Propedeutica Si Tehnica Chirurgicala Veterinara

PROPEDEUTICĂ

SI

TEHNICĂ

CHIRURGICALĂ

VETERINARĂ

CUPRINS

CHIRURGIE OPERATOARE

BIBLIOGRAFIE . . . . . . . .

Este bine de reținut…

Lucrarea se adresează studenților în Medicină Veterinară care pregătesc examenul al doilea la disciplina de Propedeutică și Tehnică Chirurgicală.

Fiecare capitol este urmat de un set de intrebari din care vor fi selectate chestionarele pentru examen.

Majoritatea întrebărilor sunt cele formulate de cadrul didactic examinator pentru definitivarea notei sau pentru clarificarea răspunsurilor. Alte întrebări sunt selectate dintre cele adresate de studenți cadrelor didactice pentru înțelegerea unor manopere chirurgicale, motivarea acestora sau pentru eliminarea unor confuzii. Enunțurile din cuprinsul întrebărilor au rolul de a contura mai exact domeniul și de a face unele precizări la subiect. Acestea nu pot fi suspectate de eroare intenționată sau "capcane".

Atenție la întrebările care cer identificarea timpilor operatori sau a manoperelor necesare pentru efectuarea unor intervenții chirurgicale. Unele întrebări sau definiții sunt formulate astfel încât manoperele sau enunțurile indicate la răspunsuri sunt false pentru întrebarea respectivă, chiar dacă se regăsesc la tehnica operatorie, valabile în alte situații.

La fiecare întrebare sau cerință, sunt formulate cinci variante de răspuns din care se poate selecta unul singur corect, celelalte fiind false .

Nu există întrebare fără un răspuns corect, așa cum nu există întrebare urmată numai de răspunsuri false.

Răspunsurile eronate au fost selectate în mare parte dintre "perlele" reținute cu prilejul examenelor din anii precedenți. Acestea includ și unele manopere, tehnici sau atitudini care nu corespund normelor acceptate, sunt depășite sau greșite.

Citirea cu atenție și înțelegerea întrebărilor este decisivă pentru alegerea răspunsurilor corecte, deoarece unele dintre ele sunt false chiar dacă aparțin operației, reprezintă manopere suplimentare sau adiacente și se regăsesc în textul manualului.

Se punctează numai întrebările care indică varianta de răspuns corect și nu se iau în considerație cele care indica răspuns gresit .

1. INTERVENȚII CHIRURGICALE ÎN REGIUNEA OCULARĂ

1.1. OPERAȚIA ÎN PLĂGILE PLEOAPELOR

Plăgile pleoapelor sunt produse prin agățare în spini sau cârlige, lovituri directe cu obiecte ascuțite, iar la carnasiere predomină plăgile produse prin mușcătură sau cu ghearele

Instrumentar: pentru incizie și sutură, recomandăm instrumente fine, bine ascuțite și materiale de sutură maleabile și rezistente, cu ace atraumatice. Exemplu: Vicryl 3/0, 2/0 pentru animale mici și nr. 0, sau 1 pentru animale mari.

Contenție: patrupodală sau decubitală la animalele mari și numai decubitală pentru animale mijlocii și mici.

Anestezia: La animalele mari, tranchilizare și blocaj troncular al nervilor oftalmic, infratroclear, iar frontalul numai pentru pleoapa superioară sau infiltrație directă. La animalele mici și uneori la cabaline se face NLA (Neuroleptanalgezie)sau narcoză.

Tehnica operatorie

1. Vivifierea și regularizarea marginilor plăgii cu excizie cât mai conservatoare a mucoasei conjunctivale. Plaga rezultată trebuie să aibă o formă adecvată pentru sutură.

2. Sutura monoplană sau bietajată a plăgii, în puncte separate, evitând formarea nodurilor spre globul ocular.

Primul punct de sutură se aplică totdeauna pe marginea liberă a pleoapei și apoi se completează sutura pe toată lungimea plăgii. Se vor afronta cu atenție atât planurile profunde, cât și cele superficiale. Dacă marginea pleoapei a fost distrusă pe o distanță mare, este preferabilă autoplastia cutanată imediată sau secundară. Este importantă recuperarea și refacerea continuității mușchiului orbicular, păstrarea mobilității pleoapelor, fără a neglija aspectele estetice.

Se poate face sutură extramucoasă monoplană care interesează tarsul și pielea în puncte separate sau bietajată, la care se prinde mai întâi țesutul conjunctiv al tarsului în puncte separate cu fir resorbabil și apoi fire separate sau agrafe la piele.

CĂPĂȚÂNĂ recomandă sutura bietajată: se aplică trei fire de catgut subțire, echidistante, pe tars și conjunctivă, care se înnoadă pe fața conjunctivală pentru a putea fi scoase după 7-8 zile. Sutura pielii se face în puncte separate.

Această metodă prezintă avantajul că evită apariția unor cicatrici vicioase.

1.2. OPERAȚIA ÎN COLOBOMA PALPEBRALĂ

Deformarea marginii pleoapei prin lipsa unei porțiuni care modifică fanta palpebrală poate fi congenitală sau

dobândită.

Coloboma dobândită este consecința unei plăgi cicatrizate vicios. Se manifestă prin discontinuitatea marginii libere a unei pleoape, printr-o despicătură simplă sau prin lipsa unui lambou.

Tehnica operatorie. Sub anestezie generală sau locală și o bună imobilizare a capului, se reface continuitatea marginii palpebrale prin autoplastie cutanată.

În coloboma dobândită, se procedează la extirparea țesutului cicatricial și sutura monoplană sau bietajată a plăgii rezultate.

1.3. OPERAȚIA ÎN ANCHILOBLEFARON

Anchilobelfaronul este o anomalie de natură congenitală sau dobândită care se manifestă prin imposibilitatea deslipirii pleoapelor. Anchiloblefaronul este fiziologic la câine și la pisică în primele 10-12 zile după naștere. Peste această vârstă este patologic.

Fanta palpebrală este înlocuită cu o depresiune liniară (anchiloblefaron total) sau este doar micșorată (anchiloblefaron parțial).

Tehnica operatorie:

În achiloblefaronul parțial, după anestezia pleoapelor, se introduce o sondă canelată prin orificiul fantei palpebrale pe direcția amprentei care separă cele două pleoape și apoi se incizează pe toată lungimea.

Pentru anchiloblefaronul total, se practică mai întâi o butonieră la nivelul depresiunii liniare prin care se introduce sonda canelată și se continuă incizia.

În ambele cazuri, mucoasa conjunctivală incizată se suturează la piele în puncte separate, cu nodurile orientate spre exterior.

1.4. OPERAȚIA IN SIMBLEFARON

Simblefaronul este o anomalie congenitala sau dobandita, intalnita mai frecvent la catei si la pisici si se manifesta prin sudarea conjunctivei palpebrale la cea bulbara. Uneori coexista cu anchiloblefaronul, facand extrem de dificila interventia chirurgicala.

Tehnica operatorie:

Sub anestezie locală, se vor secționa bridele de legătură. Infiltrația cu procaină ușurează disecția. În cazul coexistenței cu anchiloblefaronul, acesta din urmă se observă primul, dar separarea pleoapelor este aproape imposibilă mai ales la nivel corenean. Intervenția se poate efectua în etape, rezolvând mai întâi anchiloblefaronul și apoi simblefaronul, încercând și mobilizarea pleoapelor prin masaj.

1.5. OPERAȚIA ÎN BLEFAROFIMOZĂ

Blefarofimoza este o micșorare a fantei palpebrale, unilaterală sau bilaterală, întâlnită mai frecvent la cîine și la pisică. Blefarofimoza poate să afecteze ambele unghiuri oculare sau numai unul dintre ele. Dacă nu se asociază cu microftalmia, se poate remedia pe cale chirurgicală.

Tehnica operatorie:

Se face cantotomie după o tehnică asemănătoare cu cea descrisă pentru operația în anchiloblefaron parțial, urmată de sutura mucoasei conjunctivale la piele.

1.6.OPERAȚIA ÎN ENTROPION

Entropionul este răsfrângerea marginii libere a pleoapei spre globul ocular producând compresiunea și iritația corneii. Afecțiunea este mai frecventă la pleoapa inferioară spre unghiul temporal, dar poate cuprinde toată pleoapa sau ambele pleoape.

Entropionul poate fi cicatricial, spastic, bulbar, congenital sau dobândit.

Scopul operației: readucerea pleoapei în poziție normală pentru a micșora compresiunea pe cornee și erodarea acesteia prin cilii marginali.

Instrumentar: trusa obișnuită de mică chirurgie.

Contenție: decubit lateral și capul bine fixat.

Anestezie: neuroleptanalgezie sau tranchilizare și anestezie locală.

Tehnica operatorie

Entropionul pleoapei inferioare: cu ajutorul unei pense hemostatice sau chirurgicale, se formează un pliu cutanat tracționând atât cât este necesar pentru redresarea marginii tarsale care păstrează contactul cu globul ocular. Se excizează lamboul cutanat de formă semilunară sau în "felie de pepene", apoi se suturează pielea în puncte separate. Lungimea pliului excizat trebuie să depășească porțiunea deformată a pleoapei în fiecare parte cu 2-3 mm, iar incizia superioară trebuie să păstreze distanța de 5-6 mm față de marginea tarsală.

La mieii de rasă, entropionul are caracter de masă și este necesară intervenția rapidă. În acest scop se prinde cu pensa un pliu din pleoapa inferioară la 0,5 cm de margine, se trece un fir de sutură în "U" la baza pliului și se leagă, fără excizie. Menținerea pliului se poate realiza și cu 1-2 agrafe Michel.

Operația în entropion total. Entropionul total este o formă mai gravă și poate să aibă caracter simptomatic (fotofobie severă), poate fi congenital sau dobândit (cicatricial, spastic). Readucerea pleoapelor la poziția normală se face tot prin excizii cutanate după mai multe procedee.

1. Excizia unor lambouri cutanate în felie de pepene sau semilună, asimetrice atât din pleoapa inferioară, cât și din cea superioară la 5-6 mm de marginea tarsală, proporțional cu intensitatea afecțiunii, urmate de sutură.

2. În cazuri mai grave, se poate aplica metoda Műller care constă în excizia a trei lambouri în formă de felie de pepene: unul la pleoapa inferioară, unul la pleoapa superioară și al treilea în direcție verticală, în apropierea unghiului temporal, fără a se uni între ele.

3. Metoda Schleich. Se realizează prin excizia unui lambou cutanat de forma vârfului de săgeată la unghiul temporal al ochiului, orientat aboral. Colțurile sunt asimetrice, de obicei latura inferioară fiind mai lungă:

Se face o incizie în pielea pleoapei inferioare, pe toată lungimea entropionului, la 0,5 cm de margine. Se procedează asemănător și la pleoapa superioară, inciziile unindu-se la 1 cm de unghiul temporal al ochiului.

La 1 cm de intersecția celor două linii, se pornesc alte două incizii care se unesc cu extremitățile celorlalte.

Se excizează pielea secționată de forma vârfului de săgeată.

Se suturează în puncte separate, cu primul punct aplicat în vârful săgeții, iar plaga suturată va avea forma unghiulară.

1.7. OPERAȚIA ÎN ECTROPION

Ectropionul reprezintă răsfrângerea în afară a pleoapei. Aceasta nu mai acoperă în totalitate globul ocular, corneea se usucă și apar complicații severe. Se întâlnește mai ales la pleoapa inferioară și are origine cicatricială, spastică, paralitică, senilă, mecanică sau congenitală. La unele rase de câini este fiziologică (Boxer, Mastino etc.). Tratamentul este etiologic și chirurgical. Instrumentarul, anestezia și contenția sunt asemnătoare cu cele prezentate la entropion.

Tehnica operatorie. În ectropionul moderat, se face o incizie cutanată în formă de "V" în a cărui deschidere este cuprinsă toată porțiunea afectată a pleoapei, dar marginea tarsală rămâne intactă.

Se decolează pielea care se retrage datorită fibrelor elastice, aducând pleoapa mai aproape de globul ocular.

Se sutureaza plaga în puncte separate, începând de la vârful unghiului și se continuă apoi în porțiunile laterale. Plaga suturată va avea forma literei Y. Presiunea lamboului cutanat se transmite asupra pleoapei care este menținută în poziția corectă.

În ectropionul total, intervenția este mai laborioasă și constă în excizia unui lambou de formă triunghiulară la comisura temporală a ochiului, metoda Dieffenbach:

Se face o incizie paralelă cu pleoapa inferioară la 0,5 cm de marginea acesteia, care se prelungește aboral 2-3 cm.

A doua incizie se face paralel cu pleoapa superioară, o intersectează pe prima la 0,5 cm de unghiul temporal al ochiului și se continuă aboral încă 2 cm.

A treia incizie este verticală și unește extremitățile primelor două.

Se îndepărtează pielea din interiorul triunghiului format.

Se mobilizează pielea sub triunghiul denudat și se tracționează realizând o autoplastie cutanată prin alunecare. Primul punct de sutură se aplică în unghiul superior și apoi celelalte se aplică la distanțe egale. Mărimea triunghiului este proporțională cu gravitatea ectropionului, putându-se face ajustări pentru apropiere corectă. În unele cazuri este necesară cantotomia în același scop.

1.8. OPERAȚIA DE EXTIRPARE A PLEOAPEI A TREIA

Inflamația, prolapsul, procesele neoplazice determină hipertrofia marginii superioare care devine vizibilă în fanta palpebrală, menținând iritația mecanică asupra corneii, urmată de leziuni care se agravează progresiv.

Tratamentul este chirurgical și constă în extirparea pleoapei de la bază.

Instrumentar: pensă chirurgicală și o foarfecă curbă.

Anestezia: NLA sau tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație directă.

Contenție: decubit lateral.

Tehnică: Se prinde pleoapa a treia hipertrofiată sau prolabată cu pensa chirurgicală și se trage în afară pentru a fi exteriorizată cât mai mult din sacul conjunctival.

Se excizează pleoapa a treia împreună cu paniculul adipos de la bază și se asigură hemostaza prin tamponament.

Excizia incompletă este urmată totdeauna de recidivă. Postoperator se aplică unguente oftalmice cu antibiotic și cortizonice. În lipsa unui tratament postoperator corect aplicat se pot produce complicații supurative sau entropion.

1.9. TARSORAFIA

Tarsorafia reprezintă închidereaprovizorie temporară sau permanentă.

Tarsorafia provizorie parțială se practică în afecțiuni corneene, asigurând protecția țesuturilor și a medicamentelor. Tarsorafia provizorie completă este indicată în ulcerele corneene și intervenții chirurgicale pe tractusul uveal. Închiderea completă și durabilă a pleoapelor asigură menținerea îndelungată a medicamentelor, iar midriaza fiziologică micșorează riscul sinechiilor și al iridociclitelor.

Anestezie: generală de bază și analgezie locală pentru imobilizarea pleoapelor.

Contenție: decubitală cu fixarea capului.

Tehnica: Tarsorafia provizorie se realizează prin aplicarea unor puncte de sutură extramucoase, poziționând marginea tarsală astfel încât cilii să fie orientați în afară. Recomandăm sutura în "U" strâns moderat, fără contactul firului cu suprafața corneeană. Tensiunea pe fir se poate reduce prin aplicarea unor burdoneți sau trecând firul prin tuburi de nylon sau cauciuc (ex. segmente din tubul de perfuzor). Pentru sutură, se pot folosi și fire metalice sau sintetice.

Tarsorafia permanentă necesită excizia marginilor palpebrale, dar și a mucoasei conjunctivale și a globului ocular cu toate anexele secretorii. Este indicată după enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron sau după eviscerația cavității orbitare.

Marginile pleoapelor se suturează în puncte separate, păstrând loc pentru drenaj la unghiul nazal al ochiului până când se umple complet cavitatea orbitară cu țesut de granulație.

1.10. OPERAȚIA ÎN ENCANTIS

Indicații: extirparea carunculului lacrimal este recomandată în hipertrofia acestuia determinată de procese inflamatorii sau neoplazice, cu excepția celor maligne.

Instrumentar: pensă chirurgicală, sondă butonată subțire, foarfecă curbă cu vârf ascuțit.

Anestezia și contenția asemănătoare cu operația precedentă.

Tehnica:

Se identifică punctele lacrimale cu sonda butonată pentru a fi menajate.

Se prinde carunculul lacrimal și se tracționează moderat pentru a fi excizat de la bază cu foarfeca.

Se asigură hemostaza prin tamponament sau prin electrocoagulare.

1.11. EXTIRPAREA DERMOIDULUI

Dermoidul este o formațiune piloasă congenitală, localizată pe cornee, pe scleră sau pe conjunctiva palpebrală, existând și forme mixte. În toate situațiile, dermoidul produce o iritație mecanică asupra globului ocular. Tratamentul este numai chirurgical prin ablație.

Instrumentar: trusa pentru chirurgie oculară.

Anestezie: generală și locală prin infiltrație subconjunctivală. Edemul format de substanța anestezică favorizează disecția.

Contenția: decubitală cu capul bine fixat.

Tehnica: Operația pare simplă, dar manevrarea greșită a lamei bisturiului poate determina complicații grave, mai ales în localizările corneene.

Dacă este mobil (implantat numai în mucoasa conjunctivală), se tracționează ușor și se excizează cu foarfeca sau bisturiul.

În localizările corneene se va examina cu lupa și apoi excizia se face cu mare atenție, pentru a nu deschide camera anterioară. Pentru a preveni acest acident, prof. Grigorescu recomandă revenirea cu bisturiul de mai multe ori pentru excizia în straturi succesvie (Metoda Shutleworth).

Postoperator se aplică pomezi cu antiinflamatoare cortizonice, dar în localizarea corneeană nu se poate evita leucoma postoperatorie.

1.12. EXTIRPAREA GLOBULUI OCULAR

Indicații: plăgi penetrante, corpi străini, panoftalmie, avulsie.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pensă chirurgicală, 2-3 pense hemostatice drepte și curbe, ace și materiale de sutură.

Anestezie: narcoză sau NLA și anestezie retrobulbară.

Contenție: decubitală pe latura opusă.

Tehnica operatorie: În funcție de gravitatea leziunilor și preferințelor proprietarului sau ale chirurgului, se pot aplica două procedee:

1. fără blefarorafie (fără ankiloblefaron)

2. cu sutura pleoapelor (ankiloblefaron).

1.Enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron

După aseptizarea mucoasei conjunctivale, se trec câte două fire tractoare prin fiecare pleoapă la mică distanță de marginea tarsală. Cu ajutorul acestor fire, se mărește fanta palpebrală, iar dacă este necesar se face și cantotomia.

Incizia circulară a conjunctivei bulbare cu o foarfecă oculară, la nivelul limbului sclerocorneean.

Se decolează conjunctiva bulbară cu o spatulă fină.

Se identifică tendonul mușchiului oblic extern și se prinde într-o pensă hemostatică pentru imobilizarea globului ocular.

Se vor secționa mușchii la inserția lor pe globul ocular, fără a-i maltrata. Mușchiul oblic extern se va secționa deasupra pensei, la 5-6 mm de inserție pe globul ocular, iar ceilalți mușchi cât mai aproape de acesta, care devine foarte mobil în cavitatea orbitară.

Secționarea mușchiului drept posterior, a nervului optic și a vaselor de sânge se face cu o foarfecă chirurgicală curbă.

Hemoragia relativ abundentă se oprește prin tampon compresiv realizat din meșe de tifon menținute 48 de ore prin legarea firelor tractoare între ele. Țesutul de granulație menține pleoapele în poziție semiînchisă și necesită toaleta zilnică pentru îndepărtarea secrețiilor care aglutinează cilii.

2.Enucleerea globului ocular prin metoda cu ankiloblefaron operator.

Se trec 2-3 fire de sutură prin marginile ambelor pleoape care vor fi tracționate de către un ajutor.

Incizia pleoapelor la 0,5 cm de margine, interesând pielea și tarsul până la mucoasa conjunctivală. Inciziile se reunesc la ambele unghiuri ale globului ocular.

Se decolează conjunctiva palpebrală.

Se vor secționa mușchii globului ocular cu foarfeca.

Globul ocular se detașează prin torsiune nelimitată cu o pensă hemostatică Kocher curbă, aplicată pe mușchiul drept posterior, nervul optic și vasele de sânge (I. Grigorescu și colab.)

Se extirpă și glanda lacrimală.

Se introduce o fașă de tifon sterilă de 30-40 cm îmbibată într-o soluție antiseptică neiritantă. Fașa de tifon se pliază, iar capătul se lasă puțin afară la unghiul nazal, pentru a fi extrasă pe măsură ce crește țesutul de granulație.

Marginile pleoapelor se suturează în puncte separate.

Cicatrizarea se produce în 15-2o de zile cu aderența pleoapelor suturate la țesutul cicatricial care se formează în cavitatea orbitară.

N. ORMOND recomandă sutura pleoapelor în fir continuu, mobilizează globul ocular ca în metoda precedentă, dar pentru detașarea acestuia folosește o pensă hemostatică aplicată pe porțiunea suturată a celor două pleoape care se răsucește până când se rup formațiunile retrobulbare. Introduce în cavitatea orbitară o meșă de tifon lungă, plisată pentru hemostază, iar marginile pleoapelor sunt suturate în "U" cu fire apropiate

1.13. EVISCERAȚIA CAVITĂȚII ORBITARE

Îndepărtarea globului ocular împreună cu anexele sale se recomandă în tumori maligne ale ochiului, panoftalmie purulentă cu necroze întinse peribulbare și retrobulbare.

Pentru crearea unui acces larg, este necesară cantotomia după care sunt secționate cele două funduri de sac conjunctivale, apoi legăturile capsulei Tenon cu periostul, mușchii și cordonul vasculo-nervos. Se excizează glanda lacrimală, se chiuretează cavitatea orbitară în locurile afectate, se asigură hemostaza și se plombează cu antibiotice sau antiseptice până la vindecare.

1.14. EVISCERAȚIA GLOBULUI OCULAR ȘI

PROTEZAREA OCULARĂ LA CÂINE

Indicații:

Protezarea intrasclerală a globului ocular în plăgi penetrante iridociclocoroidite purulente,ulcere corneene perforate.

Operația este solicitată și din motive estetice ,menținerea globului ocular fiind necesară și ca support pentru pleoapă.

Anestezie: NLA sau narcoza

Contenție: Decubit lateral sau sterno-abdominal pe masa de operație.

Instrumentar și materiale : trusa oculară ,proteză oculară de silicon.Proteza este sterilă și are următoarela dimensiuni pentru un cîine de talie mijlocie : -diametrul pe fața corneeană -15mm ;

-diametrul la nivelul gâtului-12mm ;

-diametrul mare –19mm ;

-diametrul antero-posterior-21mm;gîtul este de 2mm;

La nivelul gâtului se atașează un guler tantal peste care se suturează marginea sclerei și conjunctiva bulbară.

Tehnica chirurgicala :

1.Cantotomia și depărtarea pleoapelor cu fire tractoare

2.Incizia corneii la nivelul limbului cu bisturiul și apoi cu foarfeca pe întreaga circumferință.

3.Se îndepărtează corneea și apoi conținutul globului ocular în întregime .Se chiuretează coroida și retina .

4.Se umple cavitatea sclerală cu bureți sau granule de colagen care se mențin 15 min. pentru hemostază.

5.Decalarea conjunctivei bulbare pe o distanță de 5mmîn jurul orificiului scleral.

6.Excizia unei porțiuni de formă inelară din scleră pe sub conjunctiva desprinsă ,mărind orificiul inițial .

7.Introducerea protezei oculare și poziționarea corectă urmată de sutura acesteia la scleră prin intermediul gulerului de tantal .

8.Sutura conjunctivei peste marginea sclerei la același guler din tantal 9.Tratamentul postoperator local și general cu antibiotice și antiinflamatoare .

1.15. EXTRACȚIA CRISTALINULUI

Indicați: cataractă matură, bilaterală la cîine, luxația anterioară a cristalinului.

Instrumentar: trusa de chirurgie oculară (blefarostat, bisturiu Graefe, pense fixatoare, pensă și foarfecă pentru iridectomie, spatulă, croșet pentru strabism, ansă Weber, ac fin atraumatic, cu materiale de sutură 3/0; 4/0, portac), lupă, dispozitive pentru hemostază de mare finețe (electrocoagulare, laser)

Anestezie: narcoză sau NLA, imobilizarea globului ocular prin blocaj retrobulbar și atropinizare.

Tehnica chirurgicală :

1. Extracția intracapsulară a cristalinului:

Aseptizarea mucoasei conjunctivale prin lavaje cu soluții antiseptice oculare (clorhexidină, oxicianură de mercur etc.).

Cantotomia.

Incizia conjunctivei bulbare superioare în "V" cu vârful orientat spre baza pleoapei și deschiderea pe limbul sclerocorneean.

Se decolează conjunctiva bulbară de sus în jos, păstrând legătura la bază (la nivelul limbului sclero-corneean).

Se deschide camera anterioară cu un bisturiu Graefe prin secționarea sclerei în formă de semicerc în imediata vecinătate a limbului sclero-corneean. Pentru aceasta se introduce bisturiul cu partea tăioasă în sus, prin traversul sclerei dinspre unghiul temporal spre cel nazal, în camera anterioară, cu atenție să nu se atingă irisul și se scoate vârful în partea opusă cât mai aproape de limb. Prin mișcări de basculare, se incizează sclera. Mucoasa conjunctivală decolată rămâne atașată la marginea plăgii înspre cornee. Umoarea apoasă se revarsă, iar cristalinul se apropie de fanta pupilară.

Se fixează cristalinul cu un ac transscleral și se prinde într-o ansă Weber trecută prin fanta pupilară și apoi sub el.

Se retrage acul fixator și se expulzează cristalinul printr-o presiune ușoară de la exteriorul globului ocular și prin dirijare cu ansa Weber. Manevrele vor fi executate cu mare delicatețe pentru a nu deșira irisul. Cristalinul la un câine adult de talie medie se prezintă ca o lentilă biconvexă cu diametrul mare de 12-15 mm, iar cel mic de 7-7,5 mm. Pentru ușurarea manevrelor, este preferabilă iridectomia parțială pe un sector triunghiular lângă marginea pupilară pentru a preveni sinechiile postoperatorii.

Se suturează plaga sclerală cu fir subțire resorbabil și apoi conjunctiva bulbară, în puncte separate, tăiate scurt. Sutura plăgii sclerale este ușurată dacă secționarea completă a sclerei este precedată de trecerea unui fir de sutură lung, păstrat într-o pensă sau susținut de un ajutor și care va reprezenta primul punct de sutură, la jumătatea acestei plăgi. Postoperator se recomandă antibiotico-terapie locală și generală.

Umoarea apoasă se reface complet în 6-12 ore, dar recomandăm introducerea unui amestec de ser fiziologic cu penicilină printr-un ac fin în camera anterioară înainte de strângerea ultimului punct de sutură.

Corticoterapia locală sub protecția de antibiotice nu întârzie vindecarea, dar previne keratitele urmate de opacifieri rezistente la tratament (keratite parenchimatoase sau posterioare).

Hemoragia intraoperatorie (lezarea vaselor la nivelul limbului sclero-corneean, lezarea irisului, deșirarea zonulei Zinn pentru mobilizarea cristalinului) nu poate fi evitată în totalitate, dar limitarea ei printr-o hemostază promptă chirurgicală și medicamentoasă este foarte imporatntă. Hematoamele rămase, chiar și de dimensiuni mici, pot compromite rezultatul operației.

2. Extracția extracapsulară a cristalinului

Indicații: Operația are aceleași indicații ca în metoda precedentă cu condiția ca membrana cristaloidă să nu fie afectată și care permite eventual introducerea unui cristalin artificial.

Metoda este mai simplă și se evită hemoragia provocată de ruperea zonulei lui Zinn. Capsula și ligamentul suspensor al cristalinului rămân pe loc.

Tehnica operatorie parcurge următorii timpi:

cantotomie largă;

cheratotomie sau sclerotomie ca în metoda precedentă;

secționarea cristaloidei anterioare cu un chistotom sau deșirarea ascesteia cu pensa Hess;

dislocarea cristalinului prin presiuni moderate de la exteriorul globului ocular și expulzarea lui prin breșa sclerală;

iridectomia parțială;

sutura plăgii sclerale și a celei conjunctivale cu fir sintetic resorbabil.

1.16. CHESTIONAR

1. Pentru intervenții chirurgicale pe pleoapa superioară se poate face anestezie tronculară:

a) N. infratroclear.

b) N. etmoidal

c) N. frontal.

d) N. zigomatic.

e) N. maxilar.

2. Pentru intervenții pe pleoapa inferioară se face anestezia tronculară

a) N. facial.

b) N. oftalmic și n. infratroclear.

c) N. frontal și n. oftalmic.

d) N. etmoidal.

e) N. alveolar.

3. În plăgile pleoapelor se recomandă:

a) Vivifierea cu excizie conservatoare a marginilor sclerale și sutură.

b) Vivifierea și sutura în bursă.

c) Excizie cu lambou conjunctival.

d) Cantotomie și sutura limbului sclero-cornean.

e) Regularizarea marginilor plăgii cu excizie conservatoare.

4. Sutura plăgilor pleoapelor se poate face:

a) Monoplan sau bietajat tip Blendinger.

b) Bietajat cu agrafe. metalice

c) Monoplan cu agrafe Shädel.

d) Monoplan sau bietajat în puncte separate.

e) Sutura monoplană cu agrafe.

5. La plăgile pleoapelor se poate face autoplastie:

a) Este interzisă autoplastia.

b) Se face autoplastie cutanată imediată sau secundară.

c) Nu se poate realiza.

d) Se pot realiza autogrefe.

e) Se aplică proteze metalice.

6. Sutura in plagile complete ale pleoapelor se face:

a) Primul punct de sutură se aplică pe marginea liberă a pleoapei.

b) Se sutureaza marginea liberă a plăgii.

c) După extirparea m. orbicular și a glandei lacrimale.

d) După rezecția nervului infratroclear.

e) Evitând formarea nodurilor spre exterior.

7. La sutura plăgilor palpebrale Vl. Căpățână recomandă:

a) Sutura trietajata.

b) Sutura tarsului și a mucoasei conjunctivale cu catgut.

c) Scoaterea firelor după 7-8 zile.

d) Sutura pielii în fir continuu.

e) Sutura pielii în puncte separate.

8. Coloboma palpebrală dobândită este:

a) Consecința imperecherilor inrudite.

b) Complicația unei plagi labiale.

c) Ischemia carunculului lacrimal.

d) Cantotomia.

e) Consecinta unei plagi cicatrizate vicios.

9. Ankiloblefaronul se manifesta prin :

a) Spasmul permanent al m. orbicular.

b) Sudarea pleoapelor la globul ocular.

c) Imposibilitatea deslipirii pleoapelor.

d) Pareza pleoapei superioare.

e) Aderența pleoapelor la cornee.

10. Cum se numește aderența conjunctivei palpebrale la conjunctiva bulbară:

a) Blefarofimoza.

b) Blefarospam.

c) Anchiloblefaron.

d) Simblefaron.

e) Encantis.

11. Ce este entropionul:

a) Răsfrângerea marginii libere a pleoapei spre globul ocular.

b) Iritația corneii.

c) Hipersecreția lacrimală.

d) Răsfrângerea marginii libere a pleoapei spre exterior.

e) Hipertrofia pleoapei a treia.

12. După operația de entropion:

a) Pleoapa nu mai păstrează contactul cu globul ocular.

b) Pleoapa păstrează contactul cu globul ocular.

c) Apare compresiunea pe cornee și erodarea acesteia.

d) Se micșorează fanta palpebrală.

e) Se produce xeroza.

13. La miei entropionul pleoapei inferioare se poate remedia prin:

a) Formarea unui pliu cutanat la pleoapa inferioară și menținerea lui prin sutură în U sau cu agrafe Michel.

b) Lambou conjunctival secundar.

c) Autoplastie cutanată cu lambou pediculat.

d) Excizia unui lambou în "felie de pepene" și sutura cu catgut in puncte separate.

e) Excizia unui lambou în formă de semilună sau felie de pepene si sutura in bursa.

14. Excizia unor lambouri cutanate în "felie de pepene" sau "semilună", asimetrice atât din pleoapa inferioară, cât și din cea superioară la 5-6 mm de marginea tarsală, proporțional cu intensitatea afecțiunii se poate face în:

a) Ectropion parțial.

b) Ectropion total.

c) Entropion total..

d) Cataractă.

e) Amauroză.

15. Operația în entropion total se poate face prin metoda Schleich cu următorii timpi operatori:

a) Excizia unui lambou cutanat de forma vârfului de săgeată la unghiul nazal al ochiului urmat de sutură.

b) Excizia unui lambou triunghiular la unghiul temporal al ochiului, urmat de sutură în puncte separate.

c) Excizia unui lambou în formă de vârf de săgeată, urmată de sutură la unghiul temporal al ochiului.

d) Rezecția bilaterală a tarsului proportionala cu intensitatea afectiunii.

e) Cantotomie urmata de aplicarea unor fire tractoare pe ambele pleoape.

16. Metoda Müller constă în excizia a trei lambouri cutanate în formă de felie de pepene: unul la pleoapa inferioară, unul la pleoapa superioară și al treilea în direcție verticală în apropierea unghiului temporal, fără a se uni între ele. Se recomandă în:

a) Entropion total.

b) Ectropion total.

c) Tarsorafie.

d) Encantis.

e) Blefarofimoza.

17. În ectropionul moderat se face o incizie cutanată în formă de "V" în a cărui deschidere este cuprinsă toată porțiunea afectată a pleoapei, urmată de:

a) Sutura plăgii în puncte separate.

b) Excizia unui lambou triunghiular și sutura cutanată.

c) Decolarea pielii și sutura plăgii în formă de "Y".

d) Excizie cutanata in forma de “ Y “ si sutura in puncte separate.

e) Sutura în puncte separate.

18. În ectropionul total se practică metoda Diefenbach care constă în excizia unui lambou de formă triunghiulară la unghiul temporal al ochiului urmată de:

a) Se îndepărtează pielea din interiorul triunghiului format.

b) Se mobilizează pielea sub triunghiul denudat și se tracționează realizând o autoplastie cutanată prin alunecare.

c) Sutura cutanata în puncte separate începând cu unghiul superior.

d) Se suturează pielea începând cu unghiul inferior.

e) Se suturează pielea începând cu părțile laterale.

19. Extirparea pleoapei a treia este indicată în:

a) Hipertrofia marginii superioare.

b) Ectropion.

c) Scopuri estetice.

d) Blefarospasm.

e) Lagoftalmie.

20. Extirparea pleoapei a treia se face:

a) În jumătatea superioară.

b) Fara paniculul adipos.

c) Împreună cu carunculul lacrimal.

d) De la bază ..

e) Împreună cu sacul lacrimal.

21. Hemostaza în extirparea pleoapei a treia se realizează prin:

a) Sutură.

b) Torsiune vasculară.

c) Cauterizare chimică.

d) Tamponament.

e) Ligatură.

22. Excizia incompletă a pleoapei a treia este urmată de:

a) Supurație abundentă.

b) Ptoza palpebrală.

c) Recidivă.

d) Hipersecreție lacrimală.

e) Epiforă.

23. În lipsa unui tratament postoperator corect după extirparea pleoapei a treia, se pot produce complicații

a) Supurație.

b) Entropion.

c) Ectropion.

d) Encantis.

e) Glaucom.

24. Tarsorafia este închiderea prin sutură a fantei palpebrale și poate să fie:

a) Congenitala.

b) Cicatriciala.

c) Permanentă.

d) Profunda.

e) Recidivantă.

25. Tarsorafia provizorie se realizează prin:

a) Excizia marginilor tarsale și sutura în "U".

b) Excizia marginilor tarsale și sutura în puncte separate.

c) Puncte de sutură în "U", extramucoase .

d) Se aplică puncte de sutură în "U" cu cilii spre interior.

e) Sutura de înfundare tip Cushing.

26. Tarsorafia permanentă este indicată după enucleerea globului ocular cu anexele sale și se realizează prin:

a) Excizia marginilor palpebrale și sutura.

b) Sutura în puncte separate a marginilor tarsale puse în contact.

c) Marginile plăgii se cauterizează.

d) Sutura în puncte separate a fiecărei pleoape.

e) Sutura bietajată.

27. Extirparea carunculului lacrimal este recomandată în:

a) Hipertrofia carunculului determinată de procese inflamatorii.

b) Hipertrofia determinată de procese neoplazice maligne.

c) Obstrucția conductului lacrimo-nazal.

d) Prolapsul pleoapei a treia.

e) Glaucom.

28. Extirparea carunculului lacrimal se face:

a) Prin excizie.

b) Cu polipotomul .

c) Prin cauterizare chimică.

d) Prin dilacerare.

e) Prin avulsie.

29. Hemostaza în operația de encantis se asigură prin:

a) Forcipresură.

b) Ligatură transfixică.

c) Ligatură mediată.

d) Tamponament sau torsiune.

e) Electrocoagulare.

30. Dermoidul corneean este o formațiune piloasă:

a) Congenitală.

b) Dobândită.

c) Localizată pe conjunctiva bulbară și scleră.

d) Localizată in camera anterioara.

e) Cu localizare in camera posterioara.

31. Tratamentul în dermoid este:

a) Chirurgical și medicamentos.

b) Medicamentos.

c) Numai chirurgical.

d) Prin iradiere.

e) Cu citostatice și chirurgical.

32. Extirparea dermoidului se face prin:

a) Dilacerare.

b) Excizie.

c) Cauterizare.

d) Avulsie.

e) Torsiune.

33. Extirparea globului ocular se recomandă în:

a) Panoftalmie, avulsie.

b) Plăgi corneene.

c) Nistagmus.

d) Amauroză.

e) Cataractă diabetică.

34. Pentru extirparea globului ocular se face anestezie:

a) Generală și retrobulbară.

b) Tranchilizare.

c) Cu miorelaxante.

d) Prin infiltrație subconjunctivală.

e) Crioanalgezie.

35. Extirparea globului ocular se poate face prin următoarele procedee:

a) Cu ankiloblefaron.

b) Fără pastrarea bureletului.

c) Cu lambou conjunctival.

d) Prin facoemulsificare .

e) Prin metoda endoscopică.

36. Prin enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron, pleoapele se fixează:

a) Împreună cu două fire tractoare.

b) Împreună prin sutură în surjet simplu.

c) Separat prin câte două fire tractoare.

d) Împreună prin sutură în puncte separate.

e) Separat, cu pense hemostatice.

37. Pentru enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron mucoasa conjunctivală se incizează:

a) La 0,5 cm de marginea tarsală.

b) La nivelul limbului sclerocorneean.

c) În sacul conjunctival.

d) Nu se incizează conjunctiva

e) In forma de „ V „.

38. Pentru enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron, se vor secționa mușchii:

a) Se torsioneaza.

b) Intrinseci, cu foarfeca oculara.

c) La inserția lor pe globul ocular.

d) La mică distanță de inserție pe capsula lui Tenon.

e) Se dilacerează.

39. Secționarea mușchiului drept posterior, a nervului optic și a vaselor de sânge pentru enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron se face:

a) Prin torsiune limitată.

b) Prin torsiune nelimitată.

c) Prin ligatură elastică.

d) Ligatură transfixică.

e) Cu foarfeca chirurgicală curbă.

40. După enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron hemoragia se oprește cu:

a) Pense hemostatice și torsiune.

b) Ligatură mediată.

c) Meșe de tifon care se țin până la vindecare.

d) Tampon compresiv din meșe de tifon care se țin 48 de ore.

e) Bureți de colagen și trombină.

41. Pentru enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron se trec 2-3 fire de sutură, prin marginile ambelor pleoape care vor fi tracționate de catre un ajutor și apoi:

a) Se incizează pleoapele la 0,5 cm de margine interesând pielea, tarsul și mucoasa conjunctivă.

b) Se incizează pleoapele la 0,5 cm de margine interesând pielea și tarsul până la mucoasa conjunctivală.

c) Se incizează mucoasa conjunctivală la 0,5 cm la marginea tarsală.

d) Nu se incizează pleoapele.

e) Se incizează numai mucoasa conjunctivală la nivelul limbului sclero-corneean.

42. Pentru enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron, mucoasa conjunctivală se desprinde astfel:

a) Se decolorează conjunctiva bulbară cu o spatulă.

b) Se decolează conjunctiva palpebrală.

c) Se dilacerează.

d) Se păstrează raporturile anatomice.

e) Se rezecă 30%.

43. Pentru enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron operator, acesta se detașează prin:

a) Secționare cu foarfeca chirurgicală a mușchiului drept posterior, a nervului optic și vaselor de sânge.

b) Torsiune nelimitată cu o pensă hemostatică curba.

c) Torsiune limitată.

d) Avulsie.

e) Strivire lineară.

44. Cum se întrerupe funcția glandei lacrimale după extirparea globului ocular cu ankiloblefaron?

a) Glanda lacrimală se menajează.

b) Se sclerozează cu mijloace chimice.

c) Se atrofiază prin inactivitate.

d) Se extirpă.

e) Se tumefiază.

45. După extirparea globului ocular prin metoda cu ankiloblefaron operator marginile pleoapelor:

a) Se suturează în puncte separate.

b) Se sutureaza in puncte separate, cu cilii orientati spre exterior.

c) Se suturează cu catgut în puncte separate.

d) Se suturează cu catgut în fir continuu.

e) Nu se suturează.

46. Pentru extirparea globului ocular prin metoda Ormrod se face sutura pleoapelor în fir continuu, se mobilizează globul ocular ca în metoda clasică, iar pentru detașarea lui din cavitatea orbitară se folosește:

a) O pensă hemostatică Kocher aplicată retrobulbar.

b) O foarfecă chirurgicală dreaptă.

c) O foarfecă chirurgicală curbă.

d) O pensă hemostatică aplicată pe porțiunea suturată a celor două pleoape.

e) O meșă de tifon lungă, plisată pentru hemostază.

47. Ce este eviscerația cavității orbitare?

a) Îndepărtarea globului ocular.

b) Îndepărtarea globului ocular împreună cu anexele sale.

c) Se indeparteaza continutul globului ocular in totalitate.

d) Revărsarea conținutului globului ocular în urma unor plăgi penetrante.

e) Ruperea legăturilor musculare și deșirarea nervului optic.

48. În ce afecțiuni se recomandă eviscerația cavității orbitare?

a) Tumori maligne oculare.

b) Panoftalmie.

c) Conjunctivită purulentă.

d) Irido-ciclo-coroidita.

e) Cataractă bilaterală hipermatură.

49. Ce este cantotomia?

a) Incizia pleoapei superioare.

b) Sectionarea ciocului.

c) Incizia ambelor pleoape.

d) Incizia în locul de unire a celor două pleoape.

e) Deschiderea sacului herniar

50. Ce este extracția intracapsulară a cristalinului?

a) Extracția cristalinului împreună cu membrana cristaloidă.

b) Extracția cristalinului fără membrana cristaloidă.

c) Luxatia cristalinului în camera anterioară.

d) Luxatia cristalinului în camera posterioară.

e) Extirparea cristalinului împreună cu capsula lui Tenon.

51. Ce este extracția extracapsulară a cristalinului?

a) Extirparea cristalinului împreună cu membrana cristaloidă daca aceasta este afectată.

b) Extirparea cristalinului împreună cu membrana cristaloidă daca aceasta nu este afectata.

c) Extirparea cristalinului fără membrana cristaloidă.

d) Luxatia cristalinului în camera anterioară.

e) Dispersarea cristalinului în camera posterioară.

***

2. DECORNAREA LA BOVINE

Indicații: Amputarea coarnelor se practică la tineret sau la taurinele adulte în scop terapeutic în fracturi, creșteri vicioase avulsii și osteomielite. Se poate corecta creșterea asimetrică, iar la viței și tineret se practică pentru obținerea vitelor fără coarne, mai ales în condițiile creșterii în sistem intensiv și stabulație liberă. Se previn astfel traumatismele provocate prin lovitura cu coarnele la om și animale, taurinele fără coarne sunt mai docile.

Se alege metoda optimă în funcție de vârsta animalului, dotările existente și scopul urmărit.

2.1. DECORNAREA VIȚEILOR

Prevenirea creșterii cornului se realizează la viței în primele 4-5 săptămâni de viață și constă în distrugerea mugurelui cornual prin cauterizare chimică, prin cauterizare termică sau prin excizia acestuia.

1. Cauterizarea mugurelui cornual cu mijloace chimice.

Se folosesc substanțe chimice caustice aplicate la suprafață sau prin injecție subcutanată:

Baze caustice: hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu.

Acizi: acid cromic, acid arsenios, acid azotic, acid tricloracetic 35%.

Săruri: salicilat de sodiu, nitrat de argint.

Pomada caustică Peugnet: triclorură de antimoniu 28%, acid salicilic 7%, colodiu 65%.

În tehnologia de creștere la noi în țară se practică distrugerea mugurelui cornual cu hidroxid de sodiu sub formă de batoane protejate cu hârtie cerată pentru a fi manevate cu mâna. În lipsa acestora se pot folosi cristale prinse în pense hemostatice, luându-se măsuri suplimentare de protecție pentru lucrul cu substanțe caustice (ochelari, mănuși etc.).

Tehnica: Se identifică cele două rotocoale corespunzătoare mugurilor cornuali, se tunde și se dezinfectează.

Se face anestezie locală prin infiltrație subcutanată cu Xilină 2% sau Lidocaină 2%. În prima săptămână de viață, pielea este mobilă și se poate injecta ușor anestezicul. După vârsta de șapte zile, se conturează mai bine mugurele cornual care aderă la periostul frontal, dar anestezia se poate face numai prin infiltrație circulară, din cauza aderenței la periost.

Scarificarea tegumentului în dreptul mugurelui cornual cu bisturiul sau excizia unui menisc cu diametrul de 1-2 cm sau umectarea suprafeței cutanate pregătite pentru cauterizare

Se fricționează suprafața mugurelui cornual cu batonul de sodă caustică 1-2 minute sau până ce apare un exudat cu striuri de sânge.

Pentru prevenirea scurgerii substanței caustice spre globul ocular, se va aplica un strat de vaselină în jurul porțiunii cauterizate. Dacă se formează o cantitate prea mare de exudat se va îndepărta cu o compresă de tifon.

După câteva zile, escara se usucă și rămâne aderentă la țesutul osos subiacent. Crusta se desprinde după 30-40 de zile lăsând o cicatrice albă care se restrânge în următoarele luni acoperindu-se în totalitate cu părul din apropiere.

Cauterizarea prea intensă determină necroze profunde ale osului frontal, pleoapei superioare afectând și globul ocular. Cauterizarea insuficientă determină creșterea unor rudimente de corn care necesită o nouă intervenție mai laborioasă pentru corectare.

Cauterizarea cu acid tricloracetic. S-a folosit o soluție de acid tricloracetic injectat perifocal sau cu seringă automată cu ace multiple. Introducerea subcutanată a soluției este posibilă numai în prima săptămână de viață a animalului când pielea din dreptul mugurelui cornual prezintă oarecare mobilitate.

Unguentele caustice se aplică direct, fără scarificare și se protejează cu pansamente impermeabile (emplastru, benzi adezive etc.). Eșecurile se pot datora cauterizării tardive (după vârsta de 10-15 zile).

2. Decornarea vițeilor prin cauterizare termică.

Se aplică la vițeii care nu au fost decornați prin cauterizare chimică în prima săptămână. Mugurii cornuali sunt bine conturați, iar la două luni apare o peliculă de corn bine delimitată.

Instrumentar: termocauter simplu de formă circulară, cu diametrul de 2-2,5 cm cu mijlocul concav sau un electrocauter.

Anestezia: este obligatorie infiltrația circulară și în unele cazuri este necesară tranchilizarea.

Contenția: patrupodală sau decubitală cu capul și gâtul bine fixate de un ajutor.

Tehnica operatorie: După toaleta regiunii, cauterul încălzit până la culoarea roșie-cireșie se aplică de mai multe ori câte 3-4 secunde cât se apreciază că tegumentul și mugurele cornual au fost arse fără a leza osul. Se va realiza o cauterizare uniformă pe toată suprafața de proiecție a mugurelui cornual. Dacă a apărut deja o formațiune cornoasă conoidă, cauterizarea completă se face în doi timpi. După o primă aplicare, se desprinde pelicula cornoasă și apoi se revine peste zona denudată cu o nouă cauterizare.

Plaga se cicatrizează sub crustă în 3-4 săptămâni de obicei fără complicații.

3. Decornarea vițeilor prin excizia mugurilor cornuali

Această metodă se poate aplica în funcție de rasă, până la vârsta de 1-3 luni, înaintea formării axului osos.

Instrumentar: decornator Roberts sau Barnes, bisturiu, pensă chirurgicală, pense hemostatice, termocauter.

Decornatorul Roberts se prezintă ca un cilindru cu diametrul de 3-4 cm și coroana ascuțită pe un capăt, iar în partea opusă are adaptat un mâner. Coroana ascuțită se aplică pe mugurele cornual care este separat ușor prin câteva mișcări de rotire. Rondela cutanată se detașează cu același instrument printr-o mișcare tangentă. Hemoragia este redusă și se rezolvă ușor prin cauterizare sau electrocoagulare. În locul respectiv se formează o crustă sub care se produce vindecarea în 2-3 săptămâni.

Decornatorul Barnes este mai eficient intervenția realizându-se într-un singur timp operator.

Anestezia: tranchilizare și blocaj troncular al nervului cornual sau infiltrație circulară în jurul mugurelui cornual.

Contenție: patrupodală sau decubitală cu fixarea capului și gâtului.

Tehnica operatorie: După toaleta și dezinfecția regiunii, se aplică decornatorul Roberts sau Barnes, se asigură hemostaza și apoi plaga operatorie se cicatrizează fără sutură, urmărind evoluția și se previne infecția.

În lipsa decornatoarelor, excizia mugurelui cornual se poate realiza cu ajutorul bisturiului. Se face o incizie circulară la periferia acestuia, apoi se decolează și se îndepărtează lamboul delimitat. Hemoragia este redusă, se asigură hemostaza prin mijloace uzuale.

Plaga se pudrează cu preparate care asigură formarea crustei și previn supurația.

2.2. AMPUTAREA COARNELOR LA TINERET

Se practică la tineretul taurin în vârstă de 3-6 luni. La această vârstă coarnele au dezvoltate toate componentele (cep osos, membrană cheratogenă și teacă cornoasă), iar lungimea depășește 4-5 cm. Țesutul osos la baza cornului nu are densitatea și duritatea osului compact.

Extirparea acestor formațiuni se face ușor, fără pericolul deschiderii sinusului frontal.

Instrumentar: clește pentru amputarea coarnelor cu lamă glisantă sau costotom, bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, termocauter.

Anestezie: tranchilizare și anestezie loco-regională sau NLA.

Contenție: patrupodală sau în decubit cu capul imobilizat.

Tehnica: Regiunea frontală din jurul bazei coarnelor se pregătește pentru operație. Cleștele de amputație se aplică la baza cornului, sub burelet și se strânge energic până la detașarea acestuia.

Suprafața rămasă trebuie regularizată uniform, iar hemostaza se asigură mai întâi prin tamponament și apoi prin torsiune cu vârful bisturiului sau cauterizare. Pentru amputarea coarnelor la tineretul taurin se poate folosi ferăstrăul de sârmă sau cleștele pentru ajustat copita, pregătite în condiții de asepsie.

Plaga se vindecă sub crustă în 3-4 săptămâni.

2.3. DECORNAREA BOVINELOR ADULTE

Amputarea coarnelor se realizează cu ferăstrăul la diferite niveluri în scop estetic, terapeutic sau preventiv.

La animalele agresive se poate amputa 1/3 de la vârf, simetric rotunjind capătul rămas. Secționarea țesuturilor vii determină uneori hemoragie abundentă care se remediază prin cauterizare termică, chimică sau compresiune 15-20 min.

Nu necesită anestezie, dar o bună contenție este necesară.

Amputarea simplă a coarnelor

Metoda este foarte expeditivă și se recomandă în cazul decornărilor în masă într-un timp scurt. Pielea și bureletul nu sunt lezate, dar sinusul frontal rămâne deschis și necesită îngrijiri speciale pentru a nu se complica în zilele următoare cu sinuzită sau miază.

Instrumentar: ferăstrău de sârmă, pense hemostatice, rașpilă, termocauter.

Contenție: patrupodală în travaliu, lângă un perete sau decubit.

Anestezie: Tranchilizare și anestezie loco-regională sau NLA.

Tehnica operatorie: Amputarea se face imediat lângă burelet sau la 1 cm de acesta. Se poate face o renură cu rașpila și apoi se aplică ferăstrăul de sârmă Gigli care se acționează prin mișcări uniforme și lente, cu apăsare moderată secționând dinapoi spre înainte.

Dacă se folosește ferăstrău cu lamă, secțiunea progresează de sus în jos. Pilitura de os obliterează vasele și hemoragia este neînsemnată. După acționarea ferăstrăului cu lamă este așteptată o hemoragie abundentă uneori în jet care se rezolvă cu termocauterul sau prin forcipresură și tamponament. Mijloacele folosite pentru hemostază vor fi aplicate rapid pentru a preveni pătrunderea sângelui în sinusul frontal. Se îndepărtează pilitura de os, cheagurile de sânge și alte impurități, se rotunjesc marginile bontului rămas și se aplică un pansament menținut cu substanțe sau benzi adezive. Amputarea la 1 cm oferă puncte de sprijin pentru pansament.

Sinusul cornual se închide și plaga se vindecă în 3-4 săptămâni.

Cornul continuă să crească, mai ales la animalele tinere și uneori necesită o nouă intervenție după câțiva ani.

Amputarea coarnelor cu excizia bureletului

Metoda este mai laborioasă decât precedenta, dar prezintă avantajul că nu mai crește un rudiment de corn, iar după vindecare se poate aprecia avantajul

estetic.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, ferăstrău de sârmă, termocauter.

Anstezia: NLA sau tranchilizare și analgezie locoregională.

Contenție: decubit sterno-abdominal sau costo-abdominal.

Tehnica operatorie: Se pregătește regiunea din jurul bazei coarnelor pe o distanță de 2-3 cm pentru operație.

Se incizează circular pielea în jurul bazei cornului la 0,5 cm de acesta.

Hemoragia este abundentă, dar se asigură hemostază provizorie prin forcipresură.

Se aplică imediat ferăstrăul de sârmă în această secțiune și se îndepărtează cornul.

Se face toaleta plăgii, se completează hemostaza și apoi se tratează plaga până la vindecare. Riscul sinuzitei frontale obligă la supraveghere și îngrijire a plăgii cu atenție deosebită.

Amputarea coarnelor cu autoplastie cutanată

Este metoda cea mai laborioasă din punctul de vedere al tehnicii chirurgicale, dar asigură vindecarea în timp scurt și fără complicații locale, cu acoperirea completă a sinusului frontal.

Instrumentar: este cel folosit pentru metoda precedentă la care se mai adaugă instrumente necesare pentru regularizarea marginilor osoase (lingura Volkmann, ciupitor de os etc.) Se poate folosi un decornator electric.

Anestezie: NLA sau tranchilizare și analgezie loco-regională . Contenție: decubitală cu capul sprijinit pe un balot de paie sau imobilizare completă pe masa de operație.

Tehnica operatorie: Se realizează o incizie a pielii la baza cornului și se asigură hemostaza. Se practică apoi două incizii drepte de 3-4 cm, una spre unghiul temporal al ochiului și una spre ceafă.

Se decolează pielea împreună cu țesutul conjunctiv subcutanat descoperind baza axului osos al cornului.

Detașarea cornului se face cu ajutorul ferăstrăului de sârmă, sub burelet. Dacă se observă margini osoase proeminente după desprinderea cornului, acestea se îndepărtează cu o lingură Volkmann, cu dalta sau cu cleștele ciupitor.

Mobilizarea lambourilor cutanate pentru acoperirea sinusului cornual se face cu dificultate mai ales la cel superior, unde pielea este mai groasă și aderentă la periost. Se poate folosi o spatulă cu margini ascuțite, fără a maltrata vasele de sânge.

Marginile plăgii cutanate se regularizează pentru o bună afrontare și se suturează cu fire groase rezistente în puncte separate care se scot după 7-10 zile. Plaga operatorie nu necesită îngrijiri speciale, asigurându-se o protecție obișnuită până la vindecare.

Decornarea prin constricție elastică

Este o metodă nesângeroasă care se realizează printr-o compresiune continuă la baza cornului. Întreruperea circulației sanguine și a inervației determină oprirea proceselor biologice în corn și desprinderea acestuia după 30-35 de zile.

Metoda este simplă, iar prin reacția locală se asigură închiderea sinusului cornual, dar pot să rămână bonturi de corn cu tendință de creștere vicioasă. Durerea de lungă durată și disconfortul care determină agitația animalului, scăderea producției, precum și dificultatea procurării unor inele corespunzătoare, suficient de rezistente au limitat aplicarea acestei metode.

Contenția: patrupodală.

Anestezia: tranchilizare și blocaj troncular cu anestezice de lungă durată: Denervin sau alcool-novocaină. Durerea este foarte puternică mai ales în prima săptămână după aplicarea inelelor și trebuie asigurată analgezia prin mijloace adecvate.

Tehnica: Se practică o renură la baza cornului pentru subțierea acestuia și o mai bună fixare a inelului de cauciuc. Acesta se aduce prin răsucire de la vârf sau se lărgește cu patru benzi care se scot după aplicare. Există și dispozitive speciale care siplifică așezarea inelului pe corn.

Durerea puternică din primele 3-4 zile după aplicarea inelului și cu 2-3 zile înainte de căderea cornului, pe lângă stres, predispune la accidente și impun supravegherea animalului.

2.4. AMPUTAREA COARNELOR LA OI ȘI CAPRE

La majoritatea raselor de rumegătoare mici, masculii prezintă coarne, iar la unele rase și femelele au coarne de dimensiuni mai reduse. Unii masculi devin agresivi, iar prezența coarnelor îi fac periculoși mai ales dacă vârfurile ascuțite ale acestora sunt orientate spre înainte sau lateral.

Amputarea coarnelor la aceste specii are în general aceleași indicații și se poate face prin metode asemănătoare celor menționate la bovine.

Anestezia: este recomandabilă anestezia generală (N.L.A.).

Contenția: decubitală.

Tehnica operatorie: Pentru metodele sângeroase, recomandăm hemostaza preventivă mai ales pentru artera temporală superficială, prin ligatură sau cauterizare.

Sinusul frontal este larg deschis până la jumătatea cornului și pericolul sinuzitelor este mai mare decât la taurine. Se impune o atenție sporită pentru asigurarea asepsiei și tratamentului postoperator. Este obligatorie menținerea pansamentului până la vindecare completă (2-4 săptămâni) și antibioticoterapie 4-6 zile.

2.5. CHESTIONAR

1. Prevenirea creșterii coarnelor se poate face:

a) În primele șase luni de viață.

b) În primele 4-5 săptămâni de viață.

c) Numai în prima săptămână.

d) După înțărcare.

e) Odată cu vaccinarea.

2. Prin ce metode se previne creșterea coarnelor la viței?

a) Cauterizare.

b) Cu clestele Hodge.

c) Cu fierăstrăul Gigli.

d) Prin autoplastie cutanata.

e) Excizie cu foarfeca.

3. Ce substanțe chimice se folosesc pentru cauterizarea mugurelui cornual?

a) Baze caustice: hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu.

b) Acizi: acid cromic, acid arsenios, acid ascorbic, acid tricloracetic, acid salicilic.

c) Săruri: salicilat de sodiu, nitrat de argint.

d) Pomada caustică Peugnet: triclorură de antimoniu 28%, acid salicilic 7%,alcool 65%.

e) Pomada caustică Vladutiu: acid salicilic 7%, hidroxid de sodiu 4%, acid tricloracetic 5%.

4. Cum se prezinta hidroxidul de sodiu folosit pentru distrugerea mugurelui cornual la viței?

a) Soluție apoasă 2%.

b) Soluție uleioasă 25%.

c) Cristale dizolvate in eter.

d) Batoane.

e) Benzi adezive sterile.

5. Ce anestezie se folosește pentru ecornare la viței prin cauterizare chimică?

a) Infiltrație subcutanată cu ketamina

b) Infiltrație subcutanată cu lidocaină 2%.

c) Infiltrație subcutanată cu acepromazină 1%.

d) Blocaj troncular cu xilazină 2%.

e) Tranchilizare cu combelen.

6. După scarificarea tegumentului în dreptul mugurelui cornual, pentru ecornare se fricționează cu batonul de sodă caustică:

a) 20 minute.

b) 15 minute.

c) Până când apare un exudat cu striuri de sânge.

d) Până la distrugerea membranei cheratogene.

e) 1-2 secunde.

7. Pentru prevenirea scurgerii substanței caustice spre globul ocular după ecornare:

a) Se va tunde părul din jur.

b) Se badijonează cu tinctură de iod.

c) Se aplică un pansament sicativ.

d) Se va aplica un strat de vaselină în jurul porțiunii cauterizate.

e) Se administrează antibiotice și antiinflamatoare.

8. Ce efecte are cauterizarea prea intensă a mugurelui cornual cu sodă caustică?

a) Deschiderea sinusului cornual.

b) Deschiderea sinusului maxilar superior.

c) Necroze profunde ale osului frontal.

d) Catar auricular pe partea respectivă.

e) Cresterea unor rudimente de corn.

9. Ce efecte are cauterizarea insuficientă a mugurelui cornual?

a) Întârzierea cicatrizării.

b) Creșterea unor rudimente de corn.

c) Sinuzită.

d) Entropion.

e) Cicatrice vicioasa.

10. Cauterizarea mugurelui cornual cu acid tricloracetic se poate face:

a) Dupa excizie cu bisturiul.

b) Numai în prima săptămână de viață.

c) După înțărcare.

d) Prin pensulații zilnice.

e) Lavaje la 12 ore.

11. Unguentele caustice pentru ecornare se aplică:

a) Direct, fără scarificare.

b) După excizia mugurelui cornual.

c) După intarcare.

d) După cauterizare termică.

e) Impreuna cu antiflogistice.

12. Decornarea vițeilor prin cauterizare termică se face cu:

a) Termocauterul simplu.

b) Electrocauterul sau fierastraul electric.

c) Laserul terapeutic.

d) Decornatorul Barnes.

e) Inele de cauciuc.

13. Cum se face anestezia pentru decornarea vițeilor prin cauterizare termică?

a) Nu se face din cauza riscurilor.

b) Nu este necesară.

c) Este obligatorie infiltrația circulară și în unele cazuri este necesară tranchilizarea.

d) Se recomandă narcoza pe cale parenterală.

e) Este necesară narcoza pe cale inhalatorie.

14. Cum se face ecornarea prin cauterizare termică?

a) Cauterul încălzit se aplică o singură dată pe fiecare mugure cornual.

b) Cauterul se aplică de mai multe ori câte 3-4 secunde.

c) Se va realiza o cauterizare uniformă in jurul zonei de proiecție a mugurelui cornual.

d) Se menține cauterul până la arderea completă a mugurelui cornual.

e) Periostul se cauterizează parțial.

15. Cum se face ecornarea prin cauterizare termică dacă s-a format pelicula cornoasă?

a) Cauterizarea se face mai ușor.

b) Cauterizarea completă se face în doi timpi.

c) Se desprinde pelicula cornoasă cu decornatorul și apoi se cauterizeaza membrana cheratogena.

d) După formarea crustei se revine cu o nouă cauterizare pentru membrana cheratogenă.

e) Mugurele cornual se desprinde chirurgical, iar hemostaza se face prin cauterizare.

16. Decornarea vițeilor prin excizia mugurilor cornuali se poate face până la vârsta de:

a) 1-3 luni înaintea formării axului osos.

b) 1-3 luni după formarea axului osos.

c) 4-6 luni în funcție de rasă.

d) 5-7 luni , dupa formarea sinusului cornual.

e) 4-7 luni înaintea formării sinusului cornual.

17. Cu ce se poate face excizia mugurilor cornuali la viței?

a) Cu inele de cauciuc.

b) Cu decornatorul Roberts.

c) Cu fierastraul electric.

d) Cu costotomul.

e) Cu cleștele Hodge.

18. După excizia mugurelui cornual la viței:

a) Plaga se suturează în puncte separate.

b) Plaga se suturează cu fir neresorbabil.

c) Plaga se cicatrizează fără sutură.

d) Hemoragia este abundentă și greu de controlat.

e) Se administreaza ser antitetanic.

19. Amputarea coarnelor la tineretul taurin se face la vârsta de:

a) 1-3 săptămâni.

b) 3-6 luni.

c) 18 luni.

d) Înainte de apariția suportului osos.

e) După formarea sinusului cornual.

20. Pentru amputarea coarnelor la tineretul taurin:

a) Inelul de cauciuc este aplicat cu un dispozitiv special ( elastrator ) . .

b) Se deschide sinusul cornual.

c) Se poate folosi clestele pentru ajustat copita.

d) Sinusul frontal nu s-a format.

e) Se îndepărtează numai țesutul cornos .

21. Amputarea coarnelor la tineretul taurin se poate face cu:

a) Costotomul.

b) Elastratorul.

c) Bisturiul și foarfeca.

d) Termocauterul.

e) Ecrasorul.

22. Pentru amputarea coarnelor la tineretul taurin, cleștele de amputație se aplică:

a) La 1-2 cm deasupra bureletului.

b) La 0,5 cm deasupra bureletului.

c) La orice nivel.

d) Sub burelet.

e) La jumătatea cornului.

23. După detașarea cornului, la tineretul taurin suprafața rămasă trebuie regularizată uniform, iar hemostaza se asigură:

a) Prin ligatură.

b) Prin sutură hemostatică.

c) Prin angiorafie.

d) Mai întâi prin tamponament și apoi prin torsiune cu vârful bisturiului

e) Cu pansament în "8".

24. La ce nivel se poate face amputarea simpla a coarnelor la taurinele adulte?

a) Sub burelet.

b) La 1 cm deasupra bureletului.

c) La bază cu excizia bureletului.

d) Cu autoplastie cutanatat.

e) La bază, deasupra sinusului cornual.

25. Ce anestezie se face pentru amputarea coarnelor la 1/3 de la vârf la taurinele adulte?

a) Tranchilizare și anestezie locală.

b) Este suficientă anestezia locală prin infiltrație.

c) Nu este necesară.

d) N.L.A.

e) Narcoza.

26. În ce scop se face amputarea coarnelor la taurinele adulte?

a) De diagnostic.

b) Economic.

c) Preventiv.

d) Chirurgical.

e) Zootehnic.

27. Ce anestezie se face pentru amputarea simplă a coarnelor de la bază, la taurinele adulte?

a) Numai anestezie loco-regională.

b) Blocajul nervului cornual și a nervului recurent.

c) Tranchilizare și anestezie loco-regională.

d) N.L.A si blocaj troncular cu xilazina.

e) Narcoză cu stresnil + infiltrație circulară la baza cornului.

28. Cum se închide sinusul cornual după amputarea simplă a coarnelor de la bază fără excizia bureletului?

a) Prin autoplastie cutanată.

b) Prin țesut cicatricial în 3-4 săptămâni.

c) Prin țesut cicatricial în 3-4 zile.

d) Prin cauterizare.

e) Prin avulsia cornului.

29. Cum se regenerează cornul după amputare de la bază cu excizia bureletului?

a) Nu se regenerează.

b) Continuă să crească, mai ales la animalele tinere și uneori necesită o nouă intervenție după câțiva ani.

c) Continuă să crească mai ales la animalele tinere și necesită o nouă intervenție după 3-4 săptămâni.

d) Plaga se acoperă cu păr în 2-3 săptămâni.

e) Se regenerează numai membrana cheratogenă, fără corn.

30. Ce complicații pot să apară după amputarea simplă a coarnelor de la bază la taurinele adulte?

a) Nu se produc complicații.

b) Sinuzite și miaze.

c) Sinuzite și hemostază.

d) Sinuzite și tromboflebite.

e) Hemoragie abundentă și cauterizare.

31. Ce avantaje prezintă amputarea coarnelor la taurine cu excizia bureletului?

a) Nu mai crește un rudiment de corn.

b) Este mai rapidă.

c) Este mai laborioasă.

d) Asigură creșterea cornului.

e) Nu prezintă avantaje.

32. Pentru amputarea coarnelor cu excizia bureletului la taurine pielea se incizează:

a) Circular în jurul bazei cornului la 0,5 cm de acesta.

b) Circular în jurul bazei cornului la 2,5 cm.

c) Nu se incizează.

d) Este secționată cu ecrasorul, pentru hemostază.

e) În formă de semilună sau paralel cu bureletul .

33. Ce avantaje prezintă amputarea coarnelor cu autoplastie cutanată?

a) Este metoda cea mai laborioasă.

b) Inchide complet sinusul cornual.

c) Acoperă complet sinusul frontal.

d) Păstrează integritatea cornului.

e) Se poate realiza în condiții de teren și nu necesită anestezie generală.

34. Cum se face detașarea cornului pentru amputare cu autoplastie cutanată

a) Cu ferăstrăul sub burelet.

b) Cu ferăstrăul deasupra bureletului.

c) Cu ferăstrăul de sârmă la jumătate.

d) Cu atenție pentru a nu atinge osul.

e) Cu electrocauterul pentru a preveni hemoragia.

35. Pentru amputarea coarnelor la taurine prin metoda cu autoplastie cutanată, pielea se decolează împreună cu țesutul conjunctiv subcutanat descoperind baza cornului:

a) După desprinderea cornului.

b) Cu lingura Volkman.

c) Cu dificultate, pielea fiind aderenta la periost.

d) Foarte ușor, pielea fiind aderentă la periost.

e) Nu este necesară decolarea pielii.

36. După amputarea cornului cu autoplastie cutanată, marginile plăgii:

a) Se indeparteaza din cauza fibrelor elastice.

b) Se suturează în puncte separate.

c) Se cauterizează.

d) Se lasă nesuturate pentru drenaj.

e) Se excizează până la baza cornului.

37. Ce avantaje prezintă decornarea prin constricție elastică?

a) Este o metodă simplă și asigură închiderea sinusului cornual.

b) Sângerarea este foarte redusă.

c) Nu necesită anestezie.

d) Este o metodă nesângeroasă.

e) Nu este dureroasă.

38. Ce dezavantaje prezintă amputarea coarnelor prin constricție elastică?

a) Oprește procesele biologice în corn.

b) Determină reacție locală care asigură închiderea sinusului cornual.

c) Produce durere de lungă durată și disconfort.

d) Nu afecteaza productia.

e) Pot să rămână bonturi de corn cu tendință de creștere vicioasă.

39. Ce anestezie se face pentru decornare prin constricție elastică?

a) Trebuie asigurată analgezia si miorelaxarea mai ales în prima săptămână dupa amputarea coarnelor.

b) Tranchilizare și blocaj troncular cu anestezice de lungă durată.

c) Epidurala inalta..

d) Narcoza asociată cu infiltrația locală.

e) Nu necesită anestezie.

40. Când se scot inelele folosite pentru decornare prin constricție elastică?

a) Se desprind odată cu cornul după 1-2 săptămâni.

b) Cad odată cu cornul după 35-40 de zile.

c) Cad singure după 10-12 zile.

d) Se inlocuiesc saptamanal.

e) Se recuperează la abator.

41. Ce anestezie se face pentru amputarea coarnelor la oi și capre?

a) Este recomandabilă anestezia generală (N.L.A.).

b) Nu este necesară anestezia.

c) Narcoză și blocaj troncular.

d) Numai tranchilizare cu Domosedan.

e) Se administrează sedative și analgezice.

42. Cum se asigură hemostaza în amputarea coarnelor prin metode sângeroase la oi și capre?

a) Nu necesită hemostază

b) Tamponament și garotaj la baza cornului.

c) Ligatură sau cauterizare ..

d) Forcipresura.

e) Prin dilacerare.

43. Cum se previn sinuzitele după amputarea coarnelor la oi și capre prin metode sângeroase?

a) Nu necesită îngrijiri speciale, deoarece nu se deschide sinusul cornual.

b) Oile și caprele nu prezintă sinus cornual.

c) Este obligatorie menținerea pansamentului până la vindecare completă (2-4 săptămâni).

d) Hemostaza preventiva.

e) Se asigură drenajul, se aspiră secrețiile din plagă și se îndepărtează țesuturile necrozate.

3. T R E P A N A Ț I I

3.1. TREPANATIA SINUSURILOR PARANAZALE

Indicații: Deschiderea chirurgicală a sinusurilor paranazale (frontal, maxilar) se face în scop terapeutic în sinuzite purulente, tumori, parazitoze, extracția prin respingere a ultimilor molari, corpi străini, osteite purulente și în scop de diagnostic.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, decolator de periost, trusa de trepanație, freză electrică sau manuală, instrumente și materiale pentru hemostază și sutură, lingura Volkmann.

Anestezie: tranchilizare și analgezie loco-regională sau N.L.A.

Contenția: decubitală și cu capul bine fixat pe o pernă de piele sau improvizată din paie.

Loc de elecție: Pentru fiecare sinus diferă în funcție de specie, vârstă și scopul urmărit.

1. Trepanația sinusului frontal

La cabaline:

1. pentru compartimentul superior, locul de elecție este situat pe o linie care unește marginea superioară a arcadelor orbitare, la 2-3 cm de linia mediană a capului.

2. pentru ambele compartimente ale sinusului frontal, la jumătatea distanței dintre unghiul nazal al ochiului și linia mediană. Aici este localizată și comunicarea largă cu sinusul maxilar superior.

3. la 3-4 cm mai jos pentru compartimentul inferior.

Trepanația sinusului frontal la bovine poate fi realizată în oricare punct, este pluricompartimentat și ocupă toată jumătatea corespunzătoare a regiunii frontale. Aboral comunică larg cu sinusul cornual. Trepanația cea mai declivă poate fi efectuată la jumătatea distanței dintre baza arcadei orbitare și linia mediană. Pentru drenaj și lavaje se pot perfora lamele osoase cu o pensă.

La carnivore se folosește un trepan cu coroană mai mică sau un burghiu, iar locul de elecție se găsește între rudimentul de apofiză orbitară și linia mediană.

2. Trepanația sinusului maxilar

La cabaline, trepanația sinusului maxilar superior se poate face în mijlocul unui triunghi format de pleoapa inferioară, creasta zigomatică și linia care unește unghiul intern al ochiului cu vârful crestei zigomatice.

Pentru sinusul maxilar inferior, locul de elecție se găsește deasupra vârfului crestei zigomatice, iar la caii tineri la 1-2 cm sub aceasta.

Trepanația pe linia ce unește unghiul intern al ochiului cu spina maxilară deschide ambele sinusuri maxilare separate de lama lui Goubaux.

La bovine, sinusul maxilar prezintă un singur compartiment și poate fi trepanat la nivelul tuberculului maxilar.

Tehnica operatorie

1. Incizia pielii, țesutului conjunctiv și periostului pe o lungime de 3-4 cm la animalele mari, pe o direcție care să asigure declivitatea.

2. Îndepărtarea marginilor plăgii și decolarea periostului cu atenție.

3. Trepanația sinusului și extragerea rondelei, raclarea marginilor cu lingura Volkmann și toaleta plăgii.

4. Evacuarea conținutului prin aspirare și sifonaj, se fac lavaje antiseptice care se repetă zilnic până la vindecare. În acest caz, plaga rămâne deschisă pentru tratament. Dacă nu au fost procese septice, plaga se suturează în puncte separate, aducând și periostul în poziție anatomică.

3.2. TREPANAȚIA CAVITĂȚILOR NAZALE

Indicații: extirparea unor formațiuni tumorale, necroza corneților nazali, osteodistrofii, hipertrofia corneților, corpi străini, paraziți.

Instrumentarul: anestezia și contenția sunt identice cu cele indicate pentru trepanația sinusurilor.

Loc de elecție: la 2-3 cm de planul median, pe o linie care unește mijlocul crestelor zigomatice.

Tehnica operatorie: Intervenția pe corneții nazali este foarte hemoragică și sunt necesare măsuri suplimentare de hemostază medicală (astringente, coagulante) și chirurgicală (tamponament, cauterizare, electrocoagulare). Prevenirea aspirației pulmonare se poate face prin traheotomie sau intubație traheală.

Se face o incizie de 6-8 cm, paralelă cu linia mediană, se decolează periostul și se fac două sau trei trepanații aliniate longitudinal, distanțate la 2-3 cm.

Punțile osoase vor fi îndepărtate cu dalta sau cu freza, creându-se astfel o deschidere de formă aproximativ dreptunghiulară, prin care se poate explora cavitatea nazală și continua operația

Se asigură hemostaza și apoi se refac planurile anatomice, plaga suturându-se parțial. Se păstrează un spațiu necesar pentru tratamente ulterioare.

La cal, deschiderea cavității nazale se poate face și la nivelul diverticulului nazal. În dreptul incizurii nazo-maxilare, se deschide peretele lateral al diverticulului nazal, la 2 cm înapoia narinei. A doua incizie se face în peretele medial al diverticulului nazal.

Incizia se face cu mare atenție pentru a nu leza extremitatea anterioară a cornetului superior care este foarte puternic vascularizat.

Intervenția se finalizează cu sutura pereților medial și lateral al diverticulului nazal. Peretele lateral se suturează împreună cu pielea la care aderă.

3.3. APLICAREA INELULUI NAZAL LA TAUR

Inelul nazal se aplică la tauri ca mijloc de constrângere pentru evitarea accidentelor. Inelul metalic se trece prin septul nazal înapoia nărilor și rămâne implantat toată viața animalului.

Contenția: patrupodală, în travaliu sau legat, cu imobilizarea capului.

Anestezia: tranchilizare și anestezie locală de contact.

Instrumentar: Inelul nazal este confecționat din oțel inoxidabil sau nichelat, rotund pe secțiune și articulat. Capetele sunt secționate oblic cu marginea tăioasă și prezintă un orificiu în care se introduce un știft cu filet pentru fixare definitivă. Cleștele special tip Flessa pentru aplicarea inelului.

Tehnica: Inelul metalic se introduce deschis în pensă și se apropie de septul nazal, introducându-se cu fiecare braț într-o nară. Se strâng brațele pensei care închid inelul și apoi se retrage.

Inelul se răsucește, aducându-se cu orificiul în afară pentru fixarea știftului care, după înșurubare completă, se rupe.

În lipsa cleștelui, inelul se poate introduce printr-un orificiu produs cu bisturiul sau cu un trocar în septumul nazal.

Hemoragia este redusă și nu necesită îngrijiri speciale.

3.4. OPERAȚIA ÎN CENUROZĂ

Tratamentul chirurgical constă în extirparea veziculei de Coenurus cerebralis (forma larvară a teniei Multiceps multiceps) în stadiul al treilea de evoluție clinică și dezvoltare. Sunt afectate mai ales oile tinere și mai rar tineretul bovin.

Vezicula parazitară se dezvoltă expansiv, producând compresiunea și dislocarea structurilor nervoase, determinând manifestări clinice caracteristice care permit localizarea acesteia.

lobul frontal: dromomanie, retropulsie și sprijin cu regiunea frontală;

emisferele cerebrale: mers în manej cu capul deviat spre partea afectată;

lobul occipital: midriază, amauroză, imobilitate pupilară;

cerebelul: ataxie gravă cu pierderea echilibrului.

Localizările superficiale mai ales în zona parietală determină ramolismentul compactei osoase care se deformează și devine moale la palpare.

Instrumentar: trusa obișnuită de chirurgie, la care se adaugă trusa de trepanație sau freză electrică, daltă, lingura Volkmann, tub de cauciuc sau de perfuzie, ser fiziologic.

Contenția decubitală, sterno-abdominală, cu capul fixat pe o pernă.

Anestezie: Neuroleptanalgezie sau tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație sau narcoză.

Loc de elecție: mijlocul zonei identificate prin palpare sau pe baza semnelor clinice.

Folosirea mijloacelor moderne (tomografie, rezonanță magnetică etc.) nu sunt accesibile în condiții obișnuite de teren pentru diagnostic de mare precizie.

La bovine, trepanația se face la 1-2 cm de linia mediană și la 2-4 cm înapoia liniei care unește baza arcadelor orbitare.

Tehnica operatorie:

I. Se incizează pielea, fascia și periostul care se decolează și se face trepanația cu atenție pentru a nu leza duramater sau cortexul cerebral. Dacă osul este subțiat, poate fi secționat cu bisturiul, decupându-se o rondelă.

