Pulberi. Tipuri de Administraredocx

=== Pulberi. Tipuri de administrare ===

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I. Pulberi

I.1. Definitia pulberilor

Conform FR X editia din 1993 avem urmatoarea definitie – ,,pulberile sunt preparate farmaceutice solide alcatuite din particule uniforme ale uneia sau mai multor substante active, asociate sau nu cu substante auxiliare;sunt folosite ca atare sau divizate in doze unitare’’.

Pulberile conform Suplimentului din 2004, FR X, sunt forme farmaceutice solide, constituiti din una sau chiar mai multe substante active, cu sau fara adaos de excipient sau substante auxiliare, de obicei sub forma de particule solide, libere, uscate, cu un anumit grad de finete, sunt destinate administrarii orale ( intern) sau aplicatii cutanate (extern), conditionate ca preparate unidoza sau multidoza intr-un recipient adecvat conservarii si administrarii.Ca si substante auxiliare pot avea diferite substante ca de exeplu: coloranti, diluanti, corectori de gust si miros, respectiv aromatizanti autorizati.

Pulberile sunt vazute ca si sisteme disperse eterogene de solid in gaz, in care faza dispersata este atat de concentrata, intrucat particulele se ating reciproc, 26% aer, 74% solid, insa acest raport intre particulele solide este relativ datorita straturilor de aer absorbite la suprafata.

Particula este cea mai mica unitate a unei pulberi.

Denumirea de pulbere provine din substantivul latin pulveris, pulvis= pulbere,praf.

Fig nr.1 Pulbere

Din punct de vedere fizic, formele farmaceutice sub forma de pulberi sunt reprezentate in stare de agregare solida, de forma si dimensiuni diferite, divizate fin, ce isi mentin proprietatile.

Proprietatile farmaceutice (biofarmaceutice) si tehnologice

Proprietatile fizice ale pulberilor reies din urmatoarele interese biofarmaceutice:

– toxicitate

– aerosologie

– biodisponibilitate, absorbtie

– suprafata de contact

– toleranta mecanica

– toleranta farmacodinamica.

Insemnatatea proprietatilor fizice ale pulberilor reiese si din urmatoarele interese tehnologice:

– stabilitate chimica

– comprimare

– depozitare

– incapsulare

– transport

– amestecare

– curgere

– caractere organoleptice

– aglomerare si agregare

– stabilitatea suspensiilor

– fenomene de adsorbtie

– extragerea din seringa.

Dispozitia fizica a pulberilor intervine in echilibrul chimic si asupra organelor organoleptice.

Avantajele pulberilor

Administrarea medicamentelor sub forma de pulberi permite multe posibilitati de asociere a substantelor medicamentoase si garanteaza o dozare relativ exacta a acestora.

Printre cele mai importante calitati se enumera:

– usurinta administrarii

– usurinta de amestecare si omogenizare

– usurinta dozarii

– pot fi fabricate si formulate sub forma de pulberi o serie de substante medicamentoase care sunt instabile in mediul lichid

– au o mai mare actiune farmaceutica datorita suprafetei marite de contact

– sunt un mod potrivit pentru eliberarea si administrarea unor substante insolubile

– sunt o forma farmaceutica potrivita pentru formularile in care doza administrata este mare

– stabilitate mare a substantelor active prin prelucrarea lor sub forma de pulbere, in comparatie cu alte forme farmaceutice

– absorbtia este mai mare a substantelor medicamentoase din pulberi comparativ cu alte forme farmaceutice

– medicamentele sub forma de pulberi permit o extractie superioara a principiilor

– pulberile de uz intern pot fi amestecate cu usurinta inainte de administrare cu lapte, ceai, apa sau alte lichide

– transformarea rapida a pulberilor in solutii, dupa ingerare, mai prezinta si avantajul micsorarii riscului de aparitie a unei iritatii ale tractului digestiv.

