Psychological Profiler Nadia Comaneci. Studiu de Caz

CUPRINS

Rezumat

Abstract

Introducere

Capitolul 1. Cadrul teoretic

1.1. Psihologia personalității

1.1.1. Definirea conceptului de personalitate

1.1.2. Teoriile personalității

1.2. Psihologia sportului. Definirea și rolul psihologiei sportului

1.3. Performanța sportivă și personalitatea de succes

1.3.1. Performanța sportivă

1.3.2. Personalitatea de succes

Capitolul 2. Obiectivele și metodologia cercetării

2.1. Obiective

2.2. Metodologie

Capitolul 3. Profilul psihologic

3.1. Scurtă biografie

3.2. Trăsături remarcate

3.2.1. Introversie

3.2.2. Dominanță versus supunere

3.2.3. Autocontrol și stabilitate emoțională

3.2.4. Încredere în sine

3.2.5. Perfecționism și autocritică

3.2.6. Toleranța la stres

3.2.7. Ambiția, curajul și nevoia de afirmare

3.2.8. Tărie sau forța de caracter

3.3. Caracteristici de funcționare

3.3.1. Funcționarea cognitivă

3.3.2. Viața de familie

3.3.3. Stilul de viață și obiceiuri

3.3.4. Aspect fizic, sănătatea și vârsta

3.3.5. Interese

3.4. Contextul de dezvoltare

3.4.1. Familia de origine

3.4.2. Copilăria și idolii

3.4.3. Adolescența

3.4.4. Fuga din România

3.4.5. Studiile și educația

3.4.6. Viața privată, relațiile, căsătoria, copilul

3.5. Profilul psihologic perceput

Capitolul 4. Concluzii și aprecieri finale

Referințe bibliografice

Curriculum Vitae academic

REZUMAT

Pornind de la ideea că particularitățile sportivilor de performanță nu sunt încă suficient de clar conturate, această dificultate reprezentând una din „petele albe” ale psihologiei sportive, lucrarea de față și-a propus realizarea profilului psihologic al Nadiei Comăneci, cu scopul de a avea o contribuție la umplerea lacunei din domeniu. Nadia Elena Comăneci este prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică și a câștigat cinci medalii olimpice de aur. Pe lângă faptul că este considerată una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, „Zeița de la Montreal” este și primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Obiectivul principal al lucrării îl constituie identificarea în personalitatea sportivei a caracteristicilor sursă care i-au conferit acesteia succesul pe care l-a dobândit în activitatea sportivă, dar și admirația de care a beneficiat din partea poporului român și nu numai, în urma performanțelor sale. În plus, se urmărește obținerea unei imagini mai clare asupra profilului psihologic al sportivului de înaltă performanță.

Analiza comportamentală, cât și atingerea obiectivelor, s-a realizat cu ajutorul unor metode de extragere a informațiilor cu semnificație psihologică precum: studiul izvoarelor documentare, metoda biografică, metoda observației, metoda analizei produselor activității și metoda povestirilor de viață.

Structura lucrării cuprinde patru capitole. În primul capitol este prezentat cadrul teoretic cu scopul evidențierii și explicării conceptelor de personalitate, psihologia sportului și performanța sportivă, dar și remarcarea trăsăturilor specifice personalității de succes. Al doilea capitol oferă informații despre obiectivele propuse și metodologia utilizată pentru atingerea lor. În al treilea capitol se prezintă o scurtă biografie a Nadiei, trăsăturile remarcate, caracteristicile de funcționare, contextul de dezvoltare, dar și profilul psihologic perceput, iar în ultimul capitol sunt prezentate concluziile și aprecierile finale.

În urma analizei intense a vieții Nadiei Comăneci au fost remarcate o serie de trăsături, inclusiv cele evidențiate în literatura de specialitate, adică trăsătura bipolară introversie-extraversie, un nivel ridicat al toleranței la stres, o reactivitate scăzută și stabilitate emoțională, un nivel intelectual ridicat, forță sau tărie de caracter, dominanță, încredere în sine, un anumit grad de anxietate și agresivitate, prin manifestarea cărora se explică succesul pe care Nadia l-a avut și îl are.

În plus, s-au reliefat și anumite caracteristici cheie, cum ar fi ambiția, curajul, nevoia de afirmare, perfecționismul, spiritul autocritic, care au dezvăluit unicitatea personalității gimnastei. S-a constat faptul că mediul de dezvoltare a conferit terenul propice pentru manifestarea unor patternuri comportamentale folosite în obținerea succesului, precum comportamente care întăresc ideea unui stil de viață organizat, disciplinat și activ.

ABSTRACT

Starting from the idea that athletes’ features are not sufficiently clear-cut yet, this difficulty representing one of the "white spots" of sports psychology, this paper proposed achieving the psychological profile of Nadia Comăneci, in order to have a contribution to close the gap in this field. Nadia Elena Comăneci was the first gymnast in the world who received a ten in an Olympic competition and won five Olympic gold medals. Besides the fact that she is considered one of the best gymnasts in the world, "Goddess of Montreal" is the first Romanian in the Memorial of the International Gymnastics Hall of Fame.

The main objective of the paper is to identify the characteristics source of the athlete's personality that gave her success that she has acquired in sports, but also the admiration she benefited from the part of the Romanian people, and not only, as a result of her performance. In addition, it aims at obtaining a clearer pictures on the psychological profile of the athlete of high performance.

Behavioral analysis and attainment, was achieved with the aid of information extraction methods with psychological meaning: the study of documentary sources, biographical method, method of observation, analysis of activity products method and life stories method.

The structure of the paper comprises four chapters. In the first chapter the theoretical framework is presented for the purpose of emphasizing and explaining the concepts of personality, sports psychology and sport performance, but also noting the features specific to succes personality. The second chapter gives information about the objectives and the methodology used to achieve them. The third chapter presents a short biography of Nadia, noted traits, function characteristics, development context and perceived psychological profile, and in the last chapter there are presented the conclusions and final assessments.

After the intense analysis of Nadia Comăneci’s life there have been noticed a number of traits, including those highlighted in the literature, such as bipolar trait introversion-extraversion, a high level of tolerance to stress, a low reactivity and emotional stability, a high intellectual level, force or strength of character, dominant, self confidence, a certain degree of anxiety and aggression, which explain the success that Nadia had and still has.

Furthermore, there were also certain key features highlighted such as: ambition, courage, need for affirmation, perfectionism, self-critical spirit, that have revealed the uniqueness of the personality of the athlete. It was determined the fact that the development environment offered the fertile ground for some behavioral patterns used in achieving success, as well as behaviors that reinforce the idea of an organized, disciplined and active lifestyle.

INTRODUCERE

Noțiunea de personalitate are rădăcini foarte adânci în istoria vieții și culturii omenești, preocupări și studii despre acest concept putând fi consemnate încă din secolul al XVIII-lea. Însă știința despre personalitate, adică psihologia personalității, este relativ recentă, conturându-se începând cu deceniul al treilea al secolului XX. Deși în cele mai multe din lucrările de psihologie generală, atunci când se tratează problematica personalității umane, aceasta este prezentată într-o manieră fragmentară, fiind evidențiate laturi, componente, fațete ale ei, aboradare care este necesară și utilă din punct de vedere didactic, nu trebuie ignorat ansamblul.

Pornind de la ideea că nu este suficient să se recunoască manifestările personalității, este nevoie și de o studiere riguroasă, de o descifrare a structurii și modului acesteia de funcționare, dar și ținând cont de faptul că procesul formării personalității începe încă din primele zile de viață și continuă pe tot parcursul existenței omului, se poate afirma că profilul psihologic oferă o imagine cuprinzatoare asupra manifestărilor personalității umane. Prin studiul vieții subiectului, prin remarcarea trăsăturilor definitorii, analiza contextului psihosocial, dar și a celui istoric specific individului, prin studierea caracteristicilor individuale de funcționare, dar și a contextului de dezvoltare, elaborarea unui profil psihologic este maniera optimă pentru înțelegerea personalității unui individ.

Această lucrare și-a propus realizarea profilului psihologic al Nadiei Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică, câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Pe lângă faptul că este considerată una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, „Zeița de la Montreal” este și primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame. În prezent este vicepreședinte al Consiliului Director al Special Olympics, Preșendinte Onorific al Federației Române de Gimnastică, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Românești, Vice-Președinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare, membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică și a fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic. La Jocurile Olimpice de la Soci din 2014 a primit și titlul de Ambasador mondial al Sportului. Este o personalitate în lumea sportului și nu numai, fiind recunoscută și pentru activitățile filantropice pe care le desfășoară.

Particularitățile personalității sportivilor de performanță nu sunt încă suficient de clar conturate, această dificultate reprezentând una din „petele albe” ale psihologiei sportive. Dat fiind faptul că psihologia activității sportive este concepută ca o ramură aplicativă a psihologiei, care cercetează atât caracteristicile personalității sportivilor, cât și alte aspecte precum fundamentele psihologice ale învățării motrice, ale pregătirii generale pentru concurs, asistență psihologică, orientarea și selecția sportivilor, psihologia grupurilor, psihologia și antrenamentul competiției, lipsa unui model propriu-zis al campionului constituie o problematică curentă în domeniu.

De aceea se poate afirma că tema lucrării, profilul psihologic al Nadiei Comăneci, o mare campionană a României, reprezintă un subiect de actualitate și important în domeniul psihologiei în general, dar mai ales în cadrul psihologiei sportive, aducând o contribuție la extinderea studiului personalității umane și aprofundând analiza caracteristicilor necesare în practicarea sportului de înaltă performanță, pentru o mai bună comprehensiune a fenomenului.

Totodată, conturarea unei imagini mai clare asupra profilului sportivului de înaltă performanță, mai mult de atât, asupra gimnastei, constituie și unul dintre obiectivele lucrării.

Realizarea profilului psihologic al Nadiei Comăneci are ca obiectiv principal identificarea în personalitatea gimnastei a caracteristicilor sursă care i-au conferit acesteia succesul pe care l-a dobândit în activitatea sportivă, dar și admirația de care a beneficiat din partea poporului român și nu numai, în urma performanțelor sale. Se urmărește dacă mediul de dezvoltare a conferit terenul propice pentru manifestarea unor patternuri comportamentale folosite în obținerea succesului și dacă produsele activității Nadiei, cu referire la medalii, titluri, trofee, sunt direct corelate cu personalitatea ei.

CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC

1.1. Psihologia personalității

1.1.1. Definirea conceptului de personalitate

Personalitatea ocupă un loc central în psihologie, din punct de vedere teoretic fiind cadrul de referință fundamental pentru definirea sensului și valorii explicative a celorlalte noțiuni psihologice; noțiunile de senzație, percepție, afectivitate, motivație, voință etc. nu ar avea semnificație dacă nu ar fi raportate la personalitate, iar din punct de vedere practic personalitatea este prima, cea mai complexă și de cele mai multe ori cea mai dramatică realitate umană cu care se intră în contact. Ea reprezintă și principalul ghid în modelarea concretă a omului, astfel trebuie să se cunoască laturile, structura, finețea, pentru a putea selecta și utiliza cele mai potrivite mijloace, metode și procedee care să se folosească în explicarea formării și schimbarea personalității umane. (Cucu-Ciuhan, 2010)

Termenul de „personalitate”, care are radacină în „persoană”, a intrat în circuitul comunicării din cele mai vechi timpuri. În latina clasică se folosea cuvântul „persoana” care însemna inițial mască, aparență, însă treptat, sensul termenului s-a întregit, reprezentând și actorul din spatele măștii. Astfel, conceptul de persoană a ajuns să exprime ansamblul trăsăturilor psihomorale interne și psihofizice externe, pentru ca mai târziu, termenul să fie asociat și cu aspecte diferențiale, folosindu-se pentru a desemna un om important, precum un personaj, paroh. Mai mult, biserica l-a introdus în limbajul religios pentru a nominaliza și distinge cele trei entități ale Sfintei Treimi. (Golu, 2004)

În prezent dificultățile semantice sunt mult mai complexe deoarece cu termenul de personalitate sunt asociați atât termenii de persoană, personaj, cât și individ, individualitate. De cele mai multe ori folosirea lor este confuză, nefăcându-se o diferențiere clară, chiar se utilizează ca sinonime sau cu alt sens decât cel pe care îl au în realitate. De aceea este esențială delimitarea conceptuală și folosirea corectă a lor.

Conceptul de individ este cel care definește natura biologică, de reprezentant al unei specii și caracteristicile necesare care asigură adaptarea la mediu. În acest cadru nu se pot analiza alte premise decât cele biologice. (Zlate, 2006) Individul desemnează entitatea vie care nu poate fi dezmembrată fără să își piardă identitatea, altfel spus, caracterul indivizibil al organismului. Noțiunea este aplicabilă tuturor organismelor, fără conotații descriptive sau evaluative.

Conceptul de individualitate reprezintă expresia individului diferențiat, care rezultă prin diversificarea organizării structural-funcționale a fiecărui individ, fiind o specificare a acestuia. (Țuțu, 2007) Însușirile biologice se specializează, se ierarhizează, se integrează, căpătând astfel anumite note distinctive, originale, ceea ce duce la o organizare specifică a individului, irepetabilă și ireductibilă.

Conceptul de persoană încadrează individul ca membru al unei societăți, ca un om conștient de propriile alegeri. De exemplu nou-născuții și bolnavii psihici nu au atributul de persoană. (Zlate, 2006) Cu alte cuvinte, persoana este corespondentul în plan social al individului din plan biologic, fiind individul dat în accepțiunea sa psihologică, deci cu viața sa psihică constituită, superioară, conștientă.

Similar organizării structural-funcționale a individului, cu diferențierea și specializarea în timp, tot așa și ansamblul însușirilor psihice ale persoanei suportă de-a lungul timpului un proces de structurare în urma căruia nu numai că se diferențiază între ele, dar se și valorizează, devenind unice. Deci personalitatea se referă la particularitățile psihice individuale, la ceea ce îl distinge și îl detașează pe un om de altul. (Cucu-Ciuhan, 2010)

Conceptul de personaj este utilizat cel mai frecvent pentru a defini „persoana în rol”. În funcție de contextul social în care se află fiecare persoană, aceasta se adaptatează cadrului și joacă un rol. Personajul mai este considerat un „automatism”, pentru că relevă un comportament învățat și asumat în conformitate cu normele sociale. (Zlate, 2006)

Definițiile date personalității în decursul timpului au fost clasificate în funcție de rol, de laturile acesteia și de funcțiile pe care le are în sistemul psihic uman. Fiecare curent din psihologie, prin reprezentanții săi, a abordat personalitatea umană din perspective diferite: biologică, cognitivă, umanistă, învățare, psihodinamică sau factorială. Una dintre cele mai cunoscute definiții este dată de Allport „Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic.” (Allport, 1981, p.40). El a stabilit trei tipuri mai semnificative de definiții, în funcție de o serie de elemente comune pe care le dețin. Deci după criteriul conținutului avem:

1) definiții prin efect extern, care iau în considerare modul de manifestare a personalitații în exterior și efectele pe care aceasta le produce în comportamentul altor oameni, personalitatea fiind văzută ca suma totală a efectelor produse de un individ asupra societății.

2) definiții prin structura internă, care pleacă de la premisa că personalitatea este o entitate obiectivă, reală și recurge la două modalități de definire: modul „omnibus”, în care personalitatea este privită ca sumă totală a dispozițiilor, dorințelor, impulsurilor, instinctelor, tendințelor, neintegrate totuși într-o anumită structură; și modul „esențialist”, care permite desprinderea anumitor factori relevanți pentru personalitate, cum ar fi organizarea mentală a ființei. Personalitatea apare ca ceva unic, relativ stabil în individ, permițând explicarea comportamentelor sale în situații specifice.

3) definiții pozitiviste (formale), bazate pe ideea că personalitatea e un construct care trebuie operaționalizat și despre care se pot formula ipoteze. Allport oferă un exemplu de astfel de definiție: „personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale, pe care omul de știință o poate da la un moment dat.” (Allport, apud McClelland, 1951, p.69)

Un alt criteriu care delimitează două tipuri de definiții, reducționist-unidimensionale și multidimensional-globale, este criteriul sferei. În prima categorie personalitatea este redusă la una din componentele sale, cu afinitate spre elementul afectiv-motivațional, spre caracter sau spre temperament. Un exemplu concludent din această clasificare îl reprezintă Eysenck, conform căruia personalitatea are două dimensiuni: introversie/extraversie și stabilitate/instabilitate emoțională. (Golu, 2004) Definițiile multidimensional-globale prezintă personalitatea ca fiind o entitate complexă, eterogenă, un sistem hipercomplex, cu autoorganizare, teleonomic și determinat biologic și sociocultural, cu o dinamică specifică, individualizată. (Golu, 1993) Personalitatea nu poate fi redusă la una dintre abordări, de aceea definițiile de tip global oferă o imagime mai amplă asupra sistemului personalității. Acest tip de definiții prezintă personalitatea din toate cele trei ipostaze: biologică, psihică și socio-culturală.

În urma unei analize amănunțite a multiplelor definiții ale personalității, Montmolin arată, în cadrul unui simpozion consacrat special modelelor de personalitate, că cele mai frecvente idei care apar în diversele teorii asupra personalității sunt:

ideea de totalitate, în care personalitatea este văzută de majoritatea autorilor ca un ansamblu de trăsături, ca un sistem de funcții și procese psihice;

ideea de individualitate, cu referire la caracterul original, unic al personalității, pe baza căruia se poate face discrepanța între persoane;

ideea de concret, în sensul în care cunoașterea personalității ne permite predicția comportamentului unui individ într-o anumită situație;

ideea de stabilitate, trăsăturile de personalitate reprezentând constante ale comportamentului;

ideea de unitate, deoarece personalitatea presupune organizare, având un caracter sistemic.

Pe langă toate acestea, Irina Holdevici susține că trebuie adăugat și caracterul ierarhic al personalității, unele trăsături fiind mai puternice, ele se manifestă mai pregnant, iar altele sunt mai slabe. „Ierarhia gândurilor, sentimentelor sau comportamentelor unui individ are tendința de permanentizare. Astfel, de pildă, o persoană timidă acționează cu timiditate în majoritatea situațiilor, deși nu este exclus ca, în unele cazuri particulare, această trasatură să nu se manifeste, cum ar fi în compania unui prieten apropiat, care îi crează un sentiment de confort afectiv.” (Holdevici, 2011)

1.1.2. Teoriile personalității

Teoriile asupra personalității urmăresc explicarea acesteia, precum și clasificarea privind originea, structura, dinamica și manifestările comportamentale ale ei, raportându-se la situațiile concrete de viață. Încercarea de a surprinde esența personalității, originalitatea și unicitatea ei, a generat o varietate amplă a teoriilor respective, astfel a fost necesară gruparea în funcție de anumite criterii.

Mihaela Corina Țuțu (2007) prezintă aceste criterii, atrăgând atenția asupra faptului că niciuna dintre aceste teorii luată separat nu explică personalitatea în mod integral, însă se integrează, completează și echilibrează reciproc:

A) După similitudinea sau unicitatea personalității există:

teorii nomotetice, care se axează pe asemănările personalității indivizilor; vizează universalul sau generalul și se bazează pe comparațiile dintre indivizi, privind unul sau mai multe aspecte ale personalității;

teorii idiografice, cu accent pe unicitatea indivizilor, pe particularitățile individuale, fără a lua în calcul aspectele comparative; acestea consideră că esența personalității este surprinsă numai prin studiul detaliat al vieții și experienței individuale.

B) După aspectele considerate în modelarea comportamentului sau după gradul de generalitate sunt:

teorii multidimensionale, globale, care vizează alcătuirea unui tablou al personalității în ansamblu, văzută ca un întreg. Premisa de la care se pleacă este că indivizii au o structură primară de personalitate, care este comună, însă diferă între ei în funcție de manifestările trăsăturilor particulare. Obiectivul acestor teorii îl constituie identificarea acelor trăsături caracteristice personalității, elaborarea unor instrumente care să identifice diferențele dintre oameni în funcție de aceste trăsături, astfel să se poată formula predicții cu privire la comportament, într-o gamă extinsă de situații;

teorii unidimensionale, particulare, care studiază rolul pe care îl joacă un singur aspect al personalității în modelarea comportamentului persoanei.

C) Din perspectiva evolutivă există:

teorii statice, au o viziune statică asupra personalității, considerând-o prin elementele ei cele mai stabile;

teorii dinamice, care explică personalitatea prin structurile ei active, prin motivele și forțele interioare ale individului;

teorii integrative, care pun accent pe structurarea ierarhică, integrativă și dinamică a personalității, aceasta fiind definită prin patternuri (adică trăsături relativ stabile), dar și prin trăsături rezultate din interrelaționarea acestora sau din influența condițiilor de viață și de mediu.

D) După factorii determinanți, sunt:

teorii radicale sau absolutizante: biologizante, psihologizante și sociologizante;

teorii de compromis, care se referă la existența unui dublu determinism al personalității.

E) După gradul de apropiere-îndepărtare există:

teorii concordante, asemănătoare;

teorii neconcordante, contradictorii, diferite.

F) Henri Ey clasifică teoriile personalității în:

teorii reductoare sau elementariste, care reduc personalitatea la o simplă colecție de trăsături;

teorii dinamice, cu accent pe structura globală de individualizare și de funcționare a personalității;

teorii personaliste, care descriu personalitatea în expresia ei de maximă umanitate, existențială și etică;

teorii genetice, care pun accent pe evoluția personalității.

Una dintre principalele teorii elaborate asupra personalității îi aparține lui Freud, care susținea că personalitatea umană este formată din trei părți. (Schultz, 2012) Prima parte este id-ul, inconștientul compus din tendințe obscure, primitive, care luptă mereu pentru a fi gratificate. El operează cu ceea ce Freud denumește „principiul plăcerii”, care are ca obiectiv gratificația imediată și totală a acestor tendințe, cu mențiunea că odată cu înaintarea în vârstă, individul învață să își controleze cerințele id-ului. A doua parte este ego-ul, adică acea parte conștientă și logică a psihicului, care operează pe baza principiului realității și încearcă să medieze între cerințele id-ului și realitatea înconjurătoare. A treia parte este super-ego-ul sau super-eul, care reprezintă partea morală, sentimentul binelui și răului și este dobândită prin învățarea socială, încă din copilărie.

O altă teorie este elaborată de C.G. Jung (psihologia analitică), în concepția căruia personalitatea (sau psihicul) este constituită din trei straturi: conștient, inconștient personal și inconștient colectiv. Conștientul reprezintă punerea în relații a conținuturilor psihice cu Eul; există conștiință în măsura în care ea este percepută ca atare de Eu. (Jung, 1997) Deci conștientul, denumit Eu (Ego), se referă la procesele și funcțiile psihice de care este în mod direct conștient individul. Inconștientul personal reprezintă totalitatea achizițiilor vieții personale, precum lucruri uitate, refulări, percepții, gânduri și sentimente subliminale, dar și o serie de acte automate, gesturi, expresii faciale; în esență sunt aspecte care au fost cândva conștiente, dar care au fost uitate sau reprimate. Inconștientul colectiv pe de altă parte, este stratul cel mai profund și inaccesibil al psihicului, care este alcătuit dintr-o serie de conținuturi impersonale, amintiri ancestrale ale dezvoltării umane (denumite arhetipuri) care au fost depozitate în psihicul uman și de care individul nu este conștient în mod direct. Cele mai importante arhetipuri sunt: Persoana, reprezintă masca socială; Anima, care este imaginea colectivă a femeii în psihicul bărbatului; Animus, imaginea colectivă a bărbatului în psihicul femeii; Umbra, care semnifică partea întunecată, neacceptată a psihicului. (Mitrofan, 2008)

Teoria lui A. Adler, un alt discipol al lui Freud, la fel ca Jung, pleacă de la ideea că dezvoltarea personalității este condiționată de factorii socioculturali, accentuând importanța influențelor educative (cu referire la familie, societate) în formarea Eului, fără a pierde din vedere substratul biologic. Adler subliniază că influențele sociale se concretizează în plan psiho-comportamental în două aspecte: adaptarea, adică modificarea variabilelor personale în funcție de mediu; și modelarea, adică modificarea variabilelor de mediu în funcție de configurația personală. Elementul esențial care descrie personalitatea este motivația, analiza și înțelegerea personalității fiind echivalente cu identificarea cauzelor, a motivației comportamentelor umane. Autorul introduce conceptul de sentiment de inferioritate, sesizat în sentimentul de imprefecțiune, de neîmplinire și permanente aspirații ale individului. La vârstele mici, sentimentul de inferioritate este natural, deoarece copilul vine pe lume lipsit de apărare, dependent de tot ce există în jurul său. Dacă dezvoltarea este normală, el va prezenta trăsături cum ar fi curaj, independență, ambiție. Atunci când individul are dorința de a excela într-un anumit domeniu de activitate se instalează ceea ce Adler denumește sentiment de superioritate. Complexul de inferioritate apare atunci când compensarea sentimentului de inferioritate eșuează, individul fiind convins că orice acțiune desfășoară, nu reușește să fie la fel de bun ca ceilalți. „Adler este de părere că fiecare individ dezvoltă un stil propriu de viață (de gândire și acțiune), stil ce îl face unic în modul de a-și atinge scopurile.” (Holdevici, 2011, p.24)

Allport a avut o contribuție majoră în studiul personalității, el apelând la noțiunea de trăsătură pentru a evidenția particularitățile individuale ale unei persoane. Trăsăturile de personalitate sunt structuri relativ stabile, care determină individul să aibă anumite cogniții și să se comporte într-o manieră consecventă, indiferent de situație. Ele nu sunt doar concepții teoretice, ci există în interiorul fiecăruia, putând fi demonstrate empiric prin observarea răspunsurilor date de subiect. (Țuțu, 2007) Această abordare a personalității este simplă, ușor de realizat, fiind apropiată de psihologia cotidiană, însă se accentuează și se absolutizează rolul interiorității psihice, excluzându-se influența mediului extern asupra formării acesteia, astfel se oferă o viziune mai mult statică, decât dimanică asupra personalității.

Romeo Zeno Crețu (2010) susține că reducerea personalității umane la trăsături sau dispoziții ca unități fundamentale de analiză, este o primă paradigmă care s-a impus și a guvernat o perioadă cercetarea în domeniu, paradigma denumită de el structuralistă. S-a considerat că trăsăturile de personalitate ar fi sursele care controlează variațiile non-aleatorii, din totalul variațiilor comportamentale înregistrate pentru orice persoană. Abordrea însă, nu oferă explicații pentru procesul de formare a factorilor, ei fiind tratați ca structuri deja constituite. În plus, se regăsește dezavantajul incapacității de a modela în mod adecvat interacțiunea dinamică dintre nivelurile ierarhice de organizare și dintre acestea și mediul exterior. A doua paradigmă, denumită de Crețu (2010) procesuală, a reieșit tocmai din limitele conceptuale și rezultatele nesatisfăcătoare oferite de prima. Unitatea de analiză a devenit comportamentul și/sau constructul dispozițional.

Perspectiva structural-sistemică a personalității depășește limitele perspectivei descriptivist-automare, fiind în acord cu direcțiile psihologiei științifice contemporane. „Înțelegerea deplină a personalității necesită o viziune în același timp structurală și sistemică asupra alcătuirii și funcționalității ei, o abordare din perspectiva ciberneticii, a teoriei generale a sistemelor și a teoriei informației.” (Țuțu, 2007, p. 71) Personalitatea este un ansamblu de structuri care îi asigură stabilitate, adică constanță și un nivel înalt de integrare, dar ea nu își pierde dinamicitatea, nici cea în plan individual, nici în plan social. Astfel, nu este exclusiv statică, stabilă sau dinamică, ci exprimă organizarea unitară a însușirilor și trăsăturilor neuropsihice relativ stabile ale persoanei, într-un ansamblu dinamic, care este într-o permanentă desfășurare. A considera că personalitatea este o structură înseamnă a o interpreta prin prisma întregului, mai mult decât simpla sumă a însușirilor psihice, ceea ce presupune: integrarea părților în întreg; fiecare componentă a personalității este abordată în corelație cu celelalte; existența dependenței evoluției părților de evoluția întregului; și gruparea elementelor constitutive în substructuri, care relaționează între ele. Totodată, conceptul de sistem, așa cum precizează Golu (1993), oferă posibilitatea reală de centrare pe studiul interacțiunilor și relațiilor, personalitatea umană neputând fi concepută și analizată științific decât prin prisma relaționării și interacțiunii sale permanente cu mediul exterior.

