„Purtați-vă cu înțelepciune față de străini valorificând cât mai mult timpul. Lăsați vorba voastră să fie plăcută, dreasă cu sare, așa încât să știți… [309851]
EROZIUNILE DENTARE
STUDII CLINICE ȘI PARACLINICE
"Purtați-vă cu înțelepciune față de străini valorificând cât mai mult timpul.
[anonimizat], așa încât să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia….."
Coloseni
CUPRINS
Introducere …………………………………………………………………… ……………..5
STADIUL CUNOAȘTERII
CAPITOLUL I
I. Tipuri de uzuri dentare și etiologia lor……………………………………………7
I.l. Abraziunea……………………………………………………………………. .7
I.l.l.Ocluzie………………………………………………………………………. ..9
I.1.2.Dieta și modul de viață……………………………………………………….9
I.1.3.Vărsta…………………………………………………………………………9
I.1.4.Tehnica de igienă orală……………………………………………………….9
I.2. Atriția………………………………………………………………………….10
1.2.1. Tegozisul…………………………………………………………………….12
1.2.2. Atriția interproximală………………………………………………………..12
11.3. Eroziunea…………………………………………………………………….13
11.4. Demasticația…………………………………………………………………14
11.5. Rezorbția……………………………………………………………………..15
CAPITOLUL III
FACTORII IMPLICAȚI ÎN APARIȚIA EROZIUNILOR CERVICALE……..16
I1.1. Cauze extrinseci………………………………………………………….……16
II.2. Consecințele scăderii fluxului salivar în etiologia eroziunilor cervicale ………36
II.3. Influența rezorbțiilor radiculare externe asupra apariției și progresiei
eroziunilor din vecinatatea coletului……………………………………………….38
II.4.[anonimizat]………41
CONTRIBUȚII PERSONALE
CAPITOLUL III
III.1Prezentarea metodelor de studio………………………………………………46
III.2.Identificarea factorilor de risc prin ancheta alimentară………………….……48
III.3.Complexitatea cazurilor clinice ale eroziunilor dentare……………………….49
CAPITOLUL V
V. STUDIU STATISTIC PRIVIND FACTORII ETIOLOGICI AL
EROZIUNILOR DENTARE
V.1.Scopul studiului………………………………………………………………..64
V.2.Obiectul studiului………………………………………………………………64
V.3.Realizarea planului operational………………………………………………..64
V.4.Analiza și interpretarea datelor obținute în urma studiului efectuat…………..66
CONCLUZII………………………………………………………………………72
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….74
I. INTRODUCERE
Uzura dentară este o experiență universală. Se acceptă astăzi faptul că fenomenele de uzură dentară cunosc o creștere semnificativă mai ales la tineri. [anonimizat] o categorie de factori "predispozanți" specifici vârstei și civilizației precum și o categorie de factori cauzali.
Pierderile de substanță dură dentară de altă etiologie decât cea carioasă reprezintă un proces fiziologic normal care se desfășoară de-a lungul vieții. Identificarea cauzelor care intervin în acest proces este deosebit de importantă pentru a putea prognostica comportamentul pe termen lung atât al dinților cât și al tratamentelor restaurative. Este dificil de stabili limita la care pierderea de țesut este considerată patologică deoarece noțiunea de normal reprezintă încă o sursă de controverse.
Lambrechts considera că fiind normaIă pierderea de țesut dur anuală între 20 și 38 microni, în timp ce Xhonga considera că aceiași cantitate este normal pentru 6 luni. De aceea în momentul de față se consideră patologice situațiile clinice de uzură care pun în pericol vitalitatea dintelui.
Statisticile actuale scot în evidență o frecvență din ce în ce mai mare a [anonimizat], [anonimizat], fiind mai puțin cercetați factori care țin de organismul gazdă sau de condițiile patologice ce apar în urma evoluției bolii parodontale sau a bolii carioase.
În ultimii ani studiile de specialitate au fost inundate cu rapoarte despre eroziunile dentare, implicate cu siguranță fiind hrana, băuturile și stilul de viață ca și cauze primare În prezenta lucrare de diplomă îni propun să scot în evidență, prin cercetarea unor cazuri clinice și prin examene de laborator, importanța acestor factori predispozanți sau cauzali mai puțin cercetați asupra comportamentului restaurărilor dentare din diverse materiale utilizate în clinică pe termen lung.
STADIUL CUNOAȘTERII
CAPITOLUL I
I. TIPURI DE UZURI DENTARE ȘI ETIOLOGIA LOR
I.l. ABRAZIUNEA
Abraziunea – reprezintă uzura dentară patologică prin procese mecanice anormale implicând introducerea repetată în cavitatea bucală de obiecte și substanțe străine care iau contact cu dinții. Derivă din termenul latin abrasium: a răzui, a rade.
Fig. 1. Aspect microscopic al abraziunii
În funcție de etiologie, tiparul uzurii poate fi difuz sau localizat. Deoarece observația clinică a arătat o relație directă între abraziunea pe fețele netede și / sau cervicale și igienă orală exagerată.
Fig. 2. Aspect clinic al abraziunii
Aceasta din urmă a fost incriminată ca fiind principalul factor etiologic pentru abrazia dentară.
Every (1972) descria abraziunea ca "uzura substanței dentare ca rezultat al fricțiunii materialelor exogene pe suprafețele dentare în timpul funcțiilor de incizie, masticație și apucare". La acestea se adauga uzura cauzata de periajul dentar.
În această definiție, prin materiale exogene se înțelege orice corp străin de substanță dentară: nisip, substanțe străine găsite în bolul alimentar, abrazivitatea naturală a unor alimente, orice material solid prins între arcadele dentare. Așadar abraziunea poate aparea în timpul masticației, când se folosesc dinții ca "unelte" sau în timpul periajului dentar.
Abrazia pe suprafețele dentare aproximale se datorează utilizării exagerate a dispozitivelor igienice interdentare: scobitori, periuțe interdentare, mai ales în asociere cu paste sau pudre. Abraziunea ocupațională poate fi determinată de prafuri abrazive, agrafe (cuie) etc.,factori întâlniți mai rar.
De obicei abraziunea nu este selectivă pentru o anumită suprafață dentară. Influența abrazivă a bolului alimentar este simțită pe întreaga suprafață ocluzală, afectând vîrfurile și pantele cuspidiene, fisurile, iar într-o măsură mai mică și pe aspectele ocluzale ale suprafețelor vestibulare și orale.
O excepție de la această lipsă a specificității apare când aceiași doi sau trei dinți sunt folosiți ca unelte pentru a apuca un obiect. Aceasta poate duce la o abraziune mai severă a acestor dinți. Exemplele pentru acest tip de abraziune se întâlnesc într-o gamă largă de profesii și îndeletniciri, un exemplu fiind fumatorii de pipă.
O arie de abraziune, spre deosebire de o fațetă de atriție, nu este bine definită de obicei, întrucât abraziunea tinde să rotunjească cuspizii sau marginile. În plus, suprafața dentară va avea un aspect denivelat. În zonele unde este expusă dentina, aceasta poate fi " excavată" întrucât este mai puțin dură decât smalțul.
Microscopic, o suprafață cu abraziuni prezintă zgârieturi orientate aleator, numeroase fosete în variate tipuri de excavații. Foarte rar zgârieturile abrazive pot fi aproape paralele, când materialul abraziv trece de-a lungul întregii suprafețe dentare într-o anumită direcție. Lungimea,adâncimea și lățimea acestor microleziuni variază în funcție de abrazivitatea alimentelor și de forțele dezvoltate în timpul masticației.
Extinderea și repartizarea uzurii abrazive pe suprafețele dentare depinde de numeroase variabile, incluzând tipul de ocluzie, dietă, mod de viață, vârsta și igiena orală.
Abraziunea este influențată de următorii factori:
I.l.l.OCLUZIE
Tipul de ocluzie este principalul factor care influențează repartizarea și modul de abraziune. Întrucât variabilitatea poziției dinților superiori și inferiori este aproape infinită, repartizarea și modul de ocluzie pot fi deasemenea foarte variabile. Ca regulă generală, în cazul unui raport intermolar de clasa I după Angle, cu ocluzie normală la nivelul frontalilor în sens sagital și vertical, abraziunea va aparea pe suprafețele ocluzo-vestibulare ale inferiorilor și ocluzo-orale ale superiorilor, formând o pantă ocluzală "ad palatum". Această regulă este valabilă de obicei și pentru premolari și molarii 1, dar panta ocluzală se poate reduce la neutron pentru molarii 2 și, în fine, poate fi negativă pentru molarii 3. Această "răsucire"ocluzală ce apare pe suprafața ocluzală a dinților laterali odată cu avansarea abraziunii se numește plan elicoidal.
I.1.2.DIETA ȘI MODUL DE VIAȚĂ
Molnar (1972) a descris modul în care este influențată abraziunea de către dieta și cuItura: "varietatea alimentelor consumate de omul primitiv și funcția de unelte specifice a dinților a lăsat semne semnificative asupra formei de uzură a suprafetelor ocluzale". De exemplu, populațiile care trăiesc în zone neindustrializate, care consumă alimente dure, fibroase,prezintă o abraziune mai extinsă față de cele din zone urbane industrializate,care consumă alimente rafinate, prelucrate, mai putin dur.
I.1.3.VARSTA
Există o corelație strânsă între vârsta și uzura dentară, indiferent de tipul de populație. Evident, dinții nou erupți prezintă un grad de uzură mai scăzut decât cei funcționali după perioade mai lungi.De obicei, cu cât individul este mai în vârstă cu atât abraziunea este mai extinsă, deși există indivizi cu o uzură foarte redusă.
I.1.4.TEHNICA DE IGIENĂ ORALĂ
Deși periajul dentar este indicat pentru a reduce riscul bolilor parodontale și cariilor, însuși procesul de periere poate duce la pierderi de substanță dentară prin abraziune. Folosirea unei paste de dinți abrazive,combinată cu o metodă energică de periaj și o periuța dură, poate avea ca rezultat abraziunea, mai ales la nivelul marginii gingivale a suprafețelor vestibulare. O astfel de pierdere de substanță poate pune probleme. Când se expune dentina prin abraziune, canaliculele dentinare pot rămâne sigilate de stratul de "detritus dentinar" (smear). În prezența acizilor acest strat se pierde, canaliculele sunt deschise și poate apărea inflamația pulpară cu sensibilitate la variații de temperatură, osmolaritate și uscarea dintelui.
Această situație se numește hipersensibilitate cervicală. Pierderea de substanță dentară prin abraziune poate deveni severă, subminând rezistența dintelui.
Deși închiderea canaliculelor dentinare poate stopa temporar hipersensibilitatea cervicală, pentru un tratament definitiv este necesară determinarea cauzei. Așa cum este descris mai jos, expunerea suprafeței dentare la alimente sau băuturi acide înainte de periere poate duce la demineralizarea rapidă, expunând matricea de colagen la afectarea ei prin periaj. Astfel se poate exacerba pierderea de substanță dentară și se împiedică închiderea naturală a canaliculelor dentinare prin precipitarea salivară.
I.2. ATRIȚIA
Termenul de atriție este folosit pentru a descrie uzura dentară cauzată de contactele dento-dentare fără prezența alimentelor. A fost definită de Every (1972) ca "uzura cauzată de materiale endogene precum particule microfine de prisme de smalț prinse între două suprafețe dentare antagoniste". Prismele de smalț se prăbușesc și sunt prinse între cele două suprafețe dentare, producând striații paralele caracteristice, vizibile la microscop.
Atriția – termenul clinic de "atriție dentară – attritio dentium" definește uzura fiziologică a țesuturilor dure dentare ca rezultat al contactului interdentar fără interpunerea unei substanțe străine. Derivă din termenul latin attritum = a freca. Trăsătura caracteristică este formarea unei fațete care este o suprafață plană cu margini bine delimitate și circumscrise.
Fațetele de pe dinții antagoniști se potrivesc perfect una cu cealaltă, iar striațiile paralele sunt orientate în aceeași direcție. Astfel de contacte apar în timpul contactelor dento-dentare în deglutiție, vorbire, ridicarea unor greutăți, parafuncții fiind afectate fețele ocluzale și marginile incizale. Fețele proximale sunt și ele afectate de atriție în timpul masticației. Examinarea fațetelor de uzură interproximale la dinții cu suport alveolar intact sugerează că mișcarea predominantă este verticală și nu vestibulo-orală cum se considera înainte. Gradul atriției este strâns legat de vârstă.
Trăsătura caracteristică este formarea unei fațete care este o suprafață plană cu margini bine delimitate și circumscrise.
Se observă striații fine paralele, într-o singură direcție, în limitele unei fațete. Fațetele de pe dinții antagoniști se potrivesc perfect una cu cealaltă, iar striațiile paralele sunt orientate în aceeași direcție.
Repartizarea atriției este influențată de tipul de ocluzie, geometria sistemului stomatognatic și de tiparele individuale de bruxism. În trecut, termenii de bruxism și parafuncție erau considerați sinonimi pentru a descrie scrâșnitul persistent al dinților. Aceasta a fost descrisă ca obicei pathologic care avea ca rezultat disfuncția articulației temporo-mandibulare și dureri miofaciale și se considerau ca mecanisme declanșatoare interferențelor ocluzale, pantele deviate și stresul (singure sau combinate).
Totuși s-a remarcat că frecvența bruxismului este de aproximativ 90% atât la populațiile neindustrializate, cât și la cele industrializate.
Copiii scrâșnesc din dinți frecvent, sau chiar freacă gingiile între ele înainte de erupția dentară. Aceste observații sugerează faptul că bruxismul este un comportament universal și nu un obicei, întrucât obiceiurile sunt tipare învățate de comportament. Așadar s-a sugerat că bruxismul trebuie considerat ca un comportament fiziologic obișnuit, cu origine centrală.
