Proiectul Tehnic de Realizare a Unui Sistem Informatic Geografic (g.i.s.) Aferent U.b. Ii Vadu Motilor, O.s. Horea Apuseni S.r.l., Judetul Alba

PROIECT DE DIPLOMĂ

PROIECTUL TEHNIC DE REALIZARE A UNUI SISTEM INFORMATIC GEOGRAFIC (G.I.S.) AFERENT U.B. II VADU MOȚILOR, O.S HOREA – APUSENI S.R.L., JUDEȚUL ALBA

CUPRINS

Capitolul I

Introducere

1.1.Introducere în sistemul informațional

Automatizarea, bazată pe dezvoltarea spectaculoasă a informaticii, s-a extins de mult și în sectorul ridicărilor topografice, având tendința de generalizare în toate etapele de teren și de birou, cu efecte benefice privind calitatea și eficiența economică a lucrărilor (Tămâioagă G., Tămâioagă D., 2005).

În domeniul procesării datelor și ai redactării planurilor în diverse scopuri, începutul 1-a constituit proiectarea asistată de calculator prin sistemul CAD (Computer Aided Design), folosit de tehnicieni în diverse sectoare de activitate. Evoluția în continuare a condus, în prezent, la programe de tip desktop mapping, care permite cartarea automată, cu avantaje sporite privind asocierea între pozițiile spațiale și atributele entităților, actualizarea automată a planurilor și posibilitatea unor interogări din fișiere de date atribut, ajungându-se astfel la programele GIS.

Tehnica informaționala modernă, aplicată în sectorul geo-topografic, ce permite automatizarea întregului proces de calcule topografice până la raportarea si transformarea planurilor, presupune o organizarea judicioasă a datelor în memoria calculatorului. Această condiție se constituie ca o activitate la fel de importantă ca și realizarea obiectivelor amintite, evoluând în timp de la fișiere ca ansambluri de înregistrări fizice, omogene din punct de vedere al conținutului și prelucrării, la fișiere cu legături și până la baza de date ca un concept modern.

Baza de date reprezintă un ansamblu de date elementare sau structurale, accesibile unui grup de utilizatori, organizate în cadrul unor fișiere intercorelate. Lucrările de cadastru, ce vizează în cadrul măsurătorilor calcule și raportarea planurilor, reprezintă un exemplu elocvent în ce privește volumul impresionant al datelor ce urmează a fi stocate și organizate în astfel de bănci spre a fi transcrise sub forma registrelor cadastrale cu softuri specializate (Tămâioagă G., Tămâioagă D., 2007).

Etimologic vorbind, în cazul de față datele sunt elemente de identificare a detaliilor, fișierul este un ansamblu de înregistrări fizice omogene sub raportul conținutului și prelucrării, informația are caracter de noutate și se obține în urma prelucrării datelor, iar cunoștințele reprezintă informații simple sau complexe, care se dobândesc în timp (din Tămâioagă G., Tămâioagă D., 2005) după Pușcaș, 2003).

Obiectivele unei bănci de date, specifică informatizării topografice, ar fi:

-centralizarea datelor într-un sistem unic care să permită utilizarea eficientă a memoriei, actualizarea lor și controlul operațiilor;

-interdependența între date și prelucrări, ceea ce permite actualizarea fără afectarea programelor de prelucrare;

-legătura între entitățile de bază și integritatea cestora, fapt ce asigură folosirea eficientă a sistemului informatic și coerența bazei de date;

-securizarea și confidențialitatea datelor.

Sistemul de gestiune reprezintă o interfață între utilizatori și bazele de date, devenind astfel sisteme de informații. Ca tehnologie modernă, care asistă pe cei care iau decizii, acestea devin un instrument pentru menținerea, depozitarea, codificarea, consultarea și actualizarea datelor. Sistemul informațional GIS, specializat pentru cadastru, spre exemplu, combină datele atribut cu cele spațiale, transformându-le în informații utile celor din sector.

Apariția calculatoarelor electronice a făcut posibilă reconsiderarea modului de stocare și vizualizare a datelor geografice. Pentru aceasta, a fost necesară găsirea de soluții pentru reprezentarea sub formă numerică a tuturor elementelor care caracterizează o entitate geografică: poziția, reprezentată prin coordonate și atributele sau proprietățile entității, reprezentate prin diferite tipuri de date; relațiile spațiale, reprezentate prin intermediul topologiei, timpul). Toate aceste elemente trebuie organizate în forme specifice, astfel încât colecția respectivă să poată fi manipulată prin funcțiile generale ale sistemelor de gestiune a bazelor de date (SGBD). De asemenea, trebuie asigurate condițiile care să facă posibilă realizarea automată (pe bază de program) a analizelor geografice (Tămâioagă G., Tămâioagă D., 2007).

S-a ajuns astfel la conceptul de hartă digitală, adică o colecție de date geografice (o bază de date geografice), numită și geodatabase, stocată sub formă numerică în memorii accesibile calculatorului.

În harta digitală, cantitatea de date este limitată numai de capacitatea suportului utilizat pentru stocare (discuri magnetice, CD-ROM, etc.). Actualizarea hărților digitale este extrem de facilă, fiind asigurată prin funcțiile generale ale sistemului de gestiune a bazelor de date (inserare, modificare, ștergere), eventual adaptate și completate pentru a răspunde specificului colecției de date geografice (Tămâioagă G., Tămâioagă D., 2007).

Trebuie observat că în harta digitală nu mai are sens noțiunea de scară ("scara" la care sunt stocate datele în harta digitală este de fapt 1:1). Totuși, scara ar putea fi eventual utilizată și în cazul hărții digitale, dar ca expresie a gradului de detaliere și precizie și nu ca raport dintre distanța măsurată pe hartă și distanța din teren. De asemenea, are sens menționarea scării atunci când se extrage un raport grafic (o hartă analogică) pe diferite dispozitive de vizualizare (ecran, plotter, etc.).

În acest concept, funcția de vizualizare (de reprezentare a datelor geografice) este separată de colecția de date, fiind asigurată prin programe de afișare și de tipărire sub formă analogică a informației cartografice (Tămâioagă G., Tămâioagă D., 2005).

Capitolul II

Baza de date a fondului forestier

2.1.Generalități.Sisteme informatice geografice.

Înainte de a defini noțiunea de Sistem Informatic Geografic (Geographical Information System – GIS), este bine să clarificăm câteva noțiuni, pentru a fixa cadrul subiectului. De multe ori în discuții curente, se face vorbire de noțiuni greșit definite sau interpretate, generând astfel confuzii care duc la ambiguități și în final, la concluzii fără obiect. Nu ne propunem să dăm definiții formale sau care să nu suporte anumite completări, ci definiții de conținut, pentru a evidenția esența noțiunii respective. Una dintre confuziile cele mai frecvente este cea care apare între dată și informație. Vom da mai multe definiții inclusiv pentru aceste noțiuni noi.

Data este un semn, un număr sau un șir de caractere reprezentate pe un suport oarecare.

Data reprezintă o descriere simbolică a unui obiect, fenomen sau a unei acțiuni. Simbolurile urmează o structură bazată pe o sintaxă prestabilită, înregistrată pe un suport material și care poate fi prelucrată manual, electronic sau combinat.

Pe parcursul cărții ne vom întâlni la tot pasul cu noțiuni noi informatico-geografice, precum: date spațiale (reprezentări digitale ale hărților) și date atribut (date alfanumerice organizate sub formă de tabele pe linii și pe coloane asociate cu datele spațiale) acestea fiind înregistrate sub formă de fișiere pe suport magnetic. Semnificația transmiterii acestora omului în urma prelucrării, constituie informația.

Informația este în genere o dată care aduce un plus de cunoaștere și servește la luarea deciziilor.

Informația – altfel spus – este o dată căreia i s-a atribuit o semnificație, mai precis reprezintă un atribut al unei entități oarecare.

Informația trebuie să îndeplinească anumite condiții:

• să fie consistentă (suficient de cuprinzătoare),

• sa fie relevantă (să furnizeze cunoștințele necesare),

• să fie exactă, oportună (să fie furnizată la timp)

• să fie accesibilă ca mod de prezentare.

Rezultatul unei prelucrări a datelor este clar o informație. Aceasta devine o dată în momentul în care nu mai aduce un plus de cunoștințe. Ea poate fi supusă unor alte prelucrări, obținându-se o nouă informație. Acest șir de prelucrări, cu rezultate intermediare, duce la considerarea datei ca informație de unde și expresia „prelucrarea informației”. Cu toate acestea, majoritatea tratatelor de specialitate, consideră că folosirea unui termen în locul celuilalt este admisă.

Ca să încheiem onorabil șirul de definiții pentru noțiunile de: sisteme, sisteme informatice, sisteme informaționale și sisteme informatice geografice, ne vom opri la noțiunile geomatică și geoinformatică.

Conform datelor cuprinse în dicționarul „International GIS Dictionary” (Mc Donnell, Kemp, 1995), Geomatică este un termen inventat în Canada pentru a descrie activități legate de toate mijloacele privitoare la introducerea și gestionarea datelor spațiale din domeniul științific, administrativ și tehnic, implicate în procesul producției și managementul informației spațiale. Acesta a fost preluat atât de comunitatea științifică din celelalte țări anglo-saxone (geomatics) cât și francofone (geomatique). În actualele accepțiuni, geomatică mai include și activități privitoare la măsurători topografice și geodezice, prin utilizarea de echipament specializat precum softuri specializate. Acronimul poate proveni de la geometrie, automatică, geografie, informatică, după preferințe.

Noțiunea de Geoinformatică nu apare în dicționarul mai sus amintit, dar este din ce în ce mai folosit mai ales în țări anglo-saxone (geoinformatics), subînțelegându-se în esență, același lucru. Deci, între acestea nu există o relație de dependență, cum uneori se mai utilizează, acești termeni fiind sinonimi între ei.

Cu privire la un mic istoric al GIS-ului putem preciza câteva aspecte.

Primul Sistem Informatic Geografic (GIS) recunoscut ca atare, a fost elaborat în Canada (1962) și s-a numit „Canadian Geographical Information System”. Inițial a fost creat pentru inventarierea suprafețelor de pădure, după care domeniul s-a extins înspre celelalte resurse naturale.

În anul 1964 în SUA, s-a elaborat un sistem similar numit MIDAS care, s-a axat tot pe inventerierea resurselor naturale. Datorită tehnicilor rudimentare și a slabei informatizări a societății, aceste sisteme nu s-au răspândit. În plus, echipamentele, culegerea, întreținerea, și prelucrarea datelor erau costisitoare. Evoluția lor a fost de asemenea lentă și în deceniul următor, iar aplicațiile au glisat înspre domeniul militar.

Pătrundere mai semnificativă în domeniul civil, s-a făcut spre sfârșitul deceniului 9, odată cu ieftinirea calculatoarelor PC și răspândirea lor masivă în toate domeniile.

După 1990, încetarea războiului rece a produs realmente o explozie de aplicații în domeniul civil. Produsele soft se dezvoltă și se răspândesc într-o manieră fără precedent. La intervale de câteva luni apar versiuni îmbunătățite, uneori mult diferite de precedentele, prin multitudinea de funcții.

Toate acestea sunt însoțite de dezvoltarea tehnicii de calcul în general atât hardware (procesoare mai puternice, memorie mai mare, capacități de stocare mai mari, echipament de introducere – digitizoare, scanere, dar și de ieșire – plottere, imprimante mai bune, ieftinirea CD-ROM, CD-RW, accesul nelimitat sau limitat la Internet), cât și de software (dezvoltarea limbajelor de programare, în special a celor orientate obiect).

Trebuie să precizăm faptul că la noi în țară produsele GIS nu cu cunoscut încă o răspândire uniformă, pe tot teritoriul țării, deoarece aceste produse de tip GIS pretind echipament scump, iar softul este de asemenea scump și în plus este protejat. La toate acestea se adaugă necunoașterea de către factorii de decizie a avantajelor pe care le oferă proiectele GIS. Aceasta poate fi pusă pe seama lipsei de educație în domeniu (cursurile sunt foarte rare și costisitoare, ele axându-se pe o anumită gamă de produse soft). Un curs general de GIS, de altfel foarte important, nu rezolvă problema în totalitate, ci doar oferă o privire de ansamblu asupra modului în care ar trare ar trebui abordate problemele spațiale. Scopul acestei cărți este de a ne introduce în cadrul acestor noi perspective geografice și totodată în cadrul unor orizonturi de strictă necesitate ale cunoașterii: cunoașterea sistemelor informatice geografice Precizăm faptul că produsele GIS sunt foarte deosebite de alte sorbiri aflate pe piață, cum ar fi limbajele de programare, SGBD tradiționale sau produse CAD.

Un GIS este un sistem informatic ce permite captarea (introducerea), stocarea, integrarea, manipularea, analiza și vizualizarea datelor care au referință spațială. O schematizare a acestei definiții, poate fi pusă în forma:

– date geografice (cu distribuție spațială);

– sisteme de programe (software, ce înglobează proceduri de analiză și management specific);

– sisteme de calcul (hardware).

Pentru a ne face o imagine de ansamblu a ceea ce este un GIS, să evidențiem câteva din întrebările la care poate să răspundă un astfel de sistem.

Ce este la…? adică localizarea unei anumite caracteristici. O locație poate fi descrisă în mai multe feluri. De exemplu, ce reprezintă un anumit areal, care sunt coordonatele geografice ale unui anumit punct etc.

Unde se găsește…? adică exprimarea unei condiții. Mai precis, în loc să identificăm ce este la o anumită locație, dorim să știm în ce locații sunt satisfăcute anumite condiții. De exemplu unde se află o zonă defrișată mai mare de 1 km pătrat.

Ce s-a schimbat la…? adică evoluția. Se determină variațiile în timp ale unui areal. De exemplu ce cantități de precipitații zilnice cad pe o anumită suprafață în decursul unui an.

Ce se întâmplă dacă…? adică modelarea. De exemplu ce impact asupra mediului este determinat de adăugarea unei șosele la rețeaua de drumuri. Sau ce se întâmplă cu clienții unui furnizor de servicii dacă în zonă apare un nou competitor. Sau ce modificări se produc în structura pieței în cazul în care se înființează un nou magazin.

Produsele GIS au un larg evantai de aplicații, în cele mai diferite domenii. Practic tot ce este legat de teritoriu intră, mai mult sau mai puțin, sub incidența programelor înglobate într-un GIS. Vom enumera pe scurt câteva domenii și aplicații posibile.

2.3.GIS – un domeniu interdisciplinar

Pentru proiectarea și exploatarea unui GIS sunt necesare aporturile, în proporții variate, ale multor discipline, fiecare având o pondere mai mare sau mai mică în diferite faze de proiectare sau utilizare. În cele ce urmează vom enumera cele mai importante discipline care au condus la promovarea și dezvoltarea GIS.

Geografia are o lungă tradiție în analiza spațială și oferă un spectru larg de aplicații.

– SGBD conține proceduri și funcții pentru proiectarea, manipularea și reprezentarea unui volum mare de date;

– CAD (Computing Aid Design – Proiectarea asistată de calculator) furnizează proceduri de intrare/afișare atât în 2 D cât și în 3 D;

– tehnicile de inteligență artificială pot emula inteligența umană constituind un factor decizional în diferite situații.

Un sistem informatic geografic (GIS) utilizează computerele pentru a demonstra principiul de bază al geografiei: faptul că aspectul geografic este deosebit de important în viața oamenilor. GIS – ul ajută de exemplu pentru a găsi cea mai bună locație pentru a începe o afacere, cum ar fi deschiderea un magazin; în același timp el ajută unor organizații să identifice și să combată degradările apărute în mediul înconjurător.

Un GIS folosește de pildă și unui camion în timp ce se află pe un drum pentru a găsi ruta cea mai scurtă pentru a ajunge la destinația dorită. Ajută și celor din domeniul marketing-ului pentru a găsi noi prospecte de piață. Nelipsit de importanță este prezența unui GIS în domeniul agriculturii, fiind de un real folos fermierilor pentru a spori producția și pentru a își organiza terenul în mod cât mai eficient. Aceste sunt doar câteva exemple din doar câteva domenii de aplicabilitate din viața de zi cu zi a oamenilor dar domeniul de aplicabilitate al GIS-ului este în realitate mult mai diversificat.

GIS-ul extrage informații dintr-o bază de date și le transpune într-o hartă, in format digital. Așezarea datelor într-o hartă este trăsătura esențială a GIS-ului. În aceeași măsură, un GIS ne ajută pentru a vedea, înțelege, interpreta și vizualiza datele dorite, într-un mod simplu, mod care nu era posibil de exprimat utilizând o bază de date simplă.

Pentru a înțelege un GIS în ansamblul lui este necesar să punem în evidență câteva din întrebările la care poate să răspundă un astfel de sistem, iar câteva din acestea le-am tratat în rândurile de mai sus.

Și așa cum datele ajută o hartă, noi oamenii putem pune mai multe întrebări într-un GIS. Noi putem întreba UNDE, CE, DE CE, CUM etc. având informația în mâinile noastre Noi putem lua cele mai bune decizii cu ajutorul cunoștințelor de care dispunem, știind că într-un GIS partea geografică și analiza spațială sunt ambele incluse.

ESRI este Liderul Mondial în crearea de soluții pentru un GIS.

Cu sursele vastei informații de care dispunem în prezent, GIS-ul este instrumentul cheie pentru a afla fiecare înțeles al lucrurilor. Cu așa de multă informație creăm legături cu o locație (loc determinat geografic) de pe pământ, GIS-ul ajutându-ne să găsim un model al locului, cu alte cuvinte să facem o modelare spațială. Cunoscut în acest sens este: Modelul Digital de Elevație sau Modelul Digital de Elevație.

Modelarea spațială complexă permite analiza datelor spațiale care conține altimetria dar și planimetria.

Reprezentarea digitală a suprafeței unui teren se numește Modelul Digital al Terenului (Digital Terrain Model – DTM) numit și Modelul Digital de Elevație (Digital Elevation Model – DEM). În linii mari, acest model conține distribuția tridimensională a punctelor de coordonate (x, y, z) ale unei suprafețe de teren, distribuție care se face în mod diferit în două sisteme de reprezentare: vector și raster, aceste două metode de reprezentare a suprafeței unui teren le vom prezenta pe larg în continuare.

GIS-ul poate face hărți tematice pentru a ajuta exemplificarea modelelor locului.

Pentru a studia accidentele care se produc de-a lungul unei șosele trebuie să avem în primul rând o hartă cu poziția exactă (locul) de producere al fiecărui accident. Noi putem explora aceste accidente urmărindu-le după perioada din zi la care ele se petrec. Pe una din hărțile tematice putem utiliza o culoare pentru a înfățișa/localiza acele accidente care se produc noaptea si o altă culoare pentru accidentele care se produc ziua. În mod absolut clar putem observa pe o singură hartă tematică situația complexă existentă (în cazul nostru din figura de mai jos, pe harta din mijloc), adică acele zone de autostradă unde au loc accidentele atât ziua, cât și noaptea, chiar dacă aceste două culori de pe straturile (hărțile tematice) se suprapun. În consecință se pot lua măsuri pentru a diminua sau chiar stopa numărul de accidente care au loc în decursul unei perioade de timp pe această autostradă, plasând radare, punând dese semne de circulație, etc. Iată un exemplu din miile de exemple pentru a ilustra avantajele unui GIS în domeniul căilor de comunicații terestre.

