Pronumele Si Adjectivele Pronominale Relativ Interogative

=== 21336 CUPRINS1 ===

Cuprins

Motivația lucrări……………………………………………………………3

CAPITOLUL I -Aspecte teoretice ………………………………………5

Istoric , caracteristici , definiție …………………………………….5

Pronumele și adjectivele pronominale relative………………………7

1.Pronumele relative…………………………………………………7

1.1.Definiție……………………………………………………..7

1.2.Clasificare……………………………………………………7

1.3.Categoriile gramaticale ale pronumelui relativ……………12

1.4.Sintaxa pronumelor relativ…………………………………18

1.5.Funcții sintactice……………………………………………19

1.6.Pronumele relative ca elemente relație…………………….23

2.Adjectivele pronominale relative………………………………..24

2.1.Definiție…………………………………………………….24

2.2.Forme………………………………………………………24

2.3.Declinare…………………………………………………..25

2.4.Morfosintaxa adjectivelor pronominale relative……………27

2.5.Adjectivele relative ca elemente de relație…………………28

Pronumele și adjectivele pronominale interogative………………..31

1.Pronumele interogative…………………………………………..31

1.1.Definiție……………………………………………………31

1.2.Clasificare…………………………………………………31

1.3.Morfologia…………………………………………………35

1.4.Sintaxa pronumelor interogative………………………….38

Funcții sintactice…………………………………………38

2.Adjectivele pronominale interogative……………………………42

2.1.Definiție……………………………………………………42

2.2.Forme………………………………………………………42

2.3.Morfologia adjectivelor interogative………………………42

2.5.Sintaxa adjectivelor interogative………………………….46

CAPITOLUL II – Delimitarea problemei pentru învățământul primar……………………………………………………………………..48

CAPITOLUL III – Principii și metode didactice………………………49

Principii didactice………………………………………………….49

Metode didactice…………………………………………………..51

CAPITOLUL IV – Aspecte aplicative…………………………………61

CAPITOLUL V –Concluzii……………………………………………..70

CAPITOLUL VI –Bibliografie………………………………………….72

2

=== L bibliografie ===

VI . BIBLIOGRAFIE

ANDREI , 1996 – M. Andrei , „ Limba română . Fonetică , lexicologie ,

morfosintaxă . Sinteze și exerciții” . București , Editura

Corint , 1996 ;

AVRAM ,1997 –M. Avram , „Gramatica pentru toț”i , București ,Editura

Humanitas , 1997 ;

BEJAN , 1995 –D. Bejan , „Gramatica limbii române” ,Compediu ,Cluj ,

Editura Echinox , 1995 ;

BERCA , 1974–I.Berca, „ Metodica predării limbii române” , București ,

Editura Didactică și Pedagogică , 1974 ;

BLIDEANU , 1981-E.Blideanu și I.Șerdean , „Orientări noi în metodologia

Studierii limbii române la ciclul primar” , București ,

Editura Didactică și Pedagogică , 1981 ;

BRÂNCUȘ , 1984-G. Brâncuș , „ Sinteze de limba română .Morfologia”

(coordonator Th. Hristea ) , București , Editura Albatros ,

1984 ;

CERGHIT, 1980 –I.Cerghit , „Metode de învățământ” , București , Editura

Didactică și Pedagogică , 1980 ;

CHIOSA , -C.G.Chiosa , „Metodica predării limbii române” ,

CIOMPEC , 1985 – G. Ciompec , „ Limba română contemporană” ,

(coordonator Th. Hristea) , București , Editura Didactică

și Pedagogică , 1985 ;

CONSTANTINESCU – DOBRIDOR , 1996 – Gh. Constantinescu-

Dobridor, „Morfologia limbii române”, București , Editura

Vox , 1996 ;

COTEANU , 1985-I.Coteanu , „Limba română contemporană” , București,

72

Editura Didactică și Pedagogică , 1985 ;

COTEANU , 1995 –I. Coteanu , „Gramatica de bază a limbii române” ,

București , Editura Garamond , 1995 ;

DIACONU , 1959-I. Gh.Diaconu , „Există pronume relative compuse în

limba română?” , L.R. , 1959 , nr. 2 ;

DIMITRIU , 1979 – C. Dimitriu , „Gramatica limbii române explicată.

Morfologia” , Iași , Editura Junimea , 1979 ;

DIMITRIU , 1994 –C.Dimitriu, „Gramatica limbii române explicată”,Iași ,

Editura Virginia , 1994 ;

EFTENIE , 2001 –N. Eftenie , „Introducere în metodica studierii limbii

române și literaturii române” , Pitești , Paralela 45, 2001 ;

FLOREA , 1964 –V.Florea , „Despre flexiunea pronominală” , în L.R. ,

1964 , nr. 5 ;

GABREA , 1972 –M. Gabrea , „Observații asupra pronumelor care , cine ,

ce „, L.R. , 1972 ;

GUȚU ROMALO , 1985 –V.Guțu Romalo , Limba română contemporană,

(coordonator I. Coteanu) , București , Editura Didactică și

Pedagogică , 1985 ;

IORDAN , 1978 –I. Iordan , V .Robu , „Limba română contemporană” ,

București , Editura Didactică și Pedagogică , 1978 ;

IRIMIA , 1987–D.Irimia , „Structura gramaticală a limbii române . Numele

și pronumele . Adverbul” , Iași , Editura Junimea , 1987 ;

IRIMIA , 1997 – D.Irimia , „Gramatica limbii române” ,Iași , Editura

Polirom , 1997 ;

73

LĂUDAT , 1973 –I.D.Lăudat (coordonator) , „Metodica predării limbii

române în școala generală”, București , Editura Didactică

și Pedagogică , 1973 ;

MACARIE , 1993–A.Macarie, D. Macarie , „Gramatica practică a limbii

române” , Editura Viitorul Românesc , 1993 ;

MOLAN , 1995 –V.Molan , „Limba noastră-i o comoară” , București ,

Petrion , 1995 , (Coresi) ;

NEAMȚU , 1970–G.G.Neamțu, „Despre calitatea de pronume a lui ce(cea,

cei, cele)” , C.L. , 1970 ;

NEAMȚU ,1999–G.G.Neamțu , „Teoria și practica analizei gramaticale,

Cluj-Napoca , Editura Excelsior , 1999 ;

PARFENE , 1999 –C. Parfene , „Metodica studierii limbii și literaturii

române în școală . Ghid teoretico – aplicativ” , Iași ,

Polirom , 1999 ;

POPESCU , 1997 –Șt. Popescu , „Gramatica practică a limbii române” ,

Editura Lider , București , 1997 ;

TIKTIN , 1945 –N.Tiktin ,Gramatica română , București , Editura Tempo,

1945 ;

TOȘA ,1983 –Al. Toșa , „Elemente de morfologie” , București , Editura

Științifică și Enciclopedică , 1983 ;

ZDRENGHEA , 1955 –M. Zdrenghea , „ Adjective determinative sau

pronume (posesive, demonstrative, interogative, relative sau

nehotărâte)” , L.R. , 1955 ;

ZDRENGHEA , 1970 –M. Zdrenghea , „Limba română contemporană

Morfologia” , Cluj , 1970 ;

ZUGUN , 1974 – P. Zugun , „Tipurile de flexiuni în limba română

Contemporană” , A.U.I. , XX , 1974 ;

74

=== E pron.relative ===

B. PRONUMELE ȘI ADJECTIVELE PRONOMINALE RELATIVE

1.PRONUMELE RELATIVE

1.1.DEFINIȚIE:

Pronumele relativ este pronumele care înlocuiește un substantiv în propoziții subordonate neinterogative (mai ales necircumstanțiale ), având un dublu rol sintactic : face legătura (relația) între subordonată și cuvântul determinat din propoziția regentă, ceea ce îl aseamănă cu conjuncțiile , dar îndeplinește și funcția de parte de propoziție în cadrul subordonatei pe care o introduce. Unele pronume relative pot înlocui și o propoziție întreagă (care , ce , ceea ce în propoziții atributive –

Ex. : Noi, care i-am fost colegi, îl cunoaștem.

El n-are supărare, ceea ce mă supără.

Trăsătura distinctivă , definitorie a clasei pronumelor relative este de natură sintactică ; pronumele relative sunt mijloace de exprimare a relațiilor sintactice dintre propoziții ; se cuprind în clasa mai amplă a elementelor relaționale , din care mai fac parte prepozițiile (la nivel propozițional), conjuncțiile și adverbele relative (la nivelul frazei).Deosebirea de conjuncție este asigurată de natura de subsistent a pronumelui . Deosebirea de adverbele relative , elemente de relație și totodată elemente substitutive , este dată de variabilitatea pronumelor relative în funcție de gen , număr și caz ; adverbele sunt invariabile.

1.2.CLASIFICARE:

Clasa pronumelor relative cuprinde trei subclase:

pronume relative absolute : ce , ceea ce;

pronume nehotărâte relative: oricine, orice, oricare, oricâți;

pronume interogative- relative: cine , ce, care, câți, câte câți, al câtelea.

Între cele trei subclase se manifestă unele deosebiri semantice.

7

a) Conținutul semantic al pronumelor din prima subclasă se situează între general și particular .Sensul general rezultă din participarea pronumelui relativ , împreună cu verbul-predicat cu care intră într-o relație de interdependență sau de dependență și împreună cu ceilalți determinanți ai verbului , la conținutul semantic global al propoziției pe care o introduce în frază: „Dar știe oricine

Că ceea ce nu e nu simte dureri”(M. Eminescu, I, p. 38)

[ ceea ce nu e= inexistentul]

Sensul general al pronumelui relativ se dezvoltă într-un raport de substituție cu întreaga propoziție pe care o marchează ; sensul general al

pronumelui relativ este sensul întregii propoziții .

Sensul particular , limitat, al pronumelui rezultată din înscrierea lui într-un raport de substituție cu un substantiv:

Ex : A primit ceea ce și-a dorit de mult.

[ceea ce =un trandafir mov, de exemplu] .Sintagma un trandafir mov este conținutul semantic realizat într-un enunț dat pentru pronumele relativ ceea ce(sensul particular ), dar ,prin intermediul lui , și sensul întregii propoziții :ceea ce și-a dorit de mult (sensul general).Propoziția adaugă , prin verb și prin ceilalți constituenți , diferite sensuri substantivului care intră direct în raport de substituție cu pronumele : “trandafirul dorit „ .

Dintre pronumele relative absolute , pronumele ceea ce , cu sens neutru , când se întrebuințează anaforic , conține în el însuși planul semantic global al unei propoziții pe care reia , în interiorul unei relații sintactice de apoziție :

Ex. „ Să reclame, în caz că ar fi fost dezavuați de noul regim, ceea

ce , credea el, i-ar fi dăunat”(G. Călinescu ). [ceea ce =să mărturisească a fi tatăl unor copii dezarmați de noul regim].

Preia conținutul semantic global al unei propoziții (sau grup de propoziții ) și pronumele ceea ce în enunțuri sintactice cu caracter emfatic , purtând amprenta influenței sintaxei limbii franceze sau italiene:

Ex: „Ceea ce mi s-a părut totdeauna ciudat în casa dumneavoastră ,

era că vă iubeați unii pe alții fără să v-o spuneți”(T. Arghezi ).

Dacă ceea ce , care are valoare neutră , este considerat ca unitate lexicală indivizibilă și, deci, neanalizabilă ca relație de determinare între un regent ceea și un subordonat ce, cel ce constituie obiectul unei discuției în acest sens. De exemplu , Al. Graur este de părere că în enunțul Nu e nebun cel ce mănâncă șapte pâini , ci cel ce i le dă. –cel ce , nu introduce subiective , cum se susține în Gramatica limbii române , și „nu putem lua în bloc pe cel

8

ce ca pronume relativ ( cum face Gramatica Academiei ) deoarece este clar pentru oricine că avem un pronume demonstrativ ,cel, și unul relativ ce –(nu se poate întru-un cuvânt )”.Al. Graur afirmă că “singura soluție corectă este că ce introduce propoziții atributive pe lângă demonstrativul cel. Urmează că aceasta face parte din propoziția principală . Dar prin încorporarea acestui pronume , inutilizabil fără atribuirea următoare, principala devine insuficientă. Ex. :L-am văzut pe cel –nu înseamnă nimic. Cu atât mai mult este valabilă această afirmație când cel ce este plasat la începutul frazei .

Ex. :” Cei ce rabdă rugul ș-a trăi mai vor / Merită să-l poarte spre rușinea lor.” (Graur , 1956,p.136).

Forma ceea ce se folosește numai cu valoare de neutru (“faptul care „).Ea nu are G.-D.-ul celei (a) ce , dar poate servi la redarea sensurilor de G. și de D. prin construcții prepoziționale : pentru G. singura construcție echivalentă –uzuală- este a ceea ce (importanța a ceea ce s-a discutat ), iar pentru D. Se folosesc , mai rar , construcții cu aceeași prepoziție a (contrar a ceea ce am învățat ) sau cu la (a acordat atenție la ceea ce o privea).Caracterul unitar al formei ceea ce rezultă , între altele , din imposibilitatea disocierii prin prepoziții : deși nu sună prea bine , o construcție ca De ceea ce avea nevoie era o baie e acceptabilă , dar ceea de ce…e imposibilă . Valoarea de neutru a formei ceea ce se oglindește în acordul cu forme de masculin – neutru : tot ceea ce , Ceea ce a spus e interesant; Ceea ce e remarcabil este că …; acordul formal la feminin (Ceea ce e considerată o lipsă )constituie o greșeală .

b) Pronumele din subclasa a II-a vin în enunț cu sensul din clasa care le este proprie prin trăsătura semantică individualizatoare : pot fi substituite de orice substantiv , întrucât raportul de substituție se caracterizează prin nedeterminare , în sensul unei generalități nedeterminate : “Oricine cere să intre poate intra în acest cerc”. Unele limite în această semantică nedefinită a pronumelor nehotărâte relative introduce , prin conținutul său lexical , verbul-predicat al propoziției : “Vine oricine” (sens de generalitate , nediscriminare absolută : pronume nedefinit ), „Vine oricine plătește bilet” (sensul de generalitate este limitat la trăsătura introdusă de sintagma verbală: plătitorul de bilete: pronume nedefinit relativ ).

Pronumele nehotărâte compuse dintr-un relativ de bază și ori- (oricare , orice, oricine, oricât) sunt singurele nehotărâte care pot introduce propoziții subordonate și de aceea se numesc nehotărâte relative . Adăugarea lângă ele a unui pronume (pur) relativ este superfluă : se spune „Oricine trecea pe drum era poftit la petrecere” ,nu” Oricine care trecea..”.

9

c) Pronumele din subclasa a III-a , în legătură cu specificul clasei din care provin , au conținutul semantic variabil în funcție de substantivul care urmează a fi dat ca răspuns și care este nedeterminat . Propoziția pe care o introduce pronumele relativ –interogativ delimitează sau direcționează perspectiva semantică în care se înscrie conținutul semantic al pronumelui :

Ex. : „M-a întrebat cine a trădat.”[ trădătorul].

Când introduce propoziții atributive , pronumele relativ conține numai sensul particular , preluat de la substantivul pe care îl reia anaforic :

Ex. : „ Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi

Care –ncearcă prin poeme să devie cumularzi.”(M.Eminescu,I,p.137).

Pronumele CARE are genul și numărul substantivului înlocuit s(cazul depinzând de întrebuințările pronumelui ), iar adjectivul care se acordă în gen , număr și caz cu substantivul însoțit . La genitiv există forme diferite după topică : G. antepus are forme fără particula –a și este precedat în mod obligatoriu de articolul posesiv al… (în a cărui casă), iar G. postpus are forme cu –a și nu este însoțit de articolul al (în casa căruia ).

Ca înlocuitor al unei propoziții , pronumele care apare numai însoțit de prepozițiile drept, după , la, pentru:

Ex. :M-am odihnit puțin, după care am continuat lucrul .

Mi-am revenit , drept care pot continua .

Repetarea în aceeași frază a mai multor pronume care este supărătoare prin monotonie și, uneori , generează confuzii cu privire la cuvântul înlocuit „A repeta un cuvânt de două ori într-o pagină e deja nițeluș cam plictisitor… Dar să repeți pe care nu de două ori , ci de patru și de cinci ori , nu într-o pagină , dar într-o frază …e aproape intolerabil.”(Tudor Arghezi). Trebuie distinse , pe de o parte , frazele în care acest pronume apare în forme flexionare diferite –care , al cărui , sau cărei, cărora–și, pe de alta , frazele în care propozițiile introduse prin care sunt coordonate între ele , fie prin joncțiune – și care , sau care , dar care , deci care- , fie prin juxtapunere , în enumerări caracteristice perioadelor retorice : El , care a muncit fără răgaz, care a renunțat la concedii , care a reușit să…). Cele mai multe procedee de evitare a repetării lui care sunt diverse modalități de contragere , de transformare a unor propoziții atributive în atribute : înlocuirea predicatului prin participiul sau gerunziul aceluiași verb (care a rezultat rezultat , care aparține aparținând; o construcție intolerabilă ca „Băiatul care locuiește în casa care s-a construit în anul care a trecut… poate fi corectată prin contragerea ultimelor două atributive : în casa

10

construită anul trecut ; printr-un adjectiv propriu-zis din aceeași familie cu verbul predicat (care existăexistent, care se referăreferitor).

