Proverbul Si Celelalte Formule Sententioase

PROVERBUL SI CELELALTE FORMULE SENTENTIOASE

CARACTERISTICI GENERALE

DEFINIȚIE

Încercarea de a da o definiṭie proverbului a scindat specialiṣtii ȋn douӑ tabere ce se situeazӑ pe poziṭii antagonice –defetiṣti vs. optimiṣti. Disputa dintre aceste douӑ grupuri nu a fost generatӑ doar de ȋncercarea de a atribui un statut lingvistic proverbului ci ṣi de a-l diferenṭia de alte formule sentenṭioase. În prezent, este dificil sӑ gӑsim o definiṭie care sӑ ȋntruneascӑ consensul specialiṣtilor. O astfel de definiṭie, capabilӑ sӑ cuprindӑ amploarea manifestӑrilor care caracterizeazӑ proverbul, necesitӑ analiza atentӑ, comparaṭia ṣi observaṭia punctualӑ a datelor din mai multe limbi.

Definiṭiile s-au multiplicat ṣi logica proverbialӑ a pӑrut sӑ fie favorabilӑ cercetӑrilor care au ȋncercat sӑ stabileascӑ linia de demarcaṭie ȋntre proverb ṣi celelalte locuṭiuni sentenṭioase precum dictonul, maxima, apoftegma etc. În secolul al – IV – lea ȋ.e.n. Aristotel foloseṣte termenul de paroimia pentru a defini ȋntreg ansamblul formulelor sentenṭioase ṣi termenul de «gnome», pentru sentinṭele consacrate prin ȋndelunga folosire de-a lungul timpului ṣi care au o aplicabilitate generalӑ. Proverbul ṣi-a fӑcut apariṭia ȋncӑ din zorii civilizaṭiei ȋnsӑ statutul de expresie lingvisticӑ ce reflectӑ o ideologie comunӑ ȋl va cӑpӑta mai târziu. Cu timpul definiṭiile ṣi comparaṭiile se succed fӑrӑ ȋncetare ca ṣi utilizarea proverbelor ȋn lucrӑri savante precum distihurile lui Cato sau Les Diz et Proverbes des Sages atribuite mai multor autori diferiṭi ca Virgiliu, Solomon etc. ṣi ȋn culegeri populare cum ar fi Les proverbes au vilain scrisӑ de un autor anonim ȋn jur de 1175. Toate aceste culegeri au permis scriitorilor de mai târziu sӑ le foloseascӑ adaptându-le gustului epocii.

În prezent, reprezentanṭii celor douӑ curente apӑrute, cel defetist ṣi cel optimist, emit pӑreri divergente : optimiṣtii considerӑ cӑ este posibil ṣi chiar necesar sӑ fie datӑ o definiṭie a proverbului. Din acest curent fac parte lingviṣti precum Pineaux care considerӑ proverbul un fenomen lingvistic, Rodegem care fixeazӑ parametrii de definire a formulelor sentenṭioase ȋn funcṭie de anumite criterii precum ȋncӑrcӑtura metaforicӑ, cea normativӑ ṣi prezenṭa ritmului, Conenna, Kleiber si Anscombre. Fiecare lingvist iṣi desfaṣoarӑ cercetӑrile ȋntr-un domeniu specific ariei sale de cercetare, respectiv ȋn cel al sintaxei, al semanticii ṣi al pragmaticii, abordând proverbul din perspective diferite ȋn speranṭa cӑ vor putea defini « fenomenul paremiologic ». Reprezentanṭii cei mai de seamӑ ai curentului pesimist sunt Whiting ṣi Taylor care este convins cӑ:

“The definition of the proverb is too difficult to repay the undertaking; and should we fortunately combine in a single definition all the essential elements and give each the proper emphasis, we should not even than have a touchstone. An incommunicable quality tells us this sentence is proverbial and that one is not. Hence no definition will enable us to identify positively a sentence as proverbial “

În opoziṭie cu abordarea intuitivӑ a lui Taylor, Whiting este de pӑrere cӑ :

“A proverb is an expression which owing its birth to people, testifies its origin in form and phrase; it is usually short, but need not to be ; it usually true but need not to be. Some proverbs have both a literal and a figurative meaning, either of which makes perfect sense; but more often they have but one of the two. A proverb must be venerable; it must bear the sign of antiquity, and, since such signs may be counterfeited by a clever literary man, it should be attested in different places and different times.”

