Protocol Si Ceremonial Diplomatic

Introducere

Întrevederile dintre diplomații aparținând diverselor state, sau între diplomați și șefii de state se desfășoară de regulă cu un anumit ceremonial și cu respectarea anumitor norme protocolare. Acestea au rolul de a scoate în evidență prestanța acțiunilor întreprinse precum și prestigiul statelor indiferent de mărimea și importanța lor în cadrul relațiilor internaționale.

Motivația alegerii acestei teme are la bază importanța protocolului și a ceremonialului diplomatic de a crea ambianța propice desfășurării negocierilor, cunoașterii reciproce și a apropierii între națiuni.

Lucrarea este structurată în patru capitole.

În primul capitol am prezentat noțiuni generale depre protocol, despre rolul, etapele și modul de organizare și desfășurare a acestuia și nu în ultimul rând despre protocolul conferințelor și a altor reuniuni cu, caracter intern sau internațional.

În al doilea capitol am prezentat noțiuni generale și particularitățile ceremonialului, legătura dintre ceremonial și protocol și ceremonialul vizitelor demnitarilor străini în țara noastră.

În al treilea capitol am prezentat organizarea și atribuțiile compartimentelor de protocol, iar în ultimul capitol am prezentat un studiu de caz despre vizitele lui Barack Obama în Arabia Saudită, Egipt și Federația Rusă și am încheiat prin prezentarea concluziilor desprinse din conținutul lucrării.

Capitolul I. Protocolul

1.1 Noțiuni generale

Protocolul – cuvânt provenit din franțuzescul protocole și englezescul protocol este perceput prin trei accepțiuni și anume: ca activitate, ca etichetă și ca bunuri și servicii de consum. Prima accepție se referă la totalitatea operațiunilor, a acțiunilor pe care o organizație le întreprinde pentru satisfacerea necesităților de reprezentare. În acest caz protocolul se face cunoscut prin ceremonii, acțiuni, organizarea dispozitivelor.

Protocolul mai este definit ca: ansamblul normelor și practicilor folosite cu prilejul unor acte cu, caracter solemn, în special în raporturile diplomatice.

Protocolul ca etichetă reprezintă totalitatea regulilor și uzanțelor care trebuie să determine conduita participanților sau modul de desfășurare a unor evenimente publice. Acest set de reguli se regăsește în două moduri: în versiuni codificate și în reguli disparate, schimbate în timp ce pot constitui obiceiul și se transmit ca norme protocolare ale instituției.

Accepțiunea de bunuri sau servicii este relativă, ea reprezentând produsele care sunt servite la reuniuni sau întâlniri.

Protocolul este denumirea ce se dă în practică multor înțelegeri sau acte internaționale. În general prin termenul de protocol este desemnat un act accesoriu la un tratat preexistent în scopul de a-l aplica, de-al interpreta, de-al completa sau de a-l modifica. Același termen desemnează uneori un acord intervenit între state. Se numesc și protocoale și procesele-verbale privind dezbaterile conferințelor internaționale dacă aceste procese verbale sunt semnate de reprezentanții statelor participante. Tot protocol este deseori numit instrumentul de ratificare a unui tratat.

Domeniul de intervenție a protocolului cuprinde relațiile între puteri suverane a căror expresie desăvârșită este statul, indiferent dacă această suveranitate este atât externă cât și internă sau limitată doar la niște scopuri precise pe care statul le urmărește. Tot din domeniul protocolului fac parte normele la care suntem obligați să apelăm în relațiile cu aceste puteri și în general în sfera afacerilor externe.

Evoluția istorică a protocolului

Președintele Buchanan în 1860 cu ocazia vizitei prințului de Walles la Washington a considerat că ar fi în deplin acord cu idealurile democratice ale națiunii dacă toți americanii ar avea posibilitatea să-l întâlnească, privilegiu care altfel ar fi fost rezervat doar unui cerc restrâns de personalități.

Toată lumea a fost invitată prin presă la Casa Albă pentru a-l saluta pe viitorul rege Eduard al VII – lea. S-a considerat că așa trebuie să se comporte o republică formată din cetățeni egali.

Modul în care Ludovic al VI –lea l-a utilizat pentru a-și întări autoritatea asupra statului este edificator în acest sens. Protocolul era un instrument de dominație în slujba marelui rege și dădea informații asupra importanței relative a unora sau a altora la curte.

Ducele de Saint-Simion, în Memoriile sale, a descris obiceiurile de la Versailles, unde cea mai mică distincție acordată de rege era semnul unei influențe sporite a celui care o primea, toți își disputau privilegiul de a asista la ceremonialul trezirii suveranului, pentru nobili și curteni dreptul de a asita la una dintre cele șase etape ale toaletei de dimineață era ca și cum li s-ar fi acordat o distincție. Să ții sfeșnicul lângă patul monarhului era o onoare, semn al unei mari încrederi și deci a unei influențe de care observatorii erau obligați să țină seama pentru a ști cum să se poarte și în interesul lor.

Pe vremea aceea eticheta servea drept mijloc de evidențiere între deținătorul demnității regale, nobili, ei înșiși deținători ai unei puteri acordate și supuși asupra cărora se exercita autoritatea.

O dată cu marile schimbări istorice, o ordine socială este înlocuită cu alta, se presupune că respingerea formelor recunoscute de politețe și renunțarea la respectul față de instituții și persoanele care le reprezintă sunt dovada acestei transformări de situație. Revoluția franceză este semnificativă din acest punct de vedere.

La sfârșitul secolului al XVIII –lea, în Franța regulile etichetei și ale protocolului unei ordini sociale datând de o mie de ani cad deodată în desuetudine și reapar mai mult sau mai puțin caricatural, în funcție de regimurile care se succed.

O resuscitare a atenției față de aceste activități are loc sub împăratul Napoleon I (1804– 1814), care a fost cel mai mare legiuitor al Franței și în materie de protocol. Printr-un decret din 13 iulie 1804, el stabilește reguli detaliate de ceremonial și protocol civil și militar, precum și ordinea de precădere, practic pentru toate domeniile și pentru toate nivelurile de autoritate centrală și locală.

De la Napoleon a fost introdusă în Franța și preluată apoi de alte țări regula protocolară potrivit căreia ceremoniile militare se fac numai de la răsăritul și până la apusul soarelui, deci nu în timpul nopții.

Atât de bine au fost concepute toate aceste reglementări, încât, deși pe parcursul anilor au intervenit schimbări fundamentale în viața și regimul politic al Franței, ele au rămas în vigoare până în secolul al XX-lea.

Abia prin decretul din 13 septembrie 1989, elaborat sub președinția lui François Mitterrand (1981–1995), Franța a fost dotată cu un nou protocol în ceea ce privește ceremoniile publice, precăderile și onorurile civile și militare. O remarcă specială în legătură cu respectivul decret este introducerea în ordinea de precădere protocolară a foștilor președinți ai Franței și a foștilor prim-miniștri ai țării, acestora acordându-li-se locurile cinci, respectiv șapte în ierarhia de stat. La 21 septembrie 1995, acest decret suferea o ușoară modificare, ameliorându-se între altele poziția magistraților, în ordinea de precădere în stat.

Cel dintâi domnitor român care se gândește la o fixare, în scris, a modului de desfășurare a ceremoniilor de la curte, într-un corp unitar, este Grigore Calimachi al Moldovei, în prima sa domnie (1761–1764). Pentru îndeplinirea acestei misiuni, l-a ales pe unul dintre logofeții săi, pe nume Gheorgachi, întrucât era cel care stabilea, la curte, toate regulile de ceremonial și cunoștea, deci, foarte bine uzanțele în materie.

Prin aceasta, domnitorul a ținut să dea rigoare protocolară organizării sus-amintitelor manifestări. Acestea au fost împărțite în două: ceremonii cu caracter politic și ceremonii religioase, toate reunite sub titlul „Condica ce are întru sine obiceiuri vechi și nouă a prea înalților Domni, scrisă de Gheorgachi, al II-lea logofăt, la 1762, în Iași, din porunca Domnitorului Grigore Calimachi“

Prima instituționalizare modernă a protocolului în România are loc în anii de domnie ai lui Carol I. Misiunea i-a revenit generalului Theodor Văcărescu, în calitatea sa de mareșal al Curții Domnești și, ulterior, al Casei Regale, documentul elaborat de acesta, intitulat „Ceremonialul Curții Domnești“, văzând lumina tiparului, în limba română, în anul 1876.

Incertitudinile și reorganizările succesive, în activitatea de protocol a României, ce au caracterizat perioada comunistă, vor fi depășite prin eforturile care au fost făcute după Revoluția din decembrie 1989 și li se va pune capăt în cadrul procesului de construire pe baze noi, democratice și moderne, a întregii vieți social-politice și economice din țara noastră, proces aflat acum în plină desfășurare.

În această perioadă au fost repuse în drepturi normele și uzanțele protocolare specifice țărilor democratice, având loc o aliniere la practicile internaționale în materie. În consens cu evoluțiile în acest domeniu în amintitele țări și în structurile euro-atlantice acțiunile protocolare din țara noastră au astăzi un caracter sobru, exprimând solemnitatea, curtoazia și nu opulența sau preamărirea cuiva. S-a renunțat la ceremonialele lungi, la recepțiile fastuoase și la alte genuri de manifestări care urmăreau mai mult satisfacerea unor orgolii personale, decât utilitatea reală a acțiunilor.

În același timp, însă, s-au înregistrat unele neconcordanțe în special în ceea ce privește ceremonialele aplicate la acțiuni ale diferitelor structuri ale puterii de stat și o insuficientă rigurozitate în respectarea programelor de desfășurare a unor activități protocolare.

În vederea instituționalizării unor norme de protocol unitare în noua societate românească, printr-un act normativ guvernamental a fost înființat Protocolul Național, „ca structură

organizatorică specializată, în cadrul Ministrerului Afacerilor Externe, la nivel de direcție, care are ca atribuție asigurarea activităților de protocol și ceremonial, precum și elaborarea de

norme unitare în acest domeniu”.

1.2 Rolul protocolului

Protocolul creează cadrul și atmosfera în care urmează să se desfășoare raporturile dintre interlocutori. Este un set de reguli codificat care garantează egalitatea în drepturi a partenerilor, permițând instaurarea unui climat de convivialitate cu respectarea condiției pe care fiecare participant o are în organizație și societate.

Protocolul pune problema regulilor care determină ordinea de precădere dintre parteneri. Strâns legată de protocol este eticheta care completează curtoazia. Ea se referă la regulile de conduită care contribuie la desfășurarea în bune condiții a relațiilor din societate.

Cunoașterea acestor reguli este o probă de competență profesională și permite organizației să se remarce prin arta de a evita conflictele, situațiile jenante. Eticheta se referă la ținuta fizică, salut, prezentare, comunicarea prin corespondență, convorbirea telefonică, comportarea la acțiuni protocolare, fumatul, ținuta vestimentară.

Protocolul delimitează ceea ce este adecvat de ceea ce este nepotrivit în cele mai diverse situații care apar în activitatea organizației. El se bazează pe concepția că mai important în reușita activităților este modul în care personalul știe să întrețină cea mai potrivită atmosferă în relațiile cu partenerii, clienții, și chiar adversarii și concurenții.

Protocolul codifică regulile care guvernează ceremonialul, al cărui obiect este de a oferi fiecărui participant prerogativele, privilegiile și imunitățile la care are dreptul.

Organizațiile publice pot avea o structură sau o persoană cu atribuții de protocol, decizia pentru forma de organizare depinzând de talia, obiectul de activitate, aria teritorială de competență. În unele organizații serviciile de protocol sunt organizate de departamentele PR.

Compartimentul de protocol are la rândul său atribuții care variază de la o instituție la alta:

Organizează ceremonii publice ale institcțiuni protocolare, fumatul, ținuta vestimentară.

Protocolul delimitează ceea ce este adecvat de ceea ce este nepotrivit în cele mai diverse situații care apar în activitatea organizației. El se bazează pe concepția că mai important în reușita activităților este modul în care personalul știe să întrețină cea mai potrivită atmosferă în relațiile cu partenerii, clienții, și chiar adversarii și concurenții.

Protocolul codifică regulile care guvernează ceremonialul, al cărui obiect este de a oferi fiecărui participant prerogativele, privilegiile și imunitățile la care are dreptul.

Organizațiile publice pot avea o structură sau o persoană cu atribuții de protocol, decizia pentru forma de organizare depinzând de talia, obiectul de activitate, aria teritorială de competență. În unele organizații serviciile de protocol sunt organizate de departamentele PR.

Compartimentul de protocol are la rândul său atribuții care variază de la o instituție la alta:

Organizează ceremonii publice ale instituției

Asigură buna desfășurare a acțiunilor publice ale instituției

Ține corespondența protocolară a șefului instituției

Asigură necesarul de materiale de protocol

Însoțește și asistă reprezentanții instituției la întrevederi

Asigură organizarea vizitelor în străinătate

Răspunde de buna primire a delegațiilor din țară și străinătate

Realizează formalitățile de cazare și masă

Întocmește și păstrează arhiva de evenimente a instituției

Angajează raporturi parteneriale pentru organizarea de evenimente complexe

Ține evidența calendarului de evenimente

Înregistrează și ține evidența acordării de distincții

Asigură cadourile oficiale oferite de conducerea instituției.

În relațiile de afaceri sunt frecvente situațiile în care întâlnirile dintre parteneri devin hotărâtoare pentru rezultatul acțiunilor întreprinse. Bunele maniere sunt întotdeauna cele care stau la baza realizării unei întâlniri plăcute și care se finalizează cu încheierea afacerii în termenii cei mai favorabili pentru ambele părți.Comportamentul într-o întâlnire de afaceri de mai mică importanță nu trebuie să difere în mod evident de cel adecvat pentru marile întâlniri dintre parteneri.

Protocolul face diferența dintre ceea ce este adecvat și ceea ce este nepotrivit când oferi cadouri sau cu alte ocazii.

Protocolul este reglementat de limite bine stabilite cum ar fi elemente proprii de reglementare uzanțe, norme sau elementele de natură legală, nivelul de reprezentare sau baza materială, plafoanele admise de cheltuieli.

Protocolul este definitoriu pentru modul de prezentare și prestanță prin felul cum diverse instituții își organizează activitatea de contacte și de relații cu mediul lor exterior.

Etapele de organizare și modul de desfășurare

Buna desfășurare a tuturor acestor acțiuni protocolare „intra muros“ necesită luarea, din timp, a unui complex de măsuri organizatorice pe etape, după cum urmează:

a) Stabilirea listei de invitați: operațiunea se face consultându-se neapărat persoana în numele căreia se vor adresa invitațiile. Astfel, la o acțiune consacrată vizitei unei delegații străine, vom avea în vedere, în primul rând, omologii membrilor delegației și reprezentanții organismelor de stat și private care au relații cu țara de unde vine delegația sau sunt interesate de stabilirea de relații cu aceasta. În cazul dejunurilor/dineurilor oficiale – mai puțin al celor la nivel înalt – este bine să se aibă în vedere ca, pe cât posibil, să fie invitată câte o singură personalitate de prim rang, în onoarea căreia, de regulă se oferă dejunul sau dineul, pentru a permite gazdei să-i acorde atenția cuvenită, prezența a două sau mai multor figuri marcante la același dejun/dineu putând prilejui unora dintre ele nemulțumirea de a nu se fi bucurat de atenția așteptată.

b) Odată proiectul listei de invitați întocmit, cu excepția recepțiilor, cocteiurilor și a vin d’honneur, pentru celelalte acțiuni protocolare se trece la consultarea telefonică a celor vizați, spre a vedea dacă pot accepta invitația – operațiune ce se face, de regulă, prin secretariatele sau compartimentele de protocol ale gazdelor și ale celor invitați.

c) Textul invitației este de dorit să fie văzut și aprobat de gazdă. Conținutul unei invitații trebuie să fie întocmit în termeni curtenitori, cât mai concis, și să cuprindă: cine invită și numele celui care este invitat; motivul și natura acțiunii; locul, data și ora desfășurării acesteia; ținuta vestimentară solicitată, precum și telefonul la care să se comunice răspunsul. Pentru recepțiile/dineurile oferite de capete încoronate, invitațiile nu sunt adresate de către împărat sau rege, ci de primul ministru sau de ministrul Casei Regale cu mențiunea că o fac din ordinul suveranului lor.

d) Alegerea cartonului și a elementelor de grafică, în vederea tipăririi invitației, controlându-se de către un reprezentant al compartimentului de protocol corectitudinea executării modelului de invitație stabilit.

e) Scrierea, preferabil de mână – ca expresie a curtoaziei față de invitați –, a numelor acestora în spațiul liber, anume lăsat pe cartonul invitației, precum și a plicurilor respective.

f) Transmiterea invitațiilor prin poștă sau prin curier trebuie făcută din timp, ca semn al atenției față de destinatarii lor. Astfel, o invitație la o recepție/cocteil este de dorit să ajungă la

cel în cauză cu 10-14 zile înaintea evenimentului, iar pentru dineuri/dejunuri cu 2-3 săptămâni înainte.

