Psihopatologia în mediul militar [610688]

​
Psihopatologia în mediul militar

Bucureșteanu Cosmin Alexandru

Psihologie IFR

Psihopatologia este studiul
ș
tiin
ț
ific al
​
tulburărilor mintale
​
, incluzând eforturile de a

în
ț
elege
​
cauzele
​
genetice,
​
biologice
​
,
​
psihologice
​

ș
i sociale
​
ale acestora
​
; dezvoltă scheme de

clasificare (nosologie) care pot îmbunătă
ț
i planificarea
ș
i rezultatele tratamentului;

în
ț
elegerea evolu
ț
iei bolilor psihiatrice pe toate etapele dezvoltări i; în
ț
elegerea mai pe deplin

a manifestărilor tulburărilor mintale,
ș
i investigarea
​
tratamentelor
​
poten
ț
ial eficiente.

Viața și activitatea oamenilor sunt guvernate de un ansamblu de norme sau reguli, mai

mult sau mai puțin conturate, care indică ceea ce este drept sau nedrept, moral sau imoral,

licit sau ilicit, legal sau ilegal. Ele stabilesc zona de permisivitate a acțiunii și

comportamentul indivizilor.

Orice societate judecă comportamentul membrilor săi nu atât din punctul de vedere al

motivațiilor sale intrinseci, cât mai ales din punctul de vedere al conformării acestui

comportament la normele și valorile unanim recunoscute. Normele – atât cele morale, cât și

cele juridice – sunt a doua noastră natură, reprezentând reperele de bază ale conduitei noastre

în toate situațiile sociale. La rândul lor valorile sociale ne ajută să evaluăm și să judecăm, În

termenii culturii societății din care facem parte, toate aceste situații sociale. Raționalitatea

comportamentului nostru este "dirijată" de toate aceste norme și valori pe care le acceptăm

fără să ne mai punem întrebări asupra legitimității lor. Făcând ceea ce fac toți membrii

grupului din care facem parte obținem recunoaștere, identitate și securitate personală.

Violarea normelor atrage după sine – cum bine știm – măsuri punitive și coercitive, în timp ce

respectarea lor, dovedită prin comportamentul nostru, produce confort și realizarea

așteptărilor personale în raport cu acțiunile celorlalți despre care știm că trebuie să se

comporte la fel

Cuvinte-cheie:

anomie –
​
Absen
ț
a normel or sau valorilor sociale la nivelul individului ori al societă
ț
ii;

dezordine, dezorganizare

devianța – tip de conduitã care se abate de la regulile admise de societate.

delincvența –
​
Fenomen social care constă în săvâr
ș
irea de delicte.Totalitate a delictelor

săvâr
ș
ite, la un moment d at, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă.

crima –
​
Infrac
ț
iune care re prezintă un grad ridicat de pericol
ș
i pe care legea o sanc
ț
ionează

cu pedepsele cele mai mari

nelegiuire, fărădelege, păcat.

Aspecte ale devianței în mediul militar

Serviciul militar se execută într-un mediu care necesită mari resurse adaptative din partea

tânărului aflat la o vârsta când încă nu s-a încheiat procesul de maturizare a personalității.

Indiferent de ceea ce se realizează la un moment dat sub raport educativ, adaptarea la mediu

și la noul rol social este un fenomen curent atât al vieții individului, cât și al vieții de grup.

Majoritatea tinerilor parcurg cu bine această etapă a vieții lor, obținând performanțe în

pregătirea de luptă și realizând o conduită disciplinată, favorabilă integrării lor în mediul

ostășesc. Date obținute din anchete sociale și pe baza de analiză documentară relevă că, în

cazul unor tineri încorporați, apar comportamente deviante, tulburări de comportament sau

reacții dezadaptative față de mediul militar.

Manifestările constatate atrag atenția asupra faptului că, în cazul militarilor în termen,

comportamentul deviant trebuie înțeles și explicat în două moduri: atât ca produs al

incapacității funcționale a individului de a acționa în conformitate cu cerințele normelor,

datorită unor deviații fiziologice sau anormalități psihice, cât și ca produs al unei forme de

comportament normal (din punct de vedere psihiatric), dar incompatibil cu standardele de

normalitate ale grupului (perspectivă sociologică).

