– provocă ri pentru psihologul clinician – POPA MARIA ALEXANDRA In societate , natura mortii si constientizarea omenirii de propria mortalitate a… [626100]

UNIVERSITATEA DIN PITESTI
MASTER PSIHOLOGIE CLINICA
Anul II

Proiect

Omul față în față cu moartea
– provocă ri pentru psihologul clinician –

POPA MARIA ALEXANDRA

In societate , natura mortii si constientizarea omenirii de propria mortalitate a fost o
preocupare a traditilor religioase ale lumii si a creat dispute filosofice. Moartea este centrul
multor traditii si organizatii : obiceiurile referitoare la moarte sunt o caracterist ică a fiecarei
culturi din î ntrega lume.
In mitologia egipteana e recunoscuta existent a vietii dupa moarte, ace asta cu conditia
reunirii dupa a ceea a celor trei elemente esentiale ale fi intei umane : corpul, sufletul si vitalitatea.
Conform legendei, zeul cu cap de berbec, modeleaza fiecare om inainte de nastere pe roata unui
olar. El acorda fiecarul trup energia vitala si suflet ( care sunt invizibile in timpul vietii, dar care
formeaza cu trupul un tot unitar). Dupa moarte insa, sufleul isi ia zborul avan d infatisarea unei
pasari cu cap de om. Vitalitatea se materializeaza pe statuia mortului in doua brate ce se ridica
deasupra capului. In conditii obisnuite , cadavrul unui mort se descompune, daca nu se
intreprinde nimic impotriva, omul nu va mai beneficia de o n oua viata dupa moarte. De aceea,
pentru a pastra trupul, egiptenii au dezvoltat tehnica imbalsamarii. Conform egiptenilor , mortul
nu ramane in mormantul sau, este condus inspre lumea mortilor de doi zei, dupa care se urca in
barca lui Atum si este dus pentru a fi judecat si ii este cantarita inima (fiind considerata lacasul
inteligentei). Daca inima era grea, insemna ca are multe pacate si era inghitita d e un monstru cu
cap de crocodil , coama de leu si corp de hipopotam.. Daca nu pacatuise foarte m ult, mortul
primea viata vesnica.
Conform lui Herodot, geto -dacii se credeau nemuritori. Pentru ei moartea nu era
decat o cale de a merge la z eul lor suprem. De aceea , moartea unui dac insemna pentru ei un
moment de bucurie, o sarbatoare. Dacii practicau i ncineratia pentru mortii lor. Moartea era
pentru daci si un mod de comunicare cu zeul lor, ei sacrificand la f iecare 5 ani un tanar geto -dac.
Acesta avea rolul de a fi jertfa oamenilor catre zeu, incredintandu -i-se inaintea ritualului de
sacrificiu cereril e, rugamintile, problemele celorlalti.
Locuitorii galiei nu se temeau de moarte, in ei s -a inradacinat credinta pe care o avea
Pitagora despre nemurirea sufletului omenesc, care dupa un anumit numar de ani ar intra intr-un
alt trup si ar incepe o alta viata. Galii sacrificau barbati atunci cand vroiau sa afle raspunsuri la
intrebari le referit oare la evenimente din viitor. Druizii , avand o mitologie bogata, practicau
ritualuri si rituri funerare adecvate. Considerau ca moartea nu este decat o stramutare temporara
si ca viata continua prin intermediul reincarnarilor.
In mitologia nordica, moartea era vazuta ca un eveniment tragic prin care omul se
desparte pentru totdeauna de lumea celor vii. Zeii nordici nu erau nemuritori , ci isi cas tigau
aceasta atributie mancand mere fermecate. Aceste mere le ofereau tinerete vesnica, dar nu ii
faceau invincibili. Lumea mortilor nu era unitara pentru nordici asa cum era la daci sau la celti.
Exista un taram in ceruri, un loc edenic, pentru cei care mureau viteji in lupte, de aceea nordicii
urmareau sa aiba o moarte eroica.
In orientu l mijlociu exista credinta ca mortii sunt inca vii, moartea insemnand doar o
separare a sufletului de trup. In mitologia persona, dupa moarte omul se divide in trup si s uflet,

