percepției populare descrie spiritul protector al unui loc, având ca utilizare
actuală sensul de a contura o atmosferă distinctă a unui anumit spațiu, de a prezenta spiritu l
locului.

7
În domeniul arhitecturii acest concept a fost reintrodus în perioada postmodernistă cu intenția de
a promova ideea de amenajare a spațiului având în prim plan interacțiunea obiectului
architectural în sine cu spiritul local, atât din punct de vedere istoric cât și cultural, social în
relație cu publicul cât și cu mediul înconjurător.
Acest spirit al locului reprezintă un concept efemer, non -material și inconcret, asemănător cu cel
de atmosferă a locului, care susține caracterul perceptual și memorabi l unic, descriind identitatea
locului.
Poate fi legat la o scară micro de programul de arhitectură din care face parte, în cazul de față o
atmosferă intimă, familiară specifică unui spațiu terapeutic. Cât și de specificul cultural al zonei
în care se regăse ște, caracterul regiunii, țesutului urban vechi sau nou.
Atfel observăm cum p roiectarea în ahitectură încearcă să respecte caracteristicile acestui concept
prin integrarea inserțiilor spațiale atât la nivel estetic cât și pe plan cultural. Luând în conside rare
atât resursele locale, materialele specifice și scara orașului cât și gradul de adaptabilitate la tipul
de societate, și implicit categorie de public căreia i se adresează programul ales.

Perceperea spațiului
Specificul unui spațiu sau loc nu este de finit luând în considerare simpla sa calitate vizuală, așa
cum este general considerat. Fenomenul de percepere a caracterului ambiant este reprezentat
printr -o fuziune complexă a nenumăraților factori care sunt imediat absorbiți ca atmosferă
generală, star e sau ambianță.
“Pătrund într -un spațiu, percep o încăpere și într -o fracțiune de secundă capăt un sentiment
despre ea.2”
Acest tip de experiență este una multi -senzorială în esență,totodată implicând și o percepție ce
depășește granița celor cinci simțuri , definite de Aristotel ca percepții legate de simțul de
orientare, gravitație, echilibru, mișcare, stabilitate, durată, scară, continuitate și iluminare.Mai
mult decât atât, se generează un proces complex în cadrul lobului temporalal creierului care
activ ează simultan percepția, imaginația și memoria, fiecare loc devenind o invitație și o sugestie
spre diferite alte acțiuni.
În mod paradoxal tindem să percepem atmosfera unui loc cu mult înainte de a -l analiza rațional
și a-l înțelege ca urmare a unui proce s de identificare a detaliilor sale. Este întâlnită adesea

2 Peter Zumthor, Atmospheres – Architectural Environments – SurroundingObjects, Birkhauser, 2006

8
situația în care nu reușim să descriem amănunțit nimic dintr -un spațiu anume, cu toate acestea
ramânându -ne în memorie puternic întipărită o imagine anume, o atitudine emoțională.
Aceste aspecte se explică prin prezența unei capacități intuitive și emoționale, definite anatomic
ca fiind determinate ș i totodată derivate inconștient și instinctive cu ajutorul programării
evoluționare.De asemenea ia naștere o știință desprinsă de curând, bio -psihologia , care studiază
cauzele evoluționare în modul de gândire și dezvoltare a comportamentului uman.
Astfel conceptul de percepție a spațiului, în cadrul domeniul psihoanalizei, se află într -o strânsă
legătură cu proiecția dorințelor interioare asupra obiectelo r din mediul exterior sau indivizilor cu
care interacționăm.De aici și importanța alinierii proiectării dorințelor sau aspectelor psihologice,
senzitive și perceptive ale spațiului architectural interpretat de un observator.
Spațiu – societate
În momentul teoretizării acestui concept de relație ce se stabilește între spațiu și public, se face
remarcată prezența a două elemente distincte :
– relația spațiului cu individul, impactul obiectului arhitectural asupra publicului tratat ca
individualitate.
– relația spațiului cu societatea, impactul arhitecturii la nivel global din punct de vedere al
interacțiunilor și tendinșelor dezvoltării sociale.
Atmosfera în arhitectură depinde mai mult de un i ndivid și de modul acestuia percepe re a
spațiul ui în care se situe ază. Cu toate acestea este crucial și raportul stabilit la nivelul relației
global – local, remarcându -se influența absolut necesară și de necontestat pe care o provoacă la
nivelul societății arhitectura, asupra interpretării pe care individul o are asupra spațiului.

9
PLAN DE IDEI

I. DEFINIREA NARCOMANIEI
1.Înțelegerea dependenței
 Lucrarea este focalizată, în mod special, pe fundamentarea cunoașterii și înțelegerea
fenomenului de dependență față de substanțele narcotice , absolut necesară în veder ea
desfășurării unei acțiuni de intervenție asupra sa.
2.Strategii și teorii de intervenție asupra dependenței
 De asemenea familiarizarea cu aspectele premergătoare acestui proces, prin perceperea
etapelor ce trebuiesc parcurse în vederea înlăturări sindr omului de retragere și
developarea viitorului proces de reintegrare în cadrul societății.
3.Perceperea sindromului de retragere
 Astfel începem cu relatarea succintă a elementelor ce înglobează această stare , și totadată
implicările acesteia, pentru a putea înțelege fundamentul necesar dezvoltării unei
activități destinată remisiei .

II. IDENTITATEA UMANĂ
1.Omul ca ființă culturală
 O dată cu înțelegerea fenomenului urmărim cunoașterea individului în vederea
fundamentării elementelor ce stau la baza generări i unei dependențe
2.Nevoia ca proces(piramida lui Maslow)
 De asemenea studiem clasificarea nevoilor pentru stabilirea poziției cât și a importanței
dependenței în cadrul acestui tip de ierarhizări.
3.Recuperarea statutului social și psihologic
 Prin pătrund erea în caracteristicile cât și în nevoile sale primare observăm starea inițială
de la care acesta pleacă, și deci punctul la care trebuie să se întoarcă ca rezultat al
tratamentului.
4.Integrarea în cadrul societății a toxicomanilor
 Și desigur în final a nalizăm modul în care acesta este reprimit în cadrul societății, precum
și modul în care aceasta din urmă interacționează cu individul deabea recuperat.

