Protectia Investitiilor pe Piata de Capital
CUPRINS
CAPITOLUL 1. Aspecte teoretice privind piețele de capital
1.1 Apariția piețelor de capital
1.2. Cadrul teoretic al pieței de capital
1.3. Piața de capital în România
1.4. Piața de capital în SUA
1.5. Instituții specifice ale pieței de capital din România
CAPITOLUL 2. Investițiile pe piața de capital
2.1. Investițiile – cadrul conceptual
2.2. Clasificarea investițiilor
2.3. Intermediarii pe piața de capital din România
2.4. Intermediarii pe piețele de capital internaționale
2.5. Serviciile de investiții financiare oferite de SSIF
CAPITOLUL 3. Modalități de protecție a investițiilor pe piața de capital
3.1. Politica investițională si stabilirea obiectivelor
3.2. Strategia investițională
CAPITOLUL 4. Modalitățile de protecție a investitorilor de pe piața de capital din România – studiu de caz
Bibliografie
b#%l!^+a?
CAPITOLUL 1
Aspecte teoretice privind piețele de capital
1.1 Apariția piețelor de capital
Piețele de capital își au originile cu mult înaintea erei creștine, în perioada greco-romană. Se afirmă că în timp ce „asirienii au realizat primele bănci, iar grecii au inventat monedă, romanii au imaginat primele burse de valori”.
Romanii au organizat primul sistem bursier. Oamenii bogați din vechea Romă, publicanii au înființat societăți în comandită pe acțiuni (societates publicarorum) ale căror acțiuni se negociau de către argentari în bazilici construite special în acest scop.
Prăbușirea Imperiului Roman a însemnat și destrămarea primului sistem bursier pentru o perioadă de aproximativ 500 de ani.
Bursele, ca piețe secundare, au început să se dezvolte începând cu anul 1100 d. Ch. când în marile orașe europene comercianții și deținătorii de obligațiuni emise de orașele respective se adunau pe scările catedralei pentru a negocia și tranzacționa forme primare de valori mobiliare.
De asemenea, târgurile care se organizau periodic în marile orașe jucau rol de „burse”.
Cei mai mulți cercetători sunt de acord cu opinia conform căreia denumirea de „bursă” provine de la numele unei familii de hangii din Bruges (Belgia),Van der Burse, care se pare că avea sculptat pe frontispiciul hanului trei pungi de bani (bourses).
Prima bursă s-a înființat la Anvers, în 1531, unde se negociau mărfurile sau scrisorile de schimb, ce urmau să fie livrate ulterior încheierii tranzacției.
Apoi au apărut alte centre, pe lângă cel de la Anvers: Lyon, Paris, Londra, Amsterdam, New York. În secolele XVI și XVII s-au construit clădirile ce urmau să adăpostească bursele, tot de atunci datând și primele regulamente de funcționare și de încheiere a tranzacțiilor.
Mult timp, până în secolul XX, piața de capital internațională s-a confundat cu piețele de capital naționale: Londra, Paris, New York. Complementar piețelor de capital naționale s-a dezvoltat piața de capital internațională ce asigură mobilizarea capitalurilor financiare b#%l!^+a?disponibile de pe piețele diferitelor țări și plasarea acestora de asemenea către diferite entități și economii solicitante.
Participarea piețelor de capital naționale la operațiile de pe piața internațională depinde de:b#%l!^+a? b#%l!^+a?
stabilitatea monedei naționale;
sprijinul dat de economie;
o largă rețea de filiale;
intermediari financiari cu mare experiență;
libera convertibilitate și liberul transfer al titlurilor financiare;
fiscalitate preferențială, adecvată pentru tranzacțiile financiare internaționale.
1.2. Cadrul teoretic al pieței de capital
Orice economie națională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existența unor piețe specializate unde se întâlnesc cererea și oferta de active financiare necesare dezvoltării în cadrul firmelor a producției de bunuri și servicii. Astfel de piețe specializate au o importanță deosebită pentru finanțarea economiei țării.
Piața de capital reprezintă o piață specializată unde se întâlnesc și se reglează în mod liber cererea și oferta de active financiare pe termen mediu și lung. Concret, este vorba despre o piață pe care se tranzacționează în mod liber valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni), piața ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumpărătorii de acțiuni și obligațiuni) și care urmăresc plasarea profitabilă a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de către emitenții de acțiuni/obligațiuni, ce sunt în căutare de capital în vederea finanțării unor proiecte de investiții.
Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile și dispersate din economie sunt dirijate către agenții economici sau către orice entități publice și private solicitatoare de fonduri. Astfel piața valorilor mobiliare îndeplinește funcția de dispecer de fonduri în economie, prin care disponibilitățile bănești trec de la cei care dispun de resurse financiare la cei care au nevoie de aceste resurse pentru finanțarea unor activități economice. În acest fel ea asigură desfășurarea în general a b#%l!^+a?circuitului economic și servește drept sistem de reglare pentru economia reală.
Piețele dezvoltate de capital au două caracteristici importante: divizibilitate b#%l!^+a? (atomicitate) și lichiditate. Divizibilitatea semnifică că activele sunt reprezentate de un mare b#%l!^+a?număr de acțiuni care pot fi cumpărate pentru sume diferite. În consecință un activ poate fi deținut în proporții diferite de un anumit număr de investitori și invers un investitor poate repartiza banii săi în mai multe tipuri de acțiuni.
Lichiditatea semnifică faptul că un investitor poate imediat, fără costuri prea mari, de a schimba anumite acțiuni cu altele. Aceasta implică faptul că orice investitor poate să-și constituie, în orice moment, portofoliul după cum îi convine în acel moment, foarte repede și fără costuri prea mari. El va avea posibilitatea de a-și arbitra pozițiile după cum dorește.
În aceste condiții interesul fiecărui investitor este de a obține informații cu privire la acțiunile diverselor societăți cotate pe piață. Aceste informații vor permite investitorilor evaluarea perspectivelor fiecărei oportunități de investire și investirea în portofoliul care prezintă cele mai bune perspective. Sursele prin care investitorii pot obține informațiile sunt conturile de exploatare, bilanțurile societăților, cursurile și volumele tranzacțiilor, publicațiile specializate și jurnalele financiare, care evaluează și interpretează noutățile financiare, precum și instituțiile financiare care apreciază perspectivele societăților cotate. Aceste canale de informații sunt eficiente în măsura în care informația se răspândește rapid și unde fiecare nouă informație devine repede publică.
Pentru că acțiunile sunt divizibile și lichide, investitorii sunt în măsură de a se adapta rapid schimbărilor de percepție privind valoarea unei societăți. Aceste noi informații vor duce la cumpărări și vânzări care vor afecta cursul până când acesta va corespunde noii valori a societății. Astfel, informația va fi repede asimilată în noul curs al titlului. De exemplu, dacă toți investitorii sunt siguri că cursul unui titlu va crește mâine cu 5%, ei îl vor cumpăra până când această speranță de câștig de 5% va fi reflectată în cursul de astăzi. Din această cauză variația așteptată de 5% de mâine va fi redusă la 0. Pornind de la această logică cursul de astăzi devine o estimație nedeplasată a cursului de mâine.
Astfel, va fi foarte greu pentru un investitor individual de a găsi o acțiune care nu este corect evaluată. Datorită acestui fapt se poate formula ipoteză conform căreia piețele de capital sunt „piețe eficiente”. Principiul de eficiență a piețelor de capital semnifică faptul că cursul de astăzi constituie o bună aproximare a cursului de mâine. Un astfel de proces este un proces de „martingale”. Conform acestuia toate informațiile necesare previziunii cursurilor b#%l!^+a?viitoare sunt deja reflectate în cursul actual. Cursul variază pentru că caracteristicile și perspectivele unei societăți în economie se schimbă și datorită faptului că evaluarea de investitor ale acestor b#%l!^+a?caracteristici și perspective se modifică. În alți termeni, cunoștințele b#%l!^+a?unui investitor se modifică odată cu apariția continuă de noi informații și revizuirea impactului vechilor informații. Adică, în orice moment variația cursului în perioada următoare este aleatoare, fiind dată de natura informațiilor disponibile.
Conceptul de piață de capital are însă conotații mult mai profunde, ce decurg din relațiile de alocare a resurselor disponibile în scopul fructificării acestora și al satisfacerii cererii de capital dintr-o economie.
După Famă (1965; 1969) informația se poate împărți în trei categorii, cărora le corespunde trei nivele a gradului de eficiență informațională:
Tabel nr. 1 Împărțirea eficienței informaționale
Sursă: piața-de-capital.ro
Ipoteza fundamentală a analizelor tehnice sau grafice este că trecutul tinde a se repeta, iar anumite forme grafice, odată depistate, vor oferi informații cu privire la mișcarea viitoare ale cursurilor. Un statistician va fi de acord cu aceste metode numai în măsura în b#%l!^+a?care b#%l!^+a?schimbările succesive ale cursurilor sunt evenimente dependente. Aceasta s-ar traduce prin așa numita „corelație serială”. Inexistența unei astfel de corelații implică o evoluție aleatoare a cursurilor, cunoscută sub denumirea de „piață la întâmplare”.
Utilitatea practică analizei tehnice sau grafice poate fi verificată numai după testarea b#%l!^+a?formei slabe a eficienței. Eficiența semi-slabă va exista doar în măsura în care cursurile reflectă toate informațiile publice, iar eficiența în forma puternică va exista doar în măsura în care cursul reflectă toate informațiile, inclusiv cele privilegiate.
1.3. Piața de capital în România
Formarea și dezvoltarea pieței de capital în România și constituirea formelor organizate ale acesteia (Bursa de Valori București și Societatea de Bursă Rasdaq) reprezintă componente esențiale ale procesului de restructurare a economiei în țara noastră. Premisele apariției pieței de capital în România au fost create o dată cu promulgarea Legii nr. 31/1990 privind socitățile comerciale (…) și totodată, a instituit un cadru clar pentru principalele produse utilizate pe piața de capital: acțiunile și obligațiunile.
Prin intermediul Programului de Privatizare în Masă (PPM) s-a realizat privatizarea a peste 5000 de societăți comerciale cu capital din stat, prin distribuirea unei părti a capitalului acestora, în mod gratuit, către populație prin intermediul certificatelor de acționar. Acest proces va continuă prin vânzarea capitalului social rămas în proprietatea statului, gestionat de către Fondul Proprietății de Stat (FPS), prin diferite metode precum: vânzarea de acțiuni prin licitație publică, oferta publică, prin intermediul formelor organizate ale pieței de capital (bursa de valori și piața extrabursieră), etc. Cotarea unor societăți noi cu capital integral privat (Impact București, Banca Transilvania, Banca Turco-Română, Agras București) s-a realizat într-un ritm incomparabil mai lent.
Constituirea pieței de capital și a bursei de valori în țara noastră este reglementată de Legea 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori (existând un nou proiect de lege a valorilor mobiliare înaintat Parlamentului spre aprobare). Administrarea, punerea în aplicare, precum și supravegherea și respectarea prevederilor legii 52 se realizează de către Comisia b#%l!^+a?Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritate administrativă autonomă, cu b#%l!^+a?personalitate juridică, subordonată Parlamentului.
În România structura pieței financiare este privită după concepția anglo-saxonă, conform căreia piața de capital este o componentă a pieței financiare. Piața de capital se prezintă astfel ca un mecanism de legătură între investitori și emitenți a căror decizie de b#%l!^+a?investire vizează două obiectiil mai lent.
Constituirea pieței de capital și a bursei de valori în țara noastră este reglementată de Legea 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori (existând un nou proiect de lege a valorilor mobiliare înaintat Parlamentului spre aprobare). Administrarea, punerea în aplicare, precum și supravegherea și respectarea prevederilor legii 52 se realizează de către Comisia b#%l!^+a?Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritate administrativă autonomă, cu b#%l!^+a?personalitate juridică, subordonată Parlamentului.
În România structura pieței financiare este privită după concepția anglo-saxonă, conform căreia piața de capital este o componentă a pieței financiare. Piața de capital se prezintă astfel ca un mecanism de legătură între investitori și emitenți a căror decizie de b#%l!^+a?investire vizează două obiective complementare:
rentabilitatea, respectiv un grad înalt de fructificare a capitalurilor;
lichiditatea, adică recuperarea cât mai operativă a capitalului investit.
Din punct de vedere al structurii, piața de capital poate fi segmentată în funcție de diferite criterii rezultate din diversitatea produselor tranzacționate, a procedurilor și tehnicilor de vânzare-cumpărare a valorilor mobiliare, precum și modalitățile diferite de finalizare a tranzacțiilor sau modul de formare a prețului valorilor mobiliare.
Astfel, din punct de vedere al producerii și comercializării valorilor mobiliare, piața de capital cuprinde două segmente:
a) Piața primară – reprezintă piața pe care se vând și se cumpără titluri nou emise. Această piață asigură întâlnirea între cererea și oferta de titluri, făcând posibilă finanțarea activității agenților economici. Reprezintă de fapt, un mijloc de distribuire a titlurilor către utilizatorii de fonduri și de plasament în titluri din partea deținătorilor de titluri.
b) Piața secundară – reprezintă piața pe care se tranzacționează titlurile care au fost deja emise, o așa zisă piață „la a doua mână”. Pe această piață, titlurile sunt tranzacționate de către cei care beneficiază de drepturile pe care le consacră aceste titluri. La fel ca și piața primară, piața secundară, prezintă un rol de concentrare a cererii și ofertei de titluri, dar și a unei cereri și oferte derivate, care se manifestă după ce piața titlurilor s-a constituit.
Din punct de vedere al obiectului tranzacției, piața de capital cuprinde următoarele segmente:
a) Piața acțiunilor – reprezintă piața pentru acțiuni comune și preferențiale ale corporațiilor private. O actiune comună nu promite nici o plată periodică, spre deosebire de obligațiuni care promit plăți periodice ale cuponului și rambursarea sumei împrumutate la scadență, ci conferă un drept rezidual asupra veniturilor emitentului;
b) Piața obligațiunilor – reprezintă piața pentru instrumente de datorie de orice fel;
c) Piața contractelor la termen (futures) – reprezintă piață pe care valorile b#%l!^+a?mobiliare sunt tranzacționate pentru livrarea și plata viitoare. b#%l!^+a?
Instrumentul contractat este numit contract la termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulație sau pot fi emise înainte de scadența contractului. Dacă un contract la termen este tranzacționat la „ghișeu”, prin negociere, acesta poartă denumirea de contract forward (piața forward);
d) Piața opțiunilor – reprezintă piața în care se tranzacționează valori mobiliare pentru livrare condiționată. Instrumentul tranzacționat poartă denumirea de contract de b#%l!^+a?opțiuni. Opțiunile reprezintă cele mai cunoscute dintre derivative care sunt titluri de valoare compuse ce au la origine un alt activ sau un alt titlu. Opțiunile sunt tiluri ce dau dreptul deținătorului de a vinde sau cumpăra un anumit număr de titluri la un preț stabilit și peste un
anumit interval de timp.
