Promovarea Produselor Turismului Rural Si Agroturismului

I N T R O D U C E R E

Lucrarea de față tratează problemele turismului rural și agroturismului în România, precum și o analiză a turismului rural în plan internațional. De asemenea veți găsi în finalul lucrării propuneri de dezvoltare a turismului rural și agroturismului.

Spațiul rural românesc posedă o întredeschidere genetică certă și viguroasă, care justifică dezvoltarea și promovarea turismului rural. Dintre argumentele care pot fi invocate în acest sens se detașează tradiția vie, originalitatea, forța și bogăția formelor specifice modului de viață țărănesc, simplitatea și profunzimea filozofică de viață, naturalețea și căldura sufletească a locuitorilor, gradul remarcabil de conservare a majorității componentelor, începând cu cele de habitat și până la cele culturale și spirituale.

Motivația alegerii temei acestei lucrări este dată de actualitatea acestei forme de turism relativ recent apărută pe meleagurile românești – turismul rural – și în special de perspectivele dezvoltării, în contextul promovării lui la nivel local. Am optat pentru zona etnografică Valea Doftanei deoarece este locul unde elementele naturii sunt proaspete și pline de imagini pe care aș dori să le vadă și alții. Consider că zona dispune de un potențial turistic de o mare complexitate și valoare turistică, recunoscute pe plan local. Poziția geografică îi conferă componentele naturale definitorii în structura peisagistică și a teritoriului, ce conturează parțial potențialul turistic al zonei. Prin aceasta sunt atrași turiștii dornici de relaxare în mijlocul naturii, în liniște și prospețime.

În cadrul capitolului 1 am descris unele considerații teoretice privind turismul rural și agroturismul, adică clarificări conceptuale, dar și premisele apariției și dezvoltării turismului rural și agroturismului. De asemenea am descris formele turismului rural.

În capitolul 2 am analizat principalele coordonate ale turismului rural și agroturismului la nivel internațional și național. În speță este vorba despre turismul rural în plan internațional, turismul rural în România, potențialul turistic, infrastructura generală și specifică dar. În finalul capitolului am făcut o analiză a circulației turistice în zonele rurale.

Capitolul 3 l-am rezervat studiului de caz și anume : zona Valea Doftanei – analiza activității turistice în această zonă.

Lucrarea se încheie cu propuneri de dezvoltare a turismului rural și agroturismului.

Apreciez că zona Valea Doftanei este deținătoarea unui tezaur istoric și a unui inestimabil patrimoniu etnofolcloric care atestă evoluția acestor meleaguri, dezvoltarea culturii și artei turistice.

Tind să cred că prin această lucrarea se poate face cunoscută cât de cât zona și astfel se atrage atenția asupra potențialilor turiști că un astfel de loc există și este dornic să fie vizitat.

Nu mă abțin să precizez că mi-aș dori să fac și eu parte din acei ce contribuie la dezvoltarea din punct de vedere turistic a acestei zone.

CAPITOLUL 1.

CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL

1.1 Clarificări conceptuale privind turismul rural și agroturismul

Există numeroase modalități de delimitare conceptuală a turismului rural (considerat de multe ori similar cu agroturismul sau turismul verde), multe dintre abordări plecând de la ideea definirii unor forme de valorificare a resurselor naturale în cadrul unor ferme sau gospodării țărănești în scop turistic. Conform Organizației Mondiale a Turismului, turismul rural constituie „…o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată și condusă în spațiul rural de către populația locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural – istorice, umane) precum și dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice”.

Conform unor cadre didactice, turismul rural fie „cuprinde toate activitățile turistice desfășurate în lumea satului (mediul rural) dincolo de zonele atinse de stațiunile litorale sau montane”, fie „…o formă concentrată de destinații în spațiul rural, dispunând de o anumită structură funcțională de cazare și de alte servicii eterogene”.

Plecând de la aceste accepțiuni se poate spune despre produsul turistic rural că este rezultatul asamblării unor elemente de infrastructură, de dotare turistică (cazare, masă, alte servicii eterogene).

Turismul rural este un concept ce include toate activitățile turistice care se desfășoară în mediul rural.

Este cunoscut că produsul turistic reprezintă în esență măsura activității turistice privită ca activitate economică într-o anume dimensiune, volum, structură sau calitate, prin destinațiile sale produsul turistic putându-se constitui într-un mesaj adresat potențialilor turiști, care prin opțiunea lor dau naștere fluxurilor turistice, respectiv consumului turistic. Însă există specialiști care consideră că o excursie cu un atelaj tras de animale sau un picnic ori altă activitate derulată pe timpul unei zile într-un colț îndepărtat de provincie nu ar putea fi considerate turism rural.

Crearea unui produs turistic global implică existența următoarelor elemente :

– resursele naturale sau antropice de bază;

– alte elemente de mediu înconjurător din imediata apropiere;

– populația locală;

– posibilitățile de animație și divertisment;

– echipamentele colective de petrecere a timpului liber;

– structurile de cazare, restaurație, aparatul comercial;

– infrastructura de transport;

– imaginea;

În situația unui produs turistic global, accentul stă atât pe elementele de mediu natural, cât, mai ales, pe cele legate de mediul cultural și istoric (ritualuri, obiceiuri, derularea unei vieți liniștite, într-un mod cât mai tradițional, în condițiile unei mecanizări cât mai reduse), iar în ceea ce privește populația locului, este necesar să se realizeze contacte cât mai directe, persoanele, astfel încât turiștii să cunoască îndeaproape preocupările și activitățile specifice acelor locuri.

Procesul de creare a acestor produse turistice trebuie precedat de o analiză a pieței și de o bună cunoaștere a profilului clienților țintă vizați, clienți care ar putea fi persoane adulte, familiști, cu studii superioare, cu venituri medii și peste medie, dornici să evadeze într-un mediu liniștit, relativ izolat, în care se mai păstrează un stil tradițional de viață.

Astfel, satul turistic pentru a putea deveni produs turistic trebuie să urmărească următoarele exigențe :

– să-și dirijeze eforturile pentru atingerea obiectivelor, evitând utilizarea ineficientă a resurselor de orice natură;

– să comunice intern (cu toate persoanele interesate) și extern (cu mediul, dar mai ales cu turiștii);

– să planifice, monitorizeze și să controleze – prin intermediul comitetelor de inițiativă, filiale ale ONG-urilor – resursele umane, materiale și bănești necesare pentru ducerea la bun sfârșit a proiectului;

– să coordoneze activitatea în cadrul echipelor multidisciplinare ce cuprind oameni diferiți, profesii felurite, organizații diferite, dar cu un scop bine precizat și unic;

– să mențină permanent o imagine de ansamblu a devenirii pentru a reduce zonele de risc și a lucra eficient la detalii;

– să aprecieze ce trebuie și ce nu trebuie făcut, înainte de execuție și să implementeze un standard de calitate adecvat;

– să micșoreze costurile prin maximizarea eficienței lucrului și a alocării resurselor;

1.2. Premisele apariției și dezvoltării turismului rural

Călătoriile turistice s-au produs încă din antichitate, la fel ca și activitățile turistice în spațiul rural: vizitarea locurilor sfinte de către eleni: Dadona(Zeus) și Delphi(Appollo); precum și frecventarea băilor curative sau a jocurilor festive periodic organizate.

În perioada romană, majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, militare sau culturale iar traseele lor străbăteau inevitabil spațiul rural.

Odată cu trecerea la evul mediu, călătoriile erau practicate în special de comercianți, ambasadori, pelerini, preoți, oameni de știință, artiști, tineri studenți, unii dintre aceștia transmițând generațiilor următoare scrierile lor despre experiențele avute. Astfel exista scrierile călugărului francez Aimeri Picaud care în 1130 realizează un îndrumar pentru pelerinii care voiau sa ajungă la Santiago de Compostela.

Totuși în sec 16-17 sunt înregistrate primele forme conștientizate de turism rural. Jean Jacques Rousseau descrie în lucrarea sa "Confesiuni despre o călătorie" cum a traversat Alpii, lucrare care a furnizat multor alți călători, planuri de călătorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura.

În secolul 19, odată cu afirmarea marilor peisagiști, arhitectura rurală ocupă un rol din ce în ce mai important în desen și pictură. Numeroși pictori italieni, francezi și englezi reflectă în lucrările lor această arhitectură.

România, așa cum afirma Geo Bogza în reportajul "Sate și orașe", a fost o țară de sate, prin excelență agricolă, iar spațiul rural s-a aflat la el acasă dintotdeauna. În plus, viața la țara, a fost un subiect frecvent al literaturii noastre culminând cu manifestarea unui puternic curent literar.

În țara noastră este dificil de identificat începutul activității de turism rural deoarece aproape în toate timpurile, în special după ce orașele au devenit o categorie aparte de comunități, de localități, populația urbană a "evadat" mereu în spațiile rurale unde își întâlneau rudele, unde aveau așa numita "casă de la țară" dar și unde își găseau liniștea în mijlocul atmosferei nealterate a naturii.

Diverse acțiuni care atrăgeau pe indivizi spre călătoriile în mediul rural: obiceiurile de Sânziene, pelerinajele către lăcașurile de cult, vacanțele de sărbători în lumea satului sau la mănăstiri, și altele de acest gen.

Odată cu creșterea frecvenței circulației turistice, au evoluat și echipamentele turistice: de la cele privind transportul(poștalioanele) la cele care asigurau normele profesioniste de cazare și masă (vestitele hanuri existente în toate provinciile românești).