Transmiterea și primirea invitațiilor reprezintă primul contact al organizatorului mesei cu cel invitat, astfel că modul în care se derulează acest moment va contribui sau nu la reușita acțiunii. Transmiterea invitațiilor se face după ce în prealabil, persoanele care urmează a fi invitate au fost consultate asupra datei și posibilității de participare. Menționarea ocaziei sau scopului pentru care se face invitația este un semn de respect și considerație față de cel invitat.

g) Stabilirea meniului se va face ținându-se seama de evenimentul ce urmează a fi marcat, de caracterul acțiunii organizate, de ora când se va desfășura aceasta. În cazul participării unor oaspeți străini – mai ales dacă este vorba de dejun/dineu – se va ține seama de tradiții culinare sau de rigori religioase pe care aceștia trebuie să le respecte.

h) Aranjarea sălii în care va avea loc acțiunea presupune: amplasarea mesei sau a meselor și barurilor, dotarea acestora cu fețe de masă, tacâmuri și pahare corespunzătoare, stabilirea atentă a modului de decorare cu flori a sălii și a meselor.

i) Hotărârea modului de desfășurare a servirii este o altă etapă a organizării acțiunilor în cauză.

j) Pentru dejunuri/dineuri se va întocmi planul de plasare, la masă, în ordinea protocolară,

a invitaților – chestiune deosebit de importantă, dacă ținem seama de sensibilitatea oamenilor în ce privește locul ce li se oferă. Legat de aceasta, respectarea strictă a regulilor de precădere este singura modalitate de a răspunde eventualelor reproșuri ce pot apărea. În același timp, însă, este de avut în vedere faptul că, la un dejun sau dineu mixt, trebuie asigurată, la plasarea invitaților, alternanța bărbați/femei, iar în cazul acțiunilor cu oaspeți străini, intercalarea acestora cu participanții autohtoni la masa respectivă.

k) Dacă la acțiune se va ține un discurs sau toast, este necesară pregătirea în acest scop a unui punctaj de idei sau a unui text complet, pentru gazdă.

Astăzi organizarea amintitelor reuniuni a încetat să mai fie o simplă acțiune de curtoazie protocolară, devenind o modalitate de lucru, un instrument care, folosit în mod adecvat, poate permite atât realizarea unor contacte mai strânse între participanți, cât și discutarea sau chiar rezolvarea unor probleme de muncă.

Protocolul conferințelor și a altor reuniuni cu caracter intern sau internațional

La reușita unor astfel de acțiuni, pe lângă pregătirile privind conținutul intervențiilor ce se vor prezenta și a documentelor ce urmează a fi adoptate, o contribuție considerabilă poate avea modul de tratare a aspectelor protocolare ale manifestărilor respective. Astfel, serviciile de protocol trebuie să aibă în vedere ca sala aleasă pentru găzduirea reuniunii în cauză să fie destul de încăpătoare, spre a permite instalarea comodă a participanților, dându-le în același timp posibilitatea de a se deplasa, în caz de nevoie, dintr-o parte în alta a sălii, pentru eventuale consultări ori schimburi de materiale, mai ales când este vorba de reuniuni cu participare străină.

La conferințe internaționale, pe lângă placa așezată pe masa la care stă șeful fiecărei delegații, indicând denumirea țării respective, se pot plasa și plăcuțe mai mici, în dreptul principalilor membri ai delegației, cu numele acestora.

Un alt aspect protocolar care trebuie avut în vedere este marcarea, prin drapele, a prezenței, la conferință, a reprezentanților fiecărui stat. Acest lucru se realizează fie prin așezarea respectivelor drapele, de dimensiuni normale sau chiar mai mari – în funcție de înălțimea sălii – de o parte și de alta sau în spatele tribunei/mesei la care stă președintele reuniunii, fie prin așezarea de drapele de mici dimensiuni, pe mesele delegațiilor, în dreptul fiecărui șef al acestora. Firește, se poate avea în vedere folosirea concomitentă a ambelor formule. Chestiunea cea mai sensibilă, din punct de vedere protocolar, este respectarea cu scrupulozitate a ordinii de precădere a participanților, pe tot timpul derulării reuniunii și, pe această bază, stabilirea ordinii de așezare a acestora.

Ca și la acțiunile protocolare anterior descrise, și în cazul conferințelor, locul de onoare este fie la dreapta celui care prezidează, fie – în funcție de arajamentul sălii – în fața acestuia, locurile alternând, apoi, în ordinea descrescândă a importanței, la dreapta și la stânga.

Dacă este vorba de o conferință internațională, așezarea delegațiilor se face în ordinea alfabetică a numelui țării reprezentate, stabilindu-se în prealabil fie limba în care se vor lua în seamă denumirile statelor, fie trăgându-se la sorți litera de la care să înceapă aranjarea delegațiilor.

Ordinea de precădere se cere a fi respectată și în cazul organizațiilor internaționale participante la o reuniune, în acest sens, pentru orientarea serviciilor de protocol, existând reguli precise, în ce privește organismele din sistemul O.N.U., al Uniunii Europene, N.A.T.O. Un element cu impact considerabil asupra desfășurării conferințelor este modul în care participanții sunt tratați pe toată durata programului acțiunii.

Maniera curtenitoare de a-I întâmpina de către cei însărcinați cu protocolul, de a-i conduce, cu bunăvoință, spre locurile unde dorește să ajungă fiecare, de a le răspunde la eventuale solicitări, grija de a se respecta programul de desfășurare a reuniunii sunt de natură să-i facă pe participanți să se simtă bine, ceea ce se repercutează favorabil asupra mersului lucrărilor și, totodată, prilejuiește formarea unei impresii bune despre organizatori, respectiv despre țara-gazdă.

Capitolul II. Ceremonialul diplomatic

2.1 Noțiuni generale

Ceremonialulul diplomatic se constituie din totalitatea formelor de curtoazie la care se apelează în relațiile dintre state, respectarea lor fiind o chestiune de etică a bunelor raporturi pe plan internațional. De aceea nerespectarea lui poate leza orgolii naționale fiind considerată o jicnire și știrbire a prestigiului unui stat sau altul.

Ceremonialul este podoaba, vestmântul acțiunii diplomatice. El este forma, acțiunea propriu-zisă fiind fondul.

Termenul ceremonie a desemnat mai întâi riturile unui cult religios și acest sens s-a păstrat. El s-a extins totuși la domeniul activităților publice profane care necesită în mod obligatoriu un fast ieșit din comun. În ambele cazuri ceremonia apelează la un simbolism evocator de idealuri împărtășite de toți participanții. Cu cât acest formalism este mai vechi, cu atât este mai respectat.

Ceremonialul creează cadrul și atmosfera în care urmează să se desfășoare raporturile dintre interlocutori / parteneri.

Ceremonialul este cel care indică succesiunea actelor unei solemnități civile, militare sau religioase și determină formele exterioare, creează cadrul și atmosfera în care urmează să se desfășoare acestea, și arată ceea ce trebuie să facă cel sau cei care prezidează sau conduc o ceremonie.

Cu toate ca forme de ceremonial pot fi intalnite si inainte de aparitia primelor state, o preocupare mai intensa pentru crearea si respectarea unor norme de curtoazie incepe sa se manifeste odata cu dezvoltarea relatiilor internationale si cu organizarea de reprezentante permanente.

In cadrul complexelor relatii intre state, fie ca este vorba de tratative, fie ca avem in vedere vizite la nivel inalt sau ceremonii, fie ca ne gindim la prerogative ale agentilor diplomatici in strainatate, ceremonialul si protocolul sint chemate sa creeze un climat favorabil, in care curtoazia joaca un rol esential.

In legatura cu utilitatea respectarii si pastrarii in continuare a normelor de protocol putem distinge in prezent doua tendinte: o prima tendinta recunoaste necesitatea respectarii intre state a curtoaziei si normelor protocolare. A doua tendinta exprima parerea, gresita dealtfel, ca ceremonialul, ,,formalismul" protocolar ingreuiaza activitatea diplomatilor si, in consecinta, n-ar mai trebui sa existe.

Oricat de curios si poate anacronic ar parea sa te conformezi unor obiceiuri sau norme care dainuie de veacuri, trebuie relevat ca sub aceste ,,simple" forme de curtoazie exista un substrat mult mai profund: el isi are originea in respectul si consideratia pe care fiecare stat trebuie sa le aiba fata de un alt stat, in respectul reciproc intre agentul diplomatic si persoanele oficiale din statul in care el este acreditat.

In tara noastra, literatura veche de ceremonial, destul de bogata fata de literaturile altor tari, ne ofera exemple multiple de felul in care erau aplicate cutume care aveau, cu timpul, sa devina norme de protocol. In Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, prima opera din literatura romaneasca cuprinzand elemente de ceremonial, gasim indicatii privind modul de recrutare a dregatorilor, primirea solilor si organizarea ospetelor. Motivele care stateau la baza acestor elemente de ceremonial nu pot fi considerate de ordin strict protocolar, ele impletindu-se cu obiceiurile traditionale, cu precepte etice, cu modul in care poporul roman a inteles dintotdeauna sa-si cinsteasca oaspetii.

Prima lucrare romaneasca insa (scrisa in 1762) care incearca o prezentare intr-un tot unitar si chiar o codificare a regulilor protocolare din Moldova este Condica ce are intru sine obiceiuri vechi fi noua, a prea inaltatilor Domni, autorul ei fiind Gheorgachi, al II-lea logofat al domnului Moldovei, Grigore Calimachi. Sunt descrise obiceiurile si ceremoniile de la curtea domneasca, se vorbeste despre ,,mucarer" (reinnoirea domniei), se dau amanunte privind primirea solilor etc.

Dupa aparitia Condicei lui Gheorgachi, atat cat si in Moldova si in Muntenia, evenimentele de la curtea domneasca au un caracter de fast si lux mai pretentios. In vederea organizarii si reusitei ceremoniilor ia fiinta ,,Logofetia deobiceiuri" (1767 in Muntenia si 1799 in Moldova), vel logofatui devenind un fel de maestro de ceremonii.

Pregatirea ceremonialului la un alai domnesc presupunea Intocmirea unor schite care aratau, printre altele, locul caretei domnesti (sub desen se inscria o cifra reprezentind numarul telegaiilor ce trebuiau inhamati).

In timpul doniniei lui Alexandru loan Cuza se folosea pentru organizarea ceremoniilor oficiale un cod al protocolului tiparit in frantuzeste.

In 1876, Th. Vacarescu, maresalul Curtii si al ,,Casei regale" .(domnia lui Carol I), alcatuieste primul cod de ceremonii al Curtii, care dupa el ,,nu se deparateaza cu nimic de regulile si obiceiurile care s-au urmat pina acum la curte". Autorul descrie reguli si obiceiuri privind solemnitati, receptii, primiri oficiale, stabilite fie prin traditie, fie prin ordine speciale ale domnitorului. Ulterior, codul a fost completat conform uzantelor internationale, ca semn de ospitalitate si buna primire a solilor trimisi din partea altor tari. Mai tirziu, problemele de ceremonial si protocol au fost date in atributia Directiei de Protocol din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care a intocmit o serie de reguli in acest sens.

Astazi, o parte a regulilor de protocol sint cuprinse in ,,Uzante de ceremonial diplomatic practicate in Republica Socialista Romania" (v. capitolul respectiv, in continuare). Pentru cazurile care nu se incadreaza in aceste ,,uzante se face apel la cutuma.

2.2 Ceremonialul și normele de protocol

Activitatea misiunilor diplomatice și a celor consulare se desfășoară având la bază reglementări internaționale unanim recunoscute, respectiv „Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice“, din 18 aprilie 1961 și „Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare“, din 24 aprilie 1963 și alte norme internaționale de curtoazie care, deși fără caracter juridic, sunt larg aplicate, recunoscânduli-se meritul de a crea și menține o atmosferă propice dezvoltării relațiilor dintre state.

1. Începutul și sfarsitul unei misiuni diplomatice.

După ce guvernele a două state au stabilit reciproc misiuni diplomatice, recunoașterea oficială a ambasadorului sau ministrului plenipotențiar are loc în timpul prezentării acestuia în vizita la șeful primului stat și tot atunci are loc și înmânarea scrisorilor de acreditare.

Această recunoaștere îi conferă șefului misiunii diplomatice capacitatea juridică de a se bucura de imunitățile și privilegiile care îi sunt acordate de normele dreptului diplomatic în vigoare.

Ceremonia prezentarii si inmanarii scrisorilor de acreditare are loc dupa norme si uzante specifice fiecarei tari, care, in general, sunt asemanatoare. Intr-un capitol separat, sint prezentate uzantele de ceremonial practicate in Republica Socialista Romania cu ocazia venirii si plecarii de la post a sefului misiunii diplomatice.

2. Ordinea de precădere

Ordinea de precădere este reglementată prin uzanțe și reguli de protocol care cuprind urmatoarele aspecte :

a) Ordinea de precădere în cadrul misiunii diplomatice. Reglementarea ordinei de precădere din cadrul misiunilor diplomatice se face de fiecare țară în parte și se notifică Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar.

Pe baza notificărilor primite de la misiunile diplomatice acreditate, fiecare serviciu de protocol al Ministerului Afacerilor Externe trebuie să alcătuiască o listă diplomatică în care să precizeze ordinea de precădere a tuturor agenților diplomatici, cu indicarea titlului și funcției lor, precum și a numelui care trebuie să respecte uzanțele de ceremonial.

De obicei, ordinea de precădere a membrilor personalului diplomatic al misiunii este: 1) șeful de misiune; 2) agentul diplomatic care înlocuiește pe șeful misiunii ; 3) grupul atașaților miiitari, navali și ai aerului ; 4) grupul celorlalți atașați speciali ; 5) grupul secretarilor de ambasadă (împărțiți în 3 clase : I, II, III) ; 6) grupul atașaților diplomatici.

b) Ordinea de precădere individuală. Pentru stabilirea acestei ordini de precădere trebuie să se țină cont de : gradul agentului, vechimea sa în funcție și vârsta. Ordinea de precadere individuală : 1) ambasadori și nuntii; 2) trimiși extraordinari și miniștri plenipotențiari, internuntii ; 3) însărcinați cu afaceri ; 4) consilieri ; 5) prim-secretari ; 6) secretari II ; 7) secretari III ; 8) atașați.