10
III. MODELE DE PERCEPȚIE ȘI EXPERIENȚĂ A SPAȚIULUI
1.Impactul percepției spațiale asupra individului î n contextul amenajărilor medicale
 Urmând un fir logic , realizăm o incursiune în aprofundarea sintagmei de arhitectură care
vindecă prin dezvoltarea și studierea pachetului de percepții senzoriale ce influențează în
mod direct psihicul uman.
2.Percepția ca fenomen senzorial
 Importanța elaborării arhitecturale în cadrul programului ales, având ca principal obiectiv
evaluarea sincronică a raportului de interderdependență stabilit între cele două elemente,
mediul interior reprezentat de percepțiile formate la n ivel psihologic și cel exterior redat
prin totalitatea caracteristicilor obiectelor de arhitectură.
3.Spații specifice – Studii de caz
 În urma descrierii conceptelor anterioare urmărim rezultatul punerii acestora în practică,
prin prisma analizării a două exemple de succes.

IV. DEZVOLTAREA UNUI MEDIU OPTIM VINDECĂRII PRIN FOLOSIREA
PRINCIPIILOR ARHITECTURALE
1.Definiții și principii strategice
 Capitol rezultat ca produs al înțelegerii legăturilor stabilite în urma impactului
amenajărilor arhitecturale asupra dezvolt ării psihicului și comportamentului individului
afectat ca urmare a consumului abuziv de substanțe narcotice.
2.Dezvoltarea și implementarea unor strategii eficiente
 Bazat pe această analiză are loc developarea mai multor oportunități în vederea abordării
modului în care problemele de prevenire și totodată control al consumului de substanțe
narcotice pot fi abordate într -o manieră coordonată și constructivă, având puterea totodată
de a genera o imagine arhitecturală care să contribuie în vederea r ezolvării și vindecării
problemei.
3.Definirea conceptului de vindecare
 Urmărind procesul dezvoltării ce conturează aspectele definitorii în ideea recuperării prin
recăpătarea sentimentului de re -apartenență în cadrul unei comunități, ajungem în punctul
în care persoana, nu demult, toxicodependentă dezvoltă legături cu mediul social.

11
Accentul cade pe acest tip de legătură, fiind considerat ultimul pas în procesul anevoios
al vindecării.

4.Rolul spațiilor arhitecturale în demersul vindecării
 În această eta pă de recuperare a identității personale un rol fundamental revine
percepțiilor senzoriale privite ca metode de reactivare a sistemului de trăiri și mecanisme
psihice ale organismului uman. Acest tip de percepții conduc la realizarea conceptului de
arhitec tură multisenzorială, definitoriu pentru amenajarea unui spațiu urban și arhitectural
de calitate, cu un puternic impact asupra urilizatorului. Folosind experiența din mediul
mineral cât și din cel vegetal și totodată privind mediul înconjurător ca obiect al
percepției se realizează o cercetare temeinică a procesului de vindecare raportându -ne la
analiza corpului uman și experiența înregistrată de acesta într -un atfel de mediu.

Sintetizând aceste aspecte se ajunge la concluzia ce mizează pe legătura stabil ită la nivel
inconștient între individ și spațiul propriu -zis al terapiei, formă de atașament rezultată în urma
declanșării tuturor mecanismelor psihologice. Realizarea unui cadru ambiental dorit, un spațiu
sigur, reprezintă un loc prielnic pentru desfășur area unui tip de interacțiune socială vindecătoare.
Totalitatea acestor aspecte potențând valența relației individ – spațiu arhitectural.

V. DEZVOLTAREA PROGRAMULUI : Bază de tratament și recuperare
Astfel prin prisma celor enunțate anterior, ne concentr ăm atenția pe modul practic de dezvoltare
a programului Baza de tratament și recuperare.
Tipul de abordare al lucrării propuse rezultat în urma cercetării multiplelor metode de tratament
terapeutic existente, destinate toxicodependenților cât și a analizăr ii condițiilor de dependență și
relației cauză – efect stă la baza problematicii enunțate. Concluzionând observăm cum aceste
criterii reprezintă fundamentul conceptului propus, studiul teoretic al tuturor acestor aspecte
conducând la forma proiectului atât la nivel urban cât și la nivel arhitectural.

12
I.DEFINIREA NARCOMANIEI

1.Înțelegerea dependenței

Termenul dependență se referă la starea instabilă, generată de dorința experimentării unui nou și
extatic sentiment în detrimentul rutinei contidiene și a propriei personalități .Adesea asociat cu
încercarea compulsivă de negare a ceea ce ești și te definește sau a trecutului și implicit a ceea ce
ai fost .
Astfel, la o primă vedere, dependența este percepută drept o trivializare a curiozității excesive,
un teribilism juvenil, sau o simplă atracție te tip bolnav față de senzații le tari. În spatele acestui
act de judecată intuitiv se află însă o serie de cauze ascunse chiar și percepției conștiente ale
persoanei toxico dependente. Fiecare astfel de gest teribil , își are prin urmare traducerea printr -o
metodă creativă ce încearcă să substituie sentimentul suferinței ca ansamblu al fricilor,
frustrărilor și nemulțumirilor personale. O dată cu trecerea timpului însă acest tip de substituire a
suferințelor se plasea ză într -un tip de obișnuință inconș tientă, un ritual compulsiv care ajunge să
depășească stadiul de simplă opțiune, devenind parte a rutinei cotidiene.
Există numeroase puncte de vedere și perspective în momentul dezbaterii dependenței, cât și
asupra a ceea ce reprezintă de fapt a fi dependent. Numeroase persoane, inclusiv un număr
ridicat de centre de tratament, susțin că dependența este o boală pe care individul este incapabil
să o controleze singur , prin urmare necesită un tip de tratament din exterior.
În antiteză e xistă de asemenea și opinia susținută de un alt grup de oameni, conform căreia
dependența nu reprezintă o boală, fiind prin urmare ceva incurabil. Din perspectiva lor, acest
concept este o alegere constantă pe care individul o face în deplină c unoștință de cauză.
Atfel putem observa cum subiectul dependenței, și motivul pentru care unii oameni suferă din
cauza acestuia reprezită o problematică extrem de sensibilă, generând totodată o mulțime de
opinii părtinitoare. Chiar și din punct de vedere științific termenul este descris într -un mod
imparțial din punct de vedere medical.
„Ca rezultat al celor 4 decenii de cercetare susținută de către Institutul Național al Sănătății,
există o nouă bază pentru înțelegerea și dezvoltarea tratamentul ui depende nței. Acest tip de

