Protectia Datelor cu Caracter Personal Mijloc de Garantare a Respectarii Vietii Private In Contextul Dezvoltarii Societatii Informationale

În istoria dezvoltării omenirii informația a fost una dintre caracteristicile determinante ale civilizației. Anume informația reprezenta sursa pentru luarea deciziilor, prezența sau lipsa acesteia determina soarta atît a personalităților în parte, cît și a întregilor state. Toată istoria omenirii ne-o putem închipui ca istoria dezvoltării mijloacelor de acumulare și transmitere a informației. Pe această cale civilizația a parcurs un șir de schimbări, care mai sunt numite și revoluții informaționale. Fiecare dintre următoarele revoluții informaționale a schimbat cardinal întreaga civilizație și a exercitat o influență mult mai semnificativă, decît oricare stat sau conducător:

– prima revoluție informațională – invenția scrisului;

– a doua revoluție informațională (mijlocul sec. XVI) – invenția tiparului;

– a treia revoluție informațională (sfîrșitul sec. XIX) – invenția electricității;

– a patra revoluție informațională (mijlocul sec. XX) – invenția mijloacelor de calcul, calculatorului personal, crearea rețelelor de telecomunicații;

– a cincea revoluție informațională (sfîrșitul sec. XX) – crearea rețelelor informaționale globale. Aceste rețele înglobează în prezent practic toate statele. Actualmente, posibilitatea de a avea acces la rețelele globale de calculatoare o are mai mult de jumătate din populația lumii. Exponentul principal a acestor rețele îl reprezintă Internetul, care le unește pe acestea într-un tot întreg. Apariția rețelelor globale de calculatoare a permis ștergerea hotarelor în calea răspîndirii informației, majorarea cantității acesteia și a făcut-o accesibilă pentru fiecare.

Din punct de vedere al istoriei culturii și filosofiei este interesant de evidențiat o tendință deseori întîlnită, care constă în universalizarea conceptului de „informație”, acesteia conferindu-se calitatea de „substanță universală”.

Cu trecerea timpului apar tot mai multe obiecte, care necesită a fi apărate prin intermediul reglementării normelor corespunzătoare în lege. Actualmente obiectul principal este informația. În prezent societatea completamente depinde de datele primite, prelucrate și transmisibile. Din acest motiv, datele devin foarte valoroase. Avînd în vedere aceasta, actele legislative atît a statelor străine, cît și cele ale Republicii Moldova prevăd un șir de norme, care au ca finalitate reglementarea creării, folosirii, transmiterii și protejării informației sub toate formele sale.

În acest context, o valoare deosebită o are informația, care conține date referitoare la persoană, viața privată sau familială a omului.

De rînd cu toate momentele pozitive ale dezvoltării societății informaționale, acesteia îi este caracteristică și o tendință negativă – utilizarea ilegală a tehnologiilor informaționale, fapt care poate cauza distrugea vieții private a persoanei, precum și influențarea stării economice a întreprinderii.

În ultimul timp tot mai des este pus în discuție subiectul referitor la înregistrarea informației ce ține de viața privată a cetățenilor de către autoritățile statului, în particular, de către organele de drept, de către autoritățile care administrează domeniul tehnologiilor informaționale etc., enunțîndu-se temerile că acest fapt ar putea contribui la încălcarea masivă a drepturilor omului. Dar acumularea anumitor informații de către autoritățile publice este numai o parte a problemei. O altă parte constă în faptul că, odată cu dezvoltarea tehnologiilor computerizate, informația privind viața privată a cetățenilor tot mai frecvent se introduce în bazele de date ale diferitor organizații private (bănci, companii de asigurări etc.) sau ale instituțiilor publice de drept care acordă servicii și acumulează informații multilaterale despre cetățeni și despre persoane juridice (oficii cadastrale, notari ș.a.). În majoritatea cazurilor, persoanele fizice și juridice nu mai pot ține sub control informația respectivă chiar atunci cînd ele însele au prezentat-o organizațiilor în cauză. Și în asemenea situație nu este exclus faptul că informația dată va nimeri la terțe persoane, astfel fiind violat și dreptul la viața privată. În unele țări bazele de date cu informație completă privind persoanele incluse în aceste baze (bancare, de asigurări, inspecții auto etc.) se vînd liber tuturor doritorilor.