Reprezentând din punct de vedere topografic – cartografic pe o hartă tematică zona unei școli gimnaziale, putem arăta locurile unde este necesară grija zilnică de protecție a elevilor.

Reprezentând pe o hartă tematică unele zone cu un potențial sporit al criminalității, GIS-ul bineînțeles ne ajută să arătăm unde sunt locurile care au nevoie de o protecție a poliției mai eficientă.

Reprezentând topografic și cartografic o zonă urbană care include si locuințe ale clienților unei bănci și locul acestora de muncă, un GIS ajută instituției bancare care a oferit anumite servicii respectivilor clienți să plaseze în unele puncte – cheie bancomatele, asigurând în acest mod cele mai potrivite servicii.

Urmărind aspectele de natură geologică ale unei porțiuni de teren (temperatura solului, umiditatea, compoziția chimică a rocilor, straturile acvifere, nivelul apei freatice față de suprafața solului etc), GIS-ul ajută geologilor în explorarea (cercetarea amănunțită) pentru găsirea optimă a unor resurse naturale: minerale, petrol, gaze naturale, minereuri, etc.

Dacă se pot identifica trăsăturile unei locații adecvate, de orice natură ar fi aceasta, cu ajutorul GIS-ului se pot „salva” mulți bani; în ecologie se poate reduce de exemplu impactul pe care îl produc forajele (sistemele de foraj) asupra mediului înconjurător, în agricultură se pot determina acele suprafețe de teren care prezintă un grad sporit de fertilitate, deosebindu-le din rândul arealelor cu un grad de fertilitate mai scăzut etc. și exemplele pot continua.

„Cartografiind” ținuturile cu parcuri dintr-un oraș, un GIS poate ajuta Consiliul Orașului să admită nevoia pentru mult mai multe spații verzi și să elaboreze/implementeze proiecte în acest sens.

Urmărind traseul migrării păsărilor, cu un GIS putem ajuta protecția acelor specii de păsări care sunt pe cale de dispariție.

Ca o mică concluzie, GIS-ul ne ajută pe noi toți în general pentru a „modela” atât lumea creată de om cât și mediul natural și în sens general, pentru a înțelege mai bine lumea care ne înconjoară.

Oricare din noi am folosi tehnologia GIS în diverse scopuri sau, pentru a vedea indirect impactul acestei tehnologii, devine evident faptul că, aceasta nouă tehnologie se folosește azi pentru a face lumea mai bună, pentru a cunoaște mediul în care trăim cu toții.

GIS-ul ajută la rezolvarea problemelor

Uneori avem nevoie să creăm noi reprezentări ale terenului (planuri sau hărți topografice actuale) sau să refacem reprezentarea terenului (să efectuăm noi ridicări topografice) pe baza unui model deja existent al terenului (plan topografic vechi sau alte schițe ale terenului). Persoanele abilitate în lucrările de sistematizare și organizare a teritoriului unui oraș – managerii municipali, inginerii de mediu sau inginerii care se ocupă cu strategii în afaceri – fac acest lucru în fiecare zi. Munca lor se referă la a arăta faptul că, un cadru geografic se poate dezvolta armonios într-un bun context managerial și poate utiliza cât mai mulți specialiști, în măsura posibilităților, atâta timp cât ei respectă resursele naturale, adică mediul înconjurător și nu intervin în afectarea resurselor naturale și în degradarea mediul natural prin procese conștiente și lucrări neadecvate.

În fiecare zonă determinată geografic este nevoie să știm care sunt afacerile rentabile; sau e nevoie să cunoaștem care sunt cele mai bune servicii care se adresează unor clienți; totodată flecare conducător al unui automobil are nevoie cel puțin de o hartă topografică cu reprezentarea drumurilor dintr-o țară pentru a vedea cum să se orienteze în spațiu cel mai bine și cum să ajungă la destinație de pildă într-un timp cât mai scurt. În toate aceste exemple intervine GIS-ul pentru a oferi toate instrumentele pentru a crea o reprezentare reală a terenului;

În domeniul militar persoanele abilitate să ia decizii și să dea comenzi celor din subordine, trebuie să cunoască precis terenul pe care își vor desfășura ulterior unele aplicații, pentru a lua cele mai bune decizii, decizii referitoare la CUM și UNDE să își desfășoare trupele și să așeze echipamentul din dotare. Ei au nevoie să cunoască care este arealul care trebuie ocolit în unele aplicații în cazul unor probleme de apărare a teritoriului și să știe arealul care este sigur și care oferă unele avantaje în fața adversarilor posibili. GIS-ul oferă instrumentele pentru a așeza personalul militar și materialele acolo unde trebuie pentru a fi în siguranță, pentru ca astfel personalul militar să-și facă pe deplin datoria.

În sectorul forestier arborii au nevoie de atenție sporită (bunul forestier fiind un bun natural de neprețuit al unei țări), pentru a asigura pieței o cât mai bună aprovizionare pentru diversele nevoi de construcții din lume. GIS-ul aduce instrumentele pentru a ne ajuta să determinăm locurile unde se fac tăieri în prezent și locurile unde ar trebui să facem plantări în viitor.

În multe domenii de afaceri, organizațiile trebuie să ia legătura cu Guvernele țărilor pentru a oferi unele reglementări cu privire la poluare și cu privire la afacerile între țări. GIS-ul vine de data aceasta cu instrumente pentru a ajuta companiile pentru a fi de acord cu regulamentele de ordin local și național.

În cazul unor inundații (să nu uităm că România s-a confruntat în 2005 și 2006 cu probleme serioase legate de inundarea unor suprafețe întinse de teren) echipele de intervenție rapidă salvează atât vieți omenești cât și bunuri materiale. GIS-ul asigură instrumentul pentru localizarea refugiilor, distribuția alimentelor și a medicamentelor, precum și evacuarea persoanelor în caz de urgență.

În telecomunicații, există cazuri ca, anumite servicii de telefonie să fie întrerupte, partea unei rețele fiind afectate. Datorită intervenției GIS-ului se lucrează

În zonele direct afectate, pentru ca utilizatorii acelei rețele de telefonie să poată vorbi din nou, în cel mai scurt timp.

Ne reîntoarcem la o definiție a GIS-ului care include noțiunea de bază de date și date spațiale.

Hărțile au fost folosite de sute de ani, dar începând cu ultimii zeci de ani tehnologia existentă este utilizată pentru a combina hărțile cu ajutorul calculatorului electronic și a bazelor de date, în scopul producerii de sisteme informatice geografice (GIS).

GIS-ul este folosit pentru a afișa și a analiza date spațiale care sunt adunate în BAZE DE DATE. Această legătură între date și baze de date este o legătura care dă unui GIS putere: Hărțile pot fi desenate și altfel spus, datele pot fi referențiate (preluate) de la acele hărți. Când spunem despre o bogată bază de date că este adusă la zi, putem afirma că și hărțile asociate pot fi ținute la zi la fel de bine adică reînnoite, reactualizate. O bază de date include o largă paletă de informații, incluzând date din diferite surse: geografice, sociale, politice, ale mediului, demografice, etc.

GIS – ul folosește straturi (layere) numite teme, pentru a acoperi diferitele tipuri de informații geografice, la fel cum unele hărți statice folosesc acoperiri pentru a aduce straturile de informație în context geografic. În cadrul acestor hărți statice vechi, straturile care sunt în partea de jos rămân vizibile în timp ce temele suplimentare sunt plasate deasupra, așa cum se poate observa din figura de mai jos.

Cum lucrează un GIS?

Se estimează că aproximativ 80% din totalul informației are o componentă spațială sau geografică. Cu alte cuvinte, majoritatea informației este legată de un loc, o locație determinată clar geografic. Așadar noi putem lua decizii cu privire la găsirea unor noi facilități pentru o zonă oarecare sau decizii pentru a găsi modalități de protecție a zonelor cu intense precipitații sau frecvente inundații în diferite moduri: dirijând unele vehicule să răspundă urgențelor, dirijând plantarea unor semne de avertizare a zonelor cu alunecări de teren, etc. Cuvântul GEOGRAFIC(Ă) folosit în combinație cu noțiunea de „LOC”, „LOCAȚIE” prezintă un rol existențial din definiția dată sistemelor informatice geografice.

Tehnologia GIS este totodată un instrument de colecție de date asistate de calculator, un instrument de stocare și de analiză a acestor date, un instrument care combină în prealabil informația neasociată cu ajutorul hărților. Dar GIS-ul nu este numai o hartă. Un GIS poate efectua funcții dificile de analiză, respectiv poate prezenta rezultatele în mod vizual în cadrul hărților, tabelelor sau graficelor, permițând celor care iau decizii să vadă rezultatul, în cele din urmă poate alege cea mai bună direcție/durată de acțiune.

Existând și Internetul, GIS-ul oferă o logică și un înțeles de cost efectiv pentru distribuția și analiza datelor geografice în cadrul instituțiilor de guvern, industriei private, organizațiilor non-profit și publicului general.

Iată ingredientul de bază pentru îmbunătățirea semnificativă în luarea deciziilor care implică locația, distribuția și impactul oamenilor, locurilor și evenimentelor pe glob. Sosirea cumpărătorilor la o nouă locație a unui Mall, dirijarea de urgență a autovehiculelor la un incident, schimbările apărute după un timp într-un habitat, toate aceste exemple sunt părți comune pentru componenta geografică.

Părerea întemeiată despre oricine și orice poate fi legată cu cunoașterea locației de pe pământ: o adresă a unei străzi, o regiune a serviciului, o zona climatică, un district de votare, coordonatele geografice a unui punct (latitudinea și longitudinea geografică).

Software-ul unui GIS este un instrument ideal pentru extragerea reprezentărilor terenului și pentru orientările de la sine înțelese în cadrul informațiilor locului (informațiilor localizate).

Crearea de hărți și analizele spațiale nu sunt noi, dar GIS – ul îndeplinește aceste sarcini mai bine și mai rapid în comparație cu vechile metode manuale. Înaintea tehnologiei GIS, oameni nu aveau aceeași abilitate de a folosi informația geografică pentru ca această informație să ajute în luarea deciziilor și în rezolvarea problemelor, așa cum aveau acestea abilitate în 2006.

În prezent, GIS-ul este o industrie de multibilioane de dolari implicând sute de oameni de pe întreg globul. GIS-ul se învață în instituțiile de învățământ superior din toată lumea. Profesioniști din fiecare câmp sporesc în mod conștient avantajele gândirii și muncii sub aspect geografic.

2. Structura GIS-ului

Un sistem informatic geografic mai poate fi definit drept un instrument care lipește o locație (spațială), cel mai corect spus: o hartă, de informația unei baze de date (de obicei tabelară). El oferă posibilitatea unei persoane să vizualizeze reprezentarea geografică, relația dintre persoană și sistem prezentând o deosebită importanță, alături de orientarea în sistem. Acest proces ne dă o privire completă pentru analiza datelor vizualizate. Cele 5 componente ale GIS-ului – după unii specialiști, sunt următoarele:

1.Componenta HARDWARE este reprezentată de computer împreună cu instrumentele perifericele ale computerului. Computerul poate avea ca sistem de operare WINDOWS-ul, LINUX-ul etc. De asemenea computerul poate opera singur sau în rețea.

• Computere

• Rețele

• Instrumente periferice (imprimante, plottere, scannere, digitizoare, etc.)

Această componentă reprezintă componentă care dă putere sistemului nostru.

2.SOFTWARE-UL unui GIS furnizează funcțiile și instrumentele pe care utilizatorii le au pentru a stoca, a analiza și a afișa informația geografică. Cheile componentelor software sunt:

• Software-ul GIS

• Baza de date Software

• Rețelele Software

Componenta amintită este o componentă de bază pentru GIS și în același timp este un instrument absolut necesar pentru a putea sa operăm în GIS.

3. DATA – este dată de informația care va fi analizată și afișată, fiind una din cele mai importante componente ale GIS-ului este DATA. Este absolut necesar a dată sa fie precisă. Existai multe tipuri diferite de date:

• date vector

• date raster

• date imagine

• date atribut

4. METODELE

Metodele sunt acele planuri și aplicații specifice regulamentelor de afaceri descriind cum este aplicată tehnologia GIS. Ele includ următoarele:

• Manualele de utilizare

• Specificații

• Standarde

• Proceduri

5. OAMENII

Tehnologia GIS este în mod clar ca valoare limitată fără existența oamenilor care organizează sistemul și propun planurile lor, strategiile lor pentru a fi aplicate în interiorul sistemului. Clasa de utilizatori GIS se întinde de la specialiștii tehnici cu un înalt grad de calificare până la planificatori, silvicultori și analiști de piață care împreună utilizează GIS-ul să îi ajute în munca zilnică.

În GIS apar diferite categorii de personal, iată câteva categorii de personal:

• Specialiștii tehnici

• Proiectanții

• Analiștii

• Managerii

• Administratorii de sistem

Un GIS (Sistem Informatic Geografic) este un instrument folosit pentru a asambla, a stoca, a manipula a analiza și a afișa informația despre un obiect sau despre un eveniment de pe Pământ.

„Mai simplu vorbind, un GIS lipește o bază de date de o hartă”.

GIS-ul este utilizat în diferite aplicații, de exemplu:

•În calcularea timpului de răspuns în cazul unor dezastre naturale

• În găsirea zonelor inundate care necesită protecție

• În identificarea unor școli situate în districte particulare

• În cartarea demografică a zonei în care locuim

• În furnizarea unor noi idei de afaceri pentru localizarea unor super-market-uri.

Cum lucrează un gis?

Un GIS lucrează cu informația cu privire la un obiect sau la o locație.

Pentru a face acest lucru cu succes, un GIS trebuie să utilizeze cele cinci componente esențiale enumerate anterior, componente care interacționează între ele și sunt interdependente între ele. Este importat de știut cum este utilizată fiecare componentă a GIS-ului în interiorul sistemului dacă se dorește a avea un GIS de succes.

Informația

GIS-ul asociază informația din diferite surse ținând seama de locația de pe pământ. Data din diferite surse poate fi grupată în straturi (engl. „layer”) semnificative și ușor de mânuit GIS-ul ajută în multe situații. Câteva exemplele includ: stabilirea taxelor, identificarea persoanelor înscriselor la vot, planificarea evacuărilor dintr-o clădire în caz de urgență.

Orice informație poate fi localizată spațial utilizând un GIS.

Cea mai importantă componentă pentru orice seturi de date GIS este trimiterea la componenta geografică.

Referința geografică poate fi reprezentată de:

• Coordonatele unor puncte în sistem 2D (x, y) sau 3D (x, y, z);

• Coordonatele geografice (latitudinea și longitudinea geografică);

• Categoria de folosința a terenurilor agricole/neagricole;

• Indicatoarele de la marginea unor șosele;

• Punctele geodezice marcate în teren;

DATA

O componentă importantă a oricărui GIS este data.

Data este organizată în două formate de operare sau modele: VECTOR și RASTER. Bineînțeles că se utilizează și modele combinate: vector cu raster. Aceste două modele VECTOR ȘI RASTER înfățișează reprezentări ale suprafeței terestre în diferite moduri.

Modelul de date VECTOR

Acest model reprezintă data printr-un punct (point), o linie (line) și/sau printr-un poligon (polyline).

Caracteristicile datei vector sunt:

• Reprezentarea modelului se face prin aceste 3 elemente geometrice esențiale: punctul, linia(arcul) sau poligonul.

• Este indicată în reprezentarea suprafețelor care nu sunt continue.

• Poate fi ușor asociată cu o bază de date (data este ușor de analizat).

Câteva exemple de date vector pot cuprinde:

• Locația unor monumente (se reprezintă prin puncte).

• Străzi (se reprezintă prin colecții de puncte care formează o linie).

• Categoriile de folosință ale terenurilor (se reprezintă prin colecții de puncte care formează un poligon închis).

Modelul de date RASTER

Acest model utilizează o rețea uniformă care conține celule. Celulele sunt folosite pentru a reprezenta data. Datele raster sunt:

• Potrivite pentru reprezentările suprafețelor de teren continue.

• Reprezentate ca imagini satelitare și/sau aeriene.

• Asociate ușor cu o bază de date.

Câteva exemple de date RASTER pot cuprinde:

• Analizele terenului

• Planificarea regională

• Analiza unor pasaje

• Managementul resurselor

• Alegerea locurilor pentru afaceri

Concluzie: Ambele metode sunt utilizate pentru a accentua relațiile spațiale dintre obiecte.

Pentru exemplu:

• În modelele de date vector, o linie este folosită pentru a reprezenta o stradă, de altfel este identificată ca o linie de despărțire dintre suprafețele cu categorii de folosință diferită.

• În modelele de date raster, valorile unor celule pot fi organizate clasificând o suprafață în diferite grupuri ( de ex. vegetația, densitatea populației, crimele, etc).

Este GIS-ul bun pentru noi?

Pentru a avea o mai bună idee asupra funcțiilor GIS atenția noastră trebuie îndreptată pentru plasarea potențialului în cadrul unei organizații. GIS-ul este instrumentul puternic pentru utilizarea, manipularea, analiza și stocarea informațiilor spațiale. Împlementând GIS-ul în cadrul unei organizații noi introducem un nou mod de organizare a sistemelor informatice.

Un GIS ne va permite sa facem referitor la „date” următoarele:

• Introducerea datelor

• Manipularea datelor

• Organizarea datelor

• Interogări și analize

• Vizualizarea datelor

Schimbarea unui GIS se datorează schimbărilor aplicațiilor care se ocupă de rezolvarea problemelor și care fac efectiv uzul acestei tehnologii.

Învățând să operăm într-un GIS este ușor. Utilizându-l efectiv în fiecare zi în scopul rezolvării problemelor reale este mult mai dificil.

În procesul de învățare un rol important îl au site-urile web, unde putem găsi informații referitoare la conceptele GIS-ului, la metode și strategii pe care trebuie să le cunoaștem, informații care să ne fie de folos atunci când considerăm și în cazul în care dorim să implementăm un GIS.

Iată doar 10 MOTIVE pentru un GIS:

1. Intensifică capacitatea de stocare pentru fișierele digitale.

2. Pune în valoare noțiunea de „organizație” și noțiunea de „structură”.

3. Intensifică acuratețea producerii datelor.

4. Intensifică accesul distribuit la date.

5. GIS-ul poate ajuta la orientarea ușoară într-o anumită zona geografică.

6. GIS-ul ajută la organizarea fluxurilor de informații.

7. E un model simplu care analizează datele din spațiu.

8. Sporește capacitatea de examinare cu ajutorul modelelor de analiză.

9. GIS-ul asigură luarea de decizii în timp scurt.

10. Reduce și chiar elimină operațiile de prisos.

Un sistem informatic geografic este un set complet de hardware și software, proiectat pentru nevoile oamenilor în general și în special pentru a introduce, a stoca, a manipula și a extrage date referite geografic (informații geografice).

Orice dată referențiată unei locații de pe pământ poate fi considerată o informație geografică.

