Protectia Marcilor

PROTECțIA MăRCILOR

îN UNIUNEA eUROPEANă

CUPRINS

Introducere

Mărcile de comerț și fabrică au devenit unul din cele mai importante și valoroase active ale unei companii. Numai prin înregistrarea mărcilor, comercianții se pot bunura de protecția juridica a dreptului asupra lor. Prin înregistrarea mărcilor, comercianții pot decide dacă doresc să dezvolte o afacere la nivel național sau comunitar. Pentru un comerciant român este mai eficient să înregistreze o marcă de comerț la nivelul Uniunii Europene, întrucât îi va permite să atragă un număr însemnat de clienți.

Lucrarea cu titlul Protecția mărcilor este structurată pe cinci capitole. Primul capitol prezintă definiția conceptului de marcă, funcțiile mărcii și tipologia acestora, numele de marcă, prin ce se identifică o siglă, emblema sau logo și caracteristicile de calitate a acestora. Cel de al doilea capitol relatează tema principală a lucrării- Cadrul legislativ al mărcilor la nivelul Uniunii Europene și în Romania, prin prezentarea sistemului Madrid, principalele avantaje ale mărcilor internaționale, consecințe ale protecției mărcilor (semne), clasificarea de la Nisa, cadrul juridic și instituțional al protecției mărcilor în România, marca fiind principalul obiect al dreptului de proprietate intelectuală cu protecție juridică și unul din cele mai importante elemente ale unei întreprinderi și definirea mărcii din punct de vedere juridic. În cadrul acestui capitol, am prezentat, de asemenea, caracteristicile mărcii, condițiile de depunere a cererii de înregistrare a mărcii și cele trei sisteme de dobandire a dreptului de marcă.

Cel de al treilea și al patrulea capitol reprezintă un studiu de caz al protecției mărcii Triumph, prin prezentarea companiei Triumph International, identificarea brandurilor și mărcilor de comerț deținute, mărcile de comerț sub numele de Triumph care pot crea confuzie în utilizarea lor și modul de protecție a dreptului de marcă la compania amintită.

Ultimul capitol al lucrării realizează o imagine asupra tuturor aspectelor prezentate în lucrare, reliefarea avantajelor și lipsurilor în protecția intelectuală a mărcilor de comerț și fabrică, prin analogie cu studiul de caz prezentat. De asemenea, acest capitol realizează o radiografie a modului de prezentare a strategiilor de marcă în vederea îmbunătățirii performanțelor întreprinderii.

Capitolul 1. Noțiuni generale privind mărcile de comerț

Importanța și necesitatea mărcilor în afaceri

Companiile multinaționale și naționale furnizează produse sau servicii consumatorilor pentru a exista pe piață. Conform opiniei lui Peter Drucker (1971), există o singură definiție validă a scopului unei afaceri: atragerea clienților. Modul în care întreprinzătorii crează sau administrează clientelă diferă de la companie la alta și de la o industrie la alta. Organizațiile aleg diferite strategii pentru atragerea și menținerea clienților, satisfacerea lor fiind singură formă de existență a întreprinderilor.

În economia actuală, se pot distinge companii care furnizează un produs sau serviciu unor grupuri de consumatori la un prêt competitiv. De multe ori, clienții sunt dispuși să plătească mai mult pentru brandul produsului, nu pentru faptul că le inspiră încredere, ci pentru faptul că acel produs reprezentă un mod de viață sau un set de idealuri.

O marcă de comerț poate determina succesul sau falimentul unei companii în actuala eră a globalizării. Marca oferă un avantaj competitiv pentru deținătorii ei și determină reducerea concurenței neloiale. Brandul sau marca comercială a unei organizații functioneaza ca un activ intangibil. Studiile au arătat că mărcile comerciale și vadul comercial au impact semnificativ asupra valorii întreprinderii, fapt ce conduce la necesitatea protecției lor împotriva utilizării ilegale sau incorecte.

Marca de comerț este privită drept cel mai valoros activ al unei organizații, fiind sufletul produselor și serviciilor. În mediul competițional al societății de astăzi, managerii trebuie să utilizeze în mod optim reglementările legale cu scopul de a proteja produsele lor față de piraterie. Acest lucru este determinat de faptul că mărcile de comerț reprezintă un atribut critic pentru organizații, așa cum reprezintă vadul comercial pentru proprietarii.

Principiile de protecție a mărcilor de comert au determinat aparitia unui sfere de drept specifice, care diferă în multe aspecte de la o țară la alta. Cu toate acestea, s-au stabilit câteva standarde comune pentru protecția măcilor de comerț.

Economistii specializați în mărci de comerț au investigat modul în care mărcile de comerț asigură consumatorilor certitudinea că produsul pe care l-au achiziționat oferă o imagine asupra companiei. Mărcile furnizează un imbold în două moduri interconectate. În primul rând, aceasta motivează companiile să investească în inovații elementare pentru a realiza produse diferențiate față de concurență. În al doilea mod, firmele pot utiliza mărcile ca pârghii indirecte pentru a explora și alte strategii de marketing ca brevete, patente și alte secrete comerciale.

Definirea conceptului de marcă

Cunoașterea mărcilor implică analiza a trei discipline: economie, drept și management. Acest termen este utilizat în mod diferit în cele trei discipline, având mai multe denumiri și fiind subiectul unor teorii economice, de multe ori contradictorii sau complementare.

În management, o marcă de comerț poate fi considerată un drept de proprietate intelectuală, necesar a fi protejat. Viziunea economică asupra mărcilor de comerț demonstrează că cercetările în domeniu s-au dezvoltat pe politicile economice ale națiunii asupra proprietății intelectuale.

Mai multi intelectuali au definit în mod diferit conceptul de marcă. De cele mai multe ori, este dificil întelegerea mărcilor de comerț, din cauza confuziilor existente între diferite definiții ale termenilor utilizați cu referire la marcă. Cu toate acestea, cele mai multe definiții au câteva elemente comune.

O marcă comercială, identificată prin simbolul ®, reprezintă un însemn distinctiv utilizat de un individ, organizație comercială sau altă persoană juridică pentru a identifica un produs sau serviciu în fața potențialilor consumatori, și pentru a arăta că toate produsele ce o poartă provin dintr-o sursă unică, pentru a face distincția între produsele sau serviciile proprii și cele ale altor entități.

Cele mai acceptate definiții sunt următoarele :

Marca de comert include orice cuvânt, nume, simbol, sau orice combinație, utilizată sau intenționată a fi utilizată în comerț pentru a identifica sau distinge bunurile unui fabricant sau vânzător, cu scopul de a exprima proveniența bunurilor. În sens restrâns, o marcă de comerț reprezintă numele brandului.

Marca de comerț este orice cuvânt, nume, simbol, slogan, design de ambalaj sau orice ombinație dintre acestea care servește pentru identificarea sau distingerea unor produse față de altele în comerț. Chiar și sunetele, combinațiile de culori sau hologramele pot fi considerate mărci de comerț în anumite circumstanțe. Termenul marcă de comerț este utilizat pentru a identica produsul sau serviciul unei organizații.

Marca de comerț reprezintă orice semn sau combinație de semne, capabile să diferențieze bunurile sau serviciile de alte produse similare. Aceste tipuri de semne includ nume personale, numere, elemente figurative sau combinații de culori, care pot fi eligibile să fie înregistrate ca mărci de comerț.

Marca de comerț este aplicată sau anexată produsului, fie direct pe ambalaj, fie pe imprimită referitoare la oferta unui produs.

În literatura de specialitate, există neîntelegeri asupra terminologiei utilizate cu privire la brand sau marcă de comerț. De obicei, clienții nu fac diferența dintre brand și marcă de comerț. Aceasta confuziune se menține și la nivelul angajatilor unei companii. Marketerii înteleg mărcile de comerț în mod diferit față de personalul juridic.

O marcă de comerț reprezintă orice cuvânt sau slogan care indică originea produsului față de alte produse similare existente pe piață. Marca de comerț nu indică tipul sau calitatea produsului pe care îl reprezintă. Poate fi aplicată la produse multiple care sunt realizate în cadrul aceleiași companii. De exemplu, marca de comert Toyota se aplică tuturor brandurilor companiei, cum ar fi Camry, Carrina, Corrola, Prado, etc.

Pe de altă parte, brandul este un nume, simbol sau altă combinație care identifică produsele unei organizații ca având anumite avantaje diferențiate. Asociația Americană de Marketing identifică brandul drept. Acest nume, termen, simbol sau orice combinație dintre acestea cu scopul de a identica bunurile și serviciile unei organizații și de a le diferenția față de concurență. De astfel, brandul indică calitatea și este mai credibil, întrucât încrederea determină loialitatea clienților. În practică se identifică companii cu branduri similare cu marca lor de comerț (Coca Cola.)

Elemente asociate cu marcile de comert

Mărcile de comerț sunt asociate cu alte elemente, determinând apariția de confuzii.

Cele mai cunoscute confuzii sunt următoarele :

Mărcile de comerț vs. Numele afacerii

Numele afacerii este numele unei afaceri, în cadrul căruia organizațiile comercializează și este utilizată pentru a comunica cu alții. Numele comercial sau numele afacerii sunt două expresii ce exprimă acelasi lucru- numele sub care un întreprinzător își îndeplinește obiectivele comerciale.

Mărci de comerț vs forma comerțului

Forma comerțului este imaginea generală asupra afacerii, nu include doar mărci de comerț sau nume comerciale, ciansamblul de culori, sunete și aranjamente. Acest termen implică ansamblul de grafici și nuanțe ale produselor sau ambalajelor adoptate pentru a distinge produsele și serviciile față de cele ale concurenței.

Mărci de comerț vs. Patente și drepturi de autor

Mărcile de comerț, drepturile de autor, patentele fac parte din categoria drepturilor industriale, acestea din urmă aparținând conceptului larg de proprietate intelectuală. Diferența constă în faptul că marca de comerț, prin definitia sa nu indică o inovație sau exploatare a unei tehnologii, cum sunt drepturile de autor sau patentele.

Mărcile de comerț Vs Serviciu de marcă

În timp ce marca de comerț éste utilizată pentru comerț, serviciul de marcă este utilizat in organizațiile de servicii, ca birouri guvernamentale, organizații neguvernamentale și altele. Serviciile de mărci sunt utilizate pentru a indica sursa unui serviciu sau bun.

Obiectivele și funcțiile mărcilor

Marca de comerț are doua obiective majore : economic și social. Ambele obiective au o importanță majoră pentru vânzătorii și cumpărătorii implicați în activitatea comercială.

Obiectivul economic al mărcii de comerț este reflectat din trei perspective : a proprietarului, a consumatorului și a politicii economice a națiunii.

Marca de comerț este un activ sau un drept având o valoare monetară, ce poate fi cumpărat, vândut sau împrumutat

Atunci când un produs sau un grup de produse fabricate de diferite companii îndeplinesc aceleiași standarde, prețul devine cea mai importantă variabilă în alegerea realizată. Cu toate acestea, clienții pot lua deciziade cumparare pe baza mărcii comerciale, întrucât aceasta exprimă un set de idei sau un stil de viață. Prin urmare, o marcă de comerț reduce confuziile în luarea deciziilor când informațiile nu sunt disponibile, ajutând la diminuarea timpului necesar de luare a deciziilor

O privire de ansamblu asupra ideologii economice a multor state exprimă promovarea sectorului privat. Multe țări în dezvoltare încearcă să atraga un număr vast de investitori străini. Un factor determinant al creșterii investitiilor străine este gradul de protecție a drepturilor intelectuale pe care țara gazdă le poate acorda.

Cel mai important obiectiv social mărcilor comerciale privește protecția consumatorilor de greșeli, decepții și confuzii, pe care concurența neloială le determină.

Funcță.

Funcțiile mărcilor de comerț

Mărcile de comert determină apariția avantajelor competitive. Acestea pot fi utilizate pentru a exprima calitatea și funcționalitatea unui produs în mod indirect, prin asociere cu anumite atribute ca: serviciul de probă, timpul de livrare, tehnologia utilizată și alte caracteristici ale unui singur producător.

Funcțiile mărcilor de comerț sunt următoarele :

indică originea produsului, întreprinderea care l-a fabricat; ca urmare marca se confundă cu producătorul;

garantează calitatea produsului (confirmă încrederea manifestată de cumpărători în însușirile de calitate ale produsului cumpărat);

stimulează solicitarea și cumpărarea produsului (între un produs marcat și unul anonim, cumpărătorul preferă întotdeauna produsul marcat);

contribuie la desfășurarea unei concurențe loiale, deoarece înlătură posibilitatea de a confunda un produs fabricat de o întreprindere cu același produs realizat de altă întreprindere;

permite organizarea și controlul pieței, eliminând confuziile dintre produse, mărci sinonime, producători;

îndeplinește funcția de monopol, de astă dată în sensul pozitiv al noțiunii, deoarece marca este apanajul unui produs al unei întreprinderi;

stimulează pe producători pentru îmbunătățirea calității produselor, deoarece cumpărătorul se va îndrepta spre produsul cu marca a cărei calitate a verificat-o;

asigură creșterea răspunderii producătorului pentru calitatea produselor puse în circulație, deoarece mărfurile de calitate slabă vor rămâne nevându-te, iar producătorul nu-și va putea recupera cheltuielile efectuate pentru fabricarea lor;

asigură condiții pentru elaborarea de studii de piață privind ponderea participării unui producător în piața totală a unui produs.

1.4.Clasificare și tipologia mărcilor

În marketingul modern, exista urmatoarele tipuri de mărci: de producție sau de comerț. Mărcile de producție sunt prezentate consumatorilor în mod diferențiat, pentru fiecare produs sau serviciu în parte. Marca de fabrică este aplicată de producător pe produsele sale, iar marca de comerț de întreprinderea care comercializează aceste produse. Întreprinderea producătoare poate utiliza în același timp marca de fabrică și de comerț, în măsura în care comercializează ea însăși produsele pe care și le fabrică. În schimb, mărcile de comerț, avand o mare extindere prin crearea lanțurilor de distribuție, reunesc sub aceeași marcă o mare varietate de produse sau servicii, care sunt comercializate de același comerciant. În cazul mărcilor de comerț, vânzătorul își asumă sarcina de a garanta clientului un anumit nivel calitativ, indiferent de identitatea producătorului.

Printre cele mai cunoscute mărci de fabrică se cunosc Coca Cola, Sony, Mercedes, Kodak, Nestlé, Toyota, Pepsi-Cola, etc., iar din categoria celor de comerț menționăm: Adidas, Quelle, Privileg, Trident, Dorati, Aldi, Metrou.

În prezent, mărcile de fabrică sunt mai răspândite decât cele de comerț, cu toate că importanța acestora din urmă a crescut în ultimii doi ani, datorită perfecționărilor aduse în sistemul de distribuție a produselor. În paralel se remarcă și o altă tendință, aceea a comercializării unor produse fără nume, denumite și produse albe. Supermagazinele Carrefour din Franța au lansat, în anul 1976, ideea de a oferi consumatorilor produse fără marcă (Marque Libre), idee preluată ulterior și de alte mari întreprinderi comerciale.

Crearea unei identității mărcii -necesită decizii suplimentare, referitoare la numele, sigla ori emblema, culorile, sloganul și simbolul mărcii.

În același timp, o marcă este mult mai mult decat un nume, o siglă, o combinație de culori, un slogan sau un simbol. Acestea sunt instrumente și tactici de marketing. O marcă reprezintă, în esență, promisiunea unui marketer de a furniza în mod consecvent cumpărătorilor un anumit ansamblu de atribute caracteristice, avantaje și servicii.

