Psihologia Copilului Pana la Varsta Prescolara

CAPITOLUL I

Psihologia copilului studiază legile de dezvoltare a psihicului copilului, încercând să stabilească în ce măsură acest proces este continuu sau în etape, în ce măsură influențează ereditatea și în ce măsură influențează socialul, ca mediu specific omului.

Noțiunea de ,,stadiu de dezvoltare” apare mai târziu și definește totalitatea trăsăturilor specifice unei anumite etape de viață comune pentru copiii de aceiași vârstă.

,,E ciudată această folosire a adjectivului «uman», care transformă în obiectiv ceea ce am spune că este un punct de plecare inevitabil. Ne naștem oameni, dar asta nu e de ajuns, trebuie să și devenim.Și se presupune că putem da greș în această încercare sau chiar să respingem prilejul de a încerca. Să ne amintim că Pindar, mare poet grec, a recomandat enigmatic:« Să ajungi să fii ceea ce ești»”.

1. Etapele dezvoltării copilului până la vârsta prașcolară

Fiecare etapă din viața noastră are propria sa dinamică, scopurile sale, comoara sa de înțelepciune. Noi ne asemănăm unui râu cu apă în permanentă mișcare, între malurile care se schimbă mereu. E mult prea obositor să înoți împotriva curentului. Sigur că există și cascade dramatice, strâmtori, uneori aluviuni și gunoaie ce ne invadează, ne murdăresc apa, însă, dacă suntem deschiși, putem trage învățăminte din toate acestea. Educația fiecărui copil nu este un proces monovalent, ea devine un act instructive și pentru părinte.

Fiecare copil trebuie să aibă o familie care îl iubește, îl respectă

Studiul dezvoltării umane, în general și al dezvoltării copilului, în particular surprinde particularitățile de vârstă și individuale, felul cum apar și se manifestă diversele procese și însușiri psihice. Dezvoltarea proceselor cognitive, afective, voluliționale, a însușirilor personalității se realizează în cadrul unei relaționări specifice în care putem surprinde, pe de o parte, particularitățile de vârstă, iar pe de altă parte, particularitățile individuale.

Copilăria noastră ,,psihologică” începe mai târziu decât copilăria biologică.

De la naștere și până la maturitate omul străbate un drum lung de dezvoltare. Dintr-o ființă neajutorată, cum este fiecare copil la naștere, acesta se transformă treptat într-un membru activ al societății, capabil să participe în mod creator la viața socială.

Bebelușii nu cresc toți la fel, fiecare este unic și are ritmul său propriu de dezvoltare, care trece însă, prin aceleași etape de achiziții psihomotorii.

Cea mai importantă și mai remarcabilă caracteristică a Psihologiei copilului rămâne accentual pus pe perspectiva contextuală asupra dezvoltării umane. Copilul nu este considerat un receptor pasiv al influențelor mediului, ci un generator activ al acestora. De la bun început, nou-născutul se angajează într-un joc tranzacțional cu persoana care îl îngrijește, fiecare ajustând comportamentul celuilalt.

Pe măsură ce copilul crește, dezvoltarea interacționează în mod deosebit cu contextele sociale în care apare, printre cele mai importante numărându-se sistemul familial, persoanele de aceeași vârstă, școală și mediul cultural.

Contextele dezvoltării copilului pot fi considerate un fel de sistem ecologic.

Pentru a studia mai ușor dezvoltarea copilului trebuie să avem în vedere trei domenii principale. Această divizare este foarte utilă pentru studiu, dar trebuie să știm că foarte puțini din factorii acestor domenii aparțin numai unuia, în general ei interacționându-se.

Dezvoltarea fizică include tot ce ține de dezvoltarea corporală (înălțime, greutate, mușchi, glande, creier, organe de simț), abilitățile motorii( de la învățarea mersului până la învățarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriția și sănătatea.

Dezvoltarea cognitivă include toate procesele mintale care intervin în actul cunoașterii sau a adaptării la mediul înconjurător. În acestă etapă includem percepția, imaginația, gândirea, memoria, învățarea și limbajul.

Dezvoltarea psiho-socială este centrată asupra personalității și dezvoltării sociale ca părți ale unui întreg. Dezvoltarea emoțională este analizată, exprimând impactul familiei și societății asupra individului.