Din această perspectivă, cumpărătorul unei opțiuni are dreptul, dar nu și obligația de a cumpăra, o cantitate standard de titluri. Vânzătorul opțiunii își asumă obligația de a vinde, respectiv, cumpăra, la scadență, cantitatea de titluri prevăzută în opțiune și are această obligație indiferent de cursul pieței. Cele mai des întâlnite tipuri de contracte de opțiuni sunt opțiunile call (de cumpărare) și opțiunile put (de vânzare).
Din punct de vedere al modului de formare a prețului valorilor mobiliare, piața de capital se structurează în:
a) Piața de licitație – este piața pe care tranzacționarea este condusă de o parte terță, în funcție de suprapunerea prețurilor la ordinele de a cumpăra sau vinde o anumită valoare mobiliară. Tranzacționarea se realizează cu respectarea unor reguli fixate și de obicei prin licitație.
Partea terță care realizează tranzacționarea este un agent de piață, în timp ce cumpărătorii și vânzătorii nu iau contact direct.
b) Piața de negocieri – este piața pe care, fie prin intermediul unui broker sau dealer, fie prin interacțiune directă, cumpărătorii și vânzătorii de tiluri negociază prețul și volumul titlurilor mobiliare. În cazul în care tranzacția este intermediată de către un broker sau dealer, identitatea părților poate fi cunoscută sau nu reciproc.
Deoarece tranzacțiile au loc în mai multe locuri, această piață este o piață prin telefon, telex sau computer. Este o piață utilă în cazul valorilor mobiliare inactive sau în cazul tranzacțiilor foarte mari, care pot cauza pe o piață de licitații fluctuații de scurtă durată b#%l!^+a?până în b#%l!^+a?momentul în care vor exista suficient de multe ordine în cealaltă parte a pieței.
Din punct de vedere al momentului finalizării tranzacțiilor, piața de capital poate fi segmentată astfel:
a) Piața la vedere – reprezintă piața pe care valorile mobiliare sunt tranzacționate pentru livrare și plată imediată, aceasta însemnând termene de plată cuprinse între o zi și o săptămână în funcție de reglementările în vigoare. Mai poartă denumirea și de „piață cu plata cash”.
b) Piața la termen – reprezintă piața pe care livrarea și plata unei valori mobiliare b#%l!^+a?se realizează la un anumit interval de timp de la încheierea tranzacției.
1.4. Piața de capital în SUA
Ținând cont de încetinirea ritmului economic, la prima vedere este surprinzător că S&P 500 încă nu a prezentat semne de slăbiciune. O analiză mai detaliată a companiilor indică însă că acestea sunt considerabil mai bine poziționate astăzi față de acum cinci ani.
Cele mai multe și-au îmbunătățit raportul de capital. Anticipăm că, în ciuda ușoarei încetiniri, majoritatea companiilor vor fi capabile să genereze profituri fără probleme majore. Tendința pozitivă a acțiunilor ciclice în ultimele luni indică, de asemenea, o probabilă pantă ascendentă a capitalului din SUA, încă o dată, pentru acest trimestru.
Este probabil că faza mai slabă în care se află în prezent economia SUA să continue. Ritmurile de creștere economică ar putea să scadă chiar mai mult, deși o recesiune pare puțin probabilă la ora actuală. Principalul argument pe care se bazează prognoza noastrăeste nevoia de consolidare a pieței imobiliare, fapt care va avea un efect de curbă asupra mai multor sectoare din macroeconomie. Piața forței de muncă, aflată până acum într-o formă bună, va începe în cele din urmă să resimtă efectele și ca urmare va declanșa o modificare a politicii monetare.
Estimăm că prima reducere a ratelor dobânzilor se va produce undeva la jumătatea anului curent. Piața obligațiunilor din SUA ar trebui să se resimtă de pe urma acestei situții și anticipăm o ușoară scădere a rentabilității în lunile următoare. Ratele dobânzilor din SUA, prognozate a fi mai scăzute, vor avea probabil un impact negativ și vor slăbi dolarul, deși pare puțin probabil ca această monedă să scadă mai mult decât valorile minime ale monedei Euro la sfârșitul lui 2004, în mod susținut. b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Criza economică prin brutalitatea ei provoacă panică și nebunie. Dereglările și distorsiunile pe care specialiștii înșiși nu ezită să le confirme drept iraționale și în fața cărora științele economice își dovedesc incapabilitatea de a aduce corecțiile logice, fac ca numeroși cetățeni ai planeteisă creadă că asistă la o eclipsă de rațiune și sunt tentați să se refugieze într-o imagine a lumii iraționale.
De cele mai multe ori în loc să acționeze asupra cauzelor, din lipsa unei intruiri b#%l!^+a?adecvate, recurg la formele de gândire preraționalistă și se întorc la superstiții, esoterism și acceptă să creadă în bagheta magică capabilă să transforme omul sărac în prinț.
Din ce în ce mai mulți cetățeni rămân convinși că știința nu mai poate face nimic nici pentru planetă, nici pentru ei și că progresul, atunci când este dirijat numai de interesul comercial, constituie mama tuturor crizelor.
1.5. Instituții specifice ale pieței de capital din România
Piața de capital, ca un mecanism complex, necesită pentru funcționarea corectă și eficientă existența anumitor instituții, fiecare având un rol distinct și bine determinat.
În cadrul desfășurării activității sale, bursa trebuie să răspundă unor trebuințe la nivel macroeconomic (la nivel de economie națională), la nivel microeconomică (la nivelul firmelor ce-și desfășoară activitatea în țara respectivă), precum și la nivel individual (pentru posesorii de titluri sau pentru deținătorii de economii disponibile pentru investiții).
Pe piața de capital din România funcționează următoarele instituții:
Organisme de autoreglementare (OAR);
Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare (ANSVM);
Intermediarii de valori mobiliare (societățile de valori mobiliare);
Bursa de Valori București;
Piața extrabursieră
Societatea RASDAQ;
Societăți de compensare, decontare și depozitare; b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare (SNCDD);
Societăți de registru independent.
1. Organismele de autoreglementare (OAR) sunt acele organizații autorizate de CNVM să reglementeze activitatea membrilor săi și să asigure respectarea de către aceștia a regulilor CNVM și a celor proprii. OAR includ, fără a se limita la, orice bursă de valori, asociație profesională a societăților de valori mobiliare, societate de compensare și/sau depozitate colectivă, asociație a organismelor colective de plasament, sau asociație a b#%l!^+a?registrelor independente autorizate.
Organismelor autorizate ca OAR de către CNVM, le sunt delegate prerogative de adoptare a unor reguli privindactivitatea membrilor, supravegherea, anchetarea și sancționarea acestora, în cazul în care aceștia încalcă regulile OAR, CNVM sau alte dispoziții legale aplicabile.
2. Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare (ANSVM) este o asociație profesională non-profit a intermediarilor de valori mobiliare din România. A fost constituită la data de 10 ianuarie 1995, în baza legii nr. 21/1994, cu 25 de membri fondatori și are scopul de a promova și reprezenta interesele comunității intermediarilor de valori mobiliare și a obținut autorizarea de funcționare din partea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în data de 07.03.1995, devenind personalitate juridică în data de 19.04.1995. În luna septembrie 1996, ANSVM a obținut statutul de organism de autoreglementare, în această calitate, având autoritatea de a reglementa și supraveghea conduita societăților de valori mobiliare membre,
de a asigura respectarea reglementărilor actuale și a legislației în domeniul valorilor mobiliare în România.
Conform statutului, ANSVM are ca obiective:
Promovarea instituțiilor pieței de capital;
Ridicarea standardelor profesionale specifice activității de intermediere
de valori mobiliare;
Promovarea și apărarea intereselor profesionale comune membrilor săi;
Asigurarea unui cadru adecvat unei activități de cooperare, asistență și conlucrare b#%l!^+a?atât cu organismele guvernamentale, cât și cu organizații și asociații neguvernamentale din țară și străinătate; b#%l!^+a?
Încurajarea dezvoltării activității de intermediere de valori mobiliare și de cunoaștere de către investitori a posibilităților și a avantajelor acestei activități;
Contribuirea la formarea și educarea personalului societăților de valori mobiliare în vederea îmbunătățirii competenței profesionale.
3. Intermediarii de valori mobiliare
Participanții direcți pe piața Bursei de Valori București sunt societățile de valori mobiliare (societățile de brokeraj) membre ale Asociației Bursei, definite ca societăți pe b#%l!^+a?acțiuni având ca obiect exclusiv de activitate intermedierea de valori mobiliare și autorizate de către
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare să negocieze în cadrul Bursei. Acestea pot desfășura o gamă mai largă sau mai restrânsă de activități de intermediere, in funcție de mărimea capitalului constituit.
Intermedierea de valori mobiliare cuprinde:
a) vânzarea și cumpărarea de valori mobiliare pe cont propriu sau al clienților;
b) garantarea plasamentului valorilor mobiliare cu ocazia ofertelor primare sau secundare;
c) transmiterea ordinelor clienților în scopul executării lor prin alți intermediari autorizați;
d) deținerea de fonduri și/sau valori mobiliare ale clienților în scopul executării ordinelor privind respectivele valori mobiliare;
e) administrarea conturilor de portofolii individuale de valori mobiliare ale clienților;
f) păstrarea de fonduri și/sau valori mobiliare ale clienților în scopul și în cursul administrării portofoliilor acestora sau în alte scopuri autorizate în mod expres prin reglementările Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare;
g) acordarea de credite pentru finanțarea tranzacțiilor clienților în limita unui plafon stabilit de Banca Națională a României cu consultarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
h) alte activități de intermediere sau legate de intermediere autorizate de CNVM cum ar fi: desfășurarea activității de formator de piață; distribuirea titlurilor de participare ale b#%l!^+a?fondurilor deschise de investiții; activități conexe activității de intermediere de valori mobiliare b#%l!^+a? (asistență în evaluarea economică a societăților comerciale în vederea stabilirii politicii de investiții; elaborarea documentației în vederea majorării capitalului social sau/și finanțării prin plasament privat sau/și oferta publică de vânzare a valorilor mobiliare.
5. Bursa de valori reprezintă o instituție cu personalitate juridică care asigură publicului – prin activitatea intermediarilor autorizați – sisteme, mecanisme și proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată, transparentă și echitabil a tranzacțiilor cu valori mobiliare și care constituie piața oficială și organizată pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotă, oferind economiilor investite în ele garanție morală și securitate b#%l!^+a?financiară prin măsurarea continuă a lichidității respectivelor valori mobiliare.
Pe plan mondial s-a manifestat tot mai acut necesitatea apariției burselor de mărfuri în contextul în care târgurile au început să decadă lent lăsând locul depozitelor, magaziilor, comerțului en gros în general.
Activitatea bursieră în țara noastră datează din anul 1839, prin întemeierea burselor de comerț. La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficială a Bursei de Valori București (BVB), iar peste o săptămână a apărut și cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. De-a lungul existenței sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii (răscoala din 1907, războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind închisă apoi pe perioada primului război mondial.
După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de 7 ani de creșteri spectaculoase, urmată de o perioadă tot de 7 ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei de Efecte, Acțiuni și Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care erau cuprinse la cota bursei acțiunile a 93 de societăți și 77 de titluri cu venit fix (tip obligațiuni).
După o întrerupere de 5 decenii, Bursa de Valori București a fost reînființată în anul 1995, prima zi de tranzacționare fiind 20 noiembrie 1995, zi în care s-au tranzacționat 905 acțiuni a 6 societăți cotate. Din momentul redeschiderii, bursa a cunoscut o dezvoltare continuă. La acest moment numărul societăților listate este de 65; printre acestea se numără societăți importante în economia națională, precum SNP Petrom, Banca Română pentru Dezvoltare, cele 5 Societăți de Investiții Financiare, Banca Transilvania, etc.
Cotarea ("admiterea") unei valori mobiliare la Bursa de Valori reprezintă o recunoaștere a activității eficiente a societății emitente, datorită unor criterii ce trebuie b#%l!^+a?îndeplinite în vederea cotării, criterii ce se referă la emisiunea de valori mobiliare, gestiunea societății emitente, b#%l!^+a?activitatea desfășurată, informarea investitorilor, etc. Cotarea se poate face la categoria I sau la categoria a II-a (numită și categorie de bază), categoria I necesitând îndeplinirea unor criterii suplimentare de către emitenți, printre care se menționează desfășurarea unei activități profitabile în ultimii doi ani. În acest mod, societățile cotate la bursa de valori sunt împărțite în două categorii , oferind investitorilor un prim criteriu de apreciere a eficienței acestora.
Pe lângă această recunoaștere a activității lor eficiente, pentru societățile emitente, b#%l!^+a?cotarea aduce și alte avantaje. Ne referim în primul rând la un avantaj legat de imaginea și publicitatea societăților cotate – acestea beneficiind de o mediatizare intensă și devenind cunoscute în opinia publică și comunității de afaceri, în rândul cărora se află potențialii clienți și acționari ai societăților. Un alt avantaj se referă la registrul acționarilor, care este ținut în mod exact și la zi de către sistemul informatizat al bursei de valori, nemaifiind necesară ținerea acestuia de către societatea emitentă.
La Bursa de Valori București a continuat în anul 2003 și în prima jumătate a anului 2004 trendul ascendant început în vara anului 2002 al celor trei indici bursieri,BET(Bucharest Exchange Trading), BET-C și BET-FI, care au înregistrat noi maxime istorice:
indicele BET, ce urmărește evoluția celor mai lichide zece acțiuni cotate la categoria I a bursei , se situa la jumătatea anului 2004 cu 41,63% în lei(38,98% în USD și 42,08 în euro) peste valoarea din ultima zi de tranzacționare din anul 2003.Maximul a fost atins în ultima ședință de tranzacționare, pe 30 iunie 2004, și a fost de 3.076,06 puncte de indice;
indicele BET-C, care reflectă evoluția prețurilor tuturor acțiunilor cotate, exclusiv acțiunile SIF-urilor, a înregistrat o creștere în prima jumătate a anului de 47,71%(44,95% în USD și 48,18% în euro).Maximul istoric a fost de 2.053,76 de puncte, atins în ultima ședință de tranzacționare, pe 30 iunie 2004;
indicele BET-FI, care urmărește evoluția prețurilor de tranzacționare a acțiunilor celor cinci societăți de investiții financiare (SIF)cotate, a avut o evoluție similar,cu o variație de 83,45% în lei(80,01% în USD și 84,03 în euro) atingând nivelul maxim în ședința de tranzacționare din data de 9 iunie 2004, și anume 15.392,08 puncte de b#%l!^+a?indice.