Marketerul trebuie să stabilească o misiune îndeplinită de marcă și o viziune asupra a ceea ce trebuie să fie și să facă marca. Marketerul trebuie să considere că îi oferă clientului un angajament contractual, asupra modului în care marca își va îndeplini promisiunea de performanță. Contractul care are ca obiect obligațiile de performanță ale mărcii trebuie să fie sincer și onest.

Atașamentul față de marcă are loc atunci când clienții au experiența faptului că firma își onorează promisiunea de furnizare a avantajului oferit de marcă. Adevarul este că mărcile nu se creează si nu se impugn prin publicitate, ci prin experiența trăită în legatură cu marca.

Toate contactele clienților cu angajații firmei și cu comunicațiile firmei trebuie să fie pozitive. Ideea mărcii nu va prinde la public, decât dacă toată lumea din firmă o aduce la viață prin ceea ce spune și face. Tosti și Schotz acuză că foarte multe firme fac promisiuni legate de marcă, dar nu își instruiesc angajații cum să asimileze și să își onoreze aceste promisiuni. Cei doi autori sugerează mai multe moduri prin care firmele pot face promovarea internă a mărcii, cu proprii lor angajați, pentru ca aceștia să înțeleagă, să dorească și să onoreze promisiunile făcute în numele mărcii.

În functie de modul de reprezentare grafică, mărcile pot fi:

Marca verbală – o denumire, un slogan, scrise cu caractere standard;

Marca figurativă – un element grafic care nu conține litere sau cifre.

Marca combinată- o denumire scrisă cu o grafica deosebită și/sau în culori sau o denumire însoțită de un element grafic.

Marca tridimensională- marca constituită din forma produsului sau a ambalajului sau orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau serviciu.

După natura solicitanților, mărcile pot fi:

Marca individuală- marca a cărei solicitant/i este/sunt persoana/e juridica/e sau/si fizica/e;

Marca colectivă- marcă destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociații de produsele sau serviciile aparținând altor persoane.

Marca de certificare- marca a cărei solicitant este o persoana juridică legal abilitată să exercite exclusiv controlul produselor și serviciilor în ceea ce priveste calitatea, materialul, modul de fabricație.

După obiectul lor, se pot distinge mărci de produse și mărci de servicii. În ceea ce privește relația dintre produs și marcă, pot fi puse în evidență următoarele variante:

mărci individuale de produs, întreprinderea producătoare înregistrând o marcă pentru fiecare din produsele sale. O asemenea variantă a adoptat, de exemplu, firma Procter & Gamble. Dintre mărcile de produs ale acesteia putem menționa: Ariel, Vizir, Lenoir, Pampers, etc.;

o singură marcă pentru toate produsele întreprinderii. O asemenea variantă întâlnim, de exemplu, în cazul unui producător de automobile (ex: BMW, Audi);

mai multe mărci pentru fiecare linie de produse a întreprinderii (de ex.: firma Sears utilizează marca Kenmore pentru produse electrocasnice, Homart pentru instalații sanitare);

mărci structurate pe mai multe niveluri, ca de exemplu pentru combinarea mărcii de fabrică cu mărcile individuale de produs, cum este cazul automobilelor realizate de firma Volskwagen (VW-Golf, VW-Corrado, VW Passat), Fiat (Fiat Punto, Fiat Regata).

Mărcile de servicii sunt de două categorii:

mărci de servicii care se aplică pe produse sau sunt atașate produselor, pentru a indica pe cel care a prestat serviciul în legătură cu aceste produse (de ex.: mărcile utilizate de spălătorii, vopsitorii);

mărci de servicii care indică, în diferite moduri, servicii nelegate de anumite produse, cum ar fi: serviciile bancare, de asigurări, de transport, agențiile de presă, serviciile turistice, serviciile de emisiuni radiofonice și de televiziune, serviciile de spectacole.

Legătura dintre marcă și servicii poate îmbrăca formele cele mai diferite, în funcție de natura serviciului. În unele cazuri, marca se aplică pe instrumentele folosite pentru prestarea serviciului (pe mijloacele de transport) sau pe un obiect care este rezultatul serviciului prestat (de ex.: aplicarea mărcii pe biletele eliberate de agențiile de voiaj).

Există unele servicii care folosesc marca indirect (de ex.: hotelurile, restaurantele pot aplica marca lor pe produsele din dotare). Unele țări nu acceptă înregistrarea mărcilor de servicii străine, pentru a-și proteja propriile servicii, mai ales pe cele turistice.

Pentru o mai bună identificare a mărcilor în procesul de documentare precum și pentru stabilirea întinderii drepturilor acordate și a eventualelor interferențe cu alte mărci, prin Aranjamentul de la Nisa din 1957 a fost adoptată o clasificare internațională a produselor și serviciilor. Această clasificare cuprinde 34 clase de produse și 8 clase de servicii (România a aderat la această Convenție în anul 1998). Criteriile utilizate pentru delimitarea claselor sunt: proveniența, destinația și natura produselor și serviciilor.

După compoziția lor, mărcile sunt simple și compuse. Mărcile compuse (din două sau mai multe elemente verbale sau figurative) sunt frecvent folosite pentru că asocierea unor semne permite să se asigure mai ușor caracterul distinctiv al mărcii.

Marca defensivă prezintă anumite modificări de detaliu ale mărcii înregistrate, pentru a împiedica înregistrarea de către alte întreprinderi a unor mărci asemănătoare cu aceasta. Scopul mărcii defensive este de a asigura o protecție sporită mărcii utilizate.

Marca de rezervă se aseamănă cu marca defensivă prin faptul că, în momentul înregistrării ei, întreprinderea nu are intenția să o folosească. Spre deosebire însă de marca defensivă, ea nu este legată de o marcă principală a cărei protecție s-o întărească.

Marca notorie este larg cunoscută și se bucură de un renume deosebit în rândul consumatorilor.

Lander Associates a realizat un clasament al mărcilor din diferite țări, pe baza a două criterii: scorul memoriei, care arată în ce măsură un consumator își amintește de o marcă și statutul mărcii, care arată ponderea opiniilor favorabile privind marca în cauză. Pe baza rezultatelor obținute, se determină un indicator mediu, care exprimă rangul mărcii sau puterea imaginii acesteia.(Kotler, Ph., 1997)

Marca face în prezent obiectul unor strategii distincte, axate pe probleme cheie ale activităților de piață și ordonate după criterii riguroase. Utilizarea mărcilor atestă importanța crescândă ce li se atribuie în societatea contemporană axata pe cunoastere. Politica de marcă a întreprinderii vizează obiective dictate de necesitatea individualizării și diferențierii produselor și serviciilor sale față de cele ale concurenței, în funcție de specificul segmentelor de piață – determinate de diferitele stiluri de viață ale consumatorilor – în raport cu avantajele psihologice și calitățile tehnice și de performanță a căror valorificare se urmărește.

Pentru a satisface obiectivele și interesele organizației și consumatorilor, o marcă trebuie să fie înzestrată cu multiple calități – ce-i conferă și forță promoțională – între care amintim:

perceptibilitate ridicată imprimată de caracterul lizibil, estetic și armonios al mărcii.

omogenitate în raport cu ansamblul mijloacelor de comunicație și a elementelor mixului de marketing.

distincție, un plus de originalitate care să-i sporească perceptibilitatea în raport cu alte mărci.

putere de evocare determinată de caracteristicile produselor (serviciilor) ce vor fi promovate.

personalitate conferită de simboluri capabile să-i asigure viabilitatea.

capacitate de memorizare asigurată de accentuarea unor semnificații majore care să excludă eventuale confuzii.

notorietate condiționată de legătura cu teme și situații frecvente care să-i sporească valoarea.

asociativitate asimilată cu ușurința includerii într-o strategie ce dezvoltă și alte imagini ale firmei.

Figura 2. Tipurile de marci

Capitolul 2. Cadrul legislativ al mărcilor

2.1. Protectia internatională a mărcilor

Marca internatională este marca depusă spre înregistrare prin sistemul Madrid la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, în statele membre la Aranjamentul și Protocolul de la Madrid și înscrisă în Registrul Internațional al Mărcilor.

Înregistrarea mărcii unei companii într-un stat extern presupune parcurgerea unei proceduri de înregistrare în conformitate cu legislația națională în domeniul mărcilor, fiind obligatorie reprezentarea în fața oficiului național al acelui stat de către un consilier autorizat de legislația sa națională.

Pentru companiile care au interese comerciale într-un număr mai mare de state, protejarea mărcilor acestora în statele respective presupune parcurgerea tot atâtor proceduri diferite de înregistrare, în fața aceluiași număr de oficii naționale, iar costurile implicate de aceste proceduri se ridică la valori substanțiale. În acest sens, există o soluție alternativă la înregistrarea mărcii la nivel național în fiecare stat de interes, menită să asigure aceeași protecție mărcii, costurile fiind însă în mod considerabil reduse, iar procedurile simplificate în mod semnificativ. Această alternativă este reprezentată de înregistrarea ca marcă internațională, prin așa-numitul "sistem Madrid".

Sistemul Madrid reprezintă un sistem centralizat de înregistrare internațională a mărcilor, prin intermediul căruia se poate obține înregistrarea unei mărci într-unul sau mai multe state membre la Aranjamentul și Protocolul de la Madrid, depunând o singură cerere de înregistrare la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. În cererea internațională pot fi desemnate (în cazul solicitanților români) unul sau mai multe state membre la cel puțin unul dintre cele două acorduri internaționale menționate, iar procedura de înregistrare se desfășoară în fiecare stat desemnat în conformitate cu legislația sa națională, fără a fi necesară reprezentarea solicitantului în fața fiecărui oficiu național în vederea depunerii cererii de înregistrare.

Toate comunicările oficiilor naționale ale statelor desemnate în cererea internațională a unei mărci cu solicitantul acesteia se poartă prin intermediul OMPI, excepție făcând cazul în care oficiul unuia dintre statele desemnate emite un aviz de refuz provizoriu întemeiat fie pe citarea din oficiu a unei mărci anterioare, fie pe o opoziție depusă de către un terț la înregistrarea acelei mărci. Într-un astfel de caz intervine abia necesitatea desemnării unui mandatar local în vederea asigurării reprezentării în procedura de înregistrare în acel stat.

Principalul avantaj al mărcii internaționale este reprezentat de facilitatea parcurgerii unei singure proceduri de înregistrare, în fața unei singure instituții internaționale, drepturile dobândite de către titularul mărcii internaționale în fiecare stat desemnat fiind independente de cele obținute în celelalte state desemnate, dar aceleași cu cele care s-ar fi obținut prin înregistrarea mărcii la oficiul național al acelui stat.

Dincolo de posibilitatea de a înregistra și de a obține protecția unei mărci la nivel național și comunitar, un solicitant poate obține protecția unei mărci la nivel internațional în conformitate cu procedura prevăzută de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, având sediul la Geneva, Elveția. Acest mecanism procedural internațional se bazează pe Acordul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor din 1891 și pe Protocolul de la Madrid din 1989 („Sistemul de la Madrid”), fiind aplicabil unui număr mare de state de pe tot mapamondul, inclusiv statelor membre UE, Statelor Unite ale Americii, precum și altor state situate pe alte continente.

În conformitate cu Clasificarea Internațională a Produselor și Serviciilor în vederea înregistrării mărcilor („Clasificarea de la Nisa”), o marcă poate fi înregistrată pentru una sau mai multe clase de produse sau servicii. De fapt, aceast aspect reprezintă o clasificare a produselor și serviciilor pentru care o marcă poate fi înregistrată. În baza acestei clasificări, la nivel național există o diferențiere în perceperea taxelor de înregistrare a mărcilor. Cel care solicită înregistrarea unei mărci trebuie să cunoască faptul că această clasificare este aplicabilă atât la nivel național și comunitar, cât și la nivel internațional în toate cele 82 de state semnatare ale Clasificării sus-menționate.

Avantajele înregistrării unei mărci printr-o cerere formulată la nivel internațional sunt următoarele:

formularea unei singure cereri de înregistrare de marcă și obținerea protecției pentru acea marcă în mai multe țări;

urmărirea unei singure cereri pentru modificări, completări și alte mențiuni care apar pe parcursul procesului de înregistrare;

valoarea taxelor achitate este mult mai mică pentru înregistrarea mărcii internaționale decât aceea care ar fi trebuit achitată în cazul în care s-ar fi optat pentru înregistrarea mărcii la nivel național în fiecare dintre țările care prezintă interes.

Procedura de înregistrare a unei mărci internaționale durează aproximativ 12-18 luni, cu excepția cazurilor în care sunt emise Avize de Refuz Provizoriu sau sunt formulate Opoziții la înregistrarea mărcii de către terți.

2.2. Protectia mărcilor în Uniunea Europeană

Înregistrarea unei mărci la nivelul Uniunii Europene se realizează prin depunerea unei cereri la Oficiul privind Armonizarea Pieței Interne (OHIM)- Mărci, Desene și Modele Industriale, având sediul în Alicante, Spania.

Procedura înregistrării mărcii la nivel comunitar european este prevăzută în Directiva nr.89/104 a Consiliului UE din 21 decembrie 1988 cu privire la armonizarea legislatiilor statelor membre în domeniul mărcilor și în Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, din 20 decembrie 1993 asupra mărcii comunitare. În timp ce Directiva prevede doar măsuri de bază privitoare la buna funcționare a pieței interne nerealizând o reală armonizare  a legislațiilor statelor membre UE în domeniul protecției mărcilor, Regulamentul reprezintă instrumentul legislativ cu directa aplicabilitate în toate statele membre ale Uninii Europene. Marca comunitară reprezintă un sistem independent de protecție în UE, nefiind un substitut pentru protecția mărcii la nivel național. În cadrul procedurii europene unice și unitare a înregistrării mărcii pot apărea diverse obstacole,  precum imposibilitatea utilizării mărcii comunitare în unele state membre ale UE. În cazul în care o marcă națională a fost înregistrată într-un stat anterior aderării acestuia la UE, poate apărea coexistența unei mărci comunitare cu o marcă identică sau similară la nivel național.

De asemenea, când există două mărci similare sau identice, una la nivel național și cealaltă la nivel comunitar european, un comerciant poate fi autorizat să utilizeze acea marcă pe tot cuprinsul UE, cu excepția statului în care marca fusese înregistrată ca marcă națională, sau poate obține în instanță anularea mărcii naționle. Un astfel de conflict poate fi rezolvat apelând la principiul vechimii mărcii.

Acest principiu presupune, pe de o parte că, în cazul în care marca comunitară este cea mai veche, atunci marca naționala va fi anulată și marca comunitară va fi utilizată și pe teritoriul unde fusese înregistrată marca națională, ca și pe întreg spațiul UE. Pe de altă parte, dacă marca națională este mai veche, proprietarul poate continua să o utilizeze în statul respectiv, iar marca comunitară nu va putea fi folosită pe teritoriul unde marca este protejată de legea națională.

Această interdicție este valabilă atât timp cât proprietarul mărcii nu și-a dat acordul ca altcineva să utilizeze marca. Marca comunitară conferă drepturi prioritare raportat la toate mărcile subsecvente și la orice alt conflict de drepturi asupra unei mărci anterioare în toate statele membre UE. Aceast aspect permite proprietarilor unor mărci comunitare nu numai să își protejeze drepturile exclusive asupra mărcilor comunitare la nivelul UE, dar și să prevaleze asupra unor drepturi naționale ulterioare.

Ca și în cazul mărcii naționale, și marca comunitară poate fi transferată în diferite modalități precum licențierea, cesiunea sau francizarea pentru întreaga piață comunitară. Opțiunea pentru transferul ori cesiunea mărcii comunitare este esențială pentru managementul unei companii.

