Protectia Copilului Dupa Divort

Protecția copilului după divorț

Noțiunile de „mamă” și „copil” sunt cele mai dragi cuvinte cunoscute de umanitate și elogiate în creațiile poeților, scriitorilor, pictorilor, sculptorilor și altor oameni de creație. Acest grup social format din mama și copilul, creat de natura nu poate fi despărțit, deoarece dispersarea lui duce la violarea drepturilor copilului , în virtutea vîrstei sale fragede,acesta are nevoie permanenta de îngrijire și dragoste.

Recunoașterea copilului ca personalitate de către părinți a fost una dintre „descoperirile” tîrzii ale secolului al XX-lea, fiind legată atît de evoluția mișcării pentru drepturile omului după cel de al doilea război mondial, cît și de cercetările psihologice, care au contribuit nu numai la „descoperirea copilului” , ci și la argumentarea, pe noi temeiuri, a vulnerabilității și nevoii sale de ocrotire. Evoluția acestui proces a fost, însă, lenta.

Оn societatea contemporana familia a suferit transformari majore, astazi termenul familie оn corporand realitati diferite in urma transformarilor intervenite atât la nivel individual, cât si la nivel social. Fiind o institutie ce se transforma lent si anevoios, familia are o independenta fata de contextul social si economic; schimbarile ei nu se fac o data cu schimbarea regimului politic, ci urmaresc succesiunea civilizatiilor. Оn ultimul secol s-au produs schimbari majore оn evolutia familiei, a valorilor, normelor, comportamentelor din aceasta sfera. Procesele

de industrializare, de urbanizare, evolutia mediului rural, asistenta medicala gratuita, mobilitatea sociala si teritoriala, modificarea relatiilor de proprietate devin componente fundamentale ale unei noi realitati, careia familia a оncercat sa-i faca fata, modificându-si modul de constituire, dimensiunile, functiile. Schimbarile (politice, sociale, culturale, economice) din societate, оn ultimele doua decade au fost оnsotite de schimbari оn sfera familiei, cea mai spectaculoasa fiind trecereade la familia nucleara (dominanta оn perioada anterioara) la o diversitate de modele familiale alternative. Familia formata din cuplu conjugal casatorit (potrivit procedurilor legale) si din copiii acestui cuplu оnceteaza sa mai fie model dominant. Acest fenomen a fost denumit “a doua tranzitie demografica” .