Dezavantajele pulberilor

– gustul neplacut sau chiar amar al unor substante active

– unii pacienti indura cu dificultate inghitirea de pulberi, datorita gustului neplacut sau al actiunii iritante asupra mucoasei tractului digestiv

– unii pacienti inteleg gresit modul de utilizare al pulberilor

– pericol in modificarile mari de dozare a substantelor foarte active in cazul pulberilor nedivizate administrate pe cale orala

– pulberile vrac sunt mai dificil de transportat de catre pacient comparativ cu un recipient mic

– greutatea protejarii impotriva descompunerii a pulberilor care contin substante higroscopice, delicvescente sau materiale aromatice, volatile

– pulberile necesita un timp mai indelungat pentru a putea fi fabricate, prin diferite operatii tehnologice ( uscare, maruntire, pulverizare, cernere, divizare, conditionare, ambalare si uneori sterilizare)

– fabricarea costisitoare necesara pentru creearea de invelisuri individuale pentru dozele de pulberi

– nu pot fi administrate sub forma de pulberi substantele care sunt inactive in stomac

– datorita suprafetei marite de contact cu agentii externi, stabilitatea substantelor pulverizate este redusa in comparatie cu a celor nepulverizate

– pentru a fi eficiente, pulberile trebuie sa fie un amestec omogen din toate componentele si sa prezinte o marime avantajoasa a particulelor

– se conserva mai greu datorita suprafetei mari de contact cu angentii atmosferici

– substantele care absorb sau elimina apa sunt mai greu de prelucrat sub forma de pulberi.

I.2. Clasificarea pulberilor

Pulberile pot fi clasificate astfel:

a) Dupa compozitie:

-pulberi simple – contin o singura substanta activa

-pulberi compluse – contin doua sau mai multe substante active.

Pulberile compuse se pot clasifica la rândul lor in:

– pulberi cu antibiotice

– pulberi cu substanțe puternic active sau toxice

– pulberi cu substanțe eutectice

– pulberi cu substanțe higroscopice și delicvescente

– pulberi cu chimioterapice

– pulberi cu săruri și apă de cristalizare

– pulberi cu extracte lichide sau hidroalcoolice

– pulberi cu substanțe oxido-reducătoare

– pulberi cu substanțe colorante, etc.

b) Dupa calea de administrare:

– pulberi de uz intern – se administreaza pe care orala

– pulberi de uz extern – se aplica pe mucoase sau pe piele

– pulberi care se administreaza pe cai parenterale – sterile, care se dizolva sau se suspenda.

c) Dupa modul de dozare:

– pulberi nedivizate

– pulberi divizate – in doze recomandate.

d) Dupa gradul de finete:

– pulberi groscioare – trec prin sita IV

– pulberi mijlocii – trec prin sita V

– pulberi semifine – trec prin sita VI

– pulberi fine – trec prin sita VII

– pulberi foarte fine – trec prin sita VIII

– pulberi extrafine – trec prin sita IX.

Farmacopeea Europeana IV clasifica pulberile dupa gradul de finete in urmatorul fel:

– pulbere grosiera

– pulbere moderat de fina

– pulbere fina

– pulbere foarte fina.

K.H BAUER clasifică pulberile în patru grupe :

e) Dupa modul de formulare:

– pulberi industriale

– pulberi oficinale

– pulberi magistrale.

f) Dupa conditiile de fabricare:

– pulberi sterile – cum ar fi produsele oftalmice,pentru arsuri, rani deschise, antibiotice

– pulberi nesterile.

g) Dupa natura si originea materiei prime:

1. Pulberi din produse naturale:

– animale

– vegetale

– minerale.

2. Pulberi din produse de sinteza

3. Pulberi din produse de semisinteza

h) Dupa actiunea farmacologica:

– pulberi medicamentoase

– pulberi cosmetice.

i) Dupa modul de administrare:

– pulberi care se administreaza ca atare, in forma solida

– pulberi bioadezive

– pulberi care sunt destinate prepararii de lichide – solutii, siropuri, solutii efervescente, emulsii,suspensii

– pulberi destinate prepararii de medicamente injectabile – solutii si suspensii.