O marcă comunitară poate fi transferată separat de orice alt transfer de bunuri ale companiei, pentru unele sau pentru toate produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată. O marcă comunitară poate fi licențiată pentru toată UE sau pentru o parte a UE, licența putând fi exclusivă sau non-exclusivă.

Solicitantul obține protecție unitară în tot spațiul comunitar european. O asemenea înregistrare europeană produce aceleași efecte în fiecare și în toate statele membre UE, iar orice operațiune de transfer având ca obiect marca comunitară produce efecte în întregul spațiu UE.

Înregistrarea unei mărci, atât la nivel european cât și la nivel național, conferă proprietarului atât un drept exclusiv de a folosi marca pentru produse și/sau servicii pentru o perioadă de 10 ani de la data depunerii cererii de înregistrare, cât și un drept de a le interzice terților de a utiliza acea marcă sau de a o reproduce în mod fraudulos.

La cererea proprietarului mărcii, înregistrarea poate fi reînnoită la expirarea perioadei de protecție, pentru o altă perioadă de 10 ani. Drepturile ce decurg din înregistrare sau din reînoirea îregistrăii pot fi transferate în tot sau în parte cu titlu oneros sau gratuit.

Începând cu data depunerii cererii, proprietarul mărcii este îndreptățit să interzică terților să utilizeze sau să reproducă marca în mod fraudulos.

Natura unitară a mărcii comunitare, cuprinzând toate statele membre UE, înseamnă o procedură și un management mult mai simplu, precum o singură cerere, o singură limbă cerută în desfășurarea procedurii de înregistrare, un singur centru administrativ și un singur dosar ce trebuie analizat. Este o procedură simplificată și solicitanții o pot desfășura atât în fața autorităților naționale în domeniu, cât și direct la OHIM.

Numai după ce a obținut înregistrarea unei mărci, comerciantul dobândește un drept de proprietate asupra ei. O simplă utilizare a unei mărci nu conferă unui comerciant nici un fel de protecție, iar cu cât o companie înregistrează mai repede o marcă comunitară, cu atât mai sigur îi va fi locul pe piață.

Protecția mărcii la nivelul UE – Pentru a înregistra o marcă la nivel UE, solicitantul trebuie să depună cererea în acest sens la Oficiul privind Armonizarea Pieței Interne (OHIM) – Mărci, Desene și Modele Industriale, având sediul în Alicante, Spania.

Procedura înregistrării mărcii la nivel comunitar european este prevăzută în Directiva nr.89/104 a Consiliului UE din 21 decembrie 1988 cu privire la armonizarea legislatiilor statelor membre în domeniul mărcilor și în Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, din 20 decembrie 1993, asupra mărcii comunitare. În timp ce Directiva prevede doar măsuri de bază privitoare la buna funcționare a pieței interne nerealizând o reală armonizare  a legislațiilor statelor membre UE în domeniul protecției mărcilor, Regulamentul reprezintă instrumentul legislativ cu directa aplicabilitate în toate statele membre ale Uninii Europene. Marca comunitară reprezintă un sistem independent de protecție în UE, nefiind un substitut pentru protecția mărcii la nivel național. În cadrul procedurii europene unice și unitare a înregistrării mărcii pot apărea diverse obstacole,  precum imposibilitatea utilizării mărcii comunitare în unele state membre ale UE. În cazul în care o marcă națională a fost înregistrată într-un stat anterior aderării acestuia la UE, poate apărea coexistența unei mărci comunitare cu o marcă identică sau similară la nivel național.

De asemenea, când există două mărci similare sau identice, una la nivel național și cealaltă la nivel comunitar european, un comerciant poate fi autorizat să utilizeze acea marcă pe tot cuprinsul UE, cu excepția statului în care marca fusese înregistrată ca marcă națională, sau poate obține în instanță anularea mărcii naționle. Un astfel de conflict poate fi rezolvat apelând la principiul vechimii mărcii.

Acest principiu presupune, pe de o parte că, în cazul în care marca comunitară este cea mai veche, atunci marca naționala va fi anulată și marca comunitară va fi utilizată și pe teritoriul unde fusese înregistrată marca națională, ca și pe întreg spațiul UE. Pe de altă parte, dacă marca națională este mai veche, proprietarul poate continua să o utilizeze în statul respectiv, iar marca comunitară nu va putea fi folosită pe teritoriul unde marca este protejată de legea națională.

Această interdicție este valabilă atât timp cât proprietarul mărcii nu și-a dat acordul ca altcineva să utilizeze marca. Marca comunitară conferă drepturi prioritare raportat la toate mărcile subsecvente și la orice alt conflict de drepturi asupra unei mărci anterioare în toate statele membre UE. Aceasta permite proprietarilor unor mărci comunitare nu numai să își protejeze drepturile exclusive asupra mărcilor comunitare la nivelul UE, dar și să prevaleze asupra unor drepturi naționale ulterioare.

Ca și în cazul mărcii naționale, și marca comunitară poate fi transferată în diferite modalități precum licențierea, cesiunea sau francizarea pentru întreaga piață comunitară. Opțiunea pentru transferul ori cesiunea mărcii comunitare este esențială pentru managementul unei companii.

O marcă comunitară poate fi transferată separat de orice alt transfer de bunuri ale companiei, pentru unele sau pentru toate produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată. O marcă comunitară poate fi, de asemenea, licențiată pentru toată UE sau pentru o parte a UE, licența putând fi exclusivă sau non-exclusivă.

După cum am menționat mai sus, în cazul înregistrării unei mărci comunitare, solicitantul obține protecție unitară în tot spațiul comunitar european. O asemenea înregistrare europeană produce aceleași efecte în fiecare și în toate statele membre UE, iar orice operațiune de transfer având ca obiect marca comunitară produce efecte în întregul spațiu UE.

Înregistrarea unei mărci, atât la nivel european cât și la nivel național, conferă proprietarului atât un drept exclusiv de a folosi marca pentru produse și/sau servicii pentru o perioadă de 10 ani de la data depunerii cererii de înregistrare, cât și un drept de a le interzice terților de a utiliza acea marcă sau de a o reproduce în mod fraudulos.

La cererea proprietarului mărcii, înregistrarea poate fi reînnoită la expirarea perioadei de protecție, pentru o altă perioadă de 10 ani. Drepturile ce decurg din înregistrare sau din reînoirea îregistrăii pot fi transferate în tot sau în parte cu titlu oneros sau gratuit.

Începând cu data depunerii cererii, proprietarul mărcii este îndreptățit să interzică terților să utilizeze sau să reproducă marca în mod fraudulos.

Natura unitară a mărcii comunitare, cuprinzând toate statele membre UE, înseamnă o procedură și un management mult mai simplu, precum o singură cerere, o singură limbă cerută în desfășurarea procedurii de înregistrare, un singur centru administrativ și un singur dosar ce trebuie analizat. Este o procedură simplificată și solicitanții o pot desfășura atât în fața autorităților naționale în domeniu, cât și direct la OHIM.

Numai după ce a obținut înregistrarea unei mărci, comerciantul dobândește un drept de proprietate asupra ei. O simplă utilizare a unei mărci nu conferă unui comerciant nici un fel de protecție, iar cu cât o companie înregistrează mai repede o marcă comunitară, cu atât mai sigur îi va fi locul pe piață.

Figura 2. Inregistrarea marcilor comunitare

Sursa: www.osim.ro

2.3. Cadrul legislativ al mărcilor în România

Legiuitorul și doctrina română au definit marca, anticipând astfel dezideratul exprimat la Congresul asociației internaționale pentru protecția proprietății industriale de la Paris din 1900, prin care se recomanda ca legislația fiecărei țări să cuprindă definirea mărcii. Potrivit legii românești din 15 aprilie 1879, marca este un mijloc esențial de concurență, adică un mijloc pentru titularul său de a distinge mărfurile sale de cele ale concurenților și de a afirma valoarea produselor sale pentru a atrage și dezvolta clientela.

Aceste definiții atribuie mărcii funcția de garant împotriva actelor necinstite, garantează exercitarea liberă a activității comerciale și protejează comercianții cinstiți de fapte de concurență neloială. Marca, rezultată din libertatea activității umane asigură un renume celui ce a putut să-l câștige.

Ulterior, definirea mărcii s-a bazat pe funcția de distincție, apoi pe cea de garantare a calității. Astfel, în toate legislațiile marca este definită ca fiind: „un semn care servește la diferențierea bunurilor unei întreprinderi de cele identice sau similare ale altor întreprinderi”.

Potrivit Yolandei Eminescu, marca este un semn distinctiv, menit să diferențieze produsele, lucrările și serviciile unei persoane fizice sau juridice, garantând o calitate definită și constantă acestora, semn susceptibil a forma obiectul unui drept exclusiv, care aparține categoriei drepturilor de proprietate industrială. Acceptând în fond această definiție, subliniem că, în opinia noastră, marca nu reprezintă în mod direct o garanție a calității produselor, serviciilor, ci este un mijloc indirect de determinare a calității prin relațiile de piață și procesul de consum.

Fiecare stat definește marca în propria legislație. Astfel, Legea României privind mărcile și indicațiile geografice, nr.84/1998, prevede că marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane.

Semnul ales în calitate de marcă are importanță din momentul înregistrării, el fiind protejat din acest moment în sistemul atributiv de dobândire a dreptului la marcă, marca notorie constituind o excepție. Este cert faptul că semnul solicitat de a fi înregistrat în calitate de marca trebuie, în primul rând, să corespundă anumitor cerințe recunoscute de doctrină, de legislațiile naționale și actele internaționale, iar în al doilea rând, să fie distinctiv, să corespundă normelor privind ordinea publică și bunele moravuri din stat și să nu aparțină unei terțe persoane.

Distinctivitatea este una din condițiile înaintate pentru dobândirea protecției juridice asupra mărcilor. În acest sens, legislația de la mijlocul secolului al XX-lea susține: pentru atingerea scopului pentru care este creată marca – de a distinge produsele sau serviciile unor persoane de cele ale concurenților – ea trebuie să fie distinctivă.

Legislația națională în vigoare nu definește caracterul distinctiv, dar enumeră semnele care nu pot căpăta protecție juridică din cauza lipsei caracterului distinctiv. Faptul nedefinirii criteriului distinctivității în legislație generează numeroase probleme în practică.

Dicționarul explicativ al limbii române definește termenul „distinctiv” astfel: „reprezintă acele caracteristici prin care se deosebește un lucru de un alt lucru de același fel”. Asociația internațională a Deținătorilor de Mărci (INTA) menționează, că distinctivitatea unei mărci constă în capacitatea acesteia de a permite consumatorului identificarea produsului sau serviciului.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea criteriul distinctivității implica două calități: originalitatea și noutatea. Prima se rezumă la faptul că marca, pentru a atrage atenția, trebuie să fie suficient de originală și să fie diferită de cele întrebuințate de concurenți – idee susținută de A.Laborde în 1882 și oglindită în lucrarea autorilor români Barbu I.Scondăcescu, Dan I.Popovici.

Al doilea element ce formează caracterul distinctiv al mărcii este originalitatea. Doctrina franceză ne spune, că pentru a constitui o marcă a cărei proprietate să fie sigură și a cărei falsificare să fie urmărită, este suficient ca semnul să prezinte un aspect particular. Definirea originalității o găsim în doctrina română: „Originalitatea reprezintă caracterul suficient pentru a fixa atențiunea”.

Caracterul original, care face marca distinctivă, se referă la forma și conținutul mărcii. Forma reprezintă elementul exterior, iar conținutul – cel interior. Privitor la formă, putem accentua că actualmente legislația unor state nu este liberală în privința înregistrării în calitate de mărci a cifrelor, literelor, numelor, aspectului exterior al produsului, acestea fiind lipsite de distinctivitate, cu excepția celor ce sunt reprezentate într-o formă caracteristică, deosebită. Doctrina și legislația națională susține că semnele simple (litere, cifre) trebuie excluse de la protecție, dacă sunt solicitate în formă standard, deoarece sunt lipsite de distinctivitate.

Cercetătorii susțin că originalitatea, precum și noutatea mărcii, trebuie să fie relativă și nu comparată cu originalitatea ce trebuie s-o prezinte creațiile de formă sau desenele și modelele industriale. Acest caracter este satisfăcut dacă marca este de natură a fixa atențiunea, a distinge un produs de cele similare și de a nu face posibilă nici o confuzie.

Deci, putem conchide că mărcile trebuie să conțină particularități, care le-ar conferi o mare putere de distincție, deoarece în caz contrar consumatorul este lipsit de posibilitatea de a identifica ușor produsele și serviciile solicitate. Aprecierea distinctivității unui semn solicitat ca marcă se efectuează la data priorității mărcii, fapt ce-l considerăm logic, deoarece înregistrarea este temeiul obținerii ulterioare a protecției juridice.

2.4. Dobândirea dreptului asupra mărcii de produs și de serviciu

În prezent, sunt cunoscute trei sisteme de dobândire a dreptului la marcă:

sistemul declarativ numit realist;

sistemul atributiv numit constitutiv, formalist;

sistemul mixt numit dualist sau complex.

Sistemul declarativ este tradițional în statele sistemului anglo-saxon de drept. Sistemul atributiv este adoptat de statele care au preluat sistemul german de drept (Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Cehia, China, Danemarca, Egipt, Finlanda, Franța, Japonia, Liban, Mexic, Norvegia, Peru, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria, Rusia). Acest sistem a fost adoptat și de către România..

Înregistrarea mărcii se efectuează în mai multe etape. În Franța și România înregistrarea conține trei etape:

depozitul național reglementar;

examinarea formală a cererii de înregistrare;

examinarea semnului solicitat, înregistrarea mărcii și eliberarea certificatului de înregistrare.

În cele mai multe țări, cererile se depun la autoritățile guvernamentale competente, care au aceeași competență în raport cu autoritatea cu privire la examinarea cererilor de brevet și de obicei sunt denumite: Institutul Național de Proprietate Industrială (INPI) în Franța, Oficiu de Stat pentru Invenții și Mărci în România (OSIM), Oficiul de Brevete și Mărci în SUA.

Cererea de solicitare a înregistrării unei mărci poate fi depusă personal de către solicitant sau de către un reprezentant în proprietate industrială. Depunerea cererii prin reprezentant este obligatorie pentru solicitanții străini. Reprezentantul este desemnat printr-o procură, în baza căreia acționează în fața OSIM-ului.

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să solicite înregistrarea unei mărci individuale. Doctrina analizează subiectul dreptului la marcă în dependență de capacitate. Unele state înaintează cerința specialității capacității de folosință în baza căreia devine subiect al mărcii numai persoana care desfășoară o activitate industrială sau comercială, sau o altă activitate de antreprenoriat. Această poziție este îndreptată la preîntâmpinarea dobândirii speculative a dreptului la marcă.

Legislația Italiei, RFG, Japoniei, Elveției prevede expres o asemenea cerință. Pe aceeași poziție este situată practica judiciară din Brazilia, Argentina,etc.. În SUA și Canada această cerință este anticipată de posibilitatea înregistrării numai a mărcilor folosite în circuitul comercial. În cele mai multe țări dobândirea dreptului la marcă nu depinde de activitatea subiectului care solicită înregistrarea mărcii. Dintre asemeni țări putem enumera Franța, Anglia, Belgia etc., acestea sunt țările care admit principiul independenței mărcii. Unica cerință o constituia capacitatea civilă generală.

Legea României nr.84 din 1998, art.3, lit. a) prevede că marca se înregistrează de persoane fizice sau juridice. Dreptul la marca individuală poate aparține unei persoane care desfășoară un comerț sau o industrie.

