Promovarea Turistică Prin Intermediul Materialelor Tipărite Si a Hărților Turistice
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………………..3
Capitolul 1. Strategia de promovare turistică.
1.1. Rolul promovării în cadrul firmei……………………………………………….5.
1.2. Definirea strategiei de promovare.
Etapele strategiei de promovare…………………………………………………8.
1.3. Tehnici de promovare utilizate în turism……………………………………….15.
Capitolul 2. Promovarea turistică prin intermediul materialelor tipărite
2.1. Clasificarea materialelor tipărite utilizate în promovarea turistică……………..19
2.2. Elementele componente ale unui mesaj tipărit………………………………….21
2.3. Harta turistică – ca parte componentă a masajului tipărit………………………25
Capitolul 3. Rolul promoțional al hărții turistice
3.1. Definiția hărții………………………………………………………………….28
3.2. Tipuri de hărții turistice………………………………………………………….29
3.3. Elementele unei hărții turistice…………………………………………………30
3.4. Elementele întocmirii și editării hărților turistice………………………………31
3.5. Analiza unor hărții turistice……………………………………………………..37
Concluzii…………………………………………………………………………………….41
Anexe
Bibliografie
Introducere
Am ales aceasta temă în vederea combinării cunoștințelor obținute în facultate, terminând Facultatea de Științe Socio – Umane, Specializarea Geografie–Istorie, cu cunoștințele dobândite în perioada masteratului. Consider că și hărțile turistice au un rol destul de important în promovarea turistică, alături de alte tehnici folosite în promovarea unui produs turistic, deoarece orice turist v-a folosii intr-un moment oarecare a sejurului său o hartă turistică.
Un turist studiind o hartă turistică va putea obține o mulțime de informații, pentru că harta nu mai are simplul scop de a oferii informații de orientare în spațiu, ci și aceea de material promoțional. Prin intermediul ei pot fi făcute cunoscute posibilului turist numeroase obiective turistice naturale dar și antropice, posibilității de cazare în regiune, modalități de divertisment etc. De aceea în conceperea și în redactarea unei hărții turistice trebuie să se țină seama și de anumite reguli necesare a fi respectate în vederea folosirii ei și ca material promoțional.
Promovarea presupune, în mod fundamental, comunicarea, transmiterea de informații de la vânzător la cumpărător, al căror conținut se referă la produs, sau la firma care îl comercializează. Transmiterea informației se poate realiza prin diverse mijloace, atât personale, cât și impersonale, iar scopul ei este de a convinge potențialii consumatori de beneficiile pe care le vor aduce cumpărarea sau utilizarea produselor sau serviciilor oferite de o anumită firmă.
Instrumentul comunicare dobândește, în sectorul turistic, o relevanță specială, deoarece dă produsului o anumită imagine. În turism, această imagine este esențială, deoarece factorii de distanță până la produs și intangibilitatea serviciilor fac să se poată vinde doar imagini și promisiuni pentru a da răspunsuri unor eventuale așteptării.
Pentru firmele de turism publicitatea, materialele tipărite, relațiile publice, promovarea vânzărilor constituie principalele instrumente de comunicare cu piața.
Prin intermediul materialelor tipărite se transmit informații despre firma respectivă, despre modul de utilizare a produsului/serviciului pus pe piață, despre caracteristicile sale.
Valoarea hărților ca sursă documentară este foarte importantă, deoarece conține informații indispensabile orientării în teritoriu, nu numai datorită indicațiilor referitoare la căile de circulație, dar și pentru faptul că acestea conțin informații privind principalele atracții ale zonei.
O altă modalitate de a utiliza materialele tipărite este aceea de a le oferii clienților atunci când ajung în camera de hotel. Acest material servește: pentru a li se comunica serviciile adiționale pe care le pot achiziționa în locația respectivă; li se fac cunoscute ofertele speciale care există; se furnizează informații privind serviciul, astfel încât să beneficieze mai bine de ceea ce li se oferă, iar pentru ca nivelul satisfacției să fie ridicat se oferă orice fel de informație sau materiale ( hărți, pliante, broșuri, trasee turistice etc. ).
Capitolul 1. Strategia de promovare turistica
1.1 Rolul promovării in cadrul firmei
Termenul de promovare își are originea în cuvântul latinesc “promovere” care
înseamnă a mișca înainte. Definiția cuprinsă în Dicționarul explicativ al limbii române ne
indică pentru cuvântul a promova următoarele sensuri: “a ridica, a susține, a sprijini făcând
să progreseze, să se dezvolte”.
Promovarea reprezintă acea parte a procesului de comunicație al firmei prin care
aceasta, folosind un ansamblu de metode și tehnici specifice (concretizate în activități
promoționale), încearcă să influențeze comportamentul clienților săi actuali și potențiali în
vederea obținerii unor rezultate cât mai bune (profituri) pe o perioadă mai lungă de timp.
Această definire a complexului proces promoțional încearcă să explice faptul că
numai anumite activități de comunicare ale întreprinderii, realizate cu scopul clar de a
modifica ceva în comportamentul clienților potențiali (de regulă, îmbunătățirea imaginii
firmei și a produselor sale, concretizată până la urmă într-un volum mai mare de vânzări),
pot fi considerate drept activități promoționale desfășurate în vederea atingerii obiectivelor
strategice ale politicii promoționale pe care și-a stabilit-o firma.
În sistemul relațiilor cu mediul economico-social ,cu piața, cu eforturile de marketing ale întreprinderi moderne nu se pot limita la producerea și distribuția de bunuri și servicii;ele implică ,totodată,o permanență și complexă comunicare cu mediul extern ,cu piața,care presupune o informare atentă a consumatorilor potențiali și a intermediarilor ,acțiuni specifice de influențare a comportamentului de cumpărare și de consum , de sprijinire a procesului de vânzare,toate aceste activități , cu obiective și mijloace de acțiune extrem de variate ,alcătuiesc politica promoțională.
Includerea, cu o poziție distinctă,a politicii promoționale în mixul de marketing se justifică prin rolul ,uneori decisiv,pe care acțiunile promoționale îl au în procesul realizării de mărfuri și servicii,ca și prin costul acestor acțiuni. Promovarea a fost apreciată a fi "una dintre cele mai costisitoare componente ale strategiei de marketing"
Problemele cele mai dificile întâlnite în acest domeniu sunt determinate de complexitatea deciziilor referitoare la mărimea bugetelor ce vor fi alocate ,repartiția acestora pe diferite instrumente promoționale și perioadele sau momentul utilizării lor.
În sistemul comunicațional prin care întreprinderea de turism își asigură contactul permanent cu mediul exterior și în mod deosebit cu agenții pieței, o poziție deosebită revine activităților promoționale.
Activitățile promoționale cuprind în esență ansamblul acțiunilor prin intermediul cărora se realizează un complex flux de informații între întreprindere și mediul exterior. Promovarea are rolul de a finaliza rezultatele economice prin eforturile de marketing pe care le antrenează. În turism, activitățile promoționale vizează informarea și convingerea turiștilor potențiali astfel încât să-i determine să ia decizia de cumpărare.
Pentru a fi cunoscută, pentru a influența și convinge clientela să o viziteze, o unitate turistică comunică cu mediul exterior prin informațiile pe care le transmite clientelei. Informațiile transmise reprezintă informații de marketing care se înglobează in sfera comunicațiilor de masă.
Pusă in situația de a acționa între un produs cu caracteristici atât de complexe – cum este produsul turistic, și un consumator cu o motivație atât de labilă și cu o flexibilitate a cererii atât de mare – cum este consumatorul turistic, în condițiile unei piețe în continuă transformare – cum este piața turistică, promovarea turistică a fost nevoită să înregistreze ea însăși schimbări esențiale de-a lungul diverselor ei perioade de existență.
În prezent rolul promovării s-a schimbat și s-a diversificat. Astăzi se acceptă ideea că existența unor servicii turistice excelente de cazare și masă, facilități pentru formalități de transport, vize și schimb valutar, rețele de distribuție bine amplasate, tarife și prețuri judicios stabilite nu mai reprezintă o garanție a succesului pe piață. Ca urmare promovarea turistică a trebuit să recurgă la noi concepte, tehnici și metode de promovare, care, plecând de la motivația individuală, urmăresc să-l determine pe consumatorul potențial să cumpere produsul turistic respectiv.
Promovarea turistică s-a văzut pusă în situația de a adopta ea însăși marchetingul, orientându-și tehnicile și metodele la cerințele consumatorului turistic potențial.
Pentru a putea devenii mai eficientă, promovarea turistică depășește funcția de informare. Ea nu se mulțumește să atragă consumatorul, încercând să-l convingă că produsele turistice oferite corespund în mod optim necesităților și preferințelor lui. Folosind instrumente cum sunt relațiile publice și promovarea vânzărilor, promovarea turistică adoptă un rol activ, intervenind în însuși procesul de creare a produsului turistic, de determinare a prețului și de stabilire a canalelor de distribuție a produsului respectiv.
Trecerea de la rolul pasiv al promovării la cel activ, a fost posibilă numai datorită rolului pe care promovarea îl ocupă ca verigă între sectoarele de producție și distribuție, pe de o parte, și sectorul de consum al bunului turistic, pe de altă parte, contactul ei nemijlocit cu consumatorul turistic potențial și adoptării principiilor marketingului în activitatea turistică în general și de cea de promovare turistică în special. Astfel promovarea capătă rolul unuia dintre cele mai importante componente ale strategiei de marketing.
Piețele actuale cărora li se adresează un singur ofertant sunt puține și nesemnificative sau reduse ca întindere. În majoritatea situațiilor, pe piața se prezintă mai mulți producători care realizează același tip de produs sau produse care reprezintă alternative de satisfacere a acelorași nevoi, fiecare urmărind atragerea clientelei de partea sa și obținerea unor anumite prețuri. Apare astfel lupta de concurență în care, în mod normal, ar trebui să învingă cei care oferă produse superioare calitativ și care manifestă elasticitate în politica de preț. Practica demonstrează însă că nu întotdeauna se întâmplă așa și că, mai ales în condițiile ritmului actual al schimbărilor și al creșterii și diversificării concurenței, intervine tot mai mult un factor care stabilește învingătorii: activitatea sau politica promoțională.
Activitățile promoționale în turism necesită investiții importante din cauza întinderii geografice mari a piețelor turistice, manifestării unei concurențe internaționale acerbe și caracterului intangibil al produsului turistic. Din această ultimă perspectivă, se poate afirma că natura intangibilă a serviciilor turistice conduce la creștere importanței strategiei promoționale, elementul principal al acesteia constând în investirea cu atribute tangibile a serviciilor, prin legarea lor de anumite beneficii specifice.
