Psychological Profiler Nadia Comaneci

PSYCHOLOGICAL PROFILER

NADIA COMĂNECI

CUPRINS

Rezumat

Abstract

Introducere

Capitolul 1. Cadrul teoretic

1.1. Psihologia personalitatii

1.1.1. Definirea conceptului de personalitate

1.1.2. Teoriile personalitatii

1.2. Psihologia sportului. Definirea si rolul psihologiei sportului

1.3. Performanta sportiva si personalitatea de succes

1.3.1. Performanta sportiva

1.3.2. Personalitatea de succes

Capitolul 2. Obiectivele si metodologia cercetarii

2.1. Obiective

2.2. Metodologie

Capitolul 3. Profilul psihologic

3.1. Scurta biografie

3.2. Trasaturi remarcate

3.2.1. Introversie

3.2.2. Dominanta versus supunere

3.2.3. Autocontrol si stabilitate emotionala

3.2.4. Incredere in sine

3.2.5. Perfectionism si autocritica

3.2.6. Toleranta la stres

3.2.7. Ambitia, curajul si nevoia de afirmare

3.2.8. Tarie sau forta de caracter

3.3. Caracteristici de functionare

3.3.1. Functionarea cognitiva

3.3.2. Viata de familie

3.3.3. Stilul de viata si obiceiuri

3.3.4. Aspect fizic, sanatatea (si varsta)

3.3.5. Interese

3.4. Contextul de dezvoltare

3.4.1. Familia de origine

3.4.2. Copilaria si idolii

3.4.3. Adolescenta…..

3.4.4. Fuga din Romania si sosirea in America

3.4.5. Studiile si educatia

3.4.6. Viata privata, relatiile, casatoria, copilul

3.5. Profilul psihologic perceput

Capitolul 4. Concluzii și aprecieri finale

Referințe bibliografice

Curriculum Vitae academic

INTRODUCERE

Noțiunea de personalitate are rădăcini foarte adânci în istoria vieții și culturii omenești, preocupări și studii despre acest concept putând fi consemnate încă din secolul al XVIII-lea. Însă știința despre personalitate, adică psihologia personalității, este relativ recentă, conturându-se începând cu deceniul al treilea al secolului XX. Deși în cele mai multe din lucrările de psihologie generală atunci când se tratează problematica personalității umane, aceasta este prezentată într-o manieră fragmentară, fiind evidențiate laturi, componente, fațete ale ei, aboradare care este necesară și utilă din punct de vedere didactic, nu trebuie ignorat ansamblul.

Pornind de la ideea ca nu este suficient să se recunoască manifestările personalității, este nevoie și de o studiere riguroasă, de o descifrare a structurii și modului acesteia de funcționare, dar si tinand cont de faptul ca procesul formarii personalitatii incepe inca din primele zile de viata si continua pe tot parcursul existentei omului, se poate afirma ca profilul psihologic ofera o imagine cuprinzatoare asupra manifestarilor personalitatii umane. Prin studiul vietii subiectului, prin remarcarea trasaturilor definitorii, analiza contextului psihosocial, dar si a celui istoric specific individului, prin studierea caracteristicilor individuale de functionare, dar si a contextului de dezvoltare, elaborarea unui profil psihologic este maniera optima pentru intelegerea personalitatii unui individ.

Aceasta lucrare si-a propus realizarea profilului psihologic al Nadiei Comaneci, prima gimnasta din lume care a primit nota zece intr-un concurs olimpic de gimnastica, castigatoare a cinci medalii olimpice de aur. Pe langa faptul ca este considerata una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, „Zeița de la Montreal” este si primul sportiv roman inclus in memorialul International Gymnastics Hall of Fame. In prezent este vicepresedinte al Consiliului Director al Special Olympics, Presendinte Onorific al Federatiei Romane de Gimnastica, Presedinte Onorific al Comitetului Olimpic Roman, Ambasadorul Sporturilor Romanesti, Vice-Presedinte in Consiliul Director al Asociatiei Distrofiei Musculare, membra a Fundatiei Federatiei Internationale de Gimnastica si a fost distinsa de doua ori cu Ordinul Olimpic. La Jocurile Olimpice de la Soci din 2014 a primit si titlul de Ambasador mondial al sportului. Este o personalitate in lumea sportului si nu numai, fiind recunoscuta si pentru activitatile filantropice pe care le desfasoara.

Particularitatile personalitatii sportivilor de performanta nu sunt inca suficient de clar conturate, aceasta dificultate reprezentand una din „petele albe” ale psihologiei sportive. Dat fiind faptul ca psihologia activității sportive este concepută ca o ramură aplicativă a psihologiei, care cercetează atât caracteristicile personalității sportivilor, cât și alte aspecte precum fundamentele psihologice ale învățării motrice, ale pregatirii generale pentru concurs, asistență psihologică, orientarea și selecția sportivilor, psihologia grupurilor, psihologia și antrenamentul competiției, lipsa unui model propriu-zis al campionului constituie o problematica curenta in domeniu.

De aceea se poate afirma ca tema lucrarii, profilul psihologic al Nadiei Comaneci, o mare campionana a Romaniei, reprezinta un subiect de actualitate si important in domeniul psihologiei in general, dar mai ales in cadrul psihologiei sportive, aducând o contribuție la extinderea studiului personalitatii umane si aprofundând analiza caracteristicilor necesare în practicarea sportului de înaltă performanță, pentru o mai bună comprehensiune a fenomenului.

Totodata, conturarea unei imagini mai clare asupra profilului sportivului de inalta performanta, mai mult de atat, asupra gimnastei, constituie si unul dintre obiectivele lucrarii.

Realizarea profilului psihologic al Nadiei Comaneci are ca obiectiv principal identificarea in personalitatea gimnastei a caracteristicilor sursa care i-au conferit acesteia succesul pe care l-a dobandit in activitatea sportiva, dar si admiratia de care a beneficiat din partea poporului roman si nu numai, in urma performantelor sale. Se urmareste daca mediul de dezvoltare a conferit terenul propice pentru manifestarea unor patternuri comportamentale folosite in obtinerea succesului si daca produsele activitatii Nadiei, cu referire la medalii, titluri, trofee, sunt direct colerate cu personalitatea ei.

CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC

1.1. Psihologia personalității

1.1.1. Definirea conceptului de personalitate

Personalitatea ocupă un loc central in psihologie, din punct de vedere teoretic fiind cadrul de referință fundamental pentru definirea sensului și valorii explicative a celorlalte noțiuni psihologice; noțiunile de senzație, percepție, afectivitate, motivație, voință etc. nu ar avea semnificație dacă nu ar fi raportate la personalitate, iar din punct de vedere practic personalitatea este prima, cea mai complexă și de cele mai multe ori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact. Ea reprezintă și principalul ghid în modelarea concretă a omului, astfel trebuie sa îi cunoaștem laturile, structura, finețea, pentru a putea selecta și utiliza cele mai potrivite mijloace, metode și procedee pe care să le folosim în explicarea formării și schimbarea personalității umane. (Cucu-Ciuhan, 2010)

Termenul de „personalitate”, care are radacină în „persoană”, a intrat în circuitul comunicării din cele mai vechi timpuri. În latina clasică se folosea cuvântul „persoana” care însemna inițial mască, aparență, însă treptat, sensul termenului s-a întregit, reprezentând și actorul din spatele măștii. Astfel, conceptul de persoană a ajuns să exprime ansamblul trăsăturilor psihomorale interne și psihofizice externe, pentru ca mai târziu, termenul să fie asociat și cu aspecte diferențiale, folosindu-se pentru a desemna un om important, precum un personaj, paroh. Mai mult, biserica l-a introdus in limbajul religios pentru a nominaliza și distinge cele trei entități ale Sfintei Treimi. (Golu, 2004)

În prezent dificultățile semantice sunt mult mai complexe deoarece cu termenul de personalitate sunt asociați atât termenii de persoană, personaj, cât și individ, individualitate. De cele mai multe ori folosirea lor este confuză, nefacandu-se o diferențiere clară, chiar se utilizează ca sinonime sau cu alt sens decât cel pe care îl au în realitate. De aceea este esentială delimitarea conceptuală și folosirea corectă a lor.

Conceptul de individ este cel care definește natura biologică, de reprezentant al unei specii și caracteristicile necesare care asigură adaptarea la mediu. În acest cadru nu se pot analiza alte premise decât cele biologice. (Zlate, 2006) Individul desemnează entitatea vie care nu poate fi dezmembrată fără să își piardă identitatea, altfel spus, caracterul indivizibil al organismului. Noțiunea este aplicabilă tuturor organismelor, fără conotații descriptive sau evaluative.

Conceptul de individualitate reprezintă expresia individului diferențiat, care rezultă prin diversificarea organizării structural-funcționale a fiecărui individ, fiind o specificare a acestuia. (Țuțu, 2007) Insușirile biologice se specializează, se ierarhizează, se integrează, căpătând astfel anumite note distinctive, originale, ceea ce duce la o organizare specifică a individului, irepetabilă și ireductibilă.

Conceptul de persoană încadrează individul ca membru al unei societăți, ca un om conștient de propriile alegeri. De exemplu nou-născuții și bolnavii psihici nu au atributul de persoană. (Zlate, 2006) Cu alte cuvinte persoana este corespondentul în plan social al individului din plan biologic, fiind individul dat în accepțiunea sa psihologică, deci cu viața sa psihică constituită, superioară, conștientă.

Similar organizării structural-funcționale a individului, cu diferențierea și specializarea în timp, tot așa și ansamblul însușirilor psihice ale persoanei suportă de-a lungul timpului un proces de structurare în urma căruia nu numai că se diferențiază între ele, dar se și valorizează, devenind unice. Deci personalitatea se referă la particularitățile psihice individuale, la ceea ce îl distinge și îl detașează pe un om de altul. (Cucu-Ciuhan, 2010)

Conceptul de personaj este utilizat cel mai frecvent pentru a defini „persoana în rol”. În funcție de contextul social în care se află fiecare persoană, aceasta se adaptatează cadrului și joacă un rol. Personajul mai este considerat un „automatism”, pentru că relevă un comportament învățat și asumat în conformitate cu normele sociale. (Zlate, 2006)

Definițiile date personalității în decursul timpului au fost clasificate în funcție de rol, de laturile acesteia și de funcțiile pe care le are în sistemul psihic uman. Fiecare curent din psihologie, prin reprezentanții săi, a abordat personalitatea umană din perspective diferite: biologică, cognitivă, umanistă, învățare, psihodinamică sau factorială. Una dintre cele mai cunoscute definiții este dată de Allport „Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic.” (Allport, 1981, p.40). El a stabilit trei tipuri mai semnificative de definiții, în funcție de o serie de elemente comune pe care le dețin. Deci după criteriul conținutului avem:

1) definiții prin efect extern, care iau în considerare modul de manifestare a personalitații în exterior și efectele pe care aceasta le produce în comportamentul altor oameni, personalitatea fiind văzută ca suma totală a efectelor produse de un individ asupra societății.

2) definiții prin structura internă, care pleacă de la premisa că personalitatea este o entitate obiectivă, reală și recurge la două modalități de definire: modul „omnibus”, în care personalitatea este privită ca sumă totală a dispozițiilor, dorințelor, impulsurilor, instinctelor, tendințelor, neintegrate totuși într-o anumită structură; și modul „esențialist”, care permite desprinderea anumitor factori relevanți pentru personalitate, cum ar fi organizarea mentală a ființei. Personalitatea apare ca ceva unic, relativ stabil în individ, permițând explicarea comportamentelor sale în situații specifice.

3) definiții pozitiviste (formale), bazate pe ideea că personalitatea e un construct care trebuie operaționalizat și despre care se pot formula ipoteze. Allport oferă un exemplu de astfel de definiție: „ personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportament a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic.” (Allport, 1981, p.40). El a stabilit trei tipuri mai semnificative de definiții, în funcție de o serie de elemente comune pe care le dețin. Deci după criteriul conținutului avem:

1) definiții prin efect extern, care iau în considerare modul de manifestare a personalitații în exterior și efectele pe care aceasta le produce în comportamentul altor oameni, personalitatea fiind văzută ca suma totală a efectelor produse de un individ asupra societății.

2) definiții prin structura internă, care pleacă de la premisa că personalitatea este o entitate obiectivă, reală și recurge la două modalități de definire: modul „omnibus”, în care personalitatea este privită ca sumă totală a dispozițiilor, dorințelor, impulsurilor, instinctelor, tendințelor, neintegrate totuși într-o anumită structură; și modul „esențialist”, care permite desprinderea anumitor factori relevanți pentru personalitate, cum ar fi organizarea mentală a ființei. Personalitatea apare ca ceva unic, relativ stabil în individ, permițând explicarea comportamentelor sale în situații specifice.

3) definiții pozitiviste (formale), bazate pe ideea că personalitatea e un construct care trebuie operaționalizat și despre care se pot formula ipoteze. Allport oferă un exemplu de astfel de definiție: „ personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale, pe care omul de știință o poate da la un moment dat.” (Allport, apud. McClelland, 1951, p.69)

Un alt criteriu care delimitează două tipuri de definiții, reducționist-unidimensionale și multidimensional-globale, este criteriul sferei. În prima categorie personalitatea este redusă la una din componentele sale, cu afinitate spre elementul afectiv-motivațional, spre caracter sau spre temperament. Un exemplu concludent din această clasificare îl reprezintă Eysenck, conform căruia personalitatea are două dimensiuni: introversie/extraversie și stabilitate/instabilitate emoțională. (Golu, 2004) Definițiile multidimensional-globale prezintă personalitatea ca fiind o entitate complexă, eterogenă, un sistem hipercomplex, cu autoorganizare, teleonomic și determinat biologic și sociocultural, cu o dinamică specifică, individualizată. (Golu, 1993) Personalitatea nu poate fi redusă la una dintre abordări, de aceea definițiile de tip global oferă o imagime mai amplă asupra sistemului personalității. Acest tip de definiții prezintă personalitatea din toate cele trei ipostaze: biologică, psihică și socio-culturală.

În urma unei analize amănunțite a multiplelor definiții ale personalității, Montmolin arată, în cadrul unui simpozion consacrat special modelelor de personalitate, că cele mai frecvente idei care apar în diversele teorii asupra personalității sunt:

ideea de totalitate, în care personalitatea este văzută de majoritatea autorilor ca un ansamblu de trăsături, ca un sistem de funcții și procese psihice;

ideea de individualitate, cu referire la caracterul original, unic al personalității, pe baza căruia se poate face discrepanța între persoane;

ideea de concret, în sensul în care cunoașterea personalității ne permite predicția comportamentului unui individ într-o anumită situație;

ideea de stabilitate, trăsăturile de personalitate reprezentând constante ale comportamentului;

ideea de unitate, deoarece personalitatea presupune organizare, având un caracter sistemic.

Pe langă toate acestea, Irina Holdevici susține că trebuie adăugat și caracterul ierarhic al personalității, unele trăsături fiind mai puternice, ele se manifestă mai pregnant, iar altele sunt mai slabe. „Ierarhia gândurilor, sentimentelor sau comportamentelor unui individ are tendința de permanentizare. Astfel, de pildă, o persoană timidă acționează cu timiditate în majoritatea situațiilor, deși nu este exclus ca, în unele cazuri particulare, această trasatură să nu se manifeste, cum ar fi în compania unui prieten apropiat, care îi crează un sentiment de confort afectiv.” (Holdevici, 2011)

1.1.2. Teoriile personalității

Teoriile asupra personalității urmaresc explicarea acesteia, precum și clasificarea privind originea, structura, dinamica și manifestările comportamentale ale ei, raportându-se la situațiile concrete de viață. Încercarea de a surprinde esența personalității, originalitatea și unicitatea ei, a generat o varietate amplă a teoriilor respective, astfel a fost necesară gruparea în funcție de anumite criterii.

Mihaela Corina Țuțu (2007) prezintă aceste criterii, atrăgând atenția asupra faptului că niciuna dintre aceste teorii luată separat nu explică personalitatea în mod integral, însă se integrează, completează și echilibrează reciproc:

A) După similitudinea sau unicitatea personalității există:

teorii nomotetice, care se axează pe asemănările personalității indivizilor; vizează universalul sau generalul și se bazează pe comparațiile dintre indivizi, privind unul sau mai multe aspecte ale personalității;

teorii idiografice, cu accent pe unicitatea indivizilor, pe particularitățile individuale, fără a lua în calcul aspectele comparative; acestea consideră că esența personalității este surprinsă numai prin studiul detaliat al vieții și experienței individuale.

B) După aspectele considerate în modelarea comportamentului sau după gradul de generalitate sunt:

teorii multidimensionale, globale, care vizeaza alcătuirea unui tablou al personalității în ansamblu, văzută ca un intreg. Premisa de la care se pleacă este că indivizii au o structură primară de personalitate, care este comună, însă diferă între ei în funcție de manifestările trăsăturilor particulare. Obiectivul acestor teorii îl constituie identificarea acelor trăsături caracteristice personalității, elaborarea unor instrumente care să identifice diferențele dintre oameni în funcție de aceste trăsături, astfel să se poată formula predicții cu privire la comportament, într-o gamă extinsă de situații;

teorii unidimensionale, particulare, care studiază rolul pe care îl joacă un singur aspect al personalității în modelarea comportamentului persoanei.

C) Din perspectiva evolutivă există:

teorii statice, au o viziune statică asupra personalității, considerând-o prin elementele ei cele mai stabile;

teorii dinamice, care explică personalitatea prin structurile ei active, prin motivele și forțele interioare ale individului;

teorii integrative, care pun accent pe structurarea ierarhică, integrativă și dinamică a personalității, aceasta fiind definită prin pattern-uri (adica trăsături relativ stabile), dar și prin trăsături rezultate din interrelaționarea acestora sau din influența condițiilor de viață și de mediu.

D) După factorii determinanți, sunt:

teorii radicale sau absolutizante: biologizante, psihologizante și sociologizante;

teorii de compromis, care se referă la existența unui dublu determinism al personalității.

E) După gradul de apropiere-îndepărtare există:

teorii concordante, asemănătoare;

teorii neconcordante, contradictorii, diferite.

F) Henri Ey clasifică teoriile personalității în:

teorii reductoare sau elementariste, care reduc personalitatea la o simplă colecție de trăsături;

teorii dinamice, cu accent pe structura globală de individualizare și de funcționare a personalității;

teorii personaliste, care descriu personalitatea în expresia ei de maximă umanitate, existențială și etică;

teorii genetice, care pun accent pe evoluția personalității.

Una dintre principalele teorii elaborate asupra personalității îi aparține lui Freud, care susținea că personalitatea umană este formată din trei parți. (Schultz, 2012) Prima parte este id-ul, inconștientul compus din tendințe și foarte obscure, primitive, care luptă mereu pentru a fi gratificate. El operează cu ceea ce Freud denumește „principiul plăcerii”, care are ca obiectiv gratificația imediată și totală a acestor tendințe, cu mențiunea că odată cu înaintarea în varstă a individul învață să își controleze cerințele id-ului. A doua parte este ego-ul, adică acea parte conștientă și logică a psihicului, care operează pe baza principiului realității și încearcă să medieze între cerințele id-ului și realitatea înconjurătoare. A treia parte este super-ego-ul sau super-eul, care reprezintă partea morală, sentimentul binelui și răului și este dobândită prin învățarea socială, încă din copilărie.

O altă teorie este elaborată de C.G. Jung (psihologia analitică), în concepția căruia personalitatea (sau psihicul) este constituită din trei straturi: conștient, inconștient personal și inconștient colectiv. Conștientul reprezintă punerea în relații a conținuturilor psihice cu Eul; există conștiința în masura în care ea este percepută ca atare de Eu. (Jung, 1997) Deci conștientul, denumit Eu (Ego), se referă la procesele și funcțiile psihice de care este în mod direct conștient individul. Inconștientul personal reprezintă totalitatea achizițiilor vieții personale, precum lucruri uitate, refulări, percepții, gânduri și sentimente subliminale, dar și o serie de acte automate, gesturi, expresii faciale; în esență sunt aspecte care au fost candva conștiente, dar care au fost uitate sau reprimate. Inconștientul colectiv pe de altă parte, este stratul cel mai profund și inaccesibil al psihicului, care este alcătuit dintr-o serie de conținuturi impersonale, amintiri ancestrale ale dezvoltării umane (denumite arhetipuri) care au fost depozitate în psihicul uman și de care individul nu este conștient în mod direct. Cele mai importante arhetipuri sunt: Persoana, reprezintă masca socială; Anima, care este imaginea colectivă a femeii în psihicul barbatului; Animus, imaginea colectivă a barbatului în psihicul femeii; Umbra, care semnifică partea întunecată, neacceptată a psihicului. (Mitrofan, 2008)

Teoria lui A. Adler, un alt discipol al lui Freud, la fel ca Jung, pleacă de la ideea că dezvoltarea personalității este condiționată de factorii socioculturali, accentuând importanța influențelor educative (cu referire la familie, societate) în formarea Eului, fără a pierde din vedere substratul biologic. Adler subliniază că influențele sociale se concretizează în plan psiho-comportamental în două aspecte: adaptarea, adică modificarea variabilelor personale în funcție de mediu; și modelarea, adică modificarea variabilelor de mediu în funcție de configurația personală. Elementul esențial care descrie personalitatea este motivația, analiza și întelegerea personalității fiind echivalente cu identificarea cauzelor, a motivației comportamentelor umane. Autorul introduce conceptul de sentiment de inferioritate, sesizat în sentimentul de imprefecțiune, de neîmplinire și permanente aspirații ale individului. La vârstele mici, sentimentul de inferioritate este natural, deoarece copilul vine pe lume lipsit de apărare, dependent de tot ce există în jurul său. Dacă dezvoltarea este normală, el va prezenta trăsături cum ar fi curaj, independență, ambiție. Atunci când individul are dorința de a excela într-un anumit domeniu de activitate se instalează ceea ce Adler denumește sentiment de superioritate. Complexul de inferioritate apare atunci când compensarea sentimentului de inferioritate eșuează, individul fiind convins că orice acțiune desfășoară, nu reușește să fie la fel de bun ca ceilalti. „Adler este de părere că fiecare individ dezvoltă un stil propriu de viață (de gandire și acțiune), stil ce îl face unic în modul de a-și atinge scopurile.” (Holdevici, 2011, p.24)

Allport a avut o contribuție majoră în studiul personalității, el apelând la noțiunea de trăsătură pentru a evidenția particularitățile individuale ale unei persoane. Trăsăturile de personalitate sunt structuri relativ stabile, care determină individul să aibă anumite cogniții și să se comporte într-o manieră consecventă, indiferent de situație. Ele nu sunt doar concepții teoretice, ci există în interiorul fiecăruia, putând fi demonstrate empiric prin observarea raspunsurilor date de subiect. (Țuțu, 2007) Această abordare a personalității este simplă, usor de realizat, fiind apropiată de psihologia cotidiană, însă se accentuează și se absolutizează rolul interiorității psihice, excluzându-se influența mediului extern asupra formării acesteia, astfel se oferă o viziune mai mult statică, decât dimanica asupra personalității.

Romeo Zeno Crețu (2010) susține că reducerea personalității umane la trăsături sau dispoziții ca unități fundamentale de analiză, este o primă paradigmă care s-a impus și a guvernat o perioadă cercetarea în domeniu, paradigma denumită de el structuralistă. S-a considerat că trăsăturile de personalitate ar fi sursele care controlează variațiile non-aleatorii, din totalul variațiilor comportamentale înregistrate pentru orice persoană. Abordrea însă, nu oferă explicații pentru procesul de formare a factorilor, ei fiind tratați ca structuri deja constituite. În plus, se regăsește dezavantajul incapacității de a modela în mod adecvat interacțiunea dinamică dintre nivelurile ierarhice de organizare și dintre acestea și mediul exterior. A doua paradigmă, denumită de Crețu (2010) procesuală, a reieșit tocmai din limitele conceptuale și rezultatele nesatisfăcătoare oferite de prima. Unitatea de analiză a devenit comportamentul și/sau constructul dispozițional.

Perspectiva structural-sistemică a personalității depașește limitele perspectivei descriptivist-automare, fiind în acord cu direcțiile psihologiei științifice contemporane. „Întelegerea deplină a personalității necesită o viziune în același timp structurală și sistemică asupra alcătuirii și funcționalității ei, o abordare din perspectiva ciberneticii, a teoriei generale a sistemelor și a teoriei informației.” (Țuțu, 2007, p. 71) Personalitatea este un ansamblu de structuri care îi asigura stabilitate, adică constantă și un nivel înalt de integrare, dar ea nu își pierde dinamicitatea, nici cea în plan individual, nici în plan social. Astfel, nu este exclusiv statică, stabilă sau dinamică, ci exprima organizarea unitară a însușirilor și trăsăturilor neuropsihice relativ stabile ale persoanei, într-un ansamblu dinamic, care este într-o permanentă desfășurare. A considera că personalitatea este o structură înseamnă a o interpreta prin prisma întregului, mai mult decat simpla sumă a însușirilor psihice, ceea ce presupune: integrarea părților în întreg; fiecare componentă a personalității este abordată în corelație cu celelalte; existența dependenței evoluției parților de evoluția întregului; și gruparea elementelor constitutive în substructuri, care relaționează între ele. Totodată, conceptul de sistem, așa cum precizează Golu (1993), oferă posibilitatea reală de centrare pe studiul interacțiunilor și relațiilor, personalitatea umană neputând fi concepută și analizată științific decât prin prisma relaționării și interacțiunii sale permanente cu mediul exterior.

