Protocol In Relatiile Internationale

Diverse2

Protocol In Relatiile Internationale

Byadmin ianuarie 1, 2024

PROTOCOL ÎN RELAȚIILE INTERNAȚIONALE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Introducere

Protocolul în relațiile internaționale, astăzi, înseamnă mai mult decât relaționarea oamenilor în timpul unei întâlniri de afaceri. Această temă nu captează atenția doar pentru noutatea ei ci și prin faptul că subiectele de acest gen sunt tratate mai rar, iar cei care vor să aprofundeze rămân impresionați de frumusețea acestui domeniu care a devenit aproape ca un ritual savârșit de sute de ani.

Termenul de protocol provine din greaca veche și este format prin alăturarea particulei proto adică primul sau întâiul care se adaugă cuvântului kolle adică a lipi, problemă sau examen, cu alte cuvinte prin traducere liberă înțelegem că protocolul înseamnă prima problemă sau primul examen al unui om care este pus în fața unei dificultăți în ceea ce privește politețea. Ca sens inițial, acest cuvânt desemna prima foaie lipită pe un papirus și reprezenta originea acestuia.

În zilele noastre bunele maniere au căpătat un stigmat sau o imagine de lucru imposibil de realizat, mai ales de tinerele generații care nu doresc să cunoască adevaratele beneficii ale uzanțelor practicate ,,abuziv” de oamenii cu bun-simț al secolului trecut.

Înainte de parcurgerea cursului de protocol , cunoștințele mele erau vagi în ceea ce privește acest subiect, însă, pentru mine toată această ,,călătorie” a început odată cu educația primită de la părinții mei, iar primul lucru pe care l-am învățat, a fost că ceea ce ofer celor din jurul meu aceea voi primi, cu alte cuvinte ceea ce semeni același lucru vei culege. Acum, cei șapte ani de acasă au devenit un mit, iar rădăcinile protocolului se află tocmai în această bună-cuviință deprinsă de la părinți.

Este primordial să ne educam copiii cât sunt încă mici ca mai apoi să deprindă singuri unele reguli, poate nescrise, ale comportamentului uman.

Pentru a fi remarcați, trebuie să avem un set personal de abilițăți sociale dobândite, ceea ce va da un plus de eleganță personalității, inclusiv în momentele dificile ale vieții. Când vorbim despre purtare cuviincioasă, ne referim la mai mulți factori indispensabili unei persoane pentru a deține cu adevărat mânuirea acestui intrument atât de puternic. Mai întâi putem să ne referim la comunicarea verbală,cea care însoțește comunicarea nonverbală. Probabil este cunoscut faptul că, atitudinea și conținutul emoțional este transmis în proporție de 55% nonverbal, 38% paraverbal, iar procentul de doar 7% rămâne comunicării verbale. Deducem de aici că, vorbim mai mult prin modul în care ne comportăm, prin îmbracăminte, bijuteriile pe care le purtăm, ticuri sau gusturi nu prin cuvinte.

Totuși, în opinia mea, puțini sunt cei care știu să decodifice realul mesaj transmis de o cravată lăsată neglijent să stea în afara sacoului sau o mână tremurândă care îți este întinsă atunci când vrei să faci cunoștință.

Motivația care m-a determinat să cercetez această temă, a fost alimentată de dorința de a cunoaște mai mult și de a aprofunda problematica complexă a protocolului la nivel înalt. M-au fascinat dintotdeauna evenimentele în cadrul cărora grija față de invitați și crearea unei atmosfere plăcute au schimbat percepția oamenilor despre lume, civilizație și cultură.

Lucrarea de față este organizată în trei capitole, primele două cuprind noțiuni teoretice ale protocolului, istoricul acestuia și protocolul corespondenței diplomatice precum și diverse probleme care apar în cadrul întâlnirilor de afaceri.

Capitolul trei cuprinde un studiu de caz privind relațiile româno-chineze și propune să cerceteze mai atent problematica diferențelor de cultură, a tradițiilor, dar și prezentarea unui adevărat ceremonial al pregătirilor în ceea ce privește vizita unor misiuni diplomatice străine.

CAPITOLUL I

1.1. Deschiderea popoarelor către relațiile interstatale din antichitate

Dintotdeauna popoarele au fost deschise către diferite tipuri de relații. Cele mai frecvente au fost cele comerciale și politice, pe baza cărora s-au consolidat alianțele care garantau pacea dintre ele, cea mai importantă formă de stabilitate de care aveau nevoie pentru a prospera pe multiple planuri.

,,Pentru noi, este interesant să arătăm că, în timp, ceremoniile din vechime au intrat în tranziție, s-au generalizat, au căpătat denumiri specifice, cum sunt protocolul, ceremonialul, curtoazia, eticheta’’.

În limba română, protocolul, cuvânt neologic este definit ca ,,totalitatea formelor și practicilor de ceremonial care se aplică la festivități oficiale în relațiile diplomatice precum și serviciu însărcinat cu luarea măsurilor privitoare la ceremonial’’.

Pentru a înțelege necesitatea ceremonialului sau mai ales a bunelor relații interstatale și cum au luat acestea naștere vom face o scurtă incursiune în istoria românească dar și cea straină a diplomației și protocolului.

Ceremonialul a pornit încă din Antichitate, odată cu proslăvirea zeilor și arderea ofrandelor aduse pentru sănătate sau spre a mulțumi forțelor divine; tot despre ceremonial putem vorbi și din perspectivă istorică, ceremonialul numirii unor soldați curajoși oferă informații prețioase cu privire la obiceiurile vechi.

,,Odată cu dezvoltarea societății, practicile de cermonial s-au extins și la domeniul activităților profane, respectiv exprimarea respectului față de acei membrii ai comunității care erau mai curajoși, mai puternici, a supunerii față de cei care deveneau conducători ori stăpâni’’.

Putem vorbi despre începuturile protocolului și a diplomației în România, referindu-ne la formarea celor două țări românești, deoarece în acel timp s-a înrădăcinat practica trimiterii solilor și a tributului Imperiului Otoman. În acest sens Mircea Malița afirmă că: ,, În istoria țării noastre și în statutul special pe care Țările Române l-au avut în raport cu Poarta otomană, apărarea dreptului de a face diplomație a fost sinonimă cu afirmarea unei independențe față de Poartă’’. Așadar, necesitatea unei metode prin care statele, mici și mari, puteau conlucra era imperioasă, iar statutul unei țări, putea fi observat și cu ajutorul ceremonialului, în acest caz, a solilor care trebuiau să respecte regulile Imperiului Otoman.

Înțelegerea dintre state a devenit un țel urmărit de către toate popoarele, mai ales că ,,aproape ca printr-o lege a firii, în fiecare secol pare a se ivi o țară cu puterea, voința și imboldul intelectual și moral de a modela întregul sistem internațional potrivit propriilor sale valori”.

Istoria diplomației ne demonstrează că țările au avansat mult în direcția menținerii stabilității interstatale. Stabilitatea determină echilibrul necesar bunei-înțelegeri și prosperității. Constatăm în același timp, că în funcție de conjncturile istorico-politice echilibrul interstatal poate deveni fragil, așa cum s-a întâmplat și în contextual istoriei recente a Europei. “Marea Britanie a elaborat conceptul de echilibru al puterii, care a dominat diplomația europeană pentru următorii 200 de ani. În secolul al XIX-lea, Austria lui Metternich a reconstruit unitatea Europei, iar Germania lui Bismarck a demontat-o’’. Scopul diplomației constă în depășirea conflictelor care cauzează numeroase prejudicii. Acesta este și dezideratul filosofiei politice moderne care urmărește implementarea unor programe prin care să se militeze pentru stabilitate internațională.