În industria ospitalității, datorită ponderii dominante a elementelor intangibile în alcătuirea produsului turistic, imaginea ofertei turistice, care le coroborează pe cele ale firmei, ale serviciilor și ale produselor ca și ale destinațiilor turistice, influențează în mod hotărâtor decizia de cumpărare a consumatorilor. Un factor promoțional de importanță majoră în turism îl constituie gradul în care imaginea turistică, creată ca rezultat al acțiunilor de promovare, corespunde atât așteptărilor și preferințelor consumatorilor, cât și realităților cu care aceștia iau contact pe parcursul voiajului. Cunoscută fiind importanța imaginii în promovarea produsului turistic, constatăm apariția în cazul unor firme a tendinței de a recurge la crearea unei imagini ideale a ofertei lor. Căderea în ispita vă, se poate afirma că natura intangibilă a serviciilor turistice conduce la creștere importanței strategiei promoționale, elementul principal al acesteia constând în investirea cu atribute tangibile a serviciilor, prin legarea lor de anumite beneficii specifice.
În industria ospitalității, datorită ponderii dominante a elementelor intangibile în alcătuirea produsului turistic, imaginea ofertei turistice, care le coroborează pe cele ale firmei, ale serviciilor și ale produselor ca și ale destinațiilor turistice, influențează în mod hotărâtor decizia de cumpărare a consumatorilor. Un factor promoțional de importanță majoră în turism îl constituie gradul în care imaginea turistică, creată ca rezultat al acțiunilor de promovare, corespunde atât așteptărilor și preferințelor consumatorilor, cât și realităților cu care aceștia iau contact pe parcursul voiajului. Cunoscută fiind importanța imaginii în promovarea produsului turistic, constatăm apariția în cazul unor firme a tendinței de a recurge la crearea unei imagini ideale a ofertei lor. Căderea în ispita unei asemenea politici comportă însă riscuri, neîntârziind să apară anumita efecte negative ( deziluzii ale turistului, renunțarea în viitor la serviciile firmei respective, despăgubiri ).
Mesajele, întreaga comunicație destinată promovării unui produs turistic, pentru a fi eficace, trebuie să aibă la bază cercetarea nevoilor și motivațiilor turiștilor potențiali. Imaginea turistica oferită publicului devine productivă în realizarea scopului pentru care a fost concepută numai dacă demonstrează implicit că obiectul comunicației ( produs, destinație turistică, gamă de servicii ) este adaptat nevoilor și preferințelor turiștilor.
1.2. Definirea strategiei de promovare. Etapele strategiei de promovare
În condițiile economiei contemporane ,ale sporirii și diversificării bunurilor
și a serviciilor destinate satisfacerii nevoilor materiale și spirituale ale societății, ale creșterii schimburilor economice internaționale și în contextul globalizării economiei și piețelor, problemele comunicării cu consumatorii interni sau cu cei externi devin din ce în ce mai dificile, necesită eforturi de cunoaștere și infirmare reciprocă mult mai însemnate și mai variate.
Sistemul de comunicare implică utilizarea , pe de o parte , a unor forme variate de informare și stimulare a consumatorilor, menite să prezinte firma , produsele și serviciile sale , dar să și provoace o serie de modificări favorabile în mentalitatea și obiceiurile de consum ale acestora ,pe de altă parte ,presupune stabilirea unei comunicării efective cu proprii ei salariați , cu acționari si furnizorii săi, cu mediile financiare și cele ale puterii publice.
Prin politica de comunicare și mijloacele care o concretizează, firma urmărește o difuzare cat mai amplă a unor informații despre a activitatea , produsele și serviciile sale , dar și recepționarea modului cum acestea sunt primite și acceptate de destinatari.
Strategia promoțională manevrează tehnicile de promovare, si le combină în mix-uri promoționale, perfect adaptate întreprinderii, obiectivelor, resurselor de care se dispune, pieței, etc.
Elaborarea unei strategii de comunicare, se fundamentează pe o analiză: a pieței, a concurenței, a mediului. Pe baza analizei se stabilesc obiectivele de marketing ale firmei, se realizează operațiuni de segmentare, stabilire a pieței țintă si poziționare si se definește programul de marketing. Acțiunile realizate până aici corespund strategiei de marketing din care decurge, strategia de comunicare. Strategia de comunicare se individualizează prin:
obiective de comunicare; un buget specific de promovare; alegerea mediilor de comunicare, a mesajelor; stabilirea mix-ului de promovare cu tehnicile aferente; si controlul comunicării.
Pentru atingerea obiectivelor promovării, producătorii si distribuitorii au la dispoziție două alternative strategice: pull strategy (strategia atragerii) si push strategy (strategia împingerii). Strategia atragerii este orientată spre cerere, urmărind crearea sau creșterea ei. Scopul este de a furniza suficiente informații consumatorilor, pentru a-i atrage. Strategia împingerii, se axează pe împingerea produselor sau serviciilor firmei către consumatori, prin tehnicile sale de promovare cele mai mobile. (exemplu: forțele de vânzare)
Obiectivul activității promoționale poare constitui un alt criteriu de diferențiere a strategiilor. Astfel, strategia poate urmării, în principal, promovarea imaginii firmei, promovarea produsului sau promovarea mărcii.
Argumentul promoțional poate reprezenta un element al opțiunii strategice. Se poate avea în vedere,sensibilizarea pieței în principal prin intermediul informațiilor și a argumentației verbale sau accentul poate fi deplasat asupra argumentelor materiale.
Gama activităților promoționale ce urmează a fi angajate se înscrie între criteriile de diferențiere a strategiilor, astfel se poate adopta o strategie a concentrării activității promoționale pe câteva dintre componentele sale sau,o strategie a diversificării.
Frecvența activității promoționale determină diferențierea în activități promoționale permanente și intermitente.
Principalele etape ale fundamentării strategiei promoționale a firmei sunt următoarele:
– segmentarea pieței și determinarea pieței țintă
– analiza informațiilor;
– stabilirea obiectivelor și a axului promoțional;
– fundamentarea bugetului pentru activitatea promoțională;
– stabilirea mixului promoțional;
– fundamentarea programului;
– derularea programului și verificarea realizării obiectivelor.
a) segmentarea pieței și determinarea pieței țintă
Abordarea pieței poate fi făcută în principal în trei moduri:
– abordarea globală a pieței, care oferă clientelei servicii nediferențiate;
– abordarea individualizată, unde oferta este individualizată pentru fiecare client în parte, lucru mai greu de realizat, întâlnit totuși sub forma personalizării serviciilor;
– abordarea pe segmente.
Piața bunurilor si serviciilor este privită ca o piață segmentată. Prin segmentare se înțelege procesul de divizare a pieței, în funcție de anumite criterii, în mai multe compartimente distincte, bine individualizate, astfel încât fiecare segment să fie cât mai omogen, iar deosebirile dintre ele să fie evidente.
Procesul de segmentare presupune efectuarea următoarelor acțiuni:
definirea și delimitarea pieței potențiale;
compartimentarea ei în funcție de anumite criterii;
identificarea avantajelor fiecărui segment, din perspectiva firmei;
selectarea celei mai atractive clientele potențiale;
evaluarea profitabilității fiecărui segment.
Motivele pentru care segmentarea pieței este utilă, chiar necesară, sunt date de: o mai bună cunoaștere a nevoilor clienților și ca urmare șanse crescute de fidelizare a acestora; identificarea și cunoașterea mai profundă a concurenților pe fiecare segment de consumatori; o mai eficientă folosire a resurselor; o mai bună fundamentare a strategiilor de marketing mix.
Poziționarea reprezintă dezvoltarea unui produs și a mixului de marketing în ansamblu, pentru a ocupa un anumit loc în mintea membrilor pieței țintă. Pentru o poziționare corectă, trebuie să se dețină informații cu privire la:
avantajele pe care le urmăresc;
punctele tari și punctele slabe ale propriei oferte și ale competitorilor;
gradul de cunoaștere a acestor puncte tari și puncte slabe de către consumatori;
percepția consumatorilor cu privire la produsul, serviciul, firma, destinația în cauză.
nevoile și dorințele piețelor-țintă;
În general, se apreciază că etapele poziționării sunt următoarele: documentarea, identificarea celor mai importante avantaje pentru consumatori; decizia, alegerea imaginii pe care întreprinderea dorește să o aibă; diferențierea față de concurență; designul, trăsăturile principale ce trebuie evidențiate și livrarea.
În acest context, strategiile de poziționare ce pot fi utilizate sunt:
poziționarea bazată pe caracteristicile produsului oferit;
poziționarea bazată pe avantaje, pe soluționarea problemei sau pe necesități;
poziționarea bazată pe ocazii de utilizare specifică;
poziționarea bazată pe categorii de consumatori;
poziționarea bazată pe compararea produselor proprii cu produsele altor firme;
poziționarea realizată prin descrierea clasei de produse.
b) informații necesare
Fundamentarea corectă a strategiilor promoționale depinde și de informațiile disponibile. Aceste informații pot fi obținute din surse statistice, din evidențele tehnico-operative și contabile ale firmei, dar și prin cercetări special organizate. Informațiile pot fi grupați în două categorii: informații generale și informații detaliate.
Informațiile generale se referă la:
– mijloacele publicitare ce pot fi utilizate pentru o anumită piață și accesibilitatea acestora;
– manifestările promoționale care se vor organiza în perioada pentru care se fundamentează strategia promoțională, condițiile și costul participării la aceste acțiuni;
– posibilitățile de editare a unor suporturi speciale ( cataloage, pliante, broșuri )
– forțele de vânzare de care dispune întreprinderea etc.
Informațiile de detaliu privesc:
– produsele firmei și elementele de succes ale acestora (marca, ambalajul, distribuția );
– previziunea cererii, ofertei, prețurilor;
– situația concurenței;
– cheltuieli promoționale efectuate de firmă;
– evoluția vânzărilor și a prețurilor pe un anumit număr de ani;
– imaginea cumpărătorilor și a populației despre firmă și oferta acesteia.
c) obiectivele strategiei operaționale
Strategia promoțională trebuie să vizeze pe termen lung realizarea misiunii firmei, adică să contribuie la materializarea strategiei de ansamblu a conducerii privind personalizarea, individualizarea și creșterea puterii economice a firmei. Obiectivele pot viza firma în totalitate, anumite domenii, produse sau servicii. În funcție de obiectivele stabilite de conducerea firmei se fundamentează obiectivele acțiunii promoționale. Obiectivele promovării au rolul de a explicita strategia promovării, decodificând-o în scopuri de atins.
