Proteza totală este un corp rigid, rezistent la acțiunile presiunilor masticatorii, utilizată în terapia edentației totale cu scopul restaurării… [309652]

CAPITOLUL I

[anonimizat], utilizată în terapia edentației totale cu scopul restaurării arcadelor dentare și a [anonimizat] a [anonimizat]-stâlpi, deoarce avem o edentatie totală.

[anonimizat]. [anonimizat] o funcție bine determinată:

[anonimizat] 14 dinți. Molarul 3 nu se fixează.

Dinții artificiali din acrilat sunt livrați în garnituri complete de 28 de dinți sau garnituri de câte 6 dinți frontali superiori și 6 dinți frontali inferiori, 8 dinți laterali superiori și 8 laterali inferiori.

Caracteristicile dintilor artificiali:

Redau bine culoarea dintilor naturali.

Au instabilitate cromatica in timp.

[anonimizat].

Au o structura poroasa care permite infiltrarea acrilatului dintilor cu germeni din cavitatea bucala si saliva ceea ce produce modificarea culorii dintilor prin fenomenul de imbatranire a acrilatului.

Se prelucreaza si lustruiesc cu usurinta.

Una dintre problemele cele mai dificile legate de tehnologia protezelor mobilizabile și mobile o [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. A urmat o perioadă de aproape trei secole ( 1678-1946 ), care a fost dominate de dinții din ceramică.[anonimizat], au fost confecționați primii dinți din rășini acrilice.

Dinții din rășini acrilice: din 1935, de când firma KULZER a depus documentația și a obținut un brevet pentru un procedeu ușor de tratare a [anonimizat], structura și calitatea rășinilor acrilice și implicit a dinților artificiali din acrilat au suferit modificări importante.

[anonimizat]. [anonimizat] 8-10daN/cm3 și temperaturi de 200-250°C Dinții fabricați sunt caracterizați de o [anonimizat], [anonimizat];[anonimizat];ne impregnare cu resturi alimentare și floră microbiană.

[anonimizat], pe plăcute pentru grupul frontal și lateral. Pe plăcuța fiecărei garnituri sunt scrise: [anonimizat], dimensiunea și forma. [anonimizat], dimensiunii și culorii. Acești dinți sunt inferior calitativ. Prezintă următoarele caracteristici: [anonimizat], [anonimizat]-o [anonimizat], se impregnează cu lichid bucal și flora microbiană.

Dinții din porțelan: sunt realizați industrial prin coacerea masei ceramic la temperaturi înalte (peste 1000°C). Acești dinți prezintă următoarele caracteristici fizico-chimice: compoziția chimică este anorganică, structura omogenă, densă, impenetrabilă la lichidul și flora microbiană, rezistență mecanică foarte bună, duri, nu se abrazează, nuanțe coloristice variate, suprafețe lucioase.

șeile protezei, suportul pe care sunt fixați dinții

Șeile protezelor sunt acele părți ale protezelor mobile totale care acoperă crestele alveolare și oferă suport arcadelor dentare artificiale

Rolul lor este să mențină fixați dinții și să transmită presiunile ocluzale suportului mucoosos.Uneori ele înlocuiesc substanța osoasă dispărută în urmă extracțiilor sau a unor procese patologice care au dus la pierderi osoase.Sunt elemente constante ale protezelor dentare, având din punct de vedere morfologic un versant vestibular, unul oral, o față mucozală și una protetică, pe care se realizează arcada artificială.

Fața mucozală se află în contact intim cu mucoasa care acoperă creasta alveolară.Extremi tățile șeilor terminale trebuie să cuprindă tuberozitățile maxilare, iar la mandibulă, în funcție de valoarea protetică a tuberculului piriform, să acopere treimea anterioară a acestuia. Rolul principal al șeilor protezelor totale este de a oferi suport pentru arcadele artificiale care se fixează pe suprafața protetică a șeilor.

elemente de legătură dintre șeile protezei

Elementele de legătură dintre șei la protezele totale sunt reprezentate de placa palatinală și de placa linguală. Aceste plăci fac legătura dintre șei și formează un tot unitar. În cazul protezelor totale acrilice, legătura dintre șeile protezelor este asigurată de plăcile palatinale,la maxilar,și de plăcile linguale,la mandibulă. Prin inter mediul plăcilor se transmit presiunile masticatorii de la dinții artificiali asupra suportului muco-osos al câmpului protetic.Placa protezelor maxilare contribuie în mod direct și la menținerea prin adeziune a protezelor. Plăcile confecționate din acrilat,trebuie să aibă o grosime de 2mm, pentru a avea rezistență.

Dezavantaje – tulbură perceperea senzațiilor gustative și a excitatiilor termice,datorită acoperirii unei suprafețe foarte întinse a câmpului protetic având o grosime chiar minimă (2mm), limitează spațiul oral, incomodând mișcările limbii și obrajilor, în tim pul masticației și fonației, transmiterea nefiziologica a presiunilor masticatorii poate să provoace sau să accelereze atrofia osoasă, înfundarea protezelor, malpoziția dinților restanți.

Proteza totală este un corp fizic care restaurează arcada dentară și reface funcțiile aparatului dento-maxilar.

Aceste proteze au rolul de a reda funcționalitatea și aspectul estetic, fiind soluția optimă pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților care și-au pierdut dinții naturali.

Baza protezei prezintă două suprafețe:

internă (mucozală);

Fața mucozală are contact cu mucoasa câmpului protetic, are relief identic cu câmpul protetic. Această suprafata nu se lustruiește.

externă

Suprafața externa vine in contact cu partile moi( obraji, buze, limba). Se lustruiește întotdeauna pentru a nu leza parțile moi și pentru a nu favoriza aderența bolului alimentar. Această baza a protezei transmite presiunile ocluzale, preluate de la dinții artificiali transmitându-le în bolta palatină și în crestele alveolare.