Doar atunci când se accentuează stresul, creșterea intensității scrâșnitului dinților poate duce la modificări adaptative ale structurilor cranio-faciale, inclusiv mușchii și articulațiile. Când aceste structuri se adaptează prea lent sau deloc, boala devine evidentă într-o varietate de forme, ca de exemplu disfuncțiile cranio mandibulare.
Multe alte specii de mamifere scrâșnesc din dinți. Dacă scrâșnitul dinților ar fi fost patologic, selecția naturală nu l-ar fi maturat până acum?
De aceea este logic să se admită că reprezintă un comportament de origine centrală și doar obiceiuri învățate precum roaderea unghiilor sau a creioanelor trebuie privite ca parafuncții. Interferența ocluzală nu poate fi exclusă în întregime și trebuie observată și înțeleasă în contextul planului de tratament. Acești ultimi factori nu inițiază parafuncții dar pot realiza condiții ca direcția și intensitatea forțelor de frecare să afecteze dinții, mușchii sau articulațiile. Se pare că uzura dentară cauzată de contacte dento dentare în
absența alimentelor poate apărea ca urmare a unui număr de comportamente distincte, așa cum patologia articulației temporo-mandibulare și durerile musculare asociate constituie un număr de entități separate în cadrul disfuncțiilor cranio-mandibulare.
1.2.1. TEGOZISUL
Dacă scrâșnitul dinților este un comportament fiziologic normal, atunci este logică
sugestia că există un motiv pentru acest comportament.
Teoria "tegozis" (Everly 1972) sugerează că scrâșnitul dinților este un comportament filogenetic care are rolul de a ascuți dinții pentru o masticație mai eficientă și pentru a putea fi folosiți ca arme. Pe de o parte abraziunea normală prin alimente va netezi dinții astfel încât nu vor mai acționa efficient ca suprafețe tăietoare. Pe de altă parte frecarea dinților fără alimente -bruxism – va reascuți marginile și va crește efectul de "lame" tăietoare.Desigur, multe animale scrâșnesc din dinți în situații de stress, ca, de pildă, în lupta pentru hrană.
1.2.2. ATRIȚIA INTERPROXIMALĂ
Atriția interproximală apare pe suprafețele proximale în contact ale dinților vecini, prin masticație sau bruxism, prin mișcarea lor una spre cealaltă. Examinarea fațetelor de uzură interproximală la dinți cu suport alveolar intact sugerează că mișcarea predominantă este verticală sau aproape verticală și nu vestibulo-orală cum se considera înainte. Rezultatul poate fi o scurtare treptată a lungimii arcadei, dar nesemnificativă probabilă populațiile industrializate.
11.3. EROZIUNEA
Eroziunea reprezintă procesul de distrucție graduală a unei suprafețe, de obicei prin fenomene electrolitice sau chimice. Termenul clinic de "erosio dentium" este rezultatul fizic al unei pierderi patologice, cronice, localizate, nedureroase ale țesuturilor dure dentare, eliminate de pe suprafața dentară prin acțiune acidă, electrolitică sau prin chelare fără implicare bacteriană.
Fig.3. Aspecte clinice ale eroziunii
i
Fig.4. Aspecte microscopice ale eroziunii
Acizii nu sunt din flora bacteriană, ci provin din surse alimentare, ocupaționale sau intrinseci.
Eroziunea structurii dentare este definită ca o pierdere superficială de țesut dur dentar datorită unui proces chimic care nu implică bacteriile.
Aspectul clinic poate varia. În eroziunea generalizată poate fi afectată întreaga coroană dentară cu o pierdere a conturului suprafeței ce apare lucioasă, cu aspect denivelat, fără margini de smalș ascuțite pe măsură ce acestea se rotungesc. Suprafața smalțului poate deveni relativă concavă până la expunerea dentinei, când procesul de reducere dentară este accelerat datorită durității scăzute a dentinei.
Se formează un aspect de excavație.
Abraziunea, atriția sau ambele se pot suprapune peste procesul de eroziune,ducând la o reducere accentuată și la dificultăți de diagnostic.
Orice proces de eroziune va fi exacerbat dacă dinții sunt periați când acidul este încă prezent în mediul bucal.
Aceasta se întâmplă deoarece demineralizarea structurii dentare lasă matricea organică a dentinei sau smalțului lipsită de suportul anorganic al ionilor minerali. Periajul dentar în acest moment va îndepărta matricea organică astfel încât remineralizarea nu mai poate avea loc.
Totuși, dacă dinții nu sunt periați după 2-3 ore de la consumul de acid, se vor remineraliza prin ionii de calciu și fosfat salivar, suficient pentru a nu apărea o pierdere permanentă de structură dentară.
O alternativă logică este sfătuirea pacientului să-și perieze dinții înainte de ingestia de alimente și băuturi acide și, pe cât posibil, în situații cronice, precum și aceea a degustătorilor de vin sau a celor care folosesc apele de gură fluorurate.
După consumul de acid este suficientă clătirea riguroasă cu apă și amânarea periajului cel puțin trei ore. Acest sfat nu interferă cu carioactivitatea, întrucât în absența unei plăci mature nu se pot genera cariile, iar îndepărtarea plăcii înainte sau după masă nu este relevantă. Acizii care provoacă eroziunea pot fi de natură extrinsecă sau intrinsecă.
11.4. DEMASTICAȚIA
Demasticația reprezintă uzura dentară din timpul masticației alimentelor cu bolul alimentar interpus între dinții antagoniști. De aceea este influențată de abrazivitatea alimentelor.
Demasticația poate fi :
fiziologică, atunci cînd interesează în primul rând suprafețele ocluzale și incizale;
patologică, determinată de un consum exagerat al unor alimente excesiv de dure.
Demasticația poate fi considerată o combinație între abraziune și atriție.
11.5. REZORBȚIA
Este procesul de degradare și asimilare biologică a substanțelor sau structurilor:
termenii de rezorbție dentară, radiculară, dentinară, cementară descriu îndepărtarea biologică a țesuturilor dure dentare prin activitate cementoclastică, dentinoclastică și ameloclastică.
procesul poate fi fiziologic – rizaliza dinților temporari, sau pathologic – datorat traumatismelor, chisturilor sau neoplasmelor.
CAPITOLUL III
FACTORII IMPLICAȚI ÎN APARIȚIA EROZIUNILOR CERVICALE
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că etiologia eroziunilor este pluri -factorială, dar factorul principal îl constituie acizii care pot fi de origine extrinsecă, intrinsecă sau idiopatică care acționează pe o suprafață dentară susceptibilă.
Acești factori au fost grupați, prin analogie cu cei implicați în caria dentară într-o diagramă cu patru cercuri intersectate. Pentru ca să se producă eroziuni severe este necesară o acțiune concomitentă a mai multor grupe de factori pe o perioadă de timp mai îndelungată – variabilă în funcție de rezistența țesuturilor dentare.
În etiologia leziunilor erozive se poate imagina o diagram asemănătoare ca la boala carioasă.
Fig.5. Principalii factori ai eroziunilor dentare
2.1. CAUZE EXTRINSECI
Sursele posibile de acizi extrinseci (din exteriorul organismului) sunt din: dietă, medicație administrată per os și din mediul de lucru.
a). Factorii de mediu
Miller W.D.(1907)- este primul care raportează eroziuni dentare la muncitorii din fabricile de muniții (dinamită) datorită expunerii atmosferice la acizii sulfurici și azotic.
Ten Bruggen Cate (1968) a raportat în U.K. o prevalență crescută a eroziunilor la muncitorii expuși la vapori și aerosoli acizi:
– fabrici de baterii: acid sulfuric;
– fabrici de vopseluri;
– fabrici de galvanizare: acid clorhidric;
– fabrici de îngrășăminte: acid sulfuric;
– fabrici în care se desfășurau procese tehnologice ce presupun condiționări și curățiri acide în special cu acizi sulfuric și clorhidric.
Petersen P.E. (1991 în Germania) – a raportat deasemeni o prevalență crescută a atrițiilor pe dinții posteriori ce a fost coroborată cu o fragilitate crescută a smalțului dobândită prin fenomenele de eroziune datorate expunerii la acizi.
Meurman J.H.(1998)-o altă categorie afectată a reprezintă înotătorii profesioniști ce își desfășoară activitatea în marile bazine de înot care sunt dezinfectate prin clorinare cu gaz ceea ce produce acid clorhidric care ulterior ar trebui neutralizat și tamponat pentru a se mentine un pH recomandat de 7,2-8,0. O supraveghere inadecvată a acestui aspect poate conduce la apariția unei astfel de patologii.
– tipografii,
– laboranții ce folosesc în activitatea lor pipetele,
– degustătorii profesioniști de vin.
Pentru a reduce aceste probleme trebuie respectată disciplina muncii mai ales în țările în curs de dezvoltare.
Etiologie: factori extrinseci.
b). Medicamentele
James F.G. și Parfitt E. (1999) – au stabilit că potențialul eroziv al preparatelor medicamentoase tonice ce conțin fier este în legătură cu aciditatea, dar și cu frecvența, durata și metoda de administrare.
Indivizii ce suferă de aclorhidrie sunt tratați cu acid clorhidric per os, dar problemele au fost rezolvate prin administrarea unor preparate încapsulate.
Vitamina C: – Giunta S.(1988) a raportat o eroziune severă la o femeie de 35 de ani care mesteca 3 tablete pe zi de vitamina C. Majoritatea preparatelor au un pH sub 5.5, dar ele nu produc modificări decât dacă sunt menținute în contact direct cu dinții.
Aspirina: O, Sullivan E. A.(1998)- a studiat un lot de 42 de copii cu poliartrită reumatoidă care au primit doze masive de aspirină zilnic pentru o perioadă lungă de timp. El a observat leziuni erozive în special pe fețele ocluzale la copii ce mestecau preparatele și foarte puține la cei care le înghițeau.
Din această grupă mai fac parte și unii acizi utilizați pentru a dizolva calculii renali mici.
Utilizarea frecventă a inhalantelor antiastmatice ce conțin steroizi sau medicamentele efervescente pot contribui la eroziune.
Produsele de igienă orală au un pH cuprins între 3.4 și 8.3. Cele ce conțineau EDTA prin actiunea Ca-chelatoare au provocat unele leziuni erozive. Sunt dubii în ce privește înlocuitorii de salivă care au un pH acid ca și stimulentele salivare care conțin acizi citric sau malic.
În concluzie, orice medicație sau produs de igienă orală care are un pH scăzut și vine frecvent sau are un contact susținut cu dentiția are și un potențial crescut de a provoca eroziune.
c). Dieta
Fig.6. Ph-ul diverselor soluții și alimente
Orice produs cu un pH scăzut poate cauza demineralizarea dinților atunci când este consumat. Majoritatea sucurilor de fructe, a băuturilor carbo-gazoase au un pH cu aciditate sub 4 și acest fapt înseamnă că pot cauza eroziuni atunci când sunt consumate frecvent.
Deasemeni, dietele vegetariene sau cele care conțin fructe în proporție mai mare de 60% fac pacientul mai susceptibil la eroziune.
Băuturile nealcoolice s-au dovedit a fi una dintre cele mai importante surse de acizi din diete iar studiile statistice arată că sucurile sunt de 3 până la 10 ori mai erozive decât fructele întregi.
Dieta are un rol cheie în apariția eroziunilor – orice produs, cu un pH scăzut poate cauza demineralizare atunci când este consumat. Se poate vedea în tabelul I că majoritatea fructelor, sucurilor de fructe și a băuturilor carbogazoase au pH foarte scăzut (aciditate crescută), sub 4, asta înseamnă că pot cauza eroziuni. Astfel eroziunea poate apare când sunt consummate frecvent alimente precum: băuturi carbogazoase, sucuri de fructe, murături,fructe proaspete, iaurt, oțet. Dietele vegetariene sau cele care cuprind fructe în proporție mai mare de 60% fac pacientul mai susceptibil la eroziune.
Băuturile nealcoolice s-au dovedit a fi una dintre cele mai importante surse de acizi din dietă. Numeroase studii epidemiologice și în vitro demonstrează că băuturile acide pot provoca eroziuni în dentiția temporară și permanentă. Mai mult de atât, s-a afirmat că sucurile sunt de 3 până la 10 ori mai erozive decât fructele întregi.
Thomas M. (1991) a studiat efectul îngerării zilnice a unor diferite cantități de băuturi acide în ceea ce privește modificările macroscopice și microscopice pe suprafața vestibulară a dinților anteriori la un grup de studenți stomatologi. El a observat că prima modificare microscopică a apărut între a 4-a și a 6-a săptămână de studiu iar cele macroscopice variau între un aspect mat al suprafeței dentare până la unul alb cretos. Totuși, chiar și la grupurile care au consumat băuturi în exces au fost indivizi care nu au
prezentat nici o modificare.
Sucul de portocale a provocat leziuni mai mici decât cel de grapefruit sau cola.Această variație în răspunsul la agresiune poate fi în legătură cu :
• modul de consumare al băuturii;
• suprafețele dentare ce vin în contact cu lichidul;
• durata contactului, care depinde de tiparul de deglutiție, mișcarea buzelor și a obrajilor și accesul salivar;
• capacitatea tampon a salivei și proprietățile fizico- chimice ale smalțului;
• conturul și forma anatomică a dinților.
Unii autori au indicat pentru a depăși aceste probleme consumarea cu ajutorul paiului, dar și în acest caz s-au format leziuni erozive când copii iși plasau capătul lui între buze și dinți.
Unele studii au arătat că acidul citric este agresiv deoarece poate chela ionii de Ca din hidroxiapatită, formând citrați solubili.
Unele mărci de bere cu un pH scăzut au demonstrat în vitro un potențial eroziv crescut.
Sucurile din fructe "înghețate" au un potențial eroziv mai crescut față de fructele proaspete pentru că cele înghețate sunt "supte" și mai greu neutralizate.
