Protectia Mediului Si Dezvoltarea Durabila In Cadrul U.e
Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă în cadrul U.E.
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1. Noțiuni de Protecție a Mediului și Dezvoltării Durabile în cadrul U.E
Capitolul 1.1 Componente și Concepte ale Protecției Mediului
Capitolul 1.2 Necesitatea unei Strategii de Protecție a Mediului și Dezvoltării Durabile în cadrul U.E
Capitolul 1.3 Principii, metode și Instrumente de baza privind Protecția Mediului
Capitolul 2. Sistemul de Management privind Protecția Mediului și a Dezvoltării Durabile în cadrul U.E
Capitolul 2.1. Sistemul de Management pentru Protejarea Mediului
Capitolul 2.2 Managementul Implementării Protecției Mediului și Dezvoltării Durabile în cadrul U.E
Capitolul 2.3 Strategii ale Managementului privind Protejarea zonelor în curs de dezvoltare din cadrul U. E
Capitolul 2.4. Auditul de Mediu
Capitolul 3. Prezentarea fimei Gold Corporations și rolul acesteia în zona Roșia Montana
Concluzii Propuneri si Anexe
Bibliografie
INTRODUCERE
Lucrarea de față intitulată Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă în cadrul U.E. reprezintă o analiză asupra principalelor concepte ale protecției mediului și dezvoltării durabile în cadrul Uniunii Europene, analiza ce se concretizează cu un studiu de caz asupra unei zone mult disputate din țară noastra- Roșia Montană
Mediul reprezintă o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm în comun.
Pe fondul deteriorării ecologice avansate din ultimul deceniu, gradul de implicare și de responsabilitate a actorilor internaționali a crescut. Preocuparea pentru mediu a apărut pe agenda europeană la începutul anilor 1970. Politica de mediu a Uniunii Europene (UE) a fost creată prin Tratatul Comunității Europene și are ca scop asigurarea sustenabilității măsurilor de protecție a mediului.
Prin Tratatul de la Maastricht, protecția mediului devine o prioritate cheie a Uniunii Europene, unde este semnalată necesitatea integrării și implementării politicii de mediu în cadrul unor politici sectoriale precum agricultura, energia, industria, transportul.
Principalul pilon al politicii de mediu este conceptul de dezvoltare durabilă, care constituie o politică transversală ce înglobează toate celelalte politici comunitare, subliniind nevoia de a integra cerințele de protecție a mediului în definirea și implementarea tuturor politicilor europene. Este recunoscută pe plan internațional determinarea Uniunii Europene în ceea ce privește măsurile de protejare a mediului și promovarea dezvoltării durabile la nivel mondial. Conceptul de dezvoltare durabilă presupune implementarea unor mecanisme și politici, care să permită atât dezvoltarea economică, cât și conservarea stării mediului totodată, surprinzând atât creșterea gradului de responsabilitate, cât și creșterea eficienței economice în sensul minimizării costurilor de reducere a daunelor suferite de mediu datorită consumului uman.
Politica Uniunii Europene în acest domeniu a evoluat treptat, de la etapa implementării unor măsuri minimale de protecție a mediului, la o asumare sporită a problemelor de mediu prin soluționări complexe și specifice. Astfel, UE a devenit un promotor global al dezvoltării durabile. Politica de mediu a Uniunii Europene devine din ce în ce mai cuprinzătoare și strâns corelată cu celelalte politici comunitare europene.
Primii pași către conturarea unei politici de mediu pentru spațiul comunitar au fost făcuți în anul 1972, ca urmare a Conferinței Organizației Națiunilor Unite cu privire la mediu, care a avut loc în același an, și care atrăgea atenția asupra „limitelor dezvoltării” societății. Acesta a fost punctul de pornire al politicii de mediu pentru actuala Uniune Europeană, Comisia luând încă din 1973 primele măsuri în direcția inițierii unei politici de mediu coerente pentru Comunitățile Europene.
Astfel, Uniunea Europeană a creat un cadru de lucru pentru politica de mediu prin intermediul celor 6 Programe de Acțiune pentru Mediu (PAM) adoptate în decursul timpului. O privire mai atentă asupra celor 6 PAM ne arată că în dezvoltarea politicii de mediu au existat mai mult elemente de continuitate decât de schimbare radicală în decursul celor 30 de ani de elaborare a Programelor de Acțiune pentru Mediu, după cum observă cercetătorii în domeniu. În anul 1973 a fost înființat Directoratul General al Comisiei Europene pentru Mediu (DG Environment) care are scopul de a asigura protecția și îmbunătățirea mediului pentru generațiile actuale și viitoare. DG Mediu elaborează politicile de mediu și inițiază acte legislative în domeniu. Politica de mediu capătă un caracter complex fiind corelată cu alte politici comunitare.
Anul 1986 se distinge prin adoptarea Actului Unic European (European Single Act) care intră în vigoare în 1987, prin care s-a adăugat un nou capitol cu privire la protecția mediului în Tratatul fondator al Comunității Europene. Anul 1987 este văzut că un punct de cotitură în politica de mediului deoarece protecția mediului dobândește bază legală . În anul 1990 este creată Agenția Europeană de Mediu și Rețeaua Europeană de Informare și Observare a Mediului (Eionet). Anul 1992 este un an memorabil pentru istoria Uniunii Europene, dat fiind faptul că a fost semnat Tratatul Uniunii Europene la Maastricht (TUE), care a intrat în vigoare în 1993.
În ceea ce privește mediul, TUE acordă Parlamentului European un rol mai important, fiind introdusă procedura codeciziei. Reglementările privind protecția mediului trebuie
fie integrate în politicile comunitare, aceasta fiind o condiție “sine qua non” în ceea ce privește dezvoltarea durabilă a mediului .
Prin Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997, (intrat în vigoare în 1999) conceptul de dezvoltare durabilă devine un principiu și obiectiv important al Comunității. Totodată, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene, tratatul consolidând principiul integrării dimensiunii mediului în celelalte politici comunitare . Convenția Aarhus privind accesul la informație, participarea publică în luarea deciziilor și accesul la justiție în problemele de mediu, elaborată în 1998 are ca fundament, după cum relevă și titlul, trei piloni: accesul la informație, participarea publică și accesul la justiție.
Convenția este o „piatră de temelie” pentru democratizarea procesului de protecție a mediului, accentuarea transparenței și participarea publică în procesul de luare a deciziilor în domeniul mediului. Acest instrument internațional stabilește o legătură clară între protecția mediului, sănătate, drepturile omului și democrație . Conferința de la Gothenburg are loc în 2001.
În urma acesteia dezvoltarea durabilă devine o Strategie europeană pe termen lung. Este adoptată Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă (SEDD) (EU Sustainable Development Strategy), cele 15 SM angajându-se să adopte politici economice, de mediu și sociale, și acțiuni care „satisfac nevoile generațiilor prezențe fără a compromite posibilitatea generaților viitoare de a-și satisface nevoile lor în Uniunea Europeană și în alte părți” SEDD a fost revizuită în 2006 .
În februarie 2005, Protocolul de la Kyoto intră în vigoare. În 2009, odată cu semnarea Tratatului de la Lisabona, combaterea schimbării climatice devine unul dintre obiectivele de fond la nivel european. Protecția mediului continuă să reprezinte o sferă de competență împărțită între Uniune și statele membre. Intervenția Uniunii în acest domeniu trebuie să urmărească obiective clare:
conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului
protecția sănătății
promovarea utilizării raționale a resurselor
promovarea măsurilor pentru combaterea problemelor de mediu .
Acordul Copenhaga cu privire la problema schimbărilor climatice prezentat în ședința plenară a Summitului ONU din Copenhaga (COP15) în 2009, relevă o stagnare a progreselor internaționale în domeniul mediului. Probleme precum schimbările climatice și pericolul creșterii temperaturii globale cu peste 2° C au fost doar “recunoscute”, însă nu au fost stabilite limite concrete pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Anul 2010 este marcat de două momente cheie și anume Strategia Europa 2020 și Summitul ONU de la Cancun.
În ceea ce privește Strategia Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, aceasta se axează pe creșterea durabilă bazată pe protecția mediului, protejarea bio-diveristății, „tehnologii verzi” și stabilirea obiectivelor care se pot subscrie afirmației lui José Manuel Barroso: “Pentru 2020, Comisia propune Uniunii Europene cinci obiective măsurabile care vor ghida acest proces și vor fi transpuse în obiective naționale:
ocuparea forței de muncă
cercetarea și inovarea
schimbările climatice și energia
educația și combaterea sărăciei.
Acestea vor imprima direcția în care ar trebui să ne îndreptăm și vor reprezenta mijloacele de măsurare a succesului nostru.” . Summitul de la Cancun din Mexic în anul 2010 reprezintă un alt moment cheie pentru politica de mediu. Câteva din punctele stabilite sunt:
menținerea încălzirii globale sub 2° C
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
realizarea Fondului „Green Climate” pentru sprijinul țărilor în curs de dezvoltare.
Capitolul 1. Noțiuni de Protecție a Mediului și Dezvoltării Durabile în cadrul U.E
Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauției, prevenirii, corectării poluării la sursă și „poluatorul plătește”. Programele multianuale de acțiune pentru mediu stabilesc cadrul pentru viitoarele acțiuni în toate domeniile politicii de mediu. Acestea sunt integrate în strategiile orizontale și sunt luate în considerare în cadrul negocierilor internaționale în materie de mediu. Nu în ultimul rând, implementarea este fundamentală.
Articolul 11 și articolele 191-193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). UE are competența de a acționa în toate domeniile politicii de mediu, precum poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice. Sfera de aplicare a competenței sale este limitată de principiul subsidiarității și de cerința unanimității în Consiliu în ceea ce privește aspecte precum cele de natură fiscală, amenajarea teritoriului, utilizarea terenurilor, gestionarea cantitativă a resurselor de apă, alegerea surselor de energie și structura aprovizionării cu energie.
Legislația UE în materie de mediu constituie astăzi un punct de referință pentru numeroase state și reprezintă un model concret de colaborare supranațională încununată de succes. Preocupările în domeniu s-au exprimat de peste 25 de ani însă ritmul de reglementare a devenit din ce în ce mai rapid; în cursul ultimilor 5 ani volumul reglementărilor dublându-se practic la nivel comunitar. Introducerea de noi dispoziții legislative este totuși necesară pentru a fixa nivelul de norme și proceduri în domeniul protecției mediului, pentru a pune în aplicare angajamentele internaționale și pentru a asigura integritatea pieței unice. În viitorul apropiat, regulile și normele vor fi completate prin instrumente ergonomice și reglementări însoțitoare orizontale relative la poluare.
Toate aceste evoluții au condus la realizarea unui fascicul specific de reglementări și chiar a unei noi discipline științifice: dreptul comunitar al mediului.
Tratatul CE stabilește câteva principii generale privind politicile de mediu în Articolul 130R dar acestea nu trebuie să fie transpuse în mod expres în legi naționale, în scopul armonizării. Ele ajută la înțelegerea obiectivelor politicii de mediu și legilor UE, precum și la interpretarea și armonizarea actelor legale individuale ale UE.
Majoritatea legislației UE este prezentată sub formă de directive. Acestea sunt concepute să impună obligații asupra Statelor Membre și să fie suficient de flexibile privind diferitele tradiții legale și administrative. Alegerea și metoda de aliniere a sistemului național legal și administrativ și normele vor fi completate prin instrumente ergonomice și reglementări însoțitoare orizontale relative la poluare.
Toate aceste evoluții au condus la realizarea unui fascicul specific de reglementări și chiar a unei noi discipline științifice: dreptul comunitar al mediului.
Tratatul CE stabilește câteva principii generale privind politicile de mediu în Articolul 130R dar acestea nu trebuie să fie transpuse în mod expres în legi naționale, în scopul armonizării. Ele ajută la înțelegerea obiectivelor politicii de mediu și legilor UE, precum și la interpretarea și armonizarea actelor legale individuale ale UE.
Majoritatea legislației UE este prezentată sub formă de directive. Acestea sunt concepute să impună obligații asupra Statelor Membre și să fie suficient de flexibile privind diferitele tradiții legale și administrative. Alegerea și metoda de aliniere a sistemului național legal și administrativ este lăsată la discreția Statelor Membre. Directivele sunt obligatorii pentru Statele membre dar pot conține specificații diferite care țin cont și de condițiile de mediu și economice diferite din fiecare Stat Membru.
Directivele cadru descriu principii generale, proceduri și specificații privind legislația din diferite sectoare. Directivele ‘fiică’ trebuie să se conformeze specificațiilor generale ale directivei cadru. Înțelegerea structurilor textelor legale ale UE este vitală pentru dezvoltarea strategiilor eficiente de armonizare legislativă. Aproximativ 10% din legislația de mediu a UE este prezentată sub formă de regulamente. Regulamentele sunt obligatorii în Statele membre și înlocuiesc toate legile naționale în contradicție cu ele. Statele membre nu trebuie să transpună specificațiile regulamentelor în cadrul legii naționale, chiar dacă legea națională este identică cu regulamentul. Deciziile sunt acte legislative individuale obligatorii parților cărora le sunt adresate. Ele diferă față de regulamente sau directive prin faptul că sunt foarte specifice în natură. Ele sunt mai puțin întâlnite în domeniul mediului. Regulamentele și directivele de mediu oferă deseori Comisiei puterea să ia decizii și să le implementeze.
Curtea Europeană de Justiție are autoritatea decisivă pentru interpretarea legală a Tratatului și a legislației UE. În ultimii 15 ani Curtea a luat un număr mare de decizii cu privire la interpretarea legilor de mediu ale UE și armonizarea lor de către Statele membre în contextul instituirii Pieței Unice. Ea a dezvoltat de asemenea principii importante cu privire la transpunerea directivelor.
În ceea ce privesc principalele noțiuni de protecție a mediului și dezvoltării durabile în cadrul UE, consider necesar să precizez câteva aspecte de ordin legislative privind acest domeniu. Așadar, din punct de vedere legal, la baza politicii de mediu a Uniunii Europene stau Articolele 174-176 ale Tratatului Comunității Europene (TCE) și Articolele 2, 6 și 95. Astfel, Articolul 174 trasează obiectivele cu privire la mediu stipulând că: “Politica comunitară în domeniul mediului va contribui la urmărirea următoarelor obiective:
conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;
protecția sănătății umane; utilizarea rațională și prudentă a resurselor naturale;
promovarea de măsuri la nivel internațional care să se adreseze problemelor de mediu din lume”.
Sub Articolul 174 (fostul Art. 130r Paragraful 2 din TCE) protecția mediului în spațiul comunitar se bazează pe principiile precauției, prevenirii, „poluatorul plătește” și cel al reducerii poluării. În Articolul 175 se stabilește procesul decizional cu privire la politica de mediu și se clarifică atribuțiile fiecărei instituții europene care abordează probleme legate de protecția mediului. Articolul 176 prevede că statele membre să adopte „măsuri de protecție mai stringente”, însă cu condiția ca acestea să fie compatibile cu textul Tratatului și Comisia să fie avizată cu privire la acestea. Articolul 6, paragraful 3c al Tratatului menționează explicit nevoia integrării protecției mediului în definirea și implementarea tuturor celorlalte politici comunitare. Articolul 2 din TCE este de multe ori postulat ca un model de dezvoltare europeană, acesta susținând „dezvoltarea durabilă și non-inflaționistă, un mare grad de competitivitate și convergența performanțelor economice, un nivel mare de protecție și îmbunătățire a calității mediului”.
În ceea ce privește cadrul legal al politicii de mediu este important să reamintim Actul Unic European (AUE) care în 1987 introduce un nou capitol “Mediul”(Titlul VII) în Tratatul Comunității Europene. Pentru prima dată, odată cu AUE se face referire la principiul subsidiarității, de asemenea introducându-se Cooperarea Consiliului cu Parlamentul European în ceea ce privește deciziile legate de mediu.
În ceea ce privește Tratatul de la Lisabona din 2009, acesta acordă forță legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Carta recunoaște drepturi, libertăți și principii care se aplică Instituțiilor Europene și Statelor Membre când implementează legislația europeană. În domeniul mediului, Carta include Articolul 37 cu privire la Protecția Mediului care susține că „Politicile Uniunii trebuie să prevadă un nivel ridicat de protecție a mediului și de îmbunătățire a calității acestuia, care să fie asigurat în conformitate cu principiul dezvoltării durabile”.
Din anul 1972, Uniunea Europeană a adoptat numeroase acte legislative care se concentrează asupra limitării poluării prin introducerea de standarde, cu precădere pentru gestionarea deșeurilor, poluarea apelor și poluare atmosferică. În ceea ce privește legislația orizontală, aceasta nu reprezintă simple acte legislative cu rol doar de a reglementa o anumită arie specifică, ci ele sunt acte legislative procedurale. Ele furnizează metodele și mecanismele prin care se poate îmbunătății sistemul decizional dar și procesele de elaborare și implementare a legislației în domeniu. Legislația orizontală cuprinde reglementările care asigură transparența și circulația informației, accesul public la informație, facilitarea procesului decizional, dar și impulsionează procesul de evaluare strategică a protecției mediului. Câteva exemple în acest sens: Directiva 2003/4/EC a Parlamentului European și a Consiliului din 28 Ianuarie 2003 cu privire la accesul publicului la informațiile cu privire la mediu abrogând Directiva Consiliului 90/313/EEC, Directiva 2001/42/ EC a Parlamentului European și a Consiliului din 27 Iunie 2001 cu privire la evaluarea efectelor anumitor planuri și programe privind mediul.
În același timp, politica de mediu este împărțită în mai multe sectoare care fac obiectul legislației verticale (sectoriale). Reglementările pe sectoarele de mediu variază, astfel, putem spune că există mai multe politici în domeniul mediului:
– poluarea atmosferică
– biotehnologie
– substanțe chimice
– economia mediului
– industrie și tehnologie
– probleme internaționale legate de mediu
– exploatarea și conservarea solului
– conservarea naturii și biodiversității
– poluare fonică, dezvoltare durabilă
– gestionarea deșeurilor
– poluarea apelor și a mediului marin.
Pentru fiecare dintre aceste sectoare sunt dezvoltate strategii și planuri de acțiune care au ca scop generic îmbunătățirea calității mediului și a vieții prin crearea de comunități durabile capabile de a gestiona și de a folosi resursele în mod eficient.
Capitolul 1.1 Componente și Concepte ale Protecției Mediului
Conferința internațională organizată de ONU la Stockholm în 1972 a expus prima dată problemele existente în domeniul mediului. Conferința a fost dezbătută în prezența reprezentanților a 113 țări.
Conceptul de protective a mediului este o activitate interdisciplinară care se poate efectua prin colaborarea dintre științele naturii. Protecția mediului se bazează pe principiile ecologiei și s-a dezvoltat din cadrul acestei științe, iar în centrul atenției îl are pe om.
Protecția mediului se ocupă cu:
prevenirea, preântâmpinarea pagubelor;
lichidarea, anihilarea efectelor poluărilor;
dezvoltarea ambianței umane,
o mai bună gospodărire a resurselor naturale.
Parte componentă a protecției mediului este protecția naturii, protecția peisagistică a zonelor, dar se ocupă totodată cu protecția mediilor artificiale (ale așezărilor umane).
Termenul de mediu (enviroment, umwheinat, milieu) a fost folosit începând din secolul al XIX-lea, în sens biologic, de ambianță naturală a viețuitoarelor. Ulterior în domeniul geografiei este definit ca spațiul locuit și influențat de om. Odată cu apariția și amplificarea problemelor de ecologie, mai ales în a doua jumătate a secolului nostru, se afirmă o concepție holistică privind mediul ca obiect de interes și de acțiune publică, ce s-a reflectat cu termenii actelor normativelor adoptate în unele țări la sfârșitul anilor 1960 (Precum Național Environmental Policy Act S.U.A. 1969), precum și în documentele primei Conferințe a Națiunilor Unite privind mediul (Stockholm, iunie 1972).
