Psihosomatica In Oncologie

CUPRINS

1. INTRODUCERE. TEMA CERCETĂRII

2. CADRUL TEORETIC AL TEMEI STUDIATE

2.1 Considerente privind cancerul

2.2 Aspecte psihologice în psihosomatica oncologică

2.3 Factori psihosociali și comportamentali de risc în apariția cancerului

2.4 Efectele comunicării diagnosticului, ale bolii și tratamentului asupra funcționării psihologice și neuropsihologice

2.5 Reacția și adaptarea psihologică la cancer și tratament

2.6 Impactul factorilor psihologici asupra cursului bolii, tratamentului, supraviețuirii

2.7 Cauzele psihologice ale cancerului

2.7.1 Cauzele psihologice ale tumorilor craniene

2.7.2 Cauzele psihologice ale cancerului pulmonar

2.7.3 Cauzele psihologice ale cancerului de sân

2.7.4 Cauzele psihologice ale cancerului uterin

2.8. Psihooncologia în România

2.9. Clinici de medicină psihosomatică

2.10. Psihosomatica în media

3. METODOLOGIA CERCETĂRII

4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA ACESTORA

5. CONCLUZII

INTRODUCERE. TEMA CERCETĂRII

Cazurile oncologice încep să se “afirme” prin reușita tratamentului cu ajutorul oncologilor, dar și al psihologilor.

Acceptarea, conștientizarea și depășirea bolii sunt stadii obligatorii prin care un pacient trebuie să treacă sub coordonare psihologică.

Incep prin a defini ce este boala , pentru a putea înțelege cu exactitate atât afecțiunea în sine, cât și principiile de îmbolnăvire.

Patologia psihomoatică este cea în care se identifică tulburările psiho-somatice și tulburările somato-psihice.

Stresul psihic influențează tonusul, gândirea, pozitivismul/negativismul pacientului aflat sub tratament oncologic.

Abordarea psiho-somatică a vindecării are ca punct de plecare legătura potrivit căreia

manifestările în plan psiho-emoțional determină manifestări în plan energetic, care determină

la rândul lor manifestările din planul fizic.

Principalul obiectiv al cercetării este de a observa influența stresului, mediului, ocupației în rata de succes a tratamentului oncologic. Exceptând factorii biologici (mutația genetică, istoric oncologic în familie), ceilalți factori care duc la apariția și dezvoltarea cancerului pot fi discutați și urmăriți îndeaproape. Astfel, orice dereglare a relațiilor umane, sociale, psihice duce la o dereglare a întregului organism, deci la un dezechilibru ce favorizează apariția cancerului. Dacă dezechilibrul este depistat și tratat în timp util, atunci rata de succes a tratamenului este pozitivă.

Principala motivație ce a dus la alegerea acestei teme este un caz oncologic pe care îl am în familie, și anume bunica mea. Exceptând locul de muncă care favorizează dobândirea acestor informații, pacientul cel mai dificil de analizat este bunica. Momentan, ea se află sub supraveghere medicală după operația suferită acum o lună de histerectomie totală. Cele trei serii de tratament oncologic le-a tolerat foarte bine, însă operația a fost destul de dificilă. Așa că, am cea mai puternică motivație de a alege aceasta temă.

Afectele sunt izbucniri emoționale caracterizate prin apariția bruscă și de scurtă durată, cu o desfășurare puternică unipolară, consumându-se în expresii și gestică vie. Exemple de afecte: furia până la abandonul de sine, agresivitatea oarbă, disperarea, starea de groază, accesele nestăpânite de râs sau de plans etc. Ele sunt însoțite de o anumită îngustare a câmpului de conștiința, acesta fixându-se asupra cauzei care a provocat procesul afectiv. Sub imperiul afectului omul poate săvârși fapte necugetate, în contrast cu modul său obișnuit de comportare. Dominarea sau stăpânirea unui afect este posibilă dacă efortul de inhibiție se plasează în stadiul său inițial.

Una dintre variabile, stresul, îl măsurăm cu Scala de percepție a stresului, din care observăm în ce măsură stresul este prezent și ce influență și legatură are cu ceilalți factori. Spre exemplu, pacienții care dezvoltă un stres de tip mediu au rată mare de succes a tratamentului, comparativ cu cei care dezvoltă un stres de tip intens. Deși sunt și alți factori (mutația genetică, tratamentul corect/incorect aplicat inițial), stresul este principala unitate de măsură prin care evidențiem succesul unui tratament oncologic.

O altă variabilă, introversia/extraversia, măsurată cu Chestionarul de introversie-extraversie Neyman-Kohlstedt, ne ajută să anticipăm colaborarea pozitivă/negativă a pacientului cu medicul în privirea tratamentului oncologic. Astfel, dacă pacientul este extrovert, atunci acesta este mai receptiv la sfaturile și îndrumările oncologului. Totodată, pozitivitatea și colaborarea pacientului ușurează atât tratamentul în sine, cât și răspunderea pozitivă la acesta. Pe de altă parte, dacă pacientul este introvert, atunci relația pacient-medic este mai dificilă, pacientul refuzând ajutorul, sfatul, părerea medicului pentru îmbunătățirea condiției generale a acestuia. Totodată, pacientul va suporta greu tratamentul oncologic și răspunsul la acesta va fi negativ.

Studiul este de tip descriptiv, corelațional.

Am ales un lot de cercetare format din 64 de pacienți.

Am urmărit influența gândirii pozitive sau negative în eficacitatea tratamentului oncologic efectuat.

Pacienții se află la cea de-a treia serie de tratament oncologic.

Vârsta acestora este între 40-60 de ani.

Am aplicat Scala de percepție a stresului și Chestionarul de introversie-extraversie Neyman-Kohlstedt.

Toți pacienții sunt în tratament oncologic la o clinică privată din București.

Toți pacientii au accesptat completarea testelor și au colaborat în furnizarea informațiilor suplimentare.

Obiectul cercetării este reprezentat de pacienți care sunt în tratament oncologic în Clinica GRAL Medical București și care privesc optimist sau pesimist diagnosticul și tratamentul recomandat/efectuat.

Studiul a evidențiat că:

-Pacienții introvertiți sunt preponderent cei diagnosticați cu cancer de sân și pulmonar. Rata de succes a tratamentului este direct proporțională cu activitatea desfașurată sau nu de pacient. Astfel, gradul de stres este mediu, iar ocupația și poziția demografică influențează în mod direct răspunsul pozitiv la tratament.

– Pacienții extrovertiți au un grad de stres între slab și mediu, comparativ cu cei introvertiți care au preponderent gradul mediu de stres. De asemenea, pacienții extrovertiți au o rată de succes mai bună a tratamentului, comparativ cu pacienții introvertiți. Invers proporțional este însă mutația genetică. Observăm că pacienții etrovertiți au o preponderență mai mare către pozitivitatea mutației genetice decât pacienții introvertiți, care au o pondere mai mică a mutației genetice.

– Pacienții ambiverți sunt într-un număr extrem de mic, comparativ cu cei introverți. Cu toate acestea, bărbații ambiverți răspund mai bine la tratament, comparativ cu bărbații introverți. Invers proporțional este însă răspunsul femeilor ambiverte cu cel al femeilor introverte; și anume, femeile introverte au un răspuns mai bun la tratament decât cele ambiverte.

Studiul este limitat de un număr specific de pacienți, acoperind un procent mic din totalul pacienților existenți în spitalele de profil, astfel neputând fi extins la totalul populației din România.

CADRUL TEORETIC AL TEMEI STUDIATE

Considerente privind cancerul

Boala reprezintă un semn de dezechilibru, semnalizează lipsa de organizare care apare în universul nostru interior. Poate fi o unealtă care să ne determine o trezire la realitate. Adeseori, bolile și suferințele ne purifică ființa, ne trezesc sensibilitatea, ne fac receptivi față de anumite aspecte ale realității, pe care înainte nici măcar nu le băgam în seamă, din cauza orgoliului nostru și a lipsei de înțelegere. De multe ori, cauza adevarată a bolilor nu se află la nivelul trupului, ci la nivelul minții. Mulți știm din propria experiență cât de degenerantă poate fi o atitudine mentală greșită, sau, din contră, cât de benefică și regenerantă poate fi asupra organismului o atitudine mentală corectă.

A “asculta” boala, ca si cum aceasta ar vorbi, a o privi ca pe un semnal al organismului către noi, pentru a ințelege cauzele ei, reprezintă o modalitate de autocunoaștere, de comunicare cu noi înșine, în aspectele noastre cele mai profunde și este un prim pas către vindecare. Boala este un semnal, semnalul că ceva anume împiedică buna funcționare a organismului nostru.

Cauzele bolilor

Cauzele bolilor le putem clasifica în:

mentale

psihice

fizice

Cauzele mentale se referă la un mod greșit de a gândi, la prezența unor idei fixe, a unor obsesii, care ne fac sa gândim negativ, pesimist. Degeaba vom trata cu medicamente o boală care își are originea în planul mental. Cel mai bun medicament este să înțelegem mecanismele îmbolnăvirii și ale vindecării. Când vom înțelege acest lucru, prin programare mentală pozitivă ne vom putea vindeca singuri.

Cauzele psihice se referă la o percepție, abordare și atitudine greșită în plan sentimental. Sunt legate de existența unor sentimente și emoții negative, ca de exempu: tristețea, sentimentele de nefericire, de ură, de mâhnire, invidia, sentimentele reprimare, furia mocnită etc.

Cauzele fizice sunt cauze ușor identificabile și se referă la un tratament greșit aplicat organismului în ceea ce privește respirația, alimentația sau programul zilnic, cum ar fi lipsa de odihnă, munca fizică în exces, alcoolul sau condițiile neprielnice organismului nostru, cum ar fi statul excesiv în frig.

Orice boală ar fi fără sens dacă ar putea fi vindecată fără să i se cunoască cauza. Dacă, de exemplu, unei persoane care a fost plină de resentimente și ură întreaga viață, i se va face un transplant de inimă, fără a-și schimba atitudinea și fără a înțelege ce a dus la situația în care se află (care a determinat necesitatea transplantului), cu siguranță, chiar dacă se găsește un donator și intervenția chirurgicală va fi de succes, inima donată va fi refuzată de organism. O adevărată vindecare poate avea loc numai atunci când am înțeles mesajul bolii și dorim să ne implicăm activ în rezolvarea conflictului interior care l-a generat. De multe ori, oamenii când se imbolnăvesc urmăresc să schimbe ceva în atmosfera exterioară, ceea ce nu este rău. Dar cel mai important ar fi să modifice ceva în modul lor de gândire, încercând să înlăture gândurile negative care au declanșat boala și să gândească cu putere exact opusul. Dacă, de exemplu, o persoană s-a alimentat o perioadă lungă de timp cu gânduri negative legate de lipsa de încredere în sine, de lipsa valorii proprii și a utilității, ar trebui sa gândească ulterior cu putere contrariul, adică să fie încrezătoare în ea.

Durerea din planul fizic este întotdeauna rezultatul unei “dureri” psihico-mentale care nu a găsit altă cale de a se face cunoscută și simțită. Dacă ființa vrea să se ascundă de această problemă psihică, atunci durerea își va găsi loc în corpul fizic, într-o anumită zonă.

Prin urmare, nu sunt atât de importante evenimentele prin care trecem, ci atitudinea noastră interioară față de ele, modul în care le înțelegem.

Metode de vindecare

– Primul pas pentru vindecare este să recunoaștem că o problemă (un gând negativ, un sentiment negativ) pe care o avem de mult timp este cea care a generat boala și că noi suntem autorii ei, ceva sau cineva din exterior doar a declanșat-o.

– Al doilea pas este să fim capabili de a merge mai departe și de a abandona gândul sau sentimentul negativ care a generat boala, să ne detașăm și să încercăm să privim din alt punct de vedere situația apărută.

– Al treilea pas este să avem voință să ne schimbăm modul de gândire și de a fi, să avem o atitudine chibzuită și pozitivă.

– Ultimul pas, dar nu cel din urmă, este să avem totală încredere în noi că vom reuși să ne vindecăm.

Pentru însănătoșire este foarte important a avea o atitudine pozitivă constantă, plină de încredere în reușita vindecării noastre.

În ceea ce urmează sunt redate câteva idei prin care ne putem da seama care este relația dintre gândire și apariția bolilor în corp și ce putem face pentru a ințe vindecare este să recunoaștem că o problemă (un gând negativ, un sentiment negativ) pe care o avem de mult timp este cea care a generat boala și că noi suntem autorii ei, ceva sau cineva din exterior doar a declanșat-o.

– Al doilea pas este să fim capabili de a merge mai departe și de a abandona gândul sau sentimentul negativ care a generat boala, să ne detașăm și să încercăm să privim din alt punct de vedere situația apărută.

– Al treilea pas este să avem voință să ne schimbăm modul de gândire și de a fi, să avem o atitudine chibzuită și pozitivă.

– Ultimul pas, dar nu cel din urmă, este să avem totală încredere în noi că vom reuși să ne vindecăm.

Pentru însănătoșire este foarte important a avea o atitudine pozitivă constantă, plină de încredere în reușita vindecării noastre.

În ceea ce urmează sunt redate câteva idei prin care ne putem da seama care este relația dintre gândire și apariția bolilor în corp și ce putem face pentru a ințelege cauza profundă a bolilor și a ne menține sănătatea.

Principii de îmbolnăvire

Nu se acordă atenție corpului. Se consumă cât mai multe alimente de proastă calitate și mult alcool. Dacă există stres și oboseală, se ignoră lucrul acesta și se consumă ultimele forțe, depășind limitele normale.

Se consideră experiența vieții ca fiind fără scop și fără valoare.

Se fac lucruri care nu provoacă plăcere, sunt urmate sfaturile și sunt respectate părerile celorlalți, persoana proprie fiind privită ca inutilă.

Există ranchiună și hipercritică la persoana proprie.

Mintea este captivată de imagini îngrozitoare care devin apoi obsesive. Tot timpul există o stare de îngrijorare. Sunt evitate relațiile intime, profunde, cu ceilalți.

Sunt acuzați ceilalți de toate problemele existente.

Sentimentele și părerile personale nu sunt exprimate într-un mod sincer și deschis, deoarece există teama că celelalte persoane s-ar putea să nu le aprecieze. Sentimentele profunde sunt ignorate.

Este ignorată orice idee care ar avea vreo legatură cu umorul.

Sunt evitate schimbările care ar putea să aducă satisfacții mai mari și bucurii în viață.

Principii care agravează boala (în cazul în care aceasta există deja):

A. Mintea este centrată pe toate lucrurile rele care se pot întâmpla. Sunt alese imagini îngrozitoare și aduse tot mai frecvent în minte.

B. Apare deprimarea, invidia și furia; toată lumea este acuzată pentru boala existentă.

C. Se citesc articole, cărți, sunt urmărite programe la televizor și sunt ascultate personaje care întăresc punctul de vedere că nu există nici o speranță, că nu există nici o putere proprie de influență în desfășurarea bolii.

D. Intervine separarea de toată lumea, persoana respectivă se privește ca pe un paria. Intervine izolarea în cameră si se contempă moartea.

E. Persoana bolnavă se urăște că și-a distrus viata și se acuză fără milă și fără încetare.

F. Se consultă mai mulți medici specialiști, obținându-se astfel mai multe opinii contradictorii. Sunt încercate mai multe medicamente și tratamente, unul după altul, fără nici un rezultat.