trupul este considera impur, este vaz ut ca o parte materiala a fiintei umane, de care nu mai este
nevoie dupa moarte. Vechii persi nu isi ingropau mortii si nici nu ii incinerau, deoarece pentru ei
focul si pamantul erau elemente sacre si nu trebuia u pangarite cu trupul defunctului.
In Coran se spune ca fiecare suflet va gusta moartea si ca fuga de moarte este inutila.
Musulmanii cred ca moartea vine ca o amorteala pe care nu o poti invinge. Odata c e un om este
mort si ingropat, perioada pana la inv iere i se va parea scurta. Inaintea mortii este necesar ca o
ruda sau un prieten sa stea de vegh e la crestetul muribundului si s a ii repete cateva cuvinte.
Motivul acestui ritual, este ca atunci cand mortul este ingropat va fi vizitat de doi mesageri cu
chipuri inspaimantatoare care il vor intreba cine este zeul lui. Mortul trebuie sa repete acele
cuvinte pen tru a fi lasat in pace pana la I nviere.
Religia budista sust inte faptul ca omul este captivul unui ciclu infintit moarte –
renastere in functie de karma acumulata in timpul vietii. Pentru ei exista mai multe vieti, iar
moartea nu este decat o etapa de trecere intre ele. Budistii cred in reincarnare, cred ca trupul nu
constitu ie decat vasul in care se dezvolta samanta sufletului.
Filosoful grec Platon susti nea, ca sufletul detine imortalitate. Drept pedeapsa pentru
nelegiuirea primordial a, sufletul este inchis in corp ca intr -un mormant. Astfel existent a
intrupata, ceea ce noi numim viata, insemna pentru Platon moarte.
Crestinarea timpurie in epoca de forma re a poporului roman a im piedicat formarea
unei mitologii unitare, aceste credinte stravechi transformand u-se in superstitii de obicei a sociate
raului sau peronajele lor devin sfinti, in unele cazuri. In mitologia romaneasca viata omului
parcurge trei etap e importante : nasterea, nunta si inmormantarea.. Dupa moarte sufletul se
desparte de trup, se integreaza cosmosului si se uneste cu natura, formand cu aceasta un intreg.
Moartea este acceptata in conceptia romaneasca ca o conditie umana de care nimeni nu p oate
scapa. Cu toate ca moartea nu reprezinta un sfarsit al sufletului ci o continuare sub alte forme a
existentei, este vazuta ca un eveniment tragic. Omul se desparte de ceea ce ii este familiar,
devine altceva, nu mai este alaturi de cei dragi. In tradi tia biblica primul om , Adam , era la
incepu t nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsa de la Dumn ezeu. Moartea nu era
considerata in Vechiul T estament un sfarsit , ci exista posibilitatea invierii si aceasta era asociata
cu somnul.
Istoria religiilor n e releva faptul ca niciuna dintre credintele pe care le -a avut omul
nu se considera ca fiind straina de conceptul vietii transcendentale. Credinta intr -o viata dincolo
de moarte o putem gasi inca din negurile istoriei nescrise. In descoperirile datate din epoca
neolitica, existenta unor obiecte rituale folosite in practicarea cultului mortilor, a unor constructii
cu caracter sacral, precum si descoperirea unor vestigii care denota practica sacrificiilor rituale,
totodata si prezenta, langa oseminte a restur ilor de alimente, obiecte de podoaba sau arme de
lupta, sunt argumente in acest sens.

