Psihologia Copilului

Psihologia copilului

CUPRINS:

Bibliografia generală a modulului

INTRODUCERE

Notă de prezentare:

Cursul de „psihologia copilului” face parte din pachetul de discipline psihopedagogice și urmărește să asigure însușirea cunoștințelor de bază referitoare la problemele generale ale dezvoltării psihice, la legile și mecanismele acesteia, la particularitățile evoluției organice înainte de naștere și apoi la cele fizice și psihice în intervalul 0-10 ani.

Competențe:

Dezvoltarea capacităților de abordare din perspectiva evolutivă a diverselor manifestări psihice;

Formarea abilităților de a identifica factorii și premisele dezvoltării fenomenelor psihice și de a recunoaște principalele momente ale devenirii lor;

Aprofundarea capacităților de analiză a interacțiunilor dintre diferitele aspecte ale dezvoltării psihice din cursul unui stadiu;

Creșterea capacităților de analiză și surprindere a aspectelor de continuitate și discontinuitate dintre stadiile copilăriei;

Abilitatea studenților pentru a realiza analiza de profunzime a particularităților psihologiei de vârstă și individuale și a înțelege importanța cunoașterii acestora pentru orientarea procesului instructiv-educativ de la vârstele copilăriei;

Dezvoltarea capacităților de a recunoaște, înțelege și interpreta manifestările psihice caracteristice fiecărui stadiu.

Obiectivele cursului:

După ce vor studia temele acestui curs, studenții vor reuși să:

explice noțiunile și ideile de bază referitoare la procesul general al dezvoltării psihice în copilărie;

vor descrie acțiunea specifică a factorilor fundamentali și complementari ai dezvoltării psihice umane;

vor înregistra diferite puncte de vedere și-și vor defini opiniile personale referitoare la acestea;

vor explica importanța deosebită a proceselor evolutive din etapa prenatală pentru dezvoltarea de după naștere;

vor rezuma cu ușurință cunoștințele de bază referitoare la dezvoltarea psihică din toate stadiile copilăriei;

vor descrie clar progresele și continuitățile implicate în fiecare nou stadiu al copilăriei.

Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor români și străini

Psihologia copilului a stârnit interesul cercetătorilor încă de la începutul constituirii acestui domeniu de cunoaștere, pentru că această știință permite identificarea începuturilor și a devenirii treptate a oricăror capacități psihice umane, tratate de celelalte discipline. S-au acumulat treptat în timp, atât date referitoare la dezvoltarea psihică de la fiecare vârstă, cât și numeroase noi concepte, idei, teorii interpretative, metodologii specifice, explicații și interpretări. Contribuții deosebite la dezvoltarea acestei discipline au avut numeroși autori străini și români. Dintre cei mai importanți autori străini, care au elaborat lucrări de psihologia copilului relevăm: A.Gesell (1953), L. Carmichael (1952), E. Claparede (1915), M. Debesse (1956), H. Wallon (1941), P. Osterrieth (1965), E. Erikson (1982).

Dintre contribuțiile autorilor români remarcăm: Ursula Schiopu

„Psihologia copilului” (1963), Tatiana Slama Cazacu (1957), Al. Roșca, A. Chircev „Psihologia copilului” (1958), Stela Teodorescu

„Psihologia copilului” (1974), Anca Munteanu „Psihologia copilului și adolescentului” (1998), Elena Bonchiș „Psihologia copilului” (2004).

Structura cursului

Pentru că această disciplină este precedată de „psihologia generală” și studenții sunt familiarizați cu problemele introductive ale oricărui curs, se prezintă mai întâi domeniul și obiectul de cercetare ale „Psihologiei copilului”, se definesc și se prezintă problemele sale fundamentale și se relevă legăturile sale cu alte științe.

Apoi se analizează pe larg însuși conceptul de dezvoltare psihică, particularitățile sale principale și consecințele metodologice ale descoperirii lor.

Un spațiu larg se acordă factorilor fundamentali ai dezvoltării psihice și interacțiunii lor optime. Se prezintă pe scurt, etapele,

ciclurile și stadiile dezvoltării psihice pentru a oferi studenților o imagine unitară asupra devenirii ființei umane.

Un capitol special se ocupă de etapa prenatală subliniindu-se interesul actual crescut față de acest interval al vieții, insistându-se asupra factorilor pozitivi și negativi și care pot influența fătul, relevându-se principalele progrese organice dar și începuturile vieții psihice înainte de naștere. Cu privire la momentul nașterii se fac referiri speciale la situațiile excepționale și se relevă consecințele în planul dezvoltării fizice și psihice ale copiilor care sunt prematuri, imaturi, postmaturi etc.

Stadiul sugarului este primul din etapa post natală și, de aceea sunt în mod special subliniate condițiile generale de dezvoltare, regimul de viață, relațiile cu părinții etc. Și apoi sunt relevate progresele senzorial-motrice și afective și începuturile dezvoltării mecanismelor și ale inteligenței senzorio-motorii.

Problemele principale ale dezvoltării fizice și psihice din stadiul antepreșcolarității sunt: însușirea mersului și limbajului, dezvoltarea afectivă și apariția conștiinței de sine.

Preșcolaritatea este văzută ca un stadiu cu mari disponibilități de dezvoltare psihică mai ales în ceea ce privește procesele complexe și personalitatea. Se au în vedere influențele hotărâtoare ale familiei și grădiniței pentru evoluția școlarului.

Școlaritatea mică, adică cea de a treia copilărie este tratată, pe de o parte, din perspectiva aportului său la desăvârșirea copilăriei și, pe de altă parte, ca stadiu care creează premisele pentru preadolescență. Se insistă asupra progresului în planul limbajului și gândirii și asupra influențelor puternice exercitate de școală.

Fiecare unitate de învățare, prin temele de reflecție propuse, analiza unor cazuri concrete, a unor modificări posibile, a unor relații semnificative între progresele vieții psihice și efectele adaptative tot mai importante.

În finalul fiecărei unități de învățare se fac sugestii și recomandări cu privire la rezolvarea probelor de autoevaluare pe care studenții trebuie să le citească după ce au elaborat răspunsurile lor la respectivele întrebări.

Este important de reținut că fiecare unitate de învățare cuprinde un rezumat care esențializează conținutul informațional și creează o imagine unitară asupra întregului capitol. El se poate parcurge repede și ușor și ajută astfel și la consolidarea în memorie a noțiunilor și ideilor de bază.

În structura fiecăreia din cele cinci unități de învățare ale modulului este cuprinsă câte o lucrare de verificare, adică un număr de 15-30 întrebări care se referă la conținutul de învățare parcurs și care totodată, cer un răspuns elaborat personal. Insistăm asupra faptului că răspunsurile se elaborează pe foi distincte și transmit tutorelui care va face evaluarea, conform precizărilor ce însoțește fiecare evaluare. Pe baza acestor indicații pentru evaluare, fiecare student își va face autoevaluarea, dar cea a tutorelui va fi înregistrată în documentele școlare ale fiecăruia.

Este important ca fiecare cursant să elaboreze personal răspunsurile pentru lucrările de verificare și să evite copierea acestora pentru că în acest caz se vor scădea puncte din suma totală și se va diminua nota.

Principala sursă de pregătire este acest curs care vi se pune la dispoziție, dar fiecare unitate cuprinde și recomandări bibliografice, cu selectarea paragrafelor legate de tema de învățare. În limita timpului și după posibilitatea fiecăruia de a găsi aceste cărți, se poate asigura o lărgire a pregătirii la psihologia copilului.

Există și o bibliografie finală a întregului modul care are, de asemenea, rolul de a orienta pregătirea mai largă la această disciplină.

Considerăm că materialul tipărit sau redactat electronic pe care îl veți primi, are mare accesibilitate, multe solicitări de aplicare practică, orientări bibliografice utile și posibilități de a autoregla însușirea lui. Așa că sunt condiții ca să parcurgeți cu succes procesul de pregătire și să obțineți rezultate superioare.

Vă dorim tenacitate și încredere în reușită.

Unitatea de învățare nr.1

DEFINIREA PSIHOLOGIEI VÂRSTELOR. DEZVOLTAREA PSIHICĂ: FACTORI, LEGI, MECANISME

Cuprins:

1. Definirea psihologiei copilului. Dezvoltarea psihică: factori, legi, mecanisme 2

Obiectivele unității nr. 1 2

Definirea psihologiei copilului și precizarea locului ei în sistemul științelor psihologice 2

Probleme de care se ocupă psihologia copilului 3

Factorii fundamentali ai dezvoltării psihice 4

Ereditatea și rolul său în dezvoltarea ființei umane 4

Mediul și rolul său în dezvoltarea psihică umană 7

Educația, factor principal al dezvoltării psihice umane 11

Interacțiunea optimă a factorilor fundamentali ai dezvoltării psihice 13

Dezvoltarea psihică 14

Definirea și caracterizarea generală a dezvoltării psihice umane 14

Conceptul de stadiu de dezvoltare 17

Etapele, ciclurile și stadiile dezvoltării psihice umane 18

Rezumatul acestei unități de învățare 20

Recomandări și comentarii la problemele de autoevaluare 21

Lucrarea de verificare nr.1 și modul de evaluare 23

Bibliografie minimală 24

DEFINIREA PSIHOLOGIEI COPILULUI. DEZVOLTAREA PSIHICĂ: FACTORI, LEGI, MECANISME

Obiectivele unității nr. 1

După ce se va studia această unitate de conținut, studenții vor putea să:

explice în ce măsură psihologia copilului care cercetează dezvoltarea fizică și psihică în copilărie va contribui la aprofundarea înțelegerii vieții psihice a omului.

dezvolte ideile și datele referitoare la ereditatea umană și la rolurile sale în dezvoltarea fizică și psihică a omului.

identifice rolurile mediului socio-cultural și a modului în care acesta acționează la vârstele copilăriei.

să rezume caracteristicile educației care explică de ce ea are influențe hotărâtoare asupra dezvoltării psihice;

înregistreze cele trei modalități de interacțiune optimă a factorilor fundamentali ai dezvoltării psihice.

identifice esența conceptului de dezvoltare psihică și să rezume caracteristicile ei.

dezvolte o viziune de ansamblu asupra dezvoltării psihice a ființei umane.

Definirea psihologiei copilului și precizarea locului ei în sistemul științelor psihologice

Ce este psihologia copilului

Încă de la apariția psihologiei ca știință, s-a diferențiat o direcție specială de cercetare, și anume, cea referitoare la dezvoltarea în timp a vieții psihice a oamenilor și animalelor.

S-au constituit astfel mai multe discipline care au fost numite evolutive: psihologia animală, psihologia copilului, psihologia adolescenței, psihologia adultului și bătrânului, psihologia genetică.

Față de alte psihologii evolutive, cea a copilului s-a dezvoltat printre primele pentru că ea poate oferi date și interpretări ale începuturilor vieții psihice umane și poate surprinde momente

semnificative ale constituirii acesteia. S-a constatat astfel, că viața

Definiție:

psihică a copilului nu este o copie la proporții mai mici a adultului ci, are caracteristici specifice pe care știința trebuie să le cunoască în profunzime ca să aibă un aport esențial la dezvoltarea copiilor de diferite vârste. Copilul nu este un adult în miniatură ci evoluția sa implică mecanisme specifice și legi proprii. Psihologia copilului are, prin urmare, un domeniu propriu de cercetare reprezentat de toate felurile de comportamente și trăiri psihice caracteristice pentru anii copilăriei. Totodată, ca pentru orice știință, obiectul de cercetare al acestei discipline este sistemul de legi și condiții de apariție și funcționare a vieții psihice.

Psihologia copilului este disciplina care cercetează condițiile și legile de apariție și evoluție a vieții psihice de-a lungul copilăriei.

Probleme de care se ocupă psihologia copilului

Probleme de care se ocupă psihologia copilului

Principalele probleme care stau în centrul cercetărilor acestei discipline sunt:

cercetarea factorilor dezvoltării psihice umane și a interacțiunii dintre ei;

aprofundarea investigării relați dintre ei;

aprofundarea investigării relațiilor dintre ereditar și dobândit;

descoperirea legilor generale și specifice ale dezvoltării psihice din copilărie;

relevarea interacțiunilor dintre transformările multiple caracteristice fiecărui stadiu al copilăriei;

demonstrarea specificității copilăriei și a fiecărui stadiu din această primă parte a vieții;

descoperirea de fapte noi și elaborarea conceptelor corespunzătoare.

relevarea aspectelor diferențiale dintr-un stadiu dar și a celor de continuitate în dezvoltarea psihică umană.

În rezolvarea tuturor aceste probleme, psihologia copilului folosește ansamblul de metode aparținând acestui domeniu al cunoașterii, dar particularizându-le și adaptându-le domeniului său de fapte. Este vorba de metoda observației, ancheta, convorbirea, testele psihologice, analiza produselor activității, metoda biografică.

Psihologia copilului are legături strânse cu toate celelalte discipline psihologice.

Temă de reflecție nr.1

Ce legătură crezi că există între psihologia copilului și psihologia generală pe care ai parcurs-o deja?

Scrie aici răspunsul.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 21

1.2. Factorii fundamentali ai dezvoltării psihice

Factorii fundamentali:

ereditate

mediu

educație

Dezvoltarea psihică este un concept fundamental pentru psihologia copilului, pentru că de conținutul și valoarea lui explicativă și interpretativă depinde abordarea tuturor celorlalte probleme. Psihologia contemporană consideră că viața psihică, așa cum se prezintă la omul adult, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare care este multideterminat și multicondiționat.

Între factorii și condițiile care intervin, trei sunt considerați fundamentali, în sensul că lipsa lor ar face imposibilă sau ar compromite dezvoltarea psihică. Aceștia sunt: ereditatea, mediul, educația.

Ereditatea și rolul său în dezvoltarea ființei umane

Definiție:

Primul dintre factorii fundamentali care se manifestă este ereditatea.

Ereditatea este proprietatea ființelor vii de a transmite urmașilor caracterele dobândite de-a lungul filogenezei.

Ereditatea transmite caracteristici biologice

Mecanismul transmiterii acestor caracteristici este codul genetic, adică totalitatea genelor caracteristice unei specii și a modului lor de organizare. Specia umană are circa 40000 de gene organizate în 46 cromozomi care formează 23 de perechi. La fiecare ființă umană materialul genetic provine de la părinți, astfel: 23 de cromozomi de la mamă și 23 de cromozomi de la tată. Genele sunt organizate într-un mod propriu la fiecare și astfel formează un genom unic, care intrând în interacțiune cu mediul formează fenotipul.

Biologia contemporană a demonstrat rolul determinant al eredității în formarea și dezvoltarea organismului. Se transmit ereditar:

particularități de statură și greutate;

caracteristici structurale și funcționale ale diverselor organe;

specificul structural și funcțional al sistemului nervos și al organelor de simț;

particularități ale biochimismului sanguin;

aspecte fizionomice caracteristice (forma feței, calitatea tenului, culoarea ochilor și a părului, etc.).

Temă de reflecție nr.2

Identifică la propria familie asemănări între copii și părinți privind tipurile de caracteristici prezentate anterior.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 21

Cercetări privind rolul eredității

Pentru a se releva în ce fel contribuie ereditatea la dezvoltarea psihică s-au făcut următoarele tipuri de cercetări:

asupra particularităților fizice și psihice ale părinților și copiilor în scopul relevării gradului de asemănare;

asupra particularităților psihice ale mai multor generații pentru a vedea ce rămâne constant și ar putea fi legat de ereditate;

privind felul în care se dezvoltă din punct de vedere psihic, cei care s-au născut cu deficiențe ereditare;

asupra asemănărilor și deosebirilor între gemenii monozigoți și dizigoți;

asupra familiilor celebre pentru a se vedea la câți dintre membrii ei se manifestă o anumită aptitudine. Așa s-a cercetat familia renumitului compozitor J.S.Bach.

Temă de reflecție nr.3

Dacă ai cunoscut gemeni, amintește-ți ce asemănări fizice și psihice ai remarcat la ei.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 21

Ereditatea asigură premisele vieții psihice

Analiza datelor obținute prin cercetările amintite a dus la următoarele concluzii privind rolul eredității:

Ereditatea este un factori necesar pentru dezvoltarea psihică pentru că ea asigură baza organică a fiecărui fenomen sufletesc.

Ereditatea este un factor potențial și polivalent, adică fără intervenția celorlalți doi factori fundamentali, potențialul ereditar nu se transformă în componente ale vieții psihice. Este polivalent pentru că pe aceleași premise ereditare se pot forma componente diferite ale vieții psihice în funcție de felul în care au acționat mediul și educația. De exemplu, pe baza aceleiași activități cerebrale fine, din lobul temporal, se pot forma și aptitudini muzicale dar și pentru limbi străine.

Aportul eredității nu este același pentru orice vârstă sau pentru orice componentă psihică. Ereditatea acționează mai puternic

la vârstele timpurii, în cazul formării unor procese și funcții psihice mai apropiate de ale animalelor, așa cum sunt cele senzoriale, perceptive, motrice, contribuie mai mult la dezvoltarea unor componente ale personalității cum ar fi temperamentul și aptitudinile.

Ereditatea nu este suficientă pentru dezvoltarea psihică pentru că ea nu se transformă automat în componente ale vieții psihice umane. De exemplu, copiii crescuți de animale și-au format comportamente ca ale ființelor cu care au viețuit și astfel ereditatea a fost modificată în manifestările ei, de mediul în care au crescut;

În acord cu nivelul general de dezvoltare al științelor, din acest moment este corect să se considere că „ereditatea asigură premisele vieții psihice”.

Temă de reflecție nr.4

Imaginează-ți ce s-ar fi întâmplat dacă toate procesele și funcțiile noastre psihice s-ar fi transmis ereditar.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 21

Mediul și rolul său în dezvoltarea psihică umană

Definiție:

Cel de-al doilea factor fundamental al dezvoltării psihice poate fi definit astfel:

Mediul este totalitatea influențelor naturale și sociale, fizice și spirituale, directe și indirecte, organizate și neorganizate, voluntare și involuntare, care constituie cadrul în care se naște, trăiește și se dezvoltă ființa umană.

Mediul specific uman

Prin urmare, condițiile de mediu sunt foarte variate și acționează asupra tuturor dimensiunilor ființei umane. Condițiile geografice și, în deosebi, cele climatice influențează metabolismul și alte funcții ale organismului. Regimul climatic are importanță pentru dezvoltarea fizică generală și pentru activitatea creierului și în ultimă instanță pentru evoluția psihică. Dar pentru acestea din urmă, sunt și mai importante influențele de următoarele feluri:

socio-economice, privind condițiile materiale de existență;

socioprofesionale, reprezentate de statutele și rolurile profesionale ale celor din jur;

socioculturale, referitoare la mijloacele de instruire, la accesul la cultură și la nivelul de școlarizare și pregătire a celor din preajmă;

socioafective, referitoare la frecvența și calitatea legăturilor cu ceilalți și la climatul afectiv ce generează procese și stări afective diferite și contribuie la formarea de atitudini și însușiri de personalitate.

Aceste tipuri de influențe se exercită în ponderi diferite și cu grade diferite de intensitate, în funcție de fiecare tip de mediu cu care ființa umană interacționează fiecare după naștere. Primul mediu care exercită astfel de influențe este mediul familial.

Temă de reflecție nr.5

Încearcă să caracterizezi propriul mediu familial după tipurile de influențe prezentate mai sus.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22

Pentru cei mai mulți copii între zero și trei ani, mediul familial este cel ce le stimulează și asigură dezvoltarea psihică. Pentru o

parte dintre copiii între un an și trei ani poate să intervină și mediul creșei. Mai departe, intră în acțiune mediul grădiniței, școala primară, cea gimnazială, liceală, postliceală, universitară, postuniversitară. În timpul anilor de școală se adaugă și mediul reprezentat de grupul informal alcătuit din prieteni și cunoștințe. Dincolo de anii școlii începe să acționeze mediul locului de muncă. Apoi comunitatea rurală sau urbană, zona țării și a continentului unde se desfășoară viața fiecăruia.

De cele mai multe ori, între influențele exercitate de aceste medii sunt relații de convergență și acest fapt susține favorabil dezvoltarea psihică. Dar pot fi și relații divergente și, în acest caz, dezvoltarea poate întârzia și poate fi mai dificilă.

Temă de reflecție nr.6

Găsește exemple de acțiuni divergente ce pot veni din partea a două medii și arată consecințele.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22

Cercetări privind rolul mediului

Pentru a se demonstra rolul mediului în dezvoltarea psihică umană s-au făcut următoarele tipuri de cercetări:

asupra copiilor care vin din familii defavorizate, în comparație cu cei ce vin din familii cu condiții foarte bune de viață;

asupra copiilor ce aparțin unei familii care prin munca părinților este mai izolată de comunitățile umane;

asupra celor ce prin emigrare și-au schimbat brusc mediul de viață;

asupra elevilor din școli, rurale sau urbane, școli centrale și școli periferice din marile metropole;

asupra copiilor crescuți de animale;

Înainte de a preciza rolurile mediului, aceste numeroase cercetări au arătat pe de o parte, că acesta nu exercită doar influențe pozitive ci și negative, și, pe de altă parte, că numai un singur mediu nu poate asigura dezvoltarea cât mai deplină a ființei umane. De aceea, reducerea relațiilor cu unele medii, la care ne-am referit, limitează drastic dezvoltarea psihică a copiilor și tinerilor.

Temă de reflecție nr.7

Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă un nou-născut ar intra în mediul său familial și ar interacționa toată viața numai cu acesta.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Rolurile mediului

modelarea eredității

socializare

enculturare

orientare prin valori

Cu privire la rolurile mediului, aceleași cercetări au arătat:

Mediul este primul mare „transformator” care acționează asupra fondului ereditar al fiecăruia, îl activează și îl face să contribuie la dezvoltarea psihică.

Este factor de socializare pentru că în mijlocul celorlalți fiecare învață să comunice, să coopereze și să colaboreze cu cei din jur.

Pregătește pe fiecare pentru a avea acces la cultura comunității în care s-a născut.

Dă semnificație socială comportamentelor fiecăruia și le face să fie de tip uman.

Generează valori și criterii apreciative care devin factorii principali ai orientării, dezvoltării individului.

Mediul poate exercita atât influențe pozitive cât și negative care trebuie contracarate de cel de-al treilea factor fundamental, educația.

Mediul este un factor necesar, dar nu suficient pentru dezvoltarea deplină a ființei umane.

Temă de reflecție nr.8

Ce fel de influențe negative ar putea exercita o familie cu probleme asupra dezvoltării psihice a copiilor săi?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Educația, factor principal al dezvoltării psihice umane

Definiție:

Educația este cel de-al treilea factor fundamental al dezvoltării psihice, pe care cei mai mulți cercetători îl consideră cel mai important.

Educația este ansamblul de acțiuni și activități care integrează ființa umană ca pe un factor activ, se desfășoară sistematic, unitar, organizat, având un conținut cu necesitate definit de societate, uzând de procedee, metode, mijloace adecvate, și fiind condusă de factori competenți special calificați.

Temă de reflecție nr.9

Stabilește diferențele dintre educația desfășurată în școală și cea în mediul familial și relevă consecințele sale asupra dezvoltării psihice a copiilor.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Educația asigură dezvoltare psihică deplină la nivel înalt

Prin urmare, acțiunile educative nu se exercită la întâmplare și nu se adaugă din afara subiectului, ci ele se înfăptuiesc numai cu participarea acestuia. Exercitându-se timp îndelungat asupra fiecăruia, educația realizează o funcție formativă fundamentală orientată după cerințele societății și adaptată la particularitățile copiilor și tinerilor. În măsura în care este organizată și desfășurată în concordanță cu datele științelor despre om, ea devine un proces constructiv care tinde să realizeze pe deplin disponibilitățile ereditare ale fiecăruia.

Concluzionând asupra contribuției educației, trebuie să reținem următoarele roluri îndeplinite de ea:

este al doilea factor care transformă potențialul ereditar în componente ale vieții psihice;

direcționează convergent cu scopurile sale chiar și influențele de mediu;

formează mecanismele superioare ale psihismului uman. De exemplu, dezvoltă gândirea până la cotele cele mai înalte;

proiectează dezvoltarea psihică și asigură condițiile înfăptuirii acestor planuri;

asigură dezvoltarea psihică deplină a omului;

stimulează dezvoltarea psihică prin crearea de decalaje optime între cerințe și posibilități și prin sprijinirea corespunzătoare în vederea depășirii acestor neconcordanțe.

într-o oarecare măsură educația accelerează dezvoltarea psihică.

Temă de reflecție nr.10

Găsește și alte exemple care să arate că educația dezvoltă la niveluri înalte procesele cognitive ale omului.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Ca să joace toate aceste roluri, educația trebuie să fie corect gândită, proiectată și realizată în concordanță cu așteptările și aspirațiile celor educați și cu necesitățile societății.

Interacțiunea optimă a factorilor fundamentali ai dezvoltării psihice

Interacțiunea optimă a influențelor de mediu și derularea perioadelor sensibile

Cei trei factori fundamentali la care ne-am referit nu acționează haotic, ci ei trebuie să se manifeste în conformitate cu o lege foarte importantă a dezvoltării psihice.

Aceasta se numește „legea concordanței optime a acțiunii factorilor fundamentali ai dezvoltării psihice”. Concordanța optimă se realizează în trei modalități diferite:

Influențele de mediu și educație trebuie să acționeze în timpul în care se desfășoară anumite perioade sensibile ale programului ereditar. O perioadă sensibilă este cea în care se manifestă o receptivitate, sensibilitate și reactivitate crescute la anumite categorii de stimuli. Dacă această concordanță se înfăptuiește, atunci dezvoltarea psihică se realizează cât mai bine și fără consum inutil de timp și energie;

Temă de reflecție nr.11

Stabilește ce abateri se pot produce de la această relație optimă între factorii fundamentali ai dezvoltării psihice.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Corespondența cantitativă și calitativă în perioada sensibilă

Cantitatea și calitatea influențelor de mediu și educație trebuie să corespundă potențialului perioadei sensibile.

În acest caz dezvoltarea psihică se realizează ușor și deplin. Pot fi cel puțin două abateri de la această relație optimă, și anume: a) subsolicitare; b) suprasolicitare din partea mediului și educației.

Temă de reflecție nr.12

Arată care sunt urmările, în planul dezvoltării psihice, ale supra/subsolicitărilor din partea mediului și educației.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Coresponde nța cu zona de proximă dezvoltare

Influențele de mediu și educație trebuie să corespundă cantitativ și calitativ atât cu perioada prezentă a programului ereditar, cât și cu zona proximei dezvoltări (L. S. Vâgotski).

