Proiectul artistic You’re Not Fooling Anyone are ca și scop prezentarea unui subiect despre care se vorbește mai mult sau mai puțin în societate și… [304365]

[anonimizat]’[anonimizat]

2017

INTRODUCERE

Proiectul artistic You’re Not Fooling Anyone are ca și scop prezentarea unui subiect despre care se vorbește mai mult sau mai puțin în societate și abordează tematica identității și a [anonimizat]; Subiectul proiectului este sindromul impostorului.

Pentru a [anonimizat]-o [anonimizat] (De ce fac artă? Care este scopul?). [anonimizat] a progresa prin faptul că aceasta are capacitatea de a face omul să se gândească la un subiect important dintr-o perspectivă diferită. Iar artistul poate îndruma atenția înspre lucrurile care sunt cu însemnătate și merită atenție și prestigiu.

Acest proiect a [anonimizat]. Acest articol a avut un impact asupra mea și a generat o serie de introspecții. [anonimizat]. M-[anonimizat]-o perspectivă artistică.

Titlul proiectului este You’re Not Fooling Anyone. Am ales acest titlu deoarece face referire la sidromul impostorului din două perspective diferite. Pe de-o parte vine ca o [anonimizat], iar pe altă parte face referire la ceea ce își spune un individ care suferă de acest sindrom, „[anonimizat]”. Titlul este în limba engleză deoarece subiectul ales are caracter internațional și nu este în strânsă legătură cu o anumită cultură sau identitate.

[anonimizat], realizate în tehnica cărbunelui și a [anonimizat]-negru. Acestea au un caracter narativ și ilustrează un proces de eliberare – o soluție – de la acel ceva care sufocă o persoană și o împiedică să își asume identitatea. De la o [anonimizat] o [anonimizat]. [anonimizat], trăiri sau dificultăți pe care le are sau le-a avut în trecut.

[anonimizat]. Voi începe cu o perspectivă generală asupra artei în care voi dezvolta ceea ce înseamnă o teorie a [anonimizat], într-o măsură mai mare sau mai mică opiniile lor. Întrebările la care intenționez să ruspund sunt: Ce este arta? Ce semnifică arta? Cine este artist? Care este deosebirea dintre arta bună și arta proastă? În continuare voi aborda tematica identității în arta contemporană și legătura dintre această temă și proiectul meu artistic. Totodată, în acest capitol voi vorbi despre subiectul ales, sindromul impostorului pe care îl aprofundez atât din perspectivă științifică, cât și din una de natură filozofică. În finele acestui capitol, fac referire la portret și la relevanța acestuia în arta contemporană.

În al doilea capitol tratez desenul și anumite materiale de desen relevante proiectului meu, dar și artiștii care m-au inspirat în demersul artistic al lucrării. Unii artiști m-au impresionat prin tehnică, alții prin impactul vizual pe care îl au lucrările lor și alții prin conceptual artistic bine formulat și susținut de lucrări.

În ultimul capitol prezint parcursul proiectului artistic You’re Not Fooling Anyone; În acest context dezvălui etapele creației de la idee la produsul final. Voi vorbi despre documentare, concept, de ce am ales această manieră de reprezentare vizuală și despre materialele pe care le-am folosit pentru a desena. De asemenea, acest capitol documentează prin fotografii demersul proiectului și dezvăluie produsul artistic final.

CAPITOLUL 1. Noțiuni teoretice generale

1.1. Perspectivă asupra artei

Pentru a avea o bază în demersul artistic consider că este esențial ca un artist să definească într-un mod concret care anume este perspectiva acestuia asupra artei și a însemnătății ei. Un artist poate să adopte una dintre teoriile artei deja formulate de alți gânditori sau să-și formuleze o teorie proprie, capabilă să răspundă la întrebări în legătură cu arta, artistul, actul creator și produsul artistic.

O teorie a artei constă într-un ansamblu de principii care își propun să explice de ce oamenii descriu anumite obiecte și evenimente ca fiind artă, principii care ne pot ajuta în a identifica trăsăturile comune ale operelor de artă.(R. Osborne, D. Sturgis, N. Turner) [12]

Pentru ca o teorie să fie atestată, aceasta trebuie să explice maniera prin care identificăm că ceva – un lucru sau un eveniment – e artă și ceea ce deosebește arta de alte lucruri, precum și care este țelul ei. Cert este că o teorie a artei trebuie să fie pregătită să răspundă întrebărilor pe care o anumită epocă le consideră importante. În contemporaneitate, dar nu numai, se remarcă preponderent următoarele întrebări: Ce este arta? Ce semnifică arta? Cine este artist? Care este deosebirea dintre arta bună și arta proastă?