Mulți artiști români cum ar fi : Alexandru Vlahuță, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Calistrat Hogaș, Mihail Sadoveaunu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Ștefan Luchian și alții au evidențiat în lucrările lor și au apreciat vacanțele petrecute în spațiul rural.

Toți cei menționați au fost promotorii unei mode, a unui mod de viată nou ce a contribuit la conturarea unei mentalități care în timp a generat călătoria, circulația turistică și mai apoi turismul.

Cu toate acestea, putem afirma că TR nu s-a derulat decât spontan și în forme neorganizate până în cea de-a doua jumătate a secolului 20.

1.3. Forme ale turismului rural

Turismul rural este un tip de serviciu turistic în zone rurale, de cazare și servire a mesei, caracterizat printr-o ofertă de servicii localizate în mici centre rurale. Clădirile au capacitatea redusă, de obicei prezintă interes arhitectonic (tradițional sau artistic), fiind decorate într-un stil rustic, care amintește de locuințele tradiționale. Acestea acordă o atenție specială gastronomiei și de cele mai multe ori sunt conduse într-un sistem familial.

Turismul rural se desfășoară în zone naturală puternic modificate de om, în care sectorul primar este cel mai evident. Include cazare, servicii pentru servirea mesei, oferite de către agricultorii implicați în această formă de turism.

Este o activitate economică complexă, cu o largă sferă de cuprindere care pune în evidență printr-un mecanism propriu, circulația turistică rurală.

Prin dezvoltarea serviciilor de găzduire și valorificarea produselor proprii și locale, agroturismul oferă o soluție pentru gospodăriile rurale. El este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria țărănească, pregătit și amenajat special pentru primirea de oaspeți și să ofere o serie de activități care gravitează în jurul gospodăriei țărănești spre consumul persoanelor care, pe o perioadă determinată, vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă și agrement, cure terapeutice, t agrement, cure terapeutice, tranzacții sau afaceri pentru satisfacerea unui hobby, inițiere în arta meșteșugurilor tradiționale, pentru studii și documentare, precum și alte activități specifice.

Turismul rural reprezintă un sistem complex, iar elementele sale se află într-o strânsă relație de interdependență. El poate fi privit ca un sistem cibernetic deschis asupra căruia se exercită numeroase influențe din mediul extern și care la rândul lui influențează mediul extern.

Forme ale turismului în mediul rural :

• Turism rural

• Turism ecologic

• Turism sportiv și de aventură

• Agroturism

• Turism religios

• Turism cultural

În definirea agroturismului trebuie delimitat foarte strict domeniul de cuprindere în scopul evitării oricărei confuzii ce ar putea decurge din asemănările pe care agroturismul le-ar putea cu alte forme de turism general sau de turism efectuat in zonele rurale (turism rural, turism ecologic, turismul de aventură, agroturism etc.).

A. Turismul rural Este dat de acele servicii de cazare și servire a mesei, caracterizată printr-o ofertă localizată în mici centre rurale.

Clădirile au capacitate redusă și prezintă interes arhitectonic (tradițional sau artistic), fiind decorate în stil rustic care amintește de locuințele tradiționale.

Ca și caracteristici: se acordă o atenție specială gastronomiei, sunt conduse în general în sistem familial.

B. Turism ecologic, turism în natură Acești termeni sunt utilizați pentru a denumi acel tip de turism care se desfășoară în zone naturale cu valoare ecologică ridicată. În mod normal este nevoie ca turistul să aibă un interes deosebit pentru natură, estetic și peisaj.

C. Turism de aventură, turism alternativ Aceste denumiri sunt folosite pentru a ne referi la un gen de turism care utilizează zone naturale cu caracteristici concrete pentru practicarea unor sporturi riscante sau de aventură.

D. Agroturismul Necesită zone rurale modificate de om în care sectorul primar (agricultura, creșterea animalelor, activități forestiere, …) este foarte evident. Acest tip de turism include cazare, administrare de alimente și băuturi și ale servicii suplimentare oferite de un agricultor sau un țăran.

Aceste activități precum și veniturile ce se obțin presupun o dedicare totală din partea proprietarilor.

Diferența dintre Agroturism și Turism Rural:

Turismul rural: necesită spațiul rural bine păstrat, cu specificul său rustic, însă nu necesită neapărat și activități în sectorul primar.

Agroturismul: necesită în mod OBLIGATORIU și activități din sectorul primar.

Agroturismul și turismul rural sunt caracterizate, de multe ori, ca reprezentând unul si același concept.

În definirea particularităților formelor de turism menționate mai sus pot fi luate în considerare două criterii importante:

a) criteriul ponderii veniturilor realizate din activitatea de turism de care beneficiază comunitatea rurală sau o parte a acesteia;

b) criteriul ponderii componentelor ofertei turistice. Conform acestei clasificări, turismul rural cuprinde cultura, istoria și tradițiile existente în spațiul rural, agroturismul deține si componente specifice gospodăriei silvo-agro-zootehnice (producție și furnizare de produse specific agricole, vizitare de pivnițe, pescuit, vânătoare, echitație etc.)

Activitățile turistice bazate pe mari hoteluri, complexe sportive nu pot fi încadrate în conceptul larg de turism rural, chiar daca ele sunt desfășurate în zonele rurale.

Dimensiunea culturală, socială și economică are și un caracter pedagogic atât pentru adepții agroturismului, cât și pentru populația rurală care, în timp, își modifică în sens favorabil comportamentul, aspirațiile, precum și modul de viață și de educație.

Turismul rural în general și agroturismul sunt considerate ca fiind opțiuni promițătoare pentru viitor deoarece astfel se poate realiza o dezvoltare economică a localităților cu specific predominant agricol și silvic, cu consecințe favorabile asupra atragerii și menținerii populației în mediul rural, impulsionării activității agricole în regiunile defavorizate din punctul de vedere al resurselor naturale și dezvoltării sociale și culturale.

CAPITOLUL 2.

ANALIZA PRINCIPALELOR COORDONATE ALE TURIMULUI RURAL ȘI AGROTURISMULUI LA NIVEL INTENAȚIONAL ȘI NAȚIONAL

2.1 Turismul rural în plan internațional

Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepție) existente pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietate privată a locuitorilor din spațiul rural, practicanți (în calitate de prestatori) ai activităților turistice. Rețeaua turismului rural reprezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Comunității Europene. Aceasta datorită:

condițiilor de organizare create;

a organismelor neguvernamentale naționale și internaționale existente;

sprijinul primit din partea statelor (credite pe termen lung, cu dobândă de 3-4 %- Franța, Germania, Austria – scutire de impozit pe activitatea turistică desfășurată, sprijin logistic, formare de cadre și îndrumare, ș.a.), a C.E.E. prin intermediul programelor PHARE;

experienței câștigate și dorinței de perfecționare manifestate permanent.

Germania. „Vacanțele la fermele țărănești” au condus, printre altele, la o concluzie apreciată și bine cunoscută – a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): ”un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decât orice altă activitate în cursul unui an întreg”. Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare „de la Marea Nordului până la Alpi”, ce-și propune realizarea a 2.000 de locuințe de vacanță cu circa 10.000 de camere (cu unul și două paturi). Regiunile cele mai dezvoltate în activitatea de turism rural sunt: Schwartwald și Messen.

Cele mai de sus pot fi conjugate cu legislația anti-trust, cu încurajarea permanentă a afacerilor „mici și mijlocii” cu capital familial și nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept german (Mala John-„Bussnis Guide Efopeen”) asupra vieții de familie și în special legat de poziția femeii în societate („kinder, kuche und kirche”= „copil, bucătărie și biserică”) – care au condus la obținerea unor rezultate deosebite și o promovare ascendentă a turismului rural.

În momentul de față turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spațiul rural german. Poziționând geografic, vom întâlni dotări începând din Remania de Nord, Wastfalia, continuând apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg.

Sejururile oferite în turismul rural german poartă parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării și căldura copilăriei din poveștile fraților Grimm. O altă surpriză plăcută va consta în vorbirea limbilor franceză și engleză de către gazdele germane. În rest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic din ceea ce presupune tradiția.

Ambianța rurală este angrenată cu multe inițiative de petrecere a clipelor de vacanță și situează la loc de frunte animația turistică.

Celor care vor alege una din cele 3.000 de oferte ale „Ferien auf dem Lande” (Ghidul ospitalității rurale în Gemania), sunt propuse, în afara serviciilor de găzduire – cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completă – itinerarii: cicloturistice, călare, cu căruța sau caleașca; vizite în ateliere ale artizanilor, sejururi pentru naturaliști (vânătoare, fotografică); peripluri per pedes (plimbări, drumeții, pelerinaje, peripluri=”mergând pe jos”).

Franța. În această țară turismul în spațiul rural are vechi tradiții și realizează cote maxime de diversificare, organizare și promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice și sunt controlate, omologate și rezervate prin federația națională „Gites Rulaux”, ce cuprinde circa 37.000 de așezăminte.

Funcție de caracteristicile dotărilor, segmentul de clientelă căruia se adresează sau preocupări, în spațiul francez vom întâlni asocieri ca: „Gites de France”, „Logis et Auberges de France”, „Stations Vertes de vacances”, „Relais et Chateau”, „Relais de Silence”, „Camping et Caravaning” etc. În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spațiul rural, ia naștere „Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprindea 4.000 de sate turistice, 150.000 de paturi, dispersate în 80 de departamente.

Dintre zonele care situează această activitate pe o poziție importantă amintim: Haute-Savoie, Herault, Saone și Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin-pe de o parte – precum și regiuni binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace.

Ce-i face pe toți acești vizitatori să aleagă Franța?