Aceasta poate fi identificată astfel: dacă un copil desfășoară o activitate împreună cu adultul la un nivel foarte bun, într-un interval de timp foarte apropiat, o va putea desfășura singur.

Concordanța cu zona de proximă dezvoltare asigură înfăptuirea rolurilor stimulative ale mediului și educației.

1.3. Dezvoltarea psihică

Definirea și caracterizarea generală a dezvoltării psihice umane

Psihologia vârstelor vede dezvoltarea ființei umane ca o devenire complexă și unitară înfăptuită în trei planuri complementare:

a)biologic; b) psihic și c) psihosocial.

Dezvoltarea biologică, în fapt, constă în procesul de creștere și maturizare fizică privit întregul corp și toate organele sale și perfecționarea funcționării lor.

Dezvoltarea psihosocială se referă la formarea de competențe care să permită omului integrarea în societate.

Dezvoltarea psihică poate fi definită astfel:

Definiție:

Formarea în timp a proceselor, însușirilor și structurilor psihice, schimbarea și reorganizarea lor la niveluri funcționale cât mai înalte.

Dezvoltarea psihică are o direcție calitativ- ascendentă

Așa cum am văzut, dezvoltarea psihică presupune acțiunea optimă a celor trei factori fundamentali, dar și a altora pe care îi numim complementari. Dezvoltarea psihică nu este nici predeterminată ereditar și nici impusă din afară, ci este rezultatul unor interdependențe, interacțiuni și interinfluențe complexe și de durată între factorii amintiți.

De aceea, ea dobândește câteva particularități care o fac să fie deosebită de alte fenomene ale dezvoltării din lumea vie. Dintre acestea, cele mai importante sunt următoarele:

Dezvoltarea psihică are, în ansamblu, o direcție calitativ- ascendentă și nu doar o desfășurare lineară, simplă, constantă și total previzibilă. Un vestit autor francez, H. Wallon, spune că are un drum în spirală, adică și cu înaintări și cu reveniri, de la niveluri mai înalte, asupra a ceea ce s-a consolidat. De asemenea, în desfășurarea ei pot fi întâlnite și fenomene cum ar fi: a) stagnări aparente (care sunt de fapt acumulări cantitative); b) regresii, adică întoarceri temporare la conduite inferioare dar mai bine consolidate;

crize de dezvoltare care înseamnă generarea de tensiuni psihice interne foarte puternice ce duc la înlăturarea atitudinilor și a comportamentelor care nu mai corespund și crearea unei disponibilități sporite pentru noi construcții.

Temă de reflecție nr.13

Poți identifica, în propria dezvoltare psihică, unele momente de stagnare_ Când s-au produs și care au fost cauzele?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Dezvoltarea psihică este individuală, personală, adică ea prezintă și o serie de caracteristici comune tuturor oamenilor, dar și aspecte și traiectorii specifice fiecăruia. O asemenea caracteristică a dezvoltării psihice se explică prin: a) existența unui genom unic la fiecare; b) variațiile în interacțiunea factorilor fundamentali; c) intervenția unor evenimente de viață care conturează un drum al dezvoltării propriu fiecăruia.

Temă de reflecție nr.14

Relevă două, trei evenimente ale vieții tale care crezi că au influențat semnificativ evoluția psihică proprie.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Dezvoltarea psihică este:

sistemică

stadială

Dezvoltarea psihică este sistemică, adică producerea unei schimbări nu rămâne izolată, ci ea influențează organizarea psihică de ansamblu. De exemplu, apariția, în cursul preșcolarității, a

reglajului voluntar produce schimbări calitative în întreaga viață psihică.

Dar chiar felul în care se produce schimbarea unei componente depinde de locul acesteia în sistemul psihic de ansamblu. În fine, trebuie să analizăm întotdeauna valoarea adaptativă a schimbării unei componente, care transformă calitativ sistemul de ansamblu.

Dezvoltarea psihică este stadială, adică de-a lungul vieții se pot constata transformări calitative și cantitative corelate care diferențiază un interval al vieții de un altul. Putem astfel, identifica mai multe stadii care, pe de o parte, se diferențiază între ele și, pe de altă parte, au legături unele cu altele, asigură astfel o anumită continuitate a fenomenelor de dezvoltare.

Conceptul de stadiu de dezvoltare

Definiție:

Deși au apărut puncte de vedere noi și relativ diferite, cu privire la conceptul de stadiu, el rămâne în continuare necesar pentru înțelegerea evoluției psihice, mai ales dacă va fi aprofundat.

Stadiul de dezvoltare este delimitarea în timp a apariției și consolidării unor particularități și a unui nivel de organizare a componentelor intelectuale, afective, volitive și a întregii personalități.

Stadiul

particularități psihice de stadiu

profilul stadiului

În cursul unui stadiu se petrec fenomene de creștere (schimbări cantitative) și maturizare (schimbări calitative optime pentru acel stadiu) în plan fizic, psihic și psihosocial.

Fiecare stadiu se diferențiază de un altul prin particularitățile psihologice caracteristice și prin profilul psihologic (modul de interacțiune dintre acestea) specific lui. Dar pentru că dezvoltarea psihică este individuală, personală, se pot constata și particularități psihologice individuale și profil psihologic individual. Particularitățile de stadiu și cele individuale trebuie respectate atunci când se proiectează și desfășoară activitățile instructiv-educative cu copiii de diferite vârste.

Stadiile nu sunt izolate unele de altele, ci întotdeauna un stadiu îl pregătește pe cel ce va urma, și acesta din urmă continuă

dezvoltarea unor achiziții anterioare și le reorganizează al un nivel mai înalt.

De aceea, un renumit psiholog elvețian, J. Piaget, a descoperit legea succesiunii necesare a stadiilor de dezvoltare psihică. Conform acestei legi, stadiile nu pot fi nici inversate, nici omise, dar în anumite condiții poate fi accelerată desfășurarea lor.

Temă de reflecție nr.15

La care copii sau adolescenți poate fi constatată accelerarea dezvoltării cognitive?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Etapele, ciclurile și stadiile dezvoltării psihice umane

Etapa prenatală = organogeneza

Etapa postnatală are ciclurile:

de creștere și dezvoltare: 0-25 ani

de maturizare: 25-65 ani

de involuție: 65 ani-finalul vieții

Construcția și dezvoltarea psihică deplină a ființei umane implică parcurgerea a două mari etape:

Etapa prenatală ce se întinde din momentul unirii gameților (celulele sexuale provenite de la cei doi părinți) și naștere. În cursul acestei etape se formează treptat toate componentele corpului, se dezvoltă funcțiile biologice de bază și chiar încep să se manifeste, în formă foarte simplă, unele procese psihice.

Etapa postnatală este cea mai lungă, începe din momentul nașterii și se termină odată cu sfârșitul vieții. În cursul ei se continuă perfecționările organice și creșterea fizică, dar mai ales se dezvoltă viața psihică.

Această etapă cuprinde trei mari cicluri și în fiecare dintre acestea regăsim mai multe stadii:

ciclul de creștere și dezvoltare durează de la naștere până la 24- 25 ani și la sfârșitul lui ființa umană are toate caracteristicile fizice și psihice proprii speciei. Stadiile acestui ciclu sunt următoarele:

Stadiul sugarului: 0-1 an: se dezvoltă sensibilitatea, percepțiile

și inteligența practică.

Stadiul antepreșcolarului: 1-3 ani: se dezvoltă limbajul, mersul, gândirea preoperatorie și conștiința de sine.

Stadiul preșcolarului: 3-6 ani: dezvoltarea proceselor psihice complexe, apariția voinței, formarea bazelor personalității.

Stadiul școlarității mici: 6-10 ani: formarea capacităților de bază necesare învățării și accesului la cultură.

Stadiul preadolescenței: 10-14 ani: trecerea la gândirea formală, intensificarea conștiinței de sine.

Stadiul adolescenței: 14-20 ani: avans cognitiv deosebit, dezvoltarea personalității, clarificarea identității de sine;

Stadiul postadolescenței: 20-25 ani: consolidarea achizițiilor adolescenței și pregătirea profesională de bază;

Ciclul de maturizare între 25-65 de ani în cursul căruia toate capacitățile psihice ating niveluri înalte de manifestare. Acest ciclu are două stadii:

Stadiul tinereții: 25-35 ani: în care se realizează de fapt identitatea profesională, familială și socio-culturală;

Stadiul adult 35-65 ani: se maturizează cu precădere afectivitatea, motivația, personalitatea.

Ciclul de involuție între 65 de ani și finalul vieții, în care se produc scăderi din ce în ce mai accentuate ale capacităților fizice și psihice. Sunt următoarele stadii:

Stadiul de trecere: 65-70 de ani: în care scăderile capacităților fizice și psihice nu sunt prea mari și persoanele au încă disponibilități pentru activități și relații, chiar dacă s-a produs pensionarea

Prima bătrânețe: 70-80 de ani în care scăderile sunt mai accentuate și persoana își restrânge activitățile și relațiile

A doua bătrânețe: 80-90 de ani: scăderile capacităților sunt mai severe și persoana începe să depindă de alții, pentru a-și satisface trebuințele;

Marea bătrânețe: dincolo de 90 de ani.

Temă de reflecție nr.16

Amintește-ți o persoană care se află în ultimul ciclu al vieții și identifică unele caracteristici specifice.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 22.

Rezumatul acestei unități de învățare

Psihologia copilului face parte din grupul disciplinelor evolutive și studiază conduitele și legile dezvoltării psihice în primii zece ani de viață.

Dezvoltarea psihică este un proces îndelungat de formare a tuturor componentelor psihice și de perfecționare și reorganizare a lor la niveluri tot mai înalte. Ea este multicondiționată și multideterminată.

Factorii fundamentali ai dezvoltării psihice sunt: ereditatea, mediul, educația.

Ereditatea asigură premisele vieții psihice, adică în fapt, condițiile organice ale realizării fenomenelor subiective;

Mediul este un factor fundamental care umanizează, socializează și culturalizează ființa umană.

Educația are rolul cel mai important pentru dezvoltarea psihică umană, pentru că asigură condițiile dezvoltării înalte și depline a vieții subiective.

Factorii fundamentali ai dezvoltării psihice trebuie să interacționeze optim pentru a asigura desfășurarea complexă și înaltă a vieții subiective umane.

Dezvoltarea psihică are următoarele particularități:

a) este calitativ ascendentă; b) este individuală, personală; c) este sistemică; d) este stadială.

Stadiul de dezvoltare psihică este delimitarea în timp a apariției și consolidării unor particularități și niveluri de organizare ale cogniției, afectivității, voinței și a întregii personalități.

Dezvoltarea fizică și psihică a ființei umane presupune parcurgerea a două mari etape: prenatală și postnatală. Aceasta din urmă are trei cicluri: a) de creștere și dezvoltare, cu mai multe stadii (sugarul, antepreșcolarul, școlarul mic, preadolescentul, adolescentul, postadolescentul); b) de maturizare (tânărul și adultul); c) de involuție.

Recomandări și comentarii la problemele de autoevaluare

Așa cum s-a precizat în introducere, în conținutul fiecărei unități de învățare există probe de autoevaluare care trebuie rezolvate pe loc. Ele ajută, în primul rând, la aplicarea imediată a noțiunilor și ideilor care sunt studiate la această disciplină. În al doilea rând, cel puțin unele întrebări îți cer să valorifici și alte cunoștințe de care dispui și să-ți formulezi puncte de vedere proprii. În cele ce urmează îți vom oferi unele orientări și sugestii care te vor ajuta să le rezolvi.

Tema de evaluare nr. 1

Poți să relevi măcar dacă astfel de legături, gândindu-te la noțiuni și idei dobândite la modulul de psihologie generală și la metode.

Tema de evaluare nr. 2

Este de ajuns dacă ai în vedere statura, greutatea și unele particularități ale feței.

Tema de evaluare nr. 3

Ca să răspunzi poți să te servești și de fotografii ale gemenilor. Tema de evaluare nr. 4

Trebuie să folosești cunoștințele tale despre viața oamenilor din comuna primitivă și să compari cu cea de azi. Dar este suficient să relevi trei consecințe.

Tema de evaluare nr. 5

Recitește paragraful anterior care îți va fi ghid în rezolvarea acestei probe.

Tema de evaluare nr. 6

Să ai în vedere o familie dezorganizată și mediul reprezentat de grădiniță. Notează două consecințe.

Tema de evaluare nr. 7

Trebuie să ai în vedere măcar două consecințe ale acestei situații și cu precădere cele referitoare la interacțiunile din afara familiei.

Tema de evaluare nr. 8

Sunt mai importante acele influențe care se referă la atitudinile și comportamentele prosociale. Notează două influențe.

Tema de evaluare nr. 9

Este de ajuns dacă precizezi trei diferențe și prevezi urmările lor. Tema de evaluare nr. 10

Gândește-te la anii de liceu și relevă cel puțin două rezultate. Tema de evaluare nr. 11

Abaterile pot fi: a) înainte de perioada sensibilă; b) după perioada sensibilă. Arată consecințele.

Tema de evaluare nr. 12

Arată dacă abaterile de la relația optimă a factorilor au consecințe negative dar diferite.

Tema de evaluare nr. 13

Este suficient dacă prezinți un singur moment. Tema de evaluare nr. 14

Asemenea evenimente pot fi: o călătorie, o întâlnire cu cineva, un succes important, etc.

Tema de evaluare nr. 15

Sunt două situații mai frecvente: a) supradotații; b) copii care beneficiază de condiții de viață și educație deosebite. Comentează. Tema de evaluare nr. 16

Este de ajuns dacă ai în vedere forța fizică și una două tipuri de percepție.

Lucrarea de verificare nr.1 și modul de evaluare

Definirea psihologiei copilului și a legăturilor ei cu psihologia generală. (vezi paragraful corespunzător)

Enumerarea problemelor prioritare de care se ocupă psihologia copilului. (vezi paragraful corespunzător)

Definește ereditatea și precizează importanța codului genetic. (codul genetic este mecanismul transmiterii caracterelor ereditare)

Care sunt rolurile eredității pentru dezvoltarea psihică umană (vezi paragraful corespunzător).

Ce particularități biologice se transmit ereditar. (cele biologice în mod sigur)

Enumeră principalele medii cu care interacționează ființa umană după naștere. (începând cu mediul familial…)

Precizează ce fel de relații pot fi între două sau mai multe medii cu care interacționează cineva. (exemplifică relațiile: de contradicție și de complementaritate)

Definește mediul ca factor fundamental al dezvoltării psihice și precizează tipurile de influențe pe care le exercită asupra copiilor și tinerilor. (ai în vedere: materiale, socio-profesionale, socio- afective, socio-culturale)

Care sunt rolurile principale ale mediului în dezvoltarea psihică umană. (vezi paragraful corespunzător)

Care sunt rolurile educației în dezvoltarea psihică umană. (vezi paragraful corespunzător)

Enunță legea interacțiunii optime a factorilor fundamentali ai dezvoltării psihice, precizând cele trei tipuri de interacțiuni (a. perioadă sensibilă. corespunde în timp cu influențele de mediu și de educație; b. corespondență cantitativă și calitativă a influențelor cu perioada sensibilă; c. Corespondență și cu zona proximei dezvoltări)

Definește și caracterizează dezvoltarea psihică (vezi paragraful corespunzător).

Definește stadiul de dezvoltare psihică, particularitățile și profilul de stadiu (vezi paragraful corespunzător).

Enunță legea succesiunii necesare a stadiilor de dezvoltare psihică. (vezi paragraful corespunzător)

Prezintă stadiile primului ciclu din etapa postnatală. (sugar, antepreșcolar, școlar mic, preadolescent, adolescent, postadolescent)

Se va acorda câte un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările: 1,2,3,5,6,7,8,13,14,15

Se vor acorda două puncte pentru răspunsurile corecte la întrebările: 4,9,10,11,12

Total maxim 20 puncte. Totalul obținut de fiecare va fi împărțit la 2 și se obține o notă din scara obișnuită de la 1 la 10. Se pot acorda și jumătăți de punct. Când sunt 50 de sutimi în plus se rotunjește nota în favoarea studentului.

Răspunsurile se vor redacta pe maximum 5 pagini. Lucrarea se va transmite tutorelui.

Bibliografie minimală

ATKINSON RITA, ATKINSON R. C., SMITH E. E., BEM J. D.,

Introducere în psihologie, 2002, Editura Tehnică, București, p. 82-87 BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Editura Tehnică, București, p. 139-144

CREȚU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Editura Credis, București, p.47-58

DEBESSE M.(coordonator), Psihologia copilului de la naștere la adolescență, 1970, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.27- 32

OSTERRIETH PAUL, Introducere în psihologia copilului, 1976, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.9-21

POPESCU-NEVEANU P., Legi și explicații în psihologie, în vol. Probleme fundamentale de psihologie, 1980, Editura Academică

ȘCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.33-38

WALLON H., Evoluția psihologică a copilului, 1976, Editura Didactică și Pedagogică, București

ZLATE MIELU, Omul față în față cu lumea, 1988, Editura Albatros, București, p.154-165

Etapa prenatală a dezvoltării umane. Nașterea și noul născut. 27

Obiectivele acestei unități de învățare 27

Etapa prenatală 27

Etapa prenatală și organogeneza 27

Dezvoltarea sistemului nervos și a organelor de simț în etapa prenatală 29

Primele manifestări psihice înainte de naștere 31

Condițiile dezvoltării normale în etapa prenatală 32

Factorii nocivi care pot acționa în etapa prenatală și urmările lor 33

Nașterea 35

Nașterea normală și cea excepțională 35

Caracteristicile fizice și psihice ale noului născut 38

Rezumatul acestei unități de învățare 40

Rezolvări și comentarii la problemele de autoevaluare 41

Lucrarea de control nr. 2 și modul de evaluare 42

Bibliografia minimală 43

ETAPA PRENATALĂ A DEZVOLTĂRII UMANE. NAȘTEREA ȘI NOUL NĂSCUT.

Obiectivele acestei unități de învățare

După ce vor studia această unitate de învățare, cursanții vor putea:

explica importanța etapei prenatale pentru dezvoltarea ființei umane;

identifica momentele principale ale dezvoltării sistemului nervos în etapa prenatală;

descrie începuturile manifestărilor vieții psihice din etapa prenatală;

explica relația dintre condițiile dezvoltării intrauterine și organogeneză;

identifica factorii nocivi care pot acționa în etapa prenatală;

descrie nașterile excepționale și urmările lor;

descrie caracteristicile fizice și psihice ale noului născut.

Etapa prenatală

Etapa prenatală și organogeneza

Interesul savanților pentru ceea ce se întâmplă înainte de nașterea unei ființe umane este foarte vechi. Încă din antichitate s-au formulat unele idei cu privire la această etapă a vieții (Aristotel). Secolele 18 și 19 au adus date noi, mai ales în legătură cu structura organică din diferite intervale ale celor nouă luni de sarcină. Dar secolele 20 și apoi 21 au îmbogățit considerabil cunoștințele cu privire la etapa intrauterină sau prenatală. Au fost dezvoltate tehnologii noi care au permis ca din 1960 să se asigure condiții de dezvoltare a embrionului în afara corpului uman. Apoi a apărut ecografia care a permis urmărirea ca atare a creșterii și manifestării

Subetapele:

embrionară

fetală precoce (0-3 luni)

fetală tardivă (6-9 luni)

embrionului și apoi a fătului de-a lungul celor 9 luni. Astfel, s-a fundamentat științific ideea că ontogeneza (dezvoltarea individului) începe încă din momentul procreării (P. Osterrieth, 1976, p.35) și că ceea ce se va întâmpla după naștere va reprezenta și contribuția etapei prenatale. Semnificația fundamentală a acestei etape organogeneza, adică formarea tuturor componentelor organice și a funcțiilor vitale care să-i permită ființei umane, ca imediat după naștere, să se echilibreze cu ambianța și să supraviețuiască. Din punct de vedere al vieții psihice, se formează și se dezvoltă sistemul nervos, și cu deosebire activitatea nervoasă superioară și organele de simț. Așa cum vom vedea apar și primele manifestări psihice.

Ținând seama de calitatea și de amploarea acestor transformări etapa prenatală a fost împărțită în trei subetape: embrionară, fetală precoce și fetală tardivă.

În subetapa embrionară care durează până la trei luni, după formarea oului (prin unirea gameților adică a celulelor sexuale de la părinți) se produce o înmulțire excepțională a celulelor și se formează trei foițe embrionare din care vor apare treptat toate organele vitale și în primul rând sistemul nervos. La finalul celor trei luni ființa va avea caracteristicile corporale ale speciei umane.

În subetapa fetală precoce, adică între 3 și 6 luni continuă să se formeze componentele organice, se dezvoltă și se repartizează uniform sistemul muscular, tegumentele devin mai consistente, se produc osificări în diferite zone corporale. Dacă la sfârșitul lunii a 6-a și începutul lunii a 7-a s-ar produce nașterea copilul ar avea structurile și funcțiile organice ca să supraviețuiască.

În ultima subetapă dintre 6 și 9 luni, numită fetală tardivă se produce consolidarea a ceea ce s-a dezvoltat până acum, toate subsistemele sunt complete și sunt evidente perfecționării funcționale. Copilul este gata pentru a se naște. Pentru că din perspectiva psihologiei copilului ne interesează construirea și funcționalitatea sistemului nervos, ne vom opri în continuare asupra acestui aspect.

Dezvoltarea sistemului nervos și a organelor de simț în etapa prenatală

Subetapa embrionară:

placă neurală

tub neural

vezicula primară

trei vezicule

formațiunile de bază ale creierului

Reamintim că etapa prenatală durează din momentul unirii gameților și până la naștere, adică 276 – 284 zile. În cursul ei se formează toate componentele corpului uman, apar funcțiile biologice de bază și chiar încep unele manifestări psihice. După ritmul și ordinea în care apar caracteristicile corporale, și cele psihice s-au considerat trei subetape: embrionară (0 – 3 luni), fetală precoce (3 – 6 luni), fetală

tardivă (6 – 9 luni).

Sistemul nervos este de origine ectodermică. Imediat după formarea oului și diferențierea foițelor embrionare (endoderm, mezoderm, ectoderm) se petrece mai întâi o îngroșare a unei părți a ectodermului, formându-se placa neurală. Din aceasta, după a 15 zi de la concepție se va dezvolta encefalul. Mai întâi placa va forma tubul neural care se va afunda în mezoderm. Partea cefalică a tubului va forma o veziculă primară care apoi se va divide în alte trei: rombencefalul, mezencefal și prozencefal. Rombencefalul se va redivide și se vor forma două vezicule din care vor lua naștere metencefalul și mielencefalul. Mezencefalul va rămâne nedivizat iar prozencefalul, de asemenea, se va redivide și va forma două vezicule care vor deveni cele două emisfere cerebrale. Restul tubului va forma măduva cu îngroșări la nivel cervical, toracic și lombar. Neuronii acestor formațiuni dezvoltă dendrite și axoni și se produc enzime (neurotransmițători) care asigură transmiterea influxului nervos. Toate aceste transformări se produc până la trei luni.

Temă de reflecție nr.1.

De ce crezi că subetapa embrionară se consideră foarte vulnerabilă, adică dacă ar acționa factori negativi ar produce însemnate tulburări?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 41

Subetapa fetală precoce

mielinizări

șanțurile cerebrale

legături între zone

Subetapa fetală tardivă:

mielinizări noi

6 straturi ale scoarței

perfecționarea analizatorilor

Între 3 și 6 luni se produc mielinizări la nivelul măduvei spinării. De asemenea se mielinizează câțiva nervi cranieni: oculomotor, facial și trigemen. La începutul lunii a 5-a se formează primele șanțuri pe suprafața emisferelor cerebrale. Se stabilesc legăturile între diferitele niveluri ale sistemului nervos.

Între 6 și 9 luni scoarța cerebrală are 6 straturi în cea mai mare parte a ei. Tot în acest interval se dezvoltă analizatorii pentru miros, gust, auz, văz, tact. Se mielinizează câteva traecte nervoase foarte importante pentru sensibilitate și motricitate (fascicolele spinocerebeloase și bulbo – tulamice) și formațiuni din mezencefal, cerebel, ganglionii bazali.

În strânsă legătură cu transformările structurale se dezvoltă importante funcții organice: la 2 luni apare o agitație motorie difuză, la 2 luni și jumătate se înregistrează bătăile cordului, la 3 luni apar mișcări respiratorii, la 4 luni mișcări ale tractului digestiv, la 5 luni mișcări generale care sunt simțite de mamă. La 6 luni apar așa numitele țipete fetale.

Temă de reflecție nr. 2

Cum putem explica faptul că apar manifestări respiratorii și ale tubului digestiv, deși știm că prin cordonul ombilical mama transmite și substanțe nutritive și oxigen ?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 41

Primele manifestări psihice înainte de naștere

Fătul răspunde la:

sunete

fascicule luminare

atingeri

substanțe dulci și amare

Pe baza dezvoltării diferitelor componente ale organismului, a structurării sistemului nervos și a organelor de simț, a manifestării funcțiilor biologice fundamentale (bătăile cordului, mai ales) apare și posibilitatea manifestării unor fenomene psihice. Încă din 1938 M. Minkowski (apud P.Osterrieth, 1976, p. 36) vorbea de un psihism prenatal pe care îl considera „baza de naștere în care se inserează toate impresiile ulterioare”. Cercetările mai noi au demonstrat clar intrarea în funcție a principalilor analizatori.

Fătul este sensibil la sunetele produse de funcționarea organismului matern și cu deosebire, bătăile inimii. De aceea, după naștere, copiii care au fost așezați la sânul stâng, și au recepționat mai repede bătăile inimii mamei, s-au liniștit mai bine și au început să sugă mai bine, în timp ce alții care au fost așezați mai întâi la sânul drept au fost agitați mai multă vreme. Injectarea de substanțe dulci în circuitul sanguin al mamei au făcut să crească absorbția de substanțe de către făt, în timp ce când s-au introdus cele amare, efectele au fost inverse. Atingerile și presiunile asupra corpului mamei l-au făcut pe făt să răspundă cu mișcări speciale. La fel, dacă s-a stimulat vizual abdomenul mamei cu un fascicol luminos a răspuns prin mișcări caracteristice, deosebite de cele obișnuite.

În lumina acestor cercetări se recomandă mamelor, ca în perioada prenatală să nu fie numai purtătoarele biologice ale copiilor ci să realizeze o comunicare frecventă cu ei, să se gândească la ei, să știe că stările emoționale pozitive sau negative se transmit și copiilor, să găsească modalități de a-i stimula încă înainte de naștere.