– pulberi destinate prepararii de colire – solutii si suspensii.

I.3. Formularea pulberilor

PREPARAREA PULBERILOR 

Pentru prepararea pulberilor trebuie sa urmam urmatoarele etape:

1. uscarea

2. pulverizarea

3. cernerea

4. amestecarea/ omogenizarea

5. divizarea in doze

6. sterilizarea ( doar in anumite cazuri)

1.Uscarea

FRX precizeaza ca uscarea se face doar atunci cand este cazul.

Uscarea este necesara in momentul in care umiditatea substantei depaseste limita admisa si in cazul substantelor eflorescente, avand obiectiv respectarea concentratiei prescrise sau de a preveni unele interactiuni intre componentele asociate.

Uscarea trebuie sa se desfasoare la o temperatura corespunzatoare, in functie de termostabilitatea substantelor:

– substantele termostabile se vor usca la 90-110°C

– substantele ce se pot descompune la temperaturi, se vor usca la 40-50°C

– substantele termolabile se vor usca la temperatura camerei sau in exterior.

Metode de uscare:

– uscare la cald

– uscare la aer

– uscare in exicator

– uscarea cu radiatii infrarosii.

Uscarea la cald se realizeaza cu ajutorul unui agent de uscare incalzit (de exemplu aerul) care circula deasupra materialului, incarcandu-se cu vapori de apa si evacuandu-i prin ventilare.

Uscarea la cald impune o aparatura speciala si conditii de lucru controlate.Cele mai simple aparate de uscare sunt:

– etuvele

– dulapurile de uscare.

Uscarea la aer constituie intinderea in aer liber a unor materiale care pierd usor umiditatea si nu sunt sensibile la actiunea agentilor atmosferici: la soare, la umbra, in spatii inchise.

Fig nr.2 Uscare la aer

Uscarea in exicator

Exicator = recipient cu pereti grosi de sticla, care poate fi acoperit etans cu un capac si care serveste la uscarea unor substante.

Fig nr.3 Exicator

Exicatorul serveste la deshidratarea unor substante in cantitati mici sau pentru pastrarea unor produse hidroscopice:

– anumite extracte moi

– anumite extracte uscate.

Uscarea cu radiatii infrarosii se obtine cu ajutorul unor lampi care radiaza raze infrarosii.

Incalzirea materialului depinde de:

– distanta dintre lampa si material

– intensitatea sursei

– culoarea/ capacitatea de absorbtie a produsului.

Perioada de uscare este mai mica decat la alte metode.

2.Pulverizarea – este actiunea prin care corpurile solide sunt modificate in fragmente mai mici de 1mm.

a) Pulverizarea la mojar – este actiunea cea mai des intalnita in practica farmaceutica.

Fig nr.4 Mojar si pistil

Pulverizarea la mojar se poate realiza prin:

– pisare (lovire) – se realizeaza lovind cu putere substanta aflata in mojar cu pistilul pe o directie perpendiculara.

– triturare – metoda prin care pistilul este invartit in mojar, de obicei in sens invers acelor de ceasornic.

b) Pulverizarea prin intermediu

Anumite substante folosite in farmacie nu pot fi pulverizate doar prin simpla triturare la mojar pentru ca, datorita structurii lor, se aglomereaza. Pentru a usura pulverizarea, se foloseste o alta substanta numita intermediu.

Intermediile pot fi:

– solide (zaharul) – intermediu permanent

– lichide ( eter, alcool,cloroform) – intermedii volatile.

3. Cernerea

Dupa actiunea de pulverizare se obtine o pulbere care e constituita din particule de dimensiuni diferite. Adesea e necesar ca particulele care au dimensiuni mai mari sa fie separate.

Cernerea este actiunea prin care particulele cu dimensiuni mai mari sunt separate cu ajutorul sitelor.

