.protectia Speciala a Drepturilor Femeii

INTRODUCERE

Ca urmare a încălcărilor de orice natură ale drepturilor omului care s-au manifestat de-a lungul timpurilor, comunitatea internațională a căutat să găsească acele mijloace și modalități prin care să acorde o protecție adecvată. Această protecție a fost în concordanță cu gradul de dezvoltare a societății omenești,cu mijloacele pe care aceasta le avea la dispoziție, pentru a opune rezistență acelor încercări care se manifestau din partea forțelor aflate la putere și care căutau, prin orice mijloace, să își permanentizeze dominația și să obțină maximum de profit material și social de pe urma acestei situații.

În permanență, societatea omenească a căutat să găsească cele mai adecvate modalități prin care să se opună abuzurilor de orice natură, să obțină din partea autorităților recunoașterea acelor drepturi care să asigure un minimum de demnitate ce putea fi dobândit pentru o ființă umană, în condițiile istorice date. Această dorință a continuat să fie multă vreme una iluzorie, întrucât cei care se aflau la putere nu renunțau ușor la privilegiile și avantajele pe care le ofereau poziția politică și socială și nu erau dispuși să cedeze în favoarea celor mulți și dezavantajați în ceea e privește exercitarea propriilor drepturi.

Istoria cuceririi drepturilor și libertăților de care trebuie să beneficieze orice ființă umană a fost deci, una lungă și dificilă, marcată de nenumărate sacrificii, multe dintre acestea constând în suferințe, traumatizări și importante pierderi de vieți omenești. Aceste sacrificii au avut însă, în cele din urmă, în majoritatea țărilor un rezultat pozitiv, în sensul că, după secole de luptă pentru dobândirea drepturilor și libertăților fundamentale, acestea au fost înscrise, pentru început în unele documente cu caracter intern, cum ar fi :

Magna Chartha Libertatum – 1215, Bills of Rights – 1628, 1689,

Declarația drepturilor omului si cetățeanului – 1789, iar ulterior, în special după cel de-al doilea război mondial și după înființarea Organizației Națiunilor Unite , în numeroasedocumenteinternaționale:rezoluții,pacte,convenții,protocoale etc.

Prevederile acestor documente au avut efecte deosebite în planul relațiilor internaționale, într-o comunitate internațională traumatizată de ororile celui de-al doilea război mondial , materializate pe de-o parte în preluarea acestor reglementări internaționale în legislațiile interne ale multor state, cu urmărirea respectării acestora, iar pe de altă parte în stabilirea unor mecanisme internaționale de supraveghere și garantare a respectării drepturilor omului, atât cu caracter de universalitate, cât și pe plan regional (continental).

În paralel cu protecția generală a drepturilor și libertăților fundamentale, recunoscută oricărei ființe umane, comunitatea internațională a apreciat necesară o protecție specială acordată anumitor categorii de persoane, care, prin situația specifică în care se află, sunt defavorizate de sistemul relațiilor politice, economice și sociale existente în multe state și, ca urmare, necesită măsuri suplimentare de protecție, materializate prin garantarea unor drepturi specifice,menite a le proteja împotriva abuzurilor ce pot fi săvârșite față de ele.

În astfel de situații se află femeile,copiii și tineretul precum și persoanele handicapate.Toate aceste categorii de persoane s-au aflat în atenția comunității internaționa- le,care,prin organizațiile care au ca obiect de activitate protecția drepturilor omului,indiferent că acestea acționează la nivel universal sau regional, a adoptat măsuri ce au avut drept scop realizarea acestei protecții speciale.

Departe de a constituii privilegii, așa cum de altfel se mai exprimă în unele opinii, protecția specială acordată anumitor categorii de persoane nu urmărește altceva decât înlăturarea acelor dispoziții care se mai păstrează în legislația scrisă sau în cutuma unor state, unele destul de avansate din punct de vedere economic sau al democrației,prin care femeile,copiii,tineretul precum și persoanele handicapate sunt excluse de la posibilitatea exercitării în condiții de deplină egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute celorlalte categorii de persoane.

Vom căuta să prezentăm în cuprinsul acestei lucrări principalele documente internaționale care stabilesc standarde în vederea protecției speciale a drepturilor femeii,insistând pe domeniile în care se produc discriminări față de acestea,precum și conținutul reglementărilor ce au fost adoptate în această materie.

De asemenea,vom prezenta mecanismele instituite pentru asigurarea respectării drepturilor femeii,atât în cadrul Organizației Națiunilor Unite, cât și pe plan regional.

CAPITOLUL I

1.1.Cauzele inegalității în drepturi a femeii

cu bărbatul

Problema egalității în drepturi a femeii cu bărbatul a făcut obiectul a numeroase studii cu caracter juridic, socio- logic,economic și politic precum și a preocupărilor organizațiilor internaționale ce au ca principal obiect de activitate protecția drepturilor femeii și dintre care, pe unul din primele locuri se situează Organizația Națiunilor Unite.

Așa cum se arată și în documentul "Strategiile prospective de acțiune "1 elaborat cu ocazia Conferinței de la Nairobi, egalitatea constituie un scop,dar în același timp și un mijloc,deoarece dacă indivizii beneficiază de un tratament egal în drepturi , de posibilități identice de a-și le exercita precum și de posibilitatea de a-și dezvolta capaci- tățile individuale ale fiecăruia,ei vor putea să participe în mod pregnant la dezvoltarea politică, economică, socială și culturălă a țării lor și totodata să beneficieze de rezultatele activitatii lor.

În mod special, în cazul femeilor egalitatea semnifică exercitarea drepturilor care le-au fost refuzate din cauza discriminărilor datorate fie unor mentalități, fie unor comportamente sau instituții.

Egalitatea dintre femeie și bărbat este cu atât mai importantă pentru dezvoltarea societății pe multiple planuri cu cât realitatea a dovedit că inegalitățile naționale și mondiale care se perpetuează conduc la creșterea tensiunilor de tot felul.

1 Rapport de la Conference mondiale chargee d’ analyser et d’evaluer les resultats de la

Decennie des Nations Unies pour la femme : egalite, developpement et paix, Nairobi

15 – 26 juillet 1985 cap. I, sect.A, par. 11

Printre principalele cauze care împiedică realizarea unei depline egalități între femei și bărbați, au fost menționate în cadrul lucrărilor Conferinței de la Nairobi, următoarele:

– tratamentul discriminatoriu care le este aplicat și starea de inferioritate în care sunt ținute femeile pe diverse considerente ( sociale , economice, politice etc. ) mult mai ample decât se justifică pe considerente de ordin psihologic, cu toate că acestea nu le împiedică să desfășoare muncile casnice, în majoritatea țărilor;

– din considerente de sex, femeilor nu li se permite accesul, pe picior de egalitate cu bărbații , la structurile puterii;

– decalajul mare între reformele administrative care recunosc femeilor anumite drepturi și aplicarea acestora în practică;

– persistența unor practici și, în unele sisteme de drept,a unor dispoziții cu caracter cutumiar, care defavori- zează femeia;

– persistența în unele legislații penale, civile, comerciale a unor texte discriminatorii nerevizuite.

1.2. Egalitatea în exercitarea drepturilor

politice

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a constatat, în una dintre primele sale decizii2, că într-un număr insemnat de state membre ale Organizației, femeile nu au aceleasi drepturi politice cu bărbații și au recomandat, în consecință, tuturor statelor în cauza să ia măsurile necesare înlăturării acestor inegalități.

2 Rezoluția nr. 56/I din 11 decembrie 1946;

Întrucât aceasta rezoluție nu avea forță juridică, nefiind un tratat, în anul 1952 s-a adoptat Convenția cu privire la drepturile politice ale femeii3.

Această convenție prevede la articolul 1 că femeile vor avea drept de vot la toate alegerile, în condiții de egalitate cu bărbații și fără nici o discriminare. De asemenea, conform articolului 2 din Convenție, ele vor putea fi alese, în aceleași condiții cu bărbații, în toate organele publice eligibile, iar în baza articolului 3,acestora li se conferă dreptul de a ocupa orice post public și de a exercita orice funcție publică stabilită de către legislația națională, fără nici o discriminare.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a mai adoptat și o Declarație privind eliminarea discriminării față de femei,4 urmată de Convenția privind eliminarea oricăror forme de discriminare față de femei5, prin care se constituie și Comitetul pentru eliminarea discriminării față de femei,însărcinat cu supravegherea modului de respectare a dispozițiilor Convenției.

Ca urmare a tuturor măsurilor intreprinse pe multiple planuri, la 12 iulie 1963,Consiliul Economic și Social a constatat6 că majoritatea statelor au acordat în mod formal

aceleași drepturi femeilor ca și pentru bărbați.

În vederea aplicării articolului 8 din Carta Organizației Națiunilor Unite, care precizează că nu se va impune nici o restricție de către O.N.U. în ceeace privește

3 Intrată in vigoare la 7 iulie 1954;

4 Rezoluția Adunării Generale din 7 noiembrie 1967;

5 Adoptată la 18 septembrie 1979 și intrată în vigoare la 3 setptembrie 1981;

6 Rezoluția 961 B/XXXVI

accesul egal al femeilor cu bărbații, la toate funcțiile , în organele principale și subsidiare, s-au luat măsuri privind accesul femeilor la toate posturile din cadrul Organizației, inclusiv la cele de rang înalt.