Temă de reflecție nr.3

Ce importanță crezi că are acest prepsihism sau psihism prenatal pentru dezvoltarea de după naștere?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 41

Condițiile dezvoltării normale în etapa prenatală

Pentru ca să se producă toată construcția și funcționarea organismului și chiar să se înregistreze începuturi ale vieții psihice, trebuie să fie asigurate următoarele condiții necesare dezvoltării normale a fătului:

Cerințe ce trebuie strict respectate

pregătirea, cu cel puțin 6 luni înainte, pentru a deveni mamă;

ereditatea normală a celor doi părinți;

sănătatea fizică și mentală a lor în momentul procreării;

apetit sexual și interacțiune optimă între ei;

consensul pentru a avea copii;

alimentația rațională a mamei, adică să corespundă cantitativ prescripțiilor medicului și calitativ, adică să cuprindă: proteine ușoare, produse lactate, fructe și legume proaspete;

control medical periodic;

regim zilnic de viață în care să alterneze optim activitatea cu odihna. În ultimile luni de sarcină se vor reduce activitățile profesionale și casnice și se va asigura program zilnic de plimbare și exercițiu fizic ușor;

mama să se simtă ocrotită și securizată de partenerul de viață și de ceilalți membri ai familiei de bază;

în general, climatul familial să fie pozitiv, calm, cooperant;

mama să aibă credința că venirea pe lume a copilului nu va împiedica rezolvarea corespunzătoare a problemelor familiale și autorealizarea sa pe toate planurile;

încredințarea că după nașterea copilului se va bucura de ajutor susținut din partea familiei;

informarea cu privire la procesul nașterii pentru a fi pregătită pentru principalele faze și a evita astfel supraîncordarea și tensiunea care ar putea îngreuna desfășurarea normală a acestui proces

Dacă vor fi respectate aceste condiții se vor asigura pentru mamă condițiile organice, calmul afectiv și încrederea benefică pentru dezvoltarea normală a fătului și pentru nașterea normală a lui.

Temă de reflecție nr.4

De ce este important ca mama să aibă o bună dispoziție, să fie calmă și încrezătoare?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 41

Factorii nocivi care pot acționa în etapa prenatală și urmările lor

S-ar părea că mediul intrauterin asigură necondiționat o maximă protecție fătului și nimic rău nu i se poate întâmpla. În realitate, dacă nu există atenția corespunzătoare pot să intervină o sumedenie de factori nocivi, cum ar fi:

tare ereditare la unul dintre părinți sau la amândoi;

stare de boală și de ebrietate în timpul procreării;

alimentarea deficitară a mamei care s-ar putea manifesta astfel:

teama de a se îngrășa a mamei o face să mănânce insuficient

chiar

dacă hrana este calitativ corespunzătoare;

preferința pentru alimente mai degrabă conservate care par a fi mai la îndemână și mai comod de obținut și pregătit;

Și într-un caz și în altul, această alimentație deficientă încetinește

înmulțirea neuronilor, afectează activitatea bioelectrică a creierului și

duce la întârzierea intelectuală;

consumul de fructe și legume nespălate, a produselor vechi sau chiar alterate provoacă intoxicație alimentară care generează la făt hidrocefale și tulburări de vedere;

suprasolicitarea profesională și casnică a mamei îi epuizează energia organică și încetinește creșterea copilului;

infecțiile virale sunt dintre cei mai periculoși factori. Astfel, gripa virală produce neînchiderea tubului neural și degenerări ale sistemului nervos iar rubeola determină malformații cardiace, atacă sistemul nervos și vederea;

radiațiile pot duce la mutații genetice imprevizibile cu efecte în toate planurile dezvoltării copilului. Se știe că accidentul de la Cernobâl a dus la nașterea unui număr mare de copii cu fel de fel de malformații;

consumul de medicamente insuficient testate poate duce, de asemenea, la malformații organice. A existat un astfel de caz, cu mulți ani în urmă iar firma producătoare a plătit foarte mari despăgubiri;

consumul de alcool afectează formarea sistemului osos iar fumatul întârzie creșterea pentru că reduce aportul de oxigen pentru făt;

climatul familial încordat, dominat de neînțelegeri și certuri duce la stări afective negative de durată care sunt însoțite de modificări ale biochimismului sanguin și influențează direct și starea fătului (P. Osterrieth);

carența de vitamine dar și excesul pot, de asemenea, perturba dezvoltarea fătului;

foarte grav este consumul de droguri care îl poate face pe copilul însuși dependent de droguri sau îi provoacă moartea la naștere sau la puțină vreme după ce a apărut pe lume.

Având în vedere toate aceste pericole se impune mai mult pregătirea mamei dar și a tatălui pentru a deveni conștienți și responsabili în legătură cu venirea pe lume a copilului lor.

Temă de reflecție nr.5

Dacă avem în vedere cele trei subetape: embrionară, fetală precoce și fetală tardivă, care prezintă riscul cel mai mare în cazul în care ar acționa vreunul din factorii nocivi ? De ce?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 41

NAȘTEREA

Nașterea normală și cea excepțională

Nașterea este un eveniment deosebit și pentru mamă și pentru copil. Mama așteaptă cu bucurie să-și vadă copilul dar și cu o anume teamă, mai ales dacă se află la prima naștere. Nu știe cum se va desfășura totul și dacă va face față momentului de vârf. Apoi sunt diferențe în ce privește travaliul nașterii. Unele mame nasc foarte repede, în 2 – 3 ore și nu trec prin perioade grele prea numeroase, în timp ce, la altele procesul poate să dureze și chiar să fie nevoie de unele intervenții medicale. Dar răsplata pentru toată suferința este imensă dacă vine pe lume un copil bine dezvoltat și sănătos. Nașterea naturală este un adevărat miracol. Mama poate repede să- și recâștige forțele și să se ocupe atent de copilul ei. Toate acestea se întâlnesc în marea majoritate a cazurilor.

Nașterea prin cezariană

Apariția gemenilor și atenția la comunicare

Sunt însă și unele nașteri ce pot fi considerate excepționale pentru că pot pune unele probleme speciale privind dezvoltarea fizică și psihică a copilului.

O naștere excepțională poate fi considerată și cea prin cezariană, care poate fi pentru mamă relativ dificilă în timp ce pentru copil nu apar probleme deosebite. El are o dezvoltare fizică și psihică obișnuită.

Nașterea gemenilor este un alt fel de excepționalitate. Se constată că la 80 – 85 de nașteri normale poate apare și una gemelară. Tehnica modernă permite părinților și, mai ales, mamei să afle din timp despre sarcina ei specială.

Prima informație despre acest fenomen poate să o tulbure, să o îngrijoreze pe mamă, ca în fața evenimentului nou și neașteptat, dar până la apariția copiilor se realizează deja o adaptare.

Cel mai des se nasc doi gemeni, mai rar trei. La început mama trebuie ajutată mai mult dar în următoarele stadii copii se dezvoltă ca toți ceilalți. Când sunt mici vor să aibe la fel totul și îmbrăcăminte și jucării etc. Ei fac o diadă care funcționează permanent, satisfăcându-și reciproc trebuințele de joc, de comunicare, de colaborare etc. Există riscul ca ei să-și închidă posibilitățile de comunicare cu alții și să rămână puțin în urmă în ce privește dezvoltarea limbajului. Prin urmare, trebuie să existe o preocupare constantă a mamei de a le dezvolta limbajul și a le crea ocazii de comunicare cu alții. Când ajung în preadolescență și adolescență apare la ei o nevoie puternică de diferențiere și individualizare din toate punctele de vedere. Părinții trebuie să sprijine acest proces de căutare și realizare a propriei unicități și originalități.

Sunt și sarcini gemelare spectaculoase. De exemplu, o mamă italiancă a născut șase gemeni și în acest caz a fost nevoie de un sprijin special chiar din partea statului. A fost un alt caz: o mamă a dat naștere la doi gemeni și după 45 de zile a mai născut încă trei. Recent și în România, al doilea geamăn a apărut după circa o lună de zile.

Prematurii:

născuți la 7 luni

greutate sub 250 gr.

incubator

Dismaturii:

născuți la termen

sub greutatea de 2500 gr.

Postmaturii:

se nasc mai târziu

Prematurii sunt copii care se nasc mai devreme, de obicei la 7 luni, au o greutate sub 2500 gr. Frecvența apariției prematurilor este cam de 10% dar se pare că în ultimele decenii acest procent a fost depășit. Ei au câteva caracteristici corporale prin care se deosebesc de cei născuți la termen: capul este mare, fontanelele mai mari, gâtul subțire, toracele îngust. Până ajung la greutatea obișnuită sunt ținuți în incubator, hrăniți mai des și cu cantități mai mici de lapte. Au o dezvoltare psihomotorie mai lentă până la 6 – 8 luni, adică nu-și țin capul la 2 luni, nu stau în șezut la 6 luni, nu apucă obiecte la 4 luni. După 8 – 9 luni se recuperează o parte din aceste întârzieri iar după

13 – 18 luni se recuperează aproape totul, rămânând încă unele probleme în ceea ce privește dezvoltarea mișcărilor complexe și însușirea limbajului. După trei ani totul este recuperat și dezvoltarea lor, din următoarele stadii, se poate realiza foarte bine. Se știe că o serie de personalități ilustre ale științei, artei, politicii s-au născut prematuri: Voltaire, Renoir, Hugo, Newton, Churchill.

Dismaturii sun copiii care se nasc la termen dar cu o greutate sub cea normală (chiar sub 2500 gr.). Ei sunt hipotrofici, adică lungi și slabi, au pielea albicioasă și uscată dar au reacții neurologice normale. Îngrijirea lor se axează pe recuperarea în greutate. Mai departe totul se înscrie în normalitate.

Postmaturii sunt cei ce se nasc după termenul obișnuit cu cel mult 7 – 10 zile mai târziu. Dacă întârzierea este mai mare poate însemna un handicap neurofuncțional care să aibă urmări mai mari sau mai mici asupra dezvoltării psihice ulterioare. Dar abia după 12 luni se poate spune dacă noul născut este normal din punct de vedere neurologic (E. Căpraru și N. Căpraru).

Cazurile mai rare și mai dificile sunt reprezentate de copiii care se nasc cu malformații fizice și neurofuncționale ce se află la baza diverselor dizabilități. Apariția lor este greu suportată de părinți și generează profunde complexe de culpabilitate și inferioritate . Este nevoie de o perioadă de adaptare a mamei, de realizarea consensului în familie în legătură cu creșterea și îngrijirea acestor copii și de sprijinul specialiștilor și instituțiilor profilate pe educarea celor cu grade diferite de handicap.

CARACTERISTICILE FIZICE ȘI PSIHICE ALE NOULUI NĂSCUT

Noul născut:

reflexe necondiționate

mișcări haotice

afecte

De la 0 la 28 de zile (E. Căpraru, N. Căpraru) se consideră că trebuie să vorbim de noul născut ca reprezentând un substadiu cu particularități fizice și psihice distincte.

La naștere, greutatea medie a copiilor este în jur de 3500 gr. La băieți și 3300 gr. la fete. Înălțimea este de cca. 50 cm. la băieți și 49 cm la fete. Copilul păstrează un timp așa numita poziție embrionară, cu membrele pliate și trunchiul arcuit. Capul este mare în raport cu celelalte părți ale corpului. Este ¼ din lungimea totală a corpului. Cutia craniană are un diametru mai mare decât cea toracică, adică 34 cm. și respectiv 32 cm. Totodată, cutia craniană prezintă unele porțiuni neosificate numite fontanele care au o mare importanță în procesul nașterii. Dintre acestea, două sunt mai importante: cea anterioară, romboidală de 2 cm care se încheie între 6 – 18 luni și alta posterioară, mai mică, ce se închide mai repede.

Membrele sunt relativ scurte față de corp și trunchi. Pielea este roșiatică și prezintă pliuri caracteristici la mâini și la picioare.

În ceea ce privește sistemul nervos, acesta are numărul de neuroni caracteristici speciei dar se află la începutul activității specifice cortexului. Activitatea bioelectrică este relativ redusă și există o tendință de rapidă epuizare funcțională care face ca cea mai mare parte a timpului, adică 4/5 din 24 de ore, copilul să doarmă. Când este în stare de veghe, i se satisfac trebuințele fundamentale, hrănire, baie, schimbarea scutecelor etc. Sunt prezente multe reflexe necondiționate care sunt legate de aceste trebuințe primare și reprezintă răspunsurile la unii stimuli vitali din mediu și constituie o bază pentru dezvoltarea primelor legături cu ambianța. Astfel, noul născut răspunde la o serie de stimuli senzoriali exteriori. Privirea este atrasă de lumină, reacționează la sunete, la mirosuri, răspunde prin reflexul suptului la atingeri în zona gurii, căldura îl liniștește iar frigul îi provoacă plânsul etc. Este vorba de o viță psihică foarte simplă, formată din diferite senzații și stări de afect care se succed într-un

flux neîntrerupt fără a se face distincții și organizări. Stimulările pot veni din ambianță sau din propriul organism dar copilul nu dispune încă de mecanisme cerebrale care să-i permită să le diferențieze, să le organizeze, să le acorde semnificație, ci doar le suportă (P. Osterrieth). Mișcările pe care le face copilul sunt necondiționate, spasmotice, haotice. Nu există încă un Eu format ca un cadru de referință a tuturor acestor impresii. Copilul nu diferențiază nici trecerea în starea de veghe, nici în starea de somn (P. Osterrieth).

Dar treptat periodicitatea apariției trebuințelor sale pune o oarecare ordine în impresii și le leagă de momentele satisfacerii acestora.

Începând cu a 10 – 12 zi schema reflexului necondiționat va asigura formarea primelor reflexe condiționate care după a 15 zi de la naștere se stabilizează oarecum și activează mai mult analizatorii.

Temă de reflecție nr.6

Încearcă să identifici unul din aceste prime reflexe condiționate și arată pe ce reflex necondiționat se bazează elaborarea lui.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 41

Regimul de viață al copilului cuprinde hrănire numai cu lapte din trei în trei ore, iar în timpul nopți, există un interval de 6, ore când doarme neîntrerupt. Stările de veghe foarte scurte sunt destinate satisfacerii trebuințelor primare. De asemenea copilul are reacții motrice, haotice, spasmodice și reacții afective negative.

Iubirea și îngrijirea sunt factori fundamentali ai dezvoltării fizice

și psihice a noului născut.

Rezumatul acestei unități de învățare

Dezvoltarea ființei umane se realizează în cursul a două etape : 1). prenatală: de la concepție până la naștere 2). postnatală, de la naștere până la finalul vieții.

Etapa prenatală cuprinde trei subetape: embrionară (0 – 3 luni), fetală precoce (3 – 6 luni), fetală tardivă (6 – 9 luni). În cursul ei se formează treptat componentele organismului uman și se manifestă și unele fenomene psihice simple: senzațiile și mișcările.

Dezvoltarea dinainte de naștere este favorizată de regimul de viață corect al mamei, de sănătatea ei, starea ei psihică, ajutorul din partea familiei etc.

În etapa prenatală pot acționa și mulți factori nocivi cum ar fi: regimul alimentar necorespunzător al mamei, boli virotice, consum de alcool și droguri, fumatul, radiațiile etc.

În afara nașterii normale există și câteva excepționale care pot pune unele probleme privind dezvoltarea fizică și psihică a copiilor respectivi. Avem în vedere gemenii, prematurii, imaturii postmaturii.

Noul născut (0 – 29 – 30 de zile) prezintă câteva caracteristici fizice și psihice care se referă la o anumită fragilitate organică, la eforturile de adaptare ale copilului la noul mediu și la faptul că viața psihică se află la începuturile ei: intră în funcție toți analizatorii și apar toate felurile de senzații dar nu toți ating parametri optimi, mișcările sunt spasmodice, spontane, haotice, se manifestă formele foarte simple ale afectivității, scoarța cerebrală are încă o activitate redusă și o tendință către epuizarea rapidă a resurselor sale energetice și copilul doarme foarte mult.

Rezolvări și comentarii la problemele de autoevaluare

Ca și în cazul primei unități de învățare, aceste probe de autoevaluare au un rol important în pregătirea ta la această disciplină. Ele ajută, în primul rând aplicarea imediată a noțiunilor și ideilor pe care le studiezi la această disciplină. În al doilea rând, cel puțin unele întrebări, îți cere să valorifici și alte cunoștințe și să formulezi puncte de vedere proprii. În cele ce urmează vom face unele propuneri și sugestii ca să te ajute să le rezolvi.

Tema de reflecție nr. 1

Ca să răspunzi este necesar să revezi primul paragraf al acestei unități de învățare. Trebuie să ai în vedere că în acest interval abia încep să se formeze componentele organismului.

Tema de reflecție nr. 2

Trebuie să te gândești în ce etapă prenatală se formează nu numai componentele organice, ci și mecanisme ale reglării lor de către sistemul nervos.

Tema de reflecție nr. 3

Ca să poți răspunde la această întrebare trebuie să-ți imaginezi dacă ar putea să existe o ființă umană total inertă din punctul de vedere al activității corticale și cum s-ar comporta ea când s-ar naște.

Tema de reflecție nr. 4

Ca să răspunzi la această întrebare trebuie să ai în vedere legătura realizată de cordonul ombilical între organismul mamei și cel al copilului.

Tema de reflecție nr. 5

Ar fi bine să te referi la fiecare din cele trei subetape și să arăți și nivelul riscului comparându-le unele cu altele.

Tema de reflecție nr. 6

Ca să răspunzi la această întrebare ar fi foarte bine dacă ai vedea un nou născut, cam la două săptămâni după naștere.

Lucrarea de control nr. 2 și modul de evaluare

Care este cea mai importantă contribuție a etapei prenatale la dezvoltarea generală a ființei umane? (organogeneza – analizează)

Care sunt principalele momente ale formării sistemului nervos în etapa prenatală? (placa neurală, tub neural, vezicula primară, cele trei vezicule, dividerea lor)

Ce funcții organice încep să apară în etapa prenatală? (mișcările respiratorii, bătăile cordului)?

Care sunt primele manifestări ale vieții psihice înainte de naștere ( senzații, mișcări haotice, reacții afective)

Care sunt factorii pozitivi care asigură dezvoltarea optimă a copilului din etapa prenatală? (vezi paragraful corespunzător)

Care sunt factorii nocivi care pot acționa în etapa prenatală? (vezi paragraful corespunzător)

Care este cea mai vulnerabilă subfază prenatală? (embrionară, comentează)

Prezentați nașterile excepționale și problemele pe care le generează (prematurii, imaturii, postmaturii, gemenii)

Care sunt parametri principali ai dezvoltării fizice a noului născut (lungimea corpului și greutatea)

Caracterizați viața psihică a noului născut.(senzații, mișcări haotice, răspunsuri afective primare)

Se acordă câte un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările: 3,4,7,10

Se acordă două puncte pentru răspunsurile corecte la întrebările: 1,5 Se acordă câte trei puncte la întrebările: 2,6,8,9

Punctajul maxim este de 20 puncte care se împart la 2 și se obține o notă din scara obișnuită de la 1 la 10. Se acordă și jumătate de punct pentru răspunsurile la întrebări, dar nota finală care are 50 sutimi în plus, se rotunjește în favoarea studentului.

Lucrarea se realizează pe foi separate și se transmite tutorelui. Trebuie să aibă circa 3 pagini.

Bibliografia minimală

ATKINSON L. RITA, ATKINSON R. C., SMITH E.E., BEM D. L.,

Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București, 2002, p.87-88; BONCHIȘ ELENA, Psihologia copilului, Editura Universitară din Oradea, 2004, p. 124-126;

CĂPRARU E. CĂPRARU H., Mama și copilul, Editura Medicală, București, 1988;

CREȚU TINCA, Psihologia vârstelor, Editura Credis, București, 2001, p.63-65;

MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului și adolescentului, Editura Augusta, Timișoara, 1998, p. 71-76;

OSTERRIETH P., Introducere în psihologia copilului, EDP, București, 1976, p.35-39;

SCHIOPU URSULA, VERZA EMIL, Psihologia vârstelor, EDP, București, 1995, p. 53-62.

Unitatea de învățare nr.3

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ A COPILULUI PANĂ LA 3 ANI

Cuprins:

Dezvoltarea fizică și psihică a copilului până la 3 ani 45

Obiectivele unității nr.3 45

Copilul în primul an de viață 45

Dominantele în profilul de dezvoltare din primul an de viață 45

Regimul de viață și creșterea fizică a sugarului 46

Dezvoltarea sensibilității și debutul percepției în primul an de viață 47

Evoluția motricității la sugar 49

Amplificarea și diversificarea manifestărilor afective și dezvoltarea inițială a mecanismelor comunicării verbale la sugar. 51

Dezvoltarea inteligenței practice sau senzorio-motorii 54

Antepreșcolarul sau prima copilărie 56

Dominantele în profilul de dezvoltare a stadiului antepreșcolarității 56

Regimul de viață și dezvoltarea fizică între 1-3 ani 56

Dezvoltarea percepțiilor și apariția reprezentărilor la antepreșcolar 57

Particularitățile memoriei și atenției la antepreșcolar 59

Dezvoltarea limbajului și gândirii între 1 și 3 ani 61

Evoluția afectivității între 1 și 3 ani 64

Progresele semnificative ale motricității antepreșcolarului 66

Apariția conștiinței de sine 68

Rezumatul acestei unități de învățare 70

Rezolvări și comentarii la probele de autoevaluare 72

Lucrarea de verificare nr.3 și modul de evaluare 74

Bibliografia minimala: 76

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ A COPILULUI PÂNĂ LA 3 ANI

Obiectivele unității nr.3

După ce vor studia această unitate, cursanții vor putea:

să explice că dezvoltarea fizică și psihică a sugarului sunt condiționate și determinate de un regim bun de viață și de interacțiunile pozitive și de durată cu mama;

să descrie dezvoltarea sensibilității și să explice debutul percepțiilor în primul an de viață;

să identifice principalele direcții de evoluție a motricității la sugar;

să descrie nașterea inteligenței practice la sugar;

să înregistreze apariția funcției semiotice la antepreșcolar;

să explice procesul de trecere de la inteligența practică la gândirea preconceptuală și simbolică către 2-3 ani.

să explice că după 1,6-1,8 ani copilul își însușește, în fapt limbajul.

să descrie nașterea conștiinței de sine la antepreșcolari.

Copilul în primul an de viață

Dominantele în profilul de dezvoltare din primul an de viață

Sugarul, acest prim stadiu al vieții a stârnit, cu mult timp în urmă, interesul cercetătorilor pentru că în cursul lui se produc multe începuturi ale vieții psihice, iar achizițiile de acum devin fundamentale pentru transformările de mai târziu.

În contextul general al dezvoltării psihice umane stadiul sugarului cuprinde următoarele transformări de bază:

adaptarea biologică la un nou mediu și perfecționarea funcțiilor organice;

intrarea în funcție a tuturor analizatorilor și dezvoltarea sensibilității;

debutul și dezvoltarea percepțiilor;

evoluția motricității de la mișcări haotice la cele orientate și adaptate și la dobândirea apucării și pregătirea mersului;

începutul dezvoltării mecanismelor limbajului;

dezvoltarea inteligenței practice.

Regimul de viață și creșterea fizică a sugarului

Creștere fizică:

de la 50 cm la-74-75 cm

de la 3500 gr la 9300 gr

Regimul de viață al sugarului cuprinde baia și curățenia, hrănirea, somnul, ieșirea la plimbare, jocul elementar. Creșterea în înălțime și greutate are ritmuri crescute. Înălțimea ajunge de la 50 cm, la naștere, la 74-75 cm la sfârșitul anului. Greutatea crește de la 3500 g la naștere la 9500 g la încheierea stadiului.

Se produc osificări în toate zonele corporale, cu precădere la nivelul cutiei craniene, a coloanei vertebrale și a oaselor lungi ale membrelor. La 6-7 luni apar primii dinți. Sistemul muscular prezintă în primele 2 luni hipotonie și apoi ajunge la normotonie. La naștere creierul are numărul de neuroni propriu speciei umane. În contact cu excitanții de mediu, scoarța cerebrală începe să se perfecționeze din punct de vedere funcțional, să crească progresiv corpul neuronal și prelungirile sale așa că la sfârșitul anului, creierul are o greutate de cca. 980 g. Începând de la 12-15 zile după naștere se formează reflexe condiționate care devin mai stabile la 20-25 zile. În următoarea luna va creste viteza de formare și stabilitatea legaturilor dintre neuroni și se vor diversifica funcțiile lor.

Temă de reflecție nr. 1:

Se știe că personalul medical supraveghează cu atenție creșterea fizică a sugarului. Ce importanță crezi că are acest aspect pentru dezvoltarea psihică?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 72

Dezvoltarea sensibilității și debutul percepției în primul an de viață

Analizator care funcționează foarte bine după naștere:

olfactiv

gustativ

termic

Analizator cu imperfecțiuni după naștere:

văz

auz

tact

Odată cu nașterea, analizatorii sunt din ce în ce mai solicitați iar senzațiile sunt manifestările inițiale ale vieții psihice. S-a constatat însă, că unii analizatori funcționează foarte bine încă din primele zile ale vieții în timp ce alții prezintă la început unele imperfecțiuni și abia treptat ajung la parametrii normali de lucru. În prima categorie intră senzațiile olfactive, gustative și termice. Copilul reacționează la acțiunea stimulilor gustativi și-i diferențiază bine, mai ales dulcele și acrul. La fel, diferențiază ușor mirosurile plăcute de cele neplăcute făcând grimase caracteristice pentru fiecare. Reacționează imediat la agenții termici.

Văzul, auzul și tactul intră în a doua categorie. S-a constatat că văzul funcționează slab în primele săptămâni de viață, adică sugarul nu distinge la început decât petele de lumină și de întuneric, nu recepționează culorile, cristalinul, deși mare, are putere mică de adaptare iar axele oculare nu ajung totdeauna să fie convergente. Toate aceste disfuncționalități vor dispărea treptat.

Auzul funcționează mai slab după naștere, copilul recepționând doar 50% din stimulii sonori. Se va perfecționa treptat.

Tactul are la început arii senzoriale reduse dar apoi, în asociere cu chinestezia manuală, devine din ce în ce mai fin.

Temă de reflecție nr.2:

De ce crezi că sensibilitatea gustativă și cea olfactivă funcționează bine încă de la naștere?