G. Sunt abandonate ocupațiile profesionale, este întreruptă orice activitate care ar putea da vreun sentiment de bucurie și un țel.

H. Se compătimește propria soartă. Noile relații se leagă în special cu persoane nefericite și pline de amărăciune, intensificându-se reciproc sentimentele de disperare.

I. Lipsește grija de propria persoană. Se solicită altor persoane să facă anumite lucruri, apoi apare furia că acestea nu au procedat bine.

J. Viața este privită ca fiind înspăimântătoare și se conștientizează faptul că într-o zi va interveni moartea, poate chiar foarte curând.

Principii pentru menținerea sau regăsirea sănătății

1. Efectuarea de lucruri care să dea un sentiment de împlinire, de bucurie și de sens în viață, care să recompenseze eforturile depuse. Viața trebuie privită ca fiind o creație proprie și în așa fel încât să devină pozitivă.

2. Trebuie acordată atenție și grijă propriei persoane, trebuie ascultate nevoile interne la toate nivelurile și este nevoie de încurajare proprie neîncetată.

3. Toate emoțiile negative, temerile, invidiile, tristețile și furiile trebuie eliberate. Toate sentimentele trebuie exprimate într-un mod corespunzător, nu trebuie reținute.

4. În minte trebuie menținute imagini și țeluri pozitive, imaginea a ceea ce se dorește cu adevărat în viață. Atunci când apar imaginile înspăimântătoare este nevoie de reconcentrare pe imaginile ce evocă sentimente de pace și bucurie.

5. Este nevoie ca propria persoană să fie iubită, la fel și ceilalți. Acest sentiment trebuie să reprezinte țelul și expresia primordială a existenței.

6. Crearea unor relații oneste, călduroase cu ceilalți.

7. Efectuarea unor fapte generoase în mijlocul unei comunități, al unui grup sau la modul general față de ceilalți.

8. Angajarea în posibilitatea și în credința existenței unei bunăstări totale. Dezvoltarea propriului program de vindecare, atrăgând sprijinul și sfaturile experților (terapeuți vizibili și invizibili), fără a deveni sclavul lor.

9. Acceptarea ființei împreună cu tot ceea ce se întâmplă în existență ca pe o oportunitate de a evolua și de a învăța. Trebuie învățat tot ce se poate din fiecare experiență bună sau rea, apoi trebuie continuat drumul tot înainte.

10. Păstrarea simțului umorului.

Patologia psihosomatică

Domeniu de sine stătător și apărută recent în câmpul medicinei, patologia psihosomatică reprezintă și reunește un grup de tulburări clinice care nu au o evoluție tipică și care sunt adesea rezistente la terapiile curente.

Patologia psihosomatică impune reanalizarea unor concepte precum „boală”, „terapie” sau „normal/patologic”, demonstrând că boala este de multe ori “ajutată” de atitudinile și stările noastre afective. Prin urmare, factorii emoționali au un impact deosebit și semnificativ la nivel somatic, cel mai mare rol în apariția bolilor avându-l stresul, suferința și, uneori, și sentimentul singurătății.

Stresul psihic

Prima folosire scrisă a termenului englez “stress”, din punct de vedere istorico-lingvistic, a apărut în secolul al XV-lea, în “Oxford English Dictionary”, desemnând o “solicitare” sau “presiune fizică”. Sensul acesta se păstrează actualmente în limbajul tehnic. Într-un dicționar din anul 1704, termenul a căpătat și sensul de “dificultăți, strâmtori sau adversități” adresate unei persoane, nu unui lucru. În secolul al XIX-lea, termenul desemna “o solicitare asupra unui organ al corpului sau unei puteri a minții”. În “Webster's New Collegiate Dictionary (1981), stresul este definit ca fiind “un factor fizic, chimic sau emoțional care produce tensiune corporală sau mintală și poate fi un factor în cauzarea bolilor”. “Stress-ul”, ca termen, se folosește în forma sa netradusă în toate limbile de pe glob.

Conform definiției lui Selye, stresul reprezintă “răspunsul nespecific al corpului la orice solicitare facută asupra sa” și este o “stare manifestată printr-un sindrom”, Sindromul general de adaptare. O altă definiție a stresului este dată de către Roger Guillemin (1977): “Stare tradusă printr-un sindrom specific, corespunzând tuturor schimbărilor nespecifice induse astfel într-un sistem biologic”

Actualmente, “stresul general” este definit ca fiind o “reacție psiho-fizică a organismului generată de agenți stresori ce acționează pe calea organelor de simț asupra creierului, punându-se în mișcare – datorită legăturilor cortico-limbice cu hipotalamusul – un șir întreg de reacții neuro-vegetative și endocrine, cu răsunet asupra întregului organism.”

Stresul poate fi clasificat în: stres pozitiv (eustres) și stres negativ (distres).

Eustresul se manifestă prin efecte benefice asupra organismului uman și apare în cazul în care agenții stresori au o semnificație favorabilă pentru individ sau în cursul unor stări emoționale pozitive asociate sau nu cu efort fizic moderat (de exemplu jogging-ul sau actul sexual). Acești agenți declanșează efecte pozitive, cum ar fi: râsul în hohote, bucurie intensă, triumf, extaz. Acestea se răsfrâng pozitiv asupra organelor și aparatelor organismului. Eustresul este prin excelență acut. Repetarea frecventă a eustresurilor contribuie la creșterea imunității antiinfecțioase și antitumorale, devenind o premisă a longevității.

Distresul este cunoscut ca fiind patologic și produce, de cele mai multe ori, suferință și dezaprobare, ca urmare a contactului cu un agent stresor.

Rolul stresului psihic în patogeneză

Stresul psihic este implicat ca factor etiopatogenic în bolile interne (prioritar asupra acelor aparate și organe cu o bogată inervație vegetativă – cardiovascular, respirator, digestiv) și asupra unor funcții generate – metabolice, imunitare – cu rol major în păstrarea parametrilor homeostatici ai organismului. De multe ori, stresul psihic are un rol în ceea ce privește geneza bolilor interne:

participă la constituirea bolii – în acest sens pot fi două situații:

boala este declanșată aparent exclusiv de factorul psihogen (de exemplu, debuturi bruște ale hipertensiunii arteriale după un stres major);

boala este produsă și declanșată de un complex de factori etiologici care acționează sumativ cu stresul psihic (excesul de sare în alimentație, instalarea obezității etc.).

participă la accentuarea puseelor evolutive ale bolii odată apărute – de asemenea, pot fi două situații:

participarea aparent exclusivă (de exemplu, reactualizarea ulcerului duodenal în sesiunile de examene, la studenți);

declanșarea alternativă de către unii factori etiologici specifici bolii.

ia parte la întreținerea evoluției prelungite sau cronice a unei boli și inducerea apariției unor complicații;

participă ca factor declanșant direct al decesului într-o afecțiune ajunsă în stadiul final evolutiv și în care o gamă de agenți etiologici pot precipita sfârșitul letal al bolii.

Bolile somatice în care stresul psihic are un rol prioritar etiologic sunt:

bolile psihice, mai ales psihogeniile (declanșarea bolii are loc aproape exclusiv prin stres psihic);

bolile endocrine, boala Basedow, nanismul psihosocial, hipocorticismul cronic;

bolile psihosomatice, cuprind ponderea mare a etiologiei psihogene, cât și tipul de personaliate a bolnavului, ambele în combinație cu receptivitatea la stresul psihic;

unele boli infecțioase, care au componentă psihogenă importantă, de exemplu tuberculoză, zona zoster, hepatita epidemică cu virusul A;

unele boli metabolice: diabetul zaharat, obezitatea, anorexia nervoasă;

anumite cazuri de neoplasm.

În orice boală, chiar și cu etiologie unică, există implicații ale stresului psihic, din punct de vedere al circumstanțelor de producere (de exemplu, accidentul pe fond de enervare), dar și al evoluției bolii (timpul necesar vindecării). Luând în considerare rolul stresului psihic privind declanșarea unor boli somatice, trebuie sa acordăm o atenție deosebită tulburărilor și bolilor psihosomatice, acestea din urmă fiind cauza mortalității populației globului pe caz de boală într-un procent de 80%.

Tulburările psihosomatice reprezintă modificări ample, durabile și reversibile ale proceselor fiziologice, fiind o urmare a unei stări de excitație psihică anormală, cu atributele unui stres psihic.

Bolile psihosomatice reprezintă boli organice declanșate la un individ cu un anumit tip de personalitate, determinate de o multitudine de factori etiopatogenici, în care factorul psihogen are un rol important și fiind condiționate obligatoriu de preexistența unui teren de organ vulnerabil la acțiunea stresului psihic. Ele se caracterizează prin acuze subiective și obiective somatice intricate, mai mult sau mai puțin, cu o simptomatologie psihică și capabile de o reversibilitate morfofuncțională și clinică variabilă din care cauză bolile psohosomatice prezintă adesea o evoluție relativ discontinuă, în puseuri, pe un fond de acalmie clinică (mai puțin morfofiziopatologică).

Medicina tulburărilor și bolilor psihosomatice a determinat o viziune psihosomatică în medicină, în ceea ce privește abordarea actului medical. Ea presupune o imagine completă asupra actului medical, văzut dintr-o perspectivă dublă: medicală propriu-zisă și psihologică. Scopul acestei abordări îl reprezintă centrarea demersului medicului pe pacient și stabilirea planului terapeutic împreună cu pacientul.

În anul 1996, Luban Plozza, Laederach-Hofmann, Knaack și Dickhaut, în lucrarea „Medicul ca medicament”, au conceput o strategie de abordare psihosomatică pentru bolnavii cronici cu afecțiuni patologice psihosomatice, ca și pentru pacienții cu probleme de ordin psihologic, care se consideră bolnavi și așteaptă vindecarea unor tulburării somatice. Această strategie presupune:

Evaluarea psihologică a bolnavului „la prima vedere”, care presupune:

–          stabilirea contactului vizual cu bolnavul și analizarea limbajului nonverbal;

–         analizarea semnelor exterioare de boală;

–          evaluarea stării emoționale a bolnavului;

–         analizarea principalelor caracteristici ale personalității: (pot fi diferite categorii: dependenți, inhibați, agresivi, apatici, psihastenici); pentru fiecare categorie se poate adopta un comportament „de întâmpinare” și de relaționare ulterioară;

–          modul de prezentare al simptomelor;

Evaluarea caracterului funcțional sau organic al acuzelor bolnavului:

–          tulburări funcționale apărute în cadrul unui stres psihic acut sau cronic (cu excese de alcool, fumat, cafea, medicamente);

–          tulburări funcționale somato-psihice (tulburări psihice de cauză somatică) secundare unei boli ale cărei acuze subiective sau obiective sunt ignorate;

–          tulburări funcționale coexistând cu tulburări organice ale bolii de bază și apărute datorită stresului psihic secundar, produs de acesta din urmă;

Analiza sistematică a psihologiei bolnavului;

Corelarea simptomatologiei sau a unei părți din simptome cu stresul psihic și stabilirea rolului acestuia în contextul plurietiologic al bolii;

Inițierea unor elemente de psihoterapie de susținere.

Abordarea psihosomatică a bolii și a vindecării

Tot mai des se discută în terapiile holistice de fenomenul numit somatizare. Terapiile holistice reprezintă domeniul care privește boala în ansamblul ei, pe toate planurile manifestării ei. Ceea ce reprezintă acest cuvânt este procesul de manifestare în corp, sub formă de diverse afecțiuni și simptome, a tensiunilor psihice, emoțiilor intense și a ideilor periculoase, care au fost păstrate neschimbate în conștiința și personalitatea individului perioade mari de timp. Cel mai des, aceste sentimente sunt păstrate sub forma unor tipare comportamentale, a unor frici strămoșești, a unor nenumărate reprimări și limitări. Efectele negative ale unei astfel de tratări a vieții pot fi uneori devastatoare asupra sănătății, confortului psiho-mental general și/sau circumstanțelor existenței cotidiene.

Viața ne scoate în cale tuturor și tot timpul evenimente cu mare valoare mental-emoțională și, în același timp, importante din punct de vedere tridimensional pentru prezentul și viitorul nostru. Unii dintre noi au înțeles că principalul scop al evenimentelor care au loc în viețile noastre – de multe ori cu o repeziciune uluitoare – este că ne pun în fața unor alegeri: despre ce gândim, ce comunicăm și ce întreprindem. Situațiile pot fi uneori așa de complexe sau de rafinate, încât o acțiune corectă nu poate fi efectuată conform unui etalon de gândire sau de reacție folosit cândva în trecutul nostru. Pentru a face o alegere cât mai corectă trebuie ca în majoritatea situațiilor să acordăm atenție maximă întregului context, este nevoie de fluiditate mare și conectare cu evenimentul respectiv, până la cedare completă în fața acestuia, pentru a îl putea percepe în cele mai fine aspecte ale sale. Având o astfel de atitudine interioară, devine posibilă traversarea situațiilor mentale/emoționale și accesarea unui nivel superior de conștiință, de unde soluția apare în mod clar și firesc, fără îndoieli sau resentimente, atât pe cale intuitivă cât și intelectuală.

Multe persoane nu doresc însă confruntarea cu un eveniment sau o situație neplăcută, astfel încât tratează lucrurile superficial, încercând să scape cât mai repede și cât mai ușor de momentele de responsabilitate față de ei și de tot ce îi înconjoară. De cele mai multe ori aceste situații de viață inoportune determină examinări importante de conștiință, în care ne este oferită ocazia de a ne elibera temeri vechi, de a depăși limitări mentale, de a ne vindeca răni emoționale, de a înlocui un sistem de credințe învechit și disfuncțional cu altul nou și adaptat unui context de viață mai complex – ajutându-ne astfel să ajungem la o percepție mai fină și mai dinamică a realității. Rezultatul este creșterea în mod natural a nivelului de inteligență, senzitivitate, înțelepciune și compasiune. Ființa devine mai fluidă, mintea se echilibrează mai repede, soluțiile sunt găsite într-o mai mare armonie cu viața, iar sănătatea organismului nu are de suferit deoarece nu se creează noi blocaje și tensiuni mental-emoționale, ci, din contră, se rezolvă din cele vechi.

Oamenii adesea nu își dau seama de beneficiile pe care le aduc cu ele situațiile de viață mai puțin plăcute și, furați de evenimente, uită să se lase pătrunși de întreaga problemă, luându-o ca atare. Astfel, nu reușesc să intre într-o legătură suficient de profundă cu problema încât să poată să-i priceapă mesajul fundamental și să găsească o soluție cu adevărat potrivită și durabilă la aceasta. Adesea, vrând să scăpăm de ceea ce numim “probleme”, fie ne prefacem că ele nu există, fie le direcționăm către un teren cunoscut și superficial. Sau mai procedăm așa cum am fost obișnuiți de mici – ne pierdem în reacții emoționale oarbe, făcându-ne adesea rău atât noua, cât și celorlalți.

Pentru aceste reacții există două motive: nu știm că problema se poate rezolva de cele mai multe ori la un nivel de conștiință mai înalt decât cel la care a fost creată și nu încercăm să ne conectăm la ceea ce simțim și gândim atunci când chiar ne permitem să avem acea problemă.

