Psihoterapia Persoanelor CU Tulburari Anxioase

=== a41b6c898a5aab2530bb3ffb6b1dbde93d9ff85c_332262_1 ===

CAPITOLUL 3.

Posibilități de intervenție psihoterapeutică

în cazul anxietății

3.1. Psihoterapia cognitiv comportamentală a anxietății

Despre abordarea cognitiv-comportamental putem spune că leagă de fapt cogniția individului de comportamentul său, considerând că modul de a se comporta al unei persoane, într-o anumită situație problematică depinde în foarte mare parte de toate caracteristicile situației respective precum și de maniera în care individul o interepretează. (Mitrofan, I., 2008, p. 164).

Principiul de bază al abordării cognitiv-comportamentale stabilește că modul în care individul se comporta este determinat de situațiile imediate și de felul în care el le interpretează.

Pe parcursul procesului de psihoterapie subiectul trebuie să se simtă securizat pentru a putea fi capabil să furnizeze informații despre evenimente și situații stresante.

Acest lucru se realizează prin crearea unei atmosfere de încredere reciprocă, consilierul fiind empatic și gata să-l ajute pe subiect să depășească dificultățile existente. (Tomșa, Gh., 2011, p.30)

Terapeutul comportamentalist în cazul persoanelor anxioase are scopuri asemănătoare cu ale celorlalți: să ajute clienții să se adapteze cât mai bine la circumstanțele vieții și să împlinească obiectivele personale și profesionale.

Astfel, se concentrează asupra modificării și eliminării comportamentelor de neadaptare pe care clientul le afișează, în timp ce îl ajută să dobândească modalități constructive și sănătoase de acțiune.

Doar eliminarea unui comportament nu este suficientă. Acțiunile neproductive se impun înlocuite cu modalități productive de răspuns.

În cazul persoanelor care suferă de anxietate, terapia cognitiv-comportamentală poate avea efecte extrem de benefice.

Terapia cognitiv-comportamentală abordează problematica singurătății sociale în două contexte: comportamental și cognitiv.

În plan comportamental ea urmărește desensibilizarea persoanei cu privire la confruntarea cu situația sau contextul provocator prin expunerea acesteia treptată, mai întâi în imaginație și apoi în realitate, la temerile sale.

În plan cognitiv, terapia vizează evidențierea gândurilor automate ce apar în contextul atacului de panică și învățarea gestionarii lor prin metode specifice. Persoana cu atacuri de panică este învățată să își monitorizeze gândurile negre, să găsească distorsiunea cognitivă din spatele acestora.

Relația psihoterapeutică, în ceea ce privește abordarae cognitiv-comporatmentală trebuie să se bazeze în primul rând pe obiectivitate. Pacienții trebuie să înțeleagă că psihoterapeutul nu are soluții stabilite în prealabil, cu succes garantat necondiționat, ci, din contră, într-o situație problematică, psihoterapeutul ajută pacientul în cauză că, pe tot parcursul procesului de psihoterapie, să descopere singur soluția cea mai eficientă pentru soluționarea propriilor problematici, (I. Al. Dumitru, 2008, p. 16).

Discuțiile cu un terapeut care știe să asculte și să înțeleagă poate ajuta de cele mai multe ori enorm și exista numeroase tipuri de psihoterapii care s-au dezvoltat în ultimele decade. Una dintre cele mai comune și folosite terapii este terapia cognitiv-comportamentală.

Psihoterapia care abordează tehnici cognitiv-comportamentale include enpatia mai mult decât în cazul psihoterapiei care abordează tehnici dinamic-psihanalitice. În cel de-al doilea caz, relația dintre psihoterapeut și pacient este echidistantă și rece. Psihoterapeutul nu trebuie neapărat să empatizeze cu pacientul său.

3.2. Abordarea Ericksoniana a anxietății

În ceea ce privește abordarea Ericksoniană se poate spune că accentul se pune întotdeauna pe relația dintre procesele inconștiente și procesele conștiente. Astfel, prin identificarea semnalelor de tip inconștient se identifica toate procesele care stau întotdeauna la temelia problematicii de prezentare, urmând ca să fie sunt utilizate în cadrul intervențiilor și a sugestiilor, în cazul în care se utilizează și metoda de hipnoză ca drept metodă terapeutică. Se construiesc astfel oportunități reale pentru client cu scopul ca acesta să ajungă întotdeauna la noi tipuri de interpretări și de capacități prin conștientizarea tuturor proceselor inconștiente și a trăirilor experiențială, și mai puțin prin însă prescrierea unor anumite modalități de acțiune.

Psihoterapia Ericksoniană propune așadar o abordare oarecum paradoxală, în cadrul căreia întreg accentul este pus doar pe relația dintre procesele de tip inconștient cu cele de tip conștient.

Milton Erickson, intemeitorul acestei abordări este de părere că fiecare individ în parte este deja echipat cu un întreg set de diverse abilitați absolut necesare dezvoltării unor diferite tipuri de soluții noi și unice.

Elementul fundamental al abordării ericksoniene în cazuri de anxietate are în vedere abordarea indirectă și permisivă a persoanei în cauza și se realizează astfel prin intermediul comunicării de tip analogic și metaforic. Comunicarea de tip metaforic nu este însă nouă, toate informațiile fiind transmise prin intermediul acestei abordări încă din cele mai îndepărtate timpuri. Noutatea consta deci în utilizarea sa în scopuri strict terapeutice.

Schimbarea terapeutică în cazuri de anxietate reprezintă un proces perfect activ care se derulează însă în mai multe trepte, așa încât o schimbare mică antrenează o alta, după exemplul bulgărelui de nea care se rostogolește întotdeauna pe o pantă.

Metoda Ericksoniană are așadar un caracter de tip individualizat. Aceasta metida psihoterapeutica se deosebește întotdeauna de așa-numita inducere hipnotică de tip clasic, care este una ritualistă și chiar repetitivă. Din acest punct de vedere, inducția ericksoniană utilizează doar trăsăturile personalității reale a clientului precum și comportamentul cotidian al acestuia pentru a facilita astfel intrarea în transă.

Abordarea psihoterapeutică Ericksoniană este așadar una de tip indirect și permisiv și se realizează astfel prin intermediul comunicării de tip analogic și metaforic, dispune de un caracter individualizat.

3.3. Hipnoterapia tulburărilor anxioase

Plasată undeva între psihoterapiile comportamentale și psihoterapiile de orientare experimentală, hipnoterapia reprezintă acea psihoterapia realizată prin intermediul hipnozei. Aceasta poate să îmbrace chiar forma unei pterapii centrate în mod exclusiv pe simptom, situație în cadrul căreia, în urma inducerii efective ahipnozei se administrează o serie de formule sugestive cu caracter de strict terapeutic, însă poate fi utilizată și ca drept o psihoterapie concretade dezvoltare, de lărgire a tuturor orizonturilor șia perspectivelor asupra vieții.

În ceea ce privește diagnosticul de anxietate, psihoterapia care utilizează hipnoza (în mod special pe cea ericksoniană) reprezintă mai mult un demers orientat strict către scopuri și soluții. Respectând mult mai mult resursele omului decât problematicile sale. Un aspect deosebit de important al psihoterapiei în cazul anxietății fiind și explorarea unor diverse tipuri de dimensiuni mult mai profunde ale psihicului uman prin intermediul hipnoanalizei.

Hipnoterapia în cazuri de anxietate combină astfel sugestiile terapeutice cu unele tipuri de tehnici specifice psihanalizei, urmărind astfel descoperirea tuturor conflictelor abolut importante care stau astfek la baza producerii tuturor simptomelor. Deși considerată de către foarte mulți ca făcând parte din cadrul domeniului parapsihologiei, acea știința actuală care a demonstrat faptul că hipnoterapia nu reprezintă un fenomen supranatural, ci reprezintă o stare modificată de către conștiință, similară cu relaxarea ori cu stările meditative specifice unor anumite tipuri de culturi orientale.

Hipnoterapia este astfel definită de marea majoritate a specialiștilor ca drept o stare modificată de către conștiință indusă de cele mai multe ori înt-un mod artificial. Această abordare este similară cu somnul, însă diferă foarte mult de acesta din perspectiva electrofiziologica.

Hipnoterapia în cazuri de anxietate favorizează așadar o creștere semnificativă a sugestibilității, ca drept rezultat al căreia pot fi induse astfel subiectului o serie importantă de modificări la nivelul real al sensibilității, al motricității, al memoriei, al gândirii și al afectivității.

Despre hipnoterapia permisivă se spune că a exercitat o adevărat influență foartr importantă, iar obiectivul fundamental al acestei abordări încearcă să se vină întotdeauna în întâmpinarea tuturor nevoilor pacientului, psihoterapeutul concentrându-și astfel toată atenția asupra persoanei în cauză, cu personalitatea precum și cu toate problemele sale unice.

Pentru a fi un bun terapeut în abordarea hiptonetrapeutiva trebuie să observi întotdeauna, chiar și atunci când crezi că deja ai observat absolut tot. Oamenii, în general știu mult mai mult decât cred aceștia că știu de fapt și pierd astfel timp important pentru a se limita și chiar a se autoperturba. Factorii de tip individuali precum și culturali ne-au învățat astfel să credem doar în acele capacități limitate ale conștientului, care trebuie în acest mod să controleze absolut totul. Din tote aceste motive oamenii se autolimitează în mod frecvent, se autoblochează adesea, împiedicând astfel crearea permanentă și armonioasă de noi tipuri de sisteme de referință construite de către inconștient. Psihoterapia va furniza astfel un cadru absolut special de lucru pentru partea de inconștient, cadru în care toate limitările învățate sunt însă întotdeauna suspendate, așa încât inconștientul își va manifesta astfel în continuare ideea de creativitate, căutând astfel în mod liber o soluție inovativa, constructivă de data aceasta.

