. Protectia Multidimensionala In Cadrul Operatiilor Fortelor Terestre

CUPRINS

ANEXE

INTRODUCERE

Evoluția civilizației a condus la creșterea în complexitate a acțiunilor militare, de aici deducându-se faptul că relația dintre acestea și spațiu s-a modificat profund, sub aspect dimensional, raport spațiu-timp (ritm). De asemenea acțiunea militară este și va fi proiectată în domenii spațiale de neimaginat cu ani în urmă, de tipul spațiilor virtuale, deduse, imaginate. Așa s-au născut sintagmele „spațiul de conflict informațional, spațiul de conflict informatic, spațiul de conflict electronic, spațiul de conflict psihologic etc." la care se adaugă bineînțeles dimensiunea specifică fiecăruia.

În acest cadru extins și greu controlat apar noi tipuri de operații care presupun folosirea a noi sisteme de arme și, implicit, a noi strategii de confruntare. În acest context, acțiunile militare se vor desfășura într-un spațiu informatizat, robotizat, saturat electronic, suprasaturat energetic, controlat submarino-cosmic și telepatic.

Obiectivele strategice ale noilor confruntări nu pot fi altele decât cele cunoscute de multă vreme: controlul resurselor planetare, stăpânirea piețelor de desfacere, controlul informației și, prin acestea, protecția și securizarea entității proprii, a arealului de conviețuire și de dezvoltare.

Succesul, în conflictele viitoare, va fi de partea celor care își vor asigura libertatea de acțiune, ziua și noaptea, în condiții meteo grele, care vor obține rapid (sau din timp) supremația cosmică și informațională și care vor folosi cu succes protecția trupelor în scopul conservării puterii de luptă și folosirea acesteia la momentul și timpul oportun.

Dimensiunea spațială și temporală a acțiunilor militare depinde de sistemele de supraveghere a tuturor mediilor din teatrele de confruntare, de cantitatea de forțe și mijloace avute la dispoziție de combatanți, de caracteristicile tehnico-tactice ale mijloacelor din dotare, de existența bazelor de aprovizionare în teatru, de informațiile la dispoziție, de condițiile de timp, anotimp etc. Folosirea tehnologiilor înalte și performante este obligatorie. Fără armate profesioniste și tehnologii înalte nu mai poate fi azi câștigat nici un război. Acesta presupune creșterea substanțială a mobilității trupelor, vitezei de reacție și potențialelor defensive și combinate, sporirea capacității structurilor militare de a lărgi gama misiunilor, diversificarea procedurilor de ducere a acțiunilor de luptă și operațiilor și va oferi soluții noi pentru protecția multidimensională a trupelor, obiectivelor și mediului.

Protecția multidimensională acoperă atât mediul fizic cât și cel informațional și psihologic, în garnizoană, pe timpul deplasării sau al luptei. Printr-o protecție multidimensională adecvată influența și vigilența trebuie extinse cât mai departe posibil pentru maximizarea abilităților de avertizare timpurie și de împiedicare a atacurilor asigurând cea mai bună protecție pentru forțele și bunurile proprii.

Protecția forțelor cuprinde o gamă întreagă de activități care au ca rezultat comun protejarea forțelor proprii față de acțiunile adversarului. Protecția forțelor se execută în scopul procurării datelor și informațiilor despre un potențial agresor; menținerii continue a unei puteri de luptă ridicate, evitării acțiunilor executate prin surprindere de către forțele ostile, creării condițiilor favorabile și realizării capacității de reacție la timp și în mod organizat; desfășurării cu succes a acțiunilor în orice situații. Aceasta contribuie la realizarea libertății de manevră și apărarea forțelor proprii față de efectele acțiunii armamentului inamicului și față de adversitățile naturii.

Cu cât această protecție este mai bună, cu atât se asigură un grad mai înalt de viabilitate a trupelor proprii, care le va permite ca în momentul și în locul potrivit să execute lovituri hotărâtoare asupra grupărilor inamice. Protecția forțelor proprii împotriva loviturilor inamicului se execută în mod continuu, prin mijloace și căi din cele mai diversificate, iar în caz că nu este posibilă evitarea atacurilor, se depun eforturi pentru ca acestea să aibă efecte minime.

CAPITOLUL I:CONSIDERAȚII PRIVIND PROTECȚIA ȘI OPERAȚIILE FORȚELOR TERESTRE

Introducere

Forțele Terestre, componenta de bază a armatei, sunt destinate să execute întreaga gamă de operații, cu caracter terestru și aeropurtat, independent și întrunit sau combinat – în compunerea unor forțe multinaționale, NATO sau UE, precum și sub mandat ONU, pe teritoriul național sau în afara acestuia, în orice zonă și pe orice direcție, pentru apărarea armată a țării sau a alianței, promovarea valorilor păcii și stabilității internaționale și a intereselor strategice ale României.

Forțele Terestre execută misiuni specifice în timp, spațiu de luptă multidimensional și digitalizat, contracarând efectele războiului electronic și informațional, asigurând menținerea stării psihomorale a luptătorilor într-un permanent echilibru, pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor. Ele constituie o forță flexibilă, capabilă să se adapteze permanent fizionomiei câmpului de luptă modern, să materializeze manevra pe verticală, să inițieze, amplifice și gestioneze operații speciale în spațiul terestru controlat de inamic.

Marile unități și unități trebuie să fie protejate în toate situațiile, acest lucru făcându-se prim masuri, activități și acțiuni cu caracter de permanență, se iau pe timp de pace, în caz de criza și în situații de război iar conducerea protecției forțelor este un atribut al comandantului.

Protecția forțelor oferă cai specifice pentru a pune în valoare toate posibilitățile oferite de caracteristicile geoclimatice împreună cu perfecționarea echipării, armamentului și tehnicii. Protecția trupelor contribuie la realizarea cerințelor acțiunii eficiente, având un rol însemnat în dobândirea și menținerea libertății de acțiune a forțelor proprii, în desfășurarea manevrei și realizarea surprinderii, în economisirea forțelor, mijloacelor și concentrarea eforturilor.

1.1 Protecția trupelor în cadrul doctrinei Forțelor Terestre

Protecția trupelor presupune un ansamblu de măsuri și acțiuni desfășurate de către toate forțele participante în scopul contracarării acțiunilor adversarului și a altor factori perturbatori, executate în scopul realizării unui nivel maxim al puterii de luptă al marilor unități tactice de arme întrunite.

Protecția trupelor cuprinde o gamă întreagă de activități care au ca rezultat comun protejarea forțelor proprii față de acțiunile adversarului. Protecția forțelor se execută în scopul procurării datelor și informațiilor despre un potențial agresor; menținerii continue a unei puteri de luptă ridicate, evitării acțiunilor executate prin surprindere de către forțele ostile, creării condițiilor favorabile și realizării capacității de reacție la timp și în mod organizat; desfășurării cu succes a acțiunilor în orice situații. Aceasta contribuie la realizarea libertății de manevră și apărarea forțelor proprii față de efectele acțiunii armamentului inamicului și față de adversitățile naturii.

Ca și concept protecția este întâlnita în doctrina noastră ca și element al puterii de luptă dar și ca sistem de operare alături de mobilitate.

1.1.1 Protecția în cadrul puterii de luptă

Puterea de luptă a unităților din compunerea Forțelor Terestre exprimă abilitatea acestora de a executa operații prin combinarea vectoriala a elementelor: informațiile, manevra; puterea de lovire; protecția; comanda.

Folosirea propriu-zisă și susținerea elementelor puterii de luptă în mod unitar este de natură să decidă rezultatul final al operațiilor de orice tip.

Comandantul trebuie să urmărească integrarea manevrei, puterii de lovire și protecției în varianta optimă pentru situația creată.

Informațiile dau tărie conducerii și amplifică efectele manevrei, protecției și puterii de lovire. Ele provin din surse specializate sau nespecializate, umane sau tehnice și pot fi obținute prin acțiuni specifice și prin alte modalități aflate, la un moment dat, la dispoziția comandantului.

Sistemele moderne de informații organizate în rețele ajută liderii de la toate nivelele să ia decizii mai bune și într-un timp mai scurt. Deciziile bune, transmise oportun permit Forțelor Terestre să maseze efectele puterii de luptă în mod mai rapid și mai eficace decât inamicul. Aceasta permite Forțelor Terestre să vadă, să înțeleagă și să acționeze primele.

Informația este utilizată de către ambele părți aflate în conflict, fie direct, fie indirect pentru a obține avantaje exploatabile și a le valorifica împotriva obiectivelor selectate în acest sens, în modalități similare sincronizării și utilizării focului pentru îndeplinirea misiunilor.

Capabilitățile sistemelor moderne de a oferi informații în timp real pentru toate nivelele de conducere și acțiune pot genera tentația comandanților eșaloanelor mari de a interveni în direcționarea nemijlocită a acțiunilor tactice minore, ceea ce ar fi de natură să reducă avantajele acestor sisteme.

Manevra determina creșterea puterii de luptă, prin avantajul pozițional obținut ca urmare a dispunerii forțelor în punctele decisive pentru executarea sau amenințarea cu executarea focului prin ochire directă sau din poziții de tragere acoperite, pentru mascarea efectelor acțiunilor proprii, realizarea surprinderii, șocul psihologic și a prezenței fizice, precum și pentru obținerea dominanței morale asupra inamicului.

O manevră reușită cere din partea comandantului atât anticipare și agilitate mentală, cât și o îmbinare judicioasă a mișcării cu puterea de lovire și protecția forțelor care o execută.

Creșterea puterii de luptă proprii se poate obține și fără deplasare, prin obligarea inamicului de a intra într-o poziție defavorabila, efectul fiind similar celui obținut prin manevră.

Deplasarea și dispunerea unităților pe timpul dislocării acestora în zona de responsabilitate, înaintea declanșării operației, reprezintă elemente de manevră dacă, prin acestea, se obține un avantaj pozițional și se poate influența rezultatul final al operației.

Prin manevră, comandantul pune în mod continuu probleme inamicului, făcându-i ineficiente reacțiile și determinând înfrângerea acestuia. Avantajul pozițional și tăria date de prezența fizică a componentei terestre a forțelor armate, obținute prin manevră, sunt unice și nu pot fi substituite de alte elemente.

Puterea de lovire reprezintă forța distructivă a fiecărei unități și are rol determinant în înfrângerea voinței de a lupta a inamicului.

Puterea de lovire a unei unități se realizează potrivit concepției operației; ea se exprimă în capacitatea unității de a executa lovituri (foc) cu mijloacele la dispoziție și vizează efectul real ce se obține ca urmare a utilizării sale coordonate în operație, indiferent de nivelul acesteia.

Puterea de lovire include sprijinul de foc al misiunilor, executat independent sau în combinație cu manevra, pentru a realiza nimicirea inamicului.

Pentru a spori efectul letal al puterii de lovire, comandantul trebuie să utilizeze cu măiestrie și pricepere bătaia și precizia crescute ale sistemelor de armament cu tragere prin ochire directă și din poziții de tragere acoperite, ce folosesc muniție dirijată prin laser și sisteme integrate de cercetare.

Integrarea puterii de lovire cu fumizarea și sistemele de război electronic duce la ruperea coeziunii, dezorganizarea acțiunilor inamicului și producerea unor efecte psihologice sau fizice specifice.

Atingerea efectului maxim al puterii de lovire la nivel strategic, operativ și tactic necesită integrarea deplină a sistemelor și procedeelor de stabilire a priorităților, de determinare și urmărire a obiectivelor, de repartizare a mijloacelor de executare a focului și de evaluare a rezultatelor, precum și sincronizarea permanentă a acesteia cu celelalte sisteme de atac împotriva inamicului.

Protecția conservă puterea de luptă a forțelor, în așa fel încât comandantul să le poată utiliza în momentele și locurile decisiveată utiliza în momentele și locurile decisive. Componentele principale ale protecției sunt: securitatea și inducerea în eroare; menținerea sănătății și moralului militarilor; prevenirea accidentelor; evitarea fratricidului.

Securitatea și inducerea în eroare previn localizarea forțelor proprii și cunoașterea acestora (compunere, posibilități, etc.) de către inamic. În acest scop, un rol deosebit revine contracarării acțiunilor de obținere de informații desfășurate de către inamic și asigurării succesului propriilor acțiuni. Dispersarea forțelor și mijloacelor, mascarea, disciplina, apărarea aeriană a forțelor și a celorlalte elemente de dispozitiv, măsurile de protecție și siguranță și lucrările de amenajare genistică contribuie în mod substanțial la reducerea pierderilor provocate de către inamic și constituie o parte importantă a protecției.

Menținerea moralului militarilor presupune luarea măsurilor pentru realizarea coeziunii și spiritului de echipă în cadrul unității, având în vedere bunul trai, moralul și starea de spirit ale întregului personal, precum și măsuri pentru asigurarea continuă a asistenței medicale adecvate, revenirea rapidă în cadrul unităților a luptătorilor cu răni ușoare și pentru utilizarea eficientă a sistemelor de evacuare, reparare și înlocuire a materialelor necesare bunului trai și sănătății militarilor.

Prevenirea accidentelor se realizează pentru asigurarea integrității fizice a personalului participant la operație, prin diminuarea riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale. Aceasta se asigura sub conducerea comandanților și a persoanelor investite cu atribuții în acest domeniu și este organizată prin luarea în considerare a factorilor de risc, de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională care decurg din elementele sistemului de acțiune, proprii fiecărei componente a acestuia – executant – sarcina de muncă – echipamente tehnice – mediu de activitate și includ: evaluarea riscurilor pentru evitarea celor inutile; utilizarea echipamentului adecvat; întocmirea documentelor necesare pe aceasta linie; elaborarea procedurilor de operare permanente/standard în domeniu.

Evitarea fratricidului constituie o componentă importantă a principiului siguranței și protecției forței în cadrul operației. Principalele mecanisme care limitează fratricidul sunt : conducerea ferma; disciplina în operații; instruirea temeinica; proceduri standard adecvate; cunoașterea detaliată a situației. Mecanismele permit comandanților să exercite un control adecvat al tragerilor, al reperelor de timp pentru deplasarea forțelor, precum și al procedurilor impuse de disciplina operațiilor. Evitarea fratricidului începe cu programele eficiente și realiste de instruire, care includ instruirea unilaterală a forțelor asupra recunoașterii vehiculelor, echipamentului și uniformelor proprii sau ale alianței, instruirea în utilizarea armamentului, adoptarea doctrinei alianței. Instruirea unilaterală este testată în cadrul exercițiilor comune de pregătire, cu obiective și scopuri bine stabilite.

Comanda reprezintă elementul cel mai dinamic al puterii de luptă, realizându-se la toate eșaloanele prin ofițeri, subofițeri și gradați cu un înalt nivel de competență.

Comandantul imprimă militarilor voința de a învinge, stabilește țelul, asigură orientarea și motivarea subordonaților în operație. El stabilește modul de realizare a manevrei precum și utilizarea adecvată a puterii de lovire și protecției în operațiile militare. Nici o atribuție a acestuia pe timp de pace nu este mai importantă decât instruirea profesională proprie și a subordonaților, precum și înțelegerea dimensiunii umane a actului de comandă, acestea ajutându-l să înțeleagă efectele determinate de condițiile specifice ale operațiilor asupra întregului personal din subordine.

Selecția comandanților trebuie realizată pe baza profilului lor moral, fermității, puterii, voinței și competenței profesionale. Ei trebuie să imprime eșalonului comandat ideile, dorințele, energia și metodele proprii. Influența personală și competența comandanților au o contribuție însemnată, uneori decisivă, la rezultatul final al operațiilor.

Comandanții cu o personalitate puternică și militarii devotați constituie cel mai important element de multiplicare a puterii de luptă.

1.1.2 Protecția în cadrul sistemelor de operare

Sistemele de operare/funcțiunile de luptă reprezintă instrumentele principale aflate la dispoziția comandantului, pe care acesta le integrează și coordonează în operație, pentru sincronizarea efectelor acestora în timp, spațiu și scop. Acestea sunt: informațiile; manevra; sprijinul de foc; apărarea aeriană cu baza la sol; mobilitatea și protecția; logistica; comanda și controlul.

Sincronizarea forțelor și a efectelor acțiunii lor în întreaga zonă de responsabilitate impune, din partea comandanților, analiza operațiilor prin prisma funcțiunilor de luptă existente la fiecare nivel al acestora.

Informațiile dețin un rol deosebit în sprijinul tuturor tipurilor de operații militare, scop în care se urmărește în permanentă obținerea și menținerea superiorității specifice în cunoașterea și vizualizarea spațiului de lupta, în determinarea simetriilor și asimetriilor dintre forțele inamicului și cele proprii. Pentru aceasta se urmărește realizarea unui sprijin de informații integral, precis și anticipativ actului de comandă.

Prin acțiuni specifice fiecărui eșalon sau prin alte modalități de care dispun la un moment dat, comandanții obțin și analizează datele și informațiile privind inamicul și mediul de desfășurare a operației. Informațiile militare dau astfel tărie comenzii, amplifică efectele manevrei și puterii de lovire, asigurând totodată protecția forței. Acestea provin din surse umane sau tehnice, specializate sau nespecializate.

Culegerea, procesarea, diseminarea și valorificarea datelor și informațiilor referitoare la câmpul de luptă, înainte de începerea operației și pe timpul desfășurării acesteia, sunt activități vitale pentru asigurarea succesul. Realizarea unei imagini unice și clare a spațiului de luptă impune conducerea centralizată a procesului de procurare a informațiilor, desfășurarea simultană a acestuia la toate eșaloanele și difuzarea oportună a datelor prin sistemul informațional.

Acțiunile pentru culegerea de informații impun utilizarea tuturor forțelor și mijloacelor aflate la dispoziția comandantului. Aceste forțe și mijloace includ: unitățile/subunitățile aflate în contact nemijlocit cu inamicul; unitățile și subunitățile specializate din cadrul forțele luptătoare și din cele de sprijin; patrulele și grupurile de cercetare; ofițerii de legătură repartizați la alte unități; cercetarea aeriană; cercetarea navală, în zonele maritime și fluviale.

Informațiile furnizate comandantului, în scopul facilitării procesului luării deciziei, trebuie să fie clare, concise, relevante și oportune.

Sistemul informațional asigură comandantului informațiile necesare utilizării eficiente a forțelor disponibile și furnizează comandamentului date de specialitate pentru a fundamenta și pune în aplicare planul operației.

Sistemul informațional al Forțelor Terestre este sprijinit de eșalonul superior atât pe timpul pregătirii cât și pe timpul ducerii operației. De asemenea, populația locala și organizațiile guvernamentale/neguvernamentale din zona constituie o sursă importantă de informații.

Manevra, ca sistem de operare, este folosită pentru crearea condițiilor necesare succesului operației, prin deplasarea forțelor în raport cu inamicul, astfel încât să-l pună pe acesta într-o poziție defavorabilă.

În procesul de transpunere a deciziei în planul de operație, comandantul stabilește prioritățile și interdependențele dintre manevră și celelalte funcțiuni de luptă.

În condițiile câmpului de luptă modern, manevra este esențială, un rol important având manevra pe verticala.

Sprijinul cu foc este un element decisiv în obținerea succesului în lupta armată și constă în acțiunea simultană și coordonată a mijloacelor de lovire terestre, navale, aeriene și a celor de război electronic, pentru a susține operațiile, atât la eșaloanele de nivel strategic și operativ, cât și la cele de nivel tactic.

El se realizează prin integrarea și sincronizarea tragerilor și efectelor acestora pentru a întârzia, dezorganiza sau nimici forțele și mijloacele, sistemele de operare și instalațiile inamicului în procesul de îndeplinire a obiectivelor strategice, operative și tactice.

Comandantul asigură și răspunde de: stabilirea priorităților; coordonarea, utilizarea eficientă și integrarea completă a mijloacelor de foc subordonate, primite în sprijin (ca întărire) de la eșalonul superior/vecini; descoperirea și determinarea elementelor de dispozitiv ale inamicului; repartizarea mijloacelor de tragere; lovirea obiectivelor; evaluarea efectelor focului și realizarea concordanței acestuia cu concepția operației.

Apărarea antiaeriană în cadrul zonei de responsabilitate, asigură protecția forțelor și mijloacelor proprii față de atacul aerian al inamicului, și cuprinde totalitatea acțiunilor și măsurilor active și pasive executate în vederea anihilării/respingerii sau reducerii eficienței acțiunilor aeronavelor, rachetelor și mijloacelor aeriene fără pilot ale acestuia.

Apărarea antiaeriana desfășurata de către Forțele Terestre reprezintă o parte a apărării aeriene a teatrului de operații și sunt executate, în principal, de către unitățile specializate (artileria și rachetele antiaeriene) dar și de celelalte categorii de forțe din structura unităților interarme.

Comandantul forțelor interarme, prin coordonatorul apărării aeriene, (comandantul celui mai mare eșalon de apărare aeriana din subordine) integrează posibilitățile de apărare aeriană ale tuturor forțelor participante la operație și stabilește, pe baza planului de control al spațiului aerian, măsurile și procedurile de control al spațiului aerian, în zona de operații a forțelor din subordine.

Eficiența apărării antiaeriene este asigurată prin integrarea exercitării acesteia în cadrul sistemului de comandă și control aerian. În cazul operațiilor naționale, comanda și controlul operațiilor aeriene de apărare se executa de către comandantul Comandamentului Operațional Aerian, care îndeplinește concomitent și atribuțiile de comandant al componentei aeriene, de comandant al apărării aeriene și de autoritate de control al spațiului aerian. În cazul operațiilor multinaționale comanda și controlul operațiilor aeriene de apărare se exercita, de regula, de către comandantul componentei aeriene a forțelor întrunite. La nivelul Forțelor Terestre, apărarea antiaeriană este coordonată de comandantul celui mai mare eșalon de rachete/artilerie antiaeriană, prin centrul de operații al structurii respective.

Mobilitatea și protecția forțelor contribuie la realizarea libertății de manevră și apărarea forțelor proprii față de efectele acțiunilor armamentului inamicului și (sau) față de adversitățile naturii.

Obținerea mobilității presupune: trecerea obstacolelor realizate de inamic; deplasarea în câmpul tactic; asigurarea viabilității drumurilor de luptă; asigurarea trecerii forțelor și mijloacelor peste obstacolele existente; identificarea itinerarelor de ocolire a zonelor contaminate.

Pentru realizarea contramobilității unitățile din compunerea Forțelor Terestre nimicesc prin trageri forțele și mijloacele inamicului, folosesc mascarea cu aerosoli, instalează baraje genistice (explozive, neexplozive și mixte), execută lucrări de distrugeri și beneficiază de acțiunile similare executate de către Forțele Speciale, Forțele Aeriene și Forțele Navale.

Acțiunile active de protecție se realizează prin apărarea aeriană cu baza la sol, siguranța nemijlocită și apărarea apropiată a elementelor de dispozitiv și a instalațiilor, combinate cu baraje genistice (explozive și mixte) și lucrări de distrugeri, iar cele pasive se referă la: inducerea în eroare, protecția informațiilor, dispersarea forțelor și mijloacelor, întrebuințarea barajelor genistice neexplozive și fortificațiilor de campanie și apărarea CBRN.

Logistica Forțelor Terestre încorporează o varietate de specialități tehnice și activități funcționale incluzând sprijinul și susținerea logistică, precum și folosirea infrastructurii disponibile din zona de responsabilitate.

Prin sprijinul logistic, forțele sunt asigurate din punct de vedere material și al asistenței, urmând fluxul surse de aprovizionare – militarii aflați în contact cu inamicul, în vederea desfășurării cu succes a operației.

În procesul de planificare și conducere, comandantul ține cont de cerințele logisticii, având în vedere că importanța acesteia crește odată cu nivelul operației.

Comanda și controlul reprezintă arta conducerii și luării deciziei prin exercitarea autorității militare a comandantului în scopul planificării, coordonării și controlului acțiunilor forțelor participante la operație și include: deținerea neîntreruptă a controlului operației; vizualizarea situației curente și de perspectivă, în vederea formulării concepției pentru trecerea de la operația curentă la cea viitoare, cu pierderi cât mai mici; stabilirea misiunilor forțelor subordonate; stabilirea priorităților și repartiția forțelor, mijloacelor și resurselor; alegerea locurilor și momentelor optime pentru acțiune; motivarea subordonaților înainte și pe timpul desfășurării operației; stabilirea modalității și a momentului modificării planurilor pe timpul operației.

Comandantul influențează hotărâtor obținerea victoriei în operațiile militare, în principal prin: justețea deciziilor, repartizarea misiunilor; alocarea resurselor; evaluarea și asumarea riscurilor; revederea planurilor pe timpul desfășurării operației; angajarea rezervelor; cunoașterea și înțelegerea nevoilor subordonaților, precum și dirijarea și motivarea acestora pentru scopul urmărit.

Flexibilitatea actului de comandă asigură libertatea de acțiune necesară pentru îndeplinirea misiunii proprii fără sau cu minimum de orientare și control din partea eșalonului superior, în special atunci când comandantul nu poate comunica cu comandantul său nemijlocit.

Pentru comandantul unității angajate nemijlocit în operație, nevoia de flexibilitate a actului de comandă este mai mare, întrucât acesta nu dispune permanent de o coordonare continuă din partea eșalonului imediat superior și nu poate asigura permanent prin propriul comandament (structurilor subordonate) îndrumarea detaliată necesară.

Pentru realizarea flexibilității actului de comandă, atât comandantul unității cât și subordonații săi trebuie să-și însușească concepția comandantului (șefului) nemijlocit și să cunoască intenția eșaloanelor superioare cu două trepte mai sus.

1.2 Operațiile Forțelor Terestre

Tipologia operațiilor

Forțele Terestre desfășoară o gamă largă de operații, în concordanță cu rolul lor constituțional, misiunile încredințate și posibilitățile multiple date de diversitatea forțelor și mijloacelor ce le compun.

După natura și conținutul lor, Forțele Terestre execută sau participă la următoarele tipuri de operații:

operații specifice luptei armate (sub cele două forme de bază – ofensiva și apărarea);

operații de stabilitate și de sprijin;

operații intermediare.

Din punct de vedere al scopului, acestea, la rândul lor pot fi:

decisive – determină în mod hotărâtor rezultatul final al operației;

de modelare – urmăresc crearea unor condiții avantajoase pentru executarea operațiilor decisive, în spațiul de luptă/acțiune;

de sprijin – asigură libertatea de acțiune și menținerea ritmului operației.

Din punct de vedere al efectivelor participante, operațiile pot fi:

majore – 20-25 000 militari;

medii – 10-15 000 militari;

de mica anvergură – mai puțin de 5 000 militari.

Operațiile specifice luptei armate reprezintă angajarea violentă a Forțelor Terestre, cu utilizarea armamentului și tehnicii militare, pentru impunerea voinței proprii asupra inamicului prin producerea de pierderi umane și materiale, nimicirea sau capturarea acestuia.

Ofensiva constituie forma principală și decisivă de acțiune specifică luptei armate, prin care Forțele Terestre realizează capturarea, izgonirea sau nimicirea inamicului, participând la îndeplinirea scopului final al războiului.

Scopul general al operației ofensive este înfrângerea inamicului sau crearea condițiilor pentru succesul operațiilor ulterioare – pentru încetarea ostilităților și trecerea la perioada postconflict, prin aplicarea concretă a elementelor puterii de luptă pe toata adâncimea dispozitivului inamicului.

Prin operația ofensiva se pot realiza:

neutralizarea, nimicirea sau capturarea forței vii;

neutralizarea sau distrugerea armamentului și instalațiilor inamicului;

ocuparea terenului/obiectivelor;

privarea inamicului de resurse;

obținerea de informații/cercetarea prin lupta;

inducerea în eroare a inamicului asupra direcției efortului principal al loviturii;

fixarea inamicului pentru a preveni regruparea sau repoziționarea forțelor acestuia;

lovituri de preîntâmpinare pentru a obține inițiativa;

dezorganizarea dispozitivului și a acțiunilor inamicului;

crearea condițiilor pentru continuarea acțiunilor în adâncime.

Factorii determinanți a ofensivei sunt: surprinderea; concentrarea efortului forțelor și mijloacelor; ritmul rapid; îndrăzneala; ocolirea /depășirea apărătorului; exploatarea succesului; cercetarea; controlul; adâncimea; siguranța; manevra.