Dezvoltarea psihică a copilului este un proces extreme de complex. La sfârșitul acestui proces trebuie să găsim omul matur, ,,înarmat” cu tot ceea ce-i permite adaptarea la societatea din care face parte. Acest proces este unul activ, dinamic care se realizează ca o consecință a influienței factorilor externi (mediul social, educație, etc) asupra particularităților individuale ale copilului. Ereditatea, mediul social și educația sunt considerați factori importanți în devenirea umană.

În timp ce așteaptă nașterea copilului, viitoarea mamă se confruntă cu numeroase modificări: fiziologice, psihologice și emoționale. Și toate acestea se reflectă, cu siguranță, asupra dispoziției sale. Înainte de toate psihologii le recomandă gravidelor să nu-și interiorizeze aceste trăiri, să le împărtășească celor apropiați și bineânțeles, în primul rand partenerului de viață. Totuși dacă despre unele probleme cu care ne confruntăm povestim cu ușurință celor din jur, există altele pe care preferăm să le ținem doar pentru noi, fie din teama de a nu deveni ridicoli, fie pur și simplu din cauză că bănuim, că nu putem fi înțeleși. Și, totuși este foarte important ca persoanele care vă sunt apropiate, și nu doar ele, să înțeleagă starea sufletească în care vă aflați.

Starea emoțională a viitoarei mame este foarte instabilă.

În cursul dezvoltării copilului intră în joc toate procesele sociale: percepția socială și înțelegerea comportamentului oamenilor, rolurile sociale, comportamentele asociate și comunicarea, atât verbală cât și non-verbală.

Jocurile din primul an de viață sunt foarte importante pentru stimularea inteligenței deoarece acesta descoperă mediul înconjurător învățând și punând bazele dezvoltării. Și cum părinții sunt primii profesori din viața celui mic, aceștia trebuie să îl ajute să experimenteze noi senzații care ajung în celulele creierului bebelușului, stimulându-i dezvoltarea cognitivă.

Bebelușii aflați în pântecele mamei devin mai inteligenți dacă ascultă muzică clasică. Inteligența copiilor se dezvoltă încă de la naștere și poate fi antrenată cu ajutorul muzicii, care nu trebuie să fie nepărat clasică. Cântând la un instrument, indiferent dacă e vorba de vioară, flaut sau chitară, copiii devin ceva mai inteligenți. Însă această evoluție nu se datorează armoniilor sonore, presupun neurologii, ci simplului fapt că le este antrenat creierul.

1.1 Primul an de viață

După nouă luni petrecute în burta mamei, bebelușul trebuie să se adapteze destul de repede noului mediu. Are acum nevoie de mâncare, căldură, de somn și de multă dragoste.

Aparția pe lume a unui copil reprezintă unul dintre cele mai importante momente din viața tinerilor părinți. Bebelușul primește cea mai mare atenție, afecțiune și grijă din partea celor care i-au dat viață.

Bebelușul explorează mediul înconjurător descoperind lumea în care tocmai a pătruns cu toate cele cinci simțuri ale sale: simțul tactil, simțul gustativ, simțul auditiv, simțul olfactiv și simțul vizual.

În primele luni de viață, bebelușul nu poate digera decât hrană lichidă ceea ce pentru el este un lucru foarte bun,deoarece prin laptele mamei sale primește toate substanțele nutritive de care are nevoie și astfel este protejat împotriva diverselor boli, are reflexul de a scoate limba și nu are un bun control al capului gâtului și corpului. Cu zgomotul și lumina a început să se acomodeze, așa că îi mai trebuie un orar bine organizat pentru a-i asigura confortul de care are atât de multă nevoie.

Încă de când deschide prima dată ochii, minunea care stă în fața ta are potențialul de a deveni un prichindel extreme de deștept. Mintea copilului se dezvoltă în interacțiunea cu mediul și cu persoanele importante din viața lui. Mama este cea mai importantă persoană din viața bebelușului. Creierul micuțului nu este dezvoltat complet la naștere, dezvoltarea continuă în primii doi ani de viață, iar procesul se va încheia mult mai târziu. Absolut toate mineralele pe care le consumă au un aport destul de important, dar cel mai semnificativ îl are fierul.

Primii ani din viața copilului sunt foarte importanți pentru ceea ce el va deveni când va fi mare, are nevoie de câteva zile în care să se acomodeze cu noul lui mediu de viață. Acum se pun bazele învățării, beneficiind de capacitatea extraordinară de absorbție a informației, pe care copilul o are.

