Provocarile Securitatii Europene In Contextul Geopolitic Actual

INTRODUCERE

Lucrarea de față reprezintă o analiză a stării de securitate a Uniunii Europene în contextul actual din Republica Moldova și Ucraina. Cele două state au fost alese datorită faptului că ele reprezintă un interes atât pentru U.E. cât și pentru Rusia iar escaladarea situației interne din cele două state produce amenințări de ordin economic, militar și politic, în spațiul militar.

Premisa de plecare a lucrării este faptul că datorită extinderii U.E. spre spațiul de influență al Rusiei, Ucraina în special și Republica Moldova au reprezentat o miză strategică. Din punct de vedere a Rusiei cele două state reprezintă zone tampon între Rusia și grupul U.E-NATO iar acestea se afla încă în zona de putere a Rusiei.

În contrast cu această viziune se regăsește U.E. care consideră cele două state atât începutul unei noi etape în lărgirea construcției europene, dar și parteneri strategic ai U.E. Viziunea de partener strategic este datorată resurselor pe care le au acestea, dar și prin poziția geostrategică pe care o dețin. Astfel o lărgire a U.E spre nord și spre Rusia neputându-se face fără cele două state.

Din punct de vedere a securității, aceste două state (Ucraina și Republica Moldova) reprezintă un interes major datorită faptului că majoritatea produselor contrafăcute și acțiuni de crimă organizată provin din aceste două state.

Pentru consolidarea securității pe termen lung, U.E. a convenit că principalul instrument de smart power să fie definit prin politica de vecinătate. Scopul acesteia având nu doar un rol strategic în ceea ce privește relațiile cu alte state dar urmărește și să confere o imagine de viitor stat federativ pe scena relațiilor internaționale. De asemenea aceasta reprezenta și un nou tip de abordare a U.E. cu vecinii săi.

Prin această politică de vecinătate se asigură atât deschiderea de noi relații cu vecinii și posibilitatea de perfectare a alianțelor, dar și descrie și un eficient instrument de asigurare a securității în regiune, prin cooperare.

De asemenea trebuie menționat faptul că politica de vecinătate a U.E. nu oferă o perspectivă de aderare statelor vizate de aceasta, ci permite o ,, mai bună focalizare a eforturilor în domenii de importanță vitală pentru apropierea statelor vizate de standardele europene"1.

În prezenta lucrare vom încerca să argumentăm și să analizăm modul în care utilizarea politicii de vecinătate de către U.E. față de Ucraina și Republica Moldova, a putut crea premisele în timp, a actualei situații de conflict sau din contră nu a fost un element conflictual.

Cele două state au fost alese și datorită faptului că odată cu destrămarea blocului sovietic și cu lărgirea U.E spre estul și centrul Europei s-a modificat contextul geopolitic în Europa, iar pe continent, actorii majorii, s-au identificat prin U.E. și Rusia. Cele două state au un interes semnificativ pentru cei doi actori continentali atât prin poziția geografică pe care o ocupă dar și prin semnificația politică pe care o reprezintă în relațiile internaționale.

Cap.I SCURT ISTORIC

Necesitatea unei politicii de vecinătate apare în anul 2003 când, după procesul de extinderea a U.E. apare problema de creare a unor noi bariere. Astfel, în anul 2003, Comisia Europeană, în comunicatul asupra Uniunii Europene extinse, formulează principiile politicii de vecinătate a U.E.2 În cadrul acestui proiect se punea accentul pe importanța relației dintre U.E și vecinii să-i.

Această inițiativă are la bază Raportul Laschet prin care se indentifică unsprezece motive care fac necesară adoptarea unei astfel de politici. Cele mai importante motive au fost descrise prin faptul că în urma valurilor de aderare din anii 2004 și 2007 s-a produs o modificare a frontierelor pe care le are U.E. cu vecinii săi. Prin aceste două valuri de aderare numărul de membri ai Uniunii a ajuns la 27 de state membre, acest lucru aducând cu sine și modificarea frontierelor.

Cel de al doilea motiv este necesitatea de creare a noi instrumente în relațiile cu statele vecine care să ducă la crearea unei „regiuni comune de pace, stabilitate, securitate, respect pentru democrație, drepturile omului și aplicare a legii”3.

Al treilea motiv reprezenta rolul U.E. în privința dezvoltării democrației în statele vecine.

Al patrulea motiv este definit prin țintele pe care le are politica de vecinătate în cea ce privește oferirea statelor partenere a unor relații privilegiate, prin care era posibilă obținerea unui câștig substanțial de calitate.