De multe ori nici nu ne dăm seama că avem o problemă. Modalitățile noastre obișnuite de a reacționa ne pot transmite că aceasta este realitatea neîndurătoare și că nu prea avem mare lucru de făcut. Variantele de reacție în aceste cazuri ar fi: revolta oarbă, respectiv reprimare și complacere.
Utilizând ani la rândul aceste modalități dezavantajoase și limitate de a gestiona nu numai o situație, ci însăși viața, la un moment dat este posibil să ne trezim după un timp mai scurt sau mai lung că stresul, auto-limitarea mentală, frica și durerea emoțională acumulate constant în inconștient erup în corp, provocând boli și afecțiuni: cardio-vasculare, articulare, digestive, renale, hormonale, imunitare, nervoase și, mai ales, o situație de viață instabilă, tensionată și adesea deloc mulțumitoare.

Abordarea psiho-somatică a vindecării are ca punct de plecare legătura potrivit căreia manifestările în plan psiho-emoțional determină manifestări în plan energetic, care determină la rândul lor manifestările din planul fizic. Prin urmare, problemele psiho-emoționale, neglijate, negate, reprimate ori tratate incorect vor constitui baza viitoarelor dezechilibre la nivel energetic și, mai apoi, cauzele diferitelor afecțiuni în plan fizic. Tratarea bolilor propriu-zise, o deblocare energetică eficientă și cercetarea cât se poate de conștientă și asumată în tot ceea ce înseamnă universul nostru mental-emoțional determină premisele unei vindecări eficiente și durabile, chiar dacă uneori lente.

Manifestările haotice în plan mental-emoțional sunt evidente imediat. Dezechilibrele produse de acestea în plan energetic au o perioadă medie de apariție și pot fi recunoscute atunci când în corp apar dereglări funcționale (adică nu există leziuni la nivelul organelor, însă acestea încep să nu mai funcționeze corespunzător). Manifestările asosiate în plan fizic au un timp de latență mult mai mare, devenind evidente după nenumărate trăiri dizarmonioase și după îndelungate dezechilibre funcționale la nivelul organelor și sistemelor. În această fază de manifestare fizică apar rănile organice, iar boala poate fi deja depistată în corp sub aspectul modificărilor fizice produse de prezența sa.

Aspecte psihologice în psihosomatica oncologică

Cancerul face parte dintr-o categorie de boli caracaterizate printr-o diviziune necontrolată a celulelor și capacitatea acestor celule de a invada alte țesuturi din organism, fie prin creștere directă în țesuturi adiacente (invazie) sau prin migrația celulelor spre locuri mai îndepărtate în organism (metastază). Această creștere necontrolată este cauzată de anormalități în ADN, cum ar fi de exemplu mutații ale genelor care controlează înmulțirea celulelor. Una sau, frecvent, mai multe astfel de mutații pot duce la diviziunea și înmulțirea necontrolată a celulelor și formarea unei tumori. Dintre factorii luați în calcul în legătură cu această dezvoltare celulară, se recunosc: viruși, substanțe chimice, radiații, hormoni, traumă cronică, paraziți, caracteristici genetice și fizice ale persoanei, factori psihosociali și comportamentali.

Tumora se poate referi la orice tumefiere (umflătură) anormală a unui țesut din organism, putând fi malignă sau benignă. Doar tumorile maligne sunt capabile de a invada alte țesuturi, capacitate numită metastază. Dezvoltarea unei tumori este fazică, de la inițierea transformării maligne la promoție și apoi la progresia tumorală. Progresia este influențată și de vârsta, sexul, nutriția persoanei.

Cancerul e caracterizat prin diverse simptome care depind de zona afectată și caracterul tumorii. Un diagnostic definitiv necesită în general o examinare microscopică a țesutului afectat, obținut printr-o biopsie. După ce a fost diagnosticat, cancerul este în general tratat prin operație, chimioterapie și/sau radioterapie.

Dacă nu este tratat, cancerul cauzează moartea, fiind una dintre cauzele principale de deces în țările dezvoltate. Multe tipuri de cancer pot fi tratate și vindecate, mai ales dacă tratamentul începe într-o fază incipientă a bolii. Multe forme de cancer sunt asociate cu factori de mediu, fiind astfel prevenibile. Fumatul de tutun produce mai multe cazuri de cancer (pulmonar în acest caz) decât orice alt factor de mediu.      

            Amploarea pe care a luat-o îmbolnăvirea de cancer și angoasa puternică generată de această problematică a dus la intensificarea cercetărilor legate de această problemă și chiar la apariția unei discipline noi – psihooncologia, centrată pe aspecte psihosociale și comportamentale implicate în cancer.

            Principalele direcții pe care se centrează înțelegerea acestei boli sunt:

–          factorii psihosociali de risc în apariția cancerului;

–          efectele diagnosticului, bolii și tratamentului asupra funcționării psihologice și neuropsihologice;

–          reacția și adaptarea psihologică la cancer;

–          impactul factorilor psihosociali asupra cursului bolii, tratamentului și supraviețuirii.

      Stările psihice care însoțesc cancerul au ca puncte centrale: incertitudinea, teama de boală, de recidivă, de suferință, de moarte; nesiguranță, confuzie în legătură cu viitorul, sentiment de devastare, de pustiire. Cele mai frecvente tulburări sunt anxietatea și depresia. Anxietatea domină mai ales perioadele de debut, de nesiguranță în ceea ce privește boala, în jurul diagnosticului, a debutului tratamentului sau a situațiilor de schimbare a tratamentului. Ca simptome care trădează prezența anxietății, se numără: anorexia, greața, voma, diareea, oboseala și insomnia (care se confundă adesea cu efectele secundare ale terapiei).

      Depresia (cu semne somatice de tipul: oboseală, anorexie, scăderea în greutate) trebuie evaluată pe baza prezenței stărilor disforice, senzației de lipsă a speranței, sentimentului de vinovăție și a stimei de sine reduse. Depresia este mai frecventă la pacienții aflați într-un stadiu avansat al bolii, cu diminuarea drastică a capacității de a presta o activitate, la pacienții care au suferit anterior de o tulburare psihiatrică și la cei cărora nu li se pot controla simptomele majore.

      Depresia și anxietatea sunt frecvente și în perioada postterapeutică, generate de dificultățile de reintegrare socioprofesională, de imaginea corporală (mai ales la persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală mutilantă), disfuncțiile sexuale, frica de recidivă sau metastază, durerea (mai ales cei cu metastaze și cei aflați în stadiul terminal al bolii).

      Cele mai studiate implicații ale factorului psihosocial în evoluția cancerului au fost în tumorile hormono-sensibile.

      În fiecare stadiu al bolii – diagnostic, tratament, recăderi, faza avansată – există un specific al reacțiilor psihologice, a cărei cunoaștere orientează modul de abordare al pacientului.

Factori psihosociali și comportamentali de risc în apariția cancerului

   Un rol important în înțelegerea factorilor psihologici de risc îl joacă analiza stilului de viață, cu componentele sale patogene: fumatul, alcoolul, alimentația perturbată, comportamente sexuale, expunere la soare, expunere profesională la agenți chimici sau radioactivi, mediul social și legăturile sociale, statutul socioeconomic și suportul social.

       Factorii psihologici:

Persoana predispusă la cancer ar arăta, din punctul de vedere al personalității – conform unor studii psihologice privite cu oarecare rezervă –  ca fiind reținută, care nu se plânge, este cooperantă și nu-și exteriorizează trăirile afective (furie, tristețe, suferință, anxietate); calmă, plăcută, compliantă. Ca o trăsătură importantă, se poate menționa exprimarea anormală a emoțiilor, reacția la evenimentele stresante prin negare și represie. Pornind de la această trăsătură, se poate defini și un tip de personalitate care ar fi specific bolnavilor de cancer: tipul C de personalitate (Temoshock): persoana menține controlul emoțional și întreține relații interpersonale plăcute, în pofida disperării interioare pe care nu și-o exprimă; are sentimentul lipsei de speranță, uneori cronică, dar mascată; exprimă puțin din suferința, tensiunea cronică pe care o resimte în urma unor evenimente stresante ale vieții.

Alte caracteristici ale indivizilor cu un tip de personalitate care este considerat, în unele studii longitudinale, ca fiind predispus la cancer: exprimă o nevoie acută de a fi alături de o persoană foarte importantă din punct de vedere emoțional sau de a atinge un scop; incapacitatea de a renunța la obiect și incapacitatea de a investi alte obiecte sau scopuri. Obiectul investit inițial este idealizat, în timp ce subiectul cunoaște o diminuare a stimei de sine, reacție de tipul depresiei, lipsei de speranță, pe care însă le camuflează.

Rolul stresului psihic ca promotor al creșterii tumorale, după inițiere. Cel mai probabil, nu evenimentul în sine este extrem de nociv, ci semnificația pe care subiectul i-o acordă, această semnificație fiind condiționată tot de trăsăturile de personalitate și de paternurile comportamentale ale subiectului.

Factorii de personalitate influențează dezvoltarea unor comportamente de risc, în sensul expunerii la carcinogenii din mediu.

Dillenz (apud.Iamandescu), sintetizând mai multe cercetări recente, arată că în trecutul bolnavilor se regăsesc o serie de evenimente cu potențial traumatizant: pierderea recentă a unei persoane importante de referință; incapacitatea de a exprima stările și emoțiile de ostilitate; atașamentul emoțional anormal de puternic față de unul dintre părinți; tulburări sexuale.

2.4 Efectele comunicării diagnosticului, ale bolii și tratamentului asupra funcționării psihologice și neuropsihologice

      a) comunicarea diagnosticului

      Există o serie de factori psihosociali care amână prezentarea la medic a pacientului, aceasta fiind o formă de negare, cu efecte benefice pentru economia psihică a subiectului, dar dăunătoare pentru evoluția bolii:

–          frica de cancer;

–          subestimarea șanselor de supraviețuire;

–          supraestimarea caracterului letal al bolii de către populație;

–          anxietatea și pesimismul generat de apariția unor excrescențe sau a altor semne de boală

      Ca trăire, perioada cea mai grea este cea dintre identificarea simptomelor (suspiciunea de cancer) și confirmarea/infirmarea sa. Ca urmare, apar: anxietate, uneori deterioare a capacității de concentrare și de cogniție.

      Reacțiile pacienților la aflarea diagnosticului sunt foarte variate. Se pune problema sincerității personalului medical în comunicarea diagnosticului real bolnavului. Bolnavilor trebuie să li se dea o explicație cât mai clară privind boala lor, individual, cu tact. Explicația este necesară atât pentru pacient, cât și pentru medic. Ascunderea diagnosticului ar echivala cu afirmarea lipsei totale de speranță (lipsa de sens a tratamentului). De asemenea, colaborarea cu bolnavul este vitală pentru eficiența tratamentului.

      Diagnosticul de cancer este traumatizant, putând duce la retragere din viața socială, chiar familială, pasivitate, regresie, întrucât boala este trăită ca o amenințare.

      Recurgerea la minciuni optimiste este o falsă menajare a bolnavului, pentru că acesta își resimte oricum slăbiciunea și simptomele evidente de boală. În condițiile ascunderii adevărului, bolnavul va percepe tratamentul ca nefiind eficient, ceea ce îi mărește anxietatea și deprimarea.

      E.Kubler-Loss a descris patru faze prin care poate trece un pacient după ce a fost informat despre diagnostic:

1. Refuzul de a accepta realitatea bolii sale. Refugiul în izolare.

2. Mânie și refuz.

3. Fază de negociere (întrevederi frecvente cu medicul).

4. Depresie.

5. Obișnuirea cu ideea. Calm și acceptare demnă.

      Aceste faze se pot întinde pe toată durata bolii. Este important ca pacientul să fie ajutat să treacă mai ușor prin fazele de opoziție, speranță și disperare.

      Modalitățile particulare de a răspunde la comunicarea diagnosticului depind de o serie de variabile: strategiile individuale de reacții la situații noi și dificile (stilul de coping) și trăsăturile premorbide ale pacientului, dar și inteligența în comunicare a medicului și personalului medical, în general.

      Un rol vital îl are familia și, în general suportul social.

b) impactul tratamentului asupra psihicului

      Tratamentul cancerului este foarte complex, incluzând tratament chirurgical, radioterapie, chimioterapie. De cele mai multe ori, pacientul le experimentează pe toate.

      Operația generează sporirea anxietății, datorată tuturor aspectelor legate de actul chirurgical (fazele preoperatorie, anestezie și perioperatorie, postoperatorie)

      În diminuarea acestei anxietăți, sunt eficiente pregătirea psihologică pentru operație, mai ales prin tehnici comportamentale (mai ales relaxare musculară progresivă) și, după caz, terapia cognitivă. Aceste modalități de intervenție sunt benefice și prin efectele lor postoperatorii: reducerea durerii, complicații mai reduse, spitalizare mai scurtă.

      Încheierea operației poate aduce un sentiment de eliberare, chiar de euforie. Curând, însă, apar temerile în legătură cu tratamentele ulterioare, rezultatul acestora, frica de recidivă.

      Printre efectele anxietății legate de operație se numără insomniile, anorexia, stări de slăbiciune.

      Este foarte important suportul psihologic postoperator, prin consiliere suportiv-informativă, în grup sau individual, cu efecte de reducere a stresului legat de evoluția bolii.

      În cazul individual al cancerului la sân, cu mamectomie, se ajunge la modificări de imagine corporală, care duce la stres major legat de amenințarea feminității și tulburările de dinamică sexuală. Este foarte importantă consilierea pentru aceste femei, cu atât mai mult cu cât acestea au la îndemână o serie de opțiuni pentru redobândirea imaginii pierdute (cele mai multe femei nu știu faptul că pierderea unui sân poate fi corectată prin chirurgie plastică, de tipul reconstrucției sânului).

      Radioterapia este asociată de bolnavi cu teama de efectele nocive ale iradierii, accentuată de efectele secundare de la sfârșitul tratamentului: anorexie, senzația de slăbiciune, iritarea pielii și oboseala. Se poate însoți de o accentuată stare de anxietate.

      Chimioterapia are o serie de efecte secundare, care fac din ea cea mai temută tehnică de tratament al cancerului: greață, vomă, pierderea părului.

      Unele studii arată că anumite medicamente utilizate în chimioterapie afectează dispoziția afectivă și funcțiile cognitive (este neclar dacă aceste efecte se datorează extenuării psihice sau acțiunii directe biochimice asupra creierului).

      Ca un alt efect secundar, de asemenea cu potențial anxiogen asupra pacientului, este scăderea imunității (ca urmare a scăderii numărului de celule albe).

      Ceea ce interesează psihologul sunt efectele secundare ale chimioterapiei, asupra cărora se poate interveni prin consiliere și psihoterapie:

–          frică și suspiciune înainte de începerea curei – alimentate de reprezentările sociale despre ea;

–          incertitudine și anxietate, depresie – cu pertubări de somn, stare fizică de oboseală;

–          dispoziții afective oscilante – datorate medicamentelor;

–          iritabilitate și scădere a toleranței la frustrare;

–          dificultăți de concentrare și cognitive în timpul tratamentului;

–          efecte secundare psihologice asociate chimiterapiei – depind de modul în care pacientul este pregătit pentru tratament. Este foarte vizibil răspunsul condiționat al bolnavului la tratament. Se poate interveni foarte eficient cu terapii comportamentale.

–          complexul „nu mai sunt eu însumi” – datorat unor schimbări fizice: căderea părului, paloare, creșterea sau scăderea în greutate, senzația de oboseală și devitalizare; se însoțește de o alterare drastică a stimei de sine. Din nou, terapiile cognitiv comportamentale pot fi eficiente în abordarea pacientului.