Până cînd bebelușul împlinește patru săptămâni de viață, bebelușul se consideră a fi nou-născut. Ca orice novice care a nimerit într-un mediu total necunoscut, copilul este nevoit să se adapteze. În primul rând, nu știe să comunice, nu este în stare să ceară ajutor și să spună ce nevoi are. În al doilea rand, copilul apare pe lume total neînarmat împotriva ,, dușmanilor” care îi amenință micul organism: bacterii, virusuri, substanțe alergene,etc.

În primele patru săptămâni, copilul traversează o perioadă de adaptare., se va descurca de minune și va învinge toate obstcolele cu condiția ca adulții din jurul lui, din neatenție sau neștiință, să nu-i îngreuneze sarcina. Până la vârsta de o lună, însă, nu este cazul să-l lăsați în grija prietenilor sau a rudelor. Nu îi va fi deloc benefic să intre în contact cu o microfloră străină.

Primul contact al copilului cu lumea exterioară are loc, în mare măsură, prin gesturile, mimica și vorbele persoanei care are grijă de el. Este și normal, având în vedere faptul că timp de nouă luni a stat într-un mediu călduț și confortabil precum cavitatea uterină. În momentul în care a venit pe lume, nu a avut parte de cea mai primitoare întâmpinare. A simțit dintr-o dată cum aerul îi intră în plămâni, a simțit răceala mediului din sala de nașteri și foarte multă lume punând mâna pe el și pregătindu-l pentru a fi dus în salon. Toate acestea îi pot oferi copilului o experiență destul de variată: ridicarea și strângerea în brațe sunt diferite de mesajul verbal, iar zâmbetul părinților constituie un tip de stimulare diferit de zâmbetul afișat de copil atunci când este gâdilat. Copilul începe să își formeze cunoștințe asupra lumii, să descopere lumea.

După cum au arătat mulți cercetători, în special Schaffer, copilul are o tendință mult mai puternică de a reacționa la oameni, decât la alți stimuli din mediul său, cum ar fi licăririle de lumină sau zgomotele. La copil pare că există o tendință de sociabilitate foarte puternică și foarte bine conturată.

Nou-născutul este o ființă unică. Slab și neajutorat, el poate fi supus, fără intenție unui stres pe care cu greu l-ar suporta și un adult. Copilul este foarte mic, dar acest corp plăpând este înzestrat cu un puternic potențial. La început, ochișorii bebelușului nu funcționează împreună, iar cercetările au demonstrat că, în primele săptămâni de viață, acesta vede dublu obiectele sau ființele care îi apar în câmpul vizual. Imaginile care se află la o distanță mai mare sau mai mică îi apar neclare.

În general, bebelușii preferă să se uite la fețele oamenilor fiind atrași în special, de contururile feței și de linia care delimitează fața de păr, aceasta fiind foarte ușor de văzut tocmai datorită contrastului de culoare care se creează. Nou-născuții pot distinge lumina de întuneric, însă nu pot vedea culorile până în jurul vârstei de patru luni. Astfel îi poți atrage atenția arătându-i o tablă de șah sau un material în dungi albe sau negre, la fel de bine cum îi poți arăta jucării foarte colorate.

Bolta palatină a unui bebeluș începe să se dezvolte chiar din viața intrauterină, ceea ce determină și apariția simțului gustative. Primele două luni de viață micuțul își face singur programul, mănâncă la cerere, la fiecare două ore, fără să țină cont că este zi sau noapte. Este capabil să diferențieze culorile vii, contrastele puternice și mirosurile, iar pe mamă o recunoaște după glas, după ritmul bătăilor inimii și aroma laptelui de la sân, care îi aduce nu doar senzația de sațietate, ci și sentimental de împăcare iar preferințele culinare ale copiilor sunt influențate de dieta mamei. Textura alimentelor este mult mai importantă decât gustul, cei mici trec de la mâncarea lichidă la cea semi-lichidă și apoi la alimentele dure pe care vor încerca să le mestece. Din păcate această ultimă etapă va dura mai mult, cel puțin până le vor apărea dințișorii. În această perioadă copilul crește foarte repede, acumulează informații și cunoștințe care îi vor fi de folos.