Scrie aici răspunsul:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 72

Factorii ce pregătesc percepția:

maturizarea cerebrală;

dezvoltarea fiecărei senzații

• Coordonarea capacităților senzoriale

Percepția apare, după unii autori în luna a doua, iar după alții în luna a treia. Acest debut este pregătit de: a) maturizarea activității cerebrale în ansamblu; b) dezvoltarea fiecărei modalități senzoriale;

coordonarea activității analizatorilor stimulată de satisfacerea trebuințelor organice și a celei de explorare a mediului înconjurător. Câmpurile senzoriale se coordonează treptat, iar văzul începe să integreze informațiile oferite de ceilalți analizatori. Prima coordonare se face între câmpul senzorial al mâinii și cel al gurii (copilul mișcă mereu haotic mâinile și picioarele și întâmplător o mână atinge gura și declanșează reflexul suptului aplicat pumnului). Plăcerea trăită de copil va întări această legătură. Apoi mâna ajunge întâmplător și în câmpul vizual și se asociază cu acesta. Se constituie astfel nucleul funcțional al percepției umane. Copilul începe să perceapă ceea ce este în mediul lui apropiat și, în primul rând, pe mama. În jurul a 7-8 luni se construiesc deja mecanismele constantelor perceptive pentru o depărtare de circa doi metri și în condițiile în care obiectele sunt percepute dintr-o poziție bună. În structura imaginii perceptive se poate impune câte o însușire, de obicei culoarea. Are preferințe pentru culori luminoase. Poate percepe, spre 9-10 luni, obiecte mai mici și se fac unele diferențieri fine. Dus în fața oglinzii nu se recunoaște pe sine, la 8-9 luni recunoaște adultul ce-l ține în brațe și este gelos pentru că „are alt copil în brațe”.

Progresele percepției de-a lungul primului an de viață orientează mișcările copilului și-l face să se adapteze mai bine la ambianță.

Temă de reflecție nr. 3:

Cum crezi că ar putea fi dezvoltate capacitățile perceptive ale sugarilor?

Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 72

Evoluția motricității la sugar

Fazele apucării:

reflex necondiționat

exercitarea reflexului necondiționat

apucarea și antrenarea degetului mare

apucare condiționată

apucare necondiționată

Dezvoltarea motorie este „aspectul cel mai obiectiv al evoluției în primul an de viață” (P. OSTERRIETH). Manifestările motrice sunt susținute, pe de o parte, de schimbările structurale și funcționale ale sistemului osteo-muscular și, pe de altă parte, de perfecționarea activității cerebrale și a sensibilității chinestezice.

Progresele motricității constau:

trecerea de la mișcările spontane și haotice ce se manifestă imediat după naștere la cele orientate și adaptate;

intrarea treptată în funcționare normală a diverselor grupuri musculare;

organizarea mișcărilor de apucare și pregătirea mersului.

În ceea ce privește mișcările de apucare cu mâinile constatăm următoarele momente importante de-a lungul primul an de viață:

imediat după naștere se manifestă reflexul necondiționat al apucării (dacă stimulăm palma în apropierea degetelor aceste se închid automat și strâng atât de tare că sugarul poate fi ridicat) dar fără antrenarea degetului mare;

apoi, oriunde ar fi atinsă mâna copilului, degetele se deschid

și se închid alternativ;

în jurul a 4 luni, copilul apucă folosind și degetul mare;

apoi apucă numai dacă în câmpul vizual se află și mâna și obiectul;

apucă chiar dacă vede doar obiectul.

Mai departe, apucare se realizează cu ușurință, trece un obiect dintr-o mână în alta, pe cele mari le ține cu amândouă mâinile. După 8-9 luni mișcările devin din ce în ce mai fine: ține o biluță între degete, dă mai multe foi ale unei cărți, ține creionul și mâzgălește. Dar tot ce apucă duce la gură.

Temă de reflecție nr. 4:

În ce fel perfecționarea mișcărilor mâinilor copilului îl pregătește pentru a deveni relativ independent față de adult?

Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Fazele mersului:

2 luni ține capul drept

6 luni stă așezat

Pregătirea pentru mers parcurge următoarele faze:

la două luni copilul ține capul drept dacă este ridicat;

la cinci luni poate fi așezat pentru puțin timp și cu sprijin;

la șase luni stă așezat timp nelimitat;

la șapte luni se mută prin târâre de unde a fost așezat;

6-7 luni se târăște

8-9 luni se ridică cu sprijin

10 luni pași cu sprijin

11-12 luni mers

la opt luni copilul se ridică în picioare sprijinindu-se;

la nouă luni stă în picioare fără sprijin;

la zece luni copilul face pași sprijinindu-se;

la 11-12 luni se fac primii pași fără sprijin.

Temă de reflecție nr.5:

Unii copii pot să facă primii pași fără sprijin, mai târziu. Care ar fi explicațiile?

Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Cercetările au arătat că fetele merg mai repede, la 10 luni, față de băieți dar unii dintre aceștia merg chiar de la 10 luni. Cucerirea mersului modifică posibilitățile de percepere a lucrurilor din jur și reprezintă începutul autonomiei față de adult.

Amplificarea și diversificarea manifestărilor afective și dezvoltarea inițială a mecanismelor comunicării verbale la sugar.

Evoluția afectivă de la reacții primare la emoții

Imediat după naștere răspunsurile afective ale sugarului sunt în totalitate negative și sunt provocate de manifestările acute ale trebuințelor de hrană, căldură, somn, etc.

Pe măsură ce se dezvoltă percepțiile, mișcările și apoi inteligența practică, copilul se adaptează mai bine și mai ales intră în relație cu oamenii din jurul lui așa că locul proceselor afective primare este luat de emoțiile din ce în ce mai variate și crește ponderea celor pozitive. Zâmbetul apărut mai devreme ca rezultat al imitației adultului, începe să exprime trăirea proprie a copilului și devine râs cu un zâmbet special dincolo de 5 luni. Râsul apare la vederea hranei, când i se face baie, când este luat în brațe, când se joacă cu adultul, etc. Apar, de asemenea, supărarea, tristețea, frica, furia, gelozia, etc.

Atașamentul față de mamă

Simpatia se manifestă tot pe la 5 luni, prin surâs, agitație motorie, figură destinsă, strigăte, etc. Apropierea mamei declanșează o bucurie mare, iar atunci când ceva îi reușește, manifestă ceea ce cercetătorii au numit „reacția de triumf” (P. Janet).

Se dezvoltă progresiv comportamentele emoțional-expresive manifestându-se mai întâi comportamentele înnăscute și adăugându- se altele învățate prin imitație (de exemplu, bate din palme când se bucură, așa cum l-a învățat adultul). Acest comportament emoțional- expresiv comunică de fapt celorlalți stările copilului. De aceea, chiar plânsul copilului este diferit dacă sugarului îi este foarte somn, este obosit sau îl doare ceva, iar mama reușește să diferențieze sunetele respective.

În acest prim an al vieții se dezvoltă atașamentul față de mama care este o relație afectivă specială, față de persoana care-l îngrijește și, mai ales, îl iubește. Acesta atinge un fel de vârf pe la 8 luni când copilul suferă cel mai tare dacă mama pleacă. Atașamentul este o condiție foarte importantă a dezvoltării psihice generale a copilului. Copiii instituționalizați, care nu pot să se atașeze de o anumită persoană adultă pot avea probleme de dezvoltare în anii copilăriei.

Temă de reflecție nr.6

Care ar fi problemele de dezvoltare ale sugarilor instituționalizați? Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Dar în primul an de viață se fac și începuturile comunicării verbale. Sunt parcurse următoarele momente:

Fazele pregătirii limbajului:

gângurit

lalațiune

autoascultare

imitarea sunetelor

primele cuvinte

manifestarea reflexelor necondiționate vocalice și astfel începând cu vârsta de 2 luni copilul gângurește adică scoate sunete asemănătoare cu cele verbale;

între 3 și 4 luni sugarii pot emite sunete verbale asociate – este faza lalațiunii;

dincolo de 5 luni se desfășoară o fază a autoascultării, adică sugarul scoate sunete, așteaptă puțin, apoi emite altele;

după 7-8 luni poate imita sunetele pronunțate de adulți;

în jurul a 10-12 luni sugarul pronunță primele cuvinte: mama, tata, papa, apa etc.

Aceste prime cuvinte sunt foarte simple din punct de vedere fonetic, sunt foarte legate de trebuințele copilului și sunt polisemice, adică pot semnaliza mai mulți stimuli. De exemplu, papa înseamnă: îi e foame, vede biberonul, este așezat acolo unde este hrănit de obicei, o vede pe mama, etc.

Fetele vorbesc în genere mai repede decât băieții.

Temă de reflecție nr. 7

În ce fel părinții ar putea să stimuleze însușirea limbajului în acest final al primului an de viață?

Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Oricât de limitate ar fi primele cuvinte pe care le pronunță sugarul, ele reprezintă un nou mod de semnalizare care susține dezvoltarea conduitelor inteligențe și mai buna adaptare la mediu.

Dezvoltarea inteligenței practice sau senzorio-motorii

Stadiile inteligenței senzorio-motorii:

al reflexului necondiționat

al reacțiilor circulare primare

al reacțiilor circulare secundare

coordonării reacțiilor secundare =

Apariția inteligenței practice sau senzorio-motorii (J. Piaget) în acest prim stadiu al vieții este un aspect central și deosebit de important pentru evoluția generală a ființei umane.

Inteligența înseamnă un fel de relaționare cu mediul prin combinarea datelor experienței anterioare și adaptarea la situații noi și variate, depășindu-se astfel mecanismele reflexe sau deprinderile și stereotipurile comportamentale.

Structurile inteligențe se construiesc însă în prelungirea și pe fundamentele reflex necondiționate manifestate imediat după naștere.

J- Piaget, psihologul elvețian care a făcut cele mai importante cercetări privind nașterea inteligenței la copii a identificat următoarele stadii ce se parcurg în procesul apariției inteligenței la sugar:

stadiul reflexului necondiționat când nu poate fi vorba de inteligență dar se realizează o primă adaptare la realitate și se satisface trebuințe de bază. Orice atingere a gurii copilului declanșează reflexul suptului;

stadiul reacției circulare primare care apare la 1 ½ lună – 2 luni și constă în faptul că mai mulți stimuli din ambianță declanșează reflexul suptului, lărgind astfel posibilitățile de adaptare ale copilului dar acesta încă nu indică inteligența;

stadiul reacțiilor circulare secundare care apare la 4 ½ luni implică o bună coordonare între vedere și apucare și copilul poate acționa asupra obiectelor din ambianță dacă acestea îi plac, dar ceea ce face nu se bazează pe înțelegerea relațiilor dintre lucruri și mișcările lui, nu sunt de fapt eficiente. De exemplu, copilul este așezat în landou și deasupra ochilor lui, pe o sfoară, sunt atârnate jucării viu colorate care scot sunete plăcute când sunt mișcate. Întâmplător apare acest efect atunci când el dând din mâini și din picioare face să se balanseze landoul și să se miște jucăriile și să se audă ceva plăcut pentru el. Va face așa mereu și dacă se imobilizează landoul. Prin urmare se fac pregătiri dar nu este încă vorba de inteligență. Nu poate combina și nu se poate adopta eficient

la această situație nouă (când se blochează landoul);

stadiul coordonării reacțiilor circulare secundare apare la 7-8 sau la 10 luni. De data aceasta acțiunile copilului sunt adecvate și eficiente în confruntarea cu situațiile noi. Prin urmare, inteligența practică sau senzorio-motorie se manifestă clar.

Dacă adultul flutură o batistă care-l deranjează pe copil el prinde mâna adultului și o îndepărtează. El găsește acțiunea cea mai potrivită la o situație nouă prin aplicarea pe rând a mișcărilor pe care le-a învățat deja până ajunge la efectul plăcut. Deci adaptează mijloacele de care dispune la noua situație și aceasta caracterizează inteligența practică. Numai că, inteligența, manifestată în acest stadiu este limitată pentru că nu combină acțiunile pe care le știe ci le aplică pe rând;

stadiul reacțiilor circulare terțiare când inteligența practică este deplină pentru că de data aceasta confruntarea cu noul presupune: a) combinarea datelor experienței anterioare; b) învățarea de mijloace noi; c) căutarea activă a noului. Când sugarul aruncă în mod repetat o minge, agasându-l pe adult, de fapt de fiecare dată el aruncă altfel și urmărește efectele. Îi reușesc acum trei conduite inteligențe de bază: a suportului, a sforii și a bățului. De exemplu, dacă o jucărie plăcută este așezată pe un prosop, departe de copil, dar prosopul ajunge cu un capăt lângă el, copilul întinde întâi mâna spre jucărie, nu o ajunge și atunci explorează cu privirea, surprinde relația dintre ea și prosop și imediat combină apucarea acestuia și tragerea lui până când poate să apuce obiectul interesant pentru el.

Temă de reflecție nr. 8

Încercați să vă imaginați cum se manifestă sugarul în cazul în care jucăria preferată este departe de el dar legată cu o sfoară a cărui capăt este lângă el.

Scrie aici răspunsul:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Inteligența senzorio-motorie se bazează pe percepții și mișcări dar pregătește bazele pentru atingerea celei conceptuale din următoarele stadii.

Antepreșcolarul sau prima copilărie

Dominantele în profilul de dezvoltare a stadiului antepreșcolarității

Despre antepreșcolar un autor elvețian de prestigiu, P. Osterrieth spune „…acela care pleacă și vine după placul impulsurilor sale, care circulă, care are posibilitatea de a se apropia când îl cheamă sau, dimpotrivă, de a se îndepărta, acela nu mai este sugar”.

Prin urmare, antepreșcolaritatea se deosebește de alte stadii prin următoarele dominante din profilul său de dezvoltare:

cucerirea autonomiei de deplasare („ființe tropăitoare”);

începutul însușirii reale a limbajului („ființă trăncănitoare”);

apariția reprezentărilor;

trecerea de la inteligența practică la gândire;

apariția conștiinței de sine.

Regimul de viață și dezvoltarea fizică între 1-3 ani

Antepreșcolarul devine oarecum autonom și din punctul de vedere al satisfacerii trebuințelor de hrană. Chiar contribuie la actul alimentar începând să bea singur lichidele, manevrând lingura, deși cu mari pierderi din conținutul ei. Hrana cuprinde produse lactate, proteine ușoare, fructe și legume preparate ca pireuri. El doarme noaptea 10-12 ore și o oră și jumătate, două ore, ziua. În afara orelor de masă și igienă, copilul se joacă foarte mult (90% din timpul de veghe) se plimbă, explorează activ spațiul în care se află. Relațiile cu părinții, și mai ales cu mama, îl securizează afectiv și influențează în mod determinat întreaga dezvoltare fizică și psihică.

Creșterea fizică accelerată:

de la 75 de cm la 95 cm

de la 9500 gr. la 14 Kg

Creșterea în înălțime continuă să fie accentuată și la 3 ani se ajunge la circa 94-95 cm iar greutatea ajunge la 14 Kg. Cresc membrele și se schimbă ușor relația dintre corp, trunchi și membre. Apar noi dinți și la 2 ani copilul are 20 dinți.

Se obține controlul evacuărilor, adică ceea ce cercetătorii au numit „vârsta oliței” (la 1 an și 6-7 luni) și „vârsta robinetului” (în jurul a 2 ani).

La nivelul sistemului nervos central se produc perfecționări funcționale mai ales în zonele motorii și verbo-motorii. Creierul crește în greutate până la 1100 gr., se adâncesc scizurile și se conturează mai bine circumvoluțiunile.

Temă de reflecție nr. 9

De ce totuși antepreșcolarii obosesc repede după ce merg pe o distanță mai lungă și cer să fie luați în brațe? Cum ar trebui să răspundă părinții?

Scrie aici răspunsul:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Dezvoltarea percepțiilor și apariția reprezentărilor la antepreșcolar

Percepțiile ale căror mecanisme de bază s-au construit în primul an de viață înregistrează acum progrese în formarea schemelor pentru obiectele din mediul apropiat și de aceea ele încep să se desfășoare mai repede și mai eficient.

Copilul poate manipula obiectele și astfel reușește să perceapă unele din calitățile lor tactile.

Constanta de mărime până la 10 m

Percepțiile vizuale sunt mai clare pentru obiectele din spațiul apropiat dar sunt centrate asupra câte unei însușiri dominante. Dacă aceasta este diminuată sau schimbată copilul poate să nu mai recunoască acel obiect. Dacă tatăl se îmbracă special ca să fie Moș Crăciun, copilul nu-l recunoaște. Constanța perceptivă pentru mărime se realizează în spațiul de circa 10m. Dincolo de aceasta copilul face mari erori.

Temă de reflecție nr. 10

Antepreșcolarul poate să-i facă o surpriză extraordinară adultului, cerându-i acestuia să-i dea chiar Luna de pe cer. Cum se explică acest fenomen?

Scrie aici răspunsul:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Se manifestă auzul verbal mai bine

Apar reprezentările

Totodată, manifestă preferințe pentru desenele simple din cărțile destinate acestei vârste, și cere mereu să i se spună ce reprezintă.

Percepțiile auditive Cele mai importante sunt cele pentru vorbire. Auzul verbal permite recepționarea satisfăcătoare a ceea ce- i comunică adultul dar nu poate regla foarte bine pronunția proprie. Antepreșcolarul este sensibil la muzică dar, mai ales, la ritm. Frecvent chiar încearcă să cânte dar nu reușește decât puțin. Auzul fizic este mai bun și copilul diferențiază multe zgomote și sunete naturale și le localizează bine.

În jurul vârstei de 1,6 – 1,8 ani, maturizarea funcțională cerebrală asigură păstrarea și prelucrarea informațiilor perceptive și permite apariția reprezentărilor. Aceasta va fi o condiție foarte importantă a trecerii de la inteligența practică la gândire. Însă

reprezentările antepreșcolarilor au următoarele particularități: sunt puternic dependente de percepții, sunt concrete, legate de obiecte singulare și presupun o prelucrare redusă a informațiilor perceptive. Cu toate aceste limite, ele sunt componente de bază ale planului intern mental în curs de constituire.

Temă de reflecție nr.11

De ce antepreșcolarii nu pot avea reprezentări despre orice fel de obiect?

Scrie aici răspunsul.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Particularitățile memoriei și atenției la antepreșcolar

Durata păstrării în memorie:

până la 5-7 luni

Memoria antepreșcolarului este în primul rând expresia proprietății creierului său de a conserva datele experienței personale. Copilul memorează aspectele concrete ale realității cu care se întâlnește foarte des și sunt legate de dorințele și plăcerile sale. Este o memorie involuntară în totalitate. Treptat, pe măsură ce-și dezvoltă limbajul, apare și memoria care păstrează materialul verbal. Antepreșcolarul învață denumirile obiectelor și ale acțiunilor curente, știe prenumele său și al părinților, reține și reproduce relativ corect mici povestioare și scurte poezii, dar în acest ultim caz are nevoie de ajutorul adulților. Timpul de păstrare în memorie este, la începutul stadiului, cam de câteva săptămâni, dar la sfârșit este de 5-7 luni. Deci, își amintește când a venit Moș Crăciun. Dar dincolo de aceste interval nu-și mai reamintește evenimentele de viață iar cercetătorii vorbesc de amnezia infantilă. Extrem de puține persoane își mai amintesc ceva din acest interval al vieții.

Temă de reflecție nr. 12

Care ar fi cauzele amneziei infantile? Scrie aici răspunsul.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Atenția:

involuntară

superficială

instabilă

ușor de distras

reglată prin cuvântul adultului

Atenția prezentă, de asemenea, câteva particularități caracteristice pentru acest stadiu. Este total involuntară, este superficială și instabilă dar puternic stimulată de tot ce se află în mediul apropiat de viață pe care copilul îl explorează neobosit. Este ușor de distras de orice modificare din ambianță ceea ce accentuează instabilitatea. Aceasta se manifestă chiar și în joc. S-a constatat că în timpul unui joc de 10 minute se produc 3-4 abateri de la desfășurarea lui datorită, în mare măsură, instabilității atenției. Până la sfârșitul stadiului se ajunge însă la o relativă stabilitate pe durata a 15 minute.

Totodată, ca urmare a dezvoltării limbajului și a realizării funcțiilor lui, atenția începe să fie provocată și menținută de comenzile verbale ale adulților. De obicei, înainte de a-i comunica ceva copilului, adultul spune „fii atent!” și asigură astfel o bună condiție a recepționării de către acesta a cerințelor sau a modelelor de acțiune pe care i le propune.

Temă de reflecție nr. 13

Ce calități ar trebui să aibă obiectele din ambianță ca să atragă repede atenția antepreșcolarilor?

Scrie aici răspunsul:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 73

Dezvoltarea limbajului și gândirii între 1 și 3 ani

Vocabular:

• activ: 300-400 cuvinte

pasiv: 1100 cuvinte

Limbajul începe să fie cu adevărat achiziționat abia în cursul acestui stadiu. La încheierea primul an de viață copilul poate pronunța doar 3-5 cuvinte. Urmează o perioadă de câteva luni în care parcă s-ar fi oprit acest proces, adică nu mai învață decât foarte puține cuvinte, în schimb, înțelege și execută ceea ce-i cer adulții.

Dar în jurul a 1 an și 6 luni, 1 an și 8 luni se produce un nou proces de maturizare neurocerebrală și copilul începe să însușească din ce în ce mai multe cuvinte. La sfârșitul stadiului are un vocabular pasiv (cuvinte care sunt doar înțelese) de 1100 cuvinte și un vocabular activ (cuvinte folosite de el în comunicarea cu alții) de circa 300-400 cuvinte. Totodată, cuvintele sunt acum nu o parte a unei situații concrete, ci semnificanți pentru stimulii concreți, începând să-i înlocuiască pe aceștia din urmă în comunicarea cu cei din jur și în activitatea mentală. Acești semnificanți verbali permit: a) realizarea cu mai mare viteză a comunicării; b) ajută la apariția gândirii; c) ușurează desfășurarea tuturor proceselor psihice ale antepreșcolarului.

Cuvintele încep să fie folosite în comunicare și treptat se însușesc structurile verbale specifice limbii materne. Mai ales în dialogul cu mama, copilul reușește să imite vorbirea ei și să alcătuiască propoziții foarte scurte, dar din ce în ce mai corecte. Sunt însă câteva faze pe care copilul le parcurge până ajunge să însușească structurile verbale corecte:

limbajul telegrafic: copilul alătură 2-3 cuvinte cam așa cum se face într-o telegramă. De exemplu: „bebe papă”, „bebe nani”;

imitarea absolută a exprimării adultului fără adaptarea acesteia la propria persoană. De exemplu, o fetiță spune mamei „mai vrei portocală!”, pentru că așa o întrebase aceasta mai înainte;

începutul adoptării modelului preluat de la adult la persoana sa. De exemplu, un băiețel de doi ani spune „Ec eu acolo” acest „ec” fiind o transformare a verbului „este” (folosit mereu de adulți);

fraza gramaticală când structurile verbale, deși sunt foarte

simple, corespund modelelor corecte de exprimare.

Temă de reflecție nr. 14

Se spune că mama joacă cel mai mare rol în dezvoltarea limbajului de la această vârstă. Cum explicați influențele deosebite ale ei? Scrie aici răspunsul.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 74

O problemă specială a limbajului antepreșcolarului este pronunția. Aceasta este foarte defectuoasă: copilul nu poate pronunța toate sunetele, le înlocuiește pe cele grele cu cele mai ușoare, omite silabe, inversează silabe, face din două cuvinte unul singur (de exemplu spune „disimate” în loc de desene animate). De aceea el este înțeles doar de cei apropiați lui, iar străinilor trebuie „să li se traducă”. Acesta este numit „limbajul mic”. Părinții nu trebuie să-l folosească închipuindu-și că astfel vor fi mai bine înțeleși de către copii. Ei trebuie să vorbească rar, clar și corect.

Temă de reflecție nr.15

Care ar fi urmările folosirii permanente de către adulți a limbajului mic?

Scrie aici răspunsul:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 74

Caracteristici ale gândirii antepreșcolar ului:

egocentrism

magism

animism

Gândirea antepreșcolarilor a fost numită simbolică și preconceptuală și exprimă deja o nouă treaptă a manifestării inteligenței care diferențiază pe om de animale.

Trecerea de la inteligența practică la gândire este legată de maturizarea funcționării scoarței cerebrale, apariția reprezentărilor și însușirea limbajului. Începând cu 1,6 ani – 1,8 ani acțiunile practice caracteristice inteligenței senzorio-motorii încep să se desfășoare în minte. Obiectele reale sunt transpuse în plan mental datorită reprezentărilor și cuvântului, acțiunile practice devine acțiuni reprezentate, mentale și încep să se coordoneze unele cu altele, anticipându-le pe cele practice.

Această primă formă de gândire folosește preconceptele, adică un fel de noțiuni legate de cuvânt dar care au un grad foarte mic de generalizare, cuprind atât însușiri importante cât și detalii nesemnificative, sunt imperfecte și pot duce la erori și totuși reprezintă un salt considerabil și caracteristic gândirii umane.

Aceste preconcepte sunt puse în legătură unele cu altele și se poate spune că apar un fel de prime raționamente cum este cel transductiv, specific acestei vârste, și care constă în a trece de la particular la particular. De exemplu, copilul poate spune: „mami papă”, „tati papă”, „bebe papă”, „cuțu papă”. Acțiunile mentale reprezentate și simbolizate prin cuvinte nu se leagă unele cu altele în mod logic ci numai sub influența trebuințelor, dorințelor, plăcerilor copilului și de aceea gândirea lui se caracterizează prin:

egocentrism adică totul există pentru a satisface propria persoană. De exemplu, vântul bate ca să-i facă lui răcoare;

magism: obiectele sunt legate între ele de către mintea copilului în conformitate cu dorințele lui. Un băiețel care nu vrea să mănânce supă – este până la urmă convins că trebuie, dar însoțește hrănirea sa cu datul din picioare. Întrebat de ce face așa spune: „dau din picioare ca să fie supa bună, dacă nu dau din picioare supa nu e bună” (J. Piaget).

animism: lucrurile sunt însuflețite de către copil așa că dacă acesta se lovește de un scaun se întoarce și-l bate ca să sufere și el.

Acest mod de gândire a antepreșcolarului îl poate surprinde și uneori amuza pe părinte, dar trebuie să-i arate că există marile diferențe dintre copil și adult și că el trebuie să țină seama de specificul minții infantile.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 74

Evoluția afectivității între 1 și 3 ani

Emoțiile antepreșcolar ului:

superficiale

capricioase

variate

cu conduite emoțional- afective îmbogățite

atașament crescut

Când se analizează viața afectivă a antepreșcolarului, trebuie să se observe că aceasta influențează și condiționează puternice dezvoltarea celorlalte procese psihice. În același timp, îmbogățirea și diversificarea trăirilor afective sunt legate de progresele în celelalte planuri.

