Proprietate Intelectuala In Domeniul Biologiei. Studiu Comparativ
A. Ce este proprietatea intelectuală?
Proprietatea intelectuală cuprinde drepturile referitoare la:
– operele literare, artistice și științifice;
– interpretările artiștilor interpreți și execuțiile artiștilor executanți, fonogramele și emisiunile de radiodifuziune;
– invențiile în toate domeniile activității umane (brevete);
– descoperirile științifice;
– desenele și modelele industriale;
– mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu, precum și numele comerciale și denumirile comerciale;
– protecția împotriva concurenței neloiale și toate celelalte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile industrial, științific, literar și artistic.
Deținătorul proprietății intelectuale poate controla și trebuie răsplătit pentru uzul acesteia, iar acest fapt încurajează inovația și creativitatea spre beneficiul umanității.
Proprietatea intelectuală este împărțită în două categorii principale:
Dreptul de autor (Copyright), care include lucrări literare și artistice precum romane, poeme, piese de teatru, jocuri, filme, opere muzicale, situri web, picturi, fotografii, sculpturi, design arhitectural, etc. Drepturile conexe includ drepturile artiștilor apărute ca urmare a interpretarii , drepturile legate de înregistrarile efectuate de producătorii de fonograme și drepturile apărute urmare a emisiei programelor de radio și televiziune.
Proprietatea industrială, care include brevete de invenție (patente), mărci și indicații geografice, desene și modele industriale și topografii pentru produse semiconductoare.
Deși în majoritatea țărilor, dreptul de autor și drepturile conexe sunt legiferate în mod specific și individual, Comisia Europeană a adoptat un rol activ în promovarea unor tratate și politici comune în domeniu, implicându-se, de asemenea, prin intermediul Directoratului General pentru Piața Internă, în negocierile cu World Intellectual Property Organisation (WIPO), pentru dobândirea unui cadru normativ stabil și uniform de protejare a proprietății intelectuale, la nivel European și mondial.
Proprietatea intelectuală privită sub cele două componente ale sale, proprietatea industrială pe de o parte și drepturile de autor, pe de altă parte, este una dintre pârghiile de baza ale dezvoltării economice a unei națiuni. În acest context și din perspectivă antreprenorială se poate aprecia că protecția drepturilor de proprietate intelectuală este de o mare importanță, esența, scopul și finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligenței umane și, în același timp, garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs.
Din perspectivă europeană, protejarea acestor drepturi reprezintă una dintre condițiile necesare unei bune funcționări a pieței interne a Uniunii Europene. Prin respectarea acestor drepturi, inovația și creația sunt atribuite proprietarilor de drept, care le pot folosi în scopuri comerciale. În plus, drepturile de proprietate intelectuală contribuie la dezvoltarea societății prin: menținerea concurenței și încurajarea producerii de bunuri și servicii de calitate, stimularea creșterii economice și a ocupării forței de muncă, susținerea inovației și a cercetării, promovarea dezvoltării tehnologice și culturale.
Tabel 1. Comparație între brevetul de invenție și drepturile de autor
Capitolul I – Drepturile de autor
Dreptul de autor reprezintă ansamblul normelor juridice ce reglementează relațiile sociale ce decurg din crearea și valorificarea operelor științifice, literare și artistice. În prezent, în România această problemă este reglementată, în principal, prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Obiectul dreptului de autor este constituit din operele de creație intelectuală: din operele științifice (ex. studii, comunicări, prelegeri, altele asemenea), literare (ex. romane, poezii, dramaturgie, critică literară) și artistice (opere muzicale, artă coregrafică, fotografie ).
În privința creării și utilizării lor, legiuitorul emite norme juridice ce determină apariția de drepturi subiective și de obligații juridice. Asemenea drepturi subiective nu se nasc decât în privința acelor opere care îndeplinesc în mod cumulativ anumite condiții caracteristice, trăsături esențiale. În măsura în care acestea sunt îndeplinite, autorul acelei opere devine titular al dreptului de autor și uneori și al altor drepturi în mod automat, ex lege, și fără îndeplinirea altor formalități. După ce opera a fost creată, nu este necesară înregistrarea ei, prezentarea ei la o anumită autoritate sau organizație de altă natură.
Aceste condiții2, necesar a fi îndeplinite, sunt următoarele:
să fie vorba despre o creație intelectuală, o creație a minții omului (una sau mai multe persoane fizice); persoana juridică, în principiu, nu poate fi titulară a dreptului de autor, deoarece aceasta nu creează din punct de vedere intelectual;
să fie vorba despre o creație exprimată într-o formă concretă, perceptibilă simțurilor umane; acest lucru nu înseamnă neapărat publicarea operei respective. (ex. manuscrise, notițe, schiță, tablou, partitură); dreptul de autor nu ocrotește conținutul de idei al operei; acesta nu ocrotește ideile, ci doar o anumită formă de exprimare a acestor idei; nimeni nu-și poate apropria ideile (acestea circulă liber); dacă ideea circulă sub o anumită formă, această formă e apropriată;
creația intelectuală trebuie să prezinte originalitate: trebuie să reflecte exprimarea personalității creatorului; dacă aceasta nu există, nu putem vorbi de o operă care să fie protejată prin dreptul de autor; este o creație intelectuală dar nu este o operă ca obiect al dreptului de autor; noțiunea de originalitate nu trebuie confundată cu cea de noutate; dreptul de autor se poate naște chiar și în legătură cu o operă ce nu conține idei noi; e important ca forma de exprimare a acelor vechi idei sa fie alta decât cea anterioară și opera să exprime, într-o anumită măsură, personalitatea autorului subsecvent.
Capitolul II – Proprietatea industrială
Cât privește proprietatea industrială s-a considerat că – strict o sensu – aceasta este „acea posibilitate, recunoscută de lege titularului acestui drept – persoană fizică sau persoană juridică – de a folosi, în mod exclusiv, o creație intelectuală aplicabilă în industrie sau un semn distinctiv al unei activități industriale. Prin urmare, există două categorii de obiecte ale acesteia: creații intelectuale industriale și semne distinctive ale activității industriale. Termenul „industrie” („industrial”) are un înțeles convențional (special), acesta cuprinzând nu doar industria propriu-zisă (ca ramura a economiei naționale), ci și alte domenii cum ar fi comerțul, agricultura, etc. În materia proprietății industriale noțiunea de „industrie” este concepută ca tot ceea ce presupune și este datorat muncii omului, activității sale asupra naturii.
Convenția de la Paris din 1883 privind protecția proprietății industriale (cea mai veche în materie și încă în vigoare) menționează ca fiind obiecte al proprietății industriale: invențiile, modelele de utilitate, desenele și modelele industriale, mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu, numele comercial, indicațiile de proveniență, denumirile de origine. Față de data adoptării Convenției de la Paris din 1883, materia proprietății industriale s-a îmbogățit. Într-o enumerare nelimitativă, sunt creații intelectuale industriale: invenția, inovația, know-how-ul, modelele de utilitate, desenele și modelele industriale, topografia circuitelor integrate etc., respectiv sunt semne distinctive ale activității industriale: mărcile (de fabrică, de comerț sau de serviciu), indicații geografice (denumiri de origine și/sau indicații de proveniență), numele comercial (firma), emblema.
Analizând toate și fiecare din obiectele proprietății industriale, rezultă că acestea prezintă trăsături comune:
sunt bunuri, în sensul juridic al termenului (sunt susceptibile de apropriere sub forma unor drepturi patrimoniale);
sunt transmisibile (după caz, prin licență sau prin cesiune);
sunt bunuri incorporale – nu au o substanță materială; titularul dreptului de proprietate asupra suportului material al operei nu este în mod necesar și titularul dreptului de proprietate industrială;
se caracterizează prin ubicuitate; ubicuitatea poate fi de două feluri:
a) ubicuitatea sub aspectul apariției desemnează aptitudinea acestor obiecte de a putea fi create de două sau mai multe persoane ce au lucrat în mod independent, unele de altele, în același timp (sau în perioade de timp diferite), în același loc (sau în locuri diferite); legiuitorul este cel care emite norme prin care să se identifice titularul dreptului de proprietate industrială (ex: sunt recunoscuți amândoi ca titulari ai dreptului – cotitulari, sau doar unul dintre aceștia va fi recunoscut ca fiind titular al dreptului); în această din urmă ipoteză se naște întrebarea care dintre cei doi va fi recunoscut ca fiind titularul dreptului; există legislații ce stabilesc ca principiu că titular al dreptului de proprietate industrială este acela care a îndeplinit primul anumite formalități cerute de lege în fața unor autorități stabilite de lege;
b) ubicuitatea sub aspectul folosinței desemnează aptitudinea obiectelor proprietății industriale de a putea fi folosite, chiar în integralitatea lor, de două sau mai multe persoane, independent una de alta, în același timp si in același loc sau în locuri diferite; legiuitorul a emis norme juridice cu privire la instrumentele de transmitere a acestor obiecte ce fac posibilă folosirea concomitentă a lor de către persoane diferite, chiar în același timp; de exemplu, prin contractul de licență nu se transmite însuși dreptul de proprietate industrială, cu toate prerogativele sale, ci doar posibilitatea de a folosi creația sau semnul distinctiv și de către beneficiarul licenței.
II.1. Ce este un brevet de invenție ?
Un brevet de invenție este un titlu de protecție în baza căruia titularul deține un drept exclusiv de exploatare asupra obiectului unei invenții. Invenția poate avea ca obiect un produs, un proces sau o metodă care, în sens foarte larg, furnizează o nouă soluție tehnică unei probleme. Brevetele de invenții protejează aspectele tehnice și funcționale ale produselor, procedeelor sau metodelor.
Brevetele stimulează pe inventatori prin recunoașterea acordată creativității, ca și prin valorificarea materială în comerț sau pe cale industrială.
Prin inregistrarea inventiei si obtinerea brevetului de inventie, titularul dobandeste un drept exclusiv de a impiedica orice alte persoane sa produca, sa utilizeze, sa ofere spre vanzare, sa vanda sau sa importe un produs sau un procedeu bazat pe inventia brevetata, fara a avea acordul sau prealabil.
Se poate acorda brevetul pentru orice inventie ce are ca obiect un produs sau un procedeu, realizat in oricare dintre domeniile tehnologice, cu conditia ca aceasta inventie sa fie noua, sa rezulte dintr-o activitate inventiva si sa fie susceptibila de aplicare industriala.