Poate:

tartinele cu unt muiate în ceașca de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor cu melci sau a brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză;

vinurile albe, roșii, roz sau negre;

șampania;

french-cancanul;

felul lor de a fi: indisciplinați, seducători, un pic șovini, dar mai ales gazde atente, gata la orice pentru a-și satisface vizitatorii.

În plus nu trebuie neglijat raportul preț-calitate care constituie o preocupare majoră pentru fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic atașament pentru regiunea natală și o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”, precum și grija autorităților de a sprijini toate aceste întreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung (până la 15 ani) și cu dobândă mică (3.5%).

Toate acestea și încă câteva lucruri pe care nu le poți descoperi decât la fața locului au contribuit la noua înfățișare a turismului francez în spațiul rural și la clasarea în topul preferințelor turiștilor de pretutindeni.

 Austria. Și în această țară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, a dezvoltat noi preocupări – devenite în timp profesii – care au contribuit la evoluția așezărilor sătești. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea țărănească (case țărănești cu camere de închiriat) și turismul în hanuri. Analizând statistic realizările domeniului se remarcă poziția de fanion a regiunii Tirolului.

Vechimea acestor preocupări – în 1979 s-au dobândit 100 de ani – au condus la realizarea tradiției. Totul a pornit de la poziția geografică a Tirolului, aflat la intersecția rutelor nord-sud și est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat.

Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elveției și devine zonă de interes turistic. Deși trecută prin încercarea celor două războaie mondiale, zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. Cu începere din anii ‘50 au fost reatinse condițiile de dinainte de război, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai rapidă, ci și foarte puternică.

Creșterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creșterea economică a întregii regiuni, creșterea populației, creșterea bugetului de timp liber, creșterea transportului și infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicație, a sporturilor de iarnă și nu în ultimul rând a urbanizării.

Rezultatele obținute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului inițiat de Ministerul Agriculturii și al Comerțului, sugestiv intitulat „Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15 ani) și o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au condus la: omologarea și funcționarea a 25 de comune turistice, în care o familie din două primește turiști la fermă, în medie existând – la fiecare fermă-6 paturi. Astăzi în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriază spații de cazare.

Corelarea eforturilor și necesitatea desfășurării unei activități calitative – în corelațiile creșterii concurenței – au contribuit la înființarea Organizațiilor Turistice Sătești (OST), și a Centrelor de Administrație a Organizațiilor Turistice Sătești (CAOST) la nivelul județelor. În întâmpinarea acestor inițiative au venit „Sindicatele de inițiativă sătească”, „Oficiul de turism al landului” și „Oficiul pentru promovarea turismului austriac”.

Promovarea activităților turistice rurale este realizată prin: camera de Comerț Exterior, instituțiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din țările emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio și televiziune, afișe în locurile publice, prospecte, pliante, firme, participarea la târguri și expoziții.

Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rural austriac vom constata că el se caracterizează prin: imensul efort investițional pentru echipare, preponderent al unităților de mici dimensiuni și caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere îmbunătățit continuu (salon, bar, salon T.V, sală de jocuri, saună, piscină, etc).

Ținând cont de necesitatea existenței unor dotări pentru practicarea sportului în orice anotimp, vacanțele tiroleze sunt de neconceput în momentul de față fără : centre de echitație, terenuri de tenis, piscine acoperite, sala de masaj, solarium, bufete, saună, patinoare, pârtii de schi, tunuri de zăpadă artificială ( lacuri colectoare), mașini de bătut zăpada.

Iar pentru ca totul să funcționeze perfect, cu o precizie maximă, există mici societăți de exploatare și întreținere-reparație a dotărilor și instalațiilor existente.

2.2 Analiza turismului rural și agroturismului în România

Teritoriul României prezintă : o mare varietate de valori culturale istorice – artă populară, etnografie, folclor, tradiții, vestigii istorice – un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat și pitoresc. Toate acestea sunt valențe ale turismului rural românesc în mod special.

Apărute și dezvoltate pe cele mai variate forme de relief, încă din vremea traco – dacilor, așezările rurale românești au păstrat și mai păstrează încă în bună măsură datinile și obiceiurile străvechi, un bogat și variat folclor, elemente originale de etnografie și artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare și dezvoltare a turismului rural.

Turismul rural în țara noastră se practică dintotdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător și mai ales neorganizat, forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii ’20 – ’30, cazare la cetățeni a vizitatorilor ocazionali ai unei așezări rurale.

Primele încercări de turism s-au realizat în anii 1967 – 1968 pentru grupuri de turiști aflați pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că a fost un început promițător, căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinul 297, în urma căruia Centrul de cercetare pentru promovarea turistică internațională procedează la identificarea și selectarea unor localități rurale reprezentative pentru satele românești ce urmau a fi lansate în turism. În urma acestor studii, de comun acord cu oficiile județene de turism și organele administrației locale s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern și internațional circa 118 localități rurale.

Cu începere din 16 iulie 1973, prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744 se declarau, experimental, sate de interes turistic, denumite „sate turistice”, următoarele 14 localități :

– Lerești – Argeș

– Fundata și Sîrmea – Brașov

– Sibiel – Sibiu

– Tismana – Gorj

– Mirighiol și Crișan – Tulcea

– Racoș – Timiș

– Sfântu Gheorghe – Tulcea

– Bogdan Vodă – Maramueș

– Vatra Moldoviței – Suceava

– Poiana Sărată – Bacău

– Vaideeni – Vâlcea

În anul următor, prin decretul 225 s-a interzis cazarea turiștilor străini în locuințele particulare, satele turistice devenind nefuncționale pentru turismul internațional. Dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural și folcloric ale Oficiului Național de Turism „Carpați” București și contractate pe piața externă, se realizează o breșă – prin intermediul unei ordonanțe a fostei puteri politice (cancelaria PCR) – pentru satele Lerești, Rucăr, Sibiel, Murighiol și Crișan.

Scurta perioadă de „oficializare” a turismului nu a făcut posibilă organizarea activității de turism și nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localități nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condițiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviței, Vaideeni), în altele cazarea turiștilor români se făcea în mod neorganizat și fără o evidență (Crișan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepții această situație a dăinui până în anul 1989.

Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaște. Iau naștere diverse asociații și organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea și dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una din acestea este Federația Română pentru Dezvoltare Montană (1990) care își propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea și dezvoltarea agroturismului. Urmează Agenția Română pentru Agroturism (1995) care își propune racordarea agroturismului românesc la sistemul internațional și Asociația Națională pentru Turism Rural Ecologic și Cultural din România (ANTREC) – 1994 – membră a Federației Europene de Turism Rural (EUROGITES).

Din rândul acestora ANTREC este cea mai viabilă și în mare parte a realizat ceea ce își propunea :

– identificarea și popularizarea potențialului turistic din spațiul sătesc;

– formarea profesională prin colocvii, seminarii, cursuri de lungă și scrută durată;

– burse de specializare;

– schimburi de experiențe în țară și în străinătate;

– editarea de buletine informative și reviste;

– înființarea unei bănci de date;

– cooperarea cu organizații guvernamentale și neguvernamentale de specialitate din țară și străinătate;

– campanii de publicitate a pensiunilor și fermelor agroturistice prin mediatizare;

– participarea la târguri și expoziții naționale și internaționale;

– realizarea unui sistem de rezervări în turismul rural românesc;

Preocupări din ce în ce mai concrete au manifestat pentru acest domeniu : Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației Naționale (Învățământului) și însuși Guvernul României.

Urmarea firească a interesului general a fost Legea Nr. 145 din 31 decembrie 1994 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 62 din 24 august 1994 privind stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea sistemului de turism rural in zona montana, Delta Dunării si litoralul Marii Negre și, Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995 referitor la normele și criteriile de clasificare a pensiunilor și fermelor agroturistice abrogat de Ordinul nr. 61 din 27 aprilie 1999 pentru aprobarea Normelor metodologice și a criteriilor privind clasificarea structurilor de primire turistice.

ANTREC reunea la sfârșitul anului 1995 peste 2.000 de membri în 15 filiale. Activitatea turistică s-a desfășurat în cadrul a 1.240 ferme, pensiuni sau gospodării țărănești care au atras 18.500 de turiști – din care 3.500 turiști străini – cu un sejur mediu de 4 zile / turist.

Urmare a dinamismului activității desfășurate de către ANTREC, săptămânalul economico – financiar „Capital” a acordat asociației premiul Oskar – Capital pentru anul 1995, recunoscând și confirmând prin aceasta „inițiativa cu cel mai mare impact social”.

Anul 1996 a marcat creșterea dimensiunilor ANTREC la 25 de filiale și ridicarea nivelului calitativ al echipamentelor, serviciilor și a întregii activități. Din punct de vedere calitativ ANTREC a fost preocupată de ridicarea nivelului pregătirii profesionale a prestatorilor de servicii turistice rurale, prin organizarea de seminarii, colocvii și cursuri de tehnică turistică și marketing turistic în mod centralizat sau zonal în regiunile de circulație turistică însemnată (Brașov, Mamaureș, Bucovine, etc.) pe de altă parte anul 1996 este punctul de pornire a primului Program Phare pentru turismul rural din țara noastră. Cu acest prilej a fost demarată o puternică activitate de promovare a resurselor turismului rural românesc și au început demersurile pentru realizarea unei centrale de rezervări.

În cel de-al treilea an de existență (1997) la ANTREC România numărul membrilor săi a ajuns la 3.000 iar cel al filialelor la 28. asociația a reușit editarea primului CD, al primului catalog al pensiunilor și fermelor turistice, a participat la numeroase evenimente promoționale (Târguri și expoziții, reuniuni și congrese) a fost preocupată de realizarea unui climat de descentralizare a acțiunilor sale.

