Promovarea Si Pastrarea Traditiilor Populare Siriene Prin Activitati Extrascolare Si Optionale
PROMOVAREA ȘI PĂSTRAREA
TRADIȚIILOR POPULARE SIRIENE PRIN ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE ȘI OPȚIONALE
Cuprins
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 – VALORILE TRADITIONALE ȘI EDUCAȚIA CONTEMPORANĂ
1.2. Paralelă între tradițiile populare și educația contemporană
CAPITOLUL 2 -ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE ȘI TRADIȚIILE POPULARE
2. 1. Activitatea extrașcolară-mijloc de păstrare și transmitere a obiceiurilor și tradițiilor siriene
CAPITOLUL 3-MONOGRAFIA SATULUI SIRIU, JUDEȚUL BUZĂU
3.2 Aspecte tradiționale (educative) din viața satului Siriu
3.1.Scurt istoric al comunei Siriu
3.3.Locuitorii satului natal
3.4.Alte aspecte semnificative satului dintre munți Siriu:port, hrană, limbaj, instituții, datini și obiceiuri,etc.
CAPITOLUL 4 -CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ
4.1. Argumentul alegerii temei
4.2. Descrierea cercetării-modalității de inserare a elementelor de tradiție
4.2.1. Ipoteza cercetării
4.2.2. Scopul și obiectivele cercetării
4.2.3. Metodologia cercetării
4.2.3.1. Variabilele cercetării
4.2.4. Descrierea lotul de subiecți
4.2.4.1. Alcătuirea eșantionului de conținut
CAPITOLUL 5- ETAPELE CERCETĂRII
5.1. Etapa constatativă/ preexperimentală
5.2. Experimentul propriu-zis
5.3. Etapa evaluativă (post –experimentală)
CAPITOLUL 6-REZULTATE OBȚINUTE ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA CANTITATIVĂ ȘI CALITATIVĂ A ACESTORA
6.1. Analiza rezultatelor obținute în activitatea de cercetare la evaluarea inițială prin chestionar.
6.2. Analiza rezultatelor obținute la evaluarea finală: grupa experimentală-grupa de control
6.3. Analiza grupei experimentale în funcție de rezultatele obținute la evaluarea inițială-evaluarea finală
6.4.Analiza grupei de control în funcție de rezultatele obținute la evaluarea inițială-evaluarea finală
6.5. Analiza la nivel de itemi – Evaluare finală: grupa experimentală – grupa de control
6.6. Prelucrarea statistică a datelor și interpretarea rezultatelor
CAPITOLUL 7-CONCLUZII
7.1. Concluzii privind eficiența demersului de cercetare întreprins
7.2. Dificultăți, obstacole, limite întâlnite
7.3. Sugestii privind posibile modalități de acțiuni viitoare
Bibliografie
Anexe
Capitolul 1
INTRODUCERE
În prezent și mai ales în trecut, tradițiile populare erau părți importante ale vieții, dar, din păcate, aceste obiceiuri și tradițiile populare trăiesc numai în amintirile oamenilor în vârstă și în anumite zone cu un puternic ecou autentic popular.Mă refer aici și la zona din care provin , și anume zona Siriului,pe valea Buzăului.
Lucrarea am conceput-o ca un program de promovare și de păstrare a acestor obiceiuri frumoase în educație. Cultura satului și în zilele noastre este destul de bogată, dar din păcate tinerii de azi nu le mai practică. De aceea este important ca educația să preia funcția de transmitere între tinerii și cultură. Astfel elevii, în copilărie fac cunoștință cu obiceiurile și odată cu trecerea anilor mai îmbogățesc aceste cunoștințe. Sistemul de valori tradiționale în care credem și specific zonei din care provenim ne definește în totalitate și ne face diferiți. Această zestre populară ne definește ca indivizi și ca grupuri.
Cu un sistem de valori ieșim din familie, cu un sistem de valori ieșim din școală, un sistem de valori promovăm în rândul persoanelor cu care venim în contact și a acelora pe care le educăm, ca dascăli. Cum putem forma un sistem de valori dezirabil la elevii noștri și care să fie acesta, este frământarea care ne urmărește și pe care o urmăm în parcursul nostru social, familial, profesional și care stă la baza activității noastre didactice și de cercetare.
În cercetarea pe care mi-am propus-o am ales ca soluție, valorile naționale locale, concept-cheie în jurul cărora este organizată lucrarea. Motivația fundamentală a abordării temei este dată de importanța pe care o reprezintă acestea pentru existența umană în general, pentru supraviețuirea popoarelor de-a lungul timpului și pentru dezvoltarea atitudinală, comportamentală și cognitivă a elevilor, în special.
Activitățile extrașcolare pot oferi cunoașterea temeinică a celor mai importante zile de sărbătoare, cântecele populare, obiceiurile populare, proverbe, jocuri populare pentru copii și dramatizarea acestora. Activitatea instuctiv-educativă are multe arii curriculare unde putem folosi obiceiurile populare. Dar nu numai în ore putem folosi folclorul ci și în activitatea extrașcolară.
În timp, acestea au dus la cristalizarea unor trăsături caracteristice poporului român, demne de a fi cunoscute și asimilate de elevi, ca replică la criza actuală de valori: bucuria de a munci, prețuirea muncii, înțelepciunea, istețimea, inteligența, duhul, intuiția, prețuirea învățăturii, vrednicia, simțul etic-pătrunzător, cinstea, demnitatea, sinceritatea, modestia, sobrietatea, stăpânirea de sine, spiritul întrajutorării, al solidarității, patriotismul, simțul umorului.
Multitudinea activităților extrașcolare desfășurate cu copiii conduc la dezvoltarea creativității acestora prin contactul pe care îl au cu mediul înconjurător, cu diverși factori din societatea din care face parte. Am constatat că aceste activități au îmbogățit cunoștințele elevilor despre viața plantelor și a animalelor, dar au încurajat și exprimarea liberă a copiilor în afara clasei .S-a mai observat că ei pot reprezenta cu mai multă creativitate realitatea atunci când desenează, modelează sau au de alcătuit scurte texte . Serbarea este o manifestare festivă, cu program complex, prilejuită de sărbătorirea diferitelor evenimente de însemnătate națională sau internațională, de tradițiile și obiceiurile statornicite în școală. Serbarea școlară este o activitate extracurriculară tradițională, care are mari valențe educative.Această activitate permite exprimarea activă nu numai a câtorva elevi mai talentați într-un domeniu sau altul, ci a unui număr cât mai mare de elevi, fiecare contribuind, în felul lui, la reușita comună.
Astfel, privind educația din perspectiva valorilor naționale, avem convingerea că îi putem învăța pe elevi:
– să prețuiască omul, cultura, munca, virtuțile morale și creștine;
-să acceadă la fascinanta lume a culturii populare materiale și spirituale;
– să găsească similitudini între practici din viața școlii și practici din viața satului;
– să lege prezentul de trecut și de viitor;
– să știe de unde vin și încotro se îndreaptă;
– să cunoască și să iubească munca de cercetare pedagogică;
– să își formeze trăsături pozitive de voință și caracter.
Care sunt elementele pe care le-am avut în vedere pentru a realiza finalitățile formative și informative propuse în lucrare:
– valorificarea firească a elementelor de tradiție din satul natal în procesul instructiv-educativ;
– descrierea unor tradiții străvechi, prilejuită de sărbătorile religioase;
– descrierile obiceiurilor legate de munca la câmp;
– descrierile obiceiurilor laice, legate de tainele din viața omului;
– interpretarea cunoscutelor jocuri populare specifice zonei buzoiene;
– povestirea legendei unui sat și conștientizarea faptului că fiecare sat are o legendă proprie;
– relatarea unor întâmplări autentice care au generat o colindă;
– organizarea unei vizite în satul nostru natal, pentru ca elevii să ia contact nemijlocit cu viața la sat;
– elaborarea de produse didactice comune învățător-elevi;
– organizarea serbărilor de Crăciun, cu valorificarea elementelor de tradiție;
– stimularea reflecției personale a elevilor și a părinților lor în legătură cu relevanța educațională a tradiției;
– proiectarea, experimentarea și validarea unor strategii educaționale care valorifică tradiția;
– promovarea arhetipurilor morale din basmele populare;
– sprijinirea culegerii de informații diverse despre prestația, performanțele și trăsăturile de personalitate ale elevilor;
– încurajarea elevilor, a părinților acestora și a întregii comunități în direcția apropierii de tradiția autentică și vie, pe care să o „pătrundă”, să o decodifice și să îi exploateze constructiv valențele.
VALORILE TRADIȚIONALE ȘI EDUCAȚIA CONTEMPORANĂ
1.2..Paralelă între tradițiile populare și educația contemporană
“Tradiția autentică este aceea care rezistă în fața tentațiilor modernității, iar modernitatea trebuie să se sprijine pe tradiție. Tradiția s-a confruntat la vremea ei cu neîncrederea cu care este privit noul, iar modernitatea, atunci când e adecvată, se adaugă, mai devreme sau mai târziu, tradiției”.
În școala contemporană eficiența educației depinde de gradul în care se pregătește copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine și de măsura în care reușește să pună bazele formării personalității copiilor. În acest cadru, învățământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic și socioafectiv, pentru o cât mai ușoară integrare socială.
Nu întâmplător spunem că o conștiință profesională este un prim pas spre profesia didactică și are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoștințe și competențe, ci și atitudini, valori, etos, prezintă situația de criză axiologică în care se află societatea românească și, implicit, populația școlară de toate vârstele, propunând, ca soluție, implementarea valorilor naționale în cadrul procesului instructiv-educativ. Ne aflăm la răscruce de drumuri.Trăim un segment temporal în care civilizația țărănească moare încet,satul devenind victimă a fenomenului numit globalizare. Pe de altă parte progresul tehnic a trecut în neființă obiceiuri și meșteșuguri seculare: discoteca a înlocuit hora, iar fierăria,cojocăria, țesătoria, dogăria, olaritul sunt profesii de mult apuse.Pe zi ce trece, satul își pierde ce are el mai de preț,își pierde frumusețea arhaică, obiceiurile, trăirea și tradiția ancorate în credință. Fără tradiții, obiceiuri și credință, satul nu mai este sat , ci doar o așezare cochetă, modernă, dar fără viață.
Viața satului constă în tradiția si obiceiurile locului trăite pe viu, în frumusețea si bunacuviiță a lor, adăpate din credința în Dumnezeu si în speranța dăinuirii acestui neam românesc.Satul trebuie să aibă farmecul său, trebuie să aibă acel „ceva” care să te atragă,să te facă să părăsești aglomerația urbană și să te aducă în starea în care să simți că trăiești cu adevărat.Mulți s-au născut la sat și-au trăit copilăria la sat , iar acest lucru i-a marcat pentru toată viața.Întoarcerea în lumea satului însemnând pentru ei o regenerare sufletească după care omul contemporan tînjește tot mai mult.Cu toții,am putut lesne constata că multe din evenimentele petrecute de-a lungul vieții s-au șters din memoria noastră, dar tot ce ne-a marcat copilăria a rămas viu în simțirea și trăirea noastră.Lucian Blaga spunea „Copilăria petrecută la sat mi se pare singura mare copilărie”.
Satul nostru este un sat ca oricare altul; cu stradă principală asfaltată, cu ulițe șerpuite spre deal sau vale, cu pășuni, cu livezi , cu oameni obișnuiți și totuși e unul special pentru mine – e satul în care m-am născut , am copilărit și trăiesc. Copil fiind eram fascinată de felul în care trăiau oamenii fiecare moment al vieții, modul în care se raportau unii la alții și la tot ce îi înconjura, la simplitatea și puritatea vieții lor. Chiar dacă atunci nu am conștientizat importanța multor lucruri, azi mă simt datoare față de înaintașii mei de a nu lăsa această zestre să piară .
În calitate de viitori dascăli suntem obligați să facem din creația noastră populară o carte de vizită cu care să batem la porțile cunoașterii și cu care vom fi primiți și apreciați fără îndoială oriunde în lume.
În furtunile veacurilor obiceiurile și tradițiile strămoșești au rămas neclintite păstrând nealterate valorile autentice ale culturii populare.Începînd cu obiceiurile prilejuite de fiecarle, trăirea și tradiția ancorate în credință. Fără tradiții, obiceiuri și credință, satul nu mai este sat , ci doar o așezare cochetă, modernă, dar fără viață.
Viața satului constă în tradiția si obiceiurile locului trăite pe viu, în frumusețea si bunacuviiță a lor, adăpate din credința în Dumnezeu si în speranța dăinuirii acestui neam românesc.Satul trebuie să aibă farmecul său, trebuie să aibă acel „ceva” care să te atragă,să te facă să părăsești aglomerația urbană și să te aducă în starea în care să simți că trăiești cu adevărat.Mulți s-au născut la sat și-au trăit copilăria la sat , iar acest lucru i-a marcat pentru toată viața.Întoarcerea în lumea satului însemnând pentru ei o regenerare sufletească după care omul contemporan tînjește tot mai mult.Cu toții,am putut lesne constata că multe din evenimentele petrecute de-a lungul vieții s-au șters din memoria noastră, dar tot ce ne-a marcat copilăria a rămas viu în simțirea și trăirea noastră.Lucian Blaga spunea „Copilăria petrecută la sat mi se pare singura mare copilărie”.
Satul nostru este un sat ca oricare altul; cu stradă principală asfaltată, cu ulițe șerpuite spre deal sau vale, cu pășuni, cu livezi , cu oameni obișnuiți și totuși e unul special pentru mine – e satul în care m-am născut , am copilărit și trăiesc. Copil fiind eram fascinată de felul în care trăiau oamenii fiecare moment al vieții, modul în care se raportau unii la alții și la tot ce îi înconjura, la simplitatea și puritatea vieții lor. Chiar dacă atunci nu am conștientizat importanța multor lucruri, azi mă simt datoare față de înaintașii mei de a nu lăsa această zestre să piară .
În calitate de viitori dascăli suntem obligați să facem din creația noastră populară o carte de vizită cu care să batem la porțile cunoașterii și cu care vom fi primiți și apreciați fără îndoială oriunde în lume.
În furtunile veacurilor obiceiurile și tradițiile strămoșești au rămas neclintite păstrând nealterate valorile autentice ale culturii populare.Începînd cu obiceiurile prilejuite de fiecare moment important din viața omului (naștere, căsătorie, moarte), continuând cu obiceiurile de sărbători, cu cântecele, dansurile si strigăturile nelipsite de la aceste evenimente și terminând cu frumoasele costume populare îmbrăcate în aceste împrejurări, izvorul lor este nesecat pentru cel ce vrea să le cunoască și să le adune în mănunchi pentru a le dărui mai departe.
Copiii, la această vârstă se lasă îndrumați și pot fi modelați în așa fel încât pe fondul lor afectiv să se așeze elementele cunoașterii. Valorificând aceste tradiții populare oferim copiilor posibilitatea de a cunoaște frumusețea, bogăția și diversitatea folclorului, înțelepciunea populară,armonia limbii.Să-i învățăm pe copii să prețuiască și să respecte obiceiurile și tradițiile în care s-au născut,să-i învățăm să iubească meleagurile natale, portul românesc și pe români!Să le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identității neamului românesc fără de care nu am putea ști de unde venim și cine suntem, de fapt noi românii pe acest pământ!