Studii le despre moarte sunt foarte multe, numerosi etnografi, folcloristi, antropologi,
sociologi si, mai ales, istorici ai mentalitatilor aplecandu -se de -a lungul timpul ui asupra acestui
fenomen, in aceeasi masura natural și cultural.
Pedeapsa capitala este de asemenea, un aspect cultural divergent referitor la m oarte.
In cele mai multe culturi in care exista pedeapsa capitala, acesta este aplicata pentru crimele cu
preme ditare, apostazia, spionaj, tradare, infractiuni sexuale ( adulter si sadomie) sau ca parte a
justitiei militare.
Abordarea problemei mortii ca murire din perspectiva filosofiei aplicate este
conturata sub un aspect diferit, intrucat filosofia aplicata nu mai apare ca o ramura sau disciplina
filosofica recenta sau ca o "moda a filosofiei contemporane", ci mai degraba ca o ipostaza
actuala a filosofiei insasi. Pentru a atinge in intregime problema mortii trebuie sa privim lucrurile
si din perspectiva mortii celuilalt, experientele legate de moarte fiind astfel legate de o dubla
orientare. In primul rand o recunoastem si o experimentam pe de o parte ca fiind moartea
celuilalt, moartea aproapelui , iar pe de alta parte , ea este viitorul imi nent al vietii noastre , acela
de a stii ceva anume despre ceea ce i nseamna a muri, adica murirea pentru muribund iar pentru
acesta, pentru a experimenta moartea nu înseamna altceva decat a muri efectiv. Murirea nu se
afla dincolo de experienta posibila ci se afla tocmai la limi tele acestei experiente. Cu alte
cuvinte, murirea este unica si necunoscuta noua celor vii, dar este traita numai de persoana care
va muri. Valoarea fiintei umane se masoara prin atitudinea ei fata de moarte. Platon preda
filosofia ca arta de a muri bine. Dar filosofia nu cunoaste biruinta asupra mortii, poate doar sa o
postuleze, nu poate insa sa invete cum trebuie sa mori in inviere.
Toti murim, dar parerile noastre in legatura cu ce reprezinta moartea difera. Unii sunt
convinsi ca vor supravietui si dup a ce trupul lor va muri si ca vor merge in Rai sau in Iad sau ca
se vor transforma intr -un spirit, sau ca se vor reintoarce pe Pamant intr -un nou trup, nu neaparat
ca fiinta omeneasca. Altii cred ca vor inceta sa existe, ca se vor stinge asemenea unei luma nari
atunci cand trupurile lor vor muri. Iar dintre cei care cred ca vor inceta sa existe, unora acest fapt
li se pare ingrozitor, altora nu.
Se spune uneori ca nimeni nu -si poate concepe propria inexistenta si ca, prin urmare,
nu putem crede cu adevarat ca existenta noastra se va incheia o data cu moartea.
Problema supravietuirii dupa moarte se leaga de problema raportului dintre minte si
corp. Daca dualistii au dreptate si fiecare individ este alcatuit dintr -un suflet si un corp legate
unul de celalalt, putem intelege atunci cum ar fi posibila viata dupa moarte. Ar insemna ca
sufletul sa poata exista independent si sa posede o viata spirituala care sa nu depinda de corp.
Astfel, el ar putea parasi corpul la moartea acestuia, in loc sa dispara cu el. N -ar putea avea
acelasi tip de viata spirituala legata de actiune si de perceptie senzoriala si care depinde de
legatura cu corpul, dar poate ca ar avea un cu totul alt fel de viata interioara, dependenta poate de
cauze si influente complet diferite, de pilda de comunicarea nemijlocita cu alte suflete.