Edentația totală este o stare patologică, prin urmare morbiditatea sistemului stomatognat este catalogată ca fiind una dintre cele mai grave afecțiuni ale acestui sistem, ce produce individului tulburări ale fizionomiei faciale și disfuncționalități a tuturor componentelor care odată cu trecerea timpului acestea întâmpină modificări morfologice grave, ireversibile și greu de soluționat în găsirea unor tratamente terapeutice. În zilele noastre, această boală este mai rar întâlnită datorită succeselor tratamentelor ortodontice, parodontale și protetice dar cu toate acestea, ea reprezintă și acum o boală cu mare răspândire în masă, ce necesită un tratament rapid. În mare parte boala afectează persoanele în vârstă ce au posibilități materiale precare, în țările civilizate în care se respectă dimensiunea medicală a stomatologiei costul tratamentului protetic este suportat de casele de asigurări.

Edentația totală se definește ca o situație clinică când lipsesc toți dinții de pe un maxilar (edentație totală unimaxilară) sau de pe ambele maxilare (edentație totală bimaxilară) ca rezultat al acțiunii unor factori patologici.

Edentația totală este întâlnită la pacienți cu varstă înaintată, uneori chiar și la pacienți cu vârstă medie.

Cauzele edentației totale:

caria dentară și complicațiile ei;

parodontopatiile marginale cronice;

involuția fiziologică a aparatului dento-maxilar;

factorul iatrogen, reprezentat de tratamente stomatologice necorespunzătoare;

afecțiuni tumorale;

traumatismele.

Cauze favorizante:

diabetul;

osteoporoza;

osteomalacia;

rahitismul.

Consecințele edentației totale:

Tulburări de masticație – pierderea tuturor dinților la o masticație incorectă ca rezultat a unei fragmentări insuficiente a alimentelor;

Tulburări de fizionomie – pierderea dinților modifică raportul între două maxilare în sensul apropierii lor. Musculatura orofacială se modifică, părțile moi se înfundă, apar cute și riduri la nivelul comisurii bucale, toate acestea provoacă o înfundare a etajului inferior al feței.

Tulburări de fonație – se produc prin faptul că limba nu mai întâlnește suportul oferit de arcade.

Tulburări psihice – starea de edentație totală alături de tulburări fizionomice și fonetice, pot produce pacientului o stare psihică nefavorabilă în sensul retragerii lui din societate.

Permit individualizarea ocluzala atat in cabinet cat si in laborator.

Factori de instabilitate sunt reprezentati de:

greutatea protezei.

alimentele lipicioase.

musculatura protetica ( mobilizeaza proteza).

camp protetic nefavorabil( creste edentate sterse, tuberozitati sterse reduse).

ocluzia neechilibrata.

Câmpul protetic în edentația totală este reprezentat de țesutul osos al maxilarelor și fibromucoasă. Aceste doua elemente oferă sprijinul protezei totale, însă nu sunt suficient de apte pentru amortizarea presiunilor masticatorii. De asemenea, suportul muco-osos contribuie și la menținerea, fixarea și stabilizarea protezei pe câmpul protetic.

Aspectul câmpului protetic la maxilar în edentația totală este dependent de starea țesutului osos al apofizelor alveolare, bolta palatină și tuberozitățile maxilare. Aceste formațiuni anatomice prezintă dimensiuni și forme multiple favorabile, mai puțin favorabile și nefavorbaile în terapia edentației totale, dependente de proeminența apofizei alveolare. De exemplu, dacă apofiza alevolară este înaltă și lată, aceasta oferă mai multe posibilități favorabile de sprijin și stabilizare a protezei totale. Prin urmare, scăderea în volum a apofizei alveolare, ca urmare a atrofiei țesutului osos, conduce către o scădere a gradului de menținere a protezei. Tuberozitățile maxilare sunt adeseori comparate cu o prelungire a apofizei alveolare, ce formează niște proeminențe osoase în zona posterioară. În afară de apofizele alveolare, tuberozitățile maxilare sunt un alt factor important ce contribuie la menținerea și stabilizarea protezei superioare. Odată ce aceste formațiuni sunt promeninente, au versante paralele între ele, atunci favorizează retentivitatea protezei și invers, iar în caz contrar, dacă au un volum redus și prezintă absența oricărui relief, reprezintă un factor negativ în stabilizarea protezei totale. Forma boltei palatine diferă de la pacient la pacient, cu valori protetice negative sau positive, dependent de forma și înalțimea apofizei alveolare și a tuberozităților maxilare.

Câmpul protetic la mandibular edentat total este reprezentat de aceleași elemente morfo-funcționale ca și la maxilar, însă având dimensiuni comparative reduse.

Principiile protetice ale protezei totale

O proteză adecvată trebuie să fie destul de confortabilă de la prima verificare și retușurile trebuie să fie completate în 2-3 ședințe. Cu toate acestea, pacientul trebuie să fie conștient de faptul că nu va putea niciodată să mestece la fel de bine cu proteză ca și cu dinții naturali.

Stabilitatea se referă la mișcarea protezei în plan orizontal, lateral sau față-spate. Stabilitatea protezei este cu atât mai bună cu cât materialul acrilic realizează un contact continuu cu creasta alveolară. Dacă proteza este menținută prin adeziune, însă se mișcă, putem spune că are retenție însă nu are stabilitate.

Spijinul este un principiu ce se referă la suportul oferit de către mucoasa orală, astfel încât proteza să nu se miște în plan vertical, adică să nu exercite presiune pe arcadă. Pentru arcada inferioară suportul este oferit de creasta alveolară, iar pentru arcada superioară de către palatul dur împreună cu creasta alveolară.

Retenția se referă la mișcarea verticală de îndepărtare a protezei față de creasta alveolară. Cu cât interiorul protezei imită mai bine anatomia câmpului protetic, cu atât retenția va fi mai bună, iar adeziunea, tensiunea de suprafață și fricțiunea vor împiedica formarea unei breșe în contactul dintre proteză și mucoasa orală. Elementul cel mai important pentru retenția protezei îl constituie sigiliul periferic: marginile anterioare și laterale ale protezei, precum și sigiliul palatal posterior.