Condițiile pentru inregistrarea unei inventii sunt:
inventia este noua – aceasta conditie presupune ca inventia depusa spre inregistrare sa nu fie cuprinsa in stadiul tehnicii; stadiul tehnicii include toate cunostintele care au devenit accesbile publicului pana la data depunerii cererii de brevet sau a prioritatii invocate si recunoscute.
inventia implica o activitate inventiva – aceasta conditie presupune faptul ca, pentru persoanele de specialitate din domeniul din care a fost realizata inventia, aceasta nu rezulta in mod evident din cunostintele cuprinse in stadiul tehnicii;
inventia este susceptibila de aplicare industriala – aceasta conditie presupune ca obiectul inventiei sa poata fi folosit cel putin intr-un domeniu de activitate.
Inventia poate fi inregistrata:
la nivel national – compania dumneavoastra va dobandi protectie asupra dreptului, numai pe teritoriul tarii in care se face inregistrarea;
la nivel regional – dreptul asupra a lor de către persoane diferite, chiar în același timp; de exemplu, prin contractul de licență nu se transmite însuși dreptul de proprietate industrială, cu toate prerogativele sale, ci doar posibilitatea de a folosi creația sau semnul distinctiv și de către beneficiarul licenței.
II.1. Ce este un brevet de invenție ?
Un brevet de invenție este un titlu de protecție în baza căruia titularul deține un drept exclusiv de exploatare asupra obiectului unei invenții. Invenția poate avea ca obiect un produs, un proces sau o metodă care, în sens foarte larg, furnizează o nouă soluție tehnică unei probleme. Brevetele de invenții protejează aspectele tehnice și funcționale ale produselor, procedeelor sau metodelor.
Brevetele stimulează pe inventatori prin recunoașterea acordată creativității, ca și prin valorificarea materială în comerț sau pe cale industrială.
Prin inregistrarea inventiei si obtinerea brevetului de inventie, titularul dobandeste un drept exclusiv de a impiedica orice alte persoane sa produca, sa utilizeze, sa ofere spre vanzare, sa vanda sau sa importe un produs sau un procedeu bazat pe inventia brevetata, fara a avea acordul sau prealabil.
Se poate acorda brevetul pentru orice inventie ce are ca obiect un produs sau un procedeu, realizat in oricare dintre domeniile tehnologice, cu conditia ca aceasta inventie sa fie noua, sa rezulte dintr-o activitate inventiva si sa fie susceptibila de aplicare industriala.
Condițiile pentru inregistrarea unei inventii sunt:
inventia este noua – aceasta conditie presupune ca inventia depusa spre inregistrare sa nu fie cuprinsa in stadiul tehnicii; stadiul tehnicii include toate cunostintele care au devenit accesbile publicului pana la data depunerii cererii de brevet sau a prioritatii invocate si recunoscute.
inventia implica o activitate inventiva – aceasta conditie presupune faptul ca, pentru persoanele de specialitate din domeniul din care a fost realizata inventia, aceasta nu rezulta in mod evident din cunostintele cuprinse in stadiul tehnicii;
inventia este susceptibila de aplicare industriala – aceasta conditie presupune ca obiectul inventiei sa poata fi folosit cel putin intr-un domeniu de activitate.
Inventia poate fi inregistrata:
la nivel national – compania dumneavoastra va dobandi protectie asupra dreptului, numai pe teritoriul tarii in care se face inregistrarea;
la nivel regional – dreptul asupra inventiei este protejat in toate tarile semnatare ale conventiilor in baza carora au fost depuse cererile de inregistrare: brevetul european (pe baza Conventiei brevetului european); brevetul euroasiatic (pe baza Conventiei euroasiatice privind brevetele); brevetul OAPI (pe baza Acordului referitor la crearea organizatiei africane de proprietate intelectuala); brevetul ARIPO (pe baza Acordului referitor la crearea organizatiei regionale africane de proprietate industriala);
la nivel international – dreptul asupra inventiei este protejat in tarile mentionate in cererea de inregistrare conform Tratatului de Cooperare in domeniul Brevetelor.
Pentru a obtine un brevet de inventie si pentru a beneficia pe deplin de drepturile conferite prin aceasta inregistrare, este necesara parcurgerea urmatorilor pasi:
verificarea stadiului cunoscut al tehnicii din domeniul in care a fost realizata inventia, pentru a reduce riscul respingerii cererii de inregistrare din cauza lipsei de noutate sau activitatii inventive;
inregistrarea inventiei si obtinerea brevetului de inventie;
protectia dreptului de proprietate industriala asupra inventiei prin: formularea de opozitii la inregistrarea de catre terti a unor inventii asemanatoare; formularea de actiuni in concurenta neloiala, plageri penale pentru savarsirea infractiunii de contrafacere;
mentinerea in vigoare a brevetului de inventie.
Indiferent de modalitatea de inregistrare a inventiei, la nivel national, european sau international, aceasta este protejata de la data depunerii cererii de inregistrare, cu exceptia cazului in care se invoca o prioritate (prioritatea determinata de un depozit anterior intr-o alta tara sau prioritatea de expozitie).
a. Brevetul de inventie national – este brevetul inregistrat la oficiul national din fiecare tara in care se solicita inregistrarea.
Brevetul de inventie inregistrat la nivel national beneficiaza de protectie numai pe teritoriul tarii in care este formultata cererea.
Pentru a inregistra un brevet de inventie in Romania, este necesara depunerea unei cereri de inregistrare la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). Brevetul de inventie inregistrat la nivel national in Romania, este protejat pentru o perioada de 20 de ani.
b. Brevetul de inventie european – este obtinut prin inregistrarea inventiei ca urmare a formularii unei cereri catre Oficiului European de Brevete (EPO), inventie ce urmeaza a fi protejata in toate tarile mentionate de catre solicitant in cererea de inregistrare.
c. Brevetul de inventie internațional – este obtinut prin inregistrarea inventiei ca urmare a formularii unei cereri catre Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (WIPO/OMPI), inventie ce urmeaza a fi protejata in toate tarile mentionate de catre solicitant in cererea de inregistrare.
II.2. Ce este o marcă ?
O marcă4 este un semn de reprezentare grafică, care are drept scop deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane.
Titularul unei mărci poate cere interzicerea folosirii de către terți a unui semn identic sau asemănător cu marca. Această interdicție se poate aplica în special în următoarele cazuri: aplicarea pe ambalaje, comercializarea produselor sub acest semn, importul sau exportul sub acest semn. Înregistrarea mărcii produce efecte pentru o perioadă de 10 ani, care poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani. cu plata taxei prevăzute de lege.
În principiu, aproape orice marcă poate fi înregistrată. Mărcile sunt semne distinctive, cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special forma produsului sau a ambalajului său, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne.
În plus față de mărcile care identifică un anumit bun sau serviciu din punct de vedere comercial. există și alte categorii de mărci.
Mărcile colective sunt proprietatea unei asociații și au drept scop deosebirea produselor sau serviciilor acesteia de cele aparținând altor persoane. Exemple de astfel de asociații sunt cele reprezentând contabili, ingineri sau arhitecți.
Mărcile de certificare sunt acordate pentru a indica faptul că produsele sau serviciile în cauză sunt conforme cu anumite standarde în ceea ce priveăte calitatea, materialul, modul de fabricație, precizia sau alte caracteristici, dar nu privesc calitatea de membru într-o asociație. Ele pot fi acordate oricui poate dovedi faptul că produsele în cauză îndeplinesc anumite standarde prestabilite. De exemplu, standardele de calitate acceptate pe plan internațional ISO 9000 sunt un astfel de exemplu.
Prin înregistrarea unei mărci compania dobandeste drepturi exclusive de a utiliza marca protejata, impiedicand companiile concurente sa comercializeze produse identice sau similare sau sa presteze servicii sub aceeasi marca sau sub o marca similara de natura a crea confuzie pentru consumatori.
Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica, ce permite consumatorului sa faca deosebirea intre produsele identice sau similare si care induce in mintea acestuia faptul ca aceste produse identice sau similare nu provin de la aceeasi companiei.
Pentru înregistrare trebuie indeplinite anumite conditii: elementele verbale care alcătuiesc marca trebuie sa fie usor de pronuntat si de retinut, marca trebuie sa fie ușor de reprezentat, atractivă din punctul de vedere al aspectului și să difere de mărcile produselor identice sau similare.
Mărcile pot fi inregistrate în urmatoarele forme:
marcă verbală – o denumire, un slogan, scrise cu caractere standard;
marcă figurativă – un element grafic care nu contine litere sau cifre;
marcă combinată – o denumire scrisa cu o grafica deosebita si /sau in culori sau o denumire insotita de un element grafic;
marcă tridimensională – marcă constituita din forma produsului sau a ambalajului sau orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau serviciu.
Mărcile pot fi protejate:
la nivel national – compania va dobândi protectie asupra dreptului numai pe teritoriul tarii in care se face înregistrarea; cererea de înregistrare de marcă se depune la Oficiul de Stat pentru Inventii si Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii in Romania sau la Oficiile specializate din alte tari in care compania își desfasoara activitatea;
la nivel comunitar – dreptul asupra mărcii este protejat in toate tarile membre ale Uniunii Europene; cererea de înregistrare de marcă se depune la Oficiul pentru Armonizarea Piatei Interne (OHIM/OAPI);
la nivel internațional – dreptul asupra mărcii este protejat in tarile mentionate in cererea de înregistrare conform Aranjamentului sau Protocolului de la Madrid; cererea de înregistrare de marcă se depune la Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (WIPO/OMPI).
Pentru a obtine o marcă inregistrata si pentru a beneficia pe deplin de drepturile conferite prin aceasta înregistrare, este necesara parcurgerea urmatorilor pasi:
verificarea denumirii si/sau a elementului grafic din componenta mărcii, pentru a nu exista probleme in cadrul procedurii de înregistrare a mărcii;
înregistrarea mărcii;
protecția dreptului de proprietate industriala asupra mărcii prin: formularea de opozitii la înregistrarea de catre terți a unor mărci identice sau similare pentru aceleasi produse sau pentru produse asemanatoare; formularea de actiuni in concurenta neloiala, plâgeri penale pentru săvârsirea infractiunii de contrafacere;
reînnoirea mărcii.
II.3. Ce este un desen industrial?
Un desen industrial are o natură în primul rând estetică, iar protecția nu se aplică nici unei caracteristici tehnice a produsului. Desenul sau modelul industrial, al cărui aspect este determinat de o funcție tehnică, nu poate fi înregistrat chiar dacă are noutate.
Din momentul inregistrarii desenului/modelului industrial, proprietarul se bucura de un drept exclusiv de exploatare a acestuia, precum si dreptul de a interzice tertilor sa efectueze fara consimtamantul sau reproducerea, fabricarea, comercializarea sau oferirea spre vanzarea, folosirea, importul sau stocarea in vederea comercializarii, oferirea spre vanzare sau folosirea unui produs in care desenul sau modelul industrial este incorporat sau la care acesta se aplica.