Tipurile de operații ofensive sunt:

ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul – atacul deliberat/pregătit/planificat;

ofensiva din mișcare – atacul rapid;

ofensiva combinată.

Apărarea este forma de luptă armată – de regulă impusă și adoptată temporar – prin care Forțele Terestre realizează respingerea, oprirea sau întârzierea acțiunilor inamicului aflat în ofensivă.

Scopul (obiectivul) general al apărării este crearea condițiilor pentru trecerea la ofensivă. în realizarea acestui scop se are în vedere atât producerea de pierderi cât mai mari inamicului dar în același timp și o protecție cât mai buna a forțelor și mijloacelor proprii în vederea păstrării unei puteri de lupta ridicate pentru a putea contraataca atunci când situația o permite și în condiții cât mai favorabile forțelor proprii.

Factorii cei mai importanți pentru operația de apărare sunt: informațiile; folosirea terenului; eșalonarea în adâncime; cooperarea și sprijinul reciproc; concentrarea puterii de lupta; manevra; sistemul de lovire; unitatea de acțiune; reacțiile ofensive; rezerva; inducerea în eroare.

Principalele tipuri de operații de apărare sunt: apărarea mobila; apărarea în zonă/pe poziți; întârzierea/apărarea pe aliniamente intermediare.

Operațiile de stabilitate și de sprijin sunt acțiuni și misiuni desfășurate în scopul descurajării, prevenirii conflictelor, restabilirii, menținerii, impunerii și edificării păcii, păstrării (restabilirii) ordinii constituționale, acordării ajutorului umanitar; se execută, de regulă, prin alte mijloace decât lupta armată.

Operații de stabilitate

Acțiunile de stabilitate sunt acțiuni militare ce constau în utilizarea tuturor capacităților militare în toate tipurile de operații posibile, mai puțin lupta armata. Această categorie de acțiuni militare poate fi folosita pentru a completa orice combinație a utilizării instrumentelor de putere ale statului, atât înainte, în timpul sau după încheierea unui război sau conflict armat, ori fără a se ajunge la el.

Rezolvarea conflictului reflectă un fundament al scopului acțiunilor de stabilitate, pentru că aceste acțiuni urmăresc tocmai soluționarea situațiilor de criză, fără a se mai ajunge la război.

Promovarea păcii, ca scop, se substituie și rezultatului acțiunii, cu condiția ca acțiunile de stabilitate să aibă finalitatea dorită, să se deruleze după etapele și deciziile stabilite în pregătire.

Tipologia operațiilor de stabilitate este diversă. Principalele tipuri de operații de stabilitate la care pot participa unitățile din compunerea Forțelor Terestre sunt: controlul armamentelor; combaterea terorismului; sprijinul operațiilor antidrog; asistența umanitară și civică; asistența acordată unei națiuni; evacuarea necombatanților; impunerea de sancțiuni; operațiile de pace; demonstrația de forță.

Operații de sprijin

Operațiile de sprijin constituie ansamblul activităților, acțiunilor și măsurilor pregătite și desfășurate de către forțele terestre, care acoperă gama operațiilor diferite de război, executate de către armată mai ales pe plan intern, dar și pe plan extern, în care armata are rolul secundar, venind să sprijine agenția (organizația, instituția publică) civilă cu rol principal, în special în caz de urgențe, calamități naturale, dezastre și alte situații.

Scopul operațiilor de sprijin constă în îndeplinirea, pentru un timp limitat, a nevoilor nemijlocite ale anumitor grupuri, până când autoritățile civile pot face aceasta fără asistență militară. în situații extreme sau excepționale, forțele terestre pot asigura ușurarea situației sau ajutorarea directă a celor în nevoie. însă, în mod normal, forțele terestre asistă autoritățile civile sau organizațiile neguvernamentale să asigure ajutorul specific și necesar.

Forțele terestre pot executa operații de sprijin și ca operații de sine stătătoare, dar majoritatea operațiilor ofensive, de apărare și de stabilitate presupun și operații de sprijin complementare înainte, pe timpul sau după executare.

Tipologia operațiilor de sprijin cuprinde:

•operații de sprijin intern (OSI) – pe teritoriul național;

•asistență umanitară externă (AUE) – în afara acestuia.

Operațiile intermediare sunt măsuri, activități și acțiuni premergătoare sau consecutive, prin care unitățile din compunerea Forțelor Terestre sunt pregătite sau aduse în starea din care să poată desfășura operația următoare sau să înceteze misiunea.

Operațiile intermediare reprezintă acțiunile desfășurate de forțele proprii înainte, pe timpul executării și după încheierea operațiilor specifice luptei armate sau operațiilor de stabilitate și de sprijin și cuprind următoarele tipuri: deplasarea; staționarea; regruparea; înlocuirea; înaintarea spre contact; lupta de întâlnire; joncțiunea forțelor; retragerea.

După natura forțelor participante, tipurile de operații executate sau la care participă Forțele Terestre pot fi:

întrunite;

multinaționale;

interdepartamentale;

independente (interarme).

Operațiile întrunite reprezintă acțiunile executate în cadrul unei grupări de forțe din care fac parte, pe lângă unitățile Forțelor Terestre, unități din cel puțin o altă categorie de forțe ale armatei.

Operațiile multinaționale reprezintă acțiunile executate de o grupare de forțe în care, pe lângă unitățile din compunerea Forțelor Terestre ale Armatei României, participă unități din armatele altor state.

Operațiile interdepartamentale reprezintă acțiunile executate de grupări de forțe din care fac parte, pe lângă Forțele Terestre și unități (elemente) din compunerea altor ministere și departamente ale statului român sau statului gazdă, în operațiile desfășurate pe teritoriul altui stat, precum și organizații și agenții locale sau internaționale.

Operațiile independente/interarme ale Forțelor Terestre reprezintă acțiunile executate exclusiv de către unități din compunerea acestei categorii de forțe ale armatei.

Operațiile Forțelor Terestre se desfășoară în una din următoarele perioade (stări) distincte:

pace;

criză;

război;

postconflict.

Operațiile desfășurate pe timp de pace, în situații de criză și în perioada postconflict, fac parte, de regulă, din gama operațiilor de stabilitate și de sprijin, iar pe timp de război se desfășoară operații specifice luptei armate.

În anumite situații, se pot desfășura simultan, atât operații specifice luptei armate, cât și operații de stabilitate și de sprijin.

Nivelurile operațiilor

Forțele Terestre desfășoară operații de nivel strategic, operativ și tactic.

Nivelul unei operații executate de către Forțele Terestre este dat, în principal, de consecințele militare și (sau) politice ale îndeplinirii obiectivelor militare stabilite acestei categorii de forțe.

Nivelul conducerii, forțele și resursele angajate, precum și spațiul în care se desfășoară operația nu sunt, întotdeauna, determinante în stabilirea nivelului operației.

Operațiile de nivel strategic ale Forțelor Terestre vizează obiectivele militare naționale sau ale alianței/coaliției – în operațiile multinaționale.

Obiectivele militare strategice, pentru Forțele Terestre, sunt stabilite de către Statul Major General, Comandamentul Militar Strategic sau comandamentul multinațional de nivel strategic.

Pentru îndeplinirea obiectivelor militare strategice, Forțele Terestre desfășoară operații de tip campanie (operație de nivel strategic).

Operațiile de nivel operativ ale Forțelor Terestre vizează îndeplinirea obiectivelor militare stabilite pentru o anumită zonă de operații, care conduc nemijlocit la atingerea obiectivelor strategice.

Pentru îndeplinirea obiectivelor de nivel operativ, Forțele Terestre desfășoară operații de tip bătălie (operație de nivel operativ).

Pe baza artei operative, la nivelul zonei de operații, se stabilesc:

principiile de utilizare a forțelor disponibile în zona de operații;

locul și momentul acțiunii;

algoritmul utilizării forțelor (dislocarea, angajarea, retragerea);

algoritmul bătăliilor (operațiilor de nivel operativ);

modul de realizare a cooperării (interarme, intercategorii de forțe, interdepartamentale, multinaționale, etc.)

Operațiile de nivel tactic ale Forțelor Terestre vizează, în principal, planificarea și executarea manevrei și focului unităților pentru atingerea acelor obiective militare a căror însumare duce la îndeplinirea obiectivelor militare operative.

Pentru îndeplinirea obiectivelor tactice, unitățile din compunerea Forțelor Terestre desfășoară operații de tip lupte și ciocniri .

1.3 Noi concepte strategice

Scopul principal de pregătire a Armatei pentru a lupta și învinge orice adversar va fi realizat prin dezvoltarea capacității acestora de a trece în mod rapid de la un tip de operație la altul, în aceeași zonă de operații, de a executa manevra dintr-o zonă de operații în alta, de a constitui grupări de forțe răspunzând fiecărui tip de amenințare specifică, de a avea o viteză de reacție mult superioară, permițând astfel exploatarea avantajelor a patru noi concepte operaționale: manevra decisivă; angajamentul selectiv de precizie; protecția multidimensională a trupelor proprii; concentrarea logistică.

Manevra decisivă va permite realizarea unor avantaje majore, fiind condiționată de:

existența forțelor instruite și a mijloacelor pregătite să acționeze sinergic din diferite locuri de dispunere;

menținerea capacității de a acționa asimetric pentru exploatarea avantajelor (acțiuni asimetrice și concentrarea de efecte, nu neapărat de mijloace).

Operaționalizarea capabilităților informaționale, acționale și de mobilitate va oferi condițiile necesare executării manevrei decisive pentru a proiecta și folosi întrunit structurile militare terestre, aeriene și navale, în îndeplinirea acelorași misiuni, într-un timp foarte scurt.

Manevra decisivă va genera un nou cadru al spațiului de confruntare, ce va diferi de cel curent, construit pe baza angajării apropiate, adânci și în spatele dispozitivului propriu. Angajarea în adâncime va fi înlocuită, pe baza manevrei decisive, cu un concept bazat pe aplicarea simultană a puterii de luptă în întreg spațiul de confruntare, având un efect multiplicat și atingând rezultatele dorite mult mai rapid. În situația ducerii unor acțiuni militare altele decât războiul, Armata va avea capacitatea să preia și să mențină controlul oricărei situații, răspunzând rapid oricărei provocări neașteptate și exploatând orice oportunitate. Ca și în război, operațiile de tipul „altele decât războiul” vor atinge caracterul decisiv prin utilizarea unor capabilități adecvate în punctele decisive și în timp oportun.

Angajamentul de precizie se referă la acțiunile de identificare și localizare a obiectivelor de importanță strategică și operativă ce urmează a fi lovite, determinarea efectului dorit, selectarea și combinarea forțelor pentru a obține acest efect, selectarea și combinarea forțelor pentru a obține structura acțională optimă, angajarea obiectivelor adversarului, evaluarea rezultatelor și la nevoie reangajarea. Angajamentului de precizie îi sunt proprii forțe bine echipate și înzestrate, exploatând platforme flexibile și muniție cu o letalitate ridicată și este caracterizat de:

abilitatea de a identifica și angaja obiective în timp foarte scurt și cu mare precizie, de la distanțe mari;

capacitate de răspuns optimizată și de angajare multidimensională a adversarului;

capacitate sporită de a asigura o evaluare precisă și imediată a situațiilor tactice și operative și de a asigura la nevoie angajarea și reangajarea forțelor;

capacitatea de a minimiza efectele distructive colaterale utilizând procedee de mare acuratețe în identificarea țintelor și selectând mijloacele de lovire și munițiile aferente, caracterizate printr-o mai mare eficacitate;

stabilirea unei arhitecturi specifice sistemelor de identificare și lovire a țintelor, caracterizată printr-o rapidă identificare și o legătură continuă, efectivă și eficace între senzori și sistemele de lovire a țintelor.

Protecția multidimensională are drept obiectiv controlul spațiului de luptă, în măsură să asigure protecția forțelor proprii față de întreaga gamă de amenințări, exercitate din orice dimensiune spațială (terestră, aeriană, navală sau cosmică), ori informațională, astfel încât să se mențină libertatea de acțiune pe timpul deplasării, manevrelor și angajării, reducând în același timp capacitatea adversarului de a interfera în acțiunile trupelor proprii. Protecția multidimensională este caracterizată de capacitatea de a:

identifica și urmări vulnerabilitatea forțelor proprii ce constituie obiective potențiale pentru adversar;

deosebi în mod clar, precis și fără echivoc forțele proprii de cele ale adversarului, la toate nivelurile și eșaloanele, prevenind astfel acțiunile și focul fratricid;

reduce riscul și limita pierderile – altele decât cele produse prin luptă, printr-o gamă largă de misiuni specifice (ex.: măsuri de siguranță și medicale).

Concentrarea logistică constă în fuziunea tehnologiilor informaționale, logistice și de transport pentru a asigura un răspuns rapid în caz de criză, a urmări și putea schimba rapid destinația cantităților de materiale și mijloace necesare, chiar și pe timpul transportului acestora și a livra beneficiarilor cantități și categorii de materiale adaptate situației concrete și a asigura susținerea direct la nivel strategic, ca și la nivel operativ și/sau tactic a acțiunilor militare. Sistemele informaționale perfecționate și alte modernizări tehnologice acreditează noi concepte, precum modularitatea, managementul rapid, distribuția pe câmpul de luptă, ce contribuie la configurarea conceptului de concentrare logistică.

CAPITOLUL II : PROTECȚIA MULTIDIMENSIONALĂ

Introducere

Protecția multidimensională are drept obiectiv controlul spațiului de luptă, în măsură să asigure protecția forțelor proprii față de întreaga gamă de amenințări, exercitate din orice dimensiune spațială (terestră, aeriană, navală sau cosmică ori informațională), astfel încât să se mențină libertatea de acțiune pe timpul deplasării, manevrelor și angajării, reducând în același timp capacitatea adversarului de a interfera în acțiunile trupelor proprii. Protecția multidimensională este caracterizată de capacitatea de a:

identifica și urmări vulnerabilitatea forțelor proprii ce constituie obiective potențiale pentru adversar;

deosebi în mod clar, precis și fără echivoc forțele proprii de cele ale adversarului, la toate nivelurile și eșaloanele, prevenind astfel acțiunile și focul fratricid;

reduce riscul și limita pierderile – altele decât cele produse prin luptă, printr-o gamă largă de misiuni specifice (ex.: măsuri de siguranță și medicale).

Protecție totală în toate dimensiunile (spațiului de luptă) – protecția forțelor și facilitățile destinate acestui scop trebuie asigurate în întregul spectru al spațiului de luptă, trecând prin toate stările, de la pace la criză și apoi la război, iar în acest caz, la toate nivelurile conflictului.

Pentru realizarea acestui deziderat, protecția totală în întregul spectru al spațiului de luptă, impune realizarea unei arhitecturi de tip joint, construită pe superioritatea informațiilor și acoperirea totală a spațiului de luptă cu o rețea de măsuri active și pasive la toate eșaloanele.

Protecția totală va permite forțelor angajate în conflict să mențină libertatea de acțiune pe toată durata deplasării, introducerii în teatrul de acțiune, realizarea manevrei și ulterior, angajarea forțelor.

Eforturile de dezvoltare a unei arhitecturi de protecție multietajată a teatrului de operații, cu rachete antiaeriene și avioane de luptă, reprezintă un prim exemplu de protejare totală a forțelor. Forțele armate, au nevoie de asemenea să-și îmbunătățească protecția împotriva armelor chimice și biologice.

În acest sens, noile detectoare ale efectelor utilizării armelor chimice și biologice au îmbunătățit protecția individuală dar accentul este pus pe protecția colectivă a forțelor angajate în operațiuni. Toate aceste activități de îmbunătățire a protecției individuale și colective reprezintă eforturile făcute pentru a proteja militarii de amenințările ce pot apărea în acest domeniu.

Protecția totală include și apărarea împotriva efectelor atacurilor asimetrice asupra sistemului de informații, asupra infrastructurii sau asupra oricăror zone vulnerabile la mijloace netradiționale de atac sau care ar putea perturba activitățile planificate.

2.1 Spațiul de luptă

Arta militară este conformă cu nivelul tehnologic atins, astfel, în lucrările anterioare pentru dimensiunea terestră se folosea conceptul de câmp, atât de cunoscut, (artilerie de câmp, infanterie, vânători de câmp) astăzi prin introducerea rachetelor și elicopterului în normalitatea acțiunii militare acesta nu mai oferă concordanță cu realitatea, pe care o oferă din dimensiunea aeriană conceptul de spațiu.

Spațiul de luptă reprezintă mediul, factorii și efectele armelor pe care comandantul trebuie să le înțeleagă pentru a folosi cu succes puterea de luptă, pentru a proteja forțele sau pentru a îndeplini misiunea. Acesta include spațiul aerian, terestru, maritim, cosmic și forțele proprii și inamice incluse în acesta, facilitățile, vremea, terenul, spectrul electromagnetic, și mediul informațional din cadrul zonelor de operații și de interes.

Dacă în termenii militari de bază a devenit conceptul de spațiu, el este inclus oriunde ne aflăm pe glob în ceea ce studiază geografia, mediul, iar noul concept al spațiului multidimensional nu face altceva decât să ne oblige să învățăm și mai mult pentru a putea să înțelegem viitoarea luptă(fig. 1).

2.1.1 Tipologia spațiului militar

Când ne referim la spațiu militar avem în vedere că acesta vizează aceleași proprietăți și relațiile generale specifice acestora. În același timp spațiul în acțiunea militară și pentru acțiunea militară cunoaște anumite note caracteristice de manifestare și influențare. Spațiul nu rămâne veșnic neschimbat și suportă anumite modificări, unele foarte importante. El depinde de fenomenele, obiectivele și procesele care ființează în diversele zone ale existenței. Conflictul armat, acțiunea militară violentă ca realitate evident dinamică, în contextul căreia suprimarea forțelor și distrugerea mijloacelor ocupă un loc central, se desfășoară într-o dimensiune spațială care suferă cele mai accentuate modificări, caracteristici ce sunt puse în relief mai ales de formele sale.

Spațiul militar prin parametrii proprii de existență și acțiune, în funcție de anumite criterii tipologice poate fi clasificat în mai multe forme, cum urmează:

Primul mod de clasificare, după mediul dominant în care se desfășoară acțiunea militară identificăm:

spațiul terestru;

spațiul maritim;

spațiul aerian(pana la 40 km altitudine);

spațiul cosmic(intre 40 și 120 km altitudine).

Cel mai complex este spațiul terestru, în care relieful și ingeniozitatea umană pot fi cele mai temute arme pe câmpul de luptă, iar manevra este condiționată de relief în comparație cu celelalte medii unde manevra este condiționată de nivelul tehnologic.

Fiecare dintre cele patru dimensiuni presupune doctrine militare proprii privind întrebuințarea forțelor, cere tipuri de arme specifice și instrucție specifică, iar viitorul obligă relații apropiate și tipuri de lupte la granița dintre medii: aero-terestră, aero-terestră-maritimă, aeriană-cosmică, și chiar integrarea acestora.

Al doilea mod de clasificare, după importanța militară se diversifică în:

spațiul strategic;

spațiul operativ;

spațiul tactic.

Spațiul strategic, include un vast spațiu și arta de a conduce o armată pe câmpul de luptă până în momentul în care intră în contact cu inamicul. Acesta are drept reprezentare concretă: teatrul de război, teatrul de operații. Teatrul de război, cuprinde mediul terestru, aerian și cosmic al tuturor statelor angajate în război, chiar dacă în acest spații se duc sau nu acțiuni militare pe toată durata războiului (conflictului armat) și îmbină în mod obligatoriu resursele cu operațiile militare.

Teatrul de operații, se constituie ca parte din teritoriile părților beligerante, delimitate de elemente geografice distincte, unde se desfășoară lupte și bătălii. Limitele teatrului de operații se stabilesc în funcție de unele elemente geografice importante (fluvii, lanțuri muntoase, mări interioare, litoral maritim etc.) și de raza de acțiune a mijloacelor de lovire cu cea mai mare pondere din organizarea unei armate.

Spațiul operativ reprezintă suprafața geografică în care se desfășoară operația militară, înțeleasă ca ansamblu de lupte și angajări, desfășurate unitar, prin care se urmărește îndeplinirea unor scopuri de importanță operativă și strategică. Spațiul operativ prezintă anumite caracteristici nu numai sub raport dimensional ci și din punct de vedere al condițiilor geografice concrete în care se desfășoară operația.

Acesta are drept reprezentare concretă: teatrul de operații și spațiul de luptă, unde se desfășoară practic luptele și bătăliile, dar în viziune unitară strategică.

Spațiul tactic arta de a combina toate armele militare, în timpul luptei, adoptată circumstanțelor de relief, vreme și cel puțin factorul uman. Îi este caracteristic câmpul de luptă sau spațiul de luptă unde este decisivă înțelegerea mediului pentru a constitui un avantaj în cadrul luptei.

Mărirea bătăii mijloacelor de foc, apariția și perfecționarea rachetelor, creșterea permanentă a mobilității trupelor au determinat o mărire considerabilă a spațiului tactic în comparație cu cel folosit în al doilea război mondial. Experiența luptei, analiza terenului au demonstrat că deși folosirea proprietăților naturale ale terenului pentru desfășurarea cu eficiență a luptei este o preocupare din cele mai vechi timpuri, totuși raportul dintre om și tehnica de luptă pe de o parte și mediul natural în care se desfășoară lupta, pe de altă parte, pot prezenta aspecte calitativ noi, ca urmare a folosirii inteligente a noilor descoperiri din diferite domenii.

2.1.2 Rolul spațiului în confruntările armate ale viitorului

Acțiunea umană devine o absurditate dacă este analizată în afara cadrului spațiu-timp. Spațiul de manifestare a acțiunii este etern și asupra lui nu se poate acționa decât în domeniul cunoașterii. Analizat în raport cu timpul, spațiul vizează variabila care stă la baza celei de-a patra dimensiuni a spațiului, raportul spațiu-timp sau momentul.

Evoluțiile fără precedent din toate domeniile socialului vor desemna valențe noi pentru ceea ce înseamnă în planul acțiunilor militare dimensiune, dimensiune spațială. Distanțele, greu de imaginat până nu de mult vor fi parcurse în fracțiuni de secundă, secunde sau minute.

Acest lucru va fi foarte evident la mijloacele distructive care au la bază vectori energetici – pulsuri electromagnetice, laseri, trenuri de impulsuri, fascicule de energie etc. care vor fi înlocuitorii vectorilor fizici cunoscuți – proiectile, rachete, bombe etc.

Dimensiunea spațială a acțiunilor militare își va schimba orientarea de la o tendință extensivă către una intensivă, de la o orientare acțională frontal-orizontală spre o concepție punctual-ponderată, îndeosebi verticală. În acest sens, mijloacele de înaltă tehnologie vor deține ponderea și rolul principal în desfășurarea acțiunilor militare întrunite, asigurând o mai strânsă coordonare între mediul terestru, aerian, maritim și spațiul cosmic. Concepției clasice, potrivit căreia există un „front și o adâncime" îi va urma una în care apare câmpul de luptă multidimensional (extins) în care nici un obiectiv sau zonă nu va fi în afara posibilităților de lovire.

Extinderii spațiale a dimensiunii acțiunilor militare întrunite, determinată de factorii enunțați anterior – globalizarea, prezența mijloacelor de înaltă tehnologie, existența mijloacelor cosmice și a sistemului C4I – i se adaugă dimensiuni și spații de tip calitativ – spații acționale mecano-energetice, informatice, informaționale, psihologice, parapsihologice, electronice etc. În acest context, acțiunile militare se vor desfășura într-un spațiu informatizat, robotizat, saturat electronic, suprasaturat energetic, controlat submarino-cosmic și telepatic.

Având în vedere problematica abordată, privitor la dimensiunea spațială a pregătirii și desfășurării acțiunilor militare se poate aprecia că:

spațialitatea și dimensiunea spațială a acțiunilor militare întrunite va continua să constituie una din caracteristicile principale ale acestora. Ea nu este o trăsătură de moment (trecătoare) ci este o consecință a spațiului și timpului, cadru existențial al omenirii;

evoluția civilizației a condus la creșterea în complexitate a acțiunilor militare, de aici deducându-se faptul că relația dintre acestea și spațiu s-a modificat profund, sub aspect dimensional, raport spațiu-timp (ritm). De asemenea acțiunea militară este și va fi proiectată în domenii spațiale de neimaginat cu ani în urmă, de tipul spațiilor virtuale, deduse, imaginate. Așa s-au născut sintagmele „spațiul de conflict informațional, spațiul de conflict informatic, spațiul de conflict electronic, spațiul de conflict psihologic etc." la care se adaugă bineînțeles dimensiunea specifică fiecăruia;

schimbarea esenței luptei armate și tendința de globalizare a acesteia la nivel micro și macro social a condus la transformarea spațiului din simplu suport al acțiunii militare întrunite, în resursă și ulterior în mediu în care au loc fenomene beligene de o diversitate și complexitate cu totul deosebite, față de ce era cunoscut până în prezent;

spațiul, prin procesul intervenției omului asupra sa, prin „operaționalizare", a devenit un element activ, potențator al acțiunilor militare întrunite. Dezvoltarea tehnologică și extinderea dimensiunilor spațiale ale acțiunilor militare, va determina o creștere a dependenței acestora de infrastructura teritorială specifică forțelor terestre, aeriene, maritime și de infrastructură cosmică; evoluția de-a lungul istoriei a acțiunilor militare, concomitent cu evoluția societății umane și a fenomenului social, a determinat o dialectică a spațiilor și dimensiunilor specifice care s-au reflectat profund și în dinamica evoluției confruntărilor armate, de la ciocnirile simple, intertribale, îndepărtate, la stăpânirea informației lumii actuale.

2.2 Medii de manifestare a protecției multidimensionale

Mediul fizic este partea din mediu unde se desfășoară acțiunea militară, locul unde se întrebuințează armamentul și tehnica, subunitățile și unitățile, comandamentele, toate interconectate prin intermediul rețelelor de comunicații. Este locul unde, în sistemul de până acum, se evalua capacitatea de luptă, fiind sistemul de referință al indicatorilor de supraviețuire, neutralizare sau nimicire.

Mediul fizic este locul în care militarii caută să influențeze existența, este locul unde lovirea, protecția și manevra se regăsesc în cadrul mediului terestru, maritim, aerian și cosmic. În acest plan se regăsesc elementele fizice și rețelele de comunicații ce le deservesc. În analize și modele, mediul fizic este descris ca fiind realitatea sau adevărul din teren.

Mediul informațional este partea mediului unde ia „naștere” și „trăiește” informația. El facilitează circulația acesteia între subsistemul de comandă și cel de execuție, asigurând controlul forțelor și transmiterea intenției comandantului. Mai mult decât atât, el mijlocește cunoașterea indirectă a situației, pe baza datelor obținute de la diverși senzori, modalitate care este tot mai mult utilizată și care, probabil, va deține ponderea în raport cu cunoașterea prin observare directă.

Informația existentă poate sau nu să reflecte realitatea din teren. În consecință, domeniul informației trebuie protejat și apărat împotriva unor acțiuni agresive inițiate de un adversar, pentru a asigura generarea puterii de luptă de către o forță încă din faza conceperii acțiunii – acesta reprezintă fundamentul superiorității informaționale.

Mediul psihologic este o funcție a psihicului uman, locul unde senzațiile, percepțiile, conștientizarea, motivația se interferează, rezultatul acestora fiind înțelegerea situațiilor și capacitatea de a lua decizii. Este sediul unor trăsături abstracte care determină acțiunea grupurilor: experiența, moralul, coeziunea, stilul de conducere. El asigură înțelegerea doctrinei, procedurilor, a intenției comandantului. Dezvoltarea proceselor psihice este posibilă prin partajarea experiențelor, adică prin difuzarea informațiilor necesare pentru cunoașterea indirectă a mediului fizic, acest lucru asigurând o anumită similaritate, în condițiile în care ființa umană este unică și irepetabilă.

Ideea de protecție are trei componente în funcție de care se va clasifica: arme, ripostă, organizare.