Repetarea lui care poate fi evitată și cu menținerea propoziției atributive respective , prin înlocuirea sinonimică a lui care cu alt pronume relativ și anume ce (care însă are anumite restricții gramaticale , contextuale și stilistice ), sau cu un adverb relativ (numai când pronumele care este construit cu prepoziție și antecedentul său este un substantiv din sfera semantică a adverbului : locul în care ne-am întâlnit (locul unde ne-am întâlnit ; perioada în care am lipsit (perioada când (sau cât) am lipsit).

Relativul invariabil CE pune mai puține probleme decât care. Principala problemă este aceea a concurenței dintre pronumele ce și care în propoziții atributive . Folosirea lui ce în locul lui care în propoziții atributive este o caracteristică a exprimării prețioase , întâlnită în special în scris ; admisă în poezie , ea nu e recomandabilă decât în situații extreme care impun înlocuirea lui care, având unele restricții gramaticale :

ce nu poate apărea în locul formelor de G.-D. ale lui care și nici în construcții prepoziționale ;

uneori dă naștere la confuzii între N. și Ac. (complement direct): în sentimentul ce naște acest poem pronumele poate fi la fel de bine subiect (=sentimentul care naște ( =generează) poemul)și complement (=sentimentul pe care îl naște(=trezește) acest poem)!

ca înlocuitor al unei propoziții pronumele ce apare numai în propoziții apozitive –adesea antepuse sau intercalate -, de obicei cu un predicat nominal (mai ales ,ce e drept ,dar și ce e ciudat /curios/straniu sau amuzant, important, îngrijorător ,rău). Ex.:Nu avea bani , ce-i drept; Ce-i drept , nu avea bani ;Nu avea , ce-i drept , bani.

Relativul CINE se folosește în propoziții atributive propriu-zise obișnuite (care determină substantive neverbale ) numai în forma de G. cui fără prepoziție : Mă duc la casa cui mă așteaptă ; în atributive care determină substantive verbale cine poate apărea în caz (cu sau fără prepoziție ), cu excepția N. : acordarea de premii cui merită …(D.), înlocuirea cu cine trebuia … (Ac.). Probleme de corectitudine pune folosirea formelor cazuale ale lui cine în propoziții subordonate neatributive : trebuie evitate construcțiile de tipul Cine are bani nu-i pasă de nimic ,simțite ca anacoluturi ( corect : Cui are bani nu-i pasă…).

11

Relativul CÂT nu prezintă alte aspecte decât interogativul omonim:

se referă la cantitatea sau la numărul obiectelor ; nu dispune de forme pentru G. –D. singular , ci numai pentru G.-D. plural ;

poate deveni adjectiv pronominal relativ , tot în poziție proclitică (Știu câtă voință are ; Presupun cât efort depune ).

are uneori sensul unui pronume nehotărât ( când este la plural): Câți(=oricâți) îl văd de el se plâng.(V. Alecsandri ).

nu trebuie confundat cu adverbul relativ cât sau cu prepoziția cât (cu regim de acuzativ ):

Ex. : “ Răcni cât îl țineau puterile “(E. Camilar – adverb relativ );

“ Mare cât o zi de post “(G. Coșbuc –prepoziție);

„… găsesc pământ cât să-mi așez pe el cortul… »(E. Camilar- pronume relativ).

Pronumele relativ regional DE , invariabil , din construcții ca: Omul de trece pe stradă e tatăl meu, Omul de i-am luat marfa vrea banii și , mai ales , din îmbinări ca ăl (a) de , nu este admis în exprimarea literară .

1.3.CATEGORIILE GRAMATICALE ALE PRONUMELUI RELATIV

Sub aspect structural , pronumele relative se grupează în două subclase :

pronume relative simple : cine, care, ce, cât, câtă, câte, al câtelea, a câta;

pronume relative compuse: oricine , orice , oricare , oricâți.

Pronumele relative se flexionează în funcție de gen, număr și caz . Rămân invariabile pronumele ce, orice, ceea ce. Celelalte pronume se caracterizează prin diferite grade de variabilitate : sunt variabile în funcție de gen , număr și caz pronumele care și oricâți , în funcție de număr și caz , pronumele câți , oricâți ,în funcție numai de caz , pronumele cine , oricine și în funcție numai de gen pronumele al câtelea.

GENUL

Opoziția masculin –feminin este realizată de pronumele câți și oricâți numai la plural , N. – Ac. , de pronumele al câtelea , numai la singular N.-Ac. , iar de pronumele care și oricare , numai la singular G.-D. .

În planul expresiei , opoziția se realizează prin desinențe libere la N.-Ac., înscrise în flexiunea internă , la G.-D. sau numai prin flexiune

12

internă (pronumele al câtelea /a câta).

Pronumele compus ceea ce are formă de feminin , dar sens neutru :

Ex. : “Urechea lui îi șoptea în gânduri lungi tocmai ceea ce voia el să i se răspundă”(M. Eminescu , Proză literară, p. 46).

La N.-Ac. desinențele sunt aceleași cu cele din flexiunea nominală:-i/-e: câți / câte.

La G.-D. , desinențele de caz , diferite în funcție de gen , sunt specifice flexiunii pronominale : -ui / -ei : căruia, oricăruia / căreia, oricăreia.

NUMĂRUL

Opoziția singular- plural este realizată în toată paradigma cauzală de pronumele cel ce și numai la G.-D. . de pronumele care și oricare . Pronumele cel ce exprimă opoziția la primul constituent , prin desinență:

N. Ac.: -o / -i : cel ce / cei ce ;

G. D. : -ui / -or : celui ce / celor ce.

La N. -Ac. se produce și alternanța fonetică l / i : cel / cei.

Pronumele care și oricare exprimă opoziția prin desinențe înscrise în flexiune internă , fiind urmate de particula deictică –a : G.-D. : -ui , -ei (a) / -or (a) : căruia, căruia / cărora ; oricăruia , oricăreia, oricăruia.

CAZUL

PRONUMELE RELATIVE SIMPLE

Declinarea pronumelui relativ este identică cu declinarea pronumelui interogativ . Formele lui sunt aceleași , dar întrebuințarea este diferită de a celui interogativ. Pronumele care , oricare (la singular și plural) și câți și oricâți (numai la plural ) exprimă opoziția cazuală prin desinențe , la G. D. înscrise în flexiune internă .

CARE

Înlocuiește nume de persoane (omul care intră este vecinul meu ), de animale (Văd un câine care este negru ), de obiecte (Creionul cu care scrii este roșu).

Numai G. și D. singular au forme diferite după gen și număr . La G. și D., singular și plural , există două forme : cu –a ( căruia , căreia , cărora) și fără –a (cărei, cărui, căror). Formele fără –a se pot confunda cu adjectivele pronominale .

Ex.: N. : Băiatul care a intrat este din Grecia.

G.: Băiatul cu părinții căruia ai vorbit va sosi mâine

aici.

Spune-mi al căruia este acest caiet.

Băiatul în a cărui mașină ai urcat este foarte bogat.

D.:Băiatul căruia îi telefonezi te va ajuta foarte mult.

Ac.:Am întâlnit un băiat cu care am vorbit foarte

mult.

FOLOSIREA LUI CARE LA G. :

În propoziții atributive :

1.Pronumele relativ este precedat de articolul posesiv al , a, ai, ale și nu are –a final . În această situație se constată că:

articolul posesiv se acordă cu substantivul de după pronumele relativ , substantiv care coincide cu numele obiectului posedat ;

pronumele relativ are genul substantivul din regentă , care coincide cu numele posesorului și pe care relativul îl reia în subordonată ;

articolul posesiv este precedent , de regulă, de prepoziții ;

Se disting câteva situații :

a)Substantivul din regentă este la masculin singular ( pronumele relativ în G. stă după substantivul determinat din cadrul propoziției atributive), substantivul din subordonată ( numele obiectului posedat) este la:

masculin singular :Inginerul cu al cărui coleg vorbesc…

feminin singular :Inginerul cu a cărui colegă vorbesc…

neutru singular: Inginerul cu al cărui stilou scriu…

masculin plural : Inginerul cu ai cărui colegi vorbesc…

feminin plural: Inginerul cu ale cărui colege vorbesc…

neutru plural: Inginerul cu ale cărui stilouri scriu…

b)Substantivul din regentă este la masculin plural (pronumele relativ în G. stă înaintea substantivului determinat din cadrul propoziției atributive ),

14

substantivul din subordonată este la :

masculin singular: Inginerii cu al căror coleg vorbesc…

feminin singular : Inginerii cu a căror colegă vorbesc…

neutru singular: Inginerii cu al căror stilou scriu…

masculin plural: Inginerii cu ai căror colegi vorbesc…

feminin plural: Inginerii cu ale căror colege vorbesc…

neutru plural : Inginerii cu ale căror colege vorbesc…

În acest fel pot construi fraze în care substantivul regent este la feminin singular și plural , precum și neutru singular și plural . Regula acestui acord “ încrucișat “ este următoarea : articolul posesiv se acordă cu substantivul din propoziția atributivă ( nu cu substantivul precedent sau cu pronumele imediat următor ), iar pronumele relativ cu substantivul înlocuit din regentă (nu cu substantivul următor al cărui atribut este). Schematic :

propoziția regentă propoziția atributivă

substantivul (prep.)-art. posesiv –pron .relativ-s

antecedent

(înlocuit de pronume )

2.Pronumele relativ nu este însoțit de articol posesiv . Se pot constata următoarele :

-pronumele relativ –a (final);

-el are genul și numărul substantivului din regentă ;

-substantivul cu care începe subordonata atributivă este precedat de prepoziție.

Substantivul din regentă este la masculin singular:

Inginerul în mașina căruia mă plimb…

Substantivul din regentă este la masculin plural:

Inginerii cu mașinile cărora mă plimb…

Substantivul din regentă este la feminin singular:

Colega cu mașina căreia mă plimb…

Substantivul din regentă este la feminin plural:

Colegele cu mașinile cărora mă plimb…

În această ipostază , pronumele relativ poate fi precedat de prepoziții și de locuțiuni prepoziționale de G. Și aici relativul are genul și numărul substantivului din regentă.

Colegul înaintea (în fața ) căruia stau…

Clădirea în spatele căreia este mașina a fost renovată.

În propoziții neatributive :

-pronumele relativ are întotdeauna –a(final);

15

-el este întotdeauna însoțit de articol posesiv ;

-nu se pune problema apariția unei confuzii sau greșeli :

Nu știu al căruia (al căreia , al cărora ) este pixul.

CINE

Înlocuiește numai nume de persoane , comune și proprii . Nu are forme diferite după gen și număr.

N. cine Nu știe cine intră în sală .

G. (al,a,ai,ale) cui Nu a spus al cui este câinele .

Nu știe în casa cui să intre .

Nu știe în a cui casă să intre.

D. cui Vrea să știe cui îi telefonezi.

Ac. cine N-am aflat pe cine așteaptă.

CE

Înlocuiește , de regulă, nume de obiecte ; când este egal cu care poate înlocui și nume de persoane : Ex.: Nu-i știu pe băieții ce au venit acum.

Nu are forme diferite după gen și număr . În propoziții neatributive e mai greu de stabilit de ce gen este : Ex. : Spune-mi ce se aude .

N. ce Nu a spus ce s-a întâmplat.

G. – –

D. – –

Ac. ce Nu vrea să-l întrebe cu ce scrie .

CÂT ( CÂTĂ, CÂȚI , CÂTE )

Cât înlocuiește , ca și pronumele interogativ omonim , substantive care denumesc substanțe , alimente etc. , care sunt de genul neutru și care nu se folosesc la plural.

16

N. Coniacul cât nu s-a vândut va fi returnat depozitului.

Nu știu cât s-a vândut din vin .

Ac. Spune-mi cu cât ai vândut marfa.

Câtă înlocuiește substantive feminine din aceleași sfere semantice ca în cazul lui cât , substantive care nu se folosesc la plural.

N. Berea câtă s-a vândut ieri a fost adusă de la Oradea .

Ac.Dacă sosește făină, te rog să-mi spui cu câtă acoperi nevoile cartierului

Câți și câte înlocuiesc substantive la numărul plural , care denumesc persoane și obiecte , de genurile masculin (câți) și feminin –neutru (câte).Ex.:

N. Știe câți au venit.

G. Nu ne-a spus în casele câtora a intrat .

Spune-mi ale câtora dintre ei sunt cărțile .

D. Colegii câtora le-am telefonat au sosit foarte repede.

Ac. Toți băieții cu câți am vorbit au fost de acord.

AL CÂTELEA , A CÂTA

N.al câtelea , a câta

Ac. al câtelea , a câta

Au forme de singular de genurile masculin , neutru și feminin.

N. Spune-mi al câtelea / a câta ești pe listă .

Ac. Nu știu cu al câtelea (a câta ) dintre ei (ele)ai vorbit.

PRONUMELE RELATIVE COMPUSE:

CEEA CE

Are o poziție aparte între pronumele relative compuse , nu trebuie considerat femininul lui cel ce (femininul acestuia este cea ce ), întrucât el are valoare neutră ,putându-se folosi , în egală măsură ,cu referire atât la masculin , cât și la feminin singular.

El nu are forme pentru G. și D. .Forma celei ce , dată de manuale , este G. și D. lui ceea ce , pe care am pus-o între paranteze , întrucât această combinație se folosește mai puțin .

Pronumele relativ compus ceea ce exprimă G. prin morfemul prepozițional a .Ex. : În baza a ceea ce mi-ai spus , m-am înscris și eu.

Cazul pronumelui relativ poate fi impus de funcția sintactică pe care o realizează în propoziție .

17

Ex. : N. Nu știu cine va veni.

G. Nu știu a cui carte s-o iau.

Ac. Nu știu pe cine să invit .

sau de funcția sintactică a propoziției pe care o introduce:

-completivă directă Ac. :Premiez pe cine vine primul .

-subiect propozițional N.: Ia premiu cine vine primul.

-completivă indirectă D.: Ofer acest premiu cui vine primul.

1.4. SINTAXA PRONUMELUI RELATIV 

PREZENTARE GENERALĂ

La nivel sintactic pronumele relative își fixează identitatea specifică între celelalte pronume ; au funcție dublă :

îndeplinesc rolul de elemente de relație în frază ;

realizează diferite funcții sintactice , în propoziția pe care o marchează.

Din punctul de vedere al primei funcții se manifestă o serie de deosebiri :

Pronumele relative absolute funcționează totdeauna și ca elemente de relație ; nu este posibilă întrebuințarea lor autonomă : Ex.: A făcut ceea ce .

Pronumele nehotărâte relative se deosebesc de pronumele nehotărâte cu care au aceeași formă , prin rolul de element de relație . Întrebuințați autonom , termenii oricine , orice, oricare sunt pronume nehotărâte : Ex.: Vine oricine / Vine oricine vrea. (pronume nehotărâte / pronume relativ).

Pronumele interogative-relative caracterizează stilul indirect ; sunt mărci ale unor interogative indirecte ; regentul este , de aceea , în mod frecvent , un verb al zicerii sau un substantiv din același câmp semantic : Ex.: “ Și de –ntrebați atuncea , vouă ce vă rămâne ?

Munca , din care dânșii se-mbată în plăceri”. (M. Eminescu,I,p.60).

În propozițiile pe care le marchează ca atare , ca având statut propozițional , pronumele relative intră în toate relațiile sintactice (cu excepția relației de incidență) și realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului (cu excepția funcției de complement predicativ ).

Ca determinant , pronumele relative realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului , cu excepția funcțiilor de atribut circumstanțial și complement predicativ .

18

1.5.FUNCȚII SINTACTICE:

CINE

subiect : Nu a spus cine vine .

nume predicativ :

în N. : Nu știu cine este el.

în G. fără prepoziții : Întreabă-l al cui este pixul.

cu prepoziții: Nu mi-a spus contra cui este scrisoarea .

în Ac. cu prepoziții: Spune-mi de la cine este scrisoarea .

Nu știu ca cine este el.

atribut pronominal genitival : N-am aflat în casa cui / în a cui casă

ai stat.

complement indirect : Nu mi-a spus pe cine să anunț.

complement indirect:

-în G. cu prepoziții : N-am aflat contra cui lupți.

fără prepoziții: N-am aflat cui i-a telefonat.