Potrivit practicii stabilite în acest domeniu, pentru obținerea unei mărci se depune o cerere tip la organul abilitat. Odată cu cererea se prezintă dovada de plată a taxelor.Cererea se semnează de către solicitant sau de către reprezentantul în proprietate industrială indicându-se data completării formularului cererii.

Cererea este recepționată de către OSIM care îi atribuie un număr național. Actele enumerate (cererea și dovada de plată a taxelor) formează depozitul național reglementar. Data depozitului este cea de recepționare a documentelor. Achitarea taxei este un moment important, deoarece constituie o condiție a depozitului. În temeiul neachitării taxei, în cadrul examinării formale cererea se respinge. Cererea se depune în limba de stat, în caz contrar nu se înregistrează și se returnează persoanei care a depus-o. Celelalte documente pot fi depuse de către solicitant în limba de stat sau într-o altă limbă, fiind obligat să anexeze traducerea în limba de stat în termen de 2 luni.

Cererea se prezintă în 2 exemplare fiind însoțită de reproducerea grafică sau fotografică a mărcii în dimensiuni standard, iar în cazul mărcii tridimensionale – reproducerea grafică sau fotografică a mărcii în două dimensiuni (dacă reproducerea nu redă în mod suficient detaliile mărcii, Agenția poate solicita până la 6 vederi diferite ale mărcii și/sau o descriere verbală a mărcii) și de descrierea mărcii solicitate. În cerere se indică caracterele semnului verbal: standarde sau nestandarde. Dacă semnul este prezentat cu alte caractere se alătură transliterarea acestora.

Dacă semnul este compus din cuvinte dintr-o altă limbă și are semnificație temantică, se prezintă traducerea în limba de stat a mărcii. Dacă semnul verbal nu are o circulație largă în limba de stat, se indică semnificația lui.

În cazul când este necesar, cererea se completează cu următoarele acte: procura; solicitarea de recunoaștere a priorității, actele ce confirmă prioritatea (dacă se invocă prioritatea convențională, se prezintă copia cererii inițiale; dacă se invocă prioritatea de expoziție, se prezintă certificatul care confirmă statutul expoziției internaționale oficială sau recunoscută oficial, organizată pe teritoriul uneia din țările-părți la Convenția de la Paris. Documentele anexate la cerere se prezintă într-un singur exemplar.

Înregistrarea cererilor se face în ordinea primirii lor. Momentul depunerii cererii este important deoarece dreptul la marcă va aparține persoanei care prima a depus cererea. În domeniul înregistrării nu se face nici o discriminare față de solicitanți.

O cerință importantă reprezintă respectarea termenelor de prezentare a documentelor anexate și a materialelor pretinse de OSIM. Termenele de prezentare a documentelor ce se anexează la cerere, a materialelor suplimentare pot fi prelungite dar nu mai mult decât pentru 3 luni de la data expirării termenului stabilit, prezentând dovada de plată a taxei pentru această procedură. Regulamentul în vigoare, spre deosebire de cel precedent, conține repunerea în termenul omis.

Libertatea înregistrării mărcii conține și dreptul solicitantului de a-și retrage cererea (cererea poate fi retrasă de solicitant la orice etapă a examinării, dar nu mai târziu de data înregistrării mărcii. Specific este cazul mărcilor colective, deoarece retragerea cererii poate avea loc numai cu acordul tuturor persoanelor juridice care au dreptul să folosească această marcă. Cererea de înregistrare se consideră retrasă din momentul adoptării deciziei de retragere și nu are consecințe juridice la examinarea altor cereri.

Examinarea formală și de fond a cererii de înregistrare a mărcii reprezintă o procedură importantă, dar căreia i s-a acordat diferită atenție în legislațiile statelor la începutul secolului trecut. În dependență de recunoașterea necesității efectuării examinării formale și de fond legislațiile diferitelor state formează cinci grupe.

Primul grup îl formează legislația Germaniei, Angliei; Statelor Unite, Canadei; Austriei; Spaniei; Argentinei, Mexic, Braziliei, Poloniei, potrivit căreia depozitul este atributiv de proprietate. Solicitantul dobândește dreptul asupra mărcii în baza rezultatelor examenului prealabil care constă în verificarea de către organul administrativ (Ministerul de comerț sau de industrie) sau de cel judecătoresc conformității prescripțiilor legale de formă și de fond, a publicării prealabile a semnului solicitat în publicația specială și a opoziției (opunerea formală a proprietarilor de mărci identice sau similare înregistrate anterior depozitului dat).

Al doilea grup îl formează legislația Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, Ucrainei, Bulgariei, Estoniei, Lituaniei, Finlandei, Suediei, Norvegiei, Danemarcii, Olandei, Greciei, Portugaliei, Japoniei, care acordă protecție mărcii imediat după examenul prealabil.

Al treilea grup îl formează legislația Panamei, Venezuelei, Columbiei, Uruguay, care nu prevede examenul prealabil. Înregistrarea se făcea în baza publicării prealabile și a dreptului de opoziție a terților. Al patrulea grup îl reprezintă legislația statelor care nu prevăd nici examenul prealabil, nici publicarea prealabilă. În aceste state depozitul este declarativ de proprietate. În această grupă intra România, Franța, Iugoslavia, Italia.

Al cincilea grup se înscrie legislația Elveției, Austriei, Ungariei și Cehoslovaciei în baza căreia administrația unde se face depozitul are dreptul de a notifica deponentului că marca ce se solicită este identică cu alta deja înregistrată, deponentul fiind liber de a alege comportamentul.

Examinarea formală a cererii de înregistrare a mărcii – Cererea de înregistrare a mărcii trebuie să corespundă unor cerințe minime și necesare pentru a fi acceptată solicitarea și pentru efectuarea procedurilor ulterioare.

Examinarea formală se efectuează în termen de o lună de la data primirii cererii. În cazul în care materialele cererii corespund cerințelor înaintate Agenția adoptă o decizie de acceptare a cererii atribuind data și numărul depozitului național reglementar. Aceste date se introduc în Registrul Național al Cererilor de Înregistrare a Mărcilor.

Atunci când, în procesul examinării formale, se constată că lipsesc unele documente sau documentele nu corespund cerințelor stabilite prin regulament solicitantul este notificat privitor la neajunsurile depistate și i se propune de a le înlătura. Răspunsul la notificare trebuie să fie prezentat în termen de 2 luni de la data primirii notificării sau solicitantul poate cere prelungirea termenului dat, care nu poate depăși 2 luni, în caz contrar cererea se consideră nedepusă.

Nerespectarea acestui termen precum și neadresarea unei solicitări de prelungire a termenului, ce nu poate depăși 2 luni, are ca efect juridic: considerarea cererii retrase.

Astfel solicitantului îi este acordată posibilitatea de a completa sau de a corecta documentele anexate. Aceste materiale, însă, nu trebuie să modifice esența mărcii solicitate. În caz contrar completările formează o cerere separată. Introducerea modificărilor se face în baza cererii solicitantului depusă la OSIM.

Orice cerere care conține solicitarea înregistrării mărcii pentru mai multe produse, servicii poate fi divizată în mai multe cereri repartizând produsele și serviciile enumerate în cererea inițială. Aceasta este posibil până la decizia de înregistrare a mărcii, în cursul procedurilor de opunere la decizia de a înregistra marca, în cazul procedurii de recurs împotriva deciziei privind înregistrarea mărcii. Cererile astfel apărute păstrează data depunerii cererii inițiale și prioritatea mărcii, dar vor fi supuse unor taxe stabilite. Introducerea unor produse sau servicii suplimentare se efectuează numai prin depunerea unei cereri noi. Declararea de divizare a cererii de înregistrare a mărcii nu poate fi revocată.

Ca rezultat al examinării formale Agenția primește următoarea decizie: a)acceptarea cererii și atribuirea datei și numărului depozitului național reglementar

și datele se introduc în Registrul Național al Cererilor de Înregistrare al Mărcilor;

b) respingerea cererii printr-o decizie motivată.

Decizia adoptată poate fi atacată de solicitant în termen de 3 luni de la data primirii deciziei prin înaintarea unei contestații la Comisia de Apel a OSIM. Comisia de Apel este investită cu dreptul de a examina contestațiile împotriva deciziilor ca rezultat al examinării formale a cererii. Contestația va fi examinată în termen de 3 luni de la data depunerii în cadrul ședinței Comisiei de Apel. În rezultatul examinării contestației Comisia emite următoarea decizie: satisfacerea completă a contestației și acceptarea cererii; refuzul contestației și lăsarea deciziei OSIM în vigoare.

În cazul acceptării cererii solicitantului i se transmite un exemplar al cererii în care se indică data de depozit și numărul cererii.

Examinarea semnului solicitat – Drept rezultatul al constituirii depozitului național reglementar și înscrierii în Registrul Național al Cererilor de Înregistrare a Mărcilor, cererea de înregistrare este supusă examinării din punct de vedere al conținutului, în interesele publicului cât și ale concurenților.

Astfel în Franța, Rusia, România, Republica Moldova examinarea formală a cererii este precedată de verificarea conținutului ei – examinarea în fond. În cadrul examinării în fond se stabilește conformitatea semnului solicitat cu condițiile de protecție, se verifică materialele suplimentare depuse, lista de produse și servicii si se stabilește prioritatea mărcii.

Examinarea semnului solicitat – legislația României prevede examinarea în fond în termen de 6 luni. În cadrul etapei date se verifică: conformitatea materialelor cererii cu cerințele față de conținutul și întocmirea cererii, a documentelor anexate, materialele suplimentare și respectarea termenului de prezentare, care nu poate depăși 2 luni de la data notificării.

Ignorarea termenului are ca efect considerarea cererii retrase. Materialele suplimentare prezentate în termen se verifică în vederea respectării cerinței de a nu modifica esența cererii. Apoi urmează verificarea listei de produse și servicii. Lista produselor și serviciilor solicitate trebuie să fie expusă expres în termene precise cu indicarea denumirii produselor sau a serviciilor grupate conform claselor CIPS, fiecare produs sau serviciu fiind precedat de numărul clasei date. În cadrul verificării acestei liste produsele și serviciile nu pot fi considerate ca asemănătoare pe motiv că figurează în aceeași clasă și nici nu pot fi considerate ca fiind diferite, pe motiv că figurează în clase diferite ale clasificatorului. Această examinare dă posibilitatea de a identifica corect termenul folosit de solicitant pentru desemnarea produsului sau a serviciului. În cazul când se depistează că taxa a fost plătită numai pentru o parte din produse sau când lista produselor, serviciilor este mai mare decât numărul de clase Agenția notifică solicitantului despre necesitatea achitării diferenței sumei sau a limitării numărului de clase pentru care se cere înregistrarea semnului solicitat. Dacă solicitantul nu se conformează notificării examinarea se efectuează doar în limita claselor pentru care a fost achitată taxa, în ordinea expunerii lor în cerere. De asemenea se determină omogenitatea roduselor, care ar face posibilă crearea la consumatorul de rând a asocierii produselor unui anumit producător.

Data priorității mărcii se stabilește în dependență de data depunerii cererii, care se consideră data primirii cererii de către OSIM sau, după caz, data primirii ultimului document necesar pentru stabilirea priorității. Prioritatea mărcii poate fi stabilită potrivit priorității convenționale sau de expoziție, dacă solicitantul dorește, indicând solicitarea în cerere sau, în caz contrar, înaintând o cerere în termen de 2 luni și prezentând actele ce confirmă legalitatea acestei cerințe în termen de 3 luni de la data depunerii cererii inițiale la OSIM.

Deosebit de important și dificil este stabilirea conformității semnului solicitat cu condițiile de protecție. La verificarea semnului solicitat se determină dacă sunt temeiurile absolute de respingere a înregistrării conform legii în vigoare. Este imposibilă înregistrarea semnului solicitat în calitate de marcă, dacă în calitate de elemnete conține: semne false sau care ar putea induce consumatorul în eroare privitor la produsul, serviciul sau producătorul acestora, indicații georgafice ce identifică vinuri sau alte produse alcoolice care nu sunt originare din locul specificat în indicația geografică respectivă, chiar și în cazul când originea adevărată este menționată, indicații georgafice ce identifică vinuri sau alte produse alcoolice sau care sunt onstituite dintr-o astfel de indicație în cazul când vinurile sau produsele alcoolice au o altă origine, semne contrare ordinii publice sau bunelor moravuri sau marca integral constă din: semne excluse de la protecție potrivit legii, reproduceri sau imitații de steme, drapele și embleme de stat, denumiri oficiale sau istorice de state sau abrevierea lor, denumiri complete sau abrevieri de organizații internaționale interguvernamentale, sigilii oficiale de control, de garanție și de marcare, decorații, alte semne de distincție, forma și ambalajul produsului în cazul mărcii tridimensionale. Este important de evidențiat că elementele enunțate nu trebuie să ocupe o poziție dominantă, fapt ce ar face imposibilă înregistrarea semnului în calitate de marcă.

Dacă marca este tridimensională se verifică: reproductibilitatea grafică, unitatea formei(forma trebuie să fie omogenă și să fie percepută ca un tot întreg), constanța formei. În lipsa constanței sau a unicității formei mărcii ea este considerată lipsită de caracterul distinctiv. Pentru a fi înregistrată o formă tridimensională nu trebuie să aparțină domeniului public.

Foarte important este verificarea identității sau similitudinii semnului solicitat cu alte mărci. Această examinare ne dă răspuns la întrebarea, dacă semnul solicitat poate constitui o marcă și dacă nu se află în conflict cu mărcile sau cu alte obiecte deja înregistrate. Expertiza are drept scop stabilirea esenței semnului, adică dacă el dispune de particularități distinctive, dacă nu induce în eroare și dacă nu contravine bunelor moravuri stabilite în societate. Această expertiză este necesară pentru apărarea drepturilor consumatorilor. Pentru comerț este important faptul imposibilității monopolizării unui termen generic sau descriptiv.

Studiind legislația mai multor state, vedem că efectuarea expertizei în cadrul procedurii de înregistrare se face în baza criteriului absolut, care presupune distinctivitatea și liceitatea și a criteriului relativ, care presupune disponibilitatea.

În cadrul expertizei în fond se determină individualitatea semnului, care se face de expert și care reprezintă o problemă dificilă. Este evident că efectuarea fiecărei expertize reprezintă un caz individual, care are particularitățile sale specifice ce trebuie studiate și apreciate la justa lor valoare. Iată de ce este necesar ca experții să fie persoane de o calificare înaltă care să cunoască la nivelul înalt legislația

națională și internațională în domeniul mărcilor și practica judiciară din țară și de

peste hotare, în acest domeniu. În aceste temeiuri este necesar de mărit responsabilitatea experților fiind posibilă atragerea la răspundere în cazul cînd nu sunt obiectivi.

În rezultatul examinării semnului solicitat, OSIM ia una din deciziile: de a publica marca sau de a respinge cererea.

În cazul când semnul solicitat corespunde cerințelor de protecție privind toate produsele și serviciile indicate în listă se adoptă decizia de publicare a cererii, care se notifică solicitantului în termen de 10 zile de la data adoptării deciziei.

Dacă în cadrul examinării semnului se constată necorespunderea cel puțin a unei din cerințele prevăzute Lege, OSIM trimite solicitantului, în termen de 10 zile de la adoptarea deciziei, un aviz provizoriu argumentat de respingere totală sau parțială a cererii. Agenția cere prezentarea contestației cu argumentele sau materialele suplimentare în termen de 2 luni de la data primirii avizului provizoriu. Dacă semnul solicitat este similar cu o marcă înregistrată anterior pe numele altei persoane Agenția propune solicitantului de a prezenta o scrisoare de acord.

