PROTECȚ IA INFRASTRUCTURILOR CRITICE NAȚ IONALE [603552]

PROTECȚ IA INFRASTRUCTURILOR CRITICE NAȚ IONALE

Sd. Plt. Curteanu Adrian
Grupa ALL 21

1. Importanța ș i rolul I .C.N
2. Necesitatea protecț iei I.C.N
3. Relaționari specific P.I.C, în cadrul N .A.T.O
Concluzii
Bibliografie

Abstract: Amenințarea ter oristă, diversitatea și numărul mare al
dezastr elor naturale, pre cum și accidentele tehnologice sunt surse care
determină acordarea une i atenții deosebite protecției infrast ructurilor
critice. Complexitatea și interdependența acestor infrastructuri impun
măsuri de protecție atât la nivel internațional, cât și
național. Preocupările org anismelor naționale, internaționale, re gionale
și no nguvernamentale sunt concentrate !n "urul dezvoltării unor
proceduri și metodologii pentru identificarea și prote"ar ea
infrastructurilor critice.

Cuvinte -cheie: securitate; criz ă; conf lict militar ; infrastructuri critice;
N.A.T.O; vulnerabilit ăți.

1. Importanța ș i rolul I .C.N

Cunoașterea, de orice tip ar fi ea, a istoricului evoluției factorilor
militari, economici, tehnici și sociali care au determinat necesitatea
apariției, la un moment dat, a conceptului de „infrastructură critică”, face
trimitere la treptele inițiale de dezvoltare ale civilizației umane.

Este general acceptată ideea că prime le menționări ale existenței unei clase
de obiecte care, prin evoluția lor ulterioară au permis închegarea, în
contururi precise, a conceptului de „infrastructură”, au fost identificate încă
din perioada Imperiului Roman.

Exegeții care au cercetat formele de manifestare, de -a lungul Antichității,
ale acestei noțiuni sunt unanimi în a recunoaște că „…una din principalele
cauze care a determinat existența îndelungată a Imperiului Roman, mai
mult decât a oricărui alt imperiu, o constituie conștientizarea impo rtanței
construirii unui sistem de drumuri, fortificații, apeducte etc”4.

Elemente de construcții care s -au dovedit esențiale pentru sprijinirea
efortului militar, în dezvoltarea comerțului și pentru asigurarea unei
transmiteri oportune a informațiilor sa u deciziilor luate de administrația
imperială.

Următorul jalon specific care marchează un salt calitativ în delimitarea,
mai exactă, a conținutului conceptului pe care -l studiem, considerăm că a
apărut în secolul al XVIII -lea.

Luând în considerare modelu l economic bazat pe relația cerere –ofertă, ca
element dinamizator pentru trecerea societății umane la etapa revoluției
industriale, promotorii acestei transformări considerau dezvoltarea
rețelelor de drumuri, poduri și canale navigabile, necesară pentru
facilitarea extinderii relațiilor economice și sociale, ca fiind una din
datoriile fundamentale ale statului5.

Un exemplu în acest sens, mai apropiat de timpurile noastre, vine din
Războiul Civil American. Atunci când generalul sudist Stonewall Jackson
a primit misiunea să apere valea râului Shenandoah de forțele nordiste, net
superioare numeric, acesta a folosit un element surpriză pentru
contemporanii săi.
Bazându -se pe o foarte bună cunoaștere a topografiei văii, Jackson a
considerat adecvată o tactică de protejare sau, la nevoie, de distrugere a
drumurilor, căilor ferate sau a podurilor din zona de operații militare de
care răspundea nemijlocit.

Neluarea în calcul, de către adversarii săi, a importanței acestor elemente
de infrastructură locală pentru desfășurarea acțiunilor militare, l -a ajutat pe
generalul sudist în îndeplinirea cu succes a misiunii sale.
În contextul acestor evoluții, prima menționare oficială care a dus la
consacrarea noțiunii de „infrastructură”, ca definind o clasă de obiecte din
realitatea înconjurătoare ce îndeplinesc o funcție distinctă, s -a făcut în
Franța secolului al XIX -lea.