Prin desen industrial4 se intelege aspectul exterior al unui produs sau al unei parti a acestuia, redat in doua dimensiuni, rezultat din combinarea dintre principalele caracteristici, indeosebi linii, contururi, culori, forma, textura si/sau materiale si/sau ornametatia produsului in sine.
Prin model industrial se intelege aspectul exterior al unui produs si/sau al unei parti a acestuia, redat in trei dimensiuni, rezultat din combinarea dintre principalele caracteristici, indeosebi linii, contururi, culori, forma, textura si/sau ornamentatia produsului in sine.
Conditiile pentru inregistrarea unui desen/model industrial sunt:
desenul/modelul industrial este nou – aceasta conditie presupune ca desenul/model industrial depus spre inregistrare sa nu fie identic in ceea ce priveste detaliile semnificative cu nici un desen sau model industrial facut public inainte de data depunerii cererii sau a prioritatii invocate;
desenul/modelul industrial are caracter individual – conditie ce presupune ca impresia globala pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferita de cea produsa de orice alt desen sau model industrial facut public anterior datei de depunere a cererii sau a datei prioritatii invocate.
Desenul/modelul industrial poate fi inregistrat:
la nivel national – compania dumneavoastra va dobandi protectie asupra dreptului numai pe teritoriul tarii in care se face inregistrarea; cererea de inregistrare de desene/modele industriale se depune la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) sau la Oficiile specializate din tarile in care compania dumneavoastra isi desfasoara activitatea;
la nivel comunitar – dreptul asupra desenului/modelului este protejat in toate tarile membre ale Uniunii Europene; cererea de inregistrare de desene/modele industriale se depune la Oficiul pentru Armonizarea Pietei Interne (OHIM/OAPI);
la nivel international – dreptul asupra desenului/modelului industrial este protejat in tarile mentionate in cererea de inregistrare conform Aranjamentului de la Haga; cererea de inregistrare de desene/modele industriale se depune la Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (WIPO/OMPI).
Pentru a obtine un desen/model înregistrat si pentru a beneficia pe deplin de drepturile conferite prin aceasta inregistrare, este necesara parcurgerea urmatorilor pasi:
verificarea inregistrarilor anterioare de desene/modele industriale identice sau similare celui ce urmeaza a fi inregistrat;
inregistrarea desenului/modelului industrial;
protectia dreptului de proprietate industriala asupra desenului prin: formularea de opozitii la inregistrarea de catre terti a unor desene/modele industriale asemanatoare; formularea de actiuni in concurenta neloiala, plageri penale pentru savarsirea infractiunii de contrafacere;
reinnoirea desenului/modelului industrial.
Indiferent de modalitatea de inregistrare a desenului/modelului industrial, la nivel national, comunitar sau international, acesta este protejat de la data depunerii cererii de inregistrare, cu exceptia cazului in care se invoca o prioritate (prioritatea determinata de un depozit anterior intr-o alta tara sau prioritatea de expozitie).
O indicație geografică este un semn folosit pentru bunuri care au o anumită origine și posedă o anumită calitate sau reputație care sunt consecința originii lor în cele mai mult situații, o indicație geografică constă în numele locului de origine al bunurilor. Produsele agricole au în mod obișnuit calități ce derivă din locul în care sunt produse și care sunt influențate de factorii locali specifici, cum ar fi clima și solul.
Topografia circuitului integrat este dispunerea tridimensională a unor elemente ale unui circuit integrat din care cel puțin unul este un element activ și a tuturor interconexiunilor sau a unei părți din interconexiunile circuitului integrat sau o astfel de dispunere pregătită pentru fabricarea circuitului integrat.
Capitolul III – Proprietatea industrială – incitant al creației științifice și inovării
Asemenea investițiilor, cercetarea, dezvoltarea și inovarea sau, mai degrabă rezultatele lor, au un puternic efect de antrenare, atât în interiorul economiilor naționale, cât și în cadrul economiei globale. Ca o consecință, în cadrul producției de știință se nasc drepturi de proprietate industrială a căror protecție determinată de natura specială de răspândire a informațiilor sporește rolul agenților inovatori în asigurarea creșterii economice și motivația lor pentru inovare.
Analizând domeniul proprietății industriale, constatăm că nu este suficientă armonizarea reglementărilor juridice și instituțiilor statelor naționale cu reglementările și instituțiile care operează la nivel european sau pe plan mondial. Pentru asigurarea creșterii economice este nevoie de rezultate în domeniul creației științifice, tehnologiei și inovării, cărora să le fie aplicate reglementările armonizate din domeniul proprietății industriale.
Creșterea economică își are, într-o mare măsură, consistența în efectele pe care le generează progresul tehnic și științific, cercetarea științifică, inovarea.
III.1. Rolul cercetării științifice în procesul de creștere economică.
Rolul progresului științific și, îndeosebi, al activității de cercetare, dezvoltare este analizat de literatura economică în raport cu creșterea economică și dezvoltarea națiunilor. Pentru a argumenta această afirmație se pune problema comensurării contribuției (a efectelor) investițiilor realizate în cercetare- dezvoltare.
Este de remarcat că studiile cantitative sunt mai puțin exacte în ceea ce privește evaluarea contribuției investițiilor în cercetare-dezvoltarea industrială la creșterea productivității. Dificultățile în determinarea acestei contribuții rezidă, în principal, din absența unei măsurări directe a produsului cercetării. De cele mai multe ori se recurge la măsuri indirecte și aproximative de determinare (monografii, studii de caz) care țintesc cu preponderență „factorii de succes”. Conținând un coeficient ridicat de subiectivism, aceste determinări nu pot fi în mod riguros generalizate. Cele care reflectă într-o mai mare măsură rolul cercetării, dezvoltării și inovării și care permit o reprezentare a ritmului și tendințelor activității inventive, precum și efectele factorilor economici sunt brevetele.
Tabelul 2.
Evoluția cererilor internaționale de brevete pe domenii tehnice conform clasificării internaționale de brevete (C.I.B.)
Sursa: PCT Sistemul internațional de brevete pe anul 2006, Revista anuală a PCT, Baza de date
statistice a L’OMPI.
Evoluția datelor statistice privind cererile de brevete prefigurează creșteri în aproape toate domeniile, ca rezultat al cercetării, dezvoltării și inovării. Este însă de remarcat tendința accentuată de creștere în domeniile de vârf ale științei și tehnicii (informatică, telecomunicații, instrumente de analiză și control, inginerie medicală etc.).
Indiferent de valoarea economică a fiecărui brevet, totuși, prin concretizarea rezultatelor cercetării, are loc o adăugare de capital de cunoștințe tehnologice cu impact asupra productivității. Nu sunt mai prejos nici externalitățile de cercetare- dezvoltare, respectiv ansamblul consecințelor unei activități de cercetare-dezvoltare desfășurate de un producător asupra performanțelor unuia sau mai multor producători sau „externalitățile de cunoștințe”, care iau forma unei difuziuni (transfer) a cunoașterii între firme sau sectoare de activitate.
În condițiile internalizării proceselor de producere și de utilizare a cunoștințelor se creează o relație directă între producătorul de cunoștințe și utilizatorul de cunoștințe, cu rezultate pozitive pentru cel dintâi. Totodată internalizarea acestor produse constituie o piedică în răspândirea informațiilor rezultate. Drepturile de proprietate industrială tind să înlăture aceste obstacole și, în același timp, să asigure stimularea producției de cunoștințe și să țintească o permanentă stimulare la inovare. Astfel, invenția oferă întreprinderii care o deține și o aplică, o poziție temporară de monopol, sursă de supraprofit. Desigur, motivația întreprinderii depinde foarte mult de drepturile de proprietate industrială și de protecția acestora în raport cu potențialii imitatori.
În acest cadru sunt evidențiați următorii patru factori favorabili inovării:
concurența pentru realizarea unei invenții; sub forma sa extremă aceasta este „distrugerea creatoare”, după Schumpeter;
concurența „ex – ante” asupra pieței de mărfuri; prin inovare întreprinderile încearcă să învingă concurența între mărfurile apropiate unele de altele;
difuzarea cunoștințelor, create de precedentele inovări, la fel de mare ca posibilitate;
limita concurenței „ex – post” asupra piețelor de mărfuri, care precede efortului inovării: perspectiva pieței protejate este mai atractivă pentru inovare față de perspectiva unei piețe concurențiale.
Analizând principiile menționate, rezultă că această concurență „ex – post” după o etapă a inovării devine concurență „ex – ante” pentru etapa următoare a procesului de inovare.
Tabelul 3.
Evoluția cererilor internaționale de brevet conform Tratatului de cooperare în materie de brevete
(PCT) pentru principalele 15 țări de origine
Sursa: Prelucrat pe baza datelor statistice publicate de Organizația Mondială a Proprietății Industriale în Raportul: Numărul fără precedent al cererilor internaționale de brevete depuse în 2007, Actualități si evenimente, 21 februarie 2008, Geneva.
Se constată și în acest fel că stimularea cercetării-dezvoltării reflectată prin prisma drepturilor de proprietate industrială prezintă cea mai mare intensitate în țările dezvoltate.
III.2. Stimularea inovării, drepturile de proprietate industrială și convergența inovării în spațiul european
Subordonând procesul inovării, stimularea la inovare și implicațiile proprietății industriale Strategiei Lisabona, Comisia Europeană a inițiat și dezvoltat un instrument, respectiv Clasamentul European al Inovării (EIS), ce are menirea să asigure o evaluare comparativă a performanței inovatoare a statelor membre ale Uniunii Europene.
Este de remarcat că, pentru determinarea și comensurarea performanței inovării în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și alte state (Croația, Turcia, Islanda, Norvegia, Japonia, Statele Unite ale Americii, Australia, Canada și Israel) se au în vedere 25 de indicatori ai inovării, care vizează 5 dimensiuni cuprinzând cele mai variate aspecte ale proceselor inovării, inclusiv cele referitoare la proprietatea industrială, cum sunt:
driveri de inovare (innovation drivers) – stimulente ale inovării ce vizează dimensiunea condițiilor structurale necesare pentru creșterea potențialului inovator;
creația de cunoștințe (knowledge creation) – vizează îndeosebi dimensiunile privind investițiile în activitățile de cercetare, dezvoltare;
inovație și antreprenoriat (innovation & entrepreneurship) – dimensiunea eforturilor pentru inovare la nivelul firmei;
aplicație (application) – vizează dimensiunile performanței exprimate în termenii muncii și activităților de afaceri, precum și valoarea lor adăugată în sectoarele inovative;
proprietatea industrială (intellectual property) – dimensiunea
consecințelor realizate în limitele succesului pe bază de know-how.