Anul 1998 concretizează imaginea ANTREC-ului în :

– cei peste 2.500 membri, organizați în 30 de filiale județene

– mai mult de 1.000 de pensiuni turistice și agroturistice – omologate și clasificate

– aproximativ 150.000 turiști români și străini, cu un sejur mediu de 4 zile

Preocupările actuale vizează : editarea unui nou catalog al pensiunilor turistice și agroturistice, finalizarea sistemului național informatizat de rezervare și racordarea sa la sisteme similare din țările membre EUROGITES, prezența în paginile Internetului. O problemă vitală ce se dorește rezolvată în cel mai scurt timp este cea a implementării unui sistem viabil de asigurări pentru turiștii care practică turismul rural, pentru pensiunile și fermele turistice, pentru gazde și pentru gospodăriile țărănești.

Pe lângă cele prezentate până acum, consider că nu lipsită de importanță este existența, în momentul de față a peste 25 de firme ce desfășoară activitatea de tuoroperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintesc doar câteva „Branimex” și „Ovidiu Toru Bran (Brașov, „Trans Tour” Praid (Harghita, „Dublion” Câmpulung (Argeș, „Darugus” Balvanyos (Covasna), „Montana Service” Vidra (Vrancea).

2.2.1 Potențialul turistic

„Frumos e un biet cuvânt searbăd care nu spune nimic din splendoarea peisajului românesc” .

Cunoașterea spațiului rural românesc demarează ca un experiment, continuă cu o permanentă cercetare și se va sfârși printr-o pasiune constantă, întreținută de dorința permanentă a „redescoperirii” ori a revederii. Cuvintele nu vor putea reda întotdeauna varietatea impresiilor , a gândurilor, a sentimentelor ce se nasc sub imperiul emoțiilor trăite în străbaterea plaiurilor carpato-dunărene.

Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt:

valoarea recreativă, estetică și peisagistică, nu în puține rânduri determinată de alegerea destinației (munte, deal, câmpie, litoral sau deltă);

valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor naturali ai zonei;

cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobbyuri (oglinzi de apă, masive muntoase, peșteri, torente, resurse cinegetice, strat de zăpadă etc);

valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini botanice sau zoologice, rezervații științifice sau monumente ale naturii etc:

Toate aceste elemente se află într-o strânsă interdependență, formând „natura mamă” și cadrul de viață pentru tot ce „mișcă-n țară” și pe planeta albastră. Particularitățile lor vor ieși în evidență pe parcursul abordării prin prisma cunoscătorului și analistului prezent în fiecare dintre noi-în momentele evaluării bazate pe documentare și logică.

România este situată în Europa, la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord (45’latitudine nordică) și aproximativ la jumătatea distanței dintre Oceanul Atlantic și Munții Urali (25’latitudine estică). Așezat la răspântia dintre părțile estică, vestică și meridională a Europei, teritoriul țării noastre este format în proporții egale din munți (31%), dealuri și podișuri (36%), câmpii și lunci (35%), respectând și din acest punct de vedere regulile echilibrului și armoniei

Clima temperat-continentală, rețeaua radiară de râuri ce izvorăsc din lanțul carpatic, apele minerale și termale cu proprietăți curative, pășunile și fânețele, pădurile de rășinoase și foioase, lacurile și iazurile, Dunărea și Delta sa, luncile și câmpiile constituie separat sau la punctul de întâlnire peisaje cu puternică personalitate, pline de căldura oamenilor ce le însoțesc.

Spațiul rural românesc este denumit carpato-danubiano-pontic deoarece este carpatic prin relief, dunărean prin rețeaua lui hidrografică și pontic prin deschiderea sa la Marea Neagră, implicit la Oceanul Planetar. Indiscutabil, aceasta „personalitate geografică” trebuie să fie dublată în timp și de vocația turistică.

Lanțul Munților Carpați reprezintă un rol deosebit pentru climă, ape, bogății, vegetație faună, soluri etc. El are poziție centrală și formă de cetate sau inel, din preajma acestuia succedându-se celelalte forme de relief. Dar ceea ce îi conferă locul de frunte în patrimoniul turistic al țării sunt peisajele: impresionante, dantelării de basm în forme carstice din regiunile calcaroase, circuri și văi glaciare, piscuri golașe, forme inedite sau ciudate ale stâncilor.

La adăpostul acestora apar vechile vetre de locuire – țările: Maramureșului, Bârsei, Făgărașului, Hațegului, Vrancei, Almașului etc. Pe firul râurilor carpatice, în văile acestora se înșiră de asemenea așezări pitorești, din rândul cărora unele sunt vestite pentru climatul sau apele lor minerale.

Porțiunea vestică este reprezentată de lanțul eruptiv unde manifestările postvulcanice au contribuit la apariția localităților balneare în preajma mofetelor, apelor hipotermale sau izvoare bicarbonate. Lanțul vulcanic a condus la apariția unor depresiuni, în cadrul cărora s-au dezvoltat numeroase așezări: numim aici Depresiunea Maramureșului, cea a Dornelor, a Gurghiului, a Ciucului.

Carpații Orientali sunt marcați îndeosebi de mulțimea trecătorilor naturale: Bratocea, Oituz, Ghimeș, Bicaz, Rotunda, Prislop, Gutâi, care au făcut posibilă circulația de o parte și de alta a lanțului carpatic încă din vremuri îndepărtate.

Porțiunea cea mai spectaculoasă și impunătoare a Carpaților Românești o constituie, fără urmă de dubiu, Carpați Meridionali- între culoarul Timiș-Cerna ( la vest) și Valea Prahovei (la est). Supranumiți și Alpii Românești, ei ating câteva vârfuri peste 2500 de metri: Omu (2505 m) în masivul Bucegi, Moldoveanu (2544 m) și Negoiu (2535 m )în munții Făgăraș, Parâng (2518 m), Peleaga (2529 m ) în munții Retezat etc. În Carpații Meridionali au sălășluit și au fost protejate o serie de alte „țări” dintre cele mai vestite sunt ale Oltului, Loviștei și Hațegului-situată în inima vechii Dacii. Jiul și Oltul au ferestruit în această catenă văi transversale la el ca și Prahova împreună cu Dâmbovița. Aici, între masivii muntoși ai Bucegilor și Pietrei Craiului, între Transilvania și Muntenia legate de Culoarul Rucăr-Bran se află leagănul turismului românesc și începuturile turismului rural din țara noastră.

Între Olt și Jiu, întâlnim culmile Parângului, Șireanului și Cândrelului cu creste pitorești, căldări și văi glaciare, culmi netede împestrițate de lacuri acoperite de pajiști. Retezatul –cu întreaga lume de basm înglobată în parcul național și rezervația științifică cu același nume-Godeanu și Țarcu atrag în afara caprelor negre și numeroși turiști. Spre sud, dincolo de Depresiunea Petroșani, ne întâmpină culmile Munților Vâlcan, Mehedinți și Cerna, unde avem ocazia să admirăm adevărate bijuterii săpate în calcar-peșteri, poduri, doline.

A treia latură a Cetății Carpaților se deschide între Defileul Dunării și Valea Șomeșului, este numită de geografi Carpații Occidentali. Caracterizată de platforme netede, doar în zona centrală vom întâlni vârfuri de peste 1800 de metri (Curcubăta, Bihor, Vlădeasa, Muntele Mare). Prăbușirile tectonice au creat aici un aspect insular și largi culoare; în același timp o mare variație a peisajului și reliefuri spectaculoase. Bazaltele de la Detunat, Cheile, abrupturile, dolinele și peșterile (Cetățile Ponorului, Peștera Urșilor, Peștera Scărișoara, Peștera Meziad etc) sunt doar câteva dintre atracțiile turistice al zonei.

Iar pentru că frumusețea fără puritate nu este nimic, lanțul are în componența sa

străvechii și bogații Munți Apuseni, plaiuri desprinse din paginile cărților de povești.

Depresiunea și Podișul Transilvaniei este porțiunea aflată în interiorul arcului carpatic, cu relief ce variază între 700-800 m și respectiv 350-500 m. În estul Depresiunii Transilvaniei întâlnim o centură de dealuri înalte, care închid mici depresiuni ce seamănă cu Subcarpații aflați în exteriorul arcului carpatic.

Subcarpații sunt dispuși în exteriorul lanțului carpatic, dublând parcă zidul de apărare al „cetății”. Formați din trei subdiviziuni-Subcarpații Moldovei, Subcarpații Curburii și Subcarpații getici-ei sunt o asociere de culmi înalte, brăzdate de ape, bine populate și cultivate cu cereale sau livezi; tot în această zonă vița de vie este la ea acasă și a făcut renumite localități ca: Odobești, Panciu, Pietroasele, Ștafănești, Valea Călugărească etc.

În străfundul lor, culmile subcarpatice păstrează bogăția „aurului negru”, cărbunilor, sării și a izvoarelor de apa minerale. Populația se ocupă cu pomicultura, creșterea vitelor, prelucrarea lemnului, extragerea minereurilor și, mai nou, cu turismul rural.

Podișurile din afara lanțului carpatic. În estul României și a dealurilor subcarpatice coboară domol de la nord spre sud Podișul Moldovei, ce se învecinează în sud-est cu Podișul Dobrogei, iar la sud-vest are o altă rudă mai distantă în persoana Podișului Getic.

Pe cuprinsul acestor locuri o anumită agricultură-pomi și viticultură- se află la mare cinste; drept urmare de renume sunt viile de la Cotnari, Iași și Huși sau cele de la Niculițel, Murfatlar și Ostrov, cum nu mai puțin vestite sunt cele din preajma Piteștiului, , Drăgășaniului sau Strehaiei.