Peter F. Drucker consideră că obiectivele firmei trebuie să vizeze obținerea de performanțe în mai multe domenii: menținerea și dezvoltarea pieței, inovarea, productivitatea, resursele fizice și financiare, profitabilitatea, performanțele managementului și dezvoltarea firmei, performanțele și atitudinea lucrătorilor, responsabilitățile firmei.
Din aceste obiective generale se desprind obiective specifice care stau la baza fundamentării strategiei promoționale cum ar fi: păstrarea unei anumite imagini a firmei în rândul consumatorilor; atragerea de noi consumatori și cucerirea unor noi segmente de piață; lansarea pe piață și creșterea vânzărilor din produsele noi.
Majoritatea acțiunilor promoționale vizează imaginea firmei și a mărcii, păstrarea consumatorilor și atragerea de noi cumpărători în vederea creșterii volumului vânzărilor și în final a profitului.
Obiectivele trebuie să fie clare, precise, etapizate în timp și să permită stabilirea de responsabilității în vederea îndeplinirii lor.
O clasificare primordială a obiectivelor de promovare, este cea bazată pe publicul țintă: – obiective ce vizează direct consumatorii (actuali sau potențiali);
– obiective ce vizează intermediarii (persoane fizice sau juridice);
– obiective ce vizează categorii speciale de lideri de opinie (prescriptori, profesori, doctori, etc);
– obiective ce vizează propriul personal al firmei;
– obiective ce vizează furnizorii de produse sau servicii etc.
Obiectivele se exprimă atât în termeni cantitativi (creșterea cifrei de afaceri, a cotei de piață, etc.) cât și calitativi (crearea unei imagini favorabile față de întreprindere și oferta sa).
d) strategii promoționale
Punctul de plecare în selectarea alternativelor strategice îl constituie obiectivul principal al activității de marketing și obiectivele derivate ce decurg din acesta.
1) în funcție de aceste obiective vom întâlni strategia instituțională, strategia de marcă, și strategia de produs. Cele trei alternative se întrepătrund și se condiționează reciproc, cele trei componente ( firma, marca și produsul ) se regăsesc în oricare din cele trei alternative strategice. Diferențe apar în ceea ce privește accentul pus pe una din ele prin conținutul mesajelor, efortul promoțional alocat și timpul afectat.
2) în funcție de orizontul de timp vizat: strategia pe termen lung și strategia pe termen mediu. Pe termen lung interesează în principal imaginea firmei și a mărcii, cucerirea unor noi piețe sau extinderea celor existente. Pe termen mediu apar în plus preocupării privind atragerea unor segmente noi de clienți, păstrarea clienților tradiționali, ridicarea prestigiului produselor pe piață. Pe termen scurt strategia vizează creșterea vânzărilor într-un anumit sezon, obținerea prețurilor dorite ș.a. .Strategia pe termen lung are caracter permanent, iar pe termen scurt vorbim de tactici de marketing, care au caracter intermitent. Frecvența cu care se pot desfășura activitățile promoționale diferă în funcție de numeroase elemente. Bugetul promoțional, nivelul concurenței pe piață, sezonalitatea pieței sunt câteva dintre elementele care determină o frecvență mai mică sau mai mare cu care se desfășoară activitatea promoțională. Se poate avea în vedere o strategie a activității promoționale permanente, atunci când frecvența este ridicată, sau o strategie a activității promoționale intermitente atunci când frecvența este mică.
3) după raportul de forțe în care se află cu concurenții firma poate acționa ofensiv, acționând sume mari pentru activități promoționale pentru a-și asigura exclusivitatea sau o poziție forte pe piață, sau poate acționa defensiv urmărind păstrarea cotei pe piață.
4) după gradul de adaptare la diferite piețe sau segmente de piață strategia poate fi diferențiată sau nediferențiată. Strategia diferențiată conține alternative și mijloace specifice pentru fiecare piață în parte în funcție de particularitățile acestora, dimensiunea lor, intensitatea. Strategia nediferențiată tratează în același mod toate segmentele de piață. Având în vedere structura foarte complexă a piețelor actuale pe care acționează,
firma ar trebui să-și diferențieze strategia în funcție de segmentele de consumatori pe care
le întâlnește pe o anumită piață. Astfel, firma poate alege o strategie diferențiată, atunci
când activitățile promoționale desfășurate sunt adaptate fiecărui segment de consumatori
existent pe piață, o strategie concentrată când își adaptează acțiunile promoționale în
funcție de anumite segmente pe care firma le vizează prin activitatea promoțională
desfășurată și o strategie nediferențiată atunci când acțiunile promoționale sunt aceleași
indiferent de segmentul de piață vizat.
5) după gradul de implicare a firmei în organizarea activităților promoționale se pot utiliza alternativa implicării exclusive, alternativa implicării parțiale și alternativa neimplicării. În primul caz firma își organizează prin forțe proprii întreaga activitate promoțională afectând acestui scop resurse materiale, umane și financiare. În ultimul caz firma apelează la instituții specializate care realizează pe bază de contract întreaga activitate promoțională. Prima alternativă poate conduce la unele acțiuni ineficiente din lipsa profesionalismului ridicat cerut de unele situații deosebite și, în special pe anumite piețe externe, nu poate fi utilizată. Prin apelarea la o firmă specializată se beneficiază de munca unui personal specializat dar pentru firmă este mai costisitoare și nu este totdeauna eficace ca urmare a cunoașterii parțiale a specificului firmei de către instituția specializată. Majoritatea firmelor practică alternativa mixtă, recurgând la instituții specializate atunci când anumite situații particulare o impun.
e) bugetul activității promoționale
Desfășurarea activității promoționale presupune consum de resurse materiale umane și financiare care se concretizează în cheltuieli ce ocupă un loc distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al firmei. Dimensiunea acestuia depinde de o mare varietate de factori: posibilitățile financiare ale întreprinderii; locul activității promoționale în strategia de management a firmei; specificul ofertei firmei; dimensiunea pieței; stadiul produsului în ciclul său de viață; activitatea promoțională desfășurată de concurență.
În mod normal, prin folosirea fondurilor alocate activității promoționale firma ar trebui să obțină un spor de vânzări din care să rezulte un venit suplimentar net cel puțin egal cu mărimea bugetului promoțional. Dificultatea stabilirii bugetului promoțional rezultă însă din faptul că nu există o relație directă între mărimea fondurilor alocate și rezultatele utilizării acestora; în consecință, un buget supra dimensionat echivalează cu o risipă inutilă de fonduri, iar un buget subdimensionat poate aduce nu o economie, ci pierderi.
În stabilirea bugetului promoțional, firmele recurg la metode diferite în funcșie de profilul și poziția lor pe piață, de experiențele anterioare, de optica managerilor etc. . Metodele mai frecvent utilizate sunt:
– metoda bazată pe resurse disponibile;
– stabilirea unui procent față de cifra de afaceri proiectată;
– alinierea la nivelul concurenței;
– metoda bazată pe obiective și căi promoționale de atingere a acestora;
f) stabilirea mixului promoțional și fundamentarea programului
Misiunea conducerii comunicațiilor promoționale este de a obține acea combinație de acțiuni, acel mix de comunicații promoționale, care are un impact maxim asupra vânzărilor. Un concept care să susțină necesitatea tratării instrumentelor si tehnicilor de promovare ca un ansamblu, este marketingul comunicațional integrat, regăsit la Ph. Kotler sub denumirea de strategie comunicațională totală. El aduce ca noutate în funcțiile elementelor mixului
comunicațional o sinergie și o interacțiune crescută. Marketingul comunicațional este văzut ca, procesul unde comuniunea de idei și înțelesuri este obținută sau se încearcă acest lucru, între organizații și persoane individuale. Managementul promoțional integrat presupune
coordonarea elementelor promoționale, stabilirea obiectivelor, stabilirea bugetului, elaborarea de programe specifice, măsurarea rezultatelor si dezvoltarea unor tactici adecvate pentru atingerea obiectivelor.
g) testarea, controlul și evaluarea activității promoționale
Pentru a evita risipa de timp și resurse, desfășurarea activității promoționale trebuie să fie precedată, însoțită, și urmată de teste, controale și evaluări care să stea la baza fundamentării, corectării și aprecierii eficacității și eficienței acțiunilor.
Testarea este operația prin care se apreciază măsura în care ipotezele care au stat la baza unei acțiuni sau strategii promoționale se verifică în practică. În acest scop se efectuează investigații statistice pe eșantioane reduse și se estimează, în termeni de probabilitate, efectele acțiunilor și marjele de eroare în estimările făcute.
1.3. Tehnicile de promovare utilizate în turism
Activitatea promoțională are o paletă impresionantă de modalități și instrumente de realizare. Iar procesul îmbogățirii în conținut și al diversificării formelor se află într-o neîntreruptă desfășurare.
Față de marea lor diversitate, activitățile promoționale pot fi clasificate după mai multe criterii, între care pot fi menționate: conținutul și forma acțiunilor promoționale, destinatarii lor, scopul imediat urmărit, canalul comunicațional etc. Cele mai utilizate tehnici sunt: publicitatea ( reclama ), promovarea vânzărilor, vânzarea personală, relațiile publice.
Caracteristicile principalelor tehnici promoționale sunt:
1.3.1. Reclama
– este un mijloc de comunicare în masă, impersonal;
– prin difuzarea pe scară largă asigură acceptarea publică a achiziției;
– permite repetarea mesajului de către ofertant si compararea lui de către consumator ;
– utilizarea ei de către ofertant oferă o imagine despre puterea, mărimea, popularitatea acestuia;
– permite crearea unei imagini de durată dar și poate stimula achizițiile pe termen scurt;
– permite o mare acoperire teritorială;
– comunicarea este doar într-un singur sens;
– este de obicei foarte costisitoare.
Tehnici de publicitate
a) publicitatea prin mass-media ( presa scrisă, radioul, televiziunea, cinematograful )
b) publicitatea exterioară ( afișul, tipărituri ale firmei, înscrierea în cataloage, pliante, broșuri, agende calendare )
c) publicitatea directă ( pliantul telefonul poșta )
d) publicitatea gratuită ( presa, radioul, televiziunea )
În domeniul serviciilor, în general, și în turism în particular, publicitatea este preponderent simbolică și mai puțin descriptivă, mizând foarte mult pe aspectul emoțional, pe mijloace de sugestie și de invitație la reverie și nu pe descrierea serviciului.
În vederea conceperii și realizării publicității turistice, marketerul trebuie să identifice ținta, să aleagă mijlocul și suportul mesajului, să stabilească tema, să hotărască momentul sau perioada de desfășurare a campaniei, structura anunțului, să evalueze efortul economic, și să estimeze efectele ce pot fi obținute.