–          impactul psihologic al schimbărilor în funcțiile sexuale – modificări privind fertilitatea, libidoul, funcționarea sexuală.

      2.5 Reacția și adaptarea psihologică la cancer și tratament

   J.C.Holland a grupat condițiile variabile care determină reacția bolnavului de cancer în fața bolii în trei categorii:

a) Contextul socio-cultural – atitudinile sociale, ideile, concepțiile culturii respective despre cancer, acestea putând afecta modul:

                  – cum sunt tratați pacienții;

                 – cum se văd pacienții pe ei înșiși, boala și viitorul lor familial, profesional, social.

      Pentru societatea noastră, se dovedește vitală creșterea nivelului de informare medicală, pentru a evita efectele negative ale unor reprezentări greșite ale bolii: amânarea consultului medical, evitarea comunicării diagnosticului celor din anturaj, care poate duce de la pierderea de bună voie a unor poziții sociale și profesionale până la scăderea drastică a stimei de sine și izolare.

b) Contextul medical – care determină situația bolnavului prin mai multe aspecte:

      – date clinice – stadiul și evoluția clinică a bolii, localizarea, natura disfuncțiilor și simptomele produse;

      – tratamentele prescrise;

      – opțiunile de recuperare;

      – suportul psihologic din partea personalului de îngrijire.

c) Contextul psihologic – în legătură cu care ne interesează:

      1. momentul din viața subiectului în care apare boala (biologic și sub aspectul responsabilităților personale și sociale);

      2. resursele intrapersonale: stilul de reacție la stres (coping), defensele, personalitatea premorbidă, concepțiile, ideile despre boală, legăturile anterioare cu cancerul.

      Weisman și Worden dau o clasificare a strategiilor de coping, în funcție de eficiența lor în lupta cu boala:

–          strategiile de coping care duc la acceptarea diagnosticului de cancer (fără obsesia bolii) – cele mai eficiente;

–          strategiile de coping care constau într-o acțiune fermă, bazată pe înțelegerea situației-problemă (se informează despre boală, solicită sfatul specialistului și se supune acestuia);

–          strategiile de retragere, evitare, pasivitate, cedare, apatie – cele mai puțin eficiente.

      Morris stabilește cinci categorii de reacții la diagnosticul de cancer (pentru pacientele cu cancer la sân):

–          negare: respinge evidența, pare reținută în a se angaja într-o discuție detaliată despre cancer;

–          spiritul luptător: atitudine pozitivă, luptătoare cu tendința de a solicita cât mai multe informații despre diagnostic și tratament;

–          acceptare stoică: primește diagnosticul și apoi tratamentul cu detașare, îl urmează, dar având în spate o atitudine de tip „ce-o fi, o fi”;

–          acceptare anxios-depresivă: tinde să privească totul cu pesimist;

–          neajutorare, lipsă de speranță: are senzația că nimic nu o mai poate ajuta și nu mai poate spera nimic, ceea ce duce la o proiecție negativă în viitor și la perturbarea relațiilor sociale.

      Copingul cel mai eficient este cel care:

Menține stresul în limite rezonabile;

Menține respectul de sine;

Menține sau restabilește relațiile cu semenii;

Crește posibilitatea de restabilire a funcțiilor organismului.

Problemele în adoptarea unei strategii eficiente de coping apar în condiții de tipul:

izolare socială;

statut socio-economic scăzut;

alcool sau droguri;

probleme psihiatrice anterioare;

pierderi recente;

obligații multiple;

inflexibilitatea și rigiditatea copingului;

concepții pesimiste despre viață.

stări sufletești și situații care dezechilibrează emoțional bolnavul: pesimism, multe regrete, probleme maritale, probleme psihiatrice, anxietate crescută, forța eului scăzută, multe evenimente ale vieții recente, eficacitate redusă, suportul familial redus, cancer în familie, izolare socială, supunere pasivă, blamarea celorlalți, ajutor redus din partea medicului.

Mai ales acest din urmă aspect se pretează la abordare psihoterapeutică.

      3. resursele interpersonale: natura și disponibilitatea suportului social (familie, prieteni, colegi, grupuri afiliate).

      Este foarte importantă colaborarea dintre pacient, medic și familia pacientului. Un aspect important este educarea familiei în sensul acceptării diagnosticului și sprijinirii reale a bolnavului în lupta sa cu boala (există familii în care se realizează o „jelire” prematură a bolnavului, care duce la izolarea și dezolarea acestuia, cu renunțarea, de multe ori, la luptă.

      În timpul contactului cu familia, atenția medicului și psihologului trebuie dirijată asupra următoarelor aspecte:

–          evitarea legăturii duble („double-bind”), în sensul interzicerii creării unui nivel fracționat de informație în interiorul familiei;

–          mobilizarea rezervelor disponibile în familia pacientului;

–          detectarea oricărei forme de jelire anticipantă, fie din partea bolnavului, fie din partea familiei;

–          oferta de a colabora în continuare cu familial și în cazul morții pacientului.

      Kubler-Ross a remarcat că și membrii familiei pot trece prin aceleași faze de reacție la aflarea diagnosticului, la care se adaugă sentimente de vinovăție, eșec și neputință. Este necesară discuția cu familial, pentru ca prin suportul acordat acesteia, familia să devină, la rândul ei, un factor de suport pentru bolnav.

      În abordarea bolnavilor de cancer, există câteva principii cu valoare anxiolotică:

vezi pacientul la intervale regulate;

evită liniștirea, încurajarea prematură, în primul râns ascultă pacientul;

corectează concepciile greșite despre boală și tratament;

fii realist și deschis cu pacientul și familia, dar, întotdeauna, acordă sau lasă loc pentru speranță;

evaluează nevoile familiei și oferă tratament preventiv;

permite o negare și o regresie rezonabilă;

fii vigilent în alinarea disconfortului fizic.

      Bolnavii de cancer cu prognostic fatal reacționează des la acest eveniment radical din viața lor cu o regresie atât de intensă a forțelor individuale, încât se comportă într-o manieră similară psihoticilor. Ei se află într-o stare de totală epuizare și vidare interioară. Se recomandă psihoterapia de susținere, care are mai multe nivele posibile:

–          realizarea transferului pozitiv, în contextul relațiilor de obiect stabile;

–          asigurarea;

–          oferirea ocaziilor de verbalizare a obsesiilor ipohondrice secundare și a stărilor de frustrare și agresiune;

–          suportul psihologic al planului de tratament somatic. Aceasta implică rezolvarea oricăror conflicte, depresii sau tulburări ivite între pacienți și echipa de terapeuți;

–          încercarea terapiei celui de-al treilea nivel, implicând elemente religioase, iraționale și absolute.

2.6 Impactul factorilor psihologici asupra cursului bolii, tratamentului, supraviețuirii

      Supraviețuirea mai mare a bolnavilor de cancer pare a depinde de o serie de aspecte cum sunt:

–          relații interumane bune;

–          absența depresiei sau furiei în raport cu îmbolnăvirea;

–          „spirit luptător” sau răspuns psihologic de apărare prin negare (față de femeile cu răspuns de acceptare stoică sau cele care se simt lipsite de ajutor și speranță);

–          exprimarea emoțiilor negative;

–          speranța, optimismul, bucuria, vigoarea, rezistența, tăria.

Conceptul de calitatea a vieții acoperă dimensiuni multiple, care țin cont nu doar de datele medicale (procentajul vindecărilor, durata supraviețuirii, eficacitatea antitumorală a noilor tratamente), ci și – și mai ales – de parametri care privesc starea de bine fizic, emoțional și social a bolnavilor și a anturajului lor.

      Menținerea unui nivel optim al calității vieții bolnavului de cancer depinde de suportul care îi este acordat acestuia de către:

–          familie;

–          anturajul apropiat (prieteni, colegi, vecini);

–          comunități (asociații, fundații și servicii de îngrijire, grupuri de auto-ajutorare, biserică);

–          personalul din domeniul sănătății.

      În abordarea psihosomatică a cancerului, se conturează un model de abordare a pacientului care să răspundă acestei nevoi de asigurare a calității vieții:

–          primul nivel al îngrijirii – suportul psihosocial la nivelul de bază – asigurat de toți membrii personalului de îngrijire (informații, direcționare). Acest nivel de intervenție se adresează perturbărilor emoționale firești în legătură cu boala;

–          al doilea nivel al îngrijirii sub aspect psihosocial este cel de rutină, asigurat de asistenții sociali (problemele practice generate de boală), preoți (suport spiritual), consilieri, pacienți mai vechi, grupurile de autoajutor;

–          al treilea nivel este cel al abordării problemelor speciale, probleme de natură psihologică, ce solicită psihoterapie, intervenții comportamentale pentru controlul durerii, anxietății, dar și suport psihosocial.

          Intervenții psihoterapeutice – în esență suportive, centrate pe boală și pe simptomele generate de aceasta, fără atingerea mecanismelor de defensă psihologică. Vizează găsirea unor mecanisme mai adecvate de coping, având mai degrabă forma unei intervenții în criză.

            Principalele probleme abordate: depresia, anxietatea, unele disfuncții (incapacitate de concentrare), probleme care au existat anterior și sunt accentuate de cancer, probleme care apar ca efect al cancerului; frica de recidivă, teama de moarte, de operațiile adiționale, dificultăți practice.

            Consilierea, mai restrânsă decât psihoterapia, este de natură suportivă, informativă, cathartică, confruntațională. Este utilă pe tot parcursul tratamentului. Scopul său – adaptarea și îmbunătățirea capacității funcționale ale subiectului, în parte prin ameliorarea tehnicilor de rezolvare a problemelor. Se poate desfășura individual sau în grup.

            Intervenții cognitiv-comportamentale – centrate pe terapia durerii (de intensitate medie), controlul apetitului, efectele secundare asociate chimioterapiei și radioterapiei (eventual decondiționare), simptomelor de anxietate și depresie.

            Tehnicile comportamentale includ: relaxarea musculară progresivă, hipnoza, imageria mentală, tehnicile cognitive feedback, desensibilizare sistematică.

            Sunt eficiente când simptomul este bine delimitat.

            Grupuri suportive cognitiv-comportamentale – eficiente pentru pregătirea pacientului pentru chimioterapie; centrate pe anularea temerilor, prin izolarea gândurilor negative și sugerarea de comportamente de depășire a stării de teamă. Tehnici: relaxarea musculară, imageria dirijată.

            Grupuri suportive educaționale – oferă informații care să le permită controlul bolii.

            Grupurile de autoajutor, unele dintre ele conduse de profesioniști – de suport emoțional și de evitare a izolării.

            Psihoterapia de grup expresiv-suportivă – experimentată în SUA pentru bolnavii de cancer, bazată pe concepția existențialistă, orientată pe „aici și acum”, urmând căutarea unor sensuri în viață și importanța înfruntării morții și altor probleme dificile.

2.7 Cauzele psihologice ale cancerului

Cancerul este legat, în principal, de emoții refulate, de resentimente profunde și de lungă durată, în raport cu ceva sau cu o situație care perturbă și în prezent, și față de care, niciodată, nu au fost exprimate sentimentele profunde. Adesea, aceste sentimente sunt în legătură cu un aspect din viața de cuplu.

De asemenea, cancerul se poate declanșa rapid ca urmare a unui divorț dificil, a pierderii locului de muncă, a pierderii cuiva drag etc.

Este, de obicei, rezultatul mai multor ani de conflict interior, de culpabilitate, de răni sufletești, de supărare imposibil de consolat, de ranchiună, de gânduri negre, de confuzie, de tensiune, de disperare, de rejectare a propriei persoane.

În continuare sunt enumerate cauzele psihologice privind cancerul.

O persoană predipusă cancerului este în cele mai multe cazuri plină de dragoste, devotată, plină de atenție și de bunătate pentru anturajul propriu, extrem de sensibilă, semănând dragoste și bunătate în jurul său. În tot acest timp, emoțiile personale sunt refulate profund în sine. Persoana se simte confortabil atunci când găsește satisfacție în exterior mai mult decât în interiorul său, pentru că are o dragoste de sine foarte scăzută. Atunci se ocupă de toată lumea și lasă la o parte nevoile sale personale. Se simte în imposibilitatea de a-și schimba viața. Această imposibilitate vine din faptul că persoana respectivă nu crede că are vreo putere asupra vieții sale. Lasă această putere unei persoane exterioare și mai mare decât sine. Nu este în contact cu corpul și cu emoțiile sale. Se simte pierdută dacă nu se definește cu ajutorul celorlalți.

Nu are nici o identitate. Se simte straină de propria persoană. Lasă locul ei altora; lasă să plece celulele sale sănătoase – care reprezintă identitatea proprie și face loc unor celule străine care nu își au locul în interiorul său. Dar cum binele celorlalți este pe primul loc, se lasă invadată de ceilalți. Ezită să-și ia viața în propriile mâini, se consideră incapabilă. Pentru că viața nu-i aduce nimic bun, capitulează si nu mai are chef să trăiască. La ce bun să lupte? Fără să-și dea seama, vrea să se autodistrugă.

Celulele canceroase trăiesc în izolare, ca și o persoană când este într-o situație pe care îi este greu să o accepte. Vorbește puțin , își refulează emoțiile și își spune că viața este grea, că este greu de trăit, că viața este injustă și astfel devine o victimă a cancerului. Evită să-și acorde dragostea și aprecierea pentru că ea crede că nu le merită. Dorința de a trăi devine nulă. Se simte inutilă. Este modul său de a termina cu viața, de a se autodistruge, este un suicid deghizat. Are impresia că și-a ratat viața și vede totul ca un eșec. Moartea i se pare, în mod inconștient, mai frumoasă decât viața.

Psihologul recomandă ce trebuie să gândească o astfel de persoană:

Este nevoie să-și lase să cadă toate maștile; acest lucru poate să fie înfricoșător pentru moment, dar este esențial. Trebuie să descopere că are tot curajul și toată forța necesară pentru a-și împlini visele; corpul său așteaptă să-și clarifice care este natura problemelor sale; trebuie să se gândească ce scheme mentale și ce atitudini trebuie să adopte pentru ca boala să dispară;

Trebuie să ia contact cu eul său interior și să se accepte, atât cu calitățile, cât și cu defectele sale, cu forțele, cît și cu slăbiciunile;

Trebuie să renunțe la vechile atitudini și obișnuințe morale;

Boala trebuie acceptată deoarece ea îi dă puterea să lupte; dacă nu și-ar accepta boala, cum ar putea să lupte?

Trebuie să ia contact cu viața, să iși deschidă inima și să conștientizeze tot ce poate să-i aducă bun viața;

Chiar dacă boala (cancerul) i se pare a fi adversarul său, trebuie să țină cont de faptul că este un catalizator care ajută la efectuarea unor schimbări importante în viață;

Să se deschidă în mod conștient în fața tuturor bucuriilor vieții care îmbunătățesc sistemul imunitar;

Să accepte să trăiască în momentul prezent;

Să se gândească la faptul că ea reprezintă maestrul vieții sale;

Să dea drumul diferitelor emoții pe care le trăiește;

Să se gândească la faptul că numai singură poate să se decidă să lupte;

Să conștientizeze că are puterea să lupte pentru că are multe lucruri de realizat, numai ea știe ce este bun pentru sine;

Să trăiască în momentul prezent, acceptând tot trecutul ca pe o perioadă de a învăța să se descopere, de a ști cine este cu adevarat.