Cele mai importante caracteristici ale afectivității antepreșcolarului sunt:

emoțiile copilului sunt situative adică legate de împrejurările concrete de viață în care el se află și de prezent; de trebuințele lui primare;

sunt instabile și capricioase și relativ superficiale copilul trecând foarte repede de la râs la plâns și invers;

au puternice componente organice în conduitele emoțional- expresive așa că, atunci când plânge tare pot apărea și dureri

abdominale și reacții de vomă;

sunt într-o pozitivare progresivă, adică pe măsură ce capacitățile adaptative cresc, antepreșcolarul relaționează pozitiv cu ambianța;

emoțiile sunt mai bogate și mai variate. Copilul se bucură de jucării, de dulciuri, de faptul că adultul se joacă mereu cu el, de cărțile cu imagini, de desenele animate etc. Se sperie de mai multe situații și stimuli cum ar fi: zgomote puternice, fulgere, vijelia, sunete ascuțite etc.

comportamentele emoționale expresive cuprind mai multe elemente învățate prin imitarea adulților. De exemplu, când este supărat se uită urât ca tata, sau are reacțiile verbale ale acestuia;

în trăirea emoțiilor încep să fie implicate și elemente de memorie afectivă și apare un fel de anticipare a urmărilor faptelor lui, așa că antepreșcolarul manifestă un fel de anxietate morală care-l face ca să pună pe seama altcuiva ceva ce a făcut el dacă simte că adulții se vor supăra. Dacă a spart ceva spune: „pisica a spart” sau simplu „s-a spart”;

atașamentul față de mama devine și mai intens și atinge un vârf la 2 ani când copilul tinde să stea mereu cu mama și plânge puternic dacă ea pleacă. Dar dezvoltă și alte atașamente cum ar fi cel pentru câte o jucărie pe care o poartă cu el oriunde s-ar duce deși e urâtă și deteriorată;

reacționează afectiv față de personajele din povești sau din teatrul pentru copii, intervenind în favoarea lor, în derularea poveștii sau a momentelor piesei urmărite;

are o nevoie crescută de dragoste din partea celorlalți și cu deosebire din partea părinților, aceasta fiind o condiție principală a bunei sale dezvoltări psihice.

Temă de reflecție nr. 17

Ce urmări credeți că ar avea pentru dezvoltarea antepreșcolarului lipsirea de dragostea părinților și, mai ales, a mamei?

Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 74

Progresele semnificative ale motricității antepreșcolarului

Vârsta

„genunchilor rupți” și a

„ființei tropăitoare”

Mersul și manipularea obiectelor sunt cele două planuri principale ale dezvoltării motricității între 1 și 3 ani care au stârnit interesul cercetătorilor și au devenit indicatori principali ai evaluării achizițiilor din acest stadiu.

Aspectele cele mai importante în dezvoltarea mersului sunt următoarele:

între 1 an și 1 an și jumătate copilul care a făcut primii pași la începutul acestui stadiu tinde să se deplaseze alternativ prin mers dar și prin târâre mai ales dacă este mai grăsuț și a avut experiențe neplăcute;

după 1 an și jumătate merge din ce în ce mai bine și începe să fugă dar adaptarea la suprafața de parcurs încă nu e deplină și de aceea cade des și se rănește, cercetătorii numind această perioadă

„a genunchilor rupți”;

plăcerea de a merge îl face pe copil să se deplaseze fără țintă în toate felurile și de aceea antepreșcolarul a fost numit „ființa tropăitoare”;

reușește să urce și să coboare scările, mai întâi punând amândouă picioarele pe fiecare treaptă și apoi alternativ.

Mersul este o principală autonomie cucerită de copil și are urmări importante și asupra dezvoltării cunoașterii sale.

Temă de reflecție nr. 18

Care sunt influențele asupra proceselor cognitive ale acestei capacități de deplasare autonomă a antepreșcolarului?

Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 74

Între 1-3 ani:

apucă

ține bine obiecte

construiește

deschide uși

și sertare

ține creionul

În ceea ce privește chinestezia manuală se constată o perfecționare a apucării obiectelor mici și o anumită siguranță în ținerea obiectelor. Mai ales după 1 an și 3 luni copilul ține bine cu amândouă mâinile ceașca din care bea, biberonul, lingura chiar dacă, pierde din conținutul ei. Deschide uși, sertare, cutii și scotocește peste tot. Poate deja face mici construcții din cuburi sau alte materiale. Către 3 ani mișcările devin mai adecvate și mănâncă fără să se mai murdărească, manevrează creionul, aruncă mingea atingând ținta, toarnă apă dintr-un vas în altul, desenează dar nu-i reușesc decât niște mâzgălituri deși poate urmări cu creionul contururile unui pătrat.

Toate achizițiile motrice ale antepreșcolarului se manifestă cel mai mult și cel mai bine în joc.

Temă de reflecție nr. 19

Exemplificați ce jocuri sunt potrivite pentru antepreșcolar și care ar putea contribui la dezvoltarea motrică generală.

Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 74

Jocul antepreșcolarilor are următoarele caracteristici: este foarte simplu, ocupă 90% din timpul de veghe, se desfășoară totdeauna cu jucării sau obiecte casnice, este de scurtă durată, antepreșcolarii se joacă unii lângă alții și nu unii cu alții.

Temă de reflecție nr. 20

De ce credeți că antepreșcolarii nu se joacă unii cu alții? Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 74

Apariția conștiinței de sine

Treptele apariției conștiinței de sine:

separarea acțiunii de obiect

separarea acțiunii de eul propriu

folosirea prenumelui

recunoașterea în oglindă

Apariția gândirii simbolice și preconceptuale, însușirea limbajului și construirea mecanismelor memoriei verbale sunt condițiile principale ale dezvoltării conștiinței asupra lumii și asupra propriei ființe.

Copilul nu mai reacționează global și nediferențiat la ambianță ci percepe tot mai clar obiectele și însușirile lor, învață să le denumească, le descoperă utilitatea, le aplică mișcările pe care le știe și ține seama de cadrul spațio-temporal în care se află.

Treptat se dezvoltă și conștiința de sine parcurgându-se următoarele momente importante:

separarea acțiunii de obiecte (proces început încă de la sfârșitul primului an de viață) copilul reușind să aplice aceeași mișcare la mai multe obiecte;

separarea acțiunilor și mișcărilor de propriul eu, copilul găsindu-se pe sine drept agent al mai multor acțiuni și exprimând verbal acest aspect astfel: „bebe nani”, „bebe pa-pa” sau folosind prenumele său „Petrișor nani” etc.;

folosirea pronumelui „eu” pentru a generaliza desprinderea propriei ființe de acțiuni și de a se diferenția de ceilalți;

recunoașterea în oglindă, care arată că antepreșcolarul își percepe propriul chip mai clar și mai diferențiat.

După unii autori această fază se parcurge la 1 an și jumătate (Ch. Darwin), după alții la 2 ani (A. Gesell) și chiar la 3 ani (R. Zazzo).

Temă de reflecție nr.21

Amintește-ți cum răspund antepreșcolarii pe care îi cunoști la întrebarea privind ai cui sunt?

Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 74

Descoperirea propriului eu se poate afla în centrul unei crize specifice de dezvoltare numită „criza afectivă de la 2½ ani 3 ani”. Ea este declanșată de tendința copilului de a se manifesta autonom când se lovește de interdicțiile și acțiunile protectoare ale părinților.

Reacțiile copilului sunt specifice și dominate de afectivitate: plânge foarte puternic, se agită, adesea se trântește jos, devine agresiv față de adult. Dacă acesta este neavizat, crede că manifestările copilului exprimă eșecul lui educativ și tinde să-i aplice corecții. În realitate, el ar trebui să folosească următoarele căi: a) fie să nu dea atenție și copilul se potolește de la sine; b) fie să profite de ușoara distragere a atenției și să-i arate ceva frumos. Totodată adultul poate să prevină criza, mai ales, în următoarele două feluri: a) să nu întrerupă brusc jocul copilului ca acesta să facă ce-i cere; b) să-i dea răgaz copilului să se adapteze la cerința sa.

Câștigurile crizei:

manifestarea eului

dobândirea experienței de subordonare

Temă de reflecție nr. 22

Încercați să explicați următorul comportament al unui băiețel de aproape 3 ani: el trecea strada în fiecare dimineață ca să ajungă la casa bunicii, intră și spune doar atât: „nu bunica” și pleca?

Scrie răspunsul aici:

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 74

Câștigul cel mai important al parcurgerii acestei crize este, pe de o parte, manifestarea inițială a eului și, pe de altă parte, dobândirea experienței de subordonare la cerințele adultului. Ea va fi urmată de o fază când copilul va cere mereu voie adultului să facă ceva anume.

Un autor francez renumit, H. Wallon aprecia că apariția conștiinței de sine este un început pentru dezvoltarea personalității în următorul stadiu.

Rezumatul acestei unități de învățare

În urma parcurgerii acestei unități de învățare trebuie reținute cu precădere următoarele idei:

Primele manifestări psihice ale sugarului sunt senzațiile care înregistrează o treptată perfecționare. Funcționează bine cele gustative, olfactive și termice și apoi treptat se perfecționează cele vizuale, auditive, cutanate.

Între a doua și a treia lună apare percepția pe baza coordonării ariilor senzoriale tactile, vizuale, auditive și-i permite sugarului să perceapă relativ bine obiectele din spațiul său apropiat.

Apucarea obiectelor se perfecționează pornind de la faza reflexului necondiționat de apucare până la apucarea cu

opozabilitatea degetului mare și apoi cea fină a obiectelor mici, către sfârșitul anului.

Dezvoltarea mecanismelor limbajului parcurge următoarele faze: a) gânguritul începând cu 2 luni; b) lalațiunea la 3-4 luni; c) autoascultarea la 5 luni; d) imitarea sunetelor pronunțate de adult la 7-8 luni; e) pronunțarea primelor cuvinte la 10-12 luni.

Afectivitatea sugarului evoluează de la reacții afective negative din prima lună de viață la emoții generate de interacțiunile cu ambianța și la cristalizarea atașamentului față de mama.

În cursul primului an de viață apare inteligența practică și se parcurg următoarele stadii: a) a reflexului necondiționat; b) a reacțiilor circulare primare la 1 ½ luni; c) a reacțiilor circulare secundare la 4 ½ luni; d) a coordonării reacțiilor circulare secundare la 7-8 luni; e) a reacțiilor circulare terțiare la 11-12 luni.

Între 1 și 3 ani se dezvoltă percepțiile vizuale, auditive și tactile asigurând o bună relaționare cu mediul ambiant.

În jurul a 1,6-1,8 ani apar reprezentările și se însușește propriu-zis limbajul realizându-se trecerea de la inteligența practică la gândire.

Antepreșcolarul însușește din ce în ce mai multe cuvinte și achiziționează structurile verbale ale limbii materne trecând de la limbajul telegrafic la cel structurat corect, dar pronunția cuvintelor este foarte deficitară (limbaj mic).

Începe să se manifeste memoria involuntară, care păstrează puțin timp ce s-a întipărit iar actualizarea se face, mai ales, ca recunoaștere, dar care asigură deja constituirea experienței personale și sprijină apariția gândirii.

Gândirea antepreșcolarului se folosește de reprezentări și preconcepte, este preoperatorie și ajunge doar la raționamente transductive (de la particular la particular), este dominată de egocentrism (totul este destinat satisfacerii plăcerilor și dorințelor copilului), magism (între lucruri sunt legături magice), animism (lucrurile se pot bucure sau pot suferi ca oamenii).

Mersul se perfecționează astfel că generează o plăcere specială pentru copil (merge de dragul de a merge). Apucarea obiectelor este din ce în ce mai adaptată la forma și mărimea acestora și copilul le manipulează cu succes în jocurile sale.

Se diversifică emoțiile iar atașamentul față de mamă, ajunge la vârf în jurul a 2 ani.

Apare conștiința de sine și manifestarea inițială a eului prin parcurgerea crizei afective de la 2 ½ -3 ani, prin verbalizarea relațiilor sale cu lucrurile și acțiunile (întâi prenumele și apoi pronumele „eu”) și prin recunoașterea în oglindă.

Rezolvări și comentarii la probele de autoevaluare

Trebuie să fii convins că rezolvarea fiecărei probe de autoevaluare, imediat după ce ai parcurs paragraful corespunzător, îți permite să folosești imediat cunoștințele, să le înțelegi mai bine și să ai și o mai mare încredere că ai reușit să înveți mai bine această unitate și acest modul. Urmărește, după ce ai răspuns la probe, și acest paragraf de propuneri și sugestii.

Întrebarea nr.1

Trebuie să ai în vedere că dezvoltarea și sănătatea sunt condiții de bază pentru progresele în plan psihic din primul an de viață. Când răspunzi poți să-ți imaginezi ce s-ar întâmpla dacă nu s-ar da atenție dezvoltării fizice și sănătății sugarului.

Întrebarea nr.2

Ca să răspunzi, gândește-te la trebuințele fundamentale ale copilului.

Întrebarea nr.3

Ca să răspunzi fie găsești singur unele procedee pe baza a ceea ce știi deja despre sugar, fie observi conduita reală a 2-3 mame cu copii sugari.

Întrebarea nr.4

Fiind vorba de sugar, poți vorbi doar de pregătirea pentru a deveni treptat independent de adult. Precizează insă ce ar consta această independență.

Întrebarea nr.5

Ca să răspunzi, recitește paragraful despre dezvoltarea motricității sugarului și aplică-le la această situație.

Întrebarea nr.6

Este suficient dacă poți preciza două astfel de probleme. În următorii ani de studiu acest răspuns se va completa cu ajutorul unor discipline speciale.

Întrebarea nr.7

Ca să răspunzi, pornește de la cunoștințele referitoare la comunicare la sugar și dacă ai ocazia, observă conduitele mamelor.

Întrebarea nr.8

Aplică aici cunoștințele pe care le ai cu privire la conduitele inteligențe (surprinderea relațiilor în câmp perceptiv și reglarea mișcărilor).

Întrebarea nr.9

Ca să răspunzi, folosește cunoștințele despre dezvoltarea fizică a antepreșcolarului și totodată, ține cont că este mic și la începutul însușirii tuturor felurilor de comportamente.

Întrebarea nr.10

Ca să răspunzi, folosește-te atât de cunoștințele de psihologie generală referitor la constanta de mărime cat și la cele din paragraful anterior al acestei teme de reflecție.

Întrebarea nr.11

Răspunsul la această întrebare trebuie să se sprijine pe cunoștințele tale din paragraful de mai sus.

Întrebarea nr.12

Trebuie să răspunzi gândindu-te la particularitățile funcționării scoarței cerebrale din acest stadiu.

Întrebarea nr.13

Ca să răspunzi gândește-te mai ales la particularități cum ar fi culoarea și aspectele neobișnuite. Dar explică.

Întrebarea nr.14

Trebuie să ai în vedere relația deosebită dintre mamă și copil. Întrebarea nr.15

Este vorba de efectele asupra acestui copil antepreșcolar care se află la începuturile însușirii propriu-zise a limbajului.

Întrebarea nr.16

Ca să răspunzi, trebuie să înțelegi foarte bine specificul acestor calități ale gândirii antepreșcolarului și să identifici tipul de legături specifice fiecăreia.

Întrebarea nr.17

Trebuie să ai în vedere urmări în plan cognitiv, afectiv, de relaționare cu ceilalți.

Întrebarea nr.18

Ca să răspunzi, trebuie să compari acest copil care poate să se miște foarte mult cu unul care ar sta numai în același loc.

Întrebarea nr.19

Este suficient să dai două exemple dar să explici de ce crezi că sunt potrivite pentru această vârstă.

Întrebarea nr.20

Trebuie să ai în vedere nivelul percepției, comunicării, atenției. Întrebarea nr.21

Trebuie folosită experiența personală cu acești copii. Întrebarea nr.22

Ca să răspunzi, trebuie să pornești de la acel ”NU” pe care îl spune copilul, să-i vezi semnificația.

Lucrarea de verificare nr.3 și modul de evaluare

Care sunt modalitățile senzoriale care funcționează bine imediat după naștere și care sunt cele ce se perfecționează treptat? Explicați (funcționează bine gustul, mirosul, sensibilitatea termică; funcționează slab văzul, auzul și tactul) particularitățile manifestării fiecăruia.

Când apare percepția, în cursul primului an de viață și cum se perfecționează? (între 2 și 3 luni apare percepția și în spațiul de 2 m copilul vede bine)

Cum se structurează mecanismele inițiale ale limbajului în primul an de viață? (gângurit, lalațiune, autoascultare, imitare, pronunțarea primelor cuvinte)

Care sunt etapele constituirii apucării obiectelor în primul an de viață și cum se manifestă, din ce în ce mai adaptat la obiectele mici? (reflexul necondiționat al apucării, exersării lui, apucarea cu opozabilitatea degetului mare, apucarea condiționată, apucarea necondiționată)

Relevați dezvoltarea progresivă a mișcărilor care vor duce la cucerirea mersului la finalul primului an de viață? (la 2 luni ține capul drept, la 6 luni stă în șezut, , la 7 luni se târăște, la 8-9 luni se ridică sprijinit, la 11-12 luni primii pași fără sprijin)

Cum evoluează afectivitatea în primul an de viață?( de la reactivitatea înnăscută la emoții)

Care sunt stadiile inteligenței practice a sugarului? (vezi paragraful corespunzător)

Ce progrese importante înregistrează percepțiile între 1

și 3 ani? (bogăție, claritate, scheme perceptive, viteză)

Prin ce se caracterizează memoria antepreșcolarului? (spontană, volum mic, păstrare scurtă, actualizarea ca recunoaștere)

Ce este specific atenției antepreșcolarului? (superficială, instabilă, ușor de distras, reglată de comenzile verbale ale adulților)

Care sunt fazele dobândirii de către antepreșcolar a structurilor verbale de comunicare? (limbaj telegrafic sau prefrază, fraza neadaptată la sine și apoi adaptată la sine)

Cum se face trecerea de la inteligența practică la gândirea simbolică și preconceptuală a antepreșcolarului? (apariția funcției semiotice permite prin cuvinte și reprezentări să fie simbolizate obiectele în plan mintal și să se desfășoare acțiuni mentale)

Realizați o caracterizare generală a dezvoltării afective din stadiul antepreșcolarității. (stări de afect însoțite de puternice

reacții organice, instabilitate și capriciozitate, diversificarea emoțiilor, întărirea atașamentului față de mamă).

Prezentați principalele progrese ale motricității între 1 și

3 ani. (mersul se perfecționează și poate chiar fugi, apucarea obiectului este mai bună, relevă detalii importante).

Cum apare conștiința de sine la antepreșcolar și în ce constă criza afectivă de la 21/2-3 ani? (vezi paragraful corespunzător).

Se acordă cate un punct pentru răspunsurile corecte de la următoarele întrebări: 5, 8, 10, 11.

Se acordă cate două puncte pentru răspunsurile corecte de la următoarele întrebări: 2, 3, 4, 9, 13, 14.

Se acordă cate trei puncte pentru răspunsurile corecte de la următoarele întrebări: 1, 6, 7, 12.

Punctaj maxim: 30.

Totalul punctelor se împarte la 3 și rezultă o notă din scara obișnuită de la 1 la 10. Se acordă și jumătate de punct. Se rotunjește nota finală în favoarea cursantului.

Lucrarea se redactează pe foi separate și se transmite tutorelui. Trebuie să aibă circa 4 pagini.

BIBLIOGRAFIA MINIMALA:

ATKINSON L. RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM D.J,

Introducere în psihologie, Editura Tehnică, 2002,București, pg.88-95 BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, 2000,

București, pg.68-72

CREȚU TINCA, Psihologia vârstelor, Editura Credis, București, 2001, pg..113-119

DEBESSE M., Etapele educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului și a adolescentului, Editura Augusta, 1998, PG.114-118

OSTERRIETH P., Introducere în psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976, PG.47-54

ȘCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, PG.108-112.

Unitatea de învățare nr.4

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ A PREȘCOLARULUI

Cuprins:

Dezvoltarea fizică și psihică a preșcolarului 78

Obiectivele unității de învățare nr. 4 78

Dominanțele în profilul dezvoltării copilului preșcolar 78

Regimul de viață și dezvoltarea fizică a preșcolarului. 79

Dezvoltarea capacităților perceptive, de observare și de reprezentare

între 3 și 6 ani. 81

Particularitățile gândirii preșcolarului 84

Dezvoltarea limbajului la preșcolari 85

Memoria și imaginația – aspecte caracteristice ale copilului preșcolar 88

Particularitățile atenției preșcolarului 90

Transformări semnificative ale afectivității între 3 și 6 luni. 91

Motricitate – voință – motivație – particularități specifice preșcolarilor 93

Preșcolaritatea și construirea bazelor personalității 95

Rezumatul acestei unități de învățare 99

Recomandări și comentarii la probele de autoevaluare 100

Lucrarea de verificare nr.4 și modul de evaluare 102

Bibliografie minimală 103

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ A PREȘCOLARULUI

Obiectivele unității de învățare nr. 4

După ce va studia această unitate de învățare, cursanții vor putea:

să explice de ce preșcolaritatea este un stadiu cu foarte mari posibilități de dezvoltare fizică și psihică;

să identifice bogăția și diversitatea percepțiilor preșcolarilor;

să înregistreze progresul deosebit al reprezentărilor între 3 și 6 ani;

să identifice particularitățile specifice gândirii preoperatorii a preșcolarilor;

să înregistreze progresele din toate planurile dezvoltării limbajului;

să rezume performanțele memoriei și imaginației de la vârsta preșcolară;

să explice interacțiunile complexe dintre procesele cognitive ale copilului preșcolar;

să categorizeze noile achiziții motrice ale preșcolarului;

să identifica amploarea și diversitatea trăirilor afective;

să înregistreze schimbările pe care le produce dezvoltarea reglajului voluntar asupra tuturor manifestărilor psihice;

să explice formarea bazelor personalității în preșcolaritate.

Dominanțele în profilul dezvoltării copilului preșcolar

Preșcolaritatea, vârsta de aur a copilăriei

Despre preșcolaritate se spune că este vârsta de aur a copilăriei pentru că se înregistrează progrese mari în dezvoltarea fizică și psihică ce permit adaptări foarte bune la diverse situații și asigură copilului o anumită eficiență în activități, fără ca să existe încă presiunile grijilor și obligațiilor.

Dominantele în procesul de dezvoltare în acest stadiu sunt:

creșterea deosebită a capacităților senzoriale și motrice;

sporirea autonomiei în plan practic prin formarea a numeroase deprinderi igienice de alimentare, de îmbrăcare, de manevrare a obiectelor;

dezvoltarea proceselor psihice complexe care asigură noi caracteristici comportamentelor: anticipare, organizare, reglare voluntară;

mare curiozitate și sete de cunoaștere care stimulează puternic explorarea mediului, jocul și învățarea;

constituirea conștiinței morale primare și creșterea capacităților de adaptare la mediul social;

dezvoltarea bazelor personalității.

Regimul de viață și dezvoltarea fizică a preșcolarului.

Preșcolarul se încadrează bine în familie și grădiniță

Cu privire la regimul de viață al preșcolarului vom sublinia aspectele care sunt noi față de cele din stadiul anterior și anume:

copilul are nevoie în continuare, de 10-12 ore de somn în timpul nopții și de 1½ ore după amiază, dar din ce în ce mai mulți preșcolari nu acceptă această cerință;

mesele sunt diferențiate (mesele principale și gustări) și presupun și comportamente diferite. În plus se formează deprinderile alimentare de bază și comportamentul civilizat din timpul desfășurării lor;

programul de grădiniță face parte din viața celei mai mari părți a copiilor de această vârstă și această instituție începe să joace un rol fundamental în dezvoltarea lor;

părinții cer adesea copiilor să îndeplinească unele sarcini dirijându-i și controlându-i, urmărind îndeplinirea unor dorințe sau întârzierea altora, ajutându-i să dobândească reglaje mai complexe;

copilul începe să facă ceva alături și împreună cu părinții permițându-le să-și însușească numeroase modele de comportare;

împreună cu familia, copilul ia cunoștință de spectacolul străzi și cu unele instituții culturale cum ar fi teatrul, cinematograful, parcul de distracții, grădina zoologică etc.;

jocul este în continuare o componentă importantă a programului zilnic, devine mai complex, cu durata mai mare, cu

efecte formative puternice și se desfășoară împreună cu cei de aceeași vârstă;

– relația cu cei de aceeași vârstă, prilejuită mai ales de către grădiniță, acționează ca un nou factor de dezvoltare psihică.

Temă de reflecție nr. 1

Care crezi că sunt principalele influențe pe care le exercită familia asupra preșcolarilor?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 100

Creștere fizică mare:

până la 116 cm

până la 22 Kg

Perfecționarea neurocorticală în zonele limbajului și motricității generale

Cele mai importante aspecte ale creșterii fizice între 3 și 6 ani sunt următoarele:

înălțimea medie la finalul stadiului atinge circa 116 cm iar greutatea medie este de 22 kg. La începutul stadiului creșterea este ușor mai lentă iar către sfârșit mai accelerată;

osificările cele mai importante se produc la nivelul oaselor lungi ale membrelor, în zona claviculelor, a toracelui. Curburile coloanei sunt formate dar încă instabile. Începe schimbarea dentiției provizorii;

sistemul muscular este mai bine dezvoltat, capabil de tonus mai crescut și de reglări mai fine;

în sistemul neurohormonal, cele mai importante schimbări, sunt: a) intensificarea activității tiroidei; b) scăderea activității timusului numit și glanda copilăriei;

crește greutatea generală a creierului până la 1200 gr, continuă să se diferențieze funcțional neuronii și să se perfecționeze activitatea corticală mai ales în zonele motorii generale și în cele ale limbajului.

Toate aceste transformări organice se exprimă în imaginea generală a copilului care se apropie de încheierea acestui stadiu: este relativ înalt, proporționat, cu tenul roz, privirea vioaie și inteligentă, exuberanță motrică și senzorială deosebite.

Temă de reflecție nr. 2

Încercați să comparați acest tablou al dezvoltării fizice a preșcolarului, descris mai sus, cu al antepreșcolarului și să relevați diferențele.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 100

Dezvoltarea capacităților perceptive, de observare și de reprezentare între 3 și 6 ani.

Percepțiile tactile unifică informația

Despre preșcolar se afirmă că are o deschidere perceptivă specială asupra spectacolului lumii, că este avid de a cunoaște, ceea ce stimulează în grad înalt dezvoltarea tuturor capacităților sale senzoriale și face să se spună că acest studiu are o deosebită importanță pentru toate achizițiile de mai târziu.