Psihologia personalității se centrează asupra modului în care procesele, funcțiile și stările psihice individuale se integreaza pe cele trei coordonate principale: dinamico-energetică, instrumental-performanțială și relațional-socială. (Golu, 2004) Procesul integrării pe cele trei laturi conduce la elaborarea a trei substructuri sau subsisteme intercorelate, care definesc obiectul central de studiu în domeniu:

subsistemul dinamico-energetic, adică temperamentul;

subsistemul instrumental-operațional, adică aptitudinile;

subsistemul relațional-valoric și de autoreglaj, anume caracterul.

1.2. Psihologia sportului. Definirea și rolul psihologiei sportului

Rădăcinile conceptuale ale psihologiei sportului se adâncesc până în antichitate, fapt care reiese din ideea interdependenței dintre minte și trup specifică Greciei timpurii și culturilor asiatice. Această legătură nu era doar cunoscută, ci și evidențiată ca având o semnificație centrală pentru obținerea performanței și dezvoltarea personalității. Cea mai relevantă expresie care ilustrează importanța acestei legaturi este: Mens sana in corpore sano, adică Minte sănătoasă în corp sănătos.

Psihologul care este considerat inițiatorul psihologiei sportului în America de Nord este Coleman Griffith, primul care a cercetat acest domeniu pe o perioadă extinsă de timp. A fost angajat la Universitatea din Illinois in 1925 cu scopul de a-i ajuta pe antrenori să îmbunătățească performanța jucatorilor. Lucrările sale, „Psihologia antrenorului” și „Psihologia atletismului”, sunt considerate puncte de referință în domeniu. (Holdevici, 2013)

Numeroase texte, romanești și străine, utilizează denumiri precum: „psihologia sportului”, „psihologia sporturilor”, „psihologie sportivă”, cu toate că ele se referă la aceleași aspecte ale disciplinei. Mihai Epuran, figura cea mai reprezentativă sub aspectul preocupărilor teoretice și a interesului constant pentru dezvoltarea disciplinei psihologiei sportului la nivel universitar și nu numai, afirmă: „Noi preferăm „Psihologia sportului” pentru a desemna acea știința care studiază fenomenele de ordin psihologic-comportamental pe care le reprezintă participarea oamenilor la activitățile sportive de tip performanțial.” (Epuran, 2008, p. 4)

Sportul este activitatea ce implică efort fizic și deprinderi specifice, competiție și reglementare, strategii, activitate care este desfășurată în scopul obținerii satisfacției subiective și/sau beneficii personale (de exemplu sănătate, faimă, bani) de catre practicanți. Sportul poate îmbrăca diverse forme, în funcție de scop și de persoana care îl practică. Exista sport de performanță, sport recreațional, care implică activități ludice și loisir, sport de întreținere, adică activități corporale gimnice și activități motrice de recuperare. Psihologia sportului se prezintă ca un ansamblu de teorii și metode teoretice, dar și aplicative, foarte importante pentru știința activităților corporale, dar mai ales pentru sportul de performanță. Este un domeniu în care se intersectează preocupări, cunoștiințe și modalități de intervenție din mai multe direcții centrale ale psihologiei, cum ar fi psihologia clinică și psihologia sănătății, psihologia organizațională, psihologia socială, psihologia personalității, psihologia învățării și a educației etc., cu ale medicinii sportive și ale științelor sportive.

Psihologia aplicată a sportului se centrează pe identificarea și înțelegerea teoriilor psihologice și a tehnicilor care pot fi aplicate în exerciții și în sport, având ca scop îmbunătățirea performanței și cultivarea capacităților celor implicați în activitatea sportivă. Antrenamentul psihologic are ca obiectiv să învețe să se creeze consecvent tensiunea mentală ideală care impulsionează calitățile fizice necesare sportivilor pentru a da tot ce este mai bun. „Psihologia activității sportive este concepută ca o ramură aplicativă a psihologiei, care cercetează caracteristicile personalității sportivilor, fundamentele psihologice ale învățării motrice, ale pregatirii generale pentru concurs, asistență psihologică, orientarea și selecția sportivilor, psihologia grupurilor, psihologia diferiților sportivi, ca și psihologia și antrenamentul competiției.” (Holdevici, 2013, p.16)

Deoarece este o știință, psihologia sportului are sarcini generale și comune tuturor științelor, de descriere, explicare, prevedere și control al realității pe care o studiază. Se încearcă rezolvarea aspectelor cu privire la pregătirea, îndrumarea, educarea sau motivarea sportivilor și/sau a echipelor din care aceștia fac parte. La nivelul sportului de înaltă performanță, metodele și tehnicile de asistență și pregătire psihologică folosite sunt superioare și complexe, deoarece antrenamentul este individualizat, iar pregatirea psihologică se reduce la aplicarea metodelor de care are nevoie sportivul respectiv.

Conform lui Raymond Thomas (1992) psihologia sportului are cinci roluri: de a ajuta, de a preveni, de a descoperi, de a pregăti pentru antrenament și competiție și de a cerceta. Pe de altă parte, G. Rioux si E. Thill (1983) au considerat că investigațiile în domeniu trebuie să fie orientate spre: diagnostic, pentru a pune în evidență capacitățile pretinse de un anumit sport; profilaxie, cu scopul de a preveni erorile care pot interveni în mobilizarea la nivel optim a energiilor; și spre consolidarea personalității, în planul reglărilor, pentru a împiedica manifestarea inhibițiilor multiple. Epuran , făcând o reducție a clasificărilor, evidențiază două roluri principale ale psihologiei sportului: primul este cel teoretic și academic, de cercetare și învățământ, iar cel de-al doilea este cel practic. (Epuran, 2008)

„Obiectivele psihologiei sportului sunt acelea de a-i sprijini pe sportivi să se bucure de activitatea lor cât mai multă vreme și de a avea performanțe mai bune în competiții. Experiența sportivă poate fi utilizată de catre sportivi în înțelegerea cât mai bună a propriului potențial, pe seama dezvoltării integrale a personalității.” (Giurgiu, 2004, p.11)

1.3. Performanța sportivă și personalitatea de succes

1.3.1. Performanța sportivă

Performanța este considerată în limbajul curent ca un rezultat al unei activități, o realizare a unei sarcini sau reușita unei acțiuni. Deseori este înrudită cu termeni precum împlinire, succes, execuție, acțiune, manifestare, spectacol, prezentare, efectuare și altele. Conform Dicționarul explicativ al limbii române, performanța este un rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă, o realizare deosebită într-un domeniu de activitate, un record sau cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. Se observă că pentru a sublinia aspectul calitativ al unei prestații se adaugă și termenul de eficiență. Astfel diferențierea calitativă este exprimată prin performanța: superioară, de excepție, la nivel înalt, de vârf, pe când diferențierii cantitative i se asociază un număr obiectiv, conform cu scalele de măsurare specifice activității sau cu intervale (de exemplu: este al patrulea rezultat sau a obtinut cu 0,03 peste/sub recordul mondial/personal).

Performanța sportivă se referă la rezultatul obținut într-o activitate sportivă, de obicei într-un concurs, fiind reprezentată printr-o valoare sau un calificativ pe scala valorilor. Termenul este folosit frecvent și pentru a desemna rezultatul deosebit, remarcabil, obținut de o persoană sau o echipă în cadrul unei probe, întreceri sau încercări. Semnificația lui s-a extins în mai multe domenii, trecând dincolo de granițele sportului, din sfera motricității în aceea a intelectului sau artei, având o valoare socială deosebită.

Omul este singura ființă capabilă de autocunoaștere, care își poate propune și dori să se perfecționeze deoarece este nemulțumit de sine, de imaginea de sine, de realizările sale, vrând să se afirme în ochii săi și ai celor din jur. Nevoia de aprobare și de prestigiu se transformă în nevoia de laudă și/sau premiu, aspecte care funcționează ca stimulente pentru activitate. În cazul sportivilor, cel mai important motiv al activității lor este nevoia de performanță sau de realizare. Performanța sportivă de marcă este sursa de succes, după cum observau și M. Ralea si T. Hariton (1962, p.64) „Jocurile Olimpice antice au organizat și instituționalizat conștient succesul. Funcția socială a rezultatului prevalează față de valoarea intrinsecă a operei, transfigurându-se prin glorie și prestigiu.” (Epuran, 2008, p. 38)

Conform perspectivei teoriilor învățării, modificarea relativ durabilă a comportamentului este o performanță datorată exersării, performanța fiind influențată de:

variabilele instruirii, care se referă la informație, mijloace și programe de învățământ, instruire, metode de învățământ, personalitatea profesorului, structura socială și altele;

variabilele învățării, adică experiența, memoria, tempo-ul psihomotor, atenția, dispoziția individului pentru efort, tendințe, talentul și creativitatea persoanei;

variabilele performanței, cu referire la rezultate, reușită, mișcare.

Tudor Onofreiciuc (2012) aduce în atenție studiul sau importanța conceptului de nou, ca și componentă a învățării și adjuvant al performanței, subliniind că noul în cadrul procesul de învățare trebuie să asigure plusul prin care un sportiv poate să își asigure victoria, adică o nouă performanță. Autorul observă o creștere a nivelul performanței și a nivelului învățării până la atingerea unui anumit platou de stabilitate, moment în care nivelul de performanță se modifică în mod descendent pe parcursul timpului, în timp ce nivelul învățării își păstreaza cota atinsă. Introducerea conceptului de nou în cadrul procesului de învățare permite reluarea pantei ascendente a performanței. Atingerea performanței depinde de modalitatea de a gasi noul care se potrivește cel mai bine subiectului, precum și de capacitatea acestuia de a empatiza cât mai bine cu acesta.

Un alt aspect care ajută la îmbunătățirea performanței și nu numai, aspect asupra căruia specialiștii în psihologia sportului sunt de acord, este fixarea obiectivelor performanțiale. Un program eficient de fixare a obiectivelor acționează asupra performanțelor sportivilor în patru sfere: le direcționează atenția și acțiunile, le mobilizează energia și eforturile, determină o creștere a tenacității atunci când procesele sunt lente și îi motivează și pe sportivi și pe antrenori în aflarea celor mai eficiente strategii de pregătire. Damon Burton (2008) a constatat că un astfel de „program de fixare a obiectivelor performanțiale” aduce beneficii în sensul în care sportivii devin mai putin anxiosi, mai încrezători în forțele proprii, își îmbunătățesc capacitatea de concentrare, evoluând mai bine și cu o plăcere mai mare în concursuri. Burton face distincție între:

obiectivele generale de performanță, ele implică aspecte care pot fi dezvoltate și îmbunătățite continuu, precum îmbunătățirea capacității de efort a sportivilor, dar care sunt relativ vagi pentru că se referă la o perioadă viitoare, neprecizată;

obiectivele specifice, care țin cont de starea și calitățile sportivului la un moment dat, dar și de situația reală în care se regăsește el, deci sunt imediate și concrete. Un exemplu de astfel de obiectiv este obținerea unui anumit număr de puncte la un concurs foarte important pentru sportul practicat sau depășirea unui adversar de o anumită valoare. (Burton, 2008)

Se poate afirma că performanța este determinată atât multidisciplinar, la realizarea ei contribuind mai multe discipline care structurează știința activităților corporale, precum antropologia, fiziologia, psihologia, sociologia, pedagogia, cât și multifactorial, fiind constituită prin îmbinarea mai multor factori, care pot fi grupați ,în funcție de natura lor, astfel: factori biologici, psihologici, culturali, sociali și materiali.

Epuran (2008) plecând de la doua premisă, prima legată de faptul că omul, realizatorul performanței sportive, este un produs complex al factorilor biologici, psihologici și socio-culturali, iar a doua care face referire la faptul că optimizarea proceselor instructiv-educative de maturizare și de dezvoltare depinde de gradul de utilizare a datelor științifice de către educatori-antrenori, conturează un model al factorilor psihici ai performanței sportive, model pe care îl intitulează „cei 4 A ai performanței” și care cuprinde:

aptitudinile: somatice (inaltime, greutate), functionale (consum de oxigen, tip endocrin), biochimice (tip de metabolism, capacitate de refacere), general motrice (capacitate de mobilizare a energiei, de refacere, rezistenta la factori perturbatori), psiho-motrice (coordonare, echilibru, perceptii spatio-temporale), motrice (viteza, rezistenta), psiho-intelectuale (atentie, concentrare, imaginatie), psiho-afective (echilibru afectiv, rezistenta la stres), psiho reglatorii volițonale (efort voluntar, perseverenta, rezistenta la durere);

atitudinile: generale si comune (convingeri, idealuri, motivatie, aspiratii), in antrenament (dorinta de progres, cautarea noului, activism, disciplina), in concurs (incredere in sine, mobilizare pentru efort, dorinta de autoafirmare), fata de antrenor (incredere, cooperare, comunicare), fata de arbitri (acceptare, incredere), dar si atitudini de respingere fata de fumat, nerespectarea regimului de munca si odihna, excese alimentare;

antrenamentul, in care se urmareste, pe langa pregatirea fizica efectiva a sportivului si trecerea de la aptitudini si atitudini timid exprimate la convigeri ferme, patternuri comportamentale stabile si eficiente;

ambianta, cu referire la asigurarea caracterului educativ al situatiilor din mediul scolar, profesional, sportiv, familial, si de grup informal.

Totodata, pentru obtinerea unor performante inalte in sport, pe langa numeroasele aspecte care tin de structura individului, este important si mediul inconjurator si stilul de viata pe care acesta il adopta si il respecta. Importanța și necesitatea unei vieți raționale sunt surprinse și de Constantin Alexandrescu (1979) în cartea sa. El subliniază valoarea pe care o au regimul alimentar bine structurat, antrenamentul, odihna și refacerea după efort în performanța sportivă. Organismul uman poate să suporte eforturi dificile cu o uzură relativ redusă, dacă este solicitat într-un mod rațional. Regimul corect de viață presupune un program prestabilit după care individul își ordonează toate activitățile zilnice, într-o succesiune logică și care, cu timpul, îi crează o serie de reflexe condiționate. El influențează creșterea sau scăderea capacității de muncă și nivelul performanței, contribuind la realizarea longevității sportive, adică crește probabilitatea ca perioada de activități sportive să fie mai mare. Regim de viață în perioada competițională. Regim de viață după abandonarea activității de performanță.

1.3.2. Personalitatea de succes

Ivan Ognev (2005) prezintă în cartea sa, „Psihologia succesului”, un studiu pe tema „De ce anume depinde succesul”, elaborat de către un grup de psihologi de la Universitatea din Hertfordshire. Conducătorul grupului de cercetători, doctorul Richard Weisman, a studiat timp de 8 ani viețile a 400 de „norocoși” și „ghinioniști” și a ajuns la concluzia că oamenii nu se nasc învingători sau ratați, mai mult, el este de opinie că fiecare om își face norocul singur, fiind capabil să își sporească șansele de succes.

Astfel de oameni își trăiesc viața după patru principii de bază. Primul se referă la faptul că încearcă să își creeze singuri șansele de succes, ei simt succesul, caută situația corespunzătoare pentru a-și atinge scopul propus și profită de orice ocazie favorabilă. Nu se tem de experimente și de noi încercări. Al doilea principiu este acela al credinței în „vocea lor interioară” și al faptului că încearcă să acționeze cum le dictează intuiția. Capacitatea de a transforma un eșec într-o șansă este al treilea, iar al patrulea, optimismul, care se referă la convingerea că vor avea în mod obligatoriu noroc, iar în cazul unei nereușite, se gândesc că lucrurile puteau să se desfășorare mult mai nefavorabil. Această atitudine îi ajută să aibă încredere în forțele proprii și să își îmbunătățească relațiile cu cei din jur.

Particularitățile personalității sportivilor de performanță nu sunt încă suficient de clar conturate, această dificultate reprezentând una din „petele albe” ale psihologiei sportive. Unul dintre motive este dat de faptul că studiile de tip cercetare se efectuează folosindu-se grupe mici de subiecți, astfel încât nu se pot face generalizări și nici prelucrări statistice de amploare. În plus, încă nu este suficient de clar de la ce nivel se poate considera că se discută despre un sportiv de înaltă performanță, unul care face parte dintr-o echipa de club, de la o echipa națională sau care a caștigat concursuri internaționale.

Un alt motiv constă în ideea că ramurile sportive pot solicita particularități psihologice asemănătoare, dar și foarte diferite, astfel încât este preferabil să se vorbească despre profiluri de personalitate pe categorii de sporturi decât de un profil de personalitate a sportivului în general. De exemplu, Epuran (2008) prezintă o clasificare a tipurilor de sport, în funcție de cheltuială de energie fizică și concentrarea nervoasa, propusă de R. Chappuis (1964):

A) Sporturi care cer o mare cheltuială de energie și o mare concentrare nervoasă, ale caror solicitări fizice se adreseaza sportivilor cu robustețe organică și un bun echilibru nervos, pe când cerințele psihice variază în funcție de ambianța și cadrele de referință:

sporturi colective în aer liber, de exemplu canotajul, alpinismul, care solicită și calități precum altruismul, spiritul de sacrificiu, bunătatea, loialitatea;

sporturi colective de sală, care pe lângă cheltuiala mare de energie fizică, cer și o mare rezistență psihică deoarece ambianța este limitată, fapt care crește tensiunea sportivului, care trebuie să fie deschis, flegmatic, activ;

sporturi individuale în aer liber, de exemplu tenisul, schiul, solicită calități personale precum voința, curajul;

sporturi individuale de sală, adică box, gimnastică la aparate, care cer o sănătate perfectă, echilibru nervos, dar și calități personale deosebite, de exemplu activismul deschis, controlat.

B) Sporturi care cer cheltuiala mică de energie, dar o mare concentrare nervoasă, din această categorie pot face parte scrima, săritura în înălțime, lungime. Cerințele psihologice impun o mare putere de concentrare, echilibru nervos și echilibru psihomotor.

C) Sporturi care cer o cheltuială mare de energie fizică și o concentrare nervoasă redusă, de exemplu rugbyul, fotbalul, handbalul. Rezistența organică este de bază în această categorie, concentrarea nervoasă fiind necesară în momentele de mobilizare voluntară.

D) Ultima categorie propusă de autor, sporturi care cer atât o redusă cheltuială de energie, cât și o redusă concentrare nervoasă când sunt practicate fără scop de competiție. De exemplu echitația, în care solicitările fizice și psihice nu sunt intense.

Cu toate că această clasificare ilustrează imaginea tipurilor de sport dintr-o perioadă anterioară, dată fiind creșterea nivelului performanțelor sportive pe de o parte, cât și a exigențelor competițiilor pe de altă parte, ea poate constitui o bază în sublinierea ideeii că o importanță deosebită în conturarea unui profil nu îl are doar personalitatea sportivului, ci și sportul pe care acesta îl practică.

Totodată, rezultate înalte în sport, la fel ca și în alte domenii de activitate, pot fi obținute de indivizi cu caracteristici foarte diferite de personalitate, astfel devine utopică încercarea de a cunoaște toate modalitățile de compensare de care dispune ființa umană în calea sa catre autodepașire.

„Cercetarile asupra personalității sportivului s-au grupat de-a lungul timpului în trei categorii, după ideea care le-a guvernat: un anumit tip de personalitate predispune individul la practicarea sportului; practicarea sistematică a unei activități sportive influențează personalitatea subiectului și o modifică; cele două fenomene coexistă.” (Giurgiu, 2004, p. 46) Astfel o parte dintre cercetători au realizat studii comparând sportivii cu nesportivii, sportivii de elită cu cei debutanți, sportivii din ramuri diferite ale sportului, în timp ce alții au observat un grup de sportivi pe parcursul mai multor ani de activitate sau un grup experimental în paralel cu un grup martor. Rezultatele pe care le-au obținut au fost, în cea mai mare parte, contradictorii, mai mult, s-a estimat că nu se poate descoperi tipul de personalitate specifică sportivului atâta timp cât nu există. La un moment dat s-a considerat că ar fi mai utilă studierea stărilor pe care le trăiesc sportivii în timpul antrenamentelor, dar mai ales în competițiile sportive, decât studierea trăsăturilor de personalitate.

Stările psihice sunt acele configurații momentane particulare de manifestări psiho-comportamentale exprimate prin trăiri, cogniții și conduite, dispunând concomitent și de dinamică și de o stabilitate relativă, care se manifestă în anumite contexte sau sunt asociate cu diferite sarcini. Ele fluctuează în timp, ca răspuns la schimbările interne și situaționale, fiind dependente de situații, care le declanșează și le mențin. Bogdan Cezar Ion (2008) susține că personalitatea sportivului, prin unele dintre caracteristicile ei, va facilita expresia constantă a anumitor stări psihice dezirabile, crescând eficiența eforturilor și implicit probabilitatea obținerii performanțelor.

În prezent, studiile realizate în psihologia sportului remarcă faptul că trăsăturile de personalitate ale practicanților de sport nu pot fi considerate favorabile sau nefavorabile, pozitive sau negative, ambele categorii contribuind la participarea cu succes în activitatea sportivă. Mai mult, se atrage atenția asupra faptului că personalitatea sportivul trebuie interpretată în corelație cu mediul sociocultural din care provine acesta.

Cu toate acestea, deși nu există un model propriu-zis al campionului, specialiștii din domeniu sunt de acord că unele trăsături de personalitate apar mai frecvent la sportivi, comparativ cu nesportivii. (Holdevici, 2011) Personalitatea sportivului de performanță se deosebește de personalitatea unui om, în general, prin tipul specific al mediului sportiv și al probei practicate cu un continuum fizic și psihic. (Niculescu, 2000) A practica un sport, mai ales la nivel de performanță, înseamnă trăirea împlinirii, victorii, realizări, aspirații, eșecuri, deznădejde, contradicții, posibile accidentări, astfel încat sportivul de performanță trebuie să însumeze în structura sa de personalitate ambiția, rezistența psihică, încrederea în sine, organizarea, controlul, perseverența, motivația, spiritul de competiție, autocontrolul sau stăpânirea de sine, un anumit grad de introversie-extraversie, maturitate, inteligență emotională, empatie, și alte aspecte care contribuie la desfășurarea acțiunilor cu succes.

1.3.2.1. Trăsătura bipolară introversie-extraversie

Extroversia presupune ușurința în realizarea contactelor sociale, implică un comportament degajat și sigur în situații noi, o autoapreciere adecvată și ridicată, nevoia de a socializa și orientare față de realitate. Introversia implică prezența unor dificultăți în relaționare, dar și în a discuta despre propria persoană, tendința de izolare, evitarea contactelor cu persoane necunoascute și a desfășurării activităților în condiții care nu sunt familiare. La introverși adaptarea la mediul înconjurător se face prin activarea în mod preponderent a unor mecanisme de natură intelectuală, receptarea evenimentelor vieții făcându-se cu un grad mai mare de subiectivitate, pe când la extroverși adaptarea se realizează mai ales prin acțiune. (Cucu-Ciuhan, 2010) Pe de altă parte, nivelul de autocontrol este mai mare la introverși comparativ cu extraversii. Aceste particularități determină modalitatea în care oamenii reacționează în diverse momente, deci implicit și sportivii în cadrul luptei sportive.

Psihologul finlandez Pala Imre (1973) consideră că sportivii extraverți prezintă o activare volitivă mai înaltă în momentele critice ale jocului în situații de câștig, pe când introverții devin mai activi în caz de eșec. Deși cei mai mulți sportivi sunt extraverți, cu câteva excepții precum piloții de automobile, tenismenii, șahiștii, conform majorității opiniilor, există și voci, ca cea a lui Warberton si Kane (1966), care spun că printre sportivii de talie mondială exista și introverți, indiferent de ramura sportivă. Ipoteza lor este că un anumit grad de introversie conferă sportivului un autocontrol mai bun, ajutându-l să depășească într-un mod mai facil stresul generat de competițiile importante. (Ion, 2008)

Date fiind particularitățiile fiecăruia, s-a constatat că introverșii și extraverșii reacționează diferit la laudă sau critică. Asupra introverșilor acționează mai bine dojana, cearta, în timp ce extraverșii se pare că au mai mare nevoie de laude, încurajări. Biro (1976) a demonstrat printr-un experiment că extraverșii au o scădere a eficienței semnificativă după ce li se subliniază greșelile pe care le comit, autorul făcând legătura dintre acest fenomen și nivelul scăzut al încrederii în sine. (Holdevici, 2011)

1.3.2.2. Toleranța la stres

Toleranța la stres este un alt aspect important prezentat în literatura de specialitate, care poate facilita sau, din contră, bloca, drumul către performanța sportivă. Se referă la capacitatea sportivului de a rezista la influențele factorilor stresanți, putând fi o particularitate a personalității, dar și un fenomen temporar, educat, datorat unor factori de conjunctură.