Conform art. 16 din Convenția de la Viena din 1961, șefii de misiune se împart în trei clase, iar ordinea de precădere dintre ei este determinată de data și ora la care aceștia și-au asumat funcțiile, respectiv și-au prezentat scrisorile de acreditare.

c) Ordinea de precădere a Corpului Diplomatic. Corpul Diplomatic poate fi considerat ca o imagine a solidarității statelor, asigurând în mod colectiv protecția membrilor săi și apărându-le privilegiile.

Decanul cu funcția cea mai înaltă și cea mai mare vechime în post este intermediarul oficial între corpul diplomatic și guvern și asigură menținerea unor relații cordiale între membrii Corpului Diplomatic.

Uzanțele internaționale arată că, ori de câte ori Corpul Diplomatic este invitat sub acest titlu la diverse manifestări oficiale acesuia i se atribuie primul loc după personalitatea care prezidează. În asemenea ocazii, nu este permis autorităților să scindeze unitatea Corpului Diplomatic în diferite grupe.

d) Ordini de precădere oficiale în diferite state. Ordinele de precădere oficiale ale autorităților în diferite țări sunt stabilite prin acte de stat sau prin cutume.

3. Ținuta diplomatică

Diplomatul în funcție de calitatea pe care o are și de solemnitatea ceremoniilor la care participă trebuie să respecte și să acorde o atenție deosebită uzanțelor de protocol în această materie.

Serviciul de Protocol stabilește ținuta care se impune în cadrul ceremoniilor oficiale la care sunt invitați membrii Corpului Diplomatic

În funcție de aceste împrejurări, diplomatul folosește :

1.Uniforma care este mai puțin folosită deoarece din ce în ce mai puține state creează uniforme pentru agenții lor diplomatici și consulari. Uniformele au fost folosite cu ocazia unor ceremonii solemne dar în timp au fost înlocuite treptat cu hainele de seară sau cu jachetele.

b. Îmbrăcămintea de mare ținută este reprezentată de uniforma diplomatică sau de fracul cu vestă neagră și decorații. În cazul în care Serviciul de Protocol nu stabilește ținuta, diplomații pot folosi jacheta.

Această ținută este folosită în unele state în ocaziile în care la ceremoniile respective participă și șeful statului.

c. Îmbrăcămintea de mică ținută se folosește în cazurile în care, la ceremoniile oficiale (sarbători naționale) nu participă șeful statului și sunt prezenți și ceilalți membri ai Corpului Diplomatic.

d. Îmbrăcămintea de ceremonii curente se folosește în cadrul reuniunilor cu un caracter mai puțin oficial sau cu prilejuri mai puțin protocolare și constă într-o haină neagră cu pantalon raiat sau un costum cu haină bleumarin. Putem remarca tendința de a se renunța la uniforma diplomatică și la îmbrăcămintea tradițională de mare ținută. Corespunzător acestei tendințe, în țara noastră s-a adoptat o ținuta mai deosebită (haină neagră cu pantaloni raiați) numai pentru ceremonia depunerii scrisorilor de acreditare iar în cazul celorlalte ceremonii oficiale se folosește costumul de culoare închisă, iar pentru ceremoniile curente – ținuta de oraș.

4. Prezentarea scrisorilor de acreditare de către ambasadori și miniștri.

1) În ziua fixată pentru ceremonia depunerii scrisorilor de acreditare, directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe conduce pe șeful de misiune și pe colaboratorii cu grad diplomatic ai șefului de misiune, care-l însoțesc la ceremonia depunerii scrisorilor de acreditare de la reședința acestuia cu o mașină oficială.

2) La intrarea în Palatul Consiliului de Stat, șeful de misiune este salutat de ofițeri din Forțele Armate.

3) Șeful de misiune și colaboratorii săi sunt întâmpinați de către șeful Protocolului de Stat și conduși într-un salon al Palatului Consiliului de Stat.

4) Șeful de misiune, însoțit de directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe și de șeful Protocolului de Stat, urmați de colaboratorii șefului de misiune aranjați în ordine de precădere, intră în sala destinată ceremoniei și se opresc la câțiva pași în fața Presedintelui.

Șeful Protocolului de Stat prezintă pe șeful de misiune, pronunțând numele și titlul acestuia.

5. Prezentarea scrisorii de cabinet de către însarcinații cu afaceri, titulari.

1) Însarcinatul cu afaceri titular vine la Ministerul Afacerilor Externe, unde este întâmpinat de directorul Protocolului și condus în cabinetul ministrului în ziua și la ora fixată pentru depunerea scrisorii de cabinet.

2) Însărcinatul cu afaceri titular înmânează ministrului afacerilor externe scrisoarea de cabinet pentru numirea sa și cea de rechemare a predecesorului său .

3) Ținuta prescrisă pentru audiența la ministrul afacerilor externe a însărcinatului cu afaceri titular pentru depunerea scrisorilor de cabinet, este haina de culoare închisă.

Chiar de la sosirea sa în capitala țării unde urmează să funcționeze, noul ambasador se bucură, de regulă, de un prim gest de curtoazie diplomatică, ce constă în salutarea sa la aeroport sau gară, în numele ministrului afacerilor externe, de către directorul sau directorul adjunct al protocolului din Ministerul de Externe al țării gazdă. Dacă sosirea are loc cu autoturismul, reprezentantul ministerului îl vizitează pe ambasador la reședință pentru a-i ura bun venit. Aceeași formulă de salut este uzitată și în cazul în care, în țara de reședință, după o anumită oră a serii nu se obișnuiește întâmpinarea la aeroport sau la gară a ambasadorilor nou sosiți la post și chiar a altor categorii de oaspeți străini. Un gest similar de curtoazie se face și la plecarea definitivă a ambasadorului, el fiind salutat la aeroport/gară de către directorul protocolului din Ministerul de Externe sau de adjunctul acestuia.

2.3 Particularitățile de ceremonial ale vizitelor în funcție de rangul acestora

Ceremonialul și celelalte aspecte protocolare ale vizitelor la nivel de demnitar sunt determinate de rangul oaspetelui, de caracterul vizitei și de nivelul calitativ al relațiilor dintre statele în cauză.

Pentru cele la nivel de șef de stat, în practica internațională sunt instituționalizate, în majoritatea țărilor, următoarele categorii: vizită de stat, la care se aplică nivelul cel mai înalt de ceremonial; vizită oficială; vizită de lucru; vizită privată

Ca particularități ale fiecăreia dintre aceste categorii de vizite, sunt de reținut drept elemente ce se regăsesc, de obicei, în programele respectivelor acțiuni, indiferent de țara în care se desfășoară, următoarele:

Vizita de stat durează de regulă două-trei zile. La sosirea pe aeroport sau la gară, oaspetele este întâmpinat în unele țări de însuși șeful statului-gazdă, în altele de un reprezentat al acestuia, în persoana unui membru al guvernului. În ambele cazuri, este aliniată o gardă de onoare, alcătuită din subunități reprezentând – în funcție de practica locală – o singură armă sau mai multe arme, cu drapel și o fanfară; se intonează imnurile de stat ale celor două țări

după care oaspetele, însoțit de cea mai înaltă oficialitate gazdă prezentă la sosire, trece în revistă garda de onoare. La primire sunt de față oficialitățile locale, civile și militare, conform ceremonialului statului de reședință, între care și ambasadorii celor două țări din respectivele capitale. La aeroport sau gară, sunt arborate drapelele de stat ale celor două țări, iar în dreptul scării avionului sau a vagonului de tren din care coboară oaspetele se întinde un covor roșu.În programele vizitelor de stat, figurează, întotdeauna, pe lângă convorbiri – care sunt obiectivul principal al vizitei –, un dineu oficial oferit de gazde, cu pronunțare de toasturi, și, în funcție de practica locală sau la dorința expresă a oaspetelui, un dineu sau dejun de răspuns.

Între alte acțiuni ce sunt incluse în programele vizitelor de stat, sunt de menționat: depuneri de coroane de flori la un monument reprezentativ un discurs în fața parlamentului sau doar întrevederi cu președinții camerelor Parlamentului; întâlnire cu primul-ministru și, eventual, un dejun/dineu /mic dejun oferit de acesta; primirea unor miniștri, în funcție de agenda relațiilor dintre respectivele țări; vizitarea unor obiective economice, de interes istoric sau turistic din capitala țării sau din provincie; un spectacol de operă sau alt spectacol de gală – în țări cu tradiții în acest domeniu artistic. Pe întreaga durată a vizitei, oaspetele este însoțit, la toate acțiunile din program, de un

membru al guvernului sau de o misiune de onoare alcătuită dintr-un ministru și alte două, trei personalități din partea gazdelor .

În ce privește contactele cu presa, acestea se realizează, în cele mai multe țări, printr-o conferință de presă ce are loc la încheierea convorbirilor oficiale, cu participarea ambilor șefi de stat.

De la sosire și pe toată durata șederii înaltului oaspete, mașina acestuia purtând pe aripa dreaptă fanionul țării sale, circulă escortată, în semn de curtoazie, de motocicliști, numărul lor depinzând de reglementările protocolare în materie, din țara gazdă. În statele în care, în unele etape ale vizitei, oaspetelui i se pune la dispoziție o trăsură, escorta este asigurată de o gardă călare.

Pentru membrii delegației oficiale, se pune la dispoziție, de către gazde, câte un autoturism pentru fiecare ministru, iar pentru ceilalți componenți câte un autoturism la două, trei persoane, în funcție de responsabilitățile ce le au în delegație, sau alte tipuri de vehicule, cu un număr mai mare de locuri.

Dacă înaltul oaspete este invitat cu soția, aceasta participă la dineul oficial și la vizite efectuate la unele obiective ce pot prezenta interes pentru ea.

De regulă, ceremonia de plecare este similară celei ce a avut loc la sosirea oaspetelui.

Vizita oficială – în cazul țărilor în care aceasta nu este o acțiune de nivel suprem – are, de obicei, o durată mai scurtă și un protocol de desfășurare ușor simplificat, în comparație cu cel al vizitelor de stat.

Întâmpinarea oaspetelui la locul de sosire se face de către un membru al guvernului, așternându-se un covor roșu la scara avionului/vagonului de tren. Organizarea de programe speciale pentru soția înaltului oaspete și contactele cu presa se desfășoară, în mod similar, cu cele de la vizitele de stat, iar ceremonialul de plecare este asemănător celui ce a avut loc la sosire.

Vizitele de lucru presupun un nivel al ceremonialului la sosire/plecare mai redus, în locul membrului guvernului – prezent la celelalte categorii de vizite – întâmpinarea oaspetelui putând fi făcută și numai de către un consilier al șefului statului sau de șeful de protocol al acestuia. În program predomină convorbirile, completate cu un dejun de lucru sau un dineu. Și în cazul acestui gen de vizite, în funcție de relațiile dintre cele două state, pot avea loc ambele acțiuni de mai sus, a doua oferită de către primul-ministru. Fiind, de regulă, vizite scurte, nu se prevăd deplasări în provincie, decât în cazul unor interese bilaterale concrete, mai ales cu caracter economic. Nu au loc schimburi de decorații, ci doar de cadouri. În astfel de vizite, de obicei, nu se invită cu soțiile; dacă, totuși, oaspetele dorește să vină cu soția, programul separat al acesteia se organizează fie de gazdă, fie de către ambasada țării oaspetelui. În ce privește presa, dacă în țara-gazdă nu există practica organizării de conferințe sau de declarații de presă, cu ocazia unor astfel de vizite, iar oaspetele dorește, totuși, să se întâlnească cu presa, acest lucru se realizează prin grija ambasadei sale.

Vizitele private presupun – în funcție de raporturile dintre respectivele state și, mai ales, de relațiile personale dintre șefii de stat în cauză – anumite gesturi de curtoazie, cum ar fi: întâmpinarea la aeroport de către un reprezentant al instituției prezidențiale; oferirea unei escorte minime de protecție, pe durata vizitei și, la cerere expresă, a unui autoturism blindat, dacă șeful de stat aflat în vizită are, conform reglementărilor din țara sa, interdicție de a circula în străinătate, în autoturisme obișnuite.

La nivel de parlamente este în uz mai ales formula vizitelor oficiale. În cazul în care acestea sunt la nivel de președinte de cameră, li se aplică, în majoritatea țărilor, la sosire/plecare, un ceremonial asemănător celui pentru vizitele oficiale ale șefilor de stat, însă de o amploare mai redusă în ce privește onorurile militare.

La vizitele de șefi de guvern, rangul cel mai înalt este de vizită oficială. La această categorie de vizite, nivelul persoanei care întâmpină pe oaspete la locul de sosire și îl conduce la plecare diferă de la o țară la alta, însă, în general, această persoană este omologul din țara gazdă al oaspetelui. De regulă, ceremonialul este asemănător cu cel al vizitelor oficiale la nivel de șef de stat, însă cu o gardă de onoare numericește mai redusă, o pavoazare redusă a traseelor parcurse deoaspete. Programul unor astfel de vizite cuprinde, pe lîngă convorbiri oficiale, un dejun sau un dineu oficial, vizite la obiectivele cu profil de interes pentru oaspete, eventual un spectacol de operă sau un concert și o primire la șeful statului-gazdă. Nu au loc schimburi de decorații, însă pot avea loc schimburi de cadouri.

Și în cazul vizitelor de lucru ale șefilor de guvern, protocolul se aseamănă cu cel aplicat la vizitele de aceeași categorie ale șefilor de stat, însă cu unele diminuări ale ceremonialului iar programul cuprinde mai ales convorbiri, un dejun de lucru și, în funcție de timpul disponibil (acest gen de vizite este, de

obicei, de scurtă durată), eventuale deplasări la unele obiective din sfera de interese pentru colaborarea bilaterală. Pentru vizitele private ale acestor demnitari, nu se prevăd ceremonii la sosire/plecare, ci doar unele gesturi de curtoazie, cum sunt: deschiderea salonului oficial sau a unui alt salon de onoare; oferirea, la cerere, a unui autoturism blindat (pentru situații similare celor menționate) și eventuala prezență, la sosire și plecare, a unui reprezentant al protocolului.

2.4 Ceremonialul vizitelor demnitarilor străini în țara noastră

În țara noastră, vizitele demnitarilor străini se organizează conform practicilor internaționale. Pentru șefii de stat, ceremoniile de sosire și plecare, cu ocazia vizitelor de stat, se desfășoară la aeroport, oaspetele fiind salutat personal de către președintele României. Sunt de față omologii români ai membrilor delegației străine, alte oficialități între care și ambasadorii celor două țări. Se intonează imnurile de stat, se trag 21 de salve de tun, cei doi șefi de stat trec în revistă garda de onoare, după care primesc defilarea acesteia; gazda prezintă oficialitățile române, iar oaspetele personalitățile care îl însoțesc. Pe catargele din fața salonului de onoare sunt arborate drapelele de stat ale celor două țări, iar de la scara avionului până la

salonul oficial este întins un covor roșu.

Înaltului oaspete îi este atașată pe toată durata vizitei o misiune de onoare, alcătuită din ministrul afacerilor externe, ambasadorul României în capitala țării oaspetelui și consilierul de stat, șef al Compartimentului de Protocol al Administrației Prezidențiale. Delegației oaspete i se pune la dispoziție un număr corespunzător de autoturisme, mașinii șefului statului atașându-i-se o escortă de motocicliști. Cazarea se face la o casă de oaspeți, destinată anume acestui scop. În ce privește programul, în afara convorbirilor oficiale și a dineului oficial, care se desfășoară la Palatul Cotroceni, pot fi prevăzute: depunerea de coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut; întrevederi cu președinți ai camerelor Parlamentului și o eventuală invitație, adresată oaspetelui, de a lua cuvântul în fața camerelor reunite; o întrevedere cu primul-ministru al guvernului, în funcție de dorința oaspetelui incluzându-se și alte întâlniri cu personalități române, precum și vizite la anumite obiective.