Se incizează duramater anteroposterior sau în cruce și se explorează substanța nervoasă pentru identificarea și extracția veziculei. Se acordă atenție deosebită hemostazei și se face toaleta riguroasă a plăgii. În localizările superficiale, vezicula proemină la suprafață se identifică ușor și este extrasă cu ajutorul pensei anatomice, evitându-se revărsarea conținutului. Dacă localizarea este profundă, se explorează cu un ac de seringă în masa țesutului nervos, în direcții diferite. Pătrunderea acului în veziculă este marcată de apariția unui jet de lichid transparent. Se aspiră parțial lichidul, lăsând acul ca reper, se introduce pe lângă el o pensă anatomică cu brațe lungi pentru crearea unei căi de acces în profunzime. În acest scop pensa se introduce cu brațele apropiate și se retrage ușor cu brațele puțin depărtate. Se prinde vezicula într-o pensă și se fac tracțiuni moderate cu altă pensă, cu atenție, deoarece este foarte fragilă. Vezicula nu stabilește aderențe cu țesutul nervos, astfel încât uneori răsucirea capului animalului cu orificiul de trepanație în declivitate, corelată cu menținerea unei presiuni în interior permite scoaterea lejeră a acesteia.

Ruperea veziculei și revărsarea lichidului cu porțiuni din perete și scolecși poate produce recidive. Lichidul se aspiră cu un tub adaptat la o seringă și se fac lavaje cu ser fiziologic. Vl. Căpățână recomandă o precauție suplimentară, introducând în veziculă o soluție scolecidă (arecolină bromhidrică 2%, Lugol etc.), prin acul de seringă menținut în veziculă, înainte de extragerea ei.

Se apropie marginile durei mater și periostul după care se suturează pielea în puncte separate.

Tratamentul postoperator urmărește protecția plăgii, antibioticoterapie preventivă și un regim igieno-dietetic corespunzător.

Craniotomia prin decalotare

Această metodă recomandată de M. Moldovan în 1977 se poate realiza în condiții de laborator cu dotare corespunzătoare și permite realizarea unui acces mai lejer spre veziculă și explorarea emisferelor cerebrale, parcurgând următorii timpi operatori:

Incizia pielii și a fasciei epicraniene pe o lungime de 12-15 cm în plan median.

Incizia periostului și decolarea lui pe aceeași direcție.

Secționarea calotei craniene cu freza electrică în zona fronto-parietală în formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 3/4 cm. Există riscul deschiderii sinusului venos sagital, iar hemoragia este foarte gravă.

Se desprinde calota decupată și se introduce într-un flacon cu ser fiziologic cu adaos de penicilină. Prin ridicarea calotei osoase se evidențiază emisferele cerebrale și o parte din cerebel. Din cauza presiunii, în localizările profunde, masa nervoasă proemină mai mult în partea respectivă.

Se incizează duramater.

Se introduce acul, se extrage o parte din lichid până când presiunea se reduce aproape de normal, după care se procedează în mod asemănător cu metoda precedentă.

Pe toată durata intervenției, se acordă atenție deosebită hemostazei preventive și evitarea formării unui hematom intracerebral.

Se afrontează duramater și se fixează calota osoasă în poziție anatomică cu patru fire de sârmă V2A.

Periostul se reașază și este suturat cu catgut subțire în fir continuu.

Pielea se suturează în puncte separate cu fir neresorbabil. Plaga operatorie se acoperă cu un pansament protector, care se schimbă la 24 de ore și apoi se menține 10-12 zile, după care se scot și firele de sutură.

M. Moldovan (1977) a experimentat metoda de decalotare cu dalta tot în formă dreptunghiulară cu dimensiuni de 1,5 x 4 cm, orientată transversal.

Suprafața este delimitată cu reneta și apoi decupată cu dalta și basculată caudal.

Se pun în evidență emisferele cerebrale și sinusul venos sagital.

După extragerea veziculei, se aspersează soluție de antibiotic, se suturează periostul și pielea.

Tratamentul chirurgical în cenuroză poate duce la vindecare completă în peste 90% din cazuri. Insuccesele se datoresc diagnosticului greșit, localizării profunde a veziculei, vezicule multiple sau complicațiilor postoperatorii.

3.5. CHESTIONAR

1. Ce este trepanația sinusurilor paranazale?

a) Deschiderea accidentală a sinusurilor.

b) Deschiderea chirurgicală a cavității nazale.

c) Deschiderea cutiei craniene în operația de cenuroză.

d) Deschiderea chirurgicală a sinusurilor paranazale.

e) Desprinderea țesuturilor moi de pe os.

2. În ce scop se face trepanația sinusurilor paranazale?

a) În scop preventiv.

b) Cenuroza.

c) Pentru extracția prin respingere a molarilor.

d) Pentru extracția prin avulsie a molarilor.

e) În sinuzite alergice.

3. Locul de elecție în trepanația sinusului frontal la cabaline pentru compartimentul superior este:

a) Pe linia care unește marginea superioară a arcadelor orbitare.

b) Pe linia mediană a capului.

c) Înapoia arcadei orbitare.

d) Înaintea fosei temporale.

e) La mijlocul distanței dintre unghiul intern al ochiului și baza arcadei orbitare.

4. Care este locul de elecție pentru trepanația sinusului frontal la cabaline?

a) Pe linia mediană a capului deasupra unghiului nazal al ochiului.

b) Jumătatea distanței dintre unghiul nazal al ochiului și linia mediană.

c) La 2-3 cm de planul median pe o linie care unește marginea superioară a arcadelor orbitare.

d) La 2 cm sub arcada orbitară.

e) Deasupra fosei temporale.

5. Unde se găsește locul de elecție pentru trepanația sinusului frontal la carnivore?

a) Deasupra arcadei zigomatice.

b) La marginea apofizei orbitare.

c) Între rudimentul de apofiză orbitară și linia mediană.

d) La marginea caudala a fosei temporale .

e) La baza spinei maxilare.

6. Unde se poate face trepanația sinusului frontal la taurine?

a). La jumătatea arcadei zigomatice.

b) La jumătatea distanței dintre baza arcadei orbitare și baza urechii.

c) În oricare punct, pe jumătatea corespunzătoare a regiunii frontale

d) La baza arcadei zigomatice.

e) Pe o linie care unește cele două spine orbitare.

7. Care este locul de elecție pentru trepanația sinusului maxilar superior la cabaline?

a) Mijlocul triunghiului format de pleoapa inferioară, unghiul nazal al ochiului și linia mediană.

b) Linia care unește spina maxilară cu creasta zigomatică.

c) Mijlocul triunghiului format de pleoapa inferioară, creasta zigomatică și linia care unește unghiul intern al ochiului cu vârful crestei zigomatice.

d) Vârful spinei maxilare.

e) Apofiza bazilară.

8. La bovine, sinusul maxilar prezintă un singur compartiment și poate fi trepanat:

a) La mijlocul crestei zigomatice.

b) La nivelul tuberculului maxilar.

c) În dreptul incizurii labiale.

d) La 3 cm de baza cornului.

e) La 0,5 cm sub creasta zigomatică.

9. Instrumentarul pentru trepanația sinusurilor cuprinde și:

a) Traheotom Thompson.

b) Lingura Volkmann.

c) Trusa de ortopedica.

d) Ansa Weber.

e) Comprese sterile.

10. Cum se închide plaga după trepanație?

a) După evacuarea colecțiilor purulente, plaga se sutureaza

b) Dacă nu au fost procese septice, plaga se suturează, aducând și periostul în poziție anatomică.

c) După rezecția periostului, plaga se suturează în puncte separate.

d) Este interzisă închiderea prin sutură.

e) Se recuperează rondela osoasă care se fixează cu agrafe metalice.

11. Care este locul de elecție în trepanația cavităților nazale?

a) La 2-3 cm de planul median, pe o linie care unește mijlocul crestelor zigomatice.

b) Pe linia mediană dorsală a nasului.

c) Pe linia care unește unghiul nazal al ochiului cu spina maxilara.

d) Pe linia care unește vârful spinei maxilare cu diverticulul nazal.

e) La 2 cm de unghiul nazal al ochiului.

12. Cum se asigură hemostaza în intervenții pe corneții nazali?

a) Nu sunt necesare măsuri suplimentare de hemostază.

b) Sunt necesare măsuri suplimentare de hemostază medicală și chirurgicală.

c) Nu se pot aplica metodele de hemostază chirurgicală.

d) Hemostaza medicală este suficienta.

e) Se face traheotomie de urgență

13. Cum se previne aspirația pulmonară în operația de trepanație a cavitățiilor nazale?

a). Prin lavaje cu soluții astringente.

b) Asigurând un drenaj permanent.

c) Prin traheotomie sau intubație traheală.

d) Cu ajutorul laringoscopului.

e) Prin scurtarea duratei operației.

14. Selectați timpii operatori care se regăsesc la trepanația cavităților nazale:

a. Se îndepărtează periostul cu dalta

b) Se fac 2-3 trepanații bilaterale.

c) Se face o incizie de 6-8 cm, paralelă cu linia mediană a nasului și se decolează periostul.

d) Se asigură hemostaza și se răsucește cu 1800 .

e) Se suturează mucoasa nazală în puncte separate cu catgut.

15. La cal, deschiderea cavității nazale se poate face și la nivelul diverticulului nazal. În acest caz, locul de elecție este:

a) La 2 cm inaintea septului nazal.

b) La 2 cm inapoia narinei.

c) La comisura inferioară a narinei.

d) Prin septul nazal.

e) La varful cornetului nazal.

16. Cum se poate introduce inelul nazal la taur?

a) Cu acul Reverdin

b) Cu ajutorul cleștelui Hodge.

c) Cu ajutorul cleștelui Flessa.

d) Are sistem propriu de fixare.

e) Prin apasare cu mana.

17. Cum se asigură hemostaza după aplicarea inelului nazal la taur?

a). Ligatură și cauterizare.

b) Tamponament și forcipresură.

c) Hemoragia este redusă și nu necesită îngrijiri speciale

d) Pansament compresiv.

e) Prin strângerea inelului nazal.

18. Vezicula parazitară în cenuroza cerebrală se dezvoltă expansiv producând compresiunea și dislocarea structurilor nervoase, determinând manifestări clinice care permit localizarea acesteia:

a) Lobul frontal: ataxie gravă cu pierderea echilibrului

b) Lobul frontal: dromomanie, mers în manej sprijin cu regiunea frontală și retropulsie.

c) Lobul occipital: midriază, amauroză, imobilitate pupilară.

d) Cerebel: Dromomanie, retropulsie și amauroză.

e) Emisferele cerebrale: Mers in manej, cu capul deviat spre partea afectată, timpanism.

19. Vezicula de Coenurus poate să determine ramolismentul compactei osoase care se deformează și devine moale la palpare:

a). În localizările frontale.

b) Numai la ovine în stadiul incipient al bolii.

c) În localizările superficiale mai ales în zona parietală

d) Veziculele multiple localizate profund.

e) Localizarea în lobii temporali.

20. Selectați timpii operatori care se regăsesc la operația în cenuroză la oaie:

a) Trepanația sclerei.

b) Se incizează fascia epicraniana antero-posterior sau în cruce.

c) Se explorează masa țesutului nervos cu o sondă butonată în localizările profunde.

d) In localizarile profunde, se explorează masa țesutului nervos cu un ac de seringă

e) Se aspiră parțial lichidul cefalo-rahidian.

21. Pentru extragerea veziculei de coenurus, se succed următoarele manopere după reperarea acesteia cu un ac de seringă care se ține pe loc ca reper:

a) Se introduce pe lângă ac o sonda canelata pentru crearea unei căi de acces în masa creerului.

b) Se prinde vezicula într-o pensă anatomica și se fac tracțiuni moderate cu altă pensă.

c) Se desprinde vezicula de țesutul nervos prin dilacerare.

d) Se fragmentează vezicula pentru a fi extrasă mai ușor.

e) Se extrage vezicula în totalitate prin tracțiuni moderate, deoarece este fragilă si se fixeaza la duramater.

22. Ruperea veziculei de coenurus și revărsarea lichidului cu porțiuni din perete și scolecși în interiorul creerului poate să aibă următoarele consecințe:

a). Supurație

b) Focare metastatice.

c) Recidiva.

d) Nu are consecințe.

e) Se produc complicații neuronale.

23. Operația în cenuroză prin decalotare prezintă următoarele avantaje:

a) Necesită o dotare specială.

b) Este mai laborioasă.

c. Metoda este mai ușor de realizat în condiții de teren

d) Se păstrează calota osoasă care se fixează în poziție anatomică cu fire de sârmă V2A.

e) Permite un acces mai lejer spre veziculă și explorarea emisferelor cerebrale

4. CHIRURGIA BUCO-MAXIOLO-FACIALĂ

Cavitatea bucală este un organ de mare complexitate, expus la numeroase agresiuni mecanice, chimice, biologice și necesită atenție deosebită pentru asigurarea unei funcționalități ireproșabile. Tulburările de prehensiune, masticație și deglutiție determină alte perturbări digestive cu urmări negative asupra producției și sănătății animalelor.

4.1. OPERAȚIA ÎN TICUL SUPTULUI LA BOVINE

Ticul suptului este o tulburare de comportament manifestată prin consumul laptelui propriu (autosugere) sau de la alte vaci la pășune sau în stabulație liberă.

Acest viciu produce pagube importante prin stresul provocat celorlalte animale, scăderea producției de lapte, mastite, întreruperea dezvoltării fiziologice a mamelei, tulburări endocrine etc.

Prevenirea ticului suptului se poate încerca prin mijloace nechirurgicale: eliminarea de la reproducție a animalelor care prezintă ticul suptului, igiena corespunzătoare, evitarea aglomerațiilor de animale în adăposturi și legarea la jgheab, administrarea unor rații echilibrate.

În scop terapeutic, s-au încercat mijloace nechirurgicale cu rezultate nesigure sau efect de scurtă durată.

Metodele chirurgicale reduc mobilitatea limbii, împiedică formarea jgheabului lingual și crearea vidului necesar suptului. S-au experimentat diferite metode care au dat rezultate bune în peste 80% din cazuri: apexectomia, extirparea unui lambou în felie de pepene pe fața ventrală, aplicarea unor puncte de foc penetrante la același nivel sau excizia unui lambou transversal pe fața ventrală.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, instrumente și materiale pentru sutură.

Anestezie: tranchilizare și blocaj troncular al nervilor lingual și hipoglos sau NLA.

Contenția: în travaliu cu imobilizarea capului sau decubitală și sprijinirea capului pe un balot de paie acoperit cu o prelată sau pe o pernă de piele..

Tehnica operatorie:

1. Apexectomia parțială: Se excizează jumătate din vârful limbii printr-o incizie în formă de "L" întors (Berthet). Se exteriorizează limba animalului și se aplatizează cu mâna sau cu o clupă de lemn care servește și la imobilizarea acesteia. Se face o incizie longitudinală de 10 cm și apoi una transversală (perpendiculară pe prima), la capătul acesteia. Se face o sutură bietajată cu Dexon. În primul strat se suturează musculoasa și apoi mucoasa cu același fir, dar în puncte separate.

Swenson a făcut extirparea vârfului limbii în formă de "V" cu vârful orientat spre bază. Este neceseară o sutură hemostatică monoplană cu atenție deosebită la primul punct aplicat în porțiunea cea mai groasă a limbii în vârful "V"-ului.

2. Apexectomia totală: Această metodă a fost recomandată de Tadmor și Ayalon, fiind aplicată și la noi cu rezultate foarte bune. După exteriorizarea limbii și aplatizarea acesteia în clupe sau cu o pensă de baraj intestinal, se realizează o incizie oblică pornind la 2-3 cm în partea stângă până la 10-12 cm în partea dreaptă. Se excizează vârful limbii în greutate de 80-120 g, după care se face o sutură monoplană în puncte separate cu fir neresorbabil. Nodurile vor fi plasate spre partea ventrală. Firele cad singure după 10-14 zile.

Fenomenele inflamatorii și microbismul local determină microsupurații și secționarea marginilor care devin franjurate. Reducerea tensiunii asupra punctelor de sutură se poate realiza prin orientarea oblică dorso-ventral în sens oral-aboral în jumătarea superioară, după care se continuă vertical. Partea dorsală se prezintă ca o clapetă care, după aducere peste cea ventrală și sutură, determină o linie cicatricială pe marginea ventrală. Reducerea mobilității nu afectează prehensiunea după vindecare, dar este suficientă pentru combaterea suptului.

Apexectomia este urmată de fenomene inflamatorii în toate cazurile, de intensități variabile, cu salivație abundentă și masticație "în gol". În primele 3-4 zile, animalele sunt hrănite cu barbotaje, apoi se revine la furaje fibroase după 7 zile. Antibioticoterapia se menține 6-7 zile.

3. Extirparea unor lambouri în "felie de pepene" pe partea ventrală a limbii.

Radomir a experimentat extirparea a două lambouri paralele cu rafeul median, din stratul muscular al limbii cu grosimea de 1 cm și lungimea de 5 cm, pornind la 3-4 cm de vârf. Plaga se suturează în puncte separate.

S. Bolte și colab. îndepărtează un singur lambou pe partea ventrală a limbii, urmată de sutură monoplană cu ață chirurgicală. Antibioticoterapia se instituie 5-6 zile și alimentația suculentă cu revenire progresivă la alimentație normală.

4. Aplicarea unor puncte de foc penetrante este mutilantă, dar se face sub anestezie generală. Cauterul pătrunde prin partea ventrală 1-1,5 cm. Inflamația puternică a limbii este urmată de cicatrici retractile care micșorează mobilitatea limbii.

După intervenția operatoare, în ticul suptului pot să apară accidente și complicații care necesită supraveghere și tratament corespunzător: hemoragie, glosită, gangrenă umedă.

AMPUTAREA CIOCULUI

Amputarea ciocului (debecarea) se poate face la pui în prima săptămână după ecloziune sau la 8-12 săptămâni, concomitent cu alte acțiuni sanitar-veterinare sau zootehnice. La păsările adulte, debecarea se face individual, în scop terapeutic. Dacă se impune debecarea în masă, la găinile ouătoare se va evita sezonul de ouat.

Indicații: prevenirea și combaterea canibalismului și alotriofagiei, ciocul crescut în exces sau deformat făcând dificilă sau imposibilă prehensiunea sau risipind furajele.

Contenție: Pasărea se imobilizează cu mâna și se fixează capul, deschizând cavitatea bucală printr-o ușoară apăsare la comisuri. Fiecare valvă este secționată transversal separat pentru a evita lezarea limbii.

Tehnica: În funcție de tehnologia de creștere, mijloacele folosite și vârsta păsărilor, debecarea poate fi:

ușoară: este secționat numai vârful ciocului sau 1/3 din valva superioară;

moderată: se îndepărtează 2/3 din valva superioară și 1/3 din cea inferioară;

severă: amputarea interesează 2/3 din ambele valve ale ciocului.

Alegerea metodei este determinată de gravitatea tulburărilor pentru care este solicitată debecarea.

Secționarea ciocului se poate face cu foarfeca la pui și cu un clește sau costotom la adulte, după care se face cauterizarea termică sau chimică pentru hemostază. Se acordă atenție deosebită valvei superioare unde artera palatină poate ridica probleme deosebite pentru hemostază.

La pui se poate face amputarea direct cu electrocauterul sau cu un laser chirurgical adaptat pentru debecare. Acesta asigură și hemostaza prin fotocoagulare.

Postoperator se asigură un strat mai gros al furajelor în jgheabul de alimentare. După 10 zile dela intervenție, păsările pot să consume hrana liber și fără dificultăți.

OPERAȚII PE CANALELE ȘI GLANDELE SALIVARE

1. Operația în chistul salivar sublingual: Chistul salivar sublingual, cunoscut sub denumirea populară de "ranulă" sau "broscuță", are evoluție rapidă și dramatică, dislocând limba care este propulsată între tablele dentare, deglutiția este stânjenită, animalul este speriat. El se formează prin obstrucția canalelor glandelor salivare monostomatice (Rivinius, Bartholin) și în câteva ore poate să atingă dimensiunea unui ou de găină, vizibil de la exterior, de culoare violacee. Se întâlnește la câini și mai rar la pisici.

Anestezia: NLA sau tranchilizare și anestezie locală de contact.

Contenție: decubit lateral pe masa de operație cu partea afectată deasupra.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă curbă, pense hemostatice, pensă chirurgicală, aspirator de secreții, pensă de limbă, speculum bucal, pensă port-tampon.

Tehnica operatorie: După aseptizarea cavității bucale în dreptul chistului se face incizia longitudinală a acestuia, având grijă să asigurăm evacuarea salivei care este de consistență crescută și se revarsă sub presiune. Marginile plăgii rezultate se prind într-o pensă și se excizează cât mai profund în ambele părți. Se face toaleta plăgii, se pensulează cu tinctură de iod sau betadină și se lasă nesuturată.

2. Extirparea chistului glandei submandibulare

Chistul glandei submandibulare se formează pe traiectul canalului Wharton, în jgheabul mandibular sau înapoia ramurei recurbate a mandibulei. Se întâlnește mai frecvent la câine, unde apare ca o formațiune globuloasă, nedureroasă, cu elasticitate redusă.

Instrumentar: cel obișnuit pentru intervenții chirurgicale, la care se adaugă lingura Wolkmann cu margini foarte bine ascuțite sau chiureta.

Anestezia: generală, NLA sau narcoză.

Contenția: decubit dorsal, pe masa de operație.

Tehnica: Se face o incizie longitudinală sau "în felie de pepene" pe direcția chistului interesând pielea, mușchiul pielos și fascia, cu mare atenție, încercând păstrarea integrității lui prin disecție, fără dilacerare. Peretele chistului este foarte fragil și, dacă se deșiră, se revarsă conținutul vâscos de culoare galben-cenușiu. Se continuă disecția din părțile laterale până se ajunge la canalul Wharton, unde se aplică ligatură cu fir sintetic resorbabil mai întâi în porțiunea orală și apoi aboral. Se poate face disecție parțială, iar partea profundă se chiuretează, identificând orificiile de intrare și ieșire pe canal. Glanda submandibulară se atrofiază, dar pentru evitarea recidivelor și chiar a fistulei salivare, se recomandă disecția și extirparea ei. Aceasta se găsește foarte ușor între rădăcinile venei jugulare, având o formă globuloasă. Se poate confunda cu ganglionii limfatici de care se diferențiază ușor prin topografie, evidențierea canalului Wharton sau pe secțiune. Postoperator se asigură drenajul 7-10 zile și protecția împotriva traumatismelor și a infecției.

3. Operația în litiaza salivară

Calculii salivari se formează pe traiectul canalelor Wharton și Stenon, producând obstrucția urmată de retenție salivară cu inflamație, formarea chistilor în care se creează condiții pentru cristalizarea sărurilor și noi depuneri. Acestea duc la formarea altor calculi sau creșterea celor existenți. Tratamentul este numai chirurgical și constă în extragerea calculilor și restabilirea permeabilității canalului respectiv. Examenul radiologic este oportun și posibil de realizat la animalele mici, dar la taurine și cabaline este suficient examenul clinic în care palparea oferă date suficiente pentru diagnostic.

Anestezie: generală.

Contenție: decubit lateral pe masa de operație.

Instrumentar: trusa obișnuită, la care se adaugă și materiale de sutură resorbabile 3/0 – 4/0 cu ace atraumatice.

Tehnica operatorie: Se incizează toate straturile anatomice până la canalul glandular, izolându-se porțiunea ectaziată, apoi se deschide longitudinal și se evacuează calculul. Dacă dilatația este foarte mare și peretele alterat este recomandabilă extirparea acestuia și a glandei subandibulare. În cazul canalului Stenon, acesta se ligaturează și se încearcă provocarea sclerozei glandei parotide prin injectarea unor substanțe iritante: soluția Lűgol, clorură de zinc 10%, azotat de argint 5%, Lotagen etc.

După evacuarea calculilor se controlează permeabilitatea canalului salivar mai ales în porțiunea terminală și se introduce un cateter sau o sondă metalică peste care se suturează peretele în puncte separate. Sutura fasciei conjunctive și a pielii în puncte separate se poate face bietajat sau monoplan.

4. Operația în fistula salivară

Fistula salivară se întâlnește mai frecvent la cabaline, în urma accidentelor de stradă și la carnasiere în urma traumatismelor provocate de mușcătură, intervenții chirurgicale neglijente, complicații post-traumatice etc.

La cabaline se produc de obicei la nivelul incizurii mandibulare, unde canalul Stenon nu este protejat, iar la câine apare frecvent ca fistulă facială. Secreția salivară se revarsă și murdărește părul din vecinătate. Metoda terapeutică se alege în funcție de poziția fistulei salivare. Dacă fistula este situată în dreptul vestibulului lateral al cavității bucale, este ușor să se tranforme fistula externă într-o fistulă bucală, care se epitelizează, asigurând drenarea salivei. Dacă fistula este situată la nivelul incizurii vasculare a mandibulei sau în jgheabul mandibular, nu se poate reface traiectul și se va încerca scoaterea din funcție a glandei parotide prin ligatura canalului Stenon, după injectarea în direcție retrogradă a unei substanțe sclerozante.

1. Crearea unei fistule bucale a canalului Stenon

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, sondă butonată, pense hemostatice, pensă chirurgicală, trocar.

Anestezie: N.L.A. sau tranchilizare și anestezie locală

Contenție: decubitală, capul imobilizat.

Tehnica: Se aseptizează orificiul fistulei faciale și se perforează regiunea maseterină sau buccinatorie cu trocarul la nivelul acesteia. Prin canulă se introduce o meșă de tifon îmbibată în soluție de sulfatiazol sau Lűgol. Capătul meșei introdus în cavitatea bucală se scoate pe la comisura buzelor pe partea respectivă și se leagă cu cel rămas afară, formând un inel. Meșa se mișcă zilnic, formându-se un traiect nou. După o săptămână, se scoate meșa, iar pielea împreună cu fascia se suturează, închizând comunicarea cu exteriorul.

Dacă se poate repera capătul canalului salivar, acesta se izolează, apoi se introduce într-un tub subțire din material plastic (ex. tub de perfuzor), care va conduce secreția salivară până în cavitatea bucală. În acest caz se suturează de la început pielea și fascia. Tubul de plastic se extrage după 8-12 zile, prevenind eliminarea precoce a acestuia prin fixare cu 2-3 puncte de sutură nepenetrante.

2. Ligatura canalului Stenon

Instrumentar: cel obișnuit pentru incizii, hemostază și sutură, la care se poate adăuga acul Deschamp ascuțit și o seringă cu ac bont.

Anestezie: N.L.A. sau tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație.

Contenție: decubit lateral, cu capul în extensie.

Tehnică: Se incizează pielea 3-4 cm la nivelul fistulei, pe direcția canalului Stenon, se izolează canalul și se introduce acul bont în lumenul acestuia. Se trece un fir de sutură în jurul canalului și se ligaturează pentru fixarea acului. Se injectează retrograd o soluție iritantă (Lűgol, clorură de zinc 10%, acid lactic, azotat de argint 5%, vaselină sau parafină încălzite până la topire, 40-600 C) sub presiune. Apoi se retrage acul și se aplică o ligatură definitivă pe canal cu fir neresorbabil.

Se refac planurile anatomice prin sutură și se asigură cicatrizarea plăgii operatorii. Grigorescu recomandă atropinizare postoperatorie pentru reducerea secreției salivare, iar dacă fistula are sediul în jgheabul mandibular, locul de elecție poate fi triunghiul lui Viborg.

REZECȚIA COLȚILOR

Indicații: anomalii de creștere sau tocire a dinților, apariția unor proeminențe peste nivelul tablei dentare producând jenă în masticație și leziuni ale formațiunilor moi din cavitatea bucală.

Instrumentar: pila manuală de rabotaj sau freza electrică, speculum bucal, dalta, ferăstrău de sârmă.

Anestezia: tranchilizare și blocajul troncular al nervilor maxilar sau alveolomandibular, după caz.

Contenția: patrupodală în travaliu sau lângă un perete pentru animalele mari, iar cele mici se imobilizează pe masa de operație.

Tehnica operatorie: Colții izolați puțin voluminoși pot fi rezecați cu cleștele sau cu dalta care se lovește moderat cu ciocanul. Vor fi evitate loviturile puternice care pot produce fracturi dentare sau leziuni bucale.

Rezecția colților voluminoși se face cu cleștele special sau cu ferăstrăul de sârmă.

Se aplică un speculum bucal, se deschide gura animalului și apoi se rezecă porțiunea afectată.

La taurine se poate deschide mai ușor gura și apoi se aplică un speculum bucal simplu sau un căluș de lemn sau se tracționează limba lateral.

Suprafața dentară se netezește apoi cu pila de rabotaj. Capul animalului se ține în declivitate pentru a evita pătrunderea porțiunilor desprinse din coroana dentară în faringe și deglutiția lor. În același scop se fac irigări ale cavității bucale cu soluție de permanganat de potasiu 1% cu ajutorul unui irigator.

La porcine, pentru prevenirea agresivității și canibalismului, se face rezecția incisivilor ascuțiți sau a caninilor cu cleștele sau ferăstrăul de sârmă.

Purceii uneori prezintă incisivi chiar de la naștere sau cresc repede în prima săptămână de viață. Prezența acestora provoacă leziuni mamare la scroafe care, din cauza durerii, refuză să mai alăpteze. În acest caz, purceii se controlează și se taie toți incisivii la nivelul gingiei și apoi periodic până la înțărcare. Creșterea acestora este continuă, iar rezecția lor nu afectează dentiția permanentă.

4.5. NIVELAREA NEREGULARITĂȚILOR DENTARE

Se recomandă mai ales la ierbivorele în vârstă la care suprafețele dentare se tocesc neuniform, formând adevărate creste la nivelul molarilor, împiedicând masticația. Acestea se formează pe marginea externă a tablei dentare superioare și pe cea internă a celei inferioare și produc leziuni ale limbii sau ale mucoasei buccinatorii.

Instrumentar: speculum bucal, pila de rabotaj sau freze electrice.

Contenția: Animalele sunt imobilizate în poziție patrupodală.

Tehnica de lucru: Se deschide cavitatea bucală și se nivelează crestele respective prin mișcări înainte și înapoi sub protecție manuală, pentru a nu leza formațiunile moi. La sfârșit se fac lavaje cu soluție de permanganat de potasiu 1%o. La purcei, manopera o poate realiza un singur ajutor după care controlează cu degetul ambele arcade dentare care trebuie să rămână netede.

4.6. EXTRACȚIILE DENTARE

Extracțiile dentare sunt intervenții laborioase, practicate mai ales la animalele bătrâne, când tratamentul conservator nu se poate aplica: fracturi dentare, carii avansate, osteomielită, abcese, gangrenă pulpară, paradontopatie, tumoră odontogenă sau mandibulară. La tineret, mai ales la carnivore, se fac extracții dentare în anomalii numerice (poliodontie), persistența dentiției de lapte (mai frecvent la canini), anomalii de direcție sau de poziție (heterotopie).

Instrumentar: speculum bucal, clești pentru extracție dentară, spatule, decolatoare, elevatoare, dălți. Cleștii dentari pentru animale mari au o formă robustă, cu brațe lungi și suport pentru basculare, iar în stomatologia canină se adaptează instrumentarul de uz uman.

Anestezie: Pentru speciile de animale mari, este suficientă tranchilizarea și blocajul troncular al nervilor corespunzători. La animalele mici, este necesară neuroleptanalgezia sau narcoza.

Contenția: Animalele mari se imobilizează în travaliu sau în poziție decubitală cu fixarea capului într-o poziție convenabilă și gura deschisă cu speculum bucal. La animalele mici, contenția se face pe masa de operație în decubit lateral pe partea opusă celei pe care se face intervenția.

Tehnica operatorie

1. Extracția dintelui prin avulsie.

După imobilizarea dintelui în alveolă, fără a traumatiza gingia, se aplică un clește de dimensiuni corespunzătoare.

Cleștele cuprinde coroana dintelui în totalitate și se continuă mobilizarea acestuia prin mișcări de lateralitate și de rotație. Mobilizarea incompletă a dintelui poate să determine deșirări ale gingiei, fracturi ale alveolei, urmate de hemoragie abundentă.

Extracția se face prin avulsie și rotație, având pregătite materiale pentru tamponament cu antiseptice și coagulante sau astringente.

Caninii de lapte persistenți la carnivore au rădăcina foarte bine dezvoltată, ajungând până la mucoasa nazală pe care o antrenează împreună cu țesuturile adiacente în timpul extracției, producând hemoragie abundentă cu exprimare bucală și nazală. În acest caz, rădăcina dintelui este de 2-3 ori mai mare decât coroana și necesită incizia gingiei și a paretelui lateral al alveolei pentru a secționa ligamentul alveolo-dentar.

Dinții de lapte sunt fragili și se rup ușor dacă se strâng prea tare sau nu se trag în direcția axului longitudinal. Resturile de rădăcină se vor extrage obligatoriu, deoarece predispun la infecții sau modifică poziția dintelui care crește. Din cavitatea alveolară se vor îndepărta țesuturile necrozate, secrețiile purulente sau corpii străini dacă există, se aseptizează și se instituie tratament postoperator diferențiat în funcție de aspectele patologice constatate: antibiotico-terapie, seroprevenție antitetanică, dietă etc.

2. Extragerea dintelui prin respingere

Unele situații speciale (tocirea exagerată a dintelui, fractura completă a coroanei dentare, granulom, rădăcini divergente, fractură intraalveolară în timpul extracției unui dinte cu cleștele) impun metoda extracției prin respingere.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, trepan depărtătoare, dălți dentare, decolator de periost, lingura Volkmann, clește dentar, speculum bucal, freze dentare.

Anestezie: NLA sau narcoză.

Contenție: decubit lateral pe partea opusă.

Tehnica operatorie:

incizia pielii și a țesuturilor subiacente până la os deasupra rădăcinii dintelui afectat;

decolarea periostului;

trepanația în zona de protecție a rădăcinii dintelui;

respingerea dintelui din alveolă spre cavitatea bucală cu o daltă boantă pe care se aplică lovituri ușoare cu un ciocan;

extracția dintelui prin cavitatea bucală cu o pensă sau cu cleștele.

Manoperele vor fi executate cu prudență pentru a evita fractura maxilarului

4.7. CHESTIONAR

1. În ce scop se face rezecția caninilor la porcine?

a) Pentru prevenirea suptului.

b) Pentru stimularea masticației.

c) Previne automutilarea.

d) Reduce agresivitatea.

e) Produc jenă în masticație.

2. De ce se face rezecția colților la purcei?

a). În scop economic

b) Creșterea este continuă și tulbură masticația.

c) Produc jenă în deglutiție.

d) La această specie nu se face rezecția colților.

e) Provoacă leziuni mamare la scroafă.

3. Cu ce se face nivelarea neregularităților dentare?

a) Cu dalta și cu cleștele.

b) Cu un clește special.

c) Cu pila de rabotaj.

d) Cu speculum bucal.

e) Cu lingura Volkman.

4. Cum se imobilizează calul pentru nivelarea neregularităților dentare?

a) Decubit dorsal

b) Poziție patrupodală.

c) Pe un pat de paie improvizat.

d) Pe masa de operație.

e) Se leagă în opt

5. Ce anestezie se face pentru efectuarea extracțiilor dentare la animalele mari ?

a) Este suficientă tranchilizarea și blocajul troncular al nervilor corespunzători.

b) La animalele mici este necesară neuroleptanalgezia sau narcoza.

c) În mod obișnuit nu se face anestezie.

d) Înfiltrație directă cu anestezice locale.

e) Narcomiorelaxare.

6. Prin ce metode se pot extrage dinții la animale?

a) Prin tamponament.

b) Ablatie.

c) Respingere.

d) Împingere.

e) În decubit lateral.

7. Mobilizarea insuficientă a dintelui înainte de extracția prin avulsie poate să favorizeze următoarele accidente:

a) Deșirarea coroanei.

b) Fracturi ale alveolei urmate de hemoragie.

c) Ruperea ligamentului alveolodentar.

d) Deteriorarea dentinei.

e) Ruperea pulpei dentare.

8. După extragerea dintelui prin avulsie, hemostaza se realizează prin următoarele metode:

a)Tamponament.

b) Ligatură vasculară.

c) Angiotripsie.

d) Torsiune limitată.

e) Forcipresură.

9. În ce direcție se trage dintele după mobilizare pentru extracția prin avulsie?

a) Înainte.

b) Înapoi.

c) Lateral.

d) În direcția axului longitudinal.

e) În toate direcțiile.

10. Dinții de lapte sunt fragili și se rup ușor. Ce se întâmplă cu resturile de rădăcină rămase?

a) Se resorb în 2-3 săptămâni.

b) Se vor extrage obligatoriu.

c) Se lasă pe loc.

d) Cad singure după creșterea dintelui permanent.

e) Se integrează în dentiția permanentă.

11. În ce afecțiuni se impune extracția dintelui prin respingere?

a) Abces alveolar.

b) Fractura completă a coroanei dentare .

c) Dinți ectopici.

d) În lipsa unui clește corespunzător.

e) Stare de colaps.

12. Ce instrumente sunt necesare în trusa pentru extracția dintelui prin respingere?

a) Bisturiu, foarfecă, trepan, speculum bucal departator trivalv.

b) Lingura Volkmann, dălți dentare, decolator de periost, trepan.

c) Depărtătoare, clește dentar, broșă Kirschner.

d) Sondă canelată, periostotom, speculum Polansky.

e) Speculum bucal, trepan, clupe.

13. Care dintre timpii operatori enumerați se regăsesc la extragerea dinților prin respingere?

a) Incizia pielii și a țesuturilor subiacente si a osului

b) Decolarea periostului și trepanația în zona de proiecție a rădăcinii dintelui.

c) Extragerea dintelui prin mișcări de rotație și avulsie.

d) Extragerea dintelui în cavitatea bucală cu o pensa dreapta.

e) Extracția dintelui prin orificiul rămas după trepanație.

14. Prevenirea ticului suptului se poate face și prin următoarele mijloace nechirurgicale:

a) Identificarea animalelor care prezintă ticul suptului.

b) Evitarea aglomerațiilor de animale în adăposturi și legarea la jgheab, administrarea unor rații echilibrate.

c) Igiena corespunzătoare in adapost.

d) Apexectomia parțială.

e) Apexectomia totală.

15. Metodele chirurgicale de tratament în ticul suptului produc următoarele efecte:

a) Reduc mobilitatea limbii, afectand prehensiunea.

b) Împiedică formarea jgheabului mandibular.

c) Împiedică formarea vidului necesar suptului.

d) Împiedică deglutiția laptelui.

e) Provoacă durere în timpul suptului.

16. Ce metode chirurgicale s-au experimentat pentru combaterea ticului suptului?

a) Apexectomia perpendiculara.

b) Extirparea unui lambou transversal pe partea dorsală a limbii.

c) Extirparea unui lambou în felie de pepene pe fața ventrală a limbii.

d) Aplicarea unor puncte de foc penetrante pe fața dorsala a limbii.

e) Aplatizarea limbii cu clupe.

17. Ce metode de anestezie se pot folosi pentru operația de apexectomie în ticul suptului la vacă?

a). Nu este necesară anestezia.

b) Narcoza.

c) Tranchilizare și anestezie epidurala.

d) Tranchilizare și blocaj troncular al nervilor lingual și hipoglos

e) Se face imobilizarea limbii si anestezie de contact.

18. Care sunt timpii operatori aplicați pentru apexectomia parțială metoda Berthet?

a) Se face sutură monoplana cu Dexon.

b) Se excizează un lambou în felie de pepene pe fața ventrală a limbii.

c) Se excizează două lambouri în formă de "L" întors.

d) Se excizeaza varful limbii in forma de V.

e) Se excizează jumătate din vârful limbii printr-o incizie în formă de "L" întors

19. Apexectomia parțială a limbii prin metoda Swenson se realizează prin :

a). Se excizeaza un lambou in forma de L.

b) Sutură hemostatică.

c) Extirparea vîrfului limbii în formă de "V".

d) Extirparea oblica a varfului limbii..

e) Sutură aplicata în porțiunea cea mai groasă a limbii.

20. Apexectomia totală a limbii recomandată de Tadmor și Ayalon se realizează prin :

a) Incizie oblică pornind de la 2-3 cm în partea stângă până la 10-12 cm în partea dreaptă.

b) Se excizează o porțiune din vârful limbii printr-o sectiune transversala.

c) Se face o sutură monoplană în puncte separate cu catgut.

d) Sectionare transversala cu pensa Burdizzo.

e) Se face o sutură bietajată cu fir sintetic resorbabil.

21. Reducerea tensiunii pe firele de sutură după apexectomie totală se poate realiza prin:

a). Nu se suturează

b) Se excizează 1 cm din grosimea limbii.

c) Se folosesc fire de sutură mai groase.

d) Se face sutură de rezistență.

e) Incizia oblică dorso-ventral până la jumătatea grosimii limbii și apoi se continuă incizia vertical .

22. Radomir a experimentat extirparea a două lambouri paralele cu rafeul median după următoarea tehnică:

a) Extirparea a două lambouri din mucoasa și submucoasa limbii.

b) Extirparea a două lambouri din stratul muscular al limbii cu grosimea de 1 cm și lungimea de 5 cm

c) Extirparea a doua lambouri transversale pe partea ventrală a limbii.

d) Sutura bietajată cu catgut în puncte separate.

e) Sutura monoplană în puncte separate.

23. După intervenția operatoare în ticul suptului pot să apară următoarele complicații:

a) Hemoragie.

b) Glosită, gangrenă umedă.

c) Hipersalivație și gangrenă uscată.

d) Reducerea mobilității limbii.

e) Scăderea producției de lapte și mamite.

24. La ce vârstă se face amputarea ciocului (debecarea) la pui?

a) Inainte de ecloziune.

b) La 8-12 săptămâni, concomitent cu alte acțiuni sanitar-veterinare sau zootehnice.

c) Imediat după înțărcare.

d) La vârsta de 165-170 de zile.

e) Înainte de sacrificare.

25. În ce scop se face debecarea la păsări?

a). Afonizare

b) Prevenirea și combaterea stresului.

c) Prevenirea și combaterea canibalismului.

d) Pentru creșterea gradului de utilizare a hranei.

e) Se prelungeste sezonul de ouat.

26. În funcție de tehnologia de creștere, mijloacele folosite și vârsta păsării, debecarea poate fi:

a) Ușoară – se îndepărtează numai valva superioară în totalitate.

b) Ușoară – se îndepărtează 1/3 din valva inferioara.

c) Severa- se îndepărtează 1/3 din valva superioară și 2/3 din valva inferioară.

d) Moderată – se îndepărtează 2/3 din valva superioară și 1/3 din cea inferioară.

e) Severă – amputarea interesează 3/3 din ambele valve ale ciocului.

27. Prin ce mijloace se asigură hemostaza în operația de debecare?

a) Angiotripsie.

b) Cauterizare termica.

c) Prin forcipresura.

d) Compresiune digitală la baza ciocului.

e) Hemostaza spontană.

28. Cum se asigură furajarea păsărilor în următoarele 10 zile după debecare?

a) Se administrează furaje semilichide.

b) Se hrănesc individual.

c) Se suprimă apa deoarece mobilizează cheagul.

d) Se asigură o dimensiune corespunzătoare a granulelor.

e) Se asigură un strat mai gros al furajelor în jgheabul de alimentare.

29. Chistul salivar sublingual cunoscut sub denumirea populară de "ranulă" sau "broscuță" are evoluție rapidă și dramatică, dislocând limba care este propulsată între tablele dentare. Ce canale glandulare sunt afectate?

a) Ale glandelor salivare monostomatice Rivinius, Bartholin.

b) Canalul Stenon.

c) Canalul glandei submandibulare.

d) Canalul Wharton.

e) Mandibulare.

30. Cum se face extirparea chistului salivar submandibular ?

a) Excizie longitudinală .

b) Incizie longitudinală .

c) Se face disecția chistului cu atenție pentru a nu se sparge peretele care este foarte fragil.

d) Se enucleează chistul și se asigură hemostaza.

e) se aspiră conținutul cu un ac gros și se aseptizează.

31. Unde se formează chistul glandei submandibulare?

a) La varful procesului stiloid

b) În jgheabul esofagian

c) In cavitatea bucala

d) Pe traiectul canalului Wharton

e) Pe aria de proiecție a articulației temporo-mandibulare

32.La ce specie se intalneste mai frecvent chistul glandei submandibulare?

a) La cabalinele tinere.

b) La cabalinele de tractiune.

c) La carnivore.

d) La pisica.

e) La porcine

33. După extirparea chistului glandei submandibulare, aceasta se atrofiază dar pentru evitarea recidivelor și chiar a fistulei salivare, se recomandă:

a) Ligatură dublă pe canalul Wharton.

b) Extirparea glandei salivare corespunzătoare.

c) Refacerea canalului Wharton prin sutură.

d) Deblocarea capătului aboral al canalului Wharton.

e) Deschiderea canalului Wharton în faringe.

34. Fistula canalului Stenon se întâlnește la cal și la câine, având următoarele localizări mai frecvente:

a) Jgheabul mandibular la ambele specii.

b) Incizura mandibulară la cal si faciala la caine.

c) Regiunea parotidiana la cal si faciala la caine.

d) Înapoia ramurii recurbate a mandibulei la ambele specii.

e) Cavitatea bucală în dreptul celui de-al treilea premolar.

35. Metoda terapeutică în fistula canalului parotidian se alege în funcție de poziția acesteia. Ce posibilități există?

a) Dacă fistula este situată în dreptul vestibulului lateral al cavității bucale se transformă fistula externă într-o fistulă bucală.

b) La nivelul incizurii vasculare a mandibulei sau în jgheabul mandibular se deschide la baza limbii în cavitatea bucală.

c) Dacă fistula este localizată la nivelul incizurii vasculare a mandibulei, pe traiectul canalului Stenon, se extirpa si glanda submadibulara.

d) Se încearcă scoaterea din funcție a glandei cu substante antisialagoge.

e) Se extirpă glanda parotidă și canalul Stenon.

36. Pentru crearea unei fistule bucale a canalului Stenon se aseptizează orificiul fistulei faciale și se perforează regiunea maseterină sau buccinatorie cu trocarul la nivelul acesteia. Ce se introduce prin orificiul canulei?

a) Soluție de sulfatiazol sau Lügol zilnic pana la cicatrizare.

b) Se lasă canula pe loc până la epitelizare.

c) Stiletul trocarului.

d) O meșă de tifon îmbibată în soluție de sulfatiazol sau Lügol, care se trece prin cavitatea bucală formând un inel prin legarea capetelor.

e) Un tub de dren.

37. Pentru crearea unei fistule bucale a canalului Stenon la cal, după izolarea capătului canalului salivar, urmează:

a). Extirparea acestuia

b) Se introduce capătul canalului Stenon într-un tub subțire de material plastic care va conduce saliva spre exterior.

c) Se suturează pielea și fascia în puncte separate.

d) Se ligaturează canalul și se sclerozează glanda.

e) Introducerea acestuia într-un tub subțire de material plastic care va conduce saliva spre cavitatea bucală

38. Dupa ligatura canalului Stenon în fistula salivară, Grigorescu recomanda :

a) Izolarea canalului și introducerea unui ac bont în lumenul acestuia.

b) Izolarea canalului și introducerea unei sonde butonate în lumenul acestuia.

c) Trecerea unui fir de sutură în jurul canalului și ligatura transfixica pentru fixarea sondei butonate.

d) Atropinizare.

e) Se injectează retrograd o soluție iritantă.

OPERAȚII PE URECHI

5.1 AMPUTAREA PAVILIONULUI URECHII

Indicații: în scop estetic, cuparea urechilor se face la unele rase de câini (Boxer, Dog german, Doberman, Pincher), la vârsta de 2-3 luni pentru rasele de talie mare și 1-1,5 luni pentru rasele mici. În scop terapeutic, operația se execută la toate speciile, indiferent de vârstă, în cazul unor leziuni grave (tumori, plăgi, necroze), fără a neglija aspectul estetic, atunci când mijloacele nechirurgicale nu dau rezultate. În unele țări, cuparea urechilor nu mai este un criteriu de încadrare în standardul rasei, iar în altele este interzisă această operație în scop estetic.

Instrumentar: trusa chirurgicală obișnuită, la care se adaugă clupele auriculare, cauter electric, materiale pentru sutură, benzi adezive.

Anestezie: N.L.A. sau narcoză. Se poate recurge la anestezie generală de bază pentru imobilizare și blocaj troncular al nervilor auriculari, la baza conchiei auriculare. Nervii auriculari pot fi anesteziați la baza pavilionului urechii astfel:

1. Nervul auricular anterior la 1 cm de marginea anterioară, cu 1-2 ml xilină 1%.

2. Nervul auricular mijlociu la jumătatea părții externe (mediale) a pavilionului cu 3-4 ml de xilină 1% prin infiltrație subcutanată.

3. Nervul auricular profund care asigură inervația tegumentului intern, la baza cartilajului inelar prin care pătrunde, pe fața laterală a acestuia, cu 1-2 ml soluție anestezică locală.

Contenție: Decubit lateral sau sterno-abdominal, pe masa de operație.

Tehnică: După cupare, urechile vor avea poziție verticală, cu marginile anterioare paralele și egale. Înălțimea se stabilește în funcție de talia animalului și conformația capului: ex. 7-9 cm la un Doberman de 3 luni, cu limita maximă pentru mascul și cea minimă pentru femelă. Teoretic, otectomia se poate face la orice vârstă, dar peste patru luni îngrijirile postoperatorii se fac cu mai mare dificultate, chiar dacă prezintă un cartilaj mai rigid, avantajos pentru redresarea urechii. În general se apreciază lungimea marginii anterioare a pavilionului, măsurat până la unghiul nazal al ochiului pe aceeași parte.

Dacă înălțimea este un criteriu discutabil, simetria este mult mai importantă și se stabilește prin măsurători și modul de aplicare a clupelor. În acest scop se măsoară lungimea pe una din urechi și se face un semn pe locul unde se formează vârful după amputare. Se aduc ambele urechi în plan median în poziție verticală și se marchează locul printr-o ciupitură cu foarfeca sau trecînd un ac prin ambele urechi, la aceeași distanță față de margine.

Clupele auriculare sunt simetrice și se aplică pe aceleași repere la vârf lângă semnul marcat, iar la bază, cât mai aproape de tragus, eliminând totdeauna diverticulul în totaliate. Strângerea se face uniform, trăgând ușor pielea spre bază. Secționarea pavilionului se face cu bisturiul sau direct cu un electrocauter, care asigură și hemostaza. În lipsa unui cauter, se va asigura hemostaza prin ligatură și sutură hemostatică. Sutura se face cu dificultate, deoarece tegumentul intern este aderent la cartilajul conchiei. Trecerea firelor prin cartilaj poate să determine necroze marginale și aspect franjurat. Se pot folosi agrafe metalice, sutură intradermică, fire metalice etc. Cicatrizarea per primam asigură vindecarea în 7-8 zile, dar necesită supraveghere foarte atentă postoperator. Prin cauterizare, se formează o cicatrice mai voluminoasă, se vindecă mai greu, cca. trei săptămâni, și necesită îngrijiri mai atente (masaj, redresare etc.). Aceasta este preferată la câinii cu urechile căzute de la bază, inflamația și țesutul cicatricial favorizând îngroșarea și întărirea cartilajului.

După operație, urechile se mențin în poziție verticală până la vindecare, cu benzi adezive, pansament, suporturi diverse, solidarizate între ele. Animalul este supravegheat cu atenție pentru a nu se traumatiza, iar după 5-6 zile se fac masaje care previn formarea cicatricilor retractile.

Cicatrizarea vicioasă poate să determine poziții anormale, asimetrice, care, pe lângă aspectul inestetic, provoacă disconfort și predispun la complicații. În acest caz se face masaj mai energic, sub anestezie, iar dacă nu se obțin rezultate, se recurge la tratament chirurgical.

1. Cicatricea retractilă: Se formează bride conjunctive care încrețesc marginea externă. Dacă aceste bride au dimensiuni reduse, vor fi rupte prin tracțiune și se asigură o proteză corespunzătoare până la vindecare. Dacă animalul a fost prezentat prea târziu, se va face o incizie longitudinală, care este urmată de disecția atentă a ambelor tegumente la nivelul bridelor, readucerea urechii în poziția corectă și sutura.

2. Redresarea urechii căzute spre exterior: Cauza principală este reprezentată de cartilajul lipsit de rigiditate (rahitism, carențe minerale, factori genetici), corelat cu lungimea exagerată a urechii, mai ales la masculi.

Sub anestezie generală, se pot face implanturi din material plastic, fibre de sticlă, ceramice etc.

O metodă mai simplă folosește un fir de Nylon în "U", trecut pe sub piele și fascie, în lungul urechii de la bază până aproape de vârf, peste locul unde se flexează. Se strânge firul atât cât este necesear pentru îndreptarea urechii și se strânge nodul.

3. Redresarea pavilionului orientat spre planul median: Este o poziție vicioasă, care predispune conductul auditiv la contaminări și este inestetic. Se produce în urma unui pansament prelungit, care a menținut urechile în această poziție sau din cauza unui tonus crescut la unele exemplare, care manifestă această tendință și fără cuparea urechilor.

Tratamentul este numai chirurgical și constă în strângerea unui fir de Nylon tot în formă de "U", dar plasat în poziție orizontală, la baza urechii, pe toată lățimea conchiei auriculare. Firul se strânge atât cât este necesar pentru aducerea și menținerea urechii în poziție verticală.

REZECȚIA PERETELUI LATERAL AL CONDUCTULUI

AUDITIV EXTERN

Indicații: Otită externă supurativă cronică, papilomatoză, ulcerație cronică a canalului auditiv, fistule, otite medii cronice, tumori, corpi străini.

Scopul operației este crearea unei căi de acces și aerarea conductului auditiv extern.

Instrumentar: bisturiu, bisturiu butonat, foarfecă, sondă butonată, pensă chirurgicală, pense hemostatice, cauter, ace de sutură, port-ac.

Anestezie: N.L.A. sau narcoză.

Contenție: decubit lateral pe masa de operație.

Tehnica operatorie:

Metoda Hinz: Principiul metodei este rezecția unui lambou de formă triunghiulară din peretele lateral al conductului auditiv, cu vârful la nivelul porțiunii orizontale a acestuia:

se aseptizează conductul auditiv extern prin lavaje și apoi dezinfecție cu betadină, clorhexidină etc.;

se introduce o sondă în porțiunea verticală a conductului auditiv pentru a stabili direcția și profunzimea acestuia;

se introduc două pense hemostatice mari în direcție oblică și se strâng pentru hemostază preventivă. Pensele delimitează un triunghi cu vârful în jos, iar baza depășește nivelul tragusului și antetragusului, formând o deschidere cât mai largă la acest nivel.

cu bisturiul butonat se face o incizie verticală până când se vizualizează orificiul porțiunii orizontale a conductului auditiv extern;

se excizează cele două lambouri rezultate, până la nivelul penselor hemostatice;

se trec fire de ață chirurgicală pe sub pense prin toate straturile, paralel, la distanță de 3-4 mm, pentru a fi strânse după scoaterea pensei, pe fiecare parte;

se extirpă sau se cauterizează proliferările verucoase sau ulcerațiile din conductul auditiv;

se aplică pulberi cu antiseptice sub pansament protector, care se schimbă cât mai des, apoi se lasă liber pentru aerare.

Metoda este rapidă și simplă, dar prezintă dezavantajul că țesutul cicatricial care se formează în partea de jos are tendința să formeze un buzunar în care se acumulează secreții. Prevenirea acestui neajuns se face printr-o degajare cât mai largă la acest nivel, eventual dând forma literei "U" în loc de "V".

Metoda Zepp. Prin această metodă, se excizează numai un lambou de formă dreptunghiulară din piele, iar cartilajul se răsfrânge spre exterior, unde se suturează. Metoda asigură o deschidere mai largă în dreptul porțiunii orizontale a conductului auditiv extern și înlătură riscul formării unui țesut cicatricial care să-l acopere.

După pregătirea câmpului operator și aseptizarea conductului auditiv, se practică o incizie de formă dreptunghiulară, care interesează numai pielea, începând de la porțiunea orizontală a tragusului. Incizia cutanată se prelungește în jos, având în mijloc proiecția orificiului porțiunii orizontale a conductului auditiv extern.

Se excizează pielea din interiorul dreptunghiului și se asigură hemostaza.

Se fac două incizii paralele, de sus în jos, care interesează cartilajul și tegumentul intern, până la baza porțiunii verticale.

Se răsfrânge lamboul în afară și se fixează în 1-2 puncte cu catgut.

Se suturează marginile inciziilor verticale și apoi ale lamboului peste zona denudată la piele. În noua poziție, cu tegumentul intern spre exterior, lamboul se menține greu, firele cedează și apar complicații.

Szeligowski recomandă excizia pielii și a cartilajului peretelui lateral, astfel încât se răsfrânge în jos numai tegumentul intern care va fi suturat la piele.

Wynn-Jones modifică metoda Zepp, reducând lamboul care se răsfrânge spre exterior la jumătate, asigurând o mai bună rezistență după sutură.

OPERAȚIA ÎN OTHEMATOM

Hematomul auricular are origine traumatică și se formează pe traiectul arterelor sau venelor auriculare, formând o colecție bine delimitată cu creștere progresivă dacă se menține cauza: pruritul, durerea din otitele externe, mai ales cele parazitare, care determină animalul să scuture capul, traumatisme directe, fragilitate vasculară etc. Se întâlnește mai frecvent la carnivore, dar și la alte specii. Sângele se acumulează între piele și cartilajul auricular.

Tratamentul este chirurgical și constă în evacuarea conținutului printr-o deschidere largă, urmată de ligaturi vasculare și sutură sau așteptând organizarea hematomului, cicatrizarea vaselor și evacuarea conținutului după 7-8 zile de la apariție. În acest interval, se înlătură cauza: otita externă, intoxicația, corpi străini etc.

Anestezie: generală sau infiltrație loco regională.

Contenție: decubit lateral pe partea opusă.

Tehnica operatorie: În funcție de circumstanțe, se poate opta pentru una din următoarele variante de tratament chirurgical:

1. În hematoamele mici, se decupează o rondelă circulară de 3-4 mm în diametru sau se deschide cu un cauter în punctul cel mai decliv pentru asigurarea drenajului. Urechea se imobilizează sub un pansament absorbant, care se schimbă zilnic până la vindecare, manifestată prin refacerea țesutului conjunctiv și menținerea pansamentului uscat.

De obicei othematomul se deschide pe partea internă a pavilionului, decupând și din cartilajul conchiei porțiunea corespunzătoare.

2. Hematoamele mari, stabilizate, necesită incizia largă, dreaptă sau în "S" pe partea internă, evacuarea conținutului și sutura tuturor straturilor în puncte separate, așezate ca tabla de șah pentru menținerea suprafețelor în contact.

Incizia transversală este riscantă, deoarece poate să modifice definitiv poziția urechii după cicatrizare. Se protejează conductul auditiv pentru a nu se scurge sânge sau serozități la acest nivel. Marginea plăgii rămâne nesuturată, iar firele aplicate pentru împiedicarea refacerii colecției în spațiul neoformat se vor scoate după 10-12 zile. Metoda este recomandată la rasele care în mod obișnuit țin urechile în poziție căzută (Cocker, Caniche, Brac etc.).

3. Incizia longitudinală dreaptă sau în "S" care interesează pielea și țesutul conjunctiv, evacuarea cheagului și sutura în puncte separate în "U", penetrante pe toată suprafața de proiecție a hematomului pentru a preveni recidiva.

Metoda este recomandată mai ales la animalele cu urechi mobile, purtate vertical.

Postoperator, pansamentul ușor compresiv schimbat zilnic este un factor pozitiv în evoluția plăgii. Este recomandabil ca urechea să fie menținută sub pansament într-o poziție cât mai apropiată de cea obișnuită. În mod normal, tratamentul local este suficient pentru vindecare, dar se poate lua în considerație tranchilizarea sau reducerea permeabilității vasculare, stimularea coagulării sângelui etc.

Fără tratament chirurgical sau intervenția incompletă (extragerea conținutului cu seringa, incizie prea mică), hematomul auricular duce la deformări ireversibile ale pavilionului cu consecințe estetice și funcționale deosebit de grave.

CHESTIONAR

1. În ce scop se face amputarea pavilionului urechii?

a) Paleativ.

b) Terapeutic.

c) Tehnologic.

d) Zootehnic.

e) Economic.

2. Care este vârsta optimă pentru amputarea urechilor în scop estetic la câine?

a) 2-3 luni pentru rasele de talie mare.

b) In functie de rasa, dupa incetarea cresterii.

c) În prima săptămână de viață.

d) După mărimea clupelor, indiferent de vârstă.

e) Numai la animalele adulte.

3. La ce vârstă se poate face amputarea urechilor în scop terapeutic?

a) La adulte

b) După vaccinare

c) După înțărcare

d) La orice vârstă

e) În prima săptămână de viață

4. Ce anestezie se practică pentru cuparea urechilor?

a). Crioanalgezie

b) Anestezie generală de bază numai pentru imobilizare

c) Tranchilizare și anestezia nervului auricular profund.

d) Anestezie de contact.

e) N.L.A. sau narcoză.

5. Care este locul de electie pentru anestezia nervului auricular profund in operatia de amputare a urechilor la caine?

a) La 1 cm de marginea anterioară, cu 1-2 ml de xilină 1%.

b) La jumătatea părții externe (mediale) a pavilionului cu 3-4 ml de xilină 1% prin infiltrație subcutanată.

c )In partea posterioară a pavilionului cu 5 ml de xilină 1%.

d) La baza cartilajului inelar.

e) La jumătatea distanței dintre baza urechii și unghiul extern al ochiului pentru toți nervii auriculari.

6. Cum se stabilește lungimea urechii la câine pentru cuparea în scop estetic?

a) În funcție de talia animalului și varsta.

b) Lungimea marginii anterioare ajunge până la unghiul nazal al ochiului măsurat pe aceeași parte.

c) 3-4 cm la un Doberman de 3 luni

d) 5-6 cm la câinele adult.

e) 10-12 cm în prima săptămână de viață.

7. Cum se stabilește simetria urechilor pentru amputare în scop estetic?

a) Prin masuratori si modul de aplicare a clupelor.

b) Se stabilește un reper la vârf, pentru ambele urechi, printr-o ciupitură cu foarfeca sau trecând un ac prin ambele urechi la aceeași distanță față de margine.

c) Clupele auriculare se aplică pe aceeași parte, la distante egale.

d) În funcție de mărimea clupelor, la cererea proprietarului.

e) În funcție de forma dorită, in raport cu standardul rasei.

8. Cum se poate asigura hemostaza în operația de amputare a urechilor?

a) Prin angiotripsie.

b) Ligatură vasculară.

c) Torsiune.

d) Pansament compresiv.

e) Sutură vasculară.

9. Prin cauterizare la amputarea urechilor se formează o cicatrice mai voluminoasă care se vindecă mai greu, dar prezintă și unele avantaje:

a) Necesită îngrijiri mai atente (masaj, redresare).

b) Favorizează întărirea cartilajului.

c) Stimulează imunitatea și intarzie cicatrizarea.

d) Împiedică formarea unor cicatrici retractile.

e) Previne redresarea urechii.

10. După operația de cupare, urechile se mențin în poziție verticală până la vindecare, cu benzi adezive, pansament pe diferite suporturi etc. Cum se previne formarea cicatricilor retractile?

a). Corticoterapie locală.

b) Corticoterapie generală.

c) Prin masaj

d) Badijonaj cu tinctură de iod.

e) Tratament chirurgical.

11. Cum se tratează cicatricile vicioase după amputarea urechilor?

a) Bridele cicatriciale se rup prin tracțiune și se asigură o proteză până la vindecare.

b) Se îndepărtează țesutul cicatricial (bridele) pe cale chirurgicală.

c) Se face masaj cu substanțe emoliente.

d) Se corectează poziția vicioasă a urechii cu ajutorul unor proteze metalice.

e) Sunt incurabile, nu se mai pot corecta.

12. Cum se poate redresa poziția vicioasă a urechii "căzute" spre exterior după intervenția chirurgicală?

a) Cu implanturi rigidizante din silicon, ceramice, colodiu, atele, etc.

b) Prin strângerea unui fir de Nylon, trecut în formă de "U" pe sub fascie în lungul urechii de la bază până aproape de vârf.

c) Prin strângerea unui fir de catgut în formă de "U" de la bază până aproape de vârf, peste locul unde se flexează cartilajul.

d) Se excizează un lambou triunghiular și se suturează în puncte separate.

e) Excitante musculare și masaj.

13. Cum se poate obține redresarea pavilionului urechii orientat spre planul median ?

a). Se îndepărtează conductul auditiv extern

b) Se strânge un fir de Nylon în formă de "U" în poziție verticală la baza urechii.

c) Se strânge un fir de Nylon în formă de "U" plasat la vârful urechii.

d) Se excizează un lambou în formă de semilună pe partea laterală a urechii.

e) Se strânge un fir de Nylon în formă de "U" plasat în poziție orizontală la baza urechii.

14. Care este scopul operației de rezecție a peretelui lateral al conductului auditiv extern?

a). Creșterea acuității auditive.

b) Îndepărtarea secrețiilor purulente.

c) Îndepărtarea unor corpi străini pătrunși accidental.

d) Crearea unei căi de acces și aerarea conductului auditiv extern

e) Drenarea hematomului auricular.

15. Rezecția peretelui lateral al conductului auditiv extern se poate realiza prin una din următoarele metode:

a) Hinzer.

b) Olivkov.

c) Szeligowski.

d) Salvisberg.

e) Grigorescu.

16. Care este principiul metodei Hinz?

a) Deschiderea conductului auditiv,asigurarea hemostazei și sutura planurilor anatomice.

b) Rezecția unui lambou de formă dreptunghiulară din conductul auditiv extern.

c) Rezecția unui lambou triunghiular din tegumentul extern, cu vârful orientat în jos.

d) Rezecția unui lambou de formă triunghiulară din peretele lateral al conductului auditiv extern .

e) Asigurarea unui drenaj corespunzător.

17. Care din următorii timpi operatori se regăsesc la extirparea peretelui lateral al conductului auditiv extern prin metoda Hinz?

a) Se face o excizie verticală in conductul auditiv extern.

b) Se face o incizie în formă de "V" care interesează toate straturile conductului auditiv extern până la bază.

c) Se excizează formatiunile rezultate, cu ajutorul penselor hemostatice.

d) Se trec fire de ață chirurgicală pe sub pense prin toate straturile, paralel, la distanță de 3-4 mm pentru a fi strânse după scoaterea pensei pe fiecare parte.

e) Se aplică pulberi cu antiseptice sub pansament protector care se schimbă cât mai des, apoi se lasă liber pentru aerare.

18. Ce dezavantaj prezintă metoda Hinz și cum se previne acesta?

a) Nu se pot îndepărta proliferările verucoase și ulcerațiile

b) Țesutul cicatricial care se formează în partea de jos are tendința să formeze un buzunar în care se acumulează secreții

c) Se face o degajare cât mai largă în partea de jos

d) Se fac cauterizări repetate până la vindecare

e) Necesita ingrijiri postoperatorii

19. Care este principiul operator în metoda Zepp?

a) Se excizează un lambou triunghiular din peretele lateral care se suturează în puncte separate.

b) Se excizează un lambou de formă dreptunghiulară din piele având în mijloc proiecția orificiului porțiunii orizontale, iar cartilajul se răsfrânge spre exterior unde se suturează.

c) Se excizează pielea și cartilajul de formă dreptunghiulară, iar tegumentul intern se răsfrânge spre exterior unde se suturează.

d) Se îndepărtează pielea, cartilajul și tegumentul intern în formă dreptunghiulară și se suturează marginea plăgii în puncte separate.

e) Se excizează un lambou cutanat de formă dreptunghiulară până la nivelul porțiunii orizontale a conductului auditiv, iar cartilajul se răsfrânge spre exterior unde se suturează.

20. Care sunt avantajele metodei Zepp față de metoda Hinz?

a) Este mai rapidă.

b) Este mai estetica.

c) Asigură o deschidere mai largă în dreptul conductului auditiv extern.

d) Înlătură riscul formării unui țesut cicatricial care să acopere porțiunea orizontală a conductului auditiv extern.

e) Nu prezintă avantaje semnificative.

21. Ce dezavantaje prezintă metoda Zepp?

a). Tegumentul intern se necrozează, nefiind vascularizat.

b) Este o metodă sigură, nu se produc complicații.

c) Lamboul cartilaginos care se răsfrânge spre exterior se menține greu, firele de sutură cedează și apar complicații locale

d) Nu se poate asigura hemostaza.

e) Prezinta riscul formării unui țesut cicatricial.

22. La metoda Zepp se regăsesc următorii timpi operatori:

a) Se excizează pielea din interiorul triunghiului și se asigură hemostaza.

b) Se fac două incizii paralele de sus în jos, care interesează cartilajul și tegumentul intern, până la baza porțiunii verticale.

c) Se răsfrânge lamboul în afară și se fixează în 1-2 puncte cu catgut.

d) Se suturează marginile inciziilor verticale și apoi ale lamboului dreptunghiular, peste zona denudată de piele.

e) În noua poziție, cu tegumentul intern spre exterior, lamboul se menține greu.

23. Prin ce se deosebește metoda Szeligowski față de metoda Zepp?

a) Face excizia pielii și a cartilajului peretelui lateral.

b) Se indeparteaza toate straturile peretelui lateral.

c) Creează un orificiu la baza conductului auditiv pentru drenaj.

d) Face pansament compresiv pentru hemostază.

e) Reduce lamboul care se răsfrânge spre exterior la jumătate.

24. Cum modifică Wynn-Jones metoda Zepp?

a) Face sutura cu fir sintetic, resorbabil.

b) Face sutura cu catgut.

c) Reduce lamboul care se răsfrânge spre exterior la jumătate, asigurând o mai bună rezistență după sutură.

d) Asigură o hemostază perfectă prin ligaturi și cauterizare.

e) Excizează tot cartilajul inelar.

25. În funcție de circumstanțe, în othematom se poate opta pentru una din următoarele variante de tratament chirurgical:

a) În hematoamele mici, se decupează o rondelă circulară de 3-4 mm în diametru sau se deschide cu un cauter în punctul cel mai decliv pentru asigurarea drenajului.

b) Hematoamele mici, stabilizate necesită incizia largă, dreaptă sau în "S" pe partea internă a conchiei, evacuarea conținutului și sutura tuturor straturilor în puncte separate, așezate ca tabla de șah pentru menținerea suprafețelor în contact.

c) Incizia dreaptă sau în "S" care interesează pielea țesutul conjunctiv si tegumentul intern, evacuarea cheagului și sutura în puncte separate în "U", pe toată suprafața de proiecție a hematomului, pentru a preveni recidiva.

d) Se face pansament compresiv care se menține până la vindecare.

e) Hematoamele mari stabilizate se pot vindeca și fără tratament, dacă se asigură îndepărtarea cauzei.

OPERAȚII PE COLOANA VERTEBRALĂ

6.1. AMPUTAREA COZII

Indicații:

În scop terapeutic, la toate speciile de animale și la orice vârstă în gangrena cozii, osteomielită, tumori, necroze, fracturi.

În scop economic: se practică la unele rase de oi cu lână fină și semifină care prezintă un depozit adipos considerabil la baza cozii. Acesta reduce mobilitatea cozii și favorizează miazele, depreciază lâna în regiunea perianală și fesieră, afectează reproducția.

În scop estetic se practică la unele rase de câini (Boxer, Doberman, Caniche, Brac etc.)

În scop preventiv, la purcei, în marile complexe de creștere a porcilor, pentru evitarea caudofagiei.

Instrumentar: Pentru animale foarte mici, în prima săptămână de viață, se face infiltrație circulară la baza cozii sau anestezie epidurală joasă. La celelalte animale se face tranchilizare asociată cu anestezie locoregională sau NLA.

Contenție: Animalele mici (căței, purcei, miei), se imobilizează cu mâna de către un ajutor, cele mijlocii, în decubit sterno-abdominal pe masa de operație, iar cele mari, în poziție patrupodală sau decubit lateral.

Tehnica operatorie

La miei și purcei, în prima săptămână de viață se aplică un inel elastic din cauciuc la baza cozii, care întrerupe circulația sanguină și inervația prin compresiune continuă. Se produce gangrena uscată care determină detașarea cozii în 10-14 zile. După tundere, dezinfecție și anestezie locală, se aplică inelul cu mâna sau cu un dispozitiv extensor (elastrator).

Chirurgical, amputarea se face cu o foarfecă sau cu bisturiul prin secționare transversală în spațiul intervertebral 2-3 coccigian. În momentul secționării, pielea este trasă ușor spre bază pentru a putea acoperi ulterior bontul. Hemostaza se face de obicei spontan. Uneori, pentru artera cocigica medie, se face sutură hemostatică. Se mai aplică 2-3 puncte de sutură cu ață chirurgicală lateral față de primul care este introdus în plan median.

La câini, operația se practică în scop estetic, în primele 2-3 săptămâni de la fătare, prin secționare transversală între vetebrele 2-3 coccigiene la masculi și 3-4 la femele, cu unele excepții.

Tehnica operatorie

Se trage pielea spre baza cozii, astfel încât, după secționare, planul cutanat să rămână ceva mai lung decât planul osos.

Se aplică un garou la baza cozii pentru hemostază provizorie.

Se reperează articulația intervertebrală care urmează a fi secționată. Nu este recomandată secționarea unei vertebre coccigiene.

Incizia pielii formând două lambouri, unul dorsal și altul ventral. Acestea se formează prin două incizii curbe care se reunesc pe părțile laterale ale cozii, puțin înapoia discului intervetebral reperat. Lamboul dorsal este bine să fie mai mare decât cel ventral, formând cicatricea sub linia mediană, mai puțin vizibilă.

Ligatura vaselor median ventral și apoi bilateral cu catgut. La animalele foarte mici, se poate face o singură ligatură circulară cu catgut.

Dezarticulare intervertebrală cu bisturiul.

Sutura în puncte separate a celor două lambouri. Acestea trebuie să acopere bontul fără să rămână spațiu și fără să fie întinse exagerat.

Se protejează plaga cu un pansament fixat cu bandă adezivă la câinii mari, iar la nou- născuți capetele firelor se taie scurt pentru a nu fi smulse de mamele lor.

Firele se scot după 6-10 zile.

În scop terapeutic, operația se execută de obicei la animale adulte, fără să se neglijeze aspectele estetice la toate speciile. Se practică metoda lambourilor. Locul de elecție se alege și se pregătește totdeauna deasupra celui afectat. În caz de gangrenă sau osteomielită, se îndepărtează și 1-2 vertebre sănătoase, pentru siguranță.

Postoperator se vor asigura condiții speciale pentru a împiedica animalul să se automutileze (colier, imobilizarea trunchiului și gâtului etc.).

La animalele mari, timpul operației se scurtează foarte mult prin secționarea țesuturilor tari cu codotomul și realizarea hemostazei prin ligaturi și cauterizare.

OPERAȚIA ÎN HERNIA DE DISC

Indicații: Operația este indicată la cîine în sindroamele de compresiune medulară provocate de pătrunderea nucleului pulpos al discului intervertebral în canalul rahidian. Osteofitoza masivă care însoțește de obicei discopatiile se va lua în calcul pentru o eventuală contraindicație a operației.

Loc de elecție: regiunea dorsală sau lombară, după localizarea foarte exactă a locului prin radiografie, tomografie sau mielografie.

Semnele clinice permit localizarea cu aproximație a sediului (paralizie flască posterioară, durere locală intensă etc.)

Scopul operației este reducerea compresiunii medulare prin laminectomie (îndepărtarea arcului neural la două vertebre adiacente) și, dacă este posibil, extragerea nucleului pulpos, cu mare atenție, pe sub duramater, fără atingerea coarnelor ventrale.

Anestezie: Narcoză inhalatorie cu relaxare musculară.

Contenție: decubit sterno-abdominal pe masa de operație.

Tehnica operatorie: Incizia pielii și a fasciilor paralel cu ligamentul supraspinos, la 1-2 cm de linia mediană, pe o lungime care să depășească nivelul celor două corpuri vertebrale adiacente.

Desprinderea maselor musculare paravertebrale pe lângă procesele spinoase, continuat apoi pe arcul neural până la nivelul articulațiilor interapofizare. Dacă se urmărește numai laminectomia, prin aceeași incizie cutanată și aponevrotică se decolează musculatura bilateral.

Se îndepărtează procesele spinoase și apoi arcul neural cu ligamentul interarcual la vertebrele implicate în compresiunea medulară.

Definitivarea hemostazei prin electrocoagulare sau fotocoagulare, limitând ligaturile vasculare la strictul necesar.

Rezecția proceselor articulare până la corpul vertebral.

Explorarea spațiului peridural sub coarnele ventrale și identificarea țesutului discal herniat.

Extirparea țesutului discal în totalitate.

Refacerea planurilor anatomice prin sutură cu fir sintetic resorbabil.

Asigurarea drenajului și protecția antibacteriană.

Procesele inflamatorii vor fi controlate prin corticoterapie.

Extracția nucleului pulpos herniat se poate face și numai prin fenestrare intervertebrală, în condiții de dotare corespunzătoae (floroscop, laser chirurgical etc.)

RAHICENTEZA

Pătrunderea în canalul rahidian presupune pregătirea temeinică a regiunii cu asepsie severă a locului de elecție.

Indicații. Puncția coloanei vertebrale (rahicenteza) este efectuată pentru recoltarea lichidului cefalo-rahidian în scop de diagnostic în scop anestezic, terapeutic, pentru injectarea unor substanțe de contrast (mielografie) etc.

1.Rahicenteza cervicală

Instrumentar: ace de seringă de 10 cm cu mandren, seringi.

Contenție: Sterno-abdominală, costo-abdominală sau chiar patrupodală la animalele mari, cu capul bine imobilizat cu flexia puternică a articulației occipito-atloidiene.

Anestezie: Tranchilizare sau NLA.

Loc de elecție: Pe linia mediană cervicală dorsală, la intersecție cu linia transversală care unește unghiurile antero-superioare ale atlasului.

Tehnica: La câțiva centimetri înapoia crestei occipitale se percepe o depresiune. În mijlocul acesteia, se introduce acul perpendicular pe piele și apoi se traversează succesiv ligamentul occipito-atloidian și dura mater. Apariția lichiduoui cefalorahidian indică pătrunderea corectă și suficientă a acuui în spațiul subdural.

2.Rahicenteza lombară la cabaline și rumegătoare

Indicații: Anestezia flancului la bovine, anestezia trenului posterior în scop terpautic sau experimental, de diagnostic.

Instrumentar: Ace de seringă lungi de 15 cm și cu diametru de 2 mm, cu mandren sau ac de seringă modificat la vârf, cu orificiu lateral, seringi.

Contenție: Patrupodală, în travaliu sau decubitală cu poziția cifozată a coloanei vertebrale dorso-lombare pentru mărirea spațiului interarcual.

Anestezie: Tranchilizare cu doze corespunzătoare poziției necesare intervenției (patrupodală sau decubitală).

Loc de elecție: Intersecția liniei care unește unghiurile interne ale iliumului cu planul median pentru spațiul lombosacral sau între vertebrele 1-2 lombare pentru anestezia flancului la bovine.

Tehnica: Se introduce acul înplan median, ușor oblic, dinapoi-înainte la o profunzime de 12-15 cm, în funcție de talia animalului. Pentru anestezie este preferat spațiul epidural la animale.

Pentru anestezia unilaterală a flancului la bovine, acul se introduce ușor oblic (13-15o) spre flancul care urmează a fi anesteziat (metoda Magda) sau în plan median, cu orificiul lateral spre flancul respectiv (metoda Grigorescu).

3. Rahicenteza la carnivore

Indicații: Rahianestezie, miclografie, recoltări de lichid cefalo-rahidian, terapeutic, experimental, de diagnostic etc.

Contenție: Decubit sterno-abdominal, cu regiunea lombo-sacrală, puternic flexată la marginea mesei sau pe o pernă.

Anestezie: Tranchilizare sau NLA.

Loc de elecție: Spațiul dintre arcurile neurale ale vertebrelor 6-7 lombare, în plan median, la 1-2 cm înaintea intersecției cu linia care unește unghiurile iliace și interne.