În prezent valoarea capitalului social al SIF-urilor (Societăți de investiții financiare) este următoarea: b#%l!^+a?
Tabel nr. 2 Capitalul social al societății de investiții financiare
Capital social al SIF
Miliarde lei Capital social
SIF Banat Crișana 547,432 b#%l!^+a?
SIF Moldova 519,090
SIF Transilvania 546,072
SIF Muntenia 564,573
SIF Oltenia 563,246
Sursă: Ionescu V. A.F.- Piețe de capital
Prin sistemul electronic de tranzacționare al Bursei de Valori București se tranzacționează și acțiunile de pe piața valorilor mobiliare necotate. Este vorba despre o serie de societăți care au fost retrase de la cota bursei (datorită evoluțiilor slabe, la cerere, etc) dar care se tranzacționează în continuare prin intermediul Bursei de Valori. Aceste societăți nu mai sunt considerate cotate la bursă, iar tranzacționarea acțiunilor lor implică riscuri mai mari.
b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Sursa: www.insse.ro
Grafic nr. 1 Graficul Bursei de valori București pe ultimii trei ani
6. Piața extrabursieră b#%l!^+a?
Structura instituțională a pieței extrabursiere organizate (OTC), numită și Rasdaq cuprinde societatea non-profit: Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare (SNCDD), societatea comercială
Rasdaq reprezintă sistemul central în care se introduc, se execută și se raportează ordinele. Valorile mobiliare cotate în sistem sunt:
Acțiunile tuturor societăților incluse în Programul de Privatizare în Masă;
Acțiunile societăților comerciale române distribuite deja pe calea ofertelor publice inițiale sau prin programul de privatizare care fac obiectul regimului de furnizare periodică de date financiare al CNVM și care nu sunt listate la Bursa de Valori București;
Orice alte acțiuni a căror listare este aprobată de CNVM și ANSVM.
Participanții la sistem
Accesul sau participarea directă în sistem este limitată la membrii care satisfac toate cerințele de participare stabilite de ANSVM și/sau Rasdaq Srl. Aceste cerințe includ:
Un nivel de capitalizare mai mare decât cel stabilit de CNVM pentru intermediarii autorizați să tranzacționeze valori mobiliare în calitate de dealeri (adică cumpărarea și vânzarea de valori mobiliare în contul propriu al societății);
configurație specifică a echipamentelor și programelor și anumite particularități legate de sistemul de telecomunicații, întreținerea echipamentului, cerințe operaționale și de securitate conținute în contractele de servicii, ghiduri ale utilizatorului și alte asemenea documente;
Un minim de personal și de proceduri de supraveghere; b#%l!^+a?
Participanții pot fi:
formatori de piață care afișează cotații pentru orice valoare mobiliară pe care ANSVM o b#%l!^+a?clasifică drept eligibilă pentru sistem.
Înregistrarea în calitate de formator de piață obligă membrul să introducă în sistem cotații ferme, fie pentru cerere (bid), fie pentru ofertă (offer), pentru fiecare din valorile mobiliare pentru care este înregistrat.
participanți care nu sunt formatori de piață care pot introduce cotații indicative pentru orice valoare mobiliară considerată eligibilă de către ANSVM pentru sistem. Introducerea de cereri indicative sau oferte indicative reprezintă un simplu anunț că membrul este dispus să negocieze termenii unei posibile tranzacții cu acea valoare b#%l!^+a?mobiliară cu un alt membru. Membrul poate modifica sau retrage o cotație indicativă în orice moment în timpul orarului de funcționare a pieței.
7. Societăți de compensare, decontare și depozitare
Acestea sunt societăți pe acțiuni care realizează decontarea tranzacțiilor cu valori mobiliare, păstrarea în siguranță a valorilor mobiliare, transferul proprietății asupra acestora și serviciile de înregistrare și plată a valorilor mobiliare, precum și orice operațiuni conexe. Acestea efectuează operațiunile cu valori mobiliare primite în depozit prin agenți de compensare și depozitare conform contractelor încheiate cu aceștia.
8. Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare (SNCDD)
SNCDD este o societate care îndeplinește un serviciu de utilitate publică. În activitatea sa, SNCDD urmărește consolidarea și dezvoltarea pieței valorilor mobiliare în România, prin promovarea unui sistem de compensare, decontare și depozitare ale valorilor mobiliare, în condițiile unor costuri de operare cât mai scăzute.
Profitul obținut de SNCDD este folosit pentru constituirea unui fond de garantare a operațiunilor de decontare și compensare a tranzacțiilor cu valori mobiliare și pentru reducerea constantă a costurilor de funcționare ale acesteia, prin perfecționarea sistemelor de operare.
9. Societățile de registru independent
Un registru independent autorizat desfășoară activități pentru emitenții ale căror b#%l!^+a?valori mobiliare sunt tranzacționate pe o piață supravegheată de CNVM. Registrul operează numai cu valori dematerializate. Registrul menține la zi evidența exactă a drepturilor de proprietate ale acționarilor pentru fiecare societate și pentru fiecare nouă înregistrare în fișierul central al deținătorilor de valori mobiliare, registrul înregistrează următoarele date: numele și adresa emitentului; numărul de înregistrare al emitentului la Registrul Comerțului; numele, adresa și b#%l!^+a?numărul de buletin al deținătorului, numărul de acțiuni (sau valoarea principalului – în cazul obligațiunilor), seria acestora, valoarea nominală, numărul de înregistrare la registru si orice cod de identificare a emisiunii și orice limitare a răspunderii emitentului sau orice condiții care afectează transferabilitatea.
Fișierul central al deținătorilor de valori mobiliare este lista oficială a deținătorilor de valori mobiliare ținută de un registru independent privat. Registrul are un sistem care permite unei societăți de intermediere, sau membrului său corespondent de compensare, să ceară b#%l!^+a?confirmarea dreptului de proprietate al clientului înainte de acceptarea ordinului de vânzare. Registrul ține la zi evidența exactă care să arate numărul total de acțiuni (pentru fiecare emisiune de acțiuni) sau valoarea totală a principalului (pentru obligațiuni) care au fost autorizate și emise de fiecare emitent. Registrul păstrează de asemenea evidența cronologică a tuturor schimbărilor din fișierul central al deținătorilor de valori mobiliare până când datele sunt transferate unui alt registru sau emitentului.
Transferurile efectuate de un registru pot fi făcute numai printr-un participant direct sau corespondent al depozitarului sau, dacă este prevăzutîn regulamentele registrului, prin prezentarea documentației adecvate de transfer direct la registru.
CAPITOLUL 2
Investițiile pe piața de capital
2.1. Investițiile – cadrul conceptual
Pentru definirea noțiunii de investiții sunt necesare unele precizări cu privire la conținutul acestora și termenul folosit în exprimare.
În concepția autorilor occidentali, noțiunea de investiții are un sens restrâns și unul larg. b#%l!^+a?
În sens restrâns, investițiile sunt „mijloace financiare destinate achiziționării unor bunuri de folosință îndelungată sau de active fixe pentru lărgirea și modernizarea producției.”
În sens larg, investițiile „înglobează atât cheltuielile cu procurarea mijloacelor de muncă, cât și pe cele destinate achiziționării de materii prime, materiale, plata salariilor, b#%l!^+a?precum și pentru diverse operațiuni bancare, adică toate resursele financiare folosite în mod curent într-o unitate economică pentru finanțarea producției.”
După cum se constată între cele două interpretări date noțiunii de investiții există deosebiri esențiale de conținut.
Astfel, definiția în sens larg, prin includerea unor elemente de costuri specifice procesului de producție (și nu celui de investiții), suprapune noțiunea de investiții cu o altă noțiune consacrată la noi sub denumirea de mijloace pentru finanțarea producției. Este o dovadă că granița dintre o investiție și cheltuielile de producție, nu este întotdeauna foarte bine înțeleasă.
De altfel în concepția celor mai importanți autori occidentali, investițiile sunt considerate „resursele angajate în speranța realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade de timp” sau „bani, ori alte resurse cheltuite în speranța că în viitor se vor încasa sume mai mari de bani sau se vor înregistra alte avantaje”.
În aceste definiții se evidențiază clar conținutul material al investiției (resurse materiale, tehnice, de forța de muncă, financiare), scopul final – obținerea de profit și caracterul dinamic, faptul că se afla sub incidența timpului.
A investi presupune a cumpăra bunuri de folosință îndelungată sau mijloace de muncă care vor fi închiriate sau folosite direct în producție (așadar investițiile sunt anterioare procesului de producție), ceea ce impune renunțarea la un consum imediat, cert în favoarea unor perspective bănești suplimentare, ce ar putea să se obțină peste un anumit timp pe seama bunului investit.
Investițiile sunt așadar numai acele resurse care cheltuite determină o creștere a capitalului real din economie, reprezentat de imobilizările corporale și necorporale. b#%l!^+a?
Și în țara noastră au existat interpretări confuze sau incomplete ale conceptului de investiții.
Astfel, Dicționarul limbii române moderne definește investițiile ca fiind „plasarea, alocarea unui fond, a unui capital într-o întreprindere”, în timp ce după Mic dicționar al limbii române, investiția reprezintă „totalitatea cheltuielilor făcute pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru reconstruirea, lărgirea și modernizarea celor existente.” b#%l!^+a?
Și între aceste două definiții există contradicții și chiar confuzii. Se poate remarca în prima definiție confundarea noțiunii de investiții (subiectul) cu procesul investițional (predicatul) unde, abia acum, sunt alocate fondurile necesare executării efective a lucrărilor.
De asemenea, ambelor definiții le lipsesc caracterul dinamic al investițiilor și orientarea finală, respectiv scopul urmărit de orice investitor, obținerea unui profit pe o perioadă lungă de timp.
Pentru eliminarea acestor neconcordanțe și definirea corectă a conceptului de investiții, consider că este necesar să se abordeze mai întâi sursa principală de constituire a fondurilor de investiții.
În acest scop trebuie pornit de la relația dintre consum și venit care, după J. M. Keynes, se află sub incidența legii psihologice fundamentale, potrivit căreia odată cu creșterea sau descreșterea veniturilor, oamenii înclină să-și mărească sau să-și diminueze consumul.
„Legătura dintre creșterea veniturilor și a cheltuielilor pentru consum este dată de înclinația marginală spre consum, iar legătura dintre evoluția economiilor și a veniturilor este exprimată prin înclinația marginală spre economii.”
Deoarece evoluția consumului este mai lentă decât cea a veniturilor, se înregistrează economii care acumulate pot fi plasate pentru procurarea de resurse materiale, instalații de producție etc., care în urma unor activități, respectiv procesul investițional, vor fi transformate în active fixe, iar acestea, în procesul de exploatare, vor aduce un profit.
Economiile de venituri care se materializează în active fixe poartă, în concepția noastră, denumirea de investiții de capital.
Așadar, investițiile reprezintă „economiile unei persoane fizice, agent economic sau b#%l!^+a?ale societății în totalitatea sa, rezultate ca excedent de venituri peste cheltuielile de consum, care se plasează de aceștia pentru crearea sau dezvoltarea, modernizarea activelor fixe cu în funcțiune.”
Pentru a avea o imagine completă asupra noțiunii de investiție, este necesar să o studiem sub cele trei forme prin care se manifestă în practica societăților comerciale.
Interpretarea contabilă, care reduce investiția la noțiunea de imobilizări, în sensul b#%l!^+a?contabil al termenului: totalitatea bunurilor mobile și imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau create în societate, care rămân neschimbate ca formă fizică o perioadă lungă de timp. Bunurile în cauză sunt înregistrate în clasa a doua de conturi de imobilizări.
Interpretarea economică, care lărgește forma de manifestare a investițiilor: totalitatea consumurilor de resurse făcute în prezent cu speranța obținerii în viitor a unor efecte superioare cheltuielilor actuale.
Interpretarea financiară, consideră investițiile totalitatea cheltuielilor de resurse care generează venituri sau economii pe o perioadă mare de timp în viitor și a căror amortizare se face în mai mulți ani.
Toate aceste interpretări date noțiunii de investiții au în vedere investițiile de capital. În condițiile schimbărilor intervenite în țara noastră, prin trecerea la economia de piață, conceptul de
investiții suferă, însă, anumite modificări.
Astfel, prin apariția piețelor de capital, înființarea bursei de valori și cotarea întreprinderilor la bursă, conceptul de investiții capătă valențe noi lărgindu-și sfera de cuprindere.
În noile condiții atât persoanele fizice, cât și cele juridice își pot folosi economiile pentru a cumpăra acțiuni de la societățile comerciale cotate pe piața secundară a valorilor mobiliare (Bursa de valori și RASDAQ) sau le pot plasa în fonduri mutuale cu scopul de a obține un câștig în viitor.
Aceste economii întrunesc și ele toate caracteristicile (sursa de constituire, scopul final, incidența factorului timp și deci a riscului) pentru a fi asimilate conceptului de investiții. Deși pot fi considerate investiții financiare, deoarece sunt folosite pentru cumpărarea unor b#%l!^+a?instrumente financiare (acțiuni, obligațiuni etc.), trebuie sesizat însă că în final ele se materializează tot în active fixe.
Intrând în posesia unei acțiuni, investitorul devine, de fapt, proprietarul unei părți din capitalul societății comerciale emitente, căreia îi cedează dreptul de folosință primind în schimb dividende.
Prin achiziționarea unor active financiare, întreprinzătorul schimbă o valoare b#%l!^+a?prezentă cu speranța obținerii unei valori mai mari în viitor.
Locul de schimb (al titlurilor de valoare) este piața de capital, care constituie totodată un loc de ofertă și cerere de monedă, activul financiar servind ca suport pentru transferul de monedă.
Situația existentă la un moment dat pe această piață, permite întreprinzătorului să decidă dacă își va aloca fondurile economisite pentru realizarea unui proiect de investiții identificat sau le va plasa pe piața de capital.
Alegerea se face în funcție de rentabilitatea pieței, care servește investitorului ca referință în decizia de a accepta sau refuza participarea la edificarea unui proiect pentru o investiție de
capital.
Altfel spus, opțiunea pentru un proiect de investiții trece prin piața de capital unde se formează prețul activelor financiare.
Așadar prin piața de capital se plasează titluri financiare care sunt expresia activelor reale existente în unitățile economice.
