PROTEC ȚIA EUROPEAN Ă A DREPTURILOR OMULUI Suport de curs Titular curs : Prof.univ.dr.Doina Balahur Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Ia și… [600559]

1

PROTEC ȚIA EUROPEAN Ă A DREPTURILOR
OMULUI
Suport de curs

Titular curs : Prof.univ.dr.Doina Balahur

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Ia și
Centrul de Studii Europene

2
OBIECTIVELE GENERALE DE ÎNV ĂȚARE ALE CURSULUI

1) Obiective ce vizeaz ă construc ția unor competen țe :

a) Construcția unor competen țe specifice în domeniul drepturilor omului
întemeiate pe analiza principalelor conven ții în materia promov ării și
protecției drepturilor omului precum și a mecanismelor judiciare și non-
judiciare de protec ție.

2) Obiective cognitive ale cursului:

a) Cunoașterea principalelor sisteme de promovare a drepturilor omului;
b) Evaluarea, pe baza analiz ei comparate, a eficien ței diferitor sisteme de
promovare și protecție a drepturilor omului;
c) Înțelegerea rolului drep turilor omului înt r-o lume globalizat ă;
d) Înțelegerea rolului drepturi lor omului în cadrul proceselor reformei si
tranziției din Romania.

3

TEMATICA GENERAL Ă A CURSULUI
I.) CARACTERUL UNIVERSAL ȘI INDIVIZIBIL AL
DREPTURILOR OMULUI.
I) CONCEPTUL ACTUAL DE DREPTURI ALE OMULUI

1) Definiția și caracterizarea conceptului de drepturi ale omului.
2) Caracterul universal și indivizibil al drepturilor omului.
3) Probleme actuale ale drepturilor omului.
a) Relativismul cultural și standardele interna ționale în materia Drepturilor Omului.
b) Societatea civil ă și Drepturile Omului.
c) Globalizarea și Drepturile Omului.

II) PROTEC ȚIA DREPTURILOR OMULUI ÎN SISTEMUL
NAȚIUNILOR UNITE
2.1) Drepturile omului în sistemul Na țiunilor Unite.
2.2) Organisme de monitorizare a implement ării Drepturilor Omului,
înfiin țate pe baza Cartei Na țiunilor Unite.
2.3) Mecanisme conven ționale și extraconven ționale de monitorizare a
implement ării Drepturilor Omului în sistemul Na țiunilor Unite.
2.4) Proceduri de comunicare a înc ălcărilor drepturilor omului în sistemul Na țiunilor
Unite.
III) SISTEME REGIONALE DE PROTEC ȚIE A DREPTURILOR
OMULUI.
1) Sistemul interamerican de protec ție a drepturilor omului. Sistemul
african de protec ție a drepturilor omului.
2) Sistemul European de protec ție a drepturilor omului.
A) Protecția Drepturilor Omului în sistemul Consiliului Europei.
B) Protecția Drepturilor Omului în Uniunea European ă

4

1)Definiția și caracterizarea conceptului de drepturi ale omului
2)Probleme actuale ale drepturilor omului.

1) Definiția și caracterizarea conceptului de drepturi ale omului.
Precizări introductive. Drepturile Omului reprezint ă unul dintre conceptele
fundamentale als discursului socio-juridic și politic actual. La nive l european, respectarea
drepturilor omului reprezint ă unul dintre standardele politice fundamentale, expres
formulate de Consiliul European de la Copenh aga (1993), ale integrarii în Uniune. Mai
larg, în rela țiile sale economice cu statele în curs de dezvoltare, Uniunea European ă
practică așa numita clauza de condi ționalitate. Ea are în vedere respectarea drepturilor
omului de c ătre statele c ărora Uniunea le acord ă asistență și sprijin pentru dezvoltare.
La nivel interna țional, respectarea dr epturilor omului este atent monitorizat ă de
către organisme specializate ale Na țiunilor Unite (Comisia pentru Drepturile Omului,
Comitetul pentru Drepturile Omului etc) dar și de către organiza ții non-guvernamentale
cu vocație globală (Human Rights Watch). Rapoartele de monitorizare realizate oblig ă
statele să-și reevalueze politici, decizii administrative, legisla ția etc., pentru a stopa
încîlcarea drepturilor omului și pentru a da posibilitatea tuturor cet ățenilor să le
valorifice, în condi țiile unui tratament egal și non-discriminatoriu.
Conceptul de drepturile omului are, cum este lesne de în țeles, sute de defini ții. Ele
reflectă valorile socio-culturale și politice de pe pozi țiile cărora a fost abordat ă
problematica drepturilor omului. Richard Rorty considere c ă în lumea de azi, marcat ă de
pluralism și diveristate, drepturile omului ar trebui v ăzute ca principalulul mijloc de
evitare a suferin ței și umilinței. Ele ar furniza standardele minime ale demnit ății, tolerării
și conviețuirii într-o lume globalizat ă.
I) CONCEPTUL DE DREPTURI ALE OMULUI. CARACTERUL
UNIVERSAL ȘI INDIVIZIBIL AL DREPTURILOR OMULUI.

5Există și autori care vorbesc de „moartea drepturilor omului” (C.Douzinas) sau de
limitarea lor „necesar ă” după septembrie 2001. Unul dintre mesajele lui B.Barber (din
lucrarea Jihadul versus McWorld, Humanitas, 2003) pledeaz ă pentru restrângerea
drepturilor civile și politice, garantate de democra țiile occidentale în toat ă modernitatea,
din rațiuni de siguran ță și securitate ale statelor și comunit ăților.
În doctrina socio-juridic ă se admite ca atât conceptul cât și sistemul contemporan
al drepturilor fundamentale ale omului î și au originea în Declarația American ă a
Independen ței1 (1776) precum și în Declarația drepturilor Omului și Cetățeanului ,
proclamat ă de revolu ția francez ă de la 1789. Aceste documente sunt legate de amplele
procesede emancipare dezvoltate de proiectul modernit ății. Ele au vizat schimb ări
fundamentale în ordinea public ă dominată de ierarhii tradi ționale de natura ă patriarhal ă,
economic ă, politică și ecleziastic ă. Întemeiat pe dreptul natu ral, idealul promovat de
aceste declara ții era acela al egalit ății și fraternit ății, al convingerii c ă oamenii sunt prin
naștere egali și înzestrați cu anumite drepturi inalienabile. Începînd cu secolul al XIX lea
prevederile referitoare la drepturile omului au fost integrate în majoritatea legisla țiilor și
constituțiilor din Europa și Statele Unite ale Americii.
Generalizarea reglement ărilor în materia drepturilor omului s-a realizat treptat,
odată cu depășirea limitelor impuse de doctrina și principiile tradi ționale din dreptul
internațional (public). Mai exact, prin tradi ție, doar statelor, în calitate de entit ăți
suverane și independente, li s-a recunoscut calitatea de subiecte de drept interna țional. În
strânsă legatură cu aceast ă calitate doar statelor le-a fost recunoscut ă competen ța
(exclusivă) în materia promov ării drepturilor omului. În acord cu doctrina, exemple în
acest sens sunt interzicerea sclaviei, tratamentul umanitar al prizonierilor de r ăzboi,
precum și standardele minime cu privire la regimul juridic al str ăinilor, sistemul
mandatelor, creat în cadrul Ligii Na țiunilor Unite, pentru protec ția popoarelor, a

1În ordine cronologic ă primele Declara ții au apărut în Statele Unite ale Americii (iunie 1776 Declara ția
drepturilor cet ățenilor statului Virginia, septembrie Pennsylvanie 1776, noiembrie 1776 Maryland, iulie
1777 Vermont, martie 1780 Massachusetts, octombrie 1783 New Hampshire). În ciuda acestei priorit ăți
cronologice, Europa este considerat ă leagănul Declara țiilor Drepturilor Omului. Prin gîndirea juridic ă și
filosofică moderne, -cunoscute și pe celălalt țărm al Pacificului- prin autorii care au inspirat aceste
documente moral-juridice ( J.Locke, Th. Hobbes, D.Hume, Montesquieu, H.Grotius, S.Pufendorf , C.
Woff) Europa și-a pus amprenta asupra Declara țiilor drepturilor omului din sec. al XVIII și XIX. Dup ă
modelul declara țiilor, al drepturilor proclamate, au fost elaborate în sec. XIX, constitu țiile statelor europene
moderne. Aceste constitu ții au fost fondate pe principiul ocrotirii drepturilor omului (Spania 1837;
Portugalia 1838; Grecia 1848; Roma și Piemontul în 1848; Romania 1866; Serbia și Bulgaria 1879).

6populațiilor din colonii și a minorit ăților naționale din anumite teritorii etc. Ruptura cu
acestă tradiție fost marcat ă de Conven ția European ă pentru Ap ărarea Drepturilor Omului
și a Libertăților Fundamentale. În art.34 și 35. primul tratat în materia drepturilor omulu,
reglementeaz ă procedura cererilor individuale care dă posibilitate persoanelor fizice,
care se pretind victime ale înc ălcării, de către una dintre înaltele p ărți contractante, a
drepturilor recunoscute de Conven ție sau de Protocoalele sale, s ă sesizeze Curtea
European ă a Drepturlor Omului. Odat ă cu intrarea în vigoare a Conven ției, persoana
fizică dobândește calitatea de subiect de drept interna țional și poate sta pe pozi ții egale
cu statul în rela țiile interna ționale. De asemenea, din acest moment statele nu s-au mai
putut prevala, cu u șurință, de principiul neamestecului în treburile interne, pentru a- și
trata în mod discre ționar cetățenii. Aceast ă poziție a persoanei fizice a fost înt ărită și de
Pactul Interna țional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Definiția de lucru la nivelul sistemului Na țiunilor Unite a fost formulat ă de Louis
Lenkin2.
"Drepturile omului sunt acele libert ăți, imunit ăți și beneficii stabilite în
conformitate cu valorile contemporane, pe care orice fiin ță umană este îndrept ățită să le
pretindă de la societatea în care tr ăiește."

a) Libertățile și imunitățile menționate în defini ție se refer ă la protec ția împotriva
intervenției autorit ăților publice în sfera privat ă (întreaga sfer ă a drepturilor civile și a
dreptului de a face). Ele presupun, în acela și timp, garan ții în sensul ac țiunii pozitive a
statului în scopul realiz ării unor drepturi de natur ă economic ă, socială și cultural ă.
Libertățile și imunitățile protejeaz ă întraga sfer ă sferă a drepturilor negative3 și pozitive.
b) În al doilea rînd, defini ția lui Lenkin subliniaz ă că baza acestor drepturi se
regăsește în valorile contemporane4 acceptate de întraga comunitate interna țională, fără

2 Lenkin, Louis (1990) "The Age of Rights " New York, Columbia University Press, p.38
3 În legătură cu distinc ția dintre libert ățile pozitive și libertățile negative vezi Isaiah Berlin (1996): Patru
eseuri despre libertate , Cap. Două concepte de libertate , Ed.Humanitas, Bucure ști.
4 Doctrina apreciaz ă că, de fapt nu exist ă drepturi fundamentale ci valori fundamentale protejate de
drepturi. Este vorba de acele valori , cum ar fi demnitatea, libertatea, non-discriminarea, tratamentul egal etc., înafara c ărora nici nu poate fi conceput ă viața omului.

7nici o discriminare între diferite civiliza ții sau culturi, ori privilegii ale "na țiunilor
civilizate" (a șa cum prevedeau Declara țiile din sec.18 și 19).
c) Definiția eviden țiază –în al treilea rând- particularitatea acestor drepturi de a
reprezenta o clas ă specială de drepturi subiective, pe care orice fiin ță umană, în virtutea
acestei calit ăți și prin simplul fapt al na șterii, le de ține. Doctrinele drepturilor omului
stabilesc astfel o echivalen ță între a avea drepturile omului și a fi uman:

„Înafara valorific ării drepturilor omului, persoana devine, spune Donnelly,
alienată față de propria sa natur ă. Astfel, drepturile omului sunt inalienabile, nu numai
în sensul c ă persoanei nu i se poate refuza satisfacerea acestor drepturi dar și în sensul
că pierderea acestor drepturi este moral imposibil ă: nu se pot pierde aceste drepturi și
trăi în același timp ca fiin ță umană”5.

d) În strîns ă legătură cu dimensiunea axiologic ă, definiția prevede posibilitatea
deținătorilor drepturilor omului de a pretinde ca ele s ă fie respectate , căreia îi corespunde
fie o obliga ție de absten țiune din partea statului și a autorit ăților publice (de a nu
interveni, de exemplu în via ța particular ă a persoanei, de a-i resp ecta libertatea, opiniie
politice religioase, convingerile, etc) fie obliga ția de a lua anumite m ăsuri, în limita
resurselor disponibile, pentru ca drepturile respective ( cele pozitive) s ă fie valorificate.
În ambele situa ții este vorba de o obliga ție legală.
e) Definiția precizeaz ă, de asemenea, c ă aceste preten ții sunt adresate societ ății. Ea are
în vedere faptul c ă orice violare a drepturilor omului, de c ătre diferite grupuri sau
indivizi, trebuie respins ă de către stat.

2) Probleme actuale ale drepturilor omului
2.1) Relativismul cultural și standardele interna ționale în materia Drepturilor
Omului.
Observam mai sus c ă l e g i s l ația interna țională în materia Drepturilor Omului a
evoluat de la instrumente cu caracter general, abstract, care mai poart ă încă amprenta

5 Donnelly, J. (1989) "Universal Human Righrs in Theory and Practice" , London, Cornell University Press,
pag.17

8declarațiilor din sec 18 și 19, la reglemnt ări concrete, punctuale. Prin diferite conven ții și
pacte adoptate de Na țiunile Unite și organismele sale specializate (OIM, UNESCO, etc)
au fost reglementate: drepturi specifice (la nondiscriminare și tratament egal, civile,
politice, economice sociale și culturale, etc), drepturile unor categorii speciale de
persoane (femei, copii, refugia ți, emigran ți, străini, etc ), drepturile persoanelor care
aparțin unor colectivit ăți ( minorit ățile etnice, lingvistice, religioase ). Prin intermediul
celei de a treia genera ții de Drepturi ale Omului au fost reglementate drepturi complexe
cum ar fi cel la dezvoltare durabil ă și la solidaritate. De asemenea, a patra genera ție a
Drepturilor Omului ridic ă problema obliga țiilor față de comunitate.
În decursul a peste 50 de ani de la adoptarea Declara ției Universale a Drepturilor
Omului, Na țiunile Unite au creat și dezvoltat un sistem complex, care se dore ște a fi din
ce în ce mei eficient, de monitorizare a implement ării și respectării Drepturilor Omului.
În timp, a șa cum subliniam mai sus, problema Drepturilor Omului a devenit una dintre
cele mai importante preocup ări și activități ale ONU, practic, numitorul comun al
măsurilor adoptate și acțiunilor întreprinse. Paralel cu procesul de universalizare a
Drepturilor Omului, de transformare a lor în standarde interna ționale globale se poate
observa și un proces de contextualizare -în sensul surprins mai sus- de reglementare nu
numai a unei liste din ce în ce mai ample de drepturi concrete, dar și a situației concrete a
unor persoane și grupuri. Reflectînd muta țiile pe care le-au adus procesele de globalizare
și fragmentare, reglement ările în materia Drepturile Omului au devenit, în timp, concret-
contextuale făcînd referire, de exemplu, la situa ția copiilor în conflicte armate, la o serie
de practici care d ăunează sănătății femeii, la vînzarea camuflat ă de copii prin intermediul
adopției interna ționale, la vîrsta minim ă pentru consim țămîntul la c ăsătorie, etc. De
asemenea, unele documente în materie, fac referiri exprese la discriminarea pozitiv ă,
asigurînd pe aceast ă cale o protec ție reală și efectivă a unor persoane ce apar țin de regul ă
unor grupuri marginalizate, vulner abile – femei, copii, minorit ăți etnice, etc. De exemplu,
în Comentariul General6 asupra art.27 din Pactul Interna țional cu privire la Drepturile
Civile și Politice – referitor la dreptul minorit ăților etnice de a- și conserva identitatea
culturală- Comitetul pentru Drepturile Omului a precizat "c ă folosința acestor drepturi ar

6 Comentariu general nr.23(50)(Art.27) adoptat de Comitetul ONU pentru Drepturile Omului în baza art.40
alin.4 din actul Interna țional cu privire la Drepturile Civile și Politice, adoptat de comitet la cea de-a 1314
ședință, la 6 aprilie 1994.

