Proprietatea Intelectuala Si Criminalitatea In Societatea Informationala

CUPRINS

1. Introducere

2. Latura penală a proprietății intelectuale în ceea ce privește drepturile de autor și conexe

2.1. Faptele care constituie infracțiuni împotriva titularilor de drepturi de autor și conexe și jurisprudență națională

2.2. Pedeapsa amenzii în lumina noului cod penal

3. Comunicarea publică a operelor, obligația de plată către furnizorii principali și sancționarea pentru neîndeplinirea obligațiilor

3.1. Comunicarea publică în scop ambiental a operelor muzicale

3.2. Comunicarea publică în scop comercial a fonogramelor sau reproducerea acestora

3.2.1. Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-135/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Corte dʼappello di Torino (Italia), prin decizia din 10 februarie 2010, primită de Curte la 15 martie 2010, în procedura Società Consortile Fonografici (SCF) împotriva Marco Del Cor, privind „Dreptul de autor și drepturi conexe în societate informațională – Aplicabilitate directă în ordinea juridică a Uniunii a Convenției de la Roma, a Acordului TRIPS și a WPPT – Directiva 92/100/CE – Articolul 8 alin. (2) – Directiva 2001/29/CE – Noțiunea <<comunicare publică>> – Comunicare public a fonogramelor difuzate la radio într-un cabinet stomatologic”

3.3. Comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere cinematografice

3.4. Sancționarea neîndeplinirii obligației de obținere a licenței de comunicare și de plată a remunerațiilor cuvenite organismelor de gestiune colectivă

Introducere

Dezvoltarea industrială depinde în mare măsură de existența unor tehnologii avansate, printre care și programele informatice adecvate și adaptate pentru fiecare sector de activitate în parte. Acest progres al tehnologiilor a dus la și a fost determinat în același timp de creșterea inovațiilor și dorința minții omului de a merge mai departe, pentru a-și asigura confortul de zi cu zi atât lui cât și contemporanilor și urmașilor, dar și la creșterea infracțiunilor prin intermediul internetului.

Societatea informațională oferă, pe de o parte, cel mai larg cadru de interacțiune socială, de acces la informații din cele mai mici domenii, opzabile tuturor, fiecare putând să-și prezinte „potențialul” și creația iar pe de altă parte, reprezintă un mediu favorabil dezvoltării activităților ilegale de furt de drepturi patrimoniale și nepatrimoniale.

La o primă vedere programele informatice nu par să aibă vreo legătură cu proprietatea intelectuală, dar legiutorul a ținut seama de faptul că inițiatorul unui program pentru calculator este un inventator, un inovator, astfel încât rodul muncii minții sale trebuie protejat prin norme ce țin de domeniul drepturilor de autor și conexe, care apără toate invențiile de ultimă generație, acesta fiind titularul unor astfel de drepturi.

Comunitatea europeană a adoptat prevederi exprese privind drepturile de autor și conexe, exprimate prin directive. Principalele directive europeane privind drepturile de proprietate intelectuală cu subramura drepturi de autor și conexe transpuse în legislația tuturor statelor membre Uniunii Europene, precum și în țara noastră prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, așa cum este stipulat în art. 151² din lege, sunt: Directiva Consiliului nr. 91/250/CEE din 14 mai 1991 privind protecția juridică a programelor pentru calculator, Directiva Consiliului nr. 92/100/CEE din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale, Directiva Consiliului nr. 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor dispoziții referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit și retransmisiei prin cablu, Directiva Consiliului nr. 93/98/CEE din 29 octombrie 1993 privind armonizarea duratei de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe, (în prezent abrogată) Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 96/9/CE din 11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2001/84/CE din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Toate directivele respectă direcția stabilită prin Convenția de la Berna din 9 septembrie 1886 pentru protecția operelor literare și artistice, revizuită ; Convenția de instituire a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale din iulie 1967, Convenția de la Roma. De asemenea au mai fost aduse precizări de-a lungul timpului prin Tratatul privind dreptul de autor și Tratatul privind execuțiile și fonogramele, ambele adoptate de OMPI în anul1996.

