Proză Despre Viețuitoare Valențe Estetice și Educative

=== 9aa3588e6f73686a5c8188f208f476a327b9f5e6_518027_1 ===

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe ale Educației

LUCRARE DE LICENȚĂ

PROZA DESPRE VIEȚUITOARE- VALENȚE ESTETICE ȘI EDUCATIVE

Coordonator științific: Absolvent:

Lect. Dr. Ignătescu Otilia Chelariu Katerina-Evelina

-2017-

Cuprins

Rezumat

Introducere

Proza despre viețuitoare

Generalități

Autori români

1.2.1. O lume necuvântătoare- Emil Gârleanu

1.2.2. I. Al. Brătescu- Voinești- Un povestitor sentimental

1.2.3. Satul natal- inspirație pentru poveștile lui Ion Creangă

1.2.4. Eroul din povestea fascinantă a lui Cezar Petrescu

1.2.5. Florian Cristescu și Familia Roademult

Autori străini

Faimoasa lucrare a lui Felix Salten- Bambi

Micile viețuitoare în ochii lui H. Ch. Andersen

Lumea de basm în operele fraților Grimm

Roald Dahl și vulpoiul fantastic, Fox

Leo Lioni- Frederick

Impactul lecturii asupra îmbogățirii și dezvoltării simțului estetic și educativ al copilului. Potențialul educativ al narațiunilor cu / despre viețuitoare

Receptarea poveștilor autorilor români/ străini de către preșcolari- fișă de observare

Discuții și interpretări. Puncte tari și slabe ale cercetării. Recomandări

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Rezumat

Prin lucrarea de față, încerc să demonstrez cum prozele despre viețuitoare se pot aborda cu succes și în grădiniță. Rezultatele au demosntrat consecințe benefice în urma aplicării acestor tipuri de texte pe parcursul unui semestru pentru preșcolari în planul dezvoltării simțului estetic și cu perspectivă educativă. Orice copil este capabil să creeze propria poveste în urma parcurgerii mai multor povești, fiindcă se poate observa o anumită stereotipie, care va ușura efortul copiilor de a elabora unul, respectând trăsăturile specifice prozei.

Am reușit să atrag atenția copiilor cu ajutorul autorilor români cât și străini, am încercat să demonstrez cum prozele despre viețuitoare rămân o lectură plăcută și accesibilă pentru toate vârstele, iar prin studierea și valorificarea conținutului acestora se asigură, fără îndoială, cele două aspecte ale procesului de învățământ: instruirea și educarea copiilor, formarea lor pentru muncă și viață, punând în valoare valențele estetice și educative.

Prin citirea și ascultarea prozelor despre viețuitoare, copiii își formează atitudini despre dreptate, curaj, hărnicie, bunătate, sau, din contră, despre răutate, lăcomie, lene etc., contribuind astfel la formarea unor calități morale și la formarea gustului estetic.

Prin lectura prozelor despre viețuitoare am demonstrat cum aceasta reprezintă cea mai bună modalitate de evadare din realitate într-o lume plină de fantezie și miraculos, dar, pe de altă parte, ele conțin aspecte importante legate de familie, societate, moralitate, prezentate într-o formă accesibilă și destul de ușor de interpretat.

Prozele despre viețuitoare au rămas și vor rămâne de-a lungul timpului operele cele mai iubite de copii, începând din primii ani și până aproape de adolescență. Producând un efect puternic asupra sensibilității și imaginației celor mici, prin morala pozitivă și ușor de receptat, Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu sau Ion Creangă cât și Frații Grimm sau Hans Christian Andersen arată o deosebită valoare educativă.

Introducere

” Copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea, și numai literatura care îi satisface această pornire îl încântă. Ca să fie o operă de artă, scrierile pentru copii și tineri trebuie să-i încânte și să-i intereseze și pe oamenii maturi, întrucat a ieși din lectură cu stimăsporită pentru om e secretul marii literaturi pentru copii și tineret. ” (Călinescu, G., 1964, p. 274)

Importanța lecturii este evidentă și mereu actuală. Lectura reprezintă un instrument care dezvoltă posibilitatea de a comunica, făcându-se ecoul capacităților de gândire și limbaj. Lectura copiilor este un act intelectual esențial, care trebuie îndrumat de școală și familie. Importanța lecturii este dată de aspectele pe care le implică.

Aspectul cognitiv este poate cel mai important, având în vedere faptul că prin lectură copiii își îmbogățesc cunoștințele despre lumea înconjurătoare, despre realitate. Deoarece lectura contribuie în mod esențial la educarea copiilor în dimensiunile etice și estetice, se poate vorbi despre un alt aspect, cel educativ. Aspectul educativ constă în faptul că lectura are drept consecință formarea și consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginației, a capacității de exprimare corectă și expresivă.

Unul din obiectivele fundamentale ale limbii române, ca disciplină școlară, îl constituie formarea și cultivarea gustului pentru citit, pentru lectură, iar cartea trebuie să devină ” prietenul ” nedespărțit al copilului (Șerdean, I., 1983, p.174). Dezvoltarea dragostei pentru literatură se poate face de la o vârstă mică, sensibilizându-i pe micii ascultători prin intermediul expresivității limbajului folosit.

Una din problemele pe care le ridică literatura pentru copii este aceea că i s-a reproșat absența calității. De aici rezultă și confuzia adulților în ceea ce privește selectarea mai riguroasă a creațiilor pentru copii. Literatura pentru copii este pur și simplu diferită. Elementele pe care se întemeiază aceste afirmații sunt numeroase și privesc atât sfera esteticului, cât și cea a educativului.

Pentru începutul vârstei sale, când gândirea copilului este sensibilă și plastică, acesta simpatizează textele care sunt însoțite de imagini viu colorate, apoi pe cele literare în care ilustrațiile sunt mai puține sau chiar deloc, întâmplările fiind clădite coerent și succesiv, sub formă de dialog sau nu, înregistrate pe CD-uri sau casete video.

Mai târziu, copilul va pune accentul pe partea sensibilă a poveștilor, care conțin subiecte cu conflicte și acțiuni mobilizatoare, cu un final satisfăcător pentru eroul pozitiv. Ce este tulburător pentru copil și îl poate marca, sunt finalurile tragice ale eroilor simpatizați care încep să-l neliniștească pe copil și care să-l determine pe el să construiască cu ajutorul imaginației lui, un alt final al poveștii, un final dorit de copil, plăcut lui.

Un rol important și semnificativ în dezvoltarea sensibilității copiilor, pe lângă părinți, îl au educatorii și după învățătorii care au menirea de a sorta, selecționa opere abordabile, potrivite vârstei preșcolare și școlare mici, prin care să dezvolte simțul estetic, educativ și moral al copiilor.

Dezvoltarea psihică a copiilor se datorează în mare parte activităților educative constante, organizate de famillie, școală, dar în special de literatură. Diversificarea conținutului tematic, revine educatorilor, învățătorilor, dar și a scriitorilor, pentru fiecare particularitate de vârstă, astfel încât, printr-un ” corpus de texte ” care conțin o varietate de mijloace literare, să ajute la dezvoltarea armonioasă și progresivă a copilului.

Copilul, se pliază ușor pe o structură fantastică, imaginară, creativă, care îl determină să apeleze la gândirea irațională și metaforică. Încă de la cea mai fragedă vârstă, literatura își etalează calitatea ca artă a cuvântului prin limbaj literar, prin construcția artistică a materialului verbal, prin incursiunea în imaginar și ficțiune, creând un univers și o existență paralele cu lumea reală.

Fiind o sursă interminabilă de încercare nemijlocită a realității, copiii pot, cu ajutorul operei literare, să se aventureze în diferite lumi de mult apuse, să ia parte la lupte seculare, să exploreze adâncuri de nepătruns, să viziteze epoci și universuri necunoscute. Oportunitatea de a cunoaște în mod mediat un alt univers este infinită.

De-a lungul a mai multor povești pe care le auzim sau le citim există una care ne transmite mult mai multe decât altele, o poveste care atinge emoțional, care prezintă valori. Această poveste rămâne vie, prezentă în mintea cititorului toată viața.

Manifestările copiilor asupra întâmplărilor din povești sunt diferite și unice. Unii copii vor aprecia mult partea estetică a poveștilor: cum arată personajele, mediul în care trăiesc etc., alții vor merge pe partea emoțională care vor trezi în ei diferite stări de: compasiune, empatie, frică, teamă, curiozitate, iar alții vor încerca să desprindă mesajele din povești, ce au vrut să transmită micile vietăți prin comportamentele și limbajul lor, ce doresc să-i învețe pe copii.

Copilul de cele mai multe ori prin ascultarea poveștilor, va încerca să se identifice cu unul sau mai multe personaje dintr-o poveste. Brusc se va simți atras de fabulosul situațiilor în care personajele se află, își va manifestă compasiunea față de ele, va încerca să facă deosebirea dintre ce e bine și ce e rău.

De la cea mai fragedă vârstă, copiilor li se fac cunoscute poveștile, în special, cele care aduc în prim plan, viețuitoarele. Tema aceasta a fost abordată cu mare succes de către filozofi, pictori și în special de către scriitori.

Mulți copii sunt curioși și pasionați de animale. Aceste cărți ce au ca personaje, viețuitoarele, ajută copiii să citească și să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor.

Majoritatea oamenilor își împart casa și inima cu animalele de companie. Cu siguranță în zonele unde trăiesc oamenii, sate, orașe, periferii, sunt ocupate cu o mare varietate de animale, atât mari, cât și mici. Așă că pare normal ca aceste viețuitoare să aibă un loc special în poveștile pe care oamenii le spun.

Povestirile despre viețuitoare au un deosebit simț al observației despre lumea necuvântătoarelor, unde domină antropomorfozarea și miniaturalul, conținutul acestora fiind remarcat prin concetrare asupra subiectului poveștii și prin simplitatea textului scris.

Rolurile pe care animalele le joacă în povești, le permit copiilor și adulților să reflecteze, să își pună întrebări și să tragă concluzii asupra problemelor socității, problemelor de viață și alegerilor făcute.

Filozoful Jean Jack Rousseau a influențat dezvoltarea literaturii pentru copii, argumentând că celor mici ar trebui să li se permită să se dezvolte în mod natural și voios, bucurându-se astfel de tot ceea ce îi înconjoară, natură, animale, oameni. Ideea de a face apel la interesele naturale ale copiilor, a influențat mulți scriitori care au scris povești, trezindu-le copiilor diferite emoții, prin întâmplările prezentate, mai ales cele în care rolurile, faptele, situațiile omenești sunt jucate de animale.

Majoritatea scriitorilor mari au încercat cu ajutorul unui spirit de observație foarte bun, să arate în povestiri, prin mijloace stilistice diferite, aspecte din viața animalelor. Printre autorii români se numără Cezar Petrescu- Fram, ursul polar, Ion Creangă- Capra.cu.trei iezi;.Ursul păcălit .de vulpe, Emil Gârleanu- Din lumea celor care nu cuvântă, Călin Gruia- Ciuboțelele ogarului etc., dar și din literatura universală, au contribuit scriitori precum, Frații Grimm, care au fost influențați de filozoful Jean Jack Rousseau, aducând în inimile copiilor o serie de povești, frumoase și pline de emoții- Muzicanții din Bremen; Lupul și cei șapte iezi, Cele șase lebede etc., Hans Christian Andersen- Lebedele; Rățușca cea urâtă; Berzele; Porcul din metal etc., Judith Kerr- Mog- motanul uituc etc. Frumusețea acestor povești care surprind întâmplări ale vietăților antropomorfizate îl vor sensibiliza, în cele din urmă și pe adult, oferindu-i acestuia șansa de a visa, de a-și imagina, de a contempla micile viețuitoare, desprinzându-se astfel de realitate pentru câteva momente, trăind amintirea copilăriei.

Prin alegerea temei ” Proză despre viețuitoare- valențe estetice și educative ” voi urmări impresiile, reacțiile, modul de exprimare a unor opinii din punct de vedere estetic și educativ, ale copiilor avute în urma ascultării unor povești alese și prezentate pe parcursul a mai multor activități din cadrul domeniului DLC- Domeniul Limbă și Comunicare, utitlizând metode diferite: Joc de rol, povestirea, teatru de păpuși, lectură după imagini, lectura educatoarei etc.

Proza despre viețuitoare

Generalități

La nivel noțional, proza despre viețuitoare reprezintă o parte a literaturii naționale, incluzând multitudinea creațiilor care, prin natura mesajului, datorită accesibilității și realizării artistice, dovedește capacitatea de a intra în relație la nivel afectiv cu cititorii săi.

Caracterul.ei.aparte rezultă din specificul.receptării la vârsta .preșcolară și școlară .mică, în conformitate cu mai mulți factori, unul dintre aceștia fiind gradul redus al dezvoltării psihice. Alt factor este reprezentat de sfera.de interese, trebuințe și preocupări centrate în jurul .jocului, al lipsei de .griji, al permanentei interogări asupra .lumii.

Proza despre viețuitoare contribuie la dezvoltarea gândirii creatoare și imaginației. Aceste componente se realizează prin diversele perspective și modalități de a privi și concepe lumea înconjurătoare.

Proza despre viețuitoare depășește distincția dintre real și imaginar, dintre ceea ce este și ceea ce nu este, remarcă Tzvetan Todorov (Todorov, T., 1973, p.45).

Tema în literatură despre viețuitoare reprezintă un punct de plecare pentru orice copil în descoperirea și investigarea lumii înconjurătoare. Opera literară îl va ajuta pe copil cel mai bine în dorința lui de a cunoaște lumea.