Un principiu care se datorează lumii moderne și care aparține sistemului Națiunilor Unite este reprezentat de principiul suveranității statului care se explică astfel: ,, Principiul egalității suverane a statelor presupune respectarea suveranității tuturor statelor și egalității lor. Principiul se caracterizează prin următoarele: statele sunt obligate să respecte egalitatea suverană și drepturile inerente suveranității; fiecare stat are îndatorirea de a respecta personalitatea altor state; fiecare stat e în drept să-și aleagă și să-și dezvolte în mod liber sistemul său politic, social, economic și cultural; toate statele dispun de drepturi și obligații egale”.

Acest principiu aduce o îmbunătățire radicală la nivelul suveranității statelor dar și mai important, oferă popoarelor dreptul unic de a-și conduce singure propria țară, fără ca alte state mai puternice să întervină. Este de fapt o altă înfățișare a protocolului, indirect spus, fiecare țară trebuie să se mulțumească cu cât are, fără a mai porni războaie pentru cucerirea teritorială.

În legătură cu apariția cermonialului în Europa, profesorul Emilian Manciur afirmă că: ,, prima consemnare a normelor de cermonial are loc mai târziu și se petrece la curtea împăratului bizantin Justinian (527-565), fiind atribuită maestrului de ceremonii al acestuia, pe nume Petrus Patrikios”. În secolul al X-lea, împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul (905-959) a scris pentru posteritate o impresionantă lucrare în care descria amănunțit protocolul diplomatic al Curții bizantine. Celebra lucarare intitulată “Cartea de ceremonii“ a devenit ulterior model pentru toate statele civilizate, idea bazileului bizantin fiind perpetuată sub diferite forme până astăzi.

Se observă astfel începuturile protocolului în Bizanț deoarece imperiul cucerea din ce în ce mai multe teritorii care aveau culturi și tradiții diferite iar împăratul avea nevoie de un ceremonial sau anumite norme care să reglementeze comportamentul celor din afara imperiului și care să fie valabile atât pentru curteni cât și pentru cei care vizitau Imperiul Bizantin. Aceste norme aveau drept scop influențarea solilor și pe de altă parte expunerea cât mai directă a puterii unui imperiu dominant și neînfricat.

,, Ceremonia de primire la împărat excela prin fast și unele procedee de

,,scenografie” menite să uimească solii sau ambasadorii în cauză. Așa, de pildă, prin mecanisme deosebit de ingenioase pentru acele timpuri, leii de aur, flancau de ambele părți tronul suveranului, scoteau la un moment dat răgete puternice , iar tronul –ca și cum s-ar afla pe un ascensor – se înălța, ca prin miracol, așa încât, după protocolara prosternare, oaspetele, ridicând capul, constata că împăratul îl privește de undeva de sus”.

Odată cu trecerea timpului, dezvoltarea a apărut ca o situație inerentă omenirii. Tehnologia informațională dar și cea tehnică a propulsat cunoașterea dincolo de granițele a ceea ce și-ar fi imaginat omul secolului XV, iar relațiile interstatale de asemenea au căpătat alte forme prin care să se arate interesele țărilor interesate de o bună comunicare la nivel diplomatic. Afirm aceste lucruri și mă raportez la ceea ce spune ambasadorul Emilian Manciur referitor la dezvoltarea protocolară interstatală, adică : ,, Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților misiunilor diplomatice și a personalului acestora, protocolul diplomatic, conformându-se prevederilor Convenției de la Viena din 1961 și în condiții de reciprocitate , veghează să li se acorde imunități și privilegii specifice”.

Dacă în trecut se foloseau solii și trimiși ai regelui pentru a se rezolva probleme sau pentru a aplana disensiuni, acum dipolomația a ajuns atât de departe încât să se creeze instituția ambasadei pentru fiecare țară, iar această instituție deține reprezentanți legali care pot vorbi în numele unei țări și care au drepturi și protecție în țara străină. Prima ambasadă din lume a apărut în anul 1450 fiind acreditată de ducele de Milano, Gian Galeazzo Visconti. Aceste demersuri au fost de bun augur, mai ales că fără aceste norme de protocol, lumea ar fi fost într-un continuu război, fără posibilitatea stabilirii unor contracte de bună înțelegere sau acorduri de pace.

De asemenea ,,prin protocolul diplomatic, se concretizează normele de drept internațional referitoare la imunitățile și privilegiile diplomatice, prerogative fără de care ar fi de neimaginat activitatea peste hotare a reprezentanților permanenți sau temporari ai statelor, întrucât fără ele aceștia nu și-ar putea îndeplini misiunea”.

Prin Convenția de la Viena din 1961, document ce ratifică drepturile comisiilor diplomatice dar și a membrilor personalului diplomatic, se acceptă importanța și necesitatea acestei instituții a ambasadei, iar obligațiile și drepturile reglementate sunt stabilite și cu țara în care sunt trimiși reprezentanții. În ceea ce privește repartizarea șefilor de misiune, această problemă este ratificată prin articolul 14 din Decretul nr. 566/1968 pentru ratificarea Convenției cu privire la relațiile diplomatice, care îi împarte în trei clase și anume :

Aceea a ambasadorilor sau a nunților acreditați pe lângă șefii de stat și a celorlați șefi de misiune având rang echivalent;

Aceea a timișilor, miniștrilor sau internauților acreditați pe lângă șefii de stat;

Aceea a însărcinaților cu afaceri acreditați pe lângă ministerele afacerilor externe .

Demn de amintit e că șeful misiunii este considerat ca oficialul care și-a asumat funcțiile în statul acreditar de îndată ce și-a prezentat scrisorile de acreditare sau de îndată ce și-a comunicat sosirea și o copie a scrisorilor sale de acreditare a fost prezentată Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau orcărui alt minister.

Prezentarea scrisorilor de acreditare, constituie, la nivel diplomatic primul pas al protocolului internațional care deschide continuarea relațiilor dintre reprezentantul oficial al unei țări și țara în care-și desfășoară misiunea.

1.2 Corespondența diplomatică și cea protocolară

Acest tip de corespondență a căpătat o valoare semnificativă în domeniul afacerilor chiar dacă tehnologia informațională este în plină expansiune, iar cea a scrisorilor este lăsată în urmă pentru că nu mai raspunde cerințelor de rapiditate și promtitudine.

,, Noțiunea de corespondență include forma scrisă pe care o iau relațiile dintre două sau mai multe persoane (de obicei sub forma unor scrisori). După cum scrisorile se adresează unor persoane juridice sau fizice, acestea alcătuiesc obiectul corespondenței oficiale sau private ”.

Fie că vorbim de o scrisoare trimisă unui prieten dintr-o țară îndepărtată sau unui înalt demnitar, stilul propriu al scrisorii trebuie adaptat în funcție de importanța persoanei care va primi informațiile.

Deși putem transmite informații atât prin intermediul telefonului cât și prin accesarea internetului, aceste metode nu sunt indicate atunci când natura informațiilor este delicată sau conținutul scrisorii are date cu caracter personal. De asemenea scrisoarea conține o amprentă personală a expeditorului care nu poate fi falsificată de nici un sistem informațional și anume semnătura olografă, aceasta asigură destinatarul de autenticitatea documentului și implicit de informațiile transmise.