Tehnica: Se introduce acul de seringă lung de 8-10 cm în direcție puțin oblică spre înainte pe o adâncime de 2-6 cm, până când apare lichidul cefalorahidian care servește ca reper sigur. Dacă se dorește o intervenție în spațiul epidural, acul se retrage câțiva milimetri. Pătrunderea lejeră a substanței injectate indică menținerea acului cu vârful în canalul rahidian.

6.4. CHESTIONAR

1. În ce scop se poate face amputarea cozii?

a) Explorator.

b) Economic.

c) Facultativ.

d) Fiziologic.

e) Zootehnic.

2. La ce varsta se face amputarea cozii la miei și la purcei ?

a) Prin compresiune elastică urmată de gangrenă uscată.

b) Cu inele elastice.

c) In prima saptamana de viata.

d) Dupa intarcare.

e) Dupa constituirea loturilor, in functie de scopul urmarit .

3. La câini, codotomia se practică în scop estetic, în primele 2-3 săptămâni după naștere prin următoarele metode :

a) Chirurgical, formând două lambouri, unul dorsal și altul ventral.

b) Ligatura elastica la baza cozii.

c) Dezarticulare intervertebrală cu codotomul.

d) Cauterizare.

e) Se face anestezie locala sau blocaj troncular.

4. În caz de gangrenă sau osteomielită, locul de elecție pentru codotomie este:

a) La baza cozii, indiferent de specie.

b) La nivelul locului afectat.

c) Se îndepărtaeză și 1-2 vertebre sănătoase pentru siguranță.

d) În caz de cangrenă umeda, porțiunea afectată se detașează singură.

e) Locul se alege astfel încât să permita aplicarea pansamentului.

5. Ce anestezie este necesară pentru operația de hernie de disc?

a) Tranchilizare și anestezie locală.

b) Anestezie epidurală înaltă.

c) Narcoză inhalatorie cu relaxare musculară.

d) Nu se face anestezie, deoarece animalul este paralizat.

e) Blocaj troncular.

6. Cum se face contenția pentru operația de hernie de disc?

a) Decubit sterno-abdominal pe masa de operație.

b) Decubit dorsal.

c) În stațiune patrupodală.

d) Travaliu.

e) Decubit dorso-lombar cu extensia forțată a coloanei vertebrale.

7. Care este scopul operației în hernia de disc?

a) Reducerea compresiunii medulare

b) Reducerea durerii prin eliberarea coarnelor ventrale ale măduvei.

c) Reducerea paraliziei prin deblocarea coarnelor dorsale.

d) Descoperirea măduvei spinării pentru refacerea continuității acesteia e) Descoperirea corpului vertebral pentru osteosinteză.

8. Care este locul de elecție în operația de hernie de disc?

a) Se alege o direcție care să asigure drenajul și protecția antibacteriană.

b) Pe linia mediană dorsală, pe o lungime care să depășească nivelul celor două corpuri vertebrale adiacente și a discurilor .

c) La nivelul proceselor articulare care se rezecă până la corpul vertebral.

d) Regiunea dorsală sau lombară după localizare foarte exactă prin radiografie, tomografie sau mielografie.

e) La nivelul arcului neural posterior.

OPERAȚII PE REGIUNEA GÂTULUI

7.1 ESOFAGOTOMIA

Indicații: obstrucția esofagului prin corpi străini, dilatații, diverticuli, formațiuni tumorale.

Obstrucția completă reprezintă o urgență chirurgicală la rumegătoare din cauza întreruperii eructației și timpanismului consecutiv. În toate cazurile, operația se execută numai după epuizarea încercărilor nechirurgicale.

Loc de elecție: jghiabul jugular în treimea inferioară a gâtului și foarte rar în treimea superioară sau mijlocie a acestuia, având ca suport corpul străin obstruant, pătrundErea făcându-se pe sub vena jugulară.

La animalele mici, este recomandat accesul paramedian ventral, pe sub mușchiul sternomandibular stâng. Acesta favorizează drenajul și evită traumatizarea vaselor de sânge și a nervilor.

Anestezie: La animalele mici, narcoză sau NLA, iar la cele mari, tranchilizare și infiltrație locală.

Contenție: Pentru animale mari, se face imobilizare în travaliu sau decubit lateral pe partea dreaptă, iar la cele mici, decubit dorsal sau lateral drept, pe masa de operație.

Instrumentar: bisturiu drept și curb, foarfecă chirurgicală, sondă canelată, pense hemostatice, pensă chirurgicală, depărtatoare, pensă pentru corpi străini, ace de sutură, portac.

Tehnica operatorie

Incizia pielii, pielosului și a fasciei cervicale superficiale deasupra mușchiului sternomandibular, pe o lungime care să depășească cu 3-5 cm corpul străin în ambele sensuri, la animalele mari. La animalele mici, incizia se face paramedian stânga, la marginea ventrală a mușchiului sternomandibular.

Dilacerarea țesutului conjunctiv și evidențierea esofagului cu porțiunea afectată în plagă. Esofagul nu se izolează complet de patul său conjunctiv pentru a nu se crea spații în care să se acumuleze secreții. Operația are timpi septici și ar crește riscul unor infecții postoperator.

Izolarea strânsă a esofagului cu al doilea câmp steril.

Incizia longitudinală a esofagului depășind corpul străin care este folosit ca suport. O incizie prea mică poate să favorizeze deșirarea peretelui esofagian cu mari dificultăți la sutură.

Preluarea salivei și a secrețiilor acumulate în partea superioară a esofagului cu un aspirator, seringă sau comprese sterile.

Extragerea corpului străin cu o pensă. Uneori este necesară divizarea acestuia în lumen și apoi extragerea.

Toaleta riguroasă a plăgii și aseptizarea acesteia.

Sutura bietajată a esofagului. Mucoasa se suturează cu fir neresorbabil sau sintetic resorbabil în puncte separate sau surjet simplu, iar musculoasa se suturează cu fir resorabil, cu atenție, nestenozant.

Sutura fasciei cervicale profunde nu este obligatorie și este contraindicată dacă nu s-a putut evita contaminarea plăgii în timpul intervenției sau se constată deșirări ale peretelui esofagian, plăgi penetrante sau alte leziuini provocate prin manevre greșite înainte de intervenție sau intraoperator.

Sutura cutanată se face cu ață chirurgicală, în mod obișnuit sub dren.

Tratamentul postoperator urmărește prevenirea infecției, echilibrarea hidro-electrolitică pe cale parenterală (dietă absolută 24 de ore).

7.2. INGLUVIOTOMIA

Indicații: indigestia ingluvială cronică, supraîncărcare, corpi străini.

Instrumentar: pentru incizie, hemostază, sutură.

Anestezie: locală prin infiltrație.

Contenție: imobilizarea aripilor și picioarelor, iar capul și gâtul, în extensie.

Tehnică: Se deplumează jumătatea inferioară a gușii, se curăță și se dezinfectează:

Incizia pielii, a fasciei și a peretelui gușii pe o lungime de 4-5 cm.

Se evacuează conținutul, se fac lavaje cu o soluție antiseptică și toaleta marginilor plăgii.

Sutura monoplană a peretelui gușii cu fir neresorabil în surjet simplu, iar pielea în puncte separate.

7.3. TRAHEOTOMIA DE URGENȚĂ

Indicații: obstrucția căilor respiratorii anterioare (corpi străini în laringe, edem glotic, edem laringian, hemoragii).

Intervenția reprezintă o urgență maximă și se realizează cu mijloace sumare, iar după asigurarea ventilației pulmonare se completează asepsia, anestezia și imobilizarea într-o poziție convenabilă.

Instrumentar: bisturiu, pense hemostatice, pensă anatomică și chirurgicală, depărtătoare, canulă traheală, eventual traheotom Thompson.

Tehnica operatorie:

Se fixează capul animalului în extensie și se face o incizie simplă pe linia mediană ventrală care interesează pielea și țesuturile subiacente până la trahee, la limita dintre treimea superioară și mijlocie a gâtului.

1. Cu ajutorul traheotomului Thompson se perforează ligamentul interinelar. Prin apropierea mânerelor se creează spațiul necesar pătrunderii aerului în căile respiratorii profunde.

În lipsa traheotomului, secționarea ligamentului interinelar se poate face cu bisturiul și apoi se introduce un traheotub plat.

2. Secționarea a 2-3 inele traheale în plan median, aplicând apoi câte un depărtător pentru menținerea breșei larg deschise.

TRAHEOTOMIA PROVIZORIE

Indicații: Intervenții chirurgicale pe căile respiratorii anterioare (cavități nazale, sinusuri, corneți, faringe, laringe) dacă nu se poate asigura intubația traheală; procese inflamatorii și supurative, formațiuni tumorale, spasm laringian etc.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, instrumente și materiale pentru sutură, canulă traheală corepsunzătoare taliei animalului.

Anestezie: La animalele mari, se face tranchilizare pentru imobilizare în poziție patrupodală, asociată cu anestezie locală prin infiltrație pe linia de incizie. Animalele mijlocii sau mici vor fi anesteziate prin NLA sau narcoză.

Contenția: Patrupodală pentru animalele mari și în decubit dorsal pentru animalele mijlocii sau mici. Dacă intervenția propriu-zisă necesită imobilizarea în decubit sau o anestezie mai profundă, animalul se așază de la început într-o poziție convenabilă.

Tehnica operatorie: Locul de elecție se găsește pe linia mediană ventrală a gâtului la limita dintre treimea superioară și mijlocie, în dreptul inelelor 4-6. Se incizează pielea și mușchiul cutanat al gâtului, se asigură hemostaza și se aplică depărtătoarele. Se incizează apoi longitudinal bandeleta cărnoasă a mușchilor sternohioidieni și sternotiroidieni, împreună cu fascia cervicală profundă, descoperind inelele traheale.

Timpul operator cel mai important îl reprezintă deschiderea traheei care se poate efectua prin două modalități:

1. rezecția totală a 1-2 inele traheale în partea ventrală, realizând un orificiu în formă dreptunghiulară;

2. rezecția parțială a două semiinele alăturate, realizând un orificiu de formă eliptică.

Prin orificiul creat, se introduce o canulă traheală simplă, bivalvă, în "T" sau un tub de cauciuc care se fixează apoi cu o bandă adezivă sau prin alt sistem de prindere. Canula bivalvă prezintă avantajul că nu necesită fixarea cu mijloace separate. După depășirea timpului necesar intervenției care a impus efectuarea traheotomiei, canula se scoate și se face toaleta plăgii, care se lasă deschisă, urmând să se cicatrizeze prin înmugurire.

TRAHEOTOMIA PERMANENTĂ

Indicații: ablația laringelui, obstrucții definitive ale căilor respiratorii anterioare.

Anestezia și contenția sunt asemănătoare cu cele prezentate la metoda precedentă.

Tehnica operatorie: Deschiderea traheii se realizează cu mai mare atenție, menajând mucoasa traheală care se suturează la piele (traheostoma). Mucoasa traheală este fragilă și se recomandă păstrarea ligamentului interinelar care se ancorează la piele și îi conferă mai multă rezistență (Voskresenski). Menținerea orificiului se realizează prin înlocuirea canulei la 2-3 zile cu una sterilă și antisepsia locală.

Accidente și complicații: hemoragia și pătrunderea sângelui în căile respiratorii profunde, emfizemul subcutanat cervical, supurația plăgii, necroza inelelor traheale, flegmon, complicații respiratorii determinate de pătrunderea aerului cu impurități, fără umiditatea asigurată de căile respiratorii anterioare și la o temperatură nepotrivită pentru schimburile de gaze la nivel alveolar.

OPERAȚIA DE AFONIZARE LA CÂINE

Suprimarea lătratului sau anihilarea zgomotului produs la trecerea aerului prin laringe în unele afecțiuni (spasm laringian, hiperplazia mucoasei laringiene, hemiplegia corzilor vocale) se poate realiza prin mai multe procedee:

1. Rezecția nervilor laringieni craniali.

2. Cordectomia: – prin acces bucal

– prin laringotomie (acces gutural)

Indicații: Operația este solicitată de proprietarii unor câini agitați care deranjează prin lătrat foarte puternic sau continuu, în scop terapeutic (dispnee, cornaj) și în scop experimental.

Se poate face la orice vârstă, putându-se obține o afonie completă sau parțială temporară sau definitivă, în funcție de tehnica chirurgicală utilizată, de experiența chirurgului, vârsta și particularitățile individuale ale animalului respectiv.

1. Rezecția nervilor laringieni craniali

Anestezia: narcoza pe cale injectabilă sau NLA.

Contenția: decubit lateral.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Loc de elecție: regiunea parotidiană și retromandibulară.

Tehnica operatorie:

Incizia pielii, a țesutului conjunctiv subcutanat și a m. cutanat, pe o direcție oblică, paralel cu mușchiul stilohioidian, începând de la marginea ventrală a glandei parotide, pe o ditanță de 5-6 cm până la marginea dorsală a laringelui.

Izolarea nervului laringian cranial și rezecția acestuia pe o porțiune de 2 cm.

Sutura pielii în câteva puncte separate.

Se procedează în mod asemnător cu nervul laringian cranial din partea opusă.

2. Cordectomia

Se realizează prin excizia largă a porțiunii musculare și fibroelastice a corzii vocale. Incizia simplă a corzilor vocale nu este suficientă pentru afonizare de lungă durată. Vizualizarea corzilor vocale pentru rezecție se poate face prin fanta glotică sau translaringian.

a) Cordectomia prin acces bucal.

Contenția: decubit sterno-abdominal.

Instrumentar: de diereză, clește priboi (pentru biopsie), foarfecă curbă.

Tehnica operatorie: Se deschide gura animalului și se evidențiază epiglota, trăgând limba înainte și în jos, apăsând baza acesteia cu lama laringoscopului.

Concomitent, se manipulează laringele cu cealaltă mână, fixându-l de la exterior într-o poziție favorabilă.

Lama laringoscopului se poate introduce cu vârful în fanta glotică, apăsând ușor. Cu mîna dreaptă se introduce cleștele priboi sau aligator până în apropierea corzilor vocale. Se îndepărtează brațele cleștelui, iar unul dintre brațele acestuia pătrunde cât mai adânc în partea centrală a ventriculului Morgani. Prin strângerea cleștelui se face secționarea părții musculare și fibroelastice a corzii vocale, cât mai aproape de suportul cartilaginos. După realizarea hemostazei prin tamponament cu o soluție astringentă sau vasocontrictoare (adrenalină 1%0) se procedează în mod asemănător pe partea opusă

b. Procedeul translaringian

Acest procedeu permite vizualizarea corzilor vocale prin deschiderea laringelui.

Preoperator se parcurg aceleași etape ca în metoda precedentă, dar contenția se face în decubit dorsal, capul fiind imobilizat prin extensie forțată.

Loc de elecție: 1. partea laterală a laringelui prin ligamentul crico-tiroidian

2. linia mediană ventrală între bazihioid și marginea caudală a cartilajului cricoid.

Tehnica operatorie:

1. Se reperează marginea orală a cricoidului și se pătrunde în interiorul laringelui după secționarea ligamentului crico-tiroidian. Corzile vocale vor fi excizate foarte ușor, asigurând hemostaza.

Se acordă aceleași îngrijiri postoperatorii, complicațiile fiind rare.

2. Pentru o mai bună fixare a laringelui, câinele se așază în poziție dorsală cu linia nazală paralelă cu suprafața mesei.

Se face o incizie mediană de la nivelul bazihioidului până la marginea aborală a cartilajului cricoid, care interesează pielea m. cutanat și fascia. Mușchii sternohioidieni sunt separați longitudinal și împinși lateral, eliberându-se cartilajul tiroidian și proeminența laringiană.

Se străpunge ligamentul cricoaritenoidian, făcând o butonieră la nivelul șanțului tiroidian, continuând incizia prin corpul cartilajului tiroidian în plan median pe toată lungimea fără a secționa legăturile ventrale ale pliurilor vocale.

Pentru a evita hemoragia, se recomandă folosirea electrocauterului, bisturiului electric sau laserului. Se aspiră toate cheagurile și secrețiile, apoi se refac planurile anatomice prin sutură în puncte separate.

LIGATURA VENEI JUGULARE

Indicații: plăgi accidentale, tromboflebita hemoragică reprezentând o urgență chirurgicală, chirurgia experimentală.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, pense chirurgicale, sondă canelată, depărtătoare, materiale de sutură, instrumente pentru sutură, ac Deschamps.

Tehnica operatorie: Se face hemostaza provizorie prin compresiune digitală și se descoperă mai întâi capătul periferic al venei printr-o incizie de 5-6 cm în lungul jgheabului jugular, deasupra mușchiului sternomandibular. Incizia intersează pielea, mușchiul cutanat și fascia. Se izolează capătul venei pe care se aplică o pensă hemostatică și apoi se ligaturează cu fir gros. La 0,5 cm deasupra se trece apoi tot un fir gros de nylon cu acul Deschamps prin țesutul perivenos (pentru a nu aluneca) și se strânge cu nod chirurgical. După instalarea anesteziei și pregătirea corespunzătoare a plăgii se verifică din nou etanșeitatea legăturilor realizate și se aplică o ligatură pe capătul central al venei. Se face toaleta regiunii, se aspersează antibiotice și se suturează plaga cutanată în puncte separate sub dren.

Se asigură compensarea pierderilor de sânge cu lichide perfuzabile și seroprevenția antitetanică unde este cazul.

Plăgile perforante ale jugularei se pot remedia prin ligatură laterală executată cu fir neresorbabil după izolarea vasului și identificarea locului afectat.

Se aplică mai întâi o pensă hemostatică în peretele venei oprind sângerarea și apoi se ligaturează porțiunea corespunzătoare din perete sub pensă.

Se mai poate face și sutura încolăcită aplicată pe piele și prin peretele venei în straturile superficiale ale acesteia în plăgile longitudinale.

Postoperator se constată un edem de stază mai accentuat pe partea operației, dar cedează după câteva zile prin restabilirea circulației colaterale.

Este foarte importantă supravegherea animalului, legarea scurtă la jgheab și dieta absolută 24 de ore. Masticația, deglutiția și mișcările ample ale capului și gâtului pot determina mobilizarea ligaturilor și hemoragie secundară gravă.

REZECȚIA VENEI JUGULARE

Indicații: Tromboflebită supurativă, necroze, plăgi multiple. Tratamentul conservator este contraindicat, deoarece sectorul respectiv de venă este alterat ireversibil, iar circulația sanguină este întreruptă la acest nivel. Peretele alterat al venei este fragil, se poate rupe, complicându-se cu tromboflebită hemoragică și în plus se pot produce embolii și chiar focare metastatice prin desprinderea și pătrunderea în torentul circulator a fragmentelor de trombus infectate.

Intervenția nu mai este o urgență maximă, astfel încât animalul și mai ales locul de elecție vor fi pregătite cu mare atenție.

Anestezie: generală.

Contenție: decubit lateral, cu capul și gâtul în extensie forțată.

Instrumentar: cel necesar pentru incizie, hemostază, disecție, suturi, drenaj.

Tehnica operatorie: Se delimitează porțiunea de venă afectată începând izolarea acesteia de la extremități, aplicând ligaturi duble pe porțiuni sănătoase, mai întâi pe partea centrală și apoi pe cea periferică, pentru a evita accidentele și desprinderea trombușilor și diseminarea infecției. Ligaturile duble sunt distanțate la 3 cm, vena secționându-se între ele. Ligaturile care vor rămâne pe venă în porțiunea sănătoasă vor fi ancorate la țesutul perivenos (mediate), iar celelalte se vor îndepărta împreună cu vena trombozată. Ele împiedică revărsarea conținutului septic în plagă, dar pot fi înlocuite cu pense hemostatice în același scop.

Se disecă vena trombozată împreună cu țesuturile necrozate din jur și se suturează pielea în puncte separate.

În partea cea mai declivă se aplică un tub de dren. Dacă tromboflebita afectează jgheabul jugular pe o lungime mai mare se poate aplica metoda Cebotarev, care păstrează continuitatea pielii din loc în loc. În acest caz, pielea este incizată în 2-3 locuri pe aceeași direcție, deasupra mușchiului sternomandibular, în dreptul fistulelor, având lungime de 8-10 cm cu păstrarea unor zone cutanate între ele.

Inciziile cutanate sunt suficiente pentru izolarea țesuturilor afectate și permite o vindecare mai rapidă.

Tratamentul și îngrijirile postoperatorii sunt identice cu cele descrise la ligatura venei jugulare. Sunt necesare precauții suplimentare din cauza existenței proceselor septice (drenaj, antibioticoterapie etc.).

OPERAȚIA ÎN EDEMUL CEFEI

Edemul cefei (bătătura de jug) se întâlnește la taurinele folosite la tracțiune, supuse la efort excesiv. Datorită traumatismului, se produc perturbări grave în circulația limfatică locală, dezvoltându-se un edem de dimensiuni impresionante.

Indicații: forme grave, de dimensiuni foarte mari, urmărindu-se drenarea colecțiilor.

Anestezie: tranchilizare și infiltrație locală s.c. pe linia de incizie.

Contenție: stațiune patrupodală în travaliu sau lângă un perete.

Tehnica operatorie: După asepsie corespunzătoare, se fac 1-3 incizii de fiecare parte a liniei mediane dorsale, luând în considerare deplasarea spre stânga sau spre dreapta a formațiunii edematiate, asigurând declivitatea. Inciziile sunt lungi de 10-15 cm, mergând în profunzime până la stratul muscular.

Dacă sunt neceasre mai multe incizii, acestea vor fi distanțate la cel puțin 10 cm între ele. Forțând manual lojele conjunctive, se evacuează o mare cantitate de lichid vâscos foarte bogat în proteine.

Plăgile rămân nesuturate, dar se asigură protecția antiinfecțioasă și antiparazitară. Cheagurile de fibrină se îndepărtează pe măsură ce formează o peliculă densă la suprafața plăgii împiedicând drenajul, care trebuie să funcționeze până la vindecare. Plaga se vindecă fără complicații în 20-30 zile, rezultând o cicatrice cutanată de 3-4 cm fără aderențe în profunzime.

OPERAȚIA ÎN FLEGMONUL CEFEI

Indicații: bursita flegmonoasă a cefei, necroza ligamentului cervical, a tendonului mușchilor splenius și marele complexus, osteia purulentă a occipitalului și atlasului.

Anestezie: generală.

Instrumentar: pentru diereză, exereză, hemostază.

Prin incizii largi, se deschid focarele purulente, de preferat pe traiectul fistulelor. Inciziile vor fi paralele, verticale sau oblice, distanțate la 6–8 cm și lungi de 8-10 cm, la 3-4 cm de linia mediană, după explorarea traiectelor fistuloase și localizarea focarelor. Țesuturile necrozate se excizează în totalitate, inclusiv ligamentul cervical, dacă este cazul, și se raclează țesutul osos cariat.

Plăgile rămân nesuturate și se aplică pulberi absorbante, cu antibiotice sau chimioterapice. Pe cale generală se face antibioticoterapie și terapie stimulantă nespecifică.

CHESTIONAR

1. Când este considerată esofagotomia o urgență chirurgicală?

a) Timpanism ruminal acut.

b) În procese tumorale mediastinale.

c) În ulcerații și diverticuli esofagieni.

d) Tromboflebită hemoragică.

e) La rumegătoare, din cauza întreruperii eructației

2. Care este locul de elecție în esofagotomie?

a) Jgheabul jugular stang, deasupra venei jugulare.

b) La animalele mici, este recomandat accesul paramedian ventral pe sub mușchiul sternomandibular stâng.

c) Înapoia ultimei coaste, paramedian stâng.

d) Jgheabul mandibular.

e) Perpendicular pe jgheabul jugular pentru a asigura drenajul.

3. Ce anestezie se face pentru operația de esofagotomie?

a) La animalele mici, narcoza cu Xilazina

b) La animalele mari, tranchilizare cu Barbiturice.

c) Nu este necesară anestezie, deoarece esofagul nu are inervație senzitivă.

d) La animalele mici. narcoză sau N.L.A.

e) Anestezie epidurala.

4. Ce sutură se face la nivelul esofagului în operația de esofagotomie?

a) Monoplana.

b) Mucoasa se suturează cu fir neresorbabil sau sintetic resorbabil, iar musculoasa și seroasa, cu fir resorbabil.

c) Mucoasa se suturează cu fir neresorbabil sau sintetic resorbabil, iar musculoasa cu fir resorbabil.

d) Trietajata in puncte separate

e) Sutura trietajată la animalele mari și monoplană la animalele mici.

5. Ce riscuri prezinta o incizie prea mica în operația de esofagotomie?

a). Complicatii septice severe

b) Aspirația salivei și a secrețiilor.

c) Nu se poate face xtragerea corpului străin din esofag .

d) Sutura esofagului se face cu dificultate.

e) Desirarea peretelui esofagian.

6. Ce indicații are ingluviotomia?

a). Fistula

b) Ulcer acut al gușii.

c) Indigestia ingluvială cronică.

d) Plăgi penetrante ale gușii.

e) Inflamația catarală a gușii.

7. Ce sutură se face în operația de ingluviotomie?

a) Sutura monoplană a peretelui gușii cu fir neresorbabil

b) Sutură de afrontare tip surjet cu catgut.

c) Sutura bietajată la nivelul gușii, iar pielea se suturează în puncte separate cu catgut.

d) Sutura monoplană la piele

e) Sutură de rezistență bietajată.

8. Traheotomia poate sa fie :

a) De necesitate.

b) Obligatorie.

c) Permanentă.

d) Relativă.

e) La libera alegere.

9. Traheotomia de urgență are urmatoarele indicatii :

a) Ablatia laringelui

b) Pneumotorax de acomodare

c) Obstructia cailor respiratorii anterioare.

d) Rezecția eliptică a două semiinele traheale.

e) Rezecția dreptunghiulară a două semiinele traheale.

10. Care este locul de elecție în traheotomia de urgență?

a). La nivelul intr cartilajul tiroid si aritenoid

b) La limita dintre treimea mijlocie și inferioară a gâtului.

c) În treimea inferioara a gâtului.

d) Între primele două semiinele traheale.

e) În plan median ventral, la limita dintre treimea superioară și mijlocie a gâtului.

11. În ce scop se face traheotomia de urgență?

a) Obstrucția căilor respiratorii anterioare

b) Narcoză pe cale inhalatorie

c) Esofagotomie de urgență

d) Bronhopneumonie ab ingestis

e) Intervenții chirurgicale pe căile respiratorii anterioare

12. În ce scop se face traheotomia provizorie?

a) Intervenții chirurgicale pe căile respiratorii.

b) Cancer laringian.

c) Edem glotic.

d) Obstrucții ale căilor respiratorii profunde.

e) Bronhopneumonie ab ingestis.

13. Cum se face traheotomia de urgenta?

a) La animalele mari se face rezectia a doua semiinele traheale

b) La animalele mijlocii sau mici, se face rezectia eliptica a doua inele .

c) Sectionarea ligamentului interinelar.

d) Prin introducerea unei canule traheale.

e) Se introduce traheotomul Thompson pe cale endoscopica.

14. Care este timpul operator cel mai important al operației de traheotomie provizorie?

a). Secționarea ligamentului interinelar

b) Stabilirea corectă a locului de elecție.

c) Asigurarea hemostazei.

d) Deschiderea traheii.,.,

e) Menținerea deschiderii traheale.

15. Cum se poate face deschiderea traheii în traheotomia provizorie?

a) Cu traheotomul Thompson.

b) Rezecția parțială a două semiinele traheale realizând un orificiu de formă eliptică.

c) Incizia ligamentului interinelar.

d) Cu ajutorul canulei bivalve.

e) Cu ajutorul unui tub de cauciuc.

16. După depășirea timpului necesar intervenției care a impus efectuarea traheotomiei provizorii, canula se scoate și se face toaleta plăgii. Cum se închide plaga?

a) Se lasă deschisă urmând să se cicatrizeze prin înmugurire.

b) Se suturează numai pielea în puncte separate.

c) Se suturează mucoasa traheală cu fir sintetic resorbabil și pielea cu fir neresorbabil.

d) Se aplică un pansament compresiv în jurul gâtului.

e) Se face o sutură în bloc.

17. Ce avantaj prezintă canula bivalvă față de alte canule traheale?

a). Nu se acoperă cu secreții.

b) Se poate face un orificiu mai mic.

c) Se fixează singură, nu necesită fixarea cu alte mijloace

d) Asigură și hemostaza prin compresiunea exercitată în lumenul traheii.

e) Permite evacuarea secrețiilor din interior.

18. În ce afecțiuni este indicată traheotomia permanentă?

a) Cornaj laringian.

b) Ablatia laringelui.

c) Când nu se poate păstra mucoasa traheală.

d) În operația de afonizare la câine.

e) Corpi străini în trahee.

19. Cum se mai numește traheotomia permanentă?

a). Traheotomie de urgență

b) Traheosondă.

c) Traheotub.

d) Traheostomă.

e) Traheita.

20. Prin ce se deosebește traheostoma de traheotomia provizorie?

a). Nu sunt deosebiri esențiale.

b) Se menține sonda de intubație mai mult timp.

c) Necesită ventilație pulmonară.

d) Se păstrează mucoasa traheală care se suturează la piele

e) Permite pătrunderea aerului de la exterior, direct în căile respiratorii.

21. Prin ce se deosebește metoda Voskresenski de traheostoma clasică?

a). Se menține toată viața animalului

b) Nu mai este necesară canula traheală.

c) Se păstrează ligamentul interinelar

d) Nu necesită îngrijiri postoperatorii.

e) Hemostaza este mai sigură.

22. Cum se asigură menținerea orificiului în traheotomia permanentă?

a). Prin pastrarea mucoasei traheale

b) Se introduce o canulă traheală care se schimbă la 2-3 zile cu una sterilă.

c) Prin rezecția semiinelelor traheale.

d) Prin crearea unui orificiu mai larg.

e) Prin obliterarea capătului traheal după ablația laringelui.

23. Ce complicații pot să apară în traheotomia permanentă?

a) Hemoragie.

b) Patrunderea sangelui in caile respiratorii.

c) Necroza inelelor traheale.

d) Laringita cronica.

e) Bronhopneumonie ab ingestis.

24. În ce scop se face operația de afonizare la câine?

a). Emfizem pulmonar

b) Paralizia nervilor laringieni

c) Obstrucții ale laringelui prin corpi străini.

d) Suprimarea lătratului.

e) Dispnee cronică.

25. Prin ce metode se poate face afonizarea la câine?

a) Rezecția nervilor laringieni caudali.

b) Cordectomia prin acces bucal.

c) Cordotomia prin acces endoscopic.

d) Prin traheotomie.

e) Prin acces parietal.

26. La ce vârstă se poate face operația de afonizare la câine?

a). La cererea proprietarului

b) Numai la adulți.

c) La 2-3 săptămâni.

d) La orice vârstă.

e) În funcție de scopul urmărit.

27.Cum se face vizualizarea corzilor vocale in operația de afonizare la caine?

a) Translaringian.

b) Prin colpotomie.

c) Prin cordectomie.

d) Prin afonizare.

e) Prin suprimarea tranzitului laringian

28. Care este locul de elecție pentru afonizare prin rezecția nervilor laringieni craniali?

a) Marginea ventrală a laringelui pe o distanță de 5-6 cm.

b) Pe aria de proiecție a laringelui.

c) În funcție de vârsta câinelui, pe o linie care unește baza urechii și aripa atlasului.

d) Marginea dorsală a laringelui pe o distanță de 5-6 cm.

e) Regiunea parotidiană și retromandibulară începând de la marginea ventrală a parotidei până deasupra laringelui

29. Câți nervi laringieni cranieni sunt rezecați pentru afonizare la câine?

a) Doi nervi laringieni: anterior și posterior.

b) Nervii laringieni craniali.

c) Toți cei patru nervi laringieni craniali.

d) Numai cei posteriori

e) Oricare din nervii laringieni pentru afonizare de scurtă durată.

30. Cum se face vizualizarea corzilor vocale pentru rezecția lor?

a). Prin cordectomie

b) Prin fanta epiglotica.

c) Prin fanta glotică.

d) Prin traheotomie.

e) Cu ajutorul laserului.

31. Cu ce instrument se poate realiza rezecția corzilor vocale?

a). Cu bisturiul Graefe

b) Foarfeca chirurgicală ascuțită la vârf.

c) Cu un forceps special.

d) Cleștele priboi sau aligator.

e) Cu polipotomul.

32. Cum se realizează hemostaza după rezecția corzilor vocale?

a) Prin tramponament cu o soluție astringentă sau vasoconstrictoare.

b) Prin compresiune manuală de la exterior.

c) Nu este necesară hemostaza.

d) Ligatură vasculară cu catgut fin.

e) Cu anticoagulante.

33. Cum se vizualizează corzile vocale pentru rezecție prin procedeul translaringian?

a) Prin deschiderea laringelui.

b) Cu ajutorul endoscopului.

c) Cu un laringoscop special.

d) Prin fanta glotică.

e) Printr-o canulă traheală.

34. Care este locul de elecție pentru cordectomie prin procedeul translaringian?

a). Prin traversul glotei.

b) Linia mediană ventrală prin ligamentul crico-tiroidian

c) Partea laterală a laringelui prin ligamentul crico-tiroidian

d) Primele două semiinele traheale.

e) Ligamentul interinelar.

35. Cum se face excizia corzilor vocale prin procedeul translaringian?

a) Se incizează transversal.

b) Pe cale endoscopică.

c) Cu ajutorul laringoscopului.

d) Se chiuretează și se aplică pansament compresiv.

e) Se excizează direct, la vedere, asigurând hemostaza.

36. În ce afecțiuni se recomandă ligatura venei jugulare?

a) Plăgi intepate.

b) Tromboflebită hemoragică.

c) Flebocenteză.

d) Tromboflebită supurativă.

e) Plăgi înțepate penetrante.

37. În ce fel de plăgi ale venei jugulare se poate aplica ligatura laterală?

a) Plăgile perforante.

b) Plăgile nepenetrante.

c) Plăgile transversale.

d) Plăgile tăiate longitudinale.

e) Tromboflebita hemoragica.

38. Ce consecințe imediate are ligatura venei jugulare?

a). Ischemie cerebrala

b) Abatere profundă, pierderea echilibrului.

c) Împiedică masticația și deglutiția.

d) Complicații septice locale și generale.

e) Edemul de stază.

39. Care este locul de elecție pentru operația de ligatură a venei jugulare?

a). Înaintea confluentului jugular.

b) Treimea mijlocie a gâtului.

c)Treimea inferioară a gâtului.

d) Jgheabul jugular la nivelul plăgii

e) Pe aria de proiecție a mușchiului omohioidian.

40. Cum se ligatureaza capatul periferic venei jugulare secționate accidental?

a) Se aplica două ligaturi mediate.

b) O ligatură mediată cu fir gros pe capătul central al venei.

c) Ligaturi mediate duble și se secționează între ele.

d) Ligaturi transfixice pe ambele capete.

e) Sutură hemostatică.

41. În ce afecțiuni se recomandă rezecția venei jugulare?

a) Tromboflebită supurativă,.

b) Tromboflebită supurativă, tromboflebită adezivă.

c) Tromboflebită hemoragică.

d) Plăgi înțepate.

e) Plagă cumpletă transversală.

42. În tromboflebita supurativă, tratamentul chirurgical este:

a) Recomandat pentru refacerea venei.

b) Contraindicat deoarece sectorul respectiv de venă este alterat ireversibil, iar circulația venoasă este întreruptă la acest nivel.

c)Recomandat deoarece peretele alterat al venei este fragil și se poate rupe, transformându-se în tromboflebită hemoragică.

d) Contraindicat deoarece se pot produce embolii și chiar focare metastatice prin desprinderea și pătrunderea în torentul circulator al fragmentelor de trobus infectate.

e) Este costisitor.

43. Ce anestezie se recomandă pentru operația de rezecție a venei jugulare?

a). Anestezie locoregională

b) Tranchilizare și infiltrație locală.

c) Blocaj troncular.

d) Generală.

e) Nu este necesară anestezia, dar se asigură drenajul.

44. Ce contenție se folosește pentru rezecția venei jugulare?

a) În travaliu

b) Decubit lateral cu capul și gâtul în extensie forțată.

c) Decubit dorsal.

d) Decubit lateral cu capul și gâtul flexate.

e) Decubit sterno-abdominal.

45. Pentru rezecția jugularei, înaintea disecției venei se aplică ligaturi duble pe porțiuni sănătoase. Care este scopul acestor ligaturi?

a) Evită accidentele și previne diseminarea infecției prin desprinderea trombușilor.

b) Favorizează resorbția cheagurilor.

c) Orientează drenajul.

d) Pentru siguranță.

e) Se poate renunța la ligaturi, deoarece vena este fibrozată în porțiunea afectată.

46. Pentru rezecția venei jugulare, ligaturile duble sunt distanțate la 3 cm, vena secționându-se între ele. Ce se întâmplă cu ligaturile?

a). Se resorb în câteva zile prin hidroliză enzimatică

b) Cad singure după vindecare.

c) Se scot după asigurarea hemostazei.

d) Ligaturile care vor rămâne pe venă, în porțiunea sănătoasă, vor fi ancorate la țesutul perivenos, iar celelalte se vor îndepărta împreună cu vena trombozată.

e) Se resorb prin proteoliză enzimatică în 2-3 săptămâni.

47. Prin ce se deosebește metoda Cebotarev de rezecție a venei jugulare?

a). Recomandă sutura de rezistență și drenaj.

b) Recomandă asigurarea drenajului.

c) Recomandă păstrarea continuității cutanate din loc în loc

d) Vena este rezecată din loc în loc.

e) Vena este izolată prin tunelizare, fără incizie cutanată.

48. Sunt necesare îngrijiri postoperatorii suplimentare după rezecția venei jugulare față de ligatura venei jugulare?

a) Animalul nu se mai foloseste la tractiune

b) Se asigură drenaj și antibioticoterapie.

c) Nu se administrează furaje fibroase.

d) Animalul se ține în repaus.

e) Se hrănește numai cu furaje de buna calitate.

49. La ce animale se întâlnește bătătura de jug?

a) La taurinele folosite la tracțiune.

b) La catâri cu harnașamente neajustate.

c) La caii de samar.

d) În îngrășătorii, când frontul de furajare este prea mic.

e) La boii de muncă foarte bătrâni, cahectici.

50. Care este scopul operației în edemul cefei?

a) Drenarea colecției care infiltrează spațiile conjunctive.

b) Asanarea focarului purulent.

c) Întreruperea circulației limfatice.

d) Prevenirea complicațiilor septice.

e) Îndepărtarea tumefacției și a formațiunilor edematoase.

51. Ce sutură se recomandă după intervenția chirurgicală în edemul cefei?

a). Sutură cu agrafe la piele și catgut în profunzime

b) Sutură în puncte separate.

c) Sutură în "U", asigurând drenajul.

d) Sutură bietajată.

e) Nu se suturează.

52. Ce anestezie se face pentru operația de flegmon al cefei?

a) Narcoza.

b) Tranchilizare și infiltratie locala.

c) Infiltrație locală.

d) Nu este necesară anestezie, fiind țesuturi necrozate.

e) Anestezie de contact.

53. Cum se procedează cu țesuturile necrozate în flegmonul cefei?

a) Se elimină prin supurație.

b) Se asigură drenajul și se așteaptă eliminarea lor pe cale naturală.

c) Se aerează și se plombează cu antibiotice.

d) Se excizează în totalitate..

e) Se resorb în urma afluxului leucocitar.

OPERAȚII PE TORACE

8.1. OPERAȚIA ÎN FLEGMONUL GREABĂNULUI LA CAL

Indicații: flegmonul greabănului în stadiu avansat de evoluție, cu necroze, fistule sau colecții purulente în spațiile conjunctivale: scapular, subromboidal, dințato-spinal pentru asanarea focarelor și oprirea difuzării infecției spre planurile profunde: subscapular, toracal, rahidian.

Anestezie: generală.

Contenție: decubitală.

Insstrumentar: pentru diereză și exereză, pensă cu gheare, sondă canelată, lingură Volkmann, cuțit Buss, clește ciupitor de os, fierăstrău de sârmă.

Tehnica operatorie: După aseptizarea regiunii, se debridează traiectele fistuloase și se drenează colecțiile purulente. Se fac incizii paralele unilateral sau bilateral, de lungimi variabile, cât să asigure drenajul prin declivitate (Forsell și Silbersiepe), la cel puțin 4-5 cm între ele. Direcția și profunzimea inciziilor se aleg astfel încât să permită separarea și îndepărtarea țesuturilor necrozate, infectate, neoformate, asigurând hemostaza prin cauterizare, coagulare sau ligatură.

Se pot întâlni forme foarte grave cu necroza cartilajului scapular, a ligamentului supraspinos și chiar a proceselor spinoase dorsale 2-7. În acest caz operația este mai laborioasă, extirparea acestor formațiuni necesită o mai bună organizare pentru a evita pierderi masive de sânge și executarea corectă și rapidă a timpilor operatori sub anestezie corespunzătoare.

Traumatismul operator este foarte mare și este neceasră susținerea marilor funcții, echilibrare nutritivă și antibioticoterapie 7-10 zile. Se face toaleta zilnică a plăgilor care se cicatrizează prin înmugurire.

TORACOCENTEZA

Indicații: Puncția cavității toracice (toracocenteza, toracenteza sau pleurocenteza) este practicată în scop evacuator (pneumotorax, hidrotorax, hemotorax, piotorax), în scop explorator pentru precizarea diagnosticului, precum și în scop terapeutic.

Instrumentar: trocar pentru toracocenteză, sondă butonată, aspirator pentru secreții, iar la animalele mici se folosesc ace de seringă mai groase.

Anestezie: locală.

Contenție: patrupodală, cu membrul anterior deplasat înaintea liniei de aplomb pe partea operatorului.

Loc de elecție: La bovine, toracocenteza se poate face în partea inferioară a spațiului intercostal 6-7 pe dreapta și 7-8 pe stânga, la nivelul articulațiilor condrocostale, deasupra venei toracice externe la 3-4 cm de aceasta.

La cabaline, mediastinul nu separă complet cele două spații pleurale, iar puncția se face pe partea în care colecția este mai mare sau alternativ.

În stânga, se pătrunde prin spațiul intercostal 7 sau 8, iar pe partea dreaptă între coastele 6 și 7, deasupra venei pintenului.

Carnivorele prezintă comunicare între spațiile pleurale stâng și drept la nivelul cordului, iar puncția se face în spațiul 5 intercostal, parasternal.

Tehnica: Locul de elecție se pregătește prin tundere și radere, apoi se dezinfectează.

Se deplasează pielea spre înainte câțiva centimentri pentru a evita suprapunerea orificiilor cutanat și muscular pentru a nu realiza comunicarea directă a spațiului pleural cu exteriorul.

Se poate face o butonieră cu vârful bisturiului la piele pentru a ușura pătrunderea trocarului. Se introduce trocarul printr-o mișcare continuă de rotație și apăsare. Pătrunderea se face în direcție perpendiculară, cât mai aproape de marginea cranială a coastei posterioare pentru a nu leza cordonul vasculo-nervos intercostal. Se pătrunde în spațiul pleural pe o adâncime de 4-6 cm la animalele mari și 2-3 cm la animalele mici. Se retrage stiletul trocarului sau mandrenul acului, lăsând să curgă lichidul pleural care se colectează într-un recipient. Blocarea lumenului cu flocoane de fibrină întrerupe scurgerea colecției pleurale și se intervine pentru deblocarea acestuia cu o sondă butonată sau mandren. Evacuarea epanșamentului se va face lent sau intermitent pentru prevenirea unor accidente prin decompresiune bruscă.

Nu se va insista pentru evacuarea totală a conținului pleural dacă este lichid seros sau sero-sanguinolent. În cazul unei pleurezii purulente, sunt necesare lavaje cu ser fiziologic la termperatura corpului în mai multe reprize. Prin aceeași canulă sau ac se vor introduce soluții de antibiotice sau chimioterapice. Pe toată durata intervenției, se va urmări prevenirea pneumotoraxului, împiedicând comunicarea liberă prin canulă sau ac în inspirație, mai ales după terminarea scurgerii lichidului pleural. Se poate folosi un aspirator de secreții sau se adaptează un tub de cauciuc lung de 50-60 cm sau de perfuzor care se introduce cu un capăt într-un vas cu lichid plasat mai jos.

Retragerea canulei se face numai după reintroducerea stiletului, printr-o mișcare bruscă. Locul puncției se pensulează cu tinctură de iod și se acoperă cu pansament sau substanță adezivă.

PERICARDOCENTEZA

Indicații: Evacuarea lichidelor colectate în sacul pericardic (pericardita exsudativă).

Loc de elecție: La cal, se pătrunde prin spațiul intercostal 5 sau 6 pe partea stângă, deasupra venei pintenului.

La bovine, în pericardita traumatică, proiecția sacului pericardic este mult mărită în contact cu peretele pleural.

Pentru drenarea exsudatului pericardic, se folosesc două metode: pericardocenteza intercostală și pericardocenteza paraxifoidiană.

Pericardocenteza intercostală se face în spațiul 5 intercostal stâng, iar pericardocenteza paraxifoidă are ca repere capătul bisectoarei unghiului format de linia albă și linia hipocondrului stâng, în apropierea cartilajulul xifoidian (Moussu).

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, sondă butonată, pense hemostatice, trocar lung de 12-15 cm.

Anestezia: tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație în zona apendicelui xifoidian.

Contenție: decubit lateral drept.

Tehnica: Se incizează pielea pe o lungime de 10-15 cm la distanță egală de laturile unghiului descris și se dilacerează mușchiul drept abdominal aproape de inserția sa cranială. Prin dilacerarea țesutului adipos paraxifoidian se pătrunde cu indexul până în apropierea fasciei endotoracice și a sacului pericardic, unde se percep secusele cardiace.

Se introduce trocarul pe lângă deget în direcție oblică de jos în sus și dinapoi spre înainte. Pătrunderea este scurtă, de 3-4 cm.

După scoaterea stiletului, exsudatul pericardic se scurge în jet continuu. Se fac spălături ale sacului pericardic cu ser fiziologic sau soluții antiseptice neiritante (clorhexidină), apoi se reintroduce stiletul și se retrage trocarul. Prin plaga rămasă se introduce un tub de dren care se menține câteva zile pentru irigarea sacului pericardic.

Plaga musculo-cutanată se aspersează cu soluție de antibiotic și se suturează.

Tratamentul postoperator, pe lângă spălăturile pericardice zilnice, include antibioticoterapie generală și locală, tonice cardiace, diuretice și seruri electrolitice.

La câine și pisică, intervenția are aceleași indicații, drenarea făcându-se cu un ac de venisecție. Locul de elecție se găsește în spațiul 6 intercostal stâng, la 1 cm deasupra sternului și puțin înaintea apendicelui xifoid.

PUNCȚIA CORDULUI

Puncția cordiacă (cardocenteza) este indicată pentru recoltare de sânge, pentru administrarea unor analeptice cardio-respiratorii în urgențe sau pentru sacrificarea animalelor.

Loc de elecție: La cal, în spațiul intercostal 5 sau 6 la 3-4 cm deasupra sternului pe partea stângă.

La bovine, ovine și porcine, puncția se face deasupra sternului, în spațiul 4 intercostal stâng.

La câine și pisică, se percep contracțiile cardiace în spațiul intercostal 6, deasupra sternului, la 2-3 cm de acesta.

Tehnica: Acul de venisecție se introduce perpendicular spre cord, străbătând pielea, musculatura intercostală și pericardul.

Atingerea miocardului este marcată de o rezistență crescută, acul vibrează sincron cu contracțiile cardiace, iar pătrunderea în ventricul este urmată de apariția unui jet sacadat de sânge.

TORACOTOMIA

Indicații: pentru acces în cavitatea toracică (pericardotomie, la bovine, esofagotomie prin accese toracal, leziuni pluropulmonare, chirurgia experimentală, evacuarea unor formațiuni voluminoase (tumori, cheaguri etc.) și în scop explorator.

Instrumentar: pentru diereză, exereză, hemostază, depărtătoare, aspirator de lichide.

Anestezie: La animalele mici se asigură ventilație pulmonară sub narcoză, iar la taurine se face tranchilizare și anestezia nervilor intercostali în funcție de calea de acces pentru organul care urmează a fi operat sau narcoză inhalatorie pentru orice specie.

Contenție: decubit costoabdominal la animalele mici, în travaliu sau pe masa de operație la taurine.

Tehnica operatorie: Toracotomia (pleurotomia) se poate realiza prin spațiul intercostal la animalele mici sau cu rezecție de coastă la animalele mari.

Toracotomia fără rezecție de coastă se realizează în spațiile intercostale 4, 5, 6 sau 7, pe o lungime suficient de mare pentru calea de acces, mărind apoi spațiul prin aplicarea depărtătoarelor.

Se incizează pielea și musculatura intercostală la mijlocul distanței dintre două coaste, pentru a nu leza cordonul vasculo-nervos, asigurând declivitatea. Se asigură hemostaza și apoi se incizează fascia endotoracică și pleura parietală în timpul unei expirații pentru a nu leza pulmonul.

După executarea intervenției pe organele toracice, se închide plaga toracală prin sutură trietajată: pleura cu fascia endotoracică, în fir continuu cu catgut, apoi musculatura intercostală în surjet sau puncte separate tot cu fir resorbabil, iar pielea se suturează în puncte separate cu ață chirurgicală. Se recomandă ca ultimul punct de sutură pentru închiderea plăgii pleurale să se strângă în timpul unei inspirații forțate (respirație asistată) pentru eliminarea cât mai completă a aerului din spațiul pleural (pneumotoraxul). Sutura atentă a țesuturilor fascio-musculare intercostale completează etanșeitatea plăgii toracale.

Se asigură tratamentul postoperator corespunzător cu antibiotice și stimulente generale până la vindecare.

Toracotomia cu rezecție de coastă se practică la animalele mari pentru crearea unor căi de acces la organele din cavitatea toracică. Rezecția de coastă se face și în scop terapeutic în osteomielite sau pentru extirparea unor formațiuni tumorale la acest nivel.

Instrumentar: bisturiu, pense anatomice, pense chirurgicale, foarfeci, pense hemostatice, decolator de periost, ferăstrău de sârmă, pensă cu gheare, depărtătoare, clește ciupitor de os, chiuretă, lingură Volkmann, ac Dechamps, instrumentar și materiale pentru sutură.

Anestezia: Anestezie generală (narcoză sau NLA) sau tranchilizare și blocaj troncular intercostal.

Tehnica operatorie: Incizia pielii, a m. cutanat și a fasciei la mijlocul lățimii coastei, pe o lungime care să depășească porțiunea care urmează a fi rezecată, în ambele direcții.

Incizia periostului pe aceeași direcție și două incizii transversale ale acestuia la extremitățile inciziei longitudinale. Se decolează periostul relativ ușor, cu atenție mai mare pe partea medială a coastei pentru a nu leza fascia endotoracică. Dacă există procese tumorale sau deformări osteomielitice, decolarea periostului este mai dificilă în dreptul focarelor respective și în acest caz se fac mai întâi inciziile transversale pentru delimitare și apoi separăm periostul cât este posibil, fără a-l deteriora.

Se introduce sârma ferăstrăului pe sub coastă cu acul Dechamps și se secționează la extremitățile segmentului care trebuie îndepărtat. Se nivelează cu chiureta sau cleștele ciupitor marginile osoase și se face toaleta plăgii. Secționarea transversală a coastei se poate face și cu freza sau cu cleștele ciupitor de os cu atenție de sus în jos.

Secționarea fasciei endotoracice și a pleurei se face la nivelul patului periostal al coastei rezecate, fiind precedată de puncția pleurală pentru inducerea unui pneumotorax de acomodare la rumegătoare. Pentru secționarea fasciei se folosește un bisturiu butonat sau se face o butonieră prin care se introduce sonda canelată și se mărește incizia cu bisturiul sau foarfeca.

Închiderea peretelui toracal se face prin sutură etajată sub dren la exterior.

Ultimul punct de sutură pentru închiderea spațiului pleural se face ca în metoda precedentă, dacă s-a asigurat respirație asistată sau într-o expirație forțată după anestezie pe cale injectabilă, pentru reducerea pnumotoraxului.

PERICARDOTOMIA LA BOVINE

Indicații: Deschiderea sacului pericardic se face în pericardita traumatică întâlnită la rumegătoarele mari ca o complicație a reticuloperitonitei traumatice (prin corpi străini).

Instrumentar: pentru diereză, hemostază, rezecție de coastă, drenaj și pentru sutură.

Contenție: Patrupodală în travaliu sau pe patul de operație mobil. Poziția patrupodală oferă condiții mai bune pentru drenajul colecțiilor pericardice.

Anestezia: tranchilizare și analgezie locală sau generală în concordanță cu tehnica stabilită.

Tehnica operatorie:

1. Rezecția coastei 5 pe partea stângă după tehnica descrisă.

2. Toracocenteza stângă cu pneumotorax de acomodare.

3. Incizia fasciei endotoracice și a pleurei în direcție verticală.

4. Explorarea cavității pleurale și a sacului pericardic cu atenție, manual, pentru depistarea aderențelor depozitelor de fibrină și eventual a corpului străin sau a porții de intrare.

5. Pericardopexia. Sacul pericardic se suturează la marginile plăgii toracale în surjet sau puncte separate neperforante după ce s-a exteriorizat o porțiune prin tracțiuni moderate cu mâna. Scopul acestei manopere este acela de a evita scurgerea conținutului din sacul pericardic în cavitatea toracică după deschidere. Dacă sunt aderențe, depistate ușor prin palpare, se poate renunța la pexie.

6. Pericardotomia propriu zisă printr-o incizie longitudinală, făcând mai întîi o butonieră de 1-2 cm prin care se scurge conținutul serofibrinos, rău mirositor, în jet continuu.

Lichidul conține flocoane purulente sau de fibrină și se colectează într-un recipient pentru a fi examinat.

7. Lavajul cavității pericardice, îndepărtarea depozitelor fibrinoase și introducerea unor soluții cu antibiotice.

8. Pericardorafia cu fir resorbabil în puncte separate, după aplicarea unui tub pentru drenaj, în partea cea mai declină a plăgii. Tubul de dren se fixează atât la sacul pericardic, cât și la peretele toracal. Prin tubul de dren se introduc antibiotice postoperator.

9. Îndepărtarea punctelor de sutură ale pericardopexiei.

10. Aspersarea unor soluții de antibiotic în cavitatea pleurală.

10. Sutura plăgii toracale bietajat sau trietajat.

Postoperator se aplică un tratament susținut cu antibiotice pe cale generală și locală, tonice cardiace și stimulente generale, diuretice, nutritive și hidroelectrolitice.

Se poate evita pneumotoraxul, renunțând la timpul operator nr. 2 (toracocenteza). În acest caz, se face pericardopexia înaintea inciziei fasciei endotoracice.

După rezecția unui segment de 15 cm din partea distală a coastei a cincea stângă, se aplică depărtătoarele și se prinde pericardul cu mâna prin traversul pleurei parietale. Se suturează pleura parietală la pericard, în fir continuu cu material resorbabil pe toată circumferința porțiunii exteriorizate. Se incizează pleura cu fascia endotoracică în mijlocul porțiunii suturate, după care urmează incizia pericardului.

Pericardopexia rămâne permanentă, iar prin tubul de dren din pericard se fac zilnic lavaje cu ser fiziologic și se introduc antibiotice până se aseptizează exsudatul care devine seros și se reduce cantitativ până la dispariția completă.

Prin această metodă, confortul animalului este mult mai vizibil postoperator, iar riscurile unor complicații (răspândirea infecției la nivel pleural, persistența pneumotoraxului etc.) sunt reduse. După scoaterea tubului de dren, plaga se închide complet prin sutură cu aceleași precauții, evitând pneumopericardul.

CHESTIONAR

1. Care sunt spațiile conjunctive afectate în flegmonul greabănului la cal, din care poate să difuzeze infecția?

a) Scapular, subromboidal, dințato-spinal

b).Subscapular, toracal, rahidian

c) Prescapular, dintato-spinal.

d) Prepectoral, prescapular, subromboidal.

e) Rahidian, subscapular.

2. Prin ce metode se asigură hemostaza definitivă în operația de flegmon al greabănului?

a) Astringente, angiotripsie

b) Cauterizare, torsiune vasculară, forcipresură.

c) Compresiune, torsiune, pansament compresiv.

d) Coagulante, sutură hemostatică.

e) Cauterizare, coagulare, ligatură..

3. Ce tip de cicatrizare se realizează după operația de flegmon al greabănului?

a). Sub crustă

b) Adeziune.

c) Per primam.

d) Înmugurire.

e) Mixtă.

4. În ce scop se face toracocenteza?

a) Evacuator: pneumotorax, hidrotorax, hemotorax, piotorax.

b) Explorator, pentru acomodare

c) Terapeutic, pentru precizarea diagnosticului.

d) Ventilație pulmonară artificială.

e) Ventilație pulmonară multisistem.

5. Care este locul de elecție pentru toracocenteză la bovine?

a) Partea inferioară a spațiului intercostal 6-7 pe dreapta și 7-8 pe stânga, deasupra venei toracice externe.

b) Numai pe stânga în spațiul intercostal 3-6 sub vena toracica.

c) Se poate face pe dreapta în spațiul 6-7 si pe stanga in spatiul 5-6 intercostal.

d) Lângă apendicele xifoid, sub rebordul costal.

e) La 2 cm de apendicele tranșelian, in spatiul intercostal 6-7.

6. Care este locul de elecție pentru toracocenteză la cabaline?

a) Spațiul intercostal 7- 8 pe partea stângă sau 6-7 pe partea dreapta.

b) Spațiul intercostal 6-7 pe partea dreaptă sub vena pintenului.

c) Spațiul costal 3-4 pe stânga și 6-7 pe dreapta.

d) Se poate face numai pe partea dreaptă, deoarece mediastinul nu separă complet cele două spații pleurale.

e) Lângă apendicele xifoid, pe partea stanga sau dreapta.

7. Care este locul de elecție pentru pericardocenteză la cal ?

a) Spațiul intercostal 7-8 pe partea dreaptă.

b) La bovine, spațiul 5 intercostal stâng.

c) La bovine, pentru accesul paraxifoidian, bisectoarea unghiului format de linia albă și hipocondrul stâng.

d) Spațiul intercostal 5 sau 6 pe partea stânga.

e) Spatiul intercostal 7-9 pe partea stanga.

8. Cum se închide plaga cutanată după pericardocenteză?

a) Se închide spontan.

b) Se suturează.

c) Se menține deschisă pentru evacuarea completă a colecției.

d) Se aplică un tub de dren până la pericard care se menține câteva zile.

e) Se cauterizează.

9. În pericardocenteză, pe lângă spălăturile pericardice zilnice, tratamentul postoperator mai include:

a) Antibioticoterapia generală și locală.

b) Tonice, diuretice si repaus absolut.

c) Analgezice centrale și miorelaxante.

d) Antihemoragice și antitrombotice.

e) Antipiretice și cortizonice.

10. Care este locul de elecție pentru cardocenteză la bovine, ovine si porcine?

a) La cal, spațiul intercostal 5 sau 6, la 3-4 cm deasupra venei pintenului, pe partea stângă.

b) Deasupra sternului, în spațiul 4 intercostal stâng.

c) La câine și pisică, în spațiul intercostal 3, deasupra sternului .

d) Pe lângă manubriul sternal, la 2-3 cm de acesta.

e) La cal, spațiul intercostal 8-10, unde se percep contracțiile cardiace, deplasând membrul stâng anterior înaintea liniei de aplomb.

11. În ce direcție se pătrunde cu acul de venisecție pentru cardocenteză?

a). Oblic de jos în sus

b) Oblic de sus în jos.

c) Perpendicular spre cord.

d) Oblic, la marginea cranială a coastei.

e) În contact cu marginea caudală a coastei.

12. Prin ce semne este marcată pătrunderea mușchiului cardiac cu acul de venisecție?

a) Se percepe zgomotul caracteristic de aspiratie.

b) Apare un jet sacadat de sânge.

c) Animalul prezintă convulsii din cauza durerii.

d) Animalul este speriat.

e) Soluția pătrunde ușor, nu întâmpină rezistență.

13. Ce anestezie se recomandă pentru operația de toracotomie la taurine?

a) Pentru animale mici, narcoză, asigurând ventilația pulmonară.

b) Tranchilizare și anestezia nervilor intercostali.

c) Narcoza inhalatorie.

d) Narcoza cu cloral hidrat

e) Electronarcoza.

14. La animalele mici, toracotomia se face fără rezecție de coastă, în spațiile 4, 5, 6 sau 7 intercostale. Ce sutură se face la terminarea operației?

a) Trietajată.

b) Se suturează numaipleura cu fascia endotoracică

c) Surjet sau puncte separate cu fir resorbabil.

d) Puncte separate tip Hartman.

e) Sutură monoplană cu fir sintetic resorbabil.

15. În toracotomie la animalele mici, ținând cont de asigurarea ventilației pulmonare artificiale, ce precauții recomandați pentru reducerea pneumotoraxului la sfârșitul intervenției?

a) Fascia endotoracică și pleura se incizează în timpul unei expirații pentru a nu leza pulmonul.

b) Ultimul punct de sutură pentru închiderea plăgii pleurale se strânge în timpul unei inspirații forțate.

c) Se folosesc depărtătoare adecvate.

d) Se aspiră secrețiile și cheagurile de sânge.

e) Se face sutură etanșă și se asigură drenajul.

16. Care din următorii timpi operatori se regăsesc în operația de pericardotomie la bovine?

a) Pericardopexia și omentopexia.

b) Rezectia de coastei a 9-a pe partea stanga.

c) Rezecția coastei a 5-a pe partea stângă.

d) Explorarea cavității abdominale și pericardocenteza.

e) Pericardocenteza.

17. Cum se poate evita pneumotoraxul în operația de pericardotomie la bovine?

a) Da, dacă se asigură narcoză pe cale inhalatorie.

b) Nu se poate evita, spațiul fiind prea mare.

c) Se poate evita dacă se asigură evacuarea colecțiilor prin aspirație.

d) Prin ventilație pulmonară artificială.

e) Se face pericardopexia înaintea inciziei fasciei endotoracice.

18. Ce avantaje prezintă pericardotomia fără pneumotorax la bovine?

a) Vindecarea este mai rapida.

b) Riscul unor complicații se reduce.

c) Se asigură un drenaj mai eficient.

d) Metoda este mai simplă,.

e) Plaga se închide spontan fără sutură.

OPERAȚII PE ABDOMEN

9.1. LAPAROTOMIA

Deschiderea chirurgicală a cavității abdominale (laparotomia, celiotomia) reprezintă primul timp operator în intervenții pe viscerele digestive, urinare sau genitale localizate la acest nivel, extirparea unor formațiuni tumorale sau ca operație propriu-zisă efectuată în scop explorator pentru precizarea diagnosticului. Chirurgia laparoscopică deschide noi perspective din punct de vedere tehnic și fiziopatologic. Intervențiile pe cavitaeta abdominală prezintă unele particularități care impun măsuri suplimentare de protecție și foarte multă acuratețe în desfășurarea operației, cu motivație specială:

1. Dieta preoperatorie și postoperatorie pentru ușurarea explorării viscerelor, reducerea traumatismului acestora, precum și pentru reducerea presiunii asupra plăgii suturate.

2. Asepsia severă atât preoperator, cât și în timpul operației cu atenție deosebită în operațiile cu timpi operatori septici (gastrotomie, enterotomie etc.), unde se impune delimitarea strictă a acestora și continuarea operației numai cu instrumentar steril după revenirea la timpi aseptici.

3. Anestezia trebuie să realizeze și miorelaxare suficientă pentru a reduce presiunea peretelui abdominal asupra viscerelor, asigurând liniștea operatorie fără riscul traumatizării acestora.

4. Locul de elecție se alege astfel încât să permită accesul direct la organul asupra căruia se face intervenția propriu-zisă.

5. Mărimea plăgii abdominale se stabiliește în strânsă corelație cu amploarea manoperelor care urmează, evitând tracțiunile și traumatismele inutile generate de o plagă abdominală prea mică sau prea mare.

6. Hemostaza sigură, definitivă, executată rapid cu materiale rezistente, deoarece hemoragia secundară intraabdominală este mult mai greu controlată.

7. Operația se desfășoară într-un ritm alert, fără pauze, cu scurtarea timpului de deschidere a abdomenului la strictul necesar.

8. Este interzisă traumatizarea viscerelor, a vaselor de sânge și a peritoneului. Traumatismele, cheagurile și depozitele de fibrină favorizează aderențele și peritonita. La cal, reactivitatea peritoneului este mai crescută și impune o atenție deosebită.

9. Dacă se prelungește operația, viscerele abdominale expuse la acțiunea aerului vor fi umectate cu ser fiziologic ușor încălzit.

10. Folosirea judicioasă a materialelor de sutură, evitând excesele, nodurile mari, inutile, iritante, nesterile, cu grosimi neadecvate.

Loc de elecție: Reprezintă un criteriu de clasificare a laparatomiilor. Se stabilește în funcție de specie, tipul intervenției, topografia organului de operat și scopul urmărit:

1. mediană ventrală – pe linia albă

– prepubiană – între ombilic și pubis

– preombilicală – între ombilic și xifoid

– ombilicală.

2. paramediană ventrală – paralel cu linia albă,între aceasta și lanțul mamar. Ex. la masculii rumegătoarelor mici, canidelor și porcinelor.

3. ventro-laterală – între vena mamară anterioară și pliul ei. Ex. pentru operația cezariană met. Götze.

4. laterală (în flanc):

– în fosa paralombară (golul flancului)

– retrocostală

– în teșitura flancului (sub coarda flancului)

5. inguinală – în unele hernii inguinale, care necesită enterectomie sau avariohisterectomie.

6. prin acces pelvin:

– pe cale vaginală (colpotomie)

– pararectală.

7. transversă: prepubiană, ombilicală, xifoidiană.

Repere anatomice:

Linia albă este reprezentată de un țesut conjunctiv fibros, puțin vascularizat și inervat, este rezistent pentru sutură, dar țesutul cicatricial se formează mai greu din aceleași motive. La aceasta se mai adaugă pielea și mușchiul cutanat la exterior, iar pe partea internă prezintă legături cu fascia transversă și peritoneul. La carnivore, în zona ombilicală, se găsește un panicul adipos, mai abundent la animalele adulte și în stare bună de întreținere sau obeze. La acestea poate să constituie un impediment la momentul suturii abdominale.

În partea ventrală, se găsește mușchiul drept al abdomenului, dispus simetric cu fibrele orientate longitudinal și reprezintă baza anatomică la acest nivel.

În flanc, straturile anatomice sunt reprezentate de piele, fascia superficială cu mușchiul cutanat, tunica abdominală, mușchii: oblicul extern, oblicul intern și transversul abdominal. Ultimul prezintă o porțiune musculară vizibilă numai în laparatomiile efectuate în golul flancului, continuându-se apoi cu fascia (aponevroza) transversă, tapetată la fața internă cu peritoneul parietal.

Vasele de sânge sunt reprezentate de arterele subcutanate abdominale, cele două epigastrice anterioare și posterioare, ramura cranială a circumflexei iliace, arterele lombare, precum și de venele satelite.

Sensibilitatea este asigurată de ultima pereche de nervi toracali și primele două perechi lombare (iliohipogastric și ilioinguinal), cu numeroase ramificații și anastomoze.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură la care se adaugă sonda canelată, depărtătoare și instrumente speciale dacă este cazul (pense intestinale, pense în "T", ecrasor etc.).

Contenție: patrupodală sau decubitală.

Anestezie: generală (NLA sau narcoză) sau tranchilizare asociată cu analgezia loco-regională.

Tehnica operatorie: Prezintă mici diferențe în funcție de locul de elecție și talia animalului.

1. Laparotomia mediană ventrală.

Este preferată la animalele mici, deoarece permite accesul la toate viscerele abdominale, sensibilitatea este redusă, hemoragia este mică, iar cicatricea este rezistentă, dar se formează mai greu și necesită protejarea plăgii până la vindecare. Se poate face între ombilic și pubis pe toată lungimea sau numai 3-4 cm. Pentru intervenții pe vezica urinară, se incizează mai aproape de pubis, iar pentru ovariectomie, imediat înapoia ombilicului. Pentru intervenții pe stomac sau duoden, se face laparotomie preombilicală, iar dacă este necesară o laparotomie mai largă, incizia depășește cicatricea fibroasă ombilicală, ocolind-o pe dreapta sau pe stânga pentru o mai bună afrontare prin sutură. Dacă există și o hernie ombilicală, nu se justifică laparotomia periombilicală.

Pentru animalele mari este mai rar utilizată din cauza presiunii exercitate de viscerele abdominale.

Tehnica

1. Incizia pielii și a țesutului conjunctiv subcutanat.

2. Incizia liniei albe pe o lungime mai mică cu 1-2 cm la ambele extremități în raport cu incizia cutanată.

3. Incizia peritoneului cu mare atenție pentru a proteja organele abdominale mai ales dacă există presiune crescută la acest nivel (gestație avansată, piometru etc.).

Se pot folosi mai multe procedee:

a) Se face o butonieră cu bisturiul sau foarfeca, eventual trăgând ușor peritoneul cu o pensă. Se introduce o sondă canelată pe direcția liniei albe și apoi secționăm peritoneul cu fascia transversă. Sonda canelată poate fi înlocuită cu o pensă hemostatică sau anatomică.

b) Incizia peritoneului cu bisturiul, foarfeca sau herniotomul, sub protecție digitală după efectuarea unei butoniere ca în metoda precedentă.

c) Incizia liniei albe împreună cu fascia transversă și peritoneul, respectând aceleași reguli pentru protecția viscerelor.

4. Explorarea cavității abdominale și intervenția propriu-zisă.

5. Sutura peretelui abdominal. Cele mai numeroase accidente și complicații postoperatorii se produc datorită nerespectării unor reguli de bază:

a) menținerea anesteziei până la sfârșitul suturii pentru a evita contractura peretelui abdominal care atrage ieșirea anselor intestinale prin plagă, făcând dificilă sutura sau duce la ancorarea epiplonului, mezenterului sau unei anse intestinale la plaga abdominală cu formarea aderențelor sau eventrațiilor.

b) alegerea unui material de sutură adecvat ca grosime, rezistență și tolerabilitate.

c) folosirea unei metode de sutură corespunzătoare cu locul de elecție și grosimea peretelui abdominal.

Sutura trietajată

1. Sutura liniei albe împreună cu peritoneul și fascia transversă în surjet întretăiat sau puncte separate.

2. Sutura fasciei superficiale și a țesutului adipos în surjet simplu, cu același fir, cu un singur nod terminal pe capătul scurt al firului rămas de la nodul inițial. Ajutorul ține firul întins la fiecare buclă pentru a obține o afrontare uniformă.

3. Sutura pielii în puncte separate simple sau de rezistență. Dacă se asigură protejarea plăgii împotriva automutilării, se poate face sutură intradermică în zig-zag orizontal sau vertical.

Sutura bietajată

Primul strat de sutură se aplică la peritoneu împreună cu linia albă și tunica abdominală, în puncte separate simple sau de rezistență cu fir resorbabil sau nylon, iar la piele în puncte separate cu fir neresorbabil.

Sutura este rapidă și suficient de rezistentă, dar se cere afrontarea foarte atentă a tuturor straturilor anatomice.

2. Laparatomia paramediana ventrală

Este indicată la masculii canidelor, porcinelor sau rumegătoarelor mici, datorită poziției furoului, penisului și a orificiului prepuțial sau pentru acces la ficat, duoden, stomac, splină.

Locul de elecție este situat la 5-6 cm de linia albă, pe dreapta sau pe stânga.

1. Incizia pielii, a m. cutanat și a tecii externe a mușchiului drept abdominal.

2. Dilacerarea manuală a mușchiului drept abdominal în diercția fibrelor sale.

3. Incizia tecii interne a mușchiului drept abdominal.

4. Dilacerarea țesutului adipos retroperitoneal.

5. Incizia peritoneului și fasciei transverse cu atenție pentru a nu leza viscerele abdominale.

6. Sutura trietajată a peretelui abdominal.

a) peritoneu + fascie transversă + teaca internă a m. drept abdominal.

b) mușchiul drept abdominal + teaca externă și tunica abdominală.

c) pielea.

Cicatrizarea peretelui abdominal este mai rapidă și rezistentă, riscul eventrațiilor este mai redus, dar hemostaza este mai dificilă.

3. Laparatomia ventrolaterala

Este folosită pentru histerotomie la vacă prin metoda Götze și permite accesul lejer la uterul gestant pe sub rumen.

Loc de elecție: partea inferioară a flancului stâng, între pliul iei și vena mamară, la jumătatea distanței dintre aceste repere, în partea posterioară, iar anterior, incizia este paralelă cu vena mamară sau apropiindu-se de aceasta pentru asigurarea declivității pentru drenaj.

Anestezia: NLA sau sedare cu xilazină și anestezie locală sau regională.

Contenție: decubit lateral drept.

Timpi operatori:

1. Incizia pielii pe o lungime de 30-40 cm dinainte spre înaoi, asigurând hemostaza.

2. Incizia mușchiului cutanat.

3. Incizia tunicii abdominale și a aponevrozei oblicilor.

4. Incizia mușchiului drept abdominal și a oblicului extern.

5. Incizia fasciei transverse și a peritoneului. Se efectuează intervenția propriu-zisă pe uter, se repun viscerele în poziție anatomică și se face toaleta plăgii abdominale și, dacă este cazul, aseptizarea acesteia.

6. Sutura trietajată a peretelui abdominal.

I. peritoneul + fascia transversă + stratul muscular cu catgut nr. 1.

II. tunica abdominală + aponevrozele oblicilor + m. cutanat cu catgut nr. 2 sau fir sintetic.

III. sutura pielii în puncte separate simple sau de rezistență cu ață chirurgicală groasă.

Dacă uterul a fost infectat (fetus mort, emfizematos), peretele abdominal cu infiltrații edematoase masive sau asepsia deficitară se va aplica un tub de dren în comisura anterioară a plăgii.

4. Laparatomia prin flanc

Pătrunderea prin peretele lateral al cavității abdominale este preferată mai ales la animalele de talie mare unde masa gastrointestinală forțează suturile care pot să cedeze, producând complicații postoperatorii după laparatomiile ventrale.

Locul de elecție se stabilește în funcție de topografia organului care urmează a fi abordat și cu tehnica operatorie.

Laparotomia în fosa paralombară

Locul de elecție este mijlocul fosei paralombare, la 3-4 cm sub apofizele transverse lombare până la coarda flancului.

Indicații: intervenții chirurgicale pe rinichi, glande suprarenale, ovare (la iapă), cecum, rumen.

Anestezie: tranchilizare sau NLA la doze compatibile cu stațiunea patrupodală. La animalele mici se face NLA sau narcoză în concordanță cu amploarea operației propriu-zise.

Contenție: în travaliu sau pe masa de operație.

Tehnica:

1. Incizia verticală a pielii fasciei superficiale și aponevrozei și a oblicului intern care este mai bine reprezentat la bovine.

2. Se asigură hemostaza.

3. Dilacerarea mușchiului transvers al abomenului care este bine reprezentat mai ales în partea superioară a plăgii abdominale.

4. Incizia peritoneului.

5. Intervenția propriu-zisă.

6. Închiderea abdomenului se face prin sutură trietajată, bietajată sau monoplană.

b. Laparotomia retrocostală

Indicații: rumenotomie, deplasarea abomasului, colotomie.

Loc de elecție: înapoia ultimei coaste, la 3-4 cm sub apofizele transverse lombare.

Este necesară incizia tuturor straturilor peretelui abdominal. Hemoragia este mai abundentă și trebuie să fie asigurată hemostaza definitivă strat cu strat.

Sutura trebuie să asigure afrontarea corectă a fiecărui strat muscular împreună cu formațiunile conjunctive adiacente fără inversarea acestora.

c. Laparotomia transcostală

Indicații: ovariectomie la cățea și pisică, reticulotomie etc.

Loc de elecție: ultimul spațiu intercostal la cățea și pisică, iar la vacă spațiuil intercostal 9-10 sau cu rezecția coastei a noua. La acest nivel, este necesară incizia inserției diafragmei pe fața internă a ultimelor coaste, fără pericolul de pneumotorax.

Contenție: patrupodală la animalele mari și decubitală la animalele mici.

Anestezia: tranchilizare și anestezia nervilor intercostali 8, 9 și 10 la vacă, iar la animalele mici, narcoză sau NLA.

Tehnica operatorie la vacă:

1. Incizia pielii 15-20 cm în direcția coastei a noua în treimea inferioară a acesteia.

2. Rezecția coastei.

3. Incizia inserției diafragmei și a peritoneului.

4. Incizia epiploonului.

5. Operația propriu-zisă la nivelul rețelei.

6. Sutura epiploonului în surjet cu catgut.

7. Sutura bietajată sau trietajată sub dren a peretelui muscular și pielea.

d. Laparotomia inguinală

Indicații: ovariohisterectomie la cățele cu histerocel inguinal, criptorhidrectomie abdominală prin procedeul belgian, hernie inguino-scrotală acută la armăsar.

Contenție: decubit dorsal sau lateral cu descoperirea regiunii inguinale.

Tehnica: Se face o incizie liniară a pielii pe direcția inelului inguinal depășind cu câțiva centimetri comisura cranio-laterală a acestuia. În cazul unei hernii inguinale voluminoase la cățea se poate face incizie în "felie de pepene", la baza sacului herniar.

Debridarea traectului inguinal se face numai la unghiul antero-lateral cu herniotomul sau bisturiul, sub protecția degetului arătător al mâinii opuse pentru a nu leza ansele intestinale.

Sutura inelului inguinal se face bietajat sau trietajat cu materiale rezistente, dar bine tolerate. La masculi, se ancorează cordonul testicular torsionat. Fixarea cordonului se face cu capetele firului utilizat pentru ligatură, trecute prin marginile inelului aproape de unghiul postero-medial.

Trecerea acului pentru sutură va fi precedată de vizualizarea marginilor plăgii, iar pătrunderea se face sub control digital. Înțeparea sau ruperea trunchiului pudendo-epigastric provoacă o hemoragie abundentă și greu de controlat la toate speciile.

Sutura pielii se face în puncte separate și se aplică tub de dren din cauza mobilității foarte mari a țesuturilor în regiunea inguinală.

e. Laparotomia în teșitura flancului

Indicații: histerotomie, enterotomie ovariectomie.

Loc de elecție: părțile laterale ale abdomenului sub coarda flancului în direcție verticală sau oblică.

Anestezie: Tranchilizare și analgezie locoregională, NLA sau narcoză.

Contenție: Patrupodală la animalele mari sau decubit lateral pe partea opusă la toate speciile. În unele situații, este necesară fixarea pe un plan înclinat pentru deplasarea viscerelor și crearea unor căi de acces mai lejere (ex. castrarea la scroafă).

Tehnica operatorie:

1. Incizia pielii pe direcția stabilită, verticală sau oblică, dinainte înapoi sau dinapoi spre înainte. Odată cu pielea, se incizează și mușchiul cutanat sau țesutul adipos subcutanat, mai mult sau mai puțin reprezentate în funcție de specie și mărimea inciziei.

2. Incizia tunicii abdominale pe o lungime de 1-2 cm mai puțin decât incizia cutanată.

3. Pătrunderea prin stratul muscular prin secționare cu bisturiul fără a se urmări direcția fibrelor musculare sau prin dilacerare, cunoscând avantajele și dezavantajele fiecărui procedeu.

4. Dilacerarea țesutului adipos retroperitoneal.

5. Incizia peritoneului evitând perforarea brutală a acestuia, care determină deșirări și chiar leziuni ale organelor interne.

În cazul pătrunderii prin dilacerarea stratului muscular se recomandă prinderea peritoneului cu o pensă hemostatică și efectuarea unei butoniere cu foarfeca și apoi mărirea breșei peritoneale prin incizie sub protecție digitală sau pe sonda canelată.

6. Aplicarea depărtătoarelor și intervenția intraabdominală propriu zisă.

7. Sutura peretelui abdominal.

– Primul strat de sutură îl reprezintă peritoneul împreună cu mușchiul transvers atât în porțiunea musculară, cât și în cea aponevrotică. Se impune o atenție mai mare la animalele cu țesut adipos retroperitoneal abundent, unde peritoneul se va sutura numai împreună cu fascia transversă în surjet cu fir resorbabil.

– Sutura stratului muscular se poate face în bloc, cu fir resorbabil sau sintetic bine tolerat. Pentru asigurarea unei rezistențe corespunzătoae și formarea unei cicatrici suple, este necesară apropierea formațiunilor conjunctive (fascii aponevroze care au tendința să se depărteze).