A.Crișan definește curriculum-ul în sens larg ca un sistem cоmрlex de “рrоcese educațiоnale, manageriale sau de mоnitоrizare care рreced, însоțesc și urmează рrоiectarea, elabоrarea, imрlementarea, evaluarea și revizuirea рermanentă și dinamică a setului de exрeriențe de învățare оferite în șcоală. În sens restrâns, curriculum-ul desemnează ansamblul dоcumentelоr de tiр reglatоr sau de altă natură în cadrul cărоra se cоnsemnează exрeriențele de învățare” (1998, р.25).În această viziune, realizează similitudini, diferențe și compatibilități între practici frecvente ale vieții satului (șezătoarea și munca în clacă) și activitatea instructiv-educativă desfășurată în cadrul școlii.
Oricât de bine ar fi organizată școala, oricât de bogat ar fi conținutul cunoștințelor pe care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacție setei de investigare și cutezanță creatoare, trăsături specifice copiilor. Ei au nevoie de acțiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le împlinească setea lor de cunoaștere, să le ofere prilejul de a se emoționa puternic, de a fi în stare să iscodească singuri pentru a-și forma convingeri durabile. Activitățile extrașcolare contribuie la adâncirea și completarea procesului de învățământ, la dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor elevilor, la organizarea rațională și plăcută a timpului lor liber. Ele prezintă unele particularități prin care se deosebesc de activitățile din cadrul lecțiilor. Conținutul acestor activități nu este stabilit de programa școlară, ci de către cadrele didactice, în funcție de interesele și dorințele elevilor. Având un caracter atractiv, elevii participă într-o atmosferă de voie bună și optimism, cu însuflețire și dăruire, la astfel de activități. Activitățile extracurriculare pot îmbrăca variante formate: spectacole cultural-artistice, sezători, serbări, excursii, vizite, etc.
Serbarea școlară reprezintă o modalitate eficientă de cultivare a păstrării tradițiilor și înclinațiilor artistice ale elevilor. Prin conținutul plin de tradiție vehiculat în cadrul serbării, elevii culeg o bogăție de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan și sincer situațiile redate.
Valoarea tradițională este sporită și de cadrul organizatoric: sala de spectacole amenajate ca o șezătoare, un colț rustic cu costume populare, cu mașină de cusut veche,toate amenajate în chip sărbătoresc. Contribuția copilului la pregătirea și realizarea unui spectacol folcloric nu trebuie privită ca un scop în sine, ci prin prisma dorinței de a oferi ceva spectatorilor: distracție, înălțare sufletească, plăcerea estetică,voie bună, satisfacție-toate acestea îmbogățindu-le viața, făcând-o mai frumoasă, mai plină de sens. Este un succes extraordinar, o trăire minunată, când reușește să trezească o emoție în sufletul spectatorilor. Reușita spectacolului produce ecou în public, iar reacția promptă a spectatorilor îi stimulează pe copii să dea tot ce sunt în stare. O activitate deosebit de plăcută este la muzeul din sat unde se regăsesc elemente de folclor autentic specific comunei Siriu. Ea îi prilejuiește însușirea unei experiențe sociale importante, dar și îmbogățirea orizontului cultural științific,un act de ridicare a nivelului cultural.
Serbarea este o manifestare festivă, cu program complex, prilejuită de sărbătorirea diferitelor evenimente de însemnătate națională sau internațională, de tradițiile și obiceiurile statornicite în școală. Serbarea școlară este o activitate extracurriculară tradițională, care are mari valențe educative.Această activitate permite exprimarea activă nu numai a câtorva elevi mai talentați într-un domeniu sau altul, ci a unui număr cât mai mare de elevi, fiecare contribuind, în felul lui, la reușita comună. Am realizat astfel de acțiuni cu ocazia zilei de 1 Decembrie, a Crăciunului, a Dragobetelui, a zilei de 8 Martie, a Zilei Europei sau la sfârșit de an școlar, oferindu-le elevilor posibilitatea de a se exprima liber oral, în scris sau prin muzică. Carnavalul este o manifestare veselă, antrenantă, plină de mișcare și surprize. Am organizat carnavale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cu ocazia Zilei Pământului sau cu ocazia zilei de 1 Iunie. Participanții au purtat costume întruchipând diverse personaje, iar jocul de rol a stimulat imaginația elevilor. Element dominant al carnavalului a fost dansul, intercalat cu diverse forme de manifestări artistice. Elevii au avut posibilitatea de a se manifesta liber, atât în crearea costumului, cât și în interpretarea/realizarea unor monologuri.
Datele furnizate prin realizarea „radiografiei tradițiilor” satului, completate și întregite cu cele oferite de „radiografia tradițiilor” existente în școală, propun o „terapie” a populației școlare cu ajutorul valorilor naționale tradiționale (sursă de cultură și civilizație valorificabilă în procesul educațional), motivând și garantând ieșirea din criză.
Capitolul 2
2. ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE ȘI TRADIȚIILE POPULARE
2.1 Activitatea extrașcolară-mijloc de păstrare și transmitere a obiceiurilor și tradițiilor siriene
“Să nu-i educăm pe copiii noștrii pentru lumea de azi. Aceasta lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze.” (Maria Montessori –”Descoperirea copilului”)
Activitățile extrașcolare, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă. Ele stârnesc interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoștințe, chiar dacă necesită un efort suplimentar. Copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operațional, manualitatea, dând posibilitatea fiecăruia să se afirme conform naturii sale. Copiii se autodisciplinează, prin faptul că în asemenea activități se supun de bună voie regulilor, asumându-și responsabilități. Dascălul are, prin acest tip de activitate posibilități deosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze mai ușor și mai frumos obiectivul principal – pregătirea copilului pentru viață. Realizarea acestor obiective depinde în primul rând de educator, de talentul său, de dragostea sa pentru copii, de modul creator de abordare a temelor, prin punerea în valoare a posibilităților și resurselor de care dispune clasa de elevi .
Capitolul doi începe cu prezentarea succintă a modalității de introducere eficientă a tradițiilor populare locale în învățământul primar prin activitățile extrașcolare: înserarea elementelor de tradiție în conținuturile activităților extrașcolare existente. Există ,de asemenea,o variantă optimă pentru crearea unei discipline de învățământ ce poate folosi tradițiile populare și anume opționalul, care poate fi completat cu inserări ale valorilor naționale și cu proiecte de cercetare a unor practici întâlnite frecvent în viața satului.
Capitolul surprinde demersul de elaborare și implementare a unor activități extrașcolare și a unor opționale bazate pe tradiții și obiceiuri siriene, a cărei finalitate educațională generală este facilitarea contactului elevilor cu valori populare românești, orientarea și sprijinirea demersurilor lor de acceptare, asumare și interiorizare a acestor valori, ajutorul oferit pentru formarea și informarea lor în activități de valorificare și valorizare a tradiției populare românești. Fiind o activitate extrașcolară și opțională la nivelul mai multor arii curriculare, obiectivele cadru, obiectivele de referință și exemplele de activități de învățare, întreaga planificare calendaristică, modelele de proiectare a unității de învățare și de alcătuire a proiectului de lecție, precum și instrumentele de evaluare sunt realizate de noi.
În ceea ce privește înserarea elementelor de tradiție prin intermediul scenariilor educaționale, menționăm traseul logic, coerent, bine articulat, pe care l-am străbătut cu fiecare element înserat: descrierea autenticității practicii/obiceiului → descrierea modalității de valorificare → prezentarea intuitivă a modalității de valorificare.
Capitolul menționează mai multe variante și exemplifică prin următoarele practici și obiceiuri:
descrierea autenticității colindei și a colindatului, identificate mai mult pe copil și pe adolescent → descrierea modalității de valorificare a colindei la serbările școlare ;
descrierea autenticității șezătorilor populare → cunoașterea și valorificarea lor prin vizitarea muzeului satului din Siriu și șezătorilor cu ocazia depănușatul porumbului);
descrierea autenticității muncii în clacă → descrierea modalității de valorificare a acesteia și a practicilor din cadrul ei în serbările școlare → prezentarea, într-o modalitate intuitivă, a activității didactice Serbarea “Claca între săteni” ;
descrierea autenticității Obiceiului Sângiorzului și a Strigatului peste sat → oportunitatea valorificării acestora în supraviețuirea folclorică a unor personaje de seama ai satului (m) → valorificarea imaginii acestora în documentele din arhiva primăriei și poveștile spuse de bătrâni cu ocazia unor baluri sau clacă.
În ceea ce privește experiența didactică de proiectare sintetică și de implementare a conținuturilor predate, aceasta este una provocatoare, în egală măsură pentru elevi și pentru cercetător. Prin faptul că elevii participă la variațiuni ale activităților școlare și extrașcolare pe aceeași temă, acestea sunt bine receptate, cu bucurie și interes, iar experiențele de învățare ale elevilor sunt sută la sută pozitive. Din punctul de vedere al dascălului, pregătirea acestor activități didactice necesită o investiție mare de timp, un volum mare de cunoștințe, punerea în lucru a tuturor operațiilor superioare ale gândirii, exersarea, la cele mai înalte cote, a măiestriei didactice, dar, sintezele interdisciplinare au avantajul că pot oferi elevilor o privire de ansamblu, o viziune globală a conținutului tradițiilor (din punctul de vedere valoric și faptic), precum și o viziune globală a atitudinilor care derivă din ele. Motivul pentru care ele nu pot rămâne o constantă strategică a activității învățătorului este acela că nu pot fi organizate decât periodic: cu ocazia sărbătorilor pe parcursul unui an, la sfârșit de an școlar, în anumite momente ale anului când tradiția activează unele obiceiuri populare etc.
Ca dascăli și cercetători, deopotrivă, grija noastră a fost să planificăm situații de învățare în concordanță cu obiectivele urmărite, sperând ca acestea să genereze la elevi experiențe de învățare și formare pozitive. Ne-am axat pe două categorii de situații de învățare: una bazată pe activități preponderent practic-aplicative și cealaltă bazată pe activități preponderant intelectuale (un exemplu fiind familiarizarea elevilor cu sintagma munca în clacă și cu activitățile și practicile specifice acesteia), a căror proiectare, abordată metodic și original, încheie capitolul.
Finalul capitolului cuprinde propuneri referitoare la pregătirea inițială și formarea continuă a profesorilor pentru învățământul primar și preprimar, dispuși să implementeze, în procesul de învățământ, activități extrașcolare dedicate tradițiilor și la activități de valorificare a tradiției în contexte didactice.
Capitolul 3
3.MONOGRAFIA COMUNEI SIRIU, JUDEȚUL BUZĂU
3.1.Scurt istoric al comunei Siriu
Poienile și luminișurile împestrițate de o mulțime de flori i-au îndemnat să se ocupe și cu creșterea albinelor, găsite uneori prin scorburile copacilor, înfiițând adevărate prisăci. Numele străvechi, ca Poiana Florilor de pe valea Harțagului și Preseacă, pentru întinsa poiană de la Sasu, folosite și astăzi, sunt o mărturie că oamenii aveau și această minunată îndeletnicire care s-a prelungit până în ziua de astăzi.
Comuna Siriu are o imagine aparte între localitațile buzoiene și, poate, cea mai completa între așezările din zona montană.
Consemnarea documentară a comunei Siriu este din secolul al XVI-lea, când apare într-un hrisov scris în Divanul Domnesc de către Nan, că „Sin Petru și Lupu aveau carte de la Radu Voievod (1535 – 1545) ca să stăpânească la Bâsca și la Vârful Zmeuretului și la Lupoaia până la obășia schipului și de acolo sus până la Plaiul Siriului”. La începutul secolului XVI ,Episcopia Buzaului obținea de la Radu de la Afumați dreptul să aibă “casării” în Munții Buzăului: “burdufe – 6 si 16 cașcavaluri”. Actul atesta ocupația de baza a locuitorilor din Siriu– creșterea animalelor și prelucrarea primara a laptelui. Tehnicile folosite s-au dovedit a fi deosebite, brânzeturile obținute aici ajungând pe mesele împăraților austro-ungari. Localnicii făceau negoț la târguri cu „donițe, doage, putine, putinee, facalețe, site.”
Din documente reiese că așezările din aceasăa zonă sunt mult mai vechi decât actele
care întăresc unele posesiuni. Denumirea de “Casoca”, după cum afirmă învățătorul pensionar
Alexandru Dumitrescu, ofițer în rezervă, participant activ la cele două conflagrații mondiale ale secolului nostru, se păstrează din moși – strămoși.
Documentar, Cașoca este pomenită într-un hrisov de la 11 decembrie 1534, dat de Vlad Vintila, care întărea ocina mai multor localnici în urma unei judecăți „Io Vlad Voevod… dat-am domnia mea aceasta forma domniei mele lui Slivila si Stanciu si lui Nan ca sa le fie lor mosie la Sibicii pentru ca iaste a, lor batrana si muntele ce se cheama Tega si Caseuca”. Acest document, scris în târgul Buzăului a fost tălmăcit în românește de dascălul Vasile în iulie 1740. În sprijinul afirmației că satul de azi Cașoca este unul și același cu Casauca, pomenit documentar în 1534 amintim și alte denumiri de sate: Biseasca, Biseuca azi Bisoca, Sapeuca azi Sapoca etc.
Ca așezare omenească, comuna Siriu a existat probabil de pe la anii 1850-1860, dacă
nu chiar mai înainte. Ea a fost înființată de câteva familii de “târlași”, adică locuitori din alte
comune: Nehoiaș, Păltineni, Mlăjet etc., care aveau aici târle de vite, regiunea fiind muntoasă
și prielnică creșterii vitelor, pe care însă trebuiau să le păzească de primejdia fiarelor sălbatice.Această permanentă grijă de animale i-a statornicit de la o vreme pe târlași, care s-au așezat definitiv pe aceste meleaguri, înmulțindu-se și creînd satele ce alcătuiesc astăzi cadru
administrativ-teritorial al acestei localități.
Localitatea cu intindere istorică de 4 veacuri de trecut, presărate cu chipuri și fapte
voevodale sunt rămășițele “ d-nei Neaga” de la “Jețiu”și “Înșelata”, ori cele ale luptelor aprige
purtate de Mihai Viteazu cu ungurii pe Valea Harțagului, ea s-a nascut din framântarea și
durerea poporului român și se dezvoltă hrănindu-se din pilda marilor eroi ai neamului. De la
Mihai Viteazu și până la I și al II-lea Război Mondial, mii de vieți omenești și-au întrerupt firul pe crestele acestor munți rămânând doar oasele ce stau și astăzi cu cinste în “Cimitirul Eroilor”, ca mărturie vie a acestui clocotit trecut.
Istoria nouă a acestei localități este atestată documentar după 1944. Analizând cele
spuse mai sus deprindem că satele de pe valea Buzăului s-au format prin roire și inițial au
apărut ca sate de moșneni. Pentru început casele au fost risipite în grupuri mici pe toată valea
Buzăului în funcție de poziția proprietăților moșnești sau în funcție de rudenie. Grupurilor
mici, cu timpul li s-au adăugat noi și noi case dând naștere la mai multe cătune. În câteva cazuri ,cătunul era format din membrii aceleiași familii, ca de exemplu „Cătunul Leieștilor, Cristieni,Fercani, format în majoritate din locuitori ce poartă numele de Leau, Cîrstian, Fercu.
