Proteze externe [617278]

Proteze externe
Proteza urmărește să înlocuiască lipsa unui segment al aparatului
locomotor, încercând să-i imite situația, forma și funcția.
În general protezele se pot grupa în 2 mari categorii:
1.proteze estetice – al cărui singur scop este de a reda forma
membrului
2.proteze funcționale care urmăresc animarea protezei
folosind:
surse de energie ale corpului
-mișcarea bontului față de segmentul supraiacent
-modificarea volumului muscular prin contracții
izometrice
surse de energie extracorporală
-energia electrică
-pompe hidraulice
Proteza, indiferent de tipul de construcție și de materialele folosite se
compune din mai multe părți. Piesa principală o constituie manșonul de bont,
confecționat după mulaj conform unor reguli stricte. Restul elementelor
componente se folosesc sub formă de subansamble sau repere (așa cum sunt
denumite în tehnologia de fabricație). Odată confecționată, proteza trebuie să
respecte anumite condiții:
să fie cât mai conformă cu bontul sau cu membrul afectat, astfel
ca sprijinul sau locomoția să nu producă leziuni
să permită o circulație sanguină optimă care să întrețină starea
de integritate a părților moi și îndeosebi a musculaturii bontului
sau a membrului afectat
să fie funcțională pentru a permite reabilitarea invalidului și
reîncadrarea lui în viața socială

să fie ușoare, estetice și neșocante pentru a evita instalarea
complexului de inferioritate
Etapele realizării unei proteze cuprind:
1.luarea de măsurători
2.executarea unui mulaj
3.proteza de probă
4.proteza definitivă
1. Luarea de măsuri
O importanță deosebită în realizarea unor produse ortopedice
corespunzătoare funcțional membrului amputat sau segmentului afectat o
constituie luarea de măsuri și stabilirea prin mulaj sau tipar a formei segmentului
care trebuie înlocuit, susținut sau protejat.
Măsurătorile se adresează atât membrului bolnav, pentru a se afla
dimensiunile interioare ale protezelor și ale aparatelor, cât și membrului sănătos
pentru a avea diametru exterior, astfel putându-se respecta forma normală.
Pentru a obține rezultatele așteptate în confecționarea protezelor la
măsurarea lungimii și circumferinței segmentului afectat trebuie să respectăm
următoarele repere:
Membru inferior
-tuberozitatea ischiatică
-vârful marelui trohanter
-punctul cel mai înalt al crestei iliace
-spinele iliace
-interlinia articulară a genunchiului
-baza și vârful rotulei
-vârful maleolei externe și interne
Membru superior
-marginea externă a acromiomului
-vârful axilei

-epicondelul humeral
-apofiza stiloidă cubitală
-vârful mediusului
Circumferințele măsurate sunt:
Membru inferior
-circumferința trunchiului peste crestele iliace
-circumferința coapsei – la bază
– în treimea inferioară
– în treimea superioară
-circumferința articulației genunchiului
-circumferința cea mai voluminoasă a gambei
-circumferința supramaleolară în treimea inferioară
-circumferința la nivelul călcâiului
-circumferința piciorului la nivelul bolții
Membru superior:
-circumferința toracelui
-circumferința brațului în porțiunea cea mai voluminoasă
-circumferința cotului
-circumferința antebrațului în treimea superioară
Pentru efectuarea și evidențierea acestor măsurători s-au întocmit
scheme ce reprezintă corpul omenesc în care sunt notate punctele de reper
anatomice și limitele de cotare pentru circumferințe.
Scopul acestor tabele este de a unifica limbajul tehnic folosit de cei
implicați în realizarea unei proteze.
2. Mulajul
Pentru confecționarea unei proteze se realizează inițial un model negativ,
din feși gipsate și apoi un model pozitiv care trebuie să corespundă cât mai exact
realității pentru a se putea executa o proteză funcțională. Luarea mulajului