– Pielea se suturează în puncte separate cu ață chirurgicală groasă sau cu nylon.

Dacă musculatura abdominală nu a fost secționată (pătrunderea prin dilacerare), se verifică plaga pentru a nu rămâne anse intestinale printre straturile musculare (la scroafă, după castrare, se verifică și coarnele uterine) și se aplică numai 2-3 puncte de sutură la straturile profunde și peritoneu, iar pielea se suturează separat.

4.Laparotomia prin acces pelvin

Indicații: ovariectomie la iapă sau vacă prin colpotomie, hernie perianală cu hipertrofie sau tumoră de prostată.

Loc de elecție: partea superioară a fundului de sac vaginal (colpotomie) sau prin fosa pararectală.

Tehnica operatorie:

a. Laparotomia vaginală (colpotomie). Se aseptizează vaginul și se completează anestezia prin introducerea unui tampon de tifon îmbibat în soluție anestezică locală (carbocaină).

Incizia peretelui dorsal al vaginului se face longitudinal cu colpotomul (bisturiu cu lama ascunsă) și se dilacerează atât cât este necesar pentru prinderea și aducerea ovarelor în interiorul vaginului pentru extirpare cu ecrasorul la vacă sau trecând ecrasorul prin breșa peretelui vaginal până în regiunea sublombară și secționarea pediculului ovarian la acest nivel.

Plaga vaginală nu se suturează, cicatrizîndu-se prin înmugurire. Postoperator animalul se ține pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat.

Pentru siguranță, se pot aplica 2-3 puncte de sutură cu un fir lung, nodurile fiind realizate cu o singură mână în interiorul vaginului.

b. Pătrunderea prin fosa pararectală se face printr-o incizie în semicerc, în hernia perianală la câine. Pielea va fi secționată cu grijă, deoarece viscerele herniate sunt separate de piele numai de fascia perianală care uneori este deșirată.

Se evacuează lichidul transvazat, se extirpă formațiunile tumorale sau hematoamele, se repun organele herniate în cavitatea abdominală, eventual s-a extirpat prostata.

Obturarea cavității pelviene se face prin sutură bietajată sau trietajată cu materiale de sutură rezistente. Punctele de sutură vor trece prin ligamentul sacroischiatic, mușchiul suspensor și mușchiul gluten superficial. Sutura nu trebuie să intersecteze glandele perianale, iar dacă nu se poate evita, se va extirpa glanda perianală.

5. Laparotomia transversă.

Pot fi realizate perpendicular sau oblic pe linia albă, singură sau combinată, cu precauție pentru a nu secționa vasele de sânge importante, respectând normele generale din laparotomii.

CHESTIONAR

1. Intervențiile pe cavitatea abdominală impun măsuri suplimentare de protecție și acuratețe tehnică. Cum motivați aceasta?

a) Se lucrează numai cu instrumente sterile pe toată durata operației.

b) Asepsia este severă mai ales în operațiile cu timpi operatori septici, deoarece infecția este mai greu de controlat.

c) Operațiile septice se efectuează numai la sfârșitul zilei de lucru.

d) La operațiile septice se folosesc antibiotice in aplicatie locala si generala.

e) Operațiile septice se efectuează în alte săli.

2. Dați exemple de operații cu timpi septici pe cavitatea abdominală:

a) Reticulotomia, operația în deplasarea abomasului, uretrotomia.

b) Esofagotomia, pericardotomia.

c) Rumenotomia, castrarea animalelor criptorhide, fistula de lapte.

d) Gastrotomie, enterotomie, enterectomie.

e) Hernia ombilicală, hernia inguino-scrotală cronică.

3. De ce este necesară dieta alimentară în intervenții pe cavitatea abdominală?

a) Modifica topografia viscerelor.

b) Reduce traumatismul operator.

c) Mareste presiunea asupra plăgii suturate.

d) Stimulează imunitatea și fenomenele reparatorii.

e) Împiedică formarea aderențelor și a peritonitei.

4. De ce se recomandă anestezie cu relaxare musculară în intervenții pe cavitatea abdominală?

a) Se asigură imobilizarea animalului

b) Reduce presiunea viscerelor asupra peretelui abdominal micșorând traumatismul acestora.

c) Reduce presiunea peretelui abdominal asupra viscerelor, asigurând liniște operatorie..

d) Se poate stabili cu exactitate locul de elecție.

e) Metoda de anestezie se alege în funcție de amploarea operației.

5. Cum se alege locul de elecție pentru intervenții pe cavitatea abdominală?

a). Se asigură declivitate și drenaj

b) Este stabilit pentru fiecare operație.

c) Astfel încât să permită accesul direct la organul asupra căruia se face intervenția propriu-zisă.

d) Evităm secționarea vaselor de sânge și a nervilor.

e) Sunt evitate inciziile transversale sau perpendiculare pe liniile de tracțiune viscerale.

6. Cum se stabilește mărimea plăgii abdominale în intervenții pe viscere la acest nivel în medicina veterinară?

a). În legătură nemijlocită cu metoda de anestezie.

b) Cât mai largă, pentru acces lejer.

c) Cât mai mică, pentru a evita complicațiile postoperatorii (eviscerație, infecție etc.).

d) În funcție de modalitățile de contenție, decubitală sau patrupodală.

e) În strânsă corelație cu amploarea manoperelor care urmează, evitând tracțiunile și traumatismele inutile

7. De ce este interzisă traumatizarea viscerelor, a vaselor de sânge și a peritoneului în intervenții pe cavitatea abdominală?

a) Prin deșirarea ligamentelor, se schimbă topografia viscerelor abdominale

b) Se produce ileus paralitic.

c) Favorizează aderențele și peritonita..

d) Se modifică raporturile topografice.

e) Se produc eventrații.

8. Ce faceți dacă se prelungește operația, iar viscerele abdominale sunt expuse mai mult timp la acțiunea aerului?

a) Se introduc in cavitatea abdominala.

b) Se umectează cu apă distilată sterilă.

c) Se aspersează soluție de glucoză 5%.

d) Se umectează cu ser fiziologic ușor încălzit.

e) Animalul se perfuzează suplimentar.

9. Ce înțelegeți prin folosirea judicioasă a materialelor de sutură în laparotomii?

a) .Alegerea unor materiale ieftine.

b) Este evitată folosirea unor materiale de sutură.

c) A nu face risipă care mărește prețul operației.

d) Sunt evitate nodurile prea mari, inutile, iritante, nesterile

e) Se înlocuiesc materialele de sutură cu tehnici moderne.

10. Laparotomia mediană ventrală (pe linia albă) poate să fie:

a) Prepubiană (între ombilic și vena mamara anterioara).

b) Preombilicală (între ombilic și xifoid).

c) Ombilicală ( paralel cu linia mediana ).

d) Paramediană ventrală – între ombilic și apendicele xifoid.

e) Inguinală – prin acces inguinal în hernii.

11. La ce animale se practică laparotomia paramediană ventrală?

a) Pentru crearea de masculi genitostimulatori.

b) Pentru operația cezariană la vacă.

c) În hernia inguino-scrotală acută la armăsar.

d) La masculii rumegătoarelor mici, canidelor și porcinelor.

e) În fistula de lapte.

12. Care sunt locurile de elecție pentru laparotomia laterală (în flanc)?

a) Intre vena mamara si inelul inguinal inferior.

b) Transcostală pentru reticulotomie.

c) Golul flancului.

d) Fundul de sac vaginal dorsal.

e) Fosa ischio-caudală.

13. Care este locul de elecție pentru laparotomia ventro-laterală?

a) Prin coarda flancului.

b) Între lanțul mamar și linia albă.

c) Între pliul iei și coarda flancului.

d) Între vena mamară anterioară și pliul iei.

e) La 5-6 cm înapoia ultimei coaste, paralel cu aceasta.

14. Cum se poate realiza laparotomia prin acces pelvian?

a) Transrectală.

b) Prepubian.

c) Transcostal.

d) Pe cale vaginală

e) Pe cale endoscopică.

15. Ce avantaje prezintă laparotomia mediană ventrală?

a) Țesutul cicatricial se formează greu.

b) Țesutul conjunctiv fibros din care este formată linia alba este puțin vascularizat și inervat, rezistent pentru sutură.

c) La carnivore, în zona ombilicală se găsește un panicul adipos, favorabil cicatrizării.

d) Se pot folosi adezivi tisulari.

e) Se poate realiza sutura monoplană.

16. Care sunt nervii importanți ai peretelui abdominal

a) Plexul solar.

b) Ultimul toracic si primele două perechi lombare

c) Nervul obturator.

d) Nervii pudenzi și hemoroidali.

e) Nervii vag și recurent.

17. În laparotomia mediană ventrală se regăsesc următorii timpi operatori:

a) Incizia pielii și a țesutului conjunctiv subcutanat paralel cu linia alba.

b) Incizia liniei albe pe o lungime cu 1-2 cm mai mare decât lungimea inciziei cutanate, la ambele capete.

c) Incizia liniei albe pe o lungime cu 1-2 cm mai mică la ambele capete, în raport cu incizia cutanată.

d) Secționarea peritoneului împreună cu fascia transversă și cu epiploonul pe aceeași lungime.

e) Dilacerarea peritoneului împreună cu fascia transversă.

18. Ce procedee se pot folosi pentru deschiderea cavității abdominale pe linia albă fără a leza viscerele?

a) Se incizează toate straturile, apoi se face o butonieră prin care se introduce o sondă butonata si apoi se deschide cavitatea abdominala.

b) Se recomanda chirurgia endoscopica.

c) Se incizează linia albă împreună cu peritoneul și fascia transversă sub protecție digitală după efectuarea unei butoniere.

d) Incizia tuturor țesuturilor strat cu strat, iar peritoneul se dilacerează e) Toate straturile anatomice sunt pătrunse prin dilacerare.

19. Ce tip de sutură recomandați după laparotomie mediană ventrală?

a) Sutura tip Schmieden.

b) Sutura bietajată.

c) Sutura monoplană.

d) Sutura de înfundare.

e) Sutura cu agrafe metalice.

20. Ce straturi anatomice grupați în sutura trietajată a peretelui abdominal după laparotomie paramediană ventrală?

a) 1 – Peritoneu + fascie transversă ; 2 – teaca internă a mușchiului drept abdominal ; 3 – pielea.

b) 1 – Mușchiul drept abdominal + tunica abdominală ; 2.- muschiul oblic extern ; 3 – pielea

c) 1 – Linia alba ; 2 – muschiul drept abdominal ; 3 – pielea.

d) 1 – Mușchiul drept abdominal ; 2 – oblicul intern, tunica abdominală și țesutul adipos.

e) 1 – Peritoneu + fascie traversa + teaca interna a muschiului drept abdominal ; 2 – muschiul drept abdominal + teaca externa si tunica abdominala ; 3 – pielea.

21. Care este locul de elecție în laparotomia ventro-laterală pentru operația cezariană la vacă?

a) Jumătatea distanței dintre pliul iei și vena mamară anterioară, asigurând declivitatea, pe partea dreapta.

b) Flancul drept, între pliul iei și vena mamară anterioară.

c) Teșitura flancului stâng, deasupra pliului iei.

d) Panta flancului stâng pe o direcție oblică antero-posterior.

e) Jumătatea distanței dintre pliul iei și vena mamară anterioară, pe o direcție oblică dorso-ventral, pe partea stanga.

22. Ce indicații are laparotomia in flancul stang?

a) Rumenotomie, deplasarea abomasului, colotomie.

b) Rumenotomie, reticulotomie, castrare la cățea.

c) Abomasotomie, invaginație intestinală, cistotomie.

d) Uretrotomie, ulcer ombilical.

e) Hernie diafragmatică, cecotomie, eventrație ventro-laterală.

23. Ce indicații are laparotomia transcostală?

a) Invaginație intestinală, volvulus.

b) Claponaj, hidronefroză, invaginație intestinală.

c) Obstrucție esofagiană intratoracică, corpi străini în stomac.

d) Ovariectomie la cățea și pisică, reticulotomie.

e) Hipertrofie de prostată.

24. Ce indicații are laparotomia inguinală?

a) Ovariectomie la scroafa.

b) Criptorhidectomie abdominală prin procedeul belgian.

c) Castrare la armasar.

d) Hernie perianală.

e) Histerectomie la vaca.

25. Ce avantaje prezintă pătrunderea în cavitatea abdominală prin dilacerare?

a) Cicatrizare mai rapida.

b) Traumatism mai mic.

c) Afrontare mai bună.

d) Traumatism mai mare.

e) Acces mai lejer în cavitatea abdominală

26. Ce indicații are laparotomia prin acces pelvian?

a) Cistotomie la carnivore.

b) Hernie diafragmatica.

c) Histerectomie pe cale vaginala.

d) Ovariectomie la iapă și vacă prin colpotomie.

e) Amputarea rectului.

27. Cum se obturează cavitatea pelviană după laparotomie la acest nivel?

a) Se aplica o tesătură textilă rezistentă.

b) Sutură bietajată interesând peritoneul și fascia transversă.

c) Sutură bietajată sau trietajată prin ligamentul sacro-ischiatic, mușchiul suspensor al rectului, gluteul superficial, fără ca sutura să intersecteze glandele perianale.

d) Se folosește mușchiul obturator și gluteul superficial, fără a atinge filetele nervoase.

e) Animalul se ține pe un plan înclinat.

28. Prin ce procedeu se închide plaga vaginală după colpotomie?

a) Prin înmugurire.

b) Animalul se ține pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat.

c) Se pot aplica 2-3 puncte de sutură

d) Sutură bietajată.

e) Substante adezive

29. Cum se poate realiza anestezia fundului de sac vaginal pentru colpotomie?

a) Anestezie de contact.

b) Anestezie epidurală.

c) Infiltrație locală.

d) Tranchilizare.

e) Blocaj troncular.

30. Locul de elecție reprezintă un criteriu de clasificare în laparotomii. Cum se stabilește acesta?

a). În funcție de vârstă și talia animalului.

b) În funcție de scopul urmărit, mijloacele de contenție, instrumentar și personalul existent.

c) În funcție de urgență, anotimp, friguros sau cald, dotări.

d) În funcție de specie, tipul intervenției, topografia organului de operat și scopul urmărit

e) Metoda de anestezie reprezintă criteriul principal în alegerea locului de elecție.

OPERAȚII ÎN HERNIILE ABDOMINALE

Hernia reprezintă deplasarea unui organ din cavitatea în care se află în mod normal printr-un orificiu natural sau accidental.

Elementele definitorii ale unei hernii abdominale sunt:

1. inelul herniar: orificiu natural sau prin deșirarea peretelui;

2. sacul herniar: piele, teaca fibroasă, peritoneu;

3. conținutul sacului herniar: epiploon, intestin, uter etc.

Denumirea herniei este dată de locul unde s-a produs (ombilicală, inguinală, perianală etc.), conținutul sacului herniar (enterocel, epiplocel, histerocel etc.), de raporturile existente între componentele acesteia (reductibilă, nereductibilă), evoluție (acută, cronică) etc.

În medicina veterinară, tratamentul herniilor este numai chirurgical și constă în readucerea viscerelor în poziția lor anatomică și închiderea inelului prin sutură.

Procedeul operator se stabilește în funcție de dimensiunile componentelor (inel, sac herniar) și raporturile dintre ele (aderențe, bride).

Herniile de dimensiuni reduse pot fi remediate fără deschiderea sacului herniar (metode extraperitoneale) sau prin deschiderea acestuia (kelotomie) și excizie.

Materialul de sutură trebuie să fie rezistent, maleabil și bine tolerat.

Dieta este necesară atât înainte de intervenția chirurgicală, cât și postoperator.

10.1. oPERAȚIA ÎN HERNIA OMBILICALĂ

Indicații: hernie congenitală observată la purcei, căței, mânji,pisici datorită unor factori genetici sau traumatici care împiedică obliterarea inelului ombilical după fătare. La adulte se produce mai rar ca urmare a unor eforturi deosebite sau se agravează cele preexistente din aceleași cauze.

Instrumentar: de diereză, hemostază și sutură.

Anestezie: La animale mari și la adulte se face anestezie generală, iar la nou-născuți este suficientă anestezia locală prin infiltrație pe linia de incizie și la baza sacului herniar.

Contenție: Decubit dorsal cu membrele posterioare fixate spre înapoi, iar cele anterioare spre înainte. La animalele mici, membrele se pot fixa manual în bipede laterale.

Tehnica operatorie: Se alege metoda cea mai convenabilă în raport cu specia, talia animalului, sex, vârstă și mai ales cu aspectul clinic al herniei: reductibilă, nereductibilă, mică, voluminoasă, simplă, complicată (strangulată) etc.

Hernia ombilicală reductibilă cu sac mic

Inelul herniar este mic, dar se simte la palpare, sacul herniar se poate cuprinde în palmă, iar viscerele se aduc ușor în cavitatea abdominală prin taxis. Conținutul sacului herniar este reprezentat în cea mai mare parte de epoplioon, panicul adipos și rareori anse intestinale.

Incizia longitudinală a sacului herniar pe locul proeminenței maxime, depășind cu 1-2 cm inelul herniar. Dacă este necesară excizia unui lambou cutanat este mai bine să se aprecieze de la început mărimea acestuia, făcând o incizie în felie de pepene pentru a fi îndepărtată. Incizia interesează pielea și țesutul conjunctiv subcutanat.

Se izolează sacul herniar prin disecție și dilacerare, până la bază, evidențiindu-se complet inelul herniar, fără a-l deschide.

Repunerea conținutului herniar în cavitatea abdominală prin apăsare moderată cu degetul și înfundarea completă a sacului fibros.

Sutura inelului herniar cu fir rezistent în puncte separate simple, în "U" sau în bursă. Pentru o mai bună cicatrizare, se recomandă scarificarea marginilor inelului herniar înaintea strângerii firelor de sutură.

Se recomandă să se opereze după vârsta de patru luni, când peretele abdominal este mai rezistent și uneori inelul herniar se închide spontan.

Hernia ombilicală nereductibilă, cu sac mic

Este cea mai frecventă formă de hernie ombilicală congenitală, tratamentul fiind solicitat numai din motive estetice.

Animalul prezintă o formațiune de formă globuloasă, mică, nedureroasă în regiunea ombilicală.

Tehnica operatorie: Incizia longitudinală, izolarea și excizia sacului. Dacă formațiunea este mare și prezintă vascularizație bogată, excizia va fi precedată de ligatură transfixică la bază sau se îndepărtează prin torsiune. Se verifică dacă se menține obturarea inelului și se face sutura cutanată. Dacă se constată formarea unei depresiuni prin retragerea epiploonului secționat, se vor aplica 2-3 puncte de sutură la peretele abdominal, cu fire neperforante (extraperitoneal).

Hernia ombilicală cu inel mic și sac mare

Incizia pielii sub formă de "felie de pepene". Atenție la vieruș unde orificiul prepuțial se găsește pe suprafața sacului herniar. În acest caz, se identifică furoul și se face o incizie asimetrică, tot în "felie de pepene" sau "semilună" pe partea opusă.

Se izolează sacul herniar până la inel.

Se prinde fundul sacului herniar într-o pensă sau cu mâna și se torsionează. Cu cealaltă mână se dirijează pătrunderea viscerelor în cavitatea abdominală.

Se continuă răsucirea completă a sacului herniar.

La baza sacului torsionat se aplică o ligatură transfixică cu fir rezistent și se excizează la 2-3 cm deasupra. Se va aprecia dacă se poate ancora firul la marginea inelului herniar și dacă mai sunt necesare alte puncte de sutură pentru închiderea completă a acestuia.

Sutura pielii în puncte separate.

Hernia ombilicală cu inel mare

Aceasta se asociază și cu un sac herniar voluminos, dar se întâlnesc două aspecte distincte care influențează desfășurarea operației:

d' – marginile inelului sunt apropiate, dar permit introducerea palmei, având direcție longitudinală;

d'' – marginile inelului sunt depărtate în toate direcțiile.

În primul caz se face excizia sacului herniar de la bază și sutura inelului monoplan (Wolf) sau bietajat, iar la al doilea se recomandă păstrarea sacului herniar ca tampon biologic și reducerea acestuia prin fixare cu firele de sutură (Olivkov).

Dacă marginile inelului herniar sunt apropiate, după rezecția sacului fibros și repunerea viscerelor în cavitatea abdominală, se poate face sutura peritoneului împreună cu fascia transversă în surjet simplu cu catgut. Marginile inelului herniar se suturează în puncte separate simple sau de rezistență cu fir sintetic resorbabil sau nylon, iar pielea, în puncte separate simple.

La porc, sacul herniar este foarte bine vascularizat la bază, dar sutura hemostatică este suficientă. Pentru aceasta se face o sutură în "U" cu firul trecut prin toate straturile profunde (mușchi, aponevroze, fascii și peritoneu) sau "U" tip Lembert.

Rezecția sacului se face treptat și simetric, pornind de la o comisură, iar firele de sutură se aplică imediat, sub control digital, asigurând hemostaza.

Reducerea treptată a inelului herniar împiedică ieșirea viscerelor din cavitatea abdominală în timpul operației, iar hemoragia este limitată. Rezecția completă a sacului herniar coincide cu strângerea ultimului punct de sutură la nivelul peretelui abdominal.

Dacă marginile inelului herniar sunt depărtate și nu se poate realiza apropierea lor și închiderea printr-o sutură sigură, se poate păstra sacul fibros care se plisează, trecând firele de sutură intermitent prin toată grosimea lui și ancorarea lor pe margine (Olivkov).

Pentru obturarea unui inel herniar mult prea larg, se poate folosi o proteză dintr-o țesătură de nylon sau alt material rezistent și bine tolerat de țesuturi. Plasa este decupată după forma și dimensiunile orificiului herniar și apoi se fixează pe margine cu puncte de sutură. Plasa va fi acoperită spre interior cu epiploon care se fixează prin câteva puncte de sutură (omentopexie), iar la exterior se protejează prin mobilizarea țesutului conjunctiv.

Sutura cutanată prin puncte de rezistență "U", "X", "U" tip Lembert etc.

Până la vindecare, plaga va fi protejată și urmărită zilnic pentru prevenirea eventrațiilor sau a fenomenelor de respingere.

Hernia ombilicală nereductibilă cu sac mare

Această formă se întâlnește mai rar, este de origine traumatică, iar leziunile interne se organizează, formând aderențe între viscerele herniate sau între acestea și sacul herniar.

Tehnica operatorie:

1. Izolarea sacului herniar până la bază. Se poate aprecia mărimea lamboului cutanat care se îndepărtează printr-o incizie corespunzătoare.

2. Deschiderea sacului herniar. Se practică o butonieră cu bisturiul sau foarfeca. Breșa se mărește sub protecție digitală pentru a nu leza organele herniate. Desprinderea manuală a aderențelor se face cu mare atenție pentru a nu deșira peretele intestinal. Uneori se formează adevărate bride conjunctive vascularizate care necesită ligatură pentru hemostază și apoi secționarea cu foarfeca. Nu este necesară desfacerea tuturor aderențelor interviscerale, urmărindu-se numai mobilizarea acestora pentru a fi reintroduse ușor în poziție anatomică.

Pentru a nu traumatiza viscerele, se poate lărgi inelul herniar cu herniotomul, bisturiul sau cu foarfeca, pe sonda canelată.

Rezecția sacului herniar.

Sutura peretelui abdominal după una din tehnicile descrise.

OPERAȚIA ÎN HERNIA VENTRO-LATERALĂ

Hernia ventro-laterală este de origine traumatică produsă prin cădere, lovitură cu cornul, copita sau în timpul unui efort excesiv, la care se pot adăuga și factori favorizanți (furajare deficitară, gestație avansată, bătrânețe etc.) Deșirarea peretelui abdominal este ușurată și de conformația anatomică la acest nivel cu grosime redusă, masa musculară fiind puțin reprezentată.

Spre deosebire de alte hernii, marginile inelului herniar sunt neregulate și puternic infiltrate hemoragic și edemațiate.

Viscerele herniate se angajează printre straturile musculare și fascii putând ajunge până la ombilic după ruperea peritoneului (eventrație).

Concomitent se dezvoltă o formațiune care deformează abdomenul, începând cu pliul ei. Se poate confunda cu hematomul venei mamare la femele, flegmonul, gangrena gazoasă, emfizemul sau o formațiune tumorală de care se face di

agnostic diferențial.

De cele mai multe ori se poate palpa breșa abdominală și se percep zgomotele deplasării gazele în anselor intestinale la palpare propundă.

Loc de elecție: panta flancului, deasupra locului breșei, pe o direcție oblică, depășind la ambele capete comisurile plăgii abdominale.

Anestezie: narcoză sau NLA.

Contenție: decubit lateral pe partea opusă.

Tehnica operatorie:

Se incizează cu atenție pielea, mușchiul cutanat și fascia. Peritoneul este deșirat, iar viscerele se apropie de straturile externe.

Incizia se plasează deasupra locului de producere a herniei pe direcția axului longitudinal al breșei abdominale. Din plagă se revarsă o cantitate apreciabilă de lichid limpede sau sero-sanguinolent.

Repunerea organelor herniate după desprinderea tuturor aderențelor. Herniile mai vechi de trei zile necesită desfacerea aderențelor. Acestea sunt fibrinoase la început și devin fibroase după 3-4 zile și pot să creeze dificultăți la desprindere.

Închiderea inelului herniar se face pe straturi, încercând reconstrucția peretelui prin aplicarea unor puncte de rezistență distanțate mai mult față de marginea plăgii, ținând cont de fragilitatea țesuturilor infiltrate.

Sutura cutanată respectă aceleași precauții, asigurând și drenaj corespunzător.

OPERAȚIA ÎN HERNIA INGHINALĂ

Hernia inghinală se întâlnește destul de frecvent la animale și reprezintă angajarea viscerelor abdominale prin traiectul inguinal. Incidența este mai mare la mascul (porc, cal) din cauza prezenței cordonului testicular și a tecii vaginale. La câine, frecvența este mai mare la femele, datorită existenței unui traiect inguinal și a unui rudiment de ligament testicular care păstrează legătura cu uterul.

Peritoneul formează un fund de sac, care se mărește sub presiunea uterului gestant sau în alte condiții care măresc presiunea intraabdominală. Pe lângă unul sau ambele coarne uterine se pot angaja anse intestinale, epiploon, vezica urinară etc.

La masculi, inelul herniar este reprezentat de traiectul inghinal care poate să rămână îngust sau se lărgește la unghiul antero-lateral. Afecțiunea poate să fie congenitală sau dobândită.

Bursele testiculare formează sacul herniar tapetat de teaca vaginală.

Conținutul sacului herniar include pe lângă testicul, epiploon, anse intestinale etc. și o cantitate variabilă de lichid transvazat.

Din punct de vedere clinic, hernia inguinală sau inguinoscrotală poate să fie acută sau cronică, reductibilă sau nereductibilă, unilaterală sau bilaterală, iar tehnica operatorie este diferită în funcție de acești factori, la care se mai adaugă specia și talia animalului.

Operația în hernia inghinală la CĂȚEA

Indicații: hernie inghinală voluminoasă, care, pe lângă disconfortul animalului, predispune la piometru sau se poate complica prin strangularea viscerelor angajate.

Anestezie: NLA sau narcoză.

Contenție: decubit dorsal, pe masa de operație.

Instrumentar: pentru diereză, exereză, hemostază, sutură. Materialul de sutură trebuie să fie rezistent și bine tolerat.

Tehnica operatorie:

Incizie liniară sau în "felie de pepene" pe direcția inelului inguinal inferior.

Izolarea completă a sacului herniar, îndepărtarea porțiunilor cutanate care depășesc necesarul unei bune afrontări.

Observarea conținutului sacului herniar prin transparența peretelui sau prin kelotomie. Lichidele transvazate se evacuează în totalitate, iar prezența uterului în sacul herniar recomandă ovariohisterectomie din cauza modificărilor existente sau consecutive.

Repunerea viscerelor în cavitatea abdominală prin taxis, fără a le traumatiza sau torsiona. Histerectomia parțială sau totală se poate realiza în condiții acceptabile pe cale inguinală. Pentru ovariohisterectomie totală (cea mai recomandabilă) este necesară lărgirea traiectului inguinal spre unghiul antero-lateral, prin dilacerare sau secționare cu herniotomul.

Răsucirea sacului herniar cu o pensă hemostatică sau cu gheare. Torsiunea interesează și porțiunea cuprinsă în traiectul inguinal care se ancorează în această poziție pentru a preveni recidivele.

Ligatura sacului herniar transfixic, la bază.

Rezecția sacului herniar. Deasupra ligaturii se aplică o pensă hemostatică pentru a delimita uniform porțiunea care se îndepărtează. Sacul herniar se va secționa cu foarfeca sau cu bisturiul lângă pensă.

Ancorarea bontului la inelul herniar. Se trece unul din capetele firului în marginea medială și celălalt prin marginea laterală, sub control digital pentru a nu leza organele interne. Cele două capete se strâng cu nod chirurgical.

Ridicarea pensei hemostatice, fără a se smulge din plagă.

Completarea suturii inelului herniar în puncte separate cu fir rezistent.

Sutura cutanată în puncte separate, asigurând drenajul.

Tratament postoperator: igienodietetic, prevenirea complicațiilor septice, repaus.

Operația în hernia inguino-scrotală cronica la VIER

Hernia inguino-scrotală se întâlnește relativ frecvent la specia porcină, este simplă, reductibilă diagnosticată imediat după naștere prin asimetria regiunii testiculare. De regulă este congenitală (cu transmisie ereditară), unilaterală și mai rar este bilaterală.

Se poate agrava, luând dimensiuni impresionante în urma unor traumatisme, compresiuni externe sau interne (lovituri, striviri, frontul de alimentare prea mic, tenesme etc.). Loviturile ulterioare se pot transmite viscerelor herniate care sunt strivite, deșirate, cu hematoame care se organizează formând aderențe sau acutizări, tranzitul intestinal este perturbat, porcii afectați rămân tarați.

Indicații: Hernia inguino-scrotală la vier se tratează numai chirurgical odată cu castrarea, animalele respective fiind scoase de la reproducție.

Loc de elecție: regiunea inguinală, pe convexitatea maximă a sacului herniar, cât mai departe de triunghiul femural.

Anestezie: tranchilizare și anestezie locală sau NLA.

Contenție: Decubit dorsal, cu membrele posterioare în extensie descoperind regiunea inguinală. Poziția declivă a trenului anterior avantajează readucerea viscerelor în cavitatea abdominală. La vieruș se poate asigura contenția de către un singur ajutor așezat pe scaun, cu antebrațele sprijinite pe genunchi, iar cu mâinile fixează separat coapsele animalului care este susținut cu capul în jos și strâns între gambe. Regiunea inguinală este descoperită spre operator.

Instrumentar: Trusa chirurgicală obișnuită din care să nu lipsească instrumentarul și materialele de sutură rezistente și bine tolerate.

Tehnica operatorie:

1. Incizia sacului herniar pe o direcție oblică, depășind inelul herniar cu 1-2 cm la comisura antero-laterală și 5-6 cm postero-medial, evitând rudimentele mamelonare și cât mai departe de coapsă.

2. Izolarea sacului herniar. Descoperirea sacului herniar se face prin dilacerare începând de la gâtul tecii vaginale.

La vieruș se cere mai multă atenție, deoarece sacul herniar se rupe ușor.

3. Evacuarea lichidelor transvazate, dacă este cazul, printr-o butonieră făcută cu bisturiul cu foarfeca sau prin aspirare etc.

4. Repunerea viscerelor în cavitatea abdominală. Se prinde testiculul cu o mână și se fixează în fundul tecii vaginale, după care se răsucește împreună cu aceasta. Cu cealaltă mână se apasă ușor, dirijând organele herniate spre cavitatea abdominală. Este foarte important ca acestea să nu fie antrenate în torsiunea sacului.

Uneori se întâlnesc porțiuni de epiploon aderente la teaca vaginală, colon helicordal sau anse intestinale dilatate cu conținut digestiv din cauza reducerii tranzitului.

Dacă nu se pot repune prin declivitate și taxis ușor se recomandă incizarea sacului herniar (kelotomia) și chiar debridarea inelului (traiectul inguinal) cu herniotomul sub control digital.

Sacul herniar împreună cu cordonul testicular se răsucesc în continuare în traiectul inguinal și se verifică să nu rămână porțiuni de intestin ancorate la acest nivel.

5. Ligatura sacului herniar. Se trece un fir de nylon sau ață chirurgicală prin grosimea sacului herniar torsionat și se leagă în ambele părți cu nod chirurgical (ligatură transfixică).

6. Rezecția sacului herniar. Deasupra ligaturii se aplică o pensă hemostatică la 1-2 cm și se îndepărtează sacul herniar de la nivelul pensei.

7. Ancorarea "bontului" rămas la marginile inelului herniar (traiectul inguinal). Cele două fire rămase după ligaturarea sacului herniar răsucit împreună cu cordonul testicular se trec fiecare prin grosimea unei margini a inelului herniar (medial și lateral) și apoi se leagă între ele. Se obliterează astfel inelul herniar ca un adevărat tampon biologic care împiedică recidivele.

8. Închiderea completă a inelului herniar prin câteva puncte de sutură suplimentare.

9. Sutura plăgii cutanate în puncte separate aplicate la distanță mai mare decât în mod obișnuit, pentru asigurarea drenajului.

Postoperator se recomandă dieta, prevenirea tetanosului și a altor complicații septice, repaus.

Testiculul congener se indeparteaza în mod obișnuit, dar dacă se constată existența unui inel mai larg, se recomandă aplicarea unei ligaturi transfixice, ancorate pentru sigurață.

În unele cazuri, se constată hernie extravaginală cu sau fără aderențe, provocată prin deșirarea tecii vaginale la bază și angajarea totală sau parțială a viscerelor în afara acesteia, printre straturile musculare sau fascii.

Reducerea conținutului herniar din diverticulul ventral se face prin dilacerare cu excizia porțiunilor de epiploon modificate sau încărcate cu bride conjunctive sau fibrinoase, apoi se constituie o masă comună cu aceea din teaca vaginală. În continuare, operația decurge după tehnica descrisă la hernia inguino-scrotală.

Operația în hernia inguino-scrotala la ARMĂSAR

Hernia inguino-scrotală acută la armăsar este o urgență chirurgicală manifestată prin colică violentă și moartea animalului dacă nu se intervine corect și în timp util. Poate evolua de la început sub această formă prin angajarea și strangularea imediată a unei anse intestinale în traiectul inguinal sau, în cazuri mai rare, o hernie cronică se poate acutiza prin strangularea și întreruperea circulației sanguine, cu apariția unor tulburări trofice ireversibile la nivelul viscerelor angajate în traiectul inguinal care se strânge mai mult din cauza durerii.

Din punct de vedere etiopatogenetic se deosebesc trei forme evolutive de hernie strangulată:

1. Strangularea elastică.

2. Strangulare prin acumularea materiilor fecale.

3. Strangularea retrogradă (în "W").

1. Strangularea elastică este cauzată de eforturi excesive, pe timp călduros. Inelul inguinal superior, relaxat, permite pătrunderea unei porțiuni de epiploon sau intestin în traiect în momentul creșterii bruște a presiunii abdominale (cabrare, săritură, cădere). Durerea provocată prin strangulare și întinderea mezenterului generează o colică violentă manifestată prin tendința de trântire și răsturnare a animalului care, dacă se produce, la animalele nesupravegheate, agravează leziunile existente. După 5-6 ore de la debut, întreruperea completă a circulației sanguine determină tulburări ireversibile și edem al burselor testiculare pe partea respectivă. După 12 ore, edemul se extinde pe coapsă și furou, iar animalul devine imobil și intră într-o stare de prostrație și hipotermie.

2. Strangularea prin acumularea materiilor fecale evoluează dintr-o hernie cronică prin încetinirea tranzitului în ansa herniată și dilatarea acesteia până când începe compresiunea pe inelul inguinal superior care se contractă și se comportă ca un cerc rigid. Gazele și lichidele intestinale continuă să pătrundă mărind și mai mult distensia. În acest caz, debutul este mai discret, manifestările se agravează progresiv până la intrarea în colică violentă când atrage atenția îngrijitorului.

3. Strangularea retrogradă presupune existența unui inel inguinal larg prin care s-a angajat o ansă intestinală fără să apară modificări de tranzit. În timpul unui efort care determina cresterea presiunii abdominale (tracțiune, săritură, cabrare), pe lângă ansa herniată se mai angajează o ansă apropiată care declanșează mecanismul de strangulare cu evoluție acută. Consecințele acestei strangulări sunt mai grave decât în formele precedente din cauza ansei intermediare rămase în cavitatea abdominală. Aceasta suferă același proces de infarctizare ca urmare a întreruperii complete a circulației sanguine pe arcurile mezenterice încarcerate.

La masculul castrat, este posibilă oricare formă de hernie inguino-scrotală, dar incidența este mult mai mică.

Anestezia: Narcoză sau NLA. Narcoza inhalatorie permite realizarea unei relaxări musculare foarte eficiente. Metoda de anestezie generală aleasă trebuie să asigure componenta analgezică centrală și posibilitatea prelungirii duratei în cazul complicațiilor (infarctizare urmată de enterectomie etc.).

Contenție: decubit dorsal pe patul de operație cu descoperirea largă a regiunii inguinale. În acest scop se duce membrul posterior pe aceeași parte în extensie și abducție. Membrul opus, în funcție de condițiile locale, poate să rămână flexat.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură de mărime potrivită pentru animale mari, instrumente de rezervă pentru timpii septici, depărtătoare, ace atraumatice cu fire corespunzătoare pentru realizarea intervenției în varianta cea mai complexă pentru a evita surprizele și improvizațiile.

Operația este laborioasă și necesită o bună organizare cu ajutoare competente și suficiente pentru a se menține un ritm alert, dar echilibrat, fără incidente.

Tehnica operatorie:

1. Incizie cutanată largă pe direcția inelului inguinal și continuată paralel cu rafeul median.

2. Izolarea sacului herniar în totalitate prin dilacerare cu mâna, foarfeca boantă sau cu o spatulă începând de la inelul inguinal.

3. Se deschide sacul herniar pentru examinarea ansei herniate și drenarea lichidului serosanguinolent acumulat. Se face o butonieră cu foarfeca sub control digital și se mărește deschiderea atât cât este necesar pe sondă canelată. Dacă se observă modificări, se face proba viabilității cu clorură de sodiu chimic pură sau soluție 10% de clorură de sodiu. Schimbarea culorii din cianotic spre roșu purpuriu arată că nu s-au produs tulburări ireversibile și se poate introduce în cavitatea abdominală. Dacă ansa intestinală rămâne inertă, se recurge la enterectomie după ce s-a exteriorizat o porțiune mai mare de intestin.

4. Debridarea traiectului inguinal. Această manoperă este necesară pentru a mări accesul spre cavitatea abdominală și exteriorizarea lejeră a intestinului din vecinătatea ansei herniate spre ambele capete ale acesteia numai în cazul existenței unei porțiuni gangrenate. În acest caz, sacul fibros se incizează până la inelul herniar. Operatorul introduce degetul arătător al mâinii stângi în traiectul inguinal, pe lângă cordonul testicular în unghiul antero-lateral, forțând spre exterior, până ajunge în cavitatea abdominală cu vârful degetului. Pe lângă deget se introduce un herniotom și printr-o mișcare de basculare secționează gâtul tecii vaginale a inelului herniar care apoi se debridează ușor antero-lateral atât cât este necesar.

5. Repunerea anselor herniate. Dacă nu au suferit modificări se repun prin taxis fără a se torsiona. Se întinde cordonul testicular prin tracționarea testiculului de către un ajutor, se împinge spre abdomen un capăt al ansei și se controlează cu degetul în traiectul inguinal.

Împingerea directă prin torsiunea sacului ca în hernia cronică este posibilă, dar poate să fie riscantă prin creșterea presiunii pe ansa dilatată și fragilă, se pot produce hematoame pe vasele mezenterice sau chiar deșirări ale peretelui intestinal.

6. Torsiunea și ligatura sacului herniar. Testiculul se prinde în fundul sacului herniar și se răsucește împreună cu acesta. Ligatura transfixică lângă inelul inguinal inferior se face cu fir sintetic resorbabil sau cu nylon și apoi se ancorează la marginile inelului aproape de unghiul postero-medial al acestuia, cu atenție pentru a nu leza trunchiul pudendo-epigastric.

7. Excizia sacului herniar împreună cu testiculul. Deasupra ligaturii se aplică o pensă hemostatică și apoi se face secționarea sacului și a cordonului testicular. Dacă nu se impune castrarea din alte motive, celălalt testicul poate să rămână pe loc, mai ales dacă se apreciază că traumatismul a fost deja prea mare.

8. Sutura inelului herniar și a peretelui abdominal debridat, în puncte separate, cu fir resorbabil rezistent sau cu nylon.

9. Sutura la piele se face în puncte separate cu ață chirurgicală sub dren.

Tratamentul postoperator presupune dietă, repaus, prevenirea tetanosului și a infecției locale.

OPERAȚIA ÎN HERNIA PERINEALĂ

Hernia perianală se produce ca urmare a deșirării peritoneului pelvin și a fasciei în fundul de sac Douglas, ca urmare a tenesmelor. Hipertrofia prostatei ocupă un loc important în etiologia herniei perineale, boala fiind mai frecventă la masculii unor rase de câini (boxer, pekinez, caniche).

Prin deșirarea peritoneului, viscerele abdominale ajung în contact cu fascia și pielea din jurul anusului unilateral sau bilateral, deformând fosa ischiocaudală.

Se pot angaja anse intestinale producându-se coprostaza sau vezica urinară producând glob vezical perineal care evoluează rapid spre intoxicație uremică.

Anestezie: NLA sau narcoză.

Contenție: Sterno-abdominal, cu trenul posterior mai ridicat pe o pernă sau un rulou, coada în extensie spre înainte va fi ținută de un ajutor sau se leagă, iar membrele posterioare se trag în jos la marginea mesei.

Animalul se poate contenționa și în decubit dorsal (Grigorescu), cu trenul posterior mai ridicat, membrele posterioare flexate spre înainte, iar coada se trage în jos.

Anestezie: NLA sau narcoză. Se poate face tranchilizare asociată cu anestezie epidurală sacrală.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Loc de elecție: în fosa ischiocaudală pe o singură parte sau bilateral în funcție de aspectul clinic. Deformarea perianală este asimetrică, dar este recomandabil să se opereze în aceeași intervenție pe ambele părți. Mai întâi se realizează obturarea cavității pelvine pe partea cea mai gravă și apoi pe cealaltă. Dacă s-a produs glob vezical, nu se poate face cateterism pentru evacuarea urinei și nu este recomandabilă nici forțarea acesteia prin apăsare. Se va face o puncție cu evacuarea parțială a urinei, iar vezica se aduce ușor în poziție anatomică prin apăsare sau prin propria greutate a lichidului rămas.

Dacă s-au constatat semnele intoxicației uremice (vomă, cianoză, hipotermie etc.), se amână operația până când starea generală a animalului se ameliorează, făcând tratament pentru dezintoxicare uremică.

În cazul unei hipertrofii de prostată (aceasta se palpează ușor prin traversul pielii sau prin tușeu), operația se extinde și la aceasta. Preoperator se golește de conținut porțiunea terminală a intestinului prin clismă și vezica urinară prin cateterism.

Tehnica operatorie:

1. Obturarea orificiului anal printr-un tampon de tifon și sutura anală în bursă.

2. Incizia cutanată în arc de cerc la 3-4 cm de orificiul anal, pe toată convexitatea sacului herniar. Incizia se face cu atenție deosebită, deoarece viscerele se află în contact nemijlocit cu pielea și pot fi secționate ușor. Pentru siguranță, se poate face o butonieră, se evacuează lichidul transvazat și apoi se mărește incizia pe o sondă canelată sau protecție digitală, cu bisturiul (herniotomul) sau cu foarfeca. Nu se incizează glandele perianale. Dacă s-au deschis din neatenție, se vor extirpa, suplimentând măsurile de antisepsie.

3. Extirparea formațiunilor patologice: prostată, hematoame, îngroșări epiploice etc.

4. Repunerea viscerelor herniate prin taxis, după desprinderea aderențelor, dacă există.

5. Obturarea breșei pelvine prin sutură etajată cu fir rezistent. Sutura se face în două straturi profunde și unul cutanat, în puncte separate. Punctele de sutură trec prin ligamentul sacroischiatic, ligamentul suspensor al rectului și mușchiul coccigian lateral. Al doilea strat cuprinde m. sfincter anal, fascia perineală, putându-se mobiliza și mușchiul gluteu superficial. Pielea se suturează în puncte separate cu fir neresorbabil. Dacă s-a făcut și extirparea parțială sau totală a prostatei, este necesară asigurarea drenajului.

Sutura straturilor profunde necesită un ac cu deschidere mare (Emet, Reverdin sau Hagedorn). Glanda perianală nu trebuie să fie înțepată sau strangulată în sutură, iar sfincterul anal să nu fie sfacelat sau traumatizat.

7. Se eliberează anusul, iar dacă s-a extirpat prostata, se va face și castrarea animalului și se fixează cateterul uretral.

Postoperator se asigură repaus și se evită constipația printr-o dietă corespunzătoare.

OPERAȚIA ÎN HERNIA DIAFRAGMATICĂ

Indicații: Hernii transdiafragmatice la câine și pisică apărute în urma căderilor de la înălțimi, consecutiv unor traumatisme puternice sau accidente de stradă. Pătrunderea viscerelor spre cavitatea toracică este agravată prin creșterea presiunii intraabdominale în gestație avansată, tenesme, efort etc. Diagnosticul trebuie confirmat prin examen radiologic.

Loc de elecție: spațiul 7, 8 sau 9 intercostal sau laparotomie retrocostală.

Anestezie: narcoză inhalatorie.

Contenție: decubit dorsal pe masa de operație.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură, depărtătoare, aspirator de lichide.

Tehnica operatorie:

A. Prin acces abdominal

1. Laparotomie retrocostală pe partea stângă și uneori pe dreapta, începând din apropierea apendicelui xifoidian, lărgind apoi în direcția dorită pentru acces lejer la breșa diafragmatică.

2. Explorarea breșei diafragmatice pentru evaluarea formei, mărimii și raporturile acesteia cu organele herniate.

3. Readucerea și poziționarea viscerelor prin tracțiuni moderate și taxis, exteriorizarea uterului gestant, dacă este cazul.

4. Închiderea breșei diafragmatice prin sutură în puncte separate, după aspirarea lichidelor transvazate. Ultimul punct de sutură se strânge în momentul unei inspirații pentru eliminarea cât mai completă a aerului extrapulmonar din cavitatea toracică.

5. Închiderea peretelui abdominal prin sutură bietajată sau trietajată. Aceasta va fi precedată de extirparea uterului gestant, poziționarea viscerelor abdominale etc.

Tratamentul postoperator: reechilibrare hidroelectrolitică, volemică și nutritivă, prevenirea complicațiilor septice, stimulente generale.

B. Acces transcostal

Locul de elecție: spațiul intercostal 7, 8 sau 9.

Tehnica operatorie:

1. Toracotomia intercostală pe partea afectată prin dislocarea pulmonului de către organele herniate.

2. Mărirea spațiului de acces prin aplicarea depărtătoarelor.

3. Readucerea organului herniat (stomac, duoden, splină) în cavitatea abdominală.

4. Aspirarea lichidelor și îndepărtarea cheagurilor de sânge sau fibrină.

5. Sutura breșei diafragmatice în puncte separate. Aceasta se realizează cu mare dificultate din cauza spațiului redus. Pentru acces la hiatusul esofagian, uneori este necesară contradeschidere abdominală pe partea respectivă și etanșeizare corespunzătoare. Omentopexia poate să dea o mai mare siguranță suturii diafragmului.

6. Sutura bietajată a peretelui toracal asigurând etanșeitatea și reducerea pneumotoraxului.

CHESTIONAR

1. Ce este o hernie?

a) Reprezintă deplasarea unui organ din cavitatea în care se află în mod normal, printr-un orificiu natural sau accidental.

b) Deplasarea unui organ din cavitatea în care se află în mod normal fără a mai păstra legătura cu cavitatea de origine.

c) Ieșirea unui organ din cavitatea abdominală printr-un orificiu natural sau artificial care comunică cu exteriorul.

d) Modificarea raporturilor topografice ale unui organ sau țesut din motive traumatice.

e) Ieșirea viscerelor la exterior printr-o plagă chirurgicală.

2. Care sunt elementele definitorii ale unei hernii abdominale?

a) Inelul herniar.

b) Sacul herniar.

c) Conținutul sacului herniar.

d) Plaga abdominală.

e) Manifestările clinice.

3. Ce elemente se iau în considerație pentru denumirea unei hernii?

a) Locul producerii: ombilicală, inguinală, perianală etc.

b) Conținutul sacului herniar: enterocel, epiplocel, histerocel etc.

c) Raporturile existente între componentele herniei: reductibilă, nereductibilă.

d) Evoluție: acută, cronică.

e) Integritatea cutanată.

4. Cum se numesc metodele de reducere a herniilor fără deschiderea sacului herniar?

a) Nereductibile.

b) Intraperitoneale.

c) Extraperitoneale.

d) Nechirurgicale.

e) Nesângeroase.

5. Cum se numește deschiderea sacului herniar?

a) Kelotomie.

b) Ketotomie.

c) Cantotomie.

d) Metoda Wolf.

e) Metoda Donati.

6. Ce anestezie este necesară pentru operația de hernie ombilicală?

a) La animalele mari și la adulte se face anestezie generală.

b) La nou-născuți se face anestezie locală prin infiltrație pe linia de incizie și la baza inelului (sacului) herniar.

c) Anestezie de contact.

d) Anestezie tronculară.

e) Anestezie locală asociată cu N.L.A. sau narcoză.

7. Ce contenție se face în operația de hernie ombilicală?

a) Decubit dorsal, cu membrele posterioare fixate spre înapoi, iar cele anterioare spre înainte.

b) Pe masa de operație cu membrele posterioare flexate spre înainte pentru a mări presiunea abdominală.

c) La animalele mari se face contenție în travaliu sau în decubit costo- abdominal.

d) Sternoabdominal, cu trenul posterior mai ridicat.

e) Animalele mici se țin suspendate de membrele posterioare.

8. Prin ce se caracterizează hernia ombilicală reductibilă, cu sac mic?

a) Inelul herniar este mic, dar se simte la palpare.

b) Sacul herniar se poate cuprinde în palmă, iar viscerele se aduc ușor în cavitatea abdominală prin taxis.

c) Inelul herniar este mic și nu se poate identifica prin palpare.

d) Conținutul sacului herniar se poate observa direct prin transparența acestuia.

e) Sacul herniar se poate identifica numai prin examene speciale.

9. În operația de hernie ombilicală reductibilă cu sac mic se pot identifica următorii timpi operatori:

a) Incizia cutanată de formă liniară sau "felie de pepene".

b) Se izolează sacul herniar până la bază, fără a-l deschide.

c) Repunerea conținutului sacului herniar în cavitatea abdominală și înfundarea sacului fibros.

d) Excizia sacului herniar și desfacerea aderențelor.

e) Îndepărtarea anselor intestinale necrozate și închiderea inelului herniar prin sutură.

10. Cum se face sutura inelului herniar în hernia ombilicală reductibilă cu inel mic?

a) Se suturează cu fir rezistent, în puncte separate simple, în "U" sau în bursă.

b) Se recomandă operația după vârsta de 4 luni când peretele abdominal este mai rezistent.

c) Se suturează mai întâi peritoneul cu fascia transversă în fir continuu și apoi pielea în puncte separate.

d) Se suturează numai pielea, inelul herniar fiind mic.

e) Se aplică puncte de sutură penetrante după scarificarea marginilor inelului inguinal.

11. Cum se asigură hemostaza în hernia ombilicală nereductibilă cu sac mic dacă este necesară excizia acestuia?

a) Ligatură transfixică la baza sacului.

b) Torsiune.

c) Sutură deasă.

d) Cauterizare.

e) Se renunță la excizie dacă este vascularizat.

12. Ce precauții sunt necesare în operația de hernie ombilicală cu sac mare la vieruș?

a) Inciziile cutanate ocolesc orificiului prepuțial care se găsește pe suprafața sacului herniar.

b) Incizia se orientează paramedian ventral, evitând linia albă.

c) Animalul se scoate de la reproducție, boala fiind congenitală.

d) Se asigură drenajul și antibioticoterapia postoperator.

e) Seroprevenția antitetanică.

13. Ce timpi operatori recunoașteți pentru operația de hernie ombilicală cu inelul mic și sac mare?

a) Se izolează sacul herniar până la inel.

b) Se prinde fundul sacului herniar într-o pensă sau cu mâna și se torsionează. Cu cealaltă mână se dirijează pătrunderea viscerelor în cavitatea abdominală.

c) La baza sacului torsionat se aplică o ligatură transfixică cu fir rezistent.

d) Se excizează sacul herniar și apoi se suturează în bursă.

e) Se excizează sacul herniar la 2-3 cm deasupra ligaturii.

14. Care sunt elementele distincte în hernia ombilicală cu inel mare și sac voluminos, ce influențează desfășurarea operației?

a) Marginile inelului herniar sunt apropiate.

b) Marginile inelului herniar sunt depărtate în toate direcțiile.

c) Marginle inelului herniar sunt franjurate.

d) Sacul herniar este fals, reprezentat de un diverticul prepuțial.

e)Este recidiva unei hernii mai vechi operate defectuos.

15. Ce avantaje prezintă reducerea treptată și simetrică a inelului herniar în herniile ombilicale cu inel mare?

a) Împiedică ieșirea viscerelor din cavitatea abdominală în timpul operației.

b) Hemoragia este controlată mai ușor prin sutură hemostatică în concordanță cu incizia.

c) Folosește mai judicios materialul de sutură.

d) Se poate asigura hemostaza preventivă.

e) Recidivele sunt mai rare.

16. Ce sutură se recomandă pentru peretele abdominal în operația de hernie ombilicală cu inel mare și marginile apropiate?

a) Sutură hemostatică în "U" cu firul trecut prin toate straturile profunde (mușchi, aponevroze, fascii, peritoneu) sau "U" tip Lembert.

b) Sutura monoplană tip Schmieden.

c) Sutura bietajată cu catgut.

d) Sutura încolăcită.

e) Se pot folosi adezivi tisulari.

17. Ce material folosește Olivkov pentru obturarea inelului herniar?

a) Sacul herniar ca tampon biologic.

b) Nylon.

c) Fir sintetic resorbabil.

d) Plasă textilă pe care se fixează epiploonul.

e) Tunica abdominală și epiploonul.

18. Prin ce se caracterizează hernia ombilicală nereductibilă cu sac mare?

a) Se formează aderențe între viscerele herniate și între acestea și sacul herniar.

b) Viscerele herniate sunt strangulate într-un inel herniar prea mic.

c) Viscerele herniate sunt necrozate.

d) Conținutul sacului herniar este sclerozat și formează o masă uniformă.

e) Este congenitală.

19. Cum se desfac bridele conjunctive sau aderențele fibrinoase în operația de hernie nereductibilă?

a) Aderențele fibrinoase sunt desprinse manual.

b) Aderențele fibroase sunt secționate cu foarfeca sau bisturiul între ligaturi.

c) Se lărgește inelul herniar (kelotomia) și apoi se introduc fără a se desface.

d) Se desfac toate aderențele, iar hemostaza se asigură cu bisturiul electric.

e) Se folosesc enzime proteolitice (tripsina, alfachimotripsina).

20. Prin ce se caracterizează hernia ventro-laterală?

a) Marginile inelului herniar sunt neregulate și puternic infiltrate.

b) În multe cazuri, peritoneul se rupe, iar viscerele herniate se angajează printre straturile musculare și fascii putând ajunge până la ombilic.

c) Deformarea este simetrică, bilaterală.

d) Concomitent se dezvoltă și hernia inguinală în gestații.

e) Apare insuficiența respiratorie din cauza compresiunii pe diafragm.

21. Care este locul de elecție în operația de hernie ventro-laterală?

a) Panta flancului, deasupra locului breșei abdominale, pe o direcție oblică depășind la ambele capete comisurile acesteia.

b) Paralel cu breșa abdominală, identificată prin palpare, la 4-5 cm sub ea.

c) Pe o direcție opusă breșei abdominale, având o lungime mai mică decât aceasta.

d) În dreptul breșei abdominale pe direcție verticală.

e) Cât mai anterior, spre ombilic pentru a asigura declivitatea necesară drenajului.

22. Cum se face închiderea inelului herniar în operația de hernie ventro-laterală?

a) Se încearcă reconstrucția peretelui abdominal pe straturi prin aplicarea unor puncte de rezistență, distanțate mai mult față de marginea plăgii.

b) Se face sutură în bloc a tuturor straturilor cu nylon pentru închiderea spațiilor neoformate.

c) Pe o direcție opusă breșei abdominale, având o lungime mai mică decât aceasta.

d) În dreptul breșei abdominale pe direcție verticală.

e) Cât mai anterior, spre ombilic pentru a asigura declivitatea necesară drenajului.

22. Cum se face închiderea inelului herniar în operația de hernie ventro-laterală?

a) Se încearcă reconstrucția peretelui abdominal pe straturi prin aplicarea unor puncte de rezistență, distanțate mai mult față de marginea plăgii.

b) Se face sutură în bloc a tuturor straturilor cu nylon pentru închiderea spațiilor neoformate.

c) Se face numai sutură cutanată deoarece straturile musculare sunt numai dilacerate.

d) Se face sutură hemostatică.

e) Sutură de înfundare după fiecare strat muscular și în puncte separate la piele.

23. Ce este hernia inguinală?

a) Reprezintă angajarea viscerelor abdominale prin traiectul inguinal.

b) Reprezintă angajarea viscerelor abdominale prin traiectul inguinal deșirat și necrozat.

c) Angajarea viscerelor abdominale prin plaga de castrare.

d) Ieșirea viscerelor abdominale la exterior printr-o plagă inguinală.

e) Reprezintă trecerea lichidelor peritoneale în teaca vaginală printr-un inel inguinal lărgit.

24. La ce animale se întâlnește mai des hernia inguinală?

a) La mascul (porc, cal), din cauza prezenței cordonului testicular și a tecii vaginale.

b) La cățea, datorită existenței unui traiect inguinal și a unui rudiment de ligament testicular care păstrează legătura cu uterul.

c) Se întâlnește numai la masculii necastrați din cauza prezenței tecii vaginale.

d) La masculii cu inel inguinal larg.

e) La masculii cu inel inguinal larg, din cauza aplicării greșite a tehnicii de castrare.

25. Prin ce este reprezentat conținutul sacului herniar în hernia inguinală la cățea?

a) Unul sau ambele coarne uterine, anse intestinale, epiploon, vezica urinară etc.

b) Epiploon, testicul, cordon testicular, mezenter.

c) Vezică urinară, prostată, intestinul subțire, splina.

d) Colon, splină, stomac, duoden.

e) Uter, ficat, stomac, duoden, epiploon.

26. Ce conține în mod obișnuit sacul herniar în hernia inguino-scrotală?

a) Pe lângă testicul, anse intestinale, epiploon și o cantitate variabilă de lichid transvazat.

b) Lichid peritoneal, limpede sau serohemoragic.

c) Intestin, cheaguri de sânge și fibrină.

d) Cordon testicular, vezica urinară și prostata.

e) Testicul, cordon testicular și lichid peritoneal.

27. De câte feluri poate să fie din punct de vedere clinic hernia inguinală sau inguinoscrotală?

a) Acută sau cronică.

b) Unilaterală sau bilaterală.

c) Reductibilă sau nereductibilă.

d) Congenitală sau dobândită.

e) Prin presiune sau relaxare musculară.

28. Ce complicații pot să apară în hernia inguinală la cățea?

a) Piometru.

b) Strangularea viscerelor angajate.

c) Hematoame, aderențe, scleroze.

d) Disconfort, asimetrie, dificultăți în deplasare.

e) Tulburări de tranzit intestinal, infertilitate.

29. Ce timpi operatori recunoașteți în operația de hernie inguinală la cățea?

a) Incizie liniară sau în "felie de pepene" pe direcția inelului inguinal inferior.

b) Izolarea completă a sacului herniar și îndepărtarea porțiunilor cutanate care depășesc necesarul unei bune afrontări.

c) Lichidele transvazate se evacuează în totalitate, iar prezența uterului în sacul herniar recomandă ovariohisterectomie.

d) Răsucirea sacului herniar împreună cu cordonul testicular și ancorarea acestuia la inelul herniar.

e) Seroprevenția antitetanică.

30. Se poate face ovariohisterectomie totală în hernia inguinală la cățea prin acces inguinal?

a) Ovariohisterectomia totală este cea mai recomandabilă și se poate realiza prin lărgirea inelului inguinal în unghiul antero-lateral prin dilacerare sau secționare cu herniotomul.

b) Se poate face numai histerectomie parțială (cornul uterin herniat).

c) Nu este recomandabilă din cauza traumatismului inutil.

d) Nu este necesară, aceasta făcându-se ulterior printr-o nouă intervenție după vindecarea completă a primei operații.

e) Se poate face numai în caz de piometru cu suplimentarea anesteziei.

31. La ce vârstă se recomandă operația în hernia inguino-scrotală la vier?

a) La orice vârstă, odată cu operația de castrare, animalele respective fiind scoase de la reproducție.

b) Imediat după naștere.

c) După vârsta de 4 luni, când țesuturile sunt suficient de rezistente.

d) Se așteaptă până la vârsta de 6 luni când se poate remedia pe cale nechirurgicală.

e) Cu 30 de zile înainte de sacrificare, când se face și castrarea.

32. Care este locul de elecție în operația de hernie inguino-scrotală la vier?

a) Regiunea inguinală pe convexitatea maximă a sacului herniar, cât mai departe de triunghiul femural.

b) Regiunea perineală, ca pentru castrare.

c) Cât mai aproape de coapsă pentru a evita hemoragia.

d) Aproape de linia mediană, evitând lanțul mamar.

e) În triunghiul lui Scarpa, pe o direcție oblică dorso-ventral.

33. Ce anestezie este necesară în operația de hernie inguino-scrotală la vier?

a) Tranchilizare și anestezie locală sau N.L.A.

b) Narcoză cu miorelaxare.

c) Anestezia flancului.

d) Anestezie epidurală.

e) Anestezie de contact.

34. Ce contenție este necesară pentru operația de hernie inguino-scrotală la vier?

a) Decubit dorsal cu membrele posterioare în extensie, descoperind regiunea inguinală.

b) Poziția declivă a trenului anterior avantajează readucerea viscerelor în cavitatea abdominală.

c) La vieruș, contenția este asigurată de un singur ajutor așezat pe scaun, cu antebrațele sprijinite pe genunchi, iar cu mâinile fixează separat coapsele animalui care este susținut cu capul în jos și strâns între gambe.

d) Decubit dorsal cu membrele strânse în bipede laterale.

e) Decubit dorsal cu membrele posterioare flexate spre înainte.

35. Ce componente ale sacului herniar sunt incizate la operația de hernie inguino-scrotală la vier?

a) Pielea și țesutul conjunctiv subcutanat în dreptul inelului inguinal inferior.

b) Piele, scrotum și teaca fibroasă.

c) Dacă este reductibilă, se incizează toate straturile și se repun viscerele prin taxis.

d) Se deschide inclusiv teaca vaginală și se face proba viabilității anselor.

e) Sunt secționate toate straturile, asigurând drenajul.

36. Cum se realizează repunerea viscerelor în cavitatea abdominală în operația de hernie inguino-scrotală la vier?

a) Se prinde testiculul cu o mână și se fixează în fundul tecii vaginale după care se răsucește împreună cu aceasta, iar organele herniate sunt dirijate prin taxis.

b) Viscerele se introduc în ordine spre cavitatea abdominală după kelotomie.

c) Se introduc prin taxis după îndepărtarea porțiunilor necrozate.

d) Prin declivitate și torsiune, așezându-le în poziția lor topografică.

e) Se reface integritatea viscerelor care se introduc începând cu cele mai apropiate de inelul herniar.

37. Ce se face cu lichidul transvazat în teaca vaginală în hernia inguino-scrotală la vier?

a) Se evacuează printr-o butonieră făcută cu bisturiul, cu foarfeca sau prin aspirare.

b) Este refulat odată cu viscerele în cavitatea abdominală.

c) Se resoarbe singur.

d) Se evacuează parțial.

e) Se recoltează pentru analize de laborator.

38. Cum se procedează dacă viscerele herniate nu se pot repune prin taxis și declivitate în hernia inguino-scrotală la vier?

a) Se face kelotomia și debridarea inelului herniar (traiectul inguinal) cu herniotomul, sub control digital.

b) Se debridează traiectul inguinal fără kelotomie.

c) Se deschide sacul herniar și apoi se forțează pătrunderea viscerelor în cavitatea abdominală.

d) Se introduc mai întâi viscerele mici și apoi cele voluminoase.

e) Se renunță la operație, traumatismul fiind prea mare.

39. Cum se face ancorarea bontului rămas după rezecția sacului herniar în hernia inguino-scrotală la vier?

a) Fiecare capăt al ligaturii transfixice a bontului răsucit se trece prin câte o buză a inelului herniar, medial și lateral și apoi se leagă între ele.

b) Se face ligatură transfixică pe cordon care se păstrează ca tampon biologic.

c) Se face ligatură dublă pe bontul rămas pentru a preveni recidivele.

d) Se face ligatură cu fir rezistent, cu rol hemostatic și de siguranță.

e) Bontul se introduce complet în cavitatea abdominală și apoi se închide inelul în puncte separate.

40. Ce rol are "bontul" rămas după rezecția sacului herniar în traiectul inguinal?

a) Ocupă spațiul rămas după introducerea viscerelor.

b) Obliterează inelul herniar ca un tampon biologic care împiedică recidivele.

c) Previne hemoragia și șocul.

d) Asigură și orientează drenajul.

e) Împiedică formarea aderențelor.

41. Cum se procedează cu testiculul congener în operația de hernie inguino-scrotală la vier?

a) Se castrează în mod obișnuit, iar dacă se constată un inel mai larg, se recomandă aplicarea unei ligaturi transfixice, ancorate pentru siguranță.

b) Se castrează în mod obișnuit.

c) Se castrează peste 30 de zile după vindecarea completă a primei operații.

d) Se procedează în mod asemănător cu prima operație pentru a nu risca o eviscerație.

e) Este mai bine să nu se opereze.

42. Ce este hernia extravaginală?

a) Se produce prin deșirarea tecii vaginale la bază și angajarea viscerelor în afara acesteia, printre straturile musculare și fascii.

b) Prezintă inel herniar propriu în afara traiectului inguinal.

c) Teaca vaginală este fibrozată.

d) Se găsește în afara vaginului.

e) Teaca vaginală este divizată.

43. Cum se face reducerea conținutului herniar din diverticulul ventral în hernia extravaginală?

a) Prin dilacerare, cu excizia porțiunilor de epiploon modificate sau încărcate cu bride conjunctive sau fibrinoase, apoi se constituie o masă comună cu aceea din teaca vaginală.

b) Prin disecție, asigurând hemostaza.

c) Se izolează separat, ca o hernie propriu-zisă.

d) Se tratează diferențiat, refularea făcându-se printr-o breșă proprie.

e) Se reconstituie teaca vaginală și apoi se procedează ca în metoda clasică.

44. Din punct de vedere etiopatogenetic se deosebesc trei forme de hernie inguino-scrotală acută. Care sunt acestea?

a) Strangularea progresivă.

b) Strangularea regresivă.

c) Strangularea elastică.

d) Strangularea prin acumularea materiilor fecale.

e) Strangularea retrogradă.

45. Cum se produce strangularea elastică în hernia acută la armăsar?

a) Inelul inguinal strânge progresiv ansele intestinale coborâte în bursele testiculare.

b) Ansa intestinală pătrunsă în traiectul inguinal relaxat, în timpul unui efort excesiv, este reținută la acest nivel de inelul inguinal superior care se contractă în mod reflex și se comportă ca un inel rigid.

c) Presiunea abdominală este mai puternică decât elasticitatea inelului inguinal pentru a păstra viscerele în cavitate.

d) Ansa intestinală herniată capătă consistență elastică din cauza stazei venoase.

e) Inelul inguinal devine elastic și permite intrarea și ieșirea lejeră a anselor intestinale.

46. Ce consecințe are strangularea elastică în hernia inguinală acută la armăsar?

a) Colică violentă manifestată prin tendința de trântire și de răsturnare.

b) După 5-6 ore de la debut, starea animalului se ameliorează, dar leziunile continuă să se agraveze.

c) După 5-6 ore de la debut, se produc modificări ireversibile în ansa herniată și apare edemul burselor testiculare pe partea respectivă.

d) După 12 ore, edemul se extinde pe coapsă și furou, iar animalul devine imobil, intră într-o stare de prostrație și hipotermie.

e) După 3-4 ore de la debut, animalul prezintă febră intensă, diaree și vomă, după care devine imobil și moare prin epuizare totală.

47. Cum se produce strangularea prin acumularea materiilor fecale în hernia acută la armăsar?

a) Într-o hernie cronică, prin încetinirea tranzitului în ansa herniată, aceasta se dilată până când începe compresiunea pe inelul inguinal superior care se contractă. Lichidele și gazele intestinale continuă să pătrundă, mărind și mai mult compresia.

b) Ansa intestinală dilatată permite acumularea materiilor fecale oprind tranzitul care determină colică violentă.

c) Ansa intestinală strangulată este paralizată și nu permite deplasarea conținutului intestinal.

d) Din cauza strangulării, se acumulează materiile fecale în partea anterioară.

e) Strangularea este cronică, dar se acutizează prin oprirea tranzitului intestinal.

48. Dintre toate formele de strangulare în hernia inguino-scrotală acută la armăsar, care credeți că are evoluția cea mai rapidă?

a) Strangularea progresivă.

b) Strangularea regresivă.

c) Strangularea elastică.

d) Strangularea retrogradă.

e) Strangularea prin acumularea materiilor fecale.

49. Ce este strangularea retrogradă în hernia inguinală acută la armăsar?

a) Presupune existența a două anse intestinale angajate simultan sau consecutiv într-un inel inguinal larg. A doua ansă herniată declanșează mecanismul strangulării, afectând și ansa intermediară, neangajată în inel.

b) Strangularea se produce într-o porțiune terminală a intestinului

c) Afecțiunea se produce lent și este dominată de manifestările unui sindrom ocluziv.

d) O ansă intestinală pătrunde în cea precedentă, oprind tranzitul intestinal.

e) Se produce într-un traiect inguinal larg, la animale bătrâne, fără să afecteze tranzitul intestinal.

50. Strangularea retrogradă are consecințe mai grave decât în celelalte forme de hernie acută la armăsar. De ce?

a) Din cauza ansei intestinale intermediare rămase în cavitatea abdominală și care suferă același proces de infarctizare.

b) Din cauza celor două anse intestinale infarctizate care necesită două enterectomii dacă modificările sunt ireversibile.

c) Una din cele două anse intestinale strangulate poate să treacă neobservată.

d) Intervenția este mult mai laborioasă și animalul nu rezistă la operație.

e) Debutează lent, cu semne discrete, iar când apare colica, este deja prea târziu pentru intervenția chirurgicală.

51. La masculul castrat este posibilă oricare formă de hernie inguino-scrotală dar incidența este scăzută. De ce?

a) Țesutul cicatricial și scleroza cordonului testicular duc la dispariția tecii vaginale și a condițiilor de producere a herniei.

b) Animalul este mai liniștit după castrare.

c) Castrarea micșorează forța musculară și tendința de cabrare a animalului.

d) Dispare virilitatea și animalele nu se mai luptă între ele.

e) Castrarea nu influențează incidența herniei inguino-scrotale.

52. Ce anestezie este necesară pentru operația de hernie inguino-scrotală acută la armăsar?

a) Narcoză sau N.L.A.

b) Urgența intervenției nu permite efectuarea anesteziei.

c) Anestezie locală pe linia de incizie.

d) Anestezie loco-regională.

e) Tranchilizare pentru operație în poziție patrupodală.

53. Ce contenție este necesară pentru operația de hernie inguino-scrotală acută la armăsar?

a) Decubit dorsal pe patul de operație, cu descoperirea largă a regiunii inguinale. În acest scop, membrul posterior pe partea herniei se duce în extensie și abducție.

b) Decubit dorsal pe patul de operație cu descoperirea largă a regiunii inguinale. În acest scop, membrul posterior pe aceeași parte se flexează spre înainte, iar cel opus se ține în extensie.

c) Decubit lateral cu partea afectată deasupra și cu membrele flexate.

d) Stațiune patrupodală în travaliu.

e) Pe patul mobil cu picioarele suspendate.

54. Care din următorii timpi operatori se regăsesc în operația de hernie inguino-scrotală acută la armăsar?

a) Incizie cutanată largă pe direcția inelului inguinal și continuată paralel cu rafeul median.

b) Torsiunea sacului herniar și introducerea lui în cavitatea abdominală prin taxis.

c) Izolarea sacului herniar în totalitate prin dilacerare cu mâna, cu foarfeca boantă sau cu o spatulă începând de la inelul inguinal.

d) Se deschide sacul herniar pentru examinarea ansei herniate și evacuarea lichidului sero-sanguinolent acumulat.

e) Dacă se observă modificări ale ansei intestinale herniate, se face proba viabilității cu clorură de sodiu chimic pură sau cu soluție de clorură de sodiu 10%.

55. Ce elemente se vor lua în considerație pentru stabilirea oportunității rezecției intestinale în hernia inguino-scrotală acută la armăsar?

a) Schimbarea culorii din cianotic spre roșu purpuriu la aspersarea soluției clorurosodice.

b) Dacă ansa rămâne inertă la excitarea cu soluție clorurosodică 10% se încearcă alte metode pentru revitalizare.

c) Dacă ansa intestinală rămâne inertă, se recurge la enterectomie după ce s-a exteriorizat o porțiune mai mare de intestin.

d) Dacă inelul herniar este prea strâmt și ansa herniată este dilatată.

e) Dacă traiectul inguinal este prea lung și nu se poate debrida.

56. De ce este necesară debridarea traiectului inguinal în operația de hernie inguinală strangulată?

a) Pentru a mări accesul spre cavitatea abdominală și a ușura. exteriorizarea intestinului din vecinătatea ansei herniate spre ambele capete ale acesteia.

b) Pentru asigurarea hemostazei definitive.

c) Pentru crearea unui spațiu de acces dacă se impune castrarea.

d) Pentru enterotomie în cazul retenției de materii fecale.

e) Pentru că unele tehnici chirurgicale prevăd această manoperă.

57. Prin ce manopere se realizează debridarea traiectului inguinal în hernia inguino-scrotală acută la armăsar?

a) Sacul fibros se incizează până la inelul herniar.

b) Operatorul introduce degetul arătător al mâinii stângi în traiectul inguinal, pe lângă cordonul testicular, în unghiul antero-lateral, forțând spre exterior până ajunge în cavitate abdominală cu vârful degetului.

c) Se introduce un herniotom pe lângă deget, se secționează gâtul tecii vaginale a inelului herniar care apoi se debridează ușor antero-lateral atât cât este necesar.

d) Repunerea anselor intestinale herniate dacă nu au suferit modificări ireversibile.

e) Rezecția intestinală (enterectomia) a porțiunii necrozate și apoi repunerea organelor sănătoase în cavitatea abdominală.

58. În hernia inguino-scrotală acută la armăsar, dacă se operează în primele șase ore de la producere ansa herniată strangulată se poate repune direct prin torsiunea sacului herniar ca în hernia inguino-scrotală cronică?

a) Da, modificările ireversibile instalându-se abia după șase ore de la producere.

b) Este posibilă, dar poate să fie riscantă prin creșterea presiunii pe ansa dilatată și fragilă.

c) Este posibil, dar se pot produce hematoame pe vasele mezenterice sau chiar deșirări ale peretelui intestinal.

d) Este modul obișnuit de repunere a anselor intestinale deoarece torsiunea sacului herniar este obligatorie și în hernia acută.

e) Nu este posibil deoarece sacul herniar este mare, conține și testiculul corespunzător, iar inelul este mic.

59. Cum se produce hernia perineală?

a) Prin deșirarea peritoneului pelvin și a fasciei în fundul de sac Douglas ca urmare a tenesmelor.

b) Prin deșirarea peritoneului, viscerele abdominale ajung în contact cu fascia și pielea din jurul anusului, unilateral sau bilateral, deformând fosa ischiocaudală.

c) În urma constipațiilor rebele, se mobilizează rectul care alunecă înapoi pe direcția axei longitudinale.

d) Hipertrofia prostatei dislocă țesutul conjunctiv și afectează tranzitul intestinal, având un rol important în patogeneza herniei perineale.

e) Coprostaza cronică determină megacolon și dilatarea ampulei rectale.

60. Ce organe se pot angaja producând hernia perianală (perineală)?

a) Anse intestinale, producând coprostaza.

b) Vezica urinară, producând glob vezical perineal, evoluând rapid spre intoxicație uremică.

c) Uterul urmat de piometru.

d) Epiploonul, duodenul și mezenterul.

e) Cecumul care, în urma torsiunii, se necrozează.

61. Ce anestezie este necesară pentru operația de hernie perineală?

a) N.L.A. sau narcoză.

b) Pentru metoda Grigorescu se poate face tranchilizare asociată cu anestezie epidurală sacrală.

c) Anestezie locală pe linia de incizie.

d) Anestezie cu miorelaxare.

e) Anestezie de contact sau crioanalgezie.

62. Cum se face contenția pentru operația de hernie perineală?

a) Decubit sterno-abdominal cu trenul posterior mai ridicat pe o pernă sau un rulou, coada în extensie spre înainte, iar membrele posterioare se trag în jos la marginea mesei.

b) Decubit sterno-abdominal cu membrele posterioare flexate.

c) Decubit dorsal cu membrele posterioare flexate spre înainte, iar coada se trage în jos la marginea mesei (metoda Grigorescu).

d) Decubit lateral cu membrele flexate și coada în extensie forțată (metoda Ionescu).

e) Patrupodală cu trenul posterior mai ridicat.

63. Care este locul de elecție în operația de hernie perineală?

a) Fosa ischio-caudală pe o singură parte sau bilateral.

b) Mijlocul triunghiului format de baza cozii, anus și punctul fesei.

c) Paralel cu orificiul anal, evitând secționarea glandelor perineale.

d) La 3 cm de sfincterul anal pe o circumferință care depășește limita arcadei ischiatice.

e) Între pubis și fosa ischio-caudală unilateral sau bilateral în funcție de aspectul anatomo-clinic.

64. Cum se readuce vezica urinară în poziție anatomică dacă s-a produs glob vezical și intoxicație uremică în hernia perineală?

a) Se va face o puncție cu evacuarea parțială a urinei, iar vezica se aduce ușor în poziție anatomică prin apăsare sau prin propria greutate a lichidului rămas.

b) Prin presiune manuală, moderată, efectuată de la exterior.

c) Se face mai întâi cateterismul pentru evacuarea urinei și apoi readucerea vezicii se face relativ ușor prin taxis.

d) Se face cistotomie și eventual extirparea prostatei, dacă este hipertrofiată.

e) Vezica urinară are dimensiuni reduse și nu are mobilitate foarte mare pentru a ajunge în regiunea perineală.

65. Ce recomandări aveți pentru operația de hernie perianală, dacă s-a constatat glob vezical cu intoxicație uremică: vomă, cianoză, hipotermie?

a) Se amână operația până când starea generală a animalului se ameliorează, făcând tratament pentru dezintoxicare uremică.

b) Se evacuează urina intraoperator și se face perfuzie continuă.

c) Se administrează diuretice, cortizonice și lichide perfuzabile în cantități mari.

d) Se evacuează urina prin cateterism uretral și apoi se face operația, evitând recidivele.

e) Operația este tardivă, animalul nu se mai poate redresa din intoxicația uremică.

66. În operația de hernie perianală se recomandă și castrarea animalului?

a) Se recomandă castrarea dacă se constată hipertrofie de prostată.

b) Castrarea este obligatorie dacă s-a făcut și ablația prostatei.

c) Castrarea nu are legătură cu hernia perineală.

d) Castrarea este obligatorie pentru liniștirea animalului.

e) Castrarea se poate face la cererea proprietarului.

