Psychological Profile Margaret Thatcher

Comunicare

Psychological Profile Margaret Thatcher

Byadmin ianuarie 1, 2024

Studiu de caz – Psychological Profile

Margaret Thatcher

Studiu de caz – Psychological Profile

Margaret Thatcher

Rezumat

Obiectivul acestei teze este de a găsi predictorii aflați în spatele mecanismelor decizionale ale lui Margaret Thatcher. În acest scop, am cercetat câmpul de cunoaștere psihologică și identificarea surselor de obținere a informațiilor pentru extragerea informațiilor cu semnificație psihologică. Am aflat astfel mai multe surse sau variabile: caracteristici (ambiția; abilitățile cognitive; hiperraționamentul, răceala afectivă și lipsa de empatie; individualismul și originalitatea; preocuparea cu propria persoană și percepția publicului; și șarmul); elemente de diagnostic (prezumtiv, diferențial și multiaxial) și vulnerabilități (răceala afectivă și lipsa de empatie; suspiciozitatea; impulsivitatea; și elementele de narcisism). Am încercat să explicăm cum se încadrează acestea în mecanismele decizionale la profilul psihologic perceput, pentru a ne permite vederea de ansamblu de la analiza strategică unde am spun dezavantajele și avantajele prezentate de predictori. În concluzie, identificarea predictorilor și restrângerea lor în variabile reprezintă contribuția noastră personală.

Abstract

The goal of this thesis is to find the predictors behind the decision making process of Margaret Thatcher. For this purpose, we have done research in the field of psychological knowledge and have identified the sources of obtaining information for the extraction of psychological significant information. Thus, we learned that they three sources or variables: characteristics (ambition; cognitive abilities; hyper rationalism, aloof affect and lack of empathy; individualism and originality; preoccupation with both its own person and public perception; and charm); elements of diagnostics (presumptive, differential and multiaxial) and vulnerabilities (aloof affect and the lack of empathy; suspiciousness; impulsivity; and elements of narcissism). We tried to explain how it all fit within the decision making process in the presumed profile section, to be able to see the bigger picture which in turn allows us to talk—in the strategic analysis section—about disadvantages and advantages that come from the predictors. In conclusion, identifying the predictors and gathering them into variables is our personal contribution.

CUPRINS

CADRU TEORETIC

Profiling-ul este încercarea de a prezice și/sau explica evenimente și comportamente analizând o mare cantitate de informație cu valoare psihologică din puncte de vedere cât mai variate, din momente diferite și dobândită printr-o varietate de modalități (Kocsis, 2007; Bloom, 2013). În încercarea de a structura informația despre subiectul studiat, „Margaret Thatcher”, am apelat la o taxonomie pe care am considerat-o complexă și completă (Duvac, 2015). Aceasta, conform opiniei noastre, reușește să delimiteze foarte bine aspectele importante dintr-un profil și să le aranjeze într-o ordine logică.

Margaret Thatcher a avut un mare aport atât asupra climatului politic din Marea Britanie, cât și a climatului politic din lume. Toate evenimentele importante din viața lui Margaret Thatcher sunt trecute în ordine cronologică, la Anexa 1, „Date biografice” (Brief Chronology, 1925-90). Am încercat așadar, să lăsăm conținutul acestei teze unul care face directă referință la obiectivele cercetării noastre și totuși să oferim oportunitatea de a avea undeva evenimentele pe baza cărora se discută. În continuare, o să realizăm o privire de ansamblu despre viața lui Margaret Thatcher urmând ca apoi, în funcție de zona pe care alegem să ne concentrăm, să detaliem.

Margaret Hilda Thatcher s-a născut pe 13 octombrie 1925, al doilea copil după sora ei, Muriel, al părinților, Alfred și Beatrice Roberts (Anexa 2. Poze; P1). A avut o copilărie plină de activități: a câștigat numeroase premii la competiții de poezie, de compoziție de cântat la pian; avea grijă să aibă note mari; lucra în magazinul (aprozar) familiei ei în Gratham; și o ajuta pe mama sa cu lucrurile casnice. Erau, ca familie, bine văzuți în societate. De asemenea, se descurcau binișor din toate punctele de vedere, tatăl a fost primar pentru o vreme și pastor metodist tot timpul, mama era o croitoreasă și o bucătăreasă foarte bună și amândoi aveau un aprozar.

Un asemenea punct de vedere în care ei o duceau bine era partea financiară. Dar, aveau toate acestea parțial din cauză că amândoi economiseau foarte mult. În timpul războiului, această tendință s-a pronunțat pentru Familia Roberts așa cum era normal. Părinții au fost așadar persoane care au pus problema nevoii de obiect contra valorii obiectului și prețului plătit pentru el. Acest lucru o să fie important pentru felul în care gândea Margaret Thatcher măsurile economice de mai târziu.

Având o familie în care mama era interesată de rolul clasic de casnică și o soră care și-a dorit o viață liniștită, Margaret Thatcher cu preocupările ei orientate mai mult spre munca intelectuală s-a orientat spre tatăl ei, un om influent în societatea din Gratham cu inclinații politice, pe care a ajuns să-l admire foarte mult. Baroneasa Thatcher, așadar, nu și-a găsit locul în Gratham și a plecat la Oxford, cu bursă, pentru a studia Chimia. Urmând pașii tatălui ei, reușește să ajungă și să câștige dezbateri folosind în mare parte aceleași idei și organizate la fel ca acelea pe care le susținea Alfred Roberts. Reușește să fie aleasă ca Președinte al Asociației Conservatoare de la Universitatea Oxford intrând astfel în atenția Partidului Conservator. Cariera ei politică se dezvoltă astfel, la început suficient de încet ca ea să poată continua atât munca ei în domeniul chimiei, să o lase în plan secundar ca să înceapă antrenamentul în domeniul legal și să ajungă avocat (Campbell, 2001, 2003; Dale, 2011; Harris, 2013a; Moore, 2011; M. Thatcher, 2010, 2011).

Între timp, Margaret Thatcher și-a construit o familie. L-a întâlnit pe Denis Thatcher (Anexa 2. Poze; P3), care era cu 10 ani mai mare și mai fusese căsătorit o dată, și s-a căsătorit cu el pe 13 decembrie 1951. Au avut doi copii, Mark și Carol Thatcher, gemeni născuți pe 15 august 1953. Relația dintre Margaret și Denis Thatcher a fost una foarte bună. El a susținut-o financiar și emoțional, oferindu-i astfel baza care i-a permit să aspire la mai mult. După toate sursele, cei doi au fost fericiți.

Relația dintre Margaret Thatcher și copii săi (Anexa 2. Poze, P4), în schimb, a fost mai agitată. În ochii presei, Margaret Thatcher a vrut să apară ca soția și mama perfectă. În realitate, era, bineînțeles, greu pentru toată familia: pentru Margaret Thatcher să se împartă în atâtea direcții (soție, mamă, casnică, carieră); pentru Denis Thatcher că noi responsabilități (pe lângă afaceri, acum o susținea pe Margaret cu orice avea nevoie și se ocupa de copii lor când ea nu putea); și pentru copii care nu se simțeau că au atenția mamei. Conform declarațiilor lor Margaret era mereu pusă pe treabă și nu stătea niciun moment de la intra în casă seara până dimineața când pleca în același vârtej de energie și agitație. După ce Margaret Thatcher a fost Prim-Ministru, programul nu i-a mai permis să își vadă familia atât de des și pentru aceeași durată de timp (C. Thatcher, 1997, 2009; C. Thatcher, 2003).

Din punct de vedere al religiei, Margaret Thatcher a fost crescută în religia metodistă. A luat valorile acesteia și a continuat să o practice până la momentul căsătoriei. A fost prinsă oarecum între religia soțului, Biserica Anglicană, și religia ei, Biserica Metodistă, dar a reușit să le îmbine oarecum pentru presă și opinia publică, fiind totuși văzută ca singura Prim-Ministru a Marii Britanii care s-a distanțat oarecum de Biserica Anglicană. De fapt, în afară de o poezie atribuită Sfântului Francis de Assisi atunci când s-a mutat pentru prima oară la Numărul 11, Strada Downing, locul în care stau Prim-Miniștrii Marii Britanii, ea nu a vorbit de religie în niciun fel, decât dacă a fost întrebată în mod direct.

Cariera politică (Anexa 2.Poze; P7, P8) a lui Margaret Thatcher a cuprins următoarele posturi și poziții: membru al Parlamentului, Ministru din Umbră pentru numeroase poziții, Ministru Educației, Lider de Opoziție și Prim-Ministru. Multe din deciziile ei au fost discutate și disputabile: a fost Ministrul Educației și a declarat laptele dat elevilor ca fiind nenecesar; l-a trădat pe Edward Heath; a fost Prim-Ministru și a oprit existența Uniunilor, a privatizat mare parte din instituțiile statului (rețeaua de telefonie), a purtat război pentru Insulele Fauklands/Maldive, a instituit Impozitul pe persoană, fiind unele din cele mai dezbătute decizii ale ei. Nu au fost de acord cu ea cetățenii propriei țări (oamenii care făceau parte din Uniuni, oamenii care aveau copii, oamenii săraci, oamenii bogați etc.) presa vremii, Partidul opozant, propriul Partid, propriul Cabinet de Miniștri și bineînțeles, lideri ai altor țări, unii prieteni, unii nu. La un moment dat, opinia publică era atât de împotriva ei încât a reușit să unească categorii vast diferite de oameni în dezaprobarea față de ea și de deciziile ei.

Dar Margaret Thatcher a făcut și lucruri, dacă nu neapărat bune, atunci lucruri pe care a promis că le va face. Și aici mă refer la o categorie întreagă de decizii care pot fi adunate sub umbrela: „Marea Britanie din nou putere mondială”. Era ceva la care ea ținea neapărat, pentru nu părea că poate să conceapă Marea Britanie ca fiind orice altceva. Din momentul în care Margaret Thatcher a intrat în politică a observat că Marea Britanie intrase într-un declin și a spus de nenumărate ori că nu va permite alunecarea Marii Britanii în anonimat. Lucru care s-a dovedit adevărat.