Latura penală a proprietății intelectuale în ceea ce privește drepturile de autor și drepturile conexe

Potrivit art. 138^7 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996, anumite fapte săvârșite împotriva titularilor de drepturi de autor și conexe sunt de natură penală și sunt încadrate ca infracțiuni, atrăgând astfel răspunderea penală a făptuitorilor. S-a considerat necesar a încadra anumite fapte ca infracțiuni, avându-se în vedere modul de operare al făptuitorilor, motivația anti-socială și urmările care se produc datorită acțiunilor lor, astfel încât împotriva acestor făptuitori nu se pot lua măsuri coercitive mai blânde, faptele lor fiind de un pericol social mai mare decât contravențiile.

Prevederile internaționale sunt clare, fiind stipulat în Anexa 1C – Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală – a Acordului de la Marakech că, în ceea ce privește acțiunile de contrafacere a mărcilor de fabrică și de comerț sau de piraterie asupra dreptului de autor comise în scop comercial, trebuie să se aplice sancțiuni penale.

Sancțiunile penale trebuie să aibă atât o funcție represivă, așa cum consideră și OMPI, asigurându-se protecția drepturilor de proprietate intelectuală, cât și o funcție preventivă, pentru a sprijini cât mai bine proprietatea intelectuală.

Combaterea și desființarea rețelelor specializate în acțiuni de contrafacere, plagiat, piraterie și a criminalității informatice prezintă o importanță deosebită pentru asigurarea unui cadru de dezvoltare bazat pe concurență loială, în lipsa unei asemenea preocupări, titularii de drepturi de autor riscând să-și piardă fie interesul pentru antrenarea minții în vederea găsirii altor variante de dezvoltare, fie veniturile obținute sau pe care le-ar putea obține pentru inițierea unor idei progresive, dacă infractorii obțin beneficii mai mari decât însuși creatorul sau, mai grav, consumatorii fiind puși în pericol.

În acest sens, unul dintre cele mai importante roluri îl au organele de cercetare și urmărire penală, care trebuie să constate existența unora dintre infracțiunile în domeniul drepturilor de autor și conexe și care trebuie să dețină o varietate de informații, să coopereze cu specialiști în domeniu (național și internațional) pentru a preveni și înlătura fenomenul. Așadar, chiar dacă organelor operative de poliție le revine sarcina de punere practică a dreptului, trebuie să existe o permanentă legătură și cu teoreticienii dreptului pentru a rezolva unele neajunsuri sau nelămuriri ce pot să apară la un moment dat.

2.1. Faptele care constituie infracțiuni împotriva titularilor de drepturi de autor și conexe și jurisprudență națională

Urmărind portalul instanțelor de judecată, observăm că în țara noastră nu a fost constatat un număr foarte mare de infracțiuni în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, comparativ cu faptele descoperite la nivel internațional (occidental) dar, în general, există o jurisprudență pentru infracțiunile prevăzute în legea specială pe rolul tribunalelor, anterioară intrării în vigoare a noilor coduri, penal și procedură penală.

Legea 286/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, modificată și completată prin Legea nr. 27/2012 și Legea nr. 63/2012, reprezintă noul cod penal al României intrat în vigoare la data 1 de februarie 2014 și nu prevede infracțiunile în domeniul proprietății intelectuale, acestea fiind reglementate prin legi speciale ale proprietății intelectuale care se completează cu dispozițiile de drept comun (prevăzute în codurile penal și de procedură penală), datorită caracterului multidisciplinar al infracțiunilor, care necesită corelarea permanentă a analizei lor cu toate dispozițiile din această ramură a dreptului.

