Psihoterapia Tulburarilor Anxioase Minore

=== 160e5a606d9cff08e0112b3e1e76e3bd21eb58ff_377044_1 ===

FACULTATEA

SPECIALIZAREA -PSIHOLOGIE CLINICA

EVALUAREA PSIHOLOGICA SI CONSILIEREA TULBURARILOR

ANXIOASE MINORE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2016

FACULTATEA

EVALUAREA PSIHOLOGICA SI CONSILIEREA TULBURARILOR

ANXIOASE MINORE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2016

CUPRINS

Introducere

CAP.1.Anxietatea-delimitari conceptual……………………………………………………1

1.1.Definiție …………………………………………………………………………………1

1.2.Etiopatogenie ……………………………………………………………………………2

1.3.Clasificarea ………………………………………………………………………………7

1.4.Factorii de risc………………………………………………………………………… 8

1.5.Tulburările anxioase după definiția sistemelor de clasificare …………………………..9

1.6.Tabloul clinic …………………………………………………………………………..10

1.6.1.Perturbări anxioase generalizate……………………………………………………11

1.7.Criteri de diagnostic ……………………………………………………………………12

1.7.1. Criteri de diagnostic pentru anxietatea general……………………………………..13

1.7.2.Criteri de diagnostic pentru starea de panică ……………………………………….15

1.8.Tratamentul ……………………………………………………………………………18

1.9.Prognostic ………………………………………………………………………………19

CAP. 2 .Modalitati de abordare a pacienților cu perturbari anxioase minore……………18

2.1.Lupta cu anxietatea ……………………………………………………………………18

2.2. Surse ale anxietății …………………………………………………………………24

2.3.Corelatia dintre anxietate si insuccesul in viata ……………………………………….25

2.4.Copii anxioși …………………………………………………………………………..31

2.5.Fobia de școală și anxietatea de separație la copii …………………………………………..33

CAP.3 .Psihologul ,o persoană la lucru și în lucru ………………………………………34

3.1.Conduita de reuniune …………………………………………………………………37

3.3.Referenți ai analizei…………………………….………………………………………37

3.3.1.Alegerea datelor clinice ………………………………………………………………40

3.3.2.Caracterizarea datelor clinice ………………………………………………………..41

CAP. 4.Aptitudinea empatică și competența profesională a psihologului………………………41

4.1.Schița unei profesiograme ………………………………………………..……………43

4.2.Aspecte privind orientarea și selecția profesională…………………………………………….. 45

4.3.Dezvoltarea și perfecționarea aptitudinii empatice-obiectiv central al formării profesionale în meseria de psiholog …………………………………………………………………46

CAP. 5.Evaluarea psihologica si consilierea tulburarilor anxioase minore………………49

5.1.Obiectivele consilierii …………………………………………………………………49

5.2.Relația dintre client și consilier ……………………………………………………50

5.3.Teoria proceselor terapeutice …………………………………………………………53

5.4.Teoria personalității și consilierii …………………………………………………53

5.5. Consilierea cognitiv-comportamentală ………………………………………………56

5.5.1.Formularea problemelor ………………………………………………………..……57

5.5.2.Factorii de menținere ……………………………………………………………….58

5.6.Utilizări terapeutice folosite în anxietate…………………………………………….59

CAP. 6.Organizareași desfășurarea cercetării……………………………………………60

6.1.Obiectivele cercetării …………………………………………………………………60

6.1.1.Obiective generale ……………………………………………………….…………60

6.1.2.Obiective practice ……………………………………………………………………60

6.2.Ipoteza lucrării………………………………….………………………………………61

6.3.Motivele cercetării …………………………………………………………………61

6.4.Metodele de cercetare …………………………………………………………………62

6.5.Eșantionul de subiecți ………………………………………………………………63

6.6.Desfășurare a cercetării ………………………………………………………………63

CAP. 7.Rezultate și discuții ………………………………………………………………70

Concluzii …………………………………………………………………………………78

Bibliografie …………………………………………………………………………………79

INTRODUCERE

Ca știință a omului aflat în suferință ,psihologia a preconizat întotdeauna necesitatea abordării individuale și comprehensibile a ființei umane;privit inițial ca un deziderat ,acest mod de abordare prin continuă și constant aplicare ,a devenit un postulat care a călăuzit gândirea clinică și practica medicală de-a lungul întregii sale istorii .

În ultimele decenii implicațiile psihologice asupra medicinei clinice au devenit axiomatic , rolul psihologiei fiind recunoscut , nu numai în relația terapeutică și motivația de vindecare a bolnavului,ci și în faptul că medicii au devenit conștienți de existența unor factori emoționali asociați cu boala .

Acest fapt este acceptat de toți cercetătorii în domeniu,deoarece independent de caracterul specialității sale,orice materie care abordează o boală,analizând particularitățile evoluției sale,studiind totodată starea psihică a bolnavului:Conștiința ;Dispoziția ;Conduita;Atitudinea față de boală.

În epoca modernă psihologia clinică ,bazată pe tradițiile sale integrative și înalt umanitare ,pune în centrul preocupărilor sale omul aflat în suferință ,abordându-l într-o viziune dinamică și comprehensivă ,în istoria dezvoltării psihoindividuale și sociale ,din care se desprind semnificații esențiale ,care-I permit orientarea realistă asupra stării prezente și perspectivelor sale .

Activitatea medicală ,în principal cea terapeutică ,se desfășoară pe fundalul psihologic generat în majoritate de dialogul dintre medic și bolnav , dar trebuie menționat faptul că în paralel bolnavul invocă divinitatea ca pe un ajutor .

Abordarea interdisciplinară a acestui dialog , într-o manifestare originală ,cu accentul pe dimensiunea psihologică generată prin comunicare ,constituie o veche temă de cercetare a mai multor autori .

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles

Lucrarea EVALUAREA PSIHOLOGICA SI CONSILIEREA TULBURARILOR ANXIOASE MINORE prezintă o temă de actualitate ,deoarece joacă un rol deosebit de important pentru latura umană .

Țelul acestei lucrări este acela de a studia mai amănunțit problemele emoționale care stau la baza consilierii tulburarilor anxioase ,când individul se confruntă cu un diagnostic negativ și să surprindă caracterul sacru al fiecărui lucru în parte.

Modul de preluare al datelor, atât în partea teoretică cât și în partea specială, este concis iar rezultatele și discuțiile au prezentat contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privește EVALUAREA PSIHOLOGICA SI CONSILIEREA TULBURARILOR ANXIOASE MINORE.

Scopul acestei lucrări este de a oferi cadrelor în domeniu o sursă de informații cu privire la evaluarea psihologica si consilierea tulburarilor anxioase minore.

Lucrarеa dе față arе un caractеr științific sub aspеctul dеzbatеrii inеditе în cееa cе privеștе EVALUAREA PSIHOLOGICA SI CONSILIEREA TULBURARILOR ANXIOASE MINORE fiind structurată în 7 capitolе:

Primеlе 5 capitolе constituiе fundamеntarеa tеorеtică a lucrării.

Capitolеlе 6 si 7 sunt prеmеrgătoarе cеrcеtării și discuțiilor .

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra lucrării deoarece reiese că anxietate minora are elemente definitorii în procesul de diagnosticare și îngrijire pentru sănătate .

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată la sesiunea din anul 2016.

=== 160e5a606d9cff08e0112b3e1e76e3bd21eb58ff_377044_2 ===

CAPITOLUL 1

ANXIETATEA-DELIMITARI CONCEPTUALE

Pentru a aprofunda pe larg tema propusă din această lucrare ,în capitolele și subcapitolele , ce urmează voi face o scurtă incursiune în ceea ce privește stările anxioase deoarece au un rol deosebit de important pentru calitatea vieții .

1.1.Definiție

Anxietatea este o stare afectivă generalizată,difuză,caracterizată prin trăiri de tulburare,de insecuritate și teamă-pe care individul nu le poate explica și relaționa.

Anxietatea (anxietas-neliniște),stare de contractură penibilă ideo-afectivă,cu trăirea în plan moral ( fîără a fi în mod obligatoriu patologică) a sentimentului de nesiguranță,de teamă neprecizată sau raportată la prezumția imaginară a unui pericol imminent sau a unui insucces.

Spre deosebire de emoțiile obiectuale,anxietatea nu antrenează,de regulă modificări fiziologice.Diferitele orientrări doctrinare îi găsesc origini diferite.

Relative recent Lewis (1980) definea operațional ,definea anxietatea ca pe o stare emoțională neplăcută ,având ca minfestare subiectivă ,frica sau expresia unei alte emoții strâns înrudită cu aceasta –expresii direcționate spre viitor și care apar fie în absența unui pericol recognoscibil, fie în prezența unui pericol sau amenințări dar cu ointensitate cu totul disproporțională față de emoția care pare că i-a dat naștere .

Tratată ca o temă permanentă ,imprecisă și vagă ,anxietatea pare să fie o aproximare nefavorabilă a viitorului ,o lipsă de încredere față de posibilitățile proprii de a răspunde față de problemele pe care le ridică existența .

Pentru reprezentanții teoriei anxietatea este rezultatul perpetuării prin condiționare a reacției de teamă,fiind nemijlocit determinată de raportul subunitar dintre reușite și eșecuri ;pentru psianaliști ,ea este un efect al frustrării repetate , al pornirilor și tendințelor libidoului și al interdicțiilor impuse de Supraeu . (V.Predescu, vol. I, pg-188)

Astfel,pentru reprezentanții teoriei învățării,anxietatea este rezultatul perpetuării prin condiționare a reacției de teamă,fiind nemijlocit determinată de raportul subunitar dintre reușite și eșecuri.

Dimpotrivă,pentru psihanaliști,ea este un efect al frustrării repetate a pornirilor și tendințelor libidoului și al interdicțiilor impuse de Supraeu.

Anxietatea este socotită un semnal de alarmă adresat Eului-conștiinței de sine a personalității- singurul în măsură să întreprindă acțiuni de redresare sau să-și mobilizeze mecanisme specifice de apărare .

Persoana anxioasă manifestă totdeauna reținere și teamă în raport cu viitorul,cu activitățile pe care urmează să le efectueze sau cu situațiile cu care urmează să se confrunte.

Termenul de anxietate face referire la sentimente psihologice paroxistice sau persistente (catastrofă,nenorocire,irascibilitate) și la simptome (dispnee,transpirație,

insomnie,tremurături).

1.2.Etiopatogenie

Născută în marginea practicii medicale psihiatrice,psihopatologia anxietății ,poate releva lucruri esențiale despre om,despre infrastructura existenței conștiente aducând noi situații limită în care persoana umană,conștientă alunecă spre minusul dezorganizării și anulării specificității sale .

Anxietatea este reaccția organismului la circumstanțele sau la tranzacțiile cu mediul ambiental care sunt percepute ca avâd un efect nociv asupra bunăstării fizice și psiologice , în general asupra capacității de adaptare .

Este termenul general care face referire la o gamă amplă de stări provocate de diferiți factori :personali , sociali și de mediu.

Noțiunea de anxietate a fost elaborată de Hans Selye în perioada 1936-1950 când a descris o patogeneză a anxietății care era o extindere a teoriilor lui Cannon și a prezentat propriul său sindrom general de teamă,frică,panică.În accepțiunea sa inițială termenul desemna o stare de tensiune de încordare .

Spre deosebire de angoasă ,anxietatea nu se însoțește de modificări vegetative manifeste.În limbajul current noțiunile de anxietate și angoasă se folosesc ca sinonime ,deși ele exprimă noțiuni calitativ diferite.

Noțiunea psihologică despre anxietate-care se coroborează nemijlocit cu ideația și acțiunea-fac referire la totalitatea modalităților trăirilor subiective a însușirilor lumii reale față de nevoile și motivele activității individuale în concordanța lor socială.

La indivizii predispuși la stări anxioase,definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate , deoarece ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă a acestora.

Literatura de specialitate menționează faptul că ființa vie dispune de o anumită plasticitate ,datorită căreia îi este cu putință să rămână în acord cu mediul său și să mențină echilibrul său interior .

Raporturile dintre psihologie și medicina generală sunt însoțite de rezolvarea problemei fundamentale:

●viața psihică depinde de somatic, (atitudine somatopsihică);

●somaticul depinde de viața psihică (atitudine psihosomatică).

Ca știință a omului aflat în suferință ,psihologia a preconizat întotdeauna necesitatea abordării individuale și comprehensibile a ființei umane;privit inițial ca un deziderat ,acest mod de abordare prin continuă și constantă aplicare ,a devenit un postulat care a călăuzit gândirea clinică și practica medicală de-a lungul întregii sa le istorii .( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.61)

În ultimele decenii implicațiile psihologice asupra medicinei clinice au devenit axiomatic , rolul psihologiei fiind recunoscut , nu numai în relația terapeutică și motivația de vindecare a individului anxios,ci și în faptul că psihoterapeu’ii au devenit conștienți de existența unor factori afectivi asociați . (Norbert Sillamy ,pg.161)

Acest fapt este acceptat de toți cercetătorii în domeniu,deoarece independent de caracterul specialității sale,orice materie care abordează o stare ,analizând particularitățile evoluției sale,studiază totodată starea psihică a individului :Conștiința ;●Dispoziția ;●Conduita;●Atitudinea

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles .

Sănătatea și puterea de muncă a omului sunt posibile numai printr-o activitate normală ,coordonată a tuturor organelor și sistemelor corpului . ( Thomas More , pg.22)

Prin natura sa ,psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organismul animal al stimulilor ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .La om, psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.

El se caracterizează,în primul rând,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu .

Funcțiile psihicului ca funcții informaționale,atribut al unei materii superior organizate ,realizează interdependența dialectică dintre substanță , energie și informație ,existentă la toate nivelele de organizare ale materiei .

Actul de comunicare interumană efectuat în scop psihoterapeutic sau din cadrul mult mai larg al dialogului purtat cu individul ,indiferent de convingerile lui religioase , poate avea două rezultate antagoniste care se exclud reciproc și anume, fie efectul pozitiv psihoterapeutic ,în consens cu întregul ansamblu de metode terapeutice utilizat ,fie efectul negativ iatrogen de agravare a stării . (Paul Popescu Neveanu,pg.122 )

,,Există adaptare ,spunea J.Piaget ,atunci când organismul se transformă în funcție de mediu -iar acesastă variație are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu și el, favorabil conservării sale .

Potrivit lui Piaget , viața psihică ,ascultă de aceleași legi structurante ca viața organică .(Norbert Sillamy ,pg.185)

Principiul reflectării și modelării informaționale reclamă considerarea oricărui proces psihic ca ,,imagine,, sau ca model informațional,,de natură ideală (lipsit de propietăți substanțiale sensibile) al obiectului extern.

Obiectul există independent de imaginea lui psihică și o precede ; imaginea ( psihică) are un caracter secund ,producerea ei presupunând obligatoriu prezența obiectului și acțiunea lui asupra organelor de simț.

Ca formă ideală de reflectare ,psihicul are caaracter subiectiv .Prin aceasta trebuie să se înțeleagă următoarele :

●Orice proces psihic particular aparține unui individ concret,neexistând psihic în sine,exterior sau detașat de o organizare individual vie ;

Orice proces psihic particular are un caracter activ,el elaborându-se:

●pe baza acțiunilor directe ( măsurare ,sortare,descompunere , recompunere , transformare) ;

●sau mintantale ( comparare ,analiză,sinteză,clasificare ) ale subiectului asupra obiectului.

Modul și nivelul de realizare al oricărui proces psihic sunt influențate de ansamblul condițiilor psihofiziologice interne ale individului :

•particularitățile structural- funcționale ale creierului ;

•organizarea psihică elaborată până în acel moment ;

•starea generală a organismului .

Orice proces psihic poartă în sine pecetea individualității și ,,unicității,, subiectului căruia îi aparține ,neexistând doi indivizi , care puși în aceeași situație obiectivă ,s-o reflecte absolute identic sub toate aspectele . (Constantin Portelli , pg.121)

Atât conținutul informațional extras ,cât și trăirile și atitudinile diferă mai mult sau mai puțin de la un individ la altul ,în funcție de vârstă,sex ,nivel de instruire,profesie,experiență anterioară ,stările de motivație sau necesitate.

Se consideră că există nivele calitative diferite de organizare a informației ,în cadrul cărora sistemul psihic constituie cel mai înalt grad de complexitate .

Tulburările și destructurările conștiinței, chiar în forma lor mai simplă , afectează profound buna adaptare și integrare a individului în mediul ambiant , reclamând din partea personalului medico-sanitar o permanentă activitate de supraveghere și ajutorare.

Patologia conștiinței nu este legată însă numai de starea de vigilitarte , ci și de modul cum este reflectată realitatea exterioară .

În central preocupării psihologiei stau :•Procesele psihice ;•Comportamentul ;•Personalitatea cu particularitățile ei .

Efectul pozitiv psihoterapeutic ,efectul placebo ,empatia,în contrast cu efectul negativ ,iatrogen al dialogului cu dezvoltarea unei strategii de comunicare face ca prezenta lucrare să dezbată un subiect deosebit de interesant .

Literatura de specialitate ,menționează faptul că ,definirea conceptelor în ceea ce privește stările anxioase prezintă un grad crescut de dificultate ,întrucât ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă despre viața omului .

Ființa vie dispune de o anumită plasticitate ,datorită căreia îi este cu putință să rămână în acord cu mediul său și să mențină echilibrul său interior .(Virgil Enățescu , pg.67 )

Selye i-a dat un conținut și un sens nou, exprimând prin el așa-numitul sindrom general de teama de ceva anume .

La început avea un conținut pur fiziologic –cuprinzând doar ansamblul reacțiilor vegetative și biochimice pe care organismul ,ca tot ,le manifestă la acțiunea unui agent anxios . (Mihai Golu , pg.461)

Termenul de sindrom anxios desemnează atât agentul agresor cât și reacția corpului la acesta. După Selye acest răspuns nespecific, este legat de mecanismele neuroendocrine ( dienmcefalohipofizare). (Norbert Sillamy ,pg.167)

Cercetarea stări s-a concentrat inițial în jurul studiilor asupra efectului situațiilor extreme care au dus la intalarea anxietății.

Punctul central al cercetării anxietății s-a deplasat curând spre experiența subiectivă a factorilor externi . Stăpânirea unei situații este determinată de ceea ce semnifică ea pentru fiecare individ .