Dată fiind evoluția rapidă a pieței de capital în România, apreciem că această nouă formă de investiție va lua o amploare deosebită și, în scurt timp, va deveni dominantă ca formă de investire pentru posesorii de capital financiar.
Pe baza acestor precizări putem acum defini investițiile ca reprezentând totalitatea veniturilor economisite și alocate pentru achiziționarea sau producerea de active fixe, respectiv pentru creșterea patrimoniului unui agent economic, materializate în imobilizări corporale (terenuri, clădiri, mașini, utilaje etc.), imobilizări necorporale (cheltuieli pentru know-how etc.), precum și imobilizări financiare (titluri de valoare) în scopul obținerii unui flux de venit net pe o perioadă de timp cât mai mare.
Acestui scop final i se datorează comportamentul economicoinvestițional al oamenilor, b#%l!^+a?care există din cele mai vechi timpuri și care a evoluat odată cu societatea. În prezent el este caracteristic tuturor agenților economici care alocă părți importante din profit pentru extinderea și modernizarea capacităților de producție.
Spre deosebire de aceste investiții, cheltuielile care se fac din bugetul administrației centrale sau locale, fără a avea ca scop obținerea de profit (construcția de drumuri, îndiguirile împotriva inundațiilor, obiective social-culturale, dotarea armatei cu tehnica de b#%l!^+a?luptă etc.) sunt denumite cheltuieli de capital. b#%l!^+a?
2.2. Clasificarea investițiilor
Investițiile sunt esențiale în evoluția oricărui sistem economic deoarece prin intermediul lor se asigură regenerarea, îmbunătățirea și creșterea patrimoniului oricărui sistem. Investițiile reprezintă factorul care influențează simultan cererea și oferta.
Întreprinderea însăși poate fi definită ca o succesiune în timp de proiecte de investiții. De modul în care sunt rezolvate problemele investiționale depind, în mare măsură, calitatea și proporțiile dezvoltării viitoare a micro și macrosistemelor.
Cele mai importante criterii de grupare a investițiilor sunt:
1) După natura tranzacțiilor implicate:
investiții reale;
investiții financiare.
2) După structură, investițiile sunt:
utilaje și instalații;
lucrări de construcții-montaj;
cheltuieli asimilate investițiilor.
3) După modul de formare a capitalului, investițiile sunt:
investiții nete;
investiții brute.
Investițiile nete reprezintă parte a profitului sau venitului economisit destinată numai sporirii volumului capitalului fix și al stocurilor de capital, fiind deci sursa formării nete a b#%l!^+a?capitalului.
Investițiile brute sunt constituite din investiția netă și amortizarea capitalului fix, fiind sursa formării brute a capitalului.
4) Din punct de vedere al importanței pentru beneficiar:
investiții principale;
investiții colaterale; b#%l!^+a?
investiții conexe.
Investiții principale sau directe, sunt obiectele de bază care formează investiția propriu-zisă, legate nemijlocit de crearea de capital fix.
Investițiile colaterale sau utilități, sunt obiecte din afara incintei, dar legate teritorial și funcțional de investiția directă: racordul la apă, energie, canal, drumuri, telecomunicații.
Investițiile conexe sunt lucrări realizate pentru alți beneficiari în scopul asigurării investiției principale cu materii prime, materiale, combustibili, energie.
6) După locul geografic al amplasamentului, investițiile sunt:
investiții interne realizate în țara de origine;
investiții externe realizate în alte țări.
7) După nivelul lor relativ de risc și de necesitate:
investiții de înlocuire, care au rolul de a substitui un echipamentul nou unui echipament învechit fizic și moral;
investiții de modernizare care vizează reducerea costurilor de producție sau îmbunătățirea calității produselor;
investiții de expansiune destinate a face față creșterii cererii și care privesc fie lansarea de produse noi, fie sporirea capacității de producție sau de vânzare a produselor existente;
investiții fastuoase sau de lux, care au drept justificare susținerea prestigiului mărcii fabricii;
investiții strategice care au ca scop de a reduce riscurile datorate progresului tehnic și concurenței. Investițiile strategice, la rândul lor, pot fi:
investiții ofensive;
investiții defensive;
investiții de ordin social. b#%l!^+a?
Investițiile strategice ofensive au caracter de cercetare și dezvoltare pentru introducerea progresului tehnic.
Investiții strategice defensive sunt cele care protejează firma contra riscurilor generate de încetarea aprovizionărilor din cauza prețurilor excesive sau a calității necorespunzătoare a materiei prime. b#%l!^+a?
Investițiile strategice de ordin social sunt cele care vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Intermediarii pe piața de capital din România
„Legătura între investitorii cu surplus de fonduri și emitenții ce manifestă o nevoie de fonduri este asigurată de către intermediarii pieței de capital, care asigură încheierea contractelor de vânzare și cumpărare a instrumentelor financiare, întrucât acestea nu pot fi cumpărate la ghișeu.”
Toate operațiunile de vânzare sau cumpărare de instrumente financiare derulate pe piața de capital sunt intermediate de firme specializate, numite Societăți de Servicii de Investiții Financiare sau societăți de intermediere, operațiunile directe între vânzători și cumpărători fiind interzise.
„În România, intermediarii pe piața de capital sunt societățile de servicii de investiții financiare (SSIF), care sunt încă asimilate cu vechea lor denumire de societăți de valori mobiliare, societăți pe acțiuni care pot să desfășoare activități de broker pe contul clienților, activități de dealer în nume propriu și pe contul clienților sau chiar activități de garantare a plasamentului de valori mobiliare și acordarea de credite pentru finanțarea tranzacțiilor clienților.”
Atât societățile de servicii de investiții financiare, cât și angajații acestora sunt autorizate de către CNVM, fiind obligate să respecte reglementări și proceduri foarte stricte în ceea ce privește activitatea desfășurată.
Pe lângă societățile de servicii de investiții financiare, în categoria intermediarilor pieței, au intrat din anul 2005 și instituțiile de credit și entitățile de natura acestora, fiind autorizate de B.N.R să presteze servicii investiții financiare atât în statele membre ale U.E., cât și în statele b#%l!^+a?din afara acesteia.
„Autorizarea societăților de servicii de investiții financiare pentru întregul obiect de activitate sau numai pentru unele din serviciile menționate depinde de mărimea capitalului inițial.”
Acesta trebuie de fie de minim 125.000 Euro, în cazul desfășurării unei activități de b#%l!^+a?intermediere de bază, și de 730.000 Euro, în cazul desfășurării întregii game de activități de intermediere. Deținerea nivelului minim de 125.000 Euro permite desfășurarea unei activități de intermediere de bază, și anume prestarea unor servicii limitate la preluarea și transmiterea ordinelor de la investitori, executarea ordinelor altfel decât pe cont propriu și administrarea portofoliilor de conturi individuale ale investitorilor.
Capitalul inițial al unei societăți de servicii de investiții financiare este determinat prin însumarea următoarelor elemente :
Capitalul social subscris și integral vărsat, autorizat sau în curs de autorizare;
Primele de emisiune, exclusiv cele aferente acțiunilor preferențiale cumulative;
Rezervele legale, rezervele pentru acțiuni proprii, rezervele statutare sau contractuale și alte rezerve, cu excepția rezervelor din reevaluare.
Societățile de servicii de investiții financiare sunt societăți pe acțiuni, emitente de acțiuni nominative, iar pentru a fi autorizate de C.N.V.M în calitate de intermediari ai pieței de capital, trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
să fie constituite ca societăți comerciale pe acțiuni;
să aibă ca obiect de activitate exclusiv prestarea de servicii de investiții financiare;
să prezinte structura acționariatului, identitatea și integritatea acționarilor semnificativi;
să facă dovada existenței unui capital minim subscris și integral vărsat, în funcție de serviciile de investiții financiare care vor fi prestate;
să facă dovada dobândirii calității de membru al Fondului de Compensare a Investitorilor;
să prezinte contractul încheiat cu un auditor financiar;
să prezinte planul de afaceri, structura organizatorică și regulile de ordine internă. b#%l!^+a?
Toate aceste criterii trebuie să fie respectate pe parcursul desfășurării activității, iar odată ce apar modificări în modul de organizare și funcționare, acestea trebuie să fie notificate și supuse autorizării.
Societățile de servicii de investiții financiare își desfășoară activitatea prin b#%l!^+a?intermediul persoanelor fizice angajate sau persoanelor care reprezintă exclusiv societatea, care devin agenți după ce au urmat cursurile de pregătire organizate de organismele profesionale din domeniu și au fost autorizați de C.N.V.M să presteze acest tip de servicii.
„Acești agenți nu pot iniția în nume propriu servicii de intermediere, ci doar în numele și pe contul societății.”
Societățile de servicii de investiții financiare au trei departamente principale, și anume:
departamentul de front office care relaționează direct cu clienții prin intermediul angajaților, numiți brokeri, aceștia având rolul de a stabilii strategiile de investiții ale clienților și de a transmite ordinele de vânzare sau de cumpărare la departamentul de tranzacționare;
departamentul de tranzacționare are rolul de a introduce ordinele de vânzare sau de cumpărare în sistemele de tranzacționare și de a urmării executarea acestora în bune condiții;
departamentul de back office se ocupă de administrarea sistemelor de gestiune și evidentă a clienților societății și a operațiunilor acestora.
În cadrul societăților de servicii de investiții financiare mai există și alte departamente, precum cel de analiza care are rolul de a studia piețele și instrumentele financiare pentru a elabora analize și recomandări pentru clienți, departamentul de contabilitate, departamentul juridic.
Etapele derulării relației de reprezentare pe piață secundară între o SSIF și clienții săi pot și schematizate astfel:
contactarea de către client a SSIF;
încheierea contractului de reprezentare între societate și client;
completarea și aprobarea cererii de deschidere de cont;
stabilirea ordinului de vânzare/cumpărare de către client; b#%l!^+a?
realizarea tranzacției de către SSIF și transmiterea către client a confirmării;
eliberarea extrasului de cont de către SSIF la sfârșitul lunii care va conține situația contului de numerar și a celui de valori mobiliare.
Pentru a presta servicii de investiții financiare cu oricare din instrumentele financiare b#%l!^+a?definite în conformitate cu prevederile din legislația comunitară, intermediarii sunt obligați prin lege să obțină o autorizație emisă de C.N.V.M sau B.N.R.
„Astfel, în sfera instrumentelor financiare sunt incluse, pe lângă valori mobiliare, titluri de participare ale OPCVM, instrumente ale pieței monetare, instrumente financiare derivate, inclusiv cele care au ca suport mărfurile, acestea putând fi tranzacționate în cadrul oricărei piețe reglementate în funcție de decizia emitentului.”
Intermediarii pe piețele de capital internaționale
Pe piețele bursiere participă operatori diverși cu funcții și interese diferite, dar cu toții au un rol important în desfășurarea tranzacțiilor.
Operatorii la bursa NYSE
Bursa din New York este nucleul celui mai important centru financiar din lume.
„Wall Street, strada ce găzduiește NYSE, este considerată ca fiind inima fluxurilor financiare mondiale.”
Membrii bursei sunt cei care au dreptul de tranzacție la bursă, aceștia sunt firme de brokeraj care au biroul situat în perimetrul bursei. Membrii sunt reprezentați de proprii agenți sau de brokeri independenți, numiți și brokeri de ring, care și-au oferit serviciile mai multor firme membre ale bursei. Dintre aceștia, la bursa din New York, rolul specialistului este determinant.
„Specialistul este un membru al bursei, profilat, specializat pe tranzacțiile cu anumite b#%l!^+a?titluri pentru care acționează atât în numele clienților sau pentru ceilalți membrii ai bursei, ca broker, cât și în nume propriu, ca dealer, îndeplinind rolul de market maker pentru titlurile de specializare.”
Specialistul este responsabil de calitatea pieței activelor financiar, rolul lui fiind de a menține o piață corectă și ordonată și să asigura o concurență deschisă și liberă între toți b#%l!^+a?participanții, vânzători sau cumpărători, fie ei mari sau mici în volum.
Pe lângă specialist în bursa NYSE activează:
Floor brokers: sunt agenții din ring care tranzacționează titlurile pentru care au primit ordine de la firma membră pe care o reprezintă.
Competitive traders: care sunt comercianți de titluri.
Funcționari sau Clerks: este personalul funcțional care îndeplinește funcții de mesager, supraveghetor sau raportor. Aceștia sunt fie angajații instituției bursei, fie ai firmelor membre ale bursei.
Mecanismul de tranzacționare și intermediere în cadrul NYSE este următorul:
Investitorul transmite ordinul de a vinde sau a cumpăra acțiunile unei companii listate la NYSE;
Firma de brokeraj membră a NYSE verifică contul clientului, comunică prețul de cumpărare, respectiv de vânzare, introduce în circuit caracteristicile ordinului și îl transmite în ringul de tranzacții prin calculator sau în unele cazuri prin telefon;
Sistemul memorează ordinul și apoi în funcție de detaliile ordinului și a parametrilor programului, transferă ordinul la un broker sau direct la postul de tranzacții al specialistului acțiunii;
Ordinul apare la display-ul specialistului în cadrul sistemului de management al ordinelor;
Funcționarul firmei de brokeraj primește ordinul electronic, îl introduce în calculator și apoi contactează brokerul firmei din ring pentru a-l înștiința de sosirea unui nou ordin;
Specialistul expune ordinul pe piața de licitație a agenției și realizează tranzacția, căutând îmbunătățirea prețului clientului atunci când este posibil;
Brokerul de ring duce ordinul la postul de tranzacții unde este licitată acțiunea, apoi negociază cu alți brokeri pentru cel mai bun preț și realizează contractul bursier; b#%l!^+a?
Urmează un ciclu de trei zile pentru lichidare și compensare, necesar pentru transferul proprietății, care este realizat și memorat electronic, datele fiind stocate în depozit; b#%l!^+a?
Firma de brokeraj membră a NYSE procesează tranzacția electronic prin creditarea sau debitarea contului clientului cu număr de acțiuni cumpărate sau vândute;
Investitorul primește confirmarea tranzacției de la firma membră și dacă au fost cumpărate acțiuni, acesta face plată, iar dacă au fost vândute acțiuni contul investitorului este creditat cu valoarea corespunzătoare.
Operatorii de la bursa din Tokyo
Firmele de intermediere bursieră, membre ale bursei din Tokyo, au agenți care activează în ringul bursei. Aceștia sunt cunoscuți ca și funcționari :
Floor clerks sau funcționarii de ring „sunt cei care ocupă locuri determinate și sunt responsabili cu transmiterea ordinelor către agenții de tranzacții.”
Trading clerks sau agenții de tranzacții sunt „funcționari angajați ai firmelor de intermediere, membre ale bursei, responsabili cu tranzacțiile.”