De asemenea, s-a cerut statelor să permită accesul femeilor în diplomație și ca acestea să poată fi numite în calitate de reprezentanți ai guvernului la toate nivelurile în cadrul reuniunilor subregionale,regionale și internaționale.

1.3.Egalitatea la încheierea, în timpul

și la desfacerea căsătoriei

Subiectul egalității în drepturi a femeii cu bărbatul în căsătorie cunoaște foarte multe aspecte, dintre care ne propunem să analizăm în continuare pe cele mai importante:

3.1. Cu ocazia încheierii căsătoriei

Deoarece în unele țări existau fie reglementări legale, fie norme cutumiare conform cărora căsătoria se putea încheia fără consimțământul femeii,cel al părinților acesteia și al viitorului soț fiind suficienu fost refuzate din cauza discriminărilor datorate fie unor mentalități, fie unor comportamente sau instituții.

Egalitatea dintre femeie și bărbat este cu atât mai importantă pentru dezvoltarea societății pe multiple planuri cu cât realitatea a dovedit că inegalitățile naționale și mondiale care se perpetuează conduc la creșterea tensiunilor de tot felul.

1 Rapport de la Conference mondiale chargee d’ analyser et d’evaluer les resultats de la

Decennie des Nations Unies pour la femme : egalite, developpement et paix, Nairobi

15 – 26 juillet 1985 cap. I, sect.A, par. 11

Printre principalele cauze care împiedică realizarea unei depline egalități între femei și bărbați, au fost menționate în cadrul lucrărilor Conferinței de la Nairobi, următoarele:

– tratamentul discriminatoriu care le este aplicat și starea de inferioritate în care sunt ținute femeile pe diverse considerente ( sociale , economice, politice etc. ) mult mai ample decât se justifică pe considerente de ordin psihologic, cu toate că acestea nu le împiedică să desfășoare muncile casnice, în majoritatea țărilor;

– din considerente de sex, femeilor nu li se permite accesul, pe picior de egalitate cu bărbații , la structurile puterii;

– decalajul mare între reformele administrative care recunosc femeilor anumite drepturi și aplicarea acestora în practică;

– persistența unor practici și, în unele sisteme de drept,a unor dispoziții cu caracter cutumiar, care defavori- zează femeia;

– persistența în unele legislații penale, civile, comerciale a unor texte discriminatorii nerevizuite.

1.2. Egalitatea în exercitarea drepturilor

politice

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a constatat, în una dintre primele sale decizii2, că într-un număr insemnat de state membre ale Organizației, femeile nu au aceleasi drepturi politice cu bărbații și au recomandat, în consecință, tuturor statelor în cauza să ia măsurile necesare înlăturării acestor inegalități.

2 Rezoluția nr. 56/I din 11 decembrie 1946;

Întrucât aceasta rezoluție nu avea forță juridică, nefiind un tratat, în anul 1952 s-a adoptat Convenția cu privire la drepturile politice ale femeii3.

Această convenție prevede la articolul 1 că femeile vor avea drept de vot la toate alegerile, în condiții de egalitate cu bărbații și fără nici o discriminare. De asemenea, conform articolului 2 din Convenție, ele vor putea fi alese, în aceleași condiții cu bărbații, în toate organele publice eligibile, iar în baza articolului 3,acestora li se conferă dreptul de a ocupa orice post public și de a exercita orice funcție publică stabilită de către legislația națională, fără nici o discriminare.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a mai adoptat și o Declarație privind eliminarea discriminării față de femei,4 urmată de Convenția privind eliminarea oricăror forme de discriminare față de femei5, prin care se constituie și Comitetul pentru eliminarea discriminării față de femei,însărcinat cu supravegherea modului de respectare a dispozițiilor Convenției.

Ca urmare a tuturor măsurilor intreprinse pe multiple planuri, la 12 iulie 1963,Consiliul Economic și Social a constatat6 că majoritatea statelor au acordat în mod formal

aceleași drepturi femeilor ca și pentru bărbați.

În vederea aplicării articolului 8 din Carta Organizației Națiunilor Unite, care precizează că nu se va impune nici o restricție de către O.N.U. în ceeace privește

3 Intrată in vigoare la 7 iulie 1954;

4 Rezoluția Adunării Generale din 7 noiembrie 1967;

5 Adoptată la 18 septembrie 1979 și intrată în vigoare la 3 setptembrie 1981;

6 Rezoluția 961 B/XXXVI

accesul egal al femeilor cu bărbații, la toate funcțiile , în organele principale și subsidiare, s-au luat măsuri privind accesul femeilor la toate posturile din cadrul Organizației, inclusiv la cele de rang înalt.

De asemenea, s-a cerut statelor să permită accesul femeilor în diplomație și ca acestea să poată fi numite în calitate de reprezentanți ai guvernului la toate nivelurile în cadrul reuniunilor subregionale,regionale și internaționale.

1.3.Egalitatea la încheierea, în timpul

și la desfacerea căsătoriei

Subiectul egalității în drepturi a femeii cu bărbatul în căsătorie cunoaște foarte multe aspecte, dintre care ne propunem să analizăm în continuare pe cele mai importante:

3.1. Cu ocazia încheierii căsătoriei

Deoarece în unele țări existau fie reglementări legale, fie norme cutumiare conform cărora căsătoria se putea încheia fără consimțământul femeii,cel al părinților acesteia și al viitorului soț fiind suficient, sau femeia putea fi căsătorită, din anumite interese, la o vârsta mai mică decât cea la care dezvoltarea ei fizică și psihică ar fi permis aceasta, în cadrul Organizației Națiunilor Unite s-au adoptat unele documente ce reglementează aceste aspecte.

Astfel,în anul 1961, Comisia pentru Condiția femeii a redactat Convenția privind consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie și înregistrarea căsătoriei precum și Recomandările privind aceste domenii.

Aceste documente au fost înaintate Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite ,care a adoptat , în anul 1962 Convenția, iar în anul 1965 Recomandările privind consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie și înregistrarea căsătoriei.

În articolul 1 din Convenție se arată că nici o căsătorie nu va putea fi legal încheiată fără consimțământul liber și deplin al celor doi parteneri, care consimțământ va trebui să fie exprimat personal de cei în cauză, în prezența autorităților competente să oficieze căsătoria și a unor martori, după ce în prealabil s-a făcut o publicitate suficientă, în condițiile prevăzute de legea internă. În paragraful 2 al articolului 1 se arată că se poate admite lipsa uneia din părți în cazuri cu totul excepționale, dacă autoritatea competentă constată că partea lipsă și-a dat consimțământul în față unei alte autorităti competente, în forma prevăzută de lege și că nu l-a retras până în acel moment.

În articolul 2 din Convenție se cere statelor părți să ia măsurile legislative necesare pentru a prevedea o vârsta minimă pentru încheierea căsătoriei.În cazul persoanelor ce nu au atins această vârsta,căsătoria se va putea încheia numai în baza prezentarii unei dispense de vârsta acordată de o autoritate competentă, pentru motive întemeiate și numai în interesul viitorilor soți.

Articolul 3 al Conventiei cere statelor să relemente- ze modalități de înregistrare a tuturor căsătoriilor într-un registru oficial.

Recomandările adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite7 în aceiași materie stabilesc vârsta minimă a femeii pentru căsătorie la 16 ani.

7 Rezoluția nr. 2018/XX din 1 noiembrie 1965;

3.2. Cetățenia femeii căsătorite

După cum se precizează într-o hotărâre a Curții Internaționale de Justiție ," Cetățenia este o legătură juridică care se întemeiază pe un fapt social, pe o legătură, o solidaritate efectivă de existență,interese,sentimente, alături de o reciprocitate de drepturi și obligații."

Organizația Națiunilor Unite a fost preocupată de cetățenia femeilor căsătorite, după ce Comisia pentru Condiția femeii a studiat această problemă, în anul 1948. În luna ianuarie a aceluiași an la cea de a doua sesiune a sa Comisia a constatat că femeile sunt în mod frecvent obiectul diferitelor măsuri discriminatorii rezultate din conflictele de legi asupra căsătoriei și a făcut apel la Convenția de la Haga din anul 1930 privind unele chestiuni relative la conflictele de legi asupra cetățeniei,Convenția de la Montevideo privind cetățenia femeii (1933), ca și la alte studii efectuate de Societatea Națiunilor în acest domeniu. La cererea Comisiei pentru Condiția femeii, Consiliul Economic și Social, în anul 1948, la cea de a șaptea sesiune a invitat pe Secretarul General al O.N.U. să alcătuiască un raport în legătură cu condiția juridică și tratamentul femeilor căsătorite, precum și un raport asupra tratatelor și covențiilor în vigoare, în materie de cetățenie.

O convenție în acest domeniu, sub auspiciile O.N.U., a fost adoptată abia în anul 1957, respectiv Convenția privind cetățenia femeii căsătorite8.