Dată fiind bogăția și frumusețea zonelor de podiș, acestea sunt bine populate, iar tradițiile, obiceiurile populare transmise din generație în generație, ca și legendele și poveștile localnicilor sunt tot atâtea atracții-alături de vinuri, rachiuri ori preparate gastronomice tradiționale-ca și chemări, cărora cel ce a avut șansa de a le cunoaște nu le poate rezista.

Litoralul Mării Negre reprezintă un loc nepereche și cu o puternică personalitate. Între Chilia și capul Midia se prezintă plaje și grinduri întinse, iar întreaga zonă este foarte scundă. În schimb, la sud vom întâlni o faleză de 15-20 m ce adăpostește plaje cu nisip fin.

Platforma litorală ce se apleacă lin lângă „riviera” românească are până departe în larg adâncimi reduse, fiind la origine o veche câmpie invadată de apele mării în ultima perioadă a Cuaternarului.

Delta Dunării constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul țării noastre, o câmpie în formare prin aluvionare. Porțiunile de uscat, la cotele obișnuite ale fluviului, reprezintă circa 13%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperită de mlaștini, lacuri, gârle și ape permanente. O atracție deosebită pentru turism o constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevărat sanctuar pe care 280 de specii de păsări și l-au ales ca lăcaș, cum aprecia și celebrul savant francez Jacques Ives Cousteau.

Principalele resurse ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicolă, stuful și pădurile îndeosebi de esențe moi. Pentru a conserva și păstra această lume uimitoare, teritoriul prezentat constituie în momentul de față Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Câmpiile se întind în sudul și vestul țării noastre.

Cea mai mare-Câmpia Română-se află la nord de Dunăre, de la Drobeta Turnu-Severin până la Galați. Ea asigură aproximativ 40% din producția agricolă a României. Partea sa estică se numește Bărăgan și prezintă-prin lacurile sale sărate: Lacul Sărat (în apropiere de Brăila), Lacul Amara (lângă Slobozia), Movila Miresei, Balta Albă-interes nu numai agricol ci și turistic (utilizarea apelor în scopuri terapeutice).

Câmpia de Vest este o altă zonă agricolă importantă; ea își are limitele fixate de Valea Someșului și cea a Timișului.

Clima. Urmare a plasării în centrul Eurasiei pe de o parte și a reliefului său și pe de altă parte, România are un climat temperat aflat sub influența maselor de aer umed dinspre Atalntic, a maselor de aer uscat, continental, provenind din răsăritul continentului, cât și de aer mediteranean ce vine dinspre sud. Rezultă deci un climat continental-modelat cu nuanțări locale influențate de forme de relief și succesiunea anotimpurilor. Toate acestea sporesc culoarea și atracțiile peisajului, diversificând în același timp factorii naturali de cură și tratament, sporturi practicate, activitățile localnicilor, și nu în ultimul rând, regimul alimentar.

Hidrografia țării noastre se află sub influența climatului, fiind, cu excepția câtorva mici râuri din Dobrogea, colectată de Dunăre.

Caracteristica ei este determinată de configurația concentrică a reliefului țării și de repartiția diferențială a cantităților de precipitații, de la zona înaltă spre cea joasă. Cu excepția râurilor din Molodova-care sunt aproape paralele cu lanțul muntos-restul râurilor au o distribuție radiară.

Dunărea străbate țara noastră pe o lungime de 1075 km, fiind anviagbilă pe întreg parcursul și colectând, direct sau indirect, prin intermediul Tisei, toate râurile românești. Apele colectate sunt vărsate prin cele trei brațe în Marea Neagră, care întregește astfel hidrografia patriei și permite legătura cu toate țările riverane Oceanului Planetar. Având o salinitate de 17-21% și o temperatură medie de 25-27’c vara, sectorul românesc al Mării Negre are un potențial balnear cu excepționale calități.

Izvoarele și lacurile. Izvoarele minerale, aflate în număr de peste 2000, multe fiind termale, sunt cunoscute și apreciate de peste 2000 de ani (Herculane sau Geoagiu-Băi). Cele mai multe izvoare se află de-a lungul Carpațiilor și Subcarpațiilor, iar valoarea terapeutică a apelor a condus la apariția de peste 160 de stațiuni.

Lacurile din țara noastră dețin, 1,2% din suprafața României, cele mai mari fiind lagunele Razim și Sinoe. Numeric lacurile sunt peste 3400-dintre care 2300 sunt naturale; marea majoritate se găsesc în zonele de câmpie și prezintă atât importanță piscicolă cât și de agrement.

Deosebite sunt lacurile de munte formate în circurile glaciare aflate în masivele muntoase Rodna, Făgăraș, Parâng, Retezat, ca și lacurile unicat: Lacul Roșu-lac de baraj natural și Lacul Sfânta Ana-adăpostit în craterul unui vulcan.

Celor prezente anterior li se adaugă lacurile artificiale realizate pentru valorificarea potențialului energetic: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Fântânele, Văliug etc.

Vegetația și fauna, împreună, formează potențialul biogeografic. În forma ei actuală, vegetația țării noastre este relativ recentă și prezintă trăsături caracteristice ale Europei Centrale.

Astfel, vom observa diferențieri generate de altitudine ca și de etajele climatice ce însumează peste 400 de specii. Dintre acestea predominante sunt pădurile, de stejar în mare parte în zonele de câmpie, de fag-în Subcarpați și pe munții mai scunzi , conifere-molidul, bradul, pinul etc.-la limita superioară a altitudinilor. Urmare a interferențelor, în zonele de tradiție a reliefului, rezultă prezențe juxtapuse, ale diferitelor specii care generează toamna o bogată paletă coloristică care permanentizează peisajul românesc. În urma marilor defrișări efectuate de-a lungul timpului, pe teritoriul României pădurile mai ocupă aproximativ 26% din suprafața totală.

Suprafețele despădurite au fost afectate culturilor agricole, livezilor și podgoriilor. La mare altitudine-pe munții înalți, întâlnim vegetație alpină și subalpină formată din pajiști cu tufișuri de ienupăr și jneapăn, afin etc.

Alte forme de vegetație caracteristice suportului de relief găsim în sud-estul României, Câmpia Bărăganului și Podișul Dobrogei de Sud, unde s-a dezvoltat vegetație de silvostepă și stepă. De-a lungul cursurilor de apă, în lunci și în special în Delta Dunări, găsim forme de vegetație specifice regiunilor cu umiditate abundentă (stuf, papură, rogoz, salcie și plop etc).

Din punct de vedere turistic, trebuie să consemnăm existența în diferite zone din țara noastră unor plante rare-endemice sau relicte-ori tipuri specifice altor zone ale planetei.

Zonele de vegetație oferă hrană și adăpost unei variate faune, dispusă pe etaje de vegetație și zone. Fauna cuprinde peste 3600 de specii provenite din cele trei mari provincii europene: animale mari-Europa Centrală, rozătoarele și păsările rare-Europa Răsăriteană, vipera cu corn, broasca țestoasă de uscat, scorpionul, dihorul-Europa de Sud.

Fauna cinegetică-reprezentată prin ursul cafeniu, capra neagră, căpriorul, râsul, cerbul carpatin, mistrețul, iepurele etc.-reprezintă o importanță deosebită. Nu trebuie să uităm a aminti nici păsările: cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, egreta mare, lopătarul, pelicanul creț și pelicanul comun, călifarul alb, rața sălbatică și altele.

Din rândul numeroaselor specii de pește ce populează Dunărea și râurile, la loc de frunte se află: păstrăvul, lostrița, lipanul-în apele de munte; crapul, cleanul, mreana-în apele de șes; șalău, știucă, biban-în Dunăre; morunul, nisetrul, scrumbiile-la gurile Dunării și în mare.

Factori naturali de cură. O schițare a principalilor factori de cură scoate în relief: apele minerale (în râul multora sunt termale), lacuri terapeutice, nămolurile, mofetele, salinele, factorii climatici, aeroionizarea, plante minerale. Acești factori sunt răspândiți pe întreaga suprafață a țării, unii necesită instalații sau amenajări pentru utilizare, alții impun recoltarea sau captarea, dar absolut toți cer păstrarea, conservarea , și protejarea pentru o cât mai îndelungată utilizare.

Revenind la izvoarele minerale dispuse în spațiul rural, majoritatea nu sunt captate și protejate corespunzător. Aceste resurse sunt carbonate mare parte în catena vulcanică Oaș-Călimani-Harghita, zona dealurilor subcarpatice și de podiș, și nu în ultimul rând în câmpie. Apele sunt: oligominerale, alcaline (bicarbonate), alcalino-feruginoase, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, carbogazoase, arsenicale, radioactivve, termale etc. Sursele minerale sunt cel mai puțin similare cu sursele de peste hotare și pot fi utilizate în terapia profilactică, curativă și recuperatorie.

Plantele medicinale au revenit în forță ca factori naturali de cură, fiind utilizate atât în prepararea unor medicamente pe cale naturală cât și în filoterapie. În tradiția românească s-au păstrat numeroase rețete ale unor preparate utilizate ca leacuri sau elixiruri, ceaiuri sau băi de plante. Pe de altă parte, multe din plantele medicinale sunt utilizate în produsele culinare pentru aromele, gustul sau calitățile de condimentare pe care le posedă.