Modelul anxietății s-a dovedit a fi o punte utilă între fiziologic și psihanaliză dar în același timp un îndemn pentru cercetarea în medicina psihomatică. ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.55)

Pentru îmbunătățirea calității vieții ,definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate , deoarece ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă despre individul anxios.

Ființa vie dispune de o anumită plasticitate ,datorită căreia îi este cu putință să rămână în acord cu mediul său și să mențină echilibrul său interior .

Raporturile dintre psihologie și medicina generală ,în vederea îmbunătățirii calității vieții ,sunt însoțite de rezolvarea problemei fundamentale:

●Viața psihică depinde de somatic, (atitudine somatopsihică)

●somaticul depinde de viața psihică (atitudine psihosomatică.)

Ca știință a omului aflat în suferință ,psihologia a preconizat întotdeauna necesitatea abordării individuale și comprehensibile a ființei umane;privit inițial ca un deziderat ,acest mod de abordare prin continuă și constant aplicare ,a devenit un postulat care a călăuzit gândirea clinică și practica medicală de-a lungul întregii sale istorii .( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.61)

În ultimele decenii implicațiile psihologice asupra medicinei clinice au devenit axiomatice , rolul psihologiei fiind recunoscut , nu numai în relația terapeutică și motivația de vindecare a individului,ci și în faptul că medicii au devenit conștienți de existența unor factori anxioși asociați cu boala . (Norbert Sillamy ,pg.161)

Acest fapt este acceptat de toți cercetătorii în domeniu,deoarece independent de caracterul specialității sale,orice materie care abordează o boală,analizând particularitățile evoluției sale,studiază totodată starea psihică a individului.

Psihologul român Mărgineanu sublinia încă din anul 1973 că ,structura psihologică a individului nu poate fi îmțeleasă fără infrastructura biologică ,pe care ea se clădește ,și fără suprastructura socială ,în care ea se integrează .

Tulburările dispoziției afectează o persoană din cinci pe parcursul întregii vieții și aproximativ 10 % din populație pe durata unui an .

Tulburarea anxioasă generalizată reprezintă tulburările psihiatrice cel mai des întâlnite în asistența medicală primară

1.3.Clasificarea

Anxietății introduce conceputul de sindrom anxios pe care o caracterizează ca o alterare semnificativă a modelelor obișnuite de comportament,fiind afectate impulsurile .Clasificarea anxietății care însoțește bolile psihice:

●Anxietatea nevrotică (integrare inconștientă),în nevroze ;

●Anxietatea psihotică ( process endogen9,în psihoze (schizofrenie ,boli maniac depresive).

Anxietatea este asociată în mod obișuit cu depresie,fobii (agoraphobia și altele) și multe tulburări de personalitate.

Cauzele multiple subliniează relevanța clinică a acestei tulburări :

●mai multe disabilități psihosociale;

●insomniile sau deprivarea de somn

● stresul psihologic este cunoscut ca factor declanșator al stărilor anxioase

●o vindecare clinică și un răspuns terapeutic mai slabe.

●multipli factori cauzatori

Într-un procent substanțial de pacienți (probabil 10 %), anxietatea este, de fapt cauza simptomelor psihice sau este responsabilă de exacerbarea altor simptome.

O conștientizare a interacțiunilor dintre stările critice somatice și condițiile mentale este importantă pentru îngrijirea optimă a pacienților anxioși, și poate fi unic poziționată pentru a oferi îngrijire sănătății, care face legatura psihiatrică și fizică cu medicamentul.

In unele cazuri , anxietatea este generată ,nu de situația reală,ci de fantasmele,

reprezentările imaginare ale unei situații conflictuale inconștiente

1.4.Factorii de risc

Anormalitatea fundamentală în sindroamele anxioase este considerată schimbul dispoziției și afectului care sunt dominate.

Factorii de risc predispozanți care influențează incidența și prevalența stărilor anxioase sunt:

Vârsta. Datele referitoare la relația dintre vârstă și anxietate sunt contradictorii.

Statutul marital. Persoanele căsătorite au un risc de îmbolnăvire mai mic decât persoanele necăsătorite.

Mediul urban și rural. Analiza diferitelor studii epidemiologice efectuate a evidențiat în general, prevalența mai mare a anxietății în mediul rural.

Mediul geografic și cultural. Sindromul anxios există în toate regiunile, însă există diferențe în modul exprimării simptomatologice.

1.5.Tulburările anxioase după definiția sistemelor de clasificare

Combinațiile diferite de manifestări fizice și psihice de anxietate ,care nu pot fi atribuite unui pericol real și care se produc fie sub formă de crize,fie ca stări persistente .

Anxietatea este de obicei difuză și poate evolua în panică.Pot fi prezente și alte trăsături nevrotice ca simptomele obsesive sau isterice ,fără ca acestea să domine tabloul clinic :

În ultimii douăzeci de ani psihiatrii au dedicat timp și efort apreciabil aspectelor patologice ale anxietății ,în special sindromului de panică.

Totuși crizele de panică au fost de mult descrise de Sigmund Freud în cartea sa despre impulsii și fobii . În manualul de statistic și diagnoză al maladiilor mintale publicat în anul 1980 (DSM -III) ,termenul de nevroză anxioasă din ICD -9 a fost subdivizat în sindromul de panică și sindromul de anxietate generală.

Diferența esnțială între aceste sisteme este următoarea :

●ICD-9 insistă asupra aspectelor legate de patogeneză și astfel se înscrie în modelul lui Kraepelin al maladiilor mintale ;

●DSM-III conține totuși numai diagnose cuantificabile ,definițiile lor fiind stzandardizate ,ceea ce constituie un avantaj indiscutabil.

În 1987 a apărut ediția revăzută a DSM III . ( Florinda Golu ,pg.178)

Din clasificările anxietății după ICD.9 și DSM-III, se desprind :

●variante ale anxietății,situate în afara stărilor psihotice ;

●variante disociative și nondisociative ;

●anxietate determinată de dificultățile de adaptare mai ales după stress;

●anxietate generalizată nesituațională (anxietate generalizată prin obiect ) ;

●anxietate situațională cuprinsă în stările fobice și care cuprind agrofobia,fobia social,fobia simplă,agrofoboia cu panică și atacurile acute de panică.

Tot în DSM-III se distinge hipocondria ,care face referire la ,, anxietatea somatizată sau anxietatea de excepție ca expresie a unor boli somatic reale .

●Leader și Petursson disting :

●anxietatea cu o stare survenită într-un anumit moment chronologic ;

●anxietatea cu trăsătură dispozițională durabilă a personalității ;

●anxietatea liber-flotantă cu anxietate difuză și cu prezența relativ constant ;

●anxietatea fobică sau situațională în care se include și atacurile de panică. (V.Predescu, vol. I, pg-189)

1.6.Tabloul clinic

.Studii clinice au estimat că unul din trei pacienți internați intr-o secție de psihiatrie au fost anxioși din diferite motive.

Anxietatea, de regula are un debut insidios, o evoluție trenantă ,care se instalează pe termen scurt sau lung .Debutul anxietății se leagă de cel puțin trei factori declanșatorii : •Frică •Panică •Teamă

Simtome.Anxietatea se manifestă :

•Rar și pentru scurt timp,la oamenii sănătoși;

•Tulburare organic anxioasă

•Tulburări de somn, insomnie sau somnolență

•Febra ridicată, transpirații,

•Roșeață, tahicardie și hipertensiune

•Manifestările sunt nevrotice, deshidratare și ipohondriace

•Frecvent și de intensitate mare,în boli medicale și psihiatrice.

Anxietatea este un simptom inevitabil în multe boli medicale,precum și postoperatorii și reprezintă un simptom cardinal în multe tulburări psihiatrice.

Mecanismul reproducerii este complex,fiind declanșat de factori de mediu sau factori endogeni.

Sindrom anxios. Orice factor succeptibil de a distruge acest echilibru ,fie el factor de origine fizică,chimică,infecțioasă sau psihologică cu efecte negative asupra stării de sănătatre ,poartă denumirea sindrom anxios.(B.Luban-Plozza ,W.Poldinger,F.Kroger ,2011)

Simtomele sindromului anxios sunt complexe :

●psihopatologice (tensiune nervoasă,teama nedefinită,atacuri de panică,senzație de nutriție,sentiment torturant de opresiune);

●psihomotorii (expresia feței particular,agitație psihomotorie până la repaus sau inhibiție psihomotorie până la repaus sau inhibiție psihomotorie până la stupoare );

●neurovegetative (insomnia ,anorexie,transpirații profunde,paloarea feței, hiposalivație ,tahicardie ,HTA ,hiperglicemie).

Raptus – stare de agitație psiho-motorie ,până la impulsuri aggressive ,contra propriei personae ( automutilare,sinucidere) sau celor din jur ( crime altruiste) .

Stupoare –stare de inhibiție psiho-motorie ,până la încremenire ,cu adinamie totală ( poziție nemișcată ,cu ochii deschiși) și interferență față de ce se întâmplă în jur ( percepere limitată a situațiilor).

Panica. Instalare bruscă, neașteptată a unui sentiment de groază.Apare la 20-30 de ani.

●Cel puțin 4 crize de panică în ultimele săptămâni

●Episoade discrete de frică însoțite de cel puțin 4 dintre următoarele simptome : •Dispnee •Palpitații• Dureri sau discomfort etrosternal •Senzație de sufocare •Asfixie •Senzație de amețeală •Senzație de ireal •Parestezii •Bufeuri •Transpirații •Leșinuri •Tremurături de frică

1.6.1.Perturbări anxioase generalizate

Blolnavul prezintă o stare continuă de anxietate,fără simptomatologie specifică,fobică panică sau perturbări obsesivo-compulsive.

Simptomatologie comună

•Tremurături,agitație,tresări la orice zgomot

•Neliniște,anxietate•Teamă de dezastru•Insomnie

•Lipsă de concentrare•Irascibilitate

Individul anxios este lipsit de speranță temându-se mereu de ceva din jurul său. La copii și adolescenți se poate dezvolta o dispoziție de iritare sau capriciozitate.

Cea mai obișnuită tulburare de somn asociată episodului anxios este insomnia, cel mai adesea sub forma trezirii nocturne și a dificultăților de readormire, sau insomnia terminală (trezirea prea devreme cu incapacitatea de a readormi).

1.7.Criteri de diagnostic

Diagnostic O teorie la fel de interesantă asupra apariției tulburărilor anxioase ,este și teoria lui Back conform căreia anumite modele sau strategii comportamentale care au avut o valoare adaptativă din punct de vedere evoluționist devin dezadaptative în societatea contemporană odată ce aceste strategii devin exagerate .Există o legătură puternică între schemele anxioase și pattenturile comportamentale .

Schemele anxioase sunt structuri relativ stabile de procesare a informației .Deși pot fi recunoscute,evaluate,iar interpretările lor pot fi verificate ,schemele anxioase nu sunt pe întregime conștiente .(Honey,2009 )

Caracteristicile acestor scheme cognitive sunt :

● instalează teama sau frica dând semnificație evenimentelor

●pot fi recunscute și descrise în funcție de nivelul lor de activare și manifestare ;pot avea un conținut idiosincratic ;

●variază în funcție de rolul pe care îl joacă

Fiecare stare anxioasă are profilul ei care poate fi caracterizat prin cognițiile de bază și strategiile compensatorii asociate acestor cogniții .

În afara unui istoric stabilit sau a unei alte dovezi de boală,leziuni ,sau disfuncție cerebrală,un diagnostic cert în ceea ce privește apariția anxietății,necesită prezența a două sau mai multe din următoarele caracteristici :

●Capacitate constant redusă de a persevera în activități cu scop ,mai ales când implică lungi perioade de timp și satisfacții amânate ;

●Comportament emoțional alterat , caracterizat prin teamaă,frică,tremor;

●Schimbare rapidă spre iritabilă sau scurte explozii de mânie și agresiune;

●Dezinhibarea expresiei necesităților și impulsurilor fără a lua în considerare consecințele sau convețiile sociale;

●Instalarea sindromului anxios sub forma suspiciunii și excesivă preocupare pentru o unică temă, de obicei abstractă ;

●Alterare marcată a debitului și fluidității verbale .

În literatura de specialitate se consideră că, criteriile de diagnostic ale anxietății sunt identice.

La copii și adolescenți acestea pot forma anxietăți și griji privind realizările școlare ,sportive și sociale .

Dacă o altă tulburare anxioasă este prezentă,centrarea anxietății și gija care nu este legată de aceasta ,de exemplu în anxietate sau grijă,că bolnavul nu se teme de o criză de panică ,că nu se jenează în public ( ca în fobia socială),nici de contaminare ( ca în maladia compulsiv-obsesivă) și nici nu îi este teamă că va câștiga.

1.7.1. Criteri de diagnostic pentru anxietatea generală

Criteriile de diagnostic pentru anxietatea generală sunt elocvente atunci când exită :

• Anxietatea și grijă nerealistă sau excesivă ( așteptare aprehensivă) în două sau mai multe;

• Grja de a nu i se întâmplă ceva rău unui copil ( care nu este în pericol);

•Grija financiară ( fără motiv plauzibil ) pentru o perioadă de șase luni sau mai mult ,în care persoana a suferit mai multe zile de aceste griji .

La copii și adolescenți acestea pot forma anxietăți și griji privind realizările școlare ,sportive și sociale .

Dacă o altă tulburare anxioasă este prezentă,centrarea anxietății și gija care nu este legată de aceasta ,de exemplu în anxietate sau grijă,că bolnavul nu se teme de o criză de panică ,că nu se jenează în public ( ca în fobia socială),nici de contaminare ( ca în maladia compulsiv-obsesivă) și nici nu îi este teamă că va câștiga.

Tulburarea anxioasă nu apare numai în cursul unei anomalii de dispoziții sau în stare psihotică .

Cel puțin patru din următoarele simptome sunt adesea prezente la anxioși ( nu sunt incluse simptomele prezente numai în crizele de panică ).

Tensiune motorize :

Tremurături ,spasme sau senzație de zgâlțâită ;

Încordare muscular ,durri acute ,dureri vagi ;

Neliniște ;

Obosire rapidă;

Hiperactivitate autonomă

Respirație scurtă (dispnee) sau senzații de sufocare ;

Palpitații sau puls accelerat ( tahicardie) ;

Transpirație sau mâini reci,umede;

Gură uscată;

Amețeală sau senzație de cap gol;

Greață,diaree sau alte tulburări abdominale;

Înroșirea și încălzirea obrajilor sau senzație de frig;

Urinare frecventă;

Greutate la înghițit sau nod în gât;

Vigilență și stare de alertă

Stare de tensiune permanentă sau de situație la limită;

Tresărire exagerată la semnal extern;

Dificultate de concentrare sau cap gol din cauza anxietății;

Dificulte de a adormi sau de a dormi;

Iritabilitate.

Nu se poate stabili dacă un factor organic a declanșat sau menținut tulburarea,de exemplu ,hipertiroidismu ,intoxicarea cu cafeină.

În divizarea conceptului de nevroză anxioasă descries anterior ,DSM-III-R diferențiează următoarele :

Fobia socială;

Fobia simplă;

Anxietatea generală;

În desfășurarea aspectelor se poate include panica ,cu sau fără agrofobie,sau agorapfobia fără panică.

Categoriile restante ale anxietății cuprind tulburările obsesiv-compulsive și simptomele posstraumatice .

De primă importanță în practică este distincția făcută între sindromul de panică și sindromul anxietății generale; experiența arată că medicamentele antideresive sunt indicate mai ales la primul și anxioliticele pentru ultimul. (Florinda Golu ,pg. 175)

1.7.2.Criteri de diagnostic pentru starea de panică

Criteriile de diagnostic se pun pe baza a patru crize,definite ,într-o perioadă de patru săptămâni ,când una sau mai multe crize au fost urmate de o peroadă de cel puțin o lună de frică persistentă de a avea o altă criză.

Se întâlnesc cel puțin patru din următoarele simptome care s-au manifestat în cursul a cel puțin uneia din crize :

Respirație scurtă ( dispnee) sau senzații de sufocare ;

Amețeală,stări de pierdere a echilibrului sau leșin ;

Palpitații sau puls accelerat ( tahicardie ) ;

Tremurături sau zgâlțâit;

Transpirație ;

Senzație de strangulare ;

Greață sau deranjare abdominal ;

Depersonalizare sau pierderea simșului realității ;

Amorțeli sau furnicături ( parestezii) ;

Zvâcniri de sânge în obrajii ( înroșiri) sau senzații de frig ;

Durere sau senzație de greutate în piept ;

Frică de moarte ;

Frica de a nu înnebuni sau de a înfăptui ceva necontrolat.

1.8.Tratamentul

Literatura atrage atenția că anxietatea adesea nu este recunoscută și nu primește tratament.

Una dintre cauze poate fi prezența simptomelor somatice care pot masca anxietatea sau servesc drept explicație a acesteia . Tratamentul se adaptează nevoilor individului, fără a uita posibilele relații deteriorate cu semenii, care pot să joace un rol în menținerea anxietății.

Este obligatorie o intervenție terapeutică cât mai precoce, implicând oferirea unor resurse socio-familiale.

Pacienții anxioși solicită intervenția teraupetică doar atunci când apar complicații psihiatrice sau medicale ,neexistând un alt fel de motivație pentru tratament .

Se folosesc modalități multiple,de cele mai multe ori abordarea fiind mixtă și implicând psihanaliză ,psihoterapie psihanalitică, psihoterapie suportivă , terapie cognitivă și comportamentală, terapie de grup , terapie familială ,spitalizare și farmacoterapie .Rezistența la terapie și colaborarea dificilă cu individul anxios ,sunt determinate de codițiile puțin flexibile ale acestuia și credința lui inițială că tratamentul este sortit eșecului.( Honey,2009)

Terapia le provoacă de cele mai multe ori anxietate deoareceindividului i se cere ,,să-și schimbe felul d a fi ,,Defensele rigide fac ca persoanele cu tulburări de personalitate să fie mult mai greu de tratat .

Pe de altă parte durata terapiei este mai lungă ,este mai mult de lucrat în timpul unei ședințe terapeutice ,preupune mai multe aptitudini și răbdare din partea terapeutului ,apare frecvent un puternic cotransfer negativ , existând de multe ori o complianță terapeutică scăzută .Tratamentul medicaments :antidepresive triciclice sau inhibitori de monomaminoxidază.