Psihologia personalității se centrează asupra modului în care procesele, funcțiile și stările psihice individuale se integreaza pe cele trei coordonate principale: dinamico-energetică, instrumental-performanțială și relațional-socială. (Golu, 2004) Procesul integrării pe cele trei laturi conduce la elaborarea a trei substructuri sau subsisteme intercorelate, care definesc obiectul central de studiu în domeniu:

subsistemul dinamico-energetic, adică temperamentul;

subsistemul instrumental-operațional, adică aptitudinile;

subsistemul relațional-valoric și de autoreglaj, anume caracterul.

1.2. Psihologia sportului. Definirea și rolul psihologiei sportului

Rădăcinile conceptuale ale psihologiei sportului se adâncesc până în antichitate, fapt care reiese din ideea interdependenței dintre minte și trup specifică Greciei timpurii și culturilor asiatice. Această legătură nu era doar cunoscută, ci și evidențiată ca având o semnificație centrală pentru obținerea performanței și dezvoltarea personalității. Cea mai relevantă expresie care ilustrează importanța acestei legături este: Mens sana in corpore sano, adică Minte sănătoasă în corp sănătos.

Psihologul care este considerat inițiatorul psihologiei sportului în America de Nord este Coleman Griffith, primul care a cercetat acest domeniu pe o perioadă extinsă de timp. A fost angajat la Universitatea din Illinois în 1925 cu scopul de a-i ajuta pe antrenori să îmbunătățească performanța jucătorilor. Lucrările sale, „Psihologia antrenorului” și „Psihologia atletismului”, sunt considerate puncte de referință în domeniu. (Holdevici, 2013)

Numeroase texte, romanești și străine, utilizează denumiri precum: „psihologia sportului”, „psihologia sporturilor”, „psihologie sportivă”, cu toate că ele se referă la aceleași aspecte ale disciplinei. Mihai Epuran, figura cea mai reprezentativă sub aspectul preocupărilor teoretice și a interesului constant pentru dezvoltarea disciplinei psihologiei sportului la nivel universitar și nu numai, afirmă: „Noi preferăm „Psihologia sportului” pentru a desemna acea știința care studiază fenomenele de ordin psihologic-comportamental pe care le reprezintă participarea oamenilor la activitățile sportive de tip performanțial.” (Epuran, 2008, p. 4)

Sportul este activitatea ce implică efort fizic și deprinderi specifice, competiție și reglementare, strategii, activitate care este desfășurată în scopul obținerii satisfacției subiective și/sau beneficii personale (de exemplu sănătate, faimă, bani) de către practicanți. Sportul poate îmbrăca diverse forme, în funcție de scop și de persoana care îl practică. Exista sport de performanță, sport recreațional, care implică activități ludice și loisir, sport de întreținere, adică activități corporale gimnice și activități motrice de recuperare. Psihologia sportului se prezintă ca un ansamblu de teorii și metode teoretice, dar și aplicative, foarte importante pentru știința activităților corporale, dar mai ales pentru sportul de performanță. Este un domeniu în care se intersectează preocupări, cunoștiințe și modalități de intervenție din mai multe direcții centrale ale psihologiei, cum ar fi psihologia clinică și psihologia sănătății, psihologia organizațională, psihologia socială, psihologia personalității, psihologia învățării și a educației etc., cu ale medicinii sportive și ale științelor sportive.

Psihologia aplicată a sportului se centrează pe identificarea și înțelegerea teoriilor psihologice și a tehnicilor care pot fi aplicate în exerciții și în sport, având ca scop îmbunătățirea performanței și cultivarea capacităților celor implicați în activitatea sportivă. Antrenamentul psihologic are ca obiectiv să învețe să se creeze consecvent tensiunea mentală ideală care impulsionează calitățile fizice necesare sportivilor pentru a da tot ce este mai bun. „Psihologia activității sportive este concepută ca o ramură aplicativă a psihologiei, care cercetează caracteristicile personalității sportivilor, fundamentele psihologice ale învățării motrice, ale pregatirii generale pentru concurs, asistență psihologică, orientarea și selecția sportivilor, psihologia grupurilor, psihologia diferiților sportivi, ca și psihologia și antrenamentul competiției.” (Holdevici, 2013, p.16)

Deoarece este o știință, psihologia sportului are sarcini generale și comune tuturor științelor, de descriere, explicare, prevedere și control al realității pe care o studiază. Se încearcă rezolvarea aspectelor cu privire la pregătirea, îndrumarea, educarea sau motivarea sportivilor și/sau a echipelor din care aceștia fac parte. La nivelul sportului de înaltă performanță, metodele și tehnicile de asistență și pregătire psihologică folosite sunt superioare și complexe, deoarece antrenamentul este individualizat, iar pregatirea psihologică se reduce la aplicarea metodelor de care are nevoie sportivul respectiv.

Conform lui Raymond Thomas (1992) psihologia sportului are cinci roluri: de a ajuta, de a preveni, de a descoperi, de a pregăti pentru antrenament și competiție și de a cerceta. Pe de altă parte, G. Rioux si E. Thill (1983) au considerat că investigațiile în domeniu trebuie să fie orientate spre: diagnostic, pentru a pune în evidență capacitățile pretinse de un anumit sport; profilaxie, cu scopul de a preveni erorile care pot interveni în mobilizarea la nivel optim a energiilor; și spre consolidarea personalității, în planul reglărilor, pentru a împiedica manifestarea inhibițiilor multiple. Epuran, făcând o reducție a clasificărilor, evidențiază două roluri principale ale psihologiei sportului: primul este cel teoretic și academic, de cercetare și învățământ, iar cel de-al doilea este cel practic. (Epuran, 2008)

„Obiectivele psihologiei sportului sunt acelea de a-i sprijini pe sportivi să se bucure de activitatea lor cât mai multă vreme și de a avea performanțe mai bune în competiții. Experiența sportivă poate fi utilizată de către sportivi în înțelegerea cât mai bună a propriului potențial, pe seama dezvoltării integrale a personalității.”. (Giurgiu, 2004, p.11)

1.3. Performanța sportivă și personalitatea de succes

1.3.1. Performanța sportivă

Performanța este considerată în limbajul curent ca un rezultat al unei activități, o realizare a unei sarcini sau reușita unei acțiuni. Deseori este înrudită cu termeni precum împlinire, succes, execuție, acțiune, manifestare, spectacol, prezentare, efectuare și altele. Conform Dicționarul explicativ al limbii române, performanța este un rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă, o realizare deosebită într-un domeniu de activitate, un record sau cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. Se observă că pentru a sublinia aspectul calitativ al unei prestații se adaugă și termenul de eficiență. Astfel diferențierea calitativă este exprimată prin performanța: superioară, de excepție, la nivel înalt, de vârf, pe când diferențierii cantitative i se asociază un număr obiectiv, conform cu scalele de măsurare specifice activității sau cu intervale (de exemplu: este al patrulea rezultat sau a obținut cu 0,03 peste/sub recordul mondial/personal).

Performanța sportivă se referă la rezultatul obținut într-o activitate sportivă, de obicei într-un concurs, fiind reprezentată printr-o valoare sau un calificativ pe scala valorilor. Termenul este folosit frecvent și pentru a desemna rezultatul deosebit, remarcabil, obținut de o persoană sau o echipă în cadrul unei probe, întreceri sau încercări. Semnificația lui s-a extins în mai multe domenii, trecând dincolo de granițele sportului, din sfera motricității în aceea a intelectului sau artei, având o valoare socială deosebită.

Omul este singura ființă capabilă de autocunoaștere, care își poate propune și dori să se perfecționeze deoarece este nemulțumit de sine, de imaginea de sine, de realizările sale, vrând să se afirme în ochii săi și ai celor din jur. Nevoia de aprobare și de prestigiu se transformă în nevoia de laudă și/sau premiu, aspecte care funcționează ca stimulente pentru activitate. În cazul sportivilor, cel mai important motiv al activității lor este nevoia de performanță sau de realizare. Performanța sportivă de marcă este sursa de succes, după cum observau și M. Ralea si T. Hariton (1962, p.64) „Jocurile Olimpice antice au organizat și instituționalizat conștient succesul. Funcția socială a rezultatului prevalează față de valoarea intrinsecă a operei, transfigurându-se prin glorie și prestigiu.” (Epuran, 2008, p. 38)

Conform perspectivei teoriilor învățării, modificarea relativ durabilă a comportamentului este o performanță datorată exersării, performanța fiind influențată de:

variabilele instruirii, care se referă la informație, mijloace și programe de învățământ, instruire, metode de învățământ, personalitatea profesorului, structura socială și altele;

variabilele învățării, adică experiența, memoria, tempo-ul psihomotor, atenția, dispoziția individului pentru efort, tendințe, talentul și creativitatea persoanei;

variabilele performanței, cu referire la rezultate, reușită, mișcare.

Tudor Onofreiciuc (2012) aduce în atenție în studiul său importanța conceptului de nou, ca și componentă a învățării și adjuvant al performanței, subliniind că noul în cadrul procesului de învățare trebuie să asigure plusul prin care un sportiv poate să își dobândească victoria, adică o nouă performanță. Autorul observă o creștere a nivelul performanței și a nivelului învățării până la atingerea unui anumit platou de stabilitate, moment în care nivelul de performanță se modifică în mod descendent pe parcursul timpului, în timp ce nivelul învățării își păstreaza cota atinsă. Introducerea conceptului de nou în cadrul procesului de învățare permite reluarea pantei ascendente a performanței. Atingerea performanței depinde de modalitatea de a găsi noul care se potrivește cel mai bine subiectului, precum și de capacitatea lui de a empatiza cât mai bine cu acesta.

Un alt aspect care ajută la îmbunătățirea performanței și nu numai, aspect asupra căruia specialiștii în psihologia sportului sunt de acord, este fixarea obiectivelor performanțiale. Un program eficient de fixare a obiectivelor acționează asupra performanțelor sportivilor în patru sfere: le direcționează atenția și acțiunile, le mobilizează energia și eforturile, determină o creștere a tenacității atunci când procesele sunt lente și îi motivează și pe sportivi și pe antrenori în aflarea celor mai eficiente strategii de pregătire. Damon Burton (2008) a constatat că un astfel de „program de fixare a obiectivelor performanțiale” aduce beneficii în sensul în care sportivii devin mai putin anxioși, mai încrezători în forțele proprii, își îmbunătățesc capacitatea de concentrare, evoluând mai bine și cu o plăcere mai mare în concursuri. Burton face distincție între:

obiectivele generale de performanță, ele implică aspecte care pot fi dezvoltate continuu, precum îmbunătățirea capacității de efort a sportivilor, dar care sunt relativ vagi pentru că se referă la o perioadă viitoare, neprecizată;

obiectivele specifice, care țin cont de starea și calitățile sportivului la un moment dat, dar și de situația reală în care se regăsește el, deci sunt imediate și concrete. Un exemplu de astfel de obiectiv este obținerea unui anumit număr de puncte la un concurs foarte important pentru sportul practicat sau depășirea unui adversar de o anumită valoare. (Burton, 2008)

Se poate afirma că performanța este determinată atât multidisciplinar, la realizarea ei contribuind mai multe discipline care structurează știința activităților corporale, precum antropologia, fiziologia, psihologia, sociologia, pedagogia, cât și multifactorial, fiind constituită prin îmbinarea mai multor factori, care pot fi grupați, în funcție de natura lor, astfel: factori biologici, psihologici, culturali, sociali și materiali.

Epuran (2008) plecând de la două premise, prima legată de faptul că omul, realizatorul performanței sportive, este un produs complex al factorilor biologici, psihologici și socio-culturali, iar a doua care face referire la faptul că optimizarea proceselor instructiv-educative de maturizare și de dezvoltare depinde de gradul de utilizare a datelor științifice de către educatori-antrenori, conturează un model al factorilor psihici ai performanței sportive, model pe care îl intitulează „cei 4 A ai performanței” și care cuprinde:

aptitudinile: somatice (înălțime, greutate), funcționale (consum de oxigen, tip endocrin), biochimice (tip de metabolism, capacitate de refacere), general motrice (capacitate de mobilizare a energiei, de refacere, rezistența la factori perturbatori), psiho-motrice (coordonare, echilibru, percepții spațio-temporale), motrice (viteză, rezistență), psiho-intelectuale (atenție, concentrare, imaginație), psiho-afective (echilibrul afectiv, rezistență la stres), psiho reglatorii volițonale (efort voluntar, perseverență, rezistență la durere);

atitudinile: generale și comune (convingeri, idealuri, motivație, aspirații), în antrenament (dorința de progres, căutarea noului, activism, disciplină), în concurs (încredere în sine, mobilizare pentru efort, dorința de autoafirmare), față de antrenor (încredere, cooperare, comunicare), față de arbitri (acceptare, încredere), dar și atitudini de respingere față de fumat, nerespectarea regimului de muncă și odihnă, excese alimentare;

antrenamentul, în care se urmărește, pe lângă pregătirea fizică efectivă a sportivului și trecerea de la aptitudini și atitudini timid exprimate la convigeri ferme, patternuri comportamentale stabile și eficiente;

ambianța, cu referire la asigurarea caracterului educativ al situațiilor din mediul școlar, profesional, sportiv, familial, și de grup informal.

Totodată, pentru obținerea unor performanțe înalte în sport, pe lângă numeroasele aspecte care țin de structura individului, este important și mediul înconjurător, stilul de viață pe care acesta îl adoptă și îl respectă. Importanța și necesitatea unei vieți raționale sunt surprinse și de Constantin Alexandrescu (1979) în cartea sa. El subliniază valoarea pe care o au regimul alimentar bine structurat, antrenamentul, odihna și refacerea după efort în performanța sportivă. Organismul uman poate să suporte eforturi dificile cu o uzură relativ redusă, dacă este solicitat într-un mod rațional. Regimul corect de viață presupune un program prestabilit după care individul își ordonează toate activitățile zilnice, într-o succesiune logică și care, cu timpul, îi crează o serie de reflexe condiționate. El influențează creșterea sau scăderea capacității de muncă și nivelul performanței, contribuind la realizarea longevității sportive, adică crește probabilitatea ca perioada de activități sportive să fie mai mare. Regimul de viață diferă în perioada competițională de cel de după abandonarea activității de performanță.

1.3.2. Personalitatea de succes

Ivan Ognev (2005) prezintă în cartea sa, „Psihologia succesului”, un studiu pe tema „De ce anume depinde succesul”, elaborat de către un grup de psihologi de la Universitatea din Hertfordshire. Conducătorul grupului de cercetători, doctorul Richard Weisman, a studiat timp de 8 ani viețile a 400 de „norocoși” și „ghinioniști” și a ajuns la concluzia că oamenii nu se nasc învingători sau ratați, mai mult, el este de opinie că fiecare om își face norocul singur, fiind capabil să își sporească șansele de succes.

Astfel de oameni își trăiesc viața după patru principii de bază. Primul se referă la faptul că încearcă să își creeze singuri șansele de succes, ei simt succesul, caută situația corespunzătoare pentru a-și atinge scopul propus și profită de orice ocazie favorabilă. Nu se tem de experimente și de noi încercări. Al doilea principiu este acela al credinței în „vocea lor interioară” și al faptului că încearcă să acționeze cum le dictează intuiția. Capacitatea de a transforma un eșec într-o șansă este al treilea, iar al patrulea, optimismul, care se referă la convingerea că vor avea în mod obligatoriu noroc, iar în cazul unei nereușite, se gândesc că lucrurile puteau să se desfășorare mult mai nefavorabil. Această atitudine îi ajută să aibă încredere în forțele proprii și să își îmbunătățească relațiile cu cei din jur.

Particularitățile personalității sportivilor de performanță nu sunt încă suficient de clar conturate, această dificultate reprezentând una din „petele albe” ale psihologiei sportive. Unul dintre motive este dat de faptul că studiile de tip cercetare se efectuează folosindu-se grupe mici de subiecți, astfel încât nu se pot face generalizări și nici prelucrări statistice de amploare. În plus, încă nu este suficient de clar de la ce nivel se poate considera că se discută despre un sportiv de înaltă performanță, unul care face parte dintr-o echipa de club, de la o echipa națională sau care a caștigat concursuri internaționale.

Un alt motiv constă în ideea că ramurile sportive pot solicita particularități psihologice asemănătoare, dar și foarte diferite, astfel încât este preferabil să se vorbească despre profiluri de personalitate pe categorii de sporturi decât de un profil de personalitate a sportivului în general. De exemplu, Epuran (2008) prezintă o clasificare a tipurilor de sport, în funcție de cheltuială de energie fizică și concentrarea nervoasă, propusă de R. Chappuis (1964):

A) Sporturi care cer o mare cheltuială de energie și o mare concentrare nervoasă, ale căror solicitări fizice se adresează sportivilor cu robustețe organică și un bun echilibru nervos, pe când cerințele psihice variază în funcție de ambianța și cadrele de referință:

sporturi colective în aer liber, de exemplu canotajul, alpinismul, care solicită și calități precum altruismul, spiritul de sacrificiu, bunătatea, loialitatea;

sporturi colective de sală, care pe lângă cheltuiala mare de energie fizică, cer și o mare rezistență psihică deoarece ambianța este limitată, fapt care crește tensiunea sportivului; acesta trebuie să fie deschis, flegmatic, activ;

sporturi individuale în aer liber, de exemplu tenisul, schiul, solicită calități personale precum voința, curajul;

sporturi individuale de sală, adică box, gimnastică la aparate, care cer o sănătate perfectă, echilibru nervos, dar și calități personale deosebite, de exemplu activismul deschis, controlat.

B) Sporturi care cer cheltuiala mică de energie, dar o mare concentrare nervoasă, din această categorie pot face parte scrima, săritura în înălțime, lungime. Cerințele psihologice impun o mare putere de concentrare, echilibru nervos și echilibru psihomotor.

C) Sporturi care cer o cheltuială mare de energie fizică și o concentrare nervoasă redusă, de exemplu rugbyul, fotbalul, handbalul. Rezistența organică este de bază în această categorie, concentrarea nervoasă fiind necesară în momentele de mobilizare voluntară.

D) Ultima categorie propusă de autor, sporturi care cer atât o cheltuială redusă de energie, cât și o concentrare nervoasă scăzută când sunt practicate fără scop de competiție. De exemplu echitația, în care solicitările fizice și psihice nu sunt intense.

Cu toate că această clasificare ilustrează imaginea tipurilor de sport dintr-o perioadă anterioară, dată fiind creșterea nivelului performanțelor sportive pe de o parte, cât și a exigențelor competițiilor pe de altă parte, ea poate constitui o bază în sublinierea ideii că o importanță deosebită în conturarea unui profil nu îl are doar personalitatea sportivului, ci și sportul pe care acesta îl practică.

Totodată, rezultate înalte în sport, la fel ca și în alte domenii de activitate, pot fi obținute de indivizi cu caracteristici foarte diferite de personalitate, astfel devine utopică încercarea de a cunoaște toate modalitățile de compensare de care dispune ființa umană în calea sa către autodepașire.

„Cercetarile asupra personalității sportivului s-au grupat de-a lungul timpului în trei categorii, după ideea care le-a guvernat: un anumit tip de personalitate predispune individul la practicarea sportului; practicarea sistematică a unei activități sportive influențează personalitatea subiectului și o modifică; cele două fenomene coexistă.”. (Giurgiu, 2004, p. 46) Astfel o parte dintre cercetători au realizat studii comparând sportivii cu nesportivii, sportivii de elită cu cei debutanți, sportivii din ramuri diferite ale sportului, în timp ce alții au observat un grup de sportivi pe parcursul mai multor ani de activitate sau un grup experimental în paralel cu un grup martor. Rezultatele pe care le-au obținut au fost, în cea mai mare parte, contradictorii, mai mult, s-a estimat că nu se poate descoperi tipul de personalitate specifică sportivului atâta timp cât nu există. La un moment dat s-a considerat că ar fi mai utilă studierea stărilor pe care le trăiesc sportivii în timpul antrenamentelor, dar mai ales în competițiile sportive, decât studierea trăsăturilor de personalitate.

Stările psihice sunt acele configurații momentane particulare de manifestări psiho-comportamentale exprimate prin trăiri, cogniții și conduite, dispunând concomitent și de dinamică și de o stabilitate relativă, care se manifestă în anumite contexte sau sunt asociate cu diferite sarcini. Ele fluctuează în timp, ca răspuns la schimbările interne și situaționale, fiind dependente de situații, care le declanșează și le mențin. Bogdan Cezar Ion (2008) susține că personalitatea sportivului, prin unele dintre caracteristicile ei, va facilita expresia constantă a anumitor stări psihice dezirabile, crescând eficiența eforturilor și implicit probabilitatea obținerii performanțelor.

În prezent, studiile realizate în psihologia sportului remarcă faptul că trăsăturile de personalitate ale practicanților de sport nu pot fi considerate favorabile sau nefavorabile, pozitive sau negative, ambele categorii contribuind la participarea cu succes în activitatea sportivă. Mai mult, se atrage atenția asupra faptului că personalitatea sportivul trebuie interpretată în corelație cu mediul sociocultural din care provine acesta.

Cu toate acestea, deși nu există un model propriu-zis al campionului, specialiștii din domeniu sunt de acord că unele trăsături de personalitate apar mai frecvent la sportivi, comparativ cu nesportivii (Holdevici, 2011), dar și între sportivii de elită și cei care nu obțin performanțe ridicate. (Waples, 2003) Personalitatea sportivului de performanță se deosebește de personalitatea unui om, în general, prin tipul specific al mediului sportiv și al probei practicate cu un continuum fizic și psihic. (Niculescu, 2000) A practica un sport, mai ales la nivel de performanță, înseamnă trăirea împlinirii, victorii, realizări, aspirații, eșecuri, deznădejde, contradicții, posibile accidentări, astfel încat sportivul de performanță trebuie să însumeze în structura sa de personalitate ambiția, rezistența psihică, încrederea în sine, organizarea, controlul, perseverența, motivația, spiritul de competiție, autocontrolul sau stăpânirea de sine, un anumit grad de introversie-extraversie, maturitate, inteligență emotională, empatie, și alte aspecte care contribuie la desfășurarea acțiunilor cu succes.

1.3.2.1. Trăsătura bipolară introversie-extraversie

Extroversia presupune ușurința în realizarea contactelor sociale, implică un comportament degajat și sigur în situații noi, o autoapreciere adecvată și ridicată, nevoia de a socializa și orientare față de realitate. Introversia implică prezența unor dificultăți în relaționare, dar și în a discuta despre propria persoană, tendința de izolare, evitarea contactelor cu persoane necunoascute și a desfășurării activităților în condiții care nu sunt familiare. La introvertiți adaptarea la mediul înconjurător se face prin activarea în mod preponderent a unor mecanisme de natură intelectuală, receptarea evenimentelor vieții făcându-se cu un grad mai mare de subiectivitate, pe când la extrovertiți adaptarea se realizează mai ales prin acțiune. (Cucu-Ciuhan, 2010) Pe de altă parte, nivelul de autocontrol este mai mare la introvertiți comparativ cu extravertiții. Aceste particularități determină modalitatea în care oamenii reacționează în diverse momente, deci implicit și sportivii în cadrul luptei sportive.

Psihologul finlandez Pala Imre (1973) consideră că sportivii extravertiți prezintă o activare volitivă mai înaltă în momentele critice ale jocului în situații de câștig, pe când introvertiții devin mai activi în caz de eșec. Deși cei mai mulți sportivi sunt extravertiți, cu câteva excepții precum piloții de automobile, tenismenii, șahiștii, conform majorității opiniilor, există și voci, ca cea a lui Warberton si Kane (1966), care spun că printre sportivii de talie mondială există și introvertiți, indiferent de ramura sportivă. Ipoteza lor este că un anumit grad de introversie conferă sportivului un autocontrol mai bun, ajutându-l să depășească într-un mod mai facil stresul generat de competițiile importante. (Ion, 2008)

Date fiind particularitățiile fiecăruia, s-a constatat că introvertiții și extravertiții reacționează diferit la laudă sau critică. Asupra introvertiților acționează mai bine dojana, cearta, în timp ce extravertiții se pare că au mai mare nevoie de laude, încurajări. Biro (1976) a demonstrat printr-un experiment că extravertiții au o scădere a eficienței semnificativă după ce li se subliniază greșelile pe care le comit, autorul făcând legătura dintre acest fenomen și nivelul scăzut al încrederii în sine. (Holdevici, 2011)

1.3.2.2. Toleranța la stres

Toleranța la stres este un alt aspect important prezentat în literatura de specialitate, care poate facilita sau, din contră, bloca, drumul către performanța sportivă. Se referă la capacitatea sportivului de a rezista la influențele factorilor stresanți, putând fi o particularitate a personalității, dar și un fenomen temporar, educat, datorat unor factori de conjunctură.

În acest sens, în funcție de predominanța într-o situație de stres a unor factori situaționali sau individuali, se disting trei forme ale toleranței la stres:

toleranța întâmplătoare, reacție care se poate întâlni în cadrul unei activități fizice foarte eficiente desfășurate în condiții de spaimă sau frică puternică;

toleranța probabilă, condiționată de prezența unor factori situaționali, de exemplu dacă sportivul este foarte bine antrenat, există o probabilitate foarte mare ca el să tolereze mai bine stresul comparativ cu un sportiv neantrenat corespunzător.

toleranța determinată, apare și se manifestă de fiecare dată când acționează factorii stresanți; este o particularitate relativ stabilă a personalității, nu doar o reacție individuală și depinde în mare masură de unele caracteristici ale sistemului nervos central, de exemplu forța, echilibrul și mobilitatea proceselor corticale, precum și de caracteristicile temperamentale. (Holdevici, 2011)

Stresul apare atunci când se produce un dezechilibru între solicitările mediului din care face parte individul și capacitățile de răspuns ale organismului acestuia, este o stare de tensiune acută, care obligă organismul să își mobilizeze capacitățile de apărare pentru a face față amenințării date de situație. Rotărescu (2014) menționează că cele mai frecvente surse ale stresului sunt:

condițiile dificile de viață și de muncă;

starea de boală fizică sau psihică;

abuzul de orice fel, fizic, emoțional, sexual;

situația financiară precară;

probleme de comunicare, adaptare, la muncă, în familie, în societate;

conflicte în familie (inclusiv divorțul, decesul unei persoane);

conflicte la locul de muncă (inclusiv pierderea locului de muncă);

conflicte în societate (cu vecinii, grupul de prieteni, probleme juridice etc.);

dezastre naturale (inundații, cutremur etc.);

propria persoană (instabilitate emoțională, neîncrederea în sine etc.).

Principalele caracteristici de personalitate ale indivizilor rezistenți la stres sunt: angajamentul, care se referă la implicarea persoanei în acțiunile întreprinse, capacitatea ei de a persevera în atingerea scopului; controlul, capacitatea de a controla evenimentele de viață reflectă o competență care are rolul de a influența modul în care persoana evaluează evenimentele stresante; și provocarea, care implică o evaluare cognitivă, credința că schimbarea este un aspect normal, firesc al vieții și că trebuie considerată mai degrabă ca o posibilitate de dezvoltare, decât ca o amenințare. (Rotărescu, 2014)

Stresul poate avea un impact pozitiv (eustres), negativ (distres) sau o combinație între cele două asupra individului, efectele nocive sau benefice ale stresului, fiind în relație cu performanța astfel: un nivel redus de stres poate conduce la performanțe scăzute, determinând o slabă motivare, neimplicare, subsolicitare a individului; stresul moderat stimulează personalitatea și duce la îmbunătățirea performanțelor, motivând individul; iar un nivel foarte înalt conduce la diminuarea performanței, producând anxietate, suprasolicitare, teama de eșec.

Din punct de vedere al stresului, stările psihice se pot diferenția după intensitate, fiind de intensitate redusă, moderată și mare, dar și după influența pe care acesta o exercită asupra conduitei, existând stări pozitive produse de eustres și stări negative, produse de distres.