Fiind definita ca un ansamblu de indatoriri si drepturi care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului, autoritatea parinteasca apartine, potrivit Noului Cod Civil („NCC”), ambilor parinti, care trebuie sa o exercite doar in interesul absolut al copilului (Titlul IV din NCC – Autoritatea parinteasca). In acest sens, trebuie avute in vedere si dispozitiile legii speciale in materie, si anume Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului („Legea nr. 272/2004”), care afirma prevalenta principiului interesului superior al copilului in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti (art. 2 din Legea nr. 272/2004).
Interesul superior al copilului este un punct de reper important chiar si atunci cand exista neintelegeri intre parinti asupra modului de indeplinire a indatoririlor parintesti; in aceasta etapa, instanta de tutela are autoritatea de a decide cu privire la exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti, cu ascultarea atata a parintilor, cat si a copiilor, dupa caz, precum si in functie de concluziile raportului de ancheta sociala.
In etapa ascultarii copiilor, NCC introduce o noutate, in sensul ca poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani, daca instanta considera acest lucru ca fiind necesar in solutionarea cauzei. Mai mult, textul legal da dreptul copilului de a fi ascultat, acorda importanta opiniilor copilului, ce urmeaza a fi luate in considerare, raportat la varsta si gradul de maturitate (art. 264 NCC – Ascultarea copilului).
De la inceput, fac precizarea ca situatia si starea copilului din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita potrivit legii ramane in noua reglementare aceeasi ca a copilului din casatorie, in caz de neintelegeri aplicandu-se prin asemanare regulile de la divort.
Potrivit art. 397 NCC, regula o reprezinta exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, „afara de cazul in care instanta decide altfel” (art. 397 NCC – Exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti). La randul ei, decizia instantei este circumscrisa interesului superior al copilului, urmand a se raporta si la concluziile raportului de ancheta psiho-sociala, la acordul parintilor, daca exista si/sau la opinia copilului in aceasta privinta. Decizia instantei ar putea fi alta, daca din probele administrate, rezulta ca o alta solutie este in interesul suprem al copilului. O alta solutie ar urma sa fie reprezentata de situatiile de exceptie de la regula sus-mentionata, si anume exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte sau de catre alte persoane.
Dispozitiile art. 398 din NCC prevad exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte, „daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului” (art. 398 NCC – Exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte).
In acest sens, prin coroborarea art. 397 si 398 NCC cu art. 506 NCC, instanta ar putea stabili exercitarea autoritatii parintesti doar de catre un singur parinte, exclusiv in baza acordului exprimat de ambii parinti,cu luarea in considerare si a dispozitiilor art. 264 NCC [1]. Intrucat, art. 506 NCC pe o parte stabileste ca parintii se pot intelege la exercitarea autoritatii parintesti, daca este respectat interesul suprem al acestuia si, dupa caz, cu cererea opiniei copilului, iar, pe de alta parte, art. 398 NCC consacra exceptia de la regula, operanta pentru motive intemeiate (or, invoiala partilor, in coroborarea articolelor sus-mentionate, ar putea fi circumstantiata motivelor intemeiate, in interesul superior al copilului).
In mod propriu, celalalt parinte pastreaza dreptul de a supraveghea asupra modului de crestere si educare si ocrotire a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia in anumite cazuri.
Numai in mod exceptional si, cu aceeasi cerinta, a respectarii interesului suprem al copilului, instanta poate hotari plasamentul copilului la o ruda sau la o alta familie ori persoana sau la o institutie de ocrotire.
In noua reglementare instanta are caderea de a modifica masurile cu privire la drepturile si indatoririle parintesti fata de copiii minori, in cazul schimbarii imprejurarilor care au fost avute in vedere la decizia initiala.
Noul NCC ofera o reglementare ampla si de detaliu, bine adaptata contextului social existent si prevederilor dreptului comunitar, materia raporturilor dintre parinti si copii fiind una dintre acelea in care solutiile juridice, aparent simple, pot ridica in realitate probleme mari, de apreciere a situatiei de fapt existente, a probelor administrate si, nu in ultimul rand, de impact real in formarea personalitatii copilului, in dezvoltarea sa fizica si emotionala.
Părinții căsătoriți exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească. În cazul divorțului părinților, autoritatea părintească se exercită potrivit dispozițiilor din cod, referitoare la efectele divorțului în raporturile dintre părinți si copii.

Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care căsătoria părinților copilului minor a fost anulată ori a încetat ca urmare a încheierii, cu bună-credință, a unei noi căsătorii de către soțul unei persoane declarată moartă, dar care ulterior s-a dovedit a fi în viață.

În limbaj comun se folosește sintagma „custodia copiilor”, termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autorității părintești după divorț, dar care este folosit și într-o serie de documente internaționale, cum ar fi Convenția Europeană privind recunoașterea și aplicarea hotărârilor privind custodia copiilor și restabilirea custodiei copiilor din 1980.

Pe lângă dispozițiile noului Cod civil privind efectele divorțului în raporturile dintre copii și părinți, trebuie avute în vedere și drepturile copilului prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Regula de după divorț,este aceea ca autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți („custodie comună”). Excepție face situația când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, iar instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți . În această situație, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut și educat, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.

În mod cu totul și cu totul excepțional, instanța de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau într-o instituție de ocrotire. Acestea exercita drepturile și îndatoririle care revin părinților cu privire la persoana copilului. În acest caz, instanța stabilește dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinți în comun sau de către unul dintre ei.

Părinții se pot întelege asupra locuinței copilului după divorț. Dacă părinții nu se înțeleg și decid contrar interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, că locuința copilului minor să fie la părintele cu care locuiește în mod statornic. Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.

În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili ca acesta să locuiască la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire. Acestea supraveghează copilul și îndeplinesc tot ce este necesar pentru sănătatea, educația și învățătura sa.

Dacă afectează exercițiul autorității sau a altor drepturi părintești, locuința minorului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinți. În cazul în care părinții nu se înteleg cu privire la aceste aspecte instanța va decide dacă o schimbare a locuinței este oportună sau nu.

Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul să aibă legături personale cu acesta.

În caz de neîntelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.

Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie: părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. 

Relațiile personale se pot realiza prin:

a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are dreptul la relații personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit;

d) corespondența ori altă formă de comunicare cu copilul;

e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul;

f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul. 