O lovitura a sortii este inainte de toate un eveniment emotional. De aceea trebuie
facuta distinctia dintre lovitura care se petrece in universul realului si reprezentarea acestei
lovituri, elaborata în universul psihic. Transpunerea loviturii in lumea noastră interioara este o
coproductie intre povestea intima pe care o elaboreaza cel afectat si povestea pe care o creeaza
contextul cultural.
Sustinerea psihologica a persoanelor care trec prin acesata experienta i nseamna a
avea grija de ele intr -un moment in care boala le -a modificat substatial viata. Pentru pacient
preocuparea pentru ceea ce priveste zona existantiala legata de afecte (relatiile cu persoanele din
familie, cu copii, cu partenerul de viata, cu priet enii) activeaza emotii contrastante: pe de o parte
nevoia de a fi intelesi, ascultati si linistiti si pe de alta parte obositoarea nevoie de a proteja
aceste persoane de contactul cu durerea care ii invadeaza.
Moartea tulbura si ingrozeste datorita faptulu i ca nu ne sunt oferite explicatii sigure
despre ceea ce se intampla după moarte, in aceste conditii ne petrecem viata ingroziti de ea si
facand tot posibilul sa o evitam. Astfel, pentru fiecare individ in parte, moartea nu se impune
decat intr -o distanta in timp si spatiu, iar verbul care o desemneaza nu poate fi conjugat decat la
viitor, acest lucru denota faptul ca toata lumea recunoaste aceasta certitudine a mortii, dar totusi
o refuză, plasand acest eveniment in viitor.
Perceperea mortului siderează; d iferenta fata de reprezentarea sa (mereu in viata)
declanseaza doliul. Faptul ca raportarea la individul disparut este o reprezentare a acestuia in
viata este o consecinta a repulsiei fata de identificarea cu un corp inanimat. De aici si dificultatea
repre zentarii propriei morti, a propriului corp inanimat. Noi nu ne putem reprezenta decesul iar
solutia convenabila consta in decesul celuilalt. Pierderea sau inaccesibilitatea unor valori, care nu
a fost surmontata, poate duce cu timpul la o deficienta prelun gita si masiva in trairea si
experimentarea valorilor, ceea ce in cele din urma va avea repercursiuni asupra relatiei omului cu
viata. Deficienta indelungata de experimentarea valorii incepe sa schimbe calitatea vietii,
existența pare tot mai searbada, pla cerea de a ramane in relatie cu viat a scade. Aici apare
rascrucea ce duce spre sanatate sau spre boala. Daca in aceasta faza omul reuseste sa -si dea
seama de situatie si reacționeaza, poate echilibra deficitul. Daca nu -si da seama si nu stie cum sa
reactio neze, atunci se va instala o stare de suferinta, care din punct de vedere existential va fi
marcata permanent de experimentarea deficientei. Daca omul insa reuseste in aceasta situatie
dificila sa se reorienteze spre existenta sa, va resimti o agravare ini tială a suferintei, la fel cu
resimtirea durerii mai aprige a oricarei rani tratata pe loc. Prin acordarea atentiei suferinta se
activeaza, ea poate evoca eventual chiar impulsuri agresive, atunci cand suferinta devine prea
puternica, dar în cele din urma va da frau liber lacrimilor si tristetii.
Atitudinile unei societati asupra mortii ajuta la conturarea sentimentelor oamenilor
despre moarte si despre diversele tratamente pe care ei vor sa le urmeze catre sfarsitul vietii. In
societatile dezvoltate atitud inea despre moarte a evoluat, de la un eveniment comun la unul pe

care multi oameni incearca sa -l evite sau sa scape. In trecut moartea unei persoane era privita
deschis si acceptata ca atare.
Nu exista nici un om pe care, în timpul vietii, sa nu -l incerce teama de moarte. Din
acest motiv omul incearca sa plaseze moartea dincolo de problemele vietii, caci ea inseamna
ruptura, despartirea de cei dragi. Putem afirma ca moartea in sine nu este cea care provoaca
durerea, ci disparitia aproapelui.
Aparitia proc esului de individuare prin abordarea problematicii mortii poate apare in
adolescenta sau chiar mai devreme atunci cand tinerii isi pun intrebari despre moarte si existenta,
in masura in care raman deschisi la polaritatea generala a existentei umane, fara a se lasa
coplesiti, sfaramati de una din fatete, sunt in procesul de individuare pentru ca patrund
psihologic în profunzimile naturii umane si ale creatiei.
Cei mai multi pacienti, in urma aflarii adevarului, vor trai pana la sfarsitul vietii intr –
un cosma r continuu. Diagnosticul de boala incurabila este asimilat unei condamnari la moarte,
situatie pe care in mod normal nu o accepta, dezvoltand o serie de manifestari si sentimente greu
de gestionat de catre medic si echipa de ingrijire paleativa. O alta abo rdare este cea spirituala,
care se refera la sensurile si scopul in viata ale unei persoane. Se refera, de asemenea, la relatia
persoanei fata de o putere superioara sau o energie care da sens vietii. Catre sfarsitul vietii,
oamenii se gandesc din ce in ce mai frecvent la chestiunile spirituale.
Capacitatea oamenilor de a supravietui pierderii unei fiinte iubite si riscul ca acestia
sa fie cuprins i de depresie depind e de numerosi factori (dupa J. Bowlby, 1984):
– sensibilitatea personala la pierderi (care poate fi exacerbata de unele pierderi
suferite in copilarie), componenta a personalitati. Experientele infantile precoce
cu mama au contribuit la dezvoltatea propriului stil de atasament (Prigerson
H.G., 1997), care se va manif esta mai apoi in toate legaturile din viata de adul t.
– felul in care se produce pierderea. Se pare că sansele de a depasi mai usor
pierderea unei fiinte dragi sunt mai mari daca pierderea se produce progresiv.
Exista astfel o pregatire, cum se intampla in cazul unei boli incurabile a unui
apropiat. In schimb, pierderile brutale sunt mai devastatoare ( Kissane, 1996).
– intensitatea si durata relatiei. La adulti, doliul patologic apare mai ales cand
dispare unul dintre soti sau un copil.
– complexitatea emotiilor resimtite fata de cel pierdut. Tristetea combinata cu alte
emotii (anxietate, manie, nostalgie) este mai dificil de depasit decat tristetea
„simpla“.
– sprijinul acordat din partea celorlalti. Anumite studii au reliefat influenta
remarcabila a sti mulului de comunicare adoptat in familie asupra evolutiei
doliului la vaduve (Cottraux J., 1995). In general, un individ izolat din punct de
vedere social este mai vulnerabil atunci cand se confrunta cu o pierdere.