În același timp, acțiunile concrete – de natură economică, juridică, instituțională – în vederea prevenirii și combaterii poluării au reclamat circumscrierea și definirea mai precisă a conceptului de mediu și a elementelor sale componente. Astfel, potrivit Consiliului Internațional de limbă franceză al colocviului internațional (Aix, Provence, 1972) mediul reprezintă “ansamblul, existent la un moment dat, al aspectelor fizice, chimice, biologice și sociale, susceptibile de a crea un efect dierect sau indirect, imediat sau ulterior, asupra viețuitoarelor, omului și activităților umane"” În cadrul aceluiași colocviu, comisia pentru limba engleză formulează o definiție în care consideră mediu "ansamblul tuturor ființelor și lucrurilor care compun spațiul apropiat și îndepărtat al omului, care îi poate determina sau schimbă existența și poate influența total sau parțial modul său de viață”
Într-o asemenea perspectivă, orice poate intra în conceptul de mediu: se poate include atât învățământul, petrecerea, timpului liber, sporturile, problema sporturilor, sistemul de comunicații în ansamblul său, artele, medicina, criminologia, etc..
Definirea mediului în raport direct cu condiția naturală a omului a condus la formularea termenului de mediu uman (Human Environment) care a făcut tranziția spre conceptul complex care se afirmă astăzi.
La originea sa, termenul de mediu a izvorât din substantivul englez “environment”, preluat apoi și de limba franceză sub formă de “l'environnement” și în alte limbi și a avut rolul de a desemna spațiul din jurul omului. El a fost definit în Le Grand Larousse din 1972 ca fiind “ansamblul elementelor naturale și artificiale care condiționează viața umană”. Dicționarul Webster, preferă o definiție generală a mediului care ar fi “circumstanțele, obiectele, ori condițiile care înconjoară persoana”, urmată de precizarea “ansamblul factorilor fizici, chimici și biotici (precum climatul, solul și ființele) care acționează asupra unui organism, ori o comunitate ecologică și determină în definiție forma și supraviețuirea lor”, la care se adaugă “ansamblul condițiilor sociale și culturale care influențează viața unui individ ori a unei comunități”.
Aceste definiții de dicționar au sfârșit prin a se orienta progresiv către o dublă accepțiune a termenului: “cadru de viață al individului și/sau ansamblul condițiilor susceptibile să acționeze asupra organismelor vii și activităților umane”.
Pentru Comunitățile europene, mediul reprezintă “ansamblul elementelor care, în complaxitatea lor relațională, constituie cadrul și condițiile vieții omului”. Un alt document al Consiliului stabilea că “mediul înseamnă apă, aer și sol în interacțiunea lor, precum și raportul dintre acestea și orice alt organism viu” (art.2, Council Directive din 27 iunie 1967).
În documentele internaționale, în absența unui tratat global, nu există o definiție clară a noțiunii de mediu. La rândul său, Conveția privind răspunderea civilă pentru daune rezultând din exercitarea de activități periculoase pentru mediu (1993), îl definește în sensul în care acesta ar cuprinde “resursele naturale abiotice și biotice, cele precum aerul, apa, solul, fauna și flora și interacțiunea între aceleași factori, bunurile care compun moștenirea culturală și aspectele caracteristice ale peisajului.
În accepțiunea celor relatate și într-o concepție actualizată am putea accepta ca definiție a protecției mediului la modul general ca totalitatea activităților spirituale, intelectuale și fizice, care asigură perpetuarea speciei umane, sănătatea mentală și fizică a acestuia, respectiv o viață decentă pe Pământ.
Se conturează trei moduri de abordare juridico-legală a conceptului de mediu:
resurese renovabile (adică acele resurse care trebuie protejate împotriva poluării ori a orcăror alte degradări, în primul rând: aerul, apa și solul, acesta din urmă atât în calitate de suprafață locuibilă, cât și ca resursă cu caracter recreativ și estetic);
toate resursele mediului (adică toate resursele și procesele naturale care compun mediul considerat ca biosferă (inclusiv oceanul) și litosferă.
Principalele categorii de resurse ale mediului sunt:
resurse renovabile (aer, apă, sol, faună, surse de energie naturală, solară etc), sisteme de resurse naturale: ecosisteme, spațiile aeriene, subsolul, zonele de concentrată poluare, sisteme active, sisteme animale/plante, sol/apă/plante și altele de acest gen, resurse nerenovabile ori rezervate (resurse minerale și combustibili minerali).
resurse pentru om (resurse apreciate în funcție de nevoile omului, inclusiv resurse economice și capacitatea sa de a le gestiona și utiliza.
Capitolul 1.2 Necesitatea unei Strategii de Protecție a Mediului și Dezvoltării Durabile în cadrul U.E.
Conceptul de dezvoltare durabilă a avut ca punct de pornire criza ecologică mondială 1929-1933 și s-a dezvoltat mai apoi prin înglobarea tuturor sferelor economico-sociale și umane, ajungând ca în zilele noastre, dezvoltarea durabilă să reprezinte noul drum al umanității.
Dezvoltarea durabilă a fost gândită ca o soluție la criza ecologică determinată de intensă exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și caută în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător. Dezvoltarea durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul economic și social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei. Ideea care stă la baza acestui concept este aceea de a asigura o calitate mai bună a vieții pentru toți locuitorii planetei, atât pentru generația prezentă, cât și pentru generațiile viitoare.
Dezvoltarea durabilă aduce în prim plan un nou set de valori care va ghida viitorul model de progres economic și social, valori ce vizează mai ales omul și nevoile sale prezente și viitoare, mediul natural – protejarea și conservarea acestuia, precum și atenuarea deteriorării actuale a ecosistemelor.
Definiția dezvoltării durabile, cea mai cunoscută este aceea dată de către Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „ Viitorul nostru comun" cunoscut și sub numele de Raport Brundtland:„Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi".
Dezvoltarea durabilă este definită de o serie de aspecte:
Compatibilitatea dintre mediul antropic și mediul natural;
Egalitatea de șanse între generații care coexistă și se succed în timp și spațiu;
Situarea pe primul plan al securității ecologice în locul maximizării profitului;
Compatibilitatea strategiilor naționale de dezvoltare cu cerințele extinderii interdependențelor în plan geoeconomic și ecologic;
Asigurarea bunăstării generale punând accentul pe calitatea creșterii economice durabile;
Integrarea organică dintre capitalul natural și cel uman, în cadrul unei categorii globale ce își redefinește obiectivele economice și sociale și își extinde orizontul de cuprindere în timp și spațiu;
Trecerea la o nouă strategie cu față natural-umană, în care obiectivele dezvoltării economice și sociale să fie subordonate deopotrivă dezvoltării omului și însănătoșirii mediului.
Pentru a realiza un management mai rațional al resurselor, statele membre au fost nevoite să adopte o abordare integrată și coordonată a planurilor lor de dezvoltare, pentru a asigura că dezvoltarea lor este compatibilă cu necesitatea de a proteja și îmbunătăți mediul în beneficiul propriei populații. Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de integrare, s-a concretizat după unsprezece ani de la Conferința de la Stockholm, respectiv în 1983, când Națiunile Unite au înființat Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (World Commission on Environment and Development – WCED) cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland. Această comisie a elaborat și publicat în 1987 documentul "Viitorul nostru comun" (Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21. Raportul stă șa baza celor 27 de principii ale Declarației de la Rio care a definit dezvoltarea durabilă ca fiind "dezvoltarea care îndeplinește necesitățile generației prezente, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și îndeplini propriile necesități".
În iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfășurat Conferința Națiunilor Unite privind Mediul și Dezvoltarea (United Nations Conference on Environment and Development – UNCED) denumită și "Conferința de la Rio", la care s-au reunit 120 de conducători ai statelor lumii.
Cu această ocazie, pe plan internațional, a fost recunoscută oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică și protecția mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă. S-a afirmat importanța, în continuă creștere, a dreptului internațional al mediului, ca mecanism de codificare și promovare a dezvoltării durabile.
Capitolul 1.3 Principii, metode și Instrumente de baza privind Protecția Mediului.
Obiectivele ce stau la baza construirii politicii de mediu a Uniunii Europene au fost stabilite prin Tratatul Comunității Europene, Art. 174. Astfel, acesta prevede că obiectivele politicii europene de mediu sunt următoarele:
1. Conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului.
2. Protecția sănătății umane.
3. Utilizarea prudentă și rațională a resurselor umane.
4. Promovarea de măsuri la nivel național, în vederea tratării problemelor regionale de mediu și nu numai.
Reprezentanții statelor membre ale Comunității Europene au pus bazele unei politici comune de mediu în urma summit-ului de la Paris din 1972, ca urmare a conștientizării caracterului transfrontalier al problemelor de mediu. Astfel, în 1973 Comisia a inițiat un prim program european de acțiune pentru mediu, care formulează cele mai importante principii ale politicii de mediu, principii care sunt în vigoare și astăzi: principiul poluatorul plătește, al acțiunii preventive și precauției. Acestora li se adaugă principiul protecției ridicate a mediului, al integrării și al proximității.
Principiul poluatorul plătește Acest principiu prevede suportarea cheltuielilor de către poluator cu repararea daunelor provocate în caz de poluare a mediului. Se urmărește astfel responsabilizarea celor care au încălcat normele de mediu și are un caracter coercitiv, fiind menit să descurajeze nerespectarea legislației de mediu. Un exemplu concludent se regăsește în includerea transportului aerian începând cu 2012 în schema de comercializare a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră.
Principiul acțiunii preventive Pornește de la ideea că prevenirea este preferabilă oricăror acțiuni ulterioare, fiind mai eficientă din punct de vedere al calității rezultatului final, dar și financiar. Acest principiu are la bază regula „este mai bine să previi decât să combați”.
Principiul precauției Presupune evitarea riscurilor în ceea ce privește posibilitatea existenței unei amenințări la adresa sănătății publice sau a calității mediului. Astfel, se recomandă trecerea la măsuri pentru îndepărtarea amenințării, chiar dacă nu există date suficiente care să susțină iminența și gravitatea acesteia. Conform acestui principiu, decizia de a nu interveni trebuie să fie luată în cazul în care există studii, analize clare care să arate absența unui risc major.
Principiul protecției ridicate a mediului Acest principiu presupune fixarea unor standarde ridicate de protecție a mediului și plasarea problematicii mediului pe primele locuri în rândul politicilor abordate de UE.
Principiul integrării Prevede că formularea celorlalte politici comunitare să respecte cerințele de protecție a mediului, astfel încât acțiunea Uniunii în privința mediului să fie una coerentă și, implicit, eficientă.
Principiul proximității Scopul acestui principiu este menționat în Directiva Cadru 2008/98/CE a Deșeurilor fiind acela de a asigura eliminarea și tratarea deșeurilor în instalații adecvate aflate în imediata apropiere a producătorilor de deșeuri în scopul de a asigura un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății publice.
Acquis-ul comunitar reprezintă cadrul juridic al politicii de mediu a Uniunii Europene și este definit ca ansamblul drepturilor și obligațiilor statelor membre ale Uniunii Europene și se constituie din legislația primară, reprezentată de tratatele fondatoare și completările ulterioare, legislația secundară, cuprinzând actele juridice ale instituțiilor comunitare (directive, regulamente, decizii, recomandări, avize) și jurisprudența Curții de Justiție a UE.
Instrumentele tehnice asigură respectarea standardelor în privința mediului și cuprind:
• Standarde și limite de emisii cu rolul de a limita poluarea mediului;
• Cele mai bune tehnici disponibile (Best Available Techniques – BAT). Acest termen a fost definit în Directiva 96/61/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării, înlocuită de Directiva 2010/75/CE, referindu-se la cel mai eficient și înaintat stadiu de dezvoltare al tehnicilor speciale fiind în principal utilizate ca bază pentru stabilirea valorilor limită de emisie pentru prevenirea sau reducerea emisiilor și a efectelor lor asupra mediului. În acest context „cele mai bune” înseamnă tehnicile cele mai eficiente pentru atingerea unui nivel general înalt de protecție a mediului; cuvântul „tehnici” se referă la tehnologia utilizată și modalitatea în care instalația este proiectată, construită, întreținută, exploatată și scoasă din funcțiune; cuvântul „disponibile” se referă la tehnicile dezvoltate la un nivel care, considerând relația costuri/beneficii, permite punerea lor în aplicare în sectorul industrial relevant, în condiții economice și tehnice viabile.
• Eco-etichetarea are rolul de a diferenția produsele eco care au impact redus asupra mediului de alte produse de același tip. Criteriile de etichetare sunt hotărâte și revizuite de Comitetul Uniunii Europene pentru Denominare Eco (European Union Eco-Labelling Board (EUEB).
• Criteriile aplicabile inspecțiilor de mediu în SM cu rolul de a asigura conformitatea cu legislația de mediu Uniunii Europene și aplicarea uniformă a acesteia
Programul LIFE (Financial Instrument for the Environment) a fost creat în 1992 având ca scop contribuirea la implementarea și dezvoltarea politicii și legislației de mediu. Programul a cuprins trei faze:
LIFE I cu un buget alocat de 400 milioane de euro pentru perioada 1992-1995;
LIFE ÎI cu trei componente: LIFE Natura, LIFE Mediu și LIFE State Terțe având un buget de 450 milioane de euro pentru perioada cuprinsă între 1996-1999;
LIFE III cu un buget de 640 milioane de euro pentru perioada 2000-2006.
Programul LIFE+ Politică și guvernare în materie de mediu are ca obiective:
• contribuția la dezvoltarea și demonstrarea politicilor, metodelor și instrumentelor inovatoare;
• consolidarea bazei de cunoștințe pentru dezvoltarea, evaluarea preliminară, monitorizarea și evaluarea finală a politicii și legislației în materie de mediu;
• susținerea elaborării și punerii în aplicare a politicilor de monitorizare și evaluare preliminară a situației mediului și a factorilor, presiunilor și reacțiilor care au un impact asupra mediului;
• facilitarea punerii în aplicare a politicii comunitare de mediu la nivel local și regional;
• susținerea unei mai bune guvernări de mediu prin sporirea participării părților interesate, inclusiv a ONG-urilor, în procesul consultării politice.
Programul LIFE+ Informare și comunicare are drept obiective :
• difuzarea informației și sensibilizarea cu privire la aspectele de mediu, inclusiv în cazul prevenirii incendiilor forestiere;
• susținerea măsurilor complementare, precum acțiunile și campaniile de informare și comunicare, conferințele și formarea, inclusiv formarea în materie de prevenire a incendiilor forestiere.
Capitolul 2. Sistemul de Management privind Protecția Mediului și a Dezvoltării Durabile în cadrul U.E.
În statele membre UE instrumentele de mediu sunt bazate în principal pe legislația de mediu în vigoare. În ciuda tuturor directivelor și reglementarilor adoptate de Comisia Europeană și secțiunile naționale și internaționale în acest domeniu, calitatea mediului nu este încă îmbunătățita în ritmul în care se dorește. Pe de altă parte, pentru multe organizații simpla conformare cu legislația este numai un prim pas pe drumul spre o dezvoltare durabilă. De aceea, beneficiile aduse de instrumentele voluntare de management de mediu sunt binevenite, în comparație cu plata penalităților și realizarea remedierilor.
Reglementarea Consiliului 1836/93 reprezintă reglementarea care a prevăzut schema EMAS cu o prevedere ce permite companiilor participarea voluntară în cadrul schemei de management de mediu. Este deschisă companiilor din sectorul industrial ce funcționează în cadrul Uniunii Europene și în Spațiul Economic European.
O mulțime de factori influențează luarea deciziei de a implementa un Sistem de Managementul Mediului / a certifica un produs cu Eticheta Ecologică, și implementarea cu succes a acestuia, în cadrul unei companii.
Capitolul 2.1. Sistemul de Management pentru Protejarea Mediului
După dezvoltarea și punerea în practică, cu rezultate însemnate, a seriei de standarde ISO 9000, Organizația Internațională de standardizare a trecut la elaborarea standardelor din seria ISO 14000, menite a asigura gestionarea corespunzătoare a problemelor de mediu tot mai numeroase, pecare le generează activitățile sociale și economice, în această etapă al unei dezvoltări deosebite a societății umane. Standardizarea internațională în domeniul managementul mediului și-a început activitatea în anul 1993 prin formarea comitetului tehnic 207, având ca domeniu standardizarea instrumentelor și sistemelor de management de mediu.
La nivel național activitatea se desfășoară în cadrul Comitetului Tehnic 323 "Managementul mediului" înființat în 1995 iar secretariatul este deținut de Institutul de cercetări și ingineria mediului. Seria de standarde 14000 descrie și prescrie principiile de bună practica a managementului mediului, ca parte integrată a managementului general al organizației. Flexibilitatea principiilor generale recomandate de seria ISO 14000 permite proiectare și implementarea unui sistem de management de mediu adecvat profilului fiecărei organizații. Scopul final al SMM proiectat și implementat este ca activitățile organizației/companei să-și reducă impactul asupra factorilor de mediu din zona de amplasare prin prevenirea poluării. Managementul de mediu, coerent și sistematic, este prevăzut și descries în standardul ISO 14001, și s-a dezvoltat din managementul sistematic al calității din seria ISO 9000(și anterior din BS 5570).Prima variantă a ISO 14001 a fost elaborată pe baza BS 5570/92 și a fost publicat sub forma BS EN ISO 14001/96.
Seria de standarde ISO 14000 cuprinde:
Standarde pentru sistemul de management de mediu(SMM):
ISO 14001 – Specificații pentru sistemul de management de mediu;
ISO 14004 – Ghid privind principiile, sistemele și tehnicile de aplicare.
Standarde generale ale auditului de mediu:
ISO 14010 – Principiile generale ale auditului de mediu;
ISO 14011 – Proceduri de audit. Auditul SMM;
ISO 14012 – Criteriile de calificare ale auditorilor de mediu.
Standarde pentru etichetarea de mediu și declarații:
ISO 14020 – Principiile pt toate etchetarile de mediu;
ISO 14021 – Autodeclaratie asupra cererilor de mediu;
ISO 14022 – Simboluri;
ISO 14023 – Teste și verificări;
ISO 14024 – Programe practice privind etichetarea de mediu.
Standarde pentru evaluarea performanțelor de mediu
ISO 14031 – Evaluarea performanțelor de mediu.
Standarde pentru evaluarea ciclului de viață:
ISO 14040 – Principii și regulamente;
ISO 14041 – Definirea scopului și analiza de inventariere;
ISO 14042 – Evaluarea impactului;
ISO 14043 – Interpretări.
Terminologie și definiții:
ISO 14050 – Terminologie și definiții.
Standarde produs:
ISO 14060 – Ghid pentru includerea aspectelor de mediu în standardele de produs.
Din lista prezentată mai sus rezulta că exista un interes al comunității internaționale, interes preluat de Organizația Internațională a Standardizării (ISO), în susținerea unei practici comune referitoare la mediu și a controlului privind problemele de mediu, aspecte preluate în standardele internaționale menționate, în termini de linii directoare.
Standardul Internațional stabilește cerințele referitoare la un sistem de management de mediu care permite unei organizații să-și formuleze politica și obiectivele de mediu ținând seama de prevederile legale și de informațiile referitoare la impacturile semnificative asupra mediului. Acest standard se aplica acelor aspecte de mediu pe care organizația le poate controla și asupra cărora se presupune că are o influienta. Standardul nu stabilește criterii specifice de performanță în domeniul mediului.