O proteză dentară nu este permanentă. După pierderea dinților naturali, osul maxilar și mucoasa gingivala se modifică permanent, astfel încât proteza nu se va mai potrivi ca la început. Pe lângă leziunile care se pot agrava în timp, purtarea unei proteze "largi" va avea mai multe efecte negative, ireversibile, inclusiv aspectul îmbătrânit al feței. Din acest motiv proteza trebuie să fie căptușită, rebazată și chiar schimbată, de fiecare dată când pacientul simte că se pierde din suportul, stabilitatea sau retenția protezei.

Sisteme speciale- CAPSE

Capsele sunt sisteme speciale de menținere, sprijin și stabilizare, acestea fiind dispozitive mecanice de mare precizie care fac legătura între dinții stâlpi prin elemente de agregare și proteză.

Rolul acestora este de a asigura o stabilitate cât mai mare pe câmpul protetic și în același timp satisface dezideratul fizionomic.

În cadrul protezarii compozite – sistemele speciale sunt mecanisme de mare precizie formate dintr-o patrice (pozitivul- se lipeste pe capacul unui dispozitiv radicular care se cimenteaza la o radacina dentara) și o matrice (negativul – este fixata în șaua protezei ) ce asigură legatură parțială dintre proteza amovibilă și elementele conjuncte fixate pe dinții restanți.

Acest tip de proteză este obținut cu ajutorul unor condiții tehnico-materiale precum:

Aliajul din care v-a fi realizată infrastructura metalică: aliaje nenobile (Cr-Co, Cr-Ni sau Ti), aliaje seminobile, aliaje nobile;

Materialele utilizate in amprentare: siliconi de aditie;

Materialele duplicatoare ;

Paralelograf ;

Castomat ;

Cuptor de ceramica ;

Elemente de mentinere, sprijin si stabilizare prefabricate cu actiune directa ;

Mijloacelor speciale de mentinere, sprijin si stabilizare: sisteme de culise, sisteme de capse, sisteme de bare cu calareti, sisteme de telescopare, sisteme articulate, sisteme magnetice.

Capsele sunt sisteme speciale, alcatuite dintr-o matrice tubulară care se fixează pe fața mucozală a șeilor și o patrice având diferite forme, fixate la un dispozitiv radicular. Ele se compun dintr-un dispozitiv corono-radicular, în care bontul coronar este sub forma unei sfere retentive. Dispozitivul se fixează la substructura preparată. La nivelul aparatului protetic scheletizat se fixează o capsă care permite angajarea pe acest bont și încercuirea lui realizând retenția. O variantă a capselor metalice este reprezentată de utilizarea acrilatului elastic cu care se poate captuși zona din imediata vecinatate a sferei retentive, permițându-se astfel inserția și dezinserția protezei. Se mai cunosc capsele: Sandri, Bona, Dalbo, Bayer etc.

Figura 1 Capsă

Acțiunea lor se bazează pe retenția oferită de porțiunea subecuatorială a patricei.

Acestea se clasifică în:

sisteme de capse simple

sisteme de capse prevazute cu mijloace suplimentare de retenție.

Supraprotezarea poate fi realizată pe:

Radiculare – realizate pe radacini restante ale dintilor naturali, ceimplica cimentarea in cabinet a unor pivoturi radicularecu cap sferic sau plat.

Extracoronar –  pe dinți restanti

Implante ce pot fi: subperiostale și endo-osoase

O proteză dentară cu capse este comparabilă din anumite puncte de vedere cu o proteza fixa. Printre avantajele protezelor mobile cu capse se numara: stabilitate ridicată, protezele dentare cu capse nu se mișca în gura si nu se pot desprinde accidental. Protezele totale pe implanturi se prind doar de gingie, asigurand o mai buna masticație si dicți, grad ridicat de confort.

Dezavantajele acestui tip de proteze sunt neglijabile. In caz de disconfort, inflamație sau durere protezele se pot ajusta.

Caracteristicile clinico-tehnico-terapeutice ale capselor:

au dimensiuni foarte reduse;

sunt compuse din minim doua parti – una ramane fixata la dintele stalp, iar alta la proteza;

partile componente au dimensiuni si forme foarte precise una fata de cealalta, sa se poata asambla;

intre cele doua parti componente apar forte de frecare, factori determinanti ai functionalitatii acestor sisteme speciale;

sunt confectionate industrial;

aliajele din care sunt confectionate sunt extra-dure si dure;

elementul care se fixeaza pe dintele stalp este dintr-un aliaj mai dur decat cel montat pe proteza,

functionalitatea insotita de forte de frecare determina uzura lor;

elementul mai putin dur atasat la proteza se uzeaza fiind inlocuit de un altul;

utilizarea lor impune realizarea unui tratament protetic atent: coroane de acoperire, dispozitive radiculare, coroane de substitutie sau punti dentare;

sunt folosite minimum doua sisteme cu repartizare topografica diferita pe campul protetic;

pozitia lor este determinata la nivelul microprotezelor numai cu ajutorul paralelografului;

sistemele sunt asezate in axul de insertie al protezei pe campul protetic;

axele celor doua sisteme sunt paralele sau usor convergente spre ocluzal;

toate sistemele datorita dimensiunilor foarte reduse si a asezarii lor, restaureaza functia fizionomica;

toate sistemele imbunatatesc functionalitatea protezei scheletate;

impun o supraveghere atenta, calificata, efectuata periodic, pentru a nu fi suprasolitati dintii stalpi;

pretul de cost al sistemelor speciale este specific pentru fiecare tip, simplu sau complex.

Clasificarea capselor este facuta dupa forma patricei, care poate fi: cilindrica și sferica .

Capsele Biaggi 648 si 650 – diferența dintre acestea consta in aspectul matricelor si a modului de actiune. Una asigura mentinerea protezei prin frictiune, matricea fiind tubulara, cealalta asigura mentinerea asemanator unui croset, matricea trecand de circumferinta maxima a patricei sferice, asa cum crosetul trece peste ecuatorul protetic. Amandoua matricele pot fi activate si sunt prevazute cu un sant ce serveste la ancorarea in acrilatul seilor. Patricele sferice se continua cu o tije care ajuta la fixarea pe un dispozitiv radicular prin lipire sau prin supraturnare. În acest ultim caz tija patricei va fi introdusa in macheta din ceara a dispozitivului radicular, turnarea fiind facuta peste patrice. Aceste capse sunt confectionate din aur 18 karate, platinat 10% sau din Palliag;

Pentru o buna si echilibrata mentinere a protezei, sunt necesare doua capse plasate la nivelul caninilor sau premolarilor. Sistemul fiind acoperit de seile acrilice, realizeaza o mentinere cu bun efect fizionomic.