Reacție dezadaptativa și comportament deviant

Infracțiunile grave pe perioada stagiului militar sunt rare. Se constată o pondere relativ

mai crescută în cazul infracțiunilor de furt și a infracțiunilor la codul rutier, ceea ce reflectă

incidența infracționalității din societate în planul instituției militare. De asemenea, relativ mai

frecvente sunt tulburările de comportament ca reacții dezadaptative la mediul militar –

anxietatea, autoagresivitatea (provocarea de răni cu obiecte ascuțite), depresie nevrotică,

însoțită uneori de o formă gravă de autoagresiune (tentativă de sinucidere), fuga din unitate.

Astfel de reacții dezadaptative la mediul militar apar de regulă în primele 4-5 luni de

stagiu, considerate ca perioadă de adaptare a persoanei la noua situație de viața. Datele

cercetărilor relevă că astfel de reacții dezadaptative apar și către finalul stagiului militar, ceea

ce denotă semnificația momentului contactului cu perspectiva socială pe care tânărul o avea

înainte de încorporare; dacă această perspectivă este ingreunată de probleme sociale – șomaj.

Dificultăți materiale, cu care se confruntă tinerii în general, acestea creează premise pentru

abateri disciplinare și tulburări de comportament.

Comportamentele deviante, având cauzalitate multifactorială insuficient precizată (ca și

în cazurile de deviantă psihică) trebuie tratate printr-o "profilaxie multifactorială", în care

intervențiile preventive să se adreseze diferitelor combinații de factori de risc. Suprimarea sau

diminuarea acțiunii unuia sau mai multor factori de risc diminuează semnificativ riscul

absolut de apariție a conduitei deviante. Prezența unor combinații de factori de risc are o

valoare predictivă deosebită, întrucât ne oferă șansele să apreciem în diferite situații debutul

posibil al unor tulburări de comportament și să instituim, din timp, măsuri de prevenire a

acestora. Profilaxia multifactorială concentrată simultan asupra unor combinații de factori de

risc, întrerupând lanțurile de coincidență ce duc la tulburări de comportament, poate întârzia

sau împiedica apariția fenomenelor de deviantă. în această perspectivă trebuie subliniat că

culpabilizarea armatei, a unei unități militare sau a unui comandant, în cazul producerii unor

comportamente deviante, reprezintă o acțiune unilaterală, nerealistă și nebenefica pentru

cercetarea adevăratelor cauze.

Pentru a înțelege mecanismele care conduc la manifestările de deviantă și pentru a

identifica, în consecință, posibilitățile instituției militare și, în mod deosebit ale

comandanților de subunități de a le preveni și limita se impune orientarea efortului de

cercetare asupra factorilor de personalitate, condițiilor de mediu și mecanismelor proceselor

de socializare și adaptare la mediu, atât din perspectiva psihiatriei cât și a sociologiei.

Factori de risc. Perspective psihiatrice și sociologice.

Perspectiva psihiatrică susține că reacțiile dezadaptative față de serviciul militar, tulburările

de comportament sunt, în principal, determinate de cauze ce țin de individ (factori cauzali

principali) – anormalitate fizică și psihică, insuficientă maturizare cognitivă sau afectivă,

socializare defectuoasă, carențe educaționale, etc. Investigațiile și anchetele medicilor în

legătură cu unele tulburări de comportament sau reacții dezadaptative față de mediul ostășesc

– crize heteroagresive, conduite de fuga (dezertarea) au relevat că ele apar la unii tineri

insuficient maturizați psihic și social, cu carențe educaționale sau cu o dezvoltare

dizarmonică a personalității, ca și la cei cu deficiențe cognitive native (intelect subdezvoltat).