2.7.1 Cauzele psihologice ale tumorilor craniene

Tumora este legată de emoțiile refulate, de remușcări profunde, de suferințe din trecut care se întorc împotriva propriei persoane.

Tumora indică faptul că anumite idei, credințe sau scheme mentale mai există, deși nu mai au nici o rațiune de a exista. Este rezultatul unui șoc emoțional foarte puternic legat de o situație sau de o persoană care a fost iubită foarte mult sau de ceva ce a determinat o suferință foarte mare sau față de care se mai simte încă ură, ranchiună, frică, furie, frustrare. Poate fi vorba de un părinte care își devalorizează copilul. Persoana respectivă este foarte încăpățânată și refuză să își schimbe felul de a vedea viața. Are idei fixe, are o stare de confuzie interioară și o dificultate în a face bilanțul lucrurilor.

Sfatul psihologului:

Este o stare critică și trebuie schimbată atitudinea închisa într-o deschidere a inimii dacă se vrea a se pune capăt acestei tumori;

Trebuie conștientizat faptul că trebuie făcută o mișcare radicală în viață, iar acum este momentul ideal pentru a face această schimbare;

Este nevoie de desprinderea de trecut și de toată energia negativă legată de trecut; atenția trebuie canalizată doar pe lucrurile pozitive și pe ceea ce se vrea cu adevărat de la viață;

Acceptarea privirii vieții într-un mod mai deschis și mai flexibil;

Încredere în faptul că viața este în continuă schimbare și evoluează mereu în mai bine;

Persoana în cauză trebuie să știe că încrederea personală va ajuta la atingerea țelului;

Acceptarea ascultării mai mult a vocii interioare, impunerea spontaneității și lasarea de-o parte a controlului mentalului.

2.7.2 Cauzele psihologice ale cancerului pulmonar

Cancerul pulmonar indică frica de moarte. Plămânii reprezintă organul care este legat de tristețea și durerea neexteriorizată. Cancerul de plămâni poate să apară ca urmare a unei separări, a unui divorț, a morții cuiva drag, a pierderii serviciului care este foarte important pentru persoana respectivă. Cancerul de plămâni reprezintă noțiunea de eșec foarte puternic., în toate situațiile care, în mod conștient sau inconștient reprezintă rațiunea de a trăi. Dacă rațiunea de a trăi dispare, apare ideea de moarte.

Persoana în cauză se simte condamnată să trăiască o situație pentru tot restul vieții și judecă această situație cu multă asprime. Totul este alb sau negru, nimic între acești doi poli. Îi este frică să-și exteriorizeze gândurile, opiniile. Trăiește o mare neputință. Ceilalți judecă modul ei de a trăi. Viața ei nu mai are sens.

A investit totul într-o relație, atât din punct de vedere emoțional, cât și material și riscă să piardă acea relație. Dacă fumează, se va întreba: “fumatul duce la cancer sau frica de a muri mă face inconștient să fumez?”, asta pornind de la ideea că “de ce ți-e frică, nu scapi!”.

Poate că fumul reprezintă o perdea pentru ca ea să nu mai vadă ceea ce o deranjează și o împiedică să trăiască. Dacă nu soluționează conflictul, acesta poate să crească în sine și să devină cancer la plămâni.

Psihologul recomandă:

Să se accepte viața; fiecare inspirație și expirație face ca viața să circule în sine prin aerul pe care îl respiră;

Să decidă să-și preia locul său, spațiul său și să aleagă ceea ce vrea să trăiască deoarece viața merită să fie trăită;

Să accepte că nu e rău pe pământ, că experiențele sale nu sunt rele;

Să simtă viața din plin

2.7.3 Cauzele psihologice ale cancerului de sân

Sânii reprezintă feminitatea și maternitatea. Acest tip de cancer indică, în general, atitudini și gânduri profunde ale căror rădăcini sunt în copilărie. Cancerul la sân poate să demonstreze dificultatea de a exprima adevăratele sentimente, de a găsi un echilibru între rolul de mamă și femeie împlinită. Cancerul la sân apare de multe ori din sentimentul puternic de culpabilitate interioară față de propria persoană sau față de propriii copii. Daca persoana se judecă prea sever și emoțiile sale puternice sunt evacuate la nivelul sânului, acesta poate deveni un simbol pentru ideea de “eșec”.

Cancerul de sân ajută să se conștientizeze că se trăiește o situație conflictuală. Poate să trăiască un mare stres în raport cu supraviețuirea copiilor săi. Îi este frică de faptul că dacă i se întâmplă ceva, tatăl copiilor săi nu va fi capabil să îi hrănească suficient din punct de vedere emoțional. S-ar putea să iși dorească să se ocupe de toată lumea, să-i “hrănească” pe toți cu atenția sa și acest lucru o distruge. Și bărbații pot să dezvolte acest tip de cancer, ceea ce demonstrează că ei nu sunt de acord să-și accepte latura lor feminină.

Cancerul la sânul stâng reprezintă dificultăți afective și emoționale refulate, iar cancerul la sânul drept reprezintă conflictul față de sine însăși, față de ceea ce ea așteaptă de la sine. Cancerul la sân poate să apară și dacă își consideră sânii inutili și fără valoare.

Psihologul recomandă:

Găsirea unui echilibru este foarte important și totul constă în atitudine, dragoste și acceptare de sine.

2.7.4 Cauzele psihologice ale cancerului uterin

Uterul reprezintă feminitatea, matricea originală și căminul matern. Ca femeie poate să se simtă vinovată, frustrată, supărată, dar să aleagă să nu vorbească. Căminul poate fi idealul pe care și-l dorește în legătură cu relația de cuplu sau cu familia sa sau cu dorința de a avea un copil. Trăiește o mare supărare și cheful de viață este redus. Acest tip de cancer este profund legat de atitudinea și gândurile sale față de ideea de cămin. Poate să traiască mari frici, insecuritate, culpabilitate că nu are căminul pe care și-l dorește și că ar putea chiar să-l piardă pe cel pe care îl are. De asemenea, cancerul uterin poate să apară ca urmare a unei devalorizări în raport cu ceea ce este persoana respectivă și ceea ce a realizat: ea crede că este un nimic.

Cancerul uterin apare la femeile mai în vârstă, în jurul perioadei de intrare la menopauză, dar și la femeile tinere. Colul uterin este acela care se află în contact cu organul genital al bărbatului în timpul relațiilor sexuale. Persoana în cauză are tendința să fie depășită de evenimente, să simtă că nu are puterea de a le controla.

Este posibil să creadă că relațiile sexuale sunt o datorie care îi repugnă. Sau poate că are impresia că se expune. Frustrările sale sexuale sunt mari, se simte abandonată de partenerul său. Găsește dificil și, uneori, dureros să se deschidă față de partenerul său, se poate simți abuzată din punct de vedere sexual. Poate să trăiască o dualitate față de noțiunea de abstinentță: să fie sau nu abstinență, iată întrebarea! ar vrea să se ascundă față de sine și față de alții.

Psihologul recomandă ce trebuie să gândească:

Trebuie să se perceapă diferit față de până acum;

Să creadă că este cu adevărat femeie, la toate nivelele;

Să creadă că face față cu brio rolului său de femeie;

Să se simtă cu adevărat femeie;

Să privească cu alți ochi căminul său

2.8. Psihooncologia în România

Asociația Româna de Psihooncologie reprezintă o organizație nonprofit, nonguvernamentală, ce susține importanța ”componenței umane“ a cancerului, adică dimensiunile psihologice, sociale, comportamentale, psihiatrice, etice și spirituale ale acestei boli. Asociația Română de Psihooncologie inițiază și susține necesitatatea înființării unui departament de psihoterapie-psihologie-sociologie-psihiatrie în toate centrele oncologice din țară, crearea acestuia fiind obligatorie pentru o conduită terapeutică completă și eficientă. În confruntarea cu această boală dificilă și parțial cunoscută, abordarea mecanicistă trebuie completată de componenta psihologică și spirituală a omului.

Specialiștii oncologi sunt astăzi de părere că o combinație între tratamentul standard (intervenție chirurgicală, chimioterapie, radioterapie, imunoterapie, hormonoterapie) și cel complementar (psihoterapie, nutriție, exerciții fizice, tratamente naturiste) oferă cele mai mari șanse de a menține calitatea vieții pacientului. Un tratament în totalitate se adresează tuturor problemelor pacientului, începând cu ameliorarea simptomelor somatice, continuând cu terapia standard în cancer și cu susținerea emoțională și spirituală. Acest departament vine și în sprijinul personalului medical ce se întâlnește zilnic cu situații de viață și de moarte care în timp depășesc limita de suportabilitate a oricărui om și care datorită acestui fapt ajung să se confrunte cu tulburări afective, tulburări de personalitate, sindrom posttraumatic de stres sau cu mult discutata platoșă, răceala afectivă în relația cu pacientul. Uneori pot dezvolta un sindrom de epuizare nervoasă și să nu mai fie capabili să pună și acea componentă umană sufletească în slujba bolnavului.

Se dorește ca Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică să creeze acest departament nu numai pentru că el există de 20 de ani în alte țări, ci pentru simplul motiv că aspectele psihologice ale cancerului nu mai pot fi ignorate și că este evident că există bolnavi și experiența bolii este unică pentru fiecare om. De ce eu și cum voi trece peste asta sunt doar intrebările de la începutul bolii, lor le vor urma alte zeci de întrebări pe durata tratamentului care vor primi sau nu răspunsuri. O echipă de specialiști a unui departament de psihoterapie-psihologie-sociologie-psihiatrie (numit departament de psihooncologie) asigură suport emoțional, oferă informații medicale și nu numai, face evaluări psihologice, oferă medicație atunci când este nevoie și multe altele. 

Confruntarea cu diagnosticul de "tumoră malignă " sau "cancer" este un eveniment traumatizant care afectează raportul individului, atât cu sine, cât și cu lumea în totalitatea sa psihofiziă și psihosocială. Datorită credințelor populare și a miturilor legate de această boală, marea majoritate a pacienților se programează negativ înca de la aflarea diagnosticului. "Nu mă voi confrunta niciodată cu ceva imposibil de controlat" pare a fi discursul interior prezent ca un laitmotiv și de aici convingerea falsă că această boală va ucide cu certitudine, așa că mai bine să renunțe și nici măcar să nu înceapă lupta. Este, într-adevar, un moment de mare încercare, un moment în care este testată fiecare resursă psihică în parte, un moment în care viața devine brusc nedreaptă, un moment în care credințele, valorile, răbdarea, compasiunea apar deodată inutile și forța de a nu renunța este împinsă dincolo de orice limită de suportabilitate. Unii oameni se folosesc de momentele de acest fel și le transformă în ocazii pentru schimbările din viața personală, alții se lasă pur și simplu striviți de asemenea experiență de viață. De ce reacționează oamenii atât de diferit și de ce acordă semnificații atât de diferențiate unui aceluiași diagnostic, sunt două dintre întrebările ce au fost subiectul multor cercetări, nu numai în domeniul psihooncologiei, ci și al întregii psihologii.

Mintea și corpul comunică neîncetat între ele, dar cea mai mare parte a acestei comunicări are loc la nivel inconștient. De incredibil de multe ori ceea ce pare o dorință puternică de a trăi poate fi de fapt ceva superficial, un joc de teatru, o afirmație automată și nu o adevărată conexiune internă cu forța vitală. E necesar să se treacă dincolo de nivelul verbal, conștient, pentru a exista siguranța că ceea ce spune pacientul reprezintă ceea ce simte el realmente. Ceea ce spunem este adesea o "acoperire", deoarece suntem cu toții formați prin limbaj și-l folosim conștient sau nu pentru a disimula lucrurile care ne deranjează.

Atunci când o persoană este diagnosticată cu această boală (cancer), senzația de pierdere a controlului este copleșitoare. Foarte multe din reperele de viață se schimbă și se transformă, dar dacă se va privi acest lucru ca pe o provocare sau încercare, se va găsi forța de a trece și peste asta și cu siguranță boala va fi dominată și se va redobândi calitatea vieții.

A învăța a trăi cu diagnosticul de cancer înseamnă multe schimbări în viață, nu mică va fi uimirea că toate acestea vor crește dorința de viață și puterea de a aprecia bucuriile mărunte de fiecare zi.

Asociația Română de Psihooncologie sustine că suportul psihologic al bolnavilor oncologici să fie obligatoriu ca și conduită terapeutică în toate centrele și secțiile de specialitate din țară. Trebuie menționat că acest lucru trebuie asigurat de către specialiști, adică psihoterapeuți psihooncologi (psihologi sau medici care au o diplomă recunoscută de psihoterapeut, dublată de studii de oncologie).

2.9. Clinici de medicină psihosomatică

În România există totuși unele centre sau asociații specializate în psihosomatică oncologică și psihooncologie, cum ar fi:

A. Asociația de Psiho-Oncologie și alte Boli Cronice (APO-ABC) este înființată și funcționează ca persoană juridică română de drept privat fără scop patrimonial, cu caracter profesional, independent, non-guvernamental, non-profit, apolitic, nesindicală și neaparținând niciunei culte relogioase, guvernată de legile interne și internaționale în vigoare, independentă de orice altă instituție sau persoană, română sau străină.

Scopul și obiectivele Asociației sunt:

– crearea unui cadru organizat de promovare, desfășurare și perfecționare a activității de cercetare, studiere, furnizare și aplicare de îngrijiri și servicii medicale, psihologice, psihoterapeutice, asistență medicală, asistență socială și îngrijiri paleative în domeniul oncologiei și a altor boli cronice, accentul punându-se pe bolile cronice incurabile;

– dezvoltarea cercetării și aplicării Psiho-Oncologiei;

– dezvoltarea, cercetarea și aplicarea suportului psihologic în alte boli cronice, accentul punându-se pe bolile cronice incurabile;

– acordarea de servicii medicale, psihologice, psihoterapeutice și asistență medicală/socială bolnavilor cu diagnostic oncologic și alte boli cronice, în special boli cronice incurabile;

– sprijinirea familiilor bolnavilor de cancer și alte boli cronice, accentul punându-se pe bolile cronice incurabile sub raport material, medical, psihologic și social în general;

– atragerea și încurajarea de grupe de voluntari sau persoane pentru participare în acțiunile de luptă împotriva cancerului și a bolilor cronice în special cele incurabile;

– sprijinirea și perfecționarea profesională a membrilor săi;

– colaborarea cu alte fundații, asociații și instituții publice sau private, din țară sau străinătate, pentru realizarea de activități/scopuri comune și sprijin reciproc, conforme scopurilor „APO-ABC’’;

– încurajarea și consilierea organizațiilor sociale și guvernamentale privind proiectarea și aplicarea politicilor preventive și de îngrijiri de sănătate fizică și psihică în cancer și alte boli cronice cu preponderență în bolile cronice incurabile;

– atragerea, obținerea, administrarea și utilizarea, în condițiile legii, a surselor financiare sub formă de donații, subvenții, contribuții, sponsorizări, taxe, cotizații primite de la persoane fizice sau juridice, din țară sau din străinătate, fonduri europene sau a altor tipuri de fonduri pentru realizarea scopului propus;

– în curând pacienții vor putea beneficia și de terapie online.