Vechea așezare a Siriului era renumită pentru calitatea pășunilor, creșterea oilor și
fabricarea cașcavalului – ocupație seculară care a atras atenția domnitorilor și a unor feudali din vestita familie a Cândeștilor. Printr-un hrisov din 1525 Episcopia Buzăului obținea de la Radu de la Afumați “ să aibă Casării în munții Buzăului, burdufe 6 și 16 cașcavaluri”. Creșterea oilor și prelucrarea laptelui, îndeletniciri de bază ale moșnenilor din aceasta parte s-a dezvoltat treptat.
Monumentul eroilor de la Siriu a fost construit începând cu 1936 și a fost dezvelit în
1938, de către Societatea Cultul Eroilor.
Statuia ostașului erou este confecționată din bronz, pe un soclu din blocuri de piatră, în
înălțime totală – soclu si statuie – de 6 m. Soldatul este reprezentat în poziție de atac, cu o
pușcă în mâna stângă și cu o grenadă în mâna dreaptă, simbolizând marea înclestare care a avut loc aici pentru oprirea înaintării armatelor germane în 1916 pe dealul Șoimul Siriului. Pe soclul statuii este inscripționat: „Pentru proslăvirea eroilor morți din Regimentul 3 Vânători și
Divizia 6 și celor care au luptat în 1916 pe aceste meleaguri barând pătrunderea armatelor
dușmane în spatele frontului armatei române”.
Osemintele celor căzuți au fost strânse și îngropate aici, într-o nisă săpată sub soclul de
piatră al statuii, constituindu-se astfel Cimitirul Eroilor. În 1966 au fost ridicate, în acest cimitir, două cruci mari din piatra. Pe cea din partea stângă a fost inscripționat: „Ostașii din
Regimentul 34 Infanterie. Sublocotenent Ștefanescu Gh. Ion, un plutonier și nouă soldați cazuți la 20 octombrie 1916, apărând vitejește acest pisc”. Pe crucea din partea dreaptă a cimitirului este inscripționat: „1916-1918. Pentru patrie. Aici odihnesc ostașii necunoscuți, căzuți vitejește pe aceste locuri în războiul 1916-1918”.
Amplasat inițial pe teritoriul comunei Siriu, pe prima terasă de pe partea stângă a
pârâului cu același nume – afluent al râului Buzău – ansamblul monumental a dăinuit aici până în 1975, când s-a început construcția barajului hidroenergetic de la Siriu. Atunci a fost mutat pe un amplasament deasupra șoselei care leagă județele Covasna și Buzău – D.N.10 Buzău –Brașov – pe malul stâng al barajului, pe o terasă care trebuia să îi pună în valoare toată măreția,dar care l-a îndepărtat, se pare, de cei cărora le era adresat.
Evoluția economică și demografică a comunei a început de la sfârșitul secolului trecut
prin înființarea unității de exploatare si prelucrare a masei lemnoase din zonă, în legătură cu
fabrica de mobilă de la Nehoiu, precum și coloana de transport a lemnului.
Odata cu începerea lucrărilor de hidroameliorare pe râul Buzău și construirea Barajului,
teritoriul satului Gura Siriului a fost dezafectat în proporție de 90%, construirea barajului și a
lucrărilor legate de acesta, drumuri, lac de acumulare, organizare de șantier, au adus modificări importante în configurația satelor Gura Siriului și Cașoca.
3.2 Aspecte tradiționale (educative) din viața satului Siriu
Județul Buzău, situat între cotul Carpaților si portile Baraganului,și implicit cu comuna din care provin eu, comuna Siriu conservă încă obiceiuri, tradiții, jocuri și cântece străvechi, în forme aproape nealterate, cu rădăcini pierdute în negura veacurilor. Vatra folclorică străveche, Buzăul a constituit o punte de legatură și de interferență a creației populare locale cu folclorul din zonele Moldovei, Ardealul și Munteniei. Elementele de influență, departe însă de a dizolva fondul originar, au fost grefate pe elementul existent aici și au fost asimilate creator, în sensul integrării lor într-o concepție estetică proprie. Așadar, sub multiplele ei forme de manifestare, creația populară siriană a coexistat în interiorul creații populare românești buzoine cu amprentă specifică pe care i-au conferit-o oamenii, locurile și evenimentele social-istorice.
Obiceiurile, datinile, meșteșugurile, componente ale culturii populare din comuna Siriu,jud. Buzău, s-au transmis din generație în generație, s-au îmbogățit și diversificat, iar consemnarea lor în prezent atestă o viețuire continuă a poporului din aceste locuri de poveste, care și în perioade mai grele de-a lungul timpului a stiut să-și păstreze ființa și cultura pe aceste meleaguri. Prezentă cu unele nuanțe locale, a unor obiceiuri străvechi, a păstratorilor și purtătorilor de tradiții la Mânzălești, dar și la Padina, Gura Teghii și Siriu, patru localități reprezentative, situate în zone geografice diferite, este relevantă pentru bogația și marea diversitate a culturii și civilizației tradiționale din judetul nostru.
3.3.Locuitorii satului natal
Locuitorii comunei Siriu sunt 99% români curați, munteni născuți și crescuți aici, în freamătul pădurilor de brad și fag, ori veniți din comunele vecine,avînd proprietăți aici.
În momentul de față ,comuna Siriu se încadrează în categoria unităților administrativ-teritoriale de talie medie. Potrivit Recensământului Național al popolației din anul 2011 numărul total de locuitori este de 3.211 din care 1.590 femei si 1.621 barbați, aflați în cele 1.012 gospodarii.
Structura populației dupā religie: Ortodoxă: 98.36 %;Romano-catolică: 0.03 %; Baptistă: 0.12 %; Creștină după Evanghelie: 1.44 %; Altă religie: 0.03 % .În Lunca Jariștei se află un număr de 350 gospodării, Cașoca 223 gospodării, Gura Siriului 22 gospodării, Colțu Pietrii 216 gospodării, Mușcelușa cu 201 gospodării.
II.2.1 Casele
Casele gospodarilor sunt așezate în pâlcuri, formând mici cătune, înlănțuite atât de-a lungul Râului Buzău, cât și pe văile laterale, cum ar fi, în dreapta Buzăului sunt cătune pe văile Siriul, Bonțul Sec și Bonțul Mare, iar pe stânga pe văile Giurca, Cășoca și Groșetul. În 1970 erau 1 061 de clădiri.
Majoritatea caselor erau mici și modeste, costruite din bârne, lipite cu pământ și văruite, acoperite cu șindrile de brad sau de fag și numai puține dintre ele aveau mai mult de două camere, o tindă, prispă și beci. Pe toată această întindere dacă erau 10% acoperite cu țiglă sau cu tablă. Deși locuiau în zonă de munte,cu mult lemn, unde se putea procura ușor dușumele, totuși erau foarte multe case cu pământ pe jos, care nu era nici practice, dar nici igienic.
Erau și case caracteristice zonei, care aveau două camere principale în față, numite „de curat” sau „casa mare”, cu dușumea pe jos, de regulă nelocuite și încărcate cu teancuri de țesături, plăpumi, perne, iar pe perete o scoarță frumoasă și un ștergar cu modele la nelipsita icoană. În fața lor era prispa, lată de 1-2 m, cu stâlpi și fațadă prelucrată în diverse moduri. În spate era polata, din două camera mai joase, care erau lăsate cu pământ pe jos, considerând că e mai potrivit pentru intrările dese cu murdărie de afară, pe încălțăminte. Aici se locuia și se pregătea hrana. Casa era construită pe un soclu înalt de piatră în care se delimita beciul.La o distanță apreciabilă era instalată private (closetul,latrina), deseori motiv de supărare între vecini, o cabină din scândură, cu un scaun de lemn și o groapă în pământ.
Familiile sărmane construiau căsuțe din nuiele împletite între stâlpi și lipite cu pământ, cum erau și târlele.Pe lângă aceste case, au existat bordeie, o simplă cămăruță, cu o intrare și cu o ferestruică, așa cum se aflau multe în cătunul Groapa Vântului.
Acum, în satele de pe valea Buzăului ,căsuțele și bordeiele au fost înlocuite cu vile, case mari și moderne. Din loc în loc,în satele lăturalnice, se mai găsește câte o căsuță cu prispă sau câte un bordei aproape dărâmat.
3.4.Portul
Portul bărbaților și al femeilor era cel caracteristic de munte. Bărbații purtau ițari (ceoareci) din dimie albă, țesută în casă și bătută bine în piuă (chiuă). Cămașa era din in sau cânepă, mai târziu din bumbac, ba chiar și din lână pe timpul războiului. Avea mânecă largă și guler îngust, drept, iar în loc de nasturi se puneau „băiri” de ață. Cei mai avuți, considerați fruntașii satului, purtau fustă peste ițari. Peste mijloc erau încinși cu brâu roșu și bête, iar unii cu chimire frumos dantelate și bătute în alămuri. În icioare purtau opinci din piele de porc, mult mai târziu și din cauciuc, fixate cu nojițe negre din păr de capră, peste obiele albe din aceeași dimie cu ițarii. Cu timpul, nojițele au fost înlocuite cu, curele, în special la opincile din cauciuc.
Pe cap aveau pălărie sau căciulă alungită (țuguiată), de regulă îndoită într-o parte. În vechime,bătrânii aveau căciuli cu fundul lat. Pe corp puneau vestă de dimie, numită „lăibărică” sau „jiletcă”,apoi „mintean”sau „zeghe”, care se mai numea și „zăbun” .
Mai toată lumea matură purta „glugă”de dimie albă, cu dungi negre, acoperită de capac de ciucuri, pe care în vreme ploioasă o punea pe cap.
Femeile purtau fotă și cămașă albă,cu mînecă largă, de in, cânepă sau bumbac, din pânză țesută în casă ți înălbită la soare după mai multe înmuieri în apă. Peste mijloc, brâu roșu și bete cu dungi colorate. În picioare opinci, cu nojițe negre din păr de capră, peste ciorapii și „gleznarii”de lână albă, făcuți cu „model” și terminați de jur-împrejur cu „colți”. Pe cap cașmir negru ori tulpan alb.Pe corp „lăibărică” și mintean.
La sărbători, mai ales la cele mari cum sunt Paștele,Înălțarea Domnului, Rusalii și altele, precum și la sărbătorile naționale se împodobeau cu ii din pânză de bumbac, cusute cu râuri de arnici de diferite modele și culori, cu modele și cu fluturi, încheiate cu un fel de ajur. Tot postul Paștelui coseau fetele la ii și a doua zi de Paște îmbrăcau ceea ce aveau nou.
Acum portul este modern, în toate felurile. Costumele naționale se mai îmbracă numai la serbări și întreceri artistice, ca o podoabă de plăcută amintire a trecutului uitat!
3.5 Hrana
În Munții Siriului, foarte rar se făcea pâine în casă, toată lumea mânca mămăligă-alimentul de bază.Între cele două războaie era o brutărie la Broasca de la care se distribuia pâine cu căruța trasă de un cal.
Lângă mămăligă și pâine stătea cartoful, sau cum spunea omul obișnuit „cartoafa”, folosită atât în hrana oamenilor cât și a animalelor. Aici erau specifici „pârpălacii”,cea mai simplă și sănătoasă mâncare de cartofi. Se spală cartoful și se taie în felii groase, se sărează și se coc bine pe ambele fețe, pe plită. Se consumă ca atare. Cartofii reprezintă furajul de bază pentru porci.
Dintre „legume”,pe primul plan erau laptele și produsele lactate. Hrana cea mai obișnuită, luată la muncă de zi cu zi, era mămăliga cu brânză.
Carnea era nelipsită în meniul zilnic. Era vorba de carne de porc, de pasăre, de miel, oaie, capră, vițel, crescute în curtea țăranului.Surse de carne erau și vânatul și pescuitul, care odinioară erau practicate frecvent pentru mistreți, căprioare, cerbi și urși, respective pentru păstrăv, lipan, clean, mreană.Și vegetalele erau consummate frecvent în zilele sau perioadele de post, cum ar fi fasolea, varza, urzicile, cartofii, prunele, știrul.
Despre știr se spunea pe la Băile Siriu:
„Dragomir fuge de bir,
Dă peste oala cu știr:
Varsă știrul,
Plătește birul.”
O altă delicatesă a zonei este și acum buretele murat în saramură sau în oțet.În Munții Siriu, consătenii colectează „negrișori,păstrăvi,mitarca,hribul,roșcovelul de brad,pâinea pădurii,etc.”
3.6 Limbaj
Limbajul folosit la Siriu, de oameni fără sau cu puțină carte, era de tip arhaic și asemănător cu cel din Moldova.Majoritatea oamenilor, de bună credință, încă își mai deapănă păsurile sau amintirile în graiul părinților și al bunicilor, dar totdeauna caută să nu rezulte din cele spuse ceva urât. În mod curent f este exclamat prin h (herăstrău), p în chi(chiatră,chicior), m trecut într-un sunet special, reprezentat de n (miere-niere,mic-nic),etc.
Apelativele din familie sunt:tăticu,mămica,nenea,țața, mai vechi dada și rar lelea. Pentru bunici se utilizează tata-mare,mama-mare, dar și mamaie, tatae, bunicul, bunica. Foarte frecventă în conversația dintre două persoane de vârste diferite, în familie și în afara ei, este nelipsită vorba bre, provenită din limba turcă.
3.7 Instituții
Orice comunitate de oameni, mai mare sau mai mică, este dependentă de anumite instituții prestatoare de diverse servicii, din domeniul material, instructive-educativ sau spiritual. Comuna Siriu, atât de lungă și ramificată, prezintă impedimente serioase care adesea taie interesul oamenilor de a intra în contact cu astfel de instituții. Distanțele foarte mari, adesea cu urcușuri și coborâșuri, lipsa mijloacelor de transport și vremea capricioasă determină omul ajuns la bătrânețe să pregete să plece la drum, chiar atunci când este presat de anumite interese.
3.7.1Școala
Pentru o populație, lipsită în bună parte de mijloace de trai, cum a fost și mai ales este cea de la Siriu, școala nu s-a bucurat prea mult de interesul părinților, cum s-a bucurat biserica. Școala avea în vedere numai populația tânără, în timp ce biserica se adresa tuturor. Copiii învățau 3-4 clase și apoi se ocupau de-ale vieții. Generații și generații au procedat astfel, de aceea răsăreau puțini oameni de seamă. Numai în perioada socialist, când condițiile de școlarizare au fost foarte favorabile și copiilor de la Siriu, mai mulți dintre aceștia reușind să treacă pragul universităților.
Aproape toți copiii au învățat la „Școala Lt. Gh. Dumitrescu” de la Broasca, așezat în amonte de Gura Cașocii, care avea două clase mari, cea din dreapta era prevăzută cu șcenă, un culuar de intrare în fundul căreia era cancelaria. În perioada 1934-1937 se fac „Reparațiuni și îmbunătățiri la școala din satul Siriu, în valoare de 13 000 de lei”( Tegăneanu 1937).