Elaborat pe baza indicatorilor inovării și tendințelor ce rezultă din analiză, clasamentul EIS 2007 indică un proces de clusterizare. Ținând seama de performanțele inovării, țările cuprinse în acest clasament se grupează astfel:
Tabelul 4.
Gruparea țărilor după indicele performanțelor inovării pe anul 2007
Sursa: Prelucrat după datele statistice din EIS 2007, Analize comparative ale performanțelor inovării,
februarie 2007
În ciuda acestui proces de clusterizare, există totuși un proces al convergenței, atât în ceea ce privește performanța inovării, cât și în domeniul proprietății industriale. Se pune însă întrebarea: cum se dezvoltă aceste procese având în vedere interdependența și mai ales faptul că ambele procese au aceeași bază a producerii lor (nivelul de dezvoltare economică, voință socială și politică a fiecărui stat).
Cunoscându-se că media indicelui performanței inovării în Uniunea Europeană este 0,45, rezultă următoarele:
Din punctul de vedere al performanței inovării în Europa, cele mai multe state membre ale Uniunii sunt state cu media performanței mai scăzută, dar care au o tendință pozitivă;
Mai mulți dintre inovatorii moderați și țările din urmă manifestă tendința de reducere a decalajului față de media Uniunii Europene și grupurile liderilor inovării, precum și a grupului de țări care-i urmează;
Există câteva excepții: Luxemburgul (care combină un nivel moderat al performanței cu rată înaltă a indicelui inovării); Spania, Grecia și Croația (ce au nivel relativ scăzut al indicelui inovării); Norvegia și Turcia (care au cunoscut un indice al inovării foarte scăzut).
Media ratei de creștere a indicelui inovării (2003 – 2007)
Fig. 2. Convergența privind performanța inovării în Uniunea Europeană
(Sursa: European Innovațion Scoreboard 2007).
◊ Suedia; Liderii inovării; □ Urmăritorii imediați ai inovării; ♦ Inovatorii moderați; ▲ Țările din urmă;
■ Turcia; Liniile punctate arată performanța UE.
Analizându-se schimbările din perioada 2003–2007, atât în interiorul grupurilor de țări, cât și la nivelul grupurilor de țări, se pot trage următoarele concluzii:
Numărul de membri în cadrul grupurilor (astfel cum au fost menționate) are o largă stabilitate;
Luxemburgul se află într-un proces superior de mișcare, trecând la grupul liderilor inovării;
Cipru și Malta trec de la grupul țărilor din urmă la grupul moderaților inovării;
Letonia și România, se situează, alături de Turcia, în clusterul țărilor rămase în urmă.
III.3. Dimensiunea cercetării științifice și inovării românești în contextul mondial și proprietatea industrială
Producția științifică și inovarea, ca de altfel orice activitate intelectuală presupune un consum de resurse materiale, financiare și mai ales muncă de creație. Astfel, este îndreptățită întrebarea: care este eficiența procesului de cercetare, dezvoltare, inovare și cum se cuantifică în raport cu protecția drepturilor de proprietate industrială?
Simplificând lucrurile, eficiența activității de cercetare-dezvoltare în raport cu drepturile de proprietate industrială se materializează în contribuția la creșterea economică, deși studiile cantitative, de exemplu, par a fi mai puțin precise când se pune problema măsurării contribuției investițiilor în cercetarea-dezvoltarea industrială la creșterea productivității. Dificultățile în estimarea acestei contribuții țin în principal de absența unei măsuri directe și pertinente a produsului cercetării.
Pentru măsurarea efectelor propagate determinate de activitățile de cercetare –
dezvoltare, inovare, literatura de specialitate identifică câteva abordări și anume:
datele referitoare la brevete, care dau o reprezentare ceva mai clară a efectelor factorilor economici asupra intensității, ritmului și tendințelor activității inventive;
funcția de producție clasică, argumentată de fenomenul de adăugare a capitalului de cercetare-dezvoltare acumulat (capital de cunoștințe tehnologice).
studiile de caz, monografiile care țintesc rate de randament private și
publice ridicate;
De asemenea, în ceea ce privește evaluarea randamentului activităților de
cercetare-dezvoltare, în prezent, se disting următoarele direcții:
randamentul cercetării fundamentale care, are efecte evidente asupra creșterii productivității comparativ cu cercetarea-dezvoltarea industrială, dar mai dificil de cuantificat;
măsurarea externalităților produse de cercetare-dezvoltare, adică a ansamblului consecințelor unei activități de cercetare-dezvoltare desfășurate de un producător asupra performanțelor unuia sau mai multor producători.
Așa cum s-a mai arătat, cuantificarea efectelor propagate ale cercetării- dezvoltării este dificil de făcut. Totuși, unul dintre criteriile de evaluare a cercetării științifice îl constituie inovarea, ca factor esențial al competiției interne și internaționale. Măsurarea rezultatelor activității de inovare constă în evaluarea numărului de brevete.
Analizând cercetarea, dezvoltarea și inovarea din România prin prisma drepturilor de proprietate industrială și a creativității, situația nu este una îmbucurătoare. Datele statistice sunt revelatoare. Ele reflectă consecințele unei perioade lungi de subfinanțare și de disfuncționalități ale sistemului. (vezi tabelul 4)
Tabelul 5
Cererile și eliberările de brevete de invenție în România, în anii 2001–2006
Sursa: Anuarul statistic pe anul 2007 – date preluate de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).
Datele statistice privind brevetele de invenție din România pun în evidență următoarele:
tendință de scădere a cererilor de brevet provenite de la solicitanții români (scădere cu 27,83% în 2006 față de 2001);
tendință de scădere a numărului de brevete de invenție eliberate titularilor români (scădere cu 22,8% în 2006 față de 2001);
numărul redus de cereri de brevete ale solicitanților români reprezentați de întreprinderi, unități de cercetare și învățământ.
Pe plan internațional se reflectă aceeași situație, activitate extrem de redusă în ceea ce privește brevetarea rezultatelor inovării românești. De pildă, în timp ce în lume, în anul 2007, s-a înregistrat un număr de cereri internaționale de brevete de 156 100, România a înregistrat numai 23 de cereri potrivit P.C.T. (tabelul 5).
Argumentele și datele prezentate pun în evidență necesitatea adoptării și dezvoltării , în continuare a cadrului economic, instituțional și legislativ, stimulativ pentru inovare și protecție a drepturilor de proprietate industrială la nivelul tuturor unităților de cercetare științifică, universităților și întreprinderilor.
Tabelul 6
Cererile internaționale de brevete conform PCT
Sursa: Organizația Mondială a Proprietății Industriale, Număr fără precedent de cereri internaționale
de brevet depuse în 2007, Geneva, 21 februarie 2008, PR/2008/536
Pentru entitățile care operează în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării
stimularea la inovare este dată de:
riscul de a transforma, un principiu științific, o invenție etc. într-un rezultat viabil din punct de vedere comercial sau folositor progresului în general;
faptul că inovația oferă o sursă de supraprofit, ca urmare a poziției de
monopol temporar;
drepturile de proprietate industrială de care agentul economic poate
dispune;
gradul de protecție a drepturilor de proprietate industrială, în raport cu
potențiali imitatori sau pentru preîntâmpinarea pirateriei.
Pornind de la existența acestor caracteristici, în prezenta secțiune s-a analizat și conturat starea cercetării științifice și a inovării în România și a rezultatelor acesteia, de unde se deduce că, timp de aproape două decenii, sistemul românesc de cercetare, dezvoltare și inovare a întâmpinat dificultăți majore cu repercursiuni pe măsură, nedând șansa racordării la tendințele mondiale din știință și tehnologie decât în cazuri izolate. Sintetic, starea cercetării științifice și inovării românești în anii de după 1989 se poate înscrie în următorul tablou: subfinanțare și restructurare întârziată; fragmentarea sistemului de cercetare-dezvoltare; o cerere redusă pentru inovare a întreprinderilor românești; scăderea drastică a numărului de cercetători; migrația cercetătorilor români; dificultăți în atragerea tinerilor performanți în cercetare; întârzierea reformei instituționale din domeniul cercetării-dezvoltării; calitatea scăzută a infrastructurii cercetării, dezvoltării și inovării; lipsa unui sistem de evaluare stimulativ pentru performanță.
Din punctul de vedere al reglementărilor juridice și al instituțiilor, sistemul românesc de protecție al drepturilor de proprietate industrială este un sistem modern și armonizat cu normele internaționale. Acest lucru nu este suficient. În continuare, importantă este menținerea dinamismului acestor adaptări în vederea intensificării activității de inovare.
De mare importanță pentru România este stabilirea și punerea în operă a priorităților și direcțiilor de acțiune sectoriale în domeniile: industriilor de vârf, educației și cercetării, dezvoltării, informaticii, telecomunicațiilor etc., direcții care, de altfel, se regăsesc în strategia națională în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării pentru perioada 2007–2013.
B. Proprietatea intelectuală în biologie
Capitolul IV. Noțiuni introductive
IV.1. Definiția biotehnologiei
Definiția unică a biotehnologiei, după OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) este următoarea: “aplicarea științei și tehnologiei organismelor vii, ca și a părților, produselor și modelelor acestora, la alte materiale vii sau nevii pentru producerea de cunoștințe, bunuri și servicii.”
Definiția unică acoperă toată biotehnologia modernă, dar și multe activități tradiționale sau adiacente, motiv pentru care se recomandă ca definiția să fie însoțită de lista tehnicilor care rezultă din definiție. Lista tehnicilor biotehnologice funcționează ca un ghid interpretativ al definiției. Lista este mai degrabă indicatoare decât exhaustivă și este de așteptat să se modifice de-a lungul timpului pe măsură ce colecția de date și activitățile biotehnologice evoluează.
Lista tehnicilor biotehnologice atașată definiției:
ADN/ARN: Genomică, farmacogenomică, probe de gene, inginerie genetică, secvențiere/ sinteză/ amplificare de acizi nucleici , exprimarea genică, utilizarea tehnologiei antisens.
Proteine și alte molecule: Secvențiere/sinteză/inginerie de proteine și peptide (incluzând hormonii cu molecule mari); metode de distribuire a medicamentelor cu molecule mari îmbunătățite; proteomică, izolare și purificare de proteine, semnalizare, identificarea receptorilor celulari.