Într-adevăr, una din amenințările obișnuite la adresa intimității este reprezentată de așa-numita „tehnologie a supravegherii” –mecanisme sau sisteme care pot monitoriza sau urmări și stabili mișcările indivizilor, ale proprietății lor imobiliare și ale altor bunuri aflate în posesia lor.

Există un acord tot mai mare asupra faptului că intimitatea este un drept fundamental.

La nivel național, aproape toate statele din lume recunosc în constituțiile lor cel puțin un tip de drept la intimitate/viață intimă.

Viața particulară cuprinde toate laturile activității individuale ale omului, faptele, acțiunile, relațiile în care se manifestă ca individ. Statul este exponentul puterii publice și nu trebuie să se amestece în viața particulară a omului. Anume pentru a se garanta respectul față de om și pentru a se asigura protecția lui, în cuprinsul art.28 din Constituția Republicii Moldova a fost înscris textul conform căruia statul respectă și ocrotește viați intimă, familială și privată. Ocrotirea vieții private este garantată și prin art.29 și art.30 din Constituție, care stipulează inviolabilitatea domiciliului și secretul corespondenței. Dreptul la inviolabilitatea vieții private are mai multe aspecte. Noul Cod Penal și noul Cod Civil ale Republicii Moldova protejează dreptul la inviolabilitatea vieții private.

Prin urmare, Constituția impune tuturor – autorități publice, organe de drept, persoane fizice și juridice, comunități locale, mijloace de informare în masă etc. să respecte și să ocrotească aspectele menționate ale vieții omului de orice atentat din partea oricărui subiect de drept, recunoscîndu-se implicit dreptul fiecărui om la viața intimă, familială și privată. Autoritățile publice sunt pur și simplu obligate să ia toate măsurile posibile și rezonabile pentru a ocroti aceste trei aspecte.

În ciuda atenției acordate în ultimii ani intimității, nu există totuși un acord asupra semnificației exacte a termenului. Intimitatea este înțeleasă și ca participare la un sistem democratic: potrivit lui Paul Schwartz, „abordarea intimității, ca participare, consideră că limitările privind prelucrarea de informații private sunt necesare din cauza faptului că luarea deciziei într-o societate democratică are loc în afara și în interiorul vieții comunității.”

Una dintre primele definiții ale intimității a fost dată de un membru al Curții Supreme din SUA, Louis Brandeis, într-un articol publicat în 1890: potrivit uneia dintre cele mai des citite opinii ale sale intimitatea este „dreptul individului de a fi lăsat în pace”. În viziunea lui Alan Westin, intimitatea informației reprezintă revendicarea indivizilor, a grupurilor sau a instituțiilor de a stabili cînd, cum și în ce măsură informația care îi privește este comunicată altora. În doctrina românească se regăsesc afirmații potrivit cărora viața privată corespunde sferei secrete a individului și presupune o multitudine de manifestări ale persoanei, privită ca o individualitate distinctă și inconfundabilă cu orice altă sau privată în relațiile fundamentale în care ea se angajează. Viața privată a persoanei se distinge de viața ei publică, viața privată este percepută a priori ca viață ascunsă a persoanei, în timp ce viața publică este accesibilă tuturor. De asemenea se afirmă că viața privată nu este stabilă, ea fluctuînd în funcție de poziția socială a celui vizat.

Deși viața privată și viața publică a cetățenilor sunt antipode, în realitate ambele domenii ale vieții omului contemporan interacționează armonios, formînd ceva integru. O viață publică activă și efectivă nu poate exista fără oferirea persoanei a intimității, posibilității de a comunica cu persoanele apropiate, de a se manifesta în afara relațiilor de serviciu. Cu cît este mai intens ritmul vieții publice, cu atît este mai mare necesitatea vieții private.

Conceptul de intimitate a fuzionat cu principiile ce stau la baza protecției datelor, fapt care face dificil de a analiza acești termeni separat.