Dar nu acest local a fost cel mai vechi. Din spusele vârsnicilor, reiese că primul local de școală a fost un han nou, nelocuit, situate vizavii de școala amintită. Casa ar fi fost a lui Dumitru Popescu, bunicul preotului Costică, fie primit de zester de la socrul său, fie construit de el, ceea ce este mai verosimil pentru că lipsea din foaia de zestre.
Primul învățător în acest local inițial a fost Ion Gh. Dumitrescu („Domnu Ion”), fiul preotului Giurgea Dumitrescu, pe atunci de 17 ani, adică prin 1900. Ca învățător era plătit de părinții copiilor, câte un leu pe lună de fiecare copil și cursurile erau frecventate de circa 40 de copii de pe întreg teritoriu devenit mai târziu comună. Între timp nu se știe ce s-a întâmplat cu hanul, cert este că școala s-a mutat în central satului Broasca, în casa lui N.G. Popa, apoi în casa lui Iacob Sandu. Din nou s-a mutat în amonte, în casa lui Mihai Ologu. În acest răstimp de peregrinări s-a construit localul „Școlii Lt. Gh. Dumitrescu”,cunoscută apoi de toată lumea ca Școala de la Broasca.
După I.Dumitrescu, care a funcționat doi ani, a urmat fratele său, Nicolae Dumitrescu, înlocuit repede de fratele său mai mic, Emil Dumitrescu, după care vine Ioan I. Popescu, paroh de la Bâsca Rozilei. Este evident că acești „învățători” știau carte, dar nu aveau o pregătire instructive-educativă adecvată acestei profesii, de aceea și școlarizarea copiilor era pe măsură.
Prin anii 1905-1907 se instalează ca învățător Alexandru Popescu, din comuna Șotrile, Județul Prahova, care a profesat la început tot în casa lui Mihai Olaru și apoi în localul nou. Era un învățător destoinic, bine pregătit și conștiincios, dar tot pe atât de aspru și pretențios.
Din „mâna”lui au ieșit elemente bune, care au făcut cinste școlii, satului și în cele din urmă învățătorului. Foștii lui elevi își aminteau cu respect și recunoștință de el. După vreo doi ani face transfer reciproc cu Constantin Dumitrescu, un alt fiu al preotului Giurgea, care fusese numit învățător la Șotrile și astfel fiecare ajunge învățător în satul său natal. Nu profesează decât doi ani pentru că se transfer la Mărunțiș, unde se căsătorise. Îi urmează fratele său, Ștefan, zis Gheorghe Dumitrescu, care a murit în primul război mondial. După război, numele lui a fost pus pe frontispiciu școlii până în 1945, când a devenit Școala Elementară Broasca.
În timpul ocupației germane (1916-1918) a revenit ca învățător Ion Dumitrescu până s-a demobilizat fratele său Alexandru Dumitrescu și s-a transferat aici, de la Nehoiașu, funcționând până la pensionare. El a rămas un pivot demn de reținut al școlii de la Siriu.
A urmat Ștefan Dumitrescu, un bărbat brunet, înalt și subțire, de mare omenie, delicat cu elevii, regretat de toată suflarea când s-a înecat (1943) la Piatra Husului, făcând baie.
În 1941 s-a creat un nou post de învățător pe care a fost numită Maria C. Popescu (1920-2004), soția preotului Costică, cunoscută sub numele „Preoteasa”, model de coștinciozitate și comportament, dar și un ușor spirit de severitate care are rol didactic benefic, de respect în fața elevilor.
Cu timpul, populația a sporit și în zonele periferice, de unde cu greu se ajungea la școala de la Broasca. Pentru acei copii, supuși zilnic la efort fizic, școala devenea ineficientă. Cum la Băile Siriu se întemeiase un sat destul de consistent, cu populație parțial imigrantă și cum nu departe de acesta se afla un sat de rudari, a sporit repede numărul copiilor care trebuia școlarizați. Astfel a apărut necesitatea înființării unui post de învățător la Băile Siriu. A fost numit învățător Constantin D. Gojman, din Gura Teghii. Inițial a funcționat în una din camerele casei lui Ion G. Dihoru. După aceea s-a mutat într-o cameră a Cantonului Direcției Generale a Drumurilor, de lângă podul de peste Buzău, cu învățătorul Nicolae Briciu din Nehoiașu, mai apoi cu suplinitoarea Doamna Repede. Un timp , școala nu a mai funcționat la B. Siriu, iar elevii trebuiau să meargă la Broasca.
Ceva mai târziu, prin 1944-1945, la Băile Siriu se primește un local nou de școală, vizavi de Băi, cu diferiți învățători, între care prima a fost Doamna Mița , apoi o basarabeancă refugiată din cauza războiului, cu numele Nedelcu Milka și, mai târziu Nadbai Marian, care locuiau în clădirea școlii.
Odată cu reforma învățământului (1948) s-a proclamat și laicizarea lui, prin Constituția Republicii Populare Române, din 13 aprilie 1948, eliminându-se deci religia din programele de învățământ și separându-se biserica de stat. Preoții, intelectuali de frunte ai satelor, au fost îndepărtați de școală, de tineret.
Tot în anul 1948 s-a înființat încă un post de învățător, cu destinația „Școala Elementară Gura Bonțului”, la care , după un an, s-a mai adăugat unul și mult mai târziu cel de al treilea. La această școală nouă participă copii din centru satului Broasca, din Mușcelușa, Înșelata, Priporul Bonțului și Bonțul. Neavând local propriu, respectiva unitate de învățământ a funcționat un an de zile în Cantonul Direcției Generale de Drumuri din punctul Pițigoiul și mai mulți ani în casa lui Gicu Sandu, agent sanitar al comunei, până în anul 1958, când s-a putut folosi o singură clasă din noua clădire de la Gura Bonțului.
Creșterea numărului de copii și tendința populației locale către învățătură, încurajată de regimul respectiv, s-a aprobat și al treilea post la Gura Bonțului.
Prin anul 1949 s-a înființat școala „Gura Siriului”, cu un post de învățător, care a funcționat în casa unui localnic, la care participau copii de la Siriu, Valea Siriului și Giurca. Cu timpul s-a mai aprobat un post. La această școală au funcționat ca dascăli Leonte Ion și Leonte Maria.
Până în anul 1974 funcționau următoarele școli:
Școala Siriu-Băi, clasele I-IV,
Școala Gura Siriului, clasele I-IV,
Școala Gura Bonțului, clasele I-IV,
Școala de centru Broasca (acum Lunca-Jariștei), clasele I-VIII.
După începerea construcției barajului (1974) au dispărut școlile Siriu-Băi și Gura Siriului, situate în amonte de baraj , ca efect al evacuării populației.
În perioada 1977-1978 s-a construit un nou local de școală în centru satului Broasca (Lunca-Jariștei), cu 22 săli săli de clasă, cu opt cabinete de specialitate, înzestrate cu aparatură și material didactic moderne, prevăzut cu încălzire centrală și instalații sanitare interne. La această școală , cu clasele I-VIII, profesează 6 învățători și 14 profesori. Este prima dată când se vorbește la Siriu de cadre didactice profesori. În noua școală s-au prelungit studiile la 10 clase pentru că muncitorii specializați la diferite șantiere hidrotehnice au venit cu familiile în care erau mulți copii ce trebuia să urmeze școala. Urmau cursurile circa 500 de elevi. A funcționat și o școală profesională pentru pregătirea cadrelor necesare construcției barajului, care avea peste 150 de cursanți. La grădinițe mergeau circa 200 de preșcolari. Tot în aceeași perioadă (1974-1994) s-a construit și o grădiniță cu program prelungit, în special pentru familiile lucrătorilor la baraj.
Localul vechii școli, prin care au trecut generații și generații, a fost transformat în atelier de remediat țesăturile unei interprinderi, actualmente devenind o adevărată ruină.
În momentul de față, în comuna Siriu funcționează 5 unități de învățământ (3 grădinițe cu program normal, și două școli) ce își desfășoară activitatea în clădiri proprii, corespunzătoare din punct de vedere funcțional și au dispunere unitară pe intreg teritoriul comunei.
În rețeaua de unități școlare din comuna Siriu își desfășoară activitatea cadre didactice
de specialitate, fapt ce dă posibilitatea copiilor de la vârsta preșcolară până la nivelul
învaățământului profesional să urmeze forma de învățământ corespunzătoare vârstei.
3.7.2 Biserica
Parohia Siriu, ca unitate administrative-bisericească s-a înființat în anul 1893, prin legea lui Tache Ionescu, deși așezarea se estimează a se fi înfiripat pe la 1850-1860. Inițial, ca filială a comunei Nehoiașu, se numea Parohia „Cășoca” de la pârâul cu același nume, la vărsarea căruia s-a construit biserica, și era păstorită de preotul grămătic, Ion Crăciun.
Cum din 1930 se delimitase Comuna Siriu de Comuna Nehoiașu, s-a modificat și numele parohiei. Prin decizia nr.55.528 din 1942, Ministerul Cultelor a aprobat noul nume, Parohia Siriu.
Biserica era construită din bârne și căptușită cu scânduri pe ambele părți, fiind învelită cu șindrilă. Era mică și joasă, și avea formă de cruce ,cu o turlă mare și două mici. Modestia ei arhaică, camuflată oarecum de coronamentul molizilor din jur, grăia parcă despre credința primilor enoriași care au construit-o. La 1870, oamenii existenți atunci, îndemnați de păstorul lor, au ridicat-o din temelii pe un teren „dăruit de Isar R.Titulescu și Gavriil Mușa”,după cum se scria în pisania de deasupra ușilor.
Picturile sfinților aveau o valoare artistică deosebită deoarece fuseseră executate de doi pictori buni cunoscători ai iconografiei bisericești ortodoxe. Clădirea a fost sfințită de Protopopul Petru Iconomu la 8 iunie 1872.
În afară de altar , naos și pronaos, în 1906, când păstorea Giurgea Dumitrescu, s-a atașat un pridvor cu geamlâc, în care se citeau „lepădăturile” de la botez, se vindeau lumânările și cărțile sfinte.
După decesul pr. C.M.Popescu, bisericuța de lemn a fost demolată pentru că fusese atacată de o ciupercă și înlocuită cu una din ciment. A fost sfințită de episcopul Epifanie la 19 septembrie 1999. Noua clopotniță este construită din cărămidă. Din materialele recuperate de la vechea biserică, inclusive din clopotniță, s-a construit un muzeu parohial.
3.7.3 Primăria
Este instituția principal care asigură funcționarea unei comunități ai cărei componenți trebuie să-și știe drepturile și obligațiile. Buna funcționare a acestei instituții depinde nu numai de nivelul de civilizație al populației, ci în mare măsură de inteligența și pregătirea primarului, de înțelegerea lui că trebuie să-i servească pe cei care l-au ales și nu propriile interese, cum se întâmplă adesea.
După oficializarea Comunei Siriu(1931), aceasta apare deja semnalată în anul 1932, prin primăria sa, în actele oficiale ale județului.
În perioada interbelică, erau aleși primari numai oameni de vază, cu stare materială bună și cu ceva cultură pentru a-și înțelege rolulț astfel ca să nu considere funcția public doar o cale de înavuțire.În această categorie trebuie să-i amintim pe foștii primari Costache Briciu, Tache Sandu, Ștefan Ciuntu și Petre Tănăsescu, au urmat Ion Gherghe și Constantin Pelmuș.
În perioada 1950-1960 au fost aduse la conducerea primăriei persoane din rândul muncitorimii (din fabrici și uzine), care s-au dovedit a fii mai omenoase decât unele localnice. Au urmat Gheorghe Gorân-colectivizatorul, Elena Pană, Ion Leau ,etc. Din anul 2008 este primar Cornel Dumitrescu care a fost dorit de populație și pare a fii un bun gospodar.
3.7.4 Căminul cultural
A fost înființat în mai 1942 la parterul unei case ,care cuprindea birou, bibliotecă cu multe cărți, farmacie și sală de lectură. Căminul era abonat la 16 ziare și reviste, avea joc de șah, de table, țintar și aparat de radio. Localul era împodobit cu tablourile scriitorilor români. Toate acestea s-au distrus în timpul războiului din 1944.
După 1960 a fost construită actuala clădire a Căminului Cultural care începuse să se năruie, dar a fost renovat prin anul 2008/2009.
Biblioteca comunală și-a mărit treptat fondul de carte ajungând acum la 7.100 de volume și 10 calculatoare.
3.8 Ocupații
Cele mai vechi informații privind ocupațiile celor care trăiau în lungul văii montane a Buzăului ni le oferă C.Aricescu (1872) cu prilejul excursiei făcute până la Crasna:
„Întâlnind cotige sumă cu scânduri de brad și fag,
Și bătrâni cu barbe albe rezimați de un toiag;
Herăstrae înecate,altele funcționând,
Și odăi, și mori, și pive, și oameni șițe lucrând
Și bușteni, și bile multe pe al albiei torent,
Ce sălta din piatră-n piatră, cu zgomot surd și strident.”
Cred că este potrivit să citez și pe A. Vlăhuță care a exprimat și el, în puține cuvinte, principalele preocupări tradiționale practicate la Siriu:„În depărtare, cât gonesc ochii, se desfac podișuri verzi, plaiuri luminoase ce se lasă în cascade pe stepenele (treptele) munților, către satele răslețite pe văi- târle de oi se zăresc pe sub poalele codrilor, mori și herăstraie de-a lungul apelor”. Despre preocupările oamenilor de la munte scrie și învățătorul Sârbescu-Lopătari (1913), „În munți cu păduri, ei se ocupă cu tăierea pădurilor, din care fac scânduri, grinji, căpriori, șindrilă, doage, hârdaie, putini,etc.” Trebuie menționați rudarii de la Groapa Vântului care prelucrau lemnul moale în coșuri, găvane, copăi, fuse și linguri, iar alții prelucrau fierul, în special pentru potcoave, și potcoveau animalele de tracțiune.
La Siriu, se scrie într-o carte mai veche,că „Meseriașii sunt puțini, un potcovar, un cismar foarte priceput și….cam atât”(Rașcu 1930). Din relatările autorului din urmă mai rezultă și alte preocupări importante, anume că „locuitorii de la Cășoca și Broasca, toți români, sunt foarte gospodari și ospitalieri. E greu până ce le faci cunoștință, că pe urmă te simți ca în familie. Pe malul Buzăului muncesc toată ziua la prășitul popușoiului, la strâns inul sau cânepă și la pășunat cu vitele. Merii,nucii, cireșii și mai ales prunii, îi întâlnești la fiecare pas. Gura Siriului, sat cu mori și herăstrae, dar mai sărac decât Broasca și Cășoca. La Băile Siriu vin adesea țărani cu păstrăvi proaspeți aduși tocmai de la Bâsca sau Arțag. Pânea se adduce cu căruța din Broasca și poșta vine zilnic cu mașina. Deși ținutul Buzăului e renumit prin fabricarea țuicei, n-am văzut nici la iarmaroace în zile de sărbătoare, oameni în stare de ebrietate.” Putem deduce din cele spuse că pomicultura, mai ales în privința prunului, era de mult o preocupare destul de important, dar limitată de spațiul cultivabil.
