Protectia Indicatiilor Geografice

=== 12d6e998d061ae0483baa2819fb3bb76e302e5e3_551172_1 ===

PROTECȚIA INDICAȚIILOR GEOGRAFICE

Considerații generale privind indicațiile georgrafice

Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu nu conținea dispoziții privind protecția indicațiilor geografice. Convenții internaționale la care România era parte reglementau și protecția indicațiilor geografice. Legea nr. 84/1998 avea să pună în acord reglementarea internă cu cea convențională și a țărilor Comunității Europene, consacrând indicațiilor geografice cap. 12.

Indicația geografică este definită ca fiind denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o țară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputație sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esențial atribuite acestei origini geografice.

În Franța, doctrina face distincție între denumirea de origine și indicația de proveniență. Denumirea de origine este denumirea constituită din numele unui loc ale cărui produse se bucură de o reputație solidă. Ea constituie pentru cei care o utilizează un veritabil semn distinctiv, iar pentru consumator o garanție de calitate. Indicația de proveniență este o simplă mențiune a locului unde un produs a fost obținut; ea nu se referă la calitatea produsului.

Legea franceză – C.P.I. – se limitează la a defini doar denumirea de origine (“constituie o denumire de origine numele unei țări, al unei regiuni sau al unei localități servind la desemnarea unui produs originar din această țară sau regiune și ale cărui calități sau caracteristici sunt datorate mediului geografic, cuprinzând factori naturali și factori umani"), fără a stabili condițiile în care acest semn distinctiv poate fi apropriat. Legi speciale conțin dispoziții privind denumirile de origine și indicațiile de proveniență. Astfel:

lege din 1905 privind fraudele autorizează orice persoană care a fost înșelată de cocontractantul său asupra originii mărfurilor să-l acționeze în justiție, fapta fiind incriminată;

în scopul protejării consumatorilor, legea specială prevede că regulamente ale administrației publice trebuie să determine produsele care au dreptul la o denumire de origine;

legi din 1908, 1911 și 1919 au instituit un sistem de delimitare legală și judiciară pentru indicațiile geografice. Legea din 1908, instituind o delimitare administrativă, a reprezentat un eșec „pentru că orice vinuri din regiuni astfel delimitate, fie că sunt bune, mediocre sau rele puteau beneficia de aceeași denumire reputată”.

În 1935 a fost creat în Franța un Comitet Național al denumirilor de origine a vinurilor și băuturilor tari, un Decret-lege instituind așa-numitele denumiri de „control”.

La 18 decembrie 1949 a fost creată o denumire de origine simplă privind vinurile: vinuri delimitate de o calitate superioară V.D.Q.S. La 13 decembrie 1873 regimul denumirilor de origine în materie viticolă a fost schimbat: pot beneficia, potrivit acestui nou regim, de o denumire de origine, numai vinurile cu o denumire de origine controlată și V.D.Q.S.

Regulamentul nr. 817/70 al Comunității Europene din 28 aprilie 1970 privind producția, comercializarea și controlul vinurilor de calitate produse într-un areal determinat, prevede un număr de reguli la care sunt supuse vinurile produse pe teritoriul comunității și pentru care producătorii pot revendica o denumire de origine.

Modul de dobândire a protecției pentru indicațiile georgrafice

Modalitățile de dobândire a protecției indicațiilor geografice sunt, potrivit Legii nr. 84/1998:

înregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, potrivit acestei legi sau convențiilor internaționale la care România este parte;

prin convenții bilaterale sau multilaterale încheiate de România. Lista indicațiilor geografice a căror protecție este recunoscută în România va fi înscrisă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în Registrul Național al Indicațiilor Geografice și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Aceste indicații nu sunt supuse procedurii de înregistrare reglementată de Legea nr. 84/1998.

Între convențiile internaționale prin care se protejează denumiri de origine se află Acordul dintre România și Comunitatea Europeană privind protecția reciprocă și controlul denumirii vinurilor, semnat la 26 noiembrie 1993, ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 16/1994

Potrivit art. 2 alin.2 din Acord, indicație geografică înseamnă o indicație, inclusiv o apelațiune de origine, care este recunoscută în legile și reglementările unei părți contractante în scopul deservirii și prezentării unui vin originar din teritoriul unei părți contractante ori dintr-o regiune sau localitate din acest teritoriu, când o anumită calitate, reputație ori altă caracteristică este esențial atribuită originii sale geografice.