Tema viețuitoarelor este foarte bogat reprezentată atât în literatura universală, cât și în literatura română. Din cele mai vechi timpuri, a existat o relație specială între om și natură, om și viețuitoare.

Majoritatea scriitorilor cu un ascuțit spirit de observație au prezentat în povești, basme, schițe, romane etc., cu ajutoul diferitelor mijloace și procedee stilistice, aspecte din viața micilor vietăți. Aceste opere literare care au ca temă centrală viețuitoarele au fost scrise în versuri sau în proză.

Cele cu un impact mai mare, unde trăirile sunt mai profunde, pline de suspans sunt scrierile în proză, care sunt în stare de a înălța omul din lumea obișnuită, făcându-l să viseze la o lume spirituală, în care tragicul devine ideal, desăvârșit.

Cunoașterea marilor teme ale literaturii pentru copii și a diversității de genuri și specii justifică apropierea, dar și diferențierea de literatura majoră. Marile teme ale literaturii pentru copii abordează o serie largă de probleme, de la cele etice și estetice, la cele cognitive, istorice și sociale.

Literatura pentru copii nu este deloc un domeniu uniform, ci, mai degrabă, o categorie eterogenă, ce însumează o varietate de genuri și specii literare, dintre care unele cu caracter simplu, orientate spre acțiune, optimism și cu un ton educativ, iar altele nu.

În proză, pentru majoritatea oamenilor, a adulților, întâmplările par banalități, însă pentru un copil, finalul este cel mai așteptat.

Un exemplu concret în literatura română, unde frumusețea și gingășia viețuitoarelor se împletește cu un final tragic, este volumul lui Emil Gârleanu intitulat ” Din lumea celor care nu cuvântă ” care a fost dedicat în totalitate Rădicăi, cea mai iubită Gâză din lumea gâzelor mele (Gârleanu, E., 2003, p. 5). O comparație pe care o putem face cu una din poveștile lui Emil Gârleanu, și anume, Căprioara, este cea a lui Felix Salten, bine cunoscuta poveste în lumea întreagă- Bambi, care i-a adus acestuia un mare succes. În ambele povești, tema centrală este puiul de căprioară care își pierde mama.

Într-o perioadă aproapiată de cea a lui Emil Gârleanu, au apărut două volume tot cu tematica despre viețuitoare ale lui Ion Al. Brătescu- Voinești. Alți autori care au contribuit la scrierea poveștilor cu tema viețuitoarelor sunt Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Călin Gruia, Ion Agârbiceanu, mai târziu, Florian Cristescu, Emilia Plugaru etc.

Însă o amprentă mare asupra acestei teme, și-au lăsat și autorii din literatura universală care au creat astfel de povești menite să ajungă la inimile copiilor și a adulților. Dintre autori amintim Frații Grimm, Hans Christian Andersen, Leo Lioni, Roald Dahl și mulți alții.

Autori români

O lume necuvântătoare – Emil Gârleanu

Unul dintre cei mai îndrăgiți autori români de către copii a fost și este Emil Gârleanu, datorită poveștilor sale scrise, din volumul Din lumea celor care .nu cuvântă. În poveștile lui Emil Gârleanu nu există doar o descriere fină și detaliată a întâmplărilor, ci și o descoperire de caractere, sentimente și emoții: captivare pentru culoare și lumină, cugetare asupra vieții, compătimire pentru cel slab și lipsit de protecție, haz față de îngâmfarea amăgitoare (Stanciu, I., 1968, p. 33).

În acest volum, Emil Gârleanu a dăruit grai micilor viețuitoare, care cuprinde în el câteva exemplare din diferite specii de animale, dotându-le cu însușiri omenești, vietăți care se bucură, se întristează, suferă, vietăți care își povestesc drame și întâmplări necunoscute. Cum spunea și Ilarie Chendi, aceste întâmplări sunt de cele mai multe ori ”mici tragedii, care pentru trecător sunt banale, dar pentru artist, adevărate frumuseți.” (Chendi, I., 1969, pag. 57 )

Aceste povestiri sunt parcurse de o notă de lirism suav, delicat, cu o nuanță moralizatoare. Încercările prin care trec necuvântătoarele – moarte, victorie, luptă, înfrângere – fac elogiul rațiunii, al sacrificiului de sine pentru a-și salva semenii.

În aceste povești, autorul înfățișează întâmplări pline de haz sau impresionant de dramatice ale păsărilor, animalelor, gâzelor, concluzionând astfel, că este un poet al universului mic (Popa, I., Popa M., 2005, p.144).

Autorul în unele schițe pune în cârca micilor viețuitoare problematici omenești, cum ar fi: sensul existenței, rostul în lume apar ca întrebări nu doar în rândul oamenilor care doresc să afle de mii de ani aceste răspunsuri, ci și în rândul viețuitoarelor.

Emil Gârleanu a fost foarte atent cu toate viețuitoarele din cartea lui, fiind alături de ele atât la bucuriile lor, cât și la primejdiile pe care acestea le întâmpină în viața lor trecătoare. Aceste mici viețuitoare se luptă cu piedici ce le pun în pericol viața, autorul atribuindu-le uneori judecată omenească. Cuvintele furnicii pe care aceastea i le spune unei gângănii, din povestea Cât un fir de neghină, care este o învățătură pentru toți cititorii, deschide frumosul volum Din lumea celor care nu cuvântă (Gârleanu, E., 2002, p. 186).

Inspirația lui Gârleanu vine din câmp, ogradă, grădină sau livadă. Păsările cele mai banale din curtea omului – găina, rața, primesc în poveștile lui, grație, frumusețe. Cum Grigorescu a reușit să transforme greoaiele animale de povară în minuni de expresivitate și eleganță, tot așa și Emil Gârleanu a făcut din micile viețuitoare ale ogrăzii niște păsări minunate, extraordinare.

Dramele și bucuriile nu sunt trăite doar de insecte, animale mari și mici, ci și de alte elemente din natură, cum ar fi o rază, frunză sau un trandafir. Raza are un destin ce se aseamănă mult cu cel al oamenilor. Aceasta are dorința arzătoare de a cunoaște lumea în care trăiesc oamenii. Bucuria nespusă a frunzei când vine primăvara este ca cea a gândăcelului care pornește în aventura lui spre soare. Trandafirul care, speriat că toată lumea care trecea pe lângă el, îi rupea florile, și-a dorit să aibă, ca și spinul, ghimpi pentru a-i împiedica pe oameni să-i mai rupă florile. Deși Dumnezeu i-a dăruit ghimpi, acesta tot fermeca privirile oamenilor și invidios pe ceea ce se întâmpla, spinul a dorit și el flori ca trandafirul pentru a fi băgat în seama, dar nici după darul primit de la Dumnezeu, nu l-a făcut pe spin să fie dorit de lume.

Tema cea mai profundă în schițele lui Emil Gârleanu este cea a morții care este privită din două unghiuri diferite: moartea în unele schițe este privită ca ceva firesc, ce nu poate fi evitat și moartea, când despărțirea de cele lumești este resimțită cu regret. Un câine bătrân, retrăgându-se în tufișurile unei păduri, ca să moară, trimite către casa unde a trăit un ultim și profund urlet. Rememorările tinereții, când calul era sprinten, puternic, au apărut în clipa morții, când sleit de puteri acesta cade pe-o parte lângă calul cel tânăr, tovarășul lui cu care și-a petrecut ultimele zile din viață.

Frumosul în creațiile lui Gârleanu, îl vom găsi peste tot, în orice descriere minuțioasă și elegantă a tuturor viețuitoarelor: gândăcelul care e mic cât o bombiță de linte, dar voinic mititelul; sărăcuțul cărăbuș, castaniu, mititel, cu aripi firave și ochișori ca două mărgeluțe mici, negre, ajunge să fie mâncat de un sturz, o pasăre mică, mai pe măsura lui, fără să-l lase pe acesta măcar să-i dea ziua-bună! (Gârleanu, E., 2002, p. 191). Partea educativă se desprinde din fiecare poveste scrisă de Emil Gârleanu, fiind bine reprezentată atât prin învățăturile ce sunt lăsate de viețuitoare la fiecare final de poveste, cât și prin comportamentele și gândirea acestora, majoritatea având însușiri omenești.

În schițele lui Emil Gârleanu există o însemnată valoare educativă. Acestea alcătuiesc un mijloc de cunoaștere.a unor înfățisări ale vieții.animalelor, insectelor, păsărilor, și chiar a plantelor, prezentate într-o formă literară .accesibilă.

Când stăpânul nu-i acasă

În această schiță, umorul își face apariția încă din primele clipe.

Protagonistul, un șoricel care nu mai are stare din cauza mirosului îmbietor de cașcaval, își pune tot felul de întrebări, concepe planuri pentru a putea ajunge la cașcavalul dorit, aflat pe farfurie. Însă pe lângă șoricelul amețit de mirosul cașcavalului, mai apar doi protagoniști, motanul și câinele Corbici, care fiecare își pun în minte câte un plan cum să-și prindă prada.

Planul șoricelului însă dă greș, neluându-l în calcul pe motan, crezând că nu este prin preajmă, și astfel acesta este prins în lăbuțele mustăciosului. Deși ademenit și el de mirosul cașcavalului, a așteptat momentul prielnic pentru a-l prinde pe bietul șoricel, care nu a rezistat tentației.

Deși pare un final tragic pentru șoricel, salvarea acestuia vine din partea câinelui Corbici care apare grăbit în odaie, adulmecând și el mirosul lăsat de cașcaval. Motanul îl părăsește pe șoricel și se ascunde în ocnița sobei, iar șoricelul nedumerit, dar viu, fuge în gaura lui. Toți trei, fiecare din locul lui, se pândesc, munciți de același gând (Gârleanu, E., 2002, p. 232).

Când stăpânul își face apariția și restabilește ordinea, fiecare din cei trei protagoniști, încearcă să scape, motanul se ascunde și mai bine, câinele fuge sub divan, iar șoricelul rămâne în gaura lui. Sub privirile lor, stăpânul, obosit și flămând, își taie o bucată de cașcaval și o mănâncă, lăsându-i pe aceștia într-o mâhnire adâncă.

Emil Gârleanu demonstrează că este un poet al acestor necuvântătoare atunci când își face apariția descrierea. Șoricelului căruia i se zăresc ochii mici ca mărgelele, motanul cu mustăți comparate ca oasele de pește, ascuție și subțiri, cu niște ochi lucioși și galbeni, cu care îl pândesc pe bietul șoricel și câinele Corbici, un câine nebun ca-ntotdeauna care strică planurile celorlalți doi (Gârleanu, E., 2002, p. 232).

În această operă este evidențiată sensibilitatea și compasiunea autorului, manifestată prin modul de abordare a temei, prin atitudinea lui față de viețuitoarele care se confruntă cu o mare problemă, care duce astfel la un deznodământ pe deoparte fericit- scăparea șoricelului din ghearele motanului, dar și unul mai puțin plăcut pentru toți trei protagoniști care nu au reușit să guste din bucata de cașcaval.

Căprioara

În schița Căprioara se înfățișează puterea mare a dragostei materne purtată până la sacrificiul absolut și anume, cel al morții.

Începutul poveștii începe cu un tablou frumos, plin de dragoste, calm și duioșie. Căprioara stă pe mușchiul cald .ca o blană a .pământului (Gârleanu, E., 2002, p. 240) dezmierdându-și puiul cel mic care stă cu ochii închiși întins lângă mama lui, ocrotit astfel de dragostea ei.

Când a venit vremea înțărcatului, căprioara a fost nevoită să-l ducă departe pe ied, pe cele mai înalte stânci, pentru a-l feri de orice primejdii, să fie păzit de ghearele lupuluii, dar și de măiestria vânătorului. Căprioara în timpul acesta, îi pune la încercare puterile iedului, această sărind foarte repede de pe o stâncă pe alta, urmată de ied.

Cei doi pătrund adânc în pădurea întunecată pentru a găsi un luminiș. Bucuria iedului, dar și neliniștile căprioarei duc la punctual culminant al poveștii. Aceasta zărind ochii lupului din tufișuri, care îl pândeau pe ied, se jertfește aruncându-se în luminiș. Lupul îl lasă atunci pe ied și se îndreaptă către prada mai mare. Înspăimântat, iedul fuge în adâncul pădurii, fiind urmărit de ochii mamei sfâșiată de durere, dar împăcată cu gândul ca și-a putut salva puiul.

În această zguduitoare narațiune, căprioara este personificată într-o mamă iubitoare. Jertfa ei izvorăște din dragostea nemărginită față de puiul pe care l-a adus pe lume, l-a hrănit și pe care dorește să-l știe sănătos și departe de primejdii.

Emil Gârleanu în toată opera sa, a încercat să umanizeze necuvântătoarele, tratându-le cu delicatețe, blândețe, portretele fiind realizate fie prin descrieri directe, fie prin derulalrea faptelor.

I. Al. Brătescu- Voinești- un povestitor sentimental

Este unul dintre povestitorii lirici care cu ajutorul mijloacelor sale artistice și neînvinse de timp transmit cititorului un fior adânc. Cele mai cunoscute opere ale sale în literatura pentru copii sunt Puiul, Privighetoarea și Moartea lui Castor. În cele trei povești, autorul ne prezintă relația dintre om și natură, aspecte cu însemnări profunde, el condamnând totodată intervenția omului care zdrobește armonia naturii.