Motivația realizării unui sistem complex, pentru managementul mediului și difuzare publica a informațiilor privind mediul, are un dublu suport:
-asistarea managerilor care iau decizii în domeniul mediului de către un sistem complex, pentru managementul mediului, care să permită luarea de decizii științific fundamentate, bazate pe principii derivate din ecologie; dintre principiile generale pentru protecția mediului, derivate din ecologie, amintim: prezervarea echilibrului ecologic, conservarea biodiversității (genofondului și a ecofondului), diminuarea drastică a gradului de poluare a apei, solului și a aerului, exploatarea rațională a resurselor naturale ale ecosistemelor mediului; principiile de abordare a unui sistem complex pentru managementul mediului și pentru difuzarea publica a informațiilor privind mediul sunt, de asemenea, prezentate; în plus, este nevoie de existența unui sistem de difuzare publica a informațiilor privind mediul către populație și a unui sistem de alarmare timpurie a autorităților, în cazul apariției unor calamități naturale (inundații, seceta prelungită, alunecări de teren, avalanșe, poluarea gravă a aerului, apei și a solului și alte calamități naturale).
Toate tipurile de organizații sunt preocupate din ce în ce mai mult să atingă și să demonstreze o performanță de mediu evidenta, controlând impactul propriilor activități, produse sau servicii asupra mediului și luând în consideratiepolitica și obiectivele lor de mediu. Aceste aspecte se înscriu an contextul legislației din ce în ce mai stricte, al dezvoltării politicilor economice și a altor măsuri destinate să încurajeze protecția mediului, a creșterii preocupării părților interesate privind problemele legate de mediu, inclusiv dezvoltarea durabilă. Numeroase organizații întreprind “analize” și/sau “audituri” de mediu în scopul evaluării performantei lor de mediu. Totuși, aceste “analize” și “audituri” pot fi insuficiente pentru a furniza unei organizații certitudinea că performanța să nu numai că satisface, dar va continua să satisfacă atât prevederile legate cât și cerințele politicii sale în domeniul mediului. Pentru a fi eficiente, aceste “analize” trebuie realizate în cadrul unui sistem structurat de management, integrat în ansamblul activităților de management.
Standardele Internaționale referitoare la managementul de mediu sunt destinate să furnizeze organizațiilor interesate elementele unui sistem de management de mediu, elemente care pot fi integrate și altor cerințe de management, pentru sprijinirea organizațiilor în atingerea obiectivelor referitoare la mediu și a celor economice. Aceste standarde, precum și alte standarde internaționale similare, nu sunt destinate creării unor bariere comerciale netarifate, creșterii sau modificării obligațiilor legale ale unei organizații.
În timp ce sistemele de management al calității abordează necesitățile clienților, sistemele de management de mediu răspund necesitaților unui mare număr de părți interesate și solicitărilor crescânde ale societății protecției mediului.
Reglementările de bază ale managementului de mediu sunt puse însă la dispoziția practicienilor prin seria de standarde internaționale ISO 14.000.
Dintre acestea unele sunt operante, apărute în anul 1996, altele se găsesc în faza de elaborare. Standardele ISO 14.000 acoperă o paletă de cinci direcții de acțiune:
Sisteme de management de mediu
Audit de mediu
Evaluarea protecției comunităților umane față de activitățile industriale cu impact negativ
Clasificarea din punctul de vedere al politicii de mediu
Evaluarea ciclurilor de viața a produselor și serviciilor
Ghidul de utilizare, oferit de ISO 14001, prevede cerințele cu privire la integrarea managementului de mediu în structură generală a managementului calității din societatea comercială. Aplicarea concretă a acestuia este în funcție de politica de mediu, adoptata în cadrul societății.
Politica de mediu se realizează prin punerea la punct a activităților legate de:
planificarea activităților și integrarea acestora în sistemul societății cu punerea în evidență a aspectelor și obiectivelor de urmărire prin programul de mediu.
implementarea și funcționarea sistemului cu evidențierea structurii, a responsabilităților, formarea și sensibilizarea competentelor necesare, comunicarea între sectoare de activitate, controlul și prevenirea unor situații de urgență, care pot apărea în sistem, elaborarea și implementarea documentației și a activităților respective.
verificarea și acțiunile corective ale activităților concrete din cadrul sistemului de producție industrială, respectiv auditarea sistemului.
Pentru definirea managementului de mediu, consider necesar să aduc câteva clarificări cu privire la următoarele concepte:
Îmbunatățire continua Proces de dezvoltare a sistemului de management de mediu pentru obținerea îmbunatățirii performantei globale în domeniul mediului, în acord cu politica de mediu a organizației.
Mediu-Mediul înconjurător în care funcționează o organizație, care include aerul, apa, pământul, resursele naturale, flora, faună, ființele umane și relațiile între acestea.
Aspect de mediu Element al activităților, produselor sau serviciilor unei organizații care poate interacționa cu mediul.
Impact asupra mediului Orice modificare a mediului dăunătoare sau benefica, care rezultă total sau parțial din activitățile, produsele sau serviciile unei organizații.
Sistem de management de mediu Componentă a sistemului de management general care include structura organizatorică, activitățile de planificare, responsabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru elaborarea, implimentarea, realizarea, analizarea și menținerea politicii de mediu.
Auditul sistemului de management de mediu Proces de verificare sistematică și documentata, ce permite obținerea și evaluarea dovezilor obiective pentru a determina dacă sistemul de management de mediu al unei organizații este în conformitate cu criteriile de audit al sistemului de management de mediu stabilite de aceasta, și pentru comunicarea rezultatelor acestui proces conducerii organizației.
Obiectiv de mediu. Obiectiv general de mediu, rezultat din politica de mediu, pe care o organizație își propune să-l atingă și care este cuantificat acolo unde acest lucru este posibil.
Performanța de mediu. Rezultatele măsurabile ale sistemului de management de mediu, legate de controlul organizației asupra aspectelor sale de mediu, bazate pe politica, obiectivele generale și obiectivele specifice de mediu ale acestea.
Politica de mediu. Declararea de către organizație a intențiilor și principiilor sale referitoare la performanță globală de mediu, care furnizează cadrul de acțiune și de stabilire a obiectivelor specifice de mediu ale acesteia.
Obiectiv specific de mediu. Cerința detailată de performanță, cuantificata dacă este posibil, aplicabila ansamblului sau unei părți a organizației, ce rezulta din obiectivele generale de mediu și care trebuie stabilită și independentă pentru atingerea acestor obiective.
Capitolul 2.2 Managementul Implementării Protecției Mediului și Dezvoltării Durabile în cadrul U.E.
În acest subcapitol, am în vedere prezentarea managementului implementării protecției mediului și dezvoltării durabile în cadrul U.E. Indiferent dacă Sistemul de Managementul Mediului se implementează la nivel corporativ sau la nivel local (de fabrică) următoarele motive stau la baza procesului decizional:
• Dezvoltare durabilă, responsabilitate socială și îmbunătățirea performanțelor;
• Asigurarea conformității cu legislația și reducerea riscurilor și a responsabilităților;
• Imaginea companiei și procesul de solicitare a autorizației de mediu;
• Îndeplinirea cerințelor lanțului de furnizori;
• Creșterea oportunităților de piață și a competitivității.
Cercetătorii sunt de părere că afacerile care au introdus coduri etice pentru conducerea afacerii în ultimii cinci ani au o valoare adăugată ridicată pe piață. Bursa de valori solicită companiilor listate să își analizeze procedurile de control intern pentru gestionarea riscurilor strategice cu scopul de a proteja valorile acționarilor. Companiile listate fac o declarație în raportul anual și descriu procedurile pentru această analiză. Pentru că organizațiile să își îmbunătățească performanțele sociale și de mediu este importantă o abordare strategică pentru angajarea părților interesate în stadiile inițiale și pentru comunicarea acestor eforturi odată cu îmbunătățirea performanțelor. Interesele părților interesate variază de la clienții care își doresc informații cu privire la aspectele de mediu și sociale asociate cu produsele companiilor, vecinii care doresc să știe impactul de mediu, economic și social al unei companii locale, sau grupurile de presiune care doresc să cunoască acțiunile companiei pentru a răspunde problemelor legate de încălzirea globală, drepturile omului și alte aspecte. Asigurătorii ar putea dori să știe cât de durabilă este o anumită afacere. Raportarea corporativă oferă clienților oportunitatea de a planifica și anticipa anumite situații, în loc să reacționeze numai în momentul în care aceste probleme apar. Asigurarea raportului reprezintă o practică obișnuită pentru a putea înțelege cerințele care rezultă din rapoartele, datele și informațiile care pot fi verificate în mod independent.
Asigurându-se că respectă legislația de mediu aplicabilă, o companie poate evita posibilitatea de a fi amendată de către autoritățile de reglementare pentru neconformitățile sale precum și publicitatea adversă care poate însoți aceste amenzi. Implementarea unui sistem de management de mediu necesită angajamentul pentru conformitatea cu reglementările de mediu și de aceea poate reprezenta cadrul general pentru implementarea de instrumente care să asigure respectarea legislației, cum ar fi programe de audit de conformitate, liste de verificare a conformității și sisteme de control al datelor. Cunoașterea în prealabil a schimbărilor legislației permite o perioadă de timp mai lungă pentru a face investițiile necesare prevenind posibilele probleme de lichidități.
Responsabilitățile și riscurile de mediu, sociale și economice pot fi costisitoare și pot crea incertitudini semnificative pentru companii. Problemele se desfășoară adesea pe scară largă și este dificilă asimilarea acestora de către manageri în procesul de luare a deciziei la timpul potrivit. În același timp consumatorii etici la nivel mondial schimbă modul în care companiile publice își derulează afacerile.
Abilitatea de a demonstra un sistem sănătos de management de mediu poate conduce la o atitudine mai “relaxată” a autorităților, de exemplu: reducerea numărului de inspecții solicitate pe an. Aceasta ar putea fi un motiv pentru care și companiile care nu sunt reglementate prin IPPC să își implementeze SMM deși general procesul de autorizare de mediu este întotdeauna mai ușor pentru o companie care are o autorizație de mediu.
Un număr mare de organizații cere furnizorilor lor să demonstreze că au un sistem de management de mediu sănătos și sunt pregătite să renunțe la cei care nu au un asemenea sistem. În unele cazuri existența unei politici de mediu nu este considerată o dovadă suficientă pentru un management de mediu sănătos și se cer dovezi suplimentare care să arate că o companie ia măsurile necesare pentru a îndeplini angajamentele asumate în politica de mediu.
Implementarea și funcționarea unui sistem de management de mediu efectiv este o măsură din ce în ce mai necesară pentru a câștiga sau a păstra statutul de furnizor al unei organizații mari. Clienții și clienții finali cer din ce în ce mai mult ca produsele pe care le achiziționează să genereze un impact minim asupra mediului și persoanelor.
Avantajele implementării SMM derivă din relația între factorii critici de succes. Aceste avantaje reprezintă valoarea adăugată a sistemului de management de mediu dar în procesul de decizie nu pot fi considerate că forțe directoare. Ele nu sunt direct controlate de către standarde dar pot fi considerate atunci când se ia decizia de implementare a unui sistem de management de mediu. Există o serie de avantaje pentru implementarea unui SMM și acestea pot include:
Costuri
Eficiență și productivitate
Cercetare și dezvoltare
Satisfacția clienților
Organizația
Forța de muncă / Capitalul intelectual
Capitolul 2.3 Strategii ale Managementului privind Protejarea zonelor în curs de dezvoltare din cadrul U. E.
Documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de Acțiune pentru Mediu (PAM), primul dintre ele fiind adoptat de către Consiliul European în 1972 și fiind urmat de alte cinci. Acestă atitudine este reflectată de „Carta Albă privind responsabilitatea la nivelul mediului” (White Paper on Environmental Liability), apărută în Februarie 2000.
Primele două programe de acțiune pentru mediu, PAM 1 (1973-1977) și PAM 2 (1977-1981) reflectă o abordare sectorială a combaterii poluării și promovează nevoia de protecție a apei și a aerului, prin introducerea unor standarde minime de poluare. PAM 3 (1982 -1986) și PAM 4 (1987-1992) reflectă evoluția politicilor comunitare la acel moment și dezvoltarea „pieței interne” , astfel încât obiectivele de mediu să fie corelate cu cele ale pieței. Abordarea calitativă se schimbă, iar obiectivele de mediu încep să fie văzute ca instrumente de creștere a performanței și competitivității economice. În plus, PAM 4 promovează abordarea integrată a politicii de mediu și introduce conceputul „dezvoltării durabile” .
Al 5-lea Program de Acțiune pentru Mediu ( 1993 -2000), numit și „Către o dezvoltare durabilă” a transformat dezvoltarea durabilă în strategie a politicii de mediu. Această abordare apare, de altfel, în toate politicile UE odată cu Tratatul de la Amsterdam (1997), când este promovată că politică transversală. În această perspectivă, dezvoltarea durabilă înseamnă:
menținerea calității generale a vieții;
menținerea accesului continuu la rezervele naturale;
evitarea compromiterii pe termen lung a mediului;
înțelegerea dezvoltării durabile ca acea dezvoltare ce răspunde nevoilor prezentului, fără a afecta capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor lor nevoi.
Alte elemente de noutate aduse de PAM 5 sunt schimbarea direcției politicii de mediu către o politică bazată pe consens, prin consultarea părților interesate în cadrul procesului de luare a deciziei, precum și trecerea de la o abordare bazată pe control la una bazată pe prevenire și operaționalizată prin utilizarea de instrumente economice și fiscale.
Al-6-lea Program de Acțiune pentru Mediu (2001-2010), numit și „Alegerea noastră, viitorul nostru” este consecința procesului de evaluare globală a rezultatelor PAM.
Au fost identificate astfel 4 arii prioritare ce definesc direcțiile de acțiune ale politicii de mediu:
1) schimbarea climatică și încălzirea globală – are ca obiectiv reducerea emisiei de gaze ce produc efectul de seră cu 8% față de nivelul anului 1990 (conform protocolului de la Kyoto);
2) protecția naturii și biodiversitatea – are ca obiectiv îndepărtarea amenințărilor la adresa speciilor pe cale de dispariție și a mediilor lor de viață în Europa;
3) sănătatea în raport cu mediul – are drept obiectiv asigurarea unui mediu care să nu aibă un impact semnificativ sau să nu fie riscant pentru sănătatea umană;
4) conservarea resurselor naturale și gestionarea deșeurilor – are ca obiectiv creșterea gradului de reciclare a deșeurilor și de prevenire a producerii acestora.
De asemenea, PAM 6 prevede și dezvoltarea a 7 strategii tematice, ce corespund unor aspecte importante ale protecției mediului, precum: protecția solului, protecția și conservarea mediului marin, utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile, poluarea aerului, mediul urban, reciclarea deșeurilor, gestionarea și utilizarea resurselor în perspectiva dezvoltării durabile.
Abordarea acestor strategii este una graduală, fiind structurată în două faze: prima, de descriere a stării de fapt și de identificare a problemelor; a doua, de prezentare a măsurilor propuse pentru rezolvarea acestor probleme. Până în momentul de față au fost inițiate primele șase strategii, după cum urmează:
1) Calitatea aerului – strategie inițiată prin programul „Aer curat pentru Europa” (CAFE), lansat în martie 2001 și care are în vedere dezvoltarea unui set de recomandări strategice și integrate, în vederea combaterii efectelor negative ale poluării aerului asupra mediului și sănătății umane; acestea trebuie prezentate Comisiei la sfârșitul anului 2004 sau începutul lui 2005 și vor fundamenta strategia de combatere a poluării aerului
2) Protecția solului – primul pas în această direcție a fost făcut în aprilie 2002, prin publicarea, de către Comisia Europeană, a unei comunicări cu titlul „Către o strategie tematică pentru protecția solului” ; în cadrul acesteia, problema protecției solului este pentru prima dată tratată independent și sunt prezentate problemele existente, precum și funcțiile și trăsăturile distinctive ale unei politici de mediu în această direcție.
3) Utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile – strategie ce demarează în iunie 2002, prin comunicarea Comisiei : „ Către o strategie tematică pentru utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile”;
4) Protecția și conservarea mediului marin: această strategie este inițiată prin comunicarea omonimă a Comisiei (octombrie 2002), cu scopul de a promova utilizarea mărilor în contextul durabilității și conservarea ecosistemelor marine, inclusiv a fundurilor oceanelor, estuarelor și zonelor de coastă, acordând o atenție specială ariilor cu un grad mare de biodiversitate.
5) Reciclarea și prevenirea deșeurilor – lansată în mai 2003, această strategie reprezintă prima tratare separată a aspectelor reciclării și prevenirii producerii deșeuri, iar prin comunicarea aferentă sunt investigate modalitățile de promovare a reciclării produselor (atunci când este cazul) și sunt analizate opțiunile cele mai potrivite sub aspectul raportului cost-eficacitate.
6) Mediul urban – această strategie are deja identificate patru teme prioritare în sensul dezvoltării durabile, prin influența lor asupra evoluției mediului în spațiul urban:
– transportul urban,
– gestionarea urbană durabilă,
– domeniul construcțiilor și urbanismul/arhitectura urbană.
Strategiile de realizare ale politicii de mediu întăresc principiul subsidiarității (adică delegarea de responsabilități SM, în timp ce UE trasează numai cadrul general, obiectivele ce trebuie avute în vedere) și încearcă înlocuirea abordării verticale tradiționale, de tip comandă- și-control, prin promovarea unui model alternativ de realizare a obiectivelor de mediu ale UE. Se poate spune că aceste strategii sunt un fel de „instrumente ajutătoare”, care vin să completeze instrumentele standard și care acționează ca stimulente în vederea adoptării de măsuri pentru protecția mediului său care accentuează tendința spre o abordare bazată pe principiul voluntariatului.
Astfel, este vorba despre:
– Dezvoltarea durabilă,
– Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecției mediului,
– Politica Integrată a Produselor (PIP),
– Acordurile voluntare de protecția mediului și reducerea poluării,
– Taxele și impozitele de mediu în cadrul Pieței Unice, Strategia europeană de mediu și sănătate
La momentul actual există două linii de dezvoltare a acestei strategii: prima, corespunde Procesului Cardiff și are în vedere exact integrarea politicilor de mediu în alte politici comunitare; a doua, reprezentată de Declarația de la 22 Gothenburg – numită și „O Europă durabilă pentru o lume mai bună: o strategie a Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă” – are în vedere rolul UE în aspectele globale ale dezvoltării durabile.
Prin cadrul de dezvoltare inițiat în 2001 au fost identificate 4 priorități:
1) schimbarea climatică și utilizarea energiei “curate”(adică a surselor de energie ce nu dăunează mediului);
2) sănătatea publică;
3) gestionarea responsabilă a resurselor naturale;
4) sistemele de transport și utilizarea terenurilor.
Pentru tratarea acestor priorități au fost stabilite 3 direcții de acțiune, ce structurează și eficientizează strategia de dezvoltare durabilă și care, în același timp, se completează reciproc. Acestea cuprind:
A. propuneri ce se influențează mai multe sectoare ,
B. măsuri de realizare a obiectivelor pe termen lung,
C. revizii progresive a gradului de implementare a strategiei, iar fiecare dintre ele este dezvoltată prin stabilirea unui set de măsuri ce creează cadrul de acțiune propriu-zis și duc la operaționalizarea și aplicarea în practică a dezvoltării durabile.
Pentru prima direcție de acțiune (A), măsurile aferente au în vedere următoarele aspecte:
toate propunerile legislative majore trebuie să includă o evaluare a potențialelor costuri și beneficii economice, sociale și de mediu;
programele comunitare de cercetare și dezvoltare trebuie să se axeze mai mult pe dezvoltarea durabilă; acestora li se adaugă accentul pe îmbunătățirea comunicării, prin sublinierea importanței dialogului sistematic cu consumatorii și a consultării altor țări – cea din urmă în vederea promovării dezvoltării durabile pe plan global. Convingerea că politicile comunitare trebuie să sprijine eforturile altor țări în această direcție – întrucât dezvoltarea durabilă nu poate fi numai o preocupare a UE, ci trebuie să fie a întregii
A doua direcție de acțiune (B) este strâns corelată cu prioritățile identificate, astfel încât pentru fiecare prioritate a fost creat un set corespunzător de măsuri de acțiune.