1.3.2.Vânzarea personală
– implică un contact personal, spre deosebire de reclamă, ceea ce permite un schimb activ de informații;
– permite stabilirea și menținerea unor relații între părți;
– crește disponibilitatea de expunere la mesajul firmei (consumatorul este dispus să asculte prezentarea agentului chiar dacă nu cumpără);
– este cel mai costisitor instrument promoțional si necesită un efort pe termen lung;
1.3.3.Promovarea vânzărilor
– stimulează vânzările pe termen scurt;
– creste atractivitatea ofertei prin oferirea unor stimulente asociate acesteia;
– are efecte de scurtă durată și nu duce la formarea preferințelor pe termen lung;
.Comunicația prin intermediul activității de promovare a vânzărilor se înscrie într-un plan strategic global al firmei în scopul asigurării coerenței promovării vânzărilor cu politica comercială și comunicațională a ei. O caracteristică de bază a promovării vânzărilor o reprezintă complementaritatea cu alte elemente ale mix-ului de marketing impunând astfel coordonarea eforturilor tuturor celor implicați.
– Tehnici de promovare a vânzărilor
a) Reducerea de preț(tarif).
Prețul este un element de importanță majoră în luarea deciziei de cumpărare. De aceea .o reducere de preț chiar și temporară,poate reprezenta un instrument promoțional deosebit de eficient. Dacă reducerea de preț durează mai mult,atunci cumpărătorul se obișnuiește și nu îl mai consideră o favoare. Reducerile de preț pot fi avute în vedere în situați diferite:ca mijloc de eliminare a reținerilor de cumpărare ale anumitor categorii de consumatori,pentru care prețul este considerat prea ridicat; scăderea sau lichidarea stocurilor de produse lent vandabile;contractarea acțiunilor concurenței;.
Din această categorie fac parte: ofertele speciale ,cupoanele de reducere, remizele ,ofertele de rambursare,rabaturile cantitative,taxe și comisioane avantajoase.
b) Vânzările grupate reprezintă ansamblul de tehnici promoționale ce vizează vânzarea simultană sau succesivă a două sau mai multe produse la un preț global inferior celui rezultat prin însumarea prețurilor individuale.
c) Cadourile și primele promoționale privesc facilități pe care vânzătorul înțelege să le acorde cumpărătorului. oferind prime sau servicii. Oferirea de cadouri constă în a asocia un avantaj temporar unui produs, specialiști recomandând ca obiectul care va fi oferit să fie atrăgător și să corespunda cu imaginea produsului sau serviciului. Avantajul se referă la un obiect pe care producătorul îl oferă cumpărătorului cu o gratuitate ,cu titlu de cadou. În majoritatea cazurilor,aceste cazuri promoționale urmăresc să atragă atenția asupra unui produs ,unei mărci sau firme și să obțină simpatia și adeziunea publicului față de acestea,să păs treze fidelitatea consumatorilor pentru ofertă. Există mai multe modalități de distribuire a primelor între care :prima directă ,cadou și vânzările excepționale la preț redus.
d)Concursuri publicitare ,jocuri și loterii. Concursurile publicitare constituie o modalitate ofensivă de popularizare a ofertei unor firme,prin crearea în jurul lor a unei atmosfere de interes în rândul publicului ,care să favorizeze procesul de vânzare.
e)Publicitatea la locul vânzării cuprinde ansamblul de tehnici de semnalare ,în cadrul unităților comerciale, pentru a atrage, orienta interesul clientelei spre un anumit produs sau serviciu.
f) gratuitățile acordate anumitor categorii de consumatori sau în cazul unor servicii
1.3.4.Relațiile publice
– se bucură de cea mai mare credibilitate în rândul publicului dintre toate instrumentele promoționale;
– permite accesul și la clienții care sunt reticenți la instrumentele promoționale;
– acționează pe termen lung și contribuie la formarea atitudinii față de produs sau firmă.
În structura relațiilor publice se cuprind:
a) relațiile cu presa( comunicatul de presă; conferințe de presă; acordarea unor interviuri organelor de presă; )
b) organizarea unor simpozioane, conferințe, congrese;
c) evocarea unor evenimente deosebite din viața și activitatea firmei;
d) sponsorizarea de către firme a unor acțiuni culturale, sportive, științifice.
Cap.2 Promovarea turistică prin intermediul materialelor tipărite
2.1. Clasificarea materialelor tipărite utilizate în promovarea turistică
O categorie importantă de mijloace promoționale utilizate în turism o reprezintă publicitatea grafică. Printr-o îmbinare armonioasă între un text informativ și o ilustrație sugestivă, formele diferite ale acesteia ( pliante, broșuri, cataloage, ghiduri și hărți turistice, afișe și panouri publicitare, anunțuri în presă ) permit vizualizarea produselor turistice.
Dintre acestea remarcăm rolul primordial pe care îl au documentele de informare turistică ( pliante, broșuri, ghiduri, cataloage,hărți turistice ) din punct de vedere a gradului de utilizare, al utilității și eficacității, acestea fiind concepute și distribuite de agenții de turism, unității de cazare (individuale sau lanțuri hoteliere ), societăți de transport, stațiuni sau zone turistice, oficii de turism. Aceasta și explică, de astfel, de ce tipărirea și costurile de distribuție a cataloagelor și pliantelor dețin, în general, ponderea principală a bugetului de marketing în turism. Ele constituie o cheltuială necesară, întrucât reprezintă principalul instrument de vânzări pentru operatorii turistici.
La rândul lor, ilustrațiile documentelor de informare turistică trebuie să pună în valoare atât structurile de primire (arhitectură, amenajări interioare), posibilitățile de agrement, punctele de atracție,cât și elementele de mediu( munți, păduri, lacuri, cascade ), urmărindu-se crearea unui ansamblu de sugestii apte să genereze sentimentul unei ambianțe plăcute.
Catalogul, este un suport publicitar variabil ca dimensiune în care se prezintă informații privind produsele sau serviciile oferite de firmă, caracteristicile tehnice ale acestora, prețurile practicate, fotografii. Sunt vehiculate cam trei tipuri de cataloage: catalogul de prospectare, cu caracter sezonier care face un inventar al întregii oferte a unei firme dintr-o perioadă; catalogul de lucru, face o descriere mai largă a ofertei de bază, cu anexe pentru modificările intervenite; si catalogul de prestigiu, care este într-o formă de prezentare deosebită, de înaltă calitate menit să reflecte poziția firmei care l-a editat. El se distribuie la târgurile de profil, la liderii de opinie si se referă la produsele de cea mai bună calitate.
Trebuie urmărite aspecte privind: modul de realizare a copertei, ilustrația, așezarea în pagină și textul.
Ghidurile, reprezintă mijloace publicitare specifice turismului, care au rolul de a prezenta atracțiile turistice ale unor itinerare, diferite destinații de vacanță, incluzând hărți, ilustrații și schițe ale unor trasee. Informația acestor publicații se actualizează anual și se face o distincție, în special, între ghidurile de servicii care se axează pe restaurante și cele care se axează pe locații: hoteluri, campinguri, case rurale etc.
Foaia volantă sau fluturașul, vizează comunicarea în legătură cu un eveniment, organizarea unei excursii, inaugurarea unei agenții de turism sau a unei structuri turistice, putând avea caracterul unei publicități de lansare, de reamintire sau ocazionale.
Afișul, este un suport publicitar care se adresează marelui public. Afișul poate prezenta mai multe forme:
După prezentare
– afișe normale, imprimate pe o singură față; afișe pretipărite, cu spații goale pentru completare ulterioară; afișe realizate pe suporturi metalice; afișe emailate;
După modul de expunere
– afișe interioare unor unități, clădiri etc; și afișe exterioare
Din punct de vedere al duratei
– afișe efemere si afișe de durată.
Afișul conține text si ilustrație. Ilustrația trebuie să fie clară, simplă, capabilă să atragă atenția și să convingă. Textul trebuie să fie scurt (titlul de maxim 6 cuvinte) și la obiect. Se urmărește modul de așezare a textului și a imaginii, mărimea literelor și ilustrației, culorile folosite,indicarea unor adrese privind locurile de unde se pot obține produsele sau serviciile în cauză.
Publicitatea prin afișaj prezintă următoarele avantaje:
– cost scăzut comparativ cu alte mijloace publicitare;
– durata mare a expunerii;
– numărul mare de persoane care recepționează mesajul;
– flexibilitatea ridicată.
Principalele dezavantaje sunt: timpul redus de vizualizare, lipsa de proeminență, dimensiuni,conținut etc. .
Pliantul, prospectul si broșura, sunt tipărite pe una sau mai multe pagini . Prospectul are de regulă două pagini de format fix, în care sunt prezentate foarte sumar date despre firmă sau oferta ei. Pliantul este un imprimat obținut prin tipărire, conține text și ilustrații și traduceri ale textului în limbi de circulație internațională, dacă piața cere acest lucru. Caracteristica principală a pliantelor este caracterul său promoțional și de popularizare, în afară de faptul că posedă o facilitate mai amplă de editare comparativ cu ghidurile turistice, ceea ce îi conferă o mai mare posibilitate de actualizare.
Pliantele îndeplinesc anumite funcții:
– acționează ca un substitut al produsului;
– înlocuiește sau suplimentează acțiunile publicitare;
– face cunoscute consumatorului caracteristicile produsului în mod concret, precis și detaliat
– mecanism pentru facilitarea cumpărării ( conțin informații privind modul de efectuare a rezervărilor și de cumpărare a produsului );
– rol de consolidare a cumpărării;
Broșura este mai complexă decât materialele anterioare, prezentând mai detaliat produsele.
Agendele si calendarele, sunt oferite de regulă ca și cadouri promoționale (pot fi încadrate la promovarea vânzărilor) și cuprind însemnele firmei, creând o legătură cu firma si
produsele ei.
Scrisorile de publicitate directă, ca si orice alt înscris al firmei poartă pecetea acesteia si contribuie la imaginea firmei în exterior. Prin acest instrument promoțional, firma dorește să-i contacteze pe clienți într-o formă mai personalizată pentru a-și prezenta oferta. Pentru ca o astfel de scrisoare să fie deschisă, ea trebuie să suscite interes iar apoi pentru a fi citită și urmată trebuie să fie credibilă, să convingă, să ofere toate informațiile necesare.
2. 2. Elementele componente ale unui mesaj tipărit
Crearea mesajului publicitar are în vedere, pe de o parte, elementele de conținut ale acestuia, iar pe de altă parte efectele pe care trebuie să le aibă asupra destinatarilor.