Cand pierd o fiinta iubita, majoritatea o amenilor, dupa cateva luni de suferinta,
reusesc sa -si adune fortele si isi regasesc pofta de viata (desi se gandesc cu tristete la cel
disparut), dar altii nu reusesc si raman cufundati in ceea ce un psihiatru ar numi doliu patologic
ceea ce necesita o in terventie terapeutica .
Desi fiecare persoana reactioneaza si se manifesta diferit fata de durere si suferinta,
totusi psihologii au evidentiat un pattern comun al trairilor doliului. Acest proces a fost impartit
de cei mai multi psihologi in patru faze, in cepand cu cea de soc, o stare initiala ce durează 10 -14
zile (aparuta, de regula, pe fondul unei morti neasteptate). Uneori, are loc o lipsa a reactiei
emotionale si un sentiment de irealitate de la cateva ore la cateva zile. In acest stadiu, persoana
indoliata nu accepta in intregime ideea ca a avut loc moartea celui drag. Dupa acest soc urmeaza
o perioada de profunda tristete, iar persoana indoliata are tendinta de a reduce contactele sociale.
Aceasta se simte trista, abatuta, plange, doarme prost si -si pierde apetitul, intampina o neliniste
motorie si dificultate in concentrare si evocare.
Urmeaza apoi stadiul maniei si al invinuirii, cand persoana pare sa protesteze fata de
moartea neasteptata. Mania, furia poate fi directionata catre doctori sau asiste nte, catre
Dumnezeu, catre ceilalti dragi, catre sine sau chiar catre persoana decedata. Fiecare tip de
pierdere semnifica faptul ca am avut ceva ce ni s -a luat. Durerea poate fi traita ca o reactie
mentala (manie, vina, anxietate, tristete, disperare), fi zica (tulburari de somn, schimbari ale
apetitului, probleme fizice, îmbolnaviri), sociala sau emotionala. In cursul perioadei de un an,
durerea scade in intensitate si persoana revine la normal, atinge stadiul de adaptare sau
resemnare. Persoanele cu puter nice convingeri religioase recurg, de regula, la credinta lor, nu
doar pentru consolare emotionala, dar si pentru o explicatie rapida si utila pentru motivul mortii
sau al pierderii.
Durerea provocata de pierderea unei persoane dragi este covarsitoare si n imic nu o
poate alina foarte multa vreme. Eforturile noastre de a -i mangaia pe cei aflati in doliu tin mai
degraba de propriul nostru confort decat al lor. Cel mai bun lucru pe care il putem face pentru o
persoana aflata in aceasta situatie este sa ii fim alaturi, pentru a avea ceva de care sa se agate
pana cand va reusi sa se puna din nou pe picioare. Renuntarea la manifestarea durerii inainte ca
aceasta sa isi fi incheiat ciclul natural poate fi chiar periculoasa pentru starea de sanatate. Insa,
oricat de agonizanta ar fi o astfel de pierdere, este imperios necesar ca noi sa intelegem
perspectiva spirituala a tranzitiei intre cele doua dimensiuni, pentru a ne simti mai impacati si
pentru a nu -L invinovati pe Dumnezeu pentru ca ne -a rapit persoana iubita. S i sa fim convinsi ca
intr-o zi ne vom intoarce cu totii ,,acasa,, iar aceasta este poate cea mai inspaimantatoare dintre
temerile noastre.
Desi multi dintre noi stim ca spiritul nostru transcende moartea, desi toate religiile
lumii afirma acest lucru, cea mai mare temere a noastra ramane cea de anihilare. Teama de
moarte este teama ca vom inceta sa mai existam. Un alt aspect al fricii de moarte este
convingerea oamenilor ca aceasta tranzitie este incredibil de dureroasa. In urma unor regresii , s-a

