Proliferarea Tehnologiilor de Varf, a Vectorilor Purtatori Si a Adm In Amenintarile Si Confruntarile Militare

Complexitatea actuală a sistemelor de arme, dar și a secnariilor de angajare în acțiunilor de luptă moderne, probează strălucit dimensiunea reală a aportului inteligenței și tehnologiei militare la obținerea succesului strategic, operativ și tactic.

În integralitatea lor, marile confruntări militarea, și mai ales conflictele din Iugoslavia (1999), Afganistan (2001-2002) și Irak (1991 și 2003), ca să le luăm pe cele mai recente, ilustrează pe deplin valențele deteminante ale binomului inteligență – tehnologie în înfruntarea armată. Se vădește ca o realitate incontestabilă, mai ales în aceste ultime conflicte de mare amplitudine și dinamică acțională, că surprinderea tehnologică și informațională, sublimat al inteligenței umane și artificiale, a avut, are și va avea un rol decisiv în confruntarea militară.

În era informației, pornind de la noile exigențe operaționale, inteligența strategică și tactică, tehnică și tehnologică probează că este aptă să pună stăpânire atotcuprinzătoare pe câmpul de luptă și să realizeze un veritabil câmp de bătălie în domeniul tehnologic, în primul rând, prin susținerea războiului informatic la nivel local, regional sau global.

Sprijinită puternic de tehnologie, de sisteme de arme sofisticate, ultraperformante, inteligența face ca spațiul confruntării militare să devină un coșmar. Faptul că armatele au la toate eșaloanele de luptă aparatură electronică, că depind decisiv de culegerea de informații, le conferă capabilități pentru unele succese răsunătoare, dar și veritabile dezastre. Nu omitem, de aici, adevărul că la înfrângere poate contribui, într-o măsură hotărâtoare, anihiliarea centrilor electronici vitali ai statului: transporturile, comunicațiile, sistemul bancar etc.

Pe un asemenea considerent se sprijină, de altfel, și decizia administrației Clinton, din iulie 1996, de creare a IPTF (Infrastructure Protection Task Force), care detectează, previne și stopează orice atac terorist, în special al czberteroriștilor, împotriva centrelor vitale ale SUA și ale rețelelor.

Mai puțin mediatizată decât proliferarea armelor nucleare, proliferarea rechetelor balistice tinde să devină și ea subiect de preocupare majoră pentru marile puteri. Mai ales pentru Statele Unite. Pe linia producerii și dezvoltărilor vectorilor purtători, șa 4 iulie 2006, Coreea de Nord a testat racheta Taepodong-2, iar cinci zile mai târziu India a venit cu racheta Agni.

Deocamdată doar cinci state dispun de rachete intercontinentale (ICBM), cu o rază de acțiune peste 5500 km. Acestor cinci, membri permanenenți ai Consiliului de Securitate, li se adaugă alte șase state deținătoare de rachete balistice, cu o rază de peste 1000 km; Israel, India, Pakistan, Arabia Saudită, Coreea de Nord și Iran. Proliferarea armelor nucleare, deși interzisă prin acorduri internaționale, n-a împiedicat să intre în “clubul nuclear” și alte state, precum Israel, India și Pakistan. Proliferarea celei de-a doua categorii de rachete, ICBM, nu face obiectul niciunui acord internațional, după ce, la 13 decembrie 2001, Statele Unite au denunțat acordul Washington-Moscova din timpul războiului rece, asupra limitării producerii acestor arme de către cele două superputeri ale vremii. Statele Unite au renunțat la tratatul de interzicere a construcției de arme antirachetă, după ce alte țări cu trecut la testarea de rachete balistice cu rază mai mare de acțiune. Coreea de Nord a testat racheta Taepodong, cu o rază de 2500 km, și proiectează rachete similare cu o rază de 4000 – 4500 km (după ultimele date este apreciată la 6700 km, iar cantitatea este de 800 rachete balistice). Conform principiilor sale, de a nu renunța la planul de înarmare nucleară, cu toate protestele internaționale și sancțiunile impuse de Consiliul de Securitatea al ONU, Coreea de Nord continuă în secret programul, astfel că la începutul anului 2009 a executat un nou test cu racheta Taepodong-2.