Capsele Rothermann – patricea este rotunda si prezinta un sant circular. Se realizeaza din aur – platinat extra – dur si se fixeaza prin lipire la un dispozitiv radicular. Matricea este realizata din aur-platinat, seamana cu un croset circular si prezinta retentii pentru acrilatul seilor. Exista capse Rothermann prevazute cu discuri de distantare intre matrice si patrice, pentru ca dispozitivul sa actioneze ca un ruptor de forte.

Capsele Dalbo – sunt realizate in doua variante: cu patrice cilindro-sferica din aur platinat si cu matrice din aur-platinat extra dur si tipul cu patrice sferica din aur platinat ca si matricea. Se livreaza si cu disc de distantare intre matrice si patrice.

CAPITOLUL II

PARTEA PERSONALĂ

Obiective

Selectarea a două cazuri clinice (un singur pacient) care sunt în conformitate cu condițiile aplicarii tratamentului cu proteze total acrilice, respectiv pe capse.

Stabilirea diagnosticului și întocmirea planului de tratament.

Parcurgerea algoritmului de tratament pentru aceste cazuri.

Scop

Scopul acestui capitol a constat în prezentarea algoritmului tehnologic specific realizării celor două proteze totale din rașini acrilice.

Material și metodă

Rasina…………………………….

Pacienta C.T. în vârstă de 68 ani, s-a prezentat în cabinetul stomatologic în vederea restaurării edentației maxilare și mandibulare. În urma examenului clinic realizat de către medicul stomatolog, s-a stabilit urmatorul tratament protetic:

– la maxilar: realizarea unei proteze totale acrilice;

– la mandibulă: realizarea unei proteze total acrilice pe capse

După examinarea câmpului protetic edentat total maxilar si mandibular, medicul stomatolog a amprentat câmpul protetic folosind portamprente standard, materialul de amprentare fiind alginatul. Acestea au fost trimise în laboratorul de tehnică dentară.

După ce am primit amprentele, acestea au fost verificate, curățate și decontaminate conform metodelor de igienizare.

Figura 2 Amprentă preliminară

Următoarea etapă a constat în confecționarea modelului preliminar, care reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic. Acesta a fost realizat din gips alabastru (gips obișnuit), obținut prin malaxarea pastei de gips în bolul de cauciuc, cu ajutorul spatulei până se obține o consistență smântânoasă.

Figura 3 Pregătirea pastei de gips (bol de cauciuc, spatulă. gips)

Am așezat portamprenta pe măsuța vibratoare și am introdus pasta de gips progresiv, începând cu zona cea mai preominentă (bolta palatină la maxilar și marginile amprentei la mandibulă). În același timp, am realizat soclul prin metoda clasică, așezând restul de pastă de gips, aflată încă în fază plastică, pe masa de lucru, iar peste aceasta – amprenta preliminară, presând-o și ridicând pasta de gips de-a lungul marginilor amprentelor cu spatula.

Figura 4 Modelele după turnare

Următoarele etape au constat în:

demularea amprentelor, realizând tracțiuni exercitate pe mâner;

soclarea modelelor;

trasarea periferiei câmpului protetic.

Rolul modelului preliminar:

completarea examenul clinic al pacientului;

stabilirea planului de tratament;

realizarea portamprentei individuale;

document medico-legal.

Figura 5 Trasarea periferiei câmpului protetic pe modelul maxilar

Pe modelul maxilar: conturul începe de la frenul labial, merge de-a lungul sulcusului vestibular, ocolește plicile alveolo-jugale, tuberozitatea maxilară continuă de-a lungul liniei Ah, apoi simetric în cealaltă jumătate a modelului.

Figura 6 Trasarea periferiei câmpului protetic pe modelul mandibular

Pe modelul mandibular: conturul pornește de la frenul buzei inferioare, ocolește plicile alveolo-jugale, se continuă de-a lungul sulcusului vestibular, ocolește 2/3 anterioare al tuberculului piriform, apoi merge de-a lungul sulcusului lingual până la frenul lingual, de unde continuă în mod similar pe cealaltă jumătate a modelului.

Modelele le-am utilizat pentru confecționarea portamprentei individuale. Portamprenta individuală este suportul rigid, nedeformabil, pentru materialul de amprentă funcțională, ce corespunde particularităților individuale ale fiecărui câmp protetic.

Am utilizat plăci de bază din rășină fotopolimerizabilă atât pentru realizarea portamprentelor individuale, cât și pentru realizarea șabloanelor de ocluzie, utilizând tehnica direct pe model.

Figura 7 Rășină fotopolimerizabilă

Am adaptat folia de material fotopolimerizabil în interiorul conturului trasat anterior, iar surplusul l-am îndepărtat prin secționare cu spatula din care am realizat elementele accesorii – mânere.

Portamprentele împreună cu modelele, le-am introdus în incinta de fotopolimerizare, timp de 3 minute, după care am indepartat portamprentele de pe modele, și le-am introdus din nou în incintă cu fața mucozală în sus, încă 3 minute.

Am prelucrat mecanic marginile cu ajutorul instrumentarului rotativ de prelucrat acrilatul astfel încât să prezinte o formă rotunjită și o grosime de 1,5-2mm.

Portamprenta a fost trimisă impreună cu modelul în cabinet pentru inregistrarea amprentei funcționale.

Amprenta funcțională este imaginea negativă a câmpului protetic, ce reproduce cu fidelitate toate detaliile acestuia, atât zona de sprijin cât și zona periferică. Se înregistrează cu ajutorul portamprentei individuale cu materiale siliconice.