În vizitele oficiale și la cele de lucru, deosebirea esențială a protocolului aplicat acestora, față de cele de stat, constă în faptul că, la locul de sosire/plecare oaspetele este salutat, în numele președintelui României, de ministrul afacerilor externe, în calitate de șef al misiunii de onoare atașate pe lângă oaspete, pe toată durata vizitei, și condus la Palatul Cotroceni, unde

are loc primirea oficială, cu ceremonial militar, de către președintele României. Și vizitele private, la nivel de șef de stat, sunt tratate conform practicilor internaționale în materie, mai sus evocate, manifestându-se grija ca și aceste prezențe în țara noastră să poată prilejui, celor care ne vizitează, păstrarea de amintiri plăcute despre România.Pentru vizitele în țara noastră ale președinților de parlamente și șefilor de guverne, atât protocolul desfășurării acestora, cât și conținutul programelor urmează practica internațională. Aceeași conformitate cu uzanțele protocolare internaționale este observată și în cazul vizitelor, la noi, la nivelul membrilor guvernului.

Capitolul III Organizarea și atribuțiile compartimentelor de protocol

3.1 Modalități de organizare a activităților de protocol

Toate instituțiile administrației centrale de stat și ale celei locale atât la nivel județean cât și la nivel municipal au o structură sau o persoană anume însărcinată cu activitatea de protocol.

În cadrul Administrației Prezidențiale, întâlnim Compartimentul Protocol, care este condus de un consilier de stat, în cadrul Senatului – Serviciul de Protocol, iar în cazul Camerei Deputaților –Direcția de Protocol.

Protocolul Național colaborează cu compartimentele de protocol ale Administrației Prezidențiale și ale Parlamentului României, pentru a asigura normele de protocol și ceremonial și urmărește organizarea, din punct de vedere protocolar, a ceremoniilor publice la care participă invitați străini ai ministerelor și ai celorlalte structuri ale administrației publice centrale și locale.

Compartimentul de Protocol al Administrației Prezidențiale îndeplinește următoarele funcții:

a) primirile la președintele României, în legătură cu care elaborează, împreună cu Cabinetul Președintelui și cabinetele consilierilor prezidențiali și de stat, agenda zilnică și cea săptămânală de primiri la șeful statului a personalităților române și străine, asigurând desfășurarea acestor primiri conform uzanțelor protocolare;

b) participarea nemijlocită la pregătirea și desfășurarea deplasărilor în țară și în străinătate ale președintelui României, precum și la alte manifestări naționale și internaționale ce au loc și la care președintele ia parte;

c) asigurarea tuturor aspectelor de protocol și curtoazie internaționale ale vizitelor în România, cu caracter bilateral sau multilateral, efectuate de șefi de stat străini

d) organizarea ceremonialului depunerii jurământului în fața președintelui de către membrii Guvernului, ai Curții Supreme de Justiție și de către alți demnitari și înalți funcționări; al înmânării de ordine și medalii conferite unor cetățeni români și străini; al depunerii de coroane de flori la diferite monumente, precum și al altor acțiuni cu participarea președintelui României sau organizate în numele ori sub patronajul acestuia;

e) asigurarea aplicării normelor de protocol și etichetă în alte activităti de relații legate de persoana președintelui, atribuție în exercitarea căreia se ocupă de întocmirea, respective verificarea listelor de propuneri privind persoanele ce urmează a fi felicitate de președintele României cu diferite prilejuri, precum și de pregătirea proiectelor de răspuns ale președintelui la felicitări ce-i sunt adresate, cu anumite ocazii; întocmirea listelor de invitați la recepții și alte manifestări organizate în numele președintelui; întocmirea listelor de cadouri simbolice ce se oferă, conform uzanțelor internaționale,

cu prilejul vizitelor oficiale la nivel de șef de stat etc.

f) elaborarea proiectelor de tipărituri cu caracter protocolar ale Administrației Prezidențiale, întocmirea și ținerea la zi a listelor cu numele și titulatura oficiale ale șefilor de stat și de guvern, precum și ale altor personalități străine importante; obținerea de date biografice ale personalităților ce urmează a fi primite sau întâlnite de către președinte cu prilejul unor acțiuni; întreprinderea demersurilor necesare în vederea eliberării pașapoartelor oficiale și obținerii vizelor străine pentru membrii delegațiilor care însoțesc pe șeful statului în deplasări în străinătate, cât și pentru membrii Administrației Prezidențiale trimiși în misiuni peste hotare .

Compartimentele de protocol ale Senatului și Camerei Deputaților sunt aseamănătoare celor din cadrul Administrației Prezidențiale, adaptate, în fiecare caz, structurii și atribuțiilor specifice ale acestor instituții. În plus, fiecare minister are și unele atribuții de protocol specifice, determinate de sfera sa de activitate.

Atribuțiile compartimentelor de protocol la nivelul administrației locale se aseamănă cu cele ale structurilor corespunzătoare din instituțiile centrale, respectiv: întocmirea agendei interne și externe a conducătorului organismului în cauză, a programului de vizite și contacte externe ale acestuia; organizarea nemijlocită a acțiunilor protocolare ce au loc în numele respectivului conducător sau cu participarea sa; asigurarea aspectelor de protocol ale acțiunilor la care acesta este invitat; întocmirea felicitărilor ce trebuie trimise cu diferite ocazii.

3.2 Norme generale de comportare la acțiunile protocolare

Este foarte important ca partenerii să aibă o ținută corectă, îngrijită, să se controleze permanent în fiecare ocazie asupra acesteia. În societate este greșit să te sprijini de spătarul unui scaun sau de perete, să ții mâinile în buzunar sau să te joci nervos cu bricheta, batista sau alt obiect. Pe cât posibil, trebuie evitat să stai cu spatele la altă persoană care este așezată pe scaun, fotoliu sau canapea.

Așezarea pe scaun sau canapea trebuie făcută de așa manieră încât să nu denote o stare de plictiseală sau satisfacția de a fi cucerit un loc pe care nu ești dispus să-l cedezi.

Trebuie evitată strângerea genunchilor cu mâinile, sprijinirea capului de spătar, bătutul cu degetele pe brațele scaunului. Încrucișarea genunchilor la prea mare înălțime trebuie, de asemenea, evitată. Femeile trebuie să acorde mare atenție felului cum stau pe scaun și cum își încrucișează picioarele, astfel încât rochia să poată acoperi genunchii. În timpul conversației este nepoliticos să-l apuci de rever sau de nasture pe interlocutor pentru a da mai multă greutate argumentelor personale sau să-l aprobi bătându-l pe umeri ori lovindu-l cu cotul. De asemenea, trebuie evitate o gesticulare excesivă, un râs zgomotos, tusea, strănutul și alte zgomote dizgrațioase (aerofagii etc.)

Prezentările

În probleme de etichetă, de o deosebită importanța în activitatea partenerilor este felul în care se fac prezentările. În această privință trebuie respectate următoarele reguli:

bărbatul este prezentat femeii;

persoana mai tânără este prezentată celei mai in vârstă;

persoana cu gradul inferior este prezentată celei cu grad superior .

Persoana care face prezentările se adresează cu formula: „îmi permiteți să vă prezint pe…”. Dacă persoana recomandată are mai multe titluri, se pronunță numai titlul cel mai mare. La prezentarea unuia dintre soți de către celălalt se spune simplu: „soțul meu” sau „soția mea”. La prezentarea unei perechi se va spune: domnul și doamna Ionescu sau domnul Ionescu și doamna, începându-se întotdeauna cu soțul. Formule ca „încântat”, „sunt fericit de a vă fi întâlnit / cunoscut” se folosesc în mod curent.

Deși în practica noastră nu se obișnuiește autoprezentarea, în tot mai multe țări ea este cunoscută în rândul oficialităților și în corpul diplomatic. În astfel de ocazii trebuie să se evite ca la autoprezentare să se adauge, în afară de nume, apelative „domnul” sau „doamna …”, adăugându-se, eventual, funcția sau calitatea. În unele situații prezentarea sau autoprezentarea este urmată de schimbul cărților de vizită.

Unele excepții de la regulile de prezentare:

1.  fata tânără va fi ea prezentată unui bărbat în vârstă și nu invers;

Dacă se prezintă o personalitate politică sau bine cunoscută în viața publica se va pronunța numai titlul acesteia nu și numele; ex. „domnul președinte ”

Conversația

Orice reuniune sau acțiune protocolară, oricât de atent ar fi pregătită, riscă să devină plictisitoare în lipsa unor conversații interesante și utile. Pentru crearea unei atmosfere plăcute, gazda trebuie să se gândească la alegerea oaspeților, astfel încât între aceștia să existe anumite puncte de contact, fie prin faptul că lucrează în aceleași domenii de activitate sau în domenii care au contingență între ele, fie prin formația lor intelectuală.

Organizarea acestor acțiuni nu constituie un scop în sine. Ele trebuie să devină instrumente de muncă, să constituie un element principal al activității diplomatice, o componentă principală a muncii de informare și de relații.

Arta conversației nu poate fi însușită după anumite formule. Pentru desfășurarea unei conversații plăcute și mai ales utile muncii de informare se cer o bună pregătire politică și profesională, cunoștințe variate de cultură generală, tact, atenție, politețe și alte asemenea însușiri pe care diplomații trebuie să le posede și care pot fi obținute printr-o muncă stăruitoare, permanentă de pregătire multilaterală.

În ceea ce privește atitudinea în timpul unei conversații, de obicei se spune că nu este frumos „să pari nici mai inteligent și nici mai instruit decât interlocutorul tău”.

În timpul unei conversații, diplomatul trebuie să aibă o atitudine corectă, însă degajată, să fie plăcut în conversație și să o canalizeze în problemele care îl interesează. Desigur, respectul opiniei personale obligă pe oricine să asculte cu politețe tezele interlocutorului său. Aceasta nu înseamnă că nu se poate interveni, ci este chiar recomandabil să se intervină însă într-o formă politicoasă, dar fermă, în explicarea pozițiilor proprii atunci când ele sunt interpretate în mod eronat.

Acest lucru trebuie făcut cu calm și tact, astfel încât modul în care se susține o părere contrarie să nu se facă de pe o poziție de superioritate ostentativă sau persiflare. Trebuie evitate întreruperile partenerului cu exclamații de felul: „nu aveți dreptate!”, „ce eroare!” etc.

Se va evita, pe cât posibil, tusea sau strănutul zgomotos în timpul conversațiilor, acestea făcându-se cât mai discret posibil și întotdeauna în dosul batistei, cu corpul întors într-o parte față de interlocutor.

La o masă este recomandabil ca diplomatul să se întrețină cu partenerul din dreapta și din stânga sa și să evite, pe cât posibil, discuțiile cu partenerii îndepărtați.

La recepții, cocktailuri este recomandabil să se circule printre invitați, să nu se evite conversația cu străinii, iar reprezentanții din cadrul acelorași ministere sau ambasade să nu se adune în grupuri.

Dacă pentru o recepție nu se pot stabili de către organizatori listele de invitați ținând seama de afinitățile personale dintre aceștia, de comunitatea lor de preocupări și de pasiuni, spre a facilita astfel conversația dintre participanți, în cazul acțiunilor protocolare restrânse este bine ca gazdele să aibă în vedere, între criteriile de selecționare a invitaților, și aceste elemente, care sunt de natură să creeze o atmosferă agreabilă în jurul mesei, contribuind prin aceasta, în mare măsură, la reușita respectivei acțiuni protocolare.

Convorbirea telefonică

Telefonul este un mijloc important și extrem de util în rezolvarea sarcinilor profesionale curente, cât și în menținerea legăturilor firești între cunoscuți, prieteni. De aceea, convorbirile telefonice necesită respectarea unor anumite reguli de care este indicat să se țină seama. În acest sens, trebuie cunoscută în primul rând necesitatea de a se face prezentările de rigoare, iar în al doilea rând, în cazul secretarelor, cum se face o legătură telefonică. Prezentarea trebuie să se facă indicându-se numai numele apelantului (fără apelativul domnul…), precum și instituția la care lucrează, evitându-se de obicei să se indice și funcția.

În situația când legătura telefonică a fost făcută prin secretariat, apelantul trebuie să aștepte la telefon legătura cu persoana căutată. Tot în cazul legăturii stabilite prin secretariat este recomandabil ca secretara să nu facă imediat legătura, ci să procedeze în prealabil la identificarea persoanei care solicită convorbirea și să ceară asentimentul celui chemat, întrucât anumite rațiuni pot impune ca o convorbire sau alta să nu aibă loc atunci când este solicitată.

În cazul unei convorbiri oficiale care comportă o anumită importanță este bine să se identifice persoana care o recepționează, ținând seama de obligația de a întocmi nota telefonică. Pe nota transmisă se va preciza data, ora și numele persoanei care a recepționat comunicarea. În cazul transmiterii unei comunicări de o deosebită importanță, nu este greșit și nici nepoliticos să se ceară citirea, pentru controlul exactității, a notei transmise.

Oferirea de cadouri în relațiile oficiale și în cele particulare este o practică milenară, fiind considerată expresia materială a unor sentimente de simpatie, de prietenie, față de cineva. Ea contribuie la întărirea relațiilor interumane și, prin aceasta, la crearea unei atmosphere favorabile desfășurării activităților profesionale, oficiale între părțile în cauză.

Întrucât se dorește a face plăcere destinatarului unui cadou, este bine ca la alegerea obiectului să se țină seama de ce anume îi place, ce îl interesează. Pentru aceasta este uzuală informarea prealabilă la cei din anturajul său. În cazul unor persoane din străinătate, este indicată solicitarea de informații – pentru vizitele oficiale, prin intermediul ambasadelor noastre în țara respectivă, iar pentru contacte private, de la persoane care au vizitat țara în

cauză – asupra obiceiurilor locale în materie de cadouri. Aceasta este necesar pentru a evita comiterea, din necunoaștere, a unor erori care să aibă efecte inverse celor scontate, cum ar fi, de pildă, dacă ai oferi unui indian un obiect de marochinărie confecționat din piele de bovine, când se știe că în țara lui vaca este considerată un animal sacru… Totodată, în cazul personalităților oficiale străine este necesară cunoașterea reglementărilor în materie de cadouri, din țările acestora, respectiv dacă și până la ce valoare le pot primi și păstra, fără consecințe financiare, cadourile ce le-au fost oferite. Așa, de pildă, în România, conform legii, în cazul demnitarilor și a celorlalte persoane care au obligația să-și facă publice averile, cadourile primite a căror valoare depășește 200 de euro pot fi păstrate doar cu plata, de către cei în cauză, a diferenței de valoare.

În opinia noastră sunt de reținut următoarele recomandări:

– un cadou legat de profesia destinatarului sau interesul său personal pentru artă, știință sau anumite îndeletniciri, va fi întotdeauna apreciat;

– evitați oferirea de cadouri care au imprimate pe ele denumirea unei firme sau societăți, căci destinatarul ar putea să vadă în acestea mai mult un instrument de publicitate decât o amintire personală din partea gazdei (oferirea de serviete, stilouri, insigne cu emblema unui organism administrativ sau economic, cu ocazia participării la unele conferințe sau vizite, nu intră în categoria cadourilor, fiind considerate mici atenții simbolice);

– unui străin este bine să i se ofere obiecte din țara vizitată, pentru a-i aminti de aceasta, nu ceva făcut în altă țară, în nici un caz ceva produs în propria lui țară.

Asupra modului de oferire a cadourilor sunt practici diferite:

– fie sub forma unor schimburi de cadouri – uzitat mai ales la vizite oficiale – care se face într-un moment al vizitei anume ales, cu participarea celor implicați în desfășurarea acesteia și eventual a presei, dacă se dorește publicitate pe tema respectivă;

fie prin depunerea cadoului în camera de hotel sau la reședința în care va locui oaspetele, acesta din urmă procedând la fel, prin trimiterea la biroul sau domiciliul gazdei a cadoului adus de el.