Un episod foarte important pentru importanța lui Margaret Thatcher pentru istorie este dezvoltarea acesteia din punct de vedere politic: de la membru de partid până la Prim-ministru. Margaret Thatcher era una din putinele femei din Partidul Conservator la vremea respectivă și nefiind prea plăcută de mulți a fost aleasă să facă parte din Cabinetul de Miniștrii și Cabinetul din Umbră al lui Edward Heath. El era un bărbat de vârstă mijlocie, rasă caucaziană, destul de bogat care nu avea soție și apăruse în presa acuzație de sexism, așadar s-a simțit nevoit să adauge o femeie în Cabinetul său. Este oarecum neprevăzut că lucrul care a recomandat-o pe Margaret Thatcher a fost faptul că nu era plăcută după unele surse (după altele că era determinată, era o forță în Partid la momentul acela și o persoană care era în continuă creștere), deci nu reprezenta un pericol pentru Edward Heath. Cu toate acestea, se pare că există un martor, Lord Prior care își amintește că atunci când a vorbit despre Margaret Thatcher cu Edward Heath la telefon acesta ar fi tăcut pentru multă vreme și i-ar fi spus că William Whitelaw este de părere că dacă o cheamă să facă parte din Cabinet n-o să mai scape de ea.

După o serie de mișcări politice în care Heath a sesizat că nu mai are susținere Parlamentului acesta s-a văzut nevoit să demisioneze [n.a. măsuri care s-au numit „U-turn” – însemnând întoarcere la 180˚] . Acest lucru a fost văzut ca slăbiciune din partea lui Thatcher care a hotărât ca pentru binele partidului ca Keith Joseph să candideze la conducerea acestuia. Alte surse spun că motivele lui Margaret Thatcher ar fi fost mai puțin benevole și ar fi avut mai mult legătura cu ambiția ei. Joseph care trebuia să candideze pentru conducerea partidului și care avea susținerea lui Margaret Thatcher a ținut un discurs care i-a distrus șansele de a câștiga alegerile. Până la urmă, Margaret Thatcher a candidat și a reușit să obțină susținere suficientă încât să câștige alegerile pentru conducerea partidului în 1975, luându-i locul lui Edward Heath. Atât Edward Heath, cât și Keith Joseph au demisionat și Margaret Thatcher a reușit ca 1979 să devină Prim-ministru. Ea s-a referit mai târziu la „întoarcerea” lui Heath declarând celebrele cuvinte conform cărora p cărora publicul este liber să se întoarcă după cum dorește, ea nu se va întoarce de la ce a promis [n.a. U-turn (you turn) if you want to, the lady is not for turning] (Campbell, 2001, 2003; Dale, 2011; Harris, 2013a; Moore, 2011; M. Thatcher, 2010, 2011).

Printre prieteniile lui Margaret Thatcher, amintim pe cea avută cu Ronald Regan. Margaret Thatcher a reușit să lege această relație profesională ce a avut o importanță deosebită. Amândoi erau foarte puternici independent unul de celălalt, dar împreună au reușit să fie o adevărată forță, creând un front comun și dându-le amândurora mai multă credibilitate (Brokaw, 2013; Cooper, 201; Leinwand Leger, 2013; Wapshott, 2013). Cei doi au văzut o oportunitate în Gorbachev, pe care ei l-au perceput ca fiind deschis la negocieri. Astfel Războiul Rece a luat sfârșit. (Blair, 2013; Boyes, 2013).

Spre final, cu Margaret Thatcher plecată din țară și cetățenii Marii Britanii ieșind în stradă pentru decizia acesteia de a instaura Impozitul de persoană, miniștrii au început să își dea demisia, demonstrând astfel o lipsă de încredere in Baroneasa Thatcher. Până la urmă, Margaret Thatcher, nu a avut de ales și și-a dat demisia (Campbell, 2001, 2003; Dale, 2011; Harris, 2013a; Moore, 2011; M. Thatcher, 2010, 2011).

După ce cariera politică a luat sfârșit Margaret Thatcher a rămas pe lângă partid și în vizorul, atât al presei, cât și al lumii. Acest lucru a ajutat-o, deși lui Margaret Thatcher nu îi plăcea să nu fie ea cea care ia deciziile. Faptul că toată lumea apela la ea era totuși mai bine decât inactivitatea. De fapt, sunt multi cei care spun că deși Margaret Thatcher avea o oarecare inclinație pentru alcool de când era Prim-Ministru, aceasta a devenit o problemă după aceea (Waugh, 1999; Morris, 2003; Harris, 2013b; Anderson, 2013). Ceea ce știm cu exactitate, este că Margaret Thatcher a suferit o serie de atacuri cerebrale ce au obligat-o să se retragă din viața publică. În afară de problemele legate de urmările atacurilor, ea a suferit de demență în ultimii ani, conform fiicei sale. Margaret Thatcher a murit în urma unui atac cerebral în 8 aprilie 2013, la Hotelul Ritz (Kirkup, 2008; Healy, 2013; Osborne, 2013).

OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETARE

Stabilirea ipotezei și obiectivelor de cercetare

Obiectivul acestei cercetări este de a afla ce anume din trecutul lui Margaret Thatcher a determinat-o să ajungă la deciziile luate. Pentru acest scop vor fi cercetate date ce vor fi explicate pe larg în continuare. Acest profil nu este în niciun fel o judecată a subiectului, ci este o analiză făcută cu grijă asupra circumstanțelor și personalități ei, folosind maximul de informație la care am avut acces.

Ipoteza este: Care sunt predictorii mecanismelor de decizie ale lui Margaret Thatcher?

Metodologia

Cercetarea câmpului de cunoaștere psihologică

Pentru această cercetare s-au folosit o abundență de surse multimedia: site-uri, cărți, autobiografii, biografii, ziare, discursuri, documentare, interviuri. Momentele în care ele au fost înregistrate au variat: surse apărute în timpul vieții ei (când era în funcție și după aceea la perioade diferite) și după moartea ei. Diferite sunt și punctele de vedere din care este prezentată informația (al ei, al susținătorilor ei, al criticilor ei, al copiilor ei, al soțului ei, al oamenilor obișnuiți, al oamenilor care au avut ceva de câștigat odată cu poziția lor, al celor premiați că au fost obiectivi în evaluarea lor etc.).

Identificarea surselor de obținere a informațiilor

Odată cu prezența unei varietăți așa de mare de surse de informație se pune problema cum am evaluat credibilitatea lor. Trebuie, bineînțeles, să luăm autobiografiile oficiale ca având o credibilitate scăzută din moment ce Baroneasa Thatcher – fost politician și persoana publică – putem presupune că a avut grijă să conțină doar elemente care să o pună într-o lumină pozitivă. La fel și site-ul oficial. Credibilitate ceva mai crescută o au discursurile și interviurile, deoarece cu toate că știa ce va zice, nu era întotdeauna sub controlul ei cum va spune un lucru. În final, biografiile, documentarele și ziarele se pendulează pe un interval de la credibilitate scăzută la medie, ce poate fi ușor sesizată din urmărirea a câtorva elemente: dacă sunt păreri atât pro cât și contra; dacă sunt subliniate atât punctele slabe cât și vulnerabilitățile; identificarea corectă a părților care asistă la discuție.

Extragerea informațiilor cu semnificație psihologică

În ceea ce privește metodele folosite pentru extragerea informațiilor, am folosit observația (a fost analizat atât limbajul verbal, cât și cel nonverbal, și paraverbal) pentru interviuri, discursuri și, în general, apariții video, analiza documentelor, analiza discursului și analiza comportamentelor în contextul în care acestea au apărut. Mai mult, credibilitatea informațiilor sporește din moment ce sunt aflate din mai multe surse cu o variabilitate de metode. Așa că am extras informații cu valoare psihologică din evenimentele de viață și am urmărit anumite pattern-uri comportamentale care încet s-au restrâns la câteva caracteristici.

Variabile

Conceptualizarea variabilelor în caracteristici

Ambiția

Margaret Thatcher, așa cum este descrisă de cele mai multe ori, a plecat de la statutul de fiică a unui vânzător de provincie și a ajuns să fie premierul Marii Britanii. Această trecere nu implică neapărat ambiție, dar reprezintă un semnal în aceasta direcție. Este important de sesizat că deși Margaret Thatcher a refuzat întotdeauna să fie asociată în vreun fel cu conceptul de „ambiție”, ea nu a spus nimic nefavorabil despre el. Din contră, ea a refuzat de multiple ori să îi ajute pe oamenii care, așa cum îi vedea ea, refuzau să se ajute pe ei înșiși. Conform relatărilor ei, dacă vrei ceva trebuie să muncești ca să-l obții și că ea este un exemplu de o astfel de persoana. Ei nu i-a dat cineva un lucru pe degeaba și își amintește cât de mult a trebuit să se lupte pentru tot ce a obținut.

În această secțiune nu discutăm despre etica de muncă a lui Margaret Thatcher, discutăm despre ce poate fi citit printre rânduri din relatările sale. Dacă un grup de oameni este la un anumit nivel, clasa inferioară spre exemplu, vor să schimbe nivelul, clasa superioară, și sunt dispuși să muncească pentru această transformare însăși dorința lor se poate încadra la categoria „ambiție”. Baroneasa Thatcher face așadar aluzie la ambiție și folosește lipsa ei ca să justifice o serie de mișcări politice și financiare nepopulare. Se referă la ea și la parcursul vieții sale ca la o persoană care a avut această dorință și a depus efortul necesar ca să o îndeplinească. Obiectiv, vedem că a avut dreptate: de la o școală de provincie la Oxford în Londra; de la o membră a Partidului Conservator la Ministru din umbră pe probleme de educație la Ministrul Educației la Candidat pentru Prim Ministru la Prim Ministru (M. Thatcher, 2010; Arman & Durkin, 2013).

După ce nu a mai fost premier, ambiția a fost chiar principala caracteristică subliniată de cei ce vorbeau despre ea și modul paradoxal în care reușea să fie un avantaj și un dezavantaj în același timp. Ambiția este o caracteristică ce este menționată de multe ori în legătură cu Baroneasa Thatcher, dar nu putem să ne dăm seama în ce măsură acest lucru se datorează faptul că respectivii nu au văzut-o ei ca ajungând atât de sus în politica englezească și în ce măsură ambiția ei era într-adevăr fenomenală. (Gardinier & Sayer, 1999; Barr, 2013).