Anxioliticele și tranchilizantele , care inhibă stările de tensiune și de anxietate , fără a modifica însă sensibilitatea generală, gândirea sau conștiința ( MEPROBAMAT , NAPROMTON

Monitorizarea tratamentului cu antidepresive triciclice .Fiecare psiholog

cunoaște că un număr de pacienți ramân refractari la tratamentul cu diverse antidepresive .

În unele cazuri se obțin rezultate prin creșterea ori diminuarea dozelor ,prin mărirea intervalelor dintre prize sau prin mișcarea acestor intervale.

Având în vedere diversele efecte secundare ale preparatelor antidepresive ,unii psihologi prescriu doze reduse .

1.9.Prognostic

Cadrul familial este particular în aceste situații; anxietatea este, într-un anume fel secundară tulburării de comportament, sau cele două tulburări sunt determinate în mod independent.

La ora actuală se consideră că numai 18 % din pacienții anxioși se află sub tratament.

Abordarea terapeutică a pacienților anxioși va depinde de problemele identificate. Se impune o apropiere de indivizii anxioși prin întâlniri regulate, discuții cu aceștia și familial lor.

CAPITOLUL 2

MODALITATI DE ABORDARE A PACIENȚILOR CU

PERTURBARI ANXIOASE MINORE

2.1.Lupta cu anxietatea

În epoca modernă psihologia clinică ,bazată pe tradițiile sale ,pune în centrul preocupărilor sale omul aflat în suferință ,abordându-l într-o viziune dinamică și comprehensivă ,în istoria dezvoltării psihoindividuale și sociale ,din care se desprind semnificații esențiale ,care-I permit orientarea realistă asupra stării prezente și perspectivelor sale . (Aurelia Ionescu ,G.Ionescu,E.Papadima ,pg.13)

După cum există o multitudine de cause ce provoacă anxietatea ,tot așa există o mulțime de căi prin care psihicul , mintea și organismul nostrum se luptă ei.

În mod normal ,anxietatea se descarcă pe cale rațională prin rezolvarea problemelor sau conflictelor .

Ea dispare în multe cazuri odată cu clarificarea situației declanșatoare la nivelul conștientului și cu rezolvarea ei. Ea totuși poate fi preluată de procesele inconștiente .

În aceste cazuri ,mecanismele de apărare ale ego-ului pot să apară sub forma fobiilor ,de exemplu ,transformarea anxietății difuze în termini exaggerate legate de obiect .

Acestea se pot manifesta prin groaza față de obiectele ascuțite ,bacterii sau spațiile închise .

Alte reacții își pot asuma forma impulsiilor obsesiv-compulsive de a număra ( aritmeticomania ) .

Ultima nu este în esență urmarea fricii de murdărie sau de microbi ; este un ritual prin care bolnavul se opune anxietății de fond .

Dacă ea este oprită ,anxietatea revine cu o nouă intensitate .

Anxietatea se poate manifesta totuși în simtome fizice ,atât acute c’t și cornice .

Simptomele acute apar mai ales prin sistemul nervos central sub forma tulburărilor de conversie isterice clasice,care au devenit astăzi puțin frecvente.

Astfel sunt :●paralizia isterică ;●orbirea isterică ;●convulsiile isterice .

Mult mai frecvente sunt astăzi tulburările de conversie cornice care se produc prin sistemul nervos autonom .

Dacă este doar o problemă de tulburări funcționale ,vorbim de boli psihomatice . Prin boală psihosomatică se înțelege toate acele corelații psihosomatice în care problema emoțională,în primul rand anxietatea ,poate conduce nu numai la o tulburare funcțională,ci și la o defecțiune organică .

Totși aceste simtome nu se pot limita la un context pur psihosomatic ,deoarece ele sunt observate și în depresia mascată endogenă.

Problema care apare este de ce o persoană reacționează la stress psihosomatic prelungit prin depresie mascată și alta prin boală psihosomatică .

De aceea ,fenomenele psihosomatice sunt de obicei inadecvate pentru diagnoza diferențială, care poate fi făcută numai pe baza constatărilor psihopatologice și a cursului bolii

Trauma emoțională poate produce anxietatea ,aceasta fiind situația care se aplică tipului de personalitate cu predispoziția ereditară de a reacționa în mod depresiv .Represia are același effect,în special la tinerii cu predispoziție pentru nevroză

Astfel într-un caz se poate declanșa depresie ,în celălalt un element nevrotic preexistent conduce la nevroza anxioasă.

Dacă pentru o persoană există ,dintr-un motiv oarecare predispoziția de a somatiza procesele și energia psihică , rezultatul poate fi depresia mascată sau afecțiunea psihomatică.

Tulburările și destructurările conștiinței, chiar în forma lor mai simplă , afectează profound buna adaptare și integrare a individului în mediul ambiant , reclamând din partea personalului medico-sanitar o permanentă activitate de supraveghere și ajutorare .

Sindroamele anxiolitice sunt dominate de o stare profundă, asociată cu o durere morală penibilă și invadantă.Se întâlnește sentimentul fricii de viitor și o polarizare a conștiinței spre trecut.

Toată atitudinea individului anxios este un refuz general și teamă de ceea ce se va întâmpla.

Psihopatologia anxietății poate funcționa ca știință doar în măsura în care se instaurează o ordine epidemiologică reușind astfel să vizualizeze ceea ce este comun unor categorii de indivizi.

Descrierea generală a anxietății se sprijină pe redarea unei amplificări generalizate a tuturor aspectelor vieții psihice, însuși sentimentul bazal de durată fiind prins în această creștere a stării interioare.

Interferența terapeutică a anxietății reduce durata puseelor, schimbă conținutul fenomenologic în sensul unei egalări sau schematizări geometrice, rezultând amplificări esențiale ale tabloului clinic .

Accesul stărilor anxiolitice reprezintă o amplă modificare patologică ce se repercutează asupra tuturor funcțiilor organismului.

Marii psihiatrii au descris starea anxioasă ca fiind invadată și generalizată, resimțită ca o durere morală repercutată intens asupra întregii activități psihice și psihomotorii a individului, încetinind-o și inhibând-o.

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles .

Sănătatea și puterea de muncă a omului sunt posibile numai printr-o activitate normală ,coordonată a tuturor organelor și sistemelor corpului .

Prin natura sa ,psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organism .

La om, psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.El se caracterizează,în primul rând,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu .

Funcțiile psihicului ca funcții informaționale,atribut al unei materii superior organizate ,realizează interdependența dialectică dintre substanță , energie și informație ,existentă la toate nivelele de organizare ale materiei .

Suportul de substanță al funcțiilor psihice este reprezentat de substratul anatomic ,histologic și biochimic al sistemului nervos uman .

În planul trăirii conștientizabile, individual anxios se concretizează printr-o senzație apăsătoare de indispoziție profundă,legată de presimțirea unui pericol nedefinit dar imminent,în fața căruiaacesta rămâne total decoperit,dezarmat.

În majoritatea cazurilor,starea respectivă se asociează cu modificări neurovegetative manifestate prin șocurile emoționale:

●Palpitații,●transpirații,●tremurături,●înțețoșarea privirii,

●hiperapnee,●agitație motorize,etc.

Anxietatea bulversează profund echilibrul personalității,ducând la o regresie atât în sfera gândirii ,cât și a celei affective.

Luată în sine ,anxietatea nu este un fenomen patologic,fiind legată,de condiția umană,de raportul dintre întăririle pozitive și cele negative , ale manifestărilor de conduită în copilărie ori de raportul dintre dorințe și împliniri la vârstele adulte.

Observațiile lui R.Spitiz au stabilit că prima anxietate veritabilă se poate manifesta încă din lunile a opta-a noua de viață,la apariția bruscă a unui străin în locul mamei așteptate de copil.

O asemenea reacție de angoasă nu este câtuși de puțin anormală ;ea trebuie interpretată ca semn al unui progres ,ca o dovadă că sugarul a atins capacitatea de a distinge familiarul de străin și că viața afectivă evoluează normal.

La vârsta adultă,când apar momente cruciale de viață și se impune o nouă adaptare ,individul poate intra iarăși,temporar ,în agoasă.

Dacă el se dovedește incapabil să-și creeze condiții propice de adaptare, sentimentul de insecuritate va continua să persiste,ducând la necroză sau la psihoză.

Anxietatea ,descrisă de nomenclatura medicală americană (DSM III ,1988),sub termenul de , tulburare panică, este simptomul clinic cel mai frecvent întâlnit în practica psihiatrică.

Pacienții cu perturbări anxioase generalizate sau comportamente regressive ,deseori ,au crescute anxietate , furia ,indignarea ,o nevoie de a pedepsi sau un comportament evident față de personalul secției .

Medicul și psihologul clinician pot fi în situația de a reduce tensiunea prin educarea personalului cu privire la diagnosticul pacientului și asupra motivației pe care o are pentru reacțiile puternic afișate .

Această abordare detensionează,de obicei,situația prin scăderea afectelor negative în rândul personalului spitalului și , ca urmare a acestei schimbări,reducerea problemelor pe care le are pacientul . (Honey,2009)

A trăi în condițiile unor conflicte nerezolvate implică ,în primul rand ,o devastatoare risipă de energii umane prilejuită nu numai de conflictele însele ,ci și de tentativele lăturalnice de a le îndepărta .( Florin Tudose ,2008)

Când un pacient este supus unei reacții de teaă sau frică de ceva anume ,el nu își poate niciodată investi din toată inima energiile în ceva ,ci dorește întotdeauna să urmărească două sau mai multe scopuri incompatibile .

Acesasta înseamnă fie că el își va dispersa energiile ,fie că își va zădărnici în mod activ eforturile.

Risipa sau greșita canalizare a energiei poate avea drept origine trei tulburări majore,toate fiind simtomatice pentru conflictele nerezolvate.

O decizie care trebuie luată și care este irevocabilă se dovedește a fi un adevărat chin și îl poate expune pe individ panicii și istovirii.

Cu toate că frica lor poate fi vizibilă ,oamenii adesea ignoră faptul această stare , deoarece eforturile lor de a evita decizia au loc în planul inconștientului.Ei temporizează, procedează pe ocolite , se înrevăd în șansă sau chiar lasă decizia pe seama altcuiva .

Pot de asemenea ,să încurce în așa fel problemele ,încât să nu mai lase nici o bază pe care să se ia decizia .

Lipsa de finalitate care urmează din toate acestea probabil că de obicei nu este sesizată de persoana în cauză .

Multiplele stratageme inconștiente de ascundere a anxietății explică relative plângeri pe care psihanalistul le aude în legătură cu ceea ce este de fapt o frică comună

Tensiunea interioară ,ca și ineficiența , este prezentă nu numai în muncă ,ci este validă în relațiile cu oamenii .

Unii pacienți sunt conștienți de această tensiune interioară ,cel mai adesea ei devin conștienți de ea numai dacă ,în condiții speciale ,tensiunea crește ,uneori îi frapează doar prin contrast cu puținele ocazii când se pot relaxa ,se simt în largul lor și sunt spontani. ( Andrei Roth , 2002)

În ceea ce privește teama și frica care rezultă de aici ,ei fac de obicei responsabili alți factori deoarece conflictele interioare nerezolvate impun nu numai o risipă de energii și o scindare în problemele de natură morală,adică în principiile morale și în toate sentimentele ,atitudinile care fac referire la relațiile cu ceilalți și care afectează propria dezvoltare .

Așa cum în cazul energiilor diviziunea conduce la risipă,la fel,și panica instalată, conduce la pierderea sincerității morale sau , cu alte cuvinte,la deteriorarea integrității morale .

Individul anxios poate crede cu sinceritate că dă curs unor idealuri,se poate critica aspru pentru orice greșeală validă , lasând astfel impresia unei hiperconștinciozități pentru urmărirea standardelor sale .

Analiza structurală psihopatologică relevă că spre deosebire de anxietatea biologică primitivă,tanatofilă caracteristică melancoliei cu monoideism autoacuzator,în stările nevrotice sau depressive predomină tanatofobia prin acuze cenestopatice și diversitatea preocupărilor obsesivo- fobice,fără alterarea discernământului asupra propriei persoane și a interrelațiilor sociale.

Formele predominant anxioase ale sindromului psihotic melancholic (inclusive stuporul anxios acut) și în general toate formele de melancolie endogenă cu eliminare redusă sau absent de compuși hidroxi-indol-acetici ar răspunde mai bine la tratamentul cu substanțele amino-metilate fără efecte inhibitoare asupra mono-amino-oxidazelor,associate eventual cu neuroleptice majore,electroplexia indicându-se acum doar la cazurile cu iminență suicidară sau de cronicizare.

Actele cu reflectare medico-legale săvârșite de bolnavul afectat de melancolie se înscriu în ordonatele anxietății autoexpiatoare,realizându-se sub formă comună suicidară.

2.2. Surse ale anxietății

Dacă s-ar putea lăsa deoparte pentru moment diferențierea făcută între frica legată de obiect și anxietatea difuză s-ar pune în evidență următoarele forme,atât ale fricii cât și ale anxietății ,ținând cont de geneza lor :

Anxietatea reală își are originea într-un pericol care există cu adevărat ,venit din realitatea lumii exterioare ,de exemplu : posibile accidente pe un drum necunoscut parcurs în singurătate pe străzi neluminate sau prin periferii .cesta este un semnal de alarmă cu intenția că individual trebuie să se apere de primejdii .

Frica pentru viața proprie pornește din interiorul corpului și are de asemenea funcție de semnal de alarmă :anxietatea pe care un bolnav o are în cazul unui infarct de miocard și care îl face să stea nemișcat și să ceară ajutor medical.

Ar fi de asemenea lipsit de sens să se trateze această reacție de alarmă și nu boala de fond anxietatea își pierde funcția de semnal numai când scopul a fost îndeplinit și pacientul se află internat în spital de specialitate ;după acest moment,ea poate avea o influență negativă asupra proceselor de vindecare naturală și convalescență .În acest caz, bineânțeles,este indicat tratamentul . (B.Liban Plozza , W.Poldinger ,F.Kroger ,pg.149

Anxietatea morală apare când există înclinația să încălcăm anumite percepții care trebuie respectate fie prin exemplu ,fie prin interdicție .Deși psihologiisunt divizați în privința valorii unei astfel de anxietăți , trebuie menționat faptul ea a condos la o mare cantitate de sublimare ,pe care s-a fondat nu numai cultura europeană ,ci și multe altele .

Anxietatea nevrotică este greu de separate de anxietatea morală,dar aparține în mod clar sferei patologicului ,chiar dacă este efectul unor conflicte din prima copilîtie .Ea provine din conflicte reale , care au fost reprimate în loc să fie rezolvate .Represia conflictelor evoluează în complexe și conduce la anxietate Anxietatea nevrotică este pasibilă de tratament ,psihoterapia fiind cea mai indicată.

Anxietatea psihotică este prezentă în depresia endogenă ,schizofrenie sau ,,psihozele de organ ,,Ea trebuie bineânțeles să fie trăită și aici agenții psihotropi foacă un rol important . (B.Liban –Plozza , W.Poldinger ,F.Kroger ,pg.153)

Anxietatea existențială își ia numele de la existențialism și psihoterapia orientală filozofic.Această relative recentă categorie se apropie de conceptual de anxietate definit de Kierkegaaad : frica generală de a nu fi în stare să-și conducă această existență .

Psihologic vorbind ,ea ar fi frica pentru autorealizare .Riemann a elaborate o sinteză în care rezumă aspectele psianalitice și fizioogice . El definește patru forme fundamentale de anxietate:

●Frica de autocedare ,trăită ca pierdere a ego-ului și dependență;

●Frica de autoactualizare ,trăită ca lipsă de siguranță și izolare;

●Frica de schimbare trăită ca efemeritate și nesiguranță;

●Frica de necessitate ,trăită ca finalitate și pierdere a libertății .

2.3.Corelatia dintre anxietate si insuccesul in viata

.Fiecare om poartă în societate mască în scopul de a răspunde exigențelor mediului social în care se derulează existența acestuia la un moment dat .

Această mască ascunde componentele profunde ale personalității sale , cu scopul de a permite subiectului să proiecteze o imagine ideală – pe care acesta și-o face despre el însuși și pe care vrea să o răspândeâscă în jur  – pentru conservarea prestigiului pe care dorește să-l afișeze în ochii proprii și în ochii altora. (Mihai Golu , Psihologie Generală , pg.12)

Cuvântul personă vine din latină însemnând mască de teatru, Jung introducându-l în analiza psihologică, pentru a desemna masca pe care o afișează oamenii când vor să joace un rol în societate .

Persona permite deci individului de a se ascunde înapoia unei imagini idealizate și de a-și confecționa rolul dorit, în funcție de circumstanțe .

Problema care apare este că această mască nu reprezintă personalitatea autentică a individului ci este o proiecție a ceea ce acesta ar dori să fie dar nu este în realitate.

Acest dezacord naște un conflict la nivelul eului individului, care, cu cât antagonismul dintre natura profundă a eului și persoana ( imaginea forțată a măștii ), este mai accentuat, cu atât generează o angoasă mai puternică.

Unii oameni acordă atâta importanță rolului lor social, identificând persona cu o funcție de prestigi.

La subiecții cu anxietate,definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate , deoarece ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă a acestora.

Sănătatea și puterea de muncă a omului sunt posibile numai printr-o activitate normală ,coordonată a tuturor organelor și sistemelor corpului . ( Thomas More , pg.22)

Unele stări anxioase ,în raport cu anumite situații , evenimente interpersonale , experiențe proprii se pot perpetua pe durate destul de mari, grație unui mecanism psihofiziologic special de autoântreținere : reamintirea spontană și periodică a situației sau evenimentului cazuativ duce la o reactivare a acestor stări.

Starea anxioasă,termen sub care se înglobează instinctele, aversiunile,stările mai complexe desemnate sub numele de anxietate ,cum sunt frica,mânia ; atacul de panică, pot acționa în trei moduri principale :

●Sub formă fiziologică,indirectă, care se exprimă prin schimbările exterioare și interioare ale corpului;

●Ca factor al acelui complex numit volițiune,în care stările anxioase se amestecă cu stări,percepții sau reprezentări,formând cu acestea un tot unde ele sunt elementul activ

●Ca factor care succită sau grupează și înlănțuie serii mai mult sau mai puțin lungi de reprezentări ,simple sau complexe,concrete sau abstracte.