La înmânarea publică a cadourilor, acestea nu vor fi ambalate, atât pentru a evita manipularea nu întotdeauna îndemânatecă de către protagoniști a obiectelor în timpul desfacerii pachetelor (care poate fi soldată cu eventuale deteriorări ale conținutului), cât și pentru a permite fiecăruia să găsească formele potrivite de a mulțumi, fiind în cunoștință de cauză.

La ambalarea cadourilor trimise sau aduse personal, în cazul contactelor private, se va folosi întotdeauna o hârtie de bună calitate.

În relațiile particulare, când cadoul se aduce personal, se va desface imediat de către destinatar, făcându-se pe loc aprecieri laudative asupra conținutului, exprimându-se satisfacția și mulțumirea pentru cele primite.

3.3 Imunitățile și privilegiile conferite de Convenția de la Viena

Misiunea diplomatică se bucură de imunitatea de coercițiune:

inviolabilitatea localurilor misiunii (art.22)

inviolabilitatea documentelor și arhivelor (art.24)

inviolabilitatea corespondenței oficiale (art.27) – ea se bucură de imunitatea de jurisdicție, consacrată de cutumă

Misiunea diplomatică se bucură de imunitatea de privilegii:

scutirea de impozite și taxe (art.23)

scutirea de taxe vamale pentru obiecte desinate uzului oficial al misiunii

sunt scutite de impozite și taxe sumele percepute de misiune ca drepturi și taxe (art. 28);

Misiunea diplomatică se bucură de de 2 drepturi speciale: a) înlesniri pentru procurarea de localuri (art. 27); b) dreptul de a arbora drapelul statului acreditant pe localurile misiunii, la reședința șefului de misiune și pe mijloacele de transport ale acesteia (art. 20).

2. Agenții diplomatici se bucură de:

imunități: a) imunitatea de jurisdicție penală, civilă și administrativă (art. 31, pct. 1); b) imunitatea de a depune mărturie (art. 31, pct. 2); c) imunitatea de coercitiune, care este inviolabilitatea personală (art. 29, pct.3);

privilegii: a) scutirea de plata asigurărilor sociale (art. 33); b) scutirea de impozite și taxe (art. 34); c) de privilegii: scutirea de prestații personate (art. 35); d) scutirea de taxe și control vamal (art. 36, al.2); e) libertatea de deplasare și de circulație (art. 26); f) facilitate de sejur (art. 10); g) exceptarea de prestații obligatorii (art. 35).

Membrii de familie ai agentului diplomatic se bucură de: a) inviolabilitatea personală și a locuinței (art. 29 și 30); imunitatea de jurisdicție (art. 31); c) scutirea de plata asigurărilor sociale (art. 33); scutirea de impozite și taxe (art. 34); scutirea de prestații personale (art. 35); scutirea de taxe și control vamal (art. 36).

Libertatea de circulație și de deplasare nu este asigurată decât „membrilor misiunii".

Membrii personalului administrativ și tehnic beneficiază de drepturile și scutirile acordate membrilor de familie ai agentului diplomatic, mai puțin scutirea de taxe și control vamal; ei beneficiază de scutirea pentru obiectele necesare primei instalări (art. 36 și 37, al. 2); imunitatea de jurisdicție este funcțională, se acordă numai actelor îndeplinite oficial (art. 37, al. 2).

5.Membrii personalului de serviciu beneficiază de imunități funcționale (art. 37, al 3) și de scutirea de taxe și impozite pe salariile primite și de plata asigurărilor sociale (art. 33, conf cu art. 37).

Conținutul imunităților diplomatice:

1.Imunitatea de jurisdicție a misiunii diplomatice nu este menționată expres în Convenția de la Viena din anul 1961 și nici în Conventia de la Havana.

Doctrina a tratat imunitatea de jurisdicție a misiunii diplomatice ca un corolar al imunității statului, în numele și pentru care acționează reprezentanța sa diplomatică în străinătate.

În raport de aceste premize, potrivit doctrinei, o misiune diplomatică se bucură de imunitate de jurisdicție pentru următoarele acte:

acte indeplinite oficial, în numele și din insărcinarea statului acreditant, cum ar fi încheierea unui acord, introducerea unei note de protest, demersuri de orice fel, chiar dacă acestea nu sunt acțiuni ale statului, ci ale misiunii însăși, fiind supuse normelor dreptului internațional; limitele acestor acțiuni sunt date de normele dreptului internațional și dacă, teoretic, o ambasadă ar acționa împotriva statului acreditar, încălcând normele de drept ale acestuia, competența nu este a tribunalelor locale, care judecă după legile interne, și ar atrage răspunderea internațională a statului acreditant, dacă statul lezat ar sesiza, eventual, un tribunal internațional;

misiunea diplomatică se bucură de imunitatea de jurisdicție a statului acreditar pentru acte de dispoziție interne, conform normelor dreptului statului acreditant.

2.Imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici.

Regula sancti habentur legate și-a găsit confirmarea în art. 31 al Convenției de la Viena din anul 1961, care prevede că agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicție penală a statului acreditar; ea nu este condiționată și nici restrânsă, este absolută.

Agentul diplomatic este, prin urmare, beneficiar de imunitate pentru toate actele oficiale ; el nu va fi supus jurisdicției locale pentru actele îndeplinite în cadrul misiunii diplomatice, în conformitate cu legea statului său, chiar dacă acestea sunt incorecte.

Actele îndeplinite în afara serviciului se bucură; de asemenea, de imunitate absolută, chiar dacă fapta are caracter penal, statul acreditar având la dispoziție măsura de protejare a intereselor sale, care este expulzarea.

Imunitatea de jurisdicție civilă și administrativă este asigurată agentului diplomatic, afară dacă este vorba:

de o acțiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, afară numai dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopului misiunii;

de o acțiune privind o succesiune, în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar, administrator, moștenitor sau legatar cu titlu particular și nu în numele statului acreditant și cu titlu particular;

de o acțiune privind o activitate profesională sau comercială, oricare ar fi ea, exercitată de agentul diplomat în statul acreditar, în afara funcțiilor oficiale.

Conținutul inviolabilității diplomatice

Prevederile dreptului diplomatic obligă statul acreditar să le acorde ambasadei și personalului ei protecție legală, astfel încât actele violente care ar impieta asupra libertății lor de acțiune să fie contracarate pe cale legală.

Îndeplinirea plenară, fără vreun impediment, a funcțiilor ambasadei depinde de libertatea persoanelor care o alcătuiesc. Ambasada există indiferent de persoanele care îi îndeplinesc funcțiile, dar nu indiferent de libertatea lor de acțiune. Se perimează inevitabil iluziile precum aceea a asigurării ordinii riguroase prin antepunerea drepturilor instituției față de drepturile celor care o servesc și pe care trebuie să-i servească, incluzând și antepunerea bunurilor imobile și a echipamentelor, adică antepunerea inviolabilității ambasadei, inclusiv a localurilor și a mobilierului ei, față de inviolabilitatea membrilor personalului

Pe de o parte, autoritățile statului acreditar au obligația să-i ocrotească pe membrii unei ambasade, împiedicând acțiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea și demnitatea. Acțiunea autorităților este mai eficientă dacă are susținere în cadrul juridic intern al statului acreditar. Codul penal român condamnă infracțiunile contra vieții, integrității corporale, sănătății, libertății sau demnității reprezentan tului unui stat străin. Dacă este necesar, trebuie ca autoritățile statului acreditar să recurgă chiar la protecție polițienească specială.

Pe de altă parte, autoritățile statului acreditar nu pot recurge împotriva membrilor ambasadei străine, în nici un caz, la măsuri de constrângere, precum percheziția, arestarea, detenția.

Responsabil pentru asigurarea inviolabilității localului ambasadei este statul acreditar. Privilegiul inviolabilității localului ambasadei înseamnă și că autoritățile statului acreditar nu pot pătrunde în sedii fără consimțământul șefului misiunii, al ambasadorului sau al însărcinatului cu afaceri a.i., și nu pot dispune percheziții, rechiziții . Ambasada este privilegiată și întrucât inviolabilitatea ei este un domeniu aparte al asigurării ordinii publice în statul acreditar, care este obligat să împiedice actele violente cu impact direct asupra activității ambasadei. Pe de o parte, trebuie ca autoritățile statului acreditar să se abțină de la acte de autoritate în localul ambasadei și, pe de altă parte, trebuie ca statul acreditar să acționeze pentru prevenirea de acte violente îndreptate împotriva aceluiași local. Inviolabilitatea localului ambasadei implică obligația specială a autorităților statului acreditar de la care nu se admite derogare, nici chiar atunci când în utilizarea localului s-ar abuza de acest privilegiu

Arhivele ambasadei nu pot fi controlate nicicum, niciunde și niciodată.Documentele din arhiva ambasadei rămânând inviolabile indiferent de persoana care le gestionează, de locul în care se află sau de vehiculul cu care sunt transportate. Dacă arhiva ambasadei rămâne într-un imobil care a fost utilizat și apoi părăsit de ambasadă, imobilul este considerat în continuare imobil de ambasadă și statul acreditant beneficiază în continuare de inviolabilitatea acelui local. Condiția unică a respectării inviolabilității este ca arhiva, prin documentele pe care le conține, să aibă caracter diplomatic, așadar documente concordante cu funcțiile diplomatice. Pentru documentele care nu corespund îndeplinirii acestei condiții nu se poate invoca privilegiul inviolabilității. Ies de sub incidența inviolabilității documentele al căror conținut vădește că au rezultat din culegerea de informații pe căi ilicite. Asemenea documente pot fi utilizate în instanță ca probe, în cazul în care sunt prezentate instanței.

Inviolabilitatea localurilor și a bunurilor ambasadei durează cât timp acestea sunt afectate realizării funcțiilor diplomatice. Ambasada beneficiază, chiar dacă relațiile diplomatice dintre statul acreditant și statul acreditar se rup sau se întrerup, de privilegiul rezultat din obligația statului acreditar de a-i respecta și de a-i proteja localurile, bunurile și arhivele. Este posibil ca, în conformitate cu dreptul diplomatic și cu consimțământul statului acreditar, imobilele, bunurile și arhivele ambasadei să fie preluate de un alt stat.

Agentul diplomatic al ambasadei beneficiază de inviolabilitatea locuinței, a documentelor, a corespondenței și a bunurilor private. Nu sunt diferențe între privilegiul inviolabilității acordat statului acreditar pentru localul ambasadei, documentele și arhiva acesteia și același privilegiu acordat diplomatului pentru reședința și bunurile lui. Inviolabilitatea rămâne intangibilă și dacă se În esență, inviolabilitatea se asigură prin întreprinderea de măsuri al căror scop este evitarea pătrunderii, fără consimțământul șefului de misiune, în localuri, a altor persoane decât a celor care fac parte din personalul misiunii. Se consideră că inviolabilitatea este încălcată dacă localurile sunt supuse deteriorării, precum și dacă liniștea necesară activității prin care misiunile își exercită funcțiile este tulburată și dacă se aduc atingeri demnității misiunilor.

Conținutul privilegiilor diplomatice

Privilegiul protecției împotriva atentatelor la securitate

Rezoluția Adunării generale a ONU nr. 53 din 1997 a stabilit că trebuie ca statele să respecte dispozițiile dreptului internațional privind relațiile diplomatice și consulare și a subliniat că statelor le revine responsabilitatea de a asigura protejarea personalului ambasadelor și a misiunilor diplomatice și consulare împotriva grupurilor organizațiilor care ar avea intenția să atenteze împotriva securității lor.

Pe aceeași cale, ONU le-a cerut statelor să întreprindă măsuri adecvate, în conformitate cu dreptul internațional, la nivel național și internațional, pentru a preveni orice abuz pe planul privilegiilor și imunităților diplomatice sau consulare, îndeosebi abuzurile grave, în special a celor care constau din acte de violență.

Privilegiul libertății de comunicare

Eficiența ambasadei depinde direct de comunicarea liberă dintre toate componentele serviciului public de diplomație. Aici, comunicare liberă înseamnă excluderea oricărui control exercitat asupra comunicării din afara serviciului public de diplomație.

Statul acreditar are obligația de a privilegia comunicarea oficială a misiunilor, ocrotind-o și îngăduind-o, adică neîncercând nici o formă de control.

Între ambasadă și statul acreditant se poate comunica prin utilizarea curierului diplomatic, a valizei diplomatice și a mesajelor cifrate.

Privilegiul libertății de deplasare și de circulație

Agentul diplomatic are libertatea de a circula pe teritoriul statului acreditar, care însă poate să reglementeze, chiar să interzică, din motive de securitate națională, accesul în anumite zone al agentului diplomatic. Astfel, statul acreditar poate să interzică sau să limiteze prin reglementări speciale accesul în zone precum cele de frontieră, din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste și exerciții militare, în localități unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor. Pentru restrângerea posibilității de deplasare, statul acreditar poate să invoce și motive legate de poluare sau de opțiunea unor comunități etnice sau religioase care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor.

Privilegiul scutirii de prestații personale, de servicii publice și de sarcini militare

Agentul diplomatic este privilegiat prin scutire de unele obligații stânjenitoare ale cetățeanului statului acreditar.

Privilegiul scutirii de impozite și taxe

Prevederile dreptului diplomatic care stabilesc privilegiul scutirii de impozite și taxe se referă la:

− scutirea de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale sau comunale;

− scutirea de impozite și taxe naționale, regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le sunt proprietari sau locatari;

− drepturile și taxele percepute de misiune pentru acte oficiale;

− scutirea, în ce privește serviciile prestate statului acreditant, de dispozițiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar

− scutirea de plata drepturilor de vamă, a taxelor și a altor drepturi conexe

Privilegiul imunității

Statul acreditar este obligat să nu îl supună pe diplomat judecătorilor proprii. Membrii personalului diplomatic al ambasadei sunt imuni la jurisdicția statului acreditar, pe teritoriul acestui stat, în privința întregii lor activități, cu excepții legate de unele aspecte ale jurisdicției civile și administrative.

Diplomatul beneficiază de imunitate în legătură cu toate actele sale, indiferent dacă aceste acte pot fi considerate ca aparținând exercitării funcțiilor diplomatice sau ca fiind private. Dreptul diplomatic distinge între actele oficiale și cele private ale membrilor personalului ambasadei, dar nu în ceea ce privește activitatea diplomaților.

De imunitatea de jurisdicție beneficiază și familia diplomatului. Mai beneficiază de privilegiul imunității de jurisdicție membrii personalului administrativ și tehnic al ambasadei, ca și familiile lor, dar numai pentru actele prin care își exercită funcțiile lor.

Capitolul IV Studiu de caz

4.1 Vizita lui Barack Obama în Arabia Saudită și Egipt

3-4 iunie 2009

Vizita președintelui Barack Obama în cele două țări din Orientul Mijlociu a fost probabil, unul din cele mai așteptate momente, atât în lumea islamică cât și în mediile politice din Israel și din restul comunității internaționale. Nu mai reprezintă nici o surpriză pentru nimeni faptul că administrația Obama duce o politică sensibil diferită în Orientul arab și musulman, în comparație cu liniile urmate de predecesorul său la Casa Albă, George W. Bush. Cel mai semnificativ lucru care s-a întâmplat și care a precedat vizita în Arabia Saudită și Egipt, pregătind întrucâtva terenul pentru aceasta, a fost reprezentat de declarațiile ferme ale președintelui american în favoarea opririi implantărilor coloniale evreiești în Cisiordania, poziție răspicat enunțată în decursul întâlnirilor de la Washington cu primul ministru israelian Benamin Netanyahu din luma mai. Punerea în discuție de către guvernul israelian de dreapta a convenției dintre cele două state unul israelian și altul palestinian în zona Orientului Mijlociu reprezintă un punct important de dezacord între administrațiile americane și israeliene actuale.