În acest sens, în funcție de predominanța într-o situație de stres a unor factori situaționali sau individuali, se disting trei forme ale toleranței la stres:

toleranța întâmplătoare, reacție care se poate întâlni în cadrul unei activități fizice foarte eficiente desfășurate în condiții de spaimă sau frică puternică;

toleranța probabilă, condiționată de prezența unor factori situaționali, de exemplu dacă sportivul este foarte bine antrenat, există o probabilitate foarte mare ca el să tolereze mai bine stresul comparativ cu un sportiv neantrenat corespunzător.

toleranța determinată, apare și se manifestă de fiecare dată când acționează factorii stresanți; este o particularitate relativ stabilă a personalității, nu doar o reacție individuală și depinde în mare masură de unele caracteristici ale sistemului nervos central, de exemplu forța, echilibrul și mobilitatea proceselor corticale, precum și de caracteristicile temperamentale. (Holdevici, 2011)

Stresul apare atunci când se produce un dezechilibru între solicitările mediului din care face parte individul și capacitățile de răspuns ale organismului acestuia, este o stare de tensiune acută, care obligă organismul să își mobilizeze capacitățile de aparare pentru a face față amenințării date de situație. Rotărescu (2014) menționează că cele mai frecvente surse ale stresului sunt:

condițiile dificile de viață și de muncă;

starea de boală fizică sau psihică;

abuzul de orice fel, fizic, emoțional, sexual;

situația financiară precară;

probleme de comunicare, adaptare, la muncă, în familie, în societate;

conflicte în familie (inclusiv divorțul, decesul unei persoane);

conflicte la locul de muncă (inclusiv pierderea locului de muncă);

conflicte în societate (cu vecinii, grupul de prieteni, probleme juridice etc.);

dezastre naturale (inundații, cutremur etc.)

propria persoană (instabilitate emoțională,neîncrederea în sine etc.).

Principalele caracteristici de personalitate ale indivizilor rezistenți la stres sunt: angajamentul, care se referă la implicarea persoanei în acțiunile întreprinse, capacitatea ei de a persevera în atingerea scopului; controlul, capacitatea de a controla evenimentele de viață reflectă o competență care are rolul de a influența modul în care persoana evaluează evenimentele stresante; și provocarea, care implică o evaluare cognitivă, credința că schimbarea este un aspect normal, firesc al vieții și că trebuie considerată mai degrabă ca o posibilitate de dezvoltare, decât ca o amenințare. (Rotărescu, 2014)

Stresul poate avea un impact pozitiv (eustres), negativ (distres) sau o combinație între cele două asupra individului, efectele nocive sau benefice ale stresului, fiind în relație cu performanța astfel: un nivel redus de stres poate conduce la performanțe scăzute, determinând o slabă motivare, neimplicare, subsolicitare a individului; stresul moderat stimulează personalitatea și duce la îmbunătățirea performanțelor, motivând individul; iar un nivel foarte înalt conduce la diminuarea performanței, producând anxietate, suprasolicitare, teama de eșec.

Din punct de vedere al stresului, stările psihice se pot diferenția după intensitate, fiind de intensitate redusă, moderată și mare, dar și după influența pe care acesta o exercită asupra conduitei, existând stări pozitive produse de eustres și stări negative, produse de distres.

Studiile efectuate asupra unor scrimeri arată că cei care au toleranță înaltă la stres, denumiți „echilibrați”, își îmbunătățesc componentele psihomotricității înaintea competiției, manifestând simptome de eustres, adică trăiesc emoții care au un grad mare de mobilizare. La cei cu toleranță scăzută la stres, indicatorii psihomotricității descresc de cele mai multe ori înaintea competiției sau se îmbunătățeste un indicator în detrimentul celorlalți, cum ar fi creșterea vitezei de reacție însoțită de scăderea preciziei acesteia. Scrimerii din aceasta categorie au stări subiective care pendulează de la o încredere oarbă în forțele proprii la panica nejustificată. (Ion, 2008)

Rodionov si Lavrov (1983), analizând unele aspecte ale toleranței la stres, corelate cu câțiva factori de adaptare psihică a sportivilor la efort, au descoperit că ridicarea nivelului de antrenament și adaptarea la exigențele crescute ale acestuia nu reduc stresul, ba mai mult, îl intensifică. Concomitent însă, crește toleranța la stres, individul învățând să își mențină parametrii de eficiență ai activității. În plus, sportivii își apreciază starea ca fiind foarte bună, stresul părând că este neobservat.

Un alt studiu interesant, elaborat de Hoșek si Kalinin, a pus în evidența faptul că intensitatea stresului emoțional în situațiile dinaintea startului competițional este corelată cu nevoia de succes sau tendința de evitare a eșecului. Sportivii care au motivația de obținere a succesului au reacții de mobilizare activă, care sunt asemănătoare celor de manie, pe când în cazul celor care doresc mai degrabă să evite eșecul, sunt mai pregnante reacțiile de tip anxios. (Holdevici, 2011)

1.3.2.3. Reactivitatea și stabilitatea emoțională

Mobilitatea și flexibilitatea comportamentului, aspecte importante în desfășurarea activităților sportive, sunt corelate, de obicei, cu o hiperreactivitate emoțională, chiar și în cazul stimulilor minori. Din acest motiv este importantă dezvoltarea capacității de autocontrol și a stabilității emoționale a sportivilor, deoarece doar cei care au abilitatea de a își autoregla stările emoționale obțin succese constante în activitatea lor, chiar și în condiții de stres.

Roul (1998) găsește în cartea sa stabilitatea emoțională a spotivului ca fiind caracteristică a gimnasticii, la fel ca și dominanța și perspicacitatea, aspecte care realizează o diferență crucială între a fi învingător sau a fi învins într-un concurs. El subliniază și importanța pe care o are, atât pentru individ, cât și pentru echipa, ideea de a desfășura activitatea sportivă cu scopul de a caștiga.

Pentru obținerea unui rezultat înalt, sportivul nu trebuie sa fie afectat de emoții negative, cum ar fi apariția tracului competițional, care reprezintă una din cauzele majore ale eșecului în sport. Autoreglarea nivelului emoțional este considerată piatra unghiulară a pregătirii psihice deoarece duce sportivul în starea optimă de luptă, iar pentru ca rezultatele sale să fie stabile, este necesar ca el să fie capabil să intre în mod conștient și voluntar în această stare, făcând abstracție de febra startului competițional, sau dimpotrivă, de apația startului, ambele fiind stări afective în care comportamentul individului este sub nivelul posibilităților sale.

Procesele afective reflectă relațiile dintre subiect și ambianță, reprezintă modalitatea prin care omul traiește nemijlocit împrejurările de viață în care ansamblul condițiilor subiective se confruntă cu ansamblul condițiilor obiective prezente, evocate sau proiectate. Holdevici (1988) atrage atenția asupra faptului că nu trebuie să se tragă concluzia că o adaptare desăvârșită poate fi garantată numai de o raționalitate rece sau că emoția este dăunătoare, inutilă. Un dezacord între rațional și afectiv poate conduce la o dezadaptare tranzitorie doar atunci când un nivel superior de organizare cognitivă se cupleaza cu emoții primare, violente, un exemplu în acest sens fiind impulsivitatea ca obstacol în calea chibzuinței. „Dacă însă sub raportul nivelului și al sensului, între afectiv și intelectual intervine un acord, adaptarea se dezvoltă în sens ascendent și performanțele în activitate sunt pe masura așteptărilor.” (Holdevici, 1988, p. 42)

Studiile comparative la nivelul populației arată că sportivii sunt mai stabili emoțional decât persoanele din afara domeniului. Totodată, există diferențe și între sportivii care practică ramuri diferite de sport: de exemplu înotătorii sunt mai puțin stabili emoțional decât luptătorii, care intră în contact corporal direct cu adversarii. Lipsa unui nivel optim al stabilității emoționale se poate compensa prin forța caracterului și nevoia de performanță a persoanei, însă în general, sportivii de mare performanță, fie poseda acel nivel necesar și deosebit al stabilității emoționale, fie reusesc să își controleze voluntar emoțiile. (Ion, 2008)

Raportând stabilitatea emoțională la forța ego-ului, după Cattell, o persoană cu mare forță a ego-ului se caracterizează prin perseverență, calm, fermitate, maturitate afectivă, are simțul realității în modalitatea în care rezolvă problemele și un nivel scăzut de oboseală nevrotică; iar o persoană mai puțin stabilă emoțional, cu o forță a ego-ului mai scăzută, prezintă simptome sau manifestări nevrotice, instabilitate, incapacitatea de a face față frustrărilor, evită luarea deciziilor, acționând sub impulsul momentului și resimte oboseală și astenie, chiar în lipsa unei încărcături fizice sau psihice prea mari. (Holdevici, 2011)

1.3.2.4. Nivelul intelectual

Componenta cognitivă face parte, alături de componenta fizică și componenta emoțională, din starea optimă de lupta în activitățile sportive. (Holdevici, 1988) În obținerea acestei stări, sistemul nervos central este cel care programează acțiunea, iar corpul, respectiv sistemul musculo-osteo-articular, o execută. Aceasta este influența componentei fizice, iar în cazul în care calitățile fizice nu sunt dezvoltate corespunzător, este inutil ca sportivul să își propună realizarea performanțelor în sport. În ceea ce privește componenta emoțională, ea se referă la desfășurarea activităților pe fondul unei activări emoționale optime, adică stabilitatea emoțională menționată anterior. Chiar dacă primele două sunt la un nivel optim, sportivul nu va obține performațele dorite dacă nu respectă un program precis de acțiune, care este elaborat. Nu este suficient ca problema pe care o are de rezolvat să fie doar bine formulată, ci se impune existența și unei concentrări pentru rezolvarea ei. Se pare că la sportivii mai valoroși se regasesc și indici mai ridicați la inteligență.

Similar personalității, inteligența este de o foarte mare diversitate, care se exprimă prin caracteristici calitative, pe de o parte, inclusiv meditative, iar pe de altă parte, prin diferențieri de performanțe și de câmpuri foarte largi de competențe pe baza unor stocuri de informații facilitate de un nivel bun al memoriei. Inteligența este privită ca o capacitate de rezolvare de probleme, dar și ca aptitudine de a învăța (Watson), aptitudine de a opera cu anumite cunoștiințe, nu concepte. (Șchiopu, 2002)

Într-un studiu efectuat în 2012 se subliniază faptul că voleiul presupune multe rotații pe teren, fiecare jucător ocupând poziții noi, care solicita alt tip de coordonare, aspecte care pot fi dificil de învățat, deci este nevoie de abilități cognitive înalte, în special în ceea ce privește procesarea vizuală. În plus, în timpul meciului, toți jucătorii se mișcă constant și fiecare dintre ei trebuie să fie într-un anumit spațiu, să prezica mișcările celorlalți, construind împreună o strategie de joc, folosindu-se de modul în care este pasată mingea. (Kamkary et al, 2012)

Ogilvie a demonstrat experimental, aplicând proba Cattell-16 PF pe alergători, fotbaliști și atleți, că sportivii de foarte înaltă clasă au o înclinație mai mare spre gândirea abstractă. (Holdevici, 2011) Gândirea abstractă trece dincolo de referințele fizice și caută să înteleagă mesaje și interpretări suplimentare.

Privind dintr-o altă perspectivă, psihologul Steve Ayan (2010) susține că atunci când fac exerciții fizice, copiii își dezvoltă și capacitatea de funcționare a creierului, pe lângă forța musculară. Ipoteza este susținută de mai multe studii în domeniu, cum ar fi cel realizat de psihologul Charles H. Hillman (2008) care a analizat legatura dintre exercițiile fizice și cogniție. Dintre cele douăsprezece studii realizate cu copii și adolescenți, cele mai multe au arătat că un nivel ridicat al capacității aerobice este asociat cu performanțe superioare obținute la testele școlare standardizate.

Specialistul în neuroștiințe Hans-Georg Kuhn (2009), de la Universitatea Gothenburg din Suedia a publicat un studiu în care au fost analizate rezultatele obținute de mai mult de un milion de bărbați la testele fizice și de inteligență la care au fost supuși pentru înrolarea în armată, la varsta de 18 ani. Concluzia a fost că o capacitate crescută de efort cardiovascular, nu forța musculară, este asociată cu inteligența generală, iar în urma cercetării altor informații din baza de date națională, s-a descoperit că o condiție fizică bună la varsta de 18 ani a fost corelată cu un nivel ridicat al performanțelor academice ulterioare.

1.3.2.5. Forța sau tăria caracterului

Se pare că este trăsătura cel mai des menționată atunci când se discută despre sportivi de excepție. Cattell a împărțit indivizii în două categorii, cei cu un „caracter tare” și subiecți cu un „caracter mai moale”. Din prima categorie fac parte persoanele care sunt mature din punct de vedere emoțional, independente în acțiune și gândire, ferme și critice în aprecierea mediului înconjurător, dar și a propriei persoane. Ele sunt capabile să își controleze sentimentele și să nu își exprime emoțiile în diverse situații. La polul opus, cu un caracter mai moale, se află persoanele imature din punct de vedere emoțional, nerăbdătoare și sentimentale, sensibile, care își exprimă în mod deschis și frecvent anxietatea. (Ion, 2008)

Este evident faptul că cei din prima categorie sunt capabili să facă față atât eforturilor fizice intense și indelungate, cât și încărcăturii emoționale care însoțește fiecare competiție sportivă. Însă și sportivii cu un caracter moale pot obține rezultate bune în activitatea lor dacă desfășoară o pregătire psihologică adecvată particularităților lor individuale.

1.3.2.6. Dominanța

Dominanța, autoritarismul sau nevoia de a subordona alte persoane pare să fie mai mult prezentă în rândul antrenorilor decât al sportivilor, dar într-o echipă se pot regăsi atât persoane cu dominanță înaltă, cât și persoane cu dominanță scăzută. De remarcat este faptul că, de cele mai multe ori, indivizii cu dominanță mare au și un grad ridicat de dependență, adică prezintă și nevoia de supune, în sensul în care mulți dintre cei care doresc să îi domine pe alții manifestă nevoia de a se exercita un control asupra lor. (Holdevici, 2011)

Plecând de la această idee, se poate afirma că sportivii cu dominanță mare nu vor crea prea multe probleme antrenorilor deoarece ei accepta cu ușurință sarcinile și indicațiile expuse de aceștia. La celălalt capăt, indivizii cu dominanță redusă acceptă mai greu impunerile solicitate de alți oameni, cu atât mai mult dacă acestea îi ingrădesc independența.

Compatibilitatea între antrenor, sportiv/sportivi și evenimentul sportiv este foarte importantă deoarece determină cât de plăcută va fi experiența pentru toți cei implicați, cât de des va caștiga un sportiv competițiile la care participă și cât de unit va deveni un grup de sportivi. Antrenorul însoțește individul în maturizarea sportivă, îl sprijină în dezvoltarea potentialului sportiv și transformarea acestuia în performanță, motivațional, dădacă, cercetator, organizator, administrator etc. Antrenoratul este o formă de conducere (leadership) care implică lucrul cu oamenii mai mult decât împărtășirea cunoștiințelor și elaborarea unor antrenamente optime pentru fiecare. Sportivii ideali sunt cei care îndeplinesc instrucțiunile antrenorului pentru că sunt în asentimentul acestuia, iar antrenorii buni sunt persoane carismatice care influențează fără a intimida și câștiga respectul sportivilor fără să îl ceară. (Bull, 2011)

1.3.2.7. Încrederea în sine

Este considerat un lucru firesc faptul că sportivii de performanță au mai multă încredere în sine decât nesportivii. Această afirmație poate fi susținută atât de statutul social ridicat de care se bucură ei, cât și de antrenamentele și realizările sportive pe care le au.

Antrenamentele ajută la o mai bună cunoaștere de sine și a forțelor de care individul dispune, o autoapreciere mai apropiată de realitate. Nevoia de a-i fi apreciate rezultatele activității, de a-i fi apreciată pregatirea, există la orice om. Sportivul, comparându-se cu ceilalți colegi, ținând cont de părerile unor persoane avizate, cum ar fi antrenorul, arbitrii, sau al unor persoane care se bucură de prestigiu, își face o părere despre el. (Popova, 2006) Dacă este la începutul carierei sau pur și simplu nu are cu cine să își compare rezultatele, poate apărea o premisă serioasă pentru neîncredere în sine. Competițiile pot fi de folos deoarece scot sportivul din zona sa de confort psihologic, îl determină să traiască intensitatea emoțiilor date de concurență, producându-se un fel de desensibilizare în ceea ce privește timiditatea și ajutându-l să își acumuleze experiența indispensabilă în atingerea obiectivelor de performanță.

Încrederea în forțele proprii este un aspect esențial în viața fiecărui sportiv. S-a constatat că anumiți oameni manifestă o a asemenea trăsătură, chiar și după ce au trecut printr-un eșec, în timp ce alții par a fi mai temători sau mai puțin siguri pe ei, deși talentul și pregătirea pe care o au i-ar îndreptăți să adopte o atitudine mai degajată. Aceștia par să aibă trac și în condițiile unor competiții de amploare mai mică, iar timiditatea de care dau dovadă le inhibă performanțele pe care le-ar putea obține. Asher (1987) arată că „deși o serie de caracteristici ale timidității și lipsei de curaj sunt manifestate de la o varstă fragedă, ceea ce pune accent pe factorii înnăscuți, o orientare psiho-pedagogica adecvată poate să conducă la o însemnată îmbunătățire a raspunsurilor individului în situații de confruntare.” (Holdevici, 1988, p.142) Deci cu o pregătire optimă, lacunele încrederii în sine pot fi estompate, însă este de dorit ca sportivul de performanță să aibă un nivel ridicat al acestei trăsături.

1.3.2.8. Anxietatea

Anxietatea se referă la tendința de a trăi o teamă nejustificată, fără un obiect bine precizat. Atunci când nivelul anxietății este ascendent și depășește o anumită limită, cu atât mai mult în condiții de stres, performanțele pot să scadă într-un mod semnificativ. Se poate ajunge până la situația în care stările de neliniște, teamă, anxietate să fie percepute atât de puternic de sportiv, încât să îl împiedice pe acesta să acționeze sau îl fac să actioneze ineficient.

Anxietatea este înțeleasă de specialiști în două maniere: ca trăsătură și ca stare. Ca trăsătură de personalitate se referă la tendința individului de a aștepta un pericol, de a trăi o stare de teamă cvasipermanentă, iar ca stare, are de obicei un caracter situațional, apărând în condiții bine determinate.

In urma unor cercetari desfasurate in conditii de amenintare, in timpul razboiului, s-a ajuns la concluzia ca exista anxietate cu caracter traumatic (adica teama de a nu suferi un traumatism fizic sau o ranire) si anxietatea legata de teama de insucces, adica teama de a-i dezamagi pe colegi, superiori sau de a nu fi la inaltimea misiunii, care era mult mai raspandita decat prima. In cele mai multe dintre ramurile sportive, anxietatea este mai degraba in stansa legatura cu aspectele sociale, decat cu eventualitatea unui traumatism. (Holdevici, 2011) Se pare ca ceea ce genereaza trairea anxietatii este posibilitatea trairii insuccesului, adica de nevoia individului de a fi performant.

De-a lungul timpului au fost studiate simptomele anxietatii cu scopul de a face discrepanta intre sportivii de succes si cei mai putin performanti. In lumea gimnasticii, sportivii de succes au raportat o anxietate mai mare inaintea competiei comparativ cu celilalti. Situatia se inverseaza insa in timpul concursului. Cercetarile arata totodata ca gimnastii de succes aveau tendinta sa isi foloseasca anxietatea ca stimulent pentru o performanta mai buna, pe cand cei mai slabi pareau sa se agite, ajungand aproape de starea de panica. (Bull, 2011)

La concluzia ca anxietatea este mai redusa la sportivii cu inalta calificare in comparatie cu cei care au o calificare inferioara a ajuns si Rodionov (1983), care afirma ca acest aspect este caracteristic sporturilor care implica un caracter ciclic, cu o mare intensitate a eforturilor. (Holdevici, 2011) Din aceasta categorie face parte si gimnastica, care implica o serie de miscari ce necesita forta fizica, flexibilitate, echilibru, gratie si constientizare chinestezica, abilitati puse in practica in probe specifice.

De obicei indivizii care au un nivel al anxietatii prea mare sau prea mic, punctel aflate la capetele scalei de anxietate, nu au rezultate bune in activitate. La cei foarte anxiosi exista o probabilitate mare ca activitatea sa fie dezorganizata in conditii de stres decat la cei care sunt mai putin anxiosi. Pe de alta parte, un nivel scazut al anxietatii este tot atat de nefavorabil pentru realizarea performatelor sportive, deoarece poate sa apara lipsa de angajare emotionala in competitie. (Epuran, 2008) Este indicat ca antrenorul si psihologul sa cunoasca limitele sportivului si sa lucreze impreuna, toti trei, controlul anxietatii la gasirea nivelului optim de acesteia, nivel care sa reprezinte o resursa in succesul sportiv.

1.3.2.9. Agresivitatea

Se considerera ca in anumite ramuri sportive, mai ales in cele in care exista un contact fizic cu adversarul, un anumit grad de agresivitate este necesar, sportul, in general, fiind un domeniu al intrecerilor, al luptei, al rivalitatii.

In literatura de specialitate se face distinctie intre agresivitate si combativitate. Agresivitatea este vazuta ca o tendinta cu un caracter distructiv, o reactie violenta la frustrare, care se manifesta prin comportamente necontrolate, furie si brutalitate. Combativitatea in schimb, este acea tendinta a sportivului de a lupta pentru realizarea scopului propus, de invingere a oponentului, a unor limite proprii sau a unor bariere cum ar fi gravitatia, spatiul. (Ion, 2008)

In spatele combativitatii se afla tendinta de afirmare a individului si motivele sale de a participa la concurs. Este un aspect acceptat din punct de vedere social al acelaiasi tendinte de lupta, dar, comparativ cu agresivitatea, se manifesta ca o atitudine activa si constructiva a sportivului, acesta pastrandu-si luciditatea.

Din datele experimentale a reiesit faptul ca sportivii de inalta performanta sunt mai agresivi si mai inclinati sa isi exprime agresivitatea in mod deschis decat nesportivii. Experientele educative din copilarie genereaza adultului un sentiment mai redus sau mai puternic de culpabilitate atunci cand acesta isi va manifesta deschis agresivitatea.

CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE SI METODOLOGIA CERCETARII

2.1. Obiective

Particularitatile personalitatii sportivilor de performanta nu sunt inca suficient de clar conturate, aceasta dificultate reprezentand una din „petele albe” ale psihologiei sportive. Desi nu se poate contura un model propriu-zis al campionului, specialistii din domeniu sunt de acord ca exista unele trasaturi de personalitate care apar mai frecvent la sportivi, trasaturi evidentiate in cadrul teoretic.

Realizarea profilului psihologic al Nadiei Comaneci are ca obiectiv identificarea in personalitatea gimnastei a caracteristicilor sursa care i-au conferit acesteia succesul pe care l-a dobandit in activitatea sportiva, dar si admiratia de care a beneficiat din partea poporului roman si nu numai, in urma performantelor sale.

Se urmareste daca mediul de dezvoltare a conferit terenul propice pentru manifestarea unor patternuri comportamentale folosite in obtinerea succesului si daca produsele activitatii Nadiei, cu referire la medalii, titluri, trofee, sunt direct colerate cu personalitatea ei.

Mai mult de atat, dat fiind faptul ca unul dintre motivele inexistentei unui profil psihologic al sportivului de inalta performanta este ca nu se poate preciza de la ce nivel se discuta despre aceasta categorie, lucrarea de fata incearca sa ofere o imagine mai clara asupra acestui aspect, contribuind la explicarea si intelegerea acestui grup social din care Nadia Comaneci, in mod evident, face parte.

In plus, tinand cont ca fiecare sport solicita diferite trasaturi psihologice in practicarea lui, care se diferentiaza in functie de de ramurile sportive, obiectivul anterior se poate particulariza, lucrarea incercand sa ofere o conturare a imaginii gimnastei de inalta performanta.

In consecinta, realizarea profilului psihologic al Nadiei Comaneci are urmatoarele obiective:

Identificarea in personalitatea gimnastei a caracteristicilor sursa care i-au conferit succesul pe care l-a avut, corelate cu trasaturile evidentiate in literatura de specialitate, dar si remarcarea trasaturilor care ii contureaza unicitatea;

Oferirea unei imagini mai clare asupra a ceea ce inseamna personalitatea unui sportiv de inalta performanta;

Contributie in conturarea profilului psihologic al gimnastei.

2.2. Metodologie

Pentru realizarea profilului psihologic al Nadiei Comaneci au fost utilizate o serie de metode, destinate extragerii de informatii cu semnificatie psihologica, cu relevanta pentru indeplinirea obiectivelor stabilite anterior. Semnificatia psihologica a informatiei are doua elemente esentiale de care depinde: nevoile subiectului si momentul in care se produce. (Duvac, 2014)

Sursele folosite pentru obtinerea informatiilor cu semnificatie psihologica au fost numeroase si diverse. Printre acestea se numara: carti, reviste, interviuri acordate, surse online precum retelele de socializare, site-uri oficiale, videoclipuri postate pe site-ul Youtube cu prestatiile Nadiei si emisiuni despre ea si cu ea, declaratii ale unor persoane relevante din viata sa, precum mama, tatal, antrenorii, filme etc.