Hipnoterapia utilizează așadar sugestia, însă și tehnici de soluționare de probleme provenite din programarea de tip neuro-lingvistică. Toate cceste tehnici reprezintă o reală resursă deosebit de importantă pentru hipnoterapeut.

Hipnoterapia reprezintă de fapt o abordare de tip umanistă a terapiei precum și a pacientului. Psihoterapia se desfășoară întotdeauna după anumite scopuri foarte bine definite și chiar măsurabile și comportă un număr relativ limitat de ședințe. Schimbarea precum și progresul sunt astfel apreciate în cadrul fiecărei ședințe în parte, ceea ce permite astfel o mult mai bună adaptare a întregii strategii terapeutice.

3.4. Studii de caz

Cazul 1

Client C.D

Date sociodemografice:

Nume: C.D.; Vârsta: 30; Sex: F; Status marital: necăsătorită; Profesie: analist financiar; Copii: nu.

Diagnostic medical sau psihiatric:

Atacuri de panică

Lista de probleme:

Clienta acuză: amorțeli, tremurături, amețeli, senzație de sufocare, frica de a ingera alimente solide, călduri, teama că se va îmbolnăvi de cancer la fel ca tatăl ei.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

Prima dată a început să le aibă când a aflat că tatăl ei are cancer și urmează să moară în 6 luni. A făcut terapie și tratament medicamentos și i s-au ameliorat simptomele insă gândurile care însoțeau aceste simptome nu au dispărut. A fost plecată în America la prietenul ei pentru a începe o relație cu el însă acesta nu a mai dorit relația și ca urmare ea s-a întors în țară, perioada în care a fost deprimată datorită singurătății. Atacurile au început din nou la lucru, la masa când mânca grătar, a simțit că se sufocă, că nu are aer, că se îneacă dar a reușit să mascheze acest lucru și colegii nu au observat. De atunci a renunțat să mai mănânce mâncare solidă, drept urmare a slăbit 10 kg. A observat că dacă iese cu prietenii\colegii în oraș și toată lumea se simte bine, și e dispoziție veselă la masă și ea poate mânca liniștită și nu mai are aceste manifestări chiar dacă mănâncă alimente mai solide.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

să mănânce mai bine, să se îngrașe deoarece asociază slăbitul cu boala deoarece cancerul are aceste rezultate,

Să fie mai veselă, deoarece se consideră antisocială, nu interacționează deoarece lumea nu o înțelege.

să nu se mai gândească atât de mult la boli și să se relaxeze deoarece simte ca aceste gânduri obosesc foarte mult, pentru ca în orice moment de respiro se gândește numai la asta(că nu se simte bine).

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Atacurile de panică reprezintă simptomele anxietății generate de șocul morții violente a tatălui în urma cancerului.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Anxietatea, clasificata de Schweder(1994) printre emoțiile fundamentale, face parte din reacțiile affective cu certe valente adaptive cu condiția să se manifeste ca răspuns dat la amenințări obiective. După cum arata Freeman și Di Tomasso (1994) anxietatea generată de situațiile sau evenimentele percepute în mod eronat că amenințări sau al căror potențial amenintatora fost exagerat, este incompatibilă cu adaptarea eficienta. Această formă a anxietății generatoare de problem de adaptare poate fi definite că starea în care persoana se dovedește incapabilă să mobilizeze un pattern comportamental bine definit pentru a putea înlătura sau modifica acel eveniment sau obiect, respective aceea interpretare, care amenința realizarea vreunuia dintre obiectivele sale importante.

Într-o altă formulare, anxietatea ar reprezenta o stare de mobilizare fiziologică apărută în urma perceperii unei amenințări care nu a fost canalizata în direcția adecvată(Power și Dalgleish, 1997)

Din perspectiva integrativă:

Impactul deosebit al stărilor anxioease asupra persoaelor rezulta din faptul că, deși reprezintă o constelație de fenomene cognitive, fiziologice, affective și comportamentale, puternic influențată de factorii sociali și culturali, este organizată, în esență, de comportamentele biologice (Dombeck și Ingram, 1993), lucru ușor de intelesdaca avem în vedere faptul că – cel puțin în cazurile extreme – vizează evenimente relevantedin punctual de vedere al supraviețuirii persoanei. Aceasta înseamnă că, o dată declanșată, anxietatea mobilizează resorturile biologice de supraviețuire ale persoanei, de unde și tabloul modificărilor fiziologice intense(simptomelor) care se asociază cu această stare. Nu este însă mai puțin adevărat nici faptul că interpretarea situațiilor ca fiind amenințătoare sau nu, ca și activarea sistemului biologic de alarmă, tine în mult mai mare măsură de concursul unor factori dee natura psihologică, socială și culturală decât de determinanții biologici.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

Exerciții de relaxare – pe care să le poată pune în practică și acasă. Pentru a putea lua contact cu corpul ei și mai ales afla cum îl poate influența. Mai ales că obișnuința relaxării este și o fundație foarte bună pentru transa ulterioară. E important să le practice clientă, pentru ca în acest fel crește controlul asupra propriului corp, și orice succes obținut personal îi va crește încrederea în sine și plăcerea de a "locui" în el.

Ulterior, pe baza acestui exercițiu poți introduce și hipnoză, sugestii și metafore. Abordarea fricii de a ingera alimente, și în stare de relaxare profundă s-a realizat un ritual blând de desensibilizare sistematică – pornind de la stimuli minori – înghițitul apei, al unei supe, etc. Apoi, pe măsură ce s-au obținut succese repetate am trecut și la alte aspecte cum ar fi abordarea paradoxală a fricii de boală (abia după ce va avea la îndemână un mecanism de siguranță, relaxarea).

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost folosite următoarele metode și tehnici: tehnici de relaxare, desensibilizare sistematică, hipnoza.

Tipuri de prescripții: autohipnoza,prescripții paradoxale

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: În cadrul evaluariile periodice clientă a înregistrat o evoluție foarte

bună înregistrând progrese în atingerea obiectivelor.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În prezent clienta nu se mai confruntă cu dificultățile

pentru care a solicitat terapie.

Cazul 2

Client A.C.

Date sociodemografice:

Nume: A.C..; Vârsta: 28; Sex: F; Status marital: necăsătorită; Profesie: economist; Copii: Nu

Diagnostic medical sau psihiatric:

Anxietate , atacuri de panică, stări depressive.

Lista de probleme:

Clienta acuză: insomnii, oboseala psihică, amorțeli ale membrelor superioare, tremor al brațelor, amețeli, lipsa poftei de macare, bufeuri, palpitații, stări de tristețe, teama de moarte.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

A.C. este o tânără în vârstă de 28 de ani, dezvoltată normal pentru vârsta să biologică, Lucrează într-o întreprindere multinațională de tei ani pe un post de economist, însă nu este mulțumită. Are un program foarte încărcat care îi provoacă oboseală și disconfort. Și-ar dori să lucreze într-un mediu mai relaxat, cu un program mai lejer.

De aproximativ 2 ani, A.C. a fost diagnosticată cu neoplasm de sân. Se consideră că acela a fost un prim moment declanșator al depresiei cu care se confruntă în prezent.

A.C. nu este căsătorită, însă este implicată într-o relație de cinci ani. Nu și-ar dori mai mult de la această relație, deocamdată, însă este conștientă că lucrurile nu pot decurge așa la nesfârșit.

În prezent locuiește împreună cu sora sa, în vârstă de 16 ani, într-un apartament cu două camere, destul de spațios. Relația dintre cele două este foarte apropiată, mai ales după ce au rămas fără părinți.

La locul de muncă, A.C. are o conduită mai apatică. Este agitată, nervoasă și neliniștită. Prezintă grave probleme de relaționare, iar colegii de muncă se declară uimiți de transformarea relativ bruscă a tinerei. A.C. se simte stresată, presată de timp și într-o criză continuă. Și-ar dori să fie mai calmă și mai liniștită, însă declară că există ceva mai puternic decât ea care o împiedica să-și găsească liniștea.

A.C. este în cea mai mare parte a timpului tristă. Încearcă să disimuleze veselia, însă nu reușește de fiecare dată. Îi place să stea singură și să sufere în tăcere. A fost surprinsă de câteva ori de prietenul său plângând, însă a acuzat diverse probleme la locul de muncă.

Prietenii și apropiații sunt îngrijorați de starea tinerei și se tem că aceasta să nu recurgă la tentative de sinucidere. Cu toții se declară uimiți de transformarea bruscă a tinerei și ar vrea s-o ajute să redevină persoana veselă și entuziasta de altă dată.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să-și recapete optimismul și gândirea pozitivă;

Să aibă un stil de viața corespunzător și adecvat vârstei sale biologice;

Să nu se mai izoleze șiș a socializeze cu cei din jur;

Să aibă un comportament psiho-social normal, nu disimulat.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Anxietatea și teama de moarte au dezvoltate o stare depresivă generalizata precum și frecvente atacuri de panică.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Temerile și frica de moarte, în cazul de fata blocheazã viața și activitatea oamenilor, indiferent de vârstã, împiedicându-i sã învețe, sã lucreze, sã cãlãtoreascã, într-un cuvânt, sã trãiascã normal. Din cauza anxietãții (teama fãrã obiect justificat) sau a fricilor de tip fobic, persoană poate renunța la o serie de obiective dezirabile, cum ar fi stabilirea unor relații interpersonale apropiate, alegerea unor profesii dorite sau de a trãi o viațã agreabilã, plinã de satisfacții. Cu alte cuvinte, fricile iraționale pot face dintr-o persoanã sãnãtoasã și inteligentã o persoanã infirmã.