De-a lungul timpului s-au remarcat diverse teorii ale artei care la timpul lor au fost recunoscute, dar având în vedere lărgirea perimetrului de definire a artei, unele și-au pierdut actualitatea, au devenit incomplete sau de neacceptat. Printre acestea se numară teoria imitației, cu origini în greaca antică, teoria artei ca expresie a creatorului său, teoria artei ca formă (forma semnificativă), teoria artei ca limbaj, teoria artei ca societate. [3]

Teoria pe care o adopt și o consider relevantă în demersul artistic personal o definesc ca Teoria artei ca mijloc spre progres și are ca și obiectiv identificare artei și a scopului său în prezent, având în vedere societatea contemporană și progresul acesteia. Teoria stă ca un mijloc de susținere a artei înspre a juca un rol mai important în viețile oamenilor, astfel încât societatea să progrezeze nu doar din punct de vedere tehnic, cât și emoțional, sensibil. Mai concret teoria afirmă arta ca o utilitate indispensabilă omului care îi poate aduce foloase, nu doar o artă realizată de dragul artei.

1.1.1. Ce este arta?

Potrivit dicționarului, arta este: “activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific”. În cadrul teoriei artei ca imitație (sec. IV î.Hr. [Platon] – sec. XVIII d.Hr.), calitatea artei este de a prezenta realitatea. Teoria artei ca expresie înțelege arta ca fiind expresia emoției artistului; Arta ca expresie a creativității și a imaginației este definiția artei ce-i extinde cel mai mult perimetrul de definire.

Privită într-un alt mod, teora artei ca formă atestă faptul că nu conținutul artei este important, ci forma, aparența sa sensibilă. Abordată diferit, arta ca limbaj întărește viziunea că arta este un limbaj ca oricare altul, iar artistul este definit ca inventator al respectivului limbaj; Iar teoria artei ca societate întărește ideea că arta este ceea ce societatea acceptă ca fiind artă, acceptare rezultată printr-o serie de procese sociale complexe. [3, 14]

Evident este că răspunsurile cu privire la ce este arta variază de la persoană la persoană, cutură la cultură, inclusiv există variații printre istorici, artiști și filozofi. Adevărat este că arta poate îmbrăca o multitudine de forme și atinge un grad ridicat de diversitate. Deși un răspuns la

întrebarea “Ce este arta?” este dificil de dat, este important sa îl avem deoarece în momentul în care se ajungem la o convenție cu privire la ce este arta, atunci înțelegem tot mai mult semnificația și impactul acesteia asupra propriei persoane cât și asupra colectivului. Pentru ca arta să capete o putere mai mare și să aibă un impact pozitiv, este necesar să trecă peste îndoielile cu privire la ce este ea.

Conform teoriei artei ca mijloc spre progres, arta este acel ceva ce ne face să ne oprim din activitățiile umane de zi cu zi si ne îndrumă să ne gândim la un subiect important dintr-o perspectivă diferită. Ce este arta? Potrivit teoriei, este o uneltă sofisticată ce ajută oamenii să facă față diferitelor provocări ce sunt întîlnite în viață, astfel arta este un miloc prin care societatea poate să progreseze.

Este de dorit ca arta să fie specifică societății contemporane și să reflecte caracteristicile ei, să o ghideze înspre acceptare, progres si îmbunătățire. Statutul artei este major pentru societate deoarece o poate ghida înspre a trăi un stil de viată echilibrat și prezintă în majoritatea cazurilor ceea ce este important și demn de glorificat în existența umană.

1.1.2. Ce semnifică arta?

Succind, conform teoriei artei pe care mi-o asum, arta semnifică un pas înspre fericire.

Privind în trecut, arta avea o semnificație clară, precum cel de a sprijini și promova creștinismul, alte religii sau de a acționa drept propagandă politică. Apoi, în timpul relativ recent arta a încetat să mai servească unui scop anume, devenint autosuficientă, respectiv un tip de artă ce nu are ca scop să servescă cuiva, ci doar pe sine însăși. În prezent, arta este importantă deoarece prezintă un mecanism de supreviețuire indispensabil oricărei culturi; Este benefic ca aceasta să fie privită drept un mijloc ce ne ajuta să ducem o viață mai bună; Un lucru practic a vieții de zi cu zi. Ideal ar fi ca arta să ne relaxeze, dar în aceelași timp să îsi păstreze statutul de autoritate pe care l-a dobândit pe parcursul timpului. [1]

Pentru a înțelege mai clar semnificația sau valoarea artei, este util să ne îndreptăm privirea înspre rolul artei. În această privință, scriitorul și filozoful contemporan Alain de Botton propune 5 scopuri ale artei, ce sunt în conformitate cu teoria artei ca mijloc de progres:

Arta ne ajută să continuăm să avem speranță și să fim optimiști; O dovadă o prezintă lucrările ce reprezintă flori, persoane vesele, peisaje, mai exact lucruri frumoase. Acest gen de artă nu are ca și scop să ne distragă atenția de la lucrurile importante, ci să ne aducă aminte că nu totul este negativ, astfel arta ne ajută să nu cădem în disperare sau depresie. Frumusețea este o emblemă (simbol) al fericirii și a succesului in viață.

