. Promovarea Sanatatii. Perspective Moderne In Managemetul Sanatatii
PARTEA GENERALĂ
I. Definirea stării de sănătate
I.1. Conceptul de sănătate și rolul educației în promovarea sănătății
“Viața este cel mai periculos lucru pentru sănătate.”
Conceptul de sănătate se suprapune parțial cu cel de viață, mai exact cu ideea de viață derulată în parametrii acceptabili, normali, conform unor standarde fiziologice și culturale definite în timp și spațiu. Motto-ul de mai sus este destul de sugestiv pentru acoperirea diferenței între viață și sănătate. Un mod de viață neglijent sau grav afectat de lipsuri și sărăcie este realmente periculos pentru starea de sănătate a indivizilor și societăților umane.
Sănătatea a primit, pe parcursul timpului, o multitudine de definiții mai mult sau mai puțin metaforice, mai mult sau mai puțin funcționale. Parametrii a ceea ce înseamnă sănătos și nesănătos au suferit modificări în funcție de percepțiile culturale ale timpului.
“Sănătatea reprezintă o valoare fundamentală atât pentru individ, cât și pentru societate. Ea constituie premisa principală a îndeplinirii rolurilor sociale de către indivizi și, prin aceasta, o resursă fundamentală a dezvoltării vieții sociale în ansamblul ei.”
Când ne referim la conceptul de sănătate, se produc mental o serie de cuplaje cvasiautomate care generează o serie de interpretări care se referă la sănătate conexată cu lipsa bolii sau cu intervenția (preventivă, curativă sau recuperatorie) a medicului.
Conceptul de sănătate prezintă o definire multicriterială, cele mai frecvente fiind: “bunăstarea funcțională, capacitatea organismului de a se adapta la condițiile variate de viață și muncă, condiția umană care îl face pe individ creativ”.
Făcând referire la Metodologia Scop-Mijloc – viziune triadică, transdisciplinară și postmodernă care ajută la o înțelegere mai bună a vieții și societății actuale”, sănătatea reprezintă scopul și mijlocul existenței umane individuale și sociale, existență numită simplu viață. Conceptul de sănătate este un minunat exemplu de identitate a esențelor celor două dimensiuni umane fundamentale: scopul și mijlocul. Scopul vieții este viața însăși! Mai detaliat spus, scopul vieții este o viață sănătoasă, iar mijlocul de atingere a acestui scop este tot sănătatea și valorile pe care le incumbă. De exemplu, alimentația ca factor sanogen fundamental, este mijlocul de asigurare a sănătații și a vieții. Or, principalul dușman al sănătății oamenilor este proasta alimentație, lipsa igienei alimentare, dar, cel mai grav, producerea și vinderea conștientă a unor alimente aparent gustoase și sănătoase. Indiferent de interesele economice și politice, un lucru este cert: pe măsură ce ne îndepărtăm de natură (și de natural), și natura se îndepartează de noi.
Forumul Mondial care monitorizează starea sănătății în lume și acțiunile de asigurare a unor politici corecte de sănătate se numește Organizația Mondială a Sănătății. Una din principalele acțiuni ale acestei instituții globale o constituie programul mondial “Sănătate pentru toți până în anul 2000” lansat la Alma-Ata în fosta Uniune Sovietică, în anul 1978. Meritul acestui program a fost acela de a privi sănătatea ca pe un drept fundamental al omului, ca un drept la viață demnă.
În contextul social actual, predominant postmodern, OMS a enunțat prima definiție oficială de natură postmodernă a sănătații în anul 1946:
“Sănătatea este acea stare de completă bunăstare sub raport fizic, mental și social, și care nu se reduce la absența bolii sau infirmității. Deținerea celei mai bune stări de sănătate de care este capabilă persoana umană este unul din drepturile fundamentale ale omului”. Astfel, sănătatea nu mai este privită în simplă antiteză cu boala, respectiv, nu mai este definită prin lipsa bolii. Așadar, starea de sănătate poate include și starea de boală, cu consecința că nu vom avea un individ sănătos, ci doar unul mai puțin sănătos și care tinde să devină mai sănătos.
Această filozofie este esențialmente postmodernă nu numai prin apelul la oximoronie, ci și prin viziunea triadică asupra normalitații: bio-psiho-socială. Desigur, o viziune triadică ar putea fi completată și cu triada corp-minte-suflet, apoi cu triada individ-societate-umanitate sau cu triada trecut-prezent-viitor. Triadicitatea este dimensiunea minimă și maximă a tuturor lucrurilor: “trei” asigură economocitate maximă, concomitent cu eficiența maximă în derularea existenței umane. Tridimensionalitatea este cadrul spațial definitoriu pentru existența și înțelegerea umană.
Astfel, pentru prima oară, boala și binele (bunăstarea) definesc, împreună, starea denumită sănătate. Prin aceasta, un om diagnosticat cu o anumită boală nu este neapărat un suferind sau un condamnat la dispariție iminentă. Totodată, includerea stării de bine, (de satisfacție) în definirea sănătății face ca îngrijirea sănătății („health care”) să nu fie o preocupare exclusiv medicală.
Mai mult chiar, studiile arată clar că rolul medicinii în definirea și păstrarea sănătății este unul minor în raport cu ceilalți factori sanogeni. Medicina se ocupă preponderent cu diagnosticarea și tratarea bolilor și mai puțin cu prevenția acestora. Desigur, educația pentru sănătate și promovarea sănătății o fac cel mai bine medicii. Dar prevenirea bolilor are loc, în primul rând, prin educație generală, prin puterea de cumpărare și prin condițiile omenești de muncă, de locuit și de recreare a forței de muncă.
Definirea corectă și clară a sănătății vizează și aspectul operațional al acesteia, respectiv, posibilitatea de măsurare și comparare a indicatorilor stării de sănătate. Numai definirea clară a acestor indicatori face posibilă, ulterior, stabilirea unor obiective pentru perioadele viitoare. Un exemplu de planificare în domeniul sănătății îl constituie obiectivul Uniunii Europene de a reduce până în anul 2020 decalajele existente între actualele state membre cu cca. o treime. În același spirit, eminamente social, ”sănătatea este indisolubil legată de demnitatea umană. Pentru lucrător, ea constituie esența participării la viața socială și politică, dar, în aceeași măsură, este condiția esențială a existenței înseși. Societatea are, deci, obligația de a proteja, de a menține și de a restabili sănătatea tuturor cetățenilor ei și de a instaura condițiile care să le permită o viață sănătoasă.”
Managementul sănătății reprezintă disciplina academică generală care pune accentul primordial pe ideea de sănătate, de prevenție, de asigurare continuă a sănătății , de eficientizare a eforturilor care vizează obținerea unei mai bune stări de sănătate, și care doar în subtext va face trimitere la activitățile preponderent medicale, de recăpătare, fie și parțială, a stării de sănătate. Atingerea acestui ideal numit „o bună sănătate”se obține prin concurența unui larg evantai de factori ce pot fi enumerați începând cu cei de natură politică (stabilirea scopurilor), economică (alegerea și combinarea mijloacelor), etică (adecvarea cât mai bună a scopurilor la mijloace și a mijloacelor la scopuri).
Termenul de “sănătate” are o arie maximă de cuprindere, în timp ce termenul “medical” are o trimitere concretă mai redusă, respectiv ideea de recuperare a sănătății, de înlăturare a bolii sau de prevenire a apariției bolilor. Domeniul medical este intim conexat cu cel de boală, în timp ce domeniul sanitar este intim conexat cu cel de bunăstare (stare de bine), ceea ce, desigur, nu presupune doar lipsa bolii, ci ceva mai mult decât atât. Sănătatea trebuie analizată la nivelul tuturor celor trei paliere fundamentale: micro – adică la nivel de individ și familie; macro – adică la nivel de comunitate locală, națională sau regională și mondo – adică la nivel de umanitate.
Educația pentru sănătate, promovarea sănătății, opțiunea pentru o finanțare cu precădere a prevenției în raport cu terapia, toate acestea pot asigura o stare de sănătate superioară unei situații în care predomină investițiile în acte terapeutice sofisticate.
În condițiile în care conducerea sistemului de sănătate stimulează financiar dimensiunea terapeutică a sănătății este aproape firesc să se ajungă la asemenea raționamente și opțiuni ce țin de politica de sănătate.
Dacă deciziile financiare ar stimula în primul rând prevenția, iar plata personalului terapeutic ar fi conexată cu lipsa de preocupare a personalului din prevenție, atunci este de așteptat ca majoritatea corpului medical să prefere o abordare preventivă înalt apreciată financiar în comparație cu eforturile terapeutice care vor fi, de asemenea, înalt financiar onorate, dar pe seama fondurilor recuperate de la personalul de prevenție care a avut o activitate nesatisfăcătoare.
I.2. Medicina comunitară în sistemul de sănătate
Una din trăsăturile cele mai pregnante ale medicinei actuale este orientarea către preventiv și social. Ca orice știință, medicina are două componente: una teoretică, fundamentală, și alta practică, aplicativă. Deși medicina, ca domeniu al științei, este una singură, sănătatea publică (aplicarea măsurilor de prevenție și combatere a bolilor, formele organizatorice, sistemele de sănătate) variază de la o țară la alta.
S-a constatat, cu evidență, că starea de sănătate a populației nu se îmbunătățește nici pe departe în același ritm cu progresele teoretice ale medicinei. Această situație este cauzată de obstacole redutabile care împiedică aplicarea în practică a importantelor realizări ale tehnicii medicale (obstacole de ordin economic, financiar, politic, financiar, social, cultural etc.). Unul din obiectivele de bază ale sănătății publice este micșorarea, pe cât posibil, a acestui imens decalaj, această problemă constituind dealtfel una dintre direcțiile prioritare ale politicii OMS.
A afirma sănătatea publică, a-i stabili domeniul, a-i delimita granițele constituie o misiune extrem de dificilă. Aceasta, din cauza numeroaselor definiții și puncte de vedere, din cauza domeniului greu sau chiar imposibil de delimitat.
O definiție succintă, dar cuprinzătoare a sănătății publice aparține lui C.F.A. Winslow, care afirma că „sănătatea publică este știința promovării și ocrotirii sănătății, a prevenirii și controlului bolii, prin efortul organizat al comunității”. O definiție asemănătoare a dat și J.J. Hanlon: „Sănătatea publică este știința protejării oamenilor și a sănătății, a protejării și redobândirii sănătății prin efortul organizat al societății”.
Observații deosebit de pertinente face profesorul Marc Gentilini, directorul Institutului de Sănătate Publică și Dezvoltare din Paris, care arată că sănătatea publică, „disciplină fără frontiere”, înglobează toți factorii care condiționează sănătatea și sistemele de sănătate. Ea se dovedește mai mult colectivă decât individuală.
Principalul obiectiv de studiu al științei sănătate publică este reprezentat de studiul stării de sănătate a populației în corelație cu factorii care o determină sau o condiționează (diagnosticul stării de sănătate și determinanții ei). Obiectul de studiu îl constituie comunitatea, grupurile umane.
Scopul sănătății publice îl reprezintă, la nivel populațional, reducerea disconfortului, bolii, incapacității (invalidității, handicapului), decesului prematur. Aceste eforturi sunt susținute prin legi, programe de prevenție și combatere, instituții și servicii de sănătate, educative, precum și prin participarea activă și conștientă a populației înseși.
Îndreptată cu predilecție către acțiune, sănătatea publică intervine nu numai asupra sănătății, ci și asupra factorilor care concură la modificarea ei: elementele mediului natural și social, condițiile de trai și de activitate, procesele de formare școlară și profesională etc. Prin urmare, sănătatea publică este o știință inter- și multidisciplinară. Problemele abordate de ea depășesc domeniul pur tehnic al sănătății, pentru a atinge importante probleme sociale, unde politica sănătății lasă loc politicii, pur și simplu (G. Brucker și D. Fassin).
Elaborarea strategiei și dezvoltării subsistemului sănătății este strâns legattilini, directorul Institutului de Sănătate Publică și Dezvoltare din Paris, care arată că sănătatea publică, „disciplină fără frontiere”, înglobează toți factorii care condiționează sănătatea și sistemele de sănătate. Ea se dovedește mai mult colectivă decât individuală.
Principalul obiectiv de studiu al științei sănătate publică este reprezentat de studiul stării de sănătate a populației în corelație cu factorii care o determină sau o condiționează (diagnosticul stării de sănătate și determinanții ei). Obiectul de studiu îl constituie comunitatea, grupurile umane.
Scopul sănătății publice îl reprezintă, la nivel populațional, reducerea disconfortului, bolii, incapacității (invalidității, handicapului), decesului prematur. Aceste eforturi sunt susținute prin legi, programe de prevenție și combatere, instituții și servicii de sănătate, educative, precum și prin participarea activă și conștientă a populației înseși.
Îndreptată cu predilecție către acțiune, sănătatea publică intervine nu numai asupra sănătății, ci și asupra factorilor care concură la modificarea ei: elementele mediului natural și social, condițiile de trai și de activitate, procesele de formare școlară și profesională etc. Prin urmare, sănătatea publică este o știință inter- și multidisciplinară. Problemele abordate de ea depășesc domeniul pur tehnic al sănătății, pentru a atinge importante probleme sociale, unde politica sănătății lasă loc politicii, pur și simplu (G. Brucker și D. Fassin).
Elaborarea strategiei și dezvoltării subsistemului sănătății este strâns legată de politica generală a reformei economice și sociale, precum și de prioritatea acordată în acest cadru sănătății. Din acest motiv este deosebit de importantă analiza stării de sănătate a comunității și a sistemului de îngrijiri de sănătate.
Sănătatea publică este o disciplină de învățământ medical care se ocupă cu studiul asigurării sănătății populației. Ca știință, ea studiază starea de sănătate a populației și legitățile ei, cerințele populației în ce privește asistența medicală, elaborând sisteme de măsuri medico-sociale și sisteme de acțiune corespunzătoare, menite să asigure ridicarea continuă a nivelului stării de sănătate a comunității.