Figura 8 Realizarea portamprentei individuale la maxilar/mandibulă

După ce am primit amprenta funcțională în laborator, am examinat-o și igienizat-o, am introdus pinii metalici în amprentă împreuna cu matricile elastice retentive roz (firma RHEIN) pentru a păstra spațiu pentru capse și am turnat modelul funcțional, respectând tehnica de turnare. Această armătură conține și lăcașe pentru matrici și intermediare.

Protezele confecționare cu sisteme speciale numai din rășină acrilcă sunt supuse riscului de fractură, indiferent de tipul sau tehnologia de realizare, pe zonele de minimă rezistență situate deasupra ancorajelor.

Figura 9 Matrici elastice retentive roz-Soft/ Pini metalici

Figură 10 Sisteme speciale (firma RHEIN)

Matricile înregistrează rezultate optime atunci când sunt conținute în lăcașe metalice care sunt proiectate cu o anumită toleranță calculată pentru a-i permite perimetrului deschis al matricii să cedeze puțin în timpul inserției grație elasticității materialului. Lăcașele metalice oferă un avantaj considerabil inclusiv pentru momentul schimbării matricilor care se va face rapid și ușor. Chiar și cu matricile fixate direcr în rășină, elasticitatea și grosimea materialului vor permite, chiar dacă într-o formă mai redusă, o mișcare elastică a perimetrului în timpul inserției pe patrice.

Figura 11 Modele funcționale

Modelul funcțional este copia pozitivă a câmpului protetic obținut după o amprentă funcțională, acesta redă cu fidelitate maximă toate detaliile câmpului protetic, atât zona de sprijin cu care proteza vine în contact, cât și zona de menținere reprezentată de fundurile de sac vestibulare/linguale și zona Ah.

Am ales conformatoarele necesare turnarii modelelor funcționale și am preparat pasta de gips extra dur de consistență fluidă într-un bol de cauciuc cu ajutorul unei spatule. Pentru acestea am respectat proporția de 30 cm3 apă/100g pulbere și am turnat prin vibrare în amprente începând cu zonele cele mai înalte.

Figura 12 Realizarea modelelor funcționale

După priza gipsului, am demulat (operația de îndepărtare a modelului din amprentă după priza gipsului) și am soclat modelele funcționale.

Figura 13 Modelele funcționale după priza gipsului

Figura 14 Soclarea modelelor funcționale

În continuare, pe modelele funcționale am realizat machetele de ocluzie, acestea fiind alcătuite din două elemente: baza și bordurile de ocluzie (piese auxialre indispensabile în algoritmul de realizare a protezelor totale, cu ajutorul căror medicul stomatolog determină raportuile intermaxilare și stabilește date referitoare pentru alegerea și poziția dinților).

Baza machetei vine în contact cu zona de sprijin a câmpului protetic și am realizat-o din placă fotopolimerizabilă. Am început cu trasarea periferiei campului protetic și am izolat modelele prin imersie în apă. La fel ca și la realizarea bazei portamprentei individuale, am adaptat folia de material fotopolimerizabil în interiorul conturului trasat anterior, iar surplusul l-am îndepărtat prin secționare cu spatula. Le-am introdus în incinta de fotopolimerizare, timp de 3 minute, după care am indepartat baza de pe modele, și le-am introdus din nou în incintă cu fața mucozală în sus, încă 3 minute. Am prelucrat mecanic marginile cu ajutorul instrumentarului rotativ de prelucrat acrilatul astfel încât să prezinte o formă rotunjită și o grosime de 1,5-2mm.

Bordurile de ocluzie le-am realizat din placă de ceară roz, modelând manual sub formă de rulou, ruloul obținut l-am adaptat pe mijlocul crestei alveolare. Limita distală a bordurii am plasat-o corespunzător feței distale a primului molar și am secționat-o oblic, la 45˚, pentru a evita apariția contactelor premature în timpul înregistrării relațiilor intermaxilare. Muchiile bordurii le-am realizat rotunjite, iar suprafața vestibulară și orală am nivelat-o cu ajutorul unei spatule încălzite. Suprafața ocluzală trebuie să fie perfect plană și să realizeze unghiuri de 90˚ cu suprafețele vestibulară și orală.

Figura 15 Aspectul final al machetelor de ocluzie

Rolul bordurilor de ocluzie:

determinarea, înregistrarea și transpunerea în laborator a relațiilor intermaxilare: dimensiunea vertical de ocluzie (DVO), relația de postură (RP), relația centrică (RC), nivelul și orientarea planului de ocluzie, curbura vestibulară a arcadei fontale maxilare

trasarea reperelor este necesară în vederea alegerii și montării dinților artificiali: linia mediană pe ambele bordure, liniile caninilor numai pe bordura superioară, linia surăsului numai pe bordura superioară.

După determinarea relațiilor intermaxilare și trasarea pe bordurile de ocluzie a reperelor necesare alegerii și montării dinților artificiali, machetele de ocluzie se solidarizează între ele la nivelul bordurilor de ocluzie prin lipirea cu ceară fierbinte, urmând montarea în ocluzor.

Figura 16 Pregătirea modelelor pentru montarea în ocluzor

Ocluzorul este cel mai simplu simulator care imită miscările verticale ale mandibulei, de închidere-deschidere, fără a permite o montare în raport cu axa bicondiliană. Cu ajutorul lui poate fi reprodusă numai poziția de intercuspidare maximă și dimensiunea verticală de ocluzie. Acesta este format din:

două brațe- unul superior, mobil și unul inferior, fix, angulat la 100-120˚

o balama în jurul căreia se deplasează brațul mobil

un șurub care menține distanța dintre cele două brațe

o contrapiuliță care blochează șurubul în poziția dorită

Figura 17 Fixarea modelelor

Complexul modele-machete de ocluzie a fost montat în ocluzor în funție de următoarele reguli:

planul de orientare ocluzală, materializat de suprafețele ocluzale ale bordurilor de ocluzie aflate în contact este paralel cu un plan orizontal, reprezentat de planul mesei atât în sens antero-posterior cât și în sens transversal.