Acesta a încercat prin poveștile sale să se apropie de lumea copiilor, a animalelor și a păsărilor.

Scriitorul a introdus în poveștile sale, unde personaje sunt viețuitoare din natură, și o sensibilitate etică și morală. Așadar, în povestea Puiul cea mai citită și emoționantă poveste scrisă de I. Al. Brătescu- Vionești se prezintă urmările neascultării de părinți. Dragostea de mamă și neascultarea de părinți în povestea Puiul, au fost înțelese de mii de copii care au vărsat lacrimi la trista poveste a unui pui de prepeliță și drama prin care trece el.

Puiul

Povestea începe prin descrierea frumoasă a unor ipostaze, aspecte din viața păsărilor: întoarcerea în țară, pregătirea unui cuib, depunerea ouălor, clocirea, scoaterea puilor din ou, învățarea procurării hranei și a zborului și în cele din urmă părăsirea țării din cauza frigului adus de iarnă. Pe parcurs, prepelița îi învață pe puișori să zboare, le aduce mâncare, le oferă căldură și dragoste.

O primă greșeală pe care o face unul din puișori, neascultând de strigătul și chemarea mamei, este aceea când țăranii vin la secerat grâul și acesta este prins de un bărbat. La îndemnul altui țăran, puiul de prepeliță este eliberat cu bine. Prepelița îl ceartă și-l avertizează că ar fi putut să pățească ceva și mai rău.

Vara a trecut, lecțiile de zbor sunt spre final, iar prepelița cu puișorii sunt pregătiți de plecare. Însă o întâmplare tristă avea să-și facă apariția și să întunece viața lor. Un vânător venise într-o zi alături de câinele său prin acele lanuri, pentru a vâna. Prepelița conștientă de ce avea să se întâmple, îi îndeamnă pe puișori să se așeze pe pământ și să aștepte semnalul ei. Ea în tot acest timp se preface că ar fi fost rănită de vânător, dar cu grijă reușește să ajungă în lăstar. Neascultând din nou de sfatul mamei, puiul își ia zborul, dar este nimerit de o alice în aripioară, căzând astfel la pământ.

Prepelița văzându-l rănit, conștientizează cu durere că puiul nu mai are nicio șansă și că va trebui să meargă mai departe cu ceilalți puișori. Gândind omenește, prepelița decide să-i salveze pe ceilalți puișori sănătoși, lăsându-l pe cel rănit, care era sortit morții din cauza aripioarei lovite.

Finalul, ca și în povestea lui Emi Gârleanu- Căprioara, este unul tragic: puiul de prepeliță privind plecarea mamei și a fraților lui, și durerea apăsătoare a mamei care își părăsește puiul rănit, dar se resemnează și tratează rațional problema: decât să moară toți de frig, mai bine sacrifică puiul rănit și îi salvează pe cei sănătoși.

Această dramă, deși se petrece în lumea viețuitoarelor este una cât se poate de omenească pentru că acestea vorbesc, judecă, gândesc și suferă.

Privighetoarea

Povestea înduioșătoare și simplă a unei privighetori marchează viața unui om, a lui Nea Iorgu, care pare să vorbească mai mult cu sine, tulburat de situație, și care nu găsește un răspuns, o replică tragediei ce se întâmplase.

Toată povestea se concentrează asupra cântecului minunat al privighetorii ce încânta auzul tuturor musafirilor ce veneau să o asculte și admirația pe care o avea Nea Iorgu despre ea. Dar bucuria ce o emana prin cântecele sale nu avea să dureze, deoarece privighetoarea ademenită de momeala din cârligul undiței, încearcă să o ia, dar o înghite cu tot cu cârlig, astfel că pasărea moare în chinuri.

Tabloul final pe care îl prezintă Nea Iorgu, tulbură nu doar mintea sa, ci și a cititorilor, prin descrierea presupunerii morții privighetorii, în chinuri și pe care au copleșit-o furnicile, după ce a murit.

În concluzie, personajele lui I. Al. Brătescu-Voinești sunt niște ființe neputincioase, tot timpul alienate, inapte să susțină o luptă, meritând astfel să fie numite învinse (Călinescu, G., 1963, p. 205). I. Al. Brătescu- Voinești, fără a fi poet ca Mihail Sadoveanu, ocupă un loc semnificativ în literatură datorită originalității de care a dat dovadă prin duioșia lui față de viețuitoare (Călinescu, G., 1963, p. 207).

Exemplele alegorice sunt bine ilustrate în poveștile despre viețuitoare, iar intensitatea trăirilor pe care le avem în urma lecturii, au puternice valențe estetice și educative. Schițele și poveștile despre micile viețuitoare sunt metode foarte bune și importante în îndeplinirea a câteva obiective instructiv-educative în învățământul preșcolar și școlar mic.

Satul natal- inspirație pentru poveștile luiIon Creangă

Ion Creangă, un scriitor din lumea rurală, a fost descoperit de cel mai recunoscut poet român al tuturor .timpurilor, și anume Mihai Eminescu. Ion Creangă este cel mai reprezentativ scriitor provenit din viața rurală. Venind din Humulești, opera lui are o frumusețe aparte datorită deosebitului grai moldovenesc, care adaugă o notă de frumusețe acesteia (Călinescu, G., 1963, p.171).

Originalitatea de care dă dovadă Ion Creangă în operele sale constă în arta de a povesti, de a pune umor în povești și în folosirea multă a fantasticului. Limbajul folosit, plin de căldură și mlădios înfrumusețează poveștile scriitorului, dând dovadă și de un adevărat tact artistic (Călinescu, G., 1963, p.171). Limbajul lui Creangă este bogat în exclamații și interjecții, expresivitatea acestuia provenind din folosirea comparațiilor, hiperbolelor și exclamațiilor. În operele sale, autorul folosește mult onomatopeele care dau un plus de amuzament acestora.

Inspirația lui Creangă vine din viața satului natal. El nu selecta un anume material pentru scrieri, ci îl adapta fie de prin auzite, povestit de alții, fie din bagajul lui de cunoștințe, fără să depășească mult limitele povestirii populare, dar i-a dat astfel o notă personală prin limbajul său și umorul care a făcut parte din întreaga creație a acestuia (Chendi, I., 1969, pag. 97). Tonul pe care îl folosește în povestire este plăcut, degajat, scriitorul provocând permanent un zâmbet cititorilor.

Ce se poate admira la Creangă este puterea de a aduce în operele sale tipuri și eternele stereotipuri din viața reală: în povestea Soacra cu trei nurori este bine reprezentat veșnicul conflict între soacră și noră, în Capra cu trei iezi se ilustrează dragostea de mamă, în Povestea porcului se adeverește faptul că pentru mamă, puiul ei, chiar și urât, este cel mai frumos și deștept etc. În Amintiri din copilărie este simbolizată foarte bine soarta fiecărui copil- de a bucura și supăra părinții, astfel că Ion Creangă prin aceste povestiri prezintă copilăria oricărui copil (Călinescu, G., 1963, p. 171-172).

Opera lui Creangă este unică: în perioada copilăriei aceasta este atrăgătoare și plăcută, în perioada tinereții apreciată și rafinată, iar la bătrânețe aceasta devine plină de înțelesuri și nostalgică. În operele sale, apare marea confruntare dintre bine și rău, eroii acționând după rolul pe care îl posedă. Omul bun este prezentat, descris ca fiind modest, înțelept, harnic și muncitor. Personaje pe care le întâlnim în opera lui Creangă având aceste calități: Ivan Turbincă, fata moșului, Harap- Alb etc.

Povestirile animaliere ale lui Ion Creangă,Capra cu .trei iezi, Punguța cu doi .bani și Ursul păcălit de..vulpe, accesibile copiilor de vârstă școlară mică, datorită narațiunii captivante, personajelor luate din lumea animalelor și conflictului ușor de înțeles, se remarcă în primul rând prin puternicul lor substrat etic.

În poveștile sale lipsește aproape în totalitate fantasticul. Deși întâmplările sunt câteodată fantastice, eroii din ele au însușiri cât se poate de omenești.

Capra cu trei iezi

În povestea Capra..cu trei iezi se prezintă drama unei mame,.ai cărei iezi au fost omorâți și care la rândul ei va face dreptate, pedepsindu-l pe cel în cauză (Stoica, C., Vasilescu, E., 1982, p. 31). Deși personajele fac parte din lumea animalelor, faptele și aluziile la viață ale omului sunt ușor de identificat.

Structura poveștii este echilibrată, mlădioasă care se remarcă printr-o formulă introductivă Era odată… și printr-o caracterizare a celor trei iezi (Stoica, C., Vasilescu, E., 1982, p. 31). Trăsăturile morale ale protagoniștilor sunt bine definite cu ajutorul epitetelor.

În cadrul expozițiunii, apare mama care intuiește primejdia și astfel îi sfătuiește pe copii în legătură cu asta, spunându-le că ei trebuie să deschidă ușa doar când vor auzi cântecul spus de ea. Caracterizarea caprei se face tot dintr-o perspectivă umană și anume dragostea față de copiii ei și dorința de a-i proteja de pericole sunt ușor de sesizat.

În text apare și intervenția autorului care subliniază printr-o zicală că pereții au urechi și ferestrele ochi. Astfel după intervenția făcută, în scenă apare chiar cumătrul caprei, lupul, care de mult voia să mănâne iezii și cum capra plecase, aceasta era oportunitatea lui.

Făcându-și apariția la ușa casei, lupul începe să cânte, iar iedul cel mare auzind, dă să deschidă ușa crezând că este mama lor, însă iedul cel mic îl oprește, spunându-i că mama lor nu are o voce așa groasă. Văzând că prima încercare nu a dat roade, lupul revine astfel, dar cu vocea schimbată, să cânte la ușă. De data aceasta, iedul cel mare nu-l mai ascultă pe fratele lui mai mic și deschide ușa. Văzând că fratele cel mare se încăpățânează, iedul cel mai mic se ascunde în horn, cel .mijlociu sub covată, iar cel mare .după ușă.

Punctul culminant al poveștii apare prin prezentarea faptelor într-un mod dramatic.

De îndată ce lupul intră în casă înfometat se repede la iedul cel mare pe care-l mănâncă cu o poftă mare. Începe să se învărtă prin casă în cautarea celorlalți iezi. Un sfârșit tragic și asemănător ca al celui mare, va avea și iedul mijlociu care îi urează sănătate lupului când acesta strănută (Stoica, C., Vasilescu, E., 1982, p. 33). Lupul ridică ușor covata și îl înșfacă pe ied și-l jumulește și pe acela de-i mer petecele!… (Creangă, I., 2002, p. 22).

Acțiunile pe care le face lupul, definesc foarte bine latura lui, a ticălosului cu sânge rece. Acesta așază capetele celor 2 iezi la fereastră și stropește pereții cu sânge pentru ca suferința caprei să fie și mai dureroasă (Stoica, C., Vasilescu, E., 1982, p. 33).

Pedepsirea va ajunge astfel să fie o necesitate de a reface echilibrul în relațiile dintre apropiați. Înșiruirea de propoziții exclamative și interogative, intervențiile concise ale caprei când iedul povestește ce s-a întâmplat, în cel mai mic detaliu, duc astfel la răzbunarea îngrozitoare din finalul poveștii.

Autorul insistă mult asupra descrierii pregătirii ospățului, punând accentul pe verbele de mișcare: capra își suflecă mînicele, ațâță focul… face sarmale etc. (Creangă, I., 2002, p. 25).

Deznodământul este unul așteptat, știind că binele va învinge răul. Lăcomia lupului și dorința caprei de a se răzbuna, duc astfel la moartea acestuia care cade în groapa cu jăratic, acoperită cu o pătură.

Capra cu trei iezi ilustrează noțiunile de iubire de mamă și neascultare copilărească, povestește cum este devastată o familie de capre de către lupul cel rău, lăsat în interiorul casei de cel mai prost și mai puțin prudent dintre copii. Singurul dintre copiii care supraviețuiește este cel mai tânăr și cel mai ascultător, care o ajută pe mama lui să-și planifice răzbunarea, în care lupul este înșelat, ars în viață și omorât cu pietre.

Popularizată de curriculum-ul românesc, povestea lui Creangă a rezistat ca una dintre cele mai cunoscute lucrări din literatura locală a copiilor. Capra cu trei iezi a fost, de asemenea, subiectul mai multor adaptări muzicale, teatrale și de film, atât în România, cât și în Moldova.

Iezii sunt caracterizați cu trăsăturile proprii.copiilor. Cei doi mai.mari sunt naivi, încăpățânați și îngâmfați. Iedul cel mare, nătâng. și neastâmpărat, nu.vrea să asculte povața mezinului de a nu deschide ușa. Iedul cel mic, întocmai ca și fiul cel mic din basmul popular, este cel mai isteț, dar și cel.mai cuminte. El .sfătuiește pe frații mai mari să nu deschidă. ușa, iar când este în .primejdie știe să se .ascundă bine. Purtarea iezilor arată copiilor. urmările nefaste ale neascultării peste măsură.

Ursul păcălit .de vulpe

Capodopera copilăriei Ursul păcălit de vulpe începe printr-o formulă care arată că timpul acțiunii poveștii care urmează, un timp la fel de îndepărtat precum în alte basme. ”În vremea de demult avea și ursul coadă ca toate jivinele, coadă lungă, stufoasă, coadă-n lege” (Creangă, I., 2002, p.66), urmând povestirea care arată împrejurările în care ursul și-a pierdut coada.