În funcție de armele întrebuințate noi întâlnim cel mai des în manuale protecție electronică, protecție psihologică, camuflajul ca și protecție, protecție genistică, protecție antiaeriană, protecție nucleară, bacteriologică și chimică, protecția împotriva mijloacelor incendiare, protecția informațiilor, protecția medicală și sanitar-veterinară, securitatea muncii, evitarea fratricidului, dar nu în ultimul rând protecția balistică(blindaj –armură)

În funcție de ripostă, întâlnim cel mai des situații când putem riposta și este protecția activă, de regulă prin întrebuințarea puterii de foc pe care o avem, sau când nu dorim sau nu putem riposta și folosim protecția pasivă cu ajutorul terenului, clădirilor sau al anumitor echipamente(materiale).

În funcție de organizare, dacă elementul principal este individul și urmăresc anularea riscurilor și vulnerabilităților către acesta, atunci avem protecție individuală, dacă elementul principal este forța militară și urmăresc anularea riscurilor și a vulnerabilităților forței vorbim de protecție colectivă.

Măsurile active includ apărarea aeriană cu baza la sol, siguranța nemijlocită și apărarea apropiată a elementelor de dispozitiv și a instalațiilor, combinate cu baraje genistice (explozive și mixte) și lucrări de distrugeri, iar cele pasive se referă la inducerea în eroare, protecția informațiilor, dispersarea forțelor și mijloacelor, întrebuințarea barajelor genistice neexplozive și fortificațiilor de campanie, apărarea nucleară, bacteriologică și chimică.

Protecția colectivă presupune un ansamblu de măsuri și acțiuni desfășurate de către toate forțele participante în scopul contracarării acțiunilor adversarului și a altor factori perturbatori, executate în scopul realizării unui nivel maxim al puterii de luptă al marilor unități tactice de arme întrunite.

Protecția individuală reprezintă un compromis acceptabil între pierderea performanțelor luptătorului și un nivel de protecție care să permită oprirea proiectilelor trase de armamentul de infanterie.

2.2.1 Protecția în cadrul mediului fizic

În mediul fizic, forțele se deplasează în spațiu și timp, în toate mediile – spațiul cosmic, aerian, maritim și terestru. În aceste spații, forțele desfășoară operații și se regăsesc platformele care realizează rețelele de comunicații, sistemele C2.

Dimensiunile spațiului fizic sunt suprafața, altitudinea, adâncimea, spectrul electromagnetic.

Spațiul electromagnetic este mediul de desfășurare a tuturor fenomenelor, proceselor, acțiunilor și activităților care implică utilizarea energiei electromagnetice. Se poate spune că acesta este un liant al spațiilor terestru, aerian, maritim și cosmic.

În cadrul acestui mediu protecția poate fi studiata din următoarele puncte de vedere: protecție electronică, protecție genistică, protecție antiaeriană, protecție nucleară, bacteriologică și chimică, protecția împotriva mijloacelor incendiare, protecția medicală și sanitar-veterinară, evitarea fratricidului, protecția balistică (blindaj–armură).

2.2.1.1 Protecția electronică

Spațiul electromagnetic reprezintă mediul de desfășurare a tuturor fenomenelor, proceselor, acțiunilor și activităților care implică utilizarea energiei electromagnetice. El constituie elementul integrator al spațiilor terestru, aerian, maritim și cosmic și mediul de manifestare al tuturor formelor de confruntare care au la bază utilizarea energiei electromagnetice; evaluarea dimensională a acestuia se realizează prin intermediul spectrului electromagnetic. Spațiul electromagnetic operațional reprezintă o combinație de putere, frecvență și durată a emisiilor electromagnetice cu care se confruntă forțele armate pe timpul îndeplinirii misiunilor stabilite.

Războiul electronic cuprinde ansamblul acțiunilor militare care implică utilizarea energiei electromagnetice pentru a determina, exploata, contracara, reduce și preveni acțiunile ostile în spațiul electromagnetic, precum și măsurile care asigură desfășurarea în siguranță a acțiunilor trupelor proprii și/sau aliate.

Războiul electronic are trei componente principale: sprijinul electronic, atacul electronic și protecția electronică(Anexa 1 ).

Măsurile de sprijin electronic precum și cele de protecție electronică sunt executate de către unitățile cu posibilități de susținere a războiului electronic, conform misiunii primite de la eșalonul superior și nevoilor de informații ale unității sprijinite. Ele se desfășoară înaintea începerii operației și pe timpul desfășurării acesteia în scopul completării imaginii câmpului de luptă pentru executarea acțiunilor de atac electronic și pentru realizarea protecției electronice.

Protecția electronică cuprinde ansamblul de măsuri active și pasive pentru diminuarea efectelor utilizării războiului electronic de către forțele proprii sau inamic asupra personalului, mijloacelor și echipamentelor proprii. Măsurile de protecție electronică sunt de natură tactică, tehnică și organizatorică.

Protecția electronică cuprinde:

mascarea și dezinformarea electronică;

asigurarea capabilității electromagnetice a mijloacelor (sistemelor) electronice proprii;

protecția împotriva bruiajului și a focului inamicului;

descoperirea (neutralizarea, distrugerea) și interdicția utilizării mijloacelor electronice ale acestuia.

Mascarea electronică

Emisia controlată a energiei electromagnetice pe frecvențele proprii, de natură a proteja emisiile comunicațiilor proprii și sistemele electronice împotriva măsurilor de sprijin electronic ale inamicului sau de analiză a semnalelor, fără a deteriorare semnificativă a activității sistemelor proprii.

Mascarea electronică reprezintă un ansamblu de măsuri care vizează radiația controlată a energiei electromagnetice pe frecvențele proprii astfel încât să se asigure protecția emisiilor proprii împotriva măsurilor de sprijin electronic sau SIGINT ale inamicului, fără a afecta semnificativ lucrul sistemelor proprii.

Bruiajul

Bruiajul este o formă de atac neletală. Planificarea întrebuințării bruiajului se face în concordanță cu principiile de întrebuințare a sprijinului cu foc. Evitarea acțiunii bruiajului asupra mijloacelor electronice proprii (aliate) se realizează prin cooperare. Pentru a asigura îndeplinirea misiunilor conform planului de operații, este necesară cooperarea cu celelalte compartimente de planificare, inclusiv cu cele aliate sau din coaliția multinațională.

Cu ajutorul bruiajului radio activ (radiația intenționată a energiei electromagnetice) pot fi neutralizate sistemele de radiocomunicații și de transmitere prin radio a comenzilor de foc către mijloacele de lovire, se poate limita sau îngreuia acțiunea stațiilor de cercetare prin radiolocație ale adversarului sau se poate masca lucrul unor mijloace radioelectronice proprii.

Bruiajul activ în infraroșu urmărește neutralizarea mijloacelor de cercetare și a capetelor de autodirijare a munițiilor, rachetelor, bombelor care folosesc aparatura bazată pe radiații infraroșii.

Bruiajul pasiv (reflexia intenționată a energiei electromagnetice) poate, de asemenea, îngreuna acțiunea stațiilor de cercetare prin radiolocație ale adversarului. Acest tip de bruiaj poate fi creat cu ajutorul măștilor ecran, reflectoarelor poliedrice și dipol, țintelor și capcanelor false, separatoarelor, vopselelor speciale etc.

Asigurarea compatibilității electromagnetice

Compatibilitatea electromagnetică reprezintă proprietatea sistemelor, echipamentelor și componentelor care utilizează spectrul electromagnetic de a funcționa în mediile operaționale destinate fără a suferi sau produce degradări inacceptabile din cauza radiației sau reflexiei electromagnetice. Asigurarea compatibilității electromagnetice presupune: aplicarea strictă a gestionării spectrului electromagnetic; proiectarea sistemelor, echipamentelor și componentelor care să asigure funcționarea acestora fără interferențe; concepte și doctrine clare care să crească eficiența operațională.

Măsurile organizatorice de protecție electronică se realizează prin: alocarea frecvențelor, controlul emisiilor electromagnetice (interdicția, limitarea, schimbarea caracteristicilor de lucru), securitatea comunicațiilor (COMSEC – COMmunication SECurity) și securitatea electronică (ELSEC -Electronic Security).

Măsurile tactice de protecție electronică se realizează în principiu prin: organizarea și dispunerea judicioasă a sistemelor (mijloacelor) electronice, astfel încât să se evite radiația electromagnetică în direcția inamicului; dislocarea elementelor de dispozitiv ale unităților (grupării de forțe) pentru a se reduce la minimum puterea de emisie a mijloacelor electronice; manevra neregulată și frecventă a mijloacelor electronice a complexelor de armament dirijat și a punctelor de comandă mobile; mascarea și protecția fizică a tehnicii electronice a platformelor de luptă și a punctelor de comandă.

Măsurile tehnice de protecție electronică se realizează în principiu prin; măsuri spațiale spectrale și temporale de protecție (exemplu: lobi laterali reduși, folosirea tehnicii monoimpuls, adaptarea rapidă a parametrilor semnalului în funcție de condițiile de propagare, spectru dispersat, modulație complexă a semnalelor, compresia impulsurilor, comunicații cu distribuție în timp, emisii electromagnetice uniforme etc.) și prin criptarea mesajelor".

2.2.1.2 Protecția genistică

Sprijinul genistic reprezintă totalitatea misiunilor genistice executate de forțele de geniu în folosul forțelor luptătoare, a activităților de planificare, organizare și conducere a acestora, în toate formele luptei armate, a misiunilor de stabilitate și sprijin, a celor asociate luptei, desfășurate la pace, în situații de criză, la război sau post conflict.

Sprijinul genistic cuprinde: sprijinul genistic special; sprijinul genistic de luptă.

Sprijinul genistic special reprezintă totalitatea misiunilor executate de forțele de geniu, a activităților de planificare, organizare și conducere a acestora în folosul forțelor luptătoare.

Sprijinul genistic special contribuie în mod substanțial la asigurarea mobilității acțiunilor forțelor proprii, realizarea contramobilității acțiunilor inamicului, la menținerea puterii de luptă a forțelor proprii, la realizarea surprinderii și contra surprinderii.

Sprijinul genistic de luptă reprezintă totalitatea misiunilor executate de forțele de geniu, în folosul forțelor luptătoare, pe timpul pregătirii și desfășurării acțiunilor de luptă și a celor asociate acestora, în situații de criză și la război. Sprijinul genistic de luptă are ca scop:

asigurarea mobilității acțiunilor forțelor proprii și realizarea contramobilității acțiunilor forțelor inamicului;

menținerea puterii de luptă a forțelor proprii;

Mobilitatea este definită de totalitatea acțiunilor care contribuie la realizarea libertății de manevră, deplasării în câmpul tactic, fără a întârzia datorită obstacolelor din teren (naturale, artificiale, baraje genistice construite de forțele proprii sau de inamic). Sprijinul genistic contribuie la asigurarea mobilității prin:

cercetarea de geniu a inamicului și terenului;

asigurarea viabilității drumurilor de luptă;

amenajarea și deservirea trecerilor peste obstacole, ocolirea sau reducerea acestora;

executarea culoarelor prin barajele explozive;

verificarea la minare, deminarea terenului și obiectivelor;

executarea distrugerilor pentru realizarea mobilității;

sprijinul elicopterelor avansate – construirea, repararea și întreținerea pistelor înaintate și pregătirea zonelor de aterizare.

Contramobilitatea este definită de acele misiuni și lucrări care îngreuiază manevra sau deplasarea inamicului și împiedică folosirea terenului de către acesta. Planificarea acțiunilor de contramobilitate trebuie să țină cont de necesitățile de deplasare și manevră proprii. Contramobilitatea implică protecția activă a trupelor prin crearea unor obstacole (baraje genistice) care pot fi grupate astfel:

baraje neexplozive: antiblindate (șanțuri, escarpe, contraescarpe, colț, abatize, baricade) și antipersonal (fixe sau transportabile);

baraje explozive: mine plantate izolat, grupuri de mine, câmpuri de mine, obiective minate;

Baraje mixte: aliniamente de baraje, zone de baraje (realizate din combinarea barajelor neexplozive cu cele explozive și cu lucrările de distrugere pentru realizarea contramobilității).

Menținerea puterii de luptă a forțelor proprii: Aceasta include toate aspectele referitoare la asigurarea protecției personalului, armamentului și rezervelor, simultan cu înșelarea (inducerea în eroare) inamicului. Principalele misiuni genistice de protecție (supraviețuire) sunt:

executarea barajelor genistice și a distrugerilor;

asigurarea asistenței forțelor pentru realizarea fortificațiilor de campanie și executarea mecanizată a acestora;

asigurarea viabilității drumurilor de luptă;

amenajarea și deservirea trecerilor peste obstacole;

verificarea la minare, deminarea terenului și obiectivelor;

executarea culoarelor prin barajele explozive;

amenajarea și deservirea punctelor de aprovizionare cu apă;

exploatarea și prelucrarea materialului lemnos;

asigurarea asistenței forțelor pentru camuflaj, mascare și inducere în eroare;

Protecția include toate măsurile și lucrările genistice realizate prin sprijin de geniu destinate protecției pasive prin adăpostirea și protejarea resurselor umane, tehnici de luptă și auxiliare precum și a tuturor materialelor de resort logistic folosite în acțiunile militare.

Protecția genistică constă în totalitatea măsurilor și lucrărilor genistice planificate și executate în folosul propriu, de către toate forțele participante la desfășurarea operației.

Unitățile și subunitățile de geniu își aduc un aport substanțial la asigurarea protecției trupelor prin realizarea unui complex de lucrări genistice:

• lucrări de fortificație pe baza de plecare la ofensivă, de mare volum și complexitate, realizate mecanizat pentru protecția marilor unități de arme întrunite și de arme (sprijin), a sistemului de conducere și a celui logistic;

• lucrări și măsuri genistice de mascare (pentru ascunderea dispozitivelor acționale, punctelor de comandă, raioanelor de dispunere etc.), inclusiv pentru inducerea în eroare a inamicului;

• amenajarea și deservirea punctelor de asigurare cu apă;

• alte lucrări genistice complementare necesare forțelor luptătoare și de sprijin etc.

Executarea lucrărilor de fortificație de campanie, este una din principalele misiuni ale protecției și sprijinului genistic.

Executarea lucrărilor de fortificații de campanie constă în totalitatea măsurilor și lucrărilor genistice planificate și executate, în folosul propriu de către toate forțele participante la desfășurarea acțiunilor militare în scopul asigurării: condițiilor de executare a focului cu toate categoriile de armament, conducerea trupelor, protecția personalului, tehnicii de luptă și materialelor împotriva tuturor categoriilor de armament.

Lucrările de fortificații de campanie se execută în ordinea de urgență care asigură posibilitatea subunităților (luptătorilor) să fie gata în orice moment pentru îndeplinirea misiunii de luptă.

Lucrările de fortificații de campanie se organizează și se execută continuu și creator, în toate formele acțiunilor militare, având ca arie de cuprindere:

lucrări pentru observare;

lucrări pentru executarea focului;

lucrări pentru conducerea, adăpostirea și odihna personalului din cadrul punctelor de comandă;

lucrări pentru adăpostirea și odihna personalului;

amplasamente de tragere și lucrări pentru adăpostirea tehnicii, mijloacelor și materialelor necesare desfășurării acțiunilor militare;

baraje neexplozive antipersonal;

baraje neexplozive antiblindate.

Lucrările de protecție colectivă de campanie se clasifică:

a) după gradul de protecție:

cu protecție naturală – adăpostirile oferite de viroage, râpe, acoperiri naturale, etc.;

de tip contra schijelor – șanțurile adăpost acoperite, adăposturile sub parapet, care asigura protecția personalului împotriva schijelor, radiației penetrante, emisiunii de lumină și mijloacelor incendiare.

b) după destinație:

pentru executarea focului – locașuri și amplasamente de tragere, tranșee și șanțuri de comunicație, șanțuri de tragere; executate pentru a crea condiții favorabile executării focului cu toate categoriile de armament și pentru protecția personalului, mascarea și manevrarea forțelor și mijloacelor(Anexa 2);

pentru asigurarea conducerii trupelor, adăpostirii și odihnei personalului – șanțuri adăpost, adăposturi sub parapet; executate pentru a crea condiții favorabile observării câmpului de luptă, asigurării unei conduceri ferme și neîntrerupte, protecției personalului, împotriva armelor de nimicire în masă, mijloacelor incendiare și odihnei în condiții de campanie;

pentru adăpostirea tehnicii – adăposturi pentru tehnică; executate pentru protecția tehnicii militare sau din economia națională, împotriva schijelor și gloanțelor armamentului de infanterie, suflului exploziei și undei de șoc;

cu destinație specială – depozite de muniții și materiale; executate pentru asigurarea condițiilor necesare depozitării și păstrării materialelor;

lucrări false – pentru inducerea în eroare a inamicului asupra dispunerii lucrărilor de protecție colectivă reale acțiunilor și dispozitivului trupelor proprii.

c) după poziția lor față de suprafața terenului:

în umplutură – lucrările executate la suprafața terenului (aparent); protecția personalului și a tehnicii se asigură printr-un parapet;

în semiumplutură – lucrările executate în soluri sau în condiții de teren ce nu permit săparea la adâncime normală; protecția personalului și a tehnicii se asigura printr-un parapet.

în săpătură – lucrările executate sub suprafața terenului.

d) după sistemul constructiv:

lucrări tipizate – la care scheletul de rezistență este realizat din module existente său confecționate pe timpul pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă;

lucrări netipizate – la care scheletul de rezistență este confecționat din materiale existente în zona acțiunilor de luptă.

2.2.1.3 Protecția antiaeriană

Apărarea aeriană pasivă se organizează și desfășoară în scopul supravegherii, avertizării și limitării efectelor acțiunilor de cercetare și lovire ale inamicului aerian, precum și al menținerii puterii de luptă a grupării principale de forțe și a celorlalte elemente de dispozitiv .

Apărarea aeriană pasivă cuprinde: cercetarea spațiului aerian; avertizarea și alarmarea forțelor; dispersarea, regruparea, mascarea și adăpostirea forțelor și mijloacelor; măsurile specifice de război electronic; lichidarea urmărilor atacurilor din aer.

Măsurile și acțiunile de apărare aeriană pasivă includ într-un sistem unitar și acțiunile desfășurate de celelalte forțe ale sistemului național de apărare pentru evitarea și limitarea efectelor loviturilor din aer executate de către inamic.

Apărarea antiaeriana pasiva îmbunătățește supraviețuirea structurilor Forțelor Terestre, prin reducerea probabilității ca forțele să fie descoperite și angajate/lovite din aer și prin limitarea efectelor potențiale ale unui survol sau atac aerian. aceasta include și măsurile inițiate/întreprinse pentru a reduce vulnerabilitatea și pentru ca efectul distrugător, cauzat de către un atac al rachetelor din teatru, să fie minim.

Măsurile/acțiunile de apărare antiaeriană pasivă se referă la:

a) organizarea legăturilor de înștiințare/comandă de bază și a celor de rezervă;

b) planificarea, organizarea și coordonarea trecerii coloanelor prin punctele obligate de trecere și/sau varientarea acestora;

c) distrugerea reperelor/marcajelor instalate/plantate/utilizate de către aviația inamicului – surse de iluminare, repere radio de radiolocație – și a emițătoarelor de bruiaj;

d) avertizarea/înștiințarea și alarmarea trupelor despre pericolul aerian;

e) adoptarea măsurilor stabilite anterior privind conduita forțelor -adăpostirea și mascarea forțelor și mijloacelor sau continuarea acțiunilor militare;

f) dispersarea forței vii, a tehnicii de luptă și a mijloacelor de transport;

g) adăpostirea forțelor întrebuințând proprietățile naturale ale terenului și/sau lucrările genistice;

h) mascarea împotriva cercetării aeriene inamice vizuale, în infraroșu (Infrared Radiation – IR) și prin radiolocație;

i) combaterea inamicului aerian, care constă în executarea focului grupat cu armamentul individual sau de pe mașinile de luptă, în mod organizat, asupra aeronavelor care acționează nemijlocit asupra forțelor, din zbor razant, la înălțimi mici/foarte mici sau din picaj.

În funcție de situația și timpul disponibil, în cadrul zonei de operații, se pot executa o varietate de acțiuni pentru îmbunătățirea apărării antiaeriene pasive în cadrul forțelor întrunite.

Aceste acțiuni includ:

a) asigurarea/furnizarea capabilităților necesare efectuării cât mai rapid a reparațiilor, recuperarea și reconstituirea forțelor și mijloacelor;

b) furnizarea facilitaților și echipamentelor de protecție nucleara, biologica și chimica;

c)furnizarea unor mijloace suficiente pentru a permite redundanta sistemelor și echipamentelor;

d)asigurarea sistemelor de alertare, realizarea avertizării tactice și a libertății de acțiune în câmpul tactic pentru sistemele de arme și cele de sprijin;

e)adoptarea unui control al emisiilor electromagnetice și a celor în infraroșu și pentru sistemele optice;

f)interconectarea comunicațiilor disponibile și a sistemelor aeriene, (maritime, spațiale) și terestre de senzori;

g)reducerea vulnerabilității forțelor și mijloacelor printr-o mobilitate ridicată a acestora, prin furnizarea echipamentelor de camuflaj și prin realizarea acțiunilor de ascundere, acoperire, dispersare, inducere în eroare;

h)repoziționarea și manevrarea permanenta a radarelor/emițătoarelor de unde electromagnetice pentru a preveni detectarea și lovirea acestora;

i)asigurarea securității operațiilor și a comunicațiilor;

j)utilizarea condițiilor de vizibilitate redusă sau a orelor de noapte, pentru manevre/ mișcări de forțe, reaprovizionare și de sprijin al operațiilor;

k)antrenarea în măsuri/acțiuni de protecție și a autorităților civile.

Activitățile de planificare, organizare, executare, coordonare și control ale apărării antiaeriene pasive, necesită mai multe măsuri/acțiuni generale și specifice armelor, care se desfășoară, secvențial, în cadrul unui algoritm general de conducere a acțiunilor militare a forțelor și cuprind măsuri de evitare și de limitare a efectelor acțiunilor aeriene inamice.

Protecția antiaeriană activă se desfășoară în scopul prevenirii, acoperirii și apărării dispozitivelor/obiectivelor și menținerii puterii de lupta a forțelor, asigurării securității în spațiul aerian în zona de responsabilitate împotriva cercetării și loviturilor executate din aer, precum și pentru nimicirea mijloacelor de atac aerian la joasa înălțime a inamicului.

Pentru ducerea luptei împotriva mijloacelor de atac aerian ale inamicului, militarii sunt obligați:

să recunoască și să deosebească tipurile de avioane și elicoptere proprii de cele ale inamicului după aspectul exterior/silueta în zbor și după însemnele apartenenței de stat;

să execute corect și repede, la comanda sau din proprie inițiativa, foc cu armamentul din înzestrare asupra avioanelor și elicopterelor care zboară la joasa înălțime;

să folosească adăpostirile din teren și să se mascheze cât mai bine.

2.2.1.4 Protecția NBC

Protecția CBRN se refera la utilizarea instrucțiunilor, reglementarilor, metodelor și echipamentelor specifice pentru asigurarea protecției individuale și colective, protecția personalului și echipamentelor, realizarea măsurilor și contramăsurilor medicale, de tratament și profilactice în scopul menținerii capabilității operaționale ale forței, a potențialului de lupta în condițiile pericolului de întrebuințare de către inamic a armelor CBRN în așa fel încât comandantul să poată aplica forța maxima la timpul și locul decisiv.

Apărarea chimică, biologică, radiologică și nucleară/CBRN se executa în scopul menținerii puterii de luptă, creării condițiilor favorabile realizării dispozitivelor, intrării în luptă, la timp și în mod organizat și sprijinului desfășurării cu succes a operațiilor forțelor în orice situație și evitarea atacului prin surprindere executat de către inamic cu armele de distrugere în masă CBRN sau producerii de evenimente emisii altele decât atacul/EADA.

Apărarea chimică, biologică, radiologică și nucleară constă în ansamblul activităților, măsurilor și acțiunilor planificate, organizate, coordonate și controlate la nivelul comandamentelor/comenzilor și executate în scopul prevenirii și protejării forțelor și dispozitivelor, menținerii sau refacerii capacității operaționale și îndeplinirii misiunilor, obiectivelor în condițiile existenței pericolului atacului cu armele de distrugere în masa CBRN sau al contaminării cu agenți chimici, biologici, radiologici sau nucleari, ale producerii evenimentelor EADA și teroriste; totodată asigură libertatea de acțiune a forțelor în condiții/mediile contaminate CBRN și continuarea operațiilor cu minimum de pierderi.

Protecția NBC se organizează și se execută în funcție de nivelul amenințării NBC.

În acest context, fiecărui nivel de amenințare NBC îi corespunde câte un nivel optim de protecție individuală NBC.

Nivelul optim de protecție NBC cuprinde un ansamblu de măsuri care au la bază folosirea adecvată a echipamentelor individuale de protecție NBC (EPINBC) și a celor colective.

EPINBC se compun din masca contra gazelor, pelerina de protecție/completul de protecție nr.1, completul de protecție pentru toate armele, completul de protecție nr.2, iar mijloacele de protecție colectivă cuprind echipamentele, acoperirile și adăposturile prevăzute cu instalații de filtroventilație.

NOPINBC corespunzătoare nivelurilor graduale de amenințare NBC sunt:

pentru nivelul ZERO, NOPINBC – 0;

pentru nivelul MIC, NOPINBC – 1;

pentru nivelul MEDIU, NOPINBC – 2;

pentru nivelul MARE, NOPINBC – 3 și 4.

NOPINBC-0 presupune executarea activităților logistice de aprovizionare, transport și mentenanță a EPINBC. Acestea trebuie să fie asupra fiecărui militar sau în imediata să apropiere.

NOPINBC- 1 presupune că EPINBC sunt asupra individului/pot fi aprovizionate în 10-20 minute, au fost pregătite și verificate, iar masca contra gazelor este în poziția "DE MARȘ".

NOPINBC- 2 presupune că individul are masca contra gazelor în poziția "DE MARȘ", iar completul pelerina de protecție în poziția "DE AȘTEPTARE".

NOPINBC – 3 și 4 presupun îmbrăcarea completă a EPINBC în poziția "DE LUPTĂ".

La NOPINBC-3, masca contra gazelor și pelerina de protecție cu unică întrebuințare/completul de protecție nr.1 sunt în poziția "DE LUPTĂ", iar la NOPINBC – 4, echipamentele precizate anterior, la care se adaugă completul de protecție pentru toate armele/completul de protecție nr.2.

Protecția CBRN cuprinde:

Protecția forței;

Protecția fizica CBRN;

Igiena personala și colectiva/contramasurile medicale.

Protecția forței constă în măsurile luate de comandanți pentru reducerea vulnerabilității forțelor proprii, personalului, resurselor și facilitaților fată de efectele atacurilor cu ADMCBRN sau emisii altele decât atacul/EADA și cuprinde o serie de măsuri pasive și active.

Masurile pasive se refera la: instrucția pentru apărare CBRN; evitarea descoperirii (masuri și acțiuni de cercetare, mascare cu aerosoli, protecție electronica etc.); amenajarea genistică și folosirea proprietarilor terenului și echipamentelor; dispersarea.

Masurile active se refera la: controlul contaminării; ocolirea zonelor contaminate CBRN; executarea misiunilor în medii contaminate numai cu personalul și echipamentele strict necesare; containerizarea echipamentelor și materialelor; schimbarea raioanelor de dispunere; etc.

Protecția fizica CBRN se refera la: protecția individuala; protecția colectiva; protecția materialelor și echipamentelor.

Protecția fizică contribuie la creșterea capacității de supraviețuire, dar va restricționa libertatea operațiilor; prin urmare, comandanții au nevoie să pună de acord vulnerabilitatea forțelor proprii la pericolele CBRN cu restricțiile determinate de măsurile de protecție și de necesitatea continuării misiunii.

Protecția individuală — personalul, individual, dispune de un sistem de protecție respirator, medicație profilactica/pretratament medicamentos, antidoturi, o trusă de decontaminare, o trusa de prim-ajutor și îmbrăcăminte de protecție împotriva pericolelor CBRN dotată cu sistem de filtroventilație.

Protecția colectiva se concretizează prin amenajarea/utilizarea adăposturilor (fixe, transportabile), echipamentelor de lupta, facilitaților creându-se condiții de acțiune /lucru, hrănire, odihna și igiena pentru personal.