Arta ne scapă de singurătate; Arta poate asigura că anumite sentimente sau gânduri umane sunt normale. Ea ajută individul să înțeleagă că o viață bună nu este așa cum societatea o reprezintă în media, iar în aceasta uneori își fac locul și suferința, confuzia, singuratatea.

Arta ne echilibrează; Arta de care suntem atrași, compensează anumite lipsuri pe care fiecare om le are. În acest mod, individul devine mai complex, capabil să își ducă viața

într-un mod demn, normal și să aibă parte de satisfacții.

Arta ne ajută să fim mai recunoscători și să apreciem lucrurile care sunt cu adevărat valoroase condiției umane, având în vedere fericirea pe termen lung.

Arta poate constitui un factor în motivarea și îndemnarea individului sau a societății; O forță care accentuează părțiile bune ale naturii umane. Arta are capacitatea de a ghida omul înspre a-și focaliza atenția înspre lucrurile importante pe care omul le traiește începând cu nașterea și sfârșind cu moartea. [1]

1.1.3. Cine este artist?

Conform dicționarului explicativ al limbii române, artistul este: “persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei”, sau “persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită”. De-a lungul timpului, rolul și statutulul artistului a variat– de la lipsa de considerație a artizanului la împuternicirea artistului contemporan cu posibilitatea de a-și crea propriul statut. În grecia antică, înțelegerea artistului fiind ca un simplu copist după natură, apoi ca un discipol al acesteia, vrednic să-i rectifice inevitabilele lipsuri și chiar să o depășească; Imitatorul devine creator [Aristotel, Poetica, 1451 b 27]. Când Romantismul filosofic a fost aplicat lumii artei, acesta a generat un nou rol al artistului și un nou interes în creația artistică;

Așa cum Dickie susținea, artistul este cel care poate intra în legătură cu sursele vitale și care poate atinge un tip de cunoaștere pe care știința nu o poate da, iar creația artistică a fost identificată sau cel puțin asociată cu eliberarea emoțiilor. În prezent, trecând peste diferențele de ordin material, din punct de vedere social, statutul artistului este marcat de susținerea socială pe care a dobândit-o, acesta având uneori un titlu de supremă distincție. [7]

Teoria artei ca mijloc spre progres atribuie artistului un status important în societate, rolul artistului fiind de a ne ghida atenția înspre lucrurile care sunt cu adevărat importante și merită prestigiu, astfel existența umană poate fi îmbunătățită. Arta nu trebuie să presupună sau să fie strict o expresie a emoției creatorului său, ci mai degrabă o serie de căutări si observații pe care artistul le găsește în sfera exterioară sau interioară.

1.1.4. Care este deosebirea dintre arta bună și arta proastă?

Deși frumosul poate fi considerat un reper important în a face o diferență între arta bună și cea proastă, fenomenul frumosului s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari paradoxuri. Frumusețea este o latură importantă a vieții noastre, dar și urâtul; În legăutură cu acest subiect, adesea se aduce în discuție gustul (este subiectiv, fiind descries ca bun sau rău) și se aplică în special naturii și domeniului artistic. [Aesthetic Judgment, The Judgement of Taste; E. Cassier, Eseu despre om] [4, 13]

Ținând cont de teroria prezentată, deși gusturile oamenilor sunt diferite între ele, ba mai mult diferă la aceeași persoană, considerând perioada de viață la care a ajuns, teoria susține că arta bună este aceea ce reușește să capteze atenția privitorului și să îi inducă acestuia o stare de prezență sau o experiență estetică; Atunci distincția dintre arta bună și cea proastă se simplifică, luând în considerare capacitatea artei de a produce o experiență estetică sau o stare de atenție. Totodată arta bună este acea artă care posedă potențialul de a stimula audiența înspre reglementarea, acceptarea sau chiar schimbarea unor viziuni ce nu mai deservesc societății.