Planul medio-sagital al complexului se suprapune peste planul medio-sagital al ocluzorului (perpendicular pe axa balama)

Distanța dintre axa balama și punctul interincisiv (marcat de intersecția liniei mediene cu planul de ocluzie) este cuprinsă între 9-10 cm.

Am redus din înălțimea soclurilor, am realizat șanțuri de retenție pe suprafața bazală a soclurilor cu adâncimea de 2-3 mm. Modelele le-am hidratat în apă pentru a evita ca pasta de gips să facă priză instantaneu ca urmare a absorbției apei de către modelele uscate.

Am început cu fixarea modelului mandibular. Am preparat pasta de gips și am depus-o pe masa de lucru. Am introdus brațul inferior al ocluzorului în pasta de gips până când a ajuns în contact cu masa, iar peste brațul inferior am pus încă o cantitate de gips. Am așezat complexul machete/modele cu partea distală orientată către axa balama, conform regulilor de montare și am apăsat până când soclul modelului inferior a atins brațul inferior al ocluzorului, pentru ca stratul de gips interpus să aibă grosime minimă. Surplusul de gips ce a refluat distal l-am îndepărtat pentru a nu bloca șurubul și contrapiulița.

Figura 18 Modelele montate în ocluzor

După priza gipsului, am îndepărtat înregistrarea ocluzală, am soclat modelele și am verificat corectitudinea montării.

Figura 19 Verificarea corectitudinii montării

În continuare am realizat machetele protezelor totale. Aceasta este copia pozitivă, în ceară, cu dinți artificiali, a viitoarei proteze. Este alcătuită din macheta bazei care a fost realizată din ceara roz cu grosimea de 2 mm și arcada artificială care este formată din maxim 14 dinți din rășini acrilice. Are ca rol verificarea în cavitatea orală a reabilitării morfo-funcționale și în obținerea tiparului.

Înainte de realizarea machetei bazei protezei, modelul funcțional a fost pregătit pentru foliere și gravare.

Pentru realizarea bazei protezei, am plastifiat o folie de ceară roz și am adaptat-o pe model în limitele trasate anterior.

Macheta bazei am lipit-o pe model cu ceară fluidă pentru a nu se deplasa în timpul montării dinților, apoi sam realizat un rulou de ceară cu diametrul de 5-6 mm ce l-am fixat pe mijlocul crestei alveolare. În acest rulou am montat dinții artificiali, folosind regulile de montare generale și individuale ale lui Alfred Gysi. Culoarea dinților artificiali: A2.

Figura 20 Alegerea dinților artificiali

Am respectat regulile de montare în ceea privește confecționarea arcadei artificiale.

Fiecare dinte artifical se articulează cu câte doi dinți antagoniști, formând unități masticatorii. Excepție o face incisivul central inferior și ultimul molar superior care au câte un singur antagonist.

Dinții artificiali se montează pe mijlocul crestei alveolare astfel încât șanțul intercuspidian mezio-distal să se suprapună peste muchia crestei. Excepție o fac dinții frontali superiori care s-au montat ușor vestibularizați, din considerente fizionomice.

Dinții celor două arcade se întâlnesc între ei după un plan, numit plan de ocluzie care formează trei curbe: sagitală (Spee), transversală (Wilson) și frontală. Curba sagitală rezultă din înclinarea în sens M-D a axelor dinților. Rolul ei este de a permite realizarea de contacte atât la nivelul dinților frontali cât și laterali în timpul inciziei alimentelor, asigurând stabilitatea dinamică în sens antero-posterior.

Curba transversală rezultă din înclinarea spre oral a fețelor ocluzale ale dinților laterali și favorizează apariția punctelor de contact atât pe partea activă cât și pe cea de balans în mișcările de lateralitateale ale mandibulei, asigurând stabilitatea protezei în sens transversal.

Curba incizală reprezintă arcul de cerc în plan transversal pe care sunt dispuși dinții frontali superiori.

În relație centrică se realizează intercuspidare maximă între cele două arcade. În protruzie trebuie să existe minim 3 puncte de contact: unul frontal și două laterale, iar în laterotruzie contacte atât pe partea activă cât și pe cea de balans.

După regulile generale de montare sunt respectate și cele individuale de montare a dinților în care montarea se începe cu dinții maxilari și se face alternativ stânga-dreapta, începând de la linia mediană, iar dinții mandibulari sunt montați după cei maxilari, în următoarea ordine: molar prim, canin, incisiv central, incisiv lateral, premolar prim, premolar secund, molar secund.

Figura 21 Montarea dinților

la montarea dinților maxilari am respectat:

Regula de grup pentru premolari: linia care unește cuspizii primului premolar intersectează linia mediană înapoia acestui dinte, iar linia care unește cuspizii premolarului secund intersectează linia mediană chiar în dreptul lui.

Tangenta premolară: constituie reperul amplasării fețelor vestibulare ale premolarilor între convexitatea maximă a caninului și cuspidul mezio-vestibular al molarului prim superior.

Figura 22 Macheta maxilară

Incisivul central superior l-am montat cu fața mezială în contact cu linia mdiană și atinge planul de ocluzie cu marginea incizală. Cu spatula încălzită am plastifiat porțiunea de rulou care era corespunzătoare acestui dinte, apoi l-am poziționat și l-am fixat cu ceară fierbinte.

Incisivul lateral superior l-am montat cu fața mezială în contact cu fața distală a incisivului central superior.

Caninul superior vine în contact cu fața distală a incisivului lateral și atinge planul de ocluzie cu vârful cuspidului. Jumătatea mezială a feței vestibulare este plasată în același plan cu grupul frontal, iar jumătatea distală cu grupul dinților laterali.

Premolarul prim superior l-am montat pe mijlocul crestei alveolare, perpendicular pe planul de ocluzie, cu fața mezială în contact sau ușor la distanță de fața distală a caninului. Acesta atinge planul de orientare ocluzală cu vârful cuspidului vestibular.

Premolarul secund superior l-am montat tot perpendicular pe mijlocul crestei alveolare, cu fața mezială în contact cu fața distală a primului premolar. Acesta atinge planul de ocluzie cu ambii cuspizi.