Metodele utilizate au facilitat culegerea datelor necesare obtinerii unei analize comportamentale care evidentiaza o serie de factori utili intelegerii si concretizarii personalitatii Nadiei. Acestea sunt metode calitative, prin intermediul carora s-au obtinut date bogate in continut si de o mai mare profunzime. Au fost folosite urmatoarele:

Studiul izvoarelor documentare

Metoda biografica

Metoda observatiei

Analiza produselor activitatii

Metoda povestirilor de viata si autobiografia

2.2.1. Studiul izvoarelor documentare

Studiul izvoarelor documentare se bazeaza pe analizarea informatiilor prezente in documente, avandu-se drept scop reconstituirea traseului faptelor, evenimentelor sau episoadelor care au fost realizate de individ pana in momentul efectuarii cerecetarii. In domeniul psihologiei se utilizeaza atat pentru cercetarea unor evenimente macrosociale, cat si a personalitatii.

Se urmaresc doua tipuri de factori care se coreleaza: factori subiectivi, care sunt extrasi din documentele cu semnificatie personala, cum ar fi acte care certifica identitatea, starea civila, studiile, constituirea profesionala, diverse documente cu caracter intim, precum autobiografia, jurnalele, scrisorile, memoriile; si factori obiectivi care se obtin prin analiza contextului social-istoric.

Metoda este folosita pentru cunoasterea personalitatii, analizandu-se calea parcursa de Nadia in timp, contextul social, etapele semnificative ale afirmarii si manifestarii.

2.2.2. Metoda biografica

Metoda biografica vizeaza culegerea a cat mai multor informatii despre principalele evenimente din viata unei persoane, cat si relatiile dintre acestea si semnificatia lor, cu scopul de a cunoaste istoria personala a individului, necesara atat in stabilirea profilului personalitatii sale, cat si pentru explicarea comportamentului. „Biografia ofera o imagine unitara asupra omului, facilitand cunoasterea sa concreta si contribuind la descifrarea specificului individual al persoanei.” (Zlate, 2010, p.137)

In aceasta lucrare au fost analizate biografii ale Nadiei Comaneci redactate de scriitori precum Ioan Cririla, Dumitru Dimitriu, care au conturat trecutul glorios al gimnastei, dar si autobiografia ei.

Naturaletea si autenticitatea datelor furnizate reprezinta avantajele metodei biografice, iar dezavantajul principal este dat de faptul ca reprezinta o reconstituire a vietii individului, pornind de la diverse surse, cum sunt relatarile verbale ale subiectului, documentele personale, deci exista posibilitatea ca aceasta reconstituire sa fie deformata sau incompleta.

2.2.3. Metoda observatiei

Observatia, una dintre cele mai vechi metode de cercetare, este considerata metoda principala, toate celelalte fiind variatii sau derivate din aceasta.Presupune identificarea, colectarea, analizarea si interpretarea datelor cu ajutorul simturilor in vederea efectuarii de inferente psihologice si sociologice pentru a verifica ipoteze, a descrie sistematic si obiectiv mediul inconjurator, oamenii si relatiile dintre ei, comportamente individuale/colective, actiuni, activitati, comportamentul verbal, obiecte fizice, produsele activitatilor unor persoanesi grupurile umane.

Exista numeroase tipuri de observatie, precum si diverse criterii de clasificare, iar metodologia variaza de la autor la autor, desi fondul problemei ramane acelasi. (Cosmovici, 1996) In functie de orientarea actului observational exista: autoobservatia, cand orientarea este catre surprinderea particularitatilor propriului comportament; si observatia propriu-zisa, orientata catre manifestarile comportamentale ale altor persoane. Un alt criteriu este prezenta sau absenta observatorului, in functie de care exista urmatoarele tipuri de observatie: directa; indirecta sau mediata; cu observator ignorat, cunoscut membrilor grupului; cu observator ascuns.

2.2.4. Analiza produselor activitatii

Omul, impreuna cu insusirile si capacitatile lui, se exteriorizeaza nu numai prin conduite motorii, verbale sau expresiv-emotionale, ci si prin produsele activitatii sale. Acestea pot fi creatii literare, picturi, modul de rezolvare a unor probleme, creatii muzicale, constructii arhitectonice sau orice alt rezultat al unui tip de activitate. Produsul activitatii devine practic oglinda creatorului sau.

Prin aceste produse ale activitatii, persoanei i de evidentiaza diferitele sale potente pshici, astfel ca printr-o analiza psihologica atenta a lor, pot fi remarcate numeroase informatii legate de dinamica si dezvoltarea capacitatilor psihice ale subiectului. (Chelcea, 2004) Folosind acesta metoda au fost analizate atat rezultatele sportive, cat si cartea scrisa de gimnasta.

2.2.5. Metoda povestirilor de viata si autobiografia

Autobiografia este o forma scrisa si autoreflexiva, in cadrul careia subiectul proiecteaza o privire retrospectiva asupra vietii sale trecute, considerata ca o totalitate. Povestirile de viata sunt forme orale si foarte spontane. Subiectul este invitat, de catre o alta persoana, cercetator sau nu, sa povesteasca experientele sale trecute, filtrate si orientate de intrebarile puse de acesta persoana.

Deoarece povestirea de viata este structurata in jurul unei succesiuni temporale de evenimente si situatii, suita acestora constituie suportul important al analizei unei vieti.

Intre experienta traita de individ si povestirea ei intervin o serie de mediatori, precum perceptia, memoria, reflexivitatea subiectului, capacitatile sale native, motiv pentru care s-ar putea considera ca povestirea de viata nu este decat o reconstituire subiectiva, care poate sa nu fie in acord cu istoria reala. Insa tocmai aceste infiltrari subiective sunt specifice parcursului pe care subiectul incearca sa il relateze.

Cartea scrisa de Nadia Comaneci (2004, 2012), „Scrisori către o tânără gimnastă” este o combinatie intre autbiografie si povestirile de viata. Practic, este o autobiografie structurata pe relatarile gimnastei despre viata ei, cu precadere despre evenimentele importante. Aceste relatari sunt conturate ca raspuns la scrisorile trimise de o persoana, deci in raspunsuri exista si influentele intrebarilor puse de acea persoana.

Totodata, metoda povestirilor de viata a fost folosita si la analizarea numeroaselor interviuri pe care Nadia le-a acordat despre intamplarile din viata sa.

CAPITOLUL 3. PROFILUL PSIHOLOGIC

3.1. Scurtă biografie

Nadia Elena Comăneci s-a nascut la data de 12 noiembrie 1961, in Onești, judetul Bacău si este fiica lui Gheorghe, de profesie mecanic si Ștefania-Alexandrina Comăneci. A fost botezata dupa eroina unui film rusesc, „Nadya” fiind forma diminutiva a numelui rusesc „Nadezhda”, care inseamna „speranta”. Nadia nu este singurul copil al familiei, ea mai are un frate mai mic cu patru ani, care se numeste Adrian.

A fost pasionata de sport de cand era mica, de la gradinita. Atunci cand avea 6 ani a inceput gimnastica in orasul sau natal, prima echipa din care a facut parte fiind „Flacara”. La scurt timp a fost descoperita de antrenorul Bela Karoly, care impreuna cu sotia sa, Martha, au deschis scoala de gimnastica din oras. Nadia a inceput studiile la liceul cu program de gimnastica din Onești chiar in anul inaugurarii acestuia, adica 1968. In 1978 s-a transferat la liceul numarul 7 din Deva, unde a promovat bacalaureatul in anul 1980.

Gimnasta s-a facut remarcata inca din primii ani ai carierei sale. Prima mare competitie la care a participat a fost la Sibiu, in 25 iunie 1970, la Campionatul republican de gimnastica (Nationalele de gimanstica). Nadia avea opt ani jumatate, aproape noua si evenimentul a fost important pentru ea, deoarece, asa cum afirma in cartea sa „Scrisori către o tânără gimnastă”, „era pentru prima data cand simteam gustul infrangerii si, zau, nu mi-a placut deloc.”. (Comăneci, 2012, p. 35) Tripla cazatura a Nadiei in timpul exercitiului de la barna nu a impiedicat echipa din Onesti sa castige titlul de campioana republicana. In 1971, la un an de la „tripla cadere” de la Sibiu, Nadia impreuna cu echipa sa castiga, la Târgu Mureș, a doua oara titulul de campioana republicana categoria a IV-a.

In anul 1972, la 27 mai, echipa antrenata de Bela Karoly castiga detasat in fata junioarelor Bulgariei intr-un meci desfasurat la cererea antrenorului. La 23 iunie fetele obtin victoria si la Nationalele de copii. O alta competitie care a avut loc in acelasi an, poate mai importanta decat celelalte doua mentionate mai sus, a fost Cupa prieteniei, desfasurata in 22-23 iulie la Sofia, unde Nadia a iesit campioana absoluta, dobandind medalia de aur, iar echipa a castigat medalia de argint. Cu aceasta victorie, fetele au reusit incredibilul, anume sa le invinga pe cele mai bune gimnaste ale lumii din momentul acela, printre care se numara si faimoasa Ludmila Turișceva din Ucraina. Nadia si-a sarbatorit aniversarea a 11 ani in acel an cu o alta victorie, la individual compus.

La 14 aprilie 1973, La Bucuresti, in cadrul Internationalelor de senioare, Nadia Comaneci castiga toate cele cinci probe, individual compus, paralele inegale, sol, barna si sarituri. Desi drumul pana la Montreal parea a fi lung, din momentul acela mai erau 1200 de zile, publicul scanda si incuraja prezenta echipei lui Bela la acea editie a Jocurilor Olimpice. Intre 4 si 6 august 1974, la Cupa prieteniei desfasurata in Phenian Nadia, desi a avut o luxatie a metatarisienelor, a uimit publicul cu decizia de a participa si si-a ajutat echipa sa castige o alta medalie de aur.

In 3 mai 1975, la numai 13 ani, la Campionarul european organizat in Norvegia, la Skien, Nadia a obtinut cea mai mare nota a concursului, 9,90 la paralele, castigand patru medalii de aur, printre care si cea de campioana europeana absoluta. Ea a castigat „tot aurul Europei”, cu exceptia medaliei de argint de la sol, proba la care a fost depasita cu 0,15 sutimi de Nelli Kim, gimnasta sovietica.Un aspect important al acestui campionat este legat de faptul ca Nadia a depasit-o pe Ludmila Turișceva, care a fost idolul sau. In vara aceluiasi an Nadia a participat la competitia preolimpica, unde a obtinut locul 1 la individual compus, la sarituri, la paralele inegale, locul 2 la sol si locul 3 la barna, iar in noiembrie a fost numita cea mai buna sportiva a anului.

In februarie 1976 Nadia si echipa lui Bela Karoly au fost intr-un turneu in Canada, S.U.A., R.F. Germania, turneu care a implicat atat concursuri, cat si demonstratii. La doua saptamani dupa ce s-au intors, fetele impreuna cu antrenorul au plecat la New York pentru Cupa Americii. Palmaresul Nadiei de medalii a fost completat in aceasta perioada, ea clasandu-se pe locul 1 la individual compus in Canada, locul 1 pe echipe si individual compus in S.U.A. si locul 1 la individual compus la Cupa Americii.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de la Montreal, Quebec din 1976. Pe langa faptul ca a obtinut scorul perfect de zece la olimpiada, aspect care a reprezentat o premiera in concurs, la final a acumulat sapte note de zece, trei medalii de aur, una la individual compus, una la barna si una la parelele, o medalie de argint pe echipe, bronz pentru sol si locul 4 la sarituri. La intoarcerea in tara, succesul sau i-a adus distinctia de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tanara romanca cu acest titlu.

Tot in 1976 Nadia a mai castigat la Cupa Chunichi locul intai la individual compus, la paralele, barna, sarituri si sol, iar la Campionatele balcanice, acelasi loc intai, la individual compus, paralele, barna, sarituri si sol.

Anii 1977 si 1978 au fost destul de zbuciumati pentru Nadia Comăneci. In 1977 ea a devenit campioana europeana absoluta pentru a doua oara consecutiv. In competitia care s-a desfasurat la Praga, a primit medalia de aur la paralele si argintul la sarituri, inainte ca, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, echipa Romaniei sa fie retrasa din concurs. Pentru prima data in istoria tarii competitia a fost televizata. Conducerea, cand a vazut ca nota Nadiei la sarituri a fost micsorata, desi initial pe tabela apararea ca este pe pe primul loc, alaturi de Nelli Kim, a decis retragerea echipei, motivul fiind nedreptatea arbitrelor. Gimnasta era considerata in acea perioada un bun national deoarece valida corectitudinea si stilul de viata al conducatorilor, iar ei erau dispusi sa isi protejeze imaginea cu orice pret.

Federatia de Gimnastica a hotarat ca Nadia sa se mute la Bucuresti si sa nu mai fie antrenata de Bela Karoly. Stilul de viata al gimnastei s-a schimbat dramatic. In sase luni de zile au avut loc o serie de evenimente neplacute: parintii Nadiei au hotarat sa divorteze, noua antrenoare era mult mai ingaduitoare si viata de sportiva devenise dezorganizata, libertatea individuala ii era ingradita intr-un mod drastic. In 1978 a avut loc un incident despre care s-a discutat amplu: tentativa de suicid a gimnastei. Ea afirma ca era nefericita, dar ca nu a incercat sa se sinucida, ci doar sa atraga atentia asupra faptului ca nu duce o viata linistita, asa cum i se spusese ca va fi odata cu mutarea la Bucuresti.

Dupa toate acestea, pregatirea Nadiei a avut mult de suferit, motiv pentru care nu a putut participa la Nationalele de senioare de la Bucuresti, urmarindu-le din tribuna. Echipa sotilor Karoly a iesit castigatoare, iar lui Bela i-a fost solicitat de catre conducere sa pregateasca echipa nationala de senioare pentru Mondialele de la Strasbourg.

Participarea la Modialele din 1978 i-a adus Nadiei titlul mondial, in finala de la barna si doua medalii de argint, una cu echiapa si una la sarituri. Desi Bela a fost multumit de eforturile gimnastei, Ceaușescu s-a declarat foarte dezamagit de rezultatele competiei si de evolutia Nadiei, iar presa a scris despre declinul ei.

Revenind la Deva si conturandu-si o alura mult mai zvelta decat in anul precent, in 1979 sportiva devine prima gimnasta din istorie care obtine al treilea titlu european absolut consecutiv, la Copenhaga. Repeta victoria la sarituri si paralele, plus medalia de bronz la barna. In cadrul Mondialelor de la Fort Worth, Texas, echipa Romaniei castiga primul titlu din istorie cu ajutorul Nadiei, care, in ciuda unei infectii pe care o avea la palma mainii drepte, a concurat perfect la barna, obtinand nota 9,95. Atunci a suferit o interventie chirurgicala, care i-a lasat in urma o cicatrice de cinci centimetri.

In 1979 Nadia s-a mutat din nou in Bucuresti, alaturi de mama si fratele sau. Folosind economiile facute de-a lungul carierei, a reusit sa isi achizitioneze o locuinta, preluand un contract, adica nu era proprietara definitiva a casei. Au urmat Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, unde gimnasta devine dubla campioana la barna si sol. A castigat medalia de argint cu echipa, dar si la individual compus, in ceea ce avea sa ramana in istorie drept cel mai controversat concurs. Inaintea exercitiului de la barna, ultimul aparat, Nadia avea nevoie de 9,95 pentru a cuceri medalia de aur. Arbitrii au deliberat aproape jumatate de ora, intr-o sala din ce in ce mai agitata si i-au acordat 9,85, plasand-o pe locul 2, la egalitate cu germanca Maxi Gnauck.

In octombrie 1980 a sustinut examenul de admitere la cursurile fara frecventa ale Institutului de educatie fizica si sport din Bucuresti, reusit sa se claseze pe locul 8 din 1100 de candidati.

Dupa Olimpiada s-a intors in Bucuresti. Avea o viata ca orice alt om din perioada comunista, adica existau carente financiare, lipsa alimentelor etc. In timpul studentiei s-a angajat, primul loc de munca fiind coregraf la o echipa de dansuri. In acest cadrul l-a cunoscut pe Nicu Ceaușescu, cu care presa a scris ca a avut o relatie, dar Nadia a negat-o.

In 1981 la Universiada de la Bucuresti, ultimul concurs mare al carierei, Nadia castiga aurul la individual compus si pe echipe. In acelasi an a acceptat sa participe, impreuna cu un grup de gimnaste romance, la un turneu demonstrativ in America care a purtat numele de „Nadia '81” si a fost coordonat de catre sotii Karoly. In acest turneu au avut loc o serie de evenimente, dar cele mai importante sunt: apropierea de Bart Conner, actualul sot al gimnastei si decizia sotilor Karoly si a coregrafului echipei de a ramane in S.U.A., disparand din hotelul in care era cazata toata echipa, inclusiv delegatia Securitatii trimisa de Ceaușescu. Acesta intamplare a pus mare presiune pe Nadia, deoarece libertatea ei a fost si mai mult ingradita. I s-a interzis sa mai calatoareasca, i s-a anulat salariul suplimentar si a inceput sa se simta, asa cum afirma chiar ea, ca o detinuta.

Dupa absolvirea facultatii i s-a dat un nou loc de munca, la Federatia de Gimnastica. Trebuia sa mearga la diferite cluburi din Bucuresti si din tara, sa verifice activitatea gimnastelor si sa intocmeasca un raport cu necesitatile solicitate de antrenamente. Salariul nu i-a fost modificat, ba mai mult, in 1986, cand a implinit 25 de ani, statul ii retinea, la fel ca celorlalti oameni, o parte din salariu, deoarece nu avea copii. La Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles Nadiei i s-a permis sa insoteasca delegatia Romaniei, insa doar ca spectator, fiind supravegheata permanent.

In luna noiembrie 1989 Nadia Comăneci fuge din Romania, trecand ilegal granita catre Ungaria, apoi in Austria, de unde a zburat in S.U.A. si a cerut azil politic. Acest gest dramatic a avut un impact major asupra opiniei publice, canalul american de stiri CNN intrerupandu-si emisia curenta pentru a transmite in direct sosirea romancei pe aeroportul din New York.

Nadia si-a petrecut urmatorii ani promovand linii vestimentare pentru gimnastica, lenjerie Jockey, echipament de aerobic si rochii de mireasa, dar si reintalnind vechi prieteni, printre care si Bart Conner, gimnast american,campion olimpic in 1984. In 1994 cei doi s-au logodit, Nadia intorcandu-se in tara in acelasi an pentru prima data de la plecare. Comăneci si Conner s-au casatorit in Romania in luna aprilie a anului 1996. In 2001 a primit cetatenia americana, dar a decis sa o pastreze si pe cea romana, iar in 3 iunie 2006 s-a nascut Dylan Paul, fiul celor doi.

Nadia Comaneci a primit de-a lungul timpului numeroase premii si distinctii printre: in 1996, cu prilejul aniversarii a 90 de ani de existenta a Federeratiei Romane de Gimnastica, a fost numita presedinte de onoare; in 1998, in cadrul unei ceremonii desfasurata la Washinton, a fost recompensata cu premiul „Flo Hyman” pentru merite deosebite in sport; in 1999, la Viena, a fost declarata sportiva secolului si a fost primul sportiv invitat sa vorbeasca la Natiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul International al Voluntariatului; in 2000 i s-a oferit Ordinul National „Steaua Romaniei”, iar in martie 2002 a fost aleasa presedinte de onoare al Comitetului Olipmpic Roman. In prezent este vicepresedinte al Consiliului Director al Special Olympics, Presendinte Onorific al Federatiei Romane de Gimnastica, Presedinte Onorific al Comitetului Olimpic Roman, Ambasadorul Sporturilor Romanesti, Vice-Presedinte in Consiliul Director al Asociatiei Distrofiei Musculare, membra a Fundatiei Federatiei Internationale de Gimnastica si a fost distinsa de doua ori cu Ordinul Olimpic. La Jocurile Olimpice de la Soci din 2014 a primit si titlul de Ambasador mondial al sportului.

Este preocupata in continuare de gimnastica, ea si sotul sau fiind proprietarii Academiei de Gimnastica „Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company”, detin si cateva magazine de echipamente sportive si sunt editori ai „Magazinului de Gimnastica Internationala”. In centrul atentiei ei se afla si activitati caritabile, aspect pentru care calatoreste in intreaga lume si a creat o clinica in Bucuresti pentru a ajuta copiii orfani din Romania.

3.2. Trasaturi remarcate

3.2.1. Introversie

Nadia Comaneci a fost si este o persoana mai mult introvertita. Ea spune ca atunci cand a inceput sa practice gimnastica era tacuta, nu zambea deloc si rareori se remarca printre celalalte colege.

Introversia presupune o tendinta catre izolare, insa la Nadia este accentuata tendinta de a pastra anumite trairi doar pentru ea, de a privi mai mult in interiorul sau. „Nu pot sa-ti spun decat ca daca ochii mei sunt niste ferestre, atunci am dreptul ca din cand in cand sa trag storurile. Las sa-mi patrunda in suflet licariri din afara numai cand vreau.” (Comaneci, 2012, p.32)

„Tot ceea ce simt, cu mici exceptii, ramane in mine. Interiorizez totul, dar asa sunt eu, nu-mi place sa joc teatru. Chipul meu este un zid impenetrabil catre lumea exterioara. Draga prietena, sunt ca un helesteu in ale carui ape iti poti oglindi sufletul, dar rareori razbate vreo unda din adancuri. In spatele fatadei sunt uneori furtuni, dar le trec singura si abia mai tarziu spun ce s-a intamplat, dupa cum consider ce cuviinta.” (Comaneci, 2012, p. 14)

La introverti, nivelul autocontrolului este mai mare comparativ cu extravertii; in plus, acestia devin mai activi in caz de esec. Aceste particularitati pot fi subliniate cu usurinta in viata Nadiei in mai multe dintre evenimentele pe care ea le-a trait. Unul dintre ele, poate si cel mai important prin prisma faptului ca era prima mare competitie a campioanei si a determinat modul in care a privit lucrurile ulterior, s-a intamplat la Nationalele de gimnastica din 1970. In timpul exercitiului de la barna, desi se antrenase intens, a cazut de trei ori de pe aparat. „Era pentru prima data cand simteam gustul infrangerii si, zau, nu mi-a placut deloc. Probabil ca aceasta este prima determinare a unui campion: uraste caderile si uraste sa nu-si atinga tinta.” (Comaneci, 2012, p.35) Dupa fiecare dintre cele trei caderi, a revenit pe barna, nu a renuntat si a continuat exercitiul, din infrangere nascandu-se succesul de mai tarziu. Desi a trait sentimente precum frustrare, dezamagire, furie, umilinta, a dovedit ca are un nivel ridicat de autocontrol si toate acestea nu s-au vazut in exterior.

In cartea sa a afirmat ca nu a avut niciodata multi prieteni, „daca am unul, unul adevarat, imi este de ajuns. Mai mult de cinci, mi-am zis mereu, este o pierdere de timp… este extrem de dificil sa gasesti prieteni de suflet. Imi plac oamenii care sunt corecti, realisti, sinceri si imi spun adevarul. Altfel, nu-i pot numi prieteni. Daca aflu ca le-am spus ceva si a ajuns la urechi straine, totul s-a terminat. (Comaneci, 2012, p.80) In anii petrecuti ca gimnasta in Romania, cel mai bun prieten si confident era fratele sau. Nadia explica ca aceasta atitudine pe care o avea atunci nu este o decizie aspra, ci mai mult o adaptare la contextul comunismului, deoarece oamenilor li se indica ce sa spuna, doi din trei erau informatori, in general viata era grea si daca vroiai sa supravietuiesti, faceai ce ti se cerea.

In 1981, cand a fost intrebata in cadrul unui interviu despre prieteni, Nadia a continuat sa afirme ca nu are prea multi, „cercul este restrans, din el facand parte colegi si colege de gimnastica: Anca Grigoraș, Teodora Ungureanu, Georgeta Gabor, cativa sportivi din alte discipline: Corneliu Ion (tir), Ilie Nastase, Florin Segărceanu si Andrei Dîrzu (tenis), Ivan Patzaichin (canoe) si ziaristii cu care colaborez frecvent: Horia Alexandrescu si Cristian Țopescu” (Sorin, 1982, p.86)

Bart Conner spune despre sotia sa, in cadrul unei descrieri a primei conversatii private dintre ei care a avut loc in 1990, ca si-a dat seama ca avea de-a face cu o persoana fascinanta, care nu se exterioriza in fata oricui. „Eu sunt genul de om care are o mie de prieteni, pe cand ei ii sunt de ajuns trei.” (Comaneci, 2012, p.183)

Cu toate acestea, atunci cand, pentru diverse concursuri, calatorea si existau oportunitati de a cunoaste alti gimnasti, oameni, ea dadea dovada de sociabilitate. Intr-un interviu acordat la sfarsitul anului 2014, Nadia sustine ca are foarte multi prieteni, atat in Romania, cat si S.U.A. si peste tot in lume.