13
știință sugerează că cel mai potrivit mod de abordare a dependenței este sub forma considerării
acestia ca fiind o boală cronică.
Precum în cazul a numeroase boli cronice, dependența reprezintă o combinație, înțeleasă la un
nivel parția l , a unor factori de risc de ordin genetic și totodată de mediu, combinate cu
comportamente personale riscante, care conduc la un consum al narcoticelor în mod constant și
repetat, aspect ce generează boala cronică a dependenței.
Marea majoritate a oameni lor de știință sunt de acord că motivul modificărilor genetice ale
creierului și cât și ale comportamentelor asociate dependenței nu par a fi complet reversibile,
precum în cazul altor boli cronice, majoritatea cazurilor de dependență severă pot fi gestion ate
într-o anumită măsură, datorită unui proces de îngrijire continuă, dar nu vindecate complet. ”3
Analizând totalitatea acestor aspecte apar următoarele întrebări :
Dacă dependența reprezintă ceva ce poate fi doar controlat iar nu vindecat, atunci în caz ul unei
persoane care suferă în urma acestei boli cornice, a consumului de substanțe , poate fi vreodată pe
deplin fericită?
Vor simți întotdeauna nevoia prezenței în organism a unui anumit tip de substanță? Iar în lipsa
acesteia reușesc să trăiască o viață considerată normală?
Care este tipul de tratament ce poate ajuta acești indivizi?
Care este motivul ratelor de recidive atât de crescute a consumului de substanțe și de ce anume
va fi nevoie pentru diminuarea acestora?
Toate aceste întrebări vin ca rezult at al conștientizării efectului produs de concentrarea integrală
asupra obiectului adicției, care interferează cu aspectele ce țin atât de ordinul social, o cupaț ional
cât și de cel emoț ional, sufletesc și fizic din viața unei persoane . Astfel observăm cum pentru a
genera o abordare cât mai eficientă a tratamentului ce trebuie urmat de către indivizii în cauză,
acesta este necesar să includă componente de ordin biologic, comportamental și social.
Totodată prin recunoașterea dependenței ca o dereglare a crei erului în urma nevoii incontrolabile
de consum a drogului, sănătatea publică cât și strategiile politici i social e ar putea cunoaște o
îmbunătățire considerabilă, devzoltând un proces de reducere a cos turilor sociale și medicale ce
pivesc abuzul de droguri și dependența.

3 Brody, Jane E. "Effective Addiction Treatment.", The New York Times, 4 Feb. 2013.

14
2.Strategii și teorii de intervenție asupra dependenței

Programele actuale destinate tratării tulburărilor provocate de consumul de substanțe , se
dovedesc a fi eficiente în cazul un ui număr ridicat de indivizi.
Putem observa prezența a numeroase tipuri de centre de dezintoxicare, potrivite pentru diversele
dependențe cât și rezonante cu multiplele necesităț i ale persoanelor dependente : precum centre
de tip reziden țial, tratamente în regim ambulatoriu, programe de tratament de substituție cu
opiacee, comunități terapeutice cât și tratamente individuale.
Centrele de tip rezidențial – reprezintă unul dintre cele mai întâlnite tipuri de centre de
reabilitare.Este exact la ce se gândesc majoritatea oamenilor când aud termenul de program de
tratament, neștiind că există de asemenea și multe alte tipuri disponibile. P resupune un loc unde
pacienții stau zile întregi, săptămâni sau luni, primind supraveghere medicală și îngrijire
psihologică douăzeci și patru de ore.
Outpatient – este un program amb ulatoriu ce permite pacienților să trăiască în continuare acasă,
participând la sedințe de tratament la ore specifice, fie dimineața devreme, fie mai târziu după –
amiaza. Acest tip de terapie permite perosanelor să își păstreze atât locul de muncă cât și să fie în
continuare alături de familie. De asemenea este varianta mult mai ieftină a tratamentului de tip
rezidențial, deoarece pacientul nu este nevoit să locuiească și implicit să suporte cheltuielile unei
cazări. Se regăsește însă deseori recomandat ca u rmare a finalizării unui astfel de tratament.
Programele de tratament de substituție cu opiacee – sunt destinate cu precădere pacienților care
abuzează de substanțe precum heroina sau calmante cu prescripție medicală. În cazul celor mai
multe unități, aces tea oferă medicamente destinate substituirii substanțelor anterioare, precum
metadonă sau suboxonă, care reprezintă medicamente ce ajută pacienții să treacă prin procesul
detoxifierii cu ajutorul unei alte forme de substanțe , de tip calmant. Există însă o mulțime de
controverse în vederea practicării acestui tip de tratament, deoarece în esență are loc înlocuirea
unui medicament cu un altul.
Comunitățile terapeutice – tratează adesea pacienții care prezintă un lung istoric de dependență,
implicare în activi tăți criminalistice, femei însărcinate sau cu copii. Acest tip de tratament se
concentrează pe reintegrare prin socializarea cu numeroase structuri menite să ajute pacienții să
devină persoane responsabile ți productive.