Studiile efectuate asupra unor scrimeri arată că cei care au toleranță înaltă la stres, denumiți „echilibrați”, își îmbunătățesc componentele psihomotricității înaintea competiției, manifestând simptome de eustres, adică trăiesc emoții care au un grad mare de mobilizare. La cei cu toleranță scăzută la stres, indicatorii psihomotricității descresc de cele mai multe ori înaintea competiției sau se îmbunătățeste un indicator în detrimentul celorlalți, cum ar fi creșterea vitezei de reacție însoțită de scăderea preciziei acesteia. Scrimerii din aceasta categorie au stări subiective care pendulează de la o încredere oarbă în forțele proprii la panica nejustificată. (Ion, 2008)

Rodionov si Lavrov (1983), analizând unele aspecte ale toleranței la stres, corelate cu câțiva factori de adaptare psihică a sportivilor la efort, au descoperit că ridicarea nivelului de antrenament și adaptarea la exigențele crescute ale acestuia nu reduc stresul, ba mai mult, îl intensifică. Concomitent însă, crește toleranța la stres, individul învățând să își mențină parametrii de eficiență ai activității. În plus, sportivii își apreciază starea ca fiind foarte bună, stresul părând că este neobservat.

Un alt studiu interesant, elaborat de Hoșek si Kalinin, a pus în evidența faptul că intensitatea stresului emoțional în situațiile dinaintea startului competițional este corelată cu nevoia de succes sau tendința de evitare a eșecului. Sportivii care au motivația de obținere a succesului au reacții de mobilizare activă, care sunt asemănătoare celor de manie, pe când în cazul celor care doresc mai degrabă să evite eșecul, sunt mai pregnante reacțiile de tip anxios. (Holdevici, 2011)

1.3.2.3. Reactivitatea și stabilitatea emoțională

Mobilitatea și flexibilitatea comportamentului, aspecte importante în desfășurarea activităților sportive, sunt corelate, de obicei, cu o hiperreactivitate emoțională, chiar și în cazul stimulilor minori. Din acest motiv este importantă dezvoltarea capacității de autocontrol și a stabilității emoționale a sportivilor, deoarece doar cei care au abilitatea de a își autoregla stările emoționale obțin succese constante în activitatea lor, chiar și în condiții de stres.

Roul (1998) găsește în cartea sa stabilitatea emoțională a spotivului ca fiind caracteristică a gimnasticii, la fel ca și dominanța și perspicacitatea, aspecte care realizează o diferență crucială între a fi învingător sau a fi învins într-un concurs. El subliniază și importanța pe care o are, atât pentru individ, cât și pentru echipă, ideea de a desfășura activitatea sportivă cu scopul de a caștiga.

Pentru obținerea unui rezultat înalt, sportivul nu trebuie sa fie afectat de emoții negative, cum ar fi apariția tracului competițional, care reprezintă una din cauzele majore ale eșecului în sport. Autoreglarea nivelului emoțional este considerată piatra unghiulară a pregătirii psihice deoarece duce sportivul în starea optimă de luptă, iar pentru ca rezultatele sale să fie stabile, este necesar ca el să fie capabil să intre în mod conștient și voluntar în această stare, făcând abstracție de febra startului competițional, sau dimpotrivă, de apatia startului, ambele fiind stări afective în care comportamentul individului este sub nivelul posibilităților sale.

Procesele afective reflectă relațiile dintre subiect și ambianță, reprezintă modalitatea prin care omul traiește nemijlocit împrejurările de viață în care ansamblul condițiilor subiective se confruntă cu ansamblul condițiilor obiective prezente, evocate sau proiectate. Holdevici (1988) atrage atenția asupra faptului că nu trebuie să se tragă concluzia că o adaptare desăvârșită poate fi garantată numai de o raționalitate rece sau că emoția este dăunătoare, inutilă. Un dezacord între rațional și afectiv poate conduce la o dezadaptare tranzitorie doar atunci când un nivel superior de organizare cognitivă se cupleaza cu emoții primare, violente, un exemplu în acest sens fiind impulsivitatea ca obstacol în calea chibzuinței. „Dacă însă sub raportul nivelului și al sensului, între afectiv și intelectual intervine un acord, adaptarea se dezvoltă în sens ascendent și performanțele în activitate sunt pe măsura așteptărilor.”. (Holdevici, 1988, p. 42)

Studiile comparative la nivelul populației arată că sportivii sunt mai stabili emoțional decât persoanele din afara domeniului. Totodată, există diferențe și între sportivii care practică ramuri diferite de sport: de exemplu înotătorii sunt mai puțin stabili emoțional decât luptătorii, care intră în contact corporal direct cu adversarii. Lipsa unui nivel optim al stabilității emoționale se poate compensa prin forța caracterului și nevoia de performanță a persoanei, însă în general, sportivii de mare performanță, fie poseda acel nivel necesar și deosebit al stabilității emoționale, fie reușesc să își controleze voluntar emoțiile. (Ion, 2008)

Raportând stabilitatea emoțională la forța ego-ului, după Cattell, o persoană cu mare forță a ego-ului se caracterizează prin perseverență, calm, fermitate, maturitate afectivă, are simțul realității în modalitatea în care rezolvă problemele și un nivel scăzut de oboseală nevrotică; iar o persoană mai puțin stabilă emoțional, cu o forță a ego-ului mai scăzută, prezintă simptome sau manifestări nevrotice, instabilitate, incapacitatea de a face față frustrărilor, evită luarea deciziilor, acționând sub impulsul momentului și resimte oboseală și astenie, chiar în lipsa unei încărcături fizice sau psihice prea mari. (Holdevici, 2011)

1.3.2.4. Nivelul intelectual

Componenta cognitivă face parte, alături de componenta fizică și componenta emoțională, din starea optimă de lupta în activitățile sportive. (Holdevici, 1988) În obținerea acestei stări, sistemul nervos central este cel care programează acțiunea, iar corpul, respectiv sistemul musculo-osteo-articular, o execută. Aceasta este influența componentei fizice, iar în cazul în care calitățile fizice nu sunt dezvoltate corespunzător, este inutil ca sportivul să își propună realizarea performanțelor în sport. În ceea ce privește componenta emoțională, ea se referă la desfășurarea activităților pe fondul unei activări emoționale optime, adică stabilitatea emoțională menționată anterior. Chiar dacă primele două sunt la un nivel optim, sportivul nu va obține performațele dorite dacă nu respectă un program precis de acțiune, care este elaborat. Nu este suficient ca problema pe care o are de rezolvat să fie doar bine formulată, ci se impune existența și unei concentrări pentru rezolvarea ei. Se pare că la sportivii mai valoroși se regăsesc și indici mai ridicați la inteligență.

Similar personalității, inteligența este de o foarte mare diversitate, care se exprimă prin caracteristici calitative, pe de o parte, inclusiv meditative, iar pe de altă parte, prin diferențieri de performanțe și de câmpuri foarte largi de competențe pe baza unor stocuri de informații facilitate de un nivel bun al memoriei. (Thornton, 2010) Inteligența este privită ca o capacitate de rezolvare de probleme, dar și ca aptitudine de a învăța (Watson), aptitudine de a opera cu anumite cunoștiințe, nu concepte. (Șchiopu, 2002)

Într-un studiu efectuat în 2012 se subliniază faptul că voleiul presupune multe rotații pe teren, fiecare jucător ocupând poziții noi, care solicită alt tip de coordonare, aspecte care pot fi dificil de învățat, deci este nevoie de abilități cognitive înalte, în special în ceea ce privește procesarea vizuală. În plus, în timpul meciului, toți jucătorii se mișcă constant și fiecare dintre ei trebuie să fie într-un anumit spațiu, să prezică mișcările celorlalți, construind împreună o strategie de joc, folosindu-se de modul în care este pasată mingea. (Kamkary et al., 2012)

Ogilvie a demonstrat experimental, aplicând proba Cattell-16 PF pe alergători, fotbaliști și atleți, că sportivii de foarte înaltă clasă au o înclinație mai mare spre gândirea abstractă. (Holdevici, 2011) Gândirea abstractă trece dincolo de referințele fizice și caută să înțeleagă mesaje și interpretări suplimentare.

Privind dintr-o altă perspectivă, psihologul Steve Ayan (2010) susține că atunci când fac exerciții fizice, copiii își dezvoltă și capacitatea de funcționare a creierului, pe lângă forța musculară. Ipoteza este susținută de mai multe studii în domeniu, cum ar fi cel realizat de psihologul Charles H. Hillman (2008) care a analizat legatura dintre exercițiile fizice și cogniție. Dintre cele douăsprezece studii realizate pe copii și adolescenți, cele mai multe au arătat că un nivel ridicat al capacității aerobice este asociat cu performanțe superioare obținute la testele școlare standardizate.

Specialistul în neuroștiințe Hans-Georg Kuhn (2009), de la Universitatea Gothenburg din Suedia a publicat un studiu în care au fost analizate rezultatele obținute de mai mult de un milion de bărbați la testele fizice și de inteligență la care au fost supuși pentru înrolarea în armată, la vârsta de 18 ani. Concluzia a fost că o capacitate crescută de efort cardiovascular, nu forța musculară, este asociată cu inteligența generală, iar în urma cercetării altor informații din baza de date națională, s-a descoperit că o condiție fizică bună la vârsta de 18 ani a fost corelată cu un nivel ridicat al performanțelor academice ulterioare.

1.3.2.5. Forța sau tăria caracterului

Se pare că este trăsătura cel mai des menționată atunci când se discută despre sportivi de excepție. Cattell a împărțit indivizii în două categorii, cei cu un „caracter tare” și subiecți cu un „caracter mai moale”. Din prima categorie fac parte persoanele care sunt mature din punct de vedere emoțional, independente în acțiune și gândire, ferme și critice în aprecierea mediului înconjurător, dar și a propriei persoane. Ele sunt capabile să își controleze sentimentele și să nu își exprime emoțiile în diverse situații. La polul opus, cu un caracter mai moale, se află persoanele imature din punct de vedere emoțional, nerăbdătoare și sentimentale, sensibile, care își exprimă în mod deschis și frecvent anxietatea. (Ion, 2008)

Este evident faptul că cei din prima categorie sunt capabili să facă față atât eforturilor fizice intense și îndelungate, cât și încărcăturii emoționale care însoțește fiecare competiție sportivă. Însă și sportivii cu un caracter moale pot obține rezultate bune în activitatea lor dacă desfășoară o pregătire psihologică adecvată particularităților lor individuale.

1.3.2.6. Dominanța

Dominanța, autoritarismul sau nevoia de a subordona alte persoane pare să fie mai mult prezentă în rândul antrenorilor decât al sportivilor, dar într-o echipă se pot regăsi atât persoane cu dominanță înaltă, cât și persoane cu dominanță scăzută. De remarcat este faptul că, de cele mai multe ori, indivizii cu dominanță mare au și un grad ridicat de dependență, adică prezintă și nevoia de supune, în sensul în care mulți dintre cei care doresc să îi domine pe alții manifestă nevoia de a se exercita un control asupra lor. (Holdevici, 2011)

Plecând de la această idee, se poate afirma că sportivii cu dominanță mare nu vor crea prea multe probleme antrenorilor deoarece ei accepta cu ușurință sarcinile și indicațiile expuse de aceștia. La celălalt capăt, indivizii cu dominanță redusă acceptă mai greu impunerile solicitate de alți oameni, cu atât mai mult dacă acestea îi îngrădesc independența.

Compatibilitatea între antrenor, sportiv/sportivi și evenimentul sportiv este foarte importantă deoarece determină cât de plăcută va fi experiența pentru toți cei implicați, cât de des va caștiga un sportiv competițiile la care participă și cât de unit va deveni un grup de sportivi. Antrenorul însoțește individul în maturizarea sportivă, îl sprijină în dezvoltarea potențialului sportiv și transformarea acestuia în performanță. Antrenoratul este o formă de conducere (leadership) care implică lucrul cu oamenii mai mult decât împărtășirea cunoștiințelor și elaborarea unor antrenamente optime pentru fiecare. Sportivii ideali sunt cei care îndeplinesc instrucțiunile antrenorului pentru că sunt în asentimentul acestuia, iar antrenorii buni sunt persoane carismatice care influențează fără a intimida și câștiga respectul sportivilor fără să îl ceară. (Bull, 2011)

1.3.2.7. Încrederea în sine

Este considerat un lucru firesc faptul că sportivii de performanță au mai multă încredere în sine decât nesportivii. Această afirmație poate fi susținută atât de statutul social ridicat de care se bucură ei, cât și de antrenamentele și realizările sportive pe care le au.

Antrenamentele ajută la o mai bună cunoaștere de sine și a forțelor de care individul dispune, o autoapreciere mai apropiată de realitate. Nevoia de a-i fi apreciate rezultatele activității, de a-i fi apreciată pregatirea, există la orice om. Sportivul, comparându-se cu ceilalți colegi, ținând cont de părerile unor persoane avizate, cum ar fi antrenorul, arbitrii, sau al unor persoane care se bucură de prestigiu, își face o părere despre el. (Popova, 2006) Dacă este la începutul carierei sau pur și simplu nu are cu cine să își compare rezultatele, poate apărea o premisă serioasă pentru neîncredere în sine. Competițiile pot fi de folos deoarece scot sportivul din zona sa de confort psihologic, îl determină să trăiască intensitatea emoțiilor date de concurență, producându-se un fel de desensibilizare în ceea ce privește timiditatea și ajutându-l să își acumuleze experiența indispensabilă în atingerea obiectivelor de performanță.

Încrederea în forțele proprii este un aspect esențial în viața fiecărui sportiv. S-a constatat că anumiți oameni manifestă o asemenea trăsătură, chiar și după ce au trecut printr-un eșec, în timp ce alții par a fi mai temători sau mai puțin siguri pe ei, deși talentul și pregătirea pe care o au i-ar îndreptăți să adopte o atitudine mai degajată. Aceștia par să aibă trac și în condițiile unor competiții de amploare mai mică, iar timiditatea de care dau dovadă le inhibă performanțele pe care le-ar putea obține. Asher (1987) arată că „deși o serie de caracteristici ale timidității și lipsei de curaj sunt manifestate de la o vârstă fragedă, ceea ce pune accent pe factorii înnăscuți, o orientare psiho-pedagogica adecvată poate să conducă la o însemnată îmbunătățire a răspunsurilor individului în situații de confruntare.” (Holdevici, 1988, p.142) Deci cu o pregătire optimă, lacunele încrederii în sine pot fi estompate, însă este de dorit ca sportivul de performanță să aibă un nivel ridicat al acestei trăsături.

1.3.2.8. Anxietatea

Anxietatea se referă la tendința de a trăi o teamă nejustificată, fără un obiect bine precizat. Atunci când nivelul anxietății este ascendent și depășește o anumită limită, cu atât mai mult în condiții de stres, performanțele pot să scadă într-un mod semnificativ. Se poate ajunge până la situația în care stările de neliniște, teamă, anxietate să fie percepute atât de puternic de sportiv, încât să îl împiedice pe acesta să acționeze sau îl fac să acționeze ineficient.

Anxietatea este înțeleasă de specialiști în două maniere: ca trăsătură și ca stare. Ca trăsătură de personalitate se referă la tendința individului de a aștepta un pericol, de a trăi o stare de teamă cvasipermanentă, iar ca stare, are de obicei un caracter situațional, apărând în condiții bine determinate.

În urma unor cercetări desfășurate în condiții de amenințare, în timpul războiului, s-a ajuns la concluzia că există anxietate cu caracter traumatic (adică teama de a nu suferi un traumatism fizic sau o rănire) și anxietatea legată de teama de insucces, adică teama de a-i dezamăgi pe colegi, superiori sau de a nu fi la înălțimea misiunii, care era mult mai răspândită decât prima. În cele mai multe dintre ramurile sportive, anxietatea este mai degrabă în strânsă legătură cu aspectele sociale, decât cu eventualitatea unui traumatism. (Holdevici, 2011) Se pare că ceea ce generează trăirea anxietății este posibilitatea trăirii insuccesului, adică de nevoia individului de a fi performant.

De-a lungul timpului au fost studiate simptomele anxietății cu scopul de a face discrepanța între sportivii de succes și cei mai puțin performanți. În lumea gimnasticii, sportivii de succes au raportat o anxietate mai mare înaintea competiției comparativ cu celilalți. Situația se inversează însă în timpul concursului. Cercetările arată totodată că gimnaștii de succes aveau tendința să își folosească anxietatea ca stimulent pentru o performanță mai bună, pe când cei mai slabi păreau să se agite, ajungând aproape de starea de panică. (Bull, 2011)

La concluzia că anxietatea este mai redusă la sportivii cu înaltă calificare în comparație cu cei care au o calificare inferioară a ajuns și Rodionov (1983), care afirma că acest aspect este caracteristic sporturilor care implică un caracter ciclic, cu o mare intensitate a eforturilor. (Holdevici, 2011) Din această categorie face parte și gimnastica, care implică o serie de mișcări ce necesită forță fizică, flexibilitate, echilibru, grație și conștientizare chinestezică, abilități puse în practică în probe specifice.

De obicei indivizii care au un nivel al anxietății prea mare sau prea mic, punctele aflate la capetele scalei de anxietate, nu au rezultate bune în activitate. La cei foarte anxioși există o probabilitate mare ca activitatea să fie dezorganizată în condiții de stres decât la cei care sunt mai puțin anxioși. Pe de altă parte, un nivel scăzut al anxietății este tot atât de nefavorabil pentru realizarea performațelor sportive, deoarece poate să apară lipsa de angajare emoțională în competiție. (Epuran, 2008) Este indicat ca antrenorul și psihologul să cunoască limitele sportivului și să lucreze împreună, toți trei, la controlul anxietății, la găsirea nivelului optim al acesteia, nivel care să reprezinte o resursă în succesul sportiv.

Într-un studiu (Martin et al., 2008) care analizează fricile și temerile asociate cu gimnastica de performanță s-a contatat că fetele erau în primul rând îngrijorate cu privire la faptul că pot fi văzute ca incompetente, se temeau de schimbările fizice care ar fi putut interveni, dar și de accidentări.

1.3.2.9. Agresivitatea

Se considereră că în anumite ramuri sportive, mai ales în cele în care există un contact fizic cu adversarul, un anumit grad de agresivitate este necesar, sportul, în general, fiind un domeniu al întrecerilor, al luptei, al rivalității.

În literatura de specialitate se face distincție între agresivitate și combativitate. Agresivitatea este văzută ca o tendință cu un caracter distructiv, o reacție violentă la frustrare, care se manifestă prin comportamente necontrolate, furie și brutalitate. Combativitatea în schimb, este acea tendință a sportivului de a lupta pentru realizarea scopului propus, de învingere a oponentului, a unor limite proprii sau a unor bariere cum ar fi gravitația, spațiul. (Ion, 2008)

În spatele combativității se află tendința de afirmare a individului și motivele sale de a participa la concurs. Este un aspect acceptat din punct de vedere social al tendinței de lupta, dar, comparativ cu agresivitatea, se manifestă ca o atitudine activă și constructivă a sportivului, acesta păstrându-și luciditatea.

Din datele experimentale a reieșit faptul că sportivii de înaltă performanță sunt mai agresivi și mai înclinați să își exprime agresivitatea în mod deschis decât nesportivii. Experiențele educative din copilărie generează adultului un sentiment mai redus sau mai puternic de culpabilitate atunci când acesta își va manifesta deschis agresivitatea.

CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Obiective

Particularitățile personalității sportivilor de performanță nu sunt încă suficient de clar conturate, această dificultate reprezentând una din „petele albe” ale psihologiei sportive. Deși nu se poate contura un model propriu-zis al campionului, specialiștii din domeniu sunt de acord că există unele trăsături de personalitate care apar mai frecvent la sportivi, trăsături evidențiate în cadrul teoretic.

Realizarea profilului psihologic al Nadiei Comăneci are ca obiectiv identificarea în personalitatea gimnastei a caracteristicilor sursă care i-au conferit acesteia succesul pe care l-a dobândit în activitatea sportivă, dar și admirația de care a beneficiat din partea poporului român și nu numai, în urma performanțelor sale.

Se urmărește dacă mediul de dezvoltare a conferit terenul propice pentru manifestarea unor patternuri comportamentale folosite în obținerea succesului și dacă produsele activității Nadiei, cu referire la medalii, titluri, trofee, sunt direct corelate cu personalitatea ei.

Mai mult de atât, dat fiind faptul că unul dintre motivele inexistenței unui profil psihologic al sportivului de înaltă performanță este că nu se poate preciza de la ce nivel se discută despre această categorie, lucrarea de față încearcă să ofere o imagine mai clară asupra acestui aspect, contribuind la explicarea și înțelegerea acestui grup social din care Nadia Comăneci, în mod evident, face parte.

În plus, ținând cont că fiecare sport solicită diferite trăsături psihologice în practicarea lui, care se diferențiază în funcție de ramurile sportive, obiectivul anterior se poate particulariza, lucrarea încercând să ofere o conturare a imaginii gimnastei de înaltă performanță.

În consecință, realizarea profilului psihologic al Nadiei Comăneci are următoarele obiective:

Identificarea în personalitatea gimnastei a caracteristicilor sursă care i-au conferit succesul pe care l-a avut, corelate cu trăsăturile evidențiate în literatura de specialitate, dar și remarcarea trăsăturilor care îi conturează unicitatea;

Oferirea unei imagini mai clare asupra a ceea ce înseamnă personalitatea unui sportiv de înaltă performanță;

Contribuție în conturarea profilului psihologic al gimnastei.

2.2. Metodologie

Pentru realizarea profilului psihologic al Nadiei Comăneci au fost utilizate o serie de metode, destinate extragerii de informații cu semnificație psihologică, cu relevanță pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite anterior. Semnificația psihologică a informației are două elemente esențiale de care depinde: nevoile subiectului și momentul în care se produce. (Duvac, 2014)

Sursele folosite pentru obținerea informațiilor cu semnificație psihologică au fost numeroase și diverse. Printre acestea se numară: cărți, reviste, interviuri acordate, surse online precum rețelele de socializare, site-uri oficiale, videoclipuri postate pe site-ul Youtube cu prestațiile Nadiei și emisiuni despre ea și cu ea, declarații ale unor persoane relevante din viața sa, precum mama, tatăl, antrenorii, filme etc.

Metodele utilizate au facilitat culegerea datelor necesare obținerii unei analize comportamentale care evidențiază o serie de factori utili înțelegerii și concretizării personalității Nadiei. Acestea sunt metode calitative, prin intermediul cărora s-au obținut date bogate în conținut și de o mai mare profunzime. Au fost folosite următoarele:

Studiul izvoarelor documentare

Metoda biografică

Metoda observației

Analiza produselor activității

Metoda povestirilor de viață și autobiografia

2.2.1. Studiul izvoarelor documentare

Studiul izvoarelor documentare se bazează pe analizarea informațiilor prezente în documente, avându-se drept scop reconstituirea traseului faptelor, evenimentelor sau episoadelor care au fost realizate de individ până în momentul efectuării cercetării. În domeniul psihologiei se utilizează atât pentru cercetarea unor evenimente macrosociale, cât și a personalității.

Se urmăresc două tipuri de factori care se corelează: factori subiectivi, care sunt extrași din documentele cu semnificație personală, cum ar fi acte care certifică identitatea, starea civilă, studiile, constituirea profesională, diverse documente cu caracter intim, precum autobiografia, jurnalele, scrisorile, memoriile; și factori obiectivi care se obțin prin analiza contextului social-istoric.

Metoda este folosită pentru cunoașterea personalității, analizându-se calea parcursă de Nadia în timp, contextul social, etapele semnificative ale afirmării și manifestării.

2.2.2. Metoda biografică

Metoda biografică vizează culegerea a cât mai multor informații despre principalele evenimente din viața unei persoane, cât și relațiile dintre acestea și semnificația lor, cu scopul de a cunoaște istoria personală a individului, necesară atât în stabilirea profilului personalității sale, cât și pentru explicarea comportamentului. „Biografia oferă o imagine unitară asupra omului, facilitând cunoașterea sa concretă și contribuind la descifrarea specificului individual al persoanei.” (Zlate, 2000, p.137)

În această lucrare au fost analizate biografii ale Nadiei Comăneci redactate de scriitori precum Ioan Chirilă, Dumitru Dimitriu, care au conturat trecutul glorios al gimnastei, dar și autobiografia ei.

Naturalețea și autenticitatea datelor furnizate reprezintă avantajele metodei biografice, iar dezavantajul principal este dat de faptul că reprezintă o reconstituire a vieții individului, pornind de la diverse surse, cum sunt relatările verbale ale subiectului, documentele personale, deci există posibilitatea ca această reconstituire să fie deformată sau incompletă.

2.2.3. Metoda observației

Observația, una dintre cele mai vechi metode de cercetare, este considerată metoda principală, toate celelalte fiind variații sau derivate din aceasta. Presupune identificarea, colectarea, analizarea și interpretarea datelor cu ajutorul simțurilor în vederea efectuării de inferențe psihologice și sociologice pentru a verifica ipoteze, a descrie sistematic și obiectiv mediul înconjurător, oamenii și relațiile dintre ei, comportamente individuale/colective, acțiuni, activități, comportamentul verbal, obiecte fizice, produsele activităților unor persoane și grupurile umane.

Există numeroase tipuri de observație, precum și diverse criterii de clasificare, iar metodologia variază de la autor la autor, deși fondul problemei rămâne același. (Cosmovici, 1996) În funcție de orientarea actului observațional există: autoobservația, când orientarea este către surprinderea particularităților propriului comportament; și observația propriu-zisă, orientată către manifestările comportamentale ale altor persoane. Un alt criteriu este prezența sau absența observatorului, în funcție de care există urmatoarele tipuri de observație: directă; indirectă sau mediată; cu observator ignorat, cunoscut membrilor grupului; cu observator ascuns.

2.2.4. Analiza produselor activității

Omul, împreună cu însușirile și capacitățile lui, se exteriorizează nu numai prin conduite motorii, verbale sau expresiv-emoționale, ci și prin produsele activității sale. Acestea pot fi creații literare, picturi, modul de rezolvare a unor probleme, creații muzicale, construcții arhitectonice sau orice alt rezultat al unui tip de activitate. Produsul activității devine practic oglinda creatorului său.

Prin aceste produse ale activității, persoanei i de evidențiază diferitele sale potențe psihice, astfel că printr-o analiză psihologică atentă a lor, pot fi remarcate numeroase informații legate de dinamică și dezvoltarea capacităților psihice ale subiectului. (Chelcea, 2004) Folosind această metodă au fost analizate atât rezultatele sportive, cât și cartea scrisă de gimnastă.

2.2.5. Metoda povestirilor de viață și autobiografia

Autobiografia este o formă scrisă și autoreflexivă, în cadrul căreia subiectul proiectează o privire retrospectivă asupra vieții sale trecute, considerată ca o totalitate. Povestirile de viață sunt forme orale și foarte spontane. Subiectul este invitat, de către o altă persoană, cercetător sau nu, să povestească experiențele sale trecute, filtrate și orientate de întrebările puse de acestă persoană.

Deoarece povestirea de viață este structurată în jurul unei succesiuni temporale de evenimente și situații, suita acestora constituie suportul important al analizei unei vieți.

Între experiența traită de individ și povestirea ei intervin o serie de mediatori, precum percepția, memoria, reflexivitatea subiectului, capacitățile sale narative, motiv pentru care s-ar putea considera că povestirea de viață nu este decât o reconstituire subiectivă, care poate să nu fie în acord cu istoria reală. Însă tocmai aceste infiltrări subiective sunt specifice parcursului pe care subiectul încearcă să îl relateze.

Cartea scrisă de Nadia Comăneci (2004, 2012), „Scrisori către o tânără gimnastă” este o combinație între autobiografie și povestirile de viață. Practic, este o autobiografie structurată pe relatările gimnastei despre viața ei, cu precădere despre evenimentele importante. Aceste relatări sunt conturate ca răspuns la scrisorile trimise de o persoană, deci în răspunsuri există și influențele întrebărilor puse de acea persoană.

Totodată, metoda povestirilor de viață a fost folosită și la analizarea numeroaselor interviuri pe care Nadia le-a acordat despre întâmplările din viața sa.

CAPITOLUL 3. PROFILUL PSIHOLOGIC

3.1. Scurtă biografie

Nadia Elena Comăneci s-a născut la data de 12 noiembrie 1961, în Onești, județul Bacău și este fiica lui Gheorghe, de profesie mecanic și Ștefania-Alexandrina Comăneci. A fost botezată după eroina unui film rusesc, „Nadya” fiind forma diminutivă a numelui rusesc „Nadezhda”, care înseamnă „speranță”. Nadia nu este singurul copil al familiei, ea mai are un frate mai mic cu patru ani, care se numește Adrian.