reprezintă o operație majoră în confecționarea unui manșon. Trebuie să se
marcheze:
punctele de sprijin
punctele susceptibile sensibilității
toate proeminențele și neregularitățile
De asemenea trebuie să se țină cont de poziția bontului față de poziția
fiziologică atât în plan frontal cât și în plan sagital, acesta servind la imobilizarea
protezei și stabilirea greutății corpului sau din contră la mobilizarea protezei.
Forma bontului se schimbă deci în raport cu diversele momente ale fazelor
statice sau dinamice.
3. Proteza de probă
Odată asamblate „provizoriu” componentele protezei de probă trebuie
verificate:
poziționarea corectă a proiecției centrului de greutate atât în
condiții statice cât și dinamice
menținerea mișcărilor protezei în același plan
comoditatea bontului în proteză
înălțimea protezei
4. Proteza definitivă
Materialele folosite variază de la textile, material plastic, metale, cauciuc,
piele. Metodele se deosebesc între ele prin anumite însușiri care în general dau
indicații asupra utilizării lor (culoare, luciu, duritate, rezistență, greutate specifică,
maleabilitate).
Masele statice sunt substanțe scheletice care la anumite temperaturi și
presiuni au capacitatea de a fi modelate și de a-și păstra forma primită
(termoformabile).
Materialele textile se obțin din diferite fibre de natură vegetală, animală
sau sintetică.

Realizarea unei proteze și adaptarea pacientului la noua viață presupune
lucru în echipă, aceasta fiind formată din: chirurg, kinetoterapeut, protezist,
psiholog, fiecare având rolul său bine stabilit, scopul final fiind redarea unei
calități bune a vieții pacientului.
Pentru o bună proiectare a protezei una din primele condiții este
realizarea unui bont care să îndeplinească anumite criterii. Iată de ce fiecare
kinetoterapeut și protezist trebuie să aibă noțiuni despre amputații.
Amputația chirurgicală – intervenția de necesitate în care se sacrifică un
segment terminal de membru cu scopul de a se salva viața individului sau de a
se ameliora funcția unui membru bolnav.
Amputația este un act chirurgical și nu un diagnostic. De aceea
diagnosticul corect al infirmității este „lipsa membrului (superior, inferior, drept,
stâng) de la nivelul treimii superioare, mijlocii, inferioare a segmentului”.
Indicațiile amputațiilor:
traumatisme grave cu distrugerea țesuturilor moi, ale nervilor și
arterelor principale
tulburări vasculare periferice, ireversibile (diabetul este cel mai
frecvent implicat în etiologia amputațiilor)
tumori maligne ale aparatului locomotor
sechele grave postcombustionale cu pierderea funcției
membrului (senzorial și motor)
Nivelurile optime ale amputației se stabilesc în raport nu numai cu întinderea
leziunilor ci și în raport cu necesitățile impuse de o protezare convenabilă .
Chirurgul va încerca să salveze cât mai mult din membrul respectiv cu putință. În
cazul victimelor traumatismelor doctorul poate evalua abia intraoperator cât de

mult din extremitate este distrus prin strivire sau infecție. Aceasta înseamnă că
amputația ar putea fi mai înaltă decât s-a prevăzut inițial.
În principiu bonturile nu trebuie să fie prea scurte, deoarece ele
acționează ca brațe de pârghii asupra protezei. Nivelul optim de amputație evită
apropierea articulațiilor, având grijă însă că bontul prea lung nu permite plasarea
corectă a articulației protezei.
Bontul normal are anumite caracteristici:
formă moderat conică
tegumente integre, bine acoperite de părți moi
cicatricea – mobilă la palpare pe planurile subiacente
– nedureroasă
– neretractilă
– departe de punctul de presiune ale protezei
indolor
echilibrat muscular, fără poziții vicioase
Complicațiile bontului de amputație:
1. subiective:
membrul „fantomă”
durere (imediată, precoce, tardivă)
2. obiective
vicii anatomice (ruptura plăgii, cicatrice vicioasă)
leziuni traumatice (ulcerație de presiune)
infecții (erizipel)
dermatite de stază
gangrene