Principalele elemente de conținut sunt următoarele: titlul, textul, sloganul, ilustrația, coloritul, marca, logo-ul, spațiu liber.
2.2.1. Titlul mesajului este alcătuit dintr-un cuvânt sau o propoziție așezate in fata textului. Titlul trebuie astfel conceput încât să îndeplinească următoarele funcții: să atragă atenția si să stimuleze interesul sau dorința de informare suplimentară,să prezinte ideea completă de vânzare, să specifice clientela vizată, să-l incite pe receptor la acțiunea de cumpărare. Pentru a atrage atenția titlul trebuie sa se individualizeze prin ceva anume: prin conținut, prin forma de redactare, prin elementul la care se refera (produs, serviciu, caracteristici de calitate). Pentru a stimula interesul titlul trebuie sa ofere doar o informație parțiala despre elementul pentru care se face publicitatea, astfel încât cel care a recepționat aceasta informație să fie îndemnat la urmărirea textului pentru o informare completa. Atractivitatea mesajului este dată de folosirea în titlu a unor cuvinte forță sau cuvinte magice cum ar fi: gratis, acum, uimitor, nou, fericire, sigur etc.
Tipuri de titluri:
– titlu ce propune un beneficiu, o promisiune directă;
– titlu informativ, despre produs sau domeniu;
– titlu provocator, șocant, incitant; există riscul de a nu fi citit si restul mesajului.
– titlu interogativ; există riscul ca cititorul să răspundă repede la întrebare pozitiv sau negativ.
– titlu imperativ, care îi motivează pe cititori prin frică sau emoție;
– titlu declarativ;
– titlu sub forma unei asociații de idei;
– titlu sub forma unui joc de cuvinte;
– paradoxal, umoristic; etc.
2.2.2. Subtitlul
Poate apărea după titlu sau în textul reclamei. Subtitlul este un titlu mai amplu ca volum, dar scris, de regulă, cu caractere mai mici. El dezvoltă ideea din titlu. Prezența sa nu este obligatorie.
2.2.3.Textul mesajului cuprinde comunicarea propriu zisă, exclusiv cea făcută prin titlu sau prin ilustrație. Acesta trebuie să fie clar, precis, atractiv și sugestiv și să ofere un volum cât mai mare de informații despre produsul sau serviciul la care se refera. O data cu conținutul textului trebuie analizate dimensiunea acesteia, stilul, modalitatea de înșiruire a informațiilor. Un text lung poate oferii un volum mare de informații, dar prezintă riscul de a nu fi lecturat integral. Din aceasta cauza acesta trebuie dimensionat astfel încât să transmită integral anumite informații dar cu un număr cat mai mic de cuvinte. Un text lung se citește mai ușor dacă este prevăzut cu subtitluri și este îmbinat cu elemente grafice. Când se comunică mai multe informații, textul se divide în blocuri tematice legate între ele.
Câteva dintre condițiile unui bun text sunt: accentul să cadă pe o idee majoră; să poziționeze clar produsul; să pună numele mărcii în față; să fie concis; să folosească un limbaj convențional; să conțină cât mai puține semne de punctuație si să evite metaforele.
Stilul trebuie ales astfel încât sa valorizeze conținutul și să contribuie la realizarea optimă a scopului mesajului publicitar. Mesajul poate avea un caracter informativ sau emoțional iar stilul trebuie să fie cât mai adecvat conținutului si tonului acestuia. Atenția trebuie acordata, de asemenea, regulilor gramaticale si particularităților lingvistice ale limbii utilizate.
2.2.4. Sloganul, în general, este o formulă lingvistică ce exprimă în mod lapidar anumite obiective sau probleme de actualitate. În publicitate sloganul este o frază concisă și sugestivă, care exprimă obiectivul mesajului publicitar. Sloganul asigură uniformitatea mesajelor transmise prin repetabilitatea sa într-una sau mai multe campanii publicitare. El subliniază ideea centrală a mesajului publicitar. Sloganul poate să spună atât de multe lucruri, el poate să
surprindă esența mesajului si chintesența ofertei.
Acesta trebuie să fie scurt, să influențeze plăcut auzul și văzul, să fie ușor de memorat și să atragă atenția aspra caracteristicilor esențiale ale produsului sau serviciului. În practică se utilizează diferite forme tipizate de sloganuri: sloganuri ritmate, sloganuri care folosesc jocuri de cuvinte, sloganuri descriptive.
Sloganul poate fi eficient în susținerea produsului câtă vreme produsul se ridică la nivelul sugerat de slogan.
2.2.5. Marca, este un nume, un termen, un semn, un simbol, un desen sau orice combinație a acestor elemente ce servesc la identificarea bunurilor sau serviciilor unui ofertant.
Numele de marcă reprezintă expresia verbală a mărcii.
Emblema este elementul de simbolizare a mărcii, care asigură recunoașterea acesteia.
Marca depusă este o marcă sau un element al acesteia care se bucură de protecția legală datorită proprietății exclusive a întreprinderii asupra ei si garantează dreptul juridic exclusiv a întreprinderii asupra ei..
Mărcile pot fi elaborate în forme variate cu condiția să fie sugestive, simple, clare și concise. Marca este strâns legată de denumirea comercială și de emblemă. Astfel,denumirea poate fi utilizată și ca marcă dacă este realizată intr-o formă grafică corespunzătoare. Emblema poate fi de asemenea, utilizată ca marcă sau poate fi înscrisă pe produs alături de marcă.
Pentru ca o marcă să-și poată îndeplini în condiții optime funcțiile pentru care a fost creată și este utilizată este necesar ca aceasta să dispună de mai multe caracteristici calitative: – perceptibilitate ridicată conferită de grafica utilizată, amplasament, ușurința memorizării;
– diferențierea de alte mărci, conferită de originalitate, personalitate;
– putere de evocare și sugestie dată de gradul în care vizualizarea, citirea sau pronunția mărcii aduce în imaginea și memoria consumatorului produsul la care se referă marca;
– posibilitatea utilizării fără modificări în străinătate.
2.2.6. Logo-ul este forma stabilă în care apare în reclamă denumirea unui sponsor de publicitate.
În reclamele tipărite, logo-ul este prezentat cu aceleași caractere tipografice si poate fi asociat cu un detaliu artistic, reprezentând unitatea de identificare a organizației. Repetabilitatea logo-ului asigură continuitatea mesajelor publicitare si întărește identitatea firmei.
Folosirea logo-ului nu este obligatorie, putându-se promova doar marca produsului.
2.2.7.Imaginea (ilustrația )este un desen sau o fotografie care completează textul.
Realizarea unei activități promoționale eficiente nu este posibilă decât prin înscrierea acesteia pe coordonatele unei autentice estetici a creației. În acest context, esențială este elaborarea unor imagini sugestive, cu putere evocatoare, în folosul produsului turistic. Completând textul, imaginea are o importanță specială prin capacitatea de a atrage și a reține atenția și de a mării credibilitatea mesajului, conferind concretețe atracțiilor și facilităților turistice propuse consumatorilor. Astfel, ilustrației îi revine rolul principal în obținerea efectelor emoționale scontate în prezentarea atractivității unui peisaj,unei stațiuni sau obiectiv turistic.
Captând cel mai bine atenția cititorului, fotografiile trebuie să-l facă pe potențialul turist să viseze, creându-și dorința de a-și oferi sejurul sau circuitul propus de agenția de voiaj.
Atunci când se recurge la desene, fotografii și culori trebuie ca ilustrarea să se potrivească produsului turistic, făcând corp comun cu mesajul.
Raportul dintre text și ilustrație în conținutul mesajului publicitar este în continuă modificare. Excesul de informație transmis prin text poate duce la o anumită saturație și la nereceptarea conținutului de către cititori. Pentru a atrage atenția și a mării convingerea se inserează imagini sugestive care ies mai clar în evidență și nu impun un efort special pentru sesizarea lor. Ilustrația poate în plus să înfrumusețeze textul și să transmită un amplu volum de informații despre produs într-un spațiu relativ mic. Deosebit de eficiente sunt în acest sens ilustrațiile care redau imaginea produsului sau anumite afecte ale utilizării acestuia.
Ilustrația poate să nu aibă legătură cu produsul promovat ci doar să aibă rolul de a crea o atmosferă agreabilă. Ilustrația de atmosferă se practică mai mult în cazul serviciilor si produselor destinate să satisfacă nevoi spirituale sau emoționale, sau în cazul produselor controversate sau potențial ofensatoare pentru anumite publicuri.
2.2.8. Spațiul liber. Din dorința de diferențiere mai mult și din cea de „generozitate” mai puțin, se utilizează spațiul liber în mesajul publicitar. Dacă inițial, datorită costurilor implicate, tendința era de a încărca cât mai mult spațiul avut la dispoziție, acum se oferă
spații libere în reclame, albul hârtiei într-o publicație și alte modalități. Scopul este de a
oferi un moment de relaxare auditoriului și a spune ceva despre puterea financiară a sponsorului, care își permite să plătească un spațiu pe care aparent să nu-l folosească.
2.3. Harta turistică – ca parte componentă a mesajului tipărit
Harta reprezintă în principal un instrument indispensabil pentru cunoașterea și cercetarea suprafeței terestre.
Promovarea potențialului turistic al unei regiuni, țări se poate realiza și prin intermediul hărților turistice. Pe aceste hărți sunt redate convențional resursele atractive ale cadrului natural, resursele turistice de proveniență antropică, baza materială turistică, potențialul de comunicație. Pentru a fi cât mai utile și mai eficiente multe din hărțile turistice cuprind imagini ale unor obiective turistice importante, cât mai sugestiv realizate pentru a-l convinge pe potențialul turist să viziteze obiectivul respectiv. Informația codificată de pe hartă, cu ajutorul semnelor convenționale, este suplinită cu informația scrisă aflată pe verso.
Scopul utilizării hărților este diferit, fiind în funcție de necesitățile celui care o utilizează, astfel, poate fi utilizată ca: – sursă de localizare și orientare în spațiu;
– material informativ (conținutul hărții );
– material didactic în procesul de învățământ;
– material publicitar;
– cercetare științifică etc.
Harta are câteva calități care o diferențiază de celelalte materiale tipărite folosite în promovarea turistică,astfel:
– suprafața reprezentată este micșorată, cel care o studiază putându-și forma o imagine de ansamblu ;
– întocmirea hărții se face după relații matematice;
– detaliile sunt generalizate, fiind redate doar cele mai importante;
– înlătură inconvenientul limitării spațiului de observare;
– elimină neajunsurile date de perspectiva observațiilor noastre directe;
– ne concentrează atenția asupra esențialului;
– ne poate aduce înaintea ochilor o suprafață cu mult mai mare decât cel mai înalt punct de observație;
– observarea directă a naturii nu o putem face oricând și, în plus, numai cu mari eforturi putem ajunge la locuri bune de observații. Harta înlătură și aceste neajunsuri.