Corespondența diplomatică se folosește de un stil sobru care să emane seriozitate și organizare odată cu redactarea ei, astfel comunicăm pe scurt esențialul fără a reține destinatarul din timpul său.

Mircea Malița în cartea sa Diplomația atrage atenția asupra unui limbaj specific al diplomaților, adică a unui cod cunoscut doar de ei prin care trebuie să stapânească temeinic atât modul de adresare cât și comportarea în mediul diplomatic.

,, Și astăzi – ca și în timpurile îndepărtate ale antichității, când calitățile principale ce se cereau pentru sol erau o memorie fidelă și o voce puternică- diplomatul, care în marea majoritate a misiunilor sale este un apărător și un negociator, trebuie să aibă la îndemână și să știe să folosească mijloace de convingere pe care nu i le poate asigura decât un limbaj ales, inteligent, tactul și ținuta sa, al unei culturi generale cu un bogat conținut ”.

Analog, doamna profesor Nina Vârgolici afirmă că : ,, Un rol deosebit în relațiile internaționale între state îl ocupă corespondența diplomatică. La întocmirea acesteia, care rămâne ca document diplomatic, emitentul trebuie să pornească de la sarcinile concrete, obiectivele pe care le urmărește în transpunerea în viață a politicii externe a statutului său. Emitentul trebuie, de asemenea, să cunoască importanța problemei pe care vrea să o abordeze în documentul respectiv, istoria problemei, stadiul său de soluționare, aspectele sale juridice”.

Corespondența oficială folosește un stil caracteristic administrativului, iar pentru scrisorile ce au ca destinație o țară străină este recomandat ca acestea să fie scrise într-o limbă de circulație mondială sau chiar în limba de origine a țării respective. Este indicat ca stilul să fie unul cât mai concis, cu argumente clare întroduse încă de la incipitul scrisorii, apoi după structura clasică vom adăuga cuprinsul și sfârșitul scrisorii ca o scurtă concluzie fără a uita de formulele de încheiere.

Scrisoarea oficială trebuie să respecte un format gândit în spiritul excelenței nivelului diplomatic pentru care este întrebuințată.

Pentru ca o scrisoare să fie conformă standardelor diplomatice, aceasta trebuie să țină cont de următoarele etape, corecte de realizare:

Stabilirea scopului (ce dorim cu această scrisoare);

Documentarea, constă în culegerea informațiilor necesare pentru tratarea subiectului; informațiile se pot obține prin :

studiul coresponenței deja existente;

folosirea documentației interne și externe;

consultarea actelor normative care reglementează probleme de tipul celor care fac obiectul mesajului respectiv;

folosirea jurnalului sau a agendei.

Aceste informații nu sunt introduse ca atare în text, ci sunt supuse unui proces de selecție, modificare prin operațiile de analiză, sinteză etc.

3) Sintetizarea materialului deja cules sub forma unei schițe care poate fi simplă sau dezvoltată;

4) Scrierea ciornei. Uneori pot fi scrise mai multe ciorne până la obținerea formei finale. În această etapă se acordă atenție deosebită introducerii (care constituie cartea de vizită a textului) cuprinsului (care trebuie să se deruleze logic) și încheierii (care sintetizează mesajul textului, reprezentând ,, ultima impresie” cu care ramâne destinatarul).

5) Revizuirea și corectarea – nu reprezintă o etapă formală. Textul este citit de mai multe ori din perspectiva ansamblului și pe fragmente mai mari sau mai mici, verificând organizarea textului (structura, ierarhizarea și adunarea ideilor), controlând și corectând greșelile gramaticale, de punctuație și stângăciile lingvistice.

6) Dactilografierea – scrierea cu ajutorul calculatorului sau a mașinii de scris, apoi formatarea și editarea (scoaterea la imprimantă).

Ca norme protocolare ce se impun ca fiind necesare unor scrisori cu o asemenea importanță, se folosește conform uzanțelor internaționale, următoarea structură:

antet; numărul și data;

referințele;

adresa destinatarului;

formula de salut/de adresare;

obiectul scrisorii;

conținutul;

formula de încheiere/de salut, semnătura;

anexe.

Expresiile standard întrebuințate conțin și mesaje protocolare care denotă intențiile adresantului:

– „Vă rog să binevoiți a agrea/ a accepta / a primi, expresia sentimentelor mele distinse / celor mai bune sentimente ale mele”.

– „Vă rog să agreați, Domnule Ministru, expresia înaltei mele considerații”.

După cum se observă, stilul redactării scrisorii oficiale este unul sobru și concis. Formulele de adresare sunt impersonale, limitându-se strict la rangul peroanei căreia i se adresează, conferind scrisorii un stil reverențios. Cu cât forma și conținutul ei sunt mai elegante, cu atât mai mult contribuie la formarea din partea destinatarului a unei impresii favorabile.

CAPITOLUL II

ETICHETA ÎN AFACERILE INTERNAȚIONALE

2.1 Tehnici de protocol în afacerile internaționale

Tehnicile de protocol internațioanl se referă, de fapt, la tot ceea ce ține de vestimentație, modul de comportare și de organizare a întâlnirilor unui om de afaceri care își respectă partenerii și știe ceea ce are de făcut indiferent de situație. În cadrul întâlnirilor de afaceri, primul contact vizual este cel care oferă informații vitale celui care este nehotărât în privința semnării unui contract, iar vestimentația joacă și ea un rol destul de important în toată această lume a negocierii. Cei care știu să descifereze fiecare indiciu comportamental și vizual sunt și cei care au cel mai mult de câștigat. În ceea ce privește acest aspect Ștefan Prutianu spune că :

,,În afaceri, doar orbii și cei care ignoră voit faptul că îmbrăcămintea și accesoriile vestimentare transmit puternice mesaje sociale se mai pot îndoi de faptul că ,,haina face pe om”. La o extremă, hainele luxoase și perfect croite sugerează bunăstarea, siguranța, puterea și profesionalismul. La cealaltă extremă, hainele sordide sugerează umilința și sărăcia” .

Cu alte cuvinte, cei care nu țin cont de regulile unei vestimentații corespunzătoare mediului de lucru din care fac parte, riscă să ruineze însăși imaginea companiei sau instituției pe care o reprezintă. Din acest motiv, aspectului exterior, care este perceput ca o carte de vizită, i se acordă o deosebită importanță în cadrul protocolului oficial.

Un lucru important de știut este acela că fiecare popor are o concepție diferită față de propria vestimentație în cadrul firmelor. De exemplu japonezii sunt priviți ca fiind foarte sofisticați și atenți la toate detaliile ținutei lor, de la costumul impecabil, pantofii care nu trebuie să arate uzat și cămașa cât mai simplă până la accesoriile de calitate care dau clasă orcărui reprezentant japonez. Aceste elemente ale ținutei lor, urmate de o hotărâre tipică poporului asiatic, au dovedit că relațiile cu un om de afaceri japonez sunt de bun augur.

Dacă putem face o comparație în acest sens, americanii nu au aceeași perspectivă în ceea ce privește ținuta, deși se obișnuiește ca în mediul de afaceri să se poarte costumul bine cunoscut, uneori se face rabat de la regulă și se poartă doar cămașa, pentru ei fiind mai important rezultatul întâlnirii.