A treia direcție de acțiune (C) prevede ca măsuri de realizare:
1) o revizuire anuală a strategiei, care are loc în cadrul întâlnirii din fiecare primăvară a Consiliului European,
2) o revizuire a strategiei la schimbarea fiecărui mandat al Comisiei și
3) organizarea, de către Comisie, a unui forum cu părțile interesate (la fiecare doi ani).
Capitolul 2.4. Auditul de Mediu
În definirea auditului este important să ținem cont de sistemul de management de mediu. Acesta este o componentă a sistemului de management general care cuprinde structura de organizare, activitățile de planificare, responsabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, analizarea și menținerea politicii de
Mediu.
Auditul sistemului de management de mediu constituie proces sistematic și documentat de verificare a dovezilor de audit obținute și evaluate în mod obiectiv, pentru a determina dacă sistemul de management de mediu al organizației este în conformitate cu criteriile de audit al sistemului de management de mediu și pentru comunicarea rezultatelor acestui proces clientului;
Exista criterii de audit ale sistemului de management de mediu de care e necesar să ținem cont. Acestea sunt: politici, practici, proceduri sau cerințe, cum sunt cele descrise în ISO 14001 și, dacă este aplicabilă, orice cerință suplimentară pentru un EMS, față de care auditorul compară dovezile de audit colectate referitoare la sistemul de management de mediu al organizației.
Auditul de mediu implica anumute obiective, roluri și responsabilități. În acest sens menționez:
consultarea cu clientul și auditatul pentru a determina criteriile și domeniul auditului;
obținerea informațiilor relevante necesare realizării obiectivelor auditului (detaliile referitoare la activitățile, produsele, serviciile, locul și împrejurimile auditatului, detalii ale auditurilor precedente);
determinarea îndeplinirii cerințelor pentru un audit de mediu (ISO 14010);
formarea echipei de audit ținând cont de posibilele conflicte de interese și obținerea acordului clientului privind componența acesteia;
dirijarea activităților echipei de audit conform ISO 14010 și din ISO 14011;
întocmirea planului de audit, de comun acord cu clientul, cu auditatul și cu membrii echipei de audit;
comunicarea planului final de audit echipei de audit, auditatului și clientului;
coordonarea pregătirii documentelor de lucru și a procedurilor detaliate și asigurarea informării echipei de audit;
recunoașterea caracterului nerealizabil al unui obiectiv și raportarea acestui lucru clientului și auditatului;
reprezentarea echipei de audit în discuțiile cu auditatul, înainte, în timpul și după realizarea auditului;
aducerea la cunoștința auditatului, fără întârziere a oricărei neconformități critice constate în timpul auditului;
redactarea pentru client a raportului de audit, în mod clar și concis, la termenul convenit în planul de audit;
formularea de recomandări pentru îmbunătățirea EMS, dacă există un acord pentru acest lucru în domeniul aditului.
În auditul de mediu sunt implicate patru părți. În continuare enumarcateva dintre responsabilitățile fiecăruia.
Auditor:
respectarea instrucțiunilor auditorului șef și susținerea acestuia;
planificarea și executarea sarcinilor cărei revin din domeniul auditului, în mod obiectiv, efectiv și eficient;
colectarea și analizarea unor dovezi de audit, suficiente și relevante, pentru a formula constatările auditului și a obține concluziile referitoare la EMS;
pregătirea documentelor de lucru sub îndrumarea auditorului șef;
documentarea fiecărei constatări de audit;
asigurarea protecției documentelor referitoare la audit și returnarea lor;
Colaborare la redactarea raportului de audit
Echipa de audit:
calificările, așa cum sunt cele definite în ISO 14012, de exemplu;
tipul organizației, procesele, activitățile sau funcțiile care urmează a fi auditate;
numărul, cunoștințele lingvistice și competența fiecărui membru al echipei de audit;
posibilele conflicte de interese între auditor și auditat;
cerințele clienților și ale organismelor de acreditare și certificare;
Client:
determinarea necesității auditului;
contactarea auditatului pentru obținerea cooperării sale integrale și pentru
inițierea procesului de audit;
definirea obiectivelor auditului;
alegerea auditorului șef sau a organizației auditoare și aprobarea componenței echipei;
asigurarea echipei de audit cu autoritatea corespunzătoare și cu resurse, pentru a permite realizarea auditului;
consultarea cu auditorul șef pentru determinarea domeniului auditului;
aprobarea criteriilor de audit al EMS;
aprobarea planului de audit;
primirea raportului de audit și stabilirea difuzării acestuia
Audiat:
informarea personalului propriu asupra obiectivelor și domeniului auditului;
punerea la dispoziția echipei de audit a mijloacelor necesare pentru a asigura o desfășurarea eficientă și efectivă a auditului;
desemnarea personalului responsabil și competent care să însoțească membrii echipei de audit;
permiterea accesului la instalațiile, personalul aferent, informațiile și înregistrările corespunzătoare la solicitarea auditorilor;
cooperarea cu echipa de audit în vederea atingerii obiectivelor auditului;
primirea unui exemplar al raportului de audit, cu excepția cazului în care clientul se opune în mod expres.
Având în vedere, Sistemul de Management privind Protecția Mediului și a Dezvoltării Durabile în cadrul U.E putem afirma că instrumentele de mediu sunt bazate în principal pe legislația de mediu în vigoare. Aceasta legislație se afla în permanentă dezvoltare, adaptare datorită ritmului rapid de evoluție a schimbărilor de mediu și datorită inovării în acest domeniu. Prin dezvoltarea sistemului de management privind Protecția Mediului și a Dezvoltării Durabile în cadrul U.E se are în vedere un aspect primordial: îmbunatățirea calității mediului.
Capitolul 3. Prezentarea fimei Gold Corporations și rolul acesteia în zona Roșia Montana
Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) este o companie românească, cu sediul în județul Alba la Roșia Montană. Compania a fost înființată în anul 1997, în urma unor fuziuni succesive și prin asociere cu compania minieră de stat Minvest SĂ Deva.
Acționarii RMGC sunt Gabriel Resources cu 80,46% din totalul acțiunilor, acționar majoritar (cotată la Bursa din Toronto cu simbolul GBU) și compania minieră de stat Minvest Deva cu 19,31% din capital.
Compania este cunoscută pentru Proiectul Roșia Montană. Licența de concesionare a fost primită în 1997, și a fost acordată pentru 20 de ani (deci până în 2017). Studiile geologice și de explorare efectuate în zona Roșia Montană, în Munții Apuseni, evidențiază existența unor resurse de 314 tone de aur și de 1.480 tone de argint, motiv pentru care s-a afirmat că aici se află cel mai mare zăcământ auro-argintifer din Uniunea Europeană.
În ceea ce privește istoricul Roșia Montană Gold Corporation menționez că în perioada 1997 – 2002, compania întreprinde explorări geologice, pentru determinarea cantității de minereu existent la Roșia Montană. În anul 1999, RMGC obține licența de concesiune pentru exploatare nr. 47/ 1999, pentru exploatarea minereurilor de aur și argint din perimetrul Roșia Montană, licență obținută prin transfer de la Minvest SĂ Deva și nu prin licitație.
În 2000, cu finanțarea RMGC încep cercetările arheologice, cu participarea echipelor de specialiști de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și de la Centrul de Proiectare pentru Patrimoniul Cultural Național pentru evaluarea potențialului arheologic și arhitectural al Roșiei Montane. Până în prezent, compania a pus la dispoziția echipelor de cercetători circa 11 milioane USD. Între 2002 – 2006 s-au elaborat studii de fezabilitate, inclusiv studii de condiții inițiale necesare Studiului de evaluare a Impactului asupra Mediului (EIM), una din etapele obligatorii pentru obținerea Autorizației de mediu, conform legii. În perioada iunie 2002 – mai 2004 și octombrie 2006 – februarie 2008, RMGC achiziționează proprietăți în zona proiectului, pe baza unui Plan de acțiune pentru strămutare și relocare, acțiune benevolă a ambelor părți, conformă legislației românești și la standarde internaționale de responsabilitate în domeniu.
În mai 2006 RMGC depune la Ministerul Mediului Raportul la Studiul de Impact asupra Mediului, la care a lucrat o echipă de experți români și străini, iar între iulie – august 2006 au loc 16 consultări publice (14 în România și 2 în Ungaria) pentru EIM, pentru a prezența publicului proiectul minier și a răspunde la întrebările oamenilor; în urma etapei de informare și consultare publică au rezultat 5600 de întrebări care au fost transmise către RMGC de către Ministerul Mediului în ianuarie 2007. RMGC începe în iulie 2007 construcția cartierului de strămutare din Alba Iulia, Recea, pentru familiile din zona de dezvoltare a proiectului care au ales să se mute la oraș, urmând ca în mai 2009 să fie inaugurat cartierul Recea din Alba Iulia, unde se mută 125 de familii de roșieni.
În luna septembrie 2009 comună Roșia Montană intră oficial în Cartea Recordurilor, ca fiind prima localitate din lume cu cei mai mulți oameni care au căutat simultan aur cu șaitrocul. Recordul, omologat de celebra organizație Guiness World Records, a fost înregistrat cu ocazia sărbătorii de Ziua Minerului, în 30 august 2009. Organizatorul principal al evenimentului a fost Primăria Roșia Montană, iar RMGC a acordat sprijin logistic și financiar.
De la începutul anului 2009, la biroul de resurse umane al RMGC s-au primit circa 1000 de cereri de angajare, de la oamenii din comunitate; în prezent, circa 80% dintre locuitorii comunei nu au un loc de muncă. În prezent, Roșia Montană Gold Corporation are 450 angajați, dintre care 280 muncesc la Roșia Montană. 80% dintre angajați provin din zonele influențate de proiectul minier: Roșia Montană, Abrud, Câmpeni și împrejurimi. Dragoș Tănase conduce compania Roșia Montană Gold Corporation, în calitate de director general, din februarie 2008, venind de la compania UPC.
Proiectul Roșia Montană este un proiect controversat de exploatare minieră a zăcămintelor de aur în zona localității Roșia Montană, din Munții Apuseni din România. Proiectul a fost inițiat de societatea comercială Roșia Montană Gold Corporation care, după o perioadă de explorări, a solicitat obținerea aprobărilor legale pentru exploatarea de suprafață a resurselor aurifere din zonă. În aprilie 2011, proiectul nu obținuse autorizație de mediu pentru desfășurare. În urma cererii de autorizație de mediu, începând cu septembrie 2010 este în desfășurare o analiză a impactului asupra mediului, efectuată de ministerul local al mediului. Proiectul de exploatare la suprafață este propus pentru o perioadă de aproximativ 25 de ani (2 ani – etapa de construcție, 16 ani – etapa de exploatare, aproximativ 7 ani – etapa de închidere și reabilitare). Proiectul este susținut de asociații non-guvernamentale, companii și instituții ale statului, grupate în Grupul de Susținere a Proiectului Roșia Montană. Proiectul este combătut de mai multe asociații non guvernamentale grupate sub numele "România fără cianuri", de Academia Româna prin Declarația Academiei Române în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană, Academia de Studii Economice București, în urma unor analize științifice date publicității.
Proiectul propus de societatea comercială RMGC la Roșia Montană va fi cel mai mare proiect minier aurifer de exploatare la suprafață din Europa, iar prin demararea acestui proiect, se estimează că România va deveni cel mai important producător de aur din Europa. Proiectul se va întinde pe o suprafață de 12 km² și prevede dezvoltarea a patru cariere (Cetate, Cârnic, Jig și Orlea), urmând a fi extrase 314 tone de aur și 1480 tone de argint. Conform estimărilor din Planul de afaceri al proiectului minier se prevăd beneficii totale de peste 4 miliarde de dolari pentru economia României. Dintre aceștia, 1.8 miliarde USD se estimează că vor intra direct la bugetul de stat. Aceste fonduri au că principală sursă cota – parte din dividendele obținute de statul român – pentru profitul estimat și repartizat, care deține 19.3% din acțiunile companiei RMGC, redevențe plătite de RMGC – conform Contract , precum și alte taxe și impozite reprezentând obligații legale de plată către bugetul statului, local și național. Restul de 2.4 miliarde USD reprezintă sume estimate de Oxford Policy Management a fi cheltuite în România cu forța de muncă necesară derulării proiectului , diverse construcții, consumuri de energie electrică, materiale, transport, reactivi, piese de schimb și altele. Aceste sume constituie o potențială investiție în economia României și reprezintă contravaloarea forței de muncă folosită, plata întreprinzătorilor și companiilor românești ce vor furniza produse și servicii pentru RMGC, în faza de construcție și cea de oper.
În cadrul Proiectului Roșia Montană vor fi amenajate 4 cariere: Cetate, Cârnic, Jig și Orlea. Zona propusă pentru dezvoltarea acestor cariere a fost exploatată și în trecut, fie la suprafață, fie în subteran, fie în ambele variante. Cele 4 cariere vor fi exploatate în două etape: Cetate și Cârnic în primii 9 ani, iar după anul 9 se vor deschide carierele Orlea și Jig și va continua exploatarea în cariera Cetate. Exploatarea minereului din cariere se va face până în anul 14. Închiderea carierelor și haldelor de steril se va face progresiv, halda Cetate începând cu anul 5, halda și cariera Cârnic din anul 9, carierele Orlea și Jig în anii 12-14.
Din analiza procesului tehnologic prezentat mai sus rezultă un grad ridicat de mecanizare al procesului tehnologic, personal redus și majoritatea fără a necesita pregătire de specialitate în domeniul minier. Din analiza fluxului tehnologic rezultă că ponderea activităților sunt cele mecanizate, care nu necesită forța de muncă ci doar personal de specialitate pentru activitatea de service . În legătură cu celelalte operații rezultă că munca calificată, bine plătită este restrânsă doar parțial la operațiile de procesare prin cianurare în tancuri, respectiv electroliză cu acid clorhidric și operația de topire în lingouri. Numărul personalului este dependent de capacitatea de prelucrare a tancurilor cu cianură care stabilește ritmul de lucru al exploatării și implicit volumul producției. Analiza procesului de extracție rezultă că prin exploatarea la suprafață este posibilă mecanizarea tuturor operațiilor, având pondere mare cheltuielile materiale în detrimentul cheltuielilor salariale care sunt mici, adică un raport invers fată de exploatarea clasică prin galerii. Din analiza fluxului tehnologic rezultă că toate operațiile calificate (pușcarea, procesarea cu cianură, electroliza și topirea aliajului obținut) pot fi externalizate unor firme agreate de acționarul majoritar, cu costuri imprevizibile.
Beneficiile generale ale statului român:
Cota de 19,3% din profit, urmare a calității de acționar a statului român;
Dividende obținute de statul român, precum și impozitul pe dividende aferente potențialului profit realizat și repartizat acționarilor companiei;
Redevență stabilită {4%} și achitată statului român;
Locuri de muncă suplimentare;
Alte taxe și impozite – specifice cheltuielilor cu forța de muncă, taxe locale etc.
Particiația de 19,3% pe care o deține în compania RMGC îi asigură o cotă proporțională din profitul obținut de proiect, însă repartizarea și plata acestui potențial profit este condiționată. Pe de altă parte însăși metodologia de calcul a profitului, că diferență dintre veniturile totale și cheltuielile totale, permite creșterea, uneori nejustificată, a anumitor categorii de cheltuieli (cu publicitate, sponsorizări, studii și cercetări, diverse provizioane, asistentă cu personal străin încadrat sau colaborator cu salarii uriașe și nu în ultimul rând cheltuieli semnificative cu managementul sau/și consultanță unor firme străine care pot percepe ușor profitul estimat încât practic acționarul majoritar poate dimensiona anual profitul și decide de unul singur repartizarea acestuia în funcție de propriile interese și nu de interesele statului român, care având doar 19,3% din totalul acțiunilor nu are putere de decizie în cadrul societății RMGC.
Situația financiară prezentată mai jos ne arată că societatea a înregistrat pierderi considerabile în ultimii 5 ani, eventuale profituri viitoare fiind utilizate cu precădere pentru acoperirea acestor pierderi, astfel că așa zisă cotă proporțională de profit cuvenită statului român în calitate de acționar este incertă. Redevențele miniere aplicate pentru producția de aur și argint obținută, plătibile către bugetul de stat este de 4%.
Conform Ordinului 198/28.09.2009 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, publicat în Mon. Of. nr. 648/01.10.2009, redevența de 4% are aceeași valoare pentru toate categoriile de minereuri, deci nu face deosebire între minereul de cărbune și zăcămintele aurifere și/sau alte metale prețioase. Metodologia de calcul a redevenței nu are la bază o analiză factorială, cum ar fi modul de exploatare, tehnologia de lucru folosită, efectele asupra mediului înconjurător etc., astfel încât, prin modul de calcul, nu descurajează activitățile de exploatare a căror tehnologii de lucru sunt profund dăunătoare mediului. Impozitele și taxele pe profit, salarii, proprietîți, accize, taxe de exploatare și altele. Se estimează că, în cazul în care aurul este vândut la un preț mediu de 900 dolari/uncie, volumul total al beneficiilor statului din cele trei surse indicate mai sus poate ajunge la 1,8 miliarde de dolari. Estimările merg mai departe, astfel în ipoteza în care prețul aurului crește la, de exemplu, 1000 dolari/uncie, și beneficiile statului român pot ajunge la peste 2,1 miliarde de dolari. Estimările valorice privind efectele benefice ale statului român pot fi ușor influențate de strategia adoptată de acționarul majoritar, așa cum s-a menționat mai sus. Se presupune că, pe lângă aceste potențiale beneficii financiare directe, statul român mai beneficiază de avantaje sociale prin propagarea directă și indirectă a efectelor economice ale proiectului. Astfel, estimările proiectului minier prevăd peste 2.300 de locuri de muncă directe pe perioada etapei de construcție a minei, peste 800 de locuri de muncă directe în timpul exploatării și 3000 de locuri de muncă în total (directe și indirecte) pe perioada operării.
Logistica necesară realizării proiectului, respectiv drumuri, infrastructură, case, școli, servicii de utilitate publică, va fi construită de investitor și va rămâne comunității, fără a se preciza modul concret privind decontarea acestor lucrări și transferul legal de proprietate către Primăria comunei.
Deasemenea, RMGC ne asigură că va ecologiza zona, atât pe parcursul proiectului, cât și la finalul exploatării prin depunerea garanției financiare necesare, constituită special în acest scop încă de la începutul proiectului, fără a se preciza cuantumul acesteia. Costurile de închidere și ecologizare a proiectului Roșia Montană sunt estimate la această dată la 135 milioane USD, conform experților independenți. Alan Roe, Director și Economist șef la Oxford Policy Management declara la Conferința Economică din 8 Iulie 2010 la București : „Proiectul Roșia Montană contribuie la o creștere potențială a PIB-ului României cu 19 miliarde USD, incluzând impactul efectului de multiplicare pe toată durata să”.