9putea presupune m ăsuri legale pozitive de protec ție și măsuri menite s ă asigure
participarea efectiv ă a membrilor comunit ăților minoritare la luarea deciziilor în aspecte
care îi privesc direct." De asemenea, un alt exemplu ilustrativ pentru discriminarea pozitivă îl reprezint ă art.4 din Conven ția referitoare la Eliminar ea tuturor Formelor de
Discriminare împotriva Femeii.
Ceea ce dorim s ă observăm prin aceste preciz ări și exemple este c ă procesul de
universalizare a Drepturilor Omului nu a însemnat în exclusivitate, promovarea unor
valori și standarde occidentale. P.Alston observa pertinent în acest sens c ă "în ultima
vreme, comunitatea interna țională a devenit mai inventiv ă în promovarea și
implementarea Drepturilor Omului, care sunt mai pu țin occidentale, mai diverse și mult
mai bine concepute astfel încît s ă întîlneasc ă tradițiile și culturile locale"
7
Contextualizarea Drepturilor Omului nu înseamn ă, remarca acela și autor, sub nici o
formă, renunțarea la standarde.8 Unele reglement ări în domeniul Drepturilor Omului au
reprezentat un r ăspuns direct la "înc ălcările grave și persistente", din diferite zone și
culturi ale globului. Poate unul dintre cele mai ilustrative exemple în spe ță îl reprezint ă
Convenția cu privire la Drepturile Copilului.
Pe fondul acestor procese și tendințe ar trebui perceput ă, după părerea noastr ă,
dezbaterea și confrunt ările legate de rela ția universalism vs. relativism cultural în
implementarea Drepturilor Omului.
Dezbaterea referitoare la relativismul cultural al Drepturilor Omului a fost lansat ă din
mai multe direc ții. După unii autori, una dintre ele s-ar reg ăsi în studiile și cercetările
comunitariene care, cu anumite accente și nuanțe, "pledeaz ă pentru ap ărarea unui anume
lmod, de via ță, idealizat, împotriva individualismului și alienării pe care liberalismul
drepturilor omului încearc ă să-l impună".9 O asemenea pozi ția este uneori catalogat ă în
literatură drept "absolutism cultural" deoarece apreciaz ă cultura unei societ ăți drept
valoare etic ă supremă. Între alte argumente, aceast punct de vedere consider ă că
"Declarația Universal ă a Drepturilor Omului adoptat ă în 1948 a fost profund influen țată
de gîndirea Occidental ă încît nu are nici o relevan ță pentru societ ățile non-occidentale;

7 Alston, P (1990) in I.Berting (ed.) Human Rights in a Pluralist World
8 Alston, P (2000) text nepublicat; Seminar al Drepturilor omului în contextul globaliz ării în cadrul Sesiunii
de Drepturi ale Omului -European Academy of Law.
9 Howard, E.R (1994) "Human Rights and the Search for Community", WestviewPress, p.51

10drepturile omului sunt valori etnocentrice ale societ ăților occidentale"10 – consider ă
Alison Dundnes Renteln.
O altă direcție care a adus în discu ție relația dintre universalitatea drepturilor omului
și contextul cultural vine dinspre țările asiatice. Abdullahi An-Na'im considera11 că
standardele interna ționale ale drepturilor omului ar putea fi mai u șor respectate dac ă ar
reflecta tradi ția cultural ă a grupurilor și comunit ăților. Dup ă un alt cunoscut autor –
Bilahari Kausikan12 – în discu ția asupra universalit ății Drepturilor Omului "nu trebuie s ă
se uite că marea diversitate a tradi țiilor culturale, a structurilor politice și a nivelurilor de
dezvoltare, va face dificil ă, dacă nu chiar imposibil ă, definirea unui regim unic și coerent
al drepturilor omului într-o zon ă care cuprinde vasta regiune, întins ă din Japonia pîn ă în
Burma, și în care se întîlnesc tradi ții confucianiste, budiste, islamice, hinduse. Cu toate
acestea, mi șcarea spre un astfel de ideal este posibil s ă continue. Ceea ce este totu și clar,
este că există o nemul țumire general ă în toată regiunea legat ă de interpretarea
Occidental ă a drepturilor omului, și pe bun ă dreptate." În sprijinul acestei pozi ții
Kausikan men ționează concluziile unui studiu realizat de David Hitchock, fost func ționar
la Agenția Ameriacn ă de Informa ții (USIA). Analiza întreprins ă evidenția că există
diferențe semnificative între valorile societ ăților asiatice și cele occidentale. Între valorile
dominante în societ ățile asiatice Hitchock identifi ca: cinstea, auto-disciplina și ordinea.
După concluziile aceluia și studiu, americanii sunt mult mai preocupa ți de realizarea
personală, de ajutorarea celorlal ți și de libertatea personal ă. În consecin ță, motiveaz ă
B.Kausikan, "n-ar trebui s ă surprind ă pe nimeni faptul c ă societățile asiatice și
occidentale în țeleg în mod diferit drepturile omului și democra ția". (Kausikan, 1997,
p.11).
Disputa universalism-relativism în promovarea drepturilor omului s-a manifestat, în
special în ultima decad ă, și sub forma reac țiilor critice ale mișcărilor feministe . Criticile
au fost adresate în egal ă măsură universalismului cît și relativismului în abordarea
drepturilor omului. Perspectivei universaliste i s-a repro șat că încearcă să impună valori

10 Dundes Renteln, A (1990) "International Human Rights : Universalism versus Relativism" Newbury
Park, Calif.: Sage, p.11
11 An-Na im, A (1990) "Toward an Islamic Reformation: Civil Liberties, Human Rights, and International
Law "; Syracuze :Syracuze University Press, p.23
12 Kausikan, B (1997): "Asian versus "Universal" Human Rights; in the Responsive Community. Rights
and Responsibilities, Vol.7, Summer 1997, Nr.3, p.11

11și standarde caracteristice femeii occidentale, neglijînd varietatea tradi țiilor și condițiilor
culturale în care tr ăiesc femeile în special în Asia și Africa. De exemplu, la Conferin ța
Națiunilor Unite de la Cairo din 1994 pe problemele popula ției mai multe guverne
musulmane au condamnat, ceea ce ele au considerat, "impunerea normelor occidentale"
care promoveaz ă libertatea și autonomia sexual ă. Relativismului i s-a imputat c ă în
tentativa sa de a adapta drepturile omului la o varietate de condi ții culturale, favorizeaz ă
discriminarea împotriva femeii, în special în acele societ ăți în care tradi țiile locale impun
roluri diferite femeii și bărbatului.
Un alt punct de vedere apreciaz ă că în evaluarea rela ției și controversei universalism –
relativism în implementarea Drepturilor Omului ar trebui s ă abandon ăm perspectiva
filosofiei morale și politice în favoarea unei abord ări sociologice, istoric orientat ă,
fundamentat ă pe analiza macro-comparativ ă. Perspectiva sociologic ă re-define ște această
relație, o transform ă dintr-o opozi ție polară într-un continuum care pare mai plauzibil în
contextul actual marcat de plurtalism și de globalizare. Variate studii și cercetări
sociologice recente au eviden țiat că nu exist ă valori universale, transistorice. Aceast ă
constatare este frecvent utilizat ă în cadrul discursului postmodern articulat în jurul
pluralismului socio-cultural ce caracterizeaz ă lumea contemporan ă. Există doar un num ăr
redus de valori care sunt într-adev ăr universale sau quasi-universale. Între acestea, mai
des, sociologii și antropologii men ționează sistemul rela țiilor de rudenie și altruismul
matern fa ță de copii. Pe de alt ă parte, imaginea promovat ă de relativismul cultural, a
societăților și comunit ăților autarhe, auto-suficiente, care ar putea exista înafara oric ăror
relații cu altele este strict ipotetic ă, întemeiat ă pe o lume care nu exist ă. Ernest Gellner13
sublinia, cu ceva timp în urm ă, această slăbiciune a relativismului cultural. O lume total
compartimentat ă, în care valorile nu se r ăspîndesc de la o comunitate la alta, prin
intermediul comer țului, al războiului, migra țiilor, etc., nu numai c ă nu a existat vreodat ă
dar este exact opusul realit ății la care asist ăm astăzi. Interdependen țele generate de
globalizare, cu toate consecin țele sale, pune sub semnul întreb ării poziția relativismul
cultural .
"Religiile universale în sfera vie ții culturale, sistemul statelor-na țiune și tendința mai
recentă de democratizare global ă în sfera politic ă, migrația masivă a capitalului în

13 Gellner,E (1983) " Nations and Nationalism " tradusă /Națiuni și Naționalism, 1994, Buc. Ed.Antet

12producția interna țională și în sfera economic ă – toate acestea, precum și tehnologiile de
care sunt legate, au condus la o re alitate care este exact opusul societ ății auto-suficiente,
izolate cultural" – susține cunoscutul sociolog britanic, N.Mouzelis.14
În condițiile schimbate ale lumii de azi, se creaz ă premisele r ăspândirii treptate și
acceptării graduale a valorilor centrale ale modernit ății tîrzii: productivitatea în sfera
economic ă, democra ția în ce politic ă, solidaritatea în via ța socială, autonomia și auto-
realizarea în sfera cultural ă. Aceste valori nu sunt transistorice sau univesale în sensul
rațiunii kantiene sau al idealismului platonian. Generalitatea lor este mai de grab ă una
practică, ce decurge din utilizarea lor de c ătre un num ăr din ce în ce mai mare de oameni,
grupuri și comunit ăți care trăiesc în cele mai diferite col țuri ale globului, într-o realitate
post-tradi țională. Datorită globalizării acestor valori, a transform ării lor în moduri de
viață la nivelul celor mai diferite comunit ăți este posibil, crede N.Mouzelis, "s ă depășim
relativismul cultural și să condamn ăm încălcarea Drepturilor Omului indiferent dac ă ea
se întîmpl ă în Israel, Turcia, Irlanda de Nord sau China."15
După alți autori abandonarea marii nara țiuni a modernit ății, și, odată cu ea, a
raționalității și universalit ății transistorice pe care se întemeia dreptul, va avea efecte
esențiale și asupra modului în care privim ordinea juridic ă internațională. Din
persepectiva neo-pragmatismului, de exemplu, dreptul interna țional -din care fac parte și
drepturile omului- va fi tratat nu ca "un sistem ra țional, închis ci ca un act creator de
rezolvare de probleme în condi ții istorice contingente.(…) În consecin ță, din punct de
vedere pragmatic, la problema funadamentului validit ății dreptului interna țional nu se
mai poate r ăspunde prin recurs la obiectivarea normelor și la ideea validit ății universale.
Dreptul interna țional ar trebui în țeles ca un complex de practici care urm ăresc să
convingă subiectele de drept interna țional să-și extindă obligațiile la alții astfel încît s ă
construiasc ă o comunitate integrativ ă."16

14 Mouzelis, N (2000) "Towards a Transcultural Value System: A New Perspective on Relativism" în The
Responsive Community. Rights and Responsibilities" Vol.10, Fall 2000, Issue 4, p.17
15 ibidem, p.18
16 Schieder, S (2000) Pragmatism as a Path Towards a Discursive and Open Theory of International
Law"in European Journal of International Law, Oxford: Oxford University Press, Vol.11, Nr.3, p.696-697.

13

1) Preciz ări introductive. Dinamica mi șcării pentru drepturile omului, în sec.XX, a
fost și este legat ă de activitatea unor organiza ții internaționale precum și a unor ideologii.
În timp ce ideologiile au furnizat temeiul și legitimitatea drepturilor omului, organiza țiile
internaționale interguvernamentale și non-guvernamentale au avut rolul esen țial în
procesul de codificare a normelor de drept interna țional al drepturilor omului precum și
în monitorizarea implement ării lor de c ătre statele membre. Evolu ția lor nu poate fi
înțeleasă, în mod adecvat, f ără a sublinia leg ătura strîns ă cu organiza țiile interna ționale17
dezvoltate dup ă cel de al doilea r ăzboi mondial atât la nivel global cît și regional. În
cadrul sistemului universal, rolul decisiv a revenit Organiza ției Națiunilor Unite precum
și organismelor sale specializate (OIM, UNESCO, UNICEF, OMS etc)..
Încă de la la na șterea sa în 1945, dup ă cel de al doilea r ăzboi mondial, Na țiunile Unite
au contribuit decisiv la dezvoltarea pe baze noi a mi șcării pentru Drepturile Omului.
Carta Națiunilor Unite18 nu cuprinde o list ă a Drepturilor Omului19. Dintre punctele de
vedere formulate la San Francisco de c ătre reprezentan ții statelor s-a optat pentru
elaborarea unui document distinct în materia Drepturilor Omului realizat de c ătre o
comisie care se va ocupa în mod special de aceast ă problem ă. Baza legitim ă a fost
reprezentat ă de art 68 din Cart ă care prevedea c ă unul dintre organismele Na țiunilor
Unite, respectiv Consiliul Economic și Social "va înfiin ța comisii pentru problemele
economice și sociale și pentru promovarea drepturilomr omului" . În 1946 Consiliul

17 Organiza țiile interna ționale (interguvernamentale) sunt persoane juridice de drept interna țional
constituite pe baza unor acorduri (tratate constitutive) între state. Vezi A.Bolintineanu, A.N ăstase,
B.Aurescu; (2000) Drept interna țional contemporan, Ed.AllBeck, Buc. P.97-113; În func ție de aria de
extindere a activit ății, organiza țiile interna ționale sunt cu vocație universal ă (ONU, OMC etc), regională
(Consiliul Europei, Uniunea European ă etc) și subregional ă.
18 Documentul constitutiv al ONU – Carta Na țiunilor Unite- a fost semnat la 26 iunie 1945 la San Francisco
19 Respectarea drepturilor omului este prev ăzută în art.1 și art.55 din Carta Na țiunilor Unite
II) Protec ția drepturile omului în sistemul Na țiunilor Unite

14Economic și Social a înfiin țat Comisia pentru Drepturile Omului care a devenit, în timp,
cel mai important organism cu voca ție universal ă de promovare a Drepturilor Omului20.
La prima întîlnire a Comisiei, în 1947, s-au conturat dou ă poziții. Unii
reprezentan ți ai statelor membre au sus ținut adoptarea unei declarații cu privire la
drepturile omului. În opinia promotorilor, aceast ă declarație era menit ă să exercite o
influență morală și politică asupra statelor. Un alt punct de vedere a sus ținut necesitatea
realizării unei convenții care să cuprindă o cartă a drepturilor omului, supus ă ratificării
statelor, dup ă adoptarea sa de c ătre Adunarea General ă. Din rațiuni pragmatice dictate de
nevoia de a lega statele de o serie de valori democratice comune și de a preântâmpina noi
conflicte la scar ă mondială, s-a dat curs primului punct de vedere. La 10 decembrie 1948
Adunarea General ă a adoptat declara ția elaborat ă de Comisia pentru Drepturile Omului
sub numele de Declarația Universal ă a Drepturilor Omului.21 La mai bine de 50 de ani
de la adoptare,
"Declarația își păstrază locul său de onoare în istoria mi șcării pentru drepturile
omului. Nici un alt document – sublinia Henry Steiner – n-a surprins mai bine momentul
istoric, n-a atins aceea și forță morală sau a exercitat influen ță mai mare asupra mi șcării
în ansamblul s ău… Declara ția a exprimat într-un limbaj elocvent speran țele și idealurile
unei lumi eliberate de ororile celui de al doilea r ăzboi mondial. Oricît de evident ar
părea astăzi, Declara ția aduce un mesaj mult ma i radical decît au inten ționat poate chiar
și promotorii s ăi. Ea a repus mereu în discu ție doctrinele tradi ționale din dreptul
internațional, a îndreptat constant discursul rela țiilor interna ționale asupra unor
probleme vitale pentru demnitatea uman ă și pentru pace. "22
Cel de al doilea punct de vedere, elaborarea pe baza Declara ției a unui tratat,
care să genereze obligații juridice pentru state a fost, de asemenea, urmat dar s-a

20 Activitatea ,din ultima decada, a Comisiei pentru Drepturile Omului a generat numeroase critici care au
acuzat acest organism de sl ăbiciune la diferite presiuni politice și ineficien ță în adoparea unor m ăsuri în
situații de încălcare flagrant ă și persistent ă a drepturilor omului. Secretarul General al Na țiunilor Unite,
Kofi Anan a propus, de altfel, la sumitt-ul ONU din septembrie 2005, un plan de reform ă a Comisiei pentru
Drepturile Omului. Prin votul Adun ările Generale a ONU din 16 Martie, 2006 s-a înfiin țat un nou
organism CONSILIUL NA ȚIUNILOR UNITE PENTRU DREPTURILE OMULUI care înlocuie ște
Comisia pentru Drepturile Omului.
21 Din cele 56 de state membre ale Na țiunilor Unite, 48 au votat în favoarea adopt ării Declara ției iar 8 s-au
abținut.
22 Steiner, H (1998) : "Securing Human Rights : The First Half Century of the Universal Declaration and
Beyond" Harvard Magazine, September-October, p.45

15materiaizat mult mai tîrziu. Declan șarea războiului rece și scindarea ideologic ă23 a
mișcării pentru drepturile omului au fo st elementele obiective care au f ăcut ca cele dou ă
principale tratate asupra drepturilor omului s ă intre în vigoare dup ă 28 de ani )de la
adoptarea DUDO). Pactul cu privire la Drepturile Civile și Politice și Pactul cu privire
la Drepturile Economice Sociale și Culturale au fost adoptate de Adunarea General ă în
1966 și au intrat în vigoare în1976.
Cele trei documente au devenit fundamentul Dreptului Interna țional al Drepturilor
Omului constituind Carta Interna țională a Drepturilor Omului.

Carta Drepturilo Omului cuprinde :
• : Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului, adoptat ă la 10 decembrie
1948 de c ătre Adunarea General ă a Organiza ției Națiunilor Unite;
• Pactul Interna țional cu privire la Drepturile Civile și Politice24 (și
protocoalele sale op ționale)
• Pactul Interna țional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și
Culturale.
Carta cuprinde o listă amplă de drepturi ale omului, cum ar fi: drepturi personale,
civile, politice, la subzisten ță, economice, sociale și culturale. Aceast ă listă a fost în
continuare dezvoltat ă în tratate, declara ții, conven ții, etc, centrate pe reglementarea unor
probleme speciale, cum ar fi, genocidul, drepturile politice ale femeii, eliminarea oric ărei
forme de discriminare a femeii, a discrimin ării rasiale, interzicerea torturii, drepturile
copiilor, etc. În dreptul interna țional aceste drepturi se structureaz ă într-un sisten
complex și interdependent de garan ții.