Toate informațiile geografice au trei componente:

• componenta atribut (ex. măsurarea unei categorii precum temperatura unui tip de pădure, etc);

• locația la care se referă atributele

• timpul (momentul sau intervalul de timp când atributele au fost constatate).

GIS-urile ajută volumului mare de informație geografică care poate fi văzută (vizualizată), majoritatea informației geografice existând într-o formă digitală adecvată.

Schematic, fiecare set de date poate fi conceput ca un strat de date consemnat deci de aceea locațiile corespunzătoare sunt stabilite în mod clar. În ideea analizei totale, diferitele seturile de date sunt simultan examinate.

Un GIS include în general una sau mai multe intrări, unele structuri a software-ului pentru o bază de date pentru a stoca date, instrumente de software pentru a manipula datele și una sau mai multe ieșiri.

Dispozitivele de intrări sau de ieșiri sunt scumpe, fiind reprezentate de scannere în format mare, digitizatoare și imprimante și instrumente speciale de analiza cum ar fi stereo-plotterele pentru analiza imaginilor stereo, toate fiind de obicei privite ca un set de stații de lucru separate.

GIS-ul este utilizat în clasificarea domeniilor precum domeniul resurselor naturale, în managementul municipal și în planificarea regională. Deci acolo unde se cere cercetarea locațiilor geografice în ansamblu este bine de folosit un GIS pentru a duce la bun sfârșit analiza zonei geografice.

Puterea unui GIS constă în capacitatea analizelor pe care el le generalizează/asigură. Analizele unui GIS pot fi clasificate în linii mari în trei categorii.

• Analizele descriptive cuprind date de la una sau mai multe surse și prezintă concluziile la fiecare punct studiat. O hartă cu formele de relief sau un plan al unei zone a unui oraș sunt câteva exemple.

• Analizele de perspectivă evaluează informația curentă și aplică procesele de cunoaștere pentru a descoperi în viitor unul sau mai multe scenarii de urmat. Exemple de astfel de analize includ modele de sporire a fondului forestier al unei țări, planificări de urgență în caz de inundații sau proiectarea unor locații pentru extinderea teritoriului urban.

• Analize prescriptive presupun cunoașterea operațiilor, la fel de bine ca și cunoașterea unor multiple scenarii care pot include unele selecții standard care exprimă dorințele și nevoile unuia sau mai multor persoane împuternicite temporar în procesul de luare al deciziilor.

Capacitatea de reproducere într-un proces rapid a seturilor de date geografice se referă efectiv la efectuarea de analize repetate pentru actualizarea informației, rezultând noi date care devin disponibile sau la execuția unor soluții care implică efectuarea unor anumite compromisuri, folosind proceduri repetate ce speculează unele soluții.

În era dinaintea implementării GIS-ului, prezentarea și integrarea datelor geografice depinzând de desenarea manuală a hărților și a acoperirilor tematice, făcea producția de modernizare a hărților cu analize repetate efectuate, foarte costisitoare sau complet nepractică.

Un GIS nu poate produce nimic fără date geografice digitale!!!

Descoperirea GIS-ului a depins atât de mult de crearea și stocarea unor vaste cantități de date geografice, de descoperirile hardware și software pentru analizarea datelor.

Teledetecția este sursa majoră de date geografice folosite în sistemele informatice geografice și pentru acest motiv a jucat un rol important în adopția GIS-ului.

Cele mai multe informații digitale geografice aparțin topografiei, resurselor naturale și reprezentărilor unor căi de comunicații și sunt produse folosind datele de teledetecție. În mod efectiv, toate datele derivă din teledetecție și sunt acum disponibile. În formate digitale citite ușor de un sistem informatic digital. Datele imaginilor digitale pot fi vizualizate și afișate ca hărți complete de imagini sau pot fi utilizate în combinație cu alte date GIS așezate pe „straturi” (layers): rețelele de drumuri ale unui oraș, granițele teritorial administrative ale unor județe, alte însemnări/explicații, etc.

O dată geografică determinată de trei puncte de coordonate într-un sistem tridimensional, de exemplu o suprafața topografică, poată fi folosită pentru a genera o imagine de perspectivă care ia înfățișarea unei acoperiri tridimensionale a suprafeței cu alte informații care pot fi suprapuse.

O data GIS poate fi „ilustrată,, ca o imagine satelitară compusa color. Totodata o data GIS poate conține tipul de vegetație afișata peste topografia locului.

Pentru a concluziona, integrarea analizei imaginilor satelitare și software-ul GIS înlesnesc utilizarea datelor GIS pentru a perfecționa procedurile de analiză din teledetecție. Pentru exemplu, un analist oarecare poate utiliza un câmp de date stocate într-un GIS pentru a pune în valoare acuratețea clasificărilor imaginilor digitale. Rezultatul clasificărilor poate fi apoi stocat în GIS drept resurse de date pentru ulterioarele analize.

Atât timp cât un GIS are capacitatea de a integra multiple surse de diverse date geografice, e normal ca acesta să satisfacă un număr de condiții precum:

• Seturile de date trebuiesc înregistrate în același sistem de coordonate, operațiune intitulată geocodare sau georeferențiere.

• Nivelul detaliilor aparținând diferitelor seturi de date GIS trebuie să fie adecvate pentru analiză.

• Acuratețea spațială a datelor la scară mică este de obicei insuficientă pentru analiza la scară mare.

• Calitatea datelor atribut trebuie de altfel sa urmărească aplicația.

• Datele care sunt prea vechi sau datele care au fost colectate cu suficientă densitate pot produce rezultate cu acuratețe insuficientă pentru aplicații.

• În final, alegerea procedurilor de analiză trebuie să fie apropiată pentru a genera informația cerută de la datele disponibile.

2. Datele spațiale

Datele spațiale (numite și date geografice sau date referite spațial) sunt date care aparțin unor entități geografice, unor elemente materiale sau unor fenomene (naturale sau create de om), existente în spațiul terestru și care pot fi reprezentate pe o hartă.

Componentele principale ale datelor spațiale:

• Poziția – este exprimată prin coordonatele entității respective

• Atributele – sunt exprimate prin diferite semnificații (valori) care individualizează și caracterizează entitatea.

• Relațiile spațiale – sunt exprimate prin vecinătăți.

• Timpul – este exprimat prin data constatării entității.

De exemplu, pentru o hartă analogică (hartă clasică), poziția este stabilită prin determinarea coordonatelor entității respective în raport cu un caroiaj rectangular (cadru geografic); atributele sunt exprimate prin culori, inscripții, semne convenționale, curbe de egală caracteristică sau prin combinații ale acestora; relațiile spațiale sunt deduse prin examinarea pe hartă a poziției relative a două sau mai multe entități; timpul nu este reprezentat de regulă doar ca modalitate de informare asupra datei de întocmire a hărții respective.

În cazul unei hărți digitale, cele patru componente ale hărții analogice se exprimă prin valori numerice puse într-o ordine prestabilită: de exemplu scara indică gradul de detaliere, etc.

Funcțiile hărții analogice:

• Harta este un suport de informație

Pentru realizarea acestui prim obiectiv trebuiesc adoptate sancțiuni speciale împotriva alterării informației (cum ar fi: acuratețe pentru detalii, suportul nedeformabil al hârtiei, modul bun de depozitare; o manipulare corectă) și trebuie culese și adoptate o cantitate mare de date, utile unui număr cât mai mare de potențiali utilizatori.

• Harta este o modalitate de vizualizare a informațiilor conținute în cadrul ei.

Harta este principala metodă de reprezentare a informațiilor geografice. Pentru a asigura acesta funcție este necesară „expresivitatea” hărții, adică respectarea cerinței ca ea să nu conțină informații inutile, trebuie de asemenea să fie reprezentată sub o formă ușor de manipulat, de consultat.

Cele două funcțiuni impun condiții contradictorii, rezultând dezavantajul major al hărților clasice unde, nevoia de detaliere se opune nevoii de expresivitate, de manevrabilitate.

De aceea s-a trecut la reprezentarea exclusiv numerică a datelor geografice, datorită posibilității de prelucrare automată a datelor, existenței calculatorului electronic.

Astfel datele spațiale sunt înmagazinate la cel mai înalt grad de detaliere și sunt raportate la diferite scări de reprezentare, pentru diferite zone distincte ale globului. Datele fiind numerice, dispare necesitatea suportului nedeformabil, ceea ce simplifică (ba chiar elimină) vechile probleme legate de conservarea, actualizarea și distribuția hărților.

Așadar, GIS-ul este o modalitate practică de analiză și prelucrare automată a datelor spațiale, organizate sub forma de hărți digitale, stocate pe medii accesibile calculatorului electronic.

Data este baza oricărui GIS. Datele geografice reprezintă cea mai costisitoare și longevivă componentă a unui Sistem Geografic Informatic. Aceste date reprezintă practic partea grafică a unui GIS. Prin urmare, culegerea și introducerea acestor date este o operațiune care are o importanță foarte mare, necesitând un volum mare de munca și o investiție financiară destul de mare.

Datele spațiale sunt partea centrală a unui GIS care conține hărți sub formă digitală. Acestea sunt materializate prin fișiere conținute într-o bază de date spațială (BDS).

Există două tipuri primare de date care se utilizează într-un GIS.

O bază de date geo este o bază de date care este într-un fel referită cu locațiile de pe pământ, adică face legătura cu locațiile terestre.

Bazele de date geodezice sunt clasificate în două tipuri diferite binecunoscute: VECTOR și RASTER.

Data atribut este definită în genere, drept o informație adițională care poate fi apoi transformată într-o dată spațială.

Documentația de seturi de date este cunoscută în termeni de specialitate sub denumirea de „METADATE”.

Prelucrarea datelor, fie că se realizează în cadrul unui sistem informatic sau informațional, presupune organizarea acestora în „colecții structurate”, după reguli și metode specifice. În cadrul unei „colecții” sau „structuri”, datele sunt organizate la diverse nivele, astfel:

• La nivelul inferior datele sunt dispuse în câmpuri. Un câmp este o dată elementară care nu mai poate fi segmentată în diferite componente. Se caracterizează prin denumire și valoare.

• Înregistrarea este formată din mai multe câmpuri, reprezentând datele caracteristice unei singure entități.

• Fișierul conține mai multe înregistrări corelate între ele.

• Baza de date este un set de fișiere corelate, organizate astfel încât să permită accesul la date unuia sau mai multe programe. Bazele de date pot fi stocate pe diferite suporturi, în moduri distincte. Apare deci necesitatea prelucrării automate a bazei de date. Baza de date trebuie să fie organizată pe medii compatibile cu calculatorul. Azi este utilizat mediul bazat pe principiul înregistrării magnetice a informației.

Harta digitală, deoarece conține date geografice este o bază de date, fiind formată din mai multe fișiere, fiecare fișier conținând informații grafice și informații atributive; (informația grafică exprimă forma și poziția entităților de reprezentat; informația atributivă-textuală-nongrafică exprimă caracteristicile cantitative sau calitative ale entităților respective).

2.4.Sisteme de reprezentare a datelor spațiale

Cu ce ne ocupăm de fapt, atunci când folosim GIS? Mediul nostru ambiant constă până la urmă din obiecte, care posedă proprietăți. Să luăm de exemplu un arbore. Proprietățile – denumite și atribute – ale unui arbore pot fi: felul său, vârsta sa, gradul de deteriorare, etc. În afară de acestea, arborele este situat într-o anumită poziție pe suprafața terestră, are deci niște coordonate X, Y, eventual și Z. În timp ce poziția este considerată în general geometrie, celelalte proprietăți sunt date ale obiectului.

Pentru a putea gestiona obiectele lumii reale prin intermediul computerului, sistemele GIS folosesc două tipuri diferite de date: date de raster și date vectoriale.

Reprezentarea grafică a datelor vectoriale prin elemente geometrice de tip: punct, linii/arce, noduri, suprafețe, volume, folosesc doar la vizualizare și nu vor fi confundate cu obiectele propriu-zise.

2.4.1.Datele Raster

Datele raster rezultă din scanarea planurilor, schițelor, fotografiilor aeriene sau direct prin fotografiere cu o cameră digitală, de exemplu în cazul fotografiilor prin satelit. Rezultă o matrice, deci un raster, de puncte de imagine (pixeli). Fiecare pixel are o poziție în imagine și o valoare a culorii, (alb, gri, negru, etc). Prin transformări de coordonate, imaginea raster poate fi legată de exemplu de coordonatele geografice sau geodezice (coordonate ale pământului) – operațiune numită geocodare.

Prelucrând digital o imagine pot lua naștere suprafețe de aceeași clasă de pixeli. Datelor raster de regulă nu li se pot atașa date obiect. De aceea ele sunt folosite în anumite sisteme hibride de cele mai multe ori doar ca fundal pentru digitizarea imaginii. Doar printr-o legendă atașată se poate deduce că toți pixelii cu o anumită culoare precum gri-ul reprezintă suprafața unei păduri de conifere. În concluzie, folosind astfel de valori, se pot face analize cum ar fi de exemplu: calculul distanțelor, aflarea unor zone tampon sau intersecții între diferitele niveluri de date.

Cei mai cunoscuți reprezentanți ai sistemelor de tip raster sunt IRDISI, un program ieftin al Universității Clark, care este utilizat mai ales de Națiunile Unite pentru analize în Lumea A Treia și GRASS (care există acum și ca variantă mai ieftină Grassland) al Armatei SUA. Mai există desigur și alte sisteme care dispun de module speciale de rastere (de ex.: Arc/hifo-GRID). Din direcția opusă, deci de la un sistem de prelucrare de imagini raster pentru GIS s-a dezvoltat sistemul ERDAS.

Datele de tip raster se folosesc mai mult pentru datele mai puțin exacte. Se aplică pentru modelarea fenomenelor imprecise: calcule de propagare, căutarea locațiilor și alte analize spațiale. Din punct de vedere tehnic, rasterele pot fi conectate cu date de obiect, dar nu are prea mult sens atribuirea tuturor pixelilor unei suprafețe oarecare.

2.4.2. Date Quadtree:

La sistemele quadtree o dezvoltare a sistemelor de tip raster pure, pixelii de aceeași valoare se cuprind în unități mai mari prin metoda sfertului (conform figurii de mai jos). Se poate obține astfel o reducere a datelor, respectiv o rezoluție mai mare.

Atât metodele rasterele cât și sistemele quadtree sunt deosebit de utile la suprapunerea mediată a mai multor straturi (de exemplu pentru căutarea unor locații de pe Terra). Cel mai cunoscut reprezentant al sistemelor quadtree este SPANS al firmei Tydac.

2.4.3. Date Vectoriale

Pentru prelucrarea datelor relative la obiecte în GIS este însă necesară structura vectorială. Numai prin aceasta se pot realiza structuri topologice și modele complexe de date. Datele de raster se numesc de multe ori „proaste”, datele vectoriale de regulă „inteligente”. După introducerea datelor corespunzătoare obiectului, pentru o simplă linie din reprezentarea terenului se știe de exemplu că este o conductă de apă din fontă cenușie cu diametrul interior de , montată în anul 1957. În plus, ea poate fi conectată topologic cu alte conducte sau vane, ventile, etc.

Problema care a apărut era: cum să introducem o hartă în calculator, mai precis de a găsi calea cea mai bună de trecere de la hărțile clasice-analogice la hărțile digitale. Stocarea hărților pe computer trebuia făcută sub formă de coduri numerice. În timp, s-a convenit ca reprezentarea internă a unei hărți să se facă în cele două sisteme amintite pe parcursul acestei cărți: sistemul vector și sistemul raster.

În sistemul vector harta este construită, în mare, din puncte și linii (arce), fiecare punct și extremitățile liniilor fiind diferite prin perechi de coordonate (x, y). Prin unirea punctelor se pot forma după caz: arce, suprafețe sau volume (în cazul în care se mai atașează și coordonata z dată de cota unui punct de pe suprafața terestră).

Caracteristicile geografice-grafice în reprezentarea vector se exprimă prin anumite entități, astfel:

• un foraj va fi reprezentat pe o hartă în reprezentarea vector prin cel mai simplu element geometric: un punct;

• o baliză va fi de asemenea reprezentată printr-un punct;

• un punct geodezic se reprezintă tot printr-un punct, etc.

• un drum forestier va fi reprezentat printr-un arc;

• un curs de apă va fi de asemenea un arc;

• o construcție va fi reprezentată printr-o suprafață închisă, adică printr-un poligon;

• o pădure se reprezintă tot printr-un poligon, etc.

În sistemul raster, imaginile sunt construite din celule numite pixeli iar ce este pixelul se știe din informatică.

Unitatea de imagine numită și pixel este cel mai mic element de pe o suprafață de afișare, căruia i se poate atribui în mod independent o intensitate, o culoare, etc.

Toate entitățile grafice sunt construite dintr-o sumedenie de pixeli. Caracteristicile grafice -geografice în acest tip de reprezentare – raster se exprimă astfel:

• un canal va fi reprezentat de o succesiune de pixeli de o aceeași valoare;

• un teren arabil va fi identificat tot prin valoarea pixelilor care îl conțin.

Dar între aceste două sisteme de reprezentare există anumite diferențe privind modul de stocare, manipulare și afișare a datelor. Cele două sisteme de reprezentare pentru o singură entitate păstrând aceeași unitate de lungime pentru sistemul vector cu dimensiunea celulei din sistemul raster.

Ambele sisteme au avantaje și dezavantaje.

Avantajul sistemului vector față de cel raster se referă la ideea că, memorarea datelor este mai eficientă. În acest sistem doar coordonatele care descriu trăsăturile caracteristice ale imaginii trebuiesc codificate.

Modelul vector se folosește de regulă în realizarea hărților la scară mare.

În sistemul raster fiecare pixel din imagine trebuie codificat. Diferența între capacitatea de memorare nu este semnificativă pentru desene mici, dar pentru cele mari ea devine foarte importantă. Grafica raster se utilizează în mod normal atunci când este necesar să integram hărți tematice cu date luate prin teledetecție.

2.4.3.1. Sistemul vector

Sistemul vector se bazează pe primitive grafice.

Primitiva grafică este cel mai mic element care se poate reprezenta grafic și este folosit la crearea și stocarea unei imagini vectoriale, fiind recunoscut ca atare de sistem. Sistemul vectorial se bazează pe cinci primitive grafice :

1) Punctul

2) Linia (arcul) unește punctele;

3) Nodul (mai precis punctul care marchează capetele unui arc sau care se află in contactul dintre arce);

4) Poligonul (aria delimitată de linii/arce);

5) Corpul (volumul determinat de suprafețe).

Obiectele cartografice simple sunt alcătuite din primitive.

Obiecte cartografice mai complexe precum și obiectele geografice sunt obținute din combinarea obiectelor cartografice simple.

Punctele alese de noi sunt puncte topografice reprezentate într-un sistem (X, Y), direcția nordului fiind dată de direcția axei 0X.

Punctul este unitatea de bază în matematică (geometrie) sau în fotogrammetrie (captarea fotogrammetrică).