Așadar, anxietatea constituie modalitatea psihofiziologică a trăirilor subiective primare caracterizându-se prin bruschețea apariției ,ea fiind întotdeauna generată de un stimul imediat. .(Oltea Mișcol,pg.23,2008)

Stările anxioase au un puternic corespondent somatic , evidențiabil prin masiva participare a sistemului neuro-vegetativ și endocrin.

Corelația dintre stările anxioase și insuccesul în viața unei persoane ,este termenul general care face referire la o gamă amplă de stări provocate de diferiți factori :personali , sociali și de mediu.

Orice factor succeptibil care poate prezenta în mod nefavorabil acest echilibru ,îi poate provoca persoanei o stare de anxietate.

Algoritmul pașilor care sunt de făcut în viață este o combinație cu urcușuri și coborâșuri, cu contribuția de multe ori a stărilor anxioase,lucru ce poate fi sau nu eficient în depășirea momentelor grele și atingerea unui țel spre calea succesului.

Potrivit unor psihologi ,corelațiile dintre stările anxioase și insuccesul sunt,pentru unii subiecți, punctul de ancoră și ,totodată,axul în jurul căruia gravitează viața .

Un alt aspect de menționat este faptul că folosirea în practică a cunoștințelor actuale,esențiale care fac referire la insucces , este considerată de mulți ca fiind, implicarea activă a stărilor anxioase ,stărilor de angoase ,și nu în ultimul rând a atacurilor de panică.

Subiectul anxios care eșuează pe plan personal și professional , nu vibrează și nu pare succeptibil dar este vulnerabil, fiind în permanență un inadaptat al societății .

Psihologii menționează faptul că în viziunea fiecărui subiect ,inuccesul este văzut ca un obiectiv personal care depinde de educația primită în familie și de școală,de experiențele anterioare (plăcute sau neplăcute),de cercul de oameni din care face parte și al căror comportament l-a adoptat.

De menționat faptul că legătura între stările anxioase și insuccesul unui subiect se axează pe relațiile coercitive ale acestuia cu societatea și familia.

În societatea modernă ,insuccesul unuisubiect, este privit ca un nucleu care –i influențează întreaga evoluție de viață punându-și amprenta pe întreaga sa personalitate deoarece este o realitate cunoscută că ,frica,teama și angoasa ,au un puternic impact negativ pentru viața sa personală și profesională.

Legătura dintre stările anxioase și sfera insuccesului îmbrățișează în primul rând o atitudine particulară în ceea ce privește importanța unei abordări neunificate. (Alexandru Ștefan Hrab,pg.70,2012)

Stările anxioase și insuccesul pot fi întâlnite la o persoană care nu este orientată spre un scop anume întrucât nu are sentimentul propriei sale capacități, nu este capabilă să pună în acțiune modele alternative de comportament într-o situație dată,nu poate aborda problemele de viață din unghiuri diferite de vedere , fără a se cantona rigid în anumite soluții prefabricate.

Componentele stărilor de anxietate corelate în timp și spațiu cu insuccesul interacționează unele cu altele, se organizează, se relaționează reciproc, se ierarhizează, dând naștere unei structuri ce dispune de o arhitehtonică specifică.

Identitatea vocațională desemnează abilitatea persoanei de a nu-și cunoaște calitațile și defectele, ca pe baza lor să poată decide dacă va avea sau nu succes,știind că implicarea stărilor de anxietate va contribui la eșecul lui.

În plan real cercetarea insucccesului la persoanele cu anxietate s-a concentrat inițial în jurul studiilor asupra efectului situațiilor negative în care s-a observat neadaptarea acestora la situațiile negative din viața lor.

Punctul central al cercetării în care erau implicate stările de anxietate s-a deplasat curând spre experiența subiectivă a ceea ce a provocat aceste stări.

Oamenii trăiesc diferit solicitările de a acționa ,potrivit gradului de neâncredere pe care îl au în propria lor capacitate ,neplăcerii pe care o resimt în exercitarea stărilor negative,profesiei lor și a ambițiilor care nu-i animă ,de aceea stăpânirea unei situații este determinată de ceea ce semnifică ea pentru fiecare individ . (Alexandru Ștefan Hrab,pg.74,2012)

O nemulțumire de sine,sentimentul unei neâmpliniri ,o discrepanță între eșec și neconcordanță,o apreciere nedreaptă la adresa competenței sau activității personale, o neînțelegere în familie ,toate acestea pot acționa ca stări de anxietate determinând o anumită creanță pentru nu avea succesul dorit.

Potrivit lui Piaget , viața psihică ,ascultă de aceleași legi structurante ca viața organică .(Norbert Sillamy ,pg.185)

Principiul reflectării și modelării informaționale reclamă considerarea oricărui proces psihic ca ,,imagine,, sau ca model informațional,,de natură ideală (lipsit de propietăți substanțiale sensibile) al obiectului extern.

Obiectul există independent de imaginea lui psihică și o precede ; imaginea ( psihică) are un caracter secund ,producerea ei presupunând obligatoriu prezența obiectului și acțiunea lui asupra organelor de simț.

Ca formă ideală de reflectare ,psihicul are caracter subiectiv .Prin aceasta trebuie să se înțeleagă următoarele :

●Orice proces psihic particular aparține unui individ concret,neexistând psihic în sine,exterior sau detașat de o organizare individual vie ;

Orice proces psihic particular are un caracter activ,el elaborându-se:

●pe baza acțiunilor directe ( măsurare ,sortare,descompunere , recompunere , transformare) ;

●sau mintantale ( comparare ,analiză,sinteză,clasificare ) ale subiectului asupra obiectului.

Modul și nivelul de realizare al oricărui proces psihic sunt influențate de ansamblul condițiilor psihofiziologice interne ale individului :

●particularitățile structural- funcționale ale creierului ;

●organizarea psihică elaborată până în acel moment ;

●starea generală a organismului .

Orice proces psihic poartă în sine pecetea individualității și ,,unicității,, subiectului căruia îi aparține ,neexistând doi indivizi , care puși în aceeași situație obiectivă ,s-o reflecte absolute identic sub toate aspectele . (Constantin Portelli , pg.121)

Tulburările și destructurările conștiinței, chiar în forma lor mai simplă , afectează profound buna adaptare și integrare a individului în mediul ambiant , reclamând din partea personalului medico-sanitar o permanentă activitate de supraveghere și ajutorare

Patologia anxietății nu este legată însă numai de starea de vigilitate , ci și de modul cum este reflectată realitatea exterioară .În central preocupării psihologiei stau :

●Procesele psihice ;

●Comportamentul ;

●Personalitatea cu particularitățile ei .

Concordanța reactivității individului cu realitatea (dispoziție , mimică ,modul de a intra în relație cu cei din jur ;acuzele preocupările și conducția în mediu) permite o primă orientare nosologică,ca diagnostic de aspect ,care se completează cu datele anamnestice, relatările anturajului și aprofundarea studiului funcțiilor psihice :●Afectivitate ;●Cunoaștere ;●Personalitate

În psihologia contemporană unitatea de bază este acțiunea care pornește dintr-un impuls lăuntric ,este orientată către un țel și este definită prin modul ei de organizare . ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.126,)

Contribuția lui Jung la psihologia spiritului conștient este în mare măsură cuprinsă în cartea sa ,,Tipuri psihologice ,,.

Încercarea de a clasifica ființele umane după tip are o lungă istorie ;sunt aproape două mii de ani de când medicul grec Galen a căutat să distingă la oameni patru deosebiri temperamentale fundamentale ,iar termenii săi descriptivi ( deși naivi din punct de vedere psihologic)-sanguinul , colericul, și melancolicul-au trecut în limbajul comun .( Frieda Fordham ,pg.22)

Au existat diferite încercări care , luând în considerare cunoașterea modernă ,au aspirat la o mai precisă formulare –de exemplu încercarea lui Kretschmer –iar clasificarea lui Jung în ceea ce privește oamenii ( extravertiți și introvertiți ) a ajuns să fie larg cunoscută ,dacă nu pe deplin înțeleasă. ( Thomas More , pg.225).

Necesitatea cunoașterii adecvate a indivizilor anxioși, s-a impus însă cu atât mai mult în cazul dereglărilor și bolilor psihice de unde pleacă maladiile psihice propiu-zise

În măsura în care medicina în ansamblul ei devine din ce în ce mai individualizată , ține seama tot mai mult de istoria personală a fiecăruia ,psihologia clinică nu poate studia situațiile patogene și pe cele curative decât cunoscând structura în care se integrează mai mult sau mai puțin armonios istoria individului și situațiile ,adică personalitatea . (Aurelia Ionescu ,G.Ionescu,E.Papadima ,pg.331)

Jung distinge două atitudini diferite față de viață,două moduri de a reacționa la împrejurări ,pe care el le găsește suficient de pronunțate și de răspândite încât să le descrie ca fiind tipice .

,,Există o întreagă clasă de oameni –spune el –care în momentul reacției față de o situație dată ,mai întâi dau puțin îndărăt ca la un neauzit ,,NU,, ca numai după aceea să fie capabili să reacționeze ;și există și o altă clasă de oameni care , în aceeași situație,pornesc înainte cu o acțiune imediată,în aparență încredințați că comportamentul lor este în mod cât se poate de correct . ( Frieda Fordham ,pg.42)

Prima clasă ar fi, în consecință ,caracterizată de o anume relație negativă cu obiectul ,iar cealaltă de o relație pozitivă.Prima clasă corespunde atitudinii introvertite,iar cea de-a doua atitudinii extrovertite (Lidia Nica –Udangiu ,p.45)

Într-o analiză finală, psihicul uman pune în prim plan abordările particulare și combinate în tratarea diverselor probleme ,și , de asemenea , plasează o prioritate asupra acelor factori comuni .

Pe de altă parte ,pune un accent deosebit pe o atitudine de respect , bunătate ,onestitate și egalitate cu privire la personalitatea individului,într-o manieră care să afirme integritatea și umanitatea celuilalt dar și a sieși.( Lidia Nica –Udangiu ,pg.88 )

Trebuie menționat un aspect în ceea ce priveșe melancholia endogenă deoarece ,poate evolua sub forma unui acces unic,sau sub formă periodică ( respective intermitentă).

Accesul endogen are durată variabilă,între 1-12 luni,prelungirea peste un an marcând de obicei ( ca și în cazul maniei) tendința la cronicizarea bolii.

2.4.Copii anxioși

Copii anxioși sunt temători,retrași,timizi,au o slabă încredere în forțele proprii.Pentru că nu creează probleme de disciplină,trec neobservați de cei din jur.

Este foarte important ca cei din jurul său și părinții să-și dea seama că uneori copii prea cuminți se pot confrunta cu astfel de trăiri iritante.

Copii anxioși au tendința de a se frământa în orice împrejurare,gândindu-se în special la posibilele riscuri și pericole .

Au o dorință accentuată de a fi acceptați,ceea ce are drept consecință preocuparea supradimensionată pentru a răspunde adecvat expectațiilor ,sarcinilor și obligațiilor .De câte ori se simt în nesiguranță,anticipează numai evenimentele amenințătoare .

Acordă atenție exagerată riscurilor,în comparație cu gravitatea faptelor.Hipervigilența ,chiar și pentru situațiile de risc redus ,este o sursă generatoare de noi dimensiuni și suferințe.(Elena Stănculescu ,pg.351)

În cadrul acestei categorii există două tipologii :

●Copii care evită interacțiunea cu ceilalți , nu inițiează conversații,încearcă să treacă tot timpul neobservați

●Copii care trăiesc în permanență teama de eșec-renunță ușor în fața dificultăților ,sunt comvinși că nu vor reuși,au rezistență scăzută la frustrare și o imagine de sine negativă.În general au un comportament evitant, pentru a se proteja de posibilele experiențe negative .

Activitățile solitare sau desfășurate în condiții de oarecare izolare permit o valorificare considerabilă a potențialului lor ( deoarece nu mai sunt timorați de impresia pe care o fac celorlalți).De asemenea ,fac tot posibilul pentru a nu fi ținta unor critici din partea părinților sau colegilor . ( Mihai Predescu, Vol.I, pg.190)

Se tem de să nu fie ridiculizați și să nu fie respinși de ceilalți . Au o stimă de sine scăzută,subestimându-și de cele mai multe ori potențialul și reușitele ( confruntă cu stări complexuale,considerându-se incapabili,neatrăgători,neadecvați).

Din teama de eșec ,aleg roluri lipsite de importanță sau sub capacitățile lor .Unii sunt extrem de susceptibili ,nu au încredere în ceilalții .

De aceea nu reușesc să aibă relații pozitive,durabile,izolându-se în propria solitudine .De menționat că în adolescență există o fază în care apar unele manifestări specifice personalității evitante-nesiguranță de sine, timiditate ,teama de ridicol ,complexe de inferioritate .

În timp aceste trăsături dispar ,în funcție de situațiile valorizante,menite să întărească încrederea în forțele proprii . Însă în cazul copiilor anxioși , nu se produce această evoluție .Cauzele pot fi :

• Calitatea relațiilor din familie : educație excesiv de autoritară ;

• Lipsa de comunicare cu părinții ,relații bazate pe ostilitate ;

• Respingere ;

• Metode contraeducative : (tichetarea blamarea-care duc la instalarea unor complexe de inferioritate ,generând dificultăți considerabile în stabilirea de relații interpersonale ). (Elena Stănculescu ,pg.354)

Evitarea interacțiunii cu ceilalți ( fie adulți ,fie vîrstnici) poate fi determinată de timiditate sau de faptul că au avut relații insecurizate în primii ani de viață. Frica de eșec și convingerea că nu vor reuși în situațiile dificile sunt deseori determinate de fenomenul autoâmplinirii profețiilor ( self-fulfiling-prophercy) .

Trebuie adăugat că anxietatea duce la concentrarea asupra gândurilor și trăirilor iritative ,neacceptabile .Este consumată astfel o bună parte din energia psihică necesară altor activități.

Făcând referire ale acest aspect D.P Ausubel (1969) și f.g.Robinson (1981) menționează că,, atât anxietatea normală ,,cât și anxietatea nevrotică ,facilitează învățarea mecanică și tipurile mai puțin dificile de învățare receptivă conștientă, având însă o influență inhibitivă asupra temelor complexe ,mai dependente de perceperea de a improviza decât de perseverența.

Situațiile inedite ,imprevizibile solicită din partea copilului spontaneitate ,imaginație ,gândire euristică.

Pentru copii anxioși acestea reprezintă un surplus de anxietate , care se adaugă hipervigilenței specifice ( determinată de prezența unor factori care ar afecta stima de sine).

În ceea ce privește influența anxietății asupra altor randamente ( școlare sau sportive) pe termen lung , se constată o scădere a intensității acesteia .

Această idee a fost evidențiată experimental ,în studiile realizate de D.P Ausubel și alții . ( Mihai Predescu, Vol.I, pg.191)

În cazul în care copii sunt anxioși , au nevoie în jurul lor de persoane calme , liniștite ,empatice ,care să-i ajute să interacționeze cu ceilalți , protej’ndu-i în același timp de cei care dau dovadă de lipsă de finețe ( duritate , agresivitate) în relațiile interpersonale .

Părinții sau apropiații copiilor ,trebuie să renunțe la critici și să recompenseze imediat cele mai mici succese .Treptat se va îmbunătăți imaginea de sine și se va atenua teama de eșec sau de a interacționa cu ceilalți . (Elena Stănculescu ,pg.366)

În situația ,,cronicizării,,trăsăturilor menționate ,părintele poate colabora cu psihologul școlii unde acesta învață ,care printr-un training asertiv ,va stimula învingerea anxietății și timidității .

Antrenamentul autoafirmării constituie o modalitate de exprimare deschisă a opiniilor și dorințelor personale, îmbunătăținându-se astfel și imaginea de sine .

Gândirea pesimistă va fi înlocuită de autoprogramarea mentală pozitivă :

• anticiparea succesului ;

• concentrarea asupra aspectelor favorizante reușitei ;

• mobilizarea resurselor interioare pentru îndeplinirea scopurilor .

2.5.Fobia de școală și anxietatea de separație la copii

Anxietatea la copil are însă (spre deosebire de adult) caracter episodic,iar uneori se manifestă sub forma unor adevărate explozii emoționale .În afara debutului brusc,momentele de anxietate pot dura minute și se pot repeta în aceeași zi, însoțite de manifestări vegetative ca tremor,hiperhidroză,algii precordiale sau abdominale,etc .

Ele apar în condiții de insecuritate ,după pierderea unei persoane apropiate sau în urma unui insucces școlar ,manifestându-se în special la cei care s-au dezvoltat într-un mediu hiperprotector .Stările de anxietate mai pot apărea în cursul unor afecțiuni febrile,înaintea unor intervenții medico-chirurgicale,în mare măsură condiționate de atitudinea și conduita anturajului .(V.Predescu,vol. I ,pg.250)

Majoritatea copiilor percep școala ,în copilăria mică ,cu interes și nerăbdare .Treptat ,pe măsură ce solicitările și exigențele se accentuează ,apar modificări în aceste percepții .În intervalul următor ,mulți copii refuză să meargă la școală ,unii având tendința de a fi sensibili ,de a nu-și gestiona propriile sentimente ,ori de a dezvolta temeri de evaluări negative . ( Mihai Predescu, Vol.I, pg.180)

Manifestările iau forme diferite :

●Refuz de a merge la școală și crize de tip isteric

●Greață,dureri de stomac și de cap dimineața plecării la școală

●Atacuri de panică și alergii

●Dificultăți de somn și dependență de mediul familial;

●Crize de tip isteric . (Norbert Sillamy ,pg.121)

●Fobia de școală este similară anxietății de separație de la vârstele mici .

Factorii precum mutatul într-o zonă nouă ,o școală nouă,o clasă nouă, cu noi colegi sau noi profesori ,climatul familial nesigur ,pot determina stres și anxietate ,ceea poate duce la fobia de școală.