Ascultând povestea, întrega activitate psihică a copiilor este antrenată, de unde reiese că are o deosebită valoare etică care contribuie la formarea conștiinței morale, caracteristici pozitive, ajutând la dezvoltarea personalității. De asemenea, copiălul desprinde mesajul etic, influenând benefic conștiința morală din Ursul păcălit de vulpe.

Analizând comportamentul copiilor, realizăm că deși în aparență capodoperele copilăriei, fiind statice par monotone, implică un grad ridicat de participare din partea copiilor.

Umorul nu lipsește nici din această poveste, el făcându-și apariția la finalul poveștii, în formula de încheiere care este specifică basmului și pe care Creangă o folosește mai în toate poveștile sale.

Prin această poveste se dă o pildă de comportament scoțând la suprafața două trăsături negative de caracter: viclenia și prostia. Ursul păcălit de vulpe este cea mai scurtă poveste a lui Ion Creangă, având trei personaje iar subiectul este foarte simplu: Un țăran cu o căruță cu boi, încărcată de peste vede pe drum o vulpe care s-a prefăcut că e moartă. Țăranul pune vulpea în carul sau cu gândul că se va folosi de frumoasă coadă a vulpii. Dar vulpea, vicleană cum era, s-a trezit și a aruncat toți peștii din căruță pe drum, după care a sărit și a început să îi mănânce cu lăcomie. Un urs trecând pe acolo o zărește și îi cere să îi dea și lui câțiva pești. Vulpea refuză dar în schimb îl sfătuiește să își vâre coadă în lac și să aștepte până peste se vor prinde de coadă lui. Ursul urmează sfatul vulpii dar apa lacului îngheață și ursul rămâne nu numai fără peste dar și fără coadă.

Vulpea s-a ascuns într-o scorbură de copac și râdea de supărarea ursului care nu s-a mai putut răzbună nicicum pe vulpe. Morală povestirii este că nu ai voie să te încrezi în nimeni pentru că te poate păcăli. Prin urmare: atenție la ce faci că să nu fii păcălit!

Eroul din povestea fascinantă a lui Cezar Petrescu

Unul din scriitorii literaturii române care a bucurat cititorii cu un roman de aventură este Cezar Petrescu. Romanul de aventură, având o mare atractivitate prin prezentarea faptelor și a peripețiilor prin care trec personajele, contribuie mult la învățarea și educarea cititorilor mici, dăruindu-le exemple de comportamente.

În romanul scris de Cezar Petrescu, Fram, ursul polar, se prezintă povestea înduioșătoare a unui pui de urs care nu se poate adapta nici în locul unde s-a născut, dar nici la circ. Este o reprezentare a dezrădăcinării, al celui care se desprinde de pământul natal. Pentru personajul nostru, lumea reală, o lume iluzorie este cea a circului, iar lumea cu adevărat reală, nu mai poate fi pentru Fram, posibilă, acceptată de acesta.

Finalul romanului rămâne deschis pentru a le oferi micilor citirori oportunitatea de a crea o altă soartă a lui Fram, o soartă plină de optimism, entuziasm, inocentă, specifică vârstei copiilor (Stoica, C., Vasilescu, E., 1982, p. 98).

Fram, ursul polar

Romanul este împărțit în capitole cu titluri sugestive, ca: Îndărăt spre oceanul planetar, Fram s-a născut departe, în ghețurile polare, Bufonul oceanului Polar etc. În primul capitol se precizează timpul în care se desfășoară acțiunea romanului: O reprezentație de adio la Circul Struțki în iarna anului 1924 (Stoica, C., Vasilescu, E., 1982, p. 97).

Povestirea este dinamică, plină de surprize, întâmplări neprevăzute, alegorică. Toate aceste sensuri simbolice rezultă din întreaga acțiune a romanului și din caracterizarea personajelor (Stoica, C., Vasilescu, E., 1982, p. 97). Aventura în care pornește micul urs, lasă cicatrici adânci, poziționându-l pe Fram la granița dintre cele două lumi: lumea lui, cea a ghețurilor și lumea oamenilor. Deși el își menține toate însușirile și calitățile firii lui de urs pe tot parcursul povestirii, felul de a trăi, de a se comporta cu celelalte animale și cu oamenii, el dorește să ne prezinte în același timp și viața oamenilor, a legăturilor cu societatea, cu civilizația, despre incapabilitatea lor de adaptare la medii, de schimbare parțială sau totală a vieții și a obiceiurilor.

Romanul începe cu spectacolul de adio al circului Struțki, în care vedeta circului, Fram, nu mai dorește să-ți îndeplinească numărul său din program, care îi adusese faima. Acesta este huiduit, acuzat că face necazuri, că a fost prea alintat de toată lumea și acum nu mai vrea să distreze publicul. Totul însă este deslușit de un fost vânător din ghețurile polare, care îi spune nepoatei lui, îngrijorată de starea ursului, că Fram dorește să se întoarcă în locurile natale.

Domnul bătrân care scrisese cândva cărți despre urși reușește să-l convingă pe directorul circului să-l elibereze pe urs și să-l trimită înapoi în locurile natale, unde iarna este veșnică. Însă lui Fram această aventură nu îi va aduce bucuria. În lunga sa trăire printre oameni, el a fost domesticit, uitând de frigurile polare care îi trec prin blana groasă, de a vâna pentru a se hrăni. Deși bucuria revederii cu ghețurile îl fac să uite pentru câteva momente de toate întâmplările din lumea oamenilor, el nu se poate adapta vieții noi, el nu poate ucide focile pentru hrană, pentru că el era prieten cu ele, ei se jucau împreună la circ. Nu-și poate face nici prieteni, alți urși deoarece aceștia fug din calea lui când Fram face acrobații de circ.

Din dorința de a scăpa de singurătate, acesta îngrijește un pui de urs orfan, oferindu-i multă dragoste. Dar când puiul începe să-i imite gesturile, acrobațiile, se desparte cu greu de el pentru a nu-i strica și lui viața, devenind un inadaptat. Îl lasă singur, în puterile lui, văzându-l curajos, isteț, capabil să ajungă un vânător iscusit.

Plin de bunătate și dornic de a face bine, salvează viața a doi vânători aflați în pragul morții și eliberează puii de urși prinși de aceștia. Fram, era un urs alb, un urs a căror însușiri și fapte erau mai omenești decât a multor oameni. Era neînțeles de oameni și neiertat de semenii săi.

Muzica pe care o ascultă la radioul din cabina vânătorilor, îi trezesc lui Fram amintiri legate de orașe, de luminile circului, de razele calde ale soarelui.

Spre surprinderea vânătorilor care erau de acord că Fram este făcut pentru viața ghețurilor, îl găsesc ascuns în barca lor, pregătit să părăsească lumea ghețurilor și să revină în lumea civilizată.

Autorul a prevăzut ce se va întâmpla cu Fram, drama prin care avea să treacă, așa că acesta nu i-a dat doar înțelepciune, ci și o capacitate deosebită, asemănătoare cu cea omenească. Fram, prin toate întâmplările prin care trece, impresionează prin inteligența sa, modul de a comunica prin limbaj mut cu cei din jur. Deși dovedește curaj, umor, atașament, îndrăzneală, nu poate dovedi însă că se poate adapta unei noi vieți ( Rațiu, I., 2003, p. 131-132).

Așadar, în romanul Fram, ursul polar, Cezar Petrescu ne demonstrează că fiecare om, vietate trebuie să viețuiască în lumea lui, cea în care este obișnuit, pentru că altfel va trăi sentimentul singurătății, al neputinței în fața adaptării la un alt mediu.

Florian Cristescu și Familia Roademult

Florian Cristescu a reprezentat un autor neîntrecut și talentat povestitor a generației sale pentru copii, scrierile sale fiind pline de haz și fiind pe placul copiilor prin limbajul utilizat, întâmplările amuzante prin care trec eroii săi, cât și învățăturile textelor sale. Cristescu s-a făcut remarcat prin povestiri precum Familia Roademult, Nepoții Roademultesii și Școala lui Chiciron. Umorul acestor povestiri rezultă din comportarea ” omenească ” a unor șoricei ( Stanciu, I., 1968, p.123).

Familia Roademult

Modestă și așezată, familia Roademult este o familie absolut normală, domnul și doamna Roademult ducând un trăi obișnuit, cu grijile și bucuriile vieții, la fel ca oricare alții. Dar, desigur, și în viața unei familii normale se pot întâmplă și lucruri mai puțin obișnuite: cum ar fi nașterea a nu mai puțin de cincisprezece copii. Iar asta ridică o mare problemă, însemnând că vor fi cincisprezece guri de hrănit și foarte multe probleme legate de educația unui asemenea grup de șoricei.

Dușmanii precum dușmanii, dar alături le stau și prieteni, cum ar fi familia Rontovici, de care îi leagă și căsătoriile copiilor lor, și familia Roadetot. Desigur, va veți întreba ce poate fi atât de interesant sau plin de surprize în povestea unei familii obișnuite, fie ea și una care poartă un nume mai ciudat.

Autori străini

Faimoasa lucrare a lui Felix Salten

Nu există aspect al lumii care să nu-l intereseze pe cel mic, iar opera literară răspunde setei acestuia de cunoaștere, fiindcă limitele încorsetează, duc la artificialitate și banalitate. Cu alte cuvinte, și în cazul literaturii celor mici, lumea întreagă trebuie să fie o temă. Aceasta poate fi explicită sau implicită, principală sau secundară.

O comparație pe care o putem face cu una din poveștile lui Emil Gârleanu, și anume, Căprioara, este cea a lui Felix Salten, bine cunoscuta poveste în lumea întreagă- Bambi, care i-a adus acestuia un mare succes. În ambele povești, tema centrală este puiul de căprioară care își pierde mama.

Bambi vine în lume, într-o poiană de pădure, iubit de mama sa, protejat de un desiș. El crește zbenguit în luncă, împrietenindu-se cu fluturi și bufnițe și învață despre teama întunecată a tuturor creaturilor împădurite: om. De-a lungul timpului, Bambi caută înțelepciunea prințului cerb, un cerb magnific vechi, care umbla singur prin cărările pădurii. Bambi este sfâșiat între dorința de a fi cu partenera iubită, Faline, și dorul pentru cunoașterea și solitudinea pe care prințul o reprezintă. El, de asemenea, intră în conflict cu privire la prietenul său Gobou, care a revenit în pădure, după o viață de iarnă printre oameni. Gobou se comportă nenatural în plimbările prin pădure de zi cu zi, atunci când alte căprioare dorm, arătând nicio teamă spre dușmanul său de moarte naturală.

Acest clasic a fost întins și stors în multe forme de-a lungul anilor, dar originalul lui Felix Salten nu trebuie ratat. Cu un limbaj mai bogat, mai puternic forjat din timpul său, Salten prezintă o poveste stratificată în sensul, mesajul său cu greu.

Micile viețuitoare în ochii lui Hans Christian Andersen

Hans Christian Andersen este un scriitor danez, care a avut o copilărie tristă, rămânând orfan de tată la o vârstă fragedă.

Hans Christian Andersen a fost un produs al două orașe, două medii sociale, două lumi și două vârste. Atât ca om și ca scriitor, astfel, el a dezvoltat în mod continuu și a schimbat, dar a fost, de asemenea, într-un dialog constant cu el însuși și chiar uneori în război cu el însuși. Astfel, ascensiunea socială prevede motivul direct și indirect, în multe dintre poveștile sale, romane și piese de teatru, atât ca sursă de producție în căutarea lui pentru o identitate nouă și mai cuprinzătoare și ca sursă de traume perpetue și nerezolvate.

La început, poveștile lui Andersen au o influență din basmele orientale și din culegerile folclorice din Europa, Prințesa și bobul de mazăre, Porcarul, Cufărul etc. Însă în majoritatea poveștilor și basmelor scrise de Andersen se descoperă harul artistic al acestuia, capabil să dea naștere unei lumi în care necuvântătoarele și lucrurile să prindă viață și să aibă comportamente și deprinderi omenești: Mica Sirenă, Degețica, Rățușca cea urâtă, Privighetoarea, Crăiasa zăpezii etc.

Mulți copii sunt curioși și pasionați de animale. Aceste cărți ce au ca personaje, viețuitoarele, ajută copiii să citească și să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor.

Originalitatea de care dă dovadă Andersen constă în împletirea frumoasă a elementelor lumii reale cu cele imaginare, fiecare poveste dăruind fel de fel de emoții, semnificații simbolice și profunde. Autorul creează cu ajutorul harului său artistic universuri miniaturale în care necuvântătoarele și lucrurile prind viață, sunt antropomorfizate.

Rățușca cea urâtă

În povestea alegorică Rățușca cea urâtă nota persistentă este duioșia, compasiunea și înțelegerea cititorilor pentru momentele grele prin care trece, fără să aibă vreo vină, o vietate slabă, neajutorată.

Copilul este introdus încă de. la început.în lumea minunată și plină de întâmplări.a păsărilor. În .apropierea unui heleșteu, sub un brusture, o rață își clocea .ouăle. După o vreme ouăle încep să se spargă și micile rățuște încep să scoată capul. Însă un singur ou, care era mai mare decât celelalte, întârzia să crape. Când acesta crapă, din .găoace iese un pui mare .și urât.

Povestea se axează în continuare pe întâmplările prin care trece acest pui deosebit de fragil, cu un suflet mare, care avea să înfrunte răutățile celorlalte animale din jurul său. După învățăturile primite de la mama rață, aceasta hotărăște să îi ducă în curtea rațelor pentru a vedea lumea acestora. Pentru rățușca cea urâtă și mare, aici încep clipele grele, ridiculizările la adresa ei.