Mai puțin puși în valoare în țara noastră sunt factorii climatici ce pot fi utilizați în menținerea, ameliorarea sau recuperarea stării de sănătate a organismului uman prin: aeroterapie, helioterapie sau cure de teren-prin ceea ce generic este numită climatoterapie. Maladiile ce pot fi tratate sunt: anemiile, nevrozele astenice, afecțiunile respiratorii, stresul, surmenajul fizic și intelectual.

2.2.2 Infrastructura generală și specifică

România este situată în centrul Europei. Se învecinează cu Ucraina și Republica Moldova în nord și est, Ungaria și Serbia la vest și Bulgaria la sud. În sud-est, România are o porțiune de coastă care îi oferă acces la Marea Neagră. Capitala și cel mai mare oraș este București. România este un stat membru al NATO din data de 29 martie 2004 și, din ianuarie 2007, al Uniunii Europene

Coordonate geografice: 45 N, 25 E
Limbă oficială: Româna
Capitala : București
Suprafață: 238.391  km²
Populație: 22.303.552 loc.
Monedă: Leul (ron)
Fus orar: GMT + 2 (GMT+3 – vara)
Domeniu Internet: .ro
Prefix telefonic: +40

Geografic:  Fiind situată pe jumătate în peninsula Balcanică și acoperind o suprafață eliptică de 238,391 km² , România ocupă mare parte din bazinul inferior al Dunării și regiunile din estul bazinului de mijloc al acestui fluviu. Se află atât la sudul, cât și la nordul Munților Carpați, care formează bariera naturală între bazinele Dunării. Relieful este foarte variat: litoral, câmpie, zona submontană, podiș, munte, deltă, cât și un bazin hidrografic foarte bogat. Clima este temperat-continentală cu ierni reci, înnorate cu ninsori și ceață frecvente; veri însorite cu ploi și furtuni frecvente.

Administrativ: 41 de județe

2.2.3 Analiza circulației turistice în zonele rurale

1. Metode de măsurare a circulației turistice :

Există o serie de dificultăți în măsurarea circulației turistice, iar metodele de măsurare sunt, așa cum se știe imperfecte. În general, instrumentele specifice utilizate în măsurarea circulației turistice sunt recensământul și sondajele.

2. Formele de turism :

a) În funcție de modalitatea de angajare a consumului turistic, circulația turistică poate fi :

– neorganizată, sau pe cont propriu – turiștii au autonomie absolută și nu se angajează în prealabil prestații turistice;

– organizată – prin care se angajează prestații anticipat și prezintă avantaje atât pentru organizator cât și pentru turist;

– semiorganizată – unele prestații se contractează prealabil și o parte sunt pe cont propriu;

b) Din punct de vedere al gradului de mobilitate al consumatorului, circulația turistică poate fi :

– itinerantă – turismul de circuit, cu șederi scurte de 1-2 zile sau turismul de croazieră;

– de sejur – turistul petrece un sejur într-o zonă rurală;

– rezidențială, sau de sejur lung – alimentată de turiștii care au o a 2 reședință într-o altă localitate, țară;

c) Din punct de vedere al perioade :

– turism sezonier – legat de condițiile naturale și climaterice sau de existența anumitor evenimente cultural – sportive;

– turism continuu – în zonele balneoclimaterice;

d) Din punct de vedere al acoperirii cheltuielilor turistice :

– turism particular – pe cont propriu adresat turiștilor cu venituri mai mari și care își organizează singuri călătoria;

– turism social – adresat tinerilor sau celor cu venituri mai mici;

e) Unul din cele mai importante criterii de clasificare este cel legat de motivația călătoriei. Astfel turismul clasificat din acest punct de vedere este :

– loisir, recreere și vacanțe;

– vizite la rude și prieteni – turism sociologic;

– afaceri și motive profesionale – turism de afaceri;

– tratamente medicale – turism de tratament;

– motive religioase și pelerinaj – turism religios;

3. Conceptul și particularitățile cererii turistice

Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care își manifestă intenția de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii pentru motive de călătorie, altele decât munca plătită. Pentru a exista cerere trebuie să fie prezente condițiile : dezirabilitatea și solvabilitatea.

Determinanții cererii turistice.

Există 2 tipuri de factori determinanți și anume : factori care determină dacă cineva va putea sau nu să petreacă o vacanță; factori care determină tipul de călătorie, în cazul în care se poate permite petrecerea unei vacanțe.

Astfel se poate face o disociere a factorilor în : factori proprii turistului și factori externi turistului.

4. Factorii demografici și economici

Aceștia sunt : numărul populației, structura pe vârste a populației, structura socio – profesională a populației.

Legătura dintre turismul rural și vârstă are 2 componente : volumul de timp liber disponibil în funcție de vârstă și tipul de activități întreprinse la diferite niveluri de vârstă. În general rata participării la majoritatea activităților de timp liber scade odată cu vârsta.

Factorii psihologici : nevoile individului, motivațiile sale, percepția și atitudinile față de anumite destinații, la fel și experiențele sale sunt dimensiunile psihologice care afectează comportamentul său în viitor.

5. Consumul turistic

Economia în ansamblu dar și fiecare categorie de agenți economici în parte, caută să obțină efectul maxim în urma unui efort depus cât mai mic.

Obiectivele turistului sunt strâns legate de următoarele aspecte : turistul caută să obțină utilitatea, sau satisfacția maximă pe care i-o poate aduce o călătorie turistică rurală.

Cererea turistică rurală este puternic influențată de sezonalitate, existând 2 perioade de sezon, vara și iarna, în funcție de forma de turism dorită.

Sezonalitatea poate fi evidențiată prin indicele de sezonalitate, calculat ca raport procentual între nr. minim de înnoptări și nr. maxim de înnoptări înregistrate în celelalte luni ale anului. După valorile acestui indice, sezonalitatea poate fi : foarte accentuată, medie și mică.

6. Utilizarea resurselor umane în turismul rural

Principalele meserii specifice de bază sunt : agent de turism, contabil, recepționer, bucătar, chelner, muncitor de întreținere, cameristă.

În turismul rural de regulă personalul angajat al unei pensiuni turistice este compus în cea mai mare parte din membri familiei care dețin pensiunea, iar acolo unde aceasta este mai mare se vor găsi printre angajați, vecini, rude.

CAPITOLUL 3.

VALEA DOFTANEI – STUDIU DE CAZ

3.1 Analiza activității turistice în zona Valea Doftanei

1. Condiții economice

Potențialul turistic natural și condițiile economice ale zonei permit practicarea optimă a agroturismului. Această formă de turism în mediul rural folosește ca structură de primire turistică gospodăria agroturistică cu toate ocupațiile zilnice și facilitățile. În același timp este cea mai eficientă cale de falorificare a resurselor locale existente în zona rurală.

Potențialul turistic este parte componentă a ofertei turistice, care contribuie substanțial la realizarea produsului turistic. Piața turistică a unei zone este sfera de interferență a intereselor purtătorilor ofertei turistice materializată prin producția turistică cu interesele purtătorilor cererii turistice.

Analiza statistică a pieței turistice în vederea cuantificării cererii și ofertei trebuie să țină seama de următoarele elemente :

a) oferta de produse turistice (transport, masă, cazare, agrement, excursii, etc.), alcătuiește „produsul turistic”;

b) cererea de produse turistice concretizată în : circulația turistică internă și internațională, număr de înnoptări;

c) legislația în vigoare privind regimul de circulație turistică, durata concediului etc.;

d) canalele de distribuție a produselor turistice (agenții de voiaj, companii aeriene, tour operatori, cluburi sindicale);

e) mijloace de comunicare și transmitere la consumator a produselor turistice (presă, TV, radio, afișe, cinema);

f) mijloace de transport (rutiere, navale, aeriene, calea ferată);

g) alte elemente.

În activitatea practică determinările pieței turistice se concentrează asupra : capacității, potențialului și volumului pieței.

Rețeaua unităților de cazare turistică

Structurile de primire turistică în zona Valea Doftanei sunt de tipul : hoteluri, moteluri, vile, sate turistice, campinguri, pensiuni turistice și case particulare.

Rețeaua unităților de alimentație publică este asociată structurilor de primire pe lângă care funcționează, fiind exploatate de aceleași societăți comerciale ca și unitățile de cazare.

Rețeaua unităților de cazare din Valea Doftanei în anul 2008

Dotările de agrement sunt insuficiente și într-o stare profundă de degradare, iar frecvența și diversitatea lor este în continuă scădere.

Oferta sportivă inclusă în localitatea Câmpina cuprinde : baze de practicare a tenisului, ștranduri (unul acoperit), pista internațională de motocros, stadioane de fotbal, centru de închiriat biciclete pentru practicarea ciclo-turismului (trasee pe rutele Câmpina – Brebu și Valea Doftanei), două săli de fitness și gimnastică aerobică și de recuperare.

2. Determinarea capacității optime de primire a zonei Valea Doftanei

subregiunile din bazinul Doftanei ce vor fi supuse amenajării sunt Valea superioară a Doftanei, împreună cu zona limitrofă a lacului Paltinu și comuna Telega. Aceste regiuni au fost alese în vederea amenajării a două stațiuni turistice : montană și balneoclimaterică.

Stațiunea montană propriuzisă, numită „Doftana” se va poziționa în sudul comunei Valea Doftanei și se va prelungi pe cursul râului până în apropierea lacului Paltinu, acesta constituind unul din principalele obiective de interes al stațiunii.

A doua stațiune „Telega”, cu profil balneoclimateric, se va poziționa în sudul bazinului doftanean, în zona colinară, la o altitudine de 550 m. principala atracție a stațiunii o constituie micul complex balnear amplasat în apropierea unuia dintre lacurile sărate din zona cu o importantă valoare terapeutică.