Grenby T.H. (1996) – băuturile pentru copii au fost în general mai puțin acide provocând o demineralizare mai puțin accentuată având în compoziție cantitățile cele mai mari de ioni de calciu și fosfat.
Meurman lH. (1996) – în ce privește băuturile sportivilor s-a observant că cele care conțineau acid malic au fost mai puțin agresive față de cele ce conțineau acid citric.
Lussi A. (1991) – capacitatea erozivă a substanțelor studiate a fost semnificativ asociată cu aciditatea titrabilă, pH-ul, conținutul în fosfat și în fluor, etc. Mierea de albine în ciuda pH-ului ei acid nu are un potential eroziv semnificativ deoarece este bogată în calciu, fosfat și fluor.
Larsen M.J (2001) – eroziunea dentară este rezultatul expunerii la lichide nesaturate față de HA cât și față de FA. Din păcate și șampania face parte din aceste băuturi.
Aciditatea titrabilă are o mai mare semnificație decât pH-ul în declanșarea ED. O aciditate titrabilă mai mare sugerează mai corect prezența unui acid suplimentar decât o face valoarea pH-ului. Ex.:sucu1 de portocale cu o aciditate titrabilă mai mare provoacă o eroziune mai accentuată decât cola cu toate că el are un pH mai mare.
Adăugarea zaharului probabil că nu crește proprietățile erozive ale alimentelor acide și chiar poate scădea disoluția smalțului, dar reducând timpul de clearence și scăzând ratele fluxului salivar poate prelungi contactul alimentelor cu dinții.
Bomboanele cu gust de fructe sunt foarte agresive cu o capacitate erozivă de 4-27 de ori mai mare decât ciocolata, bomboanele învelite în ciocolată sau guma de mestecat.
Bomboanele fără fructe sunt comparabile și adesea chiar mai inofensive decât pâinea, cozonacul sau diferite budinci.
Procesul eroziv implică inmuierea smalțului și pierderea unei anumită cantități de substanță minerală. Aceste fenomene sunt rezultatul disoluției smalțului care este controlată ionic iar coeficientul de difuziune al calciului și al fosfatului prin smalț și soluția apoasă sunt dependente de temperatură și cresc odată cu aceasta în băuturile acide sunt mai agresive când se consumă la temperatura camerei decât mai reci.
Leziunile în smalțul prismatic la copii progresează de 1,5 ori mai rapid la dinții deciduali probabil datorită conținutului mai redus în fluor și mai bogat în substanțe organice.
In trecut aceste băuturi erau considerate periculoase doar prin conținutul lor în zahar și prin rolul acestuia de a susține proliferarea bacteriană și producerea de acizi și în prezent se știe că aceste băuturi pot duce la demineralizarea smalțului și prin continutul de acizi, care duc la apariția leziunilor erozive în smalț și dentină.
Băuturile nealcoolice dulci, care tind a fi carbogazoase, au un pH scăzut, conțin zahar, acizi și o serie de alți aditivi care pot leza smalțul.
Majoritatea băuturilor dulci conțin unul sau mai mulți acidifianți alimentari și cei mai obișnuiți sunt acizii fosforic și citric, dar pot fi întîlniți și acizii malic, tartric, lactic, ascorbic (vitamina C), și alți acizi organici. Prezența acestor acizi organici în băuturi este importantă datorită capacității lor de a chela calciul din hidroxiapatită și a forma săruri de calciu la valori ridicate de pH (demineralizarea continuă chiar și după ce pH-ul începe să crească).
În plus, acizii polibazici au o capacitate tampon care poate menține pH-ul sub valoarea critică, chiar și după o diluție marcată, ceea ce îi face foarte agresivi față de smalț. Acizii organici sunt: acidul citric, acidul maleic (ce se găsesc predominant în fructe și produse bazate pe fructe), acidul lactic (se găsește în produse fermentate, precum iaurtul), și acidul tartric (struguri și vinuri), acidul acetic, acidul carbonic (prezent în băuturile carbogazoase).
Acidul carbonic este un acid organic slab, cu un potențial eroziv neglijabil și un studiu a ordonat capacitățile tampon astfel: sucuri de fructe > băuturi carbogazoase pe bază de fructe > băuturi carbogazoase fără fructe > ape minerale > apă plată.
Un studiu în vitro a analizat potențialul eroziv al unor ape minerale carbogazoase și necarbogazoase (plate). Nivelurile de disoluție ale hidroxiapatitei în apele minerale testate au fost găsite a fi reduse, iar pentru unele ape plate nedetectabile, apele carbogazoase au prezentat un potential eroziv ușor ridicat față de apele plate, dar totuși foarte scăzut, și de câteva sute de ori mai redus comparativ cu băuturile dulci acide. Această constatare sugerează că, carbogazificarea băuturilor nu este în sine un factor important în ceea ce privește potențialul eroziv.
Un studiu realizat pentru a evalua potențialul eroziv al câteva dintre cele mai populare băuturi carbogazoase de pe piață a folosit 20 de molari umani, îndemni, extrași din motive ortodontice, pe care i-a scufundat în monstre de băuturi, timp de 14 zile (336 ore), la temperatura camerei băutura de control utilizată de control a fost apa plată. Specimenele au fost măsurate inițial, folosind instrumente de măsură digitale, de mare precizie, iar apoi la fiecare 24 de ore (după fiecare măsurare băutura era schimbată). Au fost calculate procentual valorile medii ale pierderii de substanță pentru fiecare băutură în parte. Dezavantajele acestui studiu sunt două: numărul mic de mostre folosite și cantitatea mare de expunere (bazat pe un consum mediu de 1 litru de băutură pe zi și un contact cu dinții de 5 secunde, timpul total de expunere ar fi de 380 de minute pe an, deci studiul acoperă o perioada de 13 ani), în ciuda limitărilor acestui studiu au fost trase anumite concluzii:
1. Consumul de băuturi dietetice de tip cola sau non-cola, de la același producător nu prezintă diferențe semnificative, comparativ cu cele normale,în ceea ce privește cantitatea de smalț dizolvat, ceea ce sugerează că prezența carbohidraților simpli precum zaharul (în comparație cu îndulcitorii artificiali) nu afectează demineralizarea smalțului prin eroziune.
2. Nu există diferențe între cele 6 băuturi de tip cola testate, ceea ce sugerează că acestea produc rate similare de demineralizare, indiferent de producator și agentul de îndulcire.
3. Interesantă este neconcordanța marcantă între băuturile tip cola și cele tip non-cola: cele din urmă, deși au un pH mai ridicat, au produs o eroziune mai importantă – deci conform acestui studiu nu se poate face o corelare directă între pH și potențialul eroziv.
Un studiu a evaluat legătura dintre pH și concentrația acidului în eroziunea dentară de către acizii citric, lactic și maleic (la valori întâlnite în mod frecvent în compoziția băuturilor existente pe piață).
Concluzia studiului a fost că:
-pH-ul redus și concentrația crescută de acid au produs cea mai semnificativă demineralizare, iar pH-ul ridicat și concentrația scăzută de acid, cea mai redusă. La un pH scăzut, acidul lactic a fost mai eroziv decât acizii citric sau maleic, iar acidul maleic a fost cel mai puțin eroziv la un pH ridicat. Aceste date ar putea fi utilizate pentru crearea de băuturi mai puțin erozive, dar, la un pH ridicat și o cantitate de acizi redusă, sunt afectate
stabilitatea, gustul și aspectul produsului.
Un studiu a testat efectul potențial eroziv a 4 băuturi concentrate (ce se consumă prin diluare cu apă) aceste băuturi au fost considerate mult timp a avea un potențial eroziv redus datorită diluării cu apă în proporțiile indicate de producător (deși mulți consumatori nu respectă aceste proporții).
Concluziile studiului au fost:
1. Nivelul total al acizilor a scăzut considerabil pe măsură de gradul de diluare creștea astfel, este posibil ca potențialul eroziv al acestor băuturi să poată fi redus prin adăugarea de cantități considerabile de apă (cu toate că pentru atingerea pH-ului neutru erau nevoie de cantități de apă la care băuturile nu mai puteau fi consumate).
2. Valorile pH-ului s-au menținut scăzute, chiar după o diluare considerabilă, ceea ce demonstrează o capacitate tampon semnificativă a acestor băuturi.
Un alt tip de băutură frecvent întîlnită în dietă și cu un posibil potențial eroziv este ceaiul. Ceaiurile au o compoziție complexă, și consumul acestora a fost dovedit a avea efecte benefice la nivelul cavității orale prin conținutul ridicat în fluor al unora, ceea ce le face o alternative serioasă la consumul de băuturi carbogazoase. Totuși, se știe puțin despre conținutul în acizi al ceaiurilor și influența asupra acidității orale în timpul consumului.
Un studiu a testat modificările pe care consumul de ceai negru le aduce pH-ului oral și pH-ul măsurat al ceaiului a fost de 4,9, iar profilul anionilor indică o compoziție redusă de acizi (principalii anioni prezenți fiind citrat și oxalat), ceaiul având o concentrație de acid citric de doar 1% comparativ cu cea a sucului pur de portocale. Consumul de ceai negru a dus la o scădere mică, de scurtă durată a valorii pH-ului suprafețelor dentare analizate.
Situația este cu totul alta în ceea ce privește ceaiurile pe bază de fructe și acestea par a avea o rețetă similară, conținând pe lângă fructe (fie fructe uscate, fie aromă de fructe) și hibiscus, coji de fructe, frunze de fructe,rădăcină de lemn dulce. Cum multe din aceste produse de fructe conțin un amestec complex de acizi organici (acidul citric, malic, oxalic), nu este surprinzător că ceaiurile devin acide odată ce sunt preparate prin fierbere.
Un studiu recent a comparat efectul eroziv al ceaiului negru (pH = 4,8) comparativ cu cel al ceaiului de coacăze negre (pH = 3,2), efectul eroziv al acestuia din urmă a fost găsit ca fiind de 5 ori mai mare decât al ceaiului negru.
Un alt studiu a comparat potențialul eroziv al unor ceaiuri de fructe disponibile în comerț eu cel al ceaiului negru și al sucului de portocale.
Evaluarea s-a realizat prin stabilirea pH-ului inițial, acidității neutralizabile și capacității de a demineraliza smalțul în vitro (prin profilometrie). Valorile pH-ului ceaiurilor de fructe variau în limite reduse (3,15 – 3,78), în linii mari similare cu a altor băuturi cunoscute a fi erozive. O altă variabilă importantă este conținutul de acizi, reflectat în acest studiu prin aciditatea neutralizabilă (calculată în funcție de cantitatea de hidroxid de sodiu necesară pentru atingerea unui pH neutru), ceaiurile de fructe au prezentat o aciditate neutralizabilă ridicată, variind în limite largi. Valorile pentru eroziunea în vitro a smalțului variau considerabil, fiind comparabile, sau chiar mai mari
decât cele produse de sucul de portocale.
TABEL I
Ph-ul, aciditatea și gradul de eroziune al principalelor băuturi
Ceaiurile care au produs cea mai semnificativă eroziune au fost cele de zmeură, merișor și floare de soc, zmeura și căpșuni, coacaze și Lipton Ice Tea. Coacăzele, lămâiile și zmeura au concentrații de acid citric mai mari decât portocalele, ceea ce explică oarecum potențialul eroziv al acestor ceaiuri, mai ales în combinații.
Potențialul eroziv ridicat al Lipton Ice Tea® se datorează conținutului ridicat de acid citric și acid ascorbic totuși, acest produs a fost testat la o temperatură de 37° C, el fiind destinat a fi consumat la 5° C, și probabil la această temperatură efectul eroziv ar fi fost mai redus.
Aceste rezultate trebuie interpretate cu precauție, deoarece clinic, smalțul ar fi fost acoperit de pelicula dobândită proiectivă și/sau un strat de placă bacteriană, iar subiectul ar fi fost protejat de capacitatea tampon a salivei și totuși, deși acest test în vitro reprezintă situația cea mai nefavorabilă, el permite o diferențiere între băuturile testate.
Vinul are un potențial efect eroziv și initial valoarea pH-ului sucului de struguri este în jur de 3.0 iar după fermentare vinul are un pH cu valori între 3.3 și 3.8 și principalii acizi din compoziție sunt acizii maleic și tartric, cu o concentrație unită de 5-8 g/l, acidul lactic într-o concentrație de 1-3 g/l poate fi prezent, în funcție de gradul de fermentație malo-lactică, la care se adaugă cantități mici de acizi succinic și citric.
Într-un studiu a fost descoperit că expunerea timp de 20 de minute la vin alb elvețian cu un pH de 3,7 are un efect comparativ cu expunerea la o soluție de acid lactic cu o concentrașie de 50 mmol/l . În timpul etapelor de producție și comercializare a vinului este nevoie de o degustare permanent și degustătorii profesioniști de vinuri mișcă vinuri acide în gură timp de 30-60 de secunde și unii gustă până la 200 de vinuri pe zi timp de 4 zile consecutive, de mai multe ori pe an, ceea ce îi expune unui risc crescut de eroziune dentară, și ei dezvoltă într-un timp relativ scurt hipersensibilitate dentinară, ceea ce le afectează capacitatea de muncă.
Metoda de consumare a acestor băuturi este importantă deoarece influențează durata (clearance-ul salivar) și frecvența contactului direct între băutură și dinte. Două studii au demonstrat existența de diferențe între metodele de consumare (precum menținerea băuturii o perioadă în cavitatea orală) între indivizi cu leziuni erozive severe și mai puțin severe. Este de notat, totuși, că în ambele studii subiecții cu eroziuni severe consumau mai multe băuturi carbogazoase decât cei cu mai puține leziuni.