De asemenea,un rol important îl dețin și teama de eșec ,teama de a nu dezamăgi ,percepțiile negative ale cadrelor didactice ,relațiile conflictuale cu profesorii și cu colegiiStudiile arată că acest comportament este mai frecvent la copii unici,cu o vârstă cuprinsă între 8-14 ani ,afectând 2-5 % din copii de vârstă școlară și apare pe un fond emoțional fragil ,vulnerail ,dar și în contextul unei insuficiente maturizări și pregătiri psihologice pentru școală. ( Florinda Golu ,pg.166

CAPITOLUL 3

PSIHOLOGUL ,O PERSOANĂ LA LUCRU ȘI ÎN LUCRU

Poate nici într-o altă știință relația dintre fundamental și aplicativ nu este așa de evident ca în psihologie.Psihicul se manifestă totdeauna într-o formă sau alta de activitate-de joc,de învățare ,de muncă-formând o unitate strânsă cu activitatea.

Actvitatea psihologului presupune capacitatea de a observa,de a memora ,de a rezolva probleme,de a avea o aptitudine în profesia pe care o desfășoară și nu în ultimul loc presupune trăire afectivă și motivație,aceasta din urmă cuprinzând totalitatea mobilurilor care-l determină să efectueze o anume activitate.

Psihologul trebuie să aibă în vedere că profesia lui nu este o simplă meserie,ci o misiune.

El nu lucrează cu un material neânsuflețit, ci cu o ființă vie și conștientă, ale cărei stări sufletești se modifică de la un moment la altul,sub influența suferințelor interne.

Trebuie să aibă în vedere faptul că individul bolnav este mai sensibil decât individual sănătos,din cauza rezonanței psihice la starea de inferioritate pe care o induc problemele și stările afective și că uneori reacțiile lui pot fi paradoxale și chiar aberante.

Aptitudinea psihologului trebuie să fie una pozitivă , acordându-i atenție și sprijin , respectându-i suferința individuală își învinge complexarea,

nemaisimțindu-se singur și părăsit, își reconsolidează situația și forțele și-și recapătă speranța .

Acceptarea necondiționată vizează persoana ca ființă umană, nu convingerile sau comportamentele sale personale, având în vedere că acceptăm clientul și nu comportamentul său .Este diferită de neutralitate, ignorare, milă sau toleranță. Nu este echivalentă cu aprobarea oricărui comportament.

Este important ca psihologul să nu aibă prejudecăți,iar valorizarea individului să fie apreciată indiferent de gen, etnie, religie, nivel de dezvoltare cognitivă, tip de dizabilitate, statut socio-economic al familiei, performanțe obținute, comportamente.

În acest sens, T. Herseni vedea munca psihologului ca pe o activitate de inginerie socială, adică o știința aplicată în rezolvarea problemelor socio-umane și care implică următoarele abilități și aptitudini: cultura psihologică, tact psihologic, pricepere în abordarea și rezolvarea problemelor de natura socio-umană,un bun ascultător,un specialist în stare să asculte problemele și doleanțele clienților.

În fond, psihologul are două roluri esențiale: în primul rând, asigurarea unui climat psihosocial adecvat care să permită funcționarea structurilor organizatorice, și în al doilea rând, sugerarea unor măsuri de înlăturare a acestor disfuncționalități și de optimizare a activității.

În măsura în care nu există o metodă programatică în psihologie,psihologul are întotdeauna de aface cu crearea a ceva nou.Este ,de asemenea,adevărat că personalitatea ideală în această meserie este un autor și nu un actor,un creator de istorie,după cum spune Eugene Enriquez.

Este adevărat și faptul că,până în metodologiile cele mai elaborate,intuiția și flerul sunt un moment fecund,ce nu trebuie eliminat,și că ,în fine,ni se întâmplă să avem trac și să improvizăm.

Și , totuși ,nu poate fi vorba de un artist în măsura în care el trebuie să analizeze,să înțeleagă ce se întâmplă: această muncă de distanțare,de imposibilitate de a trăi în registrul emoțional sau intuitiv,îl plasează alături de cercetători și nu de artiști.

Îndrăgostit , sau iubit,psihologul analizează relația în termeni de transfer ,pentru a nu fi compleșit de emoție și pentru a o transforma în ceea ce numim o alianță pozitivă controlată;la fel, vigilența se impune pentru a nu îl lăsa invadat de căldura reconfortantă a ceea ce D.Anzieu a numit iluzia de grup,iluzia fuziunii interpersonale într-un grup bun,cu un animator bun.

În sfârșit,tot ce este mai profund în noi va fi pus în serviciul relației profesionale:astfel,Guy Palmade arăta cum aptitudinile psihologului poate fi cvasi-instrumente în conduita grupurilor.

Sub titlul de ,,persoana în lucru și la lucru ,, ,bazându-mă și pe literatura de specialitate voi explora,deci această dialectică prezentă în orice acțiune de consultație psihosociologică ce constă în,pe de o parte,modul în care persoana întreagă este angajată și se angajează,instrumentalizându-se chiar în favoarea unui proces relațional, și pe de altă parte,în modul în care este această persoană se distanțează,își califică implicarea printr-un proces de analiză și , în fine, în modul cum produc această analiză atât principiile de existență,cât și de acțiune sau cunoaștere care structurează angajarea eului ca persoană.

Aptitudinea profesională a psihologului trebuie caracterizată prin următoarele attribute:

– este sensibil la emoțiile clientului și este analitic și sintetic;

-dovedește toleranță pentru diversitate și îi plac oamenii;

-este creativ, realist, fexibil și manifestă capacitate de autocontrol ;

-are simțul umorului și este motivat pentru activități de dezvoltare personală.

-asimileză temeinic,la cel mai înalt nivel,a cunoștințele teoretice și deprinderilor practice;

-stăpânește metodele și tehnicile de terapie și consiliere;

-crează un climat adecvat pentru confortul clientului;

Aptitudinea psihologului față de toți clienții trebuie să fie egală și obiectivă.În general,aptitudinea atentă și afectuoasă ,apropie clientul îi ridică tonusul psihic,încrederea în sine , influențând în mod pozitiv evoluția stărilor afective.

3.1.Conduita de reuniune

Să reluăm,mai întâi,în esență,diferitele instrumente propuse de G.Palmade.

Introducerea reuniunii.Acest moment trebuie să fie scurt,pentru a nu-i situa pe participanți într-o poziție de receptivitate; psihologul explică scopurile,reamintește datele esențiale,precizează,aventual ,metoda și definește,în sfârșit,funcția externă a reuniunii,adică debitul așteptat ( cinci mari funcții sunt identificabile:transmiterea informațiilor,pregătirea deciziilor,luarea unei decizii,formarea pedagogică și psihologică).

Folosirea întrebărilor.Acestea se disting sub formă,dar,mai ales,prin tip.Forma poate fi închisă sau deschisă,personală sau impersonală,adresată ansamblului grupului ce urmează a fi consiliați. Sunt propuse patru tipuri:

-de anchetă,atunci când căutăm o informație asupra unei probleme;

-de explorare, atunci când explorăm experiența trăită a grupului sau relația lui cu problema;

-de sondaj,când este nevoie de reflecție și de luarea unei poziții;

-de retorică,atunci când psihologul prezidează grupul de participanți ,printr-o explicație care verifică acordul grupului fără a încetini progresia

Deciziile de grup.A lua decizii structurează,re-fundamentează principiile lui de funcționare.Deciziile pot fi luate în legătură cu metoda ,atunci când debitul reuniunii nu vizează o decizie .

În profesia de psiholog trebuie să existe o corelație între aptitudine și atitudine.Acestea pot fi :

●Atitudinile psihologului.Reluând categoriile lui Porter,Guy Palmade le-a sistematizat în raport cu funcțiile interne ale psihologului,care sunt producerea ,facilitarea și reglarea .

El propune fără nici un scop de manipulare,într-o perspectivă care favorizează viața autonomă a grupurilor .

●Între atitudinile de decizie ,care propun un model în funcție de presiunea mai mare sau mai mică a psihologului,se pot distinge sugestia sau sfatutul.

Acestea sunt atitudinile dominante ale consilierului în legătură cu munca de grup asupra problemelor.

●Atitudinile de evaluare ,care subântind o judecată asupra a ceea ce face,gândește sau simte celălalt.

Vlorile pe care se bazează un asemenea raționament pot fi de ordin moral,estetic ,politic , științific. (Adrian Neculau ,pg.279,2005)

Când psihologul adoptă această atitudine,ea îl impiedică să poată exercita o funcție de reglare în interiorul grupului ,fiind vorba,cel mult ,de o reglare esențială,bazată pe activitatea efectuată de grup asupra propriului său mod de funcționare.

● Atitudinile de ajutor și de susținere:nu este vorba de sfaturi care țin de atitudinile de decizie,ci de un ajutor fie informativ ( a pune la dispoziția celuilalt mijloacele pe care le poate utiliza),fie afectiv,prin modalitățile de reasigurare.

Guy Palmade subliniează prudența cu care trebuie să se recurgă la aceste atitudini de ajutor.

Întra-adevăr,aceasta poate duce la rezultate inverse,astfel încât un grup să simtă,de exemplu ,că anxietatea lui nu este recunoscută,reasigurarea fiind asimilată cu negarea.

●Atitudinile de anchetă,de sondaj,de explorare,pe care le-am evocat în legătură cu ,,întrebările de instrument,, , esențiale,deci,atunci când consilierul este centrat asupra problemei.

●Atitudinile de interpretare presupun dezvăluirea unor raporturi noi între anumite categorii de fenomene,respectând două consemne:

-interpretarea trebuie să cuprindă materialul original,ceea ce se spune sau se poate observa;

– trebuie să poată fi accptabilă și acceptată ,adică să preceadă cu puțin conștiința subiectului ,fiind lansată întotdeauna o ipoteză.

●Atitudinile de înțelegere,care presupun participarea la experiența imediată a celuilalt sub forma cea mai fidelă cu putință.Trebuie să se propună reformulări elucidante deductive și nu doar o oglindă sau o interpretare.

●Reglarea externă,care este o intervenție realizată doar de către psiholog,fără să vizeze o conștientizare aparte în grup,centrată numai pe un scop de menținere a unor condiții psihologice favorabile.

●Autoreglarea spontană,avându-și originea în grup sau în unul dintre membrii săi,constând ,de exemplu ,într-o întrebare însoțită care dezvăluie dimensiunile vieții afective a grupului .

Autoreglarea însoțitoare,în care psihologul exprimă pentru grup ceea ce este pe cale să se întâmple ,ce anume trăiește grupul ,apoi îi lasă cuvântul pentru a reacționa.

Este vorba de o reglare însoțitoare ,în măsura în care scopul reuniunii nu este analiza funcționării grupului de către grup, dar acest fapt devine necesar la un moment dat.

În fine autoreglarea esențială ( sau dinamică),potrivit căreia scopul reuniunii înseși este ca grupul să avanseze în funcționarea ,în dinamica ,în viața lui afectivă, cu ajutorul consilierului ,dar fără o evaluare din partea acestuia. .

Această muncă de elucidare se face,de asemenea ,în dublul registru al psihologicului și al politicului ,primul conținând în clarificarea dorințelor și a fenomenelor transferențiale,celălalt relativ la sensul angajării ,la tipul de schimbare socială la care contribuie.În aceste două cazuri ,rolul teoriei este să furnizeze elemente conceptuale ce sunt tot atâtea grile de analiză,instrumente ce ajută la analizarea diverselor registe35.

3.2.Munca personală

Jurnalul de bord este prima unealtă a psihologului.A nota,chiar în grabă și după desfășurarea evenimentelor ,ceea ce face ,modul în care resimte ceea ce face, deciziile pe care le ia și rațiunea pentru care ia aceste decizii…aceste urme sunt,pe moment, un mod de a se distanța și permit , apoi ,derularea procesului fără să transforme realitatea prin percepția lui de moment ( tendința de a raționaliza un eșec sau, dimpotrivă,de a proiecta asupra întregului proces o evaluare pozitivă făcută la capătul parcursului).

Acest suport scris permite două lucruri:pe de o parte,o reflecție teoretică și metodologică pentru a caracteriza mai bine intervenția și,în particular ,sistemul ( Adrian Neculau ,pg.280,2005 )

,obiectul și procesul;pe de altă parte,el oferă posibilitatea de a identifica elementele care,deși mai puțin conceptualizate,structurează,totuși,ceea ce face și-i determină conduitele;astfel,apar la suprafață norme,atitudini și valori.

Aceste ,,revizuiri,,sunt materialele unei analize critice care-i permite să interogheze asupra dimensiunilor și limitelor referințelor sale implicite,teoretice sau morale.

Introspecția:această muncă de înțelegere a propiului eu,a dorințelor,a fantasmelor ,a modurilor de funcționare,însoțește întreg parcursul.De unul singur psihologul este repede confruntat cu propriile raționalizări care împiedică dezvăluirea.

Psihanaliza este , fără îndoială,un mod mult mai perfecționat de realizare a acestei munci de dezvăluire.Dar,în acest caz ,persoana întreagă se autoanalizează și motivația unei asemenea interpretări nu poate fi doar activitatea de psiholog.

3.3.Referenți ai analizei

3.3.1.Alegerea datelor clinice

Aceste diverse situații prezentate,care nu pretend să ofere un tablou exhaustive,relevă munca care trebuie s-o realizeze psihologul pentru a-și analiza propria implicare.Miza nu este dezangajarea ,ci o anume distanțare față de acest angajament.

Nu înseamnă să nu mai fie ceea ce este,să nu mai apere valorile la care ține ,ci să fie destul de avizat asupra existenței acestor diferite dimensiuni pentru ca ele să nu oculteze,să nu se deformeze viziunea asupra problemelor și a relațiilor cu interlocutorul lui .

Psihologul însoțește analiza realității psihice ,obiectului și a semnificației sale,în ele înseși și pentru subiect ,dacă este de orientare clinică.Bineânțeles frontierele nu sunt atât de stricte și sunt mult mai determinate de mizele puterii instituționale decât de o categorizare puternică a diferitelor ordine de fenomene,care nu sunt etanșe unele în raport cu celelalte.

Atitudinea psihologului permite alegerea unei orientări.Aceasta este o orientare clinic.Este important ,în acest stadiu al referinței,să dezvolt distincția propusă de Jean Dubost între datelor clinice și datele nomotetice.Această distincție nu acoperă opoziția foarte franțuzească între clinic și experimente.

Într-adevăr ,pentru psiholog,nu există o metodă clinic,așa cum există o metodă experimental;este vorba de o abordare care nu exclude câtuși de puțin momentele de măsură,momentele de experimentare sau momentele de interpretare.

Totuși,în ceea ce-l interesează aici pe psiholog,adică descoperirea indivizilor pertinenți pentru analiza problemelor specific legate de acțiune și de angajarea în acțiune,datele clinice trebuie să fie analizate cu atenție;ele permit psihologului să reflecte,pornind de la observații empirice și nu de la obiecte construite de psiholog.

3.3.2.Caracterizarea datelor clinice

Literatura de specialitate propune zece criterii care permit distingerea între datele nomotetice și datele clinice vizavi de atitudinea psihologului.

●Obiectul

Datele nomotetice:Este vorba de descoperirea mecanismelor fundamentale ale unei categorii de fenomene cărora psihologul să le reducă complexitatea,izolând varuabilele și separându-le de contextual lor obișnuit.

Datele clinice sunt considerate totalități complete și complexe,în singularitatea lor istorică și idiosincratică (ținând seama de specificitatea subiectului).

●Perspectiva cognitivă

Datele nomotetice:Cunoașterea este generalizabilă prin punerea în evidență a unor determinisme explicative.Această cunoaștere este explicabilă pe măsură ce știința progresează.

Datele clinice:Cunoașterea este particularizată,pusă în relație cu condițiile ei de producere și cu subiectul cercetărilor;dimensiunea fenomenologică este mereu prezentă,este vorba de o cunoaștere-experiență și nu de o cunoaștere-obiect.Mecanismele mai generale nu sunt căutate decât ulterior,printr-o analiză asupra muncii realizate.

Poziția pisihologului în raport cu obiectul

Datele nomotetice:Este vorba de o poziție exterioară,psihologul lucrând ca și cum nu și-ar cunoaște obiectul din interior.Este o muncă de reconceptualizare.

Datele clinice:Alternanța de moment de exterioritate și de moment de interioritate;lafel,obiectul este,de asemenea,considerat subiect,ceea ce necesită a-l lua în calcul ca atare.

●Dispozitivul de inserție

Datele nomotetice:Dispozitivul care permite construirea fenomenului este produs de către psiholog,reducând la minimum influența și informația celor cărora se adresează.

Datele clinice:Procesul ia în calcul cererile exprimate de către subiecți și se construiește în colaborare.

●Poziții asupra problemei obiectivității

Datele nomotetice:Obiectivitatea,după Popper ,este o cunoaștere fără urmă de subiectivitate și fără subiect cunoscător.Se presupune că dinamica internă a dezvoltării cunoașterii poate respinge postulatele definitive și le poate supune unor experimente noi.

Datele clinice:În căutarea adevărului,această hermeneutică rămâne mereu deschisă,cu îndoiala că lucrurile nse pot aplica unui noi caz,fiind deci pasibile de o totală repunere în cauză.Nu numai analiza implicării este o condiție de obiectivitate a interviului ținut,dar pentru unii psihologi este chiar calea privilegiată de acces la cunoaștere.

●Etica subiacentă

Datele nomotetice:Valoarea de adevăr,privită dintr-o perspectivă cazualistă

Datele clinice:Valoarea de autonomie a subiectului și de colaborare ,în sensul că fenomenele de empatie,procesele de identificare sunt necesare înțelegerii.

CAPITOLUL 4

APTITUDINEA EMPATICĂ ȘI COMPETENȚA PROFESIONALĂ A PSIHOLOGULUI

4.1.Schița unei profesiograme

Profesiunea de psiholog este una din profesiunile deosebit de complexe,cu multiple componente între care există relații strânse de interdependență ,cum ar fi:pregătirea morală,pregătirea de specialitate,pregătirea generală,pregătirea psihosocială.

Toate aceste componente,dezvoltate la un nivel optim,asigură nivelul de competență profesională a psihologului.De aceea,dacă una din aceste componente nu este corespunzător și suficient dezvoltată,nivelul de competență profesională este afectat în mod direct .

Un foarte bun psiholog,trebuie,să ,,construiască,, psihicul subiecților care îi solicită ajutorul,să dezvolte strategii rezolutive, atitudini și convingeri,trăsături de caracter , etc, și nu doar să transmită informația ca atare,fără să cunoască și să urmărească efectele ei la nivelul destinatarului.