15
Tratamentul individual – reprezintă o consiliere individuală, cu un profesionist autorizat în cazuri
de sănătate psihologică. Acest tip de tratament se desfășuară în urma unei programări în cadrul
unei unități private. Problema cu acest tip de opțiune este dificultatea găsirii unor profesio niști
din domeniul sănătății psihice, care să cunoască pe deplin aspectele legate de dependență. Mulți
dintre aceștia nu sunt calificați pentru oferirea servicilor în cee ace provește tratamentul
dependenței, neputând efectua psihoterapie în profunzime în lipsa unei pregătiri specializate. Cu
toate acestea, tratamentul individual poate ajuta pacienții să -și recunoască și totodată să -și
înțeleagă problema abuzului de substanțe, primind sfaturi în vederea realizării unei recuperări
personale fără tratament me dical.
Accentul cade în cadrul fiecărui tip de a stfel de tratament pe individ fiind conceput cu scopul
principal da a -l ajuta și ghida pe acesta în procesul vindecării, bazându -se pe studiul nevoilor
fiecărui pacient.
În acest sens se desfășuară un proces de screening în vederea evaluării pacienților pentru
stabilirea tipului de îngrijire pe car e urmează să îl primească. Principalii factori ce influențează
alegerea tipului de ajutor necesar includ tipul de substanță de care este dependent pacientul,
perioad a de timp în care acesta a fost dependent, istoricul programelor de reabilitare parcurse cât
și eventualele momente de recidivă. Însă aspectul principal și factorul cel mai important este
reprezentat de starea sufletească și emoțională în care se regăsește pacientul în momentul
înrolării în cadrul unei unități de reabilitare.
De asemenea în acest context se regăsesc și mai multe tipuri de dependeți, unii dintre aceștia sunt
obligați de lege să se prezinte la un centru de reabilitare pentru a fi supuși unui tratament,
indiferent dacă indivizii consideră că au o problemă în ceea ce privește abuzul de substanțe sau
nu. În alte situații pacienții sunt obligați să recurgă la o astfel de decizie de către membrii
familiei, în urma unei intervenții . Iar cei din urmă sunt pacienții care conștientizează existența și
natura problemei de care suferă, căutând ajutor de bună voie și pe cont propriu la una dintre
tipurile de centre descrise în rândurile anterioare.
Abordarea t ipului de reabilitare necesar cât și stabilirea intensității tratamentului reprezintă
rezultatul unui cumul de factori. Există un întreg proces la care un individ este nevoit să se
gândească înainte de a alege programul corect și potrivit de tratament. Printre etapele acestui
proces se numără alegerea s tilului de program în care aceștia își doresc să fie implicați cât și
locația amplasamantului în care își desfășuara desfășo ară activitatea.

16
Cel mai popular tip de program terapeutic dezvoltat în cadrul centrelor de reabilitare este cel în
12 pași, bazat pe conceptul recuperării cu ajutorul unei entități superioare, unei puteri
călăuzitoare. Există desigur și opțiuni alternative, destinate persoanelor non -religioase sau care
nu cred în conceptul developat într -un tip de program cu un număr fix de etape.
Observăm astfel importanța motivului pentru care pacientul trebuie să cunoască mai întâi modul
de desfășurare a programului, pentru ca acesta să se poată decide în primul rând dacă rezonează
și își dorește să fie implicat într -un astfel de proces

3.Percepe rea sindromului de retragere

Începând cu anii 90, ca urmare a creșterii vertiginoase a numărului de utilizatori și datorită
transpunerii acestei probleme în spațiul public, are loc conturarea la nivel local a primelor
politici în vederea combaterii consum ului de substanțe nocive. Acestea au rolul de a reprezenta
un instrument cu ajutorul c ăruia societatea să lupte atât împotriva consumului de droguri cât și în
vederea reducerii impactului negativ provocat de acesta. Conceptul abordării integrate, menit să
rezolve cele două probleme simultan, a fost menționat pentru prima dată în perioada 1995 -1999.
Ulterior urmând ca strategia adoptată în cursul anului 2000 să descrie acest tip de abordare ca :
“integrată, cât și echilibrată, atribuind o pondere politică sim ilară intervențiilor în vederea
reducerii cererii cât și micșorării ofertei 4”.
Recunoașterea importanței drepturilor omului, concomitent cu siguranța comunității permite
dezvoltarea unei puternice evoluț ii în ceea ce privește modalitatea de tratare și tot odată reducere
a riscurilor.
Modelele anterioare cât și cele contemporane ale centrelor de vindecare consideră propice în
vederea combaterii sindromului dependen ței izolarea persoanelor în cauză de mediul societății.
Intenția acestui gest are rolul de a în locui distragerile nedorite, asociate unui stil de viață urban
cu efectele dezirabile caracteristice unui mediu rural, care se consider că ajută în vederea
creșterii ratei de vindecare.
Cu toate acestea, dezorientarea și confuzia generate odată cu îndepărt area și implicit izolarea
pacientului de viața și inclusiv de mediul său de zi cu zi pune la încercare succesul tratamentului