Este important de menționat faptul că Republica Moldova este parte la o serie de acte internaționale cu privire la drepturile omului ale căror norme, unanim acceptate, au menirea de a proteja viața personală a ființei umane.

Primul document internațional care a menționat intimitatea a fost Declarația Universală a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite din 1948 (Republica Moldova a aderat la Declarație prin Hotărîrea Parlamentului nr.217-XII din 28.07.90). În acest sens, art. 12 prevede: „Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondență, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri”.

Există de asemenea și alte Declarații ale ONU privind dreptul la intimitate, precum Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, adoptat de Adunarea Generală în 1966 (ratificat prin Hotărîrea Parlamentului nr.217-XII din 28.07.90 și în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993). Potrivit art.17 „1. Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața particulară, în familia, domiciliul sau corespondența sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei și reputației sale.

2. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”.

Aceleași valori sunt protejate și la nivel regional, după cum prevede art.8 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale din 1950 (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.1298-XIII din 24.07.97 și în vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997):

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul nici unei autorități publice în exercitarea acestui drept, decît în măsura în care acest amestec este prevăzute de lege și dacă reprezintă o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății și a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora”.

Problema protecției datelor se inspiră direct din dreptul fundamental la viața privată, care este garantat de articolul 8 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale din 1950. De fapt, protecția datelor este recunoscută ca un veritabil drept constituțional de către anumite state membre ale Consiliului Europei: Austria, Olanda, Portugalia și Spania, constituțiile cărora conțin toate dispozițiile care garantează integritatea individului contra exceselor informatizării datelor.

Chiar în absența referințelor la un drept constituțional, interpretarea clară a dreptului clasic la viața privată, recunoscut în alte constituții, poate crea un drept la protecția datelor.

În anii *60 și *70 ai secolului al XX-lea, interesul pentru sporirea reglementărilor referitoare la intimitate a crescut ca urmare a avîntului noilor tehnologii. Landul german Hesse a adoptat prima lege din lume a protecției datelor în 1970. Alte landuri i-au urmat exemplul și, în 1977, a fost adoptată lege la nivel federal intitulată Actul Federal de Protecție a Datelor. Suedia a elaborat o lege în 1973, iar în 1978 Franța, Austria, Norvegia și Danemarca au adoptat propriile legi privind protecția informațiilor.

Consiliul Europei a fost unul dintre primii și cei mai activi actori internaționali în promovarea instrumentelor juridice internaționale care reglementează protecția datelor cu caracter personal. Astăzi, acestea sunt: Convenția pentru protecția persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal (Convenția 108), Protocolul adițional nr.181 și treisprezece recomandări sectoriale adoptate de către Comitetul de Miniștri.

Convenția pentru protecția persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal a fost deschisă spre semnare pentru statele membre ale Consiliului Europei la Strasbourg la 28 ianuarie 1981 și a intrat în vigoare la 01 octombrie 1985.

Republica Moldova a semnat Convenția dată la 04 mai 1998 și a ratificat-o prin Hotărîrea Parlamentului nr.483-XIV din 02 iulie 1999, iar în vigoare aceasta este pentru țara noastră din 01 iunie 2008. Odată cu instrumentul de ratificare al Convenției au fost depuse Declarații prin care Republica Moldova anunța că nu va aplica Convenția față de prelucrarea datelor cu caracter personal de către persoane fizice exclusiv pentru necesități personale și familiale (cu condiția că prin acestea nu se încalcă drepturile subiecților datelor cu caracter personal), precum și față de prelucrarea datelor cu caracter personal atribuite la informații ce constituie secret de stat, dar, totodată, va aplica Convenția inclusiv față de datele cu caracter personal care nu sînt prelucrate în mod automatizat.

Convenția pentru protecția persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal reprezintă un instrument internațional ce atrage responsabilitate și apără persoanele fizice de la abuzurile care pot apărea la colectarea și prelucrarea datelor, și care, totodată, pune misiunea de reglementare a fluxului transfrontalier de date cu caracter personal.