La nivelul comunității, beneficiile proiectului RMGC sunt următoarele:
Locuri de muncă – proiectul minier va crea peste 2.300 de locuri de muncă directe pe perioada etapei de construcție a minei, 800 de locuri de muncă directe în timpul exploatării și 3.600 de locuri de muncă în total, pe perioada operării ;
Veniturile realizate de angajați vor fi de peste două ori mai mari decât media câștigurilor salariale la nivelul economiei naționale ;
Dezvoltarea afacerilor din zonă ca urmare a politicii de achiziții a companiei RMGC, externalizării unor servicii, creșterii puterii de cumpărare a populației + toate acestea vor crea noi locuri de muncă;
Acordarea de compensații bănești substanțiale, cu mult peste valoarea de piață anterioară, pentru proprietățile achiziționate de companie; cu fondurile obținute, oamenii pot nu numai să-și refacă gospodăriile afectate, ci și să demareze afaceri proprii, menite să conducă la obținerea unor profituri suplimentare;
Contribuții majore la bugetele locale și la bugetul de stat, ceea ce oferă posibilitatea realizării de investiții de utilitate publică în zonă. Valoarea totală a impozitelor, taxelor și dividendelor care vor fi plătite pe durata de exploatare a proiectului este de peste 1,8 miliarde de dolari ;
Realizarea unei odernructure odern, care va putea fi folosită și după închiderea proiectului;
Facilități de microcreditare și programme de pregătire adecvate, menite să contribuie la dezvoltarea spiritului antreprenorial al populației din zonă ;
Valorificarea patrimoniului istoric și cultural, ca urmare a programelor de cercetare arheologică finanțate de companie.
Roșia Montantă în 2015
Acționarul majoritar al Roșia Montana Gold Corporation, compania canadiană Gabriel Resources, a trimis o scrisoare oficială de notificare reprezentanților statului român, prin care anunța că dorește să intre în dialog cât mai curând posibil cu aceștia, pentru ca autorizarea proiectului minier de la Roșia Montana să progreseze. Grupul susține că vrea să evite o acțiune de arbitraj internațional și nu a inițiat niciun demers în instanțele internaționale de arbitraj.
Conducerea Gabriel vrea să găsească o soluție amiabilă pentru dezvoltarea proiectului minier, în beneficiul tuturor părților implicate, se arată în comunicatul remis Ziare.com.
"Speram că se va putea găsi o rezolvare amiabilă fără nevoiea de a escalada această dispută într-un arbitraj. Credem cu tărie ca modul în care ne-am comportat până acum a demonstrat faptul că principala dorința a Grupului este de a evita orice dispute prelungite și de a fi partenerul României în dezvoltarea unui proiect minier sustenabil, de clasa mondială, în beneficiul României și al tuturor părților implicate. Suntem ferm angajați în dezvoltarea proiectului și, în general, în lansarea unei industrii miniere moderne în România. Suntem în continuare siguri că prin construirea minei utilizând tehnologii de ultima generație îi vom convinge pe toți cei care au îngrijorări, atât nefondate cât și valide, cu privire la beneficiile masive ale Proiectului, pentru întreaga țară. Suntem gata să cooperăm cu România, pentru atingerea acestui obiectiv", a declarat Jonathan Henry, președinte și CEO al Gabriel.
Proiectul are un viitor incert . Grupul amintește că în ultimii 15 ani a investit sume semnificative în dezvoltarea proiectului, însă în prezent nu există nicio certitudine cu privire la procedurile care să ducă la autorizarea lui. Compania "este în măsură să evidențieze un număr semnificativ de întârzieri persistente în procesul de autorizare, provocate în mod nejustificat de către autoritățile romane", se mai arăta în comunicat. "Nu în ultimul rând, proiectul nu mai face obiectul unei analize procedurale normale de către autoritățile competente însărcinate cu evaluarea să. În schimb, a devenit victima conflictelor dintre facțiuni politice rivale și a dezinformării, ceea ce a provocat în mod nejustificat daune suplimentare capacității de dezvoltare a proiectului", au susținut reprezentanții Gabriel. În cazul în care grupul nu va fi mulțumit de rezultatul discuțiilor cu statul român, este pregătit să facă demersurile necesare pentru a demara procedura de arbitraj internațional, pentru a obține compensări integrale pentru drepturile sale de a dezvolta proiectul.
De asemenea, "Grupul Gabriel își rezerva dreptul de a urma alte căi de remediere disponibile", se mai arăta în comunicat. Ce afirma anul trecut ministrul Economiei
Pe 15 decembrie 2014, la audierea în comisiile de specialitate, Mihai Tudose, care a preluat între timp Ministerul Economiei, a spus că își dorește o nouă Lege a minelor.
"Din punct de vedere personal, orice exploatare și resursa minerală care poate și exista decizia politică și oportunitatea să fie exploatata este în regulă. Cum o faci, în ce condiții, aceasta este adevărata discuție", a spus Tudose presei. Despre Roșia Montana, el a explicat că susține exploatarea, pentru ca "zăcământul de asta îl avem", dar că acest lucru trebuie făcut în condiții de siguranță, folosind "mia de tehnologii" ce "există pe planetă". "Nu am procedat foarte bine prima dată la Roșia Montana pentru că am dedus că nu e bine cu cianuri și nu mai exploatăm. Da, nu e bine cu cianuri, dar zăcământul de asta îl avem, ca să-l exploatăm. Sunt convins că exista pe planeta asta o mie de tehnologii. O să găsim o soluție fericită. Dacă nu o găsim, mai așteptam până se inventează", a spus atunci Tudose. Ministrul propus pentru Economie, despre Roșia Montana: De asta avem zăcământul, ca să-l exploatăm
Care e situația proiectului?
Proiectul de lege care reglementa exploatarea aurului la Roșia Montana, inițiat de Guvern, a fost respins definitiv, la începutul lunii iunie a anului trecut, de Camera Deputaților, for decizional. În consecință, proiectul minier a rămas în aer. Legea Roșia Montana, a fost respinsă definitiv de Parlament. Totuși, nu este pentru prima dată când compania canadiană face referire la un arbitraj internațional Gabriel Resources cere despăgubiri României pentru proiectul de la Roșia Montana. Anul trecut a anunțat că ia în considerare această măsura și că va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier. Gabriel Resources, amenințări pentru Roșia Montana: Vom concedia 80% din angajații din România . Exploatarea aurului de la Roșia Montana a fost puternic contestat în stradă, generând ample proteste în Capitală, dar și în alte orașe din țară, precum și peste hotare. Gabriel Resources deține 80,69% din acțiunile RMGC, compania care se ocupa de proiect, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roșia Montana.
Capitolul 4. Studiu de caz privind protecția mediului și dezvoltarea durabilă în zona Roșia Montană
În locul minei subvenționate de stat, societatea canadiană Gabriel Resources – proprietarul a 80% din drepturile miniere prin filiala sa din România, Roșia Montana Gold Corporation (RMCG) – a propus să organizeze noi operațiuni miniere la o scară mai amplă. Societatea din Toronto tranzacționată la bursă ar aplica metode noi de extracție, care în alte părți s-au demonstrat a fi atât profitabile, cât și mult mai puțin dăunătoare terenurilor și apelor – și, de asemenea, ar întreprinde un proiect larg de recuperare ecologică fără precedent în regiune. Aceste eforturi finanțate de Gabriel ar reabilita nu numai terenurile afectate de noua mină proprie , dar și sistemul hidrologic, afectat semnificativ prin intermediul mineritului necontrolat timp de 2000 de ani.
Întrucât lucrurile staționau, Gabriel Resources a depus în aprilie 2006 Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIA), finalizând recent o serie de 14 înâlniri publice pe teritoriul României și două sesiuni în Ungaria. EIA, rodul unei echipe de 100 de specialiști în minerit și mediu din peste 10 țări, reprezintă un raport complex cu privire la dezvoltarea minei și planul de funcționare, inclusiv considerațiuni ecologice și angajamente de reabilitare, care ar rămâne obligatorii, din punct de vedere legal, pe toată durata de viață de 17 ani a proiectului, de la dezvoltare la post-închidere. Pe baza EIA, care respectă cerințele UE recent „armonizate” cu legislația română, guvernul roman va decide dacă va da proiectului aprobarea finală, printr-o hotărâre așteptată în ultimul trimestru al anului 2006. În joc sunt zece milioane de uncii de minereu de aur, aproximativ 2,5 miliarde de dolari americani în dezvoltare economică pentru România – și mijloace de muncă pentru mii de locuitori ai unei zone desemnate, oficial, de guvern ca „zonă dezavantajată”.
Deși a fost puțin relatat în afara zonei balcanice, proiectul Roșia Montană reprezintă subiectul unei dispute în România și Ungaria vecină. Miezul dezbaterilor este necesitatea utilizării cianurii pentru extracția aurului pur din zăcământul cu densitate scăzută, dispersat – o modalitate utilizată – în mod obișnuit, în peste 400 de mine de aur de pe glob, inclusiv în majoritatea minelor de aur din Europa, în funcțiune în prezent. Procedura necesită construirea unui complex de procesare a aurului, care include o componentă de distrugere și tratare a cianurii, precum și un bazin, cunoscut drept o haldă de sterili, pentru captarea și păstrarea rocii prelucrate în vederea limitării Drenajului Rocii Acide, situație datorită căreia majoritatea apelor din Roșia Montană au fost contaminate și s-au înroșit. Pe fundalul disputei Roșia Montană stă spectrul dezastrului de la Baia Mare din ianuarie 2000, când o inundație a rupt peretele unei halde primitive de sterili, aparținând unei societăți australiene de minerit, sterili care s-au revărsat în râul Tisa, un afluent al Dunării, contaminând apa pe tot parcursul său până în Ungaria. Faptul că proiectul Roșia Montană se deosebește complet de rezervorul de sterili, primitiv și prost finanțat, din Baia Mare – precum și faptul că standardele internaționale, aplicate ca răspuns la accidentul de la Baia Mare, au ridicat ștacheta pentru noile proiecte – nu liniștesc oamenii, cărora le revine în minte incidentul din 2000.
Specialiștii în mediul înconjurător, conduși de un ONG de opoziție denumit Alburnus Maior (din România , dar fondat în Ungaria de specialiști de mediu) avertizează că aprobarea permisului de minerit pentru Gabriel este o Invitație la o altă catastrofă ecologică. În România și Ungaria, grupurile s-au opus proiectului Roșia Montană pe baza vechilor resentimente privind societățile străine și capitalismul în general, – ca și mediatizata remarcă a fostului premier român, Adrian Năstase, că „nimeni nu rămâne să câștige din minerit, decât străinii care vor lua aurul și vor lăsa cianură”.
Cu mâna de stat închisă, o majoritate în creștere de locuitori ai satului Roșia Montană, Imre Eckhardt, citat în recentele rapoarte de știri: „Cunoaștem că mineritul după vechiul sistem nu mai poate continua. Noua mină este singurului lucru care poate salva satul și avem nevoie de investiție, locală sau străină. Cei care se opun minei nu propun nimic serios în schimb”.
Cu toate acestea, punctul forte al minei nu eludează sau respinge motivele specialiștilor de mediu. Ci răspunde acelor motive cu cuvintele acestora: Munții, văile și râurile din Roșia Montană sunt într-o stare deplorabilă și periculoasă – îmbâcsite cu arsenic, zinc și fier peste limitele legale și îmbolnăvite cu drenajul rocilor acide din mineritul de două milenii. Cine va reabilita acele terenuri, dacă nu Gabriel, prin propriul său angajament de recuperare sistematică a mediului înconjurător? O extracție minieră privată a aurului, guvernată de cele mai bune practici industriale internaționale și cu ajutorul standardelor europene post Baia Mare, vor aduce la Roșia Montană bunăstarea, mâna de lucru și tehnologiile necesare vor reda zonei sănătatea ecologică. Chiar dacă societatea exploatează noi zone, aceasta va curăța fosta poluare a apelor cauzată de metodele rudimentare de minerit din epocile anterioare, care – date fiind pretențiile copleșitoare preivind veniturile ale Guvernului Român – altfel ar fi lăsate așa cum sunt. Comform declarațiilor dl. Alan R. Hill, CEO al Gabriel, noul proiect Roșia Montană „este o mină de curățat murdăria”.
Printre cele mai bune practici Gabriel va aplica cel mai important plan de management pentru utilizarea în siguranță, transportul și distrugerea cianurii. Observând standardele stabilite de Programul de Mediu al Națiunilor Unite și în conformitate cu codul Internațional de Management al Cianurii (dezvoltat ca răspuns la Baia Mare și semnat de Gabriel Resources la înnceputul anului 2006), acest plan va utiliza tehnologii care reduc concentrațiile de cianură sub nivelul stabilit de UE ca fiind sigur a fi deversat într-o facilitate de administrare a șteririlor. Când Gabriel a afirmat în EIA că cianura tratată nu va pune în pericol nici locuitorii zonei și nici mediul înconjurător, acea afirmație este susținută de experiența minelor de aur importante din cadrul unor comunități energetice din SUA, Spania, Suedia, , Finlanda, Australia, Noua Zeelandă și alte zece state, care folosesc , în siguranță, aceeași tehnologie de ani de zile.
Cu alte cuvinte, economia poate crește fără nici un cost pentru mediu, iar, în primul rând, pedeapsa industrială impusă asupra minunatului peisaj din Roșia Montană nu ar fi existat niciodată. Luând lucrurile așa cum sunt, proiectul Gabriel se prezintă ca cea mai bună și poate singură cale ca regiunea și locuitorii acesteia să depășească dauna deja creată
Acesta este un sat în care educația avansată este rară, îngrijirea medicală este insuficientă, casele sunt încălzite cu lemn, jumătate din case nu au canalizare sau alimentare cu apă corespunzătoare. Noile proiecte oferite printr-o operațiune modernă de minerit pot schimba toate acestea. Locurile de muncă sigure pe care le va crea – salariile mărite, industria forței de muncă, investiții, impozite pe venit și infrastructură, plus angajamentul Gabriel față de Dezvoltarea Comunitară complexă inclusiv construirea unui nou sat și înființarea primei micro-bănci din regiune – pot sta la baza unei economii locale puternice și diversificate, a unui loc, care, pentru prima dată după 2000 de ani, nu mai depinde exclusiv de minerit.
Pentru a fi dezvoltat, proiectul Roșia Montană necesită terenuri. După cum s-a menționat deja, o mare parte din terenul pe care se va realiza exploatarea minieră este deja o sursă de poluare, iar prin managementul apei și a reziduurilor, proiectul Roșia Montană va avea un impact benefic, realizând pentru prima dată un control și o tratare a apelor.
Din păcate nevoia de terenuri duce și la unele din cele mai semnificative impacturi directe prin necestitatea strămutării sau relocării a 560 de gospodării (ceea ce a mai rămas dintr-un total de 974 numărate la un recensământ în anul 2003). Acest aspect sensibil este abordat prin intermediul unei echipe speciale și al unui departament din RMCG, și anume Departamentul petru relații comunitare.
Planul în baza căruia se va realiza achiziționarea dreptului de proprietate asupra acestor gospodării este bazat pe recomandările Băncii Mondiale în domeniul strămutărilor involuntare, fiind aliniat legislației românești și directivelor Comunității Europene.
Din totalul populației afectate de procesul de achiziție al proprietăților, 42% au optat deja pentru pachetul de strămutare, conform reglementărilor RRAP. Restul de 58 % din comunitate fie au încheiat un contract opțional pentru a-și vinde proprietățile fie așteaptă rezultatele studiului de impact ecologic. Forma finală a studiului de impact ecologic va lua în considerare dolențele celor ce doresc să se mute precum și a celor ce doresc să rămână. Capitolul Alternative din studiul de impact ecologic prezintă unele din reconfigurările posibile pentru proiectul Roșia Montană.
Alternative pentru proiectul Roșia Montană
Conform legslației românești și a celei Comunității Europene privitoare la un studiu de imapct ecologic, procesul de întocmire al unui studiu de impact ecologic va lua în considerare opțiunile alternative pentru dezvoltarea întregului proiect, precum și aspectele specifice ale proiectului. Aceste opțiuni trebuie să fie viabile și să fi făcut obiectul unei analize ecologice suficiente, menită să ofere suport în luarea unei decizii asupra proiectului.
Opțiunea „Fără acest proiect” a fost luată în considerare, iar beneficiile aduse de proiectul Roșia Montană au fost comparate cu beneficiile potențiale oferite de alte căi de dezvoltare. În cazul în care proiectul Roșia Montană nu continuă, problemele de poluare existente cauzate de activitățile miniere anterioare și declinul socio-economic al zonei vor continua dacă nu apar investiții alternative seminificative. În absența programului Roșia Montană, considerând și închiderea minei administrată de stat ce există la Roșia Montană, reabilitarea zonei afectată de acea mină și stabilirea de noi mijloace de existență pentru populația din zonă ar impune o infuzie semnificativă de resurse economice și o alocare permanentă a lor.
A fost examinată și posibilitatea de a implementa industrii alternative ce ar putea avea un impact socio-economic benefic, similar propunerii de proiect Roșia Montană. Există o serie întreagă de impedimente legate de atragerea unor industrii alternative, din lipsa unor investiții adiționale semnificative menite să susțină potențialul de dezvoltare și climatul investițional din zonă. Proiectul Roșia Montană nu exclude stabiliră unor altor industrii, fiin chiar prevăzut să elimine o parte din impedimentele existene în acest sens.
O analiză completă a acestor opțiuni alternative este descrisă în studiul de impact ecologic, concluzia fiind că opțiunile alese pentru proiectul Roșia Montană sunt cele mai potrivite având în vedere constrângerile și oportunitățile economice, tehnice și ecologice, reprezentând totodată un pachet de cele mai bune tehnologii actuale – lucru relevant, de altfel.
Diminuarea impactului proiectului Roșia Montană a folosit o serie ierarhică de abordări:
Primul obiectiv a fost evitarea impacturilor, de exemplu prin decizii asupra unor locații și a unor structuri favorabile sau prin utilizarea unor tehnologii ce ar evita emisiile nocive;
Dacă nu este posibilă evitarea unui impact, impacturile au fost minimalizate încă de la organizarea lor, de exemplu prin reducerea cantității de deșeuri sau prin minilmalizarea „amprentei teritorale” impusă de facilitățile proiectului Roșia Montană;
În cazul în care impacturile nu puteau fi minimalizate încă de la sursă, ele au fost gestionate la fața locului, de exemplu prin controlul eroziunii, ziduri de protecție sau gestionare a apelor;
Atunci când nici una din situații nu est eplicabilă, imapcturile sunt administrate la „primitorul” afectat, de exemplu prin restabilirea sau relocarea comunităților afectate ale Proiectului;
În orice unitate industrială, unele impacturi sunt inevitabile și de aceea sunt necesare mecanisme „de restaurare”, cum ar fi închiderea și întreținerea minelor și a facilităților de adiministrare a șteririlor;
Anumite impacturi sunt pozitive (de exemplu, oportunitatea de angajare a forței de muncă și calitatea îmbunătățită a apei). EIM identifică metodele de maximizare a acestoe beneficii.
Cianura este o substanță toxică, ceea ce înseamnă că trebuie administrată cu atenție. În cadrul PRM a fost întocmit special un Plan de Management al Cianurii (PMC) pentru Roșia Montană în conformitate cu Codul Internațional de Administrare a Cianurii („Codul”) pentru industria extractivă a aurului și a reglementărilor Cefic ale UE, majoritatea utilizând, de asemenea, cianura.
O societate acreditată conform standardelor UE va transporta cianura la amplasamentul PRM, în stare solidă și în onteriorul unor containere sgilate special ranforsate.
Se va înființa în cadrul fabrici de procesare de la PRM o unitate de detoxifcare a cianurii.
Această tehnologie va reduce nivelele de cianură din cursul de evacuare la nivelele situate mult sub nivelul maxim pe care România, UE și America de Nord le-a desemnat drept sigure, înainte ca sterilii să fie evacuați de fabrică de procesare în haldă această tehnologie de detoxifiere a cianurii a fost utilizată cu succes de peste 80 de mine pe întreg globul și continuă să înlocuiască vechile tehnologii. De asemenea, este important de reținut că acea cianură, deferită de metalele grele, nu este bio-acumulată și se degradează, în mod natural, în condițiile atmosferice.