fascita acută necrozantă
atrofii musculare
neurologice: nevrom, nevrite
vasculare: – hemoragie postoperatorie, sindrom ischemic acut,
tromboflebita, limfangita
Membrul fantomă
Reprezintă percepția imaginară a unui segment amputat. Apare în 99%
din amputațiile membrului inferior și 95% din amputațiile membrului superior.
Etiologie:
stări depresive, hipersensibilitate
tulburări nervoase: locale (bont), medulare, centrale
Simptomatologie
parestezii
senzația reală a membrului pelvin
poziția membrului fantomă (vicioasă sau normală)
Evoluție
Uneori senzația dispare, alteori persistă zeci de ani. Există cazuri la care
percepția este intermitentă fiind condiționată de oboseală, stări de stress,
momentul punerii protezei.
Tratament
Tratamentul de bază este psihoterapia. Aceasta trebuie efectuată atât
preoperator cât și postoperator. Pacientul trebuie informat asupra acestui
sindrom, trebuie să fie pregătit psihic pentru schimbările care vor interveni.
Durere (imediată, precoce, tardivă)
Cei mai mulți oameni au, sub o formă sau alta, durere după amputație. Diferitele
tipuri de durere sunt determinate de cauze diferite și au tratamente diferite. Sunt
descrise mai multe tipuri de durere:

• durere postoperatorie
• durere la nivelul bontului
• durere „fantomă”

Reducerea stress-ului, a tensiunilor și anxietății pot reduce intensitatea tuturor
tipurilor de durere. Practicarea exercițiului fizic poate fi benefică prin creșterea
fluxului sanguin și reducerea anxietății și a tensiunilor existente la nivelul
bontului. Medicația antialgică minoră (aspirină, ibuprofen) poate fi utilă în
combaterea tuturor tipurilor de durere.
DUREREA POSTOPERATORIE este firească într-o intervenție de amploare, în
care se secționează piele, nervi, os și mușchi. De regulă cedează odată cu
tumefacția, odată cu începerea procesului de vindecare.Imediat post- operator
pacientului I se vor administra doze corespunzătoare de medicamente antialgice.
DUREREA RESTANTĂ LA NIVELUL BONTULUI (DUREREA DE BONT) apare
la nivelul segmentului de membru restant. Acest tip de durere poate să apară la
mult timp de la amputație. Bontul poate fi în mod constant mai sensibil decât alte
segmente ale corpului. Uneori durerea poate fi un semnal că la nivelul bontului
au loc anumite modificări morfopatologice care pot fi evitate prin descrierea de
către pacient a caracteristicilor acesteia. În tabelul de mai jos sunt prezentate
câteva posibile tipuri de durere și eventuala lor cauză. Trebuie avut însă în
vedere că durerea este un simptom subiectiv și starea psihică a pacientului
contează foarte mult în percepția acesteia . Sunt de asemenea redate și câteva
posibile sfaturi pe care kinetoterapeutul le poate oferi pacientului.
DUREREA DE BONT
simptome cauze posibile sugestii

Durere la
apăsare,
ciupire,
strivire,
frecare. Bont incorect format, bandajat
incorect sau retractat
necorespunzător.E posibil să rezolvați această
problemă prin schimbarea
capitonajului protezei; alteori poate
fi necesară corecția bontului.

neurom: un nodul dureros
format din fibre nervoase și
țesut cicatricial.Mai întâi încercați să ajustați
proteza adresându-vă protetistului.
Se poare consulta medicul ortoped
pentru excizia neuromului

proteza finisată
necorespunzător.Verificați proteza – ajustarea ei
poate rezolva problema.

„Șoseta” murdară sau de
calitate necorespunzătoare.Purtați o „șosetă” curată și moale
între bont și proteză.

Durere din
interior sau
de la nivelul
musculaturii
din
extremitatea
bontului.La copii, oasele pot crește mai
mult după amputație și pot
determina durere la nivelul
extremității bontului.
Fragmente osoase restante în
bont sau „pinteni” osoși pot
zdrobi musculatura și cauza
acest tip de durere.
E posibil să fie nevoie de o
evaluare ortopedica pentru găsirea
unor noi soluții chirurgicale
Durere din
interiorul
unei
articulații,
când o
mișcați sau
o bursită sau tendinită, de regulă
la nivelul genunchiului
membrului amputat.Tratament
antiinflamator,crioterapie
( gheață local ), consult ortopedic

comprimați.
Sensibilitate
la nivelul
mușchiului,
la apăsare.Perioadele lungi de inactivitate
sau nefolosirea bontului pot
determina scăderea forței
musculare, reducerea densității
osoase locale, regiunea devine
mai susceptibilă să sufere prin
încărcare.
Fiți activi pentru a preveni acest
lucru. Dacă ați fost inactivi pentru o
perioadă mai lungă de timp și
reveniți în activitate, faceți acest
lucru în mod progresiv, astfel încât
să vă „dezvoltați” bontul într-un
interval de câteva săptămâni sau
chiar luni. Apelați la kinetoterapeut

Oboseală și
durere în tot
corpul,
mișcări
involuntare
și crampe
musculare.Epuizarea fizică, oboseala și
supra-solicitarea bontuluiDozați-vă efortul zilnic. Faceți
pauze frecvente. Dacă vă
mențineți sănătos și în formă nu
veți obosi atât de ușor.