Un studiu clinic a investigat evoluția valorilor pH-ului fluidelor cavității orale după ce subiecții au băut 100 ml sau și-au clătit gura cu 15 ml de băutură acidă (cidru, suc de citrice, suc de fructe, băuturi dietetice și apă minerală drept control). În toate cazurile, clătitul cu 15 ml de băutură a produs o scădere mai accentuată și mai de durată decât consumul a 100 ml de băutură, și autorii au atribuit această constatare distribuției mai extinse a băuturii în gură după clătire. Anumite metode de consum, precum menținerea sau clătirea gurii cu băutură înaintea înghițirii (efectul "ultrasonic" al bulelor se adaugă la efectul eroziv al acizilor), au fost raportate la 43% dintre copiii care prezintă eroziuni. Metoda de consum poate influența pH-ul plăcii sau cel al suprafeței dentare.
Un alt studiu a evaluat pH-ul unor anumite suprafețăe dentare la pacienți cu eroziuni severe sau reduse după consumul unei doze de băutură tip cola în maniera lor preferată de consum. Subiecții cu eroziuni severe mențineau băutura în cavitatea orală o perioadă mai lungă de timp și totuși,timpul total de consum nu diferea cu mult, și nu s-au înregistrat diferențe semnificative între grupuri, în legătură cu pH-ul suprafețelor selectate.
Un alt studiu a comparat pH-ul suprafețelor dentare în timpul și după consumul unei băuturi nealcoolice fără zahar prin 6 metode standardizate de consum. Ipoteza de la care a pornit acest studiu era că metoda de consum afecteaza pH-ul suprafețelor dentare în mod diferit și astfel are un potential diferit de a induce eroziunea dentară. Au fost testate 6 metode de consum:
3.menținerea băuturii în cavitatea orală, sorbitul scurt, sorbitul lung, sorbitului rapid de 3 ori, suptul dintr-un biberon și sorbitul printr-un pai și pH-ul a fost măsurat la nivelul fețelor vestibulare și palatinale ale incisivului central și la nivelul cuspidului mezio-vestibular a primului molar (suprafețe afectate în mod obișnuit de eroziunea cauzată de băuturile acide).
O primă concluzie a acestui studiu a fost că au existat diferențe marcante ale valorilor pH-ului între metode, dar nu și de la o localizare la alta. Metoda sorbitului rapid de 3 ori, în care timpul dintre atacurile erosive este scurt și posibilitatea de revenire este mică, a fost găsită o modificare minimă a pH-ului, această metodă ar putea fi considerată relativ
nepericuloasă în ceea ce privește eroziunea și deci o metodă mai sigură de a consuma băuturi acide.
Pe de altă parte, "menținerea", "sorbitul lung" și "sorbitul scurt" au dus la o scădere marcantă a pH-ului, și deci e de așteptat să producă cel mai semnificativ risc de eroziune, cea mai importantă scădere a pH-ului a fost după menținerea băuturii în gură. Revenirea pH-ului la valori normale a fost mai rapidă la "sorbitul scurt" decât la "sorbitul lung".
Scăderea inițială a pH-ului pentru metoda "sorbitului scurt" a fost mai dramatică decât cea a "sorbitului lung", lucru ce poate fi explicat prin diferența între volumul inițial consumat; de aici se poate trage concluzia că un volum crescut de băutură afectează pH-ul mai semnificativ decât unul mai mic pe aceeași perioadă de timp. S-a demonstrat anterior ca sorbitul cu un pai, dacă acesta este direcțional direct către posteriorul gurii, duce la un contact mai redus între băutură și suprafața dintelui, deci este mai puțin periculos.
În acest studiu, scăderea pH-ului consecutiv consumului cu un pai a fost considerabilă, indicând un contact direct între dinte și băutură. Spre deosebire de studiul precedent, subiecților le-a fost cerut să poziționeze paiul așa cum fac de obicei, nu direct spre posteriorul cavității orale; deci conform acestui studiu consumul cu un pai al băuturilor acide nu reduce riscul de apariție al eroziunii dentare, decât dacă este poziționat direct către posteriorul gurii. Consumul cu un pai afectează predominant suprafețele palatinale ale dinților, în timp ce consumul din sticlă afectează predominat suprafețele vestibulare și poziția buzelor față de dinți este importantă când se consumă dintr-un pahar.
In acest studiu a fost folosit o singură băutură (Coca-Cola light®);potențialul eroziv al acesteia este similar cu al celorlalte produse existente pe piața și totuși indirect, tipul băuturii poate fi important deoarece metoda de consum, modelul de înghițire, precum și stimularea secreției salivare pot diferi de la o băutură la alta. Dificultăți în înghițirea unei anumite băuturi pot fi motivul pentru care subiectul reține băutura în cavitatea orală o perioadă de timp ridicată, datorită constituției fizice sau a capacității oro-faringelui;alt motiv ar putea fi că un individ menține băutura în gură o perioadă de timp pentru a-i savura gustul dau doar de distracție.
Băuturile utilizate în acest studiu au fost consumate la temperature camerei, deoarece astfel aveau un potențial eroziv mai ridicat decât reci și stimularea secreției salivare a fost probabil mai redusă.
Sucurile de fructe înghețate, precum înghețatele pe băt, pot prezenta un risc de eroziune crescut, deoarece sunt consumate încet, și necesită un timp crescut de neutralizare.
Frecvența consumului este importantă, Jarvinen a găsit o prevalență crescută la pacienții care consumau citrice mai mult de 2 ori pe zi, băuturi acide zilnic sau oțet de mere sau băuturi energizante săptămânal sau mai des.
Alte studii au arătat că o creștere a consumului mediu de sucuri de fructe, băuturi carbogazoase erau fiecare asociate cu creșterea severității eroziunii. Consumul seara de sucuri de fructe era strâns legat cu cele mai multe cazuri de eroziuni severe, ceea ce sugerează că potențialul eroziv al sucurilor de fructe este mai mare atunci când fluxul salivar este cel mai redus.
d). Stilul de viață
1. Factori comportamentali
Sunt multiple exemple de indivizi care consumă sucuri de fructe acide și băuturi acide zilnic și care prezintă eroziuni marcate.
Eroziune care are ca factor etiologic: Băuturile acide.
Fig.7. Aspect al eroziunilor provocate de băuturi acide
Obiceiuri neobișnuite de a mânca, a bea sau a înghiți prin care crește timpul de contact cu dinții sunt factori care cresc riscul de eroziune. Obiceiul de clătire este foarte dăunător: menținerea băuturilor carbonatate în gură și trecerea lor printre dinți dă naștere și unui efect de ultrasunete prin bulele formate care se adaugă efectului eroziv al acidului. Consumul acestora înainte de culcare sau chiar noaptea este alt factor de risc major.
Comportamentul este strâns legat de statusul economic: Millward S. (1998) – status economic slab a favorizat o prevalență a eroziunilor mica acest raport fiind poate în legătură și cu diferențele în alimentație și igienă.
2. Un stil de viață mai sănătos
Populația astăzi face mai mult sport și consumă mai multe legume și fructe. Odată cu creșterea activității fizice crește și riscul pentru eroziune deoarece concomitent crește și consumul de băuturi pentru sportivi, sucuri de fructe, și alte băuturi acide carbonatate sau necarbonatate. Prin transpirație echilibrul hidric se modifică a.î. scade și secreția salivară.Exercițiile viguroase la unii indivizi pot crește posibilitatea apariției refluxului gastro-esofagian.
Dieta lactovegetariană mai sănătoasă s-a asociat cu o prevalență crescută a eroziunilor.
Și un stil nesănătos poate induce eroziunea: Duxburi M.E. (2002) consumul de ,,Ecstasy" produce xerostomie care asociată cu un consum exagerat de băuturi acide contribuie la agravarea leziunilor deja constituite.
Fig.8. Aspect al eroziunilor determinat de consumul de droguri
Fabricanșii de băuturi acide, afacerea fiind de multe milioane de dolari și promovata agresiv prin toate mijloacele, mai ales în rândul tinerilor, fiind în ultimul timp legata și de imaginea omului sportiv. Dar consumul de băuturi acide după ședințele de sport poate fi și mai periculos din cauza deshidratării și a reducerii secundare a capacității tampon salivare.
Liderii de opinie în ce privește promovarea sănătății printre care suntem și noi susțin că fructele proaspete fac parte din dieta omului sănătos, dar nu trebuie să fim exclusiviști. Medicii stomatologi sprijină indirect acest concept prin sfaturile privind evitarea zaharului. Pacienții pot percepe că alimentele și băuturile care nu conțin zahăr nu sunt agresive pentru dinți și uneori chiar pot indica periajul dentar imediat după consumul unor astfel de alimente ceea ce este complet greșit.
3. Cura de slăbire
Fig.9. Aspect al eroziunilor determinat de modul de viață
În toată lumea civilizată este o adevărată obsesie de a scăpa de kilogramele în plus care poate presupune și un consum exagerat de sucuri citrice sau acide din fructe. Indivizii cu probleme de alimentație cum ar fi bulimia adaugă la efectul devastator pe care îl are regurgitația, consumul compensator de mari cantități de sucuri. Angmar-Mansson în Suedia a găsit ca mulți indivizi care vor să slăbească consuma în exces ceaiuri care au un pH în jur de 2,6-3,9 cu un mare risc pentru eroziunea dentară. Combinarea consumului de băuturi acide cu un flux salivar redus și asociat unei cure de
slabire crește riscul pentru eroziune.
4. Practicile de igienă dentară
Fig.10. Aspect radiologic al unei eroziuni
Fig.11. Eroziune care are ca factor etiologic: Periajul excesiv
Astăzi există și o obsesie de a avea dinții perfect curați. Prin definiție eroziunea apare în absența plăcii. Suprafețele care sunt accesibile autocurățirii și periuței de dinți sunt predispuse la eroziune, iar celelalte la carie. Placa bacteriană are o capacitate tampon superioară față de salivă, protejând suprafețele dentare de acizii de origine non-bacteriană
Levitch J.O. (1981) – combinația eroziunii cu abraziunea poate acționa sinergic pentru a favoriza apariția leziunilor necariogene. Implicația clinică a acestei constatări este că periajul imediat după îngerarea de alimente acide poate accelera pierderea de structură dentară. Periajul imediat dupa o provocare acidă îndepărtează structura dentară demineralizată înainte ca saliva să o poată repara determinând pierderea ireversibilă de țesut. Astfel,ne vom mai gândi când indicăm periajul imediat după masă. Nu este bine
nici înainte de masă pentru că astfel eliminăm PD care de fapt are rolul de a proteja smalțul la atacul acid. Pentru parodontologi periajul o singură dată pe zi este suficiet pentru a îndepărta PB, iar pentru cariologi este important aportul de fluor, dar care îl putem face și prin alte mijloace.
Adiția de fluor în băuturile incriminate a scăzut potențialul eroziv în studiile pe animale.
Barltlett D.W. (1994) a specificat că s-a produs mai puțină uzură dentară prin paste ce conțin fluor față de cele care nu îl conțineau.
5. Periajul profesional
Prin această metodă pe lângă faptul că se pierd permanent câțiva microni de smalț după fiecare ședință, crește și susceptibilitatea la eroziune deoarece îndepărtarea stratului cel mai extern și celui mai bogat în fluor crește solubilitatea smalțului.
Dinții albi au fost asociați cu tinerețea, sănătatea și frumusețea.
Dar agenții de albire acționează și prin îndepărtarea biofilmelor organice, deci cresc susceptibilitatea pentru eroziune.
În aceste tehnici se pot asocia și pastele abrazive și unii acizi destul de puternici.
O concluzie corectă ar fi nu să nu ne mai spălăm pe dinți ci să tragem un semnal de alarmă asupra obiceiurilor prea zeloase de a practica o igienă orală excesivă.
Cauze intrinseci ale eroziunii dentare
Eroziunea dentară este provocată nu numai de acizii exogeni ci și de efectul acizilor gastrici sau a conținutului gastric acid care ajunge în cavitatea orală și pe dinți ca rezultat al vomei, regurgitării, refluxului gastro-esofagian (RF) sau ruminării.
Jarvinen V. (1991) – a stabilit că riscul pentru eroziune este de 4 ori mai mare prin regurgității acide și de 18 ori mai mare la pacienții cu vomismente cronice față de pacienții sănătoși, pH-ul acidului gastric având o valoare de 1-1,5.
În literatura stomatologică primii care au evocat această relație de cauzalitate au fost Bargen J.A.&Austin L.T., în 1937 și Holst J.J. & Lange F.în 1939.
În medicina internă s-au făcut referiri la acest subiect încă din 1935 când Jores A. afirma: "prin regurgitații și vomă acizii gastrici pot ajunge în cavitatea orală și să afecteze dinții."
Cauzele intrinseci ale eroziunii (acizii își au originea în interiorul organismului) sunt reprezentate de acizii gastrici care trec din stomac în esofag (reflux) prin sfincterul esofagian inferior și apoi în cavitatea orală (regurgitație).
Acizii gastrici (acidul clorhidric în principal), cu valori ale pH-ului sub 1, sunt considerați a fi de 3 ori mai erozivi decât acidul fosforic (ce se găsește în mod obișnuit în băuturile acide), și de aceea odată ajunși în cavitatea orală copleșesc capacitatea tampon locală, și inițiază demineralizarea smalțului.
Un studiu, a comparat potențialul eroziv al sucului gastric cu cel al unei băuturi carbogazoase, prin măsurarea în vitro a calciului chelat din dinți extrași secționați și cantitatea de calciu eliberată atât din smalț cât și dentină a fost semnificativ mai mare pentru sucul gastric, care pare a avea un potențial eroziv pe unitate de timp superior. Regurgitația apare în: refluxul gastro-esofagian (RGE), vomatul cronic și ruminația.
1. Vomismentele-reprezintă expulzia forțată a conținutului gastric prin cavitatea orală fiind întâlnită în multe afecțiuni organice și psihosomatice.
2. Regurgitația-se deosebește de vomă prin lipsa contracțiilor abdominale diafragmatice și cantitatea relativ mică de material ejectat.