4 Raportul anual 2011 : situația drogurilor în Europa

17
pe termen lung. Condițiile caracteristice mediului întâlnit într -un spațiu de vindecare , când sunt
comparate cu cele prezente în l ocuința unui pacient, sunt percepute total diferit, această antiteză
având adesea ca rezultat disocierea personalității individului. Acesta ajunge să asocieze sinele
reabilitat cu caracteristicile centrului unde a primit tratament și sinele nerebilitat,vec hea sa
personalitate, cu propria locuință. Proces ce are premiz a de a produce un puternic dezechilibru la
nivel psihologic, care de asemenea genereaz ă în cele mai multe cazuri o rec idivă a dependenței.5
De-a lungul istoriei observăm cum oamenii au fost înt r-o căutare constantă a unei scăpări de
stresurile asociate vieții cotidiene. Această dorință de a evada din realitatea condițiilor urbane și
totodată de aglomerarea orașelor reprezintă un concept actual ce conduce către nevoia unei
retrageri mentale, dest inată relaxării și reechilibrării psihologice.
Acest aspect demonstrează dorința umană de a fi în continuare cât mai aproape de natură si de
necesitatea dezvoltării unui mediu vindecător chiar și în cadrul unui contex t urban.
În acest context putem identif ica factori importanți care pot contribui la recidiva dependenței.
Printre aceștia arhitectura poate fi folosită ca instrument principal în încercarea de a modifica
pozitiv medii ce prezintă un risc ridicat, precum intervenții arhitecturale ce au potențial ul de a
vindeca bazându -se pe comunitate.

5Identifying per ceived barriers to monitoring service quality among substance abuse treatment providers in South
Africa, Published BMC Psychiatry (2014)

18
II.IDENTITATEA OMULUI

1.Omul ca ființă culturală

Urmărind o perspectivă valorică, observăm cum o condiție de dependență cauzează în
majoritatea cazurilor o îndepărtare de indentitatea individuală ș i o pierdere a valorilor personale
și culturale.
În susținerea acestei afirmații vine abordarea filosofului Lucian Blaga, care în cadrul lucrării sale
“Geneza metaforei și sensul culturii“ accentuează diferențele esențiale stabilite în raportul dintre
om ș i animal , accentuând prezența unei clare diferențieri la nivelul nevoilor primare și
secundare .În acest sens construiește o puternică distincție între conceptul de cultură și cel al
civilizației. Plasează cultura sub definiția existenței între descoperire și mister, iar civilizația în
necesitatea prezenței unui viitor apropiat securizat, pe care îl consideră profund caracteristic
existenței animalului. Astfel consideră omul ca fiind capabil de a -și depăsi condiția, având
puterea de a -și sacrifica propria ex istență în favoarea creării de cultură. Plasează atât sensul cât și
întreg scopul existenței umane în cultură, pe care o consideră ansamblu de opere, simboluri și
valori, prin care individul are posibilitatea să își descopere propriul sens al vieții.
Omul trebuie deci să -și depășească constant condiția, pentru a nu râmăne condus de instinctele
primare, și prin urmare la nivelul de animal. Cultura, împreună cu toate creațiile sale reprezintă o
caracteristică prin care omul urmărește d escoperirea misterului existenței sale, prin urmare nu se
poate nega pe sine și deci nu poate fi definit drept altceva decât ceea ce este, și anume o ființă
profund culturală.
De asemenea pornind de la un context asemănător identificăm omul în două ipostaze, pe de o
parte barbar ul rezultat ca o consecință în urma lipsei civilizației, pe de o altă parte figura omului
dresat . Barbarul este caracterizat prin igiena precară și limbajul sărac, rezultat al ritualului
rudimentar cara cteristic subzistenței imediate, și se regăsește într -o puternică stare de antiteză cu
omul evoluat, dezvoltat într -un și o dată cu un spațiu specific progresului tehnic și cultural.

19
Evul barbar se poată încă forma ca și cauză a anulării v alidității trăirilor religioase și a dominației
ramurei științific e asu pra pornirilor perceptive. Acest tip de anemiere a vieții conduce individul
către un refugiu în cultură.6
Acest tip de perspectivă reprezintă o bună metodă de recuperare a identității , privind din
perspectiva cauzei dependenței și anume alienarea de societ ate cât și incapacității de a iubi, acest
tip de r efugiu prin cultură reprezintă alternativa de recuperare a sinelui. O apropiere treptată față
de valorile culturale ce poate fi realizată printr -o simplă metodă de implementare subtilă, în
cadrul rutinei de zi cu zi, a unei ac tivități cu caracter cultural . Aceasta are rolul de a apropia
individul de starea sa inițială,de ființă culturală, și implicit de a -l îndepărta de dependențele
nedorite generându -i un adăpost benefic.

2.Nevoia ce proces

Ca rezultat al studiilor de psihologie urbană, s -a observat cum fenomenele de supraîncărcare și
dezrădăcinare generează o lipsă din punct de vedere al atașamentului atât față de locuri cât și de
oameni. Această incapacitate de atașament și sentiment de alienare își reg ăsește refugiul prin
consumul de substanțe psihoactive. Experiență care repetată în nenumărate rânduri conduce la
instaurarea obiceiului și în timp la ceea ce numim adicție. Aceasta cauzează treptat pierderea
identității individului , care o dată cu trecere a timpului încetează din a -și mai îndeplini nevoile
sale umane, în detrimentul adicției.
Încadrând nevoile generate în urma dezvoltării unei dependențe în cadrul ierarhiei nevoilor
umane, observăm cum nevoia de consum constant crește până ajunge să ocupe c ea mai joasă
treaptă în componența piramidei lui Maslow. De asemenea invers proporțional cu procesul de
creștere a nevoii de consum are loc scăderea calității vieții. În cele din urmă adicția devenind
principala nevoie, mai acută decât oricare din nevoile primare, mai importantă decât orice
valoare umană.
Până la atingerea acestui punct al depende nței, individul trece printr -un proces îndelungat de
deteriorare atât a stării de sănătate cât și a situației socioeconomice. Ajunge de asemenea să se
confrunte cu sentimente caracteristice obsesiei, speficice pierderii controlului sau și implicit a

6 Michel Henry, Barbaria, Institutul European

20
siguranței. Și astfel profilul unui dependent de droguri ajunge să fie descris similar în majoritatea
cazurilor : șomer, lipsa unei locuințe stabile, nivel al studiilor scăzut. 7
O dată instaurată dependența, nivelul toleranței crește semnificativ astfel încât orice încercare de
a renunța este profund îngreunată de ceea ce numim simptome de retractare. Acestea apar natural
ca răspuns al întreruperii unui proces de orice n atură, caracteristic orcărei nevoi.
Senzația de di sconfort este inițial reprimată , instinctiv însă în urma acestei discontinuități în ceea
ce privește satisfacerea unei nevoi apare senzația de teamă urmată îndeaproape de cea de panică.
Momentele încărcate de teamă sun înregistrate la nivelul sistemului nervos cauzând sentimentul
de frica repetării experiențelor de panică și totodată neputința îmbunătățirii acestor stări în lipsa
substanțelor toxice. Atfel, ajungând în acest context de vine din ce în ce mai grea renunțarea la
consumul de droguri.