Mihai Golu (1993, p. 23) este de părere că întreaga dinamică, a sistemului personalității umane (formarea, manifestarea și realizarea) este circumscisă și condiționată în mod nemijlocit de dialectica raportului dintre solicitările interne (stările de motivație proprii individului) și solicitările externe (existențele și stările de motivație proprii mediului existențial, în primul rând celui social).

Din perspectivă integrativă:

În general, stările de anxietae și depresietate sunt rar exprimate în mod direct, dar sunt recunoscute destul de ușor dacă subiectul este întrebat. Este ca și cum acesta n-ar îndrăzni să mărturisească spontan că suferă de o stare depresivă.

Persoanele anxioase și depresive pot fi refractare la ideea de a căuta ajutor deoarece considera că acestlucru este o dovadă de slăbiciune personală sau un defect de caracter sau cred că trebuie să fiecapabili să iasă singuri din această stare. Astăzi se știe că depresia, ca și oricare altă afecțiune medicală, are o bază biologică și chimică. Tratamentul depresiei este sigur și de regulă eficace chiar și în cazul persoanelor cu depresie severă.

Fenomenologia anxietății și a depresiei cuprinde o serie de manifestări, comune la orice vârstă: dispoziția depresivă susținuta timp de minim două săptămâni, scăderea interesului sau placerii în activitățile obișnuite, lipsa de energie, fatigabilitate, scăderea încrederii și stimei de sine, sentimente de vinovăție excesivă, gânduri recurente de moarte, indecizie, diminuarea evidentă a capacității de concentrare, schimbări privind activitatea psihomotorie, tulburări de somn

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

Tinerei A.C. i se recomandă un plan terapeutic alcătuit din 8 ședințe, în urma cărora, aceasta se va recupera considerabil. Ca principale metode de tratament se vor utiliza tehnicile psihoterapeutice cognitiv-comportamentale.

Psihoterapia bazată pe abordarea cognitiv-comportamentală se fundamentează pe principiul teoriei învățării sociale și are în vederea soluționări problemelor de comportament prin modificare comportamentală.(Kadden R și colab.1994)

În ceea ce privește efectele propriu-zise ale acestei abordări, se poate spune că există studii care ar demonstra superioritatea tehnicii inamic-psihanalitice în tratarea problematicilor cotidiene, precum și a celor psihopatologice.

Cu toate acestea însă, nu putem discuta despre eficienta absolută a unui anumit tip de psihoterapie, în general. Putem discuta însă despre eficiența sa în tratarea unei problematici specifice sau putem observa și ce tip de rezultate are aceasta la o populație cu un anumit specific. Analizând lucrurile din acest punct de vedere, în literatura de specialitate întâlnim mai multe studii care concluzionează spunând că psihoterapia, terapia cognitiv-comportamentală poate fi mai puțin eficientă atunci când pacienții sunt subiecți de vârsta a treia. (Thompson, L., et al. 1987)

În aceste condiții se poate spune că poziția empatică a psihoterapeutului va produce întotdeauna în câmpul psihologic al pacientului o senzație de acceptare și înțelegere.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost utilizate următoarele metode și

tehnici: tehnici de relaxare, modificări comportamentale, desensibilizare sistematică.

Tipuri de prescripții: autohipnoza, prescripții medicamentoase.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: Evoluția pacientei a fost foarte bună. Pe tot parcursul psihotearpeutic a fost cooperantă și a reușit să-și învingă temerile șiș a-și recapete o doză din optimismul pierdut. În prezent a înțeles că moartea se poate produce la orice vârstă și este absolut inevitabilă, așa încât nu se mai teme.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În momentul de față pacienta nu se mai confrunta cu dificultățile pentru care a solicitat terapie.

Cazul 3

Client T.T.

Date sociodemografice:

Nume: T.T.; Vârsta: 36; Sex: F; Status marital: căsătorită; Profesie: contabil; Copii: da

Diagnostic medical sau psihiatric:

Anxietate și atacuri de panică.

Lista de probleme:

Clienta acuză: stări de tristepe, palpitații, tremurături, amețeli,amorțeli, transpirații excesive, senzație de sufocare, bufeuri, temeri nejustificate.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

T.T. este o tânără în vârstă de 36 de ani care, de mai bine de 3 ani se confruntă cu diagnosticul de mastectomie, urmat de o serie de stări de neliniște și o slabă percepție de sine. Toate aceste tulburări au creat o serie de probleme în viața personală, în viața profesională precum și în viața de cuplu.

T.T. este căsătorită de 9 ani și până nu demult considera că are o căsnicie fericită. Cei doi soți nu au copii, însă aveau acest lucru în plan.

De-a lungul timpului, T.T. a avut mai multe job-uri, în prezent ocupându-se de contabilitatea a trei firme diferite. T.T. se declara mulțumită de job-ul actul și susține că este cel mai motivant dintre toate.

Tânăra T.T. s-a născută într-o familie înstărită, cu multe posibilități. T.T. nu a fost nevoită să depună eforturi foarte mari pentru a obține ceea ce și-a dorit.

Nici în prezent T.T. nu suferă din punct de vedere financiar, având un soț care are grijă să nu-i lipsească nimic niciodată.

Cu toate acestea, în căsnicia tinerei au intervenit tot soiul de probleme. T.T. este de părere că soțul sau nu mai este interesat de ea, aceasta considerând că a îmbătrânit, ca a slăbit și că nu-l mai poate atrage cu nimic. Tot ea îi reproșează soțului său că nu este sincer și că stă cu ea doar din compasiune, cerându-i aproape în fiecare zi să divorțeze, deși acesta susține că nu dorește acest lucru.

Prietenii și apropiați afirma că în ultimul timp certurile și disputele dintre soți s-au amplificat foarte mult și sunt îngrijorați că totul ar putea culmina cu un divorț absurd, pe care niciunul dintre cei doi nu și-l dorește.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să-și recapete kilogramele pierdute;

Să-și recapete starea optimistă și gândirea pozitivă;

Să își facă un program de odihnă corespunzător șiș a se odihnească mai bine.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Atacurile de panică reprezintă simptomele anxietății generate de aflarea diagnosticului de cancer.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Persoanele care suferă de anxietare și de atacuri de panică nu remarcă un anumit moment pentru debutul simptomelor psihice, ci se axează pentru simptome legate de anxietate și simptome somatice (astenie, cefalee, palpitații, dureri slab localizate, amețeli, dispnee, tulburări garstrointestinale). Aceste simptome îngreunează vizita la medicul psihiatru și punerea diagnosticului. Frecvent apare și un declin al performanțelor cognitive și mnezice (nu se pot concentra, uită, nu mai știu să se descurce) ceea ce ridică probleme de diagnostic diferențial.

Sursa dificultăților la avrsta adultă consta și în apariția unor întrebări existențiale.. (Nussbaum, J.F. și Coupland, J., 2004, p. 20)

Din perspectivă integrativă:

Episoadele de neliniște și tensiune sunt foarte frecvente, iar complexele de inferioritate sunt permanente și se manifesta sub forma unor crize ce se răsfrâng asupra vieții de cuplu.

Manifestările anxioase diferă la bărbați față de femei, femeile în general au probleme legate de dispoziție, iar bărbații de motivație și agitație (Forsell & Winblad, 1999). În general femeile trăiesc mai mult, ceea ce le crește riscul consecințelor negative ale vârstei.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

Există diverse tehnici psihoterapeutice eficiente în anxietate . Psihoterapia ajută pacientul pe diverse căi să-și recapete controlul asupra vieții interioare. Avantajul principal al psihoterapiei este capacitatea acesteia de a preveni sau reduce numărul recăderilor.

În cadrul terapiei se vor utiliza atât tehnici cognitiv-comportamentale, cât și tehnici dinamic-psihanalitice.

Ambele abordări, atât cea dinamic-psihanalitică, precum și cea cognitiv-comportamentală, reprezintă cele mai importante forme de psihoterapie din lume.

Aspectul cu adevărat esențial pentru abordarea dinamic-psihanalitică îl reprezintă explorarea inconștientului, mai exact aducerea acestuia la suprafață, în vederea înțelegerii adevăratei semnificații a tuturor faptelor și reprezentărilor din conștient, iar calea recomandată de Sigismund Freud pentru a putea accesa inconștientul este reprezentată de visele și actele ratate. (Freud, S., 1995, 34).

De regulă, tehnica dinamic-psihanalitică apelează la aducera la suprafață, mai eaxct la nivelul conștientului, a tuturor experiențelor refulate, cu precădere cele din copilărie, presupunându-se astfel ca toate momentele traumatizante ale acesteia să fie refulate întrucât personalitatea incompletă a unui copil nu ar putea rezista unui conflict. Din perspectiva lui Freud, unul dintre cele mai importante conflicte interioare ale copilăriei se referă la așa-numitul complex al lui Oedip. În acest context, legătura emoțională dintre copil și adultul în de sex opus în gria căruia se afla devine similară atracției sexuale la vârsta matura, iar copilul reacționează ca și rival față de părintele de același sex (Idem, p. 80).

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost folosite următoarele metode și

tehnici: tehnici de relaxare, tehnici psihanalitice.

Tipuri de prescripții: prescripții medicamentoase.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: În cadrul evaluariile periodice clientă a înregistrat o evoluție foarte

bună înregistrând setrioase progrese în atingerea obiectivelor.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În momentul de afta, clienta este foarte optimistă și a revenit la un stil de viața echilibrat și sănătos.

Cazul 4

Client R.L.

Date sociodemografice:

Nume: R.L.; Vârsta: 7; Sex: M.

Diagnostic medical său psihiatric:

Anxietate gravă și atacuri de panică.