Dintr-o statistic rezultă că circa jumătate din populația comunei era activă în următoarele domenii:
45% -diverse ramuri industrial 2% -în școală,cultură,sănătate
43% -în agricultură 6% -alte preocupări
2% -în construcții (Briciu 1980)
2% -în comerț
3.8.1 Creșterea animalelor
Ocupația lor principală, de la început a fost creșterea animalelor. Baza furajeră este destul de întinsă și variată, nu degeaba se spunea, „Siriu, a cărui earbă rivalizează cu cea din Penteleu”(Iorgulescu 1881). Și alți autori (Sârbescu-Lopătari 1913) recunosc condițiile excelente de la munte pentru creșterea animalelor, „Pe golurile munților, unde sunt pășuni cu iarbă grasă, pasc numeroase turme de oi ale sătenilor din județ. Din laptele lor se fac brânzeturi, cum rar se găsesc în altă parte; astfel e cașcavalul de Penteleu.”
3.8.2 Exploatarea pădurilor
Munca la pădure era cea mai grea, dar și cea mai prost plătită. Viața forestierilor se petrece în izolare și sălbăticie, dar multe familii de localnici și-au asigurat existența muncind la pădure. Moșnenii stăpâneau pădurea, dar nu o distrugeau, pentru că „Lor le era milă de codrii întunecoși, căci acești codrii erau adăpostul lor, aici era casa lor , și tot codrul era apărătorul lor contra urgiei păgâne”(Sârbescu-Lopătari 1906).
3.8.3Cooperativa Agricolă de Producție (C.A.P)
Pentru că o parte din populația din Siriu avea pământ arabil la câmpie, a avut ca urmare comas area în Cooperativa Agricolă de Producție „8 Martie” Siriu, ceea ce a nemulțumit profund populația mai ales pentru includerea fânețelor locale. O familie rămânea numai cu un lot de folosință. Aici se potrivesc minunat versurile talentatului poet dat de Siriu, L. Mănăilescu (2009):
„Pe atunci la mine în sat oamenii trăiau în șoaptă
Iar cireșii bunicului, înscriși în CAP,
Se lepădau ca satana, de floare….”(Vremea filmelor rusești).
Inițial (1957-1960) a fost Întovărășirea Siriu unde se lucra cele 200 ha de teren arabil de la câmp. După încheierea colectivizării (1962), cooperative a funcționat mult timp, iar populația deja se obișnuise cu acest system de agricultură, care convenea mai ales persoanelor mai în vârstă.
Cooperativa a avut ca președinte pe Nicolaie Șerban până în anul 1989, apoi din 1991 pe Nicolae Olteanu până în 1998, când a trecut președinte la Primăria Siriu.
Pe teritoriul comunei se punea accent pe creșterea animalelor la care lucrau mai ales femeile. Între timp terenurile au refenit la proprietari, doar cele de la câmp fiind într-o formă de cooperativă.
3.8.4 Munca intelectuală
Intelectualitatea reprezintă acea parte a populației care își câștigă existența în cea mai mare măsură prin muncă cu mintea (ingineri, contabili, preoți, profesori și învățători, medici etc.).La Siriu procentul lor era extrem de redus, abia după reforma învățământului (1948) și mai ales după înființarea școlii generale din Broasca, procentul acestei populații a mai crescut. Nici locuri de muncă specifice nu erau prea multe.
Intelectualitatea s-a rezumat mult timp la preoți și învățători care au contribuit la educarea tineretului. Cu înființarea Școlii Gimnaziale și cu obligativitatea studiilor școlare, numărul persoanelor școlite a crescut considerabil. Mulți tineri au reușit să absolve liceul și facultatea.
Din cât cunoaștem, înainte de 1944 nu erau cu studii superioare decât medicii frați, Gheorghe și Nicolae Briciu. După aceea, prin înlesnirile și seriozitatea cu care era privită școala de regimul socialist, numărul intelectualilor cu studii superioare din rândul sătenilor cu gospodărie mijlocie a crescut.S-a înregistrat atunci generația de aur a intelectualilor cu studii superioare, compusă din tineri care au dus spiritual muncii cinstite al părinților departe la locul lor de muncă, unii dintre ei afirmându-se în meserie.
Iată ce a notat un reporter în anul 1970 despre intelectualii noștrii:„Siriul se mândrește cu faptul că a dat țării șase ingineri, zece cadre didactice, patru ofițeri, că unul dintre locuitorii comunei este cercetător la Academia Republicii Socialiste România, iar altul primarul orașului Făgăraș, că artistul liric Benone Sinulescu duce peste mări și oceane frumusețea cântecului românesc….”(Băciucu 1970).
Mulți școlari de la Siriu s-au despărțit greu de ambianța, chiar sărăcăcioasă fiind, a locului natal, cu dorul în suflet, pe care unii îl păstrează viu și la vârsta senectuții, precum a simțit și poetul nostru (Mănăilescu 2009):
„Mi-am îmbrăcat aripile cu urși și căprioare,
Strâmte de duminică, Apoi am zis:
Apa sfâșiată de păstrăvi Săru mâna mamă și tată,
Am vârât-o într-o lacrimă, eu plec să învăț cititul,
Am îndesat munții în buzunare și socotitul,și muritul !…”
și ghiozdanul l-am umplut (Plecarea din copilărie)
A urmat o pleiadă de alți intelectuali proveniți de la Siriu care au împânzit țara. În present, numărul tinerilor intelectuali este iar în scădere din cauza cheltuielilor școlare și a intensificării sărăciei părinților.
3.9 Datini și obiceiuri
Datinile și obiceiurile locului sunt multe și menținute din moși strămoși. Cele mai importante în istoria comunei sunt Nașterea Domnului și Anul Nou, Nunta și Ziua Eroilor.
Crăciunul.
Ajunul Crăciunului este pentru toți copiii un prilej așteptat cu mare bucurie și nerăbdare, fiind vorba de mersul cu „Colindul”. În Ajunul Crăciunului, copiii merg din casă în casă să anunțe, să reamintească Nașterea Domnului , cântând colinde la ferestrele luminate ale creștinilor care îi răsplătesc cu „colindeți”.
Ajunul Anului Nou
Dimineața vin copiii „cu plugușorul”, având în mână câte o ramură bifurcată, între ramurile căreia este situat un clopoțel. De obicei umblă câte doi copii, unul având plugușorul iar celălalt sorcova și cântă la ferestre colinde cu caracter moral-creștin, din care se desprind idei sănătoase, luate din creștinism și din practica vieții și difuzate pentru îmbunătățirea morală a societății.
Buhaiul .
Seara veneau flăcăii cu „Buhaiul” sau „Plugul Mare” , organizați în cete de 10-12 inși, cu multe clopote,bici pentru pocnit și cu buhaiul propriu-zis, o putină goală, cu fundul din tasma (piele de oaie rasă) prin care trece o șuviță din păr de coadă de cal, degresată cu leșie , care se trăgea printre degete, iar tasmaua vibra și scotea un sunet asemănător cu mugetul de taur,de unde și numele de „buhai”.
Astfel organizate, cetele se instalau la ferestrele gospodarilor, iar unul dintre ei recita urări bune celor din case, pentru anul următor. Cea mai veche și aproape unică urare a fost aceea în legătură cu întemeierea neamului românesc, prin participarea împăratului Traian, continuată cu frumusețile și bogățiile țării noastre, care dau românilor posibilitatea unui trai îmbelșugat, prin muncă voioasă în gospodărie și pe ogor. Recitarea se încheia cu urări de sănătate, copii buni belșug de grâne, de vite și de bani. Aceste obiceiuri se mențin și în zilele noastre.
Paștele
Locuitorii comunei Siriu așteptau sărbătoarea de Paști înnoiți spiritual , frecventau slujbele organizate de biserică, deniile (slujbele zilnice din Săptămâna Mare) , dar înnoiți și în hainele pe care le purtau, căutând astfel să fie mai curați în fața lui Dumnezeu.
În ziua de Paști toți locuitorii încărcau mesele și după slujbă sărbătoreau, apoi următoarele zile se adunau pentru întâlniri prietenești, recreiere și dans.
Nunta
Principalul moment din viața a unui om este căsătoria , de aceea s-au legat de ea multe obiceiuri populare, care fac din nuntă o mare bucurie pentru tinerii căsătoriți. După ce părinții mergeau unii la alții „căutători de casă” și constatau că tinerii se plac, făceau logodna, cu masă mare , rudenii și lume, în cadrul căreia se făcea „foaia de zestre” și se fixa ziua nunții. În foaia de zestre erau trecute toate bunurile primite de tineri de la părinți.
Urma nunta, care începea joia, când se băteau brazii la casele socrilor mici și mari și la casa nașilor. La naș mergea mirele cu plocon și nașul făcea masă, apoi mergeau la mireasă unde mirele era „însemnat”. Apoi de joi până vineri , mirele umbla cu plosca prin tot satul , cinstind gospodarii, fapt care constituia invitația la nuntă.
Vineri seara se împodobea bradul acasă la ginerică, cu chef și lăutari, iar sâmbăta după masă , bradul astfel împodobit era dus la mireasă, numai cu însoțitorul de ginerică (mirele nu mai vizita mireasa de joi până duminică). La mireasă, bradul se fixa într-un postament și sâmbăta noaptea, mireasa cu însoțitoarea sa dormeau sub el ca să-și viseze destinul.
Duminica dimineața, mirele mergea cu alai să și lua nașii de acasă, apoi mergeau la casa miresei, unde găseau mireasa aranjată de către soațele ei , iar de acolo plecau la biserică pentru cununia religioasă. După cununia religioasă, toată nunta mrgea la casa părinților miresei unde erau primiți cu pâine și sare și invitați să stea la mesele întinse. În timpul mesei, flăcăii instalau în vârful unei prăjini înaltă de 10-12 m, bradul împodobit, iar lângă brad legau o pâine, o sticlă cu țuică și o batistă. Urma întrecerea urcușului pe prăjină. Se urcau tinerii „brățiș” pe prăjină în sus ca să coboare bradul împodobit, iar cel care reușea primea răsplată pâinea, sticla și batista.
După coborârea bradului se juca „nuneasca”. În horă se prindea toată lumea și fetele primeau de la soacra mică baticuri iar băieții prosoape. După nunească, mirii le cereau „iertăciune” părinților miresei și după aceea mirele îi dădea un cadou soacrei sale, simbolizând plata miresei. De aici, alaiul pleca la casa mirelui ,unde socrul mare și nașul se așezau pe două scaune și mireasa le turna apă de se spălau pe mâini, simbolizând spălarea mâinilor de către Pilat, iar alte persoane turnau mălai în pumnii lor, simbolizând dorința de belșug în căsnicia tinerilor căsătoriți. Mireasa primea bani în cană de la naș și socru , apoi se cereau și aici iertăciuni.
Urma masa nunții care era cu dar. Când mesenii dădeau darul, primeau câte un prosop din partea miresei, prosoape care variau ca mărime și frumusețe în funcție de dar. Petrecerea se prelungea toată noaptea , iar a doua zi se făcea ciorba de potroace, unde erau invitați toți apropiații mirilor.
Câteva dintre aceste tradiții și obiceiuri se mai țin și în zilele noastre ,dar majoritatea s-au pierdut odată cu trecerea anilor.
Hora
Hora era un obicei de sărbătoare dar și un act de cultură și de civilizație. După șase zile de muncă în gospodărie,oamenii, în special tinerii simțeau nevoia relaxării, a odihnei active pe care le-o oferea hora.
Pentru horă, omul căuta să uite de cele gospodărești, se curăța, se îmbrăca și se încălța frumos. Hora era un prilej de revedere a oamenilor de diferite vârste, dar mai ales a celor tineri, prilej de distracție, de discuții, de demonstrație a măiestriei la dans, de strigături și în special de formare a tinerelor perechi. Sunt edificatoare unele strigături, care exprimă sinteza observațiilor de-a lungul anilor a diverselor slăbiciuni, cusururi, lacune, ca:
„Și mai sus, și mai sus
Că la lelea poale nu-s,
C-a avut și nu le-a pus
Că sunt încă tot pe fus.”
Sau (după C.D.Dihoru):
„Auzi lele popa toacă,
Ieși afară și te roagă
Și te roagă rugului
Și te-nchină cucului.
Roagă-te la Dumnezeu
Să moară bărbatul tău,
Să rămâi să te iau eu.
Auzi numai cu căciula,
Am uitat râsul și gluma,
Auzi, măă!”
Hora era o datină de duminică și se desfășura, la început, în spațiile celor cu cârciumi sau prăvălii, mai târziu la Căminul Cultural. În una din cărțile scrise despre Siriu (Macovei 1906), hora era descrisă astfel: „Fete și flăcăi, bărbați și femei, unchiași și babe, băieți și fetițe de toate vârstele erau adunați. O horă mare se învârtea voios, în mijlocul căreia cânta taraful de țigani. Femeile cu copii lor de mâini priveau cum se învârtește hora.”
Dansatorii erau de mai multe categorii, de la începători la cei erudiți care se încumetau să joace „brâul”-joc bărbătesc, strămoșesc. Începătorii băieți erau mai mult vizitatori prin sălile de dans, iar fetele se instruiau acasă cu mamele sau cu surorile mai mari și abia după aceea ieșeau la horă, însoțite de mame.În zilele noastre tradiția s-a pierdut, hora și balul au rămas doar în mintea și povestioarele părinților și bunicilor noștrii.
Ziua eroilor
De ziua eroilor,autoritățile locale bisericești, civile, școlare și cele militare din Buzău întocmeau planuri pentru desfășurări de programe artistice și făceau pregătiri de înfrumusețare a cimitirului, a șoselei și a întregii comune. Podoaba naturii, de plină vară, completa strălucirea frumuseții. Școlarii se pregăteau de serbări, oamenii, ținută demnă și corespunzătoare, invalizii, văduvele și orfanii, de evlavioasă pomenire. În toate era grija ca prăznuirea amintirii lor să aibă o cât mai mare strălucire În dimineața respectivă, toți credincioșii mergeau la slujbă, la biserică, iar după slujbă mergeau încolonați la Cimitirul eroilor. Toți erau îmbrăcați în costume naționale specifice locului și în mâini sau pe piept purtau stegulețe cu tricolorul. Sosiți la cimitir,asistau la slujba de pomenire ținută de suita de preoți.
Preoți, cadre didactice și comandanți militari prinos de recunoștință celor căzuți pe front. Se cânta „veșnica pomenire” ,iar corul intona imnul eroilor, apoi depuneau flori și coroane de flori pe morminte. Școlarii, tineretul și ostașii dădeau onorul în pas de defilare. După defilare, cu care se termina serbarea, toată lumea se așeza pe o poiană din apropiere la praznicDupă 23 august 1944, ziua eroilor se cinstea la data de 9 mai, în fiecare an, dată care a marcat victoria definitivă asupra Germaniei Hitleriste, în 1945. Prăznuind cu strălucire „Ziua Victoriei”, regimul de atunci cinstea cu mare pompă amintirea eroilor patriei care s-au jertfit de veacuri pentru binele poporului asuprit și pentru independența țării.