Firmele site-urilor sunt firme de intermediere responsabile cu cotația.
„Agenții lor sunt cei care țin evidența ordinelor primite de la ceilalți agenți pe cale electronică și realizează balansarea, îmbinarea cererii cu ofertă pe baza unui carnet de ordine electronic.”
Ei sunt specializați pe anumite titluri, iar funcționarea agenților saitori este asemănătoare specialistului de la NYSE sau maklerului de la Bursa din Frankfurt, rolul lui constând în stabilirea cursului prin respectarea anumitor reguli de prioritate.
Operatorii la bursa din Frankfurt
„Bursa din Frankfurt este cea mai mare bursa din Germania și chiar din Europa, cu tradiție începând din secolul al XVI-lea.”
Personajul principal al bursei germane este maklerul sau Kursmakler. Este un funcționar de stat care are rolul de a stabili cursul pentru titlurile încredințate lui. Există câte un makler specializat pentru titlurile din același sector industrial sau financiar. b#%l!^+a?
„El are o funcție asemănătoare cu cea a specialistului, dar este independent, având rolul de a balansa cererea cu ofertă pentru a stabili cursul titlurilor pentru care este responsabil”. b#%l!^+a?
Acesta realizează operația de fixing necesară pentru stabilirea cursului, prin compararea ordinelor de cumpărare cu cele de vânzare.
„Freemaklerul este similar cu brokerul de ring din bursa americană, el având rolul de a intermedia cumpărarea și vânzarea titlurilor, dar putând acționa pe piață și în nume propriu.”
Este, de fapt agent al unei firme membre a bursei ce acționează fie ca dealer, fie ca broker.
Cum pe piața bursieră germană băncile sunt principalele participante la piață, agenții lor acționează ca și freemaklerul, dar poartă denumirea de „handleri bancari” sau comercianți ai băncilor, dealeri. Ei sunt defapt agenți bursieri care execută ordinele primite de băncile membre ale bursei, de la clienții lor.
Funcționarii bursei asigură buna desfășurare a operațiilor bursiere, îndeplinind și rolul administrativ și exectuiv necesar.
Serviciile de investiții financiare oferite de SSIF
Societățile de servicii de investiții financiare oferă clienților individuali, pe lângă serviciul principal de intermediere a tranzacțiilor cu acțiuni și obligațiuni, o gamă largă de servicii care includ: consultanță, analiză și recomandări cu privire la piețele și instrumentele financiare, în vederea alcătuirii strategiilor de investiții și maximizării performanțelor clienților pe piața de capital.
Serviciile de investiții financiare oferite de SSIF și reglementate prin lege, se împart în :
Servicii principale care includ:
Preluarea și transmiterea ordinelor de la investitori în legătură cu unul sau mai multe instrumente financiare b#%l!^+a?
Executarea ordinelor referitoare la instrumentele financiare, altfel decât pe cont propriu
Tranzacționarea instrumentelor financiare pe cont propriu b#%l!^+a?
Administrarea portofoliilor de conturi individuale ale investitorilor pe baza discreționara, cu respectarea mandatului dat de aceștia , atunci când aceste portofolii include unul sau mai multe instrumente financiare
Subscrierea de instrumente financiare în baza unui angajament ferm și plasamentul de instrumente financiare.
Servicii conexe care includ:
Custodia și administrarea de instrumente financiare
Acordarea de credite sau împrumuturi de instrumente financiare unui investitor în vederea executării unor tranzacții cu instrumente financiare, în care respectiva societate de servicii de investiții este implicată
Acordarea de consultanță, inclusiv cu privire la problemele legate de structură de capital, strategie industrială, fuziuni și achiziții de societăți
Consultanță de investiții cu privire la instrumente financiare
Alte servicii privind subscrierea de instrumente financiare pe baza unui angajament ferm.
Alte servicii: pe lângă serviciile prezentate anterior SSIF oferă și alte servicii complentare precum:
Serviciul de research: majoritatea SSIF oferă clienților rapoarte de analiză a societăților listate la bursă și rapoarte privind evoluția pieței, care pot fi periodice sau speciale, acestea conținând date de analiza fundamentală și informații de analiza tehnică. Aceste rapoarte au rolul de a ajuta investitorul să decidă dacă este momentul oportun să inveasteasca sau nu.
Servicii corporate: aceste servicii se referă la consultanta oferită de SSIF în cadrul proceselor de achiziții și fuziuni, guvernanță corporativă, oferte publice de vânzare și de reprezentare a intereselor corporațiilor, societăților cu răspundere limitată și a altor b#%l!^+a?tipuri de organizații. Aceste servicii includ :
Oferte primare inițiale: „Listarea unei societăți în urma unei oferte publice b#%l!^+a?inițiale este un proces complex care implică pregătirea societății pentru emisiune, stabilirea caracteristicilor emisiunii, organizarea acțiunilor de marketing și de prezentare a societății în rândul potențialilor subscriitori.”
Listarea la Bursa de Valori: reprezintă serviciul de consiliere acordat pe parcursul procesului de listare.
Emisiunea și plasarea de drepturi: presupune îndrumarea companiilor listate privind alternativele pe care le au la dispoziție în vederea obținerii unei finanțări secundare din partea investitorilor.
Achiziții și preluări: se referă la servicii de cercetare, identificare și negociere a achizițiilor și preluărilor și la servicii de întocmire de analize și evaluări privind formele de finanțare disponibile.
Consiliere Corporativă: reprezintă serviciul de „consiliere în legătură cu publicarea și prezentarea informațiilor cu privire la companie în rândul operatorilor de pe piața de capital, a investitorilor persoane fizice și a celor instituționali și de consiliere în legătură cu obligațiile ce derivă din listarea la BVB sau pe piața Rasdaq și privind aspecte care țin de piețele reglementate.”
b#%l!^+a?
b#%l!^+a?
CAPITOLUL 3
Modalități de protecție a investițiilor pe piața de capital
3.1. Politica investițională si stabilirea obiectivelor
Motivele pentru care investitorii apelează la piața de capital sunt diverse: găsirea unor noi surse de venituri, realizarea unor venituri cât mai ridicate din fructificarea disponibilităților bănești economisite în condițiile protejării capitalului investit.
În acest sens doi factori sunt importanți pentru o investiție reușită:
politica investițională și stabilirea obiectivelor de investiții;
implementarea politicii prin intermediul unei strategii investiționale adecvate.
Dacă politica investițională este o declarație privind obiectivele propuse de investitor, toleranța riscurilor asumate de către acesta în cazul investițiilor de capital, în schimb strategia investițională este modalitatea, soluția practică de atingere a obiectivelor stabilite.
Printre avantajele stabilirii unei politici de investiții clare de către investitor menționăm:
politica de investiții furnizează principiile fundamentării deciziilor de investiții și prezintă principalul document de analiză a acțiunii prudente a managerului, fiind b#%l!^+a?ghidul de rezolvare a eventualelor reclamații și nemulțumiri ale investitorilor în b#%l!^+a?cazul investițiilor administrate;
asigură continuitate procesului de investiții și elimină interpretările care pot apărea pe marginea analizării unor investiții care nu au înregistrat rezultatele scontate;
temperează unii participanți, care în situațiile favorabile ale pieței, consideră că activitatea de investiții este ușoară, dorind să devină mai agresivi pe piață, iar atunci când piața este în scădere nu găsesc soluții pentru protecția investițiilor lor, dacă aceasta nu este bine corelată cu riscurile existente;
oferă un ghid de selectare, implementare și monitorizare a activității de evaluare unitară a rezultatelor din portofoliu.
Procesul de investiție descrie, în succesiune cronologică și logică, activitatea de management de portofoliu.
După stabilirea obiectivului urmează strângerea și evaluarea informațiilor. În cadrul procesului de evaluare se estimează rentabilitatea pentru clasele de instrumente financiare și pentru fiecare instrument financiar în parte, în funcție de scopul investițional ales.
Pe baza estimărilor se formulează strategia investițională care cuprinde ansamblul de decizii necesare pentru realizarea unui plasament de capital de către un investitor, persoană fizică sau juridică, într-unul din sistemele investiționale oferite de economie, în scopul obținerii unei anumite rentabilități, în condițiile riscurilor asumate de către investitor.
În momentul în care strategia investițională este stabilită se pot opera tranzacțiile pe piață. La perioade stabilite de timp trebuie măsurată performanța portofoliului investițional. În
cadrul acestui proces se analizează concordanța între politica de investiții, strategie și deviațiile performanței față de obiectivele impuse prin baza de comparație.
Prin politica promovată de fiecare categorie de investitori se subliniază așteptările acestora, se identifică obiectivele și constrângerile astfel încât portofoliul investițional selectat și optimizat să răspundă cerințelor și să înregistreze performanțele așteptate.
În cadrul procesului de stabilire a obiectivelor, investitorul trebuie să se orienteze în funcție de nivelul de rentabilitate așteptat și de nivelul acceptat de risc. Obiectivele investiționale vor fi diferite în cazul categoriilor de investitori.
„Astfel, investitorii individuali vor analiza investițiile de capital prin prisma a două dimensiuni: încrederea pe care o au în deciziile lor și modul în care iau aceste decizii.”
De exemplu, un investitor care se decide foarte greu și este reticent la evoluțiile b#%l!^+a?b#%l!^+a?viitoare ale pieței de capital se poate încadra în categoria investitorilor gardieni.
Aceste persoane au aversiune mare față de risc, sunt foarte afectate de evoluțiile nefavorabile ale instrumentelor investiționale și consideră că piața acțiunilor este un mediu investițional stresant.
În cazul acestor investitori obiectivul investițional adecvat este considerat a fi stabilitatea veniturilor generate de capitalul investit, ei orientându-se cu predilecție spre piața obligatară.
Alți investitori se decid repede și le plac jocurile investiționale, fiindu-le teamă să nu „piardă” ocazia de a investi în momentul pe care ei îl consideră oportun. Ei sunt vedetele mediului investițional care nu admit să nu dețină acțiuni din domenii „la modă” care sunt considerate a avea potențial (de exemplu ingineria genetică).
Un aventurier ia repede decizii și este mulțumit de alegerea sa. Aceste persoane nu pierd mult timp reanalizând deciziile luate, având experiență și fiind familiarizați cu piața de capital, cu evoluțiile favorabile sau nefavorabile ale cursurilor instrumentelor financiare.
Acest tip de investitori caută fructificarea capitalului deținut și speculează ocazional pe piață oportunitățile.
Spre deosebire de celelalte categorii, individualistul este atent și încrezător, este clientul ideal pentru un agent de bursă. Aceste persoane ascultă sfaturi, citesc cu atenție rapoartele emitenților de pe piața de capital și vor analiza alternativele investiționale, având un orizont de timp al investiției pe termen mai lung decât investitorul aventurier.
Pe lângă aceste categorii de investitori individuali prezentate pot exista și persoane care merg direct la țintă. În această situație obiectivul investițional poate reprezenta o combinație a acelor categorii care prezintă caracteristici similare.
Investitorii instituționali își stabilesc obiectivele în funcție de particularitățile și caracteristicile activităților desfășurate și de orizontul investițional.
De exemplu, societățile de asigurări sau fondurile de pensii trebuie să îmbine obiectivele pe termen lung cu așteptările asiguraților pe termen scurt. Acești investitori pot b#%l!^+a?garanta o anumită rată de capitalizare a primelor și contribuțiilor plătite de asigurați pe termen lung, dar trebuie să fie capabili pe termen scurt să răspundă cererilor de plată a unor b#%l!^+a?indemnizații în cazul producerii unui risc asigurat sau a unor rezilieri a contractului de b#%l!^+a?asigurare.
Prin obiectivele investiționale trebuie să se minimizeze posibilitatea ca acești investitori instituționali să fie incapabili să facă aceste plăți fără a fi nevoie de contribuții adiționale din partea celorlalți asigurați.
În general, pentru a putea stabili un obiectiv investițional trebuie să se găsească răspuns la următoarele întrebări:
Care este reacția emoțională a investitorului dacă nu se atinge obiectivul stabilit?
Modul în care percepe investitorul posibilitatea de a nu înregistra un anumit nivel al profitului poate fi determinant în stabilirea obiectivului investițional. O persoană care are un capital de 100.000 de lei și decide să investească 10% în acțiuni ALFA va percepe altfel situația în care capitalul investit nu va aduce beneficii ca urmare a unei evoluții nefavorabile sau chiar se va pierde față de un investitor care deține 10.000 de lei și îi va investi 100% în aceleași acțiuni. Chiar dacă amândoi investitorii au înregistrat aceeași pierdere efectul este pe termen scurt este diferit.
În cazul primului investitor nu se va produce probabil o schimbare a stilului de viață, dar al doilea investitor va fi serios afectat dacă investiția principală este erodată de evoluții nefavorabile ale pieței.
Cât de informat este investitorul asupra mediului investițional?
Un investitor trebuie să fie capabil să facă diferența între fapte și opinii, deoarece el poate anticipa că rata dobânzii pe piață va scade, dar nu știe cu siguranță, iar obiectivul investițional trebuie să reflecte și acest fapt.
Ce alte surse de venit are investitorul și care este importanța portofoliului investițional pentru poziția financiară a acestuia?
Un investitor care are un venit ridicat, stabil, care are 35 de ani, mai multe polițe de asigurare și deține câteva proprietăți imobiliare își va stabili un obiectiv investițional diferit față de o persoană în vârstă de 65 de ani, pensionar care nu are decât venitul din pensie și o proprietate imobiliară pe care a închiriat-o.
Există restricții legale în politica de investiții? b#%l!^+a?
În cazul unor state există restricții legale privind investițiile posibile. De exemplu, în cazul unei societăți de asigurări normele prudențiale de constituire și administrare a b#%l!^+a?portofoliului prevăd categoriile de instrumentele financiare în care se poate investi și limitele maxime pentru fiecare categorie din structura portofoliului.
Există anumite consecințe în cazul unor fluctuații neanticipate ale valorii portofoliului care ar putea afecta politica de investiții?
Pe termen scurt o evoluție nefavorabilă a valorii unui portofoliu nu ar trebui să aibă consecințe asupra politicii de investiții, dar există anumite categorii de investitori (de regulă,
investitori instituționali) care trebuie să își revizuiască politica și, respectiv, strategia investițională pentru a nu se confrunta cu o migrație a participanților spre alți investitori instituționali.
În momentul în care se găsește răspuns la aceste întrebări investitorul trebuie să identifice dacă obiectivul stabilit se înscrie în categoria obiectivelor rezonabile sau nerezonabile în ceea ce privește rentabilitatea așteptată sau riscul asumat.