Punctul nu trebuie confundat cu celula din reprezentarea raster, fiindcă el nu are nici suprafață nici dimensiune ci reprezintă o poziționare în spațiul 2D sau 3D. În figura 2.1.5 am redat modalitatea de afișare pentru 4 puncte, precum și modalitatea de înregistrare pe suport magnetic (în 2D), înregistrarea care se va face sub formă de numere. Fiecare punct va fi înregistrat într-un fișier sub formă de tabel care conține două coloane. În prima coloană va apare un număr uni de identificare (etichetă) iar în a doua coloană sunt înregistrate coordonatele punctului în sistemul topografic ales. Pentru ca aceste puncte să fie afișate pe monitor sau imprimantă, se scrie un program (într-un limbaj de programare) care va conține instrucțiuni privitoare la configurarea ecranului, instrucțiuni de citire din fișier a numerelor care reprezintă coordonatele și în final instrucțiunile de afișare pentru echipamentul de ieșire (monitor sau imprimantă). În cadrul produselor GIS aceste programe sunt înglobate într-o structură mare (care reprezintă de fapt software GIS) și care este apelat prin comenzi ce apar fie sub formă de meniuri, fie sub formă de icoane. De exemplu o comandă pe care putem să o numim „File_New” poate realiza crearea unui nou document, iar o comandă „Print_Preview” ne ajută să vedem cum va arăta documentul înainte de a fi printat la imprimantă sau la plotter, în funcție de driverul instalat pe calculatorul la care lucrăm.

Arcul este o entitate de bază în modelele de tip vector și este asociat cu entitatea nod.

Altfel spus, el este o succesiune de legături între mai multe puncte. Punctul este o dublă entitate deoarece el este format din una sau mai multe joncțiuni care reunesc două sau mai multe puncte.

De cele mai multe ori joncțiunea este o dreaptă. Un arc se poate defini ca o linie frântă ce unește direct două puncte ale parcursului. O linie frântă poate aproxima suficient de bine orice curbă prin micșorarea segmentelor. Orientarea este una din trăsăturile unui arc. Un arc poate fi orientat direct în sensul parcursului, de la punctul inițial la cel final.

Ca și în cazul punctelor, înregistrarea pe disc se face sub forma unui tabel. În prima coloană vom avea numărul de identificare (numărul arcului/eticheta) iar în coloana a doua se trec toate coordonatele segmentelor care formează arcul respectiv. Totodată aici s-au pus în evidență nodurile.

Nodal nu trebuie confundat cu noțiunea de punct. Un arc este mărginit de un nod_origine și un nod_destinație. Nodurile indică sensul de parcurgere al arcului. Astfel definit fiecare nod este un vârf al unui graf. Un graf este planar dacă toate intersecțiile dintre arce formează noduri. În figura 2.1.7. este înfățișată o reprezentare posibilă a unor arce în care s-au identificat nodurile. În această situație fișierul conține în plus două coloane, care vor conține nodul de început și respectiv nodul final. Deși arcele 2 și 3 formează un poligon, acesta nu este recunoscut ca atare.

Poligonul este delimitat de un parcurs de arce, ele însele fiind conectate de noduri definite într-un graf planar. Unui poligon îi este atașat în mod obligatoriu un nod izolat, numit centroid. Acest nod privilegiat permite construirea suprafețelor în jurul lui, până la limitele formate de arcele întâlnite.

Combinații de poligoane formează suprafețe bidimensionale sau tridimensionale.

Corpurile (volumele) sunt tratate mai puțin de produsele soft, de aceea nu se insistă asupra lor, amintind doar faptul că, anumite pachete de programe oferă posibilitatea de a lua în considerare, de a calcula și de a reprezenta prisme sau volume simple care aproximează cu o precizie suficientă volumele de pe hărțile reprezentate în 3D. Reprezentarea uzuală a unei suprafețe în 3 D se face prin diferite tehnici cum ar fi izoliniile, TIN etc.

În modelul spaghetti, poligonul este un rezultat al închiderii unui arc și nu este privit ca o primitivă grafică. Modelul spaghetti are și unele dezavantaje:

• graful nu este întotdeauna planar (poligoanele se pot suprapune);

• fiecare arc este independent (pot apare linii dublate);

• fiecare poligon poate fi descris în mod independent de celelalte poligoane prin arcul care îl delimitează, mai precis el este recunoscut prin arcul închis care formează conturul său.

S-au arătat câteva cazuri posibile în cazul modelului spaghetti care pot crea probleme în gestiunea datelor spațiale. În principiu, fișierele cu extensia”dxf” sunt de tip spaghetti. Ele pot fi citite și afișate de produsele GIS, dar ideea este că nu pot să fie și prelucrate. Pentru a putea fi prelucrate, acestea trebuiesc supuse unor operații numite conversii, rezultând un fișier propriu al produsului GIS respectiv.

Următoarele două modele de studiu sunt modelele topologice. Termenul de „model topologic” a fost împrumutat din matematică, topologia studiind poziția relativă a obiectelor independente de forma lor exactă, de localizarea lor topografică și de mărimea lor. Astfel liniile pot fi conectate, suprafețele pot fi adiacente ș.a. Topologia exprimă exact relația spațială dintre primitivele grafice: punct, linie (arc), nod, poligon și corp (volum). De pildă, topologia unui arc include definirea nodului_origine și a nodului_destinație (în cazul modelului topologic de rețea) și respectiv a poligonului din stânga și dreapta (în cazul modelului topologic de suprafață). Datele redundante (coordonatele) sunt eliminate deoarece un arc poate reprezenta o linie sau numai o parte din ea. Altfel spus, este vorba de o localizare fără coordonate. Existența relațiilor topologice permite o analiză geografică mai eficientă, cum ar fi modelarea scurgerii lichidelor pe rețelele apă/canal, combinarea poligoanelor (suprafețelor) cu caracteristici similare.

Modelul topologic de rețea adaugă modelului spaghetti entitatea numită „nod”. Există noduri izolate, independente de rețeaua de conexiuni, precum și noduri legate. Un arc are obligatoriu un nod origine și un nod destinație. Pe traseul unui arc pot exista mai multe noduri, acestea însă aparțin numai la un singur arc (atunci când avem intersecții de arce și graful este planar).

Acest model se utilizează mai ales în cadrul unor hărți care reprezintă distribuții dintr-o rețea (linii electrice, linii de telefonie, de gaz, conducte, etc).

Modelul topologic de suprafață este cel mai complet. El adaugă modelului topologic de rețea poligoanele delimitate la stânga și la dreapta fiecărui arc. În plus, suprafața este construită în mod absolut obligatoriu în jurul unui nod izolat, care nu aparține parcursului arcelor.

Apariția suprafeței induce două asociații suplimentare: un arc are obligatoriu un singur poligon la stânga și un singur poligon la dreapta.

În concluzie avem un caz posibil de hartă vectorială în codificarea topologică de suprafață.

Modelul topologic de suprafață formează o acoperire, mai precis reuniunea tuturor ariilor este egală cu suprafața totală a hărții, de unde și noțiunea de „coverage” (acoperire). În programul Arc/Info o hartă vectorială topologică se numește coverage.

Sistemul raster

Sistemul raster generează un singur model numit model raster sau model matricial. În general sistemul raster este un mare consumator de resurse.

Totuși, o imagine satelitară digitală nu este o hartă în adevăratul sens al cuvântului, deoarece din această imagine satelitară, în urma procesării ei și a codificării proprii unui soft cartografic (sau GIS) rezultă așa numita „hartă digitală”.

În fig. 2.1.13. avem o hartă raster în care pixelii sunt reprezentați prin numere cărora le corespund anumite caracteristici cantitative de pe suprafața Pământului, se convertesc la o afișare pe un monitor, în culori. Aceasta se numește reprezentarea logică a hărții. Se știe că un pixel este definit de un număr de linie și un număr de coloană.

În modelele vector, originea este în stânga jos; în modelul raster originea este în stânga sus (0,0). În figura r avem o matrice de celule de 8 linii x 16 coloane. Aceasta se materializează printr-un fișier care va conține numerele respective. Numărătoarea celulelor merge de stânga la dreapta și de sus în jos.

Înregistrarea fizică a imaginii de tip raster este o singură coloană lungă de numere de genul:

0,0,0,0,0,2,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,0,0,0,0,0,2,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1,…,0,2,2,2,2,2,2,2,2.

Numerele pot fi reprezentate intern prin bytes, numere întregi sau numere reale.

Reprezentarea unui număr pe un byte implică 8 biți și deci 256 de posibilități; în cazul numerelor întregi avem gama -32768 până la 32767, adică 65435 variante și sunt necesari 2 bytes; pentru cazul real avem un domeniu vast și anume (- 10)38 , (+10)38 cu o precizie de 7 cifre semnificative, pe 4 bytes. De cele mai multe ori este suficientă o reprezentare internă pe un byte (situație întâlnită și la imaginile satelitare). Însă anumite prelucrări asupra hărților conduce la necesitatea reprezentării în numere reale. Numărul de bytes utilizați în reprezentare, va decide volumul ocupat de disc. Anumite prelucrări asupra hărților conduce la necesitatea reprezentării în numere reale.

Se observă că o succesiune de numere așa cum am făcut mai sus este cu totul ne-economică. În consecință s-a adoptat un sistem de reprezentare „împachetat” de genul: 0,0,0,0,0,2,1,1,1,1,1,1,1,1,1,1 care semnifică 5 valori de 0; 10 valori de 1; o valoare de 2 etc. În acest mod avem o economie importantă dacă valorile se repetă mult în secvență.

O altă metodă mai eficientă de stocare a datelor raster este cea bazată pe structura ierarhică cunoscută sub numele de quad – tree, metodă care se bazează pe principiul că imaginea este împărțită în patru, rezultând patru dreptunghiuri sau pătrate mai mici („ quadrante”), fiecare quadrant se împarte din nou în patru pătrate. Procedeul se repetă până când se obțin quadrante cu o structură omogenă (adică au aceeași valoare a pixelilor). Mai precis, în momentul în care un quadrant are o aceeași valoare pe întreaga suprafață descompunerea este oprită pe această ramură, ea continuând pentru quadrantele care prezintă valori diferite ale pixelilor. În orice caz, procesul se oprește la nivel de pixel.

Pentru imagini cu valori diferite ale pixelilor, structura este similară, doar că este mai complexă. Această metodă de stocare prezintă anumite avantaje când imaginea conține suprafețe mari de o aceeași valoare. Imaginea raster va fi asociată cu un tabel de pointere care localizează quadrantul din cadrul descompunerii și un tabel de indici care arată de câte ori a fost împărțit quadrantul.

Fișierul imagine poate fi stocat în format ASCII, binar, binar împachetat, quad – tree, sau într-o codificare proprie. Formatul ASCII nu este cel mai economicos, dar prezintă avantajul că poate fi vizualizat și modificat cu comenzi ale Norton Commander sau Notepad din Windows. Formatul binar este, de obicei, formatul standard de lucru cu fișierele imagine. Formatul binar împachetat este un format special de compresie pentru fișierele binare întregi sau byte. Se utilizează, de regulă, pentru economisirea spațiului pe disc.

O mulțime de pixeli învecinați formează linii și arii (suprafețele) poligonale. În acest sistem liniile și ariile poligonale nu conservă continuitatea spațiului real, de unde rezultă un mic dezavantaj de deformare a realității spațiale. Mărimea acestei deformări este în funcție de rezoluția utilizată. în prezent, la sistemele de mare rezoluție această deformare este acceptabilă.

Calitatea imaginilor raster este pusă în valoare atunci când se reprezintă fenomene de mare variabilitate. De exemplu, altimetria și batimetria se pretează mai bine la o astfel de reprezentare. Analiza la nivel de celulă permite evidențierea unor proprietăți importante ale terenului, cum ar fi depistarea unor arbori bolnavi. Aceasta depinde și de scara la care se lucrează. Datorită simplității lor, reprezentările raster se pretează la anumite tipuri de analiză. Dacă o celulă nu poate să aibă decât o singură valoare, nu înseamnă că nu este posibilă combinarea mai multor pixeli din imagini diferite, prin suprapunere.

Combinarea straturilor face obiectul Analizei Spațiale. Programele care compun procedurile de calcul pe imagini raster sunt mai simple decât cele corespunzătoare modelelor vectoriale. Timpul de execuție, însă, poate fi mai scurt sau mai lung, în funcție de mărimea fișierului și de performanțele procesorului.

2.5.Caracteristici ale hărților digitale

Rezoluția în sistem vector, reprezintă cel mai mic increment pe care îl poate detecta un digitizor. Sau, altfel spus, distanța cea mai mică dintre două puncte care este sesizată prin sistemul de coordonate, ca fiind diferite. Această caracteristică depinde de echipamentul și softul utilizat în crearea hărții precum și de prelucrarea și afișarea ei pe monitor sau plotter. Acest increment, referit în teren, este dependent de scara hărții. La o scară mică, distanței dintre două puncte îi corespunde o distanță reală mai mare.

De exemplu, la o scară 1: 500.000, un digitizor cu un increment de va produce o distanță reală de . Deci nu se pot sesiza caracteristici geografice sub această dimensiune. Apariția unor caracteristici care au dimensiuni sub , cum ar fi de exemplu rețeaua de drumuri, este dictată de scopul pentru care a fost făcută harta.

Drumurile sunt reprezentate prin semne convenționale și deci nu reprezintă o dimensiune reală în teren la această scară. La scara 1:25.000 un același increment de va produce în teren o distanță reală de . În această situație drumurile vor reprezenta caracteristici geografice reale (și nu convenționale) având definit și lățimea, într-o marjă de eroare de . De cele mai multe ori și la această scară se folosesc tot semne convenționale. Precizăm faptul că, rezoluția digitizoarelor este mult mai bună decât valoarea dată ca exemplu, problema preciziei fiind transferată abilității operatorului.

În sistemul raster rezoluția reprezintă dimensiunea maximă din teren care îi corespunde unui pixel (definiția este aceeași cu cea a rezoluției unei imagini digitale). De exemplu, o rezoluție de înseamnă că, un pixel este asociat cu o suprafață de 10 x 10 mp. Și în sistemul raster situația este similară, adică nu se sesizează caracteristici geografice sub rezoluția hărții. Deoarece sistemul raster se utilizează în special pentru reprezentarea suprafețelor continue, nu se folosesc semne convenționale pentru caracteristici geografice liniare. În cadrul unor proiecte se utilizează combinații între vector și raster, cum ar fi suprapunerea unei hărți vectoriale peste o imagine raster, în vederea unei analize. Evident, se presupune că acestea reprezintă un același areal la aceeași scară.

Există o legătură strânsă între georeferințe și rezoluție. Când se face asocierea unor puncte de coordonate geografice cunoscute din teren cu componentele de pe o hartă, precizia asocierii este la limita rezoluției. Cu alte cuvinte, determinarea cu o precizie mai bună a unui punct din teren decât rezoluția hărții devine un lucru util. De exemplu, la o hartă de 1:25.000, este suficient dacă este determinat un punct cu o precizie de 2,5 m.

Acuratețea este distanța la care o valoare estimată diferă de valoarea reală. Acuratețea este strâns legată de precizie, cu care deseori se confundă. În măsurătorile fizice, precizia reprezintă numărul de cifre semnificative exprimate într-un anumit sistem. Acuratețea este exprimată în mod obișnuit în termeni ai unui interval. De exemplu, 24,51 ± 0,03 cm indică faptul că valoarea adevărată se găsește între 24,48 și 24,54 cm.

Acuratețea pozițională este una din problemele esențiale ale georeferențierii. În cartografia tradițională, acuratețea este invers proporțională cu scara. De exemplu, o hartă la scara 1:10.000 are o acuratețe mai bună decât una la 1:100.000. În cazul hărților digitale situația este mai complexă deoarece în cadrul GIS putem avea hărți în diferite sisteme de coordonare (în cazul vector) sau diferite rezoluții (în cazul raster), iar problema considerării lor iese din cadrul lucrării de față.

2.5.1.Problema scării în cartografia digitală

Datorită faptului că în GIS hărțile digitale sunt supuse unor operații de mărire/micșorare, noțiunea de scară își pierde sensul așa cum era percepută când lucram cu hărțile clasice, care nu mai puteau fi supuse la astfel de operațiuni.

Mărirea de câteva ori a unei porțiuni de hartă reprezentată vectorial conduce la o slabă reprezentare a entităților geografice. Dacă pe harta originală (nemărită) o frontieră de județ, să zicem, pare a avea o formă netedă, dacă o mărim de 10 ori acest contur va deveni o linie frântă extrem de neregulată și care pune sub semnul îndoielii precizia.

Dacă harta se micșorează, atunci programul va afișa numai o parte din puncte pe ecran, dar nu se alterează aspectul general, conturul rămânând neted. În cazul raster, mărimea unei porțiuni din hartă va produce o mărire a pixelului, de fapt a celulei, iar harta nu va mai avea continuitatea celei originale. Această operație este relevantă pentru vizualizarea modului de organizare de tip celular a hărților raster.

Mărind de mai multe ori o imagine raster, celula va deveni pătrat cu latura tot mai mare. Problema scării trebuie pusă din momentul în care se digitizează. Precizia în prelucrări va face referire întotdeauna la harta originală, indiferent de modul în care ar fi înfățișată la un moment dat pe ecran. Dacă avem digitizată o hartă la scara 1:100.000 și vrem să o listăm la scara 1:50.000, harta va fi de patru ori mai mare iar contururile nu vor fi netede și deci aspectul va fi inestetic. În caz contrar, dacă dorim să listăm harta la o scară de 1:200.000, se va desena doar 25% din porțiunea inițială, omițându-se anumite detalii. În cazul în care un același teritoriu este digitizat la scări diferite, utilizarea în comun a celor două hărți constituie o mare problemă. Se recomandă evitarea unei astfel de situații.

2.5.3.Baza de date geografică (spațială)

Ansamblul celor două baze de date spațiale și atribut (BDS și BDA) formează Baza de Date Geografică (BDG). Această noțiune este un termen consacrat ca atare și deci nu trebuie folosit cu alte înțelesuri.

O dată geografică este un element al BDG și, în consecință prezintă un aspect dual: spațial (poziția exactă în teren) și atribut (ce reprezintă această poziție de fapt), în diferite lucrări de specialitate se utilizează alte denumiri.

Baza de date spațială se numește baza de date grafică; totodată baza de date geografică se numește bază de date spațială, cea atribut rămânând cu aceeași semnificație.

Așadar, baza de date spațială este compusă din baza de date grafică și baza de date atribut.

Deoarece din ce în ce mai des se vorbește de interogare spațială și aspațială (adică atribut), considerăm că denumirile alese la început sunt cela mai potrivite.

Comandă „Relate” combină cele două tabele, mai precis tabela de atribut pentru poligon (legată în mod intrinsec de hartă) cu tabela independentă (în acest caz tabela A). Pentru cazul prezentat, câmpurile comune sunt: „Numărul topografic al parcelei” (Relate Table A) și „Categoria de folosință” (Relate Table B). Când aceste două tabele sunt asamblate, utilizatorul poate examina date din tabelele adăugate ca și cum ar fi conținute în tabela de atribut pentru poligon. Sunt două motive pentru care acestea se țin separat:

• datele sunt mai ușor de întreținut în acest format relațional

• procesarea și stocarea este mai redusă.