Scopul protecției colective este să permită continuarea performantelor funcțiilor operaționale în prezenta pericolelor CBRN; sistemul este întrebuințat de asemenea, pentru a furniza odihna și recuperare; oferă un mijloc pentru contracararea efectelor psihologice și fiziologice care rezultă din întrebuințarea pe o perioadă extinsă a echipamentelor de protecție individuala.

Igiena personala și colectivă/contramăsurile medicale cuprind măsuri sanitaro-igienice și profilactice, control antiepidemic, tratamentul răniților contaminați.

2.2.1.5 Protecția împotriva sistemelor incendiare

Protecția împotriva sistemelor incendiare se organizează în scopul: apărării forțelor și dispozitivelor împotriva efectelor armelor și munițiilor incendiare; evitării, evaluării, controlului, limitării și înlăturării efectelor incendiilor în dispozitivul forțelor proprii; ieșirii din raioanele în care se produc incendii de mari proporții.

Pregătirea și desfășurarea acțiunilor de protecție împotriva sistemelor incendiare constau în:

descoperirea pregătirii inamicului pentru întrebuințarea sistemelor incendiare;

prevenirea forțelor proprii despre pericolul întrebuințării de către inamic a sistemelor incendiare;

protecția nemijlocită a forțelor și elementelor de dispozitiv împotriva efectelor întrebuințării sistemelor incendiare;

stabilirea caracterului și volumului lucrărilor de limitare și înlăturare a urmărilor atacului cu arme și muniții incendiare, în funcție de natura incendiilor, precum și de forțele și mijloacele avute la dispoziție;

limitarea și înlăturarea urmărilor atacului cu sistemele incendiare.

Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a incendiilor și asigurării intervenției operative pentru limitarea și stingerea incendiilor, în vederea evacuării, salvării și protecției persoanelor periclitate, protejării bunurilor și mediului împotriva efectelor situațiilor de urgență determinate de incendii.

2.2.1.6 Protecția medicală și sanitar-veterinară

Protecția medicală și sanitară veterinară se pregătește și desfășoară în scopul păstrării sănătății personalului și animalelor, prevenirii apariției și răspândirii bolilor, acordării ajutorului medical, evacuării, spitalizării, tratamentului și recuperării răniților și bolnavilor, precum și pentru protecția personalului și animalelor împotriva efectelor atacurilor NBC și ale EADA.

Asistenta medicala se executa pentru: păstrarea sănătății militarilor, prevenirea apariției și răspândirii bolilor; acordarea la timp a primului ajutor, a ajutorului medical calificat sau specializat; evacuarea răniților și bolnavilor la formațiunile medicale de tratament, spitalizarea, tratamentul și recuperarea acestora în scopul înapoierii în cel mai scurt timp la unități /baze; protecția personalului împotriva efectelor atacurilor ADMCBRN, a efectelor EADA, precum și a celor produse de atacul cu arme și muniții incendiare.

La acest nivel, organele logistice proprii trebuie să fie permanent în măsură să aplice primul nivel de asistența medicală ROL 1 (care constă în acordarea asistenței medicale primare), celelalte intervenții, de nivel 2 și 3, fiind preluate la eșaloanele superioare, de secțiile medicale specializate ori de spitalele militare de campanie.

Comandantul poartă răspunderea pentru protecția medicală a personalului, organizarea și acordarea primului ajutor, scoaterea răniților de pe câmpul de luptă și adăpostirea acestora în locuri ferite de focul adversarului, precum și asigurarea cu materiale sanitare și farmaceutice. El este obligat să:

ia măsuri ca răniții și bolnavii să nu fie luați prizonieri de către adversar, destinând la nevoie, suplimentar, militari pentru evacuarea acestora;

ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor și a degeraturilor;

urmărească respectarea măsurilor de siguranță pe timpul executării decontaminării;

ia măsuri pentru respectarea de către militari a regulilor de igienă individuală și să organizeze, la nevoie, spălatul rufelor și echipamentului;

stabilească locul de dispunere a punctului medical și locurile de adunare a răniților pe timpul ducerii luptei;

cunoască și să ia măsuri pentru asigurarea cu materiale sanitare și farmaceutice.

Răniților și bolnavilor li se acordă primul ajutor și ajutorul medical. Primul ajutor se acordă de către militari, sanitari și echipa medicală pe locul unde au fost răniți, în adăposturile sau adăpostirile cele mai apropiate, în ajutor se folosesc pachetul cu pansamentul individual, pachetul de decontaminare individuală, trusele medicale aflate în autovehicule precum și materialele sanitare și medicamentele din gentile personalului sanitar. Fiecare militar este obligat cunoască modalitățile de acordare a primului ajutor. După acordarea ajutorului medical, răniții ușor, apți pentru luptă, se înapoiază în subunitățile din care fac parte.

În condițiile întrebuințării armelor de distrugere în masă și a sistemelor incendiare, protecția medicală prezintă particularități determinate de felul îmbolnăvirilor, rănilor sau intoxicațiilor (boala de iradiere, arsuri, intoxicații specifice agenților chimici de luptă, boli provocate de agenți patogeni) precum și de numărul mare de răniți și bolnavi care apar în focare.

Pentru lichidarea urmărilor atacului biologic se iau măsuri de izolare și evacuare a bolnavilor și suspecților de boli contagioase, de depistare a contactelor și izolare a acestora, precum și de recoltare a probelor de sol, aer, apă sau vectori în vederea precizării agentului patogen.

Sprijinul și contramăsurile medicale CBRN vizează:

a)monitorizarea toxicologică a locurilor de risc și a personalului ce ar putea fi expus;

b)informarea personalului paramedical care participă la acordarea primului ajutor și a celui medical asupra proprietăților efectelor și conduitei terapeutice în intoxicațiile cu agenți chimici;

c)supravegherea epidemiologică a zonei de dislocare;

d)supravegherea contaminării mediului și a circulației germenilor;

e)pregătirea intervenției medicale (facilitățile de triere, transport, izolare, spitalizare și imunizare a personalului afectat);

f)antrenamentul diferențiat al personalului militar specializat și nespecializat pentru acțiune/intervenție în zona contaminată;

g)pregătirea stocurilor de produse farmaceutice și terapeutice.

Reacția la stresul în luptă (CSR). Toate studiile întocmite în această direcție, arată că CSR reprezintă o consecință inevitabilă a acțiunilor militare și din acest punct de vedere nu există persoane care să nu fie susceptibile la astfel de reacții.

Reacția la stresul în luptă (CSR) reprezintă un termen care determină o mulțime de efecte cauzate de reacțiile de stres în luptă cu referire la traumatismul psihic (șocul nervos), mult mai greu de vindecat decât o rană, care determină imposibilitatea de a funcționa normal (imposibilitatea de a ataca inamicul și de a supraviețui).

În categoria bolilor provocate de CSR sunt incluse: trauma psihică (nevroza psihică de război); oboseala în luptă; șocul în luptă; "stresul în incidentul critic", alături de șocul provocat de zgomotul proiectilului (bombei), nevrozele de război, extenuarea neuro-psihiatrică (încă nediagnosticată) etc. Incidența CSR este strâns legată de durata, tipul și intensitatea luptei.

Asistența sanitar-veterinară se realizează pentru: păstrarea sănătății animalelor aflate în serviciu și prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om; tratarea și evacuarea animalelor rănite sau bolnave; cunoașterea stării epizootice din zonă; controlul sanitar al alimentelor de origine animală; protecția sanitar-veterinară împotriva efectelor atacurilor ADMCBRN, a efectelor EADA, precum și a celor produse de atacul cu arme și muniții incendiare.

2.2.1.7 Evitarea fratricidului

Puterea distructivă și distanța de acțiune a armelor moderne, cuplate cu marea intensitate și ritmul rapid al luptei moderne, măresc potențialul fratricidului. Comandanții trebuie să cunoască foarte bine acele situații care duc la creșterea riscului de fratricid și să instituie măsurile corespunzătoare de prevenire. Comandanții trebuie să încerce minimizarea potențialului de fratricid, în timp ce limitează îndrăzneala și cutezanța în luptă.

Evitarea fratricidului cuprinde ansamblul măsurilor și acțiunilor stabilite și desfășurate pentru evitarea uciderii sau rănirii personalului subordonat(aliat) și a distrugerii materialelor și tehnicii din dotarea acestuia de către forțele proprii.

Prevenirea fratricidului constituie o componentă importantă a principiului protecției forței, în cadrul operației. Puterea distrugătoare și raza de acțiune a armamentului modern, asociate cu intensitatea și ritmul rapid al operațiilor duse pe câmpul de luptă, fără întrerupere mai mult de 24 de ore, în timpul perioadelor cu vizibilitate redusa, cresc posibilitățile fratricidului.

Măsurile privind evitarea și reducerea fratricidului se împart in:

măsuri materiale de evitare – mijloace de identificare mecanica și electronica;

marcarea vehiculelor și măsuri nemateriale – conducere, doctrina, instruire, cunoașterea situației.

Principalele mecanisme care limitează fratricidul sunt: conducerea ferma; disciplina în operații; instruirea temeinica; proceduri standard adecvate și cunoașterea detaliată a situației.

Măsuri luate pentru limitarea fratricidului:

stabilirea fermă a măsurilor de control în zonele de operație, grafice de operații comune clare și ușor de înțeles;

delimitarea spațiului de manevră/luptă;

familiarizarea reciprocă a membrilor alianței cu echipamentul celorlalți;

stabilirea unor forme efective de instruire și antrenament, indiferent de constrângerile de timp;

aplicarea principiului simplității;

cunoașterea misiunii și dispunerii forțelor proprii și inamice;

2.2.1.8 Protecția balistică

Protecția balistica poate fi privită din doua ipostaze: protecția prin blindaj și protecția individuală balistică.

Protecția prin blindaj(armură) reprezintă capacitatea unui mijloc de luptă de a rezista loviturilor prin șoc și atacurilor cu arme de nimicire în masă. Acest tip de protecție este influențat de factori privind:

protecția prin blindaj (calitatea și grosimea blindajului, unghiurile de înclinare a pereților blindați etc.). Influența simultană a acestor factori poate fi evaluată prin tipul și calibrul proiectilelor împotriva cărora este asigurată protecția prin blindaj și prin distanța de la care acestea sunt trase;

probabilitatea de lovire de către inamic (ariile expuse ale tehnicii);

protecția nucleară, bacteriologică și chimică (gradul de reducere a radiațiilor penetrante și a contaminării cu substanțe tehnice de luptă, etc.);

alte mijloace de protecție.

Într-o anumită măsură protecția mijloacelor este asigurată prin puterea de foc și mobilitatea acestora.

Tancul oferă o protecție excelentă. Placa frontală în arc de 60 oferă protecție împotriva oricărui armament cu excepția rachetelor antitanc grele sau tancurilor inamicului; când luptă cu obloanele închise, echipajul este protejat împotriva focului armamentului ușor, bombelor de artilerie (cu excepția loviturilor directe) și minelor antipersonal. Lansatoarele de grenade fumigene și instalația de fumizare a tancului oferă o mascare rapidă împotriva observării (alta decât cea termică).

Mașina de lupta a infanteriei asigură o protecție bună. Când luptă cu obloanele închise echipajul este protejat față de focul armamentului ușor, muniției cu fragmentație și minelor antipersonal. Lansatorul de grenade fumigene și instalația de fumizare asigură o mascare rapidă împotriva observării, mai puțin termice.

M.L.I.-84 are o serie de instalații pentru protecția militarilor și echipamentelor din interior: avertizorul de substanțe toxice de luptă neuroparalitice, instalația de filtro-ventilație, instalația de protecție antiatomică. Aceste instalații asigură protecția militarilor și echipamentului din interiorul mașinii împotriva efectelor armelor de nimicire în masă și împotriva incendiilor ce ar putea fi provocate în interiorul mașinii. De asemenea, asigură eliminarea gazelor arse rezultate în urma tragerilor cu armamentul, încălzirea interioară, precum și evacuarea apei ce pătrunde în cutia blindată la deplasarea mașinii pe apă. Protecția este eficientă în condițiile realizării unei bune ermetizări a mașinii în toate situațiile.

Mașina mai este prevăzută cu echipament de stingere automată a incendiului din camera energetică, iar pentru camera de luptă și a desantului cu stingătoare manuale de incendiu.

Transportorul amfibiu blindat T.A.B.-77

Constituie mijlocul de luptă și de transport al grupei de infanterie din unitățile mecanizate, asigurând acesteia o mare mobilitate și o putere de foc terestră și antiaeriană corespunzătoare. Transportorul poate fi exploatat ziua și noaptea indiferent de anotimp sau de teren asigurând protecția colectivă împotriva schijelor și a gloanțelor de 7,62 mm trase de la distanță de minimum 100 m, precum și împotriva efectelor armelor de nimicire în masă.

Instalațiile de protecție ale T.A.B.-77 sunt:

Instalația de filtro-ventilație servește la aerisirea camerei de luptă, curățarea aerului de praf, substanțe radioactive, otrăvitoare și bacteriologice, precum și la crearea unei presiuni excedentare (suprapresiuni) în interiorul transportorului, la trecerea acestuia prin zone infectate.

Roentgenmetrul A.D.-3 este destinat pentru măsurarea dozei de radiație în locul de dispunere a sondei portabile. Aparatul indicator măsoară doze de radiație „gamma” în limitele 0-500 r/h și are patru subgame. Eroarea de măsurare este de ±10%.

Detectorul de substanțe toxice de luptă DT.S.T.L.-71 este un complet de aparatură destinat pentru identificarea substanțelor toxice de luptă de tipul sarinului, somanului, iperitei, fosgenului, difosgenului, acidului cianhidric și clorcianului aflate în aer, pe teren, pe tehnica de luptă, pe echipament și pe diferite alte materiale, precum și pentru identificarea vaporilor substanțelor toxice de luptă de tipul „V” din aer.

În afară de aceasta, cu ajutorul detectorului se pot lua probe de pământ (zăpadă), produse alimentare și diferite materiale infectate cu substanțe toxice de luptă; de asemenea probe de fumuri toxice sau de mascare (neutre).

Protecția individuală balistică

Protecția balistică trebuie să vizeze protecția bustului, protecția articulațiilor și protecția capului. Aceasta ar trebui să conțină doua tipuri de echipamente: antischije, asigurând protecția întregului bust, aflate în continuarea echipamentului de protecție a capului și echipamentul de protecție antiglonț, care va proteja zonele centrale ale bustului. Protecția balistică a corpului poate fi întărită cu o protecție a articulațiilor brațelor și a gambelor, realizată din material nețesut.

Protecția individuală reprezintă un compromis acceptabil între pierderea performanțelor luptătorului și un nivel de protecție care să permită oprirea proiectilelor trase de armamentul de infanterie.

În ultimii 10 ani, atitudinea utilizatorilor față de sistemele individuale de protecție balistică s-a modificat continuu. Astfel, concomitent cu creșterea protecției a crescut și confortul, în special datorită scăderii greutății.

Orice tip de protecție balistică este obligatoriu rezultatul unui compromis: nu poate fi protejat întregul corp împotriva tuturor amenințărilor. Prin urmare trebuie protejate acele părți ale corpului la care rănile produc cel mai mare număr de decese (capul, torsul și gâtul), ceea ce reprezintă 30-35% din suprafața corpului care, la un om de statură medie, este de aproximativ 1,9 m² de aceea la nivelul SUA și NATO sau stabilit standarde care să ofere un anumit nivel de protecție. Standardul NIJ-01.01.03/87 – S.U.A.

Vestele de protecție

În domeniul vestelor de protecție împotriva schijelor, forțele armate își îndreaptă în prezent atenția spre produse de bază care oferă o protecție cât se poate de bună împotriva schijelor, pentru testări aplicându-se normele Stanag 2920, care prevăd ca elemente active fragmente standard cilindrice, cu capetele ascuțite, în greutate de 1,1 g.

Vestele antischije actuale pot opri 15-25% din proiectilele cu energie cinetică (procentul urmând a crește prin utilizarea noilor materiale) în special dacă impactul are loc sub un anumit unghi sau dacă viteza reziduală este mai scăzută. Acolo unde amenințarea reprezentată de gloanțele armelor de infanterie este mai ridicată (lunetiști), singura soluție practică este un "blindaj suplimentar" aplicat vestei antischije, prin adăugarea de buzunare exterioare în care se introduc plăci rigide care să spargă proiectilele.

Prin realizarea acestor veste antiglonț din vestele antischije nu s-a rezolvat încă pe deplin problema, deoarece se pot produce leziuni grave ale ficatului, splinei și coloanei vertebrale ca urmare a efectului contondent datorat deformării vestei antiglonț, în punctul de impact. Există preocupări intense de reducere a acestui efect.

Vestele vor fi mult mai grele dar și mai scumpe dar vor putea stopa chiar și gloanțele. Însă vine o nouă problemă, energia cinetică de care trebuie să ne temem. Gloanțele nu ricoșează din vestă ci se înfig, transmițând toată energia vestei și implicit trupului. Trebuie să ne bucurăm că nu pătrunde, însă efectul va fi cât de cât mare asupra corpului uman: hemoragii interne, oase rupte. O cască poate opri glonțul, dar dacă acesta e greu atunci poate rupe gâtul militarului, chiar dacă nu pătrunde.

Armura este construită astfel încât să distribuie șocul impactului glonțului și de aceea necesită niște plăci de șoc care de obicei sunt grele și incomode. Cu cât are o mai mare protecție, un luptător, cu atât este mai greu. Brațele și picioarele nu prea sunt protejate deoarece se consideră că pierderea unuia nu este o amenințare la viață, însă o rană la cap sau la abdomen poate fi fatală.

Vesta de protecție tip M

Vesta asigură protecția luptătorului pe zona acoperită împotriva schijelor de grenade și a gloanțelor trase cu armamentul ușor de infanterie. Performanțele vestei de protecție se înscriu în prevederile Standardului American NIJ 01.01.03/87 și asigură nivelurile I, II A și II de protecție balistică din tabelul precedent.

CARACTERISTICI PRINCIPALE

Protejează împotriva schijelor și gloanțelor armamentului individual de infanterie cu calibre până la 9 mm și viteze până la 385 m/s, asigurând un coeficient de protecție de 90%.Vesta de protecție se confecționează pe două talii și poate fi utilizată în orice condiții meteo, în intervalul de temperatură între minus 50C și plus 50C.:

talia medie: II/L pentru militarii cu înălțimea până la 175 cm;

talia mare: I/XL pentru militarii cu înălțimea între 175 – 190 cm.

masa vestei antiglonț este de :

maximum 3,75 kg pentru talia II/L;

maximum 4,15 kg pentru talia I/XL.

suprafața protejată a organismului:

0,65 m pătrați pentru talia II/L;

0,75 m pătrați pentru talia I/XL.

termenul de garanție : 10 ani în depozitare.

Vesta de protecție tip “M” protejează organele vitale situate în torace și abdomenul superior, gâtul și umerii purtătorului, numai dacă este îmbrăcată corect. Ea asigură mobilitatea mișcărilor, se îmbracă și se ajustează simplu și rapid cu ajutorul fermoarelor de contact, al capselor și benzilor elastice.

Piesele componente sunt alcătuite din elemente de protecție realizate din Kevlar, care sunt introduse în huse de nailon. Vesta se închide în față cu ajutorul clapetei cu fermoar de contact. Epoleții sunt prevăzuți cu reazem pentru fixarea armei în umăr.

Vesta de protecție se îmbracă peste echipamentul de vară sau de iarnă pentru a asigura funcția de protecție și se poartă închisă în față și cu gulerul ridicat.

Se poate ajusta dacă este prea scurtă în talie , prinzându-se benzile elastice ale epoleților de capsele superioare de pe spatele vestei.

Se curăță prin periere sau ștergere, cu o cârpă umezită cu apă și săpun. Se usucă departe de sursele de căldură.

Vesta de protecție tip “M” nu asigură protecția împotriva :

gloanțelor cal. 5.45 mm și 7.62 mm trase cu pistolul mitralieră sau pușca mitralieră;

altor gloanțe care au viteze mai mari de 358 m/s ( exemplu: 9×19 mm322-92; 7.62mm 22-RPR-54).

Căștile și materialele de protecție

În prezent nu se mai pune la îndoială faptul că trebuie realizată o protecție a capului, superioară celei de care beneficiază torsul. În acest scop este abandonată sistematic casca din oțel, insuficient de performantă, în favoarea căștii din materiale compozite, care oferă o valoare V50 foarte ridicată și poate opri, în anumite condiții (calibru, unghi de incidență, distanță) glonțul cal. 9 mm Para, tras de un pistol mitralieră.

O cască din forțele US de ultimă oră, cu cel mai mare nivel de protecție balistică se pare a fi la ora actuală PASGT. Aceasta este făcută din materiale compozite, KEVLAR și este proiectată să fie foarte confortabilă și cu un centru de greutate mai jos, și are o configurație să protejeze urechile și o parte din gât. Are și un tip de suspensie și un spațiu între cască și cap pentru a preveni rănirea în caz de deformare cauzată de proiectile, și să asigure o ventilație crescută. Casca este astfel construită încât să existe cel puțin 19 fibre de kevlar prin orice secțiune, în orice zonă a căștii. Acest model a fost produs în 1999 și este disponibilă în trei variante, în sensul de culori: camuflaj de pădure, de deșert și negre.

Problema de bază, indiferent de progresele realizate în domeniul materialelor de protecție, a rămas aceeași: obținerea unei rezistențe ridicate pentru o masă specifică cât mai mică cu putință. Până acum vestele de protecție au fost realizate aproape exclusiv din țesături, calitatea protecției depinzând de rezistența la tracțiune a fibrelor utilizate.

2.2.2 Protecția în cadrul mediului informațional

În cadrul războiului s-a produs o deplasare a efortului către latura informațională, ce se desfășoară în spectrul electromagnetic tot mai extins, capacitatea militară a statelor a devenit tot mai dependenta de factorul informațional, de posibilitatea de culegere, prelucrare, transmitere, utilizare și protejare a informațiilor precum și posibilitatea de interzicere a utilizării informației de către adversar.

Avantajul informațional ne permite să constituim și să utilizăm o forță de precizie, cu mare viteză, agilitate și acces în toate mediile.

În cadrul mediului informațional este abordată în special protecția informațiilor dar trebuie acordata o atenție speciala și mascării acțiunilor proprii pentru inducerea în eroare a inamicului și protejarea acțiunilor forțelor proprii, precum și protecției meteorologice.

2.2.2.1 Camuflajul ca și protecție

Face parte din măsurile contra informațiilor forței opuse, dar ajungem la un punct unde camuflajul uzual nu este suficient să protejeze luptătorul. Radarul de teren poate detecta infanteriștii, senzori automați care dezvoltă o varietate de modalități prin care apărătorii află despre apropierea inamicului. Dacă un militar poate găsi inamicul atunci îl poate nimici, dar un luptător nu e nevoie să vadă direct inamicul pentru al nimici. O semnătură radar poate fi suficientă pentru ca un militar să cheme sprijinul artileriei pe un inamic suspectat.

Detectorii infraroșii pot detecta căldura trupului uman și acești detectori pot fi atașați viitorului echipament electronic. Sateliții pot număra ouă pe o masă și combinați cu softul special și cu o armă spațiu-sol pot distruge orice țintă de pe glob. Tehnologia se mișcă foarte rapid, de aceea luptătorul viitorului nu poate fi îmbrăcat într-un camuflaj obișnuit. Odată cu creșterea numărului de senzori, utilizările vor fi nenumărate, va absorbi radarul, va diminua semnătura infraroșie, ceea ce le va face mai grele și mai scumpe.

În zilele noastre trupele US sunt echipate cu uniforme care maschează semnătura infraroșie. E un simplu tratament pe camuflaj, de care mulți nu știu pentru că vine direct din fabrică, motiv pentru care le este indicat să nu stoarcă uniforma la spălare deoarece distruge tratamentul. Această uniformă (BDU, battle dress uniform) a fost făcută pentru a fi folosită în luptă, la instrucție, dar și în medii ostile(fără operații de luptă) în zona cu climă temperată.

Deoarece armele și senzorii devin mai avansați la fel o va face și echipamentul standard de pe militari, deoarece dacă va fi detectat, probabil că inamicul va găsi o cale să-l nimicească. Ascunderea de inamic va deveni din ce în ce mai importantă pentru evitarea morții și pentru a avea surpriza de partea ta. Asta poate fi la fel de simplu ca și cum te-ai ascunde după o piatră mare dacă ai avea reductori sonici, uniforme cameleon care absorb atât lumina, căldura cât și undele electromagnetice.

Senzorii moderni au determinat dezvoltarea unor tehnologii noi de camuflaj în scopul asigurării protecției pentru tot spectrul electromagnetic, vizual în infraroșu, termic etc. Este necesara utilizarea dispozitivelor speciale de reducere a „amprentei“ termice și electromagnetice, pentru reducerea posibilităților forței adverse de a descoperi dispozitivul de luptă propriu.

Mascarea se pregătește și se desfășoară într-o concepție unitară și în mod continuu, la toate eșaloanele, atât în perioada de pregătire cât și pe timpul desfășurării operației, pe baza misiunii ordonate (deduse), în scopul: ascunderii dispozitivului forțelor proprii, precum și a pregătirii și desfășurării operației, față de cercetarea inamicului; limitării și înlăturării efectelor loviturilor inamicului; inducerii în eroare a inamicului asupra situației, intențiilor, acțiunilor și posibilităților în timp și spațiu ale forțelor proprii; asigurării secretului în executarea manevrei.

Unitățile realizează mascarea prin: pregătirea în ascuns a operației și păstrarea secretului asupra concepției celor preconizate; dispunerea dispersată a forțelor și mijloacelor; schimbarea periodică a raioanelor; ascunderea dispozitivelor, tehnicii militare, lucrărilor de amenajare genistică, barajelor și depozitelor; executarea în ascuns a manevrei de forțe și mijloace; folosirea proprietăților de mascare ale terenului, a condițiilor de vizibilitate redusă, a mijloacelor de camuflare din înzestrare și a celor confecționate pe plan local; contracararea posibilităților aparaturii de vedere pe timp de noapte a inamicului de a descoperi forțele și mijloacele proprii; vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător; măsuri de mascare radio, radioreleu și antiradiolocație; camuflarea surselor de lumină și reducerea zgomotelor; crearea și folosirea termoimitatorilor, capcanelor termice și a imitatorilor de ținte mobile; amenajarea de lucrări false și activarea acestora; executarea unor acțiuni și deplasări de efective și mijloace în scopul mascării altora; folosirea sistemelor de mascare cu aerosoli.

Măsurile, acțiunile și lucrările de mascare simple se execută permanent de către toate unitățile, iar cele mai complexe se realizează de către forțe specializate.

Lucrările genistice de mascare a trupelor și obiectivelor militare se organizează și se execută continuu și creator, în toate formele acțiunilor militare, având ca arie de cuprindere:

a) mascarea naturală – utilizarea terenului și a fondurilor naturale de mascare (ascunderea în păduri, culturi; ascunderea în văi, depresiuni; folosirea întunericului nopții, ploii, ceții, ninsorii etc.).

b) mascarea artificială – realizată prin procedee tehnice de mascare ca:

mascarea prin vopsire;

întrebuințarea măștilor artificiale și din vegetație vie;

întrebuințarea măștilor din vegetație vie;

executarea machetelor și lucrărilor false;

pregătirea terenului în vederea mascării;

mascarea cu mijloace pirotehnice;

mascarea și camuflarea luminilor;

mascarea (atenuarea) sunetelor sau a zgomotelor;

mascarea cu fum (crearea perdelelor cu fum).

folosirea măștilor antiradiolocație;

utilizarea terenului și a fondurilor naturale de mascare;

Utilizarea terenului și a fondurilor naturale de mascare prezintă o importanță determinantă asupra alegerii procedeelor de mascare.

Fondul natural este format din terenul și acoperirile din jurul unui obiectiv. Principalele tipuri de fonduri sunt: fondul de păduri și tufișuri; fondul de livezi și vii; fondul de culturi cu diferite plante; fondul de iarbă; fondul de localități și zone industriale; fondul de grădini de zarzavat; fondul de apă; fondul lipsit de vegetație; fondul de zăpadă.