,,În cultura americană, codul ținutei variază destul de mult, astfel, în orașele mai mici ea poate fi informală, chiar fără sacou sau cu jachete sport și jeans. Dacă organizația nu pretinde o ținută formală, hainele casual sunt destul de des întalnite, în afara întalnirilor foarte importante”.

Deși m-am legat doar de aspectele vestimentației, aceasta contează dacă se ține cont de punctualitate, canalul de comunicare, cât de bine și-a făcut temele cel care învită la masă partenerul de afaceri precum și o afinitate dezvoltată a acestuia pentru micile detalii aproape invizibile care fac diferența între o întalnire reușită și una eșuată.

Peter Collett în cartea sa ,,Cartea Gesturilor” afirmă că: ,,Indicatorii comportamentali din viața de zi cu zi au un conținut ridicat de informație. Felul în care stați când vorbiți cu cineva, felul în care vă mișcați picioarele, mâinile, ochii și sprâncenele – spun multe despre gradul de implicare în conversație și despre atitudinea fundamentală față de celălalt”.

Așadar, vestimentația, deși are o valoare însemnată, dar rolul ei trebuie luat ca un element însemnat, alături de comportament, punctualitate, indicatorii faciali, tonul vocii și dispoziția din acea zi. Se remarcă accentul pus de cercetătorii protocolului diplomatic pe mesajele nonverbale transmise de partenerii de afaceri, ca urmare a avansării studiilor referitoare la relațiile interumane, psiho-emoționale. Factorul psihologic nu poate fi ignorat în contextul circumstanțelor stabilirii unui acord oficial.

Orice întâlnire de afaceri are la bază obiective clare. Părțile care reușesc cultivă în mod constant o mentalitate a succesului la care contribuie modul de a fi a celui motivat, pentru a obține profit. Oamenii de succes nu sunt neaparat cei care învață mai mult decât alții, întrucât există mulți oameni inteligenți care nu reușesc să își finalizeze obiectivele. Diferențierea se face pe baza faptului că cei care vor să reușească au dobândit exercițiul afacerilor și simțul întreprinzător.

Revenind la vestimentație, Dana Budeanu în ,, Manual de Stil pentru Bărbați” afirmă că: ,, Pe cât de „ lipsit de masculinitate” vi se pare, pe atât de important este să înțelegeți că stilul, moda, hainele, eleganța, accesoriile nu aparțin doar femeilor. Acestea trebuie să fac parte din viața voastră”.

Tehnicile de protocol în cadrul afacerilor nu sunt reprezentate de o rețetă simplă pe care o primești de la superiori atunci când toate chestiunile nerezolvate stau pe biroul tău, ci sunt mai degrabă, toate abilitățile managerului sau a unui businessman de a organiza, de a acorda prioritate planurilor și chestiunilor cu adevărat arzătoare ale agendei sale.

Dacă ne permitem să analizăm sfaturile practice ale unor oameni care au reușit în diferite domenii, dar mai ales în majoritatea cărților de literatură specializată în sfera etichetei, se afirmă necesitatea unui plan în tot ceea ce ține de afaceri. Acest domeniu nu a fost nicicând unul ușor, prin care să te realizezi doar pentru că te pricepi și ai îndemânarea necesară stabilirii etapelor însemnate ale afacerilor, totul depinde și de cum te antrenezi pentru țelurile pe care le ai de urmărit, dar mai ales cât de mult alegi să ții pasul cu informația de zi cu zi sau cât de mult alegi să înveți.

În acest fel, așa cum folosim o metodă pentru a ne structura lista cu lucrurile pe care trebuie să le facem și cele pe care nu trebuie să le facem, așa și în vestimentație trebuie să ne folosim de o tactică sau în mod clar o trusă de prim-ajutor cu tot ceea ce ne trebuie pentru a avea o imagine impecabilă față de colegii și partenerii noștri.

2.2. Importanța misiunilor și conferințelor diplomatice

O conferință diplomatică, deși cere timp și multe pregătiri, presupune angrenarea mai multor forțe și aptitudini organizatorice pentru ca rezultatul să fie unul cât mai favorabil. Într-o primă analiză a conferințelor diplomatice, ne putem referi la cuvântul de bază al acestei expresii cunoscute în toată lumea, anume diplomația. Aceasta prin multele ei accepțiuni și definiții date de-a lungul timpului, cred că cea mai potrivită ar fi cea care se referă la arta prin care oamenii, anumite grupuri sau națiuni aleg să poarte negocierile de orice natură fără a se apela la violență.

Trebuie însă să facem o distincție între diplomație și politica externă, chiar dacă legile prin care sunt reglementate sunt asemănătoare, iar domeniile sunt complementare unul pentru celălalt, totuși politica externă semnifică strategiile și alegerile pe care le iau cei aflați în cele mai înalte funcții ale statului, pe când diplomația reprezintă punerea în aplicare a politicii externe prin intermediul diplomaților. Pentru a urma un plan simplu al stabilirii conferințelor diplomatice, trebuie să ne raportăm la cerințele unui astfel de eveniment, de fapt, ceea ce se petrece la astfel de conferințe este reprezentat de redarea concretă a negocierii în cadrul unui spațiu armonios prin intermediul căruia afacerile capătă o formă mai blândă iar participanții pot vorbi mai pe larg despre problemele care i-au determinat să fie acolo.

Lynne Brennan vorbește în cartea sa despre faptul că trebuie să profităm cât suntem în cadrul unor conferințe oficiale, acestea ne dau dreptul de a fi productivi și strategici pentru că ne putem calcula fiecare mișcare atunci când dorim să realizăm ceva: ,,Evenimentele de acest fel atrag mulți oameni. Având în vedere că în cadrul lor o să vă întâlniți, de regulă, cu oameni care lucrează în același domeniu sau sector public ca dumneavoastră, aveți posibilitatea să construiți noi relații de afaceri”.

Același lucru se întâmplă și cu membrii misiunilor diplomatice care sunt invitați la conferințe, recunosc utilitatea lor și sunt conștienți de faptul că o astfel de conferință este ultima treaptă către rezolvarea problemelor delicate din țările lor.

Deși au intenții bune, astfel de conferințe nu se referă la o petrecere în adevăratul sens al cuvântului, acestea reprezintă mai degrabă punctul culminant al unor negocieri de durată, ce au drept scop detensionarea spiritelor și se încearcă o rezolvare la problemele care s-au mai discutat și la care nu s-a găsit o soluționare concretă.

În România a început demararea unui proiect în anul 2010 prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe numit „ Evenimente ale misiunilor în lume” care propune să aducă în prim plan inițiativele de promovare a imaginii României în străinătate. Prin astfel de idei, misiunile diplomatice capătă formă și transmit obiceiurile și cultura românească altor popoare interesate de interculturalitatea europeană estică. Demersul și importanța misiunilor diplomatice constă în cantitatea de informații pe care o transmit, prin reclamă dar și o încercare timidă de reabilitare a imaginii pe care am căpătat-o după 1990.

Într-o altă ordine de idei, diplomația culturală în stăinătate este susținută și prin diferite programe de negociere a acordurilor interguvernamentale în ceea ce privește educația, prin care se realizează schimburi culturale, precum și promovarea ofertelor educaționale a universităților românești. Aceste oferte înclud și schimburile de experiență prezente în cadrul diferitelor facultăți de limbi străine, aici mă refer la programul finanțat Erasmus, care oferă posibilitatea tinerilor de a călători în anumite țări pentru a cunoaște și alte mecanisme de funcționare în cadrul Universităților dar mai ales de a face diferențierea între țara lor și România.