Convenția a reprezentat un pas important într-o

8 Rezoluția Adunării Generale a O.N.U. nr.1040 [XI] din 29 ianuarie 1957. România aderat la convenție prin Decretul nr. 339 din 22 septembrie 1960.

evoluție care era prevăzută prin adoptarea Convenției de la Haga din anul 1930, urmărind să înlocuiască principiul tradițional al unității familiei cu principiul independenței de cetățenie a unui soț față de celălalt ( principiul independenței cetățeniei femeii).

În conformitate cu dispozițiile Convenției din anul 1957, nici căsătoria, nici desfacerea ei, între cetățenii unor state diferite și nici schimbarea cetățeniei soțului în timpul căsătoriei nu poate ipso facto să aibă efect asupra cetățeniei femeii (articolul 1 ).

Articolul 2 prevede că statele sunt de acord că nici dobândirea voluntară a cetățeniei unui alt stat, nici renunțarea la cetățenie de către soț nu va împiedica pe soția respectivului să-și păstreze cetățenia avută.

De asemenea, în conformitate cu articolul 3, statele părți sunt de acord ca în caz de căsătorie a unei străine cu un cetățean al lor, la cerere, să-i acorde acesteia posibilitatea dobândirii cetățeniei soțului ei printr-o procedură specială, privilegiată. Numai în cazuri speciale, când este vorba de interesele securității naționale sau ale ordinii publice, se pot admite anumite restricții în acest sens.

Se precizează în continuare, în aliniatul 2, că această convenție nu trebuie interpretată ca restrângând eventualele drepturi deja existente de dobândire a cetățeniei de drept, prin introducerea unor proceduri sau necesitatea adoptării unor legi speciale în materie.

Dispoziții referitoare la cetățenia femeii căsătorite mai conțin de asemenea și Declarația cu privire la eliminarea discriminării față de femei precum și Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, care prevăd că statele părți acordă femeilor drepturi egale cu bărbații în ceea ce privește dobândirea, schimbarea și păstrarea cetățeniei și vor garanta că nici căsătoria cu un strain, nici schimbarea cetățeniei soțului în timpul căsătoriei să nu afecteze ipso facto cetățenia femeii căsătorite,făcând-o să devină apatridă sau să o oblige să ia cetățenia soțului.De asemenea, Convenția mai sus amintită acordă femeii drepturi egale cu bărbatul în ceea ce privește cetățenia copiilor.

3.3. Regimul bunurilor femeii căsătorite

Relatiile între soț și soție în materie de bunuri sunt, în majoritatea țărilor,reglementate fie de prevederi generale enunțate în legislatie,fie de contracte speciale prevăzute de lege.

Aceste ansamble de dispoziții sunt deseori denumite "regimuri matrimoniale" și ele privesc proprietatea asupra bunurilor, administrarea lor,ca și împărțirea acestora în caz de divorț. În caz de deces al soțului , evident se vor aplica dispozițiile legale privind succesiunea.Regimurile matrimoniale cele mai obișnuite sunt cele privind comunitatea de bunuri sau separarea lor.

În ceea ce privește primul regim, bunurile soților sunt în general bunuri proprietate comună, administrate de soț și împărțite egal între foștii soți, în caz de divorț.

În ceeace privește cel de al doilea regim, fiecare dintre soți păstrează drepturi de proprietate nu numai asupra bunurilor pe care le-au avut înainte de căsătorie, dar și asupra celor dobândite în timpul căsătoriei; în acest caz nu există bunuri comune în timpul căsătoriei.

După ce a studiat problema regimurilor matrimo- niale, Comisia pentru Condiția Femeii, în anul 1954, a redactat un proiect de rezoluție în aceasta materie și l-a înaintat Consiliului Economic și Social, care l-a adoptat9.

9 Rezoluția nr. 547 [I] din 12 iulie 1954.

Conform acestei rezoluții, Consiliul Economic și Social considera că regimurile matrimoniale legale din numeroase țări sunt contrare principiului de egalitate în drepturi a soților în timpul căsătoriei și după desfacerea căsătoriei, care este proclamat în Declarația Universală a Drepturilor Omului (articolul 16), unele dintre aceste regimuri matrimoniale privând femeia în timpul căsătoriei de drepturi asupra bunurilor comune și asupra bunurilor proprii, iar alte regimuri matrimoniale împiedicând-o ca, la desfacerea căsătoriei să își revendice partea de bunuri la achiziționarea cărora a contribuit în mod direct sau indirect.

Consiliul a recomandat statelor membre ale O.N.U. să ia toate măsurile necesare pentru a elimina din legislația lor orice dispoziții discriminatorii în această materie.El le atrage de asemenea atenția asupra interesului pe care îl prezintă un regim matrimonial care prevede separarea bunurilor ce au apartinut fiecarui soț în momentul căsătoriei și, fie separarea bunurilor obținute în timpul căsătoriei, fie punerea în comun a bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei și administrarea lor de comun acord de către cei doi soți.La desfacerea căsătoriei, bunurile dobândite în timpul acesteia vor fi, în ambele cazuri, împărțite în mod egal între soți sau între moșenitorii acestora.

3.4. Egalitatea la succesiune

Comisia pentru Condiția Femeii a recomandat Consiliului Economic și Social adoptarea unei rezoluții10, prin care să se ceară statelor să ia măsuri adecvate, menite să asigure egalitatea în drepturi succesorale a femeii cu bărbatul.

10 Rezoluția nr. 884 D [XXXIV] din 16 iulie 1962

În această rezoluție, Consiliul constată că în sistemele juridice ale mai multor țări drepturile succesorale ale femei, atât în ceea ce privește moștenirea legală, cât și cea testamentară, nu erau egale cu cele ale bărbatului, astfel în unele sisteme juridice femeia nu avea nici un drept succesoral, iar în altele partea ei de moștenire era doar o fracțiune din ceea ce avea dreptul să moștenească bărbatul.Alte sisteme prevedeau dreptul bărbatului de a veni primul la moștenire întotdeauna, iar altele, fie că partea soției supraviețuitoare era mai mică, fie că era grevată de anumite restricții speciale.Existau și sisteme juridice în care capacitatea femeii de a testa, de a accepta sau de a refuza o moștenire, de a fi administrator al unei moșteniri sau executor testamentar era afectată de căsătorie și aceasta, în condiții incompatibile cu principiul egalității între soți.În rezoluția precizată mai sus, Consiliul Economic și Social a recomandat guvernelor statelor membre O.N.U. să ia toate măsurile ce sunt necesare pentru a asigura egalitatea drepturilor succesorale ale femeii cu cele ale bărbatului, dispunându-se că moștenitoarei și moștenitorului de același grad de rudenie le revin părți egale din moștenire și au același rang în ordinea venirii la succesiune și să se dispună, în același timp, că drepturile femeii de a accepta, de a refuza o succesiune, de a o administra sau de a fi executor testamentar să nu fie afectată de căsătorie, iar partea succesorală a soției supraviețuitoare să fie egală cu cea a soțului supraviețuitor.

3.5. Egalitatea în exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părintești

La recomandarea Comisiei pentru Condiția

Femeii, Consiliul Economic și Social a adoptat o rezoluție11, prin care constată în unele sisteme legislative că autoritatea părintească aparține exclusiv sau în cea mai mare parte tatălui; că în unele țări în caz de desfacere a căsătoriei copilul este dat în întreținere obligatoriu tatălui.Luând act de aceste stări de lucru, Consiliul Economic și Social arată că acestea constituie o încălcare a egalității în drepturi a femeii cu bărbatul, în timpul căsătoriei și după desfacerea acesteia și recomanda statelor membre ale O.N.U. să ia măsuri prin care să asigure egalitatea în drepturi a părinților în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor ce le revin față de copii.

În anul 1961, la cea de-a cincisprezecea sesiune a sa, Comisia pentru Condiția Femeii a solicitat Secretarului General al O.N.U. să întocmească un raport preliminar asupra drepturilor și îndatoririlor părintești, inclusiv în problema tutelei bazate pe informațiile de care dispunea.

Un astfel de raport a fost prezentat la cea de-a douăsprezecea sesiune a Comisiei, în anul 1967 care, analizându-l, a prezentat Consiliului Economic și Social un proiect de rezoluție, care a fost adoptat de către acesta12.

Prin această rezoluție se recomanda guvernelor statelor membre ale O.N.U. să intreprindă toate măsurile posibile pentru a asigura egalitatea între soți în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești, inclusiv a tutelei.

11 Rezoluția nr. 587 D [XX] din 3 august 1955.

12 Rezoluția nr. 1207 [XLII] din 29 mai 1967

Femeile trebuie să aibă aceleași drepturi și îndatoriri cu bărbații în îngrijirea copiilor și în administrarea bunurilor și copiilor minori.

De asemenea, se recomanda ca în toate situațiile să se aibă în vedere, în primul rând, interesele copilului, în caz de divorț, de anulare a căsătoriei, ori alte cazuri de separare a soților.