Pentru mascarea dispunerii subunității, a mijloacelor de foc, a lucrărilor genistice, se folosesc măști artificiale (acoperiș, orizontale, verticale, înclinate, de deformare , speciale) executate din completele de mascare din înzestrare sau din prelate de acoperire , carton asfaltat , rogojini din paie sau stuf și crengi etc.

Pentru mascarea trupelor și obiectivelor militare se folosesc: costume; plase; complete de mascare.

Costumele individuale de mascare pentru vară și iarnă – destinate pentru mascarea individuală a militarilor. Se compune din: bluza cu glugă; pantaloni; sacul de ambalaj.

Plase de mascare din înzestrare (Anexa 3):

Plasă de mascare tip “ C “

Plasă de mascare nr. 1 (1,5 x 2 m )

Plasă de mascare nr. 2 ( 3 x 6 m )

Plasă de mascare nr. 3 ( 10 x 10 m)

Complete de mascare din înzestrare:

Completul de mascare nr. 1 ( 6 x 6 m); ( 2 plase de masc. nr. 2 )

Completul de mascare nr. 2 (12×12 m); ( 8 plase de mas. nr. 2 )

Completul de mascare nr. 3 1=(12×12 m); (8 plase de masc. nr. 2) 2=(6×12 m) (6 plase de masc. nr.2)

Completul de mascare nr. 4 (18x12m) (12 plase de masc. nr.2).

Complet de masc. pentru obiective staționare (nr. 5)

Machetele din poliester armat, mase plastice și diferite alte materiale sunt destinate pentru imitarea armamentului și tehnicii de luptă, a trupelor și acțiunilor acestora, precum și pentru realizarea obiectivelor false; atragerea observării și focului adversarului asupra locurilor unde în realitate nu există tehnică militară, trupe și obiective militare.

Reflectoare poliedrice din înzestrare sunt folosite pentru mascarea împotriva cercetării prin radiolocație, a trecerilor peste cursurile de apă, denaturarea liniei țărmurilor și a suprafeței lacurilor, confecționarea măștilor bruiaj de suprafață.

Măștile de vegetație vie se folosesc pentru mascarea cu o durată îndelungată și împotriva observării cu orice mijloace tehnice. De regulă se execută prin acoperirea cu brazde sau confecționarea de măști și acoperiri din vegetație vie.

Mascarea personală și a echipamentului individual se realizează prin:

acoperirea părților strălucitoare sau umbroase ale feței;

coborârea mânecilor cămășii;

acoperirea părților expuse ale pielii de pe gât, urechi și dosul palmei cu aceleași culori folosite pentru față;

camuflarea căștii;

schimbarea aparentă a conturului și coloritului armamentului, echipamentului și acoperirea părților strălucitoare folosind elastice, saci cu nisip, benzi de pânză sau ruj de camuflaj;

mascarea (sau înlăturarea) obiectelor strălucitoare, ca: ceasuri, inele;

în terenuri acoperite cu zăpadă, acoperirea uniformei cu benzi de pânză alba sau cu camuflaje de zăpadă.

Mascarea sunetelor (zgomotelor) se obține prin: luarea măsurilor preventive care să excludă producerea sunetelor (zgomotelor) de demascare cu ajutorul unor zgomote mai puternice (crearea perdelelor de sunet); reproducerea și imitarea sunetelor (zgomotelor), în diverse alte situații, în scopul înșelării adversarului.

Mascarea cu fum constă în crearea perdelelor de fum și se întrebuințează în scopul: orbirii adversarului, lipsindu-l de posibilitatea executării observării și focului ochit asupra trupelor proprii; ascunderea activităților și a acțiunilor de luptă; atragerea atenției adversarului asupra obiectivelor false. Mijloacele fumigene se dispun: în suprafață, circular sau combinat.

Mascarea prin vopsire determină reducerea vizibilității tehnicii

și obiectivelor împotriva posibilității cercetării moderne a adversarului. Aceasta se folosește pentru:

reducerea posibilităților de descoperire a tehnicii, lucrărilor genistice și a altor obiective;

deformarea aspectului exterior al obiectivelor;

înscrierea obiectivelor mascate sau a măștilor în culoarea și aspectul

mediului înconjurător;

formarea pe teren a petelor care să ușureze ascunderea obiectivelor și

realizarea unui aspect natural al machetelor și lucrărilor false.

2.2.2.2 Protecția informațiilor

Pe lângă confruntarea politică și militară directă, războiul dobândește o componentă nouă, confruntarea informațională, care se constituie într-una din cele mai redutabile. Rezultatele confruntării informaționale trebuie să realizeze/invalideze concepția acțiunilor strategice, dovedind în același timp că informația și protecția ei în luptă este esențială și hotărâtoare.

Protecția informațiilor are ca scop apărarea și ascunderea față de adversar a informațiilor relevante referitoare la forțele proprii. Apărarea informațiilor sensibile contra adversarului contribuie la creșterea incertitudinii și la încetinirea ciclului decizional al acestuia.

Operațiile informaționale – INFO OPS – constituie acțiuni sincronizate și coordonate, planificate și desfășurate în vederea obținerii efectelor dorite asupra voinței, puterii de înțelegere și capacităților/mijloacelor adversarului, potențialului adversar sau altor entități aprobate de Autoritatea Națională de Comanda, în sprijinul îndeplinirii obiectivelor comandantului, prin afectarea informațiilor și proceselor bazate pe informație ale acestora, concomitent atât cu valorificarea propriilor informații, cât și cu protecția și întărirea propriilor sisteme bazate pe informații.

Operațiile informaționale presupun trei tipuri principale de activități;

activități de influențare;

activități îndreptate împotriva conducerii și capacităților de comandă

activități de protecție informațională.

Activitățile de protecție informațională se referă la protejarea acelor informații critice pentru succesul acțiunilor proprii. Ele includ – dar nu se limitează la – activități realizabile prin metode pasive referitoare la propriile echipamente, proceduri și personal, denumite generic securitatea operației -OPSEC și securitatea informațiilor în format electronic – INFOSEC, precum și prin metode active îndreptate împotriva sistemelor de informații, supraveghere, selectare a țintelor și lovire a obiectivelor și cercetare a inamicului.

Securitatea operațiilor – OPSEC – care se referă la identificarea acelor informații esențiale necesare obținerii succesului de către adversari și securizarea acestor informații, concomitent cu protejarea acelor informații care permit atingerea obiectivelor de către trupele proprii.

Securitatea informațiilor – INFOSEC – ce are ca scop protejarea confidențialității, integrității și valabilității informațiilor printr-o serie de măsuri care, aplicate din perspectiva operațiilor informaționale, pot proteja proprii factori de decizie împotriva operațiilor informaționale desfășurate de adversari, pot bloca accesul la informațiile esențiale și pot sprijini acțiunile de influențare sau inducere în eroare.

Cerințele pentru protecția informațiilor sunt:

a)întocmirea unui volum cât mai mic de documente având informații clasificate;

b)accesul să fie limitat conform principiului „need to know” și autorizat (personal autorizat și instruit);

c)lucrul cu documentele clasificate să se facă numai în locuri sigure, bine păzite și protejate cu sisteme care să excludă accesul neautorizat;

d)păstrarea documentelor de conducere în secret, a sistemelor de cifru, a cheilor și codurilor, să se facă în locuri sigure;

e)asigurarea mijloacelor necesare evacuării de urgență sau distrugerii documentelor în situații de pericol iminent care poate duce la capturarea sau copierea acestora de către inamic.

2.2.2.3 Protecția meteorologică

Misiunile de bază ale protecției meteorologice sunt:

asigurarea datelor climatologice, meteorologice și aerologice necesare planificării, organizării și desfășurării acțiunilor militare, zborurilor pentru instrucție prin parașutare, misiunilor independente ale aviației, misiunilor trupelor de artilerie terestră și artilerie antiaeriană, infanterie, geniu, vânători de munte, apărare N.B.C. și tancuri;

informarea comandanților și statelor majore, punctelor de comandă și de dirijare a zborului, conducătorului tragerilor, aplicațiilor și exercițiilor, asupra condițiilor meteorologice reale și prognozate, în zonele de acțiune, de dislocare și pe traiectele de zbor;

consilierea persoanelor și organismelor implicate în comanda și controlul Forțelor Terestre privind influența condițiilor meteorologice speciale asupra posibilităților de evoluție a aeronavelor, capabilităților armamentului de bord și antiaerian, în condiții meteorologice speciale;

asigurarea datelor și informațiilor necesare pentru forțele NATO și ale armatelor statelor partenere, în cadrul operațiilor și exercițiilor desfășurate pe teritoriul României.

Informarea meteorologică și buletinele meteorologice cuprind, după caz, următoarele elemente(Anexa 4):

vizibilitatea orizontală la sol;

direcția și viteza vântului la sol;

temperatura, presiunea și umezeala aerului;

date despre caracterul și felul precipitațiilor;

date despre cantitatea de precipitații;

grosimea stratului de zăpadă;

fenomene meteorologice periculoase;

date astronomice.

Aspectele militare ale vremii:

1. Vizibilitatea

2.Vântul

3.Precipitațiile

4. Norii

5.Temperatura și umiditatea

6.Gradientul termic sau stabilitatea pe verticală a aerului

Condițiile atmosferice au, asupra operațiilor militare efecte atât directe cât și indirecte.

Exemple de efecte directe: sunt:

inversiunea termică care influențează efectele atacurilor chimice;

căldura și aerul uscat pot face ca un izvor să devină un „punct cheie”.

Exemple de efecte indirecte sunt date mai ales la mobilitate, de ploi, care creează probleme după, de temperatura scăzută care produce înghețul sau poleiul și nu ultimul exemplu dat de vânturi puternice care pot produce distrugeri sau ruperi de copaci, care pot diminua mobilitatea.

Aspectele militare derivate din temperaturile și gradele de umiditate extreme reduc sensibil capacitatea de luptă a personalului, precum și caracteristicile echipamentelor și sistemelor termice de achiziție a obiectivelor. O umiditate ridicată va crește eficacitatea agenților vezicanți, dar nu va afecta în mod direct eficacitatea agenților neuroparalitici.

Temperatura ridicată mai poate avea următoarele influențe:

Performanțele echipamentului și personalului.

Densitatea aerului poate afecta operațiile de fumizare și încărcătura de luptă a avioanelor

Un potențial element de dezordine în cadrul personalului (cele mai multe nesupuneri au loc în timpul anotimpurilor calde).

La temperaturi ridicate pericolul reprezentat de vaporii toxici este același pentru toți agenții chimici persistenți sau nepersistenți în timp ce durata contaminării cu lichide toxice și pericolul reprezentat de vaporii toxici se va diminua în timp.

Temperaturile scăzute vor avea efecte contrarii. Trebuie menționat că temperaturile scăzute pot reduce dacă nu chiar elimina probabilitatea de a cauza victime. Hipotermia patologică acută (înghețarea), afectează întregul organism și se produce când corpul, insuficient antrenat și protejat, este expus un timp îndelungat la frig. Instalarea acestei afecțiuni este provocată de cauze multiple: în primul rând temperatura scăzută îndeosebi când umiditatea relativă a aerului este crescută, iar vântul bate potrivit sau tare; existența unui strat gros de zăpadă care îngreunează deplasarea; efortul fizic prelungit datorită executării unor misiuni în care militarii sunt nevoiți să stea nemișcați un timp îndelungat (observatori, cercetași, santinele, deplasarea pe mașini, etc.); îmbrăcămintea necorespunzătoare; starea de subnutriție și avitaminoza; depresiunea psihică a persoanei supuse înghețului, care o împiedică să ia la timp măsuri de salvare, etc.

În urma unor cercetări îndelungate, s-a ajuns la concluzia că randamentul activității scade, iar accidentele de muncă cresc numeric pe măsura ridicării temperaturii mediului ambiant: la 17oC randamentul este de 100%, la 20oC este de 91%, la 25oC este de 82%, iar la 28oC este de 59%.

2.2.3 Protecția în cadrul mediului psihologic

În mediul cognitiv se iau deciziile, se desfășoară acțiuni pentru cunoașterea și înțelegerea situației, se desfășoară activitățile legate de leadership.

Putem afirma că latura psihologică a luptei este de multe ori la fel de importantă ca și cea fizica sau informațională. Acest lucru se datorează faptului că luptătorii sunt ființe umane/raționale ce au anumite necesitați primare care trebuie satisfăcute pentru ca aceștia să poată îndeplini sarcinile repartizate. Potențialul combativ al luptătorilor nu este încă folosit la maximum datorită faptului că nu se acordă o atenție destul de mare pregătirii psihice a acestora. De aceea trebuie luate o serie de măsuri menite să-l susțină pe luptător în eforturile sale de a realiza la nivel maxim performanța de care este capabil.

În vederea realizării acestui deziderat trebuie acordată o atenție deosebită protecției psihologice a trupelor atât înaintea acțiunilor militare cât și pe timpul desfășurării acestora dar mai ales după încheierea acțiunilor când este necesară refacerea psihică a luptătorului și reducerea efectelor negative determinate de situațiile frustrate și stresante din timpul misiunii.

Moralul ridicat al luptătorilor poate fi un factor determinant în acțiunile militare de aceea trebuie luate măsuri de menținere a acestuia, una din modalități putând fi măsurile luate de comandanți în domeniul securitații muncii. Astfel se reduc riscurile de accidentare și îmbolnăviri prin pregătirea militarilor asupra acțiunilor ce vor trebui întreprinse și folosirea echipamentelor adecvate de protecție.

În cadrul mediului psihologic se pot studia următoarele tipuri de protecție: contracararea efectelor acțiunilor psihologice ale inamicului, menținerea sănătății și moralului militarilor, securitatea muncii.

2.2.3.1 Contracararea efectelor acțiunilor psihologice ale inamicului

Operațiile psihologice (PSYOPS) reprezintă totalitatea măsurilor, programelor și activităților destinate să modifice/schimbe opiniile, atitudinile și comportamentul grupurilor țintă inamice, aliate sau neutre, în scopul îndeplinirii obiectivelor planificate.

Operațiile psihologice vizează, totodată, prin mesajele și informațiile diseminate, influențarea emoțiilor, motivațiilor, capacitatea de a raționa obiectiv și, în ultimă instanță, comportamentul structurilor de conducere, al organizațiilor, grupurilor umane și al indivizilor.

În procesul de planificare a operațiilor psihologice sunt folosite următoarele concepte:

influențarea psihologică a inamicului;

contracararea efectelor operațiilor psihologice ale inamicului;

grup țintă, simbol, temă, vulnerabilitate, sursă, mesaj, campanie de operații psihologice, activitate, serie, program de operații psihologice, plan de operații psihologice, produs de operații psihologice etc.

Contracararea efectelor acțiunilor psihologice ale inamicului se desfășoară pentru protejarea publicului de mesajele inamice sau pentru minimizarea impactului acestora. Sunt analizate acțiunile de propagandă ale inamicului și efectele lor asupra forțelor întrunite aliate și populației civile loiale cauzei proprii. Analiza surselor de propagandă, conținutului, publicului țintă, mijloacelor de difuzare și a eficienței operațiilor psihologice inamice se face întrebuințând metode subiective și/sau obiective. Metodele subiective se bazează pe pregătirea, experiența și raționamentul analistului. Metodele obiective utilizează sisteme de clasificare și baze de date cu statistici pe o anumită perioadă de timp. Se identifică temele și se întrebuințează diferite tehnici pentru contracararea efectelor propagandei inamice.

Misiunile contracarării efectelor operațiilor psihologice ale inamicului sunt: menținerea stabilității opiniilor, sentimentelor, atitudinilor și comportamentelor personalului militar și populației civile, pentru a nu fi afectată îndeplinirea obiectivelor stabilite; respingerea și neutralizarea propagandei inamicului și menținerea unui caracter predominant ofensiv-preventiv al activității proprii de contrapropagandă; consolidarea moralului, a încrederii personalului militar și opiniei publice în capacitatea forțelor proprii de a învinge; subminarea imaginii favorabile, reale sau fictive, promovate de propaganda inamicului despre propriul potențial. Acestea se îndeplinesc prin acțiuni pregătitoare, preventive și contra acțiunii.

Contracararea efectelor acțiunilor psihologice ale inamicului se realizează prin pregătirea psihică a efectivelor, protejarea împotriva influențelor acțiunilor psihologice ale inamicului; influențarea psihologică a acestuia.

Pregătirea psihică pentru luptă a trupelor proprii reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care trebuie să se realizeze:

cunoașterea cât mai exactă a situației în care militarii vor acționa, a surselor de pericol și de risc la care aceștia vor fi expuși pe câmpul de luptă;

evaluarea oportună și corectă a acestor situații, dezvoltarea rezistenței și stabilității psihice și a capacității fiecărui militar de a se raporta conștient la situații noi;

dezvoltarea la comandanți a priceperilor, deprinderilor și hotărârii de a conduce subordonații în luptă, de a orienta și controla comportamentul lor, de a-i motiva corect pentru luptă, de a restabili capacitatea de acțiune a subunităților și unităților pentru luptă.

Protecția psihologica a militarilor se organizează și se desfășoară pentru:

dezvoltarea rezistentei psihice a militarilor la acțiunea factorilor perturbatori ai luptei, consolidarea încrederii acestora în forțele proprii, în comandanți și armamentul din dotare;

prevenirea și combaterea, în rândul forțelor proprii, a descurajării psihomorale, a stărilor de frica, nesiguranța și panica;

limitarea și anihilarea efectelor acțiunilor de influențare duse de inamic;

recuperarea psihică, refacerea moralului și capacității de luptă a personalului afectat de acțiunile psihice negative ale războiului;

diminuarea potențialului psihologic, subminarea voinței de lupta și a capacității de rezistenta ale inamicului.

2.2.3.2 Menținerea sănătății și moralului militarilor

Pentru menținerea unui moral ridicat este necesar să detaliem mai multe elemente:

Moralul luptătorilor unei mari unități (unități) tactice, din totdeauna a constituit unul dintre factorii cei mai importanți în ducerea luptei și obținerea victoriei.

Moralul armatei reprezintă un factor de seamă care condiționează tăria și coeziunea armatei, desfășurarea și deznodământul războiului.

Moralul reprezintă o stare afectivă temporară care reflectă atitudinea și gradul de angajare energo-acțional ale individului sau grupului față de misiunile curente și, îndeosebi, față de cele viitoare.

Moralul este probabil cel mai important factor într-un război. Moralul ridicat impune un spirit agresiv. Dorința de a câștiga trebuie să fie prezentă în armată de la comandant până la simplul soldat; cel mai adesea acesta va decide soarta luptei.

Moralul ridicat este calitatea care îi face pe soldați să continue în cele mai dificile condiții sau să facă dovadă de un curaj ieșit din comun în momente de oboseală și pericol. El se bazează pe încredere, disciplină, abilități profesionale, condiție fizică și respectul de sine. Acestea se pot obține prin instrucție realistă, solicitantă și imaginativă și insistând asupra administrării inteligente și solide. În mod special, moralul este intensificat prin camaraderie și spiritul loialității de grup pe care comandantul trebuie să-l impună în spiritul de corp al unității sale.

Cel mai sigur mod de a obține un moral ridicat este prin succesul în luptă.

Din punct de vedere acțional (al eficienței acțiunii militare), moralul este instrumentul ce ne informează despre, potențialul energo-volitiv al individului sau grupului de a atinge un scop, atitudinile lor favorabile/nefavorabile executării unei anumite misiuni. Moralul exprimând predispoziție/dispoziție pentru acțiune a oamenilor definește, alături de nivelul pregătirii pentru luptă și gradul înzestrării cu armament și tehnică de luptă, capacitatea combativă a oricărei structuri militare. Cunoașterea și studierea sistematică a evoluției stării moralului la nivel individ și grup se impune din cel puțin două considerente, și anume:

pentru îndeplinirea obiectivului de ridicare a capacității combative a subordonaților;

deținerea de informații și concluzii necesare exercitării calitative a actului de conducere.

Analiza modului de manifestare a moralului relevă că acesta există sub forma a două tipuri principale, aflate într-o permanentă intercondiționare: moralul individual; moralul colectiv.

În ceea ce privește moralul individual trebuie să facem deosebire între moralul comandantului și moralul luptătorului. În timp ce moralul unui luptător influențează sau nu comportamentul celorlalți luptători, moralul comandantului, influențează hotărâtor comportamentul subordonaților.

Menținerea moralului militarilor presupune luarea măsurilor pentru realizarea coeziunii și spiritului de echipă în cadrul unității, având în vedere bunul trai, moralul și starea de spirit a întregului personal, precum și măsuri pentru realizarea continuă a asistenței medicale adecvate, revenirea imediată în cadrul unității a luptătorilor cu răni ușoare și pentru utilizarea eficientă a sistemului de evacuare, reparare și înlocuire a materialelor necesare bunului trai și sănătății militarilor.

Moralul colectiv reprezintă o rezultantă a moralului tuturor militarilor ce compun grupul respectiv, fiind generat de factorii psihoindividuali și psihosociali.

Pe baza analizei conduitei individului și grupului structura moralului permite să se anticipeze evoluția ulterioară a faptelor și manifestărilor comportamentale ale acestora, deci să se realizeze evaluarea oricărui militar sau grup de militari.

Structura moralului cuprinde:

– componenta atitudinală, componentă principală, are o stabilitate relativă și reprezintă un ansamblu intercorelat de produse psihice și psihosociale;

– componenta afectivă, alcătuită din stări și trăiri psihice schimbătoare.

Moralul militarilor este determinat de o multitudine de factori. Dintre factorii cei mai însemnați care determină nivelul moralului militarilor menționăm:

Factorii fizici:

condiții de instruire și de viață (cazare, hrănire, echipare, odihnă, recuperare după efort, asistență medicală, drepturi legale materiale și bănești, baza materială și de instrucție);

condiții și mijloace de informare, de cultură și educație ostășească, de divertisment și sport;

condiții de desfășurare a instrucției (tipul și intensitatea instruirii, performanțele armamentului, starea vremii și a terenului);

nivelul de dezvoltare fizică a individului (forța, înălțime, abilitate, coordonare motoare);

Factorii psihoindividuali: nivelul pregătirii de specialitate; vârsta; starea civilă; însușiri de personalitate (curaj, îndrăzneală, loialitate, altruism, integritate, solidaritate, spirit de disciplină, stăpânire de sine etc.); interese; convingeri; idealuri; credințe religioase; motivația și satisfacția personală; echilibrul emoțional; rezistență; stabilitate psihică și comportamentală în condiții deosebite (risc crescut, pericole, privare de somn, efort prelungit, stres, etc.);

Factori psihosociali: stilul de conducere al comandanților; statutul social; coeziunea și climatul psihosocial al grupului; consensul atitudinal-valoric; relațiile interpersonale; autoritatea și prestigiul; relațiile de comunicare; opinia colectivă; încrederea în colectiv, subunitate, în comandanți (șefi), în armament; performanța grupului; atașamentul la organismul militar; starea și practica disciplinară; sistemul de recompense și pedepse.

2.2.3.3 Securitatea muncii

Securitate și sănătate în muncă constituie ansamblul de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă;

Protecția muncii se asigură întregului personal sub conducerea comandanților și a persoanelor investite cu atribuții în acest domeniu și este organizată prin luarea în considerare a factorilor de risc, de accidentare și (sau) îmbolnăvire profesională care decurg din elementele sistemului de acțiune, proprii fiecărei componente a acestuia (executant – sarcină de muncă – echipamente tehnice – mediu de activitate).

Măsurile de protecție a muncii în armată se asigură:

personalului militar și salariaților civili din toate unitățile și formațiunile militare pe timpul desfășurării activităților de serviciu;

personalului militar și salariaților civili detașați sau veniți temporar pentru desfășurarea unor activități de serviciu în alt loc de muncă;

rezerviștilor – pe perioada stagiului de pregătire militară în unități;

personalului militar și salariaților civili, pe timpul participării acestora la diferite forme de pregătire organizate în unități sau formațiuni militare.

Măsurile de protecție a muncii în operație includ:

evaluarea riscurilor pentru evitarea riscurilor inutile;

utilizarea echipamentului adecvat;

întocmirea documentelor necesare pe această linie;

elaborarea procedurilor de operare permanente (standard) în domeniu.

Pregătirea generală în domeniul protecției muncii se realizează la nivelul unităților și formațiunilor militare prin instructajul de protecție a muncii.

Instructajul de protecția muncii cuprinde trei faze:

instructajul introductiv general;

instructajul la locul de muncă;

instructajul periodic.

Instructajul introductiv general se efectuează următoarelor categorii de personal militar și salariați civili:

noilor încadrați în muncă (inclusiv militarilor în termen);

celor mutați de la o unitate militară la alta;

celor veniți în unitate ca detașați;

celor care participă la diferite forme de pregătire militară sau de specialitate cu o durată mai mare de 30 de zile;

persoanelor aflate în unitate, în perioada de probă, în vederea angajării.

Scopul instructajului introductiv general este de a informa personalul militar și salariații civili cu privire la activitățile specifice unității și despre principalele măsuri de protecție a muncii care trebuie respectate în timpul lucrului (activității).

Instructajul la locul de muncă se efectuează după instructajul introductiv general și are ca scop prezentarea măsurilor de prevenire specifice activității sau locului de muncă unde a fost repartizată persoana respectivă. Acesta se efectuează întregului personal precum și personalului transferat de la un loc de muncă la altul în cadrul aceleiași unități, în grupuri de maximum 30 de persoane.

Instructajul la locul de muncă se efectuează de către conducătorul direct al activității sau locului de muncă.

Instructajul periodic se execută cu întregul personal și are drept scop prezentarea în detaliu a normelor specifice de protecție a muncii pe domenii de activitate.

Instructajele de protecție a muncii (introductiv general, la locul de muncă și periodic) se vor consemna, în mod obligatoriu, în fișa individuală de instructaj, cu indicarea materialului predat, a duratei și datei instruirii (anexa nr. 1).

Fișa individuală de instructaj se întocmește pentru întregul personal militar și salariații civili din unitățile și formațiunile militare, precum cei angajați cu convenții civile sau detașați, pentru lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri, și va fi păstrată de conducătorul activității sau locului de muncă, respectiv de cel care are sarcina efectuării instructajului la locul de muncă.

CAPITOLUL III: PROTECȚIA ÎN CADRUL OPERAȚIILOR FORȚELOR TERESTRE

Protecția forțelor se execută în scopul procurării datelor și informațiilor despre un potențial agresor; menținerii continue a unei puteri de luptă ridicate, evitării acțiunilor executate prin surprindere de către forțele ostile, creării condițiilor favorabile și realizării capacității de reacție la timp și în mod organizat; desfășurării cu succes a acțiunilor în orice situații. Aceasta contribuie la realizarea libertății de manevră și apărarea forțelor proprii față de efectele acțiunii armamentului inamicului și față de adversitățile naturii.

Protecția este o responsabilitate în cadrul tuturor operațiilor militare.

3.1 Protecția în cadrul operației ofensive

Ofensiva constituie forma de baza a luptei, care cuprinde un ansamblu de acțiuni de luptă dinamice, ferme și manevrice, executate intr-o concepție unitară de către gruparea de forțe în scopul nimicirii inamicului.

Ofensiva este cea mai importată dintre operații deoarece prin intermediul ei se îndeplinesc obiectivele strategice, operaționale sau tactice planificate de eșaloanele superioare. Pentru îndeplinirea acestui deziderat trebuie ca trupele proprii să aplice cât mai bine elementele puterii de lupta pe toata adâncimea dispozitivului inamic. În cadrul operației ofensive este foarte important să se păstreze puterea de luptă a unei unități pentru obținerea cât mai rapidă a victoriei. Acest lucru se face printr-o protecție adecvată a forțelor în toate dimensiunile spațiului de lupta.

Protecția trupelor presupune un ansamblu de măsuri și acțiuni desfășurate de către toate forțele participante în scopul contracarării acțiunilor adversarului și a altor factori perturbatori, executate în scopul realizării unui nivel maxim al puterii de luptă al marilor unități tactice de arme întrunite.

Protecția în cadrul operației ofensive trebuie să fie una dinamica, activă realizată prin diminuarea puterii de luptă a inamicului, prin distrugerea sau neutralizarea echipamentelor și tehnicii și nimicirea inamicului.

Comandanții urmăresc îndeplinirea misiunilor ofensive primite prin planificarea și executarea protecției în mediul fizic, informațional dar mai ales psihologic.