Cultură și inginerie celulară și tisulară: Culturi celulare/tisulareinginerie tisulară (include grefe tisulare și inginerie biomedicală), fuziuni celulare, vaccinuri/imunostimulatori, manipulare embrionară.
Tehnici biotehnologice de process: Fermentarea în bioreactoare, bioprocesare, biodesulfurizări, bioremediere, biofiltrare și fitoremediere.
Vectori de gene și ARN: Terapie genică, vectori virali.
Bioinformatică: Construirea de baze de date a genomurilor, secvențelor proteice; modelarea proceselor biologice complexe, inclusiv biologia sistemelor.
Nanobiotehnologie: Aplică uneltele și procesele nano/microfabricării la construirea de dispozitive pentru studiul biosistemelor și aplicații în distribuția medicamentelor în organism, diagnostic etc.
IV.2. Definiția firmei biotehnologice
O firmă biotehnologică poate fi definită ca fiind o firmă care este implicată în biotehnologie prin folosirea cel puțin a unei tehnici biotehnologice definite conform listei prezentate mai sus, pentru a produce bunuri sau servicii și/sau să efectueze cercetare-dezvoltare în biotehnologie (R&D = Research & Development). Unele dintre aceste firme pot fi mari, având doar o mică parte din activitatea economică totală atribuibilă biotehnologiei.
Există două subgrupuri de firme biotehnologice, și anume:
1. Firme biotehnologice dedicate: definite ca fiind firme biotehnologice a căror activitate principală implică aplicarea tehnicilor biotehnologice pentru producerea de bunuri sau servicii și/sau efectuarea activității de cercetare-dezvoltare în biotehnologie (R&D).
Firme biotehnologice de cercetare-dezvoltare (R&D): definite ca fiind firme biotehnologice care efectuează cercetare-dezvoltare în biotehnologie. Un subgrup sunt firmele biotehnologice de R&D dedicate, care alocă 75% sau mai mult din activitatea lor de cercetare-dezvoltare biotehnologiei.
Figura 3 – Interacțiunea între categoriile de firme biotehnologice
Numărul firmelor biotehnologice, 2006
Media UE United States Japan
France
Korea
Spain
Germany (2007)
Australia
Netherlands (2005)
Norway (2005)
Switzerland (2004)
Italy
Belgium
Finland (2007)
New Zealand (2007)
Austria
Sweden (2007)
Ireland
Czech Republic (2007)
South Africa
Portugal (2005)
Slovak Republic
Philippines
Poland (2007)
Slovenia
173
156
146
145
141
135
121
113
100
82
78
52
27
25
11
4
1007
824
773
659
587
527
364
3 377
3 301
0 500 1 000 1 500 2 000 2 500 3 000 3 500 4 000
Figura 4- Nr firmelor biotehnologice pe țări
*Pentru țările la care nu a fost disponibil numărul de firme biotehnologice, a fost folosit numărul firmelor R&D (arătat cu albastru pe figură).
Capitolul V. APLICAȚII MODERNE ALE ȘTIINȚELOR VIEȚII ȘI ALE BIOTEHNOLOGIEI
Biotehnologia are aplicații în multe domenii, incluzând sănatate umană și animală, agricultură, industrie alimentară, resurse naturale, mediu, procesare industrială și bioinformatică. În plus exista și o categorie de altele care include platforme biotehnologice și aplicații minore care nu sunt incluse în cele șapte categorii de bază.
Științele vieții și biotehnologia s-au dezvoltat devenind esențiale pentru anumite sectoare ale economiei: în domeniul sănătății și al produselor farmaceutice, dar și în domeniul prelucrării industriale și al producției primare/agroalimentare. Per ansamblu, biotehnologia modernă contribuie la generarea a aproximativ 1,56% din valoarea adăugată brută la nivelul UE (VAB raportată la valorile anului 2002), la care se poate adăuga efectele pozitive ale biotehnologiei, ca de exemplu îmbunătățirea sănătății populației. Recenta adoptare a unei politici energetice ambițioase pentru Europa este de natură să stimuleze contribuția biotehnologiei la dezvoltarea altui sector și anume cel al energiei alternative.
În martie 2007, Consiliul European a aprobat un nivel minim obligatoriu de biocarburanți reprezentând 10% din totalul de combustibil utilizat de vehicule, nivel care trebuie atins până în 2020. Biocarburanții sunt considerați avantajoși deoarece sunt regenerabili, reduce emisiile de gaze cu efect de seră și impulsionează securitatea energetică a UE. Procesul de producție al bioetanolului se bazează într-o mare măsură pe utilizarea biotehnologiei (prin utilizarea de enzime și microorganisme pentru a realiza etanol din biomasă, indiferent dacă aceasta constă din recolte, lemn sau deșeuri biologice). Se estimează că dezvoltarea biocarburanților ar putea conduce la o creștere semnificativă a numărului de locuri de muncă noi și ar putea crea noi piețe pentru produsele agricole.
În al doilea rând, științele vieții și biotehnologia aduc o contribuție semnificativă la realizarea unor obiective majore cum ar fi sănătatea, creșterea economică, crearea de locuri de muncă, adaptarea la procesul de îmbătrânire al populației și dezvoltarea durabilă. Există diferențe între cele trei sectoare principale (sănătate, producție industrială și prelucrare, producție primară/produse agroalimentare), ceea ce impune din nou o analiză separată.
Industria cu specific biotehnologic din Europa asigură în mod direct 96 500 de locuri de muncă, majoritatea în cadrul IMM-urilor, însă nivelul de ocupare a forței de muncă în ramuri industriale care utilizează produse ale biotehnologiei este mult mai mare. Industria are un caracter orientat cu precădere spre cercetare, în cadrul acesteia 44% din angajați (42 500) fiind implicați în activități de cercetare și dezvoltare.
Produsele și procesele biotehnologice sunt utilizate în numeroase alte sectoare industriale (de exemplu în domeniul produselor chimice, al textilelor, al hârtiei, etc.) atât pentru realizarea unor produse noi, cât și pentru îmbunătățirea metodelor de producție.
În al treilea rând, deși statisticile recente indică valori relativ modeste în ceea ce privește situația industriei biotehnologiei în Uniunea Europeană, importanța acesteia pare însă subestimată, deoarece aceste statistici califică drept „societăți de biotehnologie" numai societățile care desfășoară exclusiv această activitate, fiind astfel excluse marile grupuri industriale care utilizează biotehnologia pentru a aduce valoare adăugată domeniului lor principal activitate (de exemplu, produsele chimice sau farmaceutice).
Conform celor mai recente statistici, în 2004 existau 2163 de societăți specializate în biotehnologie în Europa, ale căror cheltuieli totale în domeniul cercetării-dezvoltării au însumat 7,6 miliarde Euro. O societate europeană tipică are între 6 și 10 ani de activitate, este relativ mică, are în medie 28 de angajați și cheltuie în medie 3,3 milioane Euro pentru activități de cercetare și dezvoltare 7. Ponderea reprezentată de cererile de brevete în domeniul biotehnologiei din Uniunea Europeană depuse la OEB în intervalul 2002 – 2004 a fost de 34,8%, în comparație cu 41,1% în SUA. În pofida existenței a numeroase întreprinderi europene nou înființate cu activitate de succes, nu se poate vorbi încă despre un sector important și viabil.
V.1. Numărul de firme în funcție de domeniul de aplicare
• Firmele pot fi active în mai mult de un domeniu de aplicare.
• Mai jos este prezentată împărțirea pentru mai multe state a numărului de firme biotehnologice, defalcate pe cele doua mari categorii, dedicate și R&D, în funcție de domeniul de aplicare.
• Pentru ambele categorii, este covârșitoare preponderența aplicațiilor biotehnologiei în sănătate. Mai mult, categoria altele, care include platforme biotehnologice și servicii , se leagă de multe ori prin domeniul de activitate, de aplicații în sectorul medical.
Împarțirea firmelor biotehnologice dedicate după aplicații, 2006
Sănătate Agricultură Ind alimentară Resurse naturale
Mediu Procese industriale Bioinformatică Altele
Poland (2007)
Sweden
Austria
Canada (2005)
Belgium (Flanders,2007)
Belgium
Australia
Germany (2007)
South Africa
Brazil (2007)
Korea
New Zealand (2007)
Philippines
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Împărțirea firmelor biotehnologice R&D după aplicații, 2006
Poland (2007)
Belgium
Canada (2005)
Germany (2007)
Belgium
(Flanders,2007)
Korea
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Firme biotehnologice în funcție de aplicații
Tabelul 7- Nr firmelor biotehnologice după aplicații
Firme biotehnologice dedicate în funcție de aplicații
Tabelul 8- Nr firmelor biotehnologice dedicate după aplicații
* Selecție multiplă: Firmele pot active în mai mult de un domeniu de aplicații.
V.2. Brevete în biotehnologie
Brevetele în biotehnologie sunt identificate folosind Sistemul Internațional de Clasificare al Brevetelor (IPC): unul sau mai multe coduri de clasificare se atribuie brevetelor pe parcursul procesului de examinare.
Datele din acest capitol se bazează pe aplicațiile pentru brevete în biotehnologie depuse sub Tratatul de Cooperare pentru Brevete (PCT = Patent Cooperation Treaty). PCT oferă aplicanților posibilitatea de a căuta drepturi de patentare într-un mare nr de state completând o singură aplicație internațională la un singur birou de brevetare. Aplicanții au 18 luni suplimentar să decidă dacă să caute un brevet national sau regional, de ex la Biroul European de Brevete (EPO), și, dacă doresc așa, trebuie să o facă în termen de 30 de luni de la data primei completări a dosarului brevetului pe plan mondial.
După o creștere marcantă în anii 1990, numărul de aplicații pentru brevete în biotehnologie PCT a scăzut de la peste 11500 în 2000 la 8700 în 2006, cu 4,6% pe an. Invers, numărul total de aplicații a crescut cu o medie de 5,7% pe an din 2000 în 2006.
Creșterea brevetelor în biotehnologie în anii 1990 s-a datorat parțial aplicațiilor pentru patente referitoare la genomul uman, în timp ce descreșterea recentă se explică adesea prin criteriile mai exigente de acordare a brevetelor pentru materialul genetic. Consecvent, ponderea relativă a biotehnologiei față de toate aplicațiile internaționale a scăzut intre jumătatea anilor 1990 și începutul anilor 2000 în multe țări. În medie, brevetele în biotehnologie reprezintă 6,5% din portofoliul de patente mondial in perioada 2004-2006, comparativ cu 10,3% la jumătatea anilor 1990.
Avantajul tehnologic dezvăluit în biotehnologie, 2004-06
BRIICS se referă la Brazilia, China, India, Indonezia, Rusia și Africa de Sud.