3.6. Egalitatea privind capacitatea juridică

În anul 1970, la cea de a 23-a sesiune a sa Comisia pentru Condiția Femeii a intreprins un program de studii în domeniul dreptului familiei, în spiritul aticolului 6 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Primul studiu dintre acestea s-a referit la capacitatea juridică a femeii căsătorite și a condus la adoptarea de către Consiliul Economic și Social al unei rezoluții13, în care se arată faptul că în cadrul mai multor legislații naționale nu se respectă dispozițiile articolului 6 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și recomanda măsuri corective pentru legislațiile respective.

Principalele situații care vin în contradicție, în unele legislații, cu standardele internaționale în acest domeniu, sunt :

– femeia căsătorită nu se bucura de

dreptul de a exercita în mod liber o

profesie independentă ;

– femeia căsătorită care exercită o profesie

independentă nu are capacitatea de a-și

administra veniturile și de a dispune de

ele, și fiind supusa și unor restrictii care

nu se aplica în cazul soțului.

13 Rezoluția nr. 1853 [LVI] din 16 mai 1974.

Consiliul Economic și Social a recomandat statelor membre ale O.N.U. să ia măsurile necesare pentru ca femeia să dobândească o capacitate juridică egală cu cea a bărbatului în ceea ce privește aceste probleme și, în același timp, să prevadă căi de recurs adecvate, judiciare sau de altă natură, pentru soți, în scopul de a-și putea rezolva neînțelegerile care pot să apară în legătură cu aceste probleme.

În ceea ce privește dreptul femeii căsătorite de a exercita o profesie independentă , s-a constatat de către Comisia pentru Condiția Femeii că în unele țări soțul are , legal, posibilitatea de a împiedica soția să exercite o profesie, motiv pentru care a cerut Consiliului Economic și Social să adopte o rezoluție14 în acest sens, prin care se recomanda guvernelor țărilor respective să ia măsuri de înlăturare a unor astfel de discriminări.

3.7. Domiciliul femeii căsătorite

Constatându-se că în numeroase țări legile obliga femeia ca în momentul căsătoriei să aibă același domiciliu cu bărbatul , pierzând astfel domiciliu original până la desfacerea căsătoriei chiar dacă soții trăiesc separat, Consiliul Economic și Social a adoptat o rezoluție15, prin care se constată că aceasta situație constituie o încălcare a Declarației Universale a Drepturilor Omului, ea aducând grave prejudicii femeii în acele țări în care domiciliul determina stabilirea competenței instanței ce trebuie să

14 Rezoluția nr.547 J XVIII din 12 iulie 1954.

15 Rezoluția nr. 587 D XX din 3 august 1955.

judece cauzele matrimoniale sau în cazurile în care acesta determina statutul personal al individului, cerând guvernelor să adopte măsuri prin care femeia căsătorită să aiba dreptul la un domiciliu separat .

4. Egalitatea femeii cu bărbatul în materie de

instrucție

Problema înlăturării discriminării în accesul la învățământ pe considerente de sex a făcut și face obiectul preocupărilor mai multor organisme internaționale din cadrul Oraganizației Națiunilor Unite, Comisia pentru Condiția Femeii, de la crearea sa în 1964, se preocupă îndeaproape de admiterea tuturor fetelor și femeilor la toate formele și nivelurile de învățământ.

Pornind de la prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale Convenției și Recomandărilor privind lupta contra discriminării în domeniul învățământului, precum și ale Declarației asupra eliminării discriminării față de femei, prin care statele părți s-au angajat să combată orice distincție , excludere, limitare sau preferință fondată pe sex (ca și pe rasă și religie), Comisia a recomandat Consiliului Economic și Social să ceară statelor membre ale O.N.U. să acorde femeilor drepturi egale cu cele ale bărbaților în materie de instrucție și să procedeze în așa fel încât acestora să le fie realmente la îndemână să profite de posibilitățile de instrucție.

În baza acestor recomandări, UNESCO supune, în fiecare an, Comisiei pentru Condiția Femeii un raport asupra accesului femeilor la profesia de cadre didactice, la educația școlară, la învățământul în regiunile rurale și la învățământul primar, secundar și superior.

În 1966, Conferința Generală a UNESCO a adoptat un Program pentru promovarea femeii prin educație, știință și cultură, care are drept scop să intensifice acțiunea pe termen lung tinzând să asigure deplina egalitate a bărbaților și femeilor, să accelereze promovarea femeilor și deplină lor participare la dezvoltarea economică și socială în țările lor.

Pe baza unor rapoarte ale UNESCO și la inițiativa Comisiei pentru Condiția Femeii, Consiliul Economic și Social a formulat o serie de recomandaăi privind accesul tinerelor fete și al femeilor la diverse nivele de învățământ, astfel :

– pentru învățământul primar – statele membre O.N.U. și instituțiile specializate au fost invitate să ia în considerație necesitatea extinderii învățământului primar, care trebuie să fie universal, obligatoriu și gratuit pentru copii de ambele sexe; să adopte măsurile necesare pentru a intensifica frecventarea acestui tip de învățământ, în special de către fete; să ia măsuri pentru a dezvolta învățământul adulților, mai ales al femeilor ce nu au beneficiat de un învățământ primar;

– pentru învățământul general – statelor membre li s-a recomandat să ia măsuri pentru a asigura tinerelor fete, în deplină egalitate cu baietii, accesul la învățământul de al doilea grad și pentru a asigura fetelor ce și-au terminat studiile secundare posibilități egale de acces cu ale băieților la funcții și profesiuni pentru care au fost pregătite; fetelor să li se asigure surse egale cu ale băieților pentru urmarea învățământului superior;

– pentru învățământul mixt – se recomanda statelor membre ale O.N.U. să adopte învățământul mixt ca mijloc de a asigura fetelor și băieților egalitatea de acces la studii și la formarea profesională.

5. Egalitatea femeii cu bărbatul în

muncă și salarizare

5.1. Adoptarea reglementărilor în materie

Comisia pentru Condiția Femeii, Consiliul Economic și Social și Adunarea Generală a O.N.U. au examinat în mai multe rânduri probleme legate de egalitatea în muncă și salarizare a femeii cu bărbatul și au adoptat măsuri prin care s-a urmărit reglementarea acestor aspecte.

Astfel, printr-o rezoluție a Consiliului Economis și Social se recomanda statelor membre O.N.U. să intreprindă măsuri legislative sau de altă natură, pentru a oferi femeilor posibilitățile economice necesare acordării, în aceleași condiții cu bărbații, a dreptului la muncă, și la remunerarea muncii, la pregătire profesională, la repaus și securitate materială în caz de bătrânețe, de boală sau de invaliditate și li s-a cerut să favorizeze acele măsuri care să asigure, în domeniul economic, egalitatea în drepturi între bărbați și femei in toate țările, inclusiv în teritoriile pe care le au sub tutelă sau în teritoriile neautonome.Totodată, în rezoluție se face apel la organizațiile neguvernamentale, pentru a acționa în vederea eliminării tuturor obstacolelor care se pot pune în calea emancipării economice a femeilor.

Astfel, de la înființarea sa în 1919 și până în 1935, la conferințele generale ale Organizației Internaționale a Muncii (O.I.M) s-au adoptat următoarele convenții internaționale în acest domeniu :

– Convenția nr. 3 din 1919 privind protecția maternității

– Convenția nr. 4 din 1919 privind munca de noapte a

femeilor

– Convenția nr. 41 din 1934 privind muncă de noapte

a femeilor (revizuirea Convenției nr. 4)

– Convenția nr. 45 din 1935 privind lucrul subteran al femeilor.

După cel de-al doilea război mondial, O.I.M. a adoptat, de asemenea, un număr important de convenții privind muncă și retibuirea în condiții egale cu bărbații sau a procedat la revizuirea unora dintre convențiile adoptate anterior, adaptându-le noilor condiții economice, sociale și politice.

Astfel, în 1975, Conferința O.I.M. a proclamat Declarația cu privire la egalitatea șanselor și de tratament pentru femeile care muncesc.

5.2. Egalitatea salariului pentru muncă de

valoare egală

Această problemă a constituit, de asemenea, o preocupare constantă a organelor și organizațiilor menționate mai sus.

Astfel, la 10 martie 1940, Consiliul Economic și Social a adoptat o rezoluție în care, la recomandarea Comisiei pentru Condiția Femeii, a reafirmat principiul egalității de drepturi între bărbați și femei pe care îl enunțase deja Carta Organizației Națiunilor Unite în preambulul său, invitând toate statele membre ONU să aplice acest principiu în toate domeniile, fără nici o distincție de naționalitate, rasă, limbă sau religie.

Prin aceeași rezoluție, Consiliul Economic și Social a transmis un memorandum la Federația Sindicală Mondială, consacrată acestei probleme, prin care invita Organizația Internațională a Muncii să procedeze cât mai rapid posibil la

o examinare complementară a acestei

chestiuni și la Comisia pentru Condiția Femeii, prin care cerea acesteia să examineze problema și să prezinte propunerile pe care dorește să le facă.