3.2. Strategia investițională
Investitorii care conștientizează importanța elaborării și implementării unei strategii ar putea considera conceptul de strategie ca fiind modern și chiar monden, dar strategia are o istorie multimilenară.
Termenul de strategie provine din limba greacă antică unde „strategos” desemna rolul
generalului care comanda o armată.
Ulterior termenul a dobândit semnificația de „artă a generalului”, referindu-se la abilitățile psihologice și comportamentale care dădeau posibilitatea generalului să își îndeplinească rolul său.
„În timpul lui Pericle (450 î.e.n.), accepțiunea strategiei viza calitatea managerială (administrativă, oratorie, putere), iar pe vremea lui Alexandru cel Mare (330 î.e.n.) același termen se referea la abilitatea de a desfășura forțele pentru a copleși dușmanul și de a crea un sistem unitar de guvernare.” b#%l!^+a?
Începând cu secolul XX termenul de strategie este utilizat și în domeniul politologiei și economiei.
Primele cercetări în domeniul strategiei economice au fost realizate de Peter Drucker în
1954, dar o abordare temeinică a conceptului de strategie aparține profesorului Alfred Chandler care definea strategia ca „determinarea pe termen lung a scopurilor și a obiectivelor b#%l!^+a?unei întreprinderi, adoptarea cursurilor de acțiune și alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor.”
Principala deficiență a acestei definiții rezidă în absența diferențierii procesului de elaborare a strategiei de strategia însăși.
Strategia investițională abordează și integrează aspecte legate de profilul de risc al investitorilor și așteptările lor față de nivelul de rentabilitate, orizontul și universul investițional, filosofia și stilul investițional, obiectivele și criteriile ce trebuie îndeplinite.
În accepțiunea noastră, strategia investițională cuprinde ansamblul de decizii care se iau pentru realizarea unui plasament de capital de către un investitor, persoană fizică sau juridică, într-unul din sistemele investiționale oferite de economie, în scopul obținerii unei anumite rentabilități, în condițiile riscurilor asumate.
Din această definiție se pot desprinde caracteristicile unei strategii investiționale:
Strategia are în vedere realizarea unor obiective investiționale care reprezintă fundamentul motivațional al strategiei;
Strategia se elaborează și se implementează pentru anumite orizonturi investiționale (termen scurt, mediu și lung);
Conținutul strategiei vizează elemente esențiale pentru investitor : rentabilitatea și riscul investiției;
Strategia se bazează pe abordarea corelativă a mediului investițional a și preferințelor investitorilor;
La baza abordării strategiei se află principiul echifinalității15, conform căruia există mai multe combinații sau modalități prin care se poate asigura atingerea unui anumit obiectiv. b#%l!^+a?
În consecință, atât în elaborarea, cât și în implementarea strategiei nu trebuie absolutizată o singură modalitate sau combinație. În funcție de variabilele endogene și exogene implicate se poate utiliza una din multele combinații eficiente.
Elaborarea strategiei presupune parcurgerea a trei etape:
Analiza mediului investițional cu scopul de a decide modul de alocare a capitalului reprezintă alocarea strategică a resurselor pe diverse piețe în funcție de tendințele b#%l!^+a?estimate, politica fiscală, politica monetară, rata de creștere economică, etc.;
Analiza claselor de instrumente investiționale (titlurilor financiare) are scopul de a identifica tendințele legate de evoluția instrumentelor pentru a lua decizii de includere sau excludere a acestora din cadrul portofoliului investitorului;
Analiza instrumentelor financiare individuale are scopul de a identifica acele instrumente din cadrul unei clase care pot face obiectul investiției sau dezinvestiției în funcție de așteptările raționale ale fiecărui tip de investitor.
Aceste etape vizează analiza informațiilor privind tendințele macroeconomice, dar și sectoriale pentru a identifica oportunitățile investiționale: piața, sectorul pieței și instrumentul financiar care se estimează a răspunde cel mai bine restricțiilor referitoare la raportul risc –rentabilitate.
Procesul de alocare constituie cea mai importantă etapă în care se ia decizia privind alegerea tipurilor de instrumente în care vor fi investiți banii, astfel ca pe parcursul orizontului de timp ales, pozițiile investitorului sa-și poată încheia ciclul lor de producere a profitului din investiții sau al celui de capital și să corespundă din punct de vedere al mărimii așteptărilor lui.
Odată încheiată etapa de sistematizare a claselor de instrumente posibile oferite de piață pentru investiții, se trece la analiza subclaselor și apoi a elementelor individuale pentru a stabili randamentele lor, calcularea deviației standard și a corelațiilor, operațiuni care nu sunt facile, deoarece presupun un volum mare de prelucrare a datelor.
Având în vedere situația de pe o piață de capital dezvoltată, instrumentele financiare pot fi clasificate în două categorii (cu venit fix sau cu venit variabil), fiecare dintre acestea fiind divizate în clase, care la rândul lor sunt grupate în 5-7 subclase.
„Experiența practică a demonstrat că în activitatea de elaborare a strategiei, 92% din b#%l!^+a?timp este afectat alocării pe clase de instrumente financiare, 5% selecției subclaselor și numai 2% sincronizării sau altor activități.”
În procesul de analiză a condițiilor în care va evolua piața, se stabilesc scenarii prin care se determină limitele maxime și minime ale randamentelor rezultate, pentru fiecare categorie de instrumente, dar mai ales este menționată și situația cazului limită a pierderii maxime posibile admise.
Având în vedere așteptările investitorului și posibilitățile oferite de către piața de b#%l!^+a?capital, se vor identifica acele instrumente a căror rentabilitate corespunde în cea mai mare măsura acestor cerințe, care de regulă, se înscriu în jurul liniei medii a pieței de capital, stabilind astfel frontiera eficientă a plasamentului.
Deoarece evoluția prețurilor diferitelor instrumente financiare și de capital este desincronizată, riscul nesistematic total al oricărui portofoliu este redus considerabil prin diversificarea tipurilor și categoriilor de instrumente care sunt incluse în acesta.
Decizia de a investi veniturile economisite într-un anume instrument financiar se bazează pe existența unei culturi investiționale, pe posibilitatea investitorului de a obține o informație clară, corectă și completă cu privire la alternativele de plasare a economiilor disponibile și la performanțele respectivului instrument corelate cu riscurile pe care o asemenea investiție o presupune. Factorii care influențează decizia de a investi sunt de fapt jaloanele care trebuie avute în vedere de către un investitor în momentul elaborării strategiei.
Fiecare investitor are propria motivație în ceea ce privește plasarea disponibilităților bănești economisite care este influențată în special de îndeplinirea obiective investiționale propuse:
protejarea și fructificarea veniturilor economisite;
găsirea unor surse de venituri suplimentare și realizarea unor venituri cât mai ridicate;
dorința de a diversifica riscurile prin diversificarea portofoliului de instrumente deținute;
obținerea unei poziții privilegiate în structura acționariatului firmei.
Atunci când piața de capital oferă multiple posibilități de plasament, potențialii ofertanți de capital sunt interesați să își protejeze cât mai bine resursele economisite și sunt b#%l!^+a?influențați de atitudinea lor față de riscul acestor alternative investiționale.
Orice tip de investiții financiare este motivat prin prisma a trei criterii: siguranța investiției,
lichiditatea instrumentelor investiționale și rentabilitatea acestora.
Siguranța investiției se referă la posibilitatea de recuperare a capitalului investit și depinde de riscurile aferente investiției efectuate.
Pentru investitor o importanță deosebită îl prezintă plusul de valoare sau rentabilitatea obținută din dividendele, dobânzile încasate și din creșterea cursului bursier al titlurilor b#%l!^+a?financiare achiziționate.
Toate categoriile de investitori, acordă o importanță deosebită lichidității titlurilor financiare, care reflectă posibilitatea vânzării rapide și cu costuri minime a acestora.
Lichiditatea instrumentelor este direct proporțională cu gradul de dezvoltare a pieței de capital.
Între rentabilitate, siguranță și lichiditate apar uneori conflicte:
siguranță și rentabilitate: un grad ridicat de siguranță al capitalului investit este adesea legat de o rentabilitate mai scăzută; profituri mari se obțin, de regulă, cu asumarea unor riscuri foarte mari;
lichiditate și rentabilitate: titlurile financiare care au o lichiditate ridicată, înregistrează rate mai reduse ale rentabilității.
Atitudinea față de risc este un concept strâns legat și explicat de conceptul de utilitate. b#%l!^+a?
Gradul de aversiune față de risc variază foarte mult de la un investitor la altul, de la un manager la altul, fiind o funcție de vârstă, personalitate, condiții financiare, conjunctură economică.
Una dintre cele mai frecvente erori care apar în descrierea atitudinii față de risc a investitorului este dată de situația care consideră speculatorul pe piața de capital ca fiind iubitor de risc. Aceasta este o greșeală, deoarece acest tip de investitor nu investește pentru plăcerea de a suporta riscul, ci el este conștient de faptul că obținerea unui câștig mare pe termen scurt și foarte scurt este însoțită de asumarea unui risc mai ridicat și recompensa pentru asumarea acestui risc poate fi consistentă.
Investitorii pun întotdeauna în balanță riscul cu randamentul și câștigul potențial, fapt pentru care titlurile financiare cu un grad înalt de risc trebuie să asigure venituri ridicate, deoarece în caz contrar nimeni nu va investi în asemenea instrumente financiare. Preferințele investitorului se îndreaptă către instrumente financiare care se caracterizează prin randamente înalte, riscuri reduse și lichiditate ridicată.
Investițiile sunt esențiale în evoluția oricărui sistem economic deoarece prin intermediul lor se asigură regenerarea, îmbunătățirea și creșterea patrimoniului oricărui sistem. Investițiile reprezintă factorul care influențează simultan cererea și oferta.
Întreprinderea însăși poate fi definită ca o succesiune în timp de proiecte de investiții. De
modul în care sunt rezolvate problemele investiționale depind, în mare măsură, calitatea și b#%l!^+a?
proporțiile dezvoltării viitoare a micro și macrosistemelor.
În cadrul circuitului economiei naționale, activitatea de investiții îndeplinește un dublu rol: în primul rând, agenții economici declanșatori de acțiuni investiționale care implementează diverse proiecte de investiții își sporesc oferta de bunuri sau servicii, prin creșterea capacității de producție, realizând venituri suplimentare; în al doilea rând, orice proiect de investiții va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare conexe.
Investițiile au ca scop realizarea de avantaje viitoare, în principal sub forma profitului.
Pe scurt, rezumând din subcapitolele anterioare consider că principalele măsuri care ar stimula activitatea economică,economiile și investițiile sunt:
realizarea unor ample programe de investiții publice care să permită accesul la materii prime a agenților economici;
realizarea unor noi proporții în repartizarea produsului național net în favoarea persoanelor și gospodăriilor care vor deveni principalii investitori;
crearea unor facilități pe termen scurt și mediu pentru populație care să incite la economii și investiții; b#%l!^+a?
concesionarea către întreprinzătorii particulari, a eventualelor spații construite și mașini disponibile; b#%l!^+a?
practicarea unor dobânzi care să stimuleze mobilizarea disponibilităților bănești din economie și încurajarea împrumuturilor.
CAPITOLUL 4
Modalitățile de protecție a investitorilor de pe piața de capital din România – studiu de caz
În contextul crizei economice, evoluția din anii anteriori a principalilor indici europeni și internaționali a prezentat o variație anuală negativă a valorilor de închidere, ca o consecință a diminuării încrederii investitorilor atât față de bursele regionale cât și față de cele internaționale. Dacă sfârșitul anului 2011 aducea pentru majoritatea indicilor internaționali și europeni scăderi de până la 30%, anul 2012 s-a dovedit a fi în ansamblu un an al corecțiilor semnificative în care indicii piețelor europene au recuperat din pierderi.
Pe fondul apariției unei toleranțe la risc mai mare, susținută de măsurile de politică monetară ale băncilor centrale, piețele de capital din zona euro și din S.U.A. s-au redresat vizibil pe perioada anului 2012, demonstrând astfel că investitorii nu au cedat în fața perspectivelor macroeconomice nesigure. De la mijlocul lunii mai 2012 până la sfârșitul lunii noiembrie 2012, indicii bursieri au consemnat creșteri în majoritatea țărilor europene și inclusiv în S.U.A.
Pe piața de capital anul 2013 a debutat cu o reducere a volatilității cursului de schimb b#%l!^+a?după aprecierea semnificativă a leului în raport cu moneda europeană de la sfârșitul anului 2012. Ulterior însă, pe fondul tensiunilor din piețele internaționale și al ieșirilor nete de capital din piețele emergente, volatilitatea cursului leu/euro s-a amplificat semnificativ, în cursul lunii iunie 2013 atingând nivelul de 12,2 la sută.
Evoluția indicelui principal al Bursei de Valori București (BET) în perioada 2007-2013 este prezentată în continuare:
Sursă: Bvb
Grafic nr. 2 Evoluția indicelui BET
Indicele BET (calculat pe baza celor mai importante zece acțiuni listate pe piața reglementată a BVB) a încheiat anul 2013 cu o creștere de 26,1%, cel mai bun randament anual din 2009. Ca urmare a acestei creșteri investitorilor în investițiile pe piața de capital din România, cotațiile majorității instrumentelor financiare au înregistrat în anul 2012 b#%l!^+a?creșteri semnificative.
Ceilalți indici ai BVB au avut evoluții similare: indicele societăților de investiții, BET-FI, a câștigat 23,3%; BET-XT (calculat pe baza prețurilor a 25 de companii importante) a câștigat 23,4%, iar indicele sectorului energetic BET-NG a încheiat anul cu +6,1%; BETC, indicele compozit al pieței reglementate, a câștigat 20,0% în 2013.
La fel ca în anii precendeți, acțiunile listate pe piața reglementată a BVB au înregistrat două etape distincte în 2013.
În prima jumătate de an acțiunile au evoluat oscilant, cu creșteri la început de an urmate de scăderi până la jumatea anului; indicele BET a înregistrat un randament de numai +2,2% în semestrul I.
Însă a doua jumătate a anului a adus o creștere de 23,4% pentru indice. Randamentul cumulat al indicelui BET de la debutul crizei financiare până în prezent (2008-2013) rămâne negativ, de -33,9%; valoarea BET înregistrată la sfârșitul anului 2013 se situează la nivelul celei de la sfârșitul anului 2005, cu opt ani în urmă.
Indicii BET-C și BET-FI au evoluat similar cu BET, urmând aceleași etape descrise anterior.
Sursa: www.bnr.ro
Grafic nr. 3 Indicii BET-C și BET-FI
Corelația pieței românești cu bursele din Cehia și Ungaria a scăzut suplimentar în intensitate în 2013 (PX, WIG și BUX sunt indicii burselor din Cehia, Polonia, respectiv Ungaria): b#%l!^+a?