Relația dintre fiecare caracteristică geografică dintr-un set de date și tabela conținând datele asociate este o relație de tipul „unu la unu” (1: 1);

În tabelul 2.1. sunt prezentate toate relațiile posibile între înregistrări.

tabelul 2.1

Relații posibile între înregistrări

Tabelul 2.2

Fișier de date în format DBF afișat Excel

Capitolul III

Realizarea unui sistem informatic geografic în cadrul unității de bază (U.B.) II Vadu Moților, Ocolul Silvic Horea – Apuseni S.R.L., Județul Alba

3.1.Obiectivele studiului de caz

Pentru realizarea prezentului proiect am stabilit o serie de obiective dupa cum urmează:

-prezentarea aspectului de ordin teoretic referitor la sistemele informatice.

-prezentarea posibilităților logistice de realizare a sistemelor informatice geografice.

-analiza locației unde se realizează studiul de caz.

-achiziționarea și verificarea materialelor analogice utilizate (ortofotoplanul).

-stabilirea unui process tehnologic adecvat sistemelor informatice geografice pentru sectorul forestier.

-culegerea datelor.

-obținerea produsului final.

3.2.Metodele de cercetare

Prezentul studiul de caz s-a realizat în cadrul unității de bază Vadu Moților, Ocolul Silvic Horea-Apuseni S.R.L., Județul Alba.

Metodele de cercetare și studiu care s-au utilizat sunt reprezentate de:

-informarea documentară;

-observația pe ititnerar;

-observația în staționar;

-inventarierea;

-modelarea;

-simularea;

-comparația;

-analiza swot.

3.3.Materiale folosite

Pentru realizarea prezentului studiu de caz s-au folosit următoarea bază logistică:

-amenajamentele silvice;

-planuri și hărți amenajistice;

-camere de luat vederi;

-receptoare ;

-stații totale;

-scanere;

-programe pentru culegerea datelor din teren;

-programe pentru transferul datelor;

-programe pentru prelucrarea datelor;

-programe pentru arhivarea datelor și respectiv obbinerea organizarea bazei de date și implicit a sistemului informatic;

-P.C .- uri pentru prelucrarea datelor;

-periferice pentru obținerea produselor finale în format analogic.

Volumul informațiilor percepute de orice om al zilelor noastre este în continuă creștere, datorită posibilităților aproape nelimitate de administrare și exploatare asigurate de păstrarea acestor informații în formă digitală, în baze de date relaționale. Se poate aprecia că un procent de 85 la sută al bazelor de date în circulație conțin unul sau mai multe componente legate de poziția geografică a obiectelor inventariate. În cazul bazelor de date cadastrale se poate afirma că, toate informațiile sunt legate într-un mod sau altul de poziția geografică a proprietății imobiliare definite prin limitele geografice ale unității de bază cadastrale.

Crearea și exploatarea comună într-un Sistem Informațional Geografic a informațiilor cu referință spațială și a reprezentării grafice a obiectelor de suprafață sau aflate în subteran aduce beneficii mari utilizatorilor sau administratorilor informațiilor respective, în primul rând datorită existentei unei structuri de date și de exploatare bine definite – cerințe primare pentru orice Sistem Informațional. Atunci când toate informațiile sunt ordonate după reguli relaționale, cu referință geografică – în format digital -, și sunt administrate de un sistem de programe proiectat pentru acest scop, se deschid noi posibilități de administrare și utilizare, pentru grupuri tot mai largi de utilizatori.

MapSys concentrează funcții puternice dar ușor de utilizat de generare și valorificare a planului digital, funcții de geo-referențiere și administrare a informațiilor cu referință spațială. Exploatarea eficientă a geo-datelor create în MapSys sau importate din alte sisteme este asigurată de funcții GIS standard cum sunt cele de georeferențiere, culegere atribute, suprapunere straturi topologice, crearea interogărilor utilizator sau generare zonă buffer, dar și prin funcții specifice cadastrului de parcelare prin suprapunere sau de căutare adresă poștală. Definirea dreptului de acces la funcțiile programului și la date, precum și posibilitatea catalogării operațiilor efectuate, permit o mai bună protejare și urmărire a consistenței datelor.

MapSys COM Interface oferă extinderea funcționalității programului prin posibilitatea creării aplicațiilor proprii, având la dispoziție funcțiile limbajului de programare și funcțiile interne MapSys. Modulul opțional MapSys Internet Map Server permite interogarea de către utilizatorii autorizați a informațiilor din bazele de date a lucrărilor MapSys, într-o rețea Intranet sau pe Internet.

Pentru generarea datelor grafice, utilizatorul are la dispoziție funcțiile de import din formate uzuale, digitizare/vectorizare și funcțiile de construcție grafică. Există funcții specializate pentru crearea, căutarea, selectarea și modificarea punctelor, liniilor, curbelor, textelor și simbolurilor.

Multiplele funcții geometrice sunt specializate pentru construcțiile grafice a planurilor topografice și cadastrale, generarea profilelor transversale și longitunale. Planurile scanate pot fi orientate, tăiate sau unificate și afișate în scopul vectorizării.

Pentru imprimarea planului digital există funcții de generare a foilor de plan standard, suprapunerea multiplă a planurilor sau plasarea pe foaia de lucru a ferestrelor grafice deschise.

Funcțiile de import/export permit transferul informațiilor grafice și alfanumerice în cele mai cunoscute formate grafice sau GIS, cum ar fi DXF, SQD, SHP, MIF, E00, etc.
Unitățile de lucru MapSys se numesc Lucrări. Acestea conțin toate informațiile introduse sau create până la un moment dat. Funcțiile grafice crează informații de tip punct, line, arc, curbă, text sau simbol. Funcțiile topologice generează obiecte topologice cu referință spațială de tip punct, linie sau poligon.

Aceste obiecte sunt compuse din elemente grafice, identificator obiect și atribute obiect.

În cadrul lucrărilor, informațiile grafice și alfanumerice sunt menținute în formate proprii, sub formă de fișiere.

3.4.Localizarea studiului

3.4.1.Situația teritorial – administrativă

3.4.1.1. Elemente de identificare a unității de bază

Unitatea de bază I Vadu Moților face parte din Ocolul Silvic Horea Apuseni și are o suprafață de 1180,0 ha, fiind situată în partea de est a ocolului.

Din punct de vedere geografic este situată în Munții Apuseni din Carpații Occidentali.

Din punct de vedere administrativ-teritorial se află pe raza U.A.T. Vadu Moților și Câmpeni (județul Alba) dar și pe raza U.A.T. Măguri Răcătău (județul Cluj).

3.4.1.2. Vecinătăți, limite, hotare

Unitatea de producție I Vadu Moților, cuprinde mai multe trupuri de pădure răspândite pe teritoriul administrat de cele trei comune mai sus amintite, astfel încât se poate vorbi de vecinătăți, limite, hotare doar la nivelul fiecărui trup de pădure în parte.

În tabelul următor sunt prezentate vecinătățile, limitele și hotarele la nivel de trup de pădure:

Tabelul 3.1.

Vecinătăți, limite, hotare

Limitele fondului forestier (T.D.F.) cu terenurile vecine sunt marcate cu vopsea roșie. Marcajul s-a executat de către proprietar prin personalul de teren al O. S. privat Horea Apuseni.

3.4.1.3. Trupuri de pădure (bazinete) componente

Fondul forestier din cadrul U.P. I Vadu Moților este grupat in bazinete de pădure a căror denumire, parcele componente, suprafață și distanță medie până la localitatea cea mai apropiată sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 3.2.

Trupuri de pădure (bazinete) componente

3.4.2.Administrarea fondului forestier

Administrarea fondului forestier (T.D.F.) proprietatea comunei Vadu Moților se face, conform reglementărilor în vigoare, de către Ocolul Silvic privat Horea Apuseni.

3.4.2.1.Terenuri acoperite cu vegetație forestieră situate în afara fondului forestier al comunei Vadu Moților

În vecinătatea fondului forestier proprietatea publică a Comunei Vadu Moților există și alte terenuri cu vegetațoe forestieră situate în afara fondului forestier (pășuni împădurite) ce aparțin proprietarilor particulari.

Vegetația forestieră menționată este administrată de către propriețării acesteia, se gospodărește potrivit scopului pentru care a fost creată, fund supusă normelor tehnice silvice, de pază și de circulație a materialului lemnos recoltat, emise de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

3.4.3.Organizarea amenajistică a teritoriului

3.4.3.1.Constituirea unității de producție

Propusă prin Tema de proiectare avizată în Conferința I de amenajare nr. 824 din 24.05.2012, constituirea unității de producție cu denumirea “Fondul forestier proprietate publică a Comunei Vadu Moților – U.P. I Vadu Moților” va fi tratat în cadrul unei unități de gospodărire.

3.4.3.2.Constituirea și materializarea parcelarului și subparcelarului. Borne

Situația constituirii parcelarului și subparcelarului la amenajarea actuală este prezentată în următorul tabel:

Tabelul 3.3.

Situația constituirii parcelarului și subparcelarului la amenajarea actuală

Suprafața medie a subparcelei la amenajarea actuală este de 10,0 ha.

Parcelarul pentru fondul forestier proprietate publică a comunei Vadu Moților și-a păstrat numerotarea parcelară din cadrul unității de producție din care a făcut parte anterior, respectiv U.P. I Vadu Moților, O.S. Horea Apuseni, ediția 2003.

Materializarea parcelarului s-a făcut de către personalul de teren al ocolului silvic cu vopsea roșie (semnul „I”, și „H” la limită cu fond forestier ce aparține altui proprietar de fond forestier) în conformitate cu normele tehnice de amenajare a pădurilor.

Subparcelarul a suferit unele modificări datorate lucrărilor executate între cele două amenajări.

Subparcelele care nu au suferit modificări și-au păstrat în mare măsură, indicativele alfabetice din amenajamentul anterior. Subparcelarul a fost materializat de către proiectant cu vopsea roșie, prin pichetaj – linii orizontale și inele pe arbori, la intersecția acestuia cu limitele parcelare sau a limitelor subparcelare între ele.

La intersecția limitelor de parcelă, la intersecția acestora cu liziera pădurii, la limita dintre fondul forestier și la schimbările de aliniamente, s-au amplasat borne din beton, materializate pe arborii cei mai apropiați prin trei cercuri alterne între ele (două de culoare roșie și unul de culoare albă) și un patrulater în interiorul căruia s-a înscris numărul de ordine al (cu cifre romane) numărul de ordine al bornei (în cifre arabe).

S-au păstrat astfel, cu indicativele din amenajamentul silvic 100 borne, numerotate astfel: 5/pd, 161/pd, 268/pd, PI, P2, P2bis, P3-P26, P30, P34, P35, P103, P116-P121, P128-P130, P141, P142, P147, P147bis, P148-P152, P152bis, P153-P157, P157bis, P158-P184, P210, P215, P232, P233, P238/III, P253, P257, P257bis, P258, P258bis, P259, P300-P302

Obligația Ocolului Silvic Horea Apuseni este aceea de a păstra bornele astfel amplasate în bună stare, să reîmprospăteze vopseaua, dacă aceasta în decursul celor 10 ani de valabilitate a amenajamentului se degradează și să amplaseze borne de beton acolo unde acestea au fost distruse și unde s-au amplasat borne noi.

Corespondența dintre parcelarul și subparcelarul de la amenajarea actuală și cea precedentă este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 3.4

Corespondența dintre parcelarul și subparcelarul de la amenajarea actuală și cea precedentă

Tabelul 3.4(continuare)

Corespondența dintre parcelarul și subparcelarul de la amenajarea actuală și cea precedentă

Tabelul 3.4(continuare)

Corespondența dintre parcelarul și subparcelarul de la amenajarea actuală și cea precedentă

3.4.3.3.Planuri de bază utilizate. Ridicări în plan folosite pentru reambularea planurilor de bază

Pentru determinarea suprafețelor și întocmirea hărților s-au folosit planuri la scara 1:5000, cu echidistanța curbelor de nivel 5 m elaborate de I.G..F.C.O.T. in anul 1970 dar și ortofotoplanuri scara 1:5.000.

Planul de bază folosit se încadrează în următoarele trapeze:

Tabelul 3.5.

Planuri de bază utilizate

3.4.4.Suprafața fondului forestier

Suprafața fondului forestier (T.D.F.) din cadrul U.P. I Vadu Moților este de 1180,0 ha. În tabelul 1E este prezentată evidenta mișcărilor de suprafață din fondul forestier.

Determinarea suprafețelor s-a făcut prin vectorizarea planurilor de bază scara 1:5.000 și a ortofotoplanurilor scara 1:5.000, după următoarea metodologie de lucru, impusă de necesitatea controlului riguros al măsurătorilor:

– vectorizarea elementelor de sprijin (văi, culmi, drumuri, liziere, etc) pe care au fost materializate în teren limitele de O.S., U.P. sau de parcelă;

– materializarea prin vectorizare a parcelarului și subparcelarului sprijinită pe o rețea de puncte fixe (ușor de identificat în teren dar și pe planuri și ortofotoplanuri), determinate prin măsurători, folosite pentru suprapunerea ortofotoplanurilor pe planurile de bază cu curbe de nivel, ambele aduse la scara 1:1.000;

– compensarea suprafețelor parcelare (determinate pe planurile de bază asamblate la scara 1:1.000) pe trapeze;

– determinarea suprafețelor pe unități amenajistice; compensarea suprafețelor u.a. pe parcele sau grupuri de parcele.

Vectorizările și compensările s-au executat în cadrul toleranțelor admise de instrucțiunile în vigoare.

Suprafețele au fost determinate cu o precizie de “centimetri pătrați” dar înscrierile în fișele de descriere parcelară s-au făcut rotunjite la 0,1 ha așa cum prevăd normele tehnice de amenajare în vigoare.

3.4.4.1.Utilizarea fondului forestier

Utilizarea fondului forestier din cadrul U.P. I Vadu Moților este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 3.6.

Utilizarea fondului forestier

3.4.4.2. Evidența fondului forestier pe destinații și deținători

Tabelul 3.7.

Evidența fondului forestier pe destinații și deținători

3.4.4.3. Suprafața fondului forestier pe categorii de folosință și specii

Tabelul 3.8.

Suprafața fondului forestier pe categorii de folosință și specii

3.4.4.4.Enclave

În cuprinsul fondului forestier (T.D.F.) proprietatea comunei Vadu Moților, există 2 enclave prezentate în tabelul de mai jos, cu o suprafață de 4,3 ha.

Tabelul 3.9.

Enclave

3.4.5.Organizarea administrativă (districte, brigăzi și cantoane)

Fondul forestier din cadrul U.P. I Vadu Moților este arondat pe districte și cantoane conform tabelului de mai jos:

Tabelul 3.10.

Organizarea administrativă

Prezenta arondare este dată de O.S. Horea Apuseni la nivelul anului în care s-a făcut amenajarea. Ea va fi revizuită în funcție de necesități, în raport cu dinamica lucrărilor și de alte elemente de ordin administrativ.

Ocupații și litigii

În cuprinsul teritoriului aflat în studiu, respectiv U.P. I Vadu Moților, nu există terenuri având categoria de folosință forestieră ocupații și litigii.

3.4.6.Studiul stațiunii și al vegetației forestiere

3.4.6.1.Metode procedee de culegere prelucrare a datelor de teren

În cadrul lucrărilor de teren au fost culese informații referitoare la relief, stațiune, vegetație și factori perturbatori de mediu. Culegerea datelor de teren s-a făcut în conformitate cu îndrumările și normele tehnice în vigoare (Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor, ediția 1986, 2000), prin măsurători și estimari. Aceste informații au fost înregistrate codificat în fișe de descriere parcelară.

3.4.6.2.Elemente generate privind cadrul natural al unității

3.4.6.2.1.Geomorfologie

Geomorfologic, terenul studiat se află în zona de munte. Forma caracteristică de relief este versantul ondulat sau frământat, moderat la puternic înclinat.

Teritoriul unității de producție și protecție este situat în partea centrală a Munților Apuseni: – bazinul superior al Someșului Rece, ocupând bazinul văii Răcătăului.

Din punct de vedere geomorfologic, aceasta zonă face parte din Ținutul Carpaților Occidentali, subținutul Munților Apuseni.

Unitatea geomorfologică predominantă este versantul cu pante moderate, repezi și foarte repezi iar configurația terenului este în general ondulată, mai rar plană.

Din punct de vedere altitudinal, situația este următoarea:

– 601 – 800 m – 52,1 ha (4%);

– 801 -1000 m -18,1 ha (2%);

– 1001 -1200 m – 6,7 ha (1%).

– 1201 -1400 m – 656,3 ha (56%);

– 1401 -1600 m – 446,8 ha (38%);

Altitudinea minimă, întâlnită în cadrul acestei unități este de 600,0 m (u.a. 58 A ), iar cea maximă este de 1650,0 m (u.a. 1B).

Distribuția arboretelor pe categorii de înclinare se prezintă astfel:

– sub 16° – 474,7 ha (40%);

– între 16° – 30° – 660,0 ha (56%);

– între 31° – 40° – 45,3 ha (4%).

Expoziția este diversă, atât datorită dispersării trupurilor de pădure cât și variațiilor de relief. Situația pe categorii de expoziții, este următoarea:

– expoziție însorită – 492,8 ha (42%);

– expoziție umbrită – 397,9 ha (34%);

– expoziție partial însorită – 289,3 ha (25%).

3.4.6.2.2.Geologie – litologie

Din punct de vedere geologic, teritoriul U.P. I Vadu Moților este format din roci cristaline în care se găsesc intruziuni de roci eruptive mai vechi. Peste cristalin se așează sedimente aparținând Paleozoicului și Mezozoicului. Rocile cristaline sunt, în general, granite, gnaisuri, gnaisuri amfibolitice, micașisturi, cuarțite, etc. Rocile sedimentare sunt reprezentate de gresii, marne, conglomerate, etc.

3.4.6.2.3.Hidrologie

Rețeaua hidrografică este bine reprezentată în cuprinsul U.P. și se caracterizează printr-un debit constant în tot timpul anului, datorită cantităților mari de precipitații care cad în această regiune.

Apele din aceasta regiune sunt colectate de:

– Arieșul Mare până la barajul Mihoești, iar de aici, în aval către râul Arieș. Cele mai importante văi sunt: Lămășoaia, Albac, Morii, Patoc, Albăcel, Pojorâta, Cârlig, Berbecu, Oilor, Caselor, Bratinești, etc.

– Valea Răcătăului, iar de aici în aval către râul Someșul Rece. Cele mai importante văi sunt: Dorna, Izvorului, Țâncilor, Împuțiții, Cosalău, etc.

În legatura cu apa freatică se face mențiunea ca aceasta este la mică adâncime, aparând la poale de versant sau la ruperi de pantă.

Regimul hidrologic se caracterizează prin debite maxime la începutul primăverii (aprilie – mai) și minime iarna (ianuarie – februarie).

Alimentarea văilor este atât nivală cât și pluvială.

3.4.6.2.4.Climatologie

Din punct de vedere climatic, unitatea de producție se situează în sectorul de climă de munte, ținutul muntilor mijlocii, subținutul climei de versanți expuși vânturilor vestice. Luna cea mai caldă este iulie, cu media între 12-14°C, iar cea mai rece este ianuarie cu media -7°C. Prima zi cu temperatura medie peste 10°C este în jur de 21 aprilie. Temperatura medie anuală este de 2-4°C.