-în Ac. cu prepoziții : Nu știu despre cine ai vorbit.

complement de agent: Nu vrea să spună de cine a fost bătut .

complement circumstanțial de loc :

-în G. cu prepoziții (locuțiuni prepoziționale) : Nu știu înaintea

cui (în fața cui) stai.

-în Ac. cu prepoziții: N-am spus lângă cine a stat.

complement circumstanțial de mod în Ac. cu prepoziții: Nu mi-a

spus ca cine a procedat.

complement circumstanțial de cauză :

-în G. cu locuțiuni prepoziționale : Nu știe din cauza cui a

întârziat.

-în D. cu prepoziții : Am aflat datorită cui s-au petrecut toate

acestea.

-în Ac. cu prepoziții : N-a aflat pentru cine a fost criticat .

complement circumstanțial de scop :

-în G. cu locuțiuni prepoziționale : Nu știe în folosul cui ai

lucrat.

-în Ac. cu prepoziții : Nu mă interesează pentru cine te lupți.

19

CARE

subiect: Omul care a intrat este colegul meu.

N-am văzut care a plecat.

nume predicativ:

-în N.: Nu știu care sunt ei.

-în G. cu prepoziții : Nu știe împotriva căreia dintre ele este.

fără prepoziții : Nu mă interesează al căreia este stiloul.

-în Ac. cu prepoziții : Nu știe de la care este scrisoarea .

atribut pronominal genitival : N-a precizat în mașina căruia / în a

cărui mașină se va urca.

complement direct: Colegul pe care l-ai condus la gară are mulți

frați .

complement indirect :

-în G. cu prepoziții : Nu știu contra căruia te vei pronunța.

-în D. fără prepoziții : Copiii cărora le-ai scris sunt absenți azi.

-în Ac. cu prepiziții :Filmul despre care vorbești este foarte bun.

complement de agent , în Ac. cu prepoziții : Nu știu de care / de

către care ai fost anunțat.

complement circumstanțial de loc :

-în G. cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale : Clădirea

înaintea căreia / în dreptul căreia ai parcat mașina este

foarte veche.

complement circumstanțial de timp :

-în G. cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale : Fata înaintea

căreia ai plecat se numaște Maria.

-în Ac. cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale : Ziua în care

am venit la noi a fost foarte frumoasă .

N-am aflat o dată cu care ai venit.

complement circumstanțial de mod:

-în G. cu locuțiuni : Planul pe baza căruia ai lucrat este bun.

-în D. cu prepoziții : Metoda conforma căreia am lucrat este cea

mai bună.

-în Ac. cu prepoziții : Atenția cu care mă urmărește , îl obosește.

complement circumstanțial de cauză:

20

-în G. cu locuțiuni prepoziționale :Accidentul din cauza căruia

a întârziat s-a produs la ora 10.

-în Ac. cu prepoziții :Băiatul pentru care ai fost pedepsit nu este

colegul tău.

-în D. cu prepoziții : Accidentul datorită căruia ai întârziat s-a

produs la ora 10.

complement circumstanțial de scop:

-în G. cu locuțiuni prepoziționale : Examenul în vederea căruia

te pregătești va avea loc mâine.

-în Ac. cu prepoziții : Examenul pentru care te pregătești va

loc mâine.

CE

subiect : Nu știu ce se aude.

nume predicativ :

-în N. : Spune-mi ce este

-în Ac. cu prepoziții: Nu știu de la ce este această piesă.

complement direct :

-în Ac. cu prepoziții: L-am întrebat despre ce a vorbit cu tine.

fără prepoziții: Nu știu ce citești.

complement de agent: Nu mi-a spus de ce i-a fost pătată cămașa.

complement circumstanțial de loc : N-a spus pe ce și-a pus lucrurile.

complement circumstanțial de mod : Spune-mi după ce te orientezi în

pădure.

complement circumstanțial de cauză în Ac. : Nu a spus pentru ce a

fost arestat.

complement circumstanțial de scop în Ac. : Întreabă-l pentru ce a

venit aici.

CÂT, CÂTĂ

subiect : Nu știu cât / câtă s-a vândut.

complement direct : Spune-mi cât / câtă consumi.

complement indirect : Întreabă-l la cât / la câtă s-a gândit.

complement circumstanțial de loc :Fiindcă ai mai mult teren agricol,

spune-mi pe cât cultivi grâu.

21

e) complement circumstanțial de timp:Spune-mi la cât te scoli dimineața.

În timpul cât ai stat acolo te-ai odihnit.

f)complement circumstanțial de mod : Nu mi-ai spus la cât îți

apreciază efortul.

CÂȚI, CÂTE

subiect : Spune-mi câți / câte sunt ele.

b)nume predicativ :

-în N. : Nu știu câți sunt ei / câte sunt ele.

-în G. fără prepoziții: Întreabă-l ale câtora dintre ei sunt aceste

mașini.

cu prepoziții: Nu mi-a spus contra câtora este.

c)atribut pronominal genitival : Oamenii în casele câtora am intrat

lucrează în agricultură.

d)complement direct : Nu ne-a întrebat pe câți i-am ajutat / pe câte le-am

ajutat.

e)complement indirect :

-în G. cu prepoziții : Colegii contra câtora a avut obiecții s-au

supărat pe el.

-în D. fără prepoziții : Toți / toate câtora le-ai telefonat au plecat.

-în Ac. cu prepoziții : Spune-ne cu câți / câte ai vorbit.

f)complement de agent : Nu-l interesează de către câți / câte a fost

apreciat.

g)complement circumstanțial de loc :

-în G. cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale : Nu mă interesează

deasupra câtora te situezi.

Nu a spus în fața câtora s-a așezat.

-în Ac. cu prepoziții : L-am întrebat lângă câți / câte a stat.

h)complement circumstanțial de timp :

-în G. cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale : N-am aflat înaintea

câtora ai vorbit.

Ai stat acolo mai multe zile. Vrem să te întrebăm pe parcursul

câtora te-ai întâlnit cu prietenii.

i)complement circumstanțial de mod în Ac. cu prepoziții : A fost

apreciat după câte a realizat.

j)complement circumstanțial de cauză :

22

-în G. cu locuțiuni prepoziționale : Prietenii din cauza câtora ai

avut de suferit și-au cerut scuze.

-în Ac. cu prepoziții : Nu știe pentru câți / câte a fost penalizat.

-în D. cu prepoziții : N-am aflat datorită câtora a suferit.

k)complement circumstanțial de scop :

-în G. cu locuțiuni prepoziționale : Nu ne-a spus în favoarea câtora

lucrează.

-în Ac. cu prepoziții : Nu ne-a spus pentru câți / câte lucrează.

1.6. PRONUMELE RELATIVE CA ELEMENTE DE RELAȚIE

Definiția pronumelor relative se justifică parțial prin aceea că ele introduc propoziții subordonate (leagă propoziții subordonate de regente ). Ele pot fi precedate sau nu prepoziții.

Toate pronumele relative introduc mai multe tipuri de subordonate . Pronumele cine , care , câți , câte introduc subordonate și la formele de G. și D. .

CINE

a)Subiectivă : Nu se știe cine pleacă / cui telefonează.

b)Predicativă : Întrebarea este cu cine va pleca / înaintea cui a sosit .

c)Atributivă : L-a deranjat întrebarea pe cine va ajuta / ale căruia sunt

cărțile.

d)Completivă directă : Nu a știut pentru cine a lucrat.

e)Completivă indirectă : Nu m-am gândit cine va veni în locul tău / al

cui este pachetul / căruia îi voi telefona.

f)Circumstanțială de loc : Mergem la cine ne invită.

CARE

a)Subiectivă : Nu s-a precizat care va pleca / cu care se va plimba / a cui

este mașina / căruia îi va scrie.

b)Predicativă : Preocuparea lui este cu care dintre fete să se întâlnească /

ale cui sunt pozele.

c)Atributivă : Fetele care intră sunt colegele mele.

d)Completivă directă :Nu știu care intră / despre care vorbești / cărora le

va scrie / cui îi va telefona.

23

e)Completivă indirectă : Mă tem de care intră acum în sală.

f)Circumstanțială de loc : Mergem la care ne cheamă.

CE

a)Subiectivă : Nu se vede ce faci .

b)Predicativă : El devine ce vrea .

c)Atributivă : Ai spus un lucru ce deranjat.

d)Completivă directă : N-a spus ce va citi.

e)Completivă indirectă : A fost impresionat de ce a văzut acolo.

f)Circumstanțială de loc : Mă îndrept spre ce se vede.

CÂT, CÂTĂ

a)Subiectivă : Nu a spus cât / câtă s-a vândut.

b)Predicativă : Întrebarea este cât / câtă s-a consumat.

c)Atributivă : Vinul cât a rămas l-a consumat cu prietenii.

Mâncarea câtă ți-a trimis-o îți ajunge pentru două zile.

d)Completivă directă : N-am aflat cât / câtă ai comandat .

e)Completivă indirectă : Nu s-a gândit cu cât / câtă va rămâne.

CÂȚI, CÂTE

a)Subiectivă : Nu s-a stabilit câți / câte au plecat.

b)Predicativă : Întrebarea este cu câți / câte se va plimba / în casele

câtora va intra / câtora le va scrie.

c)Atributivă : Toți câți au fost acolo au plecat.

Au venit toate fetele cu câte am vorbit.

d)Completivă directă : N-am aflat câți / câte au plecat .

e)Completivă indirectă : Nu s-a gândit la câți/ câte vor veni/ câtora le va

oferi flori.

f)Circumstanțială de loc : Am fost la câți / la câte m-ai trimis.

2. ADJECTIVELE PRONOMINALE RELATIVE

2.1. DEFINIȚIE.

Pronumele relative devin adjective pronominale relative când stau pe

24

lângă substantivele. În această ipostază , ele se acordă întotdeauna cu substantivele respective în gen , număr și caz și nu mai țin locul unor substantive : Ex. : Spune-mi ce carte citești.

Nu știu care student vine.

2.2.FORME:

Formele adjectivelor relative sunt : care

ce

cât, câtă, câți, câte

al câtelea , a câta

Pronumele de mai sus nu pot fi adjective pronominale pe lângă substantive din propoziția regentă . Ex. : Omul care vine este tatăl meu , unde care este pronume relativ , căci el ține în subordonată locul substantivului omul.

Ca adjective pronominale , ele sunt urmate în subordonată de substantive . Ex. :La întrebarea ce carte citește n-a dat nici un răspuns .

N-a spus câți copii are.

Excepție de la această regulă fac care și câți , câte la G. , când , deși au substantive după ele , sunt pronume .

Ex. : Restaurantul la a cărui cramă ai fost este foarte curat.

Nu mi-ai spus în casele câtora ai fost.

Cine nu poate fi niciodată adjectiv pronominal , nici chiar într-un context ca : Spune-mi în casa cui ai dormit , unde cui este luat greșit , de către elevi , adjectiv pronominal din cauza vecinătății imediate a acestuia cu substantivul .

2.3.DECLINARE

CARE

25

Ex. : N. : Nu știu care elev vine.

G. : N-a spus a cărui inginer este mașina.

D. : Nu l-am întrebat cărui coleg i-a telefonat ieri.

Ac. : Nu-l interesează la care hotel vrei să te cazezi.

Care însoțește , deopotrivă, nume de persoane (Spune-i care copil e mai frumos) și de obiecte (Nu l-am întrebat care costum îi place mai mult).

CÂȚI, CÂTE

Sunt numai forme de plural și determină atât nume de persoane , cât și nume de obiecte.

Ex. : N. : Întreabă-l câți colegi au plecat în excursie.

G. : Nu ți-a spus ale câtor colegi sunt mașinile.

D. : Vrea să știe câtor colegi le-am scris.

Ac. :N-a aflat despre câți colegi am vorbit.

Câți și câte ca adjective apar la G. și la D. fără –a (final).

Adjective pronominale care au numai cazurile N. și Ac. .

CE

N. : ce Întreabă-l ce mașină se aude.

Ac. : ce Roagă-l să-ți spună ce carte citește.

Determină , la fel ca adjectivul interogativ corespunzător , nume de persoane și de obiecte , atât la singular , cât și la plural .

Ex. : Spune-ne ce carte / ce cărți citești .

M-a întrebat ce copil l-a căutat / ce copii l-au căutat.

Determină substantive neutre , numai cu formă de singular , care denumesc alimente , materii etc.

26

CÂT

N. : cât Nu mi-a spus cât vin s-a consumat .

Ac. : cât L-am întrebat cât vin a cumpărat / cu cât vin s-a

descurcat.

CÂTĂ

Însoțește substantive feminine cu formă de singular care denumesc alimente , materii abstracte etc .

N. : câtă Spune-mi câtă brânză s-a consumat .

Ac. : câtă M-am mirat câtă răbdare a avut .

Spune-mi cu câtă bere ți-ai servit musafirii.

AL CÂTELEA , A CÂTA

Însoțesc nume de persoane și de obiecte , masculine și neutre (al câtelea ) și feminine (a câta) , numai la singular .

N. : al câtelea Mi-a spus al câtelea copil s-a născut .

a câta Nu știu a câta repriză se desfășoară .

Ac. : al câtelea L-am întrebat la al câtelea tur de scrutin a fost

ales.

a câta Nu mi-a spus la a câta încercare a câștigat.

2.4. MORFOSINTAXA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIV

MORFOLOGIA

Sub aspect semantic , adjectivele pronominale relative nu mai substituie singure substantive denumind „obiecte” din realitatea extralingvistică , ci împreună cu substantivul , cu care intră într-un raport general-particular ; substantivul determinat reprezintă generalul (specia) , iar substantivul înlocuit (de adjectivul pronominal sau de întreaga sintagmă substantiv-adjectiv pronominal ) reprezintă particularul.

Ex.: Nu știu care roman a fost tipărit primul .

27

[romanul Moromeții sau Moromeții (subînțeles romanul ) a fost tipărit primul.

Sub aspect morfologic , adjectivele pronominale relative se deosebesc de pronumele corespunzătoare prin absența particulei deictice a , la G.-D. : Nu știi cărei fete i se potrivește mai bine acest nume.

Nu știi căreia dintre fete i se potrivește mai bine acest nume .

Această deosebire de structură adjectiv – pronume este relativă ; când precede regentul , se întrebuințează și pronumele fără particulă :

Ex. : „ El ședea în casa preotului bătrân a cărui fiică era Maria”. (M. Eminescu , Proză literară,p.30).

Opozițiile de gen , număr și caz se exprimă prin desinențe , aceleași din flexiunea pronumelui , doar că funcționând totdeauna ca desinențe libere: -i (m.) / -e(f.) : câți (tineri) / câte(tinere) ; -ui ( m. , G. D. , singular ) /

-ei(f. , G. D. , singular ) / -or(m. ,f. , G. D. ,plural) : cărui / cărei / căror.

Locuțiunea interogativ relativă ce fel de are numai valoare adjectivală și este invariabilă ; determină substantive masculine (neutre) sau feminine, la singular sau la plural , numai la N.-Ac. .

Ex. : Nu știu ce fel de floare / trandafir / flori ai dori.

SINTAXA

Adjectivele pronominale relative au întotdeauna funcție sintactică de atribute adjectivale pronominale . Ca adjective , ele pot sta în cazurile N. , G.-D. și Ac. (care , câți , câte ) sau numai în N. și Ac. (ce ,cât , câtă , al câtelea , a câta) .

N. : Nu știu care coleg a plecat .

G. : L-au întrebat ale cărui coleg sunt cărțile .

D. : Nu a spus cărui coleg i-a telefonat.

Ac. : N-am aflat cu care colegă s-a plimbat.

2.5.ADJECTIVELE RELATIVE CA ELEMENTE DE RELAȚIE

Adjectivele relative introduc aceleași tipuri de subordonate ca pronumele relative omonime , inclusiv la formele de G. și D. (cărui , cărei, căror , câtor).

28

CARE

a)Subiectivă : Nu se știe care autobuz sosește primul .

b)Predicativă : Întrebarea este de la care magazin se vom aproviziona .

c)Atributivă : N-a răspuns la întrebarea cu care autobuz circulă.

d)Completivă directă : M-a întrebat cărei colege i-am telefonat .

e)Completivă indirectă : Nu m-am gândit al cărei colege este bagajul .

f)Circumstanțială de loc : Plec la care film vreau .

CE

a)Subiectivă : Nu s-a spus ce colegi vor lipsi mâine.

b)Predicativă : Problema este cu ce autobuz vor călători .

c)Atributivă : L-a deranjat întrebarea ce probleme a avut.

d)Completivă directă : Nu mi-a spus ce cărți a cumpărat .

e)Completivă indirectă : Nu s-a gândit ce urmări va avea pentru el acest

accident.

CÂT , CÂTĂ

a)Subiectivă : Nu s-a spus cât coniac / câtă bere să cumpărăm .

b)Predicativă : Obsesia lui este cât pământ să cumpere / câtă suprafață

să închirieze .

c)Atributivă : S-a pus întrebarea cât timp vom sta / câtă mâncare să

cumpărăm .

d)Completivă directă : N-am aflat cât aur / câtă platină a cumpărat .

e)Completivă indirectă : Nu s-a gândit cât rău i-a făcut / câtă mizerie a

îndurat.