Principalele tipuri de hărți de uz turistic sunt următoarele:
– Hărți rutiere : sunt cele mai uzuale și sunt indispensabile călătorilor pentru alegerea itinerarului. La informația de bază se adaugă altele de tip turistic care, prin simboluri, identifică obiectivele atractive și reprezentative din zonă, monumente, orașe monumentale, servicii de găzduire, spații protejate. ( Anexa 1- Harta rutieră a României)
– Hărți – ghiduri turistice: oferă informații privind rețeaua rutieră și resursele din teritoriu. Introduce reproduceri la scară mai mare a valorilor turistice considerate ca relevante de autori și, de obicei, prezintă un text în care se enumeră și se explică valorile de interes turistic ale zonei. ( Anexa 2 – Harta turistică a județului Sibiu )
– Planuri de oraș/sat: aceste hărții prezintă detalii mai mari decât cele anterioare, deoarece trebuie să permită descrierea în detaliu a străzilor orașului, cu atracțiile turistice. Acest tip de hărți deține informații privind istoria și arta locului, principalele monumente și obiective de interes și serviciile de artizanat, gastronomie și cazare.( Anexa 3 –La Vienn Six villes d, histoire pour vous seduire !)
– Traseele turistice sunt itinerare reprezentate în plan, micșorate la scară, reprezentate prin marcaje diferite ( bandă roșie, cruce roșie, bandă galbenă, cruce albastră etc.) Fiecare traseu are specificat timpul de mers. Au ca obiectiv să prezinte o anumită zonă pentru vizite de scurtă durată și să cuprindă zonele relativ apropiate unele de altele pentru a produce o sinergie între ele care să depășească forța turistică a fiecăruia în parte. În general acest tip de itinerar se adresează turismului individual care organizează aceste trasee pe cont propriu. De aceea, traseele prezintă, în mod normal, diverse posibilități, în funcție de spațiul natural în care se situează și de infrastructura de cazare și restaurant existentă.( Anexa 4- Masivele Postăvaru – Piatra Mare ).
Rolul unei hărți în mesajul promoțional este:
– de a completa conținutul informațional în mod sugestiv prin intermediul localizării și a imaginilor;
– concretizează mesajul;
– poziționează fizic oferta, fiind o reprezentare micșorată a suprafeței terestre;
– dă o privire de ansamblu asupra produsului situându-l într-un cadru mai larg;
– face conexiunea spațială, cititorul putând face corelații cu alte elemente naturale sau antropice reprezentate pe hartă;
– crește memorabilitatea mesajului, aceasta caracteristică fiind determinată de caracteristicile hărții ( culori, imagini, informații, localizare, conexiuni etc. ).
Capitolul 3 Rolul promoțional al hărților turistice
3.1 Definiția hărții
Harta este o reprezentare grafică, în plan, convențională, micșorata, generalizată a suprafeței terestre, conform unei scări de proporție și unui sistem de proiecție.
Aceasta este o reprezentare:
-grafică deoarece redă informația sub formă de desen
-în plan deoarece toate informațiile grafice sunt transpuse în același plan
-convențională întrucăt informațiile sunt reprezentate pe baza unor semne convenționale. Față de hărțile topografice, unde semnele convenționale sunt standardizate la nivel internațional, pe hărțile turistice există o mai mare varietate, aspectul acestora depinzănd foarte mult de imaginația autorului sau cartografului;
-micșorată pentru a putea fi redată în întregime pe hartă;
-generalizată prin faptul că prezintă doar elementele esențiale ale terenului.
Scara de proporție este un raport care indică gradul de micșorare a suprafeței de teren pentru a putea fi reprezentată pe hartă. Toate cele trei tipuri de scări de proporție valabile in general pentru hărți sunt utilizate și pe hărțile turistice, astfel:
-Scara numerică este reprezentată de o fracție ordinară, de tipul , prezentă pe hărți sub forma 1 : 50 000, unde numărătorul indică lungimea grafică măsurată pe hartă, iar numitorul lungimea corespunzatoare din teren. Formula pe baza căreia se pot efectua diferite calcule este: =, unde
este scara de proporție a hărții
d reprezintă distanța grafică de pe hartă
D este distanța echivalentă din teren.
-Scara grafică reprezintă raportul numeric , exprimat printr-o construcție grafică centimetrică. Adică, unui segment de 1 cm i se atribuie o valoare corespunzătoare din teren.
-Scara directă –este cea mai accesibilă turistului, ușor de înțeles, fiind o exprimare directă a raportului care există între distanțele grafice de pe hărți și corespondentul lor din teren. (1 cm pe hartă= 1000 m pe teren
Sistemul de proiecție este procedeul matematic utilizat pentru transpunerea în plan a suprafeței curbe a Terrei.
3.2. Tipuri de hărți turistice
Hărțile turistice pot fi clasificate după scara de proporție, după conținut, după întinderea teritoriului etc, dar între criteriile esențiale într-o economie de piața, se pot considera următoarele:
– după sursele de finanțare:
– hărți turistice finanțate din programe de cercetare;
– harți turistice finanțate din resursele proprii ale unor agenți economici sau ale unor persoane fizice;
– hărți turistice finanțate din fondurile naționale de promovare a turismului;
– harți turistice finanțate pe bază de publicitate;
– hărți turistice finanțate din alte surse.
– după tipul spațiilor care se pretează la elaborarea unor hărți turistice:
– un oraș (Harta turistică a Municipiului Oradea)
– un sector dintr-un oraș (Centrul vechi al Municipiului Cluj- Napoca)
– un bazin hidrografic( Bazinul hidrografic Săpânța – Hartă turistică )
– o vale (Valea Izei – Maramureș. Harta turistică );
– un munte (Munții Apuseni – Hartă turistică );
– un versant de munte ( Versantul nordic al Munților Făgărașului – Hartă turistică);
– o fâșie litorală ( Litoralul românesc al Mării Negre –Hartă turistică);
– o axă de circulație ( Autostrada 60 –Hartă turistică )
– o regiune transfrontalieră ( Regiunea transfrontalieră româno – ucraineană a Maramureșului. Hartă turistică);
– o regiune istorică (Harta turistică a Banatului )
– o stațiune turistică ( Borsec și împrejurimi. Hartă turistică);
– un județ (Județul Maramureș Hartă turistică);
– un stat ( România – Hartă turistică );
– o porțiune dintr-un stat ( Nord-vestul României. Hartă turistică );
– o grupare de state ( Țările scandinave. Harta turistică.)
– un continent ( Europa. Principalele repere turistice.)
– o insulă (Insula Creta. Hartă turistică );
– o grupare de insule ( Insulele Baleare. Hartă turistică. );
– o zonă etnografică ( Zona etnografică Maramureș. Hartă turistică. );
– o rezervație naturală ( Rezervația biosferei Pietrosu Rodnei. Hartă turistică ).
3.3. Elementele unei hărți turistice
Înțelegerea, realizarea și utilizarea corectă și eficientă a unei hărți turistice se poate face cu rezultate mai bune prin „disecarea” acesteia pe categorii de componente, astfel:
a) Elementele matematice
– scara de proporție
– rețeaua cartografică ( meridiane și paralele )
– cadrul hărții ( linia care delimitează harta )
b) Elementele de conținut
– relieful
– hidrografia
– vegetația
– așezările omenești
– elemente de infrastructură turistică:
– căi de comunicație
– baze de cazare și alimentație
– baze de agrement
– baze de tratament
– elemente de atractivitate turistică
– detalii culturale și economice
– elemente politico-administrative
c) Elemente de întocmire și editare
– titlul hărții
– tipul hărții
– legenda
– roza vânturilor sau un element de orientare a hărții
– autorul
– editura
– anul editării
d) Elemente de caracterizare suplimentară
– medalioane
– profile
– diagrame
– date cifrice
– text
– fotografii
– steme
– sigle.
3.4. Elementele întocmirii și editării hărților
Ele reprezintă date care atrag atenția cititorului asupra modului în care s-a întocmit și tipărit harta și asupra denumirilor diferitelor unități sau detalii reprezentate pe ea. Fără aceste date explicative harta n-ar putea fi înțeleasă și folosită. În același timp, fără elementele întocmirii și editării, harta n-ar putea corespunde valorii sale documentar-științifice.
După cum rezultă din titulatura lor, aceste elemente pot fi grupate în două categorii: de întocmire și de editare.
a) Elementele întocmirii includ: felul hărții, destinația hărții, legenda, scrierea, autorul;
b) elementele editării includ: instituția cartografică care a tipărit harta,indicația metodei de tipărire.
Titlul hărții diferă de la hartă la hartă. Hărțile generale la sară mijlocie au ca titlu numele unui oraș important, în interiorul hărții incluzându-se totdeauna mai mult orașe. Titlul unei hărți speciale se formulează prin cumularea specialității hărții cu denumirea regiunii sau țării reprezentate pe ea. ( Harta turistică a orașului Sibiu, Munții Bucegi – Hartă turistică, Maramureș – Hartă turistică etc. )
Legenda hărții reprezintă totalitatea explicațiilor care se dau semnelor convenționale folosite în cuprinsul hărții. Fără aceste explicații citirea hărților ar fi imposibilă. Legenda însoțește de aceea orice hartă. Legenda hărților speciale ,cum sunt cele turistice, sunt neaparat necesare, întrucât la acestea standardizarea semnelor convenționale este departe de a fi realizată chiar în interiorul aceleași țări. Explicațiile care însoțesc în legendă semnele convenționale trebuie să fie precise și în același timp cât mai succinte pentru ca mărimea legendei să nu fie exagerată în raport cu aria ocupată de desenul hărții propriu zise. La întocmirea legendei unei hărți nu este suficient a include în ea toate semnele convenționale ale hărții și alte indicații cu privire la alcătuirea ei. Se impune ca toate aceste date să fie grupate cât mai judicios, să se realizeze chiar o clasificare a lor, în acest fel, legenda sprijină mai eficient citirea hărții.
Semne convenționale și pictograme . Pe hartă, în locul imaginilor micșorate ale detaliilor terenului, sunt utilizate desene schematice, numite semne convenționale. Ele redau esențialul obiectului sau fenomenului reprezentat, cu semnificația redată în cadrul legendei. Hărțile turistice utilizează, pe lângă semnele convenționale (aceleași pe toate tipurile de hărți) și numeroase pictograme, adică desene cu valențe artistice, foarte apropiate ca înfățișare de elementele pe care le reprezintă, depinzând în bună măsură de imaginația autorului sau cartografului.