Precipitațiile abundente, media anuală situându-se in jur de 1000 mm, cu variații de 800-1100 mm, maximele se înregistrează în luna iunie, iar minimele în septembrie și februarie.

Zăpezile sunt abundente și se mențin 140 zile pe an, mai mult cu 10-15 zile pe versanții umbriți.

Sunt frecvente ploile torențiale, din scurgerile cărora se produc viituri torențiale foarte puternice.

Vânturile cele mai frecvente și de intensitate bat dinspre nord-vest și produc doborâturi de vânt izolate în arboretele cu vârsta de peste 50 ani.

În mod normal vânturile bat cam 15-20% din timp cu viteza medie de 3-4 m/s, dar apar furtuni și vijelii la date imprevizibile, cu turbulențe și viteze foarte diferite.

3.4.6.2.5.Soluri

Pentru identificarea corectă a tipurilor de stațiuni și păduri, în cadrul lucrărilor de teren au fost executate cartări staționale la scară mijlocie având drept scop identificarea tipurilor și subtipurilor de soluri (unul din factorii determinanți ai tipului de stațiune).

Au fost executate 12 profile principale de sol (un profil la 98 ha) și profile de control în fiecare u.a. Amplasarea și studiul profilelor de sol s-a făcut concomitent cu descrierea vegetației forestiere.

În cuprinsul fondului forestier propietatea comunei Vadu Moților au fost identificate următoarele tipuri și subtipuri de soluri:

Tabelul 3.11.

Tipuri și subtipuri de soluri

Solurile identificate sunt în totalitate soluri evoluate, din clasele: spodosoluri și cambisoluri.

Clasa spodosoluri cuprinde soluri care au ca diagnostic un orizont B spodic format prin acumulare de material amorf. Structura lor este slab dezvoltată (sau nu au structură), capacitatea de schimb cationic este mare, grosimea minimă a orizontului B spodic de 2,5 cm. Sunt soluri specifice pentru etajul montan superior al țării.

Clasa cambisoluri cuprinde soluri care au ca și orizont de diagnoză un orizont B cambic (Bv). Orizontul B cambic a rezultat ca urmare a unui proces de alterare a silicaților primari și formare de silicați secundari. Aceste soluri sunt specifice pentru etajul nemoral al pădurilor de foioase, fund întâlnite atât în arealele colinare cât și în arealul montan inferior.

Tipul de sol cel mai răspândit este 4101 – brun feriiluvial tipic, care se regăsește pe 631,1 ha respectiv pe 54% din suprafața cu pădure.

3.4.6.3.Tipuri de stațiune

Din analiza datelor privind geomorfologia, geologia, hidrologia, climatologia, pedologia și a corelațiilor dintre acestea, pentru fiecare unitate amenajistică în parte s-a stabilit, conform sistematicii în vigoare, tipul de stațiune.

Evidențele detaliate privind tipurile de stațiune sunt prezentate în tabelul 3.12.

3.4.6.3.1.Evidența tipurilor de stațiune

În tabelul următor sunt prezentate, pe etaje fitoclimatice, tipurile de stațiuni întâlnite în cuprinsul pădurii proprietate privată luată în studiu, cu indicarea categoriei de bonitate:

Tabelul 3.12.

Evidența tipurilor de stațiune

Se observă că stațiunile de bonitate mijlocie au răspândirea cea mai mare (63%), fapt reflectat și în productivitatea arboretelor (clasa de producție medie fiind III4). Cel mai răspândit tip de stațiune este 2.3.1.2 – “Montan de molidișuri Bm, brun podzolic-podzol brun, edafic submijlociu mijlociu, cu Hylocomium” – 57%.

3.4.7.Vegetația forestieră

3.4.7.1.Tipuri naturale de pădure

Evidența tipurilor de pădure, în raport cu caracterul actual, este prezentată în tabelul tabelul următor unde este prezentată și repartizarea tipurilor de pădure pe formații forestiere și categorii de productivitate naturală.

Tabelul 3.13.

Evidența tipurilor de pădure

Așa cum rezultă din tabelul prezentat anterior, predomină tipurile naturale de pădure de productivitate mijlocie (63%), în corelație cu tipurile de statiuni.

Cea mai răspândită formație forestieră este „Molidișuri pure” (94%).

Așa cum rezultă din tabelul prezentat anterior, predomină tipurile naturale de pădure de productivitate mijlocie (63%), în corelație cu tipurile de stațiuni.

Cea mai răspândită formație forestieră este „Molidișuri pure” (94%).

Dupa cum se observă mai sus, tipul de pădure predominant este 112.1 “ Molidiș cu mușchi verzi (m)” – 54% este asociat la tipul de stațiune 2.3.1.2 descris la capitolul anterior.

3.4.7.2. Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure

În continuare este prezentată structura vegetaței pe formați forestiere și în raport cu caracterul actual al tipului de pădure:

Tabelul 3.14.

Structura vegetaței pe formați forestiere și în raport cu caracterul actual

al tipului de pădure

Din datele de mai sus se observă că majoritatea arboretelor (91%) și-au păstrat caracterul natural fundamental, restul fiind artificiale (9%).

3.4.7.3. Arborete provizorii, slab productive necorespunzătoare funcțional

În cadrul suprafeței din U.P. I Vadu Moților nu sunt arboretele necorespunzătoare funcțional.

3.4.7.4. Evidența arboretelor brăcuite și a suprafețelor de fond forestier neregenerate

În interiorul fondului forestier din cadrul U.P. I Vadu Moților există suprafețe neregenerate sau regenerate parțial (cu consistență mai mică de 0,7), ce ocupă 319,3 ha.

Evidența lor este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 3.15.

Evidența arboretelor brăcuite și a suprafețelor de fond forestier neregenerate

Majoritatea arboretelor neregenerate sau regenerate parțial, 196,5 ha (62%) sunt arborete cu vârste înaintate prinse în planul de recoltare a produselor principale și în planul lucrărilor de regenerare, procesul de regenerare al acestora urmând a fi realizat prin aplicarea lucrărilor prevăzute.

O parte dintre aceste arborete, 9,3 ha (3%) sunt reprezentate de arborete tinere regenerate în mare parte natural dar și artificial, însă cu reușită parțială, arborete în care s-au propus a se executa lucrări de îngrijire a semințișului sau completări, după caz.

Suprafața de 113,5 ha (35%) este prevăzută a se parcurge cu tăieri de igienă, regenerarea acestor arborete urmând să se realizeze odată cu ajungerea lor la vârsta exploatabilității și a aplicării tăierilor de regenerare.

3.4.7.5. Structura fondului forestier

În sinteză, structura fondului forestier se prezintă astfel:

Tabelul 3.16.

Structura și mărimea fondului forestier

Din analiza datelor prezentate se concluzionează că structura fondului forestier luat în studiu este corespunzătoare din punct de vedere al productivității (clasa de producție medie III4), este conformă cu potențialul stațional mijlociu spre inferior existent.

Arboretele sunt corespunzătoare și din punct de vedere al compoziției. Din punct de vedere al consistenței nu sunt corespunzătoare (aceasta având valoarea medie de 0,70) datorată doborâturilor ce afectează o mare parte din arborete.

Predomină arboretele relativ echiene, amestecate, modul de regenerare al acestora fiind majoritar din sămânță, în proporție de 88%. Vitalitatea este normală pentru 69% din arborete.

Evidența sintetică a indicatorilor de caracterizare a structurii fondului forestier este prezentată în “Fișa indicatorilor de bază” și în tabelul următor (pe grupe principale de specii):

Tabelul 3.17.

Evidența sintetică a indicatorilor de caracterizare a structurii fondului forestier

3.4.7.6. Arborete afectate de factori destabilizatori limitativi

În tabelul următor este prezentată o sinteză a factorilor destabilizatori și limitativi.

Tabelul 3.18.

Arborete afectate de factori destabilizatori limitativi

Din analiza datelor prezentate se poate observa că, suprafețele afectate sunt însemnate (179% din suprafața fondului forestier, procent ce rezultă prin însumarea cumulată a tuturor suprafețelor afectate de factori destabilizatori), iar intensitatea vătămărilor este în majoritate slabă, fiind datorate unor condiții staționale particulare și influenței izolate a factorilor antropici perturbatori.

Cel mai răspândit factor destabilizator este reprezentat de doborâturile de vânt. Arboretele afectate de doborâturi însumează 947,4 ha fiind vorba în aproximativ 81% din cazuri de arborete expuse vânturilor dominante, cu vârste inaintate și parcurse cu tăieri de regenerare. Intensitatea de manifestare este în majoritate (69%) slabă, în proporție de 31% moderată dar izolat poate ajunge și la un grad de manifestare puternic.

Următorul factor destabilizator este reprezentat de rupturile datorate zăpezii. Acest factor afectează în principal arboretele tinere de rășinoase având consistența normală, și este răspândit pe 699,4 ha respectiv cca. 60% din suprafața cu pădure. Din totalul arboretelor afectate, mai mult de jumatate (58%) sunt afectate de rupturi cu intensitate slabă, 41 % cu un grad de manifestare moderat și doar 1% cu intensitate puternică.

Uscarea, un alt factor destabilizator destul de des întâlnit, apare pe cca. 4% din suprafața acoperită cu pădure fiind mai frecventă în arboretele neexploatabile.

Un alt factor limitativ este inmlăștinarea care apare pe cca. 6% din suprafața acoperită cu pădure fiind în proporție de 45% de intensitate slabă și în proporție de 55% de intensitate moderată, făcându-și simțită prezența în u.a-uri cu înclinarea mică și drenaj defectuos.

Vătămările produse de vânat afectează un singur arboret și sunt de intensitate slabă.

În cursul lucrărilor de regenerare și îngrijire prevăzute, se va avea în vedere ca arborii afectați să fie extrași cu prioritate.

Tulpinile nesănătoase apar pe 88,4 ha (8% din suprafața totală). Este vorba de arborete cu proveniență mixtă, la care modalitatea de calcul (prin luarea în considerare a întregii suprafețe a u.a.) este irelevantă din acest punct de vedere. De fapt, tulpinile nesănătoase apar în proporție de 58% la 10- 20% din exemplarele din lăstari și în proporție de 42% la 30-50% din exemplarele din lăstari, astfel că procentul arborilor afectați per total este mult mai mic.

Singurul factor limitativ este reprezentat de roca la suprafață, care este întâlnită pe 236,5 ha (20% din suprafața cu pădure). Aceasta se regăsește în proporție de 85% pe 10-20% din suprafața fiecărui arboret, situate în care se consideră că aceasta nu afectează în mod deosebit arboretele și în proporție de 15% pe 30-50% din suprafața fiecărui arboret, estimându-se o posibilă scădere a consistenței medii cu 0,1-0,2 și a productivității cu o clasă de producție.

Deși suprafețele afectate sunt relativ mari, în special suprafețele afectate de doborâturi de vânt și rupturi datorate zăpezii, se poate concluziona că factorii destabilizatori nu reprezintă un pericol major pentru integritatea arboretelor luate în studiu, însă pe viitor s-ar indica o monitorizare mai atentă a arboretelor afectate și nu numai, extragerea cu prioritate în cursul lucrărilor de regenerare sau de îngrijire prevăzute în studiu a elementelor de arboret necorespunzătoare dar și luarea unor măsuri de prevenire în limita posibilităților.

3.4.8.Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație forestieră

Din analiza datelor prezentate în subcapitolele precedente se poate concluziona ca vegetația forestieră din această unitate găsește condiții favorabile dezvoltării.

Prin executarea lucrărilor propuse la fiecare arboret în parte, se vor realiza compoziții corespunzătoare tipurilor de pădure natural-fundamentale și se va permite valorificarea optimă a condițiilor staționale. În acest fel, arboretele și pădurea în ansamblul ei vor putea îndeplini în condiții optime funcțiile de protecție și producțiie atribuite.

3.4.9.Stabilirea funcțiilor ecologice, economice și sociale ale pădurii și a bazelor de amenajare

3.4.9.1. Stabilirea funcțiilor ecologice, economice și sociale ale pădurii

3.4.9.1.1. Obiective social – economice și ecologice

Obiectivele social – economice ecologice ale pădurii se exprimă prin natura produselor și a serviciilor de protecție ori social-culturale ale pădurii.

Pentru pădurile din cadrul unității, obiectivele detaliate prin stabilirea țelurilor de producție ori de protecție la nivelul unităților de amenajament sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 3.19.

Obiective social – economice și ecologice

Obiectivele avute în vedere urmăresc respectarea regimului silvic.

3.4.9.1.2. Funcțiile pădurii

Repartizarea pe grupe, subgrupe și categorii funcționale, în scopul precizării prin amenajament a obiectivelor social-economice, s-a realizat prin zonarea funcțională, ținând seama de funcția prioritară pe care o îndeplinește fiecare arboret.

Corespunzător obiectivelor social-economice, funcțiile pe care trebuie sa le îndeplinească pădurile luate în studiu sunt preluate în general de la amenajarea precedentă.

Prin gruparea arboretelor în funcție de rolul îndeplinit au rezultat categorii funcționale a căror semnificație este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 3.20.

Funcțiile pădurii

Se face precizarea ca o suprafață de 834,8 ha, se suprapune cu situl de importanță comunitară ROSCI0233-Someșul Rece. Aceasta suprafață a fost încadrată (după caz), fie în principal fie în secundar, în categoria funcționala 1.5.M – Păduri din rezervații ale Biosferei neincluse în categorii funcționale 1.5 A,C,D,E

3.4.9.1.3. Subunități de producție/protecție constitute

În scopul reglementării procesului de producție/protecție conform obiectivelor și funcțiilor ecologice și social-economice atribuite arboretelor au fost constituite următoarele subunități de gospodărire:

SU.P.„A” – codru regulat – sortimente obișnuite 957,9 ha;

SU.P…M” – păduri supuse regimului de conservare deosebită 45.3 ha;

TOTAL 1003,2 ha

Au fost incluse în subunitatea de gospodărire „A” – (codru regulat – sortimente obișnuite) arborete care au funcția de producție de lemn pentru cherestea, construcții, celuloză etc..

Au fost incluse în subunitatea de gospodărire „M” – (păduri supuse regimului de conservare deosebită) arborete care au funcția conservarea arboretelor, aceste păduri fiind excluse de la reglementarea procesului de producție lemnoasă.

Constituirea subunităților de gospodărire, cu indicarea u.a. aferente și a suprafețelor acestora este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 3.21.

Constituirea subunităților de gospodărire

3.4.9.2.Stabilirea bazelor de amenajare

3.4.9.2.1.Generalități

Pentru realizarea obiectivelor stabilite prin amenajament în condiții corespunzătoare, structura arboretelor și a fondului de producție trebuie dirijată către o structură optimă. Cadrul general prin care se poate realiza această structură este definit de bazele de amenajare și anume: regimul, compoziția-țel, tratamentul, exploatabilitatea și ciclul.

3.4.9.2.2.Regimul de gospodărire

Ținând cont că regimul definește modul în care se asigură regenerarea unei păduri și având în vedere obiectivele și funcțiile social – economice atribuite arboretelor, starea acestora, structura actuală și de perspectivă a fondului forestier, pentru pădurile luate în studiu s-a adoptat regimul codru. Astfel arboretele de molid, fag (și amestecuri dintre acestea) care pot fi conduse până la vârste suficient de mari, când fructifică abundent și regenerarea naturală din sămânță devine posibilă.

3.4.9.2.3.Compoziția-țel

Compoziția – țel reprezintă asocierea și proporția speciilor din cadrul unui arboret care îmbină în modul cel mai favorabil exigențele biologice ale speciilor cu cerințele social – economice. Ea s-a stabilit în raport cu țelurile de gospodărire și condițiile ecologice din fiecare u.a. și este redată (comparativ cu cea actuală) în tabelul următor:

Tabelul 3.22.

Constituirea subunităților de gospodărire

Se face observația că în tabelul de mai sus este calculată compoziția-țel optimă (compoziția corespunzătoare condițiilor ecologice date și țelurile majore urmărite prin gospodărire), pentru fiecare tip de pădure în parte.

Compoziția-țel se regăsește, la nivelul fiecărei u.a., în:

– descrierea parcelară;

– „Planul decenal de recoltare al produselor principale”.

În arboretele exploatabile, compoziția-țel se realizează prin tăierile de regenerare prevăzute, urmate după caz de completări prin împăduriri artificiale (în suprafețele neregenerate) și apoi prin lucrări de întreținere și de îngrijire. În arboretele preexploatabile și în special la cele neexploatabile, compoziția actuală se va îmbunătăți prin tăierile de îngrijire prevăzute în amenajament.

Ameliorarea compoziției în scopul creșterii randamentului funcțional se va face prin:

– introducerea speciilor indigene valoroase pentru revenirea la tipul natural fundamental de pădure;

– introducerea în proporție mai mare a speciilor valoroase, fără a se renunța la speciile de amestec;

– introducerea speciilor rezistente în condiții grele de vegetație;

– introducerea de specii repede crescătoare, care să ajungă la vârsta exploatabilității în perioade scurte și să satisfacă nevoile gospodărești ale micilor proprietări;

– promovarea, prin tăieri de îngrijire, a speciilor valoroase în arboretele tinere.

3.4.9.2.4.Tratamentul

Tratamentul, ca ansamblu de măsuri silviculturale aplicate pe întreaga durată de existență a arboretului în scopul realizării unei structuri corespunzătoare a acestuia, presupune:

– realizarea unor compozții optime, prin obținerea de regenerări naturale in proporție cât mai mare și completarea lor doar în golurile neregenerate;

– aplicarea tăierilor localizate, cu o perioadă medie de regenerare, pentru realizarea de structuri relativ pluriene sau relativ echiene;

– aplicarea sistematică a tuturor lucrărilor de îngrijire a arboretelor.

Alegerea tratamentelor s-a făcut conform normelor în vigoare, avându-se în vedere formațiile forestiere, tipurile de categorii funcționale, starea actuală a structurii și productivității arboretelor și dinamica procesului de regenerare.

În arboretele luate în studiu, tratamentul adecvat speciilor naturale de bază (molid, fag) este, exclusiv, cel al tăierilor succesive, cu perioada medie de regenerare 10-30 ani.

Organele silvice au obligația de a corela tăierile de regenerare cu perioadele de fructificație a speciilor principale, astfel încât șansele instalării semințișurilor naturale să fie cât mai mari, iar suprafețele de împădurit să se reducă la minimum.

3.4.9.2.5.Exploatabilitatea

Exploatabilitatea definește structura arboretelor sub raport dimensional și se exprimă prin vârsta exploatabilității. Ea s-a stabilit numai pentru arboretele la care s-a reglementat procesul de producție,în funcție de specii, productivitate, condițiile de regenerare și zonarea funcțională.

Pentru arboretele cu funcții de producție și protecție (din tipul VI funcțional), se adopta exploatabilitatea tehnică.

Pentru arboretele cu rol de protecție și producție (din tipul IV funcțional), exploatabilitatea adoptată este cea de protecție pentru funcții multiple.

Pentru principalele specii întâlnite în UP I Vadu Moților vârsta standard a exploatabilității tehnice în funcție de specie, clasa de producție și sortimentul țel principal este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabelul 3.23.