A fost pasionată de sport de când era mică, de la gradiniță. Atunci când avea 6 ani a început gimnastica în orașul său natal, prima echipă din care a făcut parte fiind „Flacăra”. La scurt timp a fost descoperită de antrenorul Bela Karoly, care împreună cu soția sa, Martha, au deschis școala de gimnastică din oraș. Nadia a început studiile la liceul cu program de gimnastică din Onești chiar în anul inaugurării acestuia, adică 1968. În 1978 s-a transferat la liceul numărul 7 din Deva, unde a promovat bacalaureatul în anul 1980.

Gimnasta s-a făcut remarcată încă din primii ani ai carierei sale. Prima mare competiție la care a participat a fost la Sibiu, în 25 iunie 1970, la Campionatul republican de gimnastică (Naționalele de gimnastică). Nadia avea opt ani și jumătate, aproape nouă și evenimentul a fost important pentru ea, deoarece, așa cum afirmă în cartea sa „Scrisori către o tânără gimnastă”, „era pentru prima dată când simțeam gustul înfrângerii și, zău, nu mi-a plăcut deloc.”. (Comăneci, 2012, p. 35) Tripla căzătură a Nadiei în timpul exercițiului de la bârnă nu a împiedicat echipa din Onești să câștige titlul de campioană republicană. În 1971, la un an de la „tripla cădere” de la Sibiu, Nadia împreună cu echipa sa câștiga, la Târgu Mureș, a doua oară titlul de campioană republicană categoria a IV-a.

În anul 1972, la 27 mai, echipa antrenată de Bela Karoly câștiga detașat în fața junioarelor Bulgariei într-un meci desfășurat la cererea antrenorului. La 23 iunie fetele obțin victoria și la Naționalele de copii. O altă competiție care a avut loc în același an, poate mai importantă decât celelalte două menționate mai sus, a fost Cupa prieteniei, desfășurată în 22-23 iulie la Sofia, unde Nadia a ieșit campioana absolută, dobândind medalia de aur, iar echipa a câștigat medalia de argint. Cu această victorie, fetele au reușit incredibilul, anume să le învingă pe cele mai bune gimnaste ale lumii din momentul acela, printre care se numără și faimoasa Ludmila Turișceva din Ucraina. Nadia și-a sărbătorit aniversarea a 11 ani în acel an cu o altă victorie, la individual compus.

La 14 aprilie 1973, la București, în cadrul Internaționalelor de senioare, Nadia Comăneci câștigă toate cele cinci probe, individual compus, paralele inegale, sol, bârnă și sărituri. Deși drumul până la Montreal părea a fi lung, din momentul acela mai erau 1200 de zile, publicul scanda și încuraja prezența echipei lui Bela la acea ediție a Jocurilor Olimpice. Între 4 si 6 august 1974, la Cupa prieteniei desfășurată în Phenian Nadia, deși a avut o luxație a metatarsienelor, a uimit publicul cu decizia de a participa și și-a ajutat echipa să câștige o altă medalie de aur.

În 3 mai 1975, la numai 13 ani, la Campionatul european organizat în Norvegia, la Skien, Nadia a obținut cea mai mare nota a concursului, 9,90 la paralele, câștigând patru medalii de aur, printre care și cea de campioană europeană absolută. Ea a câștigat „tot aurul Europei”, cu excepția medaliei de argint de la sol, probă la care a fost depășită cu 0,15 sutimi de Nelli Kim, gimnastă sovietică. Un aspect important al acestui campionat este legat de faptul că Nadia a depășit-o pe Ludmila Turișceva, care a fost idolul său. În vara aceluiași an Nadia a participat la competiția preolimpică, unde a obținut locul 1 la individual compus, la sărituri, la paralele inegale, locul 2 la sol și locul 3 la bârnă, iar în noiembrie a fost numită cea mai bună sportivă a anului.

În februarie 1976 Nadia și echipa lui Bela Karoly au fost într-un turneu în Canada, S.U.A., R.F. Germania, turneu care a implicat atât concursuri, cât și demonstrații. La două săptămâni după ce s-au intors, fetele împreună cu antrenorul au plecat la New York pentru Cupa Americii. Palmaresul Nadiei de medalii a fost completat în această perioadă, ea clasându-se pe locul 1 la individual compus în Canada, locul 1 pe echipe și individual compus în S.U.A. și locul 1 la individual compus la Cupa Americii.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de la Montreal, Quebec din 1976. (Burlacu, 2011) Pe langă faptul că a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă, aspect care a reprezentat o premieră în concurs, la final a acumulat șapte note de zece, trei medalii de aur, una la individual compus, una la bârnă și una la parelele, o medalie de argint pe echipe, bronz pentru sol și locul 4 la sărituri. La întoarcerea în țară, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă cu acest titlu.

Tot în 1976 Nadia a mai câștigat la Cupa Chunichi locul întâi la individual compus, la paralele, bârnă, sărituri și sol, iar la Campionatele balcanice, același loc întâi, la individual compus, paralele, bârnă, sărituri și sol.

Anii 1977 și 1978 au fost destul de zbuciumați pentru Nadia Comăneci. În 1977 ea a devenit campioană europeană absolută pentru a doua oară consecutiv. În competiția care s-a desfășurat la Praga, a primit medalia de aur la paralele și argintul la sărituri, înainte ca, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, echipa Romaniei să fie retrasă din concurs. Pentru prima dată în istoria țării competiția a fost televizată. Conducerea, când a văzut că nota Nadiei la sărituri a fost micșorată, deși inițial pe tabelă apărea că este pe pe primul loc, alături de Nelli Kim, a decis retragerea echipei, motivul fiind nedreptatea arbitrelor. Gimnasta era considerată în acea perioadă un bun național deoarece valida corectitudinea și stilul de viață al conducătorilor, iar ei erau dispuși să își protejeze imaginea cu orice preț.

Federația de Gimnastică a hotărât ca Nadia să se mute la București și să nu mai fie antrenată de Bela Karoly. Stilul de viață al gimnastei s-a schimbat dramatic. În șase luni de zile au avut loc o serie de evenimente neplăcute: parinții Nadiei au hotărât să divorțeze, noua antrenoare era mult mai îngăduitoare și viața de sportivă devenise dezorganizată, libertatea individuală îi era îngrădită într-un mod drastic. În 1978 a avut loc un incident despre care s-a discutat amplu: tentativa de suicid a gimnastei. Ea afirma că era nefericită, dar ca nu a încercat să se sinucidă, ci doar să atragă atenția asupra faptului că nu duce o viață liniștită, așa cum i se spusese că va fi odată cu mutarea la București.

După toate acestea, pregătirea Nadiei a avut mult de suferit, motiv pentru care nu a putut participa la Naționalele de senioare de la București, urmărindu-le din tribună. Echipa soților Karoly a ieșit câștigătoare, iar lui Bela i-a fost solicitat de către conducere să pregătească echipa națională de senioare pentru Mondialele de la Strasbourg.

Participarea la Modialele din 1978 i-a adus Nadiei titlul mondial, în finala de la bârnă și două medalii de argint, una cu echipa și una la sărituri. Deși Bela a fost mulțumit de eforturile gimnastei, Ceaușescu s-a declarat foarte dezămăgit de rezultatele competiției și de evoluția Nadiei, iar presa a scris despre declinul ei.

Revenind la Deva și conturându-și o alură mult mai zveltă decât în anul precedent, în 1979 sportiva devine prima gimnastă din istorie care obține al treilea titlu european absolut consecutiv, la Copenhaga. Repetă victoria la sărituri și paralele, plus medalia de bronz la bârnă. În cadrul Mondialelor de la Fort Worth, Texas, echipa României caștigă primul titlu din istorie cu ajutorul Nadiei, care, în ciuda unei infecții pe care o avea la palma mâinii drepte, a concurat perfect la bârnă, obținând nota 9,95. Atunci a suferit o intervenție chirurgicală, care i-a lăsat în urmă o cicatrice de cinci centimetri.

În 1979 Nadia s-a mutat din nou în București, alături de mama și fratele său. Folosind economiile făcute de-a lungul carierei, a reușit să își achiziționeze o locuință, preluând un contract, adică nu era proprietara definitivă a casei. Au urmat Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, unde gimnasta devine dublă campioană la bârnă și sol. A câștigat medalia de argint cu echipa, dar și la individual compus, în ceea ce avea să rămână în istorie drept cel mai controversat concurs. Înaintea exercitiului de la bârnă, ultimul aparat, Nadia avea nevoie de 9,95 pentru a cuceri medalia de aur. Arbitrii au deliberat aproape jumătate de oră, într-o sală din ce în ce mai agitată și i-au acordat 9,85, plasând-o pe locul 2, la egalitate cu germanca Maxi Gnauck.

În octombrie 1980 a susținut examenul de admitere la cursurile fără frecvență ale Institutului de educație fizică și sport din București, reușind să se claseze pe locul 8 din 1100 de candidați.

După Olimpiada s-a întors în București. Avea o viață ca orice alt om din perioada comunistă, adică existau carențe financiare, lipsa alimentelor etc. În timpul studenției s-a angajat, primul loc de muncă fiind coregraf la o echipă de dansuri. În acest cadru l-a cunoscut pe Nicu Ceaușescu, cu care presa a scris ca a avut o relație, dar Nadia a negat-o.

În 1981 la Universiada de la București, ultimul concurs mare al carierei, Nadia câștiga aurul la individual compus și pe echipe. În același an a acceptat să participe, împreună cu un grup de gimnaste românce, la un turneu demonstrativ în America care a purtat numele de „Nadia '81” și a fost coordonat de către soții Karoly. În acest turneu au avut loc o serie de evenimente, dar cele mai importante sunt: apropierea de Bart Conner, actualul soț al gimnastei și decizia soților Karoly și a coregrafului echipei de a rămâne în S.U.A., dispărând din hotelul în care era cazată toată echipa, inclusiv delegația Securității trimisă de Ceaușescu. Această întamplare a pus mare presiune pe Nadia, deoarece libertatea ei a fost și mai mult îngrădită. I s-a interzis să mai călătoarească, i s-a anulat salariul suplimentar și a început să se simtă, așa cum afirma chiar ea, ca o deținută.

După absolvirea facultății i s-a dat un nou loc de muncă, la Federația de Gimnastică. (Rîpan,2013) Trebuia să meargă la diferite cluburi din București și din țară, să verifice activitatea gimnastelor și să întocmească un raport cu necesitățile solicitate de antrenamente. Salariul nu i-a fost modificat, ba mai mult, în 1986, când a împlinit 25 de ani, statul îi reținea, la fel ca și celorlalți oameni, o parte din salariu, deoarece nu avea copii. La Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles Nadiei i s-a permis să însoțească delegația României, însă doar ca spectator, fiind supravegheată permanent.

În luna noiembrie 1989 Nadia Comăneci fuge din România, trecând ilegal granița către Ungaria, apoi în Austria, de unde a zburat în S.U.A. și a cerut azil politic. Acest gest dramatic a avut un impact major asupra opiniei publice, canalul american de știri CNN întrerupându-și emisia curentă pentru a transmite în direct sosirea româncei pe aeroportul din New York.

Nadia și-a petrecut următorii ani promovând linii vestimentare pentru gimnastică, lenjerie Jockey, echipament de aerobic și rochii de mireasa, dar și reîntâlnind vechi prieteni, printre care și Bart Conner, gimnast american, campion olimpic în 1984. În 1994 cei doi s-au logodit, Nadia întorcându-se în țară în același an pentru prima dată de la plecare. Comăneci și Conner s-au căsătorit în România în luna aprilie a anului 1996. În 2001 a primit cetățenia americană, dar a decis să o păstreze și pe cea romană, iar în 3 iunie 2006 s-a născut Dylan Paul, fiul celor doi.

Nadia Comăneci a primit de-a lungul timpului numeroase premii și distincții printre care: în 1996, cu prilejul aniversării a 90 de ani de existență a Federerației Române de Gimnastică, a fost numită președinte de onoare; în 1998, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Washinton, a fost recompensată cu premiul „Flo Hyman” pentru merite deosebite în sport; în 1999, la Viena, a fost declarată sportiva secolului și a fost primul sportiv invitat să vorbească la Națiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internațional al Voluntariatului; în 2000 i s-a oferit Ordinul Național „Steaua României”, iar în martie 2002 a fost aleasă președinte de onoare al Comitetului Olimpic Român. În prezent este vicepreședinte al Consiliului Director al Special Olympics, Preșendinte Onorific al Federației Române de Gimnastică, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Romanești, Vice-Președinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare, membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică și a fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic. La Jocurile Olimpice de la Soci din 2014 a primit și titlul de Ambasador mondial al Sportului.

Este preocupată în continuare de gimnastică, ea și soțul său fiind proprietarii Academiei de Gimnastică „Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company”, dețin și câteva magazine de echipamente sportive și sunt editori ai „Magazinului de Gimnastică Internațională”. În centrul atenției ei se află și activități caritabile, aspect pentru care călătorește în întreaga lume și a creat o clinică în București pentru a ajuta copiii orfani din România.

3.2. Trăsături remarcate

3.2.1. Introversie

Nadia Comăneci a fost și este o persoană mai mult introvertită. Ea spune că atunci când a început să practice gimnastica era tacută, nu zâmbea deloc și rareori se remarca printre colege.

Introversia presupune o tendință către izolare, însă la Nadia este accentuată tendința de a păstra anumite trăiri doar pentru ea, de a privi mai mult în interiorul său. „Nu pot să-ți spun decât că dacă ochii mei sunt niște ferestre, atunci am dreptul ca din când în când să trag storurile. Las să-mi pătrundă în suflet licăriri din afară numai când vreau.”. (Comăneci, 2012, p.32)

„Tot ceea ce simt, cu mici excepții, rămâne în mine. Interiorizez totul, dar așa sunt eu, nu-mi place să joc teatru. Chipul meu este un zid impenetrabil către lumea exterioară. Dragă prietenă, sunt ca un heleșteu în ale cărui ape îți poți oglindi sufletul, dar rareori răzbate vreo undă din adâncuri. În spatele fațadei sunt uneori furtuni, dar le trec singură și abia mai târziu spun ce s-a întâmplat, după cum consider de cuviință.”. (Comăneci, 2012, p. 14)

La introvertiți, nivelul autocontrolului este mai mare comparativ cu extravertiții; în plus, aceștia devin mai activi în caz de esec. Aceste particularități pot fi subliniate cu ușurință în viața Nadiei în mai multe dintre evenimentele pe care ea le-a trăit. Unul dintre ele, poate și cel mai important prin prisma faptului că era prima mare competiție a campioanei și a determinat modul în care a privit lucrurile ulterior, s-a întâmplat la Naționalele de gimnastică din 1970. În timpul exercițiului de la bârnă, deși se antrenase intens, a căzut de trei ori de pe aparat. „Era pentru prima dată când simțeam gustul înfrângerii și, zău, nu mi-a plăcut deloc. Probabil că aceasta este prima determinare a unui campion: urăște căderile și urăște să nu-și atinga ținta.”. (Comăneci, 2012, p.35) După fiecare dintre cele trei căderi, a revenit pe bârnă, nu a renunțat și a continuat exercițiul, din înfrângere născându-se succesul de mai târziu. Deși a trăit sentimente precum frustrare, dezamăgire, furie, umilință, a dovedit că are un nivel ridicat de autocontrol și toate acestea nu s-au văzut în exterior.

„Cred că pentru mine visul din 1976, pe care nu-l împart cu nimeni, a fost să-mi creez un vis numai al meu… Visul meu era să mă descopăr, să aflu de ce sunt în stare, să mă capacitez și să fiu mai bună decât celalalte. Probabil că vrei să știi de ce, dar nu știu să-ți spun cum s-au născut aceste dorințe. Pur și simplu așa sunt eu.”. (Comăneci, 2012, p. 52)

În cartea sa a afirmat că nu a avut niciodată mulți prieteni, „dacă am unul, unul adevărat, îmi este de ajuns. Mai mult de cinci, mi-am zis mereu, este o pierdere de timp… este extrem de dificil să găsești prieteni de suflet. Îmi plac oamenii care sunt corecți, realiști, sinceri și îmi spun adevărul. Altfel, nu-i pot numi prieteni. Dacă aflu că le-am spus ceva și a ajuns la urechi străine, totul s-a terminat.”. (Comăneci, 2012, p.80) În anii petrecuți ca gimnastă în România, cel mai bun prieten și confident era fratele său. Nadia explică faptul că această atitudine pe care o avea atunci nu este o decizie aspră, ci mai mult o adaptare la contextul comunismului, deoarece oamenilor li se indică ce să spună, doi din trei erau informatori, în general viața era grea și dacă vroiai să supravietuiești, faceai ce ți se cerea.

În 1981, când a fost întrebată în cadrul unui interviu despre prieteni, Nadia a continuat să afirme că nu are prea mulți, „cercul este restrâns, din el facând parte colegi și colege de gimnastică: Anca Grigoraș, Teodora Ungureanu, Georgeta Gabor, câțiva sportivi din alte discipline: Corneliu Ion (tir), Ilie Nastase, Florin Segărceanu și Andrei Dîrzu (tenis), Ivan Patzaichin (canoe) și ziariștii cu care colaborez frecvent: Horia Alexandrescu și Cristian Țopescu”. (Sorin, 1982, p.86)

Bart Conner spune despre soția sa, în cadrul unei descrieri a primei conversații private dintre ei care a avut loc în 1990, că și-a dat seama că avea de-a face cu o persoană fascinantă, care nu se exterioriza în fața oricui. „Eu sunt genul de om care are o mie de prieteni, pe când ei îi sunt de ajuns trei.”. (Comăneci, 2012, p.183)

Cu toate acestea, atunci când, pentru diverse concursuri, călătorea și existau oportunități de a cunoaște alți gimnaști, oameni, ea dădea dovadă de sociabilitate. Într-un interviu acordat la sfârșitul anului 2014, Nadia susține că are foarte mulți prieteni, atât în România, cât și S.U.A. și peste tot în lume.

3.2.2. Dominanța versus supunere

Deși la prima vedere, în urma analizării mai multor evenimente din copilărie, adolescență, dar și din viața de adult, comportamentul Nadiei Comăneci pare a fi înclinat spre obediență, de fapt, se poate constata cu ușurință că are loc un fenomen de dualitate. Gimnasta a avut de mică un nivel al dominanței ridicat, autoritarismul ei manifestându-se în toate aspectele din viața sa, inclusiv în activitatea sportivă.

Un exemplu în acest sens este o experiență din copilăria Nadiei, pe care aceasta o povestește în cartea sa, încercând să sublinieze faptul că era „fetița tatei: prefacută, încăpățânată și din când în când răsfățată”, dar din care reiese și gradul ei înalt de dominanță. Își dorea foarte mult o pereche de patine cu rotile și în ciuda faptului că mama ei îi spusese că nu își permit financiar să i le achiziționeze, a refuzat să accepte și l-a convins pe tatăl său să meargă împreună la magazin doar pentru a le proba. Ea afirmă: „aplicam cu succes vechiul divide et impera”. (Comăneci, 2012, p.19), expresie care provine din latină, unde există ca și proverb și înseamnă dezbină și impune-ți voința sau divide și domină. În momentul în care s-a văzut cu patinele în picioare, a țâșnit afară din magazin , gonind pe stradă cu ele în picioare, iar tatăl său a fost nevoit să i le cumpere.

Aparenta obediență se explică prin faptul că, așa cum este precizat și în cadrul teoretic prezentat mai sus, sportivii cu dominanța înaltă au și un grad ridicat de dependență, adică prezintă și nevoia de supunere, de a se exercita un control asupra lor. Din acest motiv Nadia nu a fost o gimnastă care să creeze dificultăți antrenorului său, acceptând cu ușurință sarcinile și indicațiile acestuia. „Unii copii nu suportă să facă ce li se spune, cum ar fi culcatul de îndată ce s-a stins lumina, dar eu, deși eram mică, nu mă supăram. Doream să fac tot ce ziceau Martha și Bela, fiindca vroiam să devin mai bună; fiindcă eram dedicată disciplinei și fiindcă încă de la început devenisem lidera grupului de fetițe și simțeam că trebuie să fiu considerată un model.”. (Comăneci, 2012, p.37) Faptul că era lidera grupului și un model pentru colege izvorăște tot spiritul de a domina pe care îl avea.

Inclusiv în perioada adolescenței, când relația cu Bela începuse să se schimbe sub influența specifică vârstei de cucerire a independenței și a autonomiei, perioadă recunoscută în literatura de specialitate ca având un potențial de tensiune (Crețu, 2009), Nadia și Bela reușeau să parcurgă divergențele de opinii folosind negocierea, fapt care arată că amândoi aveau un nivel ridicat de dominanță, așa cum era de așteptat, conform referințelor teoretice. „Trecerea la adolescență nu era așa de simplă… între Bela și mine nu mai era relația dinainte, ci începuse să se nască o alta, de colaborare între o tânără extrem de motivată și niște antrenori care știau ce vor.”. (Comăneci, 2012, p.74) Antrenorul Nadiei spunea că a fost singura gimnastă pe care nu a putut niciodată să o domine pe deplin.

3.2.3. Autocontrol și stabilitate emoțională

Un factor important care a ajutat-o pe Nadia Comăneci să obțină succes în activitatea sa este abilitatea de a își autoregla stările emoționale. Capacitatea de autocontrol și stabilitatea emoțională, factori esențiali în obținerea stării optime de luptă în competiții, le-a dezvoltat de-a lungul timpului, iar odată cu dezvoltarea a înțeles și potențialul benefic pe care îl au în atingerea performanțelor. „Trebuia să-mi întăresc trupul și mintea, să depășesc frustrările, furia și invidia, în așa fel încât, într-un moment de grație, corpul meu să devină o unealtă mânuită fără șovăiala de propria-mi concentrare și dorință.”. (Comăneci, 2012, p.40)

Cu toate acestea, trăsăturile au fost prezente încă de când era mică. Nadia descrie că atunci când era copil și era supărată, furioasă sau nemulțumită, obișnuia să strângă din dinți și să nu le dea oamenilor satisfacția de a o vedea plângând.

În gimnastică Nadia își canaliza nemulțumirea și furia către obținerea de rezultate, la fel ca și în viața privată. Ea afirmă: „Nu m-am lăsat doborâtă de sentimente nelalocul lor. Dragă prietenă, nimeni nu-ți va îndeplini visele dacă vei da frâu liber lacrimilor, crizelor sau altor forme de manipulare. Ceilalți îți pot da sfaturi și îndrumări, dar până la urmă tot singură trebuie să te descurci. Trebuie să-ți stabilești un țel și cea mai bună cale de a-l atinge, pentru că nimeni altcineva nu cunoaște drumul.”. (Comăneci, 2012, p.15)

Drumul către dezvoltarea acestor trăsături a fost lung. Martha Karoly susținea în 1976 următoarea afirmație: „Am putea spune că între Gera 1973 și Montreal 1976, Nadia a lucrat cel mai mult la dezvoltarea autocontrolului, unul din secretele adevăratei performanțe. Autocontrol! Operațiune dificilă, de finețe.”. (Chirilă, 2009, p.65)

Nadia descrie că înainte de startul competițional resimțea o frică, care izvora din așteptarea aferentă, însă odată începută competiția, reușea să se mobilizeze, acel nod în gât fiind înlocuit de concentrare. Aceste reacții se pot observa și analizând videoclipuri în care gimnasta își prestează exercițiile în cadrul diverselor competiții la care a participat. În mai multe situații Nadia își coboară ușor privirea spre sol, arătând modestie pe de o parte și concentrare pe de altă parte. Mai are și reacții de genul înghite în gol, gest care denotă prezența anxietatății, urmat de o inspirație și o expirație ușor mai profundă, încercarea de a se relaxa și a se mobiliza.

Pregătirea pentru starea optimă de luptă în concursuri a fost îmbogățită și de prezența psihologilor. Folosind tehnici din psihoterapia cognitiv-comportamentală, precum antrenamentul mental, gimnastele erau învățate să își desfășoare programul în minte, aspect care le ajută să se concentreze asupra a ceea ce au de făcut, să depășească momentele de anxietate și să își îmbunătățească gradul de autocontrol. „Puteam să realizez orice mișcare, salt, rotire, rondă, să simt fiecare aparat sub palme, numai dacă închideam ochii și mă gândeam la un anumit element… Ei (psihologii) verificau cât de repede intervenea starea de nemulțumire nervoasă și ne ajutau să învațăm să ne stăpânim iritarea. Am făcut o mulțime de astfel de antrenamente.”. (Comăneci, 2012, p.119) Ea reușea să intre în mod conștient și voluntar în starea optimă de luptă.

3.2.4. Încredere în sine

Încă de la grădinița, în jurul vârstei de 4 ani, Nadia avea multă încredere în sine, trăsătura care a motivat-o să muncească mult și a contribuit la succesul dobândit în decursul anilor. Gimnasta afirmă că i se spunea des să își vadă lungul nasului din acest motiv: „Mi s-a spus asta de multe ori, deoarece tot timpul mă credeam o mare sportivă, iar în ceea ce privește gimnastica aveam dreptate. Sună a laudă de sine? N-aș fi zis că eram cea mai bună la înot ori la patinaj, deși cred că până la urmă aș fi răzbit. Dar că am spus asta despre gimnastică…pai, până la urmă am dovedit-o.”. (Comăneci, 2012, p.25)

Nadia vorbește în cartea sa despre ziua în care și-a luat zborul ca gimnastă, eveniment din care reiese gradul mare de încredere pe care îl are și l-a avut în propria persoană. Pentru Campionatele Europene din 1975 din Norvegia, Federația Română de Gimnastică a permis participarea unei singure gimnaste de la școala din Onești. Astfel, Bela Karoly a organizat un trial în cadrul școlii. Dorina era considerată cea mai bună din echipă și victoria, din punctul celorlalți de vedere, îi aparținea într-o mare măsură, deși se transferase doar de câteva luni în echipă. Ea și Nadia deveniseră prietene, însă au rămas totodată și adversare, iar lupta s-a dat între cele două. Încrederea pe care Nadia a avut-o în ea a facilitat forma de excepție în care a fost în acel trial, astfel încât ea a fost cea aleasă să participe la campionate, unde a caștigat patru medalii de aur, printre care și cea de campioană europeană absolută.

În plus, faptul că la acest concurs a învins-o pe Ludmila Turișceva, campioana mondială și olimpică en titre și mai presus de atât, idolul ei, i-a sporit și mai mult încrederea în sine, aspect la care au contribuit și antrenamentele, care ajută la o mai bună cunoaștere de sine și a forțelor de care dispune, o autoapreciere mai apropiată de realitate. „Singurele emoții vin din pierderea concentrării și din căderi, nu de la exercițiile pe care știi că poți să le prezinți.”. (Comăneci, 2012, p.43)

Cu fiecare antrenament, fiecare competiție la care participa, Nadia a acumulat din ce în ce mai multă experiență, conturându-și o imagine bună despre sine, în ciuda tendinței spre perfecționism pe care o are. „Știam deja că, mergând să concurez la Moscova, întrecerea va fi dificilă, dar oare când n-a fost greu? Eu știu că fiecare culege ce a semănat. Eram o mare gimnastă, meritam să particip la Jocurile din 1980 și să mă prezint meritoriu.”. (Comăneci, 2012, p.118)

Sub îndrumarea psihologilor, Nadia a învățat diverse exerciții care i-au sporit încredere în ea, precum tehnica vizualizării, despre care vorbește și Ognev (2005). Prin repetare, o acțiune se transformă în obișnuință, astfel că se ajunge cu ușurință la crearea unei imagini mentale a ceea ce își dorește persoana, iar în timp, vizualizarea devine o acțiune automată. (Ognev, 2005)

3.2.5. Perfecționism și autocritică

Nadia Comăneci este o persoană care are tendința de a fi perfecționistă, urmărindu-și în mod consecvent idealurile. Ea a privit gimnastica nu ca pe o obligație, ci ca pe o împlinire, o necesitate, o modalitate prin care să își satisfacă nevoia de afirmare. „N-am început gimnastica cu gânduri mari. Eram copil, un copil neastâmpărat care avea multă energie. Sportul mi-a plăcut și primul reflex în clipa când am părăsit sala de gimnastică, a fost să fiu cea mai bună.”. (Sorin, 1982, p.83)

Un aspect relevant, prin prisma căruia se poate explica mai coerent succesul pe care l-a dobândit marea gimnastă și ideea că acesta nu a schimbat-o, este faptul că perfecționismul ei nu era orientat către obținerea trofeelor, medaliilor, ci către dezvoltarea sa personală și profesională. Bela îi declară lui Chirilă în 1975, an în care Nadia a fost desemnată cea mai bună sportivă din lume, că după ce a primit confirmarea informației a fost foarte emoționat, „Mai puțin emoționată a fost Nadia, care nu are obsesia clasamentelor și a ierarhiilor, pentru că lucrează în afara oricăror calcule. A urmat reportajul telefonic la care Nadia a răspuns cu o liniște pe care i-am invidiat-o.”. (Chirilă, 2009, p.140)

Totodată, din dorința de a fi cea mai bună, sprijinită de muncă, putere de concentrare, stabilitate emoțională, autocontrol și alte trăsături care contribuie la consecvența rezultatelor remarcabile, s-a născut și spiritul autocritic, pe care Nadia și l-a dezvoltat. „Pentru mine victoria n-a însemnat niciodată să stai pe un podium cu o medalie de gât. De obicei, mă uitam la public, privindu-l cum aplaudă. Îi vedeam pe Bela și Martha cum surâd; mă sărutam cu celelalte concurente…dar tobele dinăuntrul meu băteau în alt ritm. Urcată acolo, privind cum se înalță drapelul țării, mă simțeam mândră, dar chiar și la vârsta aceea fragedă îmi revedeam exercițiul cu ochii minții, încercând să descopăr erorile, greșelile, posibilitățile de a fi și mai bună.”. (Comăneci, 2012, p.39)

În ceea ce privește greșelile, ea afirmă că a fost întotdeauna foarte dură cu propria persoană. Își aminte de la Montreal în 1976: „Am executat fiecare procedeu cu extensia și amplitudinea așteptate, după care am făcut coborârea. Efectuasem exercițiul obligatoriu la fel ca toată lumea, dar în plus cu un „ceva al Nadiei”. La aterizare am făcut un pas aproape imperceptibil, dar știam că exercițiul fusese destul de bun. Cu toate acestea, nu fusese perfect.”. (Comăneci, 2012, p.57) Așa își descrie gimnasta exercițiul de la paralele la care a obținut primul zece din istoria Jocurilor Olimpice.