Pesimismului lui Taylor referitor la dificultatea definirii proverbului, Milner ȋi raspunde :

« Je tiens ici a exprimer mon désaccord le plus total avec ce point de vue. Au contraire, s’il y a quelque chose qui nous révèle ce qui est, et ce qui n’est pas proverbial, il nous incombe

alors d`affronter la difficulté jusqu’à ce que nous soyons à même de communiquer ce que M. Taylor considère comme étant de nature incommunicable».

În ceea ce priveṣte proprietӑṭile intrinsece ale proverbului, pe care il numeṣte ṣi locuṭiune proverbialӑ, Milner face urmӑtorul inventar :

Proverbul :

– este o formulӑ, lapidarӑ, laconicӑ ṣi uṣor de reṭinut ;

– formuleazӑ un mesaj abstract cu valoare universalӑ ;

– oferă o imagine de ansamblu imediată a unei situații subliniind latura ei comicӑ ;

– abordeazӑ marile teme ṣi concepte ale omeniri ;

– ȋndeplineṣte funcṭie didacticӑ;

– funcṭioneazӑ ca un cod comportamental

Proverbul este un fapt de limbӑ, afirmӑ Conenna, ṣi dacӑ privim cu atenṭie numeroasele sale atestӑri de-a lungul timpului ṣi ȋi urmӑrim etapele transformӑrilor, observӑm cӑ toate acestea ȋi definesc propria identitate. Complexitatea proverbului impune o abordare multiparadigmaticӑ, constituind obiectul de studiu al paremiologiei lingvistice, disciplinӑ ce cuprinde semantica, sintaxa, pragmatica dar ṣi filologia ṣi lexicologia. Scopul specialiṣtilor este de a-i oferi acestuia un statut prin care i se atestӑ proprietӑṭi lingvistice specifice. Paremiologia constituie un domeniu vast  care cuprinde « serii finite de semnificanṭi ai unui cod », « enunṭuri cvadripartite » (Milner 1969 : 54 ), «  fraze ṣi texte fixe » ( Kleiber 1989 : 233 ), «  enunṭuri lexicalizate » servind de « cadru ṣi de garant al unui raṭionament » ( Anscombre 1994 : 106) al cӑrui « sens se cuantificӑ ȋn funcṭie de efecte sau de valorile atribuite ṣi care nu evocӑ reprezentӑri specifice » (Cadiot 2004 : 44). Pe scurt, proverbele ar putea fi definite ca « enunṭuri polifonice » fӑcând parte din stereotipurile lingvistice. Proverbul ca formulӑ polifonicӑ presupune « un locutor care enunṭӑ proverbul ṣi un enunciator colectiv » (Kleiber 1999 : 57 ). Valoarea polifonicӑ a proverbului constӑ ȋn faptul cӑ, pe de o parte, funcṭioneazӑ ca o aserṭiune atribuitӑ, ȋn acelaṣi timp, unui locutor ṣi unui personaj altul decât locutorul ; pe de altӑ parte, aserṭiunea sa permite « amestecul » vocii locutorului cu celelalte voci care l-au rostit ȋnaintea sa. Proverbul reprezintӑ un « enunṭ-ecou » ȋn sensul cӑ locutorul reia un mesaj care a fost deja rostit de nenumӑrate ori ȋnainte. Efectul de ecou al proverbului, faptul cӑ reprezintӑ un adevӑr general ṣi cӑ este de origine cel mai adesea anonima, ȋl diferenṭiazӑ de celelalte formule sentenṭioase precum maxima, aforismul, apoftegma, sloganul, etc. Din punct de vedere lingvistic, proverbul este heteroclit ṣi complex, este o frazӑ genericӑ, completӑ, autosuficientӑ prezentând trӑsӑturi ritmice ṣi retorice intrinsece , un « discurs ȋnchis ṣi autonom » care nu furnizeazӑ o informaṭie ci exprimӑ un raṭionament. Proverbul este un mini-text autonom deoarece nu are un loc fix ȋn discurs ṣi nu poate fi decupat ȋn unitӑṭi mai mici.