După examinarea problemei Organizația Internațională a muncii a adoptat, în 1951 Convenția nr. 100 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru feminine , pentru o muncă de valoare egală.În conformitate cu prevederile acesteia, statele părți trebuie să ia măsuri adecvate pentru fixarea de valori de remunerare, să încurajeze și, în măsură în care este posibil, să asigure pentru toți muncitorii principiul egalității de remunerare a mâinii de lucru masculine și a mâinii de lucru feminine pentru o muncă de valoare egală.Acest principiu poate fi aplicat potrivit fie legislației naționale în materie, fie prin orice sistem de fixare a retribuției stabilit sau recunoscut de legislație, fie prin convenții colective stabilite între patroni și muncitori, fie printr-o o combinație între aceste sisteme.

Diferențele între valorile de remunerare care corespund – fără dicriminare în ceea ce privește sexul – diferențelor între muncile care se efectuează determinate potrivit unei evaluări obiective, nu trebuie să fie considerate că fiind încălcări ale acestui principiu.Se da în acest fel posibilitatea efectuării unei aprecieri foarte obiective a gradului de complexitate a muncii desfășurate de fiecare muncitor în parte,fără a se da o interpretare rigidă principiului și fără a se considera , eventual , că orice diferență de salariu ar constitui o discriminare pe bază de sex.

Cu prilejul adoptării Convenției, s-a adoptat și Recomandarea nr.90 privind egalitatea de remunerare , care prevede măsuri și modalități mai detaliate de aplicare a principiului la care face referire .Ea recomandă , în același timp, să se faciliteze aplicarea acestui principiu și prin măsuri de orientare profesională, de formare profesională , și de plasament, de servicii sociale care să răspundă necesităților femeilor care muncesc, în special a celor care au responsabilități familiale, tinzând să încurajeze egalitatea femeilor cu bărbații în ceea ce privește accesul la diferite profesii și funcții.

Această problemă nu a rămas numai în stadiul de reglementare.În numeroase ocazii, la inițiativa Comisiei pentru Condiția Femeii, Consiliul Economic și Social a examinat progresele realizate pe linia aplicării acestui principiu de către statele părți la Convenție.De asemenea, a invitat statele, prin intermediul diferitelor rezoluții ulterioare, să ratifice Convenția respectivă, invitând totodată Organizația Internațională a Muncii să continue să aibă în atenție modul în care acest principiu este aplicat.

În acest sens, Organizația Internațională a Muncii a examinat rezultatele anchetelor efectuate la scară mondială în anii 1975 și 1986, pe baza rapoartelor prezen- tate de state , în baza articolelor 19 și 22 din Constituția O.I.M. și a indicat noi măsuri ce urmau că urmau să intreprindă în această directie.În același timp, O.I.M. a continuat să adopte rezoluții și convenții menite să ducă la perfecționarea reglementărilor în materie.

5.3. Egalitate în ceea ce privește îndeplinirea

responsabilităților familiale

În 1965, Conferința Organizației Internaționale a Muncii a adoptat, în unanimitate, Recomandarea nr. 123 privind angajarea femeilor care au responsabilități familiale, în conformitate cu dispozițiile căreia, autoritățile compentente, în colaborare cu organizațiile publice și private în domeniu și în funcție de posibilitățile și nevoile existente pe plan național și local, să ia măsuri pentru :

– promovarea unei politici adecvate care să permită femeilor, care au responsabilități familiale și care lucrează să și le exercite fără a fi expuse vreunei discriminări din aceste motiv;

– încurajarea, facilitarea sau asigurarea de către ele însele a unor activități care să le permită să-și îndeplinească în mod armonios responsabilitățile profesionale și familiale;

– acordarea unor facilități prin care femeile, care se reîntorc în muncă după o absență mai mare, să își găsească un loc corespunzător pregătirii și să se bucure de aceleași șanse pentru integrare și formare profesională.

Un pas important s-a făcut în acest domeniu în anul 1981, prin adoptarea Convenției pentru muncitorii care au responsabilități familiale, față de copii sau față de alți membri ai familiei, în ceea ce privește creșterea sau îngrijirea acestora.

Convenția extinde prevederile sale și la bărbați ceea ce constituie o modificare față de recomandarea nr. 123 din 1965.

Articolul 2 precizează că dispozițiile Convenției se aplică tuturor categoriilor de muncitori, din toate ramurile de activitate.

Conform articolului 4, pentru a se acorda o efectivă egalitate între cele două sexe – egalitate în ceea ce privește tratamentul și șansele – se vor lua toate măsurile pentru a le permite celor care au responsabilități familiale să-și exercite în mod liber dreptul de a alege angajarea și să se țină seama de necesitățile lor în ceea ce privește condițiile de angajare și de securitate socială.

În același timp, Convenția cere să se dezvolte și să se promoveze servicii comunitare publice sau private, prin care să se poata acorda ajutor copiilor și celor care au nevoie de îngrijiri speciale.

În articolul 8 se precizează că responsabilitățile familiale ale unei persoane nu pot constitui motiv valabil pentru încetarea contractului de muncă.

5.4. Egalitate privind dreptul la pensie și

condițiile de pensionare

În perioada 1958-1963, Comisia pentru Condiția Femeii a examinat, în decursul a mai multor sesiuni, problema dreptului la pensie și a vârstei pentru pensionare a femeii, care în mai multe țări fac obiectul unor reglementări diferite pentru bărbați și femei.

După o examinare preliminară, pe baza unor informații furnizate de Secretariatul ONU și de către Organizația Internațională a Muncii, Comisia a recunoscut că este vorba despre o problemă foarte complexă, care dă naștere la divergente de opinii și a decis, în anul 1960, să recomande Consiliului Economic și Social să ceară Organizației Internaționale a Muncii un studiu detaliat în această problemă.Consiliul a cerut acest lucru Organizației Internaționale a Muncii17, iar acesta a prezentat un raport complet, pe care Comisia l-a examinat și prin Rezoluția nr. 9(XVII) din 25 martie 1963, a arătat că, deși există o tendință de asigurare a egalității femeilor cu bărbații în ceea ce privește pensionarea, există divergențe de păreri între guverne și organizațiile de femei din mai multe state privitor la această problemă.Comisia a recomandat ca dispozițiile privind vârsta de pensionare și dreptul la pensie " să fie

17 Prin Rezoluția nr. 771 F [XXX] din 25 iulie 1960.

suficient de suple ca să se permită adaptarea lor la variațiile și schimbările ce pot interveni, la necesitățile individuale, ca și la preferințele personale legitime privind încetarea efectivă a lucrului, ținând seama de tendințele încurajatoare în ceea ce privește condițiile economice ale muncii bărbaților și femeilor, în special în ceea ce privește egalitatea în drepturi de pensionare și a vârstei de pensionare".

În Declarația privind egalitatea șanselor și a tratamentului pentru muncitoare18 se arată că nu trebuie să existe nici o discriminare față de femei în domeniul securității sociale, al pensionării, iar eventualele diferențe ce există în acest domeniu între femei și bărbați trebuie să facă obiectul unor revizuiri, astfel încât să se realizeze o egalitate în această materie.

5.5. Accesul egal al femeilor cu bărbații la

asistență financiară

Din studiile efectuate de organismele de specialitate, pe baza informațiilor deținute, rezultă că într-o serie de țări există dificultăți și inegalități în ceea ce privește obținerea de către femei de credite și împrumuturi pentru a putea să desfășoare activități productive, care să contribuie atât la creearea unor posibilități de valorificare a potențialului productiv al acestora, cât și de creștere a bunăstării familiale, în ultimă instanță.

În acest sens Conferința Mondială pentru Anul Internațional al Femeii (1975) a adoptat Rezoluția nr. 10, în care se cere guvernelor să stabilească mecanisme adecvate prin care să faciliteze acordarea de credite pentru

18 Adoptată de Conferința Generală a O.I.M. in 1975.

a răspunde necesităților speciale ale femeilor, să creeze facilități speciale pentru accesul femeilor la fondurile instituțiilor financiare existente și să încurajeze inițiativele care sunt luate de către organizațiile neguvernamentale a femeilor pentru înființarea propriilor bănci sau instituții financiare.

Această inițiativă a fost preluată de Adunarea Generală a ONU19, care a intărit prin autoritatea sa pe plan mondial aceste cerințe, cărora să le răspundă guvernele prin măsuri eficiente de asigurare a obținerii de credite de către femei, în vederea integrării lor în activitățile economico-financiare, în condiții de egalitate cu bărbații, cerâandu-se în același timp instituțiilor specializate ale ONU și organizațiilor neguvernamentale de profil să inițieze programe de formare și de specializare a femeilor în aceste activități.

CAPITOLUL II

Protecția specială acordată unor categorii de

femei aflate în situații deosebite

În diversitatea condițiilor economico-sociale existente pe plan mondial, există o serie de categorii de femei aflate în situații extrem de diferite, fiecare dintre acestea necesitând o protecție specială.

1. Femeile de vârsta a treia, datorită situației în care se află, trebuie să beneficieze de un sprijin eficient pentru a reuși să supraviețuiască în condiții satisfăcătoare.

19 Rezoluția nr. 3522[XXX] din 15 decembrie 1975.

Facem precizarea că nu intenționăm să analizăm situația femeilor în opozitie cu cea a bărbaților de aceeași vârstă, pentru a nu fi acuzați de o eventuală discriminare, dar ne referim preponderent la femei, având în vedere tematica acestei lucrări.