23 Țările occidentale considerau c ă ar trebui elaborat și adoptat un singur tratat care s ă cuprindă dreptuirle
civile și politice (singurele recunoscute ca drepturi ale omului; drepturile economice sociale și culturale ar
reprezenta doar deziderate ) iar cele din blocul estic sus țineau necesitatea elabor ării și adoptării unui tratat
care să cuprindă drepturile economice, sociale și culturale.
24 Pactul Interna țională cu privire la Depturile Civile și Politice are dou ă Protocoale facultative. Primul
Protocol facultativ (a fost deschis spre semnare în 1966 și a intrat în vigoare în 1976) împuternice ște
Comitetul pentru Drepturilor Omului s ă primeasc ă și să examineze comunic ări provenite de la persoane
fizice. Cel de al doilea Protocol facultativ (adoptat prin rezolu ție a Adun ării Generale a ONU în decembrie
1989) se refer ă la abolirea pedepsei cu moartea.)

162) Tipologii ale drepturilor omului.
a) O tipologie a drepturilor din Cart ă ar cuprinde, dup ă J.Donnelly25, cinci mari
categorii :
(1) drepturi personale și la subzisten ță ( care asigur ă o minimă protecție a vieții
și demnității persoanei);
(2) drepturi juridice ( protejeaz ă individul în rela ția cu statul);
(3) drepturi civile, sociale și culturale (asigură integrarea activ ă a individului în
societate);
(4) drepturi economice ( care asigur ă un control asupra naturii și condițiilor în
care se desf ășoară munca);
(5) drepturi politice (care asigur ă persoanei posibilitatea de a influen ța normele și
structurile societ ății).
b) O tipologie mai complex ă rezultă din analiza celor dou ă Pacte. În cadrul Pactului
Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice , individul, ca entitate fizic ă și
morală, este protejat prin garantarea : dreptului la via ță (art.6, par.1), dreptul de a nu fi
supus sclaviei și servituții (art.8, par.1 și 2), dreptul individului de a i se recunoa ște
personalitatea juridic ă (art.16), dreptul la via ță privată, onoare și reputație (art.17),
libertatea de a adopta orice credin ță religioas ă (art.18, par.1 și 2), protec ția familiei
(art.23) și a copiilor (art.24).
Libertățile personale care protejeaz ă poziția individului în societate reprezint ă o
altă categorie de garan ții. În cadrul acestui grup, Pactul Interna țional cu privire la
Drepturile Civile și Politice prevede: dreptul la libertate și securitate personal ă (art.9),
libertatea de mi șcare (art.12), dreptul str ăinilor de a nu fi expluza ți (art.13), libertatea de
exprimare a credin ței religioase (art.18, par.3 și 4), libertatea de opinie și expresie (art.19)
și limitarea ei doar de interdic ția propagandei pentru r ăzboi și discriminare (art.20), etc
Drepturile politice sunt de asemenea garantate de articolul 25 din Conven ție. Lor
li se adaug ă libertatea de asociere (art.22) și de întrunire pa șnică (art.21).
Dacă individul este r ăspunzător pentru comiterea unei infrac țiuni sau de
încălcarea ordinii publice el este protejat de exerci țiul abuziv al puterii publice de

25 Donnelly, Jack (1993): Universal Human Rights in Theory and Practice, London, Cornell University
Press, pag.36

17existnța garanțiilor judiciare . Între acestea Pactul prevede o serie de principii și drepturi,
cum ar fi : egalitatea indivizilor în fa ța oricărui tribunal și instanțe, dreptul ca litigiul s ă
fie examinat echitabil și public de c ătre un tribunal competent, independent și imparțial,
(art.14); reguli privitoare la tratamentul persoanelor care isp ășesc o pedeaps ă privativă de
libertate (art.10); dreptul de a nu fi supus torturii, unor pedepse sau tratamente crude,
inumane sau degradante (art.7). La acestea se adaug ă prevederile speciale legate de
pedeasa cu moartea (art.6, par.2-6).
Pactul Interna țional cu privire la Drepturile Civile și Politice instituie, de
asemenea, o serie de garanții generale legate de tratamentul egal și interzicerea oric ărei
forme de discriminare (art.26) precum și egalitatea în drepturi a b ărbatului și femeii. El
prevede protec ția identit ății culturale, religioase și lingvistice a minorit ăților etnice
(art.27).
Cel de al doilea Pact cuprinde trei categorii de drepturi men ționate chiar în titlul s ău:
drepturi economice, sociale și culturale. Drepturile economice reglementeaz ă : dreptul la
muncă (art.6), la condi ții de munc ă decente și la un salariu echitabil (art.7), dreptul de a
înființa și asocia în sindicate (art.8), dreptul la securitate social ă (art.9).
Drepturile sociale au în vedere : protec ția familiei (art.10), drepturi speciale referitoare
la asisten ța socială a mamelor (art.10, par.2) și copiilor (art.10, para.3), dreptul la un
standard decent de via ță ce include hrana, îmbr ăcămintea și locuința (art.11), dreptul la
sănătate (art.12), la îmbun ătățirea igienei mediului (art.12, par.2, lit.b) și la profilaxia
maladiilor epidemice și profesionale (art.12, par.2, litc), etc.
O categorie distinct ă este aceea a drepturilor culturale . Între acestea Pactul
reglementeaz ă : dreptul la educa ție (art.13 și 14), dreptul de a participa activ la via ța
culturală precum și de a beneficia de progresul științific și aplicațiile sale (art.15, par.1,
lit.a și b). Conven ția prevede, în articolul 13, c ă organizarea sistemului școlar nu este
dreptul exclusiv al statului, p ărinții putînd opta pentru "institu ții de învățămînt, altele
decît cele ale autorit ății publice, dar conforme cu normele minimale prescrise sau
aprobate de stat în materie de educa ție" (art. 13, par.3)..
Principiile Declara ției Universale au fost, de asemen ea, dezvoltate în alte tratate
internaționale. Dintre acestea, un rol esen țial în protec ția drepturilor omului și a
libertăților fundamentale îl au :

18• Convenția Interna țională asupra Elimin ării Tuturor Formelor de Discriminare
Rasială ( adoptată în 1965; intrat ă în vigoare în 1969)26;
• Convenția asupra Elimin ării tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeii
(adoptată în 1979, intrat ă în vigoare în 1981)27;
• Convenția împotriva Torturii și altor Pedepse ori Tratamente Crude, Inumane
sau Degradante (adoptată în 1984, intrat ă în vigoare în 1987)28,
• Convenția asupra Dreptu rilor Copilului ( adoptat ă în 1989, intrat ă în vigoare în
1990)29. Împreun ă cu Carta ele constituie nucleul central al drepturilor omului
reglementate și garantate în Sistemul Na țiunilor Unite.
• Convenția cu privire la drepturile tuturor muncitorilor emigran ți și a membrilor
familiilor lor (adoptat ă în 1990 intrat ă în vigoare în 2003)
TRATATELE CADRU ALE NA ȚIUNILOR UNITE ÎN MATERIA
DREPTURILOR OMULUI

26 România a aderat la Conven ție la 14 iulie 1970 prin Decretul nr.345, publicat în Buletinul Oficial, partea
I, nr.92 din 28 iulie 1970. Prin Legea nr.144 din 1998 publicat ă în Monitorul Oficial al României, partea I,
nr.261 din 13 iulie 1998 România și-a retras rezerva formulat ă la art.22.
27 România a ratificat Conven ția la 26 noiembrie 1981 prin Decretul nr.342, publicat în Buletinul Oficial,
partea I, nr.94 din 28 noiembrie 1981.
28 România a Ratificat Conven ția la 9 octombrie 1990 prin Legea nr.19, publicat ă în Buletinul Oficial,
partea I, nr.112 din 10 octombrie 1990.
29 România a ratificat Conven ția la 27 septembrie 1990 prin Legea nr.18 publicat ă în Monitorul Oficial,
partea I, nr.109 din 28 septembrie 1990/ republicat ă în Monitorul Oficial al României Partea I , nr.314 din
13 iunie 2001. DECLARA ȚIA
UNIVERSAL Ă
A
DREPTURILOR
OMULUI PACTUL INTERNA ȚIONAL CU
PRIVIRE LA DREPTURILE
CIVILE ȘI POLITICE PACTUL INTERNA ȚIONAL CU
PRIVIRE LA DREPTURILE
ECONOMICE SOCIALE ȘI
CULTURALE
CONVEN ȚIA INTERNA ȚIONALĂ CU
PRIVIRE LA ELIMINAREA TUTUROR
FORMELOR DE DISCRIMINARE
RASIAL Ă
CONVEN ȚIA CU PRIVIRE LA
ELIMINAREA TUTUROR
FORMELOR DE DISCRIMINARE
ÎMPOTRIVA FEME II
CONVEN ȚIA ÎMPOTRIVA TORTURII ȘI
ALTOR TRATAMENTE CRUDE, INUMANE SAU
DEGRADANTE CONVEN ȚIA CU PRIVIRE LA
DREPTURILE COPILULUI
CONVEN ȚIA CU PRIVIRE LA PROTEC ȚIA
DREPTURILOR TUTUROR
MUNCITORILOR EMIGRAN ȚI ȘI A
MEMBRILOR FAMILIILOR LOR

19

3) Genera ții de Drepturile Omului

Drepturile Omului au evoluat de la reglement ări cu caracter general, care
exprimau mai degrab ă deziderate și idealuri, c ătre un sistem complex care se adreseaz ă
unor persoane apar ținînd unor grupuri cu poten țial ridicat de vulnerabilitate (femei,
copii, minorit ăți etnice, lingvistice, religio ase etc) sau aflate în situații cu grad ridicat de
risc (refugia ți, persoane traficate, victimele infrac țiunilor comise cu violen ță etc).
Dinamica lor este analizat ă sub forma generațiilor de drepturi ale omului . În funcție de
gradul de generalitate al drepturilor reglementate, de nivelul de protec ție oferit, de
ideologiile care le fundamenteaz ă și de documentele în care sunt reglementate în
doctrină se vorbește la ora actual ă de patru genera ții de drepturi ale omului:
a) Prima genera ție cuprinde sfera drepturilor și libertăților negative menite s ă
protejeze persoana de ingerin ța excesiv ă a statului și a autorit ăților publice. Drepturile
care apar țin acestei genera ții sunt reglementate de Pactul Interna țional cu privire la
Drepturile Civile și Politice.
b) A doua genera ție cuprinde drepturile reglementate de Pactul Interna țional cu
privire la Drepturile Economice Sociale și Culturale și vizează obligații pozitive ale
statului de a interveni (de a face) pentru a asigura valorificarea drepturilor pozitive (la
educație, la siguran ță și sănătate în munc ă etc)
c) A treia genera ție cuprinde o serie de drepturi noi (drepturi colective) între care
dreptul la pace și securitate , dreptul la dezvoltare , dreptul la dezvoltare durabil ă etc. Ele
nu sunt prev ăzute într-un tratat30 special ci sunt considerate mai degrab ă un răspuns la
creșterae interdependen țelor și globalizării, la nevoia de a asigura o alian ță între persoane,
societate civil ă –stat- corpora ții etc., în scopul unei mai bune gestion ări a problemelor la
nivel regional și global.

30 Declarația asupra Dreptului la Dezvoltare adoptat ă de Adunarea General ă a ONU prin rezolu ția 41/128
din 4 Decembrie 1986

20d) A patra genera ție de drepturi ale omului consacră un set complex de drepturi
conceput s ă protejeze genera țiilor viitoare31. Ele se refer ă la dreptul genera țiilor viitoare
de a moșteni patrimoniul genetic, cultural și natural al omenirii la parametrii calitativi
care să le permit ă dezvoltarea.

4) Organisme de monitorizare a implment ării Drepturilor Omului, înfiin țate pe baza
Cartei Na țiunilor Unite.32

a.) Consiliul Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului

Prin rezolu ția Adunării Generale a ONU, nr.10449 din 15 Martie 2006, s-a înfiin țat
Consiliul Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului. El va înlocui Comisia pentru
Drepturile Omului criticat ă, în ultima decad ă, pentru politizare excesiv ă. Consiliul33, se
precizeaz ă în rezolu ție, va avea avea un num ăr de 47 de membrii. Ei vor fi ale și prin vot
nominal de c ătre Adunarea General ă a ONU la 9 mai 2006. Ședința inaugural ă a
Consiliului pentru drepturile Omului va avea lo c la 19 iunie, 2006. Sediul Consiliului va
rămîne la Geneva. Rezolu ția Adunării Generale a fost votat ă cu 170 de voturi pentru , 4
împotrivă (United States, Israel, insulele Marshall și Palau ) și 3 abțineri ( Venezuela,
Iran și Belarus). Consiliul va prelua atribu țiunile pe care le-a avut Comisia pentru
drepturile omului34.
Politica Na țiunilor Unite în domeniul drepturilor omului este realizat ă, prin
intermediul Adunării Generale , de un important num ăr de organiza ții35. Una dintre cele
mai importante oragniza ții interguvernamental ă cu atribu ții în domeniul drepturilor
omului a fost Comisia pentru Drepturile Omului . Ea a fost înfiin țată în 1946 de
Consiliul Economic și Social și, pe parcursul a 60 de ani, a realizat coordonarea întregii
politici, a studiilor pe problematica drepturilor omului. Ea a fost activ implicat ă în
codificarea a noi norme de drept interna țional al drepturilor omului. Ea a asigurat

31 Prin analogie cu dreptul la mo ștenire al copilului conceput reglementat în legisla țiile civile conform
căruia drepturile copilului sunt recunoscute de la concep ție
32 United Nations (UN) Human Rights Documentation.htm
33 http://www.un.org/News/Press/docs/2006/ga10449.doc.htm
34 Vezi in Anexa proiectul de Rezolu ție înaintate de Kofi Anan, Adun ării generale a ONU.
35 Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Subcomisia pentru Promovarae și Protecția
Drepturilor Omului, Comisia cu privire la Statutul Femeii etc.

21monitorizarea respectarea drepturilor omului în toat ă lumea. Constituit ă din
reprezentan ții a 53 de State membre, Comisia ar fi trebuit s ă creeze cadrul de manifestare
și dezbatere al statelor, organiza țiilor guvernamentele și nonguvernamentale, în leg ătură
cu problematica drepturilor omului.
Inițial, Comisia și-a orientat activitatea în direc ția definirii și codificării standardelor
internaționale în materia drepturilor omului. În ultimele dou ă decenii Comisia pentru
Drepturile Omului a creat un sistem de proceduri speciale destinat investig ării
încălcărilor drepturilor omului. În cadrul sesiunii anual a Comisiei, atît statele cît și
organizațiile non-guvernamenta le prezentau inform ări cu privire la diferite situa ții care
sunt în aten ția lor. Pe baza examin ării acestor situa ți i a u f o s t d e s e m n a t e grupuri de
experți mandata ți să examineze situa țiile la fața locului, s ă poarte discu ții cu guvernele,
să realizeze asisten ță, și să condamne înc ălcările.
În ultima decad ă, Comisia și-a îndreptat aten ția în direc ția promov ării drepturilor
economice, sociale și culturale precum și a dreptului la dezvoltare. Au fost create în acest
scop o serie de grupuri de lucru mandatate cu analiza efectelor datoriei externe și a
sărăciei extreme asupra drepturilor omului.
Printre priorit ățile agendei de lucru a Comisiei s-au num ără promovarea drepturilor
femeii și protecția drepturilor copilului. De aten ție specială au beneficiat:
• situația copiilor în conflictele armate,
• violența împotriva femeii,
• traficul cu femei și fete.
• drepturile grupurilor vulnera bile, în special ale minorit ăților etnice, religioase
și lingvistice precum și ale popula țiilor indigene.
Din 1948 Comisia a fost asistat ă de o Subcomisie pentru Prevenirea Discrimin ării și
Protecția Minorit ăților( transformat ă în Subcomisia pentru Promovarea și Protecția
Drepturilor Omului) alcătuită din 26 de exper ți independen ți din întreaga lume.
Subcomisia a creat la rîndul s ău mai multe grupuri de lucru mandatate cu protec ția
drepturilor popula țiilor indigene, minorit ăților și grupurilor vulnerabile. Printre
problemele de care s-au ocupat Comisia au fost și formele actuale de sclavie ( munca
forțată, adopția ilegală și pseudo-legal ă care urm ărește exploatarea copiilor precum și
exploatarea sexual ă în timp de r ăzboi etc).

22
b) Înaltul comisar al Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului
În perioda premerg ătoare Conferin ței de la Viena, Na țiunile Unite și-au
intensificat eforturile de promovare și implementare a drepturilor omului. Acest efort a
fost coordonat de Comisia pentru Drepturile Omului și a beneficiat de sprijinul
Secretariatului Centrului Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului. În 1993, Adunarea
Generală a întărit sitemul promov ării și implement ării drepturilor omului prin crearea
postului de Înalt Comisar al Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului.36
Mandatat s ă coordoneze toate programele Na țiunilor Unite în materia drepturilor
omului și să le îmbun ătățescă eficiența, Înaltul Comisar37 a devenit principalul
responsabil al promov ării și implement ării drepturilor omului în sistemul Na țiunilor
Unite. Ac ționînd sub directa autoritate a Secretarului General, ca reprezentantul s ău în
domeniul drepturilor omului, Înaltul Comisar raporteaz ă Adunării Generale, Consiliului
Economic și Social și Comisiei pentru Drepturile Omului. Departamentul Înaltului
Comisar al Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului func ționează ca Secretariat al
Comisiei pentru Drepturile Omului și focalizeaz ă întreaga activitate a Na țiunilor Unite
pentru activit ățile desfășurate în domeniul drepturilor omului.
În 1997, în cadrul unui amplu proces de reorganizare și îmbunătățire a eficien ței
Organizației Națiunilor Unite, Secretarul General Kofi Annan a a șezat drepturile omului
în centrul întregii activit ăți a Națiunilor Unite. Secretarul General a organizat activitatea
Națiunilor Unite în patru dome nii fundamentale – pacea și securitatea, politicile
economice și sociale, cooperarea în domeniul dezvolt ării, și politicile umanitare – iar
drepturile omului ca un al cincilea domeniu care le intersecteaz ă pe toate celelalte.
Drepturile omului devin astfel nucleul central al întregii activit ăți a Națiunilor Unite. În
contextul acestor m ăsuri de reorganizare Departamentul Înaltului Comisar pentru
Drepturile Omului și Centrul pentru Drepturile Omului au fuzionat într-o singur ă
structură, Departamentul Înaltului Comisar al Na țiunilor Unite pentru Drepturile
Omului.