CAPITOLUL 4
CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ
4.1. ARGUMENTUL ALEGERII TEMEI
Tânăra generație trebuie să cunoască tradițiile și obiceiurile locale. Prin această activitate elevii Școlii Gimnaziale din comuna Siriu, jud.Buzău au fost angrenați în munca de cercetare din mediul rural și au demonstrat inițiativă și originalitate la finalul ei. Activitățile prevăzute în desfășurarea opționalului și extrașcolarelor au avut un caracter practic, o finalitate plină de satisfacție, concretizată într-un studiu care atestă legătura dintre evenimentele cultural-artistice și existența locuitorilor în această zonă. Aspectele care dau calitate temei propuse sunt: caracterul practic cu finalitate; promovarea culturii, a spiritului creativ, inovator; formarea unor priceperi și deprinderi; munca în echipă; aptitudinile artistice puse în valoare prin realizarea obiectelor, picturilor, a fotografiilor ,a imaginilor prezentate.
Actul educațional stimulează valorificarea aptitudinilor elevilor, a vocației, a talentului, încurajând competiția, imaginația, comunicarea, asumarea responsabilități orientând cadrul optim de formare a unei personalități complexe și complete. Dacă vom cunoaște obiceiurile și tradițiile vom ști cine am fost, cine suntem și cine vom fi. Dorința mea de a ne aminti și păstra mult timp de acum încolo frumoasele tradiții și obiceiuri din satul meu natal, dar și părerea de rău că au rămas puțini din aceia care vor să transmită mai departe ceea ce este al nostru din străbuni, m-a stimulat în a încerca să promovez și să familiarizez ,prin activitățile extrașcolare și prin cele opționale, generația de mâine cu unele elemente tradiționale, culturale, religioase, considerând că acesta poate fi o datorie și o răspundere morală pe care o port ca viitor dascăl.
Cu toții știm că folclorul este din ce în ce mai puțin prezent în viața școlarilor mici și mari,de aceea doresc ,ca alături de ceilalți dascăli să dezvoltăm copiilor dragostea și respectul pentru tradițiile și obiceiurile românești, sentimentul de mândrie națională.
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai » ne-am născut și trăim, și datoria noastră este de a păstra și a arăta atât semenilor noștri din acest spațiu, cât și altora, frumusețile fizice și morale ale țării noastre.Tradițiile românești constituie una dintre valorile inegalabile și incontestabile ale poporului nostru și nu trebuie să lăsăm timpul și evenimentele lumii moderne să ne facă să le uităm.Numai educându-i de mici pe copiii noștri, prin diverse activități desfășurate în familie și în unitățile de învățământ, să îndrăgească limba pe care o vorbesc și obiceiurile țării în care s-au născut, ne putem asigura că tradițiile vor avea continuitate în generațiile următoare.
4.2 Descrierea cercetării
Ca prim pas al cercetării psihopedagogice am stabilit cadrul cercetării, am formulat ipoteza, am stabilit grupul țintă, am ales metodele și tehnicile de cercetare, am stabilit strategia desfășurării experimentului, apoi, practic am urmărit și completat fișa de observație (referitoare la tradițiile populare din sat ) a fiecărui școlar în parte și s-a derulat pe perioada semestrului I.
În cadrul cercetării am folosit ca metodă principală de lucru:
– experimentul psihopedagogic;
– anamneza;
– fișa psihopedagogică;
– metoda observației;
– metoda analizei produselor activității;
– metode de colectare, prelucrare și interpretare a datelor (tabele cu rezultate, reprezentări grafice);
Experimentul – a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali – spre exemplu utilizarea metodelor specifice fiecărei grupe. Experimentul s-a desfășurat folosind mai multe tehnici: tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentală și de control), având același nivel de cunoștințe, același număr de subiecți și fiind egale din punct de vedere al vârstei.
Anamneza – a vizat culegerea de informații despre părinți, evoluția sarcinii, starea de sănătate, despre condițiile materiale și socio-culturale ale familiei, despre calitatea influențelor asupra copilului.
Fișa psihopedagogică – a fost menită să completez datele obținute prin primele două metode și să ofere o imagine completă asupra subiecților investigați.
Observația – a avut drept scop surprinderea unor elemente ale cunoașterii tradițiilor populare atât în activitățile extrașcolare în care copilul se manifestă spontan și liber mai aproape de ceea ce este mai puțin controlat și cenzurat, cât și în cadrul activităților propuse în opționalul de la clasă și desfășurat cu întreaga grupă de copii sub îndrumarea directă a învățătoarei.
4.2.1 IPOTEZA CERCETĂRII:
Am pornit de la următoarea ipoteză: dacă în activitatea didactică din școală se derulează un opțional legat de obiceiurile și tradițiile locale și activități extrașcolare, atunci acesta va influența pozitiv interesul, caracterul și dezvoltarea personalității elevilor.
4.2.2 SCOPUL CERCETĂRII:
Evidențierea importanței obiceiurilor și tradițiilor locale siriene în dezvoltarea personalității și a trăsăturilor pozitive de caracter a copiilor școlari și a vizat explorarea activităților extrașcolare si a opționalelor pentru acestă perspectivă.
Obiectivul general
Păstrarea valorilor tradiționale siriene prin implicarea copiilor, părinților și a cadrelor didactice în diverse activități extrașcolare și,asemenea, alegerea opționalelor conform tradițiilor și obiceiurilor locale în vederea promovării lor.
OBIECTIVELE CERCETĂRII:
O1.Stabilirea nivelului inițial de informare a copiilor legat de obiceiurile și tradițiile locale;
O2.Antrenarea copiilor în divese activități: observări, convorbiri, vizite, serbări, munca în ateliere și expoziții în vederea valorificării obiceiurilor și tradițiilor locale;
O3. Descrierea și evaluarea inițială a concepțiilor,practicilor,cunoștințelor despre tradițiile utilizate de învățământ din localitatea natală;
O4. Identificarea nevoilor de recunoaștere a tradițiilor populare din mediul rural al comunei Siriu;
O5. Realizarea unei examinări științifice și de teren a tradițiilor populare siriene în scopul elaborării instrumentelor necesare implementării a acestor tradiții prin activitățile extrașcolare și a opționalelor realizate de școală.
O6. Analiza și evaluarea schimbării de atitudine față de păstrare a tradițiilor specifice
O7.Evidențierea efectelor produse în urma activităților derulate.
În condițiile în care ipoteza se confirmă, obiectivul post-studiu va fi proiectarea și realizarea unor instrumente de lucru, utile profesorilor în realizarea unui program de promovare,implementare a tradițiilor în activitățile extrașcolare și opționale.
4.2.3. METODOLOGIA CERCETĂRII
Prin promovarea și implementarea tradițiilor populare din comuna Siriu în activitățile extrașcolare și opționale, am urmărit o schimbare și o promovare în cunoașterea, percepția, păstrarea acestora în rândurile tinerilor profesori, și, implicit, o schimbare atitudinală la nivelul elevilor.
Pentru verificarea ipotezelor am optat pentru o cercetare cantitativă în complementaritate cu cea calitativă.
Frecvent cele două tipuri de cercetare, calitativă și cantitativă, s-au întrepătruns, s-au sprijinit și potențat reciproc, devenind complementare.
Complexitatea problemei investigate și a scopului urmărit, multitudinea de variabile care intervin, diversitatea metodologiei valorificate, nu lasă posibilitatea identificării unui tip de cercetare pur, ci o combinație a variate tipuri, după diferite criterii taxonomice :
Este o cercetare longitudinală, practic aplicativă, observațională, calitativ-participativă, experimental-formativă, descriptiv-analitică, explicativă, operațională, proiectivă, combinată.
4.2.3.1. Variabilele cercetării:
precizarea variabilei independente: valorificarea elementelor de tradiție din sat în procesul instructiv-educativ;
precizarea variabilelor dependente: gradul de recunoaștere/ acceptare a valorilor tradiționale locale, gradul de profunzime a înțelegerii lor de către toți cei implicați în procesul învățării și de decodificare, măsura în care ele sunt interiorizate și traduse în atitudini și comportamente.
4.2.4 DESCRIEREA LOTULUI DE SUBIECȚI
prezentarea lotului de subiecți: cei 42 de elevi de clasa a III-a, de la Școala Gimnazială Siriu, din Buzău (componenta I din eșantionul etapei constatative);
prezentarea eșantioanelor de conținut: curs opțional de valorificare a culturii și civilizației populare tradiționale din comuna Siriu (Să nu lăsăm trecutul să piară!), înserări spontane a elementelor de tradiție prin intermediul scenariilor educaționale opționale, proiecte de cercetare a unor practici din viața satului (Șezătoarea, Claca la săteni,Bal popular), a unor spectacole de folclor, dansuri populare.
A.Grup țintă
Au fost alese două loturi: un lot experimental și un lot de control. Am administrat celor două loturi mai multe probe în vederea atingerii obiectivelor și ipotezei urmărite.
Tabel nr.1
În cadrul acestei cercetări au fost incluși 42 de copii aflați în clasa a-III-a. 21 dintre aceștia se află în grupa experimentală cu un procent de 52,3% fete și 47,7% fete. În grupa de control există o ușoară diferență în ceea ce privește raportul fete-băieți: 57,1% fete și 42,9% băieți. La nivelul întregului număr de copii, 19 dintre ei, adică 42,7% sunt băieți, iar 23, adică 57,3%, sunt fete. Pentru a sintetiza datele prezentate anterior se poate vizualiza graficul de mai jos, în care băieții au fost reprezentați cu culoarea verde, iar fetele cu culoarea verde deschis.
Grafic nr 1. Distribuția pe gen a grupului de control și a grupului experimental
După cum se poate observa în graficul anterior, raportul fete-băieți este unul relativ echilibrat. În grupa de control există mai multe fete decât în grupa experimentală (12 fete, respectiv 11), iar în ceea ce privește numărul de băieți acesta este invers proporțional, în grupa experimentală existând mai mulți băieți decât în grupa de control (10 băieți, respectiv 9).
Cu grupul experimental s-a lucrat, conform ipotezei stabilite, în cadrul activităților extrașcolare, activităților din opționalul „ Să nu lăsăm trecutul să piară!” , în vederea păstrării și promovării tradițiilor populare din satul natal..
La grupul de control nu am folosit aceeași ipoteză pentru că, la sfârșitul cercetării, rezultatele celor două grupuri să se compare și să se observe dacă există diferențe în ceea ce privește nivelul de cunoștințe referitoare la traditiile siriene.
4.2.4.1. Alcătuirea eșantionului de conținut
Fiind o disciplină opțională la nivelul mai multor arii curriculare, obiectivele cadru, obiectivele de referință și exemplele de activități de învățare, întreaga planificare calendaristică, modelele de proiectare a unității de învățare și de alcătuire a proiectului de lecție, precum și instrumentele de evaluare sunt realizate de noi. În ceea ce privește experiența didactică de proiectare sintetică și de implementare a conținuturilor predate, aceasta este una provocatoare, în egală măsură pentru elevi și pentru cercetător. Prin faptul că elevii participă la variațiuni ale lecțiilor pe aceeași temă, acestea sunt bine receptate, cu bucurie și interes, iar experiențele de învățare ale elevilor sunt sută la sută pozitive.
M-am axat pe două categorii de situații de învățare: una bazată pe activități preponderent practic-aplicative (de exemplu depănușatul porumbului,descrierea și punerea în practică a colindei și a colindatului, șezătorilor populare , modalității de valorificare a muncii în clacă și a practicilor din cadrul ei în serbările școlare ,etc.) și cealaltă bazată pe activități preponderant intelectuale (un exemplu fiind familiarizarea elevilor cu sintagma munca în clacă și cu activitățile și practicile specifice acesteia), a căror proiectare, abordată metodic și original, încheie capitolul.
CAPITOLUL 5
ETAPELE CERCETĂRII
5.1 .Etapa constatativă (preexperimentală)
Este etapa prealabilă intervenției factorului experimental.Ea a avut drept scop identificarea nivelului de cunoștințe generale despre tradițiile populare din localitatea natală,existent la momentul aplicării experimentului pedagogic,la ambele loturi.
Ca și instrumente de cercetare am utilizatat: chestionar de cultură și de cunoaștere a tradițiilor, desfășurarea propriu-zisă a activităților propuse în opțional și testul final de cunoștințe.
Principala metodă folosită în colectarea datelor inițiale de la copii a fost ancheta, iar instrumentul valorificat, chestionarul, care a făcut mai accesibil schimbul de informații între cercetător și subiecții investigați, având în vedere vârsta acestora din urmă. Itemii pe care i-am formulat în chestionarele etapei constatative au fost simetric construiți astfel, încât să ne ofere oportunități de a realiza unele comparații între răspunsurile date de elevii celor două clase. Este o secvență de evaluare a elevilor din clasă, din perspectiva volumului și a calității cunoștințelor referitoare la tradiție, precum și din perspectiva calității unor atitudini/comportamente ale elevilor în context școlar din această perspectivă. Totodată, am sondat opiniile elevilor în legătură cu introducerea elementelor de tradiție în activități extrașcolare și în opționale, gradul în care ei ar adera la o astfel de abordare strategică a instruirii și am aplicat testul inițial de cunoștințe.
Menționăm că acest test de cunoștințe a fost un instrument important al cercetării , valorificat și în etapele următoare. Datorită lui am reușit să stabilim nivelul de start al eșantionului de subiecți, la care am raportat apoi rezultatele post-testului și ale re-testului.
Chestionarul de cunoștințe a cuprins patru întrebări deschise astfel, încât să nu îi fie sugerat elevului răspunsul. Răspunsurile au fost încadrate în variante exclusive sau exhaustive.
Procentajele subliniază volumul scăzut al cunoștințelor elevilor referitoare la tradiția populară românească, precum și lipsa calității noțiunilor specifice acestui domeniu. Cel mai dificil, pentru elevi, a fost răspunsul la întrebarea numărul 2 (Ce obiceiuri populare românești, din viața satului, cunoști?), aceștia neștiind să distingă între obiceiurile populare românești și obiceiurile occidentale, împrumutate de români după 1989.
Evaluând răspunsul la întrebarea numărul 3 (Care este părerea ta despre viața la țară?), am constatat că elevii au un nivel mediu de cunoștințe despre viața satului.
De nivel mediu s-au bucurat și răspunsurile la întrebarea numărul 4 (Cum te-ai pregăti pentru o vizită pe care urmează să o faci în muzeul popular din sat?), iar răspunsurile la întrebarea numărul 1 (Care este vestimentația de sărbătoare a țăranilor din satul Siriu?) au demonstrat cunoștințe avansate legate de portul popular.
O analiză a rezultatelor chestionarului de cunoștințe relevă faptul că la chestionarul inițial clasa a înregistrat un punctaj mediu de 2,00 puncte, ceea ce demonstrează că a pornit de la limita dintre cunoștințe medii și cunoștințe spre maxim. Pentru colectarea datelor referitoare la atitudinile și comportamentele fiecărui elev din clasă, am utilizat grila de observație, cu ajutorul căreia am monitorizat, timp de două săptămâni, opt categorii de atitudini și comportamente legate de prețuirea lucrurilor personale și ale colegilor de clasă, agresivitate, minciună, furt, cooperare, culturalizare, politețe și milă (în sensul de bunătate). Grila de observație a fost completată zilnic, conform categoriilor atitudinale și comportamentale observate la elevi în timpul activităților opționale și activitățillor de deplasare ,extrașcolare, a unor evenimente folclorice din sat. Simbolul „+”, regăsit în grilă, reprezintă aspectul pozitiv al atitudinii/comportamentului elevului, iar simbolul „ – ”, aspectul negativ.