Percepțiile tactile devin mai fine pentru că dezvoltarea motricității permite nu doar manipularea obiectelor, ci pipăirea lor, iar diferențierea funcțională a celor două mâini ajută la identificarea mai ușoară a rugozității, moliciunii, netezimii suprafețelor obiectelor.

Crește posibilitatea integrării într-un tot a informațiilor tactile și copilul poate recunoaște un obiect familiar chiar dacă doar îl pipăie. Reușește acum jocul „săculețul fermecat”. Copiii pot verbaliza mai bine însușirile tactile.

Percepțiile vizuale integrează celelalte informații

Auzul fonematic se dezvoltă foarte mult

Percepțiile vizuale devin cele mai importante componente ale cunoașterii senzoriale. Văzul integrează toate celelalte informații de la alți analizatori. Copiii disting mai multe culori și le denumesc foarte corect, diferențiază vizual particularități mai fine de formă, percep corect relațiile spațiale, dispun de scheme de explorare perceptivă pentru obiectele familiare și astfel viteza de receptare și identificare crește. Au structuri perceptive stabilizate pentru figurile geometrice principale (triunghi, pătrat, „rotund”) și au deja mecanismele neurofuncționale ale constanțelor perceptive aproape ca ale adultului.

Percepțiile auditive progresează pe cele trei planuri principale: auz fizic, muzical, fonematic. Preșcolarii diferențiază și mai multe sunete și zgomote naturale și le raportează corect la sursa lor. Un băiețel de 4 ani diferenția sunetul motorului automobilului părinților când aceștia se apropiau de casă. Auzul muzical este mai fin și copiii pot asculta dar și interpreta linii melodice mai simple, specifice pentru ei. Cel mai mult se dezvoltă auzul fonematic și astfel ei pot recepționa corect mesajele verbale care vin de la alții iar pronunția cuvintelor și frazelor este evident îmbunătățită. Grădinița exersează în mod special auzul fonematic pentru a-i pregăti pe copiii pentru școală.

Temă de reflecție nr. 3

Ce diferențe ați remarca între copiii de la oraș și cei de la țară în ceea ce privește auzul fizic?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 100

Pe baza acestor progrese înregistrate la principalele capacități perceptive și a creșterii rolului reglator al limbajului, la preșcolari

Apare observația

Îmbogățirea reprezentărilor

apare și observația ca formă superioară de explorare a mediului ambiant. Dar la preșcolari aceasta trebuie să fie condusă din aproape în aproape de către educatoare. Rezultatele ei se află la baza însușirii numeroaselor cunoștințe, mai ales, despre mediul ambiant, despre viața plantelor și a animalelor, despre ocupațiile adulților etc.

Reprezentările care abia au apărut la antepreșcolari devin acum componentele de bază ale planului intern mental. De aceea dezvoltarea lor este o sarcină principală a grădiniței.

Cele mai importante particularități ale reprezentărilor preșcolarilor sunt următoarele:

au o largă bază perceptivă și de aceea sunt bogate și variate;

pentru că sunt condiționate de nivelul mental general, se pot forma numai cele ce reflectă obiectele și fenomenele în mod static și reflectă mai slab mișcările și transformările acestora;

sunt puternic influențate de intervenția cuvântului în timpul formării lor (Sinclair) și mai ales de verbalizări expresive (P. Popescu Neveanu);

devin mai clare și mai precise dacă preșcolarii pot acționa asupra obiectelor în legătură cu care se vor forma reprezentări (Frank);

cu cât copiii se întâlnesc mai frecvent cu anumite obiecte, cu atât reprezentările lor sunt mai bune (P. Pufan);

cuprind totuși un nivel scăzut de generalizare.

Temă de reflecție nr. 4

Dacă-i cerem unui copil de 3 ani și câteva luni să deseneze un om el face un cerc, două puncte pentru ochi și niște bețe ce pornesc direct din acesta și reprezintă mâinile și picioarele. Cum explicați relația dintre acest desen și reprezentări?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 100

Cu toate limitele lor reprezentările sunt importante atât pentru realizarea celorlalte procese cognitive cât și pentru desfășurarea unor jocuri mai variate și complexe.

Particularitățile gândirii preșcolarului

Intuitivitatea gândirii

Gândirea este preoperatorie

Marea curiozitate, explorările perceptive ample, însușirea tot mai bună a limbajului, desfășurarea de jocuri tot mai complexe și, mai ales, integrarea în activitățile sistematice din grădiniță reprezintă factorii de bază ai dezvoltării gândirii din acest stadiu.

Contactul cu lucrurile din jur și rezultatele unor acțiuni asupra acestora, care pot fi reflectate în minte îi permit copilului să se orienteze și să cunoască ce este în jurul său, nu numai în măsura în care acestea îi satisfac trebuințele așa cum erau la antepreșcolari, ci să le vadă ca realități din afara sa care uneori i se opun și trebuie să țină seama de ele. De aceea se consideră că în activitatea de gândire a preșcolarului începe să-și facă loc principiul realității.

O caracteristică principală a gândirii preșcolarului este intuitivitatea ei, adică foarte strânsa ei legătură cu percepția și conducerea ei de către aceasta din urmă. Se subliniază că, în fapt,

„copilul poate gândi ceea ce percepe, dar gândirea lui nu merge mai departe de reprezentarea elementului perceput” (P. Osterrieth). Preșcolarul nu poate gândi acum decât cu un mare sprijin perceptiv. Un băiețel de 5 ani vrea să diferențieze oamenii și spune „un băiat mare dar nu om, o fată mare dar nu mamă”.

Unitățile cognitive cu care operează gândirea preșcolarului sunt tot preconcepte dar care au acum un mai mare grad de generalitate și un conținut mai bogat. Totodată, foarte importante sunt și reprezentările. Renumitul psiholog elvețian J. Piaget vorbea de

„gândirea imagistică” a preșcolarului.

Gândirea preșcolarului este preoperatorie pentru că nu dispune de veritabile operații ci doar de un fel de „acțiuni executate în gând” (J. Piaget). Prin urmare are numai preoperații și scheme preoperatorii de desfășurare care nu au încă necesitate logică ci se

sprijină pe un fel de reglări perceptive sau pe schema acțiunilor, care au fost mai înainte practice.

De exemplu, dacă li se cere preșcolarilor să realizeze egalitatea dintre un șir de jetoane și un număr de fise ce sunt luate dintr-o grămadă, copilul așează în dreptul fiecărui jeton câte o fisă, această acțiune fiind reglată pur perceptiv prin relația de corespondență unu la unu controlată perceptiv. Dacă cercetătorul a răsfirat fisele sau le- a apropiat mult unele de altele copilul nu a mai recunoscut egalitate. Când erau răsfirate zicea că sunt mai multe, când erau apropiate, le considera mai puține.

Tipul de raționament ce începe să domine este cel inductiv dar care nu are încă rigoare logică și este desfășurat sub conducerea directă a educatoarei. Gândirea preșcolarului este în general necauzală, cu excepția relațiilor simple de acest fel pe care i le explică autorul.

Temă de reflecție nr.5

Unor preșcolari li s-au dat imagini de fructe și legume și li s-a cerut să le grupeze după cum cred ei că se aseamănă. Ei au rezolvat astfel: au pus la un loc fructele și legumele care le plac și în alt loc pe cele care nu le plac. Explică răspunsul lor?

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 100

Dezvoltarea limbajului la preșcolari

Mare dezvoltare a limbajului

În cursul stadiului preșcolarității se petrece o spectaculoasă dezvoltare a limbajului. Chiar la 5 ani, unii preșcolari ne uimesc prin felul cum vorbesc: corect fonetic și gramatical și cu o deosebită adaptabilitate în raport cu situațiile de comunicare.

Creația de cuvinte

Influențele puternice ale grădiniței

Vocabularul pasiv crește către sfârșitul stadiului până la 3000- 3500 de cuvinte, cel pasiv cuprinde 700-800 cuvinte.

Semnificațiile cuvintelor deși încă restrânse sunt mult mai clare și mai corecte. Dar sensurile figurate ale structurilor verbale încă nu sunt înțelese. Au o mare preferință pentru diminutive. Își dezvoltă o atitudine importantă față de limbaj, adică sunt încredințați că aceste poate folosi ca să comunice orice și tot ce există în jur poartă un nume. Dacă întâlnesc obiecte sau situații noi și nu știu cuvintele corespunzătoare nu ezită să le creeze. Prin urmare, fără nici un fel de reținere, preșcolarii creează cuvinte noi. Acest fenomen a fost cercetat în psihologia românească de prof. univ. dr. Tatiana Slama Cazacu. Iată câteva dintre creațiile preșcolarilor găsite de domnia sa:

„urlăreț” adică cel ce plânge foarte tare, „modrobrețe” adică ceva în dezordine. Iată și alte exemple: „armatist” angajat în armată, „însforit” legat cu sfoară, „bananaman” prin analogie cu superman.

Însușirea structurilor verbale se face în primul rând prin imitarea părinților și apoi prin respectarea modelelor propuse de grădiniță. Acestea conțin o gramatică implicită și servesc pentru păstrarea corectitudinii vorbirii proprii și pentru corectarea altora. Grădinița transmite preșcolarilor cunoștințe și formează capacități de flexionare corectă a substantivelor după gen, număr, caz iar a verbelor după persoană, număr și timp. Totodată, în grădiniță este special antrenat auzul fonematic și asigurată însușirea elementelor grafice necesare mai târziu la însușirea scrisului în școală.

Preșcolarul poate comunica ușor tot ceea ce dorește și poate construi propoziții mai complexe, mai bogate. Dacă la începutul stadiului copilul poate avea un limbaj situativ (amestecând cuvinte cu gesturi, acțiuni, onomatopee), începând cu 4½ – 5 ani îi este specific limbajul contextual caracterizat prin: exprimarea în cuvinte adecvate a tot ce comunică, legături logice între propoziții și fraze, unitate generală a discursului verbal. Atunci când povestește ceva preșcolarul poate vorbi alternativ în locul eroilor acelor întâmplări și poate folosi adecvat și mijloace neverbale de comunicare (gesturi, mimică, mișcări, intonația vocii etc.).

Când se află în dialog cu alții reușește să se adapteze particularităților interlocutorilor. Cu copiii mai mici ca el vorbește rar, repetă și chiar utilizează „limbajul mic al acestora”. Când vorbește cu cei mai mari vrea să se facă înțeles și-și alege cu grijă cuvintele și formează propoziții și fraze corecte.

Temă de reflecție nr. 6

De ce preșcolarii dialoghează cel mai bine cu mama? Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 100

Apariția limbajului interior

Un alt eveniment important în acest stadiu este apariția limbajului interior. El este precedat de așa numitul limbaj egocentric (J. Piaget). Copilul se poate afla în apropierea unei alte persoane, adult sau copil, el vorbește dar fără a avea intenția de a-i comunica acestuia, fără a fi preocupat ca acesta să recepționeze ce spune el și să-l înțeleagă. Este deci o formă intermediară între limbajul extern propriu-zis și cel intern.

În fine, cea mai mare parte a problemelor de pronunție dispar. Pot să mai existe, la unii copiii, dificultăți de pronunțare al lui „r” sau

„s”. Este bine să se ceară ajutorul logopedului.

Temă de reflecție nr.7

De ce crezi că se recomandă ca înainte de școală să fie rezolvate toate problemele de pronunție?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 100

Memoria și imaginația – aspecte caracteristice ale copilului preșcolar

Crește volumul memoriei

Începe să se constituie amintirile

Apare memorarea voluntară

Memoria contribuie la funcționarea bună a tuturor celorlalte procese psihice iar în preșcolaritate ea dobândește câteva caracteristici noi și anume:

crește volumul memoriei și astfel copilul este capabil să-și însușească multe date de experiență personală și multe cunoștințe;

memoria verbală este în evident progres preșcolarul întipărind cu succes multe poezii, cântece, povești, legende, date legate de sine și de familia lui. Dar cele memorate sunt concrete. Nu poate memora idei abstracte și relații logice complexe;

crește timpul de păstrare de la câteva luni (5-7 luni) la începutul stadiului la 1 an și mai mult la sfârșitul stadiului. Totodată începând cu 4½ ani se pot constitui amintirile;

în ceea ce privește actualizarea aceasta se face ca recunoaștere dar din ce în ce mai mult ca reproducere. Preșcolarii pot să povestească logic, să redea succesiunea evenimentelor, să pună în ordine imaginile care exprimă momente diferite ale unei povestiri, țin minte aproape textual felul în care se exprimă personajele și chiar le recunosc după felul în care se exprimă, pot interpreta roluri.

În jurul a 4-5 ani apare memorarea voluntară, mai întâi în joc

apoi se extinde și la altă activitate. Reproducerea va fi manifestată și voluntar.

Temă de reflecție nr. 8

Se constată uneori că dacă preșcolarul participă la un spectacol de circ ce l-a impresionat foarte tare, când a fost rugat, după ce a ajuns acasă, să povestească ce a văzut n-a reușit să spună mai nimic, dar a doua zi a relatat cu lux de amănunte. Cum se explică un asemenea fenomen?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 100

Imaginația reproductivă funcționează foarte bine

– mai întâi în joc și apoi în activitățile frontale începe să se manifeste memoria voluntară, a cărei pondere crește progresiv.

Imaginația preșcolarului apare, în contrast cu stadiul anterior, ca fiind într-un deosebit avânt. Premisele ei cele mai importante sunt: dezvoltarea memoriei care conservă experiența personală și cunoștințele, oferind material spre combinare, creșterea rolului limbajului în activitatea mentală în ansamblul ei.

Imaginația reproductivă este antrenată în ascultarea poveștilor și legendelor și însușirea unor cunoștințe. Construirea mecanismelor ei de-a lungul stadiului se relevă foarte bine prin faptul că dacă la 3 ani copilul cere să-i spună mereu aceeași poveste și se supără dacă te abați de la forma ascultată prima dată ( ceea ce arată că acum se formează procedeele imaginative care transformă sau asociază stimulii verbali cu imaginile corespunzătoare) când crește, la 4 ½ și 5 ani aceste mecanisme funcționează bine și copilul vrea mereu altă poveste. Dar el combină reprezentările, formate deja în viața lui de fiecare zi, așa că atunci când repovestește s-ar putea produce un fel de modernizare a poveștilor. În cunoscuta poveste „Fata moșului și fata babei”, cele două tinere se întâlnesc în loc de „cuptor” cu

„aragazul”, în loc de „fântână” cu „chiuveta”.

Dar legăturile dintre imaginație și gândire încă nu sunt stabilizate și aceasta din urmă nu-și joacă rolul reglator corespunzător. În aceste condiții, imaginația creatoare a preșcolarului alunecă repede în fantastic.

Cercetările făcute asupra produselor imaginative creatoare ale preșcolarului au dus la următoarea concluzie: „Fantezia îngăduită și cultivată la preșcolaritate, va genera forțele creatore de mai târziu”.

Temă de reflecție nr. 9

Care crezi că trebuie să fie atitudinea adultului când copilul face asemenea substituiri ca cele prezentate mai sus?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

Exuberanța imaginației creatoare

Imaginația creatoare se manifestă la copilul preșcolar în desen, modelaj, construcții, colaje. Plăcerea pentru aceste activități stimulează combinațiile imaginative. Construiește cu pasiune întrecându-se cu cel de alături. Desenele sunt pline de spontaneitate, culorile sunt folosite cu sinceritate și fără prejudecăți și totodată cu un interesant simț al culorii.

Particularitățile atenției preșcolarului

Atenția în mare progres:

volum

stabilitate

reglare voluntară

Ca o condiție energizatoare de bază, mai ales pentru procesele cognitive, atenția dobândește la preșcolari câteva proprietăți a căror cunoaștere este indispensabilă în munca de educație de la această vârstă:

la începutul stadiului se manifestă numai atenția involuntară care este susținută de marea curiozitate a copilului. Ea se manifestă față de persoane, lucruri, fenomene , diapozitive, filme, cărți;

crește ușor volumul atenției;

stabilitatea ajunge până la 25 minute la grupa mare;

gradul de concentrare este mai crescut comparativ cu antepreșcolarii;

apare atenția voluntară care susține cel mai mult desfășurarea activităților frontale din grădiniță.

Temă de reflecție nr. 11

Cum se explică faptul că preșcolarii pot rămâne atenți mai mult de o jumătate de oră dacă li se spune o poveste interesantă?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

Transformări semnificative ale afectivității între 3 și 6 ani.

Trăirile afective au mecanisme mai complexe

După criza afectivă de la 2 ani și jumătate – 3 ani, preșcolarul pare mult mai liniștit, mai plin de plăceri și satisfacții. Dar autorii psihanaliști au atras atenția și asupra unor dificultăți afective caracteristice copilului preșcolar.

În comparație cu antepreșcolarul trăirile afective ale preșcolarului sunt mai bogate și mai diversificate pe măsură ce capacitățile lui cresc și interrelaționează mai complex cu ambianța (familia, grădinița, jocul, întâlnirea cu covârstnicii, temele de învățare din grădiniță sunt surse de variate emoții și sentimente).

Din ce în ce mai buna adaptare la mediu face să se accentueze pozitivarea emoțiilor și dispozițiilor afective și preșcolarul poate rămâne ore întregi cu o tonalitate afectivă favorabilă.

Emoțiile preșcolarului rămân totuși situative adică legate de prezent și de „aici și acum” și de aceea se zice că în general copilăria este lipsită de griji.

Spre deosebire de antepreșcolar, la copilul de 3-6 ani emoțiile și sentimentele au un mecanism mai complex de realizare incluzând și elemente de memorie afectivă și un nivel mai bun de înțelegere a situațiilor. Cel mai bun exemplu pentru acest mecanism complex este așa numitul „sindrom al bomboanei amare”, adică preșcolarul își dă

seama că recompensa primită care-i place, nu corespunde de fapt rezultatului pe care l-a obținut la un joc sau activitate de învățare.

Temă de reflecție nr. 12

Se știe că la 3 ani copilul poate fi puțin impresionat de altul care plânge lângă el, dar la 5 ani manifestă compasiune, îl mângâie, îl roagă să nu mai plângă. Explică aceste diferențe.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

Începe reglarea comportament elor emoținal- expresive

Preșcolaritatea este stadiul cristalizării sentimentelor pentru părinți și chiar a dobândirii unei anumite maturități în trăirea lor. De exemplu la 3 ani copilul o iubește pe mama foarte intens, acaparator, încărcat de gelozie, dar după 5 ani, după ce are deja o experiență a relațiilor cu părinții, dragostea lui pentru mama va fi puternică dar calmă și însoțită de respectarea independenței ei.

Către sfârșitul stadiului copiii reușesc să-și regleze într-o anumită măsură comportamentele emoțional expresive. Nu mai plâng totdeauna când cad și se lovesc, refuză gesturile de alint manifestate de părinții săi, atunci când sunt de față colegii de grădiniță.

Temă de reflecție nr. 13

constatat că în jurul a 4½ ani copiii reușesc să simuleze o stare de durere organică. Ce explicație se poate da acestui fapt?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

Dezvoltarea afectivă a preșcolarilor este puternic influențată de climatul familial și stilul educațional al părinților.

Motricitate – voință – motivație – particularități specifice preșcolarilor

Exuberanță motrică

Apare voința la 4-5 ani

Progresele în planul motricității sunt foarte importante și cercetătorii au numit preșcolaritatea „vârsta de grație motrică”. Copilul dispune de energie pe care și-o manifestă prin fel de fel de mișcări și printr-un „neastâmpăr” caracteristic, fără să obosească. Libertatea, spontaneitatea, dezinvoltura dar și buna coordonare și armonie generală a mișcărilor sunt caracteristicile acestei vârste.

În cursul acestui stadiu se formează un mare număr de deprinderi ce pot fi considerate de bază pentru fiecare plan al manifestărilor copilului: deprinderi igienice, cele ce țin de comportamentul alimentar, de manipularea a numeroase obiecte și instrumente, de desenare, modelare, construcții etc.

Totodată preșcolarii manifestă plăcere când execută fel de fel de mișcări și mândrie pentru ce reușesc.

Temă de reflecție nr. 14

Cum sunt deprinderile grafice ale preșcolarilor? Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

Voința își construiește mecanismele inițiale tot în cursul preșcolarității. Premisele ei cele mai importante sunt reprezentate de dezvoltarea funcției reglatorii a limbajului și de perfecționarea ariilor cerebrale cu roluri integratoare. Jocul este contextul în care apare prima dată reglajul voluntar, pentru că acesta i se potrivește copilului

Se formează și devin active trebuințele sociale și spirituale

și-l ajută să înțeleagă relația dintre atingerea unui scop și mobilizarea și încordarea energiei sale. Apoi și în afara jocului copilul își va propune scopuri și va acționa orientat și reglat până le va atinge. Această posibilitate apare la preșcolarul mijlociu și progresează semnificativ până la sfârșitul stadiului. Se constată deja la el fazele principale ale actelor voluntare, adică cea de pregătire și cea de realizare sau executivă. Numai că la 4-5 ani unitatea lor este încă fragilă și ușor de dezorganizat dacă intervine ceva neprevăzut. La preșcolarul mare această unitate este stabilă și copilul reușește, din ce în ce mai bine, să își atingă scopurile.

Dezvoltarea voinței este o latură importantă a pregătirii copilului pentru școală.

Motivația se dezvoltă mult în stadiul preșcolarității și se deosebește clar de cea a antepreșcolarului.

În primul rând, motivația biologică trece într-un plan secund și devin mai active trebuințele sociale și spirituale. Preșcolarul amână de multe ori satisfacerea trebuinței de hrană sau de odihnă datorită curiozității și plăcerii pe care i-o produc jucăriile, filmele, calculatorul etc.

Curiozitatea epistemică este unul din cele mai puternice motive care explică aderarea imediată a copilului la activitățile propuse de educatoare sau îl face să privească atent plantele, animalele, activitățile umane. Într-un anumit timp sens poate spune că manifestă chiar interese cognitive și sunt dornici să știe și totodată, mândri pentru ceea ce au achiziționat în planul cunoașterii.

Temă de reflecție nr. 15

De ce preșcolarii pun atât de multe întrebări părinților și mai ales pe aceasta „De ce?”

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

Apare interesul pentru școală

Interesul pentru joc, se poate spune că este la apogeu și se satisface pe deplin în acest stadiu.

Către sfârșitul stadiului apare interesul pentru școală și preșcolarii vor să afle cum este la școală, să lucreze ca elevii, chiar se joacă de-a școala.

Dezvoltarea motivației pentru activitatea școlară este o altă importantă latură a pregătirii copilului pentru solicitările deosebite din următoarele stadii.

Preșcolaritatea și construirea bazelor personalității

Factorii care construiesc bazele personalității

Manifestare a inițială a aptitudinilor

Este ușor de constatat că o componentă importantă a personalității care este temperamentul se manifestă încă din primul an de viață dar cele semnificative și care au caracteristică umană apar în preșcolaritate. Premisele dezvoltării personalității se află în toate progresele pe care le-a înregistrat copilul în cogniție, afectivitate, voință. Factorii care au cea mai mare importanță pentru formarea personalității sunt: noua etapă de maturizare neurofuncțională, stimulări bogate și variate și relații mai complexe cu familia, apogeul desfășurării jocului care este activitatea fundamentală, influențele sistematice, organizate și de durată exercitate de grădiniță, atracția și interrelaționarea cu cei de aceeași vârstă. Sub influența tuturor acestor factori apar și se manifestă următoarele componente ale personalității:

– manifestarea inițială a aptitudinilor la cei care au premise native specifice ca: a) receptivitate deosebită față de anumite categorii de stimuli; b) praguri senzoriale scăzute;

atracție evidentă spre activități în legătură cu care vor apare aptitudini. Domeniile de manifestare sunt: desen, muzică, coregrafie, gimnastică, limbi străine. Copiii supradotați pot obține deja rezultate semnificative.

Temă de reflecție nr. 16

Amintește-ți un preșcolar pe care îl cunoști și încearcă să identifici manifestările lui care ar putea semnala eventuale aptitudini.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

Construirea bazelor caracterului

– dezvoltarea bazelor caracterului se realizează sub influența preponderată a familiei („cei șapte ani de acasă”) și a grădiniței. S-a constat că premisele pentru formarea caracterului sunt: construirea reglajelor voluntare, cristalizarea sentimentelor fundamentale mai ales față de părinți, dezvoltarea capacităților de a fi receptivi la cerințele acestora și la modelele pe care ei le oferă, dezvoltarea conștiinței morale primare. Prin urmare, sub influența acestor factori se formează premisele pentru însușiri caracteriale cum ar fi: respectul față de alții; încrederea în sine, curajul și perseverența etc.

demonstrat că există o puternică legătură între climatul familial și tendința spre formarea anumitor însușiri caracteriale. Astfel copiii care cresc într-o familie caracterizată prin armonie, dragoste și respect reciproc, își formează cu ușurință însușiri cum ar fi: încredere în sine, inițiativă, independență, respect de sine și de alții. Din contră, copiii care nu sunt iubiți și acceptați de părinți, sunt total dominați de aceștia se vor caracteriza prin: pasivitate, lipsă de curaj și de independență, dificultate în relaționare cu alții etc.

Temă de reflecție nr. 17

Ce însușiri caracteriale mai deosebite credeți că s-ar dezvolta la copiii care sunt unici în familia lor?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

Apare conștiința morală primară

– cristalizarea conștiinței morale primare a fost cercetată de psihologul elvețian J. Piaget care i-a relevat următoarele particularități:

este o morală primară pentru că rezultă din interiorizarea simplă a cerințelor și modelelor comportamentale parentale;

se întemeiază pe dragostea copiilor pentru părinții lor și pe autoritatea acestora (aceasta este cheia de boltă a acestei morale, subliniază J. Piaget);

este concretă, adică implicată în situațiile reale de viață ale copilului și presupunând o înțelegere a normelor morale concordantă cu dezvoltarea cognitivă a copilului preșcolar. Pentru preșcolar, a fi copil bun înseamnă, de exemplu, „a mânca tot la masă”.

este dominată de ceea ce J. Piaget a numit „realism moral”, adică preșcolarii evaluează faptele oamenilor nu după intenții ci după consecințe.

Temă de reflecție nr. 18

Explică răspunsul dat de preșcolari la următoarea problemă morală: un băiat a spart o farfurie și i-a spus mamei că nu el a făcut-o. Un altul, vrând să o ajute pe mama, aducându-i 3 farfurii, s-a împiedicat și le-a spart. Care este mai vinovat? Cei mai mulți copii au spus că cel de-al doilea. Explică răspunsul lor.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

Intensificarea conștiinței de sine și cristalizarea inițială a imaginii de sine.