36 Funcția de Înalt Comisar al Na țiunilor Unite pentre Drepturile Omului a fost creat ă prin Rezolu ția 48/141
a Adunării Generale a ONU din 7 ianuarie 1994.
37 http://www.ohchr.org/english/

23c.) Departamentul Înaltului Comisar al Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului38.

Sediul departamentului este la Geneva. Activitatea sa este asigurat ă de 200 de
persoane, precum și de departamente na ționale organizate în toat ă lumea. În cadrul noii
structuri mandatul Înaltului Comisar al Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului are
patru componente esen țiale39 : a.) realizarea parteneriatului global pentru drepturile
omului, b.) prevenirea înc ălcărilor drepturilor omului și acțiunea în caz de urgen ță, c.)
promovarea drepturilor omului, a democra ției și dezvolt ării, a păcii durabile și d.)
coordonarea sistemului global al Na țiunilor Unite al programelor pentru drepturile
omului.
De asemenea, în cadrul mandatului l ărgit, Înaltului Comisar al Na țiunilor Unite
sprijină activitaea Comisiei pentru Drepturile Omului pe problemele promov ării
drepturilor femeilor și copiilor, combaterii discrimin ării rasiale, protec ției grupurilor
vulnerabile și a minorit ăților.

5) Mecanisme conven ționale și extraconven ționale de monitorizare a implement ării
Drepturilor Omului în sistemul Na țiunilor Unite40.

În sistemul Na țiunilor Unite exist ă două tipuri de mecanisme de monitorizare a
drepturilor omului. Un prim mecanism, numit "convențional", se referă la comitetele
create de c ătre principalele tratate în materia drepturilor omului. Pe lîng ă acesta, a fost
creat un sistem de monitorizare independent de cadrul tratatelor, cunoscut sub numele de
"mecanisme extra-conven ționale" sau "proceduri speciale" ale Comisiei pentru drepturile
Omului .
5.1) Mecanisme Conven ționale de monitorizare a implement ării Drepturilor Omului.
Prin tratate au fost create șapte comitete specializate pentru monitorizarea
acțiunilor statelor p ărți în direcția implement ării prevederilor documentelor interna ționale
în materia drepturilor omului:

38 www. ohchr.ch
39 Five -Year Review of the Implementation of the VDPA. Interim Report of the United Nations High
Commissioner for Human Rights, aprilie 1998
40 United Nations (UN) Human Rights Documentation.htm

24a.) Comitetul pentru Drepturile Omului , monitorizeaz ă implementarea Conven ției
Internaționale asupra Drepturilor Civile și Politice. Activitatea sa este asigurat ă de 18
experți independen ți a căror competen ță în domeniul drepturilor omului beneficiaz ă de
recunoaștere interna țională. Comitetul a început s ă funcționeze din momentul intr ării în
vigoare a Conven ției (1976). Primul Protocol Facultativ, intrat învigoare adat ă cu
Convenția, autorizeaz ă Comitetul s ă primeasc ă și să examineze plîngeri ale persoanelor
fizice cu privire la înc ălcarea drepturilor lor civile și politice. Comitetul este de asemenea
însărcinat să monitorizeze aplicarea celui de al doilea Protocol Facultativ asupra abolirii
Pedepsei cu Moartea.
b.) Comitetul pentru Drepturilor Economice, Sociale și Culturale monitorizeaz ă
implementarea Conven ției Interna ționale asupra Drepturilor Economice, Sociale și
Culturale. Constituit din 18 exper ți independen ți a căror competen ță în materia
drepturilor omului beneficiaz ă de recunoa ștere interna țională, Comitetul a fost creat de
Consiliul Economic și Social în 1985, la nou ă ani după intrarea în vigoare a Conven ției.
Spre deosebire de alte comitete ai c ăror membri sunt ale și de statele p ărți pentru
respectiva conven ție și raporteaz ă adunării Generale, membrii Comitetului asupra
Drepturilor Economice, Sociale și Culturale sunt ale și de Consiliul Economic și Social,
căruia îi și raporteaz ă.
c.) Comitetul pentru Elimiarea Discrimin ării Rasiale monitorizeaz ă implementarea
Convenției Interna ționale asupra Elimin ării tuturor Formelor de Discriminare Rasial ă.
Activitatea sa este asigurat ă de 18 exper ți și a început s ă funcționeze în 1969, dup ă
intrarea în vigoare a Conven ției. Este cel mai vechi organism de monitorizare creat în
cadrul unuei conven ții.
d.) Comitetul pentru Eliminarea Discrimin ării împotriva Femeii este compus din 23 de
experți independen ți și monitorizeaz ă implementarea Conven ției asupra Elimin ării
Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeii, din 1981.
e.) Comitetul Împotriva Torturii monitorizeaz ă Convenția împotriva Torturii și altor
Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane sau Degradante. Comitetul func ționeză din 1987
iar activitatea sa este asigurat ă de 10 exper ți independen ți.
f.) Comitetul pentru Drepturilor Copilului este compus din 18 exper ți independen ți și
monitorizeaz ă din 1991 implementarea Conven ției asupra Drepturi lor Copilului.

25g)Comitetul pentru muncitorii emigran ți.

5.2) Mecanisme extraconven ționale de monitorizare a implement ării Drepturilor
omului. Proceduri Speciale al Consiliu lui pentru Drepturile Omului (înfiin țate de
fosta Comisie pentru Drepturile Omului).

Natura neconven țională, ad hoc, a procedurilor speciale realizate sub auspiciile
Comisiei pentru Drepturile Omului a permis un r ăspuns mai flexibil la înc ălcările grave
ale drepturilor omului, decît decît cel al organismelor create de diferite tratate. Aceste
proceduri se realizeaz ă cu sprijinul unor exper ți în drepturile omului, împuternici ți prin
mandate speciale, ca Raportori Speciali , Reprezentan ți, Experți Independen ți, sau ca
Grup de lucru (atunci cînd sunt investi ți prin acela și mandat). Ei examineaz ă,
monitorizeaz ă și raporteaz ă Comisiei pentru Drepturile Omului fie asupra situa ției
drepturilor omului în anumite state și teritorii ori asupra unor fenomene globale care
generează încălcări grave ale drepturilor omului în lumea întreag ă. Anumite mandate
speciale sunt încredin țate Secretarului General sau reprezentan ților săi speciali.
Peste 20 de mandate 41monitorizeaz ă la ora actual ă drepturile omului în țări cum
ar fi Afganistanul, Cambogia, Republica Democrat ă Congo, Iran, Iraq, Rwanda, și în
fosta Jugoslavie. Adunarea General ă a desemnat un Reprezentant Special al Secretarului
Genera l pentru situa ția copiilor în conflictele armate. Fosta Comisie pentru Drepturile
Omului a desemnat un Reprezentant special al Secretarului General și a stabilit un
important num ăr de mandate tematice asupra :
• detenției arbitrare,
• formelor actuale de rasism, discriminarea rasial ă și xenofobiea
• execuțiile extrajudiciare,
• libertatea de opinie și expresie,
• independen ța judecătorilor și avocaților,
• intoleranța religioas ă,
• dreptul la dezvoltare,
• dreptul la educa ție,

41 http://www.unhchr/html/ 2/ts/

26• vînzarea de copii,
• prostituția copiilor,
• tortura, și
• violența împotriva femeii.
Există, de asemenea, Grupuri de Lucru care monitorizeaz ă și raporteaz ă despre:
formele actuale de sclavie, popula ții indigene și minorități. Subcomisia pentru Drepturile
Omului a desemnat Raportori Speciali și Experți Independen ți mandata ți să realizeze
studii asupra unor probleme cum ar fi:
• drepturile omului și distribuția veniturilor,
• practicile tradi ționale care afecteaz ă sănătatea femeii și a copiilor-fete,
• violul și sclavia sexual ă în timpul conflictelor armate,
• privatizarea închisorilor,
• terorismul și drepturile omului,
• drepturile omului și progresul științific.
Mandate tematice au fost de asemenea încredin țate Secretarului General pe problemele
cum ar fi : drepturile omului și știința juridică, drepturile omului și exodul în mas ă al
unor grupuri și populații, drepturile omului și terorismul, violul și abuzul asupra femeii în
zonele de conflict armat din fosta Jugoslavia, represaliile împotriva persoanelor care
coopereaz ă cu organismele Na țiunilor Unite pentru drepturile omului, etc.

5.3) Proceduri de comunicare a înc ălcărilor drepturilor omului în sistemul Na țiunilor
Unite.
La prima sa întrunire, în 1947, Comisia Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului a
subliniat c ă sunt necesare proceduri care s ă permită comunicarea înc ălcărilor flagrante ale
drepturilor omului. Procedurile stabilite s-au îmbun ătățit devenind, în timp, un instrument
important în procesul implement ării și respectării drepturilor omului.
În 1959 Consiliul Economic și Social a decis ca o list ă confiden țială de
comunicări adresate Na țiunilor Unite cu plîngerile referitoare la înc ălcările drepturilor
omului s ă fie trimis ă la Comisia pentru Drepturile Omului și Sub-Comisia pentru
prevenirea Discrimin ării și Protecția Minorit ăților. Guvernele și statele la care se f ăcea

27referire primeau copii, iar r ăspunsurile lor erau, de asemenea, trimise comisiei pentru
Drepturile Omului.
Începînd din 1967, Consiliul Economic și Social a autorizat Co misia pentru Drepturile
Omului și Sub-Comisia pentru Prevenirea Discrimin ării și Protecția Minorit ăților să
examineze informa țiile relevante pentru înc ălcările flagrante ale drepturilor omului și
libertăților fundamentale din toate statele. Consiliul a decis s ă mandateze Comisia cu
"realizarea unor studii detaliate asupra situa țiilor care ar pute releva înc ălcări flagrante și
constante ale drepturilor omului, a unor rapoarte și recomand ări adresate Consiliului."42
Un alt pas important a fost f ăcut în 1970, odat ă cu adoptarea de c ătre Consiliul
Economic și Social "a procedurii de analiz ă a comunic ărilor referitoare la înc ălcările
drepturilor omului și libertăților fundamentale"43. Aceasta este cunoscut ă sub numele de
"procedura 1503"44 după numărul rezolu ției Consiliului care a a doptat-o. Ea nu se ocup ă
de cazurile individuale, ca atare, ci cu situa țiile care afecteaz ă un număr mare de oameni
pe o perioad ă îndelugat ă de timp. Posibiliatea de a trata cazurile individuale a devenit
efectivă din 1976, odat ă cu intrarea în vigoare a primului Protocol Facultativ al
Convenției asupra Drepturilor Civile și Politice. Deosebirea dintre cele dou ă proceduri
constă în faptul c ă prima se refer ă la examinarea situa țiilor și cea de a doua de analiza
plîngerilor individuale.
a.) "Procedura 1503" este destinat ă examinării situațiilor care conduc la
"încălcări flagrante" ale drepturilor omului. Lunar, un Grup de lucru, alc ătuit din cinci
experți ai Sub-Comisiei pentru Prevenirea Discrimin ării și Protecția Minorit ăților –
actualmente Sub-Comisia pentru Promovarea și Protecția Drepturilor Omului – primesc
de la Secretarul General al Na țiunilor Unite o list ă de comunic ări, cu descrierea fiec ărui
caz, și a răspunsurilor primite de la guverne. Lista este, de asemenea, remis ă membrilor
Comisiei pentru Drepturile Omului. Grupul de lucru analizeaz ă toate comunic ările și
răspunsurile primite de la guverne, și selecteaz ă, pentru a fi supuse dezbaterii Sub-
Comisiei, cazurile pentru care exit ă dovezi ale înc ălcării flagrante a drepturilor omului și
libertăților fundamentale, respectiv, situa ții care afecteaz ă un mumăr mare de oameni, pe
perioade îndelungate de timp. Sub-Comisia, la rîndul s ău analizeaz ă comunicările remise

42 Rezoluția Consililului Economic și Social 1235 (XLII) din 6 iunie, 1967
43 Rezolulția Consiliului Economic și Social 1503 (XLVIII) din 27 mai 1970
44 http://www.ohchr.org/english/bodies/chr/complaints.htm#1503

28de Grupul de lucru și decide dac ă situațiile respective terbuie aduse la cuno ștința
Comisiei pentru Drepturile Omului. Comisia decide dac ă este necesar un studiu detaliat
al unei anumite situa ții particulare, precum și instituirea unui grup ad hoc pentru a realiza
o investiga ție la fața locului (dar numai cu consim țămîntul statului în care au loc
încălcările menționate în comunicare).
Pentru a decide ce comunic ări sunt acceptate pentru examinare, Sub-Comisia
pentru Prevenirea Discrimin ărilor și Protecția Minorit ăților a stabilit o serie de norme
procedurale.45 Conform acestor reguli, o comunicare:
• nu trebuie s ă contravin ă principiilor Cartei Na țiunilor Unite, Declara ției
Universale a Drepturilor Omului, sau altor tratate ori conven ții asupra
drepturilor omului.
• ea nu poate fi admis ă decît dac ă aprecierile prezentate constituie temeiuri
rezonabile (se iau în considerare inclusiv r ăspunsurile primite de la
guvernele respective) care atest ă încălcarea flagrant ă a drepturilor omului
și libertăților fundamentale.
• comunicările pot fi admise dac ă sunt formulate de persoane individuale
sau grupuri care pretind a fi victime ale înc ălcării drepturilor omului.
• de asemenea, ele pot fi admise și atunci cînd sunt remise de orice persoan ă
sau grup de persoane, care, în mod direct, au luat cuno ștință de aceste
încălcări. Atunci cînd comunic ările sunt aduse la cono ștință de organiza ții
nonguvernamentale, condi ția, pretins ă de normele procedurale, este ca ele
să acționeze cu bun ă credință și în concordan ță cu principiile recunoscute
ale drepturilor omului.
• comunicarea trebuie s ă descrie fapte, scopul peti ției precum și drepturile
care au fost înc ălcate.
• de regulă, o comunicare care folose ște un limbaj abuziv sau care aduce
insulte statului împotriva c ăruia este formulat ă nu este luat ă în
considerare. Dac ă celelalte cerin țe sunt îndeplinite, și după eliminarea
formulărilor jignitoare, astfel de comunic ări sunt totu și admise.

45 Rezoluția Sub-Comisiei I (XXIV) din 13 August 1971

29• nu sunt admise comunic ările care încalc ă principiile Cartei Na țiunilor
Unite sau au o motiva ție politică.
• pentru a fi admis ă, o comunicare trebuie s ă probeze c ă a u f o s t e p u i z a t e
toate căile interne de solu ționare sau c ă acestea sunt ineficiente și durata
lor în timp este nejustificat de mare.
Toate acțiunile întreprinse în cadrul "procedurii 1503" r ămîn confiden țiale cel
puțin pînă în momentul în care Comisia raporteaz ă Consiliului Economic și Social. Pîn ă
in acest stadiu, documentele și întîlnirile organismelor implicate au caracter privat și
confidențial. Din 1978, Pre ședintele Comisiei pentru Drepturile Omului anun ță, în cadrul
sesiunilor publice, numele țărilor care sunt examinate.
Î În anii 80 Na țiunile Unite46 primeau, prin intermediul acestei proceduri în jur de
25.000 de plîngeri pe an. Num ărul lor a atins recordul de 300.000 în 1993. În ultimii ani
media a fost cam de 50.000. Procedura 1503 a fost prezent ă într-un important num ăr de
țări. Între 1972 și 1999, 75 de state au f ăcut obiectul investiga țiilor. Dintre acestea 20 au
fost din Africa, 23 din Asia, 15 în America latin ă, 12 în Europa de est, și 5 în Europa
occidental ă.
b.) Procedura "Protocolului facultativ" a fost reglementat ă de Convenția Interna țională
asupra Drepturilor Civile și Politice și primul s ău Protocolul Facultativ47. Ambele
documente au intrat în vigoare la data de 23 martie 1976. Statele p ărți la Conven ție și
Protocol recunosc dreptul Comitetului Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului de a
primi și analiza comunic ări remise de persoane fizice care pretind c ă drepturile civile și
politice le-au fost înc ălcate de stat.
Comunicările primite de la persoanele fizice48 sunt analizate de Comitet în sesiuni
speciale, care nu sunt publice. Scrisorile și documentele Comitetului sunt confiden țiale.
Pentru ca o comunicare s ă fie admis ă ea trebuie :
• să fie semnat ă și să provină de la o persoan ă aflată sub jurisdic ția unui stat care a
ratificat Protocolul Facultativ. De regul ă, comunicarea trebuie s ă aparțină

46 http://www.unhchr./html/8/stat.1.htm
47 Romania a ratificat Pactul Interna țional asupra Drepturilor Civile și Politice prin Decretul nr.212
publicat îm Buletinul Oficial al României, partea I, nr.146 din 20 noiembrie 1974; Protocolul a fost
ratificat la 28 iunie 1993 prin Legea nr.39, publicat ă în Monitorul Oficial, partea I, nr.193 din 30 iunie 1993
48 Modelul de comunicare stabilit în cadrul Protocolului facultativ al Conven ției interna ționale asupra
drepturilor Civile și Politice este prezentat în Anexe.