Obiectivele sau prioritățile de politică externă ale guvernului Netanyahu au ca primă preocupare Iranul nuclear și pericolul reprezentat de acesta pentru siguranța și chiar existența statului evreu, și abia pe un loc secundar problema palestiniană. În timp ce pentru administrația Obama rezolvarea conflictului israeliano-palestinian prin aplicarea soluției celor două state pare să fie prioritatea momentului în zona restrânsă a Orientului Mijlociu.

Disponibilitatea de negociere arătată de administrația Obama față de regimul de la Teheran dar și cel de la Damasc, a descumpanit într-o măsură semnificativă TelAvivul care se vede dintr-o dată condiționat în acordarea unui sprijin care obișnuia să fie total în timpul președintelui George W.Bush. Însărcinarea lui George Mitchell cu misiunea de trimis special al președintelui Obama în Orientul Mijlociu a reprezentat în sine o schimbare de tonalitate față de țările și regimurile din regiune, accentual punându-se pe negociere și discuții directe într-o serie de discuții spinoase, cea mai serioasă fiind posibila înarmare nucleară a Iranului. De asemenea o schimbare s-a produs și în atitudinea față de gruparea Hamas care domină în Gaza, astfel dacă Congresul continuă să includă această grupare pe lista organizațiilor teroriste în cazul formării unui guvern palestinian de unitate națională care va cuprinde membrii Hamas, Statele Unite vor continua să acorde ajutor.

Barack Obama a încerat de la începutul mandatului său să traseze o linie clară de demarcație față de administrația Bush, atât în chestiunea arabă cât și în chestiunea cu Israelul. Obama pare să fi pus capăt sprijinului necondiționat pentru statul evreu, situație care i-a fost întrucâtva înlesnită și de constituirea unui guvern de dreapta la Tel Aviv care a pus în discuție soluția celor două state. În Israel opinia publică a resimțit puternic schimbarea de la Washington, iar declarațiile președintelui american care au precedat vizita din 3-4 iunie la Riyad și Cairo, în care Barack Obama vorbea despre Statele Unite ca despre o mare țară musulmană în lume, fapt care i-a deranjat pe israelieni. Aceștia și-au amintit și despre discursul de învestitură al președintelui american în care islamul este enumerat imediat după creștinism, într-o ordine a comunităților religioase din Statele Unite. Preferință nejustificată din punctul de vedere al analiștilor israelieni, dacă ar fi luat în seamă numărul efectiv de musulmani din Statele Unite, care nu depășește trei milioane, dar mai ales contribuția relativ neânsemnată a islamului la clădirea națiunii americane. Toate, desigur, contrastând negativ cu aportul comunității evreiești din Statele Unite la civilizația americană de acum și din trecut.

Purtătorul de cuvant al președintelui american, Robert Gibbs, a precizat, înainte de turneul în cele două țări din Orientul Mijlociu, că un discurs nu va fi suficient și că nu există o poțiune magică americană care va rezolva pe loc probleme regiunii; în timp ce expertul american Samuel Miller, citat de Le Figaro, a remarcat ca pozitivă răbdarea președintelui Obama, căci în Orientul Mijlociu, lucrurile sunt pe termen lung și foarte lung. Acestea ar fi auspiciile generale sub care s-a desfășurat vizita lui Barack Obama în la Riyad și Cairo, în 3 și, respectiv, 4 iunie 2009.

Preocuparea lumii arabe pentru discursul pe care Barack Obama urma să-1 susțină la Cairo a atins cote înalte de interes. Cinci personalități arabe de renume au adresat o scrisoare deschisă președintelui american, al cărei text a fost publicat de ziarul As-sarq al-Awsat îndemnând la o politică conștientă, de concesii și înțelegeri, în vederea realizării scopului mult dorit în Orientul Mijlociu: pacea. Au semnat aceasta scrisoare deschisă egipteanul Esmat Abdel Meguid, fostul secretar general al Ligii Statelor Arabe (1991-2001), Ali Mahir As-Sa'id, adjunctul ministrului de externe egiptean și fost ambasador al Egiptului în Franța, profesorul Ghassan Salame, fost ministru libanez al culturii și actualmente consilier al secretarului general ONU, Layla Sharaf, fost ministru iordanian al culturii și Fayz At-Tarawana, fost prim minstru al Regatului Hashemit.

Deși atenția tuturor a fost monopolizată de discursul care urma să fie rostit de președintele Obama în aula magna a Universității din Cairo, componența saudită a turneului președintelui american a fost cel puțin tot atât de importantă. Arabia Saudită este un aliat prea important pentru a putea fi ocolit sau marginalizat de Washington, situație statuată încă de pe vremea administrației Franklin D. Roosevelt. Riyadul este un aliat de bază pentru bunul mers al planurilor Washingtonului legate de regiunea Orientului Mijlociu: astfel, pe agenda discuțiilor dintre Obama și regele Abdallah s-au aflat o serie de aspecte care preocupa în egală măsură cele două țări, dar și cerințe și așteptări de-o parte și de cealaltă. Regele Abdallah s-a arătat îngrijorat de capacitățile nucleare ale Iranului, lăsând să se înțeleagă, o mai veche și obsedantă preocupare a sa față de extinderea influenței iraniene șiite în zonî. Preocupările sale includ și guvernul șiit de la Bagdad, în egală măsură, precum și potențialul politic al Hezbollah-ului libanez, dar și îngrijorări mai generale legate de comunitățile șiite din regiunea Golfului, inclusiv din Arabia Saudită și care ar putea să se transforme a la rigueur într-o masă de manevră în favoarea Teheranului.

Președintele Obama, la rândul său, așteaptă de la partenerul saudit o implicare în a convinge statele din Golf să permită funcționarea pe teritoriul lor de reprezentanțe economice israeliene, precum și o participare activă în cadrul inițiativei de pace arabe pentru Orientul Mijlociu. Cei o suta de deținuți yemeniți de la Guantanamo și încercarea lui Obama de a atrage sprijin saudit în această delicată problemă au fost un alt punct important în discuțiile bilaterale. După catastrofa reprezentată de regimul Bush pentru relațiile Statelor Unite cu lumea arabă, în particular, și cea islamică, în general, saudiții așteaptă fapte concrete: dacă Barack Obama va obține de la israelieni promisiunea de încetare a procesului de extindere a coloniilor în Cisiordania, atunci saudiții vor acționa la rândul lor, apreciază un diplomat egiptean.

Vizita la Cairo și faimosul discurs, unanim așteptat, au fost precedate de discuții aprinse și de atitudini care au polarizat societatea egipteană. Teama exprimată de mediile de analiză internațională referitoare la o recreditare a regimului Mubarak în defavoarea democrației și a libertăților civile, prin alegerea, Egiptului pentru acest pas memorabil făcut de un președinte american, s-a făcut auzită și la Cairo. Forțele de opoziție au cântărit cu multă seriozitate invitația de a face parte din audiența selectată cu grijă la discursul lui Barack Obama.

Este semnificativ să amintim că lista de invitați a fost stabilită de comun acord între Cairo și Washington. În afară de îndelung discutatele invitații adresate ambasadorului israelian în Egipt, precum și șefului reprezentanței diplomatice a Iranului la Cairo, printre invitații egipteni s-au numărat lideri ai partidelor de opoziție, precum Ayman Nur, fostul lider al partidului al-Ghad, de curand eliberat din închisoare,și datorită intervenției americane, se pare, precum și membrii Fraților Musulmani și ai mișcării Kefaya. Liderul mișcării Kefaya, Abdel-Halim Qindil, a declarat pentru ziarul As sarq al-Awsat (Orientul Mijlociu) că membrii mișcării vor boicota discursul lui Obama care face, prin prezența sa la Cairo, o noua concesie regimului totalitar al președintelui Husni Mubarak. Frații Musulmani, în schimb, au optat pentru prezența la discursul președintelui american, ca și alte forțe politice egiptene, exprimându-și speranța în existența unei presiuni tăcute, dar ferme, a administrației americane asupra regimului Mubarak, care va impune acestuia un plus de democratizare.

Discursul de la Cairo al președintelui Obama a durat 55 de minute. Dacă am încerca o analiză de discurs, incluzând aici și tehnicile discursive de captatio benevolentiae, am spune ca discursul lui Obama a dovedit o bună cunoaștere a tuturor metodelor oratorice. Desele referiri la textul coranic, primite cu aplauze de către audiență, precum și insistența asupra adevăratului Islam, tolerant și a deschiderii dialogului, și a civilizației islamice și a contribuției acesteia la cultura umanității au avut darul de a atrage audiența într-o necondiționată simpatie, construind astfel, cu grijă, cadrul pentru a introduce teme extrem de sensibile pentru lumea arabă și islamică deopotrivă. Discursul a fost bine împărțit ca pondere a importanței de care s-au bucurat temele abordate, cele șapte puncte reușind să acopere majoritatea problemelor care se aștepta a fi discutate. Cred că a existat o ordonare a temelor abordate în funcție de importanța pe care administrația americană le-o acordă în momentul de față sau de gradul de implicare în respectivele dosare-problemă. Astfel, nominalizarea Afganistanului ca prim subiect despre care președintele american a dorit să vorbească reflectă, cred, gradul de implicare al Statelor Unite în complicata problemă afgană. Acțiunile alQaida au fost din nou încriminate de Barack Obama, care și-a susținut atacul discursiv cu un verset din Coran ce spune că aceia care ucid oameni nevinovați, ucid de fapt întreaga umanitate. A subliniat, în context, că America nu este în război cu islamului, ci cu acele formațiuni extremiste care acționează în numele islamului. Dosarul irakian a ocupat punctul doi între problemele abordate de Obama, iar accentuarea preferinței pentru diplomație s-a voit puternic contrastantă cu acțiunile armate conduse de predecesorul său la Casa Albă. Anunțul despre închiderea închisorii de la Guantanamo a fost întâmpinată cu ropote de aplauze ca și deja anunțata retragere din Irak pentru 2012.

Partea cea mai așteptată a discursului, cel puțin în mediile politice din Orientul Mijlociu – arabe și israeliene în egală măsură – a fost reprezentată de punctul trei din discursul lui Barack Obama: problema palestiniană și relația Statelor Unite cu Israelul. Accentul pus pe caracterul solid și indiscutabil al relației dintre SUA și Israel și-a găsit contraponderea în compătimirea suferințelor palestinienilor, musulmani și creștini, precum și în afirmarea clară a faptului ca Washingtonul nu recunoaște legitimitatea extinderii procesului de colonizare în Cisiordania. Dacă palestinienii au dreptul la un stat al lor, subliniere mult așteptată în discursul lui Barack Obama, respingerea violențelor în atingerea acestui scop este tot atât de ferm exprimată. Haman are un rol și, mai ales, o responsabilitate în realizarea speranțelor poporului palestinian, însă violența nu este o cale pentru atingerea acestor obiective, a vrut să precizeze președintele Obama. Statele arabe sunt invitate să se implice în procesul de pace din Orientul Mijlociu și li se amintește că inițiativa arabă de pace e doar un inceput.

Promisiunea de abordare sinceră a acestui dosar – America will align our policies with those who pursue peace, and we will say in public what we say in private to Israelis and Palestinians and Arabs a – încercat să confere încredere și celor mai sceptici dintre auditori.

În afara dosarului nuclear Iranian, care nu s-a constituit într-un punct separat în discursul președintelui american și nici nu a adus noutăți semnificative față de discursul deja cunoscut al administrației americane în această chestiune, democrația și libertățile au stârnit cel mai viu interes din partea auditorilor. Remarcile, lui Barack Obama au fost prudente și s-au ferit să critice vreun sistem politic din lumea araba și Islamică, s-a limitat în a spune că niciun stat nu poate impune altuia un sistem de guvernare și a mai atras atenția asupra falșilor susținători ai democrației care, odată ajunși la putere cu ajutorul, și în numele valorilor democratice, basculează foarte repede înspre regimuri totalitare. Mulți au înțeles că a fost o referire la forțele politice de inspirație religioase, poate chiar la Frații Musulmani din Egipt sau la alte organizații asemănătoare. Criticile la adresa regimului Mubarak nu s-au făcut auzite, deși președintele Obama a accentuat necesitatea libertăților civile și religioase și a menționat explicit minoritatea creștinilor copii egipteni, ceea ce se poate interpreta ca o atenționare făcută regimului Mubarak.

Drepturile femeii, o temă oarecum surprinzătoare, deoarece tratată separat de subiectul democrației și cel al libertăților civile și religioase, este, din acest motiv, extrem de importantă. Deși se adresa unei audiențe în majoritate egiptene, Egiptul fiind o țară care a făcut progrese în domeniul drepturilor femeii, discursul viza mai degrabă monarhiile conservatoare din Golf, în care această temă este încă greu de abordat, aflându-se la început, un început timid, de altfel. Promisiunile de asistență pentru dezvoltare economică au încheiat discursul președintelui Obama, structurat în șapte puncte, iar termeni precum, "parteneriat" și "colaborare" cu lumea Islamică au fost meniți să șteargă, fie și parțial, neîcrederea care s-a acumulat vreme de mulți ani în relațiile dintre cele două spații.

Reacții rezervate în lumea islamică

Discursul lui Obama nu aduce nimic nou la nivel de conținut, în afara atitudinii clar exprimate față de implantările coloniale evreiești în Cisiordania, e de părere analistul palestinian Hani-al-Misri. Avem nevoie de o presiune arabă care să echilibreze situația față de lobby-ul sionist de la Washington, pentru că este lipsit de sens ca arabii și palestinienii să vorbeasca despre pace, în timp ce Israelul se pregătește de război, consideră Hani-al-Misri. Obama a ocolit subiecte de extremă importanță pentru palestinieni, nu a explicat cum crede că va fi posibilă oprirea colonizărilor evreiești, după cum nu a abordat nici chestiunea granițelor viitorului stat palestinian sau spinoasa problemă a refugiaților, cred majoritatea analiștilor palestinieni.

Trebuie menționat că nu au existat reacții în întregime negative în lumea islamică la discursul lui Obama, dacă excludem poziția organizației Al-Qaida, nici măcar în comunicatele Hamasului și Hezbolahului. De la sceptici discursul trebuie judecat după conținut, nu după formă; discurs foarte sentimental, însă plin de contradicții și în mare nevoie de politici prcatice și clare al Hamasului, discursul este constructiv, fiind lipsit de conținut și fără schimbări semnificative, poate cu excepția celor de discurs; reacțiile au fost rezervate. Poate mai multă speranță trădează luarea de poziție a președintiei palestiniene: Israelul ar trebui sa ia în serios discursul lui Obama, mai ales afirmațiile sale legate de oprirea colonizării și crearea unui stat palestinian sau declarațiile lui Amr Musa, șeful Ligii Statelor Arabe, care apreciază abordarea nouă a relațiilor cu lumea arabă, și mai ales a chestiunii palestiniene.

Fapte și nu vorbe, pare să fie și mesajul Teheranului: schimbarea despre care vorbește administrația americană nu se face prin discursuri și sloganuri, ci printr-o schimbare radicală și reală a politicilor sale față de musulmani, afirma ayyatolahul Ali Khamenei. Cairo și Ammanul au calificat, la rândul lor, discursul ca fiind istoric și de o profunzime care trebuie atent analizată.