Infracțiunile săvârșite împotriva titularilor de drepturi de autor și conexe sunt cele prevăzute de dispozițiile articolelor 139^6, 139^8, 139^9, 140, 141, 141^1, 143 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe:

a) Potrivit dispozițiilor art. 139^6 din Legea nr. 8/1996 fapte precum realizarea de mărfuri-pirat în scopul distribuirii, plasarea mărfurilor-pirat sub regim vamal, introducerea lor în orice mod pe piața internă, oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul lor în scopul distrubuirii, reprezintă infracțiuni, fiind sanționate cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. Dacă aceste fapte au un scop comercial (în înțelesul alineatului 8 al articolului) și dacă se săvârșesc altele precum închirierea sau oferirea spre închiriere limitele pedepsei cresc de la 2 la 7 ani.

În ceea ce privește această infracțiune, Tribunalul Sibiu a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea ei, în dosar nr. 1841/85/2010, iar Tribunalul București în dosar nr. 27047/3/2010, bineînțeles cu obligarea la despăgubiri civile către partea civilă și confiscarea produselor piratate. O condamnare la 3 ani cu executare a primit inculpatul judecat în dosar nr. 4735.2/20/2007 de pe rolul Tribunalului Timiș, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 139^6, alin. (1), alin. (3) și alin. (6), iar Tribunalul Dolj a pronunțat o hotărâre de achitare și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 139^6, alin. (1), lit. a), alin. (2), (3) și (5), în dosar nr. 14156/63/2008. În general parte civilă în dosare a fost Microsoft Corporation – SUA.

b) Articolul 139^8 din Legea 8/1996 prevede că și fapta de a pune la dispoziția publicului operele purtătoare de drept de autor sau conexe, indiferent în ce mod, reprezintă infracțiune, pedepsindu-se cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

c) Infracțiunea prevăzută de art. 139^9 din lege, respectiv fapta de a reproduce neautorizat pe sisteme de calcul programele pentru calculator fie prin instalare, fie prin afișare sau transmitere în rețea internă este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Și în acest domeniu găsim o serie de dosare soluționate anterior intrării în vigoare a noilor coduri. Au fost sancționați penal și administrativ (după achitare), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 139^9 inculpații judecați în dosar nr. 2269/117/2010 de pe rolul Tribunalului Cluj, în dosar nr. 1841/85/2010 de pe rolul Tribunalului Sibiu, în dosar nr. 2916/102/2009 de pe rolul Tribunalului Mureș, în dosar nr. 5748/107/2010, de pe rolul Tribunalului Alba, în dosar nr. 3727/97/2007 de pe rolul Tribunalului Hunedoara iar față de inculpații care au reparat prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii s-a dispus încetarea procesului penal (potrivit prevederilor art. 143¹ alin. (1) și (3), exemplu fiind soluțiile date în dosar nr. 113/40/2007, de pe rolul Tribunalului Botoșani.

d) Faptele de reproducere, distribuire, închiriere, import, radiodifuzare, retransmitere prin cablu a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe ori realizarea de opere derivate, ori fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau execuțiilor prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. a) – g) constituie infracțiuni, fiind pedepsite cu închisoarea de la o lună la un an sau amendă.

Ca jurisprudență indicăm dosarele soluționate de pe rolul Tribunalului Prahova, respectiv dosar nr. 4172/105/2009, Tribunalului București, dosar nr. 24109/3/2010, dosar nr. 51250/3/2009 și dosar nr. 24047/3/2010.

e) Fapta de însușire pe nedrept , în întregime sau în parte a operei unui alt autor, prezentând-o ca pe o creație proprie, reprezintă infracțiune, fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, potrivit dispozițiilor art. 141, alin. (1) din lege.

Pe rolul Tribunalului Mureș a fost soluționat dosar nr. 1790/102/2007 iar pe rolul Tribunalului București, dosar nr. 24334/3/2010.

Trebuie menționat că, potrivit alin. (2), împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

f) Fapte precum producerea, importul, distribuirea, deținerea, instalarea, întreținerea sau înlocuirea, în orice mod, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat folosite pentru serviciile de programe cu acces condiționat sau racordarea fără drept (pesonal sau prin intermediar) la servicii de programe cu acces condiționat constituie infracțiuni, potrivit art. 141¹ alin. (1) și (2).