B. Centrul Psihologic Sf Nectarie, situat în Craiova, oferă următoarele servicii:

Consilierea pacientului cu probleme oncologice

Consilierea persoanelor cu cazuri oncologice în familie

Terapie de susținere

Intervenții terapeutice

Psihodiagnostic

Organizare grupuri de suport

CLINICA DE MEDICINĂ PSIHOSOMATICĂ

Reprezintă prima clinică de medicină psihosomatică din țară, construită la Cluj și funcționala din Martie 2014. In clinică se vor putea trata pacienți din toata lumea, deoarece personalul medical vorbește română, engleză și germană.

Noutatea acestei clinici private este că ea tratează bolnavul ca un tot unitar, îl vindecă de afecțiunea de care suferă prin tratament, dar caută și cauza psihică a acelei boli și îl ajută pe pacient să o depășească prin diverse terapii complementare cum ar fi: terapie de grup, terapie individuală, tehnici de relaxare și meditație, meloterapie, terapie prin pictură, sport, gimnastică acvatică ca și elemente din medicină tradițională indiană Ayurveda.

Se pot trata inclusiv dependențele de alcool, droguri, jocuri de noroc, calculator sau tulburările de alimentație de genul bulimie sau anorexie. Cum stresul este o mare problemă în ziua de azi, clinica foloseste și o metodă de terapie antistres, care include hipnoza.

O echipă de specialiști – medici, psihologi, psihiatri, balneologi, cardiologi, profesori de sport (tenis, baschet, fotbal), desen și muzică – au conceput programe individuale de tratament și terapie pentru fiecare pacient, încercând să-l scape atât de povara fizică a durerii, cât și de „amprenta“ ei psihică. Spitalul privat are patru secții: balneologie și medicină sportivă, medicină psihosomatică (tratamentul tulburărilor psihice), neurologie (recuperarea tulburărilor neurologice) și nutriție și dietetică (slăbire definitivă cu ajutorul dietelor inteligente, dar care tratează si afecțiuni precum bulimie, anorexie).

Tot după model german, pacienții din cadrul clinicii vor fi încurajați să creeze o comunitate terapeutică, adică un fel de „mica familie – comunitate“ în care fiecare are atribuții bine stabilite cu scopul de a-i responsabiliza pe cei care au astfel de probleme, dar și de a crește încrederea în propriile forțe, inclusiv de a-i ajuta să spună „nu“ fără să se simtă vinovați.

2.10. Psihosomatica în media

Revista “Psihosomatica”

Face parte din rețeaua de reviste INFO-SĂNĂTATE care reprezintă o rețea neconvențională de distribuție presă și materiale informative gratuite în centrele de sănătate din România, lansată în luna Mai 2007. In cadrul rețelei se distribuie setul de reviste gratuite Info-Sănătate și materiale (fluturași, pliante) din domeniul medical și educațional, destinate publicului larg. Toate publicațiile și materialele informative distribuite sunt gratuite.
Rețeaua este în prezent activă în peste 150 de locații din 40 de orașe, printre care: Alba-Iulia, Arad, Bacău, Baia-Mare, Băile Felix, Botoșani, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Sibiu, Sighetu-Marmației, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Tecuci, Timișoara.

Categorii de locații acoperite de Rețeaua Info-Sănătate: Unități medical administrative, Institute medicale, Spitale, Policlinici, Centre medicale complexe, Cabinete medicină de familie, Cabinete medicale de specialitate, Cabinete de psihologie, Cabinete tratamente naturiste, Cabinete de psihiatrie, Farmacii, Centre de intreținere (fitness), Cabinete stomatologice (sau conexe). Oricare centru medical poate deveni membru al rețelei, prin completarea unei solicitări online la Info-Sănătate.ro.

Publicațiile au un conținut informativ accentuat și includ:
– Articole de informare: prezintă abordări diferite asupra temei vizate. Rolul lor este de a prezenta informații care pot fi utilizate de cititori pentru menținerea sau recâștigarea sănătății.
– Cercetări în domeniu: includ atât cercetări străine, cât și românești și informează cititorii cu privire la stadiul actual al tratamentelor în domeniu
– Recomandările specialiștilor: având în vedere ca fiecare doctor /specialist are propria lui metodă de abordare a tratamentului, cititorii vor avea acces la o diversitate de abordări terapeutice.

Revistele sunt realizate în colaborare cu medici specialiști din întreaga țară, sub coordonarea știintifică a prof. univ. dr. Ioan Bradu-Iamandescu, președintele Societății Române de Psihosomatică Aplicată și Medicină Comportamentală.

METODOLOGIA CERCETĂRII

Tema și obiectivele cercetării

Cazurile oncologice încep să se “afirme” prin reușita tratamentului cu ajutorul oncologilor, dar și al psihologilor.

Acceptarea, conștientizarea și depășirea bolii sunt stadii obligatorii prin care un pacient trebuie să treacă sub coordonare psihologică.

Încep prin a defini ce este boala , pentru a putea înțelege cu exactitate atât afecțiunea în sine cât și principiile de îmbolnăvire.

Patologia psihosomatică în care se identifică tulburarile psiho-somatice și tulburarile somato-psihice.

Stresul psihic influențează tonusul, gândirea, pozitivismul/negativismul pacientului aflat sub tratament oncologic.

Abordarea psiho-somatică a vindecării are ca punct de plecare legătura potrivit căreia manifestările în plan psiho-emoțional determină manifestări în plan energetic, care determină la rândul lor manifestările din planul fizic.

Principalul obiectiv al cercetării este de a observa influența stresului, mediului, ocupației în rata de succes a tratamentului oncologic. Exceptând factorii biologici (mutația genetică, istoricul oncologic în familie), ceilalți factori care duc la apariția și dezvoltarea cancerului pot fi discutați și urmăriți îndeaproape. Astfel, orice dereglare a relațiilor umane, sociale, psihice duce la o dereglare a întregului organism, deci la un dezechilibru ce favorizează apariția cancerului. Dacă dezechilibrul este depistat și tratat în timp util, atunci rata de succes a tratamenului este pozitivă.

3.2. Variabilele studiate

Variabilele studiate în cadrul acestei lucrări sunt reprezentate de inteligența emotională, pozitivism/negativism, afect.

Inteligența emotională oferă încredere în sine, flexibilitate și capacitatea de a-ți atinge scopul. Te ajută să faci față cu bine stresului și să fii mai optimist, potrivit psihologului Daniel Goleman. "Viața curge mult mai lin dacă ai o inteligență emoțională bună", a declarat specialistul pentru huffingtonpost.com. 

Cele cinci componente ale inteligenței emoționale, așa cum le definește Goleman, sunt conștiința de sine, motivația, abilitățile sociale, autocontrolul și empatia.

Afectele sunt izbucniri emoționale caracterizate prin apariția bruscă și de scurtă durată, cu o desfășurare puternică unipolară, consumându-se în expresii și gestică vie. Exemple de afecte: furia până la abandonul de sine, agresivitatea oarbă, disperarea, starea de groază, accesele nestăpânite de râs sau de plâns etc. Ele sunt însoțite de o anumită îngustare a câmpului de conștiință, acesta fixându-se asupra cauzei care a provocat procesul afectiv. Sub imperiul afectului omul poate săvârși fapte necugetate, în contrast cu modul său obișnuit de comportare. Dominarea sau stăpânirea unui afect este posibilă dacă efortul de inhibiție se plasează în stadiul său inițial.

Una dintre variabile, stresul, îl măsurăm cu Scala de percepție a stresului, din care observăm în ce masură stresul este prezent și ce influențează, legatura pe care o are cu ceilalți factori. Spre exemplu, pacienții care dezvoltă un stres de tip mediu au rată mare de succes a tratamentului, comparativ cu cei care dezvoltă un stres de tip intens. Deși sunt și alți factori (mutația genetică, tratamentul corect/incorect aplicat inițial), sresul este principala unitate de masură prin care evidențiem succesul unui tratament oncologic.

O altă variabilă ,introversia/extraversia, măsurată cu Chestionarul de inrtoversie-extraversie Neyman-Kohlstedt, ne ajută să anticipăm colaborarea pozitivă/negativă a pacientului cu medicul în privirea tratamentului oncologic. Astfel, dacă pacientul este extrovertit, atunci acesta este mai receptiv la sfaturile și îndrumările oncologului. Totodată, pozitivitatea și colaborarea pacientului ușurează atât tratamentul în sine, cât și răspunderea pozitivă la acesta. Pe de altă parte, dacă pacientul este introvertit, atunci relația pacient-medic este mai dificilă, pacientul refuzând ajutorul, sfatul, părerea medicului pentru îmbunătățirea condiției generale a acestuia. Totodată, pacientul va suporta greu tratamentul oncologic și răspunsul la acesta va fi negativ.

Designul cercetării

Studiul este de tip descriptiv, corelațional.

Am ales un lot de cercetare format din 64 de pacienți.

Am urmarit influența gândirii pozitive sau negative în eficacitatea tratamentului oncologic efectuat.

Pacienții se află la cea de-a treia serie de tratament oncologic.

Vârsta acestora este între 40-60 de ani.

Am aplicat Scala de percepție a stresului și Chestionarul de introversie-extraversie Neyman-Kohlstedt.

Toți pacienții sunt în tratament oncologic la o clinică privată din București.

Toți pacienții au accesptat completarea testelor și au colaborat în furnizarea informațiilor suplimentare.

Întrebări de cercetare/Ipoteze

Vreau să surprind faptul că pacienții introvertiți au un răspuns negativ la tratamentul oncologic, comparativ cu pacienții exrovertiți. Mai mult, un alt considerent a fost factorul de stres, care este direct proporțional cu: mutația genetică, ocupația.

Eșantionul (lotul de cercetare)

Obiectul cercetării este reprezentat de pacienți care sunt în tratament oncologic în Clinica GRAL Medical București și care privesc optimist sau pesimist diagnosticul și tratamentul recomandat/efectuat.

Studiul s-a făcut pe un lot format din 64 de pacienți.

Pacienții au vârsta cuprinsă între 40 și 60 ani.

Participanții au fost aleși în funcție de vârsta acestora, de sex și de tipul de cancer cu care au fost diagnosticați. Spre exemplu, pentru 32 de femei chestionate tipul de cancer a fost împărțit în: cancer de sân, cancer de col uterin. Pentru 32 de bărbați chestionați tipurile de cancer au fost pulmonar și de prostată. Alegerea acestor pacienți cu aceste tipuri de cancer s-a făcut după o preponderență generală a localizării tumorii.

Procedura de culegere a datelor

Pentru culegerea datelor necesare realizării acestui studiu au fost utilizate următoarele instrumente:

-Testele aplicate sunt: Scala de percepție a stresului și Chestionarul de introversie-extraversie Neyman-Kohlstedt.

Fișa de consultație a pacienților ce vin la tratament. Menționez că accesul la această fișă s-a făcut numai cu acordul pacientului și al medicului curant. De asemenea, informațiile cu privire la identitatea pacienților este strict confidențială.

Scorarea pentru testul de percepție a stresului s-a făcut astfel : pentru 8 dintre cei 30 de itemi ( 1, 7, 10, 13, 17, 21, 25, 29 ), cota dată de subiect se inversează (se va marca descrescător): 4 = Aproape niciodată, 3 = Câteodată, 2 = Adeseori, 1 = Aproape întotdeauna.
Scorul, cuprins între 30 și 120, permite încadrarea în una dintre cele 3 categorii:
30 – 59 -> stres redus;
60 – 89 -> stres moderat;
90 – 120 -> stres intens.

Chestionarul de evaluare a introversiei-extraversiei este o prelucrare după tipologia

lui Jung, realizată de Neyman și Kohlstedt. Trăsăturile psihologice fundamentale ale introvertitului si extravertitului, de care au ținut cont cei doi, sunt următoarele (Perțea, Gh.):

Introvertitul:

gânditor, introspectiv, reflexiv;

cu profunzime și intensitate în gândire;

cu o gândire fundamentată pe baze subiective (subiectiv, în sens de personal, pe baza analizei și reflexiei proprii și nu pe idei preluate de la alții în mod necritic);

tendință spre operare cu abstracții, concepții, teorii;

trăiri interioare puternice dar slab exteriorizate, sentimente intense sub o mască de rezervă și chiar de indiferență;

preocupat și tensionat în interior;

incapabil adesea să-și transpună și exploateze în practică ideile personale;

inadaptat lumii exterioare și chiar refractar față de ea;

sensibil, impresionabil;

elaborat, complicat, complex;

puțin capabil de observație exterioară și centrat pe autoobservație și autoanaliză;

preferă lumea ideilor;

tăcut, calm, rezervat, inaccesibil, stabil.

Extravertitul:

gândește în funcție de ceea ce simte admițând drept logic și adevărat ceea ce se potrivește cu structura sa sentimentală;

bun observator al concretului pe care îl preferă abstractului;

elaborări intelectuale orientate către date obiective, exterioare, concrete;

trăiește exterior, în lume și în ceilalți;

interes și atenție pentru fapte imediate (nepreocupat de planuri de perspectivă îndelungată);

energic, dinamic, active, dar relaxat interior față de ceea ce întreprinde;

acțiuni condițonate de raporturi obiective imediate;

aderent la mediu, adaptabil, sociabil, realist;

amator de plăceri, distracții;

instabil, dornic de variație și schimbare.

Scorarea pentru Chestionarul de introversie-extraversie Neyman-Kohlstedt s-a făcut astfel:

Dintre cele 50 de enunțuri, 25 se referă la introversie și 25 la extraversie și anume:

► Introversie ( I ): 1, 3, 5, 6, 8, 10, 12, 15, 17, 22, 25, 26, 28, 30, 31, 32, 33, 35, 37, 38, 40, 41, 46, 48, 49

– pentru fiecare răspuns afirmativ la aceste întrebări se acordă 1 punct.

► Extraversie ( E ): 2, 4, 7, 9, 11, 13, 14, 16, 18, 19, 20, 21, 23, 24, 27, 29, 34, 36, 39, 42, 44, 45, 47, 50

– pentru fiecare răspuns afirmativ la aceste întrebări se acordă 1 punct.

Se calculează factorul P (personalitate) după formula:

P = scor E – scor

INTERPRETARE:

● P Є [+13; +25] → cu cât valoarea lui P se apropie de +25, cu atât persoana este mai extravertă.

● P Є [-13; – 25] → cu cât valoarea lui P se apropie de – 25, cu atât persoana este mai introvertă.

● P Є [-12; +12] → persoana este ambivertă, având trăsături specifice atât tipului introvertit,

cât și tipului extrovertit.

Procedura de analiză a datelor

– Demersul investigativ a avut ca punct de plecare întrebările de cercetare.

– Pentru a răspunde la aceste întrebări s-au utilizat toate probele prezentate în partea de metodologie a lucrării.

– În urma aplicării testelor amintite mai sus, au rezultat un număr semnificativ de date care scot în evidență anumite caracteristici ale lotului studiat și ale disfuncționalităților acestuia.

– Datele cercetării au fost supuse prelucrării statistice.

Relevanța cercetării

Studiul a evidențiat că:

– Pacienții introvertiți sunt preponderent cei diagnosticați cu cancer de sân și pulmonar. Rata de succes a tratamentului este direct proporțională cu activitatea desfășurată sau nu de pacient. Astfel, gradul de stres este mediu, iar ocupația și poziția demografică influențează în mod direct răspunsul pozitiv la tratament.