Să nu ne facem un dușman din Obama, titreaza cotidianul israelian Haaretz care remarcă faptul că Barack Obama, cu excepția câtorva nuanțe, nu a avut un discurs diferit de cel al predecesorului său. Bush a spus de nenumarate ori aceleași lucruri, numai că nu rostite de la Cairo, iar soluția celor două state nu a inventat-o Obama. Este stupid și lipsit de fundament să credem că Obama este dușmanul evreilor și al statului Israel, crede editorialistul lui Haaretz, iar dezacordurile dintre el și Tel Aviv se datorează mai degrabă politicii actualului guvern, atenționează acesta. Multe opinii și analize în Israel merg, de altfel, în sprijinul acestei idei care sugerează că formarea unui guvern de dreapta care să conduca statul evreu a avut un impact negativ asupra procesului de pace cu palestinienii, și, implicit, asupra relației cu Statele Unite.

De la Washington a venit reacția de dezabrobare a republicanilor, care au vazut în discursul lui Barack Obama semnele slăbiciunii Statelor Unite, obligată să facă compromisuri cu lumea islamică.

Ținuta lui Barack Obama

În practica internațională SUA are tendința de renunțare la îmbrăcămintea clasică de mare ceremonie și anume: smoking, jachetă și frac, în ultimul timp, folosește costumul negru sau închis la fel sau asemănător cu cel purtat de Barack Obama la întâlnirea cu regele saudit Abdullah.

Barack Obama a purtat aceeași ținută atât în vizită la regele saudit Abdullah cât și atunci când s-a adresat publicului in Cairo.

www.whitehouse.gov

Un alt element important este gulerul camasii, mai precis distanta dintre colturile gulerului. Pentru ca este slab, cu fata ingusta, a ales corect sa poarte o camasa cu colturile gulerului departate.

Cravata de obicei este declaratia de personalitate a purtatorului, avand rol pur estetic. Este aleasa corect, cu latimea comparabila cu cea a reverelor de la sacou si nodul ei ii acopera bine spatiul dintre colturile gulerului.

Scopul tinutei din mediu profesional este sa atraga atentia asupra fetei. Deoarece costumul este inchis la culoare, a ales varianta cea mai conservatoare dar potrivita in orice situatie, camasa alba, care va directiona privirile celor din jur spre zona mai luminoasa, din apropierea fetei.

Cravata gri cu bleumarin este in ton cu costumul, griul fiind o culoare neutra, mesajul pe care il transmite cu ajutorul ei este unul de negociere si de compromis. Acest mesaj este intarit si de faptul ca s-a deshis la nasturii costumului, traducerea gestului fiind “ma simt in largul meu, sunt deschis colaborarii”.

4.2 Vizita lui Barack Obama în Federația Rusă

6 – 8 iulie 2009

Vizita președintelui Barack Obama la Moscova marchează modificarea abordării relației cu Moscova de către administrația de la Washington. Oficialii americani au abandonat retorica neconservatoare în favoarea unei atitudini realiste, cât se poate de pragmatice. Cum pe agenda Statelor Unite printre priorități se numără războiul împotriva terorismului și amenințările locale care vin dinspre Coreea de Nord și Iran, președintele Obama a încercat să obțină sprijinul Moscovei pentru rezolvarea acestor dosare. La rândul său. Rusia a încercat să promoveze propria agendă pe care se află blocarea statului american antirachetă, oprirea extinderii NATO spre est, și recunoașterea fostului spațiu sovietic ca zonă de influență exclusivă a Moscovei. Din confruntarea color două agende de politică externă nu putea rezulta decât un set de mici reamenajări și confirmarea este drept într-o altă stilistică a mai vechilor poziții.

Președintele Obama nu a făcut economie de gesturi care să capteze bunăvoința liderilor ruși și a opiniei publice din acceastă țară. A declarat că dorește să vadă o Rusie puternică, pașnică și prosperă cu care Statele Unite vor să coopereze pe termen lung. Domnul Obama a evitat să se pronunțe în public pe teme sensibile cum ar fi drepturile omului, libertatea presei. Accentul pus pe negocierea noului tratat START, opinează unii analiști de la Washington, urmărește detensionarea relațiilor cu Rusia, inducândui-se acesteia iluzia că a rămas o super putere, egală cu SUA. Aceste negocieri însă, nu pot să facă din nou lumea bipolară dar, pot gâdila orgoliul Rusiei. Președintele Obama a încercat să obțină un cât de mic progres în dosarele în care s-a putut realiza acest lucru, Afganistan, dezarmare, arme, atomice. Se poate spune că este oricum mai mult decât nimic.

Însă, nivelul înalt al relației cu Rusia nu va putea fi menținut pe termen lung, chiar dacă președintele Obama va dori iar raspunsul Moscovei la deschiderea Washingtonului va fi pozifiv. Pur și simplu lumea s-a schimbat după Războiul Rece iar Rusia joacă un rol mai puțin important în politica americană. Relația cu Moscova este acum abordată din perspectiva priorităților Washingtonului care sunt lupla împotriva terorismului și amenințările regionale. De altfel, noul START este doar un instrument pentru a obține colaborarea Rusiei în dosarele sensibile Afganistan, Iran și Correa de Nord. Comentatorii americani nu dau însă mari șanse de succes în obținerea sprijinului Rusiei pentru rezolvarea acestor dosare. Potrivit acestora, liderii ruși speră ca Statele Unite și aliații lor vor repeta eșecul sovietic din Afganistan din anii 1980. În ceea ce privește Iranul Rusia nu poate fi interesată decât de menținerea status-quo-ului. Schimbarea puterii la Teheran și ridicarea sancțiunilor economice contra Iranului ar aduce Gazpromului un concurent important pe piața europeană a gazului, ceaa ce Moscova nu-și dorește.

Chiar dacă sunt multe la număr, documentele semnate cu ocazia vizitei peședintelui Obama în Rusia nu reflectă întregul spectru de probleme din relațiile bilaterale. Ele însa deschid noi perspective în rezolvarea câtorva dosare importante.

Dosare controversate

Afganistan este dosarul în care SUA și Rusia par să colaboreze cel mai bine. 0 declarație comună extrem de cuprinzătoare și un acord de tranzit pentru armata SUA, în care sunt prevăzute nu mai puțin de 4500 de zboruri pe an par

Să indice colaborare a Moscovei la efortul Occidentului de a pacifica și reconstrui Afganistanul. Pe fond, însă, Rusia rămâne rezervată în privința șanselor de succes ale Occidentului în Afganistan.

Iar Washingtonul pentru a obține colaborarea Moscovei încearcă să-i ofere perspectiva unei influențe într-o zonă extrem de sensibilă de care depinde securitatea unor aliați importanți ai Rusiei precum Tadjikistanul. Atât în decalarația comună cât și dezvoltat în răspunsul oferit de președintele Obama la conferința de presă, se vorbește despre implicarea Moscovei în pregătirea polițiștilor, soldaților și ofițerilor din forțele armate afgane, cu scopul de a dezvolta potențialul acestor structuri. Accentul pus pe combaterea fabricării drogurilor și a livrării lor pe piețele internaționale, răspunde într-o măsură importantă interesului Rusiei, principala țară de tranzit, de a stopa acest fenomen.

Acordul de tranzit permite SUA să economisească timp și resurse financiare în operațiunea din Afganistan. Rusia are acorduri de tranzit militar aerian semnate cu Franța, Germania, Spania și negociază în prezent unul cu Italia. Un acord privind tranzitul militar pe calea ferată Rusia a încheiat cu Germania.

START (Strategic Arms Reduction Talks) sunt o etapă superioară a acordurilor SALT (Strategic Arms Limitation Talks). Negocierile au început în iunie 1982 la Geneva și s-au încheiat odată cu semnarea la 31 iulie 1991 a acordurilor START. Pentru prima dată cele două superputeri își vor reduce, nu doar diminua, ca în cazul acordurilor SALT, armamentul nuclear. La scurt timp după semnarea, la Moscova are loc o tentativă de lovitură de stat împotriva lui Mihail Gorbaciov, urmată de destrămarea URSS. În aceste condiții, confruntarea nucleară se modifică radical.

Negocterile ruso-americane s-au încheiat la 17 iunie 1992, cu adoptarea unor declarații de intenție privind noile reduceri de armament strategic, cu mult sub cifrele din iunie 1991. Astfel, într-un interval de 11 ani, arsenalele strategice urmau să se reducă la 3500 ogive nucleare pentru SUA și 3000 pentru Rusia. Moscova se angaja să renunțe la rachetele desfășurate la sol și echipate cu mai multe incărcături nucleare, de tipul SS-18 și SS-24, iar Washington-ul urma să abandoneze rachetele MX Peacekeeper și, Minuteman 3. Tratatul START II a fost semnat la 3 iunie 1993, însă nu a fost ratificat de către Duma de Stat decât în aprilie 2000. La începutul lunii decembrie 2009, tratatul expiră.

Negocierile pentru un nou START au început în ultimii doi ani ai administrației George W. Bush, fără progrese semnificative. Discuțiile s-au intensificat după ce la 1 aprilie, cei doi președinti, rus și american, s-au întâlnit la Londra, cu ocazia summitului G – 20, ocazie cu care au anunțat intenția de a reduce armele strategice. În timpul vizitei în Olanda președintele Medvedev s-a adresat SUA anunțând că Rusia este pregătită să opereze mari reduceri, legând, pentru prima data în mod explicit, reducerea armelor strategice ofensive de planul american de înființare a scutului antirachetă. Potrivit înțelegerii commune semnatre, de către cei doi președinți la Moscova, care stabilește cadrul general în care experții vor negocia noul START, după 7 ani de la intrarea în vigoare al noului tratat, nivelul de limitate a rachetelor strategice trebuie să fie între 500 – 1100 unități, iar numărul ogivelor nucleare între 1500 – 1675 unitati. Potrivit cifrelor oferite de Bulletin of the Atomic Scientists, SUA dispune de 2200 ogive nucleare iar Rusia de 2790. In ce privește rachetele SUA au 1200 iar Rusia doar 816. Mai mulți experti răi consideră ca Moscova ar fi trebuit să insiste pentru o mai consistentă reducere, de vreme ce în doar câțiva ani, Rusia și-ar putea reduce forțat arsenalul prin casarea vechilor, rachete.

Atât președintele Obama cât și ministrul rus de externe, Lavrov , par convinși că până la sfârșitul acestui an se va încheia noul tratat START. Pentru a intra în vigoare noul tratat în momentul expirării celui vechi, ar trebui ca procedurile de ratificare în Congresul SUA să înceapă în luna august. Ceea ce este, practic imposibil de realizat. Înțelegerea comună, mai prevede la punctul 5, principiul interdependenței reciproce a armelor strategice ofensive ,;. defensive. Această prevedere a fost prezentată ca o mare victorie a diplomației ruse".

Scutul antirachetă american este astfel legat de viitorul tratat START. Rațiunea acestei interdependențe este explicată de domnul Lavrov: „E clar că apărarea antirachetă este un sistem defensiv cu caracter strategic și noi plecăm de, la faptul că dacă partenerii noștri vor decide să pună bazele sistemului antirachetă american cu acoperire globală, atunci, fără îndoială, vor pune sub semnul întrebării perspectivele viitoarei reduceri a armelor strategice ofensive. Înțeleg (americanii – n.n.) asta, foarte bine" .

Ministrul rus de externe declară că așteaptă analiza inițiată la Washington asupra pilonului 3 al proiectului scutului antirachetă urmând ca la încheierea acesteia, așteptă la sfârșitul verii, să se desfășoare noi consultații ruso-americane. Totodată, Serghei Lavrov confirmă că au rămas, valabile propunerile făcute în urmă cu doi ani de Vladimir Putin, care presupun renunțarea la acțiuni unilaterale în acest domeniu, în schimbul colaborării dintre SUA, Rusia și țările europene. Primul pas în vederea acestei cooperări îl reprezintă o analiză comună a pericolelor.

Și președintele Medvedev a salutat la conferința de presă comună noua abordare a Washington-ului, afirmând că este ,un pas înainte" în vederea găsirii unui compromis și că este normal ca scutul antirachetă să fie tratat împreună cu reducerea armelor strategice ofensive.

Președintele Obama a dat o cu totul, altă perspectivă acestei prevederi, legând renunțarea la scutul antirachetă de dispariția amenințării iraniene și Nord-Coreene. Perspectiva nu este nouă, măcar și pentru faptul că în luna martie, New York Times publica o informație despre un presupus mesaj secret al președintelui Obama pentru omologul său rus, Medvedev, în care sugera că Washington-ul ar putea renunța la scutul antirachetă dacă Rusia va colabora la împiedicarea Iranului de a obține arme strategice. În nici un scenariu avut în vedere de Washington, a continuat președintele Obama, nu se are în vedere utilizarea scutului antirachetă împotriva , puternicului arsenal rusesc.

Cu ocazia discursului de la Scoala Rusă de Economie, președintele Obama va reveni asupra temei, întărind relația de interdependență dintre renunțarea la scutul antirachetă și dispariția programului atomic al Iranului: Știm că Rusia este împotriva configurației planificată acum a scutului american antirachetă din Europa. Dar eu vreau să lucrez împreună cu Rusia la o nouă arhitectură a scutului antirachetă. Și dacă dispar programele legate de armele atomice din Iran, atunci nu vor mai fi motive pentru acest sistem antirachetă. Vrem să construim o lume fără arme atomisce "

Declarația comună în problema scutului antirachetă însistă asupra nevoii de a analiza suplimentar amenințările rachetelor balistice în secolul XXI și a pregăti recomandări corespunzătoare.

Ideea declarației a apărut în timpul discuțiilor în format restrâns asupra situației din Iran și Coreea de Nord, după care cei doi președinti au cerut consilierilor să redacteze textul declarației.

0 înțelegere ruso-americană în privința scutului antirachetă din Europa de Est este la fel de indepărtată ca și acum câteva luni. Moscova leagă noul tratat START de renunțarea la sistemul antirachetă iar Washingtonul condiționează renunțarea la scutul antiracheta de renunțarea Rusiei la cooperarea cu Iranul . Că cele două părți au rămas pe aceleași poziții, în ciuda retoricii pozitive, o confirmă declarația președintelui Medvedev de la summit-ul G – 8, de la Aquila, potrivit căreia construirea scutului american, în Europa de Est va duce la instalarea complexelor de rachete Iskander în regiunea Kaliningrad.

Iran și Coreea de Nord au fost țările cele mai des menționate în public de către președintele Obama cu ocazia vizitei la Moscova. Președintele SUA a mulțumit Rusiei pentru că a sprijinit Rezoluția ONU în problema Coreei de Nord. În ceea ce privește Iranul, Washington-ul vede amenințarea unei curse a inarmărilor nucleare în Orientul Apropiat, cea mai sensibilă regiune a lumii. Dosarul Iranian a fost discutat atât cu președintele Medvedev cât și cu premierul Putin, lucru perfect normal, potrivit politologului Aleksei Malașenko de la centrul Carnegie din Moscova, de vreme ce Obama știe că deciziile privind Iranul le ia Putin și echipa sa.

"Străinătatea apropiată" și afaceri …

Țările cele mai puțin menționate cu ocazia vizitei lui Barack Obama la Moscova au fost Georgia și Ucraina. Cele două foste republici sovietice sunt considerate de Moscova ca aparținând străinătății apropiate", aflate sub controlul exclusiv al Rusiei. Orice tentativă a Occidentului, reală sau imaginară, de a-și extinde influența în fostul spațiu sovietic este respinsă categoric de Moscova. Relațiile dintre administrația Bush și Putin s-au înrăutățit considerabil după „revoluțiile colorate" din Georgia și Ucraina, în urma cărora au venit la putere în aceste țări lideri pro-occidentali care au formulat programul ișirii de sub influența Rusiei și aderării țărilor lor la NATO.