3. Regurgitația și refluxul gastroesofagian
Fig.12. Eroziune care are ca factor etiologic: Refluxul gastro-esofagian
Fig.13. Refluxul gastro-esofagian
Sunt în legătură cu incompetența sfincterului gastroesofagian, cu o presiune gastrică crescută sau cu un volum gastric crescut. O formă particulară de regurgitație este ruminarea în care conținutul gastric este regurgitat, remestecat și reânghițit.
Manifestările clinice ale eroziunilor dentare de obicei nu apar până ce acidul gastric nu a acționat pe țesuturile dentare în mod regulat de câteva ori pe zi pentru o perioadă de cel puțin 1-2 ani.
În toate cazurile citate, au fost afectate numai suprafețele palatinale ale incisivilor superiori, mai târziu fiind implicate și fețele palatinale și ocIuzale ale molarilor și premolarilor, dinții mandibulari fiind în general neafectați.
Jarvinen V. (1991) – din 109 pacienți cu tulburări gastrointestinale sau găsit 7 pacienți cu eroziuni dentare localizate în special pe fețele palatinale și orale ale dinților maxilari cu pierderea cea mai mare localizată pe incisivi.
Meurman J.H. (1988) – a înregistrat un număr de 28 de pacienți (26%) cu eroziuni dentare dintr-un număr total de 107 pacienți. Riscul acestor bolnavi de a suferi eroziuni dentare este și în legătură cu salivația:un flux redus crește riscul: RFSn = 0,1 ml/min.sau chiar mai mic crește riscul pentru eroziune de 5 ori.
Simptome frecvente includ arsuri, dureri epigastrice și substernale, regurgitația de acid gastric, dificultate sau durere la înghițire.
În pofida prevalenței ridicate a RGE, la mulți indivizi afecțiunea rămâne nediagnosticată și netratată mai mulți ani și aceasta este datorită faptului că majoritatea prezintă simptome moderate de reflux, care sunt tolerabile, sau nu prezintă simptome deloc. Acesta este cazul RGE "tăcut" când pacientul nu este conștient de afecțiunea sa, iar modificările dentare duc la diagnosticarea ilicită a bolii. Un istoric medical minuțios poate dezvălui elemente ale tratamentului RGE care poate ajuta specialistul în corelarea eroziunii cu această afecțiune sistemică.
Legătura între eroziunea dentară și refluxul gastro-esofagian a fost vast raportată în literatura de specialitate; un studiu a raportat că pacienții care prezintă simptome ale RGE au o incidență a eroziunii dentare de 31 de ori mai mare decât grupurile de control. Totuși, cu toate că aciditatea conținutului gastric este ridicată, a fost concluzionat că eroziunea nu este detectabilă clinic decât dacă acizii acționează asupra dinților regulat, de mai multe ori pe săptămână, pe o perioadă de 1-2 ani.
În acest caz, este necesar de a trimite pacientul la gastroenterolog pentru investigații ce cuprind gastroscopia și o monitorizare timp de 24 de ore a pH-ului esofagian care reprezintă "standardul de aur''' pentru diagnosticul refluxului gastro-esofagian. Un diagnostic prompt va conduce la o medicație sau posibil chirurgie care să reducă refluxul care la rândul său va scădea provocarea erozivă asupra dinților.
Consecințele scăderii fluxului salivar în etiologia eroziunilor cervicale
Rolul util al salivei nu este, de obicei apreciat pânî ce nu are loc o reducere. Volumul fluxului salivar al secreției de repaus nu trebuie să fie sub 0,1 ml/min. Mucoasa orală, fără acțiunea lubrefiantă și protectoare a salivei este mai predispusă la ulcerații traumatice, apar dureri sau senzații de arsură care sunt exacerbate de alimentele condimentate, fructe, băuturi, alcoolice și carbonate, băuturi fierbinți și tutun.
Atunci când are loc o diminuare a fluxului salivar, alimentele care necesită o mestecare mai prelungită nu sunt bine tolerate. Cum mestecatul însuși ajută la stimularea fluxului salivar, afecțiunea este exacerbată, chiar dacă a mai rămas o oarecare activitate glandulară.
Vorbirea poate fi îngreunată datorită lipsei lubrefieri. Aceste persoane suferă, de asemenea, de sensibilitate extremă a dinților la cald și la rece, mai ales dacă dentina este expusă.
O altă consecință a lipsei de lubrefiere și de formare a peliculei dentare în hiposialii o reprezintă accelerarea proceselor de uzură dentară încai;în clinică se poate constata deseori acest fenomen de uzură patologică neconcordantă cu vârsta și care este greu de explicat prin acțiunea altor factori (consumul de alimente dure, periaj intempestiv, fenomene de bruxomanie, obiceiuri vicioase).
În mod obișnuit abraziunea se definește patologică în momentul în care se desființează relieful ocluzal și se micșorează dimensiunea verticală fizică, creând pericolul mortificării pulpare prin uzura rapidă produsă la nivelul dentinei neprotejate de smalț și de fluid salivar.
Se pot întâlni, de asemenea la acești pacienți, eroziuni dentare date de acțiunea unor factori mecanici și chimici și de alte fețe în afara celor de contact dento-dentare și, mai ales, zonele de suprafață radiculară expuse mediului oral.
Fig.14. Ciclul de demineralizare – remineralizare.
De asemenea tulburările salivare de orice fel afectează formarea cuticulei terțiare și, ca urmare, nemaifiind regenerată continuu, nu mai este eficientă, astfel că suprafețele dentare devin expuse atacului direct al acizilor veniți din mediul extern sau din cel oral. Datorită înmuierii țesuturilor se pot accelera și procesele de uzură.
Capacitatea tampon a salivei se referă la abilitatea de a rezista la schimbarea pH-lui când se adaugă un acid. Această proprietate este dată de conținutul bicarbonatului din salivă ce este dependent de rata fluxului salivar.
Concentrația bicarbonatului reglează de asemenea pH-ul salivar.
Este o strânsă relație între pH-ul salivar, capacitatea tampon a salivei și rata fluxului salivar, astfel dacă crește pH-ul sau capacitatea tampon va crește și rata fluxului salivar. Stimularea reflexă a fluxului salivar prin alimente acide (acid citric) poate duce la o creștere a acestuia de mai mult de 10 ori.
În mod normal când un acid intră în gură, indiferent dacă sursa este intrinsecă sau extrinsecă, rata salivară crește odata cu pH-ul salivar și capacitatea tampon. În câteva minute, acidul este neutralizat și pH-ul revine la normal. Pacienții cu eroziuni au fost găsiți având o capacitate tampon a salivei scăzută. În unele studii, ritmul scăzut al fluxului salivar la pacienții cu eroziuni a fost determinat a fi de cauze diferite. Multe medicamente și boli pot scădea fluxul salivar prin urmare este important să analizăm caracteristicile salivare când evaluăm un pacient cu eroziuni.
Enumerăm câteva boli în care secreția salivară poate merge până la asialie: sindrom Sjogren, boala Mickulicz, boala Besnier-Boek-Schaumann, hipertrofii paratiroidiene, extirpări ale glandelor salivare, iradieri în regiunea cervicală. În acest ultim caz scăderea fluxului salivar de repus se corelează cu numărul de ședințe radiologice primite. Dacă numărul de ședințe este redus, hiposialia este temporară și fluxul salivar poate reveni chiar la normal.
Experimental s-a dovedit sensibilitatea deosebită a glandelor salivare la acțiunea razelor X, ajungându-se la fibrozarea și reducerea capacității funcționale.
II.3. Influența rezorbțiilor radiculare externe asupra apariției și progresiei eroziunilor din vecinatatea coletului.
Există încă destule controverse în literatură referitoare la relația cauzală dintre prezența aeroziunilor situate în o treime cervicală și instalarea recesiunilor parodontale care, progresând, expun suprafața rădăcinii factorilor de uzură dentară și determină instalarea eroziunilor coronare secundar progresiei rezorbției radiculare externe – care prin subminarea smalțului duce la instalarea și dezvoltarea eroziunii coronare. Se pare că
ambele mecanisme pot avea loc concomitent.
Se cunoaște astăzi faptul că o suprafață denudată a țesuturilor dure dentare va atrage celulele rezorbtive. Protecția acestor suprafețe față de celulele rezorbtive este asigurată de către celulele blaste la nivelul suprafețelor radiculare – aceste celule fiind reprezentate de cementoblaste.
Rezorbția se poate instala numai ca urmare a afectării stratului de cementoblasteif și aceasta poate avea loc numai in prezența infecției sau a unei forțe mecanice cu acțiune continuă așa cum se poate întâmpla în unele tratamente ortodontice.
Singurul mod de a detecta fenomenele rezorbtive îl reprezintă examenele radiografice efectuate în incidențe diferite în mai multe planuri. Defectele apărute ca urmare a rezorbțiilor situate vestibular sau oral datorită suprapunerilor sunt foarte greu de pus în evidență chiar pe radiografie.
Rezorbțiile radiculare încep întotdeauna de pe suprafață. Dacă zona radio-transparentă este situată la nivelul furcației interradiculare sunt creșteri ale concentrației de oxalați în sânge datorită afecțiunilor renale. (Moscow,1989).
Andreasen (1981) a propus o clasificare a acestor rezorbții radiculare externe cu mecanism de producere cunoscut:
rezorbție de suprafață;
rezorbție de înlocuire asociată cu anchiloza;
rezorbție inflamatorie asociată cu inflamarea țesutului periradicular adiacent zonei de rezorbție.
Rezorbția de suprafață este cea mai comună și poate fi autolimitantă și reversibilă. (Harding, 1978).
Studiile efectuate pe dinți extrași au pus în evidență prezența rezorbțiilor active sau vindecate într-un procentaj de peste 80% și o frecvență de două ori mai mare la dinții proveniți de la persoane vârstnice față de cei tineri.
Se crede că rezorbția de suprafață este inițiată ca urmare a distrugerii statului de cementoblaste și contaminării suprafeței cu substanțe din țesutul afectat ce va atrage osteoblastele (Hammorstom, Lindskag, 1992). Celulele claste vor resorbi țesuturile dure atât timp cât factorii de activare a osteoclastelor vor fi eliberați la nivelul distrugerii.
Aceste rezorbții pot fi cauzate de înjurii localizate pe suprafața radiculară sau la nivelul parodonțiului în asociere cu trauma externă(Andreescu 1981) sau cu trauma ocluzală. Rezorbția poate rezulta și ca urmare a forțelor ortodontice excesive. Și traumatismele minore determinate de mestecarea intenționată de obiecte dure, de (obturațiile în acces sau apărute ca urmare a bruxismului pot cauza distrucții ale ligamentului parodontal și apariția fenomenelor de rezorbție).
Rezorbția inflamatorie externă – are loc ca urmare a unei leziuni inflamatorii în țesutul parodontal adiacent procesului de rezorbție.
Există două forme principale: rezorbția radiculară inflamatorie periferică (PIRR) și rezorbția radiculară inflamatorie internă (EIRR). Sunt determinate de distrugerea cemenioblastelor. În PIRR factorii de activare ai osteoclastelor ce întrețin procesul de rezorbție sunt declanșați de leziunea inflamatorie adiacentă țesutului parodontal. În EIRR stimulii de rezorbție sunt plecați de la pulpa necrotică și infectată.
Rezorbția radiculară inflamatorie periferică se produce ca urmare a traumatismului sau detartrajului excesiv. Zona afectată de pe suprafața radiculară este acoperită în mod normal de epiteliul de joncțiune, în prezența leziunii parodontale celulele inflamatorii din leziune recunosc factorii de activare a osteoclastelor de pe suprafața radiculară denudată și astfel se inițiază activitatea de rezorbție. Când rezorbția se apropie de predentină se poate afecta pulpa.
Rezorbția poate fi favorizată și de utilizarea agenților de albire a dinților devitali. Peroxidul de hidrogen poate penetra în dentină și cement și poate afecta celulele și ligamentele parodontale.
Bacteriile pot coloniza tubulii dentinari goliți de către substanțele chimice și vor menține procesele de inflamație și rezorbție. Leziunea rezorbtivă este frecvent situată cervical și de aceea a fost denumita rezorbție radiculară cervicală. Pentru ca procesul se extindă în dentina de la periferie spre pulpă – iar factorii declanșatori sunt activați din leziunea parodontală.
Gold și Hasselgren, în 1992, au denumit acest fenomen: – "rezorbție inflamatorie periferică radiculară", reflectând aspectul etiologic.
Clinic, se poate constata prezența țesutului de granulație care sângerează ușor la sondaj, iar în unele situații, se poate constata chiar prezența unor abcese parodonatale. Leziunile cervicale și mai ales cele proximale pot fi confundate cu leziunile carioase, dar prezența unei sângerări abundente și a țesutului de granulație precum și a unei cavități cu fundul dur la palpare vor confirma diagnosticul. Testele de vitalitate în mod obișnuit sunt pozitive, dar nu vor putea face diferența cu leziunile carioase sau rezorbția internă.
Rezorbția radiculară inflamatorie externă (EIRR) – apare ca o complicație a traumei dentare, o rezorbție de suprafață datorată afectării ligamentelor parodontale și suprafeței radiculare legată de injurii traumatice.
Dacă osteoclastele ajung în dentină aceste celule își vor continua activitatea rezorbtivă în prezența elementelor bacteriene din pulpa infectată, elemente eliminate prin tubulii dentinari expuși. Componentele bacteriene vor întreține procesul inflamator în țesuturile parodontale vecine – proces care va determina, de asemenea, continuarea rezorbției. Rezorbția osteoclastică va migra în direcția țesutului pulpar infectat, iar pe măsură ce dentina este resorbită, cantitatea produșilor de infecție de origine pulpară va crește în jurul rădăcinii, ceea ce va duce la accentuarea gradului de inflamație în țesuturile din jur și la accelerarea procesului de rezorbție.