Abilități cognitive

De mică (Campbell, 2001) a arătat o deosebită aptitudine în diferite subiecte (muzică, poezie, școală, dezbateri) și chiar pentru știință prin munca ei de cercetător. A lucrat ca intern la laboratorul de radiologie și cristalografie a lui Dorothy Hodgkin (Anexa 2. Poze; P2), ca cercetător în domeniul lipiciului la BX și ca chimist de alimente pentru Lyons & Co. De fapt, a făcut parte din echipa de chimiști care a inventat înghețata la vafă (Adgar, 2011). Între timp, cariera politică a luat amploare, la un moment dat făcându-le pe amândouă în același timp.

A învățat de mică să cânte la pian, a compus poezii și se descurca foarte bine la școală ceea ce indică abilități de creație și dispoziția de a depune efort, dar și flexibilitatea cognitivă prin varietatea activităților care implică o capacitate bună de adaptare. A câștigat concursuri de dezbatere care indică abilități lingvistice bune. Se pare că abilitățile ei oratorice nu sunt foarte bune din moment ce se pare că a apelat la serviciile unui antrenor și a devenit vizibil mai competentă la a vorbit în public. Din moment ce avem date conform cărora a câștigat la concursul de dezbateri dar nu avea talente oratorice foarte bune, putem ajunge la concluzia că fiind dezbateri pentru elevi s-a pus mai mult accentul pe logica argumentului decât pe modul în care a fost prezentat.

Deci putem extrage de aici că Margaret Thatcher are resursele necesare de construirea argumentelor și legarea lor după un fir logic. Mai mult, ea a obținut o bursă la Oxford pentru a studia chimie – lucru impresionat având în vedere sexul ei și perioada istorică – și a devenit purtătoarea de cuvânt a colegilor ei pentru Partidul Conservator în cadrul căruia obține mai multe funcții mai târziu. Acest lucru se poate atribui mai multor caracteristici e adevărat, dar cu siguranță că printre ele se află și atenția, memoria, gândirea și flexibilitatea cognitivă. Așadar, Margaret Thatcher a dat dovada de abilități cognitive de la primele discursuri, interviuri și apariții publice chiar abilitățile oratorice s-au dezvoltat în timp (Campbell, 2003; Dale, 2011).

Hiperraționamentul, răceala afectivă și lipsa de empatie

Sovieticii sunt cei care numit-o prima oară „Doamna de fier” și, în general, populația a părut că este de acord cu numele din diferite motive. Chiar ea, într-o demonstrație de flexibilitate cognitivă, a transformat o insultă într-un compliment când s-a autointitulat „Doamna de fier”. Trecând de abilitățile cognitive de care a dat dovadă de multe ori Margaret Thatcher, aceasta fiind discutată într-o altă secțiune, noi propunem o nouă categorie de caracteristici: hiperraționamentul, răceala afectivă și lipsa de empatie. Apropiații lui Margaret Thatcher au declarat că a supărat-o când a auzit de acest nume.

Este ușor de înțeles de ce. Era o jignire adusă unei mame și unei femei care a fost până la urmă foarte feminină prin pălăriile pe care le purta și costumele puternic colorate. „Doamna de fier” este ceva ce ne face să ne gândim la o persoană dură, nemiloasă, care nu poate oferii căldură și iubire copiilor ei; o persoană care este mai mult bărbat decât femeie. Bineînțeles că persoanele care nu au fost de acord cu ea au apreciat această jignire.

Dar Baroneasa Thatcher a trecut peste deziluzionarea ei și a ajuns la concluzia că toate aceste caracteristici ar putea fi pozitive în anumite circumstanțe. Este permis ca un șef de stat să fie dur, nemilos, să nu fie tot timpul alături de familie și să fie bărbat. Așa că prin întoarcerea jignirii în numele pe care ea îl preferă, este un răspuns perfect pentru ruși, dar este și o justificare pentru caracteristicile pe care în mod normal le vedem ca negative: hiperraționamenetul, lipsa de empatie și răceala afectivă. Pentru că persoanele ar trebui să se aștepte la aceste trăsături de personalitate din partea cuiva care-și spune „Doamna de fier” și nimeni nu crede că se înșeală (Dale, 2011).

Un exemplu al acestei categorii de caracteristici este faptul că Baroneasa Thatcher a atras atenția publicului când, în funcția ei ca Ministru al Educație a decis să se suspende laptele elevilor. La vremea accea a fost foarte multă presă negativă apropo de această decizie și de nepăsarea Baronesei Thatcher față de copii săraci, față de cei care depindeau de această porție mică de la stat. Prin suspendarea laptelui, ea practic a spus că nu o interesează supraviețuirea acelor copii (Berlinski, 2008; Barr, 2013).

Faptul că Margaret Thatcher a dovedit această categorie de caracteristici a fost observat, bineînțeles, de cei din jur. Ea l-a prin determinat prim-ministrul vremii, se pare, Edward Heath să declare că este sigur că o să-i ia funcția. Asistentul său la acea perioadă a fost sceptic și era de părere că este paranoic. Între timp, Margaret Thatcher l-a faultat pe Edward Heath (trădat după anumite păreri), obținând conducerea partiului printr-un mod nu neapărat moral. Acum, uitându-se în urmă, asistentul este de părere că Edward Heath a avut un moment de geniu (Higgins, 2013).

Individualismul și originalitatea

În mod normal originalitatea nu ar fi inclusă cu individualismul, dar considerăm că în cazul subiectului despre care vorbim această uniune se impune deoarece în opinia noastră la Margaret Thatcher individualismul se manifesta prin originalitate, dar și originalitatea prin individualism. Astfel, a adus un nou set de reforme, un curent sub denumirea de Thatcherism, care a uimit și scandalizat atât opozanții, cât și oamenii din același partid cu ea (Kaman, 2002; Blundell, 2008). Reformele au avut un câteva aspecte în comun: erau originale și opinia generală despre ele era că sunt o idee proastă. Mai târziu, părerile oamenilor s-au mai diversificat, dar inițial partidul și cabinetul de miniștrii era împărțit în două: Margaret Thatcher și restul.

Se poate spune despre Partidul Conservator că datoria și scopul său este acela de „a conserva”. Una dintre criticile majore aduse de partid lui Margaret Thatcher a fost că s-a desprins de tradițiile conservatoare conducând partidul în alte direcții. Direcții considerate pericolase pentru identitatea lui. Unul dintre consultanții monetari ai Baroanei Thatcher, Milton Friedman, a spus—referindu-se la istoria economică și nu politică—că ea nu era o adevărată Conservatoare, ci un Liberal de secolul nouăsprezece. Afirmațiile ei înșelătoare despre valorile Victoriene par să susțină această interpretare. Partidul Conservator, totuși, nu este un Partid ce istoric vorbind a fost unul de un univers restrâns și care să aibă reacții vehemente față de opinii divergente din interior. A fost de multe ori receptiv la idei noi generate atât de interior, cât și de exterior. Privind din această perspectivă, timpul petrecut de Margaret Thatcher ca ministru, oricât de mult ar fi zdruncinat țara, nu reprezintă o trădare a valorilor Conservatoare. Acest lucru nu a împiedicat însă divizia în interiorul partidului.

Partidul a fost în nenumărate rânduri o forță de schimbare în Marea Britanie și determinarea lui Margaret Thatcher de schimbare și nu ar fi trebuit să cauzeze atâta alarmă. Când a apărut primul ei Queen’s Speech [n.a. în traducere Discursul Reginei, un discurs care este ținut de regină la începutul fiecărei noi sesiuni a Parlamentului, ocazie pentru care se adună cele trei parți ale Parlamentului Marii Britanii: Casa Lorzilor, Casa Comunelor și Monarhul. Discursul reflectă în mare direcția în care va încerca să se îndrepte Parlamentul și, deși este spus de regină, este scris de primul ministru] alături de cel al predecesorului ei de la același partid, într-un jurnal de dreapta „The Economist” din 1979, nu au putut fi constate diferențe foarte mari dintr cei doi.

Acest experiment a demonstrat că existau doar mici diferențe între cei doi prim-miniștri care la vremea respectivă erau inamici personali. Jurnalul ar fi făcut referință la contribuția lui Enoch Powell. Importanța lui Powell a fost obscurată de circumstanțele demiterii acestuia din cabinetul din umbră [n.a. partidul opozant are un reprezentant care candidează pentru poziția de prim-ministru și un cabinet din umbră, „shadow cabinet”, care are pentru fiecare poziție din cabinetul oficial o persoană] a lui Heath din cauza unui discurs care a fost considerat în mare parte ca fiind rasist. Totuși, el a fost primul politician care a anticipat câteva din măsurile economice luate de Margaret Thatcher, dar fiind discreditat acesta au fost uitate și au șocat populația în vremea lui Thatcher, fără prezența unei pregătiri pentru acestea (Evans, 1997; Cartwright, 2012).

Preocuparea cu propria persoană și percepția publicului

Margaret Thatcher a avut încă de la începutul carierei politice o preocupare cu propria persoană. Fie că este vorba despre costumele de un albastru intens într-o mare de gri și negru, fie de pălăriile imense sau accesoriile variate, Margaret Thatcher a avut întotdeauna grijă să aibă acel element care să o scoată în evidență. Un exemplu este momentul în care i s-a spus că vocea ei este prea înaltă și că deranjează, ea și-a angajat un antrenor să o învețe cum să țină un discurs, lucru negat de ea pe parcursul mandatelor sale pentru că era văzut de Margaret Thatcher ca o slăbiciune ce putea fi exploatată. Din nefericire pentru Baroneasă, faptul că a negat cu atâta înverșunare în ciuda dovezilor—atât a celor foarte clare care puteau să fie observate de oricine, faptul că avea vocea mai joasă și ca vorbea prea repede, cât și a celor care ar putea fi contrafăcute: declarațiile antrenorului fost exact lucru care i-a adus critici și a făcut-o să pară nesinceră (Byron, 2012).