Relațiile dintre Washington și Moscova s-au degradat și mai mult în urma razboiului din Caucaz dintre Rusia , și Georgia, din august 2008, și în urma ,războiului gazului" dintre Rusia și Ucraina de la începutul acestui an.

Mai multe curse ruse și americane au confirmat faptul că în întâlnirile cu Medvedev și cu premierul Putin, Obama a discutat despre Georgia și Ucraina. La conferința comună de presă, Obama a vorbit despre divergențele ruso-americane în problema Georgiei: „Am repetat convingerea noastră că integritatea teritorială și suvernatitatea Georgiei trebuie respectate", remarcând faptul că nimeni nu este interesat în izbucnirea unui conflict armat. Președintele Obama a revenit asupra subiectului în discursul de la Școala Rusă de Economie. “Suveranitatea de stat este piatra de temelie a ordinii internaționale. Așa cum fiecare țară are dreptul să-și aleagă conducătorii, ele trebuie să aibă dreptul de a trăi în interiorul unor frontiere sigure și dreptul de a-și conduce propria politică externă. Acest lucru este valabil pentru Rusia, așa cum este valabil și pentru Statele Unite. Orice sistem care abandonează suveranitatea statelor duce la anarhie. Iată de ce acest principiu trebuie să splice tuturor țărilor, inclusiv Georgiei și Ucrainei”.

Cât privește pretenția Rusiei de a i se recunoaște zona ex-sovietică drept sferă de interese naționale în care să nu se amestece alte puteri , Barack Obama a respins categoric ideea împărțirii lumii în sfere de influență: „Au trecut vremurile când Roosevelt, Churchill și Stalin au putut să schimbe lumea în cursul unei singure întâlniri". ,Zilele când imperiile se puteau juca cu statele suverane ca și cu niște piese pe tablele de șah au rămas în trecut". Cât privește aderarea celor două țări la NATO, președintele Obama nu a respins-o, însă a sugerat ca Georgia și Ucraina au mult de lucru pentru a îndeplini criteriile Alianței.

Presa de la Kiev și Tbilisi a salutat discurcul președintelui Obama. Cunoscutul expert Anders Aslund, de la Peterson Institute of International Economics din Washington, a declarat pentru Kyiv Post, că poziția lui Obama privind Ucraina a fost atât de clară și pozitivă pe cât se putea aștepta, Ucraina jucând un rol important în politica SUA, încât nici un președinte american, nu o va putea desconsidera. Mai puțin încrezător, în politica noii administrații Obama, președintele Viktor Iușcenko a declarat citat de presa ucraineană că speră ca țara sa să nu fie obiectul unor aranjamente pentru găsirea unui compromis între alte puteri.

Cu ocazia vizitei președintelui Obama la Moscova s-a produs o nouă modificare a strategiei de aderare la Organizația Mondială a Comețulul (W TO). În contextul participării celor doi președinți la forumul de afaceri rusoamerican, domnul Medvedev a declarat ca 1-a asigurat pe președintele Obama că țara sa vrea să adere la WTO și că vede posibil acest lucru în noul format al Uniunii Vamale cu Belarus și Kazakstan. Mai mult, speră președintele rus, noul format va putea grăbi negocierile de aderare. În același timp, domnul Medvedev a insistat asupra faptului că Rusia nu vrea să piardă nimic din negocierile dificile duse în ultimii 16 ani.

La 10 iunie 2009, Moscova a anunțat schimbarea tacticii de aderare la WTO. La summit-ul șefilor de guvern din țările Uniunii Economice Euro-Asiatice, Vladimir Putin, Serghei Sidorski si Karim Masimov au anunțat înființarea Uniunii vamale Belarus, Kazahstan, Rusia din 2010 și încetarea negocierilor bilaterale a țărilor membre ale Uniunii vamale cu WTO. Potrivit presei de la Moscova, ideea ar fi aparținut premierului kazah, Masimov. La 18 iunie, Rusia a informat Secretariatul WTO despre intenția de a întrerupe negocierile bilaterale de intrare în organizație și dorința de a deveni membru WTO în cadrul Uniunii vamale cu Belarus și Kazahstan. Anunțul a fost critic primit la Geneva. În principlu, WTO permite aderarea uniunilor la organizație, însă în practică acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

În urma discuțiilor cu delegația americană, Rusia a revenit la vechea formulă a negocierilor bilaterale cu WTO, fapt confirmat de declarațiile făcute de președintele Medvedev la Aquila. Domnul Medvedev a, anunțat sincronizarea pozițiilor membrilor Uniunii vamale, însă negocieri separate, ceea ce ,este mai simplu și mai realist. Schimburile comerciale ruso-americane se ridică, potrivit președintelui Obama, la doar 36 de miliarde $, având o valoare relativ egală cu cea a schimburilor comerciale cu Thailanda și reprezintă doar 1% din totalul comerțului Statelor Unite. Această cifră, continuă președintele Obama, nu s-a schimbat de la sfârșitul Războiului Rece. Relațiile comerciale ruso-americane au fost supuse presiunilor politice, invocandu-se diverse pretexte. Moscova a excelat în a introduce limitari la importurile, mai ales de carne, din SUA. De altfel, domnul Obama, a salutat la conferința comună de presă pașii făcuți de Rusia în vederea ridicării limitărilor la importul de carne, spunând că e vorba de o afacere de circa 1,3 miliarde $.

Cea mai importantă noutate pe care o aduce summit-ul de la Moscova este confirmarea intenției SUA de a abroga amendamentul Jackson Vanik, legea comerțului, semnată de președintele Gerald Ford la 3 ianuarie 1975. Trade Act of 1974 încorporează Secțiunea 402 a Titlului IV, Amendamentul Jackson-Vanik care conditionează obținerea unor beneficii, inclusiv a clauzei națiunii cele mai favorizate, de către țările care nu au o economie de piață, de politică din domeniul emigrării. URSS a respins orice condiționare a acordării clauzei de emigrarea evreilor sovietici. După destrămarea Uniunii Sovietice, în ciuda perimării clauzei privind emigrarea, amendamentul Jackson-Vanik nu a fost anulat. În ultimii ani, clauza a fost acordată Kîrgîstanululi, Georgiei, Armeniei și Ucrainei, ceea ce le permite obținerea unor credite de stat și garanții pentru credite. În februarie 2007, Tom Lantos, șeful comitetului pentru relații internaționale a anunțat intenția de a iniția demersuri în vederea acordării clauzei pentru Rusia, însă două luni mai târziu, cu ocazia negocierilor pentru aderarea la WTO, partea americană a comunicat că nu este încă pregătită să facă acest pas. După războiul din Georgia nici nu s-a mai pus problema reluării discuțiilor pe această temă.

Abia în martie 2009, cu ocazia vizitei în SUA a delegației conducerii Uniunii ruse a industriașilor și întreprinzătorilor, vicepreședintele SUA, Joe Biden, a numit amendamentul o relicvă a trecutului iar legislativul american a anunțat intenția de a-l anula în 2009.

Dosarul drepturilor omului n-a mai reprezentat, ca altă dată, sursa de tensiune în cadrul întâlnirilor la vârf ruso-americane. Chiar dacă subiectul a rămas pe agenda Washington-ului, după cum declara consilierul Michael McFau, stilul de abordare s-a schimbat. Președintele Obama a avut două întâniri, una cu șefii unor organizații neguvernamnentale, a doua cu liderii partidelor de opoziție. Presa americană a subliniat la unison faptul că domnul Obama a făcut observații gazdelor cu mai multă atenție și delicatețe, evitând să dea lecții despre beneficiile democrației și să se refere public la cazul Mihail Hodorkovski. In ciuda insistenței cu care Boris Nemțov, fost vicepremier pe democrații in guvernul Viktor Cernomîrdin, cerea Occidentului sa nu-i abandoneze rușii, noua administrație de la Washington nu pare dispusă să facă gesturi ce ar putea fi interpretate ca neprietenoase de care establishment-ul de la Moscova. De altfel, chiar discuția cu liderii opoziției ruse, care au vorbit împotriva scutului american antiracheta, impotriva extinderii NATO spre est, și au cerut SUA să ridice blocada economică împotriva Cubei nu a dat nici un fel de iluzii președintelui Obama.

Ceea ce nu înseamnă că SUA nu vor urmări cu atenție evoluția drepturilor omului în Rusia, si în cadrul Comisiei Prezidențiale comune, intitulată chiar Societatea Civilă, condusă din partea americană de McFault și de V. Surkov. adjunctul șefului administrației de la Kremlin, din partea rusă.

Ținuta lui Barack Obama

În practica internațională SUA are tendința de renunțare la îmbrăcămintea clasică de mare ceremonie și anume: smoking, jachetă și frac, în ultimul timp, folosește costumul negru sau închis la fel sau asemănător cu cel purtat de Barack Obama la întâlnirea cu Dimitri Medvedev.

Barack Obama la întâlnirea cu Putin

Un alt element important este gulerul camasii, mai precis distanta dintre colturile gulerului. Pentru ca este slab, cu fata ingusta, a ales corect sa poarte o camasa cu colturile gulerului departate.

Cravata de obicei este declaratia de personalitate a purtatorului, avand rol pur estetic. Este aleasa corect, cu latimea comparabila cu cea a reverelor de la sacou si nodul ei ii acopera bine spatiul dintre colturile gulerului.

Scopul tinutei din mediu profesional este sa atraga atentia asupra fetei. Deoarece costumul este inchis la culoare, a ales varianta cea mai conservatoare dar potrivita in orice situatie, camasa alba, care va directiona privirile celor din jur spre zona mai luminoasa, din apropierea fetei.

Cravata gri cu bleumarin este in ton cu costumul, griul fiind o culoare neutra, mesajul pe care il transmite cu ajutorul ei este unul de negociere si de compromis. Acest mesaj este intarit si de faptul ca s-a deshis la nasturii costumului, traducerea gestului fiind “ma simt in largul meu, sunt deschis colaborarii”.

Primul lucru pe care il remarc este zambetul sau “cu toata gura”, foarte asemanator cu rasul, care ii da un aer neamenintator si ii face pe cei care il vad sa se simta la randul lor neamenintati.

Pozitia cu genunchii departati transmite semnale clare ca se simte dominant. In final dar nu in ultimul rand risipeste orice sentiment de neicredere, folosindu-se de una din regulile de baza din comunicarea nonverbala, mainile la vedere. Intreaga sa postura simetrica sugereaza ca desi este preocupat de un posibil atac ar putea sa-i faca fata cu usurinta daca ar fi nevoie.

primul lucru pe care il remarc este zambetul sau “cu toata gura”, foarte asemanator cu rasul, care ii da un aer neamenintator si ii face pe cei care il vad sa se simta la randul lor neamenintati.

Pozitia cu genunchii departati transmite semnale clare ca se simte dominant. In final dar nu in ultimul rand risipeste orice sentiment de neicredere, folosindu-se de una din regulile de baza din comunicarea nonverbala, mainile la vedere. Intreaga sa postura simetrica sugereaza ca desi este preocupat de un posibil atac ar putea sa-i faca fata cu usurinta daca ar fi nevoie.

Concluzii

Protocolul are utilitatea de a putea să asigure de o manieră eficace organizarea unei situații care altfel ar risca să fie amenințată de pericolul dezordinii. Succesul unei activitați oficiale, ca orice reușită, este rareori rezultatul întâmplării, deși aceasta din urmă.

In cadrul complexelor relatii intre state, fie ca este vorba de tratative, fie ca avem in vedere vizite la nivel inalt sau ceremonii, fie ca ne gindim la prerogative ale agentilor diplomatici in strainatate, ceremonialul si protocolul sint chemate sa creeze un climat favorabil, in care curtoazia joaca un rol esential.

Ceremonialul si protocolul pot fi considerate ca veritabile ,,barometre" care indica starea relatiilor intre state. Intr-adevar, atentia care se acorda modului in care este primit un set de stat, modul de organizare a unei receptii sau amploarea celebrarii unui eveniment sunt de natura sa dea o imagine despre faptul in care doua state inteleg sa coopereze si sa faca cunoscut opiniei publice gradul de intelegere intre ele.

Oricat de curios si poate anacronic ar parea sa te conformezi unor obiceiuri sau norme care dainuie de veacuri, trebuie relevat ca sub aceste ,,simple" forme de curtoazie exista un substrat mult mai profund: el isi are originea in respectul si consideratia pe care fiecare stat trebuie sa le aiba fata de un alt stat, in respectul reciproc intre agentul diplomatic si persoanele oficiale din statul in care el este acreditat.

Oricare ar fi părerile unora despre normele protocolare, chiar dacă sunt voci care le consideră anacronice, majoritatea covârșitoare este de părere că prin caracterul lor convențional acceptat de comunitatea internațională, ele reprezintă și astăzi o necesitate, întrucât apără demnitatea statelor, a instituțiilor și a reprezentanților acestora, asigură desfășurarea, în mod eficient, a diferitelor activități de relații interstatale și interumane.

În pas cu evoluția societății, normele de protocol se adaptează continuu cerințelor acesteia.

Astăzi în lume se aplică un protocol în acord cu timpurile pe care le trăim; în locul fastului și al ceremoniilor de amploare, practica protocolară europeană contemporană se caracterizează prin sobrietate și ceremoniale scurte, cu implicarea doar a persoanelor necesare bunei desfășurări a acțiunilor respective.

Aceste schimbări au fost impuse de dinamica extraordinară ce au cunoscut-o, în ultimele cinci-șase decenii, relațiile între state, multitudinea contactelor directe între reprezentanții acestora, inclusiv la cel mai înalt nivel, accentul pus pe caracterul de lucru al reuniunilor care, nu odată, sunt prevăzute să dureze doar câteva ore.

Mutațiile importante ce au avut loc în aceeași perioadă și în viața social-politică și economică internă a țărilor a determinat renunțarea la excese în ceea ce privește ceremoniile și în organizarea acțiunilor protocolare interne, punându-se astăzi tot mai mult accentul pe rigoare și pe caracterul pragmatic al manifestărilor ce au loc.

În zilele noastre, protocolul este indispensabil nu numai în activitatea organismelor oficiale, ci și în cea a entităților private, în întreaga viață socială, întrucât el ne indică ce putem și ce nu putem face, ce putem sau nu putem spune și cum să ne comportăm în anumite împrejurări, cum să facem anumite lucruri, cum să fim.

Bibliografie

Bogdan Adrian, Drept diplomatic și consular, Editura Universitaria, , 2010

Bonciog Aurel, Drept diplomatic, Editura Fundația România de Mâine, 2000

Ciutacu Florin, Drept diplomatic și consular, Editura Themis Cart, 2009

Dumitrescu Livia, Drept diplomatic și consular, Editura Aius, 2008

Emilian Manciur, Protocol Instituțional, Editura Comunicare.ro,2008

Grama Izabela, Negocieri și uzanțe de protocol, Editura Europolis, 2007

Ion Roșu Hamuzescu, Mircea Zavaleanu, Diplomație, negociere,protocol în relațiile internaționale, Editura Universitaria, Craiova,2002

Ionel Enache, Oana Iucu, Maria Pariza, Manual de secretariat și asistență managerială, Editura Universitaria, 2003

Limbeanu George, Diplomație, protocol, ceremonial, Editura Arhip Art, 2005

Mazilu Dumitru, Diplomație europeană, Editura Lumina Lex,2008

Năstase Dan, Drept diplomatic și consular, Editura Fundația România de Mâine, 2009

Rădulescu Corina, Comunicare și protocol, Editura Universitaria, 2009

Tănăsescu Dorina, Relații publice și de protocol în organizații, Editura Bibliotheca, 2008

Tănăsescu Tudor, Drept diplomatic și consular, Editura Sitech,2008

www.idr.ro

www.lemonde.fr

www.lefigaro.fr

www.whitehouse.gov