Partea corespunzătoare aplicațiilor pentru brevete în biotehnologie PCT din totalul de aplicații pentru brevete PCT
Împărțirea statelor după aplicațiile pentru brevete în biotehnologie PCT, 2006
Topul primelor regiuni în aplicațiile pentru brevete în biotehnologie, 2004-2006
United States
EU27
Japan
BRIICS Other countries
4.0
11.9
15.1
27.4
41.5
Region (Territorial Level 2)
Biotechnology patents
Share (%)
in total
0 10 20 30 40 50
Germany United Kingdom France
Canada Korea Netherlands Australia China Denmark Israel
Italy Sweden Spain Belgium Switzerland Austria
India Russian Federation Singapore
Finland Brazil Norway
New Zealand Ireland Portugal Poland Hungary South Africa
1.4
1.3
1.3
1.1
0.9
0.9
0.8
0.6
0.5
0.3
0.3
0.3
0.2
0.1
0.1
0.1
0.1
2.1
1.9
1.7
1.5
1.4
3.6
3.2
3.0
2.8
4.5
7.0
%
Stockholm
0 2 4 6 8
• Danemarca rămâne o țară activă în brevetarea în biotehnologie. Partea ei de brevete în biotehnologie dintre toate brevetele (15,7%) e mai mare de trei ori decât partea brevetelor în biotehnologie din totalul de brevete al tuturor țărilor, combinate, între 2004 și 2006. Urmează Belgia, Canada și Singapore cu patente în biotehnologie de 10% din totalul lor de brevete.
• SUA contribuie cu 41,5% din toate aplicațiile pentru brevete în biotehnologie din 2006, urmată de Japonia și Germania cu 12% și 7%. Șapte regiuni din SUA se numără printer regiunile de vărf în patentarea în biotehnologie între 2004 și 2006, alături de Tokyo pentru Japonia, Rinul de Nord pentru Germania și regiunea Copenhaga pentru Danemarca.
Numărul de brevete în biotehnologie: Statele Unite, Canada și Mexic, 2004-2006
• În SUA, patru regiuni întrunesc aproape 18% din totalul de aplicații internaționale în biotehnologie și 42% din brevetele în biotehnologie provenite din SUA, pentru perioada 2004-2006: California, cu zonele San Jose/ San Francisco (1510 brevete) și, pe coasta de est, regiunile Boston (1 422), New York City (1 090) și Washington D.C. (811).
• Tokyo este regiunea de top în Japonia, cu aproape 800 de patente luate în perioada 2004-2006, și este pe locul cinci între toate regiunile de brevetare în biotehnologie. Orașele Ibaraki și Osaka contribuie cu 248, respectiv 368 patente în biotehnologie. Regiunea capitalei din Coreea (Seoul, etc) atinge locul 11 în ce privește numărul de patente în biotehnologie.
Numărul de brevete în biotehnologie: Japonia și Coreea, 2004-2006
Numărul de brevete în biotehnologie: Australia și Noua Zeelandă, 2004-2006
Numărul de brevete în biotehnologie: Europa, 2004-2006
• Patru regiuni germane cu mai mult de 200 de brevete în biotehnologie reprezintă 18% din aplicațiile pentru brevete PCT în biotehnologie din Uniunea Europeană (506 brevete din Nordrhein- Westfalen, 375 din Bayern, 294 din Baden- Württemberg și 209 din Hessen), reprezentând mai mult de două treimi din brevetele în biotehnologie Germane.
• Hovedstadsregionen, regiunea Copenhaga, contribuie cu 86% din aplicațiile pentru brevete în biotehnologie PCTale rezidenților danezi și cu 1,7% din totalul brevetelor în biotehnologie. Regiunea Île de France a aplicat pentru 379 de brevete între 2004 și 2006.
Aplicații pentru brevete în biotehnologie și nr total de aplicații pentru brevete
Tabelul 9- Nr aplicațiilor pentru brevete total și în biotehnologie
BRIICS se referă la Brazilia, China, India, Indonezia, Rusia și Africa de Sud.
Capitolul VI. Aplicații ale biotehnologiei în domeniul producției primare și al produselor agroalimentare
Există multe aplicații moderne în domeniul producției primare și al produselor agroalimentare, care sunt mai puțin vizibile, dar care au o importanță considerabilă din punct de vedere al economiei, al mediului și al sănătății publice. Biotehnologia modernă este utilizată cu precădere în sectoarele de intrare, și anume în domeniul creșterii animalelor, al diagnosticării, al produselor chimice nobile (aditivi alimentari) și al producerii enzimelor. Per ansamblu, biotehnologia modernă este utilizată pentru a produce 1,31 – 1,57% din valoarea adăugată brută generată de producția primară și de sectorul produselor agroalimentare.
Diagnosticarea și produsele de uz veterinar bazate pe biotehnologie, în special vaccinurile, joacă un anumit rol în ceea ce privește controlarea și monitorizarea unora dintre cele mai importante boli animale, a zoonozelor, precum și a problemelor legate de siguranța alimentară.
Dezvoltarea metodelor biotehnologice în domeniul supravegherii encefalopatiei spongiforme bovine în UE a permis ca un număr mult mai mare de mostre să fie testat, facilitând atingerea nivelului de supraveghere impus de legislația UE și contribuind la protecția consumatorilor și la reluare schimburilor comerciale. Diagnosticarea prin intermediul biotehnologiei este de asemenea utilizată pentru detectarea timpurie a salmonelei.
În afară de aceste aplicații, biotehnologia este de asemenea utilizată pentru a selecta, sau pentru a îmbunătăți anumite caracteristici ale organismelor. Cele mai cunoscute exemple sunt plantele modificate genetic. Aproximativ douăsprezece produse au fost recent permise potrivit legislației comunitare, care solicită proceduri stricte de evaluare a riscului, și alte aproximativ patruzeci de produse sunt în curs de aprobare, inclusiv câteva pentru cultivare. Este posibil ca în viitor tehnologia modificărilor genetice să aibă o aplicabilitate mai largă în domeniul proceselor industriale. De exemplu, sectoare precum cel de producție a biocarburanților sau a hârtiei vor fi deosebit de interesate în a dispune de plante cu un randament mai ridicat.
Se simte nevoia unei evaluări a beneficiilor și riscurilor legate de utilizare a organismelor modificate genetic (OMG) în toate sectoarele, luând în considerare efectele acestora asupra mediului și asupra sănătății, precum și gradul de acceptare a acestora la nivelul societății UE. Totuși, aprobarea OMG-urilor ar trebui să fie în continuare bazată pe analize de risc individuale. În anumite situații, ar trebui continuată perfecționarea măsurilor privind gestionarea riscurilor, având ca scop prevenirea contaminării lanțului alimentar uman sau animal cu produse care sunt cu precădere destinate unei utilizări industriale (de exemplu, atunci când produsele unei recolte sunt utilizate pentru realizarea de substanțe farmaceutice).
Datele internationale comparabile pentru aplicațiile biotehnologiei în agricultură se limitează la varietățile de plante modificate genetic (MG).
Hectare plantate cu culturi modificate genetic
Culturile MG au fost pentru prima oară extensiv comercializate în 1996.
În 2008, SUA și Canada împreună numărau 99,2% din hectarele cultivate cu plante modificate genetic din cadrul OECD. Hectarele modificate genetic au crescut rapid ca întindere în afara OECD, astfel, din 2005, numărul acestora a crescut cu o medie de 5,8% pe an în cadrul OECD și 15,1% în afara OECD. Rata anuală de creștere a fost de 55,5% în India, 13,9% în Brazilia, 10,5% în Paraguay și 8,7% în Africa de Sud. La această rată de creștere observată, se estimează că hectarele MG din țările în curs de dezvoltare vor depăși OECD în 2013.
Zona maximă care poate fi plantată cu culture MG depinde de terenurile arabile cultivabile în total. Paraguay are cel mai mare procent de terenuri arabile plantate cu culture MG în 2008, de 89%, urmată de Argentina (75%), Uruguay (51%), SUA (36%), și Brazilia (27%).
Alt factor care determină zonele plantate cu culture MG este tipul de culturi crescute în fiecare țară. Astfel, culturile MG sunt cele mai mari în țările cu condiții de creștere propice pentru: fasolea soia, porumb, bumbac și rapiță.
Milioane hectare plantate cu culturi MG, 1996 to 2008
Ha MG
80
Total OECD (continuu ) Total alte țări (punctat)
70
60
50
40
30
20
10
0
1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008
.
Procentul de teren arabil plantat cu culturi modificate genetic, 2008
Paraguay Argentina Uruguay
United States
Brazil Bolivia Canada South Africa Phillipines India
China Spain Australia
Mexico
89
75
51
36
27
20
17
12
7
5
4
0.7
0.4
0.4
0 20 40 60 80 100
1. Datele pentru terenul arabil sunt din anul cel mai recent disponibil. Acesta este 2005 pentru SUA, India, Australia și Spania și 2003 pentru restul țărilor.
2. Terenul arabil este definit ca terenul folosit pentru culturi anuale (cele bienale se numără o singură dată), pășuni temporare pentru migrație sau păscut, pământul de sub piețe și grădinile de legume și pământurile sterpe temporar (mai puțin de 5 ani).
Capitolul VII. Sectorul biofarmaceutic
Scopul acestui capitol este de a prezenta pe scurt sectorul biofarmaceutic pe baza informațiilor statistice disponibile, precum și de a evidenția caracteristicile acestui sector. Din păcate, acest sector nu are propria clasificare în baza de date a Eurostat, în schimb întreprinderile biofarmaceutice sunt incluse în statisticile corespunzătoare sectorului farmaceutic, chimic, sau simplu ca cercetare-dezvoltare.
Acesta este principalul domeniu de activitate al industriei specializate în biotehnologie și include multe aplicații având importanță considerabilă din perspectivă economică și a sănătății publice. Aplicațiile moderne ale biotehnologiei în domeniul sănătății umane reprezintă aproximativ 5% din valoarea adăugată brută a sectorului farmaceutic (raportată la valorile anului 2002) și în jur de 0,04% din valoarea adăugată brută la nivelul UE. Aceste valori ar fi însă superioare în cazul în care ar fi luate în considerare și efectele indirecte. Produsele bazate pe biotehnologie se folosesc mai ales în scopuri terapeutice (de exemplu, produsele biofarmaceutice), dar și pentru stabilirea unor diagnostice și în scop preventiv (de exemplu vaccinurile).