Pisica și găina îi spun că, dacă vrea să fie luată în serios sau chiar să primească recunoașterea că are o părere, trebuie să se comporte în anumite moduri. În ciuda acestei descurajări, rățușca cea urâtă continuă să-și caute patrimoniul urmând un singur lucru pe care îl iubește cel mai mult: înotul. Când este pusă la punct pentru astfel de dorințe, ”prostești”, părăsește ferma în speranța că va găsi pe cineva mai mult ca ea însăși. Această determinare de a descoperi unde aparține, încurajează copiii să nu renunțe niciodată. Momentul în care rățușca cea urâtă devine conștientă de valoarea ei, de descoperirea adevăratei identități formează punctul culminant al poveștii.

Povestirea are un caracter destul de clar din punct de vedere educativ. Copiii învață să nu judece pe cei din jur după înfățișarea lor. Cel mic va fi fascinat nu doar de întâmplările și dialogul familial purtat între păsări, ci și de descrierile frumoase ale naturii, care creează cadrul vieții acestor vietăți. Descrierile sunt construite cu ajutorul imaginilor vizuale, dezvoltându-le copiilor simțul estetic.

Mesajul povestirii nu este în întregime pozitiv. Această poveste se concentrează în jurul unei întrebări pe care copiii o pun deseori: unde se potrivește? Rățușca cea urâtă este o alungare din iazul de rațe, nu doar pentru că este diferită de toți, ci (așa cum se repetă din când în când în poveste) pentru că este prea urâtă. Acesta este un mesaj îndrăzneț pentru copiii care se tem să fie tachinați pentru propriile greșeli, oricât de mici ar fi ele. Din păcate, această preocupare nu este respinsă până la sfârșit când lebăda devine din punct de vedere magic cel mai frumos și mai admirat animal din iaz.

Așadar, Rățușca cea urâtă care a devenit o lebădă frumoasă și plină de grație este un personaj memorabil, Andersen demonstrând astfel că răbdarea, înțelegerea și bunătatea vor fi pe deplin răsplătite.

Lumea de basm în operele fraților Grimm

Frații Jacob și Wilhelm Grimm au fost savanți germani cunoscuți pentru poveștile cu zâne și pentru munca lor în studiul de limbi diferite, care au inclus crearea ”legii lui Grimm”. Ei s-au remarcat în istoria literaturii universale prin cărțile adresate copiilor, basmele scrise pentru aceștia.

Frații Grimm au respectat specificul și acțiunea basmului, însă au căutat să adauge în compoziția lui și anumite caracteristici ce aparțineau basmului popular german.

Unele povești ale Fraților Grimm, precum Pomul cu mere de aur, Croitorașul cel viteaz, Cenușăreasa etc. se regăsesc și la alte popoare, dar cu denumiri diferite sau apropiate de acestea. Povestea Fata moșului. cea cuminte și harnică și fata babei cea haină și urâtă se regăsește și în literatura română, sub o denumire mai simplă Fata .babei și fata .moșneagului, scrisă de marele autor Ion Creangă.

În creațiile Fraților Grimm, poveștile despre viețuitoare au un loc mai.modest, dar nu lipsit de.interes pentru copii. Acestea sunt povestiri scurte și frumoase din lumea viețuitoarelor, morala fiind bine conturată pentru a fi pe înțelesul copiilor.

În viziunea autorilor, finalul basmelor trebuie să aibă un caracter educativ și etic, pentru ca cei mici să desprindă ideea centrală, morala acestora pe care autorii au dorit să o transmită.

Lupul și cei șapte iezi

Lupul și cei șapte iezi este una dintre cele mai renumite basme din lumea magnifică a basmelor lui Grimm. Principalele personaje sunt animale. Lupul reprezintă o persoană violentă și rea care vrea să rănească copii nevinovați. Iezii sunt copiii nevinovați care își ascultă părinții, dar din cauza lipsei de experiență, cad în capcana lupului.

Povestea poate fi folosită cu ușurință în situațiile de astăzi în care noile pericole încearcă să profite de copii. Povestea, ca și celelalte, are un sfârșit fericit în care sunt salvate personajele bune și cele rele sunt pedepsite.

Pe cealaltă parte, povestea ne spune cât de abili și înțelepți pot fi copiii. Un ied se evidențiază în poveste, deoarece a reușit să depășească lupul și să se salveze. Lupul i-ar fi mâncat pe toți, dar iedul s-a ascuns și a arătat că puterea și mărimea nu sunt cele mai importante lucruri din viață.

Muzicanții din Bremen

O poveste fascinantă atât prin subiect, cât și prin morală este Muzicanții din Bremen. În această poveste, spre deosebire de multe alte povești cu animale, personajele. nu se dușmănesc, ci se împrietenesc, având toate același scop, de a scăpa de moarte. Cu puterea prieteniei și a spiritului de echipă, aceștia ajung să înfrângă niște tâlhari din lumea oamenilor.

Povestea Muzicanții din Bremen este foarte atractivă pentru copii, datorită umorului și ironiei cu care sunt prezentate faptele. Ideea formării unei trupe de muzică din animale este hazlie pentru cei mici.

Animalele din .poveste au denumiri cunoscute copiilor,.care reprezintă o caracteristică dominantă a fiecăruia: măgarul- Urechilă, câinele- Apucă- l- în- Colți, pisica- Linge-Barbă și cocoșul- Creastă-Roșie.

Însă povestea începe cu o prezentarea tristă a vieții unui măgar bătrân și blamat de stăpânul lui din cauza neputinței lui de a mai munci. Hotărârea stăpânului de a nu-l mai hrăni pe măgar din cauză că acesta nu mai avea mult de trăit, îl determină pe măgar să plece, spre orașul Bremen, unde și-ar putea îndeplini visul de a fi muzicant. Pe parcursul drumului acesta întâlnește încă trei animale, un câine, o pisică și un cocoș care aveau o soartă asemănătoare ca a lui, o soartă ce le putea aduce moartea sau alungarea de acasă. Măgarul le face pe rând propunerea de merge în orașul Bremen pentru a deveni muzicanți.

Ce îi aduce pe cei patru împreună este necesitatea și nevoia de a trăi. Prin prezentarea necazurilor ce le aveau fiecare, un lucru se întemeiază, și anume prietenia, bucuria de a trăi împreună.

În finalul poveștii, apare din nou motivul păstrării și consolidării prieteniei, când toți patru se aliază în înfruntarea tâlharilor ce veniseră la casă unde animalele se adăpostiseră și deveniseră stăpâni. A lupta împreună- toți pentru unul și unul pentru toți contra cuiva sau contra a ceva, îi unește și mai mult pe aceștia.

Morala acestei povești, pe care micii cititori o vor trage fără să-și dea seama este aceea de a prețui prietenia și că un grup, un colectiv puternic poate aduce mai multe realizări și reușite decât o singură persoană.

Roald Dahl și vulpoiul fantastic, Fox

Povestea se învârte în jurul unei vulpe antropomorfe, delicate, inteligente care trăiește în subteran lângă un copac împreună cu soția și patru copii. Pentru a-și hrăni familia, el face vizite pe timp de noapte la fermele deținute de trei fermieri răi și cruzi numiți Boggis, Bunce și Bean și smulg animalele disponibile pe ferma fiecărui om. Obosiți de a fi depășiți de către domnul Fox, fermierii răi își elaborează un plan de a-l ambuscada în timp ce-și părăsește norocul, dar ei reușesc doar să-i smulgă coada.

Fermierii sapă în casa Domnului Vulpe cu ajutorul picelor și apoi a excavatoarelor. Familia reușește să scape sub pământ în siguranță. Trio-ul de fermieri sunt ridiculizați pentru persistența lor, așa că se hotărăsc să înconjoare gaura domnului Vulpe și să aștepte până când îi este suficient de foame să iasă. Încoronați de dușmanii lor, domnul Vulpe și familia sa, precum și toate celelalte creaturi subterane, încep să moară de foame.

Domnul Vulpe intenționează să achiziționeze alimente. El și copiii lui trec prin pământ și se învârt spre una din casele lui Boggis. Domnul Vulpe ucide mai multe găini și îl trimite pe fiul său cel mai mare să ducă mâncarea acasă la doamna Vulpe. Pe drum spre următoarea destinație, domnul Vulpe intră în casa prietenului său Badger și îi cere să-l însoțească în misiunea sa. Ajutați de Badger, tunelul animalelor se face către ferma lui Bunce pentru rațe, gâște, șuncă, slănină și legume și apoi spre pivnița de cidru a lui Bean. Aici, sunt aproape prinși de un slujitor, dar au o scăpare îngustă. Își duc prada acasă, unde doamna Vulpe a pregătit un banchet pentru animalele subterane și pentru familiile lor. La masă, domnul Vulpe îi invită pe toți să locuiască într-un cartier subteran secret împreună cu el și familia sa, unde îi va vâna zilnic și niciunul dintre ei nu va mai trebui să-și facă griji față de fermieri. Toți se bucură de această idee, în timp ce Boggis, Bunce și Bean rămân în așteptare ca vulpea să iasă din gaură.

Leo Lioni- Frederick

Povestea lui Frederick pare să fie simpatică cu colectivismul, un termen care descrie orice perspectivă morală, politică sau socială care subliniază interdependența umană și importanța unui colectiv, mai degrabă decât importanța indivizilor separați. Filozofii socialiști și comuniști timpurii au inspirat colectiviști, precum Hegel și Marx. Colectiviștii sunt preocupați de comunitate și de societate și caută să acorde prioritate obiectivelor grupului față de obiectivele individuale. Ei cred că există un tip de ” contract social ” în care termenii acestui contract sunt stabiliți de ” voința general ” a poporului. În poveste, Frederick a contribuit la comunitatea de șoareci într-un mod diferit față de ceilalți. Cu toate acestea, a încălcat contractul social prin faptul că nu a ajutat, de asemenea, la strângerea de alimente. Frederick ridică multe întrebări filosofice. Natura comunității și filozofia socială care guvernează comunitatea este doar una.

Frederick pune de asemenea întrebări despre natura muncii. Există multe argumente cu privire la ce acțiuni sunt considerate a fi de lucru și nu este clar în societatea noastră ce se consideră muncă și ce nu.

Karl Marx ar considera contribuția lui Frederick ca nefiind necesară din punct de vedere social sau nu este valoroasă sau la fel de valoroasă ca contribuția celorlalți șoareci, deoarece acestea au contribuit la supraviețuirea întregii familii. Dacă nu ar fi ieșit din mâncare, poezia lui Frederick ar fi putut să nu aibă nicio valoare utilă. Pe de altă parte, s-ar putea susține că contribuția lui Frederick era necesară. Poate că poezia este unică și este apreciată doar pentru cât este dispus să plătească. Dacă Frederick ar fi fost un poet celebru, poezia lui ar fi mai valoroasă? Din nou, se pune accentul pe comunitate și rolurile oamenilor din comunitatea lor. O parte a teoriei socialiste a lui Marx a afirmat că toată lumea ar trebui să facă ceva pentru a beneficia de avantaje. Importanța socială a artei și rolul artistului în societate sunt alte subiecte abordate în poveste. Care a fost rolul lui Frederick? Mulți poeți dezbat aceste întrebări între ei. Unii se concentrează pe cât de mult sau de ce este plătit un poet pentru a scrie esențial pentru cunoașterea funcției sociale a poeziei. Alții spun că, conținutul poeziei reflectă utilitatea sa specifică sau că felul în care ne face să ne simțim, un poem și ne conectează la alte ființe umane este funcția sa socială. Însă alții susțin că funcția socială a poeziei este doar să fie, că poți lua ceea ce dorești din poezie, importanța poeziei sau a oricărui tip de artă în societatea noastră nu este clară. Contribuția lui Frederick la poezia familiei șoarecelui era utilă, dar mulți ar susține că alimentele și adăposturile sunt mai importante decât arta în ceea ce privește supraviețuirea familiei.

Impactul lecturii asupra îmbogățirii și dezvoltării simțului estetic și educativ al copilului. Potențialul educativ al narațiunilor cu / despre viețuitoare

Ca formă de cunoaștere, literatura despre viețuitoare devine un mijloc de aprofundare a adevărului conceptual, teoretic, verificabil, experimental. Calea este una intuitivă, prin imagini artistice. Un beneficiu imediat pe care îl aduce literatura, mai ales la această vârstă, este acela că facilitează înțelegerea. Formarea unei conduite comportamentale sau morale nu constituie un scop în sine al literaturii, fie aceasta pentru copii sau adulți, însă ea reprezintă o instanță care facilitează.observarea, analiza, deschiderea.spre o mai profundă.examinare interioară și cunoaștere. Programele de calitate a copiilor de vârstă mică sunt medii organizate și structurate, pe care cadrele didactice le-au pregătit cu grijă, având în vedere particularitățile de vârstă, cât și nivele de înțelegere al copiilor. Cadrele folosesc o varietate de strategii didactice, modificând și ajustând sarcinile, stabilind așteptări, demonstrând, asistând și facilitând.

Subliniind faptul că educatorii ar trebui să se concentreze pe punctele tari și capacitățile copiilor, toți ar trebui să fie educați în grupuri. Interacțiunea socială cu, colegii au un efect puternic asupra dezvoltării copilului, iar grupurile de vârstă mixtă oferă tuturor resurse suplimentare. Lectura textului pentru copii provoacă deopotrivă plăcere și utilitate. Acest aspect a fost foarte bine exploatat de către adulți (scriitori, părinți, pedagogi, psihologi, terapeuți), ceea ce a dus la o diluare și defazare a funcționalității ei față de orientarea principală.