30persoanei ale c ărei drepturi au fost înc ălcate. Totu și, dacă aceasta este în
imposibilitatea de a trimite plîngerea, ea poate fi remis ă și de o persoan ă care
justifică calitatea de a ac ționa în numele victimei presupusei înc ălcări. Persoana
care nu are o astfel de leg ătură cu victima nu poate remite comunicarea.
• plîngerea trebuie s ă fie compatibil ă cu prevederile Conven ției și nu poate fi luat ă
în considerare dac ă aceeași problem ă se află deja în curs de examinare în cadrul
unei alte proceduri interna ționale
• toate căile interne de atac trebuie s ă fi fost epuizate înainte ca o astfel de plîngere
să fie adresat ă Comitetului.
Grupul de lucru pentru Comunic ări poate cere presupusei victime sau statului s ă
furnizeze, într-un termen precizat, în form ă scrisă, informa ții suplimentare. Odat ă ce
comunicarea a fost declarat ă admisă Comitetul cere statului implicat s ă explice și să
clarifice problema precum și ce anume a întreprins în acest scop. Statul are la disozi ție un
termen de 6 luni pentru a r ăspunde. Autorul plîngerii are, de asemenea, posibilitatea de a
face comentarii pe marginea r ăspunsului statului. Procedura Protocolului facultativ pune
în poziție de egalitate autorul plîgerii și statul implicat. Fiecare parte are posibilitatea de a
face comentarii și interven ții pe marginea motivelor invocate de cealalt ă parte. Ulterior
Comitetul î și exprimă punctul propriu de vedere și îl remite autorului plîngerii și statului
în cauză. Procedura de analiz ă a comunic ărilor este confiden țială. Sunt îns ă întotdeauna
făcute publice punctele de vedere formulate de Comitetul pentru Drepturile Omului în
cazul comunic ărilor admise precum și deciziile care le resping .
c.) Alte proceduri de comunicare înfiin țate prin tratate. Înafară de cele dou ă sisteme
descrise mai sus, alte trei tratate asupra drepturilor omului reglementeaz ă proceduri
care permit remitere a, în anumite condi ții, de plîngeri individuale , respectiv Conven ția
asupra Elimin ării Tuturor Formelor de Discriminare Rasial ă, Conven ția împotriva
Torturii și altor Tratamente și Pedepse Crude, Inumane sau Degradante, precum și
Convenția asupra Elimin ării Tuturor formelor de Disc riminare împotriva Femeii.
Articolul 14, paragraful 1, din Convenția asupra Elimin ării Tuturor Formelor de
Discriminare Rasial ă prevede c ă "orice stat parte poate declara, în orice moment, c ă
recunoaște Comitetului competen ța de a primi și examina comunic ări provenind de la
persoane sau grupuri de persoane, ținînd de jurisdic ția sa, care se consider ă victime ale

31încălcării, de c ătre statul parte, a unor drepturi prev ăzute în prezenta Conven ți.
Comitetul nu prime ște nici o comunicare privind un stat parte care nu a f ăcut o astfel de
declarație."
Comunicările sunt admise doar dc ă au fost epuizate toate c ăile interne de solu ționare.
În cadrul Convenției împotriva Torturii și a altor Pedepse ori Tratamente Crude,
Inumane sau Degradante articolul 22 prevede c ă "orice stat parte la prezenta Conven ție,
poate, în virtutea prezentului articol, s ă declare în orice moment c ă recunoa ște
competen ța Comitetului de a primi și examina comunic ări prezentate de c ătre sau în
numele unor persoane particulare care țin de jurisdic ția sa și care pretind c ă sunt
victime ale unei înc ălcări, de către statul parte, a prevederilor Conven ției. Comitetul nu
va primi nici o comunicare în care es te implicat un stat parte care nu a f ăcut o asemenea
declarație."
În cadrul reglement ărilor din Convenția asupra Elimin ării Tururor Formelor de
Discriminare împotriva Femeii, începînd din martie 1999, odat ă cu adoptarea
Protocolului facultativ de c ătre Comisia cu privire la Statutul Femeii, sunt admise
comunicări individuale cu privire la înc ălcările drepturilor prev ăzute de aceast ă
convenție. Plîngerile pot fi ad resate Comitetului pentru Eliminarea Discrimin ării
împotriva fameii. Tot de la aceast ă dată, Comitetul se poate implica mai activ în
încălcările flagrante și sitematice ale drepturilor femeii.
Există și alte mecanisme de supraveghere a implement ării și respect ării
drepturilor omului, care funcționează sub egida unor agen ții specializate ale Organiza ției
Națiunilor Unite. Organiza ția Interna țională a Muncii (ILO) și Organiza ția Națiunilor
Unite pentru Educa ție, Știință și Cultură (UNESCO) au creat diferite mecanisme de
apărare a drepturilor omului. De exemplu, o procedur ă specială de apărare a dreptului la
asociere func ționează în cadrul Organiza ției Interna ționale a Muncii. Pe baza ei pot fi
formulate plîngeri împotriva statelor care nu s-au obligat, prin alte tratate, s ă respecte
acest drept. De asemenea, Comitetele de exper ți care func ționează în cadrul Organiza ției
Națiunilor Unite Pentru Educa ție, Știință și Cultură, primesc regulat rapoarte de la
guvernele statelor care au adoptat documentele acestei agen ții cu privire la m ăsurile de
implementare a drepturilor din acest domeniu.

32În ce prive ște Conven ția pentru Drepturile Copilului, din p ăcate, nu
reglementeaz ă vreo procedur ă specială de comunicare a înc ălcării drepturilor copilului.
Comitetul pentru Drepturile Copilului poate cere, conform prevederilor art.44, par.4, "informații relevante referitoare la implementarea Conven ției". De asemenea, astfel de
informații pot fi soliciate de la Guverne, dac ă există date care indic ă încălcări grave ale
drepturilor copilului

1) Precizări preliminare.
2)Sistemul interamerican de protec ție a drepturilor omulu. Sistemul afriacn de
protecție a drepturilor omului.
3) Sistemul European de promovare a Drepturilor Omului.
ƒ A)Protecția Drepturilor omului în sistemul Consiliului Europei.
ƒ B) Protec ția Drepturilor Omului în Uniunea European ă

1) O perioad ă îndelungat ă de timp regionalizarea drepturilor omului nu a fost o idee
agreată de Națiunile Unite. " Ea a fost privit ă cu suspiciune, considerat ă o tendință de
fragmentare a mi șcării pentru drepturile omului care pune sub semnul întreb ării
universalitatea acestor drepturi. Odat ă cu elaborarea și adoptarea, în 1966, a celor
două pacte Organiza ția Națiunile Unite a devenit mai receptiv ă la ideea de regionalism
în domeniul drepturilor omului. "49
În 1977, prin rezolu ția 32/127 Adunarea General ă a Națiunilor Unite recomanda
statelor membre s ă realizeze în țelegeri regionale pentru promovarea și proteja drepturilor
omului. La ora actual ă funcționează trei sisteme regionale :
• European (1950),

49 Vasak,K; Alston,P (1996) : "The International Dimension of Human Rights", Oxford, Oxford University
Press, p.451
III) SISTEM REGIONALE DE PROTEC ȚIEA DREPTURILOROMULUI

33• Inter-American (1978) și
• African (1986).
• pe lîngă aceste trei sisteme, doctrina semnaleaz ă propuneri pentru crearea
unui sistem asiatic al drepturilor omului.
2) Sistemul interamerican de protec ție a drepturilor omulu. Sistemul afriacn de
protecție a drepturilor omului.
Sistemul Inter-American al Drepturilor Omului .50 În mai 1948 cea de a noua Conferin ță
Inter-American ă ținută la Bogota înfiin ța Organiza ția Statelor Americane (OSA).
Conferința de la Bogota, adopta, de asemenea, Declara ția American ă a Drepturilor și
Obligațiilor Omului, cu șapte luni înaintea Declara ției Universale a Drepturilor Omului și
cu doi ani și jumătate înaintea Conven ției Europene a Drepturilor Omului. Cu toate
acestea, elaborarea unui tratat regional în materia drepturilor omului, precum și a unor
organisme de monitorizare și implementare, a fost creat abia în 1969. Conven ția
American ă a Drepturilor Omului a fost adoptat ă în 1969 și a intrat în vigoare în 1978. În
martie 2000, OSA num ăra 35 de membrii dintre ca re 24 au ratificat Conven ția iar 20 au
recunoscut jurisdic ția curții.
Sistemul african al Drepturilor Omului51. În 1981 Adunarea șefilor de stat și de guvern
ai Organiza ției Unității africane adoptau Carta African ă a Drepturilor Omului și
popoarelor. Ea a intrat în vigoare în 1986. La 1 martie 2000 53 de state africane
deveniser ă parte la cart ă. Este apreciat ca unul dintre cele mai slab dezvoltate și
ineficiente sisteme de promovare și protecție a drepturilor omului.

3)Sistemul European de Protec ție a Drepturilor Omului.

A) Protec ția Drepturilor Omului în si stemul Consiliului Europei
Convenția European ă a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului a
fost primul taratat în materia drep turilor omului. Ea a fost elaborat ă și semnată, la
inițiativa Consilului Europei, la 4 noiembrie 1950 și a intrat în vigoare în 1953.

50 http://www1.umn.edu/humanrts/inter-americansystem.htm
51 http://www1.umn.edu/humanrts/edumat/presentations/PWRPT%20-%20African.pdf

34Convenția are o semnifica ție special ă pentru dreptul interna țional al drepturilor
omului și pentru întreaga mi șcare a drepturilor omului, dezvoltat ă după cel de al doilea
război mondial52:
• a fost primul tratat din lume în materia Drepturilo omului;
• el a înfiin țat prima procedur ă și curte interna ționale unde se pot adresa
plîngeri în domeniul drepturilor omului (Conven ția reglementeaz ă o
procedură interstate art.33 iar în art.34 procedura cererilor individuale)
• este cel mai dezvoltat și eficient dintre toate sistemele de drepturi ale
omului;
• jurispruden ța dezvoltat ă este cea mai extins ă în compara ție cu orice alt
sistem interna țional.
Literatura juridic ă enumeră trei motive care au determinat elaborarea și adoptarea
unui astfel de tratat european al drepturilor omului53:
• în primul rînd el a reprezentat un r ăspuns regional la atrocit ățile comise în timpul
celui de al doilea r ăzboi mondial și credința că respectînd drepturile omului,
guvernele nu vor mai declan șa cu aceea și ușurință războaie împotriva vecinilor
lor.
• în al doilea rînd, atît Consiliul Europei, înfiin țat în 1949, cît și Uniunea European ă
( anterior Comunit ățile Europene, prima dintre ele fiind înfiin țată în 1952) sau
bazat în parte pe supozi ția că cea mai sigur ă cale pentru Germania de a deveni una
dintre for țele păcii, în parteneriat cu Fran ța, Marea Britanie și alte țări occidentale,
era aceea a integr ării regionale și instituționalizarea unor valori comune.
• al treilea motiv a fost acela de a reuni țările europene necomuniste într-un cadru
ideologic comun și de a consolida unitatea lor în fa ța pericolului comunist.

Elaborată de baza unei prime versiuni a pactului cu privire la drepturile civile și
politice, Conven ția european ă a fost modificat ă și completat ă din 1952 prin 14

52 vezi H.Steiner, P.Alston (2000) International Human Right in Context , Oxford Universitz Press, p.786-
789; P.Leach (2001) Taking the Case to the European Court of Human Rights , Blackstone Press, p.3-9;
Louis-Edmond Pettiti, Emmanuel Decaux, Pierre-Henri Imbert (1999 ) La Convention Europeenne des
Droits de L Homme, paris, Ed.Economica, p.4-24 etc

53 Keon, L (1999) " Constitutional Law of the European Union " Blackstone Press, pag.34

35protocoale54 facultative succesive. Ele fie au augumentat lista drepturilor, fie au vizat
aspecte procedurale și organizarea institu țională:
• dreptul de proprietate, la educa ție, obligativitatea de a organiza alegeri
libere (Protocolul nr.1 din 1952);
• drepturl de a nu fi închis pentru datorii civile, libertatea de mi șcare și
rezidență, libertatea de a p ărăsi orice țară; dreptul de a nu fi expluzat,
drepturl de a intra în țara al cărei co-național ești și interzicerea expluz ării
colective a str ăinilor (Protocolul nr.4 1963);
• abolirea pedepsei cu moartea (Protocol nr.6 1983);
• dreptul unui str ăin de a nu fi arestat f ără un proces corect, dreptul de apel
în procesele penale, dreptul la compensa ție în situa ția erorilor judiciare,
autoritatea de lucru judecat, egalitatea drepturilor și responsabilit ăților
soților (Protocolul nr.7 din 1984).
• la 1 noiembrie 1998 a intrat în vigoare Protocolul nr.11 care a modificat
structura institu țiilor abilitate cu examninarea și soluționarea plîngerilor
individuale. Comisia pentru drepturile omului a fost desfiin țată iar Curtea,
cu o nouă organizare, devine Curtea European ă Permanent ă de Drepturi
ale Omului. Noua organizare permite solu ționarea mai multor cauze într-
un timp mai scurt etc
Convenția european ă a Drepturilor Omului reglementeaz ă, de asemenea, dou ă
proceduri prin intermediul c ărora statele pot fi trase la r ăspundere pentru înc ălcarea
drepturilor prev ăzute în tratat:
• procedura plîngerilor individuale reglementat ă de art.34, și
• o procedur ă inter-state, pe baza art.33.

B) Protec ția Drepturilor Omului în Uniunea European ă. Drepturile Omului în
Constituția Uniunii Europene. Carta Dreptur ilor Fundametale a Uniunii Europene.

54http://www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/Basic+Texts/Basic+Texts/The+European+Convention+on+H
uman+Rights+and+its+Protocols/

361.) Uniunea European ă și deficitul democratic. Strategia Uniunii Europene în
domeniul Drepturilor Omului : Agenda 2000, "A conduce prin exemplu"

Politica Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului a fost -a șa cum remarc ă
numeroși autori- marcat ă de un paradox.55 Deși promovarea drepturilor omului a fost
unul dintre motivele esen țiale ale procesului de integrare iar respectarea acestora, atât în
relațiile sale interne cât și externe, a fost prioritar ă, Uniunii i-a lipsit un instrument
propriu și o politic ă coerentă în acest domeniu.
Practic, înainte de Tratatul de la Maastricht56 (semnat în 1992, intrat în vigoare în
1993) conceptul de drepturi fundamentale n-a fost prezent în Tratat. Cu toate acestea
Curtea European ă de Justiție a afirmat, înc ă de la începutul anilor 60, c ă respectul pentru
drepturile fundamentale face parte integrant ă din moștenirea juridic ă a Comunit ății.
Măsurile care contravin acestor drepturi au fost considerate incompatibile cu valorile
democrate ale Uniunii. Practic, din acest moment protec ția drepturilor fundamentale a
devenit unul dintre principiile de baz ă ale ordinii juridice Comunitare .
Tratatul de la Amsterdam a reprezentat un important pas înainte. Art.6 (2) prevede
că Uniunea va respecta drepturile fundamentale garantate de Conven ția European ă a
Drepturilor Omului, n ăscute din tradi ția constitu țională comună a statelor membre și
recunoscute ca principii generale de Drept comunitar. Tratatul de la Amsterdam din 1
(în vigoare de la 1 mai 1999) a introdus un num ăr de elemente care impun dezvoltarea
unei noi politici în domeniul drepturilor omului :
– Tratatul de la Amsterdam prevede pentru prima oar ă că Uniunea European ă se
fundamentaez ă pe principiile libert ății, democra ției, drepturilor omului și statului de
drept.(art.6 (1) ex art. F).
– Tratatul de la Amsterdam solicit ă Curții Europene de Justi ție ca, în limitele
competen ței sale, să aplice standardele drepturilor om ului tuturor actelor elaborate

55 Cassese, Antonio; Lalumiere, Catherine; Leuprecht, Peter , Robinson Mary (1998): Leading by Example
: A Human Rights Agenda for the European Union for the Year 2000 , AEL,, Florence; Alston, P;
Weiler.J.H.H (1998) : The European Union and Human Rights Final Project Report on an Agenda for The
Year 2000 ", European University Institute, Florence; Alston, P; Weiler, J.H.H (2000) : An Ever Closer
Union in Need of a Human Rights Policy : The European Union and Human Rights , in P.Alston, M.Bustelo
și J.Heenan "The EU and Human Rights", Oxford University Press etc
56 Weiler, J.H.H; Fries, S.C (2000) : A Human Rights Policy for the European Community and Union : The
Question of Competences in P.Alston, M.Bustelo și J.Heenan "The EU and Human Rights", Oxford
University Press, p.152;