Anunțurile publice de promovare a dispozitivelor-pirat sau prezentarea informațiilor de confecționare a acestora, fără drept, se pedepsec cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amenda, vânzarea dispozitivelor mai sus indicate reprezintă o formă agravată a infracțiunii, pedepsindu-se cu închisoarea de la 1 an la 5 ani sau cu amendă [art. 141¹, alin. (3) și (4)].

Practică judiciară privind faptele de mai sus găsim pe portalul instanțelor de judecată, în dosar nr. 24109/3/2010 de pe rolul Tribunalului București, în care au fost deduse judecății faptele prevăzute de dispozițiile art. 141¹ alin. (1), (2) și (5).

g) În practică au fost constatate fapte de producere , import, distribuire sau închiriere, oferire spre vânzare sau închiriere , sau deținere în vederea comercializării, dispozitive sau componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecție sau care neutralizează aceste măsuri astfel încât legiuitorul le-a incriminat potrivit dispozițiilor art. 143, alin. (1) Legea 8/1996 iar potrivit alin. (2) a fost incriminată fapta persoanei care, fără drept, înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produseprotejate ori modifică pe acestea orice informație sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe aplicabil.

2.2.Pedeapsa amenzii în lumina noului cod penal

Odată cu intrarea în vigoare la data de 1 februarie 2009 a noului cod penal (legea nr. 286/2009), s-au produs modificări și în ceea ce privește limitele de pedeapsă. După intrarea în vigoare a noului cod se observă o ușoară scădere a limitelor de pedeasă cu închisoarea, însă în ceea ce privește amenda aplicată, aceasta se aplică potrivit sistemului zilelor-amnedă, prevăzut de art. 61 cod penal, rămânând la aprecierea instanței câte zile-amendă îi va aplica inculpatului, bineînțeles după criteriul de individualizare a pedepsei prevăzut de art. 74 și art. 61 alin. (3) cod penal.

În art. 61 alin. (4) sunt prevăzute limitele speciale ale zilelor-amendă, după cum urmează:

„a) 60 și 180 de zile amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii;

b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;

c) 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de doi ani.”

Cuantumul unei zile-amnedă este, potrivit art. 61, alin. (2), cuprins între 10 lei și 50 lei și se înmulțește cu numărul zilelor-amendă stabilit de instanță.

Mai este de menționat că instanța îi poate aplica inculpatului atât pedeapsa închisorii cât și amendă, dacă prin săvârșirea infracțiunii s-a urmărit câștigarea unui folos patrimonial iar în cazul în care condamnatul nu-și execută, cu rea credință pedeapsa amenzii, aceasta va fi înlocuită cu pedeapsa închisorii.

3. Comunicarea publică a operelor, obligația de plată către furnizorii principali și sancționarea pentru neîndeplinirea obligațiilor

În același sens stabilit prin Directiva 2001/29/CE, legiuitorul român prevede că, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și conexe, comunicarea publică reprezintă „orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodiofuzate. De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual.”

Potrivit dispozițiilor art. 13, lit. (f) din Legea nr. 8/1996 titularilor de drepturi de autor și conexe [artistul interpret sau executant – art. 98, alin. (1) lit. g) și g¹); producătorul de înregistrări sonore – art. 105, alin. (1) lit. f); producătorul unei înregistrări audiovizuale – art. 106^3 alin. (1) lit. f) ] li se conferă dreptul de a autoriza sau de a interzice utilizarea operelor prin comunicare publică prin organismele de gestiune colectivă cărora trebuie obligatoriu să le acorde mandat de gestiune potrivit art. 123¹ lit. e) – f) din lege.

Reprezentanții ORDA au făcut precizări legate de plata drepturilor patrimoniale de autor și conexe cuvenite pentru comunicarea publică în scop ambiental și lucrativ.