Oboseală,
durere
generalizată,
sau alte
semne de
mai sus.Modificări legate de vârstă.
Mențineți-vă cât mai activ.
Verificați-vă proteza, e posibil să
trebuiască ajustată pe măsură ce
îmbătrâniți.

Durere la
frecare,
ciupire, sau
compresie.Modificările greutății corporale și
tumefierea bontului pot modifica
raporturile dintre proteză și bont
și determina durere.Evitați obezitatea și sedentarismul
– au numeroase efecte secundare.

Căldură Infecție determinată de iritația Îngrijiți micile escoriații înainte ca

locală,
sensibilitate,
durere.pielii, sau infecție a bontului
produsă de la distanță.ele să se infecteze. Consultați un
medic dacă infecția persistă sau se
agravează.
DUREREA FANTOMĂ este reprezentată de durerea la nivelul segmentului de
membru amputat și nu trebuie confundată cu durerea la nivelul bontului. Circa
50-80% dintre persoanele cu amputații au durere fantomă. Diferă substanțial de
la o persoană la alta. Pentru unii este numai ciudată. Pentru alții este neplăcută
și chiar invalidantă. Durerea fantomă nu reprezintă un semn de boală mintală!
Cauzele ei nu sunt foarte bine înțelese. Nu există un tratament universal valabil,
dar pot fi încercate numeroase lucruri, în funcție de felul durerii. Acest tip de
durere nu a putut fi niciodată rezolvat prin intervenție chirurgicală. În cele mai
multe cazuri durerea fantomă intensă dispare în câteva luni, deși cei mai mulți
amputați au din când în când acest tip de durere.

DUREREA FANTOMĂ
simptome cauze posibile sugestii
Arsuri și
furnicături.
Aport sanguin
insuficient la
nivelul
extremității.
Împachetați bontul într-un prosop cald și moale.
Masați superficial, în profunzime și „frământați”
bontul. Faceți exerciții pentru a crește fluxul
sanguin la nivelul întregului corp. Strângeți bontul
într-o plasă elastică sau bandajați-l. Puneți-vă
proteza și faceți o scurtă plimbare. Dați-vă proteza
jos, apoi puneți-o la loc. Dacă simțiți presiune sau
jenă într-un anumit punct, aceasta ar putea rezolva
situația.

crampe Oboseala Faceți exerciții de relaxare și contracții izometrice

musculare.
musculară.
la nivelul bontului.

Durere
șocantă și
fulgurantă.Cauză
necunoscută.Tratament necunoscut.

Metode de recuperare
După amputarea membrului superior se urmărește:
mobilitatea articulației proximale
tonifierea musculaturii
aplicarea corectă a dispozitivului de autoservire
În cazul în care proteza utilizează biocurenți trebuie avut în vedere:
alegerea corectă a musculaturii implicate
înlăturarea (dacă există) a contracturii bontului
instruirea pacienților pentru folosirea acestui tip particular de
proteză
Amputațiile de membru inferior se însoțesc de bascularea bazinului de
partea amputată. Obiectivele recuperării sunt reprezentate de:
tonifierea musculaturii trunchiului, toracelui și a bontului
înlăturarea contracturii
consolidarea factorilor statico-dinamici ai membrului sănătos
Amputarea membrului superior
Dezarticulația umărului. Protezare.
Indicații:
tumori maligne ale humerusului, primitive sau secundare