Și în cazul literaturii pentru copii, mai exact proza despre viețuitoare, raportul util – plăcut trebuie să respecte aceleași limite impuse de natura însăși a literaturii, pentru că altfel s-ar transforma într-un alt tip – literatură educațională, terapeutică etc.

Plăcerea generată de contactul cu opera literară se construiește în timp, trebuie cultivată, experimentată, trăită. Sursele ei sunt numeroase, însă, odată împlinite, plăcerea lecturii se transformă în satisfacția de a comunica cu textul, cu alți cititori, precum și cu propria persoană. Ea se învață la grădiniță, școală, acasă, din media, din cultură. Și, de aici, poate, transferul exagerat înspre domeniul educativului. Însă, ca și trăsătură distinctă, care întărește o calitate naturală a literaturii, valențele educative ale acestui tip de literatură pot îmbrăca forme variate.

Concluzia la care se ajunge este aceea că aceste povești despre viețuitoare joacă un rol semnificativ în dezvoltarea personală a ființei umane (adică în dezvoltarea capacităților de autoînțelegere și înțelegerea a propriei deveniri, a propriilor emoții, sentimente, abilități, limitări, prejudecăți și de înțelegere a ceea ce înseamnă.a fi o ființă prin simțul responsabilității față de sine și față de ceilalți, capacitatea de manifestare.a compasiunii, abilitatea. de a înțelege și de a se raporta. la trăirea emoțională pe care au o aceste mici viețuitoare, de stăpânire a dispozițiilor afective).

Receptarea poveștilor autorilor români/ străini de către preșcolari- fișă de observare

Munca la catedră, experiența dobândită în urma lucrului cu preșcolarii, mi-au oferit numeroase posibilități de cercetare, fiindcă presupune confruntarea cu o gamă complexă de probleme la care trebuie găsite soluții: cercetarea poate lua forme variate, de la simpla observație dirijată până la experimentarea de tip formativ.

Poveștile despre viețuitoare au fost prezentate și discutate la grupa mare pe un efectiv de 20 de elevi, pe o durata de 4 săptămâni, în cadrul proiectului tematic: ” Călătorim în lumea animalelor ”, ce a avut ca subteme: ” Să cunoaștem animalele domestice ”, ” Din lumea animalelor sălbatice ”, ” Oare ce fac animalele de la poli? ” și ” Curiozități despre păsări ”, unde s-au urmărit în principal valențele estetice și educative, preșcolarii manifestând curiozitate și plăcere în ascultarea acestor povești. Viața de grup prezintă nu doar situații de plăcute, ci și situații ” conflictuale ”, dar cu rezolvare imediată, putând afirma că acest colectiv este unul cooperant, având anumite afinități care favorizează colaborările și care asigură o coeziune internă necesară desfășurării unei activități de învățare.

Emil Gârleanu și I. Al. Brătescu- Voinești recreează relații între personaje-tip (de exemplu, mamă- pui, mamă- personaje care i-ar putea pune în pericol puii, om- viețuitoare, viețuitoare mai mari- mai mici, cu mai mare sau mai mică influență într-un anumit mediu etc.), folosesc un limbaj adecvat copilăriei, o temă centrală care explică, prin perspectiva unică pe care o are copilul asupra lumii și prin încercarea autorilor de literatură pentru copii de a o reînvia în creațiile lor, dimensiunile nebănuite pe care le ia realitatea transpusă în texte.

Data: 08.05.2017

Grupa: mare

Tema săptămânală: Din lumea animalelor sălbatice

Domeniul: Limbă și comunicare

Tema activității: Căprioara de Emil Gârleanu- povestirea educatoarei

Data: 22.05.2017

Grupa: mare

Tema săptămânală: Curiozități despre păsări

Domeniul: Limbă și comunicare

Tema activității: Puiul de I. Al. Brătescu- Voinești- povestirea educatoarei

În îndrăgita poveste Capra cu trei iezi de Ion Creangă, se prezintă drama unei mame care trece printr-o tragedie- moartea celor doi iezi mai mari. În poveste personajele adoptă comportamente asemănătoare celor omenești: iezii- copiii care nu ascultă de părinți și suferă de pe urma neascultării, capra- mama iubitoare și grijulie, lupul- omul lacom și viclean.

Limbajul regional folosit de Creangă, plin de căldură și mlădios înfrumusețează această poveste, prin folosirea interjecțiilor, verbelor de mișcare, care dau o notă aparte textelor, dând dovadă și de un adevărat tact artistic (Călinescu, G., 1963, p. 171).

Data: 03.05.2017

Grupa: mare

Tema săptămânală: Să cunoaștem animalele domestice

Domeniul: Limbă și comunicare

Tema activității: Capra cu trei iezi de Ion Creangă- diafilm

Fram, ursul polar a lui Cezar Petrescu începe cucâteva capitole de stabilire a cadrului. Lumea puiului depinde de prezența și absența mamei, de căldura ei. Pe măsură ce crește și învață să vâneze, face cunoștință cu un sentiment, și anume frica. Și aceasta se întâmplă când este despărțit de mamă. Își asumă o identitate în momentul în care se întâlnește cu oamenii deoarece primește un nume. Prin urmare acestanimal care își ia rolul de protector pentru oameni, devine totem. Framdevine salvatorul și prin urmare, totemul protector a lui Otto și Egon.

Data: 15.05.2017

Grupa: mare

Tema săptămânală: Oare ce fac animalele de la poli?

Domeniul: Limbă și comunicare

Tema activității: Fram ursul polar de Cezar Petrescu- povestirea educatoarei

Frații Grimm prin Muzicanții din Bremenprezintă povestea despre prietenie transpusă în nenumărate forme de divertisment. Poate reprezenta o manieră de neuitat pentru copiii care o descoperă pe cont propriu.Patru necuvântatoare: un măgar, un câine, o pisică și un cocoș au ajuns la anii bătrâneții. Acum nu se mai pot lăuda că sunt de mare folos în gospodărie. Pentru că au devenit neputincioși, stăpânii lor i-au alungat de acasă. Cei patru se întâlnesc în drumul lor spre o soartă mai bună și se împrietenesc la cataramă. Împreună se gândesc și la cea mai bună modalitate de a supraviețui: să își întemeieze o formație. Urmează ca fiecare să își etaleze calitățile de muzicant. Legătura puternică de prietenie îi ajută să depășească orice obstacol și să își găsească o locuință în care să trăiască liniștiți cu toții.

Data: 05.05.2017

Grupa: mare

Tema săptămânală: Să cunoaștem animalele domestice

Domeniul: Limbă și comunicare

Tema activității: Muzicanții din Bremen de Frații Grimm- teatru de păpuși

Rățușca cea urâtă este povestea lui Hans Christian Andersen, creată special pentru copiii de toate vârstele, mai atractivă decât orice carte pe care cei mici au văzut-o vreodată, povestea rățuștii care se dovedește a fi lebădă (www.kidsopia.ro).

Copiii descoperă cum fiece ființă, oricât de mică și slabă ar părea, ascunde multă putere și cu perseverență, curaj și încredere va reuși să descopere frumoasa pasăre ascunsă în suflet. De asemenea, copiii învață să asculte și, în același timp, să descopere lucruri ascunse în paginile poveștii (www.kidsopia.ro).

Data: .05.2017

Grupa: mare

Tema săptămânală: Curiozități despre păsări

Domeniul: Limbă și comunicare

Tema activității: „Rățușca cea urâtă ” de Hans Christian Andersen – diafilm

Povestea războiului crâncen dintre un vulpoi șarmant, domnul Fox, și cei trei fermieri pe care acesta îi pradă constant, sătui să-și tot vadă orătăniile jumulite și păpate de vulpoiul viclean, fermierii pornesc un război pe viață și pe moarte, hotărâți să-i facă felul nu doar domnului Fox, ci și întregii sale familii. Înarmați cu puști, cazmale și buldozere, aceștia sapă, sapă și iar sapă, vrând să ajungă la vizuina în care se ascunde vulpoiul.

Domnul Fox vulpoi fantastic scrisă de Roald Dahl ridică semne de întrebare prin perspectiva neobișnuită asupra Binelui și Răului. În această inedită poveste, Răul are dreptatea lui, iar Binele se apără cu armele Răului. O mixtură destul de neobișnuită, aș spune, cel puțin pentru o carte destinată, în primul rând, copiilor.

Povestea este un fel de fabulă, o poveste despre viață așa cum este ea, crâncenă, o istorie despre familie și prietenie, despre îndârjirea de a nu te da bătut, despre speranță.

Data:10.05.2017

Grupa: mare

Tema săptămânală: Din lumea animalelor sălbatice

Domeniul: Limbă și comunicare

Tema activității: Domnul Fox vulpoi fantasticde Roald Dahl – teatru de păpuși

Frederick, personajul principal din povestea lui Leo Lionni, un șoarece de câmp, nu a colectat alimente pentru iarnă așa cum a făcut prietenii lui.

De multe ori l-au întrebat ce face. El a spus că, colectează raze solare, culori și cuvinte pentru iarnă. Prietenii lui nu au înțeles și au continuat să lucreze. Când a venit iarna și au mers la ascunzătorile lor de iarnă, alimentarea a scăzut și la fel și spiritele lor. Frederick i-a înălțat cu aceste raze solare, culori și cuvinte poetice colectate înainte de iarnă, care i-au ajutat pe toți prietenii săi să supraviețuiască acelei ierni.

Această carte are o temă a spiritului și modul în care lucrurile simple vă pot ajuta să supraviețuiți timpurilor grele.

Data:12.05.2017

Grupa: mare

Tema săptămânală: Din lumea animalelor sălbatice

Domeniul: Limbă și comunicare

Tema activității: Frederick de Leo Lionni –povestirea educatoarei

Discuții și interpretări. Puncte tari și slabe ale cercetării. Recomandări

Ținând cont de fișele de observare la grupa mare, am realizat cât de valoroase sunt cărțile, acestea prezentând o deosebită importanță și interes pentru copii, aceștia aflănd multe lucruri despre viața animalelor, a insectelor, a plantelor etc. În același timp, copiii descoperă sentimente de dragoste și ură despre prietenie, lăsând urme adânci, impresii care nu pot fi uitate ușor.
Gândirea copiilor se dezvoltă de la concret la abstract, ei percep mai ușor obiectele și acțiunile, iar imaginația este reproductivă, cu tendința de a se transforma în imaginați creatoare. Emoțiile și sentimentele copiilor se manifestă spontan și viu, trăiesc cu interes bucuriile și suferințele personajelor pozitive, trecând ușor de la un sentiment la altul. Copiii manifestă un interes deosebit pentru lumea înconjurătoare, pentru viața altor copii, pentru natura înconjurătoare și viața animalelor, păsărilor etc.

În urma aplicării fișelor de observare la grupa mare și a centralizatorului care m-a ajutat să observ receptarea poveștilor de către copii, s-a constatat importanța înțelegerii poveștilor- chiar dacă un copil va înțelege mai greu o poveste, mesajul ei, pe măsura dezvoltării sale psihice, acesta devine mult mai deschis la adevăratele valori estetice deprinse, iar cu ajutorul imaginației, copilul transformă realitatea într-o lume plină de magie, cu bune și rele, se transpune în poveste, dorind să trăiască în simplitatea lumii descrise de Ion Creangă spre exemplu. De asemenea, copilul are posibilitatea de a visa și de a acorda lumii ce-l înconjuară o aură pe măsura dorințelor lui, de aceea el este atras de povestea în sine, în unele cazuri, este receptiv la .frumos, care există în .forme adecvate potențialității lui la nivel psihic și al sensibilității. Capacitatea copiilor de a se transpune în lumea descrisă sau de a intra în lumea personajelor, în urma identificării cu personajele principale, îndrăgesc tot mai mult eroii. Adevărate capodopere educative au o compoziție simplă sau acțiune.concentrată, și o învățătură .morală intensă.

Având în vedere că am vorbit despre autori români, cât și străini, putem afirma cu tărie că poveștile autorilor autohtoni au rămas preferatele copiilor, din punct de vedere al limbajului folosit, un limbaj ușor care va căpăta trăinicie, cât timp este realizată activizarea lor. Nu se poate concepe dezvoltarea vocabularului în condițiile în care cuvintele și expresiile întâlnite prima dată de către copil vor rămâne doar înregistrate în memorie. Recomand ca toți copiii să fie puși în situația de a transfera aceste achiziții în creațiile lor personale; odată cu înțelegerea cuvintelor și expresiilor noi, cei mici trebuie ajutați să înțeleagă și sensul ideilor exprimate prin cuvinte.

Majoritatea scriitorilor au un spirit de observație mai dezvoltat și astfel au înfățișat în povestiri, prin diferite procedee stilistice, aspecte din viața diferitelor vietăți din natură. Modele ale acestui gen de povestiri pot fi considerate operele din cadrul lucrării de față.

Estetica și limbajul din lumea măruntă a celor care nu cuvântă din Căprioara lui Emil Gârleanu este o lume pitorească, de un farmec aparte, plină de neliniște și întrebări, motiv pentru care a fost preferata tuturor copiilor dintre autorii români.