Considerăm important a face mențiunea că, pentru cea mai mare parte a
secolului al XX -lea, aceast concept a fost folosit, aproape în mod exclusiv,
cu referire la aspectul său militar, fiind luate în discuție numai acele
elemente de construcții care asigurau suportul logistic necesar desfășurării
acțiunilor de luptă (fortificații, drumuri, poduri, porturi, canale de navigație
etc).

În arealul actual , generat de formele complexe și contradictorii ce
caracterizează fenomenul globalizării, au apărut abordări științifice care,
analizând varietatea și dinamica proceselor pe care le parcurge lumea
contemporană, au lărgit considerabil limitele ce conturează conținutul
noțiunii de infrastructură6.

Tendința majoră, care se desprinde din studiul acestor opinii, considerăm

a fi reprezentată de necesitatea includerii în definirea conceptului și a altor
elemente decât cele de natură economică și militară, în conc ordanță cu
dinamica accelerată specifică proceselor de ordin social actuale.

Datorita vulnerabilitatii lor, infrastructurile critice europene si nationale
sunt o „tinta” predilecta a riscurilor si amenintarilor de securitate, de aici,
necesitatea de a real iza protectia lor eficace atat la nivel european, cat si
national.
Infrastructura pentru aparare constituie una dintre cele mai complexe si
mai sensibile probleme ale unei natiuni, luand in considerare procesele
actuale de integrare europeana si internatio nala ale unei organizatii.
Mentinerea securitatii actuale atat la nivel global, cat si la nivel national
este influentata de transfo rmarile generate de integrarea economica la nivel
mondial precum si de dezvoltarea economiei la nivel national; de exemplu,
migratia fortei de munca constituie un factor generator de noi riscuri si
amenintari.
Ca atare, conceptul traditional de securitate trebuie redefinit pentru a lua in
calcul si riscurile nonconventionale.
De asemenea, incheierea asa -numitului acord de ac ces dintre Romania si
Statele Unite ale Americii privind amplasarea facilitatilor militare
americane pe teritoriul tarii noastre semnat la Bucuresti la 6 decembrie
2005, facilitati care in perspectiva vor fi folosite si de catre NATO,
demonstreaza ca poten tialele avantaje ale Romaniei, inclusiv cele ale
infrastructurii teritoriale, sunt analizate cu atentie si vor fi incluse in
viitoarele procese de planificare.
Mai mult, organizarea la Bucure§ti a Summitului NATO 2008 confirma
faptul ca Romania poate sa ra spunda a§teptarilor aliatilor sai §i ca Romania
ramane un generator de securitate important. Domeniile teoretice si
pragmatice pe care le implica cercetarea influentei programelor comunitare
cu finantare externa asupra infrastructurii de aparare sunt numer oase.

Cercetarea presupune analiza consistenta a situatiei economiei
romanesti, a economiei de piata, a stucturii de aparare, de sanatate si de
educatie si a efectelor acestora asupra securitatii interne, europene si
international .

Actualele preocupari ale Uniunii Europene si ale altor state sunt sa
defineasca precis infrastructurile critice nationale ICN si europene ICE si
in raport cu concluziile care se vor desprinde de aici, sa elaboreze temeinice
masuri de securitate acestora. Este necesar sa se proce deze astfel, intrucat