Caracteristici esențiale ale semnelor convenționale și pictogramelor utilizate în turism
– să fie sugestive, adică informația să fie simplu de citit;
– să aibă o dimensiune optimă, pentru a putea fi distinse clar, dar în același timp să nu ocupe prea mult spațiu;
– să existe contrast între ele, pentru a putea fi observate repede;
– să fie estetice, adică plăcute ochiului;
– să creeze o identitate proprie spațiului turistic cartografiat.
Clasificări ale semnelor convenționale și pictogramelor
După modul de reprezentare se pot distinge următoarele două categorii de semne convenționale:
– elemente reprezentate la scară ( dimensiunile reale din teren sunt valabile și pe hartă, corespunzător scării de proporție )
– elemente care nu pot fi reprezentate la scară ( reflectă doar poziția și semnificația obiectelor sau fenomenelor reprezentate ).
După semnificație, semnele convenționale și pictogramele utilizate în turism pot fi clasificate în patru mari categorii:
A) Elemente de localizare și orientare
1) orientare ( roza vânturilor, punctul cardinal – nordul.)
2) localizare ( amplasament pe continent, într-o țară, într-o regiune, într-un oraș etc.)
B) Elemente care compun „ coloana vertebrală „ a hărților turistice
1) limite ( granița de stat, limitele administrative ale județelor, orașelor, comunelor; limitele unor unități naturale );
2) curbe de nivel ( reprezentarea reliefului prin curbe de nivel );
3) râuri;
4) căi de comunicație;
5) vetre de localitate.
C) Elemente de atractivitate turistică
a) Aparținătoare cadrului natural
1) relief și substrat geologic ( abrupturi, creste, piscuri, pasuri și trecători, defilee, canioane, văi, izbucuri, cratere și conuri vulcanice, dune de nisip, peșteri, plaje etc. );
2) hidrografie ( rețele fluviale, lacuri, mări, oceane, cascade, ape termale și minerale, ghețari, izvoare etc. );
3) elemente de meteorologie și climă ( durata și grosimea stratului de zăpadă, temperatura aerului, temperatura apei, frecvența și intensitatea vânturilor etc. );
4) vegetație ( asociații vegetale, plante endemice, plante relicte, dimensiunea și vârsta unor plante etc.);
5) faună ( turism cinegetic, pescuit sportiv etc. );
6) rezervații naturale (geologice, botanice, floristice, faunistice, forestiere );
b) De proveniență antropică
1) construcții megalitice;
2) edificii istorice ( castre romane, forturi, castele, cetății etc. );
3) edificii religioase ( sanctuare, temple, biserici, catedrale, mănăstiri, cimitire, piramide, mausolee etc. );
4) edificii culturale și sportive ( amfiteatre, forum, stadioane, opere, muzee, case memoriale etc. );
5) edificii economice cu funcție turistică ( poduri și viaducte, tunele, baraje și lacuri de acumulare, turnuri, sediile unor firme etc. );
6) monumente, statui, plăci comemorative ( arcuri de triumf, coloane, grupuri statuare, statui etc. );
7) edificii cu funcție turistică propriu-zisă ( parcuri de recreere, cazinouri, fântâni etc.);
8) activități umane cu funcție turistică ( nedei, carnavaluri, târguri, expoziții, festivaluri, pelerinaje religioase etc. );
9) resurse turistice de natură etnografică ( ocupații, meșteșuguri, obiceiuri, arhitectura și instalațiile tehnice țărănești etc. ).
D) Elemente de infrastructură turistică
1) baze de cazare ( hoteluri, moteluri, cabane, pensiuni etc. );
2) baze de alimentație ( restaurante, pizzerii etc. );
3) baze de tratament ( băi sărate, băi termale, nămoluri, tratamente cu plante );
4) baze de agrement ( înot, schi, patinaj etc. );
5) mijloace de transport
6) căi de comunicație
7) căi și mijloace de informare turistică. ( Anexa 5)
E) Servicii în turism
1) informare
2) elemente specifice bazelor de cazare ( saună, bar etc. );
3) elemente specifice bazelor de agrement ( canotaj, bob, sanie, schi etc. );
4) elemente specifice agențiilor de turism ( informații, bilete de avion, transport cu autocarul, corp de ghizi etc. );
Fiecare element sau fenomen turistic sau de infrastructură poate fi reprezentat pe hărțile turistice printr-o mare varietate de semne convenționale sau pictograme, care diferă între ele de la o țară la alta, de la o regiune la alta.
Scrierea hărții .Scrierea hărții este importantă, fără scriere harta n-ar mai constitui un material informativ complet asupra regiunii reprezentate, descrierile de pe hărți fără scriere ar fi foarte dificile, localizările diferitelor detalii nu s-ar putea face decât folosind coordonatele geografice.
Scrierea denumirilor pe o hartă este o problemă la fel de importantă ca și reprezentarea oricărui element de conținut. O scriere reușită, caracterizată printr-o alegere judicioasă a caracterelor, formatului și dimensiunilor literelor, printr-o alegere bună a poziției literelor față de detalii,ajută foarte mult cititorul hărții să-ți îndrepte atenția asupra detaliilor importante reprezentate pe hartă. Formatul literelor poate fi de două feluri: majuscul și minuscul. Se obișnuiește ca denumirile importante și titlurile să fie scrise cu litere majuscule, iar restul cu minuscule. Dimensiunea literelor se gradează după: importanța detaliului denumit, posibilitățile oferite de spațiul liber al hărții, totalul desenului și conținutul hărții. Lizibilitatea scrierii depinde de : dimensiunea și grosimea literelor, de fondul pe care este așezată scrierea.
Încărcarea hărții cu scriere și cu detalii depinde de scara, felul și destinația hărții. De exemplu pe o hartă turistică vor predomina scrierile de utilitate turistică ( localități, numerotarea drumurilor naționale și europene, popasuri, denumirea obiectivelor turistice naturale sau antropice etc. )
Practica a demonstrat că alături de harta turistică propriu–zisă este necesar și un text informativ – promoțional asupra regiunii cartografiate, asupra obiectivelor turistice de prim rang. Textul informativ vine în completarea materialului grafic, având următoarele caracteristici:
– este concis;
– folosește un limbaj conversațional;
– conține mai puține semne de punctuație,
– evită excesul de metafore și adjective calificative;
Clasificarea textelor
Din punct de vedere al conținutului informațional, textele hărților turistice se clasifică în: – informații geografice esențiale asupra regiunii reprezentate sau asupra unității de rang superior: țară, județ, unități majore de relief etc.;
– informații enciclopedice privind elementele de atractivitate turistică ( naturale sau antropice );
– detalii morfometrice, constructive ale fiecărui obiectiv în parte;
– superlative turistice;
– date climatice caracteristice și sfaturi legate de adaptarea turiștilor la aceste condiții;
– date despre infrastructura turistică și mijloacele de transport, mersul autobuzelor, oferte speciale pentru cazare masă, agrement etc.;
– date istorice;
– citate despre regiune;
– caseta autorilor;
– eventual motivul pentru care a fost realizată harta.
Caracteristicile textelor
Atunci când se comunică multe informații, textul trebuie divizat în blocuri tematice cu coerență interioară. Blocurile tematice se introduc prin subtitluri ce sintetizează conținutul acestuia. Între blocuri este recomandată o legătură logică.
Elementele speciale se evidențiază prin semne grafice de introducere: puncte, numere, litere, steluțe etc. Dimensiunea textului se adaptează spațiului fizic disponibil.
În privința caracterelor utilizate se recomandă:
– utilizarea în general a maxim două tipuri de fronturi;
– dimensiunile literelor să nu varieze ( maxim două dimensiuni );
– pentru sublinieri, accentuări, evidențieri se folosesc combinații de opțiuni: majuscule, sublinierea, îngroșarea, italice.
Pentru textul propriu-zis sunt indicate fronturile „serif”- dau aparențe legăturii între caractere. Acestea nu se recomandă în titluri și subtitluri pentru că sunt greu lizibile în cazul caracterelor de dimensiuni mari. Fronturile speciale, decupate, cu ornamente, de dimensiuni speciale se utilizează cu atenție sporită și în strânsă concordanță cu caracterele utilizatorilor țintă ai hărții turistice. Se poate urmări atât integrarea armonioasă în conformitate cu legile esteticii ( culori, dimensiuni, formă, orientare ) sau dimpotrivă contrast, aspect frapant care captează rapid interesul cititorului.
Raporturile text – imagine
În completarea textului informativ se utilizează deseori ilustrație fotografică, desenată sau pictată. Esențială este corelarea cu textul și poziționarea logică în fluxul informațional.
Pentru a atrage privirea receptorului, mai nou se utilizează mijloace artistice ingenioase, spectaculozitatea lor fiind rezultatul direct al competiției dintre autori și al avansului luat de tehnica redactării. Experiența arată că turiștii sunt tot mai toleranți față de artificiile grafice, ceea ce dovedește adaptarea la produse cu tehnologie sofisticată. Coloritul hărții are atât scopul de a reda într-o formă cât mai plăcută harta, cât și de a produce anumite efecte psihologice asupra utilizatorului. Este unanim acceptat faptul că o hartă frumos colorată atrage atenția, sporește valoarea informațională, fiind mai ușor de citit și interpretat,și se reține cu mult mai multa ușurința informațiile furnizate de hartă.
Culorile sunt percepute în mod natural de către persoanele care se bucură de simțul văzului și au atât efecte fiziologice, cât și efecte psihologice. Cercetările au demonstrat faptul că oamenii manifestă în majoritatea cazurilor aceleași preferințe pentru unele culori sau combinații ale acestora, fapt ce a permis formularea unor reguli în utilizarea culorilor. La alegerea culorilor hărții se au în vedere mai multe elemente:
– percepția culorii ( determinată de : luminozitate,tonalitate, saturația );
– relațiile dintre culori și forme ( triunghiul și piramida sunt asociate cu galbenul, pătratul și cubul sunt asociate cu roșul)
– semnificația psihologică a culorilor ( roșu reprezintă căldura focului și a sângelui, galbenul – lumina soarelui, verdele – natura, prospețimea vegetației, albastrul – seninătatea cerului. La stabilirea coloritului hărții trebuie avute în vedere și unele particularități zonale sau regionale în ceea ce privește semnificația culorilor ( la europeni negrul este culoarea tristeții,a doliului, în timp ce la chinezi și japonezi aceste stări sufletești sunt exprimate prin alb ).