Până la vârsta de trei luni, copilul știe exact ce semnificație are fiecare intonație pe care o folosești,. El diferențiază glasul suav din timpul poveștii de seară de cel grav pe care îl ,,împrumuți” când trebuie să-l cerți pentru cine știe ce boacănă, liniștindu-se când se află într-un spațiu intim și primitor, un astfel de mediu le dă aceeași senzație de siguranță pe care o aveau în uter. Un sunet strident și neașteptat îl va determina să se încordeze, să-și încrețească fruntea, ca și cum și-ar ciuli urechile. Auzul i se îmbunătățește foarte mult, ajutându-l în dezvoltarea limbajului. Întoarce căpșorul atunci când te aude vorbind și este din ce în ce mai atent la felul în care trebuie construită o propoziție simplă. Mama recunoaște instinctive diferitele tipuri de plâns ale copilului său și înțelege ce i se întâmplă micuțului, este un prag al celui de-al șaselea simț pe care îl are de la nașterea copilului.

Simțul auditiv al nou-născutului este destul de bine dezvoltat la naștere deoarece în primele trei luni îi vor atrage atenția doar sunetele care vin din fața lui, însă după vârsta de șase luni se va întoarce și se va uita în direcția din care vine zgomotul, indiferent dacă se află în spate, în lateral sau pe diagonală. Năsucul bebelușului funcționează la capacitatea maximă atunci când ia primul contact cu mediul înconjurător preferând mirosurile dulci, precum aroma de vanilie iar pentru gustul amar sau acru, pe care îl recunosc aproape instinctiv după miros, cei mici prezintă repulsie pentru mirosurile urâte. Brațele și picioarele copilului se agită liber și el poate să te urmărească cu privirea.

Între patru și șase luni, cei mai mulți sugari încep să gângurească, își aleg silabele preferate pe care le tot repetă, va începe să-și folosească ochii pentru a-și coordona mișcările mâinilor, pentru a ajunge și a apuca mai bine un obiect pe care și-l dorește. Aceștia își retrag buza de jos când i se scoate lingurița din gură, își mișcă limba în sus și în jos, stă în funduleț sprijinit, înghite o linguriță cu piure fără să mestece, deschide gura când vede mâncare, controlează poziția mâncării în guriță și își ține singur capul. Primul dințișor erupe in această perioadă învățând încet-încet să mestece. Acum este momentul pentru a începe îmbogățirea alimentației, adică pentru a trece la diversificarea acesteia, continuând alăptarea, fără ca pericolul anemiei sau distrofiei să apară. La această vârstă este gata pentru primul aliment semisolid.

Următoarea etapă din viața lor este aceea în care dorm toată noaptea fără să se trezească. Există câteva greșeli pe care majoritatea părinților sunt tentați să le facă, doar de dragul de a se asigura că micuțul este bine.Una dintre acestea este intratul în camera lui, în timpul nopții, pentru a-l înveli sau pentru a vedea dacă doarme liniștit.

Se spune despre copii că sunt foarte șireți și profitori. Chiar dacă la vârsta de câteva luni, par că nu pricep mare lucru, ei învață obiceiurile bune și rele mai repede decât ți-ai putea imagina. Este sufficient să plângă puțin, iar noi îi acordăm toată atenția pe care el o cere.

Între șapte și nouă luni, copilul învață să își apropie cu zgomot palmele, se va distra grozav mai ales dacă se apelează și la un cântecel. În această perioadă mimica feței arată că ar vrea să mestece prin mișcări ale maxilarului și ale buzelor, începe să stea singur în șezut, începe să-și folosească degetul mare și cel arătător pentru a apuca diferite obiecte.

Între opt și unsprăzece luni își mișcă limba dintr-o parte în alta, începe să ducă singur lingura la gură și, cu ajutorul părinților se poate hrăni, începe să mestece, începe să țină mâncarea în mână și chiar se ajută de degetele lui ca să se hrănească, bea lichidele din cană ajutat de părinți.

În primul an de viață, mecanismul de termoreglare al organismului nu este încă suficient dezvoltat. Temperatura bebelușului depinde în mare măsură de condițiile mediului exterior. Dacă este îmbrăcat prea gros, dacă se află într-o încăpere în care este prea cald sau este acoperit cu o păturică mult prea călduroasă, el se poate supraîncălzi și, drept urmare, temperature corpului crește. În oricare dintre situații, creșterea temperaturii corpului unui copil sănătos în absența simptomelor unei infecții, a alergiei, a deranjamentelor intestinale sau a reacțiilor postvaccinare, nu constituie motiv de îngrijorare.