Astfel, „prin comunicare publică a operelor muzicale în scop ambiental se înțelege comunicarea făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr mare de persoane care depășește cercul normal al unei familii și al cunoștințelor acesteia, indiferent de modalitatea realizării comunicării prin prezentarea directă de către interpreți ori prin întrebuințarea de mijloace electroacustice sau electronice (televizoare, receptoare audio, combine muzicale, PC, CD-player, instalații de amplificare și orice alte aparate de redare a înregistrărilor sonore sau audiovizuale) cu scopul de a crea ambianța pentru desfășurarea oricărei alte activități ce nu necesită utilizarea operelor muzicale.”

„Comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ este cea făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al unei familii și al cunoștințelor acesteia, prin interpretarea directă de către artiști sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoțește alte acțiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spații închise sau deschise.”

„Prin comunicare publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale se înțelege comunicarea acestora în spații accesibile publicului, indiferent de modalitatea realizării comunicării (întrebuințarea de mijloace mecanice sau electroacustice precum instalații de amplificare, aparatură de redare a înregistrărilor audiovizuale precum echipamente video, televizoare, echipament informatic etc.).”

3.1. Comunicarea publică în scop ambiental

Organismul de gestiune colectivă care colectează remunerațiile pentru comunicarea publică de opere muzicale este Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor dinRomânia-Asociația pentru drepturi de Autor (UCMR-ADA) iar prin Decizia Directorului General al O.R.D.A. nr. 266/04.10.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 710/07.10.2011, a fost stabilită forma finală a Metodologiei privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental.

Acest organism de gestiune colectivă este membru CISAC (Confederația Internațională a Societăților de Autori și Compozitori) și BIEM și are încheiate peste 90 de contracte de reciprocitate cu organisme similare din străinătate (de exemplu cu SIAE – Italia, MCPS – Marea Britanie, AMRA – SUA, ASCAP –SUA).

Completul de arbitraj al Corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a stabilit forma finală a metodologiei privind remunerațiile cuvenite de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea lor publică în scop ambiental dispunând la punctul 1 că „utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental au obligația ca, înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obțină din partea UCMR-ADA autorizația, licența neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale și să plătească remunerații protrivit tabelului” inserat în metodologie, „indiferent de durata efectivă a utilizării”.

Dacă mai sus am definit comunicarea publică, la punctul 2, lit. b) din metodologie este definit utilizatorul de opere muzicale în scop ambiental ca fiind „orice persoană juridică sau fizică autorizată, care deține ori folosește cu orice titlu (de proprietate, administrare, concesiune, închiriere, subînchiriere, împrumut etc.) spații, închise ori deschise, în care sunt instalate sau deținute aparate și orice alte mijloace tehnice ori electronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine muzicale, echipament informatic CD-player, instalații de amplificare și orice alte aparate ce permit recepția, redarea sau difuzarea sunetelor sau imaginilor însoțite de sunet.

Se prevede o remunerație lunară iar în cazul în care suma nu este plătită la data scadentă (15 a fiecărei luni) se percepe o penalizare de 0,5%/zi. În cazul în care utilizatorul nu a încheiat autorizație cu UCMR-ADA, are obligația de a-i plăti acestui organism de gestiune colectivă triplul contravalorii pe care ar fi datorat-o.

Organismelor de gestiune colectivă li se acordă dreptul de a monitoriza utilizarea operelor în scop ambiental, prin reprezentanți împuterniciți, accesul acestora fiind asigurat în mod liber în orice spațiu de utilizare a muzicii în scop ambiental.

