Putem observa că, de la izvor până la confluența cu Râul Târgului, procesele de la nivelul [608219]

1

Putem observa că, de la izvor până la confluența cu Râul Târgului, procesele de la nivelul
albiei sunt diferite. Dacă în secțiunea superioară predomină eroziunea și transportul, în cele trei
procese subcarpatice: procesele de eroziune, transport și acumulare reușesc să fie dominante, iar în
piemontul scăzut procesul de acumulare este câștigat în detimentul celorlalte două procese. Aceste
forme sunt, de asemenea, variate: insule de di ferite mărimi, pietrișuri (în special în secțiunea
inferioară), meandre. Intervenția antropică a modificat în mod semnificativ apariția bazinului
Argeșel în unele regiuni prin dig, îndreptarea râului sau îndepărtarea balastului din albia râul ui.
Poziția ge ografică Bazinul râului Argeșel face parte din râurile din sudul României. El este
principalul afluent al râului Targusorului din stânga dvs., rețeaua râului care aparține bazinului
râului (figura 1). De -a lungul cursului, râul Argeșel trece prin mai multe unități de peisaj, printre
care: Munții Iezer -Papusa (sud -est), Muscelele Argesului și Podișul Getic (limita dintre dealurile
Argeșului și Piedmontului Cândești) Din punct de vedere matematic, Bazinul hidrografic Argeșel
se află la 32 de latitudine nordic ă, adică între 45 ° 29'30 "latitudine nordică, respectiv vârf
Grădișteanul în 2148 m și 44 ° 57'15" la nord de bazinul sud -vest, corespunde zonei de sub
altitudine și că confluența dintre râul Targului și Argeșel. Pe litoral, bazinul Argeșel se află între
meridianul 24 ° 56 'longitudine estică și 25 ° 10'30 "longitudine estică, deci doar o longitudine de
14'30", ceea ce indică o formă mai alungită în nord -sud. Din izvorul situat sub vârful muntelui
Grădișteanul, la o altitudine de 2148 m la gura din râul Ta rgului, bazinul Argeșelului poate fi
împărțit de unități încrucișate, procese și forme întâlnite de -a lungul a trei cursuri separate.
Caracteristicile morfolitologice ale bazinului Argeșel Analiza din bazinul hidrografic
Argeșel indică o coborâre generală a reliefului din sectorul subcarpatic, unde dealul Mățău atinge
1018 m altitudine absolută, la cca. 400 m în sectorul piemontan deși energia de relief nu prezintă o
diminuare treptată de la nord la sud. În sectorul subcarpatic se întâlnesc totuși numeroas e bazine
torențiale, cu energie de relief de 300 -400 m, iar în sectorul piemontan, de la Boteni în aval, numai
două bazine consecvente și foarte alungite ajung la valoarea energiei de relief de 350 m. În
privința pantelor medii pe bazinele torențiale se în registrează o tendință generală de scădere a
valorilor acestora de la nord la sud, dar sunt mai evidente diferențele între bazinele hidrografice
mici, alungite, consecvente, aproape paralele cu valea principală, care au pante medii de 5,1 –
10,0% și cele scu rte perpendiculare pe versanții Argeșelului ale căror pante medii ajung până la
25,0% (fig.1). Dealurile subcarpatice sunt dezvoltate pe depozite oligocene cu un facies șistos
argilo -marnos,dispuse discordant pe calcare eocene, depozite helvetiene, având î n bază
conglomerate cu intercalații nisipoase miocene, pietrișuri mărunte, nisipuri grezoase și marno –
argiloase cenușii. De la Hârtiești, o dată cu intrarea în sectorul piemontan, bazinul Argeșelului
străbate depozite litologice mult mai uniforme, predomin ând depozitele cunoscute sub denumirea
de “Strate de Cândești”, de vârstă willafranchiană, constituite în bază din argile în alternanță cu
pachete groase de nisipuri, iar în partea superioară din nisipuri, pietrișuri și bolovănișur i.

2

Pentru o analiză mai precisă a zonei în ceea ce privește schimbările în albia râului, a fost
desenată o hartă a paturilor minore pe o scară de 1: 25.000. Aceasta se bazează pe o hartă
topografică cu o scară de 1: 25 000 (1983) și finalizată în 2006 prin vizualizări orto -foto. La aceste
două materiale au fost adăugate mapările de câmp și imaginile pe teren realizate în perioada 2008 –
2010. Aceasta din urmă a evidențiat o schimbare semnificativă a albiei Argeșelului suferită, în
mare parte datorită schimbărilor intervenției um ane.

3

Curgerea superioară De la izvor și până la o altitudine de aproximativ 900 m, adică
contactul dintre munți și subcarpații, albia minoră a Argeșel are câteva caracteristici: Cursa
superioară a râului Argeșel are o lungime de aproximativ 24 km (24,675 m) de la primăvară până
la orașul Nămăești. Aici intră într -un sector al bazinului carpatic Câmpulung, un sector offshore,
cu o pantă mică, ceea ce a dus la o lărgire aparentă a râului Argeșel. Coeficientul de sinuozitate
pentru acest sector este d e 1,15, indicând o albie slabă a râului. Prin maparea geografică cu o
hartă de scară 1:25 000 realizată în vederea ortofotografică din 1983 și 2006, s -a observat că
patul superior nu a suferit mișcări laterale majore în ultimii 23 de ani.