Biotehnologia este totodată și o tehnologie de prelucrare utilizată atunci când produsul final nu este de natură biologică, ci chimică și, ca urmare, este folosit pe scară largă în domeniul farmaceutic. În contextul provocărilor actuale, precum consecințele îmbătrânirii populației sau lupta împotriva unor posibile pandemii (de exemplu gripa aviară), științele vieții și biotehnologia par a avea o importanță deosebită. Aceasta include utilizarea responsabilă și efectivă a genomicii (inclusiv a testării genetice) în beneficiul sănătății omului.
Se află în pregătire numeroase aplicații promițătoare, inclusiv așa-numitele „terapii avansate", care includ ingineria țesuturilor, terapiile genetice și cele bazate pe celule, precum și „nanomedicina”. Unele dintre aceste aplicații dau naștere, în același timp, unor mari speranțe, dar și multor controverse, precum în cazul utilizării celulelor-sușă embrionare.
Insulina umană a fost primul produs real bazat pe biotehnologie, aceasta înlocuind treptat insulina provenind de la vite și porcine. În prezent este cea mai la îndemână formă de insulină în întreaga lume, reprezentând 70% din totalul pieței de insulină la nivel mondial. În afară de medicamente, biotehnologia a facilitat, de asemenea, dezvoltarea de teste pentru diagnosticarea, în cadrul clinicilor de urgență, a bolilor cardiovasculare acute, pentru detectarea maladiilor cu caracter ereditar (testare genetică) sau a maladiilor infecțioase precum HIV/SIDA.
VII.1. Scurt istoric
Sectorul biofarmaceutic este relativ nou în comparație cu cel farmaceutic care a introdus Aspirin® pe piață cu mai mult de un secol în urmă. De atunci, o serie de descoperiri științifice și tehnologice în biotehnologie și nanotehnologie a avut un impact uriaș în dezvoltarea produselor din sectorul farmaceutic.
Primele tehnologii biofarmaceutice moderne au fost introduse cu 40 de ani în urmă, când a fost efectuat primul experiment de tehnologie ADN. Circa 10 ani mai târziu, în 1982, insulina umană obținută prin tehnologii de ADN recombinant a fost aprobată și curând introdusă pe piață (European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations 2008). Atenția inițială în descoperirea și dezvoltarea medicamentelor cu ajutorul biotehnologiei a fost completată ulterior de orientarea către cercetarea și întelegerea cauzelor bolilor prin cartografierea genomului uman. Pretutindeni, introducerea biotehnologiilor moderne a dus la orientarea de la biochimia celulară și tisulară spre structurile moleculare, mișcare care a crescut complexitatea dezvoltării medicamentelor (vezi figura de mai jos).
Implicațiile constau în faptul că întreprinderile biofarmaceutice suferă provocări crescute nu doar prin orientarea cercetării de bază spre dezvoltarea de noi medicamente, ci înfruntă de asemenea nevoia crescută de a finanța cercetarea și dezvoltarea mai rapidă a medicamentelor .
Cronologie. Orientările în cercetarea și dezvoltarea medicamentelor biofarmaceutice
Sursă: European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations 2008: Industria farmaceutică în imagini
Dezvoltarea și descoperirile în sectorul biofarmaceutic la începutul anilor 1990 a avut consecință un val de brevete (patente). Din 1994, numarul de aplicații pentru brevete în biotehnologie a rescut semnificativ în cele 27 de state membre UE de la 1315 în 1994 la 2790 de brevete în 2000. Totuși, până în 2005 numărul de patente noi a scăzut și pare să se fi stabilizat la un nivel de 2200 până la 2300 pe an. În aceeași perioadă, numărul aplicațiilor pentru noi brevete în SUA a crescut semnificativ, dar în anii recenți se observă o tendință de convergență între SUA și EU.
Dintre toate brevetele în biotehnologie din SUA, 65% din aplicații sunt în domeniul sănătății, în timp ce Germania este singurul membru UE care urmează SUA. Cu alte cuvinte, numărul total de aplicații pentru patente în sănătate diu UE este sub numărul de aplicații din Statele (Eurostat 2007).
Figura 6. Evoluția comparativă a aplicațiilor pentru brevete în sectorul farmaceutic pentru SUA și UE
VII.2. Bioterapii
Biotehnologia este, deci, folosită în special în dezvoltarea, producerea și prescrierea medicamentelor, în diagnostic in vivo și vaccinuri umane și animale. Alte utilizări includ diagnostic genetic in vitro și dezvoltarea de alimente funcționale sau neutre.
Bioterapeuticele includ proteine recombinante cu molecule mari ca enzimele și hormonii și anticorpii monoclonali. Bioterapeuticele experimentale acoperă ingineria tisulară, vaccinuri terapeutice, cercetarea cu celule stem, virusuri litice, gene, terapii ARN. Sunt definite ca experimentale deoarece doar câteva din ele au primit aprobarea de piață în una sau mai multe jurisdicții. Ele formează firul călăuzitor al cercetării biotehnologiei în sănătate. Toate aceste terapeutice, plus vaccinurile biotehnologice și moleculele mari în diacnosticul in vivo pot fi definite ca bioterapii.
Biotehnologia este folosită tot mai mult și în dezvoltarea, testarea, producerea și utilizarea farmaceuticelor cu molecule mici.
Datele internaționale comparabile pentru aplicarea biotehnologiilor în sănătate includ țara conducătoare a firmei care a dezvoltat fiecare bioterapie umană și a primit aprobarea de scoatere pe piață în mimim o țară și țările conducătoare ale firmelor care rulează teste clinice pentru toate tipurile de bioterapii și terapii biotehnologice experimentale pentru oameni.
Între ianuarie 1989 și ianuarie 2009, 138 de bioterapii au primit aprobarea de scoatere pe piață în una sau mai multe țări din lume: 2 terapii experimentale, 10 diagnostice in vivo, 11 biovaccinuri și 115 terapeutice.
Pentru 56 (40,6%) din cele 138 de bioterapii, firma care a dezvoltat original molecula diferă de actualul deținător. În majoritatea cazurilor, dezvoltatorul a fost o mică firmă de biotehnologie dedicată care a fost preluată ulterior de o companie farmaceutică mai mare.
Naționalitatea firmei dezvoltatorului pentru 138 de bioterapii aprobate, Jan 1989 – Jan 2009
United States Japan Switzerland United Kingdom Germany
France Korea China Cuba Israel Canada
Netherlands
Ireland Denmark Australia
10.5
7.5
5.0
3.5
3.5
3.0
3.0
3.0
2.0
2.0
1.0
1.0
1.0
0.5
91.5
0 20 40 60 80 100
Nr de bioterapii aprobate
Număr de bioterapii aprobate per million de locuitori (2000), Jan 1989 – Jan 2009
Switzerland
Israel United States Cuba
Ireland
Denmark United Kingdom Japan
Canada Korea Netherlands France Germany Australia
China
0.085
0.083
0.065
0.064
0.063
0.058
0.043
0.026
0.002
0.187
0.342
0.324
0.269
0.263
1.040
0.000 0.200 0.400 0.600 0.800 1.000 1.200
*Bazate pe conducătorul firmei care a dezvoltat primul bioterapia.
.
VII.3. Testele clinice
Testele clinice pentru noi entități moleculare (NME) sunt indicatori de bază care măsoară investițiile curente în cercetare pentru dezvoltarea de noi produse. Un NME conține un ingredient activ care nu a primit niciodată aprobarea de piață sub o jurisdicție specială, cum ar fi industria alimentară și administrarea de medicamente în SUA. in the United States. Datele testărilor clinice sunt disponibile pentru toate farmaceuticele biotehnologice (terapii, vaccinuri și diagnostic in vivo) și pentru subgrupul biofarmaceuticelor experimentale. NME rămâne activ până este retras de o etapă ulterioară a obținerii aprobării de piață.
Testele clinice sunt, în general, desemnate directorului din țara firmei care deține NME. Excepție, testele clinice pentru Genentech sunt desemnate SUA, deși firma este condusă majoritar de o firma elvețiană. Aceasta deoarece Genentech a continuat sa faca strategii independente și decizii de cercetare. În unele cazuri actualul proprietar poate diferi de naționalitatea firmei care a condos inițial R&D pentru a dezvolta NME.
Din decembrie 2007, existau 703 teste clinice pentru toate bio-NME și 190 de teste clinice active pentru bio-NME experimentale. SUA este în fruntea clasamentului în numărul total de teste clinice (393 sau 55,9%) și teste clinice experimentale (119 sau 62,6%). Marea Britanie este pe locul doi, cu un total de 70 teste clinice (10%) și 16 testări de bio-NME experimentale (8,4%).
Bazat pe populația țărilor pe care se bazează fiecare firmă, Danemarca are cel mai mare de teste clinice totale de bioterapii (4,6 per million de locuitori) și teste clinice de bioterapii experimentale (0,9 per million). Urmează Elveția, pentru teste clinice totale de bioterapii (3,57 per million), dar nici o firmă elvețiană nu controlează bioterapiile experimentale. SUA sunt pe locul trei pentru toate testele clinice de bioterapii și doi pentru cele experimentale.
Numărul de bioterapii și bioterapii experimentale aflate în faza de testare clinică, decembrie 2007
▪ Toate bioterapiile ▪ Bioterapii experimentale
United States
119
393
United Kingdom 16 70
Germany 7 38
Switzerland 0 27
Denmark 5 25
France 8 24
Canada 8 22
Japan 2 21
Korea 815
Italy 4 14
Australia 5 14
Netherlands 4 13
Austria 1 9
Sweden 6
Belgium 6
Ireland 3
Finland 2
Spain 1
0 50 100 150 200 250 300 350 400
Numărul total de bioterapii în faza de testare clinică, per milioane de locuitori
Denmark Switzerland United States United Kingdom Austria Netherlands Ireland
Canada Australia Sweden Belgium Germany France Finland Korea Italy Japan Spain
1.31
1.16
1.09
0.80
0.71
0.67
0.67
0.66
0.57
0.46
0.38
0.38
0.31
0.24
0.16
0.02
3.57
4.60
0 1 2 3 4 5
Numărul total de bioterapii experimentale în faza de testare clinică, per milioane de locuitori
Denmark United States United Kingdom Canada Netherlands Australia
Korea
France Austria Sweden Belgium Germany Italy
Spain
Japan
0.17
0.13
0.12
0.11
0.09
0.08
0.07
0.02
0.02
0.26
0.25
0.24
0.24
0.40
0.92
0.00 0.10 0.20 0.30 0.40 0.50 0.60 0.70 0.80 0.90 1.00
Capitolul VIII. Biotehnologia cu aplicabilitate industrială. Biocombustibili.