Obligația remunerației revine, potrivit tabelului din metodologie următoarelor unități:

– unităților de cazare: hoteluri, hoteluri apartament, moteluri, hosteluri, vile turistice, bungalow-uri, cabane turistice, căsuțe tip camping, apartamente sau camere de închiriat, structuri de primire cu funcțiuni de cazare pe pontoane plutitoare, nave fluviale și maritime, pensiuni turistice și pensiuni agroturistice;

– unităților de alimentație publică din orașe și stațiuni turistice, comune și sate: restaurante, terase, baruri, birturi, berării, fast-food, pizzerii etc chiar și în cele în care comunicarea publică a operelor se face prin prestații ale artiștilor interpreți sau formații de artiști; săli de nunți, petreceri, baluri și alte evenimente deținute cu orice titlu (doar pentru orașe și stațiuni);

– unităților comerciale sau de prestări cu activitate continuă precum și cele cu suprafețe mai mici de 200 m² în comune și sate,

– unităților de agrement, centre medicale, birouri,

– unităților în care se organizează evenimente ocazionale, târguri și expoziții,

– standuri mobile cu activitate permanentă,

– în zonele cu transporturi terestre, maritime sau aeriene de pasageri,

– spatii de asteptare,

– parcări, parcuri, piețe, piațete, intersecții, plaje, ștranduri, pârtii pentru schii,

– call center,

– stadioane și săli de sport.

Ca jurisprudență europeană indicăm cauza C-162/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE cu privire la dreptul de remunerație cuvenit cu ocazia difuzării de fonograme la televizoare și/sau la radiori instalate în camerele de hotel, părți fiind Phonographic Performance (Ireland) Limited împotriva Irlandei .

Interpretând dispozițiile articolelor 8 și 10 ale Directivei 2006/115/CE privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (care a abrogat Directiva 92/100/CEE) coroborate cu dispozițiile considerentului (9) al Directivei 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, precum și cu cele ale Tratatului OMPI privind interpretările și execuțiile și fonogramele (WPPT), adoptat la Geneva, în 20.12.1996 și ale Tratatului OMPI privind drepturile de autor, Camera a treia a Curții a hotărât, la data de 15 martie 2012, că:

„1) Operatorul hotelier care instalează în camerele clienților televizoare și/sau aparate de radio la care difuzează un semnal radio are calitatea de <<utilizator >> care realizează o <<comunicare publică>> a unei fonograme radiodifuzate în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale.

2) Operatorul hotelier care instalează în camerele clienților televizoare și/sau aparate de radio la care difuzează un semnal radio are obligația de a plăti, pentru emiterea unei fonograme radiodifuzate, o remunerație echitabilă în temeiul articolului 8 alin. (2) din Directiva 2006/115, pe lângă cea plătită de autorul radiodifuzării.

3) Operatorul hotelier care nu instalează în camerele clienților televizoare și/sau aparate de radio la care difuzează un semnal radio, ci pune la dispoziție altfel de aparate, precum și fonograme în formă analogică sau digitală care pot fi redate sau ascultate cu ajutorul unor asemenea aparate, are calitatea de <<utilizator>> care realizează o <<comunicare publică>> a unei fonograme ]n sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115. Prin urmare, acesta are obligaía de a plăti pentru transmisia fonogramelor respective o <<remunerație echitabilă>> în sensul acestei dispoziții.

4) Articolul 10 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/115, care prevede, în cazul unei <<utilizări personale>>, o limitare a dreptului la o remunerație echitabilă prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din această directivă, nu permite statelor member să scutească operatorul hotelier, care realizează o <<comunicare publică>> a unei fonograme în sensul articolului 8 alineatul (2) din directive amintită, de obligația de plată a unei astfel de remunerații.”

3.2. Comunicarea publică în scop comercial a fonogramelor sau reproducerea acestora

Organismele de gestiune colectivă care se ocupă de comunicarea publică în scop comercial a fonogramelor sau de reproducerea acestora sunt, potrivit Deciziei Directorului General al O.R.D.A. nr. 399/16.11.2006, cu modoficările aduse prin Decizia ORDA nr. 189/2013 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788/16.12.2013) privind publicarea în Monitorul Oficial al României, a modificării remunerațiilor cuvenite tutularilor de drepturi conexe, sunt, pentru producătorii de fonograme UPFR (UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA) și pentru artiștii interpreți sau executanți atât pentru fonograme cât și pentru audiovizual CREDIDAM (CENTRUL ROMÂN PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI).