II.4.Anorexia nervoasă și bulimia – semnal de alarmă pentru medicii dentiști
Anorexia nervoasă și bulimia reprezintă tulburări de alimentație grave, caracterizate prin dietă excesivă – persoană anorexică mănâncă foarte puțin și este preocupată prea mult de calorii, lipide consum alimentar excesiv. În bulimie, perioadele de alimentație normală sunt urmate de perioade de restricții severe alimentare sau de alimentație excesivă (hiperfagie). Diagnosticul de bulimie se pune pe baza prezenței a cel puțin două episoade de alimentație normală – înfometare – alimentație excesivă la un interval de 3 luni. Bolnavii își controlează creșterea în greutate prin vărsături provocate voluntar, exerciții fizice excesive, suprasolicitante, abuz de laxative și de diuretice.
Conform statisticilor: 14 din 100.000 oameni suferă de bulimie (3,7-16% din 100.000 locuitori), afectează în special adolescenții și femeile tinere (1-2% adolescentele până la 18 ani, 1-4% din femeile între 18-30 de ani).
1 din 10 pacienți sunt bărbați. 1/3 din cei care suferă de bulimie au un istoric de anorexie. 1/3 din cei care suferă de bulimie au un istoric de obezitate.
Prevalența crește îngrijorător pe măsură ce crește statutul socio economic.
În 75% din cazuri, triada: preocupare excesivă în legătură cu mâncarea și, de asemenea evitarea alimentației, scăderea cu 25% sau mai mult din greutatea ideală și amenoreea, sugerează diagnosticul de anorexie nervoasă. Dacă consumul alimentar excesiv nu este urmat de scădere în greutate, vorbim de bulimie.
Fig.15. Aspecte ale eroziunilor date de bulimie
În eroziunea dentară, pe lângă acțiunea acidă produsă de vărsătură, diferite obiceiuri de igienă orală, mai intervin și factorii alimentari; modelul de eroziune dentară diferă în funcție de natura intrinsecă sau extrinsecă a acizilor care acționează la nivel oral. Astfel, în cazul pacienților cu bulimie,care au consumat alimente cu conținut scăzut de acid prezentau initial leziunile doar la nivelul suprafețelor palatinale și ocluzale ale dinților arcadei superioare.
Cu toate acestea, în urma consumului băuturilor acide (de tipul cola, sucuri de fructe-citrice) leziunile inițiale se localizează pe suprafețele vestibulare și palatinale ale dinților. Astfel, leziunile dentare ale pacienților cu bulimie nu pot fi deosebite de leziunile dentare apărute în cazul persoanelor care consumă, în mod constant, băuturi cu conținut ridicat de acid.
Cercetătorii Valena și Young au demonstrat că leziunile de la nivelul suprafețelor linguale ale grupului anterior dentar inferior sunt diferite de leziunile pacienților care suferă de bulimie, boală cronică de reflux gastroesfagian, consum de alimente acide (factor extrinsec).
Rezultate:
Etiopatogenia leziunilor dentare depinde, așadar, de tipul de alimente consumate, modul de consum al acestora, nivelul socio-economic, igiena orală, precum și de tipul de personalitate individuală. Mucoasa orală este un marker excelent de depistarea a eventualelor boli generale care se pot manifesta uneori cu precădere la nivelul cavității orale.
Rata fluxului salivar, compoziția biochimică a salivei influențează, de asemenea, susceptibilitatea individuală la caria dentară. Medicația antidepresivă folosită în tratamentul bulimiei sau anorexiei, are un effect antisialogog, crescând semnificativ incidența cariei dentare; efect similar îlau și medicamentele folosite pentru inhibarea apetitului alimentar.
Mai mulți cercetători au ajuns la aceeași concluzie, conform căreia leziunile dentare, care devin clinic evidente în decurs de doi ani, sunt mult mai frecvente în cazul pacienților cu diverse (sub)tipuri de boli de nutriție,decât în cazul persoanelor fără astfel de manifestări
CONTRIBUȚII PERSONALE
CAPITOLUL III
Din prezentarea părții generale a lucrării a reeșit faptul că pe suprafețele dentare pot apare variate forme de pierdere de substanță de natură necarioasă.
Aceste pierderi de substanță sunt întâlnite din ce în ce mai frecvent la toate grupele de vârstă la populațiile actuale. Prezența lor este corelată cu o varietate mare de factori de către clinicieni:
– factori ce țin de periajul dentar incorect;
– factori ce țin de dietă;
– obiceiuri vicioase;
– forțe ocluzale generatoare de bruxism ocluzal;
– medicație acidă;
– bulimie și reflux gastric.
Însă în practica stomatologică se întâlnesc și cazuri clinice de leziuni abrazive sau erozive care nu pot fi explicate prin corelarea cu acești factori etiologici enunțați ca de exemplu eroziunile idiopatice cuneiforme.
Este cunoscută importanța salivei în neutralizarea variațiilor de pH din cavitatea orală, în realizarea peliculei dobândite, în asigurarea lubrefierii țesuturilor cavității orale. Toate aceste aspecte pledează pentru demonstrarea faptului că deficiențele salivare permit acțiunea directă a acizilor și enzimelor din cavitatea orală pe suprafețele orale, determinînd coroziunea chimică sau favorizând instalarea abrazărilor prin uzura mecanică în timpul masticației.În tulburările salivare calitative sau cantitative ce au loc în condiții fiziologice sau patologice, pelicula dobândită numai este regenerată sau nu mai este eficientă astfel că suprafețele dentare sunt direct expuse atacului acid din mediul extern sau oral, ceea ce va duce la accelerarea proceselor de uzură dentară.Restaurarea acestor leziuni cu materiale de obturație nu poate fi însoțită de succes în timp, dacă nu au fost identificați factorii cauzali și nu sa înlăturat acțiunea lor.
În cercetarea clinică pe care am efectuat-o am identificat o serie de aspecte clinice ale eroziunilor, la care am aplicat o terapie de restaurare, dar care nu a fost însoțită de succes decât după reducerea inflamației gingivale, corectarea tulburărilor salivare sau a stress-ului ocluzal.
III.1Prezentarea metodelor de studiu:
Cercetările noastre au cuprins două aspecte: unul clinic și altul de laborator.
În timpul stagiilor am efectuat examene clinice la pacienții care prezentau fenomenul de uzură dentară sau eroziuni și la care am valorizat explorări cu scop diagnostic.
Datele au fost înregistrate în fișe stomatologice și analizate cu scopul de a identifica diversele corelații etiologice.
Examenul odontal l-am efectuat numai după igienizarea cavității orale, reducerea inflamației gingivale și periaj profesional.
Am înregistrat cariile necavitare și cavitare, diversele grade de abrazie și zonele dentare interesate cu eroziuni cervicale, utilizând lumina direct sau proiectată și lupa sau microcamere de luat vederi.
Pacienții au fost clasați în raport cu tipul de leziune odontală și etiologie probabilă incriminată.
Pentru stabilirea factorilor care au determinat apariția leziunilor erozive s-a trecut la efectuarea testelor paraclinice în principal a testului cu ajutorul kit-ului Dentobuff, determinarea fluxului salivar și a anchetei alimentare.
Kitulul Dentobuff:
Fig.16. Kitul Dentobuff
Testerul ce conține indicatorul pentru pH
Este o metodă pentru estimarea capacității tampon care ne indică riscul eroziunilor dentare și al cariilor.
Testul Dentobuff utilizează un suport ce conține un strip de testare a pH-ului impregnat cu acid. O picatură de salivă este aplicată pe tester, iar rezultatul este citit după 5 minute. Metoda diferențiază saliva stimulată ca având o capacitate tampon mică, intermediară și mare.
Etape:
A. Stimularea secreției salivare :
1. Pacientul trebuie să stea într-o poziție relaxată pe scaunul stomatologic.
2. El trebuie să mestece o bucată de parafină timp de 1 minut. În cursul acestei etape saliva va trebui ori scuipată ori înghițită.
3. Se va mesteca bucata de parafină timp de 5 minute și va fi colectată într-un vas.
4. Se va măsura volumul salivei produse
5. La final se calculeaza rata secretiei salivare.
B. Determinarea capacității tampon:
1. Pe o suprafață uscată acoperită cu servețele absorbante se va aplica stripul cu fața ce ne indică pH-ul în sus.
2. Se aplică o picătură de salivă stimulată pe tester cu ajutorul pipetei din kit.
3. Întreaga suprafață de testare trebuie acoperită.
4. După 5 minute se vor compara culoarea de pe tester cu cea din table.
Schema culorilor :
A. Culoarea pH-ului de pe tester.
B. pH-ul final al salivei.
C. Capacitatea tampon a salivei.
Fig.17 Schema culorilor
Notă: Înainte de realizarea testului pacientul trebuie să evite pentru 3ore mâncarea, băutura, fumatul și efectuarea periajului.
III.2.Identificarea factorilor de risc prin ancheta alimentară
Fig.18. Piramida alimentară
Ancheta alimentară de față încearcă să determine factorii de risc pentru eroziunea dentară care cuprinde :
Consumul de citrice (mai mult de două ori pe zi);
Consumul de băuturi răcoritoare (4-6 sau mai multe ori pe săptămână);
Probleme de alimentație (tipul de masticație);
Consumul de oțet de mere (săptămânal sau mai des);
Consumul de alimente gen fast-food.
La care s-au mai adăugat ancheta pentru a determina dacă există semn de:
Vomă cronică;
Atriția excesiv;
Simptome sau istoric al bolii refluxului gastro-esofagian;
Aplicarea unor medicamente cu risc eroziv.
De asemenea s-a chestionat modul de igienă orală (Tehnica periajului și produsele folosite pentru igiena orală).
Prezentăm o parte dintre situațiile clinice dintre cele mai semnificative pe care le-am putut corela cu diverși factori etiologici și pe care am reușit să le urmărim, elocvent în timp prin examene clinice și complementare la diverse intervale de timp.
III.3.Complexitatea cazurilor clinice ale eroziunilor dentare:
Cazul clinic I:
O pacientă în vârsta de 21 ani, se prezintă pentru un consult de specialitate.
Restauratoare pentru apariția unor eroziuni situate în treimea cervicală atât la nivelu1 dinților superiori cât și inferiori dureroase 1a agenti fizici și chimici.
Fig.19. Aspecte clinice al eroziunilor având ca factor etiologic consumul de băuturi acide.
În urma examenului clinic se apreciază o pierdere a conturului suprafețelor ce apare lucioasă, cu aspect denivelat, fără margini de smalț ascuțite pe măsură ce acestea se rotunjesc. Se observă că suprafața smalțului devine relativ concavă ducând până la expunerea dentinei, formându-se un aspect de excavație.
Aspecte clinice:
Fig.20. Aspecte clinice al eroziunilor având ca factor etiologic consumul de băuturi acide
Teste paraclinice:
Pentru stabilirea factorilor care au determinat apariția leziunilor erozive s-a trecut la efectuarea testelor paraclinice în principal a testului cu ajutorul kit-ului Dentobuff, determinarea fluxului salivar și a anchetei alimentare.
Fig.21. Compararea rezultatului
După 5 minute a fost citit rezultatul care a indicat culoarea verde cu un halou de culoare galbenă ce ne indică un pH intermediar spre scăzut 4,5-5,5.
Fig. 22. Interpretarea rezultatului
Determinarea fluxului salivar:
S-a măsurat volumul salivei produse;
S-a calculat rata fluxului salivar care a fost RFS = 0,9ml/min.
Rezultatul anchetei alimentare:
În urma anchetei alimentare amănunțite s-a stabilit că pacienta consuma zilnic aproximativ 2 litri de băutură carbogazoasă de tip cola și consuma produse de tip fast-food cel puțin o dată pe zi. Rezultate anchetei alimentare a demonstrat că pacienta consuma substanțe ce conțin acid în cantități mari a coincis cu testul kit-ului Dentobuff ce ne indică un pH acid.
În cazul pacientei de 21 de ani capacitatea tampon este scăzuta. Această caracteristică împreuna cu observațiile clinice demonstrează că frecvența consumului este cea care contează. Băuturile de tip cola au un pH de 2,5 și conform studiilor au un risc crescut de eroziune.
S-a recomandat pacientei :
În urma cercetărilor de laborator se consideră că fluorurile din conținutul pastei de dinți au un efect benefic. Ionii de flour cresc duritatea smalțului, generând rezistența la procesul de disoluție acidă. S-a demonstrate că periajul dentar efectuat imediat dupâ ingestia alimentelor acide crește riscul apariției eroziunii.
-metoda recomandată pacientei o constituie schimbarea obiceiurilor alimentare și folosirea produselor pe baza de calciu care au capacitatea de a preveni eroziunile dentare;
– produsele care conțin cazeina și calciu oferă protecție la dezvoltarea eroziunii;
-se consideră că acest complex cazeina fosfopetide – fosfat de calciu amorf (cpp-acp) menține o concentrație de calciu și fosfat sufiecient de mare încât să inițieze remineralizarea smalțuIui;
– acest complex este absorbit în pelicula salivară și în placa dentară, constituind un bogat rezervor în calciu ceea ce va duce la mărirea potențialului de remineralizare.
Se recomandă aplicarea produsului Recaldent; se face prin aplicare topică sau în gutiere.
Fig.23. Aplicarea produsului Recaldent
O imagine captată cu microscopul electronic ne arată o aglomerare a complexului cazeină fosfopetide – fosfat de calciu amorf (epp-aep) (punctele negre) din componentă produsului Reealdent asupra substanței cu potential eroziv.
Fig.24. Acțiunea complexului cazeina fosfopetide -fosfat de calciu amorf (cpp-acp) aspect microscopic
Depozite de calciu fluorurat absorbite de către smalțul dentar după 5 minute de la aplicarea unei A: martor B: soluție fluorurată C: soluție fluorurată acidă D: soluție fluorurată asociată eu clorhexidină.