Ca metodă de studiu am folosit observația, raportată la clasa de elevi ca grup, dar și la fiecare elev în parte. Culegerea datelor a fost realizată în prima jumătate a lunii octombrie, anul școlar 2014-2015.
Pentru stocarea, codarea și interpretarea rezultatelor am utilizat grila de observație, prin care am monitorizat cele opt atitudini/comportamente.
Atitudinile/comportamentele elevilor au fost urmărite în contextul clasei dar și în afara lui, privită ca întreg, deoarece comportamentele individuale ale elevilor se află în interrelație continuă, atât în timpul activităților de opțional, cât și pe perioada sărbătorilor, deplasărilor, spectacolelor și a altor activități extrașcolare.
Tabel nr.2-Rezultatele grupului experimental
Grafic nr.2 Rezultatele grupului experimental
Din tabelul prezentat rezultă că la întrebările din chestionar 80% din elevii grupului experimental au obținut cele mai multe rezultate ce au fost medii,câteva maxime și câteva minime sau deloc.
Tabel nr.3-Rezultatele grupului de control
Grafic nr.3 Rezultatele grupului de control
Din tabelul prezentat rezultă că la întrebările din chestionar 80% din elevii grupului de control au obținut și ei rezultate medii în cel mai mare procent.Restul sunt mexime,câteva
minime și deloc.
Grafic nr 4. Analiza comparativă a rezultatelor obținute în urma evaluării inițiale prin chestionar.
5.2Etapa experimentală
În cadrul acestei etape am introdus metode și tehnici noi în activitățile susținute la nivelul grupului experimental, am aplicat altfel de activități, probe, am făcut măsurători și determinări. Precizăm că am acționat și la nivelul grupului de control aplicând aceleași probe, dar fără a implementa programul de activități propus în lucrarea de față. Acest lucru s-a făcut cu scopul de a compara ulterior între ele rezulatele și scorurile obținute de copiii cuprinși în cele două grupe.
Cercetarea s-a realizat pe două direcții:
1.activitățile instructiv-educative în cadrul opționalului la nivelul clasei;
2.activitățile extrașcolare desfășurate organizat în diferite momenet semnificative pe timpul cercetării.
Subiecții din grupul experimental au venit în contact nemijlocit cu satul, datorită vizitei la muzeu la care au participat (luna octombrie). Aceștia au vizualizat piesele care compun costumele naționale (vestimentația de sărbătoare a țăranilor), în mediul natural al acestora, îmbrăcate și purtate de săteni pe toată durata activităților organizate în cele două zile, prezentarea costumelor fiind unul din punctele importante ale întâlnirii. O lună și jumătate mai târziu (în decembrie), elevii înșiși au purtat costume naționale în cadrul Serbării de Crăciun. În cadrul șezătorii și a muncii în/cu clacă la care au participat elevii din grupul experimental , în satul Siriu, aceștia au cules multe informații legate de obiceiuri populare românești din viața satului natal. Toate acestea au fost aprofundate în cadrul procesului instructiv-educativ, în cadrul opționalului ales. Au fost abordate nu numai la modul teoretic, ci și practic-acțional, prin jocuri de rol desfășurate în natură, imitând practicile satului și interiorizând varietatea mesajelor,precum și volumul consistent de cunoștințe privitoare la obiceiurile populare românești, necunoscute elevilor până atunci.
Activitățile propuse în opțional au o puternică dimensiune legată de identitatea locală și conservarea tradițiilor locale. Câteva exemple sunt:„Ziua de Paște în satul meu”, „Satul copilăriei mele”, incluzând aici și amenajarea unei expoziții etnografice. Spre exemplu, „Satul copilăriei mele” a presupus pregătirea de către copii din grupul experimental a unei serii întregi de activități artistice diverse (dansuri, cântece, desene, confecționarea machetelor satului etc.). În urma acestui concurs, Primăria a oferit premii copiilor de la Șc. Generală Siriu.
Comuna fiind mică, activitățile extracurriculare sunt făcute cunoscute comunității, copiii fiind implicați în activități de promovare a evenimentelor.
5.3 Etapa evaluativă (post- experimentală)
Este etapa în care am înregistrat rezultatele obținute de cele două grupe de subiecți, grupa experimentală și grupa de control, am stabilit diferențele, am prelucrat statistic datele și am interpretat rezultatele. Constă într-un test de evaluare finală în urma căreia se vor identifica achizițiile elevilor în cursul cercetării și învățării.
Evaluarea finală- Standarde de performanță (evaluează cunoștințele dobândite în urma intervenției)
I.1- Să exemplifice cel puțin trei tradiții legate de naștere și de nuntă din zona natală; 2p
I.2- Să culeagă, din folclorul local, cel puțin cinci exemple de dansuri populare; 2p
I.3- Să redea în lucrări artistice, adică prin picturi, desene, colaje, machete ,decorare de obiecte tradiționale cu motive populare siriene,aspecte populare locale; 2p
I.4- Să identifice dintr-un text dat cel puțin câte trei obiceiuri specifice de Crăciun și de Paști; 2p
I.5- Să realizeze macheta („Casa tărănească”) și decorare „Costumul popular buzoian”; 2p
Rezultatele obținute de grupa experimentală și grupa de control la evaluarea inițială și finală:
Grupa experimentală
GRUPA DE CONTROL
CAPITOLUL 6
REZULTATE OBȚINUTE ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA CANTITATIVĂ ȘI CALITATIVĂ A ACESTORA
Programul s-a implementat pe durata semestrului al II-lea al anului scolar 2014-2015.
S-au susținut un număr destul de mare de activități specifice în care s-au folosit următoarele metode: observația,conversația, explicația, exercițiul, demonstrația, experimentul, braistormingul, comunicarea rotativă, etc .Între evaluarea inițială pe bază de chestionar (în vederea clarificării nivelului de cunoștințe despre tradițiile satului la momentul inițial) și cea finală, în cadrul programului de intervenție, cu o frecvență de o activitate pe săptămână timp de 10 săptămâni,au fost desfășurate o serie de activități cuprinse în programa de opțional, precum și activitățile extrașcolare.
6.1Analiza rezultatelor obținute în activitatea de cercetare
a)Punctaje obținute: Evaluare inițială/ Grupa experimentală
În cazul grupei experimentale, la acest item au fost obținute următoarele rezultate: punctajul maxim de 5 puncte a fost obținut de peste jumătate din grup, în procent de 52,4% reprezentat de un număr de 11 copii. În procent de 28,6%, adică 6 copii, au obținut 4 puncte. 62 .Iar 4 copii (19% din total ) au obținut 3 puncte.
b) Punctaje obținute: Evaluare inițială/ Grupa de control
Punctajul maxim care poate fi acordat pentru această probă este 5, iar punctajul minim este 0. După cum se poate observa în tabelul de mai sus punctajul maxim a fost obținut de către 4 copii. Patru puncte au fost obținute de către 10 copii, iar trei puncte au fost obținute de 7 copii. Faptul că nu au fost înregistrate frecvențe pentru punctaje minime arată că toții copiii au fost capabili de a realiza cerințele minime ale acestei sarcini. Primele trei cerințe au fost realizate de către toți copiii.
6.2. Analiza rezultatelor obținute la evaluarea finală: grupa experimentală-grupa de control
Ca urmare a informațiilor obținute în urma evaluării inițiale, după realizarea activităților propuse în opțional, se poate observa o distanțare a celor două grupe de copii. Punctajul maxim pentru evaluarea finală este de 40 puncte. Urmărind graficul de mai jos, se poate observa că există, în cadrul grupei experimentale, 9 cazuri în care s-au înregistrat valori maxime, spre deosebire de grupa de control, unde s-au înregistrat 4 cazuri cu punctaj maxim și 2 cazuri cu 39 puncte.
Grafic nr.5 Analiza comparativă a rezultatelor obținute în urma evaluării finale.
6.3. Analiza grupei experimentale în funcție de rezultatele obținute la evaluarea inițială-evaluarea finală
Dat fiind faptul că grupa experimentală a fost supusă unor activități suplimentare în ceea ce privește implementarea tradițiilor populare locale, prin aplicarea unor strategii didactice semnificative, în graficul de mai jos se poate observa progresul consecvent al copiilor din cadrul acestei grupe.
Grafic nr 6. Analiza comparativă a grupei experimentale: evaluare inițială-evaluare finală
6.4. Analiza grupei de control în funcție de rezultatele obținute la evaluarea inițială-evaluarea finală
În urma comparației realizate între cele două grupe, atât în cazul evaluării inițiale cât și în cazul evaluării finale se pot urmări analizele realizate în cadrul fiecărei grupe pentru fiecare din cele două momente. Așa cum se poate observa în graficul de mai jos există un progres vizibil ,dar nu ca acel înregistrat de grupa experimentală în urma unui an școlar.
Grafic nr 7. Analiza comparativă în cazul grupei de control: evaluare inițială-evaluare finală
6.5.Analiza la nivel de itemi -Evaluare finală : grupa experimentală-grupa de control
În cazul evaluării finale, aici se înregistrează valori în mod consecvent mai mari pentru grupa experimentală,spre deosebire de evaluarea inițială realizată prin chestionar, scorurile erau repartizate în favoarea ambelor grupe implicate în cadrul cercetării.
Grafic nr 8. Analiză comparativă pe itemi în cazul evaluării finale: grupa de control-grupa experimentală
În cazul majorității itemilor diferențele sunt sub 1 punct, dar în cazul itemului 3 se înregistrează un progres semnificativ și în cazul grupei de control.
6.6. Interpretarea rezultatelor:
Observând cele de mai sus putem concluziona că datorită faptului că asupra grupului experimental s-a acționat prin aplicarea de activități specific din opțional și s-au realizat activităti cu caracter stimulativ extrașcolare, se pot observa diferențe semnificative a procentelor calculate în urma punctajelor obținute de ambele grupe supuse cercetării. Aceste aspecte de diferențiere se datorează faptului că cele două grupe sunt diferit constituite, grupa de control cuprinzând mai mulți copii proveniți din medii sociale defavorizate, la care rata frecventării școlii este scăzută și asupra cărora nu s-a intervenit prin activitățile care au fost realizate la grupul experimental. Organizarea judicioasă a activitățiilor de implementare și asimilare de cunoștințe despre tradițiile populare din satul natal a avut ca urmare dezvoltarea spiritului de observație, stimularea permanentă a inteligenței și creativității copiilor, a independenței în gândire și acțiune. Dar cel mai mult s-a pus accent pe promovarea și păstrarea tradițiilor buzoiene. Obiceiurile și tradițiile sunt un domeniu important al culturii populare românești. Ele au rolul de a regla și consolida relațiile comunitare, fiind respectate cu strictețe de toți membrii societății.
Rolul nostru al dascălilor, este de a-i face pe copii să învețe, să prețuiască și să respecte obiceiurile și tradițiile poporului în care s-au născut, să iubească meleagurile natale, portul românesc dar și sărbătorile care ne aduc în suflete atâta bucurie.
CAPITOLUL 7
CONCLUZIILE LUCRĂRII
Concluziile finale sunt destinate formulării unor concluzii care vizează atât fundamentarea teoretică a lucrării cât și demersul experimental întreprins. Concluziile formulate sunt grupate în jurul a trei aspecte, de mare interes unui final de cercetare pedagogică: eficiența demersului de cercetare realizat, dificultățile, obstacolele și limitele întâlnite, sugestii privind posibile modalități de acțiuni viitoare.Prin cercetarea de față mi-am propus asimilarea, de către elevi, a unui sistem de valori aparținând culturii și civilizației populare tradiționale din satul în care locuiesc. Capitolul subliniază o parte din dificultățile, obstacolele și limitele întâlnite pe parcursul cercetării.
Direcții și recomandări educaționale:
numărul limitat al surselor bibliografice care abordează tema cercetată, dificultate care poate fi considerată și avantaj, gândindu-ne că o temă de cercetare este cu atât mai valoroasă cu cât are un grad de originalitate mai ridicat;
utilizarea unor surse bibliografice, din puținele existente, relevante pentru tema propusă;
asigurarea unei concordanțe între partea teoretică și partea practică a lucrării, între titlu și conținut;
formularea clară și precisă a ipotezei și a obiectivelor cercetării, care să reprezinte o problemă reală, de actualitate;
stabilirea componentelor eșantionului de subiecți, din punctul de vedere cantitativ și calitativ astfel, încât rezultatele obținute să fie semnificative;
stabilirea eșantionului de conținut, prin selectarea conținuturilor care urmau să fie introduse în procesul instructiv-educativ, prin crearea cursului opțional, ca suport pentru introducerea variabilei independente;
proiectarea design-ului experimental, în concordanță cu tema cercetării, cu ipoteza și obiectivele formulate;
Astfel, au apărut noi întrebări, noi ipoteze pe care le-a sugerat cercetarea, creând astfel puncte de reflecție care, alături de problemele pe care le explică și le rezolvă, alături de soluțiile
pe care aceasta le oferă, nu fac decât să îi sporească valoarea, deoarece “o cercetare este valoroasă nu numai prin problemele pe care le explică sau rezolvă, prin soluțiile pe care le propune, ci și prin punctele de reflecție și cercetare pe care le sugerează” (M. Bocoș).
Ceea ce pot sublinia este că implicarea elevilor în activități de cercetare a tradiției populare duce la creșterea interesului acestora față de cunoașterea bogăției zestrei tradiționale din satul în care locuim cu toții, transferul valorii etice a scenariului folcloric, în serbările elevilor, duce la sporirea calității atitudinilor și comportamentelor acestora. Toate aceste activități întreprinse și anume: regizarea serbărilor, îmbrăcarea costumului național la aceste serbări, antrenarea elevilor într-o muncă de colectare, prelucrare și interpretare de date facilitează descoperirea anumitor particularități psihice ale lor, care, în activitatea obișnuită la clasă, s-ar putea să nu poată fi descoperite,toate acestea duce la nașterea sau trezirea unor sentimente de respect față de tradițiile populare locale ,dar și de mândrie națională;
Urmărind ca elevii să perceapă tradiția ca domeniu complementar al școlii, munca de cercetare a acesteia ar putea deveni mijloc de popularizare, de orientare școlară și profesională.
Consider că lucrarea pe care am realizat-o are un grad sporit de originalitate prin temă, concepție și realizare, iar prin preocupările speciale de promovare și în același timp de păstrare a tradițiilor siriene încearcă rezolvarea unei probleme de actualitate din domeniul educației formale ,non-formale și informale. Scoaterea subtilă a elevilor din criza morală (mai ales a planului etic) prin întoarcerea feței lor spre specificul cultural, spre tradiții, sugerând și promovând un sistem de valori autentice, care să le educe emoția și să îi propulseze în societate.
În lucrarea de față mi-am propus să ilustrez, importanța acestui patrimoniu cultural al satului dintre munți, care încă mai poate fi cercetat, și pe baza căruia încă se mai pot defini elemente ale unei identități care poate fi modernă, păstrându-și, totuși, și caracterul românesc, tradițional. Este tulburător să constați că aplecarea spre frumos, spre tot ceea ce înseamnă puritatea satului românesc nu sunt doar cuvinte goale, fără acoperire, ci este o realitate ce își cere dreptul la cunoaștere.