Sursă: www.bnr.ro
Grafic nr. 4 Indicii Bux, Px și Wig
Astfel, în 2013 coeficienții de corelație între BET și indicii PX și BUX au fost de 0,47, respectiv -0,15 (față de 0,57, respectiv 0,53 în 2012); însă corelația cu piața poloneză s-a întărit, cu un coeficient de corelație între BET și WIG de 0,87 în 2013 (0,20 în 2012).
Volatilitatea BET, calculată ca deviație standard a randamentelor zilnice, a scăzut în continuare în 2013 la 0,71%, față de la 1,04% în 2012, 1,39% în 2011, 1,89% în 2010, 2,58% în 2009 și 2,68% în 2008.
Un număr de 31 de companii listate pe piața reglementată a BVB au plătit dividende în numerar în 2013 pe baza rezultatelor obținute în 2012, față de 29 de companii în 2011, 25 în 2010, 24 în 2009 și 20 în 2008. Din cele 31 de companii care au plătit dividende în 2013, 13 erau listate la categoria I a bursei, 16 la categoria a II-a și 2 la categoria internațională.
Cele mai mari randamente din dividende au fost oferite de acțiunile SIF b#%l!^+a?Transilvania (SIF3) cu 20,66% (deținătoarea poziției I în top și în 2012), SIF Muntenia (SIF4) cu 14,62%, SIF Moldova (SIF2) cu 13,90% și Conted Dorohoi (CNTE) cu 11,78%. Randamentul mediu din dividende, pentru emitenții care le-au acordat, a fost de 5,96%, în scădere față de 7,45% în 2012 și 6,33% în 2011 (randamentele din dividende au fost calculate ca raport între dividendul net plătit în 2013 și prețul pe acțiune la sfârșitul anului 2012). Lichiditatea pe piața reglementată a crescut în 2013. Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a fost de 11,2 miliarde lei (2,5 miliarde euro), față de 7,4 miliarde lei în 2012, 9,9 miliarde în 2011, 5,6 miliarde în 2010 și 5,1 miliarde în 2009:
Sursă:www.bnr.ro
Grafic nr. 5 Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni
Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor cu acțiuni la BVB a fost de 45 milioane lei în 2013, față de 30 milioane în 2012, 39 milioane în 2011, 22 milioane în 2010 și 20 milioane în 2009.
Numărul intermediarilor autorizați pe piața reglementată a BVB la sfârșitul anului 2013 a scăzut în continuare la 43, față de 54 în 2012, 61 în 2011, 65 în 2010, 71 în 2009 și 76 în 2008. Acesta este cel mai redus număr de intermediari înregistrat de BVB din anul 1995.
Capitalizarea bursieră a pieței reglementate a BVB înregistra o valoare de 133,8 miliarde lei la sfârșitul anului 2013 (30,0 miliarde EUR), din care 49,1 miliarde lei reprezenta capitalizarea Erste Bank Group (EBS), cel mai mare emitent listat: b#%l!^+a?
Sursă: Bvb
Grafic nr.6 Valoarea capitalizări bursiere
În anul 2013 s-au derulat și încheiat cu succes două oferte publice inițiale în România:
Oferta Publică Inițială a SN Nuclearelectrica SA, producătorul național de electricitate prin utilizarea energiei nucleare. Au fost puse în vânzare 25.368.236 acțiuni (10% din total) la prețuri între 11,2 și 15,0 lei/acțiune; prețul final de alocare a fost 11,2 lei/acțiune.
Oferta Publică Inițială a SNGN Romgaz SA, cel mai important producător roman de gaze naturale. Cu o valoare alocată de 1,7 miliarde lei, acesta a fost cel mai mare IPO din istoria României și prima ofertă structurata la standarde internaționale. Au fost puse în vânzare 57.813.360 acțiuni la prețuri între 24 și 32 lei/acțiune; prețul final de alocare a fost 30 lei/acțiune. Intercapital Înveșt a fost subcontractor al sindicatului de intermediere a ofertei.
În 2013 s-a derulat și oferta publică inițială a producătorului de materiale de b#%l!^+a?construcții Adeplast S.A., primul IPO al unei companii private din anul 2008, însă aceasta nu s-a încheiat cu succes, nefiind plasat volumul minim de acțiuni cerut de prospectul de oferta publică
Programul de privatizare prin piața de capital a continuat în forță în 2013. Pe lângă ofertele publice inițiale menționate anterior, în 2013 s-a derulat și oferta publică secundară de vânzare de acțiuni SNTGN Trasngaz SA, prin care s-au plasat cu succes 1,77 milioane acțiuni ale transportatorului național de gaze naturale.
Pe lângă acțiunile Nuclearelectrica (SNN) și Romgaz (SNG), listate ulterior încheierii cu succes a ofertelor publice inițiale, piața reglementată a BVB a mai înregistrat două listări noi în 2013:
Conpet Ploiești (COTE), operatorul sistemului național de transport al produselor petroliere prin conducte, listat prin transfer de pe piața Rasdaq
Conted Dorohoi (CNTE), producător de confecții din materiale textile, listat prin transfer de pe piața Rasdaq.
Singura delistare de pe piața reglementată a BVB în 2013 a fost cea a companiei Titan SA (MPN).
Pe lângă cele prezentate mai sus, anul 2013 a mai consemnat două evenimente majore pe piața de capital:
înființarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), organism unic de reglementare și supraveghere a piețelor de capital, asigurări și pensii, ce preia atribuțiile fostelor Comisii Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CȘĂ) și a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP)
numirea în funcția de Director General al Bursei de Valori București a lui Ludwik Sobolewski, fost Președinte al Warsaw Stock Exchange, cel mai important operator bursier al Europei Centrale și de Est.
În continuare prezentăm performanțele individuale ale tuturor emitenților listați pe piața reglementată de acțiuni a Bursei de Valori București. Pentru fiecare emitent am calculat randamente totale, reprezentând performanțele obținute din variația de preț înregistrată pe parcursul anului, din dividende și din operațiuni ce afectează capitalul social (pentru majorările de capital luăm în calcul numai pe cele din fonduri proprii și pe cele cu b#%l!^+a?numerar care au adus câștiguri investitorilor, respectiv cele realizate la prețuri sub prețul din piața al acțiunilor la momentul majorării).
Pentru companiile listate în decursul anului 2013 prețul inițial este cel de închidere al primei zile de tranzacționare pe piața reglementată a BVB, iar eventualele operațiuni legate de capitalul social sau distribuții de dividende sunt luate în calcul numai dacă investitorii ar fi putut beneficia de acestea după listarea companiei pe piața reglementată a bursei.
Listarea performanțelor emitenților de la categoria I acțiuni a BVB :
Tabel nr. 3 Performanțele emitenților de la categoria I
Sursă: Bvb
Evoluția companiilor listate la categoria I a BVB a fost în general pozitivă. Media aritmetica a randamentelor totale ale acțiunilor de la categoria I a bursei a fost +28,8% (față de +5,3% în 2012 și +4,6% în 2011), iar valoarea mediană a fost de +15,1% (+3,2% în 2012 și -11,2% în 2011). 18 din cele 28 de companii tranzacționate la categoria I au înregistrat randamente pozitive în 2013, față de 13 în 2012 și numai 4 în anul 2011.
Pe primul loc în topul performanțelor la categoria I s-au situat acțiunile dezvoltatorului imobiliar Impact București (IMP) cu un randament total de +373,0%. Creșterea spectaculoasă vine după o perioadă îndelungată de scăderi abrupte de preț pentru acțiunile Impact (-98,1% din vara anului 2007 până în vara lui 2012).
Pe locul II în topul performanțelor la categoria I s-au situat acțiunile Antibiotice Iași b#%l!^+a? (ATB) cu +83,3%, randament ajutat și de o majorare de capital din fonduri proprii (18,2 acțiuni gratuite la 100 deținute) și o distribuție de dividende. Randamente totale foarte bune în 2013 au mai înregistrat și acțiunile Banca Comercială Carpatica (BCC, +72,4%), Fondul Proprietatea (FP, +57,9%), Prefab București (PREH, +51,6%) și Banca Transilvania (TLV, +50,1%). Și acțiunile SIF Oltenia (SIF5), SIF Muntenia (SIF4) și CNTEE Transelectrica (ȚEL) au adus randamente solide.
Acțiunile SNTGN Transgaz (TGN), Alro Slatina (ALR) și Oil Terminal Constantă (OIL) s-au numărat printre dezamăgirile anului, cu randamente de -6,8%, -27,7%, respectiv -28,6%. Cea mai slabă performanță la categoria I a fost înregistrată de acțiunile Oltchim Rm. Vâlcea (OLT, -40,5%), societate aflată în insolventa după o tentativă nereușită de privatizare.
Performanțele din 2013 ale acțiunilor listate la categoria a II-a a pieței reglementate a BVB sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel nr. 4 Performanța emitenților de la categoria II
Sursa: Bvb
Și la Categoria a II-a performanțele au fost în general bune. Media aritmetica a randamentelor totale ale companiilor listate la această categorie a fost +18,1% în 2013 (+3,2% în 2012 și -13,3% în 2011); valoarea mediană a fost de +11,1% (0,0% în 2012, – 16,0% în 2011).
32 din cele 52 de companii tranzacționate la categoria a II-a au adus performante pozitive în 2013, față de 24 în 2012 și 14 în 2011. Cea mai bună performanță a categoriei a fost adusă de acțiunile Cemacon Zalău (CEON) cu +151,1%. Alte performante bune au fost aduse de Prodplast București (PPL, +129,4%), Transilvania Construcții (COTR, +104,9%) și UAMT Oradea (UAM, +100,9%). Acțiunile proprii ale Bursei de Valori București (BVB) b#%l!^+a?au adus un randament total de +67,2%.
Cele mai slabe performante ale categoriei au fost înregistrate de acțiunile Șantierul Naval Orșova (SNO), Romcarbon Buzău (ROCE) și MJ Maillis România (MJM) cu – 35,3%, -54,4%, respectiv -71,4%.
La categoria a III-a s-au tranzacționat și în 2013 acțiunile unui singur emitent:
Tabel nr. 5 Performanța emitenților de la categoria III
Sursa: BVB
În cadrul secțiunilor internaționale ale pieței reglementate au fost tranzacționate acțiunile a doi emitenți (acțiunile EBS se tranzacționează pe secțiunea internațională a pieței reglementate de acțiuni, iar acțiunile NEP pe secțiunea "Alte instrumente financiare internaționale" a pieței reglementate):
Tabel nr. 6 Tranzacționarea acțiunilor pentru NEP și EBS
Sursă: Bvb
Acțiunile companiei de investiții imobiliare NEPI (NEP) au înregistrat performanțe foarte bune și în 2013, continuând performanțele din anii anteriori (+66,4% de la listarea la BVB în 2011 până la sfârșitul lui 2013).
Valoarea tranzacțiilor cu unități de fond pe piața reglementată a BVB a fost de 7,5 milioane lei în 2013 (1,7 milioane EUR), față de 4,9 milioane lei în 2012 8,7 milioane în 2011 și 22,7 milioane în 2010.
Performanțele fondurilor de investiții listate la bursa sunt prezentate în continuare:
Tabel nr. 7 Fondurile de investiții
Sursa: www.bursa.ro
Cele mai performante fonduri tranzacționate au fost STK Emergent (STK, +43,0%), iFond Financial România (IFR, +33,4%) și TVBETETF (+25,0%). Fondul OTP Green Energy a ajuns la scadență în 2013 și a plătit investitorilor valoarea nominală a unității de fond plus b#%l!^+a?o cotă de participare la performanță de 24 lei/unitate de fond. Fondul iFond Gold (IFG) a înregistrat cea mai slabă performanță a categoriei (-64,8%) datorită incertitudinilor legate de proiectele în care a investit fondul.
Evoluție generală a bursei
Evoluțiile au fost în general pozitive la bursă în anul 2013. Indicele TRX înregistrează a doua cea mai bună performanță anuală de la debutul crizei financiare internaționale.
Evoluția randamentelor anuale ale indicelui TRX este prezentată în continuare:
Sursa: Bvb
Grafic nr. 7 Evoluția pieței bursiere
Ca de obicei, performanțele acțiunilor tranzacționate pe piața Rasdaq au fost mai slabe decât cele de pe piața reglementată.
Lichiditatea pe Rasdaq s-a menținut foarte redusă. Valoarea tranzacțiilor a fost de numai 301,9 milioane lei în 2013, față de 218,6 milioane în 2012, 575,4 milioane în 2011 și 605,1 milioane în 2010. Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni pe Rasdaq a reprezentat numai 2,7% din valoarea tranzacțiilor cu acțiuni de pe piața reglementată a bursei în 2013 (față de 2,9% în 2012, 5,8% în 2011 și 10,8% în 2010).
Capitalizarea bursieră a Rasdaq a scăzut la 7,9 miliarde lei. b#%l!^+a?
Sursă: Bvb
Grafic nr. 8 Capitalizarea bursieră Rasdaq
Pe Rasdaq erau tranzacționate la sfârșitul anului 2013 acțiunile a 4 companii la categoria I, 5 la categoria a II-a și 973 la categoria a III-a.
Categoria I a pieței cuprindea următorii emitenți: producătorul de cămăși Braiconf Brăila (BRCR), producătorul de tuburi ArcelorMittal Tubular Products Roman (PTRO), șantierul naval Severnav Drobeta-Turnu Severin (SEVE) și producătorul de utilaje petroliere Upet Târgoviște (UPET).
Companiile listate la categoria a II-a a pieței erau : Comvex Constantă (CMVX), Flaros București (FLAO), Inox Măgurele (INOX), Bega Tehnomet Timișoara (TEHO) și Unisem București (UNISEM).
Singura listare nouă pe Rasdaq în 2013 a fost a unei emisiuni de acțiuni preferențiale a companiei Turism Covasna SA (TUAA1), însă aceasta nu a înregistrat nicio tranzacție pe parcursul anului. Un număr de 103 companii au fost delistate. Printre delistarile notabile s-au numărat: Trei Brazi Predeal (TRBZ), ONT Carpați București (ONZV), Energoutilaj b#%l!^+a?București (ENES), Inscut București (INBW), Avicola Buftea (AVBV), CNM Petromin Constantă (CNMP), Fabrica de Zahăr Bod (FAZA) și Chimpex Constantă (CHEM).