Posibilitățile și căile de realizare a obiectivelor s-au modificat simțitor de-a lungul timpului, în funcție de dezvoltarea societății, a științei și tehnicii, precum și în raport cu nivelul cunoștințelor despre sănătate și boală, și a relațiilor acestora cu numeroși factori de mediu fizic și social.
Principalul obiectiv al sănătății publice, ca teorie și practică, este asigurarea controlului sănătății și al bolii (morbidității) în populație, prin efortul comun și organizat al întregii comunități. Pentru realizarea acestui obiectiv major este necesară cunoașterea stării de sănătate a populației, a morbidității în colectivități, precum și a factorilor care o determină și o condiționează, în vederea elaborării unor măsuri complexe, medico-socio-economice, care să conducă la apărarea, promovarea și refacerea sănătății populației. Prin metodele și tehnicile de lucru pe care le utilizează, sănătatea publică se ocupă de elaborarea unor soluții optime pentru realizarea, aplicarea și evaluarea planurilor și programelor de sănătate în comunitățile umane.
În scopul realizării acestor obiective, componenții echipei de sănătate publică trebuie să posede numeroase cunoștințe și competențe din diferite domenii:
metodele și tehnicile biostatisticii, ale statisticii sanitare și statisticii epidemiologice;
studiul principalelor stări și fenomene demografice, care sunt în strânsă legătură cu sănătatea populației și cu organizarea/planificarea serviciilor de sănătate (managementul sănătății);
metodele și tehnicile de evaluare a morbidității populației, sub toate formele ei de expresie și a relațiilor de cauzalitate între factorii de risc și îmbolnăvire;
administrarea și organizarea activităților și a serviciilor de asigurare a sănătății comunitare; elementele de conducere (management) a serviciilor de sănătate și a programelor sanitare;
cunoașterea politicilor sanitare și a planificării sanitare, a finanțării și organizării serviciilor de sănătate, a elaborării deciziilor, a evaluării în asistența medicală și socială, a managementului resurselor umane in activitatea de asigurare a sănătății;
cadrul organizatoric al asigurării sănătății și al asistenței medicale în lume și pe plan național, cunoașterea sistemelor de sănătate existente astăzi în lume, cu caracteristicile lor esențiale;
elemente de economica sănătății și de legislație sanitară;
teoria și metodele educației pentru sănătate;
metodologia de elaborare, aplicare și evaluare a programelor de sănătate destinate prevenției și combaterii bolilor cu largă răspândire în populație sau cu implicații socio-economice importante, precum și a programelor de sănătate adresate protecției unor segmente de populație defavorizate sau expuse la acțiunea factorilor cu risc de îmbolnăvire;
studiul influenței factorilor de risc socio-economici și de altă natură asupra stării de sănătate a populației, cu elaborarea unor metode de acțiune adecvate;
aplicarea științelor sociale și comportamentale în domeniul asigurării sănătății (sociologia, psihologia, etica și deontologia, pedagogia, estetica etc.);
cercetarea și elaborarea celor mai bune sisteme și principii de asigurare a sănătății publice în țara noastră, în concordanță cu condițiile existente și cu progresele științelor medicale și ale tehnologiei medicale, elaborarea strategiei sanitare în perioada de tranziție și a principiilor reformei sanitare în România, ținând seama și de tradițiile medicinei românești;
cercetarea consumului medical, farmaceutic și medical al populației, a cerințelor și nevoilor acesteia în ce privește diferitele forme de prestații medicale și sociale, precum și evaluarea eficienței medicale și economice a activității serviciilor de sănătate (analiza cost/beneficiu și cost/eficacitate);
elaborarea celor mai raționale forme organizatorice și metode de lucru ale serviciilor de sănătate preventive și curative (studii epidemiologice descriptive și analitice, depistări de masă, screening-uri populaționale, supravegherea medicală activă a stării de sănătate comunitare prin metoda dispensarizării, anchetele medico-sociale etc.) precum și elaborarea unor programe și planuri sanitare privind prevenția și combaterea unor boli cu largă răspândire sau pentru cunoașterea stării de sănătate a populației.
Progresul sănătății publice, ca știință, se bazează tot mai mult pe punerea în valoare a teoriei sistemice, a gândirii ecologice și a metodelor epidemiologice. Deoarece sănătatea și boala, ca fenomene de masă, nu se pot manifesta decât în ecosistemul uman, care interferează sistemele factorilor mediului natural, social și biologici, definirea, explicarea și ameliorarea stării de sănătate nu pot fi realizate decât în cadrul unei viziuni globale, holistice.
O problemă deosebit de importantă a sănătății publice este cea a monitorizării stării de sănătate și a acțiunilor care se întreprind pentru ameliorarea ei. În acest sens, sistemul informațional sanitar are o importanță deosebită mai ales în luarea deciziilor celor mai adecvate și în elaborarea unor programe de sănătate coerente și eficiente.
Teoria conducerii capătă astăzi o importanță tot mai mare în cadrul sănătății publice și managementului, prin atributele unei conduceri științifice a serviciilor de sănătate: previziunea, organizarea, decizia, coordonarea, controlul și evaluarea.
Pentru interesele imediate și de perspectivă ale asigurării sănătății o importanță deosebită o au programele de sănătate, elaborate la nivel național sau local. Înțeles ca un proces rațional de satisfacere a nevoilor de sănătate în funcție de importanța lor și de resursele disponibile, programul sanitar face apel la procedeele epidemiologice, demografice, matematice, sociologice, economice ș.a. aplicabile în cadrul unei metodologii compuse din etape care se succed într-o anumită ordine bine definită. Elaborarea corectă a unor programe de sănătate presupune existența unor echipe interdisciplinare, care să stăpânească o gamă relativ limitată, dar precisă, de cunoștințe, competențe și atitudini specifice. Antrenarea acestei echipe necesită confruntarea specialiștilor cu situații concrete, pentru validarea programului. Dealtfel, programarea sanitară fiind un proces circular, presupune o permanentă reajustare prin reevaluare. Programul sanitar trebuie astfel formulat încât să permită, periodic, evaluarea eficienței și eficacității sale. El nu poate fi operațional, aplicabil fără formularea clară a obiectivelor sale și fără detalierea resurselor implicate în realizarea lui (materiale, financiare, umane și informaționale). Eficiența unui program de sănătate se evaluează prin raportul cost/beneficiu și cost/eficacitate.
II. Evaluarea stării de sănătate – indicatori principali
II.1. Formele de manifestare a dinamicii populaționale
Demografia este știința care se ocupă cu studiul populației umane: nivelul, structura și caracteristicile populației și de legitățile care guvernează aceste caracteristici.
Studiul demografiei prezintă interes pentru medicina socială deoarece:
obiectul medicinii sociale îl constituie studiul stării de sănătate a populației;
starea de sănătate a populației este influențată de o serie de factori printre care și structura populației pe grupe de vârstă, pe sexe, pe ocupații etc.;
indicatorii utilizați în măsurarea stării de sănătate a populației au la numitor populația sub diferite aspecte (populația de sex masculin sau feminin, populația ocupată etc.);
acțiunile de intervenție care vizează îmbunătățirea stării de sănătate trebuie să aibă în vedere caracteristicile populației;
sursa primară de informații pentru principalele evenimente demografice (nașterea, decesul) este medicul care completează certificatul medical constatator al nașterii sau decesului.
Principalele surse de informații demografice sunt:
recensământul populației, care reprezintă înregistrare globală a întregii populații;
statistica stării civile (aparținând de primării) – înregistrarea nașterilor, deceselor, căsătoriilor etc.;
birourile de evidență a populației (aparținând de Poliție) – înregistrează veniții și plecații dintr-o anumită zonă;
anchetele demografice, care încearcă să surprindă elemente de structură și dinamică a populației; ele completează informațiile obținute prin metodele anterioare.
Demografia operează cu trei noțiuni fundamentale:
Evenimentul demografic = cazul observat purtător de informații demografice (născutul viu, născutul mort, decedatul etc.);
Fenomenul demografic = ansamblul evenimentelor demografice care apar într-o populație, într-o anumită perioadă de timp (natalitatea, mortinatalitatea, mortalitatea etc.);
Indicatorul demografic = raportul care măsoară aceste fenomene.
Din punct de vedere al demografilor și al intereselor medicinii sociale, fenomenele demografice ar putea fi studiate sub raportul staticii și al dinamicii. Statica populației studiază numărul și structura populației; dinamica descrie mișcarea populației și are două componente: mecanică, ce se referă la mișcarea generată de factori economici, sociali, politici – mobilitatea socio-profesională și migrația (imigrația și emigrația); naturală (reproducția populației).
II.1.1. Statica populației
Numărul populației poate fi cunoscut prin:
recensământ – este o înregistrare globală, transversală, care se face la un moment dat, înregistrându-se întreaga populație cu principalele caracteristici;
actualizarea datelor recensământului prin date suplimentare ce provin de la starea civilă (născuți vii și decese), operație care se face în fiecare an;
estimarea numărului prin interpolarea rezultatelor între două recensăminte sau prin extrapolarea rezultatelor ultimului recensământ.
Densitatea populației reprezintă numărul de locuitori pe km2. Dacă numărul de locuitori se împarte la întreg teritoriul, inclusiv zonele nelocuibile, se obține densitatea generală, iar dacă se scad din acest teritoriu locurile nelocuibile, lacurile, deșerturile, munții foarte înalți etc. se obține densitatea specifică sau fiziologică.
Dispersia populației reprezintă gradul de împrăștiere a populației în colectivități constituite (comune, orașe).
Numărul, densitatea și dispersia influențează simțitor capacitatea, profilul și structura serviciilor de sănătate, asigurarea și necesarul de personal medico-sanitar, accesibilitatea la asistență medicală, operativitatea asistenței medicale de urgență, costul îngrijirilor medicale și randamentul activității personalului medico-sanitar.
Structura populației
a) Structura populației pe medii
Repartiția populației pe medii depinde de structura economică a unei țări și de politica de dezvoltare economică a țării respective. Mediul de viață își pune amprenta asupra modelului de morbiditate și de mortalitate precum și asupra structurii serviciilor de sănătate, organizarea asistenței medicale fiind diferită la sat și la oraș.
b) Structura populației pe sexe
În general există o egalitate între numărul populației de sex masculin și numărul populației de sex feminin. La naștere, raportul este în favoarea sexului masculin. În timp acest raport se schimbă în favoarea sexului feminin, în jurul vârstei de 35 de ani, ca urmare a supramortalității masculine. Structura pe sexe este diferită în mediul urban de mediul rural și prezintă interes în cunoașterea riscurilor și a frecvenței bolilor la populația masculină față de cea feminină.
c) Structura populației pe grupe de vârstă
Măsurarea și descrierea structurii populației pe grupe de vârstă prezintă interes pentru sistemul de sănătate deoarece tabloul morbidității și al mortalității diferă de la o grupă de vârstă la alta.
d) Structura social-economică a populației
Întreaga populație este consumatoare de bunuri, dar numai o parte a acesteia este și producătoare, prin care se obțin venituri.
Populația activă este acel segment din populația unui teritoriu ocupată în producția socială. Ea este constituită din persoane care au o ocupație aducătoare de venituri și care se întrețin din venitul ocupației lor. Această populație este formată în cea mai mare parte din adulți. Din populația pasivă fac parte persoanele întreținute de adulții din familie, de organizații de stat sau comunitare. Ea este reprezentată, cu unele excepții, de copii și vârstnici. O proporție ridicată a populației pasive în cadrul populației constituie un aspect demografic nefavorabil, deoarece mărește sarcinile populației active, aducătoare de venituri.
II.1.2. Dinamica populației
Mișcarea naturală a populației sau reproducerea populației reprezintă domeniul central al demografiei și care prezintă un mare interes pentru medic.
Reproducerea populației este fenomenul reînnoire permanentă a populației datorită intrării unei generații noi în fiecare an în populație și a ieșirii, în medie, a unei generații prin deces. Deci, reproducerea populației prezintă două componente: natalitatea și mortalitatea. În sens restrâns, prin reproducerea unei populații se înțelege natalitatea și fertilitatea.
În continuare sunt prezentate definițiile evenimentelor demografice și ale unor noțiuni utilizate în studiul natalității și al fertilității.
Născutul viu – este produsul de concepție expulzat sau extras complet din corpul mamei, indiferent de durata sarcinii din care acesta provine și care prezintă un semn de viață: respirație, activitate cardiacă, pulsații ale cordonului ombilical sau contracția unui mușchi voluntar, fie că placenta a fost eliminată sau nu, iar cordonul ombilical a fost secționat sau nu. Vârsta sarcinii, greutatea fătului sau oricare alt criteriu de viabilitate sunt ignorate în mod deliberat de definiție în scopul evitării unor variații de interpretare.
Născutul mort – este produsul de concepție ce provine dintr-o sarcină de peste 28 de săptămâni și care după separarea completă de corpul matern nu manifestă nici un semn de viață. Determinarea duratei sarcinii este adesea dificilă. Se preferă drept criteriu o informație indirectă, cum este greutatea fătului de peste 1000 de grame și o lungime de peste 35 cm.
Avortul – este produsul de concepție care provine dintr-o sarcină cu o durată mai mică de 28 de săptămâni și care după extragerea completă din corpul matern nu manifestă nici un semn de viață. Din același motiv ca mai sus, se poate utiliza drept criteriu o greutate mai mică de 1000 de grame și o lungime mai mică de 35 cm.
Produsul de concepție – este rezultatul fecundării unui ovul de către un spermatozoid, care a parcurs perioada de gestație și care se soldează prin naștere sau avort.
Nașterea – este evenimentul expulzării unui produs de concepție după o perioadă a sarcinii mai mare de 28 de săptămâni. Numărul nașterilor nu coincide în mod necesar cu numărul născuților vii, deoarece există pe de o parte posibilitatea unor nașteri multiple și pe de altă parte riscul apariției născuților morți.
Rangul nașterii – exprimă a câta naștere (vie sau nu) a mamei este cea în cauză.
Rangul născutului – exprimă al câtelea născut viu sau mort este născutul considerat în suita celor pe care l-a născut mama.
Intervalul protegenezic – este durata medie dintre căsătorie și nașterea primului copil.