67. Care dintre următorii timpi operatori se regăsesc la operația de hernie perineală?

a) Incizia cutanată în arc de cerc, la 3-4 cm de orificiul anal, pe toată convexitatea sacului herniar.

b) Extirparea formațiunilor patologice: prostată, hematoame, îngroșări epiploice etc.

c) Cistotomia, hemostaza și obturarea pelvină.

d) Repunerea viscerelor prin taxis, după desprinderea aderențelor dacă există.

e) Obturarea breșei pelvine prin sutură etajată cu fir rezistent.

68. Ce precauții se impun la deschiderea sacului herniar în operația de hernie perineală?

a) Incizia se face cu atenție deosebită, deoarece viscerele se află în contact nemijlocit cu pielea și pot fi secționate ușor.

b) Se face o butonieră, se evacuează lichidul transvazat și apoi se mărește incizia pe o sondă canelată sau sub protecție digitală.

c) Nu se incizează glandele perianale. Dacă s-au deschis din neatenție, se vor extirpa, suplimentând măsurile de antisepsie.

d) Evacuarea materiilor fecale și a secrețiilor purulente din plagă.

e) Extirparea formațiunilor patologice: prostată, tumori, hematoame.

69. Cum se face obturarea breșei pelvine în operația de hernie perianală?

a) Se face sutură în două straturi profunde și unul cutanat în puncte separate.

b) Mai întâi, punctele de sutură trec prin ligamentul sacro-ischiatic, ligamentul suspensor al rectului și mușchiul coccigian lateral.

c) Al doilea strat de sutură cuprinde mușchiul sfincter anal, fascia perineală, putându-se mobiliza și mușchiul gluteu superficial.

d) Dacă s-a făcut și extirparea parțială sau totală a prostatei, se asigură drenaj și cateterizarea vezicii urinare.

e) Se face sutura anusului în bursă, preoperator.

70. Cum se poate evita implicarea glandei perianale în desfășurarea operației pentru hernia perianală?

a) Nu se incizează glandele perianale. Dacă s-au deschis din neatenție, se vor extirpa suplimentând măsurile de antisepsie.

b) Glanda perianală nu trebuie să fie înțepată sau strangulată în sutură

c) Operația începe cu identificarea și extirparea glandelor perianale.

d) Nu se poate ajunge la glanda perianală care este situată foarte aproape de anus.

e) În mod obișnuit glanda perianală este extirpată împreună cu celelalte formațiuni patologice din sacul herniar.

71. Prin ce mecanisme se poate produce hernie diafragmatică (transdiafragmatică)?

a) Căderi de la înălțimi, traumatisme puternice sau accidente de stradă care măresc exagerat presiunea abdominală.

b) Pătrunderea viscerelor spre cavitatea toracică este agravată prin creșterea presiunii intraabdominale în gestație avansată, tenesme, efort etc.

c) La unele animale poate să existe o deschidere toraco-abdominală largă.

d) Torsiunea gastrică mărește hiatusul esofagian și permite angajarea viscerelor în timpul acceselor de vomă.

e) Poate să se producă după operația de esofagotomie transdiafragmatică.

72. Care este locul de elecție pentru operație în hernia diafragmatică?

a) Spațiul 7, 8 sau 9 intercostal,

b) Laparatomie retrocostală,

c) Laparatomie mediană ventrală preombilicală,

d) Pe cale endoscopică,

e) Toracotomie transsternală,

73. Ce anestezie se recomandă în operația de hernie transdiafragmatică?

a) Narcoză inhalatorie.

b) N.L.A.

c) Tranchilizare și anestezie epidurală.

d) Electronarcoză.

e) Narcoză cu toxicitate dispersată sau balansată.

74. Identificați timpii operatori care se regăsesc la operația de hernie diafragmatică prin acces transcostal:

a) Toracotomie intercostală pe partea afectată.

b) Mărirea spațiului de acces prin aplicarea depărtătoarelor.

c) Readucerea organelor herniate în cavitatea abdominală.

d) Omentopexia diafragmatică.

e) Sutura peretelui abdominal.

75. Recunoașteți timpii operatori care se regăsesc în operația de hernie diafragmatică prin acces abdominal:

a) Laparatomia retrocostală pe partea stângă și uneori pe dreapta.

b) Explorarea breșei diafragmatice pentru evaluarea formei, mărimii și raporturilor acesteia cu organele herniate.

c) Readucerea viscerelor herniate și poziționarea lor prin tracțiuni moderate.

d) Extirparea uterului gestant, dacă este cazul.

e) Închiderea peretelui toracal prin sutură trietajată.

76. În cazul operației de hernie inguino-scrotală acută la armăsar, pentru testiculul congener se impune un tratament special?

a) Dacă nu se impune castrarea din alte motive, celălalt testicul poate să rămână pe loc mai ales, dacă se apreciază că traumatismul a fost deja prea mare.

b) De obicei hernia este bilaterală, deci se impune același tratament.

c) Este obligatorie castrarea concomitent cu operația de hernie.

d) Ambele testicule se pot păstra, nefiind necesară castrarea dacă animalul este de mare valoare.

e) Se castrează cu pensa Burdizzo pentru a reduce traumatismul.

OPERAȚII PE VISCERELE ABDOMINALE

11.1. Rumenotomia la bovine

Indicații: Reticulită și reticuloperitonită traumatică, indigestia spumoasă, corpi străini, supraîncărcarea rumenului etc. Se recomandă o dietă alimentară de 12-24 de ore și igienizarea corporală a animalului.

Instrumentar: pentru diereză hemostază și sutură la care se adaugă pensele ovale sau în T, depărtătoare, manșon de cauciuc sau dispozitiv pentru fixarea buzelor plăgii ruminale Kulczinski (cadru metalic), Weingart (cu cârlige), mănușă obstetricală, câmpuri suficient de mari, agrafe de fixare.

Anestezie: Tranchilizare și blocaj troncular al nervilor flancului; tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație.

Contenție: Patrupodală în travaliu sau lângă un perete, asigurând imobilizarea animalului și evitarea culcării sau căderii acestuia în timpul operației cu o chingă sau cu un suport de lemn (masă, butoi) sub torace și abdomen.

Loc de elecție: Flancul stâng, la 3-4 cm înapoia ultimei coaste, pe o lungime de 20-25 cm începând de la 4-5 cm sub procesele transverse ale vertebrelor lombare.

Tehnica operatorie:

Laparotomia în flanc strat cu strat, asigurând hemostaza.

Explorarea cavității abdominale pentru a depista eventuale aderențe, abcese etc. care ar face inutilă continuarea operației.

Exteriorizarea rumenului în plagă. Prin tracțiuni moderate, cu mâna, se aduce o porțiune din sacul dorsal care se exteriorizează, depășind nivelul plăgii abdominale, formând un diverticul spre exterior.

Rumenopexia. Porțiunea exteriorizată a rumenului se fixează prin sutură la marginile plăgii abdominale. Firele de sutură se trec prin seroasa și musculoasa peretelui ruminal și prin marginile plăgii abdominale în surjet sau în puncte separate cât mai etanș pentru a împiedica revărsarea conținutului ruminal în cavitatea abdominală.

Incizia rumenului. În mijlocul porțiunii exteriorizate se face o butonieră cu bisturiul, care se mărește apoi la 12-15 cm, atât cât să permită introducerea lejeră a mâinii în cavitatea ruminală și ieșirea acesteia cu pumnul strâns. O incizie prea mică este incomodă, iar traumatismul marginilor nu se poate evita. Această manoperă este un timp septic care va fi marcat corespunzător.

Fixarea marginilor plăgii rumenale peste plaga abdominală, asemănător unui guler cu ajutorul a patru pense în T sau ovale care, pe lângă fixare, asigură și hemostaza. Marginile plăgii rumenale se trag peste câmpurile de operație unde vor fi ținute de către un ajutor. Unele pense au atașat un pinten ascuțit care permite fixarea lor pe piele, nemaifiind necesar un ajutor pentru a le susține.

Introducerea unui manșon de pânză cauciucată în deschiderea plăgii rumenale. Este o măsură de protecție a peretelui rumenal la locul de trecere a mâinii. Manșonul are formă cilindrică, rigidizat la capete prin atașarea a două inele de cauciuc sau tuburi de garou. Manșonul se introduce cu un capăt în cavitatea rumenală, iar celălalt rămâne la exterior.

Evacuarea parțială a conținutului ruminal. Această manoperă este necesară în caz de supraîncărcare sau pentru ușurarea pătrunderii mâinii spre rețea. În cazul indigestiei spumoase, evacuarea conținutului ruminal se poate face prin sifonaj cu un furtun de aspirator sau cu o pompă simplă.

Explorarea cavității rumenale și a rețelei. Se acoperă mâna dreaptă cu o mănușă obstetricală sau se aplică un strat uniform de vaselină până la umăr și se introduce palpînd ușor în toate direcțiile, începând cu planșeul sacului ventral și continuând în rețea. Se pot depista corpi străini liberi în sacul ruminal care vor fi extrași pe rând direct sau după divizare (folii de polietilenă, frânghii și obiecte din plastic). La nivelul rețelei, se pot găsi corpuri ascuțite implantate în peretele acesteia, cu sau fără reacții inflamatorii sau colecții purulente.

Extragerea corpilor străini implantați, cu atenție pentru a nu se rupe și drenarea abceselor spre lumenul rețelei dacă este cazul. Se poate folosi un magnet pentru depistarea și colectarea materialelor feroase (cuie, sârme).

Toaletarea marginii plăgii ruminale. Se îndepărtează toate impuritățile și se excizează marginile strivite sau franjurate, se schimbă câmpurile de operație murdărite.

Sutura plăgii ruminale (ruminorafia). Recomandăm sutura bietajată, suficient de rezistentă și expeditivă: primul strat se suturează cu fir neresorbabil natural sau sintetic, iar al doilea cu fir resorbabil. Prima sutură este de afrontare tip Schmieden sau surjet trecut prin toate straturile peretelui ruminal, fiind ultimul timp septic al operației. Sutura de înfundare se face cu catgut nr. 1 tip Lembert sau Blendinger.

Îndepărtarea pexiei ruminale se face cu atenție pentru a nu se deșira musculo-seroasa, după care se mai face o toaletă, cu ser fiziologic călduț și se repune porțiunea exteriorizată în poziția anatomică. Se pot aspersa soluții de antibiotice.

Sutura peretelui abdominal, monoplan, bietajat sau trietajat.

Sutura monoplană: Toate straturile se suturează cu același fir aplicat în puncte separate, tip Lecene sau Moser. Se trec toate firele de jos în sus și apoi se strâng cu nod chirurgical de sus în jos.

Sutura bietajată se realizează cu fir resorbabil (catgut nr. 2 sau 3, Vicryl sau Dexon nr. 0 sau 1), Rumegătoarele mari tolerează bine și firul de nylon sau ața chirurgicală, pentru peritoneu, fascia transversă și stratul muscular. Se poate aplica sutura tip Moser la acest nivel. Pielea se suturează în puncte separate simple sau în "U".

Sutura trietajată este mai laborioasă, dar este sigură și realizează o cicatrice suplă, fără aderențe.

Primul strat interesează peritoneul cu fascia transversă. Se suturează cu catgut nr. 1 sau 0 în fir continuu de jos în sus.

Stratul al doilea cuprinde musculatura cu fasciile și aponevroza. Se suturează în puncte separate simple cu fir resorbabil.

Pielea se suturează în puncte separate cu fir gros, neresorbabil. Se poate aplica un tub de dren sub piele în partea cea mai declivă, dacă traumatismul a fost prea mare. Acesta se scoate a doua sau a treia zi, iar firele suturii cutanate se scot după 10-14 zile de la operație.

Postoperator se recomandă tratament general cu antibiotice 4-6 zile, toaleta zilnică a plăgii abdominale, dietă absolută în prima zi și apoi se administrează alimente semilichide, revenindu-se treptat după 5-6 zile la regimul normal care poate să includă și furaje fibroase.

reticulotomia

Indicații: reticuloperitonită traumatică cu acces direct pentru identificarea și extragerea corpilor străini. Prezintă avantajul unei explorări mai bune a rețelei și a organelor învecinate și evaluarea corectă a gravității leziunilor.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură, la care se adaugă pense în "T", depărtătoare, decolator de periost, ciupitor de os, ferăstrău de sârmă, lingură Volkman, ace speciale de sutură (Emet sau Reverdin cu deschidere largă).

Contenție: patrupodală, în travaliu sau lângă un perete. În mod excepțional, se poate face operația și pe animalul culcat, în decubit lateral drept.

Anestezie: tranchilizare completată cu blocaj troncular al nervilor intercostali 8, 9 și 10, infiltrație subcutanată în dreptul coastei 9, precum și pentru toracal ventral.

Loc de elecție: treimea inferioară a coastei a noua, la 10 cm deasupra articulației condrocostale pe partea stângă pe o lungime de 15-20 cm.

Tehnica operatorie:

1. Rezecția coastei a noua.

2Laparotomia transcostală. Se incizează cu precauție inserția diafragmei în dreptul coastei rezecate și apoi peritoneul cu fascia transversă.

3. Incizia epiploonului pe aceeași direcție și explorarea cavității abdominale în jurul rețelei pentru depistarea aderențelor, colecțiilor, abceselor și chiar a corpului străin care a perforat rețeaua. Dacă poate fi depistat, corpul străin se extrage direct și se stabilește pe loc modalitatea de continuare a intervenției.

4. Exteriorizarea peretelui rețelei în plaga operatorie. Dacă se identifică o îngroșare a peretelui și corpul străin inclavat se va aduce această porțiune spre exterior.

5. Reticulopexia – prin câteva puncte de sutură sau în fir continuu.

6. Izolarea cu noi câmpuri de operație și deschiderea rețelei cu bisturiul sau cu foarfeca.

7. Se asigură hemostaza și se fixează marginile plăgii rețelei cu pense în "T".

8. Evacuarea conținutului rețelei și explorarea cavității cu mâna.

9. Se extrag corpii străini din rețea.

10. Toaleta buzelor plăgii și sutura. Peretele rețelei este mai gros decât al rumenului, astfel încât sutura de înfundare se face cu dificultate mai ales dacă sunt fenomene inflamatorii locale.

Se suturează mucoasa în puncte separate, cu nodurile inversate, cu fir neresorbabil.

Toaleta riguroasă, aseptizarea și sutura peretelui musculo-seros cu fir resorbabil în surjet sau puncte separate simple sau Lembert etc. și repunerea rețelei în cavitatea abdominală.

11. Sutura epiploonului în surjet cu catgut.

12. Sutura peretelui abdominal, trietajat.

a) Sutura peritoneului împreună cu marginea diafragmei în surjet întretăiat.

b) Sutura mușchilor intercostali cu fascia, reducând cât mai mult spațiul rămas prin rezecția de coastă cu fir sintetic resorbabil sau cu catgut gros.

c) Sutura cutanată în puncte separate se face cu ață chirurgicală nr. 6-7 și se aplică un tub de dren în partea cea mai declivă a plăgii.

Tratamentul postoperator este asemănător cu cel din rumenotomie.

gastrotomia la carnivore

Indicații: corpi străini în stomac sau în porțiunea intratoracică a esofagului, ulcer gastric, stenoză sau în scop experimental.

Loc de elecție: laparotomie mediană ventrală preombilicală sau paramediană stângă, pe o lungime de 1o-15 cm proporțional cu talia animalului.

Anestezie: NLA sau narcoză.

Contenție: decubit dorsal, pe masa de operație.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomia

2. Deplasarea epiploonului și a paniculului adipos, explorarea cavității abdominale și exteriorizarea stomacului prin tracțiuni moderate, fără a deșira ligamentele și vasele de sânge. În cazul dilatației gastrice, este necesară evacuarea gazelor și a lichidelor cu un trocar prelungit cu un tub de cauciuc sau plastic (gastrocenteza intraoperatorie) și apoi detorsionarea.

3. Izolarea stomacului cu al doilea câmp operator pentru a preveni contaminarea viscerelor și a cavității abdominale.

4. Aducerea corpului străin într-o zonă mai puțin vascularizată.

5. Incizia stomacului între marea și mica curbură sau perpendicular pe marea curbură, paralel cu vasele de sânge provenite din arcul gastro-epiploic. Lungimea inciziei stomacale se stabilește în funcție de mărimea corpului străin. Dacă este necesar, acesta se divizează. Pentru extragerea corpului străin din esofag (vertebră, rotulă, corp nealimentar), această manoperă este necesară aproape întotdeauna pentru a evita deșirarea cardiei. Corpul străin din stomac se folosește ca suport pentru incizia stomacului, iar revărsarea conținutului gastric în plagă este evitată prin aplicarea unor pense de baraj sau cu mâna. Pensele vor fi aplicate astfel încât să nu traumatizeze vasele de sânge și peretele stomacal.

6. Extragerea corpului străin după ce a fost divizat sau întors astfel încât să nu agațe sau să deșire peretele stomacal. Acesta se prinde într-o pensă și se scoate, apoi se controlează dacă mai sunt resturi sau, dacă este necesar, se evacuează și o parte din conținutul gastric. Aceasta este necesară în caz de indigestie, dilatație și alte urgențe chirurgicale care nu permit asigurarea unei diete preoperatorii.

7. Aseptizarea marginilor plăgii stomacale și îndepărtarea celui de al doilea câmp operator.

8. Sutura bietajată a stomacului. Prima sutură se face cu fir neresorbabil ( sau sintetic resorbabil ), cuprinde toate straturile tip Schmieden sau Surjet. O sutură de afrontare corectă ascunde în totalitate mucoasa a cărei continuitate se reface numai în lumenul organului. Sutura de înfundare se face cu fir resorbabil și reprezintă momentul revenirii la timpii aseptici care trebuie marcat corespunzător (înlăturarea intrumentarului și a materialelor contaminate, a mănușilor etc.).

9. Așezarea viscerelor în poziție anatomică și curățarea plăgii abdominale.

10. Sutura peretelui abdominal bietajat sau trietajat, după aspectul plăgii și condițiile de lucru, materialele folosite și experiența chirurgului.

Postoperator se recomandă dietă hidrică și alimentară cu revenirea la regimul normal în 5-6 zile, antibioticoterapie, tonice generale și protejarea plăgii cu cămașă Alfort sau pansament fixat cu substanțe adezive.

abomasotomia la ovine

Indicații: indigestia prin supraîncărcare (sâmburi), corpi străini (fitobezoare, trichobezoare, materiale plastice, textile sintetice, geosediment.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie: NLA sau narcoză.

Contenție: decubit dorsal.

Loc de elecție: laparotomie mediană ventrală preombilicală.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie preombilicală de 10-15 cm.

2. Exteriorizarea jumătății posterioare a abomasului, mai puțin vascularizată și neacoperită cu epiploon. Izolarea abomasului cu al doilea câmp de operație.

3. Incizia abomasului pe marea curbură sau paralel cu aceasta.

4. Evacuarea conținutului stomacal și apoi curățarea resturilor de pe marginea plăgii și aseptizarea acesteia.

5. Sutura bietajată a peretelui abomasului.

6. Sutura bietajată sau trietajată a peretelui abdominal.

7. Tratament local și general pentru prevenirea complicațiilor septice.

operații în dislocare a abomasului

Indicații: Deplasarea abomasului în stânga sau dreapta constituind o urgență chirurgicală datorită modificărilor vasculare și acumulărilor de gaze.

Dislocarea abomasului pe stânga se face pe sub rumen fiind diagnosticată la vaci în perioada puerperală consecutiv modificărilor topografice suferite de organele abdominale în urma gestației și parturiției.

Deplasarea abomasului în dreapta se întâlnește mai rar, la tineretul taurin supus îngrășării cu furaje concentrate, este mai gravă datorită deșirării epiploonului și torsiunii organului în jurul axului longitudinal.

Scopul operației este evacuarea gazelor, readucerea abomasului în poziție anatomică și fixarea acestuia la peretele abdominal pentru prevenirea recidivelor.

Dislocarea abomasului în stânga

Loc de elecție: Laparotomie paramediană ventrală dreapta sau prin laparotomie în flancul stâng.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie: Tranchilizare și anestezie loco-regională sau NLA.

Contenție: patrupodală pentru accesul prin flancul stâng și decubit dorsal sau dorso-lateral stâng pentru acces paramedian.

Tehnica operatorie:

A. Laparotomia prin flancul stâng

1. Deschiderea cavității abdominale la 4-5 cm înapoia ultimei coaste în treimea mijlocie a flancului pe o lungime de 12-15 cm.

2. Explorarea cavității abdominale cu mâna și vizualizarea abomasului prin tracțiune moderată și mărirea inciziei peretelui abdominal atât cât este necesar.

3. Evacuarea gazelor acumulate la nivelul abomasului. Se folosește un ac de seringă prelungit spre exterior cu un tub de plastic (ex. acul și tubul de perfuzor).

4. Închiderea orificiului punctiform după evacuarea gazelor și extragerea acului. Se face o sutură în bursă în jurul acului prin sero-musculoasă cu catgut care se strânge odată cu retragerea acului realizând înfundarea orificiului rămas.

5. Repunerea abomasului în poziția anatomică prin împingere cu mâna pe sub rumen și constatarea reluării tranzitului prin palpare sau apariția zgomotelor intestinale (borborigme)

6. Închiderea peretelui abdominal prin sutură trietajată.

Prevenirea recidivelor se realizează prin fixarea abomasului sau a epiploonului (deșirat) la peretele abdominal (abomasopexie sau omentopexie).

7. Trecerea firelor de la exterior prin faldurile epiploonului pe o porțiune de 6-8 cm în apropierea pilorului. Se folosește un fir lung de 2 m, lăsând ambele capete egale la exterior. Acestea se termină cu câte un ac ușor curbat la vârf și vor fi ținute de către un ajutor. Se împinge ușor abomasul pe sub rumen, iar capetele firului folosit la omentopexie se scot pe rând prin planșeul cavității abdominale la 10-15 cm înaintea ombilicului. Capetele firului se leagă între ele la suprafață sau subcutanat dacă se face o incizie la acest nivel. Înaintea strângerii firelor, se verifică în cavitatea abdominală dacă nu s-a prins o ansă intestinală între epiploon și peretele abdominal și dacă poziționarea s-a făcut corect.

Pentru o mai bună poziționare a cheagului, se poate face și o laparotomie în flancul drept și apoi se face abomasopexia cu 2-3 fire groase de nylon ale căror capete vor fi scoase prin peretele ventral al abdomenului și înnodate afară. Aceste fire se scot după 10-12 zile, când s-au produs aderențe suficient de rezistente la acest nivel.

Plaga abdominală se suturează trietajat.

B. Laparotomie paramediană ventrală

Loc de elecție: Paralel cu linia albă, pe dreapta, preombilical, pe o lungime de 20-25 cm, care începe la 10 cm înapoia xifoidului.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie paramediană ventrală.

2. Explorarea cavității abdominale și aducerea abomasului și a epiploonului în poziția anatomică.

3. Omentopexia. Epiploonul se prinde în sutura peritoneului împreună cu fascia transversă. Firele de sutură se pot trece și prin sero-musculoasa abomasului sau numai prin aceasta, realizând o bună fixare și prevenirea recidivelor.

4. Sutura peretelui abdominal în puncte separate cu fir rezistent, în "U" sau "X", odată pentru stratul muscular, cu fascia și tunica, apoi la piele, în mod asemănător, ținând cont de presiunea viscerelor asupra marginilor plăgii abdominale.

2. Dislocarea abomasului în dreapta

Abomasul se răsucește în jurul axului longitudinal, angajându-se în flancul drept pe care îl ocupă aproape în totalitate într-un timp scurt prin distensia provocată de acumularea gazelor.

Loc de elecție: flancul drept, înapoia coastelor cu repere asemănătoare intervenției prin flancul stâng.

Anestezia: tranchilizare și analgezie loco-regională.

Contenția: patrupodală.

Tehnica operatorie: este asemănătoare cu cea descrisă la accesul prin flanc pentru deplasarea abomasului în stânga, dar se adaugă unele manopere specifice:

1. Laparotomie în flancul drept printr-o incizie verticală de 15-20 cm. Presiunea intra abdominală este mai mare, iar animalul se liniștește greu, fiind necesare precauții suplimentare pentru a nu leza abomasul.

2. Îndepărtarea epiploonului din plagă și aprecierea gradului de torsiune (180-3600) urmărind inserția acestuia.

3. Evacuarea gazelor și lichidelor acumulate printr-un trocar sau un tub de cauciuc, flexibil, introdus printr-un orificiu mai mare. În acest scop se face o sutură dublă în bursă în jurul locului unde se face puncția, lăsând capetele libere. Printr-un trocar și apoi printr-un tub de cauciuc se evacuează gazele și lichidele acumulate.

După evacuarea completă prin sifonaj sau cu o pompă de aspirat lichide se scoate tubul și se strâng firele în jurul orificiului prin nod chirurgical, apoi se face o sutură de înfundare (Espersen).

4. Se distorsionează abomasul, se așază în poziție anatomică și se fixează.

5. Sutura peretelui abdominal trietajat.

Tratamentul postoperator, pe lângă obiectivele cunoscute, urmărește și reluarea motricității cheagului hipoton prin stimularea acestuia cu doze mici de parasimpaticomimetice.

ENTEROTOMIA

Indicații: obstrucții intestinale prin coprostază, corpi străini etc.

Loc de elecție:

carnivore: linia albă sau paramedian ventral;

rumegătoare: flancul drept;

cabaline: – sub coarda flancului stîng pentru ansele 2 și 3 ale colonului ascendent, intestinul subțire și colonul descendent;

– flancul drept pentru ansele 1-4 din colonul ascendent și cecum.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură, la care se adaugă o pensă pentru extragerea corpilor străini și pense de baraj pentru oprirea tranzitului intestinal.

Anestezie: NLA sau narcoză. La bovine, se poate face tranchilizare cu rompun și anestezia flancului prin blocaj troncular, anestezie epidurală lombară unilaterală sau prin infiltrație locală.

Contenție: Decubitală dorsală la carnivore, costo-abdominală la animalele mari. La rumegătoare, contenția se poate face în travaliu.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomia în locul care permite accesul direct la ansa obstruată.

2. Exteriorizarea ansei afectate.

3. Izolarea cavității abdominale cu alte câmpuri sterile.

4. Oprirea tranzitului intestinal. Se îndepărtează prin taxis conținutul intestinal din vecinătatea corpului obstruant și se aplică pensele de baraj care vor fi ținute de către un ajutor. Dacă lumenul intestinal este redus, este recomandabilă compresiunea digitală, mult mai puțin traumatizantă. În acest scop se prinde ansa intestinală între degetul mare și arătător al fiecărei mâini și se strânge moderat.

5. Enterotomia: Se incizează intestinul longitudinal, pe marea curbură, având suport corpul străin sau se face o butonieră care se mărește apoi cu foarfeca. Dacă lumenul intestinal este mare, se poate face o incizie transversală pe o distanță mai mică decât jumătatea circumferinței și fără să atingă mica curbură.

6. Extragerea corpului obstruant se face cu o pensă sau se enucleează prin presiune ușoară din apropiere.

7. Toaleta plăgii intestinale de la periferie spre centru și aseptizarea acesteia.

8. Enterorafia. Se vor folosi ace atraumatice rotunde pe secțiune cu materiale de sutură de grosimi adecvate. La animalele mici, recomandăm sutura bietajată, iar la cele mari, sutura bietajată sau trietajată.

Sutura bietajată se realizează printr-o sutură totală de afrontare (Schmieden, surjet) cu fir neresorbabil și o sutură de înfundare cu fir resorbabil.

Ambele suturi se pot realiza cu fir sintetic resorbabil. În acest caz, vom ține cont de faptul că prima sutură este un timp septic, iar sutura de înfundare se face cu alt fir, eventual mai subțire. Distanțele se aleg astfel încât sutura să fie rezistentă, dar nestenozantă.

Sutura trietajată se poate face astfel:

muco-mucoasă în surjet cu fir neresorbabil;

musculo-musculoasa cu catgut;

sero-seroasa cu fir resorbabil simplă sau de înfundare.

9. Închiderea peretelui abdominal se face prin sutură trietajată, bietajată sau monoplană în funcție de specie, grosimea peretelui și locul de elecție.

Tratament postoperator: antibioticoterapie, rehidratare, stimulare generală, dietă și apoi regim cu alimentație semilichidă 5-6 zile.

ENTERECTOMIA

Indicații: Extirparea unei porțiuni de intestin se practică în caz de infarctizare sau necroză determinată de hernie strangulată, eviscerație, invaginație, volvulus, tumori intestinale sau perforații externe sau interne, tromboza vaselor mezenterice, plăgi intestinale grave etc.

Intervenția chirurgicală vizează rezecția porțiunii de intestin afectată și refacerea continuității acestuia prin enteroanastomoză.

Rezecția intestinală

În general rezecțiile intestinale sunt bine suportate de animal, dacă se respectă întocmai asepsia și tehnica de lucru. Uneori timpii septici se intercalează cu timpii aseptici cu riscuri mari de contaminare a țesuturilor învecinate și producerea unor complicații septice. Secționarea intestinului trebuie să asigure vascularizația și viabilitatea capetelor rămase pentru anastomoză.

Locul de elecție, anestezia și contenția în general sunt cele descrise la enterotomie, cu excepția urgențelor și situațiilor speciale (hernii, eviscerații, invaginatie ).

Identificarea ansei intestinale afectate și exteriorizarea ei pe câmpuri sterile.

Examenul viabilității ansei intestinale se face aplicând pulbere de clorură de sodiu chimic pură sau soluție de clorură de sodiu 10%. Schimbarea culorii din violaceu în roșu aprins arată că nu s-au produs modificări ireversibile, iar dacă nu reacționează, se impune rezecția.

Asigurarea hemostazei prin ligatura vaselor mezenterice, urmărind formarea arcurilor mezenterice și anastomozele dintre ele.

Secționarea mezenterului în unghi ascuțit în formă de "V" pe fiecare parte a porțiunii de intestin care urmează a fi rezecat. Pensele se așază la 3 cm una de alta în zonă lipsită de procese inflamatorii sau necrotice după ce s-a golit de conținut intestinal prin taxis.

Pensele din interior mai apropiate de porțiunea necrozată se ridică împreună cu aceasta, după ce a fost secționată, având rolul de a opri revărsarea conținutului. Se pot înlocui cu ligaturi sau cu pense hemostatice mari, aplicate în același scop.

Secționarea intestinului. Se face cu foarfeca sau cu bisturiul, cât mai uniform, pe direcția impusă de asigurarea viabilității și a continuității prin enteroanastomoză.

Enteroanastomoza

Al doilea obiectiv se realizează prin restabilirea comunicării între cele două porțiuni de intestin.

Există trei metode principale de enteroanastomoză, care se aleg în funcție de dimensiunile anselor care se pun în contact astfel încât sutura să nu reducă lumenul cu mai mult de 1/3 din diametru.

1. Anastomoza termino-terminală

2. Anastomoza latero-laterală

3. Anastomoza termino-laterală.

Enteroanastomoza termino-terminală

Este preferată la intestinele cu diametru mare, fiind cea mai simplă, anatomică și expeditivă. Cele două capete se reunesc prin sutură bietajată, începând de la mica curbură unde se și termină. Recomandăm sutura de tip Schmieden pentru afrontare, dar sutura în puncte separate cu nodurile inversate (spre lumen) este mai sigură. Urmează sutura de înfundare care nu trebuie să fie stenozantă.

Prima sutură se face cu fir neresorbabil, iar înfundarea, cu catgut. Se pot folosi fire sintetice resorbabile pentru ambele suturi (vezi enterotomia).

Dacă spațiul nu permite întoarcerea lejeră a anselor pe ambele părți, se poate recurge la următoarea tehnică:

Capetele intestinului secționat se apropie unul de altul cu ajutorul penselor de baraj cu deschiderile orientate în aceeași direcție. În această poziție, se suturează cu catgut, începând de la mica curbură cei doi pereți care se ating, trecând firul prin seroasă și musculoasă, până la marea curbură, unde se lasă liber.

Sutura de afrontare începe tot de la mica curbură a intestinului, mai întâi pe laturile cele mai apropiate și se continuă pe cele depărtate inițial, terminând afrontarea pe toată circumferința marginilor intestinale.

Se reia sutura de înfundare pe semicircumferința rămasă.

Urmează sutura marginilor inciziei mezenterice în surjet sau în puncte separate cu catgut și repunerea ansei în cavitatea abdominală după o nouă toaletă și verificarea permeabilității intestinale și etanșeității suturii.

Operația se termină cu sutura peretelui abdominal.

Enteroanastomoza latero-laterala

Refacerea continuității tranzitului intestinal se realizează prin deschideri laterale în apropierea capetelor intestinale rămase după rezecție. Metoda este mai laborioasă și necesită mai multă atenție, deoarece timpii septici se intercalează de mai multe ori cu timpii aseptici, dar este singura modalitate de anastomoză la ansele intestinale de calibru mic (intestin subțire de câine, pisică, iepure etc.). Capetele intestinale rămase nu se mai așază pentru a fi suturate între ele la caete, ci se închide fiecare capat prin sutură ca un deget de mănușă, stabilind apoi comunicarea între ele prin deschideri laterale, cât mai aproape de bonturile formate.

Tehnica operatorie:

Închiderea capetelor intestinului secționat se poate face prin mai multe modalități:

Sutură în bursă prin sero-musculoasă cu întoarcerea marginilor spre lumenul intestinal, urmată de sutură de înfundare tip Lembert.

Sutură tip Schmieden a marginilor aplatizate prin aplicarea pensei de baraj și apoi sutura de înfundare.

Sutura tip Cushing, peste brațele pensei de baraj. În acest caz, intestinul este secționat lângă pensă, iar firul se trece prin seroasă și musculoasă, paralel cu pensa, apoi peste pensă, iar în partea opusă se procedează la fel, revenind în partea apropiată și se continuă de la un capăt la altul. Retragerea pensei și strângerea firului determină marginile să se întoarcă spre lumenul intestinal.

Pentru etanșeitate, se poate face încă o sutură de înfundare.

Repoziționarea penselor de baraj. După evacuarea prin taxis a conținutului intestinal, dacă există, se aplică pensele de baraj la 8-10 cm distanță față de capăt.

Se așază capetele intestinale în poziție izo-peristaltică (cu capetele așezate în direcții opuse), observând să nu fie torsionate. Cele două anse intestinale se ating în părțile lor laterale pe o lungime de 8-10 cm la animale mari și 3-4 cm dacă diametrul lumenului este de 1-2 cm.

Sutura sero-musculoasei cu catgut. La locul de atingere a celor două capete intestinale se face o sutură care menține ansele apropiate pe o distanță de 8-10 cm, iar capătul firului se prinde într-o pensă fără nod terminal.

Se incizează cele două capete la mică distanță (2-4 mm), paralel cu sutura. Cele două incizii sunt simetrice și vor asigura comunicarea celor două anse. Inciziile se plasează astfel încât să nu rămână funduri de sac la cele două capete înfundate ale intestinului în care s-ar forma depozite de conținut intestinal cu riscul unor fermentații și complicații septice.

Sutura de afrontare a marginilor se face începând cu laturile cele mai apropiate și se continuă apoi pe marginile depărtate, terminându-se în același punct. Recomandăm sutura tip Schmieden cu fir neresorbabil, aceasta reprezentând un timp septic.

Se face toaleta și se reia sutura de înfundare cu firul de catgut rămas la prima sutură prin sero-musculoasă care închide complet, realizând o comunicare largă între cele două capete intestinale.

Se verifică etanșeitatea suturii prin ridicarea penselor de baraj și se observă reluarea tranzitului intestinal.

Se închide breșa mezenterică prin sutură în fir continuu sau în puncte separate cu catgut.

Sutura peretelui abdominal după repunerea anselor intestinale.

Enteroanastomoza latero+terminală

Această metodă este recomandată în cazul existenței unei diferențe mari de calibru între ansele care urmează a fi anastomozate, ex. în invaginații, rezecții ileo-cecale etc. Capătul intestinal cu diametru mai mare se anastomozează în poziție terminală, iar cel cu diametru mai mic se anastomozează prin deschidere laterală. După îndepărtarea porțiunii de intestin gangrenate, enteroanastomoza se realizează parcurgând următoarele etape:

Se închide capătul ansei de calibru mai mic prin sutură bietajată, ligatură și sutură de înfundare sau prin metoda Cushing.

Incizia longitudinală a capătului intestinal înfundat ca un deget de mănușă pe o lungime egală cu diametrul ansei de calibru mai mare, ușor aplatizat. Incizia se face pe marea curbură și se pune în contact cu capătul ansei de calibru mai mare, al cărei contur se suprapune peste plaga longitudinală.

Sutura bietajată a marginilor celor două plăgi realizând o comunicare etanșă între cele două capete de intestin.

Ajustarea diferențelor de calibru dintre două anse intestinale se poate realiza și prin alte modalități:

modificând afrontarea, se prinde cu 1-2 mm mai mult din capătul cu diametru mai mare la fiecare interval dintre punctele de sutură;

secționând oblic capătul mai subțire;

micșorând calibrul capătului mai mare și formând "racheta" până la egalizarea celor două diametre.

OPERAȚIA ÎN INVAGINAȚIE INTESTINALĂ

Invaginația intestinală se întâlnește la toate speciile, este o urgență chirurgicală și constă în pătrunderea unei anse intestinale prin ansa imediat următoare, cu obstrucție completă și întreruperea circulației sanguine în porțiunea de mezenter atrasă de ansa invaginată.

Loc de elecție: laparotomie în flanc sau pe linia albă, în funcție de specie.

Anestezia: generală, NLA sau narcoză la animalele mici și tranchilizare cu anesteziE locoregională pentru bovine.

Contenție: decubit dorsal respectiv, travaliu.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie.

2. Exteriorizarea ansei afectate care se prezintă ca un tub rigid.

3. Izolarea anselor invaginate pe un câmp operator steril.

4. Devaginarea manuală prin tracțiuni moderate, eventual făcând și incizii longitudinale de slăbire pe exterioară.

5. Aprecierea viabilității ansei a cărei culoare este modificată, cu pudră de clorură de sodiu chimic pură sau cu soluție de clorură de sodiu 10%.

6. Introducerea anselor intestinale în cavitatea abdominală, dacă nu s-au produs modificări ireversibile, sau rezecția intestinală, dacă ansa rămâne inertă.

7. Rezecția intestinală se poate decide chiar înainte de devaginare totală, dacă se constată modificări grave, cu încarcerări și necroze.

Se secționează transversal ansa posterioară (în care s-a angajat ansa precedentă), presiunea abdominală și peristaltismul orientează totdeauna ansa invaginată spre anus pe care uneori îl depășește. Capătul anterior va fi secționat înaintea locului din care încep modificările structurale ireversibile.

Se face hemostaza preventivă pe vasele mezenterice și se îndepărtează ansa afectată, asigurând vascularizație corespunzătoare pe capetele care urmează a fi anastomozate.

refacerea continuității intestinului prin entero-anastomoză termino-terminală sau latero-terminală.

8. Închiderea peretelui abdominal.

Tratamentul postoperator trebuie să fie susținut, traumatismul operator este mare, intervenția făcându-se pe un animal cu grave tulburări homeostazice.

11.9. CHESTIONAR

1. În ce afecțiuni este indicată rumenotomia la bovine?

a) Reticulită și reticuloperitonită traumatică.

b) Indigestie spumoasă, corpi străini.

c) Supraîncărcarea rumenului.

d) Indigestie gazoasă.

e) Deplasarea abomasului în stânga.

2. Ce instrumente sunt necesare pentru efectuarea operației de rumenotomie la bovine?

a) Pentru diereză, hemostază și sutură.

b) Pense ovale sau în "T", depărtătoare, manșon de cauciuc.

c) Dispozitiv pentru fixarea buzelor plăgii ruminale, Weingart sau Kulczinski, agrafe pentru câmpuri.

d) Pense cu gheare, pense forceps, ecrasor Cassaignac.

e) Comprese sterile, câmpuri de operație, dezinfectante.

3. Ce anestezie este necesară pentru efectuarea operației de rumenotomie la bovine?

a) Tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație.

b) Tranchilizare și blocaj troncular al nervilor flancului.

c) N.L.A.

d) Narcoză.

e) Electronarcoză.

4. Care este locul de elecție în operația de rumenotomie?

a) Flancul stâng, la 3-4 cm înapoia ultimei coaste, pe o lungime de 20-25 cm începând de la 4-5 cm sub procesele transverse lombare.

b) Flancul stâng sau drept la 3-4 cm înapoia ultimei coaste, pe o lungime de 20-25 cm începând de la 4-5 cm sub procesele transverse lombare

c) Teșitura flancului stâng la 3-4 cm deasupra venei mamare.

d) Golul flancului stâng sau drept, pe o lungime suficient de mare pentru introducerea lejeră a mâinii în cavitatea abdominală.

e) Pentru laparatomie ventrolaterală.

5. Este necesară dieta alimentară înaintea operației de rumenotomie?

a) Se recomandă dietă alimentară de 12-24 de ore.

b) În timpanism ruminal, urgența intervenției nu permite efectuarea dietei preoperatorii.

c) Nu este necesară dieta, deoarece conținutul ruminal se evacuează intraoperator.

d) Dieta micșorează rezistența organismului.

e) Se face numai dietă hidrică și se administrează purgative.

6. Pentru ce este necesară explorarea cavității abdominale înainte de deschiderea rumenului?

a) Pentru a depista eventuale aderențe, abcese etc., care ar face inutilă continuarea operației.

b) Pentru precizarea diagnosticului.

c) Pentru poziționarea corectă a sacului ruminal dorsal.

d) Pentru identificarea corpului străin.

e) Pentru evacuarea colecțiilor de la acest nivel.

7. Ce porțiune a rumenului se exteriorizează depășind nivelul plăgii abdominale formând un diverticul spre exterior?

a) O porțiune din peretele sacului dorsal.

b) O porțiune din sacul ventral.

c) Se alege o porțiune mijlocie, mai puțin vascularizată.

d) Paralel cu inserția epiploonului.

e) Cât mai aproape de rețea.

8. Ce este rumenopexia?

a) Fixarea porțiunii exteriorizate a rumenului prin sutură la marginile plăgii abdominale.

b) Fixarea porțiunii exteriorizate a rumenuui la marginile plăgii abdominale cu ajutorul unor cârlige speciale.

c) Fixarea plăgii ruminale la piele cu ajutorul penselor în "T".

d) Fixarea plăgii ruminale pe plaga abdominală cu ajutorul unui manșon de cauciuc.

e) Fixarea rumenului la peretele abdominal pentru a preveni recidivele.

9. Cum se realizează rumenopexia?

a) Firele de sutură se trec prin seroasa și musculoasa peretelui ruminal și prin marginile plăgii abdominale în surjet sau puncte separate cât mai etanș.

b) După efectuarea inciziei ruminale, se face toaleta, se asigură hemostaza și apoi se suturează marginile plăgii la piele, cât mai etanș.

c) Se prind marginile plăgii ruminale cu pense în "T" care se fixează la piele.

d) Se fixează marginile plăgii ruminale cu dispozitivul Weingart sau Kulczinski.

e) După terminarea operației se scot firele utilizate pentru fixarea rumenului.

10. Pentru ce se recomandă ruminopexia în operația de ruminotomie?

a) Pentru a împiedica revărsarea conținutului ruminal în cavitatea abdominală.

b) Pentru a evita traumatizarea plăgii ruminale.

c) Pentru a preveni deșirarea plăgii ruminale.

d) Pentru a împiedica deplasarea rumenului după evacuarea conținutului.

e) Pentru a menține plaga ruminală deschisă pe toată durata operației.

11. Care sunt timpii septici în operația de rumenotomie?

a) Incizia rumenului.

b) Fixarea marginilor.

c) Rumenopexia.

d) Evacuarea parțială a conținutului ruminal.

e) Explorarea cavității ruminale și a rețelei, extragerea corpilor străini, sutura de afrontare a plăgii ruminale.

12. Cum se asigură hemostaza plăgii ruminale?

a) Cu ajutorul penselor hemostatice ovale sau în "T".

b) Prin rumenopexie.

c) Cu ajutorul manșonului de cauciuc.

d) Ligaturi vasculare și cauterizare.

e) Cu astringente, compresiuni și tamponament.

13. În ce scop se introduce un manșon de pânză cauciucată în deschiderea plăgii ruminale?

a) Este o măsură de protecție a peretelui ruminal la locul de trecere a mâinii pentru extragerea conținutului ruminal și al rețelei.

b) Pentru a împiedica revărsarea conținutului ruminal în cavitatea abdominală.

c) Pentru a menține contactul rumenului cu peretele abdominal.

d) Asigură hemostaza provizorie.

e) Previne hemoragia secundară.

14. Pentru ce este necesară evacuarea parțială a conținutului ruminal în operația de rumenotomie?

a) În indigestia prin supraîncărcare ruminală reprezintă scopul operației.

b) Pentru ușurarea pătrunderii mâinii spre rețea.

c) Conținutul ruminal este toxic și poate compromite operația.

d) Pentru micșorarea presiunii asupra plăgii ruminale după sutură.

e) Se previne revărsarea acestuia în cavitatea abdominală.

15. Cum se pregătește mâna pentru explorarea cavității rumenale și a rețelei în operația de ruminotomie?

a) Se acoperă mâna cu o mănușă obstetricală.

b) Se aplică un strat uniform de vaselină până la umăr.

c) Se spală insistent cu apă caldă și săpun.

d) Se taie unghiile scurt și se dezinfectează.

e) Se spală cu săpun și se dezinfectează cu alcool.

16. Cum se drenează eventualele abcese descoperite în peretele rețelei?

a) După extragerea corpilor străini, abcesele din peretele rețelei se drenează cu bisturiul în lumenul acesteia.

b) Se deschid cu bisturiul și se drenează la exterior.

c) Se drenează printr-o altă laparatomie.

d) După extragerea corpilor străini, abcesele se fibrozează.

e) Dacă se descoperă abcese, animalul se trimite la abator.

17. Care este ultimul timp septic în operația de rumenotomie?

a) Sutura de afrontare a plăgii ruminale.

b) Toaleta plăgii ruminale.

c) Toaleta plăgii abdominale.

d) Ruminorafia.

e) Extragerea corpilor străini din rețea.

18. Ce tip de sutură recomandați pentru ruminorafie?

a) Sutură bietajată.

b) Sutura totală de afrontare tip Schmieden sau surjet se face cu fir natural sau sintetic neresorbabil.

c) Sutura de înfundare tip Lembert sau Blendinger cu catgur nr. 1

d) Sutura monoplană eversată.

e) Sutura monoplană extramucoasă.

19. După efectuarea suturii ruminale pexia se păstrează?

a) Se îndepărtează pexia ruminală cu atenție pentru a nu deșira peretele ruminal.

b) Se menține pexia pentru a proteja sutura peretelui ruminal.

c) Se îndepărtează parțial pentru a iniția o peritonită localizată.

d) Firele de sutură cad singure după două săptămâni.

e) Se folosesc fire resorbabile care nu necesită extragerea lor.

20. Ce tip de sutură se poate aplica la peretele abdominal în operația de rumenotomie?

a) Monoplan, bietajat sau trietajat.

b) Sutură tip Schmieden cu fir neresorbabil.

c) Sutura tip Moser cu catgut nr. 0.

d) Sutura tip Lecène cu catgut nr. 0.

e) Sutură de înfundare tip Lembert.

21. Cum se realizează sutura bietajată a peretelui abdominal după ruminotomie?

a) Se suturează straturile profunde în puncte separate cu catgut Dexon, Vicryl, ață chirurgicală sau Nylon. Se poate aplica sutura tip Moser la acest nivel (Moser modificat).

b) Pielea se suturază în puncte separate simple sau în "U".

c) Se face sutură de afrontare cu ață chirurgicală și sutură de înfundare cu catgut.

d) Sutură cu agrafe a straturilor profunde și cu Nylon la piele în puncte separate de rezistență.

e) Se face sutură parțială și se asigură drenajul.

22. Ce avantaje prezintă sutura trietajată a peretelui abdominal după ruminotomie?

a) Este mai laborioasă.

b) Este sigură și realizează o cicatrice suplă fără aderențe.

c) Asigură o bună închidere a peretelui abdominal.

d) Previne supurația și peritonita.

e) Asigură mobilitatea peretelui abdominal și previne eventrația.

23. Ce straturi anatomice sunt interesate în sutura trietajată a peretelui abdominal după ruminotomie?

a) Primul strat de sutură interesează peritoneul cu fascia transversă.

b) Stratul al doilea cuprinde musculatura cu fasciile și aponevroza.

c) Pielea reprezintă stratul al treilea de sutură.

d) Primul strat este reprezentat de peritoneu și mușchi, apoi se suturează tunica abdominală, iar la sfârșit pielea împreună cu mușchiul pielos.

e) Prima sutură o reprezintă rumenopexia, apoi musculatura cu aponevroza și la sfârșit pielea în puncte separate.

24. Ce tip de sutură se aplică fiecărui strat al peretelui abdominal în sutura trietajată după ruminotomie?

a) Primul strat se suturează cu catgut nr. 1 sau 0 în fir continuu.

b) Stratul al doilea se suturează în puncte separate simple cu fir resorbabil.

c) Pielea se suturează în puncte separate cu fir gros neresorbabil.

d) Primul și al doilea strat se suturează cu fir natural neresorbabil tip surjet întretăiat.

e) Pielea se suturează totdeauna în puncte separate tip Lecène sau Moser.

25. Ce tratament postoperator indicați în operația de ruminotomie la bovine?

a) Tratament general cu antibiotice 5-6 zile și toaleta zilnică a plăgii abdominale.

b) Dietă absolută în prima zi și apoi alimente semilichide.

c) Se revine treptat la regimul normal după 5-6 zile.

d) Animalul se hrănește pe cale parenterală în prima săptămână și apoi se revine treptat la regimul normal.

e) Se asigură un aport nutritiv sporit cu furaje concentrate și suculente imediat după operație.

26. Ce avantaje prezintă reticulotomia față de ruminotomie?

a) Explorare mai eficientă a rețelei și a organelor învecinate.

b) Evaluarea corectă a gravității leziunilor existente.

c) Se poate efectua pe animalul contenționat în poziție patrupodală.

d) Nu prezintă avantaje și nu a intrat în practică.

e) Sutura este mai sigură, deoarece rețeaua are perete mai gros decât rumenul și se poate face drenaj direct.

27. Ce contenție se recomandă pentru operația de reticulotomie?

a) În travaliu sau lângă un perete.

b) În mod excepțional se poate face operația pe animalul contenționat în decubit lateral drept.

c) Decubit dorsal, pe masa de operație.

d) Decubit lateral cu trenul anterior mai coborât.

e) Decubit costo-abdominal pe partea stângă.

28. Ce anestezie se recomandă pentru operația de reticulotomie?

a) Tranchilizare completată cu blocaj troncular al nervilor intercostali 8, 9 și 10, infiltrație subcutanată în dreptul coastei a noua și a nervului toracal ventral.

b) Narcoză sau N.L.A.

c) Electronarcoză.

d) Narcoză inhalatorie.

e) Narcoză cu toxicitate dispersată sau balansată.

29. Care este locul de elecție pentru operația de reticulotomie?

a) Treimea inferioară a coastei a noua, la 10 cm de articulația condrocostală, pe partea stângă, pe o lungime de 15-20 cm.

b) Treimea inferioară a hipocondrului stâng până la apendicele xifoidian

c) Linia mediană ventrală preombilical.

d) Paramedian ventral, preombilical, pe partea stângă.

e) Pentru laparotomie transversă pe sub hipocondrul drept.

30. Ce timpi operatori recunoașteți pentru operația de reticulotomie?

a) Rezecția coastei a noua.

b) Toracotomia cu rezecție de coastă.

c) Laparotomia transcostală.

d) Incizia epiploonului și explorarea cavității abdominale.

e) Reticulopexia.

31. Ce suturi provizorii se practică în operația de reticulotomie?

a) Sutura epiploonului în surjet cu catgut.

b) Sutura mucoasei rețelei în puncte separate, cu nodurile inversate spre lumen, cu fir neresorbabil.

c) Sutura mucoasei rețelei în puncte separate, cu nodurile inversate spre lumen, cu fir resorbabil.

d) Reticulopexia.

e) Sutura trietajată a peretelui abdominal.

32. Ce straturi interesează sutura peretelui abdominal în operația de reticulotomie?

a) Sutura peritoneului împreună cu diafragma si muschiul drept abdominal.

b) Sutura mușchilor intercostali, cu fascia, reducând cît mai mult spațiul rămas prin rezecția de coastă .

c) Sutura cutanată tip surjet cu ață chirurgicală.

d) Sutura monoplană tip Moser sau Lecène.

e) Sutura trietajată cu catgut în puncte separate.

33. Ce indicații are operația de gastrotomie la carnivore?

a) Corpi străini în stomac , volvulus, torsbiune gastrica.

b) Ulcer gastric, stenoză sau în scop chirurgical.

c) Indigestie acută, intoxicatii, afectiuni tumorale.

d) Corpi straini in portiunea intratoracica a esofagului.

e) Gastrită sau invaginație intestinală.

34. Care este locul de elecție în gastrotomie la carnivore?

a) Pentru laparatomie retrocostală stângă.

b) Paramedian stânga între ombilic și pubis pe o distanță de 10-15 cm proporțional cu talia animalului.

c) Laparotomie mediana ventrala, preombilicala

d) Pentru laparatomie, lateral, dreapta.

e) Pentru laparatomie în flancul stâng.

35. Ce anestezie se recomandă pentru operația de gastrotomie la carnivore?

a Blocaj troncular și anestezie de contact.

b) Tranchilizare și blocaj troncular.

c) Anestezie locală prin infiltrație.

d) ) N.L.A. sau narcoză.

e) Analgezie loco-regională.

36. Ce contenție este necesară pentru operația de gastrotomie?

a) Decubit lateral pe partea stângă.

b) Decubit dorsal cu membrele fixate în bipede laterale.

c) Decubit lateral pe partea dreaptă.

d) Decubit dorsal, pe masa de operație.

e) Poziția animalului se stabilește în funcție de scopul operației.

37. Care este locul unde se face incizia stomacului în operația de gastrotomie la carnivore?

a) Paralel cu vasele mezenterice

b) Perpendicular pe marea curbură .

c) Pe marea curbură a stomacului într-o zonă mai puțin vascularizată.

d) Pe mica curbură a stomacului între vasele gastrosplenice.

e) În apropierea orificiului cardia pentru acces mai lejer spre esofag.

38. Care sunt timpii septici în operația de gastrotomie?

a) Izolarea stomacului cu al doilea câmp operator.

b) Aducerea corpului străin într-o zonă mai puțin vascularizată.

c) Incizia stomacului și extragerea corpului străin.

d) Sutura bietajată a stomacului.

e) Sutura de infundare a plăgii stomacale.

39. Cum se stabilește lungimea inciziei stomacale?

a) Incizia este proporțională cu talia animalului.

b) Cât mai mare, atât cât permite stomacul.

c) Incizia va fi cît mai mică pentru a nu risca fenomene de necroză marginală.

d) In funcție de mărimea corpului străin.

e) Mărimea inciziei nu contează deoarece corpul străin se poate diviza.

40. Cum se previne revărsarea conținutului stomacal în plagă și cavitatea abdominală în operația de gastrotomie?

a) Se aplică pense de baraj.

b) Prin izolare cu mâna de către un ajutor.

c) Se asigură dietă preoperatorie de 12-24 de ore.

d) Se provoacă voma sau se face tubaj gastric.

e) Se administrează purgative saline.

41. Ce rol are aplicarea celui de al doilea câmp operator în operația de gastrotomie?

a) Împiedică alunecarea stomacului.

b) Previne revărsarea conținutului gastric.

c) Împiedică deplasarea viscerelor in cavitatea abdominală.

d) Previne contaminarea celorlalte viscere și a cavității abdominale.

e) Se poate schimba mai ușor dacă se murdărește.

42. Cum se apreciază o sutură corectă, de afrontare a peretelui stomacal în operația de gastrotomie?

a) Să nu se folosească material de sutură în exces.

b) Ascunde in totalitate firul de sutura .

c) Se folosesc materiale rezistente și maleabile.

d) Ascunde în totalitate mucoasa.

e) Nodurile sunt plasate spre lumenul organului.

43. Care este primul timp operator care marchează revenirea la timpii aseptici în operația de gastrotomie?

a) Sutura de înfundare.

b) Sutura de afrontare, care se realizează cu fir neresorbabil steril.

c) Sutura stomacului care se poate face monoplan, bietajat sau trietajat.

d) Sutura peretelui abdominal.

e) Toaleta și aseptizarea marginilor plăgii.

44. În ce afectiuni nu se poate asigura dieta preoperatorie pentru operația de gastrotomie?

a) Ingerarea unor corpuri nealimentare.

b) Dilatație gastrică, indigestie, torsiune.

c) Operații experimentale.

d) Dacă animalul este slăbit.

e) La animalele parazitate sau obeze.

45. Ce tratament postoperator se recomandă în operația de gastrotomie la carnivore?

a) Plimbarea zilnică a animalului pentru prevenirea constipatiei.

b) Antibioticoterapie, dieta absoluta 5-6 zile și protejarea plăgii cu pansament.

c) Dietă hidrică și alimentară cu revenirea la regimul normal în 5-6 zile.

d) Stimularea imunității specifice și nespecifice, protejarea plagii stomacale cu pansament.

e) Prevenirea vomei și a hemoragiei

46. În ce afecțiuni este recomandată abomasotomia la ovine?

a) Spasm piloric, invaginatie.

b) Parazitisme și ocluzii intestinale.

c) Gastro-enterită necrozantă.

d) Indigestia prin supraîncărcare

e) Obstrucție esofagiană în porțiunea intratoracică, volvulus.

47. Ce anestezie se face pentru operația de abomasotomie la ovine?

a) Anestezie epidurală.

b) Tranchilizare cu rompun sau cu ketamină.

c) Anestezie locală prin infiltrație.

d) Narco-miorelaxare.

e) N.L.A. sau narcoză.

48. Care este locul de elecție pentru incizia abomasului la ovine?

a) În apropierea jgheabului esofagian.

b) Pe mica curbură, nefiind vase gastro-splenice.

c) Pe marea curbură, paralel cu vasele de sange.

d) Pe marea curbură sau paralel cu aceasta într-o zonă mai puțin vascularizată.

e) Între foios și jgheabul esofagian, pe linia mediană.

49. Care este scopul operației în dislocarea abomasului?

a) Evacuarea gazelor si readucerea abomasului în poziție anatomică.

b) Fixarea abomasului la peretele stomacal pentru prevenirea recidivelor.

c) Evacuarea gazelor si fixarea abomasului la epiploon pentru prevenirea recidivelor.

d) Evacuarea conținutului stomacal și oprirea fermentațiilor.

e) Asigurarea eructației și a tranzitului intestinal.

50. Care este locul de elecție pentru operație în dislocarea abomasului în stânga?

a) Pentru laparatomie paramediană dreapta sau pentru laparatomie în flancul stâng.

b) Pentru laparatomie mediană ventrală preombilicală.

c) Pentru laparatomie în flancul stâng sau drept.

d) Pentru laparatomie în flancul drept.

e) Pentru laparatomie paramediană ventrală pe partea stângă.

51. Ce anestezie se recomandă pentru operație în dislocarea abomasului?

a) Anestezie locală prin infiltrație.

b) Narcoză inhalatorie.

c) Narcoză cu miorelaxare.

d) Tranchilizare și anestezie loco-regională.

e) Anestezie epidurală.

52. Ce contenție este necesară pentru operație în dislocarea abomasului?

a) Decubit lateral stâng cu trenul posterior mai ridicat.

b) Decubit dorsal sau dorsolateral stâng pentru acces prin flanc.

c) Decubit lateral stang cu trenul anterior mai ridicat.

d) Patrupodală pentru accesul prin flancul stâng.

e) Decubit sternoabdominal.

53. Recunoașteți timpii operatori care aparțin operației prin flancul stâng în dislocarea abomasului în stânga:

a) Deschiderea cavității abdominale la 4-5 cm înapoia ultimei coaste în treimea mijlocie a flancului drept pe o lungime de 12-15 cm.

b) Evacuarea continutului abomasului.

c) Reducerea torsiunii abomasului.

d) Toaleta plăgii ruminale.

e) Abomasopexia.

54. Cum se face evacuarea gazelor acumulate la nivelul abomasului în dislocația acestuia?

a) Se face puncția acestuia cu un trocar

b) Se face puncția cu un ac de seringă prelungit spre exterior cu un tub de plastic (ex. acul si tubul de perfuzor).

c) Se face puncția cu un bisturiu.

d) Evacuarea gazelor se face după abomasopexie.

e) Evacuarea gazelor se face după omentopexie.

55. Cum se face închiderea orificiului punctiform după evacuarea gazelor și retragerea acului în dislocarea abomasului?

a) Se face o sutură în bursă în jurul acului prin seromusculoasă cu catgut

b) Sutură bietajată de infundare

c) Se suturează orificiul odată cu abomasopexia.

d) Orificiul este punctiform și nu se poate face sutură.

e) Nu este necesară sutura.

56. Cum se previn recidivele după operația în dislocarea abomasului?

a) Se face abomasotomie.

b) Se face omentopexie.

c) Se scurtează epiploonul.

d) Se schimbă dieta alimentară.

e) Se interzic furajele concentrate.

57. Cum se fixează abomasul la peretele abdominal în operația de dislocare cu acces prin flanc?

a) Se suturează la plaga abdominală cu fir resorbabil.

b) Se suturează în puncte separate la peretele abdominal ventral, prin plaga existentă.

c) După ce se trece firul prin peretele abomasului sau prin epiploon, capetele acestuia se scot la exterior prin peretele abdominal și se leagă între ele.

d) Se aplică sutura cu fir neresorbabil în puncte separate care se scot după șapte zile.

e) Se îndepărtează peritoneul la locul de contact pentru formarea aderențelor.

58. Care sunt timpii operatori în operația din dislocarea abomasului, prin laparatomie ventrală?

a) Laparatomie paramediană in flanc.

b) Explorarea cavității abdominale și aducerea abomasului și a epiploonului în poziție anatomică.

c) Abomasotomia într-o porțiune mai puțin vascularizată.

d) Omentorafia.

e) Sutura peretelui stomacal.

59. Cum se previn recidivele în operația de dislocare a abomasului prin laparatomie paramediană ventrală?

a) Se face sutură bietajată.

b) Epiploonul se prinde în sutura peritoneului împreună cu fascia . transversă

c) Este suficientă sutura de înfundare.

d) Se face sutură în bursă cu fir neresorbabil.

e) Se face scarificarea peritoneului și a seroasei abomasului la locul de contact.

60. De ce are evoluție mai gravă dislocarea abomasului în dreapta?

a ) Apare insuficiența respiratorie din cauza gazelor acumulate.

b) Necesită evacuarea gazelor cu un trocar mai gros.

c) Pe lângă acumularea de gaze, se evacuează și lichidele din abomas.

d) Pe lângă deplasarea laterală, abomasul se răsucește și în jurul axei longitudinale cu 180-3600.

e) Se produc hemoragii și comă.

61. Cum este stimulată reluarea motricității cheagului hipoton după operația în dislocarea acestuia pe dreapta cu torsiune?

a) Se administrează doze mici de parasimpaticomimetice.

b) Se face atropinizare.

c) Se fac masaje.

d) Se face proba viabilității cu clorură de sodiu.

e) Se urmărește evacuarea gazelor prin eructație.

62. Care este locul de elecție pentru enterotomie la cal ?

a) Linia albă sau paramedian ventral.

b) Flancul drept pentru rumegătoare.

c) Sub coarda flancului stâng pentru ansele 2 și 3 ale colonului descendent

d) Flancul drept pentru ansele 1-4 ale colonului ascendent și cecum

e) Flancul stang la rumegătoare.

63. Ce anestezie este recomandata pentru operația de enterotomie la bovine?

a) N.L.A. sau narcoză.

b) Tranchilizare cu rompun și anestezia flancului prin blocaj troncular.

c) Anestezie locală prin infiltrație.

d) Anestezie cu cloral hidrat.

e) Anestezie cu relaxante musculare.

64. Ce contenție este necesară pentru operația de enterotomie la bovine?

a) Decubitală dorsală la carnivore.

b) Sterno-abdominală.

c) In travaliu.

d) La cabaline se recomandă decubit lateral

e) La porcine se face contenția pe o scară.

65. Cum se face oprirea tranzitului intestinal în operația

de enterotomie la cal?

a) Se îndepărtează prin taxis conținutul intestinal din vecinătatea corpului obstruant și se aplică pense hemostatice mari pe intestin.

b) Se îndepărtează prin taxis conținutul intestinal din vecinătatea corpului obstruant și se aplică pensele de baraj.

c) Este recomandabilă compresiunea digitală la animalele mici.

d) Se evacuează conținutul intestinal prin clismă.

e) Se aplică ligaturi bilaterale care se îndepărtează odată cu ansa rezecată.

66. Care este locul de elecție pentru incizia intestinului?

a) Pe mica curbură, incizia se face longitudinal având ca suport corpul străin obstruant.

b) Dacă lumenul intestinal este mare, se poate face o incizie transversală, pe o distanță mai mică decât jumătatea circumferinței și fără să atingă mica curbură.

c) Valvula ileocecală, în direcție longitudinală depășind cu 1-2 cm diametrul corpului obstruant.

d) Pe mica curbură, ocolind vasele de sânge.

e) Paralel cu bandeletele longitudinale pentru intestinul subțire.

67. Care sunt timpii septici în operația de enterotomie?

a) Izolarea cavității abdominale cu alte câmpuri sterile.

b) Oprirea tranzitului intestinal.

c) Incizia intestinului și extragerea corpului străin obstruant.

d) Ligatura vaselor mezenterice

e) Enterorafia.

68. Ce tip de sutură recomandăm pentru enterorafie la animalele mari?

a) Sutura bietajată in puncte separate cu catgut ..

b) Sutura bietajată sau trietajată.

c) Sutura monoplană cu catgut la animalele mici.

d) Sutură eversată la animalele mici.

e) Sutura bietajata, eversata , obliteranta .

69. Ce materiale de sutură se pot folosi pentru eterorafie?

a) Sutura bietajată se realizează printr-o sutură totală de afrontare tip Schmieden sau surjet

b) Pentru sutura bietajată ambele suturi se pot realiza cu fir sintetic resorbabil diferit pentru fiecare.

c) Pentru sutura trietajată se face sutură mucomucoasă cu catgut.

d) Musculo-musculoasa și sero-seroasa se suturează cu fir neresorbabil.

e) Musculo-musculoasa și sero-seroasa în sutura bietajata se suturează cu fir resorbabil.

70. Ce indicații are enterectomia?

a). Coprostaza.

b) Perforații externe sau interne, fara necroze.

c) Hernie inguinoscrotala cronica .

d) Megacolon, hernie perianală.

e) Infarctizare sau necroză determinată de hernie strangulată, eviscerație, invaginație, volvulus

71. Ce obiective se urmăresc în operația de enterectomie?

a) Indepartarea porțiunii de intestin afectate.

b) Refacerea continuității intestinale prin sutura trietajata.

c) Prevenirea recidivelor.

d) Intreruperea tranzitului intestinal în porțiunea afectată.

e) Respectarea timpilor septici.

72. Cum se asigură hemostaza pe vasele mezenterice în operația de enterectomie?

a) Forcipresură.

b) Compresiune digitală și apoi sutură hemostatică.

c) Se aplică ligaturi vasculare

d) Torsiune limitată și nelimitată.

e) Angiorafie.

73. Porțiunea de intestin care urmează a fi rezecată este delimitată prin câte două pense de baraj distanțate la 3 cm una de alta așezate într-o zonă lipsită de procese inflamatorii sau necrotice. Ce rol au aceste pense?

a) Nu au rol important putând fi înlocuite cu pense hemostatice

b) Pensele mai apropiate, de fiecare parte, opresc tranzitul intestinal.

c) Delimitează manoperele septice de cele aseptice.

d) Asigură hemostaza provizorie.

e) Pensele mai apropiate de porțiunea necrozată se ridică împreună cu aceasta având rolul de a opri revărsarea conținutului.

74. Ce este enteroanastomoza?

a) Reluarea tranzitului intestinal.

b) Restabilirea comunicării între cele două capete intestinale

c) Instalarea circulației sanguine în porțiunea infarctizată.

d) Închiderea prin sutură a porțiunii de intestin afectată.

e) Îndepărtarea porțiunilor necrozate de intestin.

75. Ce metode de enteroanastomoză se folosesc mai frecvent la cal ?

a). Termino-laterală.

b) Latero-laterală.

c) Termino-terminală

d) În "rachetă".

e) Prin telescopare.

76. Când este preferată enteroanastomoza termino-terminală?

a) Este obligatorie cand nu sunt diferențe ale circumferințelor secționate.

b) La animalele mici, deoarece intestinul subțire este foarte mobil

c) Când spațiul de lucru este redus și nu se pot aplica alte metode mai laborioase.

d) La intestinele cu diametru mare, fiind metoda cea mai simplă, anatomică și expeditivă.

e) Numai atunci când una dintre ansele secționate are calibru foarte redus.

77. Cum se face sutura intestinală în enteroanastomoza termino-terminală?

a) Sutură bietajată începând de la mica curbură .

b) Se recomandă sutura tip Schmieden sau în puncte separate cu nodurile inversate, pentru infundare.

c) Sutura de înfundare tip Hrtman ..

d) Ambele suturi se pot face cu fir sintetic resorbabil ținând cont de faptul că prima sutură este un timp septic, iar sutura de înfundare se face cu alt fir, eventual mai subțire.

e) Se poate face sutură bietajată cu același fir sintetic resorbabil și un singur nod terminal la mica curbură.

78. Dacă spațiul nu permite întoarcerea lejeră a anselor pe ambele părți, se poate recurge la următoarea tehnică de entero-anastomoză. Capetele intestinului secționat se apropie unul de altul cu ajutorul penselor de baraj cu deschiderile orientate în aceeași direcție. În această poziție se suturează cu catgut începând de la mica curbură cei doi pereți care se ating, trecând firul prin seroasă și musculoasă, până la marea curbură unde se lasă liber. Care este urmatorul timp operator?

a) Se asigura hemostaza .

b) Se continua sutura de înfundare pe semicircumferința rămasă

c) Se face sutura marginilor inciziei mezenterice în surjet sau în puncte separate cu catgut.

d) Se închide plaga abdominală prin sutură bietajată sau trietajată. e) Sutura de afrontare .

79. Care sunt timpii septici în enteroanastomoza termino-terminală?

a) Indepartarea continutului intestinal prin taxis.

b) Sutura de afrontare.

c) Sutura mezenterului.

d) Sutura de înfundare.

e) Schimbarea câmpurilor operatorii contaminate.

80. Ce trebuie să se verifice după terminarea suturii intestinale în enteroanastomoză?

a) Închiderea completă a breșei mezenterice.

b) Grosimea firelor de sutura.

c) Poziționarea corectă a anselor intestinale.

d) Permeabilitatea intestinală (reluarea tranzitului).

e) Viabilitatea porțiunii intestinale rămase.

81. Ce este enteroanastomoza latero-laterală?

a) Capetele intestinale rezecate se consolidează prin suturi laterale.

b) Capetele intestinale rezecate comunica prin partile laterale.

c) Se asigură comunicarea largă a celor două capete intestinale detașate.

d) Refacerea continuității tranzitului intestinal se realizează prin deschideri laterale în apropierea capetelor rămase după rezecție.

e) Se suturează mezenterul astfel încât să închidă complet breșele laterale.

82. Ce avantaje prezintă enteroanastomoza latero-laterală față de cea termino-terminală?

a) Asigură comunicare mai largă

b) Este mai rezistentă.

c) Se intercalează mai mulți timpi septici cu timpi aseptici.

d) Capetele intestinale rămase nu se mai suturează între ele și se închide fiecare prin sutură ca un deget de mănușă.

e) Se poate realiza o sutură mai etanșă.

83. Cum se poate face închiderea capetelor intestinale secționate pentru enteroanastomoză latero-laterală?

a) Sutură în bursă prin seromusculoasă cu întoarcerea marginilor spre lumenul intestinal, urmată de sutură de înfundare tip Cushing.

b) Sutura tip Schmieden a marginilor aplatizate prin aplicarea pensei de baraj și apoi sutura de înfundare.

c) Sutura tip Cushing pe sub brațele pensei de baraj.

d) Sutura trietajată a peretelui intestinal, urmată de înfundarea capetelor.

e) Capetele intestinale se suturează în bloc cu același fir, formând un singur nod terminal.

84. Cum se așază ansele intestinale în poziție izoperistaltică după înfundarea capetelor ca degetul de mănușă?

a) Se așază capetele intestinale în aceeasi direcție apropiindu-se între ele, observând să nu fie torsionate.

b) Capetele intestinale se apropie la același nivel, astfel încât mezenterul să nu se suprapună.

c) Ansele intestinale se apropie într-o zonă mai puțin vascularizată (pe marea curbură).

d) Ansele intestinale orientate in directii opuse, se apropie prin părțile laterale .

e) Capetele intestinului păstrează unda peristaltică dacă sutura nu este stenozantă.

85. Ce timpi operatori recunoașteți pentru enteroanastomoza latero-laterală?

a) La locul de atingere a celor două capete intestinale se face o sutură care menține ansele apropiate pe o distanță de 8-10 cm, iar capătul firului se prinde într-o pensă fără nod terminal.

b) Sutura de afrontare se face pe toată circumferința anselor pe capetele apropiate.

c) Incizia celor două capete se face la mică distanță, paralel cu sutura. Cele două incizii sunt simetrice realizand inchiderea completa.

d) Sutura de afrontare a marginilor începe din acelasi loc și se continuă pana la capat.

e) Se reia sutura de înfundare prin toate straturile realizând o comunicare largă între cele două capete.

86. Când se recomandă enteroanastomoza latero-terminală?

a) După rezecții intestinale la animale mici.

b) În rezecțiile de colon la animalele mari.

c) În cazul existenței unei diferențe mari de calibru între ansele care urmează a fi anastomozate

d) Numai dacă poziția anselor rezecate permite această comunicare.

e) Dacă nu s-au făcut rezecții largi și ansele rămase au asigurată vascularizația corespunzătoare.

87. Cum se realizează enteroanastomoza latero-terminală?

a) Capătul intestinal cu diametru mai mare se anastomozează în poziție terminală.

b) Capătul intestinal cu diametru mai mic se anastomozează in pozitie terminala

c) Se incizează cele două capete intestinale paralel cu sutura.

d) Se închide capătul ansei de calibru mai mare prin sutură bietajată.

e) Se incizează capătul ansei cu diametru mai mic pe marea curbură, pe o lungime egală cu jumătate din diamatrul ansei cu calibru mai mare, asigurând comunicarea dintre cele două deschideri prin sutură bietajată.

88. Ce alte modalități se pot folosi pentru ajustarea diferențelor de calibru dintre două anse intestinale pentru enteroanastomoză?

a) Se modifică afrontarea mărind cu 1-2 cm fiecare interval dintre punctele de sutură la ansa cu diametru mai mare.

b) Secționând oblic capătul cu diametrul mai mare.

c) Micșorând calibrul capătului cu diametru mai mare formând "racheta" până la egalizarea celor două diametre.

d) Se așază capetele astfel încât să formeze un unghi drept între ele.

e) Se face numai sutură monoplană cu fir sintetic resorbabil.

89. Ce este invaginația intestinală?

a) Exteriorizarea ansei intestinale care se prezintă ca un tub rigid

b) Pătrunderea unei anse intestinale prin ansa imediat următoare

c) Întoarcerea unei anse intestinale pe axul longitudinal.

d) Răsucirea unei anse intestinale în jurul axei longitudinale urmate de întreruperea circulației sanguine și infarctizare.

e) Se mai numește hernie intraabdominală și constă în pătrunderea unei anse intestinale într-un hiat natural sau accidental.

90. Care este locul de elecție pentru operația de invaginație intestinală?

a) Coarda flancului, pe partea stângă sau dreapta în funcție de localizarea afecțiunii.

b) Regiunea inguinală.

c) Fosa ischio-caudală.

d) Golul flancului stâng la rumegătoare.

e) Flancul sau linia albă în funcție de specie.

91. Ce anestezie se recomandă pentru operație în invaginația intestinală?
a) Se poate aplica orice metoda.

b) Tranchilizare și anestezie locoregională pentru bovine.

c) Anestezie locală pentru animalele mari.

d) Dacă se poate reduce prin taxis, se renunță la anestezia generală.

e) Narcoză cu relaxare musculară la toate speciile.

92. Selectați timpii operatori care aparțin numai operației în invaginație intestinală:

a) Izolarea anselor invaginate prin taxis

b) Devaginarea manuală prin tracțiuni moderate, eventual făcând și incizii longitudinale de slăbire pe ansa exterioară.

c) Aprecierea viabilității ansei intestinale a cărei culoare nu este inca modificată.

d) Închiderea peretelui abdominal

e) Se asigură drenajul și tratamentul postoperator.

93. În invaginație intestinală, rezecția se poate decide chiar înainte de devaginare totală dacă se constată modificări grave, cu încarcerări și necroze. Cum se realizează?

a) Se secționează transversal ansa posterioară iar capatul anterior va fi sectionat inaintea locului din care incep modificarile ireversibile .

b) Capătul posterior va fi secționat înaintea locului din care încep modificările structurale ireversibile ale ansei invaginate.

c) Se rezeca ansa afectată, asigurând vascularizație corespunzătoare pe capetele care urmează a fi anastomozate.

d) Se suturează porțiunea de mezenter afectată de rezecție.

e) Închiderea peretelui abdominal.

OPERAȚII PE RECT ȘI ANUS

12.1. OPERAȚIA ÎN ATREZIILE ANORECTALE

Anomaliile ano-rectale sunt congenitale, se întâlnesc la toate speciile de animale, dar sunt mai frecvente la purcei. Observarea lor este mai dificilă imediat după naștere, deoarece animalele afectate își păstrează vioiciunea, se hrănesc și nu acuză dureri. După câteva zile, se observă dilatația abdominală, slăbire, colică, adinamie și moarte după 1-3 săptămâni.

Examinarea atentă a regiunii anale poate să evidențieze următoarele aspecte clinice:

1. Imperforarea anusului. Este situația cea mai favorabilă, în care orificiul anal este prezent, dar persistă membrana fibroasă care oprește comunicarea la exterior. Această membrană se găsește aproape de orificiul anal și poate fi perforată ușor cu o pensă hemostatică sau cu o sondă.

2. Atrezia anală. Lipsa anusului poate să se prezinte ca o amprentă, cu sau fără mușchiul sfincter anal.

Tehnica operatorie: Sub anestezie locală, se decupează o rondelă circulară cu bisturiul sau foarfeca. Excizia cutanată se poate face direct, se incizează circular și apoi se desprinde ca o rondelă sau se fac două incizii în cruce și se excizează cele patru lambouri în sector de cerc. De obicei se observă capătul rectului neperforat care se prinde cu o pensă și se tracționează ușor până se exteriorizează și apoi se excizează cu foarfeca. Conținutul intestinal se evacuează ușor dacă se apasă pe abdomen. Se face toaleta și se suturează marginile rectului la piele în puncte separate cu fir neresorbabil. Dacă nu se reușește prinderea capătului rectal, se dilacerează cu o pensă hemostatică simplă care se introduce închisă și se retrage deschisă, apoi se prinde rectul cu două pense și se tracționează alternativ până ce se aduce la nivelul orificiului cutanat. Se excizează capătul neperforat al rectului și se suturează în puncte separate la piele.

3. Atrezia anală și rectală. Este o anomalie mai gravă, în care anusul și rectul sunt înlocuite cu un cordon fibros. Capătul rectal se retrage complet în cavitatea abdominală, se dilată, nu se mai poate aduce prin cavitatea pelvină și singura modalitate de tratament rămâne fistula stercorală ventrală sau ventro-laterală.

După prima săptămână de viață, efectul dilatației colonului se transmite și asupra rectului, care se retrage în totalitate în cavitatea abdominală, chiar dacă la naștere se găsea parțial sau total în cavitatea pelvină.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie mediană ventrală sau ventro-laterală.

2. Evidențierea unei porțiuni de colon în plaga abdominala din partea cea mai declivă a acestuia.

3. Colopexia în surjet cu fir sintetic resorbabil trecut prin sero-musculoasa colonului și toată grosimea plăgii abdominale.

4. Rezecția unui lambou eliptic din peretele colonului.

5. Sutura marginii deschiderii intestinale, la piele, în puncte separate, cu fir neresorbabil.

OPERAȚIA DE EXTIRPARE A GLANDELOR PERIANALE

LA CÂINE

Indicații: supurații cronice fistulizate, tumori perianale.