Exploatabilitatea

Pentru arboretele de molid din afara arealului natural de vegetație se adoptă vârste de tăiere de 70 – 80 de ani.

Pentru arboretele cu funcții speciale și exclusive de protecție, exclusive de la reglementarea procesului de producție, nu s-au stabilit vârste ale exploatăbilității, ele urmând să fie supuse regimului de conservare deosebită.

3.4.9.2.6.Ciclul

Pe baza vârstei exploatabilității medii, ciclul adoptat pentru SU.P.„A” codru regulat – sortimente obișnuite, este de 100 ani.

3.4.10.Activități conexe gospodăririi fondului forestier

3.4.10.1. Recoltarea și valorificarea produselor nelemnoase

3.4.10.1.1. Vânatul

Teritoriul U.P. I Vadu Moților face parte din următoarele fonduri de vânătoare:

– F.V. 37B Someșul Rece – trupurile de pădure Steaua și Dameș, este arondat G.V.S. și este de interes național;

– F.V. 5B Valea Bistrei – trupul de pădure Valea Bistrei;

– F.V. 2 Arieșul Mijlociu – trupul de pădure Mulhu, arondat Filialei de vânătoare Câmpeni.

Speciile principale de vânat ce populează pădurile U.P. I Vadu Moților sunt: cerbul carpatin și ursul iar ca vânat secundar: mistrețul, căpriorul și cocoșul de munte, colonizat din Munții Bucovinei în anul 1976.

Dintre răpitoarele cu păr se întâlnesc: lupul, râsul, pisica salbatică, vidra, jderul, dihorul și nevastuica iar din vânatul răpitor cu pene amintim: ierunca și potârnichea.

Pentru hrana vânatului au fost rezervate terenuri în suprafață de 3,8 ha (u.a. IV, 9V1, 9V2,11V), însă mai pot fi folosite ca și terenuri pentru hrana vânatului și pășunile învecinate.

În ceea ce privește efectivele de vânat principal și secundar se consideră ca acestea sunt relativ apropiate de efectivul considerat optim pentru bonitatea fondului de vânătoare iar la vânatul răpitor se evidențiază un excedent față de efectivul considerat optim.

Vânatul din aceste păduri beneficiază de condiții bune de hrană, adăpost și liniște iar pentru o mai bună gospodărire a fondului de vânătoare, toate instalațiile existente (hrănitori, sărării, observatoare) se vor verifica și se va completa numărul lor astfel încât să asigure condiții bune dezvoltării vânatului.

În scopul optimizării efectivelor de vânat se recomandă următoarele măsuri:

– prevenirea și combaterea braconajului;

– combaterea dăunătorilor vânatului;

– prevenirea îmbolnăvirii vânatului;

– selecționarea vânatului și proporționalizarea sexelor;

– asigurarea hranei suplimentare pentru vânat în sezonul rece;

– reglementarea trecerilor prin pădure;

– interzicerea pășunatului, cu deosebire în zonele de refugiu și concentrare a vânatului.

3.4.10.1.2. Pescuitul

Din punct de vedere salmonicol teritoriul luat în studiu face parte din următoarele fonduri de pescuti:

– F.P. 8 Valea Răcătăului – apele din trupul de pădure Steaua;

– F.P. 11 Someșul Rece – apele din trupul de pădure Dameș;

– F.P. 1 Arieșul Mare – apele din trupul de pădure Mulhu.

Calitatea apelor din văile principale precum și cea din afluenții acestora este corespunzătoare creșterii păstrăvului indigen ți curcubeu, apele fiind limpezi, bine oxigenate și numai scurtă durată în special primavara în timpul viiturilor, turbiditatea este ridicată.

Pentru ridicarea productivității dar și pentru atenuarea viiturilor de primăvară și oxigenării apei, pe văile principale sunt construite cascade care în bună parte sunt funcționale.

În cuprinsul acestor fonduri de pescuit nu sunt surse poluante dar braconajul se menține la cote ridicate.

3.4.10.1.3. Fructe de pădure

În condițiile geografice și pedoclimatice ale U.P. I Vadu Moților, găsesc condiții bune de vegetație o serie de specii lemnoase și erbacee ce pot fi ușor valorificate. Dintre acestea amintim:

– afine negre în cantității medii anuale de 18-20 tone;

– afine roșii în cantități medii anuale de 2-3 tone;

– zmeură în cantității medii anuale de 0,5 tone.

Aceste cantități variază de la an la an în funcție de condițiile meteorologice, intensitatea fructuficației și a gradului de acoperire a solului cu vegetație forestieră. Activitatea de recoltare a fructelor de pădure este mult îngreunată din lipsa de forță de muncă și din lipsa unui sistem funcțional de depozite, transport și desfacere a lor.

3.4.10.1.4. Ciuperci comestibile

Principalele specii de ciuperci comestibile care se găsesc în flora spontană sunt:

– gălbiorul în cantități medii anuale de 0,5-0,7 tone;

– hribul în cantității medii anuale de 0,5-0,8 tone;

– ghebele în cantități medii anuale de 1,0 tone;

– craițele și ciuciuleți în cantități mici.

Producția de ciuperci variază de la an la an în funcție de condțtiile climatice, fructificație și condițiile de vegetație astfel încât nu se poate estima producția viitoare. Recoltarea producției de ciuperci comestibile depinde însă de interesele economice ale proprietarilor precum și piața de desfacere iar printr-o organizare adecvată în perioada recoltei se pot obține venituri importante și din aceasta activitate.

3.4.10.1.5. Alte produse

Din cadrul fondului forestier al U.P. I Vadu Moților se mai pot recolta, în cantități și condiții care nu prejudiciază starea și structura arboretelor, următoarele produse:

– plante medicinale (sunatoare, etc);

– semințe forestiere (nu sunt constituite rezervații pentru producerea de semințe forestiere);

– sursa meliferă (în cantități neînsemnate);

– pomi de Crăciun, cetină, conuri de rășinoase;

– furaje, etc.

Ocolul silvic Horea Apuseni care administreaza fondul forestier luat în studiu va analiza cu operativitate, pe tot parcursul anului, toate posibilitățile de recoltare și valorificare a produselor nelemnoase ale pădurii.

3.4.11.Protecția fondului forestier

Menținerea și creșterea eficacității funcționale a ecosistemului forestier impune adoptarea de măsuri pentru protecția împotriva diverșilor factori biotici și abiotici, dăunători, măsuri prezentate în continuare.

3.4.11.1.Protecția împotriva doborâturilor și rupturilor de vânt și zăpadă

Având în vedere structura actuală a pădurii și caracteristicile geoclimatice, teritoriul studiat prezintă riscuri destul de mari din punct de vedere al doborâturilor de vânt care se regasesc pe 81% din suprafață și rupturilor datorate zăpezii care se regăsesc pe 60% din suprafața, dar intensitatea fenomenelor este în mare parte slabă.

Unele suprafețe afectate de doborâturi de vânt sunt afectate și de rupturi datorate zăpezilor, astfel suprafața cumulată este mai mică.

Fenomenele de doborâturi și rupturi datorate vânturilor și zapezilor apar în special în arborete expuse vanturilor dominante, arborete cu vârste înaintate și parcurse cu tăieri de regenerare dar și în arborete tinere de rășinoase având consistența normală.

Ca măsuri de prevenire a riscurilor apariției doborâturilor și rupturilor de vânt și zăpadă dar și extinderii acestor fenomene, se amintesc:

– menținerea sau refacerea structurilor diversificate spațial;

– executarea sistematică a tăierilor de îngrijire;

– igienizarea permanentă a arboretelor prin tăieri de igienă și conservare;

– introducerea speciilor de amestec în arborete tinere cu structura echienă sau relativ echienă;

– executarea sistematică a tăierilor de îngrijire.

3.4.11.2.Protecția împotriva incendiilor

Arboretele din cuprinsul U.P. I Vadu Moților nu au suferit incendieri recente dar deoarece poderea rășinoaselor în cuprinsul unității studiate este mare, pericolul incendiilor este ridicat.

Pentru evitarea unor viitoare incendii se recomandă:

– întreținerea și extinderea rețelei de locuri de odihnă și fumat, mai ales de-a lungul drumurilor și în preajma traseelor de tranzit;

– dotarea cu materiale de intervenție de calitate corespunzătoare a pichetelor pentru paza contra incendiilor;

– limitarea circulației în pădure;

– intensificarea propagandei de prevenire a incendiilor și extinderea rețelei de panouri de avertizare;

– efectuarea de patrulări intense în perioadele și în zonele expuse.

3.4.11.3.Protecția împotriva poluării industriale

Datorită amplasării geografice și structurii fondului forestier, zona studiată nu este expusă decât influenței poluării generale a atmosferei.

Singura recomandare generală se referă la necesitatea păstrării sau refacerii structurii naturale a fiecărui arboret în parte, această structură asigurând rezistența la acest factor.

De asemenea se va urmări evitarea poluării izolate, datorată activităților curente (cu carburanți, lubrifianți, pesticide, etc).

3.4.11.4.Protecția împotriva bolilor și altor dăunători

Nu s-au semnalat în ultimii ani atacuri masive de dăunători (aceștia există endemic și provoacă anual pagube de intensități variabile, fără a avea caracter de atac de masă).

Singurele vătămări produse vegetației forestiere sunt cele mecanice respectiv vătămările produse de vânat, care afectează un singur arboret și sunt de intensitate slabă în scop profilactic se recomandă:

– conservarea arboretelor de tip natural etajate și amestecate, cu densități normale, cu subarboret bogat, parcurse susținut cu lucrări de îngrijire și tăieri de igienă;

– diminuarea pagubelor produse de alți factori dăunători (vânt, zăpadă, vânat,

exploatare);

– protejarea entomofaunei folositoare;

– cojirea trunchiurilor de rășinoase doborâte.

3.4.11.5.Măsuri de gospodărire a arboretelor cu uscare anormală

În arboretele din cadrul fondului forestier luat în studiu au fost semnalate fenomene de uscare pe suprafețe restrânse respectiv pe cca. 4% din suprafața acoperită cu pădure, fiind în totalitate de intensitate slabă și mai frecventă în arboretele afectate de doborâturi și rupturi datorate vânturilor și zâpezilor. Nu este vorba de uscare în masă, fenomenul regăsindu-se în arboretele cu consistență redusă, la arbori în vârstă precum și cei care sunt vulnerabili la factori climatici (vânt, temperaturi scăzute sau foarte ridicate, etc) și antropici.

Pentru prevenirea apariției și extinderii fenomenului de uscare prematură se recomandă:

– extragerea cu prioritate, în cadrul lucrărilor de îngrijire, de conservare și de regenerare, a arborilor uscați sau în curs de uscare;

– menținerea subarboretului;

– folosirea la lucrările de împădurire a puieților de proveniență locală.

3.4.11.6.Măsuri de prevenire a alunecărilor și eroziunilor

Structura actuală a fondului forestier nu favorizează în mod deosebit apariția acestor fenomene, prezența lor nefiind semnalată pe teritoriul studiat.

Însă dacă suprafețele neregenerate din diferite motive, suprafețe de altfel destul de însemnate 171,2 ha, nu sunt în cel mai scurt timp parcurse cu împăduriri sau completări astfel de fenomene iși pot face apariția iar efectele pot fi dintre cele mai dezastruase și care implică costuri de refacere mari.

Ca masură preventivă, tratamentele adoptate urmăresc evitarea dezgolirii solului, prin promovarea regenerării naturale și completarea golurilor neregenerate, măsura fiind considerate suficientă pentru prevenirea vătămărilor.

3.4.11.7.Măsuri în cazul apariției unor calamități naturale

În cazul apariției unor calamități naturale (doborâturi de vânt, rupturi de vânt și zăpadă, incendii, uscare în masă, atacuri de dăunători, etc,) în care intensitatea fenomenelor depășește prevederile amenajamentului, efectele neputând fi inlaturate prin aplicarea lucrărilor propuse în prezentul amenajament, se vor aplica prevederile “Ordinului nr. 3814 din 06.11.2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modificarea prevederilor amenajamentelor silvice și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier “. în cazul în care apar modificări legislative în ceea ce privește apariția unor calamități se vor respecta prevederile legale în vigoare de la data apariției fenomenului.

Principalele soluții/măsuri optime, care se pot lua în cazul apariției unor calamități naturale (doborâturi de vânt, rupturi de vânt și zăpadă, incendii, uscare în masă, atacuri de dăunatori, etc,), în vederea eliminării cât mai rapide a efectelor negative a acestora și a stopării extinderii fenomenelor, sunt următoarele:

– în cazul fenomenelor dispersate este necesară inventarierea cât mai rapidă a arborilor afecatați în vederea determinării volumului rezultat, pentru a stabili dacă este necesară modificarea prevederilor amenajamentului (dacă volumul arborilor afectați este mai mare de 20% din volumul arboretului existent la data apariției fenomenului);

– în cazul fenomenelor concentrate este necesară determinarea cât mai rapidă și exactă a suprafeței afectate pentru a stabili dacă este necesară modificarea prevederilor amenajamentului (dacă arborii afectați, dintr-un arboret sunt concentrați pe o suprafață de peste 5.000 m2);

– în cazul în care este necesară modificarea prevederilor amenajamentului se impun următoarele:

– convocarea, cât mai rapidă a persoanelor care trebuie să participe la efectuarea analizei în teren: șeful ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, expertul C.T.A.P., un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, un reprezentant al structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate, un reprezentant al autorității teritoriale pentru protecția mediului;

– întocmirea cât mai rapidă, de către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, a documentației necesare în conformitate cu prevederile ordinului 3814/06.11.2012 (sau a legislației în vigoare la data apariției fenomenului);

– punerea în valoarea a arborilor afectați;

– extragerea arborilor afectați cât mai repede cu putință pentru a evita extinderea fenomenelor s-au apariția altor fenomene (ex: în cazul arborilor de rășinoase, afectați de doborâturi, neextragerea acestora cât mai urgent posibil poate duce la deprecierea lemnului și apariția atacurilor de ipidae, etc.);

3.4.12.Instalații de transport și construcții forestiere

3.4.12.1.Instalații de transport

Instalațiile de transport (existente și necesare) de pe raza unității sunt prezentate în tabelul 3.25.

Tabelul 3.25.

Instalații de transport

Pentru primul deceniu, în urma analizei rentabilității economice și a structurii masei lemnoase accesibilizate, nu se propune construirea a nici unui drum autoforestier.

În tabelul de mai jos este prezentată dinamica accesibilității fondului forestier și a posibilității în perioada 2013 – 2022:

Tabelul 3.26.

Dinamica accesibilității fondului forestier și a posibilității în perioada 2013 – 2022

Analizând rețeaua de transport care deservește fondul forestier luat în studiu, au rezultat următoarele:

– densitatea actuală 11,4 m/ha;

– densitatea după primul deceniu 11,4 m/ha;

– densitatea optimă 11,4 m/ha.

Distanța medie de colectare este de 0,54 km.

3.4.12.2. Tehnologii de exploatare

Exploatarea arborilor din cadrul UP I Vadu Moților se va face sub formă de arbori secționați în trunchiuri și catarge. Coroana arborilor se va colecta sub formă de lemn mărunt. În arboretele exploatabile care vor fi parcurse cu tăieri de regenerare se vor lua măsuri suplimentare de protecție a semințișurilor și a arborilor rămași.

Având în vedere că suprafața U.P. cuprinde atât zone plane cât și zone înclinate sau cu teren accidentat, pentru recoltarea masei lemnoase se recomandă:

– acolo unde natura terenului permite, colectarea se va face în întregime cu tractoare forestiere;

– în zonele cu teren accidentat colectarea se va face cu animale de tracțiune sau prin corhănire.

În cadrul procesului de exploatare a lemnului se vor respecta cu strictețe prevederile instrucțiunilor privind termenele, modalitățile și epocile de recoltare, colectare și transport a materialului lemnos. Ocolul silvic va da o atenție deosebită activității de control a exploatărilor și de reprimire a parchetelor pentru restrângerea la minimum a prejudiciilor aduse pădurii și solului în procesul tehnologic de recoltare și colectare a lemnului.

3.4.12.3. Construcții existente în fond forestier

În cadrul U.P. I Vadu Moților nu există nici un fel de construcție forestieră și pentru deceniul de aplicare al prezentului amenajament nu sunt propuse spre a fi construite noi construcții forestiere deoarece personalul de teren al ocolului silvic este localnic iar recrutarea forței de muncă se poate face dintre persoanele fizice din satele situate în raza ocolului.

3.5.Culegerea și prelucrarea datelor

3.5.1.Culegerea datelor

Imaginile raster constituie surse de informații primare care pot avea un conținut mult mai amplu și mai apropiat de realitate decât datele vectoriale care sunt o generalizare necesară pentru tratarea eficientă al unui segment de informații spațiale.

Fluxul tehnologic comportă următoarele etape:

– scanarea hărții;

– obținerea rasterului;

– vectorizarea rasterului;

– obținerea vectorilor respectivi și a poligoanelor;

– realizarea topologiei;

– culegerea atributelor

– realizarea straturilor tematice,

– realizarea bazei de date.

Figura 3.1 – Schema bloc de obținere a produselor aferente – ului utilizând date de tip raster în format analogic (harta amenajistică, etc.)

Fig. 3.2 – Schema bloc de obținere a produselor aferente – ului utilizând orto-fotoplanul

În imaginile din figurile următoare sunt prezentate diferite etape de lucru aferente procesului tehnologic de realizare a sistemului informatic geografic pentru studiul de caz analizat.

Funcțiile din meniul Raster permit utilizarea eficientă a hărților și planurilor scanate sau a imaginilor ortofoto în scopul vectorizării acestora sau pentru vizualizarea în combinație cu elementele grafice sau topologice existente.

Imaginile raster de diferite formate pot fi afișate în fereastra lucrării MapSys, peste care sunt afișate straturile cu conținut grafic. Dacă  imaginile raster sunt neorientate, pe baza punctelor de pe imagine cu coordonatele de proiectare cunoscute, se poate efectua orientarea imaginii. Imaginea raster orientată se poate vectoriza folosind funcțiile grafice ale programului.

Deschiderea rasterului. Afișează lista fișierelor raster deschise în lucrarea curentă. Se pot deschide un număr de fișiere raster, numărul fiind limitat doar de memoria liberă a calculatorului. Fișierele raster pot avea formatul BMP, JPEG, GIF, EMF, WMF, TIFF (orientat), PNG, ICO. Acestea se afișează în fereastra lucrare în ordinea în care apar în listă. Daca imaginile raster se suprapun, atunci va fi afișat întotdeauna ultimul. La afișarea rasterelor se poate obține afișarea transparentă a imaginilor raster cu setarea Afișare transparentă din meniu.

Fișierele raster nou deschise au coordonata coltului stânga-jos egala cu (500000, 500000) în afara de cele orientate. Rasterul curent se selectează cu mouse-ul. Pentru orientarea rasterului curent folosiți meniul Orientare raster. Pentru afișarea rasterului curent folosiți meniul Căutare raster.