37de instituțiile comunitare. Pe aceast ă bază actele institu țiilor comunitare sunt supuse
controlului jurisdic țional al Cur ții și în ce prive ște promovarea/respectarea
drepturilor omului în activitatea lor.
– Tratatul de la Amsterdam extinde semnificativ competen ța Comunit ății în adoptarea
măsurilor de combatere a unui spectru larg de forme de discriminare.
– Tratatul de la Amsterdam introduce, de asemenea, posibilitatea suspend ării
drepturilor unui Stat Membru pentru înc ălcarea drepturilor omului.
Încă înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam Consiliul de
Miniștri a inițiat un proiect de elaborare a unui document propriu al Uniunii Europene în
materia drepturilor omului- Carta Drepturilor Fundamentale. Necesitatea elabor ării unui
astfel de document a fost prezentat ă în cadrul Agendei 2000 a Uniunii Europene pentru
Drepturile Omului57. Această Agendă a fost adoptat ă de un comitet – Comite des Sages-
constituit din patru exper ți : Antonio Cassese, Catherine Lalumiere, Peter Leuprecht și
Mary Robinson.
Între motivele care impun adoptarea unui document propriu al Uniunii Europene
cei patru exper ți menționau:
…
a.) O Uniune European ă care nu protejeaz ă și promoveaz ă drepturile omului în mod
constant și efectiv va tr ăda valorile sale comune și atașamentul fa ță de ele. Politicile
europene existente în acest domeniu nu mai sunt adecvate. Ele au fost construite
pentru Europa de ieri și nu mai sunt suficiente pentru Europa de mîine(…) Este
urgent nevoie de o politic ă a drepturilor omului coerent ă, echilibrat ă și profesionist ă.
b.) Există multe motive pentru care Uniunea European ă nu poate r ămîne fără un
document intern în domeniul drepturilor omului:
ƒ rapida mi șcare spre o "uniune din ce în ce mai strâns ă" și spre o singur ă piață;
ƒ adoptarea unei monede unice pentru aproape 300 de milioane de oameni;
ƒ creșterea incidentelor de natur ă rasistă, xenofobă, a urii de ras ă în cadrul Europei;
ƒ tendința Europei de a se transforma într-o "fort ăreață" ostilă celor din afar ă, care
descurajeaz ă refugiații și azilanții;

57 Cassese, Antonio; Lalumiere, Catherine; Leuprecht, Peter , Robinson Mary (1998): Leading by Example
: A Human Rights Agenda for the European Union for the Year 2000 , AEL,, Florence p.1-3

38ƒ adîncirea cooper ării în materia politicilor de securitate și insuficienta ei adaptare la
standardele drepturilor omului;
ƒ aspirația de a integra cel pu țin cinci noi țări, dacă nu chiar toate cele treisprezece, în
cadrul Uniunii în anii care vor urma (…)58
Toate politicile europene în domeniul drepturilor omului trebuie s ă fie orientate de un
ansamblu de obiective:
a.) Recunoașterea obliga țiilor legale. Chiar și cele mai simple ac țiuni din interiorul
Uniunii trebuie s ă fie realizate cu respectarea deplin ă a drepturilor omului(…).
b.) Universalitatea. Uniunea European ă va promova întotdeauna principiul conform
căruia drepturile omului sunt, prin natura lor, universale și trebuie respectate de
toate statele și aplicate tuturor persoanelor.
c.) Indivizibilitatea. Drepturile civile și politice nu pot fi separate de cele economice,
sociale și culturale. Toate aceste drepturi sunt atât un mijloc de a promova binele
comun cît și un scop în sine (…)
a.) Drepturile omului nu trebuie considerate o activitate specializat ă, separat ă. Ele
trebuie să fie parte integrant ă, mereu prezent ă, în orice activitate a Uniunii.59

2.1) Obiectivele politicii Uniunii Euro pene în domeniul Drepturilor Omului
Principalele caracteristici și obiective ale noii politici în domeniu Drepturilor Omului
au fost pus în eviden ță de Raportul Final al Proiectului asupra Uniunii Europene și
Drepturile Omului – Agenda pentru anul 2000 – realizat de Philip Alston și Joseph H.H.
Weiler60 :
1.) Acceptarea faptului c ă este necesar ă o politic ă coerentă în domeniul Drepturilor
Omului întemeiat ă pe clarificarea ambiguit ății constitu ționale care frîneaz ă orice
demers în ce prive ște acțiunea Comunit ății în acest domeniu;
2.) Dezvoltarea unor leg ături mai strînse între politicile externe și interne precum și
promovarea unei interac țiuni și complementarit ăți sporite între cele dou ă niveluri ale
Comunității ( cea de a doua și cea de a treia ax ă a Uniunii)

58 Cassese, Antonio; Lalumiere, Catherine; Leuprecht, Peter , Robinson Mary (1998): Leading by Example
: A Human Rights Agenda for the European Union for the Year 2000, AEL,, Florence, p.1-3
59 ibidem pag.3-4
60 Alston, P; Weiler.J.H.H (1998) :"The European Union and Human Rights Final Project Report on an
Agenda for The Year 2000", European University Institute, Florence, p.38-40

393.) Dezvoltarea unui sistem informa țional pe baza c ăruia varietatea actorilor implica ți –
Statele membre, Comisia, Consiliul, Parlamentul European și societatea civil ă- pot
construi politici eficace și transparente în domeniul Drepturilor Omului.
4.) Pregătirea unui personal specializat în domeniul drepturilor omului pentru a se evita
actuala dispersare a resurselor financiare și umane în special la nivelul Comisiei.
5.) Promovarea unei coordon ări mai eficace între ac țiunile și programele realizate de
Comunitate în domeniul Drepturilor Omulu i prin intermediu diferitor servicii
specializate ale Comisiei în scopul realiz ării unei activit ăți coerente și evitării
suprapunerilor în acest domeniu.
6.) Schimbarea culturii drepturilor omului a aparatului legislativ și administrativ al
Comunității – asem ănător modului în care s-a realizat acest obiectiv în domeniul
politicilor de protec ție a mediului și în acela al subsidiarit ății.
7.) Elaborarea unor politici care s ă contribuie la prezen ța acțiunii în domeniul
drepturilor omului la nivelul ce lor trei axe respectîndu-se îns ă diferențele cheie în ce
privește competen ța Comunit ății, finanțarea și procesele de decizie.
8.) Creșterea rolului Parlamentului European în modelarea politicii în domeniul
Drepturilor Omului prin asigurarea acesului la informa ția necesar ă și a unor
oportunități sporite de a colabora constructiv cu Consilul și Comisia.
9.) Îmbunătățirea accesului, (asigurat prin mijloacel e existente) la revendicarea pe cale
judiciară a drepturilor omului atît în instan țele naționale cît și prin intermediu
Curții Europene de Justi ție, precum și prin dezvoltarea noilor posibilit ăți judiciare
deschise de Tratatul de la Amsterdam.
10.) Identificarea unor noi st rategii politice menite s ă favorizeze adaptarea culturii și
metodologiei drepturilor omului la un mediu caracterizat prin schimb ări politice și
economice rapide.
11.) Crearea oportunit ăților pentru consultare mai activ ă cu organiza țiile non-
guvernamentale și societatea civil ă, în toate aspectele privitoare la politicile Uniunii
Europene și acolo unde este posibil și în legătură cu implementarea acestor politici.
12.) Creșterea rolului Uniunii Europene în asig urarea respectului pentru Drepturile
Omului de c ătre partenerii și interlocutorii s ăi.

4013.) Adoptarea unor politici speciale ca r ăspuns la înc ălcările grave ale Drepturilor
Omului comise de partenerii sau interlocutorii Uniunii.
14.) Sprijinirea activit ății instituțiilor interna ționale în special a Inaltului Comisar Al
Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, a înaltului Comisar al Na țiunilor Unite
pentru Refugia ți, a Consiliului Europei și a Organiza ției pentru Securitate și
Cooperare European ă, etc.
Deși există, așa cum remarcam mai sus, un paradox în leg ătură cu implementarea
Drepturilor Omului în Uniunea European ă respectare drepturilor fundamentale a
funcționat ca principiu de drept în deciziile Cur ții Europene de Justi ție încă din primele
zile ale Comunit ății Europene a C ărbunelui și Oțelului. Între aceste principii acela al
egalității și non-discrimin ării a jucat un rol esen țial, făcând obiectul a numeroase cazuri
judecate de Curte. Ele au avut un impact major asupa evolu ției Dreptului Comunitar.
Egalitatea și non-discriminarea au fost sanc ționate sub forma unor norme înscrise în
Tratat sau în legisla ția secundar ă european ă în special în leg ătură cu patru situa ții:
a.) Egalitatea între sexe este garantat ă de art.141 (ex.art 119 din Tratatul asupra
Comunității Europene), precum și de numeroase Directive.
b.) Non-discriminarea pe temeiul na ționalității este garantat ă, într-o formul ă generală
de Articolul 12 (ex.art.6) din Tratatul asupra Comunit ății Europene; în formule
speciale ea este reglementat ă de prevederile Art.39 (ex.art 48) și de acte secundare ale
Uniunii a șa cum ar fi Regulamentul 1612/68 referitor la drepturile muncitorilor
emiganți și ale familiilor lor ( Curtea a decis îns ă că ea nu se aplic ă față de
resortisan ții terțelor state ci doar cet ățenilor Statelor Membre ale Uniunii Europene.)
c.) O a treia recunoa ștere sub form ă scrisă a principiului egalit ății și non-discrimin ării se
regăsește în art.34(3) (ex art.40(3)) al Tratatului asupra Comunit ățiiEuropene care
afirmă că organizarea comun ă a piețelor agricole în cadrul Comunit ății "va exclude
orice discriminare între produc ătorii sau consumatorii din interiorul Comunit ății."
d.) Un al patrulea domeniu în care non-discriminarea este expres men ționată este cel al
libertăților care trebuie garantate în cadrul pie ței europene unice – al m ărfurilor,
serviciilor, persoanelor și capitalurilor.

412) Drepturile omului în Tr atatul asupra unei Constitu ții pentru Europa61 se articuleaz ă
în jurul valorilor promov ării și protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale
cetățenilor Uniunii. Spre deosebire de tratatele anterioare, Constitu ția își afirmă
atașamentul fa ță de valorile pluralismului și democra ției chiar din motto , nu îmtâmpl ător
ales din Tucidides.62 Preocuparea Prezidiului Conven ției pentru elaborarea unui sistem
complex de protec ția drepturilor omului a vizat rezolvarea unor probleme expres
formulate în Declara ția de la Laeken63. Între acestea, pe Agenda Conven ției, au figurat:
deficitul democratic, lipsa de transparen ță, birocrația instituțiilor europene, problemele
guvernării unui spa țiu multicultural care trebuie s ă asigure o „unitate în diversitate”,
buna func ționare a pie ții interne, realizarea unei mai bune delimit ări între competen țe
instituțiilor și ale statelor membre, amplificarea cooper ării în cadrul celor dou ă axe
politice, cet ățenia european ă, etc. Solu țiile Constitu ției la ecest complex de probleme
interdependente au vizat, între altele, construc ția unui sistem de promovare și garantare a
drepturilor fundamentale tuturor cet ățenilor europeni. În acest sens, protec ția drepturilor
omului este afirmat ă drept:
• una dintre valorile fundamentale pe care se întemeiaz ă Uniunea (art. I -2),
• unul dintre obiectivele sale fundamentale (art. I-3),
• parte integrant ă a libertăților fundamentale ale cet ățenilor europeni (art. I-4)
• Atașamentul Uniunii fa ță de promovarea și protecția Drepturilor Omului este
consacrat în Carta Drepturilor Fund amentale – Partea a II a a Constitu ției.
• De asemenea, în cadrul cooper ării interguvernamentale în domeniul justi ției și
politicilor interne Spa țiul European va deveni unul al „libertății, securit ății și
justiției”, etc
3) Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
Observam mai sus c ă integrarea politic ă și extimderea Uniunii au adus în prim
plan o serie de probleme, între care, necesitatea imperativ ă a clarific ării statutului
protecției drepturilor omului la nivelul Uniunii. Obstacolele de natur ă constituțională
evidențiate de opinia 2/94 a Cur ții Europene de Justi ție referitoare la aderarea Uniunii la
Convenția European ă a Drepturilor Omului au condus la decizia elabor ării unui

61 Adoptat la Roma la 29 Octombrie 2004
62 Uniunea noastr ă este o democra ție pentru că puterea apar ține celor mul ți, nu celor pu țini
63 Vezi Consiliul European de la Laeken (decembrie 2001) și declarația asupra Viitorului Uniunii Europene

42document propriu în materia drepturilor omului. Acest ă decizie a fost adoptat ă de
Consiliul European de la Cologne în iunie 1999. Reamintind c ă respectarea drepturilor
fundamentale este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene și condiția
indispensabil ă pentru legitimitatea sa, Co nsiliul european a apreciat c ă „în stadiul actual
al dezvolt ării Uniunii este necesar ă elaborarea unei Carte a drepturilor fundamentale care
să facă vizibile aceste drepturi pentru cet ățenii Europei.” Consiliul European de la
Cologne a stabilit, de asemenea, calendarul elabor ării Cartei.64
În comunicatul oficial din 13 septembrie 2000, Comisia Europen ă preciza c ă o Cartă
a drepturilor fundamentale se impunea deoarece Uniunea European ă a intrat într-o etap ă
nouă a integrării, cu un pronun țat caracter politic. În acela și spirit, Consiliul European de
la Tampere (15-16 octombrie, 2000) a reafirmat, în spiritul obiectivelor fixate de Tratatul
de la Amsterdam, voin ța de a dezvolta Uniunea ca un spa țiu al libert ății, securit ății și
justiției.
Carta drepturilor fundamenta le a Uniunii Europene a fost proclamat ă la 7 decembrie
2000 la reuniunuea Consiliului European de la Nisa. Ea a fost publicat ă în Jurnalul
Oficial al Comunit ăților Europene seria C (363) din 18 decembrie 2000. De și nu a fost
integrată încă într-un Tratat65 Carta permite ameliorarea sistemului actual de protec ție a
drepturilor fundamentale în Uniunea European ă. În tratatele actuale, singurul temei
explicit în materia protec ției drepturilor omului este reprezentat de articolul 6 din
versiunea consolidat ă a Tratatul asupra Uniunii Europene. Paragraful 1 din acest articol,
așa cum observam mai sus, stabile ște principiile generale în materia protec ției drepturilor
fundamentale. Înc ălcarea lor grav ă și persistent ă poate conduce la declan șarea procedurii
de suspendare a statului în cauz ă, conform art.7 din TUE. Aliniatul 2 al art.7 precizeaz ă
sursele drepturilor fundamentale respectate de Uniune cu titlul de principii generale de
drept comunitar, respectiv „tradițiile constitu ționale comune ale Statelor membre” . „În
această formulare66 însă ele au un con ținut dificil de sesizat de cet ățeni. Carta, abstrac ție
făcând de statutul s ău juridic actual, ofer ă un conținut precis și previzibil drepturilor

64 În concluziile Consiliului European de la Cologne se precizeaz ă că organismul mandatat cu elaborarea
Cartei – Conven ția- trebuie s ă prezinte proiectul acestui document înainte de Consiliul European de la
Biarritz din octombrie 2000.
65 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este integrat ă în Proiectul de Tratat asupra
Constituției pentru Europa (Partea II ); (vezi și secțiunea urm ătoare).
66 Virorino, A (2001): „La Charte des Droits Fondamentaux de L’ Union Europeenne „ Revue du Droit de
L’Union Europeenne, Nr.1 (2001), p.35

43fundamentale vizate de art.6 alin.2, le face direct cunoscute institu țiilor și cetățenilor
Uniunii Europene.”
Statutul juridic al Cartei a declan șat numeroase discu ții și dezbateri. Aceast ă problemă
a fost ridicat ă chiar de Consiliul European de la Cologne care a ini țiat proiectul Cartei.
Deși Carta a fost elaborat ă in scopul de a i se asigura efecte juridice depline, Consiliul
European de la Nisa a decis s ă considere problema statutului juridic în cadrul mai general
al dezbaterii legate de viitorul Uniunii Europene și să adopte o decizie final ă la
Conferința Interguvernamental ă din 2004.
Indiferent de statutul juridic actual al Cartei ( definitivat prin integrarea sa in Tratatul
asupra Constitu ției pentru Europa) nu se poate aprecia c ă adoptarea sa nu a avut nici un
efect. În scurta sa existen ță Carta a fost invocat ă de institu țiile europene precum și de
Curtea European ă de Drepturi ale Omului. De asemenea, un num ăr din ce în ce mai mare
de cetățeni ai Uniunii fac referire la prevederile Cartei în scrisorile, peti țiile și plângerile
adresate Parlamentului European și Comisiei. Referiri la cart ă sunt, de asemenea,
prezente în jurispruden ța Curții de Prim ă Instanță67, precum și a Curții Europene de
Drepturi ale Omului68. În discursul din 8 aprilie 2002 sus ținut în fa ța Parlamentului
European, Mediatorul European a fost foarte explicit în referirile la Cart ă :
„Oficialii Uniunii obi șnuiesc să spună ca aceast ă Cartă este doar un document politic.
Înțeleg din aceast ă apreciere c ă cetățenii nu trebuie s ă se aștepte la respectarea
promisiunilor politice. Pentru mine un atare mod de a pune problema submineaz ă
democrația. Aș dori să accentuez asupra faptului c ă cetățenii Europei au dreptul de a
cere respectarea Cartei de c ătre acele institu ții ai căror președinți au proclamat-o
solemn în decembri e 2000 la Nisa, adic ă, Parlamentul, Consiliul și Comisia european ă.”
În discu țiile asupra statutului Cartei s-au f ăcut, de asemenea, aprecieri referitoare la
„rolul simbolic ”69 pe care-l îndepline ște acest document. Semnifica ția simbolic ă
potențială a Cartei în articularea unei noi baze normative și a unei noi etici a UE poate fi

67 De exemplu Judgment of the Court of First Instance of 30 January 2001 (Case T-54-99)
max.mobilTellekommunikation Service v. Commission; Judgment of CFI of 27 September 2002, Tideland Signal Limited v. Commission; Judgment of the CFI of 15 January 2003, Philip Morris International, Inc.
and Others v.Commission, etc
68 De exemplu, pe data de 11 iulie 2002 Curtea European ă de Drepturile Omului a f ăcut două referiri la
art.9 din Cart ă in cazurile Christine Goodwin v.The United Kingdom și I. v.The United Kingdom
69 Graine de Burca (2001) : Human Rights : The Charter and Beyond (Jean Monnet Working Paper
No.10/2001), p.5-6

44identificat ă după G.de Burca, la cel pu țin două niveluri. La nivelul simbolic cel mai
general, Carta poate fi v ăzută drept ini țiatoarea unei reorient ări istorice a misiunii
Comunității Europene- pentru care realizarea pie ței interne nu mai reprezint ă singurul
obiectiv- în direc ția afirmării atașamentului fa ță de un num ăr de valori fundamentale
care nu mai sunt numai acelea ale pie ței. La un nivel mai concret aceast ă reorientare este
vizibilă în termenii impactului asupra politicilor și competen țelor Uniunii Europene.