Ansamblul format din cele două trăsături, perfecționismul și autocritica, a reprezentat principalul reper prin intermediul căruia Nadia privea realitatea, își autoevalua activitățile sportive. „Eu am știut să prețuiesc fiecare medalie. Dacă îmi fac treaba și primesc argintul, atunci atâta am meritat. Dacă vreau mai mult, trebuie să fiu mai bună.”. (Comăneci, 2012, p.51) Acestea, alături de încrederea în propriile forțe, motivația și devotamentul pentru gimnastică, dar și ambiția care îi este caracteristică, au contribuit la forța de muncă incredibilă pe care a avut-o de când era mică, la depunerea unui efort îndelungat și susținut.

Un aport semnificativ în accentuarea celor două trăsături l-a avut și antrenorul Nadiei. „Bela nu era genul de om care să-mi spună că eram perfectă. El zicea mereu că pot să fac și mai bine și asta m-a marcat. Când reușeam ceva deosebit, nu se arăta prea entuzismat. Întotdeauna era loc de mai bine.”. (Comăneci, 2012, p.63) Deoarece gimnasta este o personă cu tendința spre introversie, atitudinea lui Bela Karoly a motivat-o și mai mult, însă dacă el ar fi lăudat-o, efectul ar fi fost nul. Reversul medaliei din această persepectivă este tocmai creșterea nivelului de autocritică. Un exemplu în acest sens este atitudinea Nadiei în urma triplei căzături la bârnă de la Naționalele de gimnastică din 1970. Gimnasta afirmă că s-a certat înzecit mai mult decât au făcut-o antrenorii, dezamăgirea trăită afectând-o: „Dezamăgisem pe toată lumea. În primul rând pe mine.”. (Comăneci, 2012, p.37)

3.2.6. Toleranța la stres

În urma analizei comportamentului Nadiei în situațiile competiționale, a studierii diverselor relatări expuse în cărți, presă, dar și a declarațiilor ei, se poate afirma că este o gimnastă care are un nivel ridicat al toleranței la stres, aspect care a contribuit la succesul pe care l-a dobândit. Numeroasele competiții la care a participat și a obținut performanțe remarcabile și diversele experiențe de viață pe care le-a trăit susțin această idee.

Caracteristicile de personalitate ale indivizilor rezistenți la stres sunt angajamentul, adică implicarea pe care o are persoana în acțiunea pe care o desfășoară, controlul și provocarea. (Rotărescu, 2014) Acestea se regăsesc și la Nadia Comăneci. Un exemplu concludent în acest sens este întâmplarea de la a treia ediție a Cupei Prieteniei din august 1974 din Phenian, unde Nadia, la ultimul antrenament, cu o seară înainte de competiție, a suferit o luxație a metatarsienelor de la piciorul stâng. Cu toate că o durea foarte tare piciorul, iar multe dintre exercițiile pe care trebuia să le facă implicau folosirea piciorului, gimnasta știa că se antrenase atât de mult tocmai pentru a participa, astfel că i-a spus antrenorului că vrea să concureze cu orice preț. I s-a facut o injecție cu novocaină și a leșinat. A ratat exercițiul la sol, deci nu se mai putea clasa la individual compus, însă a intrat la sărituri pentru a contribui cu nota ei la notele echipei. A obținut 9,55 pentru o singură săritură, cea mai bună notă la acest aparat din concurs. După ce s-a întors pe bancă, a leșinat din nou, însă și-a revenit la timp pentru exercițiul de la paralele la care a obținut tot 9,55, cea mai mare notă din concurs. Nadia afirma: „Am pierdut vreo 15 sutimi cu aterizarea rotunjită, dar, în schimb, voi fi și pe bârnă”. (Chirilă, 2009, p.73) A concurat și la bârnă, unde a obținut iar cea mai mare notă, 9,40, după care a urmat al treilea leșin. Echipa României a câtigat atunci medalia de aur.

Capacitatea ei de a persevera în atingerea scopului propus este impresionantă, dând dovadă de multă tărie de caracter. În plus, a fost capabilă să controleze evenimentul, să îl evalueze privindu-l mai degrabă ca pe o provocare decât ca un impediment, în care nivelul stresului nu doar că își face apariția, dar poate influența în sens negativ performanța. Nadia a dat dovadă de faptul că are o toleranță ridicată la stres, transformând o experiență cu un mare potențial de distres, într-una în care personalitatea îi este stimulată, oferind o imagine a ceea ce înseamnă un sportiv de înaltă performanță.

Un alt eveniment în care această trăsătură este remarcată a fost demonstrația de gimnastică din Paris, 1974, la care a participat împreună cu Dorina. Francezii nu se așteptaseră ca România să trimită gimnaste atât de tinere și le-au repartizat la un concurs de junioare. Bela a tot încercat să găsească o posibilitate de a intra cu fetele și la demonstrația senioarelor, însă nu li se permitea. Până la urmă au reușit să se strecoare în sală, le-a lăsat pe fete ascunse în spatele unor saltele și a căutat o manieră să discute cu juriul, deși demonstrația deja începuse, gimnastele performând la sărituri. Bela povestește că după ce a avut loc ultima săritură, profitând de zgomotul făcut de public, i-a făcut semn Nadiei să pornească. „Copilul, cu uimitoarea sa perspicacitate, a înțeles într-o clipă. Și-a aruncat paltonul pe stiva de saltele și a luat poziția de drepți, la start. N-a observat-o nimeni. Eram îngrozit de ce s-ar putea întâmpla. Nadia nu-și măsurase nici un moment elanul. N-avea semne. Nu cunoștea covorul. Ca să nu mai vorbim de trambulină. Vedea doar calul în față.”. (Chirilă, 2009, p.81) Nadia a executat celebrul salt Tsukahara perfect, în ciuda atâtor factori necunoscuți, a emoțiilor aferente și a faptului că antrenorul ei nu se afla lângă ea, să o prindă în cazul unei posibile căzături.

În mod similar, pe neașteptate, Nadia a primit un nou start pentru paralele de la Bela, dar și pentru bârnă și sol. Practic, toată demonstrația gimnastei a avut loc în condiții extreme de stres, fără încălzirea specifică, cunoașterea și măsurarea aparatelor, ritualurile de prezentare înaintea exercițiilor, fără ca nimeni să se aștepte, mai mult, antrenorul ei, care îi făcea semn când să abordeze fiecare aparat, era implicat în divergențe cu juriul și organizatorii, deoarece nimeni nu înțelegea ce se întâmplă, cine este fetița, iar publicul era mai mult decât impresionat de prestație. Bela își amintește: „Am strigat spre Nadia: Te-ai dus! Și fetița a pornit, catapultată, aruncându-se literalmente pe bârnă. Ceea ce a urmat e foarte greu de reprodus… Sala a tăcut din nou, ca în fața unui spectacol excepțional. Și pentru a treia oară a izbugnit uraganul aplauzelor.”. (Chirilă, 2009, p.84) Toate acestea nu au reprezentat factori de stres pentru Nadia, din contră, au mobilizat-o, astfel încât a executat remarcabil fiecare exercițiu în parte, aspect din care reiese și nevoia ei de afirmare.

Jocurile Olimpice din 1980 au fost foarte importante pentru Nadia. În primul rând pentru că ele au avut loc după evenimentele din 1977, 1978, când pregătirea gimnastei a avut de suferit și ea simțea nevoia de a se reafirma și în al doilea rând, pentru că au avut loc la Moscova, adică pe terenul principalelor adversare, astfel încât presiunea concursului a fost foarte mare.

„La Moscova am intrat de-a dreptul în gura lupului; eram pe terenul rusoaicelor, dar singura frică resimțită la intrarea în arenă venea de la emoțiile de dinainte de start. Întotdeauna cel mai greu este să aștepți. Așteptarea mă ucide și îmi ridică un nod în gât, dar odată începută competiția, frica se risipește. Împotriva emoțiilor nu poți să faci nimic, decât să încerci să te aduni și să fii convinsă că ele vor dispărea, înlocuite de concentrare. Dacă în timpul unui concurs o gimnastă nu poate să pună concentrarea în locul fricii, atunci problemele ei vor fi mai mari decât un simplu nod în gât.”. (Comăneci, 2012, p.118)

Toleranța ridicată la stres a ajutat-o pe Nadia să facă față evenimentului, în ciuda unei căzături la paralele și a situației de la bârnă, când a fost pusă să aștepte foarte mult până să i se permită executarea exercițiului, un aspect controversat al acelor Jocuri. Gimnasta este o persoană echilibrată, care înainte de competiție manifesta simptome de eustres. Ea trăia emoții puternice, dar care nu erau dezorganizatoare, ci, dimpotrivă, îi confereau un grad mare de mobilizare.

În plus, un alt factor care poate genera stres sportivului este publicul, prin modul în care reacționează, cum își susțin favoriții și cum se comportă în momentele în care își desfășoară prestația „adversarii”. Nadia îi declara lui Virgil Sorin în 1981 că „În fața unui public ostil mă ambiționez, dorind să mă prezint excepțional. Nu mă inhibă, ci, dimpotrivă, mă ambiționează! Nu am reacții exteriorizate. Caut să mă mențin la atitudinea firească.”. (Sorin, 1982, p.86)

3.2.7. Ambiția, curajul și nevoia de afirmare

Bela Karoly și soția lui, Martha, au repartizat-o pe Nadia într-un grup de tinere gimnaste încă de la început. Faptul că era înconjurată de fete mai mari, care realizau exerciții mai complicate, a determinat apariția ambiției și a curajului în copila de șase ani. „Ardeam de nerăbdare să învăț elemente noi și să le pun în practică. Este greu de descris, dar înțelesesem de fapt cât de mult îmi doream să devin o mare gimnastă.”. (Comăneci, 2012, p.31) A vrut întotdeauna să facă mai mult decât îi cereau cei doi antrenori; dacă ei spuneau 25 de genoflexiuni, ea făcea 50 deoarece tânjea după performanță. Au trebuit să treacă luni de zile până să învețe cele mai simple procedee, în fiecare zi venind la sală și repetând totul de la capăt, până când stăpânea fiecare mișcare. „Nu mă deranja deoarece fiecare pas, repetare, greșeală sau reușită mă făceau mai bună.”. (Comăneci, 2012, p.31)

Dupa fiecare competiție, deși își privea prestațiile prin lupa perfecționismului, depistând erori, fiind autocritică, scopul Nadiei era unul singur: să devină o gimnastă și mai bună și să privească mândră cum se înalță, la decernarea premiilor, drapelul țării.

În iunie 1971, pe drumul de întoarcere de la Campionatul republican, Bela Karoly scria în jurnalul său: „Nadia a căzut astăzi din nou la bârnă, în primul rând pentru că are curaj. Nu cunosc în momentul de față o gimnastă senioară care să se fi încumetat într-un asemenea exercițiu.”. (Chirilă, 2009, p.38) Antrenorul era mai mult bucuros decât dezamăgit de prestația Nadiei, deoarece considera că această trăsătură a gimnastei va contribui semnificativ la performanțe de neimaginat în momentele acelea.

Evenimentul care a avut loc la Paris în 1974, este încă un exemplu în care, pe lângă faptul că Nadia a dat dovadă de o toleranță ridicată la stres și mult curaj, și-a arătat și dorința nemărginită de afirmare. Ea spune despre acea demonstrație: „Ea arată cât eram de nerăbdătoare să uimesc lumea.”. (Comăneci, 2012, p.69)

Aparatele preferate ale Nadiei Comăneci sunt paralele și bârna, fiind considerate cele mai dificile. Acest lucru nu este întâmplător, aspect pe care l-a intuit și Virgil Sorin, care într-un interviu, în februarie 1981, a întrebat-o pe gimnastă cum își explică preferințele acestea. Nadia a răspuns: „Poate și pentru că sunt și cele mai dificile și am simțit mereu nevoia de a birui greul. Cu bârna am avut probleme încă de la început, necesitând un echilibru deosebit. Am avut ambiția să o înving și de multă vreme n-am mai căzut de pe ea.”. (Sorin, 1982, p.84)

Curajul Nadiei a fost depistat, susținut și cultivat de antrenorii săi. Gimnasta povestește că Bela era un spotter excelent, care inspira respect și încredere. Spotter-ul este persoana care protejează sportivul de accidente atunci când învață elemente noi și se antrenează. Dacă gimnasta știe că are un protector de nădejde, atunci ea are curajul să încerce executarea elementelor noi, fără să existe temerea că va cădea de pe aparat și se va lovi. În 1972, gimnasta rusoaică Raisa Biciukina s-a accidentat la genuchi, fapt care i-a pus în pericol activitatea sportivă. Nadia le-a povestit părinților săi și a fost întrebată de aceștia dacă nu îi este frică. Ea a răspuns: „Nu mi-a fost frică deloc, tata. Și dom' profesor e foarte puternic. Ne prinde din zbor.”. (Chirilă, 2009, p.54)

Faptul că Nadia a inventat numeroase elemente noi pe care le-a executat cu o grație și un perfecționism ieșite din comun, denumite acum elementele „Comăneci”, se datorează atât încrederii pe care o avea în antrenorul său, cât și curajului, ambiției și nevoii ei de afirmare. „Saltul Comăneci și Coborârea Comăneci realizate în timpul Jocurilor din '76 s-au născut din nenumărate ore de lucru și din mii de căderi. Ideea pe care Bela și eu am avut-o, să creăm noi elemente, nemaivăzute înainte de Jocuri, fusese tentantă.”. (Comăneci, 2012, p.58)

„Dacă n-aș fi fost gimnastă, astăzi aș fi fost o femeie oarecare…Chiar dacă n-aș fi fost numărul unu, tot aș fi realizat mai mult decât dacă nu mi-aș fi implinit visurile și dorințele. Am făcut ceva cu viața mea și am descoperit cum e să fii puternic și ce valoare au concentrarea și hotărârea.”. (Comăneci, 2012, p.96)

3.2.8. Tărie sau forța de caracter

Tăria de caracter este trăsătura cel mai des menționată atunci când se discută despre sportivii excelenți. Nadia nu face excepție, ea având un caracter puternic, este fermă și critică în aprecierea mediului înconjurător, dar și în ceea ce privește propria persoană, având tendințe spre perfecționism. Are capacitatea de a-și controla sentimentele și de a nu își exprima emoțiile în diverse situații limită, în care acest lucru ar dăuna performanței. Un exemplu în acest sens sunt Naționalele din 1970, când Nadia a căzut de trei ori de pe bârnă, dar nu s-a pierdut, continuându-și exercițiul: „A căzut Nadia! Dar Nadia nu se pierde. Se răsucește. Obrajii îi ard. Se aruncă pe bârnă… Și cade din nou… Forțează, vrând parcă să șteargă totul, și cade pentru a treia oară. Pe banca fetelor din Oradea se aud râsete. Dar Nadia se urcă pentru a patra oară, reluând. Și parcă e și mai multă trufie în mersul ei din nou foarte sigur ca și cum ar fi uitat ce s-a întâmplat.”. (Chirilă, 2009, p.30) Nota ei a fost 6,20, însă daca ar fi primit mai puțin, echipa ei nu mai primea medalia de aur.

„Am o fire extrem de adaptabilă la mediu și la condițiile concrete din jurul meu. Pot fi deosebit de calmă, în momente de mare tensiune, reușind să-mi înfrânez atât emoția, cât și nervii (când îi am).”. (Sorin, 1982, p.77)

A dat dovadă de o tărie de caracter impresionantă în cadrul Cupei Prieteniei, ediția a treia desfășurată la Phenian, din august 1974. A avut o luxație puternică a metatarsienelor de la piciorul stang, dar a vrut să participe cu orice preț. A leșinat de mai multe ori în timpul concursului, a ratat solul, însă a luat cele mai mari note din concurs la sărituri și paralele. Momentul culminant a fost la ultimul aparat, bârna, care îi solicita cel mai mult piciorul rănit. A obținut nota 9,40, din nou, cea mai bună evoluție din concurs, iar Martha Karoly povestește: „De fapt, după părerea mea, nu a fost un exercițiu de gimnastică. Cum poate fi calificat doar de gimnastică un exercițiu făcut pe un picior care, în cazul unui școlar obișnuit, ar fi primit o scutire medicală de 7 zile, dintre care cel putin 3 cu repaus la pat? Dar Nadia a avut o putere neobișnuită, pe care n-aș fi bănuit-o… În ceea ce mă privește, bârna de la Phenian a fost, sunt convinsă, primul 10 din cariera Nadiei… pentru faptul că a lucrat zâmbind… ca să nu se vadă, fie și pentru o singură clipă, că se schimonosește de durere.”. (Chirilă, 2009, p.73)

Un sportiv care are forța de caracter este capabil să facă față atât eforturilor fizice intense și îndelungate, cât și încărcăturii emoționale care însoțește fiecare competiție. „Nadia Comăneci lucrează mult. Între 7 și 9 ani a lucrat două ore, inclusiv destule momente de joacă. După 9 ani, norma a crescut la aproape trei ceasuri. De la 12 ani a solicitat mai mult decât i s-a cerut. De atunci, suplimentele au crescut deseori.”. (Chirilă, 2009, p.142)

Este răbdătoare și aparent insensibilă, prezentând o răceală învăluită în mister, ambiție și curaj, care oferă o imagine asupra unui om dedicat acțiunii pe care o desfășoară, motivat, care nu doar că știe ce anume își dorește, ci cunoaște și calea de a-și atinge obiectivele. „Așa e viața, nu-i așa? Îți fixezi un țel și te străduiești să fii mai bun pe zi ce trece, până când visul devine realitate.”. (Comăneci, 2012, p.31)

Un alt exemplu din viața Nadiei în care aceasta a dat dovadă de tărie de caracter este revenirea spectaculoasă, dar care a necesitat un efort incredibil, din anul 1978. După un an în care au avut loc o serie de evenimente care au influențat-o, precum mutarea la București, schimbarea antrenorului, divorțul părinților, modificări în plan fizic, pregătirea Nadiei a avut de suferit. Astfel, după ce a constatat că acest stil de viață nu i se potrivește, a urmat un proces destul de scurt, dar foarte intens, care a cuprins antrenamente stricte și un program al meselor controlat, totul cu scopul de a reveni la forma fizică și psihică optimă pentru performanța sportivă. Ea afirmă despre această perioadă: „Nimic nu este îndeajuns de puternic ca să mă înfrângă. M-ai întrebat cum am depașit momentele dificile, iar răspunsul este că am privit numai înainte.”. (Comăneci, 2012, p.92)

Într-un interviu acordat Corinei Caragea pe 1 decembrie 2014, Nadia afirmă că principiul după care s-a ghidat în viață este: „Nu te ruga pentru o viață ușoară! Roagă-te să fii o persoană puternică!”.

3.3. Caracteristici de funcționare

3.3.1. Funcționarea cognitivă

Componenta cognitivă face parte, alături de componenta fizică și componenta emoțională, din starea optimă de luptă în activitățile sportive. În ceea ce privește ultimele două, nivelul de dezvoltare al lor la Nadia este ridicat, aspect dovedit de antrenamentele intense pe care le desfășura, trăsăturile de personalitate remarcate, care au ajutat-o să atingă stabilitatea emoțională necesară și susținerea și dezvoltarea acestor trăsături cu sprijinul pregătirii psihologice oferite de psihologii echipei de gimnastică. Se impune și existența unui grad ridicat al componentei cognitive deoarece, pentru a obține performanțele dorite este necesar ca individul să prezinte și o putere mare de concentrare, o capacitate de învățare rapidă și o motivație intrinsecă pentru performanță.

Nadia dispune de aceste aspecte, având un nivel al inteligenței ridicat, care se manifestă atât prin caracteristici calitative, precum cele meditative, cât și printr-un nivel bun al memoriei, aptitudinea de a învăța, o capacitate mare de rezolvare a problemelor, perspicacitate. „Niciodată nu mi-am dorit să aud că sunt perfecțiunea întruchipată. Vroiam să știu dacă sunt talentată, dacă prindeam elementele mai repede decât altă fată.”. (Comăneci, 2012, p.35) Conform opiniei antrenorilor săi, dar și a altor persoane care i-au urmărit și analizat evoluția sportivă, Nadia s-a remarcat din aceste puncte de vedere, Bela susținând că are talent. El definește talentul în următorul mod: „Talentat este copilul căruia nu trebuie să-i repeți de două ori același lucru.”. (Chirilă, 2009, p.143)

Nadia a fost fascinată de paralele, aparat care este foarte dificil de stăpânit. Exactitatea unghiurilor și complexitatea lor necesită o mare putere de concentrare, de care gimnasta dispune, aspect care a facilitat elaborarea și perfecționarea unor noi elemente în gimnastică, precum Saltul Comăneci. Motivul pentru care acest element este în continuare atât de apreciat este o consecință a faptului că nu permite nicio eroare, implicând sportivul în ansamblul lui fizic, emoțional și cognitiv în desfășurarea corectă. „Paralele necesită multa imaginație și gândire în găsirea punctelor de sprijin și a celor de reper.”. (Comăneci, 2012, p.58)

Psihologii care pregăteau echipa realizau, pe lângă antrenamentul mental și diverse teste de îndemânare, vizuale și de inteligență, cu scopul de a dezvolta și consolida aceste abilități. Rezultatul este surprins în mod concludent de Nadia în urmatoarea afirmație: „Scoală-mă la trei noaptea și îți fac un program perfect la bârnă.”. (Comăneci, 2012, p.119)

La toate acestea a contribuit și motivația gimnastei pe care a avut-o încă de mică: „Nu m-am născut campionă și nici nu visam, în acele zile ale începutului, să devin așa ceva…Visam să învăț elemente noi. Doream să alerg, să mă învârt, să fac salturi duble și să nu mă țină nimic legată de pământ, deoarece fusesem născută să zbor.”. (Comăneci, 2012, p.32) Un aspect mai important în ceea ce privește motivația este tipul ei, în principal motivație intrinsecă, izvorâtă din dorința de afirmare. Nadia povestește despre perioada de dinainte de Montreal: „Pe atunci, gimnastica nu-ți aducea celebritate…era doar satisfacția personală, mulțumirea de o clipă și până la urmă posibilitatea și mândria de a-mi reprezenta țara.”. (Comăneci, 2012, p.26)

Chirilă (2009) îi adresează lui Bela Karoly în 1975, după ce Nadia a fost desemnată cea mai bună sportivă din lume, întrebarea de ce este Nadia și nu altă fetiță din echipă. Răspunsul lui Bela contituie o descriere a gimnastei care subliniază existența și conexiunea dintre cele trei componente, fizică, emoțională și cognitivă, dar și importanța perspicacității: „Vedeți, în grupul nostru de gimnaste există fetițe cu calități fizice egale cu ale Nadiei. Eu cred că Nadia a izbugnit pentru că are mai mult curaj, stăpânire de sine, putere de muncă și, mai ales, putere de concentrare, care e treapta superioară a puterii de muncă, deoarece nu e totuna dacă în decurs de o oră lucrezi 50 de minute efectiv, și nu doar 30. În afară de asta, copilul are o perspicacitate care m-a uimit, ajungând până acolo încât să salveze un exercițiu ratat, la un milimetru de o cădere foarte periculoasă, cu o contribuție absolut personală… recurge la un procedeu la care n-a recurs și nici nu va recurge vreodată cineva.”. (Chirilă, 2009, p.141)

Nadia afirmă despre propria persoană: „Întotdeauna am fost în stare să mă concentrez- când sunt pe bârnă nu aud muzica pentru sol, iar când execut săriturile sunt surdă la aplauzele primite de celelalte la coborâri.”. (Comăneci, 2012, p.58)

3.3.2. Viața de familie

Nadia Comăneci este o persoană pentru care familia reprezintă foarte mult. Ea și Bart Conner s-au căsătorit în România în luna aprilie a anului 1996, după ce au fost logodiți timp de doi ani. Nunta a fost una de mare amploare, fiind transmisă în direct la televiziune.

Ei s-au cunoscut în 1976 în cadrul Cupei Americii, unde au urcat împreună pe podiumul de premiere. Atunci Bart a sărutat-o pe Nadia pe obraz, în fața obiectivelor camerelor de fotografiat (Romaniatv.net, 2013). Fotografia a rămas în istorie, căpătând o semnificație deosebită pentru cei doi, care în 2013, la 37 de ani după eveniment, au refăcut acea imagine și au postat-o pe site-uri de socializare. Relația lor a început cu o prietenie frumoasă în 1990-1991. Nadia susține că ceea ce a atras-o la soțul său este faptul că nu a lăsat-o indiferentă. Îi plăcea cum era el ca om, modul în care se comporta cu ceilalți și calmul lui deosebit. El a fost persoana în care i-a fost ușor să aibă încredere după plecarea din România. „Când a venit prima oară la Montreal, aș fi putut să spun numai ascultându-i glasul ce fel de persoană era; îi citeam în voce. Bart nu mi-a impus niciodată să fac ceva. În orice situație spunea: Eu așa aș face, dar suntem într-o țară liberă și faci cum te taie capul.”. (Comăneci, 2012, p.189) Acest aspect, alături de altele, cum ar fi faptul că făceau parte amândoi din lumea gimnasticii, în ciuda diferențelor dintre o țară liberă și o țară comunistă, că în viețile lor au trăit experiența comună a divorțului părintilor, a consolidat relația dintre ei.

În data de 3 iunie 2006 s-a născut fiul lor, Dylan Paul. Părinții lui spun că a fost în sala de antrenament de mic, acum fiind în perioada în care descoperă multe sporturi: tenis, karate, gimnastică, fotbal, schi, înot. (Caragea, 2014)

Nadiei îi face plăcere să creadă că este mereu în vacanță, călătorind mult, vede lucruri frumoase, descoperă culturi interesante și întâlnește foarte mulți oameni, însă cele mai frumoase vacanțe le consideră pe cele în care este împreună cu familia.

3.3.3. Stilul de viață și obiceiuri

Stiulul de viață al Nadiei a suferit modificări, însă nu semnificative în corelație cu perioadele și contextele sociale pe care le-a traversat. În copilărie, după ce a început activitatea sportivă, viața ei s-a ghidat după un program riguros, care a ajutat-o să obțină performanțe înalte și să își dezvolte abilitatea de a se autodisciplina. Se antrena de la patru la șase ore pe zi, avea timp alocat studiului, program strict de odihnă, mese structurate, care conțineau cantități precise de proteine, lapte etc.

Nadia s-a adaptat rapid la acest program, în primul rând pentru că își dorea să devină cea mai bună și era convinsă că un astfel de mod de viață îi conferă un sprijin în performanțele sportive, iar în al doilea rând, pentru că disciplina este o calitate pe care a avut-o încă din copilarie, moștenită de la parinții săi.