Părinții se pot întelege cu privire la contribuția lor la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, întelegere de care poate lua act notarul în cazul divorțului notarial sau instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț. În caz de neînțelegere, instanța de tutelă stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Numai dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.

Pensia de întreținere poate fi sub o sumă fixă sau o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere. Pensia de întreținere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.

Întreținerea datorată de părinte se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Pensia de întreținere se plătește în rate periodice, la termenele convenite sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească. Părțile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanța de tutelă poate hotărî ca întreținerea să fie achitată prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreținere ale celui îndreptățit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreținerea, în măsura în care debitorul întreținerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligații.

Dacă apare o schimbare în ceea ce privește posibilitățile financiare ale părintelui care plătește întreținerea și nevoia copilului care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

 Uitandu-ne la tabloul implicatiilor descrise mai sus, este lesne de inteles ca procesul separarii si al divortului este dificil, complicat, si afecteaza viata celor doi parteneri in mod semnificativ, uneori traumatic.

La nivel de trairi personale, cei doi traiesc sentimente de tradare, rusine, furie, anxietate, blocaj emotional, negare, lipsa sensului in viata, inferioritate, nepotrivire, culpabilitate, vinovatie, confuzie – trairi intense care aduc oboseala, irascibilitate, dificultati de concentrare, ganduri care rumineaza, nevoia de liniste si echilibru.

Peisajul se complica atunci cand sunt si copii la mijloc, iar cei doi parteneri sunt „mama“ si „tata“. Caci, da, copiii exista doar in acest tip de interactiune de roluri: mama-tata. Ei nu exista (sau nu ar trebui sa existe) in interactiunea de roluri de tip iubita-iubit/sotie-sot.

Si aici apare confuzia care genereaza atatea probleme: faptul ca in relatia cu copiii lor, de cele mai multe ori, adultii actioneaza sau reactioneaza din rolurile lor de sotie parasita sau de sot alungat, de sotie tradata ori de sot inselat, de femeie ranita si de barbat ranit. Rolul de parinte presupune noi responsabilitati, noi tipuri de actiuni, noi comportamente de limbaj, de relationare.

Chiar si in conditiile unui cuplu solid, armonios, perfect functional, rolul de parinte este unul dificil, iar parintilor le este greu cateodata sa fie in permanenta in contact cu nevoile copiilor lor si sa ia cele mai bune decizii pentru acestia.

In conditiile unui proces de separare si divort, toate nevoile copiilor sunt puternic amenintate. Dincolo de nevoile fiziologice ale copilului, exista si nevoi emotionale, cruciale in dezvoltarea armonioasa si echilibrata a celui mic si a viitorului adult: atasament, apreciere, atentie, acceptare, afectiune, nevoia de apartenenta la familie, la relatii, loialitate, nevoia de securitate, protectie, ordine, stabilitate, predictibilitate.

Cercetarile au aratat ca divorturile traumatice sau brutale ii pot afecta pe copii pana la maturitate. Iar unul dintre cei mai importanti factori care afecteaza reactia copilului la divort nu este nici timpul petrecut cu mama sau cu tata, nici varsta copilului, ci calitatea relatiei parintilor in timpul si dupa perioada de separare.

Separare sau divort, parintii se muta dintr-o relatie de casatorie, care implica ingrijire mutuala, sensibilitate si iubire, catre o relatie de tip business, in care singura sarcina pe termen lung este coparentalitatea.

Aproape toti copiii care trec prin divortul parintilor simt ca trebuie sa aleaga intre mama si tata. Copiii se simt mult mai bine atunci cand sunt apropiati de ambii parinti. Trebuie sa ne asiguram ca nu fortam o ruptura si nu provocam un conflict de loialitate copilului . Trebuie sa asiguram copilul ca nu trebuie sa aleaga intre mama si tata, ca va poate iubi pe amandoi si se poate bucura nestingherit de timpul petrecut cu fiecare in parte.

Separarea parintilor si toata incarcatura emotionala ce acompaniaza acest proces il poate face pe cel mic sa nu se mai simta iubit. Spune-i copilului ca, desi mama si tata nu se mai iubesc si au ales sa fie fericiti separat, amandoi il iubesc pe el si vor continua sa o faca intotdeauna.

Divortul este, mai mult ca oricand, o perioada de conflicte intense intre adulti..