Orientarea rasterului. Orientarea imaginii raster curente se efectuează pe baza a cel puțin trei puncte comune, cu coordonatele proiecție din teren cunoscute. Principiul funcției este introducerea de la tastatură sau selectarea din lucrarea curentă a coordonatelor din teren a punctelor de orientare care se găsesc marcate pe imaginea raster neorientată. Pe baza acestei corespondențe de puncte funcția calculează parametrii de orientare, cu ajutorul cărora efectuează transformarea pixel cu pixel a imaginii raster.

Pentru a afișa imaginea raster neorientată care la importare este plasată cu colțul stânga-jos la coordonatele 500.000, 500.000, selectați funcția Căutare raster. Selectarea punctelor care se vor folosi pentru orientare, se face în fereastra Orientare, unde apar numerele punctelor comune din tabelul RASTORNT al bazei de date a lucrării.

Pentru transpunerea punctelor cunoscute din colana Cunoscute în coloana Folosite, se efectuează dublu-clic pe punctul dorit, în coloana Cunoscute. Pentru eliminarea unui punct din coloana Folosite se efectuează un dublu-clic pe punctul dorit. Ștergerea tuturor punctelor din coloana Folosite, se face cu butonul Resetare.

Dacă tabelul RASTORNT nu conține înregistrări sau se dorește editarea lui, se va selecta butonul Puncte cunoscute. Acest tabel poate fi completat folosind Funcțiile de editare al bazei de date, sau prin importarea listei de coordonate ale punctelor de orientare, în sistemul de programe care gestionează baza de date.

În cazul în care lucrarea MapSys curentă conține puncte de orientare, acestea se pot culege prin selectare, folosind butonul MapSys. După ce au fost selectate în ordine aceste puncte, se va apăsa butonul din dreapta al mouse-ului sau butonul Esc de la tastatura. În acest caz va fi afișată fereastra Orientare, cu ambele coloane (Cunoscute, Folosite) completate.

Daca se accepta punctele de orientare, prin selectarea butonului OK se poate începe digitizarea pe suprafața rasterului a punctelor cunoscute, în ordinea din lista Folosite. Pentru afișarea rasterului curent, se utilizează funcția Căutare raster.

După terminarea preluării punctelor, se va efectua Transformarea plana cu punctele de orientare. Transformarea se poate reface dacă au fost găsite puncte cu erori inacceptabile. Din acest calcul vor rezulta parametrii de transformare cu care se va transforma întreaga imagine raster. Selectați butonul din fereastra Transformare pentru a începe transformarea.

Durata operației de orientare depinde de mărimea fișierului raster. Parametrii de orientare ai fișierului raster orientat, vor fi salvați în directorul fișierului raster în fișierul cu denumirea <numeraster>.log. Fișierul care conține datele de geo-referențiere al rasterului este salvat tot în această locație, având denumirea <numeraster>.RAI în cazul fișierelor de tip BMP. Dacă se face copierea rasterelor într-un alt director, acestea se vor copia împreună cu fișierele de orientare.

…………………………………………………………………………

…..

….

……

……. ……………………………………………………………………………………………………………………………………..

………………

…………………………………………………………………………………………..

Procesul de vectorizare

Vectorizarea automată reprezintă o metodă de generare a elementelor vectoriale pe baza imaginii raster curente. Pentru atingerea eficienței maxime a vectorizării automate este necesar ca imaginea raster să conțină într-o formă cât mai clară detaliile care se doresc prelucrate cu aceasta funcție. În acest sens, se recomandă filtrarea imaginii raster cu funcția Extrage culori. Dacă după aceasta, imaginea raster conține zgomot sau întreruperi frecvente care ar necesita ample lucrări de corectare după vectorizarea automată, se poate alege funcția Vectorizare locala.

Imaginea raster curentă va fi vectorizată folosind setările date în fereastra Vectorizare automată. Elementele vectoriale se vor genera în stratul curent. Valorile implicite care sunt afișate la apelarea meniului sunt pregătite pentru o vectorizare optimă. Setările sunt împărțite în trei categorii:

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………..

………..

3.5.2.Prelucrarea datelor

3.5.2.1.Realizarea topologiei

Operația de generare a topologiei reprezintă principalul pas pentru edificarea unui Sistem Informațional Geografic bazat prin definiție pe obiecte topologice validate din punct de vedere geometric și logic. Operația este aplicată întregii lucrări, respectiv tuturor rasterelor. Funcția de topologie creează obiecte topologice din elementele grafice primare (punct, linie, polilinie, text/număr cadastral), generându-se un tabel primar în baza de date Microsoft Access MDB a lucrării, care va conține elementele numerice și de identificare ale obiectelor topologice.

Topologia este generată întotdeauna pentru stratul curent dar elementele grafice primare ale obiectelor topologice din stratul curent se pot afla în straturi diferite, care se vor preciza de către utilizator. Mai mult, aceleași elemente grafice pot fi componente ale mai multor tipuri de obiecte topologice. Această funcționalitate permite reducerea redundanței elementelor grafice, nefiind necesară crearea elementelor grafice noi atunci când acestea se suprapun cu unul deja existent.

Baza de date poate fi editată din meniul Fereastra baza de date. Pentru actualizarea topologiei deja existente pe una sau mai multe porțiuni de lucrare, se poate utiliza funcția Extras.

Tabel generat implicit se setează pe numele stratului curent. În cazul în care au fost adăugate atribute suplimentare la baza de date, după construirea topologiei se păstrează doar atributele (suplimentare) acelor poligoane la care a fost atribuit un număr cadastral, deci înaintea definirii atributelor suplimentare trebuie adăugat la fiecare poligon un număr cadastral. Prin butonul Straturi se pot selecta straturile din care vor fi incluse elementele pentru construirea obiectelor grafice și pentru atribuirea numerelor cadastrale. Selectarea se face prin dublu-clic la numărul stratului. Straturile care apar gravate sunt invizibile. Numele unui strat se poate afișa dacă se plasează cursorul deasupra numărului acesteia.

După apăsarea butonului Ok, în cazul topologiei poligon se cere definirea conturului exterior în cadrul căruia se vor construi poligoanele și se vor calcula suprafețele. Conturul selectat trebuie să fie în stratul curent. Astfel este posibilă calcularea a unui bloc de suprafețe. Dacă se dorește calcularea întregii suprafețe, se apasă butonul din dreapta al mouse-ului (ESC), fără selectarea conturului.

După terminarea operației se afișează un fișier raport care conține informații despre parametrii și rezultatele construirii topologiei. Punctele care creează erori de neînchidere se marchează cu un pătrat, iar liniile care nu fac parte din două poligoane diferite (unul pe partea stângă și unul pe partea dreaptă a liniei) vor fi selectate.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………….

3.5.2.2.Culegere atribute

Această funcție încarcă în câmpurile bazei de date ale stratului topologic curent, valorile preluate din elementele de tip text, din interiorul obiectelor topologice ale stratului curent. Fereastra care apare la apelarea meniului se compune din două coloane: Nume este prima coloană unde sunt afișate numele câmpurilor bazei de date ale stratului topologic curent. În coloana strat se introduce stratul din care se preiau atributele în câmpul corespunzător din baza de date.

Introducerea numărului stratului se face prin selectarea dublă a liniei corespunzătoare. Dându-se mai multe straturi sursă, cu o singură operație se pot culege atribute din diferite straturi.

…………………………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………….

3.5.2.3.Realizarea straturilor tematice

Straturile tematice sunt reprezentări grafice ale atributelor obiectelor topologice. Din punct de vedere grafic, reprezentările pot fi de tipul culoare plină, hașurare, simbol sau bitmap. Clasificarea atributelor tematice se poate face uniform, individual sau pe intervale. Reprezentările tematice sunt salvate imediat după generare sub forme de fișiere tematice care pot fi încărcate apoi în orice combinație. Se pot face reprezentări tematice pentru orice tip de obiecte topologice (poligon, linie, punct).

Câmpurile de atribute pe baza cărora se face reprezentarea trebuie să se creeze după generarea topologiei în tabelul topologic corespunzător stratului topologic. Completarea câmpurilor de atribute se poate face prin funcțiile specifice din meniul topologie, manual sau cu ajutorul unor aplicații externe. Atributele pot fi de tip text sau numeric. Odată create, reprezentările tematice pot fi actualizate oricând, dacă au fost efectuate schimbări în topologia obiectelor.

Generare strat tematic

Aceasta funcție generează o reprezentare a obiectelor topologice al unui strat, în funcție de valoarea unui câmp dintr-o bază de date precizată de utilizator. Implicit, este setat stratul curent și baza de date al stratului topologic curent, dar se poate selecta oricare strat topologic și orice bază de date MDB. Singura condiție este ca baza de date folosită pentru reprezentarea tematică să aibă un câmp de legătură cu baza de date al stratului topologic din care derivă stratul tematic. Crearea unui strat tematic se compune din doi pași cărora le corespund doua ferestre de setare: Generare strat tematic si Caracteristici strat tematic.

După terminarea configurării se selectează butonul Continua. După crearea stratului tematic, aceasta se poate încărca și afișa în fereastra lucrare cu meniul Strat tematic – Setare straturi tematice.

Figura nr.3.32 Generare strat tematic

Strat topologic conține date referitoare la baza de date al stratului topologic pentru care se creează stratul tematic.

  Tabel corespunde stratului topologic pentru care se dorește crearea stratului tematic. Apar numai numele de coloana ale bazei de date a lucrării curente.

  Legătura. Câmpul de legătura dintre baza de date curentă și baza de date a reprezentării tematice pentru identificarea obiectelor topologice. Formatul este Nume Câmp Topologic = Nume Câmp Tematic. Folosind operatorul AND se pot combina mai multe relații de legătura. Ligatura se poate introduce de la tastatură.

Câmp topologic. Numele câmpului de legătura al bazei de date topologice (curent).

  Interogare/Tabel tematic. Selectarea tabelului sau al interogații care conține informații tematice.

  Câmp tematic. Selectarea câmpului care conține datele pe baza cărora se face reprezentarea tematică. Pentru reprezentarea cu intervale, acest câmp trebuie sa fie de tip numeric. A doua fereastră de configurare, Caracteristici strat tematic depinde de tipul topologiei stratului curent și de setările efectuate la grupul Tip. În continuare se va descrie varianta cea mai complexa a ferestrei de setare nr. 2, în cazul topologiei de tip Poligon, cu setarea Tip strat tematic Intervale. Celelalte tipuri de topologii precum si celelalte tipuri de strat tematic reduc complexitatea opțiunilor.

……………….

…..

….

…………………….

Scara culorilor

Dacă se dorește o reprezentare cu nuanțe de culori extreme, se validează dreptunghiul de setare. Apoi, prin selectarea dreptunghiului culorii, se alege culoarea pentru valoarea minimă și culoarea pentru valoarea maximă. Valorile intermediare vor primi nuanțe de trecere dintre aceste culori.

  Scara mărimilor

Scara se va lua în considerare cu simboluri sau cu imagini WMF (validare cu dreptunghiul de setare), dimensiunea acestora făcându-se în funcție de valoarea câmpului tematic. Mărimea sau intervalul de mărimi luate ca simbol sau imagine WMF se atribuie în fereastra alăturata.

Fereastra Legendă

Afișează legenda corespunzătoare setărilor pentru straturi tematice de tip Valori individuale și Intervale. Conținutul ferestrei legendă se poate afișa ca o legendă în fereastra lucrării cu opțiunea Strat tematic – Adăugare legenda.

Setare straturi tematice

Fereastra Straturi tematice conține lista straturilor tematice deschise, permite ștergerea sau adăugarea de straturi tematice la listă, re-generarea straturilor tematice existente, setarea vizibilității straturilor tematice și afișarea unor informații despre straturile tematice. Fișierele de straturi tematice au extensia .THM și sunt create în directorul lucrării.

Straturi tematice deschise

Lista straturilor tematice care se vor afișa în lucrarea curenta. Ordinea de afișare este ordinea din listă; primul strat tematic afișat este primul din listă. Intervalul de scară în care apare un strat tematic, este afișat în coloanele Apare la scara respectiv Dispare la scara, considerând că se face o mărire de la o scară mică la o scară mare. Modificarea valorilor factorilor de scară se face în câmpurile din partea de jos al ferestrei. Elementele grafice de celelalte tipuri se desenează dopa ce a fost terminată desenarea straturilor tematice. Prin selectarea cu dublu-clic al numelui unui strat tematic din lista, se pot modifica caracteristicile acestuia.

Adăugarea unei legende existente pe suprafața lucrării. Fesierele legendă sunt de formatul WMF cu numele identic cu cel al stratului tematic și se creează odată cu acesta. După selectarea meniului se cere poziția legendei și înălțimea acesteia. În sistemele de operare Windows 95 si Windows 98, legendele sunt create numai dacă calea de acces a fișierelor legendă nu conține spații.

Deplasare legendă. Se selectează legenda cu punctul din stânga sus al acestuia, apoi se selectează noua poziție. Dacă punctul din stânga-sus al legendei nu se poate selecta, se va micșora scara în fereastra grafică.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

……………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………..

Analiza rezultatelor obținute

Diferențele de suprafață pentru arboretele evaluate în format analogic și respectiv digital

……………………………………………

Capitolul IV

Aspecte finale

4.1. Discuții și concluzii

Realizarea bazelor de date constitue o necesitate pentru majoritatea sectoarelor de activitate, implicit și pentru sectorul forestier.

Diversele atribute care au fost culese cu ocazia realizării bazelor de date pentru fondul forestier, pot oferi diverse informații brute sau prelucrate referitoare la zona de interes studiată.

Ca urmare, se pot analiza o serie de informații referitoare la:

-unitățile silvice analizate;

-suprafața ocupată de diferite arborete;

-caracteristicile structurale ale arboretelor;

-caracteristicile calitative ale arboretelor;

-elementele administrative ce se referă la locația studiată;

harta tematică reprezintă un produs de o deosebită valoare în adoptarea deciziilor.

Diversele aspecte referitoare la atributele culese se identifică în format tabelar, putând fi gestionate în conformitate cu necesitățile din teren.

4.2.Recomadări pentru producție

Obținerea produselor finale, variate, necesită un proces adecvat de culegere și prelucrare a datelor primare cu o seriozitate corespunzătoare.

Obținerea unor rezultate precise, cu o acuratețe ridicată, necesită ca punctele de detaliu să fie poziționate cu fidelitate și respectiv o precizie ridicată.

Coordonatele punctelor, indiferent de ordin, se recomandă să fie determinate în sistemul național de referință (STEREO 70 pentru x și y și respectiv MAREA NEAGRĂ 1975 pentru cote.) cu precizii corespunzătoare, care să se încadreze în ecartul prevăzut de normele tehnice.

Se recomandă utilizarea materialelor cartografice de documentare la scară cunoscută, pentru a se evita o serie de confuzii ce pot apărea

În cazul unor situații neclare, dacă este necesar se vor clarifica pe teren eventualele diferende.

Bazele de date se vor proiecta și organiza în așa fel încât să satisfacă toate necesitățile care se impun, având în vedere informațiile utile care vor constitui intrările în baza de date.

Din punct de vedere economic, sistemele informatice geografice se caracterizează printr-o eficiență superioară și printr-o flexibilitate deosebită, putând deservi diferite necesități cu caracter tehnic sau social.

Bibliografie

1.Abdulamit, Altan; Barbu, Cosmin, 2000, Fundamente GIS, Editura *H*G*A*, București;

2.Aronoff, Stan.,1989, Geographic Information Systems: A Management Perspective, WDL Publications, Ottawa;

3.Bernhardsen, T., 1992, Geographic Information Systems Viak It and Norvegian Mapping Authority;

4.Boș N., 2003, Cadastru general, Editura ALL BECK, București;

5.Chezan M., Petanec D., Popescu C., Fazakas P., 2006, Sisteme Informatica Geografice, Editura Eurobit, Timișoara;

6.Chrisman, Nicholas, 1998, Exploring Geographic Information Systems ESRI, Redlands California;

7.Clarke, Keith C., 1997, Getting started with Geographic Information Systems Prentice-Hall;

8.Cornelius Sarah; Heywood, Ian, 1995, Spatial Operations UNIGIS – Manchester Metropolitan University;

9.Dangermond, J., 1983, Software Components Commonly Used in Geographic Information Systems, ESRI, Redlands, California;

10.DeMers, M.N., 1997, Fundamentals of Geographic Information Systems John Wiley & Sons, Inc;

11.Dumitru G., 2001, Sisteme Geografice Informaționale, Ed. Albastră;

12.Maguire, David J. Goodchild, Michael Rhind, David W., 1991, Geographical Information Systems, Longman Group, Essex;

13.Reeve, Derek, 1994, Atribute Data and Database Theory UNIGIS – Manchester Metropolitan University;

14.Sabău N.C., Crainic Gh. C., 2006, Teledetecție și cadastru forestier, Editura Universității din Oradea;

***Amenajamentul Unității de bază II Vadu Moților, Ocolului Silvic Horea-Apuseni S.R.L., Județul Alba – Studiu general.

Programe utilizate

Programe culegere date

MAPSYS PDA 2.0

Programe prelucrat date și raportare grafică

MAPSYS 7.0

Programe de informare cartografică

Adrese utilizate

1.www.trimble.com

2.www.geotop.ro

3.www. geo-strategies. com/support/training

4.www.gis.com

Bibliografie

1.Abdulamit, Altan; Barbu, Cosmin, 2000, Fundamente GIS, Editura *H*G*A*, București;

2.Aronoff, Stan.,1989, Geographic Information Systems: A Management Perspective, WDL Publications, Ottawa;

3.Bernhardsen, T., 1992, Geographic Information Systems Viak It and Norvegian Mapping Authority;

4.Boș N., 2003, Cadastru general, Editura ALL BECK, București;

5.Chezan M., Petanec D., Popescu C., Fazakas P., 2006, Sisteme Informatica Geografice, Editura Eurobit, Timișoara;

6.Chrisman, Nicholas, 1998, Exploring Geographic Information Systems ESRI, Redlands California;

7.Clarke, Keith C., 1997, Getting started with Geographic Information Systems Prentice-Hall;

8.Cornelius Sarah; Heywood, Ian, 1995, Spatial Operations UNIGIS – Manchester Metropolitan University;

9.Dangermond, J., 1983, Software Components Commonly Used in Geographic Information Systems, ESRI, Redlands, California;

10.DeMers, M.N., 1997, Fundamentals of Geographic Information Systems John Wiley & Sons, Inc;

11.Dumitru G., 2001, Sisteme Geografice Informaționale, Ed. Albastră;

12.Maguire, David J. Goodchild, Michael Rhind, David W., 1991, Geographical Information Systems, Longman Group, Essex;

13.Reeve, Derek, 1994, Atribute Data and Database Theory UNIGIS – Manchester Metropolitan University;

14.Sabău N.C., Crainic Gh. C., 2006, Teledetecție și cadastru forestier, Editura Universității din Oradea;

***Amenajamentul Unității de bază II Vadu Moților, Ocolului Silvic Horea-Apuseni S.R.L., Județul Alba – Studiu general.

Programe utilizate

Programe culegere date

MAPSYS PDA 2.0

Programe prelucrat date și raportare grafică

MAPSYS 7.0

Programe de informare cartografică

Adrese utilizate

1.www.trimble.com

2.www.geotop.ro

3.www. geo-strategies. com/support/training

4.www.gis.com