CÂȚI , CÂTE

a)Subiectivă : Nu ni s-a spus câți colegi și câte colege vor pleca în

excursie.

b)Predicativă : Întrebarea este cu câți bani ne vom descurca / cu câte

autobuze vom călători .

c)Atributivă : S-a pus întrebarea câți colegi / câte colege vor veni .

d)Completivă directă : N-a aflat cu câți prieteni / cu câte prietene s-au

plimbat.

e)Completivă indirectă : Nu și-a amintit de câți colegi / de câte colege a

avut.

29

f)Completivă circumstanțială de loc : M-am așezat lângă câți inși erau

acolo.

Pronumele și adjectivele pronominale relative sunt acele pronume și adjective pronominale care servesc la stabilirea unei relații de subordonare între propozițiile din frază (care leagă subordonatele de regentele lor , introducându-le în frază ) : „Acesta este omul care ne trebuie”; „Reușește în viață cine muncește „ ; „N-am știut ce să-i răspund”; „Avea vin cât să-i ajungă până la primăvară”; „Obține rezultate cel ce se străduiește” ; „Am aflat ceea ce nu știusem până atunci”; „E surprinzător câtă energie are acest om”.

Pronumele și adjectivele pronominale relative se aseamănă și cu conjuncțiile sau cu locuțiunile conjuncționale subordonatoare sau cu adverbele relative , dar numai prin rolul lor de elemente introductive ale subordonatelor în frază (subordonate de care sunt atât de strâns legate , încât se analizează în cadrul lor) , de elemente joncționale între subordonate și regentele acestora . Cu adverbele relative se mai aseamănă și prin faptul că pot contracta , în limitele subordonatelor , funcții sintactice de părți de propoziții (unele total diferite de ale adverbelor ). Ceea ce le deosebește însă în primul rând de adverbe este expresia , apoi flexiblitatea și conținutul lexical cu totul diferit al acestora . De conjuncțiile și locuțiunile subordonatoare diferă prin expresie , prin flexibilitate , prin conținut sau prin posibilitatea de a contracta funcții sintactice de părți de propoziție.

30

=== F pron. interogative ===

C. PRONUMELE ȘI ADJECTIVELE PRONOMINALE INTEROGATIVE

PRONUMELE INTEROGATIVE

1.1.DEFINIȚIE:

Pronumele interogativ este pronumele care în propoziții interogative directe ține locul substantivelor , pronumelor și numeralelor așteptate ca răspunsuri la întrebări : Cine vine? –Popescu / el / primul vine.

Interogativele se caracterizează prin participarea la structura enunțurilor cu contur intonațional interogativ . Distribuția pronumelor interogative se delimitează în funcție de caracterul animat sau nonanimat al referentului . Pronumele interogative sunt cine , ce, care, cât și al câtelea . Cu excepția lui cine toate sunt și adjective pronominale interogative , cu sau fără deosebiri formale . Pe de altă parte , cu excepția lui al câtelea toate sunt omonime cu pronumele relative deosebindu-se prin întrebuințări .

1.2.CLASIFICARE :

CINE este pronumele interogativ care se referă de obicei la nume

de ființe ; la nume de lucru se poate referi mai rar la cazul N. , în situațiile în care numai astfel se precizează funcția de subiect : Cine trage vagonul ?-Locomotiva , și mai ales la G.-D. (Al cui acoperiș ? –Al casei.) .

Ex. : Cine ți-a dat asta? –Maria ( Alexandru, mama, tata…) .

Cine l-a adus în starea asta ? –Grijile ( necazurile) .

Tot pronume interogativ trebuie considerat și într-o propoziție exclamativă: Ex. : Cine face morală!

Nu distinge singularul de plural și nici genurile între ele (are o formă unică ) , dar dispune de forme cazuale diferite : N. , Ac. : (pe) cine ; G., D. : (al, a , ai ale,) cui . Și el include în forma de G.D. desinența specifică –ui ,care cumulează aici valorile celor două genuri :

Ex. : Al cui este ceasul ? –Ceasul este al colegului (al colegei).

Cui i-ai spus ? –I-am spus lui Ion ( Mariei) .

Este folosit în întrebări cu caracter general , care arată că vorbitorul nu știe nimic despre „numele înlocuit” (aceasta poate fi și de „neînsuflețite”) :

31

Ex. : Nu este singur .-Cine este celălalt ?

Cine a spart geamul ?-Vântul.

Nu poate deveni adjectiv pronominal interogativ.

Acordul unui verb cu cine subiect se face corect numai la persoana a III-a singular , chiar dacă răspunsul va fi la plural ( Cine a protestat? –Ele) sau la alte persoane (Cine a vorbit ? –Eu ). Se poate spune deci Cine (le) sunt prietenii(lor) ? unde pronumele cine este nume predicativ (ca și în Cine sunt ei? , Cine sunteți voi?) , nu subiect , dar nu și Cine (le) sunt prieteni? sau Cine au protestat ? Tot astfel , nu e corect să se spună Cine ați hotărât , voi singuri ? , ci numai Cine a hotărât , voi singuri?

Pronumele interogativ CE se referă numai la un nume de lucru ,

de acțiuni , de stări și care este strâns legat de verbul predicat al propoziției : Ce ți-a dat ?-Un tratat , Ce ai făcut ?-O încercare.

Tot pronume interogativ este și atunci când este inclus într-o propoziții exclamativă : Ce i-a zis ! , Ce i-a făcut !

Nu distinge singularul de plural și masculinul de feminin : Ce se aude? –Niște avioane ) : de aceea construcția Ce-s cu astea ( în loc de Ce-i cu astea ? ) este greșită .

Are formă cazuală unică reprezentativă numai a N. sau numai a Ac.

Include uneori un sens neutral :

Ex. : Ce s-a întâmplat ? –Nimic (ceva) .

Ce să cred despre asta ? –Orice.

Este substituit sau substituibil în mod frecvent printr-o propoziție sau frază : „Ce voi ? Aș vrea să nu mai stai / Pe gânduri totdeauna .”(M. Eminescu ,I,p.174).

În poziție proclitică (obligatorie) , ca determinant al unui substantiv , el devine adjectiv pronominal interogativ : Ce părere are dânsul despre acest lucru?

În propoziții exclamative ce are anumite particularități : poate fi întrebuințat numai ca pronume (Ce n-aș da să…!) sau adjectiv (Ce viață) și ca adverb (Ce-a mai oftat !, Ce mai viață! sau , ca adjectiv cu sens cantitativ, alături de de (Ce de flori!) , îmbinarea ce de mai ( Ce de mai flori!) , care apare în vorbirea neîngrijită , nu este recomandabilă . În exprimarea literară nu este indicată folosirea interogativului ce cu sensul „de ce , pentru ce” (Ce pleci așa curând ? în locul lui De ce pleci …?) .

32

CARE este pronumele interogativ folosit cu referire atât la nume

de ființe cât și de lucruri : Care a venit primul ? –Băiatul ; Care a costat mai mult ? –Stiloul , nu pixul. Tot pronume interogativ trebuie considerat și într-o propoziție exclamativă :Care vorbește despre cinste!

Are cea mai bogată flexiune dintre toate pronumele interogative : o flexiune după gen , număr și caz , categorii gramaticale preluate de la substantivul înlocuit , fenomen vizibil aui la G.-D. , iar în limba română veche și la N.- Ac.

Prin urmare , posedă forme distincte după gen numai la G. –D. singular ; la formele de G. –D. singular și plural , pe lângă rădăcina căr- mai apar : desinențele specifice –ui , -ei , -or și particula –a .

Nu distinge în limba română actuală singularul de plural sau masculinul de feminin la cazurile N. și Ac. , așa cum se întâmplă în limba română veche : (pe) carea – (pe) carele , (pe) cari (carii) – (pe) carile ( unde distincția de număr și de gen se datora prezenței articolelor hotărâte enclitice , ca formative în structura acestor pronume ).

Prin folosirea lui se cer lămurite amănuntele legate de „ numele înlocuit” despre care suntem deja informați : A venit colegul ? –Care?

Are un specific partitiv : Care îți place mai mult ? presupune o alegere ; folosirea lui ca simplu echivalent al lui cine (Care e acolo?) nu este recomandabilă . Acordul unui verb cu pronumele care subiect se face corect numai la persoana a III-a singular sau plural (Care (dintre voi) a copiat ?) ; construirea lui cu persoana a II-a (Care ai dat ?, Care plecați acasă ?) caracterizează exprimarea neîngrijită .

Devine adjectiv pronominal interogativ , când determină , prin folosirea proclitică și acord în gen și număr , un substantiv , într-o propoziție intonată interogativ sau exclamativ : Care inițiativă e mai bună?, Care om nu ține la viața lui!

CÂT (CÂTĂ , CÂȚI , CÂTE) este pronumele interogativ care

se referă la cantitatea (măsura) sau la numărul obiectelor gramaticale . El cere un răspuns , fie pronumele sau adjectivele nehotărâte cu sens cantitativ , mult-multă , mulți-multe , puțin-puține , câteva- câtăva , câțiva-câteva ,

33

câțiva-câteva (ale căror forme de plural sunt considerate de către unii lingviști , din cauza distribuției lor , numerale „nehotărâte”) , fie numeralele cardinale : Cât (timp) ai avut la dispoziție ? –Mult (timp) , puțin(timp) , șase(zile) ; Câtă (pâine) ai luat azi? –Multă(pâine) , puțină(pâine) , două(pâini) ; Câți (oameni) s-au prezentat ?-Mulți(oameni) , puțini(oameni), zece(oameni) ; Câte (cereri) s-au primit azi? -Multe(cereri) , puține (cereri) , patru(cereri) .

Tot pronume interogativ este considerat și atunci când , deși precedă un verb într-o propoziție exclamativă , se referă tot la cantitatea și numărul obiectelor : Cât (entuziasm) a adus cu el !

Câtă (pricepere) posedă acest om !

Câți (oameni) s-au strâns acolo!

Câte(studente) au mai lipsit și ieri!

Nu dispune de forme pentru G.-D. singular , ci numai pentru G.-D. plural : (al , a , ai ,ale) câtorva.

Nu trebuie confundat cu adverbul interogativ cât , omonimul său , care face referire la procese , nu la nume :

Cât poți ? –Mult , puțin .

Cât ai câștigat ?-Mult , puțin.

Cât doream să te văd ?-Foarte mult.

Cât te-ai străduit ?(foarte mult- adverb).

La forma de plural include sensul de superlativ al unui pronume nehotărât :

Și câți nu sunt de aceștia ! (sunt foarte mulți de aceștia).

De câte nu dă omul în viață !(dă de foarte multe).

Însoțind , în poziție proclitică , un substantiv , el devine adjectiv pronominal interogativ , atât în întrebări și în propoziții interogative cât și în propoziții exclamative :

Cât timp ai avut la dispoziție? –Mult timp , puțin timp , șase

zile.

Intră în structura unor formații cu valoare de numerale ordinale „nehotărâte” , create după modelul celor ordinale hotărâte enclitic (cu articol posesiv , cu articol hotărât enclitic și , la masculin , cu particulă ) și folosite tot ca mijloace de construcție a unor interogative directe , singure sau ca determinate : Al câtelea ai intrat la examen ?

Al câtelea invitat a sosit?

A câta ești pe listă?

A câta mașină a trecut ?

34

1.3. MORFOLOGIA PRONUMELUI INTEROGATIV

Sub aspect morfologic , pronumele interogative se disting de adverbe cu care se aseamănă funcțional prin caracterul lor variabil . Face excepție pronumele ce , care rămâne invariabil .

Celelalte pronume au flexiune , parțială , în funcție de gen , număr și caz . Flexionar , pronumele interogative se deosebesc profund .

GENUL și NUMĂRUL

Se diferențiază după gen pronumele câți (și compusul câte câți), la nivelul desinențelor : -i / -e (câți / câte) și pronumele compus al câtelea , la nivelul ambilor constituenți ; desinențial , primul constituent (-l / -0) , prin flexiune internă , al doilea constituent (ă / ele) : a câta / al câtelea .

La forma de feminin , a câta , particula deictică a asimilează desinența –ă , de altfel , niciodată reperabilă în texte autentice : a câtă +a a câta .

Care are forme diferite după gen și număr numai la G. și D. : singular (căruia –masculin și neutru ; căreia-feminin ) ; la plural , forma cărora este aceeași pentru toate genurile .

Cine și ce nu au forme după gen și număr .

CAZUL

CARE

Se folosește pentru a selecta și identifica dintr-un grup de obiecte sau ființe similare . Poate fi folosit ca adjectiv sau pronume și este variabil după gen , număr și caz, astfel :

35

Ex. : N. : Care nu mușcă?

G. : Împotriva căruia / căreia joci azi?

Contra cărora joci azi?

Al căruia / Al căreia e caietul acesta?

Al cărora e dulapul acesta?

D. : Căruia / căreia nu-i plac jucăriile?

Cărora nu le plac poveștile?

Ac. : Pe care l-ai văzut?

Pe care ai văzut-o?

Pe care i-ai văzut ?

Pe care le-ai văzut?

În care stai?(apartament)

La care mergeți?(piesă)

Despre care s-a scris?(opere)

Cu care te întâlnești?(prieteni)

În general , care la D. și Ac. este dublat de pronume personale corespunzătoare .

CINE

Se folosește pentru ființe (persoane , animale) . Este numai pronume și variază după caz. Este invariabil după gen și număr .

Ex. : N. : Cine a venit?

G. : Ai cui sunt ochelarii?

Contra cui jucați astăzi?

D. : Cui îi e foame?

Cui se datorează eșecul?

Ac. : Pe cine aștepți?

Cu cine pleci?

Pentru cine cumperi jucării?

Expresii : Cine știe ? = Nu se știe

36

Nu cine știe ce ?=Nu mare lucru

Zică cine ce vrea = Indiferent ce zice lumea

Se folosește ca subiect numai cu verbe de persoana a III-a singular . Folosirea lui cu persoana a III-a plural e nepotrivită : Cine vin ?

CE

Se referă la lucruri , acțiuni , stări . Se folosește ca pronume și adjectiv interogativ și este invariabil după gen , număr și caz . Se poate folosi cu verbe de persoane a III-a singular : Ce se vede acolo? Și de persoana a III-a plural : Ce se văd acolo?

CÂT , CÂTĂ , CÂȚI , CÂTE

Cât se folosește , de regulă la substantive neutre care denumesc substanțe , alimente și care au plural : N. (În magazin este foarte mult peste . –Cât s-a vândut azi?) ; Ac. (Cu cât s-a vândut carnea de porc?) . Caracterul defectiv al paradigmei de singular subliniază o particularitate a acestui interogativ : posibilitatea de a anticipa un adverb : Cât ai lucrat? (Am lucrat mult ) .

Câtă se folosește cu referire la substantive feminine numai cu forme de singular care denumesc , la fel , substanțe , alimente , legume : N. (Câtă

37

s-a vândut azi?) Ac. 8Am avut foarte multă .-Cu câtă ți-ai satisfăcut musafirii?).

Singularul cât , câtă apare ca determinant numai pe lângă categoria substantivelor nenumărabile : Cât lapte s-a adus ? ; Câtă făină s-a măcinat? Nu spunem Cât om a venit?

Câți , câte se referă la masculine și feminine numărabile . Ele sunt numai formal plurale de la cât , câte . Astfel : Câți vin ? Câte intră? Nu sunt plurale de la Cât vine ? Câtă intră?

Ex. : N. : Câți au plecat? ; Câte au mai rămas ?

G. : Cu fetele câtora ați vorbit ? ; Ale câtora sunt creioanele?

D. : Câtora le-ai ajutat?

Ac. : Despre câți ai vorbit?

AL CÂTELEA , A CÂTA

Pronumele și adjectivul interogativ al câtelea sunt specializate pentru referire la numerale ordinale (și la ultimul , cel din urmă asimilate cu acestea) . Ele au forme numai pentru numărul singular : m. Și n. al câtelea (nu al câtulea sau al câtălea) , f. a câta (nu a câta) .

Ex. : N. : Al câtelea este autobuzul care vine?

Ac. : Cu a câta dintre ele ai vorbit?

1.4.SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIV

FUNCȚII SINTACTICE :

CINE

a)subiect : Cine vine?

b)nume predicativ :

-în N.: Cine sunt ei?

38

-în G. : fără prepoziții : Al cui este creionul?

cu prepoziții : Contra cui ești?

-în Ac. cu prepoziții : Ca cine este el?

De la cine este scrisoarea ?

c)atribut pronominal genitival : În curtea cui ai intrat?