CAPITOLUL III

PROTOCOLUL DIPLOMATIC ROMÂNO-CHINEZ.

STUDIU DE CAZ

3.1. Scurt istoric al relațiilor diplomatice româno-chineze (1990-2014)

Relațiile diplomatice româno-chineze s-au consolidat în timp datorită schimburilor comerciale și culturale dintre poporul român și cel chinez. În cea de-a doua jumătate a secolului XX relațiile româno-chineze au fost favorizate politic, iar protocolul diplomatic român a fost influențat de fastul ceremonialului chinez.

După 1990 relațiile diplomatice româno-chineze cunosc o intensificare bazată pe interese comune. Oamenii de afaceri chinezi au găsit în România un spațiu important pentru desfacerea mărfurilor chinezești. În plan cultural, Radio China Internațional face cunoscută istoria, tradițiile și specificitățile poporului chinez în spațiul românesc. Universitatea București înființează o secție de limba chineză, iar editurile încep să publice traduceri din literatura chineză.

În comunicarea susținută de Xu Jiang la simpozionul intitulat „55 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și republica Populară Chineză”, în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, din 3 noiembrie 2004, se afirma buna tradiție existență între cele două popoare fundamentată pe prietenia consolidată în timp și pe dezvoltarea relațiilor bilaterale corespunzătoare intereselor ambelor părți. În mod spiritual, afirmase în finalul comunicării că „distanța lungă pune la probă puterea calului”, dorind să sublinieze durabilitatea relațiilor româno-chineze.

Cercetarea relațiilor bilaterale româno-chineze în această lucrare este motivată de ascendentul imprsionant pe care îl are economia chineză la nivel mondial în prezent. Modelul Chinei este un model de succes, iar acest lucru atrage din ce în ce mai mult atenția. Cunoașterea strategiilor de afaceri chinezești constituie unul din mobilurile acestei abordări.

Primele contacte oficiale româno-chineze au avut loc la Paris, în anul 1880, între Mihail Kogălniceanu și reprezentantul Chinei în capitala Franței, iar la 18 octombrie 1939, s-au stabilit relații diplomatice între România și Republica China, țara noastră fiind a treia care a recunoscut Republica Populară Chineză. Ca date recente în ceea ce privește colaborările româno-chinze, în 2004 cu prilejul vizitei de stat în România a președintelui R.P. Chineze, Hu Jintao, s-a semnat Declarația comună a României și a Republicii Populare Chineze privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie și Cooperare, iar la 25 noiembrie 2013, cu prilejul vizitei oficiale în România a premierului Consiliului de Stat al R.P. Chineze, Li Keqiang, s-a adoptat Declarația comună a Guvernului României și Guvernului R.P. Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanțe.

Conform site-ului oficial al Ministerului Afacerilor Externe, relațiile bilaterale sunt caracterizate de contacte politice la nivel înalt și sectoriale frecvente și variate, precum vizitele președintelui RPC în România. În ceea ce privește cooperarea economică și cea în domeniul dezvoltării, China este primul partener comercial al României în Asia, interesele noastre ca țară fiind sintetizate în diminuarea deficitului comercial privind creșterea exporturilor și implicarea chineză în proiecte de anvergură.

China este o țară renumită pentru tradițiile ei culinare, culturale dar mai ales pentru puterea cu care a putut să creeze un adevărat imperiu al exporturilor în sfera produselor de telecomunicatii, utilaje precum și articole de îmbrăcaminte și încălțăminte. Această ramură a exportului dezvoltat, nu numai că a adus multiple beneficii financiare Chinei, dar a și atras numeroși investitori străini care au găsit avantajul mâinii de lucru ieftin și un popor binevoitor și muncitor.

Atât Ministerul de Externe cât și Mass-Media sunt interesate să transmită cu exactitate și transparență contractele bilaterale româno-chineze, fapt care avantajează populația și specialiștii din anumite ramuri de activitate, prin oportunitățile care pot să apară.

Vizita premierului Li Keqiang, din data de 25 noiembrie, 2013, constituie cel mai recent reper al lucrării de față. Astfel, în sfera economică s-au semnat contracte cu o valoare ridicată, premierul chinez arătând că :,,vizita sa la București mai ales după patru luni după vizita prim-ministrului Victor Ponta la Beijing, dovedește că relațiile bilaterale sunt excepționale, iar cele două părți se tratează ca parteneri strategici.”

Referitor la proiectele care s-au semnat, prim-ministrul Victor Ponta a vizat și contractele care includ infrastuctura românească, mai ales că inginerii chinezi sunt cei mai renumiți în acest domeniu coplex. O analiză obiectivă a situație actuale a relațiilor româno-chineze, presupune compararea celor mai diverse opinii și reacții din partea specialiștilor. Pe lângă o majoritate optimistă față de perspectivele deschise de investitorii chinezi la noi în țară, nu putem ignora și analiștii sceptici care privesc consolidarea acestor relații prin prisma politicului.

Jurnalistul Marius Oncu într-un articol publicat la Mediafax, sublinia caracterul profitabil al părții chineze în spațiul Uniunii Europene remarcând în același timp, că i se potrivește dictonul latin ,, Divide et impera”.

Consider că aceste proiecte sunt profitabile pentru România și nu pot aduce decât profit și un nou mod de a gândi oferit de chinezi. În acest sens, dezvoltarea unui oraș cu marca China Town, nu reprezintă doar o piață de desfacere pentru mărfurile chinezești, ci și evoluția unui adevărat cartier chinezesc, care aparțin chinezilor stabiliți în România. Chiar dacă până acum China Town nu exista decât în America sau în alte orașe dezvoltate, la noi acest proiect tinde să fie unul profiabil deoarece chinezii reprezintă un grup etnic și prin intențiile pe care le au, căsătoriile cu românce,de exemplu, acesta reprezintă un fundament temeinic de stabilitate și siguranță oferite românilor..

Privind China Town ca o structură consolidată de tradiții și obiceiuri specifice chinezilor, acest stabiliment nu poate decât să aducă Asia mai aproape de Europa, mai ales că modul organizațional și cel cultur-etnic este total diferit, dacă e să ne raportăm atât la regimurile democratice cât și ansamblul de credințe care i-au conturat ca popor.

3.2. Motivația dezvoltării relațiilor bilaterale româno-chineze.

Cele mai importante motivații ale dezvoltării relațiilor bilaterale româno-chineze sunt reprezentate de bogăția de resurse prezente în România și perspectiva obținerii unui profit garantat. Numărul mare de contracte economice încheiate între partenerii români și chinezi este elocvent în privința avantajelor pe care le urmăresc ambele părți.

Este de luat în calcul aici Forumul Economic China-Europa Centrală care a fost găzduit în România pe data de 25 noiembrie, 2013. Pe lângă delegația numeroasă a șefului guvernului chinez compusă din aproximativ 200 de reprezentanți și demnitari ai unor importante companii chineze, au participat și 16 state centrale și est-europene. Aceste forum a avut ca teme principale de dezbatere : domeniul energiei, agricultura, turismul, IT&C și infrastuctura. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Comerțului de la Beijing, schimburile comerciale între China și România

s-au ridicat la 3,27 miliarde de dolari.

China, chiar dacă reprezintă un imperiu al telecomunicațiilor și infrastucturii,

nu va fi o țară care să se mulțumească cu puțin. Voința de care dă dovadă, o ridică pe plan economic, iar prin oamenii muncitori pe care îi are, succesul îi este grantat, printr-o dezvoltare rapidă.