3.1.1 Protecția în mediul fizic în cadrul operației ofensive

Protecția poate fi de asemenea realizată prin executarea ofensivei într-un ritm înalt ceea ce generează presiune asupra apărătorului menținându-l în alertă și privându-l de libertatea de acțiune.

Pentru buna desfășurare a ofensivei trebuie realizată o protecție adecvată în zona de spate a dispozitivului pentru menținerea continuă a ritmului dorit al acțiunilor.

Operațiile în spate pot fi active (neutralizarea sau nimicirea forțelor și mijloacelor inamicului capabile să atace elementele proprii aflate în această zonă) sau pasive (paza, dispersarea, mascarea, inducerea în eroare, etc.).

În faza inițială a atacului se acordă o importanță deosebită protecției forțelor și mijloacelor, urmărindu-se o dispersare accentuată și o viteză de acțiune cât mai mare cu putință.

Protecția electronică

În ofensivă, mijloacele de război electronic constituie o cale de obținere a informațiilor despre inamic și o armă care poate întârzia reacția acestuia.

Misiunile unităților de război electronic în operația ofensiva sunt: monitorizarea și identificarea surselor electromagnetice din zona de responsabilitate; neutralizarea prin bruiaj a lucrului sistemelor electronice ale inamicului; protecția lucrului sistemelor (mijloacelor) electronice ale forțelor proprii.

În scopul protecției mijloacelor radioelectronice proprii se iau următoarele masuri: limitarea sau interdicția lucrului în emisie a mijloacelor radioelectronice în anumite perioade; respectarea regulilor de conducere în secret prin mijloacele de transmisiuni; interzicerea folosirii vechilor caracteristici de lucru pentru asigurarea legaturilor în noile raioane de dispunere a unităților.

Mobilitatea ridicată care se cere în acesta operație depinde în mare parte de modul în care comandanții știu să folosească și să dirijeze trupele de aceea trebuie protejate sistemele de comunicații împotriva bruiajului inamicului.

O importanță deosebita o are mascarea electronică înainte de plecarea la ofensiva, dar și pe timpul desfășurării operației pentru protecția forțelor și a acțiunilor. Scopul mascării electronice este să asigure înșelarea inamicului asupra dispunerii și manevrei trupelor și a mijloacelor de loc, precum și executarea acțiunilor de luptă în secret prin întrebuințarea judicioasă a mijloacelor electronice.

Protecție genistică

În ofensivă, sprijinul genistic este decisiv pentru asigurarea mobilității forțelor (mijloacelor) și menținerea ritmului atacului.

În ofensivă, unitățile de geniu îndeplinesc următoarele misiuni principale ale sprijinului genistic: cercetarea de geniu; verificarea la minare, deminarea terenului și a obiectivelor; executarea culoarelor prin barajele genistice; executarea barajelor genistice; executarea distrugerilor pentru realizarea mobilității forțelor; asigurarea viabilității drumurilor, amenajarea și deservirea trecerilor peste obstacole; executarea mecanizată a fortificațiilor de campanie; exploatarea și prelucrarea materialului lemnos; amenajarea și deservirea punctelor de aprovizionare cu apă; executarea lucrărilor de mascare specifice; participarea la înlăturarea efectelor întrebuințării de către inamic a ADMNBC și sistemelor incendiare.

Protecție antiaeriană

Comandanții eșaloanelor tactice beneficiază, de regulă, pe timpul concentrării, de protecția față de cercetarea și atacul inamicului, asigurate prin superioritatea aeriană și folosesc apărarea aeriană cu baza la sol și alte elemente ale sistemului de lovire pentru a asigura protecția forțelor din subordine.

Se pune accentul pe o protecție antiaeriană activă capabilă să identifice din timp amenințările și să le neutralizeze.

Protecție nucleară, biologică și chimică

Trupele specializate de apărare NBC trebuie să furnizeze date exacte despre raioanele contaminate, în cazul în care trupele inamice au folosit substanțe toxice, pentru ca trupele să evite pe cât posibil acele zone. Totuși datorită caracterului dinamic al luptei, al ritmului accelerat, amenințările nu pot fi detectate la timp astfel că militarii vor fi nevoiți să folosească mijloacele de protecție individuala din dotare, sau protecția oferita de tehnica militară folosita (transportoare blindate, mașini de lupta, tancuri)

Unitățile de apărare nucleară, biologică și chimică au un rol foarte important în cadrul operației ofensive acestea fiind folosite pentru prevenirea (evitarea), protecția, decontaminarea și înlăturarea efectelor atacului cu ADMNBC.

În ofensivă, acestea îndeplinesc următoarele misiuni:

controlul NBC în folosul forțelor;

decontaminarea totală a forțelor (personal, animale, armament, tehnică, echipament) și animalelor;

decontaminarea terenului (doar a raioanelor de interes);

mascarea cu aerosoli, în scopul protejării forțelor proprii prin înșelarea inamicului asupra dispunerii acestora;

participarea la amplificarea puterii de foc prin întrebuințarea sistemelor incendiare.

Protecția împotriva mijloacelor incendiare

Trupele proprii aflate în ofensivă trebuie să fie în alertă permanenta pentru a descoperi acțiunile inamice de a folosi mijloacele incendiare și a lua măsuri de prevenire și control a incendiilor. Comandantul trebuie să fie în măsură să disperseze trupele pentru a limita efectele incendiilor și să conducă trupele în afara raioanelor incendiate. Utilizarea protecției oferită de tehnica militară este esențială pentru desfășurarea operației în raioane incendiate.

Protecția medicală și sanitar-veterinară

Protecția medicală și sanitar-veterinară în operația ofensiva se asigură în special pentru acordarea primului ajutor răniților precum și pentru evacuarea acelora care necesita îngrijiri mai complexe.

În ofensiva se va avea în vedere dispunerea cât mai înaintată posibil, a unităților medicale (în funcție de situația concretă) și realizarea flexibilității planurilor de operație a unităților medicale deoarece, de regulă, nu se păstrează unități medicale în rezervă.

Evitarea fratricidului

Ritmul rapid care trebuie adoptat în ofensiva poate duce la confuzii în rândul militarilor și poate duce la comiterea fratricidului. Rolul comandantului este de a da ordine cât mai clare și simple pentru a evita confuziile și de a delimita fâșiile de responsabilitate pentru fiecare unitate, evitând astfel focul fratricid.

Militarii trebuie să fie capabili să deosebească echipamentele și tehnica inamică de cea proprie și a aliaților indiferent de condițiile de vizibilitate pentru a putea evita focul împotriva trupelor proprii.

Protecția balistică

Pentru protecția trupelor de focul executat de inamicul aflat în apărare cea mai buna opțiune este reprezentata de folosirea tehnicii de luptă blindată. Pe lângă faptul că folosirea de tancuri, mașini de lupta și transportoare blindate oferă o protecție excelenta împotriva celor mai multe tipuri de muniții, ajuta și la scutirea militarilor de efort fizic și menținerea capacității combative pentru o perioadă mai mare de timp.

Utilizarea judicioasă a mobilității, protecției specifice și puterii de foc a blindatelor asigură comandantului libertatea de acțiune necesară ducerii unei ofensive rapide.

Eșaloanele superioare trebuie să se ocupe de înzestrarea unităților aflate în luptă cu tehnica blindată dar și cu echipamentele de protecție individuală necesare.

Echipamentele individuale de protecție balistică (vesta, casca) trebuie purtate de către toți militarii pe întreaga durata a desfășurării acțiunilor pentru a reduce pierderile de vieți și a oferi un sprijin moral acestora prin mărirea probabilității de supraviețuire în urma loviturilor gloanțelor și schijelor. Acestea trebuie insă să nu limiteze prea mult performanțele militarilor și să asigure confortul acestora.

3.1.2 Protecția în mediul informațional în cadrul operației ofensive

Informația este resursa cea mai de preț în ducerea acțiunilor militare, cel care o deține poate schimba cursul luptei în favoarea să reușind atingerea obiectivelor planificate. Protecția informațiilor în cadrul ofensivei este o cerința vitala pentru executarea surprinderii și obținerii unui avantaj important care poate aduce succesul operației.

Camuflajul ca și protecție

Misiunile de bază ale mascării pe timpul pregătirii ofensivei sunt: ascunderea activităților desfășurate de trupe pentru pregătirea luptei ofensive și construirea grupării principale de forțe; inducerea în eroare a inamicului, potrivit dispozițiunilor eșalonului superior și hotărârii comandantului asupra datei declanșării ofensivei și direcției loviturii principale.

Comandanții de la toate eșaloanele asigură mascarea concentrării forțelor proprii și inducerea în eroare a adversarului asupra situației, intențiilor, acțiunilor și posibilităților în timp și spațiu a acestora până în momentul din care este prea târziu pentru inamic să reacționeze eficient.

Comandantul trebuie să ia în considerație modul în care poate folosi cel mai bine căile de înșelare și OPSEC cu scopul de a îndeplini surpriza și a proteja atât planurile lui cât și trupele. În operațiile ofensive este importantă mascarea intențiilor sale astfel încât corpul principal al forței să poată executa manevra într-o poziție din care să lovească inamicul.

Manevra trebuie realizată folosind proprietățile de mascare a terenului, condițiile de vizibilitate redusa(daca este necesar se folosesc mijloace fumigene și de creare a ceței artificiale), mijloacele de camuflare din înzestrare și cele confecționate pe plan local.

Măsurile, acțiunile și lucrările de mascare, ca misiuni care revin unităților aflate în ofensiva se realizează prin:

pregătirea în ascuns a acțiunilor militare și păstrarea secretului asupra concepției celor preconizate;

dispunerea dispersata a forțelor și mijloacelor;

anihilarea sau reducerea posibilităților aparaturii de vedere pe timp de noapte a adversarului de a descoperi forțele și mijloacele proprii;

vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător;

mascarea radio, radioreleu și antiradiolocație;

camuflarea surselor de lumină și reducerea zgomotelor;

Protecția informațiilor

Menținerea unor comunicații adecvate pentru controlul și comanda efectivă a unităților din compunerea Forțelor Terestre reprezintă o cerință esențială în operația ofensivă. Acestea asigură comandanților posibilitatea de a-și exercita comanda și controlul în orice situație. Securitatea legăturilor înaintea atacului este decisivă.

Comandantul trebuie să aibă în vedere importanța deosebită a ascunderii intențiilor, în scopul executării cu succes a manevrei forțelor principale într-o poziție favorabilă declanșării atacului și analizează modalitatea optimă de a folosi inducerea în eroare și măsurile specifice de protecție pentru a realiza surprinderea și a proteja, atât planurile cât și forțele proprii.

Protecția meteorologică

Protecția meteorologică are un rol important în cadrul operației ofensive, în special în faza de planificare când comandanții trebuie să cunoască date referitoare la situația meteorologică a zonei, prognoza vremii, situația cursurilor de apa, lacurilor, zonelor de irigații, precum și situația fenomenelor periculoase sau cu caracter calamitar și influența acestora asupra activității desfășurate de forțele proprii.

3.1.3 Protecția în mediul psihologic în cadrul operației ofensive

Protecția psihologică

Protecția psihologica a militarilor înainte de plecarea la ofensiva și pe timpul desfășurării acesteia este o cerința obligatorie pentru a dezvolta rezistența psihică a militarilor la acțiunea factorilor perturbatori ai luptei, consolidarea încrederii acestora în forțele proprii, în comandanți și armamentul din dotare.

Comandanți trebuie să se asigure înainte de plecarea la ofensivă că subordonații cunosc situația în care vor acționa, sursele de pericol și de risc la care aceștia vor fi expuși pe câmpul de luptă și să conducă cu fermitate acțiunile, pentru a le inspira încredere și de a-i motiva.

Menținerea sănătății și moralului militarilor

Moralul este un factor important în operația ofensivă. Moralul ridicat impune un spirit agresiv și îi face pe soldați să continue în cele mai dificile condiții sau să facă dovadă de un curaj ieșit din comun în momente de oboseală și pericol.

Comandantul este cel care trebuie să aibă un moral bun pentru a putea transmite și subordonaților starea sa și de asemenea să impună un spirit al loialității de grup și de camaraderie care să dea încredere militarilor că au pe cine se baza în toiul luptei. Pentru păstrarea moralului pe timpul ofensivei trebuie luate măsuri pentru asigurarea hrănirii efectivelor, realizarea continuă a asistenței medicale adecvate, echiparea adecvată mediilor în care se desfășoară acțiunea precum și reparare și înlocuire a materialelor necesare ducerii acesteia. Trebuie luate de asemenea măsuri pentru limitarea efectelor vremii asupra moralului militarilor

Cel mai sigur mod de a obține un moral ridicat este prin succesul în luptă.

Securitatea muncii

Securitatea muncii în operația ofensivă se face prin: evaluarea riscurilor pentru evitarea riscurilor inutile; utilizarea echipamentului adecvat; întocmirea documentelor necesare pe această linie; elaborarea procedurilor de operare standard în domeniu.

3.2 Protecția în cadrul operației de apărare

Apărarea este, de regulă, impusă de superioritatea numerică și (sau) tehnico-strategică (operativă, tactică) a inamicului, pe întregul teatru de operații sau doar într-o anumită zonă de operații (fâșie, sector), dar poate fi adoptată și în mod deliberat pentru îndeplinirea unor scopuri parțiale ale operației.

Apărarea trebuie să fie stabilă, ferma și activă în toate mediile(fizic, informațional și psihologic) adânc eșalonată și capabila să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forțe și mijloace.

Protecția în apărare presupune adăpostirea trupelor, mascarea acțiunilor și deplasărilor precum și protecția personalului și tehnicii împotriva tuturor loviturilor executate de inamic cu aviația și rachetele, sistemele de cercetare – lovire, armamentul de toate categoriile etc.

Pierderile însemnate în personal și tehnică pe care sistemele moderne de cercetare–lovire sunt capabile să le producă alături de presiunea exercitată de inamic prin folosirea aviației și artileriei, fac din câmpul de luptă un mediu deosebit de ostil.

În aceste condiții, acordarea unei atenții deosebite protecției trupelor și tehnicii de luptă devine o necesitate, cu atât mai mult cu cât această protecție este din ce în ce mai dificil de realizat datorită folosirii sistemelor de detecție prin satelit și aviației de cercetare.

Măsurile specifice protecției au ca scop asigurarea supraviețuirii trupelor proprii în câmpul de luptă, reducerea pierderilor în personal și tehnică cauzate de loviturile inamicului și implicit menținerea puterii de luptă a forțelor proprii.

Protecția forțelor și mijloacelor este o preocupare permanentă a comandantului. El urmărește acest lucru printr-o folosire abilă a acțiunilor defensive, a manevrei și focului, a măsurilor active și pasive de apărare.

Forțele aflate în apărare aplică pe scară largă măsuri de protecție activă specifice (mascarea, inducerea în eroare și protecția informațiilor), pentru a împiedica descoperirea lor de către inamic.

3.2.1 Protecția în mediul fizic în cadrul operației de apărare

Tăria apărării depinde într-o mare măsură de alegerea și folosirea terenului. După ce terenul a fost ales, fiecare efort trebuie făcut pentru a-l folosi în modul cel mai avantajos.

Terenul trebuie ales astfel încât să permită o bună organizare a focului, să ofere mascare și protecție, să permită mișcarea apărătorului dar în același timp să restrângă posibilitățile inamicului de a observa dispozitivul de apărare și de a-și dispune trupele. Preferabil, zona aleasă ar trebui să ofere posibilități de a folosi amenajările făcute de om și obstacolele pentru a completa profilul terenului sau pentru a acoperi zonele unde nu există obstacole naturale.

Luptele de apărare ale unităților și marilor unități (grupărilor de forțe) nu pot fi limitate la acțiunile "pe linia frontului", ci se vor desfășura pe spații largi și adânci, cu mult dinamism, fermitate și dârzenie, atât în spatele dispozitivului propriu, cât și în dispozitivul inamicului. De fapt "linia frontului" va fi foarte greu de delimitat. Lupta de apărare va căpăta pregnant un caracter spațial atât în plan orizontal (terestru), cât și în plan vertical (aerian și antiaerian). Protecția trupelor va trebui gândită și executata în funcție de noua tipologie a acțiunilor defensive.

Protecția electronică

Protecția electronică în operația de apărare are drept scop zădărnicirea sau îngreunarea executării cercetării radio și de radiolocație de către inamic, reducerea eficacității mijloacelor de cercetare-lovire de înaltă precizie ori cu alte sisteme de arme prevăzute cu dirijarea prin radiolocație, laser sau în infraroșu, precum și protecția mijloacelor radioelectronice proprii.

Ca și în cazul operației ofensive, în apărare, prin protecția electronică se urmărește monitorizarea și identificarea surselor electromagnetice din zona de responsabilitate; neutralizarea prin bruiaj a lucrului sistemelor electronice ale inamicului; protecția lucrului sistemelor (mijloacelor) electronice ale forțelor proprii, mascarea și dezinformarea electronică. În apărare se pune accent pe obținerea continuă de date și informații despre sistemele electronice ale inamicului.

Pentru a se putea realiza protecția electronica trebuie mai întâi protejată tehnica folosită pentru acest scop împotriva acțiunilor inamicului, prin mascarea locurilor de dispunere a acesteia dar și dispunerea dispersată în teren a stațiilor radio.

De asemenea este necesară folosirea limitată a mijloacelor radioelectronice și interzicerea lucrului în emisie a mijloacelor radio în anumite perioade ale ducerii acțiunilor de apărare dar și evitarea folosirii îndelungate a acelorași procedee sau documente de codificare.

Protecția genistică

Nevoile de sprijin genistic în apărare sunt foarte mari, satisfacerea în întregime a acestora fiind greu de realizat. În funcție de concepția operației și direcția principală de efort (de interzis), comandantul stabilește prioritățile de sprijin pentru: întrebuințarea cât mai eficace a armamentului și tehnicii de luptă; dispunerea în ascuns și în siguranță a forțelor; protecția forțelor împotriva focului inamicului, loviturilor aviației, blindatelor și atacurilor cu ADMNBC și sistemelor incendiare; executarea oportună a manevrei de forțe și mijloace; asigurarea mobilității forțelor proprii în zona de responsabilitate și realizarea contramobilității acțiunilor inamicului pe principalele direcții de acțiune.

În acțiunile (operațiile) militare defensive – contramobilitatea reprezintă principalul element cu efecte deosebite asupra adversarului, sistemul de baraje de mine fiind esențial în cadrul acesteia.

Proiectarea și realizarea unui sistem modern de baraje de mine trebuie să aibă la bază trei elemente importante, și anume:

a) câmpurile de mine antiblindate trebuie să producă pierderi mari (victime și tehnică militară) în rândul adversarului, contribuind decisiv la stoparea (oprirea) atacului acestuia;

b) forțele proprii, în special cele de geniu, să fie în măsură, prin organizare și dotare tehnică, să amplaseze în teren o mare varietate de mine într-un timp foarte scurt;

c) timpul de autodistrugere a minelor să poată fi selectat în funcție de necesitățile tactice.

Din punct de vedere al angajării în luptă, barajele pot fi utilizate în trei moduri: baraje orientate în funcție de teren; baraje orientate în funcție de situație; baraje orientate spre țintă.

Protecția trupelor este dificil de realizat datorită sistemelor de detecție prin satelit și prin folosirea aviației de cercetare.

Protecția trupelor vizează patru mari domenii acționale: lucrări de fortificație, mascarea, decepția și dispersarea forțelor.

Pentru unitățile și subunitățile de geniu participante la operația de apărare, principalele misiuni genistice specifice protecției trupelor includ acordarea asistenței (consultanță) altor categorii de arme în următoarele domenii:

• proiectarea și realizarea fortificațiilor în teren;

• protecția rezervelor de luptă;

• realizarea camuflajului, ascunderea și decepția.

Proiectarea și realizarea fortificațiilor în teren este o misiune comună, specifică trupelor de infanterie și celor de arme, care execută tranșee și alte lucrări de protecție (apărare) cu folosirea echipamentelor specifice din înzestrare. Subunitățile de geniu pot sprijini acțiunile forțelor luptătoare, în special când timpul de pregătire este scurt, iar terenul permite folosirea mijloacelor mecanizate.

Subunitățile de geniu pot pregăti poziții de apărare în adâncime, amenajează puncte de comandă, execută amplasamente de tragere pentru armamentul greu, adăposturi pentru muniție și vehicule.

Protecția rezervelor de luptă constă în executarea adăposturilor pentru acestea, pentru muniții și combustibil etc.

Camuflajul și ascunderea sunt misiuni importante, toate unitățile fiind responsabile pentru realizarea acestora.

Decepția este foarte importantă, scopul acesteia fiind de a crea inamicului o imagine deformată (incorectă) asupra dispunerii trupelor și a activităților de pregătire a operației (luptei) de apărare.

Protecția antiaeriană

Protecția antiaeriana în operația de apărare se desfășoară prin: supravegherea și cercetarea spațiului aerian; înștiințarea despre pericolul aerian și alarmarea forțelor; dispersarea, mascarea și adăpostirea personalului și a tehnicii; lichidarea urmărilor atacurilor din aer. Este necesar ca militarii să recunoască și să deosebească tipurile de avioane și elicoptere proprii de cele ale inamicului după aspectul exterior și după însemnele apartenenței la stat pentru a putea lua măsurile de protecție adecvate ( adăpostire, executare de foc asupra lor, etc.)

Adăpostirea forțelor se face prin întrebuințarea proprietăților naturale ale terenului sau folosind lucrările genistice care au fost enumerate la capitolul anterior.

Protecția nucleară, biologică și chimică

Masuri de protecție NBC trebuie luate de unitățile de toate armele folosind forțele și mijloacele proprii, iar misiunile de complexitate ridicată, care necesită un grad mai mare de pregătire și specializare sunt repartizate unităților de apărare nucleară, biologică și chimică.

În cazul folosirii de către inamic a ADMNBC comandantul este cel care trebuie să ordone măsurile de protecție ce se impun în funcție de gravitatea situației și decide dacă unitățile sale mențin pozițiile de apărare, se dispersează sau se retrag pe un aliniament de rezerva. Acesta trebuie să mai ia în calcul durata probabilă a persistenței agenților chimici în pozițiile ocupate, efectele părăsirii pozițiilor asupra obiectivelor apărării precum și nevoia de decontaminare a echipamentelor militarilor și a terenului ocupat.

Militarii vor folosi echipamentele de protecție individuală dar dacă situația o permite este de indicat să se folosească adăposturile special amenajate pentru protecția CBRN.

Protecția împotriva mijloacelor incendiare

Un prim pas în protecția împotriva mijloacelor incendiare este descoperirea pregătirii inamicului pentru întrebuințarea acestora. Trupele proprii trebuie să ia măsuri de limitare a efectelor produse de folosirea mijloacelor incendiare asupra forțelor proprii, în special pentru dispunerea acestora în locații unde nu vor fi afectați de foc și distribuirea de echipamente ignifuge, dar și măsuri de stingere sau limitare a extinderii incendiilor.

Protecția medicală și sanitar-veterinară

Pentru o mai buna protecție medicala a militarilor este necesar ca fiecare să cunoască modalitățile de acordare a primului ajutor, să știe să folosească pachetul cu pansament individual, pachetul de decontaminare inițială și trusele medicale aflate în autovehicule.

Răniților mai grav pe câmpul de luptă li se acordă primul ajutor după care vor fi transportați în spitale din spatele frontului unde vor primi îngrijiri de specialitate.

Evitarea fratricidului

Un prim pas care trebuie făcut pentru evitarea fratricidului este desemnarea de comandanți capabili la conducerea operației de apărare, care să conducă ferm acțiunea și să inspire încredere subordonaților, evitând instalarea panicii în rândul acestora, și prin organizarea sistematica a apărării delimitând clar zonele de responsabilitate pentru fiecare în parte, evitând eventualele interferența intre aceștia. Militarii trebuie instruiți să recunoască echipamentul, uniformele și tehnica proprie precum și cea a aliaților pentru evitarea confuziei în timpul luptei.

Condițiile de vizibilitate redusă, confuzia, oboseala și chiar frica militarilor sunt factori care duc la producerea de erori pe câmpul de lupta.

Unul din momentele în care este probabil să se întâmple și ar trebui evitat fratricidul este atunci când forțele proprii sunt depășite numeric și tehnic de inamic și se retrag pe un aliniament de rezerva, atunci luciditatea și inițiativa comandantului sunt esențiale pentru evitarea haosului și a fratricidului.

Protecția balistică

Protecția prin blindaj a trupelor aflate în apărare este la fel de importanta ca și în ofensiva daca se folosește o apărare activă bazată pe contraatacuri și pe mișcări rapide de forțe.

În cadrul apărării pe poziții protecția balistica este realizata prin construirea de locașuri de tragere, tranșee și alte lucrări de fortificații capabile să protejeze trupele proprii de gloanțele și schijele inamice.

Folosirea vestelor de protecție și a caștilor este o cerința indiscutabila în concepția de ducere a tuturor operațiilor militare, prin urmare și în cadrul acestui tip de operație.

3.2.2 Protecția în mediul informațional în cadrul operației de apărare

Camuflajul ca și protecție

Misiunea de bază a mascării în apărare o constituie mascarea dispozitivului trupelor, a organizării focului și a amenajării genistice a terenului, realizându-se ascunderea direcției principale de interzis. De asemenea, trebuie ascunse cu grijă pregătirea contraatacurilor și manevra forțele și mijloacelor pe timpul luptei.

Mascarea dispozitivului de luptă al trupelor în apărare se realizează prin:

mascarea joncțiunilor și intervalelor între unități;

dispunerea ascunsă a punctelor de comandă, eșaloanelor doi, rezervelor, unităților de rachete, grupărilor de artilerie, raioanelor antitanc, unităților, subunităților și formațiunilor de servicii;

mascarea barajelor genistice;

ascunderea manevrei (deplasărilor) de forțe și mijloace, a transporturilor de aprovizionare a trupelor.

mascarea organizării focului se obține prin:

executarea lucrărilor genistice pentru mijloacele de foc și dispunerea ascunsă a acestora față de observarea inamicului, precum și amenajarea pozițiilor de tragere de rezervă și vremelnice;

executarea focului, până la începerea luptei, cu armamentul destinat special, din poziții de rezervă și vremelnice;

respectarea cu strictețe, de către întregul personal, a regulilor stabilite pentru executarea focului;

executarea lucrărilor genistice false pentru mijloacele de foc, luându-se măsuri pentru animarea lor.

Protecția informațiilor

În operația de apărare mai important decât protecția informației este obținerea de informații despre inamic – direcția de atac, efective, armament, etc. –, prin penetrarea documentelor, materialelor, cifrurilor și codurilor adversarului, pentru a putea lua celelalte măsuri de protecție a trupelor necesare.

Protecția informațiilor în apărare se realizează prin măsuri și acțiuni organizatorice, informaționale și tehnice adoptate și executate la unități, pentru respectarea regulilor de lucru în elaborarea și exploatarea documentelor de conducere și informare și a documentelor și materialelor de conducere în secret; păstrarea secretului asupra acțiunilor și activităților ce se desfășoară sau sunt planificate pentru respingerea atacului inamic, prin accesul limitat, autorizat și ierarhizat la date și informații; controlul și protecția informațiilor clasificate; protecția fizică și criptografică a informațiilor ce se transmit; disimularea informațională împotriva cercetării adversarului;

Protecția meteorologică

Pentru o buna organizare a apărării comandantul trebuie să tina seama de rețeaua hidrografica din zona de interzis și să o folosească în folosul propriu prin crearea de baraje care să îngreuneze forțarea cursurilor de apa de către inamic. De asemenea foarte importanta este starea vremii pe timpul desfășurării acțiunilor, aceasta influențând capacitatea de lupta a militarilor, precum și caracteristicile echipamentelor și sistemelor termice de achiziție a obiectivelor.

Temperatura și precipitațiile sunt principalii factori împotriva cărora trebuie luate măsuri de protecție pentru mărirea confortului militarilor și conservarea puterii de lupta a acestora. Condițiile de vizibilitate pot influenta negativ acțiunile proprii deoarece ar permite atacatorului să-și desfășoare acțiunea în ascuns.