Acest stil de viață a fost puternic comentat de-a lungul timpului deoarece, privit din exterior, mai ales în contextul societății actuale, priva gimnastele de anumite activități specifice vârstei, de copilarie în general. Ioan Chirilă (1977, 2009) l-a numit „grădinița cu program de fier”. Nadia explică faptul că acest regim i-a oferit o șansă pe care familia ei nu și-ar fi putut-o permite.

Făcând o comparație cu situația din prezent, acum, pentru ca o gimnastă să își găsească calea spre succes, trebuie să își plătească antrenorul, să achite o taxă de școlarizare, să își cumpere costume, echipament de protecție, pantofi, să plătească asistență medicală etc. În schimb ea nu a periclitat situația financiară în familie din cauza alegerii făcute, cu atât mai mult cu cât aceasta trăia modest, având doar strictul necesar, aspect care era specific contextului de atunci.

În plus, așa cum a constat mai târziu, în 1980, după ce condiția și imaginea ei s-au schimbat în urma influențelor directe ale regimului lui Ceaușescu, stilul ei de viață din copilărie era semnificativ mai bun decât al multor alți români. „Când am renunțat la gimnastică, mi-am dat seama ce norocoasă fusesem. Când mă antrenam, mâncam incredibil de bine prin comparație cu alții. Nu-i de mirare că încă imi vine greu să mă plâng de acea perioadă, pentru că am dus-o mai bine decât majoritatea. Când zilele de glorie au apus, m-am văzut însă ajunsă în aceeași situație cu toți compatrioții.”. (Comăneci, 2012, p.129)

În anul 1978 Nadia, în urma mai multor evenimente și contexte, a trăit într-un regim de viață diferit comparativ cu ce a fost înainte și după acest an. S-a mutat la București, i-a fost schimbat antrenorul, noua antrenoare era mult mai indulgentă, deci au intervenit modificări în alimentație, antrenament, odihnă, parinții au divorțat, astfel că pregătirea Nadiei a suferit un declin. „Mă învârteam pe afară cât vroiam, mergeam la filme, în parc, la discoteci. Dormeam până nu mai puteam, mă uitam la televizor, apoi iarăși dormeam. Devenisem o sedentară. Mâncam tot ce n-avusesem voie înainte; de exemplu înghețată. Îmi plăcea libertatea fără program, dar nu prea eram de acord cu o viață dezorganizată. Mă simțeam moale, nesigură și leneșă.”. (Comăneci, 2012, p.81) A constatat că acest stil de viață nu i se potriveste și după un proces cu o durată destul de scurtă, dar extrem de intens, a revenit la forma fizică și psihică dinainte. „Încercasem o viață „obișnuită”, dar nu era pentru mine. Nu mă simțeam bine fiind ca toți ceilalți. Mi-era dor de lucrul care mă făcuse ieșită din comun.”. (Comăneci, 2012, p.90)

În 1981, după ce soții Karoly au dezertat în America, viața Nadiei s-a schimbat. Până atunci era supravegheată, fiind considerată un bun național, însă după eveniment liberatatea Nadiei a fost îngrădită și mai mult. Nu i s-a mai permis să participe la concursuri demonstrative în afara țării, deși era invitată des, se spunea că este ocupată. „Dacă o țară nu te lasă să trăiești liber, chiar dacă lanțurile sunt invizibile, nu ești decât un prizonier” susține Nadia (2012, p.142) despre acea perioadă. În 1989 a fugit în America tocmai din dorința de a găsi această libertate. (Hentea, 2012)

Viața sa acum se împarte între familie, gimnastică și acțiuni filantropice. Este în continuare adepta unui stil de viață disciplinat și riguros. „Cred în viața disciplinată – uneori chiar prea mult… Chiar și acum, când merg la serviciu, îmi îndeplinesc obiectivele datorită disciplinei… Mă preocupă cele mai mici detalii – când aș putea să fac un antrenament de treizeci de minute, cât o să-mi ia dușul, dacă am sau nu am timp pentru micul dejun sau dacă nu ar trebui să îl iau în timp ce lucrez. Pot să ofer ce am mai bun dacă mă organizez atent și dacă respect programul. Iată ce înseamnă o viață disciplinată.”. (Comăneci, 2012, p.72) Ea declară că face mișcare zilnic și că niciodată nu renunță la jumatatea de ora de exerciții.

3.3.4. Aspect fizic, sănătatea și vârsta

Între 3 și 6 ani dezvoltarea fizică a copilului se produce cu repeziciune, încep să se piardă formele rotunjite specifice bebelușilor și să se capete înfățișarea zveltă, atletică a copilăriei. La vârsta preșcolară, pe lângă progresul abilităților motorii grosiere (alergat, sărit), se dezvoltă și abilitățile motorii fine, care presupun coordonarea ochi-mână și cea a mușchilor mici. (Papalia et al., 2010) Nadia a început antrenamentele de gimnastică la vârsta propice, 6 ani, pentru dezvoltarea cât mai armonioasă a acestor abilități. Gimnasta spune despre această vârstă: „Eram un baiețoi, debordând de o energie care, din când în când, își ducea parinții la exasperare.”. (Comăneci, 2012, p.21)

Un aspect mai puțin cunoscut despre Nadia este faptul că s-a născut cu o maladie gravă și rară. „Pe creștetul capului aveam o pungă enormă cu lichid, care semăna cu o bașică. Medicii erau derutați, zicându-i mamei că nu era sigur că voi trăi. Mi-au făcut nenumărate puncții, dar problema nu dispărea.”. (Comăneci, 2012, p.13) Mama ei i-a povestit că, la îndrumarea bunicii, a dus-o la biserică și a trecut-o peste prag de trei ori, iar în dimineața următoare era vindecată.

Evoluția fizică a Nadiei s-a desfășurat normal, susținută fiind și de stilul de viață disciplinat și riguros pe care îl avea. În 1975, când Nadia avea 14 ani, Martha Karoly spunea despre aceasta: „Nadia are 1,52 m înâlțime și 39 kilograme greutate. De la Skien (3 mai 1975) până astăzi (15 noiembrie 1975) a adăugat 600 de grame. O creștere normală de om sau, mai bine zis, de copil care muncește din greu.”. (Chirilă, 2009, p.141) Înălțimea la această vârstă este normală, conform literaturii de specialitate (Crețu, 2009), însă greutatea este mai mică în comparație cu un copil care nu practică sport de performanță, dar optimă pentru gimnastică. Aspectul greutății a fost atent urmărit de antrenorii Nadiei, deoarece se consideră că o greutate mai mare poate îngreuna desfășurarea exercițiilor la aparate.

În 1977 în viața Nadiei au intervenit mai multe schimbări, fapt care a influențat și aspectul fizic. Printre aceste schimbări se numară: mutarea la București, schimbarea antrenorului, divorțul părinților. Programul riguros și disciplinat s-a transformat în unul dezorganizat, noua antrenoare fiind mult mai îngăduitoare. „Devenisem o sedentară. Mâncam tot ce n-avusesem voie înainte.”. (Comăneci, 2012, p.82) În plus, această perioadă scurtă de timp, dar semnificativă din punct de vedere al modificărilor fizice, s-a suprapus cu perioada adolescenței, în care schimbările biologice nu sunt spectaculoase, însă cele psihice sunt intense. Creșterea în greutate a determinat o scădere semnificativă a performanței sportive. Pregatirea Nadiei a avut de suferit, astfel că nu a participat la Naționalele de senioare din acel an, ci le-a urmărit din tribună.

În urma unei discuții cu Bela Karoly, Nadia s-a hotărât să revină la Deva și să se antreneze împreună cu el pentru a participa la Mondialele din 1978. Timpul de recuperare a fost foarte scurt, astfel a fost necesar un program extrem de dificil și amplu de antrenament, mesele erau intens supravegheate, astfel încât Nadia să ajungă la forma fizică impusă în permormanța sportivă.

În prezent, Nadia Comăneci are un aspect fizic îngrijit, corpul său fiind în continuare bine conturat, în ciuda vârstei de 54 de ani. Unele modificari fiziologice sunt rezultatul direct al îmbătrânirii biologice și al alcătuirii genetice, însă s-a constat că anumiți factori comportamentali și stilul de viață din perioada tinereții pot influența probabilitatea, momentul producerii, dar și amploarea schimbărilor fizice care intervin după o anumită vârstă. (Papalia et al., 2010) Viața activă și disciplinată pe care a avut-o și o are Nadia o ajută să își păstreze tonusul muscular și să încetinească procesul îmbătrânirii. În plus, nu au fost găsite referințe cu privire la existența viciilor, cum ar fi consumul de nicotină, alcool etc. Înălțimea ei actuală este de 1,73 metri și are greutatea de 63 kilograme. Se menține în formă făcând minim jumătate de oră de sport zilnic. (Ziare.com, 2012)

Practicarea sportului de performanță înseamnă, pe lângă conturarea unui aspect fizic foarte bun și uzură fizică, posibilitatea accidentărilor, dureri cauzate de suprasolicitarea mușchilor, dureri după retragerea din activitate și alte astfel de elemente care pot cauza numeroase probleme, în anumite situații inclusiv abandonul sportului. Nadia a trecut prin anumite evenimentele din această categorie, însă din fericire nu au fost numeroase și nici deznodământul nu a dus la o întreruperea permanentă a carierei. Un exemplu în acest sens este Cupa prieteniei din august 1974 de la Phenian, concurs la care Nadia a participat deși suferise cu o seară în urmă o luxație a metatarsienelor de la piciorul stâng, însă a ajutat echipa să caștige medalia de aur. În cadrul Mondialelor de la Fort Worth, Texas, Nadia a avut o infecție la palma mâinii drepte, însă a decis să participe. După eveniment a suferit o intervenție chirurgicală, care i-a lăsat în urmă o cicatrice de cinci centimetri. În prezent Nadia susține: „Și eu am din când în când dureri rămăse de pe vremea când eram gimnastă de performanță. E destul de normal să suferi, când te gândești la ce eforturi îmi supuneam corpul.”. (Comăneci, 2012, p.101)

3.3.5. Interese

Viața actuală a Nadiei Comăneci se împarte între familie, gimnastică și acțiuni filantropice. În prezent este vicepreședinte al Consiliului Director al Special Olympics, Preșendinte Onorific al Federației Române de Gimnastică, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Românești, Ambasador mondial al Sportului, Vice-Președinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare, membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică și a fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic.

Este preocupată în continuare de gimnastică, ea și soțul său fiind proprietarii Academiei de Gimnastică „Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company” (Nestian, 2011), dețin și câteva magazine de echipamente sportive și sunt editori ai „Magazinului de Gimnastică Internațională”. În centrul atenției ei se află și activități caritabile, aspect pentru care călătorește în întreaga lume și a creat o clinică în București pentru a ajuta copiii orfani din România.

Participă la diverse evenimente, atât din domeniul sportiv, cum ar fi Gala Premiilor Laureus (Ziare.com, 2015), echivalentul Oscarurilor în sport, cât și culturale. Susține activ diverși sportivi din România, precum Simona Halep, dar și lotul feminin de gimnastică al României, postând des pe pagina personală a site-ului de socializare Facebook mesaje în acest scop.

Timpul liber îi place să și-l petreacă cu familia, să stea cu Dylan și să se joace cu el. Alte activitați recreative pe care le are sunt shopping-ul și lectura. Dat fiind faptul că este o persoană care călătorește foarte mult, în timpul zborurilor cu avionul, citește cărți despre care aude că merită a fi citite.

Potrivit unui sondaj realizat de Inscop în luna mai 2015 (Toader, 2015), Nadia Comăneci ocupa primul loc în topul personalităților sportive apreciate de români, cu un procentaj de 95,5%, fiind urmată de Simona Halep și Gheorghe Hagi. Aprecierea de care se bucură Nadia nu vine doar din partea compatrioților săi. În iulie 2014 gimnasta a fost invitată la Casa Albă împreună cu alți sportivi și celebrități. În urma întâlnirii cu familia Obama, Michelle Obama i-a spus că a fost inspirată de prestația româncei la Jocurile Olimpice din 1976 și a vrut să devină gimnastă, însă nu și-a putut urma visul datorită înălțimii. (Ziare.com, 2014) I-a cunoscut și pe Bill Clinton și George Bush.

3.4. Contextul de dezvoltare

3.4.1. Familia de origine

Nadia Elena Comăneci s-a născut în data de 12 noiembrie 1961 în Onești, județul Bacău și este fiica lui Gheorghe și Ștefania-Alexandrina Comăneci. Gheorghe Comăneci spunea „Noi suntem de fel din Hârja, sat de munte pe malul Oituzului. Bunicii și străbunicii au fost muncitori forestieri. Tata la fel. Nici eu nu m-am depărtat prea mult de meseria aceasta. Sunt mecanic, dar lucrez mai mult pe motoare forestiere, că vremea ferăstraielor bunicului s-a dus.”. (Chirilă, 2009, p. 12)

Nadia își amintește din perioada copilăriei în cartea sa, „Scrisori către o tânără gimnastă” (2012), că mama ei mirosea a bucătărie, deoarece gătea tot timpul, iar tatăl a benzină, fiind mecanic auto. Ștefania a lucrat din 1979 în calitate de casieră la clubul „Progresul”. Bucuria mișcării consideră că a moștenit-o de la Gheorghe, pentru care viața era o fericire continuă, iar de la mama sa a luat ochii căprui și strălucitori, ca de pisică.

Când avea cinci ani, s-a născut Adrian, fratele gimnastei, cu care aceasta a avut o relație deosebită. Deși nu mai era singurul copil la părinți, ea rămăsese fata tatei, încăpățânată și răsfățată, așa cum singură se descrie. Adrian a fost tovarășul copilăriei ei și îi este cel mai bun prieten și astăzi, apărând des alături de soția lui în postările de pe pagina oficială de Facebook a Nadiei. El era pasionat de electronică, construia casetofoane auto și repara televizoare, fără să fie învățat de nimeni. I-a fost întotdeauna confident, fiind singurul care a știut de fuga Nadiei din România și a susținut-o: „În țara asta nu mai e nimic de făcut, mi-a zis fratele meu… Pentru mine asta a însemnat foarte mult, știind cât de tare vroia Adrian să mă vadă fericită, oricât de dor i-ar fi fost apoi de mine.”. (Comăneci, 2012, p.155)

Decizia ca Nadia să meargă la gimnastică a aparținut părinților ei, mai ales mamei, deoarece vroiau să îi gasească un debușeu pentru energia ei excesivă. Gimnastica a reprezentat o libertate de a face lucruri pe care acasă nu și le permitea. Deși părinții Nadiei nu au fost sportivi, a învățat de la ei ce înseamnă perseverența, munca și devotamentul. Ea își amintește că tatăl său mergea pe jos douăzeci de kilometri dus-întors până la muncă, deoarece nu aveau mașină. „Nu aveam pe cine să urmez, părinții mei nu fuseseră sportivi, așa că nu aveam cum să le calc pe urme. Visul meu era să mă descopăr, să aflu de ce sunt în stare, să mă capacitez și să fiu mai bună decât celelalte.” (Comăneci, 2012, p. 52) A fost susținută de la început, când gimnastica putea fi privită ca un hobby, până în prezent. Mesajele parinților, în special al mamei, către Nadia se învârteau în jurul următorului: „Dacă vrei să o faci, fă-o, dacă nu, renunță.”, iar Nadia nu a renunțat niciodată. Chiar ea susține că acest imbold i-a fost benefic și că dacă ar fi încercat altă cale de a o motiva, nu ar fi ajuns gimnastă.

În noiembrie 1975, în cadrul unui interviu realizat de Ioan Chirilă, Marta Karoly îi descrie pe părinții Nadiei astfel: „Tatăl este un bărbat înalt, bine făcut. Îl cheamă Gheorghe. Mama este zveltă, subțire. A născut-o pe Nadia la 19 ani. Tatăl avea 2-3 ani mai mult.”. (Chirilă, 2009, p.140) Antrenoarea explică în continuare cât de importantă este constituția părinților în gimnastică. Întrebat ce părere are despre performanța fiicei sale până la acea vreme, adică anul 1975, Gheorghe spune, cu admirație, că dacă a câștigat, însemnă că a muncit mult, că și-a făcut datoria și este o persoană de încredere, așa cum este și el în profesia pe care o desfășoară, acesta fiind motivul pentru care este solicitat.

Nadia este o persoană dedicată disciplinei, obicei pe care l-a avut încă din copilărie și îi caracterizează și stilul de viață actual. Ea susține că a moștenit acest mod de viață de la parinții ei și că i-a fost benefic. Povestește despre tatăl faptul că lucra în fiecare zi și rar avea o zi de concediu medical, iar despre mama sa, că era extrem de organizată și nu suportă ca lucrurile să nu se afle la locul lor în casă. De aceea a fost facil pentru ea să accepte și să integreze modul de lucru al antrenorilor săi, deoarece unul din aspectele de bază cerute de aceștia era tocmai dispciplina.

Tatăl Nadiei a decedat la data de 12 ianuarie 2012, la Spitalul Universitar de Urgență București. El suferea de ciroza și fusese internat în a doua zi de Crăciun, în urma unei hemoragii digestive. Avea 76 de ani și locuia încă la Onești unde avea în desfășurare o mică afacere, vindea murături în piață. El își adora fiica, păstrându-i intactă camera din apartamentul de la Onești. Nu apucase să o viziteze pe Nadia în America deoarece drumul cu avionul la vârsta înaintată i-ar fi afectat prea mult sănătatea. (Râșnoveanu, 2012) Întoarsă în țară pentru slujba de înmormantare, Nadia a fost vizibil afectată de evenimentul neplăcut. Ea a declarat că pierderea tatălui său este un moment deosebit de dificil, că acesta i-a fost alături la primii pași în viață și a sprijinit-o când i-a fost greu. Deși s-a vehiculat că relația dintre ei s-a răcit, cei doi având o perioadă în care nu și-au vorbit, gimnasta nu a declarat nimic pe această temă, din contră, ambii se comportau ca și cum aceste informații sunt doar zvonuri. Gheorghe Comăneci spunea că este un bunic împlinit cu trei nepoți, doi din partea lui Adrian și Dylan. Cu câteva luni înainte de decesul lui Gheorghe Comăneci, Nadia afirma faptul că părinții reprezintă pentru ea ceva special, o alinare a sufletului. Ea susține că și la vârsta pe care o are primește sfaturi din partea lor, îi ascultă cu drag și ține cont de părerea lor.

Mama Nadiei locuiește la București, dar o vizitează pe fiica sa, în Oklahoma. În urma divorțului de Gheorghe Comăneci și-a refăcut viața, găsind un alt partener de cuplu, însă nu s-a recăsătorit oficial.

3.4.2. Copilăria și idolii

Pasiunea Nadiei pentru gimnastică a avut-o încă din copilărie, bucuria mișcării găsind-o în mai toate activitățile pe care le desfășura, în special în joacă. Se urca în copaci și se balansa pe cele mai înalte ramuri, făcea roata mare, mergea cu patinele, cu bicicleta, îi plăcea să joace fotbal și se antrena zilnic astfel încât baieții să o primească în echipa lor. Erau rare zilele în care stătea în casă, se juca cu papușile sau își ajuta mama în gospodărie. Nadia își amintește de acea perioadă a vieții ca fiind foarte fericită și în ciuda faptului că trăiau în comunism, familia ei avea strictul necesar.

Un alt aspect care îi făcea plăcere în copilărie era pescuitul, activitate pe care o avea, de obicei, cu bunica sa din partea tatălui. Mergeau împreună la pârâu și prindeau peștii cu mâinile goale, punând momeală în stâncile roase. „N-am cunoscut gust de o dulceață mai mare decât al hranei dobândite cu propriile mâini.”. (Comăneci, 2012, p.17)

În primii ani de gimnastică Nadia a locuit acasă, cu familia, iar programul ei era extins pe șase zile pe săptămână, patru ore de antrenament, patru ore de studiu. Ulterior, Nadia a locuit la internat, alături de colegele sale de antrenament. Cu trecerea timpului, orele alocate antrenamentelor s-au înmulțit considerabil, iar orele dedicate petrecerii timpului liber, jocului, s-au diminuat.

În 1970 soții Karoly înțeleseseră că echipa lor, formată din fete cu vârste fragede, nu era capabilă să se autodisciplineze, astfel că ei au trasat un program riguros, care să le ajute să dobândească performanțe ridicate. Se antrenau de la patru la șase ore pe zi, aveau timp alocat studiului, noaptea, când se stingeau luminile după un program fix, dormeau între opt și zece ore pentru a fi odihnite și pregătite de antrenamente în următoarea zi, iar mesele erau programate și includeau cantități precise de carne, legume, pește, lapte și alte alimente benefice pentru întărirea organismului și sistemului osos în mod deosebit.

Pe Nadia nu a deranjat-o acest stil de viață disciplinat, deoarece își dorea cu ardoare să devină cea mai bună și era convinsă că tot ceea ce fac antrenorii săi pentru ea și pentru echipă este pentru a sprijini și consolida performanțele sportive. Ea afirmă despre anul Olimpiadei de la Montreal și decizia lui Bela de a nu participa cu echipa lui la ceremonia de deschidere deoarece presupunea șase ore de stat în picioare, următoarele: „Trebuie să admit că în ceea ce privește ceremonia am fost de acord cu Bela și, în principiu, cu tot ce a fost legat de Jocuri. Nu-mi doream nimic, nici să pierd nopți, nici mâncare, nici să iau vreo gripă, nimic din ce mi-ar fi micșorat șansele de a reuși. Mai târziu, când crescusem și devenisem mai independentă, aveam să mă revolt împotriva sistemului lor de a-mi controla viața pas cu pas, dar referitor la acea perioadă nu am ce reproșa unui stil de lucru care m-a ajutat să devin o mare gimnastă.”. (Comăneci, 2012, p.51)

Au fost două aspecte legate de copilăria Nadiei îndelung comentate în cărți, reviste, ziare, interviuri. Unul este faptul că și-a sacrificat copilăria în schimbul gloriei. Nadia a susținut întotdeauna că gimnastica nu i s-a părut un sacrificiu, nu a fost niciodată o tortură. Încă de mică știa că fiecare trebuie să facă ceva ca să trăiască, unii aleg să petreacă nenumărate ore la birou, alții în fabrici, ea a ales gimnastica. S-a îndrăgostit de acest sport și consideră că există puțini oameni care pot afirma că fac ceea ce le place. În sala de gimnastică se simte și se simțea ca acasă. În plus, spune că nu a suferit niciun abuz în copilărie. La școala experimentală din Onești li se oferea totul gimnastelor, camerele erau încălzite și întotdeauna curate, mâncarea era bună și destulă, aspect foarte important și pentru antrenori, de gătit și spălatul vaselor se ocupau alte persoane; tot ceea ce fetele aveau de făcut era sa se antreneze și nimeni nu le forța. „Între timp, oamenii din România mureau efectiv de foame. Poate de aceea găsesc atât de bizară ideea că mi-aș fi sacrificat copilăria.”. (Comăneci, 2012, p.96) Pentru Nadia sacrificiul și gimnastica nu sunt sinonime, din contră, se află la poli opuși.

A doua idee a apărut în 1976 la Montreal, când au existat voci care susțineau că gimnasta era un robot, care execută comenzile altcuiva, lucru pe care l-a învățat de mică. Nadia explică faptul că este adevărat că la șase ani copiii nu își aleg singuri drumul în viață. Sunt dependenți de părinți, care decid pentru ei ce mănâncă, cu ce se îmbracă, când să meargă la culcare. Ea a fost dusă la sala de gimnastică de către mama sa ca să se joace, iar dacă ceva ar fi nemulțumit-o se putea întoarce acasă. Ideea subliniată de Nadia este că nu poți obliga un copil să facă un lucru atât de complex precum este gimnastica și să mai și progreseze, atâta timp cât el nu dorește. „Nici un copil, indiferent unde este născut, nu-și sacrifică timpul dacă nu-i place ce are de făcut.”. (Comăneci, 2012, p.97) Reacția ei de atunci a fost de încântare, iar la 14 ani, după ce a câștigat la Montreal, își alesese deja drumul în viață, făcea ceea ce își dorise încă de la început.

În ceea ce privește idolii, Nadia spune că au fost persoane pe care le-a apreciat și de la care a avut câte ceva de învăța, dar cu toate acestea, nu a oferit de-a lungul timpului prea multe informații despre subiect. Ea este de părere că poți transfera asupra propriei persoane o parte din ceea ce admiri la alții, însă nu poți copia stilul sportiv al altuia și să ajungi la un succes impresionant; poți deveni un om mai bun dacă înveți ceva din comportamentul persoanei respective.

Dintre sportivele din gimnastica internațională i-a atras atenția Ludmila Turișceva. Nadia declara în februarie 1981: „A fost o mare gimnastă, o mare campioană, de la care am avut numai de învățat. O stimez și o voi stima întotdeauna pentru tot ce a facut!”. (Sorin, 1982, p.87)

La Campionatele Europene din 1975 din Norvegia, concurs în care Nadia a câștigat patru medalii de aur și a devenit campioană europeană absolută, ea a reușit și performanța de a o depăși pe Ludmila Turișceva. „N-am să uit niciodată expresia înfrângerii de pe chipul ei, când a urcat lângă mine pe podium și m-a sărutat pe obraz. Încă păstrez fotografia, deoarece ea a fost idolul meu.”. (Comăneci, 2012, p.44) Deși nu și-au spus nimic, vorbind limbi diferite, Nadia a apreciat gestul și eleganța marei sportive, eleganță din care și-ar fi dorit să aibă măcar o parte și ea, la rândul ei. Mai târziu, a realizat amploarea dezămăgirii pe care a avut-o Ludmila, deoarece ea câștigase titlul în 1971 și 1973, iar dacă îl câștiga și în 1975 ar fi obținut Challenge Cup pentru victoria în trei ediții consecutive. Ulterior, Nadia a fost cea care a primit cupa, devenind prima gimnastă din lume care a câștigat de trei ori la rând, în 1975, 1977 și 1979. Astfel, aprecierea gestului Ludmilei din 1975 a căpătat o semnificație și mai deosebită în viața româncei.

3.4.3. Adolescența

Perioada adolescenței se caracterirează prin foarte multe schimbări și transformări la nivel individual, motiv pentru care a fost considerată o a doua naștere (Crețu, 2009). Traversarea acestei perioade nu se face de obicei în mod lent, dimpotrivă, tensionat, adeseori cu existența unor conflicte și trăiri dramatice. (Verza, 1994) Intrarea Nadiei în adolescența a coincis cu Jocurilor Olimpice de la Montreal, iar parcurgerea ei a fost presărată cu numeroase evenimente care au influențat-o.

În primul rând se poate vorbi despre impactul pe care l-a avut faptul că a devenit o stea a Jocurilor Olimpice din 1976. La 14 ani, după cei șapte de zece pe care i-a primit în cadrul concursului, a celor trei medalii de aur, la individual compus, bârnă și paralele, una de argint pe echipe, bronz pentru sol și locul 4 la sărituri, viața Nadiei s-a schimbat, deși ea personal nu: „să știi că acel prim zece la paralele nu m-a schimbat. Colegele de echipă rămăseseră tot prietenele mele, tot surorile mele. Există prea puțină invidie personală, deoarece tot ce făceam avea rolul de a ajuta echipa, iar beneficiul era al tuturor.”. (Comăneci, 2012, p.58)

Schimbarea care a avut loc a venit din exterior, Nadia reușind să acapareze atenția presei, dar și a lui Nicolae Ceaușescu. „Până în 1976, când pereții micii mele lumi s-au dat la o parte, lăsând blițurile și reflectoarele să mă fixeze ca pe o căprioară în mijlocul drumului, nu însemnasem nimic pentru presă.”. (Comăneci, 2012, p.45) De acest lucru nici nu și-a dat seama până la aterizarea pe aeroporul din București, deoarece antrenorii au fost vigilenți cu accesul la informații, considerând că gimnastele puteau fi copleșite și înspăimântate de reacțiile presei, însă tocmai aceste sentimente le-au avut la vederea mulțimii care le-a întâmpinat.