ICN si ICE au devenit deosebit de vulnerabile, iar securitatea si apararea
lor reclama imperios o dimensiune europeana.
Faptul ca IC sunt din ce in ce mai mult transfrontaliere creeaza nu numai
dependente si interdependente, ci si u n nou orizont de risc, de risc major si
in anumite situatii, chiar de risc extrem, care necesita o abordare speciala,
multidisciplinara si complexa.
De asemenea o astfel de realitate conditioneaza substantial si redefinirea
infrastructurii strategice. Ace asta abordare europeana – care se anunta
destul de consistenta, de necesara si de urgenta – nu este, in opinia noastra
si suficienta.
Foarte multe infrastructuri strategice devin interdependente, atat cele
energetice, cele de transport rutier, maritim, fl uvial si aerian, cat si cele
care scapa perceptiei directe, dar nu sunt cu nimic mai prejos decat acestea
(este vorba de infrastructurile critice din retelele virtuale, dar nu numai).
De fapt, cvasitotalitatea infrastructurilor nationale si europene sunt , intr -o
forma sau alta, interconectate si, in mare masura interdependente.
Dar numai unele dintre acestea au valoare strategica, identificarea,
evaluarea §i configurarea lor, ca si cunoasterea si intelegerea modului de
conexare si de interdependenta in plan strategic devin si ele, la randul lor,
necesare, complexe, problematice §i greu solutionabile.
Identificarea, configurarea si securizarea (dupa principii si criterii care se
cer foarte bine elaborate) a infrastructurilor critice strategice devin punc te
obligatorii de trecere spre dimensiunile operationale si actionale, care
modeleaza atitudinea fata de evolutia anumitor componente ale mediului
international si national de securitate spre asumarea unui risc major si chiar
a unui risc extrem.
Punerea in practica a masurilor de protectie a i nfrastructurilor critice este
diferita de la o tara membra a UE la alta, de la un sector de activitate la
altul, dar mai avansate pentru elemente specifice cum sunt centralele
nucleare sau barajele.
Protectia infrastructurilor critice europene si nationale are ca scop sa
reduca probabilitatea si amploarea daunelor unei perturbari, a unei
slabiciuni sau a unei distrugeri a acestora si in caz ca inevitabilul se
produce, sa se reduca la maximum durata de indisponibilitate. Ea este astfel
chemata sa contribuie in mod eficace la protectia populatiei si a bazelor
sale de existent.
De aceea, toate masurile de protectie a infrastructurilor critice europene
si nationale se impun a fi concrete si puse in practica, intr -o maniera
concertata, de catre cei responsabili c u aceasta .

2. Necesitatea protecției I.C.N
Având în vedere importanța infrastructurilor în susținerea ansamblului
mecanismelor aferente stabilității și funcționalit ății în condiții de securitate și
siguranță a sistemelor economice și sociale, literatura de specialitate clasifică
infrastructurile în trei mari categorii :
• Infrastructurile obișnuite reprezintă o structură cadru, care asigură
construcția și funcționare a unui sistem;
• Infrastructurile speciale au un rol consistent în funcționarea sistemelor și
proceselor, având un grad ridicat de stabilitate și securitate în ansamblul
mecanismelor vieții economico -sociale de interes regional.
Aceste categorii de infrast ructuri, supuse unor disfuncții și vulnerabilități,
precum și într -un context de insecuritate, pot intra în categoria celor critice; •
Infrastructurile critice sunt, de regulă, determinante în stabilitatea, securitatea
și siguranța sistemelor și proceselo r, având un rol important în derularea
proceselor economicosociale, politice și militare.
Gradul de criticitate al acestor infrastructuri este corelat efectelor
semnificative induse de perturbarea ori scoaterea din funcțiune a acestora,
inclusiv pe o perio adă foarte scurtă.
Deși abordările diferă, având drept punct de plecare elementele comune
privind importanța funcționării în siguranță și efectele induse, conceptul de
„infrastructură critică” poate fi asimilat cu orice entitate economică
funcțională, ca re oferă produse, bunuri și servicii de utilitate publică, vitale
pentru întreaga societate și a cărei distrugere, degradare ori aducere în stare de
nefuncționare produce un impact major în plan econo mico -social, la nivel
micro și un ansamblu de infrastructur i pot fi ntarității, în cadrul iguranța,
funcționalitatea și, în special, securitatea și la iația condițiilor și, îndeosebi, la
schimbări bruște ale situației.
O infrastructură sau considerate critice datorită:
ƒ condi ției unice, dar și com pleme infrastructurilor unui sistem sau proces;
ƒ rolului important pe care îl îndeplinesc în stabilitatea, fiabilitatea, s
sistemelor;
ƒ vulnerabilit ăților sporite la amenin țările directe, precum cele care vizeaz ă
sistemele/ procesele din care fac parte;