Ca să poată ,, construi,, psihicul subiecților care au nevoie de ajutorul lui,psihologul nu trebuie să se rezume numai la pregătirea de specialitate,,fiind absolut necesară o competență înaltă de ordin psihosocial.

Iată de ce,făcând o analiză a muncii psihologului,constatăm că priuncipalele cerințe de ordin psihologic ale acestei profesiuni se referă la nivelul de dezvoltare și de funcționalitate al capacităților psihosociale.

După cum este cunoscută,totalitatea particularităților fizice,fiziologice și psihologice solicitate de o profesiune sunt cuprinse în așa-numita monografie profesională sau profesiogramă.

Aceasta oferă o ,,imagine,, cuprinzătoare asupra muncii și profesiunii studiate,cuprinzând date privitoare la natura profesiunii,condițiile impuse de muncă,timpul de lucru.

În cadrul monografiilor profesionale,informația referitoare la profesiunea de psiholog,adunată prin studiu documentar și prin aplicarea unui întreg evantai de metode de analiză psihologică a activității ,din care cele mai importante sunt:

I.Informații privind obiectul și natura profesiunii,dezvoltarea și„ semnificația sa socială;

II.Informații privind calitățile fizologice cerute ( indicații și contraindicații medicale);

III.Informații privind cerințele psihologice ale profesiunii:

-aptitudini senzoriale;

-aptitudiuni intelectuale;

-temperament,fire,caracter

IV.Informații privind pregătirea profesională și perspectivele de inițiere sau de specializare în profesiune.

Studiind literatura de specialitate , am constatat că , profesiuunea de psiholog se deosebește de alte categorii de profesiuni prin faptul că include relația om-om .Fiind considerată o relație intersubiectivă.

Ca atare ,pe prim plan apar acele cerințe psihologice necesare pentru buna desfășurare a relației subiect-subiect (psiholog-subiect),a relației interpsihologice în vederea atingerii scopurilor propuse.

Cercetările experimentale au conturat ca fiind absolut necesare ,pentru buna desfășurare a activității de psiholog următoarele capacități speciale:

-capacitatea de înțelege persoana,de a pătrunde în lume ei internă (deci capacitatea de ,,dedublare,, posibilitatea de a se orienta atât asupra intervențiilor,influențelor sale ,cât și asupra persoanelor ,înțelegând situația,dificultățile întâmpinate de aceștia);

-capacitatea de a adopta un rol diferit;

-capacitatea de a stabili ușor și adecvat relații cu persoana care îi solicită ajutorul.;

-capacitatea de a comunica ușor și deficit cu grupul sau cu indivizii separat;

-capacitatea de a adopta ușor diferite stiluri de conducere .

Nivelul de funcționalitate al acestor factori condiționează în mod fundamental nivelul de eficiență al activității de psiholog.

Profesiunea de psiholog este variabila care operaționalizează întreg conținutul personalității și care ,în raport de nivelul de dezvoltare și funcționalitate,antrenează ,integrează și orientează toate elementele,componentele ce țin de personalitatea psihologului în vederea realizării scopurilor pe care și le-a propus să le atingă.

Deci ,în cazul unei bune funcționalități a profesiunii de psiholog,totul ce ține de personalitatea psihologului,,contribuie,, la realizarea scopurilor propuse,iar în cazul disfuncționalită a acestui operator,acțiunea celorlalte elemente componente ale personalității capătă un caracter aleator și, uneori,chiar perturbator pentru buna desfășurare a activității.

4.2.Aspecte privind orientarea și selecția profesională

Înainte de a continua,trebuie evidențiate factorii care-i determină pe tineri să îmbrățișeze profesiunea de psiholog.

Și când spun aceasta , fac referire la tinerii care optează pentru diferite instituții ce pregătesc psihologi:

a.cei care optează în mod explicit pentru profesiunea de psiholog și opțiunea poate fi bazată pe o multitudine de motive:

– dorința de a continua o tradiție a familiei;

-dorința de a realiza modelul profesional al unei persoane mult îndrăgite,care deja profesează ca psiholog;

-dorința de a juca un anumit rol social;

-dotința de a lucra cu oameni;

-atracția pentru prestigiul social al acestei profesiuni.

b.cei care nu optează în primul rând pentru profesiunea de psiholog,ci pentru un anumit domeniu de specialitate.

În cadrul facultății,în cea mai mare parte a sa,procesul de pregătire profesională se desfășoară pe linia dezvoltării aptitudinilor speciale (specific profilului respectiv).

Pregătirea psihosocială ocupă o pondere mare în programul general de pregătire profesională ,deși această pregătire constituie ,,nucleul central al profesiunii de psiholog,,.

Suntem puși în fața unei situații oarecum paradoxale:în procesul pregătirii profesionale și ,pregătirea de specialitate ocupă o poziție principală ,iar cea psihosocială o poziție secundară.

Iată de ce considercă,înainte de a vorbi de o orientare și selecție profesională pentru această profesiune,este necesar să se organizeze de așa manieră activitatea pregătirii profesionale încât pregătirea pentru meseria de psiholog să dețină o pondere mai mare în programul de pregătire.

Or ,acest lucru apreciez că nu este posibil să se realizeze dacă nu se produce o delimitare ,în cadrul fiecărui profil,a procesului de pregătire a viitorilor psihologi.

Nu înseamnă ,nici pe de parte,că ignor necesitatea implicării și afirmării psihologului în planul activității științifice.

Dacă nu se realizează la nivelul facultăților care pregătesc psihologi conturarea unui adevăr ,,laborator,, de pregătire psihologică a ciitorilor psihologi,activitate de orientare școlară și profesională în cazul în care s-ar face,nu și-ar atinge scopul sau și l-ar atinge parțial.

Or,în cazul în care se creează condiții pentru asigurarea acestui tip de pregătire ,aviitorilor psihologi în timpul facultății,se impune organizarea la admitere a unui examen de selecție profesională care să verifice ,,bagajul ,, aptitudinal al candidaților și care să aibă un caracter eliminatoriu.

Asemenea examen trebuie organizat în mod foarte serios , desfășurat de cadre deosebit de competente și utilizând probe cât mai variate care să verifice dacă un candidat posedă aptitudini pentru meseria de psiholog.

Toate aceste capacități pe care le-ar avea candidații vor fi apoi dezvoltate și conturate pregnant în cursul pregătirii profesionale din facultate .

4.3.Dezvoltarea și perfecționarea aptitudinii empatice-obiectiv central al formării profesionale în meseria de psiholog

Indicatorii de ordin psihologic vizează achizițiile în plan psihointelectual,cum ar fi:

-aptitudini și deprinderi intelectuale;

-modalități și strategii rezolutive;

-posibilități de analiză și interpretare a unor fenomene;

-modalități de experimentare,verificare și control;

-capacități de transfer și aplicare a unor deprinderi;

-inițiativă și independență în analiza și evaluarea informației;

-reversibilitatea și flexibilitatea sistemuluii operațiilor intelectuale și ale acțiunilor mentale (ușurința trecerii de la teoretic-explicativ la practic-aplicativ,de la informație la operație).

Indicatorii de ordin psihosocial vizează achizițiile psihocomportamentale ale personalelor care recurg la ajutorul psihologului,cum ar fi:

-modalități de relaționare a intereselor personale cu cele colective,grupale.

4.4.Perfecționarea aptitudinii și a competenței profesionale-sarcină

permanentă a fiecărui psiholog

Activitatea de perfecționare,desfășurată în cadru instituționalizat, reprezintă doar un moment al procesului continuu de formare și perfecționare a psihologului .

Cercetarea și inovarea în procesul de formare profesională constituie un continuum,de aceea,fiecare psiholog trebuie să fie permanent racordat la topt ce apare nou pe tărâmul amplei activități .

,,Conștienți de răspunderea social care le revine,psihologii încep procesul de autoperfecționare încă din primele zile de practică studențească și-l continuă apoi toată viața,până la încheierea misiunii pe care au avut-o de îndeplinit,, .

Procesul de autoperfecționare îl privim în dublu sens,adică și pe linia informării și pe linie formativă,a experimentării și incorporării în activitatea desfășurată a unor noi modele comportamentale.

În ceea ce privește informarea ,fiecare psiholog trebuie să manifeste un interes mai mare și totodată,o mai mare constanță care oferă în permanență date și rezultate ale unor modalități noi de organizare și desfășurare a activității ,aplicând metode de cunoaștere pentru persoanelor care aunevoie de ajutorul lui.

Orice psiholog care nu manifestă interes și receptivitate pentru meseria sa,pentru rezultatele obșinute de întregul front de cercetare,este sortit să mrămână în cadrul unor modele comportamentale rigide și stereotipe.,,Cine nu se informează nu se poate adapta,nu poate să-și îndeplinească obiectivele,,.

Desigur,nici informarea intensivă,prilejuită,de regulă,de anumite momente în evoluția profesională a psihologului , nu ajută prea mult dacă informația acumulată nu capătă funcționalitate ,integrând-o activ în comportamentul său profesional.

Degeaba,un psiholog ia cunoștință de ceea ce înseamnă conversația euristică,problematizare,etc,dacă efectiv, în activitatea sa,nu promovează asemenea metode.

Fiecare psiholog trebuie să acorde importanță în permanență perfecționării componentelor instrumental-operaționale ale personalității,

capacității și aptitudinilor profesionale,străduindu-se să le ridice mereu la cote superioare de eficiență.

Existența aptitudinii și talentului de a profesa ca psiholog condiționează în cea mai mare măsură atingerea obiectivelor fundamentale ale activității pe care o desfășoară.

O altă direcție privind perfecționarea aptitudinii de psiholog și a competenței profesionale o constituie ,,cercetarea,direcție care ,din nefericire ,este de multe ori neglijată de unii psihologi , sau este făcută cu superficialitate.

Fiind organizatorul principal,confruntându-se direct cu persoanele care au nevoie de ajutorul lui în diverse situații,psihologul trebuie să desfășoare permanent o activitate de cercetare și inovare profesională.

Din cercetările efectuate în vederea surprinderii modului în care psihologul ,își reprezintă treptele propriei înaintări în competență profesională, folosindu-se de o metodologie diversă (intervievări,aplicări de chestionare,discuții,observații,.anchete) a reieșit că sunt puține elemente de evaluare a autoformării și autodezvoltării,pe direcția sporirii competenței de psiholog,acestea fiind următoarele:

-reconsiderarea,din etapă în etapă,a experienței câștigate în activitatea cu persoanele ;

-practica rezolvării ,în perimetrul experienței sale,a unor cazuri și dificultăți de excepție (ex. persoane cu diverse eșecuri,copii victime ale unor drame familiale; handicapul moral al unor persoane,etc.);

-analiza și reconsiderarea propriilor căderi temporare în,apărute de-a lungul carierei și evaluarea factorilor ce au contribuit la depășirea lor;

-practica schimbării și înnoirii propriilor metode de lucru.

CAPITOLUL 5

EVALUAREA PSIHOLOGICA SI CONSILIEREA

TULBURARILOR ANXIOASE MINORE

5.1.Obiectivele consilierii

Obiectivele de nivelul.1.-obiective fundamentale

Aceste obiective se aplică în general tuturor clienților anxioși implicați în terapie

Printre ele se numără :

●subiectul să devină capabil să gestioneze aspecte emoționale dureroase ;

● subiectul să devină capabil să atingă un anumit nivel de armonie în privința gândurilor,emoțiilor și comportamentelor;

●subiectul să aibă o părere bună despre sine;

●subiectul să-și accepte limitele și punctele forte și să se simtă bine în legătură cu acestea;

●subiectul să își modifice comportamentele care au consecințe negative;

●clientul să devină capabil să funcționeze lejer și să se adapteze la mediul exterior;

● să se maximizeze șansele clientului de a atinge punctele de referință pe parcursul relatărilor;

Obiectivele de nivel 2-obictive formulate de consilier

Aceste obiective sunt formulate de consilier drept consecință a ipotezelor pe care el le poate avea cu privire la motivele unui anumit comportament al clientului.

Evident,în formularea ipotezelor cu privire la posibilele cauze ale comportamentului manifestat de client ,consilierii se bazează pe informații din propria experiență cu diverse cazuri,pe înțelegerea teoretică a psihologiei și comportamentului subiectului și pe ceea ce cunosc din studiile actuale și din literature relevant.

Obiectivele de nivelul 3 -obiectivului clientului

Aceste obiective apar pe parcursul ședințelor de terapie și sunt într-adevăr obiectivele clientului,deși deși de multe ori el nu este capabil să le verbalize ca atare .

Ele se bazează pe materialul cu care subiectul contribuie la ședința de terapie.

Uneori aceste obiective corespund obiectivelor clientului,alteori nu .

Pe parcursul ședinței se poate dovedi că acesta vrea să vorbească despre o pierdere dureroasă și că nu este pregătit să devină mai puternic.

În această situație clientul poate răspunde nevoilor subiectului ,vizând atingerea obiectivului propus și facilitând instaurarea procesului de manifestare a durerii .

Dacă un consilier începe o anumită ședință cu o agendă specific respectarea acestei agende poate fi uneori eficientă și adecvată.

Este important să se considere că experiența fiecărui client, este unică prin urmare trebuie să fie atent s’nd stabilește obiective de nivelul 3.

Dacă ședințele de terapie sunt efectuate în mod adecvat,obiectivele clientului vor apărea în mod natural.

Dacă aceste obiective sunt recunoscute de consilier,fără să fie subordinate altor obiective stabilite de el sau de părți ,atunci ele pot fi incorporate în mod formal în proces.

5.2.Relația dintre client și consilier

S-a recunoscut de mult,încă din anii 1950,că relația dintre un client și consilier un factor esențial care influențează rezultatul terapiei.

Primele studii cu privire la relația dintre clientul adult și consilier au fost effectuate de Carl Rogers cu mulți ani în urmă.

Acesta considera că principalele component ale unei astfel de relații sunt acordul,empatia și atitudinea pozitivă necondiționată.

Ulterior , și alți cercetători au descries ceea ce au considerat a fi atributele dezirabile ale relației de consiliere și au fost în general de accord cu faptul că relația are o influență extreme de important asupra rezultatelor pozitive ale terapiei .

Atributele relației client-consilier.Pentru o eficiență optimă,considerăm că relația dintre client și consilier trebuie să întrunească toate caracteristicile următoare:

●o conexiune între lumea clientului și consilier;

●exclusivă;

●sigură;

●autentică;

● confidențială ( supusă anumitor limite);

●neintruziă;

● cu un anumit scop.

Relația client –consilier drept conexiune între lumea clientului și consilier.

Relația vizează în primul rând o conexiune cu clientul și menținerea contactului cu percepțiile acestuia. Clientul poate percepe mediul în care trăiește într-un mod destul de diferit față de modul cum îl percepe cei din anturajul lui .

Sarcina consilierului este să stabilească o relație cu clientul și să lucreze în parametrii viziunii clientului.

Abordarea relației client-consilier prin intermediul formulării unor evaluări, confirmări sau critici îl determină pe client să renunțe la propriile percepții ți să se apropie de cele ale consilierului.

Este important însă ca acesta să își păstreze valorile,convingerile și atitudinile,mai degrabă dec’t să fie influențat de valorile ,convingerile și atitudinile consilierului .

O schiță a metodelor de consiliere,în cazul subiecților anxioși este dată de teoriile existente în literatura de specialitate care joacă un rol deosebit de important

Consilierea subiecților anxioși este motivată de dorința de a privi dincolo de granițele unei singure perspective, pentru a vedea ce se poate face , și în ce fel aceștia pot beneficia .

Recenta și rapida creștere a interesului pentru consiliere,în ceea ce privește numărul crescut al subiecților cu anxietate ,duce la întrebarea ,, De ce acum ? . Răpunsul poate fi dat de cel puțin opt motive , care interacționează între ele și se potențează reciproc , contribuind la dezvoltarea acestei intebrări:

●proliferarea terapiilor – subiecții cu anxietate,trebuie să-și depășească starea;

●neadecvarea unui singur sistem teoretic la toți subiecții cu anxietate și toate problemele;

●factorii socio-economici externi ;

●popularitatea în creștere a tratamentelor pe termen scurt și centrate pe problema concretă .

●oportunitățile pentru terapeuți de a observa și încerca diferite tratamente;

●Insuficiența eficienței diferențiale în răndul terapiilor;

●Recunoașterea faptului că elementele commune ale terapiilor au un rol major în determinarea rezultatului teraiei .

În ceea ce –i privește pe subiecții cu anxietate avansată,integrarea teoretică implică o dedicare față de o creație conceptuală dincolo de a construi un cadru teoretic care să sintetizeze cele mai bune elemente aparținănd a două sau mai multe abordări terapeutice .

În literatura de specialitate sunt menționate două teorii,care contribuie la aplicarea cu succes a metodelor de consiliere în ceea ce-i privește pe subiecții anxioși.

Consilierea de grup s-a dovedit eficientă în tratarea stărilor de anxietate de origine socială ,ca însigurarea . Terapia comportamentală își are rolul ei bine determinat în acest contex

.După cum s-a explicat anterior trebuie construită o scară cu situațiile care au declanșat anxietatea pentru a fi utilizată în procesul dse desensibilizare .

În ședințe sucesive ,stimuli care au produs reacții de anxietate mai slabe vor fi prelucrați prin antrenarea simultană pentru relaxare .

Acest procedeu va fi aplicat progresiv în trepte la următoarele ședințe ,până când pot fi dezvoltați factori declanșatori mai puternici fără să se suscite anxietatea . .( Florinda Golu ,pg.86)

Dialogul dintre psiholog și individ este cea mai importantă parte a tratamentului, deoarece are acțiune în îndepărtarea anxietății .

Mai mult,în timpul consilierii și a interviurilor ulterioare ,se iau deciziile privind celelalte tipuri de terapie ce se pot aplica .

Dacă anxietatea apare în situații și împrejurări specifice , se poate folosi metoda intenției paradoxale,așa cum a fost enunțată de Frank .Anumiți subiecți,de exemplu,reacționează la anxietate în anumite situații ,roșind .

De obicei,simplul gând de a roșii este suficient pentru a declanșa anxietatea privind situația dată .

Folosind metoda intenției paradoxale pacientul este antrenat să se pregătească pentru actul roșirii ,chiar exagerând,și în multe cazuri manifestarea încetează să se producă .

Tratamentul folosind consilierea sau tehnicile neanalitice în sens îngust este îndeosebi indicat la neadaptarea nevrotică și boala somatică.