În prima perioadă părea că totul a rămas la fel, Nadia s-a întors la Onești, a continuat să locuiască la internat, care se afla la câteva minute de casă, mergea la parinți la sfârșitul săptămânii și avea programul încărcat cu antrenamente și ore la școală. Programul ei zilnic era următorul: „mă trezeam tot dis-de-dimineață, luam micul dejun la șapte și făceam primul antrenament de la opt la unsprezece. Aveam apoi ore până la două, mă odihneam câteva ceasuri și mergeam înapoi la sală până la șapte jumate, pentru antrenamentul de seară. Luam cina, ne făceam lecțiile și pe la zece stingeam lumina.”. (Comăneci, 2012, p. 63) Mesele continuau să fie strict supravegheate, programul riguros și viața disciplinată.

„Adevărul este că după '76 am început procesul, uneori dificil și plin de probleme, al transformării într-un adult care trăia într-o țară comunistă.”. (Comăneci, 2012, p.78) Antrenorul Nadiei considera că presa avea să afecteze regimul de viață disciplinat al gimnastelor lui, în schimb Nadia susține că schimbarea a fost efectul secundar al trecerii prin adolescență. Începea să simtă revolta împotriva constrângerilor impuse de programul riguros, avea dorința de a depăși granițele și de a-și afirma independența. A apărut și conștiința apartenenței la generație, specifică acestei perioade (Crețu, 2009): „Vedeam fete de vârsta mea mergând la întâlniri, la filme, conducând mașini. Sigur că aș fi vrut și eu. Existau tentații peste tot.”. (Comăneci, 2012, p.71) Ținând cont de aceste schimbări, la mijlocul anului 1977, în relația dintre Nadia și Bela au apărut neînțelegerile și nemulțumirile.

Federația de Gimnastică a hotarât ca Nadia să se mute la București, unde să continue să se antreneze și să mai concureze câțiva ani, în același timp având posibilitatea de a merge la școală. Mutarea a însemnat și schimbarea antrenorului, iar noua antrenoare, fiind mult mai indulgentă, i-a oferit gimnastei ocazia de a încerca și un alt stil de viață, în care dormea cât vroia, mânca tot ce nu avusese voie, mergea în parc, discoteci. Devenise o persoană sedentară, cu o viață dezorganizată comparativ cu perioada anterioară. „Urmatoarele șase luni au fost o pierdere de timp. Mulți adolescenți traversează o astfel de perioadă deloc plăcută. Mă îngrășasem din cauza pubertății și supraalimentării. Mi-era greu să-mi văd corpul transformându-se.”. (Comăneci, 2012, p.82)

În plus, căsnicia părinților Nadiei nu mai mergea și ei au hotărât să divorțeze. Pe fondul unei rezonanțe afective vaste specifice adolescenței, evenimentul a fost generator de emoții ample și profunde, trăite la cote înalte. „Deși știam că problemele alor mei erau numai ale lor și n-aveau nimic de-a face cu mine, eram deprimată și tristă din cauza situației existente.”. (Comăneci, 2012, p.82)

Există informații conform cărora în 1978 Nadia a avut o tentativă de suicid. Subiectul a fost îndelung dezbătut în presă, inclusiv în cea internațională. Au fost mai multe variante ale acestei întâmplări, atât în ceea ce privește motivele, cât și modalitatea tentativei de suicid. S-a spus că divorțul părinților a afectat-o foarte mult, că vroia să scape de antrenamente, aspect declarat de fratele ei (Mondo News, 2013), în filmul „Nadia” motivul era că își văzuse prietenul cu o altă fată (Ziare.com, 2014), că a băut o sticlă de clor, iar în Germania s-a vorbit despre faptul că a băut două sticle de dezinfectant în urma întreruperii unei relații cu un poet.

Nadia infirmă tentativa de suicid; ea susține că s-a ajuns la această speculație în urma filmului „Nadia” și povestește că a fost o situație interpretată eronat. Era urmarită la fiecare pas, aspect care o deranja. Într-o zi, când vroia să iasă din apartament să își cumpere detergent pentru a-și spăla rufele a fost oprită în fața ușii și întrebată unde merge. I-a răspuns enervată persoanei respective și când s-a întors a constat ca erau trei bărbați, care se prefăceau implicați într-un joc de cărți, dar erau acolo pentru a o supraveghea. (Hentea, 2012) Și ei au întrebat-o unde se duce. „N-am mai rezistat. Ce căutati aici? am izbugnit. Nu pot să-mi spăl rufele nesupravegheată? Cum să mă simt relaxată, dacă la fiecare colț e câte un individ gata să sară pe mine? Poate că, am continuat în glumă, am să dau pe gât sticla asta de clor și mă sinucid. Vă rog, lăsați-mă în pace! M-am întors în cameră și am trântit ușa. Uram să fiu urmarită, verificată și cercetată tot timpul. Mă săturasem până peste cap. Dintr-o singură vorbă aruncată la necaz s-au ivit zvonuri și povești, iar unii chiar cred că în acea zi am vrut să mă sinucid, ceea ce e ridicol și complet neadevărat.”. (Comăneci, 2012, p. 84)

Gimnasta a constat că acest stil de viață dezordonat nu i se potrivește și în urma unei discuții cu Bela Karoly s-a hotărât să revină la Deva și să se antreneze împreună cu el pentru a participa la Mondialele din 1978. A urmat un proces destul de scurt, dar foarte intens, care a cuprins antrenamente stricte și un program al meselor controlat, totul cu scopul de a reveni la forma fizică și psihică optimă pentru performanța sportivă. „1978 a fost anul meu de întoarcere la realitate și adaptarea a mers greu. Nu eram pregătită pentru Mondiale și m-am chinuit să termin exercitiul la sol. Cinci săptămâni nu au fost de ajuns ca să recuperez un an dezordonat. Bela credea că participarea o să mă trezească, o să mă motiveze și o să-mi arate calea de urmat pentru a fi din nou prima. A avut dreptate.”. (Comăneci, 2012, p.91)

În 1981, la vârsta de 20 de ani, Nadia recunoștea în cadrul unui interviu acordat lui Virgil Sorin că în gimnastică a avut foarte multe satisfacții, precum ieșirea din anonimat, cucerirea victoriilor, aprecierea celorlalți, posibilitatea de a călători, dar și insatisfacții, despre care afirma: „Sunt foarte, foarte multe. De fapt nu am avut copilărie, făcând eforturi mari, eforturi de adult de la o vârstă fragedă.”. (Sorin, 1982, p.85) Se observă că atitudinea de atunci a gimnastei este diferită de modul în care privește acum aceste aspecte. Ea susține, în sprijinul ideii că nu și-a sacrificat copilăria în detrimentrul gimnasticii, aceasta nereprezentând o tortură, că trăind într-o țară comunistă, sportul i-a oferit mai mult decât își putea imagina. „Ce mi-a lipsit? Mersul la mall și statul degeaba? Întâlnirile cu baieții pe vremea când încă nu eram pregătită emoțional?”. (Comăneci, 2012, p.96)

3.4.4. Fuga din România

În 1981, după ce soții Karoly au dezertat în America, opresiunea regimului comunist a afectat-o și mai mult pe Nadia. „Dacă Bela n-ar fi fugit, aș fi fost în continuare urmărită din umbră, dar așa toate reflectoarele se mutaseră asupra mea. Era orbitor, începusem să mă simt ca o deținută. De fapt, asta fusesem întotdeauna.”. (Comăneci, 2012, p.142)

În luna noiembrie 1989 Nadia Comăneci fuge din România, trecând ilegal granița către Ungaria, apoi în Austria, de unde a zburat în S.U.A. și a cerut azil politic. Acest gest dramatic a avut un impact major asupra opiniei publice, canalul american de știri CNN întrerupându-și emisia curentă pentru a transmite în direct sosirea româncei pe aeroportul din New York. În videoclipurile postate pe site-ul Youtube se observă că Nadia era extenuată, nu vorbea fluent limba engleză, oferind niște răspunsuri lacunare.

Fuga gimnastei din România este un moment cheie din viața ei, în care aceasta își evidențiază multe din resursele pe care le are, dar și trăsături precum forța de caracter de care dispune, încrederea în ea, nivelul ridicat de toleranță la stres și stabilitatea emoțională, fără de care, în momentele de maximă tensiune, evenimentul ar fi putut să se sfârșească în mod catastrofal. „Când am început să mă gândesc la plecare, mintea mi s-a trezit la viața și mi s-a părut că totul era cu putință. Eram ca un însetat în deșert- dintr-odată, mi-am dat seama că undeva există un pahar cu apă. Trebuia să supraviețuiesc trecerii prin deșert pentru a-l ține în mână…dar era prea departe. Libertatea era și ea tot acolo, desigur, dacă eram dispusă să risc totul pentru a o obține.”. (Comăneci, 2012, p.154)

Întrebata fiind, într-un interviu acordat pe 1 decembrie 2014, ce anume a impresionat-o cel mai tare când a ajuns în America și a făcut trecerea de la comunism la libertate, Nadia a oferit un raspuns simplu, dar plin de semnificație: libertatea. (Caragea, 2014) Vorbește despre acea libertate pe care și-a dorit-o atât de mult, pentru care a riscat totul, inclusiv propria viață, așa cum și-a dorit și afirmarea în sport, reușind să scrie istorie.

3.4.5. Studiile și educația

Nadia a început studiile la liceul cu program de gimnastică din Onești în 1968, chiar în anul inaugurării acestuia. În 1978 s-a transferat la liceul numărul 7 din Deva, unde a promovat bacalaureatul în 1980. În luna octombrie a anului 1980 a susținut examenul de admitere la cursurile fără frecvență ale Institutului de educație fizică și sport din București, reușind să se claseze pe locul 8 din 1100 de candidați. Nadia afirma în 1981 „Am fost în general o elevă bună. Mi-au plăcut mai ales materiile umaniste, învățând bine limbile engleză și franceză, prima vorbind-o curent. Examenul de admitere în I.E.F.S. mi-a creat emoții neașteptat de mari, îndeosebi la proba scrisă, la biologie.”. (Sorin, 1982, p.85)

În primii ani la Școala experimentală de gimnastică din Onești, Nadia avea un program de patru ore de antrenament și patru ore rezervate studiului, șase zile pe săptămână. Deși i-au plăcut matematica și chimia, aștepta cu nerăbdare orele de antrenament, care îi făceau zilele să fie mai frumoase.

Antrenorii au susținut încă de la început evoluția școlară a gimnastelor lor. Deși viața sportivă însemna din ce în ce mai multe ore alocate antrenamentelor, deplasări frecvente în alte orașe sau țări pentru concursuri, turnee, ei încercau să găsească soluții pentru ca fetele să poată studia, colaborând în mod frecvent cu profesorii acestora. Nadia povestea, în clasa a doua: „Când e mai greu, venim seara și lucrăm cu profesoara de matematici, pe care a rugat-o antrenorul nostru, că uneori se întâmplă să nu fim la școală. Sâmbătă, de plidă, plecăm la Bacău.” (Chirilă, 2009, p.28)

Totodată, ambiția, disciplina și perfecționismul Nadiei s-a manifestat și în această sferă. De exemplu, în 1972, mama Nadiei își exprima nemulțumirea cu privire la media din anul precedent, care era 7,52. Răspunsul Nadiei a fost că în anul ce urmează va avea 8,50. La sfârșitul anului școlar 1972-1973, gimnasta a avut media 8,63, mai mult decât îi promisese Ștefaniei, iar în același an a fost campioană internațională a României, cu cinci medalii de aur.

3.4.6. Viața privată, relațiile, căsătoria, copilul

Nadia Comăneci a fost și este o persoană privată, încercând să își păstreze viața sa personală cât mai departe de văzul lumii. Cu toate acestea, dat fiind renumele internațional pe care l-a avut și îl are, au fost speculate multe relații pe care le-a avut în decursul timpului. (Ziare.com, 2011) Încă din perioada comunismului, dar și la câțiva ani după cădearea regimului, o serie întreagă de informații au apărut în presă despre viața persoanală a Nadiei.

Mai multe voci au spus că după Olimpiada din 1976, dat fiind impactul covârșitor pe care l-a avut prezența Nadiei și performanțele sale, aceasta a început să fie privită drept un trofeu din perspectiva relațiilor de cuplu. Posibilele idile ale Nadiei Comăneci încă reprezintă un subiect de actualitate în presă, atât în ziare, cât și emisiuni televizate, ultima știre legată de ele în momentul acesta fiind din mai 2015.

Nadia a fost întotdeauna rezervată în a povesti despre viața ei privată. În mod oficial, nu a recunoscut nicio relație dintre cele prezentate în presă, exceptând relația cu soțul său, Bart Conner.

Un prim personaj, extrem de controverat, cu care se presupune că a avut o relație este Nicu Ceaușescu. Despre el Nadia povestește că l-a cunoscut în timpul studenției, când s-a angajat pentru prima dată ca și coregraf la o echipă de dansuri. Ea susține că au existat tot felul de zvonuri privind relația dintre ei. „Pot să spun că eram cunoștiințe bune și că părea un băiat de treabă. S-a scris că era un băutor înrăit și un afemeiat. Nu știu dacă era așa. Ceea ce am auzit eu este că a ajutat o mulțime de oameni.”. (Comăneci, 2012, p.130) „N-am vorbit prea mult despre Nicu, deoarece nu sunt prea multe de spus. Nu mă interesează speculațiile despre așa-zisa noastră relație și cred că-mi vei respecta dorința. Oamenii vorbeau despre noi pentru că eram văzuți uneori la diverse recepții și petreceri, dar acolo mai erau zece sau douăzeci de oameni și nu eram niciodată singuri. Așa că vreau să fie foarte clar – Nicu și cu mine n-am avut niciodată o „relație”.”. (Comăneci, 2012, p.130)

În presă s-a spus că Nicu Ceaușescu a avut o pasiune pentru Nadia încă de la începutul anilor 1980. A apărut inclusiv o declarație a lui Bela Karoly care susținea că a aflat despre Nadia că se întâlnea cu Nicu, un tanăr foarte dubios, președintele Organizației de Tineret pe țară și că acesta cheltuia mulți bani pentru a da petreceri în București pentru gimnaste. Fosta gardă de corp a lui Nicu, Dumitru Burlan a spus faptul că fiul președintelui din acea perioadă a ajutat-o pe Nadia să își cumpere casa din București și că i-a oferit o mașină pentru a putea să îl viziteze la Sibiu, ei fiind supravegheați zi de zi, pas cu pas. Au fost nenumărate variante asupra relației lor, ba că Nadia a fost abuzată sexual, ba că ea era cea care coordona relația și făcea ce dorea. Se pare că familia Ceaușescu nu a fost de acord cu relația dintre cei doi, motiv pentru care au sporit urmărirea Nadiei, împânzindu-i casa cu microfoane. Gimnasta era oricum urmărită permanent, fiind considerată un bun național, așa cum singură afirmă. Cert este că deși a negat vehement relația cu el, spunând că a fost obligată să îl accepte în anturajul ei, Nicu Ceaușescu a fost un capitol real în viața Nadiei Comăneci, mai mult sau mai puțin plăcut, dar întotdeauna evitat de fosta gimnastă.

O altă posibilă relație despre care s-a scris a fost cu Ștefan Bănică junior. În 2013 pe site-ul de la Libertatea a apărut un film în care cei doi erau la o petrecere, alături de alte personaje importante din perioada respectivă. Stăteau unul lângă celalalt și momentul culminant, conform reporterilor, a fost când Ștefan a atins-o pe umăr pe Nadia. Apropierea corporală dintre cei doi indică o acceptare în spațiul personal, însă gestul pe care Ștefan l-a facut poate semnifica și o dovadă de prietenie, de susținere și de acceptare în grup. Elena Cârstea a declarat la un moment dat că cei doi mergeau des la ea acasă pentru a se întâlni, însă după această informație nu a mai comentat nimic. Se presupune că în jurul vârstei de 26 de ani, în perioada în care Nadia se întâlnea cu Ștefan Bănică, ea ar fi rămas însărcinată și a fost presată de Nicu Ceaușescu să întrerupă sarcina, iar gărzile de corp ale fiului președintelui din acea perioadă au fost violenți fizic cu tânărul cântăreț.

În presă s-a mai spus și că Ion Dolănescu a vrut să se căsătorească cu Nadia la începutul anilor 1980, ea fiind nelipsită la petrecerile organizate de marele artist la el acasă. Mama gimnastei a declarat în ziar în acea perioadă că îl plăcea pe cântăreț, dar nu ca ginere, de aceea nu ar fi fost de acord cu idila dintre cei doi. Alte presupuse relații ale Nadiei au mai fost cu Cosmin Cernat, Gigi Nețoiu, Gheorghiță Geolgău, fost jucător al Craiovei Maxima, dar aceasta nu a comentat niciodată despre existența lor.

Un alt personaj a fost Constantin Panait, bărbatul care a ajutat-o pe Nadia să fugă din România. S-a spus că între cei doi a existat o relație, în ciuda faptului că acesta era căsătorit și avea patru copii. Nadia nu a confirmat niciodată relația cu el. Singura informație pe care a oferit-o și putea fi interpretată drept o aprobare a relației a fost la conferința de presă organizată pe aeroportul J.F. Kennedy, în momentul aterizării Nadiei în 1989. Atunci a fost întrebată de reporteri dacă știe faptul că bărbatul care a ajutat-o să fugă are soție și copii, iar răspunsul Nadiei a fost: „Ei, și?”. „Știam că era căsătorit, dar nu mă interesaseră amanuntele și exact asta am răspuns presei când m-a întrebat. Constantin îmi oferise șansa plecării și eu am acceptat. Presupuneam că soția lui știa de încercarea de a ajuta câțiva români sa iasă din țară, eu fiind unul dintre ei. Ce au înțeles oamenii din răspunsul meu laconic a fost că mă ocupam de stricarea căsniciilor. Nimic nu era mai departe de adevăr. Privind în urmă îmi dau seama că alesesem cele mai proaste răspunsuri cu putință.”. (Comăneci, 2012, p.172) Constantin i-a fost și manager în prima perioadă după sosirea în America, iar anumiți oameni susțin că Nadia a fost ținută ca o prizonieră de el, dat fiind faptul că îi controla fiecare mișcare și nu îi transmitea mesajele vechilor prieteni din S.U.A. care încercau să ia legătura cu ea.

Pe de altă parte, Constantin Panait, într-un interviu din 2009 pentru „Libertatea”, spune că a avut o relație cu Nadia și au fost momente în care s-au gândit și la căsătorie, dar faptul că el era deja însurat, complica situația. El susține că au pus punct relației în aprilie 1990 din cauza neînțelegerilor, al faptului că Nadia acorda interviuri și folosea injurii deoarece, conform lui, erau singurele cuvinte pe care le știa în engleză, dar și faptul că ea intrase în sfera de influență a lui Alexandru Ștefu, un antrenor de rugby din Canada și a lui Aristide Buhoiu, realizator de televiziune. El afirmă că au vorbit ultima dată în primavara anului 1990, când a lăsat-o acasă la Ștefu, dar că a mai încercat să discute cu ea pentru a lămuri o situație apărută în presă, conform căreia el ar fi plecat cu 150.000 de dolari care îi aparțineau ei, dar nu a primit niciun răspuns de la ea.

Atitudinea Nadiei față de Constantin este alta, bazată pe recunoștiință. Ea povesește în cartea sa faptul că erau împreună în vizită la Alexandru Ștefu și într-o dimineață acesta a dispărut fără să spună nimic. „De atunci nu l-am mai văzut, dar sper că este bine și îi mulțumesc pentru ajutor. Îmi dau seama că o colaborare cu el poate că mi-ar fi pătat numele și imaginea, dar plecarea din țară se făcuse fără complicații majore, iar asta era cu adevărat mai important.”. (Comăneci, 2012, p.179)

Relația cu Bart Conner, actualul soț al Nadiei, a început în 1990-1991, cu o prietenie frumoasă, care era din ce în ce mai legată. Au participat împreună la un turneu demonstrativ în Reno, Nevada, intitulat „Misterul și magia Nadiei”. Relația avansa încet, Nadia locuind în Montreal, iar Bart în Oklahoma, însă discutau foarte mult la telefon. În 1991 gimnasta s-a mutat în Oklahoma, iar după o perioadă de timp au decis să formeze un cuplu. În 1994 s-au logodit, Nadia întorcându-se în țară în același an pentru prima dată de la plecare. S-au căsătorit în România în luna aprilie a anului 1996, iar în luna iunie 2006 s-a născut Dylan Paul, fiul celor doi.

3.5. Profilul psihologic perceput

Nadia Elena Comăneci este prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică, câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Pe lângă faptul că este considerată una dintre cele mai bune gimnaste pe plan mondial, „Zeița de la Montreal” este și primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Ea s-a născut la data de 12 noiembrie 1961, în Onești, județul Bacău și este fiica lui Gheorghe, de profesie mecanic și Ștefania-Alexandrina Comăneci, care a fost mult timp casnică, din 1979 angajându-se în calitate de casier. A fost botezată după eroina unui film rusesc, „Nadya” fiind forma diminutivă a numelui rusesc „Nadezhda”, care înseamnă „speranță”. Nadia nu este singurul copil al familiei, mai are un frate mai mic cu patru ani, care se numește Adrian și cu care a avut și are o relație deosebită. El i-a fost cel mai bun prieten, confident, fiind singurul care a știut de planul ei de a fugi din țară în 1989, susținând-o.

Nadia Comaneci s-a dezvoltat într-un mediu disciplinat și cu un bagaj genetic care i-a facilitat adaptarea în lumea gimnasticii și a reprezentat o bază sigură pentru performanțele înalte pe care le-a avut. De la tatăl ei a preluat pasiunea pentru mișcare, dăruința, devotamentul pentru muncă și perseverența. Gheorghe Comăneci mergea pe jos douăzeci de kilometri zilnic pentru a ajunge la locul de muncă și nu își lua aproape niciodată concediu medical. De la mama ei Nadia a dobândit privirea pătrunzătoare și misterioasă pentru care este celebră, devotamentul pentru familie, spiritul de organizare și tendința spre perfecționism. Ștefania a fost multă vreme casnică, adică își dedica întregul timp pentru familie, gătind, făcând curat și ocupându-se de bunăstarea gospodăriei și a celorlalți. Ea nu suporta ca lucrurile să nu se afle puse la locul lor în casă. Răbdarea și gustul succesului l-a învățat de la bunica din partea tatălui, cu care mergea la pescuit și se bucura de hrană prinsă cu propriile maini. Deși în copilărie avea atitudinea unui baiețoi, juca fotbal și erau rare zilele în care stătea în casă să se joace cu păpușile sau să își ajute mama în gospodărie, a preluat eleganța și feminitatea Ludmilei Turișceva, care i-a fost idol și pe care a admirat-o datorită statutului și în special a acestor două aspecte.

În ciuda faptului că nici Gheorghe, nici Ștefania nu au practicat sport, constituția lor fizică i-a asigurat Nadiei o moștenire genetică bună. El a fost un bărbat înalt, cu un aspect fizic puternic, energic, iar ea, zveltă și subțire. Ștefania avea 19 ani când a născut-o pe Nadia.

Primul contact al Nadiei cu gimnastica l-a avut la 6 ani, când a fost dusă de mama ei la „Flacăra” cu scopul de a găsi un debușeu pentru energia excesivă de care dădea dovadă. În scurt timp, a fost descoperită de Bela Karoly și soția sa, Martha. Astfel, a început programul de viață disciplinat, încărcat cu antrenamente, restricții, însă și îmbogățit cu succese. Nadiei i-a fost ușor să se adapteze deoarece disciplina era prezentă și în familia ei. Mai mult de atât, fiind o persoană cu un nivel al dominanței crescut, nu a creat probleme antrenorilor săi, deoarece avea și un grad de dependență, supunere mare față de ei, fiind convinsă că tot ceea ce îi cereau era în concordanță cu ideea pe care a dezvoltat-o de mică, de a deveni cea mai bună.

Mesajele transmise de părinți, mai ales de mama, către Nadia s-au conturat în expresia: „Dacă vrei să o faci, fă-o, dacă nu, renunță.”, expresie care i-a sporit fetei caracteristici precum motivația intrinsecă, spiritul autocritic, tendința spre perfecționism, încrederea în propria persoană. În ciuda faptului că mesajul are o conotație rigidă, părinții nu au fost duri cu Nadia. I-au fost alături întotdeauna, susținând-o în tot ceea ce a făcut, aspect care reiese și din relațiile strânse dintre ei. Chiar și după anul 1977, când Gheorghe și Ștefania au divorțat, eveniment care a afectat-o pe gimnastă, Nadia a continuat să solicite părerile ambilor în legatură cu activitațile sale, să țină cont de ceea ce spun ei, exprimându-și aceleași sentimente pentru amândoi.

Nadia Comăneci a propagat multe din caracteristicile întâlnite în familia de origine și în familia ei nucleară, conform terapiei transgeneraționale de familie a lui Murray Bowen. Se regăsesc devotamentul, spiritul familist, stilul de viață disciplinat și activ, răbdarea. Nadia și Bart Conner, soțul ei, s-au cunoscut în 1976, însă au început relația, după o perioadă de prietenie, în 1991. S-au logodit în 1994, iar în 1996 s-au căsătorit, în 2006 apărând Dylan Paul, copilul lor. Pe lângă faptul că îi apropie un trecut comun în lumea gimnasticii, cei doi seamănă și prin experiența parcurgerii divorțului părinților pe care au trăit-o. Sunt implicați în continuare împreună în activități care țin de gimnastică, deținând Academia de Gimnastică „Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company” și câteva magazine de echipamente sportive, dar sunt și editori ai „Magazinului de Gimnastică Internațională”. Împărtășesc spiritul pentru libertate și dorința de a-i ajuta pe ceilalți, Nadia fiind implicată activ în multe acțiuni care țin de filantropie, motiv pentru care călătorește mult.

În ceea ce privește aspectul fizic și sănătatea, gimnasta a avut o evoluție normală, fiind susținută și de stilul de viață disciplinat, riguros și organizat pe care l-a avut și încă îl mai are. S-a născut cu o malformație, un sac membranos în care se acumula lichid pe creștetul capului. Medicii au fost sceptici cu șansele ei de supraviețuire, au încercat numeroase puncții, dar lichidul se acumula în continuare. După un timp relativ scurt, problema a dispărut de la sine. Din punct de vedere medical, Nadia a suferit o luxație a metatarsienelor în 1974 și o intervenție chirurgicală după Mondialele din Texas, unde a concurat în ciuda unei infecții la mână.

În timpul practicării sportului, greutatea îi era atent monitorizată de către antrenori și medicul echipei de gimnastică, fiind importantă în desfășurarea optimă a exercițiilor la aparate. În urma evenimentelor din 1977 a existat o fluctuație semnificativă a greutății gimnastei, fapt care i-a afectat pregătirea sportivă, dar în 1978, a revenit la forma fizică optimă. În prezent are 54 de ani, 63 de kilograme, 1,73 metri și perseverează în a avea o viață activă, fapt care prelungește apariția efectelor trecerii timpului. Are momente în care resimte dureri după renunțarea la sportul de performanță, însă sunt normale ținând cont de eforturile la care aceasta a fost supusă în copilărie și adolescență. Nu au fost găsite referințe cu privire la existența viciilor.

Din punct de vedere al funcționării cognitive s-a remarcat un nivel al inteligenței ridicat. Înclinarea spre meditație, memoria bună, aptitudinea de a învăța, capacitatea de rezolvare a problemelor și perspicacitatea au fost evidențiate în multe dintre experiențele trăite de Nadia. Nu era nevoie să i se repete un lucru de două ori, motiv pentru care Bela a apreciat-o, având o putere de concentrare spectaculoasă. Atunci când își executa exercițiul la un aparat, nu auzea și nu vedea nimic în jur, nu se lăsa influențată nici de public, nici de muzica de la sol. Totodată, a dat dovadă și de o motivație impresionantă, în special intrinsecă, izvorâtă din dorința de afirmare și din încrederea pe care o are în propria persoană. Aparatele sale preferate sunt bârna și paralele, ambele considerate cele mai dificile. La paralele este nevoie de multă imaginație și gândire în găsirea punctelor de sprijin și a celor de reper, iar bârna implică o putere de concentrare foarte mare. Faptul că Nadia a reușit performanța de a inventa exerciții pentru aceste aparate, care sunt în continuare considerate dificile, denotă că este o gimnastă de elită, iar opinia ei despre acest statut este următoarea: „pentru a deveni o gimnastă de elită trebuie să fii deosebită la toate și să fii extrem de dăruită”. (Comăneci, 2012, p.99)

Trecerea prin adolescență a adus noi influențe, prin evenimentele petrecute, în conturarea personalității Nadiei. În 1976, odată cu afirmarea de la Montreal, gimnasta a acaparat atenția presei naționale și internaționale, însă a început să trăiască și opresiunea regimului comunist. În plus, temerile antrenorului Bela Karoly cu privire la posibilele influențe ale presei și succesului asupra Nadiei, dar și cele legate de viitoarele schimbări ale gimnastelor, care intrau în perioada adolescenței, l-au făcut să adopte o atitudine și mai riguroasă decât înainte.