Instrumentar: pentru disecție fină, hemostază și sutură, sondă butonată.

Anestezie: NLA sau tranchilizare și anestezie epidurală joasă.

Contenție: decubit sterno-abdominal pe masa de operație, cu trenul posterior mai ridicat, iar coada se trage spre înainte sau lateral.

Loc de elecție: regiunea perianală, ventro-lateral pe o lungime de 3-4 cm pornind de la orificiul anal. Rectul se videază prin clismă și se aseptizează glandele prin lavaj cu soluții antiseptice.

Tehnica operatorie:

Explorarea glandelor perianale cu sonda butonată.

Incizia cutanată pe direcția sondei butonate care se menține pe loc. Peretele glandei, de culoare cenușie, nu trebuie incizat sau deșirat.

Disecția și izolarea glandei perianale. Se printe într-o pensă fundul glandei și se disecă cu o foarfecă bine ascuțită la vârf, asigurând hemostaza prin coagulare, torsiune sau ligatură. Canalul glandei, în lungime de 3-4 mm, se disecă ultimul cu atenție pentru a nu secționa mușchiul sfincter anal.

Sutura cutanată în puncte separate. Se apreciază pe loc dacă este necesar un tub de dren în partea cea mai declivă (fistule, perforarea glandei în timpul disecției etc.)

Postoperator, se continuă tratamentul cu antibiotice început înainte de operație, se previne constipația printr-o alimentație semilichidă. În jurul gâtului se aplică un colier pentru a evita automutilarea.

OPERAȚIA ÎN PROLAPSUL RECTAL

Prolapsul rectal se întâlnește frecvent la porcine, carnivore și cabaline și foarte rar la rumegătoare. Prolapsul rectal poate să fie parțial, când mucoasa rectală se angajează spre exterior prin anus și suferă modificări structurale (tumefacție, indurație) sau total, când se exteriorizează prin anus întregul perete rectal. În ultimul caz, rectul se deplasează în direcția axului longitudinal, iar masa prolabată este formată din doi cilindri invaginați. Mucoasa rectală se prezintă la exteriorul formațiunii rezultate și se continuă în lumenul acesteia. Cele două straturi musculare vin în contact nemijlocit, separându-l un strat de țesut conjunctiv care le face să alunece ușor între ele.

Instrumentar: pentru incizii, hemostază și sutură.

Anestezie: NLA sau narcoză la carnivore, neuroplegie și anestezie regională (epidurală) joasă la animalele mari și la porc.

Contenție: decubit sternoabdominal sau suspendat cu capul în jos pentru animalele mici sau în poziție patrupodală, cu trenul posterior mai ridicat la animalele mari.

Tratamentul este conservator în formele recente, fără sfacelări sau gangrene și chirurgical în formele complicate.

Tratamentul conservator al prolapsului rectal constă în repunerea prin taxis a porțiunii prolabate și sutura în bursă a anusului.

După spălarea cu apă rece a porțiunii prolabate și aseptizarea cu soluții antiseptice (rivanol, permanganat de potasiu sau clorhexidină) se aplică un strat de pomadă cu antibiotice (Asocilin, Tetraciclină etc.). După lubrifiere, se apasă ușor vârful porțiunii prolabate pentru devaginare și pătrundere spre interior și reluarea poziției anatomice a rectului.

La animalele mari se poate micșora volumul masei prolabate prin înfășurarea în tifon îmbibat în soluții antiseptice reci sau apă rece.

După repunere, se controlează poziționarea corectă și dispariția cutelor transversale prin explorație rectală la animalele mari sau prin tușeu la cele mici. Pentru a preveni recidivele, se face o sutură în bursă la 1 cm în jurul anusului cu ață chirurgicală groasă.

Nodul se strânge lateral sau dorsal pentru a nu se murdări cu materii fecale. Strângerea firului se face moderat, lăsând un loc pentru defecare. Acest spațiu se poate regla prin introducerea vârfului unui portac Mathieu la câine și apoi strângerea firului și formarea nodului. Firul se scoate după 10-12 zile.

Tratamentul postoperator urmărește calmarea animalului și suprimarea tenesmelor, a tulburărilor digestive etc.

1.Operația în prolapsul rectal parțial

Indicații: leziuni necrotice, sfacelări ale mucoasei rectale prolabate.

Anestezie: NLA sau narcoză la carnivore, neuroplegie și anestezie loco-regională la animalele mari și la porc.

Contenție: decubitală la animalele mici, decubitală sau în travaliu pentru animalele mari.

Tehnica operatorie:

Incizia circulară a mucoasei prolabate la 1-2 cm de anus, pe țesut sănătos.

Excizia mucoasei prolabate și asigurarea hemostazei, rezultând o plagă circulară sau în "felie de pepene".

Sutura în puncte separate a plăgii rămase după excizie. Pentru a nu se pierde mucoasa rectală prin retragere în cavitatea pelviană, recomandăm trecerea unor fire de sutură prin mucoasă și legarea imediată sau păstrarea capetelor în pense hemostatice și legarea lor la sfârșit.

Porțiunea suturată, precum și restul de mucoasă rectală prolabată se introduce prin taxis după ce s-a aplicat o pomadă cu antibiotice sau sulfamide.

Postoperator se recomandă tratament general și local cu antibiotice, antispastice, supozitoare cu hemorzon, hemorsal, astringente etc.

2. Operația în prolapsul rectal total

Indicații: prolaps total nereductibil, cu plăgi, sfacelări sau necroze.

Anestezia și contenția sunt asemănătoare cu cele din prolapsul parțial.

Tehnica operatorie: După aseptizare și acoperirea porțiunilor necrozate, se face amputarea rectului.

1. Metoda Bayer-Müller-Frick

Fixarea rectului prin două fire tractoare groase trecute în cruce la 1 cm înapoia anusului în același plan transversal. Firele se intersectează în lumenul rectului și se țin întinse de către un ajutor. Aceste fire au rolul de a menține planurile anatomice în aceeași poziție după secționare pentru a fi suturate corect. Firele pot fi înlocuite cu două ace lungi drepte având același rol, dar care se scot după ce se face sutura.

Secționarea transversală a rectului la 1 cm înapoia firelor.

Se prinde mijlocul firelor, în lumenul rectului și se exteriorizează cu o pensă.

Secționarea firelor tractoare la mijloc, rezultând patru fire care se leagă formând patru puncte de sutură.

Se completează sutura cu fire neresorbabile care se trec prin toate straturile, tot în puncte separate.

Dacă s-au folosit ace pentru fixarea rectului, se asigură hemostaza prin forcipresură și apoi se face sutura în bloc, urmărind ca aceasta să fie și hemostatică.

Bontul circular suturat se introduce în interior după ce se curăță din nou și se aplică o pomadă cu antibiotice.

Firele se scot după 8-10 zile, exteriorizându-le pe rând.

Tratamentul postoperator urmărește prevenirea complicațiilor septice, constipația și automutilarea.

2. Metoda Grigorescu

După aseptizarea porțiunii prolabate, se introduce un tub de sticlă în lumenul rectal. Tubul de sticlă se alege astfel încât să producă distensia formațiunilor anatomice până la nivelul anusului.

Se incizează transversal jumătatea dorsală a rectului prolabat, având suport tubul de sticlă.

Se asigură hemostaza prin forcipresură și ligaturi vasculare.

Se face sutura bietajată: musculo-musculoasă cu fir resorbabil și muco-mucoasă, în puncte separate, cu fir neresorbabil.

Se incizezaă jumătatea ventrală a rectului prolabat, pe aceeași direcție și se reface continuitatea straturilor anatomice continuând sutura bietajată.

Se introduce bontul suturat în cavitatea pelvină.

Metoda este avantajoasă pentru animalele mari,deoarece se asigură hemostaza corect, iar sutura este mai sigură.

CHESTIONAR

1. Care sunt anomaliile congenitale întâlnite în regiunea anală și rectală?

a) Împerforarea anusului.

b) Hernia perianală.

c) Prolapsul rectal.

d) Fistula uretrala.

e) Fistula perianala.

2. Cum se face intervenția în imperforarea anusului?

a) Este situația cea mai favorabilă în care orificiul anal este prezent, dar persistă membrana fibroasă care oprește comunicarea la exterior.

b) Membrana se găsește aproape de orificiul anal.

c) Se perforează membrana cu o pensă hemostatică sau cu o sondă.

d) Se decupează o rondelă circulară cu foarfeca în locul unde se apreciază că există amprenta anală.

e) Se face o incizie în cruce și apoi se excizează lambourile rezultate, formând un orificiu anal artificial.

3. Ce este atrezia anală?

a) Persistența unui cordon fibros în locul anusului.

b) Lipsa de comunicare a rectului cu exteriorul.

c) Lipsa congenitală a anusului.

d) Obstrucția parțială a rectului și anusului.

e) Micșorarea sau dispariția anusului ca urmare a unor tulburări circulatorii sau cicatrici.

4. Ce este atrezia anală și rectală?

a) Este o anomalie congenitală în care anusul și rectul lipsesc și sunt înlocuite cu un cordon fibros.

b) Este o anomalie congenitală gravă în care anusul și rectul sunt deplasate având alte repere topografice.

c) Reprezintă înlocuirea totală sau parțială a anusului și rectului pe cale chirurgicala .

d) Se mai numeste fistula stercorala

e) Este o anomalie congenitală gravă care constă în atrofia parțială sau totală a anusului și rectului determinată de tulburări trofice la acest nivel.

5. Recunoașteți timpii operatori care se regăsesc în operația de atrezie anală:

a) Se decupează o rondelă circulară cu bisturiul sau cu foarfeca în dreptul amprentei rectale.

b) Se observă capătul rectului neperforat care se prinde cu o pensă, se exteriorizează prin tracțiune moderată și se excizează cu foarfeca.

c) Se suturează rectul la piele în puncte separate cu fir resorbabil.

d) Se retrage capătul rectului în cavitatea abdominală.

e) Se prinde o porțiune a rectului și se exteriorizează în plaga abdominală unde se formează o fistulă stercorală.

6. Recunoașteți timpii operatori din operația de atrezie anală și rectală veche (după prima săptămână de viață)?

a) Laparatomie mediană in flancul stang.

b) Evidențierea unei porțiuni de rect în plagă, din partea cea mai declivă a acestuia.

c) Colotaxia în surjet cu fir sintetic resorbabil trecut prin toată grosimea plăgii abdominale.

d) Rezecția unui lambou eliptic din peretele colonului și sutura marginii deschiderii intestinale la piele în puncte separate.

e) Sutura trietajată a plăgii abdominale.

7. În ce afecțiuni se recomandă operația de extirpare a glandelor perianale la câine?

a) Pentru prevenirea complicațiilor septice.

b) Hernie perianala.

c) În scop estetic.

d) Supurații cronice fistulizate, tumori perianale.

e) În caz de prolaps rectal.

8. Ce anestezie se face pentru operația de extirpare a glandelor perianale la câine?

a) Narcoză cu toxicitate dispersată sau balansată.

b) Narcoză cu miorelaxare.

c) Narcoză pe cale digestivă.

d) Tranchilizare și anestezie epidurală joasă.

e) Infiltrație locală.

9. Care este locul de elecție pentru operația de extirpare a glandelor perianale la câine?

a) Între baza cozii și orificiul anal.

b) Jumătatea fosei ischio-caudale.

c) La 2 cm în jurul anusului pe o direcție semicirculară.

d) Regiunea perianală, ventro-lateral

e) Regiunea perianală și perineală.

10. Cum se face contenția pentru operația de extirpare a glandelor perianale la câine?

a) Decubit lateral pe masa de operație.

b) Decubit sterno-abdominal pe masa de operație

c) Decubit dorso-lateral

d) Stațiune patrupodală.

e) Decubit dorsal pe masa de operație cu trenul posterior mai coborât

11. Cum se face disecția glandei perianale la câine?

a) Se face o incizie cutanată pe direcția sondei butonate care se menține pe loc după explorarea glandei.

b) Se prinde într-o pensă fundul glandei și se disecă cu o foarfecă bine ascuțită la vârf, asigurând hemostaza prin coagulare, torsiune sau ligatură.

c) Canalul glandei în lungime de 3-4 mm nu se disecă

d) Se videază și se aseptizează glanda perianală.

e) Se face sutură hemostatică la piele.

12. La ce specii se întâlnește mai frecvent prolapsul rectal?

a) La păsări, galinacee și palmipede.

b) La taurine, ovine și porcine.

c) La porcine, carnivore și cabaline.

d) La animale sălbatice ținute în captivitate.

e) La animale foarte tinere.

13. De câte feluri poate să fie prolapsul rectal?

a) Total când mucoasa rectală se angajează la exterior prin anus și suferă modificări structurale.

b) Total când se exteriorizează prin anus întregul perete rectal.

c) Complet când se exteriorizează prin anus tot rectul care pierde contactul cu cavitatea pelvină.

d) Sfacelat când mucoasa rectală este necrozată, iar procesul se extinde la stratul muscular.

e) Gangrenat dacă necroza afectează toate straturile peretelui rectal.

14. Ce anestezie se recomandă pentru operația de prolaps rectal la cal ?

a) N.L.A. sau narcoză la carnivore.

b) Neuroplegie și anestezie epidurală joasă.

c) Narcoză cu miorelaxare.

d) În formele necomplicate nu este necesară anestezia.

e) Anestezie de contact pe masa prolabată.

15. Care este tratamentul conservator în prolapsul rectal ?

a) Se recomanda in formele recente fără sfacelări sau gangrene.

b) Chirurgical în formele complicate.

c) Amputarea rectului.

d) Repunerea prin taxis și sutura în bursă.

e) Amputarea rectului și sutura în bursă.

16. Cum se asigură tratamentul în prolapsul rectal total, nereductibil?

a) Se repune prin taxis porțiunea prolabată și se face o sutură în bursă în jurul anusului.

b) Amputare.

c) Se fac incizii longitudinale pentru reducerea edemului și apoi se repune prin taxis.

d) Se înfășoară toată formațiunea prolabată într-o bandă elastică și apoi se împinge ușor în cavitatea pelvină.

e) Se repune prin taxis și se ține animalul cu trenul posterior mai ridicat pentru a preveni recidivele.

17. Ce sutura se face în jurul anusului după repunerea ansei prolabate?

a) Strângerea firului se face moderat lăsând loc pentru defecare.

b) Nodul se strânge moderat, lateral sau dorsal .

c) Sutura în bursă cu ață chirurgicală groasă.

d) Sutura dubla cu fir gros .

e) Prof. Grigorescu recomanda sutura bietajata

18. Când este indicată operația în prolapsul rectal parțial?

a) Prolaps rectal consecutiv herniei perianale.

b) Prolaps rectal parțial, nereductibil.

c) Prolaps rectal asociat cu invaginație.

d) Daca exista leziuni necrotice și sfacelări

e) După recidivă.

19. Recunoașteți timpii operatori din operația de prolaps rectal parțial:

a) Amputarea rectului și asigurarea hemostazei rezultând o plagă circulară sau în "felie de pepene".

b) Sutura în puncte separate a plăgii rămase după amputare.

c) Porțiunea suturată, precum și restul de mucoasă rectală prolabată se introduc prin taxis după ce s-a aplicat o pomadă cu antibiotice sau sulfamide.

d) Tratament postoperator cu antibiotice, antispastice și supozitoare

e) Dietă alimentară și se previn tulburările digestive.

20. Când este indicată operația în prolapsul rectal total?

a) Tumori ano-rectale localizate, maligne.

b) Prezinta sfacelări sau necroze.

c) Ectazii venoase inoperabile

d) Invaginație intestinală în porțiunea terminală a intestinului.

e) Hernie perineală și coprostază.

21. Care este scopul operației în prolapsul rectal total?

a) Amputarea porțiunii rectale necrozate sau sfacelate.

b) Prevenirea complicațiilor septice ascendente.

c) Reluarea tranzitului intestinal.

d) Readucerea rectului în cavitatea pelvină.

e) Prevenirea automutilării și canibalismului.

22. Recunoașteți timpii operatori din metoda Bayer-Müller-Frick de amputare a rectului:

a) Se trec două fire tractoare groase "în cruce" la 1 cm înapoia anusului, în același plan transversal prin seroasa si musculoasa rectului . b) Secționarea transversală a rectului la 1 cm înaintea firelor.

c) Se prinde mijlocul firelor în interiorul rectului cu o pensă și se exteriorizează, continuand sutura bietajata .

d) Secționarea firelor tractoare la mijloc rezultând patru fire care se leagă formând patru puncte de sutură. Se completează sutura cu fire neresorbabile care se trec prin toate straturile, tot în puncte separate.

e) Se scot firele tractoare, se asigură hemostaza și se completează sutura.

23. În operația de amputare a rectului, firele tractoare pot fi înlocuite cu două ace lungi drepte având același rol, dar care se scot după efectuarea suturii. Cum se face sutura?

a) După amputare, se asigură hemostaza provizorie prin forcipresură și apoi se face sutura în bloc, urmărind ca aceasta să fie și hemostatică.

b) Se face sutură bietajată respectând timpii septici.

c) Se suturează numai mucoasa cu fir neresorbabil.

d) Bontul circular suturat se introduce în cavitatea pelvină după ce se curăță din nou și se aplică o pomadă cu antibiotic.

e) Firele se scot după 8-10 zile exteriorizându-se pe rând.

OPERAȚII PE OMBILIC

Bolile chirurgicale ale ombilicului se întâlnesc la nou-născuți, fiind observate imediat după naștere sau după căderea cordonului ombilical.

13.1. OPERAȚIA ÎN OMFALORAGIE

Hemoragia ombilicală este determinată de smulgerea cordonului, tulburări de coagulare și se manifestă imediat după naștere sau mai târziu, fiind produsă în mod accidental.

Tratamentul urmărește oprirea scurgerii sângelui prin ligatură și compensarea hemoragiei în pierderile mari de sânge cu hipotermie și stare de șoc.

Se dezinfectează cordonul ombilical și pielea din jurul acestuia cu tinctură de iod și se ligaturează la 3-4 cm de bursa ombilicală. Dacă s-a smuls ombilicul de la bază, se face cauterizare sau sutură în bursă la peretele abdominal în jurul ombilicului, iar dacă este nevoie, se incizează bursa ombilicală și se identifică vasele de sânge (artera ombilicală), pentru ligatură vasculară.

În hemoragiile grave, se compensează șocul și anemia prin perfuzii cu soluții electrolitice, glucoză sau maternohemotransfuzie.

OPERAȚIA ÎN OMFALURIE

Omfaluria sau persistența canalului urac se întâlnește la masculi, de obicei asociată cu anomalii ale uretrei. Se observă umiditate și miros caracteristic de urină în regiunea ombilicală. Scopul operației este extirparea canalului urac care unește polul anterior al vezicii urinare cu cicatricea ombilicală.

Loc de elecție: linia albă între ombilic și pubis.

Anestezie: narcoză sau NLA.

Contenție: decubit dorsal.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Tehnica operatorie:

1. Incizie eliptică în jurul ombilicului.

2. Deschidrea cavității abdominale pe linia albă sau paramedian până în apropierea pubisului.

3. Rezecția canalului urac împreună cu cicatricea ombilicală până la polul anterior al vezicii urinare, după asigurarea permeabilității uretrale, eventual prin uretrostomă.

4. Închiderea prin sutură bietajată, extramucoasă a plăgii vezicale, cu fir resorbabil. Se face mai întâi o sutură de afrontare musculo-seroasă și apoi sutura de înfundare sau sutura în bursă pentru afrontare urmată de sutura de înfundare.

5. Sutura bietajată sau trietajată a peretelui abdominal.

Dacă omfaluria este diagnosticată imediat după naștere, iar uretra este permeabilă, se poate face o ligatură a cordonului ombilical la bază în condiții de asepsie și cateterism uretral.

Postoperator se face antibioticoterapie și controlul micțiunilor.

13.3. CHESTIONAR

1. Ce cauze pot să producă omfaloragia?

a) Persistenta canalului urac.

b) Tulburări de coagulare a sângelui.

c) Nașterea prematură.

d) Monta naturală.

e) Distociile de origine fetala.

2. Care este tratamentul chirurgical în omfaloragie?

a) Se dezinfectează cordonul ombilical și pielea din jurul acestuia cu tinctură de iod.

b) Cauterizare sau sutură în bursă în jurul ombilicului.

c) Se incizează bursa ombilicală și se identifică vasele .

d) Perfuzii cu soluții electrolitice sau maternohemotransfuzie.

e) În caz de hemofilie, se sacrifică animalul.

3. Ce este omfaluria?

a). Inflamația ombilicului determinată de așternutul îmbibat în urină.

b) Este o fistulă uretrală congenitală.

c) Incontinență urinară observată imediat după naștere.

d) Persistența canalului urac

e) Incontinență urinară determinată de omfaloflebite.

4. Care este scopul operației în omfalurie?

a) Întreruperea incontinenței urinare pe cale chirurgicală.

b) Permeabilizarea uretrei prin cateterism sau pe cale chirurgicală.

c) Combaterea uremiei și asigurarea unei diureze corespunzătoare.

d) Dacă omfaluria este diagnosticată imediat după naștere, iar uretra este permeabilă, se poate face ligatura cordonului ombilical la bază în condiții de asepsie și cateterism uretral.

e) Extirparea canalului urac,după asigurarea permeabilității uretrale.

5. Ce anestezie se recomandă pentru operație în omfalurie?

a) Anestezie locală prin infiltrație.

b) Anestezie regională.

c) Narcoză sau N.L.A.

d) Anestezie cu toxicitate dispersată sau balansată.

e) Narcomiorelaxare.

6. Care este locul de elecție pentru operație în omfalurie?

a) Proiecția inelului inguinal la masculi și linia albă la femele.

b) Regiunea ombilicală.

c) Regiunea perineală.

d) Linia albă între ombilic și pubis.

e) Arcada ischiatică și pubisul.

7. Recunoașteți timpii operatori care aparțin operației în omfalurie.

a) Laparotomie ombilicala.

b) Deschiderea cavității abdominale pe linia albă sau paramedian până în apropierea pubisului.

c) Rezecția uretrei afectate.

d) Uretrostoma ischiatică.

e) Castrarea animalului .

OPERAȚII PE APARATUL GENITAL FEMEL

14.1. OVARIECTOMIA

Ablația ovarelor (castrarea) se practică în scop economic la porcine și în scop terapeutic la celelalte specii (nimfomanie, tumori ovariene) indiferent de vârstă. La carnivore, ovariectomia se face pentru reducerea suprapopulației sau în cadrul protocolului terapeutic preventiv sau curativ în neoplasmele cu etiologie hormonală.

Scrofițele supuse îngrășării se castrează la vârsta de 4-6 luni, iar scroafele reformate la orice vârstă, având ca efect liniștirea animalelor cu un spor de creștere superior (20-30%) și îmbunătățirea calității cărnii în următoarele 90 de zile. Carnea devine perselată și mai fragedă.

Ovariectomia la iapă

Indicații: Nimfomanie, retivitate, tumori ovariene.

Loc de elecție: teșitura flancului bilateral sau fundul de sac dorsal al vaginului.

Anestezie: Tranchilizare și anestezie loco-regională sau NLA cu Rompun + Ketamină sau Domosedan + Ketamină în doze compatibile cu stațiunea patrupodală.

Contenția: În travaliu sau lângă un perete.

Ovariectomia prin flanc

Extirparea ovarelor se face pe rând la interval de o lună sau se extirpă numai ovarul afectat (chist, tumoră).

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură, ecrasor Chassaignac sau un emasculator.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomia în teșitura flancului.

2. Identificarea, prinderea și aducerea ovarului cât mai aproape de plaga abdominală, fără a putea fi exteriorizat.

3. Extirparea ovarului cu ecrasorul, pensa de castrare sau, în lipsa acestora, prin secționarea pediculului ovarian cu foarfeca. În acest caz, hemostaza se asigură prin ligatura individuală sau în bloc a vaselor ovariene sub o pensă hemostatică mare.

4. Închiderea peretelui abdominal prin sutură trietajată.

Postoperator se recomandă dietă, repaus, prevenirea infecției.

B. Ovariectomia pe cale vaginală

Pătrunderea în cavitatea abdominală pentru abordarea ovarelor se face prin incizarea peretelui vaginal în fundul de sac dorsal.

Tehnica operatorie:

1. Colpotomia. După aseptizarea vaginului prin lavaj cu soluții antiseptice, se face o anestezie de contact și apoi se deschide fundul de sac dorsal al vaginului, în plan median. În acest scop, se folosește un colpotom sau un bisturiu cu lama ascunsă și se incizează toate straturile de jos în sus, formând o breșă longitudinală care permite introducerea mâinii în cavitatea abdominală.

2. Prinderea ovarului în regiunea sublombară, care se identifică ușor prin existența fosei de ovulație, iar suprafața este netedă. Ovarele sunt flotante și suspendate cu ligamentele ovariene de 10-15 cm. Acestea nu permit aducerea ovarelor lângă plaga vaginală și există pericolul lezării altor organe și al hemoragiei.

Extirparea ovarului cu ecrasorul.

Plaga vaginală rămâne deschisă sau se suturează (vezi colpotomia)

2. Ovariectomia la vacă

Indicații: tumori ovariene, chiști persistenți, nimfomanie.

Loc de elecție: flancul drept sau stâng pentru acces abdominal și fundurile de sac vaginale dorsal sau ventral pentru colpotomie.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură, ecrasor Chassaignac sau ovariotom.

Anestezie: NLA, narcoză sau tranchilizare asociată cu anestezie locoregională.

Contenție: decubit lateral sau în travaliu.

Tehnica operatorie:

A. Ovariectomia prin laparotomie

1. Laparotomia în flancul drept sub unghiul extern al iliumului. Stratul muscular se dilacerează, iar pentru peritoneu și fascia transversă se face o butonieră și apoi se mărește incizia cu bisturiul sau cu foarfeca sub protecție digitală pentru viscere.

2. Extirparea ovarelor. Se aduce ovarul drept în plagă și se extirpă, asigurând hemostaza. Pentru ovarul stâng, este necesar ecrasorul, extirparea făcându-se în interiorul cavității abdominale. În lipsa acestuia, se face o nouă intervenție peste 3-4 săptămâni, în flancul stâng. Hemostaza la nivelul pediculului ovarian se poate face și cu un emasculator sau prin ligatură cu fir sintetic, resorbabil, gros.

3. Închiderea peretelului abdominal prin sutură trietajată.

Tratamentul postoperator presupune dietă, repaus și antibioticoterapie.

B. Ovariectomia prin colpotomie

Contenția se face în travaliu.

Tehnica operatorie:

1. Colpotomia. La vacă se poate face în fundul de sac dorsal sau în cel ventral. Ovarele sunt situate în apropiere și pot fi aduse ușor prin aceeași plagă pentru a fi extirpate. Se pătrunde cu colpotomul prin peretele vaginal și se mărește breșa cât să permită introducerea degetelor și aducerea ovarului în cavitatea vaginală.

2. Aducerea ovarelor în vagin se face prin alunecare.

3. Extirparea ovarelor se face pe rând, cu ecrasorul în cavitatea vaginală.

La vacă, riscurile sunt mai mici decât la iapă, mezonurile permit aducerea ovarelor fără tracțiuni, iar poziția lor ușurează prinderea și aducerea în vagin și controlul riguros al hemostazei. Se poate aplica ligatura pe pedicul cu fir lung. Nodul se formează la exterior și se strânge cu pensa după ce se fixează manual.

4. Sutura plăgii vaginale în 2-3 puncte asigură o vindecare rapidă, fără riscuri.

Tratamentul postoperator nu ridică probleme deosebite față de iapă, vindecarea se produce în 10-14 zile fără complicații.

3. Ovariectomia la scroafa

Indicații: nimfomanie și în scop economic la scrofițe de 4-6 luni sau la scroafele reformate imediat după înțărcare.

Preoperator, se recomandă dietă 12-16 ore.

Nu se castrează scroafele în călduri sau cele gestante.

Loc de elecție: flancul stâng (sau drept pentru cei care folosesc mai mult mâna stângă), la 4-5 cm sub unghiul extern al iliumului pe o direcție oreintată spre penultimul mamelon la scrofițele de 3-4 luni. La scroafele adulte, incizia peretelui abdominal se face cu 2-3 cm mai înainte și mai jos.

Contenție: Decubit lateral pe un plan înclinat la 450 (masă de operație sau o scară), cu trenul posterior mai ridicat. Membrele posterioare se leagă separat, iar cele anterioare se prind împreună sau se țin de către un ajutor. Scrofițele se ridică direct pe masă sau pe scară și apoi se leagă cu frânghiuțe, iar scroafele adulte se imobilizează pe scară jos și apoi se ridică un capăt al scării și se sprijină pe un suport.

Anestezie: Tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație sau NLA.

Pregătirea câmpului operator se face prin tundere, radere, spălare și dezinfecție.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie în flanc. Se incizează pielea, țesutul adipos, iar musculatura se dilacerează. La scroafele adulte, este necesară și incizia tunicii abdominale parțial sau total pe direcția inciziei cutanate și apoi se dilacerează straturile musculare și țesutul adipos până la fascia transversă și peritoneu. Peritoneul se prinde cu două degete sau cu o pensă și se face o butonieră cu foarfeca. Deschiderea cavității abdominale este însoțită de un zgomot de aspirație. Se mărește breșa peritoneală prin tracțiune cu două degete spre comisurile plăgii. Nu recomandăm perforarea directă a peritoneului cu degetul sau cu foarfeca, deoarece se pot produce accidente sau complicații prin dilacerarea brutală sau lezarea viscerelor abdominale.

2. Explorarea cavității abdominale și identificarea ovarelor. Se introduc în cavitatea abdominală două degete (index și medius) și se caută ovarul în regiumea sublombară în dreptul paletei iliace. La scroafele adulte, pediculul ovarian este mai lung, iar ovarele se găsesc mai jos și sunt flotante printre ansele intestinale. La scrofițe, ovarul este de mărimea unei migdale, cu suprafața neregulată (aspect muriform), fiind acoperit parțial sau total de bursa ovariană ca o membrană foarte alunecoasă. Se poate identifica mai întâi pediculul ovarian sau cornul uterin și apoi se șajunge la ovar. Acesta se deosebește ușor de o ansă intestinală fiind uniform calibrat, se subțiază spre vârf, consistența este mai crescută și culoarea uniformă.

3. Exteriorizarea ovarului în plagă. Se aduce mai întâi ovarul de pe partea inciziei abdominale care se identifică primul direct sau prin depănarea cornului uterin spre vârf. Dacă s-a prins ovarul, acesta se aduce prin alunecare fără a-l traumatiza și se fixează împreună cu bursa ovariană. Spargerea unui folicul poate să determine formarea unor chiști prin grefarea celulelor foliculare desprinse.

4. Ablația ovarului stâng. Se aduce ovarul cât mai sus, împreună cu bursa ovariană și se aplică ovariotomul pe pedicul. Extirparea se poate face și prin torsiune limitată cu două pense hemostatice. Recomandăm două pense Kocher mari dintre care una dreaptă se aplică pe pedicul, iar cealaltă, curbă, se aplică la 1,5-2 cm și se torsionează până la ruperea pediculului ovarian între cele două pense.

Ovariotomul Hetzel prezintă avantajul că rămâne fixat 1-2 minute până la aducerea celui de-al doilea ovar în plagă. Hemostaza se poate asigura și prin ligatură cu fir resorbabil, rezistent.

5. Al doilea ovar se poate prinde direct la scrofițe sau se aduce tot prin depănarea coarnelor uterine, mai întâi cel apropiat, până la bifurcație, și apoi se continuă depănarea până la vârful cornului corespunzător celui de-al doilea ovar. Este recomandabil să se păstreze în plagă o porțiune cât mai mică din cornul uterin în timpul căutării celui de-al doilea ovar. Pe măsură ce se exteriorizeaza o porțiune din cornul uterin, celalaltă parte se introduce în cavitatea abdominală.

După extirparea celui de-al doilea ovar, se verifică introducerea completă a uterului în cavitatea abdominală printr-o mișcare de rotație cu degetul arătător în contact cu peritoneul.

Unii practicieni preferă incizia mai largă a peretelui abdominal, exteriorizarea uterului în totalitate și extirparea ovarelor și a coarnelor uterine cu pensa Reimers printr-o singură aplicare. Metoda este mai expeditivă și mai puțin traumatizantă, chiar dacă necesită sutura planurilor profunde ale peretelui abdominal.

6. Închiderea peretelui abdominal. Dacă s-a pătruns prin dilacerarea straturilor musculare și plaga este mică (3-4 cm), se aplică numai 3-4 puncte de sutură cu ață chirurgicală la piele. Dacă s-au incizat straturile musculare și plaga este mare, se suturează și planurile profunde cu fir resorbabil în puncte separate sau surjet întretăiat, iar pielea se suturează în puncte separate cu ață chirurgicală care se scot după 8-10 zile.

Tratament postoperator: Animalele operate se introduc în boxe separate sau numai animale operate în aceeași boxă. Nu se introduc animale operate imediat în boxe cu animale neoperate. În mod obișnuit, plaga operatorie nu necesită îngrijiri speciale, dar se recomandă dietă, seroprevenție antitetanică mai ales în regiunile unde au fost semnalate cazuri de tetanos. Adăpostul trebuie să fie curat, iar alimentația se face în tainuri mici și mai dese.

Ovariectomia la cățea și pisică

Indicații: Operația se realizează la cererea proprietarilor, pentru înlăturarea manifestărilor neplăcute din timpul căldurilor (sângerarea vaginală, atragerea masculilor etc.), controlul natalității, reducerea incidenței tumorilor mamare (peste 65% sunt de origine hormonală) Uneori ovariectomia se face în scop terapeutic (ex. tumori ovariene sau ovariohisterectomia în piometru sau în distocii complicate, cu fetuși morți emfizematosi, etc.).

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Loc de elecție: linia albă înapoia ombilicului sau ambele flancuri în funcție de metoda aleasă pentru operație.

Anestezie: NLA sau narcoză.

Contenție: decubit dorsal sau costo-abdominal, pe masa de operație.

Tehnica operatorie:

Ovariectomie prin laparatomie ventrală

Deschiderea cavității abdominale pe linia albă, 3-4 cm începând de la cicatricea ombilicală.

Identificarea ovarelor. Se introduc degetele arătător și medius pe lângă peretele abdominal și se prinde ovarul care nu se poate palpa direct la cățea, fiind acoperit de bursa ovariană. La cățelele adulte, se găsește și țesut adipos, care împregnează bursa ovariană. La pisică, ovarul se poate palpa direct și se vizualizează ușor, dar cu oarecare dificultate la pisicile obeze.

3.Exteriorizarea ovarelor se face prin alunecare pe peretele abdominal sau se prinde într-o pensă hemostatică și se tracționează ușor. Pediculul ovarian este mai scurt decât vasele de sânge și deșirarea acestuia nu este urmată de hemoragie, dar ovarele au vascularizație dublă și numeroase anastomoze între vasele ovariene și ramurile ovariene provenite din cele uterine. Ruperea completă a pediculului ovarian poate duce la hemoragie gravă, deoarece vasele se retrag și se prind mai greu. Dacă se face o incizie abdominală mai mare, ovarul se prinde cu o pensă hemostatică și se aduce în plagă.

4. Ablația ovarelor se face după asigurarea hemostazei prin ligatură cu fir sintetic resorbabil. Se face o ligatură pe pedicul perforând mezoul ovarian cu o pensă hemostatică închisă după care se deschide și prinde capătul firului care urmează a fi legat. Se poate aduce un fir mai lung, care se prinde cu pensa la jumătate, se trage prin mezoovarium și apoi se taie cu foarfeca, rezultând două fire. Unul se leagă pe pedicul, iar celălalt la vârful cornului uterin, având grijă ca firele să fie separate complet. Se aplică o pensă hemostatică deasupra ligaturii de pe pediculul ovarian și se excizează ovarul deasupra pensei. Celălalt ovar se îndepărtează prin aceleași manopere.

Dacă nu se poate palpa ovarul din cauza țesutului adipos, se identifică foarte ușor fanta de ovulație care se lărgește și se exteriorizează ovarul complet. Pentru ovariohisterectomie, pe ramurile ovariene ale arterei uterine este suficientă o pensă hemostatică aplicată la vârful cornului uterin, iar detașarea ovarului se face numai prin secționarea pediculului.

5. Închiderea peretelui abdominal prin sutură bietajată sau trietajată și protecția cu o cămașă Alfort sau pansament fixat cu o bandă adezivă.

Ovariectomie prin laparatomie în flanc

1. Incizia cutanată în golul flancului pe o lungime de 2-3 cm înapoia ultimei coaste, oblic de sus în jos și dinainte înapoi.

2. Deschiderea cavității abdominale prin dilacerare cu o pensă hemostatică. Pensa se introduce închisă și se deschide. Se aplică un depărtător și se evidențiază bursa ovariană care este îmbrăcată în țesut adipos dens. Prin tracțiuni moderate și degajare marginală cu foarfeca boantă sau mânerul bisturiului, se exteriorizează ovarul împreună cu bursa și țesutul adipos.

3. Extirparea ovarului. Se asigură hemostaza tot separat prin ligaturi sau cu agrafe hemostatice care se aplică una la vârful cornului uterin și cealaltă pe pedicul. Ovarul se extirpă la 3-4 mm de ligaturi sau agrafe, iar pediculul rămas și cornul uterin se retrag singure în cavitatea abdominală.

4. Închiderea plăgii abdominale se face prin sutură bietajată în puncte separate.

Ovarul din partea opusă este extirpat printr-o laparotomie simetrică efectuată după întoarcerea animalului și parcurgerea acelorași timpi operatori.

Ovariectomia prin laparotomie în flanc este rapidă și sigură, evită tracțiunile pe mezouri, evită riscul eventrațiilor, dar nu se pot observa eventuale modificări uterine (gestație, piometru, tumori) pentru a extinde intervenția în caz de necesitate.

La pisică, operația este mult ușurată de peretele abdominal mai subțire și conturul mult mai bine delimitat al formațiuinilor anatomice.

Accidente și complicații în ovariectomie:

Datorită neatenției sau organizării defectuoase, pot surveni o serie de accidente care compromit operația prin rezultate nesatisfăcătoare sau costuri suplimentare: accidentele de contenție, hemoragia internă, perforarea intestinului, ruperea coarnelor uterine, deșirarea mezourilor etc. Unele accidente pot fi rezolvate imediat dacă sunt observate.

Complicațiile se datoresc neglijenței, rutinei sau îngrijirilor necorespunzătoare: eventrația, eviscerația, peritonita, supurația plăgii, chiștii foliculari, tetanos etc.

histerotomia

Histerotomia sau operația cezariană este intervenția prin care se extrage fetusul din uter pe cale chirurgicală. Se cunosc mai multe metode care s-au perfecționat continuu din antichitate, când operația se făcea doar pentru a salva fetusul, dacă supraviețuirea mamei era compromisă și până în prezent, când intervenția se face și în scop economic, iar la femei chiar și fără motivație medicală.

Indicații: distocii prin exces de volum, angustie pelvină, torsiunea sau hernia uterului gestant, hidropizia învelitorilor etc. În distocii, operația are caracter de urgență și oportunitatea intervenției se stabilește imediat și nu numai după epuizarea celorlalte mijloace nechirurgicale, când pot să apară complicații ( ruperi uterine, hemoragii grave , traumatisme vaginale, moartea fătului, infecții etc.).

Histerotomia la vacă

Operația cezariană la vacă se practică în cazul distociilor și necesită o bună organizare pentru salvarea femelei și a fetusului, iar dacă acesta este mort și emfizematos, scopul operației este salvarea femelei și prevenirea complicațiilor septice. De cele mai multe ori, traumatismul operator este mult mai bine suportat decât fetotomia sau alte manopere obstetricale.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură, în concordanță cu amploarea operației, câmpuri de operație pentru 2-3 schimburi.

Anestezie: NLA, narcoză sau tranchilizare și analgezie loco-regională. Metodele de anestezie, substanțele anestezice și dozele se stabilesc în funcție de tehnica chirurgicală, în concordanță cu metoda de contenție sincronizate, astfel încât să nu producă tulburări cardio-pulmonare la făt, dacă acesta este viabil.

Contenție: Decubit lateral drept sau în travaliu.

Tehnica operatorie:

Histerotomia prin laparatomie ventro-laterala

Locul de elecție este situat sub pliul ei, la un lat de palmă de vena mamară anterioară, pe o lungime de 30-40 cm, proporțional cu talia animalului, asigurând declivitatea pentru drenaj pe partea stângă.

1. Se face o incizie cutanată și hemostază preventivă pe vasele de sânge subcutanate, apoi se incizează tunica abdominală, aponevrozele și peritoneul.

2. Se prinde marginea caudală a epiploonului și se trage înainte, depășind comisura anterioară a plăgii abdominale. Din cavitatea abdominală se scurge un lichid citrin, în cantitate variabilă.

3. Se explorează cu mâna cavitatea abdominală și se observă eventuale modificări ale peretelui uterin, cheaguri de sânge, lichide fetale care pot să dea indicii sigure despre eventuale accidente (rupturi uterine, torsiuni) cu implicație directă asupra evoluției intraoperatorii și mai ales asupra prognosticului.

4. Exteriorizarea cornului uterin gestant se face cât mai mult spre vârf și se introduce un câmp de operație mare sub el, la marginea plăgii abdominale.

5. Histerotomia propriu-zisă. Uterul se incizează longitudinal, pe marea curbură, evitând secționarea placentoamelor. Dacă a fost secționat un caruncul uterin, hemoragia este importantă și se aplică imediat o ligatură la baza acestuia. Incizia uterină trebuie să fie suficient de mare (25-30 cm) pentru a evita deșirarea marginilor plăgii uterine care se prind în pense hemostatice (ovale sau în "T") și se țin de către un ajutor în afara plăgii abdominale.

6. Secționarea învelitorilor se face cu foarfeca, urmărind scurgerea lichidelor fetale în afara cavității abdominale.

7. Extragerea fetusului. Se introduce o mână în cavitatea uterină și se prinde un onglon în podul palmei, se flexerază membrul respectiv și apoi se exteriorizează. La fel se procedează și cu membrul opus, iar în prezentările posterioare se exteriorizează capul vițelului și apoi se extrage fără a deșira peretele uterin.

8. Sutura peretelui uterin se face bietajat cu fir resorbabil, extramucos, precedată de regularizarea marginilor plăgii și excizia marginilor placentare pentru a nu fi prinse în sutură.

Sutura de afrontare se face în surjet simplu sau Schmieden, prin seroasă și musculoasă, urmată de o sutură de înfundare tot cu fir resorbabil. Anexele fetale se elimină pe cale vaginală, deoarece desprinderea placentoamelor necesită mult timp, fără să confere avantaje manoperelor care urmează.

Dacă fetusul a fost mort și conținutul uterin este septic, se va îndepărta și placenta împreună cu lichidele rămase. Cavitatea uterină se aseptizează prin lavaje abundente cu ser fiziologic călduț și soluții antiseptice, lăsând în interior soluții de antibiotice sau bujiuri. În acest caz, sutura este trietajată, prima sutură cuprinde mucoasa uterină și se face cu fir neresorbabil sau cu fir sintetic resorbabil .

9. Stimularea involuției uterine este necesară numai dacă uterul este aton și se face prin injecții intramurale cu substanțe ocitocice.

10. Aseptizarea uterului la exterior și a cavității abdominale dacă s-a produs contaminarea sau preventiv se pot introduce soluții neiritante de antibiotice sau se spală cu ser fiziologic și se așază în cavitatea abdominală.

11. Sutura peretelui abdominal se face trietajat cu fir rezistent, peritoneul cu fascia transversă se suturează în fir continuu sau întretăiat, iar celelalte straturi în puncte separate simple sau de rezistență. Pielea se suturează cu ață chirurgicală groasă, în "U", pentru o mai bună rezistență.

12. Asigurarea drenajului. Dacă marginile plăgii au fost puternic infiltrate, traumatizate sau există suspiciunea de contaminare, se aplică antibiotice în plagă și se fixează tub de dren.

Postoperator se recomandă rehidratare, tonice cardiace, calciu, antibioticoterapie, evitarea fibroaselor în primele zile și plimbarea animalului. Se va urmări eliminarea placentei, precum și aspectul scurgerilor vaginale în perioada următoare pentru a face intervențiile care se impun. Dacă anexele fetale nu sunt eliminate, se desprind manual pe cale vaginală, introducând apoi în cavitatea uterină antibiotice sau chimioterapice câteva zile consecutiv sau până la închiderea cervixului, sub control transrectal. Masajul uterin transrectal grăbește involuția uterină și stimulează cicatrizarea și evacuarea secrețiilor.

Histerotomia prin flanc

Calea de acces abdominal se stabilește prin flancul drept sau stâng pe animalul contenționat în picioare. Incizia de 25-30 cm are o direcție oblică sau verticală, începând de la 10 cm sub unghiul extern al iliumului. Este preferat flancul drept, deoarece prinderea și exteriorizarea uterului este mult ușurată de poziția rumenului pe partea stângă. Metoda prezintă avantajele intervențiilor prin regiuinea flancului la animalele mari (poziție patrupodală, siguranța suturilor), dar și unele dezavantaje (acces mai dificil la uterul gestant, riscul deșirării mezourilor, spațiu de lucru mai mic, traumatism mai mare), pentru care nu a intrat în practica veterinară la noi.

Timpii operatori și conduita operatorie sunt asemănători cu metoda Götze, dar uterul gestant este susținut de către un ajutor pe brațe sau pe o masă, protejate cu un câmp de operație steril.

Histerotomia la oaie si capră

Indicații: Operația se practică mai rar la aceste specii, având aceleași indicații terapeutice la care se adaugă și un scop economic la oile din rasa Karakul pentru obținerea pielicelelor cu buclaj superior, în ultimele zile de gestație.

Locul de elecție și timpii operatori sunt asemănători, cu deosebirea că animalul este contenționat în decubit lateral, iar anestezia trebuie să fie mai bine controlată. Este preferată narcoza sau NLA realizată cu derivați fenotiazinici și ketamină. Dacă se depășește cu bine riscul anestezic și traumatismul operator, evoluția este lipsită de complicații majore. În cazul gestațiilor gemelare, este necesară deschiderea ambelor coarne uterine, succesiv, prin aceeași plagă abdominală.

3. Histerotomia la scroafă

Distociile la scroafă sunt rare și se remediază ușor prin mijloace nechirurgicale. Lipsa forțelor de contracție poate fi determinată de afecțiuni grave cardio-pulmonare sau infecțioase, astfel încât evoluția postoperatorie poate fi compromisă. Succesul intervenției chirurgicale este condiționat de rezultatul investigațiilor examenului preoperator. În general, operația este bine suportată de animal, dacă în momentul intervenției nu se constată complicații grave (congestii pulmonare, necroze uterine etc.), care au evoluție rapidă și nu pot fi controlate medicamentos.

Operația este indicată în distocii prin exces de volum, mai ales la primipare cu gestații timpurii sau pentru obținerea de produși SPF în laboratoare sau ferme speciale.

Loc de elecție: jumătatea inferioară a flancului stâng.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie: narcoză, NLA sau tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație în straturi succesive.

Contenție: decubit lateral pe partea dreaptă cu membrele în extensie.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie mijlocul flancului stâng de 15-20 cm, până în apropierea pliului ei. Se incizează pielea în direcție perpendiculară pe axul longitudinal sau oblică, iar straturile musculare se dilacerează. Peritoneul se incizează în aceeași direcție după ce s-a făcut o butonieră cu foarfeca.

2. Exteriorizarea cornului uterin stâng până la bifurcație, pe câmpuri de operație.

3. Incizia cornului uterin stâng se face pe marea curbură în apropierea bifurcației, în lungime de 10-15 cm.

4. Extragerea fetușilor din uter. Se extrage mai întâi fetusul aflat pe direcția inciziei uterine cu o pensă împreună cu anexele. Ceilalți purcei se aduc succesiv prin taxis la nivelul deschiderii uterine și se extrag, fiind preluați de altă persoană care se ocupă de reanimarea lor. Dacă învelitorile nu se extrag ușor, nu se insistă asupra lor, fiind mai important ritmul alert în desfășurarea operației.

5. Se introduce cornul uterin stâng în cavitatea abdominală, fără a fi torsionat, păstrând baza lui cu incizia în afară.

6. Se exteriorizează cornul drept în totalitate imediat sau pe măsură ce se aduc și ceilalți purcei și se extrag pe rând.

7. Aseptizarea cavității uterine se face prin lavaje, se introduc antibiotice și se asigură deschiderea cervixului.

8. Sutura plăgii uterine se face cu fir resorbabil, bietajat și se stimulează involuția uterină cu ocitocice intramural.

9. Sutura peretelui abdominal se face bietajat sau trietajat.

Postoperator se administrează antibiotice 3-4 zile și alimente semilichide. Plaga se pansulează cu tinctură de iod și se protejează în primele zile cu un pansament menținut cu substanțe adezive. Suptul purceilor nu este stânjenit, dacă nu apar reacții febrile, acesta favorizează involuția uterină prin mecanisme hormonale naturale. Mișcarea zilnică a animalului pe distanțe scurte are, de asemenea, efecte favorabile.

4. Histerotomia la cățea și pisică

Distociile sunt frecvente la aceste animale, provocate mai ales prin exces de volum (împerecheri nepotrivite, vârsta înaintată a femelei, număr redus de pui etc.), dar cezariana este solicitată numai în cazul animalelor de rasă, cu mare valoare. În mod curent, recomandăm ovariohisterectomia prin care se rezolvă distocia într-un timp mai scurt și este suportată mai ușor.

Loc de elecție: linia albă înapoia ombilicului.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie: narcoză sau NLA.

Contenție: decubit dorsal, pe masa de operație, cu membrele fixate în extensie.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie mediană ventrală de la ombilic până în dreptul penultimului mamelon.

2. Explorarea cavității abdominale și exteriorizarea unui corn uterin gestant.

3. Incizia uterului în apropierea bifurcației, pe marea curbură pe o lungime care să permită extragerea fetușilor, fără deșirarea marginilor plăgii uterine.

4. Extragerea fetușilor în ordinea așezării lor, mai întâi din cornul exteriorizat și apoi din celălalt. Se extrag împreună cu anexele fetale fiind aduși în dreptul plăgii uterine prin compresiuni manuale prin traversul peretelui uterin. Se cere multă atenție la realizarea acestor manopere pentru a nu se revărsa lichide fetale în cavitatea abdominală.

5. Sutura plăgii uterine se face cu fir resorbabil, bietajat, extramucos. Dacă au fost fetuși morți, se impune aseptizarea cavității uterine și măsuri suplimentare de asepsie și antisepsie.

6. Închiderea plăgii abdominale se face după repunerea uterului și aseptizarea marginilor plăgii și a cavității abdominale. Se face sutură bietajată sau trietajată și se protejează cu pansament aplciat astfel încât să nu împiedice suptul. Dacă se fixează cu benzi sau substanțe adezive, acestea trebuie să permită aerarea plăgii pentru a evita acumularea secrețiilor și macerarea marginilor.

Histerotomia la iapă

Distociile sunt foarte rare la iapă, dar când apar, produc manifestări clinice dramatice, greu de stăpânit în torsiune uterină, prezentare transversală, moartea fetusului etc.

Loc de elecție: teșitura flancului stâng.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie: narcoză sau NLA.

Contenție: decubit lateral pe partea dreaptă.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie oblică dorso-ventral, antero-posterior sau caudo-cranial pe o lungime de 30-40 cm plecând de lângă ultima articulație condro-costală spre pliul ei sau de sub unghiul extern al iliumului spre ombilic.

2. Se explorează cavitatea abdominală și se exteriorizează cornul uterin gestant cu marea curbură în afară. Se protejează cu un câmp ansele intestinale care au tendința să iasă prin plaga abdominală.

3. Se incizează peretele uterin 25 cm pe marea curbură și se extrage fătul.

4. Se îndepărtează placenta după desprindere manuală, se curăță cavitatea uterină și se aseptizează dacă este cazul.

5. Sutura peretelui uterin, introducerea uterului și sutura peretelui abdominal se face ca la vacă. Se acordă o atenție deosebită peritoneului care prezintă o reactivitate deosebită la această specie.

Postoperator se recomandă antibioticoterapie, rehidratare, tonice cardiace, ser antitetanic, repaus și urmărirea involuției uterine și aspectul secrețiilor puerperale.

Accidente și complicații în histerotomie

Accidente: rupturi uterine, hemoragie, șocul operator. Complicațiile își au originea în tehnica operatorie defectuoasă, materiale și instrumente nesterile, manevre brutale, și tratamentul postoperator necorespunzător.

histerectomia

Extirparea uterului se practică în mod obișnuit la carnivore și foarte rar la alte specii. După calea de acces operator, histerectomia poate să fie abdominală, vaginală sau inguinală, iar după mărimea porțiunii amputate este totală, când se îndepărtează tot uterul, subtotală, când se extirpă numai coarnele uterine, iar corpul uterin și cervixul rămân pe loc și histerectomie parțială, când interesează numai un corn uterin sau o porțiune din acesta.

1. Histerectomia abdominală la carnivore

Indicații: piometru, tumori uterine, necroze, metrite hemoragice etc.

Instrumentar: pentru incizii, hemostază și suturi la care se adaugă două pense hemostatice mari și instrumente de rezervă pentru timpii septici când este cazul.

Loc de elecție: linia albă sau paramedian ventral.

Anestezie: narcoză sau NLA.

Contenție: decubit dorsal pe masa de operație.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie mediană ventrală prepubiană.

2. Exteriorizarea uterului. Se explorează cavitatea abdominală și se prinde o porțiune care se poate aduce ușor, fără a mări presiunea pe uter, mai ales în caz de piometru voluminos sau necroze uterine. Prin tracțiuni ușoare se aduce mai întâi un corn uterin în totalitate și se prinde pe un câmp operator.

3. Ligatura oviductului și a vaselor de sânge ovariene. Se aplică o pensă hemostatică la vârful cornului uterin și apoi o ligatură cu fir sintetic resorbabil la 1 cm spre ovar, cuprinzând și vasele sanguine provenite din artera uterină medie și venele satelite.

4. Secționarea oviductului lângă pensă spre ovar și deșirarea ligamentelor largi până la cervix sau se secționează cu foarfeca paralel cu vasele de sânge. Se poate aplica o ligatură dublă cu fir resorbabil pe ligamentul rotund lângă uter și se secționează cu foarfeca între ligaturi. Ligatura spre uter poate fi înlocuită cu o pensă hemostatică.

Se procedează în mod asemănător și pe partea opusă.

5. Ligatura mediată a vaselor sanguine în dreptul cervixului se face cu fir resorbabil pe fiecare parte și apoi se aplică o pensă hemostatică mare transversal pe uter, deasupra ligaturilor.

6. Detașarea uterului. Se aplică încă o pensă la 3 cm de prima, după ce s-a golit de conținut porțiunea de uter prin taxis și se secționează uterul între cele două pense.

7. Înfundarea bontului restant. Pe lângă închiderea comunicării cu exteriorul pe cale vaginală, această manoperă are importanță deosebită mai ales în infecții uterine, fiind una din cauzele peritonitei septice, cu evoluție gravă când nu se realizează corect.

Dacă nu au fost complicații uterine septice, este suficientă o ligatură transfixică dublă, urmată de înfundarea marginilor cu unul din capetele firului trecut de câteva ori prin grosimea lor și legarea cu celălalt capăt. Pentru siguranță, înainte de sutură se chiuretează mucoasa uterină rămasă deasupra ligaturii, se pensulează cu tinctură de iod și apoi se închide complet. Dacă au fost procese septice, deasupra pensei se face o sutură bietajată extramucoasă, ex. sutura Cushing, peste care se mai aplică o sutură de înfundare.

8. Sutura peretelui abdominal.

La cățea, recomandăm ovariohisterectomia, deoarece prezența ovarelor după histerectomie este un mare inconvenient (ovulații urmate de reacții peritoneale, sângerare sau împerecheri urmate de leziuni vaginale, peritonite etc.

În acest caz nu se mai ligaturează vârful cornului uterin, aplicându-se doar o pensă hemostatică, iar pediculul ovarian se ligaturează, după care se detașează ovarul împreună cu cornul uterin corespunzător.

2. Histerectomia pe cale vaginală

Indicații: la toate speciile de mamifere în prolaps uterin total, nereductibil, cu necroze și sfacelări.

Anestezie: narcoză, NLA, iar la animalele mari se poate face tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație directă, circulară, cât mai aproape de ieșire printre labiile vulvare.

Contenție: decubit pe masa de operație, iar la animalele mari se poate face și în poziție patrupodală.

Instrumentar: de diereză, hemostază, sutură, garou.

Tehnica operatorie diferă în funcție de talia animalului.

3. Histerectomia prin ligatura elastică

1. Se face toaleta și se dezinfectează uterul prolabat.

2. Se identifică meatul urinar și se introduce un cateter până în vezica urinară.

3. Se face o incizie circulară a mucoasei vaginale între cervix și meatul urinar, în care se aplică un garou și se strânge puternic în 3-4 ture.

La animalele mici, garoul se aplică direct, fără a mai secționa mucoasa vaginală.

4. Amputarea uterului se face printr-o secțiune transversală la 5 cm de ligatură la vacă și 3 cm la speciile mici și mijlocii.

5. Sutura bontului restant și înfundarea acestuia în cavitatea pelviană.

4. Histerectomia prin sutură

Acest procedeu se poate realiza numai la animalele mici, porțiunea vaginală dintre cervix și meatul urinar se poate aplatiza pentru a fi suturată.

1. Se aplică o pensă hemostatică mare transversal între cervix și meatul urinar.

2. Sutura tip curelar (Keller) se realizează cu un fir gros, la 2-3 cm. Este o sutură ischemiantă dublă.

3. Detașarea uterului prolabat se face printr-o secțiune transversală la 2 cm înapoia suturii.

4. Se aplică o pomadă cu antibiotice (asocilin, tetraciclină) pe bontul rămas și se introduce în cavitatea pelvină după ce s-a ridicat pensa de forcipresură.

5. Histerectomia inguinala

Este practicată la cățea în cazul herniei inguinale. La această specie, de obicei în sacul herniar se găsește un corn uterin cu aderențe și modificări structurale.

După deschiderea sacului herniar, se aplică ligaturi duble pe cornul uterin herniat, secționând apoi între ligaturi (histerectomie parțială).

Dacă se debridează inelul herniar (traiectul inguinal) la unghiul antero-lateral câțiva centimetri se pătrunde în cavitatea abdominală și se poate face histerectomie totală sau ovariohisterectomie, urmată de sutura completă a plăgii abdominale, cu dren tubular la piele.

14.4. CHESTIONAR

1. În ce scop se practică ovariectomia?

a) În scop economic la animalele de sport.

b) În scop terapeutic la boii de munca

c) Pentru reducerea suprapopulației la unele specii

d) La animalele destinate pentru tracțiune în scopul creșterii forței musculare.

e) În distocii de origine maternala.

2. La ce vârstă se castrează scrofițele supuse îngrășării?

a) Cu 30 de zile înainte de sacrificare .

b) Scroafele reformate se castrează la orice vârstă.

c) La vârsta de 4-6 luni.

d) Odată cu înțărcarea și formarea loturilor pentru îngrășătorie.

e) La animalele sălbatice, imediat după sacrificare.

3. Ce efect produce castrarea la scrofițele supuse îngrășării?

a) Liniștirea animalelor.

b) Intreruperea caldurilor.

c) Eliminarea mirosului specific.

d) Îmbunătățira calității cărnii .

e) Scoaterea de la reproducție a animalelor care nu corespund standardului rasei.

4. În ce scop se face ovariectomia la iapă?

a) La animalele de tracțiune pentru a crește forța musculară.

b) La animalele de sport și pentru dresaj.

c) Nimfomanie, retivitate, tumori ovariene.

d) Pentru a scoate de la reproducție animalele cu defecte de conformație.

e) Pentru modificarea unor tulburări de comportament.

5. Care este locul de elecție pentru operația de ovariectomie la iapă?

a) Între pliul iei și vena mamară anterioara.

b) Golul flancului stâng.

c) Golul flancului drept.

d) Coarda flancului bilateral.

e) Teșitura flancului bilateral sau fundul de sac dorsal al vaginului.

6. Ce anestezie se recomandă pentru ovariectomie la iapă?

a) Anestezie locoregională.

b) N.L.A

c) Narcoză pe cale parenterală.

d) Narco-miorelaxare.

e) Anestezie epidurala inalta.

7. Care timpi operatori se regasesc in ovariectomie la iapă prin flanc?

a) Laparatomie retrocostală.

b) Laparotomie în teșitura flancului.

c) Exteriorizarea ovarului in plaga abdominala .

d) Extirparea ovarului prin torsiune limitata

e) Închiderea peretelui vaginal prin 2-3 puncte de sutură cu catgut.

8. Care este locul de elecție pentru ovariectomie pe cale vaginală la iapă?

a) Fundul de sac dorsal al vaginului.

b) Fundul de sac ventral al vaginului.

c) Baza coarnelor uterine pentru fiecare ovar.

d) Vârful coarnelor uterine pentru fiecare ovar.

e) Peretele lateral al vaginului, bilateral.

9. Care sunt manoperele realizate pentru colpotomie în operația de ovariectomie la iapă?

a) Aseptizarea vaginului prin lavaj cu soluții anestezice.

b) Se deschide fundul de sac ventral al vaginului în plan median .

c) Prinderea ovarului în regiunea sublombară și aducerea lui cât mai aproape de plaga vaginală.

d) Extirparea ovarului prin ligatura

e) Așezarea animalului pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat pentru a preveni eviscerația.

10. Cum se identifică ovarele în cavitatea abdominală pentru ovariectomie la iapă?

a) Sunt localizate în regiunea pelvina, au suprafața netedă și se poate identifica prin palpare, fosa de ovulație.

b) Ovarele sunt flotante în cavitatea abdominală și suspendate, cu ligamentele ovariene de 10-15 cm.

c) Ligamentele ovariene nu permit aducerea ovarelor la nivelul plăgii vaginale.

d) Se palpeaza ligamentul ovarian in apropierea inelului inguinal .

e) Se urmărește traiectul coarnelor uterine și bursa ovariană.

11. În ce afecțiuni este recomandată castrarea la vacă?

a) La animalele folosite pentru tracțiune.

b) Pentru scoaterea de la reproducție a animalelor reformate.

c) Pentru realizarea unui randament superior la sacrificare.

d) Tumori ovariene .

e) Pentru reducerea agresivității și a altor tulburări de comportament.

12. Care este locul de elecție pentru ovariectomie la vacă prin colpotomie?

a) Flancul drept sau stâng pentru acces abdominal.

b) Fundurile de sac dorsal sau ventral ale vaginului.

c) Laparotomie ventro-laterală.

d) Baza coarnelor uterine .

e) Fosa ischio-caudala.

13. Ce anestezie se poate face pentru ovariectomie prin colpotomie la vacă?

a) N.L.A sau narcoza

b) Anestezie epidurală joasă.

c) Anestezie loco-regionala.

d) Tranchilizare si anestezie de contact.

e) Anestezie locală prin infiltrație.

14. Care este locul de electie pentru extirparea ambelor ovare la vacă printr-o singura laparotomie?

a) Colpotomie .

b) Laparotomie în golul flancului

c) Laparotomie în flancul drept

d) Ovarul stâng se extirpă cu ecrasorul în interiorul cavității abdominale.

e) În lipsa ecrasorului, ovarul stâng se extirpă printr-o nouă intervenție peste 3-4 săptămâni în flancul stâng.

15. Unde se extirpa ovarele in ovariectomia prin colpotomie la vacă?

a) In cavitatea abdominala.

b) In cavitatea pelvina.

c) In cavitatea vaginală.

d) In cavitatea uterina.

e) Asemănător cu cel de la iapă .

16. Ce indicații are castrarea la scroafă?

a) Tumori ovariene.

b) În scop economic la scrofițe de 4-6 luni sau la scroafele reformate imediat după înțărcare.

c) Piometru.

d) Abcese sau necroze ovariene.

e) În scop zootehnic pentru eliminarea de la reproducție a animalelor cu defecte de conformație sau care nu corespund standardului rasei.

17. Ce contraindicații are castrarea la scroafe?

a) Intarcarea.

b) Gestatie.

c) Proestru.

d) Anestru.

e) Primăvara și vara.

18. Care este locul de elecție pentru ovariectomie la scrofite?

a) Laparotomie în flanc, bilateral, corespunzător fiecărui ovar

b) Flancul stâng sau drept înapoia ultimei coaste.

c) Linia albă, la 5 cm inaintea pubisului.

d) La scroafele adulte, incizia peretelui abdominal se face cu 2-3 cm mai inainte si mai jos .

e) Flancul stâng sau drept, la 4-5 cm sub unghiul extern al iliumului.

19. Ce anestezie se poate face pentru ovariectomie la scroafă?

a) N.L.A.

b) Tranchilizare.

c) În general, nu se face anestezie la porc din cauza riscurilor și a costului ridicat.

d) Anestezie de contact.

e) Anestezia epidurala direct pe scara.

20. Cum se patrunde in cavitatea abdominala pentru castrare la scroafă?

a) Decolare .

b) Dilacerare.

c) Debridare.

d) Cu sonda canelata .

e) Cu sonda butonata.

21. Ce contenție recomandați pentru ovariectomie la scroafă?

a) Decubit lateral pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat.

b) Decubit dorsal pe masa de operație.

c) Într-un jgheab, cu trenul posterior mai ridicat.

d) Pe un pat improvizat de paie, acoperit cu o prelată.

e) Decubit dorsal, cu membrele posterioare în extensie pentru a descoperi linia albă.

22. Cum se identifică ovarele în cavitatea abdominală la scroafă, pentru ovariectomie?

a) Se caută ovarul în regiunea sublombară în dreptul paletei iliace .

b) Este de mărimea unei migdale, cu suprafața neregulată .

c) Consistenta crescuta, de marimea unei migdale si culoare uniforma

d) Consistența elastică și suprafata neteda.

e) Se exteriorizează ambele ovare în plagă și apoi se face extirparea.

23. Cum se exteriorizează ovarele pentru ovariectomie la scroafă?

a) Dacă s-a prins ovarul, acesta se aduce prin alunecare fără a-l traumatiza și se extirpa împreună cu pediculul ovarian .

b) Se aduce mai întâi ovarul de pe partea inciziei abdominale, care se identifică primul, direct sau prin depănarea cornului uterin spre vârf.

c) Al doilea ovar se poate prinde direct la scrofițe sau se aduce prin depănarea coarnelor uterine pana la bifurcatie .

d) Este recomandabil să se păstreze în plagă o porțiune cât mai mare din cornul uterin în timpul căutării celui de-al doilea ovar.

e) Pe măsură ce se exteriorizează o porțiune din cornul uterin, cealaltă parte se fixeaza pe un camp operator.

24. Ce consecințe poate să aibă spargerea unui folicul ovarian în timpul operației de ovariectomie la scroafă?

a) Hemoragie internă care poate să ducă la colaps circulator sau șoc traumatic.

b) Poate să determine formarea unor chiști prin grefarea celulelor foliculare desprinse.

c) Hematoame urmate de aderențe peritoneale.

d) Hemoragia este redusă și nu are urmări locale sau generale.

e) Durerea este mai mare, viscerele nefiind anesteziate.

25. Cum se deosebește cornul uterin față de o ansă intestinală în timpul explorării cavității abdominale pentru ovariectomie la scroafă?

a) Este uniform calibrat și congestionat

b) Consistența este mai crescută și se subțiază spre vârf.

c) Prezintă mișcări peristaltice la atingerea cu vârful degetelor.

d) Se poate exterioriza numai prin tracțiune în timp ce ansele intestinale forțează singure breșa abdominală.

e) Ansele intestinale sunt mai lungi și se găsesc mai ușor, ocupând mai mult loc în cavitatea abdominală.

26. Prin ce mijloace se poate asigura hemostaza pediculului ovarian în ovariectomie la scroafă?

a) Fotocoagulare.

b) Torsiune limitată.

c) Sutura hemostatica.

d) Forcipresura.

e) Forcipresură și compresiune.

27. Cum se verifică introducerea completă a uterului în cavitatea abdominală după extirparea celui de-al doilea ovar în castrare la scroafă?

a) Se retrag singure după castrare.

b) Se face o incizie mai largă, favorabilă pătrunderii lejere a coarnelor uterine.

c). Se face o mișcare de rotație cu degetul arătător în contact cu peritoneul

d) Se evită dilacerarea straturilor musculare și crearea spațiilor în timpul laparatomiei.

e) Forma conică a coarnelor uterine favorizează alunecarea lor în cavitatea abdominală.

28. Cum se face închiderea peretelui abdominal în operația de ovariectomie la scroafă daca s-au incizat straturile musculare?

a) Dacă s-a pătruns prin dilacerarea straturilor musculare și plaga este mică, se aplică numai 3-4 puncte de sutură cu ață chirurgicală la piele.

b) Se suturează planurile profunde cu fir resorbabil, iar pielea se suturează în puncte separate cu ață chirurgicală.

c) Se aplică sutură monoplană cu fir neresorbabil.

d) Firele de sutură se scot după 8-10 zile.

e) Firele de sutură cad singure după 10-14 zile.

29. Ce recomandări faceți în cadrul tratamentului post-operator după ovariectomie la scroafă?

a) Dietă absolută în prima săptămână.

b) Nu se introduc animale castrate în boxe cu animale neoperate

c) Animalele operate se introduc în boxe individuale.

d) Miscare zilnica .

e) Antibioticoterapie 5-6 zile postoperator.

30. În ce scop se face castrarea la cățea și la pisică?

a) La cererea proprietarilor pentru înlăturarea mirosului neplăcut .

b) În scop economic.

c) Controlul natalității și reducerea incidenței tumorilor mamare.

d) În canise pentru prevenirea transmiterii unor boli veneriene.

e) La femelele bătrâne.

31. Care este locul de elecție pentru castrare la cățea și pisică?

a) Pentru laparotomie transcostală

b) Pentru laparotomie mediană ventrală preombilicală.

c) Regiunea inguinală, bilateral.

d) Linia albă înapoia ombilicului sau ambele flancuri în funcție de metoda aleasă pentru operație..

e) Laparotomie transversa.

32. Ce anestezie se face pentru ovariectomie la cățea și pisică?

a) Anestezie locoregională.

b) Anestezie locală prin infiltrație.

c) N.L.A. sau narcoză.

d) Narcomiorelaxare.

e) Narcoză cu toxicitate dispersată sau balansată.

33. Cum se identifică ovarele la pisică pentru ovariectomie?

a) Ovarul nu se poate palpa direct fiind acoperit în întregime de bursa ovariană, dar se exteriorizează prin tracțiuni pe mezou și se observă fanta de ovulație.

b) Se poate palpa direct și se vizualizează ușor, putându-se exterioriza.

c) Se exteriorizează mai întâi coarnele uterine în totalitate și apoi ovarele.

d) Ovarele au consistență elastică și se contractă la atingere.

e) Se palpează mezourile și apoi pediculul ovarian.

34. Cum se deschide cavitatea abdominala pentru castrare la cățea și la pisică prin laparatomie în flanc?

a) Incizia cutanată în golul flancului pe o lungime de 2-3 cm înapoia ultimei coaste, oblic de sus în jos și dinainte înapoi.

b) Prin colpotomie.

c) Prin dilacerare cu o pensă hemostatică.

d) Laparotomie transcostala

e) Laparotomie ventro-laterala.

35. Care sunt avantajele ovariectomiei la cățea prin laparotomie mediană ventrală?

a) Se previne eventrația și eviscerația.

b) Evită tracțiunile de mezouri.

c) Operația este mai rapidă și sigură.

d) Se pot observa eventuale modificări uterine

e) Consumul de materiale este mai redus.

36. Care sunt avantajele ovariectomiei prin laparotomie în flanc la cățea?

a) Operația este simpla dar mai putin sigură.

b) Evită tracțiunile pe mezouri.

c) Evită riscul complicatiilor.

d) Se pot observa eventuale modificări uterine.

e) Necesită laparatomie bilaterală care se efectuează rapid, cu aceeași anestezie.

37. Ce accidente se pot produce în operația de castrare la femele?

a). Eviscerația, peritonita

b) Ruperea coarnelor uterine, supuratia plagii.

c) Hemoragia internă, perforarea intestinului,.

d) Prolaps rectal, ocluzie intestinală, eventrație.

e) Chiști foliculari, tetanos, gangrena gazoasă, erizipel.

38. Ce complicații pot să apară după operația de castrare la femele?

a) Perforarea intestinului, torsiunea uterină, volvulus.

b) Decolarea peritoneului, chiștii foliculari, tetanosul.

c) Hemorația internă, deșirarea mezourilor, șocul.

d)Tromboza vaselor mezenterice, limfangite, funiculite.

e) Eventrația, eviscerația, peritonita

39. Ce este histerotomia?

a) Operația se efectueaza numai după epuizarea celorlalte mijloace nechirurgicale.

b) Este operația prin care se salvează fetusul in distocii.

c) Operația mai este cunoscută sub denumirea de cezariană.

d) În medicina veterinară, operația se face numai în scop economic, chiar și fără motivație medicală.

e) Este intervenția prin care se extrage fetusul din uter pe cale chirurgicală.

40. Care este scopul operației în cezariană la vacă?

a) Operația se practică în cazul distociilor.

b) Salvarea femelei și a fetusului.

c) Salvarea femelei și prevenirea complicațiilor septice.

d) Salvarea femelei, dacă s-au produs rupturi uterine, cu hemoragie internă și desmorexie.

e) Extragerea fetusului din uter în cazul distociilor prin monstruozități fetale.

41. Ce anestezie se poate folosi pentru histerotomie la vacă?

a) Sunt preferate preparatele morfinice care nu traversează bariera placentară

b) Numai anestezie loco-regională în flanc.

c) Anestezie intravasculara.

d) Narcoză, N.L.A. sau tranchilizare asociată cu analgezie loco-regională..

e) Narco-mio-relaxarea asociată cu infiltrația pe linia de incizie.

42. Cum se aleg metodele de anestezie și substanțele anestezice în operația cezariană la vacă?

a) Sunt acceptate metodele de anestezie folosite și pentru alte intervenții chirurgicale.

b) Nu se folosesc substanțe anestezice care traversează bariera hemato-encefalică.

c) Sunt interzise substanțele anestezice care nu trec bariera placentară și produc dificultăți respiratorii la făt.

d) Nu există substanțe anestezice interzise în mod explicit la rumegătoare.

e) Metodele de anestezie, substanțele anestezice și dozele se stabilesc în funcție de tehnica chirurgicală în concordanță cu metoda de contenție, sincronizate, astfel încât să nu producă tulburări cardio-pulmonare la făt dacă acesta este viabil.

43. Care este locul de elecție pentru histerotomie prin laparatomie ventro-laterală la vacă?

a) La un lat de palmă deasupra pliului iei, paralel cu vena mamară anterioară.

b) Teșitura flancului pe o direcție oblică dorso-ventral, cranio-caudal.

c) Teșitura flancului, pe o direcție oblică dorso-ventral, caudo-cranial.

d) Sub pliul iei, la un lat de palmă de vena mamară anterioară.

e) Locul de elecție este proporțional cu talia animalului, pe partea stângă asigurând declivitate pentru drenaj.

44. După deschiderea cavității abdominale pentru histerotomie la vacă prin laparotomie ventro-laterală se evidențiază epiploonul. Cum se procedează cu acesta?

a) Se incizează pe o lungime corespunzătoare plăgii abdominale.

b) Se ridică deasupra plăgii abdominale.

c) Se prinde marginea cranială a epiploonului și se împinge până când depășește comisura posterioară a plăgii abdominale.

d) Se prinde marginea lui caudală și se trage înainte depășind marginea cranială a plăgii abdominale.

e) Se deșiră manual, hemoragia fiind mai redusă.

45. În ce scop se face explorarea cavității abdominale înainte de exteriorizarea uterului și continuarea histerotomiei la vacă?

a) Pentru a observa eventuale modificări ale colului uterin.

b) Pentru a observa eventuale cheaguri de sânge sau lichide fetale. c) Pentru a stabili poziția vițelului în uter.

d) Pentru a determina numărul fetușilor.

e) Pentru a stabili viabilitatea fetusului în uter.

46. Ce porțiune a cornului uterin gestant se exteriorizează pentru histerotomie la vacă prin laparotomie ventro-laterală?

a) Se evidențiază porțiunea cea mai apropiată de plaga abdominală.

b) Mijlocul cornului uterin gestant pentru a avea un acces mai lejer.

c) Baza cornului uterin gestant.

d) Vârful cornului uterin gestant.

e) O porțiune în care placentoamele sunt mai rare pentru a nu fi secționate.

47. Cum se incizează uterul în operația cezariană la vacă prin laparotomie ventro-laterală?

a). Învelitorile fetale se incizează cu foarfeca.

b) Dacă a fost secționat un caruncul uterin, hemoragia este importantă și se aplică imediat o ligatură la baza acestuia.

c) Marginile plăgii uterine se prind în pense hemostatice (ovale sau

în T) și se țin de către un ajutor în afara plăgii abdominale.

d) Longitudinal, pe marea curbură, evitând secționarea placentoamelor

e) Se urmărește scurgerea lichidelor fetale în afara cavității abdominale.

48. Cum se face extragerea fetusului din cavitatea uterină în operația cezariană prin laparatomie ventro-laterală?

a) Se prinde un onglon în podul palmei, se flexează membrul respectiv și apoi se exteriorizează. Se procedează la fel și cu membrul opus.

b) În prezentările posterioare se exteriorizează imediat și capul vițelului și apoi se extrage tracționându-l de membre.

c) Membrele prezentate în plagă se leagă cu frângiuțe și se tracționează.

d) Se rupe cordonul ombilical, se ligaturează și se înlătură mucozitățile nazale ale vițelului.

e) Vițelul se extrage fără a deșira peretele uterin.

49. Cum se face sutura peretelui uterin în operația cezariană la vacă?

a) Dacă fetusul este mort și conținutul uterin este septic se face sutură trietajată, cu fir neresorbabil.

b) Anexele fetale se elimină pe cale vaginală, deoarece desprinderea placentoamelor necesită mult timp și nu conferă avantaje manoperelor care urmează.

c) Dacă fetusul a fost mort și conținutul uterin este septic se va îndepărta și placenta împreună cu lichidele rămase.

d) Cavitatea uterină se aseptizează prin lavaje abundente cu ser fiziologic călduț și soluții antiseptice.

e) Bietajat, cu fir resorbabil extramucos.

50. Cum se face sutura peretelui abdominal în operația de cezariană la vacă prin laparotomie ventro-laterală?

a) Se aplică sutură monoplană Moser sau Lecène.

b) Trietajat cu fir rezistent.

c) Peritoneul împreună cu fascia transversă si pielea se suturează în fir continuu simplu sau întretăiat.

d) Stratul musculo-aponevrotic se suturează în puncte separate simple sau de rezistență cu burdoneti.

e) Pielea se suturează cu ață chirurgicală groasă în "U" tip Cuneo.

51. În ce scop se face histerotomia la rumegătoarele mici?

a) În scop terapeutic (timpanism).

b) În scop economic pentru obținerea unor hibrizi de mare productivitate.

c) În scop zootehnic pentru îmbunătățirea standardului rasei.

d) În scop economic

e) În scop experimental ( Transfer de embrioni ).

52. Ce indicații are histerotomia la scroafă?

a) Primipare, exces de volum, animale prea grase.

b) Pentru obținerea de produși S.P.F: în laboratoare sau ferme speciale.

c) Necroze uterine,

d) Hernii intraabdominale.

e) La animale bătrâne, epuizate.

53. Care este locul de elecție pentru histerotomie la scroafă?

a) Linia albă.

b) Jumătatea superioară a flancului stâng.

c) Jumătatea inferioară a flancului stâng.

d) Sub pliul iei, paralel cu lanțul mamar.

e) Golul flancului drept.

54. Recunoașteți timpii operatori din operația cezariană la scroafă:

a) Laparotomie în golul flancului stâng.

b) Exteriorizarea varfului cornului uterin

c) Incizia cornului uterin stâng, în apropierea bifurcației, pe o lungime de 10-15 cm.

d) Incizia placentelor pentru extragerea fetusilor.

e) Incizia cornului uterin congener și extragerea fetușilor împreună cu anexele fetale.