Denumirile de origine protejate prin Acord sunt:

Cu privire la vinurile originare din Comunitate:

referirile la Statele membre din care sunt originare vinurile;

termenii la care se referă art. 1 al Reglementării C.E.E nr. 823/57 care cuprinde prevederi speciale referitoare la calitatea vinurilor produse în regiuni determinate, respectiv:

următorii termeni la care se referă art. 1 al Reglementării (C.E.E.) nr. 823/87 care cuprinde prevederile speciale referitoare la calitatea vinurilor produse în regiuni determinate:

Termenii „quality wine produced in a specified regiori', inclusiv prescurtarea „quality wine psi", și termenii echivalenți și prescurtările în alte limbi ale Comunității;

Termenii „quality sparkling wine produced in a specified regiori', inclusiv prescurtarea „quality sparkling wine psi”, și termenii echivalenți și prescurtările în alte limbi ale Comunității, precum și „Sekt bestimmter Anbaugebietâ' sau „Sektb.A.”-,

Termenii „quality semi-sparkling wine produced in a specified regiori’, inclusiv prescurtarea „quality semi-sparkling wine psi", și termenii echivalenți și prescurtările în alte limbi ale Comunității

Termenii „quality liqueur wine produced in a specified regiori’, inclusiv prescurtarea „quality liqueur wine psi1’, și termenii echivalenți și prescurtările în alte limbi ale Comunității;

următorii termeni la care se referă Reglementarea (C.E.E.) nr. 4252/88 privind prepararea și comercializarea vinurilor de lichior produse în Comunitate „vino generosd’, „vino generoso de licoi", „vino dulce natural’, „vino dolce naturale”, vinho doce natural’, „vin doux naturel”

indicațiile geografice și mențiunile tradiționale cuprinse în anexă; (art. 4 Ordonanța nr. 16 din 14 ianuarie 1994 pentru ratificarea Acordului dintre România și Comunitatea Europeană privind protecția reciprocă și controlul denumirii vinurilor și a Acordului sub formă de schimb de scrisori dintre Comunitatea Europeană și România privind stabilirea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri).

Termenii la care se referă Reglementarea CEE nr. 4252/88 privind prepararea și comercializarea vinurilor de lichior produse în Comunitate

indicațiile geografice și mențiunile tradiționale cuprinse în anexa la Acord.

Cu privire la vinurile originare din România:

denumirea „România", „românesd' sau orice nume folosit pentru a indica această țară;

indicațiile geografice și mențiunile tradiționale cuprinse în anexă. (COTNARI, PIETROASELE, MURFATLAR, MEDGIDIA, NAZARCEA, CERNAVODĂ).

Cât privește vinurile în România, regimul acestora este stabilit în prezent prin Legea nr. 67/1997, care le clasifică în:

vinuri de consum curent;

vinurile de calitate. Unele din aceste vinuri, care se disting prin originalitatea însușirilor imprimate de locul de producere, de soiul sau de sortimentul de soiuri, de modul de cultură și de tehnologia de vinificare folosită, se pot încadra în categoria vinurilor de calități superioare cu denumire de origine;

vinurile speciale.

Un vin poate purta o denumire de origine, cu condiția ca aceasta să fie consacrată prin tradiție și printr-un renume rezultat din caracteristicile calitative ale produsului, determinate de factori naturali și umani.

Vinurile cu denumire de origine pot fi obținute prin respectarea unor condiții speciale referitoare la: arealul de producere, soiurile sau sortimentul de soiuri, conținutul în zahăr al strugurilor la cules, tăria alcoolică naturală și cea dobândită a vinului, producția maximă la hectar, metodele de cultură, procedee.!e de vinificare, examenul analitic și organoleptic, ambalarea, etichetarea și efectuarea controlului.

Denumirile de origine pot fi acordate și unor vinuri speciale, vinarsuri, precum și altor produse vinicole care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 67/1997.

Vinurile cu denumire de origine sunt cele obținute din struguri produși în cadrul arealului delimitat pentru denumirea aprobată prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației, cu condiția ca vinificarea, depozitarea, condiționarea, maturarea și îmbutelierea lor să se facă în același areal.

În cazuri speciale și sub control strict, depozitarea, condiționarea, maturarea și îmbutelierea vinurilor cu denumire de origine se pot face în unități specializate, situate în afara arealelor în care au fost produși strugurii. în aceste cazuri, pe etichetă se va menționa, în mod obligatoriu, unitatea care a executat îmbutelierea.