Proiecte similare funcționează în Pakistan, Iran și Siria. Problema este că o asemenea armă poate atinge Statele Unite și că ea poate fi vândută unor țări din Orientul Mijlociu, ca Iranul. Iranul este acuzat de SUA, statele europene și Israel că intenționează să se înarmeze nuclear, după ce în august 2008 a lansat cu succes o rachetă Safir și la începutul anului 2009 a plasat pe orbită un satelit de producție proprie denumit Omid, cu ajutorul unei rachete Safir-2, ambele putând fi folosite în scopuri militare.

Politica de susținere de către Alianță a reducerii armamentelor, a dezarmării și neproliferării va continua să joace un rol semnificativ în realizarea obiectiverlor securității, care consistă în prevenirea diseminării și fabricării ADM și a vectorilor lor. Este foarte important să se respecte și consolideze acordurile internaționale asupra armamentelor și dezarmării și regimurilor multilaterale de neproliferare și control al exporturilor. Tratatul de neproliferare este mecanismul principal de neproliferare și dezarmare, iar angajamentul respectării integrale a acestuia de către toate statele care îi sunt parte rămâne esențial.

În opinia celor mai multi specialiști ai războiului, aplicarea tehnologiilor high-tech și ale unei noi doctrine în organizarea și executarea operațiilor militare, în spațiul managementului informațiilor, al senzorilor de detecție la distanță, al automatizării integrale a legăturii senzor – trăgător, al preciziei loviturilor etc. conferă fenomenului război o fizionomie nouă.

Este deja confirmată opinia că războiul se va plasa la granița inferioară a confruntării armate, dusă de dictatori și forțe paramilitare, brutal și limitat, cel mai adesea în spațiul urban. În rândul teoreticienilor războiului domnește convingerea că o nouă cultură tehnică militară va opera schimbări radicale în dialectica spațiului, timpului, distanței, vitezei și altor parametrii ai luptei.

Fizionomia conflictelor armate viitoare – limitate sau regionale – va fi influențată, pe de o parte, de implementarea de către SUA și aliații săi cei mai apropiați a unor noi capacități militare, tot mai sofisticate, ale erei tehnologiei și informației, iar pe de altă parte, de sporirea, la nivelul altor state mari, a dotărilor erei industriale, într-o realizare hibridă, ce îmbină focul masat al forțelor cu unele sisteme și concepte noi, mai avansate, în dorința de a face față superiorității a celor dintâi.

Câmpul cibernetizat al viitorului va include, ca o cucerire de mare flexibilitate, robustețe și viabilitate operațională, elementele conceptului strategic “război cibernetic”(RBR-război bazat pe rețea), când informația se va transforma în factor de putere, va mări capacitatea de răspuns și precizia de angajare a forței.

Avansul tehnologic va influența hotătâtor evoluția conflictelor armate. Noile generații de arme inteligente, sistemele C4I, sistemele electronice de supraveghere, cercetare și lovore, tehnicile și tehnologiile războiului informațional și psihologic vor fi folosite masiv în operație și luptă. SUA, de exemplu, prevăd investiții importante pentru transformarea forțelor terestre într-o viitoare forță capabilă de a se integra schimbărilor secolului XXI prin realizarea unui sistem de luptă multifuncțional, multimisiune, reconfigurabil, dar și a sistemului tactic de comunicații digitale, care va forma baza capabilităților forței viitorului. Pe baza noilor tehnologii, trupele vor fi restructurate, creându-se o forță modulară, joint, expediționară, relevantă și suplă.

Cel de-al doilea război din Golf a arătat limpede cum caracterul decisiv al războiului de coaliție de înaltă intensitate este asigurat de noua tehnologie și de capabilitățile de război aerian. Capabilitățile strategice nu s-au măsurat în număr de unități, arme și militari, ci în calitatea armelor, a forței în ansamblu. Lecția Golfului ține nemijlocit de tehnologie și revoluția în domeniul militar, de superioritatea tehnologică militară occidentală zdrobitoare: sistemele tehnice ce au asigurat o vizibilitate continuă, zi și noapte, avantajele sistemului C3I în scurtarea timpului de reacție, managementul bătăliei, mijloacele de lovire, ascendentul tehnic și tehnologic sub toate aspectele – tragere, informații, diseminarea acestora, arme combinate și integrate, forțe multi service, acțiuni în orice condiții de timp etc.