55. Care este locul de elecție pentru operația cezariană la cățea și la pisică?

a) Linia albă înapoia ombilicului.

b) Linia albă preombilical.

c) Jumătatea superioară a flancului stâng.

d) Jumătatea inferioară a flancului drept.

e) Flancul drept.

56. Cum se face extragerea fetușilor din cavitatea uterină în operația cezariană la cățea și la pisică?

a) Fetușii se prind cu o pensă forceps și se extrag pe rând, fără anexele fetale.

b) Se extrag fara anexele fetale fiind aduși în dreptul plăgii uterine prin compresiuni manuale prin traversul peretelui uterin.

c) Lichidele fetale se revarsă în afara cavității abdominale.

d) În ordinea așezării lor in uter

e) Se aseptizează cavitatea uterină, se permeabilizează cervixul și apoi se suturează plaga.

57. Ce indicații are histerotomia la iapă?

a) Fătări gemelare.

b) Distocii prin atonie uterina .

c) Torsiune uterină, prezentare transversală, moartea fetusului.

d) Scurgerea prematură a lichidelor fetale.

e) Gestație toxică.

58. Care este locul de elecție pentru operația cezariană la iapă?

a) Jumătatea superioară a flancului drept.

b) Jumătatea inferioară a flancului drept.

c) Teșitura flancului stâng.

d) Linia albă.

e) Golul flancului drept sau stâng.

59. Ce anestezie se face pentru operația cezariană la iapă?

a) Anestezie epidurală lombară.

b) Tranchilizare și anestezie loco-regională.

c) Narcoză sau N.L.A.

d) Blocaj troncular.

e) Anestezie epidurală înaltă.

60. Cum se indeparteaza placenta în operația cezariană la iapa?

a) Pe cale naturala.

b) Prin dilacerare.

c) Desprindere manuala.

d) Se introduc bujiuri spumante.

e) Lavaje uterine cu substante antiseptice.

61. Care sunt cauzele complicațiilor uterine după histerotomie?

a) Acumularea secrețiilor puerperale.

b) Materiale și instrumente sterile.

c) Lipsa de supraveghere și tratamentul post-operator necorespunzător.

d) Tehnica operatorie defectuoasă, manevre brutale.

e) Dieta preoperatorie.

62. Cum se asigură hemostaza în ovariectomie la cățea și pisică?

a) Toessiune nelimitata.

b) Torsiune limitată.

c) Forcipresură și sutură hemostatică.

d) Tamponament și preparate hemostatice.

e) Prin ligatură .

63. Ce este histerectomia?

a) Deschiderea uterului pentru extragerea conținutului (fetuși, formațiuni tumorale, secreții purulente).

b) Deschiderea uterului pentru introducerea unor produse biologice, transfer de embrioni etc.

c) Extirparea uterului.

d) Scoaterea din funcție a aparatului genital femel.

e) Suprimarea activității uterine.

64. După calea de acces operator histerectomia poate sa fie :

a) In flanc.

b) Vaginală.

c) Prin ligatura elastica.

d) Mediana ventrala.

e) Paramediană ventrală.

65. Cum se numește histerectomia când exprimă și mărimea porțiunii de uter extirpată?

a) Totală – se îndepărtează ambele coarne uterine.

b) Subtotală – se îndepărtează numai coarnele uterine.

c) Parțială – interesează numai uterul, fara anexe.

d) Ovariohisterectomie – se extirpă și ovarele.

e) Histerectomie totală lărgită – se extirpa si ovarele.

66. Ce indicații are histerectomia abdominală la carnivore?

a) Prevenirea tumorilor mamare.

b) Prolaps uterin nereductibil, metrite hemoragice.

c) Nimfomanie, tumori vaginale.

d) Piometru.

e) Pentru evitarea sângerărilor în călduri la animalele de apartament.

67. Care este locul de elecție pentru histerectomia abdominală la carnivore?

a). Mijlocul flancului drept.

b) Traiectul inguinal.

c) Mijlocul flancului stâng.

d) Linia albă

e) Fosa ischio-caudală.

68. Ce anestezie este necesară pentru operația de histerectomie abdominală la carnivore?

a) Blocaj troncular.

b) Narcoză cu miorelaxante.

c) Anestezie loco-regională.

d) N.L.A. sau Narcoză

e) Tranchilizare asociată cu anestezie locală.

69. Ce contenție este necesară pentru operația de histerectomie abdominală la scroafa?

a) Decubit dorsal pe masa de operație.

b) Decubit dorsal pe o scara .

c) Decubit lateral.

d) Decubit sterno-abdominal.

e) Statiune patrupodala cu trenul posterior mai ridicat.

70. Cum se realizează ligatura oviductului și a vaselor de sânge ovariene pentru histerectomie pe cale abdominală la cățea și pisică?

a) Se ligaturează mai întâi pediculul ovarian cu fir sintetic resorbabil și apoi vârful cornului uterin.

b) Se aplică o pensă hemostatică la vârful cornului uterin și apoi o ligatură cu fir sintetic resorbabil la 1 cm spre ovar, cuprinzând și vasele sanguine provenite din artera uterină medie și venele satelite.

c) Se ligaturează fiecare vas de sânge, inclusiv anastomozele utero- ovariene.

d) Se poate face sutură hemostatică la vârful cornului uterin.

e) Se ligaturează numai artera uterină medie.

71. Cum se asigură hemostaza vaselor uterine în histerectomia abdominală la cățea?

a) Se aplică o singură ligatură la baza cornului uterin.

b) Se aplică pense hemostatice pentru hemostază preventivă și apoi sutură de înfundare pe bontul rămas.

c) Se face ligatură mediată a vaselor uterine cu fir resorbabil pe fiecare parte .

d) Se aplică ligaturi duble pe pedicul și la vârful cornului uterin după care se face secționarea între ligaturi.

e) Se folosesc pense hemostatice mari, care se mențin pe toată durata operației.

72.Cum se detașează uterul în operația de histerectomie abdominală la carnivore?

a) Se aplică ligaturi duble la 3 cm una de alta și se face o secțiune cu bisturiul la baza.

b) Se face sutura hemostatică tip Keller și apoi se secționează cu bisturiul deasupra ligaturilor.

c) Se aplică două pense hemostatice la distanță de 3 cm una de alta pe uter, după ce s-a golit de conținut prin taxis porțiunea respectivă, apoi se face secționarea între ele.

d) După asigurarea hemostazei, prin compresiune se îndepărtează uterul prin excizie cu foarfeca chirurgicală.

e) Se aplică o ligatură transfixică la nivelul cervixului, iar bontul rămas se înfundă printr-o sutură în bursă.

73. Ce importanță are sutura de înfundare a bontului restant după extirparea uterului prin laparotomie la cățea sau pisică?

a) .Împiedică împerecherile nedorite după operație.

b) Permite comunicarea cavității abdominale cu exteriorul

c) Previne hemoragia secundară.

d) Are importanță deosebită mai ales în infecții uterine, fiind una din cauzele peritonitei septice, cu evoluție gravă când nu se realizează corect

e) Asigură o vindecare mai rapidă.

74. Cum se realizează înfundarea bontului restant după detașarea uterului în histerectomia pe cale abdominală daca nu au fost procese septice?

a) Deasupra pensei se face o sutură bietajată extramucoasă, ex. sutura Cushing, peste care se mai aplică o sutură de înfundare.

b) Pentru siguranță, înainte de sutură se chiuretează mucoasa uterină rămasă deasupra ligaturii, se pensulează cu tinctură de iod și apoi se închide complet.

c) Se face o ligatură transfixică dublă, urmată de înfundarea marginilor cu unul din capetele firului trecut de câteva ori prin grosimea lor .

d) În mod obișnuit se aplică o ligatură transfixică dublă la distanță de 3cm pentru siguranță.

e) Dacă au fost procese septice, se suplimentează doza de antibiotic și se asigură drenajul pe cale vaginală până la vindecare completă.

75. La cățea, recomandăm și extirparea ovarelor împreună cu uterul (ovariohisterectomie). Cum se motivează aceasta?

a) Prezența ovarelor după histerectomie determină reacții peritoneale

b) Ovarele restante sunt funcționale, animalul intră în călduri, manifestă sângerări vaginale, se împerechează .

c) Operația se simplifică, fiind necesare mai puține ligaturi.

d) Evoluția postoperatorie este mai favorabilă în lipsa estrogenilor.

e) Nu sunt avantaje, în absența estrogenilor se manifestă tulburări de comportament.

76. Ce indicații are histerectomia pe cale vaginală?

a) Prolaps vaginal total .

b) La animalele bătrâne cu atonie uterină și vaginală .

c) Prolaps uterin total, nereductibil

d) La cererea proprietarului, neavând indicații speciale.

e) Este mai simplă, evitându-se deschiderea cavității abdominale.

77. La ce nivel se face sectionarea uterului pentru histerectomie pe cale vaginală?

a) Intre cervix si bifurcatia uterina .

b) La animalele mari, se extirpa numai cervixul si mucoasa uterina necrozata .

c) Intre cervix si meatul urinar.

d) Inapoia ovarelor .

e) La 3 cm inaintea ligaturii .

78. Ce procedee cunoașteți pentru histerectomie pe cale vaginală?

a) Histerectomie cu clupe.

b) Ovariohisterectomie unilaterală.

c) Histerectomie inguinală.

d) Histerectomie prin ligatură elastică.

e) Histerectomie totala.

79. Ce se face cu bontul restant dupa extirparea uterului ?

a) Se introduce un cateter până în vezica urinară.

b) Se aplică un garou care se strânge puternic în 3-4 ture.

c) Se face o incizie circulară a mucoasei vaginale între cervix și meatul urinar

d) Se face amputarea uterului la 5 cm de ligatură la vacă și la 3 cm la speciile mici și mijlocii.

e) Sutura și înfundarea acestuia în cavitatea pelvină.

80. Cum se face detasarea uterului in histerectomia prin sutura?

a) Se aplatizeaza cu o pensă.

b) Se face o sutură dublă tip curelar (Keller), ischemiantă, dar și hemostatică, cu fir gros.

c) Printr-o secțiune transversală la 2 cm înapoia suturii.

d) Se face o sectiune transversala la 2 cm inaintea suturii

e) Se detaseaza spontan prin necrobioza .

81. Ce indicații are histerectomia inguinală?

a) Hernie inguinala.

b) Prolaps uterin total, nereductibil.

c) Piometru cu cervix deschis. d) La cățea și pisică, dacă nu sunt modificări uterine.

e) Nu se recomanda.

OPERAȚII PE ORGANELE GENITALE LA MASCUL

CASTRAREA MASCULILOR

Suprimarea funcției testiculare se practică la toate speciile de animale prin ablație (orhidectomie), necrobioză (se întrerupe circulația sanguină și inervația) sau prin inhibare hormonală administrând hormoni antagoniști (estrogeni).

Scoaterea din funcție a gonadelor (castrarea) produce modificări importante în conformația și comportamentul animalelor respective. După rezultatele scontate, castrarea animalelor se face în unul din următoarele scopuri:

1. Economic. Animalul devine mai docil, se reduce agresivitatea, se pretează mai bine la dresaj și pentru tracțiune. După castare, asimilează mai bine hrana, carnea obținută prezintă calități organoleptice superioare (este mai fragedă și fără miros specific la vier sau berbec).

2. Terapeutic. Orhite purulente, tumori testiculare, hipertrofii de prostată, hernii inguinos crotale etc.

3. Zootehnic. Eliminarea de la reproducție a animalelor cu defecte de conformație, care nu se încadrează în standardul rasei sau care prezintă anomalii congenitale.

Momentul operației se stabilește în funcție de scopul urmărit, specia și condițiile de mediu etc.

Castrarea în scop economic se planifică și se pregătește în cadrul programului tehnologic, grupat sau individual. La porc, pentru producția de carne se recomandă castrarea timpurie sau imediat după reformare de la reproducție.

Pentru tracțiune, animalele se castrează la o vârstă care să permită consolidarea osaturii și masei musculare. Se castrează numai animalele sănătoase, evitându-se perioadele cu temperaturi excesive (prea frig sau prea cald). Se recomandă castrările grupate, programate dimineața, înaintea altor acțiuni sanitar veterinare, iar animalele se pregătesc corespunzător (igienă, dietă).

Castrarea în scop zootehnic se efectuează înainte de maturitatea sexuală, indiferent de destinația ulterioară a animalului. Castrările pentru dirijarea natalității și a reproducției (însămânțări artificiale etc.) se fac înaintea constituirii turmelor pentru pășune sau a loturilor în stabulație liberă.

În scop terapeutic, operația poate să aibă caracter de urgență și se execută imediat, asigurând condiții pentru desfășurarea intervenției, dacă nu sunt restricții de altă natură (boli febrile, carantină etc.).

15.1. CASTRAREA PRIN ABLAȚIA TESTICULELOR

Orhidectomia

Extirparea testiculelor (orhidectomia) se face pe cale chirurgicală prin incizia burselor testiculare sau prin excizarea lor parțială sau totală.

Castrarea prin incizia burselor testiculare se face la toate speciile de animale, iar excizia parțială sau totală a acestora se poate realiza numai la animalele cu bursele complet detașate și cordon testicular lung (rumegătoare).

Incizia burselor testiculare poate să intereseze numai scrotumul și dartosul, iar celuloasa se dilacerează (testicul acoperit) sau se incizează și fibroasa cu teaca vaginală (testicul descoperit). Fiecare dintre aceste metode prezintă avantaje și dezavantaje hotărâtoare în alegerea celei care oferă cele mai bune condiții pentru operator și evoluția postoperatorie.

Castrarea cu testicul acoperit. Testiculul și cordonul rămân acoperite în teaca vaginală care se izolează prin dilacerare până la inelul inguinal inferior. Manopera este traumatizantă și necesită un efort deosebit mai ales la animalele adulte cu testicul voluminos și cremaster puternic (armăsar, vier). Prin castrarea cu testicul acoperit se închide complet comunicarea cu cavitatea abdominală, reducând riscul peritonitei sau al eviscerației. Dilacerarea este ușurată dacă se folosește un câmp steril, iar testiculul se prinde într-o pensă cu gheare (Bilroth). O bună anestezie cu relaxarea mușchiului cremaster ușurează această manoperă.

Castrarea cu testicul descoperit. Se incizează toate învelitorile într-o singură lovitură de bisturiu, iar testiculul se eliberează spontan fără nici un efort din partea operatorului.

Pensa de castrare se aplică direct pe cordon, iar teaca vaginală și fibroasa rămân, producând reacții inflamatorii puternice din cauza unei bogate rețele limfatice. Traiectul inguinal rămîne deschis, menținînd riscul infecției și eviscerației.

Castrarea prin excizia burselor testiculare se face prin secționarea unei rondele în partea cea mai declivă a pungii scrotale sau prin incizia liniară paralelă cu rafeul și apoi excizia cu foarfeca a porțiunii dintre cele două incizii cu rafeul median și septumul interdartoic.

Această metodă asigură un drenaj foarte bun, reducând riscul funiculitei de castrație.

Castrarea cu ablația burselor testiculare se face prin incizia acestora la bază în formă de "felie de pepene" și sutură cutanată după castrare.

Prezintă avantajul reducerii riscului contaminării plăgii de castrare.

Asigurarea hemostazei

Unul din cele mai mari riscuri în castrarea prin ablația testiculelor îl reprezintă hemoragia, astfel încât hemostaza reprezintă un obiectiv principal în desfășurarea operației și se poate realiza prin mai multe mijloace: angiotripsie, torsiune, ligatură.

Angiotripsia: Se realizează cu ajutorul penselor de castrare (emasculatoare) aplicate direct pe cordonul testicular după izolarea acestuia. Strivirea vaselor împreună cu țesuturile perivasculare se produce la 2-3 niveluri și prin menținerea pensei de castrare 5-15 minute se formează un trombus suficient de rezistent.

Castrarea cu ajutorul clupelor se folosește mai rar, mai ales la animalele cu inel inguinal larg sau după hernia inguino-scrotală la armăsar. Strivirea cordonului se face cu ajutorul a două piese de lemn (clupe) strânse la extremități. Se realizează o hemostază foarte bună, dar întârzie cicatrizarea și favorizează supurația.

Ligatura cordonului testicular. Se face o ligatură transfixică cu fir rezistent și bine tolerat. Cordonul testicular este secționat la 1-2 cm sub ligatură. Unele specii tolerează bine și firele sintetice neresorbabile (rumegătoare, porc). Firul de catgut este riscant, deoarece se îngroașă când se îmbibă cu secreții și se slăbește ligatura sau cedează producând hemoragii secundare cu urmări grave.

Torsiunea. Se folosește la animalele mici (cotoi, iepure, vieruș) și se realizează cu două pense hemostatice (Kocher).

O pensă dreaptă se aplică pe cordonul testicular pentru a-l fixa, iar cealaltă, curbă, se prinde la 1-2 cm deasupra și se răsucește până la desprinderea testiculului.

La animalele mari ( armasar, taur ), se poate face torsiune nelimitata pana la detasarea completa a testiculului. Se pot folosi mijloace mecanice pentru realizarea torsiunii ( Henderson Castration Tools ).

CASTRAREA PRIN NECROBIOZA TESTICULELOR

Strivirea cordonului testicular se face prin traversul pielii cu ajutorul unor pense speciale (Burdizzo, Eschino-Eschini) sau cu inele elastice. Testiculele rămân în bursele lor, dar întreruperea circulației sanguine și inervației determină un proces de necrobioză și înlocuirea lor cu un țesut fibros. În cazul inelelor elastice se întrerupe complet circulația sanguină și la nivelul burselor care se necrozează și cad împreună cu testiculele și inelul elastic după 10-12 zile de la aplicare. Metoda se folosește la berbecuți în prima săptămână de viață.

Pentru boii de muncă se folosește și bisturnajul care constă în torsiunea nelimitată a testiculului în burse după ruperea ligamentului testicular tot transcutanat. Metoda este empirică și nesigură, fiind necesară repetarea manoperei de răsucire.

CASTRAREA VIERILOR

Indicații: castrarea vierilor se face în scop economic pentru îmbunătățirea calităților organoleptice ale cărnii și a randamentului de utilizare a hranei. La vierii adulți, castrarea se face cu cel puțin 30 de zile înainte de sacrificare pentru eliminarea completă a mirosului specific. Nu se admite sacrificarea pentru consum a vierilor necastrați. În scop terapeutic, vierii se castrează la orice vârstă în boli cu localizare la nivel testicular (orhiepididimită, bruceloză) sau pentru prevenirea transmiterii unor boli congenitale (hernii, atrezii). În mod obișnuit, castrasea se practică la purcei înainte de înțărcare (2-3 săptămâni), la vieruși (3-4 luni), la adulți, la orice vârstă, cu 4-6 săptămâni înainte de sacrificare.

Castrarea purceilor înainte de înțărcare

Se practică mai ales în fermele mari de creștere a porcilor, animalele se contenționează ușor și se vindecă repede. Operația se planifică astfel încât să nu coincidă cu perioada de înțărcare sau alte surse de stres. Se practică metoda de castrare cu testicul acoperit.

Instrumentar: pentru diereză, emasculator mic.

Contenție: pe o masă, animalul este ținut în poziție dorsală de către un ajutor, care fixează câte un biped lateral într-o mână. Membrul anterior de fiecare parte se poziționează în afară, pentru ca onglonul corespunzător să nu se plaseze deasupra regiunii inguinale în timpul operației.

Anestezie: locală pe liniile de incizie și pe cordoanele testiculare.

Loc de elecție: regiunea scrotală, paralel cu rafeul median sau înaintea scrotului, pe linia mediană.

Tehnica operatorie:

A. 1. Incizia scrotului și dartosului în partea inferioară a burselor cât mai decliv. Mărimea inciziei trebuie să fie egală cu diametrul longitudinal al testiculului.

2. Dilacerarea țesutului conjunctiv și evidențierea testiculului acoperit de teaca vaginală împreună cu cordonul testicular.

3. Extirparea testiculului cu emasculatorul simplu sau prin torsiune limitată. După extirpare, pensa fixată pe cordon se menține 2-3 minute și apoi se desprinde ușor, fără să se smulgă.

B.1. Incizie cutanată la baza scrotului în partea anterioară, de 3-4 cm.

2. Se strânge scrotul cu două degete și se exprimă testiculele pe rând în plagă, se tracționează cu cealaltă mână și se rupe ligamentul testicular.

3. Extirparea testiculelor se face prin torsiune limitată sau cu emasculatorul simplu, separat pe fiecare cordon. Se poate face strivirea ambelor cordoane testiculare în aceeași pensă, dar există riscul unor mici hemoragii după separarea lor.

Postoperator, de obicei nu se acordă îngrijiri speciale, dar verificarea plăgilor de castrare, toaleta și dezinfecția lor sunt recomandabile.

Castrarea vierușilor de 3-4 luni

Este vârsta cea mai recomandată, deoarece se manifestă deja dimorfismul sexual cu raze osoase mai lungi și contenția se face ușor. Se practică mai ales în gospodăriile individuale sau în fermele mici.

Anestezia și contenția sunt asemănătoare cu cele indicate la castrarea purceilor. Pentru simplificarea și ușurarea contenției, se recomandă aplicarea unor frânghiuțe care se răsucesc în jurul antebrațului și gambei, pe fiecare parte și se strâng într-un laț simplu care se poate dezlega ușor la sfârșitul operației.

Metoda de castrare este asemănătoare, tot cu testicul acoperit, dar cu precauții mai mari privind asepsia, dieta și îngrijirile postoperatorii.

Tehnica operatorie:

1. Fixarea ambelor testicule cu mâna stângă prin apăsare dinainte spre înapoi.

2. Incizia scrotodartoică la 1-2 cm de rafeul median, paralel cu acesta pe convexitatea maximă a fiecărui testicul. Bisturiul se fixează bine și se apasă uniform, realizând câte o singură incizie, uniformă, pentru fiecare testicul.

3. Exteriorizarea testiculelor se face ușor prin apăsare la bază și apoi se fixează fiecare într-o mână și se dilacerează printr-o singură apăsare cu o compresă sterilă sau cu un câmp operator steril.

4. Strivirea cordonului pentru hemostază și secționarea acestuia. Se aplică pensa de castrare cât mai sus pe cordon, acesta fiind ținut întins. Emasculatorul este strâns de către un ajutor după ce a fost verificată așezarea corectă (deasupra plexului pampiniform și a ganglionului testicular). Extirparea testiculelor se poate face și prin torsiune limitată, cu pense hemostatice mai mari, ligatură sau prin aplicarea unei pense Reimers pe ambele cordoane răsucite.

Unii practicieni preferă o singură incizie sacroto-dartoică și apoi perforează cu o foarfecă sau cu o pensă septumul interdartoic, aplicând emasculatorul odată pe ambele cordoane. Metoda este expeditivă și se reduce riscul de contaminare, fiind o singură plagă, dar se face control obligatoriu la 24 de ore pentru a verifica drenajul plăgii.

5. Verificarea plăgilor de castrare se face cu degetul sau cu o pensă. Dacă incizia nu a fost suficient de joasă și se păstrează un fund de sac, se mărește incizia prin secționare cu foarfeca 1-2 cm în partea anterioară.

Tratamentul postoperator este igieno-dietetic și antiseptic. Animalele se introduc în boxe curate, fără umezeală, grupând numai animale operate sau individual. Seroprevenția antitetanică este indicată mai ales dacă au fost semnalate cazuri de tetanos sau există și cabaline în gospodărie.

Castrarea vierilor adulți

Testiculele la vier sunt voluminoase, cordoanele groase, iar mușchiul cremaster este bine reprezentat. În lipsa unei anestezii corespunzătoare, izolarea testiculului se face cu dificultate, pe lângă efortul considerabil, țesuturile sunt traumatizate mai mult prin dilacerare. Celuloasa este groasă și densă, necesită disecție sau secționarea cu foarfeca a unor bride și mai ales a ligamentului testicular.

Instrumentar: pentru incizie și hemostază, emasculator, pense cu gheare.

Anestezie: NLA sau tranchilizare și anestezie locală pe linia de incizie și pe cordon. Blocajul nervilor inguinali se va face prin infiltrație circulară pe cordon, care se identifică ușor prin palpare, cât mai aproape de inelul inguinal inferior.

Contenție: Animalul se fixează în decubit dorsal, membrele fiind imobilizate cu frânghii în bipede, în "buchet" sau individual. Se poate confecționa un jgheab, iar în ferme se folosește un dispozitiv metalic basculant.

Tehnica operatorie: Există mai multe metode folosite în practică, fiecare operator o alege pe aceea care se pretează la momentul respectiv, în funcție de condițiile specifice, dotare și îndemânare.

A. Castrarea prin ablație cu testicul acoperit

1. Fixarea testiculului și incizia burselor. Fiecare testicul se împinge dinainte spre înapoi și se incizează scrotumul și dartosul pe convexitatea maximă, folosind testiculul ca suport. Dacă se pot fixa ambele testicule, este mai bine să se facă ambele incizii scrotale având un control mai bun asupra direcției. Recomandăm incizii largi, care să depășească testiculul la polul cranial. Inciziile prea mici nu avantajează chirurgul și nici evoluția postoperatorie în castrarea la vier.

2. Izolarea testiculului. Se incizează și celuloasa, cu grijă pentru a nu secționa teaca fibroasă și se dilacerează prin apăsare pe părțile laterale cu un câmp operator. Manopera este ușurată dacă se fixează testiculul cu o pensă Bilroth, iar bridele și ligamentul testicular sunt secționate cu foarfeca. Dacă s-a deschis sacul vaginal din neatenție, acesta se suturează cu ață sau se prind marginile în două pense hemostatice care apoi se încrucișează, ușurând imobilizarea testiculului.

3. Torsiunea cordonului testicular. Această manoperă se face pentru aducerea conului vascular în partea posterioară unde brațele pensei de castrare strâng mai bine. În acest scop, testiculul se răsucește cu 1800, se fixează în această poziție, iar cordonul testicular se trece între degetele arătător și mijlociu, palma fiind orientată spre testicul. Aceasta se deplasează spre inelul inguinal pentru a permite aplicarea pensei de castrare cât mai sus pe cordon, protejând marginea plăgii scrotale pentru a nu fi prinsă între brațele pensei.

4. Aplicarea pensei de castrare. Pensa de castrare (Reimers, Serra) se așază corect pe cordon și se strânge printr-o singură apăsare continuă a brațelor care se fixează în cremalieră. Nu se admite deschiderea și reașezarea pensei pe cordon în altă poziție, deoarece unele vase și cremasterul sunt secționate la prima strângere a pensei și apoi se retrag, schimbând raporturile dintre ele. Pensele de castrare au brațele elastice și continuă strângerea după fixarea în cremalieră. Pensa de castrare se menține 3-5 minute pe fiecare cordon. Este mai bine să se lucreze cu două pense de castrare aplicate câte una pe fiecare cordon testicular. Astfel se scurtează durata operației și poziția nefiziologică a animalului contenționat. Hemostaza se poate realiza și prin ligatură transfixică pe cordon, cu fir resorbabil, rezistent. Cordonul testicular este secționat apoi la 2-3 cm deasupra ligaturii spre testicul.

5. Ridicarea pensei. Brațele pensei se deschid ușor, astfel încât cordonul să nu se smulgă dintre brațele pensei de castrare. Dacă animalul se mișcă, se așteaptă până se liniștește și apoi se continuă operația.

6. Se verifică plaga, se taie cu foarfeca franjurile din celuloasă, dacă sunt prea lungi (mai mult de 3-4 cm).

7. Se desfac legăturile de contenție, se face un masaj al extremităților membrelor pentru restabilirea circulației sanguine și apoi se așază animalul pentru a se deplasa singur.

Postoperator, se recomandă tratament igieno-dietetic, ser antitetanic. Nu se introduc, după castrare, în boxe cu vieri necastrați.

B. Castrarea vierilor cu sutura burselor

Metoda se practică la vierii de talie mare, prezintă avantajul unei desfășurări mai rapide și reducerea perioadei de vindecare.

Procedeul de castrare este cu testicul descoperit urmat de sutura burselor, monoplan în puncte separate.

1. Incizia tuturor straturilor (scrot, dartos, fascia Cowper și teaca vaginală paralel cu rafeul pe o lungime mai mică de 50% față de metoda precedentă, urmată de exteriorizarea spontană a testiculului.

2. Se izolează testiculul prin secționarea ligamentului și a mezoului vascular.

3. Se ligaturează cordonul sau se aplică o pensă de castrare ca în metoda precedentă.

4. Sutura plăgii în puncte separate cu fir gros, neresorbabil, trecut prin toate straturile.

Se procedează în mod asemănător cu celălalt testicul sau se efectuează alternativ fiecare manoperă pentru fiecare testicul (incizii, izolare, hemostază, detașare, sutură).

Se poate face o singură incizie scrotală pentru ambele testicule, urmată de separarea lor, la polul anterior.

CASTRAREA VIERILOR PIN ACCES INGUINAL

Prezintă avantajul unei protecții mai bune a plăgii, fără contact cu așternutul sau pardoseala când animalul se culcă.

Contenția: decubit dorsal, cu membrele posterioare trase înapoi pentru a descoperi regiunea inguinală.

Anestezia, instrumentarul și pregătirea preoperatorie sunt asemănătoare cu metodele precedente.

Loc de elecție: regiunea inguinală corespunzătoare fiecărui testicul.

Tehnica operatorie:

1. Incizia pielii și a fasciei pe o direcție oblică deasupra inelului inguinal inferior.

2. Izolarea testiculului și a cordonului. Se dilacerează țesutul adipos și se izolează mai întâi cordonul împreună cu teaca vaginală. Testiculul se împinge cu mâna spre înainte și se exteriorizează prin plaga cutanată, apoi se incizează ligamentul cozii epididimului.

3. Extirparea testiculului asigurând hemostaza prin angiotripsie sau ligatură.

4. Ridicarea pensei și verificarea plăgii care rămâne deschisă.

CASTRAREA ARMĂSARILOR

Indicații: În mod curent, operația se face în scop economic pentru animale de tracțiune, primăvara și toamna. Animalele din rasele de talie mică se castrează la vârsta de doi ani, iar cele din rase grele după această vârstă.

După castrare, se încetinește dezvoltarea masei musculare și a razelor osoase cu implicații directe asupra capacității productive. Castrarea terapeutică se practică în momentul impus de evoluția bolii (orhită, hernie inguinoscrotală etc.).

La armăsar, castrarea se face prin metode sângeroase, ablația testiculului făcându-se cu pensele de castrare Reimers, Serra și mai rar prin ligatură, pe animalul contenționat în decubit sau în sprijin patrupodal.

Castrarea este o acțiune de mare răspundere pentru m edicul veterinar, presupune o bună organizare, cu ajutoare bine instruite, pentru a se feri de accidente animalul care se operează (mai ales rasele de sport), dar și personalul ajutător. Se operează numai animale sănătoase, pregătite corespunzător (dietă, igienă corporală etc.), de preferat dimineața pentru a fi urmărite până seara.

Castrarea armăsarilor în poziție culcată

Anestezie: NLA sau narcoză. În condiții de teren, este preferată neuroplegia, asociată cu anestezie locală pe linia de incizie și pe cordon.

Contenție: Animalul este așezat în poziție decubitală stânga, cu membrele imobilizate în funcție de metoda de trântire aplicată, dar membrul drept posterior se leagă separat, astfel încât să descopere cât mai mult regiunea inguino-scrotală.

Tehnica operatorie:

1. Imobilizarea testiculului în burse. Cordonul testicular este mai lung decât la vier și cremasterul foarte puternic, dar o bună anestezie îl relaxează și se imobilizează ușor prin strângerea scrotului cu o singură mână la bază. Scrotul, foarte subțire, devine lucios, observându-se rafeul median și vasele de sânge superficiale. Operatorul este așezat în dreptul crupei, sprijinindu-se ușor pe aceasta.

2. Incizia sacului scroto-dartoic. Se prinde bisturiul în mâna dreaptă ca un arcuș de vioară, făcând sprijin cu degetul mare pe testiculul de deasupra. Bisturiul se trece ușor într-o mișcare de basculare printr-o apăsare uniformă și continuă paralel cu rafeul median pe locul de convexitate maximă. Recomandăm efectuarea ambelor incizii din această poziție, având un foarte bun suport.

3. Izolarea testiculului. Se prinde mai întâi testiculul de dedesubt cu mâna stângă, eventual într-o pensă cu gheare (Bilroth), iar cu mâna dreaptă se dilacerează printr-o apăsare fermă, inclusiv pe cordon, cât mai aproape de inelul inguinal inferior folosind un câmp operator steril.

4. Aplicarea pensei de castrare și ablația testiculului. Operatorul prinde testiculul stâng în mâna dreaptă, îl răsucește cu 1800 și ține cordonul întins. Cordonul testicular este trecut printre degetele arătător și mijlociu ale mâinii stângi care apasă plaga scrotală spre inelul inguinal inferior, permițând ajutorului să aplice pensa de castrare cât mai sus pe cordon și să prevină strivirea altor țesuturi între brațele pensei. Se procedează în mod asemănător și cu al doilea cordon testicular dacă avem două emasculatoare și apoi se detașează ambele testicule, iar pensele se țin de către un ajutor pentru a nu aluneca în timpul unor mișcări bruște ale animalului. Dacă se lucrează cu o singură pensă de castrare, extirparea testiculelor se face pe rând, începând cu cel de deasupra. În primul caz, prezența pensei de castrare îngreunează aplicarea celei de a doua pe cordonul de dedesubt. Pensele se strâng până la ultimul dinte într-o singură apăsare continuă și se țin 3-5 minute.

La animalele bătrâne sau care au efectuat monte, pensele se mențin 7-10 minute pe fiecare cordon. La unii armăsari se constată existența unui lichid în teaca vaginală și în acest caz, pensele de castrare se țin 10-15 minute sau se aplică ligatură pe cordon cu fir gros, tolerabil, rezistent (Dexon, Vicryl) care se ancorează la inelul inguinal după torsionarea completă a cordoanelor testiculare pe fiecare parte.

5. Ridicarea pensei. Se strâng brațele și se desface cremaliera, apoi se îndepărtează ușor, iar cordonul se retrage singur.

Se verifică plăgile de castrare, hemostaza pe cordon și în burse, iar franjurile rămase din celuloasă se scurtează. Se adminstrează ser antitetanic.

La măgar, cordonul testicular este scurt și gros, iar vasele de sânge din bursele testiculare se prezintă ca niște adevărate cordoane sinuoase.

Postoperator, se leagă coada animalului, iar tratamentul local se limitează la toaleta zilnică și eventual îndepărtarea crustelor și a insectelor hematofage. Animalul nu se deplasează în următoarele două ore, dar în zilele următoare se recomandă plimbarea zilnică progresivă, dimineața și seara. Aceasta favorizează resorbția exsudatelor, micșorarea edemului și prevenirea complicațiilor septice.

2. Castrarea armăsarilor în poziție patrupodală

Indicații: Se recomandă la animalele de mare valoare, de talie foarte mare, animale de sport, eliminând traumatismele și riscul contenției. Metoda asigură o evoluție postoperatorie bună, dar costul operației este mai ridicat din cauza anesteziei.

Instrumentar: pentru incizie, hemostază și două emasculatoare.

Preanestezie: Atropină 1‰ – 0,2 ml/100 kg.

Anestezie:

min. 0 – Xilazină 1 mg/kg i.m.

min. 10 – Domosedan 0,2 ml/100 kg i.v.

min. 15 – Ketamină 1-2 mg/kg. i.v.

În momentul administrării Domosedanului, animalul este adus în locul unde se execută operația și nu se mai deplasează. La animalele retive care nu permit abordarea sau atingerea regiunii inguinale fără anestezie, nu se poate aplica această metodă, deoarece unele manopere (spălare, dezinfecție, infiltrația cordonului și a liniei de incizie cu xilină 1-2%) se fac înaintea administrării Domosedanului, astfel încât perioada de anestezie maximă a formulei aplicate (15-20 minute) să coincidă cu operația propriu-zisă.

Există și alte formule anestezice (NLA sau neuroplegie asociată cu anestezie locală și pe cordon) compatibile cu poziția patrupodală. Ex. Rompun + Acepromazină + Thorbugezic.

Contenție: În travaliu sau lângă un perete. Membrul stâng posterior este prins într-o platlonjă la jumătatea metatarsului și se trage ușor înapoia liniei de aplomb descoperind regiunea inguinală pentru acces pe partea stângă.

Tehnica operatorie: Intervenția chirurgicală începe în momentul în care anestezia a atins nivelul maxim de sedare și analgezie, iar cordoanele testiculare sunt relaxate.

1. Se prind bursele testiculare cu mâna stângă și se strâng la bază. Testiculele sunt forțate să întindă scrotumul care se orientează cu partea cea mai declivă spre operator.

2. Incizia completă a învelitorilor, inclusiv teaca vaginală, succesiv pentru ambele testicule, paralel cu rafeul median.

3. Izolarea cordoanelor testiculare. După incizia burselor, testiculul cade sub nivelul inciziei scrotale fără a fi tracționat. Se incizează ligamentul cozii epididimului pentru fiecare testicul și apoi se aplică pensele de castrare pe fiecare cordon. Prin această metodă (testicul descoperit) cordonul este mai subțire și se poate folosi un emasculator simplu.

4. Toaleta plăgilor de castrare se face cu o foarfecă mare, bine ascuțită, excizând franjurile celuloasei și cât mai mult din teaca vaginală.

Tratamentul postoperator se aseamănă cu metoda de castrare în poziție decubitală, dar necesită o supraveghere mai atentă în prima zi din cauza comunicării directe cu cavitatea abdominală. Animalul nu se plimbă în prima zi, dar nu este lăsat să se culce, deși manifestă această tendință din cauza anesteziei. Prin administrarea antisedanului se scurtează durata perioadei de revenire la starea de vigilitate, dar se va aprecia dacă este necesară pentru a evita agitația animalului generatoare de accidente.

15.5 CASTRAREA TAURILOR

Taurii se castrează în scop economic, pentru formarea boilor de tracțiune, în scop terapeutic și zootehnic.

Pentru muncă, tăurașii se castrează la vârsta de 12-18 luni, când scheletul este bine dezvoltat. Castrarea tăurașilor destinați producției de carne nu se recomandă, deoarece dimorfismul sexual este în favoarea masculului în privința razelor osoase și a masei musculare, iar sub aspect calitativ, diferențele nu sunt semnificative. În îngrășătorii, unii tăurași sunt agitați, își manifestă instinctul genezic mai intens și, în acest caz, randamentul utilizării hranei este diminuat, motivând castarea.

În scop zootehnic, tăurașii se castrează înainte de constituirea turmelor, pentru a preveni monta naturală. În cazul unor afecțiuni testiculare, castrarea se face la orice vârstă, prin ablație, iar în scop economic sau zootehnic, suprimarea funcției testiculare se poate face și prin metode nesângeroase.

Castrarea taurilor prin strivirea percutanată a cordonului testicular, cu pensa Burdizzo

Această metodă este cel mai des folosită în practică la această specie datorită ușurinței intervenției, cu efort redus și riscuri minime. Cordonul testicular este lung și se poate lucra în condiții optime, eșecurile sunt rare și se pot remedia ușor printr-o nouă intervenție.

Instrumentar: pensă Burdizzo cu stop-cordon.

Anestezie: NLA sau tranchilizare cu blocaj pe cordon deasupra locului de strivire și infiltrație subcutanată pe locurile de aplicare a pensei.

Contenție: decubit lateral sau în sprijin patrupodal, cu membrele posterioare puțin depărtate.

În poziție culcată, membrele posterioare se aduc spre înainte și se leagă separat cu frânghii.

Tehnica:

1. Prinderea cordonului testicular se face cu mâna și se fixează într-un pliu cutanat lateral. Pentru taurii mai în vârstă se poate folosi și un clește fixator de cordon pentru siguranță.

2. Aplicarea pensei Burdizzo pe un cordon. Această manoperă este efectuată de către un ajutor care strânge brațele pensei la locul indicat de operator, după ce acesta verifică dacă toate componentele cordonului sunt cuprinse între suprafețele de strivire ale pensei. După strângere, pensa este ținută pe loc 20-30 de secunde și se verifică din nou dacă s-a aplicat corect, prin palpare și se identifică zona de întrerupere a cordonului.

Se coboară pensa spre testicul 2-3 cm și se mai aplică o dată în aceleași condiții, iar amprenta cutanată să fie paralelă cu prima și cât mai lateral.

3. Aplicarea pensei pe cordonul testicular congener și strivirea se realizează în mod asemănător, dar cu liniile de strivire la alte niveluri, având grijă să rămână la mijloc o zonă cutanată fără strivire, prin care să se asigure irigarea sanguină a sacului scrotal pentru a nu se necroza.

4. Pensularea cu tinctură de iod a zonelor cutanate strivite, pentru a preveni complicațiile septice.

Postoperator se constată un edem al învelitorilor testiculare. Acesta se reduce după 8-12 zile mai ales dacă animalul este plimbat zilnic și rămâne o reacție tisulară la locul de aplicare a pensei care persistă câteva luni.

Necrobioza testiculară se produce în 3-4 luni după care se mai observă doar un nodul scleros, aderent la peretele tecii vaginale.

2. Castrarea taurilor prin ablația testiculelor

Această metodă se poate aplica în aceleași condiții cu cea descrisă la armăsar, cu deosebirea că, la această specie, riscul eviscerației prin traiectul inguinal și al peritonitei este mai redus, datorită unui inel inguinal superior mai mic și a traiectului inguinal mai îngust. Este mai laborioasă decât strivirea percutanată a cordonului testicular, dar prezintă avantajele unui efect mai rapid și sigur, iar în cazul unor procese patologice testiculare (tumori, orhiepididimite) rămâne singura modalitate de tratament recomandat.

Instrumentar: pentru diereză și hemostază, pensă de castrare sau material pentru ligatură pe cordonul spermatic.

Contenție: decubit lateral drept cu membrul posterior de deasupra adus înainte și fixat pentru descoperirea cât mai lejeră a regiunii scrotale. Membrul posterior, situat dedesubt, se flexează mai puțin pentru a nu mări presiunea abdominală, mai ales la animalele adulte.

Anestezie: NLA sau tranchilizare combinată cu anestezie loco-regională.

Tehnica operatorie:

1. Incizia burselor. La taur este mai avantajoasă castrarea cu testicul descoperit, deoarece o incizie corectă asigură un bun drenaj:

incizia paralelă cu refeul median pentru fiecare testicul la partea cea mai declivă;

incizia pe partea anterioară de la jumătatea pungii scrotale și continuată paralel cu rafeul;

o singură incizie perpendiculară cu rafeul, pentru ambele testicule în punctul cel mai decliv;

excizia fundului burselor testiculare cu bisturiul sau cu foarfeca.

2. Extirparea testiculelor. Se poate folosi pensa Reimers, Serra, Sand pentru castrare cu testicul acoperit sau emasculatorul simplu pentru metoda cu testicul descoperit. De asemenea, se poate aplica ligatura pe cordon pentru oricare metodă în lipsa penselor de castrare.

Postoperator, se recomandă tratamentul local, plimbarea și controlul zilnic până la vindecare completă, ținând cont de lungimea burselor și a riscurilor mai mari de contaminare (animalele stau mai mult culcate, iar plaga ajunge în contact cu așternutul murdar).

15.6. CASTRAREA BERBECILOR ȘI A ȚAPILOR

La aceste specii, castrarea tineretului supus îngrășării nu este economică, dar masculii reformați, după sezonul de împerechere, nu se pot da în consum din cauza mirosului specific. Batalizarea asigură avantaje economice pentru producția de carne și lână, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

Caracteristicile anatomotopografice ale testiculelor la rumegătoarele mici sunt asemănătoare cu cele cunoscute la taurine, astfel încât și metodele de castrare sunt asemănătoare. Riscurile unor complicații septice sunt mai mari și sunt mai frecvente accidentele prin șoc traumatic sau anestezic.

1. Castrarea berbecilor și țapilor prin metoda nesângeroasă

Contenție: decubit dorsal cu membrele ținute de către un ajutor în bipede laterale sau ridicarea animalului de antebrațe, fixarea cu trenul posterior pe sol, iar ajutorul, stând pe scaun, ține corpul animalului între genunchi.

Instrumentar: pensa Burdizzo cu stopcordon mică sau mijlocie.

Tehnica chirurgicala :

1. Prinderea și fixarea unui cordon testicular într-un pliu lateral scroto-dartoic.

2. Strivirea percutanată a cordonului prin aplicarea pensei de către un ajutor. Pensa este aplicată de două ori pe același cordon la distanță de 2-3 cm. Prima strivire este mai aproape ce inelul inguinal inferior, iar a doua spre testicul. Se procedează la fel pentru cordonul opus, cu mențiunea ca liniile de strivire să fie plasate cât mai lateral și intercalate pentru a nu se produce gangrena burselor. La berbecuți, este suficientă o singură aplicare a pensei pe fiecare cordon și se ridică după 5-10 secunde. La berbecii adulți, cordonul este mai gros și se menține pensa 20-30 de secunde, după ce s-a strâns și apoi se ridică.

3. Se pensulează cu tinctură de iod liniile de strivire cutanată după ce s-a verificat corectitudinea aplicării pensei.

2. Castrarea berbecilor prin ablația testiculelor

Se recomandă castrarea cu testicul acoperit, iar secționarea cordonului se face cât mai aproape de inelul inguinal inferior.

Instrumentar: pentru incizie, hemostază și sutură.

Anestezie: narcoză, NLA sau tranchilizare asociată cu anestezie loco-regională (pe cordon și pe linia de incizie scroto-dartoică).

Contenție: decubit dorsal pe masă, cu membrele imobilizate în bipede laterale.

Tehnica operatorie:

1. Evidențierea testiculelor acoperite de teaca vaginală.

secționarea pungilor scrotale în partea cea mai declivă, paralel cu rafeul median;

secționarea burselor pe fața anterioară pe direcția cordonului care este întins prin fixarea testiculului în fundul sacului scrotal. Incizia se continuă la partea cea mai declivă paralel cu rafeul;

secționarea burselor în apropierea inelului inguinal inferior, urmată de ablația lor împreună cu testiculele.

2. Izolarea testiculelor se face prin dilacerare, în condiții de asepsie severă. Dacă s-a făcut incizia la bază, învelitorile se tracționează descoperind cordoanele parțial și se asigură hemostaza prin ligatură pe vasele de sânge subcutanate.

3. Ablația testiculelor se face cu ajutorul penselor de castrare sau prin secționare cu foarfeca după asigurarea hemostazei prin ligatură pe cordon cu fir sintetic resorbabil sau catgut cromat.

4. Sutura marginilor plăgii cu ață chirurgicală în puncte separate, dacă s-a făcut ablația burselor. La celelalte metode se verifică hemostaza și se asigură drenajul liber.

Postoperator, se previne infecția locală și se scot firele cutanate după 10-12 zile, dacă s-a aplicat metoda cu ablația burselor. În acest caz, vindecarea fără complicații este mai sigură, deoarece rezultă o singură plagă suturată, care nu mai este expusă contaminării.

3. Castrarea mieilor prin constricție elastică

În prima săptămână de viață, mieii se pot castra prin aplicarea unor inele de cauciuc la baza pungilor scrotale, cât mai aproape de inelele inguinale. După toaleta regiunii, dezinfecție și anestezie locală, se aplică inelul elastic cu ajutorul unui clește special (elastrator) .

Testiculele suferă un proces de necroză uscată și se detașează singure împreună cu bursele testiculare și inelul de cauciuc după 1-2 săptămâni.

15.7. CASTRAREA CÂINELUI

Indicații: orhite cronice, plăgi, tumori testiculare, hipertrofii de prostată, după extirparea prostatei, criptorhidie sau pentru controlul reproducției (eliminarea de la împerechere a indivizilor care nu corespund standardului unei rase, suprapopulație canină), reducerea agresivității etc.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie: narcoză sau NLA. Pentru micșorarea riscurilor și a prețului operației se poate face anestezie generală de bază, asociată cu anestezie loco-regională.

Contenție: decubit dorsal pe masa de operație, cu membrele fixate lateral.

Tehnica operatorie:

1. Incizia scrotodartoică paralelă cu rafeul median pentru fiecare testicul. Se mai practică și o singură incizie cutanată mediană prescrotală, urmată de incizia dartosului separat pentru fiecare testicul.

2. Evidențierea testiculului din burse. Se face prin dilacerare, iar după eliberarea din țesutul conjunctiv al fasciei Cowper, cordonul se alungește, permițând extirparea foarte sus. Nu este permisă prezența cordonului testicular peste nivelul plăgii cutanate după castrare.

Castrarea printr-o singură incizie cutanată prescrotală este mai expeditivă și puțin traumatizantă. În acest caz, după o incizie mediană de 3-4 cm se aduc testiculele pe rând în dreptul plăgii cutanate, prin taxis și se mai face câte o incizie dartoică. Se continuă izolarea testiculului prin dilacerare, ligamentul se rupe sau se va secționa la animalele bătrâne. Recomandăm izolarea ambelor testicule și ablația lor aproape concomitent, după asigurarea hemostazei prin ligatură sau torsiune limitată.

3. Ligatura cordonului testicular. Se face o ligatură transfixică pe cordon cu fir sintetic resorbabil sau catgut cromat. Catgutul simplu este riscant, deoarece se îmbibă cu secreții, se îngroașă iar ligatura se slăbește, putându-se produce hemoragii secundare. La animalele tinere, hemostaza se poate asigura și cu pense de castrare sau prin torsiune limitată.

4. Extirparea testiculelor. Deasupra ligaturilor (spre testicul) se aplică o pensă hemostatică la 1 cm, secționând apoi cu foarfeca sau bisturiul lângă ea. Dacă se torsionează, pensa fixă nu se ridică imediat pentru a nu risca o hemoragie determinată de creșterea presiunii sanguine și vasodilatației periferice produse de anestezie.

5. Sutura plăgilor scrotale în puncte separate simple sau în "U", pentru a evita smulgerea ligaturii de pe cordon de către animalul operat. Acesta fiind preocupat de toaleta proprie, trage firele și deschide plaga, deoarece nu se poate proteja un timp îndelungat prin pansament. Se poate aplica un colier la gât sau o botniță.

Firele se scot după 8-10 zile.

15.8. CASTRARA COTOIULUI

Indicații: în scop terapeutic, castrarea la cotoi are aceleași indicații cu cele menționate la câine, la care se adaugă și cererea proprietarului, în cazul celor care stau în apartament și își marchează teritoriul cu jeturi de urină cu miros neplăcut și persistent sau pentru reducerea agresivității.

Instrumentar: pentru incizie, hemostază și sutură

Anestezie: NLA sau narcoză.

Contenție: decubit dorsal sau lateral pe masa de operație.

După instalarea anesteziei, regiunea testiculară se depilează prin smulgerea părului care se desprinde foarte ușor fără altă pregătire, după care se aplică o soluție dezinfectantă neiritantă (betadină, clorhexidină etc.).

Tehnica operatorie: La cotoi, se face castrarea cu testicul acoperit, fără sutura burselor

1. Se fixează ambele testicule între degetele mare și arătător ale mâinii stângi prin apăsare la baza scrotului.

2. Se fac două incizii paralele cu rafeul median pe convexitatea celor două testicule care servesc ca suport.

3. Izolarea testiculelor se face cu ajutorul a două pense hemostatice. Se fixează testiculul cu o pensă (Kocher), iar cu cealaltă se dilacerează țesutul conjunctiv eliberând și cordonul cât mai sus.

4. Ligatura cordonului. Se aplică o ligatură pe cordonul testicular cu Vicryl sau Dexon 3/0 sau cu catgut cromat 2/0. La cei bătrâni, se poate face o ligatură transfixică, după care se aplică o pensă hemostatică deasupra ligaturii (spre testicul) la 1 cm. Până la vârsta de un an, este suficientă torsiunea limitată pentru hemostază.

4. Secționarea cordonului testicular deasupra pensei hemostatice se face cu foarfeca sau prin torsiune limitată, iar pensa fixă nu se deschide imediat la cotoii cu cordoane testiculare mai groase.

5. Se verifică retragerea cordonului după ridicarea pensei, tracționând ușor marginea plăgilor scrotale.

Hemostaza vaselor spermatice se mai poate realiza și prin înnodarea cordonului testicular cu ajutorul unui portac subțire sau cu o pensă hemostatică Pean. Pentru aceasta, după izolarea testiculului acoperit de teaca vaginală, aceasta se deșiră cu pensa hemostatică în dreptul cordonului care se alungește suficient pentru efectuarea unui nod simplu după care este secționat la 1 cm spre testicul sau se torsionează între două pense hemostatice.

15.9. CASTRAREA LA IEPUROI

Castrarea la iepure se face în scop economic, la vârsta de 3-4 luni. Animalele devin mai liniștite, consumă hrana și o asimilează mai bine, carnea este mai fragedă și gustoasă, nu se mai bat, masculii pot fi crescuți în grupuri mai mari. Crescând în greutate, blana este mai mare și uniformă.

Testiculele sunt alungite, cremasterul este foarte puternic, iar testiculele sunt retrase complet în traiectul inguinal. Scrotul este subțire, iar testiculele se exteriorizează ușor prin masaj abdominal.

Instrumentarul, anestezia și contenția sunt asemănătoare cu cele menționate la cotoi.

Tehnica operatorie:

Incizia scrotodartoică se face după imobilizarea separată a fiecărui testicul prin apăsare pe traiectul inguinal.

Izolarea testiculului, hemostaza și extirparea sunt asemănătoare cu cele prezentate la cotoi, dar se pot aplica 2-3 puncte de sutură.

Postoperator, se controlează plăgile de castrare, eventual se curăță, vindecarea producându-se în 5-7 zile.

15.10. CASTRARA ANIMALELOR CRIPTORHIDE

Criptorhidia este o afecțiune congenitală, manifestată prin dereglarea migrației testiculare. Aceasta poate să fie inguinală (incompletă) sau abdominală (adevărată), unilaterală sau bilaterală. Se întâlnește la toate speciile, extirparea testiculelor ectopice făcându-se în scop economic sau pentru prevenirea transmiterii la descendenți (animalele monorhide se pot reproduce). Testiculul ectopic este azoosperm, dar virilitatea este crescută printr-o producție mai mare de testosteron. La carnivore, se mai adaugă și riscul unor degenerări neoplazice.

Operația de criptorhidectomie se programează la o vârstă cât mai timpurie, chiar înainte de apariția maturității sexuale, deoarece tratamentele hormonale sau chirurgicale de stimulare a migrării testiculare sau aducerea lor în poziție anatomică nu se justifică din punct de vedere economic sau medical.

Alegerea căii de acces către testiculul ectopic se face numai după localizarea exactă a acestuia prin examen clinic, ecografic etc., sub anestezie generală și pregătire preoperatorie corespunzătoare la toate speciile.

Operația în criptorhidia inguinală

Testiculul ectopic se găsește în apropierea inelului inguinal inferior, uneori superficial, putându-se palpa ușor, alteori este ascuns sub fascia femurală și chiar în triunghiul femural sau în traiectul inguinal. Dacă nu se poate localiza prin palpare, se extirpă testiculul coborât normal, iar celălalt se așteaptă câteva săptămâni sau luni când ar putea să migreze sau măcar să poată fi localizat pe traiectul extraabdominal.

Operația se aseamănă cu castrarea obișnuită, cu deosebirea că incizia cutanată se face în dreptul testiculului ectopic care de obicei are toate componentele macroscopice mai puțin dezvoltate.

Operația în criptorhidia abdominală

Testiculul ectopic se găsește în cavitatea abdominală, flotant printre ansele intestinale sau fixat lângă inelul inguinal superior, epididimul este sinuos și liber, canalul deferent, mezoul și ligamentul sunt prezente și păstrează legătura între ele. Exteriorizarea testiculului se face prin laparotomie, iar extirparea acestuia împreună cu epididimul se face cu pensa de castrare, cu ecrasorul Chassaignac sau prin ligatură.

Instrumentar: pentru incizie, hemostază și sutură, la care se adaugă pensele de castrare, iar la cal se pooate folosi ecrasorul.

Anestezie generală în funcție de specie, astfel încât să permită laparotomia în flanc sau pe linia albă. Vierul se poate contenționa pe masa de operație sau pe scară ca în castrarea la scroafă, iar armăsarii criptorhizi se contenționează în poziție patrupodală sau culcat pe patul de operație.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomia

2. Explorarea cavității abdominale, identificarea testiculului ectopic și aducerea lui cât mai aproape de nivelul plăgii abdominale. Pentru aceasta, recomandăm laparotomia în flanc, înaintea proiecției inelului inguinal superior după regulile cunoscute și începerea explorării cavității abdominale de la acest nivel.

3. Extirparea testiculului ectopic. Se aduce în plagă testiculul împreună cu anexele sale (epididim, mezou, ligament) și se ligaturează, se torsionează sau se extirpă cu ecrasorul, dacă nu se poate exterioriza.

4. Închiderea plăgii abdominale.

După accesul prin flanc, în criptorhidiile abdominale bilaterale este necesară o nouă intervenție, imediată la speciile mici și mijlocii, rar la cal, după 30 de zile.

Tratamentul postoperator este cel indicat pentru intervenții pe cavitatea abdominală.

15.11. ACCIDENTE ȘI COMPLICAȚII ÎN CASTRARE LA MASCULI

Cu excepția castrărilor efectuate în scop terapeutic, se operează animale sănătoase, intervențiile se planifică și se organizează astfel încât rareori se produc accidente sau complicații, dar când apar, acestea pot compromite rezultatul sau se pot termina cu moartea animalului. Cauzele sunt multiple și trebuie îndepărtate cât mai repede, iar accidentele sau complicațiile se pot remedia printr-o nouă intervenție, bineînțeles cu alte costuri.

Accidente intraoperatorii sau în legătură nemijlocită cu operația: fracturi ale membrelor sau ale coloanei vertebrale, hemoragii, eviscerații, prolaps rectal, contuzii etc.

Complicații postoperatorii: edem traumatic, funiculita, supurația plăgii, gangrena traumatică, peritonita, tetanosul.

15.12. CHESTIONAR

1. Cum se poate suprima funcția testiculară la animale?

a) Prin inhibare neuronala .

b) Prin necroliza .

c) Prin ablație testiculara

d) Prin cancerizare.

e) Prin epuizare fizică și senilitate.

2. Scoaterea din funcție a testiculelor (castrarea) produce modificări importante în comportamentul și conformația animalelor. În ce scop se face castrarea la masculi?

a) Economic (masculi incercatori ).

b) Terapeutic (afectiuni tumorale ).

c) Zootehnic ( standardizare ).

d) Preventiv ( boli transmisibile ) .

e) Pentru selecție ( performante sportive ).

3. Care sunt efectele scontate la castrarea masculilor în scop economic?

a) Scade forta musculara și se reduce agresivitatea .

b) Creste raportul grasime/carne in carcasa .

c) Carnea obținută prezintă calități organoleptice superioare (este mai fragedă și fără miros specific la vier sau berbec).

d) Se oprește creșterea și animalul consumă hrană mai puțină.

e) Se elimină de la reproducție animalele care nu se încadrează în standardul rasei.

4. În ce afecțiuni se face castrarea la masculi?

a) Orhite traumatice.

b) Inflamații ale furoului și penisului.

c) Gangrenă gazoasă și tetanos.

d) Tumori testiculare, hipertrofii de prostată.

e) Hernii inguinale .

5. Pentru ce se castrează masculii în scop zootehnic?

a Pentru obtinerea de animale azoosperme .

b) Sunt scoase de la reproducție animalele care prezintă boli cu transmitere prin împerechere naturală.

c) Pentru înlocuirea montei naturale cu însămânțarea artificială în fermele de selecție.

d) Se elimină de la reproducție animalele care prezintă defecte de conformație sau care nu se încadrează în standardul rasei.

e) Pentru reducerea agresivității

6. Cum se alege varsta optima pentru castrare la porc ?

a) Uneori operația are caracter de urgență și se execută imediat, dacă nu sunt restricții de altă natură (boli febrile, carantină etc.).

b) Se castrează la o vârstă care asigura consolidarea osaturii și a masei musculare.

c) Se castrează numai animale sănătoase, evitându-se perioadele cu temperaturi excesive (prea frig sau prea cald).

d) Se recomandă castrările grupate, programate dimineața, înaintea altor acțiuni sanitar-veterinare.

e) Se recomandă castrarea timpurie sau imediat după reformare de la reproducție.

7. Când se efectuează castrarea în scop zootehnic la masculi?

a) După încheierea perioadei de reproducție.

b) Castrările pentru dirijarea natalității se fac înaintea constituirii turmelor pentru pășune sau a loturilor pentru stabulație liberă.

c) Când se formează loturile în fermele de îngrășare.

d) Înainte de maturitatea sexuală, indiferent de destinația ulterioară a animalului.

e) Când se constată că sperma nu mai întrunește condițiile de calitate pentru însămânțări artificiale sau pentru montă.

8. Care sunt metodele de castrare prin ablația testiculelor în funcție de bursele testiculare incizate?

a) Cu testicul acoperit: se incizează scrotumul și dartosul iar teaca vaginala se dilacereaza.

b) Cu testicul descoperit: se incizează scrotumul, dartosul și fibroasa .

c) Castrarea cu excizia burselor testiculare se pretează la rumegătoarele mici.

d) Castrarea cu clupe se pretează la animalele cu inel inguinal larg.

e) Castrarea cu acces inguinal

9. Ce avantaje prezintă castrarea cu testicul acoperit?

a) Se poate aplica mai ușor pensa de castrare.

b) Dilacerarea este mai ușoară dacă se folosește un câmp steril, iar testiculul se prinde într-o pensă cu gheare.

c) O bună anestezie cu relaxarea mușchiului cremaster ușurează dilacerarea testiculului.

d) Se închide complet comunicarea cu cavitatea abdominală, reducând riscul peritonitei și al eviscerației

e) Se poate asigura un drenaj mai bun al plăgii de castrare.

10. Care sunt dezavantajele castrării cu testicul acoperit?

a) Testiculul și cordonul rămân acoperite în teaca vaginală care se izolează prin dilacerare până la inelul inguinal inferior.

b) Manopera este traumatizantă și necesită un efort deosebit, mai ales la animalele adulte, cu testicul voluminos și cremaster puternic (vier, armăsar).

c) Nu se produc funiculite de castrație.

d) Se previne edemul burselor și al furoului după operație.

e) Prezintă avantajul reducerii riscului contaminării plăgii de castrare.

11. Care sunt avantajele castrării cu testicul descoperit?

a) Pensa de castrare se aplică direct pe cordon, iar teaca vaginală și fibroasa rămân neizolate.

b) Se realizeaza un drenaj mai bun datorită unei rețele limfatice bogate în teaca fibroasă.

c) Operația este mai rapidă, testiculul se eliberează spontan, fără efort din partea operatorului.

d) Traiectul inguinal rămâne deschis, favorizând drenajul.

e) Reduce riscul funiculitei și al peritonitei.

12. Ce avantaj prezintă castrarea cu ablația burselor testiculare?

a) Este mai expeditivă.

b) Se poate aplica orice metodă pentru hemostază.

c) Se pot asigura mai ușor îngrijirile postoperatorii.

d) Reduce riscul contaminării plăgii de castrare .

e) Traumatismul operator este mai mic.

13. Unul din cele mai mari riscuri în castrarea prin ablația testiculelor îl reprezintă hemoragia, astfel încât hemostaza reprezintă un obiectiv principal în desfășurarea operației. Care sunt mijloacele uzuale de realizare a hemostazei în castrare la masculi?

a) Forcipresura.

b) Ligatura canalului ependimar.

c) Angiorafia.

d) Angiotripsia.

e) Strivirea liniară.

14. Prin ce mijloace se realizează angiotripsia în castrare la masculi?

a) Ligatura transfixica.

b) Cu ajutorul inelelor elastice.

c) Cu ajutorul penselor hemostatice.

d) Cu ajutorul emasculatoarelor.

e) Cu pensa Flessa.

15. Ce fel de ligatură se aplică în castrare la mascul?

a) Ligatură elastică.

b) Ligatură mediată pe cordonul testicular.

c) Limitata, cu doua pense hemostatice.

d) Ligatură transfixică.

e) Ligatură trietajată.

16. La ce animale este indicată torsiunea limitată în castrare la mascul?

a) La animale mici .

b) La rumegătoare.

c) La animalele care prezintă cordon testicular lung.

d) La animale tinere.

e) La animalele bătrâne.

17. Cum se face castrarea prin necrobioza testiculelor?

a) Strivirea cordonului testicular prin traversul pielii

b). Prin torsiunea limitată .

c) Cu ajutorul clupelor.

d) Cu ajutorul agrafelor de castrare.

e) Prin constricție elastică.

18. În ce scop se face în mod obișnuit castrarea vierilor?

a) La vierii adulți, castrarea este obligatorie, fiind interzisă sacrificarea animalelor necastrate.

b) În scop economic.

c) La mistreț, castrarea se face imediat după sacrificare, pentru îndepărtarea mirosului specific.

d) Pentru prevenirea montei naturale.

e) Pentru combaterea unor boli cu transmitere sexuala.

19. La ce vârstă se castrează in mod obisnuit purceii?

a) Cu cel puțin 30 de zile înainte de sacrificare.

b) În scop terapeutic, castrarea se face la orice vârstă .

c) Inainte de înțărcare (2-3 saptamani ).

d) Dupa intarcare, la 3-4 luni.

e) Imediat după naștere.

20. Care este metoda de castrare obișnuită folosită la vier?

a) Prin ligatura cordoanelor testiculare

b) Cu testicul descoperit.

c) Cu ablația burselor.

d) Cu testicul acoperit..

e) Cu pensa Burdizzo.

21. Cum se face contenția purceilor pentru castrare?

a) Decubit dorsal, în bipede anterior și posterior.

b) Pe o masă, animalul fiind ținut de catre un ajutor în poziție dorsală, fixând membrele în bipede laterale

c) Într-un jgheab, cu membrele fixate individual.

d) Pe o scară, cu membrele posterioare legate separat.

e) Decubit dorsal, intr-un dispozitiv metalic basculant.

22. Ce anestezie se face pentru castrarea purceilor înainte de înțărcare?

a) Nu este necesara.

b) Narcoză sau N.L.A.

c) Tranchilizare și blocaj pe cordonul testicular.

d) Locală pe liniile de incizie și pe cordoanele testiculare.

e) Electronarcoză.

23. Care este metoda uzuală de extirpare a testiculelor pentru castrare la purcei?

a) Ligatură transfixică.

b) Torsiune nelimitată.

c) Cu pensa Reimers.

d) Cu emasculatorul simplu sau prin torsiune limitată.

e) Cu pensa Burdizzo.

24. Cum se face exteriorizarea testiculelor in castrare la vieruși ?

a) Incizia scroto-dartoică, la 1-2 cm de rafeul median

b) Apăsare la bază și dilacerare.

c) Strivirea cordonului testicular și secționarea acestuia.

d) Exteriorizarea se face spontan prin apasare la baza.

e) Tractiuni moderate .

25. Cum se face strivirea cordonului testicular pentru hemostază în castrare la vieruși?

a) Se aplică pensa de castrare cât mai aproape de testicul .

b) Emasculatorul este strâns de catre un ajutor deasupra ganglionului testicular.

c) Extirparea testiculelor se poate face și prin torsiune limitată .

d) Ligatura transfixica.

e) Forcipresura.

26. Ce dificultăți suplimentare prezintă castrarea vierilor adulți în comparație cu tineretul porcin?

a) Testiculele sunt voluminoase, iar mușchiul cremaster este puternic.

b) Teaca vaginala este aderenta la fibroasa .

c) Ganglionul testicular este gros și nu se poate rupe cu mâna.

d) Testiculele sunt mari, iar cordonul testicular este mai lung

e) Prin torsiunea cordonului testicular se poate asigura hemostaza.

27. De ce este necesara torsiunea cordonului testicular la castrarea vierilor adulți?

a) Cordonul testicular se rasuceste cu 180 grade

b) Se poate face torsiune limitata.

c) Nu este necesara.

d) Se aduce conul vascular in partea posterioara.

e) Pentru izolare completa.

28. Cum se realizează contenția pentru castrarea vierilor adulți?

a) Pe masa de operatie, cu trenul posterior mai ridicat .

b) Decubit dorsal, membrele fiind imobilizate cu frânghii în bipede, în "buchet" sau individual.

c) Imobilizare in bipede laterale .

d) Nu există reguli prestabilite pentru contenție în castrare la vier.

e) Decubit dorsal, cu membrele fixate individual pe scara .

29. Ce metode se folosesc pentru castrarea vierilor adulți?

a) Castrarea prin acces median.

b) Castrarea cu ablatia burselor.

c) Castrarea prin ablație cu testicul acoperit.

d) Castrarea prin ablatie cu testicul descoperit.

e) Castrarea prin incizie transversală pe rafeul median.

30. Cum se strange pensa pentru castrarea vierilor adulți ?

a) Dupa izolarea testiculului.

b) Dupa torsiunea cordonului testicular.

c) Dupa aplicarea pe cordon .

d) Printr-o singura apasare .

e) Prin apasare in doi timpi.

31. Cum se izolează testiculul dacă s-a incizat și teaca vaginală din neatenție la castrarea vierului prin metoda cu testicul acoperit?

a) Sacul vaginal (teaca fibroasă) se suturează in puncte separate cu fir resorbabil și apoi se izoleaza.

b) Se prind marginile inciziei tecii fibroase cu două pense hemostatice care se încrucișează și apoi se dilacerează.

c) Se continuă operația pentru castrare cu testicul descoperit.

d) Se izoleaza separat teaca fibroasă.

e) Se indeparteaza odata ci testiculul .

32. Pentru ce se face torsiunea cordonului testicular cu 1800 în castrare la vier?

a) Se izolează mai bine cordonul testicular.

b) Pentru a se putea aplica pensa de castrare.

c) Pentru a preveni eventrația și eviscerația.

d) Pentru aducerea conului vascular în partea posterioară unde brațele pensei de castrare strâng mai bine.

e) Se poate observa plexul pampinform și ganglionul testicular.

33. Cum se aplică pensa de castrare pe cordonul testicular la vier?

a) Pensa de castrare se menține 3-5 minute pe fiecare cordon.

b) Dacă nu s-a așezat corect, se deschide, se reașază în altă poziție și se strânge.

c) Se așază corect pe cordon și se strânge printr-o singură apăsare continuă a brațelor care se fixează în cremalieră.

d) Dacă se folosesc două pense de castrare aplicate câte una pe fiecare cordon, se scurtează durata operației.

e) Se strange progresiv, deasupra ganglionului testicular si apoi se completeaza strangerea printr-o noua aplicare .

34. Ce avantaje prezintă castrarea vierilor de talie mare prin metoda cu sutura burselor?

a) Sutura burselor previne eviscerația.

b) Se pot folosi pensele de castrare.

c) Împiedică pătrunderea microbilor spre cavitatea abdominală.

d) Operația se desfășoară mai repede și reduce perioada de vindecare.

e) Metoda se aplică în cazul herniei inguino-scrotale.

35. Care este principiul metodei de castrare cu sutura burselor la vierii de talie foarte mare?

a) Se aplică la vierii criptorhizi.

b) Se face castrarea în mod obișnuit, dar se suturează bursele pentru a preveni supurația.

c) Se fixează cordonul testicular prin sutură la traiectul inguinal.

d) Se face castrarea cu testicul descoperit, urmată de sutura burselor.

e) Este o metodă simplă sigură și rapidă.

36. Ce avantaj prezintă castrarea vierilor prin acces inguinal?

a) Este mai rapidă și sigură.

b) Este singura metodă care se poate aplica în hernia inguino-scrotală.

c) Se asigură un control mai riguros al hemostazei.

d) Se asigură o protecție mai bună a plăgii fără contact cu așternutul sau pardoseala, când animalul se culcă.

e) Nu necesită instrumente speciale.

37. In ce scop se face castrarea armasarilor ?

a) In scop economic .

b) Pentru valorificare prin abator.

c) Pentru sport.

d) Asimileaza mai bine hrana.

e) Pentru scoaterea de la reproductie.

38. Cum se face contenția pentru castrarea armăsarilor în poziție culcată?

a) Animalul este așezat în poziție decubitală pe partea stângă cu membrul drept posterior legat separat .

b) Decubit costo-abdominal cu trenul posterior mai ridicat, iar membrele posterioare se leagă separat.

c) Membrele anterioare se leagă împreună cu o frânghie, iar cele posterioare, separat.

d) În funcție de metoda aleasă pentru trântire, membrele posterioare se leagă separat, iar cele anterioare se leaga in „ 8 „.

e) După trântire, membrele posterioare se leagă astfel încât să descopere regiunea inguinală separat, pentru fiecare testicul.

39. Cum se face imobilizarea testiculelor în burse pentru castrarea armăsarului în poziție culcată?

a) Testiculele se imobilizează succesiv și apoi se îndepărtează.

b) Se împing testiculele dinainte spre înapoi cu o mână și se fixează cu cealaltă.

c) Se poate folosi un dispozitiv special pentru imobilizarea testiculului și fixarea cordonului.

d) Se strânge scrotul cu o singură mână la bază, iar testiculele sunt împinse în fundul sacului scrotal.

e) Testiculele se împing împreună de un ajutor spre înainte în partea cea mai declivă a sacului scrotal și se exteriorizează pe rând.

40. Unde se face incizia sacului scroto-dartoic pentru castrare la armăsar în poziție culcată?

a) Se prinde bisturiul în mâna dreaptă ca un arcuș de vioară, făcând sprijin cu degetul mare pe testiculul de deasupra.

b) Paralel cu rafeul median

c) Din poziție dorsala se efectuează și a doua incizie după care începe izolarea testiculelor și a cordoanelor.

d) Se poate face o singură incizie transversala pentru ambele testicule urmată de izolarea acestora pe rând.

e) Deasupra rafeului madian.

41. Cum se face izolarea testiculului pentru castrarea armăsarului în poziție culcată?

a) Se prinde mai întâi testiculul de dedesubt si se dilacereaza cu mana

b) Se dilacerează printr-o apăsare fermă, folosind un câmp de operație .

c) Se izolează testiculele pe rând, mai întâi cel de deasupra și se extirpă în aceeași ordine.

d) Se recomandă izolarea ambelor cordoane testiculare și se aplică o singură pensă de castrare .

e) Testiculele se îndepărtează pe rând, parcurgând toți timpii operatori: incizie, izolare, ablație, pentru a evita incidentele intraoperatorii, începând cu testiculul de deasupra.

42. Cum se aplică emasculatorul în operația de castrare în poziție culcată la armăsar?

a) Operatorul prinde testiculul stâng în mâna dreaptă (animalul fiind contenționat pe partea stângă) și îl răsucește cu 1800

b) Cordonul testicular este trecut printre degetele arătător și mijlociu ale mâinii stângi care apasă plaga scrotală spre inelul inguinal inferior.

c) Un ajutor aplică pensa de castrare cât mai sus pe cordon, fără să strivească alte țesuturi între brațele pensei.

d) Se aplică mai intai o pensă de castrare pe cordonul de deasupra si apoi pe cel stang.

e) Dacă nu avem pense de castrare se poate face ligatură pe cordon cu fir gros rezistent.

43. Cum se procedează dacă se constată existența unui lichid în teaca vaginală la armăsar, când se castrează în poziție decubitală?

a) Pensa de castrare se ține mai mult (10-15 minute).

b) Se aplică o ligatură pe cordon, cu ata chirurgicala groasa care se ancorează la marginea inelului inguinal .

c) Cordonul testicular alunecă ușor dintre brațele pensei pentru a nu produce hemoragie.

d) Animalul se plimbă zilnic pentru reducerea edemului.

e) Animalul se ține în repaus, pe așternut curat și se hrănește cu furaje de bună calitate.

44. Ce avantaje prezintă castrarea armăsarilor în poziție patrupodală?

a) Anestezia este sigură chiar dacă prezintă costuri mai ridicate

b) Nu mai este necesara supravegherea postoperatorie .

c) Se previne hemoragia și complicațiile septice.

d) Se elimină traumatismele și riscurile de contenție .

e) Cordoanele testiculare sunt relaxate și se poate face castrarea cu testicul descoperit.

45. Ce formule anestezice compatibile cu stațiunea patrupodală se pot folosi pentru castrare la armăsar în poziție patrupodală?

a). Cloral Hidrat + Epontol

b) Combelen + Ketamină + Tiopental.

c) Xilaxină + Domosedan + Ketamină .

d) Rompun + Acepromazină + Xilazina.

e) Equinthesin + Avertină.

46. Cum se incizeaza bursele testiculare pentru castrarea armăsarilor în poziție patrupodală?

a) Se prind bursele testiculare cu mâna stângă și se strâng. Testiculele sunt forțate să întindă scrotumul care se orientează cu partea cea mai declivă spre operator.

b) Se face incizia completă a învelitorilor, inclusiv teaca vaginală succesiv pentru ambele testicule .

c) După incizia burselor, testiculul cade sub nivelul inciziei scrotale ( testicul acoperit ) fără a fi tracționat.

d) Se incizeaza pe rand, paralel cu rafeul median si apoi se excizeaza .

e) Se face o butoniera care se largeste pe sonda canelata.

47. Cum se face contenția pentru castrarea armăsarilor în poziție patrupodală?

a) În travaliu sau lângă un perete.

b) Membrul stâng posterior este prins într-o platlonjă la jumătatea metatarsului și se trage ușor înaintea liniei de aplomb .

c) În travaliu, imobilizat în chingi pentru a nu se ridica în timpul operației.

d) Pe masa de operatie, cu membrele imobilizate cu platlonje .

e) Animalul este contenționat în picioare scoțând din sprijin membrul stâng posterior.

48. În ce scop se castrează taurii?

a) În scop economic.

b) Terapeutic, pentru prevenirea bolilor cu transmitere prin montă.

c) Zootehnic, înainte de constituirea turmelor, pentru cresterea productiei de carne si pentru eliminarea de la reproducție a celor care nu corespund standardului rasei.

d) În îngrășătorii, la tăurașii destinați producției de carne pentru eliminarea mirosului specific.

e) La taurii reformați, destinați producției de carne.

49. Prin ce metode nesangeroase putem face castrarea taurilor?

a) Cu excizia burselor testiculare.

b) Prin ablația testiculelor cu pensa Reimers.

c) Strivirea percutanată a cordonului testicular cu pensa Burdizzo

d) Prin extirpara unei porțiuni din canalul deferent sau din coada epididimului.

e) Prin criptorhidie abdominală provocată.

50. Ce anestezie este necesară pentru castrarea taurilor prin strivirea percutanată a cordonului testicular?

a.) NLA si tranchilizare cu blocaj pe cordon deasupra locului de strivire si infiltratie subcutanata pe locurile de aplicare a pensei .

b) NLA sau tranchilizare cu blocaj pe cordon deasupra locului de strivire și infiltrație subcutanată pe locurile de aplicare a pensei

c) Narcoză cu miorelaxare.

d) Tranchilizare și anestezie locală pe linia de incizie.

e) Contenție chimică și tranchilizare.

51. Ce contenție se face pentru castrarea taurilor cu pensa Burdizzo?

a) Decubit lateral, cu membrele posterioare aduse spre înainte și legate separat cu frânghii.

b) În sprijin patrupodal, cu membrele posterioare puțin depărtate.

c) Decubit dorsal cu membrele posterioare depărtate lateral.

d) Decubit lateral cu membrele posterioare imobilizate caudal.

e) Poziție patrupodală cu trenul posterior mai ridicat.

52. Cum se realizează prinderea cordonului testicular pentru castrare cu pensa Burdizzo?

a) Un ajutor strânge brațele pensei Burdizzo la locul indicat de operator după ce verifică dacă toate componentele cordonului sunt cuprinse între brațele de strivire ale pensei.

b) Cu mâna și se fixează într-un pliu cutanat lateral.

c) După strângere, pensa este ținută pe loc si se verifică dacă s-a aplicat corect, prin palpare.

d) Se prinde automat printr-un dispozitiv numit stop-cordon .

e) La taurii mai in varsta se poate folosi clestele stop-cordon.

53. Cum se aplică pensa Burdizzo pe cordonul testicular congener la taur?

a) Cat mai aproape de inelul inguinal superior.

b) Pensa Burdizzo se poate aplica o singură dată pe ambele cordoane testiculare.

c) La alte niveluri, lăsând la mijloc o zonă cutanată fără strivire .

d) Cat mai aproape de inelul inguinal inferior.

e) La acelasi nivel.