În ceea ce privește întrunirea care a avut loc în cadrul Forumului Economic, China are intenții bune față de centrul și estul Europei, intenții care se vor transforma în autostrăzi și drumuri bine făcute, un sistem al infrastucturii mai organizat, dar și idei proaspete pe plan turistic și informațional.

Considerăm că și în domeniul științific relațiile româno-chineze ar trebui dezvoltate, mai ales că odată cu prilejul vizitei oficiale a premierului Li Keqiang,a fost semnat Programul cultural pentru 2013-2016 și Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze cu privire la înființarea și funcționarea Institutului Cultural Român de la Beijing și a Centrului Cultural Chinez de la București. În urma acestui acord, în ambele țări deja funcționează lectorate de limbă și

literatură chineză la București, Iași, Cluj-Napoca, respectiv de limbă română la Universitatea din Beijing.

Proiectele semnate între România și China promit un câștig extraordinar, ceea ce va duce la o realiniere economică a României, pe fondul crizei economice care pare fără sfârșit. Privind însă în ansamblu, această creștere economică nu va fi profitabilă doar pentru țara noastră ci și pentru Europa, ridicând procentul angajaților din ultimii ani precum și pe cel al creșterii PIB-ului pe cap de locuitor.

În privința acestor contracte site-ul MediereNet.ro afirmă că România și China au semnat acorduri de colaborare pentru înființarea în comun a unui parc tehnologic și reluarea exportului de bovine pentru reproducția de carne de porc către China, documentele cu adevărat importante fiind reprezentate de contractele semnate în domeniul energiei, precum și cele în domeniul nuclear și termoelectric. Tot în cadrul Guvernului, au fost semnate acorduri privind investițiile în centralele eoliene și echipamente de export, iar memorandumu-ul de înțelegere pentru sprijinirea companiei de telecomunicații Huawei Technologies, ratifică înființarea unui centru regional și în București.

Comparativ cu alte site-uri media, site-ul MediereNet.ro oferă informații esențiale și clare cu privire la planurile bilaterale dintre România și China, ceea ce grantează un standard de credibilitate ridicat, dar și o informare cât mai exactă a celor interesați de afacerile externe dar cu o dezvoltare internă.

De asemenea și străinii privesc cu ochi buni investițiile chineze făcute la noi în țară, site-ul L'Express din Franța, afirmă prin Iulia Badea Guéritée, că deși chinezii s-au infiltrat discret au făcut o alegere bună de investiții, mai ales la Brașov unde s-a înființat în septembrie 2010 institutul româno-chinez Confucius. Același entuziasm îl au și timișorenii care au obținut un ajutor pentru o fabrică de mașini, iar pentru a redresa o uzină de celuloză și hârtie, li s-a promis din partea companiei Avic International, suma de 350 de milioane de euro.

O ultimă motivație a acordurilor bilaterale, are ca argument curiozitatea pe care o acordăm chinezilor. Ca și continent depărtat de noi, încercăm să facem schimb de informații cu privire la modul de viață al chinezilor, la organizarea și tradițiile care au trezit interes poporului român. Interculturalitatea, privită în sens larg acordă unui popor individualitate și o identitate insondabilă care reprezintă chinezii prin durabilitatea cutumelor și frumusețea festivalurilor numeroase urmate cu strictețea unui ceas elvețian.

3.2. Protocolul diplomatic în contextul întâlnirilor bilaterale.

Un amănunt esențial în privința întâlnirilor bilaterale este zâmbetul. În tradiția chineză zâmbetul este un gest care nu deschide doar uși ci și inimi, acest principiu al politeții fiind apreciat încă din antichitate.

„Pe mapamond, la întâlnirea cu cele 140 de națiuni ale planetei, este inevitabil impactul unor mari diferențe și interferențe culturale, în ceea ce privește religiile, obiceiurile, tradițiile și eticheta. În aceste condiții, este cu adevărat dificilă stabilirea de reguli de conduită uniforme, universal acceptate.”

Este bine de știut că în China oamenii sunt conservatori și țin mult la imaginea lor, seriozitatea fiind pe primul plan indiferent de domeniul de activitate.

Un obiecei tradițional reprezentativ României este primul lucru care este făcut la o primire oficială, de îndată ce oficialii au coborât din avion și după salutul de bun-venit, șeful misiunii diplomatice este servit pe o tipsie cu paine și sare.

Comparativ cu primirea prim-ministrului Victor Ponta din septembrie 2013 la Beijing, chiar dacă a fost primit cu fastul acordat orcărui oficial străin, nu este prezent un obicei tradițional specific Chinei.

Astfel, prin modul nostru original dar oficial în același timp, de primire, dorim să realizăm o apropiere cu ajutorul datinilor și obiceiuilor care trimit cu gândul la familie și căldura căminului, fără urmă de falsitate sau ascunderea adevăratelor intenții.

Acest obicei al pâinii și sării oferite oficialilor străini și nu numai, este un obicei vechi care simbolizează pământul țării românești, dar și un simbol al bunei primiri și ospitalități dintre prieteni.

Într-o primă fază, toate întâlnirile de afaceri sunt dirijate și organizate de către un departament din cadrul Administrației Prezidențiale, numit Compartiment de Protocol, care aplică și respectă normele specifice de protocol și ceremonial pe baza reglementărilor naționale și practicii internaționale la acțiunile organizate în țară și în străinătate de Președintele României.

Acest Compartiment pe lângă misinea lui de a comunica și cu celălalte structuri de protocol din cadrul Guvernului, se ocupă și cu primirile șefilor de stat, a delegațiilor parlamentare, a celor conduse de miniștrii de externe și alte personalități ale vieții sociale.

Așadar, se acordă o însemnătate aparte vizitelor și întâlnirilor de afaceri, mai ales că acestea reprezintă prima impresie pe care o are un om important atunci când vizitează o anumită țară.

3. 3. 1. Protocolul primirii oficiale și al declarațiilor de presă

De regulă, protocolul primirii oficiale a unui diplomat străin, reprezintă un eveniment care necesită o pregătire prealabilă, în sensul că fiecare țară deține un Compartiment delegat cu probleme de protocol care se ocupă cu organizarea întregului ceremonial.

În ceea ce privește China, unele sfaturi sunt utile când vine vorba de afaceri, mai ales într-o asemenea țară în care regulile sunt respectate cu strictețe iar conservatorismul este la el acasă. Astfel Lynne Brennan în cartea sa, „Eticheta în afaceri pentru secolul XXI” ne acordă câteva indicii cu privire la întâlnirile de afaceri cu oficialitățile chineze.

„ Punctualitatea este extrem de importantă. Întârzierea poate fi luată drept un afront. Membrii Partidului comunist sunt oarecum privilegiați. Luați-vă un interpret! Atitudinea de asculta este extrem de importantă”. Așadar chinezii pun accentul pe timpul petrecut productiv, ceea ce arată că deși acordă un răgaz discuțiilor de afaceri, orice economie mondială așa cum deține China, măsoară timpul în bani.