Într-un cadru, ”pe mușchiul gros, cald ca o blană a pamântului” (Gârleanu, E., 2002, p. 240) se află caprioară și iedul ei. Într-o scena plină de tandrețe, iedul ”și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed pe spatele mamei lui și cu ochii închiși se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului ” (Gârleanu, E., 2002, p. 240). Aici, copiii s-au gândit la sentimentele de afecțiune și grijă care vine din partea mamelor. Dupa acest sentiment cald, liniștea se tulbură când în sufletul de mamă al caprioarei ”încolțește un simțământ stăruitor de milă” (Gârleanu, E., 2002, p. 240), fiindcă, venind vremea înțărcatului, trebuie să se despartă de puiul ei, copiii lăsând totul deoparte și devenind atenți.

Limbajul folosit de Emil Gârleanu este cel mai potrivit, cu expresii plastice și epitete. sugestive, o însemnată valoare instructivă și educativă, devenind un mijloc de cunoaștere a unor aspecte ale vieții animalelor, păsărilor, insectelor și chiar a plantelor, redate într-o formă literară accesibilă. Copiii și-au amintit cu mare drag de poveste și le-a trezit dorința de a observa mai atent viața din natură și a mărit interesul pentru cunoașterea viețuitoarelor, contribuind la dezvoltarea spiritului de observație (www.scribd.com) și evident, la dezvoltarea sentimentelor estetice ale copiilor. Cu o valoare instructiv-educativă enormă, constituie un mijloc de cunoaștere a unor aspecte ale vieții animalelor din cadrul întunecat și plin de primejdii, trezind copiilor dorința de a observa mai atent viața din natură și mărește interesul pentru cunoașterea viețuitoarelor. Prin forma artistică, prin analogiile dintre viața familiilor de animale și propria familie, contribuie și la dezvoltarea sentimentelor și a atitudinilor morale ale copiilor

Pentru ca opera lui Gârleanu să-și atingă scopul educativ și, în special, să contribuie la dezvoltarea spiritului de observație, am încercat să-i stimulez pe copii, pentru a observa amănuntele redate de scriitor și a le putea reproduce.

Puiul lui Brătescu Voinești, la prima vedere, am putea spune că a avut un impact similar precum Căprioara lui Gârleanu. Prin valorile didactice deosebite surprinzând anumite aspecte ale relației dintre om și natură ce dobândesc semnificații profunde, unii copii s-au identificat din punct de vedere acțional, comportamental ca fiind puiul cel mare al prepeliței, i-a făcut să înțeleagă ce este bine să facă în viața cotidiană și ce nu este bine. Prin valorificarea creatoare a mesajului artistic, etic și estetic transmis de povestire se stimulează în primul rând interesul, pasiunea copilului pentru literatură, setea de cunoaștere.

Drama prepeliței și a puilor se prezintă pe fundalul general al anotimpurilor: primăvara-naștere, vara-creștere, toamna-maturizare, iarna-moarte.

Valoarea instructiv-educativă a povestirii reliefată foarte bine într-un moto: „Sandi, să asculți pe mămica!” constă tocmai în avertismentul pe care autorul vrea să-l dea în legătură cu consecințele care decurg din neascultare, din nesocotința sfaturilor pe care părinții le dau cu atâta dragoste copiilor. Și precum s-a văzut, urmările sunt de cele mai multe ori iremediabile (www.scribd.com).

Pentru a ajunge la copii, recomand să se folosească o intonație potrivită în timpul expunerii textului care să conducă la sensibilizarea emoțională și afectivă a copilului, dar și la identificarea lui în anumite comportamente ale puiului.

Prin Capra cu trei iezi, copiii cunosc viața satului, oameni harnici, curajoși, înzestrați cu optimism, veselie, umor și hotărâți să lupte pentru o viață mai bună, pentru izbânda dreptății, a cinstei, a adevărului, unde personajele sunt animale cu trăsături omenești.

Am ales Capra cu trei iezi deoarce am considerat-o capodopera perfectă în procesul ascultării unei povești, iar scopul mi-a fost atins: întreaga activitate psihică a copilului a fost antrenată: atenția, memoria, gândirea, imaginația. Cu o deosebită valoare etică, a contribuit la formarea conștiinței morale, a unor trăsături pozitive, la dezvoltarea personalității, copiii au desprins mesajul etic ce influențează benefic conștiința morală.

Fram, ursul polar nu este diferit față de cele trei opere menționate anterior. Impactul nu a fost de mare natură asupra copiilor. Singurul lucru care merită mentionat constă în trezirea interesului copiilor asupra unui animal pe care nu-l vedem des: un urs, un urs care ar trebui să traiască într-un mediu favorabil speciei sale.

Povestea unui mic grup de animale în vârstă, Muzicanții din Bremen este o poveste simplă, dar, ca orice poveste a lui Grimm, are o morală. Obțineți o înțelegere a modului în care acest basm oferă comentarii despre viața de zi cu zi.

O poveste conform scrierilor lui Grimm, aceasta trebuie înțeleasă ca o lecție. Pentru a învăța copiii, aceste povestiri au aproape întotdeauna moralitate ascunsă în ele. Unele lecții de moralitate sunt ascunse mai bine decât altele și una dintre poveștile mai dificile pe care trebuie să le înțelegem este și Muzicanții din Bremen. Pentru a descoperi semnificația ascunsă din spatele basmului, trebuie să facem o mică săpătură pentru a înțelege conflictul principal al povestirii.

Există o serie de morale care pot fi luate din această poveste. Respectul bătrânilor este una din lecțiile clare din această poveste. Acest lucru ajută la a arăta că bunicii s-ar putea să nu fie la fel de puternici cum au fost odată, dar că sunt încă importanți și folositori. Aceasta este o lecție pe care fiecare generație trebuie să o învețe și această poveste servește ca un memento subtil, dar important.

O altă importantă morală în această poveste este aceea a muncii în echipă. Animalele din această poveste sunt bătrâne și slabe, și fiind de unul singur nu ar putea să obțină mult. Cu toate acestea, lucrând împreună, sunt capabili să realizeze ceva pe care niciunul dintre ei nu ar putea să-l atingă singur.

Adesea considerată ca fiind doar o poveste simplă și distractivă, Muzicanții din Bremen, ca toate poveștile lui Grimm, oferă ocazia de a-i învăța pe copii lecțiile care sunt adesea greu de predat.

Copiii încă nu înțeleg termenul de muncă în echipă. Poate de aceea, aceștia nu s-au arătat extrem de interesați cu privire la poveste. Cu siguranță, în momentul în care vor avea nevoie de ajutor și se vor afla într-o situație în care nu se vor descurca singuri, vor realiza cât de important este ajutorul celor din jur.

Dacă la Frații Grimm poveștile cu animale atrag mai ales prin întâmplările hazlii, povestite cu umor, Andersen creează povești în care nota dominantă este duioșia. Înțelegerea și compasiunea pentru vietățile slabe, neajutorate rezultă din povestea Rățusca cea urâtă. În acel moment, copiii au cunoscut un sentiment nou, un sentiment pe care îl vor întâlni de-a lungul vieții, sentimentul de neintegrare cauzat de societate și conceptele rezultate.

Micul cititor este introdus chiar de la început în lumea plină de întâmplări gingașe a păsărilor. ” Sub un brusture, în apropierea unui eleșteu, o rață plictisită își clocea ouăle. După un timp ouăle încep să crape și rățuștele scot capul din găoace. Doar un singur ou, cel mai mare, întârzie și, când crapă, iese din găoace un pui mare și urât. ” (Andersen, H. Ch., 2002, p. 52)

Copiii au fost surprinși în urma descrierii contactului cu viața a acestui pui deosebit de fragil sufletește și cu o constituție diferită de a fraților săi, fapt care-i produce un permanent boicot din partea vietăților din jurul său.

După ce-i învață să înoate, rața-mamă îi duce” să vadă lumea ” (Andersen, H. Ch., 2002, p. 55) în curtea rațelor. De aici încep dezamăgirile, clipele grele pentru rățușca mare și urâtă. Toate orătăniile o ciupeau și o ghionteau, până și surorile ei o ocărau, iar mama i-a zis într-o bună zi : ” Bine-ar fi să pleci și să nu te mai văd! ” (Andersen, H. Ch., 2002, p. 57). Și rațușca cea urâtă a plecat. Mai înti la balta mare, unde erau rațele sălbatice, care o acceptă lânga ele așa urâtă cum e, dar să nu se mărite cu careva din neamul lor. La stuful din baltă vin vânătorii și biata rățușcă abia scapă cu viață. De frică, fuge în coliba unei babe care avea un motan și-o găină. Nu se poate adapta orizontului închis din coliba babei și apucăturilor mărginite și orgolioase ale motanului și găinii. De aceea se întoarce la baltă. Vine toamna, apoi iarna și rățușca este salvată de la îngheț de către un țăran, în curtea căruia trăiește până primavara. Din nou pleacă la baltă, unde în compania unor lebede descoperă că ea nu mai e rățușca cea urâtă, ci o lebădă frumoasă.

Pe lângă aspectul său instructiv- cunoașterea de către copii a vieții păsărilor cu .obiceiurile lor, – povestea are un pregnant caracter educativ. Copiii învață că niciodată nu trebuie să aprecieze, să nu judece pe semenii lor numai dupa înfățisare. Deși urâtă la chip atunci cand s-a născut, rățușca a dat dovadă totdeauna de noblețe sufletească, fiind respectuoasă față de toate păsările, chiar și față de cele care o batjocoreau. Mai mult, când crește și se descoperă a fi o lebădă frumoasă, ea nu devine orgolioasă, arogantă. ” Și lebedele cele bătrâne se plecau în fața ei. Lebăda cea tânără s-a rușinat și-a ascuns capul în aripi; nu știa ce să facă; era foarte fericită, dar nu se mândrea deloc; fiindcă o inima bună nu-i niciodată mândră. ” (Andersen, H. Ch., 2002, p. 64)

Folosind procedeul personificării, scriitorul prezintă lumea păsărilor ca pe aceea a oamenilor. Unele sunt mai puternice, altele mai slabe, primele le asupresc pe celelalte.

Copiii învață apoi că, pentru a putea trăi, fiecare vietate trebuie să se integreze într-un colectiv al speciei din care face parte. Lebăda născută printre rațe nu-și găsește vreun rost până nu conviețuiește cu surorile ei.

Simțul estetic este dezvoltat în urma tuturor descrierilor. Din toate poveștile, povestea lui Andersen este cea mai realistă dintre toate. Deși nu a deschis curiozitatea copiilor, aceștia își vor aminti cu privire la prima întâlnire cu povestea peste ani, când, poate, se vor confrunta cu o situație oarecum similară cu a rățuștei.

Roald Dahl și al său Domn Fox nu s-a simțit în urma prezentării acesteia. În urma povestirii, aceștia si-au amintit de Muzicanții fraților Grimm. Prietenia și ajutorul sunt deja două concepte care au fost cunoscute copiilor. Ceea ce s-a remarcat aici a fost moralitatea vecinului Bursuc, ceea ce a trezit interesul copiilor pentru scurt timp.

Natura, viețuitoarele, peripețiile deja nu mai reprezintă nimic nou pentru copii, aflându-se deja la a șaptea poveste de acest gen.

Ajungând la Frederick, nu a atras atenția copiilor în aceeași măsură precum restul poveștilor. Poate datorită naturii acesteia, pentru că ridică multe întrebări filosofice. Natura comunității și filozofia socială care guvernează comunitatea este doar una. Povestea lui Frederick pare să fie simpatică cu colectivismul, un termen care descrie orice perspectivă morală, politică sau socială care subliniază interdependența umană și importanța unui colectiv, mai degrabă decât importanța indivizilor separați.

Datorită activității parcurse în perioada aplicării fișelor de obserbare, copiii au realizat progese în înțelegerea lumii înconjuratoare și a valorilor mediului social în care trăiesc, opiniile formate și gândirea rămânând concrete în stadiul imediat.

Punctele forte constau în privința trăirilor afective, aceștia aflnându-se în stări afective în care se regăsesc bucuriile, durerile, tristețile, reușitele sau nereușitele emise în povești. În urma poveștilor, viața lor afectivă este legată de trebuințele vitale și de relațiile cu mediul social care îi înconjoară. Viața lor interioară este stimulată de modul în care sunt satisfăcute anumite trebuințe care au legătură cu nevoile de bază, de anumite necesități ale vieții sociale ( nevoia de comunicare, nevoia de ocrotire ), în măsura în care sunt satisfăcute sau nu, se produce starea de disconfort sau confort afectiv.

Cele mai importante trăiri afective au fost emoțiile și sentimentele. Emoțiile fiind raportate la situațiile concrete în care se află copilul, tonusul emoțional a accentuat deschiderea și receptivitatea copilului la schimbările mediului din care face parte, pentru prima dată, reacțiile emoționale nu s-au învățat, s-au trăit. Emoțiile sunt contradictorii, unele au efecte negative, iar altele au avut efecte pozitive, după confortul sau disconfortul simțit. În urma centralizatorului, s-au depășit limitele acestor bariere și s-a implementat o atmosferă de bucurie și destindere în care au predominat emoțiile pozitive. În acel stadiu, sentimentele se pot caracteriza printr-o relativă stabilitate, constintuind o parte a personalitații.

Sentimentele estetice s-au dezvoltat în procesul perceperii elementelor estetice din natură. Îndrumarea procesului de descoperire a frumosului din natură, alături de activitatea creatoare sub îndrumarea atentă personală, constituie condiții favorabile de cultivare și dezvoltare a sentimentelor și sensibilitații estetice.