BIBLIOGRAFIE:
Balș T.(1957)-Pe-un picior de plai.Folclor poetic contemporan,Editura de stat didactică și pedagogică;
Bârlea, Ovidiu (1966) –Principii ale cercetării folclorice în „Revista de Etnografie și Folclor”, tom XI, nr. 3;
Bârlea, Ovidiu (1968) – Metoda de cercetare a folclorului, București, Editura pentru Literatură;
Bîrlea, O., (1974). Istoria folcloristicii românești. București: Editura Didactică și Pedagogică;
Bîrlea, O. (1981). Folclorul românesc. Vol I. București: Editura Minerva.
Bîrlea, O. (1983). Folclorul românesc. Vol II. București: Editura Minerva.
Bernea, E. ( 2000). Civilizația română sătească. București: Editura Vremea.
Boldureanu, Ioan, Viorel, (2006). Cultura tradițională orală. Teme, concepte, categorii, Timișoara: Editura Marineasa.
Brătulescu, M. (1980). Colinda românească. București: Editura Meridiane.
Cernea, Maria, Contribuția activităților extracurriculare la optimizarea procesului de învățământ, în “ Învățământul primar“ nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, București;
Crăciunescu, Nedelea, Forme de activități extracurriculare desfășurate cu elevii ciclului primar, în “Învățământul primar“ nr. 2, 3 / 2000, Ed. Discipol, București;
Densusianu, Ovid (1909) –Folclorul, cum trebuie înțeles în Flori alese din cântecele poporului, Editura pentru Literatură, București, 1966 (p. 33-56);
Dumitru Pop,(1989)- Obiceiuri agrare în tradiția populară românească, Editura Dacia;
Dr. Gheorghe -C. Dihoru,(2011)-Siriul sub vremi și ape,Editura Ars Docendi- Universitatea din București;
Florea, Marian,Simion(1994)- Sărbătorile la români: studiu etnografic, Editura Fundației Culturale Române;
Florea,Marian, Simeon, [1898] (1994). Sărbătorile la români. Vol I. București: Editura Fundației Culturale Române;
Florea, Marian, Simeon, (1899). Sărbătorile la români. Vol II. București: Editura Fundației Culturale Române;
Ghinoiu,Ion (2008)- Mică enciclopedie de tradiții românești”, Editura Agora, București;
Ghinoiu,Ion (2002)-„Sărbători și obiceiuri românești”, Editura Elion, București;
Ghinoiu,Ion (1977)- Obiceiuri de peste an. Dicționar , Ed. Fundației Culturale Române;
http://www.cimec.ro/Etnografie.html
Ilie Florica, Nedelcu Mița,(2006)-Plaiurile buzoiene în legende,Editura Didactic Pres. Slatina;
Petrescu E.. P., (1994). Portul popular de sărbătoare din România. București, Editura Meridiane;
Pop, Mihai (1967) – Îndreptar pentru culegerea folclorului, București, Casa Centrală a Creației Populare, reeditat în volumul Folclor românesc (II), București, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională, 1999;
Pop, Mihai și Ruxăndoiu, Pavel (1979) – Folclor literar românesc, București, Editura didactică și pedagogic;
Praoveanu I., (2001). Etnografia poporului român, București: Editura Paralela 45;
Stahl, Henri. H. (1999). Povestiri din satele de altă dată. București: Editura Nemira;
Stahl, H., (1937). Tradiții, legătura între satul de ieri și cel de azi în Monografia unui sat. Cum se alcătuiește spre folosul. București: Căminului Cultural;
Stanciu, S., (1978). Pedagogie și folclor, gândirea pedagogică a poporului reflectată cu deosebire în proverbe și zicători. București: Editura Didactică și Pedagogică;
Șiștean, Gheorghe (1999). Forme tradițională de viață țărănească. Zalău: Editura Centrului de Conservare a Tradițiilor Populare;
Știucă,Narcisa Alexandra-Cercetare etnologică de teren,astăzi (curs),Editura Universității București, 2007;
Tudor Pamfile,(2007)- Sărbătorile la români, Editura Saeculum;
Vedinaș, Traian (2000). Studiul culturii țărănești. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință;
Velasco, J. Martin (1997). Introducere în fenomenologia religiei. Iași: Editura Polirom;
Vianu, T., (1998). Filosofia culturii și teoria valorilor. București: Editura Nemira.
ANEXE
Chestionar- Evaluare inițială-
1. Prima întrebare din chestionar, Care este vestimentația de sărbătoare a țăranilor din satul tău?, a urmărit dacă elevul are o imagine corectă, reală, în ceea ce privește vestimentația purtată de țărani în zilele de sărbătoare. Variantele în care putea fi încadrat răspunsul au fost:
a) imagine corectă (sau aproape corectă);
b) imagine incorectă.
2. Răspunsurile celei de-a II-a întrebări, Ce obiceiuri, din viața satului tău, cunoști?, au putut fi încadrate în următoarele variante:
a) adevărat;
b) fals.
3.Pentru întrebarea numărul 3, Care este părerea ta despre viața la țară?, răspunsurile au fost încadrate astfel:
a) pozitiv sau negativ;
b) ambele.
4. Răspunsurile la întrebarea numărul 4, Cum te-ai pregăti pentru o vizită pe care urmează să o faci într-un muzeu popular?, pot fi încadrate în una din variantele:
a) adecvat;
b) neadecvat.
Opțional – „ Să nu lăsăm trecutul să piară!”
Denumirea disciplinei opționale: „ Să nu lăsăm trecutul să piară!”
Aria curricular:Om și societate
Unitatea școlară: Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Siriu, județul Buzău
Clasa: a-III-a
Nr.ore:36
Durata :două semestre ( o oră pe saptămână)
Propunător:Husu (Cîrstian) Mirabela Maria
Argument
Folclorul face parte dintre comorile neamului românesc care, odată cu trecerea timpului, probează incontestabil identitatea noastră între celelalte culturi ale lumii. Dacă uităm tradițiile și obiceiurile naționale putem spune că nu ne mai știm rădăcinile, actul nostru de identitate ca popor.Școala trebuie să fie elementul care să conștientizeze copilul asupra valorii creațiilor populare transmise din generație în generație de-a lungul timpului. Ea trebuie să păstreze și să cultive interesul pentru cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor, de la cele mai mici vârste, ca un semn de respect pentru trecutul nostru românesc.Comuna Siriu,jud. Buzău este o zonă bogată în care tradițiile și obiceiurile populare și-au păstrat farmecul de odinioară. Din acest motiv este bine să valorificăm această paletă largă de tradiții și obiceiuri în școală . Motiv pentru care mi-am propus,alături de învățătoare, realizarea acestui opțional cu școlarii clasei a III-a.
Fișă evaluarea finală-aplicată celor două grupe
1. Exemplificați cel puțin trei tradiții legate de naștere și de nuntă din zona natală;
2. Alegeți, din folclorul local sirian, cel puțin cinci exemple de dansuri populare și descriți-le pe scurt cu cuvintele voastre;
3. Realizați la alegere o lucrare artistică, fie pictură, desen, colaj, machetă ,decorare de obiecte tradiționale dar să se regăsească aspecte populare din folclorul sirian.
4. Identificați din textul dat cel puțin câte trei obiceiuri specifice de Crăciun și de Paști.;
5. Realizați în echipe macheta cu titlul „Casa tărănească” și combinați piesele populare pregătite astfel încât să rezulte „Costumul popular buzoian”;
Fișa de evaluare finală a fost corectată,evaluată și punctată conform standardelor propuse inițial.
BIBLIOGRAFIE:
Balș T.(1957)-Pe-un picior de plai.Folclor poetic contemporan,Editura de stat didactică și pedagogică;
Bârlea, Ovidiu (1966) –Principii ale cercetării folclorice în „Revista de Etnografie și Folclor”, tom XI, nr. 3;
Bârlea, Ovidiu (1968) – Metoda de cercetare a folclorului, București, Editura pentru Literatură;
Bîrlea, O., (1974). Istoria folcloristicii românești. București: Editura Didactică și Pedagogică;
Bîrlea, O. (1981). Folclorul românesc. Vol I. București: Editura Minerva.
Bîrlea, O. (1983). Folclorul românesc. Vol II. București: Editura Minerva.
Bernea, E. ( 2000). Civilizația română sătească. București: Editura Vremea.
Boldureanu, Ioan, Viorel, (2006). Cultura tradițională orală. Teme, concepte, categorii, Timișoara: Editura Marineasa.
Brătulescu, M. (1980). Colinda românească. București: Editura Meridiane.
Cernea, Maria, Contribuția activităților extracurriculare la optimizarea procesului de învățământ, în “ Învățământul primar“ nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, București;
Crăciunescu, Nedelea, Forme de activități extracurriculare desfășurate cu elevii ciclului primar, în “Învățământul primar“ nr. 2, 3 / 2000, Ed. Discipol, București;
Densusianu, Ovid (1909) –Folclorul, cum trebuie înțeles în Flori alese din cântecele poporului, Editura pentru Literatură, București, 1966 (p. 33-56);
Dumitru Pop,(1989)- Obiceiuri agrare în tradiția populară românească, Editura Dacia;
Dr. Gheorghe -C. Dihoru,(2011)-Siriul sub vremi și ape,Editura Ars Docendi- Universitatea din București;
Florea, Marian,Simion(1994)- Sărbătorile la români: studiu etnografic, Editura Fundației Culturale Române;
Florea,Marian, Simeon, [1898] (1994). Sărbătorile la români. Vol I. București: Editura Fundației Culturale Române;
Florea, Marian, Simeon, (1899). Sărbătorile la români. Vol II. București: Editura Fundației Culturale Române;
Ghinoiu,Ion (2008)- Mică enciclopedie de tradiții românești”, Editura Agora, București;
Ghinoiu,Ion (2002)-„Sărbători și obiceiuri românești”, Editura Elion, București;
Ghinoiu,Ion (1977)- Obiceiuri de peste an. Dicționar , Ed. Fundației Culturale Române;
http://www.cimec.ro/Etnografie.html
Ilie Florica, Nedelcu Mița,(2006)-Plaiurile buzoiene în legende,Editura Didactic Pres. Slatina;
Petrescu E.. P., (1994). Portul popular de sărbătoare din România. București, Editura Meridiane;
Pop, Mihai (1967) – Îndreptar pentru culegerea folclorului, București, Casa Centrală a Creației Populare, reeditat în volumul Folclor românesc (II), București, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională, 1999;
Pop, Mihai și Ruxăndoiu, Pavel (1979) – Folclor literar românesc, București, Editura didactică și pedagogic;
Praoveanu I., (2001). Etnografia poporului român, București: Editura Paralela 45;
Stahl, Henri. H. (1999). Povestiri din satele de altă dată. București: Editura Nemira;
Stahl, H., (1937). Tradiții, legătura între satul de ieri și cel de azi în Monografia unui sat. Cum se alcătuiește spre folosul. București: Căminului Cultural;
Stanciu, S., (1978). Pedagogie și folclor, gândirea pedagogică a poporului reflectată cu deosebire în proverbe și zicători. București: Editura Didactică și Pedagogică;
Șiștean, Gheorghe (1999). Forme tradițională de viață țărănească. Zalău: Editura Centrului de Conservare a Tradițiilor Populare;
Știucă,Narcisa Alexandra-Cercetare etnologică de teren,astăzi (curs),Editura Universității București, 2007;
Tudor Pamfile,(2007)- Sărbătorile la români, Editura Saeculum;
Vedinaș, Traian (2000). Studiul culturii țărănești. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință;
Velasco, J. Martin (1997). Introducere în fenomenologia religiei. Iași: Editura Polirom;
Vianu, T., (1998). Filosofia culturii și teoria valorilor. București: Editura Nemira.
ANEXE
Chestionar- Evaluare inițială-
1. Prima întrebare din chestionar, Care este vestimentația de sărbătoare a țăranilor din satul tău?, a urmărit dacă elevul are o imagine corectă, reală, în ceea ce privește vestimentația purtată de țărani în zilele de sărbătoare. Variantele în care putea fi încadrat răspunsul au fost:
a) imagine corectă (sau aproape corectă);
b) imagine incorectă.
2. Răspunsurile celei de-a II-a întrebări, Ce obiceiuri, din viața satului tău, cunoști?, au putut fi încadrate în următoarele variante:
a) adevărat;
b) fals.
3.Pentru întrebarea numărul 3, Care este părerea ta despre viața la țară?, răspunsurile au fost încadrate astfel:
a) pozitiv sau negativ;
b) ambele.
4. Răspunsurile la întrebarea numărul 4, Cum te-ai pregăti pentru o vizită pe care urmează să o faci într-un muzeu popular?, pot fi încadrate în una din variantele:
a) adecvat;
b) neadecvat.
Opțional – „ Să nu lăsăm trecutul să piară!”
Denumirea disciplinei opționale: „ Să nu lăsăm trecutul să piară!”
Aria curricular:Om și societate
Unitatea școlară: Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Siriu, județul Buzău
Clasa: a-III-a
Nr.ore:36
Durata :două semestre ( o oră pe saptămână)
Propunător:Husu (Cîrstian) Mirabela Maria
Argument
Folclorul face parte dintre comorile neamului românesc care, odată cu trecerea timpului, probează incontestabil identitatea noastră între celelalte culturi ale lumii. Dacă uităm tradițiile și obiceiurile naționale putem spune că nu ne mai știm rădăcinile, actul nostru de identitate ca popor.Școala trebuie să fie elementul care să conștientizeze copilul asupra valorii creațiilor populare transmise din generație în generație de-a lungul timpului. Ea trebuie să păstreze și să cultive interesul pentru cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor, de la cele mai mici vârste, ca un semn de respect pentru trecutul nostru românesc.Comuna Siriu,jud. Buzău este o zonă bogată în care tradițiile și obiceiurile populare și-au păstrat farmecul de odinioară. Din acest motiv este bine să valorificăm această paletă largă de tradiții și obiceiuri în școală . Motiv pentru care mi-am propus,alături de învățătoare, realizarea acestui opțional cu școlarii clasei a III-a.
Fișă evaluarea finală-aplicată celor două grupe
1. Exemplificați cel puțin trei tradiții legate de naștere și de nuntă din zona natală;
2. Alegeți, din folclorul local sirian, cel puțin cinci exemple de dansuri populare și descriți-le pe scurt cu cuvintele voastre;
3. Realizați la alegere o lucrare artistică, fie pictură, desen, colaj, machetă ,decorare de obiecte tradiționale dar să se regăsească aspecte populare din folclorul sirian.
4. Identificați din textul dat cel puțin câte trei obiceiuri specifice de Crăciun și de Paști.;
5. Realizați în echipe macheta cu titlul „Casa tărănească” și combinați piesele populare pregătite astfel încât să rezulte „Costumul popular buzoian”;
Fișa de evaluare finală a fost corectată,evaluată și punctată conform standardelor propuse inițial.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Promovarea Si Pastrarea Traditiilor Populare Siriene Prin Activitati Extrascolare Si Optionale (ID: 154562)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.