În ceea ce privește declarațiile de presă, acestea au o desfășurare precisă, indicată și planificată de oameni specializați, așa cum se întâmplă și în cazul dineului oficial. Așadar, în derularea unei conferințe de presă se ține cont de alegerea momentului, data, ziua și ora, stabilirea locului de desfășurare,de regulă la sediu unei instituții sau se inchiriază o sală. Locul trebuie să fie ușor de găsit și agreabil, trebuie să se țină cont de translatori, mai ales dacă sunt prezente persoane străine, apoi se pregătește o sală lipsită de telefoane, fax-uri sau calculatoare, unde se pot derula comunicatele cu ușurință. Nu în ultimul rând, se ține cont de întocmirea listei de invitați. Se ține cont și de trimiterea invitațiilor, iar mai apoi se înmânează dosarul de presă ziariștilor participanți, dosare care au un caracter de informare.

Prin enumerarea efectivă a etapelor care precedă unei conferințe de presă, se arată și se valorifică incontestabila însemnătate a acestora, mai ales că fără o

pregătire eficientă, imaginea lăsată invitaților va fi aceea de gazde delăsătoare.

Rolul realizării unei conferințe de presă este acela de a lăsa partenerii de afaceri, personalitațile invitate sau în acest caz primul-ministru, de a comunica gândurile și planul oficial cu care a venit precum și intențiile pe care le are și ceea ce urmează să indeplinească prin vizita intreprinsă. Desigur, mediul de discuții este unul serios, mai ales că sunt prezenți și ziariștii care vor lua declarațiile oficiale ale celor prezenți.

3. 3. 2. Protocolul dineului oficial și a schimbului de daruri

Dineul oficial reprezintă o carte de vizită a diplomației internaționale care oferă mai multe posibilități de încheiere a unor acorduri, prin atmosfera degajată a evenimentului.

În cadrul dineului de la palatul Mogoșoaia la care au participat prim-ministrul Victor Ponta și prim-ministrul Li Keqiang, s-au făcut de asemenea și schimbul de daruri. Prim-ministrul chinez i-a oferit lui Victor Ponta o minge de baschet în culorile drapelului național, iar omologul chinez a primit în schimb un coș de produse tradiționale bio pe lângă copia sabiei lui Ștefan cel Mare, ce purta numărul 19.

Un lucru extrem de important este reprezentat de schimbul de daruri, în ceea ce îi privește pe chinezi, obieciurile lor sunt diferite față de alte popoare. De aceea, o bună informare este extrem de folositoare atunci când avem invitați chinezi.

Ca detalii valoroase putem reține că nu este permis să oferim cadouri prețioase sau scumpe chinezilor deoarece, ca în orice altă țară, vor crede că îi mituim, un alt lucru însemnat îl prezintă culoarea. Cadourile nu trebuie să aibă culoarea neagră,albă sau albastră, acestea fiind culori de doliu, roșul fiind culoarea lor preferată.

Revenind la dineul oficial sau recepțiile diplomatice, această tradiție din trecutul îndepărtat și reprezintă simbolul iubirii de pace și bunăvoinței. Includerea în meniul recepției oficiale a bucatelor tradiționale țării oaspetelui este gestul unei atenții deosebite față de delegația străină. De asemenea, tipul de dineu se stabilește în funcție de invitați, de disponibilitatea acestora, de spațiul de primire, de tipul de sărbătoare precum și nenumărate alte criterii la care specialiștii de protocol se gândesc pentru a face dineul cât mai special. În funcție de momentul zilei, recepțiile care au loc ziua se preferă cupa de șampanie, cupa de vin, dejunul, iar cele de seară- ceaiul, coctailul, dineul, masă- bufet.

De asemenea politologul Radj Cărbune, afirmă că ,, dineul este considerat cel mai onorabil tip de recepție și începe de obicei la orele 20-21. Durata de petrecere a dineului este de două ore sau două ore și 30 de minute, din care 50-60 de minute se oferă pentru servirea mesei. Meniul poate include câteva feluri de gustare rece, supă, bucate din pește și carne, desert, cafea, ceai”. Importanța acestui eveniment sofisticat și care cere o pregătire minuțioasă, depinde poate uneori de mici detalii care fac diferența între o seară minunată și una eșuată. Trebuie să ținem cont că în cadrul acestui dineu, discuțiile de afaceri nu au contenit, ba mai mult au oferit un mediu propice schimburilor de păreri care au dus mai departe la continuarea unor planuri puse în practică.

Chiar dacă vizita prim-ministrului chinez a avut o durată scurtă, aceasta nu a fost lipsită de numeroase experiențe folositoare pentru ambele popoare, în același timp, prin modurile de comunicare și tratare a problemelor, China și România, ca țări aflate în continente diferite, au putut avea cu această ocazie o apropiere atât pe plan politic cât și cultural.

Acestea fiind spuse, dineul oficial a ajutat la o imprietenire și o cunoaștere reciprocă mai bună, cu ajutorul degajării oferite de armonia unui ,,simbol al iubirii și prieteniei”.

CONCLUZII

Pe intreg parcursul lucrării am observat o atenție ridicată acordată detaliilor și demersurilor făcute pentru a ne ridica pe noi ca persoane la rangul de autorități care iau decizii și indrăznesc să accepte riscuri care îi vor propulsa spre câștig.

Complexitatea conjuncturilor și proceselor care ne aduc față în față cu situațiile de acest tip, ajng să fie din ce în ce mai variate, pentru că vedem diferite naționalități și diferite culturi care nu au în comun aceleași lucruri, dar doresc să ajungă la un consens și să le rezolve prin diferite metode.

Protocolul în sine reprezintă această totalitate de noțiuni și concepte practice care ajng să definescă comportamentul uman în mediul social înalt.

Pentru a structura cât clar și cuprinzător concluziile acestei atrăgătoare teme de cercetare le voi enumera în prezentarea rezumată a fiecărui capitor dezvoltat.

Trebuie menționat că subiectul ales nu este nici pe departe epuizat. Comportă numeroase aspecte care merită studiate într-o viitoare cercetare.

Nivelul la care am ajuns în privința acestei teme abordate în lucrarea de licență îmi permite să fac următoarele concluzii la care am ajuns.

În primul capitol am realizat un scurt istoric al protocolului și ceremonialului în societatea europeană, valorificând punctele forte ale diplomației în cadrul unei întâlniri cu adevărat eficiente care să deschidă perspective! De asemenea am adus în discuție și istoricul protocolului și diplomație atât în România cât și în Europa identificând punctele de legătură și influență între cele două modele, printr-o comparație dezvoltată și interesantă bazată pe scrierile unor autori cu scrieri bine documentate, ca de exemplu Emilian Malița, ambasadorul României în America.Autor al lucrării Diplomația, carte destul de importantă cu o bogată cercetare de profil, Malița arătând prin scrierea sa viziunea de ansamblu asupra însemnătății obiceiurilor protocolare care au dăinuit până acum. Este regretabil totuși că, după anul 1989, nu au mai apărut asemenea lucrări de anvergură care să consemneze transformările noului ceremonial folosit în afaceri, adaptat secolului XXI.

În continuare, protocolul în corespondeță atrage atenția asupra unor norme care trebuie folosite adecvat și cu o formă cât mai plăcută alături de culoarea plicului și modul de scriere. Formulele standard sunt cele care dau o notă frumoasă scrisorii, iar prin intermediul scrisorii putem face o reclamă foarte bună firmei în care lucrăm doar printr-o singură felicitare.

În al doilea capitol, eticheta în afacerile internaționale se arată sub forma unui set de abilități și practici de care un om în domeniu trebuie să se folosească dacă dorește ca succesul să fie de partea sa. Întotdeauna imaginea în domeniul firmelor este un atu sau un as în mânecă ce trebuie valorificat din toate punctele de vedere.