3.2.2. Dominanta versus supunere

Desi la prima vedere, in urma analizarii mai multor evenimente din copilarie, adolescenta, dar si din viata de adult, comportamentul Nadiei Comaneci pare a fi inclinat spre obedienta, de fapt, se poate constata cu usurinta ca are loc un fenomen de dualitate. Gimnasta a avut de mica un nivel al dominantei ridicat, autoritarismul ei manifestandu-se in toate aspectele din viata sa, inclusiv in activitatea sportiva.

Un exemplu in acest sens este o experienta din copilaria Nadiei, pe care aceasta o povesteste in carte sa, incercand sa sublinieze faptul ca era „fetita tatei: prefacuta, incapatanata si din cand in cand rasfatata”, dar din care reiese si gradul ei inalt de dominanta. Isi dorea foarte mult o pereche de patine cu rotile si in ciuda faptului ca mama ei ii spusese ca nu isi permit financiar sa i le achizitioneze, a refuzat sa accepte si l-a convins pe tatal sau sa mearga impreuna la magazin doar pentru a le proba. Ea afirma: „aplicam cu succes vechiul divide et impera” (Comaneci, 2012, p.19), expresie care provine din latina, unde exista ca si proverb si inseamna dezbina si impune-ti vointa sau divide si domina. In momentul in care s-a vazut cu patinele in picioare, a tasnit afara din magazin , gonind pe strada cu ele in picioare, iar tatal sau a fost nevoit sa i le cumpere.

Aparenta obedienta se explica prin faptul ca, asa cum este precizat si in cadrul teoretic prezentat mai sus, sportivii cu dominanta inalta au si un grad ridicat de dependenta, adica prezinta si nevoia de supunere, de a se exercita un control asupra lor. Din acest motiv Nadia nu a fost o gimnasta care sa creeze dificultati antrenorului sau, acceptand cu usurinta sarcinile si indicatiile acestuia. „Unii copii nu suporta sa faca ce li se spune, cum ar fi culcatul de indata ce s-a stins lumina, dar eu, desi eram mica, nu ma suparam. Doream sa fac tot ce ziceau Martha si Bela, fiindca vroiam sa devin mai buna; fiindca era dedicata disciplinei si fiindca inca de la inceput devenisem lidera grupului de fetite si simteam ca trebuie sa fiu considerata un model.” (Comaneci, 2012, p.37) Faptul ca era lidera grupului si un model pentru celalalte izvoraste tot spiritul de a domina pe care il avea.

Inclusiv in perioada adolescentei, cand relatia cu Bela incepuse sa se schimbe sub influenta specifica varstei de cucerire a independentei si a autonomiei, perioada recunoscuta in literatura de specialitate ca avand un potential de tensiune (Crețu, 2009), Nadia si Bela reuseau sa parcurga divergentele de opinii folosind negocierea, fapt care arata ca amandoi aveau un nivel ridicat de dominanta, asa cum era de asteptat, conform referintelor teoretice. „Trecerea la adolescenta nu era asa de simpla… intre Bela si mine nu mai era relatia dinainte, ci incepuse sa se nasca o alta, de colaborare intre o tanara extrem de motivata si niste antrenori care stiau ce vor.” (Comaneci, 2012, p.74) Antrenorul Nadiei spunea ca a fost singura gimnasta pe care nu a putut niciodata sa o domine pe deplin.

3.2.3. Autocontrol si stabilitate emotionala

Un factor important care a ajutat-o pe Nadia Comaneci sa obtina succes in activitatea sa este abilitatea de a isi autoregla starile emotionale. Capacitatea de autocontrol si stabilitatea emotionala, factori esentiali in obtinerea starii optime de lupta in competitii, le-a dezvoltat de-a lungul timpului, iar odata cu dezvoltarea a inteles si potentialul benefic pe care il au in atingerea performantelor. „Trebuia sa-mi intaresc trupul si mintea, sa depasesc frustrarile, furia si invidia, in asa fel incat, intr-un moment de gratie, corpul meu sa devina o unealta manuita fara sovaiala de propria-mi concentrare si dorinta.” (Comaneci, 2012, p.40)

Cu toate acestea, trasaturile au fost prezente inca de cand era mica. Nadia descrie ca atunci cand era copil si era suparata, furioasa sau nemultumita, obisnuia sa stranga din dinti si sa nu le dea oamenilor satisfactia de a o vede plangand.

In gimnastica Nadia isi canaliza nemultumirea si furia catre obtinerea de rezultate, la fel ca si in viata privata. Ea afirma: „Nu m-am lasat doborata de sentimente nelalocul lor. Draga prietena, nimeni nu-ti va indeplini visele daca vei da frau liber lacrimilor, crizelor sau altor forme de manipulare. Ceilalti iti pot da sfaturi si indrumari, dar pana la urma tot singura trebuie sa te descurci. Trebuie sa-ti stabilesti un tel si cea mai buna cale de a-l atinge, pentru ca nimeni altcineva nu cunoaste drumul.”. (Comaneci, 2012, p.15)

Drumul catre dezvoltarea acestor trasaturi a fost lung. Martha Karoly sustinea in 1976 urmatoarea afirmatie: „Am putea spune ca intre Gera 1973 si Montreal 1976, Nadia a lucrat cel mai mult la dezvoltarea autocontrolului, unul din secretele adevaratei performante. Autocontrol! Operatiune dificila, de finete.”. (Chirilă, 2009, p.65)

Nadia descrie ca inainte de startul competitional resimtea o frica, care izvora din asteptarea aferenta, insa odata inceputa competitia, reusea sa se mobilizeze, acel nod in gat fiind inlocuit de concentrare. Aceste reactii se pot observa si analizand videoclipuri in care gimnasta isi presteaza exercitiile in cadrul diverselor competitii la care a participat. In mai multe situatii Nadia isi coboara usor privirea spre sol, aratand modestie pe de o parte si concentrare pe de alta parte. Mai are si reactii de genul inghite in gol, gest care denota prezenta anxietatatii, urmat de o inspiratie si o expiratie usor mai profunda, incercarea de a se relaxa si a se mobiliza.

Pregatirea pentru starea optima de lupta in concursuri a fost imbogatita si de prezenta psihologilor. Folosind tehnici din psihoterapia cognitiv-comportamentala, precum antrenamentul mental, gimnastele erau invatate sa isi desfasoare programul in minte, aspect care le ajuta sa se concentreze asupra a ceea ce au de facut, sa depaseasca momentele de anxietate si sa isi imbunatateasca gradul de autocontrol. „Puteam sa realizez orice miscare, salt, rotire, rondă, sa simt fiecare aparat sub palme, numai daca inchideam ochii si ma gandeam la un anumit element… Ei (psihologii) verificau cat de repede intervenea starea de nemultumire nervoasa si ne ajutau sa invatam sa ne stapanim iritarea. Am facut o multime de astfel de antrenamente.”. (Comaneci, 2012, p.119) Ea reusea sa intre in mod contient si voluntar in starea optima de lupta.

3.2.4. Incredere in sine

Inca de la gradinita, in jurul varstei de 4 ani, Nadia avea multa incredere in sine, trasatura care a motivat-o sa munceasca mult si a contribuit la succesul dobadit in decursul anilor. Gimnasta afirma ca i se spunea des sa isi vada lungul nasului din acest motiv: „Mi s-a spus asta de multe ori, deoarece tot timpul ma credeam o mare sportiva, iar in ceea ce priveste gimnastica aveam dreptate. Suna a lauda de sine? N-as fi zis ca eram cea mai buna la inot ori la patinaj, desi cred ca pana la urma as fi razbit. Dar ca am spus asta despre gimnastica…pai, pana la urma am dovedit-o.”. (Comaneci, 2012, p.25)

Nadia vorbeste in cartea sa despre ziua in care si-a luat zborul ca gimnasta, eveniment din care reiese gradul mare de incredere pe care il are si l-a avut in propria persoana. Pentru Campionatele Europene din 1975 din Norvegia, Federatia Romana de Gimnastica a permis participarea unei singure gimnaste de la scoala din Onesti. Astfel, Bela Karoly a organizat un trial in cadrul scolii. Dorina era considerata cea mai buna din echipa si victoria, din punctul celorlalti de vedere, ii apartinea intr-o mare masura, desi se transferase doar de cateva luni in echipa. Ea si Nadia devenisera prietene, insa au ramas totodata si adversare, iar lupta s-a dat intre cele doua. Increderea pe care Nadia a avut-o in ea a facilitat forma de exceptie in care a fost in acel trial, astfel incat ea a fost cea aleasa sa participe la campionate, unde a castigat patru medalii de aur, printre care si cea de campioana europeana absoluta.

In plus, faptul ca la acest concurs a invins-o pe Ludmila Turișceva, campioana mondiala si olimpica en titre si mai presus de atat, idolul ei, i-a sporit si mai mult increderea in sine, aspect la care au contribuit si antrenamentele, care ajuta la o mai buna cunoastere de sine si a fortelor de care dispune, o autoaprecierea mai apropiata de realitate. „Singurele emotii vin din pierderea concentrarii si din caderi, nu de la exercitiile pe care stii ca poti sa le prezinti.”. (Comaneci, 2012, p.43)

Cu fiecare antrenament, fiecare competitie la care participa, Nadia a acumulat din ce in ce mai multa experienta, conturandu-si o imagine buna despre sine, in ciuda tendintei spre perfectionism pe care o are. „Stiam deja ca, mergand sa concurez la Moscova, intrecerea va fi dificila, dar oare cand n-a fost greu? Eu stiu ca fiecare culege ce a semanat. Eram o mare gimnasta, meritam sa particip la Jocurile din 1980 si sa ma prezint meritoriu.”. (Comaneci, 2012, p.118)

3.2.5. Perfectionism si autocritica

Nadia Comeneci este o persoana care are tendinta de a fi perfectionista, urmarindu-si in mod consecvent idealurile. Ea a privit gimnastica nu ca pe o obligatie, ci ca pe o implinire, o necesitate, o modalitate prin care sa isi satisfaca nevoia de afirmare. „N-am inceput gimnastica cu ganduri mari. Eram copil, un copil neastamparat care avea multa energie. Sportul mi-a placut si primul reflex in clipa cand am parasit sala de gimnastica, a fost sa fiu cea mai buna.”. (Sorin, 1982, p.83)

Un aspect relevant, prin prisma caruia se poate explica mai coerent succesul pe care l-a dobandit marea gimnasta si ideea ca acesta nu a schimbat-o, este faptul ca perfectionismul ei nu era orientat catre obtinerea trofeelor, medaliilor, ci catre dezvoltarea sa personala si profesionala. Bela ii declara lui Chirila in 1975, an in care Nadia a fost desemnata cea mai buna sporitva din lume, ca dupa ce a primit confirmarea informatiei a fost foarte emotionat, „Mai putin emotionata a fost Nadia, care nu are obsesia clasamentelor si a ierarhiilor, pentru ca lucreaza in afara oricaror calcule. A urmat reportajul telefonic la care Nadia a raspuns cu o liniste pe care i-am invidiat-o.”. (Chirilă, 2009, p.140)

Totodata, din dorinta de a fi cea mai buna, sprijinita de munca, putere de concentrare, stabilitate emotionala, autocontrol si alte trasaturi care contribuie la consecventa rezultatelor remarcabile, s-a nascut si spiritul autocritic, pe care Nadia si l-a dezvoltat. „Pentru mine victoria n-a insemnat niciodata sa stai pe un podium cu o medalie de gat. De obicei, ma uitam la public, privindu-l cum aplauda. Ii vedeam pe Bela si Martha cum surad; ma sarutam cu celelalte concurente…dar tobele dinauntrul meu bateau in alt ritm. Urcata acolo, privind cum se inalta drapelul tarii, ma simteam mandra, dar chiar si la varsta aceea frageda imi revedeam exercitiul cu ochii mintii, incercand sa descopar erorile, greselile, posibilitatile de a fi si mai buna.”. (Comaneci, 2012, p.39)

In ceea ce priveste greselile, ea afirma ca a fost intotdeauna foarte dura cu propria persoana. Își aminte de la Montreal in 1976: „Am executat fiecare procedeu cu extensia si amplitudinea asteptate, dupa care am facut coborarea. Efectuasem exercitiul obligatoriu la fel ca toata lumea, dar in plus cu un „ceva al Nadiei”. La aterizare am facut un pas aproape imperceptibil, dar stiam ca exercitiul fusese destul de bun. Cu toate acestea, nu fusese perfect.”. (Comaneci, 2012, p.57) Asa isi descrie gimnasta exercitiul de la paralele la care a obtinut primul zece din istoria Jocurilor Olimpice.

Ansamblul format din cele doua trasaturi, perfectionismul si autocritica, a reprezentat principalul reper prin intermediul caruia Nadia privea realitatea, isi autoevalua activitatile sportive. „Eu am stiut sa pretuiesc fiecare medalie. Daca imi fac treaba si primesc argintul, atunci atata am meritat. Daca vreau mai mult, trebuie sa fiu mai buna.”. (Comaneci, 2012, p.51) Acestea, alaturi de increderea in propriile forte, motivatia si devotamentul pentru gimnastica, dar si ambitia care ii este caracteristica, au contribuit la forta de munca incredibila pe care a avut-o de cand era mica, la depunerea unui efort indelungat si sustinut.

Un aport semnificativ in accentuarea celor doua trasaturi l-a avut si antrenorul Nadiei. „Bela nu era genul de om care sa-mi spuna ca eram perfecta. El zicea mereu ca pot sa fac si mai bine si asta m-a marcat. Cand reuseam ceva deosebit, nu se arata prea entuzismat. Intotdeauna era loc de mai bine.”. (Comaneci, 2012, p.63) Deoarece gimnasta este o persona cu tendinta spre introversie, atitudinea lui Bela Karoly a motivat-o si mai mult, insa daca el ar fi laudat-o, efectul ar fi fost nul. Reversul medaliei din aceasta persepectiva este tocmai cresterea nivelului de autocritica. Un exemplu in acest sens este atitudinea Nadiei in urma triplei cazaturi la barna de la Nationalele de gimnastica din 1970. Gimnasta afirma ca s-a certat inzecit mai mult decat au facut-o antrenorii, dezamagirea traita afectand-o: „Dezamagisem pe toata lumea. In primul rand pe mine.”. (Comaneci, 2012, p.37)

3.2.6. Toleranta la stres

In urma analizei comportamentului Nadiei in situatiile competionale, a studierii diverselor relatari expuse in carti, presa, dar si a declaratiilor ei, se poate afirma ca este o gimnasta care are un nivel ridicat al tolerantei la stres, aspect care a contribuit la succesul pe care l-a dobandit. Numeroasele competitii la care a participat si a obtinut performante remarcabile si diversele experiente de viata pe care le-a trait sustin aceasta idee.

Caracteristicile de personalitate ale indivizilor rezistenti la stres sunt angajamentul, adica implicarea pe care o are persoana in actiunea pe care o desfasoara, controlul si provocarea. (Rotărescu, 2014) Acestea se regasesc si la Nadia Comaneci. Un exemplu concludent in acest sens este intamplarea de la a treia editie a Cupei Prieteniei din august 1974 din Phenian, unde Nadia, la ultimul antrenament, cu o seara inainte de competitie, a suferit o luxatie a metatarsienelor de la piciorul stang. Cu toate ca o durea foarte tare piciorul, iar multe dintre exercitiile pe care trebuia sa le faca implicau folosirea piciorului, gimnasta stia ca se antrenase atat de mult tocmai pentru a participa, astfel ca i-a spsus antrenorului ca vrea sa concureze cu orice pret. I s-a facut o injectie cu novocaină si a lesinat. A ratat exercitiul la sol, deci nu se mai putea clasa la individual compus, insa a intrat la sarituri pentru a contribui cu nota ei la notele echipei. A obtinut 9,55 pentru o singura saritura, cea mai buna nota la acest aparat din concurs. Dupa ce s-a intors pe banca, lesina din nou, insa isi revine la timp pentru exercitiul de la paralele la care obtine tot 9,55, cea mai mare nota din concurs. Nadia afirma: „Am pierdut vreo 15 sutimi cu aterizarea rotunjita, dar, in schimb, voi fi si pe barna”. (Chirilă, 2009, p.73) A concurat si la barna, unde a obtinut iar cea mai mare nota, 9,40, dupa care a urmat al treilea lesin. Echipa Romaniei a obtinut atunci medalia de aur.

Capacitatea ei de a persevera in atingerea scopului propus este impresionanta, dand dovada de multa tarie de caracter. In plus, a fost capabila sa controleze evenimentul, sa il evalueze privindu-l mai degraba ca pe o provocare decat ca un impediment, in care nivelul stresului nu doar ca isi face aparitia, dar poate influenta in sens negativ performanta. Nadia a dat dovada de faptul ca are o toleranta ridicata la stres, transformand o experienta cu un mare potential de distres, intr-una in care personalitatea ii este stimulata, oferind o imagine a ceea ce inseamna un sportiv de inalta performanta.

Un alt eveniment in care aceasta trasatura este remarcata a fost demonstratia de gimnastica din Paris, 1974, la care a participat impreuna cu Dorina. Francezii nu se asteptasera ca Romania sa trimita gimnaste atat de tinere si le-au repartizat la un concurs de junioare. Bela a tot incercat sa gaseasca o posibilitate de a intra cu fetele si la demonstratia senioarelor, insa nu li se permitea. Pana la urma au reusit sa se strecoare in sala, le-a lasat pe fete ascunse in spatele unor saltele si a cautat o maniera sa discute cu juriul, desi demonstratia deja incepuse, gimnastele performand la sarituri. Bela povesteste ca dupa ce a avut loc ultima saritura, profitand de zgomotul facut de public, i-a facut semn Nadiei sa porneasca. „Copilul, cu uimitoarea sa perspicacitate, a inteles intr-o clipa. Si-a aruncat paltonul pe stiva de saltele si a luat pozitia de drepti, la start. N-a observat-o nimeni. Eram ingrozit de ce s-ar putea intampla. Nadia nu-si masurase nici un moment elanul. N-avea semne. Nu cunostea covorul. Ca sa nu mai vorbim de trambulina. Vedea doar calul in fata.”. (Chirila, 2009, p.81) Nadia a executat celebrul salt Tsukahara perfect, in ciuda atator factori necunoscuti, a emotiilor aferente si a faptului ca antrenorul ei nu se afla langa ea, sa o prinda in cazul unei posibile cazaturi.

In mod similar, pe neasteptate, Nadia a primit un nou start pentru paralele de la Bela, dar si pentru barna si sol. Practic, toata demonstratia Nadiei a avut loc in conditii extreme de stres, fara incalzirea specifica, cunoasterea si masurarea aparatelor, ritualurile de prezentare inaintea exercitiilor, fara ca nimeni sa se astepte, mai mult, antrenorul ei, care ii facea semn cand sa abordeze fiecare aparat, era implicat in divergente cu juriul si organizatorii, deoarece nimeni nu intelegea ce se intampla, cine este gimnasta, iar publicul era mai mult decat impresionat de prestatie. Bela isi aminteste: „Am strigat spre Nadia: Te-ai dus! Si fetita a pornit, catapultata, aruncandu-se literalmente pe barna. Ceea ce a urmat e foarte greu de reprodus… Sala a tacut din nou, ca in fata unui spectacol exceptional. Si pentru a treia oara a izbugnit uraganul aplauzelor.”. (Chirila, 2009, p.84) Toate acestea nu au reprezentat factori de stres pentru Nadia, din contra, au mobilizat-o, astfel incat a executat remarcabil fiecare exercitiu in parte, aspect din care reiese si nevoia ei de afirmare.

Jocurile Olimpice din 1980 au fost foarte importante pentru Nadia. In primul rand pentru ca ele au avut loc dupa evenimentele din 1977, 1978, cand pregatirea gimnastei a avut de suferit si ea simtea nevoia de a se reafirma si in al doilea rand, pentru ca au avut loc la Moscova, adica pe terenul principalelor adversare, astfel incat presiunea concursului a fost foarte mare.

„La Moscova am intrat de-a dreptul in gura lupului; eram pe terenul rusoaicelor, dar singura frica resimtita la intrarea in arena venea de la emotiile de dinainte de start. Intotdeauna cel mai greu este sa astepti. Asteptarea ma ucide si imi ridica un nod in gat, dar odata inceputa competitia, frica se risipeste. Impotriva emotiilor nu poti sa faci nimic, decat sa incerci sa te aduni si sa fii convinsa ca ele vor disparea, inlocuite de concentrare. Daca in timpul unui concurs o gimnasta nu poate sa puna concentrarea in locul fricii, atunci problemele ei vor fi mai mari decat un simplu nod in gat.”. (Comaneci, 2012, p.118)

Toleranta ridicata la stres a ajutat-o pe Nadia sa faca fata evenimentului, in ciuda unei cazaturi la paralele si a situatiei de la barna, cand a fost pusa sa astepte foarte mult pana sa i se permita executarea exercitiului, un aspect controversat al acelor Jocuri. Gimnasta este o persoana echilibrata, care inainte de competitie manifesta simptome de eustres. Ea traia emotii puternice, dar care nu erau dezorganizatoare, ci, dimpotriva, ii confereau un grad mare de mobilizare.

In plus, un alt factor care poate genera stres sportivului este publicul, prin modul in care reactioneaza, cum isi sutin favoritii si cum se comporta in momentele in care isi desfasoara prestatia „adversarii”. Nadia ii declara lui Virgil Sorin in 1981 ca „In fata unui public ostil ma ambitionez, dorind sa ma prezint exceptional. Nu ma inhiba, ci, dimpotriva, ma ambitioneaza! Nu am reactii exteriorizate. Caut sa ma mentin la atitudinea fireasca.”. (Sorin, 1982, p.86)

3.2.7. Ambitia, curajul si nevoia de afirmare

Bela Karoly si sotia lui, Martha, au repartizat-o pe Nadia intr-un grup de tinere gimnaste inca de la inceput. Faptul ca era inconjurata de fete mai mare, care realizau exercitii mai complicate, a determinat aparitia ambitiei si a curajului in copila de sase ani. „Ardeam de nerabdare sa invat elemente noi si sa le pun in practica. Este greu de descris, dar intelesesem de fapt cat de mult imi doream sa devin o mare gimnasta.”. (Comaneci, 2012, p.31) A vrut intotdeauna sa faca mai mult decat ii cereau cei doi antrenori; daca ei spuneau 25 de genoflexiuni, ea facea 50 deoarece tanjea dupa performanta. Au trebuit sa treaca luni de zile pana sa invete cele mai simple procedee, in fiecare zi venind la sala si repetand totul de la capat, pana cand stapanea fiecare miscare. „Nu ma deranja deoarece fiecare pas, repetare, greseala sau reusita ma faceau mai buna.”. (Comaneci, 2012, p.31)

Dupa fiecare competitie, desi isi privea prestatiile prin lupa perfectionismului, depistand erori, fiind autocritica, scopul Nadiei era unul singur: sa devina o gimnasta si mai buna si sa priveasca mandra cum se inalta, la decernarea premiilor, drapelul tarii.

In iunie 1971, pe drumul de intoarcere de la Campionatul republican, Bela Karoly scria in jurnalul sau: „Nadia a cazut astazi din nou la barna, in primul rand pentru ca are curaj. Nu cunosc in momentul de fata o gimnasta senioara care sa se fi incumetat intr-un asemenea exercitiu.”. (Chirilă, 2009, p.38) Antrenorul era mai mult bucuros decat dezamagit de prestatia Nadiei, deoarece considera ca aceasta trasatura a gimnastei va contribui semnificativ la performante de neimaginat in momentele acelea.