În cazul când solicitantul nu prezintă contestația sau cea prezentată este considerată neîntemeiată OSIM ia decizia de respingere a cererii, care se notifică solicitantului. Însă, dacă contestația prezentată este considerată întemeiată OSIM ia decizia de publicare a cererii. Apoi, după publicarea datelor privind cererea, urmează procedura contestațiilor împotriva înregistrării mărcii solicitate. Contestația poate fi depusă de orice persoană interesată, în termen de 3 luni de la data publicării cererii, la Comisia de Apel a OSIM, care este învestită cu o astfel de competență. Pentru a se examina contestația contestatarul depune o cerere de examinare a contestației, conținutul căreia este stabilit prin Regulament și o motivare a contestației. Contestația se examinează timp de 3 luni la ședința Comisiei de Apel. Rezultatul examinării este emiterea uneia din deciziile: satisfacerea contestației sau refuzul contestației rămânând în vigoare decizia Comisiei de examinare sau hotărârea Agenției privind acceptarea și înregistrarea mărcii. Hotărârea Comisiei de Apel se comunică în termen de 10 zile solicitantului și contestatarului. Hotărârea intră în vigoare la data adoptării. Ea poate fi atacată în instanța de judecată în termen de 6 luni de la data adoptării.

Înregistrarea mărcii și eliberarea certificatului asupra mărcii – Marca este înregistrată în Registrul Național al Mărcilor dacă în termen de 3 luni de la data publicării cererii nu a fost depusă nici o contestație sau contestațiile au fost respinse. În Registru se introduc datele cerute de Regulamentul în vigoare. De asemenea, în Registrul Național al Mărcilor se introduc și modificările survenite ulterior. Înregistrarea mărcii este precedată de publicarea datelor privind înregistrarea mărcii în BOPI, în termen de 3 luni.

Ca rezultat al înregistrării solicitantului i se acordă certificatul de înregistrare, redactat pe un formular tip cu indicarea datelor prevăzute de Regulamentul în vigoare, care constituie titlul de proprietate asupra mărcii. Numărul certificatelor înregistrate diferă de la un an la altul.

Certificatul de înregistrare a mărcii este actul care confirmă drepturile exclusive ale titularului și prioritatea mărcii. Analizând dinamica depunerii cererilor și a dobândirii titlurilor de protecție, începând cu anul 1990 până în prezent, constatăm că numărul cererilor depuse și a certificatelor de protecție a mărcilor crește din an în an, însă decalajul dintre ele este destul de mare, fapt ce ne dovedește despre încălcarea cerințelor înaintate de lege la înregitrare.

Înregistrarea mărcii este utilă nu numai în virtutea faptului că reprezintă temeiul protecției juridice, dar și din considerentul că are efecte juridice deosebit de importante pentru titulari:

înregistrarea mărcii este temei pentru protecție;

înregistrarea este un act constitutiv de drepturi;

înregistrarea precizează începutul protecției.

Drepturi ce decurg din înregistrarea unei mărci – sunt confirmate prin certificatul de înregistrare a mărcii. Înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra mărcii pentru produsele și/sau serviciile pentru care s-a efectuat înregistrarea, pe un termen de 10 ani de la data constituirii depozitului. Înregistrarea aduce cu sine interdicția, pentru terți, de a depune sau de a utiliza, fără autorizație, indiferent sub ce formă, marca sau unul din elementele sale caracteristice, pentru aceleași produse sau servicii.

La cererea titularului înregistrarea unei mărci poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de protecție de 10 ani, cu plata taxei prevăzute de lege. Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii poate fi făcută cu cel mult trei luni înainte de expirarea duratei de protecție în curs. Cu ocazia reînnoirii lista produselor / serviciilor poate fi limitată, dar nu amplificată. Taxa pentru cererea de reînnoire a înregistrării mărcii poate fi plătită în cel mult 6 luni după expirarea duratei de protecție în curs, dar cu majorarea prevăzută de lege. Reînnoirea înregistrării mărcilor se înscrie în Registrul Național al Mărcilor și se publică în BOPI în termen de 6 luni de la depunerea la OSIM a cererii de reînnoire.

Mărcile înregistrate la OSIM nu sunt protejate decât pe teritoriul României. Protecția într-o țară străină presupune îndeplinirea formalităților prescrise de legislația țării respective. Convenția de la Paris asigură unui titular roman aceleași drepturi ca și cele acordate titularilor naționali din țara respectivă. Convenția dă prioritate, asupra oricăror altor persoane, pentru depunerea aceleiași mărci, în țările membre ale Convenției, într-un interval de 6 luni, socotit de la data depozitului făcut în România.

Aranjamentul de la Madrid permite înregistrarea internațională a unei mărci, într-o țară sau mai multe țări membre ale acestui aranjament, printr-o cerere unică, depusă la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, situată la Geneva, cu condiția ca această marcă să fie înscrisă în registrul mărcilor înregistrate din România (să aibă certificat de înregistrare). Durata protecției obținute în baza Aranjamentului de la Madrid este de 10 sau 20 de ani în funcție de opțiunea titularului.

Protecția indicațiilor geografice – Indicația geografică este denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o țară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputație sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esențial atribuite acestei origini geografice. Indicațiile geografice pot fi folosite numai de către persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicații au fost înregistrate.

Nu sunt supuse procedurii de înregistrare (stabilită de legea 84/1998) indicațiile geografice care au dobândit sau vor dobândi protecție pe calea unor convenții bilaterale sau multilaterale încheiate de România. Au calitatea de a solicita OSIM înregistrarea unei indicații geografice, asociațiile de producători care desfășoară o activitate de producție în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere. OSIM înregistrează indicația geografică și acordă solicitantului dreptul de utilizare după ce Ministerul Agriculturii și Alimentației, sau după caz, autoritatea competentă din țara de origine a solicitantului, certifică :

a) indicația geografică a produselor care urmează a fi înregistrate;

b) produsele care pot fi comercializate sub această indicație ;

c) aria geografică de producție;

d)caracteristicile și condițiile de obținere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a putea fi comercializate sub această indicație. Dreptul de folosire a unei indicații geografice nu poate face obiectul nici unei transmisiuni.

Capitolul 3. Prezentarea companiei Triumph

3.1. Scurt istoric

Triumph International este unul dintre cei mai mari producători de lenjerie din lume. Pe langa brandurile principale Triumph si Sloggi, compania produce în Europa, brandurile Bee Dees, Valisere și HOM. Corsetierul Johann Gottfried Spiesshofer și comerciantul Michael Braun au fondat firma producătoare de corsete Spiesshofer & Braun. Cu șase mașini de cusut și șase angajați, aceștia au început producția de corsete într-o șură în Heubach (sudul Germaniei). După cinci ani, firma avea deja 150 de angajați. Peste o sută de ani, au transformat mica fabrică de corsete într-o companie multinațională, așa cum se prezintă și astăzi.

Compania Triumph este o firmă renumită atât în calitate de producător de lenjerie extrem de variată ca modele și croieli, cât și de îmbrăcăminte de noapte, de casă și pentru tineret, de costume de baie și de îmbrăcăminte sport. Fondatorii firmei, Gottfried Spiesshofer si Michael Braun, și-au început activitatea ca producători de corsaje în 1886 în Heubach (Württemberg) cu un capital de 2.000 de mărci din aur și cu șase angajați. În perioada în care designerul parizian Charles Frederic Worth a introdus susținerea pieptului femeii cu pernițe, cei doi fondatori au pus bazele primei lor firme într-un hambar. În 1894 au reușit să se remarce, obținând un contract de furnizare a corsajelor în Anglia, urmând ca în 1902 numele de “Triumph “ să devină oficial marcă înregistrată.

În primii ani ai secolului XX, lenjeria intimă confecționată cu armătură de susținere a devenit mai lejeră, corsetele au alunecat în jos, transformându-se în portjartiere sau centuri. Femeile europene au devenit electrizate de influențele modei, de tangou și au început să-și sublinieze personalitatea prin îmbrăcăminte și ținută. "Triumph" a înflorit și generații noi au însuflețit afacerile cu energia și elanul lor tineresc.

După 40 de ani de dezvoltare neîntreruptă, s-au pus în 1926 temeliile unei expansiuni internaționale: firma și-a deschis prima filială externã in Zürich, capitala Elveției, unde se află astăzi centrul administrativ-financiar al companiei.

În 1959, compania organizează la Berlin cea mai mare prezentare a modei în materie de dessous-uri, la care participă renumiți jurnaliști de modă din întreaga lume, ocupând titlurile de presă pe tot globul, iar în anul 1960 își începe expansiunea pe piața asiatică. Această decizie este însoțită de o altă inovație, care a rămas până astăzi o lege fundamentală pentru Triumph: crearea unei structuri descentralizate. Datorită acestui principiu de afaceri, se asigură deservirea clienților în fiecare țară de către designerii și partenerii de afaceri locali, care țin cont în mod special de tendințele regionale ale modei și de caracteristicile culturale. La începutul anilor 60, Triumph International deschide filiale în Spania, Grecia, Franța și Portugalia, iar din 1964 se extinde și în partea de răsărit.

În anii 60, Triumph International se extinde în Asia, deschizând filiale în Hong Kong, Singapore, Thailanda, China și India. La mijocul anilor 60, Triumph International este unul din primii trei producători din Japonia. Tot în această perioadă, brandul se extinde în Spania, Grecia, Franța și Portugalia. Până în anul 1965, Triumph International își vindea produsele în peste 92 de țări.

În 1959, are loc o dezvoltare revoluționară și anume apariția Lycra®, prima fibră de elastan, care revoluționează lumea lenjeriei intime cu materialul moale, ușor și caracteristici îmbunătățite lenjeriei atât pentru purtare cât și pentru întreținere. În 1966, Triumph lansează seria de lenjerie "Doreen", fabricată din poliamidă cu 15% elastan. În 1967, Triumph este prima care folosește tehnologia cupelor preformate pentru a elimina cusăturile. Triumph începe producția de bikini și costume de baie în 1962. Noi tehnici de promovare direcționate către femeia independentă.

În anul 1986, Triumph International își sărbătorește cea de a 100 aniversare. În acel an, grupul angajeaza 19000 de persoane la nivel global și realizează o cifra de afacere de 996 mil. CHF. În această perioadă, compania preia firma franceză de lenjerie de bărbați HOM. În 1988, compania de lenjerie încheie contracte de franciză cu Uruguay și fosta Germanie de Est. În 1989 continuă expansiunea în Canada, Noua Zeelandă șă Koreea de Sud.

În anul 1990, preia marca exclusivistă de lenjerie Valisere și își lărgește astfel gama de produse. Anii 90 reprezintă o perioada de expansiune constantă în Europa de Est și se realizează deschiderea de noi fabrici în Thailanda, China și India. În această perioadă, compania își mărește numărul de angajati la peste 35.000.

În 1991, Triumph Internatonal a introdus marca Sloggi for Men în șapte modele diferite. În acelasi timp, firma a lucrat la o linie mai deosebită pentru femei, Sloggi Luxe, care includea inserturi de dantela pe marginile slipului, precum și un sutien cu balena (cu sârma), un body și patru topuri diferite. În anul 1995, când majoritatea producătorilor și-au îndreptat atenția spre lenjeria care să ajusteze linia corpului, Triumph a lansat Sloggi Control, un chilot care asigura fermitatea feselor.

Spre sfârșitul anilor ’90, Triumph International vânduse peste 400 milioane de produse în lume, și în ciuda producției masive, calitatea a rămas constantă. In prezent compania înregistrază o cifră anuală de afaceri de peste 1,6 miliarde USD și dispune de peste 30.000 de angajați.

Triumph Internațional operează branduri numeroase și filiale distincte în fiecare țară în care acesta are relații de afaceri, cu peste 160 de locații de vânzare cu amănuntul și 2000 de magazine individuale. În prezent Triumph are peste 10 branduri de lenjerie intimă dintre care amintim: Mamabel, Triaction, Everyday, Modern Shape, Fashion, Highlight.

Succesul lanțului de magazine Triumph a determinat extinderea lor într-un ritm alert pe mai multe teritorii din întreaga lume. Astfel, există locații Sephora în:

11 țări din Europa, însumând în total un număr de 441 magazine

Statele Unite, unde sunt 117 magazine

Canada, 4 magazine

Asia, 6 magazine

Traficul magazinelor Triumph estimat pe teritoriul Franței în anul 2005 a fost de 51 milioane de clienți.

3.2. Serviciile Triumph International

Triumph International comercializează o gama larga de: pijamale, lenjerie intimă, costume de baie, punând accent pe calitatea produselor. De-a lungul întergului proces de formare Triumph a pătruns în aproape toate tările lumii si continuă să se dezvolte, dispunând de centre de producție dotate cu cea mai modernă tehnologie. Firma a introdus pe piața ambalaje cât mai simple și ecologice și produse din ce în ce mai ușoare, rezistente și elastice, însâ se afla intr-o câutare neîntrerupta de materiale noi ce vor avea drept urmare alte revoluționari în domeniul textilelor (elastan, tipuri noi de microfibră sau Lyocell). Pe viitor Triumph international dorește să poată impregna durabil lenjeria cu parfum de trandafiri, de violete sau cu alte esențe plăcut mirositoare – iar la dorința clientei, chiar și cu aromă de ciocolată.

Principalii furnizorii ai companiei Triumph sunt: Seardel (Africa de Sud), Bodyline (Sri Lanka) si Body Fashion (Thailanda. )

Gama de produse Triumph comercializate include urmatoarele categorii de produse:

Sutiene

Corsete

Slipi

Maiouri

Halate

Pantaloni

Topuri

Ținute de casă

Cămăși de noapte

3.3. Segmente de piață vizate și strategia de promovare aplicată

Prin gama variată de articole oferite, Triumph International, deși a început prin atenția acordată femeilor sau tinerelor domnișoare, astăzi produce si lenjerie intimă pentru barbați. Clienții companiei sunt persoane cu ocupații diferite, ce au conștiința valorii unei mărci și sunt dispuși să facă un efort financiar pentru a cumpăra un articol de marcă, pe care o văd ca o garanție a calității.

Principalele marci comerciale de compania Triumph International sunt:

Marca Triumph include urmatoarele categorii de produse:

Triumph Essence: prezintă un design elegant creat cu ultimele tehnologii și materiale somptuoase.

În cadrul gamei Triumph Essence sunt comercializate următoarele categorii de produse: sutiene, slipi și jartiere.

Gama Triumph clasică include următoarele categorii de produse: lenjerie(sutiene, body, corsete, slipi și maieruri), ținute de casă(camasi de noapte, pijamale, tinute de casa, halate, pantaloni si topuri) și ținute de plajă.

Gama Miss Triumph oferă femeilor o gamă de modele moderne la prețuri avantajoase. Această gama include următoarele categorii de produse: lenjerie (slipi, maieuri, sutiene), ținute de casă (halate, camăși de noapte, pantaloni, topuri, pijamale) și ținute de plajă (bikini cu cupe, bikini fara cupe).

Gama Mammabel este adresat proaspetelor mamici. In aceasta gama de produse sunt include sutiene si slipi dedicati proaspetelor mamici.

Gama Triaction include sutiene dedicate pentru petrecerea timpului liber si pentru sport

Valisere

Valisere este un brand de lenjerie intimă germane ce se comercializează de către compania Triumph International. Produse Valisere au fost lansate la Grenoble în anul 1913 de către Auguste Perrin. Achiziția brandului de către compania Triumph s-a realizat în anul 1991.