Lista de probleme:

Clientul acuza: palpitații, insomnii, lipsa pofetei de mâncare, apatie, tremurături, amețeli, amorțeli, transpirații excesive, senzație de sufocare, încordare temeri nejustificate.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

R.L. provine dintr-o familie destrămată. Mama lui se află la a doua căsnicie. R.L. locuia împreună cu mama sa, cu tatăl său vitreg și cu cei cinci frați ai săi, trei dintre ei provenind din căsniciile anterioare ale tatălui. În prezent se află într-un centru de plasament.

R.L. este un copil cuminte și conștiincios, însă în ultimul timp prezintă un comportament anxios. Copilul plânge foarte mult și prezintă foarte speriat și sustne că îi este dor de mama sa.

Educatoarea să se delară șocată de starea băiatului.

Mama copilului consideră că este vorba de o problemă trecătoare care se va rezolva când va mai crește.

În urme unei discuții mai serioase cu educatoarea, R.L. a povestit cum a fost bătut cu bruralitate de tatăl său vitreg din motive puerile și aberante. Din păcate, această poveste s-a repetat de mai multe ori. Mama copilului cunoaștea situația, însă nu intervenea niciodată.

Copilul se simțea maltratat și singur. Simte că nu este nimeni de partea lui și a declarat că și-ar fi dorit să locuiască cu tatăl său natural.

În urmă cu câteva săptămâni, R.L. a făcut o criză de plâns când educatoarea l-a certat pentru că nu împărțea juacriile și cu ceilalți copii. Toți colegii s-au speriat de el și au început să-l evite. Acest lucru l-a distrus și mai mult.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să devină o persoană socială și să comunice;

Să dispună de o gândire pozitivă și optimistă;

Să își facă un program de odihnă corespunzător și să se odihnească mai bine.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Atacurile de panică reprezintă simptomele anxietății generate de separarea părinților.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Atunci când se aflã într-o situație pe care o percepe ca fiind amenințãtoare un subiect cu anxietate socialã va resimți un set de simptome fiziologice și comportamentale de tip anxios, pe care le va interpreta ca dovadã a propriei incompetențe sociale. Individul în cauzã, se va concentra în continuare numai asupra modificãrilor interne, care vor interfera semnificativ cu abilitatea de a procesa și de a rãspunde stimulilor sociali. Acest tip de comportament poate antrena modificarea atitudinii celor din jur, care devin mai rezervați, mai puțin prietenoși și față de fobicul social, confirmându-i temerile. Chiar dacã anturajul nu-ți schimbã atitudinea, distorsiunile interpretative îl fac pe subiect sã identifice elemente critice acolo unde ele nu existã. (Emery, G., Greenberg, R.L., 1985, p. 58-66).

Din perspectivă integrativă:

Modelul integrativ utillizează un anumit cadru cognitiv propus de către Clark, care susține ideeea conform cãreia elementul central al suferinței îl constituie dorința subiectului de a putea crea o impresie favorabilã dublatã de neîncrederea în propriile abilitãți sociale. Printr-un proces de influențare reciprocã între predispoziții înnãscute și situații de viațã specifice, singurătatea dezvoltã convingeri disfuncționale legate de pericol în situații sociale și de consecințele dezastruoase pe toate planurile eșecurilor sale.

În modelul singurătății sociale propus de către Clark și Wells, autorii subliniazã importanța modificãrii atentionale care intervine doar atunci când fobicul de tip social își închipuie cã este în pericol de a deveni ținta unei evaluãri negative din partea tuturor celor care îl înconjoarã. În acest moment atenția sa este deturnatã de la mediu cãtre propria persoanã. Aceastã întreagă „auto-focalizare“ conduce la creșterea semnificativă a conștiinței rãspunsurilor cu întreaga procesare a tuturor informațiilor referitpare la o situație și la comportamentul celorlalți. În plus, singurătatea socială pare sã utilizeze informațiile interoceptive pentru a construi imaginea (negativã) pe care își imagineazã cã o împărtășește anturajul despre el.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

În primul rând, familia de proveniență a copilului nu reprezenta un mediu precoce pentru dezvoltarea sa normală și armonioasă. În acest sens, instituționalizarea a reprezentat o variantă, însă, în mod cert, această alternativă este una provezorie și nu reprezintă o soluție în adevăratul sens al cuvântului.

De asemenea, câteva ședințe de psihoterapie Eriksoniana l-ar ajuta pe băiețel să treacă peste traumele provocate de bătăile administrate de tatăl său vitreg și să-și învingă anxietatea, întrucât la această vârstă, anxietatea poate avea urmări grave în dezvoltarea psihologică și socială.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost folosite următoarele metode și

tehnici: tehnici de relaxare, tehnici hipnotice.

Tipuri de prescripții: prescripții medicamentoase.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: În cadrul evaluariile periodice clienul a înregistrat o evoluție pozitivă, făcând serioase progrese în atingerea obiectivelor.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În momentul de fată, clientul este foarte optimist și a revenit la un stil de viața echilibrat și corespunzător vârstei sale.

Cazul 5

Client G.I.

Date sociodemografice:

Nume: G.I..; Vârsta: 35; Sex: F; Status marital: căsătorită; Profesie: bibliotecar; Copii: Da

Diagnostic medical său psihiatric:

Anxietate , atacuri de panică, stări depressive.

Lista de probleme:

Clienta acuza: insomnii, amețeli, oboseala psihică, amorțeli ale membrelor superioare, tremur al brațelor, amețeli, lipsa poftei de macare, grețuri bufeuri, palpitații, stări de tristețe, teama de moarte.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

G.I. este o tânără în vârstă de 35 de ani, diagnosticată de 8 luni cu cancer ovarian. Tânăra nu a mai suferit de boli grave până acum, așa încât aflarea acestui diagnostic a dărâmat-o complet.

Odată cu diagnosticarea cancerului ovarian s-a instalat și o depresie foarte greu de combătut.

G.I. se află în prezent într-o stare foarte gravă: plânge foarte des, se gândește la moarte, nu mai este interesată de propria persoană și își dorește ca și cei din jur să sufere la fel de mul ca ea.

G.I. este căsătorită de 5 ani și are un copil în vârstă de 3 ani. Și-ar dori să se vindece și să trăiască pentru copilul său, însă este conștientă ca șansele sunt reduse. Pe soțul său îl invidiază că este sănătos și considera că nu o înțelege suficient de mult.

La locul de muncă, G.I. avea un comportament de-a dreptul hilar, așa încât a decis să rămână în concediu medical o perioadă de timp. G.I. își refuza complet sarcinile de serviciu, întârzia în fiecare zi, pleca mult mai devreme față de ceilalți colegi și susținea că munca este pentru oamenii sănătoși.

Părinții tinerei sunt complet devastați. Tot ce-și doresc este ca fiica lor să trăiască și încearcă s-o ajute cât pot de mult.

Mult mai grav este faptul că G.I. începe practic să refuze tratamentul, considerând că îi face mai mult rău decât bine și că ea oricum va muri. Soțul său încearcă din răsputeri și el s-o susțină cât de mult poate, însă este respins într-un mod destul de agresiv de tânăra sa soție.

Teama și frica sunt nelipsite din viața de zi cu zi a tinerei. G.I. nu se gândește la viitor, la viață, la speranță. G.I. gândește negativ, este foarte pesimistă și consideră că nu mai sunt șanse de vindecare pentru problemele sale.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să-și recapete optimismul și gândirea pozitivă;

Să aibă un stil de viața corespunzător și adecvat vârstei sale biologice;

Să aibă o stare generală psiho-fizică normală.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Anxietatea și teama de moarte au dezvoltat o stare depresivă generalizata precum și frecvente atacuri de panică.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Enăchescu C. (2001, p. 48) vorbește despre  comportamentele pe care le adoptă individul pentru a se proteja de situația fobică, comportamente ce urmăresc evitarea stărilor anxiogene. Este vorba despre conduite de evitare (individul își organizează comportamentul și viața pentru a evita confruntarea cu situația/stimulul fobic), conduite de asigurare (individul caută prezența unei persoane  apropiate pentru a avea siguranță în cazul unei situații fobogene) și conduite de fugă (cu hiperactivitate ca adoptare a unui atitudini de bravură sau de sfidare a situației traumatizante).

Din perspectivă integrativă:

Evitarea tuturor situațiilor care generează  singurătatea socială o vor menține, și acest lucru se întâmplă pentru ca persoana fobica nu poate învăța că situațiile care îl sperie nu sunt atât de periculoase pe cât își închipuie.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

Tinerei G.I. i se recomandă un plan terapeutic alcătuit din 10 ședințe, în urma cărora, aceasta se va recupera. Ca principale metode de tratament se vor utiliza tehnicile cognitiv-comportamentale, recunoscute pentru efectele lor benefice în tratarea depresiei grave.

Psihoterapia va cuprinde 10 ședințe și a integrat tehnici din hipnoză, scenariile, metaforele și poveștile terapeutice spuse în transă, strategiile cognitiv comportamentale, convorbirea nondirectivă.

Prin definiție hipnoza este o stare modificată a conștiinței, în cadrul căreia persoana implicată se deconectează de stimulii externi și se orientează spre interior. Acest fenomen se petrece și în viața de zi cu zi, atunci când suntem absorbiți de un eveniment, o carte, un film, o acțiune.

Hipnoza este o metodă utilizată în psihoterapie și facilitează trăirea experiențială care conduce la creșterea eficientă a intervenției psihoterapeutice.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost utilizate următoarele metode și

tehnici: tehnici de relaxare, modificări comportamentale, hipnoza.