Al cincilea motiv este de includerea statelor europene la aderarea pentru U.E. dar și a statelor care sunt partenere apropiate de U.E. și vecinii, care din diferite motive nu pot adera.

Cel de al șaselea motiv este de stabilire a unei oportunități egale pentru state să stabilească legături cu U.E.

Al șaptelea motiv este criteriul capacității de absorbție, acesta fiind unul dintre criteriile de la Copenhaga. În acest criteriu se integrează și Ucraina și Georgia care și-au exprimat dorința de a lua parte la „șlefuirea Europei”.

Al optulea motiv face referire la dezvoltarea care a avut loc pe continentul european dar și în imediata sa apropiere. Aici U.E. se identifică în implicarea pentru aplanarea diverselor conflicte.

Motivul nouă este dat de mișcarea de eliberare din Liban și Palestina, care au avut ca susținere „spiritul libertății și al democrației” 4.

Al zecelea motiv în raportul Laschen este descris prin rolul pozitiv pe care l-au jucat instituțiile internaționale pentru prevenirea și rezolvarea diferitelor tipuri de crize în regiunile din Europa.

Ultimul motiv din acest raport este dat de statele membre GUAM care și-au afirmat dorința de o cooperare mai strânsă cu U.E. prin summit-ul din anul 2005.

Cap.II RELAȚIA DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ

ȘI UCRAINA

Prin motivul al șaptelea și al unsprezecelea din raportul Laschet se arată un interes ridicat în ceea ce privește dorința Ucrainei de a avea legături strânge cu U.E. și de a lua parte la construcția europeană. De asemenea trebuie menționat faptul că în anul 1998 intra în vigoare „Strategia de integrare europeană”. Asupra acesteia, președintele ucrainean Kucima afirma în anul 2002 că obiectivul pe termen lung în politica externă a Ucrainei este de integrare în U.E. urmând ca, cererea de acceptare să fie depusă în anul 20115. Această afirmație a întâmpinat refuzul U.E. la acea dată de acceptare a candidaturii din parte Ucrainei. Ca și efect s-a produs o schimbare de 180 grade în politica externă a Ucrainei și la o anumită distanțare de posibilitatea integrării ei în U.E. fiind urmată, ca o constrângere, la strângerea relațiilor cu Rusia și cu statele membre CIS.

Odată cu schimbarea președintelui ucrainean, U.E. a creat o politică de vecinătate deschisă față de Ucraina, aceasta fiind și un instrument în vederea unei viitoare candidaturi ca stat membru a U.E.

Pentru integrarea Ucrainei în politica de vecinătate a U.E s-a adoptat Planul de Acțiune. Acesta era constituit dintr-un set de „priorități generale în ariile acoperite de Acordurile de Parteneriat și Cooperare”6, din acest set făcând parte:

„întărirea stabilității și ameliorarea eficienței instituțiilor democratice și a statului de drept”7;

garantarea libertății de exprimare și mass-media.

întărirea cooperării în ceea ce privește securitatea regională dar și al relațiilor de bună vecinătate mai ales în privința regiunii transnistriene;

începerea aderării Ucrainei la OMC;

deschiderea de posibilități pentru investiții străine;

creare unei cooperări în ceea ce privește migrația dar și a regimului de vize pentru libera circulație în U.E;

adaptarea legislației ucrainene față de acquis-ul comunitar.

În ceea ce privește actuala situație dintre U.E. și Ucraina, menționăm faptul că la ora actuală U.E. este cel mai mare partener comercial al Ucrainei fiind destinatarul a aproximativ 30% din comerțul exterior8. La 22 noiembrie 2010 a avut loc o întrevedere între președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy și președintele Ucrainei, Victor Ianucovici care s-a finalizat prin semnarea unui protocol care permite Ucrainei să participe activ la programele U.E. De asemenea în urma întrunirii s-au pus bazele unui nou plan de acțiune prin care era permis Ucrainei să avanseze pentru scutirea de vize pentru cetățenii ucraineni. Aceste programele de participare vizau domeniul mediului de afaceri, energie, tehnologia informației și comunicațiile. Pentru participare Ucraina va fi obligată să contribuie financiar la bugetul general al U.E., contribuția fiind calculată în funcție de numărul de programe la care participă.