Tot preocuparea cu propria persoană și cum este percepută de către public este evidentă din interviurile în care vrea să pară o femeie perfectă: mama, soție, casnică și cu carieră. Sunt multe ipostaze în care ea spune cu relaxare și dezinvoltură că poate nu este cel mai ușor să le faci pe toate dar dacă vrei, poți. Un exemplu ar fi modul în care ea își descria o zi obișnuită din viață. Se trezea, începea gătirea micului dejun, apoi își trezea copii și soțul. După ce mâncau toți, Margaret Thatcher susține că pregătea prânzul copiilor, le dădea un pupic la plecare și îi lăsa în grija tatălui cu care urmau să ajungă la școală. Baroneasa recunoaște că plecarea și venirea ei de la locul de muncă erau ceva mai neobișnuite din moment ce trebuia să stea mai mult acolo, dar ea susține că această diferență este una care putea fi recuperată acasă unde nu stătea o clipă, aranjând, curățând, gătind sau ajutându-i pe copii cu temele.

Lucrurile nu au stat chiar așa, dar este un exemplu bun de cum ar fi vrut să fie percepută Margaret Thatcher. De fapt, ea a luat o serie de hotărâri economice pe baza experienței ei atât de femeie în casă, cât și de vânzătoare la aprozar. Spunea că o femeie știe cel mai bine cum ar trebui să fie economisiți banii, pentru că ea administrează bugetul familiei (Hadley & Ho, 2010; M. Thatcher, 2011; Curry & Birney, 2014).

Șarmul

„Dacă vrei ceva spus, pune un bărbat; dacă vrei ceva făcut, pune o femeie” (Tucker & Dale, 2012, p 10) și arătat cum s-a folosit de toate atuurile ei pentru a obține ce vrea. Ceea ce nu ar fi crezut marea majoritate a oamenilor, este șarmul a făcut parte din avantajele ei. Și a reușit să îl folosească în favoarea ei. Este un element pentru care nu este foarte cunoscută, majoritatea articolelor vremii amintind de ea mai mult prin atributele ei de a fi rece și calculată (Swinford & Kirkup, 2013; Katz, 2013; Williams, 2009; Rosie, 2009), dar fără îndoială că avea un șarm aparte, nu cel clasic, dar unul care îi venea natural.

Este normal când ne gândim că cel puțin la începutul carierei ei era cam singura femeie din Parlament. Era de asemenea singura femeie din Partidul Conservator, lucru care alăturându-l la lupta împotriva sexismului, i-a deschis multe uși. Dar, trebuie să subliniem că acele uși au fost mai degrabă între deschise și este meritul ei că a putut să găsească loc să treacă de ele. Unul din caracteristicile care au ajutat-o în acest demers a fost faptul că a știut să fie șarmantă. Un râs delicat, un zâmbet persuasiv sau poate misterios, culorile pline de energie și viață, pălăriile spectaculoase, toate sunt dovezi că Doamna de Fier putea să fie și foarte feminină.

Este suficient să dăm doar un exemplu, alegerile pentru mandatul de prim-ministru. De-a lungul anilor a făcut multe lucruri care nu ar fi fost prima alegere a angajaților de la Relații cu Publicul sau Consilierii de Imagine, dar care se pare că până la urmă au avut succes. Amintim aici o ocazie în care Doamna Prim-Ministru era urcată pe un tanc cu eșarfa fluturând în vânt (Anexa 2. Poze; P6). Acest lucru poate fi văzut ca amuzant, hilar poate, dar i-a construit, pe lângă personalitatea de Doamna de Fier și pe undeva contrar acesteia, o imagine de femeie curajoasă, plină de viață care nu se dă la o parte din a face ceva ce dorește chiar contrar bărbaților sobrii de care este înconjurată, sunt membrii partiului ei și împotriva cărora candidează.

Această imagine a început să fie construită în prima campanie. A fost ceva complet neașteptat. Între discuțiile despre buget și măsurile pe care urma să le ia Margaret Thatcher dacă ar fi fost aleasă prim-ministru, din senin Baroneasa Thatcher ia în brațe un vițel (Anexa 2. Poze; P5). Personalul care o acompania descriu această întâmplare cu un amestec de șoc și amuzament. Toți oamenii prezenți au început prin a râde, așa cum se aude foarte ușor în înregistrare, dar până la urmă au fost înduioșați. Mișcarea s-a dovedit bună din punct de vedere politic și a fost repetată (Blakeway, 1993; Dawson, 2008).

Diagnostic prezumtiv

Elemente de tulburare de personalitate narcisică

În opinia noastră Margaret Thatcher prezintă elemente ale tulburării de personalitate narcisică urmând Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) IV-TR (4th ed., text rev.; DSM-IV-TR; American Psychiatric Association, 2000). Conform acestui manual este prezentă o grandiozitate preponderentă din cadrul căreia noi am identificat o serie de criterii.

Primul criteriu discutat va fi unul argumentat deja, lipsa de empatie (indisponibilitatea de a recunoaște sau de a identifica sentimentele sau nevoile unei alte persoane). Recunoaștem multe astfel de circumstanțe în viața profesională (laptele pentru elevi, recesiunea pentru provincie, privatizarea împotriva dorinței poporului etc) (Broomfield, 1994) și în viața personală (unde este acuzată de fiica ei că nu a petrecut suficient timp acasă) (C. Thatcher, 1997, 2003, 2009).

Al doilea criteriu, este natura manipulativă a persoanei (de exemplu îi folosește pe ceilalți pentru câștigul propriu). La Margaret Thatcher, aceasta și-a făcut de multe ori apariția în mod discret, șarmul ei fiind un bun indicator. Cea mai pronunțată astfel de ocazie este poate chiar modul în care l-a tratat pe Edward Heath. El candida pentru funcția de prim-ministru atunci când s-au văzut pentru prima oară și avea nevoie de o femeie pentru a diversifica cabinetul de miniștrii. Ani mai târziu, își va consolida puterea în partid și se va întoarce împotriva lui, candidând pentru funcția de prim-ministru chiar ea (Durrani, 2008; Norman, 2008; Harris, 2013a).

Al treilea criteriu este faptul că prezintă anumite comportamente și atitudini arogante. Aici trebuie să subliniem natura paradoxală a relației dintre individualism și originalitate, care se poate restrânge în idei diferite dar cam identice în spirit: „nu facem cum făceam înainte pentru că am eu o idee mai bună”; „trebuie să schimbăm totul și să facem așa cum zic eu”; „nu este bine cum ziceți voi, ci cum zic eu” (Moore, 2013a; Renwick, 2013; Shepard, 2013).

Diagnostic diferențial

Se pune întrebarea cum de am ajuns la concluzia că aceste elemente aparțin tulburării de personalitate narcisică și nu altei boli mentale. Pentru aceasta, folosind tot Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) IV-TR (4th ed., text rev.; DSM-IV-TR; American Psychiatric Association, 2000), vom parcurge diagnosticul diferențial care constă în enumerarea bolilor mintale ce au aceleași elemente și care este motivul pentru care noi am decis că nu pot să fie ele.

Tulburarea de personalitate antisociale este cea care include lipsa de empatie și motivul pentru care ea a fost eliminată a fost lipsa de probleme de conduită în copilărie și la vârsta adultă. Un alt motiv a fost că nu apare la tulburea de personalitate antisocială preocuparea cu propria persoană. Ea, în schimb, apare la tulburarea de personalitate histrionică și motivul pentru care ea a fost exclusă au fost chiar răceala pentru care „Doamna de fier” a devenit faimoasă. O altă tulburare de personalitate la care se regăsește preocuparea cu propria persoană este tulburarea de personalitate bordeline, dar relația stabilă cu soțul o elimină pe aceasta (Broomfield, 1994; C. Thatcher, 2003; Dale, 2011).

Suspiciozitatea și detașarea socială sunt elemente ale tulburării de personalitate schizoide și a celei paranoice care nu se potrivesc cu personalitatea lui Margaret Thatcher care avea câteva persoane în care avea încredere, începând cu soțul ei, chiar dacă există elementele de individualism și lipsă de empatie pe care le au în comun. Tot individualismul și dorința de a face lucrurile așa cum dorește ea se pot întâlni la tulburarea obsesiv-compulsivă și la tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă, diferența fiind, în primul caz, că perfecționismul ei este îndreptat spre ceilalți și nu spre ea ca în tulburarea obsesiv-compulsivă și, în al doilea caz, că sunt persoane care le ascultă și nu le dictează mișcările (soțul ei), fără a fi vorba de abuz din partea acelor persoane (C. Thatcher, 1997, 2003, 2009) .

Funcționalitatea și dispoziția nu este afectată, deci nu poate fi vorba despre episoade maniacale și hipomaniacale, cu care se asociază de obicei grandiozitatea. La fel sunt excluse aceste criterii ca aparținând unui boli fizice sau consumului de substanțe pentru că nu se găsesc dovezi care să suporte aceste declarații (Higgins, 2013; Moore, 2013a).

Diagnosticul multiaxial

Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburarilor Mintale (DSM) IV-TR (4th ed., text rev.; DSM-IV-TR; American Psychiatric Association, 2000) vom face un diagnostic axial pentru a ne întregi imaginea despre personalitatea lui Margaret Thatcher.

Axa I

Nu am observat nimic care să constituie o boală mintală de pe axa I.

Axa II

Pe această axă se încadrează criteriile mai sus explicate care sunt elemente ale turburării de personalitate narcisiste.

Axa III

Nu sunt dovezi că ar fi suferit de o boală în timpul tinereții ori în timpul ocupării funcției de prim-ministru. Singura instanță de boală fizică a fost în timpul primului mandat ca premier, într-o vizită în India. Căldura și-a spus cuvântul și atenția presei a fost dirijată către soțul ei (C. Thatcher, 2003).

Axa IV

Relația cu mama

Relația cu Beatrice Roberts, mama lui Margaret Thatcher, este suspicioasă datorită nemenționării în declarațiile fiicei sale. Din detaliile celorlalți și puținele lucruri pe care le spune Margaret despre ea, Breatrice, se pare bastardă a unui Lord (Matters, 2013; Thornton, 2013) a fost o foarte bună casnică și mamă care nu avea ambiții de mai mult.