Intervalele intergenezice – sunt duratele medii care separă într-o populație nașterile de rang succesiv (durata medie între prima și a doua naștere, a doua și a treia, ș.a.m.d.).
II.1.2.1. Natalitatea
Natalitatea reprezintă fenomenul demografic al frecvenței născuților vii într-o populație. Sub aspect statistic, natalitatea se măsoară cu rata brută de natalitate: aceasta reprezintă raportul între numărul de născuți vii și numărul mediu de locuitori ai perioadei respective, exprimat la ‰ de locuitori.
n=N/P*1000, în care: n = rata brută de natalitate;
N = numărul de născuți vii;
P = numărul mediu de locuitori ai perioadei studiate.
Deși nu se menționează perioada de timp la care se referă indicatorul, acesta este de un an, iar numărul de locuitori este fie numărul mediu anual, fie numărul de locuitori la mijlocul anului calendaristic, deoarece grație mișcării demografice există în tot cursul anului variații ale efectivelor.
II.1.2.2. Fertilitatea
Evoluția populației depinde de modificarea fertilității, adică de numărul de copii născuți vii ce revin la 1000 de femei de vârstă fertilă (15-49 de ani).
În evoluția fertilității există două modalități de abordare:
transversală: analiza fertilității într-un an calendaristic;
longitudinală: prospectiv sau retrospectiv.
În analiza transversală a fertilității se calculează următorii indicatori:
a) Rata generală a fertilității
fg = Număr copii născuți vii *1000 / Număr femei în vârstă de 15-49 ani
b) Rata specifică pe vârste a fertilității
fx = Număr copii născuți vii de femei de vârstă X *1000 / Număr femei de vârstă X
II.1.2.3. Mortalitatea
Un al doilea capitol al mișcării naturale a populației este reprezentat de fenomenul de masă al mortalității, care determină descreșterea volumului acesteia.
a) Mortalitatea generală măsoară frecvența, nivelul deceselor care au loc în cadrul unei populații. Indicele de mortalitate generală se calculează prin raportarea numărului deceselor totale (generale) înregistrate într-un an calendaristic, la numărul de locuitori.
Mt = Nr. total decese / Nr. locuitori *1000
Mortalitatea generală reprezintă elementul cel mai stabil, cel mai constant al mișcării naturale a populației. Documentul primar al sistemului informațional pe baza căruia se studiază mortalitatea este certificatul medical constatator al morții. În mod obligatoriu se completează cauza decesului, deoarece se codifică și se ia în considerație la studiul mortalității pe cauze medicale de deces.
b) Mortalitatea specifică pe sexe se calculează după următoarea formulă:
Decese sex masculin (feminin) / Populația sex masculin (feminin) * 1000
În general, mortalitatea este mai mare, la toate vârstele, la sexul masculin, diferența dintre cele două sexe tinzând să se amplifice. Fenomenul este cauzat atât de factori genetici, cât și de influența războaielor, accidentelor de muncă, tabagismului, alcoolismului etc., mai frecvente la sexul masculin.
c) Mortalitatea specifică pe vârste (grupe de vârstă)
Frecvența și cauzele mortalității diferă simțitor de la o vârstă la alta. Indicele de mortalitate specifică pe vârste este reprezentat de proporția deceselor persoanelor din grupa de vârstă respectivă, față de populația din grupa de vârstă respectivă. Exemplu: mortalitatea specifică a grupei de vârstă 60-64 ani:
Nr. decese persoane 60-64 ani / populația 60-64 ani * 1000
Mortalitatea este ridicată la copiii sub un an, după care scade brusc, menținându-se foarte scăzută până la 20 de ani; apoi ea crește ușor, pentru ca după vârsta de 50 de ani creșterea să fie intensă.
d) Letalitatea specifică pe vârste
Un alt indicator de mortalitate este letalitatea specifică pe vârste, un indice de structură. El reprezintă proporția procentuală a deceselor dintr-o anumită grupă de vârstă față de totalul deceselor. Exp: letalitatea specifică grupei de vârstă 60-64 ani:
Nr. decese 60-64 ani / Nr. total decese * 100
e) Mortalitatea specifică pe cauze de deces
Indicele de mortalitate specifică printr-o boală (clasă de boli) se calculează :
Nr. decese prin boala X / Nr. populației * 100000
De asemenea, în studiul deceselor pe cauze medicale se mai utilizează frecvent indicele de letalitate pe cauze:
Nr. decese prin boala X / Nr. total decese * 100
Acest din urmă indice arată ponderea deceselor printr-o anumită boală (grupă de boli), față de totalul deceselor. Totalizând indicii de letalitate prin toate cauzele de deces se obține structura mortalității pe cauze.
f) Indicele de fatalitate pe cauze reprezintă proporția deceselor de o anumită boală, față de totalul celor care s-au îmbolnăvit de boala respectivă.
Nr. decese prin boala X / Nr. cazuri noi de boală X * 100
g) Durata medie a vieții
Cea mai elocventă apreciere a nivelului mortalității o oferă durata medie a vieții (speranța de viață la naștere), care reflectă cu fidelitate regimul de mortalitate pe vârste, eliminând influența perturbatoare a structurii pe vârste diferite de la o comunitate la alta și permițând o comparație corectă a nivelului real al mortalității acestora.
Durata medie a vieții este un indicator probabilistic, calculat pe baza tabelei de mortalitate. El reprezintă numărul mediu de ani pe care i-ar avea de trăit o persoană dintr-o anumită generație, în ipoteza că de-a lungul vieții, de la o vârstă la alta, nivelul mortalității ar fi cel înregistrat, concret, în populația respectivă, în anul întocmirii tabelei de mortalitate. Prin urmare, indicii de mortalitate pe vârste înregistrați (real) într-un anumit an calendaristic se transpun într-o viziune longitudinală, ipotetică.
h) Excedentul (sporul) natural al populației este diferența dintre indicele de natalitate și indicele de mortalitate generală. Când cunoaștem numai valorile brute (datele absolute), formula de calcul este:
(Născuți vii – Decese generale) / Nr. populației * 1000
În cazurile în care valoarea indicelui este pozitivă înseamnă că populația este în creștere. Dacă situația este contrară, se vorbește despre un deficit natural al populației, ceea ce înseamnă scăderea numărului de locuitori.
Indicele sporului (deficitului) natural arată proporția creșterii (scăderii) populației ca urmare a mișcării ei naturale (nașteri și decese). Ea mai poate fi influențată prin mișcarea migratorie (mecanică).
i) Mortalitatea infantilă este un indicator sintetic, reprezentând proporția deceselor sub un an raportate la numărul de născuți vii din aceeași perioadă.
Nr. decese sub un an / Nr. născuți vii * 1000
Indicele mortalității infantile depinde de nivelul de trai, de calitatea vieții și a asistenței medicale, de nivelul cultural-sanitar al populației.
Decesele din primul an de viață se raportează foarte inegal pe grupe de vârstă. Din această cauză, s-a recurs la o grupare specială a mortalității infantile care împarte decesele sub un an în trei categorii de vârstă: mortalitatea precoce (0-6 zile), mortalitatea neonatală (7-29 zile) și mortalitatea postneonatală (1-11 luni).
j) Mortalitatea primei copilării
În țările cu un nivel scăzut al stării de sănătate, mortalitatea grupei de vârstă 1-4 ani este ridicată. Ea trebuie studiată și analizată în scopul prevenirii și combaterii ei. Mortalitatea primei copilării se calculează conform formulei:
Nr. decese 1-4 ani / Nr. copii 1-4 ani * 1000
k) Mortinatalitatea reprezintă proporția născuților morți raportați la total născuți:
Nr. născuți morți / (Nr. născuți vii + Nr. născuți morți) * 1000
Principalele cauze de mortinatalitate sunt reprezentate de anomaliile placentei și ale cordonului, malformații congenitale ale fătului, bolile mamei în cursul sarcinii și nașterii, traumatisme obstetricale etc.
l) Mortalitatea maternă reprezintă numărul de decese ale femeilor survenite în timpul și din cauza sarcinii, nașterii și lehuziei, raportat la 1000 de născuți vii.
III. Perspectivele îmbunătățirii stării de sănătate a populației
III.1. Direcții prioritare de dezvoltare a prevenției
Treptele profilaxiei, care corespund celor patru sectoare ale medicinii de astăzi, sunt următoarele: prevenția primordială, prevenția primară, care structurează medicina omului sănătos prevenția secundară și prevenția terțiară, care corespunde medicinii curative și de recuperare.
Lumea este mai sănătoasă decât oricând, cu o creștere a speranței de viață la nivel mondial cu 30 de ani în ultimii 100 de ani. Creșterea dramatică a speranței de viață care a fost observată în ultimul secol atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, poate fi atribuită în principal îmbunătățirii practicilor preventive și nu atât progreselor medicinei clinice. S-a estimat că majoritatea creșterii speranței de viață s-a datorat preveției.
Medicina omului sănătos reprezintă deocamdată doar un concept teoretic, un deziderat, cu prea puțin suport practic, deci cu prea puține mijloace și servicii specializate pentru realizarea concretă. Sensul ei este mult mai larg decât al celorlalte trepte ale prevenției, mai profund și mai uman, urmărind dezvoltarea aptitudinilor particulare ale ființei umane, privită în multitudinea fațetelor ei bio-psihologice și socio-culturale, potrivit definiției elaborată de OMS. Ea urmărește promovarea și întărirea sănătății, asigurarea unei dezvoltări armonioase bio-psiho-sociale a omului, promovarea factorilor sanogenetici prin mijloace fiziologice, specifice naturii, esenței umane. Realizarea acestui deziderat nu se obține doar prin intervenția medicinei, ci, practic, a întregii societăți.
Prevenția primară reprezintă prevenirea aparițiilor bolilor prin creșterea rezistenței specifice și nespecifice a organismului și combaterea factorilor de risc. Ea corespunde, pe plan practic, medicinei preventive. Exemple: fluorizarea apei pentru prevenirea cariei dentare, imunizările preventive (vaccinările), sterilizarea purtătorilor sănătoși de streptococ hemolitic, administrarea iodurii de potasiu în zonele gușogene la copii și gravide, protecția mediului ambiant etc.
Prevenția secundară este reprezentată de măsurile care se iau după apariția bolii, deci în cazul eșecului sau neaplicării măsurilor de prevenție primară. În aceste cazuri nu se abandonează conduita preventivă, ci se instituie măsuri de depistare activă și precoce a bolilor deja instalate și de tratament timpuriu al acestora, pentru evitarea complicațiilor, recidivelor, sechelelor și cronicizării, iar – în final – a stării de invaliditate. Ea corespunde medicinei clinice (curativo-profilactice).
Prevenția terțiară constituie măsurile de recuperare, de reabilitare biologică, familială, socială și profesională a bolnavului cronic, sechelar și a invalidului. Ea corespunde pe plan aplicativ medicinei de recuperare, care continuă conduita preventivă chiar și în stadiile tardive de evoluție ale bolii sau infirmității. Exemplu: recuperarea chiar parțială a unui deficient motor, a unui bolnav cardiovascular etc., care pot fi încadrați în munci conform capacității lor restante. Evident, acțiunea de recuperare presupune îmbinarea măsurilor medicale cu cele de ordin social și cu suportul de ordin psihologic al invalidului.
Prin urmare, toate intervențiile medicinei sunt astăzi abordate într-o viziune preventivă. Rezultatele și eficiența acestora depind însă de momentul în care se intervine în „cariera sănătății”. Această intervenție –care oricât de tardivă încă mai poate preveni unele fenomene negative ulterioare- are însă o eficiență și o eficacitate cu atât mai mare cu cât se intervine mai devreme, deci pe o treaptă mai precoce a prevenției.
Un alt punct de vedere în această problemă aparține profesorului olandez Van den Grinten, care consideră strategiile preventive, în ordinea lor cronologică, în felul următor:
1. Promovarea sănătății: ceea ce presupune informarea generală a populației;
2. Protecția împotriva bolilor: cu informare specifică a publicului privind diverse afecțiuni;
3. Prevenirea îmbolnăvirilor: care cuprinde programe prevenționale adresate anumitor grupe de risc;
4. Tratamentul bolilor: cu investițiile aferente, consacrate spitalelor, policlinicilor, dispensarelor, pregătirii medicilor specialiști, a generaliștilor, a personalului mediu sanitar;
5. Recuperarea: reabilitarea profesională și socială a invalizilor ;
6. Îngrijirea bolnavilor cronici, invalizilor și a bătrânilor.
III.2. Strategii medico – sanitare
Strategiile de îmbunătățire a stării de sănătate a populației din România trebuie să țină cont de numeroși factori care se intercondiționează și a căror rezultantă trebuie să aibă un impact pozitiv asupra calității vieții.
Elementele esențiale ale asigurării și menținerii sănătății:
Disciplina muncii, cultivarea performanței, obținerea de satisfacții profesionale;
Știința petrecerii timpului liber, cu posedarea mijloacelor de relaxare;
Alimentația cumpătată și echilibrată în principii alimentare, cu predominanța produselor alimentare;
Călirea organismului prin factori naturali, pentru menținerea condiției fizice;
Locuință igienică și familie închegată;
Comportament social și ecologic corespunzător (autoevaluarea posibilităților, înțelegerea nevoilor semenilor, evitarea poluării);
Receptivitate și consecvență față de tropisme axiologice și morale;
Cultură sanitară și evaluarea factorilor de risc (supraalimentație, sedentarism, tutun, alcool);
Control periodic preventiv al stării de sănătate, cu respectarea prescripțiilor;
Cunoașterea de sine și autoeducația.