În privința inițiativelor și a proiectelor pe care le vor avea în cadrul U.E. ucrainienii, acestea vor îndeplini statutul pe care îl au și cetățenii din U.E. O realizare importantă pentru ucrainieni era aceea că vor avea rolul de observatori în cadrul comitetelor de gestionare care vor monitoriza programele de participare a Ucrainei9.

Tot în cadrul Planului de Acțiune din 22 noiembrie 2010 erau stabilite condițiile tehnice de îndeplinit de către Ucraina. În cadrul acestora, pentru obținerea regimului fără vize, ne fiind fixat nici un termen limită.

Ca și o concluzie a acestui capitol se poate discuta în opinea noastră despre o apropiere a Ucrainei de U.E. ,cu tradiție, scopul final a acesteia fiind posibilitatea de depunere a candidaturii pentru U.E. în detrimentul refuzului din anul 2002.

Problema ridicată în acest proces, care a început odată cu acceptarea Ucrainei în politica de vecinătate a Uniunii Europene, este modul în care Rusia s-a simțit afectată prin micșorarea spațiului de securitate. În încercarea Ucrainei de a adera în Uniunea Europeană mesajul de început transmis Rusiei a fost de tatonare a unor noi relații în contextual globalizării. Răsturnarea de situație a apărut când Ucraina a considerat necesară scăderea dependenței față de Rusia, în interes propiu și de schimbare a poziției în cadrul internațional.

Ceea de a doua problemă fiind, dacă ipotetic vorbim de integrarea Ucrainei, în ce mod vor decurge relațiile de bună vecinătate cu România și Rusia, mai mult chiar, cum vor afecta acestea relațiile cu U.E.

Cap.III RELAȚIILE DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI REPUBLICA MOLDOVA

În privința situației Republicii Moldova aceasta este mult mai delicată prin faptul că la ora actuală este considerată ca fiind un stat-tampon între cei doi mari actori ai Europei (Rusia și Uniunea Europeană) dar și între proiectul euro-atlantic și cel euro-asiatic. Astfel având un statut dublu de zonă tampon.

Ceea ce a dus la schimbarea politicii externe a Chișinăului spre una pro-europeană a fost învecinarea, din anul 2004 cu NATO și din anul 2007 cu U.E10. Relația dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova din cadrul politicii de vecinătate s-a caracterizat prin dependență Moldovei față de piață energetică a Rusiei și, de asemenea, prin interdependența dintre exporturile și importurile de mărfuri, cu Rusia.

Retrospectiva istorică a Republicii Moldova scoate în evidență manifestarea dorinței de integrare în Uniunea Europeană abia din anul 2003 prin „Concepția integrării Moldovei în UE”. Până în anul 1999 Moldova a manifestat o poziție rezervată față de politica de vecinătate a Uniunii Europene. Cu lansarea celor șapte planuri de acțiune, în anul 2004, din cadrul Politicii de vecinătate, și Republica Moldova va lua parte în mod activ în interacțiunea cu U.E.

Aceste planuri de acțiune se refereau la relațiile U.E. cu statele vecine, acoperind un spectru larg din domeniile de acțiune. Dintre acestea amintim dialogul politic, comerțul și măsurile de pregătire graduală a statelor pentru a intra pe piața internă a U.E.

Politicile europene de vecinătate dintre cele două entități au fost adoptate în anul 2005 și prevedeau o perioadă de acțiune de 3 ani. Aplicarea în comun a politicii de vecinătate identifică patru pași necesari de străbătut pentru optimalitatea acesteia:

soluționarea diferendului din Transnistria;

soluționarea diferendului din Ucraina;

pentru consolidarea instituțiilor, trebuiau respectate libertatea mass-mediei;

consolidarea capacității administrative.

După lansarea, în anul 2002 a ideii că Ucraina, Belarus și Republica Moldova să aibă parte de statut de vecini speciali a U.E., de către diplomația britanică și cea suedeză, în anul 2003 va fi publicată Comunicarea Comisiei Europene. Scopul acestui comunicat era de a propune statelor direct implicate o colaborare cu U.E. pentru domeniile de economie și relații internaționale dintre ele și U.E., din aceste state făcând parte și Republica Moldova. Titlul acestuia va fi reprezentativ exprimat prin „Europa lărgită – vecinătatea: un nou cadru propus pentru relațiile cu vecinii UE de la est și sud”11.