traumatisme grave cu distrucția pachetului vasculo-nervos
Despre amputație se spune că este: „excesivă în traumatisme și
insuficientă în tumori”
Protezarea servește exclusiv pentru completararea lipsei membrului
superior – caracter pur estetic.
Amputații braț. Protezare
Indicații:
traumatisme grave cu zdrobirea țesutului și distrugerea
pachetelor vasculo nervoase
tumori maligne
gangrene posttraumatice, postarterice, postdiabetice, infecții
osteo-articulare grave
monoplegii flasce irecuperabile cu ulcerații trofice consecutive
infectate
Brațul poate fi amputat la orive nivel dar scopul trebuie să fie obținerea
unui bont corect protezabil. În cazul în care dezarticulația umărului poate fi
evitată amputația intradeltoidiană conferă avantaje nu numai estetice ci și
protetico-funcționale
Pentru aceasta trebuie să se mențină un os cât mai lung deoarece fără
această pârghie nu se poate acționa eficace asupra protezei.
Pentru o protezare corectă la adult este necesar să se păstreze un bont
de minim 15 cm de la acromion. Ca limită distală bontul trebuie realizat la cel
puțin 5-6 cm deasupra interliniei articulare a cotului.
Protezare
Bonturile de braț pot fi protezate atât cu proteze estetice cât și funcționale
de lucru și mecanice.
Proteza estetică: nu are în general decât valoare estetică dar rămâne
foarte importantă pentru prevenirea atitudinilor scoliotice (aceste atitudini apar în

65% din cazuri). Proteza se execută după măsură și mulaj având în vedere
evitarea abducției bontului.
Protezele funcționale permit desfășurarea activităților cotidiene reușind,
pe măsură ce sunt mai performante să suplinească toate mișcările membrului
superior inclusiv prehensiunea.
Amputații antebraț. Protezare
Indicații:
traumatisme grave cu zdrobirea țesutului și distrugerea
pachetelor vasculo nervoase
tumori maligne, gangrene posttraumatice, postarterice,
postdiabetice, infecții osteo-articulare grave
monoplegii flasce irecuperabile cu ulcerații trofice consecutive
infectate
Protezarea corectă pretinde un bont care să fie scurt de cel puțin 10 cm
(de la vârful olecranului în jos și lung până la 6 cm mai sus de interlinia articulară
vadio-carpiană, pentru a se permite montarea mâinii artificiale)
Bonturile lungi de aproximativ 20 cm la adulți care-și conservă atât inserția
bicepsului brahial, cosupinator, cât și inserția rotundului pronator rămân de
preferat deoarece se conferă cele mai bune condiții de protezare a mâinii
mecanice.
Bonturile din treimea medie a antebrațului sunt încă utile, dezavantajul
fiind un braț de pârghie mai scurt și amplitudinea prono-supinație diminuată.
Bonturile scurte din treimea superioară nu mai permit folosirea prono-
supinației dar pot încă oferi mișcarea de flexie-extensie a cotului.
Protezarea bonturilor de antebraț se poate face cu trei tipuri de proteze:
proteze estetice (cosmetice)-care servesc pur și simplu la completarea
segmentului amputat fără a permite subiectului efectuarea unor gesturi
minime cotidiene

proteze de lucru cu ajutorul cărora subiectul își poate desfășura munca
dar calitatea acesteia este dată de particularitățile tehnice ale protezei
proteza activă care permite integrarea persoanei purtătoare în activitatea
profesională asigurând astfel independența acesteia
Amputațiile mâinii și degetelor. Protezare
Indicații:
amputații traumatice
tumori maligne
osteomielite cronice fistulizate
paralizii cu pierderea totală a sensibilității
Indiferent de cauza care impune amputația se va urmări:
obținerea unui bont rotund, bine acoperit, cele efilate fiind greu de
suportat
secționarea cât mai sus a tendoanelor pentru ca retracția musculară să
determine ascensionarea lor
indicația nivelului de amputație – bonturile cât mai lungi, mai ales în
cazul policelui , permit o bună protezare cu efecte benefice pentru
pacient. Trebuie avută în vedere și profesiunea acestuia , mâna fiind
un organ complex cu calități motorii și senzoriale larg diferențiate. În
totalitate ea realizează nu numai diferitele forme de prehensiune, ci și
împingerea, susținerea și aruncarea. În afară de acestea fiecare deget
în parte îndeplinește anumite funcții distincte. Policele realizează forma
principală a prehensiunii de aceea pierderea sa reduce cu
60%capacitatea funcțională a mâinii. Indexul este degetul adresei și
intervine ca unul din stabilizatorii principali ai mișcării de prehensiune.
În plus este și degetul care dispune de forma cea mai înaltă de
sensibilitate (sesizează formele ,obiectele și dirijează mișcările de
creare a acestor forme fiind degetul de bază în olărit, sculptură ).