Planul Internațional de Acțiune de la Viena pentru vârsta a treia, adoptat în anul 1982 de către Adunarea Mondială pentru Vârsta a Treia subliniază aspectul umanitar al necesității protejării acestei categorii de persoane și conține recomandări care sunt aplicabile femeilor și bărbaților, în scopul asigurării protecției și a grijii pentru a le da posibilitatea să participe la viața socială și la dezvoltarea societății.Planul distinge un număr important de probleme și aspecte care privesc în special femeile de vârsta a treia, care au nevoie de îngrijiri speciale :

femeile necăsătorite, văduvele, femeile care au desfășurat preponderent activități casnice și nu beneficiază de o pensie sau aceasta este necorespunzătoare.Se are în vedere faptul că multe dintre femei au fost obligate să întrerupă activitatea în producție pentru nașterea, creșterea copiilor etc., situații care au dus în multe cazuri la pierderea locurilor de muncă, dată fiind existența în legislațiile unor state a unor reglementări necorespunzătoare cerințelor standardelor internaționale, iar în alte situații, la o vechime redusă în muncă și, în consecință la o pensie insuficientă.

Planul mai cuprinde și o serie de aspecte privind necesitatea îngrijirii medicale, asigurarea locuințelor și a altor cerințe, pentru ca aceasta categorie de persoane să poată beneficia de un nivel de viață civilizat și decent.

2. Femeile maltratate constituie o categorie frecvent întâlnită într-o serie de state, mai ales în țările în curs de dezvoltare, dar nu numai în acestea, după cum dovedesc unele statistici ale organismelor cu preocupări în acest sens.

Documentele adoptate de ONU și de organele sale subsidiare cer guvernelor să ia măsuri prin care să se elimine aceste situații și să se asigure femeilor afirmarea demnității și egalității lor depline cu bărbații.

Măsurile în cauză trebuie să vizeze și acordarea imediată de asistență pentru victimele unor acțiuni violente în familie și societate, pentru acordarea protecției, adăpostirii lor, asistenței juridice ori de altă natură, necesare în astfel de situații.

În același timp, trebuie să se intreprindă și acțiuni diverse de educație, de sensibilizare a opiniei publice, de adoptare a unui cadru legislativ eficient pentru descurajarea și eliminarea unor astfel de comportamente în familie și societate.

3. Femeile victime ale traficului cu ființe umane și prostituției involuntare sunt, de asemenea, o categorie importantă de persoane ce trebuiesc avute în atenție, pentru a se elimina condițiile ce determină aceste situații și pentru reintegrarea acestor femei în viața normală a societății.

Prostituția forțată constituie o formî de sclavaj impusă de proxeneți unor femei.Ea are ca premise degradarea economică, urbanizarea rapidă, migrația, șomajul și alte situații de criză sau de recesiune economică cu care se confruntă la un moment dat societatea.Ea are la bază dependența femeii față de bărbat.

Turismul sexual, prostituția forțată și pornografia reduc femeia la un simplu obiect sexual, la un bun ce poate fi comercializat și de pe urma căruia se pot obține beneficii.

Pentru combaterea acestui fenomen s-a adoptat Convenția ONU pentru reprimarea și abolirea traficului cu ființe umane și a prostituirii semenilor, , aprobată de Adunarea Generală a ONU la 2 decembrie 1949, care cere statelor să ia de urgență măsuri menite a întări colaborarea internațională vizând aceste fenomene.

Se cere guvernelor să prevină prostituția prin educația morală și educația civică în cadrul școlii și în afara acesteia, să sporească numărul femeilor ce îndeplinesc funcții de agent de stat în acest domeniu, să pună capăt discriminărilor care marginalizează persoanele, să frâneze industria și comerțul cu materiale pornografice și să adopte măsuri severe de reprimare când în astfel de activități sunt implicați minori, să reprime proxenetismul sub toate formele sale, mai ales când este vorba de exploatarea minorilor Totodată, se cere organizațiilor neguvernamentale să coopereze cu guvernele în vederea realizării unui număr mai mare de locuri de muncă în care să fie atrase victimele acestui fenomen și să li se creeze acestora posibilități de formare profesională.Acțiuni intense trebuiesc desfașurate și pentru eradicarea fenomenelor sociale ce sunt strâns legate și contribuie la proliferarea prostituției, cum ar fi : creșterea violenței, abuzul de substanțe stupefiante și psihotrope.Se impune, de asemenea, o mai eficientă colaborare în acest domeniu a organelor de poliție pe plan mondial.

4. Femeile suferind de un handicap fizic sau

mental

Din datele deținute pe plan mondial rezultă că un număr foarte mare de femei suferă de boli fizice ori mentale.Acestea sunt agravate de numeroși factori, printre care : războaiele și alte forme de violență, sărăcia, foametea, hrănirea insuficientă, epidemiile și accidentele de muncă.

Recunoașterea demnității umane și a drepturilor fundamentale ale persoanelor handicapate, ca și participarea acestora la dezvoltarea societății sunt încă limitate, fapt care creează dificultăți suplimentare mai cu seamă în cazul femeilor care au responsabilități casnice, dar și al altor categorii de femei.

Se recomandă guvernelor să adopte măsuri în spiritul Declarației privind drepturile persoanelor handicapate (1975) și în concordanță cu măsurile rezultate din Programul de acțiune Mondială privind persoanele handicapate, care a fost adoptat în anul 1982 și care,pe de o parte constituie cadrul general de acțiune în acest domeniu, iar pe de altă parte abordează problemele speciale ale femeilor handicapate.Trebuie să se ia măsuri de reintegrare profesională și socială a acestor femei la nivelul comunității, în așa fel încât serviciile de ajutorare a acestora să fie în măsură a realiza integrarea lor în societate.Este necesar să se respecte și drepturile femeilor handicapate intelectual, să se acționeze pentru a le face să înțeleagă care este starea sănătății lor și a le face conștiente de necesitatea urmării unui tratament adecvat.

5. Femeile deținute sau aflate sub urmărire

penală

În domeniul prevenirii criminalității și în cel al justiției penale, una dintre problemele actuale este aceea de a stabili, prin sistemele justiției penale, un tratament egal pentru cele două sexe.Prin evoluția sistemelor politice și sociale s-au creat ameliorări, dar acestea sunt insuficiente în raport cu situațiile de discriminare existente în lume din acest punct de vedere.Se constată o tendință de creștere a numărului femeilor aflate în detenție în ultimul deceniu.De asemenea, este cunoscut faptul că femeile aflate în detenție sunt expuse unor diverse forme de violență ori de amenințare sexuală și morală.

Prin măsurile care sunt prevăzute pe plan modial și în special cele dezbătute la Congresul Națiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalității și Tratamentul Delicvenților ce a avut la Caracas (Venezuela), în 1980, și principiile conținute în Declarația de la Caracas, se pune un accent deosabit pe tratamentul just și echitabil ce trebuie acordat femeilor în astfel de situații.

6. Femeile refugiate și deplasate reprezintă o altă categorie de femei care trebuie să se bucure de o protecție specială. Societatea internațională recunoaște faptul că persoanelor refugiate și deplasate trebuie să li se acorde o atenție deosebită, care constituie o datorie umanitară a statelor. Se știe că femeile refugiate și deplasate sunt expuse unor condiții dificile, care le afectează protecția fizică și juridică, precum și bunăstarea materială și psihologică.

Aceste femei au nevoie de un ajutor specializat și diversificat pentru a putea face față problemelor deosebit de complexe cu care sunt confruntate: sensibilitați fizice și psihice, atingeri aduse integritații corporale, tensiuni nervoase cauzate de separarea de familiile lor, de modificări intervenite în situațiile familiale, ca și de lipsa locuințelor, a hranei, a imbrăcămintei, a condițiilor de igienă, de îngrijire a sănătății și a altor probleme care rezultă din această situație.

Se impune în sarcina guvernelor să intreprindă măsuri, atât în plan individual cât și colectiv, pentru ca aceste persoane să fie sprijinite să ducă o viață cât mai normală și demnă, fapt ce este imperios necesar atunci când femeile sunt însoțite și de copiii aflați în îngrijire. Ajutorul acordat în domeniile juridic,economic,social, sanitar, umanitar, moral și mai ales, în direcția repatrierii lor în țara de origine.

În acest sens, O.N.U. acționează constant în direcția impulsionării statelor pentru a adera și ratifica Convenția din 1951 cu privire la statutul refugiaților și protocolul la această convenție din anul 1967, fapt ce constituie o garanție a tratamentului ce urmează a fi acordat femeilor aflate în această situație.

7.Femeile migrante constituie și ele o categorie importantă căreia trebuie să i se acorde o protecție specială. Se constată în ultima perioadă o creștere a numărului femeilor care sunt în proces de migrare: de la oraș la sat, dintr-o țară în alta, cu caracter sezonier sau permanent. Aceste femei sunt confruntate cu multiple probleme, cauzate de migrație: schimbarea condițiilor sociale, culturale, a limbii, a religiei, a altor elemente ale vieții de zi cu zi, fapt pentru care se ridică serioase probleme de adaptare și, deci, de inrajutorare a acestora.