Oricât ar părea de ciudat comportamentele dezadaptative (chiar și tentativa de sinucidere)

sunt, la un moment dat, "soluții" găsite de oameni cu o anumită fragilitate psihică la

presiunile mediului.

Din acest motiv, principala problemă pusă psihiatriei este aceea a selecției. Cercetările arată

însă că tulburările de comportament și de caracter (și tulburările psihice latente) pot trece

relativ ușor de filtrul selecției inițiale. Acest grup scăpat selecției va constitui ulterior grupul

"soldaților problemă". Unii nu-și găsesc locul nicăieri – nici în grupul militar, nici în mediul

carceral al arestului

Regimul vieții militare.

Viața în colectivele ostășești nu s-ar putea asigura fără o ordine riguroasă, disciplina fiind

implicată în toate componentele activității militare. Modul în care este organizat, planificat și

condus procesul de pregătire exercită o influență determinantă și asupra disciplinei militare.

Nu poate exista o ordine corespunzătoare acolo unde se fac derogări de la calitatea

instrucției, unde și-au făcut loc superficialitatea, consumul nerațional de timp, folosirea

incompletă a bazei tehnico-materiale.

Ordinea interioară îl determină pe tânărul ostaș să acționeze și să se comporte așa cum

cer regulamentele, îl obligă să renunțe la unele obișnuințe ce nu se încadrează în specificul și

ritmul activității militare. Neasimilarea pe deplin a conduitei bazată riguros pe reglementările

impuse de activitățile militare, generează, În mod inevitabil, anumite frământări și tensiuni,

sporește consumul nervos, creează chiar unele iritări. Dezvoltarea spiritului de ordine se

bazează pe muncă, pe îndeplinirea ireproșabilă a activităților înscrise în planul pregătirii

pentru luptă. Prin urmare, angajarea tuturor militarilor la procesul de instrucție constituie și

una din căile principale de a se preveni abaterile disciplinare. în același timp, buna rânduială a

lucrurilor în pluton sau companie, cooperarea la instrucție, în activități gospodărești ori

culturale și sportive dezvoltă încrederea, stima și respectul reciproc, dă fiecăruia satisfacție,

întăresc coeziunea și spiritul camaraderesc, sentimentul de încredere în forțele proprii.

Uneori, modificările se produc destul de anevoie și, în aceste cazuri, tentația de a

"accelera" acomodarea pentru a-i aduce cât mai repede pe toți "la același nivel" poate să

apară îndeosebi la comandantul tânăr, mai puțin experimentat. Forțarea procesului de formare

a noilor deprinderi determină însă fluctuații în comportament, și în anumite împrejurări,

vechile obișnuințe, vechile structuri dinamice se reactualizează. Reversibilitatea menționată

explică, de exemplu, de ce apar fluctuații în conduita unor militari din ciclul doi de instrucție.

Trăinicia efortului de pregătire bine motivat, organizat și condus din primele zile, săptămâni

și luni de viața ostășească are efecte pe tot timpul stagiului militar și chiar ulterior. Iată de ce,

este nevoie ca formarea noilor deprinderi să se realizeze metodic, asigurându-se întărirea lor

prin instructaj verbal și printr-o exersare în toate împrejurările, până la aducerea lor în stare

de reflex.

În general, se relevă că procesul de adaptare este condiționat de particularitățile psihice și

social-psihologice ale tânărului recrut: temperament, caracter, aptitudini și înclinații, de

climatul social- psihologic din colectivele de militari, stilul de conducere, caracterul și

conținutul actului de comandă.

Condiția de bază pentru conducerea cu succes a procesului de adaptare este organizarea

întregii activități și a vieții militarilor pe baza și în strânsă concordanță cu cerințele

regulamentelor militare. Însuși gradul de sociabilitate al comandanților și șefilor față de

subordonați joacă un rol important, fapt ce implică stabilirea unor relații normale,

respectându-se normele și cerințele regulamentelor militare.