Evaluarea in următoarele criterii :
• fizic, sau criteriul prezenței – locul în rândul celorlalt infrastructuri,
mărimea, dispersia, anduranța, fiabilitatea etc.;
• funcțional, sau criteriul rolului – ce în cauză;
• de securitate – care este rolul infrastructurii în siguranța și securitatea
sistemului (evaluat prin prism generate prin lezarea condițiilor de bază);
• de flexibilitate – unele dintre cele incluse în categoria celor obișnuite putând
a se tran infrastructur i critice și invers;
• de imprevizibilitate – care arată că unele dintre infras obișnuite sau speciale
pot deveni, contextual, critice.
Ca parte componentă a unui sistem sau proces, dar și prin propriile elemente
ce întregesc ansamblul critice pot fi con figurate operational .
• părțile reprezentate de noduri ale infrastructurii: angajații, departamentele,
contractorii ș i subcontractorii.
• interacțiunile (legăturile) stabilite între noduri: servicii prestate,
direcționarea ierarh ică (schimbare/ reorientare), scheme și rețele de legături
de importanță critică pentru evaluarea securității, eficienței, sustenabilității,
durabilității;
• caracteristicile infrastructurii critice (oameni, instalații, echipamente,
sisteme) și evaluarea lor în funcție de gradul de securitate, operaționalitate,
eficiență etc. În funcție de diverși factori, stări sau situații, cauze determinante
(riscuri asociate terorismului, fenomene meteorologice extreme ori riscuri
tehnologice marcante) și efecte, prepo nderent, în plan economic și social, ce
pot căpăta dezvoltări de tip „bulgăre de zăpadă”, infrastructurile pot întruni, la
un moment dat, criteriile esențiale de includere ori excludere din categoria
celor critice.
Sistemul de infrastructuri naționale, prin caracteristicile de dezvoltare,
performanță tehnică și nivel de securizare, conferă premise reale de
manifestare a unor vulnerabilități și factori de risc de natură a induce
dezechilibre importante în planul stabilității acestora, cu implicații majore în
plan socio -economic, de ordin național, dar și macro -regional.
Astfel, efectele negative ale stării tehnice precare a in frastructurii specializate
de transport se evidențiază pregnant în creșterea timpilor de operare, scăderea
eficienței activităților, cu impact direct în planul oferirii de servicii
competitive și la standarde ridicate de calitate și siguranță.

În mod simi lar, sistemele aferente sectoarelor energetice, petroliere și de
gaze naturale (prin reducerea studiului la cele ce fac obiectul Directivei
Europene) se confruntă cu disfuncționalități semnificative determinate de
insuficiența măsurilor de reabilitare, car e conduc la menținerea
performanțelor tehnice de exploatare la un nivel scăzut de randament și
fiabilitate.
Insuficiența protecției fizice a acestor infrastructuri permite amplificarea
actelor de sustragere a materiilor transportate și sporirea riscului producerii
unor intervenții agresive voite, de natură a perturba simțitor sistemul de
distribuție a acestor elemente/ servicii de utilitate publică, cu impact
semnificativ în plan economico -social.

3. Relaț ionari specific P.I.C, în cadrul N .A.T.O
În concep ția NATO, m ăsurile de management al crizelor asigur ă elementele
necesare planific ării și execu ției misiunilor specifice structurilor militare,
în toate situa țiile. Existen ța infrastructurilor critice, desemnate în cadrul mai
multor domenii institu ționalizate, determin ă o integrare opera țional ă a
acestora și includerea lor în sistemul de prevenire și contracarare a conflictelor
și crizelor.
În acest context, NATO declan șează și desf ășoară procesul specific de
management al crizelor, care cuprinde un spectru comp let de m ăsuri ce asigur ă
reacția oportun ă și coordonat ă a instrumentului militar.
Acest proces specific de management al crizelor are șase faze succesive,
corelate în cadrul Sistemului de Răspuns la Crize – NCRS (NATO Crisis
Response System) 3, astfel:
• faza 1 – indiciile și avertizarea despre o criz ă curent ă sau poten țială;
• faza 2 – evaluarea dezvolt ărilor sau reevaluarea unei situa ții de criz ă în
desfășurare, a poten țialului sau implica țiilor acesteia asupra
securit ății naționale;
• faza 3 – elaborare a opțiunilor militare de răspuns, recomandate în sprijinul
procesului de decizie a organelor na ționale abilitate;