Evenimentul care a avut loc la Paris in 1974, este inca un exemplu in care, pe langa faptul ca Nadia a dat dovada de o toleranta ridicata la stres si mult curaj, si-a aratat si dorinta nemarginita de afirmare. Ea spune despre acea demonstratie: „Ea arata cat eram de nerabdatoare sa uimesc lumea.”. (Comaneci, 2012, p.69)

Aparatele preferate ale Nadiei Comaneci sunt paralele si barna, fiind considerate cele mai dificile. Acest lucru nu este intamplator, aspect pe care l-a intuit si Virgil Sorin, care intr-un interviu, in februarie 1981, a intrebat-o pe gimnasta cum isi explica preferintele acestea. Nadia a raspuns: „Poate si pentru ca sunt si cele mai dificile si am simtit mereu nevoia de a birui greul. Cu barna am avut probleme inca de la inceput, necesitand un echilibru deosebit. Am avut ambitia sa o inving si de multa vreme n-am mai cazut de pe ea.”. (Sorin, 1982, p.84)

Curajul Nadiei a fost depistat, sustinut si cultivat de antrenorii sai. Gimnasta povesteste ca Bela era un spotter excelent, care inspira respect si incredere. Spotter-ul este persoana care protejeaza sportivul de accidente atunci cand invata elemente noi si se antreneaza. Daca gimnasta stie ca are un protector de nadejde, atunci ea are curajul sa incerce executarea elementelor noi, fara sa existe temerea ca va cadea de pe aparat si se va lovi. In 1972, gimnasta rusoaica Raisa Biciukina s-a accidentat la genuchi, fapt care i-a pus in pericol activitatea sportiva. Nadia le-a povestit parintilor sai si a fost intrebata de acestia daca nu ii este frica. Ea a raspuns: „Nu mi-a frica deloc, tata. Si dom' profesor e foarte puternic. Ne prinde din zbor.”. (Chirilă, 2009, p.54)

Faptul ca Nadia a inventat numeroase elemente noi pe care le-a executat cu o gratie si un perfectionism iesite din comun, denumite acum elementele „Comaneci”, se datoreaza atat increderii pe care o avea in antrenorul sau, cat si curajului, ambitiei si nevoii ei de afirmare. „Saltul Comaneci si Coborarea Comaneci realizate in timpul Jocurilor din '76 s-au nascut din nenumarate ore de lucru si din mii de caderi. Ideea pe care Bela si eu am avut-o, sa creăm noi elemente, nemaivazute inainte de Jocuri, fusese tentanta.”. (Comaneci, 2012, p.58)

„Daca n-as fi fost gimnasta, astazi as fi fost o femeie oarecare…Chiar daca n-as fi fost numarul unu, tot as fi realizat mai mult decat daca nu mi-as fi implinit visurile si dorintele. Am facut ceva cu viata mea si am descoperit cum e sa fii puternic si ce valoare au concentrarea si hotararea.”. (Comaneci, 2012, p.96)

3.2.8. Tarie sau forta de caracter

Taria de caracter este trasatura cel mai des mentionata atunci cand se discuta despre sportivii excelenti. Nadia nu face exceptie, ea avand un caracter puternic, este ferma si critica in aprecierea mediului inconjurator, dar si in ceea ce priveste propria persoana, avand tendinte spre perfectionism. Are capacitatea de a-si controla sentimentele si de a nu isi exprima emotiile in diverse situatii limita, in care acest lucru ar dauna performatei. Un exemplu in acest sens sunt Nationalele din 1970, cand Nadia a cazut de trei ori de pe barna, dar nu s-a pierdut, continuandu-si exercitiul: „A cazut Nadia! Dar Nadia nu se pierde. Se rasuceste. Obrajii ii ard. Se arunca pe barna… Si cade din nou… Forteaza, vrand parca sa stearga totul, si cade pentru a treia oara. Pe banca fetelor din Oradea se aud rasete. Dar Nadia se urca pentru a patra oara, reluand. Si parca e si mai multa trufie in mersul ei din nou foarte sigur ca si cum ar fi uitat ce s-a intamplat.”. (Chirilă, 2009, p.30) Nota ei a fost 6,20, insa daca ar fi primit mai putin, echipa ei nu mai primea medalia de aur.

„Am o fire extrem de adaptabila la mediu si la conditiile concrete din jurul meu. Pot fi deosebit de calma, in momente de mare tensiune, reusind sa-mi infranez atat emotia, cat si nervii (cand ii am).”. (Sorin, 1982, p.77)

A dat dovada de o tarie de caracter impresionanta in cadrul Cupei Prieteniei, editia a treia desfasurata la Phenian, din august 1974. A avut o luxatie puternica a metatarsienelor de la piciorul stang, dar a vrut sa participe cu orice pret. A lesinat de mai multe ori in timpul concursului, a ratat solul, insa a luat cele mai mare note din concurs la sarituri si paralele. Momentul culminant a fost la ultimul aparat, barna, care ii solicita cel mai mult piciorul ranit. A obtinut nota 9,40, din nou, cea mai buna evolutie din concurs, iar Martha Karoly povesteste: „De fapt, dupa parerea mea, nu a fost un exercitiu de gimnastica. Cum poate fi calificat doar de gimnastica un exercitiu facut pe un picior care, in cazul unui scolar obisnuit, ar fi primit o scutire medicala de 7 zile, dintre care cel putin 3 cu repaus la pat? Dar Nadia a avut o putere neobisnuita, pe care n-as fi banuit-o… In ceea ce ma priveste, barna de la Phenian a fost, sunt convinsa, primul 10 din cariera Nadiei… pentru faptul ca a lucrat zambind… ca sa nu se vada, fie si pentru o singura clipa, ca se schimonoseste de durere.”. (Chirilă, 2009, p.73)

Un sportiv care are forta de caracter este capabil sa faca fata atat eforturilor fizice intense si indelungate, cat si incarcaturii emotionale care insoteste fiecare competitie. „Nadia Comaneci lucreaza mult. Intre 7 si 9 ani a lucrat doua ore, inclusiv destule momente de joaca. Dupa 9 ani, norma a crescut la aproape trei ceasuri. De la 12 ani a solicitat mai mult decat i s-a cerut. De atunci, suplimentele au crescut deseori.”. (Chirilă, 2009, p.142)

Este rabdatoare si aparent insensibila, prezentand o raceala invaluita in mister, ambitie si curaj, care ofera o imagine asupra unui om dedicat actiunii pe care o desfasoara, motivat, care nu doar ca stie ce anume isi doreste, ci cunoaste si calea de a-si atinge obiectivele. „Asa e viata, nu-i asa? Iti fixezi un tel si te straduiesti sa fii mai bun pe zi ce trece, pana cand visul devine realitate.”. (Comaneci, 2012, p.31)

Un alt exemplu din viata Nadiei in care aceasta a dat dovada de tarie de caracter este revenirea spectaculoasa, dar care a necesitat un efort incredibil, din anul 1978. Dupa un an in care au avut loc o serie de evenimente care au influentat-o, precum mutarea la Bucuresti, schimbarea antrenorului, divortul parintilor, modificari in plan fizic, pregatirea Nadiei a avut de suferit. Astfel, dupa ce a constat ca acest stil de viata nu i se potriveste, a urmat un proces destul de scurt, dar foarte intens, care a cuprins antrenamente stricte si un program al meselor controlat, totul cu scopul de a reveni la forma fizica si psihica optima pentru performanta sportiva. Ea afirma despre aceasta perioada: „Nimic nu este indeajuns de puternic ca sa ma infranga. M-ai intrebat cum am depasit momentele dificile, iar raspunsul este ca am privit numai inainte.”. (Comăneci, 2012, p.92)

Intr-un interviu acordat Corinei Caragea pe 1 decembrie 2014, Nadia afirma ca principiul dupa care s-a ghidat in viata este: „Nu te ruga pentru o viata usoara! Roaga-te sa fii o persoana puternica!”

3.3. Caracteristici de functionare

3.3.1. Functionare cognitiva

Componenta cognitiva face parte, alaturi de componenta fizica si componenta emotionala, din starea optima de lupta in activitatile sportive. In ceea ce priveste ultimele doua, nivelul de dezvoltare al lor la Nadia este ridicat, aspect dovedit de antrenamentele intense pe care le desfasura, trasaturile de personalitate remarcate, care au ajutat-o sa atinga stabilitatea emotionala necesara si sustinerea si dezvoltarea acestor trasaturi cu sprijinul pregatirii psihologice oferite de psihologii echipei de gimnastica. Se impune si existenta unui grad ridicat al componentei cognitive deoarece, pentru a obtine performantele dorite este necesar ca individul sa prezinte si o putere mare de concentrare, o capacitate de invatare rapida si o motivatie intrinseca pentru performanta.

Nadia dispune de aceste aspecte, avand un nivel al inteligentei ridicat, care se manifesta atat prin caracteristici calitative, precum cele meditative, cat si printr-un nivel bun al memoriei, aptitudinea de a invata, o capacitate mare de rezolvare a problemelor, perspicacitate. „Niciodata nu mi-am dorit sa aud ca sunt perfectiunea intruchipata. Vroiam sa stiu daca sunt talentata, daca prindeam elementele mai repede decat alta fata”. (Comaneci, 2012, p.35) Conform opiniei antrenorilor sai, dar si a altor persoane care i-au urmarit si analizat evolutia sportiva, Nadia s-a remarcat din aceste puncte de vedere, Bela sustinand ca are talent. El defineste talentul in urmatorul mod: „Talentat este copilul caruia nu trebuie sa-i repeti de doua ori acelasi lucru.”. (Chirilă, 2009, p.143)

Nadia a fost fascinata de paralele, aparat care este foarte dificil de stapanit. Exactitatea unghiurilor si complexitatea lor necesita o mare putere de concentrare, de care gimnasta dispune, aspect care a facilitat elaborarea si perfectionarea unor noi elemente in gimnastica, precum Saltul Comaneci. Motivul pentru care acest element este in continuare atat de apreciat este o consecinta a faptului ca nu permite nicio eroare, implicand sportivul in ansamblul lui fizic, emotional si cognitiv in desfasurarea corecta. „Paralele necesita multa imaginatie si gandire in gasirea punctelor de sprijin si a celor de reper.”. (Comaneci, 2012, p.58)

Psihologii care pregateau echipa realizau, pe langa antrenamentul mental si diverse teste de indemanare, vizuale si de inteligenta, cu scopul de a dezvolta si consolida aceste abilitati. Rezultatul este surprins in mod concludent de Nadia in urmatoarea afirmatie: „Scoala-ma la trei noaptea si iti fac un program perfect la barna.”. (Comaneci, 2012, p.119)

La toate acestea a contribuit si motivatia gimnastei pe care a avut-o inca de mica: „Nu m-am nascut campiona si nici nu visam,in acele zile ale inceputului, sa devin asa ceva…Visam sa invat elemente noi. Doream sa alerg, sa ma invart, sa fac salturi duble si sa nu ma tina nimic legata de pamanant, deoarece fusesem nascuta sa zbor.”. (Comaneci, 2012, p.32) Un aspect mai important in ceea ce priveste motivatia este tipul ei, in principal motivatie intrinseca, izvorata din dorinta de afirmare. Nadia povesteste depsre perioada de dinainte de Montreal: „Pe atunci, gimnastica nu-ti aducea celebritate…era doar satisfactia personala, multumirea de o clipa si pana la urma posibilitatea si mandria de a-mi reprezenta tara.”. (Comaneci, 2012, p.26)

Chirila (2009) ii adreseaza lui Bela Karoly in 1975, dupa ce Nadia a fost desemnata cea mai buna sportiva din lume, intrebarea de ce este Nadia si nu alta fetita din echipa. Raspunsul lui Bela contituie o descriere a gimnatei care subliniaza existenta si conexiunea dintre cele trei componente, fizica, emotionala si cognitiva, dar si importanta perspicacitatii: „Vedeti, in grupul nostru de gimnaste exista fetite cu calitati fizice egale cu ale Nadiei. Eu cred ca Nadia a izbugnit pentru ca are mai mult curaj, stapanire de sine, putere se munca si, mai ales, putere de concentrare, care e treapta superioara a puterii de munca, deoarece nu e totuna daca in decurs de o ora lucrezi 50 de minute efectiv, si nu doar 30. In afara de asta, copilul are o perspicacitate care m-a uimit, ajungand pana acolo incat sa salveze un exercitiu ratat, la un milimetru de o cadere foarte periculoasa, cu o contributie absolut personala… recurge la un procedeu la care n-a recurs si nici nu va recurge vreodata cineva.”. (Chirila, 2009, p.141)

Nadia afirma despre propria persoana: „Intotdeauna am fost in stare sa ma concentrez- cand sunt pe barna nu aud muzica pentru sol, iar cand execut sariturile sunt surda la aplauzele primite de celelalte la coborari.”. (Comaneci, 2012, p.58)

3.3.2. Viata de familie

Nadia Comaneci este o persoana pentru care familia reprezinta foarte mult. Ea si Bart Conner s-au casatorit in Romania in luna aprilie a anului 1996, dupa ce au fost logoditi timp de doi ani. Nunta a fost una de mare amploare, fiind transmisa in direct la televiziune.

Ei s-au cunoscut in 1876 in cadrul Cupei Americii, unde au urcat impreuna pe podiumul de premiere. Atunci Bart a sarutat-o pe Nadia pe obraz, in fata obiectivelor camerelor de fotografiat. Fotografia a ramas in istorie, capatand o semnificatie deosebita pentru cei doi, care in 2013, la 37 de ani dupa eveniment, au refacut acea imagine si au postat-o pe site-uri de socializare. Relatia lor a inceput cu o prietenie frumoasa in 1990-1991. Nadia sustine ca ceea ce a atras-o la sotul sau este faptul ca nu a lasat-o indiferenta. Ii placea cum era el ca om, modul in care se comporta cu ceilalti si calmul lui deosebit. El a fost persoana in care i-a fost usor sa aiba incredere dupa plecarea din Romania. „Cand a venit prima oara la Montreal, as fi putut sa spun numai ascultandu-i glasul ce fel de persoana era; ii citeam in voce. Bart nu mi-a impus niciodata sa fac ceva. In orice situatie spunea: Eu asa as face, dar suntem intr-o tara libera si faci cum te taie capul.”. (Comaneci, 2012, p.189) Acest aspect, alaturi de altele, cum ar fi faptul ca faceau parte amandoi din lumea gimnasticii, in ciuda diferentelor dintre o tara libera si o tara comunista, ca in vietile lor au trait experienta comuna a divortului parintilor, a consolidat relatia dintre ei.

In data de 3 iunie 2006 s-a nascut fiul lor, Dylan Paul. Parintii lui spun ca a fost in sala de antrenament de mic, acum fiind in perioada in care descopera multe sporturi: tenis, karate, gimnastica, fostbal, schi, inot. (Caragea, 2014)

Nadiei ii face placare sa creada ca este mereu in vacanta, calatorind mult, vede lucruri frumoase, descopera culturi interesante si intalneste foarte multi oameni, insa cele mai frumoase vacante le considera pe cele in care este impreuna cu familia.

3.3.3. Stilul de viata si obiceiuri

Stiulul de viata al Nadiei a suferit modificari, insa nu semnificative in corelatie cu perioadele si contextele sociale pe care le-a traversat. In copilarie, dupa ce a inceput activitatea sportiva, viata ei s-a ghidat dupa un program riguros, care a ajutat-o sa obtina performante inalte si sa isi dezvolte abilitatea de a se autodisciplina. Se antrena de la patru la sase ore pe zi, avea timp alocat studiului, program strict de odihna, mese structurate, care contineau cantitati precise de proteine, lapte etc.

Nadia s-a adaptat rapid la acest program, in primul rand pentru ca isi dorea sa devina cea mai buna si era convinsa ca un astfel de mod de viata ii confera un sprijin in performantele sportive, iar in al doilea rand, pentru ca disciplina este o calitate pe care a avut-o inca din copilarie, mostenita de la parintii sai.

Acest stil de viata a fost puternic comentat de-a lungul timpului deoarece, privit din exterior, mai ales in contextul societatii actuale, priva gimnastele de anumite activitati specifice varstei, de copilarie in general. Ioan Chirilă (1977, 2009) l-a numit „gradinita cu program de fier”. Nadia explica faptul ca acest regim i-a oferit o sansa pe care familia ei nu si-ar fi putut-o permite.

Facand o comparatie cu situatia din prezent, acum, pentru ca o gimnasta sa isi gaseasca calea spre succes, trebuie sa isi plateasca antrenorul, sa achite o taxa de scolarizare, sa isi cumpere costume, echipament de protectie, pantofi, sa plateasca asistenta medicala etc. In schimb ea nu a periclitat situatia financiara in familie din cauza alegerii facute, cu atat mai mult cu cat aceasta traia modest, avand doar strictul necesar, aspect care era specific contextului de atunci.

In plus, asa cum a constat mai tarziu, in 1980, dupa ce conditia si imaginea ei s-au schimbat in urma influentelor directe ale regimului lui Ceaușescu, stilul ei de viata din copilarie era semnificativ mai bun decat al multor alti romani. „Cand am renuntat la gimnastica, mi-am dat seama ce norocoasa fusesem. Cand ma antrenam, mancam incredibil de bine prin comparatie cu altii. Nu-i de mirare ca inca imi vine greu sa ma plang de acea perioada, pentru ca am dus-o mai bine decat majoritatea. Cand zilele de glorie au apus, m-am vazut insa ajunsa in aceeasi situatie cu toti compatriotii.”. (Comaneci, 2012, p.129)

In anul 1978 Nadia, in urma mai multor evenimente si contexte, a trait intr-un regim de viata diferit comparativ cu ce a fost inainte si dupa acest an. S-a mutat la Bucuresti, i-a fost schimbat antrenorul, noua antrenoare era mult mai indulgenta, deci au intervenit modificari in alimentatie, antrenament, odihna, parintii au divortat, astfel ca pregatirea Nadiei a suferit un declin. „Ma invarteam pe afara cat vroiam, mergeam la filme, in parc, la discoteci. Dormeam pana nu mai puteam, ma uitam la televizor, apoi iarasi dormeam. Devenisem o sedentara. Mancam tot ce n-avusesem voie inainte; de exemplu inghetata. Imi placea libertatea fara program, dar nu prea eram de acord cu o viata dezorganizata. Ma simteam moale, nesigura si lenesa.”. (Comaneci, 2012, p.81) A constat ca acest stil de viata nu i se potriveste si dupa un proces cu o durata destul de scurta, dar extrem de intens, a revenit la forma fizica fizica si psihica dinainte. „Incercasem o viata „obisnuita”, dar nu era pentru mine. Nu ma simteam bine fiind ca toti ceilalti. Mi-era dor de lucrul care ma facuse iesita din comun.”. (Comăneci, 2012, p.90)

In 1981, dupa ce sotii Karoly au dezertat in America, viata Nadiei s-a schimbat. Pana atunci era supravegheata, fiind considerata un bun national, insa dupa eveniment liberatatea Nadiei a fost ingradita si mai mult. Nu i s-a mai permis sa participe la concursuri demonstrative in afara tarii, desi era invitata des, se spunea ca este ocupata. „Daca o tara nu te lasa sa traiesti liber, chiar daca lanturile sunt invizibile, nu esti decat un prizonier” sustine Nadia (2012, p.142) despre acea perioada. In 1989 a fugit in America tocmai din dorinta de a gasi aceasta libertate.

Viata sa acum se imparte intre familie, gimnastica si actiuni filantropice. Este in continuare adepta unui stil de viata disciplinat si riguros. „Cred in viata disciplinata – uneori chiar prea mult… Chiar si acum, cand merg la serviciu, imi indeplinesc obiectivele datorita disciplinei… Ma preocupa cele mai mici detalii – cand as putea sa fac un antrenament de treizeci de minute, cat o sa-mi ia dusul, daca am sau nu am timp pentru micul dejun sau daca nu ar trebui sa il iau in timp ce lucrez. Pot sa ofer ce am mai bun daca ma organizez atent si daca respect programul. Iata ce inseamna o viata disciplinata.”. (Comaneci, 2012, p.72) Ea declara ca face miscare zilnic si ca niciodata nu renunta la jumatatea de ora de exercitii.

3.3.4. Aspect fizic, sanatatea si varsta

Intre 3 si 6 ani dezvoltarea fizica a copilului se produce cu repeziciune, incep sa se piarda formele rotunjite specifice bebelusilor si sa se capete infatisarea zvelta, atletica a copilariei. La varsta prescolara, pe langa progresul abilitatilor motorii grosiere (alergat, sarit), se dezvolta si abilitatile motorii fine, care presupun coordonarea ochi-mana si cea a muschilor mici (Papalia et. all, 2010) Nadia a inceput antrenamentele de gimnastica la varsta propice, 6 ani, pentru dezvoltarea cat mai armonioasa a acestor abilitati. Gimnasta spune despre aceasta varsta: „Eram un baietoi, debordand de o energie care, din cand in cand, isi ducea parintii la exasperare.”. (Comaneci, 2012, p.21)

Un aspect mai putin cunoscut despre Nadia este faptul ca s-a nascut cu o maladie grava si rara. „Pe crestetul capului aveam o punga enorma cu lichid, care semana cu o basica. Medicii erau derutati, zicandu-i mamei ca nu era sigur ca voi trai. Mi-au facut nenumarate punctii, dar problema nu disparea.”. (Comaneci, 2012, p.13) Mama ei i-a povestit ca, la indrumarea bunicii, a dus-o la biserica si a trecut-o peste prag de trei ori, iar in dimineata urmatoare era vindecata.

Evolutia fizica a Nadiei s-a desfasurat normal, sustinuta fiind si de stilul de viata disciplinat si riguros pe care il avea. In 1975, cand Nadia avea 14 ani, Martha Karoly spunea despre aceasta: „Nadia are 1,52 m inaltime si 39 kilograme greutate. De la Skien (3 mai 1975) pana astazi (15 noiembrie 1975) a adaugat 600 de grame. O crestere normala de om sau, mai bine zis, de copil care munceste din greu.”. (Chirilă, 2009, p.141) Inaltimea la aceasta varsta este normala, conform literaturii de specialitate (Crețu, 2009), insa greutatea este mai mica comparativ cu un copil care nu practica sport de performanta, dar optima pentru gimnastica. Aspectul greutatii a fost atent urmarit de antrenorii Nadiei, deoarece se considera ca o greutate mai mare poate ingreuna desfasurarea exercitiilor la aparate.

In 1977 in viata Nadiei au intervenit mai multe schimbari, fapt care a influentat si aspectul fizic. Printre aceste schimbari se numara: mutarea la Bucuresti, schimbarea antrenorului, divortul parintilor. Programul riguros si disciplinat s-a transformat in unul dezorganizat, noua antrenoare fiind mult mai ingaduitoare. „Devenisem o sedentara. Mancam tot ce n-avusesem voie inainte.”. (Comaneci, 2012, p.82) In plus, aceasta perioada scurta de timp, dar semnificativa din punct de vedere al modificarilor fizice, s-a suprapus cu perioada adolescentei, in care schimbarile biologice nu sunt spectaculoase, insa cele psihice sunt intense. Cresterea in greutate a determinat o scadere semnificativa a performantei sportive. Pregatire Nadiei a avut de suferit, astfel ca nu a participat la Nationalele de senioare din acel an, ci le-a urmarit din tribuna.

In urma unei discutii cu Bela Karoly, Nadia s-a hotarat sa revina la Deva si sa se antreneze impreuna cu el pentru a participa la Mondialele din 1978. Timpul de recuperare a fost foarte scurt, astfel a fost necesar un program extrem de dificil si amplu de antrenament, mesele erau intens supravegheate, astfel incat Nadia sa ajunga la forma fizica impusa in permormanta sportiva. „1978 a fost anul meu de intoarcere la realitate si adaptarea a mers greu. Nu eram pregatita pentru Mondiale si m-am chinuit sa termin exercitiul la sol. Cinci saptamani nu au fost de ajuns ca sa recuperez un an dezordonat. Bela credea ca participarea o sa ma trezeasca, o sa ma motiveze si o sa-mi arate calea de urmat pentru a fi din nou prima. A avut dreptate.”. (Comaneci, 2012, p.91)

In prezent, Nadia Comaneci are un aspect fizic ingrijit, corpul sau fiind in continuare bine conturat, in ciuda varstei de 54 de ani. Unele modificari fiziologice sunt rezultatul direct al imbatranirii biologice si al alcatuirii genetice, insa s-a constat ca anumiti factori comportamentali si stilul de viata din perioada tineretii pot influenta probabilitatea , momentul producerii, dar si amploarea schimbarilor fizice care intervin dupa o anumita varsta. (Papalia et. all, 2010) Viata activa si disciplinata pe care a avut-o si o are Nadia o ajuta sa isi pastreze tonusul muscular si sa incetineasca procesul imbatranirii. Inaltimea ei actuala este de 1,73 metri si are greutatea de 63 kilograme. Se mentine in forma facand minim jumatate de ora de sport zilnic.

Practicarea sportului de performanta inseamna, pe langa conturarea unui aspect fizic foarte bun si uzura fizica, posibilitatea accidentarilor, dureri cauzate de suprasolicitarea muschilor, dureri dupa retragerea din activitate si alte astfel de elemente care pot cauza numeroase probleme, in anumite situatii inclusiv abandonul sportului. Nadia a trecut prin anumite evenimentele din aceasta categorie, insa din fericire nu au fost numeroase si nici deznodamantul nu a dus la o intreruperea permanenta a carierei. Un exemplu in acest sens este Cupa prieteniei din august 1974 de la Phenian, concurs la care Nadia a participat desi suferise cu o seara in urma o luxatie a metatarsienelor de la piciorul stang, insa a ajutat echipa sa castige medalia de aur. In cadrul Mondialelor de la Fort Worth, Texas, Nadia a avut o infectie la palma mainii drepte, insa a decis sa participe. Dupa eveniment a suferit o interventie chirurgicala, care i-a lasat in urma o cicatrice de cinci centimetri. In prezent Nadia sustine: „Si eu am din cand in cand dureri ramase de pe vremea cand eram gimnasta de performanta. E destul de normal sa suferi, cand te gandesti la ce eforturi imi supuneam corpul.”. (Comaneci, 2012, p.101)

3.3.5. Interese

Viata actuala a Nadiei Comaneci se imparte intre familie, gimnastica si actiuni filantropice. In prezent este vicepresedinte al Consiliului Director al Special Olympics, Presendinte Onorific al Federatiei Romane de Gimnastica, Presedinte Onorific al Comitetului Olimpic Roman, Ambasadorul Sporturilor Romanesti, Vice-Presedinte in Consiliul Director al Asociatiei Distrofiei Musculare, membra a Fundatiei Federatiei Internationale de Gimnastica si a fost distinsa de doua ori cu Ordinul Olimpic.