3.1)Constitu ționalizarea Cartei Drepturilor Fundamntale
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii a fost integrat ă în Tratatul asupra unei
Constituții pentru Europa70 prezentat oficial de pre ședintele Conven ției la întîlnirea
Consilului European de la Thessa loniki la 20 iunie 2003. Ea reprezint ă Partea II a
Constituției pentru Europa.
Spre deosebire de toate tratatele constitu ționale anterioare respectul pentru drepturile
fundamentale este prezent și afirmat în chiar preambulul documentului precum și între
valorile pe care se întemeiaz ă Uniunea European ă. În Art.2 din Proiectul de Tratat se
precizeaz ă că „Uniunea este fondat ă pe valorile respectului pentru demnitatea uman ă,
libertate, democra ție, egalitate, statul de drept și pe respectul pentru drepturile omului.
Aceste valori sunt comune Statelor Membre într-o societate a pluralismului, toleran ței,
justiție, solidarit ății și non-discrimin ării.”
Elaborarea Proiectului de Constitu ție pentru Europa și integrarea Cartei
Drepturilor Fundamentale marcheaz ă o nouă etapă a realizării unei Uniunii din ce în ce
mai strânse . Originile istorice ale Uniunii în pia ța comună –observa în acest sens G.de
Burca71- a Comunit ății a Cărbunelui și Oțelului și în Comunitatea Economic ă European ă
au jucat un rol esen țial în modelerea legisla ției și politicilor europene, r ămânând nucleul
său constitu țional chiar și după schimbările fundamentale introduse și consolidate de
Tratatele de la Maastricht și Amsterdam. Aceast ă influență a originilor istorice a fost
evidentă în modul în care obiectivele pie ței au modelat și continu ă să modeleze
fundamentele norm ative ale Comunit ăților și Uniunii Europene.

70 http://europa.eu.int/
71 Graine de Burca, lucr.cit.p.3

45Etapa deschis ă de Proiectul de Constitu ție, confrunt ă Uniunea cu provoc ări noi
adresate în primul rând de guvernarea ierarhic ă, transna țională, a unui spa țiu
multicultural caracterizat prin diversitatea identit ăților. Pe acest fond trebuie perceput
rolul major al Cartei Drepturilor Fundamentale, în realizarea „unit ății în diversitate” într-
o Europă unită. (Preambulul Proiectului de Tratat asupra unei Constitu ții pentru Europa).
Recunoscând statutul special al respect ării drepturilor fundamentale proiectul de
Constituție precizeaz ă în art.7, alin.1 c ă „Uniunea recunoa ște drepturile, libert ățile și
principiile enun țate de Carta Drepturilor Fu ndamentale care reprezint ă partea II a
Constituției.”
Preambulul Cartei Drepturilor Fundamentale recunoa ște rolul s ău special în
procesul guvern ării unei Uniuni caracterizat ă prin diversitatea culturii și tradiției
popoarelor Europei, întemeiat ă pe valorile și principiile tradi ției constitu ționale comune a
Statelor Membre. În acest sens, a șa cum s-a observat în comentariile asura acestui
document72- Carta determin ă domeniul s ău de aplicare rationae personae cu privire la
autoritățile obligate s ă respecte drepturile și principiile prev ăzute precum și cu privire la
persoanele care sunt titularele acestor drepturi. Carta se adreseaz ă instituțiilor și
organismelor Uniunii precum și Statelor Membre atunci când aplic ă Dreptul Uniunii.
Articolul 51 (domeniul de aplicare) men ționează, în acest sens, urm ătoarele: „Prevederile
Cartei se adreseaz ă Instituțiilor, organismelor și agențiilor Uniunii, cu aten ția cuvenit ă
acordată principiului subsidiarit ății, și Statelor Membre numai atunci când
implementeaz ă dreptul Uniunii. În acest scop ele vor respecta drepturile, principiile
reglementate în acest document și vor promova aplicarea lor în acord cu competen țele ce
le revin și în limitele puterilor conferite Uniunii. ”

3.2)Lista drepturilor reglementate de Cart ă. Dreptul la o administra ție bună

Ca document fundamental al Uniunii Europene în materia drepturilor omului, Carta
reglementeaz ă toate drepturile persoanei – civile, politice, economice, sociale și culturale-
garantate cet ățenilor. Spre deosebire îns ă de alte documente în materia drepturilor omului

72 Virorino, A (2001): „ La Charte des Droits Fondamentaux de L’ Union Europeenne „ Revue du Droit de
L’Union Europeenne, Nr.1 (2001), p.41

46Carta se structureaz ă în jurul valorilor fundamenta le ocrotite: demnitatea, libert ățile,
egalitatea, solidaritatea, cet ățenia și justiția.
În ce prive ște interpretarea drepturilor regl ementate ea se va face pe baza
explicațiilor73 realizate -la Propunerea Presidiului Conven ției care a elaborat Carta – a șa
cum se precizeaz ă în Preambulul Cartei. De asemenea, în acord cu prevederile art.52,
alin3, „ori de câte ori Carta reglementeaz ă drepturi corespunz ătoare celor garantate de
Convenția pentru Protec ția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,
semnifica țiile și scopul acelor drepturi vor fi identice cu acelea prev ăzute de Conven ția
menționată.” . Această prevedere este reiterat ă și de Tratatul asupra unei Constitu ții
pentru Europa.
Intenția Consiliul European de la Cologn e a fost de a face transparente și vizibile
drepturile fundamentale pe care se întemeiaz ă Uniunea. Din aceast ă perspectiv ă, Carta nu
inovează ci reafirm ă o serie de drepturi a șa cum rezult ă „din tradi țiile constitu ționale și
obligațiile interna ționale comune Statelor Membre, Conven ția pentru Protec ția
Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, Cartele Sociale adoptate de Uniune și
Consiliul Europei precum și din jurispruden ța Curții de Justi ție a Uniunii Europene și a
Curții Europene de Drepturile Omului.” În același timp, ini țiatorii Cartei au avut în
vedere elaborarea unui document adaptat cerin țelor secolului XXI, adaptat schimb ărilor
din societate, progresului social și științific, dezvolt ării tehnologice actuale. Din aceast ă
perspectiv ă, Carta modernizeaz ă și inovează integrând un num ăr de drepturi noi.

Una dintre inova țiile majore din Cart ă rezidă în transformarea demnit ății umane
în drept fundamental. „Demnitatea uman ă este inviolabil ă. Ea trebuie respectat ă și
protejată” (art.1). Men țiunea expres ă a dreptului persoanei la integritate (art.3)
constituie, de asemenea, o inova ție în compara ție cu Conven ția European ă a Drepturilor
Omului. În acord cu dezvolt ările recente din domeniul geneticii Carta identific ă o serie de
aspecte menite s ă acorde o protec ție reală a dreptului la integritate a patrimoniului genetic
uman. Între ele, art.3, alin.2 lit.b interzice practicile eugenice și în special acelea care

73 Charter of Fundamental Rights of the European Union; Text of Explanations relating to the complete text
of the Charter as set out in CHARTE 4487/00 CONVENT 50

47vizează selecția persoanelor, iar la lit.c se interzice clonarea reproductiv ă a ființei
umane.
În titlul II (Libert ățile) Carta introduce în art.13 o prevedere nou ă conform c ăreia
„artele și cercetarea științifică sunt libere de orice constrângere.” L a c e r e r e a
reprezentan ților parlamentelor na ționale respectul pentru diversitatea cultural ă, religioas ă
și lingvistic ă a fost special reglementat în art.22. Carta con ține – de asemenea ca element
de noutate – prevederi speciale legate de egalitate și non-discriminare pe criterii de
vârstă. Art.24 (drepturile copilului) inspirat de Conven ția ONU pentru drepturile
copilului reglementeaz ă dreptul la autonomie, respectarea intereselor superioare ale
copilului precum și dreptul de a ave rela ții personale și contact direct cu p ărinții. O
atenție special ă este acordat ă persoanelor de vârsta a treia c ărora li se garanteaz ă o viață
demnă, independen ță, precum și dreptul de a participa la via ța socială și culturală.

O serie de drepturi au fost integrate in Cart ă pe baza mandatului special conferit
Convenției de Consiliul European de la Cologne. Între acestea „dreptul la o bun ă
administrare ” de către institu țiile europene – neconsacrat explicit de nici un alt tratat –
răspunde necesit ăților moderne ale administra ției publice referitoare la transparen ță,
imparțialitate și responsabilitate. El este reglementat în art 41 din Cart ă:

1. Orice persoan ă are dreptul de a i se rezolva problemele impar țial,
echitabil și într-un timp rezonabil de c ătre Institu țiile, organismele și
agențiile Uniunii.
2. Acest drept include:
(a) dreptul oric ărei persoane la a fi ascultat ă înainte de adoptarea
unei măsuri care-i afecteaz ă interesele;
(b) dreptul oric ărei persoane de a avea acces la propriul s ău dosar,
și de a i se respecta interesul legitim referitor la confiden țialitate
precum și secretul profesional și al afacerilor;
(c) obligația administra ției de a motiva deciziile adoptate;
3. Orice persoan ă are dreptul la remedii din partea Uniunii în cazul unor
daune provocate de Institu țiile sau de c ătre angaja ții săi în realizarea

48obligațiilor lor de servici, în acord cu principiile generale comune
prevederilor legislative ale Statelor Membre.
4. Orice persoan ă se poate adresa în scris Institu țiilor Uniunii într-una din
limbile Constitu ției și trebuie s ă primeasc ă un răspuns în aceea și limbă.

În relațiile cu publicul oficialii Comisiei europene s ăi vor ac ționa în acord cu
următoarele principii fundamentale :
• Legalitatea . Comisia ac ționează în acord cu legea și aplică dispozițiile și
procedurile stabilite în legisla ția Uniunii.
• Non-discriminarea. Comisia respect ă principiul non-discrimin ării și în special
garanteaz ă garanteaz ă tratamentul egal în rela țiile cu publicul indiferent de
naționalitate și origine etnic ă sau rasial ă, religie sau credin ță, nevoi speciale,
vârstă sau orientare sexual ă. Diferențele de tratament în cazuri similare trebuie s ă
fie motivate și să rezulte din particularit ățile cazului respectiv.
• Proporționalitatea. Comisia asigur ă că măsurile adoptate sunt propor ționale cu
scopul propus.
• Obiectivitatea și imparțialitatea. Funcționarii publici europeni vor ac ționa
întotdeauna obiectiv și imparțial în interesul Uniunii și al binelui public.
• Informarea cu privire la procedurile administrative. Ori de câte ori publicul
solicită Comisiei informa ții referitoare la o procedur ă administrativ ă , funcționarii
săi vor furniza aceste informa ții în timpul legal precizat în legisla ția Uniunii.

Reglementarea detaliat ă a dreptului la o administra ție bună a făcut obiectul unui
document special elaboat de Ombudsmanul European. La 6 Septembrie 2001
Parlamentul European adopta o rezolu ție de aprobare a „ The European Code of Good
Administrative Behaviour”74 pe care toate institu țiile și organismele Uniunii,
administra țiile și funcționarii lor trebuie s ă le respecte în rela țiile cu publicul. Codul
determină domeniul s ău de aplicare rationae personae cu privire la autorit ățile
obligate s ă respecte drepturile și principiile prev ăzute precum și cu privire la
persoanele care sunt titularele acestor drepturi. Codul se adreseaz ă instituțiilor și

74 http://www.euro-ombudsman.eu.int/code/en/default.htm

49organismelor Uniunii precum, și Statelor Membre atunci când implementeaz ă prin
subcontractare sau delegare programe Europene. Dispozi țiile sale (a șa cum prevede
art.3) se aplic ă tuturor rela țiilor dintre Institu ții și administra țiile lor cu publicul.

Principiile fundamentale care guverneaz ă aceste rela ții sunt :
• Legalitatea (art.4)
• Egalitate și non-discriminare (art.5)
• Proporționalitatea (art.6)
• Interzicerea abuzului de putere (art.7)
• Imparțialitatea și independen ța (art.8)
• Obiectivitatea (art.9)
• Așteptarea legitim ă, consecven ță și consultare (art.10)
• Echiate (art.11)

Incălcarea principiilor și a prevederilor Codului, de c ătre o institu ție sau
funcționar European, poate face obiectul unei plângeri adresate Mediatorului
European, in conformitate cu art.195 din Tratatul asupra Comunit ății Europene și
Statutul Mediatorului.
4) Convergen ța celor dou ă sisteme europene de protec ție a drepturilor omului

Tratatul asupra unei Constitu ții pentru Europa Reglementeaz ă în Titlul III Partea I,
art.I-9 Drepturile fundamentale ale cet ățenilor Uniunii Europene. Aliniatul 2 al
articolului I-9 prevede c ă
Uniunea va adera la Conven ția European ă pentru Protec ția Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale(…)
Aliniatul 3 al aceluia și asrticole prevede c ă:
Drepturile fundamentale garantate de Convenția European ă pentru Protec ția
Drepturilor Omului și a Libert ăților Fundamentale, în acord cu tradi țiile constitu ționale
comune ale Statelor Membre vor constitui principii generale ale Dreptului Uniunii
Europene.
De asemenea textul constitu țional men ționează, că în ce prive ște Carta Drepturilor

50Fundamentale (Partea II a Constitu ției) drepturile comune cu Conven ția European ă a
Drepturilor Omului ele vor fi in terpretate conform jurispruden ței Curții de la Strasburg.
Mai larg, apropierea celor dou ă sisteme europene de protec ție a drepturilor omului nu
reprezintă altceva decât procesul convergen ței celor dou ă căi europene de integrare + cea
comunitar ă ( inițiată de Tratatul de la Paris din 1952) și cea ne-comunitar ă inițiată de
Consiliul Europei.

BIBLIOGRAFIE

1.) Berger, Vincent (2004) Jurispruden ța Curții Europene a Drepturilor Omului, Buc,
IRDO
2.) Balahur, Doina (2001): Protecția Drepturilor Copilului ca Principiu al Asisten ței
Sociale , Buc, Ed.All Beck
3.) Balahur, Doina (2006) Protecția European ă a drepturilor omului , Suport de curs,
CSE .

4.) Balahur, Doina (2007), Protecția European ă a Drepturilor Omului. De la magna
Charta la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene , Ed.Universit ății
Al.I.Cuza, in curs de apari ție.
5.) Bartels, Lorand (2005) Human Rights Cond itionality in the EU’s International
Agreements, Oxford, Oxford Universitz Press
6.) Birsan, Corneliu (2005) Convenția European ă a Drepturilor Omului. Comentariu pe
articole.Drepturi și Libertăți, București, Ed.CH Beck
7.) Dincă Răzvan, (2003) : "Cereri în fa ța CEDO. Condi ții de Admisibilitate", Buc.,
Praxis, All Beck
8.) Petiti, Louis-Edmond; Emmanuel Decaux; Pierre-Henri Imbert (1999) La Convention
Européenne des Droits de L’Homme. Commentaire article par article . Paris,
Ed.Economica.
9.) Popa Val Vasile, Vatca (2005) Liviu, Drepturile omului , Ed. AllBeck, Bucuresti.
10.) Popescu, Corneliu Liviu (2004) : Libertatea de exprimare în jurispruden ța Curții
Europene de Drepturile Omului , Bucure
ști All.Beck.

Legislație

1.) Declarația Universal ă a Drepturilor Omului
2.) Pactul Interna țional cu privire la Drepturile Civile și Politice
3.) Pactul Interna țional cu privire la Drepturile Economice Sociale și Culturale.
4.) Tratatul asupra unei Constitu ții pentru Europa. (Partea I, Partea II)
5.) Treaty of Amsterdam Amending the Traty on European Union, The Treaties
Establishing The European Communities and Certain Related Aspects,
6.) Convenția European ă pentru Ap ărarea Drepturilor și Libertăților Fundamntale.
7.) Statutul Consiliului Europei.

518.) Carta Social ă European ă Revizuită.
9.) Convenția cadru pentru protec ția minorit ăților naționale
10.) Carta european ă a limbilor regionale sau minoritare.
11.) Constituția României

Webografie
http://www.un.org
http://www.ohchr.org
http://europa.eu
http:// www.coe.int

52
ANEXE

Protocol No. 12 to the Convention for the Protection of Human Rights and
Fundamental Freedoms (Rome, 4.XI.2000
The member States of the Council of Europe signatory hereto,
Having regard to the fundamental principle according to which all persons are equal before the law and are
entitled to the equal protection of the law;
Being resolved to take further steps to promote the equality of all persons through the collective
enforcement of a general prohibition of discrimination by means of the Convention for the Protection of
Human Rights and Fundamental freedoms signed at Rome on 4 November 1950 (hereinafter referred to as "the Convention");
Reaffirming that the principle of non-discrimination does not prevent States Parties from taking measures
in order to promote full and effective equality, provided that there is an objective and reasonable
justification for those measures,
Have agreed as follows:
Article 1 – General prohibition of discrimination
1 The enjoyment of any right set forth by law shall be secured without discrimination on any ground such
as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with
a national minority, property, birth or other status.
2 No one shall be discriminated against by any public authority on any ground such as those mentioned in
paragraph 1.
Article 2 – Territorial application
1 Any State may, at the time of signature or when depositing its instrument of ratification, acceptance or
approval, specify the territory or territories to which this Protocol shall apply.