Nașterea unui copil, aduce, în afară de fericire, și o perioadă dificilă de adaptare, ce are ca scop crearea unui nou echilibru în cuplu. Este foarte important raportul pe care îl stabilește fiecare dintre părinți cu noul-născut, în care trebuie să existe loc și pentru partener, iar îngrijirile de zi cu zi reprezintă una din ocaziile în care poți dialoga cu bebelușul tău. Prin intermediul acestora are loc o comunicare de ordin fizic, un mijloc prin care mama și tata încep să fie mai îndemânatici cu micuțul și să se apropie de el. Mama trebuie să investigheze motivele pentru care cel mic plânge, poate că îi este rău, frig sau cald. Poate are diverse stări de discomfort, ca de exemplu are nasul înfundat sau îi este frică. Dar la fel de bine se poate întâmpla ca micuțul să plângă pentru simplu fapt că este plictisit, are nevoie de compania ta și vrea să fie ținut în brațe. Oricum ar fi, va trebui să încerce să îl calmeze și să-l încurajeze și se va observa că în scurt timp va fi foarte ușor să cunoști limbajul și să știi astfel cum să reacționezi.

Un bebeluș nu trebuie să facă programul întregii familii, dacă el doarme, asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să vorbească în șoaptă și să umble prin casă în vârful picioarelor. Dimpotrivă, este indicat ca ambianța sonoră să fie normală, pentru ca micuțul să se obișnuiască să doarmă în orice condiții.

1.2 Prima copilărie

Este o perioadă de mare zvârcolire. Nu stă locului o clipă și continuă să ducă la gură cam tot ce apucă, este foarte curios,are nevoie de toată atenția mamei, neavând capacitatea să vorbească, sunt în imposibilitatea de a își exprima dorințele sau supărările. În consecință depinde de mamă cum ajunge să se înțeleagă cu micuțul. Se poate întâmpla uneori ca stresul provocat de incapacitatea mamei de a înțelege ce se întâmplă cu adevărat să o împiedice să i-a decizia cea mai corectă legată de sănătatea copilului. Uneori, totul devine confuz si nu știe dacă bebelușul este bolnav sau dacă trebuie să se apeleze la doctor. Nu trebuie să se intre în panică doar că mama trebuie să fie foarte atentă la reacțiile celui mic.

Jocul este prima meserie a copilului și cea mai importantă metodă prin care micuțul interacționează și învață despre lumea care îl înconjoară în primii săi ani de viață, unde părinții vor trebui să facă parte din această activitate., vorbind cu aceștia în timp ce se vor juca și se va observa că limbajul copilului se va dezvolta mult mai rapid. Copilul are nevoie de companie ceea ce este important ca în fiecare zi mama să își facă timp să se joace cu acesta. Pe lângă bucuria de a provoca râsul copilului, jocurile aduc un stimulant pentru mișcare, însușirea vorbirii, adaptare la mediul social, interes pentru lumea din jur. Aceste exerciții de mișcare, tactile, sonore și verbale sunt excelente pentru copii și îi ajută în primii pași spre cunoaștere și comunicare.

Acordând timp de joacă bebelușului, câștigul va fi că în acest fel îi va stimula dezvoltarea, îl va pregăti pentru primii pași sau pur și simplu îi va da încredere. Bebelușilor le plac mișcările blânde și ritmate, pentru că acestea sunt pentru ei o continuare a vieții intrauterine.

Prin joc, bebelușul simte că este iubit. Să se joace și să se legene nu e numai o plăcere și un stimulator fizic, ci și bucuria de a avea o activitate cu mama și cu tata. Copilul se va simți susținut atât fizic, cât și psihic. Pe de altă parte nu este cazul să antrenezi copilul intensiv pentru a-i ameliora performanțele fiincă există și riscul de a-l obosi și de a-l stresa, trebuie profitat de momentele când el s-a trezit liniștit.

Muzica acționează pozitiv asupra oricărei persoane, dar mai ales asupra copiilor are un efect liniștitor, motiv pentru care nu trebuie să lipsească niciodată din viața lor.