Sloggi este considerată cea mai vândută marca de slipi din lume datorită calității înalte, confortului unic și altor caracteristici.

HOM este o marca ce exprimă masculinitatea și inovatia în lumea lenjeriei pentru bărbați.

Studiile empirice au arătat că Triumph se bucură de o conștientizare în domeniul publicității de 74% în rândul publicului său țintă. Într-un efort de a combate concurența, Triumph a lansat o campanie pentru persoanele care folosesc sutienul pentru prima oara, în 2005, pe care au susținut-o în școli printr-un un program educațional. In acest sens, un catalog pentru începatoare a fost lansat pentru a susține acest efort și gama a fost completată cu stiluri care să se potrivească.

Ceea ce face ca magazinele Triumph International să fie unice în întreaga lume este succesul lor ce poate fi rezumat în doar 6 cuvinte, reprezentând principiile de bază ale acestora:

Experiență

Libertate

Informație

Alegere

Asistență

Garanție

Strategii de promovare folosite de Triumph International

Publicitatea este unul dintre cele mai importante instrumente generice de influențã în domeniul comerțului. Mesajele „construite” au rolul nu numai de a informa potențialii cumpãrãtori, ci și de a-i incita, stârnindu-le dorința de achiziție a produselor oferite.

Pentru a pune în evidentã caracteristicile publicitãții apelãm la urmatoarele definiții:

– orice prezentare prin cuvinte, imagini, sunete, care este impersonalã și platitã de inițiatori, pe baza unor prețuri stabilite;

– orice forma plãtitã de prezentare și promovare a unor idei, bunuri sau servicii, de cãtre un sponsor nominalizat.

Publicitatea din cadrul magazinelor Triumph constă mai mult în imagini și prezentare. Imaginile reprezintă conceptul ideii promovate, iar prezentarea este realizată prin tehnici de merchandising profesional

Conceptul dinamic pe care îl promovează compania prin continua reinventare a imaginii sale, dar totodată prin păstrarea caracteristicilor și calităților ce o deosebesc de celelalte magazine cu profil cosmetic/ de frumusețe este ilustrat în fiecare lună prin această “manifestare” de promovare

Mediile de publicitate folosite de către Triumph sunt internetul, televiziunea și panotajul, cheltuielile pe care compania le face pentru publicitate reprezentând pste 40% din investiții.

În anul 2007, Triumph a apelat la prezentatoare de televiziune Louise Redknapp pentru campania de promovarea din toamna aceluiași an. Aceasta este la al cincilea sezon când lucreaza pentru companie, având în vedere că ultimele 4 au fost un succes. Louise este denumită ambasadoarea Marii Britanii pentru această marcă reprezentând femeia adevarată, cu forme și modelul perfect pentru această campanie. Combinând comfortul cu o umbra de glamour, noua campanie publicitară, respectiv sedințele foto, au avut loc într-un apartament modern – fondul ideal pentru un sezon de iarnă fermecător. Toate instantaneele luate de Paul Farell au surprins nota încantătoare și sofisticată pe care o denota noua și impresionanta colecție Triumph.

Stilurile cheie utilizate în campania publicitară includ: Daisy Desire, Amourette, Fancy Desire, Clivage și Revival Feelings. Evocând sentimente de nostalgie, colecția presupune forme seducătoare, o textură moale și culori vintage. Articole de pasmanterie și finisajele de lux, cum ar fi perle, nasturi și fundițe aduc un gram de farmec.

Pentru analiza mesajului am ales 2 fotografii sugestive care având-o în prim plan pe Louise, pun în evidență eleganța și senzualitatea lenjeriei Triumph, însușiri redate de culorile vintage folosite: alb, negru și gri. Cele două tipuri de lenjerii au rolul de a pune în evidență feminitatea și grația femeii ce poartă marca Triumph. Promovarea acestei noi campanii publicitare este realizată și prin cadrul internetului, deoarece este accesat de un numar foarte mare de utilizatori, ceea ce oferă companiei un avantaj. Consumatorii interesați de această lenjerie pot găsi pe internet spotul campaniei, poze cu model care promovează aceste produce, precum și cataloagele companiei cu poza produsului și prețul atașat.

Triumph a realizat și un spot publicitar pentru a susține promovarea colecției denumită “Cleavage on Demand”, lansată în anul 2009. Acest sortiment al companiei Triumph a fost lansat pentru a veni în ajutorul tuturor femeilor care își doresc să aibă un decolteu perfect.

Spotul prezintă 3 fete aflate în camera lor de hotel, care se află într-o dispoziție foarte bună deoarece sunt mulțumite de rezultatele obținute prin purtarea produselor Triumph, indiferent de dimensiunea bustului. După ce se îmbracă, pornesc la plimbare, fiind admirate de către trecători. Mesajul pe care îl transmite spotul, “Never mind size. Cleavage on Demand”, susține ideea conform careia aceasta colecție satisface cerințele oricărei cliente, indiferent de mărimea bustului. Această reclama își are ca scop, creșterea vânzărilor de lenjerie intimă ale companiei.

Având în vedere vânzările efectuate după campanie, considerăm că mesajul companiei a ajuns la consumatori, deoarece aceștia au achiziționat produsele, fiind încântați de noua campanie de promovare.

Triumph este un brand din segmentul high cu o orientare de nișă, aceste produse din noua colecție se adresează femeilor romantice și celor feminine, căutând să le ofere încredere în felul în care arată, în ceea ce privește silueta. În esență, Triumph oferă soluții oricărei femei, în orice tip de situație. Această nouă lenjerie este tot ceea ce își poate dori o femeie, este frumoasă, este atrăgătoare, dar neașteptat de confortabilă. Este potrivită pentru a fi purtata în fiecare zi, adaptându-se la silueta fiecărei femei.

Această campanie a urmărit informarea a cât mai multi consumatori despre noua marca Triumph și determinarea achiziționării produselor. O creștere a vânzărilor pe termen lung, va determina o creștere a producției, dar și a cotei de piață a firmei.

Compania își promovează produsele și la târgurile internaționale din domeniu, în fiecare an, ceea ce le confera un plus de informare și recunoaștere pe piața internațională. Revistele și ziarele din fiecare țară, promovează și ele prin reclamă lenjeria Triumph. Compania are o metoda mai puțin întâlnită de promovare și anume prin intermediul felicitărilor digitale, pe care le poți trimite prietenilor, dar care se bucură de succes pe piața internațională.

Alte metode prin care firma se mai poate face cunoscută este prin reclama prin intermediul altor siteuri, panouri unde rulează spotul publicitar, fluturași, reclama în alte ziare și reviste, precum și implicării în diferite campanii ce pot crește prestigiul mărcii.

3.4. Informații financiare privind compania Triumph

În anul 2010, piața globală a lenjeriei a fost estimată la nivelul de 29 miliarde de dolari. Cel mai mare retailer de lenjerie este considerat a fi Victoria Secret, care opereaza exclusiv în SUA. Piața europeană este puțin fragmentată și principalii retaileri sunt Triumph Internațional si DB Apparel.

Recesiunea globală a afectat semnificativ industria de lenjerie, ca orice sector de retail, determinând reducerea vânzărilor cu peste 3%.

Factorii macroeconomici cu impact semnificativ asupra dezvoltării pieței de lenjerie sunt următorii:

Venitul populației, a fost și va ramane mereu un factor determinant in dinamica vânzărilor lenjeriei intime, fie feminină sau pentru bărbați. Veniturile au influențat accesul la lenjerie intimă înca din cele mai vechi timpuri. De exemplu, în perioada romantismului european, lenjeria intimă avea atât un motiv practic, fiind folosită pentru a ține cald si protejând în același timp rochiile bogate ale domnițelor de la curțile nobililor, cât și un motiv inspirat din acea perioadă, acela de a decora și încrusta pe aceste articole numele persoanei iubite. Veniturile au fost strâns legate de situația politică a țarilor, privită aîât din punct de vedere economic, social, cultural cât si politic. Exemplu concret in acest caz este cel din perioada celor 2 războaie mondiale când interesul pentru lenjerie intimă nu doar că era scăzut, dar era chiar inexistent. Si in ziua de azi populația cu venituri modice iși asigură doar un nivel optim al lenjeriei intime în timp ce persoanele cu venituri mai ridicate au idei din ce in ce mai îndraznete, astfel putem spune că se poate face apartenența la o anumită categorie socială și pe criteriul locului de unde populația iși i-a lenjerie intimă.

Starea generală a economiei naționale influentează de asemenea volumul vânzărilor de lenjerie intimă deoarece au o stransă legatură cu venitul obținut de populație. Astfel, in prezent, in condițiile in care rata șomajului atinge cote îngrijoratoare chiar și in USA, unde a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, 8,1 la %, putem spune că multe domenii si piețe de desfacere vor cunoaște perioade destul de dramatice. Piața lenjeriei intime poate nu va fi chiar drastic influentată, dar totuși va exista o tendinta de limitare asupra anumitui nivel al prețului lenjeriei intime.

Nivelul educatiei, se pare că este un alt factor influențabil, nu direct si nu asupra pieței de desfacere a lenjeriei intime însă, influențeaza personalitatea populației, și felul in care acesta percepe ideea igienei si sănătatii. În România, nu se pune problema diferențierii populației datorită nivelului educației si culturii, însa pe plan mondial se face diferențiere clară.

În ceea ce privește mediul tehnologic în stransa legatura cu mediul natural sau mai bine zis , mediul ecologic, putem spune că piața lenjeriei intime este o piața destul de matură datorită mijloacelor de prelucrare a materialelor si obținere a lenjeriei intime , însă în ceea ce prvește inovatiile putem spune ca acest sector nu duce lipsă de idei. In primul rând putem afirma că se manifestă o tendință spre folosirea unor materiale ecologice cum ar fi mătasea sau bumbacul eco, bambusul si fibra de lemn pentru simplul motiv ca un un singur articol de chiloți disponibil pe rafturile magazinelor, amprenta ecologică este de 18 kg de CO2 emise in atmosferă si de 20.000 de litri de apă consumați pentru obținerea unui kg de bumbac, a cărui cultivare, implică de asemenea folosirea și a numeroase pesticide. În al-2-lea rând nimeni nu se mai teme să spună că acest sector este cât se poate de inovativ, apărând numeroare articole , unii zic, cât se poate de ciudate, de la lenjeria comestibilă la boxerii cu buzunare.

Piața lenjeriei intime nu este chiar modelul clasic de arătare a influenței factorilor de macromediu deoarece lenjeria intimă reprezintă până la urmă un bun de strictă necesitate.

Fiscalitatea, strctura bugetului și mediile financiare influenteaza mai mult modul de organizare si funcționare a societăților care se ocupă cu producerea și comercializarea lenjeriei intime decat piața propriu-zisă de desfacere a lenjeriei. Aceasta are o mai mare legatură cu nivelul veniturlor populației, în măsura în care rămane destul după plata taxelor și impozitelor către stat și pentru achiziționarea lenjeriei intime. Sncer fiind, criza și toate celelalte elemente ale mediului economic influențeaza disponibilitatea populației către lenjerie intimă într-o mica măsură, deoarece în ziua de azi chiar dacă toată lumea e atentă la distribuirea veniturilor totuși acestea sunt produse necesare oricui, problema se pune doar atunci când veniturile cresc si rămâne alegerea de a cumpăra lenjeria din același loc si datorită faptului ca își permit acum să i-a lenjeria din magazine din ce in ce mai renumite.

În anul 1995, acționarii companiei Triumph International au vândut 92% din acțiunile entității, producătorului de lenjerie, Maidenform, în schimbul a 10 milioane de dolari.

Evoluția financiară a companiei Triumph Internațional este prezentată în graficul următor:

Figura 1. Evoluția financiară a companiei Triumph Internațional

În anul 2009, Triumph Internațional a deținut un nivel al vânzărilor de 2,3 miliarde de franci elvetieni. Japonia, Germania, Italia și Marea Britanie au fost filialele naționale cu cele mai mari vânzări în anul 2009. O creștere semnificativă a vânzărilor s-a înregistrat în Brazilia, Rusia, India și China.

CAPITOLUL 4. PROTECȚIA MĂRCII TRIUMPH

4.1. Prezentarea și identificarea elementelor particulare a mărcii Triumph

Marca comercială este considerată un semn distinctiv folosit de entitățile economice pentru a deosebi produsele și serviciile lor de cele similare ale altor companii. Ea reprezintă un element esențial al valorii economice a unei întreprinderi. Prin folosirea mărcilor de comerț sau de fabrică, producătorii sunt protejati împotriva concurenței neloiale. Pe de altă parte, producătorul realizeaza parametrii calitativi prevăzuți în certificatele de marcă si conferă garanția calității pentru beneficiar. De asemenea, marca deține un rol promoțional, întrucât prin intermediul său, consumatorul identifică originea produselor.

Practica mondială ne dovedește că marca este cel dintâi obiect al dreptului de proprietate industrială ce implică protecția juridică și la ora actuală constituie unul din cele mai importante elemente al unei întreprinderi. Întreaga strategie comercială implică voința comunicării având scopul de a crea o imagine pozitivă producătorului în cazul când consumatorul procură bunurile ce i se propun. Marca are o deosebită importanță în acest proces de comunicare, contribuind la formarea unui consumator activ.

Astfel, consumatorii își aleg produsele industriale sau alimentare orientându-se în mare parte la marcă: marca joacă un rol important la identificarea rapidă a produselor și serviciilor oferite pe piață și este considerat de mare valoare. Acest rol a fost câștigat prin dezvoltarea și perfecționarea mijloacelor de informare și comunicare, determinând repetarea actului de cumpărare. Totodată, pentru a obține rezultatul scontat în procesul de comunicare, producătorul trebuie să țină cont de exigențele publicului, de nevoile, gusturile și doleanțele consumatorului.

În literatura de specialitate, se face o diferențiere între brand și marcă, existența noastră fiind determinată de multitudinea de branduri. Multi specialiști susțin că marca nu este altceva decât o traducere a termenului din limba engleza « trademark » și că în nicio altă literatură straină de specialitate nu se face o distincție între “brand” și cuvantul local « marca », pentru a desemna același lucru. Pe de alta parte, există numeroși marketeri romani care susțin faptul că marca reprezintă ceea ce poți proteja din punct de vedere legal și că brandul ține de percepția oamenilor asupra unui produs/serviciu.

Marca este cea care conferă identitate produsului, gamei de produse sau organizației și contribuie nemijlocit la formarea unei imagini. În urma cercetărilor făcute de specialiști s-a ajuns la concluzia că față de consumator, marca îndeplinește șase funcții esențiale: funcția pragmatică, funcția de garantare a calității, funcția de identificare, funcția de personalizare, funcția ludică și funcția distinctivă. Rolul mărcii pentru producător poate fi exprimat prin intermediul a trei functii: functia de semn de proprietate si de diferentiere, functia de autentificare si functia de comunicare. Marca este definita drept un termen, un semn, un simbol, un desen sau orice combinatie a acestor elemente, servind la identificarea ofertei unei organizatii, cu scopul de a o diferentia de oferta concurentilor. 

O particularitate intalnita este identificarea numelui companii cu marca utilizata pentru a diferentia produsele sale. O situatie identica este specifica si companiei Triumph, inregistrand marca comerciala sa in anul 1902 si este folosita pentru toate tipurile de produse.

Marca comerciala a companiei Triumph are urmatorul logo :

Compania Triumph utilizează cinci principii de bază în definirea mărcii sale. Aceastea sunt: calitatea, responsabilitate, reciprocitate, eficiența și libertatea. Produsele și serviciile de calitate ce ating standardele de performanță, cu impact minim asupra mediului înconjurător reprezintă platforma pentru succesul companiei. Dincolo de designul produselor sale, compania Triumph dorește crearea unei mărci cu combinații unice de beneficii fizice și emoționale, care le fac deosebite.