Acest tratat internațional oferă garanții nu doar referitor la colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal, dar și interzice, în cazul în care legislația națională nu asigură garanții corespunzătoare, prelucrarea categoriilor speciale de date a persoanei cu privire la originea rasială, opiniile politice, convingerile religioase și alte convingeri, cît și datele cu caracter personal referitoare la sănătate sau la viața sexuală, condamnările penale etc. 

Convenția, de asemenea, oferă persoanei dreptul de a cunoaște că sînt colectate date despre aceasta, iar în caz de necesitate să aibă dreptul de a le corecta.

Limitările drepturilor evocate în Convenție sînt posibile doar în cazul cînd în pericol se află interesele supreme (adică securitatea statului, interesele de apărare etc.).

Convenția prescrie în același timp anumite limitări referitor la fluxurile transfrontaliere de date cu caracter personal către acele state, în care reglementarea normativo-legislativă nu asigură un nivel adecvat de protecție.

La momentul de față, 40 de state au ratificat Convenția nominalizată.

Între timp, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat la Strasbourg la 15 iunie 1999 Amendamente la Convenția pentru protecția persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, ce autorizează aderarea Comunităților Europene la aceasta.

Protocolul adițional la Convenția pentru protecția persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, cu privire la autoritățile de control și fluxul transfrontalier al datelor, a fost deschis pentru semnare de către statele semnatare ale Convenției la Strasbourg la 08 noiembrie 2001 și a intrat în vigoare la 01 iulie 2004.

Astfel, textul Protocolului adițional sporește protecția datelor cu caracter personal și viața privată prin îmbunătățirea Convenției în două domenii:

– se asigură instituirea autorităților naționale de supraveghere responsabile de asigurarea conformării cu legile sau reglementările adoptate în baza Convenției, referitor la protecția datelor cu caracter personal și fluxurile transfrontaliere de date;

– în ceea ce ține de fluxurile transfrontaliere de date către țări terțe, datele pot fi transferate doar dacă statul destinatar sau organizația sînt capabili să asigure un nivel adecvat de protecție.
Republica Moldova a semnat la data de 29 aprilie 2010 Protocolului adițional, iar prin Legea Nr. 110 din  09.06.2011 „Privind ratificarea Protocolului adițional la Convenția pentru protecția persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal,cu privire la autoritățile de supraveghere și fluxul transfrontalier al datelor”, acesta a fost ratificat.

În virtutea Acordului de Parteneriat și Cooperare cu Comunitățile Europene și Statele Membre (Acordul APC) Republica Moldova este încurajată să întreprindă măsuri de coordonare a legislației sale și cu Directiva Uniunii Europene 95/46/EC. Primele acte normative , care reglementează protecția drepturilor omului în cadrul prelucrării datelor cu caracter personal, au fost Legea cu privire la informatică nr.1069-XIV din 22.06.2000 și Legea privind accesul la informație. Ultima se referă la drepturile și obligațiile ce decurg din prelucrarea datelor cu caracter personal doar în limitele obiectului său de reglementare, și anume sub aspectul accesibilității informației cu caracter personal pentru terți și protecției acesteia în cadrul soluționării problemei accesului, precum și sub aspectul garantării accesului titularului la datele cu caracter personal și posibilității înaintării cererii de rectificare sau distrugere a datelor eronate, incomplete sau excesive, respectînd în această parte principiile și dispozițiile Convenției pentru protecția persoanelor în cadrul prelucrării automatizate a datelor cu caracter personal. Legea cu privire la informatică reglementează raporturi sociale într-o arie extinsă. Un reper al acestei legi ar fi trebuit să constituie protecția drepturilor și intereselor legitime ale tuturor subiecților de drept (persoane fizice, juridice și statul) în cadrul creării, administrării, utilizării resurselor și rețelelor informaționale, prestării de servicii în domeniu.