Cu al cui pix ai scris?

d)complement direct : Pe cine ai întâlnit acolo?

e)complement indirect :

-în G. cu prepoziții : Contra cui ai luptat?

-în D. fără prepoziții : Cui i-ai telefonat ?

-în Ac. cu prepoziții : Despre cine vorbești?

f)complement circumstanțial de loc :

-în G. cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale : Înaintea cui ai stat?

-în Ac. cu prepoziții : La cine mergi?

h)complement circumstanțial de timp :

-în G. cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale : Înaintea cui ai

plecat?

-în Ac. cu prepoziții : După cine ai plecat?

i)complement circumstanțial de mod :

-în Ac. cu prepoziții : Ca cine ai lucrat?

j)complement circumstanțial de cauză :

-în G. cu locuțiuni prepoziționale : Din cauza cui ai lipsit?

-în Ac. cu prepoziții : Pentru cine ai fost bătut?

k)complement circumstanțial de scop :

-în G. cu locuțiuni prepoziționale : În favoarea cui lucrezi?

-în Ac. cu prepoziții : Pentru cine lucrezi?

CARE

a)subiect : Care intră?

b)nume predicativ :

-în N. : Care este el?

-în G. : fără prepoziții : Al căreia este pixul?

cu prepoziții : Contra cărora ești?

-în Ac. cu prepoziții : De la care este cartea?

c)atribut pronominal genitival : În mașina căruia ai fost?

Cu a cărui mașină te-ai plimbat? d)complement direct : Pe care l-ai ajutat?

39

e)complement indirect :

-în G. cu prepoziții : Contrar cărora te-ai pronunțat?

-în D. fără prepoziții : Căreia i-ai scris?

-în Ac. cu prepoziții : Despre care ai vorbit?

f)complement de agent : De care ai fost ajutat?

g)complement circumstanțial de loc :

-în G. cu prepoziții sau locuțiuni prepoziționale :

Înaintea căruia ai stat?

În fața căruia te-ai așezat?

-în Ac. cu prepoziții sau locuțiuni prepoziționale :

Lângă care ai stat?

Alături de care te-ai așezat?

h)complement circumstanțial de timp :

-în G. cu prepoziții sau locuțiuni prepoziționale :

În urma căruia ai stat?

Înaintea căruia ai plecat?

-în Ac. : După care a intrat?

i)complement circumstanțial de mod :

-în D. cu prepoziții : Conform căruia a întocmit lucrarea?

-în Ac. cu prepoziții : Decât care ești mai înalt?

j)complement circumstanțial de cauză :

-în G. cu locuțiuni prepoziționale : Din cauza căreia ai întârziat?

-în Ac. cu prepoziții : Pentru care ai fost pedepsit?

k)complement circumstanțial de scop :

-în G. cu locuțiuni prepoziționale : În favoarea căruia lucrezi?

-în Ac. cu prepoziții : Pentru care ai venit?

CE

a)subiect : Ce se vede?

b)nume predicativ :

-în N. : Ce este ea?

-în Ac. :Ca ce este el?

c)complement direct : Ce ai citit?

d)complement indirect : Despre ce vorbești?

e)complement de agent : De ce a fost vorbești? -De un zgomot.

f)complement circumstanțial de loc : Pe ce stai?

g)complement circumstanțial de mod : Ca ce faci?

40

h)complement circumstanțial de cauză : De ce ai fost bătut ? –Pentru că

am întârziat.

i)complement circumstanțial de scop : Pentru ce te lupți?

CÂT , CÂTĂ

a)subiect : Cât / câtă s-a vândut?

b)complement direct : Cât / câtă ai vândut?

c)complement indirect : La cât o lași?

La câtă te-ai gândit?

d)complement circumstanțial de loc : Pe cât te întinzi?

Pe câtă (suprafață) cultivi cartofi?

e)complement circumstanțial de timp : La cât te scoli?

f)complement circumstanțial de mod : La cât îți apreciezi efortul?

Cu cât vinzi marfa?

CÂȚI , CÂTE

a)subiect : Câți / câte vor veni?

b)nume predicativ :

-în N. : Câte sunt ele?

-în G. : cu prepoziții : Contra câtora ești?

fără prepoziții : A câtora este marfa?

-în Ac. cu prepoziții : De la câți / câte sunt scrisorile?

c)atribut pronominal genitival : În curțile câtora ai intrat?

d)complement direct : Pe câți i-ai văzut?

Pe câte le-ai ajutat?

e)complement indirect :

-în G. : Contra câtora te-ai pronunțat?

-în D. cu prepoziții : Câtora le-ai telefonat?

-în Ac. cu prepoziții : Despre câți / câte ai vorbit?

f)complement de agent : De câte dintre ele ai fost invitat la dans?

g)complement circumstanțial de loc :

-în G. cu prepoziții sau locuțiuni prepoziționale : În fața câtora ai

stat?

41

-în Ac. cu prepoziții : Lângă câți /câte ai stat?

h)complement circumstanțial de timp :

-în G. cu prepoziții sau locuțiuni prepoziționale : Înaintea câtora ai

pornit?

-în Ac. : Ai spus că ai stat acolo zile . În câte ai fost la cinema?

i)complement circumstanțial de mod :

-în Ac. cu prepoziții : După câte dintre ele te-ai orientat?

j)complement circumstanțial de cauză :

-în G. : Din cauza câtora ai întârziat?

-în Ac. : Pentru câți ai fost înjurat?

k)complement circumstanțial de scop :

-în G. : În vederea câtora ai venit?

-în Ac. : Pentru câți ai venit?

2.ADJECTIVELE PRONOMINALE INTEROGATIVE

2.1.DEFINIȚIE. Când pronumele interogative stau pe lângă substantive și se acordă cu ele în gen , număr și caz , ele devin adjective pronominale .

2.2.FORME . Formele adjectivelor interogative sunt identice . în ansamblu, cu ale pronumelor interogative .

CU FORME ÎN N., G., D., Ac.

CARE

Devine adjectiv pronominal interogativ , când determină , prin folosire proclitică (obligatorie) și acord și gen și număr , un substantiv , într-o propoziție intonată interogativ sau exclamativ : Care inițiativă e mai bună? ; Care om nu ține la viața lui!

Care însoțește atât nume de persoane (Care băiat a intrat?) cât și de obiecte (Care carte îți place mai mult?).

Ca adjectiv interogativ se deosebește de pronumele interogativ omonim , deoarece la G.-D. nu are particula –a : (al , a , ai , ale) cărui , cărei , căror . Ex.: A cărui om este servieta aceasta? ; Cărui fapt datorăm prezența dumneavoastră aici? . În această situație , adjectivul interogativ care devine o marcă a flexiunii cazuale a substantivului determinat . Atunci când se află în G. realizează un acord dublu : în gen și număr , prin forma sa proprie , cu substantivul determinat , nume al posesorului , și tot în gen și număr , prin obiectul posesiv genitival , cu substantivul , nume al obiectul posedat. Ex. :A cărui om este servieta aceasta?

Ex. : N. : Care inginer a lipsit?

G. : Ale cărui inginer sunt cărțile?

Ac. : Cărui inginer îi telefonezi?

D. : Cu care inginer ai vorbit?

CÂȚI , CÂTE

Sunt forme de plural . Însoțesc , deopotrivă , nume de persoane și de obiecte : Câte fete vin?, Câți pereți ai zugrăvit azi?

Ca adjective pronominale , la G. și la D. singular și plural câți și câte nu au –a final .

Ex. : N. : Câți copii intră în sală ?

G. : Ai câtor copii sunt acești câini ?

D. : Câtor copii le dai dulciuri ?

La G. și D. singular și plural articol posesiv al , a , ai , ale nu

43

însoțește adjectivele pronominale cărui , căror , căror și câtor . Ele aparțin substantivului din vecinătatea adjectivelor .

NUMAI CU FORME DE N., Ac.

CE

Ce este considerat adjectiv interogativ atunci când determină , în aceeași poziție , un substantiv precedat de prepoziția de , inclus într-o propoziție exclamativă ; în această situație el ajută la exprimarea intensității , a unui sens adjectival cantitativ , cu valoare de superlativ absolut . Construcția e caracteristică pentru limba populară : Ce de oameni mai erau acolo !( Erau foarte mulți oameni acolo) . O găsim și în limba literară , dar fără prepoziția de (adjectivul pronominal ce apare singur sau urmat de adverbul de mod mai) : „Ce griji pe dânsul , ce fiori …!”(G. Coșbuc) (=erau foarte multe griji , foarte mulți fiori) ; „Ce mai freamăt ,ce mai zbucium! (M. Eminescu )(=era un freamăt foarte mare , era un zbucium foarte mare).

În calitate de adjectiv pronominal interogativ intră ca element formativ prim , alături de substantivul fel , în locuțiunea adjectivală pronominală interogativă fixă ce fel(de) , creată pe terenul limbii române , locuțiune care cere în răspuns indicarea calității : Ce fel de om ești tu? –Sunt un om bun (rău).

Se poate transforma , prin conversiune , în adverb de mod ; în acest caz el exprimă , în cadrul unei însușiri redate prin adjectiv sauna unei caracteristici redate prin adverb : Ce-a mai cântat , domnule! (Cât a cântat …!, …a cântat foarte mult …) ; „Ce fericiți am fi împreună !(A. Vlahuță) (=Cât de fericiți am fi … , am fi foarte fericiți) ; Ce frumos era în crânguri /Când cu ea m-am prins tovarăș!(M. Eminescu) (=Cât de frumos era în crânguri … era foarte frumos în crânguri…) .

Însoțește mai mult nume de obiecte , dar și de persoane , atât la singular cât și la plural : Ce carte /ce cărți citești?

Ce copil te-a căutat /Ce copii te-au căutat ?

44

CÂT

Însoțește substantive neutre care au , de regulă , numai formă de singular și care denumesc alimente , materii abstracte : cât vin , cât cupru.

CÂTĂ

Însoțește substantive feminine la singular , care denumesc alimente , materii.

AL CÂTELEA , A CÂTA

Însoțesc atât nume de obiecte , cât și nume de persoane , la singular.

Sub aspect semantic , adjectivele interogative mențin sau dezvoltă în mod specific deosebirile dintre pronumele corespunzătoare . Dezvoltă noi sensuri mai ales adjectivul ce , devenit expresie nedeterminată a unei însușiri, substitut al unui adjectiv calificativ , lăsat subînțeles : „ (…) L-au legat și i-au scos ochii , / Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii …”(M. Eminescu , I , p.159) sau a identității specifice a obiectului denumit de substantivul regent : „Dar ce zgomot se aude ? Bâzâit ca de albine ?” (M. Eminescu , I, p.87) , „Ce idei se-nșiră dulce în mâțeasca-i fantezie?”(M. Eminescu ,I, p.48) .

45

2.3.MORFOLOGIA ADJECTIVULUI INTEROGATIV

Adjectivele interogative își schimbă forma în funcție de genul și numărul substantivului pe care-l determină , la fel ca pronumele corespunzătoare : Câți ani? / câte zile?

Spre deosebire de pronume , în general , neîntrebuințat la singular sau întrebuințat foarte rar , totdeauna anaforic : Câtă vrei?, adjectivul câți se caracterizează prin opoziția de număr completă : Cât timp a trecut? , Câtă vreme ? , Câți studenți și câte studente sunt?

În desfășurarea opozițiilor cazuale , G.-D. –ul este posibil , dar nu se întrebuințează în mod curent . În caz de întrebuințare a adjectivelor interogative variabile în sintagme cu substantive la G. sau la D. , opoziția cazuală se realizează prin aceleași desinențe pronominale specifice , fără a mai fi urmate de particula deictică –a , marcă a pronumelor :

Ex. : Cărei fete i-ai dat trandafirul ?(adjectiv)

Căreia dintre fete i-ai dat trandafirul ?(pronume)

2.4. SINTAXA ADJECTIVULUI INTEROGATIV

Adjectivele interogative au întotdeauna funcții sintactice de atribute adjectivale pronominale . Adjectivele pot sta în cazurile N.,G.,D. și Ac. (care , câți , câte) sau numai în N. și Ac. (ce , cât , al câtelea , a câta) prin acordul adjectivelor respective cu substantivele pe care le determină .

CARE

N. : Care mașină este mai nouă?

G. : Al cărui băiat este câinele?

D. : Cărui coleg îi scrii?

Ac. : Cu care autobuz circuli?

CÂȚI , CÂTE

N. : Câți pomi și câte vițe ai altoit?

G. : Ai câtor băieți / Ale câtor fete sunt mingile?

D. : Câtor mașini/ camioane le dai cu vopsea?

Ac. : Cu câți băieți /cu câte fete te întâlnești?

46

CE

N. : Ce câine se aude?

Ac. : Cu ce autobuz ai venit?

CÂT , CÂTĂ

N . : Cât salam / câtă brânză s-a primit?

Ac. : Cu cât vin / cu câtă șampanie ai reușit să-i mulțumești?

AL CÂTELEA , A CÂTA

N. : Al câtelea pom /a câta viță trebuie scos/scoasă?

Ac. : La al câtelea pahar / la a câta sticlă a căzut ?

Pronumele și adjectivele interogative se folosesc în propoziții interogative directe (principale) și indirecte(subordonate necircumstanțiale : subiective , completive directe și indirecte , predicative , atributive) ; de asemenea afară de al câtelea , toate se folosesc și în propoziții principale exclamative : Ex. : Ce cauți? L-am întrebat ce caută . Ce am mai râs!

În propoziții interogative directe ,pronumele interogative își orientează forma exclusiv după funcția din subordonată :

Ex. : M-a întrebat cui duc flori?

Întrebarea e pe cine alegem?

Pronumele și adjectivele interogative sunt caracterizate printr-o intonație specifică (interogativă sau exclamativă) , prin accent (pe ele cade accentul în propoziție ), printr-o punctuație caracteristică (semnul întrebării , pus după grupul adjectivul pronominal +substantiv , după propoziție sau după frază ) și printr-o dependență unică : „N-a ajuns! –Cine?” ; „Cine a spus asta?” ; „Cine își permite să stea , când toată lumea muncește?” ; „A venit prietena .-Care?” ; „Ce (teorie) a elaborat?” ; „Câtă (muncă) e necesară ca să termini această lucrare ?”.

47

=== H principii ===

III. PRINCIPII ȘI METODE DIDACTICE

A. PRINCIPII DIDACTICE

Didactica modernă corelează acțiunea de “ predare” cu aceea de “învățare” , concretizează în dezvoltarea personalității copilului . Obiectivele procesului de învățământ , conținuturile , metodologia și evaluarea se sprijină pe respectarea principiilor didactice. Acestea sunt norme pedagogice cu valoare strategică și operațională , care trebuie aplicate permanent , în proiectarea și realizarea oricărei forme de activitate didactică . Eficiență muncii institutorului depinde și de cunoașterea și respectarea principiilor didactice.

1.Principiul orientării formative pozitive a activității ,care presupune angajarea informării în direcția formării și dezvoltării elevului. Achizițiile dobândite de elevi în învățarea părții de vorbire au și rolul de a dezvolta gândirea acestora , de a crea personalități deschise , adaptabile în condiții de schimbare inovatoare continuă.

2. Principiul sistematizării ,care vizează ordonarea cunoștințelor și integrarea lor în structuri complexe , asigurând continuitatea cunoștințelor , principiilor și deprinderilor . Institutorul , cunoscând planul de învățământ , programa și manualele școlare , elaborează sisteme de lecții , pregătește conținutul informativ al fiecărei lecții , prelucrează materia , selecționează și ordonează materialul de învățat, concretizat în planificări anuale și semestriale .

3. Principiul accesibilității activității , care cere respectarea unui nivel de gândire în corelație cu vârsta elevului și cu învățarea gradată. El presupune valorificarea potențialului real de învățare al elevului. Pentru aceasta , institutorul va trebui să aibă cunoștințe psiho-pedagogice solide legate de vârsta școlară mică și să le împletească armonios cu cerințele programei și manualului școlar în cadrul fiecărei lecții .

4. Principiul participării optime a elevilor la activitate . Acesta impune implicarea activă a elevilor în învățare și conștientizarea mesajului educațional . Actul învățării să devină o participare dorită , un efort intelectual având un imbold interior . Institutorul are un rol foarte

49

important în crearea motivelor învățării la școlarii mici , prin apropierea sufletească de aceștia . Tactul său pedagogic , dragostea de copii , dorința de a-i forma pentru viață trebuie să se întâlnească cu priceperea de a-i antrena pe toți , în activitatea de învățare . Conținutul atractiv al lecțiilor , metodele variate , materialul didactic , procedeele folosite în predarea –învățarea gramaticii trebuie să stimuleze participativă a copiilor .