Tipuri de prescripții: autohipnoza, prescripții medicamentoase.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: Evoluția pacientei a fost foarte bună. Pe tot parcursul psihotearpeutic a fost cooperantă și a reușit să-și învingă temerile șiș a-și recapete o doză din optimismul pierdut. În prezent a înțeles că moartea se poate produce la orice vârstă și este absolut inevitabilă, așa încât nu se mai teme.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În momentul de fata pacienta nu se mai confrunta cu dificultățile pentru care a solicitat terapie.

Cazul 6

Client D.M.

Date sociodemografice:

Nume: D.M.; Vârsta: 32; Sex: M; Status marital: căsătorit; Profesie: consultant vânzări; Copii: Nu

Diagnostic medical sau psihiatric:

Anxietate , atacuri de panică.

Lista de probleme:

Clientul acuză: insomnii, stări de sevraj, amețeli, amorțeli ale membrelor superioare, tremur al brațelor, amețeli, lipsa poftei de macare, grețuri bufeuri, palpitații, stări de tristate, apatie, temeri nejustificate, neliniște.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

D.M. este un bărbat în vârstă de 32 de ani, căsătorit cu o nevastă în vârstă de 29 de ani. Au împreună un băiețel de 4 ani, care prezintă simptome serioase de ADHD și deficit de atenție.

În prezent, pacientul D.M. este consumator de cocaină și prezintă grave tulburări depresive și anxioase, atacuri de panică și chiar halucinații și iluzii. I s-a prescris un tratament cu Argonfan și Zyprexa, pe care nu îl respectă de fiecare dată.

Relația cu familia este una defectuasă și tensionată. D.M. are o relație extarconjugală, iar soția sa este vizibil deranjată de acest fapt și face tot posibilul să-și îndepărteze copilul de el. Nici cu fratele, care locuiește în același apartament cu ei nu are o relație prea bună și nu a avut niciodată.

D.M. acum se află în șomaj din cauza problemelor legate de consumul de droguri iar acest lucru îl face să se simtă incomod și neputincios. Disperarea îl cuprinde ori de câte ori se gândește la faptul că este pe cale să își piardă persoana cu care are o relație extraconjugală și pe care o iubește atât de mult. Bineînțeles, această disperare îl cuprinde și la gândul că și-ar putea pierde cei doi copii.

D.M este consumator de mai bine de 3 ani. A fost internat la dezintoxicare de două ori, însă rezultatele au fost de scurtă durată și nu au condus la o îmbunătățire clară a situației.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să renunțe la consumul de droguri;

Să se odinească și se relaxeze;

Să aibă o stare generală psiho-fizica normală.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Anxietatea a generat atacuri de panică generate de consumul frecvent de droguri și alte subrstante stupefiante, cu rol halucinogen.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Dislocarea interioară a individului din umilința unei vieți marcate de neajunsuri, dar provizorie, și în proximitatea altei vieți, accesibile prin recunoașterea neputinței, ca și antrenarea acestuia în cursa accelerată a autenticității, a „calității” întotdeauna mai ambițioase a vieții acesteia, se adaugă la masiva dislocare social-economică a capitalismului liberal în ceea ce privește declanșarea unei globalizări a adicțiilor, atât geografic, cât și comportamental. Jocurile de noroc, cumpărăturile, exercițiile fizice, munca, socializarea virtuală, pe lângă „clasicele” consumuri de substanțe, sex sau pornografie, deschid lista adicțiilor practic pentru orice comportament însușit adaptiv pentru a face față anxietății, temerii sau suferințelor produse de însingurare și mai-puțin-decât-împlinirea. (Casey, B.J., Edgerton, R.B., 2005, p. 338-342)

Din perspectiva integrativă:

Dacă abuzul de substanțe a început deja, eficiența tratamentului este mai mare înainte de instalarea dependenței. În această etapă, ca și mai târziu, pasul esențial constă în descoperirea unei motivații eficiente pentru controlul consumului de substanțe. Aceasta se realizează doar prin explicarea efectelor probabile ale continuării abuzului, și prin prezentarea ofertei ajutorului pentru orice problemă psihologică sau socială asociată. Dacă pacientul se află în legătură cu alte persoane ce fac abuz de drog, el va fi îndemnat să le părăsească și să-și găsească alți prieteni și alte preocupări.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

Psihoterapeutul poate reprezenta o soluție în acest caz, mai ales după externare. D.M. are mare nevoie de sprijin, de încurajări și de o persoană cu care să vorbească deschis, o persoană care să-l asculte.

Psihoterapeutul ar putea aborda o tehnică integrativă, astfel încât să realizeze o abordare centrată pe nevoile pacientului D.M. În acest caz sunt utilizate metode din psihoterapia cognitiv-comportamentală, psihoterapia ericksoniană, hipnoterapie, psihoterapia psihodinamică și psihanalitică.

În cazulu lui D.M. sunt necesare și câteva ședințe de terapie în grup, cu familia sa, care l-a cam abandonat în ultimul timp și de care acesta are atât de multă nevoie în aceste momente dificile din viața sa.

Relația cu cei doi copii ai săi trebuie menținută în continuare. Îndepărtarea acestora de tatăl lor nu reprezintă o soluție și nu este în avantajul nimănui.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost utilizate următoarele metode și

tehnici: tehnici de relaxare, tehnici psihanalitice, hipnoza.

Tipuri de prescripții: autohipnoza, prescripții medicamentoase.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: Evoluția pacienului a fost foarte bună. Pe tot parcursul psihotearpeutic a fost cooperant și a reușit să-și învingă temerile și să renunțe la consumul de droguri.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În momentul de fata pacientul nu se mai confrunta cu dificultățile pentru care a solicitat terapie.

Cazul 7

Client A.C.

Date sociodemografice:

Nume: A.C.; Vârsta: 5 ; Sex: F.

Diagnostic medical său psihiatric:

Anxietate , izolare, singurătate socială.

Lista de probleme:

Clienta acuză: insomnii, amețeli, lipsa poftei de macare, grețuri bufeuri, palpitații, stări de tristate, apatie, agitație, temeri nejustificate, neliniște.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

A.C. este o fetiță în vârstă de 6 ani, dezvoltată perfect normal pentru vârsta să biologică. Ea locuiește în prezent într-un centru de plasament, iar de 4 luni de când este instituționalizată nu s-a adaptat cerințelor centrului. Refuză să comunice și să relaționeze, plânge foarte des, face frecvent atacuri de panică și plânge după bunici.

Educatoarele sunt foarte îngrijorate de starea fetiței și se declară neputicioase în vederea soluționării acestei probeleme. Ar vrea s-o ajute, însă nu găsesc soluția potrivită.

Dacă problemele fetiței nu vor fi soluționate, starea acesteia se poate agrava și poate cădea în depresie, fapt foarte grav pentru un copil de 5 ani.

Istoricul problemei:

A.C. provine dintr-o familie destrămată. Mama să nu și-a dorit nicioadată ca ea să se nască, iar tatăl a renegat-o de la început. La numai două săptămâni de la naștere, A.C. a intrat sub tutela bunicilor care și-au luat anagajamentul de a o crește și educa.

În urmă cu 4 luni, casa bunicilor a ars în întregime. Aceștia s-au mutat la niște rude mai îndepărtate, însă DGASPC București a considerat că A.C. trebuie să locuiască într-un centru de plasament.

Instituționalizarea fetiței nu are cele mai benefice efecte asupra sa. Fetița plânge foarte mult și le simte lipsa bunicilor. A refuzat de la început să comunice cu ceilalți copii, precum și cu edactoare. Inițial refuză și alimentația, însă în cele din urmă a acceptat a acceptat să mănânce alături de ceilalți copii.

De când a fost instituționalizata și până în prezent, A.C. a slăbit 6 kg, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un copil de 5 ani, în plin proces de crește și dezvoltare.

Din păcate părinții fetiței nu s-au arătat ca fiind intersați de problemei fetiței și nici nu doresc să o scoată din mediul instituționalizat în care se află în prezent.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să-și recapete optimismul și buna-dispoziție;

Să se odinească și se relaxeze;

Să aibă un program adecvat vârstei sale.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Anxietatea a generat izolare și singurătate sociale, generate de instituționalizare.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Persoana care suferă de singurate socială tinde să devină evitantă și ocolește în mod sistematic situațiile sociale. Rutina întregii vieți cotidiene este însă perturbată. Cu cât este mai preocupată de acestea, cu atât mai mare devine disconfortul și întreaga suferință. Atunci când nu poate evita toate situațiile sociale, persoana în cauză apelează la anumiți aliați de nădejde: alcool, tutun, sedative, antidepresive și chiar droguri. Mai întâi, ocazional și dependența se instalează pas cu pas. Studiile din domeniu confirmă faptul că persoanele cu singurătate socială riscă de 3 ori mai mult dependența de alcool, de nicotină și de drog. Comorbiditatea cu alcoolul ajunge la 56%. (Boieșteanu, P., Grigorescu, A.M., 2005, p. 43)

Din perspectiva integrativă:

Izolarea conduce așadar la o foarte intensă anxietate. Omul este înzestrat cu rațiune și cu conștiință de sine față de semenul său, și de trecutul său, precum și de toate posibilitățile viitorului său. Această conștiință de sine ca și entitate separată, a propriei vieți și a faptului că s-a născut fără voia să și va muri tot împotriva voinței sale. (Fromm, E., 1995, p. 15)

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

Deși instituționalizarea fetei A.C. este un temporară este important ca aceasta să se integreze și să se adapteze condițiilor de mediu. În acest sens, ar fi indicate câteva ședințe de psihoterapie cognitiv-comportamentala care să o ajute să nu se mai teamă, să nu se mai izoleze și să nu mai prefere singurătatea.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost utilizate următoarele metode și

tehnici: tehnici de relaxare, tehnici de modificări comportamentale.