Cu toate acestea, ca altă măsură de siguranță, a fost emisă o prevedere pentru detoxifierea suplimentară a cianurii active, dacaă ar fi necesar, pentru orice motive sau în orice caz, de exemplu, să permită deversarea în mediul înconjurător, în conformitate cu standardele de calitate, în cazul în care deversarea ar deveni necesară sau de dorit. Planul de monitorizare PRM include monitorizarea continuă a cianurilor pe tot procesul, precum și în mediu.
Facilitatea de Administrare a sterililor (FÂS) este proiectată să respecte strict standardele române și internaționale pentru furnizarea unui control sigur și acceptabil din punctul de vedere al mediului al șteririlor detoxifiați. Statistic, procesul de Evaluare a Impactului Asupra Mediului identifică două mari pericole la haldele de steril:
Supraîncărcarea, când înălțimea și capacitatea de depozitare a haldei nu sunt suficiente pentru a reține apa și
Ruptura haldei, când o porțiune a haldei se prăbușește.
În această privință, reglementările române sunt mult mai exacte decât orice directivă a UE. Reglementările române stipulează că Facilitatea de Administrare a Șteririlor trebuie să aibă o capacitate de colectare echivalentă cu 24 de ore de ploaie cu un debit prevăzut numai odată la 10.000 de ani. Halda de la Roșia Montană este proiectată să rețină un volum total de aluviuni de peste patru ori mai mare decât reglementările române.
Închiderea unei mine înseamnă implicit curățarea ei, resabilitarea terenului și returnarea amplasamentului unui utilizator care produce. Aceasta înseamnă că locul trebuie să fie stabil din punct de vedere fizic, chimic și biologic. Întreținerea este necesară pentru a asigura că închiderea este valabilă pe termen lung. Îngrijirea mineipoate dura zeci de ani, în funcție de specificul minei în momentul închiderii.
PRM include un prigram de monitorizare a mediului pentru a asigura lipsa legatarilor.
Fondurile necesare Închiderii PRM vor fi acoperite printr-o Garanție Financiară de Mediu, care asigură sumele de bani disponibile pentru aceste operațiuni, indiferent de orice modificare a condițiilor economice. GFM se calculează și va fi acordată la începutul proiectului, pentru asigurarea disponibilității fondului în baza oricăror modoficări de situații.
Reabilitarea Minei și a Planului de Management al Închiderii („Planul de Închidere a Minei”) subliniază un plan pentru un program de întreținere pe termen lung , care asigură îndeplinirea obiectivelor Planului de Închidere a Minei. Ca parte a EIM și procesului de acordare a permiselor, procesul de închidere a minei, programarea și strucutura garanției financiare vor fi definite și acceptate de Societate.
Obiectivele de reabilitare trebuie să adreseze sugestiile și opiniile comunității, cerințele de reglementare, aspecte specifice amplasamentului, politicile RMCG și cele mai bun practici industriale și trebuie să includă:
Protecția sănătății și bunăstării publice;
Realizarea țelurilor convenite pentru utilizarea terenului după închidere;
Stabilirea geotehnică a structurii minei (pereții puțurilor, depozitele de roci);
Recuperarea terenului și diminuarea sedimentelor, eroziunii și eventualele deteriorări de mediu;
Protecția calității apei pentru a se asigura că îmbunătățirea acesteia și tratarea poluării pre-existente continuă după încetarea PRM.
În primul rând, va exista o îmbunătățire semnificativă a mediului acvatic, prin curățarea și remedierea poluării anterioare, care a îmbolnăvit regiunea Roșia Montană. În al doilea rând, planul de management al biodiversității și pentru crearea unui scut biodiversificat în jurul minei.
Întrucât mineritul a făcut parte integrantă din dezvoltarea Roșiei Montană de peste 200 de ani, acesta a reprezentat un exemplu important al culturii comunității miniere din România. Cu toate acestea, scăderea populației din Roșia Montană s-a datorat unor modificări semnificative atât datorită economie satului, cât și aspectullui satului. Numeroase case având valori comune sau de patrimoniu sunt întrun stadiu deplorabil sau s-au dărâmat.
Pentru conservarea celor mai valororase caracteristici ale moștenirii culturale din Roșia Montană, a fost stabilită o zonă de protecție. Această zonă include centrul orașului și o concentrare de clădiri declarate valori arhitecturale, în plus față de biseici și căi de acces către zonele vechi și, recent, către mină. În aceast ă zonă de protecție nu sunt permise activitățile industriale. Un nou muzeu, în satul Piatră Albă, că înlocui vechiul muzeu minier, care nu are un program de vizitare regulat.
41 de clădiri din Roșia Montană au fost denumite „istorice”. Nici una dintre acestea nu va fi distrusă de PRM; toate vor fi conservate pe loc;
PRM va fi cel mai modern și responsabil proiect minier dezvoltat vreodată în România;
Poluarea mediului pre-existentă va fi abordată de PRM;
Proiectarea PRM include oportunitatea de a îmbunătăți semnificativ condițiile necesare ale infrastructurii satului, inclusiv drumurile, alimentarea cu apă și tratarea apelor reziduale;
Noul sat va fi un așezământ modern, îmbinând tradiționalul cu plăcutul și infrastructura.
De asemenea, va permite crearea de locuri de muncă și oportunități de a realiza venituri atât cetățenilor cât și autorităților locale. Proiectul deschide drumul unei dezvoltări temeinice, susținute, după închiderea minei, prin deschiderea unei Microbănci care va încuraja înființarea de societăți mici, prin oportunități de pregătire profesională și educaționale, care în prezent nu sunt disponibile în Roșia Montană.
Gospodărirea apelor acide de drenaj și a apelor tehnologice
2000 de ani de minerit necontrolat au făcut ravagii asupra râurilor și a solului din Roșia Montană, ducând la niveluri periculos de ridicate ale poluării apelor și a contaminării solului
Apele acide de mină afectează pârâul Roșia, precum și zone din bazinele hidrografice ale râurilor Abrud și Arieș
Riscul de generare de ape acide de mină crește prin crearea în sit a unor halde de rocă sterilă (material fără conținut rezultat prin pușcare) fără că expunerea acestora la aer și apă să die controlată – astfel de exemple se întâlnesc în zona Roșia Montană atât la suprafață cât și în subteran, în lucrările vechi (galerii de coastă abandonate ce permit contactul cu apele din precipitații și topirea zăpezii)
Colectarea și epurarea apelor acide de drenaj
Pentru a estima potențialul net de neutralizare (PNN), pentru noul proiect minier s-a realizat un studiu amplu de investigare a AAD (ape acide de mină), prelevându-se peste 200 de probe din roci minerale
S-a determinat că potențialul net de neutralizare al piritei și a altor al altor sufuri sunt principalii factori generatori de AAD din cadrul haldelor de rocă sterilă de la Roșia Montană. Pentru a preveni generarea pe termen lung, aceste elemente vor fi izolate și controlate eficient în cadrul instalațiilor de depozitare a sterilelor prin colectarea și epurarea exfiltrațiilor și a scurgerilor de suprafață
Apele care intră în contact cu rocile expuse, cu lucrările miniere subterane abandonate și cu haldele de steril vor fi reținute, colectate în vederea epurării, epurarea până la atingerea nivelului limită legal și descărcate înapoi în cursurile de apă de suprafață pentru asigurarea debitului ecologic
În cadrul procesării minereului, în scopul recuperării conținuturilor economice de aur și argint, sterilele rezultate sunt tratate într-o instalație INCO (considerată cea mai bună tehnologie disponibilă) înainte de a fi descărcate în iazul de decantare. Roll varului în proces este de a menține un pH între 9-11 (alcalin pentru a se evita pierderea CN în urma emisiilor de HCN care apar în mediu slab acid la un pH sub
Strategia de gospodărire a apei
Devierea apelor de suprafață:
Canalele de deviere a scurgerilor de suprafață vor fi realizate atât în valea Roșia cât și Corna
Apele de suprafață necontaminate din permimetrul proiectului vor fi deviate în jurul amenajărilor propuse pentru a reduce cantitatea de apă ce necesită epurare și pentru a menține debitele salubre din cele două văi
Apa deviată va fi apoi direcționată înapoi în bazinul hidrografic inițiala în aval de zonele de desfășurare a activităților specifice proiectului
Reutilizarea apei epurate:
Apa epurată va fi recirculată în cadrul proiectului, fiind utilizată la procesarea minereului și în alte scopuri industriale (controlul emisiilor de praf și activități de reabilitare)
O parte din apa tratată va fi descărcată în pârâurile Roșia și Corna pentru a menține debitele salubre și a îmbunătăți calitatea apei în afara amplasamentului
Apă tratată și reutilizarea acesteia:
Proiectul este conform documentului BREF elaborat de biroul european IPPC (prevenirea și controlul integrat al poluării) de la Sevilia, BAT (cele mai bune tehnici disponibile) și este conceput pentru a începe procesul de atenuare a nivelurilor poluării isorice din zona Roșia Montană, mai ales cele legate de calitatea apelor locale și regionale
Poluarea istorică rezultată în urmă a 2000 de ani de minerit necontrolat se reflectă în calitatea estetică și chimică a apei din văile Roșia Montană și Corna. Studiile asupra condițiilor de refernță privitoare la caitatea apei au identificat concentrații de metale grele în principalele bazine hidrografice mult mai ridicate decât limitele admise de normele din România
Valori de 110 ori mai mari decât limitele admise pentru zinc (Zn)
Valori de 64 ori mai mari decât limitele admise pentru fier (Fe)
Valori de 3,4 ori mai mari decât limitele admise pentru arsen (Aș)
Sisteme de epurare și gospodărire a apei:
Vor elimina aciditatea și vor contribui la îmbunătățirea calității apelor de suprafață în ambele văi la niveluri admise de reglementările legale
Vor reduce concentrațiile de metale prin precipitarea lor în faza de epurare la valori sub limitele stabilite prin standardele existente pentru sănătatea populației și a vieții acvatice
Vor reduce concentrațiile de sulfați și săruri totale dizolvate
Pentru epurarea apei se va utiliza hidroxidul de calciu (var), petru a facilita precipitarea compușilor de metale grele din apă, crescând măsurabil semnificativ calitatea apei în elementul epurat
Condițiile de calitate a apei în pârâurile Roșia și Corna, precum și în râurile Abrud și Arieș se vor îmbunătăți considerabil odată ce sistemele de epurare și gospodărire a apelor intră în funcțiune
Apele acide de drenaj în etapa de închidere:
Majoritatea haldelor de rocă sterilă existente vor fi demolate (prin reconfigurarea unghiului de taluz) – compactate și reabilitate (revegetate) pentru a reduce contactul cu scurgerile de suprafață și apele din precipitații, micșorându-se cantitatea de apă de contact ce necesită apurare în etapele de închidere și post-închidere, și eliminându-se generarea de ape cu potențial acid
Cariera Cetate va fi inundată parțial până la nivelul gradientului hidrologic inițial specificat în studiul privind condițiile de referință (unde este posibil) limitându-se generarea de ape acide de drenaj de pe talazurile inundate ale carierei
Metode de epurare: se vor realiza o stație de epurare a apei și un sistem de epurare pasivă a apei care va fi gestionat în funcție de rezultatele obținute pentru efluent
Măsuri de prevenire/diminuare/eliminare a impactului potențial: așternerea de material inert compactat, sol vegetal și sisteme de acoperire cu vegetație pentru a limita infiltrarea apei și a aerului la iazul de decantare a sterilului, carierele de minereu haldele de rocă sterilă. Nu se vor cosidera ralizate condițiile stabilite pentru etapa de post-închidere decât atunci când amplasamentul este stabil din punct de vedere fizic și chimic.
Programe comunitare
Fond de perfecționare:
Care să asigure sprijin pentru educație și pregătire profesională în vederea îmbunătățirii oportunităților socio-economice
Care să îmbunătățească pregătirea profesională, ajutând candidații să participe la fondul comaniei pentru finanțarea micilor afaceri
Să ofere mai multe opțiuni populației locale de a se angaja la noua uzină și mină
Cursuri gratuite de utilizare a computerului și limbă engleză:
Participanții la cursul de utilizare a calculatorului obțin diploma de atestare profesională cerută de anumiți angajatori
Asistență pentru dezvoltarea micilor afaceri:
Program de împrumuturi pentru micro-finanțarea și dezvoltarea micilor firme destinat asistării pentru refacerea veniturilor și creșterea economică a persoanelor eligibile strămutate datorită proiectului și care doresc să deschidă firme noi sau să le dezvolte pe cele existente
Politica de angajări:
Protocoalele semnate cu consiliile locale din Roșia Montană și Abrud prin care se acordă primă referință la angajare persoanelor din aceste zone
Preferință în ordinea priorității pentru muncitori necalificați și semi-calificați
Politica de achiziții:
Contractanții și subcontractanții procură bunuri și servicii de la firme cu sediul în localitate, în regiune și în țară
Principiul călăuzitor: maximizarea oportunităților pentru firmele locale afectate
Măsurile și strămutările în cifre:
2.096 de persoane
1.663,89 hectare Teren
974 gospodării
2005 proprietăți (în majoritate agricole)
34 firme mici și mijlocii
Primăria Roșia Montană
3 școli
1 dispensar, Secție Poliție
2 biserici la Corna, 2 case rugăciuni la Corna și 7 cimitire
Rețele publice de alimentare cu apă, canalizare și distribuție energie
Principiile cheie ale planului de mutări și strămutări:
Respectarea legislației și reglementărilor române aplicabile și a Directivei operaționale a Băncii Mondiale 4.30 privind strămutarea bunurilor
Conform principiilor ecuator, despăgubire la nivel similar a proprietăților
Opțiunile privind despăgubirile:
Strămutare pe un amplasament amenajat de RMCG la Piatră Albă (în comună Roșia Montană) sau la Alba Iulia, Dealul Furcilor
La Piatră Albă sunt incluse:
Studii pentru primărie și servici publice, poliție, poștă, Cămin cultural, dispensar și piață publică, școală cu grădiniță și sală de sport
Infrastructură de calitate: drumuri, canalizare, alimentare cu apă, electricitate
Mutare – despăgubire în bani și mutare prin achiziționarea directă a unei gospodării în locuri alese de proprietari
Despăgubirile oferite firmelor:
Firmele sunt despăgubite pentru pierderea de venit pe perioada necesară mutării și să ajutate să se redeschidă în alte locuri
Proprietarii de firma aflați în aceste situații care decid să închidă permanent firma pot alege cel mai favorabil rezultat din trei opțiuni de despăgubire și solicită obținerea sumei în valoare de o dată și jumătate
Patrimoniul cultural
Principalele zone de interes pentru patrimoniul cultural din Roșia Montană:
galerii și alte lucrări miniere din timpul romanilor, având o vechime de aproape 2000 de ani;
două clădiri datând din perioada romană: o incintă funerară și o clădire administrativă;
41 de clădiri catalogate conform legislației românești ca monumente istorice – toate vor fi conservate în situ
O mare varietate de artefacte dim perioada romană, constând în resturi de ceramică, monede și unelte;
10 biserici și 12 cimitire (din care 6 în zona de influență a proiectului).
Program pe 6 ani de conservare a patrimoniului:
Se respectă toate normele naționale și internaționale
Principiile Ecuatorului
Politicile Băncii Mondiale
Principiile UNESCO ICOMOS
Echipă independentă:
80 specialiști români și străini
21 de instituții națioale și 3 internaționale
Coordonator: Muzeul Național de Istorie
Monitorizare: Ministerul Culturii
Investiții de peste 9 milioane USD până în prezent
250 de muncitori și personal auxiliar
Metode moderne de cercetare
Avantaje aduse patrimoniului:
Ample investigații arheologice
Hartă digitală cu toate descoperirile
Bază de date pentru patrimoniu
Inventarul tuturor monumentelor arhiva istoriei orale
Studii etnologice și folclorice
Planul patrimoniului cultural
Re-deschiderea și consolidarea galeriei Cătălina-Monulești
Desemnarea rezervațiilor arheologice și a zonelor protejate
Biserici și cimitire:
2 biserici în Corna, 2 case de rugăciuni în Corna și 7 cimitire sunt afectate de proiect
410 morminte inividuale vor fi mutate în conformitate cu legislația română și ritualurile specifice fiecărei religii
La solicitarea familiei, se va oficia o slujbă de către un preot atât pentru redeschiderea mormântului cât și pentru reîngroparea ulterioară
Se vor acorda despăgubiri pentru boserici și alte bunuri ale bisericii, sau se vor reconstrui în Piatră Albă, în funcție de rezultetele discuțiilor cu autoritățile bisericești și congregațiilor religioase
Biserica ortodoxă și cea Greco-Catolică din Roșia Montană, precum și bisericile situate în centrul istoric (bisericile unitariană, romano-catolică și reformată) vor fi întreținute în starea lor actuală sau într-o stare mai bună pe toată durata de viață a proiectului
Conservarea lucrărilor miniere subterane:
Toate bunurile arheologice mobile (artefacte) descoperite vor fi transferate la un depozit special
Se va implementa un protocol special care prevede urmărirea lucrărilor de îndepărtare a solului și monitorizarea arheologiei miniere pe parcursul deschiderii carierelor de către echipe independente
Se vor realiza o serie de reproduceri expuse în Roșia Montană care vor permite prezentarea tehnicilor miniere utilizate de romani
Conservarea zonei Piatra Corbului pentru cercetări arheologice viitoare, precum și ca Zonă Protejată
Conservarea uneia sau mai multor zone cu lucrări din perioada romană pentru cercetări ulterioare, situate sub Piatra Corbului
Reabilitarea și amenajarea pentr accesul publicului a galeriilor Cătălina-Monulești său Păru Carpeni
Conservarea și reconstrucția in-situ a monumentului funerar din Tăul Găuri
Rezervația arheologică Dealul Carpeni va fi clasificată ca zonă protejată fiin declarată monument nationa;
Mormântul eroului local Simeon Balint nu va fi afectat de proiect și va fi accesibil publicului
În zona protejată se va înființa un muzeu al mineritului că bun al comunității locale
Accesul publicului la monumentele istorice:
Piața principală și partea estică a localității Roșia Montană fac parte din zona protejată a proiectului unde nu vor fi permise activități industriale
Drumul de acces la zona protejată va fi întreținut pe toată durata de viață a proiectului [ropus
33 din cele 41 de monumente istorice sunt în zona protejată și vor fi conservate în situ
Renovarea tuturor monumentelor istorice și a caselor deținute de către companie din zona protejată a căror structură este într-o stare relativ bună
Cele nouă monumente istorice aflate în afara zonei protejate nu vor fi afectate direct de activitățile proiectului și nu vor fi mutate
Salariul mediu pentru angajații români ai proiectului RMCG potrivit Institutului Național de Statistică:
La nivelul lunii februarie 2006, salariul mediu brut lunar în România era de 1017 Ron (aprox. 344 USD), și salariul mediu net „bani în mână” era de 767 Ron (aprox. 259 USD)
Pentru proiectul RMCG (pe durata derulării proiectului)
Salariul mediu brut lunar (698 angajați) va fi de 5.540 Ron (aprox. 1.872 USD) și salariul mediu net va fi de 4.150 Ron (aprox. 1.402 USD)
Angajații RMCG pot câștiga mai mult decât de cinci ori salariul mediu pe economie.
Perioada de construcție:
Cerințe directe:
Contracte pentru lucrări de construcții și de demolări
Ciment/producerea, livrarea și turnarea betonului
Aprovizionare (oțel pentru structuri, conducte, aparatură, lemn, combustibil)
Contractarea energiei electrice (echipamente, furnizare și instalații)
Managementul apei (apă industrială și apă reziduală)
Managementul deșeurilor (depozitarea în condiții de siguranță a deșeurilor industriale și a deșeurilor menajere)
Suma direct cheltuită în țară: aproape 450 milioane USD!