Prin cernere rezulta doua fractiuni:

– particule cu dimensiuni mai mici decat dimensiunea sitei = cernut

– particule cu dimensiuni egale sau mai mari cu dimensiunea sitei = refuz.

4. Amestecarea/ Omogenizarea

Amestecarea pulberilor se face in ordinea crescatoare a cantitatilor. Exceptie fac pulberile cu densitate mica si substantele colorate care de obicei se adauga la final, indiferent de cantitate.Dupa omogenizare pulberile se cern din nou.

Daca masa pulberii depaseste 20g, atunci cernerea finala este obligatorie.

Substantele solide nu se cantaresc direct pe platanul balantelor ci pe tecturi de hartie sau celofan, evitandu-se astfel corodarea.

Amestecarea pulberilor farmaceutice are ca scop omogenizarea particulelor de diferite marimi din aceeasi substanta sau a particulelor asemanatoare ca si marime dar diferite din punct de vedere chimic.

Amestecul rezultat trebuie sa fie omogen.

In general pentru amestecarea pulberilor in farmacie se foloseste mojarul.Acesta trebuie sa aiba o capacitate de 5-10 ori mai mare decat volumul pulberii.

Potrivit FRX, la prepararea pulberii compuse, substantele se amesteca in ordinea crescatoare a maselor, cu exceptia substantelor cu densitate mare care se adauga de la inceput.

Pentru ca in timpul trecerii prin sita are lor o selectionare a pulberii, la inceput trecand prin sita particulele mai fine iar la final cele mai mari, este necesara readucerea pulberii in mojar si omogenizarea ei.

La prepararea pulberilor se mai folosesc si substante auxiliare care trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, cele mai importante fiind:

– un grad avansat de finete

– sa aibe o buna toleranta

– sa fie compatibile cu medicamentele asociate

– indiferenta fizio-chimica si stabilitate.

5. Sterilizarea

FRX recomanda ca pulberile care se folosesc pe arsuri,plagi,pielea sugarilor, sa se prepare prin metode care sa le asigure sterilitatea si care permit evitarea unei contaminari ulterioare cu micro-organisme. In aceasta categorie se incadreaza si pulberile cu antibiotice.

6. Divizarea pulberilor in doze unitare se face prin:

– cantarire

– aprecierea vizuala a conurilor de pulbere formate pe cartele de celuloid.

Dozele mici pot fi divizate pe cartele, dar cele mai mari de 2g necesita cantarire.

Dupa divizare urmeaza introducerea pulberii in:

– capsule de gelatina

– capsule aminalacee

– capsule de hartie simpla/ cerata.

Capsulele sunt alese in functie de:

– cantitatea pulberii

– natura pulberii

– proprietatile pulberii.

Controlul pulberilor

Controlul calitatii pulberilor consta in:

– controlul organoleptic, unde sunt verificate gustul, mirosul si aspectul

Gustul este verificat punandu-se pe limba o mica cantitate de pulbere.

In cazul in care substanta este toxica sau cu un gust puternic amar sau acru, se va prepara o solutie de 0,10g in 100ml apa in care se va imbiba o fasie de hartie de filtru, aceasta atingandu-se cu limba.

Mirosul este controlat mirosind de la 2-4 cm o pulbere cu suprafata de 20cm² (aproximativ 2g).

– controlul omogenitatii care este efectuat prin examinare cu lupa

– controlul marimii particulelor care poate fi efectuat prin diferite metode:

metoda microscopica, efectuata cu micrometre oculare etalonate adaptate la microscop

metoda sedimentarii

metoda cernerii

metoda condometriei, cu ajutorul contorului Coulter

metoda difractiei razelor X.

– controlul suprafetei specifice care este realizat prin metodele:

absorbtia ionilor sau a moleculelor de catre suprafete

absorbtia luminii prin iradierea unei suspensii sau procedeul fotometric, obtinuta din pulberea cercetata intr-un fluid transparent

frictiunea gazelor sau a fluidelor de suprafete, prin parcurgerea unei probe compacte poros, sau prin procedeul de permeabilitate.