Tipuri de prescripții: consiliere psihologică, prescripții medicamentoase.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: Evoluția pacientei a fost foarte bună. Pe tot parcursul psihotearpeutic a fost cooperantă și active, iar acum este mult mai sociabilă.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În momentul de fata pacienta nu se mai confrunta cu dificultățile pentru care a solicitat terapie.

Cazul 8

Client A.A.

Date sociodemografice:

Nume: A.A,.; Vârsta: 35; Sex: M Status marital: necăsătorit; Profesie: avocat; Copii: Nu

Diagnostic medical său psihiatric:

Anxietate , atacuri de panică, stări depressive.

Lista de probleme:

Clientul acuză: insomnii, amețeli, oboseala psihică, amorțeli ale membrelor superioare, tremur al brațelor, amețeli, lipsa poftei de macare, grețuri bufeuri, palpitații, stări de tristețe, teama de moarte.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

A.A. este un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a terminat în urmă cu câțiva ani Facultatea de Drept. În prrezent, de profesie este avocat și are un cabinet propriu de avocatură. Locuiește într-un apartament împreunǎ cu soția și fiica sa.

A.A. este dependent de jocurile de noroc.

Niciun alt membru al familiei sale nu suferă însă de de dependența de jocurile de noroc. A început să joace însă în urmă decesului mamei sale, mai exact, în urmă cu 3 ani. A suferit o depresie foarte mare care, după părerea, lui nu a constituit o problemă atât de mare încât să apeleze la servicii de specialitate, psihiatru sau psiholog.

A.A. a început să joace în urmă decesului mamei sale, în urmă cu 3 ani. și în urma aflării diagnosticului de cancer osos, din același an.

A suferit o depresie care, după părerea, lui nu a constituit o problemă atât de mare încât să apeleze la servicii de specialitate, psihiatru sau psiholog. Situația s-a agravat în prezent, el dedicând o mare parte din timp jocurilor de noroc și cheltuind bani peste posibilitățile lui.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să renunțe la jocurile de noroc;

Să aibă un stil de viața corespunzător și adecvat vârstei sale biologice;

Să aibă o stare generală psiho-fizica normală.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Anxietatea și atacurile de panică au generat o stare depresivă, ca urmare a dependenței de jocurile de noroc.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Michel Lejoyeux, șef al departamentului de dependență din cadrul spitalului Bichat, Franța, invocă societatea actuală care încurajează excesele și descoperirea plăcerii în hiperconsum. „Dintr-odată, explică el, persoanele care caută prea mult să se conformeze modelului social dominant – găsirea plăcerii fără limită – cad în dependență. Se întâmplă ca în cazul pacienților lui Freud, care deveneau isterici deoarece își refulau dorințele pentru a se conforma modelului dominant, reținerea”. (Lejoyeux, M., 2009)

Din perspectivă integrativă:

Atitudinea dependentului poate varia însă în funcție de măsura cunoștințelor sale în ceea ce privește fenomenul dependentei, de la încrederea în capacitatea sa de a menține uncontrol asupra consumului până la instalarea unei anumite stări depresive.

Riscul dependentei este cu mult mai mare în societățile în care dependemta, de orice natură ar fi, nu este considerat[ o rușine. În anturajul imediat, asupra unui tânăr pot acționa presiuni sociale făcându-i să ia droguri pentru a fi în rând cu ceilalți.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

Clientului i se recomandă psihoterapia cognitiv-comportamentală.

Terapia va fi astfel condusă încât să îi ofere acesteia structura și ajutorul necesar pentru a înțelege acest model. Fiecare ședință este încheiată cu relaxare.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost utilizate următoarele metode și tehnici: tehnici de relaxare, modificări comportamentale, de centrare.

Tipuri de prescripții: consiliere psihologică.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: Evoluția pacientului a fost foarte bună. Pe tot parcursul psihotearpeutic a fost cooperant și a reușit să-și învingă temerile și să-și recapete o doză din optimismul pierdut.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În momentul de fata pacientul nu se mai confrunta cu dificultățile pentru care a solicitat terapie.

Cazul 9

Client A.L.

Date sociodemografice:

Nume: A.L,.; Vârsta: 40; Sex: F Status marital: căsătorită; Profesie: economist; Copii: Da

Diagnostic medical sau psihiatric:

Anxietate , atacuri de panică, stări depressive.

Lista de probleme:

Clientul acuză: insomnii, stări de nervozitate, oboseala psihică,, tremur al brațelor, amețeli, lipsa poftei de macare, grețuri bufeuri, palpitații, stări de tristețe, teama de moarte.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

A.L. este o femeie de 40 de ani, absolventă de ASE, lucrează ca economist contabil și locuiește împreunǎ cu fiica sa. Niciun alt membru al familiei sale nu mai este dependent de jocurile de noroc. A început să fie atrasă de jocurile de noroc online în urmă cu 5 ani pe fondul problemelor familiale, de când a fost diagnosticată cu cancer de sân.

La început se certa foarte frecvent cu concubinul, care era alcoolic și lipsea des de acasă, cheltuind mulți bani, fapt care a determinat-o să se îndrepte spre jocurile de noroc online din două motive: pentru a-și ocupa timpul și pentru a mai câștiga bani.

A început să joace din ce în ce mai des, în timpul zilei, iar văzând că lucrurile nu se rezolvǎ între ea și concubin, a hotărât să se despartă de el. Pentru ea, jocurile de noroc au fost un mijloc de rezolvare a problemelor.

A L. a început să fie atrasă de jocurile de noroc online în urmă cu 5 ani pe fondul problemelor familiale. Situația s-a agravat în prezent, ea dedicând o mare parte din timp jocurilor de noroc și cheltuind bani peste posibilitățile curente, afectând bugetul familial.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să renunțe la jocurile de noroc;

Să aibă un stil de viața corespunzător și adecvat vârstei sale biologice;

Să aibă o stare generală psiho-fizica normală.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Anxietatea și atacurile de panică au generat o stare depresivă, ca urmare a dependenței de jocurile de noroc.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Cu cât mai izolat este dependentul și cu cât mai doritor de independentă, cu atât mai mult va apărea susceptibilitatea sa față de influența o sursă de iritare. Toate observațiile realizate demonstrează faptul că o anumită combinație de tendințe predominant agresive și de izolare reprezintă solul cel mai fertil pentru dezvoltarea corectitudinii rigide; și cu cât nai aproape de suprafața este agresivitatea, cu atât mai militantă este corectitudinea. Aceasta constituie de fapt o încercare de a tranșa conflictele odată pentru totdeauna prin intermediul decalareii, în mod arbitrar și dogmatic, ca cineva este invariabil corect. Într-un sistem guvernat astfel de rațiune, emoțiile reprezintă trădători din interior și trebuie ținute în frâu de către un control continuu. Cum și era de așteptat, astfel de indivizi detestă ideea de psihanaliză, deoarece aceasta tulbură tabloul bine pus la punct. (Horney. K., 1998, p. 115).

Din perspectivă integrativă:

Dependența psihică, considerată a fi mult mai periculoasă decât cea fizică, este definită ca fiind o stare psihică, particulară, manifestată printr-o dorința imperioasă și irezistibilă a subiectului de acontinua utilizarea drogului și de a înlătura disconfortul psihic.

Dependența psihică se manifestă prin intermediul unei nevoi absolt irezistibile de a utiliza acel mijloc, care este drogul, pentru a putea influența, a schimba sau a controla dispoziția sufletească, sentimentele sau chiar conștiința desine. Aceasta poate fi însoțită sau nu de dependență fizică și toleranță.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

Clientului i se recomandă psihoterapia cognitiv-comportamentala.

Terapeutul comportamentalist are scopuri asemănătoare cu ale celorlalți: să ajute clienții să se adapteze cât mai bine la circumstanțele vieții și să împlinească obiectivele personale și profesionale.

Astfel, se concentrează asupra modificării și eliminării comportamentelor de neadaptare pe care clientul le afișează, în timp ce îl ajută să dobândească modalități constructive și sănătoase de acțiune.

Doar eliminarea unui comportament nu este suficientă. Acțiunile neproductive se impun înlocuite cu modalități productive de răspuns.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost utilizate următoarele metode și tehnici: tehnici de relaxare, modificări comportamentale, de centrare.

Tipuri de prescripții: consiliere psihologică.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: Evoluția pacientei a fost foarte bună. Pe tot parcursul psihotearpeutic a fost cooperant și a reușit să-și învingă temerile și să-și recapete o doză din optimismul pierdut.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În momentul de fata pacienta nu se mai confrunta cu dificultățile pentru care a solicitat terapie.

Cazul 10

Client C.D.

Date sociodemografice:

Nume: C.D,.; Vârsta: 11; Sex: F Diagnostic medical sau psihiatric:

Anxietate , atacuri de panică, stări depresive.

Lista de probleme:

Clientul acuză: insomnii, stări de agitație, oboseala psihică,, tremur al brațelor, amețeli, lipsa poftei de macare, grețuri, stări de tristețe, teamă nejustificată, palpitații.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

C.D. este o elevă de clasa a V a cu rezultate bune la învățătură, în special la limba română și engleză. C.D. este o elevă conștiincioasă, își efectuează temele pentru acasă și își învață de fiecare dată lecția. Este cel mai liniștit și disciplinat elev din clasă.

Părinții se arată foarte interesați de situația școlară a elevei. Participă la toate ședințele, comunică frecvent cu dirigintele și sunt la curent cu toate notele, absențele și mediile fiicei lor.

De educația fetei, până la vârsta de 9 ani s-au ocupat bunicii în totalitate. După vârsta de 9 ani, odată cu moartea bunicului, C.D. locuiește împreună cu părinții, fratele mai mare și bunica într-un apartament cu 4 camere foarte încaăpător.