Calitatea hainelor, naturalețea machiajului și buna stare a cămășilor arată că noi nu avem grijă doar de imaginea noastră ci ne respectăm și colegii având grijă de imaginea firmei în exteriorul ei. Capitolul al doilea ne prezintă și câteva secrete ale unor conferințe și misiuni diplomatice, prin acestea firmele căpătând numeroși viitori parteneri de afaceri. De fapt strategia conferințelor este aceea de a detensiona atmosfera prezentă în cadrul birourilor când nimeni nu este dispus să cedeze, interesul fiind doar pentru câștigurile mari, iar prin ceea ce se petrece în cadrul lor, părțile componente ale planului de afaceri deja incep să capete formă, iar întâlnirile de la început au fost doar tachinări.

Ultima parte a cercetării de față, cuprinde studiul de caz asupra relațiilor bilaterale dintre România și China, aceste relații fiind analizate în perioada 1990-2014 și prezintă pe scurt un istoric al afacerilor și negocierilor dintre cele două țări și continuând cu o examinare mai atentă a fiecărui aspect care determină buna funcționare a activițăților comerci ale și politice româno-chineze. De fapt, această relație Europa- Asia urmărește niște scopuri bine definite care unesc și mai multe cele două continente.

O lucrare de specialitate, care să trateze în ambele limbi, română și chineză, domeniul mediului de afaceri tratat de cele două țări ar fi de bun augur, deoarece ar fi o bună ocazie ca și oamenii interesați de astfel de aspecte, să aibă acces la ele. Pe de altă parte, așa cum am facut cunoscut acest lucru tot în acest capitol, planurile culturale sunt total diferite. Diferențele de cultură reușesc să atragă națiunile mai mult datorită acestor cutume respectate doar de un anumit popor.

În cazul chinezilor, tradițiile lor sunt străvechi, variate și cu o însemnătate majoră pentru ei. Acest popor a reușit să se impună prin inteligență, forța de muncă și cele mai frumoase simboluri cunoscute în toată lumea ca de exemplu Zidul Chinezesc sau celebrul mormânt al împăratului Qin păzit de 7000 de soldați din teracotă, în mărime naturală. Confucianismul, un concept filozofic care încă mai influențează gândirile chinezilor, a devenit un concept preluat și de alte popoare, prin acest lucru dovedindu-se capacitatea de transmitere a filozofiei și credinței lor.

Un real interes este reprezentat de vizita recentă a prim-ministrului Li Keqiang, întalnire care a fost analizată atât din perspectiva managerială cât și cea logistică. Am observat numeroase proiecte profitabile care au pornit de la această întâlnire, proiecte care promit o redresare financiară dar și contracte bazate pe mărfurile de export. În continuare China rămâne atractivă prin cultura sa frumoasă și limba care nu mai este o taină, astfel interculturalitatea a luat forma unor institute româno- chineze în București, dezvoltarea unor adevărate cartiere China Town precum și o deschidere către noutățile chineze prin știrile transmise de Radio China.

Conchid astfel că această cercetare parcurge doar o mică parte din adevăratele valori reprezentate de protocol și noțiunile sale și deschide cu ajutorul științei pe care se bazează, o adevărată cale către necunoscut și taine care nu pot fi descoperite decât de oamenii cu adevărat pasioanți de diplomație și ceremonial.

BIBIOGRAFIE

I. Lucrări în volum

Sitografie

ANEXE

1) MODEL DE ACT EMIS DIN PARTEA DEPARTAMENTULUI DE PROTOCOL AL STATULUI

2) Steagurile celor două țări : România și China

Semnarea Declarației comune Româno-Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale.

BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI DE SPECIALITATE

BRENNAN, Lynne, Eticheta în afaceri pentru secolul XXI, Editura Curtea Veche, București, 2011.

KISSINGER, Henry, Diplomația, Editura Bic All, București, 2003.

MALIȚA, Mircea, Diplomația, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975.

MANCIUR, Emilian Protocol Instituțional, Editura SNSPA, București, 2008.

MARCU, Florin; MANECA, Constant, Dicționar de neologisme, Editura Academiei, București, 1986.

PRUTIANU, Ștefan, Tratat de comunicare și negociere în afaceri, Editura Polirom, București, 2008.

II. STUDII COLATERALE

BUDEANU, Dana, Manual de stil pentru bărbați, Editura Nemira.

COLLET, Peter, Cartea Gesturilor, Editura Trei, București, 2005.

GRUMEL, V., Vogt, V., Constantin Porphyrogénète: Le livre dec Cérémonies, I, dans Échos d' Orient, 1936.

III. SITOGRAFIE

Decretul nr. 566/1968 pentru ratificarea Convenției cu privire la relațiile diplomatice, Viena, 18 aprilie,1986 publicată în B.Of. nr. 89/8.07.1968, ART. 14.

Nina, Vârgolici, Redactare și corespondență, versiune [pdf], Scridb,

Marius Oncu, Vizita premierului chinez în România, http://www.mediafax.ro/economic/vizita-premierului-chinez-in-romania-pare-a-fi-o-strategie-de-divizare-a-ue-diplomat-european-11713474.

Thomas Dinca, Boc: Proiectul China Town este binevenit, http://www.mediafax.ro/economic/boc-proiectul-china-town-este-binevenit-eu-am-inaugurat-o-investitie-nu-un-act-de-comert-8528483.

Cătălina, Mihai, România găzduiește Forumul economic China-Europa Centrală și de Est, http://www.mediafax.ro/politic/romania-gazduieste-forumul-economic-china-europa-centrala-si-de-est-11718399.

Republica Populară Chineză, http://www.mediafax.ro/politic/romania-gazduieste-forumul-economic-china-europa-centrala-si-de-est-11718399.

În ce proiecte vor colabora România și China?,http://www.medierenet.ro/2013/11/25/ce-proiecte-vor-colabora-romania-si-china/.

Iulia Badea Guéritée, Pourquoi la Roumanie intéresee les Chinois, http://lexpansion.lexpress.fr/actualite-economique/pourquoi-la-roumanie-interesse-les-chinois_958136.html, accesat pe data de 6 iunie, 2014.

Atribuțiile compartimentului Protocol, http://www.presidency.ro/?_RID=dep&id=8&_PRID=dep_pers , accesat pe data de 6 iunie, 2014.

Relații Publice- Conferința de presă, http://biblioteca.regielive.ro/download-55252.html.

Radj Cărbune, Recepțiile Diplomatice, http://www.gandul.info/politica/ponta-i-am-invatat-pe-oaspetii-chinezi-cu-afinata-la-inceput-au-fost-circumspecti-11729228.

http://www.cariereonline.ro/articol/eticheta-afaceri-v-sua

http://fr.wikipedia.org/wiki/Diplomatie#Immunit.C3.A9_diplomatique.

http://www.mae.ro/node/2874

http://www.mae.ro/node/1640

http://csea.Wikispaces.

com/file/view/4.%20Relatii%20romano-hineze.pdf/220796400/4.%20Relatii%20romano-chineze.pdf.

http://www.mae.ro/bilateral-relations/3121#759.

http://www.mae.ro/bilateral-relations/3121#759

shttp://www.gandul.info/politica/ponta-i-am-invatat-pe-oaspetii-chinezi-cu-afinata-la-inceput-au-fost-circumspecti-11729228.