constata t insa ca moartea in vietile anterioare nu a fost nici pe departe la fel de traumatizanta ca
nasterea in aceasta viata .
Agonia nu este doar un fenomen biologic, ci si unul psihosocial, care are in centru
bolnavul terminal, dar care implica familia in ansam blu, intelegerea problemelor legate de
bolnavul terminal este un prim pas spre infruntarea si eventual rezolvarea lor. Constientizarea
iminentei mortii este inevitabila, fie ca ea este comunicata pacientului ca atare, fie ca el o
intuieste sau o descopera. Bolnavul trebuie sa faca fata unei noi situatii de criza pentru care nu
este pregatit. Totul este amenintator, in mod firesc sentimentul dominant este anxietatea, dar
intervin respingerea, furia si acceptarea inevitabilului.
Intristarea si suferinta sunt reactii emotionale la o pierdere importanta. Cuvintele
"necaz" si "inima franta" sunt folosite deseori pentru a descrie starea de indurerare. Suferinta
anticipativa apare in iminenta unei pierderi. Se poate simti aceasta pentru o persoana iubita, care
este pe moarte, a unui membru al familiei, a unei cunostiinte, sau chiar a unui pacient.
Pentru mine moartea este un subiect dificil, indiferent doar ca ma gandesc cum ar fi
sa lucrez cu persoane cu boli terminale. Din punct de vedere personal , nu cred ca as p utea lucra
usor cu astfel de pacienti, in primul rand sunt om, desi am varsta pe care o am, desi am terminat
o facultate si acum mai am putin si termin si masterul tot nu inteleg de ce trebuie sa suferim atat
de mult. Desi profesia aleasa m -ar putea pune i n situatii neprevazute, poate de multe ori as
ajunge acasa plangand.
Comportamentul medicului trebuie sa fie expresia educatiei si autoeducatiei sale.
Reactia emotionala fata de bolnavul terminal este puternica, rezultand din dezamagirea fata de
limitele m edicinei si sentimentul d e zadarnicie a muncii prestate. Expresia acestor reactii emotionale
trebuie reprimata pana la o atitudine sobra de compasiune, fara insa a se ajunge la o atitudine de
indiferenta, care este de -a dreptul condamnabila. Controlul propriilor reactii este pregatit din timp si
se bazeaza in primul rand pe evitar ea identificarii cu pacientul. I n al doilea rand, implicarea in
asistenta bolnavului terminal este dominata de profesionalism si nu de sentimentalism. Sentimentul
de insingurare resimtit la pierderea unui pacient este contracarat prin reluarea imediata a muncii
si stabilirea contactului cu ceilalti pacienti care necesita asistenta.
Copilul cu boala terminala reprezinta o problema aparte. Parintii sunt pregatiti sa -si
creasca copilul, sa -1 vada dezvoltandu -si aptitudinile pana devine independent. Desi moartea
unui copil pare un eveniment neobisnuit, chiar si in tarile dezvoltate, sute de mii de copii mor
anual, mai ales prin accidente, malformatii congenitale, cancer, s uicid sau sindromul mortii
subite, un fenomen inca misterios prin care sugari aparent sanatosi sunt gasiti morti in leagan.
Intelegerea mortii unui copil ridica doua aspecte psihologice importante: perceptia
mortii la varsta copilariei si reactia familiei fata de boala terminala a copilului. Perceptia
copilului trebuie inteleasa si respectata, ea depinzand in primul rand de procesele de baza ale
dezvoltarii cognitive, deci de varsta. Copiii mai mici de cinci ani nu recunosc moartea ca pe un
sfarsit, ci mai degraba ca pe un fel de somn prelung, monoton si inconfortabil, iar anxietatea lor