Cei mici se simt de multe ori responsabili pentru problemele parintilor lor. Se invinovatesc pentru separare si cred ca au facut ceva rau si tocmai de aceea parintii nu se mai iubesc si vor sa se desparta. Copiii apeleaza la gandirea magica, fiind convinsi ca, daca ei au produs ruptura, tot ei o pot repara. Clarificati impreuna, toti trei, situatia, explicati-le ca ruptura din casnicie nu este nici vina si nici responsabilitatea lor.

Este important sa recunostem ca separarea si divortul sunt perioade foarte dificile si pentru tine, ca adult. Trebuie sa ne asiguram ca primim suport emotional de la alti adulti: prieteni, familie, psiholog etc. si nu de la copilul .

Separarea si divortul reprezinta o mare ruptura pentru copil. Trebuie creata o continuitate in viata lui: sa locuiasca in acelasi loc, daca se poate, sa aiba jucariile, cartile, pozele preferate in casele ambilor parinti. Gasiti timp sa faceti casa mamei si casa tatalui cat mai familiare si cat „mai acasa“ cu putinta. Copilul care se muta dintr-o casa in alta, poate deveni foarte posesiv cu spatiile lui. Pastrati-i rutina, respectati-i limitele si regulile pe care le cunoaste, chiar daca sta in locuri diferite. Nu-l trimiteti sau nu-l lasati in grija altcuiva atunci cand este randul vostru sa-l aveti in custodie.

Pe masura ce copilul merge de la o casa la alta, parintii sunt tentati sa il foloseasca drept mesager sau spion. Aceste roluri pun un bagaj greu, inutil, pe umerii celui mic.

Copilul se bazeaza intotdeauna peparinti pentru satisfacerea nevoilor lui emotionale. Acest lucru se manifesta cu precadere in momentele dificile ale separarii. Multi copii regreseaza spre comportamente de la varste mai mici, altii se poarta urat, sunt sfidatori, agresivi, distanti sau par mult mai maturi fata de varsta lor biologica. Intreaba-l pe copil cum se simte, permite-i sa-si exprime sentimentele negative si, in general, fiti parinti mai suportivi si flexibili in aceasta perioada de tranzitie.

Copiii, de obicei, stiu mai multe decat ar avea nevoie despre conflictul parintilor. Nu impartasiti cu ei detaliile luptelor legate de aranjamente financiare, custodie sau din instanta. Copilului mic spuneti-i doar ca parintii vor lua cea mai buna decizie pentru el. Copilul mai mare trebuie sa aiba certitudinea ca parerea lui conteaza, chiar daca decizia finala va fi luata de parinti.

Separarea este perioada emotiilor puternice si a deciziilor importante. Atunci cand conflictul este inevitabil, el poate fi gestionat cu demnitate si integritate, ba chiar cu creativitate. A-l vorbi de rau pe celalalt parinte este o insulta directa adresata copilului. Fii pregatit/a sa faci compromisuri si sa lupti cinstit, de dragul copilului tau.

Aranjamentele de custodie pot varia, tinand cont de varsta copilului, a personalitatii sale si a situatiei parintilor. In mod ideal, copilul va putea sa pastreze legatura cu ambii parinti. Se vor stabili programe/orare clare de vizita. De preferat, aranjamentele financiare se vor face indiferent de cele legate de custodie. Custodia poate fi reconsiderata pe masura ce copilul creste, are alte nevoi ori situatia parintilor se schimba.

 Secolul al XX-lea a fost marcat de constientizarea faptului ca femeia-mama si copilul sunt subiecte ce necesita protectie si ocrotire speciala, producвnd o revolutie оn acordarea drepturilor acestora de la unele reglementari nationale la reglementari pe plan international – remediu оntвrziat la abuzurile flagrante si persistente asupra copilului si femeii. Оn acest sens, legislatia internationala porneste de la recunoasterea copilului si a femeii ca subiecte de drept, si оn aceasta calitate, a posibilitatii lor de a se bucura de toate drepturile civile, politice, culturale, economice, sociale etc. Totodata, оncep sa fie evidentiate particularitatile copilului – ca

personalitate оn devenire (constatвnd absenta discernamвntului si maturitatii intelectuale, care limiteaza competenta sa juridica) – si femeii mame (cu specificul psihofiziologic), ce face necesara instituirea si reglementarea unor masuri speciale de asistenta si protectie, precum si a unor organe prin intermediul carora acestia si-ar putea valorifica drepturile fara a fi оn vreun fel lezati sau prejudiciati