C.D. dispune de propria sa cameră, în care nu se găsesc jucării și alte lucruri corespunzătoare vârstei sale. Ȋn schimb, predomină cărțile vechi, tablourile sobre și o impresionantă colecție de timbre și banconte vechi.

La nivel relațional, singura persoană din casă cu care comunică C.D. este bunica, de care se simte foarte atașată și apropiată.

C.D. suferă de o formă severă de depresie anxioasă. Moartea bunicului i-a provocat o suferință foarte mare și a marcat-o într-un mod negativ. Astfel că, de aparoape 4 ani, fetița s-a închis foarte mult în sine și a refuzat să mai comunice cu altcineva în afară de bunica. Tot după aceată perioadă, C.D. a renunțat la tot ce era legat de copilărie (jucării, desene animate, culori vii și pastelate, prieteni, muzică veselă, basme și povești etc), în schimb a început să colecționeze tot felul de obiecte vechi, să asculte muzică tristă și deprimantă, să se îmbrace în culori sobre și reci și a început să citească romane vechi, cu deznoadământ trist, lucruri exagerat de neobișnuite pentru vârsta sa.

Problema elevei C.D. este foarte frecventă. Ȋn cea mai mare parte a timpului este tristă, anxioasă și introvertită. Plânge frecvent, refuză să vorbească și, în unele cazuri refuză și să mănânce.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să aibă o stare psihică optimistă;

Să prezinte entuziasm;

Să aibă un stil de viața corespunzător și adecvat vârstei sale biologice.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Anxietatea și atacurile de panică au generat o stare depresivă, ca urmare a lipsei părinților.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Cea mai mare parte din literaturã de specialitate care prezintã o componentã geneticã a singurătății socialã, care se împarte în cele mai multe tulburãri emoționale, au existat unele sugestii interesante care indicã anumite componente genetice, care sunt unice pentru anxietate socialã. De exemplu, Kendler, Myers, Prescott, și Neale (2001) într-un studiu de 1198 perechi de gemeni de sex masculin, a constatat cã cel mai bun model-montaj a indicat cã, în mai mult de 13% din variația în temerilor sociale a fost reprezentat de factori genetici unice pentru acest tip de de tulburare.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

În cazul persoanelor care suferă de singurătate socială, terapia cognitiv-comportamentală poate avea efecte extrem de benefice.

Terapia cognitiv-comportamentală abordează problematica singurătății sociale în două contexte: comportamental și cognitiv.

În plan comportamental ea urmărește desensibilizarea persoanei cu privire la confruntarea cu situația sau contextul provocator prin expunerea acesteia treptată, mai întâi în imaginație și apoi în realitate, la temerile sale.

În plan cognitiv, terapia vizează evidențierea gândurilor automate ce apar în contextul atacului de panică și învățarea gestionarii lor prin metode specifice. Persoana cu atacuri de panică este învățată să își monitorizeze gândurile negre, să găsească distorsiunea cognitivă din spatele acestora.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost utilizate următoarele metode și tehnici: tehnici de relaxare, modificări comportamentale.

Tipuri de prescripții: consiliere psihologică.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: Evoluția pacientei a fost foarte bună. Pe tot parcursul psihotearpeutic a fost cooperantq și a reușit să-și învingă temerile și să-și recapete o doză din optimismul pierdut.

Cazul 11

Client A.M.

Date sociodemografice:

Nume: A.M..; Vârsta: 16; Sex: F

Diagnostic medical sau psihiatric:

Anxietate , atacuri de panică, stări depressive.

Lista de probleme:

Clientul acuză: insomnii, stări de agitație, oboseala psihică, tremur al brațelor, amețeli, lipsa poftei de macare, grețuri, stări de tristețe, teamă nejustificată, palpitații, apatie.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

A.M. este o adolescentă apatică, dispune de un nivel energetic scăzut, disimulează veselia în jurul altor persoane, însă este foarte deprimată atunci când este singură. Are un nivel de anxietate ridicat, suferă de agorafobie, dar în mod paradoxal îi este frică de singurătate.

La școală este o elevă foarte silitoare, însă nu se simte integrată în colectivul clasei. Are note peste medie la toate materiile, în special la limba engleză, limba și literatura română, latină, arte plastice, istorie. În egală măsură însă nu îi place să meargă la școală, consideră că este timp irosit ce ar putea fi investit în alte activități.

În familie există o relație tensionată, atât între A.M. și bunici, cât și între mama și aceștia. Se poate observa o aliere între mama și fiica. Cel mai adesea, eleva joacă rolul de țap ispășitor, fiind acuzată de fapte pe care aceasta nu le-a comis.

În urmă cu doi ani, bunicii au fost nevoiți să se mute în aceeași locuință cu A.M. Din acel moment, liniștea și armonia familială au dispărut. A.M. a fost nevoită să-și împartă camera cu mama sa, dispanâd astfel intimitatea mult dorită.

A. M. s-a obișnuit foarte greu cu două persoane plus în familie și a fost vizibil deranjată de acest fapt. Tot în această perioadă au început să se destrame relațiile sale sociale, A.M. începând să fie considerată ciudată de către prietenii săi.

În urmă cu un an de zile, A.M. a făcut o „criză de nervi”, urmată de un episod de hiperventrilație când a fost acuzată pe nedrept că a furat o sumă de bani pe care mai apoi bunica ei a găsit-o într-un sertar. Era considerată vinovată pentru toate tensiunile din familie, dar și pentru fobiile ei.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să aibă o stare psihică optimistă;

Să adopte un stil de viața corespunzător vârstei sale;

Să socializeze mai des.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Anxietatea și atacurile de panică au generat o stare depresivă.

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Studiile din domeniu indicã anumite tipuri de disfuncții în metabolizarea serotoninei la pacienții cu anxietate , acest lucru fiind susținut și de eficacitatea unor medicamente care intervin în reglarea serotoninei.

Unele dintre persoane se nasc însă cu un anumit tip de temperament timid și au foarte frecvent tendința de a fi mult mai precauți și mai sensibili în situații noi și la prefera lucrurile familiare.

Marea majoritate a persoanelor care dezvoltã anxietate au avut întotdeauna un temperament timid, dar asta nu înseamnã cã orice persoanã cu temperament timid dezvoltă singurătate socialã.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

În cazul persoanelor care suferă de anxietate, terapia cognitiv-comportamentală poate avea efecte extrem de benefice.

Terapia cognitiv-comportamentală abordează problematica anxietății în două contexte: comportamental și cognitiv.

Din acest punct de vedere, clienta va învăța să se autoevalueze și să găsească singură rezolvări la problemele cu care se confruntă.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost utilizate următoarele metode și tehnici: tehnici de relaxare, modificări comportamentale.

Tipuri de prescripții: consiliere psihologică.

Felul în care a reacționat

Evaluări periodice: Evoluția pacientei a fost foarte bună. Pe tot parcursul psihotearpeutic a fost cooperantq și a reușit să-și învingă temerile și să-și recapete o doză din optimismul pierdut.

Follow-up: dacă este cazul

Evoluția pacientului post terapie: În momentul de față pacienta nu se mai confruntă cu dificultățile pentru care a solicitat terapie.

Cazul 12

Client B.B.

Date sociodemografice:

Nume: A.C..; Vârsta: 9 ; Sex: F.

Diagnostic medical sau psihiatric:

Anxietate , izolare, singurătate socială.

Lista de probleme:

Clienta acuză: insomnii, amețeli, lipsa poftei de macare, grețuri bufeuri, palpitații, stări de tristate, apatie, agitație, temeri nejustificate, neliniște.

Date semnificative din anamneza clientului legate de problemele expuse:

B.B. este o fetiță de clasa a III a, dezvoltată perfect normal pentru vârsta să. Fetița nu-și cunoaște părinții reali, întrucât a fost adoptată la vârsta de 4 luni.

B.B. învață foarte bine și este foarte apreciată de învățătoare și de colegii săi de clasă. Este foarte conștiincioasa și îi place școala.

Părinții adoptivi o iubesc foarte mult și și-au dorit întotdeauna tot ce a e mai bun pentru ea.

B.B. nu are mai are frați sau surori.

B.B. a fost abandonată în maternitate de către mama să biologică. La vârsta de 4 luni a fost adoptată de actuala sa familie. În urmă cu un an, B.B. a aflat întâmplător (găsind niște acte bine ascunse) că a fost adoptată. Suferința fetiței a fost vizibilă, iar de atunci comportamentul său s-a schimbat. A devenit introvertită și suspicioasă. Nu mai este atât de deschisă cu părinții săi adoptivi și a început să le ascundă diverse lucruri.

După ce a aflat că fost adoptată, B.B. și-a exprimat dorința de a-și întâlni părinții biologici, însă niciodată n-a spus că și-ar părăsi actuala familie pentru familia sa naturală.

Obiectivele intervenției terapeutice: La sfârșitul terapiei clientul va putea să:

Să-și recapete optimismul și buna-dispoziție;

Să se odinească și se relaxeze;

Să aibă un program adecvat vârstei sale.

CONCEPTUALIZAREA CLINICĂ A CAZULUI:

Anxietatea a generat izolare și singurătate sociale, generate de instituționalizare.

Explicația problemelor clientului:

Din perspectiva unei teorii psihologice:

Singurătatea socială nu este un proces de tip rațional, fapt pentru care de cele mai multe ori, cauza apariției ei este nejustificatã. Se întâmplă adesea ca cei mici sã moșteneascã anxietățile pãrinților, din cauzã cã ei învața în copilãrie, instinctiv, de ce este bine sã se fereascã în viațã pentru a nu pãți ceva rãu. Temerile mai pot fi corelate și de un eveniment neplãcut care a avut loc într-un anume spațiu sau a fost pricinuit de o oarecare insectã sau alt animal.