Fig.25. Depozite de calciu fluorurat absorbite de către smalțul dentar
Fig.26. Rezultate în urma aplicării soluțiilor fluorurate și a tratamentului restaurativ.
Tratamentul restaurativ s-a realizat cu ajutorul tehnicii sandwich. Ca bază s-a folosit cimentul glassionomer Ketac Molar Easy Mix (3M ESPE),iar pentru restaurarea fizionomică materialul T-Econom.
În urma analizării amănunțite a acestui caz ajungem la concluzia că unul din factorii etiologici cu certitudine implicați în eroziunea dentară îl constituie consumul de băuturi cu potențial cariogen dar și al dietei.
Caz clinic II:
Pacientul P.L în vărsta de 63 de ani, de profesie cadru didactic se prezintă în clinică pentru apariția unor eroziuni situate în treimea cervicală și pe suprafața radiculară situate la dinții frontali și premolarii inferiori, mai profunde la dinții superiori și pe partea dreaptă, dureroase la agenți fizici și chimici.
Fig.27. Aspecte clinice ale eroziunilor dentare determinate de medicația xerostomică
La examenul clinic se constată de asemenea prezența unei abrazii a suprafețelor de contact de gradul 2 și 3 și existența unei boli parodontale cronice – parodontita marginală cronică a adultului – în unele zone mai superficiale, iar în altele profundă.
Realizarea anchetei alimentare a evidențiat o dietă echilibrată, fără consum de băuturi sau alimente cu risc cariogen. Un aspect important care ne-a atras atenția și a reieșit din rezultatul anchetei alimentare a fost consumul pacientului de medicamente care provoacă xerostomie care se manifestă printr-o reducere a fluxului salivar și modificări ale calității salivei, ambele contribuind la creșterea riscului de carie dentară. În cazul de față pacientul în cauză folosea medicație pe bază de cortocosteroizi.
Fig.28. Aspecte clinice ale eroziunilor dentare determinate de medicația xerostomică
Recomandăm pacientului utilizarea stimulentelor salivare: gume de mestecat "Dyrol" (cu conținut în xilitol), înlocuirea medicamentelor xerostomice și consum de lichide cu pH neutru.
După câteva săptămâni înregistrăm o creștere a fluxului salivar.
În cabinetul stomatologic am efectuat educație sanitară cu scopul de a corecta metoda de periaj dentar, detartrajul, ședințe de fluorizare locală prin aplicarea de gel fluorurat cu scopul de a reduce sensibilitatea zonelor hiperestezice.
Pentru refacerea pierderilor de substanță din zona cervicală am utilizat glassionomer de tip "Vitremer" al firmei 3M (USA) respectând instrucțiunile de aplicare.
La 3 săptămâni după aplicare obturațiile de la nivelul 1,4 și 1,5 s-au detașat datorită fracturii lor.
Incercând să identificăm cauza producerii fracturilor acestor obturații am constatat prezența contactelor premature și a intraferențelor ocluzale la nivelul aeestor premolari date de existența unei punți protetice metalice pe dinții antagoniști.
Prin șlefuirea selectivă, am echilibrat ocluzia și am refăcut obturațiile pe premolarii superiori în zona cervicală cu același material respectând aceeași metodologie.
Caz clinic III
O pacientă în vârstă de 59 de ani s-a prezentat în clinica noastră acuzâd hipersensibilitate la rece și expunere directă a mai multor suprafete radiculare a dinților săi. Aeeastă problemă a început acum 6 luni, dar s-a agravat în timp. Ea a observat apariția unor mici cavități la nivelul suprafețelor dentare. Ca o coincidență, pacienta a observat o deshidratare crescută atât în cavitatea orală, cât și la nivelul ochilor. Starea generală este bună, neavând alte probleme medicale.
Fig.29. Aspecte clinice ale eroziunilor dentare
În urma unei examinări clinice s-a constatat că suprafețele radiculare expuse ale dinților anteriori superiori prezintă eroziuni cervicale și sunt extrem de sensibili la aer și la stimuli tehnici. Dinții anteriori inferiori prezintă leziuni carioase ale suprafețelor radiculare. Testul de salivă a arătat un pH salivar acid, atât la stimulare cât și în repaos cu ajutorul kitului Dentobuff.
Fig.30. Rezultatul indicatorului salivar
Schema culorilor :
A. Culoarea pH -ului de pe tester;
B. pH-ul final al salivei;
C. Capacitatea tampon a salivei.
Fig. 31.Schema culorilor
Fluxul salivar stimulat a fost scăzut 0,5 ml/minut ceea ce ne arată că este foarte scăzut.
O anchetă alimentară amănunțită a relevat faptul că pacienta nu consuma nici cafea nici alcool și bea mai mult de 2 litrii de apă pe zi.
Combinația de paramentrii salivari scăzuti și uscaciune oculară la o pacientă cu această vîrstă a sugerat prezența sindromului Sjogren.
Pacienta a fost trimisă într-un centru de specialitate pentru analize amănunțite, iar în urma testului serologic și a biopsiei a glandei salivare labiale s-a confirmat diagnosticul clinic.
Tratamentul recomandat pacientei a inclus GC Tooth Mousse de două ori pe zi, un substitut salivar, o terapie cu gel clorhehidină.
În următoarea etapă a tratamentului se va încerca restaurarea zonelor afectate cu o rășină compozită apoi asigurarea unui control periodic al stării de sănătate orală.
Caz clinic IV:
Pacientul T.C. în vârstă de 25 de ani, ocupație student se prezintă pentru consult de specialitate.
Restauratoare pentru apariția unor eroziuni situate în treimea cervicală vestibulară la nivelul dinților premolari superiori. În urma examenului clinic se observă pierderi superficiale de țesut dur dentar pe fața vestibulară. Pacientul acuză o durere în timpul consumului de băuturi acidulate cât și în timpul periajului.
Fig.32. Aspecte clinice ale eroziunilor dentare determinate de periaj dentar excesiv.
Debitul salivar stimulat cu parafină a fost determinat la o perioadă de peste 5 minute. Volumul salivar stimulat este normal în urma determinării (1,5 ml/min)Valoarea pH-ului, capacitatea tampon a salivei au fost determinate deasemenea cu ajutorul kit-ului Dentobuff.
Rezultatul cu ajutorul kitului Dentobuff ne indică un pH salivar crescut și o capacitate tampon ridicată.
Fig.33. Rezultatul indicatorului salivar
Ancheta alimentară pe care am efectuat-o ne-a adus informații cu privire la dieta pacientului din care reiese în primul rând absența consumului de băuturi tip cola și a alimentelor de tip fast -food. În urma evaluării tehnicii de periaj și a pastei folosite de către pacient am ajuns la concluzia că pacientul efectua un periaj excesiv, folosind o pastă de dinți abrazivă precum și o periuță de dinți cu perii tari .
S-a observat că leziunile apar în zona opusă mâinii care ține periuța și majoritatea nu sunt foarte adânci și extinse în suprafață.
Caz clinic V:
Pacientul M.V.. în vârstă de 59 de ani, ocupație zugrav se prezintă pentru consult de specialitate.
Restauratoare pentru apariția unor leziuni carioase care afectau funcția fizionomică precum și apariția unor eroziuni situate în treimea cervicală vestibulară la nivelul dinților canini și incisivi centrali și laterali inferiori. În urma examenului clinic se observă pierderi superficiale de țesut dur dentar pe fața vestibulară. Pacientul acuză o durere în timpul consumului de alimente reci, alimente dulci precum și în timpul periajului.
Aspecte clinice:
Fig.34. Aspecte clinice ale eroziunilor dentare determinate de periaj dentar excesiv
În urma testelor paraclinice cu ajutorul kitului Dentobuff care s-a făcut conform indicațiilor s-a evidențiat un pH salivar intermediar.
Fig.35. Rezultatul indicatorului salivar
Din ancheta alimentară s-a evidențiat un cosum moderat de băuturi de tip cola precum și un consum ocazional de mâncăruri tip fast-food.
Tratamentul aplicat s-a axat în principal pe educație sanitară prin demonstrarea tehnicilor corecte de periaj (în principal tehnica Bass) precum și înlocuirea pastei de dinți abrazivă cu o pastă de dinți non-abrazivă și schimbarea periuței de dinți într-una cu perii
moi (soft).
Restaurarea s-a efectuat cu ajutorul materialelor de obturație pe bază de compomeri și anume a produsului "Vitremer".
Prin acest caz clinic am vrut să evidențiem un alt factor etiologic aparte care nu ține de factori chimici (acizi), medicație (xerostomie) sau boala (reflux gastro-esofagian), ci ține strict de factori mecanici și anume:
– frecvența periajului;
– direcția periajului;
– timpul acordat periajului;
– forța utilizată în timpul periajului;
– dimensiunea particulelor abrazive din pasta de dinți;
– tipul de agenți abrazivi utilizați;
– cantitatea procentuală de particule abrazive;
– abuzul de pastă de dinți;
– tipul perilor periuțelor;
– tipul țesutului dentar care este supus abraziei.
Caz clinic VI:
Un alt caz clinic care evidențiază un alt factor etiologic și anume din interiorul corpului ce duce la eroziune dentară este acidul gastric din stomac, ce pătrunde prin esofag în cavitatea bucală. Acest lucru se întâmplă în afecțiuni precum reflux gastro-esofagian și tulburări de alimentație ce implică provocarea vomei și care sunt în legătură cu incompetent sfincterului gastro-esofagian, cu o presiune gastrică crescută sau cu un volum gastric crescut.
Pacientul M.E. de 62 de ani se prezinăa pentru consult de specialitate, în principal pentru refacerea funcției fizionomice.
În urma examenului clinic intraoral se observă atât la nivelul fețelor palatinale cât și la nivelul fețelor linguale ale dinților eroziuni moderate și severe , abrazie generalizată, arhitectu gingivală nu era simetrică datorită erupției compensatorii în urma pierderii de substanță dentară, sondare parodontală – în limite normale; s-au obiectivat zone izolate cu adâncime de 4mm, dar marea majoritate prezentau maxim 3 mm precum și relația centrică ce nu corespunde cu relația de intercuspidare maximă.
Fig.36. Aspecte clinice ale eroziunilor date de refluxul gastro-esofagian
Aspecte clinice:
Fig.37. Aspecte clinice ale eroziunilor date de refluxul gastro-esofagian
Dinții prezintă caracteristicile demineralizării datorate contactului cu acid gastric.
În urma realizării amănunțite a foii de observație și mai ales al istoricului pacientului din punct de vedere a stării generale de sănătate pacientul s-a prezentat cu un istoric semnificativ de reflux gastro-esofagian.
În momentul prezentării la medicul dentist, simptomele păreau a fi sub control. Pacientul suferea și de apnee nocturnă și folosea un aparat ce-i ușura respirația în timpul somnului.
Rezultatul kitului Dentobuff ne scoate în evdiență un pH salivar redus și o capacitate tampon scăzută.
Fig.38. Rezultatul indicatorului salivar
Fluxul salivar stimulat este de 6,0 ml la 5 minute ceea ce ne indică o valoare normală.
În urma anchetei alimentare pacientul a relatat consumul de băuturi răcoritoare precum și consumul de cafea.
Obiectivele tratamentului sunt de o complexitate ridicată necesitând mai multe etape și o colaborare între mai multe discipline.
Obiectivele tratamentului:
– controlul bolii;
– restaurarea formei și poziției dinților;
-stabilirea ocluziei mutual protejate;
– înlocuirea dinților lipsă;
– albirea dinților.
Plan de tratament:
Opțiunile de tratament au fost discutate cu pacientul, împreună cu explicațiile etiologice: dentiția a fost compromisă datorită anilor de expunere la acizii gastric ca rezultat al refluxului gastro-esofagian .
Pacientul a fost sfătuit să elimine băuturile răcoritoare, deoarece cafeina stimulează producerea de acid gastric și poate exacerba refluxul gastric. El a fost de asemenea sfătuit să bea apă caldă ușor, pentru a reduce stimularea secreției acidului gastric cauzată de problemele stomacale. A fost îndrumat către medicul specialist care i-a recomandat folosirea medicației receptor antagonist H-2 pentru a suprima producerea acidului gastric.
Datorită distrucției majore de la nivelul întregului aparat dentar pacientul a fost îndrumat către specialitatea de protetică.
Caz clinic VII:
Pacientul P.M. 36 de ani de profesie dulgher se prezintă în clinică pentru existența unor abrazii accentuate la nivelul tuturor dinților și eroziuni cervicale în zona coletului.
La examenul clinic constatăm existența unei abrazii generalizate de gradul 3-4, cauzată de bruxism nocturn sau diurn, boală paradontală, carii de suprafață radiculară, eroziuni cervicale la grupele de dinți frontali și premolari, reducerea fluxului salivar pe fond de stress și medicație psihotropă.
Pacientul se află în curs de tratament.
Fig. 39.Aspect clinic al eroziunilor dentare
Caz clinic VIII:
Pacientul L.B. în vârstă de 30 de ani s-a prezentat în clinica noastră prezentând eroziuni cervicale la nivelul lui 2.1, 2.2 precum și fenomenul de uzură a marginii incizale.
Deoarece la acest pacient s-a insistat foarte mult asupra fizionomiei, am restaurat această leziune cu compozit rnicrofiller.
Se pote observa aspectul leziunilor înainte și apoi la 6 luni după restaurație.
a.
b.
Fig.a, b,40.Aspecte înainte și după restaurație
CAPITOLUL V
V. STUDIU STATISTIC PRIVIND FACTORII ETIOLOGICI AI EROZIUNILOR DENTARE
V.1.Scopul studiului
Ne propunem sa facem un studiu statistic privind factorii care determină apariția eroziunilor dentare, la cei ce s-au prezentat la cabinetul medical.
Eșantionul supus studiului s-a efectuat după criterii bine stabilite luând în calcul populația din mediul rural și urban având vârsta între 15 și 65 de ani.