Ca și în cazul analizei directe pe termen scurt elaborată recent ,aceste procedee trebuie efectuate numai de specialiști . .( Florinda Golu ,pg.83)

5.3.Teoria proceselor terapeutice

Sunt acele evenimente interpersonale care perpetuează nevrozele implică nevoia unei intervenții active din partea consilierului pentru ca tiparele nevrotice să poată fi modificate .

Perspectiva consilierii valorizează intervenția directă în cadrul vieții zi cu zi a pacientului .

Watchel ia distanță față de ideea psihanalitică conform căreia interpretarea este aurul pur al intervențiilor psihoterapeutice , precum și de pretenția nesusținută că eliminarea stării de anxietate și comunicarea unei cunoașteri autentice vor deschide calea spre schimbarea comportamentului .

Efortul interpretativ ce au ca țintă cunoașterea originilor sau a motivelor curente nu reprezintă decât o modalitate printre multe altele care urmăresc ruperea ciclului distructiv al evenimentelor .

5.4.Teoria personalității și consilierii

Acest subcapitol ,consacrat acestei lucrări, are menirea de a aduce în prim plan reacțiile subiecților cu anxietate (frică,agitație,angoasă,atac de panică ) atunci când aceștia consideră că nu sunt înțeleși de societate , familie,anturaj,etc.,aici intervenind rolul primordial pe care îl au terapeuții.

Prin natura sa ,psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organismul animal al stimulilor ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .La om, psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.

El se caracterizează,în primul rând,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu .

Funcțiile psihicului ca funcții informaționale,atribut al unei materii superior organizate ,realizează interdependența dialectică dintre substanță , energie și informație ,existentă la toate nivelele de organizare ale materiei .

Actul de comunicare interumană efectuat în scop psihoterapeutic sau din cadrul mult mai larg al dialogului purtat cu individul ,indiferent de convingerile lui religioase , poate avea două rezultate antagoniste care se exclud reciproc și anume, fie efectul pozitiv psihoterapeutic ,în consens cu întregul ansamblu de metode terapeutice utilizat ,fie efectul negativ iatrogen de agravare a stării . (Paul Popescu Neveanu,pg.122 )

,,Există adaptare ,spune J.Piaget ,atunci când organismul se transformă în funcție de mediu -iar acesastă variație are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu și el, favorabil conservării sale .

Locul central al anxietății reprezintă un aspect comun al psianaliștilor .Desigur că există diferențe majore între cele două perspective în ce privește formularea și tratarea anxietății .

Însă aceste diferențe pot fi văzute ca și complementare mai degrabă decât contradictorii .Pot fi construite punți care să le unească .

Mai mult , făcând deosebirea dintre presupozițiilor inițiale ale terapiilor psihanalitice și comportamentale , și modul lor practic de evoluție pot fi văzute multe aspecte commune.Acestea sunt strategiile sugerate de Wachtel .

Ceea ce este în mod special caracteristic perspectivei psihanalitice este accentul pe influența persistentă a anumitor dorințe și frici (spre exemplu,frici trăite în copilărie ) în ciuda experiențelor ulterioare , despre care ne-am putea aștepta să le modifice pe primele

Represia împiedică dorința sau fantezia de a crește mare de a schimba cursul dezvoltării .

Acesta este inconștientul nesfârșit sau cum îl numește Wachtel perspectiva mamutului lânos asupra psihopaatologiei , odată blocat între ghețuri, rămâne perfect conservat pentru totdeauna .

Perspectiva clasică freudiană despre influența trecutului asupra funcționării psihice prezente constituie un obstacol major pentru orice efort de a reconcilia abordările psihanalitice și comportamentale ,la subiecții anxioși care nu pot depăși momentul de teamă,frică,angoasă.

Însă dacă se reevaluează concepția despre dimensiunea istorică în crearea nevrozelor atunci pot fi apelate multe explicații și intervenții legate de anxietate .

Watchel a încercat să facă chiar acest lucru atunci cănd a argumentat împotriva perspectivei mamutului .

Tot el ,spunea că : Noi nu suntem înghețați fără scăpare ; ne schimbăm în timp fanteziile și dorințele originare și acționăm asupra lor .

Este obligatoriu ca nevrozele să fie vestigii ale trecutului blocate , ce pot fi modificate doar prin înlăturarea unui strat după altul din cadrul structurii intrapsihice ?Sau prezența acestor înclinații primitive poate da socoteală pentru modul în care pacientul trăiește în prezent i s-ar putea modifica înclinațiile dacă se schimbă modul de viață ?

Răspunzînd pozitiv la ultimele două întrebări Watchel oferă o alternativă interpersonală la găndirea psianalitică .

Această concepție se bazează mult pe formulările lui Karen Horney Stack Sullivan și Erik Erikson .

Watchtel susține că pretențiile primitive , care în primul rănd nu reacționează la realitatea înconjurătoare , se dovedesc , a fi la o cercetare mai îndeaproape și mai subtilă , pretenții ce răspund la realitatea concretă și care mai trebuie înlăturate complet din contractual perceptual al eului cu realitatea .

De aceea , a schimba modul de viață al oamenilor poate conduce la schimbări în cadrul acestor atitudini intrapsihice față de realitate . (Dafinoiu I., 2001)

Pentru Watchel conflictele care domină viața unei persoane pot fi înțelese ca decurgând din, și la fel de bine influențând , modul ei de viață .

Conflictele intrapsihice creează comportamente problematice , care la rândul lor creează conflicte intrapsihice . Acest process etiologic continuu poartă numele de psihodinamică clinică.

De exemplu , stilul de viață al unei persoane umile și autodenigratoare poate fi determinat de o furie reprimată .

Însă un stil de viață umil și autodenigrator poate de asemenea genera furie . Este vorba de un cerc vicios care se perpetuează el însuși la nesfârșit .

Stilul de viață curent al unui subiect cu anxietate ,decurge din problema și generează încontinuu problema lui , în același timp .

Imaginarul psihanalitic tradițional este unul arheologic –este vorba de straturi peste straturi de reziduuri , dispuse în manieră ierarhică .

Perspectiva comportamentală tradițională subliniează procesul determinant de generalizare de la un eveniment la altul .

Watchel a conceput legătura dintre trecut și prezent drept o recreere ciclică a evenimentelor interpersonale .

În literature de specialitate , este menționat faptul că pentru a apela la conceptul lui Piaget noi asimilăm experiențele noi printr-o paradigmă mai veche , ca mod mai familiar de a gândi lucrurile .

Astfel ,persoanele noi și relațiile noi tind să fie înțelese și abordate în termenii asemănării lor cu persoane și relații mai vechi . Nucleul nevrozei este anxietatea invocată și menținută de psihodinamica ciclică al subiectului.

5.5. Consilierea cognitiv-comportamentală

În cazul stărilor de anxietate ,Hawton ,Sallovski,Kirk și Clark arată că abordarea cognitivă comportamentală pune un accent deosebit pe formularea conceptelor în termini operaționali și pe validarea empirică a rezultatelor tratamentului.Ea se poate utiliza în psihoterapia individuală cât și în cea de grup

Adesea se recurge și la indicator obiectivi pentru a valida eficiența demersului terapeutic .Rezolvarea problemelor și dorința de a învinge frica, reprezintă o latură importantă a tratamentului .

Toate aspectele consilierii sunt descrise în mod explicit subiectului, acesta colaborând cu terapeutul în planificarea unor strategii de rezolvare a problemelor care îl deranjează.

Pentru ca ,consilierea să reușească eliminarea stărilor de anxietate ,este absolut necesar formularea precisă a obiectivelor, împreună cu pacientul, pe baza unor informații detaliate în legătură cu factorii care contribuie la menținerea problemei .

Principiul de bază al consilierei cognitiv compoortamentale face referire la modurile în care pacientul se comportă fiind determinat de situațiile immediate și de felul în care acesta le interpretează .

În cursul consilierei ,pacientul trebuie să se simtă securizat pentru a putea furniza informații despre evenimentele mai puțin plăcute din viața lui ,evenimente care se manifestă sub formă de anxietate ,teamă și atac de panică .

Aceasta se realizează prin crearea unei atmosfere calde , pline de încredere, terapeutul fiind empatic și gata să-l ajute pe paciuent să dpășească dificultățile curente.În anul 1989, Hawton,Salkovski, Kirk și Clark, au evidențiat următoarele obiective

5.5.1.Formularea problemelor

Primele ședințe sunt dedicate formulării unei ipoteze preliminare asupra problemei pacientului și elaborării unui plan terapeutic. Ipoteza este verificată în cursul ședințelor viitoare sau prin sarcinile trasate pentru acasă și dacă este necesar se poate modifica .

Pacientul trebuie informat că psihoterapia îl va ajuta să se ajute singur, să depășească momentele de frică,momentele de panică, moment pe care se află în subconștientul lui ,iar terapeutul îl va învăța să achiziționeze abilități prin care se resolve nu numai problema prezentă ci și eventualele problemne similare ce pot să apară în viitor.Psihoterapia este potrivită pentru majoritatea pacienților cu tulburări anxioase.

Întrebările terapeutului vizează, în această etapă a interviului, identificarea situațiilor și a comportamentelor ce pot declanșa comportamentul-simptom.

Identificarea factorilor cognitivi este mai dificilă decât acelor externi, deoarece pacienții au tendința de a face atribuiri externe pentru problemele lor și , pede altă parte, ei acordă o mică atenție gândurilor care le trec prin minte înainte sau în timpul situației problemă.

Alți pacienți sunt pe deplini conștienți de faptul că gândurile lor joacă un rol major în apariția simptomului , se blamează, dar consideră situația lor fără speranță .

În acest caz, putem evidenția posibilitatea realizării unui anumit control asupra simptomului , din moment ce cunoaștem cauza lui .Stările afective pot favoriza, și ele , apariția simptomului . Depresia și anxietatea sunt cele mai frecvente, dar și alte stări, precum iritabilitatea .

Relațiile interpersonale, comportamentul membrilor familiei și al altor personae semnificative pot avea un effect notabil asupra problemei.

De exempplu , criticarea exagerată al unei personae apropiate poate accentua apariția ticurilor sau a unor ritualuri obsessive, după cum prezența unei personae poate facilita un răspuns controlat din partea unui adult fobic Și factorii psihologici sunt elemente importante ale contextului în care se mainifestă problema .

Astfel palpitațiile pot crește anxietatea unui pacient centrat asupra funcționării cardiace , iar hiperventilația, respirația în exces , declanșează o serie de manifestări fiziologice cu un impact deosebit asupra trăirilor anxioase .

Terapeutul trebuie să știe permanent că identificarea indicatorilor menționați este utilă doar în măsura în care se obține un feedback pozitiv din partea pacientului privind natura și rolul lor în manifestarea simptomelor .

În caz contrar, pacientul nu va adera la nici un program therapeutic ce își propune să influențeze factori care , pentru el, nu au nici o relevanță în raport cu problema sa .

5.5.2.Factorii de menținere

Interviul trebuie să se focalizeze asupra consecințelor immediate al problemei comportamentale .

Teoriile învătării care fundamentează intervențiile cognitive- comportamentale au evidențiat , într-o manieră indubitabilă, faptul că orice comportament urmat de consecințe neplăcute are o mai mică probabilitate de a se repeta , în timp ce comportamentele urmate de evenimente plăcute au o mai mare probabilitate dea se manifesta în viitor .

Consecințele ce mențin problema trebuie identificate în domenii deja menționate în schema inițială:situațional ,comportamental, cognitive ,afectiv, interpersonal și fiziologic .Consecințele immediate sunt mult mai importante decât cele îndepărtate deoarece au un afect motivațional mult mai mare asupra pacientului.

Evitarea și prin aceasta creșterea în intensitate a unor tulburări anxioase sunt frecvent întâlnite.

Multe planuri de tratament vor include etape de depășire a evitării și , de aceea , terapeutul va solicita o descriere detaliată a ceea ce pacientul evită,dar are totuși frică de o anume problemă, pe care el o conștientizează ca fiind un real pericol pentru el.

Dacă problema este cronică, pacientul poate să nu mai conștientizeze evitarea .Uneori pacienții ajung la temerile subtile .

5.6.Utilizări terapeutice folosite în anxietate

Medicamentele au o bună eficiență pe termen scurt în ce privește controlul tulburării de anxietate generalizată, dar nu s-a dovedit o eficiență în ameliorarea globală pe termen lung. Diazepamul și anxioliticele aferente pot atenua stările de anxietate.

Până în 1990 acest medicament a fost pilonul tratamentului farmacologic pentru tulburări legate de anxietate. Cu toate acestea, anxioliticele au unele proprietăți nedorite.

Drug Enforcement Administration clasifică Diazepamul și anxioliticele conexe drept substanțe controlate, deoarece medicamentele sunt uneori abuzate sau utilizate în scopuri recreative ca urmare a efectului lor.

În plus, dependența fizică se dezvoltă atunci când aceste medicamente sunt folosite în doze mari sau pe perioade lungi de timp. Acest lucru înseamnă ca oamenii pot avea simptome neplăcute odată cu oprirea bruscă a medicației.

Simptomele comune includ anxietate, insomnie, neliniște, agitație, tensiune musculară și iritabilitate. Uneori pot apărea convulsii și depresie. Efectele neplăcute de întrerupere determină oamenii să reia utilizarea. Efectul Diazepamului apare în 15 minute și durează 2-3 ore, ideal pentru a elimina rapid atacuri de anxietate acută.

CAPITOLUL 6

ORGANIZAREAȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

6.1.Obiectivele cercetării

6.1.1.Obiective generale

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece monitorizarea pacienților anxioși, atunci când apelează la consilieri,a jucat și joacă un rol deosebit de important în viața socială a acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare.

În această idee obiectivele lucrării au fost :

●consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei propuse și nivelul la care se află cercetările în domeniu ;

●redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●îmbunătățirea statusului emoțional al pacienților ,anxioși supuși cercetării , ( motiv pentru care au apelat la cadrele de specialitate) pentru a evita pe viitor alte recidive;

●ameliorarea funcției de coordonare și control a acestor pacienți;

●identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să fie evaluată imaginea și stima de sine a pacienților supuși cercetării ;

●pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe integrarea socială și pe creșterea nivelului respectului de sine a pacienților anxioși,proveniți din diferite medii sociale.

6.1.2.Obiective practice

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,deoarece, pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei implicări profesionale și satisfacția pacienților cu stări anxioase,proveniți din diferite medii sociale care au apelat la ajutorul specialiștilor ,pentru a-și depăși problemele.

O altă motivație care a contribuit la alegerea acestei teme a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate care-i vizează pe pacienții cu stări anxioase, aflați în prezent sub influența tratamentului psihoterapeutic,ținând cont de faptul că motivul acestora a fost diferit de la caz la caz.

Astfel motivele acestei lucrări sunt :

●Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a identifica pacienți cu stări anxioase, neadaptați la diferite situații;

●Analiza diferențelor între datele de referință, existente în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu ;

●Realizarea evaluării inițiale;

În urma interviurilor, situația impusă mi-a permis să utilizez metoda observației participative și să analizez cu mai multă atenție și mai mult interes aspecte ușor de evitat și întâlnite des la pacienții cu stări anxioase.Pentru atingerea obiectivelor am stabilit următoarele tematici:

●Interviurile și discuțiile care au contribuit din plin la consilierea pacienților anxioși;

●Creșterea nivelului de integrare și adaptare la viața socială ,după ce au aceștia au terminat ședințele de psihoterapie;

●Intensificarea activității de supraveghere minuțioasă ,din partea consilierului .

6.2.Ipoteza lucrării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

●Dacă prin aplicarea unui program de consiliere corespunzător conceput special pentru pacienții supuși cercetării, putem obține o scurtare a timpului de aplicare a acestuia.

6.3.Motivele cercetării

La o primă întâlnire cu grupul de pacienți,supuși cercetării ,s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale cognitive deoarece pe lângă simptomele comune specifice pacienților cu stări anxioase,unii din ei prezentau o serie de tulburări de comportament specifice.S-a încercat intervievarea și consilierea lor prin alte metode.

În urma cercetărilor efectuate am constatat că pacienții cu stări anxioase formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea nevoilor este diferită de la un pacient la altul.

6.4.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării pacienților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .

Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile pacienților anxioși pentru a afla motivul ce i-a determinat să recurgă la astfel de metode.

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei;

Metoda experimentlă .Experimentul a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat fapte provenite din observație.

Experimentul a presupus o stare activă a pacienților supuși cercetării cu cu stări anxioase și a implicat o activare metodică care a fost orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .

6.5.Eșantionul de subiecți

Lotul I- format dintr-un eșantion de 25 pacienți , a fost ținut sub observație , ca urmare a ședințelor de psihoterapie ,desfășurate la Spitalul de Psihiatrie ;

Retroactiv,au fost supuși cercetării sub forma interviului ,și ținuți sub observație 3 pacienți .

La o primă întîlnire cu cei 25 pacienți, s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale, emoționale – sociale, cognitive

6.6.Desfășurare a cercetării

Pentru cercetare am selecționat 3 pacienți ,cu vârste cuprinse între 50,30 și 16 ani, dintr-un eșantion de 25 pacienți, care au efectuat psihoterapie ,în perioada ianuarie -mai 2015 ( ultimii 5 luni) în cadrul Spitalului de Psihiatrie .

De asemenea cercetarea s-a efectuat sub forma interviului în care am urmărit particularitățile motivelor care au declanșat stările anxioase deoarece la o primă întîlnire cu cei 3 pacienți supuși cercetării s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale.

Faptul că primul pacient supus cercetării are vârsta cea mai înaintată și principala sa trăsătură de personalitate este interpretativitatea, își pune puternic amprenta pe mesajul elaborat și transmis.

La femei ,reducerea cantitativă și calitativă a mesajului este evidentă, precum și influența particularităților psihologice, mai vizibilă decât în cazul bărbaților.

De asemenea, finalul povestirilor, redate de femei, este mai elaborat decât în cazul bărbaților, iar accentul pus pe stările afective ale personajelor prezentate este deosebit de marcat.

Implicarea sufletească în cele povestite de pacienții anxioși este o altă caracteristică a acestora.