3.Recuperarea statutului social și psihologic

“Terapiile reprezintă metode de tratament nemedicamentoase care au un rol important în
reabilitarea și reinserția socio -profesională a bolnavilor . Viziunea integratoare asupra omului
privit ca ființă socială, ca entitate complexă bio -psiho -socială a determinat cerința metodologică
pentru cuprinderea unitară a diferitelor forme de terapie în plan biologic, chimioterapic și
psihoterapic ”.8
Cel mai bu n expemplu în acest sens este reprezentat de conceptul de ergoterapie , întâlnită și sub
denumirea de terapie ocupațională. Aceasta definește arta și totodată știința direcționării
individului bolnav către participarea în cadrul anumitor activități, cu scop ul de a -și reface, întări
sau îmbunătăți performanțele într -un anumit domeniu. De asemenea facilitează însușirea unui set
de abilități și funcții ce sunt absolut necesare în procesul adaptării și productivității cât și
diminuarea sau corectarea patologiei, în vederea menținerii stării de sănătate.
“Problema fundamentală a terapiei ocupaționale este de menținere și dezvoltare a capacităților,
de a realiza satisfăcător pentru sine și pentru alții diverse activități și de a învăța să se controleze
pe sine și m ediul înconjurător. Obiectivele terapiei ocupaționale constau într -un program ce

7 Observatorul European pentru droguri și toxicomanie, Raportul anual 201 1
8 Adina Cristea, Reinserția bolnavului în societate : Ergoterapia și terapia ocupațională, www.blogdesanatate.ro

21
vizează ca finalitate creșterea încrederii în sine, creșterea independenței în activitatea pacientului,
reintegrarea în me diul familial, social și profes ional, deci de a oferi individului condiția
psihologică a normalității. ”9
În concluzie observăm cum scopul principal al orcărui demers terapeutic este de a restitui
persoanei bolnave, pe lângă sănătatea fizică și psihică, condiția psihologică a normalității.
Astfel înțelegem d e ce metodele terapeutice complexe ar fi absolut de neconceput în lipsa
terapiilor de tip social.

4.Integrarea în cadrul societății a toxicomanilor

Societatea reprezintă elementul principal care contribuie drastic în procesul de marginalizare ș i
izolare a persoanelor dependente de droguri, preponderent din cauza cumului de factori negativi
ce gravitează în jurul acestora. Acest tip de judecare aspră asupra condiției unui dependent
conduc la refugierea acestora în cele mai sumbre și prost clasate locuri î n cadrul ierarhiei calității
vieții urbane. De asemenea procesul de judecare de către societateare, ce are loc asupra condiției
unui dependent, se bazează pe un model de intuiție care permite, atât la nivel conștient cât și
inconșient, vizualizarea concept ului ce se află în spatele lucrului concret.
Repercursiu nile asupra societății provocate de fenomenul dependenței de substanțe psihoactive
se regăsesc atât la nivelul cifrelor cât și al calității spațiului public. Statisticile arată un procent
crescut al a ccidentelor, crimelor și epidemiilor cât și generarea unei decăderi a mediului urban ca
principal efect al consumului excesiv de droguri și a prezenței toxicomanilor ce produc și susțin
această perpetuă stare de degradare.
Motivul principal al luptei împot riva consumului de substanțe este încercarea combaterii
efectului de dezintegrare la nivelul spațiului public ce conduce ulterior la pierderea sentimentului
de siguranță a cetățenilor. Conștien tizarea acestor aspecte a condus la marginalizarea
toxicomanilo r, ceea ce îngreunează puternic procesul recuperării acestora.
Odată cu trecerea timpului apare și evoluția politicilor sociale care au ajuns la concluzia că
pentru a susține recăpătarea identității unui spațiu public , principala soluție este ajutarea trat ării

9 Adina Cristea, Reinserția bolnavului în societate : Ergoterapia și terapia ocupațională, www.blogdesanatate.ro

22
și integrarea în societate a indi vidului ce suferă de dependență, ca mai apoi acesta să contribuie
la dezvoltarea și întreținerea zonelor în care trăiește.
Politicile de reintegrare socială la nivel european se supun unor direcții comune, atingând un set
de reguli prestabilite printre care cele principale sunt :
– asigurarea unei locuințe
– asigurarea formării educaționale în vederea găsiri unui loc de muncă ulterior
Toate acestea au ca scop dezvoltarea serviciilor care se ocupă atât de problema stigmatizăr ii cât
și de cea a marginalizării persoanelor dependente, în vederea creșterii șanselor acestora de reușită
în momentul încheierii tratamentului. Acest tip de pregătire se pot e desfășura fie în cadrul
programului de reabilitare, fie după finalizarea acestu ia. În ambele cazuri acestea se bazează pe
strânsa colaborare dintre serviciil e de tratament specializate și i nstituțiile de asistență medicală.
Din punct de vedere al asigurării unei locuințe, un spațiu cu rolul de adăpost stabil, există o
paletă vastă de opțiuni . Pornim enumerarea cu posibilitatea accesului la un tip de cazare de
urgență, la locuințe provizorii sau servicii ce susțin un mod de viață asistat, la locuințe sociale
destinate grupurilor vulnerabile. De asemenea un exemplu de urmat este tipolog ia imobiliară
dezvoltată la nivelul Franței prin disponibilitatea accesului la programe care facilitează un mod
de viață independent, oferind foștilor pacienți accesul la un tip de chirii progresive, unde
individul este nevoit să suporte doar o mică parte a cheltuielilor.
Din perspectiva dezvoltării unei formări educaționale în vederea ocupării forței de muncă,
sistemul este în mod principal sprijinit de piața intermediară a muncii, respectiv de locuri de
muncă temporare și special remunerate, care vizează în general persoanele ce fac par te din
categoria celor cu probleme sociale.
Desigur observăm cum tot acest proces de promovare a recuperării și reintegrare a individului în
societate pornește din momentul începerii tratamentului și își are rădăcinile în do meniul terapiei.