– Pacienții extrovertiți au un grad de stres între slab și mediu, comparativ cu cei introvertiți care au preponderent dragul mediu de stres. De asemenea, pacienții extrovertiți au o rată de succes mai buna a tratamentului, comparativ cu pacienții introvertiți. Invers proporțional este însă mutația genetică. Observăm că pacienții etrovertiți au o preponderență mai mare către pozitivitatea mutației genetice decât pacienții introvertiți, care au o pondere mai mică a mutației genetice.

– Pacienții ambiverți sunt într-un număr extrem de mic, comparativ cu cei introverti. Cu toate acestea, bărbații ambiverți răspund mai bine la tratament, comparativ cu bărbații introverți. Invers proporțional este însă răspunsul femeilor ambiverte cu cel al femeilor introverte; și anume, femeile introverte au un răspuns mai bun la tratament decât cele ambiverte.

Limitele studiului

Studiul este limitat de un număr specific de pacienți, acoperind un procent mic din totalul pacienților existenți în spitalele de profil, astfel neputând fi extins la totalul populației din România

REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA ACESTORA

Variabilele studiate în cadrul acestei lucrări sunt reprezentate de inteligența emoțională, pozitivism/negativism, afect. Inteligența emoțională oferă încredere în sine, flexibilitate și capacitatea de a-ți atinge scopul. Te ajută să faci față cu bine stresului și să fii mai optimist, potrivit psihologului Daniel Goleman. "Viața curge mult mai lin dacă ai o inteligență emoțională bună", a declarat specialistul pentru huffingtonpost.com. 
Cele cinci componente ale inteligenței emoționale, așa cum le definește Goleman, sunt conștiința de sine, motivația, abilitățile sociale, autocontrolul și empatia.

Afectele sunt izbucniri emoționale caracterizate prin apariția bruscă și de scurtă durată, cu o desfășurare puternică unipolară, consumându-se în expresii și gestică vie. Exemple de afecte: furia până la abandonul de sine, agresivitatea oarbă, disperarea, starea de groază, accesele nestăpânite de râs sau de plans etc . Ele sunt însoțite de o anumită îngustare a câmpului de conștiință, acesta fixându-se asupra cauzei care a provocat procesul afectiv. Sub imperiul afectului omul poate săvârși fapte necugetate, în contrast cu modul său obișnuit de comportare. Dominarea sau stăpânirea unui afect este posibilă dacă efortul de inhibiție se plasează în stadiul său inițial.

Studiul de față este de tip descriptiv, corelațional. S-a ales un lot de cercetare format din 64 de pacienți. Pacienții au vârsta cuprinsă între 40 și 60 de ani.

Obiectul cercetării este reprezentat de pacienți care sunt în tratament oncologic în Spitalul Municipal București și care privesc optimist sau pesimist diagnosticul și tratamentul recomandat/efectuat. Se urmărește influența gândirii pozitive sau negative în eficacitatea tratamentului oncologic efectuat.

Mai jos se află tabelul cu rezultate studiului de caz, bazat pe chetionarele completate de lotul de pacienți. Acestea au fost Perceived Stress Questionnaire (anexa1) și Chestionar I-E/H-K (anexa2).

Tabel 3.1 – Baza cercetării

Subiecții ambiverți

Tabel 3.1.1 – Subiecții ambiverți

Tabel 3.1.2 – Rezultate în funcție de tipul de cancer pentru subiecții ambiverți

Tabel 3.1.3 – Proporție subiecți ambiverți în funție de tipul de cancer

Figura 3.1.1 – Tipuri de cancer prezente în cazul subiecților ambiverți

Subiecți ambiverți=5/64

Din cei 64 de subiecți chestionați, 5 sunt ambiverți. Observăm că gradul de stres este atât moderat, cât și slab pentru ce doi pacienți diagnosticați cu cancer pulmonary (2/5), iar ponderea este de 40%. Observăm că niciunul din cei doi pacienți nu are prezentă mutația genetică, iar ambii activează într-un loc de muncă în timpul tratamentului oncologic. Rata de succes este pozitivă, iar mediul în care locuiesc este urban. Menționez că ambii pacienți sunt de sex masculin.

Un procent de 20 % din pacienții ambiverți sunt bărbații diagnosticați cu cancer de prostată (1/5). Pacientul are un loc de muncă în care activează în timpul tratamentului oncologic, iar mutația genelor este negativă. Pacientul răspunde pozitiv tratamntului aplicat corect. Menționez că acesta locuiește în mediul urban.

Un procent de 20 % din pacienții ambiverți sunt femeile diagnosticate cu cancer de sân (1/5). Pacienta are un grad de stres moderat, dat fiind faptul că mutația genetică este pozitivă. De asemenea, rata de succes a tratamentului este negativă. Menționez că pacienta activează într-un loc de muncă în timpul tratametului oncologic și locuiește în mediul urban.

Un procent de 20 % din pacienții ambiverți sunt femeile diagnosticate cu cancer de col uterin (1/5). Pacienta are un grad de stres intens, dat fiind faptul că mutația genetică este pozitivă. De asemenea, rata de succes a tratamentului este negativă. Menționez că pacienta activează într-un loc de muncă în timpul tratametului oncologic și locuiește în mediul urban.

Concluzionând, pacienții ambiverți sunt într-un număr extrem de mic, comparativ cu cei introvertiți, așa cum se va observa în continuarea lucrării. Cu toate acestea, bărbații ambiverți răspund mai bine la tratament, comparativ cu bărbații introvertiți. Invers proporțional este însă răspunsul femeilor ambiverte cu cel al femeilor introvertite; și anume, femeile introvertite au un răspuns mai bun la tratament decât cele ambiverte, supă cum se va observa în cele ce urmează.

Subiecții introvertiți

Tabel 3.2.1 – Subiecții introvertiți

Tabel 3.2.3 – Proporție subiecți introvertiți în funție de tipul de cancer

Figura 3.2.1 – Tipuri de cancer prezente în cazul subiecților introvertiți

Subiecți introvertiți=45/64

Din cei 64 de subiecți chestionați, 45 sunt introvertiți. Observăm că gradul de stres predominant este moderat la 14 din pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar, iar ponderea este de 31% din pacienții chestionați. De asemenea, aceiași pacienți care suferă de acest tip de boală, dezvoltă și o foarte bună rată de succes. Dintre aceștia, predominanți sunt barbații care au și o ocupație în timpul tratamentului. Mutația genetică nu este prezentă. Menționez că doar 2 pacienți locuiesc în mediul rural, ceilalți fiind din mediul urban.

De asemenea, se observă faptul că un număr de 14 paciente introvertite diagnosticate cu cancer de sân, dezvoltă un grad de stres moderat, având o rată de succes pozitivă a tratamentului (12/14). În timpul tratamentului, pacientele aveau un loc de muncă la care activau. Ponderea este de asemenea de 31 % dintre pacienți. Mutația genetică este prezentă la o singură pacientă, care are totodată un raspuns negativ la tratament.

Cea de-a treia categorie este alcătuită din pacienții introvertiți care sunt diagnosticați cu cancer de prostată; aceștia sunt de sex masculin și sunt în număr de 10 (din cei 45). Observăm că, de asemenea, gradul de stres este moderat, iar rata de succes este pozitivă la 7 dintre aceștia. Toți pacienții chestionați lucrează în timpul tratamentului oncologic. Mutația genetică este prezentă la 2/8 pacienți și, de asemenea, observăm și un răspuns negativ la tratament la ambii pacienți. Menționez că unul din cei 3 pacienți cu rata de răspuns negativă locuiește în mediul rural. Unul din cei 2 doi pacienți cu mutație genetică prezentă locuiește în mediul urban. Astfel, în acest caz, influența demografică este nulă.

Cea de-a patra categorie este alcatuită din pacientele introvertite care sunt diagnosticate cu cancer de col uterin; acestea sunt de sex feminin și sunt în număr de 7, având o pondere de 16 % din pacienții introvertiți chestionați. Observăm că gradul de stres este predominant intens la 4 dintre paciente, rata de succes fiind pozitivă doar la 4 dintre acestea. În timpul tratamentului, doar 3/7 paciente desfășurau o activitate în timpul tratamentului oncologic. Mutația genetică este prezentă la 3/4 paciente, iar rata de succes a tratamentului este negativă.

Concluzionând, pacienții introvertiți sunt preponderent cei diagnosticați cu cancer de sân și pulmonar. Rata de succes a tratamentului este direct proporțională cu activitatea desfășurată sau nu de pacient. Astfel, gradul de stres este mediu, iar ocupația și poziția demografică influențează în mod direct răspunsul pozitiv la tratament.

Subiecții extrovertiți

Tabel 3.3.1 – Subiecții extrovertiții

Tabel 3.3.2 – Rezultate în funcție de tipul de cancer pentru subiecții extrovertiți

Tabel 3.3.3 – Proporție subiecți extrovertiți în funție de tipul de cancer

Figura 3.3.1 – Tipuri de cancer prezente în cazul subiecților extrovertiți

Subiecți extrovertiți=14/64

Din cei 64 de subiecți chestionați, 14 sunt extrovertiți. Observăm că pacienții diagnosticați cu cancer la sân sunt extravertiți și sunt în pondere de 36% (5/14). Acest tip de cancer este prezent la persoanele de sex feminin și observăm că gradul de stres este atât slab (2/5), cât și intens (2/5), rămânând un singur pacient cu grad de stres moderant. Rata de succes este preponderent pozitivă, iar pacienta care nu raspunde la tratament observăm că factorul esențial constă în mutația pozitivă a genelor, deși tratamentul aplicat este corect. Menționez că pacienta are un stres moderat și că locuiește în mediul urban, ocupând un loc de muncă în timpul tratamentului. Menționez că influența demografică este nulă în acest caz.

Un procent de 29% din pacienții extrovertiți sunt femeile diagnosticate cu cancer de col uterin (4/14). Acestea au un grad de stres preponderent slab (50%), o pacientă având gradul de stres moderat, iar alta gradul de stres intens. Mutația genelor este prezentă la 50% dintre subiecți, rata de succes fiind pozitivă la 75% dintre aceștia. Observăm că pacienta cu gradul de stres intens are de asemenea prezentă și mutația genetică, mediul în care locuiește este urban și ocupă un loc de muncă. Preponderent pacientele locuiesc în mediul urban (3/4).

Un procent de 21% din pacienții extrovertiți sunt bărbații diagnosticați cu cancer pulmonar (3/14). Toți pacienții chestionați ocupă un loc de muncă în timpul tratamentului oncologic, gradul de stres fiind preponderent moderat (2/3), un singur pacient având gradul de stres slab. Mutația genetică este prezentă la un signgur pacient, care totodată are și rata de succes negativă, tratamentul fiind aplicat greșit inițial. Rata de succes este pozitivă pentru ceilalți pacienți, mutația genelor fiind negativă. Menționez că toți pacienții locuiesc în mediul urban.

Un procent de 14 % din pacienții extrovertiți sunt bărbații diagnosticați cu cancer de prostată (2/14). Aceștia au un grad de stres moderat și mutația genelor negativă. Ambii pacienți activează într-un loc de muncă în timpul tratamentului oncologic, iar rata de succes este pozitivă. Ambii pacienți locuiesc în mediul urban.

Concluzionând, pacienții extrovertiți au un grad de stres între slab și mediu, comparativ cu cei introvertiți care au preponderent gradul mediu de stres. De asemenea, pacienții extrovertiți au o rată de succes mai bună a tratamentului, comparativ cu pacienții introvertiți. Invers proporțional este însă mutația genetică. Observăm că pacienții etrovertiți au o preponderență mai mare către pozitivitatea mutației genetice decât pacienții introvertiți, care au o pondere mai mică a mutației genetice.

În niciun criteriu de analiză, vârsta nu este un element semnificativ în concluziile aferente, pacienții având vârstele între 40-60 de ani, atât bărbații cât și femeile.

CONCLUZII

La nivelul actual al științei, psihosomatica în oncologie este privită sceptic de către medici, deoarece nu s-a demonstrat încă negru pe alb influența psihică asupra tratamentului oncologic. Dezechilibrele care apar de-a lungul vieții duc la apariția diferitelor boli, printre care și a cancerului. Psihologii evidențiază prin diferite teste faptul că stresul este un factor important în acceptarea și eficacitatea tratamentului oncologic.

Ceea ce am încercat să evidențiez prin aceste teste pe care le-am aplicat, Scala de percepție a stresului și Chestionarul de introversie-extraversie Neyman-Kohlstedt, este că sunt două categorii de pacienți: unii pacienți care vin deja cu un stres mediu cauzat de problemele cotidiene precum locul de muncă, neînțelegerile familiale, problemele financiare și care ajung la o scală maximă a stresului din cauza diagnosticului și tratamentului oncologic, iar alți pacienți care vin cu un stres scăzut datorită armoniei la locul de muncă, a bunei socializări cu celelalte persoane, dar care au avut la un moment dat un dezechilibru emoțional ce a provocat dezvoltarea celulelor canceroase, ajung la un stres mediu din cauza diagnosticului și a tratamentului oncologic.

Am demonstrat că prima categorie de pacienți care au un stres mediu în timpul diagnosticării, nu sunt la fel de receptivi la tratamentul oncologic precum cea de-a doua categorie. In același timp, stresul este direct proporțional cu introversia/extraversia; astfel, pacienții cu un stres mediu/intens sunt preponderent introvertiți și au o rată de răspuns la tratament negativă, comparativ cu pacienții care au o rata de stres scazută, sunt majoritar extravertiți și răspund pozitiv la tratamentul oncologic. Deși în timpul tratamentului pacienții beneficiază de consiliere psihologică, femeile tind să asimileze mai bine informațiile decât bărbații, acest lucru reieșind din rezultatul îmbunător al analizelor ulterioare.

Din discuțiile personale pe care le-am purtat cu aceștia, am observat că femeile sunt mai deschise la comunicare decât bărbații. Spre exemplu, pacientul X a fost extrem de comunicativ și receptiv la începutul diagnosticării, însă pe timpul tratamentului, deși ne comunica starea sa de “bine” , am ajuns la concluzia că ne mințea. Astfel, a fost nevoie de aplicarea a altor 3 serii de tratament pentru că tumora se dezvoltase, în loc să stagneze sau să scadă.

Doamna Y însă, a fost foarte fricoasă în momentul diagnosticării, dar s-a îmbărbătat pe parcursul tratamentului oncologic văzând că de fapt nu e așa dificil pe cât pare. Ba mai mult, aceasta dorea hidratări suplimentare (procedura prin care se injectează substanțe precum calciu, vitamina D pentru întărirea organismului) pentru a obține un tonus cât mai bun. Rezultatele analizelor au ieșit favorabile dupa 3 luni de tratament, tumora micșorându-se. Trebuie să menționez că în ambele cazuri pacienții au avut rezultatul negativ la mutațiile genetice pentru cazuri oncologice.

Concluzionând, consider că aceste rezultate obținute în urma chestionării celor 64 de pacienți demonstrează că există o influență majoră între starea emoțională, psihică, afectivă și cazurile oncologice care sunt din ce în ce mai frecvente. În timp, consider că psihologii și medicii vor cădea de comun acord pentru a implementa un program obligatoriu de diagnosticare oncologică, dar și de consiliere și psihanaliză oncologică. Acest lucru ar îmbunătăți semnificativ atât condiția pacienților, cât și a rudelor acestora, care au la fel de mult de suferit din cauza acestor diagnostice.