În 1990 Adunarea Generală a ONU a adoptat Ghidul cu privire la Fișierele Automatizate de Date cu Caracter Personal. Clauzele acestui Ghid pot fi împărțite în două secțiuni. Prima secțiune cuprinde principiile referitoare la garanțiile minime care ar trebui să fie incluse în legislațiile naționale și sunt reflectate atît în Convenția 108, cît și în Ghidul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, excepție făcînd principiile de nediscriminare, capacitatea de a face excepții, supraveghere și sancțiuni. A doua secțiune susține aplicarea acestor principii de către instituțiile guvernamentale și cere organizației internaționale să desemneze o autoritate de supraveghere împuternicită să monitorizeze respectarea acestor recomandări.

Recentul Tratat de la Lisabona al Uniunii Europene, care a intrat în vigoare la 1 Decembrie 2009, a modificat în mod semnificativ cadrul general al Uniunii Europene, inclusiv în domeniul protecției datelor personale și a vieții private prin includerea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră ca drept fundamental atît dreptul la viața privată, cît și protecția datelor cu caracter personal.

Deși Republica Moldova a semnat Convenția 108 a Consiliului Europei în 1998, procesul de elaborare al unui act normativ cadru în domeniul protecției datelor personale a fost greu și anevoios. Astfel, deși un prim proiect în acest sens a fost dezvoltat de către Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor încă di anul 2001, procesul legislativ de adoptare a unui act în acest domeniu a fost amînat încă șase ani, neexistînd suficientă voință politică la nivel guvernamental pentru acest act normativ. Abia la începutul anului 2007,pe un proiect actualizat de Ministerul Dezvoltării Informaționale din 2006, a fost adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova actul normativ cadru al domeniului protecției datelor cu caracter personal – Legea Nr. 17 din  15.02.2007 “Cu privire la protecția datelor cu caracter personal”.

Republica Moldova a instituit în 2009 Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu statut de autoritate publică națională, autonomă și independentă față de alte autorități și entități, finanțată din bugetul public, atribuțiile căreia sunt stabilite de legea Legea Nr. 17 din  15.02.2007 „Cu privire la protecția datelor cu caracter personal”, precum și de Legea nr. 182 – XVI din 10.07.2008 „Cu privire la aprobarea Regulamentului Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, structurii, personalului-limită și a modului de finanțare a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal”.

Este important de menționat faptul că Legea Nr. 17 din  15.02.2007 „Cu privire la protecția datelor cu caracter personal” nu asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal și nu îndeplinește cerințele impuse la nivelul Uniunii Europene de Directiva 95/46/CE. Aceasta din urmă, necesară a fi îndeplinită ca parte a procesului de liberalizare a vizelor în relația Uniunea Europeană – Republica Moldova, impune un standard de protecție mai ridicat decît dispozițiile Convenției 108. Din această cauză s-a purces la revizuirea Legii nr.17 din 15.02.2007 și drept urmare de către Parlament a fost adoptată o nouă lege în domeniul vizat – Legea Nr. 133 din  08.07.2011 „Privind protecția datelor cu caracter personal” care va intra în vigoare la 14.04.2012.

Preambulul Legii nr.133 din 08.07.2011 stipulează: „Prezenta lege creează cadrul juridic necesar aplicării Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.”

Cu referire la Directiva 95/46/CE putem să comunicăm că deși acesta a fost aprobată la 24 octombrie 1995, ea trebuia să fie implementată în legislația națională a statelor-membre ale Uniunii Europene pînă la 24 octombrie 1998. Directiva în cauză limitează capacitatea statelor-membre ale Uniunii Europene de a folosi legi stricte de protecție a datelor, ca barieră în calea schimburilor comerciale în cadrul Uniunii Europene, dar lasă statelor-membre o marjă în alegerea implementării sale referitor la unele aspect, permițîndu-le să adapteze dispozițiile Directivei la situația existentă. Directiva 95/46/CE încearcă să realizeze o legătură între un drept fundamental și funcționarea pieței comune. Aceasta este prima directivă comunitară care a avut scopul expres de a proteja drepturile fundamentale ale indivizilor în statele-membre.

De rînd cu legislația principală în domeniul protecției datelor cu caracter personal putem evidenția un șir de acte normative care completează legislația principal și o detalizează.