23
III. MODELE DE PERCEPȚIE ȘI EXPERIENȚĂ A SPAȚIULUI

1.Impactul percepției spațiale asupra individului în contextul amenajărilor medicale

Ideea dezvoltării moderne din punct de vedere al amenajărilor medicale nu mai este asociată î n
contextul contemporan doar cu evoluția tehnolo gică ș i știință medicală, ci apare recunoascut și
conceptul proprietăților benefice ale designului din punct de vedere al percepției spațiale bazat
pe dovezi în domeniul arhitecturii. Acest concept explorează și înregistrează totodată efectele cât
și beneficiile unui tip specific de amenajare în contextul procesului de dezvoltare al pacienților
ce petrec durate lungi de timp în medii destinate tratamentului. Printre acestea enumerăm
efectele mediului terapeuti c asupra nivelului de durere a pacienților, a nivelului de stres și emoții
chiar și asupra cantității de medicamente consumate.
Toate aceste beneficii au venit ca rezultat al unor îndelungi cercetări ce au vizat crearea unor
medii propice destinate recuper ării, printr -o modelarea arhitectonică specifică, unde accentul este
pus pe efectele pozitive ale luminii și cromaticii, puterea prezenței ferestrelor, stimularea
simțurilor și cel mai important aspect incorporarea naturii ca element contribuitor.
Înțelege rea importanței stimulării simțurilor umane are un profund efect asupra direcției de
intervenție asupra mediului fizic. Acesta din urmă are capacitatea de a modela emoțiile cât și
reacțiile umane, factor spațial esențial în desfășurarea procesului de trata re.
Renumitul arhitect de origine finlandeză Pallasmaa Juhani explica cum :
“ Toate sim țurile, inclusiv vederea, reprezintă extensii ale simțului tactil. Simțurile sunt
considerate specializări ale țesutului pielii și astfel toate experinețele senzoriale sunt considerate
moduri de atingere și prin urmare legate de tactilitate. Contactul nostru cu lumea are astfel loc la
linia de limitare a sinelui, prin părți specializate ale membranei noastre învelitoare. ”10
Pornind de la această afirmație ajungem să înțel egem la un cu totul alt nivel procesul vindecării,
caracterizat prin percepția internă , realizată cu ajutorul moleculelor specific creierului uman , ce
sunt responsabile cu modul în care percepem și totodată interacționăm cu mediul ca rezultat al
unui cumul de semnale.

10 Pallasmaa J., The Eyes of the Skin, Published: Academy Press, 2005

24
În urma acestui tip de interacțiune are loc declanșarea reacțiilor emoționale, în ceea ce privesc
elementele înconjurătoare, generând un stimul în mod inconștient a sistemelor noastre imunitare .
Toate acestea duc ând într -un final la o îmbunătă țire în mod esențial a întregului proces de
vindecare.11
Astfel apar noii promotori ai ideologiilor în ceea ce privește designul spațiilor medicale,
demonstrând în proiectele lor că arhitectura în domeniul sănătății nu trebuie să urmărească cu
strictețe cer ințele tehnice și birocratice , ci să stabilească păstrarea unei stări de echilibru între
tehnic și uman. Noile proiecte dezvoltate în acest sens iau în primul rând în considerare
necesitatea persoanei bolnave de a se reface într -un mediu sigur, bine contro lat unde lumina
naturală și imaginile exterioare, natura ocupă un loc extrem de important în procesul vindecării.

2.Percepția ca fenomen senzorial

Procesul petrecut la nivel psihologic în vederea formării percepției noastre asupra lumii este
realizată p rintr-un cumul de substanțe chimice la nivelul sistemului nervos c e este responsabil de
controlul echilibrului stării de spirit . Concomitent cu desfășurarea acestui proces are loc
formularea unei imaginii finale a percepției asupra locului propriu -zis. Obs ervăm astfel cum
starea de spirit a unei persoane cât și sănătatea acesteia reprezintă rezultatul inconștient a unei
percepții asupra locului. Pe măsură ce acesta este supus schimbărilor , de asemenea și răspunsul
emoțional al individului suferă modificări.
Din punct de vedere tehnic, prin stimularea anumitor molecule și substanțe chimice ale creierului
uman folosindu -ne de un anumit set de caracteristici spațiale, putem manipula emoții și schimba
pozitiv totodată starea de spirit individuală , în vederea pr omovării unei vindecări ulterioare.
Simțurile noastre umane pot fi percepute ca portal care generează o strânsă legătură între emoții
și realitatea noastră percepută. În acest context arhitectura poate fi deci descrisă ca și croitor al
experienței noastre spațiale, care posedă totodată capacitatea de a priva sau dimpotrivă de a
stimula simțurile umane.
Teoriile fenomenologice arhitecturale cu privire la experiența spațială sunt concentrate în
principal pe stimularea tuturor simțurilor umane, cu scopul de a genera în final o experiență