În privința politicii de vecinătate a U.E. cu Republica Moldova, aceasta va avea incorporată și strategia PEV, alături de rapoartele de țară și planurile de acțiune, care au fost aplicabile din anul 2004. Odată cu această aplicare pentru Republica Moldova a început o nouă etapă în ceea ce privește relațiile cu Uniunea Europeană. Prin cadrul acestei noi etape s-a luat în considerare și s-au pus în aplicare noi tipuri de măsuri care vor avea un rol de consolidare a cadrului instituțional din Republica Moldova.

O dată cu intrarea Republicii Moldova în politica de vecinătate a U.E. s-au lărgit atât contactele diplomatice dintre cele două entități cât și acțiunile cu rol de intensificare a deschiderii relațiilor prointegrare U.E.

CONCLUZII

Relațiile dintre Uniunea Europeană și vecinii săi sunt importante pentru aceasta din punct de vedere a politicii externe și a securității economice, militare și sociale pe care o poate conferi. Prin adoptarea raportului Laschet și crearea politicilor europene de vecinătate se va putea constata atât o creștere a rolului pe care îl are U.E. în geopolitica continentală dar și o apropiere a fostelor state socialiste de U.E.

În ceea ce privește relația dintre U.E. și Ucraina pe de o parte și cu Republica Moldova pe de alta, aceasta a cunoscut un proces de durată manifestat de ambele părți și de comun acord. În privința aderării Ucrainei în Uniunea Europeană se discută posibilitatea încă din anul 2002, avantajul pe care l-ar fi avut U.E. ar fi o apropiere tot mai mare de partea nordică a continentului și de o lărgire teritorială a ei. Iar pe de altă parte ar reprezenta începutul unui proces de izolare a Rusiei pe partea europeană și la dispariția sateliților acesteia.

Provocarea majoră în proces vine o dată din partea Ucrainei care la ora actuală nu are o identitate propie ( acest lucru datorându-se și faptului că 6 milioane de ucraineni trăiesc în Rusia și 10 milioane de ruși trăiesc în Ucraina) iar atâta timp cât acest proces va fi în derulare nu se va putea discuta despre un stat unitar și atât mai mult despre posibilitatea integrării Ucrainei în U.E. fără a nu exista o rupere față de Rusia.

Această provocare s-a transformat într-o problemă regională din anul 2013 odată cu începutul discuțiilor dintre U.E. și Ucraina. Chiar dacă relația dintre cele două are un istoric de cooperare, depășirea sofismelor și implicarea societății a dus la dezechilibru intern și la o situație încordată.

Chiar dacă acest pas părea unul normal în relația derulată, principiile societății și lipsa unei identități sociale au făcut ca discuțiiile să devină dificile și să aducă în prin plan implicarea Rusiei și a realpolitik-ului.

În privința Republicii Moldova opinea noastră este că atâta timp cât acest stat va fii un stat tampon între NATO și Rusia pe de o parte și a doua oară între Uniunea Europeană și Rusia, chiar dacă s-a implementat politica de vecinătate și Planul de acțiune, nu se va pune problema unei integrări a Republicii Moldova datorită dispariție acestui tampon intre cei trei mari actori ai Europei. Însă se poate vorbi despre Politica Europeană de Vecinătate ca fiind un instrument de colaborare cu statele vecine și o alternativă a integrării acestora în U.E. cu atât mai mult la statele care nu au momentan posibilitatea de a adera la U.E.

O analiză asupra acestei politici de vecinătate a U.E. din anul 2003 și până astăzi dezvăluie faptul că aceasta folosește majoritatea principilor care sunt folosite la integrare doar că, în opinea noastră, transformă statele vecine în niște sateliții ai Uniunii Europene. Acești sateliți sunt legații de U.E. atât prin ajutoare economice cât și prin deschiderea de noi canale de comunicații și accesul la anumite proiecte ale Uniunii Europene.

BIBLIOGRAFIE

http://www.undp.md/border/Pol_vecin_ue.html

Paul Danut Duta, Dani Ionică, UE-27 Politica Europeană de vecinătate, Sibiu, Editura Tehno Media, 2007.

Cristina Vohn, Irina Stoica, Lucian Jora, Sanda Cinca, Oana Neagu, Din politica externă a Uniunii Europene, București,Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, 2007.

Doina Bordeianu, Politica Europeană de Vecinătate: Cazul Republicii Moldova și al Ucrainei, Iași, Editura Lumen, 2007.

http://www.european-council.europa.eu/home-page/highlights/opening-of-eu-programmes-to-ukraine.aspx?lang=ro

http://www.undp.md/border/RelatiileRM-UE.html