Cele mai lichide companii după valoarea tranzacțiilor în anul 2013 au fost: Argus Constantă (UARG), Uzinele Sodice Govora (UZIM) și Ductil Buzău (DUCL), în timp ce emitenții care au înregistrat cel mai mare număr de tranzacții în 2013 au fost: Prospecțiuni București (PRSN), Albalact Alba-Iulia (ALBZ) și Imotrust Arad (ARCV).
Numărul de acțiuni internaționale tranzacționate pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare al BVB (ATS) a crescut la 27 în 2013 față de 26 în 2012 și 10 în 2011: Apple, Adidas, Allianz, Bank of America, Bayer, BMW, Danone, Christian Dior, Daimler, Deutsche Bank, Deutsche Telekom, E.ON, Facebook, Google, Heineken, Intel, JP Morgan, Coca Cola, McDonald's, Merck, Microsoft, OMV, L'Oreal, SAP, Siemens și Visa (aceste acțiuni nu sunt listate la BVB, ci doar tranzacționate pe sistemul ATS al bursei fără obligații de raportare pentru investitorii romani); la acestea se adauga acțiunile SIF Imobiliare plc. (SIFI), companie de holding înregistrată în Cipru pentru deținerile imobiliare ale SIF Banat-Crisana. SIF Imobiliare a fost listata în 2013 de Intercapital Înveșt.
Pe lângă SIF Imobiliare, piața ATS a BVB a mai consemnat o listare nouă în 2013 – cea a companiei Transilvania Leasing IFN Brașov (TLSA) listata la categoria I ATS.
Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni pe sistemul ATS a fost de 20,8 milioane lei în 2013, față de 16,8 milioane lei în 2012, 11,13 milioane în 2011 și 0,60 milioane lei în 2010.
Prin sistemele BVB se tranzacționau la sfârșitul anului 2013 și acțiunile a 22 de emitenți pe segmentul acțiuni necotate (față de 25 în 2012, 2011 și 2010), acțiuni ce nu prezintă un interes deosebit pentru investitori.
Piața obligațiunilor corporative a beneficiat de trei emisiuni importante în 2013:
emisiune a Raiffeisen Bank în valoare de 225 milioane lei cu maturitate de 3 ani (oferta adresată investitorilor instituționali)
emisiune UnicreditTiriac Bank în valoare de 550 milioane lei (cea mai mare ofertă publică de obligațiuni din istoria pieței de capital locale) cu maturitate de cinci ani (oferta publică)
o emisiune CNTEE Transelectrica în valoare de 200 milioane lei cu maturitate de cinci ani (oferta adresată investitorilor instituționali).
Toate cele trei emisiuni s-au încheiat cu succes și au fost listate la BVB (emisiunea b#%l!^+a?Transelectrica în anul 2014). Piața obligațiunilor corporative a BVB includea următoarele emisiuni la sfârșitul anului 2013:
Tabel nr. 8 Emisiuni de acțiuni
Sursă: Bvb
Emisiunile de obligațiuni de stat disponibile la tranzacționare în sistemul BVB la sfârșitul anului 2013 sunt prezentate în continuare:
Tabel nr. 9 Emisiunile de obligațiuni la sfârșitul anului 2013
Sursă: Bvb
La sfârșitul anului 2013 erau disponibile la tranzacționare 37 de emisiuni de obligațiuni municipale (față de 36 în 2012 și 2011 și 35 în 2010; numărul de emisiuni raportat este pentru sfârșitul fiecărui an):
Tabel nr. 10 Emisiuni de obligațiuni municipale
Sursă: http://www.kmarket.ro
Rata medie a dobânzilor anuale ale obligațiunilor municipale scăzuse semnificativ la 3,75% la sfârșitul lui 2013, față de 6,42% la sfârșitul anului 2012, 7,04% în 2011, 7,43% în 2010, 10,78% în 2009 și 15,5% în 2008.
Valoarea totală a tranzacțiilor cu obligațiuni (municipale, corporative și de stat) a fost de 1,40 miliarde lei în 2013 (0,31 miliarde euro), față de 1,43 miliarde lei în 2012, 0,55 miliarde lei în 2011 și 2,57 miliarde în 2010:
Sursa: Bvb
Grafic nr. 9 Evoluția tranzacțiilor cu obligațiuni
Piața de derivate a BVB a întrerupt tranzacționarea începând cu luna iulie 2013. Astfel, valoarea tranzacțiilor cu instrumente derivate la BVB a scăzut semnificativ în 2013 la 3,0 milioane lei (0,7 milioane euro), față de 40,2 milioane lei în 2012, 103,0 milioane lei în 2011 și 107,1 milioane în 2010:
b#%l!^+a?
Sursa: Bvb
Grafic nr. 10 Evoluția tranzacțiilor cu instrumente derivate
Pe piața de produse structurate a Bursei de Valori București s-au înregistrat tranzacții în valoare de 531,6 milioane lei în 2013 (120,4 milioane EUR) față de 687,5 milioane lei în 2012, 438,3 milioane lei în 2011 și 45,8 milioane în 2010, primul an de funcționare a pieței. Pe această piață se tranzacționau la sfârșitul lui 2013 un număr de 110 de emisiuni de certificate de tip index și turbo emise de Erste Group Bank AG, Raiffeisen Centrobank AG și SSIF Broker SA.
Valoarea tranzacțiilor cu drepturi la BVB a fost de 28,7 milioane lei în 2013 (6,5 milioane EUR) față de valori neglijabile în 2012 și 2011 (2,5 lei, respectiv 51 lei în 2011) și 4,7 milioane lei în 2010.
Pe piața reglementată de acțiuni a Sibex, al doilea operator bursier al României, s-a tranzacționat și în anul 2013 o singură emisiune de acțiuni – acțiunile proprii ale bursei:
Tabel nr. 11 Emisiune de acțiuni pentru Sibex b#%l!^+a?
Sursă: http://www.kmarket.ro
Valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiuni proprii Sibex pe piața reglementată a bursei sibiene a fost de 2,2 milioane lei în 2013, față de 4,7 milioane lei în 2012, 16,8 milioane lei în 2011 și 14,4 milioane lei în 2010 (primul an de funcționare a pieței spot a Sibex).
Pe ATS Sibex s-a tranzacționat și în 2012 o singură emisiune de acțiuni, cea a companiei Prodplast Imobiliare (simbol PPLI). Valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiunile PPLI a fost de 0,8 milioane lei în 2013, față de 0,8 milioane lei în 2012, 6,6 milioane în 2011 și de 5,4 milioane lei în 2010.
Pe piața de derivate a Sibex se tranzacționau la sfârșitul anului 2012:
contracte futures, având ca suport: acțiunile BRD, Broker Cluj, Rompetrol Rafinare, cele cinci Societăți de Investiții Financiare, OMV Petrom, Banca Transilvania, Erste Bank, Sibex, Bursa de Valori București, Fondul Proprietatea, Apple, Google, McDonald's, Facebook și Visa; diferențe de curs valutar USD/RON, EUR/RON, EUR/USD, EUR/CHF, USD/CHF, GBP/USD, EUR/GBP, EUR/JPY, USD/JPY; indicele DJIA în RON și USD; aur în RON și USD și petrol
contracte options standard pe acțiunile listate la BVB ce reprezintă active suport și pentru contracte futures; pe indicele DJIA în RON, diferențele de curs valutar EUR/RON, EUR/USD și USD/RON și pe aur, și opțiuni binare
contracte CFD pe acțiunile BRD, cele cinci Societăți de Investiții Financiare, Banca Transilvania, Broker Cluj, OMV Petrom, Fondul Proprietatea, Transgaz, Transelectrica, Electromagnetică, Biofarm și Bursa de Valori București.
Numărul de contracte derivate tranzacționate la Sibex a scăzut abrupt în 2013 la 0,4 milioane față de 1,5 milioane în 2012 și 1,6 milioane în 2011 și 2010: Numărul intermediarilor care au realizat tranzacții pe piața derivatelor a Sibex în 2013 a fost 17, față de 27 în 2012, 30 în 2011 și 38 în 2010. Numărul intermediarilor activi pe piața de acțiuni a b#%l!^+a?Sibex a fost 11 în 2013, față de 16 în 2012, 17 în 2011 și 20 în 2010.
Numărul fondurilor mutuale locale raportate de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) atinsese 66 la sfârșitul anului 2013, față de 63 în 2012, 61 în 2011 și 57 în 2010.
Activele celor 66 de fonduri înregistrau o valoare totală de 14,39 miliarde lei, față de 8,81 miliarde lei în 2012, 6,78 miliarde în 2011 și 5,49 miliarde lei în 2010.
În ceea ce privește fondurile închise, AAF raporta 26 de fonduri cu active totale de 564 milioane lei la decembrie 2013, față de 21 de fonduri cu active totale de 420 milioane lei în decembrie 2012, 20 de fonduri cu active de 175 milioane în 2011 și 16 fonduri cu active de 179 milioane la sfârșitul lui 2010.
Bibliografie
Anghelache G.,Piața de capital. Caracteristici. Evoluții. Tranzacții, București: Editura Economică, 2004;
Bailard T., Biehl D.,Kaiser,R. Personal Money Management, 5th ed., Science Research Associates, Chicago, 1986;
Bierman H.Smidt S. Al 27-lea Congres Național al Ordinului experților contabili, al contabililor diplomați si al Asociației Franceze pentru Cibernetica Economică și Tehnică, Paris;
Canarache A., Breban V., Mic dicționar al limbii române, Editura Științifică, Bucuresti, 1974;
Chandler A., Strategy and structure, Harper and Row, 1962;
Cistelecan L., Economia, eficiența și finanțarea investițiilor, Ed. Economică, București, 2002;
Ellis C., Investment Policy: How to win the loser’s game, Irwiin Professional Publishing, Chicago, 1993; b#%l!^+a?
Ghilic-Micu, B. Strategii pe piața de capital, București: Editura Economică, 2002;
Halpern P. Weston F., Brigham E., Finanțe manageriale, Editura Economică, Bcurești, 2001;
Ioniță I., Eficiența investițiilor și a capitalului fix, Editura ASE, București, 1994;
Mandu Petrișor, Criza globală, Editura Lux Libris, Brașov, 2006;
Merreet A.I.Sykes A. Planificarea fondurilor si finanțarea întreprinderilor, BIRD, traducere I.D.E.;
Montbrial T., Klein, J.- Dictionnaire de strategie, PUF, Paris, 2000;
Needles B., Anderson H., Caldwell J., Mills S., Financial & managerial, Accounting Houghton Miffin Co. 1996;
Nitu A. Burse de Mărfuri și Valori, Editura Economică, București, 2002;
Quin B., Strategies for change logical increamentalism, Homewood Richard Irwin, 1980;
Românu I., Vasilescu I., Managementul investițiilor, Editura Mărgăritar, București, 1992;
Reilly F. Brown, Investment Analysis and Portofolio Management, Harcourt College Publishers, 2000;
Sabau P. D. Piețe de capital, Editura Universitatea din Oradea, Oradea, 2010;
Stoica V., Piețe de capital și bursa de valori, Ed. Economică, București, 2002;
Strong R., Portofolio construction, management and protection, 2end edition, South-Western College Publishing, 2000;
Voicu V., Ionescu I., Voicu G.A., Voicu U., Cerchez M., Voicu Ionescu A.F., Piețe de capital;Burse de mărfuri și valori, Editura Lux Libris, Brașov, 2008, p.39
Ghidul investitorului la bursă – format electronic, București;
Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori;
www.ghișeulbancar.ro
http://www.nyse.com/
http://www.tse.or.jp/english/about/history/floor/index.html
http://www.bvb.ro/InvestorCenter/GhidulInvestitorului.pdf
http://www.mediafax.ro/
http://bvb.ro/ b#%l!^+a?
http://www.kmarket.ro/index/index.php
http://bvb.ro/
http://www.bursa.ro/
b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Bibliografie
Anghelache G.,Piața de capital. Caracteristici. Evoluții. Tranzacții, București: Editura Economică, 2004;
Bailard T., Biehl D.,Kaiser,R. Personal Money Management, 5th ed., Science Research Associates, Chicago, 1986;
Bierman H.Smidt S. Al 27-lea Congres Național al Ordinului experților contabili, al contabililor diplomați si al Asociației Franceze pentru Cibernetica Economică și Tehnică, Paris;
Canarache A., Breban V., Mic dicționar al limbii române, Editura Științifică, Bucuresti, 1974;
Chandler A., Strategy and structure, Harper and Row, 1962;
Cistelecan L., Economia, eficiența și finanțarea investițiilor, Ed. Economică, București, 2002;
Ellis C., Investment Policy: How to win the loser’s game, Irwiin Professional Publishing, Chicago, 1993; b#%l!^+a?
Ghilic-Micu, B. Strategii pe piața de capital, București: Editura Economică, 2002;
Halpern P. Weston F., Brigham E., Finanțe manageriale, Editura Economică, Bcurești, 2001;
Ioniță I., Eficiența investițiilor și a capitalului fix, Editura ASE, București, 1994;
Mandu Petrișor, Criza globală, Editura Lux Libris, Brașov, 2006;
Merreet A.I.Sykes A. Planificarea fondurilor si finanțarea întreprinderilor, BIRD, traducere I.D.E.;
Montbrial T., Klein, J.- Dictionnaire de strategie, PUF, Paris, 2000;
Needles B., Anderson H., Caldwell J., Mills S., Financial & managerial, Accounting Houghton Miffin Co. 1996;
Nitu A. Burse de Mărfuri și Valori, Editura Economică, București, 2002;
Quin B., Strategies for change logical increamentalism, Homewood Richard Irwin, 1980;
Românu I., Vasilescu I., Managementul investițiilor, Editura Mărgăritar, București, 1992;
Reilly F. Brown, Investment Analysis and Portofolio Management, Harcourt College Publishers, 2000;
Sabau P. D. Piețe de capital, Editura Universitatea din Oradea, Oradea, 2010;
Stoica V., Piețe de capital și bursa de valori, Ed. Economică, București, 2002;
Strong R., Portofolio construction, management and protection, 2end edition, South-Western College Publishing, 2000;
Voicu V., Ionescu I., Voicu G.A., Voicu U., Cerchez M., Voicu Ionescu A.F., Piețe de capital;Burse de mărfuri și valori, Editura Lux Libris, Brașov, 2008, p.39
Ghidul investitorului la bursă – format electronic, București;
Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori;
www.ghișeulbancar.ro
http://www.nyse.com/
http://www.tse.or.jp/english/about/history/floor/index.html
http://www.bvb.ro/InvestorCenter/GhidulInvestitorului.pdf
http://www.mediafax.ro/
http://bvb.ro/ b#%l!^+a?
http://www.kmarket.ro/index/index.php
http://bvb.ro/
http://www.bursa.ro/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Protectia Investitiilor pe Piata de Capital (ID: 145543)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.