532 Any State may at any later date, by a declaration addressed to the Secretary General of the Council of
Europe, extend the application of this Protocol to any other territory specified in the declaration. In respect
of such territory the Protocol shall enter into force on the first day of the month following the expiration of
a period of three months after the date of receipt by the Secretary General of such declaration.
3 Any declaration made under the two preceding paragraphs may, in respect of any territory specified in
such declaration, be withdrawn or modified by a notification addressed to the Secretary General of the
Council of Europe. The withdrawal or modification shall become effective on the first day of the month
following the expiration of a period of three months after the date of receipt of such notification by the
Secretary General.
4 A declaration made in accordance with this article shall be deemed to have been made in accordance with
paragraph 1 of Article 56 of the Convention.
5 Any State which has made a declaration in accordance with paragraph 1 or 2 of this article may at any
time thereafter declare on behalf of one or more of the territories to which the declaration relates that it
accepts the competence of the Court to receive applications from individuals, non-governmental
organisations or groups of individuals as provided by Article 34 of the Convention in respect of Article 1 of
this Protocol.
Article 3 – Relationship to the Convention
As between the States Parties, the provisions of Articles 1 and 2 of this Protocol shall be regarded as
additional articles to the Convention, and all the provisions of the Convention shall apply accordingly.
Article 4 – Signature and ratification
This Protocol shall be open for signature by member States of the Council of Europe which have signed the
Convention. It is subject to ratification, acceptance or approval. A member State of the Council of Europe
may not ratify, accept or approve this Protocol without previously or simultaneously ratifying the
Convention. Instruments of ratification, acceptance or approval shall be deposited with the Secretary
General of the Council of Europe.
Article 5 – Entry into force
1 This Protocol shall enter into force on the first day of the month following the expiration of a period of
three months after the date on which ten member States of the Council of Europe have expressed their
consent to be bound by the Protocol in accordance with the provisions of Article 4.

542 In respect of any member State which subsequently expresses its consent to be bound by it, the Protocol
shall enter into force on the first day of the month following the expiration of a period of three months after
the date of the deposit of the instrument of ratification, acceptance or approval.
Article 6 – Depositary functions
The Secretary General of the Council of Europe shall notify all the member States of the Council of Europe
of:
a any signature; b the deposit of any instrument of ratification, acceptance or approval;
c any date of entry into force of this Protocol in accordance with Articles 2 and 5; d any other act, notification or communication relating to this Protocol.
In witness whereof the undersigned, being duly authorised thereto, have signed this Protocol. Done at Rome, this 4th day of November 2000, in English and in French, both texts being equally
authentic, in a single copy which shall be deposited in the archives of the Council of Europe. The Secretary
General of the Council of Europe shall transmit certified copies to each member State of the Council of
Europe.

Protocol No. 13 to the Convention for the Protection
of Human Rights and Fundamental Freedoms, concerning the abolition of the death penalty in all
circumstances (Vilnius, 3.V.2002)
The member States of the Council of Europe signatory hereto,
Convinced that everyone’s right to life is a basic value in a democratic society and that the abolition of the
death penalty is essential for the protection of this right and for the full recognition of the inherent dignity of all human beings;

55Wishing to strengthen the protection of the right to life guaranteed by the Convention for the Protection of
Human Rights and Fundamental Freedoms signed at Rome on 4 November 1950 (hereinafter referred to as
"the Convention");
Noting that Protocol No. 6 to the Convention, concerning the Abolition of the Death Penalty, signed at
Strasbourg on 28 April 1983, does not exclude the death penalty in respect of acts committed in time of war
or of imminent threat of war;
Being resolved to take the final step in order to abolish the death penalty in all circumstances,
Have agreed as follows:
Article 1 – Abolition of the death penalty
The death penalty shall be abolished. No one shall be condemned to such penalty or executed.
Article 2 – Prohibition of derogations
No derogation from the provisions of this Protocol shall be made under Article 15 of the Convention.
Article 3 – Prohibition of reservations
No reservation may be made under Article 57 of the Convention in respect of the provisions of this
Protocol.
Article 4 – Territorial application
1 Any State may, at the time of signature or when depositing its instrument of ratification, acceptance or
approval, specify the territory or territories to which this Protocol shall apply.
2 Any State may at any later date, by a declaration addressed to the Secretary General of the Council of
Europe, extend the application of this Protocol to any other territory specified in the declaration. In respect
of such territory the Protocol shall enter into force on the first day of the month following the expiration of
a period of three months after the date of receipt of such declaration by the Secretary General.
3 Any declaration made under the two preceding paragraphs may, in respect of any territory specified in
such declaration, be withdrawn or modified by a notification addressed to the Secretary General. The withdrawal or modification shall become effective on the first day of the month following the expiration of
a period of three months after the date of receipt of such notification by the Secretary General.

56Article 5 – Relationship to the Convention
As between the States Parties the provisions of Articles 1 to 4 of this Protocol shall be regarded as
additional articles to the Convention, and all the provisions of the Convention shall apply accordingly.
Article 6 – Signature and ratification
This Protocol shall be open for signature by member States of the Council of Europe which have signed the
Convention. It is subject to ratification, acceptance or approval. A member State of the Council of Europe
may not ratify, accept or approve this Protocol without previously or simultaneously ratifying the
Convention. Instruments of ratification, acceptance or approval shall be deposited with the Secretary
General of the Council of Europe.
Article 7 – Entry into force
1 This Protocol shall enter into force on the first day of the month following the expiration of a period of
three months after the date on which ten member States of the Council of Europe have expressed their
consent to be bound by the Protocol in accordance with the provisions of Article 6.
2 In respect of any member State which subsequently expresses its consent to be bound by it, the
Protocol shall enter into force on the first day of the month following the expiration of a period of three
months after the date of the deposit of the instrument of ratification, acceptance or approval.
Article 8 – Depositary functions
The Secretary General of the Council of Europe shall notify all the member States of the Council of Europe
of:
a any signature; b the deposit of any instrument of ratification, acceptance or approval;
c any date of entry into force of this Protocol in accordance with Articles 4 and 7; d any other act, notification or communication relating to this Protocol.
In witness whereof the undersigned, being duly authorised thereto, have signed this Protocol.

57Done at Vilnius, this 3rd day of May 2002, in English and in French, both texts being equally authentic, in
a single copy which shall be deposited in the archives of the Council of Europe. The Secretary General of
the Council of Europe shall transmit certified copies to each member State of the Council of Europe.
Protocol No. 14 to the Convention for the Protection of Human Rights and
Fundamental Freedoms, amending the control system of the Convention
(Strasbourg, 13.V.2004)
Preamble
The member States of the Council of Europe, signatories to this Protocol to the Convention for the
Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, signed at Rome on 4 November 1950 (hereinafter referred to as “the Convention”),
Having regard to Resolution No. 1 and the Declaration adopted at the European Ministerial Conference on
Human Rights, held in Rome on 3 and 4 November 2000;
Having regard to the Declarations adopted by the Committee of Ministers on 8 November 2001, 7
November 2002 and 15 May 2003, at their 109th, 111th and 112th Sessions, respectively;
Having regard to Opinion No. 251 (2004) adopted by the Parliamentary Assembly of the Council of Europe
on 28 April 2004;
Considering the urgent need to amend certain provisions of the Convention in order to maintain and
improve the efficiency of the control system for the long term, mainly in the light of the continuing increase
in the workload of the European Court of Human Rights and the Committee of Ministers of the Council of
Europe;
Considering, in particular, the need to ensure that the Court can continue to play its pre-eminent role in
protecting human rights in Europe,
Have agreed as follows:
Article 1
Paragraph 2 of Article 22 of the Convention shall be deleted.
Article 2

58Article 23 of the Convention shall be amended to read as follows:
“Article 23 – Terms of office and dismissal
1. The judges shall be elected for a period of nine years. They may not be re-elected.
2. The terms of office of judges shall expire when they reach the age of 70.
3. The judges shall hold office until replaced. They shall, however, continue to deal with such cases as they
already have under consideration.
4. No judge may be dismissed from office unless the other judges decide by a majority of two-thirds that
that judge has ceased to fulfil the required conditions.”
Article 3
Article 24 of the Convention shall be deleted.
Article 4
Article 25 of the Convention shall become Article 24 and its text shall be amended to read as follows:
“Article 24 – Registry and rapporteurs
1. The Court shall have a registry, the functions and organisation of which shall be laid down in the rules of
the Court.
2. When sitting in a single-judge formation, the Court shall be assisted by rapporteurs who shall function
under the authority of the President of the Court. They shall form part of the Court’s registry.”
Article 5
Article 26 of the Convention shall become Article 25 (“Plenary Court”) and its text shall be amended as
follows:
1. At the end of paragraph d, the comma shall be replaced by a semi-colon and the word “and” shall be
deleted.
2. At the end of paragraph e, the full stop shall be replaced by a semi-colon.
3. A new paragraph f shall be added which shall read as follows:

59“f. make any request under Article 26, paragraph 2.”
Article 6
Article 27 of the Convention shall become Article 26 and its text shall be amended to read as follows:
“Article 26 – Single-judge formation, committees, Chambers and Grand Chamber
1. To consider cases brought before it, the Court shall sit in a single-judge formation, in committees of
three judges, in Chambers of seven judges and in a Grand Chamber of seventeen judges. The Court’s
Chambers shall set up committees for a fixed period of time.
2. At the request of the plenary Court, the Committee of Ministers may, by a unanimous decision and for a
fixed period, reduce to five the number of judges of the Chambers.
3. When sitting as a single judge, a judge shall not examine any application against the High Contracting
Party in respect of which that judge has been elected.
4. There shall sit as an ex officio member of the Chamber and the Grand Chamber the judge elected in
respect of the High Contracting Party concerned. If there is none or if that judge is unable to sit, a person
chosen by the President of the Court from a list submitted in advance by that Party shall sit in the capacity
of judge.
5. The Grand Chamber shall also include the President of the Court, the Vice-Presidents, the Presidents of
the Chambers and other judges chosen in accordance with the rules of the Court. When a case is referred to
the Grand Chamber under Article 43, no judge from the Chamber which rendered the judgment shall sit in
the Grand Chamber, with the exception of the President of the Chamber and the judge who sat in respect of
the High Contracting Party concerned.”
Article 7
After the new Article 26, a new Article 27 shall be inserted into the Convention, which shall read as
follows:
“Article 27 – Competence of single judges
1. A single judge may declare inadmissible or strike out of the Court’s list of cases an application submitted
under Article 34, where such a decision can be taken without further examination.
2. The decision shall be final.

603. If the single judge does not declare an application inadmissible or strike it out, that judge shall forward it
to a committee or to a Chamber for further examination.”
Article 8
Article 28 of the Convention shall be amended to read as follows:
“Article 28 – Competence of committees
1. In respect of an application submitted under Article 34, a committee may, by a unanimous vote,
a. declare it inadmissible or strike it out of its list of cases, where such decision can be taken without further
examination; or
b. declare it admissible and render at the same time a judgment on the merits, if the underlying question in
the case, concerning the interpretation or the application of the Convention or the Protocols thereto, is
already the subject of well-established case-law of the Court.
2. Decisions and judgments under paragraph 1 shall be final.
3. If the judge elected in respect of the High Contracting Party concerned is not a member of the
committee, the committee may at any stage of the proceedings invite that judge to take the place of one of
the members of the committee, having regard to all relevant factors, including whether that Party has
contested the application of the procedure under paragraph 1.b.”
Article 9
Article 29 of the Convention shall be amended as follows:
1. Paragraph 1 shall be amended to read as follows: “If no decision is taken under Article 27 or 28, or no
judgment rendered under Article 28, a Chamber shall decide on the admissibility and merits of individual
applications submitted under Article 34. The decision on admissibility may be taken separately.”
2. At the end of paragraph 2 a new sentence shall be added which shall read as follows: “The decision on
admissibility shall be taken separately unless the Court, in exceptional cases, decides otherwise.”
3. Paragraph 3 shall be deleted.
Article 10

61Article 31 of the Convention shall be amended as follows:
1. At the end of paragraph a, the word “and” shall be deleted.
2. Paragraph b shall become paragraph c and a new paragraph b shall be inserted and shall read as follows:
“b. decide on issues referred to the Court by the Committee of Ministers in accordance with Article 46,
paragraph 4; and”.
Article 11
Article 32 of the Convention shall be amended as follows:
At the end of paragraph 1, a comma and the number 46 shall be inserted after the number 34.
Article 12
Paragraph 3 of Article 35 of the Convention shall be amended to read as follows:
“3. The Court shall declare inadmissible any individual application submitted under Article 34 if it
considers that :
a. the application is incompatible with the provisions of the Convention or the Protocols thereto, manifestly
ill-founded, or an abuse of the right of individual application; or
b. the applicant has not suffered a significant disadvantage, unless respect for human rights as defined in
the Convention and the Protocols thereto requires an examination of the application on the merits and
provided that no case may be rejected on this ground which has not been duly considered by a domestic
tribunal.”
Article 13
A new paragraph 3 shall be added at the end of Article 36 of the Convention, which shall read as follows:
“3. In all cases before a Chamber or the Grand Chamber, the Council of Europe Commissioner for Human
Rights may submit written comments and take part in hearings.”
Article 14
Article 38 of the Convention shall be amended to read as follows:

62“Article 38 – Examination of the case
The Court shall examine the case together with the representatives of the parties and, if need be, undertake
an investigation, for the effective conduct of which the High Contracting Parties concerned shall furnish all necessary facilities.”
Article 15
Article 39 of the Convention shall be amended to read as follows:
“Article 39 – Friendly settlements
1. At any stage of the proceedings, the Court may place itself at the disposal of the parties concerned with a
view to securing a friendly settlement of the matter on the basis of respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto.
2. Proceedings conducted under paragraph 1 shall be confidential.
3. If a friendly settlement is effected, the Court shall strike the case out of its list by means of a decision
which shall be confined to a brief statement of the facts and of the solution reached.
4. This decision shall be transmitted to the Committee of Ministers, which shall supervise the execution of
the terms of the friendly settlement as set out in the decision.”
Article 16
Article 46 of the Convention shall be amended to read as follows:
“Article 46 – Binding force and execution of judgments
1. The High Contracting Parties undertake to abide by the final judgment of the Court in any case to which
they are parties.
2. The final judgment of the Court shall be transmitted to the Committee of Ministers, which shall
supervise its execution.
3. If the Committee of Ministers considers that the supervision of the execution of a final judgment is
hindered by a problem of interpretation of the judgment, it may refer the matter to the Court for a ruling on
the question of interpretation. A referral decision shall require a majority vote of two thirds of the
representatives entitled to sit on the Committee.

634. If the Committee of Ministers considers that a High Contracting Party refuses to abide by a final
judgment in a case to which it is a party, it may, after serving formal notice on that Party and by decision
adopted by a majority vote of two thirds of the representatives entitled to sit on the Committee, refer to the
Court the question whether that Party has failed to fulfil its obligation under paragraph 1.
5. If the Court finds a violation of paragraph 1, it shall refer the case to the Committee of Ministers for
consideration of the measures to be taken. If the Court finds no violation of paragraph 1, it shall refer the
case to the Committee of Ministers, which shall close its examination of the case.”
Article 17
Article 59 of the Convention shall be amended as follows:
1. A new paragraph 2 shall be inserted which shall read as follows:
“2. The European Union may accede to this Convention.” 2. Paragraphs 2, 3 and 4 shall become paragraphs 3, 4 and 5 respectively.
Final and transitional provisions
Article 18
1. This Protocol shall be open for signature by member States of the Council of Europe signatories to the
Convention, which may express their consent to be bound by
a. signature without reservation as to ratification, acceptance or approval; or b. signature subject to ratification, acceptance or approval, followed by ratification, acceptance or approval. 2. The instruments of ratification, acceptance or approval shall be deposited with the Secretary General of
the Council of Europe.
Article 19
This Protocol shall enter into force on the first day of the month following the expiration of a period of
three months after the date on which all Parties to the Convention have expressed their consent to be bound
by the Protocol, in accordance with the provisions of Article 18.
Article 20

641. From the date of the entry into force of this Protocol, its provisions shall apply to all applications
pending before the Court as well as to all judgments whose execution is under supervision by the
Committee of Ministers.
2. The new admissibility criterion inserted by Article 12 of this Protocol in Article 35, paragraph 3.b of the
Convention, shall not apply to applications declared admissible before the entry into force of the Protocol.
In the two years following the entry into force of this Protocol, the new admissibility criterion may only be
applied by Chambers and the Grand Chamber of the Court.
Article 21
The term of office of judges serving their first term of office on the date of entry into force of this Protocol
shall be extended ipso jure so as to amount to a total period of nine years. The other judges shall complete
their term of office, which shall be extended ipso jure by two years.
Article 22
The Secretary General of the Council of Europe shall notify the member States of the Council of Europe of:
a. any signature;
b. the deposit of any instrument of ratification, acceptance or approval;
c. the date of entry into force of this Protocol in accordance with Article 19; and d. any other act, notification or communication relating to this Protocol.
In witness whereof, the undersigned, being duly authorised thereto, have signed this Protocol.
Done at Strasbourg, this 13
th day of May 2004, in English and in French, both texts being equally authentic,
in a single copy which shall be deposited in the archives of the Council of Europe. The Secretary General
of the Council of Europe shall transmit certified copies to each member State of the Council of Europe.