Biotehnologia cu aplicabilitate industrială este deja utilizată cu privire la o gamă largă de produse sau procese, adeseori necunoscute publicului larg. Biotehnologia cu aplicabilitate industrială câștigă în importanță ca urmare a preocupărilor crescânde privind mediul și sursele de energie, aceasta reprezentând o alternativă la procesele chimice și la biocarburanți, prezentând, de asemenea, avantaje de natură economică și de mediu. Biotehnologia cu aplicabilitate industrială contribuie cu aproximativ 0,46% din valoarea adăugată brută din sectorul de prelucrare și cu aproximativ 0,08% din valoarea adăugată brută la nivelul UE (fără a se ține cont de sectoarele de prelucrare alimentară și de produse chimice), ceea ce reflectă utilizarea limitată a biotehnologiei până în prezent.
Trecerea de la metoda chimică la cea biotehnologică de producere a unei game largi de antibiotice a permis reducerea cu 37% a consumului de energie electrică, cu aproape 100% a solvenților și cu 90% a apelor reziduale. Există și alte aplicații industriale, cum ar fi masele plastice și ambalajele biodegradabile, care ar putea produce efecte benefice similare.
Modul de dezvoltare a proceselor biotehnologice și utilizarea acestora în industrie nu sunt la un nivel optim. Pe lângă aspectul sub-finanțării, care este în mod obișnuit evidențiat de către industrie, transferul tehnologic pare, de asemenea, insuficient. În combinație cu politicile UE privind inovarea, acest element ar trebui considerat o prioritate a strategiei, care ar trebui să prevadă acțiuni destinate să sprijine activitatea de cercetare și să susțină adoptarea noilor tehnologii.
Biotehnologia are multe aplicații industriale în producerea diverselor substanțe chimice, enzime, plasticuri, biocombustibili, bioremediere și extracția resurselor naturale precum metalele și petrolul.
Din păcate, aproape ca nu există date internaționale comparabile despre biotehnologia industrială, cu excepția bugetelor guvernamentale pentru energie R&D. Aceasta include o subcategorie pentru biocombustibili, adică biocombustibili pentru transport, combustibili pe bază de biomasă, aplicații pentru căldură și electricitate.
Cele 21 de țări au raportat un buget de 465,3 PPP$ pentru cercetare-dezvoltare de biocombustibili în 2007 dintr-un buget total alocat energiei de 11,1 miliarde PPP$. SUA numără 42,2% din totalul de biocombustibili. Treisprezece state UE numără 43,6% în total.
În Ungaria, biocombustibilii numără peste 80,4% din bugetul de guvern pentru energie, în timp ce în Suedia și Finlanda acoperă peste 25% din bugetele pentru cercetare-dezvoltare energetică.
Bugetele guvernamentale pentru biocombustibili, milioane PPP$, 2007
United States Netherlands Canada Finland France
Sweden Japan Germany Denmark Austria Italy
United Kingdom Korea Spain Hungary
Switzerland
Norway
Ireland New Zealand Turkey
Portugal
35.4
29.1
29.0
24.1
23.1
20.3
17.2
14.0
13.6
13.5
13.4
9.5
9.4
8.6
4.2
1.7
1.6
0.7
0.5
0.2
196.3
Partea de biocombustibili R&D
42.2
7.60
6.25
6.24
5.18
4.96
4.36
3.69
3.01
2.92
2.90
2.87
2.04
2.02
1.85
0.91
0.37
0.34
0.16
0.11
0.04
0 50 100 150 200 250
Notă: Rezultatele pentru Austria, Franța, Finlanda și Olanda sunt din 2006.
Capitolul IX. Importanța Proprietății Intelectuale pe plan național și european
Drepturile de proprietate intelectuală constituie unul dintre cele mai importante elemente în stimularea comerțului și în asigurarea unui mediu concurențial corect.
Având în vedere faptul că proprietatea intelectuala este una dintre pârghiile de baza ale dezvoltării economice, sociale si culturale ale unei țări se poate aprecia ca protectia drepturilor de proprietate intelectuala este de o mare importanta, esenta, scopul si finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligentei umane, garantarea recuperării investiției și beneficiului creatorilor si, în același timp, garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs.
Activitatea de cercetare – dezvoltare si inovare constituie o componenta strategica, hotărâtoare pentru dezvoltarea economica si pentru progresul social. Astfel, știința, tehnologia si inovarea reprezintă domenii care generează constant progres tehnologic, asigurând durabilitatea dezvoltării si competitivitatea economica de perspectiva a României. Totodată inovarea si transferul tehnologic sunt soluții pentru rezolvarea problemelor economice si pentru înnoirea permanenta a tehnologiilor necesare prin racordarea cercetării românești la cerințele si presiunile unei piețe libere, în expansiune, în contextul globalizării. În acest context, prin acordarea de protecție pentru proprietatea intelectuală sunt încurajate eforturile creatoare, se încurajează dezvoltarea unor ramuri ale economiilor naționale și se stimulează știința, tehnologia, inovarea și progresul.
De asemenea, drepturile de proprietate intelectuală au un efect benefic în protejarea unor lucrări nescrise, ca expresie culturală a diferitelor țări, în special folclorul, contribuind la păstrarea identității culturale a fiecărei țări.
În procesul integrare deplină a României la Uniunea Europeană, domeniul proprietății intelectuale se bucura de o importanța deosebită, fiind supus unui proces continuu de îmbunătățire și de armonizare cu legislația europeană și cu legislațiile naționale ale țărilor membre ale UE. Cu toate eforturile depuse până în prezent de WIPO/OMPI mai sunt încă multe de făcut în ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală la nivel european și mondial, în principal datorită diferențelor de abordare și legislative din diferite țări și datorită caracterului teritorial al majorității categoriilor de drepturi de Proprietate Intelectuală.
Și din acest punct de vedere România poate și trebuie să contribuie la eforturile WIPO/OMPI de unificare europeană și internațională a modalităților de înregistrare și protecție a drepturilor de Proprietate Intelectuală.
Ca urmare a atenției deosebite care se acordă acestui domeniu, în România a fost aprobata Strategia națională in domeniul proprietatii Intelectuale(2003-2007),conform HG 1424/2003 si Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale în domeniul proprietății intelectuale (2005-2007) pentru integrarea sistemului de protecție a Proprietății Intelectuale în dezvoltarea economică și socială a României ,conform HG nr.1.174/2005.
Printre obiectivele strategice importante se pot enumera: armonizarea legislației naționale în domeniul Proprietății Intelectuale cu normele de drept comunitar și cu prevederile acordurilor internaționale la care România este parte; îmbunătățirea aplicării în România a legislației în domeniul Proprietății Intelectuale, formarea resurselor umane în domeniul Proprietății Intelectuale, sensibilizarea, educarea și conștientizarea publicului cu privire la domeniul și importanța drepturilor de Proprietate Intelectuală
România, ca stat membru al Uniunii Europene, s-a angajat sa continue imbunatatirea sistemului de protectie a drepturilor de proprietate intelectuala, industriala si comerciala, pentru a asigura, pana la sfarsitul celui de-al cincilea an de la intrarea in vigoare a Acordului (1995), un nivel de protectie similar cu cel existent in cadrul Uniunii. Romania s-a angajat, de asemenea, sa ia masurile necesare pentru a asigura accesul nediscriminatoriu al persoanelor fizice si juridice din statele membre UE la tribunalele competente si organele administrative in vederea apararii drepturilor individuale si a drepturilor de proprietate, inclusiv a celor privind proprietatea intelectuala, industriala si comerciala (articolul 115). La ora actuala, mai sunt inca de transpus aspecte importante ale acquis-ului: protectia bazelor de date, drepturile artistilor privind recomercializarea, protectia anumitor aspecte ale dreptului de autor in societatea informationala (in special, reproducerea si comunicarea catre public, protectia masurilor tehnologice si a drepturilor de management al informatiei), protectia referitoare la emisia prin satelit si la transmisia prin cablu. Pirateria si contrafacerea reprezinta inca probleme serioase in Romania, iar combaterea lor trebuie sa fie in continuare o prioritate. Capacitatea administrativa de implementare a legislatiei reprezinta inca o provocare majora pentru România. Foarte important este, in acest sens, controlul la frontiere, precum si coordonarea activitatii autoritatilor competente (vămi, poliție si judecătorii).
C. BIBLIOGRAFIE
1. Cloude Henry, Propriété intellectuelle et développement ou comment imposer au mon systéme perverti, Ecole Polytechnique, Centre National de la Recherche Schientifique, Laboratoire d’econometrie, cahier nr.2004–031, noiembrie 2004, Paris
2. Romitan Ciprian Paul, 2006, Protecția penală a proprietății intelectuale, București, Editura C.H.Beck.
3. F.W. Rushing, M.A. Thompson, Intellectual Property Protection, Entrepreneurship and Economic Growth, Journal of Enterprising Culture 4, nr. 3, septembrie 1996
4. Idriș Kamil, 2006, Proprietatea intelectuală un instrument puternic pentru dezvoltarea economică, Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, (Traducere după publicația OMPI), Editura OSIM, București.
5. Louis Lengrand and Associates, Innovation tomorrow – Innovation policy and the regulatory framework: Making innovation an integral part of the broader structural agenda, Directorate General for Enterprise Innovation Papers No 28, EUR 17052, PREST and ANRT, 2003.
6. European Innovation Scoreboard 2007, Comparative analysis of innovation performance, february 2008, PRO INNO Europe paper Nr. 6.
7. Sandu Steliana, Cristian Păun, 2007, Repere ale convergenței sistemului cercetare-dezvoltare- inovare din România cu cel din Uniunea Europeană, Seria WorkingPapers nr.9, București.
8. OECD (2005), A Framework for Biotechnology Statistics, OECD, .
9. OECD (2002), Frascati Manual: Proposed Standard Practice for Surveys on Research and Development, OECD, .
10. Maraut, S., H. Dernis, C. Webb, V. Spiezia and D. Guellec (2008) “The OECD REGPAT database : A Presentation”,
11. OECD (2009), Patent Statistics Manual, OECD, .
12. GM hectares: Clive James, 1997, 1999 'Global Review of Transgenic Crops', ISAAA Briefs, The International UNU-MERIT GM Field trials database, Maastricht, the Netherlands, April 2009.
13. Pharmaprojects data, February 2008; FDA and EMEA websites
14. OECD (2008), Main Science and Technology Indicators 2008/1, OECD, Paris.
15. International Energy Agency, Energy Technology R&D database, 2008 Edition.
16. Site-ul AOAB (Asociația Oamenilor de Afaceri din Bucuresti) http://www.aoab.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Proprietate Intelectuala In Domeniul Biologiei. Studiu Comparativ (ID: 129251)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.