– controlul variatiei de greutate, acest tip de control in farmacopee se face individual pentru pulberile divizate si nedivizate.

– controlul chimic al pulberilor include:

determinari cantitative a principiilor activi

reactii de identificare a componentelor

CAPITOLUL II. Tipuri de administrare

II.1.Calea de administrare

Pulberile pot fi administrate pe diferite cai, in functie de scopul terapeutic urmarit ele au o actiune locala sau generala.

1.Pulberi care se administreaza pe cale orala ( de uz intern)

Sunt pulberi care se administreaza „per oral”. Acestea sunt formulate ca pulberi divizate in doze sau nedivizate si sunt destinate in general, dizolvarii sau suspendarii in apa sau amestecarii cu alimente, bauturi, ca de exemplu sucuri de fructe sau ceaiuri si apoi inghitirii. In acest mod se administreaza pulberile cu antiacide sau cu laxative,purgative..etc.

Fig nr.5 Pulbere din lucerna verde pentru bauturi

Pulberi higroscopice

De obicei prepararea pulberilor in farmacie nu este foarte dificila, sunt insa anumite situatii particulare cand trebuie sa se lucreze cu anumite precautii. Un numar considerabil de substante au potentialul de a absorbi umiditatea din atmosfera. Acest tip de substante sunt denumite higroscopice. Daca volumul de umiditate absorbita este mare, substantele se inmoaie sau se lichefiaza putandu-se dizolva in cantitatea de apa absorbita. Aceste substante se numesc delicvescente. Pot fi luate totusi o serie de precautii pentru a micsora absorbtia umiditatii din aer. Astfel, substantele pot fi aduse sub forma de granulate micsorandu-se suprafata de contact. Pulverizarea acestor substante se face in mojare uscate dar nu la un grad prea avansat. Impachetarea si eliberarea pulberilor higroscopice se face in pungi de parafina,staniol sau de hartie cerata,iar aceste pungi trebuie sa fie tinute in borcane de sticla bine inchise.

Sunt substante care pierd partial sau total apa de cristalizare. Acest fenomen se numeste eflorescenta. In aceasta situatie tensiunea de vapori pe suprafata cristalelor este mai mare decat cea a aerului. Din aceasta categorie fac parte sulfatul de sodiu,sulfatul de aluminiu, carbonatul de sodiu, borax, sulfatul de zinc, fosfatul de codeina. Se impune ca aceste substante sa fie pastrate in conditii corespunzatoare. Cateodata umiditatea din atmosfera poate provoca transformari de natura chimica. Spre exemplu acidul acetilsalicilic se descompune treptat in prezenta apei, in urma fenomenului de hidroliza si pune in libertate acid acetic si acid salicilic, nitratul de sodiu se inmoaie si degaja vapori nitrosi.

Printre substantele care absorb umiditatea din aer, cel mai des intalnite in farmacie sunt: clorura de amoniu, bromura de amoniu, clorura de calciu, bromura de calciu, bromura de sodiu, iodura de sodiu, fenobarbitalul sodic.

Printre pulberile care pierd usor apa de cristalizare in contact cu aerul amintim sulfatul de magneziu, sulfatul de sodiu, fosfat de sodiu. Pentru prepararea acestor pulberi este nevoie sa se ia anumite precautii. In general aceste substante se usuca pana la o greutate constanta si dupa aceea se asociaza cu alte substante. Prin expunerea la aer,sulfatul de sodiu isi pierde apa de cristalizare, devine alb opac si sfaramicios.Sulfatul de sodiu uscat se pulverizeaza si se cerne prin sita V, cand se obtine o pulbere alba, amorfa si care nu se mai aglomereaza prin presare.Este pastrata in vase bine inchise. La fel se procedeaza si cu sulfatul de magneziu sau fosfatul de sodiu. Produsele vegetale sunt uscate, dupa care pulverizate la mojar si cernute prin sita. In acest fel se obtin pulberile de guma arabica,tragacanta.