Aflăm astfel că era o foarte bună bucătăreasă și bine organizată. Gătea anumite mâncăruri în anumite zile ale săptămânii astfel încât, măsurat destul de exact, ea putea să porționeze mâncarea să dureze toată săptămâna. Era o foarte bună croitoreasă. Lua materiale din care apoi cosea rochii pentru fiicele sale și apoi le punea să modeleze pentru cliente. În felul acesta, fetele aveau haine chiar și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tot Beatrice Roberts avea grijă de aprozar. Ea avea grijă ca magazinul să fie bine organizat și administrat. De aici, faptul că ea era strângătoare nu reprezintă o surpriză.

În timpul războiului aceste caracteristici ale ei, chiar abilități ar putea să fie numite, s-au dovedit folositoare. Chiar și înainte de război, pentru a intra în posesia magazinului, Beatrice și Alfred Roberts au trebuit să muncească destul de mult. Acesta muncă a fost în mare parte făcută de Alfred Roberts, în timp ce persoana care s-a ocupat de economisire a banilor și de administrarea bugetului familiei a fost Beatrice Roberts.

Chiar dacă a învățat-o pe Margaret multe lucruri folositoare (cum să calce rufele, a avut grijă ca fetele să poată cânta la pian la fel ca ea, să se descurce cum să pună masa ori să aibă grijă de mormântul bunicii), acestea nu erau lucruri pe care Margaret dorea să le știe. Baroneasa Thatcher vorbește de multe ori că nu se vede doar ca soție și doar ca mamă. Pentru multe persoane, mai ales din perioada aceea, rolul de soție sau de mamă era apogeul pentru fete. Margaret Thatcher avea alte visuri. Poate acesta este motivul pentru care Beatrice Thatcher nu a lăsat o impresie asupra lui Margaret, dar oricum, lipsa mamei ca sprijin moral în ceea ce dorea să îndeplinească se poate vedea în in afectul rece pe care a fost acuzată de multe ori că îl are (Abse, 1989; Adams, 2009; McSmith, 2013).

Relația cu tatăl

Alfred Roberts, tatăl lui Margaret Thatcher, a fost – după spusele ei – întotdeauna un model de moderare, de inteligență și de elocvență politică. El i-a inspirat fiicei sale mai mici, Margaret, dragostea pentru politică și educație. Tot el a fost acela care a susținut-o pe Margaret în ambițiile ei de ceva mai mult decât rolul de soție și de mamă. Astfel, a devenit un fel de model pentru ea. Tatăl ei era cineva care avea încredere în puterile și resursele ei. Avea încredere în visurile ei. Și avea încredere în ea într-un final. Margaret Thatcher îl admira pentru că era tatăl ei și pentru că putea vedea în ea ceva ce alții nu vedeau. Poate chiar a văzut în ea ceva ce nu a văzut în sora ei.

Așa că Alfred Robets probabil că a reprezentat un idol pentru Margaret. Acest lucru a fost întărit prin contrastul cu Beatrice Robets, care continua să-i arate fetelor ei lucruri practice, ce ar fi bune pentru fiecare casnică. Poate că mama a avut ceva împotriva ambițiilor lui Margaret, poate că Alfred a umbrit-o prin prezența lui. Nu știm. Informațiile pe care le avem despre dinamica familială nu sunt suficiente pentru a ne pronunța în această problemă. Ceea ce știm însă, este că Margaret Thatcher nu a ratat ocazia să vorbească despre sau îl laude pe tatăl ei.

De altfel, prima dezbatere politică a ei de la Oxford care i-a câștigat atenția celor din Partidul Conservator, a fost—dacă dăm crezare martorilor și persoanelor care au studiat istoria de viață a lui Margaret Thatcher—bazată aproape în totalitate pe argumente luate din predicile tatăl lui ei (Harris, 2013a). Pastor metodist, el a fost cel care îndemna familia (și comunitatea) la a se încadra în buget și mama lui Margaret făcea acest lucru posibil (Dowden, 2012; Tooley, 2013; Hennesy, 2013; Filby, 2013).

Relația cu sora

Muriel Roberts, sora mai mare a lui Margaret Thatcher, a fost fiica mamei așa cum Margaret Thatcher a fost fiica tatălui. În povestirile lui Margaret, Muriel apare ca personaj secundar, fară culoare sau dialog. De cele mai multe ori, este pusă înaintea lui Margaret în poveștile acesteia din urmă, dar acest lucru se poate datora gramaticii limbii engleze și/sau încercării lui Margaret să nu o treacă cu vederea. Noi suntem de părere că din dorința de a păstra o imagine pozitivă în fața presei și a publicului, Baroneasa Thatcher a ajuns la concluzia că faptul că nu a avut o relație cu sora sa sau că nu a considerat că reprezintă o influență în viața ei ar putea să apară suspicios. Ar fi distrus imaginea bine construită a familie perfecte în cadrul căreia a crescut.

Bineînțeles, o dată ce privim dincolo de această imagine idilică putem să înțelegem cum două persoane care doresc lucruri diferite de la viață și fac parte din aceeași familie ar putea să nu fie foarte apropiate. Putem să înțelegem cum competitivitatea lor naturală de surori, și lipsa de susținere din partea unui părinte (pentru Muriel, tatăl și pentru Margaret, mama) ar putea duce la nașterea unor sentimente mai puțin plăcute între surori. Muriel, fiind sora mai mare, este clar că a încercat să le facă pe plac părinților, ascultându-i întru toate, în special pe mama sa. Apoi, mai târziu, dar nu pe urmă, Margaret a refuzat să renunțe la dorințele ei de mai mult. Este posibil ca lui Muriel să nu îi fi plăcut ca Margaret să ignore toate cutumele sociale, fără să îi se întâmple nimic, este de asemenea posibil ca Muriel să vadă toate momentele grele prin care a trecut sora sa și să se fi hotărât că nu are rost să renunțe la un trai liniștit. Oricum, este clar că cele două surori au pornit pe alte căi în viață. După ce Mergaret a plecat la universitate, cele două s-au văzut rar (M. Thatcher, 2010; Harris, 2013a)

Timidă și fără ambiții politice, Muriel nu și-a dorit mai mult decât să aibă o viață liniștită, pe care a și avut-o alături de soțul său. Nu a fost implicată în scandaluri care să reflecte prost asupra surori sale și nici nu a dat vreodată interviu cu privire la viața ei. Din acest punct de vedere, a avut grijă ca prezență ei să nu o deranjeze în vreun fel pe Margaret Thatcher. Margaret, la rândul ei, nu a avut decât cuvinte de bine de spus despre sora ei și a ales să o menționeze decât în povestirile despre copilăria lor, ținând astfel cont dorința surori ei pentru o viață liniștită. Cele două nu au fost niciodată apropiate, lucru negat cu vehemență de Margaret (Twiston, 2004; Moore, 2013a).

Relația cu copii

Deși știm că relația cu soțul a fost una de sprijin reciproc (Pierce, 2013), fără probleme majore, relația cu cei doi copii ai săi, Mark și Carol – gemeni – a fost una complicată sau disfuncțională bazată pe lipsa mamei. Așa cum am menționat mai sus, Margaret Thatcher a vrut mai mult de la viață decât să fie soție și a vrut mai mult de la viață decât să fie mamă. Apare întrebarea de ce a fost totuși ambele. Nu putem decât să presupunem, dar noi suntem de părere că a spus că vrea mai mult și nu că nu vrea să intre în acele roluri. În privința soțului ei, ni se pare că răspunsul este natural și evident. Îl iubea și era iubită. În ce privește copii, lucrurile devin puțin neclare și nu știm dacă Margaret s-a supus presiunii sociale, a fost un compromis când a realizat că nu poate ajunge mai departe în politică cu un punct așa de sensibil ca lipsa de copii sau din contră nu a știut că va ajunge așa de departe în politică și că programul ei va fi încărcat sau și-a dorit într-adevăr copii. Poate să fie una din variante, două sau mai multe, toate sau niciuna dintre cele menționate.

Cert este că gemenii au existat și nu le-a fost foarte bine în postura lor de copii ai singurei—până la ora actuală—femeni Prim-Ministru al Marii Britanii. Mark a apelat la o postură și o conduită tipic englezească, în interviuri și în afara lor, conform căreia a avut grijă să zică suficiente lucruri cât să nu îi dea de gândit că evită un anumit subiect, fără să spună, de fapt, ceva important sau de interes pentru media. Carol, în schimb, a ales o altă cale. A devenit jurnalist și a încercat să spună lumii întregi adevărul. Alegând să îl spună contra unui preț plătit pe o carte sau unei persoane în plus care se uită la o emisiune, a distras de la ce încerca să dezvăluiască. Tot din partea ei, au fost încercări repetate de a arăta—cu mai mult sau mai puțin succes—că munca tatăl lui era la fel de importantă (Campbell, 2003; M. Thatcher, 2011)

Pană la urmă, este destul de simplu de înțeles unde s-a realizat o ruptură între Margaret și gemeni. A fi prim-ministru este o slujbă importantă, în lumina presei, care solicită foarte mult timp. Timp pe care Margaret nu l-a putut petrece cu copii săi și acest lucru a avut urmări în dezvoltarea copiilor. Mark, văzut ca geamănul pe care Margaret îl prefera, a avut ceva probleme cu legea, a călcat în urmele tatălui său devenind om de afaceri și apoi s-a mutat în Africa de Sud alături de soție (Moyes, 1996; Fricker, 2013; Woods, 2013). Carol, care a resimțit întotdeauna lipsa mamei și, când era prezentă, atenția ei acaparată de fratele său a ajuns jurnalistă și persoana care a trebuit să aibă grijă de mama ei la bătrânețe (Aitken, 2013; Levy, 2013; Tweedie & Rowley, 2013; Hellinker, 2013).

Axa V

Indicele de funcționalitate acordat de noi este: 61-70. Acest lucru înseamnă anumite simptome ușoare ori dificultăți în funcționarea socială, ocupațională sau familiară, dar o funcționare destul de bună. Are câteva relații interpersonale semnificative.