Capacitatea optimă de primire reprezintă numărul maxim de turiști ce pot fi găzduiți simultan într-o zonă astfel încât toți turiștii să beneficieze de toate dotările existente, ținând cont că baza materială, alături de factorii naturali, contribuie la crearea condițiilor necesare asigurării unui produs turistic de calitate.

Pentru determinarea capacității optime de primire trebuie stabilite funcțiile turistice ale regiunii ce va fi amenajată.

Se consideră că atât suprafața, cât și condițiile geografice oferă posibilitatea practicării unor forme variate de turism, din care amintim : turism de odihnă și recreere, turism pentru practicarea sporturilor de iarnă, turism de drumeție, de week-end, turism de vânătoare și pescuit sportiv, turism itinerant cu valențe culturale.

Datorită condițiilor naturale și a reliefului cu peisaj pitoresc, atmosferei plăcute, majoritatea turiștilor preferă picnicurile. În apropierea lacului Paltinu nu există multe spații aferente turismului de camping, iar cele prezente sunt foarte slab dotate. Prin realizarea celor două spații turistice se poate dinamiza turismul de camping și cel de week-end, practicat în special de tineri. Capacitatea optimă de primire a persoanelor care optează pentru picnic va fi de 350 persoane.

În apropierea localității Valea Doftanei, în Cheile Doftanei, se poate practica alpinismul și cățăratul montan. Majoritatea cărărilor montane sunt marcate, fiind incluse în circuitele de ciclism montan, care se prelungesc pe Valea Prahovei și a Teleajenului. În comuna Valea Doftanei se va amenaja o bază sportivă de cantonament destinată practicării sporturilor de vară pentru 1781 persoane.

În ceea ce privește practicarea sporturilor de iarnă, au fost amenajate pârtii de schi destinate schiului de fond. O parte dintre traseele destinate drumețiilor montane sunt accesibile și în timpul iernii, pentru sporturile de iarnă capacitatea optimă de primire va fi de 1375 persoane.

Plimbările prin păduri amenajate sau neamenajate reprezintă o formă de turism practicată frecvent de turiștii iubitori ai drumețiilor montane pe trasee marcate sau nemarcate, cu o capacitate optimă de primire pentru 1500 persoane și respectiv, 1250 persoane.

Capacitatea optimă aferentă distracțiilor în spații acoperite, unde turiștii pot beneficia de săli de biliard, bowling și jocuri mecanice, va fi de 37 persoane.

Fondul cinegetic existent în zonă prezintă o atractivitate deosebită pentru iubitorii de vânătoare, în regiune existând specii de animale protejate în alte zone, 113 persoane putând practica acest sport.

În cadrul plimbărilor ecvestre, iubitorii călăriei vor avea posibilitatea practicării sportului preferat prin amplasarea în regiune a unui hipodrom. Acesta va fi destinat în special începătorilor, iar cei care știu să călărească vor avea posibilitatea să închirieze cai pentru plimbări pe cărări, însoțiți sau nu de un instructor bine antrenat. Acest sport poate fi practicat de 600 persoane.

Datorită așezării geografice a zonei (700 – 1400 m latitudine, 3-4 luni pe an cu zăpadă, climat blând) precum și accesibilității în regiune (DN 1) se pot practica și combina armonios mai multe forme de turism, pe toată perioada anului. În acest sens, sunt necesare amenajări, atât în zonele propuse, cât și în împrejurimile acestora, ceea ce duce la creșterea capacității optime de primire a regiunii.

Amenajarea subregiunilor comuna Valea Doftanei – lacul Paltinu și stațiunea Telega va contribuie la intensificarea circulației turistice a zonei și, în consecință, la dezvoltarea turismului în general.

3. Evaluarea dimensiunilor pieței potențiale

Circulația turistică a Văii Doftanei a cunoscut, în perioada 1998 – 2008, o serie de modificări atât de ordin cantitativ, cât și de ordin structural, datorită, în special fenomenului de tranziție, a situației economice precare, dar și a interesului deosebit al turiștilor pentru petrecerea timpului în zone noi, nepoluate.

Volumul și structura circulației turistice

Indicatorii circulației turistice sunt indicatorii care informează asupra activității turistice înregistrate într-o anumită zonă. Sunt deosebit de utili în practică, deoarece reflectă gradul de utilizare a fiecărei întreprinderi turistice.

Analiza circulației turistice în zona propusă pentru amenajare se face ținând cont de cererea turistică pentru toate localitățile din bazinul Doftanei, inclusiv municipiul Câmpina.

Indicatorii circulației turistice pe baza cărora putem dimensiona activitatea turistică în zonă sunt : număr de turiști, număr zile / turist, durata medie a sejurului, gradul de ocupare a capacității de cazare.

Circulație turistică în valea Doftanei a cunoscut, în perioada 1998 – 2008, o ușoară ascendență în comparație cu situația fluxurilor turistice înregistrată la nivel național și județean. Numărul total de turiști care au vizitat zona a crescut cu o medie anuală de 653,4 persoane, ceea ce înseamnă o creștere medie relativă cu 20 %. Ponderea turiștilor străini este mică, dar cererea acestora este mare, înregistrând o creștere cu 46 %. Diminuarea numărului de turiști pe plan național și județean s-a datorat, în principal, deschiderii frontierelor pentru călătoriile în străinătate, dezvoltării turismului de week-end, învechirii, deteriorării echipamentelor și chiar inexistenței acestora, creșterii nivelului tarifelor practicate, noului statut al dotărilor (locație de gestiune), precum și situației economice actuale.

Analiza detaliată a circulației turistice din zona Valea Doftanei se va realiza la nivelul localităților aferente (Valea Doftanei, Secaria, Telega, Brebu, Câmpina), urmărindu-se principalii indicatori turistici.

În ceea ce privește indicatorul număr de zile/turist, acesta a avut o ușoară tendință de creștere în 2000 până în 2008, ajungând la valoarea de 9887 zile turist. În 2003, situația economică existentă în țara noastră și-a pus amprenta și asupra fluxurilor turistice din regiunea supusă analizei, înregistrându-se o valoare de 9882 zile turist, puțin mai mică decât în anul precedent. După 2003, circulația turistică se îmbunătățește, în primul rând datorită investițiilor plasate în această zonă de asociații elvețiene și franceze și a interesului asociațiilor județene pentru promovarea turismului în Valea Doftanei. Această situație de ascendență a fluxurilor turistice se menține și în următorii ani, înregistrând valoarea de 11.846 zile turist în 2008. tendința numărului de zile turist este similară cu cea a circulației turistice cu o medie anuală de 7543, ceea ce reprezintă un spor mediu de 1525,2 și relativ de 21 %.

În ceea ce privește evoluția numărului de zile turiști străini, se observă o asemănare cu evoluția numărului total de zile turist, dar creșterea este mai mare, respectiv 44 %. Numărul turiștilor străini care vizitează această regiune este foarte mic, datorită faptului că zona nu este foarte cunoscută și nu dispune de echipamente satisfăcătoare pentru turiștii străini. Datorită cooperării și înfrățirii localității Valea Doftanei cu o localitate din Franța și a interesului unor asociații elvețiene pentru această regiune, se urmărește dezvoltarea unei industrii hoteliere care să satisfacă cererea turistică internă și internațională.

Durata medie a sejurului a cunoscut o evoluție ascendentă pornind de la un procent de 2,12 % în 2000, cu o stagnare în 2003, în valoare de 2,10 %. Deși se înregistrează o evoluție ascendentă, valorile indicatorului „durata medie a sejurului” sunt foarte mici comparativ cu fluxurile turistice înregistrate în județul Prahova și la nivel național. Indicatorul gradului de ocupare a unităților de cazare reflectă utilizarea capacității de cazare într-o perioadă determinantă.

Capacitatea totală a unităților de cazare este de 411 locuri, iar numărul de zile ale ofertei hoteliere este de 365 zile. Gradul de ocupare al unităților de cazare nu s-a modificat foarte mult în perioada 2000 – 2008. acest lucru se explică prin faptul că unele unități de cazare și-au încetat activitatea (grad ridicat de uzură, servicii de slabă calitate), iar în paralel și-au început activitatea turistică altele noi.

Creșterea în ansamblu a gradului de ocupare se datorează poziției, în apropierea unor mari centre urbane (Ploiești, București, Brașov), creșterea preferințelor turiștilor, în special pentru turismul de munte mult mai accesibil, pentru turismul de week-end sau diferitele manifestări din viața oamenilor (petreceri, sărbători, distracții, etc.)

Deși numărul de turiști înregistrați în Valea Doftanei a cunoscut o evoluție ascendentă, gradul de ocupare al capacității de cazare are valori foarte mici în comparație cu nivelul valoric înregistrat la nivelul județului Prahova și chiar la nivel național.

Această situație se datorează faptului că zona Valea Doftanei nu este corespunzător amenajată, nu dispune de structuri de cazare adecvate, iar potențialul turistic nu este pe deplin valorificat.

Studiile din ultima perioadă constată că, pe ansamblu, se înregistrează o intensificare a circulației turistice de la un an la altul în perioada 2000 – 2008 (excepție în anul 2003). Cu toate acestea, numărul de turiști care vizitează Valea Doftanei este foarte mic în comparație cu afluența de turiști din județul Prahova. În ceea ce privește dinamica duratei medii a sejurului, aceasta este foarte scăzută, menținându-se în jurul valorii de 2-3 zile turist. Prezența turiștilor străini în Valea Doftanei este sesizabilă dar într-o mică măsură, cu un procent maxim de 2,92 % în 2008.