– efectele fiziologice ale culorilor ( culori calde: roșul, galbenul, portocaliul; culori reci: albastru, verde, indigo.)
– contrastul culorilor;
– amestecul culorilor.
3.5. Analiza unor hărți turistice
Harta județului Brașov
Este o hartă de tip ghid turistic, la scară mare( 1: 500000 ), ceea ce înseamnă că suprafața reprezentată nu a fost micșorată de multe ori, putându-se reprezenta mai multe detalii din teren. Rețeaua cartografică împarte harta în pătrate cu ajutorul cărora se pot identifica mult mai ușor pe hartă localitățile ( Acriș-D7, Făgăraș – C3, Sâmbăta de sus – C2 ).
Elementele de conținut sunt redate cu ajutorul semnelor convenționale cuprinse în legendă. Astfel sunt localizate pe hartă principalele obiective antropice ( mănăstiri, cetăți, ruină de cetate, biserici, castel, muzeu etnografic, muzeul satului ), limita de județ, cota altimetrica a unor unități de relief, sunt trasate rețele hidrografice, lacurile, localitățile, drumurile etc.
O caracteristică a acestei hărți este dată de prezența a numeroase imagini – fotografii care au drept scop prezentarea într-o formă cât mai sugestivă și mai atrăgătoare a potențialului turistic al zonei respective. Sunt prezentate în imagini atât aspecte ale cadrului natural cât și din cel antropic. În această hartă s-a optat mai mult în favoarea imaginilor care au rolul de a prezenta cât mai sugestiv, atractiv,convingător potențialul turistic natural și antropic al județului. Aceste imagini prin puterea lor ilustrativă îți stârnesc dorința de a ajunge în aceste locuri pentru a te bucura de frumusețea lor naturală, de liniștea ce ți-o inspiră
Pe verso sunt prezentate informații despre județul Brașov ( suprafață, climă, populație, așezării ), aspecte privind cultura și istoria regiunii, elemente cronologice principale, relief, turism. Informațiile sunt prezentate în mai multe limbi: limba română, engleză, germană, franceză, spaniolă, italiană, ceea ce favorizează utilizarea eficientă de către orice turist intern sau extern, a acestui material.
O parte din suprafața hărții este destinată promovării altor materiale tipărite sau pe suport electronic editate de firma care a redactat harta, aceste materiale fiind parte componenta dintr-un proiect de promovare numit „discover România”.
Harta a fost tipărită de Foton Advertising, manager de proiect fiind Radu Pescaru. ( Anexa 6 ).
Analizând această hartă se pot observa atât aspecte pozitive cât și negative din punct de vedere promoțional: a) pozitive – imaginile foarte sugestive;
– culorile alese atrag privirea;
– partea informativă este bine structurată( informații generale, cultură – istorie, cronologie, natură-relief, turism );
– mesajul este transmis prin intermediul imaginilor ( peisaje naturale în care omul nu a intervenit aproape de loc, reîntoarcere în trecut prin intermediul castelelor, bisericilor,cetăților etc.).
b) – nu toate locurile prezentate în imagini se regăsesc localizate pe hartă;
– ar fi fost necesară o mică hartă a orașului Brașov cu străzile orașului și cu obiectivele importante localizate;
– lipsa informațiilor privind: baza de cazare a orașului, telefoane utile, centru de informare turistică.
Harta turistică a județului Sibiu
Este tot o hartă de tip ghid turistic , dar cu o altă viziune de abordare. Pe fața copertă este redată harta Europei cu scopul de a localiza cât mai exact poziția geografică a României în cadrul continentului, iar în cadrul României este localizat județul Sibiu. Totodată sunt ilustrate prin imagini însemnele oficiale ale țării și ale județului( stema ), aspecte ale cadrului natural și antropic care te fac să îți dorești să vizitezi și să cunoști cât mai bine acele locuri. Imaginile sunt sugestive, având o putere evocatoare, convingătoare în folosul subiectului hărții. Ele concretizează vizual frumusețea și atracțiile prezentate în textul informativ, sau imaginate de cititor în urma studierii conținutului hărții.
În interior este reprezentată suprafața județului, iar din conținutul hărții aflăm informații despre elementele de atractivitate turistică aparținătoare cadrului natural sau antropic ale județului, localizarea lor în teren, căi de acces, posibilități de agrement, elemente de infrastructură turistică (așezări, relief redat cu ajutorul culorilor, rezervații forestiere, monumente naturale, istorice, muzee, pârtie de schi, telecabine, hoteluri, campinguri, agroturism, stațiuni balneo-climaterice etc.).
În cadrul acestei hărți se realizează și o promovare a potențialului orașului reședință de județ – Sibiu, printr-o reprezentare de tip plan în care sunt promovate principalele obiective turistice.
Textul informativ de pe verso vine în completarea materialului grafic, fiind bine structurat, oferind informații geografice esențiale asupra regiunii reprezentate, informații enciclopedice privind elementele de atractivitate turistică ( naturale sau antropice ),superlative turistice, date despre infrastructura turistică și mijloacele de transport, mersul autobuzelor, oferte speciale pentru cazare, masă, agrement ,date istorice, manifestări culturale și folclorice.
Coloritul hărții atrage privirea și îi mărește valoarea informațională. Redarea reliefului pe harta prin culori oferă cititorilor o imagine de ansamblu a formelor de relief existente în regiune, dându-i posibilitatea să facă unele corelații cu alte elemente ale mediului ( climă, vegetație, faună etc).
Comparativ cu harta anterioară are o valoare promoțională mai evidentă a regiunii din perspectiva mediatizării prin mesaj scris a obiectivelor turistice, a posibilităților de divertisment. Îi lipsește atractivitatea sugerată de imagini a obiectivelor turistice.
Harta La vienne
Prezintă șase orașe cu o istorie aparte care merită a fi introduse în circuitul turistic. Prin această hartă se dorește promovarea potențialului turistic al fiecărui oraș, pentru a-l convinge pe turist că merită să-și acorde timp pentru a se minuna de frumusețile fiecărui loc în parte.
Astfel, fiecare oraș este prezentat în parte. Pornindu-se de la harta orașului care este poziționată în centrul cadrului, se poziționează fiecare obiectiv care merită să fie văzut cu trimiteri laterale prin imagini și prin mesaj scris. Este o modalitate foarte eficientă de promovare pentru că turistul având harta în față află despre toate posibilele repere ce le poate include în circuitul său turistic al orașului respectiv. Tot din conținutul hărții turistul află posibilitățile de cazare, promovându-se astfel și hotelurile. Fiecare hotel are prezentat numărul de telefon, adresa, categoria de clasificare și localizare exactă pe hartă. Tot pentru o mai bună informare a turistului și totodată pentru a avea acces și la alte tehnici de promovare prin care este promovat orașul, se face cunoscut existența oficiilor de turism și numerele de telefoane prin care pot fi contactate.
Fondul de culoare albastră te îndeamnă la reverie, la seninătate, sugerate de albastrul cerului, de albastrul apei. Faptul că hărțile sunt realizate pe un fond galben, le scot mult mai mult în evidență, creează pe ansamblu o combinație atractivă de culori, plăcută privirii. De asemenea, s-a ținut cont de importanța în redactarea unui mesaj publicitar, ce o are: concretețea mesajului, stilurile diferite de scriere care să scoată în evidență ceea ce este mai important,prezentarea conținutului în trei limbi de circulație.
Concluzii
Publicitatea prin materiale tipărite are un loc bine determinat în cadrul mixul promoțional, completând și de multe ori suplinind alte tehnici promoționale în condițiile unui buget mic alocat promovării produsului turistic.
Această formă de publicitate este utilă pentru prezentarea firmei, prezentarea detaliată a unor produse sau activități, prezentarea unor atracții turistice, ale unor itinerare, destinații de vacanță, comunicarea în legătură cu un eveniment, organizarea unei excursii, inaugurarea unei agenții de turism sau a unei structuri turistice, oferirea de informații în strânsă legătură cu localizarea lor în spațiu etc.
Este o tehnică de promovare care nu necesită suport financiar mare, și de aceea este utilizata la scară mare în activitatea turistică, de la cele mai mici firme până la marile firme. Este cea mai accesibilă formă de promovare, cu rezultate eficiente, dacă se ține cont de cerințele ce trebuie respectate în conceperea materialelor tipărite, atunci când adopți aceasta tehnică de promovare. Rabatul de la aceste cerințe atrage de la sine ineficiența acțiunii promoționale și pierderea banilor investiți, precum și o scădere a imaginii firmei respective.
Promovarea prin materiale tipărite este aplicabilă diferitelor domenii de activitate din turism: în activitatea hotelieră, în activitățile de restaurație, în cadrul agențiilor de turism.
Unele tehnici din această categorie ( pliantul, broșura, harta ) au avantajul de a putea fi studiate un timp mai îndelungat de potențialul consumator ,ajutându-l să-și formeze o imagine mai temeinică asupra produsului, având posibilitatea să studieze comparativ ofertele diferitelor firme de pe piața turistică.
.
Bibliografie
1. Anghel Laurentiu, Marketingul întreprinderilor mici și mijlocii, Editura ASE, 2000
2. Coita, D, Marketing turistic, Editura Universității din Oradea, 2002
3. Gherasim,T, Marketing,Editura Economică, 2000
4. Nedelea,A, Politici de marketing în turism, București, Editura economică, 2003
5. Ban, O , Tehnici promoționale în turism, curs pe suport electronic
6. Florescu, C, Marketing, Ed. Marketer, 1992
7 Paină N. ,Pop M. ,Politici de marketing, Ed. Presa Universitară Clujană, Cluj-napoca, 1998
8 Kotler, Ph.; Armstrong, Gary, Principiile Marketingului, Ed.Teora, Bucuresti, 1998,
9. Blanca Garcia Henche, Marketing în turismul rural, Ed. Irecson, București, 2004
10 Moldoveanu, M.; Miron, D., Psihologia reclamei. Publicitatea în afaceri, Ed. LIBRA, Bucuresti, 1995,
11. Berbecaru, I., Strategia promoțională în turism, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1976, 12.Balaure, V.; Popescu, I; Serbănică, D., Tehnici promoționale, Ed. METROPOL, Bucuresti, 1994,
13. Sficlea V. ,Săndulache, Cartografia și topografia, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1966
14, Marin I., Cartografiere turistică computerizată, Ed.Universității din Oradea, 2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Promovarea Turistică Prin Intermediul Materialelor Tipărite Si a Hărților Turistice (ID: 168433)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.