Molarul prim superior are fața mezială în contact cu fața distală a premolarului secund și l-am montat pe mijlocul crestei alveolare. Atinge planul de ocluzie prin intermediul cuspidului mezio-palatinal.

Molarul secund superior l-am montat pe mijlocul crestei.

La montarea dinților mandibulari am respectat regulile lui Pound:

1. Fețele linguale ale dinților laterali inferiori nu trebuie să depășească linia care unește fața mezială a caninului cu fața linguală a tuberculului piriform.

2. Fețele linguale ale dinților laterali inferiori nu trebuie să depășească verticala ridicată pe linia oblică internă.

Figura 23 Macheta mandibulară

Molarul prim inferior l-am montat pe mijlocul crestei alveolare, în raport cu molarul prim superior, respectând cheia de ocluzie a lui Angle: cuspidul mezio-vestibular al molarului prim superior se plasează între cuspizii mezio-vestibular și centro-vestibular al molarului prim inferior. În această poziție am solidarizat cu ceară la nivelul feței ocluzale a molarului prim superior, apoi am ramolit ceara machetei inferioare și l-am presat în aceasta.

Caninul inferior l-am montat aproape vertical, coletul fiind ușor distalizat, iar marginea incizală ușor lingualizată. Versantul mezial al marginii incizale are raport cu incisivul lateral superior, iar cel distal cu caninul superior.

Incisivul central inferior l-am montat cu fața mezială în raport cu linia mediană, perpendicular pe creastă. Marginea incizală se plasează în spatele feței palatinale a incisivului central superior, care îl acoperă în sens vertical 1-2 mm și cu care are raport în 2/3 mezial ale acestuia. În sens sagital se crează un spațiu de inocluzie de 1-2 mm.

Incisivul lateral inferior l-am montat ca și incisivul central, perpendicular pe mijlocul crestei, iar marginea incizală est plasată puțin mai sus față de a centralului și are raporturi cu 1/3 distală a feței palatinale a incisivului central superior și cu 1/3 mezială a feței palatinale a incisivului lateral superior.

Premolarul prim inferior l-am montat perpendicular pe mijlocul crestei, în angrenaj cu versantul distal al marginii incizile a caninului superior și cu versantul mezial al cuspidului premolarului prim superior.

Premolarul secund inferior s-a montat perpendicular pe mijlocul crestei, cuspidul vestibular s-a articulat între crestele marginale ale premolarilor maxilari, iar fața ocluzală este ușor lingualizată.

Molarul secund inferior l-am montat pe mijlocul crestei.

Figura 24 Machetele- vedere frontală/laterală

După verificarea intraorală și extraorală a protezelor, acestea au revenit în laborator unde au fost definitivate. În acest scop am modelat corespunzător versantul vestibular al șeilor cu bose radiculare, fose interradiculare și mai ales bosele canine, ce au rol în susținerea comisurilor bucale.

Tot in scopul perfectării funcției fizionomice am modelat adecvat gingia artificială la nivelul festonului gingival si al papilelor interdentare.

Pentru perfectarea funcției fonetice, am respectat grosimea redusă a bazei machetei de 1 mm și am modelat reliefurile mucoase din zona de articulare fonetică: papila bunoidă și rugile palatine.

La mandibulă versantul lingual a fost realizat ușor concav pentru a păstra loc suficient pentru limbă. Marginile machetei ocolesc frenurile și plicile alveolo jugale, sunt rotunjite și îngroșate.

Macheta a fost finisată riguros și netezită suprafața externă până la luciu pentru ca proteza finită să necesite o prelucrare mecanică minimă.

Următoarea etapă tehnică în algoritmul transformării machetei în proteză finite este ambalarea.

Ambalarea este operația de învelire a machetei într-un material numit masă de ambalat, cu scopul obținerii tiparului.

Tiparul este o piesă cavitară, cu pereții groși, ce reprezintă copia negative a machetei. Macheta se amabalează împreună cu modelul functional, ce va fi o parte componentă a tiparului.

Masa de ambalat este reprezentată de gipsul dur, iar ambalalarea s-a realizat în conformatoare metalice, numite chivete, formate din două inele și două capace prevăzute cu un dispozitiv ce orientează asamblarea lor într-o singură poziție.

Am izolat interiorul chiuvetelor cu vaselină pentru a facilita îndepărtarea gipsului în etapa de dezambalare și am pregătit modelele pentru ambalare.

Figura 25 Verificarea complexului model-machetă-conformator

Am preparat pasta de gips într-un bol de cauciuc cu ajutorul unei spatule și am turnat în prima jumătate a chiuvetei până la nivelul marginilor machetei iar apoi am netezit suprafața gipsului.

Figura 26 Prepararea pastei de gips/ Modelele cu machetele ambalate în prima jumătate a chiuvetei

În continuare am asambalt cele două jumătăți ale chiuvetelor, le-am așezat pe măsuța vibratorie, am preparat din nou pastă de gips, le-am umplut cu aceasta, am cuplat capacul și le-am strâns în presă timp de 2 ore.

Figura 27 A doua jumătate a chiuvetelor

A urmat realizarea tiparului. Tiparul reprezintă negativul machetei și este o piesă cavitară delimitată de pereți groși pe care l-am obținut în urma operației de ambalare a machetei.

Chiuvetele le-am îndepărtat din presă și au fost introduse într-un vas cu apă fierbinte, unde le-am menținut timp de 5-6 minute pentru plastifierea cerii machetelor.

Acestea au fost scoase din apă și desfăcute, după care am curățat urmele de ceară cu un jet de apă fierbinte.

Figură 28 Aspectele tiparelor cu urme de ceară-mandibular

Figura 29 Spălarea urmelor de ceară

În continuare am realizat izolarea tiparelor cu soluție izolatoare (Vertex-Divosep) pentru a împiedica contactul fizic și chimic dintre rășina acrilică și gips.

Figura 30 Izolarea tiparelor

Am realizat prepararea, inserarea si polimerizarea acrilatului, dozând polimerul (pulberea) și monomerul (lichidul) prin metoda volumetrică (prin măsurare cu un cilindru gradat).