În articolul sӑu din 1972, F. Rodegem realizând un studiu asupra formulelor ṣi locuṭiunilor sentenṭioase observӑ cӑ acestea ȋnregistreazӑ un regres ȋn ceea ce priveṣte frecvenṭa cu care sunt folosite ṣi necesitӑ o abordare obiectivӑ care sӑ permitӑ o separare ṣi o clasificare ȋn funcṭie de categorii ṣi de proprietӑṭile lor intrinsece. Dupӑ Rodegem, ȋn componenṭa formulelor sentenṭioase se disting un anumit numӑr de fraze ce aparṭin unei anumite categorii, ṣi anume a celor care exprimӑ judecӑṭi de valoare. Aceste formule prezintӑ trӑsӑturi particulare. Ele sunt structuri concise, stereotipe, ritmate. Din punct de vedere formal, locuṭiunile sentenṭioase prezintӑ structuri metrice ṣi o accentuatӑ componentӑ metaforicӑ. Proverbele sunt structuri ritmate, normative cu dominantӑ metaforicӑ. Ritmul este dat de asonanṭe, de repetiṭia unor sunete asemӑnӑtoare sau a unui element lexical. Metafora, ca figurӑ de stil, ocupӑ un loc privilegiat printre procedeele stilistice folosite ȋn proverbe. Analogia condensatӑ ṣi subȋnṭeleasӑ pune ȋn relaṭie doi sau mai mulṭi termeni, exprimând o comparaṭie fӑrӑ a mai folosi particula « ca », fӑcând o analogie ȋn care aceasta este escamotatӑ. Rodegem explicӑ felul ȋn care aceste analogii pun ȋn relaṭie termeni pentru a produce locuṭiuni metaforice ṣi generalizӑri atemporale. Dupӑ Rodegem, generalizarea, prezentӑ ȋn toate formulele sentenṭioase precum maxima, sloganul, aforismul etc. este obṭinutӑ printr-un numӑr limitat de lexeme ṣi aplicarea acestei formule generice poate face referire atât la o ȋntreagӑ categorie cât ṣi la un singur element sau situaṭie particularӑ .

Din punct de vedere dinamic, formulele sentenṭioase nu sunt decât norme, adicӑ formule care sugereazӑ sau impun reguli de conduitӑ rezumând o ȋntreagӑ viziune despre lume ṣi viaṭӑ. Proverbul  ilustreazӑ ṣi revelӑ o filosofie facilitând ȋnṭelegerea prin formula concisӑ care nu mai necesitӑ reflecṭia pentru a-i verifica valoarea de adevӑr pentru cӑ se fondeazӑ pe ȋnṭelepciunea ancestralӑ. În trecut exista un asemenea ataṣament faṭӑ de aceste formule ȋncât ele deveniserӑ instrumente de comunicare de o forṭӑ zdrobitoare. Proverbul joacӑ un rol important ȋn comunicare deoarece imprimӑ un caracter normativ ȋntregului discurs conferind formulelor sentenṭioase o puternicӑ funcṭie dialecticӑ. În funcṭie de intensitate, se pot distinge categori normative precum cea imperativӑ, directivӑ sau indicativӑ. Valoarea imperativӑ nu trebuie confundatӑ cu semnificaṭia. Dacӑ cea din urmӑ ȋndeplineṣte rolul de a compara, cea dintâi ȋl are pe cel de a exprima diferenṭa sau asemӑnarea ȋn ceea ce priveṣte ideea de normӑ pe care o formulӑ sentenṭioasӑ o poate furniza ȋn plus faṭӑ de o alta. În schema sa de aplicare a normei, Rodegem ȋi conferӑ proverbului o aplicabilitate generalӑ, locuṭiunii proverbiale una ȋntr-un domeniu restrâns ṣi dictonului o aplicabilitate specificӑ. Proprietӑṭile pe care le-am amintit reprezintӑ o premizӑ de studiu realӑ a diferitelor formule sentenṭioase.