5. Principiul interdependenței între cunoașterea intuitivă și cunoașterea logică , între concret și abstract , între intuiție și rațiune . Gândirea concret-intuitivă a școlarului de vârstă mică impune ca procesul de învățare să pornească de la contactul direct cu materialul de învățat (tablouri, imagini, mici texte , propoziții) , prin analiza căruia se ajunge treptat la desprinderea unor definiții și reguli simple și clare . Intuiția nu reprezintă doar momentul inițial al învățării , ci imaginile percepute vor servi drept suport în elaborarea ulterioară de raționamente , sinteze , comparații . Acest principiu impune ca institutorul să aleagă dinainte cu grijă materialul didactic . Pornindu-se de la analiza acestuia , prin sinteză , comparația , abstracție și generalizare , se ajunge treptat la definiții și reguli .

6. Principiul legăturii între teorie și practică . Achizițiile școlare teoretice își dovedesc eficiența când se trece de la cunoștințe la formarea priceperilor și deprinderilor care vor ajuta la realizarea unor sarcini din ce în ce mai complexe . Trecerea de la teorie la practică presupune ca după însușirea definiției și a întrebărilor părții de vorbire , elevii să poată ei înșiși să recunoască partea de vorbire în enunțuri noi , să motiveze recunoașterea lor (prin precizarea definiției și a întrebărilor) , să construiască propoziții . Tot o punere în practică a teoriei însușite este și realizarea permanentă a acordului gramatical între pronume și substantiv în comunicările orale și scrise a elevilor .

7. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor de limba română se referă la formarea unor deprinderi de învățare logică , ritmică și la crearea capacității de autocontrol a elevului , în timpului muncii de învățare .

8. Principiul respectării particularității de vârstă și a celor individuale ale elevilor clasei . Stăpânind cunoștințele necesare despre dezvoltarea psiho-fizică a școlarilor de vârstă mică , institutorul va doza efortul intelectual al acestora , punându-le în față sarcini pe măsura vârstei lor și antrenându-l în activități care cer un efort continuu. Cantitatea cunoștințelor , materialul didactic folosit la lecții , timpul efectiv de lucru , metodele și procedeele folosite în predare-învățare depind și de vârsta și de

50

particularitățile individuale ale copiilor sau ale clasei . Pentru ca obiectivele procesului de învățământ , conținutul , metodele folosite și evaluarea să aibă eficiență maximă , institutorul trebuie să aibă o pregătire psiho-pedagogică temeinică și continuă , actualizată continuu.

9. O particularitate în predarea gramaticii la clasele învățământului primar o constituie principiul concentric de repartizare a volumului de cunoștințe . Aceasta presupune reluarea pe o treaptă superioară , de la an la an , a cunoștințelor dobândite anterior .

Cunoașterea și respectarea acestor principii în activitatea didactică a institutorului contribuie la o bună îndeplinire a misiunii sale de instrucție și educație a tinerei generații.

B. METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE

Căile folosite în predarea cunoștințelor de limbă , în însușirea și controlul lor , precum și în formarea priceperilor și deprinderilor de exprimare corectă sunt determinate de cei trei factori care conlucrează în procesul studierii limbii române în școală :

cel lingvistic (specificul limbii române ca obiect de învățământ ).

cel psihologic (particularități de vârstă ale elevilor );

cel pedagogic (scopul și sarcinile didactice ale lecției).

În funcții de acești factori , în predarea acestei discipline se folosesc unele metode generale preconizate de didactică : conversația , exercițiile , altele vor fi adaptate la cerințele obiectului și vârstei elevilor : explicația , ca formă a metodei expunerii sistematice , însoțită de demonstrarea materialului intuitiv (faptele cconcrete de limbă ) ; după cum sunt și metode specifice impuse de elevi în scopul de a pătrunde esența fenomenelor studiate : analiza gramaticală .

În raport cu scopurile urmărite prin predarea limbii române și cu sarcinile didactice impuse fiecărei lecții sau unei etape a lecției , unele metode pot fi folosite atât în predarea , cât și în controlul cunoștințelor (de exemplu , conversația cu cele două forme ale ei : euristică și catihetică), altele sunt folosite atât pentru fixarea cunoștințelor cât și pentru formarea priceperilor și deprinderilor de exprimare orală și scrisă (de exemplu , exercițiile).

În procesul complex de predare și de însușire a cunoștințelor gramaticale , metodele folosite se îmbină și se completează reciproc , pentru ca eficiența lor să fie maximă . Astfel , conversația , explicația utilizează

51

totdeauna o bază intuitivă sub forma exemplelor special alese și așezate într-o ordine prestabilită , care sunt supuse analizei gramaticale . Explicația însoțită de demonstrarea materialului intuitiv se ajută de procedee grafice , reprezentări care evidențiază esența fenomenului lingvistc studiat .

În cadrul predării noțiunilor și categoriilor gramaticale , conversația euristică , explicația însoțită de demonstrație și analiza gramaticală se caracterizează printr-o trăsătură comună : toate impun elevilor să desfășoare ei înșiși procesele de gândire menite să-i ducă la înțelegerea faptului sau a fenomenului lingvistic studiat . Procesele de gândire efectuate de elevi sunt dirijate fie cu ajutorul explicației , fie al întrebărilor desfășurate logic și succesiv . Aceste procese constau în analiza faptelor de limbă cunoscute , în verificarea rezultatelor obținute cu ajutorul transformărilor , al probelor și în generalizări sub formă de definiții , de reguli ; generalizarea poate fi ueori sintetizată în forme grafice .

Folosirea acestor căi în predarea cunoștințelor gramaticale prezintă avantajul unui efect de reciprocitate : activitatea mintală a elevilor în procesul de elaborare a definiției , a regulii permite și asigură înțelegerea conștientă și însușirea temeinică , iar în munca desfășurată de elevi cu prilejul însușirii fiecărei noțiuni , care posibilitățile lor de abstractizare și de generalizare .

Scopul practic al predării gramaticii limbii române găsește în metoda exercițiilor calea cea mai bună de realizare , deoarece bogăția și varietatea exercițiilor , justa lor repartiție și dozare , în funcție de conținutul lecțiilor , de vârsta elevilor și de gradul de dezvoltare a priceperilor și deprinderilor lor de exprimare sunt în cea mai mare măsură hotărâtoare în această direcție.

Procedeul cel mai bun pentru menținerea atenției elevilor în timpul expunerii cadrului didactic este ca acesta să găsească de fiecare dată o altfel de formă a expunerii materialului , încât întreaga clasă să manifeste dorința de a urmări atent vorbele sale și de a studia împreună cu el problema.

Conversația

Metodă de bază în procesul de învățământ , poate fi folosită atât pentru predarea cunoștințelor noi , așa-numita formă euristică cât și pentru fixarea , repetarea și verificarea cunoștințelor predate anterior , sub forma numită catihetică.

Prima formă a metodei conversației este utilizată permanent în predarea noilor cunoștințe de gramatică , datorită condițiilor în care elevii își însușesc fiecare cunoștință nouă , ca și cerințelor impuse de natura

52

cunoștințelor predate . În primul rând , fiecare noțiune sau regulă nouă se predă pe baza unor cunoștințe empirice desprinse din simpla experiență de folosire a limbii materne . În al doilea rând , datorită caracterului abstract și generalizator al noțiunilor gramaticale , acestea nu pot fi enunțate pur și simplu de cadrul didactic , ci , pentru a fi înțelese și însușite , trebuie descoperite de elevi în procesul examinării unor fapte de limbă concrete , a exemplelor . Conversația euristică pleacă de la un material intuitiv care cuprinde elementele necesare caracterizării , definirii noțiunii.

În desfășurarea conversației euristice , întrebările puse elevilor le stimulează procese variate de gândire : analiza faptelor de limbă din exemplele luate în discuție , compararea între ele sau cu alte fapte de limbă anterior cunoscute , în scopul de a stabili asemănări și deosebiri , extragerea trăsăturilor esențiale care caracterizează noul fapt de limbă cercetat , sintetizarea acestor trăsături în formula definiției.

Întrebările cadrului didactic folosesc experiența elevilor în ceea ce privește mânuirea limbajului ca mijloc de comunicare , judecata lor logică și cunoștințele anterioare e gramatică . Astfel se poate ajunge pe baza unor premise cunoscute la concluzii noi.

Întrebările care conduc pe elevi în cursul studierii unor fenomene noi trebuie formulate în așa fel încât aceștia să poată trece cu ușurință trăsături caracteristice pentru noul fenomen gramatical. De asemenea , întrebările trebuie să ajute pe elevi la generalizare, la descoperirea notelor definitorii ale noțiunii și de aici chiar la formularea definiției sau a regulii.

Cerințele esențiale ale întrebărilor folosite la lecțiile de gramatică sunt claritatea , precizia , simplitatea . Acestea se obțin prin folosirea termenilor proprii , prin evitarea cuvintelor necunoscute , precum și a oricărui “balast” verbal. Întrebările trebuie puse într-o ordine logică , iar șirul întrebărilor să se înlănțuie în așa fel încât să conducă pe elevi la rezolvarea problemei pe care cadrul didactic și-a propus-o .

Întrebările folosite în scopul fixării , repetării și controlului cunoștințelor , așa-numita conversație catihetică , pot să ceară recunoașterea faptelor de limbă , reproducerea din memorie a unor definiții și reguli gramaticale studiate anterior . Controlul cunoștințelor teoretice se îmbină în mod obligatoriu cu acelea al posibilităților de aplicare practică , deci la întrebările de ordin teoretic va trebui să se adauge și cerința ca elevii să aducă exemple , să ilustreze definiția sau regula expusă.

O cerință permanentă a întrebărilor folosite atât în procesul

53

predării noilor cunoștințe , cât și în acela al fixării sau al controlului cunoștințelor este ca ele să ceară un răspuns precis , fără echivoc , fără dublă posibilitate de rezolvare , una justă și una falsă dar plauzibilă. De aceea , institutorul trebuie să evite situațiile care ar permite elevilor asemenea oscilații ; mai mult , în cazul unor interpretări greșite , să-i oblige pe elevi la motivări care întemeiază justețea răspunsului . O întrebare permanentă folosită de institutor la lecțiile de gramatică trebuie să fie : de ce ? La recunoașterea formelor gramaticale într-un text , la exemplele formulate de elevi , trebuie să li se ceară să motiveze răspunsul cu ajutorul teoriei . Acest fapt de a-i obișnui pe elevi , îi determină să gândească , îi oprește să dea răspunsuri ghicite. La fel , cerința de a veni cu exemplificări la chestiunile teoretice îi implică să memoreze mecanic reguli și definiții . Deci , întrebările puse de cadrul didactic sunt :

1.întrebări de memorie , care verifică cum și cât au reținut și au înțeles elevii din cele învățate .

2.întrebări –probleme , care stimulează procesul de gândire al elevilor.

Pregătindu-se pentru lecție , institutorul trebuie să prevadă care parte a lecției va cuprinde întrebările ce urmează a fi puse elevilor , ce loc vor ocupa ele în lecție . Punând întrebarea , cadrul didactic se adresează întregii clase și după aceea numește elevul care urmează să răspundă . Întrebările nu trebuie puse pe un ton sever , ci prietenos și cu bunăvoință , cu dorința de a veni în ajutorul elevului în cazul în care răspunsul nu e bun .

Metoda conversației , cu referire specială la conversația euristică , este indispensabilă în procesul predării noilor cunoștințe de limbă . Ea este mereu prezentă , împletindu-se cu celelalte metode folosite : explicația , analiza gramaticală . Două elemente esențiale nu pot lipsi în predarea cunoștințelor gramaticale : materialul de limbă și discutarea lui.

Explicația.

În cadrul predării gramaticii , metoda expunerii se folosește numai sub forma explicației , deoarece cunoștințele de gramatică nu pot fi transmise exclusiv prin expunerea institutorului ,ci elevii trebuie să participe la definirea noțiunilor , la stabilirea regulilor , fiind conduși de institutor în desfășurarea proceselor de gândire necesare.

Scurtele comunicări pe care le face institutorul expunând , în mare, elevilor conținutul capitolelor studiului limbii române sau enunțând o regulă ortografică cu caracter convențional nu apar decât sporadic în cursul lecțiilor de limba română.

Explicația are ca trăsături esențiale caracterul sistematic și logic al

54

prezentării faptelor , gradarea elementelor constitutive ale noțiunii ce se explică . Explicația este îmbinată permanent cu întrebări adresate clasei , pentru ca elevii să urmărească logica și gradarea cercetării , să răspundă folosind cunoștințele căpătate anterior și dezlegând uneori singuri problemele ridicate de faptele noi luate în discuție .

Îmbinarea explicației cu demonstrația se folosește mai ales în predarea unor noțiuni gramaticale greu de înțeles , când se urmărește înlăturarea confuziilor provocate de înțelegerea incompletă sau greșită a unor categorii gramaticale .

Îmbinarea explicației cu demonstrația în cazul studierii fenomenelor de limbă impune desfășurarea unor raționamente la care elevii participă în mod activ sub conducerea institutorului . Această metodă complexă folosește , în procesul predării și fixării noțiunilor gramaticale , pe lângă exemple și un material intuitiv care ilustrează sau sistematizează cunoștințele predate .

Exercițiile

Elaborarea definiției și a regulilor pronumelui (la orice clasă ) este urmată firesc de aplicarea lor în exerciții , la alte cazuri. Acestea ajută la înțelegerea , fixarea și consolidarea cunoștințelor gramaticale , la formarea priceperilor și deprinderilor . Elevii , prin exerciții , își dau seama de utilitatea noțiunii gramaticale de pronume și fac apel la definiție și reguli în rezolvarea noilor exerciții ori de câte ori este nevoie . Exercițiile contribuie la aplicarea noțiunilor teoretice în practica exprimării , creând elevilor posibilitatea autocontrolului și autoreglării în comunicarea proprie , orală și scrisă .

După însușirea definiției și a regulilor , în momentul consolidării cunoștințelor , se pot propune de către institutor exerciții de diferite tipuri , precum și în lecțiile următoare , când noțiunea va fi reluată și nuanțată . În funcție de tipul lecției : de fixare a cunoștințelor , de repetare și sistematizare , la sfârșitul capitolului, la sfârșitul semestrului sau al anului școlar , în lecțiile speciale de recapitulare , exercițiile își pot dovedi eficiența, dacă sunt bine alese , în privința conținutului , sarcinilor pe care le propun și timpului de lucru pe care îl cer. Ca metodă didactică, prin repetarea sistematică a cunoștințelor teoretice pe care se sprijină , exercițiile gramaticale au ca rezultat formarea priceperilor și deprinderilor , antrenând pe elevi la un efort de gândire , de învățare . Ele trebuie să aibă un caracter gradual , de la simplu la complex .

Tipurile de exerciții gramaticale diferă după scopul urmărit ;

55

după gradul de independență a elevilor în efectuarea lor , după formă (orale sau scrise ); după tema pe care o rezolvă (fonetice , lexicale , morfologice, sintactice etc.). În practica școlară , exercițiile se folosesc în forme complexe și în mod combinat , urmărindu-se creșterea treptată a gradului de dificultate în rezolvarea lor .

După gradul efortului personal al elevilor , tipurile de exerciții gramaticale folosite în însușirea părții de vorbire pot fi :

– Exerciții de recunoaștere simplă : “Găsiți pronumele relative (interogative) din lectura…, alineatul…”

-exerciții de recunoaștere și caracterizare : „Subliniați și analizați pronumele relative (interogative ) din textul…”

-exerciții de recunoaștere și grupare : “Subliniați și grupați pe două coloane pronumele relative (interogative ) și adjectivele pronominale relative (interogative ) din textul …”

-exerciții de recunoaștere și motivare : “Subliniați cu albastru pronumele relative simple și cu roșu pronumele relative compuse „

Exerciții cu caracter creator :

-de modificare : „Treceți pronumele din textul de mai jos odată cu substantivele precedate la plural . Explicați ce observați ?”

-de completare : “Înlocuiți punctele cu pronumele potrivite(relative sau interogative ).

-de exemplificare : „Alcătuiți propoziții în care pronumele „cine” , „care” și “ce” să fie folosite ca pronume relative și ca pronume interogative .”

Mai nou apărute, exercițiile tip grilă propun mai multe răspunsuri pentru o chestiune gramaticală , din care elevii trebuie să aleagă răspunsul corect: “În propoziția „Ce lucește în poiană?”, cuvântul subliniat este : a. pronume relativ

b. pronume interogativ

c. adjectiv pronominal interogativ

Exercițiile cu caracter creator iau uneori aspectul unei compuneri gramaticale , urmărind aplicarea unei noțiuni gramaticale . Rolul exercițiilor , al compunerilor gramaticale , inclusiv al muncii independente a elevilor din timpul lecției de predare-însușire a pronumelui este :

-elevii să-și însușească conștient și activ definiția ;

-să facă deosebiri sau analogii ( între pronumele relative și pronumele interogative );

-să rezolve sarcini de creație .

Exercițiile gramaticale au valoare formativă , dezvoltă gândirea

56

logică și gramaticală , lărgesc cercul de reprezentări și noțiuni , contribuind la deprinderea comunicării corecte , orale sau scrise.