Limitele cercetării

Așa cum în orice cercetare există anumite obstacole sau erori, așa și în cercetarea mea există posibilitatea strecurării unor factori care pot influența sau nu rezultatele deja prezentate. Astfel, având în vedere că am aplicat testele pe un eșantion de 64 de pacienți cu 4 tipuri de cancer diferite, împărțite pe sexe, și anume cancer de sân și col uterin-femei, cancer de prostată și pulmonar-bărbați, populația diagnosticată cu cancer este mult mai vastă și mult mai diversificată în tipul și localizarea tumorii. Astfel, rezultatele mele se bazează doar pe acest eșantion de 64 de pacienți și nu poate fi extins la întregul domeniu al oncologiei.

Un alt factor care poate influența rezultatele studiului este sinceritatea pacientului chestionat; și anume: dacă pacientul nu este sincer în răspunsurile sale, chestionarul nu va corespunde cu adevărat nevoilor acestora. De asemenea, emoțiile de moment pot influența răspunsul pacienților, exagerând valorile studiului.

Bibliografie:

Birsanu, T., Psihologie medicală, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Brazdau, O., Metodologia cercetării, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Bulzan, C., (2010), Psihologie organizațională și managerială, , note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Illi, S., Psihologia experimental, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Mecu, C. M., Psihologia comunicării, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Pertea, G, Statistica psihologică – teme și prezentări, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Pertea, G., Psihodiagnoza personalitatii, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Radu-Tomsa, I., (2007), Fundamentele psihologiei, București, Editura Argument

Radu-Tomsa, I., (2009), Psihologia personalității – legenda personală, București, Editura Argument

Tanasescu, I.A., (2007), Structura sistemului psihic – introducere în psihanaliză, București, Editura Argument

Bibliografie virtuală:

<www.drumuricatretine.wordpress.com>

<www.info-sanatate.ro>

<www.psihologie3-psihologie.blogspot.ro>

<www.bodymindspirit.ro>

Anexa 1 – Perceived Stress Questionnaire

SCALA DE PERCEPȚIE A STRESULUI

Mai jos sunt prezentate o serie de propoziții. Citiți-le pe rând, menționând în ce măsura se potrivește fiecare dintre ele cu starea dvs. din ultimele 6 luni. Marcați răspunsul dvs. cu unul dintre numerele de pe scala 1-4.

1 = Aproape niciodată

2 = Câteodată

3 = Adeseori

4 = Aproape întotdeauna

Mă simt odihnit.

Simt că sunt asaltat de prea multe cerințe.

Mă simt iritat sau nemulțumit.

Am prea multe lucruri de făcut.

Mă simt izolat sau singur.

Mă aflu în situații conflictuale.

Fac lucruri care îmi plac cu adevărat.

Mă simt obosit.

Simt că nu mă pot descurca pentru a-mi atinge scopurile propuse.

Mă simt calm.

Am prea multe decizii de luat.

Mă simt frustrat.

Mă simt plin de energie.

Mă simt tensionat.

Problemele mi se adună cu grămada.

Mă simt deseori presat de timp.

Mă simt protejat și în siguranță.

Am multe necazuri (probleme).

Mă simt presat de cerințele altor persoane.

Mă simt descurajat.

Sunt mulțumit de mine însumi.

Mi-e teamă de viitor.

Fac multe lucruri pentru că trebuie să le fac și nu pentru că îmi plac.

Mă simt criticat și judecat.

Mă simt fără griji.

Mă simt epuizat mental.

Nu pot să mă relaxez.

Mă simt copleșit de responsabilități.

Am suficient timp pentru mine.

Mă simt sub presiunea “termenelor fixe”.

Chestionarul se numește Perceived Stress Questionnaire, a fost elaborat de Levenstein si colab.(1993) și este un instrument relevant în stabilirea nivelului de stres perceput.

Cotarea se face astfel: pentru 8 dintre cei 30 de itemi, cota dată de subiect se inversează (1, 7, 10, 13, 17, 21, 25, 29). Scorul, cuprins între 30 și 120, permite încadrarea subiectului în una dintre cele 3 categorii: stres redus, stres moderat și stres intens.

Anexa 2 – Chestionar I-E/H-K

CHESTIONAR I-E / H- K

Analizați răspunsurile care urmează și evaluați-le în termeni de "DA" sau "NU", în funcție de modul cum corespund felului dumneavoastră de a fi. Marcați printr-un "X" în foaia de răspuns varianta care vă caracterizează.

1.- Îmi place să fiu mai mult singur.

2.- Mă gândesc la plăcerile vieții.

3.- Sunt întotdeauna calm, liniștit și stăpân pe mine.

4.- Am mare încredere în ceilalți.

5.- Mă gândesc și visez încă de acum la ceea ce voi face în următorii ani ( de ex. în următorii 5 ani).

6.- Prefer să stau acasă în loc să merg la o petrecere.

7.- Îmi place să lucrez având multă lume în jurul meu.

8.- Prefer să fac mereu același gen de muncă pentru că îmi displac schimbările.

9.- Îmi place să iau parte la diverse întruniri, fie și numai ca să văd lume în jurul meu.

10.- Mă gândesc mult înainte de a lua o hotărâre.

11.- Lucrez urmând mai mult sugestiile altora și mai puțin ideile mele proprii.

12.- Îmi place mai mult liniștea decât distracțiile agitate, zgomotoase.

13.- Îmi place când lumea mă observă.

14.- De obicei, renunț la o muncă plictisitoare.

15.- Economisesc banii în loc să-i cheltuiesc.

16.- Îmi analizez rar gândurile și motivele de acțiune.

17.- Mă complac în reverii, îmi place visarea.

18.- Îmi place să fiu observat în timp ce fac un lucru foarte bine.

19.- Când sunt mânios, las să se desfășoare mânia.

20.- Lucrez mai bine atunci când mi se aduc laude.

21.- De obicei îmi plac distracțiile.

22.- Mă gândesc și reflectez des asupra propriei mele persoane.

23.- Îmi place să conduc, să însuflețesc o petrecere.

24.- Îmi place să vorbesc în public.

25.- Traduc în fapt lucrurile la care mă gândesc, la care visez.

26.- Păstrez câte o copie după scrisorile mele adresate persoanei iubite, prietenilor sau altor persoane.

27.- De obicei, trec foarte repede la acțiune atunci când mi-am propus ceva.

28.- Sunt o persoană care gândește, analizează, reflectează mult asupra unor diverse probleme.

29.- Îmi pot manifesta sentimentele cele mai violente, fie ele de bucurie, tristețe, mânie etc

30.- Dau atenție amănuntelor, lucrurilor considerate poate de alții mărunte.

31.- Sunt prudent înm alegerea cunoștințelor mele și în stabilirea relațiilor.

32.- Îmi plac oamenii care au alte păreri decât ale mele.

33.- Îmi plac misterele, enigmele, tainele.

34.- Când mi se dă o sugestie acționez, fără a reflecta prea mult asupra ei.

35.- Îmi place mai mult să citesc decât să acționez, să înfăptuiesc ceva.

36.- Îmi place mai mult istoria ca fapte în sine, decât felul în care este scrisă ea.

37.- Țin un jurnal personal în care notez problemele, gândurile și preocupările mele intime.

38.- Rămân liniștit și rezervat chiar și atunci când ies undeva cu prietenii.

39.- Acționez sub imperativul momentului și trec la fapte atunci când mă entuziasmez.

40.- Îmi place să mă analizez.

41.- Îmi fac întotdeauna un plan de lucru înainte de a începe ceva, înainte de a trece la acțiune.

42.- Schimb des activitățile pe care le desfășor.

43.- Prefer să abandonez o problemă , un lucru început pentru a evita neplăcerile, decât să lupt pentru ele.

44.- Dau importanță șoaptelor, bârfelor, diferitelor versiuni care circulă.

45.- În general am încredere în oameni.

46.- Îmi plac oamenii pe care îi întâlnesc dar am încredere în ei numai după ce îi cunosc foarte bine.

47.- Îmi place să-I studiez mai de grabă pe alții decât pe mine însumi.

48.- Îmi petrec vacanțele într-un loc liniștit, evitând locurile aglomerate, intens frecventate.

49.- Odată ce mi-am formulat o opinie sau mi-am făcut o părere, nu mi-o schimb cu ușurință.

50.- Iau parte activă la toate distracțiile care au loc în jurul meu.

Bibliografie:

Birsanu, T., Psihologie medicală, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Brazdau, O., Metodologia cercetării, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Bulzan, C., (2010), Psihologie organizațională și managerială, , note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Illi, S., Psihologia experimental, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Mecu, C. M., Psihologia comunicării, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Pertea, G, Statistica psihologică – teme și prezentări, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Pertea, G., Psihodiagnoza personalitatii, note de curs bibliotecă virtuală UEB, București

Radu-Tomsa, I., (2007), Fundamentele psihologiei, București, Editura Argument

Radu-Tomsa, I., (2009), Psihologia personalității – legenda personală, București, Editura Argument

Tanasescu, I.A., (2007), Structura sistemului psihic – introducere în psihanaliză, București, Editura Argument

Bibliografie virtuală:

<www.drumuricatretine.wordpress.com>

<www.info-sanatate.ro>

<www.psihologie3-psihologie.blogspot.ro>

<www.bodymindspirit.ro>

Anexa 1 – Perceived Stress Questionnaire

SCALA DE PERCEPȚIE A STRESULUI

Mai jos sunt prezentate o serie de propoziții. Citiți-le pe rând, menționând în ce măsura se potrivește fiecare dintre ele cu starea dvs. din ultimele 6 luni. Marcați răspunsul dvs. cu unul dintre numerele de pe scala 1-4.

1 = Aproape niciodată

2 = Câteodată

3 = Adeseori

4 = Aproape întotdeauna

Mă simt odihnit.

Simt că sunt asaltat de prea multe cerințe.

Mă simt iritat sau nemulțumit.

Am prea multe lucruri de făcut.

Mă simt izolat sau singur.

Mă aflu în situații conflictuale.

Fac lucruri care îmi plac cu adevărat.

Mă simt obosit.

Simt că nu mă pot descurca pentru a-mi atinge scopurile propuse.

Mă simt calm.

Am prea multe decizii de luat.

Mă simt frustrat.

Mă simt plin de energie.

Mă simt tensionat.

Problemele mi se adună cu grămada.

Mă simt deseori presat de timp.

Mă simt protejat și în siguranță.

Am multe necazuri (probleme).

Mă simt presat de cerințele altor persoane.

Mă simt descurajat.

Sunt mulțumit de mine însumi.

Mi-e teamă de viitor.

Fac multe lucruri pentru că trebuie să le fac și nu pentru că îmi plac.

Mă simt criticat și judecat.

Mă simt fără griji.

Mă simt epuizat mental.

Nu pot să mă relaxez.

Mă simt copleșit de responsabilități.

Am suficient timp pentru mine.

Mă simt sub presiunea “termenelor fixe”.

Chestionarul se numește Perceived Stress Questionnaire, a fost elaborat de Levenstein si colab.(1993) și este un instrument relevant în stabilirea nivelului de stres perceput.

Cotarea se face astfel: pentru 8 dintre cei 30 de itemi, cota dată de subiect se inversează (1, 7, 10, 13, 17, 21, 25, 29). Scorul, cuprins între 30 și 120, permite încadrarea subiectului în una dintre cele 3 categorii: stres redus, stres moderat și stres intens.

Anexa 2 – Chestionar I-E/H-K

CHESTIONAR I-E / H- K

Analizați răspunsurile care urmează și evaluați-le în termeni de "DA" sau "NU", în funcție de modul cum corespund felului dumneavoastră de a fi. Marcați printr-un "X" în foaia de răspuns varianta care vă caracterizează.

1.- Îmi place să fiu mai mult singur.

2.- Mă gândesc la plăcerile vieții.

3.- Sunt întotdeauna calm, liniștit și stăpân pe mine.

4.- Am mare încredere în ceilalți.

5.- Mă gândesc și visez încă de acum la ceea ce voi face în următorii ani ( de ex. în următorii 5 ani).

6.- Prefer să stau acasă în loc să merg la o petrecere.

7.- Îmi place să lucrez având multă lume în jurul meu.

8.- Prefer să fac mereu același gen de muncă pentru că îmi displac schimbările.

9.- Îmi place să iau parte la diverse întruniri, fie și numai ca să văd lume în jurul meu.

10.- Mă gândesc mult înainte de a lua o hotărâre.

11.- Lucrez urmând mai mult sugestiile altora și mai puțin ideile mele proprii.

12.- Îmi place mai mult liniștea decât distracțiile agitate, zgomotoase.

13.- Îmi place când lumea mă observă.

14.- De obicei, renunț la o muncă plictisitoare.

15.- Economisesc banii în loc să-i cheltuiesc.

16.- Îmi analizez rar gândurile și motivele de acțiune.

17.- Mă complac în reverii, îmi place visarea.

18.- Îmi place să fiu observat în timp ce fac un lucru foarte bine.

19.- Când sunt mânios, las să se desfășoare mânia.

20.- Lucrez mai bine atunci când mi se aduc laude.

21.- De obicei îmi plac distracțiile.

22.- Mă gândesc și reflectez des asupra propriei mele persoane.

23.- Îmi place să conduc, să însuflețesc o petrecere.

24.- Îmi place să vorbesc în public.

25.- Traduc în fapt lucrurile la care mă gândesc, la care visez.

26.- Păstrez câte o copie după scrisorile mele adresate persoanei iubite, prietenilor sau altor persoane.

27.- De obicei, trec foarte repede la acțiune atunci când mi-am propus ceva.

28.- Sunt o persoană care gândește, analizează, reflectează mult asupra unor diverse probleme.

29.- Îmi pot manifesta sentimentele cele mai violente, fie ele de bucurie, tristețe, mânie etc

30.- Dau atenție amănuntelor, lucrurilor considerate poate de alții mărunte.

31.- Sunt prudent înm alegerea cunoștințelor mele și în stabilirea relațiilor.

32.- Îmi plac oamenii care au alte păreri decât ale mele.

33.- Îmi plac misterele, enigmele, tainele.

34.- Când mi se dă o sugestie acționez, fără a reflecta prea mult asupra ei.

35.- Îmi place mai mult să citesc decât să acționez, să înfăptuiesc ceva.

36.- Îmi place mai mult istoria ca fapte în sine, decât felul în care este scrisă ea.

37.- Țin un jurnal personal în care notez problemele, gândurile și preocupările mele intime.

38.- Rămân liniștit și rezervat chiar și atunci când ies undeva cu prietenii.

39.- Acționez sub imperativul momentului și trec la fapte atunci când mă entuziasmez.

40.- Îmi place să mă analizez.

41.- Îmi fac întotdeauna un plan de lucru înainte de a începe ceva, înainte de a trece la acțiune.

42.- Schimb des activitățile pe care le desfășor.

43.- Prefer să abandonez o problemă , un lucru început pentru a evita neplăcerile, decât să lupt pentru ele.

44.- Dau importanță șoaptelor, bârfelor, diferitelor versiuni care circulă.

45.- În general am încredere în oameni.

46.- Îmi plac oamenii pe care îi întâlnesc dar am încredere în ei numai după ce îi cunosc foarte bine.

47.- Îmi place să-I studiez mai de grabă pe alții decât pe mine însumi.

48.- Îmi petrec vacanțele într-un loc liniștit, evitând locurile aglomerate, intens frecventate.

49.- Odată ce mi-am formulat o opinie sau mi-am făcut o părere, nu mi-o schimb cu ușurință.

50.- Iau parte activă la toate distracțiile care au loc în jurul meu.