Educația modernă și postmodernă a apărut ca o alternativă la educația tradițională bazată pe învățare ca proces de acumulare și stocare a cunoștințelor, deprinderilor și obiceiurilor. Astfel, a apărut o teorie potrivit căreia actul de evaluare a învățării trebuie să fie o activitate ghidată și programată, care implică un efort cognitiv și emoțional, realizat simplu și eficient. Într-un grup de copii, este necesar să se creeze o atmosferă de colaborare, comunicare, evaluare și autoevaluare bazată pe coordonarea eforturilor comune, printr-un schimb reciproc de mesaje.

Din acest motiv, organizarea actului pedagogic (proiectare, aplicare, analiză, apreciere) trebuie să se bazeze pe strategii didactice eficiente prin care profesorii ar trebui să faciliteze accesul copiilor la cunoaștere și dezvoltarea competențelor lor intelectuale, obiceiurile, aptitudinile, sentimentele și emoțiile, prin intermediul unui set complex și circular de metode, tehnici, mijloace de educație și forme de organizare a activităților complementare.

Strategiile didactice interactive urmăresc să ajute copilul să se dezvolte în contextul interacțiunilor sociale care favorizează apariția unui sprijin cognitiv și socio-eficace pentru a delimita individul intelectual și profilul psihologic și, în același timp, să integreze persoana în societate.

Strategia didactică (modernă sau nu) este un set complex și circular de metode, tehnici, mijloace de educație și forme de organizare a activității complementare unul pe altul, pe baza căruia se elaborează un plan de lucru pentru a realiza o învățare eficientă.

Metodele și tehnicile interactive, ca funcție didactică, pot fi folosite alternativ în timpul lecției, dacă bugetul de timp permite acest lucru, pentru a stimula activitatea și creativitatea, pentru a crea un mediu de învățare dinamic și interactiv bazat pe cooperare. Ele ajută la dezvoltarea spiritului de investigație și a unei gândiri divergente, permițând copilului să-și continue educația după terminarea școlii, cu alte cuvinte, ajută copilul să învețe cum să învețe.

Concluzii

Prin lucrarea de față, am avut ca scop dezvoltarea inteligenței emoționale și a creativității copiilor, de a promova creșterea și dezvoltarea personalităților și a aptitudinilor sociale ale acestora și de a transmite importante literaturi și teme de la o generație la alta.

Prima valoare pe care am remarcat-o a fost oferirea ocaziei de a răspunde și de a dezvolta propriile opinii. Aceasta întărește domeniul dezvoltării cognitive, încurajând o gândire mai profundă. Poveștile nu spun copiilor tot ceea ce au nevoie să știe, ci le permite acestora dreptul la o opinie. Poveștile din lucrare i-au ajutat pe copii să-și dezvolte inteligența emoțională. Acestea au puterea de a promova dezvoltarea emoțională și morală prin multitudinea momentelor de criză, când se iau în considerare alegerile morale și motivele pentru care se iau deciziile. Am reușit încurajarea creativității și rolul pe care îl joacă literatura în cultivarea și extinderea imaginației. Valențele estetice si educative sunt de valoare deoarece încurajează personalitatea și dezvoltarea socială. Copiii sunt foarte impresionați în anii formațiunii. Prin poveștile selectate și puse pe fișele de observație, îi putem ajuta să se dezvolte în a fi oameni grijulii, inteligenți și prietenoși.

În urma realizării dimensiunii estetice participă toți factorii educativi. Componentele care acționează în sensibilizarea copilului sunt frumosul natural, mediul în care. trăiește, deschiderea spre cunoașterea literară și artistică în urma frumuseții viețuitoarelor. Gustul estetic se formează printr-o legătură directă și neîntreruptă cu frumosul, cu operele și creațiile artistice valoroase care pregătesc aprecierea și întelegerea universului în care trăim, îndrumând, oferind treptat criterii de raportare, integrând valorile în viața personală.

În timp ce trec de la stadiul pre-operațional la cel operațional al dezvoltării cognitive, ei devin mai puțin egocentrici, încep să ia în considerare sentimentele și punctele de vedere ale celorlalți, ceea ce-i va ajuta enorm pe viitor. Capacitatea de a înțelege punctele de vedere ale altor persoane și de a nu fi egoiste reprezintă abilități importante pe care adulții trebuie să le transmită copiilor. Poveștile pot încuraja dezvoltarea socială prin îndrumarea copiilor de a accepta alte persoane, alte vietăți și a diferențelor lor.

În final, nu trebuie ignorat aspectul de studiere al prozelor despre viețuitoare care permite dezvoltarea capacităților de exprimare orală și scrisă a copiilor și ajută la formarea unor trăsături etice ale profilului moral al acestora. De asemenea, copiii își îmbogățesc vocabularul prin reținerea voluntară sau involuntară a unor regionalisme, arhaisme, a unor proverbe și zicători, a formulelor specifice prozelor despre viețuitoare Foarte importantă este și analiza textelor literare, a semnificațiilor cuprinse de text. Așadar, este absolut necesară sprijinirea copiilor în procesul de investigație literară, de descoperire a modelelor umane, de formare a unor trăsături morale.

Bibliografie

Andersen, H. Ch. (2002), Degețica și alte povești, Editura Corint, București;

Andrei, M. (2006), Introducere în literatura pentru copii, Editura Eminescu, București;

Bărbulescu, G., Beșliu, D. (2009), Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Corint, București;

Birău R, Iordăchescu C. (1999), Să dezlegam tainele textelor literare clasa a-IV-a, Editura Carminis, Pitești;

Bizdună, M., Molan, V. (2006), Didactica limbii și literaturii române. Proiectul pentru învățământul rural, MEC, București;

Bontaș, I. (2001), Pedagogie, Editura Bic All, București;

Călinescu, G. (1963), Istoria literaturii române, Editura Academiei R.S.R, București;

Călinescu, G. (1964), Cronicile optimismului, Editura pentru Literatură, București;

Cerghit, I. (1983), Perfecționarea lecției în școala modernă, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Cerghit, I. (2006), Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași;

Chendi, I. (1969), Pagini de critică, Editura pentru Literatură, București;

Creangă, I. (2002), Amintiri din copilărie, Editura Litera Universal, București;

Crețu, D., Nicu, A. (2005), Pedagogie pentru definitivat și gradul didactic II, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu;

Cristea, S. (2000), Dicționar de pedagogie, Editura Litera Internațional, București- Chișinău;

Crișan, Al.(coord) (1998), Curriculum național pentru învățământ obligatoriu. Cadru de referință, Editura Corint/MEC/CNC, București;

Corniță, G. (1998), Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Umbria, București;

Gafița, M. (1977), Cuvânt înainte de Fram, ursul polar, Editura Ion Creangă, București;

Gârleanu, E. (2002), Din lumea celor care nu cuvântă, Editura Litera Internațional, București- Chișinău;

Goia, V. (1999), Ipostazele învățării. Limba și literatura română, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca;

Hazard, P. (1994), Books, Children&Men, The Horn Book, Inc., Boston;

Ivănuș, D. (1996), Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Avrămenca, Craiova;

Joița, E. (2000), Educația cognitivă. Fundamente. Metodologie, Editura Polirom, Iași;

Jinga, I., Istrate, E. (1998), Manual de pedagogie, Editura All Educațional, București;

Mara, L. (2010), Didactica limbii și literaturii române, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu;

Parfene, C. (1999), Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Editura Polirom, Iași;

Peneș, M. (2000), Să aprofundăm textele literare, clasa a-III-a , Editura Ana, București;

Petrescu, C. (1981), Fram, ursul polar, Editura Ion Creangă, București;

Popa, I., Popa, M. (2005), Literatură Română, manual preparator, clasa a V-a, Editura Niculescu, București;

Potolea, D. (coord.) (2006), Fundamente teoretice și demersuri aplicative, Editura Polirom, Iași;

Radu, I. (coord.) (1995), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca;

Rațiu, I. (2003), O istorie a literaturii pentru copii, Editura Biblioteca Bucureștilor, București,

Skekely, E. M. (2006), Literatura pentru copii și tineri, Editura Universității „ Petru Maior ”, Târgu-Mureș;

Stanciu, I. (1968), Literatura pentru copii, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Stoica, C., Vasilescu, E. (1982), Literatură pentru copii, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Șerdeanu, I. (1983), Metodica predării limbii și literaturii române la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Todorov, T. (1973), Introducere în literatura fantastică, Editura Univers, București;

Carolyn L. Burke, Joby Glopenhaver (2004), Animals as People in Children’s Literature, National Council of Teachers of English;

www.wikipedia.org/wiki/Children’s_Literature;

www.kidsopia.ro

Anexe

PROIECT DIDACTIC

(Activitate integrată)

Data: 03.05.2017

Grupa: mare

Tema anuală de învățare: Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?

Tema proiectului: Călătorim în lumea animalelor

Tema săptămânală: Să cunoaștem animalele domestice

Domeniul activității: Limbă și comunicare

Tema activității integrate: Prietenii caprei

Elemente componente ale activității integrate:

DLC- Capra cu trei iezi de Ion Creangă- diafilm

ALA1- Capra cu trei iezi

Artă – Personaje din poveste(colorare-decupare-lipire);

Joc de masă – Capra cu trei iezi (puzzle);

Căsuța păpușii – Pregătim masa lupului.

Scopul: Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și de redare a elementelor unor imagini, folosind o exprimare corectă din punct de vedere lexico-gramatical; dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral; exersarea priceperilor și deprinderilor tehnnico-aplicative.

Obiective operaționale:

O1- să audieze cu atenție și interes conținutul poveștii, concomitent cu observarea imaginilor de pe diafilm;

O2- să manifeste empatie pentru personajele aflate în dificultate, identificând stări afective;

O3- să prezinte ideile principale desprinse în urma ascultării poveștii;

O4- să răspundă corect la întrebările referitoare la conținutul poveștii, motivând răspunsul acolo unde este cazul;

O5- să înțeleagă valoarea educativă, intens moralizatoare a poveștii;

O6- să coloreze, să decupeze și să lipească corect personajele pe planșa ce reprezintă cadrul poveștii;

O7- să asambleze corect piesele de puzzle pentru obținerea unui tot unitar, a imaginii de ansamblu;

O8- să manifeste spontaneitate și creativitate în interpretarea rolului asumat.

Strategii didactice

Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, observația, povestirea.

Mijloace de învățământ: piramida, jetoane, ghicitori, plic cu scrisoare, diafilm, rolă cu povestea, planșă, fișe cu personaje, creioane colorate/carioci, foarfece, lipici, puzzle, set de bucătărie, animale de pluș, ecusoane, recompense;

Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe;

Bibliografie:

**** Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani) – MECT, 2008;

Anghel, N., Culea, L., Grama, F., Ionașcu, D., Pletea, M., Sesovici, A. (2008) – Activitatea integrată în grădiniță (ghid pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar), Editura Didactica Publishing House, București;

Catrinel, A., Ș., Kallay, E. (2007) – Dezvoltarea Competențelor Emoționale și Sociale la preșcolari (ghid practic pentru educatori), Editura ASCR, Cluj Napoca.

www.didactic.ro

SCENARIUL ACTIVITĂȚII

Activitatea va debuta cu intrarea copiilor în sala de grupă intonând cântecelul Graiul animalelor . Aceștia se vor așeza în semicerc pe scăunele. Captarea atenției copiilor se va realiza cu ajutorul Piramidei animalelor domestice. În fața copiilor se află o masă pe care sunt așezate jetoane, lipici și o serie de ghicitori ce îi vor ajuta să descopere secretele piramidei. Copilul care răspunde corect, va veni în față, va alege jetonul corect și îl va lipi pe cărămida corespunzătoare. Când se va ajunge la ultima cărămida, copilul va descoperi o scrisoare de la Capră prin care aceasta îi roagă să o ajute în descoperirea celui care i-a mâncat iezii cei mari.

Pentru a descoperi cine i-a mâncat pe iezi, copiii vor asculta și vizualiza pe diafilm povestea Capra cu trei iezi de Ion Creangă. Copiii vor asculta cu atenție povestea, iar la final educatoarea le va adresa întrebări pentru a fixa conținutul poveștii și de a accentua mesajul acesteia.

După ce vor răspunde la întrebări, copiii vor fi invitați la centrele de interes deschise, în funcție de ecusonul pe care îl au în piept: ecusonul cu iezi- Artă, ecusonul cu capra- Joc de masă și ecusonul cu lupul- Căsuța păpușii. Vor merge către măsuțe, încet pentru a nu fi auziți de lup. După ce se va realiza intuirea și descoperirea materialelor de lucru, educatoarea va explica sarcinile de lucru.

La centrul Artă, copiii vor exersa abilitățile și deprinderile însușite anterior pentru a realiza tema propusă: colorarea personajelor din povestea prezentată, decuparea lor și lipirea pe planșa realizată de educatoare, reprezentând cadrul poveștii;

La centrul Joc de masă, copiii vor avea de asamblat piesele de puzzle pentru a obține imagini cu momente din poveste;

La centrul Căsuța păpușii, cu ajutorul seturilor de bucătărie și a animalelor de pluș, copiii vor avea de pregătit Masa lupului, încercând să surprindă momentul din poveste când capra îl invită pe lup la masă.

După finalizarea sarcinilor de lucru, educatoarea le atrage copiilor atenția că trebuie să urmeze indicațiile date pentru a realiza macheta așa cum dorește Capra.

La finalul activității se vor face aprecieri asupra modului în care au participat copiii la activitate, autoaprecieri din partea copiilor și concluzii asupra aspectelor de conținut abordate.