Cerințe indirecte:
Transport (pentru aprovizionare și transportul de persoane către/din locație)
Depozitare în zonă (pentru aprovizionare)
Cazare și servicii de alimentație
Servicii diverse (reparații, IT, comerț cu amănuntul)
Operațiuni vamale (inspecția echipamentelor și bunurilor importate)
Birouri temporare pentru ocuparea forței de muncă (pentru locurile de muncă pe termen scurt)
Perioada de producție:
Cerințe indirecte:
Lucrări de construcții (dezvoltarea continuă a șantierului)
Ciment/producerea și livrarea betonului, etc. (pentru cele de mai sus)
Întreținerea (oțel pentru structuri, conducte aparatură, etc)
Consumabile necesare mineritului și proceselor chimice
Contractarea energiei electrice (echipamente și servicii)
Servicii de transport
Managementul deșeurilor (depozitarea în condiții de siguranță a deșeurilor industriale și a deșeurilor menajere)
Suma direct cheltuită în țară: peste 1.170 milioane USD!
Cerințe indirecte:
Locuințe , școli, drumuri și infrastructura aferentă
Poliție, brigadă de pompieri, servicii și centre medicale
Stații de alimentare cu combustibil și ateliere de reparații mașini și camioane
Servicii bancare și de creditare/finanțare aferente
Servicii comerciale
Magazine universale și servicii
Construcții: construire, vopsire, întreținere, reparații, părți componente (cherestea, oțel, unelte, vopsea, alte materiale), etc.
Servicii comerciale: de fotocopiere și imprimare, juridice, notariale, și de contabilitate, traduceri, locuri de muncă temporare, etc.
Magazine cu amănuntul și servicii: magazine de îmbrăcăminte/încălțăminte și ateliere de reparații, mobilă și articole casnice, farmacii, băcănii, restaurante și fast-food, frizerii și centre fitness, telefoane mobile, electrocasnice, centre de închirieri video, agenții de turism, servicii de taximetrie (locale și către stațiile din zonă și aeroport), hoteluri, etc.
Planurile privind sistemul de management de mediu și social
Planul de gestionare a deșeurilor
Va asigura managementul deșeurilor produse (inerte – reactive/periculoase nepericuloase) pe toată durata de existență a proiectului, în conformitate cu normele aplicabile în România.
Va exista un sistem de gestionare a deșeurilor în vederea reciclării și reutilizării deșeurilor solide nepericuloase și a identificării, marcării, depozitării temporare și eliminării finale în afara amplasamentului, în condiții corespunzătoare, a tuturor deșeurilor reactive/periculoase/bio-medicale la o rampă încăpătoare în conformitate cu sistemul de urmărire și gestionare a deșeurilor.
Îndrumare privind întocmirea și tinerea unui inventar amănunțit al deșeurilor și a unui plan de minimizare a deșeurilor pentru fiecare sursă principală sau producător de deșeu , inclusiv privind procesele detaliate pentru identificarea, colectarea, sortarea, depozitarea și eliminarea finală a acestor deșeuri
Planul de gospodărire a apelor și de control a eroziunii
Măsuri de reducere la minim a formelor de impact asupra mediului cu satisfacerea în același timp a necesarului de apă industrială a Proiectului prin reducerea vitezei scurgerilor de suprafață care pot antrena sedimentele în suspensie în timpul fazei de construcție.
Cuprinde elementele necesare de proiectare a obiectivelor, realizare și exploatare pe baza celor mai bune practici de gospodărire specifice marilor exploatări miniere internaționale. Aceste elemente includ un program de control a sedimentelor active (bazine, canale de scurgeri cu înclinare mică, sisteme de reținere a sedimentelor) în paralel cu practici de refacere care utilizează vegetația de pe amplasament și pepiniere cu vegetație locală autohtonă (puiet de arbori și arbuști)
Planul de management a calității aerului
Identifică și monitorizează gestionarea problemelor legate atât de calitatea aerului atmosferic cât și a aerului de la locurile de muncă aferente activităților de construcție, exploatare, dezafectare și închidere a minei, morii, drumurilor selectate și a altor instalații
Un program activ de întreținere și udare a drumurilor de exploatare și de serviciu (compactare și umiditate).
Planul de management al sistemului iazului de decantare
Măsurile operaționale și de siguranță în vederea reducerii la minim a riscurilor asociate exploatării sistemului iazului de decantare a sterilelor vor cuprinde, însă nu se vor limita la următoarele:
Monitorizarea integrității și stabilității cu ajutorul echipamentelor tehnologice (tensiometre, seismografe și piezometre cu coardă vibrantă) și a factorului uman, prin inspecții vizuale, în plus față de expertizarea independentă a programului de monitorizare a iazului de decantare
Apa deviată va fi redirecționată înapoi în bazinele de decantare pentru a fi folosite în alte activități ale proiectului.
Planul de management a zgomotului și vibrațiilor
Monitorizarea, și reducerea la minim, a impactului produs de zgomot și vibrații atât asupra comunității învecinate, construcțiilor existente, populației (factorii interesați de pe plan local cât și asupra personalului angajat în cadrul proiectului.
Dezvoltarea și construirea unor bariere fizice realizate de-a lungul drumurilor în zonele adiacente zonei protejate sau altor zone locuite va constitui o parte activă a programului de reducere a nivelului de zgomot precum și a impactului vizual.
Planul de management a biodiversității
Măsuri de conservare și de prevenire/diminuare/eliminare a impactului asupra diversității biologice în zona de influență a programului.
Tratează îmbunătățirea condițiilor ecologice existente degradate de vechile activități miniere
Programe de îmbunătățire a coridoarelor ecologice pentru asigurarea repopulării amplasamentului de către speciile de floră și faună indigene.
Dezvoltarea și managementul perdelelor forestiere de protecție.
Activități de reducere a speciilor invadatoare.
Utilizarea speciilor autohtone pentru soluții de covor vegetal și măsuri de combatere a eroziunii.
Planul de management al cianurii
Este în conformitate cu Codul internațional de management al cianurii și fundamentează măsurile care sunt recunoscute ca fiind măsuri ce reduc la minim riscurile pentru angajați, comunitățile învecinate și mediu cauzate de utilizarea cianurii în procesele de extracție a mineralelor utile.
Conține elementele necesare de proiectare, realizare și exploatare a instalațiilor pentru descărcarea și depozitarea în siguranță a cianurii, utilizarea acesteia în procesul de recuperare a metalelor și eliminarea finală printr-un proces proiectat pentru detoxifierea concentrației de cianură în efluent până la niveluri acceptate de normele în vigoare înaintate de evacuarea sterilului în iazul de decantare a sterilului.
Plan de intervenție în caz de avarie/accident
Măsuri pentru prevenirea, pregătirea și intervenția în cazul unor situații de urgență care pot apărea pe parcursul desfășurării activităților miniere și a altor activități.
Se conformează cu politicile programului APELL al Națiunilor Unite și cu directivele UE privind controlul pericolelor majore, precum și cu cele mai bune practici de management (BMP) aplicate în mod specific în cadrul operațiunilor miniere internaționale de anvergură.
Plan de reabilitare și închidere a minei
Refacerea terenurilor afectate de activitățile miniere.
Obiectivele pentru etapa de închidere și criteriile de proiectare ce urmează a fi implementate respectă sau depășesc cerințele standardelor internaționale și române referitoare la închiderea și reabilitarea minelor.
Planul de consultare și informare a publicului
Elaborat astfel încât să asigure publicarea și furnizarea informațiilor privitoare la proiectul Roșia Montană către factorii externi interesați, în cursul procesului de evaluare a impactului asupra mediului și pe întreaga durată de viață a proiectului.
Oferă un cadru pentru diseminarea informațiilor, de asemenea sondează preocupările și opinia publicului (factorilor interesați) cu privire la procesul de autorizare a proiectului (evalurarea impactului asupra mediului) și după încheierea acestuia în faza de operare și de planificare a închiderii.
Programul de achiziții de proprietăți
Asigură un cadru acceptat pentru achiziția de proprietăți „dreptuir asupra suprafeței” în limitele perimetrului proiectului.
Se conformează Directivelor Operaționale IFC în vigoare și pot descrie cu claritate cadrul instituțional și legal pentru inițierea acțiunilor de compensare pentru proprietăți și asistenței în vederea relocării.
Plan de dezvoltare durabilă a comunității
Minimizează impactul social.
Maximizează beneficiile sociale conducând la creșterea bunăstării populației (câștigurilor nete).
Elaborat astfel încât să ducă la îmbunătățirea nivelului de trăi prin creșterea indicatorilor social, de mediu și economici: locuri de muncă, economie diversificată ( nu numai axată doar pe minerit), sisteme de management a mediului cu accent pe remedierea poluării istorice (gestionarea deșeurilor, alimentarea cu apă și epurarea apei, educație și sănătate).
Integrează aspecte de mediu în modelele economice pentru a încorpora elemente de protecție a mediului în ciclul de viață al firmei.
Descrie programe ce cuprind Inițiativa companiei pentru dezvoltarea comunității: îngrijirea sănătății/cabinete medicale, educație, dezvoltarea infrastructurii, crearea unui centru de informare a comunității în noul sat din Piatră Albă.
Organizarea de programe de instruire; procurare preferențială pe plan local de bunuri și servicii, angajarea și pregătirea localnicilor, dezvoltarea micilor întreprinderi inclusiv înființarea unei micro-bănci, construcția unor muzee ale patrimoniului cultural.
Plan de management a patrimoniului cultural
Include măsuri de protecție a celor mai importante elemente culturale din Roșia Montană, în conformitate cu legislația românească și Politicile Operaționale ale Băncii Mondiale.
Are în vedere managementul proprietății culturale prin luarea în considerare/evitarea în faze de proiectare și stabilește un program arheologic și pentru descoperiri întâmplătoare de intervenție și prevenire pe întreaga durată de viața a proiectului.
Planul de monitorizare de mediu și socială
Creează o bază de date electronică pentru documentarea și monitorizarea planificării, execuției și raportării, în cadrul diverselor planuri.
Detaliile cu privire la urmărirea informațiilor și sursa datelor cuprind protocoalele de monitorizare a mediului, alți parametrii de mediu și sociali stabiliți prin reglementări legale și alte cerințe specificate în cadrul fiecăruia dintre planurile care împreună formează Sistemul de management de mediu și social pentru Roșia Montană.
Minimizarea cantităților de deșeuri și strategiile de gestionare a deșeurilor solide/periculoase.
Cele mai bune practici:
Eliminarea sursei de deșeu la punctul de producere, acolo unde acest lucreu este practic;
Minimizarea sursei de deșeu la punctul de producere;
Reciclarea fluxului de deșeu pe amplasament, înapoi în procesul tehnologic sau în alte sectoare ale exploatării;
Reciclarea fluxului de deșeu în afara amplasamentului pentru reutilizare avantajoasă;
Tratarea fluxului de deșeu pe amplasament în vederea reducerii caracteristicilor toxice/periculoase ale deșeului înainte de reciclare sau evacuare;
Tratarea fluxului de deșeu în afara amplasamentului în vederea reducerii caracteristicilor toxice/periculoase ale deșeului înainte de reciclare sau evacuare;
Eliminarea (incinerarea sau depozitarea) deșeurilor și a reziduurilor acestuia;
Deșeuri municipale și asimilabile:
Deșeurile solide nepericuloase vor fi colectate și transportate cu mijloace de transport autorizate la o stație de transfer (Abrud) apoi la un depozit municipal autorizat
Compania caută, pritnr-un efort de colaborare cu comunitățile locale să identifice amplasamentul, să proiecteze și să amenajeze un depozit regional de deșeuri municipale în conformitate cu reglementările românești și ale UE
Deșeuri de producție periculoase:
Se vor produce cantități reduse de deșeuri periculoase, care vor fi colectate și reduse ca volum, unde este practic
Deșeurile vor fi depozitate în mod controlat la depozitul temporar de stocare a deșeurilor periculoase
Utilizarea de transportatori autorizați pentru transportul deșeurilor periculoase la depozitele permanente, autorizate conform legislației în vigoare, din afara amplasamentului
Se va amenaja un depozit de stocare a deșeurilor periculoase pentru sortarea și stocarea temporară în condițiile de sigutanță a deșeurilor periculoase până la aprobarea de către autorități a depozitului de deșeuri din afara amplasamentului
Deșeuri de producție nepericuloase:
Roca sterilă va fi depozitată, acoperită cu un sistem compus din material inert compactat (sitsturi argiloase) și cu sol vegetal și apoi revegetată
Sterilele denocivizate vor fi depuse într-un iaz de decantare construit în conformitate cu cele mai bune practici internaționale
La închidere, iazul de decantare a sterilului va fi acoperit cu pământ (pentru a preveni infiltrațiile) și cu sol vegetal, iar apoi va fi revegetat folosind specii de plante autohtone
Alte tipuri de deșeuri de producție nepericuloase vor fi evacuate ca și deșeurile menajere
Deșeurile inerte fără potențial de reciclare sau reutilizare vor fi depozitate într-o celulă de depozitare a deșeurilor inerte special construită și situată în vecinătatea haldei de rocă sterilă de la capătul superior al văii Corna
În celula de depozitare se va permite depozitarea numai a deșeurilor nepericuloase care respectă în totalitate criteriile UE privind deșeurile inerte
Deșeuri medicale
În conformitate cu practicile sanitare generale privind eliminarea deșeurilor medicale, deșeurile biologice provenite de la posturile de prim-ajutor și de la dispensarele companiei vor fi sortate și eliminate în afara amplasamentului la un incinerator de deșeurile medicale autorizat (programat să se construiască în 2007).
Procesarea minereului și strategia de închidere
Operațiuni și instalații de procesare a minereului:
Se va realiza o uzină de procesare în apropierea celor patru cariere din Valea Roșie în vedera recuperării aurului și argintului din minereul exploatat
Operațiunile de procesare vor cuprinde: sfărâmarea și depozitarea minereului, măcinarea la granulație mai mică, leșierea minereului măcinat, în containere închise cu soluție de cianură de sodiu pentru extragerea aurului și argintului, concentrarea aurului și argintului și topirea în lingouri
Deșeurile de procesare („sterilele”) vor fi tratate în vederea eliminării sau neutralizării cianurii reziduale până la concentrații sub limitele stabilite în conformitate cu reglementările UE
Sterilele denocivizate vor fi apoi depozitate într-un iaz de decantare a sterilului din Valea Cornea situată în apropiere
Iazul de decantare a sterilului va fi format dintr-un baraj din anrocamente cu înălțimea de 185 de metri și un baraj secundar de retenție și un sistem de pompare a exfiltrațiilor, canalae de deviere a apelor pluviale precum și alte componente proiectate în vederea izolării permanente fața de mediu a sterilelor depozitate
Apa limpezită din iazul de decantare va fi recirculată în uzina de procesare și reutilizate, astfel reducând considerabil necesarul de apă brută din cadrul circuitului de procesare a minereului
Planul de reabilitare și închidere a minei
Strategia generală de refacere ecologică aferentă proiectului se referă nu numai la refacerea și reabilitarea terenurilor afectate activitățile de exploatare minieră și de procesare a minereului și și la reducerea sau eliminarea numeroaselor probleme de mesiu cauzate de 2000 de ani de activitățile miniere desfășurate în mod necontrolat.
Activitățile miniere vor fi desfășurate timp de aproximativ 14 ani, însă procesare minereului, neutralizarea și depozitarea sterilelor vor continua până în anul 16
Refacerea și reabilitarea zonelor exploatate vor avea loc progresiv începând cu anul 7 de operare
Refacerea progresivă va continua până la închiderea finală a proiectului în anul 21 al ciclului de viață a Proiectului.
Închiderea iazului secundar de retenție
Un mic iaz de retenție a apelor din exfiltrații situat în aval de iazul de decantare a sterilului va rămâne în funcțiune pe perioada lucrărilor de refacere ecologică a iazului de decantare în scopul colectării apelor din exfiltrații provenite de la barajul iazului de decantare a sterilului
În momentul în care exfiltrațiile din baraj se opresc sau sunt reduse l aun nivel minim, iazul secundar de retenție va fi umplut cu sol și se vor efectua lucrările de terasamente necesare de revegetare
Închiderea uzinei de procesare
Construcțiile, utilajele și echipamentele din cadrul uzinei de procesare a minereului vor fi spălate de trei ori în vederea decontaminării, dezafectate, evacuate de pe amplasament și, în măsura în care este posibil, reciclate, reutilizate sau vândute pentru alte utilizări
Deșeurile vor fi sortate cu grijă și direcționate pentru reutilizare, reciclare sau evacuare corespunzătoare
Orice materiale sau deșeuri periculoase vor fi îndepărtate de pe amplasament și reciclate sau evacuate la un depozit de deșeuri amenajat și autorizat în conformitate cu normele românești și europene – normele care sunt cele mai stricte
Fundațiile clădirilor și alte structuri de beton vor fi demolate până la nivelul solului și apoi îndepărtate sau acoperite cu sol vegetal și revegetate
Închiderea iazului de decantare a sterilului
Lucrările de închidere a iazului de decantare a sterilului vor consta în nivelare pentru obținerea unei suprafețe plane și dispunerea unui înveliș de sol și a unui covor de sol vegetal în vederea limitării infiltrațiilor din precipitații și a susținerii procesului de revegetare
La post-închidere , iazul de decantare a sterilelor va ocupa o suprafață de aproximativ 316 hectare
Lucrările de închidere a iazului de decantare a sterilului vor respecta cele mai bune tehnici disponibile
Lucrările de pregătire pentru refacerea iazului de steril vor începe concomitent cu planul operațional înainte de anii finali ai operațiunilor de procesare
În timpul ultimilor ani de funcționare, sterilele vor fi depozitate în capătul amonte al iazului, ceea ce va determina mutarea bazinului de decantare (zona cu apă limpezită) a iazului în aval mai aproape de versantul barajului iazului de decantare a sterilului astfel facilitând accesul pentru dispunerea stratului acoperitor în porțiunea superioară a iazului de decantare
După sistarea permanentă a exploatării iazului de decantare a sterilului, conducta de hidro-transport a sterilului va fi spălată de trei ori cu apă proaspătă și apoi va fi dezafectată, apele uzate rezultate vor fi pompate în iazul de decantare
Apa din iazul de decantare va fi tratată astfel încât să devină apă corespunzătoare standardelor de calitate (pentru apele de suprafață), apoi pompată în cariera Cetate ca parte a strategiei de închidere a carierei
Sistemul de tratare semi-pasivă
Toate volumele de ape de infiltrații din iazul de retenție refăcut din punct de vedere ecologic vor fi dirijate printr-un sistem de epurare pasivă sau semi-pasivă
Sistemul de epurare semi-pasivă va utiliza vegetație naturală și material organic într-un mediu de zonă umedă în vederea îmbunătățirii calității apelor din infiltrații dirijate către acest sistem în scopul respectării limitelor admisibile prevăzute de normativele în vigoare înainte de evacuarea în emisar
Acest tip de sisteme sunt recunoscute ca făcând parte din cele mai bune practici de management internaționale și și-au dovedit o metodă eficientă și durabilă de epurare pasivă a unor debite reduse de apă la alte exploatări miniere din lume
Dezvoltarea exploatării de suprafață și strategia de închidere
Dezvoltarea exploatării de suprafață
Exploatarea carierelor Cetate și Cârnic va începe în anul 1 al proiectului, iar a carierelor Orlea și Jig în anul 8
Exploatarea va înceta la cariera Cârnic în anul 10, în anul 11 în cariera Jig, în anul 13 în cariera Orlea și în anul 14 la cariera Cetate
Carierele Cârnic și Orlea vor fi parțial umplute cu steril de extracție, iar cariera Jig va fi umplută după încetarea exploatării
Adâncimile maxime ale carierelor vor fi de circa 220 la 260 m sub nivelul existent al terenului
Metode miniere convenționale constând în foraje, tehnici moderne de pușcare la milisecunde, încărcarea minereului cu excavatoare hidraulice și transport cu camioane de mare tonaj
Toată apa rezultată din asecarea carierelor va fi dirijată spre o stație de epurare specială a apelolr de mină acide
Necesitatea de asecare a carierelor va fi minimă până la cota aproximativă de 720 de metri deasupra nivelului mării
Închiderea fizică a carierelor
Vor fi evaluate zonele de rocă cu conținut de sulfuri expuse prin exploatare
Măsuri de remediere aplicate de la caz la caz, imediat ce vor fi posibile în faza de exploatare a proiectului (aplicarea prin aspersare a unui strat de ciment „beton” împușcat) pe pereții carierei, plasarea strategică de calcar pișat și materii organice pe terasele carierei și/sau aplicarea altor compuși de neutralizare a scurgerilor acide, nedăunători mediului
La închidere vor fi plasate în jurul carierelor berme de siguranță, împrejmuiri și semnalizare de avertizare care să contribuie la limitarea accesului
Închiderea carierelor umplute va consta și în plasarea unui strat de sol fertil peste umplutură de roci fertile
Epurarea apei din lacurile de carieră
Se va baza în primul rând pe tehnologii convenționale de epurare, care nu necesită întreținere, având ca scop epurarea apei de lac până la un nivel de calitate care să permită evacuarea direct în pârâul Roșia
Epurarea se va realiza în primul rând prin introducerea de var și compuși de materii organice în sistemul de lacuri
Dacă va fi necesar, stația de epurare a apelor acide utilizată în faza de exploatare a proiectului va fi mutată mai aproape de marginea carierei Orlea pentru a epura apele din sistemul de lacuri în faza de umplere
Un sistem de tratare pasivă sau semi-pasivă , aerobă/anaerobă a apelor în lagune de epurare pentru finisarea calitativă a efluentului până la nivelul reglementat, înainte de evacuare în pârâul Roșia, va funcționa suplimentar față de epurarea în lac.