Astfel, dorința Nadiei, specifică vârstei, de a-și afirma independența, era în contradicție cu situația prezentă. A început să simtă revolta împotriva constrângerilor, apărând și conștiința apartenenței la generație. Își dorea să trăiască experiențe asemănătoare celorlalte fete, care nu practicau sport, precum ieșiri în oraș, petreceri, care nu erau în concordanță cu cerințele antrenorului, solicitările gimnasticii de performanță și stilului de viață disciplinat pe care îl avusese până atunci. În mod inevitabil, au intervenit nemulțumiri și neînțelegeri în relația dintre ea și antrenor. Schimbarea antrenorului i-a dat posibilitatea testării propriilor posibilități și limite, aspect caracteristic adolescenței. Indulgența noii antrenoare a produs o scădere semnificativă a performanței Nadiei, aceasta dezvoltând un stil de viață dezordonat. A apărut în context și divorțul părinților, care a afectat-o puternic din punct de vedere emoțional.

Prin dezvoltarea unor noi forme de motivație, cum ar fi concepția de viață, sistemul propriu de valori, idealul în viață, dar și prin cristalizarea interesului pentru carieră, care sunt specifice acestei perioade a vieții, Nadia a realizat că direcția înspre care se îndrepta, anume renunțarea la gimnastică, nu este ce își dorește, că îi lipsește ceea ce o făcea deosebită, astfel în 1978 a început procesul destul de scurt, dar extrem de intens, prin care a revenit la forma fizică și psihică optimă pentru performanță sportivă. Cu toate acestea, libertatea i-a fost în continuare limitată de regimul comunist, iar după fuga soților Karoly în America și retragerea din sport cu atât mai mult, motiv pentru care în 1989 a trecut ilegal granița.

Trecerea frauduloasă a graniței și experiențele trăite înainte și după acest eveniment scot la iveală trăsături precum ambiția, curajul, nevoia de afirmare, tăria de caracter, toleranța la stres, încrederea în sine, autocontrolul și stabilitatea emoțională, trăsături evidențiate și în viața sportivă, care au ajutat-o să dobândească statutul pe care îl are, de campioană.

Este o persoană introvertită, cu o atitudine misterioasă, aparent rece, zâmbind foarte rar. Nu a avut mulți prieteni în copilărie și adolescență, însă subliniază că unul dintre motive constă și în ideea conturată în acea perioadă, că doi din trei oameni lucrau la Securitate. A încercat să își păstreze viața privată cât mai departe de văzul lumii, negând toate relațiile de cuplu prezentate în presă, singura persoană cu care nu a avut aceasta atitudine fiind soțul ei. În prezent, postează des imagini și informații din viața de familie pe site-uri de socializare.

Nadia a avut un grad de autocontrol ridicat și o stabilitate emoțională bună încă din copilărie. Când era supărată, nervoasă sau nemulțumită nu se exterioriza, astfel considera că nu le dă satisfacție celor din jur să o vadă plângănd, remarcându-se și introversia caracteristică. Ea a înțeles într-un timp scurt importanța primelor două trăsături în practicarea sportului de performanță, motiv pentru care și le-a amplificat mai mult, atât prin antrenamente intense, cât și cu ajutorul psihologilor din echipa de gimnastică.

Tendința spre perfectionism insuflată din copilărie a fost dezvoltată și în viața sportivă. Pe lângă faptul că antrenorul nu i-a spus niciodată că este perfectă, ci că întotdeauna se poate mai bine, aspect care, susține Nadia, a marcat-o, ținând cont și de înclinația ei spre introversie, a rezultat modalitatea optimă de creștere a motivației intrinseci, dar și evoluția capacității impresionante pe care o are, de a persevera în atingerea scopului propus. Pe de altă parte, reversul medaliei în ceea ce privește perfecționismul este spiritul autocritic ridicat. Gimnasta își analiza mental fiecare prestație, încerca să depisteze erorile pe care le-a făcut, totul cu scopul de a deveni și mai bună. Ea descrie exercițiul de la paralele din 1976 ca fiind destul de bun, dar nu perfect, deoarece a facut un pas aproape imperceptibil la coborâre. Prestația ei de atunci a fost considerată perfectă, primind primul zece din istoria Jocurilor Olimpice.

Cu toate că a fost întotdeauna dură cu propriile greșeli, privind realitatea prin lupa perfecțiunii, acțiunile ei nu au fost îndreptate către câștigarea trofeelor și a medalilor, ci către dezvoltarea personală și profesională. Ea a prețuit fiecare medalie, dacă primea argintul, considera că atât a meritat și că dacă își dorește mai mult, fapt care se întampla datorită ambiției și nevoii de afirmare care îi sunt caracteristice, atunci trebuia să fie și mai bună.

A făcut tot timpul mai mult decât i s-a cerut, dacă antrenorii îi spuneau să facă un anumit număr de genoflexiuni, ea făcea dublu. Privea fiecare pas, repetare, greșeală, dar și reușită ca o contribuție la conturarea unei performanțe și mai bune. A avut curajul să execute exerciții pe care alte gimnaste, chiar mai mari și cu mai multă experiență decât ea, nu le abordau. Faptul că a inventat mai multe elemente la paralele și bârnă, denotă dorința de afirmare, posibilitatea de a găsi noul în activitate, fapt care o motivează. Are un nivel ridicat al toleranței la stres și un grad mare de implicare în activitate. Crede în intuiția ei, acționând după cum îi dictează instinctele. Are încredere în propria persoană, aspect evidențiat încă din copilărie, când i se spunea des să își vadă de lungul nasului.

Ambiția ei, dar și disciplina și perfecționismul s-au remarcat și în sfera studiilor și a educației. De exemplu, în 1972, mama Nadiei și-a exprimat nemulțumirea cu privire la media din anul precedent, care era 7,52. Răspunsul Nadiei a fost că în anul ce urmează va avea 8,50. La sfârșitul anului școlar 1972-1973, gimnasta a avut media 8,63, mai mult decât îi promisese Ștefaniei, iar în același an a fost campioană internațională a României, cu cinci medalii de aur. A dat dovadă și de maturitate, având dorința de a face ceva în viață. A realizat că la un moment dat cariera de gimnastă se va încheia și trebuie să își construiască un plan de viitor. În luna octombrie a anului 1980 a susținut examenul de admitere la cursurile fără frecvență ale Institutului de educație fizică și sport din București, reușind să se claseze pe locul 8 din 1100 de candidați.

Toate aceste trăsături, corelate cu mediul de dezvoltare, studiile și educația, influențele din familia de origine, stilul de viață, au contribuit la conturarea unei personalități care a făcut-o să se remarce într-o manieră inegalabilă în lumea sportului, fapt care i-a adus multă admirație din partea românilor și nu numai. Viața actuală a Nadiei Comăneci se împarte între familie, gimnastică și acțiuni filantropice. În prezent este vicepreședinte al Consiliului Director al Special Olympics, Preșendinte Onorific al Federației Române de Gimnastică, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Românești, Ambasador mondial al Sportului, Vice-Președinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare, membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică și a fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic. Este o imagine reprezentativă a sportului atât în România, cât și pe plan mondial, rol pe care și-l îndeplinește cu succes.

CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI APRECIERI FINALE

Realizarea profilului psihologic al Nadiei Comăneci a avut ca obiectiv identificarea în personalitatea gimnastei a caracteristicilor sursă care i-au conferit succesul pe care l-a avut, corelate cu trăsăturile evidențiate în literatura de specialitate, dar și remarcarea trăsăturilor care îi conturează unicitatea. Pe lângă acesta, s-a urmărit și oferirea unei imagini mai clare asupra a ceea ce înseamnă personalitatea unui sportiv de înaltă performanță, tema lucrării aducând o contribuție în conturarea profilului psihologic al gimnastei.

S-a constat că mediul de dezvoltare a conferit terenul propice pentru manifestarea unor patternuri comportamentale folosite în obținerea succesului, precum comportamente care întăresc ideea unui stil de viață organizat, disciplinat și activ.

Conform literaturii de specialitate, în personalitatea unui sportiv de performanță se regăsească următoarele trăsături: trăsătura bipolară introversie-extraversie, un nivel ridicat al toleranței la stres, o reactivitate scăzută și stabilitate emoțională, un nivel intelectual ridicat, forță sau tărie de caracter, dominanță, încredere în sine, un anumit grad de anxietate și agresivitate.

În urma analizei intense a vieții Nadiei Comăneci, mai concret a caracteristicilor de funcționare, a familiei de origine și nucleare, obiceiurilor, intereselor, educației, aspectului fizic, sănătății, evenimentelor din copilărie, adolescență, dar și viața adultă, au fost remarcate o serie de trăsături, prin manifestarea cărora se explică succesul pe care Nadia l-a avut și îl are. Printre acestea, se numară și cele evidențiate în cadrul teoretic, însă cu anumite specificații deosebite. Astfel, se pot afirma următoarele:

Nadia este o persoană introvertita, deși cei mai mulți dintre sportivii de înaltă performanță sunt extravertiți. Nu a avut niciodată prea mulți prieteni și a încercat să își păstreze viața privată departe de văzul lumii. Are un nivel de autocontrol ridicat, aspect specific persoanelor cu această trăsătură.

În ceea ce privește dominanța, are un nivel ridicat, aspect însoțit, conform literaturii de specialitate și de un anumit grad de supunere. Nu a creat dificultăți antrenorilor săi, din contră, s-a adaptat rapid și facil stilului de viață disciplinat pe care aceștia îl considerau indispensabil în practicarea gimnasticii de performanță.

Autocontrolul și stabilitatea emoțională îi sunt caracteristice de când era mică. Când era supărată, nemulțumită sau furioasă, reușea să nu plângă ca să nu le dea satisfacție celorlalți. În gimnastică, și-a cultivat și mai mult aceste două trăsături, înțelegând rapid importanța lor în obținerea concentrării și a performanței.

Încrederea în sine a avut-o din copilărie, perioadă în care i se spunea des să își vadă lungul nasului. În activitatea sportivă, faptul că și-a depășit din punct de vedere al performanțelor colegele, dar și idolul său, Ludmila Turișceva, i-a sporit această încredere.

Are un grad înalt de toleranță la stres, aspect pe care l-a dovedit în multe din experiențele trăite, precum demonstrația de la Paris din 1974, când și-a executat exercițiile în condiții cu potențial mare de stres, dar și la Moscova, în 1980, când presiunea concursului era foarte mare, desfășurându-se pe terenul rusoaicelor, cu un public ostil și fiindcă așteptările în ceea ce o priveau erau foarte mari.

Nivelul intelectual al Nadiei este ridicat, ea are o putere mare de concentrare, o memorie bună și o capacitate rapidă de a învăța.

Prezintă forță de caracter, fiind capabilă să facă față atât eforturilor fizice intense și îndelungate, cât și încărcăturii emoționale care însoțește fiecare competiție. Cel mai concludent exemplu în evidențierea acestei trăsături este revenirea spectaculoasă pe care a avut-o după evenimentele din 1977-1978, când performanța ei a suferit un declin, însă a reușit să revină în scurt timp la forma fizică și psihică optimă.

În ceea ce privește anxietatea, Nadia este un caz special din acest punct de vedere. Ei nu i-a fost teamă de accidentări, având mare încredere în antrenor, dar și în propria persoană, aspect care reiese și din curajul de a executa exerciții foarte dificile și din diversele elemente pe care le-a inventat. Singura anxietate pe care a trăit-o a fost cea de dinaintea competițiilor, care a acționat ca stimulent pentru obținerea unei performanțe mai înalte, fiind înlocuită rapid cu puterea de concentrare.

Și în ceea ce priveste agresivitatea, Nadia și-a dezvăluit unicitatea, prin faptul că, deși în literatura de specialitate se susține că sportivii au în general un grad ridicat al acestei trăsături, cu tendința de a și-o exprima în mod deschis, la ea a fost remarcată combativitatea, adică tendința de a lupta pentru scopul propus. Esențial este că acest scop pentru Nadia nu era învingerea oponentului, ci depășirea propriilor limite, dar și a unor bariere, cum ar fi gravitația. Ea susține că s-a născut pentru a zbura și aceasta libertate i-a oferit-o gimnastica.

Pe lângă trăsăturile evidențiate și în literatura de specialitate, la Nadia s-a mai remarcat perfecționismul și spiritul autocritic. Un aspect important al acestor două trăsături este faptul că ele au fost întotdeauna îndreptate către dezvoltarea profesională și personală, nu către obținerea trofeelor și a medaliilor. Gimnasta obișnuia să își revadă mental întregul exercițiu pentru a depista erorile făcute, cu scopul de a deveni și mai bună. Chiar și despre prestația de la paralele din 1976, pentru care a luat prima notă de zece din cadrul Jocurilor Olimpice, ea spune că a fost destul de bună, dar nu perfectă.

Alte trăsături evidențiate au fost ambiția, curajul și nevoia de afirmare. Întotdeauna a făcut mai mult decât i s-a cerut, dacă i se spunea sa facă douăzeci de genoflexiuni, ea făcea dublu pentru că era convinsă că așa va ajunge să fie cea mai bună. Fiecare pas, repetare, greșeală sau reușită o aduceau mai aproape de performanțe înalte.

Un alt aspect caracteristic Nadei este modul în care își autoevalua performanța. A știut să prețuiască fiecare medalie, iar dacă primea argintul considera că atât merita și dacă dorește mai mult, trebuie să fie mai bună.

Consideră că secretul său este că întotdeauna, de-a lungul anilor de antrenamente și concursuri, și-a păstrat pentru sine o mică rezervă de energie.

Întotdeauna și-a stabilit obiective performanțiale solide și clare, cel mai important fiind îmbunătățirea continuă că sportiv.

A avut capacitatea de a aduce conceptul de nou în lumea gimnasticii, aspect care a motivat-o și i-a crescut semnificativ ambiția, încrederea în sine, tăria de caracter, nevoia de afirmare, curajul și perseverența.

Are capacitatea de a transforma un posibil eșec într-o reușită, perspicacitatea ei deosebită fiind foarte apreciată de antrenori și arbitrii. A reușit în numeroase situații să salveze exerciții care păreau a fi compromise din punct de vedere al prestației.

O altă caracteristică evidențiată este spiritul libertății, sub aspectul căreia a acționat atât în gimnastică, cât și în viața personală. A privit acest sport ca pe o poartă către libertate, încercând prin practicarea lui, să depașească bariera gravitațională, considerând că s-a născut pentru a zbura. În viața privată, fiind marcată de opresiunea regimului comunist, a fugit din țară, căutând libertatea mult dorită. În plus, s-a constatat că la apropierea față de actualul soț a contribuit și ideea că nu îi spunea ce să facă, adică îi oferea posibilitatea de a decide singură, spiritul libertății fiind unul din elementele care îi caracterizează pe amândoi.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Alexandrescu, C. (1979). Viața rațională a sportivului. București: Editura Sport- Turism.

Allport, G.W. (1981). Structura și dezvoltarea personalității. București: Ed. Didactică și pedagogică.

Ayan, S. (2010). Smart Jocks: When kids exercise, they boost brainpower as well as brawn. Scientific American Mind, September/October, 43-47.

Bull, S.J. (2011). Psihologia sportului. Ghid pentru optimizarea performanțelor. București: Editura Trei.

Burlacu, M. (2011). Ziua în care Nadia Comăneci a învins computerul olimpic, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ziua-n-care-nadia-com-neci- nvins-computerul-olimpic

Burton, D., & Raedeke, T. (2008). Sport Psychology for Coaches. IL: Human Kinetics Publishing.

Caragea, C. (2014). un 10 perfect, http://www.corinacaragea.ro/10-perfect/

Chelcea, S. (2004). Metodologia cercetării sociologice.Metode calitative și cantitative. București: Editura Economică.

Chirilă, I. (1977). Nadia. București: Editura Sport-Turism.

Chirilă, I. (2009). Nadia. București: Gazeta Sporturilor.

Collett, P. (2005). Cartea gesturilor. București: Editura Trei.

Comăneci, N. (2012). Scrisori către o tânără gimnastă. București: Editura Humanitas.

Cosmovici, A. (1996). Psihologie generală. Iași: Editura Polirom.

Crețu, R.Z. (2010). Amprenta comportamentală și evaluarea personalității. Iași: Editura Polirom.

Crețu, T. (2009). Psihologia vârstelor. Iași: Editura Polirom.

Cucu-Ciuhan, G. (2010). Psihologia personalității. Note de curs.

Dimitriu, D. (1976). Nadia Comăneci și echipa de aur. Bacău: Editura Sport- Turism.

Dimitriu, D. (1990). Bela Karoly-Nadia Comăneci. Destăinuiri. Bacău.

Duvac, I. (2014). Psychological profiler. Note de curs.

Epuran, M., Holdevici, I., & Tonița, F. (2008). Psihologia sportului de performanță. Teorie și practică. București: Editura FEST.

Giurgiu, L. (2004). Psihologia sportului. Probleme teoretice și aplicații practice. Sibiu: Editura Alma Mater.

Golu, M. (1993). Dinamica personalității. București: Editura Geneze.

Golu, M. (2004). Fundamentele psihologiei. București: Editura Fundației „România de Mâine”.

Golu, M. (2004). Bazele psihologiei generale. București: Editura Universitară.

Hentea, C. (2012). Când arena sportivă devine arenă de confruntare politică, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/c-nd-arena-sportiv-devine- aren-confruntare-politic#

Hillman, C.H. (2008). Be smart, Exercise Your Heart: Exercise Effects on Brain and Cognition. Nature Reviews Neuroscience, 9(1), 58-65.

Holdevici, I., & Vasilescu, I.P. (1988). Autodepășirea în sport. București: Editura Sport-Turism.

Holdevici, I. (1988). Activitatea sportivă: Decizie, autoreglare, performanță. București: Editura Sport-Turism.

Holdevici, I. (2011). Psihologia succesului. Autosugestie și relaxare. București: Editura Universitară.

Holdevici, I. (2013). Psihologia sportului. Note de curs.

Ion, C.B. (2008). Psihologia sportului. Note de curs.

Jung, C.G. (1997). Tipuri psihologice. București: Editura Humanitas.

Kamkary, K., Akbari, P., & Shokrzadeh, S. (2012). Effects of Personality Profiles and Profiles of IQ on Elite Athletes' Volleyball's Performance. European Journal of Experimental Biology, 2(6), 2352-2359.

Martin, S.B., Polster, C.M., Jackson, A.W., Greenleaf, A.C., & Jones, G.M. (2008). Worries and Fears Associated With Competitive Gymnastics. Journal of Clinical Sports Psychology, 2, 299-316.

Messinger, J., & Messinger, C. (2014). Cartea gesturilor. București: Editura All.

Mitrofan, I. (2008). Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și aplicative. București: Editura SPER.

Mondo News (2013). Nadia Comăneci ar fi încercat să se sinucidă, http://www.mondonews.ro/nadia-comaneci-ar-fi-incercat-sa-se-sinucida-vezi-ce- spune-fratele-gimnastei/

Nestian, A. (2011). Interviu cu Nadia Comăneci: despre succes, copii și Jocurile Olimpice, http://famme.rol.ro/interviu-cu-nadia-comaneci-despre-succes-copii- si-jocurile-olimpice-30782.html

Niculescu, M. (2000). Personalitatea sportivului de performanță. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Ognev, I. (2005). Psihologia succesului. București: Editura Fundației Culturale Ideea Europeană.

Onofreiciuc, T. (2012). Noul- componentă a învățării, adjuvant al performanței. Marathon, IV(2), 73-77.

Papalia, D.E., Wendkos Olds, S., & Feldman, R.D. (2010). Dezvoltarea umană. București: Editura Trei.

Popova, E. (2006). Psihologia învingătorilor. București: Editura Europress Group.

Rasnoveanu, M. (2012). A murit tatăl Nadiei Comăneci, înainte să-și fi vizitat vreodată fiica în America, http://www.revistatango.ro/la-zi/stiri/a-murit-tatal-nadiei- comaneci-inainte-sa-si-fi-vizitat-vreodata-fiica-in-america-2603.html

Reiman, T. (2010). Limbajul trupului. București: Editura Curtea Veche Publishing.

Rîpan, I. (2013). Cu ce se ocupa Nadia Comăneci în 1984, după retragerea din gimnastică, http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/cu-ocupa-nadia-comaneci- 1984-retragerea-gimnastica-1_52076a24c7b855ff56c7a9d8/index.html

Romaniatv.net (2013). Nadia Comăneci și Bart Conner au refăcut o fotografie veche de 37 de ani, http://www.romaniatv.net/nadia-comaneci-si-bart-conner-au-refacut- o-fotografie-veche-de-37-de-ani_100851.html

Rotărescu, V. (2014). Managementul stresului în organizații. Note de curs.

Roul, U. (1998). Sports and personality. New Delhi: Northen Book Center.

Schultz, D., & Schultz, S.E. (2012). O istorie a psihologiei moderne. București: Editura Trei.

Sorin, V. (1982). Secretul făuririi personalității. Convorbiri. București: Editura Albatros.

Șchiopu, U. (2002). Introducere în psihodiagnostic. București: Editura Fundației Humanitas.

Thornton, A. (2010). How do we look for those non-psysical qualities in a young gymnast?, http://www.american-gymnast.com/agtc/index.php/2010/04/09/how- do-we-look-for-those-non-physical-qualities-in-a-young-gymnast/

Toader, A. (2015). Sondaj Inscop: Nadia Comăneci ocupă primul loc în topul personalităților sportive, http://www.evz.ro/sondaj-inscop-nadia-comaneci- ocupa-primul-loc-in-topul-personalitatilor-sportive.html

Țuțu, M.C. (2007). Psihologia personalității. București: Editura Fundației „România de Mâine”.

Verza, E., & Verza, F.E. (1994). Psihologia vârstelor. București: Editura Pro Humanitate.

Waples, S.B. (2003). Psychological characteristics of elite and non-elite level gymnasts, http://repository.tamu.edu/bitstream/handle/1969.1/1634/etd-tamu-2003C- PHED-Waples-1.pdf?sequence=1

Ziare.com (2011). Iubirile Nadiei Comăneci, http://www.ziare.com/nadia- comaneci/stiri-nadia-comaneci/iubirile-nadiei-comaneci-1132533

Ziare.com (2012). Nadia Comăneci, despre fuga din România, viața în America și fundația sa, http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia- comaneci-despre-fuga-din-romania-viata-in-america-si-fundatia-sa-interviu- ziare-com-1153884

Ziare.com (2014). Nadia Comăneci despre întâlnirea cu familia Obama, http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci- despre-intalnirea-cu-familia-obama-iata-ce-au-vorbit-1321458

Ziare.com (2014). Nadia Comăneci dă cărțile pe față: ce spune despre tentativa de suicid, http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia- comaneci-da-cartile-pe-fata-ce-spune-de-tentativa-de-sinucidere-1315657

Ziare.com (2015). Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă la Gala Premiilor Laureus, http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci- aparitie-spectaculoasa-la-gala-premiilor-laureus-1358445

Ziare.com (2015). Nadia Comăneci despre victoria Simonei Halep, http://www.ziare.com/nadia-comaneci/gimnastica/nadia-comaneci-despre- victoria-simonei-halep-de-la-indian-wells-m-am-uitat-cu-toata-romania-1354377

Zlate, M. (2000). Introducere în psihologie. Iași: Editura Polirom.

Zlate, M. (2006). Fundamentele psihologiei. București: Editura Universitară.

https://www.facebook.com/NadiaComaneciOfficial?fref=ts

http://www.bartandnadia.com/

http://www.bartconnergymnastics.com/

http://en.wikipedia.org/wiki/Nadia_Com%C4%83neci

http://www.limbalatina.ro/biblioteca/proverbe.html

http://www.amosnews.ro/nadia-comaneci-primit-titlul-de-ambasador-mondial-al- sportului-2015-04-24

http://antenastars.ro/dosarele-vip/nadia-comaneci-dorita-ca-trofeu-de-multi-barbati- celebri-adevarul-despre-idila-cu-nicu-ceausescu- id21516.html?play=30940#main

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/imagini-inedite-cu-stefan-banica-jr-si-nadia- comaneci-impreuna-430755.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/nadia-era-cu-cu-banica-jr-si-nicusor-in-acelasi- timp-242320.html

http://espn.go.com/olympics/gymnastics/story/_/id/7458063/father-gymnast-great- nadia-comaneci-dies-76

CURRICULUM VITAE ACADEMIC

DATE PERSONALE

Nume și prenume: TOMA Roxana Adriana

Data nașterii: 27.09.1989

Starea civilă: Căsătorită

Nume anterior: ȘTEFAN-ANDREI

Adresă: Str. Gheorghe Șincai, nr. 20, bloc P21, scara A, ap. 3, Pitești, Argeș

Număr de telefon: 0746286982

Adresă de mail: [anonimizat]

EDUCAȚIE ȘI FORMARE

2012-prezent Masterat: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale, Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației

2011-2015 Consilier și psihoterapeut sistemic de familie și cuplu, Programul de formare în Psihoterapia sistemică de familie și cuplu, Institutul pentru Cuplu și Familie Iasi

2009-2012 Licențiată în psihologie, Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe Socio-Umane

2008-2009 Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Psihologie, Specializarea Psihologie, București

2004-2008 Colegiul Național Liceal „Zinca Golescu”, Profil Științe ale naturii, Pitești

2000- 2004 Colegiul Național Liceal „Zinca Golescu”, Profil Matematică-informatică (clasele V-VIII), Pitești

COMPETENȚE PERSONALE

Limbi străine: Limba engleză- nivel avansat

Limba franceză- nivel începător

Competențe informatice: Sistemele de operare Windows și Mac

Microsoft Office (procesor de text, calcul tabelar, software pentru prezentări)

SPSS (Statistical Package for the Social Sciences)

ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE

18-19 octombrie 2014 Curs formare continuă cu tema „Managementul modern al serviciilor de psihologie aplicată în domeniul securității naționale”, Brașov

9-10 octombrie 2014 Simpozionul Național de Psihologie al Poliției Române ediția a VII-a, cu tema „Noi perspective ale psihologiei aplicate în instituțiile sistemului de securitate națională”, Bucureti

9-10 octombrie 2014 Workshop-ul cu tema „Elaborarea instrumentelor de evaluare psihologică. Strategii și metode” din cadrul Simpozionului Național de Psihologie al Poliției Române, București

15 mai 2014 Simpozionul Național dedicat Zilei Internaționale a Familiei ediția a V-a, cu tema „Familia prin ciclurile vieții”, Pitești

15 mai 2013 Simpozionul Național dedicat Zilei Internaționale a Familiei ediția a IV-a, cu tema „Familia românească în contextul european al anului 2013”, Pitești

31 mai-02 iunie 2013 Curs formare continuă cu tema „Consiliere relațională premaritală”, Institutul pentru Cuplu și Familie, Pitești

24-26 mai 2012 Conferința „Dialogul deschis în terapia familială și în practica socială”, Institutul pentru Cuplu și Familie, Timișoara

15 mai 2012 Simpozionul Național dedicat Zilei Internaționale a Familiei ediția a III-a, cu tema „Antreprenoriatul în familie”, Pitești

28 iunie 2011 Workshop în domeniul Psihopatologiei sexuale susținut de Dr. Md. Bebe Mihăescu, Pitești

15 mai 2011 Simpozionul Național dedicat Zilei Internaționale a Familiei ediția a II-a, Pitești

07 mai 2011 Sesiunea de comunicări științifice studențești „Studii și cercetări în științele socio-umane”, lucrarea „O copilărie fără zâmbete. Studiu de caz”, Pitești

08-09 octombrie 2010 Conferința Internațională EDU-World 2010 cu tema „Education Facing Contemporary World Issues”, Pitești

15 mai 2010 Sesiunea de comunicări științifice studențești „Studii și cercetări în științele socio-umane”, lucrarea „Relația dintre cultura organizațională și motivația angajaților în muncă”, Pitești

23 octombrie 2009 Simpozionul „Incursiune în psihoterapia pozitivă. O poveste de drum!”, București