Identificarea vulnerabilităților

Răceala afectivă și lipsa de empatie

Aceasta reprezintă o vulnerabilitate ce se datorează în parte mamei ei (Abse, 1989) pe care a perpetuat-o cu copii săi (Fricker, 2013; Harris, 2013a). Dincolo de cadru familial, răceala afectivă și lipsa de empatie și-a făcut de multe ori apariția în domeniul ocupațional. Practic, toate deciziile ei au fost reci și individuale, singurul lucru care diferă între cele care au fost intitulate apoi „bune” și cele care au fost „rele” a fost doar concepția oamenilor după ce ele au intrat în vigoare de mai mult timp (Broomfield, 1994; Barr, 2013). Am discutat mai multe despre răceala afectivă și lipsa de empatie la secțiunea „Conceptualizare în caracteristici”.

Suspiciozitatea

Nu atinge nivelul patologic pentru a se încadra ca criteriu la tulburarea de personalitate paranoidă, dar este prezentă în declarațiile colegilor de partid și ale ziariștilor vremii. Are legătură cu percepția publică a imaginii ei și cu faptul că era atentă la anumite persoane care ar putea să o pună într-o lumină și mai proastă decât era prezentată în ziarele de atunci. Nu o deranja dacă deciziile sale erau contestate, dar o deranja orice remarcă făcută la adresa persoanei sale (că are vocea prea subțire, pălăriile prea mari, nu se înțelege cu sora). Astfel era tot timpul în alertă față de genul acesta de mesaje și de cei care le distribuie.

Era pe o deoparte, un defect profesional și pe cealaltă parte se datora faptului că nu se simțea confortabil în mediul în care se afla. A fost citată de mai multe ori vorbind despre partidul ei în relație cu ea în termeni de două parți ale unui conflict. „Ei” erau bărbați care au avut banii încă de la naștere și erau văzuți de Margaret ca fiind obișnuiți cu mentalitatea că majoritatea lucrurile le sunt îndreptățite și „ea” era o femeie, din provincie, care nu s-a născut nici cu titlu de nobil [n.a. titlu de Baroneasă l-a primit după mandatele ei de Prim-Ministru] nici cu banii sau conexiunile unui astfel titlu. Ca atare, ea a trebuit să se construiască pe sine ca să ajungă acolo unde și-a dorit și nu s-a simțit dorită niciodată.

Ca defect profesional, nu este greu să ne imaginăm că în calitate de om politic este dificil să ai încredere în ceilalți. De cele mai multe ori, nici nu este recomandat și nu sunt puțini conducătorii care au ajuns într-o stare de suspiciozitate pronunțată, chiar tulburarea de personalitate paranoidă, renunțând la toți consilierii (chiar și familie) și văzându-se atacați de umbre. Ce mai este comun la toți acești conducători, este că paranoia intervine apropie de cădere. Baroneasa Thatcher nu a ajuns într-un asemenea punct, dar faptul că nu s-a simțit niciodată dorită în poziția pe care o ocupa a împiedicat-o să se apropie de persoanele din partid (Harris, 2013a; Moore, 2013a; Moore, 2013b)

Impulsivitatea

Nici această vulnerabilitate nu atinge pragul psihopatologiei, dar este fără îndoială o caracteristică a Baronesei Thatcher. Se arunca în activități care nu erau neapărat convenționale pentru cineva ca ea din multe puncte de vedere: în calitate de femeie în acea perioadă, în calitate de candidat la Prim-ministru și în calitate de Prim-ministru. Nu toate aceste acțiuni ale ei denotă impulsivitatea Margaret Thatcher, dar ele pot explica cum s-ar putea ca Baroneasa Thatcher să nu își dea seama că face decizii impulsive. Fiind obișnuită să aibă încredere în ea și neobișnuită să asculte părerea altora—pentru că de multe ori era contrară dorințelor ei—Baroneasa Thatcher nu a mai putut să facă diferența dintre deciziile impulsive și cele neconvenționale.

Deși unele din alegerile ei au fost bune, acest lucru nu înseamnă că ele nu au fost impulsive. Din păcate, chiar și acestea au fost îndelung discutate sau au șocat persoanele din jurul ei la momentul întâmplării lor și abia apoi au fost considerate pozitive. Un exemplu ar putea fi în prima campanie între discuțiile despre buget și măsurile pe care urma să le ia Margaret Thatcher dacă ar fi fost aleasă prim-ministru, din senin, impulsiv Baroneasa Thatcher ia în brațe un miel. Personalul care o acompania descriu această întâmplare cu un amestec de șoc și amuzament. Toți oamenii prezenți au început prin a râde, așa cum se aude foarte ușor în înregistrare, dar până la urmă au fost înduioșați. Mișcarea s-a dovedit bună din punct de vedere politic și a fost repetate (Evans, 1997; Campbell, 2001, 2003; Dawson, 2008).

Ca și șarmul, impulsivitatea ei era legată de o manieră dură, dar care îi era atât de proprie, încât părea naturală. Chiar ea este cea care a spus că durează cam zece secunde să ia o hotărâre și rareori se răzgândește. Nu încercăm în această teză să emitem judecăți despre beneficiile unui asemenea raționament. O să spunem în schimb că această propoziție ne trimite cu gândul la impulsivitate (Tucker & Dale, 2012).

Elementele de narcisism

Reprezintă fără îndoială o vulnerabilitate. Dacă cineva o contrazice sau îi spune că ceva nu este bine, atunci își pierde cumpătul și își întoarce tot intelectul formidabil către acea persoană până este satisfăcută că n-o să mai zică nimic. De fapt, cam singura persoana căreia îi permite să o contrazică era soțul ei, Denis Thatcher. El la rândul lui știa cum să navigheze temperamentul soției și mereu spunea lucruri de genul: „toată lumea e obosită și nu mai e nimeni în stare de nimic” sau „ce-ar fi să lași lucrul asta pe mâine?”. Faptul că nu o confrunta direct și că era o persoană importantă pentru ea, sunt elemente importante (C. Thatcher, 2003). Pentru mai multe date, recomandăm secțiunea anterioară, „Diagnostic prezumtiv”, „Elemente de tulburare narcisică”.

REZULTATE

Profil psihologic perceput

Așa cum ne-am propus la începutul lucrării, vom încerca să explicăm mecanismele de decizie ale lui Margaret Thatcher, prin perspectiva predictorilor (variabilelor) care au fost selectați provizoriu. Astfel, am luat în vedere două mari evenimente cu care Thatcher s-a confruntat ca prim-ministru: „Războiul din Falklands/Maldive” și „Privatizarea și lupta cu sindicatele”

Războiul din Falklands/Maldive

Războiul din Falklands a început pe 2 aprilie cu ocuparea Insulelor Maldive/ Falklands de către Argentinieni, a urmat răspunsul din partea Britanicilor pe 5 aprilie și concluzionarea conflictului armat, 74 de zile mai târziu pe 14 iunie 1982, cu predarea Argentinienilor. Ambele tabere au înregistrat victime: Britanicii – 258 morți, 775 răniți, 115 prizonieri de război; Argentinienii – 649 morți, 1 657 răniți, 11 313 prizonieri de război; 3 civili uciși de bombele britanice (Beckham, 2002; Freedman, 2007). A fost momentul cel mai glorios din cariera lui Margaret Thatcher (Byron, 2012).

La început opinia publică era împotriva războiului, chiar Ronald Reagan (Higgins, 2013) a încercat să o convingă să renunțe la ideea unui conflict armat. Dar, noi știm acum că Margaret Thatcher prezintă elemente narcisiste, suspiciozitate față de cei care ar putea plasa-o într-o lumină proastă (ca atare cu cât mai mulți oameni îi spuneau că nu este o idee bună, cu atât era mai convinsă) ambiție că va reuși, inteligența necesară să-i sprijine ambiția, impulsivitate și știm de asemenea că soțul ei nu s-a împotrivit. Toate aceste componente ne îndreaptă spre concluzia că va ataca Argentinienii. Și așa a și făcut, deci variabilele spuse de noi își dovedesc valoarea pentru a prezice comportamentul.

Privatizarea și lupta cu sindicatele

Sindicatele din Marea Britanie, în special cel al minerilor, erau în grevă deoarece Margaret Thatcher privatiza industria și le distrugea. Mulți consilieri au sfătuit-o să nu alieneze o așa de mare parte din alegătorii ei. Era vorba desigur de membrii sindicatelor, dar și de pătura socială superioară din propriul partid ce vedea prin privatizare șansa unor oameni inferiori lor de a avea un capital asemănător. Așa s-a și întâmplat, de altfel, și persoanele din partidul ei au fost cele care au determinat-o să demisioneze (Arman, 2013).

Pe de o parte au fost elementele narcisice (aroganța) și preocuparea de sine au fost rănite de refuzul celor cu statut ridicat să o includă și pe ea în mijlocul lor și ambiția, alături de inteligența ei de a-și face sigură loc. Suspiciozitatea și impulsivitatea au asigurat că persoanele care o sfătuiau că nu este o idee bună să realizeze îndeplinirea acelor măsuri cu care nu erau de acord mai repede. Din nou, se pare că predictorii noștrii au reușit să estimeze comportamentul lui Margaret Thatcher.

Analiza strategică

Dezavantajele prezentate de predictori

Margaret Thatcher nu și-a făcut mulți prieteni. Din contră, multe categorii de persoane o urăsc și astăzi. A fost acuzată că a încurajat individualismul și lăcomia; că a împărțit în două o țară întreagă. La moartea ei, jumătate din ziare o plângeau și jumătate aveau un titlu batjocoritor. Chiar și în Parlament s-a înregistrat această disonanță între persoanele care aveau doar cuvinte de laudă de spus pentru Margaret Thatcher și persoanele care vroiau să se distanțeze de urma pe care a lăsat-o asupra Marii Britanii. Nici acum nu s-a ajuns la un consens apropo de influența pe care a avut-o atât asupra Partidului Conservator, cât și a Marii Britani.

Nu a acordat atenție familiei și ca atare, copii s-au depărtat de ea, ca să nu mai vorbim de mama și de soră care au dispărut la un moment dat. La moartea ei, niciunul dintre copii nu a fost în țară. De fapt, nici unul dintre copii nu a putut să vină decât a doua zi. Bineînțeles, că este foarte posibil ca fiind adulți și având propria lor viață, să fi fost ocupați. Nu excludem această posibilitate și este chiar posibil să fie amândouă punctele de vedere pertinente. Ideea este că la sfârșitul vieții ei nu i-a avut alături pe gemeni.