Din perspectivă integrativă:

În afarã de acestea, cauzele sunt pur și simplu de naturã mintalã, fãrã sã existe o explicație anume pentru ele. Singurătatea socială face parte din aceeași grupã de afecțiuni precum tulburarie de anxietate, panicã, stresul posttraumatic sau tulburarea obsesiv compulsiva.

Strategiile terapeutice care decurg din modelul explicativ adoptat și care conduc către obiective negociate cu clientul:

Pacientei i se recomandă tehnicile cognitive-comportamentale.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală se referă așadar la stabilirea unei relații de comunicare de tip special (în special verbală), în virtutea unor teorii ale psihologiei normalității, patologicului și socialului în influențarea sistematică a unui client pentru tratarea unor tulburări sau boli în etiologia cărora pot fi presuspuși sau recunoscuți factori psihologici.

Scopul psihoterapiei este de fapt insight-ul personal,mai exact, descoperirea personală de sine. Acest mod de învățare este adesea dificil, motiv pentru care psihoterapia durează mai mult decât câteva ședințe.

Insight-ul personal nu înseamnă neapărat învățare în sens intelectual. Insight-ul reprezintă o experiență intensă și energizanta care trebuie să fie în centrul fiecărei psihoterapii.

Singurul mod de a înțelege ceea ce se întâmplă este să se analizeze corect faptele. Faptele nu sunt doar externe, ele includ sentimentele, reacțiile, percepțiile.

Scurt rezumat al evoluției

Metode și tehnici: În cadrul intervenției terapeutice au fost utilizate următoarele metode și

tehnici: tehnici de relaxare, tehnici de modificări comportamentale.

Tipuri de prescripții: consiliere psihologică.

Evoluția pacientei a fost foarte bună. Pe tot parcursul psihotearpeutic a fost cooperantă și active, iar acum este mult mai sociabilă.

CONCLUZII

Atunci când distanța este foarte mare – adică individul se simte absolut incapabil să-și mai atingă propriile sale obiective sau chiar să trăiască în acord cu propriile valori – stima de sine este afectată.

Dacă stima de sine este însă și eaafectată, atunci tendința va fi cu certitudine de izolare sau de acceptarea compromisului pentru a înlătura respingerea.

Anxietatea poate deveni astfel absolut insuportabilă și poate afecta chiar întreaga viață a persoanei în cauză, însă poate reprezenta și momentul unui alt început. Foarte frecvent, depinde practic de perspectivă din care privim de fapt lucrurirle.

Desigur, persoana anxioasă este cu adevărat îndreptățită să se simtă cât se poate de în nesingură, trădată, goală pe și chiar părăsită, ceea ce este mult mai ușor având în vedere că este congruentă cu tot ceea ce gândește și cu tot ceea ce a trăiește

În funcție de natura reală a tuturor sentimentelor care însoțesc practic starea de singurătate socială, se poate face o distincție între izolare emoțională și izolare socială. În primul caz, insatisfacția este foarte frecvent generată de către lipsa unei anumite relații emoționale profunde; în cel de-al doilea caz, insatisfacția este rezultatul lipsei unui cerc de prieteni care să ofere sprijinul social într-o perioadă dificilă a vieții.

Atunci când simțim această stare de singurătate, avem sentimente ca și când ne-am fi despărțit de ceilalți, în general de cei apropiați, de familie (de copii, de părinți, de unul de soț/soție, rude ), de prieteni.

Dacă ne simțim și ne percepem ca fiind izolați, este ca și când am fi practic singuri într-o lume în cadrul căreia nu cunoaștem pe absolut nimeni, nu avem niciun prieten apropiat, și cu toate acestea însă am vrea să facem ceva anume pentru a putea ieși din stare, însă nu mai reușim. Ne simțim astfel abandonați, părăsiți, ca și când absolut nimănui nu i-ar păsa cu adevărat de noi și de nevoile noastre..

În relații pot apărea însă și diverse sentimente de respingere, de abandon, de umilință, de trădare, de nedreptate, de invidie, de gelozie, de insuficienta ori chiar de neputință. Predispoziția foarte frecventă este să te protejezi, ajungând în acest mod să te privezi de construirea și chiar de dezvoltarea unei anumite identități și chiar a unei personalități măturate. Soluția în acest sens ar fi să ai mai multă încredere în capacitatea personală de a face față cu briosituației depășind-o, în pronia și sprijinul divin.

Pe măsură ce îți construiești însă identitatea personală și îți este din ce în ce mai limpede cine ești cu adevărat, îți formezi astfel sistemul de valori personal și chiar anumite convingeri potrivit căruia alegi practic să îți trăiești viața. Din acel moment însă vei căpăta o foarte mare încredere în tine, vei începe să iei decizii importante responsabile și te vei afla chiar în procesul de  autonomizare.

Este deja foarte cunoscut faptul că sentimentul personal de singurătate socială sau chiar izolare generează sentimente de depresie, de fobie socială, de agorafobie, de dependență emoțională și multe alte tipuri de dificultăți psihologice, însă s-a demonstrat din punct de vedere științific efectul real al acestui sentiment apăsător și asupra întregii sănătăți fizice, accentuând astfel legătura dintre minte și corp.

Anxietatea poate afecta așadar sănătatea și poate predispune cu adevărat la maladia Alzheimer, la diabet, la obezitate, la anumite boli cardiovasculare, la maladii neurodegenerative și chiar cancer.

De-a lungul timpului -au realizat numeroase tipuri de studii referitoare la sentimentul de singurătate, însă toate au asociat această tulburare cu anxietatea și cu depresia și au concuzionat cu ideea că terapia psihologică poate reprezenta un adevărat ajutot în acest sens, indiferent de vârstă.

BIBLIOGRAFIE

Abraham N., Torok, M., “Introjecter- incorporer”, în NRP 6, Gallimard, Paris, toamna 1972;

Aniței, M., Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, București, 2010

Ardelean, M., Tulburări din Spectrul Anxietății, Anxietate, Obsesie, Compulsie, Editura: Medicală Callisto, București, 2006;

Barlow, DH, and Craske, MG. Mastery of your anxiety and panic workbook – Oxford Press, 2006;

Bejan, B.M., Duma, C.A., Kallai, C., Învață să te dezvolți, Fundația Pro Prietenia Arad, 2010;

Berger, P.L., Luckmann, T., Construirea socială a realității, Editura Univers, București, 1999;

Boișteanu, P., Grigorescu, A.M., Fobia socială. Tulburarea de anxietate socială, Editura Cantes, 2005;

Coelho, P., Învingătorul este întotdeauna singur, Editura Humanitas, București, 2009;

Cosnier, J., Introducerea în psihologia emoțiilor și sentimentelor, Efitura Polirom, Iași, 2007;

DEX. Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Ediția a II-a. București: Univers Enciclopedic, 1996;

Enachescu, C,., Tratat de psihopatologie, ediția a 2-a revăzuta și adăugita, Editura Tehnică, București, 2001;

Evans, D. E., Over, Rationality în the Selection Task: Epistemic Utility versus Uncertainty Reduction, “Psychological Review”, 1996;

Flew, A., Dicționar de filosofie și logică, Editura Humanitas, Bucresti, 1996;

Freud, S., Formulări despre cele două principii ale funcționării psihice, Editura Trei, București, 1911;

Freud, S., Opere 3. Psihologia inconștientului, editura Trei, București, 2004;

Golu, M., Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, București, 2002;

Holdevici, I., Psihoterapia anxietății. Abordări cognitiv-comportamentale, Ed. Dual Tech, București, 2002;

Honneth, A., La Réification, Petit traité de Théorie critique, Gallimard, 2007 ;

Horney, K., Conflictele noastre interioare, Editura Iri, București, 1998;

Ionescu, G. (coord.)., Psihologie clinică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985;

Jung, C.G., Psychological Types, New York: Harcourt, Brace, 1926;

Jung, C.G., Opere complete 9. Aion. Contribuții la simbolistica sinelui, Editura Trei, București, 2005;

Laplanche J., Pontalis J. B., Vocabularul Psihanalizei, Editura Humanitas București, 1994;

Larson, D., Teaching Psychological Skills. Models for Giving Psychology Away, Brooks/Cole Publishing Company, California Monterey, 1984;

Mitrofan, L., Elemente de psihologie socială, Editura SPER, București, 2004;

Nagel, T., Perspectiva de nicăieri, Editura Vellant, București, 2008;

O’Connell, A., Karen Horney: Therories în psychoanalysis and feminine psychology. Psycholoy of Women Quarterly, Vol. 5, No. 1, 1980;

Orășanu, B., Biografia unui concept psihanalitic, Editura Trei, București, 2005;

Roșca, A., Psihologie generală, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976;

Russell, P., De la știința la Dumnezeu. Călătoria unui fizician în misterul conștiinței, Editura: OMRA, 2005;

Rusu, E.C., Psihologie cognitivă, Ediția a ÎI a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007;

Săbău, G.L., Societatea cunoașterii. O perspectivă româneasca, Editura Economică, București, 2001;

Sabini, J., Silver, M., Moralities of everyday life. New York: Oxford University Press, 1982;

Schneier F.R., Johnson I., Hornig C.D., et al., Social phobia: comorbidity and morbidity în an epidemiological sample, Arch Gen Psychiatry, 1992;

Scultz, D., Theories of Personality, Brooks/Cole Publishing Company, Pacific Grove, California, 1986;

Tudose, F., Psihopatologie și orientări terapeutice în psihiatrie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007;

Zamfirescu, V. D., Introducere în psihanaliza freudiană și post freudiană, Editura Trei, București, 2003;

Zlate, M., Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iași, 2002;

Zlate, M., Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, București, 2006.