Este preocupata in continuare de gimnastica, ea si sotul sau fiind proprietarii Academiei de Gimnastica „Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company”, detin si cateva magazine de echipamente sportive si sunt editori ai „Magazinului de Gimnastica Internationala”. In centrul atentiei ei se afla si activitati caritabile, aspect pentru care calatoreste in intreaga lume si a creat o clinica in Bucuresti pentru a ajuta copiii orfani din Romania.

Participa la diverse evenimente, atat din domeniul sportiv, cum ar fi Gala Premiilor Laureus, echivalentul Oscarurilor in sport, cat si culturale. Sustine activ diversi sportivi din Romania, precum Simona Halep, dar si lotul feminin de gimnastica al Romaniei, postand des pe pagina personala a site-ului de socializare Facebook mesaje in acest scop.

Timpul liber ii place sa si-l petreaca cu familia, sa stea cu Dylan si sa se joace cu el. Alte activitati recreative pe care le are sunt shopping-ul si lectura. Dat fiind faptul ca este o persoana care calatoreste foarte mult,in timpul zborurilor cu avionul, citeste carti despre care aude ca merita a fi citite.

Potrivit unui sondaj realizat de Inscop in luna mai 2015, Nadia Comaneci ocupa primul loc in topul personalitatilor sportive apreciate de romani, cu un procentaj de 95,5%, fiind urmata de Simano Halep si Gheorghe Hagi. Aprecierea de care se bucura Nadia nu vine doar din partea compatriotilor sai. In iulie 2014 gismnasta a fost invitata la Casa Alba impreuna cu alti sportivi si celabritati. In urma intalnirii cu familia Obama, Michelle Obama i-a spus ca fost inspirata de prestatia romancei la Jocurile Olimpice din 1976 si a vrut sa devina gimnasta, insa nu si-a putut urma visul datorita inaltimii. Nadia a declarat ca i-a cunoscut si pe Bill Clinton si George Bush.

3.4. Contextul de dezvoltare

3.4.1. Familia de origine

Nadia Elena Comaneci s-a nascut in data de 12 noiembrie 1961 in Onesti, judetul Bacau si este fiica lui Gheorghe si Stefania-Alexandrina Comanesti. A fost botezata dupa eroina unui film rusesc, „Nadya”, fiind forma diminutiva a numelui rusesc „Nadezhda”, care inseamna „speranta”. Gheorghe Comaneci spunea „Noi suntem de fel din Hârja, sat de munte pe malul Oituzului. Bunicii si strabunicii au fost muncitori forestieri. Tata la fel. Nici eu nu m-am departat prea mult de meseria aceasta. Sunt mecanic, dar lucrez mai mult pe motoare forestiere, ca vremea ferăstraielor bunicului s-a dus.” (Chirilă, 2009, p. 12)

Nadia isi aminteste din perioada copilariei in cartea sa, „Scrisori catre o tanara gimnasta” (2012), ca mama ei mirosea a bucutarie, deoarece gatea tot timpul, iar tatal a benzina, fiind mecanic auto. Stefania a lucrat din 1979 in calitate de casiera la clubul „Progresul”. Bucuria miscarii considera ca a mostenit-o de la Gheorghe, pentru care viata era o fericire continua, iar de la mama sa a luat ochii caprui si stralucitori, ca de pisica.

Cand avea cinci ani, s-a nascut Adrian, fratele gimnastei, cu care aceasta a avut o relatie deosebita. Desi nu mai era singurul copil la parinti, ea ramasese fata tatei, incapatanata si rasfatata, asa cum singura se descrie. Andrian a fost tovarasul copilariei ei si ii este cel mai bun prieten si astazi, aparand des alaturi de sotia lui in postarile de pe pagina oficiala de Facebook a Nadiei. El era pasionat de electronica, construia casetofoane auto si repera televizoare, fara sa fie invatat de nimeni. I-a fost intotdeauna confident, fiind singurul care a stiut de fuga Nadiei din Romania si a sustinut-o: „In tara asta nu mai e nimic de facut, mi-a zis fratele meu… Pentru mine asta a insemnat foarte mult, stiind cat de tare vroia Adrian sa ma vada fericita, oricat de dor i-ar fi fost apoi de mine.” (Comaneci, 2012, p.155)

Decizia ca Nadia sa mearga la gimnastica a apartinut parintilor ei, mai ales mamei, deoarece vroiau sa ii gaseasca un debuseu pentru energia ei excesiva. Gimnastica a reprezentat o libertate de a face lucruri pe care acasa nu si le permitea. Desi parintii Nadiei nu au fost sportivi, a invatat de la ei de inseamna perseverenta, munca si devotamentul. Ea isi aminteste ca tatal sau mergea pe jos douazeci de kilometri dus-intors pana la munca, deoarece nu aveau masina. „Nu aveam pe cine sa urmez, parintii mei nu fusesera sportivi, asa ca nu aveam cum sa le calc pe urme. Visul meu era sa ma descopar, sa aflu de ce sunt in stare, sa ma capacitez si sa fiu mai buna decat celalalte.” (Comaneci, 2012, p. 52) A fost sustinuta de la inceput, cand gimnastica putea fi privita ca un hobby, pana in prezent. Mesajele parintilor, in special al mamei, catre Nadia se invarteau in jurul aceleiasi idei: „Daca vrei sa o faci, fa-o, daca nu, renunta.”, iar Nadia nu a renuntat niciodata. Chiar ea sustine ca acest imbold i-a fost benefic si ca daca ar fi incercat alta cale de a o motiva, nu ar fi ajuns gimnasta.

In noiembrie 1975, in cadrul unui interviu realizat de Ioan Chirilă, Marta Karoly ii descrie pe parintii Nadiei astfel: „Tatal este un barbat inalt, bine facut. Il cheama Gheorghe. Mama este zvelta, subtire. A nascut-o pe Nadia la 19 ani. Tatal avea 2-3 ani mai mult.”. (Chirilă, 2009, p.140) Antrenoarea explica in continuare ca in gimnastica constitutia parintilor este decisiva. Intrebat ce parere are despre performanta fiicei sale pana la acea vreme, adica anul 1975, Gheorghe spune, cu admiratie, ca daca a castigat, insemna ca a muncit mult, ca si-a facut datoria si este o persoana de incredere, asa cum este si el in profesia pe care o desfasoara, acesta fiind motivul pentru care este solicitat.

Nadia este o persoana dedicata disciplinei, obicei pe care l-a avut inca din copilarie si ii caracterizeaza si stilul de viata actual. Ea sustine ca a mostenit acest mod de viata de la parintii ei si ca i-a fost benefic. Povesteste despre tatal faptul ca lucra in fiecare zi si rar avea o zi de concediu medical, iar despre mama sa, ca era extrem de organizata si nu suporta ca lucrurile sa nu se afle la locul lor in casa. De aceea a fost facil pentru ea sa accepte si sa integreze modul de lucru al antrenorilor sai, deoarece unul din aspectele de baza cerute de acestia era tocmai dispciplina.

Tatal Nadiei a decedat la data de 12 ianuarie 2012, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. El suferea de ciroza si fusese internat in a doua zi de Craciun, in urma unei hemoragii digestive. Avea 76 de ani si locuia inca la Onesti unde avea in desfasurare o mica afacere, vindea muraturi in piata. El isi adora fiica, pastrandu-i inca intacta camera din apartamentul de la Onesti. Nu apucase sa o viziteze pe Nadia in America deoarece, asa cum afirma Nadia pentru revista Tango (2012) drumul cu avionul la varsta inaintata a tatalui i-ar fi afectat prea mult sanatatea. Intoarsa in tara pentru slujba de inmormantare, Nadia a fost vizibil afectata de evenimentul neplacut. Ea a declarat ca pierderea tatalui sau este un moment deosebit de dificil, ca acesta i-a fost alaturi la primii pasi in viata si a sprijinit-o cand i-a fost greu. Desi s-a vehiculat ca relatia dintre ei s-a racit, cei doi avand o perioada in care nu si-au vorbit, gimnasta nu a declarat nimic pe aceasta tema, din contra, ambii se comportau ca si cum aceste informatii sunt doar zvonuri. Gheorghe Comaneci spunea ca este un bunic implinit cu trei nepoti, doi din partea lui Adrian si Dylan. Cu cateva luni inainte de decesul lui Gheorghe Comaneci, Nadia afirma faptul ca parintii reprezinta pentru ea ceva special, o alinare a sufletului. Ea sustine ca si la varsta pe care o are primeste sfaturi din partea lor, ii asculta cu drag si tine cont de parerea lor.

Mama Nadiei locuieste la Bucuresti, dar o viziteaza pe fiica sa, in Oklahoma. In urma divortului de Gheorghe Comaneci si-a refacut viata, gasind un alt partener de cuplu, insa nu s-a recasatorit oficial.

3.4.2. Copilaria si idolii

Pasiunea Nadiei pentru gimnastica a avut-o inca din copilarie, bucuria miscarii gasind-o in mai toate activitatile pe care le desfasura, in special in joaca. Se urca in copaci si se balansa pe cele mai inalte ramuri, facea roata mare, mergea cu patinele, cu bicicleta, ii placea sa joace fotbal si se antrena zilnic astfel incat baietii sa o primeasca in echipa lor. Erau rare zilele in care statea in casa, se juca cu papusile sau isi ajuta mama in gospodarie. Nadia isi aminteste de acea perioada a vietii ca fiind foarte fericita si in ciuda faptului ca traiau in comunism, familia ei avea strictul necesar.

Un alt aspect care ii facea placere in copilarie era pescuitul, activitate pe care o avea, de obicei, cu bunica sa din partea tatalui. Mergeau impreuna la parau si prindeau pestii cu mainile goale, punand momeala in stancile roase. „N-am cunoscut gust de o dulceata mai mare decat al hranei dobandite cu propriile maini.” (Comaneci, 2012, p.17)

In primii ani de gimnastica Nadia a locuit acasa, ca familia, iar programul ei era extins pe sase zile pe saptamana, patru ore de antrenament, patru ore de studiu. Ulterior, Nadia a locuit la internat, alaturi de colegele sale de antrenament. Cu trecerea timpului, orele alocate antrenamentelor s-au inmultit considerabil, iar orele dedicate petrecerii timpului liber, jocului, s-au diminuat.

In 1970 sotii Karoly intelesesera ca echipa lor, formata din fete cu varste fragede, nu era capabile sa se autodisciplineze, astfel ca ei au trasat un program riguros, care sa le ajute sa dobandeasca performante ridicate. Se antrenau de la patru la sase ore pe zi, aveau timp alocat studiului, noaptea, cand se stingeau luminile dupa un program fix, dormeau intre opt si zece ore pentru a fi odihnite si pregatite de antrenamente in urmatoarea zi, iar mesele erau programate si includeau cantitati precise de carne, legume, peste, lapte si alte alimente benefice pentru intarirea organismului si sistemului osos in mod deosebit.

Pe Nadia nu a deranjat-o acest stil de viata disciplinat, deoarece isi dorea cu ardoare sa devina cea mai buna si era convinsa ca tot ceea ce fac antrenorii sai pentru ea si pentru echipa este pentru a sprijini si consolida performantele sportive. Ea afirma despre anul Olimpiadei de la Montreal si decizia lui Bela de a nu participa cu echipa lui la ceremonia de deschidere deoarece presupunea sase ore de stat in picioare, urmatoarele: „Trebuie sa admit ca in ceea ce priveste ceremonia am fost de acord cu Bela si, in principiu, cu tot ce a fost legat de Jocuri. Nu-mi doream nimic, nici sa pierd nopti, nici mancare, nici sa iau vreo gripa, nimic din ce mi-ar fi micsorat sansele de a reusi. Mai tarziu, cand crescusem si devenisem mai independenta, aveam sa ma revolt impotriva sistemului lor de a-mi controla viata pas cu pas, dar referitor la acea perioada nu am ce reprosa unui stil de lucru care m-a ajutat sa devin o mare gimnasta.” (Comaneci, 2012, p.51)

Au fost doua aspecte legate de copilaria Nadiei indelung comentate in carti, reviste, ziare, interviuri. Unul este faptul ca si-a sacrificat copilaria in schimbul gloriei. Nadia a sustinut intotdeauna ca gimnastica nu i s-a parut un sacrificiu, nu a fost niciodata o tortura. Inca de mica stia ca fiecare trebuie sa faca ceva ca sa traiasca, unii aleg sa petreaca nenumarate ore la birou, altii in fabrici, ea a ales gimnastica. S-a indragostit de acest sport si considera ca exista putini oameni care pot afirma ca fac ceea ce le place. In sala de gimnastica se simte si se simtea ca acasa. In plus, spune ca nu a suferit niciun abuz in copilarie. La scoala experimentala din Onesti li se oferea totul gimnastelor, camere erau incalzite si intotdeauna curate, mancarea era buna si destula, aspect foarte important si pentru antrenori, de gatit si spalatul vaselor se ocupau alte persoane; tot ceea ce fetele aveau de facut era sa se antreneze si nimeni nu le forta. „Intre timp, oamenii din Romania mureau efectiv de foame. Poate de aceea gasesc atat de bizara ideea ca mi-as fi sacrificat copilaria.”. (Comaneci, 2012, p.96) Pentru Nadia sacrificiul si gimnastica nu sunt sinonime, din contra, se afla la poli opusi.

A doua idee a aparut in 1976 la Montreal, cand au existat voci care sustineau ca gimnasta era un robot, care executa comenzile altcuiva, lucru pe care l-a invatat de mica. Nadia explica faptul ca este adevarat ca la sase ani copiii nu isi aleg singuri drumul in viata. Sunt dependenti de parinti, care decid pentru ei ce mananca, cu ce sa imbraca, cand sa mearga la culcare. Ea a fost dusa la sala de gimnastica de catre mama sa ca sa se joace, iar daca ceva ar fi nemultumit-o se putea intoarce acasa. Ideea subliniata de Nadia este ca nu poti obliga un copil sa faca un lucru atat de complex precum este gimnastica si sa mai si progreseze, atata timp cat el nu doreste. „Nici un copil, indiferent unde este nascut, nu-si sacrifica timpul daca nu-i place ce are de facut.”. (Comaneci, 2012, p.97) Reactia ei de atunci a fost de incantare, iar la 14 ani, dupa ce a castigat la Montreal, isi alesese deja drumul in viata, facea ceea ce isi dorise inca de la inceput.

In ceea ce priveste idolii, Nadia spune ca au fost persoane pe care le-a apreciat si de la care a avut cate ceva de invatat, dar cu toate acestea, nu a oferit de-a lungul timpului prea multe informatii despre subiect. Ea este de parere ca poti transfera asupra propriei persoane o parte din ceea ce admiri la altii, insa nu poti copia stilul sportiv al altuia si sa ajungi la un succes impresionant; poti deveni un om mai bun daca inveti ceva din comportamentul persoanei respective.

Dintre sportivele din gimnastica internationala i-a atras atentia Ludmila Turișceva. Nadia declara in februarie 1981: „A fost o mare gimnasta, o mare campioana, de la care am avut numai de invatat. O stimez si o voi stima intotdeauna pentru tot ce a facut!” (Sorin, 1982, p.87)

La Campionatele Europene din 1975 din Norvegia, concurs in care Nadia a castigat patru medalii de aur si a devenit campioana europeana absoluta, ea a reusit si performanta de a o depasi pe Ludmila Turișceva. „N-am sa uit niciodata expresia infrangerii de pe chipul ei, cand a urcat langa mine pe podium si m-a sarutat pe obraz. Inca pastrez fotografia, deoarece ea a fost idolul meu.” (Comaneci, 2012, p.44) Desi nu si-au spus nimic, vorbind limbi diferite, Nadia a apreciat gestul si eleganta marei sportivei, eleganta din care si-ar fi dorit sa aiba macar o parte si ea, la randul ei. Mai tarziu, a realizat amploarea dezamagirii pe care a avut-o Ludmila, deoarece ea castigase titlul in 1971 si 1973, iar daca il castiga si in 1975 ar fi obtinut Challenge Cup pentru victoria in trei editii consecutive. Ulterior, Nadia a fost cea care a primit cupa, devenind prima gimnasta din lume care castiga de trei ori la rand, in 1975, 1977 si 1979. Astfel, aprecierea gestului Ludmilei din 1975 a capatat o semnificatie si mai deosebita in viata romancei.

3.4.3. Adolescenta 14-20 postad 25 p.285

Perioada adolescentei se caracterireaza prin foarte multe schimbari si transformari la nivel individual, motiv pentru care a fost considerata o a doua nastere (Crețu, 2009). Traversarea acestei perioade nu se face de obicei in mod lent, dimpotriva, tensionat, adeseori cu existenta unor conflicte si trairi dramatice. (Verza, 1994) Intrarea Nadiei in adolescenta a coincis cu Jocurilor Olimpice de la Montreal, iar parcurgerea ei a fost presarata cu numeroase evenimente care au influentat-o.

In primul rand se poate vorbi despre impactul pe care l-a avut faptul ca a devenit o stea a Jocurilor Olimpice din 1976. La 14 ani, dupa cei sapte de zece pe care i-a primit in cadrul concursului, a celor trei medalii de aur, la individual compus, barna si paralele, una de argint pe echipe, bronz pentru sol si locul 4 la sarituri, viata Nadiei s-a schimbat, desi ea personal nu: „sa stii ca acel prim zece la paralele nu m-a schimbat. Colegele de echipa ramasesera tot prietenele mele, tot surorile mele. Exista prea putina invidie personala, deoarece tot ce faceam avea rolul de a ajuta echipa, iar beneficiul era al tutror.”. (Comaneci, 2012, p.58) Schimbarea care a avut loc a venit din exterior, Nadia reusind sa acapareze atentia presei, dar si a lui Nicolae Ceausescu. „Pana in 1976, cand peretii micii mele lumi s-au dat la o parte, lasand bliturile si reflectoarele sa ma fixeze ca pe o caprioara in mijlocul drumului, nu insemnasem nimic pentru presa.”. (Comăneci, 2012, p.45) De acest lucru nici nu si-a dat seama pana la aterizarea pe aeroporul din Bucuresti, deoarece antrenorii au fost vigilenti cu accesul la informatii, considerand ca gimnastele puteau fi coplesite si inspaimantate de reactiile presei, insa tocmai aceste sentimente le-au avut la vederea multimii care le-a intampinat.

In prima perioada parea ca nimic nu se schimbase, Nadia s-a intors la Onești, a continuat sa locuiasca la internat, care se afla la cateva minute de casa, mergea la parinti la sfasitul saptamanii si avea programul incarcat cu antrenamente si ore la scoala. Programul ei zilnic era urmatorul: „ma trezeam tot dis-de-dimineata, luam micul dejun la sapte si faceam primul antrenament de la opt la unsprezece. Aveam apoi ore pana la doua, ma odihneam cateva ceasuri si mergeam inapoi la sala pana la sapte jumate, pentru antrenamentul de seară. Luam cina, ne faceam lectiile si pe la zece stingeam lumina.”. (Comăneci, 2012, p. 63) Mesele continuau sa fie strict supravegheate, programul riguros si viata disciplinata.

Dupa 1976, relatia cu antrenorul incepe sa se schimbe

In 1981, la varsta de 20 de ani, Nadia recunostea in cadrul unui interviu acordat lui Virgil Sorin ca in gimnastica a avut foarte multe satisfactii, precum iesirea din anonimat, cucerirea victoriilor, aprecierea celorlalti, posibilitatea de a calatori, dar si insatisfactii, despre care afirma: „Sunt foarte, foarte multe. De fapt nu am avut copilarie, facand eforturi mari, eforturi de adult de la o varsta frageda.” (Sorin, 1982, p.85) Nadia povesteste despre diverse privatiuni, de la reducerea timpului de joaca, pana la disparitia lui, a timpului liber in general, despre regimul alimentar strict, programul riguros, lipsa timpului pentru citit, excursii sau dans.

Se observa ca atitudinea Nadiei de adolescenta este specifica varstei, fiind diferita de modul in care priveste acum aceste aspecte. Ea sustine, in sprijinul ideei ca nu a vazut niciodata gimnastica ca pe o tortura si ca nu si-a sacrificat copilaria in detrimentrul acestui sport, ca traind intr-o tara comunista, sportul i-a oferit mai mult decat isi putea imagina. „Ce mi-a lipsit? Mersul la mall si statul degeaba? Intalnirile cu baietii pe vremea cand inca nu eram pregatita emotional? Jocurile video? N-am avut asa ceva. Nu stiam nici ce era ala video. Tot ce puteai sa faci in Onești era sa te plimbi in imprejurimile localitatii.”. (Comăneci, 2012, p.96)

In acea perioada ea declara ca programul zilnic consta in sase, opt ore de antrenament, impartite in doua parti, dimineata si dupa-amiaza.

p.62

„Cred ca pentru mine visul din 1976, pe care nu-l impart cu nimeni, a fost sa-mi creez un vis numai al meu… Visul meu era sa ma descopar, sa aflu de ce sunt in stare, sa ma capacitez si sa fiu mai buna decat celalalte. Probabil ca vrei sa stii de ce, dar nu stiu sa-ti spun cum s-au nascut aceste dorinte. Pur si simplu asa sunt eu.” (Comaneci, 2012, p. 52)

3.4.4. Fuga din Romania si sosirea in America

Intrebata fiind, intr-un interviu acordat pe 1 decembrie 2014, ce anume a impresionat-o cel mai tare cand a ajuns in America si a facut trecerea de la comunism la libertate, Nadia a oferit un raspuns simplu, dar plin de semnificatie: libertatea. Atunci cand a avut loc evenimentul, in 1989, comparativ cu acum, desi puncteaza acelasi aspect, libertatea, nu stia ce anume inseamna, dar cu toate acestea avea intuit………….

„In perioada comunista devenisem un fel de detinut liber; regimul de atunci, dupa ramanerea in strainatate a mai multor sportivi si antrenori, nu imi mai dadea voie sa plec in afara tarii desi eram invitata la diverse evenimente. Lumea credea ca o duc bine, ca sunt favorizata. A fost o perioada dificila.” (Caragea, 2014)

3.4.5. Studiile si educatia

Nadia a inceput studiile la liceul cu program de gimnastica din Onești in 1968, chiar anul inaugurarii acestuia. In 1978 s-a transferat la liceul numarul 7 din Deva, unde a promovat bacalaureatul in anul 1980. In luna octombrie a anului 1980 a sustinut examenul de admitere la cursurile fara frecventa ale Institutului de educatie fizica si sport din Bucuresti, reusit sa se claseze pe locul 8 din 1100 de candidati. Nadia afirma in 1981 „Am fost in general o eleva buna. Mi-au placut mai ales materiile umaniste, invatand bine limbile engleza si franceza, prima vorbind-o curent. Examenul de admitere in I.E.F.S. mi-a creat emotii neasteptat de mari, indeosebi la proba scrisa, la biologie.” (Sorin, 1982, p.85)

In primii ani la Scoala experimentala de gimnastica din Onesti, Nadia avea un program de patru ore de antrenament si patru ore rezervate studiului, sase zile pe saptamana. Desi i-au placut matematica si chimia, astepta cu nerabdare orele de antrenament, care ii faceau zilele sa fie mai frumoase.

Antrenorii au sustinut inca de la inceput evolutia scoala a gimnastelor lor. Desi viata sportiva insemna din ce in ce mai multe ore alocate antrenamentelor, deplasari frecvente in alte orase sau tari pentru concursuri, turnee, ei incercau sa gaseasca solutii pentru ca fetele sa poata studia, colaborand in mod frecvent cu profesorii acestora. Nadia povestea, in clasa a doua: „Cand e mai greu, venim seara si lucram cu profesoara de matematici, pe care a rugat-o antrenorul nostru, ca uneori se intampla sa nu fim la scoala. Sambata, de plida, plecam la Bacau.” (Chitilă, 2009, p.28)

Totodata, ambitia, disciplina si perfectionismul Nadiei s-a manifestat si in aceasta sfera. De exemplu, in 1972, mama Nadiei isi exprima nemultumirea cu privire la media din anul precedent, care era 7,52. Raspunsul Nadiei a fost ca in anul ce urmeaza va avea 8,50. La sfarsitul anului scolar 1972-1973, gimnasta a avut media 8,63, mai mult decat ii promisese Stefaniei, iar in acelasi an a fost campioana internationala a Romaniei, cu cinci medalii de aur.

3.4.6. Viata privata, relatiile, casatoria, copilul

Nadia Comaneci a fost si este o persoana privata, incercand sa isi pastreze viata sa personala cat mai departe de vazul lumii. Cu toate acestea, dat fiind renumele international pe care l-a avut si il are, au fost speculate multe relatii pe care le-a avut in decursul timpului. Inca din perioada comunismului, dar si la cativa ani dupa cadearea regimului, o serie intreaga de informatii au aparut in presa despre viata persoanala a Nadiei.

Mai multe voci au spus ca dupa Olimpiada din 1976, dat fiind impactul covarsitor pe care l-a avut prezenta Nadiei si performantele sale, aceasta a inceput sa fie privita drept un trofeu din perspectiva relatiilor de cuplu. Posibilele idile ale Nadiei Comaneci inca reprezinta un subiect de actualitate in presa, atat in ziare, cat si emisiuni televizate, ultima stire legata de el in momentul acesta fiind din mai 2015.