Planul de acțiune Mondială și Programul de acțiune pentru a doua jumătate a deceniului Națiunilor Unite pentru femeie trebuie aplicate într-un mod cât mai larg cu putință în ceeace privește problemele cu care se confruntă femeile migrante.Se impune, de asemenea, elaborarea unei convenții internaționale cu privire la protecția drepturilor muncitorilor migranți și a familiilor acestora, așa cum a cerut Adunarea Generală a O.N.U. în rezoluțiile sale.

Femeile migrante trebuie să beneficieze de o protecție specială dacă se are în vedere faptul că ele pot fi supuse unei duble discriminări: în calitate de femei și în calitate de migrante. De aceea se impune ca guvernele țărilor gazda să le acorde acestora atenție specială, atât în ceeace privește asistență socială, cât și egalitatea în muncă, în salarizare și în domeniul asigurării sănătății.

8. Femeile aparținând unor minorități și femeile autohtone sunt o altă categorie deseori oprimată pentru faptul că aparțin unui grup minoritar și care, în decursul istoriei au fost supuse dominației, au fost spoliate sau exterminate. Deși au rezistat acestor vicisitudini ale soartei, ele au suferit și suferă o serie de discriminări bazate pe apartenența lor la grupuri minoritare sau autohtone. Se impune ca guvernele țărilor în care acestea trăiesc să adopte măsuri prin care să le asigure protecția și respectarea drepturilor și a demnității lor ca ființe umane, precum și a patrimoniului lor cultural, etnic, lingvistic, religios și, totodată, să le garanteze deplina participare la evoluția societății în care trăiesc.

Aceste femei trebuie să fie consultate și să participe plenar la elaborarea și aplicarea programelor care sunt adoptate cu privire la ele. Guvernele statelor în care există minorități și populatii autohtone, trebuie să țină seama de activitățile organelor existente pe plan internațional și care au atribuții de protecție a drepturilor femeii, ca de exemplu Comitetul pentru eliminarea discriminării rasiale,Subcomisia pentru luptă contra discriminării și pentru protecția minorităților și, în special, a unor grupuri de lucru a acestora, ce se preocupă de obținerea de informații privind modul în care sunt respectate pe plan internațional drepturile femeii, pentru semnalarea cazurilor de încălcare a acestor drepturi, ca și de elaborarea unor noi documente internaționale care să constituie standarde în acest domeniu.

9. Femeile din zonele afectate de secetă sunt o alta categorie de femei ce trebuie avută în vedere în mod preferențial.După cum se cunoaște, în ultima perioadă seceta a afectat tot mai multe zone ale globului, extinzându-se și în afara celor tradițional afectate de acest fenomen.

Amploarea și persistența secetei constituie o amenințare gravă, îndeosebi pentru țările din Sahel, unde s-a instaurat foametea și se constată o profundă deteriorare a mediului înconjurător.Se impun în acest sens măsuri ferme din partea comunității internaționale, menite a combate aceste fenomene și a anihila efectele lor, precum și pentru ajutorarea femeilor și copiilor din aceste zone, care devin, în toate cazurile primele victime ale fenomenelor sus-menționate.

10.Protecția femeilor în perioade de urgentă și

de conflicte armate

În perioade de urgență și de conflicte armate, femeile sunt expuse unor grave pericole, alături de alte categorii de populație civilă, cum ar fi: copiii,persoanele vîrstnice și altele.

În anul 1974, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat și proclamat Rezoluția nr. 3318(XXIX) intitulată “ Declarația privind protecția femeilor și a copiilor în perioade de urgență și de conflict armat”. Conform acestui document, combatanților le este interzis să atace și să bombardeze populația civilă, în special femeile și copiii, care constituie partea cea mai vulnerabilă a acesteia, iar utilizarea armelor chimice sau bacteriologice de către aceștia constituie un pericol deosebit de grav.

Toate statele și părțile beligerante vor face orice efort pentru a cruța femeile și copiii de ravagiile războiului și vor adopta toate dispozițiile necesare pentru a asigura interzicerea unor măsuri precum persecuții,torturi, represalii, pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, violente și alte astfel de practici în cazul populației civile constituită din femei și copii. Sunt interzise orice forme de represiune aplicate femeilor și copiilor, mai ales închisoarea, tortura,împușcările, arestările în masă, pedepsele colective, distrugerile de case, deplasările forțate comise de beligeranți în timpul ocupației militare, toate aceste fapte fiind considerate crime și pedepsite ca atare.

De asemenea, Declarația dispune că, femeile și copiii aparținând populației civile și implicați în condițiile stărilor excepționale și de confict armat sau care trăiesc în teritorii ocupate, nu vor fi lipsiți de adăpost, hrană, asistență medicală și de drepturile inalienabile, conform Declarației Universale e Drepturilor Omului, pactelor internaționale privitoare la drepturile omului și a altor instrumente internaționale.

În același timp , el poate să instituie și anumite comitete speciale de reprezentanți ai statelor membre sau formate din experți care să rezolve anumite sarcini în ceea ce privește respectarea drepturilor omului.

CAPITOLUL III

Mecanismul de garantare a drepturilor femeii

Considerații generale

După cum s-a văzut din analiza efectuată, există o gamă foarte diversificată de documente internaționale privind drepturile omului.

Acestea se constituie în standarde ce trebuie să fie preluate și respectate de către toate statele în dreptul intern.

Este binecunoscut faptul că drepturile omului sunt garantate, în primul rând, în modul cel mai eficient prin normele juridice interne ale fiecărui stat. Acestea sunt cele care, în mod concret, recunosc ființei umane drepturi și libertăți, prevăzând în același timp mecanismele procedurale prin care acestea să fie efectiv garantate. În acest scop, statele au obligația de a prelua și înscrie în legea internă reglementările statuate de documentele internaționale. Pe de alta parte însă, nu trebuie să se neglijeze faptul că statele, deși sunt autoare ale acestor documente internaționale, față de care și-au exprimat acordul de voință, angajându-se să le respecte, nu sunt în toate situațiile animate de bună intenție și, deci, nu respectă întrutotul drepturile pe care au fost de acord să le recunoască și să le înscrie în documentele internaționale.În aceste situații, este sarcina comunității internaționale ca, tot în baza acordului de voință exprimat de state cu ocazia adoptării documentelor respective, să intervină pentru a reglementa situațiile de încalcare a unor drepturi.

S-au creat astfel, pe baza acordului de voință a statelor, o serie de organisme, care au ca atribuție urmărirea modului în care se respectă drepturile omului și în cazul în speță, drepturile femeii și ale copilului, pe care le vom prezenta în continuare.

2. Adunarea Generală a Organizației Națiunilor

Unite

Fiind principalul organ reprezentativ al O.N.U. , ea are printre atribuțiuni și pe aceea de inițiere de studii și efectuarea de recomandări în scopul înfăptuirii drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toti, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie (art. 13 din Carta O.N.U.).

În exercitarea atribuțiilor sale în acest domeniu, de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, Adunarea Generală a adoptat un număr apreciabil de declarații și convenții, multe dintre acestea cu privire la drepturile femeii.

3. Consiliul Economic și Social

În ansamblul mecanismelor de promovare și garantare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Consiliul Economic și Social este organul principal care, sub autoritatea Adunării Generale a O.N.U. a fost împuternicit să realizeze cooperarea economică și socială internațională pentru a promova “ respectarea universaăa și efectivă a drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie “ (art.55, litera “c” din Carta O.N.U.).

Conform articolului 62 din Carta O.N.U., acest organ poate face recomandări în scopul asigurării respectării efective a drepturilor omului și a libertăților sale fundamenta- le față de orice persoană. El are competența să pregatească proiectele de convenții ce urmează să fie supuse spre aprobare Adunării Generale, multe dintre convențiile în domeniul drepturilor femeii, copilului, tineretului și persoanelor handicapate fiind adoptate de acest organ.De asemenea, el poate convoca conferințe internaționale privind drepturile omului.Are și competența de a lua măsuri în vederea obținerii de rapoarte de la instituțiile specializate, în vederea executării recomandărilor și poate să comunice Adunării Generale propriile observații cu privire la aceste raporte.Se compune din 54 de membri și se intâlnește o dată pe an și de două ori în sesiune de lucru. De asemenea, el poate convoca conferințe internaționale privind drepturile omului.Are și competența de a lua măsuri în vederea obținerii de rapoarte de la instituțiile specializate, în vederea executarii recomandărilor și poate să comunice Adunării Generale propriile observații cu privire la aceste raporte.Se compune din 54 de membri și se întâlnește o dată pe an și de două ori în sesiune de lucru.Conform articolului 68 din Carta O.N.U., el poate să înființeze anumite comisii în problemele care îi sunt date în competență.Astfel, Consiliul a âîinființat mai multe organe subsidiare, dintre care cele mai importante sunt :

Comisia pentru drepturile omului;

Subcomisia de lupta împotriva măsurilor discriminatorii și pentru protecția minorităților;

Comisia pentru condiția femeii.

3.1. Comisia pentru drepturile omului

A fost creată în anul 1946, conform articolului 68 din Carta O.N.U., că principalul organism subsidiar în domeniul drepturilor omului care se poate preocupa de toate problemele referitoare la această materie.Comisia are sarcina pregătirii propunerilor și recomandărilor privind drepturile omului, drepturile minorităților și prevenirea oricăror discriminări pe care le înaintează Consiliului Economic și Social.