Printre acestea putem enumera următoarele:

– Hotărîrea Guvernului nr. 1123 din 14.12.2010 „Privind aprobarea Cerințelor față de asigurarea securității datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaționale de date cu caracter personal”, din cauza faptului că există riscul că cerințele date să nu poată fi îndeplinite de majoritatea operatorilor de date cu caracter personal, această hotărîre riscă să fie ignorată de către aceștia;

– Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Consultativ pe lîngă Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, aprobat de către directorul Centrului la 01 iunie 2009;

– Codul penal al Republicii Moldova, art.177 „Încălcarea inviolabilității vieții personale”;

– Legea privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice nr. 271 din 18.12.2008;

– Legea cu privire la registre nr. 71 din 22.03.2007-art.4 lit. c) prevede că unul dintre principiile creării și ținerii registrelor este “protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice”;

– Codul Muncii al Republicii Moldova, Titlul III Capitolul VI “Protecția datelor personale ale salariatului”.

Avînd la bază aspirațiile Republicii Moldova de a implementa la nivel național valorile și principiile promovate de Uniunea Europeană, ținînd cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cadrul legislativ intern s-a perfecționat semnificativ în domeniul protejării drepturilor omului, inclusiv a dreptului la viața intimă, familială și privată.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii Nr. 133 din  08.07.2011 „Privind protecția datelor cu caracter personal” va fi implementată o parte importantă a acquis-ului comunitar reprezentat de Directiva 95/46/EC, în domeniul protecției asigurate la nivelul Uniunii Europene, dreptului la viață intimă, familial și privată, în contextual prelucrării de date cu caracter personal.

Avînd în vedere activitatea laborioasă desfășurată în domeniul implementării la nivel legislativ a regulilor și principiilor ce țin de datele cu caracter personal, în prezent eforturile în acest domeniu urmează a fi îndreptate spre realizarea în practică a tuturor acestor norme și ridicarea nivelului de conștientizare atît a operatorilor de date cu privire la obligații, cît și a persoanelor fizice cu privire la drepturile lor.

Referințe bibliografice:

Radu CARP, Simona Șandru, Dreptul la intimitate și protecția datelor cu caracter personal, Editura All Beck, București 2004;

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Drept constituțional și instituții politice, Lumina Lex, București, 2001;

Cristian IONESCU, Drept Constituțional și Instituții Politice,Volumul II, Editura Lumina Lex, București, 2001;

Ion CREANGĂ, Corneliu GURIN, Drepturile și libertățile fundamentale. Sistemul de garanții, Chișinău 2005;

Accesul la informație. Reglementări. Comentarii. Cazuri, Centrul „Acces-info”, Firma Editorial-Poligrafică „Tipografia Centrală”, 2006;

Raport Analitic, Monitorizarea încălcărilor drepturilor omului reflectate în hotărîrile judiciare irevocabile, Centrul de Drept al Avocaților, Chișinău, 2007;

Ioan MURARU, Gheorghe IANCU, Drepturile, libertățile și îndatoririle constituționale, Institutul Român pentru Drepturile Omului, București, 1992;

Elider TANISLAV, Enigmele cenzurii corespondenței, Artemis, București, 1996;

Nasty Marian VLĂDOIU, Protecția constituțională a vieții, integrității fizice și a integrității psihice. Studiu de doctrină și jurisprudență, Editura Hamangiu, București, 2006;

Bogdan MANOLEA, Protecția datelor cu caracter personal în contextul dialogului privind liberalizarea regimului de vize și negocierii viitorului acord de asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană, Casa Editorial-Poligrafică „Bons Offices”, 2011;

Г.Б. Романовский, Право на неприкосновенность частной жизни, Издательство М3-Пресс, Москва, 2001;

М.Н. Малейна, Личные неимущественные права граждан. Понятие. Осуществление. Защита, Москва, 2000;

И.Л. Петрухин, Личные тайны (человек и власть), Институт государства и права Российской Академии Наук, Москва, 1998;

В.П. Иванский, Правовая защита информации о частной жизни граждан, Издательство Российского Университета Дружбы Народов, Москва 1999;

Е. Войниконис, М. Якушев, Информация, Собственность, Интернет. Традиция и новеллы о современном праве, Вольтерс Киувер, Москва, 2004.