Principiul responsabilității se aplică la fiecare nivel al companiei Triumph, implicând obligația asociaților de a menține cele mai înalte standarde de onestitate și integritate și responsabilitatea etică a companiei față de comunitate și mediu. Politica companiei Triumph este a spiritului egalitarist și se aplică indiferent de vârstă, sex, rasă și religie. Angajamentul constant al companiei Triumph față de responsabilitate a determinat existența celor mai înalte standarde ale responsabilității companiei. Acest principiu are la bază încrederea, onestitatea și respectul pe care le împărtășeste cu asociații și consumatorii săi.

Din punct de vedere al calității produselor, compania urmărește să crească productivitatea și să reducă costurile. Unitățile de producție sunt în continuu îmbunătățite, folosind cele mai moderne procedee și tehnologii pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător.

În aparență, alegerea unei mărci este nelimitată, dar sunt menționate câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească o marcă de succes: să fie ușor de pronunțat, să fie ușor de reținut, să fie ușor de reprezentat și să fie atractivă în ceea ce privește aspectul și pronunția. Din analiza condițiilor necesare ce trebuie îndeplinite pentru recunoașterea unei mărcii, putem afirma că logoul Triumph prezintă caracteristicile pentru a fi considerată o marcă de success.

4.2. Protecția mărcii Triumph în Uniunea Europeană.

Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală a companiei Triumph este asigurată prin legea care reglementează refuzul înregistrării unor mărci de către cei care vor să profite, prin crearea ambiguitatii privind marca folosită. Cu alte cuvinte, legea proprietății intelectuale împiedică practicile de parazitare a mărcilor notorii, prin folosirea renumelui acestora în scopul de a-și comercializa propriile produse și care până acum au profitat de scăpări ale legii sau dispoziții ambigue.

Marca internatională este marca depusă spre înregistrare prin sistemul Madrid la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, în statele membre la Aranjamentul și /sau Protocolul de la Madrid și înscrisă în Registrul Internațional al Mărcilor.

O noutate în ceea ce privește protecția mărcii internaționale Triumph se referă la refuzul înregistrării unei mărci ce poate fi confundată cu o marcă utilizată în străinătate la data depozitului cererii și care continuă să fie utilizată acolo, dacă cererea a fost făcută cu rea-credință de către solicitant. Prin înregistrarea mărcii sale, compania Triumph a obținut un drept exclusiv asupra mărcii comerciale, terților fiindu-le interzisă utilizarea acesteia. În caz de necesitate, compania poate să solicite instanțelor competente să interzică altor persoane care nu are consimțământul acestuia, să utilizeze orice semn care corespunde uneia din situațiile prezentate:

–    un semn identic cu o marcă Triumph, care se referă la produse și servicii identice cu cele pentru care este protejată marca;

–    un semn, care din cauza identității sau similarității cu o marcă înregistrată, poate crea confuzie în percepția publicului, inclusiv asocierea între acel semn și marcă;

 –   un semn aplicat unor produse sau servicii identice sau similare cu produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată o marca poate crea confuzie în percepția publicului, inclusiv asocierea între acel semn și marcă.

Marca comercială Triumph prezintă un puternic mesaj promoțional, întrucât clienții asociază calitatea unui produs sau a unui serviciu cu însăși marca înregistrată pentru acel produs sau serviciu, ceea ce înseamnă că acel comerciant se bucură de încrederea publicului. Dacă un anumit produs sau serviciu este asociat de către public cu o marcă anterior înregistrării sale, un alt comerciant ar putea profita de acest aspect.

În conformitate cu Clasificarea Internațională a Produselor și Serviciilor în vederea înregistrării mărcilor („Clasificarea de la Nisa”), o marcă poate fi înregistrată pentru una sau mai multe clase de produse sau servicii. De fapt, aceasta reprezintă o clasificare a produselor și serviciilor pentru care o marcă poate fi înregistrată. În baza acestei clasificări, la nivel național există o diferențiere în perceperea taxelor de înregistrare a mărcilor. Cel care solicită înregistrarea unei mărci trebuie să cunoască faptul că această clasificare este aplicabilă atât la nivel național și comunitar, cât și la nivel internațional în toate cele 82 de state semnatare ale Clasificării sus-menționate. Din acest punct de vedere, compania Triumph utilizează aceiași marcă pentru toate categorii de produse comercializate, fapt ce transmite un mesaj puternic consumatorilor asupra calitatii produselor și serviciilor. De asemenea, înregistrarea unei mărci pentru mai mult de un produs sau serviciu înseamnă costuri de publicitate mai mici, odată ce o parte a produselor și serviciilor unui anumit comerciant au câștigat încrederea publicului larg. De asemenea, clienții pot începe să folosească servicii și produse ale aceluiași comerciant fără a fi necesară o campanie publicitară puternică. Aceasta presupune și loialitatea clienților pentru o anumită categorie de produse și servicii ale unei companii.

Cercetătorii susțin că originalitatea, precum și noutatea mărcii, trebuie să fie relativă și nu comparată cu originalitatea ce trebuie s-o prezinte creațiile de formă sau desenele și modelele industriale. Acest caracter este satisfăcut dacă marca este de natură a fixa atențiunea, a distinge un produs de cele similare și de a nu face posibilă nici o confuzie. Putem conchide că mărcile trebuie să conțină particularități, care le-ar conferi o mare putere de distincție, deoarece în caz contrar consumatorul este lipsit de posibilitatea de a identifica ușor produsele și serviciile solicitate. Aprecierea distinctivității unui semn solicitat ca marcă se efectuează la data priorității mărcii, fapt ce-l considerăm logic, deoarece înregistrarea este temeiul obținerii ulterioare a protecției juridice. Putem afirma că noutatea în materie de mărci, spre deosebire de cea cerută de brevete, de dreptul de autor, este relativă. Acesta este temeiul pentru care mărcile nu fac parte din creații.

Pentru a înregistra o marcă la nivel UE, solicitantul trebuie să depună cererea în acest sens la Oficiul privind Armonizarea Pieței Interne (OHIM) – Mărci, Desene și Modele Industriale, având sediul în Alicante, Spania.

Procedura înregistrării mărcii la nivel comunitar european este prevăzută în Directiva nr.89/104 a Consiliului UE din 21 decembrie 1988 cu privire la armonizarea legislatiilor statelor membre în domeniul mărcilor și în Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, din 20 decembrie 1993, asupra mărcii comunitare. În timp ce Directiva prevede doar măsuri de bază privitoare la buna funcționare a pieței interne nerealizând o reală armonizare  a legislațiilor statelor membre UE în domeniul protecției mărcilor, Regulamentul reprezintă instrumentul legislativ cu directa aplicabilitate în toate statele membre ale Uninii Europene. Marca comunitară reprezintă un sistem independent de protecție în UE, nefiind un substitut pentru protecția mărcii la nivel național. În cadrul procedurii europene unice și unitare a înregistrării mărcii pot apărea diverse obstacole,  precum imposibilitatea utilizării mărcii comunitare în unele state membre ale UE. În cazul în care o marcă națională a fost înregistrată într-un stat anterior aderării acestuia la UE, poate apărea coexistența unei mărci comunitare cu o marcă identică sau similară la nivel național.

De asemenea, când există două mărci similare sau identice, una la nivel național și cealaltă la nivel comunitar european, un comerciant poate fi autorizat să utilizeze acea marcă pe tot cuprinsul UE, cu excepția statului în care marca fusese înregistrată ca marcă națională, sau poate obține în instanță anularea mărcii naționle. Un astfel de conflict poate fi rezolvat apelând la principiul vechimii mărcii.

Actualmente, legislația tuturor statelor susține necesitatea incontestabilă a acestei particularități caracteristice mărcilor – de a fi distinctive. Legislația națională în vigoare nu definește caracterul distinctiv, dar enumeră semnele care nu pot căpăta protecție juridică din cauza lipsei caracterului distinctiv. Faptul nedefinirii criteriului distinctivității în legislație generează numeroase probleme în practică.

Asociația internațională a Deținătorilor de Mărci (INTA) menționează, că distinctivitatea unei mărci constă în capacitatea acesteia de a permite consumatorului identificarea produsului sau serviciului.

Marca Triumph are un logo relativ simplu, simbolizând feminitatea și succesul, iar folosirea culorii roșu arată faptul că se adresează consumatorului feminin, principalul cumpărător de lenejerie intimă. Pe de altă parte, cuvântul triumph crează o asociere între marca folosită și imaginea vizuală pe care o determina expresia folosita. Din punct de vedere al originalității și noutății mărcii, se observă că logoul său este relativ simplu, nu utilizeaza modele grafice deosebite și se axează pe distinctivitatea companiei.

În conformitate cu prevederile Aranjamentului de la Madrid, din 1891, cu modificările ulterioare, mărcile înregistrate internațional pot fi radiate în următoarele situații:

la cererea titularului, care poate oricând să renunțe la protecție în una sau mai multe dintre țările contractante, printr-o declarație remisă administrației țării sale, pentru a fi comunicată Biroului internațional, care o va notifica țărilor la care se referă renunțarea (art. 8bis);

pronunțarea unei hotărâri de invalidare a mărcii de către autoritățile competente, notificată Biroului internațional;

transmiterea mărcii nu poate fi înscrisă în registrul internațional, ca urmare a refuzului țării noului titular de a-și da consimțământul sau pentru că a fost făcută în favoarea unei persoane care nu avea dreptul să ceară o înregistrare internațională (art. 9bis,alin. 3);

neplata taxelor în termenele stabilite (art. 8).

4.3. Mărcile comerciale Triumph- ambiguități și diferențieri

În economia actuală, pot fi identificate mai multe companii internaționale, ce utilizează ca semn distinct marca Triumph. Din categoria acestor entități, putem identifica următoarele companii multinaționale:

Triumph Cycle Co. Ltd. – un brand de biciclete britanic

Triumph Engineering Co. Ltd.- companie de motocicle din Marea Britanie

Triump Group- o companie care are ca obiect de activitate, fabricarea și întreținerea aparatelor aeriene.

Triumph International- companie de lenjerie intimă

Triumph Motor Company- companie de automobile din Marea Britanie.

Triumph Motorcycles Co. Ltd- companie ce fabrica motociclete din Marea Britanie

Din analiza societăților prezentate, se remarcă faptul că mărcile utilizate se disting unele de celelalte, fapt ce nu aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Deși, utilizează în cadrul mărcilor cuvantul Triumph, categoria de produse și servicii la care face referire marca este diferită și nu implică o încalcare a drepturilor de protecție a mărcii de lenjerie intimă Triumph.

IV.4. Contribuția mărcii la succesul pe plan internațional a companiei

Firmele implicate în afacerile internaționale au o nevoie imperioasă să dețină mărci care să fie cunoscute și apreciate de clienți, și care să le permită de asemenea atingerea obiectivelor urmărite. Prima decizie pe care o firmă trebuie să o adopte în privința strategiei de marcă pentru piața internațională are în vedere alegerea din portofoliul propriu a mărcilor care să fie internaționalizate. Următoarea etapă vizează selectarea piețelor externe ce urmează a fi abordate și stabilirea importanței fiecăreia în portofoliul de piețe ale mărcii. Această strategie se sprijină pe pilonii esențiali ai managementului unei mărcii, respectiv identitatea și poziționarea.

Marca umbrelă are un caracter generic, putând fi utilizată pentru toate produsele firmei, inclusiv pentru cele locale și noi. Compania Triumph utilizează o marcă de tip umbrela, întrucât își comercializează toate produsele sub această etichetare.

Dintre avantajele mărcii de tip umbrela, amintim:

toate produsele comercializate sub marca Triumph împart bugetul total destinat acestei mărci.

marca-umbrelă existentă permite introducerea relativ ușoară a produselor noi și achiziționarea de mărci individuale.

produsele noi pot beneficia de notorietatea mărcii.

ciclurile de viață scurte ale produselor individuale nu periclitează economia totală a mărcii.

nu este necesar un proces complicat pentru protejarea mărcii.

Dezavantaje:

dezvoltarea programului produselor sub o singură marcă este dificilă.

concentrarea asupra unui segment-țintă strict individualizat nu este posibilă, în principiu.

interesele parțiale și specifice ale produselor individuale nu pot fi respectate.

insuccesul unui produs propagă efecte nefavorabile asupra mărcii-umbrelă și tuturor produselor.

Mărcile-umbrelă pot fi utilizate cu scopul de a mări potențialul politicii de ofertare a firmei, deoarece oferă posibilitatea poziționării și individualizării mărcilor exclusive sub marca-umbrelă. Opțiunile strategice referitoare la caracteristicile mărcii în relație cu produsele, trebuie completate cu cele ce se bazează pe cuplurile marcă/piață. Potrivit relației cu tipul de piață pentru care sunt utilizate, mărcile sunt naționale, regionale, internaționale sau globale. Extrem de interesantă pentru arhitectura și dinamica portofoliilor de mărci se dovedește relația între noutatea mărcii și noutatea pieței căreia îi este destinată marca.

Cu cât reputația mărcii este mai mare, cu atât mai favorabilă va fi atitudinea clienților față de eventualele extinderi. Reputația pare să fie dată de percepția clienților cu privire la calitatea asociată cu marca respectivă. Mărcile cărora le poate fi asociată o calitate înaltă pot fi extinse și primi aprecieri favorabile mult mai ușor decât cele a căror calitate este îndoielnică. În cazul serviciilor, cea mai mare parte a clienților nu au calificare necesară pentru a le aprecia calitatea. Drept urmare, ei se vor baza mai degrabă pe reputația mărcii, care pare a fi garanția unei prestații de calitate.

Inovativitatea la nivelul clientului este o trăsătură a personalitați legate de receptivitatea individuală față de ideei noi și de dorința de a încerca noi produse și mărci. Persoanele inovative, mai înclinate spre asumarea riscurilor sunt mai dispuse să încerce noi soluții. În consecință, cu cât este mai mare ponderea inovatorilor în segmentul de clienți, cu atât mai mare va fi succesul strategiei de extindere a mărcii.

Strategia de extindere a mărcii are un caracter bidimensional. Ea acoperă, în primul rând, extensia funcțională, care presupune furnizarea unor avantaje și beneficii diferite, acestea solicitând funcționalitate și atribute diferite ale produselor. Acesteia i se adaugă extinderea emoțională, care se concentrează asupra asociațiilor subiective, emoționale și personalității clienților din segmentul de piață vizat.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Mărcile de comerț și fabrică au devenit unul din cele mai importante și valoroase active ale unei companii. Numai prin înregistrarea mărcilor, comercianții se pot bunura de protecția juridică a dreptului asupra lor. Prin înregistrarea mărcilor, comercianții pot decide dacă doresc să dezvolte o afacere la nivel național sau comunitar. Pentru un comerciant român este mai eficient să înregistreze o marcă de comerț la nivelul Uniunii Europene, întrucât îi va permite să atragă un număr însemnat de clienți.

O marcă de comerț poate determina succesul sau falimentul unei companii în actuala eră a globalizării. Marca oferă un avantaj competitiv pentru deținătorii ei și determină reducerea concurenței neloiale. Brandul sau marca comercială a unei organizații functioneaza ca un activ intangibil. Studiile au arătat că mărcile comerciale și vadul comercial au impact semnificativ asupra valorii întreprinderii, fapt ce conduce la necesitatea protecției lor împotriva utilizării ilegale sau incorecte.