Nadia a fost intotdeauna rezervata in a povesti despre viata ei privata. In mod oficial, nu a recunoscut nicio relatie dintre cele prezentate in presa, exceptand relatia cu sotul sau, Bart Conner.

Un prim personaj, extrem de controverat, cu care se presupune ca avut o relatie este Nicu Ceausescu. Despre el Nadia povesteste ca l-a cunoscut in timpul studentiei, cand s-a angajat pentru prima data ca si coregraf la o echipa de dansuri. Ea sustine ca au existat tot felul de zvonuri privind relatia dintre ei. „Pot sa spun ca eram cunostinte bune si ca parea un baiat de treaba. S-a scris ca era un bautor inrait si un afemeiat. Nu stiu daca era asa. Ceea ce am auzit eu este ca a ajutat o multime de oameni.” (Comaneci, 2012, p.130) „N-am vorbit prea mult despre Nicu, deoarece nu sunt prea multe de spus. Nu ma intereseaza speculatiile despre asa-zisa noastra relatie si cred ca-mi vei respecta dorinta. Oamenii vorbeau despre noi pentru ca eram vazuti uneori la diverse receptii si petreceri, dar acolo mai erau zece sau douazeci de oameni si nu eram niciodata singuri. Asa ca vreau sa fie foarte clar – Nicu si cu mine n-am avut niciodata o „relatie”.”. (Comaneci, 2012, p.130)

In presa s-a spus ca Nicu Ceausescu a avut o pasiune pentru Nadia inca de la inceputul anilor 1980. A aparut inclusiv o declaratie a lui Bela Karoly care sustinea ca a aflat ca Nadia se intalnea cu Nicu, un tanar foarte dubios, presedintele Organizatiei de Tineret pe tara si ca acesta cheltuia multi bani pentru a da petreceri in Bucuresti pentru gimnaste. Fosta garda de corp a lui Nicu, Dumitru Burlan a spus faptul ca fiul presedintelui din acea perioada a ajutat-o pe Nadia sa isi cumpere casa din Bucuresti si ca i-a oferit o masina pentru a putea sa il viziteze la Sibiu, ei fiind supravegheati zi de zi, pas cu pas. Au fost nenumarate variante asupra relatiei lor, ba ca Nadia a fost abuzata sexual, ba ca ea era cea care coordona relatia si facea ce dorea. Se pare ca familia Ceausescu nu a fost de acord cu relatia dintre cei doi, motiv pentru care au sporit urmarirea Nadiei, impanzindu-i casa cu microfoane. Gimnasta era oricum urmarita permanent, fiind considerata un bun national, asa cum singura afirma. Cert este ca desi a negat vehement relatia cu el, spunand ca a fost obligata sa il accepte in anturajul ei, Nicu Ceausescu a fost un capitol real in viata Nadiei Comaneci, mai mult sau mai putin placut, dar intotdeauna evitat de fosta gimnasta.

O alta posibila relatie despre care s-a scris a fost cu Stefan Banica junior. In 2013 pe site-ul de la Libertatea a aparut un film in care cei doi erau la o petrecere, alaturi de alte personaje importante din perioada respectiva. Stateau unul langa celalalt si momentul culminant, conform reporterilor, a fost cand Stefan a atins-o pe umar pe Nadia. Apropierea corporala dintre cei doi indica o acceptare in spatiul personal, insa gestul pe care Ștefan l-a facut poate semnifica si o dovadă de prietenie, de susținere si de acceptare in grup. Elena Cârstea a declarat la un moment dat ca cei doi mergeau des la ea acasa pentru a se intalni, insa dupa aceasta informatie nu a mai comentat nimic. Se presupune ca in jurul varstei de 26 de ani, in perioada in care Nadia se intalnea cu Stefan Banica, ea ar fi ramas însarcinata si a fost presata de Nicu Ceausescu sa intrerupa sarcina, iar garzile de corp ale fiului presedintelui din acea perioada au fost violenti fizic cu tanarul cantaret.

În presa s-a mai spus și ca Ion Dolanescu a vrut sa se casatoreasca cu Nadia la inceputul anilor 1980, ea fiind nelipsita la petrecerile organizate de marele artist la el acasa. Mama gimnastei a declarat in ziar in acea perioada ca il placea pe cantaret, dar nu ca ginere, de aceea nu ar fi fost de acord cu idila dintre cei doi. Alte presupuse relatii ale Nadiei au mai fost cu Cosmin Cernat, Gigi Nețoiu, Gheorghita Geolgău, fost jucator al Craiovei Maxima, dar aceasta nu a comentat niciodata despre existenta lor.

Un alt personaj a fost Constantin Panait, barbatul care a ajutat-o pe Nadia sa fuga din Romania. S-a spus ca intre cei doi a existat o relatie, in ciuda faptului ca acesta era casatorit si avea si patru copii. Nadia nu a confirmat niciodata relatia cu el. Singura informatie pe care a oferit-o si putea fi interpretata drept o aprobare a relatiei a fost la conferinta de presa organizata pe aeroportul J.F. Kennedy, in momentul aterizarii Nadiei in 1989. Atunci a fost intrebata de reporteri daca stie faptul ca barbatul care a ajutat-o sa fuga are sotie si copii, iar raspunsul Nadiei a fost: „Ei, si?”. „Stiam ca era casatorit, dar nu ma interesasera amanuntele si exact asta am raspuns presei cand m-a intrebat. Constantin imi oferise sansa plecarii si eu am acceptat. Presupuneam ca sotia lui stia de incercarea de a ajuta cativa romani sa iasa din tara, eu fiind unul dintre ei. Ce au inteles oamenii din raspunsul meu laconic a fost ca ma ocupam de stricarea casniciilor. Nimic nu era mai departe de adevar. Privind in urma imi dau seama ca alesesem cele mai proaste raspunsuri cu putinta.”. (Comaneci, 2012, p.172) Constantin i-a fost si manager in prima perioada dupa sosirea in America, iar anumiti oameni sustin ca Nadia a fost tinuta ca o prizoniera de el, dat fiind faptul ca ii controla fiecare miscare si nu ii transmitea mesajele vechilor prieteni din S.U.A. care incercau sa ia legatura cu ea.

Pe de alta parte, Constantin Panait, intr-un interviu din 2009 pentru „Libertatea”, spune ca a avut o relatie cu Nadia si au fost momente in care s-au gandit si la casatorie, dar faptul ca el era deja insurat, complica situatia. El sustine ca au pus punct relatiei in aprilie 1990 din cauza neintelegerilor, al faptului ca Nadia acorda interviuri si folosea injurii deoarece, conform lui, erau singurele cuvinte pe care le stia in engleza, dar si faptul ca ea intrase in sfera de influenta a lui Alexandru Ștefu, un antrenor de rugby din Canada si a lui Aristide Buhoiu, realizator de televiziune. El afirma ca au vorbit ultima data in primavara anului 1990, cand a lasat-o acasa la Ștefu, dar ca a mai incercat sa discute cu ea pentru a lamuri o situatie aparuta in presa, conform careia el ar fi plecat cu 150.000 de dolari care ii apartineau ei, dar nu a primit niciun raspuns de la ea.

Atitudinea Nadiei față de Constantin este alta, bazata pe recunostinta. Ea poveseste in cartea sa faptul ca erau impreuna in vizita la Alexandru Ștefu si intr-o dimineata acesta a disparut fara sa spuna nimic. „De atunci nu l-am mai vazut, dar sper ca este bine si ii multumesc pentru ajutor. Imi dau seama ca o colaborare cu el poate ca mi-ar fi patat numele si imaginea, dar plecarea din tara se facuse fara complicatii majore, iar asta era cu adevarat mai important.” (Comaneci, 2012, p.179)

Relatia cu Bart Conner, actualul sot al Nadiei, a inceput in 1990-1991, cu o prietenie frumoasa, care era din ce in ce mai legata. Au participat impreuna la un turneu demonstrativ in Reno, Nevada, intitulat „Misterul si magia Nadiei”. Relatia avansa incet, Nadia locuind in Montreal, iar Bart in Oklahoma, insa discutau foarte mult la telefon. In 1991 gimnasta s-a mutat in Oklahoma, iar dupa o perioada de timp au decis sa formeze un cuplu. In 1994 s-au logodit, Nadia intorcandu-se in tara in acelasi an pentru prima data de la plecare. S-au casatorit in Romania in luna aprilie a anului 1996, iar in luna iunie 2006 s-a nascut Dylan Paul, fiul celor doi.

3.5. Profilul psihologic perceput

CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI APRECIERI FINALE

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/c-nd-arena-sportiv-devine-aren-confruntare-politic#

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ziua-n-care-nadia-com-neci-nvins-computerul-olimpic

http://www.mondonews.ro/nadia-comaneci-ar-fi-incercat-sa-se-sinucida-vezi-ce-spune-fratele-gimnastei/

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci-da-cartile-pe-fata-ce-spune-de-tentativa-de-sinucidere-1315657

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/gimnastica/nadia-comaneci-iata-adevarul-despre-fuga-din-romania-si-ceausescu-1202196

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci-despre-fuga-din-romania-viata-in-america-si-fundatia-sa-interviu-ziare-com-1153884

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/lola-lafon-face-dezvaluiri-nadia-comaneci-a-fost-torturata-in-romania-1296509

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/iubirile-nadiei-comaneci-1132533

http://adevarul.ro/news/sport/episodul-7-exilata-ceausescu-propria-tara-1_50ba02817c42d5a663afa012/index.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/imagini-inedite-cu-stefan-banica-jr-si-nadia-comaneci-impreuna-430755.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/nadia-era-cu-cu-banica-jr-si-nicusor-in-acelasi-timp-242320.html

http://antenastars.ro/dosarele-vip/nadia-comaneci-dorita-ca-trofeu-de-multi-barbati-celebri-adevarul-despre-idila-cu-nicu-ceausescu-id21516.html?play=30940#main

http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/cu-ocupa-nadia-comaneci-1984-retragerea-gimnastica-1_52076a24c7b855ff56c7a9d8/index.html

http://famme.rol.ro/interviu-cu-nadia-comaneci-despre-succes-copii-si-jocurile-olimpice-30782.html

Nadia Comăneci şi Bart Conner au refăcut o fotografie veche de 37 de ani

„Prinţesa Veşnică”, un film despre Nadia Comăneci, regizat de Katie Holmes, la Festivalul Tribeca 2015

http://www.bartandnadia.com/

http://www.bartconnergymnastics.com/

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci-aparitie-spectaculoasa-la-gala-premiilor-laureus-1358445

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/gimnastica/nadia-comaneci-despre-victoria-simonei-halep-de-la-indian-wells-m-am-uitat-cu-toata-romania-1354377

http://www.evz.ro/sondaj-inscop-nadia-comaneci-ocupa-primul-loc-in-topul-personalitatilor-sportive.html

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci-despre-intalnirea-cu-familia-obama-iata-ce-au-vorbit-1321458

http://www.amosnews.ro/nadia-comaneci-primit-titlul-de-ambasador-mondial-al-sportului-2015-04-24

?????Despre tehnica vizualizarii vorbeste si Ognev, sustinand ca prin repetare, o actiune se transforma in obisnuinta, astfel ca se ajunge cu usurinta la crearea unei imagini mentale a ceea ce isi doreste persoana, iar in timp, vizualizarea devine o actiune automata. „Intr-un experiment efectuat cu foarte mare atentie, psihologul R.A. Wandel a dovedit ca daca o persoana petrece in fiecare zi o anumita perioada de timp in fata tablei de darts si isi imagineaza ca nimereste tabla in toate punctele corespunzatoare, atunci rezultatele acestei persoane se vor imbunatati atat de mult de parca in fiecare zi ar fi tras la tinta in mod real” (Ognev, 2005, p. 87)

Ognev, I. (2005). Psihologia succesului. București: Editura Fundației Culturale Ideea Europeană

http://www.theguardian.com/education/2003/jan/03/highereducation.uk

http://www.docstoc.com/docs/166559455/SISTEMUL-DE-PERSONALITATE.pdf

Mihai Golu 2007

http://www.slideshare.net/SecretTed/fundamentele-psihologiei

http://www.ziarelive.ro/despre/gheorghe-comaneci.html

http://espn.go.com/olympics/gymnastics/story/_/id/7458063/father-gymnast-great-nadia-comaneci-dies-76

http://www.realitatea.net/tag/gheorghe-comaneci_445374

http://www.revistatango.ro/la-zi/stiri/a-murit-tatal-nadiei-comaneci-inainte-sa-si-fi-vizitat-vreodata-fiica-in-america-2603.html

https://www.facebook.com/NadiaComaneciOfficial?fref=ts

http://turnul.blogspot.ro/2013/11/amintiri-de-la-montreal-cum-fost.html

http://www.corinacaragea.ro/10-perfect/

http://www.gandul.info/sport-miscare/40-de-ani-de-la-primul-succes-major-al-nadiei-comaneci-cum-a-ajuns-atleta-anului-la-doar-13-ani-14198311

http://www.limbalatina.ro/biblioteca/proverbe.html

Giurgiu Laura „Psihologia sportului. Probleme teoretice si aplicatii practice” Editura Alma Mater, Sibiu, 2004

Alexandrescu, C. (1979). Viața rațională a sportivului. București: Editura Sport-Turism

Verza, E., & Verza, F.E. (1994). Psihologia vârstelor. București: Editura Pro Humanitate

Șchiopu, U. (2006). Psihologia diferențială. București: Editura România Press

Holdevici, I., & Vasilescu, I.P. (1988). Autodepășirea în sport. București: Editura Sport-Turism

Holdevici, I. (1988). Activitatea sportivă: Decizie, autoreglare, performanță. București: Editura Sport-Turism

Crețu, R.Z. (2010). Amprenta comportamentală și evaluarea personalității. Iași: Editura Polirom

Bull, S.J. (2011). Psihologia sportului. Ghid pentru optimizarea performanțelor. București: Editura Trei

Popova, E. (2006). Psihologia învingătorilor. București: Editura Europress Group

Niculescu, M. (2000). Personalitatea sportivului de performanta. Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica

Allport, G.W. (1981). Structura si dezvoltarea personalitatii. Bucuresti: Ed. Didactică și pedagogică.

Schultz, D., & Schultz, S.E. (2012). O istorie a psihologiei moderne. București: Ed. Trei.

Mitrofan, I. (2008). Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și aplicative. București: Editura SPER

Șchiopu, U. (2002). Introducere in psihodiagnostic. București: Editura Fundatiei Humanitas.

Jung, C.G. (1997). Tipuri psihologice. București: Editura Humanitas

http://www.marathon.ase.ro/pdf/vol4/42/11%20Tudor%20Onofreiciuc.pdf

Burton, D., & Raedeke, T. (2008). Sport Psychology for Coaches. IL: Human Kinetics Publishing

Rotărescu, V. (2014). Managementul stresului in organizații. Note de curs

Roul, U. (1998). Sports and personality. New Delhi: Northen Book Center

Sorin, V. (1982). Secretul făuririi personalității. Convorbiri. București: Editura Albatros

Dimitriu, D. (1990). Bela Karoly-Nadia Comăneci. Destăinuiri. Bacău

Mielu Zlate 2000 introducere in psihologie – metodologie

https://www.scribd.com/doc/192414098/Introducere-in-Psihologie-de-Mielu-Zlate

http://pelagiaresearchlibrary.com/european-journal-of-experimental-biology/vol2-iss6/EJEB-2012-2-6-2352-2359.pdf

Kamkary, K., Akbari, P., & Shokrzadeh, S. (2012). Effects of Personality Profiles and Profiles of IQ on Elite Athletes' Volleyball's Performance. European Journal of Experimental Biology, 2(6), 2352-2359.

Ayan, S. (2010). Smart Jocks: When kids exercise, they boost brainpower as well as brawn. Scientific American Mind, September/October, 43-47.

http://www.taekwondo-vs.ro/Sportul%20face%20copiii%20mai%20inteligenti.pdf

http://www.american-gymnast.com/agtc/index.php/2010/04/09/how-do-we-look-for-those-non-physical-qualities-in-a-young-gymnast/

https://intro2psych.wordpress.com/2009/05/15/the-riddle-of-personality-and-sport/

http://www.athleticinsight.com/Vol5Iss3/ExtraversionNeuroticism.htm

http://www.teachpe.com/gcse_health/sport_personality.php

http://repository.tamu.edu/bitstream/handle/1969.1/1634/etd-tamu-2003C-PHED-Waples-1.pdf?sequence=1

https://faculty.coe.unt.edu/sites/faculty/files/148/154/JCSP_Gymnastics.pdf anxietate

http://thesportjournal.org/article/parents-motivations-for-enrolling-children-in-a-private-gymnastic-program/

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/biografie

http://m.stiri.tvr.ro/article/57495

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/c-nd-arena-sportiv-devine-aren-confruntare-politic#

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ziua-n-care-nadia-com-neci-nvins-computerul-olimpic

http://www.mondonews.ro/nadia-comaneci-ar-fi-incercat-sa-se-sinucida-vezi-ce-spune-fratele-gimnastei/

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci-da-cartile-pe-fata-ce-spune-de-tentativa-de-sinucidere-1315657

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/gimnastica/nadia-comaneci-iata-adevarul-despre-fuga-din-romania-si-ceausescu-1202196

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci-despre-fuga-din-romania-viata-in-america-si-fundatia-sa-interviu-ziare-com-1153884

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/lola-lafon-face-dezvaluiri-nadia-comaneci-a-fost-torturata-in-romania-1296509

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/iubirile-nadiei-comaneci-1132533

http://adevarul.ro/news/sport/episodul-7-exilata-ceausescu-propria-tara-1_50ba02817c42d5a663afa012/index.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/imagini-inedite-cu-stefan-banica-jr-si-nadia-comaneci-impreuna-430755.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/nadia-era-cu-cu-banica-jr-si-nicusor-in-acelasi-timp-242320.html

http://antenastars.ro/dosarele-vip/nadia-comaneci-dorita-ca-trofeu-de-multi-barbati-celebri-adevarul-despre-idila-cu-nicu-ceausescu-id21516.html?play=30940#main

http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/cu-ocupa-nadia-comaneci-1984-retragerea-gimnastica-1_52076a24c7b855ff56c7a9d8/index.html

http://famme.rol.ro/interviu-cu-nadia-comaneci-despre-succes-copii-si-jocurile-olimpice-30782.html

Nadia Comăneci şi Bart Conner au refăcut o fotografie veche de 37 de ani

„Prinţesa Veşnică”, un film despre Nadia Comăneci, regizat de Katie Holmes, la Festivalul Tribeca 2015

http://www.bartandnadia.com/

http://www.bartconnergymnastics.com/

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci-aparitie-spectaculoasa-la-gala-premiilor-laureus-1358445

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/gimnastica/nadia-comaneci-despre-victoria-simonei-halep-de-la-indian-wells-m-am-uitat-cu-toata-romania-1354377

http://www.evz.ro/sondaj-inscop-nadia-comaneci-ocupa-primul-loc-in-topul-personalitatilor-sportive.html

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/stiri-nadia-comaneci/nadia-comaneci-despre-intalnirea-cu-familia-obama-iata-ce-au-vorbit-1321458

http://www.amosnews.ro/nadia-comaneci-primit-titlul-de-ambasador-mondial-al-sportului-2015-04-24

?????Despre tehnica vizualizarii vorbeste si Ognev, sustinand ca prin repetare, o actiune se transforma in obisnuinta, astfel ca se ajunge cu usurinta la crearea unei imagini mentale a ceea ce isi doreste persoana, iar in timp, vizualizarea devine o actiune automata. „Intr-un experiment efectuat cu foarte mare atentie, psihologul R.A. Wandel a dovedit ca daca o persoana petrece in fiecare zi o anumita perioada de timp in fata tablei de darts si isi imagineaza ca nimereste tabla in toate punctele corespunzatoare, atunci rezultatele acestei persoane se vor imbunatati atat de mult de parca in fiecare zi ar fi tras la tinta in mod real” (Ognev, 2005, p. 87)

Ognev, I. (2005). Psihologia succesului. București: Editura Fundației Culturale Ideea Europeană

http://www.theguardian.com/education/2003/jan/03/highereducation.uk

http://www.docstoc.com/docs/166559455/SISTEMUL-DE-PERSONALITATE.pdf

Mihai Golu 2007

http://www.slideshare.net/SecretTed/fundamentele-psihologiei

http://www.ziarelive.ro/despre/gheorghe-comaneci.html

http://espn.go.com/olympics/gymnastics/story/_/id/7458063/father-gymnast-great-nadia-comaneci-dies-76

http://www.realitatea.net/tag/gheorghe-comaneci_445374

http://www.revistatango.ro/la-zi/stiri/a-murit-tatal-nadiei-comaneci-inainte-sa-si-fi-vizitat-vreodata-fiica-in-america-2603.html

https://www.facebook.com/NadiaComaneciOfficial?fref=ts

http://turnul.blogspot.ro/2013/11/amintiri-de-la-montreal-cum-fost.html

http://www.corinacaragea.ro/10-perfect/

http://www.gandul.info/sport-miscare/40-de-ani-de-la-primul-succes-major-al-nadiei-comaneci-cum-a-ajuns-atleta-anului-la-doar-13-ani-14198311

http://www.limbalatina.ro/biblioteca/proverbe.html

Giurgiu Laura „Psihologia sportului. Probleme teoretice si aplicatii practice” Editura Alma Mater, Sibiu, 2004

Alexandrescu, C. (1979). Viața rațională a sportivului. București: Editura Sport-Turism

Verza, E., & Verza, F.E. (1994). Psihologia vârstelor. București: Editura Pro Humanitate

Șchiopu, U. (2006). Psihologia diferențială. București: Editura România Press

Holdevici, I., & Vasilescu, I.P. (1988). Autodepășirea în sport. București: Editura Sport-Turism

Holdevici, I. (1988). Activitatea sportivă: Decizie, autoreglare, performanță. București: Editura Sport-Turism

Crețu, R.Z. (2010). Amprenta comportamentală și evaluarea personalității. Iași: Editura Polirom

Bull, S.J. (2011). Psihologia sportului. Ghid pentru optimizarea performanțelor. București: Editura Trei

Popova, E. (2006). Psihologia învingătorilor. București: Editura Europress Group

Niculescu, M. (2000). Personalitatea sportivului de performanta. Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica

Allport, G.W. (1981). Structura si dezvoltarea personalitatii. Bucuresti: Ed. Didactică și pedagogică.

Schultz, D., & Schultz, S.E. (2012). O istorie a psihologiei moderne. București: Ed. Trei.

Mitrofan, I. (2008). Psihoterapie. Repere teoretice, metodologice și aplicative. București: Editura SPER

Șchiopu, U. (2002). Introducere in psihodiagnostic. București: Editura Fundatiei Humanitas.

Jung, C.G. (1997). Tipuri psihologice. București: Editura Humanitas

http://www.marathon.ase.ro/pdf/vol4/42/11%20Tudor%20Onofreiciuc.pdf

Burton, D., & Raedeke, T. (2008). Sport Psychology for Coaches. IL: Human Kinetics Publishing

Rotărescu, V. (2014). Managementul stresului in organizații. Note de curs

Roul, U. (1998). Sports and personality. New Delhi: Northen Book Center

Sorin, V. (1982). Secretul făuririi personalității. Convorbiri. București: Editura Albatros

Dimitriu, D. (1990). Bela Karoly-Nadia Comăneci. Destăinuiri. Bacău

Mielu Zlate 2000 introducere in psihologie – metodologie

https://www.scribd.com/doc/192414098/Introducere-in-Psihologie-de-Mielu-Zlate

http://pelagiaresearchlibrary.com/european-journal-of-experimental-biology/vol2-iss6/EJEB-2012-2-6-2352-2359.pdf

Kamkary, K., Akbari, P., & Shokrzadeh, S. (2012). Effects of Personality Profiles and Profiles of IQ on Elite Athletes' Volleyball's Performance. European Journal of Experimental Biology, 2(6), 2352-2359.

Ayan, S. (2010). Smart Jocks: When kids exercise, they boost brainpower as well as brawn. Scientific American Mind, September/October, 43-47.

http://www.taekwondo-vs.ro/Sportul%20face%20copiii%20mai%20inteligenti.pdf

http://www.american-gymnast.com/agtc/index.php/2010/04/09/how-do-we-look-for-those-non-physical-qualities-in-a-young-gymnast/

https://intro2psych.wordpress.com/2009/05/15/the-riddle-of-personality-and-sport/

http://www.athleticinsight.com/Vol5Iss3/ExtraversionNeuroticism.htm

http://www.teachpe.com/gcse_health/sport_personality.php

http://repository.tamu.edu/bitstream/handle/1969.1/1634/etd-tamu-2003C-PHED-Waples-1.pdf?sequence=1

https://faculty.coe.unt.edu/sites/faculty/files/148/154/JCSP_Gymnastics.pdf anxietate

http://thesportjournal.org/article/parents-motivations-for-enrolling-children-in-a-private-gymnastic-program/

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/biografie

http://m.stiri.tvr.ro/article/57495