În mod cu totul excepțional și pe termen limitat, se poate autoriza ca, pentru producerea unor astfel de vinuri, vinificarea să se facă în unități specializate, situate într-un areal alăturat celui în care au fost produși strugurii.

Dreptul de producere a vinului și a altor produse pe bază de must și de vin cu denumire de origine, în cadrul unui anumit areal, se acordă prin certificatul de atestare întocmit de organele autorizate în acest scop.

Dreptul folosirii de către producători a unor denumiri de origine, pentru anumite loturi de vin produse, se acordă anual, prin eliberarea unor certificate de atestare a denumirilor de origine, de către organele autorizate în acest scop, în baza verificărilor efectuate de specialiști împuterniciți de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în legătură cu respectarea condițiilor impuse pentru cultura viței de vie și producerii vinurilor și în baza controlului efectuat de laboratoare autorizate asupra caracteristicilor chimice și organoleptice ale vinurilor.

Certificatul de atestare a denumirii de origine se retrage în mod obligatoriu de organele de control abilitate în acest scop, ori de câte ori se constată, la producător sau la comerciant, că vinul în cauză, indiferent de faza sa de evoluție, nu mai corespunde condițiilor de calitate prevăzute pentru denumirea respectivă.

Evidența stocurilor de vin cu denumire de origine este ținută de producător, care este obligat să înscrie într-un registru special toate livrările de vin, până la limita cantitătii certificate.

Titularul înregistrării și al dreptului de folorsire a indicațiile georgrafice

Înregistrarea unei indicații geografice poate fi cerută de către asociațiile de producători care desfășoară o activitate de producție în zona geografică pentru produsele indicate în cerere.

Solicitantul înregistrării și titularul dreptului dobândit prin înregistrare nu poate fi decât o persoană juridică, o asociație constituită de producătorii care desfășoară o activitate de producție în zona geografică al cărei nume este apropriat ca indicație.

Aceeași indicație geografică poate fi înregistrată de mai multe asociații de producători constituite din producători care desfășoară o activitate de producție în acea zonă. Producătorii pot desfășura activități de producție în același domeniu ori în domenii diferite.

În ce privește dreptul de folosire, dispozițiile legii sunt într-o anumită măsură confuze.

Astfel, potrivit art. 71 alin.1 „dacă cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci decide înregistrarea indicației geografice în Registrul Național al Indicațiilor Geografice și acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului”.

Dar în alin.2 se prevede – în mod corect – că „dreptul de folosire a indicației geografice, dobândit prin înregistrarea acesteia, aparține membrilor asociației înscriși în lista comunicată Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.” Dreptul de folosire a indicației îl pot avea, potrivit art. 67 „persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicații au fost înregistrate”.

Persoanele autorizate să folosească o indicație geografică pentru anumite produse au dreptul să o folosească în circuitul comercial, aplicată numai pentru aceste produse, în documente însoțitoare, reclame, prospecte și pot să aplice mențiunea „indicație geografică înregistrată”. Este interzisă folosirea unei indicații geografice sau imitarea ei de către persoane neautorizate, chiar dacă se indică originea reală a produselor ori dacă se adaugă mențiuni ca: gen, tip, imitație și altele asemenea.

Cu referire exclusiv la vinuri, dar conținând o soluție care credem că se poate aplica și pentru alte produse, în art. 76 alin.2 se prevede că persoanele autorizate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci să utilizeze o indicație geografică pentru vinuri sau pentru produse spirtoase pot să interzică folosirea acestei indicații de către orice alta persoana pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt originare din locul sugerat de indicația geografică respectivă, chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului este menționată expres ori în cazurile în care indicația geografică este utilizată în traducere sau este însoțită de expresii, cum sunt: de genul, de tipul și altele asemenea, iar în art. 77 că Ministerul Agriculturii și Alimentației poate proceda din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate la controlul produselor puse în circulație sub indicația geografică înregistrată.

Persoanele autorizate să folosească o indicație geografică nu pot transmite acest drept.

Rezultă că pentru a putea folosi o indicație producătorul sau comerciantul trebuie să devină membru al asociației (de producători) și să fie înscris pe lista comunicată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Pierderea calității de asociat are drept consecință pierderea și a dreptului de folosire a indicației înregistrate.

Denumirile susceptibile de a fi înregistrate ca indicații georgrafice

Indicațiile geografice sunt semne distinctive constituite întotdeauna din denumiri geografice. Acestea pot fi: o țară, o regiune sau o localitate a unui stat, dar acest lucru nu este suficent. Este necesar ca produsele realizate sub această indicație geografică să aibă o calitate, o reputație sau alte caracteristici determinate care pot fi, în mod esențial, atribuite acestei origini geografice (Odobești, Murfatlar, Panciu etc., pentru vinuri, Buhara pentru covoare, Dobrogea pentru brânzeturi etc.).