Dreptul de proprietate intelectuala a unei mărci se obține prin înregistrarea sa prin sistemul Madrid la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, în statele membre la Aranjamentul și Protocolul de la Madrid și înscrisă în Registrul Internațional al Mărcilor. Înregistrarea mărcii unei companii într-un stat extern presupune parcurgerea unei proceduri de înregistrare în conformitate cu legislația națională în domeniul mărcilor, fiind obligatorie reprezentarea în fața oficiului național al acelui stat de către un consilier autorizat de legislația sa națională. Pentru companiile care au interese comerciale într-un număr mai mare de state, protejarea mărcilor acestora în statele respective presupune parcurgerea tot atâtor proceduri diferite de înregistrare, în fața aceluiași număr de oficii naționale, iar costurile implicate de aceste proceduri se ridică la valori substanțiale. În acest sens, există o soluție alternativă la înregistrarea mărcii la nivel național în fiecare stat de interes, menită să asigure aceeași protecție mărcii, costurile fiind însă în mod considerabil reduse, iar procedurile simplificate în mod semnificativ. Această alternativă este reprezentată de înregistrarea ca marcă internațională, prin așa-numitul "sistem Madrid". Prin sistemul Madrid se simplifica procedurile de inregistrare a unei marci internationale si implicit, costurile aferente.

Sistemul Madrid reprezintă un sistem centralizat de înregistrare internațională a mărcilor, prin intermediul căruia se poate obține înregistrarea unei mărci într-unul sau mai multe state membre la Aranjamentul și Protocolul de la Madrid, depunând o singură cerere de înregistrare la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. În cererea internațională pot fi desemnate unul sau mai multe state membre la cel puțin unul dintre cele două acorduri internaționale menționate, iar procedura de înregistrare se desfășoară în fiecare stat desemnat în conformitate cu legislația sa națională, fără a fi necesară reprezentarea solicitantului în fața fiecărui oficiu național în vederea depunerii cererii de înregistrare.

Daca există două mărci similare sau identice, una la nivel național și cealaltă la nivel comunitar european, un comerciant poate fi autorizat să utilizeze acea marcă pe tot cuprinsul UE, cu excepția statului în care marca fusese înregistrată ca marcă națională, sau poate obține în instanță anularea mărcii naționle. Un astfel de conflict poate fi rezolvat apelând la principiul vechimii mărcii. Acest principiu presupune, pe de o parte că, în cazul în care marca comunitară este cea mai veche, atunci marca naționala va fi anulată și marca comunitară va fi utilizată și pe teritoriul unde fusese înregistrată marca națională, ca și pe întreg spațiul UE. Pe de altă parte, dacă marca națională este mai veche, proprietarul poate continua să o utilizeze în statul respectiv, iar marca comunitară nu va putea fi folosită pe teritoriul unde marca este protejată de legea națională.

Această interdicție este valabilă atât timp cât proprietarul mărcii nu și-a dat acordul ca altcineva să utilizeze marca. Marca comunitară conferă drepturi prioritare raportat la toate mărcile subsecvente și la orice alt conflict de drepturi asupra unei mărci anterioare în toate statele membre UE. Aceast aspect permite proprietarilor unor mărci comunitare nu numai să își protejeze drepturile exclusive asupra mărcilor comunitare la nivelul UE, dar și să prevaleze asupra unor drepturi naționale ulterioare.

Studiul de caz analizat în lucrarea de licență privește compania multinațională, Triumph International, unul dintre cei mai mari producători de lenjerie din lume. Triumph International comercializează o gama larga de: pijamale, lenjerie intimă, costume de baie, punând accent pe calitatea produselor. Pe lângă brandurile principale Triumph și Sloggi, compania produce în Europa, brandurile Bee Dees, Valisere și HOM. Firma a introdus pe piața ambalaje cât mai simple și ecologice și produse din ce în ce mai ușoare, rezistente și elastice, însâ se afla intr-o câutare neîntrerupta de materiale noi ce vor avea drept urmare alte revoluționari în domeniul textilelor (elastan, tipuri noi de microfibră sau Lyocell). Strategia de dezvoltare a companiei Triumph International privește impregnarea lenjeriei cu parfum de trandafiri, de violete sau cu alte esențe plăcut mirositoare – iar la dorința clientei, chiar și cu aromă de ciocolată.

Compania Triumph utilizează cinci principii de bază în definirea mărcii sale. Aceastea sunt: calitatea, responsabilitate, reciprocitate, eficiența și libertatea. Produsele și serviciile de calitate ce ating standardele de performanță, cu impact minim asupra mediului înconjurător reprezintă platforma pentru succesul companiei. Dincolo de designul produselor sale, compania Triumph dorește crearea unei mărci cu combinații unice de beneficii fizice și emoționale, care le fac deosebite.

Principiul responsabilității se aplică la fiecare nivel al companiei Triumph, implicând obligația asociaților de a menține cele mai înalte standarde de onestitate și integritate și responsabilitatea etică a companiei față de comunitate și mediu. Politica companiei Triumph este a spiritului egalitarist și se aplică indiferent de vârstă, sex, rasă și religie. Din punct de vedere al calității produselor, compania urmărește să crească productivitatea și să reducă costurile. Unitățile de producție sunt în continuu îmbunătățite, folosind cele mai moderne procedee și tehnologii pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător.

În aparență, alegerea unei mărci este nelimitată, dar sunt menționate câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească o marcă de succes: să fie ușor de pronunțat, să fie ușor de reținut, să fie ușor de reprezentat și să fie atractivă în ceea ce privește aspectul și pronunția. Din analiza condițiilor necesare ce trebuie îndeplinite pentru recunoașterea unei mărcii, putem afirma că logoul Triumph prezintă caracteristicile pentru a fi considerată o marcă de success.

Din punct de vedere legal, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală a companiei Triumph este asigurată prin legea care reglementează refuzul înregistrării unor mărci de către cei care vor să profite, prin crearea ambiguitatii privind marca folosită. Cu alte cuvinte, legea proprietății intelectuale împiedică practicile de parazitare a mărcilor notorii, prin folosirea renumelui acestora în scopul de a-și comercializa propriile produse și care până acum au profitat de scăpări ale legii sau dispoziții ambigue. O particularitate întâlnită la studiul de caz analizat este identificarea numelui companii cu marca utilizată pentru a diferenția produsele sale. Compania Triumph a înregistrat marca comercială în anul 1902 și este folosită pentru toate tipurile de produse.

Un aspect interesat în analiza protecțier mărcilor comerciale este legat de existența unor mărci diferite sub numele de Triumph, ce pot confuzie și ambiguitate. Din analiza societăților prezentate, se remarcă faptul că mărcile utilizate se disting unele de celelalte, fapt ce nu aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Deși, utilizează în cadrul mărcilor cuvantul Triumph, categoria de produse și servicii la care face referire marca este diferită și nu implică o încalcare a drepturilor de protecție a mărcii de lenjerie intimă Triumph.

Strategia de marcă are un puternic rol promoțional, întrucât oferă o imagine asupra companiei analizate și implicit, asociază calitatea produselor cu imaginea întreprinderii. Marca comercială Triumph prezintă un puternic mesaj promoțional, întrucât clienții asociază calitatea unui produs sau a unui serviciu cu însăși marca înregistrată pentru acel produs sau serviciu, ceea ce înseamnă că acel comerciant se bucură de încrederea publicului. Dacă un anumit produs sau serviciu este asociat de către public cu o marcă anterior înregistrării sale, un alt comerciant ar putea profita de acest aspect.

Marca umbrelă are un caracter generic, putând fi utilizată pentru toate produsele firmei, inclusiv pentru cele locale și noi. Compania Triumph utilizează o marcă de tip umbrela, întrucât își comercializează toate produsele sub această etichetare. Cu cât reputația mărcii este mai mare, cu atât mai favorabilă va fi atitudinea clienților față de eventualele extinderi. Reputația pare să fie dată de percepția clienților cu privire la calitatea asociată cu marca respectivă. Mărcile cărora le poate fi asociată o calitate înaltă pot fi extinse și primi aprecieri favorabile mult mai ușor decât cele a căror calitate este îndoielnică. În cazul serviciilor, cea mai mare parte a clienților nu au calificare necesară pentru a le aprecia calitatea. Drept urmare, ei se vor baza mai degrabă pe reputația mărcii, care pare a fi garanția unei prestații de calitate.

Din acest punct de vedere, compania Triumph utilizează aceiași marcă pentru toate categorii de produse comercializate, fapt ce transmite un mesaj puternic consumatorilor asupra calitatii produselor și serviciilor. De asemenea, înregistrarea unei mărci pentru mai mult de un produs sau serviciu înseamnă costuri de publicitate mai mici, odată ce o parte a produselor și serviciilor unui anumit comerciant au câștigat încrederea publicului larg.

Compania Triumph utilizează cinci principii de bază în definirea mărcii sale. Aceastea sunt: calitatea, responsabilitate, reciprocitate, eficiența și libertatea. Produsele și serviciile de calitate ce ating standardele de performanță, cu impact minim asupra mediului înconjurător reprezintă platforma pentru succesul companiei. Dincolo de designul produselor sale, compania Triumph dorește crearea unei mărci cu combinații unice de beneficii fizice și emoționale, care le fac deosebite.

Principiul responsabilității se aplică la fiecare nivel al companiei Triumph, implicând obligația asociaților de a menține cele mai înalte standarde de onestitate și integritate și responsabilitatea etică a companiei față de comunitate și mediu. Politica companiei Triumph este a spiritului egalitarist și se aplică indiferent de vârstă, sex, rasă și religie. Angajamentul constant al companiei Triumph față de responsabilitate a determinat existența celor mai înalte standarde ale responsabilității companiei. Acest principiu are la bază încrederea, onestitatea și respectul pe care le împărtășeste cu asociații și consumatorii săi.

Din punct de vedere al calității produselor, compania urmărește să crească productivitatea și să reducă costurile. Unitățile de producție sunt în continuu îmbunătățite, folosind cele mai moderne procedee și tehnologii pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător.

În aparență, alegerea unei mărci este nelimitată, dar sunt menționate câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească o marcă de succes: să fie ușor de pronunțat, să fie ușor de reținut, să fie ușor de reprezentat și să fie atractivă în ceea ce privește aspectul și pronunția. Din analiza condițiilor necesare ce trebuie îndeplinite pentru recunoașterea unei mărcii, putem afirma că logoul Triumph prezintă caracteristicile pentru a fi considerată o marcă de success.

BIBLIOGRAFIE

1. Aaker D., Managementul capitalului unui brand – cum sa valorificam numele unui brand, Ed. Brandbuilders grup, 2005

2. Băjereanu V., Eticheta ca marcă și ca desen industrial . Aspecte ale înregistrării mărcilor, Editura AGEPI, Chișinău, 2001

3. Chernatony L., From Brand Vision to Brand Evaluation, ed. Brand Management Books, 2006

4. Ciocîrlan A., Reglementarea juridică a relațiilor privind mărcile de produse și servicii, Chișinău, 2005

5. Danciu V., Succesul pe piața internațională depinde de strategia mărcii, Economie teoretică și aplicată, v.15, nr.1/2008

6.Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, editura Univers enciclopedic, București, 1998.

7. Ellwood I., The Essential Brand Book. Over 100 Techniques to Increase Brand Value, ed. Brand Management Books, 2002

8. Eminescu Y., Regimul juridic al mărcilor, Editura „Lumina Lex”, București, 1996.

9. Eminescu Y., Tratat de proprietate industrială, 3 volume, Editura Academiei, București, 1982, 1983, 1984

10. Eminescu Y., Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, București, 1994;

11. Kapferer J., The New Strategic Brand Management. Creating and Sustaining Brand Equity Long Term, ed. Kogan Page, 2006

12. Keller K., Strategic Brand Management: Building, Measuring and Managing Brand Equity, Ed. Pearson Education, 2008

13. Kottler P., Marketing Management, Twelfth Edition, Ed. Pearson Education, 2006

14. Kottler P.,Keller K., Managementul marketingului, Ediția a V-a, Ed. Pearson Education, 2008

15. Macovei I., Dreptul proprietății intelectuale, volumul II, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2004;

16. Niculescu E., Actele de concurență neloială în înregistrarea mărcilor // Revista Română de Proprietate Industrială, 2001, nr.2-3.

17. Clifton R., Simmons J., The Economists' Brands and Branding, ed. Princeton, 2003

18. RIES A., RIES A., Cele 22 de legi imuabile ale brandingului, ed. Brandbuilders, 2006

19. Puiu O., Marca în economia contemporană, Editura Paralela 45, 2003

20.Puiu A., Managementul afacerilor economice, Vol.II, Editura ,,Independența Economică”, Pitești,2007

21. Serbulescu L., Managementul mărcii și al imaginii de marcă, ed. Fundatia Romania de Maine, Bucuresti, 2007

22. Stanciu I., Managementul calității totale, Ed. Carta universitara, Bucuresti, 2004

23. http://www.triumph.com/ro/ro/index_pc.html, accesat la data de 14.04.2012

BIBLIOGRAFIE

1. Aaker D., Managementul capitalului unui brand – cum sa valorificam numele unui brand, Ed. Brandbuilders grup, 2005

2. Băjereanu V., Eticheta ca marcă și ca desen industrial . Aspecte ale înregistrării mărcilor, Editura AGEPI, Chișinău, 2001

3. Chernatony L., From Brand Vision to Brand Evaluation, ed. Brand Management Books, 2006

4. Ciocîrlan A., Reglementarea juridică a relațiilor privind mărcile de produse și servicii, Chișinău, 2005

5. Danciu V., Succesul pe piața internațională depinde de strategia mărcii, Economie teoretică și aplicată, v.15, nr.1/2008

6.Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, editura Univers enciclopedic, București, 1998.

7. Ellwood I., The Essential Brand Book. Over 100 Techniques to Increase Brand Value, ed. Brand Management Books, 2002

8. Eminescu Y., Regimul juridic al mărcilor, Editura „Lumina Lex”, București, 1996.

9. Eminescu Y., Tratat de proprietate industrială, 3 volume, Editura Academiei, București, 1982, 1983, 1984

10. Eminescu Y., Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, București, 1994;

11. Kapferer J., The New Strategic Brand Management. Creating and Sustaining Brand Equity Long Term, ed. Kogan Page, 2006

12. Keller K., Strategic Brand Management: Building, Measuring and Managing Brand Equity, Ed. Pearson Education, 2008

13. Kottler P., Marketing Management, Twelfth Edition, Ed. Pearson Education, 2006

14. Kottler P.,Keller K., Managementul marketingului, Ediția a V-a, Ed. Pearson Education, 2008

15. Macovei I., Dreptul proprietății intelectuale, volumul II, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2004;

16. Niculescu E., Actele de concurență neloială în înregistrarea mărcilor // Revista Română de Proprietate Industrială, 2001, nr.2-3.

17. Clifton R., Simmons J., The Economists' Brands and Branding, ed. Princeton, 2003

18. RIES A., RIES A., Cele 22 de legi imuabile ale brandingului, ed. Brandbuilders, 2006

19. Puiu O., Marca în economia contemporană, Editura Paralela 45, 2003

20.Puiu A., Managementul afacerilor economice, Vol.II, Editura ,,Independența Economică”, Pitești,2007

21. Serbulescu L., Managementul mărcii și al imaginii de marcă, ed. Fundatia Romania de Maine, Bucuresti, 2007

22. Stanciu I., Managementul calității totale, Ed. Carta universitara, Bucuresti, 2004

23. http://www.triumph.com/ro/ro/index_pc.html, accesat la data de 14.04.2012