A fost trădată chiar de colegii ei. De aceea nu a mai candidat la Prim-ministru. În timp ce Margaret Thatcher era plecată în America, au fost anunțuri făcute de miniștrii din cabinetul ei că își dau demisia. Baroneasa Thatcher a refuzat să se întoarcă în țară pentru că a perceput acest lucru ca cedând manipulărilor lor. Mișcarea acesta a avut ca contramanevră mai mulți miniștrii amenințând cu demisia. Până la urmă, Margaret Thatcher s-a întors în țară cu câteva zile mai devreme și, contrar spuselor ei, după ce s-a sfătuit cu soțul a renunțat să mai candideze. Pe scurt, și-a pierdut oportunitatea de a candida la Prim-Ministru din nou datorită unei mișcări din interiorul Partidului Conservator. Din punct de vedere social, deci, caracteristicile ei de personalitate au împiedicat-o să aibă succes. Nici pe plan personal situația nu a stat mai bine.

Avantajele prezentate de predictori

Sunt oameni care cred că Margaret Thatcher a salvat Marea Britanie. Sunt cei care consideră că a distrus-o. Cert este că au o părere formată asupra lui Margaret Thatcher. Toată lumea a auzit de ea într-un fel sau altul, fie și doar ca lideră controversată.

Până și pe plan personal, lucrurile nu sunt chiar așa de negre. Sigur, relația cu copii a fost una complicată, poate chiar disfuncțională, cu multe nemulțumiri spuse din partea lui Carol (atât împotriva mamei, cât și a fratelui său). Dar, Margaret Thatcher, a avut un soț. Se pare că relația ei cu soțul, Denis Thatcher a fost una foarte bună. El i-a susținut ambițiile și dorințele, a fost întotdeauna un sprijin, un consilier și singura persoană în care avea încredere necondiționată. Căsnicia celor doi a fost—după spusele tuturor—frumoasă.

A fost singura femeie Prim-Ministru a Marii Britanii. A fost conducătoarea țarii într-o perioadă dificilă. A fost persoana care a fost parțial vinovată de perioada dificilă prin care a trecut țara. A fost, de asemenea, persoana care a făcut mulți oameni bogați. Și a fost persoana care a readus Marea Britanie la glorie, în sensul că a readus-o în topul celor mai mari puteri ale lumii. Per total, a avut un statut elevat prin prisma acestui lucru. Pentru cineva care are elemente narcisice, s-ar putea ca acest lucru să fie suficient.

CONCLUZII

Limite și direcții viitoare de cercetare

O limită destul de mare este faptul că nu putem să avem contact cu subiectul profilului. Este destul de vital, dacă nu neapărat pentru observație (deși ar fi bine și pentru acest scop), dar mai ales pentru interviu. În urma muncii noastre am ajuns la o serie de caracteristici pe care le-am identificat în urma șablonurilor comportamentale. Ne-ar fi folositor răspunsul ei la un set de întrebări bazat pe concluziile noaste.

Margaret Thatcher a avut mai târziu în viață o serie de atacuri cerebrale a căror cauza nu a fost dezvăluită presei. Cauza respectivă este posibil să fi fost o boală deja existentă sau o predilecție genetică care ne-ar putea schimba datele problemei. Acesta este o limită; o alta este faptul că sunt date conform căruia lui Denis Thatcher îi plăcea să consume alcool. Nu am găsit dovezi care să susțină prezența abuzului de substanță, dar ele ar putea să existe.

Drept direcții viitoare de cercetare, s-ar putea operaționaliza caracteristicile și am putea astfel să aflăm în ce măsură – cu ce frecvență, intensitate și durată – sunt prezente acestea în comportamentul lui Margret Thatcher. S-ar putea afla procentajul în care acestea i-au influențat direcția luate separat sau permutări ale lor. Ar putea, de asemenea, să se afle dacă procentajul rămâne la fel după introducerea unui stresor.

Contribuția personală

Noi am încercat să aducem în discuție câțiva predictori ai mecanismelor de decizie ai lui Margaret Thatcher și să arătăm cum, odată identificați, putem să estimăm cu acuratețe comportamentul ei. Din documentarea noastră această abordare este relativ nouă, încercându-se mai mult neutralitatea cu privire la deciziile luate de ea. Această obiectivitate o veți regăsi și în profilul nostru – cu avertismentul că este totuși o cercetare calitativă și că subiectivitatea este una dintre fundamentele ei – pentru că acesta nu este o încercare de a judeca subiectul sau de a stabili dacă a acțiunile ei au fost bune sau nu. Este o încercare de a explica mecanismul decizional prin prisma unor formării unor variabile cu valoare predictivă.

BIBLIOGRAFIE

Abse, L. (1989). Margaret, Daughter of Beatrice: Politician’s Psycho-biography of Margaret Thatcher. London: Jonathan Cape.

Adams, T. (2009, April 05). The Town that Made Margaret. The Guardian. Retrieved from: http://www.theguardian.com/politics/2009/apr/05/margaret-thatcher-grantham-reappraisalon February 2nd, 2015.

Adgar, J. (2011). Thatcher, Scientist. Notes and Records of the Royal Society, Retrieved from: http://rsnr.royalsocietypublishing.org/ on February 4th, 2015.

Aitken, J. (2013, April 08). Imagine Margaret Thatcher as Your Mother In Law! Daily Mail. Retrieved from: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2306060/Margaret-Thatcher-dead-Carols-ex-frighteningly-dysfunctional-family-loved-deeply.html on February 5th, 2015.

American Psychiatric Association. (2000). Cautionary statement. In Diagnostic and statistical manual of mental disorders (4th ed., text rev.). doi:10.1176/appi.books.9780890423349.11547

Anderson, B. (2013, April 13). The grape, the grain and Margaret Thatcher. The Spectator. Retrieved from: http://www.spectator.co.uk/life/drink/8885961/a-toast-to-thatcher/ on April 24th, 2015.

Arman, E. (Producer) & Durkin, M. (Director). (2013). Margaret: Death of a Revolutionary [Motion picture]. United Kingdom: Channel 4.

Barr, D. (2013). Maggie & Me. London: Bloomsbury Publishing.

Beckham, M. (Producer & Director). (2002). War in the Falklands [Motion picture – Mini Series]. United Kingdom: History Channel.

Berlinski, C. (2008). “There Is No Alternative”: Why Margaret Thatcher Matters. New York: Basic Books.

Blair, D. (2013, April 08). Margaret Thatcher: The 'Iron Lady's' pivotal role in ending the Cold War. The Telegraph. Retrived from: http://www.telegraph.co.uk/news/politics/margaret-thatcher/9979977/ Margaret-Thatcher-The-Iron-Ladys-pivotal-role-in-ending-the-Cold-War.html on May 2nd, 2015.

Blakeway, D. (Producer & Director). (1993). Thatcher: The Downing Street Years [Motion picture – Mini Series]. United Kingdom: BBC.

Bloom, R. (2013). Psychological Profiling: Terrorism, Espionage and Deception. Boca Raton, Fl.: CRC Press.

Blundell, J. (2008). Margaret Thatcher: A Portrait of the Iron Lady. New York: Alegora Publishing.

Boyes, R. (2013, April 08). How Margaret Thatcher, Ronald Reagan and Mikhail Gorbachev ended the Cold War. The Times. Retrived from: http://www.thetimes.co.uk/tto/news/politics/ article3734324.ece on May 2nd, 2015.

Brief chronology 1925-90. (n.d.). Retrieved May 8, 2015, from http://www.margaretthatcher.org/ chronology/chronology.asp

Brokaw, T. (2013, April 08). Margaret Thatcher and Ronald Reagan: two strong-willed leaders allied. The Guardian. Retrieved from: http://www.theguardian.com/commentisfree/ 2013/apr/08/ margaret-thatcher-ronald-reagan-leaders-allied on May 2nd, 2015.

Broomfield, N. (1994). Tracking Down Maggie: The Unofficial Biography of Margaret Thatcher [Motion picture]. United Kingdom: Lafayette Films.

Byron, A. (Producer & Director). (2012). Margaret Thatcher: The Iron Lady [Motion picture] United States: Vision Films.

Campbell, J. (2001). Margaret Thatcher: The Grocer’s Daughter (Vol I). London: Pimlico.

Campbell, J. (2003). Margaret Thatcher: The Iron Lady (Vol II). London: Pimlico.

Cartwright, A. (2012). How I Killed Margaret Thatcher. London: Tinsel Street.

Cooper, M. (2013, April 08). Thatcher and Reagan: The Iron Lady Was Tougher Than the Gipper. The Atlantic. Retrived from: http://www.theatlantic.com/politics/archive/ 2013/04/ thatcher-and-reagan-the-iron-lady-was-tougher-than-the-gipper/274774/ on May 2nd, 2015.

Curry, M. (Producer) & Birney, T. (Director). (2014). Thatcher & the IRA [Motion picture]. United Kingdom: BBC Northern Ireland.

Dale, I. ( Ed.). (2011). Margaret Thatcher: In Her Own Words. London: Biteback Publishing.

Dawson, J. (Producer & Director). (2008). Portillo on Thatcher: The Lady Is Not for Spurning [Motion picture]. United Kingdom: BBC Four.

Dowden, R. (2012, April 08). Margaret Thatcher: No Faith Is Only a Faith for Sundays. Catholic Herald. Retrieved from: http://www.catholicherald.co.uk/features/2013/04/08/margaret-thatcher-no-faith-is-only-a-faith-for-sundays on February 3rd, 2015.

Durrani, F. (Producer & Director) (2008). The Worst Job in British Politics – The Leader of the Opposition [Motion picture]. United Kingdom: BBC Four.

Duvac, I. (2015). Notițe de curs.

Evans, E.J. (1997). Thatcher and Thatcherism. London: Routledge.

Filby, E. (2013, April 14). Margaret Thatcher: Her Unswerving Faith Shaped by Her Father. The Telegraph. Retrieved from: http://www.telegraph.co.uk/news/politics/margaret-thatcher/9992424/ Margaret-Thatcher-her-unswerving-faith-shaped-by-her-father.html on February 3rd, 2015.