III.3. Diagnoză și tendințele de evoluție a serviciilor de sănătatea
În societatea actuală starea de sănătate devine un indicator major al calitații vieții. Complexitatea factorilor, mecanismelor și relațiilor care se stabilesc între toate componentele sistemului social au un răsunet asupra determinanților stării de sănătate.
a. Tendințele factorilor care influiențează starea de sănătate a populației:
Creșterea mai lentă a duratei medii a vieții și procesului de accelerare a creșterii și dezvoltării fizice a copiilor și adolescenților față de ultimele decenii;
Limitarea dimensiunii familiei, planificarea familială și creșterea ponderii vârstnicilor în structura populației (fenomenul de îmbătrânire demografică);
Accentuarea fenomenului de urbanizare și industrializare, prin concentrarea populației în centre industriale și industrial-agrare;
Creșterea ponderii populației active ocupată în sectorul secundar și terțiar (de servicii) al economiei și a ocupării femeii în activitatea socio-economică;
Creșterea și dezvoltarea mecanizării, automatizării și cibernetizării proceselor de muncă, creșterea numerică și cantitativă a substanțelor chimice în agricultură, industrie și alimentație, precum și tendința de creștere a nivelului de poluare a mediului ambiant;
Creșterea mobilității teritoriale și profesionale a populației;
Creșterea nevoilor de adaptare a omului la exigențele modificărilor condițiilor și a stilului de viață și de activitate și, ca urmare, a nevoilor de cunoaștere (prin cercetări fundamentale) a tulburărilor produse în organismul uman, cu organizarea adecvată a depistării și rezolvării precoce a îmbolnăvirilor;
Creșterea numărului și a agresivității factorilor cauzali și de risc și modul de viață și de muncă al populației;
Reducerea frecvenței și a gravității unor boli infecțioase și parazitare și creșterea frecvenței și gravității bolilor cronice și degenerative, a urgențelor medico-chirurgicale, precum și menținerea la un nivel ridicat al bolilor buco-dentare;
Cuprinderea amplă a copiilor și tinerilor în instrucția preșcolară, școlară și universitară, cu includerea (în aceasta) a instrucției sanitare;
Dezvoltarea preocupărilor administrației publice locale pentru asigurarea sănătății populației;
Dezvoltarea tendinței de integrare a serviciilor de sănătate în social și preventiv, cu creșterea ponderii activităților medicale în familie și în comunitate;
Adaptarea continuă a pregătirii și formării personalului medico-sanitar la nevoile de îngrijiri medicale ale populației.
b. Principalele tendințe de evoluție a serviciilor de sănătate:
Importanța crescândă acordată profilaxiei, măsurilor preventive cu caracter medico-social;
Integrarea acțiunilor preventive cu cele curente;
Promovarea sănătății mintale, inclusiv dezvoltarea psihologiei medicale;
Interesul crescând acordat îngrijirilor ambulatorii, extraspitalicești;
Creșterea importanței metodelor moderne, științifice de conducere a serviciilor de sănătate (managementul sănătății);
Perfecționarea formării și pregătirii universitare și postuniversitare a personalului medical;
Fiecare țară are propria ei politică sanitară, ca expresie a sistemului socio-politic, a nivelului de dezvoltare materială și spirituală, a tradițiilor și obiceiurilor.
c. Fenomenele socio-economice și cultural-sanitare cu influiență asupra sănătății și serviciilor de sănătate:
Creșterea continuă a consumului medical al populației și a costului asistenței și îngrijirilor medicale;
Finanțarea cheltuielilor pentru sănătate din partea unor organisme guvernamentale și nonguvernamentale;
Subordonarea orientării acțiunilor de sănătate rațiunilor dezvoltării economice;
Fenomenul de îmbătrânire demografică a populației;
Mișcarea populației, migrarea intensă pe plan național și internațional;
Intensificarea circulației rutiere, feroviare și aeriene;
Modificări calitative și cantitative în modul de alimentație a populației;
Poluarea mediului ambiant și un mod de viață alert, stresant;
O tendință de ignorare, de minimalizare a principiilor eticii și deontologiei medicale tradiționale, hipocratice;
O puternică efervescență socială, prin trecerea bruscă de la totalitarism la o societate democratică, însoțită de intense schimbări pe plan economic, social, financiar, juridic, demografic, moral etc.
PARTEA PERSONALĂ
IV. Analiza principalilor indicatori ai stării de sănătate în județul Buzău și în România
IV.1. Structura populației în județul Buzău
Situat în zona de sud-est a țării, județul Buzău se întinde pe o suprafață de 6100 km², din care aproximativ 50 % este zona de deal și de munte și 50% câmpie.
Județul Buzău are 4 orașe și 84 comunități rurale. Serviciile de sănătate sunt organizate în 8 zone, fiecare zonă fiind coordonată de o unitate sanitară cu paturi, a cărei activitate este integrată cu celelalte forme de asistență medicală din zonă.
a. Repartiția populației pe zone și mediile de viață
Repartiția populației pe medii depinde de structura socio-economică a regiunii respective. Mediul de viață își pune amprenta asupra modelului de morbiditate și de mortalitate precum și asupra structurii serviciilor de sănătate, organizarea asistenței medicale.
Județul Buzău prezintă în total 496479 de locuitori având o pondere mai mare în mediul rural, de 61.30 % față de mediul urban cu o pondere de 38.71 %. (tabel nr.1și fig.nr.1)
Tabel 1. Repartiția și ponderea populației pe zone și medii în județul Buzău în anul 2003
Fig. 1. Repartiția și ponderea populației pe zone și mediile de viață în județul Buzău în anul 2003
b. Repartiția populației pe sexe în județul Buzău și România în anul 2002
La naștere, raportul este în favoarea sexului masculin. În timp acest raport se schimbă în favoarea sexului feminin, în jurul vârstei de 35 de ani, ca urmare a supramortalității masculine. Structura pe sexe este diferită în mediul urban de mediul rural. Structura pe sexe prezintă interes în cunoașterea riscurilor și a frecvenței bolilor la populația masculină față de cea feminină.
Tabel 2. Repartiția populației pe sexe în județul Buzău și în România în anul 2002
Atât în România, cât și în județul Buzău, ponderea cea mai mare o reprezintă populația de sex feminin, astfel, în România populația de sex feminin prezintă o pondere de 51.2 %, iar în județul Buzău 51.1 %. (tabel nr. 2)
În județul Buzău: populația feminină este mai mare ca cea masculină cu o valoare de 12224 (cu 4.7 %); în cadrul populației feminine, ponderea cea mai mare o are populația cu vârsta cuprinsă între 20-24 ani, cu o valoare de 18094 în anul 2002, ceea ce reprezintă un procent de 7 % din toată populația feminină.
c. Evoluția numărului de locuitori în perioada 1995-2002 în județul Buzău a înregistrat următoarea configurație:
Pe parcursul celor 8 ani analizați, populația județului Buzău a scăzut cu 12689 locuitori (2.4 %). Această scădere este datorată atât sporului natural negativ, cât și fenomenului de migrare a populației. (tabel nr. 3 și fig nr. 2)
Măsurarea și descrierea structurii populației pe grupe de vârstă prezintă interes pentru sistemul de sănătate deoarece tabloul morbidității și al mortalității diferă de la o grupă de vârstă la alta.
Tabel 3. Evoluția nr. de locuitori ai județului Buzău în perioada 1995-2002
Fig. 2. Evoluția numărului de locuitori ai județului Buzău în perioada 1995-2002
d. Repartiția populației județului Buzău pe grupe de vârstă
Măsurarea și descrierea structurii populației pe grupe de vârstă prezintă interes pentru sistemul de sănătate deoarece tabloul morbidității și al mortalității diferă de la o grupă de vârstă la alta.
Repartiția populației județului Buzău pe grupe de vârstă prezintă următoarele aspecte: ponderea cea mai mare de 8 % o prezintă populația cu vârsta cuprinsă între 30-34 ani, iar ponderea cea mai mică de 1 % o prezintă populația cu vârsta cuprinsă între 0-1 an și peste 85 ani.
Fig. 3. Repartiția populației județului Buzău pe grupe de vârstă în anul 2002
IV.2. Natalitatea
Natalitatea reprezintă fenomenul demografic al frecvenței născuților vii într-o populație. Sub aspect statistic, natalitatea se măsoară ca rata brută de natalitate (raportul între numărul de născuți vii și numărul mediu de locuitori ai perioadei respective, exprimat la ‰ de locuitori).
Tabel 4. Rata brută a natalității (la ‰ de locuitori) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Fig. 4. Rata brută a natalității ( la ‰ de locuitori) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Rata brută a natalității în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002 prezintă următoarele aspecte: a înregistrat valoarea minimă în România și în județul Buzău în același an – 2002.
În România: atinge valoarea maximă (10.5) în anii 1997, 1998 și 2000, valoarea minimă (9.7) în anul 2002; a scăzut în perioada 1995-2002 cu o valoare de 0.7 la ‰ de locuitori (6.7 %).
În județul Buzău: atinge valoarea maximă (10.8) în anul 1995, valoarea minimă (9.2) în anul 2002; a scăzut în perioada 1995-2002 cu 1.6 (la ‰ de locuitori) – (14.8 %).
IV.3. Fertilitatea
Evoluția populației depinde de modificarea fertilității, adică de numărul de copii născuți vii ce revin la 1000 de femei de vârstă fertilă (15-49 de ani). Variația potențialului reproductiv cu vârsta, ca și măsurile de planificare a numărului de descendenți și a perioadei lor de apariție de către familie, fac ca indicii de fertilitate specifică să difere puternic.
Rata generală a fertilității (la ‰ de femei de vârstă fertilă) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002 prezintă următoarele aspecte :
atinge valoarea maximă in același an – 1995, atât în România (41.1), cât și în județul Buzău (45.6), iar valoarea minimă în același an – 2002, atât în România (37.6), cât și în județul Buzău (38.2) ; scade în perioada 1995-2002 cu 3.5 (8.5 %) în România și cu 7.4 (16.2 %) în județul Buzău. (tabel nr.5, fig. nr. 5)
Tabel 5. Rata generală a fertilității (la ‰ de femei de vârstă fertilă) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Fig. 5. Rata generală a fertilității (la ‰ de femei de vârstă fertilă) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
IV.4. Rata avorturilor
Alături de măsurile de planificare familială, și rata avorturilor influențează indicatorii specifici ai asistenței mamei și copilului:
Rata avorturilor se calculează ca raport între numărul de avorturi înregistrate la ‰ de născuți vii.
Tabelul 6. Rata avorturilor (număr avorturi la 0/00 născuți vii) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Fig. 6. Rata avorturilor (număr avorturi la 0/00 născuți vii) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Atât în județul Buzău, cât și la nivelul întregii țări, rata avorturilor prezintă o evoluție similară: atinge valorile de maxim în același an 1995, atât în România (2124.9), cât și în județul Buzău (1377.6).
În România a scăzut treptat din 1995 până în 2000 când a atins valoarea minimă (1099.5), cu 1025.4 (48.2 %), după care, timp de 2 ani, până în anul 2002, a crescut cu 76.6 (6.5 %).
În județul Buzău a scăzut din 1995 până în 2000, după care a crescut până în 2001 cu 604.9 (51 %), apoi a continuat să scadă până în anul 2002 cu 17.8 (1.5 %).
IV.5. Sporul natural
Un alt indicator al dinamicii stării de sănătate este sporul natural, care reprezintă diferența dintre indicele de natalitate și indicele de mortalitate generală. Indicele sporului (deficitului) natural arată proporția creșterii (scăderii) populației ca urmare a mișcării ei naturale (nașteri și decese). Ea mai poate fi influențată prin mișcarea migratorie (mecanică).
Sporul natural (la 0/00 de locuitori) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002: prezintă evoluții similare și se păstrează negative din 1995 până în 2002.
În România – atinge maximul (0.9) în anul 2000, iar minimul (- 2.5) în 1996; scade în perioada 1995-2002 cu 1.1 (40.7 %).
În județul Buzău – atinge maximul (- 1.9) în anul 1995, iar minimul (-4.2) în 1996; scade în perioada 1995-2002 cu 2.6 (57,7 %).
Tabelul 7. Sporul natural ( la 0/00 de locuitori) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Fig. 7. Sporul natural( la 0/00 de locuitori) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
IV.6. Mortalitatea
Un indicator major al mișcării naturale a populației este reprezentat de fenomenul de masă al mortalității. În general, mortalitatea este mai mare, la toate vârstele, la sexul masculin, diferența dintre cele două sexe tinzând să se amplifice. Fenomenul este cauzat atât de factori genetici, cât și de influența războaielor, accidentelor de muncă, tabagismului, alcoolismului etc., mai frecvente la sexul masculin
IV.6.1. Mortalitatea generală
Mortalitatea generală măsoară frecvența, nivelul deceselor care au loc în cadrul unei populații. Indicele de mortalitate generală se calculează prin raportarea numărului deceselor totale (generale) înregistrate într-un an calendaristic, la numărul de locuitori. Mortalitatea generală reprezintă elementul cel mai stabil, cel mai constant al mișcării naturale a populației.
Analiza acestui indicator în județul Buzau și în România a demonstrat următoarele: prezintă evoluții asemănătoare în perioada 1995-2002: crește atât în România cu 0.4 (3.2 %), cât și în județul Buzău cu 0.9 (6.6 %); atinge valorile de maxim în același an – 1996, atât în România (12.7), cât și în județul Buzău (14.2); atinge valorile de minim în același an – 1996, atât în România (11.4), cât și în județul Buzău (12.3).
Tabel 8. Rata brută a mortalității ( la 0/00 de locuitori) ) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Fig. 8. Rata brută a mortalității ( la 0/00 de locuitori) ) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
IV.6.2. Mortalitatea pe grupe de afecțiuni
Mortalitatea pe grupe de afecțiuni arată ponderea deceselor printr-o anumită boală (grupă de boli), față de totalul deceselor. Totalizând indicii de letalitate prin toate cauzele de deces se obține structura mortalității pe cauze. Frecvența și cauzele mortalității diferă simțitor de la o vârstă la alta. Indicele de mortalitate specifică pe grupe de boli este reprezentat de proporția deceselor persoanelor cu boala respectivă, față de populația de referință.
În județul Buzău acest indicator circumscrie o arie caracteristică ce cunoaște o continuă transformare în raport cu transformările din sectorul medical.
Tabel 9. Indicii mortalității brute și standardizate pe primele 5 grupe de cauze medicale de moarte în județul Buzău și în România, în anul 2002 (decedați pe cauze la 100000 locuitori)
Fig. 9. Indicii mortalității brute și standardizate pe primele 5 grupe de cauze medicale de moarte în județul Buzău și în România, în anul 2002 (decedați pe cauze la 100000 locuitori)
Valorile mortalității standardizate pe județ se vor lua în considerare pentru compararea nivelelor de mortalitate interjudețene.