Pornind de la stabilirea trӑsӑturilor caracteristice, Rodegem a creat o tipologie a acestor formule ȋmpӑrṭindu-le generic ȋn formule stricto sensu ṣi formule lato sensu. În prima categorie este inclus proverbul, dictonul, adagiul juridic ṣi maxima. Proverbul se opune dictonului, adagiului juridic ṣi maximei prin prezenṭa simultanӑ a ritmului (R), a normei (N) ṣi a metaforei (M). Dictonul este normativ dar nu este neapӑrat ritmic, adagiul se opune dictonului prin faptul cӑ nu acordӑ o mare importanṭӑ normei iar maxima se opune formelor precedente prin absenṭa incӑrcӑturii metaforice. În categoria formulelor lato sensu, Rodegem include aforismul, apoftegma, deviza, sloganul ṣi locuṭiunea proverbialӑ, singura din acest grup care deṭine o dominantӑ metaforicӑ. Locuṭiunea proverbialӑ se opune aforismului care este singura formulӑ din aceastӑ categorie ce are ritmul ca proprietate intrinsecӑ. Deviza, sloganul ṣi apoftegma prezintӑ trӑsӑtura normativӑ pe care locuṭiunea nu o posedӑ ṣi care este redusӑ ȋn slogan.

Autorul propune urmӑtoarea clasare :

Speciile normative stricto sensu:

Proverbul R N M

Dictonul ( R) N –

Adagiul juridic ( R) N –

Maxima ( R) N –

Speciile normative lato sensu :

Locuṭiunea proverbialӑ – – M

Aforismul R ( N ) –

Sloganul ( R ) ( N ) –

Deviza ( R ) ( N ) –

Apoftegma – ( N ) –

Sub-specie :

Wellerismul – – –

Clasificarea efectuatӑ de Rodegem ṣi ȋncercarea sa de a defini formulele sentenṭioase a suscitat numeroase studii ulterioare datoritӑ cӑrora statutul lingvistic al proverbului s-a ȋmbogӑṭit. Menṭionӑm cercetӑrile realizate de Kleiber referitoare la fixarea referenṭialӑ a proverbului, studiile efectuate de M. Conenna ȋn ceea ce priveṣte fixarea sintacticӑ, ale lui G. Gross despre fixarea locuṭiunilor ȋn general sau cele ale lui Anscombre referitoare la fixarea pragmaticӑ ṣi stilisticӑ. Fixarea a constituit subiectul multor dezbateri ȋn interiorul ṣcolii paremiologice care a decretat importanṭa primordialӑ a acesteia, ca una din trӑsӑturile definitorii ale proverbului.

BIBLIOGRAFIE

1. ANSCOMBRE, Jean-Claude, 2003. Les proverbes sont-ils des expressions figées ? Cahiers de lexicologie 1, pp. 159-174.

2. CONENNA, Mirella, 1988, Sur un lexique-grammaire compare de proverbes, Langages 90, pp. 99-116.

3. GROSS, Gaston, 1996, Les expressions figées en français, Paris : Ophrys.

4. KLEIBER, Georges, 1998, Le figement lexical, Actes des Premières Rencontres Linguistiques Méditerranéennes

5. MILNER, George B. 1969. De l’armature des locutions proverbiales. Essais de

taxinomie sémantique. L’Homme, t. III, pp. 49-70.

6. RODEGEM, Francis, 1972, Un problème de terminologie : les locutions sentencieuses. Cahiers de l’institut de linguistique de Louvain 5, pp. 677-703.

7. TAYLOR, Archer, 1931, The proverb, Cambridge : Mass.

8. WHITING, Bartlett, 1932, The nature of the proverb, Studies and Notes in Philology and Literature 14, pp. 273-307.

BIBLIOGRAFIE

1. ANSCOMBRE, Jean-Claude, 2003. Les proverbes sont-ils des expressions figées ? Cahiers de lexicologie 1, pp. 159-174.

2. CONENNA, Mirella, 1988, Sur un lexique-grammaire compare de proverbes, Langages 90, pp. 99-116.

3. GROSS, Gaston, 1996, Les expressions figées en français, Paris : Ophrys.

4. KLEIBER, Georges, 1998, Le figement lexical, Actes des Premières Rencontres Linguistiques Méditerranéennes

5. MILNER, George B. 1969. De l’armature des locutions proverbiales. Essais de

taxinomie sémantique. L’Homme, t. III, pp. 49-70.

6. RODEGEM, Francis, 1972, Un problème de terminologie : les locutions sentencieuses. Cahiers de l’institut de linguistique de Louvain 5, pp. 677-703.

7. TAYLOR, Archer, 1931, The proverb, Cambridge : Mass.

8. WHITING, Bartlett, 1932, The nature of the proverb, Studies and Notes in Philology and Literature 14, pp. 273-307.