Figura 31 Dozarea polimerului și monomerului

Figura 32 Prepararea amestecului

Pasta de acrilat în fază plastică am modelat-o sub formă de rulou și am introdus-o prin presare în tipar.

Figura 33 Introducerea acrilatului în tipar

Am închis chiuvetele și le-am băgat la presă, pentru ca pasta acrilică să pătrundă în toate detaliile tiparelor.

Figura 34 Presarea acrilatului

După 5 minute, am scos chiuvetele din presă, le-am desfăcut și am verificat umplerea tiparlor, îndepărtând și excesele de pastă. În final, le-am introdus într-un cadru metalic prevăzut cu un șurub (ring), unde au stat pe tot parcursul termopolimerizării.

Figura 35 Presă manuală

După această etapă a urmat dezambalarea protezei, aceasta reprezintă operația de îndepărtare a protezei finite din tipar prin spargerea pereților acestuia.

Figura 36 Dezambalarea

După dezambalarea protezelor, urmează prelucrarea mecanică, ce constă în planarea, netezirea și lustruirea acestora.

Figura 37 Instrumentar pentru prelucrarea mecanică-planare/ netezire

Figura 38 Prelucrarea protezei mandibulare

Figura 39 Instrumentar pentru lustruirea protezelor

Figura 40 Prelucrarea mecanică- lustruirea

Figura 41 Schimbarea matricilor

În urma colaborării dintre medicul dentist și tehnicial dentar, pacientul a fost satisfacut în ceea ce privește estetica protezei cât și adaptarea ei pe câmpul protetic. S-a ținut cont de toate detaliile prezentate la venirea lui în cabinetul stomatologic, inclusiv partea materială.

Figura 42 Aspectul final

Figura 43 Aspectul final

rezultate

CONCLUZII

În concluzie proteza acrilică totală oferă multiple beneficii, pacienții pot mesteca mult mai bine și pot mânca diversificat, îmbunătățește pronunția, proteza este un suport pentru obraji și pentru buze, menține sănătatea maxilarului și a gingiilor, iar împreuna cu echipa stomatolog-tehnician, am reușit să mulțumim pacientul prin aceste metode de tratament și să îi redăm zâmbetul pe buze.

Proteza dentară mandibulară cu capse este foarte comoda, nu se misca si va fi mult mai usor acceptata de catre pacient, fata de cea maxilara.

Poate fi îndepartata pentru igienizare, în restul timpului va ramane fixa pe capse si pe campul protetic. Aceste proteze pot fi realizate si pe implanturi dentare, în cazul în care nu mai exista radacini dentare naturale.

Unii purtatorii de proteza dentara pe capse pot prezenta iritatii periodice sau inflamatii dentare, jena sau durere ori inadaptare temporara. Retusurile vor anihila în timp aceste neplaceri.

Pentru inceput se recomanda consumul de alimente moi. Alimentele mai tari trebuie introduse treptat in alimentatie, iar cele lipicioase trebuie evitate.

Proteza maxilară nu are nici un element de sprijin sau ancorare, sprijinindu-se direct pe gingii și osul maxilar. Realizarea acestei proteze a durat 2 săptămâni și a presupus mai multe vizite la medicul dentist. Purtarea acestor proteze poate crea pacientului o stare de discomfort pentru câteva săptămâni. Nu este exclus să apară și iritații minore sau durere, precum și o creștere a fluxului salivar. Toate aceste probleme se vor diminua pe măsură ce pacientul se obișnuiește cu noile proteze. Pentru pacienții care prezintă atrofii marcate ale osului și gingiilor se recomandă inserarea unor mini -implanturi cu dimensiuni scăzute dar care asigură o îmbunătățire considerabilă a stabilității protezei.

BIBLIOGRAFIE

Bârsa Gh.,Postolachi I.-Thnici de confecționare a protezelor totale.

Borțun C., Bratu D. – Protezarea edentației totale, Ed. Marineasa, Timisoara, 1998.

Bratu D., Ieremia L., Țuculescu U.S. – Bazele clinice și tehnice ale protezării edentației totale, Ed. Medicală, București, 2005.

Burlui V., Silvaș S.M., – Clinica și terapia edentației totale, Ed. Apollonia, Iași, 2003.

Despa E.G. – Variabilitatea câmpului protetic edentat total, Ed. Printech, București, 2009.

http://www.esanatos.com/ghid-medical/stomatologie/Portamprentele85415.php

http://www.umfcv.ro/tehnica-dentara,tehnologia-protezelor-totale

Hutu E, Bodnar V.-Edentația totală,Ed.Național 2000.

Hutu E. – Edentația totală, Ed. Național, București, 2005.

J.Lejoyeux-Proteza totală-materiale și tehnici de amprentare,Ed.Medicală 1967.

Lejoyeux J. – Proteza totală, Ed. Med București, 1988.

Păuna Mihaela,Preoteasa Elena-Aspecte practice în protezarea edentației totale,Ed.Cerma,București 2002.

Popșor S.,Soos L.,Coman Lia,Chibelean Manuela-Realizarea protezei totale bimaxilare prin procedeul de combinare a termoformării cu turnarea acrilatului,Rev.Med Storm 2002.

Săbăduș Iuliana-Proteza totală-știință,artă și tehnică,Ed.Dacia,Cluj-Napoca,1995.

Tatarciuc Monica Silvia-Tehnologia protezelor dentare,Casa de editură Venus,Iași 2001.

Țuculescu U.S. – Instrumente, dispozitive și aparate în laboratorul de tehnică dentară, Ed. Helicon, Timișoara, 1996.

Vițalariu Anca Mihaela,Panaite Șt.,Tatarciuc Monica Silvia-Posibilități tehnnologice de individualizare a aparatelor gnatoprotetice adjuncte totale, Rev.Med Storm,vol.7,nr.1.

Vițalariu Anca Mihaela-Tehnologia protezei totale. Aspecte practice, Ed.Performantica,Iași 2006.

Vițalariu Anca Mihaela-Tehnologia protezelor mobilizabile, Editura Pim, Iași.

www.bredent.com