4. Sezonalitatea activității turistice

În condițiile specifice ale activității de turism , pe lângă aspectele caracteristice ale dispersării în spațiu a fluxurilor turistice, se remarcă frecvent și o repartizare inegală în timp a cererii de servicii care, în diferite zone de interes turistic, se soldează cu o concentrare pronunțată a sosirilor de turiști în anumite perioade dintr-un an calendaristic și, respectiv diminuarea sosirilor de turiști în celelalte perioade. Aceste variații sezoniere, cu serioase implicații economico – organizatorice în activitatea turistică, sunt caracteristice și pentru zona Valea Doftanei. În ceea ce privește caracteristicile variaților sezoniere, acestea se produc în perioada unui an calendaristic și în contextul unui sezon determinant, cuprinzând una sau mai multe luni. La nivelul anului 2008, în Valea Doftanei s-a înregistrat un număr total de 5407 turiști.

Circulație turistică a înregistrat o medie trimestrială de 1352 persoane, cu o variație relativ mică (coeficientul de variație, v = 34,4 %), ceea ce înseamnă că în 2008 acest indicator poate fi considerat suficient de semnificativ. Sezonalitatea este evidentă în trimestrul III (140 %), dar și în trimestrul IV (124 %) când turiștii au preferat peisajul hibernal, tradițiile și sărbătorile de iarnă.

Analizând datele din tabelul de mai jos se pot stabili următoarele etape ale unui sezon turistic :

– perioada de plin sezon, marcată prin intensitatea maximă a activității turistice în vârful de sezon (trimestrul III);

– perioada de început și sfârșit de sezon, marcate prin solicitări mai puțin intense, când volumul activității crește și, respectiv descrește gradat în funcție de sporirea sau reducerea circulației turistice;

Perioada de extrasezon, caracterizată printr-o activitate redusă (trimestrul I);

Circulația turistică în regiunea Valea Doftanei în anul 2008

Succesiunea logică a acestor etape ale sezonului marchează de fapt ciclurile de activitate turistică ce au loc într-un an calendaristic.

Sezonalitatea circulației turistice mai poate di apreciată cu ajutorul coeficientului de trafic lunar (Ctl = 6,51) și trimestrial (Ctt = 2,69), calculați ca o mărime relativă de coordonare între luna sau trimestrul cu trafic maxim față de luna sau trimestrul cu trafic minim.

Valoare minimă a acestor coeficienți este “1” dacă Tmax = Tmin și, cu cât este mai ridicată, cu atât exprimă o sezonalitate mai ridicată. Cuantificarea sezonalității și a tendinței pe care o imprimă circulației turistice este mai riguros reliefată dacă se urmărește pe o perioadă mai mare de timp.

Coeficientul concentrației lunare și coeficientul uniformității, de asemenea, ne permit să confirmăm sau să infirmăm sezonalitatea cererii turistice reprezentată prin evoluția numărului de turiști.

– coeficientul concentrației lunare se determină prin raportarea numărului de turiști din luna cu cele mai multe sosiri la numărul de turiști dintr-un an;

– coeficientul uniformității / diformității numărului de turiști exprimă gradul de concentrare, respectiv uniformitatea sau diformitatea concentrării;

Se observă că în luna august se înregistrează numărul maxim de turiști și concentrează 14 % din totalul anual și există o repartiție lunară relativ uniformă, cu excepția lunilor august și decembrie, luni ce aparțin trimestrelor afectate de influența sezonului turistic.

Agroturismul se dezvoltă în conexiune cu populația din zona Valea Doftanei, care înregistra la 1 ianuarie 2008, 74.79 locuitori și care dețineau o pondere de 8,5 % din totalul populației județului Prahova. Potențialul turistic natural se îmbină cu așezările umane care dețin importante valori etnofolclorice, monumente istorice și de artă, ateliere meșteșugărești și alte activități care pot fi incluse în circuitul agroturistic.

Ecoturismul este ceea ce caracterizează România. În principal turismul rural s-a dezvoltat foarte bine în ultimii ani. Din 2006 până în 2008 numărul pensiunilor rurale aproape s-a dublat.

Surplusul de forță de muncă apărut pe fondul regresului economic manifestat în industrie se poate îndrepta fie către agricultură, fie spre servicii. Îndreptarea către agricultură este o soluție specifică țărilor slab dezvoltate.

3.2 Propuneri de dezvoltare a turismului rural și agroturismului

Satul turistic, pentru a putea deveni produs turistic, trebuie să urmărească următoarele exigențe :

– să-și clarifice obiectivele, să-și pună în valoare atuurile și să remedieze deficiențele pentru a deveni o reală atracție;

– să-și dirijeze eforturile pentru atingerea obiectivelor, evitând utilizarea ineficientă a resurselor de orice natură;

– să comunice intern (toate persoanele interesate și implicate în devenirea satului) și extern (cu mediul, dar mai ales cu oaspeții – turiștii sosiți);

– să planifice, să monitorizeze și să controleze – prin intermediul comitetelor de inițiativă, filiale ale ONG – urilor – resursele umane, materiale și bănești, necesare pentru ducerea la bun sfârșit a proiectului;

– să coordoneze activitatea în cadrul echipelor multidisciplinare ce cuprind oameni diferiți, profesii felurite, organizații diferite, dar cu un scop bine precizat și unic;

– să mențină în atenție permanent o imagine de ansamblu a devenirii pentru a reduce zonele de risc și de a lucra eficient la detalii;

– să aprecieze ce trebuie sau nu făcut, înainte de execuție și să implementeze un standard de calitate adecvat;

– să micșoreze costurile prin maximizarea eficienței lucrului și a alocării resurselor;

CONCLUZII

Lucrarea propune o privire asupra modului în care agroturismul prin funcțiunile sale contribuie la dezvoltarea spațiului rural.

Una dintre orientările fundamentale ale economiei moderne este dezvoltarea și diversificarea serviciilor. În cadrul acestora agroturismul trebuie privit ca o activitate economică aducătoare de venituri complementare pentru gospodăriile rurale, în sensul valorificării potențialului economic al acestora, prin activitățile de găzduire și de valorificare a produselor proprii și locale.

Agroturismul trebuie considerat un element economic, generator de locuri de muncă și factor dinamizator al așezărilor rurale, respectiv determină creșterea economică.

Schimbările structurale ale economiei produc grave constrângeri zonelor rurale, mai ales celor foarte dependente de agricultură. Asemenea zone există în cele mai multe țări europene. În aceste zone profiturile fermelor sunt în descreștere, creșterea șomajului duce la un exod al forței productive și deci la dezechilibru demografic.

Dezvoltarea agroturismului ca o afacere socio – economică și de mediu, pare a fi un mijloc de adaptare la cerințele de restructurare ale Uniunii Europene, în timp ce, pe de altă parte, prin funcțiunile pe care le îndeplinește (economică, de mediu, culturală și recreativă), reprezintă și o provocare pentru viitorul mediului rural.

Din studiile efectuate până în prezent, puține ca număr și modeste în conținut, nu rezultă dacă turismul rural poate constitui în mod cert un sâmbure de dezvoltare și trebuie inclus ca strategie în dezvoltarea economică. De asemenea, întrucât se practică la scară mică (în majoritate aparține gospodăriilor țărănești), marii investitori, inclusiv statul, sunt sceptici în a-și plasa capitalul pentru dezvoltarea acestei forme de turism.

Un argument suprem în practicarea turismului rural, inclusiv a extinderii lui, îl reprezintă faptul că spațiul rural se restrânge tot mai mult ca urmare a dezvoltării activităților neagricole, iar citadinii manifestă tot mai mult dorința (necesitatea) de a petrece timpul liber într-un mediu nepoluat.

Turismul integrat în zonele și localitățile rurale reprezintă o alternativă ce ar rezolva, în același timp, problemele ce privesc, pe de o parte satul, iar pe de altă parte orașul. Prin turismul rural se vor putea rezolva probleme ale politicii amenajării teritoriului, ale echilibrului oraș – sat, conturându – se astfel o schimbare socială ce oferă posibilitatea populației de la oraș să-și regăsească rădăcinile, valorile culturale, destinderea fizică, liniștea și calmul pierdute sau uitate.

Turismul rural și turismul în general reprezintă un fenomen caracteristic civilizației actuale, una din componentele majore ale vieții economice și sociale. Turismul rural are ca obiect o producție și un consum de bunuri și servicii, care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor. Cuprinde o serie de activități cum ar fi : furnizarea de informații utile, comercializarea de vacanțe, efectuarea unor prestații (transport, cazare, alimentație, agrement, tratament, etc.).

Turismul are efecte benefice și asupra nivelului de calificare și instruire a forței de muncă. Lucrătorul din turism, fie cel din cadrul unei agenții, hotel sau pensiune agroturistică, trebuie să aibă un orizont turistic, cultural, științific larg, să cunoască o limbă străină, să știe să recomande un produs turistic, să știe să alimenteze cererea, să se impună ca un tip plăcut societății din care face parte.

Toate cele expuse ilustrează poziția importantă a turismului rural în structura necesităților economice și rolul său activ în procesul de dezvoltare și modernizare a economiei locale și naționale.

BIBLIOGRAFIE

1. Buciuman, E. (1999) – Economie rurală, Ed. SSA Alba Iulia

2. Gavrilescu, D. (1998) – Economii rurale locale – dimensiuni și perspective, Ed. AGRIS, București

3. Mitrache, Șt. (2000) – Dezvoltare durabilă rurală, Ed. Planeta, București

4. Rey, R. (2001) – The Romanian Carpathians, Carpații României – MAAP, Ed. AGRIS, București

5. Colecția revistei Tribuna Economică

6. Colecția revistei Asociației de Turism Montan Prahova