3.2.3 Protecția în mediul psihologic în cadrul operației de apărare

Protecția psihologică

Militarii trebuie protejați din punct de vedere psihic pentru a putea face fata solicitărilor fizice de pe câmpul de luptă.

Militarii sunt influențați de o serie de factori care acționează asupra proceselor psihofizice ale acestora pe timpul desfășurării operației de apărare. Aceștia pot fi fizici cum ar fi: zgomotele, frigul, căldura, apa, fumul, foamea, etc. sau psihosociali cum ar fi: pericolul morții, panica, insuccesul, lipsa de informare, etc.

Comandantul trebuie să ia măsuri de limitare a efectelor acestor factori pentru desfășurarea în condiții cât mai bune a apărării, precum și măsuri de contracarare a propagandei desfășurate de adversar.

Menținerea sănătății și moralului militarilor

Forțele aflate în apărare nu pot avea un moral prea ridicat deoarece lupta împotriva unui adversar superior numeric și tehnic, de aceea, trebuie luate măsuri de consolidare a încrederii în puterea forțele proprii, în capacitatea comandanților de a face fată situației, în tehnică și în sistemele de fortificații.

Pierderile în forțe și mijloace produse atacatorului prin ducerea cu succes a acțiunilor în adâncime și la contact, dezorganizarea dispozitivului și zădărnicirea eforturilor cercetării acestuia, pot avea consecințe pozitive asupra moralului forțelor proprii.

Securitatea muncii

Militarii trebuie informați asupra tuturor riscurilor la care sunt supuși începând de la modul de folosire al tehnicii proprii pana la riscurile ce apar în urma acțiunilor inamicului referitoare la întrebuințarea ADMNBC, a munițiilor incendiare, sau a altor arme convenționale.

În urma analizelor riscurilor de pe câmpul de luptă militarii trebuie dotați cu echipamentele de protecție adecvate.

3.3 Protecția în cadrul operațiilor de stabilitate și sprijin

Forțele Terestre pot fi angajate în operații de stabilitate și de sprijin pe timp de pace, în situații de criză, război sau postconflict.

Forțele participante la operațiile de stabilitate și de sprijin trebuie să fie disciplinate și agile, apte să răspundă în timp scurt unor situații greu de anticipat cu care se pot confrunta, inclusiv trecerea la lupta armată.

Principiile comune operațiilor de stabilitate și celor de sprijin sunt: definirea clară a obiectivului; unitatea de efort; siguranța operațiilor; restricționarea; legitimitatea; perseverența; utilizarea forței în mod selectiv și discriminant; acțiunea decisivă pentru prevenirea escaladării; înțelegerea potențialului pentru consecințe nedorite ale acțiunilor individuale și ale unităților mici; etalarea capacității de a folosi forța, într-o manieră neamenințătoare.

Comandantul trebuie să ia toate măsurile ce se impun pentru protecția permanentă a forțelor, indiferent de caracterul pașnic al operațiilor.

Protecția forțelor constituie una dintre cele mai importante măsuri ce trebuie avute în vedere pe timpul executării planificării operaționale. Aceasta implică luarea tuturor măsurilor pentru reducerea riscurilor și evitarea pierderilor umane și materiale. Încă de la începutul planificării trebuie luate măsuri care să conducă la protecția fizică și psihică a forțelor, prin instruirea specifică, pregătirea psihologică pentru luptă, aplicarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor, asigurarea cu vehicule blindate și echipamente de protecție individuală etc.

Este necesară parcurgerea unui program de pregătire adaptat specificului teatrului de operații, inclusiv pregătire psihologică, precum și aprofundarea standardelor și procedurilor de operare în vigoare.

3.3.1 Protecția în mediul fizic în cadrul operațiilor de stabilitate și sprijin

În cadrul acestor tipuri de operații se pune accent pe protecția individuală a militarilor, în special cea balistică. Trupele pot avea în dotare, în funcție de tipul misiunii, autocamioane și vehicule blindate care trebuie să fie în măsură să-i protejeze de atacurile populației ostile.

Protecția balistică se face folosind vestele de protecție și căștile menționate în capitolul precedent, ținându-se cont de nivelul de protecție necesar, în funcție de pericolele previzionate pentru fiecare operație în parte.

Protecția medicală trebuie să aibă de asemenea un rol important în cadrul acestor operații. Sunt necesare activități de educare medicală a personalului pentru cunoașterea bolilor specifice zonei de operații pentru a le putea preveni sau trata corespunzător. Unitățile medicale trebuie să fie în măsură să acorde ajutor medical atât trupelor proprii cât și populației civile.

Trupele trebuie să fie pregătite să facă față, pe timpul operațiilor, unor condiții meteorologice diverse apărând astfel necesitatea ca acestea să fie dotate cu ținute și echipamente adecvate.

Protecția genistică se poate aplica pentru descoperirea și asanarea câmpurilor de mine, amenajarea punctelor de control și a punctelor de observare.

3.3.2 Protecția în mediul informațional în cadrul operațiilor de stabilitate și sprijin

Componenta informațională impune desfășurarea permanentă de activități de supraveghere a liniilor și sistemelor de comunicații proprii și a schimbului de informații în interiorul dispozitivului și între dispozitiv și furnizorii de informații precum și alte activități caracteristice pentru evitarea dezinformării și/sau inducerii în eroare.

Datorită faptului că forțele participante la misiuni sunt multinaționale trebuie considerate cu atenție aspectele legate de schimbul de informații cu forțele aliate, datorita implicării factorului politic în aceste operații. De asemenea trebuie oferite cât mai puține informații, populației civile, care ar putea discredita sau pune în pericol forțele proprii.

Când protecția nu este posibilă sau când informația a fost deja compromisă, trebuie inițiate măsuri de inducere în eroare și modificări ale planului. Unele informații ar putea fi dezvăluite în mod deliberat, dacă aceasta constituie suportul planului de inducere în eroare și nu periclitează operațiunea.

O acțiune destul de importantă o constituie obținerea de informații despre zona în care trupele vor executa acțiuni de stabilitate și sprijin. Acest lucru implică cercetarea pentru a înțelege cu precizie capacitățile, intențiile și acțiunile posibile ale oponenților potențiali (adversarului), precum și geografia, starea vremii, demografia și cultura (culturile) zonei respective.

Legaturile cu populația din zona de operații este foarte importantă deoarece pot aduce informații folositoare, totuși aceste informații trebuie folosite cu precauție pentru ca pot fi false și pot induce în eroare trupele proprii și provoca suferința unor nevinovați.

Informarea trupelor asupra condițiilor atmosferice din zona de operații trebuie să fie cât mai exacte și în timp util pentru a se putea lua măsurile de protecție necesare pentru a nu pune în pericol viețile militarilor și ale populației civile.

3.3.3 Protecția în mediul psihologic în cadrul operațiilor de stabilitate și sprijin

Este necesar ca fiecare militar să înțeleagă contextul operațional și strategic al misiunii, precum și potențialele consecințe politice, militare și legale ale acțiunii ca și ale inacțiunii.

Militarii implicați în acțiuni de stabilitate și sprijin trebuie să fie pregătiți din punct de vedere psihic pentru situațiile diverse care pot apare pe parcursul acestor operații.

3.4 Protecția în cadrul operațiilor intermediare

Operațiile intermediare întrunesc un grup e misiuni succesive sau concomitente, prin intermediul cărora se pun în aplicare tactici, tehnici și proceduri specifice trecerii de la o operație la alta, prin care subunitățile sunt pregătite sau aduse în starea din care să poată desfășura operația următoare sau să înceteze misiunea, asigurând îndeplinirea scopului acestora.

Protecția pe timpul operațiilor intermediare trebuie să aibă un caracter predominant activ.

Operațiile intermediare reprezintă acțiunile desfășurate de forțele proprii înainte, pe timpul executării și după încheierea operațiilor specifice luptei armate sau operațiilor de stabilitate și de sprijin și cuprind următoarele tipuri: deplasarea; staționarea; regruparea; înlocuirea; înaintarea spre contact; lupta de întâlnire; joncțiunea forțelor; retragerea.

3.4.1 Protecția pe timpul deplasării

Deplasarea unităților se execută pe timp de pace, în situații de criză, la război și în perioada postconflict în scopul: dislocării dintr-un raion în altul; intervenției pe anumite aliniamente (raioane); desfășurării forțelor în vederea realizării dispozitivelor stabilite; introducerii în operație; realizării unor manevre rapide; constituirii unor noi grupări de forțe sau scoaterii lor de sub loviturile inamicului; întăririi apărării sau trecerii la apărare pe un nou aliniament; schimbării raioanelor de dispunere; constituirii rezervelor; refacerii capacității operaționale. Deplasarea se execută prin următoarele procedee: marș (pe autovehicule sau pe jos); transport (pe mijloace rutiere, feroviare, navale sau aeriene); combinat (prin marș și transport). Pe timpul transportului se are în vedere în special protecția antiaeriană și medicală (în caz de atac) iar pe timpul marșului și celelalte tipuri de protecție, deoarece finalitatea acestuia este, de obicei, angajarea luptei cu inamicul.

3.4.1.1 Protecția în mediul fizic pe timpul deplasării

Protecția electronică

Are drept scop zădărnicirea sau îngreunarea executării cercetării radio și de radiolocație de către inamic, reducerea eficacității mijloacelor de cercetare-lovire de înaltă precizie ori cu alte sisteme de arme prevăzute cu dirijarea prin radiolocație, laser sau în infraroșu, precum și protecția mijloacelor radioelectronice proprii. Se are în vedere limitarea lucrului în emisie al mijloacelor electronice, pe timpul constituirii eșaloanelor de transport, deplasării și intrării în raioanele de plecare la îmbarcare și de îmbarcare;

Protecția genistică

Protecția genistică se organizează pentru îndeplinirea următoarelor misiuni: cercetarea de geniu a itinerarelor de marș și a raioanelor de staționare; înlăturarea barajelor, întreținerea și refacerea unor porțiuni de itinerar distruse; organizarea și asigurarea trecerilor peste cursurile de apă sau alte obstacole; amenajarea raioanelor de staționare; executarea de culoare prin barajele inamicului; realizarea măsurilor și lucrărilor de mascare cu forțe specializate. Se va avea în vedere luarea măsurilor necesare pentru adăpostirea și protejarea personalului și tehnicii contra loviturilor executate prin surprindere de adversar.

Protecția antiaeriană

Protecția antiaeriana se realizează cu mijloacele organice ale unităților care se deplasează, în cooperare cu cele ale forțelor aeriene, în scopul prevenirii trupelor despre atacurile din aer ale inamicului și nimicirii mijloacelor aeriene ale acestuia, care acționează asupra coloanelor de marș sau asupra eșaloanelor de transport.

Măsurile generale de protecție antiaeriană cuprind; cercetarea spațiului aerian; înștiințarea și alarmarea trupelor; executarea focului cu armamentul de infanterie și cel antiaerian; mascarea deplasării, dispersarea și adăpostirea trupelor pe timpul staționării. Aceste măsuri se iau de către trupele de toate armele în scopul evitării și diminuării efectelor loviturilor executate din aer, menținerii capacității operaționale și desfășurării normale a marșului.

Protecția nucleară biologică și chimică

Protecția nucleară, biologică și chimică se realizează printr-un complex de măsuri și acțiuni organizate de statele majore și executate de trupe: cercetarea NBC și înștiințarea la timp a trupelor despre pericolul folosirii de către inamic a armelor de distrugere în masă de natură NBC sau al contaminării radioactive, biologice și chimice din alte surse; folosirea proprietăților naturale de protecție și a celor oferite de tehnica din dotare, precum și a mijloacelor individuale de protecție; executarea măsurilor sanitar-epidemice și profilactice specifice; amenajarea de adăposturi simple pentru personal în raioanele de staționare; ocolirea, atunci când este posibil, a raioanelor contaminate.

În cadrul patrulelor de cercetare independentă, al detașamentelor de cercetare și al grupelor de recunoaștere vor fi destinate echipe sau grupe de cercetare NBC, care vor marca porțiunile contaminate, arătând felul și nivelul contaminării, variantele de ocolire sau timpul maxim cât trupele pot acționa în acestea, dacă nu pot fi ocolite.

Protecția NBC se face prin:

a) identificarea formelor și modul probabil de atac ce poate fi executat de adversar asupra contingentului, pe timpul staționării acestuia în raioanele de îmbarcare;

b) propunerea măsurilor adecvate ce vor fi întreprinse de trupele proprii pentru zădărnicirea sau limitarea urmărilor atacurilor cu mijloace NBC de către adversar;

c) pregătirea mijloacelor individuale și colective de protecție, în funcție de nivelul de amenințare NBC și adoptarea unui nivel optim de protecție NBC, corespunzător.

Protecția împotriva mijloacelor incendiare

Se face prin:

a)estimarea timpului, cantităților, sectoarelor de întrebuințare a mijloacelor incendiare și cunoașterea modului de contracarare a efectivelor și urmărilor atacului;

b)pregătirea subunităților de serviciu și dispunerea acestora într-un raion care să permită intervenția oportună a acestora pentru înlăturarea urmărilor atacului cu mijloace incendiare.

Protecția medicală și sanitar-veterinară

Se face prin asigurarea medicamentelor și menținerea în stare de operativitate a punctelor medicale, în vederea acordării primului ajutor în caz de necesitate;

Evitarea fratricidului

Pericolul de fratricid apare atunci când trupele proprii aflate în marș sunt atacate prin surprindere de inamic. Fratricidul poate fi evitat printr-o buna gestionare a situației de către comandant.

Protecția balistică (blindaj–armură)

În cazul în care deplasarea se face cu mijloace de transport protecția balistica este determinata de caracteristicile blindajului respectivului mijloc de transport.

3.4.1.2 Protecția în mediul informațional pe timpul deplasării

Mascarea

Mascarea deplasării trupelor se execută în scopul zădărnicirii acțiunii mijloacelor tehnice de cercetare terestră, aeriană și cosmică ale inamicului și se realizează prin măsuri, acțiuni și mijloace specifice care urmăresc ascunderea itinerarelor de deplasare și dispozitivului de marș, în special în punctele obligatorii de trecere.

Pentru aceasta se vor folosi atât mijloacele tehnice, specializate (reflectoare poliedrice, vopsele absorbante și plase de mascare antiradiolocație, machete ale tehnicii de luptă și de transport, aerosoli de mascare etc.), cât și mijloacele improvizate, precum și condițiile naturale de mascare (noaptea, ceață, ploaie, ninsoare).

Protecția informațiilor

Are în vedere:

a) respectarea regulilor și măsurilor privind păstrarea, manipularea și transportul documentelor;

b) cunoașterea elementelor de detaliu ce privesc transportul acestora numai de către persoanele abilitate;

c) transmiterea ordinelor și dispozițiilor prin mijloace secretizate sau curieri, realizarea permanentă a protecției fizice și criptografice a informațiilor.

Protecția hidrometeorologică

Necesita asigurarea unei prognoze meteorologice pe toată durata executării deplasării contingentelor și cunoașterea fenomenelor meteorologice periculoase ce pot surveni pe durata transportului și a măsurilor pentru protecția trupelor.

3.4.1.3 Protecția în mediul psihologic în cadrul deplasării

Protecție psihologică pe timpul deplasării are în vedere următoarele aspecte:

a) cunoașterea permanentă a stării morale a personalului și identificarea nevoilor specifice contingentului în raport cu misiunea;

b) informarea permanentă a personalului asupra misiunii, factorilor de risc (amenințare) și stabilirea măsurilor ce se impun.

3.4.2 Protecția pe timpul staționarii

Staționarea consta în dispunerea trupelor intr-o zona în vederea pregătirii luptei, a unei deplasări sau în scopul refacerii puterii de lupta.

Protecția trupelor pe timpul staționarii se face în principal prin amenajarea genistică a zonei de dispunere a acestora pentru asigurarea protecției împotriva atacului inamic, asigurarea condițiilor de odihna a personalului precum și mascarea raioanelor de dispunere. Se va avea în vedere dispunerea dispersata a forțelor pentru o mai buna protecție antiaeriana. De asemenea se vor lua măsuri de protecție NBC, protecție împotriva mijloacelor incendiare și protecție electronica a mijloacelor de comunicații.

Pentru refacerea puterii de lupta, pe timpul staționarii se desfășoară activități precum: acordarea primelor îngrijiri medicale, evacuarea răniților și a bolnavilor, mentenanța echipamentelor și tehnicii din dotare.

Prognoza hidrometeorologică are o importanta deosebita în alegerea locului de staționare deoarece trebuie avuta în vedere nevoia de apa pentru trupele proprii precum și protecția împotriva eventualelor dezlănțuiri ale naturii(inundații, alunecări de teren, etc.)

În scopul protecției informaționale a trupelor proprii se vor executa lucrări de mascare a zonei de staționare atât electronica cât și împotriva cercetării vizuale a inamicului prin folosirea cât mai eficientă a terenului și a materialelor din dotare (măști, reflectoare poliedrice, etc.).

De asemenea trebuie protejate informațiile referitoare la coordonatele zonei de staționare, efectivele staționate, durata staționarii, etc. împotriva cercetării inamicului prin protecția fizica și criptografica a acestora.

Pe timpul staționarii trebuie luate măsuri pentru refacerea psihică a militarilor prin activități recreative, odihna, precum și crearea de condiții de cazare și hrănire cât mai bune.

3.4.3 Protecția pe timpul regrupării

Prin regrupare forțele își schimbă locul de dispunere sau de acțiune în vederea constituirii unui nou dispozitiv adecvat situației existente în acel moment, având ca scop: restructurarea dispozitivului de operație; crearea unei grupări de forțe pe o alta direcție; întărirea unor grupări de forțe care au suferit pierderi mari; suplimentarea efortului pe anumite direcții; schimbarea formei de luptă; deplasarea forțelor și mijloacelor în vederea scoaterii lor de sub loviturile inamicului; schimbarea raionului de dispunere a unității.

Pentru pregătirea și desfășurarea regrupării comandantul trebuie să aibă în vedere: natura dispunerii viitoare, finalitatea regrupării, natura deplasării, scopul, acțiunile inamicului, terenul.

Comandantul trebuie să ia măsurile necesare de protecție care se cer pe timpul deplasării trupelor spre raionul de destinație, folosind terenul și condițiile atmosferice în avantajul sau pentru a nu fi descoperit de trupele inamice.

Pentru a se putea desfășura în secret acesta operație trebuie avută în vedere protecția transmisiunilor care se fac de și către gruparea de forțe ce executa regruparea prin mascarea electronica a acestora și bruiajul echipamentelor inamice.

Comandanții trebuie să aibă date exacte despre situația de pe itinerarul de deplasare și despre raionul de destinație pentru a ști dacă au fost folosite ADMNBC pentru a putea lua măsuri de protejare a trupelor de efectele acestora.

Cerința de baza pentru realizarea în condițiile cele mai bune a regrupării este ca aceasta să se desfășoare în secret, pentru ca adversarul să nu poată contracara acțiunile proprii. Este de preferat ca regruparea să se facă pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusa. Datele meteorologice necesare pentru aceasta operație trebuie să fie cât mai corecte pentru ca planificarea acesteia să fie făcuta corect și deplasarea să se facă în momentul cel mai propice.

De aceea trebuie acordată o atenție deosebita obținerii de informații esențiale pentru desfășurarea în condiții cât mai bune a operației precum și protecției informaționale înainte și pe timpul desfășurării acesteia.

Deplasarea forțelor și mijloacelor trebuie să se facă în ascuns folosindu-se cât mai bine proprietățile terenului prin mascarea militarilor și tehnicii corespunzător zonei de desfășurare a operației, dar și prin mascarea împotriva radarelor inamicului.

Trupele proprii vor trebui să întreprindă acțiuni de inducere în eroare a inamicului despre acțiunile proprii și protecția informațiilor referitoare la scopul și ținta grupării de forțe.

Pentru a asigura succesul acțiunilor viitoare ale forțelor ce executa regruparea trebuie luate măsuri de menținere a sănătății militarilor prin acțiuni medicale cu scopul de a preveni îmbolnăvirile precum și pentru consolidarea încrederii în succesul acțiunilor trupelor proprii.

Comandanții de la eșaloanele inferioare precum și personalul calificat vor lua măsuri pentru dezvoltarea rezistentei psihice a militarilor, prevenirea și combaterea descurajării psihomorale, a stărilor de nesiguranța prin informarea corectă a acestora despre destinația și scopul regrupării.

3.4.4 Protecția pe timpul înlocuirii

Înlocuirea constă în predarea/primirea, la ordin, de către unități a raioanelor sau aliniamentelor ce le dețin/le vor deține, în vederea îndeplinirii unor noi misiuni de către fiecare în parte. Aceasta precede, de regula, acțiunea de regrupare.

Operațiile desfășurate pentru realizarea înlocuirii trebuie să îndeplinească, printre altele, și condiția de păstrare a secretului și mascarea acțiunilor. Mascarea acestora se va face prin folosirea proprietăților de mascare ale terenului, a condițiilor de vizibilitate redusă, a mijloacelor de camuflare din înzestrare și a celor confecționate pe plan local; vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător și măsuri de mascare radio, radioreleu și antiradiolocație.

Trebuie luate măsuri de criptarea mesajelor și de protejare a emisiilor comunicațiilor proprii și sistemele electronice împotriva măsurilor de sprijin electronic ale inamicului.

Comandantul care planifica operația trebuie să aibă în vedere elaborarea unei concepții cât mai simple și realiste care să nu pună în pericol forțele proprii. Comandanții trebuie să ofere cât mai puține detalii referitoare la operație pentru protecția acestor informații de spionajul inamicului.

Cunoașterea aspectelor meteorologice și folosirea acestora în sprijinul forțelor proprii pot duce la succesul operației.

Înainte și pe timpul desfășurării operației de înlocuire trebuie realizată pregătirea psihică a efectivelor și protejarea acestora împotriva influențelor acțiunilor psihologice ale inamicului. în cazul în care scopul înlocuirii este de a scoate trupele din zona de operații în scopul regenerării forțelor sunt necesare acțiuni de recuperare psihică, de refacere a moralului și capacității de luptă a personalului afectat de acțiunile psihice negative ale războiului.

Comandantul trebuie să ia măsuri pentru realizarea coeziunii și spiritului de echipă în cadrul unității, având în vedere bunul trai, moralul și starea de spirit a întregului personal.

3.4.5 Protecția pe timpul înaintării spre contact

Înaintarea spre contact este o operație intermediara cu caracter ofensiv, care se adopta în scopul luării și menținerii contactului cu inamicul, de regulă, atunci când situația despre inamic este vagă, nu a fost timp pentru recunoașterea și localizarea inamicului.

Măsurile luate pentru protecția trupelor pe timpul înaintării spre contact sunt similare cu acelea luate pe timpul deplasării.

Diferența dintre cele doua tipuri de operații intermediare consta în faptul că acest tip de operație cuprinde acțiuni de nimicire a elementelor inamicului aflat în retragere și de cucerire a terenului de importanta tactică.

Astfel că pe timpul acestei operații exista posibilitatea deschiderii focului de către inamic prin crearea de ambuscade sau prin acțiuni ofensive și trebuie luate măsuri suplimentare de protecție balistică și sanitara.

Protecția balistica va fi asigurată în primul rând de tehnica blindata, în cazul în care subunitatea care execută înaintarea spre contact are în dotare, și prin folosirea vestelor antischije și antiglonț și a caștilor de protecție.

Pentru asigurarea protecției medicale se vor lua măsuri de tratare și evacuare a răniților de pe timpul ciocnirilor care pot interveni pe parcursul operației.

Protecția informațională se face prin protejarea trupelor împotriva detecției de către inamic, atât cu ajutorul radarului, detectorilor infraroșii și prin alte metode de cercetare, prin luarea masurilor precum vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător; măsuri de mascare radio, radioreleu și antiradiolocație; crearea și folosirea termoimitatorilor, capcanelor termice.

Protecția psihologica se face prin menținerea stabilității opiniilor militarilor, consolidarea moralului, a încrederii personalului militar în capacitatea forțelor proprii de a învinge, în armament și în comandanți.

3.4.6 Protecția pe timpul luptei de întâlnire

Lupta de întâlnire are loc atunci când forțele inamicului și cele proprii se afla în mișcare, în sensuri contrare și pe aceeași direcție, iar fiecare urmărește să-și realizeze scopurile stabilite, prin operații ofensive.

Abilitatea comandantului de prevedea lupta de întâlnire și de a proteja eficient forțele pentru păstrarea și folosirea la capacitate maxima a puterii de lupta, constituie baza succesului operației.

Comandantul trebuie să-și ia toate măsurile de protecție împotriva atacurilor electronice, a atacurilor cu ADMNBC, mijloacelor incendiare și împotriva atacurilor aeriene ale inamicului. Acesta trebuie să știe să folosească posibilitățile de manevra dar totodată să acorde atenție și protecției flancurilor și intervalelor.

Pe timpul luptei de întâlnire comandantul trebuie să mențină permanent libertatea de acțiune necesara păstrării inițiativei prin folosirea oportuna a informațiilor despre inamic și protejarea informațiilor referitoare la trupele proprii care ar putea da acestuia un avantaj asupra forțelor proprii.

Comandantul trebuie să acționeze pentru diminuarea efectelor factorilor fizici, cum ar fi frigul, căldura, apa, foamea, agenții toxici, etc. și psihosociali, cum ar fi pericolul morții, insuccesul, informațiile contradictorii, etc.

3.4.7 Protecția pe timpul joncțiunii forțelor

Operația de joncțiune are loc atunci când forțele proprii urmează să se întâlnească în teritoriul controlat de inamic. Aceasta constă în stabilirea contactului dintre doua sau mai multe unități proprii, care pot avea aceeași misiune sau misiuni diferite. în operația de joncțiune, înainte de stabilirea contactului, poate fi necesară nimicirea inamicului dintre aceste forțe.

Trupele proprii aflate în teritoriul controlat de inamic trebuie să își ia atât măsuri de protecție active prin cercetarea zonei, protecția antiaeriană, nimicirea trupelor aflate între subunitățile care urmează să se întâlnească, cât și pasive de: protecție NBC, inducere în eroare a inamicului, protecție a informațiilor.

Datele referitoare la zona de joncțiune trebuie să fie cât mai exacte și complete iar schimbul de informații să se facă continuu pentru a se ști evoluția situației pentru evitarea eventualelor greșeli și confuzii care pot duce la schimb de focuri între forțele proprii. Zona de joncțiune trebuie să dispună de acoperiri, să fie ușor de parcurs în condiții meteorologice nefavorabile și să ofere căi de acces și de refugiu.

Având în vedere că joncțiunea forțelor se face pe teritoriul controlat de inamic protecția informaționala are o importanță critica în desfășurarea cu succes a operației. Pentru mascarea dispunerii trupelor proprii comandantul trebuie să folosească toate mijloacele posibile precum și condițiile meteo care îi sunt favorabile.

3.4.8 Protecția pe timpul retragerii

Operațiile de retragere reprezintă mișcarea organizata spre înapoi sau departe de inamic, sub impulsul acțiunii inamicului sau executată voluntar.

Operațiile de retragere se adoptă în scopul: evitării luptelor decisive duse în condiții nefavorabile; păstrării libertății de manevra; eliberării forțelor ce vor fi folosite în acțiuni decisive în alte locuri; scoaterii forțelor de sub loviturile inamicului și punerea lor intr-o situație mai avantajoasa în spate; ocupării unor aliniamente favorabile ducerii luptei.

Protecția pe timpul acestei operații se face în special prin executarea retragerii sub acoperirea focului executat de trupele proprii și folosirea acoperirilor din teren și ieșirea rapidă în afara contactului cu inamicul.

Retragerea trebuie să se facă după ce în prealabil au fost create baraje explozive sau neexplozive care să încetinească sau să oprească înaintarea forțelor inamice.

Comandantul trebuie să dirijeze cu luciditate acțiunea pentru a evita haosul și a păstra calmul în rândul militarilor.

Retragerea din fața inamicului trebuie să se desfășoară în secret, să se realizeze, noaptea sau când vizibilitatea este redusa – ceață, zăpadă, ploaie sau fum. Retragerea prin zonele deschise se face folosind mijloace fumigene pentru a camufla trupele proprii și ieșirea în siguranța din zona controlată de inamic.