UPFR este membru asociat al IFPI (International Federation of Phonographic Industry) iar CREDIDAM este afiliat la patru organisme internaționale de gestiune colectivă, respectiv: AEPO (Asociația Europeană a Organizațiilor Artiștilor Interpreți), SCAPR (Consiliul Societăților pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți), IPDA (Asociația Internațională de Administrare a Băncii de Date a Artiștilor Interpreți) și VRDB (Bază de Date Internațională a Înregistrărilor Artiștilor Interpreți).

Obligația de remunerație către fiecare organism de gestiune, separat atât pentru producătorii de fonograme, cât și pentru artiștii interpreți sau executanți de fonograme și pentru audiovizual, revine următoarelor categorii de utilizatori (cu mețiunea că remunerația este în funcție de suprafața locației), pentru comunicarea de spectacole diverse, a operelor de filarmonică.etc. :

– restaurantelor, barurilor, cafenelelor, ceainăriilor, braseriilor, fast-food-urilor, pizzeriilor, shaormeriilor, cramelor, cofetăriilor, sălilor de jocuri, sălilor de bal, sălilor pentru nunți și asimilate, barurilor cu program de noapte, fără ring de dans pentru public;

– unităților comerciale sau prestatoare de servicii, show-room-urilor, supermarket-uri, hipermaket-uri, cabinetelor medicale, stomatologice (în ciuda recomandărilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în speța redată parțial mai jos), saloanelor de înfrumusețare și altele asimilate;

– unităților de difuzare din târguri și expoziții,

– distribuitorilor de publicitate cu vehicule, standuri, bannere, ecrane, machete fixe/gonflabile, remorci, mobile etc, (dotate sau însoțite de instalații de sonorizare);

-unităților hoteliere, pensiunilor agroturistice, popasurilor turistice, hanurilor turistice, pensiunilor urbane, saturilor de vacanță, campingurilor, cluburilor de vacanță, motelurilor, taberelor;

– transportatorilor din domeniul rutier/de transport în comun, agrement,

– utilizatorilor din autogări, spații de așteptare pentru pasageri, parcări auto și cinematografe în aer liber,

– din piscine, ștranduri, litoral, plaje, pârtii de schii și patinoare deschise publicului (dotate cu instalații de sonorizare),

– birouri și spații de producție.

3.2.1. Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-135/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Corte dʼappello di Torino (Italia), prin decizia din 10 februarie 2010, primită de Curte la 15 martie 2010, în procedura Società Consortile Fonografici (SCF) împotriva Marco Del Cor, privind „Dreptul de autor și drepturi conexe în societate informațională – Aplicabilitate directă în ordinea juridică a Uniunii a Convenției de la Roma, a Acordului TRIPS și a WPPT – Directiva 92/100/CE – Articolul 8 alin. (2) – Directiva 2001/29/CE – Noțiunea <<comunicare publică>> – Comunicare public a fonogramelor difuzate la radio într-un cabinet stomatologic”

În cursul lunii martie 2010 Curtea a fost sesizată pentru a pronunța o hotărâre preliminară cu privire la litigiul apărut în Torino între o societate de gestiune și un medic stomatolog ce difuza fonograme la radio în cabinetul său.

După dezbateri, la data de 15 martie 2012 Camera a treia a Curții a hotărât:

„1. Dispozițiile Acordului privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală, care constituie Anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 și care a fost aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) și dispozițiile Tratatului Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) privind interpretările și execuțiile și fonogramele din 20 decembrie 1996 sunt aplicabile în ordinea juridică a Uniunii.

Întrucât Convenția internațională privind protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune, adoptată la Roma la 26 octombrie 1961, nu face parte din ordinea juridică a Uniunii, nu îi este aplicabilă, însă produce efecte indirect în privința acesteia.

Particularii nu pot invoca direct nici această convenție, nici respectivul accord și nici tratatul sus-menționat.