Indicii mortalității brute și standardizate pe primele 5 grupe de cauze medicale de moarte în județul Buzău și în România, în anul 2002 prezintă aspectele: este mai mică în România având drept cauze bolile aparatului circulator (362.1 – 32.1 %), ale aparatului respirator (12.7 – 14.7 %) și digestiv (66.4 -47.3) față de rata mortalității brute înregistrate în județul Buzău, având aceleași cauze; este mai mică în județul Buzău, din cauzele tumorilor (5.1 – 2.5 %) și accidentelor (1.2 – 1.8 %).
IV.6.3. Mortalitatea infantilă
Este un indicator sintetic, reprezentând proporția deceselor sub un an raportate la numărul de născuți vii din aceeași perioadă. Indicele mortalității infantile depinde de nivelul de trai, de calitatea vieții și a asistenței medicale, de nivelul cultural-sanitar al populației.
Tabel 10. Rata mortalității infantile (la ‰ născuți vii) în județul Buzău și în România, în perioada 1995-2002
Fig. 10. Rata mortalității infantile (la ‰ născuți vii)
în județul Buzău și în România, în perioada 1995-2002
Analiza acestui indicator arată următoarele aspecte:
În România: atinge valoarea maximă (22.3) în anul 1996; atinge valoarea minimă (17.3) în anul 2002; prezintă o pantă descendentă în perioada 1995-2002, când înregistrează o scădere cu 3.9 (18.3 %).
În județul Buzău atinge valoarea maximă (21.5) în anul 2002,iar valoarea minimă (17.9) în anul 1998; prezintă o pantă ascendentă în perioada 1995-2002, înregistrând o creștere cu 3.2 (14.8 %); atinge aceleași valori (18.6) în același an – 1999.
IV.7. Morbiditatea
Paralel cu evoluția mortalității există o dinamică a incidenței și prevalenței morbidității populației. Comparația dintre dinamica morbidității nu se poate face cu cea a mortalității într-o serie de afecțiuni cu un regim diferit de mortalitate, dar acest fapt a devenit posibil raportând o serie de decese la bolile care le-au determinat.
S-au obținut noi indicatori, rate de mortalitate raportate nu la populație, ci la masa de bolnavi de aceeași afecțiune. În acest fel se poate estima în cazul unor boli cu mare frecvență și cu alură de cronicitate masa bolnavilor existentă într-un județ, municipiu, cât și pe întreaga țară.
IV.7.1. Morbiditatea generală
Evoluția morbidității demonstrează o anumită dinamică, în concordanță cu strategiile medicale, cu depistarea și tratamentul precoce, cu aplicarea imunizării active a populației și educația pentru sănătate, reprezentând un indicator fidel al eficienței activității medicale.
Această schimbare de sens, bineînțeles cu pași mici, dar semnificativă, demonstrează tendința României de a se încadra în rândul țărilor cu un sistem sanitar modern.
Incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) în județul Buzău și în România în anul 2002 prezintă următoarele aspecte:
cele mai ridicate valori sunt înregistrate atât în România în cazul îmbolnăvirilor de varicelă (256.6), urmată de valorile pentru îmbolnăvirile de TBC (118.9), cât și în județul Buzău, tot pentru cazul îmbolnăvirilor de varicelă (225.1), urmate de valorile pentru îmbolnăvirile de TBC (101.1);
cele mai mici valori sunt înregistrate în cazul imbolnăvirilor de tetanos, atăt în județul Buzău (0.2), cât și la nivelul întregii țări (0.1).
Tabel 11. Incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) în județul Buzău și în România în anul 2002
IV.7.2. Morbiditatea prin TBC și sifilis
O grupă aparte a morbidității o reprezintă bolile contagioase TBC și sifilis, care demonstrează o dinamică particulară cu o tendință de creștere accentuată, datorită alterărilor condițiilor social-economice în primul rând, dar și comportamentului nesănătos al populației, precum și asistenței medicale preventive și curative.
Incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) prin TBC în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002 prezintă următoarele aspecte:
În România atinge valoarea maximă (118.9 ) în anul 2002, iar valoarea minimă (95.9) în anul 1995; crește în perioada 1995-2002 cu o valoare de 23.9 (20.1 %).
În județul Buzău atinge valoarea maximă (106.0) în anul 1998, iar valoarea minimă (83.9) în anul 1999; crește în perioada 1995-2002 cu o valoare de 4.8 (4.7 %), înregistrând în perioada 1998-1999 o scădere considerabilă bruscă cu 22.1 (20.8 %).
Tabel 12. Incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) prin TBC în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Fig. 11. Incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) prin TBC în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Tabel 13. Incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) prin sifilis în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Fig. 12. Incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) prin sifilis în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002
Incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) prin sifilis în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002 prezintă următoarele caracteristici:
În România atinge valoarea maximă (58.3) în anul 2002, iar valoarea minimă (32.2) în anul 1996; prezintă o pantă ascendentă începând din anul 1998 până în 2002; crește pe parcursul perioadei analizate cu 23.3 (39.9 %).
În județul Buzău atinge valoarea maximă (84.2) în anul 2002, iar valoarea minimă (21.2) în anul 1997; prezintă o pantă ascendentă începând din anul 1999 până în 2002; crește în perioada 1995-2002 cu o valoare de 60.6 (71.9 %).
IV.9. Speranța de viață
Cea mai elocventă apreciere a nivelului mortalității o oferă durata medie a vieții (speranța de viață la naștere), care reflectă cu fidelitate regimul de mortalitate pe vârste, eliminând influența perturbatoare a structurii pe vârste diferite de la o comunitate la alta și permițând o comparație corectă a nivelului real al mortalității acestora.
Durata medie a vieții este un indicator probabilistic, calculat pe baza tabelei de mortalitate, reprezintă numărul mediu de ani pe care i-ar avea de trăit o persoană dintr-o anumită generație, în ipoteza că de-a lungul vieții, de la o vârstă la alta, nivelul mortalității ar fi cel înregistrat, concret, în populația respectivă, în anul întocmirii tabelei de mortalitate. Indicator al calității vieții ce reflectă modificările survenite in analiza stării de sănătate a unei colectivități, speranța de viață la naștere demonstrează nivele caracteristice.
Tabel 14. Speranța de viață în județul Buzău și România în perioada 1996-2002
Fig. 13. Speranța de viață în județul Buzău și România în perioada 1996-2002
Speranța de viață în județul Buzău și în România în perioada 1996-2002 prezinta următoarele caracteristici: înregistrează valori mai scăzute decât cele europene, România situându-se pe unul dintre ultimele locuri; este mai ridicată în cazul sexului feminin în comparație cu speranța de viață în cazul sexului masculin, astfel, în perioada 2001-2002 pentru județul Buzău este mai mare pentru sexul feminin cu 5.4 (7.5 %); crește pentru sexul masculin în România cu 2.23 (3.2 %), iar în județul Buzău scade cu 1.72 (2.5 %); scade pentru sexul feminin în România cu 3.02 (4 %) și în județul Buzău cu 3.57 (4.7 %).
Capitolul V: Promovarea sănătății mamei și copilului
Tema aleasă constituie atât un model de analiză și implementare a programului Național de Sănătate (PN 3), cât și un subiect de actualitate cu repercusiuni și implicații sociale deosebite, în contextul socio-economic actual din țara noastră, și anume managementul sănătății și protecției mamei și copilului, constituind priorități majore.
V.1. Noțiuni generale privind Programul de Sănătate a Copilului și Familiei (PN 3)
V.1.1. Principiile PN 3
Programul de Sănătate a Copilului și Familiei se bazează pe principiile următoare:
Cele mai noi și mai sigure informații științifice disponibile trebuie să stea la baza intervențiilor care vor folosi numai acele metode a căror validitate a fost demonstrată științific.
Prioritatea va fi acordată intervențiilor profilactice și a celor care afectează un număr mare de persoane din cadrul populației țintă.
Evitarea intervențiilor de tehnologie înaltă, dacă sunt disponibile alternative cu eficiență similară, asigurând astfel o utilizare judicioasă a tehnologiei înalte.
Asigurarea cost-eficienței și stabilității în timp a intervențiilor.
Asigurarea echității accesului la servicii, acordând prioritate persoanelor sărace și defavorizate.
Asigurarea descentralizării resurselor (umane și materiale), constând în redistribuirea lor către periferie și în comuniăți, nu concentrate la vârful sistemului sanitar.
Furnizarea serviciilor trebuie făcută la nivelul cel mai de jos, putând fi astfel oferite adecvat.
Implicarea comunităților în elaborarea, implementarea și evaluarea serviciilor care le sunt furnizate.
Asigurarea existenței delegării responsabilității și a autorității.
Asigurarea calității îngrijirilor, ceea ce implică existanța abilităților și a dotărilor necesare, precum și a relației între pacient si furnizor.
Activitatea furnizorilor trebuie să se desfăsoare în spirit de echipă și colaborare.
V.1.2. Scopul PN 3
Îmbunătățirea stării de sănătate a femeii, copilului si familiei reprezintă scopul Programului de Sănătate a Copilului și Familiei.
V.1.3. Obiectivele generale ale PN 3
Reducerea mortalității materne prin avort cu 5 % până în anul 2005 (față de anul 2001).
Reducerea mortalității infantile cu 6,5 % până în anul 2005 (față de anul 2001).
V.1.4. Structura PN 3
Programul de Sănătate a Copilului și Familiei conține 15 intervenții, dintre care 8 se adresează predominant sănătății copilului și 7 se adresează predominant promovării sănătății reproducerii. Programul include și 4 campanii de informare, educare și comunicare .
Intervențiile programului sunt structurate pe 3 nivele:
Intervenții la nivelul asistenței medicale primare, ambulatorii și spitalicești, cu impact imediat;
Intervenții la nivelul nutriției, cu impact pe termen mediu;
Intervenții la nivelul formării și educării populației, cu impact pe termen lung.
Programul de Sănătate a Copilului și Familiei este structurat în următoarele intervenții și obiective:
Intervenția 1. Creșterea accesului la servicii de sănătatea reproducerii
Obiectivul 1/1. Consolidarea asistenței medicale primare pentru furnizarea serviciilor de sănătate a reproducerii în legătură cu serviciile de specialitate (Programul Național de Planificare Familială)
Obiectivul 1/2. Promovarea metodelor moderne de contracepție
Intervenția 2. Îmbunătățirea calității și eficienței consultanței prenatală
Obiectivul 2/1. Elaborarea unui sistem coerent și unitar de monitorizare a asistenței prenatale
Obiectivul 2/2. Promovarea sistemului de asistență prenatală
Intervenția 3. Profilaxia anemiei feriprive la copil și gravidă
Obiectivul 3/1. Reducerea prevalenței anemiei feriprive la copilul 0-1 an
Obiectivul 3/2. Reducerea prevalenței anemiei feriprive la gravidă
Intervenția 4. Prevenirea cancerului de col uterin
Obiectivul 4/1. Depistarea activă precoce a cancerului de col uterin în asistența primară și centre specializate
Obiectivul 4/2. Depistarea riscului oncogen pentru cancer de col uterin
Intervenția 5. Profilaxia patologiei reproducerii umane prin diagnostic pre și post-natal
Obiectivul 5/1. Organizarea unei rețele de centre de diagnostic pre și post-natal
Obiectivul 5/2. Profilaxia sindroamelor genetice
Interventia 6. Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh
Obiectivul 6/1. Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh
Interventia 7. Reabilitarea asistenței obstreticale și neonatale
Obiectivul 7/1. Regionalizarea asistenței obstreticale și neonatale
Obiectivul 7/2. Extinderea sistemului “rooming-in” în maternități
Interventia 8. Prevenirea întârzierilor în dezvoltarea copilului
Obiectivul 8/1. Prevenirea encefalopatiei cauzate de fenilcetonurie și hipotiroidism congenital
Obiectivul 8/2. Prevenirea apariției deficiențelor de dezvoltare neuropsihică la copil
Obiectivul 8/3. Prevenirea apariției cecității la prematuri
Intervenția 9. Profilaxia distrofiei la sugar și copil
Obiectivul 9/1. Profilaxia morbidității infantile datorate distrofiei la copii 0-1 an prin administrare de lapte praf
Obiectivul 9/2. Profilaxia malnutriției la prematuri
Obiectivul 9/3. Promovarea alăptării la sân
Intervenția 10. Profilaxia rahitismului carențial la copil
Obiectivul 10/1. Scăderea incidenței rahitismului la copilul 0-3 ani
Intervenția 11. Supravegherea stării de sănătate în colectivități de copii și adolescenți
Obiectivul 11/1. Supravegherea dezvoltării somato-psihice a copiilor și tinerilor în unități de învățământ
Obiectivul 11/2. Promovarea unui comportament sanitar și social sănătos în colectivitățile de copii și adolescenți
Intervenția 12. Promovarea sănătății femeii și copilului la nivel comunitar
Obiectivul 12/1. Dezvoltarea sistemului de asistență medicală comunitară
Obiectivul 12/2. Dezvoltarea sistemului de mediatori sanitari comunitari din cadrul comunităților de rromi
Obiectivul 12/3. Prevenirea și managementul violenței împotriva femeii și copilului
Intervenția 13. Profilaxia și tratamentul unor afecțiuni cronice ale copilului
Obiectivul 13/1. Profilaxia și tratamentul sindromului de detresă respiratorie la nou-născuții prematuri
Obiectivul 13/2. Profilaxia și tratamentul astmului bronșic la copil
Obiectivul 13/3. Profilaxia și tratamentul hepatitei B și C la copil
Obiectivul 13/4. Profilaxia și tratamentul diareei cronice și sindromului de malabsorbție la copil
Obiectivul 13/5. Profilaxia și tratamentul mucoviscidozei la copil
Obiectivul 13/6. Profilaxia și tratamentul hemofiliei la copil
Obiectivul 13/7. Profilaxia și tratamentul epilepsiei la copil
Obiectivul 13/8. Profilaxia și tratamentul imunodeficiențelor primare umorale la copil
Intervenția 14. Profilaxia și tratamentul unor afecțiuni cronice ale femeii
Obiectivul 14/1. Profilaxia și tratamentul infertilității
Obiectivul 14/2. Profilaxia și tratamentul tulburărilor legate de menopauză
Intervenția 15. Îmbunătățirea managementului PN 3
Obiectivul 15/1. Înființarea UMP – Unitatea de Management a PN 3 și susținerea funcționării acesteia
Pe parcursul implementării se va urmări în permanență asigurarea celei mai ridicate calități de îngrijiri posibile, oferite cât mai aproape de locul în care trăiește populația.