Protecția psihologică a forțelor proprii se face prin contracararea propagandei inamicului, discreditarea surselor mass-media care atacă/acuză acțiunile militare desfășurate, câștigarea și menținerea sprijinului opiniei publice.

CAPITOLUL IV: OPERAȚIUNEA „DESERT STORM” – STUDIU DE CAZ

Războiul din Golf cunoscut și sub numele de operațiunea "Desert Storm" a pus în evidenta o noua concepție de desfășurarea a forțelor și mijloacelor de luptă, atât pentru cucerirea supremației aeriene cât și pentru obținerea victoriei în război.

Aceasta nouă concepție are ca element central izolarea statului-țintă fie înainte de declanșarea conflictului, fie pe timpul ducerii acțiunilor militare.

"Furtună în desert" a constituit o operație aeriana strategică de mare amploare, care a pregătit condițiile trecerii la executarea etapei terestre a războiului pentru eliberarea Kuweitului.

Operația aeriana "Furtuna în desert", care a durat 38 de zile, angrenând peste 3000 avioane și elicoptere aparținând a 11 state este apreciată ca fiind cea mai amplă și complexa operație aeriana strategica din istoria războaielor.

Din punctul de vedere al luptei pentru cucerirea supremației aeriene, modul de derulare a acțiunilor a confirmat calculele anterioare declanșării ostilităților. Astfel, diferența uriașă de potențial între combatanți s-a concretizat, rând pe rând, în surclasarea Irakului în plan informațional, imagologic și electronic. Ulterior, în timpul operațiilor militare, neutralizarea sistemului de conducere irakian a favorizat cucerirea supremației aeriene în mai puțin de două zile și obținerea dominației aeriene în prima săptămână de operații. Modul de atingere a obiectivului propus a fost "clasic": adică atacarea la sol a elementelor principale de dispozitiv ale aviației și apărării antiaeriene (sistemul de conducere, infrastructura, sistemul logistic, mijloacele de cercetare prin radiolocație, avioanele, rachetele și artileria antiaeriana) folosind "arme inteligente" (rachete antiradiolocație, rachete de croaziera, bombe dirijate prin laser, etc.) care au avut o precizie remarcabilă. În ciuda impresiei lăsate de videoclipurile militarilor – doar 9% din muniții au fost arme inteligente.

De cealaltă parte, irakienii au adoptat o poziție defensivă: au încercat să angajeze lupta aeriană cu avioanele adversarilor, dar, după ce s-au convins că forțele sunt inegale și șansele lor de a câștiga sunt foarte reduse, au renunțat. De asemenea, datorită pierderii componentei electronice a războiului, Irakul nu a folosit aviația pentru a ataca la sol obiectivele adversarului, ci s-au limitat la a le ascunde în adăposturi de tip greu și a manevra repetat elementele de dispozitiv ale artileriei și rachetelor antiaeriene, pentru a reduce șansele atacatorilor de a le localiza și a le distruge.

Forțele Aeriene Militare multinaționale, dislocate în principal în Arabia Saudită și bazate pe portavioanele aflate în zona, au cuprins 1900 avioane de lupta, 1350 elicoptere de sprijin și transport și au acționat de pe 23 de baze aeriene din Arabia Saudită, Bahrein, Qatar, Emiratele Arabe Unite, două în Turcia, câte una în Spania, Marea Britanie și Insula Diego Garcia. S.U.A. au dislocat în zonă peste 1300 avioane de luptă și aproximativ 1000 elicoptere.

Principalele caracteristici în folosirea aviației au fost: folosirea avioanelor dotate cu cele mai moderne sisteme de navigație, ochire și lovire a obiectivelor, printre care rachete aer-sol și bombe cu sisteme de autodirijare sau dirijate prin laser, precum și cu sisteme electronice de autoprotecție; s-au folosit noile echipamente de la bordul avioanelor pentru contracararea luptei radioelectronice. Noile echipamente care au fost integrate la sistemele de calcul a datelor furnizate de la sistemele de cercetare electronică servesc atât la conducerea focului armamentului de la bord, cât și la protecția radioelectronică proprie, prin sistemele de avertizare asupra "iradierii" cu fascicule de radiolocație sau laser ale apărării a.a., cât și prin lansarea de "reflectori dipol" sau "capcane termice" pentru "înșelarea" sau deturnarea rachetelor aer-aer sau sol-aer dirijate prin radiolocație și infraroșu sau prin executarea bruiajului activ în toate gamele de frecvență pe o distanță de până la 400 km.

Tactica adoptată în luptă, buna pregătire a misiunilor pe baza unor informații aproape complete, precum și înaltul nivel de pregătire al piloților au determinat ca pierderile în aviație să fie minime. Potrivit ultimelor estimări, Forța multinațională ar fi pierdut în operația "Furtuna în desert" 76 aparate, din care 28 avioane și 5 elicoptere au fost doborâte de apărarea a.a. irakiana iar restul (31 avioane și 12 elicoptere) au fost pierdute datorita unor accidente sau defecțiuni tehnice.

Tehnologia de vârf utilizată de Forța multinațională a produs un salt evident de la tradiționalele mijloace de acțiune "in limitele distanței vizuale" la mijloacele de acțiune "dincolo de orizont", afectând trei domenii ale acțiunilor, astfel:

Primul domeniu se referă la mijloacele de luptă pe timp de noapte și în condiții meteorologice nefavorabile, care au permis, practic, eliminarea pauzelor pe câmpul de lupta, asigurându-se refacerea nestingherită a capacității de lupta a trupelor.

În același timp, aparatura moderna de navigație, de cercetare și lovire cu mare precizie a permis aviației să acționeze și să lovească obiective de la mare distanță, în afara razei de acțiune a mijloacelor de apărare antiaeriana, în orice condiții de timp și stare a vremii.

Al doilea domeniu se referă la eficiența sporită a armamentului, care, datorită marii precizii de lovire, a contribuit la creșterea considerabilă a capacității distructive.

Avioanele și rachetele moderne utilizate, care folosesc tehnici de dirijare și autodirijare perfecționate, au lovit obiectivele cu o mare precizie, la mari distanțe și în orice condiții de timp și stare a vremii.

Al treilea domeniu de impact al tehnologiilor asupra operației se referă la sistemul de comanda, control, comunicații, informații și la utilizarea mijloacelor automatizate de prelucrare a datelor și informațiilor.

Existența unor adevărate platforme aeropurtătoare de senzori, cum sunt sistemele "Awacs", "Jstars", "Plss" si, nu în ultimul rând, performanțele sateliților utilizați au lărgit baza de date pentru calculul de informare-decizie-reacție, permițând descoperirea, localizarea și lovirea obiectivelor pe orice timp și stare a vremii.

Deși acțiunile forțelor aeriene aliate s-au caracterizat printr-o foarte bună precizie a loviturilor la obiectiv (datorită sistemelor complexe de cercetare și indicare a obiectivelor și calităților deosebite ale aparaturii de navigație, de tragere și bombardament de la bordul avioanelor și a performanțelor încărcăturilor de lupta), rezultatul acțiunilor de luptă nu a fost pe măsura așteptărilor. Aceasta s-a datorat în primul rând amplei rețele de obiective și ținte false realizata de irakieni și a lucrărilor genistice de suprafața și subterane, ce au conferit o bună mascare și protecție tehnicii de aviație.

În perioada premergătoare operației, unitățile speciale din cadrul Forței multinaționale au folosit o gama largă de mijloace pentru descoperirea și localizarea mijloacelor radioelectronice de conducere a forțelor armate irakiene, urmărindu-se totodată determinarea caracteristicilor sistemului radioelectronic. Pe baza datelor obținute, cu 26 ore înainte de declanșarea operației aeriene ofensive, s-a inițiat o intensă acțiune de luptă radioelectronică, ce a continuat pe toata durata operației. Au fost întrebuințate, pentru crearea unui puternic bruiaj "de baraj", atât stațiile terestre specializate, cât și emițătoarele de la bordul navelor de luptă și avioanelor E-3A, acoperind astfel cea mai mare parte a gamelor de frecvențe folosite de adversar.

Primele atacuri au fost executate cu rachete de croazieră "TOMAHAWK" și "CRUISE", lansate de pe navele de suprafață și submarinele dislocate în Golful Persic. Loviturile au fost lansate simultan asupra principalelor obiective irakiene staționare, de interes major (centre și puncte de conducere supremă, palatul prezidențial, sistemul central de comunicații, baze aeriene și altele). După 10-15 minute au urmat atacurile primelor formații de avioane F-117 (20 avioane) asupra principalelor obiective ale apărării antiaeriene (puncte de comanda, stații de radiolocație și sisteme de rachete). S-au succedat apoi, la intervale mici – 10-12 minute -, atacurile a numeroase formații de lovire, compuse din 4-6 avioane, asigurate multilateral și continuu de mijloacele de luptă radioelectronică. Fiecare formație a avut în compunerea sa 1-2 avioane de lupta radioelectronică, de tipul EA-6B, EF-111 (cu posibilități de cercetare și bruiaj) și 1-2 avioane de însoțire și acoperire aeriană.

Atacurile aeriene s-au desfășurat pe mai multe direcții și obiective și au fost executate de la înălțimi mari, folosindu-se rachete aer-sol și bombe de aviație dirijate prin laser.

Singurul lucru care a influențat negativ, pentru o perioadă relativ scurtă, derularea acțiunilor de luptă față de ritmul planificat a fost situația meteorologică nefavorabilă (plafon, furtuni de nisip).

Dacă rezultatele acțiunilor de luptă ale forțelor aeriene și ale rachetelor de croaziera nu a fost pe măsura așteptărilor, aceasta s-a datorat, în primul rând, amplei rețele de obiective și ținte false, lucrărilor genistice de suprafață și subterane realizate de irakieni, ce au asigurat o foarte buna mascare și protecție a depozitelor, silozurilor și rampelor de lansare a rachetelor, tehnicii de aviație, și chiar a trupelor.

Datorita configurației terenului, forțele NATO, pe lângă impresionanta desfășurare aviatică, au folosit în special trupele blindate deoarece în teren deschis acestea sunt singurele capabile să asigure protecția necesară trupelor.

În timpul operației au avut loc acțiuni de camuflare a acțiunilor forțelor. Au fost folosite fonduri de zone împădurite pentru camuflarea obiectivelor dar acestea nu s-au integrat bine în mediul deșertic doar au ascuns activitățile trupelor. Plase de deșert au fost folosite doar pentru camuflarea pozițiilor individuale de tragere. Pentru protecția trupelor, datorită terenului deschis, s-a folosit dispersarea trupelor și a tehnicii. Majoritatea vehiculelor au fost vopsite în maro deșertic, dar nu au fost camuflate pentru eliminarea umbrei. În operațiile pe timp de noapte s-a păstrat disciplina și au fost limitate zgomotele și folosirea luminii. Datorită superiorității aeriene și zonelor mari care puteau fi observate camuflarea trupelor nu a fost o prioritate în desfășurarea operațiilor.

Echipamentele au fost protejate de focul trupelor irakiene prin dispunerea lor, camuflarea acestora și folosirea de saci cu nisip. Peste 95 milioane de saci cu nisip au fost folosiți pentru protecția trupelor și a infrastructurii.

Pe parcursul acestei operații trupele NATO au folosit în special o protecție activă, bazată pe superioritatea tehnicii și echipamentelor, prin distrugerea surselor de pericol irakiene.

Irakienii au folosit o protecție mai mult pasivă bazata pe mascare, amenajări genistice și folosirea de obiective false.

Pe timpul acestei misiuni s-a pus în aplicare conceptul de "zero pierderi", apărut încă din al doilea război mondial, prin executarea de misiuni de căutare-salvare.

Conceptul Combat-SAR (Search and Rescue), mai pe românește "căutare-salvare în condiții de luptă" este esențial în desfășurarea unui conflict militar actual pentru menținerea moralului echipajelor aeronavelor aflate în misiune la inamic si, în același timp, pentru menținerea sprijinului opiniei publice fața de operațiunile militare în curs.

Conceptul C-SAR se înscrie în mai largul concept valabil în prezent în Occident, acela al războiului purtat cu "zero pierderi proprii". în același timp, trebuie depus maximum de efort posibil pentru a nu permite inamicului exploatarea mediatică a deținerii de personal navigant capturat (așa cum s-a întâmplat în Vietnam cât și în Golf).

Elemente ale acestui concept, în epoca bazate în principal pe nevoia menținerii moralului echipajelor, dar și pe calculul simplu conform căruia e mai ușor să recuperezi direct decât să înlocuiești militari cu pregătire deosebita, au apărut în anii celui de-al doilea război mondial, aliații occidentali dezvoltând o logistică importantă destinată asigurării "culegerii" de la inamic a cât mai multor piloți doborâți, iar în Est atât rușii, cât și germanii sau românii executând frecvent misiuni de recuperare în câmp tactic, în condiții foarte apropiate de acelea ale actualelor misiuni C-SAR.

Războiul din Vietnam a consfințit rolul primordial al elicopterului în recuperarea echipajelor căzute în zone greu accesibile, în spatele liniilor inamice. În prezent, principiul de baza al C-SAR consta în utilizarea elicopterelor pe o perioada cât mai scurta de timp, strict pentru operațiunea de recuperare propriu-zisa și doar după ce s-a acumulat un maximum de informații privind situația din zona vizată.

Exista doua configurații principale ale acestui gen de misiuni. Prima este aceea de "single unit", executata cu doua elicoptere, unul pentru acoperire și celălalt pentru extracția echipajului căutat. O astfel de misiune își "caută" succesul prin utilizarea a cât mai multe procedee de pătrundere discretă la inamic, prin evitarea zonelor periculoase și utilizarea pentru protecție a întunericului, condițiilor meteo proaste și a reliefului accidentat. Configurația C-SARTF (C-SAR Task Force) este, așa cum o arata și numele, o operațiune de căutare-salvare desfășurată cu forțe importante structurate în grupe de misiuni.

Intervenția prin misiuni C-SAR poate fi imediată sau cu amânare, cea de a doua fiind mai rațională deoarece oferă timp de planificare în baza culegerii de date, inclusiv de la echipajul doborât dotat cu aparatură individuală de radiocomunicații și poziționare. Este de la sine înțeles că aceste operațiuni sunt duse la îndeplinire de echipaje extrem de bine pregătite și trebuie spus că nu sunt nici ușoare și mai ales nu lipsite de risc mortal.

Cu viteza sa deosebit de redusă raportat la vitezele de operare ale aeronavelor moderne, ca să nu mai vorbim de acelea ale armamentului antiaerian și în aceeași măsură cu obligativitatea de a sta la punct fix și eventual de a ilumina terenul în zona desfășurării operațiunii de căutare-salvare, elicopterul C-SAR este o ținta ideală pentru inamic.

Într-o oarecare măsură, posibilități de autoapărare exista, eficiente însă doar în condițiile operării intr-o zonă cu slabă prezență inamică.

Acestea sunt reprezentate de echiparea cu mitraliere, tunuri și blocuri PRND, de ameliorarea blindajului (absent în mod obișnuit pe elicopterele de transport) și de înzestrarea cu echipamente de contramăsuri, începând de la casete lansatoare de ținte IR false și terminând cu utilizarea unor acoperiri antireflex.

Cel mai important mod de protecție îl reprezintă însă desfășurarea exclusivă a operațiunii pe timp de noapte, cu "furișarea" cât mai discret posibil, până la țintă, prin utilizarea acoperirilor naturale din zona.

Ultimele momente ale procedurii de căutare-salvare reprezintă însă iadul pe pământ. Elicopterul salvator trebuie să aterizeze sau să execute zbor la punct fix, timp în care devine o țintă excelenta, stabilă și marcată de zgomot, lumina și emisie de radiație electromagnetica și calorica. În astfel de momente, un elicopter poate fi lovit și doborât până și cu o pușca de vânătoare. În consecință, de o deosebita importantă este asigurarea unei bune acoperiri aeriene. Ea se executa cu aeronave (avioane sau elicoptere) specializate în misiuni de atac la sol. Dată fiind dinamica deosebită a desfășurării operațiunilor C-SAR, influențată de o groaza de factori, dintre care viteza de înaintare a inamicului spre zona vizată, cu suficiente forțe pentru a zadarnici operațiunea sau starea fizica a celor căutați, sunt de departe cei mai importanți, aceasta acoperire se poate face nu doar de către avioane sau elicoptere special alocate, ci și de către alte aeronave aflate în zonă.

În astfel de situații, buna funcționare a echipamentelor de radiocomunicație din dotarea celor căutați este esențială.

Astfel, în timpul desfășurării operațiunii de salvare a pilotului de pe F-14 doborât în Irak pe 21 ianuarie 1991, desfășurata în plina zi, acesta s-a aflat în mod permanent în legătură cu cele doua avioane A-10 care i-au asigurat protecția în mod voluntar, funcționând și ca relee zburătoare de contact cu elicopterele USMC ce se apropiau. în același timp, avioanele au asigurat și protecția pilotului, distrugând cu tunurile de bord vehiculele irakiene ce se apropiau, pentru a-l captura. Pentru propria lor protecție, masivele elicoptere Pave Low III care au participat la operațiune au revenit la baza zburând cu 220 km/oră la doar șase metri altitudine.

Extracția pe calea aerului din adâncimea teritoriului inamic a apărut încă din primul război mondial și s-a perfecționat în cel de-al doilea, prin utilizarea de avioane cu decolare-aterizare scurta, specializate, așa cum au fost legendarele Fiesler "Storch" la germani și Westland "Lysander" la britanici. Impunerea elicopterului ca aproape unic mijloc de executare a acestei manevre s-a petrecut în anii războiului din Vietnam și este oarecum o servitute mentală fiindcă tehnologia aeronautica actuală permite construirea unor avioane DAS/DAV performante, care ar compensa modesta viteza de marș a elicopterului.

Sfârșitul de mileniu găsește mai toate armatele lumii în plin proces de înzestrare cu elicoptere specializate pentru misiuni C-SAR. Practic, până la războiul din Golf, doar americanii au avut o concepție clara și o înzestrare corespunzătoare în acest sens. Practic, fiecare categorie de arma își are propriile structuri SAR, utilizând o gama larga de elicoptere: cele mai multe dintre acestea aparțin familiei Sikorsky H-60. Este vorba de HH-60G Pave Hawk (USAF), HH-60H (US-Navy) și HH-60J Jayhawk (USCG). US Army nu are aeronave SAR specializate, folosindu-se de acelea pentru misiuni speciale (SOP). Unul dintre cele mai utilizate elicoptere este impresionantul CH-53 Super Stallion, în numeroase variante. Super Stallion este cel mai mare elicopter occidental operațional. Are o greutate de zbor de zece tone și o sarcină utilă de cinci.

Versiunea MH-53J Pave Low din înzestrarea USMC cuprinde numeroase amenajări și echipamente care sa-i amelioreze performanțele specifice acestei categorii de misiuni. Pave Low dispune de realimentare în zbor, echipamente de vedere pe timp de noapte, radar de urmărire a terenului, radioaltimetru, echipament de contramăsuri electronice și de comunicații protejat împotriva bruiajului. Acest elicopter poate opera ziua sau noaptea, inclusiv în condiții meteo grele.

În timpul războiului din Golf, două elicoptere de acest tip au participat la recuperarea pilotului Devon Jones, doborât de o racheta SAM-2 irakiană la 21 ianuarie 1991.

CONCLUZII

Spațiul fizic va continua să se afle în aceleași ipostaze de bază – suport, obiectiv, țintă, resursă a acțiunilor militare, dar va fi foarte mult influențat de prezența celorlalte medii – informațional, psihologic care îi vor da caracteristici noi. Mijloacele de înaltă tehnologie vor deține ponderea și rolul principal în desfășurarea acțiunilor militare, asigurând o mai strânsă coordonare între mediul fizic (terestru, aerian, maritim și cosmic) și celelalte medii.

Protecția asigură condițiile optime ale libertății de acțiune a trupelor în situații dintre cele mai diferite, în toate armatele moderne, acordându-i-se o atenție sporită. Protecția forțelor este responsabilitatea comandanților dar și a fiecărui militar în parte. Militarii trebuie să cunoască amenințările la care sunt supuși precum și măsurile de protecție necesare. Comandanților le revine responsabilitatea de a asigura protecția subordonaților și de a se asigura că standardele legate de protecție sunt îndeplinite. Comandantul trebuie să identifice toate măsurile care trebuie luate și toate mijloacele ce trebuie folosite, pentru a minimiza vulnerabilitatea personalului, tehnicii, facilităților și operațiilor față de orice amenințare, în toate situațiile, în scopul păstrării capacității de luptă a forțelor din subordine.

Comanda și controlul reprezintă cheia unei activități de protecție de succes deoarece favorizează colectarea și diseminarea de “informații cheie” către cei care le pot folosi în scopul protecției proprii. Comanda și controlul eficiente promovează luarea de decizii rapide în situații de criza și asigură repartizarea eficientă a responsabilităților pe linie de protecție.

Protecția forțelor necesită întreaga gamă de măsuri de protecție, inclusiv protecția activă si pasivă a acestora. Protecția activă este reprezentată de acțiuni întreprinse pentru distrugerea în mod continuu a amenințărilor împotriva trupelor proprii, incluzând acțiuni de predicție, detecție, identificare a amenințărilor care asigură informațiile necesare comandanților pentru a implementa măsurile adecvate. Măsurile de protecție pasivă sunt luate pentru a elimina sau reduce efectele acțiunilor ostile inamice asupra personalului.

O tendință actuală este aceea de a acorda o atenție primordială protecției forței, uneori aceasta prevalând asupra îndeplinirii misiunii. Putem spune că, în sfârșit, militarii din armatele moderne nu mai sunt considerați “carne de tun” și se acordă o atenție sporită antrenării și apoi protejării acestora împotriva întregii game de amenințări care pot apare pe câmpul de luptă.

De aceea în această lucrare am dorit să reliefez importanța protecției trupelor în cadrul tuturor operațiilor militare și să studiez modul în care aceasta se poate executa. Având în vedere noua tipologie a acțiunilor militare și configurația noului spațiu de luptă am studiat protecția în funcție de mediile de manifestare a agresiunilor și anume fizic, informațional și psihologic. Pentru o mai bună înțelegere a măsurilor de protecție care trebuie luate pe timpul desfășurării acțiunilor militare am studiat particularitățile fiecărui tip de protecție prin aplicarea lor pe operațiile întreprinse de Forțele Terestre.

În concluzie, pot spune că, o armată clădită după criterii moderne nu trebuie să neglijeze aspectele referitoare la protecția forțelor pentru că altfel va fi pusă in pericol atât misiunea cât și viețile militarilor.

BIBLIOGRAFIE

a. Doctrine, manuale, legi:

F.T. – 1 , Doctrina Operațiilor Forțelor Terestre, București 2007;

R.E. – 1, Doctrina Pentru Război Electronic, București, 2003;

S.M.G./F.O.P.-3.15., Doctrina Operațiilor Informaționale, București, 2006;

Doctrina pentru operații psihologice, București, 2003;

NBC- 1, Manual privind cunoașterea ADMNBC;

F.T./CBRN-6, Manualul Protecției CBRN, Câmpulung Muscel, 2007;

F.T./CBRN-1, Manualul acțiunilor de apărare CBRN, București 2006;

Ge-4, Manualul Instrucției Genistului Volumul VI, Constructorul de fortificații și mascare, Râmnicu-Vâlcea 2001;

Manualul plutonului și grupei de geniu, Râmnicu-Vâlcea, 2000;

F.T./I-4, Manualul pentru luptă al plutonului de infanterie, Făgăraș 2006;

P.Mu – 1, Instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea activității de protecție a muncii în armata României, București 2005;

F.T./A.A./1/1, Manualul operațiilor de apărare antiaeriana și antirachetă – în cadrul forțelor terestre, București 2006;

FT/A.A./2/2, Manualul acțiunilor de apărare antiaeriană executate de către toate armele din cadrul forțelor terestre, Sibiu 2004;

Manual de cunoaștere și exploatare a mașinii de luptă a infanteriei “MLI 84”, București, 1994;

Manualul de cunoaștere al tanc T-55;

Transportorul amfibiu blindat pe roți “TAB 77”-Manual descriptiv și de exploatare, București, 1981;

FM 100-5, Regulamentul operațiilor trupelor de uscat ale SUA, Ediția 1993;

FM 2-0(34-1), Informațiile și operațiile războiului electronic, 1994;

FM 100, Regulamentul de luptă al trupelor de uscat ale SUA;

FM 3-0, traducere, 2001;

FM 34-130, Pregătire informativă a câmpului de luptă, traducere;

ATP-3.2;

ATP-52, Doctrina trupelor de geniu în NATO;

*** Viziunea Strategică 2010 (Proiect), București, Septembrie 2000;

Lege nr. 307 din 12/07/2006 , Partea I nr. 633 din 21/07/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;

Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 – Legea securității și sănătății în muncă;

b. Lucrări elaborate de autori români:

Constantin Trocan, Mircea Popa, Ghiță Bârsan, Nicolae Moro, Ion Iacovescu, Capabilități ale forțelor de sprijin, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre, 2006;

dr. Mihai Neag, Mr. Constantin Trocan, Studii de geografie militară, Sibiu, Editura Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, 2006;

Eugen Bădălan, Valentin Arsenie, Dumitru Alexiu – Tratat de tactica militară – Forțele Terestre, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, 2003;

Colonel dr. Cosma Mircea, lt. col. Sfârlog Benoni, lt. col. Rizescu Alexandru, Dicționar de termeni specifici crizei, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu", 2001;

Dumitru, Daniel – Puterea de luptă – Conținut, modele matematice și implicații, București, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2000;

Marin, Ilie – Căi și modalități de aplicare a cerințelor legilor și principiilor luptei armate, în principal a legii raportului de forțe în conducerea strategică a forțelor, Teza de doctorat, București, 1996;

Uscoi, Nicolae, Ostropel, Viorel – Operații întrunite multinaționale de stabilitate și sprijin- aspecte specifice ale procesului de educație și instruire (Ediție revizuită și adăugită), Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre, 2004;

General de divizie (r) dr. Gheorghe Arădăvoaice, lector universitar col. Valentin Stancu, Războaiele de azi și de mâine – Agresiuni nonconvenționale, Bucuresti, Editura Militară, 1999;

Col. Dr. Virgil Bălăceanu, Puterea de lupta a infanteriei, București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2004;

Col. dr. COSMA MIRCEA, Protecția psihologica în acțiunile militare, Vol. II, Sibiu, 2001;

Barajele genistice în concepția armatelor moderne, București, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1998;

***DEX, Dicționar explicativ al limbii române, univers enciclopedic, ediția a II, București, 1998;

***Dicționar de psihologie, București Editura Babel,;

*** Lexiconul militar, București, Editura Militară, 1980

*** Tratat de știință militară vol. 3, București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2004;

c. Lucrări periodice

1. Buletinul Academiei de Înalte Studii Militare, 1990-2006;

=== 0.Anexe ===

Anexa 1

Anexa 2

Locașuri de tragere – destinate pentru asigurarea condițiilor favorabile observării și executării focului cu armamentul din înzestrare, precum și pentru protecția acestora împotriva schijelor și gloanțelor armamentului de infanterie.

Locaș de tragere poziția culcat Locaș de tragere – poziția în genunchi

Locaș de tragere – poziția în picioare

Tranșeea are rolul să asigure executarea observării și deplasarea adăpostită a militarilor. Tranșeele se amenajează cu locașuri și amplasamente de tragere pentru armamentul din înzestrare, cu adăposturi pentru personal și cu alte lucrări strict necesare.

Șanțul de tragere de grupă – asigură executarea observării, a focului cu întreg armamentul, deplasarea rapidă și în ascuns a militarilor din grupă, protecția împotriva focului inamicului.

Șanțul adăpost – se execută în cadrul pozițiilor de luptă ale grupelor, amplasamentelor pentru tancuri și piese de artilerie, adăposturilor pentru tehnică și materiale precum și în cadrul altor raioane; ele pot fi descoperite și acoperite.

Șanț adăpost acoperit

Anexa 3

Plase și complete de mascare din înzestrare

*) Din două complete de mascare nr. 5, cu dimensiunile de 24×18 m, destinat pentru mascarea obiectivelor staționare.

ANEXA 4

BULETIN METEOROLOGIC INFORMATIV
LA DATA DE _._. , ORA _._