se leaga de separarea de cei apropiati. Egocentrismul copiilor mici ii impiedica sa vada lumea
din perspectiva unei alte persoane.
Consider ca exista anumite etape foarte importante in consilierea copilului sau a
oricarei persoan e ce sufera de o boala intr -un stadiu terminal: ajutarea sa -si identifice si s a-si
exprime sentimentele ( socul este urmat de obicei de negare sau neincredere fata de realitatea cu
care sunt confrunt ati, negarea este utila in fuzionarea timpului necesar pentru adaptarea la
situatie; furia apare cand incep sa accepte realitatii situatie, ei incearca sa gaseasca un motiv
pentru care i s-a intamplat tocmai lui a cest lucru) iar din cauza acestui lucru est e necesara
asigurarea unui su port emotional pe termen lung.
Prima experienta apropiata de moarte pe care am avut -o a fost atunci cand mi -a murit
bunicul. Nu am avut o relatie foarte apropiata dar am suferit in urma mortii sale, atat din cauza
faptului ca stiam ca nu il voi mai vedea vreodata dar si din cauza faptului ca stiam ce suferinta
implica asta pentru mama mea. De asemenea, mi -a parut rau pentru ca stiam ca din acel moment
bunica mea va fi singura si neajutorata.
Ulterior, la un an si jumatate dupa decesul bunicului, a murit si bunica, cea care a
avut grija de mine si mi -a fost ca o mama, cu greu mi -am revenit, deoarece nu am putut accepta
degradarea ei fizica. A murit fiind bolnava de boala Alzheimer. Am stat langa ea aproape pana in
ultimul moment si chiar ma rugam sa nu mai sufere atat, ajunsese sa nu mai poata manca, avea
dureri foarte mari. In ultima ei zi, am plecat de la tara de unde ea locuia deoarece aveam un
examen iar dupa amiaza am aflat ca a murit. Mama mea a fost langa ea si i -a vazut t oata suferinta
si agonia. A ramas profund marcata sa isi vada mama asa.
M-am simtit vinovata pt ca am plecat de la tara atunci cand banuiam ca acelea sunt
ultimele clipe cand o mai pot vedea in viata, si mai ales m -am simtit vinovata pentru ca nu mi –
am lu at ramas bun de la ea. Am trait multe zile cu aceasta vina, pana cand, la aproape 6
saptamani dupa ce ea murise, am visat -o. Nu stiu exact si nu gasesc o justificare pentru faptul ca
am visat -o fix asa cum mi -as fi dorit sa o visez, respectiv, in momentul in care imi luam ramas
bun de la ea si cand ea imi spunea ca pleaca si sa am grija de parintii mei si de noi toti. M -am
linisit psihic in urma acelui vis. Dar m -am resemnat cu greu sa accept faptul ca nu o voi mai
vedea niciodata sau ca nu o voi mai auzi n iciodata.
In al doilea an de facultate, a murit si cealalta bunica a mea. A fost ceva neasteptat,
stiam ca este bolnava dar nu credeam nicio clipa ca va muri. In aceasta perioada eram o persoana
mult mai matura si mai stabila emotional si am crezut ca nu ma va afecta asa de tare. Insa acest
lucru m -a impresionat enorm, mai ales faptul ca, in urma cu cateva ore am f ost la ea in vizita, la
spital deoarece era internata de dimineata acolo. Cand am aflat vestea, primul meu instinct a fost
sa o refuz, sa spun ca e o greseala, ca nu e vorba de ea cu toate ca fata ei (matusa mea) era cu ea
la spital. Apoi, cand am ajuns ac olo, am vazut niste imagini care m -au marcat pentru mult timp si
despre care imi este foarte greu sa vorbesc.