Intervențiile programului afectează întregul ciclu de viață al populației:
În timpul copilăriei – prevenirea și tratarea afecțiunilor specifice;
În adolescență – educația pentru sănătate;
Înainte de sarcină:
►Reglarea fertilității (contracepție, avort, infertilitate)
►Prevenirea și tratamentul ITS (infecții cu transmitere sexuală)
În timpul sarcinii și nașterii:
►Luarea în evidență și îngrijiri prenatale;
►Tratarea condițiilor patologice existente;
►Consilierea pentru dietă și nutriție;
►Suplimentarea cu fier/folați;
►Recunoașterea și tratarea precoce a complicațiilor;
►Asigurarea nașterii în condiții optime;
Dupa naștere – asigurarea condițiilor optime pentru mamă și nou-născut;
În timpul menopauzei – prevenirea și tratarea afecțiunilor specifice.
V.2. Analiza activității serviciilor medicale de promovare a sănătății mamei și copilului în județul Buzău
Activitatea desfășurată de către serviciile medicale de promovare a sănătății mamei și copilului în județul Buzău constau în realizarea următoarelor intervenții:
Intervenția 1. Creșterea accesului la servicii de sănătatea reproducerii
Obiectivul 1/1. Consolidarea asistenței medicale primare pentru furnizarea serviciilor de sănătate a reproducerii în legătura cu serviciile de specialitate (Programul Național de Planificare Familială)
Intervenția 3. Profilaxia anemiei feriprive la copil și gravidă
Obiectivul 3/1. Reducerea prevalenței anemiei feriprive la copilul 0-1 an
Obiectivul 3/2. Reducerea prevalenței anemiei feriprive la gravidă
Interventia 6. Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh
Obiectivul 6/1. Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh
Interventia 9. Profilaxia distrofiei la sugar si copil
Obiectivul 9/1. Profilaxia morbidității infantile datorate distrofiei la copii 0-1 an prin administrare de lapte praf
Obiectivul 9/2. Profilaxia malnutriției la prematuri
Obiectivul 9/3. Promovarea alăptării la sân
Intervenția 10. Profilaxia rahitismului carențial la copil
Obiectivul 10/1. Scăderea incidenței rahitismului la copilul 0-3 ani
Intervenția 11. Supravegherea stării de sănătate în colectivități de copii și adolescenți
Obiectivul 11/1. Supravegherea dezvoltării somato-psihice a copiilor și tinerilor în unități de învățământ
Intervenția 12. Promovarea sănătății femeii și copilului la nivel comunitar
Obiectivul 12/2. Dezvoltarea sistemului de mediatori sanitari comunitari din cadrul comunităților de rromi
Intervenția 1. Creșterea accesului la servicii de sănătatea reproducerii
Obiectivul 1/1. Consolidarea asistenței medicale primare pentru furnizarea serviciilor de sănătate a reproducerii în legatură cu serviciile de specialitate (Programul Național de Planificare Familială)
În domeniul planificării familiale, Ministerul Sănătățiii și Familiei acționează ca toate cuplurile sa aibă posibilitatea de a avea un copil dacă și atunci când doresc acest lucru. Acest deziderat se îndeplinește prin PN 3, în cadrul căruia sunt oferite contraceptive de către furnizori de servicii instruiți și sunt desfășurate campanii de informare, educare și comunicare.
Instituțiile cu responsabilități de implementare:
Direcțiile Județene de Sănătate Publică și a Municipiului București (DSPJ/MB)
Institutul de Sănătate Publică București (ISPB)
Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS)
Cabinete de planificare familială guvernamentale și neguvernamentale
Cabinetele medicale de asistență primară care au angajat cel puțin un cadru medical superior care a absolvit un curs de pregătire pentru furnizarea serviciilor de planificare familială, acreditat de Ministerul Sănătății și Familiei (MSF)
Cabinetele de ostretică–ginecologie din ambulatoriul de specialitate din spital
Secțiile de ginecologie în care s-au efectuat avorturi la cerere
Managementul de program
UMP – Unitatea de Management a Programelor de Sănătate a Femeii, Copilului și Familiei
Populația țintă
Populația feminină de vârstă fertilă, în special femeile care apelează la avort
Impactul asupra stării de sănătate
Utilizarea servicilor de calitate de planificare familială, ca parte a asistenței medicale preventive, contribuie la reducerea numărului de sarcini nedorite și neintenționate și prin aceasta la scăderea numărului de avorturi și a patologiei cauzate de acestea, precum și la reducerea incidenței cancerului genito-mamar și a infecțiilor cu transmitere sexuală.
Sarcinile nedorite conduc frecvent și la apariția unor copii nedoriți și, datorită acestui fapt, programul contribuie și la scăderea numărului de copii abandonați și instituționalizați.
Scopul intervenției
Îmbunătățirea stării de sănătate a femeii
Obiectivul general
Reducerea ratei avorturilor și a complicațiilor acestora prin creșterea accesului la servicii de planificare familială și a utilizării metodelor de contracepție, în special la nivelul asistenței primare din mediul rural
Obiectivele pe termen lung ale programului sunt:
Reducerea numărului de sarcini nedorite
Reducerea numărului de avorturi și a patologiei cauzate de avort
Reducerea mortalității și morbidității materne
Respectarea drepturilor de bază ale femeii și cuplului și îmbunătățirea rolului femeii în societate.
Obiective specifice
Creșterea accesului la și a metodelor moderne de contracepție
Creșterea adresabilității populației la cabinetele de planificare familială
Creșterea numărului de unități furnizoare de servicii de planificare familială în asistența primară, în special în mediul rural
Îmbunătățirea gradului de pregătire profesională a personalului medical mediu și superior în domeniul PF/SR, prin elaborarea unei curicule unitare pentru pregătirea de bază
Activități
Asigurarea de contraceptive gratuite și/sau la prețuri reduse pentru categoriile vulnerabile
►Procurarea centralizată de contraceptive și distribuția gratuită a acestora
►Procurarea locala de contraceptive și distribuția cu plată a acestora
Implementarea unui sistem informațional-logistic pentru PN 3
►Tipărirea și distribuția formularelor de înregistrare și raportare a activității de PF
►Colectarea, centralizarea și prelucrarea datelor cu privire la distribuția contraceptivelor
►Monitorizarea implementării sistemului logistic pentru accesul la contraceptive
Instruirea și perfecționarea personalului medical mediu și superior din asistența primară și de specialitate:
►Organizarea de cursuri de formare de formatori
►Organizarea de cursuri de pregatire de bază în PF/SR
Îmbunătățirea comunicării național-local-furnizori:
►Organizarea de întâlniri periodice trimestriale la nivelul DSPJ/MB și semestriale la nivelul DAFS/UMP
În contextul demografic, caracterizat prin rata de fertilitate scăzută și spor demografic negativ, acest program trebuie considerat ca parte a serviciilor medicale preventive și ca un instrument pentru exercitarea drepturilor de bază ale omului privind reproducerea.
Acest program își propune să creeze o structură națională de furnizare a serviciilor de planificare familială, care să fie integrate atât în serviciile de specialitate, cât mai ales în serviciile de bază oferite de asistența primară, răspunzând unuia din principiile cele mai importante ale strategiei de reformă a sistemului sanitar, asigurarea accesului universal la servicii de calitate, preventive și curative.
Creșterea utilizării contracepției moderne a determinat în timp o scădere semnificativă a ratei avorturilor și deci și o scădere a complicațiilor cauzate de avorturi.
Aprovizionarea sistemului logistic cu contraceptive gratuite se realizează funcție de consumul mediu înregistrat în perioada precedentă și funcție de previziunile programului și se face prin licitație națională din fondurile MSF sau din donații.
Finanțarea contraceptivelor gratuite și/sau la prețuri reduse în cadrul PN 3 se realizeză din 2 surse:
Bugetul de stat prin:
►Procurarea centralizată de contraceptive și distribuția gratuită a acestora
►Procurarea locală de contraceptive și distribuția cu plată a acestora
Donații și/sau sponsorizări.
Categoriile de persoane care beneficiază de contraceptive gratuite sunt: șomeri, elevi, studenți, persoanele care beneficiază de ajutor social, persoanele cu domiciliul în mediul rural, femeile care efectuează avort la cerere, alte persoane fără venituri.
Se urmărește o distribuție optimă a numărului de denumiri comerciale procurate; în cazul necesarului altor mărci, se vor elibera rețete compensate.
Fondurile încasate din vânzarea contraceptivelor respective trebuie folosite numai în scopul aprovizionării cu alte contraceptive noi. Sumele rămase neutilizate se vor restitui DJSP-ului care le va transmite mai departe bugetului de stat.
Județul Buzău face parte din grupa județelor aprovizionate predominant cu contraceptive finanțate din bugetul MSF:
Contraceptive orale combinate
Contraceptive orale numai cu progestative
Contraceptive injectabile
Dispozitive intrauterine cu cupru
Prezervative
Indicatorii de rezultat și de eficiență ai PN 3 pentru trim.II – 2004 în județul Buzău
Indicatorii număr de utilizatori activi (U.A.) și costul mediu/utilizator activ se vor calcula pe baza numărului de unități contraceptive distribuite gratuit de cabinetele de planificare familială și cabinetele medicale de asistență primară incluse în program în județul Buzău.
Modalitatea de calcul a acestor indicatori (U.A. și cost mediu/U.A) este prezentată în următoarele tabele (nr. 15, 16, 17):
Tabel 15. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 pentru trim.II – 2004
Indicatorii fizici și de eficiență au fost calculați pe baza numărului de unități de contraceptive obținute din donații, pentru un cost mediu de 149404.
Indicatorul U.A. (rândul 4) se calculează prin împărțirea numărului de contraceptive distribuite gratuit, la factorul de consum din rândul 3.
Factorul de consum reprezintă cantitatea medie din fiecare contraceptiv necesară protejării unui cuplu, vreme de un an, conform cu standardele și recomandările OMS.
Pentru pilule (contraceptive orale combinate și trifazice și contraceptive numai cu progestativ; de exemplu Marvelon, Desorelle, La Femenal, Exluton, etc) asigurarea unei protecții continui vreme de un an se realizează prin administrarea a 13 folii din produsul respectiv.
Pentru contraceptivul injectabil (Depo-Provera, Magestron) se consideră 4 unități / tip (fiole, 1 la 3 luni) care asigură protecția unui cuplu timp de 1 an.
Tabel 16. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 pentru trim.II – 2004
Indicatorii fizici și de eficiență au fost calculați pe baza numărului de unități de contraceptive finanțate de la bugetul de stat, pentru un cost mediu de 324361.
Durata de protecție asigurată de un sterilet este de 8 ani, reprezentând de fapt durata de menținere a steriletului, iar un număr de 120 prezervative conferă o protecție continuă unui cuplu pentru o perioadă de un an.
Costurile contraceptivelor gratuite înregistrate la rândul 2 se vor calcula prin înmulțirea costului fiecărui tip de contraceptive distribuit cu numărul de contraceptive distribuite de către cabinetele de MF/PF incluse in program.
Costurile de procurare a contraceptivelor distribuite prin program sunt înregistrate în avizele de însoțire a mărfii cu care aceste contraceptive au ajuns la nivelul DJSP-urilor. Vor fi incluse aici toate contraceptivele primite și distribuite în cadrul programului, indiferent dacă acestea provin din procurarea Ministerului Sănătății sau din donații.
Tabel 17. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 pentru trim.I – 2004
Raportarea și calculul de mai sus se fac distinct și pe exemplare separate pentru contraceptivele finanțate de la bugetul de stat și pentru cele primite din donații
Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 pentru trim.II și pe trim. I – 2004 în județul Buzău
Tabel 18. Indicatorii fizici ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 19. Indicatorii de eficiență ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Intervenția 3. Profilaxia anemiei feriprive la copil și gravidă
Obiectivul 3/1. Reducerea prevalenței anemiei feriprive la copilul 0-1 an
Anemia feriprivă este cea mai cunoscută dintre deficiențele nutriționale ale copilului. Incidența sa este mare în rândul copiilor sub 1 an, putând determina tulburări de creștere și dezvoltare, precum și tulburări ale proceselor cognitive.
Așa cum a reieșit din studiul IOMC, prevalența anemiei sugarului s-a menținut nemodificată până în prezent și este de aproximativ 50% la vârsta de 1 an.
Creșterea aportului alimentar de fier este o măsură dificil de realizat ținând cont de costul ridicat al alimentelor de bază și al celor fortificate cu fier .
O măsura eficientă pe termen scurt pentru îmbunătățirea statusului fierului la sugari rămâne suplimentarea medicamentoasă alături de o alimentație cât mai corectă. Alimentația la sân precoce și prelungită este esențială pentru prevenirea carenței de fier la sugar.
Populația țintă
Sugarii cu greutatea la naștere mai mare de 2500 de grame și vârsta cuprinsă între 6 si 12 luni
Sugarii cu greutatea la naștere mai mică sau egală cu 2500 de grame cu vârsta între 2 si 12 luni
Impactul asupra stării de sănătate
Prin programul de profilaxie a anemiei carențiale se urmărește scăderea incidenței anemiei și implicit reducerea morbidității infantile favorizată de carența de fier precum și creșterea performanței școlare la copiii cuprinși în program.