Spre deosebire de celelalte ființe vii, care trebuie să se adapteze numai la condițiile

naturale, omul este obligat, prin însăși structura existenței sale, să se adapteze și mediului

social. în termeni generali se poate spune că adaptarea socială reprezintă un produs al

acumulării și condensării în timp a reacțiilor de interdicție interpersonală, un proces de

integrare activă, a persoanei în micro și macrocolectivitatea în care trăiește. Ea este în strânsă

legătură cu conceptul de sociabilitate. Capacitatea individului de a realiza raporturi pozitive

cu ceilalți (inclusiv cele de conveniență) reprezintă capacitatea de acomodare a acestuia la un

mediu dat.

Desfășurată în raport cu perioadele existențe, adaptarea socială are note specifice în

funcție de vârsta, individul integrându-se treptat la diferite niveluri cu o structură din ce în ce

mai complexă.

De la mediul familial la cel școlar și apoi la cel profesional sau militar, individul uman

suferă o serie de remodelări succesive, trebuind să renunțe la anumite obiceiuri, atitudini,

valori și interese pentru a-și însuși în permanen
ț
ă altele noi, acceptate și respectate de grupul

social. Grație adaptării, partenerii de interacțiune formează un tot unitar. Se poate vorbi de

adaptarea la nivelul cuplului conjugal, de prieteni, la nivelul interacțiunii din interiorul

oricărui tip de grup social mic: de muncă, de învățătura, militar, sportiv, artistic, cultural etc.,

adaptarea interpersonală fiind, în toate cazurile, una din pârghiile de optimizare a relațiilor

interumane și de creștere a coeziunii de grup.

Adaptarea nu poate fi concepută ca un criteriu de reușită socială, ci ca un factor de

stabilitate și continuitate a efortului, ca o aspirație permanentă spre valorile grupului.

Este un fapt dovedit că adaptarea la mediul militar este cu atât mai ușoară cu cât există o

motivație mai coerentă. Dar, în foarte multe țări, în ultimele decenii, se constată o mare

diminuare a motivației și a toleranței tineretului pentru activități organizate cu caracter social

– refuzul de a face armata ca obligație neremunerată, refuzul de a avea o profesie care să-l

oblige la un program cu o disciplină severă etc. Tentația distracțiilor facile create în lumea

modernă constituie pentru cei ce manifestă imaturitate în gândire un imbold la acțiune facilă

și rețineri pentru efortul ce îl presupun activitățile ce au loc într-o formă organizată social.

Deși mediul militar este cu totul nou pentru cel care urmează să-și desfășoare activitatea

în cadrul acestuia, el va fi recepționat în mod diferit în funcție de perioada de timp trăită de

tânăr în colectivitate, de faptul dacă acesta a fost sau nu despărțit de familie, de locul de

muncă, dacă este dependent sau independent de părinți etc.

Unitatea militară, cazarma tradițională, încă insuficient modernizată astăzi la noi în

armată, slab dotată cu utilități la nivelul pretențiilor și nevoilor reale ale unei vieți

confortabile, reprezintă prin ea însăși un mediu relativ frustrant. Dar, la acest factor se adaugă

și alții, precum caracteristicile vieții în grupul militar – comandă, rigoare, subordonare,

execuție, activități colective. Fiecare acțiune – de la deșteptare până la stingere – se face prin

ordin, se derulează prin comandă, se supraveghează și controlează.

Bibliografie:

1.
​
Boudon Raymond, coord., Tratat de sociologie, editura Humanitas, Bucure
ș
ti,

1997

2.Gl. mr. dr. Aradavoaice Gheorghe, Disciplina militară, dimensiuni psihologice,

Editura Academiei de înalte Studii Militare, Bucure
ș
ti, 1993

3.Stănciulescu, Elisabeta, Sociologia educa
ț
iei familiale, Editura Polirom, Ia
ș
i,

2002

4. Bujdoiu Nicolae, Sociologie juridică, Editura Romprint, Bra
ș
ov, 2002

5. Rădulescu M. Sorin, Anomie, devian
ț
ă
ș
i patologie socială, Editura Hyperion

XXI, Bucure
ș
ti, 1991

6.
​
http://www.e-scoala.ro/