Cu ocazia interviurilor a rezultat că pentru pacienții anxioși,este mai important să comunice pentru că în timpul ședințelor de psihoterapie ,cred ei că golul interior , pe care spun că îl resimt ,se diminuă ,și tot odată îi fac să reflecteze asupra faptelor lor.

Recunosc că pentru ei viața și gândurile lor suferă grade de comparație: înainte de instalarea stărilor anxioase din varii motive și după ce s-au declanșat aceste stări ,pentru că acum totul este diferit, deoarece acum trebuie mereu să fie atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor.

Plăcerea de a transmite mesaje, conduita ca și când ar participa la un joc relevă faptul că funcția limbajului de evaziune (cel puțin simbolică) din mediul frustrant, este mai accentuată.

Tabelul 2.Frecvența pacienților cu stări anxioase ,supuși cercetării,internați în Spitalul este prezentat în tabelul nr.1

Pacientul nr.1.

Nume- S.Z-55 de ani, fără ocupație , 4 clase.

Caracterizare psihologică:

● realism îngust, labilitate afectivă diminuată,

● mare nevoie de sprijin,

●prezintă neâncredere excesivă,

● se adaptează greu, î

●atac de panică

●crede că toți din jur îi vor răul,

●interpretativitate,

●în permanență simte frică de ceva anume

●nevroză accentuată,

●nu are teamă de nimeni,

●și nu crede că el singur se poate vindeca.

●Este convins că psihoterapeutul, îl va ajuta să se vindece ,motiv pentru care as-a internat în unitatea sanitară.

Relatare: Ne aflam într-o cameră, 10 bărbați. M-am gândit că aicea e un complot. E și un șef al lor.Am văzut o hartă. E o hartă pe perete.

Pe masă existau băuturi și diferite fotografii care arată scopul lor pe care vor ei să îl aplice sau să-l execut mai bine spus.

Unul dintre indivizi e dezorientat probabil de hotărârea și de planul acela pe care îl explică șeful bandei.Noi , ceilalți eram toți atenți, priveam planul și ordinul șefului.

Părerea de rău pentru tot ceea ce fac, nu se vede așa de bine reușită, deoarece întotdeauna există cineva care trebuie să arate, să zicem organelor în drept, legii, ce vor să facă acești oameni și părerea mea este că nu vor reuși și nu vor putea să execute spre exemplu planul pe care îl au.

Repet nu credeam că le va reuși planul, dar sunt convins că ei au fost mereu cu garda sus și pregătiți mereu să se apere în cazul în care cineva îi descoperea

Și s-a întâmplat fapta . Adică ei au furat , și pe mine a căzut vina ,pentru că ei m-au acuzat .

Când am început să simt teamă și frică de tot ce era în jurul meu,credam că în permanență mă urmărește cineva ,drept pentru care am început să vorbesc tot mai puțin cu lumea și ieșeam tot mai rar din casă,dar în același timp mă gândeam ,cu ce față mai ies eu în satu meu și ce o sa le spun la copii mei acasă.

Am 8 copii , nu am carte multă ,dar am muncit pentru ei cum am putut eu .

Dar așa rușine nu am pățit . Adică vin niște bogați , ma fac să mă bag în banda lor ,cu gându că îmi dau și mie ceva pentru familia mea ,ei au furat mie nu mi-au dat nimic , dar în schimb a venit miliția să mă ducă la arest.

Din momentul ăla nu am știut decât că îmi este mereu frică ,încep să tremur și să transpir și ca să evit neplăcerile ,mai bine stu închis în casă .

Mă întrebați de ce am venit aici ? Am venit să vă spun fapta ce am pățit-o și să mă vindec pentru că îmi dau seama că îmi este frică degeaba ,iar răul pe care îl am de la atâta stress și teamă ,mă irită mereu.

Cu alte cuvinte, eu consider că până mă vindec ,am nevoie de ajutor , simt eu că trebuie să fac ceva pentru că am în minte mereu imaginea când mă căuta miliția acasă ,iar mie de ei îmi e frică deși știu că nu sunt vinovat.

Pacientul nr.2.

Nume .-B.C.-30 de ani, fără meserie, agricultor 10 clase.

Caracterizare psihologică:

●Tip extravertit,

●se supraapreciează,● se teme de boli,

● prezintă neâncredere,●anxietate,

●nevroză excesivă,

●tendințe interpretative accentuate, este convins că toată lumea vrea să-I facă ceva și de aceea ascunde în permanență .

Relatare: motivul pentru care îmi este în permanență frică și de umbra mea ,pentru mulți poate ar părea hilar , dar pentru mine este ceva serios .

Așadar mă aflam într-o căsuță mică unde era și un grup de mai multe personae. La un moment dat, tata, după ce a băut mult, mi-a spus că degeaba muncesc cu el pământurile și degeaba vreau să rămân cu el în casă că tot nu îmi va da niciodată mai mult decât mi-a dat. Adică doar 1 hectar de vie.

Și tot el mi-a spus că toată averea și munca și pământurile lui le va da fratelui meu avut cu o altă femeie, pentru că pe el îl iubește mai mult, iar pe mine din cauza mamei mele care la acea dată se afla și ea în casă, mă urăște multȘ-așa eram supărat pe amândoi pentru că,cu o toamnă înainte vroiam să mă însor cu o fată de la noi din sat care îmi purta pruncul, dar ei atât de răi au fost că nu au vrut-o, au bătut-o și au gonit-o, până când ea mai slabă de înger a pierdut copilul și a și plecat din sat și nu i-am mai dat de urmă.

Dar recunosc că îmi era tare dragă, iar pe ei din momentul ăla, recunosc că i-am urât dar în același timp îmi este și frică de ei , Și cu toate astea tot am tăcut și am îndurat toate ocărele lor. Și ea mă mai ocăra din când în când mai ales când era băută. Dar el era și mai rău.Și cum vă spun,teama că poate într-o zi voi face ceva necugetat ,nu îmi dă pace Frica asta mă bântuie , mă neliniștește , mă face noaptea să nu am somn.Știu că nu ar trebui să îmi fie frică de nimeni, dar pentru ce sau de cine îmi este frică ? Singur nu pot răspunde ,drept pentru care am venit la spital să îmi găpsesc liniștea

Pacientul nr.3.

Nume :M:C. vârsta :24 de ani

Caracterizare psihologică:

● tendință de a se sacrifica,

● este obișnuit să piardă,

●este obișnuit să renunțe,

●nu exploatează imediatul,

●este anxios,

●simte frică

● are moment de depresie,

●psihastenie, sintome isterice (plânge),

●pronunțat sentiment al limitelor,

●se adaptează greu,

●tendințe interpretative ridicate.

Relatare:De mic aveam un fizic anemic și suferind.

Foarte supceptibil,neâmpăcat,sperios,tresărind în somn cu palpitații din cauza unor vise fantastice ce făceau din noapte un chin pentru mine.

Față de cei din jurul meu aveam repulsie și o continuă frică și teamă ca nu cumva cineva să-mi facă rău.

Cuprins mereu de o stare de frică și oboseală ,nu puteam fi bun la nimic,nu eram bun celor de acasă,astfel fiind lăsat în voia mea.

Începusem să desenez pe la vârsta de 6 ani și să sculptez în lemn.

În școală eram destul de încet,absent cu gândul la ale mele , cultivând în permanență o frică de cei care se apropiau de mine să-mi adreseze fie și un cuvânt .

În primii ani de pictură eram foarte entuziasmat de mine personal,pe vremea aceea credeam că este sufficient să am talent pentru a face orice.Cred că prin desen mă eliberez de temerile și fricile mele și pot socialize .

Mă întrebați de unde mi se trag toate acestea ?Aceste temeri și frici sunt consecința nenumăraților bărbați pe care mama mea a încercat în repwetate rânduri să îi introducxă în viața mea ,neștiind ce rău îmi provocau acești indivizi când ea nu era lângă mine .

Fiecare ,în felul său doreau să-și impună voința și forța de care eu , copil fiind nu mă puteam măsura cu ei .

Efectiv am frică și teamă , deși îmi doresc mult să cunosc lume , să socializez , să mă port ca un om normal.

După cum spuneam , cu timpul am început să fac cunoștință cu picture bună,ajungând la discernământ propriu.

Spiritual critic s-a dezvoltat atât de mult,pășind pe un plan aproape cu totul cerebral al artei,încât conștientîntr-totul,neânsemnatul rezultat practice obținut față de ceea ce pe calea gândirii atinsesem,am început să trăiesc o emoție neobișnuită,un complex cu totul intim,de neexplicat,închizându-mă mereu în mine și ascultând o durere permanent crescândă.

La un moment dat a apărut o frică de fiecare dată înainte de a începe o pictură,idea unui provizorat mă stăpânește producându-mi palpitații.

O încordare a minții,stare groaznică,stare groaznică,oribilă,iad prezent ce are putința de a lega până și plânsul.

Viața de acum asemenea unui coșmar,în care voința mea se reduce la un geamăt mut,însumi fiind spectator tragediei ce sunt eu.

Conștiința însă poate este cel mai mare rău în starea actuală.De multe ori gânduri întunecate încearcă să mă învăluie.

Intensitatea crescândă,o influență asupra sufletului meu.

O oboseală mare,atât fizică cât și intelectuală ,memoria foarte slăbită și o continuă tensiune îmi paralizează activitatea voinței .

CAPITOLUL 7

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Voi începe acest capitol prin a menționa faptul că în prezent este pe deplin demonstrat că bolile psihice sunt provocate de cauze ereditare,congenital sau câștigate pe parcursul evoluției individului,remarcându-se,de asemenea,că factorii care acționează negativ asupra creierului preced apariția fenomenelor anorme de conștiință și că influența lor este cu atât mai gravă cu cât aceștia acționează mai precoce asupra structurilor cerebrale în formare.

Contribuția mea personală a constat în ținerea sub observație a unui eșantion de 25 de pacienți ,cu vârste cuprinse între 16 și 55 de ani ,care s-au adresat unității medicale ca urmare a unor stării anxioase instalate din difeite motive,iar retroactiv,am supus cercetării 2 pacienți care s-au adresat cabinetului pentru ajuror de specialitate.

Menționez că la cei 2 pacienți s-a efectuat o observare mai atentă ,în prealabil cu relatările acestora.

În cadrul cercetării s-a dorit o analiză amplă asupra eșantionului de pacienți în ceea ce privește ședințele despecialitate ,pentru a preântâmpina în viitor , eventualele recidive.

Tabelul Nr. 2 Distribuția pe grupe de vârste a pacienților cu stare anxioasă,supuși ședințelor de specialitate ,la cabinetul

Graficul .1.

Tabelul nr.3. Repartiția pacienților cu stări anxioase în funcție de mediul de proveniență

Graficul nr.2. Repartiția pe mediul de proveniență

Rural – 0,45 %

Urban – 0,36 %

Repartiția după mediul de proveniență arată o predominanță crescută la pacienții cu stări anxioase din mediul rural (3.5 %) față de cei din mediul urban (2.75 % ).

Tabelul nr.4. Repartiția pacienților în funcție de sex

Graficul nr.3. Repartiția pacienților în funcție de sex

Stările de anxietate au o predominanță mai mare în rândul bărbaților (3.25 %) comparativ cu femeile , când se constată o incidență procentuală scăzută de 3 %.

Stările de anxietate au o predominanță mai mare în rândul bărbaților (3.25 %) comparativ cu femeile , când se constată o incidență procentuală scăzută de 3 %.

Tabelul nr.5.Starea civilă a pacienților cu stări de anxietate

Graficul nr.4. Starea civilă a pacienților cu stări de anxietate

Tabelul și graficul evidețiează o incidență crescută a stărilor de anxietate la pacienții căsătoriți (2,25 %) comparative cu pacienții necăsătoriți (2 %).La egalitate procentuală se află studenții și elevii,dovada faptului că ei pot trece mai ușor peste stările de treamă cu care se confruntă.

De menționat că pe parcursul cercetării s-au observat diferențe mari în ceea ce privește adresabilitatea la serviciile sanitare de specialitate.

Tabelul nr.6.Diagnosticul pacienților cu stări anxioase internați în unitatea sanitară

Graficul nr.5.Diagnosticul pacienților cu stări anxioase internați în unitatea sanitară

Tabelul nr.7.Motivul determinant al stărilor anxioase la pacienții internați în unitatea sanitară

Graficul nr.5. Motivul determinant al stărilor anxioase la pacienții internați în unitatea sanitară

Inventarierea studiilor de caz, prezentate atestă că majoritatea pacienților, supuși cercetării, prezentau serioase deficiențe de socializare.

Până la un anumit punct aceste tendințe au putut fi considerate un fel de criză, când în general mulți pacienți afișează coflicte independente, , în care există, pericolul dea se instala st[rile anxioase.

Studiile de caz prezentate au relevat faptul că în aceste momente, intervenția unor factori și circumstanțe determină ruperea de echilibrul comportamental, contribuind apariția stărilor anxioase.

Fără a avea pretenția stabilirii ponderii și ierarhiei acestor factori , cazurile prezentate au făcu referire la anumite situații și contexte ce au vizat motivele care dus la instalarea anxietății .

În cazul Disfuncțiilor și carențelor educative ale mediului familial, factorii de risc familial sunt cei mai prezenți și intenși în mecanismul de instalare a stărilor anxioase, între aceștia situându-se, ca pondere și intensitate următorii factori :

●dezorganizarea vieții personale;

●deprecierea morală și afectivă a climatului conjugal;

●deprecierea relațiilor afective dintre pacienți și familie;

●declinuri ale stilului educativ

Așadar ,controlul stărilor anxioase este o problemă care nu poate fi lăsată doar în seama persoanei direct implicată: instituțiile, școlile, părinții și toți cei apropiați , trebuie să-și ia măsurile necesare pentru a preveni aceste fapte.

În același timp,studiile epidemiologice demonstrează că bolile psihice exprimă o concentrare în focar a cauzelor de morbiditate general și a factorilor sociali negativi,dinamica lor diferă în decursul timpului relevând în consecință și criteriile care se impun în organizarea asistenței contemporane.

Cu alte cuvinte ,relația socio-epidemiologică ne relevă în plus că pe lângă cauzele biogene sau psihogene în provocarea tulburărilor pshice ,care duc la instalare a stărilor anxioase factorii economic- culturali se răsfrâng totodată în mod semnificativ asupra dinamicii acestora,caracterizând astfel integrativ însuși nivelul de sănătate mintală în evoluțiua unei anumite societăți.

Ca o analiză finală, psihicul uman pune în prim plan abordările particulare și combinate în tratarea diverselor probleme ,și , de asemenea , plasează o prioritate asupra acelor factori comuni

Cu alte cuvinte comportamentul bolnavilor anxioși îi afectează diferit din primul moment, prin modalitatea subiectivă de inducție ideo-afectivă realizându-se înseși premisele intuitive ale psihodiagnosticului.

La pacienții supuși cercetării ,psihodiagnosticul expresiei constituie modalitatea cea mai generală-obiectivă sau subiectivă,competent sau incompetent- de a intuit și clasifica o anumită perturbare mintală prin intermediul unor particularități de atitudine sau conduită.

Întradevăr,la pacienții anxioși ,supuși cercetării,unele particularităț expressive (mimică,gestualitate,ținută,limbaj) au permis elaborarea unui diagnostic intuitiv cu semnificație orientativă.

În concluzie ,orice boală de organ sau de system,de natură endogenă sau exogenă,se rezumă în esență la psi

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare menționez faptul că medicina contemporană are o orientare predominant profilactică,vizând nu numai pe indivizii bolnavi ci întreaga populație. Societatea alocă o parte importantă din mijloacele sale materiale pentru înfăptuirea unui complex de măsuri economice ,sociale,culturale și sanitare ,care să conducă la îmbunătățirea și consolidarea stării de sănătate a populației.

Acceptând natura sufletului ca ființă peste firea lucrurilor,mentalitatea arhaică i-a acordat totodată o anumită naivă amplasare,în corpul pe care îl animă. Din literatura de specialitate redau o listă de modalități concludente din punct de vedere practic care pot avea efecte în împiedicarea apariției fenomenelor ce pot degenera fenomen sinucidal:

●Promovarea unei atmosfere destinse: o vorbă bună spusă la timp, o glumă de calitate, o bătaie pe umăr, un compliment sincer, a te face că nu vezi o abatere fără consecințe și alte modalități asemănătoare;

●Eliminarea conduitelor și deciziilor arbitrare (injuste și ilegale în același timp): nimic nu poate înfuria mai mult și submima spiritul de dreptate și echitate decât ordinele absurde și excesele nemotivate;

●Eliminarea surselor de frustrare relativă ;

●Eliminarea ambiguităților în probleme semnificative ;

●Sondaje de opinie ,realizate periodic pe problemele esențiale;

●Pregătirea din timp a oricăror schimbări;

●Stabilirea clară a obiectivelor;

●Eliminarea surselor de frustrare.

Așadar , itinerarul psihiatric are ca plan director un concept original bio-psiho-social,dinamic și totodată unitar ,privind procesualitatea psihică în condiții normale și psihologice .Acest concept tridimensional-elaborat și dezvoltat de autori în spiritual tradițional al orientării determinist științifice și umaniste ale psihologiei,se finalizează prin succesiunea dialectic a celor trei părți component ale itinerarului propus:

Crochiu psihognoseologic,Semnificația și implicațiile diagnosticului psihiatric,Relația bio-psio-socială-factor definitoriu în terapia psihiatrică.

BIBLIOGRAFIE

V.ANGHELUȚĂ,ȘT.NICA-UDANGIU-Psihiatrie Epidemiologică,

Editura Medicală,București ,2003

ALEXANDRU OLARU-Introducere în psihiatria practică,Editura All,2000

PETRE BRÂNZEI-Itinerar Psihiatric,Editura Junimea , București,1989

MITROFAN. I., C.CIUPERCĂ C. -Incursiune în psihosociologia familiei,Editura Mihaela Press, București,1998

ADLER A. – Cunoasterea omului, Editura științifică, București, 1991.

AJURIA GUERRA J. – Manual de psihiatrie, Masson, Paris, 1974, reeditată , la editura All, București ,2003

RUXANDRA RĂȘCANU – Tratat de psihanaliza si psihoterapie , Polirom, Iasi, 2002.

ENĂCHESCU C. – Igiena mintala si recuperarea bolnavilor psihici, Editura Medicala, Bucuresti, 1989.

ENĂCHESCU C. – Tratat de psihanaliza si psihoterapie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.