Freedman, L. (2007). The Official History of the Falklands Campaign: War and Diplomacy (Vol I, II). London: Routledge.

Fricker, M. (2013, April 09). Margaret Thatcher: She Divided a Nation and Her Family Too. Daily Mirror. Retrieved from: http://www.mirror.co.uk/news/uk-news/margaret-thatcher-divided -nation-family-1819434 on February 5th, 2015.

Gardinier, A. (Producer) & Sayer, D. (Director). (1999). The Trial of Margaret Thatcher [Motion picture]. United Kingdom: Channel 4.

Hadley, L. & Ho, E. (Eds). (2010). Thatcher & After: Margaret Thatcher and Her Afterlife in Contemporary Culture. London: Palgrave Macmillan.

Harris, R. (2013a). Not for Turning: The Life of Margaret Thatcher. London: Bantam Press.

Harris, R. (2013b, April 08). Quadruple whisky shots and Maggie's war with 'that silly little man' Major: The man who knew Thatcher best reveals the true depth of her torment- and the rage at the folly of her 'stupid' successor. Mail Online. Retrieved from: http://www.dailymail.co.uk/ debate/article-2308206/Quadruple-whisky-shots-Maggies-war-silly-little-man-Major-The-man-knew-Thatcher-best-reveals-true-depth-torment-rage-folly-stupid-successor.html on April 24th, 2015.

Healy, M. (2013, April 08). Margaret Thatcher's dementia: cause of death or unrelated factor? Los Angeles Times. Retrieved from: http://articles.latimes.com/2013/apr/08/news/la-heb-thatcher-dementia-cause-death-20130408 on April 24th, 2015.

Hellinker, A. (2013, April 21). Rift Between Mark and Carol Thatcher Deepens. Daily and Sunday Express. Retrieved from: http://www.express.co.uk/comment/columnists/adam-helliker /393560/Rift-between-Mark-and-Carol-Thatcher-deepens on February 5th, 2015.

Hennesy, P. (2013, April 13). Margaret Thatcher’s Methodist Roots at the Heart of the Funeral. The Telegraph. Retrived from: http://www.telegraph.co.uk/news/politics/margaret-thatcher /9992356/Margaret-Thatchers-Methodist-roots-at-heart-of-funeral.html on February 3rd, 2015.

Higgins, P. (Producer & Director). (2013). Margaret Thatcher: The Woman Who Changed Britain [Motion picture]. United Kingdom: ITV.

Kaman, H. (Ed.). (2002). Comparative Democratic Practices: A Guide to Contemporary Theory and Research. London: Sage Publications.

Katz, G. (2013, April 09). The Iron Lady Who Divided a Nation. Irish Examiner. Retrieved from: http://www.irishexaminer.com/viewpoints/analysis/the-iron-lady-who-divided-a-nation-227753.html on February 2nd.

Kirkup, J. (2008, August 24). Margaret Thatcher's mental decline revealed by her daughter. The Telegraph. Retrieved from: http://www.telegraph.co.uk/news/politics/conservative/2614020/ Margaret-Thatchers-mental-decline-revealed-by-her-daughter.html on April 24th, 2015.

Kocsis, R. N. (Ed.). (2007). Criminal Profiling: International Theory, Research and Practice. Totowa, N.J.: Humana Press.

Leinwand Leger, D. (2013, April 08). Thatcher, Reagan relationship altered history. USA Today. Retrived from: http://www.usatoday.com/story/news/world/2013/04/08/thatcher-reagan-political-soulmates/2063671/ on May 2nd, 2015.

Levy, G. (2013, April 09). Margaret Thatcher’s Children: A Mummy’s Boy and a Daughter Who Always Felt Second Best. The Daily Mail. Retrieved from: http://www.dailymail.co.uk/ news/article-2306071/Carol-Mark-Thatcher-The-mummys-boy-daughter-felt-second-best.html on February 5th, 2015.

Matters, G. (2013, August 14). Roberts, Beatrice (1888-1960) – Mother to a Prime Minister. Grantham Matters. Retrieved from: http://www.granthammatters.co.uk/roberts-beatrice-1888-1960 on February 2nd, 2015.

McSmith, A. (2013, April 12). The Woman Who Brought Up Margaret Thatcher. The Independent. Retrieved from: http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/the-woman-who-brought-up-margaret-thatcher-8570609.html on February 2nd, 2015.

Moore, C. (2013a). Margaret Thatcher – Authorized Biography – Volume One: Not for Turning (Vol I). London: Allen Lane.

Moore, C. (2013b, April 13). A Side of Margaret We’ve Never Seen. The Telegraph. Retrieved from: http://www.telegraph.co.uk/news/politics/margaret-thatcher/10006410/A-side-of-Margaret-Thatcher-weve-never-seen.html on February 4th, 2015.

Morris, S. (2003, February 24). Whisky and B12 shots fortified Iron Lady. The Guardian. Retrieved from: http://www.theguardian.com/politics/2003/feb/24/health.conservatives on April, 24th, 2015.

Moyes, J. (1996, August 24). The Trouble with My Brother Mark, by Carol Thatcher. The Independent. Retrieved from: http://www.independent.co.uk/news/the-trouble-with-my-brother-mark-by-carol-thatcher-1311140.html on February 5th, 2015.

Norman, L. (Producer & Director) (2008). The Making of the Iron Lady [Motion picture]. United Kingdom: BBC Four.

Osborne, H. (2013, April 08). Dementia: Margaret Thatcher's Death 'Merciful,' says Norman Tebbitt. International Business Times. Retrieved from: http://www.ibtimes.co.uk/baroness-margaret-thatcher-death-highlights-stigma-surrounding-454782 on April 24th, 2015.

Pierce, A. (2013, April 08). Frail Final Years of the Iron Lady: The Death of Denis Was a Shattering Blow as Her Great Powers Diminished But Loyal Friends Were with Her Until the End. Daily Mail. Retrieved from: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2306046/Margaret-Thatchers-frail-final-years-The-death-Denis-shattering-blow.html on February 5th, 2015.

Renwick, R. (2013). A Journey with Margaret Thatcher: Foreign Policy under the Iron Lady. London: Biteback Publishing.

Rosie, S. (Producer & Director) (2009). That Thatcher Generation [Motion picture]. United Kingdom: BBC.

Shepard, G. (2013). The Real Iron Lady: Working with Margaret Thatcher. London: Biteback Publishing.

Swinford, S. & Kirkup, J. (2013, April 08). Margaret Thatcher: Iron Lady Who Made a Nation on Its Knees Stand Tall. The Telegraph. Retrieved from: http://www.telegraph.co.uk/news/politics /margaret-thatcher/9980285/Margaret-Thatcher-Iron-Lady-who-made-a-nation-on-its-knees-stand-tall.html on February 2nd.

Thatcher, C. (1997). Below the Parapet: Biography of Denis Thatcher. London: HarperCollins Press.

Thatcher, C. (2009). A Swim-on Part in the Goldfish Bowl. London: Headline Review.

Thatcher, C. (Producer & Director) (2003). Married to Maggie: Dennis Thatcher’s Story [Motion picture – DVD]. United Kingdom: Central Books.

Thatcher, M. (2010). Margaret Thatcher: The Autobiography. New York: Harper Perennial.

Thatcher, M. (2011). The Path to Power. London: HarperCollins Press.

Thornton, M. (2013, April 21). Did Blue Blood Run in Lady Thatcher’s veins? Daily and Sunday Express. Retrieved from: http://www.express.co.uk/news/uk/393503/Did-True-Blue-blood-run-in-Lady-Thatcher-s-veins on February 2nd, 2015.

Tooley, M. (2013, April 09). Margaret Thatcher the Methodist. The American Spectator. Retrieved from: http://spectator.org/articles/55827/margaret-thatcher-methodist on February 3rd, 2015.

Tucker, G. & Dale, I. (2012). Margaret Thatcher: Book of Quotations. London: Biteback Publishing.

Tweedie, N. & Rowley, T. (2013, April 13). Mark and Carol Thatcher: Forced into the Limelight for One Last Time. The Telegraph. Retrieved from: http://www.telegraph.co.uk/ news/politics/margaret-thatcher/9990218/Mark-and-Carol-Thatcher-forced-into-the-limelight-for-one-last-time.html on February 5th, 2015.

Twiston, D. (2004, December 04). Thatcher’s Sister and “Best Friend” Dies. The Telegraph. Retrieved from: http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1478205/Thatchers-sister-and-best-friend-dies.html on February 4th, 2015.

Walker, P. (2013, April 08). Thatcher’s Children: A Tale of Twins with Mixed Blessings. The Guardian. Retrieved from: http://www.theguardian.com/politics/2013/apr/08/thatcher-children-twins-mixed-blessings on February 5th, 2015.

Wapshott, N. (2013, April 08). Thatcher, Reagan and Their Special Relationship. The New York Times. Retrived from: http://www.nytimes.com/2013/04/09/opinion/thatcher-reagan-and-their-special-relationship.html?_r=0 on May 2nd, 2015.

Waugh, P. (1999, April 29). Politics: Thatcher 'is now drinking to excess'. The Independent. Retrieved from: http://www.independent.co.uk/news/politics-thatcher-is-now-drinking-to-excess-1090296.html on April 24th, 2015.

Williams, C. (Producer & Director). (2009). Thatcher & the Scots [Motion picture]. United Kingdom: BBC Scotland.

Woods, J. (2013, April 09). Margaret Thatcher: “Yes, I Wish I Saw More of My Children. But I Can’t Regret.” The Telegraph. Retrieved from: http://www.telegraph.co.uk/news/politics/ margaret-thatcher/9982157/Margaret-Thatcher-Yes-I-wish-I-saw-more-of-my-children.-But-I-cant-regret.html on February 5th, 2015.

ANEXE

Date biografice

1925-58: Viața timpurie și carieră

1959-64: Primul Parlament

1964-70: Purtător de Cuvânt din Umbră

1970-74: Ministrul Education și Purtator de Cuvânt din Umbră

1975-79: Liderul Opoziției

1979-83: Pim-ministru – primul mandat

1983-87: Prim-ministru – al doilea mandat

1987-90: Prim-ministru – al treilea mandat

Sursa: http://www.margaretthatcher.org/chronology/chronology.asp

6.2. Poze