Încă din timpul vieții intrauterine, copilul și-a dovedit calitățile de meloman, acest lucru fiind foarte ușor de observat datorită comportamentului său în momentul în care a auzit diferite melodii. Uneori a fost mai agitat, alteori mai pașnic la auzul unei arii muzicale, faptul că diferențele între sunete foarte asemănătoare ca două note muzicale în aceeași scală pot distinge vocea umană de alte feluri de sunete. De asemenea, pot face diferența între diverse caracteristici ale vorbirii umane. Toate acestea se explică prin faptul că auzul nu este doar o modalitate senzorială, dar și un important factor de adaptare la mediu. Este cunoscut faptul că muzica lentă, armonioasă cu tonalități joase are effect calmant, relaxant și chiar sedative asupra adulților. Dimpotrivă, muzica cu ritmuri rapide, tonalități diferite, zgomotoasă nu este pe placul oricui și dă o stare de agitație și, uneori, discomfort. Acest lucru nu diferă foarte mult nici în rândul copiilor mici, dar cu toate acestea muzica potrivită este parcă de și mai mare ajutor în momentele critice ale copilăriei. Cel mai des întâlnite sunt cântările de leagăn, folosite de majoritatea părinților sau bunicilor atunci când aceștia se străduiesc să adoarmă copilul sau atunci când micuțul se trezește noapea și începe să plângă. Muzica are un efect pozitiv mai ales asupra nou-născuților prematur, alungă depresia și anxietatea, relaxează musculature și îndeamnă la dans care, la rândul lui, are un effect pozitiv asupra organismului și psihicului. Se spune că un copil care cântă la vioară sau pian ar rezolva mult mai repede o problemă la matematică decât unul care nu are aceste aptitudini. Muzica poate să înlocuiască privitul la televizor sau jocurile pe calculator deoarece trebuie să fie prezentă cât mai mult în viața de zi cu zi a copilului, mai ales că gustul pentru muzică nu este înnăscut, ci trebuie cultivat în timp. Talentul de a cânta sau a înterpreta muzică la un anumit instrument este însă înnăscut, dar trebuie explorat în timp util pentru a obține rezultate.

În egală măsură, muzica poate fi asociată cu dansul și voia bună, inspiră bucuria de a trăi și îi oferă copilului senzația de siguranță și împlinire.

Majoritatea copiilor mai mici de trei ani îi mușcă pe cei din jur cel puțin o dată iar dacă persistă peste vârsta de trei ani sau dacă se produce frecvent necesită un consult de specialitate și instituirea unui tratament, deoarece mușcatul reprezintă un symptom al unei probleme de exprimare a afecțiunii sau de control emoțional. Comportamentele dezirabile vor fi urmărite, iar apariția lor va fi recompensată prin oferirea de dulciuri, jucării sau alte recompense.

Vârsta de trei ani este cea la care copilul pășește într-un nou stadium al personalității. El consideră că părinții lui sunt cei mai minunați și dorește să le semene cât mai mult. Negativismul automat și ostilitatea care pluteau la suprafață la doi ani par a dispărea după trei ani la majoritatea copiilor.Sentimentele față de părinți nu sunt numai prietenești, ci și călduroase și tandre.

Jocul este prima meserie a copilului și cea mai importantă metodă prin care micuțul interacționează și învață despre lumea care îl înconjoară în primii săi ani de viață.

1.3 A treia copilărie

Un prim argument se referă chiar la bucuria, ingenuitatea și puritatea privirii cu care copilul încearcă să cuprindă lumea și pe care orice observator, cât de cât atent, nu poate să nu o remarce. Copilul percepe universal înconjurător ca pe un spațiu magic, de basm. De aceea, el nu are conștiința existenței tragice pe care mulți dintre noi o vom căpăta odată cu înaintarea în timp. Inocența în care trăiește copilul poate fi asemănată cu starea eroului din basmul ,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, care descoperă nemurirea și, până să ajungă în Valea Plângerii, duce o existență paradisiacă.

Un alt exemplu al inocenței în care trăiește copilul până în momentul în care conștientizează existența morții îl putem descoperi în ,,Hronicul și cântecul vârstelor”. Aici, memorialistul Lucian Blaga își amintește că atunci când era foarte mic, împreună cu un tovarăș de joacă încerca să rupă cerul în două: fixau cu privirea un punc de pe cer și apoi porneau în direcții opuse, sperând că în felul acesta bolta se va sfâșia și ei vor descoperi ce e dincolo de ea. Jocul acesta copilăresc încetează însă brusc în momentul în care, la doar doisprăzece ani, pierzându-și tatăl, înțelege ce înseamnă viața și moartea. În concluzie, conștientizarea morții duce la sfârșitul subit al copilăriei.

Afirmația lui Eugen Ionescu potrivit căreia ,, Există vârsta de aur: e vârsta copilăriei, a neștiinței; de îndată ce știm că vom muri, copilăria s-a terminat” este pe deplin adevărată deoarece copilăria este vârsta atât de pretențioasă, dar și trecătoare.

Vârsta optimă pentru a începe să învețe bunele maniere la masă este cea de trei ani.