Degetul mijlociu, degetul forței, este indispensabil prehensiunii
obiectelor grele și menținerii corpului în pozițiile atârnat și sprijinit.
Inelarul completează acțiunea degetului mijlociu în mișcările de forță,
dar dispune în plus de o capacitate deosebită de sesizare, la distanță,
a capetelor obiectelor lungi ținute în mână. Este degetul care
sesizează poziția în spațiu a vârfului floretei, a capului vâslei sau
bastonului și a rachetei de tenis. Degetul mic are un rol redus,
prezența sa mărind lungimea pensei digito-palmare ,conferind astfel o
stabilitate mai mare prehensiunii globale.
Protezare
Protezele confecționate pentru bonturile mâinii și degetelor satisfac, în primul
rând , cerințele estetice și nu funcționale deoarece mâna artificială nu poate să
completeze funcțiile mâinii și nu poate suplini simțul tactil.
Pe bontul rezultat după o dezarticulație radio-carpiană este dificil să se atașeze o
mână mecanică deoarece datorită mecanismului de cuplare a acesteia ,ar
rezulta un membru artificial mai lung decât cel sănătos
În concluzie protezele de membru superior se executa atât in variantele
functionale simple (cosmetice) cat si in variantele funcționale, acționate prin
cablu.
Diversele tipuri sunt fabricate, in functie de nivelul de amputatie, cu urmatoarele
subansamble:
maini protetice
ofixe
ocu prehensiune (miscarea de apucare a mainii)
articulatie de incheietura mainii
ofixe
ocu miscare de prono-supinatie

ocu sistem de frecare
osistem cu indexare
articulatie de cot
olibera;
ocu blocare in doua trepte;
ocu blocare in 17 trepte;
ocu blocare in orice punct
articulatie de umar -libera
cupa din materiale ortopedice
Proteza de
dezarticulatie de
incheietura mainii
Proteza de
antebrat
Proteza de
dezarticulatie de
cot
Proteza
partiala
de
mana

Proteze de
dezarticulatie
de brat
Proteze de
dezarticulatie de
umar
Amputarea membrului inferior
În ceea ce privește amputarea membrului inferior aceasta se poate face la
diferite nivele funcție de indicațiile chirurgicale. În cele ce urmează sunt
prezentate câteva din indicațiile chirurgicale și locul ales pentru amputare funcție
de aceste indicații:
Dezarticulația șoldului.
Indicații:
tumori maligne ale coapsei care nu au invadat bazinul
traumatisme complexe cu leziuni vasculo-nervoase care pun în pericol
viața bolnavului
Bonturile rezultate după dezarticulațiile coxo-femurale se protezează cu diferite
tipuri de proteze de la cea clasică , prevăzută cu o articulație la nivel coxo-
femural și una la nivelul genunchiului, până la proteze modulare care reușesc să
suplinească întreaga funcție articulară
Amputațiile coapsei
Indicații:
traumatisme grave cu zdrobirea membrului inferior cu lezarea ireparabilă
a pachetelor vasculo-nervoase
endarterită Buerger

gangrene de diverse etiopatogenii
ulcere trofice infectate
tumori osoase sau musculare
Bontul normal ca lungime beneficiază de o proteză de coapsă cu sprijin pe
ischion și cu genunchi blocabil sau liber. Mersul cu această proteză, în timpul
fazei de sprijin, este asemănător celui normal, cu excepția extensiei bifazice a
genunchiului.
Amputațiile gambei
Indicații:
traumatisme grave ale gambei și piciorului cu zdrobirea pachetelor
vasculo-nervoase principale
tumori maligne
gangrene de diverse etiopatogenii
picioare balante posttraumatice cu ulcerații trofice suprainfectate
pseudoartroze congenitale
Gamba poate fi în principiu amputată de la 2 cm deasupra interliniei articulare a
gleznei și până la 2 cm sub interlinia articulară a genunchiului. Pentru a fi posibilă
o bună protezare, bontul trebuie să aibă o lungime de cel puțin 8 cm sub
interlinia articulară a genunchiului .