– intensificarea conștiinței de sine și cristalizarea imaginii de sine, către sfârșitul stadiului.

chiar de la 3 ani preșcolarul începe să fie atent la diferențele dintre fetițe și băieți și ajunge să-și clarifice apartenența lui la sex afirmând hotărât și cu convingere că: „eu sunt băiețel”, „eu sunt fetiță”. Se recunoaște bine în oglindă și în fotografii, își știe numele, prenumele, vârsta și al cui este, unde este locuința, care-i sunt jucăriile, îmbrăcămintea, etc.

este receptiv la aprecierile la adresa sa ale părinților și educatoarei le interiorizează și motivează pe baza lor, calitățile pe care crede că le are.

Temă de reflecție nr.19

Analizează din perspectiva celor notate mai sus următoarea situație: copilul este întrebat dacă este cuminte și el răspunde „da, că așa a spus doamna” (este vorba de educatoare).

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 101

începe să se schițeze o imagine de sine care este mai evidentă către 6 ani și care are următoarele planuri principale: eul fizic (însușiri corporale și fiziologice), eul spiritual (unele însușiri cum ar fi că este isteț, îndrăzneț etc.), eul social (cam ce loc ocupă printre cei de vârsta lui).

Chiar dacă structura personalității se află abia în fazele de început ea dă noi caracteristici comportamentelor copilului adică le orientează mai bine, le reglează adecvat cu împrejurările, le face mai eficiente, le susține mai bine din punct de vedere energetic. Toate acestea reprezintă alte aspecte ale pregătirii copilului pentru

următoarele stadii pe care le va parcurge.

Rezumatul acestei unități de învățare

Percepțiile preșcolarilor continuă să se perfecționeze și poate realiza chiar activități de observare dar conduse din aproape în aproape de către educatoare.

Reprezentările se îmbogățesc foarte mult sub influența grădiniței și au un rol din ce în ce mai important în activitatea mentală.

Preșcolarul are o gândire intuitivă adică: legată și condusă de către percepție; folosește reprezentări și preconcepte sau noțiuni empirice, este preoperatorie și nereversibilă ajunge la raționamentul inductiv dar care nu este încă perfecționat, gândirea preșcolarului este în ansamblu necauzală.

Memoria preșcolarului are următoarele caracteristici: un volum mai mare, cea verbală este în evidentă creștere, apare memoria voluntară, păstrarea este de durată mai mare și încep să se constituie amintirile, actualizarea este mai ales realizată ca reproducere.

Imaginația reproductivă își dezvoltă mecanismele specifice și copilul poate asculta cu plăcere povești noi pentru că se formează repede în minte imaginile corespunzătoare. Imaginația creatoare este amplă și este manifestată cu precădere în joc, desen, jocuri de construcție și colaje.

În plan afectiv, se diversifică emoțiile și se construiesc sentimentele față de părinți, frați, surori, educatoare și colegi.

Mersul se perfecționează foarte mult iar apucarea este din ce în ce mai fină așa că preșcolarii pot executa elemente grafice, pregătitoare pentru scriere.

În jurul a 4 – 4 ½ ani apare voința care va schimba foarte mult viața psihică în ansamblu.

În preșcolaritate se pun bazele personalității: încep să se manifeste unele aptitudini și se cristalizează unele trăsături de caracter iar în jurul a 6 ani, imaginea de sine.

Recomandări și comentarii la probele de autoevaluare

Îți recomand să rezolvi imediat fiecare probă de autoevaluare pentru că cele mai multe îți cer aplicarea cunoștințelor la situații concrete. În cele ce urmează, îți voi face unele propuneri și sugestii care să te ajute să le rezolvi.

Tema de reflecție nr.1

Să te gândești la faptul că părinții sunt factori de îngrijire, de comunicare, de securizare afectivă, de transmitere de cunoștințe și de modele comportamentale etc.

Tema de reflecție nr.2

Fiind vorba de creștere fizică, trebuie să faci comparații privind statura, greutatea, osificările, musculatura, etc.

Tema de reflecție nr.3

Ca să răspunzi la această întrebare trebuie să te gândești și să faci, în minte, un fel de inventar al surselor de sunete și zgomote din cele două tipuri de localități umane și să tragi niște concluzii. Gândește-te că cei de la țară pot să diferențieze mai bine cântecul păsărilor. Tema de reflecție nr.4

Trebuie să ai în vedere faptul că cercetătorii au demonstrat: felul în care un copil desenează figura umană, exprimă și nivelul inteligenței lui.

Tema de reflecție nr.5

Fă legătura cu natura preoperatorie a gândirii preșcolarilor, citește cu atenție paragraful corespunzător.

Tema de reflecție nr.6

Trebuie să ai în vedere calitatea relațiilor cu mama și mai ales legătura afectivă și de durată cu aceasta.

Tema de reflecție nr.7

Să ai în vedere funcția de comunicare a limbajului și importanța ei pentru integrarea în activitate și în colectivitățile umane.

Tema de reflecție nr.8

Ai în vedere efectul puternicei impresii pe care i-a făcut-o spectacolul și faptul că un factor puternic de excitație este urmat totdeauna de unul tot atât de puternic, de inhibiție.

Tema de reflecție nr.9

Să nu ironizeze copilul, să nu râdă de el, ci să-i explice diferențele între ce spune el despre ceea ce este vorba în poveste.

Tema de reflecție nr.10

Nu trebuie să-l ironizeze, să-l critice, ci să afle ce l-a făcut să folosească respectiva culoare. Răspunsul copilului poate fi extrem de interesant.

Tema de reflecție nr.11

Să te gândești la formele atenției prezente la preșcolari și la factorii care le stimulează.

Tema de reflecție nr.12

Trebuie să ai în vedere că de la 3 la 5 ani copiii pot să-și dezvolte capacitățile mentale și să-și mărească volumul de cunoștințe.

Tema de reflecție nr.13

Dacă citești cu atenție paragraful de mai sus, găsești ușor răspunsul. Tema de reflecție nr.14

Ține seama de faptul că preșcolarii își însușesc numai elementele de scriere.

Tema de reflecție nr.15

Să ai în vedere, pe de o parte, marea lor curiozitate pe de altă parte, capacități mentale mai mari.

Tema de reflecție nr.16

Ca să răspunzi, recitește paragraful anterior. Tema de reflecție nr.17

Să te gândești la faptul că toți adulții din jurul acelui copil tind să-și manifeste dragostea și să-i satisfacă dorințele.

Tema de reflecție nr.18

Aplică aici ceea ce J. Piaget a numit „realism moral”. Tema de reflecție nr.19

Constată aici o caracteristică a moralei preșcolare pe care J. Piaget a numit-o primară.

Lucrarea de verificare nr.4 și modul de evaluare

Arătați progresele cele mai importante ale percepțiilor tactile, vizuale și auditive la preșcolari. (creșterea sensibilității vizuale, auditive, tactile – vezi paragraful corespunzător)

Relevați particularitățile reprezentărilor preșcolarilor. (bogate, variate, verbalizate)

Ce înseamnă că gândirea preșcolarilor este preoperatorie? (pentru că se desfășoară ca niște acțiuni în gând și nu este reglată logic ci intuitiv)

Ce particularități au preconceptele din gândirea preșcolarilor? (au un grad mai mare de generalizare dar sunt tot empirice)

În ce constă creația de cuvinte din stadiul preșcolarității? (vezi paragraful corespunzător)

Cum contribuie grădinița la dezvoltarea limbajului preșcolarilor? (dezvoltă pronunția, semnificația cuvintelor, structurile verbale corecte și adaptate la situația de comunicare)

Care sunt particularitățile memoriei preșcolarului? (involuntară și apoi voluntară)

Cum se manifestă imaginația reproductivă la 3 ani și apoi la 5-6 ani? (la 3 ani abia se formează)

Cum se manifestă imaginația creatoare la preșcolari. (exuberantă și fără prejudecăți)

Care sunt particularitățile atenției preșcolarilor? (mai stabilă, mai bine concentrată, involuntară și voluntară)

Care sunt cele mai importante aspecte ale evoluției afectivității la preșcolari? (pozitivare și înscrierea în prezent, bogăția emoțiilor, formarea sentimentelor, reglarea conduitelor emoțional- expresive)

Ce fel de motive stimulează și susțin activitățile și relațiile preșcolarilor? (curiozitate, interese pentru joc și învățare)

Cum și când se dezvoltă mecanismele voluntare la preșcolari. (în joc, între 4 și 5 ani)

Cum încep să se manifeste aptitudinile preșcolarilor? (praguri scăzute, înclinație spre activitate)

Cum influențează familia și grădinița formarea caracterului preșcolarilor? (cerințe, modele, întăriri ale însușirilor pozitive).

Elaborează o lucrare de maximum 4 pagini și transmite-o tutorelui. Se acordă un punct pentru răspunsurile corecte la întrebările: 5,8,9,13

Se acordă două puncte pentru răspunsurile corecte la întrebările: 1,2,4,6,10,12,14

Se acordă trei punte pentru răspunsurile corecte la întrebările: 3,7,11,15

Punctaj maxim: 30 puncte. Se împart la 3 și se obține o notă în scara 1-10.

Bibliografie minimală

ATKINSON L. RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM D.L.,

Introducere în psihologie, 2002, Editura Tehnică, București, p. 107- 111

BIRCH ANN, ., Psihologia dezvoltării, 2000, Editura Tehnică, București, p.92-102

BONCHIȘ ELENA, Psihologia copilului, 2004, Editura Universității din Oradea, p.69-75

CREȚU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Editura Credis, București, P. 151-160

MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului și a adolescentului, 1998, Ed. Augusta, Timișoara, p.191-198

OSTERRIETH P., Introducere în psihologia copilului, 1976, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.88-98

ȘCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.130-137

Unitatea de învățare nr.5

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ A ȘCOLARULUI MIC

Cuprins:

Dezvoltarea fizică și psihică a școlarului mic 105

Obiectivele unității de învățare nr. 5 105

Dominanțele în profilul dezvoltării psihice a școlarului mic 105

Regimul de viață și dezvoltarea fizică între 6 și 10 ani. 106

Particularitățile atenției școlarului mic 108

Dezvoltarea percepțiilor și a capacităților observative între 6 și 10 ani 110

Evoluția reprezentării la școlarul mic 112

Aspectele principale ale dezvoltării limbajului între 6 și 10 ani 113

Gândirea concret-operatorie a școlarului mic 114

Memoria și imaginația – aspecte caracteristice școlarității mici 116

Specificul vieții afective a școlarului mic 118

Motivația și voința – manifestări specifice școlarului mic 119

Principalele aspecte ale dezvoltării personalității școlarului mic 121

Rezumatul acestei unități de învățare 125

Recomandări și comentarii cu privire la probele de autoevaluare 126

Lucrarea de verificare nr.5 și modul de evaluare 128

Bibliografie minimală 129

DEZVOLTAREA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ A ȘCOLARULUI MIC

Obiectivele unității de învățare nr. 5

După ce vor studia această unitate de învățare, cursanții vor putea.

să explice contribuția acestui stadiu la dezvoltarea capacităților de integrare în activitatea de învățare școlară;

să descrie principalele schimbări care se produc în funcționarea diferitelor tipuri de percepție datorită antrenării lor specifice în sarcinile școlare;

să identifice particularitățile atenției școlarului mic și căile de dezvoltare a acesteia;

să descrie felul în care se realizează trecerea de la gândirea preoperatorie la cea operatorie în cursul acestei a treia copilării;

să înregistreze aspectele specifice ale memoriei școlarului mic

și să explice relația lor cu sarcinile de învățare;

să descrie evoluția motivației copiilor de-a lungul celor patru ani de școală;

să explice felul în care activitatea școlară dezvoltă și valorifică diferite însușiri ale personalității;

Să-și testeze posibilitățile de aplicare a cunoștințelor la analiza cazurilor și situațiilor concrete în care se află copiii.

Dominanțele în profilul dezvoltării psihice a școlarului mic

Eveniment remarcabil:

intrarea în

școală

În jurul vârstei de 6-7 ani, în viața copilului se petrece un eveniment cu totul deosebit, acela al intrării în școală. De acum în colo întreaga sa dezvoltare fizică și psihică va fi influențată de acest nou factor. Învățarea școlară se deosebește în mod radical de toate actele de învățare de până acum, atât prin conținut cât și prin cadrul și modul de desfășurare. Volumul, calitatea și diversitatea conținuturilor învățării de dincolo de 7 ani, hotărăsc, în societatea contemporană, viitorul fiecăruia, locul lui în comunitatea umană. De

aceea eforturile societății și ale indivizilor sunt direcționate spre reușite și succes spre integrare școlară optimă.

Acest nou context, școala, influențează puternic întreaga dezvoltare psihică a copilului și-i dă un relief specific. Este important să relevăm dominantele, în profilul de dezvoltare a școlarului mic pentru a putea diferenția acest stadiu de cele anterioare și a reuși să înțelegem mai bine locul și contribuția sa la dezvoltarea de ansamblu a ființei umane. Iată care sunt aceste dominanțe:

învățarea școlară devine organizatorul principal al procesului de dezvoltare psihică și exercită influențe hotărâtoare pentru toate transformările din cursul acestui stadiu;

se stabilesc raporturi mai obiective cu lumea, școala integrându-l pe copil în aria inteligibilului, raționalului, rigorilor cunoașterii;

se formează deprinderile de bază pentru scris-citit și socotit care-i asigură accesul la conținuturi din ce în ce mai ample de învățare;

crește caracterul voluntar și conștient al tuturor manifestărilor psihocomportamentale;

se însușesc statutul și rolurile de elev și se adaugă noi dimensiuni identității de sine;

către sfârșitul stadiului se împlinesc atributele copilăriei și se realizează un bun echilibru cu ambianța.

Regimul de viață și dezvoltarea fizică între 6 și 10 ani.

Programul zilnic trebuie stabilizat și respectat

Spre deosebire de stadiul anterior, în programul zilnic al

școlarului mic intervin următoarele schimbări:

programul activităților este mult mai stabilizat adică ora de trezire și cea de culcare trebuie mai mult respectate pentru ca activitatea școlară să se desfășoare optim. Școlarul mic are nevoie de 10-11 ore de somn noaptea și mai ales stabilizarea și respectarea orei când merge la culcare. Insuficiența somnului generează scăderea atenției, a eficienței memoriei și a performanțelor gândirii;

timpul petrecut la școală este mai bine organizat și plin cu activități care se deosebesc din ce în ce mai mult de cele de la grădiniță. Copilul trebuie să facă efortul de a se adapta la: a) spațiul școlar, b) timpurile de activități și solicitări școlare, c) relația cu un nou adult semnificativ care este învățătoarea, d) la grupul de covârstnici cu care se confruntă și se compară pe terenul unei activități foarte importante cum este învățarea școlară;

după întoarcerea acasă copilul trebuie să realizeze o perioadă de învățare independentă care poate fi asistată de părinți dar, nu poate fi substituit de aceștia.

Temă de reflecție nr. 1

Explică următoarea întâmplare și manifestare a unei fetițe de clasa I: întârziind cu joaca n-a mai avut timpul să facă desenul cerut de învățătoare și mama l-a realizat în locul ei. Învățătoarea a fost nemulțumită și i-a dat nota 4. Când a venit acasă fetița a spus veselă: „Mama ai luat 4”.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 126

jocul trebuie să rămână în programul zilnic al școlarului mic dar momentul și durata lui sunt dependente de solicitările școlare. Aspectele cele mai importante ale dezvoltării fizice sunt următoarele:

creșterea în înălțime este ușor încetinită între 6 și 7 ani dar apoi ritmul este mai mare și la sfârșitul stadiului înălțimea medie este la băieți de 132 cm iar la fete de 131 cm. Există însă tendința ca fetele să aibă pentru prima dată un ușor avans față de băieți;

creșterea în greutate este relativ constantă și se ajunge, în medie, la 29 kg la băieți și 28 kg la fete;

osificările cele mai importante din acest stadiu se petrec în următoarele zone: la nivelul coloanei vertebrale dar curbura lombară este încă instabilă și în pericol de a se deforma dacă școlarii au poziție proastă la scris sau duc greutăți mari; în zona bazinului, la mâini (carpiene și falange); continuarea schimbului dentiției provizorii. Se întăresc articulațiile și crește rezistența generală a sistemului osos;

cele mai importante perfecționări ale sistemului muscular sunt la nivelul mâinii, a acelor grupuri musculare implicate în scriere;

la nivelul sistemului nervos sunt importante următoarele schimburi: a) crește masa creierului până la 1200-1300 g; b) din punctul de vedere al structurii neuronilor creierul școlarilor mici este aproape ca al adultului; c) se dezvoltă în mod deosebit, sub raport funcțional lobii frontali; d) crește viteza de formare a legăturilor dintre neuroni;

P. Osterrieth caracterizează astfel finalul acestui stadiu: „Vârsta de 10 ani, cu echilibru, cu buna sa adaptare, cu calm, dar însuflețita sa siguranță, cu ținută lipsită de încordare constituie pe drept cuvânt, apogeul copilăriei, momentul de deplină înflorire și deplină integrare, a caracteristicilor copilului mare”.

Particularitățile atenției școlarului mic

Atenția se modelează după solicitările școlare

Atenția este condiția necesară a desfășurării optime a tuturor proceselor informaționale și a obținerii succesului școlar.

Ciclul primar exercită câteva influența hotărâtoare pentru dezvoltarea atenției astfel că, în acest interval al vieții se obțin cele mai importante perfecționări ale acesteia. Prin urmare: a) școala solicită permanent și sistematic atenția copilului dezvoltând-o și modelând-o după specificul sarcinilor cognitive; b) sunt mai bine dezvoltate unele însușiri ale atenției iar altele sunt formate în acest stadiu; c) este special antrenată atenția voluntară.

Ca urmare a acestor influențe progresele atenției în acest stadiu sunt următoarele:

la intrarea în clasa I concentrarea atenției poate fi fluctuantă și astfel, copiii pot face greșeli chiar când au cunoștințele corespunzătoare, dar apoi se obține gradul necesar de manifestare a acestei însușiri;

la început atenția copiilor nu este perfect modelată în raport cu fazele activităților din clasă și deci nu pot să se concentreze mai tare în anumite momente și să se relaxeze în altele așa că se întâmplă să le scape unele aspecte importante cum ar fi momentul în care se comunică tema pentru acasă. Învățătoarele cu experiență cunosc aceste aspecte și au bune remedii pentru ele;

Temă de reflecție nr.2

Ce recomandări ai face învățătoarelor ca să optimizeze acest moment al lecției?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 126

Cresc:

stabilitatea

gradul de concentrare

distributivitatea

volumul

la cei de clasa I se constată o tendință accentuată către distragerea atenției dacă intervin fel de fel de zgomote în mediul ambiant (chiar și căderea unui creion) și acesta ar putea influența prestația lor școlară, dar dezvoltarea treptată a reglajelor voluntare diminuează foarte mult acest fenomen;

crește stabilitatea atenției până la 45-50 de minute;

distributivitatea redusă în primele săptămâni de școală sporește în următorul interval și facilitează îndeplinirea sarcinilor și recepționarea mesajelor învățătoarei;

și volumul atenției crește în a doua parte a stadiului;

trebuie să fie rezolvate cazurile de neatenție cronică ce pot avea fie cauze organice (stare de boală, de convalescență, de disfuncționalități hormonale) sau educaționale (existența unor

interese mai puternice decât cele școlare; insuficienta pregătire din punct de vedere motivațional a copilului pentru școală).

Temă de reflecție nr.3

Neatenția se poate manifesta în formă activă și în formă pasivă. Încearcă să prezinți cele două forme de neatenție așa cum pot ele să fie observate de către învățătoare.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 126

Dezvoltarea percepțiilor și a capacităților observative între 6

și 10 ani

Percepțiile vizuale sunt modelate de activitate de scris-citit

Mișcările oculare în timpul citirii:

fixare

anticipare

regresie

trecere de la un rând la altul

Evoluția percepțiilor și a capacităților observative este marcată de natura conținuturilor de învățare.

Percepțiile vizuale sunt puternic implicate în scris-citit și de aceea se remarcă prin:

creșterea sensibilității vizuale generale cu 60% față de preșcolar iar a celei diferențiale cu 45%. În aceste condiții percepțiile devin mai clare și mai precise: începând chiar cu vârsta de 6 ani copiii pot stabili rapid simetriile și asimetriile, în imaginile pe care le percep, iar când învață să scrie și să citească percep cu finețe semnele grafice de dimensiuni mici, diferențele dintre litere, orientarea în spații mici și se formează scheme perceptive pentru litere mici și mari, de mână și de tipar care asigură viteza corespunzătoare a scris-cititului;

mișcările oculare cresc în ceea ce privește viteza până la 1-3 sutimi de secundă și în actul citirii ochii realizează următoarele tipuri de mișcări: a) de fixare a literelor și silabelor ce se pronunță în acel moment; b) de anticipare a celor ce vor urma prin funcționarea mai

Auzul fonematic puternic antrenat

bună a câmpului periferic al vederii; c) de regresie adică de întoarcere la cele deja citite pentru control și întregire a înțelesurilor;

de trecere de la un rând la altul (această trecere este la început realizată prin urmărirea cu degetul a rândului);

cresc și celelalte categorii de percepții ce se referă la obiecte, la simboluri matematice, la figuri geometrice etc.

Percepțiile auditive progresează mai ales în ce privește auzul fonematic. Acesta este antrenat sistematic în sarcini precum: a) identificarea tuturor sunetelor dintr-un cuvânt; b) identificarea cuvintelor într-o propoziție; c) analiza poziției unui sunet în cuvânt; d) despărțirea în silabe; e) trecerea corectă de la semnele grafice la pronunțarea sunetelor corespunzătoare. Auzul muzical progresează și copiii cântă bine melodiile care li se potrivesc.

Temă de reflecție nr.4

În ce sens trebuie înțeleasă sublinierea de mai sus: „melodiile care li se potrivesc”?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 126

Percepțiile tactile devin mai fine, se îmbogățesc și încep să fie antrenate în scriere.

Un progres semnificativ se constată și în ceea ce privește capacitatea de observare în sensul că elevii pot sesiza aspecte noi complexe și mai subtile atunci când privesc obiecte sau fenomene. Dar condiția de bază rămâne conducerea de către învățătoare a activității lor observative din aproape în aproape.

Evoluția reprezentării la școlarul mic

Apar categorii noi de reprezentări legate de învățarea școlară

Reprezentările școlarilor mici sunt de asemenea influențate de

școală și caracteristicile lor principale sunt următoarele:

sunt mult mai bogate pentru că școala depășește sursa reprezentată de experiența de viață și asigură condiții de formare a unor reprezentări legate de cunoștințele școlare;

încep să se formeze și reprezentări cu un grad mai mare de generalitate așa cum sunt cele ale figurilor geometrice și relațiilor matematice;

se formează categorii noi de reprezentări cum sunt cele fonetice și grafice.

Temă de reflecție nr. 5

Gândește-te și precizează ce rol au reprezentările grafice și cele fonetice în scris-citit.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 126

– reprezentările dobândesc mai multă mobilitate și pot semnaliza și mișcarea și transformările obiectelor pentru că ele beneficiază de un nou nivel al inteligenței care se atinge în școlaritatea mică. Școala trebuie să acorde atenție specială formării reprezentărilor pentru că acestea continua să aibă un important rol în activitatea de învățare a elevilor.

Aspectele principale ale dezvoltării limbajului între 6 și 10 ani

Evenimentul cel mai important: însușirea scris-cititului

Perfecționarea:

vorbirii

citirii

scrierii

Se poate spune că în cursul acestui stadiu cea mai importantă schimbare în planul limbajului o reprezintă însușirea scris-cititului. În afara implicării percepțiilor vizuale și auditive și a mișcărilor fine și complexe ale mâinii trebuie să subliniem și rolul altor factori cognitivi și noncognitivi. Dintre cei cognitivi avem în vedere reprezentările fonetice și grafice, memoria, înțelegerea.

Temă de reflecție nr. 6

Încearcă să explici cum contribuie memoria la scris-citit Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 126

Factorii non-cognitivi sunt mai ales: motivația pentru învățarea școlară, stabilitatea afectivă, încrederea în sine, atitudinea celorlalți față de copilul care citește. Progresul în citire se exprimă în caracteristici cum ar fi: corect, cursiv, expresiv.

Însușirea scris-cititului are efecte și asupra celorlalte dimensiuni ale limbajului și anume:

Creșterea vocabularului pasiv până la 4000-5000 de cuvinte, dublându-se față de al preșcolarului iar al celui activ peste 1000 de cuvinte. Alte progrese se referă la precizarea semnificației cuvintelor și înțelegerea și a sensurilor figurative, rigoare în folosirea corectă a cuvintelor.

Vorbirea este mai bine reglată prin exigențele privind corectitudinea gramaticală cerută de scris-citit. Propozițiile și frazele sunt mai bogate și adaptate la situațiile de comunicare: în clasă

elevilor li se cere să se exprime complet, corect și clar, conform modelelor oferite de învățătoare.

Apar și se dezvoltă evident capacitățile de exprimare în scris, cu respectarea normelor gramaticale și ortografice. Acestea au acum forma unor reguli practice cuprinse în tabelele cu ortograme.

Dacă mai există și se face apel, la timp, la logoped se rezolvă toate dificultățile de pronunție. Dar pot să apară altele: dislexii (dificultăți de citire) și disgrafii (dificultăți de scriere). În acest caz este nevoie de logoped.

Limbajul intern își consolidează rolurile de anticipare și reglare ale celui extern.

Dezvoltarea foarte bună a limbajului asigură o condiție de bază în dezvoltarea tuturor proceselor cognitive.

Gândirea concret-operatorie a școlarului mic

Trecerea la gândirea operatorie

Dar operațiile sunt concrete

Gândirea prezintă în acest stadiu o schimbare fundamentală și anume: se trece de la gândirea preoperatorie a preșcolarului la gândirea operatorie. Adică acțiunile mentale se desprind de conținuturile informaționale particulare, se generalizează, se transferă cu ușurință la noi conținuturi și se automatizează transformându-se în operații. Astfel, școlarul mic, își formează și utilizează cu succes operații generale ale gândirii (analiză, comparație, clasificare, etc.) dar și cele speciale implicate în însușirea cunoștințelor școlare, așa cum sunt operațiile aritmetice.

A doua caracteristică a gândirii școlarului mic este faptul că ea rămâne legată încă de concret și vorbim astfel de o gândire a operațiilor concrete. Accesul la o operație nouă sau noțiune nouă este condiționat de percepții și reprezentări care oferă informația directă despre obiectele reale și apoi aceasta va fi transformată și prelucrată complex prin operații deja dobândite.