De curand, a murit si sora bunicii mele din partea mamei. Cauza mortii a fost
probabil un infarct si se banuieste ca avea si un debut de Alzheimer . Era o persoana foarte
inteligenta, desteapta cu care puteai discuta despre orice, chiar daca avea o varsta foarte
inaintata. Obisnuiam sa vorbim la telefon dar de vizitat nu ne vizitam foarte des deoarece ea
locuia la Bucuresti. Era foarte apropiata de m ama mea iar in acest moment, nu prea realizam,
nici eu nici cei din familie, pierderea ei.
Mi-a fost foarte greu sa accept si sa inteleg moartea persoanelor apropiate mie. Mi -a
fost greu sa ma resemnez cu faptul ca nu voi mai vedea niciodata persoanele dr agi mie sau ca nu
voi mai avea vreodata ocazia sa stau de vorba cu ele sau sa facem ceva impreuna. In adancul
sufletului, incerc pe cat posibil sa imi elimin din minte aceste idei, incerc pe cat posibil sa nu ma
gandesc la acest lucru deoarece nu imi face placere sa ma gandesc la faptul ca intr -o zi, pot
pierde definitiv pe cineva care imi este drag sau pe care il iubesc.
Moartea este o mare incercare pentru noi, oamenii. Ne incearca mai intai de toate
durerea despartirii de cei apropiati ai nostri, rude si prieteni, de universul nostru familiar, de tot
ce avem, de lucrurile pe care obisnuim sa le facem… Ne incearca apoi teama de cum ne va fi dat
sa murim, si cei mai multi oameni nu se tem atat de moarte, cat de chinurile ei.
Ne incearca spaima de necunosc ut, pentru ca nimeni nu stie ce -l asteapta in lumea de
dincolo si, oricat de mari ne -ar fi credinta si nadejdea n -avem de unde sti de vom trece cu bine
prin vamile vazduhului si de vom fi aflati curati de pacat inaintea "infricosatorului scaun de
judecata al lui Hristos". Nici un om nu stie care va fi soarta lui in vesnicie.
Se spune ca omul simte atunci ca a venit vremea sa paraseasca acest taram, sa se
desparta de cei dragi, de toata agoniseala sa, ca va fi smuls din locul unde s -a desprins sa
traiasca. D in toate experientele pe care le -am, avut pot spune ca asa este, mai ales la oamenii care
sunt bolnavi sau batrani deoarece ei simt acest lucru. Cred ca este un lucru inspaimantator
deoarece Simplul gând cu privire la moarte neliniștește și impune frică. P rezența acestui gând,
contactul cu el în spitale sau pe patul de suferință stârnește groaza. Dacă vedem sânge sau un
mort, apare imediat teama. Într -adevăr, pentru om, moartea este „împăratul spaimelor“ (Iov
18.14) și, acolo unde apare, lasă urme tragice. Moartea schimbă bucuria în durere, fericirea în
lacrimi. Dar, deși omul știe ce este moartea, caută să se eschiveze, ca și cum n -ar ști nimic despre
ea si evită pe cat posibil să vorbească despre asta.
Nu cred ca exista om caruia sa nu ii fie frica de moar te sau care sa nu se intrebe daca
mai este ceva apoi sau care pur si simplu sa nu fi trait experiente referitoare la moarte, inclusiv
pierderea unei persoane apropiate. Mi se pare foarte dificila consilierea psihologica a unui om
aflat in suferinta dupa pi erderea unei persoane dragi sau consilierea unei persoane aflate in
stadiul terminal al bolii. Ca si psiholog, imi recunosc limitele si consider ca nu as putea lucra
niciodata cu oameni care au trecut prin experiente de genul acesta deoarece nu consider ca as stii
cum sa gestionez situatia si nu stiu ce as putea sa fac ca acea persoana sa accepte si sa fie

impacata cu gandul mortii. Sunt de parere ca este o zona foarte sensibilă si nu cred ca as stii cum
sa ma detasez si cum sa fiu obiectiva.
Toti murim ia r asta este o realitate si o certitudine, însă acest subiect delicat ma face
sa ies din zona de confort si din aceasta cauza nu cred ca as fi obiectiva cu clientul. Sunt de
parere ca aceasta tema este o provocare cu adevarat pentru fiecare psiholog clinici an deoarece
este un subiect extrem de sensibil si delicat care necesita foarte multe competente si foarte multa
dezvoltare personala. Nu cred ca orice psiholog clinician ar putea consilia oameni in aceste
situatii, ci cred ca este nevoie de multa pregatire , atat teoretica cat si pregatire din experienta
proprie, din viata, pentru a putea consilia pe cineva care trece prin aceasta suferinta .

Bibliografie:
1) Kirely I., Moartea si experienta muririi, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-
Napoca 2002
2) Sfetcu, N. Moartea -Aspecte psihologice, stiintifice, religioase, culturale si
filozofice, 2015., Carte electronica.
3) Ionel, M. “ Moartea trecuta prin filtrul sufletului”, Revista ETPA,
4) Larchet, J. Terapeutica Bolilor Spirituale , Editura Sophia, Bucuresti 2001.
5) Nalceagian A. – Enigma morții, eseuri asupra tanatologiei psihologice, Ed.
EuroPress Group, București, 2004.
6) Rudica, T. – Psihologie umană și paradoxuri ale existenței, Ed. Polirom, București,
2006.
7) Popescu, A. “ P robleme actuale în îngrijirea paliativă și metode terapeutice
potențiale applicate” Practica Medicala – Vol. VI, Nr. 2(22), 2011