11 Sternberg, E. M. , Healing Spaces: The S cience of Place and Well Being. Belknap Press; 2010

25
intensificată. În cele mai multe cazuri, arhitectura poate fi considerată drept un recipient menit să
stimuleze percepția umană prin experimentarea mediului său și prin intermediul simțurilor, cu
precădere atingerea, sunetul, m irosul și vederea.
Tot Pallasmaa este cel care explică și modul în care absența acestor simțuri, în afară de simțul
vizual, contribuie într -o mare măsură la apariția unor medii sărace, ce la rândul lor duc la
generarea unui sentiment de ostilitate și disp ersare. Acesta afirmă că :
“Esența experienței trăite este modelată de capacitatea și viziunea periferică
nefocalizată .Viziunea focalizată are rolul de a ne confrunta cu lumea, în timp ce viziunea
periferică ne învăluie în nucleul lumii ”12
Prin prisma aces tor aspecte observăm cum arhitectura contemporană trebuie să treacă printr -un
amplu proces de schimbare și să își adapteze percepțiile tradiționale referitoare la programele de
instituționalizare. Toate acestea pentru a putea genera un mediu menit să simul eze toată paleta
simțurilor umane și să se îndepărteze abordările stigmatizate din trecut ale poiectării
instituționale.

3.Spații specific e – Studii de caz

Centru de reab ilitare – GROOT KLIMMENDAAL
Proiect ales ca finalist în cadrul competiției Mies Van der Rohe în anul 2011, distins cu premiul
clădirea anului în 2010 de către Asociația Olandeză a Arhitecților și câștigător al primului
premiu Hedy d’ Ancona 2010 pentru arhitectură excelentă în domeniul sănătății.
plasate în centrul comunității.

12 Pallasmaa J., The Eyes of the S kin, Published: Academy Press, 2005

26

Proiectar ea unui centru destinat reintegrării și reabilitării dependenților de droguri și alcool
reprezintă o problemă de stigmat social provocată de repulsia îndreptată către astfel de baze de
tratament. Astfel procesul proiectării își propune să schimbe imaginea stereotipă a centrelor de
reabilitare, creând în schimb un mediu primitor și reconfortant destinat utilizatorilor săi.
Centrul de tratament Groot abordează întru -totul această problemă prin însăși proiectarea sa, în
primul rând prin arhitectura clădirii c e respinge designul tipic al unui centru de asistență
medicală.
Clădirea este acoperită cu panouri din aluminiu anodizat de culoare maro, care în ciuda
dimensiunilor sale, face ca clădirea să se dizolve cu ușurință în împrejmuirile sale.
În al doilea rând , proiectarea bazei evidențiază capacitățile vindecătoare ale naturii.Situată în
pădurea din Arnhem, Olanda, prin folosirea pereților perdea cât și cu ajutorul utilizării sticlei pe
fațadă, invită pădurea în interiorul clădirii, oferindu -le utilizatorilor o vedere constantă asupra
naturii.
În al treilea rând, clădirea găzduiește multiple facilități de agreement și recreere, precum un
centru de fitness, o sală de gimnastică și un teatru la nivelul intrării. Comunitatea poate utiliza
toate aceste facilități a stfel ajutând pacienții în procesul lor de reintegrare .

27
În cele din urmă interioarele clădirii pun accentual pe reducerea anxietății și a stresului
pacienților prin utilizarea unei vaste dar totodată subtile palete cromatice.
Cu sediul în pădurile Olandei centrul se regăsește armonios îmbinat cu peisajul și arhitectura
înconjuratoare, accesul realizându -se de pe o stradă ce prezintă atât trasee velo cât și pietonale.
Înălțimea clădirii cât și nuanța de maro folosită este astfel explicată prin încercarea de a camufla
clădirea.
Planul centrului este de formă dreptunghiulară, începând cu o mică amprentă de 110x30m și
ajungând la 160x30m în cadrul nivelelor superioare. Raportul lungime/lățime crește suprafața
expunând astfel interioarele clădirii către pădure, oferind lumină naturală majorității spațiilor
interne. De asemenea clădirea găzduiește atât înălțimi duble cât și triple, cu atriuri amplasate la
diferite niveluri, toate cu scopul de a crește cantitatea de lumină naturală ce intră în clădire,
conectând vi zual diferitele niveluri între ele.
Din punct de vedere al structurii centrului
aceasta se prezintă ca fiind neregulată și
diversă. Majoritatea coloanelor sunt
realizate din beton armat, aranjamentul
celor interioare fiind diferit de cel al
coloanelor ext erioare. Fațada sudică fiind
singura care prezintă coloane înclinate,
realizate din oțel, care adaugă o valență
estetică zonei ce prezint ă o dublă
înalțime.
Utilizarea energiei este redusă prin
proiectarea compactă a clădirii și prin
tipul instalațiilor mecanice și electrice
folosite, în special din punct de vedere al
stocării termice care contribuie l a
reducerea consumului de energie.
Alegerea selec ției materialelor de
construcție durabile și totodată care

28
necesită foarte puțină întreținere atât în ceea ce privește finis ajul podelelor, plafoanelor și placării
fațadelor, generează o clădire care poate fi u șor întreținută pe o durată lungă de timp.
Dar poate una dintre cele mai notabile
caracteristici ale clinicii Groot Klimmendaal
este utilizarea unor culori strălucitoare și
totodată subtile. Cu o puternică bază în ceea
ce privește noțiunea de teorie a culorilor,
amenajarea centrului pune în aplicare o
variată gamă de culori ș i nuanțe în
interioarele sale , generând un mediu
deșteptător dar totodată reconfortant.
Astfel centru l de reabilitare reprezintă o
combinație perfectă a celor două concept e de
complexitate și totodată simplitate, cu o
atenție deosebită pentru detaliile fizice,
practice și sociale. Transparența,
continuitatea, diversitatea, jocul de lumină și
umbra cât și experiența naturii reprezintă
elementele unui mediu profund stim ulator.