Noțiunea <<comunicare publică>>, prevăzută în Directiva 92/100/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale și în Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, trebuie interpretată în lumina noțiunilor echivalente cuprinse în aceeași convenție, în acordul respective, precum și în tratatul sus-menționat și astfel încât să rămână compatibilă cu acestea din urmă, având de asemenea în vedere contextual în care asemenea noțiuni se înscriu și scopul urmărit de dispozițiile convenționale relevante în materie de proprietate intelectuală.

2.Noțiunea <<comunicare publică>> prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 92/100 trebuie interpretată în sensul că nu acoperă situația difuzării gratuite de fonograme într-un cabinet stomatologic, precum cel din acțiunea principală, în cadrul exercitării unei profesii liberale, în avantajul clientelei, care beneficiază de aceasta independent de voința sa.

Prin urmare, o astfel de difuzare nu conferă producătorilor de fonograme dreptul de a percepe o remunerație.”

3.3. Comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere cinematografice

În ceea ce privește comunicarea publică a operelor cinematografice, Directorul General al O.R.D.A. a stabilit că organismele de gestiune care colectează remunerațiile pentru acest tip de comunicare sunt DACIN-SARA (SOCIETATEA PENTRU DREPTURI DE AUTOR ÎN CINEMATOGRAFIE ȘI AUDIOVIZUAL – SOCIETATEA AUTORILOR ROMÂNI DINAUDIOVIZUAL) și UPFAR-ARGOA (UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL ROMÂNIA – ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE GESTIUNE A OPERELOR DE AUDIOVIZUAL). UPFAR-ARGOA are 3 angajați, 1850 de opere în repertoriul intern, 321.084 de opere în repertoriul extern și are încheiate contracte de reciprocitate cu: EGEDA (Spania), GWFF (Germania), FRF (Suedia), VAM (Austria) și Suissimage (Elveția).

DACIN-SARA a fost desemnat drept organism colector în baza Deciziei Directorului General al O.R.D.A. nr. 173/23.04.2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 298/04.05.2007 iar organismul UPFAR-ARGOA, în baza Deciziei Directorului General al O.R.D.A. nr. 17/30.01.2006 modificată prin Decizia Directorului General al O.R.D.A. nr. 10/05.02.2013 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 93/14.02.2013), ca urmare a indicelui de inflație la nivel național.

Utilizatorii care datorează plata remunerației sunt cei din unitățile de alimentație (restaurante, cafenele, braserii, fast-fooduri, cofetării sau alte unități asimilate), săli de jocuri de noroc sau cazinouri precum și cei din unitățile hoteliere și asimilate structurilor de cazare.

3.4. Sancționarea neîndeplinirii obligației de obținere a licenței de comunicare și plată a remunerațiilor cuvenite organismelor de gestiune colectivă

Întrucât sunt afectate atât relațiile sociale care se desfășoară pentru apărarea drepturilor de autor sau drepturilor conexe drepturilor de autor, cât și operele de creție intelectuală purtătoate de drepturi de autor sau de drepturi conexe drepturilor de autor, comunicarea către public a unor astfel de opere este sanționată penal.

Fapta de a pune la dispoziția publicului „inclusiv prin internet sau prin alte rețele de calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanților bazelor de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual” constituie infracțiune, potrivit art. 139^8 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

Pedeapsa stabilită pentru această faptă este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Legiuitorul a încadrat această faptă ca infracțiune având în vedere urmarea imediată care se produce în detrimentul titularilor de drepturi de autor și conexe, respectiv starea de pericol existentă datorită faptului că publicul poate avea acces în orice moment la operele sau produsele purtătoare de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis chiar și ale fabricanților bazelor de date, acțiunea penală punându-se în mișcare chiar și din oficiu pentru acest gen de infracțiune.

Această faptă poate să se afle într-un concurs de infracțiuni cu faptele prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. c) și d) din Legea 8/1996, care stipulează că fapta comisă fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor de autor și conexe de radiodifuzare a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe și de retransmitere pri cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe reprezintă infracțiuni, fiind sancționate cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă.

. 

.