3.2. Subcomisia pentru lupta împotriva

măsurilor discriminatorii și pentru protecția minorităților

Această subcomisie a primit ca mandat efectuarea de studii și adresarea de recomandări privind lupta impotriva măsurilor discriminatorii și pentru protecția minorităților.Se compune din 26 de membri aleși de Comisia pentru drepturile omului dintre candidații propuși de către statele membre, pentru un mandat de 3 ani.Inaintea sesiunilor anuale ale Subcomisiei, se întrunesc anumite grupuri de lucru create de aceasta, care examinează comunicările primite de către acestea privind violări ale drepturilor omului.

3.3. Comisia pentru Condiția femeii

Este principalul organ subsidiar care are ca atribuție urmărirea modului în care se realizează respectarea drepturilor femeii. A fost creată în anul 1946 de către Consiliul Economic și Social, având ca atribuții concrete pregătirea rapoartelor ce urmează a fi înaintate Consiliului Economic și Social, cu privire la progresele realizate în promovarea drepturilor femeii în domeniile politic, economic, civic, social și cultural.

Din anul 1986, atribuțiile Comisiei s-au extins și în ceeace privește asigurarea egalității între femei și bărbați.

Comisia este constituită din 32 de membri aleși de către ECOSOC dintre reprezentanții statelor membre, pentru o perioadă de 4 ani, prin respectarea unor criterii de reprezentare a diferitelor regiuni geografice ale globului.

Sesiunile sale au loc la intervale de 2 ani.

În ceeace privește funcționarea sa, Comisia are la bază Regulamentul interior al comisiilor tehnice ale Consiliului Economic și Social. Acestei Comisii îi sunt prezentate rapoarte periodice de către Comisia interamericană a femeii și de către Comisia pentru Condiția femeii arabe.

Dintre comitetele speciale de experți, în problematica drepturilor femeii au atribuții urmatoarele:

3.4. Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, care a fost infiintat în anul 1982, în aplicarea art.22 din Convenția pentru eliminarea oricaror forme de discriminare față de femei, din 1979. El este alcatuit din 23 de experți, care sunt alesi prin vot secret de către statele părți la Convenție și care acționează, cu titlu individual, pentru o perioada de 4 ani. Principala atributie a Comitetului o constituie analizarea progreselor obtinute în aplicarea prevederil Conventiei.

În acest scop, statele părți au obligatia de a transmite Secretariatului General al O.N.U. rapoarte periodice sau ori de cate ori Comitetul le solicita acest lucru.

Anual, Comitetul inainteaza cate un raport către A dunarea Generală a O.N.U., prin intermediul ECOSOC, în care face sugestii și recomandări generale, inclusiv aprecieri și comentarii provenind de la statele părți.

Aceste rapoarte sunt trimise Comisiei pentru Condiția femeii spre informare, prin intermediul Secretarului General al O.N.U.

3.5. Comitetul pentru drepturile omului, prin atribuțiile sale privind respectarea drepturilor civile și politice, are și anumite sarcini în ceeace privește respectarea drepturilor femeii.

Creat în baza articolului 28 al Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, el este compus din 18 experți, alesi pentru o perioada de 4 ani de către statele membre ale O.N.U.

Comitetul are atributiuni de primire și examinare a rapoartelor de la statele părți privind măsurile luate de acestea pentru aplicarea dispozitiilor pactului; primirea și examinarea comunicarilor privind incalcarea unor drepturi de la persoanele fizice, dacă statele, ai caror cetateni sunt, au recunoscut aceasta competenta Comitetului; desemnarea unor comisii de conciliere ad-hoc, în cazul în care diferendul prezentat în față Comitetului nu a putut fi solutionat; inaintarea propriilor rapoarte și observatii generale către statele părți la pact, pe care el le considera necesare pentru rezolvarea diferitelor chestiuni privind respectarea dispozitiilor pactului.

3.6. Comitetul pentru drepturile economice,sociale și culturăle poate și el să exercite anumite atribuții în ceea ce privește garantarea respectarii drepturilor femeii. Acest comitet a fost creat de către Consiliul Economic și Social în baza Rezoluției nr. 17/1985 privind urmărirea modului de respectare a drepturilor recunoscute în Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

El are atribuții de examinare a rapoartelor primite de la statele părți, la anumite intervale de timp, în baza acestor rapoarte Comitetul putând să formuleze recomandări cu caracter general, pe care le înaintează Comitetului Economic și Social.

3.7. Comitetul contra torturii poate și el să exercite anumite activități pe linia garantării respectării drepturilor femeii și copilului, fiind constituit în baza articolului 17 din Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

Se compune din 10 experți aleși de către statele membre și are ca atribuții examinarea rapoartelor prezentate de către acestea privind măsurile luate pentru aplicarea prevederilor Conventiei; efectuarea de anchete confidențiale privind practicarea torturii sistematice pe teritoriul statelor părți; soluționarea diferendelor apărute între statele părți cu privire la aplicarea Convenției și examinarea rapoartelor primite de la persoanele fizice privind supunerea la torturi.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat și rolul Organizațiilor internaționale neguvernamentale care ocupă un loc deloc neglijabil în promovarea drepturilor omului. Incă din perioada negocierii Cartei O.N.U., organizațiile internaționale neguvernamentale au acționat pentru a obține dreptul de a participa oficial la lucrările organelor ce urmau a fi create.

Organele din sistemul O.N.U., când sunt în fața unor probleme privind drepturile omului solicită în mod frecvent organizațiilor neguvernamentale cu rol consultativ să le fie furnizate informații, mai ales asupra situațiilor de fapt. În unele imprejurări,cum este cazul, de pildă, al Pactului Internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, informațiile prezentate ECOSOC de către O.N.G.-uri au fost urmare a unei cereri exprese ce le-a fost adresată de aceasta instituție. Atunci când au loc violări flagrante și sistematice ale drepturilor omului, organizațiile internaționale neguvernamentale sunt mai bine plasate decât indivizii în a sesiza autoritățile competente (naționale și internaționale), și în pregătirea și prezentarea comunicărilor de rigoare. În încheiere, ca o concluzie finală, se desprinde ideea că individul, ca ființă umană are drepturi imanente, deci intrinseci acestei calități și deși are origini îndepărtate, mai ales în concepția creștină asupra omului în filozofia politică și juridică s-a impus mult mai târziu, atunci când condițiile social – politice, prevalente la un moment dat pe continentul european, au îngăduit-o.

Protecția drepturilor omului a fost abordată ca imperativ al comunității internaționale, de abia după cel de al doilea război mondial, într-un impresionant ansamblu de reglementări cu caracter universal, regional sau sectorial, ca urmare a perpetuării practicii încălcării drepturilor omului în statele cu regim totalitar.

Calea spre construirea unui sistem de protecție internațională a drepturilor omului și stabilirea obligației unei cooperări internaționale în acest domeniu a fost deschisă de Carta Organizației Națiunilor Unite.

BIBLIOGRAFIE

I.CLOSCA Tratat de drepturile omului,

I. SUCEAVA Editura “ Europa Nova ‘,

București, 1995

I.SUCEAVA Omul și drepturile sale, Editura

V. MARCU M.I., 1991

C. GHEORGHE

D. POPESCU Drept Internațional public, Casa

A. NASTASE de Cultură și Presa “Sansa”

F. COMAN S.R.L., 1994

A. NASTASE Drepturile omului, religie a

sfârșitului de secol, I.R.D.O.,

1992

I. DIACONU Drepturile omului, I.R.D.O.,

1993

G. GEAMANU Drept Internațional public, vol.I,

Editura Didactică și Pedagogică,

1981

M.NICIU Drept Internațional public, vol.II, Editura

Fundatiei “Chemarea”, Iasi, 1993

M. NICIU Declarația Universala a Drepturilor

Omului

1948

M. NICIU Pactul Internațional cu privire la

Drepturile economice, sociale și

culturale – 1966

M. NICIU Pactul Internațional cu privire la

drepturile

Civile și politice – 1966

M. NICIU Convenția Internațională privind

eliminarea tuturor formelor de

discriminare față de femei – 1979

M. NICIU Convenția privind drepturile politice ale

femeii – 1952

M. NICIU Conventia privind cetățenia femeii

căsătorite

M. NICIU Convenția privind consimțământul

la căsătorie, vârsta minimă pentru

căsătorie si înregistrarea căsătoriei

1962

M. NICIU Declarația privind drepturile

persoanelor handicapate – 1975

M. NICIU Convenția privind sclavia – 1926

M. NICIU Convenția pentru reprimarea traficului

cu ființe umane și pentru reprimarea

prostituției semenilor – 1957

M. NICIU Convenția O.I.M. privind egalitatea

retribuirii muncitorilor și muncitoare-

lor

M. NICIU Declarația asupra protecției femeilor

și copiilor in perioade excepționale

și de conflicte armate – 1974

M. NICIU Convenția europeană a drepturilor

omului – 1950

M. NICIU Carta Sociala Europeană – 1961