V.II.Obiectul studiului
Dintr-o analiză prealabilă a posibilităților de cercetare și a rezultatelor previzibile putem contura următoarele obiective:
a) cunoașterea statusului eroziunilor dentare și a factorilor de risc;
b) realizarea unui studiu complex pe eșantioane de populații care să evidențieze frecvența eroziunilor dentare cu distribuțiile ei pe sexe, vârstă, ocupații și nivel de instrucție, precum și principalii factori cauzali și de risc cu contribuția lor în producerea eroziunilor dentare.
V.3.Realizarea planului operațional
Se execută având precizate etapele și termenele limită, obiectivele și acțiunile logistice pe baz chestionarului următor:
Chestionar
1. Nume, prenume:
2. Vârsta:
– < 20 ani
– 21-30 ani
– 31-40 ani
– 41-50 ani
– 51-60 ani
– > 60 ani
3. Sex:- masculine; feminine;
4. Domiciliu:- urban;- rura1;
5. Studii:- gimnaziale; preuniversitare;superioare;postuniversitare;
6. Frecvența periajului dentar:1 data/zi; 2 ori/zi; 3 ori; 3 ori/zi.
7. Durata periajului:- < 1 min;1-3 min;- > 3 min.
8. Tehnica folosită:
– mișcări predominant verticale;
– mișcări predominant orizontale.
9. Zona(hemiarcada) în care se începe periajul:
– dreaptă; stângă.
10. Tipul periuței în funcție de duritatea perilor:
– moale; medie ; dură.
11. Tipul pastei de dinți:
– abrazivitatea pastei;
– pastă abrazivă;
– pastă mai puțin abrazivă.
12. Utilizarea exagerată a dispozitivelor igienice interdentare:
– scobitori;
– periuțe interdentare.
13. Frevența consumului de băuturi acide:
– o dată pe zi; o dată pe săptămână;o dată pe lună.
14. Factori de mediu și ocupaționali:
– dulgheri, croitorii și muzicienii;
– muncitori în fabrică de îngrășăminte;
– laboratoare de chimie- cercetare;
– fabrici de vopsele;
– degustătorii profesioniști de vin;
– profesori;
– medici;
– ingineri.
15. Ocluzie traumatică : semne de bruxism;nocturne;diurn.
16. Venituri:
– < 300 lei;
– 301-700 lei;
– 701-1400 lei;
– > 1401 lei.
V.4 .Analiza și interpretarea datelor obținute în urma studiului efectuat
Studiul s-a efectuat pe un eșantion de 112 de subiecți dintr-un număr total 1660 de persoane ce prezentau eroziuni. Studiul s-a efectuat în intervaluI 20.01.2014-20.05.2015.
S-au efectuat examinări clinice 1a pacienții care prezentau fenomenul de uzură dentara și eroziuni, examenul odontal efectuându-se numai după igienizarea cavității orale, reducerea inflamației gingivale și periaj profesional.
S-au înregistrat diverse grade de eroziune utilizând lumina directă sau proiectată sau camera intra-orală.
Am pus un accent deosebit pe anamneza pentru identificarea factorilor de risc cum ar fi: consum frecvent de băuturi acide, metodele de igienă dentară, frecvența periajului dentar, tipuri de paste de dinți folosite, tipul periuței în funcție de duritatea periilor și utilizarea exagerată a dispozitivelor igienice interdentare.
Analizând rezultatele studiului putem desprinde următoarele concluzii:
(a) In ceea ce privește analiza eroziunilor pe grupe de vărstă, așa după cum se poate constata atât din tabel, cât și din reprezentarea grafică, putem spune că cea mai mare frecvență a eroziunilor am constatat-o la grupa de vîrstă cuprinsă între 51-60 ani, frecvența determinată de gradul ridicat de uzura dinților.
TABEL II
Grupe de vârstă. Număr de cazuri de eroziuni
Fig.41. Frecvența cazurilor de eroziuni raportat la fiecare grupă de vârstă
(b) Analizând subiecții intervievați pe categorii de sex putem spune că eroziunile dentare se găsesc într-un procent mai mare la bărbați, față de femei. În urma studiului un numar de 90 de bărbați au prezentat eroziuni față de doar 22 femei. La calcularea procentelor, rezultatul a fost urmatorul:
Fig.42. Frecvența cazurilor de eroziuni în funcție de sex
(c) În urma analizei factorilor de risc am constatat că majoritatea bărbaților depun un efort fizic intens (fie datorită muncii prestate fie datorită unui sport practicat), fapt ce implică un consum de băuturi sport, metodelor de igiena orală, ei depunând o forță considerabil mai mare în momentul practicării periajului dentar.
(d) În ceea ce privește analiza frecvenței eroziunilor la nivel territorial am constatat o rată mai mare a eroziunilor la nivelul urban față de cel rural.
Acest fapt s-ar explica prin faptul că în mediul rural igiena este deficitară, gradul de educație sanitară este scăzut, astfel că dinții ajung să fie extrași precoce datorită procesului carios, iar uneori întâlnim persoane la 40 de ani total edentate, fapt ce ne duce la imposibilitatea de a găsi eroziuni dentare.
Fig.43. Frecvența cazurilor de eroziuni în funcție de mediul de proveniență
(e) Din analiza datelor privind frecvența periajului dentar, am concluzionat că persoanele care realizau un periaj dentar mai mult de 3 ori pe zi implicau mai multe cazuri de eroziuni dentare după cum putem vedea:
TABEL III
Numărul cazurilor de eroziuni în funcție de frecvența periajului
Fig.44. Frecvența cazurilor de eroziuni în funcție de frecvența periajului
S-a observat că frecvența periajului, metoda de periaj folosită, tipul de periuță de dinți, precum și periajul imediat după consumul de hrană acidă, poate de asemenea accelera pierderea de substanță, deorece smalțul este deja demineralizat.
(f) Cu privire la datele furnizate de chestionar în legătură cu frecvența consumului de băuturi acide, am putut constata faptul că persoanele care consumau o cantitate mai mare de băuturi acide la intervale regulate de timp,prezentau eroziuni într-un procent mult mai mare decât cei care consumau ocazional.
Eroziunea acidă, prin definiție este provocată de acțiunea acizilor alimentari sau gastrici care dizolvă suprafețele dentare, fapt ce reiese și din analiza noastră.
TABEL IV
Numărul de cazuri de eroziuni în funcție de consumul de băuturi acide
Fig.45. Frecvența cazurilor de eroziuni în funcție de consumul de băuturi acide
Privind datele în ansamblu putem spune că, în studiul pe care l-am efectuat cu privire la felul eroziunilor dentare, eroziunile moderate au avut o frecvență mai mare.
Fig.46. Frecvența gradelor de eroziune
În urma studiului pe care l-am efectuat putem desprinde urmatoarele concluzii:
70% din cazurile studiate au avut drept cauză consumul de băuturi carbogazose și mâncare acidă;
15% din cazuri sunt datorate periajului dentar incorect;
7,5% din cazuri s-au datorat refluxului gastro-esofagian;
5% din cazuri au avut drept cauza consumul de medicamente acide;
1,2% din cazuri au fost asociate cu alte cauze.
Fig.47. Potențialul principalilor factori ai eroziunilor
CONCLUZII
Pierderea de substanță dură dentară de altă etiologie decât cea carioasă reprezintă un proces fiziologic normal care se desfășoară de-a lungul întregii vieți. Identificarea cauzelor care intervin în acest proces este deosebit de importantă pentru a putea prognostica comportamentul pe termen lung atât al dinților cât și al tratamentelor restaurative.
Analizând studiile epidemiologice actuale și conform cu observațiile noastre putem concluziona că leziunile odontale necariogene, în special a eroziunilor din vecinătatea coletului dentar, sunt în creștere ca frecvență la populațiile actuale. Eroziunile sunt corelate frecvent cu factori din cadrul dietei, cu factori chimici și mecanici.
Formele avansate de eroziuni cervicale se întâlnesc la persoanele la care acționează factori multipli: stres ocluzal pe dinți hipermineralizați, consum exagerat de alimente acide, regurgități acide în mediul oral,hipersalivație cu reducerea posibilității de neutralizare a acizilor în mediul oral, periaj incorect cu paste abrazive.
Profilaxia și tratamentul acestor leziuni se străduiesc să urmărească identificarea factorilor etiologici și înlăturarea acțiunii lor. Restaurarea acestor leziuni erozive beneficiazț de materiale adezive la structura dentară care permite conservarea la maximum a țesuturilor sănătoase.
Dintre materialele adezive, glasionomerii se apropie cel mai mult de calitățile unui material ideal de obturație ce trebuie aplicat împreună cu un compozit în refacerea acestor pierderi de substanță.
De asemenea materialul cel mai indicat pentru restaurarea leziunilor necarioase aparține noii clase a compomerilor deoarece aceștia au un coeficient de expansiune termică similar cu cel al dentinei, aderența foarte bună la dentină și cement și au potențial de eliberare de fluor. Astfel pacienții cu secreție salivară redusă vor beneficia de efectul terapeutic al eliberării de fluor.
În acest material s-a sublimat și rolul protectiv al peliculei de origine salivara ce acoperă smalțul care este dimensiune mult redusă la pacienții cu hiposialie și, implicit cu dispoziție pentru eroziuni.
BIBLIOGRAFIE:
Andrei Ilieseu Mement Gafar : Cariologie și Odontologie Restaurativă, Editura Medicală, 2002.
Bader J.D.,Liviteh L C Shugaras Da,Heymann O., Me. Lure F.- How dentist classified and treated non-carious cervival lesions. JADA 1993,124,46-54
Bartlett DW. The causes of dental erosion. Oral Dis 1973: 209-11.
Briggs P, Djemal S, Chana H, Kelleher M. Young adultpatiens with established dental erosion- What should be done? Dent Update 1998 p.25.
D. Bratu : Materiale dentare în cabinetul de stomatologie, Ediția a doua, Editura Helicon 1998.
Dumitru R.T.-Parodontologie -Editura Viața Medicală Românească, București 1997.
Lgram J. Mount ,W. R. Hume .Conservarea și restaurarea structurii dentare, Editura ALL 1999.
Edmod L. Truelove , Beatrice Kay Gondora. Diagnosis and Management of Dental Erosion. htip://www.issuedlgandora.html.
Gandara B, Truelove E. Diagnosis and management of dental erosion. J Contemp Dent Pract 1999 1: 1-16. Dent 2001 Jun 14(3) 153- 6.
Garcia Goday. F : Clinical evolution of glassionomere and compomer in class carios lession Am J dent 1997 Feb 10 (1),Sci 1996 104: 191-8.
Ibarra G, Senna G, Cobb D, Denehy G. Restaurationof enameland dentin erosion due to gastroesophageal reflux disease: Acase report. Pract Proceed Aesthet Dent, 2001;2013: 297-304.7
Yap. A V., Lim, C , Neo J.C.: Marginal Seading ability oftrue cervical restauration System and Quindessence 1995 New 26.
Yoshiyama M, Masada J, Uchida A, Ishida H. Scanning electron characterization ofsensitive vs. insensitive human radicular dentin. J Dent Restauration 1989;68: 1498-1502.
Lambrechts P, Van Meerbeek B, Perdigao J, Gladys S, Braem M,Vanherle G. Restorative therapyfor erosive lesions. Eur J Oral Sci 1996 104:229-40
Larsen MJ, Richards A. Fluoride is unable to reduce dental erosion from soft drinks. Caries Res, 2001 36: 75-80.
Lussi A, Schaffer M, Hotz P, Suter P. Dental oferosion in a population o/Swiss adults. Community Dent Oral Epidemiol 1991 19:286-90.
Lussi A. Dental erosion. Clinical diagnosis and case history taking.Eur J Oral Sci 1996 104: 191-8.
Mement Gafar, Andrei IIiescu: Endodonție clinică și practică,Editura Medicală, București 1999.
Moynihan P, Lussi A, Jaeggi T, Schaffner M. Diet and dental erosion.Nutrition 2002;18: 780-2.
Moynihan P.J. Dietary advice in dental practice. Br Dent J 2002,193:563-7.
Ohm R, Angmar-Mansson B. Oral status of 35 subjects with eating disorders a 1 -year study. Eur J Oral Sci 2000; 108: 275-280.
Ohm R, EngeII K, Angmar -Mansson B. Oral status of 81patients with eating disorders. Eur J Oral Sci 2000: 157-63.
Rodica Luca : Metode locale de prevenire a cariei în șanțuri și fosele, Editura Cerna, București 1999.
Shaw L, Smith AJ. Dental erosion- the problem and some practicli solutions. Br Dent J 2002;186:112-9.
Sorin Andrian: Tratamentul minim invaziv al cariei dentare,Editura Princeps. Iași 2002
Ștefan Lăcătușu: Caria dentară. Problemele remineralizării,Editura Junimea, Iași 1998.
Ștefan Lăcătusu, Sorin Andrian : Caria dentară . Protocoale și tehnici, Editura Apollonia, Colecia Chiron.Iasi.2012.
Ten Cate JM, Imfeld T. Dental erosion, summary. Bur J Oral Sci 1996 104,241-44.
Valena V, Young WG. Dental erosion patiernd from intrinsic acid.Aus Dent J Regurgitation and vomiting 2002; 47:106-115.
Wiktorsson A-M, Zimmerman M, Angmar-Mansson B. Erosive tooth wear:prevalence and severity in Swedish winetasters. Bur J Oral Sci 1997 105:544-550.
Zero DT. Etiology of dental erossion- extrinsec factors. Etiology, mechanismand implications of dental erosion. Bur J Oral Sci 1996; 104: 162-177.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: „Purtați-vă cu înțelepciune față de străini valorificând cât mai mult timpul. Lăsați vorba voastră să fie plăcută, dreasă cu sare, așa încât să știți… [309851] (ID: 309851)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.