Tehnologiile militare ale viitorului vor avea un ipmact remarcabil în modul de ducere a conflictelor. Secolul XXI va face din război spațiul de întâlnire al unor sisteme militare din ce în ce mai complexe și performante, care implică tehnologii noi, militari superspecializați, acțiuni complxe, desfășurate pe coordonate strategice și tactice diferite de cele actuale. Conflictele armate, cuplate la tehnologiile secolului actual, vor releva mâine o mare complexitate a teatrelor de acțiuni, cu întrepătrunderea mediilor civile cu cele militare (Exemplu: produse și tehnoplogie cu dublă utilizare), extinderea gherilei (mai ales urbane), folosirea deopotrivă a armelor letale și netale, a explozivilor, dar posibil și a generației a treia de arme nucleare (cele cu emisie direcționată și selectivă de energie), utilizate ca armă antispațială de statele deținătoare de arme nucleare împotriva marilor puteri ce posedă arme în spațiul cosmic, ca și a armelor cu plasmă.

Deși utilizarea armelor nucleare este puțin probabilă, diseminarea tehnologiei de fabricație a acestora de către organizațiile teroriste și statele proliferante, creează riscuri grave la adresa tuturor statelor. De aici, preocuparea Statelor Unite de edificare a unei apărări antirachetă a teritoriului național. Noul sistem, care, pe plan tehnologic, aduce dezvoltări noi în trei domenii (rachete, sateliți și radare) sau pentru capacități specifice (comunicații, dirijare, infraroșu), duce războiul în spațiul extraatmosferic. Revenind la arma nucleară, pe bună dreptate aceasta dă frisoane omenirii, întrucât peste 20 de state posedă tehnologie nucleară, care este vândută în ascuns unor state sau actori nonstatali, de genul organizațiilor teroriste. Iar în condițiile lansării unui atac cu rachete cu câteva zeci de capete nucleare, există riscul ca posibilitatea de interceptare actuală a SUA să fie ineficientă.

Tehnologiile înalte, integrate masiv, vor spori invizibilitatea mijloacelor de luptă, capacitatea de detectare a obiectivelor, efectul și precizia la țintă, capacitatea de influențare a moralului, stării de spirit și comportamentului individual și colectiv al adversarului, prin creșterea posibilităților de acțiune psihologică, de manipulare a informației, culturii, tradițiilor, mentalităților, intereselor etc.

Tehnologia informației, va permite forțelor militare să lupte inteligent, mai rapid și să acționeze mai iute. Pentru majoritatea statelor, procesul de digitizare a comenzii și controlului ar putea dura câteva decenii, din cauza dimensiunii efortului financiar și a dificultăților întâlnite în trensferul de tehnologie militară avansată.

Întreaga fizionomie a războiului s-a schimbat, de exemplu, prin crearea armelor cosmice, cae introduc a patra dimensiune în spațiul conflictelor armate. Toate înnoirile tehnologice din domeniul militar sunt perfecționări tehnologice ale științelor naturii (cibernetică, fizica modernă, chimia, matematica etc.), specialiștii străii constatând că circa 400 de tehnologii au dublă utilizare, în domeniile civil și militar. În prezent, mai ales în sfera aero-spațială, capacitatea tehnologică civilă revoluționează tehnologia militară.

Criteriul de promovare a schmibărilor în tehnică va cuprinde: eficacitatea, performanțele militare, operaționale, manevrabilitatea, dar și simplitatea, robustețea și capacitatea de protecție și de a încorpora noua tehnologie, pentru că aceasta din urmă înseamnă ascendent moral și tehnic, standarde înalte, superioritate.

Supravegherea în toate mediile va beneficia de o gamă foarte largă de senzori, care vor urma un proces continuu de miniaturizare. Toate tipurile de muniție inteligentă (rachetă de croazieră, muniția multisenzor, rechetele cu dirijare prin fibra optică, muniția de tip “hoinar” cu diriare semiactivă prin laser sau bomba inteligentă cu aruncător etc.) vor spori puterea de lovier, precizia și capabilitatea structurilor luptătoare.

Accesul restrictiv la domeniul high-tech înclină balanța victoriei invariabil de partea posesorului de tehnologie militară de vârf, care aparține noului mileniu, dar se confruntă, disproporționat, cu armele și armatele vechiului mileniu.