Scop – ameliorarea stării de sănătate prin anemie feripriva la copilul 0-1 an
Obiectiv general – reducerea morbidității prin anemie feripriva la copilul 0-1 an
Obiective specifice – reducerea incidenței anemiei feriprive la copilul 0-1 an prin aplicarea terapiei pe bază de fier
Activități
Procurarea și distribuția preparatelor de fier la copiii sub 1 an
►Prin unități spitalicești primele doze
►Ulterior în principal prin cabinetele medicilor de familie
Monitorizarea prevalenței anemiei la copiii în vârstă de 1 an
Tabel 20. Indicatorii fizici ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 21. Indicatorii de eficiență ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 22. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Fig. 14. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Obiectivul 3/2. Reducerea prevalenței anemiei feriprive la gravidă
Anemia la femeia gravidă – importantă problemă de sănătate – continuă să aibă incidență crescută. Conform programelor de monitorizare, 40 % din gravidele aflate în trimestrul III de sarcină prezintă anemie. Statistic s-a constatat că 40 % din gravide urmează tratament profilactic.
Anemia în cursul sarcinii favorizeaza numeroase complicații înainte, în timpul și după naștere, ducând astfel la creșterea morbidității materno-fetale.
Populația țintă – femeile gravide
Impactul asupra sănătății
Scăderea frecvențelor numărului gravidelor cu anemie feriprivă
Scăderea morbidității, mortalității materno-fetale
Reducerea costului de spitalizare și tratament prin reducerea numărului de gravide cu anemie ce pot prezenta complicații în cursul sarcinii, nașterii și lăuziei.
Scop – îmbunătățirea stării de sănătate a mamei și nou-născutului prin reducerea anemiei feriprive la gravide
Obiectiv general – reducerea frecvenței anemiei feriprive la gravide
Obiective specifice
Administrarea tratamentului profilactic la 30 % din gravidele cu risc
Reducerea cu 5 %/an a frecvenței anemiei la gravidă
Activități
Procurarea si distribuția preparatelor de fier la gravidă
►Prin unități spitalicești primele doze
►Ulterior în principal prin cabinetele medicilor de familie
Monitorizarea prevalenței anemiei la gravidă
Tabel 23. Indicatorii fizici ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 24. Indicatorii de eficiență ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 25. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Fig. 15. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Intervenția 6. Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh
Obiectivul 6/1. Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh
Vaccinarea cu imunoglobulină anti D a femeilor Rh negativ după naștere sau avort de trimestrul II, în primele 72 h, cupează reacția imunologică de producere a anticorpilor anti D, cu șanse de evoluție normală (fără sindrom de izoimunizare) a unei sarcini viitoare, cu influiențe pozitive asupra stării de sănătate a nou-născutului, cu ameliorarea indicatorilor de morbiditate și mortalitate infantilă.
Populația țintă – gravidele primipare Rh negativ
Impactul asupra stării de sănătate
Scăderea apriției sindromului de izoimunizare la femeile Rh negativ vaccinate la prima sarcină sau după un avort de trimestrul II în timp util (72 h)
Scop – ameliorarea stării de sănătate a mamei și copilului
Obiectiv general – scăderea incidenței sindromului de izoimunizare Rh
Obiective specifice
Vaccinarea cu imunoglobulină anti D a lăuzelor Rh negativ în primele 72 h după naștere, dacă au copil Rh pozitiv și teste corespunzătoare
Activități
Vaccinarea antiD a lăuzelor
Vaccinarea lăuzelor Rh negativ, cu copii Rh pozitiv fără anticorpi în timpul sarcinii, în primele 72 h (după prima naștere)
Vaccinarea femeilor Rh negativ care au avortat copii cu Rh pozitiv
Tabel 26. Indicatorii fizici ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 27. Indicatorii de eficiență ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 28. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Fig. 16. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Intervenția 9. Profilaxia distrofiei la sugar și copil
Obiectivul 9/1. Profilaxia morbidității infantile datorate distrofiei la copii 0-1 an prin administrare de lapte praf
Impactul asupra stării de sănătate
Politica actuală a MSF este orientat către promovarea și sprijinirea celei mai bune nutriții pentru toți copiii, ceea ce presupune încurajarea alimentației la sân, contribuind esențial la dezvoltarea și îmbunătățirea stării de sănătate a copilului, reducerea morbidității și mortalității infantile și la reducerea riscurilor mamei de a dezvolta cancer ovarian, de sân și osteoporoză.
Avantajele distribuirii gratuite de substituiente de lapte matern, sunt:
Pentru copil: primește produse avizate de MSF, a căror formulă este adecvată vârstei și asigură toate principiile nutritive necesare unei bune dezvoltări
Pentru mama: certitudinea că va primi un produs adecvat unei bune dezvoltări a copilului, un ajutor material indirect
Pentru sistemul de sănătate:
Modul de organizare a distribuției permite monitorizarea mai ușoară a alimentației copilului 0-1 an.
Populația țintă
Copiii cu vârsta 0-12 luni care nu pot beneficia de lapte matern vor primi lapte praf, în situațiile următoare:
mame care prezintă contraindicații permanente ale alăptării datorate unor boli grave: TBC pulmonar activ, diabet zaharat decompensat, insuficiență renală sau cardiacă, infecția HIV, etc
absența sau insuficiența cantitativă a laptelui matern
copil adoptat sau aflat în familie de plasament
mama decedată
Scop – ameliorarea stării de sănătate la nou-născuți
Obiectiv general – reducerea morbidității și a mortalității la nou-născuți
Obiective specifice – scăderea mortalității la copiii 0-1 an
Activități – administrarea de lapte praf la copiii 0-12 luni care nu pot beneficia de lapte matern
Tabel 29. Indicatorii fizici ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 30. Indicatorii de eficiență ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 31. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Fig. 17. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Obiectivul 9/2. Profilaxia malnutriției la prematuri
Alimentația adecvată este o condiție esențială pentru supraviețuirea nou-născutului cu vârsta gestațională mică și cu greutatea foarte mică.
Alimentul ideal pentru prematur este laptele propriei mame. În imposibilitatea – bine argumentată – de a-i oferi copilului cel puțin parțial, unicul aliment specific, laptele mamei, este obligatorie asigurarea unei formule speciale de lapte.
Populația țintă – copiii prematuri
Impactul asupra stării de sănătate
Administrarea complementară a laptelui de mamă a unui produs dietetic specific, bine tolerat de prematuri mici, crește toleranța digestivă, scurtează perioda de recuperare nutrițională și – implicit – perioada de spitalizare, scade riscul infecțiilor interioare prin spitalizări prelungite.
Scop – ameliorarea stării de sănătate la nou-născuți
Obiectiv general – reducerea morbidității și a mortalității la nou-născuți
Obiective specifice
Administrarea de preparate dietetice specifice la 80-100 % dintre prematuri de grad ≥ II care au această indicație terapeutico-dietetică.
Scăderea mortalității neonatale precoce cu 5 % la prematuri de grad ≥ II începând din anul 2002.
Activități – administrarea laptelui – medicament special pentru prematuri
Tabel 32. Indicatorii fizici ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 33. Indicatorii de eficiență ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Intervenția 10. Profilaxia rahitismului carențial la copil
Obiectivul 10/1. Scăderea incidenței rahitismului la copilul 0-3 ani
Rahitismul carențial este o boală metabolică generală, proprie copilăriei, datorată hipovitaminozei D care, la nivelul unui organism cu creștere rapidă determină perturbarea metabolismului fosfocalcic cu tulburări de mineralizare a osului.
Consecințele asupra dezvoltării organismului sunt majore conducând pe termen scurt la creșterea morbidității și mortaliățtii infantile, iar pe termen lung la apariția unor infirmități. Administrarea profilactică a vitaminei împiedică apariția acestei afecțiuni.
Populația țintă – populația infantilă 0-3 ani
Impactul asupra stării de sănătate
Prin programul de prevenție a rahitismului carențial se prevede scăderea incidenței acestei afecțiuni cu implicații asupra morbidității și mortalității infantile și deci ameliorarea stării de sănătate a populației infantile 0-3 ani.
Scop – ameliorarea stării de sănătate a copilului 0-3 ani
Obiectiv general – reducerea incidenței rahitismului la copilul 0-3 ani
Obiective specifice
Cuprinderea a 11 % din copiii 0-3 ani în tratamentul preventiv al rahitismului
Selectarea cu precădere a copiilor cu risc crescut (probleme sociale)
Activități
Procurarea și distribuția vitaminei D
► prin unități spitalicești primele doze
►ulterior în principal prin cabinetele medicilor de familie
Monitorizarea cazurilor noi incluse în program
Tabel 34. Indicatorii fizici ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 35. Indicatorii de eficiență ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 36. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Fig. 18. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Interventia 11. Supravegherea stării de sănătate în colectivități de copii și adolescenți
Obiectivul 11/1. Supravegherea dezvoltării somato-psihice a copiilor și tinerilor în unitați de învățământ
Supravegherea stării de sănătate a copiilor și tinerilor în unitățile de învățământ reprezintă o problemă de interes național deoarece se referă la o cohortă de populație de cca. 20 % din populația țării. În plus suprapunerea solicitărilor specifice procesului de învățare pe un organism în creștere poate constitui un factor de risc pentru sănătatea copiilor și tinerilor. De aceea identificarea acestor factori de risc din mediul socio-familial constituie un obiectiv major al supravegherii sănătății preșcolarilor, elevilor sau studenților.
Populația țintă – copiii și tinerii din unitățile de învățământ de stat din mediul urban
Impactul asupra stării de sănătate
Prevenirea apariției îmbolnăvirilor și complicațiilor acestora la copiii și tinerii din unitățile de învățământ de stat din mediul urban, cu implicit favorizarea randamentului la învățătura al elevilor și studenților.
Scop – îmbunătățirea stării de sănătate a copiilor și tinerilor din unitățile de învățământ de stat din mediul urban
Obiectiv general – scăderea morbidității și a tulburărilor de comportament școlar-social ale copiilor și tinerilor din unitățile de învățământ de stat din mediul urban
Obective specifice
Supravegherea dezvoltării somato-psihice a copiilor și tinerilor din unitățile de învățământ de stat din mediul urban
Monitorizarea riscului comportamentului școlar-social la elevi/studenți
Tabel 37. Indicatorii fizici ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Activități
Aprovizionarea cu medicamente, materiale sanitare, etc. a cabinetelor școlare sau studențești de medicină generală și stomatologie
Supravegherea medicală a stării de sănătate a preșcolarilor, elevilor și studenților
Măsurarea și calcularea indicilor și indicatorilor antropo-fiziometrici ai preșcolarilor sau elevilor
Acțiuni de monitorizare a riscului comportamental școlar-social al elevilor sau studenților
Tabel 38. Indicatorii de eficiență ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 39. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Fig. 19. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Intervenția 12. Promovarea sănătății femeii și copilului la nivel comunitar
Obiectivul 12/2. Dezvoltarea sistemului de mediatori sanitari comunitari din cadrul comunităților de rromi
Mediatorii sanitari au rolul de a înlesni comunicarea între comunitățile de rromi și cadrele sanitare, contribuind la creșterea eficacității intervențiilor de sănătate publică. Direcția de sănătate a județului prin intermediul Compartimentului de asistență socială și familială și al Biroului managementului îngrijirilor de sănătate, sunt responsabile pentru organizarea programului de formare și funcționare a mediatorilor sanitari comunitari.
Mediatorul sanitar comunitar deservește o populație de 500-700 de femei de vârstă reproductivă și copii 0-16 ani.
Populația țintă – populația comunității rrome
Scop – ameliorarea stării de sănătate în comunitățile de rromi
Obiectiv general – scăderea morbidității în comunitățile de rromi
Obiective specifice – acordarea asistenței populației rrome din zonele pilot
Tabel 40. Indicatorii fizici ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Activități
Definirea atribuțiilor și normelor de funcționare ale mediatorului comunitar
Formarea de mediatori sanitari din cadrul comunităților de rromi
Implementarea sistemului de mediatori sanitari comunitari în zonele pilot
Tabel 41. Indicatorii de eficiență ai PN 3 – 2004 în județul Buzău
Tabel 42. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
Fig. 20. Indicatorii fizici și de eficiență ai PN 3 în anul 2003 în județul Buzău comparativ cu valorile înregistrate la nivelul întregii țări
VI. Concluzii
Responsabilitatea individuală pentru sănătate are un rol pozitiv. Așadar, putem spune că, în determinarea stării de sănătate un rol foarte important îl are comportamentul individual. Poate fi un individ convins să trăiască “mai sănătos”, dacă există un sistem de sănătate care investește mult în promovarea și prevenția sănătății?
Studiul de față arată că da, deși nu se știe încă în ce măsură. Educația are un rol foarte important pentru fiecare, dar simpla subliniere se dovedește a fi insuficientă. Este nevoie de voință și de acțiune politică la nivelul statului și al societății civile. Educația – în general și educația pentru sănătate – în special, reprezintă soluțiile optime, durabile și eficiente pentru orice sistem de sănătate din lume.
Creșterea speranței de viață de-a lungul ultimului secol a fost realizată prin îmbunătățirea sanitației și prevenției. O preveție de succes în trecut și în viitor trebuie să fie înrădăcinată în rețeaua specialiștilor din domeniul sănătății din toată lumea pentru a distribui cunoștințele lor.
Concluzia finală a studiului de față: un sistem de sănătate bine organizat și finanțat corespunzător poate avea un impact mare în asigurarea stării de sănătate a populației.
Prin buna organizare a sistemului de sănătate înțelegem armonizarea acestuia sub raport legislativ, financiar, politic, social, moral și, desigur al nivelului (cât mai ridicat) de competență medicală.
Sintetizând, o stare cât mai bună de sănătate, obținută cu investiții minime, este situația ideală. Dar unii ar putea interpreta – în mod regretabil – că această eficiență maximă în sănătate se poate realiza doar cu economii la toate categoriile de cheltuieli. Nu este doar situația României, când au loc discuții interminabile referitoare la optimul alocărilor pentru sănătate. Chiar și în țara cu cele mai multe resurse alocate pentru sănătate (SUA) continuă discuțiile despre insuficiența banilor, pentru îngrijirile de sănătate. Uneori, în mod nejustificat, se incriminează doar medicii pentru cheltuirea banilor, fără o raportare permanentă la limita maximă a fondurilor alocate pentru sănătate.