Gândirea devine cauzală

Temă de reflecție nr. 7

Cum interpretezi următorul fenomen: după ce elevii adună fel de fel de obiecte concrete pe care le-a pregătit din timp învățătoarea, aceasta le propune să strângă totul, să pună mâinile la spate și să facă adunări în gând dar elevii își mișcă discret degetele?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 126

Această gândire care devine operatorie dobândește și reversibilitate, dar este vorba de o formă simplă a acesteia, adică elevii pot aplica de exemplu, o operație de adunare și apoi să facă una de scădere, consolidându-le și verificându-le reciproc.

Totodată gândirea școlarului mic își subordonează percepția, nu mai este condusă de aceasta și dobândește caracter rațional: copilul nu se mai mulțumește să facă doar afirmații ci caută- argumente pentru a le susține, este sensibil la erori și contradicții, vrea să controleze felul în care a rezolvat problemele, etc.

Unitățile cognitive cu care lucrează gândirea școlarului mic sunt la început noțiunile empirice dar apoi în școală se însușesc cele științifice elementare.

Temă de reflecție nr. 8

Încearcă să caracterizezi aceste noțiuni științifice elementare ale școlarului mic având în vedere conținutul lor, gradul de generalizare și abstractizare implicat, tipurile de relații în care intră unele cu altele. Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 126

Raționamentul care domină în gândirea școlarului este cel inductiv dar care dobândește rigoare.

Gândirea școlarului mic devine cauzală adică este aptă să surprindă și să înțeleagă numeroase relații cauzale relativ simple.

Memoria și imaginația – aspecte caracteristice școlarității mici

Domină memoria voluntară și logică

Se însușesc procedee de memorare

Imaginația reproductivă ajută învățarea școlară

Memoria prezintă între 6 și 10 ani următoarele caracteristici:

crește caracterul activ al memoriei prin faptul că, mai ales elevii de clasa a III-a și a IV-a tind să extragă din materialul de învățat ceea ce este important și își formează câteva procedee mnezice de bază cum ar fi: scoaterea ideilor principale, alcătuirea planului unei lecturi, formularea cu cuvinte proprii, etc.;

dominarea progresivă a memoriei voluntare care corespunde mai bine sarcinilor școlare, acestea fiind uneori dificile;

realizarea unei mai bune legături cu gândirea și creșterea rolului memoriei logice;

elevii își dau seama că pentru a asigura păstrarea unui material în memorie e nevoie să-l repete, dar la clasa I-a și a II-a învățătoarea trebuie să asigure realizarea acesteia;

Încep să apară particularități individuale în realizarea memoriei și cele mai des întâlnite sunt referitoare la ușurința memorării la trăinicia păstrării și reactualizarea promptă.

Temă de reflecție nr.9

Încearcă să descoperi felul în care pot fi grupați elevii după criteriul ușurinței întipăririi, a trăiniciei păstrării și realizării reactualizării și propuneți modalități diferențiate de a la îmbunătății memoria.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 127

În legătură cu manifestarea imaginației la școlarul mic, au fost formulate puncte de vedere diferite. Unii autori au considerat că în acest stadiu se înregistrează cel puțin o stagnare și chiar regres,

când au comparat expresivitatea și cromaticitatea desenelor școlarilor mici cu ale preșcolarilor. Dar cei mai mulți cercetători au considerat că imaginația progresează chiar dacă nu apare pe primul loc în dezvoltarea cognitivă a școlarilor mici.

Imaginația reproductivă este antrenată în însușirea multor cunoștințe școlare (științele naturii, istorie, geografie) și se află la baza dezvoltării gustului pentru lectură.

Temă de reflecție nr.10

Cum poate imaginația reproductivă să întrețină interesul și gustul pentru lectură la copii?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 127

Imaginația creatoare are rezultate mai valoroase

Imaginația creatoare este mai puțin expansivă dar beneficiază de spiritul rigorii promovată de școală și se poate exprima în rezultate mai valoroasa. Activitățile opționale din ciclul primar, mai ales cele cu profil artistic stimulează și întrețin aceste capacități și le asigură progresul corespunzător astfel încât să fie premise satisfăcătoare pentru noul nivel pe care îl vor atinge în următoarele stadii.

Temă de reflecție nr.11

Care credeți că sunt noile zone de manifestare a imaginației creatoare la școlarii mici.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 127

Specificul vieții afective a școlarului mic

Trăirile afective sunt mai diferite

Comparând afectivitatea cu celelalte planuri ale dezvoltării psihice a școlarului mic s-a făcut aprecierea că aceasta este eclipsată de celelalte (P. Osterrieth) sau că la această vârstă se trece printr-o perioadă de latență afectivă (autorii de orientare psihanalitică).

Putem deci, considera că o primă caracteristică a afectivității școlarului mic este evoluția ei discretă, latentă, mai intimă. Emoțiile, dispozițiile, sentimentele copilului sunt mai puțin exteriorizate, atât cele pozitive cât și cele negative. Cu privire la acestea din urmă, se constată că tind să fie mai mult trăite în tăcere, copilul însuși punând pe primul plan felul în care răspunde la cerințele școlii. Contactul cu noul mediu-școala și problemele de adaptare intensifică răspunsurile afective și le fac să se succeadă uneori cu mare viteză și să se intensifice.

Temă de reflecție nr.12

Unii cercetători spun că intrarea în școală este o adevărată „înțărcare afectivă”. Ce înseamnă de fapt acest fenomen?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 127

Activitatea școlară prin conținuturile și prin sistemul nou de relații pe care îl implică îmbogățește emoțiile și sentimentele copilului.

Temă de reflecție nr.13

Dă exemple de emoții și sentimente noi generate de școală. Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 127

Crește controlul conduitelor emoțional- expresive

De asemenea, după fazele inițiale de adaptare la noul mediu se constată o creștere a capacităților de autocontrol asupra condițiilor emoțional-expresive. Ei se adaptează astfel, mai bine la cerințele de desfășurare a lecțiilor și reușesc să comunice mai bine unii cu alții. Pot chiar să simuleze cu succes suferința și tristețea mai ales când doresc să ascundă ceva părinților.

De mare importanță rămân legăturile afective cu părinții, mai ales acum când copiii se confruntă cu sarcini numeroase și adesea dificile. Dragostea necondiționată a părinților este un important factor de securizare și sprijin pentru a trece peste dificultăți și unele insuccese.

Motivația și voința – manifestări specifice școlarului mic

Motivația pentru învățarea școlară este activă și în progres

Motivația școlarului mic este, pe de o parte, o premisă a adaptării bune la școală și pe de altă parte o zonă de progres sprijinit de școală.

Cele mai importante schimbări se petrec în structura motivației pentru școală și anume:

la intrarea în școală există o motivație extrinsecă dar de semnificație personală pentru învățare, cum ar fi: dorința de a

respecta cerințele părinților și a le păstra dragostea, urmarea exemplului fraților mai mari, plăcerea de a fi considerat important, etc. Aceasta se va îmbogăți cu motive extrinseci cu mai mare semnificație cum ar fi: toată lumea trebuie să învețe, școala te ajută să te realizezi ca mama și tata, în viitor, etc.

începe să se dezvolte o motivație intrinsecă începând cu amplificarea curiozității epistemice și continuând cu formarea intereselor cognitive tot mai stabile și mai eficiente.

Temă de reflecție nr. 14

Se știe că atitudinile învățătoarei față de fiecare copil îi stimulează să învețe. Analizează din perspectiva clasificării în intrinseci sau extrinseci.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 127

Interese numeroase

La școlarul mic sunt și alte structuri motivaționale care susțin celelalte activități în care acesta se implică, așa cum ar fi:

interesul pentru joc ce trebuie satisfăcut zilnic;

atracția către grupul de copii;

interesul pentru lectură care începe să se manifeste începând cu clasa a III-a și a IV-a;

atracția către tehnică la băieți;

plăcerea lucrului la calculator;

dorința zilnică de a viziona programe TV pentru copii;

alcătuirea de colecții care acum sunt eterogene și puțin valoroase, dar le pot cultiva spiritul de ordine și disciplină și susțin relațiile de comunicare dintre ei.

Voința școlarilor mici exprimă noi progrese. Un celebru autor american A. Gesell observa faptul că acum comportamentele au, în mod constant, raționalitate și premeditare și atunci când copilul își propune să facă ceva el spune mai întâi „stai să mă gândesc”.

Temă de reflecție nr.15

De fapt ce înseamnă pentru comportamente acest „lasă-mă să mă gândesc”?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 127

Crește implicarea voinței

Apoi școlarul mic poate din ce în ce mai mult să-și fixeze scopuri și să se mobilizeze pentru a le rezolva fără a fi nevoie de stimuli din afară. Această nouă capacitate voluntară se realizează, mai ales, în planul învățării și în cel al activităților de timp liber.

Dezvoltarea a numeroase deprinderi sprijină ducerea la capăt a celor propuse și contribuie la creșterea generală a independenței și autonomiei.

Principalele aspecte ale dezvoltării personalității școlarului mic

Aptitudinile se exprimă mai clar în rezultate

Școala și activitățile specifice ei, vor fi cei mai importanți și mai eficienți factori pentru dezvoltarea personalității.

Solicitările sistematice, de durată și exigențele progresive vor structura și mai bine și vor consolida capacitățile și aptitudinile apărute în stadiul anterior și vor forma altele noi. Vor putea să apară aptitudini pentru domenii noi cum ar fi poezie sau compoziții și pentru matematică și să se exprime în rezultate notabile la nivelul celor de

aceeași vârstă. În biografiile multor oameni mari, celebri se pot identifica realizări semnificative chiar în clasele primare.

Temă de reflecție nr. 16

Identifică la o personalitate cunoscută manifestările unor aptitudini chiar la vârsta școlarității mici și încearcă să descoperi legătura lor cu notorietatea pe care au dobândit-o ulterior.

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 127

Se dezvoltă noi trăsături caracteriale stimulate de învățarea școlară

Noua fază a dezvoltării conștiinței morale

Trăsăturile caracteriale formate în stadiul anterior se pot consolida în clasele primare dar școala dezvoltă și altele noi cum ar fi sârguința, punctualitatea, conștiinciozitatea, disciplina, etc.

Însușirile individuale de personalitate tind să se exprime din ce în ce mai mult în comportamente.

Conștiința morală a școlarului mic parcurge o fază de trecere către autonomia morală și acest proces este puternic susținut de relațiile cu colegii și prietenii în contextul cărora copilul dobândește experiența elaborării, împreună, de norme, a controlului îndeplinirii lor, a reciprocității în fața exigențelor, etc. Cu privire la aceste aspecte, J. Piaget sublinia: „sentimentele morale, legate la început de o autoritate sacră, dar care fiind exterioară, nu poate să impună decât o obediență relativă, evoluează în sensul unui respect natural și al unei reciprocități, ale cărei efecte de decentrare sunt mai profunde și mai durabile (J.Piaget, B. Inhelder, 1976, p.107).

În ceea ce privește conștiința de sine, se constată apariția în acest stadiu, a interesului pentru viața interioară proprie și a tendinței copilului de a-și exprima trăirile și comportamentele. Aceste momente sunt de scurtă durată și relativ rare, dar ele indică deja o anume direcție a dezvoltării viitoare.

Imaginea de sine se cristalizează mai bine

Imaginea de sine poate influența autoaprecierile

Imaginea de sine are surse noi de clarificare pe de o parte reprezentate de rezultatul școlar și pe de altă parte de confruntarea și compararea zilnică și în diverse situații cu cei de aceeași vârstă. Pot avansa mai ales eul spiritual care se confirmă în principal prin prestația școlară și cel social care se sprijină pe o viață de grup mai largă și mai persistentă în timp.

Însușirile individuale ale personalității tind să se reliefeze din ce în ce mai mult în comportamentele acestor școlari.

Prin urmare, confruntările și chiar conflictele cu egalii săi îl pot face să se orienteze din când în când spre sine, să-și pună întrebări, să fie uneori frământat în legătură cu ființa sa.

Toate acestea vor contribui la dezvoltarea imaginii de sine în cele trei planuri ale ei: eul fizic, cel spiritual și cel social.

Eul fizic al copilului are în fundamentele sale o schemă corporală consolidată, identitatea sexuală este deja relativ clarificată, își dă seama de asemănarea sa cu cei din familie, dar și de ceea ce îl deosebește de ceilalți. Nu acordă prea mare atenție eului său fizic, mai ales la începutul stadiului. Spre sfârșitul acestui ciclu școlar se va orienta mai frecvent spre eul fizic, va tinde să fie mai îngrijit, să poarte haine la fel ca ceilalți, să-și dea seama de unele calități fizice. Dar nu realizează o implicare afectivă prea puternică în acest plan. Eul spiritual se conturează clar în contextul confruntărilor școlare, a aprecierilor și evaluărilor curente. Elevul începe să înțeleagă relația dintre rezultatele lui și unele capacități pe care le are și poate spune:

„sunt mai bun la citire, dar la matematică sunt așa și așa”. El este foarte sensibil la evaluările învățătoarei și aprecierile și admirația colegilor. Dacă în toate aceste situații copilul a avut semnale pozitive, își construiește o imagine de sine bună care-l poate susține și în condiții de insucces trecător. Dar dacă și-ar fi format o imagine de sine mai puțin bună, are tendințe de a-și diminua bucuria chiar când ceva îi reușește foarte bine (U.Șchiopu, E.Verza, 1995, p.188). Însă în cea mai mare parte calitățile pe care și le percepe au drept sursă aprecierile învățătoarei și ale părinților.

Temă de reflecție nr.17

Ce recomandări ai face învățătoarei și familiei cu privire la aceste aspecte?

Scrie răspunsul aici.

Compară răspunsul dat cu cel oferit la pagina 127

Cei buni la învățătură sunt aleși lideri.

Cei slabi la învățătură sunt marginalizați

Eul social este puternic influențat de viața de grup a școlarului mic, aceasta fiind cu mult mai bogată decât a preșcolarului, și de noul său statut de elev care-i schimbă poziția chiar și în cadrul familiei (părinții sunt interesați de activitatea lui școlară și tind să-i respecte drepturile privind spațiul de învățare, respectarea timpului destinat acestei activități).

Școlarul mic are conștiința apartenenței la grupul clasă și a locului său între ceilalți, își dă seama dacă este apreciat de colegi sau nu. Cel cu rezultate școlare foarte bune și bune, este preferat de toți, este ales lider, este luat drept model. Cel cu dificultăți școlare este marginalizat, izolat, neluat în seamă. El riscă să acumuleze multe insatisfacții, și să-și găsească în altă parte atenția și acceptarea de care are nevoie, și poate astfel, să cadă sub influențe nefaste. Este vorba de grupuri care-l îndeamnă spre furt, vagabondaj, agresivitate nemăsurată etc.

De aceea, atenția pe care învățătoarea trebuie să o acorde dezvoltării unei imagini se sine pozitive, reprezintă o importantă contribuție a ei la reușita școlară din acest stadiu și la pregătirea pentru ciclurile următoare și pentru integrarea generală în viață și în societate.

Rezumatul acestei unități de învățare

Cele mai importante idei ale acestei unități de învățare care trebuie în mod obligatoriu reținute sunt următoarele:

Intrarea în școală înseamnă exercitarea unor influențe hotărâtoare ale acestui factori asupra întregii dezvoltări a copilului.

Dezvoltarea percepțiilor și motricității fine la școlarul mic permit însușirea scris-cititului cea mai importantă achiziție a acestui stadiu.

Limbajul se perfecționează din toate punctele de vedere: îmbogățirea vocabularului, corectitudinea structurilor de comunicare, rezolvarea tuturor problemelor de pronunție, posibilitatea comunicării verbale largi și a celei scrise, în forme mai simple.

Gândirea școlarului mic devine operatorie, este reversibilă și reglată de o logică implicită, folosește raționamente inductive adevărate, devine cauzală pentru relații mai simple.

Atenția școlarului mic este puternic influențată de școală și modelată după tipul sarcinilor de învățare.

Memoria și imaginația își consolidează însușirile și se subordonează învățării școlare.

Afectivitatea școlarului mic progresează astfel: se îmbogățesc trăirile afective, mai ales cele generate de școală, se formează noi sentimente, se manifestă capacități mai crescute de reglare a comportamentelor emoțional-expresive.

Se structurează motivația învățării școlare trecându-se de la motive extrinseci simple și personale la cele cu semnificație socială (învățarea este cerută de integrarea în societate, învățarea îți asigură un loc în viață) și se formează motivația intrinsecă (curiozitate epistemică, interes cognitiv).

Personalitatea școlarului mic progresează în sensul consolidării și formării de noi însușiri caracteriale și a cristalizării mai clare a imaginii de sine.

Recomandări și comentarii cu privire la probele de autoevaluare

Ca și în cadrul celorlalte unități de învățare, îți recomand să rezolvi pe loc temele de reflecție pentru că astfel vei înțelege mai bine noțiunile și ideile acestei discipline.

Tema de reflecție nr.1

Întâmplarea prezentată aici ilustrează foarte bine procesul de integrare a copilului în școală și asimilarea treptată a rolurilor de elev. Tema de reflecție nr.2

Poți să-ți amintești experiența personală de elev în clasa I sau poți să deduci astfel de procedee.

Tema de reflecție nr.3

Pentru orientarea necesară rezolvării acestei probleme îți ofer descrierea neatenției pasive și anume: copilul este liniștit, nu deranjează pe nimeni, pare că face ceea ce i se cere, chiar o urmărește cu privirea pe învățătoare dar gândurile îi sunt în altă parte.

Tema de reflecție nr.4

Ca să răspunzi, trebuie să-ți amintești câte cântece ai învățat în școala primară și prin ce se deosebesc ele de cele ale celor mari (și ca text și ca linie metodică).

Tema de reflecție nr.5

Trebuie să explici în ce fel aceste feluri de reprezentări ușurează trecerea de exemplu de la sunetele și cuvintele auzite la scrierea lor. Tema de reflecție nr.6

Să ai în vedere în ce fel înțelesul reactualizat al vreunui cuvânt ușurează diferențierea lui de unul asemănător și scrierea lui corectă. Tema de reflecție nr.7

Trebuie să ai în vedere procesul de trecere de la percepție la reprezentare.

Tema de reflecție nr.8

Dacă vei compara noțiunile școlarului mic, după parametrii cuprinși în întrebare, cu cele ale adultului vei reuși să răspunzi foarte bine.

Tema de reflecție nr.9

Să descoperi grupurile după combinarea dintre ușurința sau greutatea întipăririi și ușurința sau greutatea actualizării ar rezulta cel puțin patru grupuri. Încearcă apoi să intuiești modalități de îmbunătățire a memoriei fiecărui grup.

Tema de reflecție nr.10

Dacă este bine dezvoltată ea va permite ca propozițiile și frazele citite să producă în minte scenele corespunzătoare și să desfășoare astfel, un adevărat film mintal.

Tema de reflecție nr.11

Să ai în vedere și cele ce sunt cuprinse în paragraful corespunzător din această unitate de învățare, dar să te gândești și la varietatea activităților copiilor din acest stadiu.

Tema de reflecție nr.12

În genere, înțărcare înseamnă stopare, , întrerupere a satisfacerii unei dorințe, a unei plăceri. Arată ce caracteristici are noul mediu care determină astfel de efecte.

Tema de reflecție nr.13

Gândește-te la disciplinele școlare din acest ciclu și la noile tipuri de relații ale școlarului mic.

Tema de reflecție nr.14

Ca să răspunzi recitește cu atenție paragraful despre motivația extrinsecă și motivația intrinsecă.

Tema de reflecție nr.15

Este vorba de relația foarte strânsă între gândire și voință. Tema de reflecție nr.16

Poți să-l ai în vedere pe Edison. Tema de reflecție nr.17

Atât învățătoare cât și familia trebuie să se ferească de aprecieri necorespunzătoare realității, dar atunci când trebuie să semnaleze copilului un defect, o neîmplinire, să-l facă să înțeleagă faptul că el are foarte multe capacități care să-i permită să înlăture acel neajuns.

Lucrarea de verificare nr.5 și modul de evaluare

Argumentați de ce școala este un factor hotărâtor al dezvoltării psihice a copilului de 6-10 ani. (ai în vedere conținuturile învățării, organizarea, durata)

Care sunt cele mai importante progrese ale percepțiilor vizuale și auditive din stadiul școlarității mici. (legate mai ales de citit-scris)

Ce rol au reprezentările în activitatea mentală a școlarului mic? (sunt foarte importante în acest stadiu)

Cum se desfășoară capacitățile observative ale școlarului mic? (conduse de învățătoare)

Care sunt particularitățile atenției școlarului mic? (ai în vedere volumul, stabilitatea, gradul de concentrare, mobilitatea)

Ce înseamnă că gândirea școlarului mic este operatorie? (vezi paragraful corespunzător)

Ce fel de noțiuni sunt caracteristicile gândirii școlarului mic? (cele

științifice)

Care sunt factorii cognitivi și noncognitivi implicați în scris-citit? (vezi paragraful corespunzător)

Ce progrese înregistrează memoria școlarului mic? (volum, caracter activ, este logică, voluntară)

Ce înseamnă că în școlaritatea mică se înregistrează un stadiu de latență în ceea ce privește afectivitatea? (desfășurare discretă, reglaj mai bun, noi sentimente)

Ce tipuri de motive susțin activitatea de învățare a școlarului mic? ( extrinseci și intrinseci)

Ce este caracteristic pentru voința școlarului mic? ( susține mai bine realizarea scopurilor)

Cum se manifestă aptitudinile la școlarul mic? (pentru noi domenii

și cu rezultate semnificative)

14. În ce constă dezvoltarea caracterului la școlarul mic? (se formează noi însușiri caracteriale)

15. Analizează imaginea de sine la școlarul mic. (eul fizic, spiritual și social)

Lucrarea se elaborează pe foi separate și se transmite tutorelui. Trebuie să aibă 4 pagini.

Se va acorda 0,50 puncte pentru fiecare răspuns corect de la întrebările: 1,12

Se va acorda 1 punct pentru răspunsurile corecte la întrebările: 3,4,5,8,9,11,13,14

Se vor acorda 2 puncte pentru răspunsurile corecte la întrebările: 2,6,7,10

Se vor acorda 3 puncte pentru răspunsul la întrebarea 15.

Total maxim 20 puncte. Se împart la 2 și se obține o notă din scara 1-10. Nota finală se rotunjește în favoarea studentului dacă există 0,5 puncte în plus.

Bibliografie minimală

BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Editura Tehnică, București, p.100

BONCHIȘ ELENA, SECUI MONICA (coord), Psihologia vârstelor, 2004, Editura Universității din Oradea, p.165-171

CREȚU TINCA, Psihologia vârstelor, Editura Credis, București, 2001, p. 209-219

MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului și a adolescentului, Editura Augusta, Timișoara,1998, p. 217-219

OSTERRIETH P., Introducere în psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976, P. 138-141

ȘCHIOPU URSULA, VERZA E.., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, P. 166-184

Bibliografia generală

Bibliografia generală a modulului

ATKINSON RITA, ATKINSON R. C., SMITH E. E., BEM J. D.,

Introducere în psihologie, 2002, Editura Tehnică, București

BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Editura Tehnică, București BONCHIȘ ELENA, Psihologia copilului, 2004, Editura Universitară din Oradea

BONCHIȘ ELENA (coord.), Dezvoltare umană, 2000, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea

BONCHIȘ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor, 2004, Editura Universității din Oradea

CREȚU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Editura Credis, București DEBESSE M.(coordonator), Psihologia copilului de la naștere la adolescență, 1970, Editura Didactică și Pedagogică, București HAYES N, ORRELL S., Introducere în psihologie, 1997, Editura All, București

MAXIMILIAN M., Genetica Umană, 1982, Editura Științifică și enciclopedică, București

MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului și adolescentului, 1998, Editura Augusta, Timișoara

OSTERRIETH PAUL, Introducere în psihologia copilului, 1976, Editura Didactică și Pedagogică, București

PIAGET J., INHELDER BARBEL, Psihologia copilului, 1976, EDP, București

POPESCU-NEVEANU P., Legi și explicații în psihologie, în vol. Probleme fundamentale de psihologie, 1980, Editura Academică ROTH-SZAMOSKOZI MARIA, Activarea funcțiilor cognitive în copilăria mică, 1998, Editura Presei Universitare Clujene

SALVAT H., Inteligență, mituri, realități, 1972, Editura Didactică și Pedagogică, București

ȘCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995, Editura Didactică și Pedagogică, București

WALLON H., Evoluția psihologică a copilului, 1976, Editura Didactică și Pedagogică, București

ZAZZO R., Le jumeaux, le couple et la personne, vol.2, PUF, Paris ZLATE MIELU, Omul față în față cu lumea, 1988, Editura Albatros, București

Bibliografia generală a modulului

ATKINSON RITA, ATKINSON R. C., SMITH E. E., BEM J. D.,

Introducere în psihologie, 2002, Editura Tehnică, București

BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Editura Tehnică, București BONCHIȘ ELENA, Psihologia copilului, 2004, Editura Universitară din Oradea

BONCHIȘ ELENA (coord.), Dezvoltare umană, 2000, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea

BONCHIȘ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor, 2004, Editura Universității din Oradea

CREȚU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Editura Credis, București DEBESSE M.(coordonator), Psihologia copilului de la naștere la adolescență, 1970, Editura Didactică și Pedagogică, București HAYES N, ORRELL S., Introducere în psihologie, 1997, Editura All, București

MAXIMILIAN M., Genetica Umană, 1982, Editura Științifică și enciclopedică, București

MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului și adolescentului, 1998, Editura Augusta, Timișoara

OSTERRIETH PAUL, Introducere în psihologia copilului, 1976, Editura Didactică și Pedagogică, București

PIAGET J., INHELDER BARBEL, Psihologia copilului, 1976, EDP, București

POPESCU-NEVEANU P., Legi și explicații în psihologie, în vol. Probleme fundamentale de psihologie, 1980, Editura Academică ROTH-SZAMOSKOZI MARIA, Activarea funcțiilor cognitive în copilăria mică, 1998, Editura Presei Universitare Clujene

SALVAT H., Inteligență, mituri, realități, 1972, Editura Didactică și Pedagogică, București

ȘCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995, Editura Didactică și Pedagogică, București

WALLON H., Evoluția psihologică a copilului, 1976, Editura Didactică și Pedagogică, București

ZAZZO R., Le jumeaux, le couple et la personne, vol.2, PUF, Paris ZLATE MIELU, Omul față în față cu lumea, 1988, Editura Albatros, București