Munca independentă a elevilor în timpul lecției de predare-învățare reprezintă un moment foarte important . După însușirea noilor cunoștințe teoretice , institutorul își schimbă rolul din transmițător de cunoștințe în organizator și îndrumător al procesului de învățare . El va ordona rezolvarea de către elevi a unor exerciții , în care noțiunea nouă va fi aplicată în condiții din ce în ce mai dificile , până la exerciții de creație sau compunerea gramaticală . Prin munca independentă , fiecare elev va fi pus în postura de a învinge dificultățile prin forțe proprii. Ea permite institutorului să verifice progresul fiecărui elev și să-i deschidă spre cunoștințe mai dificile.

Cea mai frecventă formă de consolidare a cunoștințelor de gramatică o constituie analiza gramaticală. Ea este o operație de identificare și de caracterizare a elementelor de limbă . În analiza gramaticală materialul concret supus cercetării este textul , propoziția , cuvântul . Cuvântul ca unitate lingvistică , luat izolat pentru a fi studiat prezintă la o primă cercetare un conținut noțional , semantic , și o formă materială , sonoră și grafică . Totuși în context , în vorbire , datorită mijloacelor pe care sistemul fiecărei limbi le are pentru a exprima aceste raporturi , cuvântul suferă modificări de sens . Analiza gramaticală nu ajută numai la înțelegerea sensului cuvintelor , dar arată și cum putem exprima corect noi înșine ceea ce vrem să comunicăm altora .

Gruparea cuvintelor în părți de vorbire pune și ea analizei gramaticale o serie de probleme , în sensul modului cum trebuie înțeleasă această grupare și al atenției care trebuie acordată diferitelor părți de vorbire, potrivit specificului lor, mai concret sau mai abstract . Astfel , s-ar putea grupa într-o primă categorie cuvintele cu un conținut noțional concret , care reprezintă obiecte ( substantiv ) sau acțiuni , procese (verb) .

În al doilea rând , în jurul fiecăruia dintre aceste două părți de vorbire se grupează : 1) adjectivele (însușiri ale obiectelor ) , apoi adjectivele de natură pronominală , numeralele și 2) adverbele (caracteristici ale acțiunilor ) . Aceste părți de vorbire adjuncte cer o cercetare în strânsă legătură cu elementul lexical pivot , pentru ca elevii să înțeleagă atât caracterul implicit al sensului exprimat în însuși conținutul obiectului al procesului , cât și relațiile gramaticale care se stabilesc între respectivele părți de vorbire .

O situație oarecum specială o prezintă pronumele , parte de

57

vorbire cu un caracter de generalizare de această dată chiar pe plan gramatical și de aceea cu un conținut noțional strict determinat de context . Această parte de vorbire nu poate fi studiată izolat , ci numai în context și cu referire la substantivul înlocuit .

Analiza gramaticală urmărește trecerea progresivă de la procesul de abstractizare și de generalizare , oferă mari posibilități pentru repetarea materiei . Ea face în mod obișnuit pe texte mai reduse sau mai ample și foarte rar se folosesc ca material de cercetat doar cuvinte izolate . Propozițiile , frazele pentru analiza gramaticală sunt de obicei alese din literatura beletristică , care oferă elevilor modele de limbă corectă și frumoasă , cu un conținut bogat de idei, instructiv și educativ.

Pentru a putea întruni calitățile necesare scopului urmărit , textele alese pentru analiza gramaticală trebuie să îndeplinească anumite condiții . Este bine ca textele literare alese pentru predare , fixarea sau repetarea cunoștințelor să fie luate din opere literare cunoscute de elevi . Analiza gramaticală făcută pe exemple din operele studiate la lectura literară contribuie la mai buna înțelegere a acestora , la aprofundarea conținutului lor și la sesizarea mijloacelor artistice folosite de scriitor .

Textul pentru analiza gramaticală trebuie să mai fie ales în așa fel încât să cuprindă cât mai multe și mai variate forme ale fenomenului gramatical urmărit.

O altă cerință a textului pentru analiza gramaticală este gradarea greutății lor în raport cu stadiul studierii temei gramaticale respective. Astfel , pentru explicarea noțiunilor se aleg exemple clare , tipice, care cuprind elementele necesare extragerii definiției . Apoi, la fixarea și la repetarea cunoștințelor textele sunt mai grele, mai complicate , pentru ca analiza să constituie o problemă de rezolvat, să ceară efort de gândire.

Modalitățile de efectuare a analizei răspund unor cerințe didactice obligatorii în procesul de învățământ și variază în funcție de punctul de vedere din care este cercetat fenomenul lingvistic : fonetic, lexical, morfologic, sintactic.

În primul rând, analiza impune totdeauna nu numai constatări, ci și aducerea de argumente care susțin constatarea făcută. Atunci când se efectuează o analiză este bine ca elevii să justifice fiecare afirmație făcută. Analiza ca exercițiu gramatical trebuie să urmeze o ordine logică de la general la particular , adică să se indice mai întâi caracteristicile generale ale părții de propoziție și apoi cele particulare care depind de contextul respectiv.

58

Pentru a da analizei și un caracter aplicativ mai larg , ea poate să fie implicată cu construirea unor exemple care să aibă atât conținut din punct de vedere al înțelesului dar în care să apară aceleași forme sau raporturi gramaticale .

Analiza faptelor de limbă poate fi parțială , adică în funcție de conținutul fiecărui capitol al studiului limbii se poate analiza , de exemplu, fiecare parte de vorbire sau chiar numai fiecare categorie gramaticală nou studiată : și completă, adică se analizează sintactic și morfologic o propoziție o frază , un scurt text. Analiza morfologică se îmbină cu cea sintactică.

Analiza morfologică se practică cu prilejul învățării fiecărei părți de vorbire , a fiecărei categorii gramaticale . Presupune identificarea , clasificarea cuvintelor din text ca părți de vorbire , apoi indicarea caracteristicilor în funcțiile de categoriile gramaticale specifice flexiuni , ori în funcție de raporturile pe care le stabilesc.

Analiza sintactică urmează într-o oarecare măsură aceleași cerințe , în sensul că există o ordine logică a operațiilor care se desfășară . Spre deosebire de analiza morfologică , analiza sintactică se bazează pe înțelegerea raporturilor logice exprimate în procesul comunicării. Simpla utilizare a întrebărilor de unică modalitate de determinare a categoriei sintactice nu este suficientă , deci nici recomandabilă . Folosirea mecanică a întrebărilor poate duce la grave confuzii și erori deoarece, în primul rând , formularea întrebării presupune înțelegerea esenței logice , a raportului, iar în al doilea rând , fiindcă aceleași întrebări sunt adeseori folosite pentru depistarea unor păr-i de propoziții deosebite.

Lucrarea în considerație a semnelor de punctuație condiționează și ea efectuarea unei bune analize sintactice.

Analiza gramaticală ca metodă specifică studiului limbii române ridică două probleme deosebit de importante în ceea ce privește folosirea ei : în primul rând care sunt particularitățile desfășurării ei în diferite etape ale procesului predării și însușirii cunoștințelor gramaticale și, în al doilea rând, care sunt limitele folosirii acestei metode .

Analiza gramaticală ca metodă de lucru se folosește atât în procesul predării noilor cunoștințe , în etapa fixări lor , a lărgirii câmpului de cunoaștere a elevilor privind caracterul general al noțiunii sau regulii predate, cât și în controlul și în repetarea cunoștințelor.

În cadrul predării noilor cunoștințe , analiza se îmbină în mod obligatoriu cu sinteza , ele fiind două procese fundamentale ale gândirii , a

59

posibilităților de a lucra cu abstracțiuni , cât și în însușirea conștientă și activă a cunoștințelor .

Analiza gramaticală ca metodă didactică folosită pentru comunicarea noilor cunoștințe se împletește cu explicația sau cu conversația euristică.

După predarea noilor cunoștințe , adică după analiza atentă a faptelor de limbă , după găsirea trăsăturilor lor caracteristice și după formularea definiției , se trece în mod obișnuit la analiza altor fapte de limbă care ilustrează definiția , regula . Aceste exemple ilustrative care vor fi supuse analizei sunt formulate de elevi sau propuse de cadrul didactic. Analiza gramaticală este acum un mijloc de fixare și de control.

60

=== I aspecte aplicative ===

IV. ASPECTE APLICATIVE

Ex.1: Identificați și subliniați cu o linie pronumele relative , cu două linii pronumele interogativ-relative

a)„Dar pe mire cum îl cheamă

Cine-i el și-al cui?

N-auziși de sturz, bag’ samă!

Pân’ și împăratul știe .

Și-i bogat ? Ce-i pe câmpie ,

Tot ce vezi , i-al lui !” -(George Coșbuc , „Poezii”)„

b) „-Ce cereai în petiție?

-Nu ceream nimic.

-Cum?

-Nu era petiția mea .

-Da’ a cui ?

-A unui prieten .

-Care prieten?

-Unul Ghiță Vasilescu.” –(I. L. Caragiale , „Teatru”)

Ex.2: Analizați pronumele interogativ –relative arătând felul , genul , cazul și funcția sintactică a fiecăruia :

„Gloria-i o închipuire ce o mie de neghiobi

Idolului lor închină , numind mare pe-un pitic

Ce-o bășică e de spumă , într-un secol de nimic .

Încorda-voi a mea liră să cânt dragostea ? Un lanț

Ce se-ngâni pe operetă e condus de Menelaos ?” (M. Eminescu , „Poezii”)

„-Mamițoo ! mam’maree ! tantii !

-Ce e ? Ce e ? sar cucoanele .

-Să oprească !…Mi-a zburat pălăria! să oprească! Tot într-un timp , iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la stația din urmă …Goe începe să urle …În sfârșit , n-au ce să facă . Trebuie să se hotărască a plăti biletul , pe care are să-l taie conductorul din carnetul lui . Păcat de pălărie !… Ce-o să facă d. Goe la București cu capul gol ?…s-ar întreba oricine , care nu știe câtă grijă are mam’ mare și câtă prevedere !” (I. L. Caragiale , „D-l Goe”)

61

Ex.3 : Găsiți și analizați adjectivele pronominale interogativ-relative, arătând felul fiecăruia , genul , numărul , cazul , substantivul pe care-l însoțește și cum s-a făcut acordul lor cu substantivele determinate :

„Mai lesne pot să număr pe degete mele

Câți sfinți avem pe lună și câte versuri rele,

De cât să bag de seamă ce carte nu e dată

A cui este mai mică și cine o să bată .” (Gr. Alexandrescu)

b)„Și mai cu seamă , care român nu și-a dorit patria cu lacrimi ,când s-a găsit în străinătate ?…

„Care cuvânt din limba noastră poate arăta o icoană mai luminoasă de iuțeala calului și de repeziciunea fugă-i lui , decât limpezimea văilor ? Poezia românilor este o comoară nesfârșită de frumuseți originale care oglindesc geniul poporului .” ( V. Alecsandri)

Ex.4: Subliniază în mod pronume relative și adjectivele relative . Indică substantivul înlocuit de pronumele relativ și substantivul determinat de adjectivul relativ:

a)„-Du-te chiar acum la stăpânul moșiei și spune-i că te prinzi să-i dai în girezi tot grâul cât îl are semănat .” (I. Creangă , Povestea lui Stan Pățitul)

b)„… vedem cât adevăr , câtă culoare , câtă informație folositoare se găsesc în aceste comedii pe care Alecsandri le scria mai mult jucându-se .” (N. Iorga , „Oameni cari au fost”)

c)„Eu nu știu limanul spre care

Pornesc cu bagajul acum,

Ce demon mă pune-n mișcare

Ce taină mă-ndeamnă la drum.” (G. Topârceanu ,„Balada chiriașului

grăbit”)

„… cine mai știe câte pământuri ai avut sub soare , câtă viață … ai cheltuit în căutarea strălucitorului aur . Dar… cum nu te înțeleg eu pe tine , tot așa nu m-ai înțelege nici tu , dacă ai vedea …cărui altar slujesc .” (D. Anghel , „Tata”)

Ex.5: Găsiți pronumele și adjectivele pronominale interogativ-relative și caracterizați-le , arătând pe cine determină , felul și funcția sintactică a lor :

a)„În cele din urmă , după ce au pus pe jarul din vatră un buștean care începe să fumege încet , păstorii se pregătesc să doarmă . Ei se culcă pe scurtele lavițe , neocupând din vastitatea munților decât jumătate din spațiul

62

de care ar fi avut nevoie .” (Goe Bogza , „Cartea Oltului”)

b)„Auzind toate acestea , Mihnea trimise să adune în grabă boierii la sfat ; dar pe unde se duceau aprozii să-i cheme ,veneau îndărăt cu răspuns, care să pribegise peste noapte , care că de cu seară plecase să întâmpine pe turci la București . Tocmai atunci să strângă în curtea palatului prima oștire ce se afla așezătoare la Argeș .” (Al. Odobescu)

Ex. 6: Dați , în enunțuri , câte două exemple pentru fiecare fel de pronume relativ-interogativ. Declinați în propoziții pronumele „care” .

Ex.7: Construiți trei fraze în care a doua propoziție să fie introdusă prin pronumele relativ „care” la G. , urmărind acordul cu substantivul determinat.

Ex.8: Înlocuiți substantivele și pronumele subliniate cu pronumele relativ „care” la cazul G. și subliniați substantivul cu care se acordă :

a)„…sfânt ni-i râul acesta cu apa învolburată și cu nisip de aur , în undele lui s-au oglindit lucitoarele scuturi cu cei doi prunci care sug la lupoaică…” ; „În fața otelului e un ostrov , în mijlocul ostrovului e o bisericuță veche , zidită de Ion Neagoe Voievod pe la începutul veacului al șaisprezecelea …În stânga se deschid luminișuri – din pragul lor cătăm în larg , spre miază .” (Al. Vlahuță , „România pitorească”)

Ex.9: Completați locurile libere cu pronumele relativ „care” la cazul cerut de context (N. , Ac. , D). Subliniază substantivul înlocuit de fiecare pronume relativ . Dacă pronumele relativ este la Ac. cu funcția de obiect direct sau la D. cu funcția de obiect indirect , subliniază și pronumele neaccentuat care îl însoțește :

a)„Spre deosebire de tovarășii noștri obișnuiți …… îi întâlneam la fântâni singuratice ori la un han de drumul mare ,domnul Rovei nu se lăuda niciodată cu vreo lovitură faimoasă …… nu i-a fost nimeni martor.” (M. Sadoveanu , „Anii de ucenicie”)

„ Păzește-te de figuri și epitete …… nu spun nimic.

În sfârșit , nu uita că puținele momente…… le putem da literaturii ni-s așa de scumpe , că suntem în drept să privim ca pe niște răufăcători pe „autorii” …… ne vorbesc mult și nu ne nimic .”(A. Vlahuță , „Cum se face o nuvelă”)

c)„Pe lângă asta , deveneam în sfârșit stăpân pe timpul meu …… îi

63

destinam întrebuințări uluitoare : lectură pe ploi , -iar în dulceața verii expediții cinegetice și de pescuit în zăvoaie și gârle .”(M. Sadoveanu , „Anii de ucenicie”)

d)„Sunt apoi brazi …… le-au căzut toate crăcile și zac la pământ (…) asemeni unor șerpi cuprinși de un somn adânc.

Sunt , în sfârșit , unii …… țin strâns încleștați între fălci , smulsă din munte , întreaga stâncă …… creșteau .”(Geo Bogza , „Cartea Oltului”)

Ex.10:Completați locurile libere cu pronumele care la G. precedat de articolul posesiv , ținând seama de modelul dat pentru regulile acordului :

a)„Dacă m căpătat oarecare deprindere de a nu mă exprima prea banal, o datoresc unuia din profesorii mei de română , Calistrat Hogaș …… lecțiile le ascultam vrăjiți .”-„A fi elev”

b)„Acum ne apropiem de Iași , lăsând în stânga Valea Nebunei , ce se ascunde cu numeroasele ei lespezi din dosul deal gol și prăbușit , pe …… culme se află ruinele Cetățuiei . Intrăm acum între două șiruri de bordeie …… înfățișare ticăloasă nu răspunde nicidecum la ideea ce câștigasem de orașul Iașilor.” (V. Alecsandri , „Iașii în 1844”)

c)„Am multă sperare în acest neam , …… adâncă cumințenie e tipărită într-o mulțime de proverbe , unele mai înțelepte decât altele ;…… închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice și strălucește ca înseși cele orientale ; …… inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi ; …… geniu , în sfârșit , lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe.”(V. Alecsandri , „Românii și poezia lor”.)

Ex.11: Construiți câte trei fraze cu propoziții subordonate introduse prin pronumele relativ„care” la cazul D. și la Ac. cu prepoziția pe.