De fapt, lipsa unui management profesionist, dedicat în totalitate optimizării funcționării sistemului de sănătate, se află la originea scurgerilor de fonduri și a utilizării nu întotdeauna foarte judicioase a fondurilor existente. Așadar este foarte necesar un parteneriat medico-managerial, în care fiecare dintre cele două parți să-și asume responsablitatea deplină pentru asigurarea unui maxim de eficacitate și de eficiență în segmentul de activitate pentru care s-a pregătit.
Prin analiza principalilor indicatori ai stării de sănătate ai județului Buzău raportați la România, lucrarea a evidențiat următoarele criterii de evaluare și perspective de îmbunătățire a lor în corelație cu sistemul de sănătate:
județul Buzău prezintă în total 496479 de locuitori având o pondere mai mare în mediul rural, de 61.30 % față de mediul urban cu o pondere de 38.71 %;
populația feminină este mai mare ca cea masculină cu o valoare de 12224 (cu 4.7 %); în cadrul populației feminine, ponderea cea mai mare o are populația cu vârsta cuprinsă între 20-24 ani, cu o valoare de 18094 în anul 2002, ceea ce reprezintă un procent de 7 % din toată populația feminină;
pe parcursul celor 8 ani analizați, populația județului Buzău a scăzut cu 12689 locuitori (2.4 %); această scădere este datorată atât sporului natural negativ, cât și fenomenului de migrare a populației;
repartiția populației județului Buzău pe grupe de vârstă prezintă următoarele aspecte: ponderea cea mai mare de 8 % o prezintă populația cu vârsta cuprinsă între 30-34 ani, iar ponderea cea mai mică de 1 % o prezintă populația cu vârsta cuprinsă între 0-1 an și peste 85 ani;
rata brută a natalității a înregistrat valoarea minimă în România și în județul Buzău în același an 2002 – (9.7); în România atinge valoarea maximă (10.5) în anii 1997, 1998 și 2000, iar în județul Buzău – (10.8) în anul 1995; în Romania a scăzut în perioada 1995-2002 cu o valoare de 0.7 la ‰ de locuitori (6.7 %), iar în județul Buzău a scăzut în perioada cu 14.8 % (1.6 la ‰ de locuitori);
rata generală a fertilității (la ‰ de femei de vârstă fertilă) atinge valoarea maximă în același an – 1995, atât în România (41.1), cât și în județul Buzău (45.6) ; atinge valoarea minimă în același an – 2002, atât în România (37.6), cât și în județul Buzău (38.2) ; scade în perioada 1995-2002 cu 3.5 (8.5 %) în România și cu 7.4 (16.2 %) în județul Buzău;
rata avorturilor atât în județul Buzău, cât și la nivelul întregii țări, prezintă o evoluție similară: atinge valorile de maxim în același an 1995, atât în România (2124.9), cât și în județul Buzău (1377.6); în România a scăzut treptat din 1995 până în 2000 când a atins valoarea minimă (1099.5), cu 1025.4 (48.2 %), după care, timp de 2 ani, până în anul 2002, a crescut cu 76.6 (6.5 %); în județul Buzău a scăzut din 1995 până în 2000, după care a crescut până în 2001 cu 604.9 (51 %), apoi a continuat să scadă până în anul 2002 cu 17.8 (1.5 %) ;
sporul natural (la 0/00 de locuitori) în județul Buzău și în România în perioada 1995-2002 prezintă evoluții similare și se păstrează negative din 1995 până în 2002; în România atinge maximul (0.9) în anul 2000, iar minimul (- 2.5) în 1996 și scade în perioada 1995-2002 cu 1.1 (40.7 %); în județul Buzău atinge maximul (- 1.9) în anul 1995, iar minimul (-4.2) în 1996 și scade în perioada 1995-2002 cu 2.6 (57,7 %);
mortalitatea generală în județul Buzau și în România prezintă evoluții asemănătoare în perioada 1995-2002: crește atât în România cu 0.4 (3.2 %), cât și în județul Buzău cu 0.9 (6.6 %); atinge valorile de maxim în același an – 1996, atât în România (12.7), cât și în județul Buzău (14.2); atinge valorile de minim în același an – 1996, atât în România (11.4), cât și în județul Buzău (12.3).
indicii mortalității brute și standardizate pe primele 5 grupe de cauze medicale de moarte în anul 2002 prezintă aspectele: este mai mică în România având drept cauze bolile aparatului circulator (362.1 – 32.1 %), ale aparatului respirator (12.7 – 14.7 %) și digestiv (66.4 -47.3) față de rata mortalității brute înregistrate în județul Buzău, având aceleași cauze; este mai mică în județul Buzău, din cauzele tumorilor (5.1 – 2.5 %) și accidentelor (1.2 – 1.8 %);
mortalitatea infantilă în România atinge valoarea maximă (22.3) în anul 1996, valoarea minimă (17.3) în anul 2002 și prezintă o pantă descendentă în perioada 1995-2002, când înregistrează o scădere cu 3.9 (18.3 %); în județul Buzău atinge valoarea maximă (21.5) în anul 2002, valoarea minimă (17.9) în anul 1998 și prezintă o pantă ascendentă în perioada 1995-2002, înregistrând o creștere cu 3.2 (14.8 %); atinge aceleași valori (18.6) în același an – 1999;
incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) : cele mai ridicate valori sunt înregistrate atât în România în cazul îmbolnăvirilor de varicelă (256.6), urmată de valorile pentru îmbolnăvirile de TBC (118.9), cât și în județul Buzău, tot pentru cazul îmbolnăvirilor de varicelă (225.1), urmate de valorile pentru îmbolnăvirile de TBC (101.1); cele mai mici valori sunt înregistrate în cazul imbolnăvirilor de tetanos, atăt în județul Buzău (0.2), cât și la nivelul întregii țări (0.1);
incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) prin TBC :în România atinge valoarea maximă (118.9 ) în anul 2002, valoarea minimă (95.9) în anul 1995; crește în perioada 1995-2002 cu o valoare de 23.9 (20.1 %); în județul Buzău atinge valoarea maximă (106.0) în anul 1998, valoarea minimă (83.9) în anul 1999; crește în perioada 1995-2002 cu o valoare de 4.8 (4.7 %), înregistrând în perioada 1998-1999 o scădere considerabilă bruscă cu 22.1 (20.8 %) ;
incidența cauzelor noi de îmbolnăvire (la 100000 locuitori) prin sifilis în România atinge valoarea maximă (58.3) în anul 2002, valoarea minimă (32.2) în anul 1996; prezintă o pantă ascendentă începând din anul 1998 pana în 2002; crește pe parcursul perioadei analizate cu 23.3 (39.9 %) ; în județul Buzău atinge valoarea maximă (84.2) în anul 2002, atinge valoarea minimă (21.2) în anul 1997; prezintă o pantă ascendentă începând din anul 1999 până în 2002; crește în perioada 1995-2002 cu o valoare de 60.6 (71.9 %);
speranța de viață la naștere înregistrează valori mai scăzute decât cele europene, România situându-se pe unul dintre ultimele locuri; este mai ridicată în cazul sexului feminin în comparație cu speranța de viață în cazul sexului masculin, astfel, în perioada 2001-2002 pentru județul Buzău este mai mare pentru sexul feminin cu 5.4 (7.5 %); crește pentru sexul masculin în România cu 2.23 (3.2 %), iar în județul Buzău scade cu 1.72 (2.5 %); scade pentru sexul feminin în România cu 3.02 (4 %) și în județul Buzău cu 3.57 (4.7 %).
Tema promovării sănătății mamei și copilului constituie atât un model de analiză și implementare a programului Național de Sănătate (PN 3), cât și un subiect de actualitate cu repercusiuni și implicații sociale deosebite, în contextul socio-economic actual din țara noastră, și anume managementul sănătății și protecției mamei și copilului, constituind priorități majore. Programul de Sănătate a Copilului și Familiei conține 15 intervenții, dintre care 8 se adresează predominant sănătății copilului și 7 se adresează predominant promovării sănătății reproducerii. Programul include și 4 campanii de informare, educare și comunicare .
Îmbunătățirea stării de sănătate a femeii, copilului si familiei reprezintă scopul Programului de Sănătate a Copilului și Familiei, iar Obiectivele generale ale PN 3 sunt reducerea mortalității materne prin avort cu 5 % până în anul 2005 (față de anul 2001) și reducerea mortalității infantile cu 6,5 % până în anul 2005 (față de anul 2001).
Intervențiile programului afectează întregul ciclu de viață al populației:
În timpul copilăriei – prevenirea și tratarea afecțiunilor specifice;
În adolescență – educația pentru sănătate;
Înainte de sarcină:
►Reglarea fertilității (contracepție, avort, infertilitate)
►Prevenirea și tratamentul ITS (infecții cu transmitere sexuală)
În timpul sarcinii și nașterii:
►Luarea în evidență și îngrijiri prenatale;
►Tratarea condițiilor patologice existente;
►Consilierea pentru dietă și nutriție;
►Suplimentarea cu fier/folați;
►Recunoașterea și tratarea precoce a complicațiilor
►Asigurarea nașterii în condiții optime;
Dupa naștere – asigurarea condițiilor optime pentru mamă și nou-născut;
În timpul menopauzei – prevenirea și tratarea afecțiunilor specifice
Bibliografie
APPLEBY, J.: Financing Health Care in the 1990’s, Oxford University Press, Buckingham, 1992
BEAGLEHOLE, R.,BONITA, R., KJELLSTROM, T.: Bazele epidemiologiei, Editura All, București, 1997
BOCȘAN, I., ȚIGAN, S., RĂDULESCU, A., ȘUTEU, O., RAFIROIU, C.: Asistența primară a stării de sănătate- aplicații în epidemiologie și biostatistică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1996
BUȘOI, GR., RESTIAN, A., MOLDOVAN, V.: Diagnosticul gradelor și formelor de sănătate, Viața medicală, București, nr. 9/1984, pp. 427-430
CASSENS, B.J.: Preventive Medicine and Public Health, Harwal Publishing, 1992
COROI, V., GORGOS, C.: Medicină socială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
DONALDSON, C.: Economics of Health Care Financing. The Visible Hand, Macmillan Press Ltd., 1993
DRUGUȘ, L.: Economica și politica sănătății. Managementul sănătății. Editura Sedcom Libris, Iași, 2000
DRUGUȘ, L.: Managementul Sănătății, Editura Sedcom Libris, Iași, 2002
DUDA, R.: Sănătate publică și management, Editura Moldotip, Iași, 1996
ENĂCHESCU, D., MARCU, M. GR.: Sănătate publică și management sanitar, Editura All, București, 1994
ENĂCHESCU, D.: Recent Evolutions and Perspectives of the Health System in Romania, Editura All, 1998
FARKAS, I. J., FARKAS, E.: Vademecum Medici Generalis, Întreprinderea Poligrafică Bacău, 1980
FARKAS EVELYN, Curs de Sănătate Publică și Management Sanitar, Editura București, 2001
GOLD, R., FORD-JONES, E.L.: Epidemiology and Public Health, Mc. Graw-Hill Book Company, Toronto, 1985
HAVRILIUC,C.A., VITCU, L., DUDA, R.: Sănătate publică și management, Editura U.M.F. Iași, 1995
HOBSEN, W.: Theory and Practice of Public Health, Oxford University Press, London, 1980
IVAN, A.: Medicina omului sănătos, Editura Medicală, București, 1992
IVAN, A., AZOICĂI, D., GRIGORESCU, R.: Epidemiologie generală și specială, Editura Polirom, Iași, 1996
IVAN, A., IONESCU, TR., DUDA, R.: Epidemiologie generală, Editura Medicală, București, 1980
MARINESCU, C. GH., DUDA, R.: Dimensiuni și valențe sociologice ale medicinei, Editura Junimea, Iași, 1988
MARINESCU G.: Timpul și deciziile manageriale, Editura Junimea, Iași, 1998
MARTINESCU, G.,CIUHODARU, L.: Epidemiologie Fișe didactice, Editura BIT, Iași, 2001
MARTINESCU, G.,CIUHODARU, L.: Ecologie Fișe didactice, Editura BIT, Iași, 2000
MARTINESCU, G.,CIUHODARU, L.: Igienă Fișe didactice, Editura BIT, Iași, 2001
.MĂNUILĂ, L., MĂNUILĂ, A., NICOULIN, M.: Dicționar medical, Editura Ceres, București, 1998
MOLNAR, B.G.: Starea de sănătate a populației din România și costurile generale ale medicației în terapeutică, Institutul de Sănătate Publică Cluj, 1999
MOONEY, G.: Economics, Medicine and Healthcare, Harvester Wheatsheaf, London, 1986
PESCARU, AL.: Informație și conducere în sănătatea publică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971
PINAULT, R., DAVELUX, C.: Le planification de la santé – concepts, méthodes, stratégies, Ed. Edition Nouvelles, Montreal, 1995
POP, O., NISTOR, F.: Epidemiologie generală, Editura Helicon, Timișoara, 1996
POPESCU, A.: Management și marketing sanitar, asistență și protecție socială, Editura Medicală, București, 1994
TREBICI, VL.: Demografia, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979
TREBICI, VL.: Mică enciclopedie de demografie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975
URSONIU, S.: Management sanitar, Editura de Vest, Timișoara, 2000
URSONIU, S.: Sănătate publică și management, Litografia UMF Timișoara, 1997
VLĂDESCU, C.: Managementul serviciilor de sănătate, Editura Expert, București, 2000
VOICULESCU, M.: Medicină generală, Editura Medicală, 1990
*** Direcția de Sănătate Publică Buzău
“Date statistice privind indicatorii de sănătate”
“Date statistice privind Programul 3 de sănătate a copilului și familiei”
*** www. sanatate_publica.ro
*** www.imss.ro
*** www.ms.ro/ccssdm
*** www.vmr.ro
*** www.ispb.ro
***www.oms.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Promovarea Sanatatii. Perspective Moderne In Managemetul Sanatatii (ID: 132766)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.