54. Ce avantaje prezintă castrarea taurilor prin ablația testiculelor față de strivirea percutanată a cordonului?

a) Riscul eviscerației este mai redus datorită unui inel inguinal superior mai mic.

b) Efectul este mai sigur.

c) În cazul unor procese patologice testiculare (tumori, orhiepididimite), rămâne singura modalitate de tratament recomandat.

d) Metoda este mai laborioasă, dar se poate aplica în condiții de teren.

e) Efort redus si riscuri minime .

55.Cum se face contenția pentru castrare prin ablația testiculelor la tauri?

a) .Poziție patrupodală, cu membrele posterioare depărtate.

b) Membrul posterior situat dedesubt nu se flexează .

c) Decubit dorsal, cu membrele posterioare în extensie.

d) Decubit lateral drept cu membrul posterior de deasupra adus înainte

e) Decubit lateral, cu membrele prinse în bipede laterale .

56. Cat timp se mentine pensa Burdizzo aplicata pe cordon in castrare la taur?

a) Zece minute .

b) 10-12 minute la taurii adulti .

c) 3-4 secunde.

d) 20-30 de secunde.

e) 1-2 secunde.

57. La taur, este mai avantajoasă castrarea prin ablație cu testicul descoperit față de metoda cu testicul acoperit. Cum se poate face incizia corectă care asigura un bun drenaj?

a) Excizia burselor testiculare .

b) Incizia pe partea anterioară la jumătatea pungii scrotale .

c) O singură incizie perpendiculară pe cordon pentru ambele testicule, în punctul cel mai decliv.

d) Incizia paralelă cu rafeul median pentru fiecare testicul la partea cea mai declivă.

e) Ablația burselor testiculare.

58. În ce scop se face castrarea berbecilor și țapilor?

a). În scop economic la mieii și iezii supuși îngrășării.

b) La masculii reformați castrarea se face in scop zootehnic

c) În scop economic pentru îmbunătățirea producției de lână si de carne

d) În fermele mari, batalizarea se face pentru a nu compromite selecția naturală.

e) În gospodăriile țărănești, batalizarea este obligatorie dacă nu se asigură însămânțările artificiale la oi.

59. Ce metode se pot folosi pentru castrarea berbecilor și țapilor?

a) Castrarea prin ligatura pe cordonul testicular .

b) Castrarea prin ablația testiculelor.

c) Castrarea cu inele elastice (Elastrator).

d) Castrarea prin ligatură pe cordon.

e) Castrarea cu clupe.

60. Ce riscuri suplimentare atrage castrarea berbecilor și țapilor în comparație cu taurii?

a) Riscurile unor complicații septice sunt mai mici.

b) Sunt mai frecvente accidentele prin șoc traumatic sau anestezic.

c) Oasele sunt mai fragile și se pot produce fracturi.

d) Eșecurile sunt mai frecvente.

e) Se produce mai ușor necroza burselor urmată de moartea animalului.

61. Cum se face contenția pentru castrarea berbecilor și țapilor cu pensa Burdizzo?

a) Decubit dorsal cu membrele ținute de catre un ajutor în bipede laterale.

b) Se ridică animalul cu antebrațele și se sprijină cu trenul posterior pe sol, iar ajutorul stând pe scaun, ține corpul animalului între genunchi.

c) Într-un jgheab, cu trenul posterior mai ridicat.

d) Pe o scară așezată la o înălțime convenabilă.

e) Cu sprijin pe sol, în poziție patrupodală cu membrele posterioare mai depărtate.

62. Castrarea berbecilor și țapilor prin ablația testiculelor se face prin metoda cu testicul acoperit, iar secționarea cordonului se face cât mai aproape de inelul inguinal inferior. Cum se evidențiaza testiculele?

a) Prin secționarea pungilor scrotale în partea cea mai declivă, paralel cu rafeul median.

b) Prin secționarea burselor pe partea anterioară pe direcția cordonului care este întins prin fixarea testiculului în fundul sacului scrotal.

c) Acoperite de teaca vaginala .

d) Incizia transversală, perpendiculară pe rafeul median, continuată pe părțile laterale până în apropierea inelului inguinal inferior.

e) Prin incizia burselor vertical, pe partea posterioară pe direcția cordoanelor testiculare.

63. Ce indicații are castrarea la câine?

a) Orhite, plăgi ..

b) Hipertrofii de prostată, după extirparea prostatei, criptorhidie.

c) Controlul reproducției, dresaj.

d) Creșterea forței musculare la animalele de tracțiune (sanie).

e) Îmbunătățirea aptitudinilor fizice.

64. Prin ce manopera se face izolarea testiculului in operația de castrare la câine?

a) Incizia scroto-dartoică paralelă cu rafeul median pentru fiecare testicul sau o singură incizie cutanată mediană prescrotală urmată de incizia dartosului separat pentru fiecare testicul.

b) Evidențierea testiculului din burse, prin dilacerare.

c) Ligatura cordonului testicular, transfixic, cu fir sintetic resorbabil sau catgut cromat și extirparea testiculelor.

d) Izolare cu doua pense hemostatice.

e) Prin disectie cu foarfeca.

65. Ce indicatii are castrarea cotoiului?

a) În scop terapeutic ( litiaza urinara ).

b) Tumori ale prostatei.

c) La cererea proprietarului .

d) Pentru îmbunătățirea aspectului exterior.

e) Pentru prevenirea căderii părului.

66. Prin ce metode se poate realiza hemostaza vaselor spermatice în castrare la cotoi?

a) Ligatura cordonului testicular cu torsiune limitata .

b) Până la vârsta de un an , nu este necesara hemostaza .

c) Înnodarea cordonului testicular .

d) Angiotripsie pe fiecare cordon.

e) Forcipresură.

67. Ce accidente se pot produce intraoperator în castrare la masculi?

a) Fracturi ale membrelor hemoragii secundare .

b) Hemoragii, eventratii funiculoite acute .

c) Prolaps rectal, contuzii.

d) Escoriații, plăgi decubitale .

e) Glaucom, ulcer podal, higrome .

68. Ce complicații se pot produce după operația de castrare la masculi?

a) Contuzii, luxații, hernii musculare.

b) Gangrenă traumatică, peritonită, fracturi.

c) Edem traumatic, omfaloflebită..

d) Edem traumatic, funiculită, supurația plăgii.

e) Furbură, miopatie,.

16. OPERAȚII EFECTUATE PENTRU OBȚINEREA DE MASCULI ÎNCERCĂTORI ȘI GENITOSTIMULATORI

Generalizarea însămânțărilor artificiale la unele specii de interes economic atenuează manifestarea căldurilor și creează dificultăți în stabilirea momentului optim al inseminării reprezentând o cauză de sterilitate. Prezența masculilor în aceste efective stimulează manifestarea căldurilor și ajută operatorul la depistarea acestora. Împiedicarea montei naturale se realizează prin: vazectomie, criptorhidie abdominală provocată, devierea sau scurtarea penisului.

16.1. VAZECTOMIA LA TAUR ȘI LA BERBEC

Prin această operație, se întrerupe continuitateaa canalului epididimar sau deferent, fără să afecteze instinctul genezic și copulația. Folosirea acestor masculi poate avea și consecințe negative, deoarece actul montei se produce normal și determină creșterea impurității vaginale sau pot să transmită boli în efectiv. Operația se practică la berbeci și mai rar la taurine.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie: Tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație.

Contenție: decubitală sau patrupodală ca pentru castrare.

Tehnica operatorie:

1. Rezecția unei porțiuni din coada epididimului.

2. Rezecția canalelor deferente la origine (lângă testicul).

Rezecția canalelor deferente pe traiectul cordoanelor testiculare.

1. Rezecția unei porțiuni din coada epididimului

se face câte o incizie de 1,5-2 cm care interesează toate pungile testiculare în dreptul cozii epididimului, paralele cu rafeul median;

exteriorizarea cozii epididimului. Se strânge testiculul într-o mână și prin plagă se evidențiază coada epididimului de culoare sidefie, fiind acoperită de albuginee.

excizarea unei porțiuni din coada epididimului. Se excizează o porțiune din formațiunea prolabată, cu foarfeca, iar dacă s-a incizat și albugineea, se îndepărtează tot cu foarfeca o rondelă de mărimea unui bob de porumb;

se asigură hemostaza și se suturează pielea în puncte separate și eventual albugineea cu catgut (Gluhovski)

2. Rezecția canalului deferent la origine

se face câte o incizie verticală sau oblică în fundul sacului scrotal, de 2-3 cm, simetric;

se exteriorizează canalul deferent la origine prin apăsare, cu degetul sau se trage cu un cârlig;

se excizează o porțiune de 1-2 cm din canalul deferent, fără să lezăm vasele de sânge din vecinătate. Dacă au fost secționate, se face sutură hemostatică cu catgut;

sutura cutanată cu ață chirurgicală în puncte separate.

3. Rezecția unei porțiuni din canalele deferente:

descoperirea canalelor deferente. Se reperează cordonul testicular și se face câte o incizie verticală de 3-4 cm la 5-6 cm deasupra testiculului, inclusiv în teaca vaginală. Se prinde canalul spermatic cu o pensă și se tracționează;

excizia unei porțiuni din canalul deferent se face cu foarfeca pe o lungime de 3 cm, precedată de ligatura cu catgut în ambele părți la animalele adulte;

sutura cutanată în puncte separate cu ață chirurgicală.

Operația de vazectomie poate fi înlocuită prin ligatura canalului deferent sau prin injectarea în coada epididimului a 4-5 g de parafină fluidifiată care determină atrofia conductului spermatic.

16.2. CRIPTORHIDIA ABDOMINALĂ PROVOCATĂ

Operația se poate realiza la vieri și la berbeci, având efecte asemănătoare cu vazectomia. În acest caz, spermatogeneza încetează din cauza temperaturii mai ridicate în cavitatea abdominală.

Tehnica operatorie:

1. Incizia pielii și a țesutului conjunctiv în dreptul inelului inguinal inferior.

2. Izolarea testiculului și cordonului testicular până la inelul inguinal inferior.

3. Laparotomie inguinală. Se debridează traiectul inguinal în unghiul antero-lateral.

4. Se introduce testiculul în cavitatea abdominală fără teaca vaginală și fără a fi răsucit.

5. Excizia tecii vaginale.

Sutura peretelui abdominal bietajat sau trietajat.

7. Extirparea testiculului congener printr-o metodă obișnuită de castrare.

Efectul maxim se produce după 30-40 de zile, când se atrofiază linia seminală și se dezvoltă compensator celulele Sertoli și glanda interstițială.

16.3. OPERAȚIA DE SCURTARE A PENISULUI LA VIER

Scopul operației este împiedicarea copulației la masculii încercători sau genitostimulatori.

Instrumentar: pentru incizie, hemostază și sutură.

Anestezie: tranchilizare și anestezie locală sau NLA.

Contenție: decubit dorsal cu membrele posterioare flexate spre înainte.

Tehnica:

1. Incizia furoului în plan median pe o distanță de 8-10 cm pornind din partea posterioară.

2. Exteriorizarea penisului. Penisul se prinde cu un cârlig bont sau cu degetul arătător și se trancționează formând o bucă în "U" cu înălțimea de 8-10 cm.

4. Răsucirea buclei la 1800. Prin această manevră se formează o buclă circulară cu diametrul de 7-8 cm.

5. Sutura penisului. La locul de atingere a albugineei peniene se aplică 1-2 puncte de sutură cu nylon sau Dexon. Firele se trec numai prin albuginee fără a produce hematoame.

6. Sutura furoului. Se introduce ansa peniană și se suturează furoul bietajat cu fir rezistent și tolerat, iar pielea în pucnte separate cu ață chirurgicală.

Prin această operație, penisul nu mai poate fi exteriorizat.

16.4. OPERAȚIA DE DEVIERE A PENISULUI

Scopul operației: Deplasarea penisului împreună cu furoul lateral într-un unghi care să împiedice intromisiunea, fără să afecteze micțiunea sau libidoul. În centrele de recoltare a spermei prezintă avantajul că nu se mai atinge furoul și penisul cu mâna.

Devierea penisului la taur

Se practică devierea penisului spre dreapta prin mai multe metode:

Metoda Rommel

Anestezie: narcoză

Contenție: decubit dorso-lateral stâng.

Tehnica operatorie:

1. Se introduce o sondă de cauciuc sau material plastic în furou pentru orientare.

2. Incizia cutanată circulară pe o rază de 3 cm în jurul orificiului prepuțial.

3. Incizie cutanată mediană de la scrotum până la incizia circulară.

4. Separarea furoului de peretele abdominal. Se incizează mușchii protractori și ligamentul suspensor al furoului și se ligaturează vasele de sânge.

5. Se extrage sonda de cauciuc și se acoperă orificiul prepuțial cu un tifon steril sau cu o mănușă de cauciuc.

6. Se decupează o rondelă cutanată circulară cu diametrul de 6 cm lateral dreapta în locul unde se va sutura orificiul prepuțial la un unghi de 500.

7. Se tunelizează cu o spatulă, pe sub piele, spre scrot, formându-se noul traiect pentru furou și penis.

8. Se pătrunde în traiect cu o pensă forceps și se prinde extremitatea furoului cu orificiul prepuțial care se trage în noul traiect și se poziționează corect.

9. Se îndepărtează materialul folosit pentru protecția prepuțului și se suturează pielea în puncte separate. În jurul orificiului prepuțial se aplică mai întâi patru puncte pentru fixare și apoi se completează sutura.

10. Se suturează pielea inciziei longitudinale în puncte separate sub dren.

Metoda Szokoloczy. S-a aplicat la taur, vier și berbec, realizând devierea penisului la un unghi de 45-500 față de poziția inițială. Spre deosebire de Rommel, face incizia în jurul furoului în formă alungită (felie de pepene) și apoi decupează o rondelă cutanată lateral dreapta de formă și dimensiuni egale. Mai întâi face o incizie longitudinală și apoi excizează câte două lambouri laterale.

Tunelizarea o face dinspre baza penisului spre noul orificiu.

Metoda Sik-Marlot.

S-a folosit tot metoda Rommel modificată astfel:

1. Incizia circulară în jurul orificiului prepuțial și decolarea acestuia de pe peretele abdominal.

2. Detașează furoul de piele și de peretele abdominal cu ajutorul unei spatule de embriotomie.

3. Incizia cutanată în apropierea bazei scrotului pregătind un traiect subcutanat.

4. Decupează un lambou cutanat lateral dreapta de forma celui decupat la orificiul prepuțial, la un unghi de 300 și creează un nou traiect subcutanat prin tunelizare spre baza scrotului.

5. Acoperă orificiul prepuțial cu tifon steril și tracționează furoul și penisul spre bază prin incizia prescrotală.

6. Prinde prepuțul cu o pensă de cervix și îl trage în noul traiect unde îl fixează prin sutură.

7. Completează sutura celorlalte plăgi cutanate și asigură protecția antiinfecțioasă cu 2.000.000 u.i. de procain penicilină în fiecare traiect.

Metoda Aliev-Bașirov

Aliev A. și Bașorov B. au fost primii care au practicat operația de deviere a penisului la berbeci (1959), citat de Blidariu (5). După pregătirea câmpului operator și efectuarea anesteziei locale prin infiltrație pe părțile laerale ale prepuțului, face cate o incizie cutanată de o parte și alta a penisului la distanță de 5 cm, mergând până la baza scrotului. Pielea, penisul și furoul sunt desprinse de pe peretele abdominal. Acoperă plaga rezultată prin sutură și apoi pregătesc un traiect oblic cranio-lateral, pe partea dreaptă la baza scrotului cu incizia precedentă în formă de “U” întors. Decolează pielea abdominală la margini și aduce penisul cu furoul în noul traiect unde îl fixează prin sutură în puncte separate care se scot după 10-12 zile.

Metoda Sipilov

1. Incizie cutanată în formă de "U" în jurul orificiului prepuțial și paralel cu furoul în lungime de 10 cm.

2. Desprinde furoul și penisul de peretele abdominal.

3. Execută o incizie cutanată în direcție oblică la 450 ce se unește cu incizia anterioară pe partea dreaptă.

4. Reamplasarea furoului și penisului în noul traiect și sutura marginilor plăgii cu lamboul cutanat de pe furou.

Sutura plăgii cutanate abdominale.

Metoda Addis-Colombo

1. Incizie cutanată în arc de cerc la 30 cm cranial față de ombilic. Incizia în lungime de 60 cm se plasează simetric, cu extremitățile la distanță egală față de linia mediană.

2. Incizie liniară de la extremitatea dreaptă a arcului de cerc până la 10 cm de baza scrotului pe linia mediană.

3. A treia incizie cutanată pleacă de pe arcul de cerc la 15-20 cm de extremitatea dreaptă și se unește cu a doua la 10 cm de la baza scrotumului în plan median.

4. Se îndepărtează sectorul de cerc cutanat delimitat de ultimele două incizii drepte și extremitatea din partea dreaptă a inciziei în arc de cerc.

5. Decolarea pielii împreună cu mușchiul cutanat și furoul secționând mușchii protractori și ligamentul.

6. Translația pielii desprinse peste zona rămasă denudată după îndepărtarea lamboului de formă aproximativ triunghiulară.

7. Fixarea lamboului cutanat după aducerea în noua poziție, prin sutură în puncte separate.

8. Sutura lamboului cutanat după translație, în "U" la tunica abdominală pentru a favoriza aderența și prevenirea formării unui spațiu în care să se acumuleze lichidele transvazate.

Se menține contactul pielii cu peretele abdominal prin pansament.

16.5. CHESTIONAR

1. Ce este vazectomia?

a) Întreruperea funcției de reproducere prin modificarea căilor de eliminare a spermei.

b) Întreruperea chirurgicală a continuității canalului epididimar sau deferent .

c) Extirparea canalului deferent.

d) Extirparea epididimului și a canalului deferent.

e) Castrarea parțială cu scopul modificării funcției testiculare.

2. Ce neajunsuri poate să creeze vazectomia la taur și la berbec?

a) Descopera femelele in calduri, deoarece actul montei se produce normal.

b) Se pot transmite boli parazitare sau infecțioase .

c) Se produc accidente prin salturile efectuate de masculi.

d) Animalele sunt stresate de prezența masculilor necastrați care își manifestă intens instinctul genezic.

e) După vazectomie, taurii sunt mai agresivi din cauza creșterii nivelului de testosteron.

3. Prin ce metode se poate realiza vazectomia la taur și la berbec?

a) Rezecția unei porțiuni din capul epididimului.

b) Rezecția canalelor deferente la origine .

c) Rezecția cordonului testicular la origine.

d) Modificarea topografiei testiculelor.

e) Modificarea poziției penisului.

4. Cum se face exteriorizarea cozii epididimului în operația de vazectomie?

a) Se face câte o incizie de 1,5-2 cm care interesează toate pungile. testiculare în dreptul cozii epididimului paralel cu rafeul median.

b) Se strânge testiculului într-o mână.

c) Se excizează cu foarfeca o porțiune de mărimea unui bob de porumb din coada epididimului.

d) Se tractioneaza cu o pensa hemostatica.

e) Se prinde numai albugineea cu o pensa anatomica .

5. Cum se exteriorizeaza canalul deferent pentru rezecție la origine?

a) Se face câte o incizie verticală sau oblică în fundul sacului scrotal si se tractioneaza cu o pensa anatomica .

b) Prin apăsare sau se trage cu un cârlig.

c) Prin apasare cu degetul si sectionare cu foarfeca chirurgicala .

d) Se strange testiculul intr-o mana .

e) Incizie cutanatăsi dilacerare .

6. La ce distanta de testicul se face rezectia unei portiuni din canalele deferente?

a) La 5-6 cm deasupra testiculului .

b) La 2 – 3 cm de canalul deferent c) Aproape de coada epididimului.

d) Pe toata lungimea .

e) In traiectul inguinal .

7. La ce animale se realizează criptorhidia abdominală provocată?

a) La câine și la cotoi.

b) La solipede.

c) Numai la iepuroi.

d) La vieri și la berbeci.

e) La rumegătoarele mari .

8. Ce efect are criptorhidia abdominală provocată?

a) Spermatogeneza încetează

b) Testiculul ectopic se cancerizează.

c) Testiculele suferă un proces de necrobioză.

d) Spermatogeneza se reduce cantitativ.

e) Nu se produc efecte ireversibile

9. Cum se procedeaza cu testiculul in operația de criptorhidie abdominală provocată?

a) Se izoleaza testiculul si se torsioneaza la 180 de grade .

b) Se debridează traiectul inguinal în unghiul antero-lateral.

c) Se introduce testiculul în cavitatea abdominală împreună cu teaca vaginală, fără a fi răsucit.

d) Se introduce testiculul în cavitatea abdominală fără teaca vaginala .

e) Se exteriorizeaza testiculul ectopic si se indeparteaza .

10. Care este scopul operației de scurtare a penisului?

a) Eradicarea unor boli infectioase cu transmitere prin montă.

b) Suprimarea montei la animale care nu corespund din punct de vedere economic.

c) În scop zootehnic pentru scoaterea de la reproducție a animalelor care nu se încadrează în standardul rasei.

d) Împiedicarea copulației la masculii încercători sau genitostimulatori

e) Prevenirea transmiterii unor boli congenitale.

11. Cum se face operația de scurtare a penisului la vier?

a) Incizia furoului în plan median pe o lungime de 8-10 cm pornind din partea posterioară și exteriorizarea penisului formând o buclă in U cu înălțimea de 8-10 cm si fixarea acesteia prin sutura .

b) Extirparea unei porțiuni de 5-6 cm din corpii cavernoși la baza penisului și sutura albugineii pentru refacerea continuității acestuia.

c) Se formeaza o bucla în "U" care se rasuceste cu 1800 formand o bucla circulara cu diametrul de 7-8 cm care se fixeaza prin sutura.

d) Sutura penisului la locul de atingere cu furoul . Se aplică 1- 2 puncte de sutură cu fir rezistent și bine tolerat, fără a produce hematoame.

e) Incizia furoului pe linia mediana, evidentierea penisului si fixarea lui in patru puncte de sutura cu fir sintetic, resorbabil.

12. Care este scopul operației de deviere a penisului?

a) .Previne accidentele provocate de actul montei.

b) Permite recoltarea spermei .

c) Împiedică transmiterea unor boli prin montă.

d) Întrerupe spermatogeneza și monta naturală.

e) Deplasarea penisului împreună cu furoul lateral, într-un unghi care să împiedice intromisiunea

13. Cum se face separarea furoului de peretele abdominal in operatia de deviere a penisului prin metoda Rommel?

a) Se face o incizie cutanată circulară cu o rază de 3 cm în jurul orificiului prepuțial și una mediană de la scrotum până la incizia circulară.

b) Prin secționarea mușchilor protractori și a ligamentului suspensor.

c) Se tunelizeaza cu o spatula, pe sub piele, spre scrot, formandu-se un traiect .

d) Se patrunde in traiect cu o pensa forceps si se prinde extremitatea furoului cu orificiul preputial.

e) Se tunelizează cu o spatulă pe sub piele și se trage penisul împreună cu furoul în noul traiect.

14. Prin ce se deosebește metoda Sik-Marlot de deviere a penisului față de metoda Rommel?

a) Detașează furoul și penisul de peretele abdominal .

b) Face incizia cutanată mediană numai în apropierea bazei scrotumului pregătind un traiect subcutanat.

c) Creează un nou traiect subcutanat prin tunelizare.

d) Trage preputul in noul traiect unde il fixeaza prin sutura .

e) Trage penisul împreună cu furoul în noul traiect unde le fixează prin sutură.

15. Prin ce se caracterizeaza metoda Sipilov de deviere a penisului ?

a) Incizie cutanată în formă de "U" în jurul orificiului prepuțial și paralel cu furoul în lungime de 10 cm.

b) Desprinderea furoului și a penisului de peretele abdominal.

c) Incizia cutanată în direcție oblică ce se unește cu incizia anterioară la capătul dinspre baza penisului.

d) Realizeaza devierea penisului tot in partea dreapta dar la un unghi de 65 de grade .

e) Incizie prescrotala de 10 cm , tunelizare cu o spatula de embriotomie si introducerea penisului impreuna cu furoul, in noul traiect .

16. Prin ce se caracterizeaza operația de deviere a penisului prin metoda Addis-Colombo?

a) Se decolează pielea împreună cu mușchiul cutanat și furoul care se deplasează apoi peste o zona denudată de formă aproximativ triunghiulară unde se fixează prin sutură.

b) Se face o incizie pe linia mediana de la extremitatea dreaptă a arcului de cerc până la 10 cm de baza scrotului.

c) Se face o incizie dreapta pornind de la 15-20 cm din partea dreaptă a inciziei în formă de arc de cerc și se desprinde lamboul cutanat.

d) Autoplastie cutanata printr-o incizie în arc de cerc la 30 cm cranial față de ombilic. Incizia are o lungime de 60 cm și se plasează simetric, cu extremitățile la distanță egală față de linia mediană.

e) Tunelizarea se face dinspre baza penisului spre noul orificiu .

17. OPERAȚII PE ORGANELE APARATULUI

URO-GENITAL

17.1. URETROTOMIA

Indicații: calculoză uretrală, obstrucții uretrale provocate prin calculi, stenoze cicatriciale, cheaguri etc. pentru evacuarea urinei.

Loc de elecție: pe traiectul uretrei extrapelvine la nivelul unor stricturi naturale sau cicatriciale:

Taurine: regiunea perineală înapoia scrotului și mai rar prescrotal.

Cabaline: arcada ischiatică și mai rar la baza porțiunii libere a penisului.

Berbec și țap: procesul uretral și mai rar la nivelul "S"-ului penian sau arcada ischiatică.

Câine: la baza osului penian și mai rar pe traiectul porțiunii extrapelvine a uretrei sau la arcada ischiatică.

Cotoi: regiunea subanală (subscrotală), uretra având poziție dorsală.

Uretrotomia ischiatică

Contenție: Animalele mari se contenționează în travaliu, iar cele mici în decubit sterno-abdominal sau dorsal, pe masa de operație.

Anestezie: Tranchilizare și anestezie locală, NLA sau narcoză.

Instrumentar: Bisturiu ascuțit, foarfece, pense hemostatice, pensă chirurgicală, sondă butonată, sondă canelată, cateter, ace atraumatice.

Tehnica operatorie:

1. Cateterismul uretral. Se introduce un cateter flexibil până deasupra arcadei ischiatice.

2. Incizia cutanată și deschiderea uretrei. Se face o incizie cutanată în plan median deasupra sau dedesubtul arcadei ischiatice, pe o lungime de 3-4 cm. Fascia perineală și uretra se incizează succesiv, straturile profunde fiind incizate pe o lungime mai mică decât cele superficiale, asigurând drenajul. Menținând cateterul pe loc, se incizează uretra cu grijă, evitând inciziile oblice sau transversale. Calculii constituie un suport foarte bun pentru uretrotomie.

3. Extragerea calculilor. Calculii fixați în peretele uretrei se desprind cu sonda canelată sau cu o spatulă, iar jetul de urină asigură evacuarea lor sau se folosește o pensă hemostatică, fără a deșira mucoasa uretrală.

4. Sutura uretrei și a fasciei, separat cu fir resorbabil, iar pielea se suturează cu ață chirurgicală. Sutura uretrei se face extramucos cu ac atraumatic pentru a nu se infiltra urina.

Uretrostoma reprezintă crearea unui orificiu de comunicare permanentă a uretrei cu exteriorul la acest nivel. Se realizează prin sutura uretrei la piele, cu atenție deosebită, pentru a nu se deșira.

La taur, calculii se opresc la nivelul flexurii sigmoide și se localizează prin cateterism. Operația se face înapoia scrotului după aceeași tehnică.

La berbec și țap, frecvența cea mai mare o au localizările la nivelul procesului uretral. Operația este foarte simplă și constă în excizia acestuia cu foarfeca, urmată de eliminarea calculilor prin jetul de urină care urmează.

Uretrotomia la câine: În mod obișnuit, calculii se opresc la baza osului penian sunt multipli de dimensiuni variabile, liberi sau încarcerați în uretră. Prezența calculilor este diagnosticată ușor prin explorare cu sonda butonată, dar este necesar și un examen radiografic pentru stabilirea numărului lor.

Deschiderea uretrei se face pe partea ventrală a penisului prin două procedee:

A. Uretrotomie bazopenienă

B. Uretrotomie prescrotală.

A. Uretrotomia bazopenienă, recomandată de prof. Vlăduțiu, se incizează uretra la baza osului penian prin evaginarea prepuțului, după următoarea tehnică:

Animalul se contenționează pe masa de operație în decubit dorsal, cu trenul posterior flexat, iar membrele posterioare sunt aduse spre înainte, sub anestezie generală și după lavajul sacului prepuțial cu soluții antiseptice.

1. Descoperirea completă a penisului prin tracționare spre înainte cu o compresă sterilă, iar prepuțul se împinge înapoi.

2. Se introduce o sondă butonată metalică până la baza penisului unde se oprește și se simt calculii.

3. Deschiderea uretrei. Se incizează uretra 1-2 cm pe calculi sau pe vârful sondei butonate.

4. Evacuarea calculilor. Se identifică fiecare calcul și se îndepărtează cu o sondă canelată sau cu pensa, iar jetul de urină arată că uretra este permeabilă.

5. Sutura plăgii uretrale cu ac fin, atraumatic sau se lasă nesuturată pentru a nu stenoza uretra. Hemostaza se asigură prin sutură prin ligaturi sau se introduce un tampon de tifon în furou care se menține 24 de ore.

B. Uretrotomia prescrotală. Deschiderea uretrei se face înapoia furoului prin incizia pielii, a fasciei și uretrei tot la baza osului penian, dar se realizează deschiderea uretrei direct la exterior.

Anestezia și contenția sunt similare metodei precedente, dar furoul se trage înainte peste penis care nu se mai exteriorizează, dar se fixează cu mâna la bază de către un ajutor.

1. Se introduce sonda butonată și se localizează calculii la baza osului penian.

2. Se incizează pielea, fascia și uretra în direcție longitudinală pe capătul sondei butonate.

3. Se evacuează calculii, se asigură hemostaza, iar plaga rămâne deschisă. Cicatrizarea se produce în 2-3 săptămâni, fără stenoză uretrală.

Postoperator, apar aspecte dezagreabile prin eliminarea urinei prin plagă, solubilizează și chiar mobilizează cheagurile de sânge, animalul este preocupat în permanență să-ți facă toaleta și traumatizează țesutul de granulație astfel încât, dacă există dotarea corespunzătoare (ace atraumatice, cateter), recomandăm sutura etajată, extramucoasă, urmată de cicatrizare per primam. În acest caz, pot să apară complicații mai grave prin infiltrarea urinei în țesuturi și este necesar controlul zilnic până la vindecare.

17.2. CISTOTOMIA LA CARNIVORE

Indicații: calculi vezicali sau formațiuni tumorale (polipi).

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură, cateter uretral, seringă mare cu tub de cauciuc sau aspirator de lichide, material de sutură cu ace atraumatice.

Anestezie: NLA sau narcoză.

Contenție: decubit dorsal pe masa de operație.

Preoperator se evacuează urina prin cateterism și se face lavaj vezical cu soluție de rivanol 1:4000.

Tehnica operatorie:

1. Laparotomie mediană ventrală prepubiană la femelă și paramediană ventrală la mascul pe o lungime de 5-12 cm, proporțional cu talia animalului.

2. Exteriorizarea vezicii urinare. Se caută cu mâna polul anterior al vezicii care se răstoarnă, ajungând cu partea dorsală spre operator. Dacă nu s-a putut evacua urina, aducerea vezicii spre exterior se face cu mai mare atenție, iar conținutul se îndepărtează prin puncție cu un ac mai gros, prelungit cu un tub de cauciuc (ex. de la perfuzor) pentru a nu se revărsa în cavitatea abdominală.

3. Incizia peretelui dorsal al vezicii se face pe o lungime de 2-3 cm într-o zonă mai puțin vascularizată.

4. Se fixează marginile plăgii vezicale cu pense ovale și se extrag calculii sau se evidențiază formațiunea tumorală care se extirpă chirurgical sau se cauterizează.

5. Se verifică permeabilitatea uretrei prin cateterizare sau injectând ser fiziologic de la meatul urinar spre vezică. Acesta mobilizează și eventualii calculi angajați pe uretră pentru a fi îndepărtați.

6. Sutura vezicii urinare bietajat, în fir continuu sau puncte separate, extramucos.

7. Sutura peretelui abdominal, bietajat sau trietajat.

Postoperator, se recomandă regim dietetic și eliminarea cauzelor care au generat calculoza (restricțiile hidrice, alimentația unilaterală etc.).

În cazul unor procese tumorale, se va face și tratamentul antitumoral adecvat.

17.3. AMPUTAREA PENISULUI

Indicații: paralizia penisului, tumori, gangrenă.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază și sutură, cateter uretral, garou.

Anestezie: narcoză.

Contenție: decubit lateral sau dorsal.

Tehnica este diferită în funcție de specie și aspectul leziunilor peniene.

Amputarea penisului la cal

1. Cateterismul uretral. După toaleta riguroasă și dezinfecția penisului și a tegumentului prepuțial, se introduce un cateter de 30-35 cm în uretră.

2. Se aplică un garou la nivelul bureletului prepuțial și se strânge în timp ce un ajutor trage de gland.

3. Uretrostoma. Se face o incizie în "V" pe fața ventrală a penisului, în dreptul uretrei pe o lungime de 5-6 cm care interesează numai tegumentul și se excizează lamboul triunghiular delimitat. Se incizează longitudinal țesutul erectil al uretrei și mucoasa, care se suturează în puncte separate la tegumentul penisului.

Se face o sutură deasă având și rol hemostatic.

4. Ligatura arterelor și venelor dorsale ale penisului bilateral cu fir rezistent (dexon, vicryl sau catgut cromat) și se extrage cateterul.

5. Sutura hemostatică a corpilor cavernoși. Se face o sutură în puncte separate, dese, trecute radiar prin tegumentul penisului, albuginee, corpi cavernoși și uretră.

6. Se slăbește garoul și se verifică hemostaza.

Postoperator, se previne infecția prin toaleta zilnică, dezinfecția bontului și antibioticoterapie. Firele de sutură se scot după 10-12 zile.

La taur, berbec, vier și câine, operația propriu zisă parcurge aceiași timpi operatori, fiind precedată de extirparea părții ventrale a furoului printr-o excizie în formă de "V" sau "U", urmată de sutura monoplană a tuturor straturilor în puncte separate.

La câine, amputarea se face la baza osului penian, iar în fracturi ale osului penian urmate de gangrenă se amputează la locul fracturii sau mai sus, pe o porțiune sănătoasă, având grijă să se realizeze uretrostoma și acoperirea capătului de os penian cu țesuturile moi din vecinătate (corp cavernos, albuginee, tegument).

17.4. CHESTIONAR

1. Ce indicații are uretrotomia?

a) Cateterism uretral.

b) Calculoză vezicală, polipi, hematurie.

c) Obstrucții uretrale, stenoze cicatriciale.

d) Amputări de penis, extirpări de prostată.

e) Prevenirea calculozei uretrale.

2. Care este locul de elecție pentru uretrotomie la taurine?

a) Arcada ischiatică, "S"-ul penian sau procesul uretral și mai rar la baza porțiunii libere a penisului.

b) Arcada ischiatică și mai rar la baza porțiunii libere a penisului.

c) Procesul uretral, la nivelul "S"-ului penian sau la arcada ischiatică.

d) Regiunea perineală înapoia scrotului și mai rar prescrotal.

e) La baza osului penian și mai rar pe traiectul porțiunii extrapelvine a uretrei sau la arcada ischiatică.

3. Cum se deschide uretra pentru uretrotomia ischiatică?

a) Se face o incizie cutanată, a fasciei perineale și a uretrei în plan median după efectuarea unui cateterism uretral .

b) Se prinde uretra cu o pensă anatomică și se incizeaza transversal . c) Se dilacereaza cu o spatula si se extrag calculii care se desprind cu grijă fără a deșira mucoasa uretrală.

d) Pe o sonda canelata sau butonata, longitudinal, in plan median.

e) Transversal sub arcada ischiatica sau deasupra acesteia .

4. Ce este și cum se realizează uretrostoma?

a).Este o metoda prin care se reface continuitatea uretrei după uretrotomie.

b) Este o anomalie congenitală prin care uretra comunică cu exteriorul în afara meatului uretral.

c) Este o fistula uretrala realizata după extragerea calculilor uretrali.

d) Se produce accidental prin sectionarea uretrei .

e) Uretrostoma este un orificiu de comunicare permanentă a uretrei cu exteriorul, pe traiectul acesteia, realizat pe cale chirurgicală

5. Unde se deschide uretra pentru uretrotomia bazopeniană la câine?

a) Inaintea scrotului dupa descoperirea completă a penisului prin tracționare spre înainte cu o compresă sterilă, prepuțul fiind împins înapoi, după care se introduce o sondă butonată metalică până la baza penisului unde se oprește din cauza calculilor.

b) Se incizează uretra 1-2 cm pe calculi sau pe vârful sondei butonate.

c) Se fac mai multe incizii longitudinale avand ca suport fiecare calcul care se îndepărtează cu sonda canelată sau cu o pensă.

d) In interiorul furoului .

e) Inapoia furoului pe o lungime de 1-2 cm .

6. Prin ce se deosebește uretrotomia prescrotală de aceea bazopeniană la câine?

a) Deschiderea uretrei se face înapoia furoului prin incizia pielii, a fasciei și a uretrei .

b) Furoul nu se mai incizeaza

c) Calculii se localizează la baza osului penian.

d) Se asigură hemostaza prin sutura.

e) Plaga rămâne deschisă sau se face sutură etajată extramucoasă.

7. Cum se exteriorizeaza vezica urinara pentru cistotomie la carnivore?

a) Se face laparotomie mediană ventrală prepubiană la femele sau paramediană ventrală la mascul pe o lungime de 5-12 cm proporțional cu talia animalului.

b) Se rastoarna, aducandu-se cu partea dorsală spre operator.

c) Se incizează peretele dorsal al vezicii, se extrag calculii și se verifică permeabilitatea uretrei prin cateterism sau injectând ser fiziologic prin meatul urinar.

d) Se aduce prin tractiuni moderate in plaga abdominala , dupa evacuarea continutului.

e) Se prezinta in afara cavitatii abdominale pentru cistotomie la polul anterior care este mai accesibil.

8. Ce indicații are amputarea penisului la cal?

a) Se poate face doar amputarea procesului uretral în caz de gangrenă.

b) Inflamații ale furoului, plăgi decubitale, pareze ale trenului posterior.

c) Balanopostite rebele la tratament, micoze.

d) Paralizia penisului, tumori, gangrene.

e) După fracturi ale acestuia pentru a preveni automutilarea.

9. Prin ce metoda se asigura hemostaza dupa sectionarea corpilor cavernosi in amputarea penisului la cal?

a) Cauterizare si sutura vasculara.

b) Sutura vasculara.

c) Hemostaza preventiva prin ligatura arterelor și venelor dorsale ale penisului bilateral.

d) Sutura hemostatică.

e) Prin aplicarea garoului la nivelul bureletului preputial.

18. OPERAȚII PE GLANDA MAMARĂ

18.1. OPERAȚIA ÎN PLĂGILE MAMARE

Plăgile mamare pot fi înțepate, tăiate prin agățare sau prin mușcătură. Se produc la mameloane, la baza mameloanelor sau la compartimentele mamare. După adâncime, plăgile mamare pot fi superficiale, profunde sau penetrante.

Tratamentul chirurgical dă rezultate bune dacă se instituie rapid. Dacă se cronicizează plaga, pot să apară complicații, iar plăgile penetrante se transformă în fistule de lapte.

Tehnica operatorie:

În plăgile mamare superficiale, sub anestezie generală sau locală, se face antisepsia mecanică și se suturează în puncte separate. Plăgile superficiale ale mamelonului se suturează cu ac atraumatic, în puncte apropiate.

Plăgile penetrante se suturează bietajat, iar la nivelul mamelonului și la baza acestuia nu se suturează mucoasa. După regularizarea marginilor și introducerea unei sonde mamare, se suturează țesutul musculo-erectil cu fir resorbabil, iar pielea în puncte separate cu fir neresorbabil.

Se evită mulsul și se asigură evacuarea laptelui prin sondă mamară care se menține 10-12 zile.

Postoperator, se previne infectarea plăgii, făcându-se tratament local și general cu antibiotice.

18.2. OPERAȚIA ÎN FISTULA DE LAPTE

Indicații: Fistula mamară, congenitală sau dobândită în urma unor plăgi penetrante cicatrizate defectuos. La femelele lactante, se recomandă așteptarea perioadei de repaus mamar.

1. Se introduce o sondă mamară prin canalul papilar și se fixează.

2. Vivifierea marginilor fistulei formând o plagă de formă alungită având ca suport sonda mamară.

3. Sutura plăgii rezultate prin diferite metode, fără a trece firul prin mucoasa canalului papilar:

Procedeul Wolf se realizează printr-o sutură bietajată în "U".

Sutura profundă în "U". Firele sunt trecute prin piele, la 6-10 mm de marginea plăgii și apoi prin țesutul musculo-erectil și se scot în partea opusă la aceeași distanță. În dreptul plăgii rezultate după vivifiere, firele de sutură trec prin țesutul musculo-erectil În apropierea mucoasei (submucoasa canalului papilar). Prin înnodarea firelor trecute în formă de "U" se închide fundul fistulei.

Afrontarea plăgii cutanate. Se aplică tot o sutură în "U", dar firele se trec la distanță mai mică (3-5 mm), numai prin piele, plasate alternativ sau intercalate cu cele mai distanțate.

Procedeul Moussu folosește un fir subțire de catgut pentru sutura în bursă a țesuturilor profunde. Pielea se suturează în puncte separate cu nylon. Se pretează la plăgile mici.

Procedeul Götze. Este o sutură bietajată în fir continuu întretăiat. Se suturează mai întâi țesutul musculo-erectil și apoi pielea. Se aplică la plăgile mai mari de 1,5 cm.

Procedeul Eberlein: Sutura bietajată.

1. Submucoasa este suturată cu catgut în surjet simplu.

2. Sutura cutanată, tot în fir continuu.

Procedeul Willemain

1. Sutura profundă se face în zig-zag.

2. Sutura cutanată în surjet cu fir neresorbabil.

Procedeul Berthelon și Tournut. Recomandă sutura trietajată, în surjet cu același fir sintetic resorbabil: 1 – submucoasa; 2 – țesutul musculo-erectil; 3 – pielea.

Procedeul Frerking

1. Sutura "plăpumărească" a țesutului musculo-erectil.

2. Sutura cutanată cu agrafe.

18.3. ABLAȚIA GLANDEI MAMARE

Indicații: neoplasme mamare (la carnivore), actinobaciloză (la scroafă), mamită gangrenoasă (rumegătoarele mici).

Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură și drenaj.

Anestezie: narcoză sau NLA.

Contenție: decubit dorsal, pe masa de operație.

Tehnica operatorie:

1. Incizia cutanată. Se face o incizie curbă urmărind conturul formațiunii tumorale și al mamelei care se extirpă împreună. Rezultă o incizie în "felie de pepene", dar de cele mai multe ori este asimetrică și se poate extinde la mai multe mamele, iar în cazuri mai grave se extinde la tot lanțul mamar.

2. Hemostaza. Se aplică imediat pe vasele secționate sau se ligaturează cele care apar evidente.

3. Izolarea și detașarea tumorii împreună cu glanda mamară. Se dilacerează țesutul conjunctiv lax și cel adipos și se incizează bridele sau porțiunile aderente mai dense cât mai departe de tumora propriu zisă, dar fără să riscăm imposibilitatea afrontării. Izolarea se face din părțile laterale, secționând capsula mamară și apoi ligamentul suspensor. Se aplică ligatură dublă pe pediculul anterior și apoi pe cel posterior și se detașează tumora prin secționare cu foarfeca între ligaturi.

4. Sutura cutanată în puncte separate aplicate prin înjumătățire pentru a repartiza uniform excesul de lungime de pe o parte. Recomandăm sutura fasciei cu fir resorbabil rezistent pentru reducerea spațiului de drenaj. Sutura profundă preia și o parte din tracțiunea asupra marginilor plăgii cutanate.

Postoperator, se asigură drenajul și protecția plăgii împotriva infecției și traumatizării.

18.4. CHESTIONAR

1. Ce indicatii are operația în fistula de lapte la femelele lactante?

a) Se introduce o sondă butonată prin canalul papilar și se explorează până la parenchimul glandular.

b) Se introduce o sondă mamară prin canalul papilar și se fixează.

c) Se vivifiază marginile fistulei formând o plagă de formă alungită.

d) Se recomanda asteptarea perioadei de repaus mamar.

e) Se opereaza imediat pentru a nu risca infectii ascendente.

2. Cum se face sutura în fistula de lapte prin procedeul Wolf?

a) Se realizează o sutură bietajată în "U".

b) Sutura profundă în "U"iar la piele se face sutura monoplana .

c) Afrontarea plăgii cutanate se face printr-o sutură în "U" cu firele trecute la distanță mai mare de marginea plagii .

d) Se face o sutură în "U" care afrontează planurile profunde și în puncte separate simple pentru piele.

e) Se face sutură monoplană în puncte separate în "U".

3. Cum se face sutura în fistula de lapte prin procedeul Moussu?

a) Sutura în bursă cu catgut subțire a țesutului musculoerectil si in puncte separate la piele.

b) Sutura în bursa, cu nylon la piele.

c) Sutura monoplana cu fir resorbabil.

d) Sutura trietajata in puncte separate.

e) Sutura in bursa a planurilor profunde si cu agrafe la piele.

4. Cum se face sutura în fistula de lapte prin procedeul Götze?

a) Sutura trietajata in surjet simplu

b) Se suturează mai întâi țesutul musculo-erectil și apoi pielea.

c) Se aplică la plăgile mai mari de 1,5 cm.

d) Este o sutură bietajată în fir continuu întretăiat.

e) Sutura monoplana cu fir sintetic resorbabil .

5. Cum se face sutura în fistula mamară prin procedeul Berthelon și Tournut?

a) Submucoasa canalului papilar se sutureaza in puncte separate .

b) Sutura trietajată în surjet cu același fir, sintetic, resorbabil.

c) Țesutul musculo-erectil se sutureaza in bursa iar pielea in puncte separate.

d) Se recomanda sutura monoplana, in bloc .

e) Se sutureaza bietajat, in puncte separate.

6. Ce indicații are ablația glandei mamare la rumegatoarele mici?

a) Neoplasme mamare.

b) Actinobaciloză.

c) Mamită gangrenoasă.

d) Tuberculoză, leucoză.

e) Anomalii congenitale.

19. OPERAȚII PE MEMBRE

19.1. OPERAȚIA ÎN BURSITA CRONICĂ

Scopul operației îl reprezintă îndepărtarea țesutului fibros, indurat în forma hiperplastică. Țesutul neoformat este scleros, aderent la piele și la fascie și bine vascularizat. Se întâlnește la toate speciile de animale, mai ales la cele de talie mare.

Instrumentar: bisturiu și foarfecă, bine ascuțite la vârf, instrumentar pentru hemostază, eventual electrocauter sau coagulator, instrumente și materiale de sutură, tub de dren.

Anestezie: Tranchilizare și anestezie loco-regională, NLA sau narcoză.

Contenție: decubitală pe masa de operație, iar animalele mari se imobilizează în travaliu.

Tehnica operatorie:

1. Incizie cutanată în formă de "L" sau în semicerc la partea inferioară a formațiunii hipertrofiate.

2. Desprinderea țesutului fibrozat prin disecție și dilacerare.

3. Se excizează lamboul cutanat care depășește necesarul unei afrontări corecte, astfel încît linia de sutură să se plaseze lateral față de convexitatea maximă a profilului regiunii (olecran, calcaneu, carp).

4. Sutura se face în puncte separate, simple sau de rezistență, iar în partea cea mai declivă se asigură drenajul gravitațional.

Postoperator, se aplică un pansament protector și elastic pentru a menține contactul între piele și fascie. La animalele mici, recomandăm imobilizarea regiunii 2-3 săptămâni, iar la cele mari 10-12 zile într-un aparat de suspensie, deoarece flexia regiunii în timpul culcării forțează linia de sutură cutanată care se deteriorează.

19.2. TENOTOMIA FLEXORULUI PROFUND

AL FALANGELOR

Indicații: buletură, retracții tendinoase, spasm muscular cronic la cal.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, tenotom, material de sutură pentru piele.

Anestezie: tranchilizare și anestezie loco-regională sau NLA.

Contenție: decubit lateral, pe partea opusă sau în travaliu.

Loc de elecție: jumătatea fluierului în șanțul postero-lateral. Se poate pătrunde și pe partea medială, dar se va face o incizie mai largă pentru evidențierea formațiunilor vasculare și a nervilor metapodiali.

Tehnica operatorie:

1. Incizia cutanată. Se palpează cele două tendoane ale flexorilor (superficial și profund) și se face o butonieră a pielii și a fasciei post-metacarpiene.

2. Secționarea tendonului. Se introduce tenotomul pe lat între cele două tendoane și se răsucește la 900 cu partea tăioasă perpendiculară pe tendon. Un ajutor fixează copita în extensie, iar operatorul secționează tendonul prin câteva mișcări de basculare, apoi se controlează prin palpare dacă s-au depărtat capetele tendinoase.

3. Sutura pielii în 1-2 puncte separate.

4. Imobilizarea membrului în ortozom sau cizmă ortopedică timp de 3 săptămâni.

Dacă tenotomia flexorului profund nu este suficientă pentru corectarea aplombului, se va face și tenotomia flexorului superficial (tenotomie dublă). Pentru a evita secționarea ambelor tendoane la același nivel și formarea unei singure cavități prin depărarea capetelor, este mai avantajoasă tenotomia la niveluri diferite. În acest scop se face o butonieră la limita dintre treimea superioară și mijlocie a fluierului, pentru flexorul profund, iar pentru cel superficial, la limita dintre treimea mijlocie și cea inferioară (deasupra inelului pentru perforant).

Postoperator, se păstrează aceleași recomandări (repaus, imobilizare, prevenirea infectării plăgilor).

19.3. OPERAȚIA ÎN INCASTELURA CĂLCÂIELOR

Incastelura este o modificare patologică a formei copitei, producând compresiune asupra țesuturilor vii subiacente, urmată de apariția unor tulburări trofice. Cea mai gravă este incastelura călcâielor manifestată prin apropierea acestora și compresiune asupra aparatului de amortizare.

Scopul operației este readucerea copitei la o formă normală și decomprimarea țesuturilor subiacente cutiei de corn.

Dezincastelarea se poate realiza prin subțierea cutiei de corn la călcâie și parțial în părțile laterale, până la "peliculă" sau prin metoda renurilor. Totodată, se recomandă aplicarea unor unguente de copită pentru micșorarea durității cornului.

Renurile se fac numai până la stratul depigmentat și se orientează astfel încât să nu fie paralele cu tubii cornoși.

1. Metoda Collin. Se practică trei renuri:

orizontală paralelă cu bureletul, la distanță de 1-1,5 cm.;

a doua se orientează oblic, paralel cu călcâiul, pornind de la extremitatea posterioară a celei orizontale;

a treia renură este orientată oblic dinainte spre înapoi, pornind de la extremitatea anterioară a primei renuri și se termină în talpă fără a se întâlni cu a doua.

2. Metoda Habacher. Se realizează prin 5 renuri, dintre care două sunt paralele cu marginea coronară, iar trei sunt verticale, ajungând până în talpă.

3. Metoda Jolly. Se fac trei renuri paralele, orientate oblic de sus în jos și dinainte spre înapoi, de sub burelet până în talpă.

Renurile se fac bilateral, fără a pătrunde la țesuturile vii. Intervenția se completează cu potcovitul ortopedic: potcoavă în semilună, potcoavă cu punte, potcoavă cu arc etc.

19.4. OPERAȚII ÎN SEIME

Seimele sunt crăpături ale cutiei de corn pe direcția tubilor cornoși sau orizontale. Ele pot fi superficiale sau profunde, complete sau incomplete, simple sau complicate.

Seimele incomplete pot fi coronare sau plantare.

1.Intervenția în seimele superficiale incomplete

Scopul operației este oprirea progresării seimei atât în lungime, cât și în profunzime. Se face mai întâi o renură de baraj la extremitatea distală a seimei coronare sau la capătul proximal al celei plantare.

Marginile seimei vor fi subțiate oblic pentru a decompresa membrana cheratogenă și a preveni transformarea seimei simple superficiale în seimă profundă, complicată.

Pentru seimele plantare, se subțiază talpa în dreptul seimei, pentru a reduce presiunea la acest nivel, asigurând repausul necesar pentru refacerea țesutului cornos.

Intervenția în seimele superficiale complete

Este afectată cutia de corn pe toată lungimea, de la coroană până în talpă. Se subțiază marginile seimei și se efectuează renuri seriate cu scopul decompresării membranei cheratogene.

Metoda Fischer. Se fac renuri perpendiculare pe seimă, paralele cu marginea coronară la 2 cm de aceasta. Renurile sunt distanțate la 2 cm între ele și au lungimea de 2 cm fiecare.

Metoda renurilor divergente. Se fac două renuri oblice, plecând de la coroană din apropierea seimei și se termină în talpă la 2-3 cm de seimă, având forma unui "V" răsturnat.

Metoda Messler. Se aseamănă cu metoda precedentă prin cele două renuri divergente la care se mai adaugă o renură orizontală plasată la jumătatea seimei în forma literei "A".

Se mai practică subțierea uniformă a cornului copitei, aplicarea unor agrafe metalice etc.

Intervenția în seimele profunde, complicate

Scopul operației este aerarea țesuturilor infectate și îndepărtarea zonelor de necroză.

Indicații: seimele profunde complicate cu pododermatite septice.

Anestezie: NLA sau tranchilizare și blocaj troncular.

Contenție: decubit lateral, pe partea opusă seimei și imobilizarea membrului afectat.

Preoperator, se aplică un garou la chișiță sau fluier.

Tehnica operatorie:

1. Se fac două renuri paralele cu seima la distanță de 1-2 cm până la membrana cheratogenă, fără să se distrugă bureletul.

2. A treia renură se face în talpă, pe linia albă, între primele două, și se unește cu ele la nivelul țesutului velutos.

3. Avulsia cornului copitei în dreptul seimei. Se prinde cu un clește marginea plantară, iar cu cealală mână se apasă în dreptul bureletului pe partea respectivă pentru a nu se smulge odată cu cornul.

4. Se controlează dacă au mai rămas alte focare sub cutia de corn și se aseptizează membrana cheratogenă, îndepărtând toate zonele de necroză.

5. Se subțiază marginile cutiei de corn pentru a reduce presiunea asupra țesuturilor inflamate și se rotunjesc în talpă, scoțându-le din sprijin.

6. Se aplică antibiotice, pansament compresiv și se ridică garoul.

Postoperator, se indică repaus, antibioterapie, prevenție antitetanică.

19.5. OPERAȚIA ÎN JAVART CARTILAGINOS

Scopul operației: rezecția fibrocartilajului complementar.

Indicații: necroza fibrocartilajelor complementare.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură și trusă podotehnică (clește, renetă, foaie de jaleș, cuțit Buss, raspila), freză electrică.

Anestezie: NLA și blocaj troncular sau narcoză.

Contenție: decubit lateral pe partea opusă intervenției.

Loc de elecție: regiunea coronată (acces coronat), peretele copitei în zona de protecție a fibrocartilajului (acces parietal) sau amândouă (acces parieto-coronar), în funcție de metoda aleasă pentru operație.

Tehnica operatorie: Alegerea metodei se face în funcție de aspectul leziunilor.

Preoperator, se despotcovește, se curăță copita, se subțiază peretele în dreptul fibrocartilajului până la peliculă, se tunde și se rade regiunea coronară și chișița, se aplică garoul și se dezinfectează tot acropodiul.

Metoda prin acces coronal

1. Incizie liniară la 2 cm deasupra bureletului pe toată lungimea fibrocartilajului.

2. O incizie cutanată, verticală, de 3 cm pornind de la jumătatea celei orizontale sau din treimea anterioară în "T" răsturnat (metoda Desliens).

3. Se decolează cele două lambouri cutanate și bureletele la fața externă a fibrocartilajului.

4. Se extirpă fibrocartilajul complenentar cu chiureta sau cuțitul Buss în timp ce un ajutor menține copita în extensie forțată pentru a evita deschiderea fundului de sac articular.

5. Drenaj capilar cu tifon steril îmbibat în soluție de sulfatiazol.

6. Sutura cutanată începând cu incizia verticală.

7. Pansament ușor compresiv care se schimbă la 48 de ore.

Postoperator, se recomandă repaus 3-4 săptămâni și antibioticoterapie 5-6 zile.

2. Metoda prin acces parietal, MŰLLER-FRICK

1. Avulsia parțială

a peretelui copitei. Se face o renură orizontală, paralelă cu bureletul la 1 cm și una semicirculară în zona de proiecție a fibrocartilajului. Se incizează membrana cheratogenă adiacentă și se desprinde cu foaia de jaleș.

2. Se decolează bureletul și pielea pe sub burelet în dreptul fibrocartilajului.

3. Rezecția fibrocartilajului. Acesta se mobilizează cu foaia de jaleș, fără a leza țesuturile profunde și se îndepărtează ușor cu o pensă cu gheare sau forceps.

4. Se aplică pansament după plombarea cu antibiotice.

Această metodă prezintă avantajul că asigură un foarte bun drenaj și nu afectează artera coronară și bureletul, dar necesită efort mai mare și atenție deosebită pentru tunelizarea bureletelor.

3. Metoda prin acces parieto-coronar

Prezintă avantajul unui acces lejer, vizualizarea fibrocartilajului pe toată suprafața, dar secționează artera coronară și există riscul unor necroze ale lamboului format de membrana cheratogenă și pielea din regiunea chișiței.

Metoda Bayer

1. Rezecția unei porțiuni din cutia de corn pe zona de proiecție a fibrocartilajului complementar.

2. Incizia membranei cheratogene și a bureletului.

Se face o incizie semicirculară a membranei cheratogene la 1 cm spre interiorul renurii, care se continuă la nivelul bureletelor. Acestea se incizează de două ori și apoi fiecare incizie se oprește la chișiță deasupra fibrocartilajului.

3. Se decolează lamboul, păstrând vascularizația rămasă și se asigură hemostaza prin ligatură la nivel coronar.

4. Rezecția fibrocartilajului.

5. Sutura cutanată și a membranei cheratogene, asigurând drenajul.

6. Plombaj cu antibiotice și pansament compresiv care se schimbă după 12 ore cu unul mai lejer.

Metoda Röder

1. Avulsia cornului se face ca în metoda precedentă.

2. Incizia membranei cheratogene și a pielii din regiunea coronară. Membrana cheratogenă se incizează la 1 cm spre interiorul renurii, descriind un semicerc care intersectează bureletul spre călcâi.

3. Decolarea lamboului rezultat care se ridică în forma unei clapete.

4. Rezecția fibrocartilajului și asigurarea hemostazei.

5. Sutura lamboului și aplicarea pansamentului.

Metoda prezintă avantajul unui bun drenaj, accesul lejer la fibrocartilaj și față de prezenta, incizează o singură dată bureletele și membrana cheratogenă.

19.6. OPERAȚIA ÎN PLĂGI PODALE

Indicații: empiem al micii teci sesamoidiene, necroza țesutului velutos, a cuzinetului plantar, a aponevrozei plantare, osteita falangetei etc.

Instrumentar: pentru incizie, trusa podotehnică, lingura Volkman.

Loc de elecție: regiunea tălpii.

Contenție: poziție decubitală.

Anestezie: narcoză, NLA sau tranchilizare și blocaj troncular.

Tehnica operatorie: este variabilă în funcție de aspectul leziunilor și scopul operației: rezecția formațiunilor necrozate, aerarea focarului sau drenarea micii teci sesamoidiene.

Metoda G. IONESCU

1. Se adâncesc lacunele laterale ale furcuței cu reneta până aproape de țesutul velutos. Renurile se reunesc la vîrful furcuței și se extind la călcâi, apoi se incizează fundul renurilor.

2. Avulsia furcuței. Se desprinde cornul începând de la vârful furcuței cu foaia de jaleș, apoi se smulge cu un clește de avulsie. Se îndepărtează furcuța în totalitate și barele.

3. Rezecția vârfului cuzinetului plantar. Se face o incizie transversală a cuzinetului plantar la vârful lacunei mediane și se desprinde cu foaia de jaleș începând de la vârf.

4. Excizia aponevrozei plantare. Se continuă incizia transversală a cuzinetului plantar la nivelul aponevrozei plantare, având ca suport micul sesamoid peste care alunecă, și o incizie longitudinală având forma de "T". Un ajutor menține copita în extensie pentru a nu leza ligamentul sesamo-falangian. Incizia în "T" împarte aponevroza plantară în două lambouri de formă aproximativ triunghiulară. Ridicând ușor fiecare lambou cu o pensă, se menține copita în extensie și se rezecă printr-o mișcare de rotație a foii de jaleș la inserția pe creasta semilunară.

Prin această intervenție, se asigură drenarea mici teci sesamoidiene. Dacă se incizează ligamentul sesamo-falangian printr-o manevră greșită a instrumentului sau contenție defectuoasă, apar complicații grave de artrită podală septică, cu șanse foarte mici de vindecare.

Dacă se constată leziuni necrotice la nivelul tălpii, aceasta se îndepărtează în totalitate dacă este necesar, făcând o renură la nivelul liniei albe. Dacă se constată procese osteomielitice ale falangetei sau ale osului navicular, se chiuretează, se plombează cu antibiotice și apoi se face pansament compresiv. Vindecarea se produce în 2-3 luni, iar pansamentul se schimbă mai des la început și apoi săptămânal, până cand încetează procesele exsudative.

19.7. AMPUTAREA ONGLONULUI

Indicații: osteită septică a falangetei, pododermatită gangrenoasă și alte afecțiuni grave ale onglonului. Vindecarea este dificilă, se formează un rudiment de onglon, dar sprijinul se face numai pe onglonul congener. O condiție a reușitei intervenției este ca acesta să fie sănătos.

Operația este contraindicată la animalele foarte grele, tauri reproducători sau la boii de muncă.

Preoperator, se asigură anestezie, contenție și dezinfecția onglonului.

Metda BERCOFF

1. Secționarea onglonului cu ferăstrăul. La bovine, se aplică ferăstrăul perpendicular pe onglon, astfel încât secțiunea să ajungă sub marginea coronară în partea anterioară și la 2 cm sub aceasta la călcâi.

2. Se îndepărtează apofiza piramidală rămasă prin secționarea falangei a treia.

3. Se chiuretează țesuturile necrozate și cartilajul de pe extremitatea distală a falangei a doua.

4. Se asigură hemostaza. Dacă este afectat și micul sesamoid, acesta se rezecă.

5. Plombaj cu antibiotice și pansament compresiv.

Postoperator, se recomandă antibioticoterapie, repaus și control periodic.

19.7. AMPUTAREA DEGETULUI

Dezarticularea falangetei a treia de a doua

1. Se face o renură în dreptul interliniei articulare

2. Secționarea cu foarfeca a ligamentelor și a tendoanelor, realizând dezarticularea.

3. Se chiuretează cartilajul distal al falangei a doua.

5. Pansament compresiv și protecție antiinfecțioasă.

Vindecarea se realizează în 1-2 luni prin creșterea unui onglon rudimentar, care trebuie ajustat periodic.

Amputarea degetului la ovine

Indicații: panarițiu osteoarticular, artrite podale supurative, necroză, osteomielită falangiană.

Anestezie: NLA sau tranchilizare și anestezie regională.

Contenție: decubit lateral.

Tehnica operatorie: Se recomandă amputarea degetului cu păstrarea bureletului care asigură creșterea unui rudiment de corn protector, mai ales pentru mers la pășune, pe terenuri accidentate.

Metoda clasică

1. Se practică o renură la 5-6 mm sub coroană cu reneta până aproape de membrana cheratogenă.

2. Incizia verticală cutanată de la jumătatea chișiței pe partea excentrică a degetului respectiv intersectează bureletul, întâlnind renura circulară. Se incizează apoi fundul renurii circulare.

3. Se decolează pielea și bureletele și se asigură hemostaza.

4. Se dezarticulează falanga a doua de prima, se asigură hemostaza și se îndepărtează degetul bolnav.

5. Se raclează cartilajul de pe extremitatea distală a falangei a I-a.

6. Sutura cutanată în puncte separate.

Pansament protector și antibioticoterapie.

Metoda Vlăduțiu

Se deosebește de metoda clasică prin excizia a două lambouri triunghiulare adiacente inciziei verticale și a bureletului, cu scopul reducerii spațiului rămas după îndepărtarea degetului și a surplusului de piele.

Prin aceasta se reduce timpul de vindecare la jumătate și se micșorează riscul unor necroze marginale.

Metoda Serre

Renunță la incizia verticală, făcând numai renură în cutia de corn.

Secționează membrana cheratogenă, apoi decolează bureletele și pielea din regiunea coronară pe care le trage în sus ca un manșon. Dezarticulează falanga a doua și realizează hemostaza.

Drenajul este foarte bun și nu este tulburată circulația sanguină la nivel coronar.

Amputarea degetului la porcine

La această specie, a dat rezultate bune amputarea degetului fără păstrarea buretelului (Salvisberg).

1. Se aplică garoul.

2. Incizia cutanată circulară la 5-10 mm deasupra coroanei.

4. Incizie cutanată verticală pe partea laterală a chișiței care se unește cu incizia circulară coronară.

5. Decolarea lambourilor cutanate, secționarea tendoanelor și ligamentelor, urmată de îndepărtarea degetului.

6. Se asigură hemostaza prin ligaturi vasculare.

7. Se raclează cartilajul articular distal pe falanga proximală.

Plombaj cu antibiotice și pansament.

Amputarea unui deget la bovine

Indicații: panarițiu osteoarticular grav la vaci de talie mică.

Instrumentar: pentru incizie, hemostază și sutură, lingură Volkman, ferăstrău de sârmă sau cu lamă.

Anestezie: NLA, narcoză sau tranchilizare și anestezie regională.

Contenție: decubitală pe partea opusă degetului care urmează a fi operat.

Tehnica operatorie: Se recomandă amputarea de deget fără păstrarea bureletului, prin secționarea falangei a întîia.

1. Incizie cutanată circulară la 1 cm de burelet.

2. Incizia cutanată verticală de la bulet pe fața dorsală a degetului până la incizia circulară.

3. O incizie verticală posterioară de la onglonul rudimentar până la incizia circulară, deasupra călcâiului.

4. Decolarea lamboului cutanat și ridicarea lui peste bulet cu două fire tractoare sau cu pense.

5. Secționarea tendoanelor extensorilor și flexorilor.

6. Secționarea falangei a I-a cu ferăstrăul oblic de sus în jos și spre axul piciorului și se îndepărtează degetul.

7. Se netezesc marginile osului secționat, se face toaleta și se ligaturează vasele de sânge digitale.

8. Sutura lamboului cutanat în puncte separate.

9. Pansament protector și antibioticoterapie 6-10 zile.

19.8. CHESTIONAR

1. Care este scopul operației în forma hiperplastica a bursitei cronice?

a) Reducerea fenomenelor inflamatorii și protejarea regiunii împotriva traumatismelor

b) Drenarea lichidului acumulat și prevenirea recidivelor.

c) Îndepărtarea țesutului fibros, indurat..

d) Eliminarea țesuturilor necrozate și asigurarea drenajului.

e) Îndepărtarea formațiunii tumorale și aplicarea unui pansament compresiv.

2. Ce indicații are tenotomia flexorului profund la cal?

a) Javart tendinos, cheloid.

b) Plăgi accidentale incomplete.

c) Furbura acuta, arcare .

d) Buletură gravă, retracții tendinoase, spasm muscular cronic la cal.

e) Exostoze ale jaretului.

3. Ce este incastelura călcâielor?

a) Este o modificare patologică a formei copitei care se manifestă si prin atrofia falangetei.

b) Este cea mai gravă formă de incastelură care, pe lângă apropierea călcâielor, produce și compresiune asupra aparatului de amortizare.

c) Creșterea excesivă a cutiei de corn care devine casantă și nu se mai poate aplica potcoava.

d) Creșterea excesivă a cornului copitei la animalele potcovite defectuos.

e) Creșterea neuniformă a peretelui cutiei de corn la cabalinele nepotcovite.

4. Prin ce metode se poate reda elasticitatea peretelui lateral al cutiei de corn în incastelura călcâielor?

a) Subțierea uniformă a cutiei de corn până la "peliculă" și aplicarea unui unguent de copită.

b) Metoda Collin, se realizează prin cinci renuri, dintre care două sunt paralele cu marginea coronară, iar trei sunt verticale ajungând până în talpă.

c) Metoda Habacher prin trei renuri, care descriu o formă de trapez cu baza mare spre coroană.

d) Metoda Jolly – se fac trei renuri paralele orientate oblic de sus în jos și dinainte spre înapoi.

e) Se fac renuri divergente care se unesc sub burelet.

5. În seimele superficiale complete se efectuează diverse renuri cu scopul decompresării membranei cheratogene și stoparea progresiei spre țesuturile vii. Ce metode se folosesc în acest scop?

a) Metoda renurilor paralele. Se subțiază marginile seimei și apoi se fac renuri paralele pe direcția seimei.

b) Metoda Fischer – se fac renuri perpendiculare pe seimă, paralele cu marginea coronară la 2 cm de aceasta. Renurile sunt distanțate la 2 cm între ele și au lungimea de 2 cm.

c) Metoda renurilor divergente – se fac două renuri oblice plecând de la coroană din apropierea seimei și se termină la pelicula, la 2-3 cm de seimă în formă de "V".

d) Metoda Messler – se aseamănă cu metoda de la punctul c), la care se mai adaugă o renură orizontală la jumătatea seimei în forma literei "A" rasturnat .

e) Subțierea uniformă a cornului copitei sau aplicarea unor agrafe metalice.

6. Care este scopul operației în seimele profunde, complicate?

a) Crearea unor condiții de anaerobioză în plagă pentru stoparea dezvoltării germenilor Gram-negativi.

b) Indepartarea tesuturilor necrozate si rezectia seimei.

c) Oprirea progresiei seimei în profunzime.

d) Îndepărtarea secrețiilor purulente.

e) Aerarea țesuturilor infectate si indepărtarea zonelor de necroză.

7. Prin ce manopera se indeparteaza cornul copitei în seima profundă complicată?

a) Avulsie.

b) Avulsia cornului copitei în dreptul seimei împreună cu bureletul adiacent.

c) Se desprinde cornul copitei din apropierea seimei, cu foaia de jales.

d) Raclaj.

e) Rezectie.

8. Cum se extirpa fibrocartilajul in operatia de javart cartilaginos, prin acces coronar?

a) Incizie liniară la 2 cm deasupra bureletului pe toată lungimea fibrocartilajului prinzand marginea superioara.

b) Se face o incizie cutanată verticală, la jumătatea celei orizontale,deasupra bureletului, în "T" răsturnat și se decolează cele două lambouri pentru extractia fibrocartilajului.

c) Cu chiureta sau cuțitul Buss, ținând copita în extensie pentru a nu deschide fundul de sac articular.

d) Se dilacereaza de sus in jos cu foaia de jales.

e) Se dilacereaza de jos in sus cu foaia de jales.

9. Ce avantaj prezinta rezecția fibrocartilajului complementar prin metoda Müller Frick ?

a) Permite efectuarea unui tratament corect postoperator.

b) Permite aerarea plagii.

c) Asigura un drenaj foarte bun.

d) Necesita un efort mai mic si atentie deosebita.

e) Se simplifica tratamentul postoperator.

10. Cum se face rezecția fibrocartilajelor complementare prin metoda Bayer ?

a) Prin acces parietal

b) Prin acces coronar .

c) Prin acces parieto-coronar.

d) Prin rezectia peretelui lateral al cutiei de corn.

e) Prin avulsia furcutei

11. Ce indicații are operația în plăgi podale?

a) Empiem al micii teci sesamoidiene.

b) Necroza țesutului velutos, a cuzinetului plantar.

c) Necroza aponevrozei plantare, osteita falangetei.

d) Fractura falangetei .

e) Luxații podale, furbură cronică, javart cartilaginos.

12. Care este scopul operației în plăgi podale ?

a) Indepartarea corpului strain si a cuzinetului plantar.

b) Avulsia furcuței și barelor începând de la vârf.

c) Rezecția vârfului cuzinetului plantar.

d) Excizia aponevrozei plantare.

e) Drenarea micii teci sesamoidiene

13. Cum se face indepartarea onglonului prin metoda Bercoff?

a) Secționarea onglonului cu. ferăstrăul .

b) Se îndepărtează eminența piramidală si se chiuretează cartilajul.

c) Se face o renura paralela cu bureletul .

d) Prin dezarticulare cu foaia de jales.

e) Prin sectionare oblica cu ferastraul.

14. Prin ce se caracterizeaza amputarea unui deget la bovine prin metoda Bercoff ?

a) Amputarea unui deget cu pastrarea bureletului .

b) Amputarea degetului fara pastrarea bureletului.

c) Amputarea degetului se face prin dezarticularea falangei a II-a de prima.

d) Secționarea falangei I cu ferăstrăul oblic de sus în jos și dinafară spre înăuntru.

e) Amputarea falangei I cu ferastraul.

B I B L I O G R A F I E

1. ADAMEȘTEANU I., CĂPĂȚÂNĂ VL., Urgențe în medicina veterinară, Ed. Ceres, București, 1973.

2. AMMAN, K., Les suture en chirurrgie vétérinaire, Ed. Vigot Frères, Paris, 1973.

3. ARCHIBALD, J., Canine Surgery, Am. Vet. Publ. Inc. Santa Barbara, California, 1965.

4. ARCHIBALD, J., CATCOTT, J., Canine and Feline surgery, Ed. Am. Vet. Publ. Aanta Barbara, 1984.

5. BLIDARIU, T., Chirurgie generală – note de curs și lucrări practice I.A., București, 1977.

6. BOJRAB, J. M., Current techniques in small animal surgery, Ed. Williams and Williams, Philadelphia, 1990.

7. BOLTE, S., Ghid practic de propedeutică chirurgicală, Ed. Ceres, București, 1988.

8. BOLTE, S., Ghid practic de propedeutică chirurgicală, Ed. Ceres, București, 1988.

9. BOLTE, S., IGNA C., Chirurgie veterinară, Ed. Brumar, Timișoara, 1997.

10. CĂPĂȚÂNĂ, VL., RADU, I., Tehnici în chirurgia veterinară, Ed. Ceres, 1994.

11. CRISTEA, I., Ovariectomia la scroafă, Teză de doctorat, IANB, București, 1969.

12. CRISTEA, I., MARIA TEMELCU, MOROSAN, N., BOLTE, S., Propedeutică și tehnică operatorie veterinară, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983.

13. CRISTEA, I., MARIA TEMELCU, MOROSAN, N., BOLTE, S., Propedeutică și tehnică operatorie veterinară, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983.

14. CURCA, D., Fiziopatologie, vol. I., Ed. Fundației România de Mîine, București, 1995.

15. DASCHIEVICI , S., MIHĂILESCU, M., Chirurgie, Ed. Medicală, București, 1999.

16. DRAGOMIRESCU, C., POPESCU, I., Actualități în chirurgie, Ed. Celsius, București, 1998.

17. ELEFTERESCU, H. Contribuții privind tehnica osteosintezei elastice în arc secant la animalele mici. Teză de doctorat, București, 1994.

18. ELEFTERESCU, H., VASILESCU, M., Patologie chirurgicală veterinară, Ed. Printech, 2003.

19. GHEȚIE, V., HILLEBRAND, A., Anatomia animalelor domestice, vol. I, Ed. Academiei, București, 1971.

20. GRIGORESCU, I., Intervenții chirurgicale la animale, Ed. Agrosilvică, București, 1968.

21. GRIGORESCU, I., Propedeutică și medicină operatoare, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1973.

22. HALL L.W., CLARKE K.W., Veterinary Anaesthesia, 8th edition, Ed. Baillere, Tindal, London, 1983.

23. HICKMAN, J., Equine Surgery and Medicine, vol. I. Academic Press, Cambridge, G.B., 1985.

24. KNECHT, C.D., ALLEN AR., WILLIAMS, D.D., JOHNSON, J.H., Fundamental Techniques in Veterinary Surgery, Ed. W.B. Saunders Company, Philadelphia, 1981.

25. IONESCU, P. Lasere. Aspecte biomedicale în medicina veterinară, Ed. Tehnică, 1999.

26. LEAU, T., Corticoterapia în chirurgia veterinară, Ed. Fundației România de Mâine, București, 1999.

27. LEAU, T., Propedeutică și tehnică chirurgicală veterinară, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2001.

28. LEAU T., Patologie chirurgicală veterinară, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2003.

29. LEAU T., MIHAI IULIANA, LEAU F., Ghid practic de propedeutică și tehnică chirurgicală veterinară, Ed. Printech, București, 2003.

30 LEAU T. Anesteziologie , Propedeutica si Tehnica Chirurgicala , Ed. Printech, Bucuresti, 2003.

31. MARCENAC, L. M., Chirurgie générale vétérinaire, S.A. Editeur, Paris, 1974.

32. MATEȘ, N., Chirurgie generală. Propedeutică și tehnică chirurgicală, Ed. Medicală Veterinară, București, 1997.

33. MOROȘANU, N., Ortopedia animalelor de fermă, Ed. Ceres, București, 1984.

34. MUIR, W., HUBBELL, J., Handbook of Veterinary Anesthesia, The C.V. Mosby Comp. 1989.

35. MUIR, W., HUBBELL, J., Equine anaestesia monitoring and emergency therapy, The C.V. Mosby-Year Book, St. Cuis, U.S.A.

36. OEHME, T. W., PRIER, J. E., Textbook of Large Animal Surgery, Ed. Williams and Wilkins, Baltimore/London, 1974.

37. ORMROD, N., Guide pratique de Chirurgie opératoire du chien et du chat, Ed. Vigot, Frères, Paris, 1968.

38. OSHIRO, T., POPA, M., NICULAE, B., SAVU, B., Laseroterapia și chirurgia laser în dermatologie, Ed. S. C. Național Imprim. S.A., București, 2000.

39. POPA, FL., GILORTEANU, H., Chirurgie, vol. I, Ed. Național, București, 1998.

40. RADU N., Manual de anestezie și terapie intensivă, vol. I, Ed. Medicală, București, 1986.

41. RADU N., Manual de anestezie și terapie intensivă, vol. I., Ed. Medicală, București, 1988.

42. RĂDULESCU, P., Elemente de patologie și terapeutică chirurgicală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980.

43. RUBIN M., Manuel d’acupuncture vétérinaire, Ed. Maloine, Paris, 1976.

44. SANDU L., Cum tratăm durerea, Ed. Teora, București, 1986.

45. SEICIU, FL., BLIDARIU, T., Terapia chirurgicală a aparatului genital și a glandei mamare, Ed. Ceres, București, 1976.

46. SEVESTRE, J., Eléments de chirurgie animale, Ed. Maisons, Alfort, 1980.

47. SILBERSIEPE, E., BERGE, E., MULLER, H., Lehrbuch der Speziellen Chirurgie für Tierärzte, Stuttgart, 1965.

48. SLATER, D., Textbook of Small Animal Surgery, Second Edition, W. B. Saunders Company, Philadelphia, 1993.

49. STANCU, D., Anestezia animalelor domestice, Ed. Ceres, București, 1978.

50. STĂTESCU, C., CRIVINEANU, V., CRIVINEANU MARIA, Farmacoterapie veterinară, Ed. Fundației România de Mâine, București, 1997.

51. STROESCU, V., Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ed. Medicală, București, 1980.

52. STROESCU, V., Farmacologie, Ed. All, București, 1999.

53. SUTEU, I., BANDILA, T., CAFRITA, A., BUCUR, AL., CANDEA, V. Șocul, Ed. Militară, București, 1980.

54. TARCOVEANU, E., Elemente de chirurgie laparoscopică, vol. 2, Ed. Polirom, Iași, 1998.

55. TĂNASE, A., CRĂCIUNESCU, B., Patologie și clinică chirurgicală veterinară, ed. Sitech, Craiova, 2001.

56. VLĂDUȚIU, O., Patologie și clinică chirurgicală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1971.

57. VLĂDUȚIU, O., CÂMPEANU, N. Bolile membrelor la animalele domestice, Ed. Ceres, București, 1970.