Ex.12: Construiți :

a)patru fraze în care pronumele relativ care la Ac. cu funcția de complement direct să fie însoțit de pronumele neaccentuate l-, i-, le-, -o ;

b)trei fraze în care pronumele relativ care la cazul D. să înlocuiască : un substantiv masculin la singular ; un substantiv feminin la singular ; un substantiv masculin la plural.

Indicați ,după aceea, verbele determinate de pronumele relative.

64

Ex.13: Completați locurile libere cu grupurile ce-l , ce-i , ce-a sau cel , cei , cea . Analizați-le :

a)„Pe cei …… văzuseră și grăiseră cu el , îi socotea pe atunci …… mai fericiți oameni de pe pământ .” (M. Sadoveanu)

b)„Spuneți-mi …… dreptatea ? …… tari se îngrădiră

Cu averea și mărirea în cercul lor de legi…” (M. Eminescu)

c)Elevul știa ……făcut la lucrare.

Ciobanul mi-a arătat …… mai frumoasă mioară.

Sora ta crede tot …… spus.

Băiețelului îi place să bea …… de tei.

Ex.14: Completați locurile libere cu pronumele relativ la G. . Subliniază cu o linie substantivul pe care îl determină și cu două linii pronumele relativ și substantivul înlocuit (substantivul cu care l-ai acordat în gen și în număr) :

a)„În aceste locuri te împresoară singurătatea , la hotarele ……viața se pare că expiră .”(C. Hogaș , „Pe drumuri de munte”)

b)„(…) mergi mai bine de trei ceasuri și dai de Cheia Recei , în pragul …… se deschide fantastica peșteră Stogu . Te sui anevoie până la intrarea ei largă , triunghiulară , din vârful …… atârnă o stalactită de mărimea unui om aproape , podoabă (…) spânzurată acolo ca să te vestească de ce minunății ai să vezi mai departe . Într-adevăr , de-abia faci douăzeci de pași în gârliciul peșterii , și te găsești înlăuntrul unei boți uriașe , din tavanul …… atârnă mii de stalactite , -ciucuri mari și perdele horbotate , din încrețiturile …… se preling și cad picături de apă .” (A. Vlahuță , „România pitorească”)

Ex.15: Precizați nuanța (arhaică , populară , literară) a pronumelor și adjectivelor interogativ-relative subliniate ; cum se justifică stilistic întrebuințarea lor de către scriitor :

a)„Se uită la boierii pe carii el i-a înălțat și i-o îmbogățit…”

„Câte rele au spurcat inima bietului român!” (C. Negruzzi)

b)„Această idee măgulitoare ațâță focul ce-l înflăcără și dă aripi picioarelor sale , carele aleargă , saltă , zboară , făr-a atinge pământul.”

„… de atunci îmbuc trâmbița și rup urechile celor ce mă ascultă…”

(V. Alecsandri)

c)„Iacă , gospodin , cu cine m-am vânjolit toată noaptea …” „Dar toți pe câți îi întreba dădeau din umeri…”

65

„Apoi ce păzești tu alta , dacă nu știi nici măcar ceea ce vorbesc muritorii .” (I. Creangă)

d)„Îți plac ce fac mizerabilii?

-Cari mizerabili?” (I. L. Caragiale)

Ex.16: Precizați sensul și valorile expresive ale pronumelor (și adjectivelor pronominale) interogativ-relative subliniate :

a)„Acum să vedem care pe care ? Ori el pe draci? Ori dracii pe dânsul.”

„… încep a-i aduce care dincotro rachiu , tiutiun …”

„… se temeau de turbincă ca de nu știu ce …”

„…Și , care săpau cu cazmalele , care cărau cu tărăboațele , care cu căruțele , care cu covăițele , în sfârșit lucrau oamenii cu tragere de inimă.”

„Ce să fie acolo ? ziceau oamenii , alergând care de care din toate părțile .”

„… se vede că azi-dimineață mi-a ieșit înainte vreun popă sau dracul știe ce !”

„… nunta se făcu și baba își luă cămeșa de soacră , ba încă netăiată la gură , care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cârtească de toate cele .” (I. Creangă)

b)„Ce pat! ce perdeluțe ! ce pereți ! ce tavan ! toate albe ca laptele.”

„… spre seară , la-ntors , i-a dat care ce l-a lăsat inima .”

„… târguiește omul ce târguiește , cumpănă , vinde …”

(I.L. Caragiale , „Teatru”)

c)„El mi-a răspuns placid :-Amorul este

Un ce banal , prin care Firea drege

A Nimicirii opere funeste;…” (G. Topârceanu, „Poezii”)

d)„-Cine , necine , uite că a aflat , zice Iosif.”

„… tu îi spui și el tace ce și o dată îl vezi că ia altă vorbă.”

„-A intrat la Iocan , Niculae , spuse Cârstache din curte , unde dregea un mic pătul de porumbei.

-Iocan , care Iocan? zice Niculae și Cârstache râse.” (M. Preda , „Opere”)

Ex.17: Arătați cazurile de sinonimie între pronumele relative și alte părți de vorbire (adverbe , conjuncții) care servesc pentru realizarea joncțiunii între propozițiile unei fraze . Comentați efectul stilistic , precizând

66

nuanța pe care o imprimă frazei folosirea altor părți de vorbire în locul pronumelui :

a)„… și cu toții înțelegeam din asta că aflase el niște sihle anumite, unde s-au abătut peste noapte sodom de paseri cu pliscul lung…”

„Eram în locuri de unde nu se vedeau sate,-”

„Erau paserile care vin din cer cu zgomot de vijelie ; care vin de departe : din miezul nopții , din apele arctice unde n-a apărut încă omul…”

„Ostroavele și plăviile stăteau pline de neamurile de zburătoare străine sosite de curând ; însă era un ceas al neclintirii , când totul aștepta parcă un eveniment însemnat.” (M. Sadoveanu, „Opere”)

Ex.18: Subliniază pronumele relative . Indică prin săgeată verbul al cărui subiect sau complement este pronumele relativ. Fă analiza morfologică și sintactică a pronumelor relative :

a) „-Viciile sunt călăi care te omoară , fără sabie.

-Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul.

-Pentru oameni are însemnătate fapta ce ai făcut ; pentru ajunge hotărârea ce ai luat-o .” (N. Iorga , „Cugetări”)

b)„… multe au văzut ochii mei , de atâta amar de veacuri câte port pe umerele acestea .” (I. Creangă , „Povestea lui Arap-Alb”)

c)„Părul văzând pe fată și-a crengile-n jos și ea mâncat la pere și și-a luat la drum câte i-au trebuit .” (I. Creangă , Fata babei și fata moșneagului)

d)„Zmeul acesta e mai puternic decât frații lui pe care i-ai omorât , dar (…) e și cam bolnav din lovitura ce i-ai dat cu săgeata .” (P. Ispirescu , „Prâslea-cel-voinic și merele de aur” )

e) „A intrat în stâna povârnită și a luat desaga pe care i-a burdușit-o ciobanul … După o postață de cale , a ocolit stâna pe departe și a luat drumul înapoi … pe niște cărări pe care le bătuse și el de atâtea amaruri de ori .” (Victor Ion Popa , „Velerim și Veler Doamne” )

f)„Acel loc era o măgură verde cu muchia lată și rotundă , pe care crescuse din veacuri depărtate , un bătrân stejar .” (Al. Odobescu , „Doamna Chiajna”)

g) „… să nu spun minciuni , erau vreo zece-douăsprezece prăjini de cânepă frumoasă și deasă cum îi peria , de care nu s-a ales nimic.” (I. Creangă , „Amintiri din copilărie”)

h)„S-a uitat la tufișul sub care se adăpostiseră …, apoi a strâns pleoapele bătute de lumina aspră a apei Siretului , care unduia sub pale de soare .” (Victor Ion Popa , „Velerim și Veler Doamne”)

67

Ex.19: Explicați acordul articolului posesiv și al pronumelui relativ la cazul G. , indicând prin litere și săgeți substantivul cu care este acordat articolul posesiv și cel cu care este acordat pronumele relativ :

-Am urcat pe munte a cărui înălțime trece de două mii de metri.

-Am urcat pe munții a căror înălțime trece de două mii de metrii.

-Am urcat pe munții ale căror înălțimi trec de două mii de metrii.

-Ți-am adus o carte al cărei autor te interesează .

-Ți-am adus cărțile al căror autori te interesează.

-Ți-am adus cărțile ai căror autori te interesează.

-Am intrat într-o cameră pe ai cărei pereți erau numeroase tablouri.

Ex.20: Subliniați cu o linie pronumele sau adjectivele interogative din propozițiile interogative directe și cu două linii pronumele și adjectivele interogativ-relative :

a)„-Nu știu cine te-a îndreptat la casa mea , că știu că ești berechet bun.” (I. Creangă , „Povestea lui Stan Pățitul”)

b)„-Neghiniță , unde mi-e coroana cu stemele și cu luminile ?

-Ci taci , Măria ta ! Pune foaie lată de lipan pe deasupra pletelor albe și spune-mi drept care e mai ușoară , coroana cu lipanul cu umbrele ?” (B. Șt. Delavrancea , „Neghiniță”)

c)„-A cui ești tu , fata mea ?

-A Mamei-Pădurilor , răspunse ea suspinând , mă vei iubi tu acuma, când știi a cui sunt? …(M. Eminescu , „Făt-Frumos-din-Lacrimă”)

d)„Vă las să judecați

Câți miei fură mâncați

Și câte oi (fură) sluțite

De fiarele cumplite!” (Gr. Alexandrescu , „Elefantul”)

Ex.21: Subliniați pronumele interogative și cuvintele pe care le înlocuiesc (dacă textul cuprinde și răspunsul la întrebare) . Indică prin săgeată cuvântul determinat interogativ cu funcția de complement sau de atribut :

a)„S-a zis ceva de Iancu , de Stan , de Lăurescu .

Cine le-a scos acestea ? –Le-a scos Alexandrescu .” (Gr. Alexandrescu , „Satiră. Duhului meu” )

b)„Când era să plece , văzu trăsura boierească trecând pe acolo.

-Pe cine ai adus , Dumitre ?

-Pe jupâneasa Lența , nene Gheorghe .”(G. Galaction , „Gheorghe

Cătălina”)

68

c)„… O să-ți cântăm și o să-ți și jucăm , sfinte soare …

-Cu cine vorbești tu acolo ?

-Cu soarele .” (Z. Stancu , „Dulăii”)

d)„… boierul îl plimbă pe la toate moșiile și-l întreabă :

-Pe care ți-o alegi , băiete , să-i porți singur de grijă ?

-Pe toate , tată …” (Em. Gârleanu , „Boierul Iorgu Buhtea”)

e)„-Care acolo? întreabă hangiul .

-Eu , domnu Stavrache , răspunse un glas de copilă .”(I. L. Caragiale, „În vreme de război”)

f)„-Babo , cui îi zici tu fătu-meu?

-Ție , cui să-i zic? nu ești tu băiatul meu Abu-Hasan?” (I. L. Caragiale , „Abu-Hasan”)

Ex.22 : Completați locurile libere cu adjectivul interogativ care la G. precedat de articolul posesiv , aplicând modelul dat pentru cele două reguli ale acordului . Notați cu aceeași literă cuvintele acordate și indicați prin săgeți direcțiile acordului :

………… femei este copilul acesta ? ………… pictor este opera aceasta?

…………femei sunt copiii aceștia ? ………… pictor sunt aceste opere?

…………femei sunt fetele acestea ? ………… pictori sunt aceste opere?

…………țări este acest drapel ? ………… sătean este casa aceasta?

…………țări sunt aceste drapele? ………… săteni sunt casele acestea?

Ex.23: Construiți câte o propoziție interogativă cu adjectivul interogativ care la G. după indicațiile de mai jos :

Adjectivul interogativ determină: Subiectul propoziției exprimat prin:

1.un subst. masculin , singular; subst. feminin , singular;

2.un subst. masculin , plural; subst. masculin , singular;

3.un subst. feminin , singular; subst. feminin , plural;

4.un subst. feminin , singular; subst. masculin , plural;

Ex.24: Compuneți un dialog în care pronumele interogative care , al câtelea , a câta să fie folosite la N. , cu funcția de subiect sau nume predicativ , și la Ac. , cu funcția de complement direct . Subliniați pronumele interogative din toate propozițiile și predicatul sau verbul copulativ din propozițiile cu pronumele la N. indicați verbul determinat de pronumele la Ac.

69

=== J concluzii ===

V.CONCLUZII

Obiectul limba și literatura română este de primă importanță în procesul pe care îl reprezintă învățământul național . De însușirea corectă a limbii române depinde succesul la învățătură al elevilor la toate celelalte discipline din planul de învățământ . Acest obiect contribuie într-o măsură hotărâtoare la formarea elevilor , la sensibilizarea față de marile valori ale culturii naționale.

Pronumele este o parte de vorbire cu un caracter de generalizare pe plan gramatical și de aceea are un conținut noțional strict determinat de context.

Complexitatea construcțiilor cu pronume relativ-interogative duce la unele greșeli de exprimare , mai mult sau mai mult greșeli de topică destul de frecvente în rândul vorbitorilor mai puțin instruiți.

Pronumele și adjectivele relativ-interogative sunt destul de frecvente în vorbire și se întâlnesc în toate stilurile limbii române.

În limba română veche , pronumele relativ care avea gen , număr și articol : m. sg. – care , carele ; f. sg. – carea ; m. pl. – cari, carii ; f. pl.-carele , carile.

Unele pronume relative dezvoltă anumite valori stilistice

realizarea stilistică a superlativului absolut prin construcții de tipul : ce +mai +substantiv + adjectiv : Ce mai bluză roșie!

ce plasat între două verbe are o nuanță semantică nedefinită : merge ce merge ;

câte , în propoziții exclamative , are sensul de „multe” , contextul în care apare remarcându-se printr-o expresivitate sporită .

În graiuri și în limba populară sunt caracteristice câteva forme de pronume relativ :

dativul analitic la care în loc de căruia

pronumele relativ care apare frecvent la acuzativ fără prepoziția pe: cartea care am citit-o ; peisajul care l-am admirat ;

folosirea relativ frecventă și diferențiată zonal a pronumelui relativ de în locul formei literare care : Vecinul de m-a ajutat este un om cumsecade . ; Fructele de le-am cumpărat au fost gustoase.

Există situații , mai ales în limba vorbită , când relativul care se abate de la topica generală , apărând fie înaintea bazei : Am primit scrisoarea de la

70

tine , care scrisoare m-a bucurat foarte mult , în loc de … scrisoare care m-a bucurat foarte mult , fie în interiorul subordonatei atributive , după

substantivul pe care-l determină : Am discutat cu un coleg pe fața căruia se citea o mare bucurie , în loc de … pe a cărui față se citea o mare bucurie.

De asemenea , o altă greșeală care se întâlnește în unele enunțuri constă în folosirea formei care și în locul formelor de dativ : căruia , căreia , cărora pentru exprimarea complementului indirect : A venit colega care i-am promis un caiet în loc de A venit colega căreia i-am promis un caiet.

Sunt considerate abateri de la normă și enunțurile de tipul : Fata care mă plimb e studentă , în loc de Fata cu care mă plimb e studentă.

De la pronumele cu sens cantitativ cât s-a format pronumele cantitativ cu sens ordinal-al câtelea , a câta -, la care se răspunde printr-un numeral ordinal : Al câtelea (a câta) îți place ?-Al doilea (a doua).

În vorbire , de cele mai multe ori , propoziția răspuns la întrebare este redusă la partea de propoziție exprimată prin cuvântul pe care îl înlocuiește pronumele interogativ , însoțit sau nu de atributul lui.

Răspunsul la pronumele interogative cine , care , ce este , de obicei , un substantiv sau un pronume :-Cine(care) a terminat?- Ion (eu, acesta) ; -Ce ai adus? –O carte ; la pronumele cât(ă),câți, câte răspunsul poate fi un numeral cardinal sau un pronume nehotărât cu sens cantitativ: Câți lipsesc? –Doi(mulți , puțini) , -Câtă ai adus?-Multă.

Pronumele interogative pe care , pe al câtelea , pe a câta cu funcția de complement direct sunt însoțite obligatoriu de pronumele personal neaccentuat . Este deci greșit să se spună : Pe care (pe al câtelea ) ai văzut?

Propozițiile construite cu pronume interogative sau cu adjective interogative sunt folosite deseori în frază ca propoziții subordonate față de o propoziție cu predicatul exprimat de obicei prin unul din verbele a afla , a auzi , a întreba , a răspunde , a spune , a ști : Spuneți-mi ce-i dreptatea ?

Pronumele și adjectivele pronominale care introduc propoziții interogative indirecte își mențin valoarea interogativă ; de evitat deci atât confundarea lor cu pronumele și adjectivele relative , cât și crearea pentru această situație a unei clase de unități pronominale cu valoare mixtă interogativ-relativă.

71