4
Mișcările patului lateral evident se situează la confluența cursurilor montane și Pravăț
Clabucetul (altitudine de 910 m, în apropierea păstrăvului aparținând satului Pravăț și 880 de
metri, lângă Valea Pravățului), unde clădirile din comună au dus la o creștere acest proc es
(localnicii au intervenit prin întreținere pentru a preveni inundațiile chiar și la fluxurile medii).
Tot aici (din Valea Pravățului), datorită masivului defrișări din bazin,volumul materialelor trase
de inundații a format conuri, depozitate în râul pat , care au condus la un nou curs de curgere al
Argesel spre opusul bancă. Aici a fost realizată o eroziune puternică și subminarea bazei pantei.
Există situații în care nivelul transportului prin canal este ridicat, debitul a crescut și deci
materialele de conuri de dejecție sunt luate de la cursul principal, ceea ce nu duce la mișcări ale
cursului de schimb. Ca urmare a torentelor, conurile sunt tăiate (de exemplu, la o altitudine de
1130 m, pe malul drept al râului la ieșirea de la nord a satului Valea Pra vat) (Fig.3). Acest număr
de dejecții în 2010, ca urmare a inundațiilor din august, a fost împărțit în două prin organismul
aortic (adâncime de 0,5 m).

Cursul principal al raului mic pat, în întreaga zonă montană, este îngust și numai la debite
mari care depășesc lățimea de 4m și 5m. În aceste situații, unde are loc o scădere pronunțată,
apare un proces acut de neplată. (Figura nr. 4) În râul de pat există mai multe pauze de pantă,
care se află mai ales în natura contactelor lito -structurale. (exemplu : confluența corectă cu râul
Valea lui Tap) În unele cazuri, panta pauzelor din albia râului este aranjată antropic, pentru a
atenua efectele eroziunii liniare. În zonele înguste, unde versanții merg direct în pat, lipsesc
lunca și materialele care provin direct de pe malul râului, unde rezultă acumularea. În zonele în
care bazinele sunt depresiuni, băncile sunt mai puțin abrupte și acoperite cu vegetație dehidrofilă.

5

Evaluarea eroziunii specifice (t.ha –1 ) pe bazinele torențiale
Studiul proceselor de de nudare a dealurilor subcarpatice și piemontane străbătute de
valea Argeșelului evidențiază sectoare distincte cuprinzând bazine torențiale în care versanții
prezintă anumite caracteristici determinate de comportamentul rocilor, solului și gradului de
prote cție a vegetației:
-bazinele torențiale situate între Bilcești și Suslănești, pe partea dreaptă a văii Argeșelului
cu pante medii între 5,1 -10,0% și o predominanță a argilelor, marnelor, șisturilor marno –
argiloase și grezoase, sunt afectate de alunecări v echi, în general stabilizate bine acoperite cu
fânețe;
-bazinele torențiale situate între Suslănești și Cocenești, datorită unei litologii
diferențiate ca rezistență la eroziune (conglomerate, marne etc.) și datorită degradării covorului
vegetal prin pășu nat, au versanții supuși unor alunecări active sau reactivate și curgeri de noroi.
-între Cocenești și Boteni, bazinele torențiale din stânga Argeșelului prezintă versanți
despăduriți și în condițiile unor depozite litologice formate din pietrișuri, nisip uri și argile sunt
marcați de alunecări în valuri; -între Boteni și Hârtiești, versanții pun în evidență structura
monoclinală prin cueste puternic înclinate, afectate de intense procese de eroziune și de
alunecări;
-de la Hârtiești, depozitele piemontane sunt formate din pietrișuri, nisipuri cu intercalații
de marne și argile, versanții bazinelor torențiale fiind supuși unor intense procese de eroziune
asociate cu deplasări în masă, chiar în condițiile unor pante moderate.
Corelarea valorilor scurgerilor lichide și eroziunii specifice (t.ha -l ), cu asigurarea de 10%
pe bazinele torențiale situate în dealurile subcarpatice și piemontane, cu suprafața de 51 -100 ha
și 101 -200 ha (fig.2 și 3) evidențiază următoarele caracteristici:

6
-pe bazinele torențiale pie montane, la volume ale scurgerii lichide de cca. 300 m3 ha -1 ,
valorile eroziunii specifice sunt între 6,1 -25,3 t.ha – 1 la suprafața de 51,0 -100,0 ha și între 7,5 –
17,3 t.ha -1 la suprafața de 101,0 -200,0 ha.
-pe bazinele torențiale piemontane și subcarpati ce cu suprafața de 51,0 -100,0 ha ,
valorile eroziunii specifice sunt apropiate, în condițiile unor valori mai mari ale scurgerii lichide
pe bazinele subcarpatice.