Hidrologia la închidere
Asecarea carierelor va înceta în momentul încetării activității de extracție
Precipitațiile directe, apap pompată din iazul de decantare și unele infiltrații de apă subterană care alimentează carierele vor duce în final la forarea lacurilor de carieră, interconectate hidraulic
Aceasta va limita nivelul apei din sistemul apei din sistemul de lacuri la punctul minim de echilibru între fluxul de alimentare și evacuare
Deoarece în zonă au loc precipitații sezoniere abundente, în final va fi necesară evacuarea apei din sistemele de carieră, pentru a menține un nivel optim.
Contextul proiectului și condițiile existente
Satul Roșia Montană
La 80 de km nord-vest de capitală de județ, Alba Iulia
Face parte din „patrulaterul Aurifer” din munții Apuseni, grupul Metaliferi
Zonă înaltă care include porțiuni ale văilor Roșiei, Cornei și Siliștei
Întreprinderea de stat
Exploatare de suprafață, cu capacități de producție reduse, deținută și exploatată de societatea de stat Minvest
Subvenționată de stat
Închiderea din mai 2006 a societăților Roșiamin și Cupromin va afecta semnificativ vitalitatea economică a întregii regiuni
Mediu
Depozite necontrolate de rocă sterilă
Lucrări miniere subterane deschise și abandonate
Depozite de steril de prelucrare abandonate
Zone de depozitare necontrolată a gunoiului
Practicile miniere depășite au dus la încărcarea cu metale grele a apelor de suprafață, de ulte ori mai mare decât prevederile cuprinse în reglementările române ( de 110 ori valoarea limită pentru Zinc, de 64 de ori valoarea pentru fier și de 3,4 ori valoarea limită pentru arsen)
Comunitate
61% din populația locală este economic inactivă
58% din populație este formată din femei
Populația îmbătrânește și scade, cu o rată medie de 0,8% pe an
Aproape 50 la sută din populație trăiește din pensii, un procent ridicat fiind reprezentat de văduve
Peste jumătate din locuințele din comună nu au un sistem fiabil de alimentare cu apă
Starea sănătății populației din Roșia Montană este mai proastă decât cea a locuitorilor din zone apropiate și din regiune
Riscurile de contractare de afecțiuni respiratorii, digestive, de piele, de ochi, ale sistemului genito-urinar sunt mai mari pentru locuitorii din Roșia Montană
Populația tânără activă pleacă din localitate în căutarea unor locuri de muncă mai bune și condiții de trai mai decente
Water Treatment System And Quality Improvement
Calitatea apei din zona Roșia Montană și Corna și din râurile Abrud și Arieș va fi îmbunătățită considerabil
Reducerea contracției de metale toxice astfel încât să ajungă la sau să depășeacă standardele minime pentru sănătatea umană și viața acvatică
Eliminarea acidității prin mărirea pH-ului
Economie
92% din venitul obținut în Roșia Montană este direct legat de activitățile miniere
Nivelul mediu al veniturilor reprezintă 1/3 din nivelul mediu la nievel național
Exploatările miniere din cadrul Minvest și Mina de cupru de la Roșia Poieni au constituit singurele investiții semnificative din Roșia Montană din ultimii 20 de ani
Nivelul șomajului a crescut la 70% odată cu închiderea Roșiaminului în mai 2006
Numai un porcent de 7% din totalul terenurilor din Roșia Montană este adecvat micilor activități agricole (cultivare de cartofi și legume)
Producția agricolă este în principal la nivel de subzistență, puține produse fiin comercializate
Concluzii Propuneri și Anexe
Industria extractivă a aurului a lucrat cu cianură în sute de mine, timp de peste un secol. Având în vedere natură puternic toxică a cianurii, au fost dezvoltate rapid de către industrii proceduri standard de securitate. Aceste proceduri sunt controlate și monitorizate cu strictețe de către inspectorii de mină și alte organisme de reglementare. Angajații care lucrează cu cianură sunt pregătiți cu instructaj de calificare și cu proceduri de urgența. Uzinele sunt amenajate cu dispozitive de siguranță.
Primul punct de control este transportul cianurii de către furnizor și depozitarea în amplasament. Ambalarea cianurii este la un standard înalt, iar transportul este reglementat cu grijă. Depozitarea cianurii solide în amplasament se face întotdeauna într-o clădire sau magazie încuiată.
Principiul fundamental al gospodăririi cianurii este alcaneitatea protectivă. Așa cum s-a notat mai la început, este esențial a păstra soluția de cianură într-un mediu puternic alcalin, pentru a preveni formarea de de HCN gazos. Alcalinitatea este în mod obișnuit menținută prin adăugare de văr, dar în anumite circumstanțe este folosită soda caustică. Se acordă o atenție constantă măsurării și monitorizării pH-ului.
Este prevăzută o zonă specială de dizolvare, unde cianura este mai întâi convertită de la formă solidă într-o soluție foarte concentrată, într-un tanc închis, înainte de dozarea la tancurile CIL, unde este în general menținută la un pH cuprins între 9,5 – 10,5. În această etapă, soluția de cianură este într-o formă diluată, , cu conținut de cianură suficient doar pentru a asigura dizolvarea eficientă a aurului. În unele uzine, apa puternic sărată crează un efect de tamponare, care reduce pH-ul. În aceste uzine sunt luate precauțiuni speciale, cu „sesizori de cianură” amplasați deasupra tancurilor pentru a detecta orice scurgere de gaz HCN. În aceste condiții, operatorii poartă dispozitive de detectare HCN sau chiar măști, ca o precauție suplimentară când lucrează deasupra tancurilor. Acest lucru nu va fi necesar la Roșia Montană, dar procedurile de monittorizare vor fi, oricum, o practică standard.
Echipamentul de protecție de siguranță și prevederile de prim ajutor de urgență sunt standard în toate uzinele de aur. Acesta cuprinde antidot de cianură (kelocyanor) și oxigen pentru intervenție rapidă, dacă există vreodată un incident de otrăvire cu cianură.
Autorul a fost implicat în industria de tratare a aurului în ultimii 40 de ani și nu are cunoștințe direct de la sursă, despre nici un deces apărut în otrăvirea cu cianură. Procedurile clare sunt eficiente în minimalizarea riscului pentru operatorii uzinei de tratare și pentru personalul de întreținere.
Scurgerile de cianură, așa cum s-a întâmplat la Baia Mare, trebuie evitate cu orice preț și se va ține cont de aceasta, atât pe durata proiectării, cât și a operării la Roșia Montană. Baia Mare nu a practicat decianurarea și, drept rezultat, a funcționat cu iazul din spatele digului la un conținut mai ridicat de cianură decât va fi vreodată cazul la Roșia Montană, unde decianurarea are loc înainte ca tulbureala să ajungă în iazul de decantare.
Nu există intenția de evacuare de soluție la iazul de decantare, întrucât apa din iaz va vi repompată la uzină pentru refolosire. Iazul de decantare propriu-zis va fi proiectat utilizând cele mai bune standarde inginerești disponibile. Conform proiectului, se va permite o oarecare „infiltrație” sin peretele barajului principal, aceasta fiind o practică standard corectă pentru a păstra gradientul de saturare sub control. Toate infiltrațiile vor fi colectate cu un dig impermeabil de colectare a infiltrațiilor, imediat mai jos de barajul principal de sterile, special proiectat în acest scop.
Apa freatică nu va fi contaminată, întrucât conținutul de cianură din iaz va fi scăzut, iar iazul de decantare are la bază o căptușeală naturală de minerale de argilă care vor minimaliza infiltrațiile. În orice caz, o serie de sonde vor veghea la orice efect asupra apei freatice în jurul fundamentului barajului și, în cazul improbabil că sunt observate conținuturi de cianură detectabile, pot fi instalate sonde de intercepție pentru a colecta această apă înainte să părăsească zona.
Pe baza datelor prezentate mai sus se pot formula unele puncte de vedere și concluzii, care afectează semnificativ eficiența exploatării, dintre care menționăm următoarele :
Considerăm că elementele economice care definesc cheltuielile directe din cadrul societății sunt încă subevaluate. Acest fapt va conduce încă din primii ani la diminuarea rezultatelor finale de proiect (profitul obținut). Câteva argumente vin să susțină această concluzie. În primul rând, societatea este și va rămâne un mare consumator de energie electrică. În aceste condiții, costurile materiale de operare, aferente exploatării în carieră, măcinării, preparării și rafinării aurului vor fi dependente în mare măsură de prețul energiei electrice achiziționate din sistemul energetic românesc. În varianta finală, studiul de fezabilitate (varianta optimizată) își fundamentează eficiența acceptând un tarif mediu pentru energia electrică de 22,5 $/MWh. Acest nivel este subdimensionat, practica din țara noastră operând cu un tarif mediu pentru marii consumatori eligibili de minimum 35-38 $/MWh. În cazul în care consumatorul negociază și obține un tarif de 35 $/MWh, el va înregistra o creșterea a cheltuielilor directe cu 10-15 $/uncia produsă, ceea ce va reduce semnificativ profitului brut cu peste 100 mil $.
Procesul de distrugere a cianurii din sterilele de procesare și atingerea standardului românesc de 50 ppm va conduce la o creștere a costurilor de operare cu 1,22 milioane $/an. Acest fapt va genera o diminuare a profitului total cu circa 20 milioane $. Dacă se va impune realizarea standardele din Uniunea Europeană de concentrație a cianurilor de 1ppm , atunci este nevoie de un cost suplimentar de capital de circa 10 mil $ și o sporire a costurilor de operare cu 2,95 milioane $/an. Deci o diminuare a profitului cu circa 48 milioane $.
Construirea iazului de decantare a fost evaluată la circa 30 milioane $. Literatura de specialitate avansează pentru asemenea investiții valori cuprinse între 48-76 milioane $. În baza observațiilor făcute de experții străini în cursul acestui an s-a acceptat ca investiția totală pentru construirea iazului să crescă la 78 mil $, ceea ce va afecta nivelul brut al profitului cu peste 50 mil.$. În plus, cheltuielile pentru închiderea minei au fost evaluate la circa 17 milioane $. În literatură de specialitate sunt avansate cheltuieli de închidere a unor mine similare din SUA de 30 – 40 milioane $, iar aceste costuri nu includ cheltuielile cu tratarea apelor din zonă, care ar majora costurile cu încă 20-30 milioane $. Deci o diminuare suplimentară a profitului cu încă 50-70 milioane $.
4. În ceea ce privește rata de actualizarea de 5% utilizată în calculele de eficiență a investiției, aceasta pare a fi subevaluată. Conform părerii specialiștilor pentru o asemenea investiție cu un grad relativ ridicat de risc o rată de actualizare de 7-8% este mai aproape de realitate acoperind atât dobânda medie a creditului (de 4-5 %) cât și riscul de realizare a afacerii. Pentru o rată de 7% diminuarea profitului brut va fi de circa 28-30 milioane $.
În sinteză, putem reține faptul că există o serie de elemente tehnice și economice care dovedesc faptul că actualele cheltuieli aferente exploatării de la Roșia Montană sunt subdimensionate cu cel puțin 200 milioane $. În plus, există și alte influențe în rezultatele finale ale societății datorită următorilor factori:
a) Costurile afererente depozitării temporare înainte de deversarea cianurilor în iazul central nu au fost evidențiate distinct în costurile de operare. Considerăm necesar ca durata acestei depozitări temporare să fie de 3-5 zile, iar măsurile de prevenire a oricărui accident de natura deversării cianurilor în stratul de apă freatică trebuie susținute financiar, cu un cost suplimentar de 3-5 % din costurile totale aferente exploatării iazului de decantare.
b) În documentația investitorului nu sunt evidențiate costurile cu reparațiile curente și capitale ale bazinelor de decantare, cu monitorizarea bazinelor de decantare pentru o perioadă de cel puțin 50 de ani, cu expertiza periodică a calității deșeurilor și a barajelor, cu monitorizarea infiltraților de apă în subteranul zonei, cu ajutorul de șomaj pentru lucrătorii firmei după ce aceasta își încheie activitatea etc.
În concluzie, pentru o mai corectă informare a factorilor de decizie privind implicațiile economico-financiare pe care le creează acestă importantă exploatare minieră, considerăm necesar ca volumul total de investiții pentru crearea acestei importante capacități de producție auro-argintiferă, precum și cheltuielile pe care le implică exploatarea acestor zăcăminte cu conținut scăzut de substanță utilă (inclusiv externalitățile negative) să fie revizuite semnificativ și prezentate în mărime reală, pentru obținerea avizului de mediu.
Anexa 1
Măsuri de realizare a obiectivelor pe termen lung ale dezvoltării durabile
Lista Abrevieri
UE – Uniunea Europeană
SM – State Membre
AUE – Actul Unic European
TCE – Tratatul Comunității Europene
TUE – Tratatul Uniunii Europene
CE – Comisia Europeană
PE – Parlamentul European
CEJ- Curtea Europeană de Justiție
CESE – Comitetul Economic și Social European
COR – Comitetul Regiunilor
AEM – Agenția Europeană pentru Mediu
PAM – Programele de Acțiune pentru Mediu
DG Mediu – Directoratul General pentru Mediu
SNPM – Strategia Națională de Protecție a Mediului
SNGD – Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor
SNSC – Strategia Națională privind Schimbările Climatice
SNDD – Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă
MMP – Ministerul Mediului și Pădurilor
GNM – Garda Națională de Mediu
MT – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
MS – Ministerul Sănătății
MĂ – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
FEDR – Fondul European pentru Dezvoltare Regională
FC – Fondul de Coeziune POS Mediu – Programului Operațional Sectorial de Mediu
PND – Planul Național de Dezvoltare
PNUD – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
PNUM – Programul Națiunilor Unite pentru Mediu BM – Banca Mondială
Bibliografie
Cămășoiu, C., 1994. Economia și sfidarea naturii. Editura Economică. București.
Platon, V., 1997. Protecția mediului și dezvoltarea economică. Editura Didactrică și Pedagogică. București.
Rojanschi, V., 1997. Economia și protecția mediului. Editura Tribuna Economică. București.
Manoliu, M., Ionescu, C., 1998. Dezvoltarea durabilă și protecția mediului. H.G.A. București.
Sustainable Development, VUB Press, 1996.
Strategia de dezvoltare durabilă a UE și a României în perioada 2007-2013;
Strategia de dezvoltare durabilă a UE și a României în perioada 2013-2020-2030;
Concepul strategic de dezvoltare teritorială – România, 2030;
Strategia de dezvoltare culturală (Patrimoniul Cultural Național); Revista Panorama – Politica regională a UE;
Berca, M. Teoria gândirii mediului și a resurselor naturale, București, Editura Grand, 1989
Roșia Montană Gold Corporation 2009-2010
Ștefan Răgălie, Sabin Muscalu, „Aspecte privind eficiența economică a proiectului Roșia Montana”, intervenție prezentată la Comisia Parlamentară Română, București, 28 mai 2003.
Gheorghe Postelnicu, Globalizarea economiei, editura Economică, 2000
Vadineanu A. s.a. Dezvoltarea durabilă, vol.I, „Teorie și practica”, București, 1999.
Manoliu M. I.Cristina. Dezvoltarea durabilă și protecția mediului, H.G.A., București, 1998.
Jelev, I. Managementul mediului înconjurător, Oradea, Editura Univ. 1997
Negrei, C. Instrumente și metode în managementul mediului, București, Editura Economică,1997
Constantinescu N. N., Economia protecției mediului natural, București, Editura Politică, 1976
www.povesteaadevarata.ro
www.protectia-mediului.ro
Bibliografie
Cămășoiu, C., 1994. Economia și sfidarea naturii. Editura Economică. București.
Platon, V., 1997. Protecția mediului și dezvoltarea economică. Editura Didactrică și Pedagogică. București.
Rojanschi, V., 1997. Economia și protecția mediului. Editura Tribuna Economică. București.
Manoliu, M., Ionescu, C., 1998. Dezvoltarea durabilă și protecția mediului. H.G.A. București.
Sustainable Development, VUB Press, 1996.
Strategia de dezvoltare durabilă a UE și a României în perioada 2007-2013;
Strategia de dezvoltare durabilă a UE și a României în perioada 2013-2020-2030;
Concepul strategic de dezvoltare teritorială – România, 2030;
Strategia de dezvoltare culturală (Patrimoniul Cultural Național); Revista Panorama – Politica regională a UE;
Berca, M. Teoria gândirii mediului și a resurselor naturale, București, Editura Grand, 1989
Roșia Montană Gold Corporation 2009-2010
Ștefan Răgălie, Sabin Muscalu, „Aspecte privind eficiența economică a proiectului Roșia Montana”, intervenție prezentată la Comisia Parlamentară Română, București, 28 mai 2003.
Gheorghe Postelnicu, Globalizarea economiei, editura Economică, 2000
Vadineanu A. s.a. Dezvoltarea durabilă, vol.I, „Teorie și practica”, București, 1999.
Manoliu M. I.Cristina. Dezvoltarea durabilă și protecția mediului, H.G.A., București, 1998.
Jelev, I. Managementul mediului înconjurător, Oradea, Editura Univ. 1997
Negrei, C. Instrumente și metode în managementul mediului, București, Editura Economică,1997
Constantinescu N. N., Economia protecției mediului natural, București, Editura Politică, 1976
www.povesteaadevarata.ro
www.protectia-mediului.ro
Anexa 1
Măsuri de realizare a obiectivelor pe termen lung ale dezvoltării durabile
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Protectia Mediului Si Dezvoltarea Durabila In Cadrul U.e (ID: 123327)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.