Indicațiile geografice sunt utilizate cu precădere pentru produse alimentare, în mod special pentru vinuri și brânzeturi, iar principala lor funcție este de garanție a calității.

Sunt excluse la înregistrare indicațiile geografice care:

nu sunt alcătuite din denumiri geografice reale și exacte și nu servesc la identificarea unor produse realizate în acel areal, or aceste produse nu au o calitate, o reputație sau alte caracteristici determinate care pot fi, în mod esențial, atribuite acestei origini geografice;

sunt denumiri generice ale produselor;

sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obținere și calității produselor;

sunt contrare ordinii publice și bunelor moravuri.

Procedura înregistrării indicațiilor geografice

Înregistrarea unei indicații geografice poate fi cerută direct de către asociația de producători sau prin mandatar autorizat. Acesta din urmă poate fi o persoană fizică sau juridică, cu domiciliul sau cu sediul în România și este supusă taxei prevăzute de Ordonanța nr. 41/1998.

În tăcerea legii, aplicând prin analogie dispozițiile privitoare la mărci, o cerere de înregistrare a unei indicații geografice trebuie să cuprindă:

datele de identificare ale solicitantului;

date despre semnul geografic cerut a fi înregistrat;

lista produselor pentru care se cere înregistrarea;

actul de constituire a asociației;

lista persoanelor care vor folosi indicația geografică.

Prealabil înregistrării Ministerul Agriculturii și Alimentației sau, după caz, autoritatea competentă din țara de origine a solicitantului certifică:

indicația geografică a produsului care urmează a fi înregistrată;

produsele care pot fi comercializate sub această indicație;

aria geografică de producție;

caracteristicile și condițiile de obținere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a putea fi comercializate sub această indicație.

Dacă cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci decide înregistrarea indicației geografice în Registrul Național al Indicațiilor Geografice și acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului. Potrivit regulii 43 din Regulament, deciziile privind indicațiile geografice se iau de directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci sau de împuternicitul acestuia și pot fi atacate în justiție potrivit procedurii contenciosului administrativ.

În termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci publică indicația geografică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială și eliberează solicitantului certificatul de înregistrare a indicației geografice și de acordare a dreptului de utilizare a acesteia, cu plata taxei prevăzute de lege.

Durata de protecție a indicațiilor geografice curge de la data depunerii cererii la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Dreptul de utilizare a indicației se acordă pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de reînnoire nelimitată, dacă se mențin condițiile în care acest drept a fost dobândit. Cererea de reînnoire este supusă taxei prevăzute în Ordonanța nr. 41/1998

Anularea înregistrării indicației georgrafice și decăderea din dreptul de a folosi indicația geografică înregistrată

Înregistrarea unei indicații geografice poate fi anulată de către Tribunalul Municipiului București la cererea oricărei persoane interesate, dacă înregistrarea indicației s-a făcut pentru denumiri excluse de la înregistrare ca indicații ori fără certificarea Ministerului Agriculturii și Alimentației ori a autorității competente din țara de origine a solicitantului.

Indicația geografică are o funcție de garanție a calității. De aceea, nerespec- tarea condițiilor de calitate și a caracteristicilor specifice produsului din zona la care se referă indicația geografică este sancționată cu decăderea persoanelor autorizate din dreptul de a folosi indicația înregistrată.

Decăderea se pronunță cu privire la persoana vinovată de nerespectarea condițiilor iar nu la asociația, titulară a înregistrării, în vreme ce anularea produce efecte față de asociația titulară și toate persoanele autorizate să folosească indicația.

Cererea de decădere poate fi formulată de către Ministerul Agriculturii și Alimentației sau oricare altă persoană interesată și se soluționează de către Tribunalul Municipiului București.

După rămânerea definitivă a sentinței de decădere, sentință care se comunică O.S.I.M, indicația este radiată din Registrul Național al Indicațiilor Geografice, iar radierea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială

BIBLIOGRAFIE

Tratate. Cursuri. Monografii

V. Ros, O,Spineanu-Matei, D.Bogdan, Dreptul proprietății intelectuale. Mărcile și indicațiile geografice, Editura All Beck, București 2003;

Viorel Roș, Dreptul proprietății intelectuale, Editura Global Lex, București, 2001