• faza 4 – planificarea;
• faza 5 – executarea deciziilor și directivelor organelor na ționale abilitate;
• faza 6 – tranzi ția și încheierea ro lului în managementul crizei.
Parcurgerea coerent ă a celor șase faze ale procesului de management al
crizelor include atât componenta militar ă, cât și celelalte institu ții cu atribu ții
directe și indirecte în sistemul de securitate.
Caracteristicile identificate, specifice tipologiei de război hibrid, arat ă faptul
că acțiunile militare și cele de securitate nu pot fi abordate izolat.
Într-o societate func țional ă, instrumentele de putere național ă (diplomatic,
informa țional, economic și militar) sunt completate și sus ținute de celelalte
componente societale: sistemul juridic, sistemul educa țional, structurile
interne ale guvern ării naționale și locale, sect orul comercial, sectoarele
energetic și de furnizare a apei potabile, institu țiile destinate asigur ării
bunăstării și sănătății popula ției.

Fig. 2 Reprezentare schematică a dependențelo r cibernetice normale și a
celor „critice”, la nivelul componentelor funcționale ale unui stat sau ale unei
regiuni 4.

Concluzii :
Subiectul protec ția infrastructurilor critice reprezint ă punctul de plecare
privind înțelegerea nevoii de redefinire a rolului fiecărei componente a
sistemului de securitate.
Printre amenin țările posibile, care reclam ă opera ții de răspuns la criz ă ale
componentei militare, se pot reg ăsi și efecte ale fenomenelor naturale, cum ar
fi cutremurele de p ământ, inunda țiile, erup țiile vulcanice și alte calamit ăți
naturale, precum și dezastrele provocat e de om, cum ar fi accidentele
industriale, incendiile, polu ările mediului de orice fel etc.
Efectele fenomenelor naturale la care m -am referit, prin afectarea grav ă a
infrastructurilor critice, fi cauze directe ale declan șării unei crize sau pot
deter mina ini țierea de noi conflicte ori activarea celor înghe țate.
Datorit ă rolului fundamental pe care îl au în societatea modern ă,
infrastructurile critice r ămân ținte poten țiale ale factorilor societali
destabilizatori, cum ar fi organiza țiile teroriste, care, prin ac țiunile lor, pot
constitui, la un moment dat, cauza principal ă a unei crize sau a unui conflict
militar.
În încheiere, se poate aprecia faptul c ă protec ția infrastructurilor critice
reprezint ă o combinare a măsurilor și a planurilor de ap ărare cu cele de
contracarare/ofensive în toate domeniile de securitate, prin aplicarea
metodelor și mijloacelor adecvat e.
Este de așteptat, în acest sens, o transformare a m ăsurilor legislative și o
adaptare a acestora la nivelul tehnologiilor de ultim ă oră, pentru contracararea
noilor vulnerabilit ăți și amenin țări, rezultate din posibilit ățile de agresiune și
de comitere a actelor de terorism sau a erorilor umane, din zona
infrastructurilor critice desemnate.

Bibliogarfie:
*** Ghidul Strategiei Naționale pentru Apărare a Țării pentru perioada
2015 -2019 , document aprobat prin Hot ărârea Consiliului Suprem de Apărare
a Țării nr. 128, din 10 decembrie 2015.
*** Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul
Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind protecția
infrastructurilor critice de informație , Bruxelles, 2009,
http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/ 1/2009/RO/1 -2009 -149-RO-
F11.Pdf
*** Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind
identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea
necesității de îmbunătățire a protecției acestora , Bruxelles, 2008,
http://ccpic.mai.gov.ro/ docs/directiva114_RO.pdf?uri=OJ:L:2008:345:00 7:
0082:RO:PDF .