Teoria artei ca mijloc de progres definește arta ca fiind acel ceva ce ne face să ne oprim din activitățiile umane de zi cu zi si ne îndrumă să ne gândim la un subiect important dintr-o perspectivă diferită, semnificând un pas înspre fericire și progres . Aici artistul este important și ghidează atenția înspre lucrurile care sunt cu adevărat importante și merită prestigiu, iar arta bună se distinge prin faptul că reușește să capteze atenția privitorului și să îi inducă acestuia o stare de prezență sau o experiență estetică. [1]

1.2. Tematica identității

Arta explorează multe elemente ale vieții și ale lumii. Ea investighează și reprezintă sensuri care sunt interpretate în diferite moduri, iar artiștii folosesc tehnici diferite pentru a-și îmbunătăți propriul mesaj sau propria perspectivă, indiferent dacă acest lucru se distinge clar sau mai subtil.

În arta contemporană, mulți artiști își folosesc lucrările pentru a exprima, explora și a pune întrebări despre identitate. Există numeroși artiști care explorează identitatea într-o varietate de moduri, unele mai subtile decât altele. Acest lucru se datorează faptului că identitatea poate fi explorată în diferite modalități. Ea poate fi văzută ca: identitate națională, identitate comunitară, statut cultural, fizic, profesionist, individual, orientat sexual sau familial etc.

Identitatea este modul în care ne percepem și ne exprimăm iar factorii și condițiile în care se naște o persoană – cum ar fi moștenirea etnică, sexul sau corpul – joacă adesea un rol important în definirea identității. În sens psihologic și sensul cel mai relevant acestei lucrări, identitatea depinde în mod direct de o multitudine de elemente precum imaginea de sine, stima de sine și individualitatea. Totuși, problematica identității este una compexă, care a rdidicat și ridică multe dificultăți gânditorilor, artiștiolor și filozofilor, iar pe marginea acestui subiect încă sunt întrebări în curs de dezbatere. [5, 10]

Intenția proiectului You’re Not Fooling Anyone este de a explora identitatea personală și drumul pe care îl parcurgem în viață; Punctul de pornire fiind problemele din jurul identității, respectiv asumarea de către un idivid a tuturor factorilor care îl fac pe el să fie el. Dacă un individ neagă sau nu își accept identitatea poate să aibă sentimente negative intense, apăsătoare, care îl împiedică în a se apropia de ceea ce caută, și anume fericirea. Ceea ce numesc specialiștii ca fiind sindromul impostorului face parte, într-o manieră mai mare sau mai mică, din identitatea multor persone, iar acest sindrom dacă nu este combătut, are capacitatea de a cauza crize de identitate ce pot avea repercursiuni serioase asupra vieții individului.

1.3. Sindromul impostorului

Acest fenomen sau sindrom al impostorului, a fost descris prima dată de Dr. Pauline Clance, din constatările sale într-un cadru clinic [Clance. 1985]. Persoanele care suferă de acest sindrom simt cu intensitate că realizările acestora nu sunt meritate și se tem că sunt susceptibile înspre a fi expuse ca o fraudă. Aceste sentimente cauzează stres și comportament maladaptiv, cu legături bine definite între sindromul impostorului și repercursiunile acestuia precum stresul psihologic, anxietatea și depresia.

Pentru o mai bună înțelegere este de menționat că, în acest context, termenul de impostor se referă la experiența psihologică a persoanelor care se percep ca fraude și se tem a fi expuse ca impostori.

Inițial, se credea că sindromul impostorului nu afectează decât femeile profesionale. Cu toate acestea, se pare că sentimentul de impostor este experimentat de o gamă mai largă de oameni. De exemplu, acesta este prezent la ambele sexe și apre la persoane cu diferite ocupații precum studenții (în mod special studenții la medicină), cadrele universitare, manageri de marketing, asistenți medicali și deasemenea este regăsit în diferite culturi. Se estimează că 70% dintre oameni vor avea cel puțin o dată îm viață un episod al acestui sindrom. S-a constatat că o presoană se vede ca un impostor dacă nu reușește să-și internalizeze succesul, iar asta nu se aplică doar persoanelor ce au un mare succes. [8, 9]

Majoritatea impostorilor sunt capabili să-și îndeplinească cerințele academice sau de muncă, în ciuda modului în care se percep, dar dacă genul acesta de sentimente persistă, se poate ajunge la nivele clinice de anxietate și depresie. De aceea, o mai bună înțelegere a factorilor care conduc la acest sindrom și a consecințelor pot duce la intervenții eficiente care conduc înspre reducerea unor stări psihologice neplăcute.

În conformitate cu Clance, acest sindrom nu reprezintă o boală patologică auto-dăunătoare sau auto-distructivă [Clance, 1985, p. 23], ci mai degrabă are legătură cu bunăstarea psihologică a unei persoane. Un nivel ridicat al sindromului limitează individul înspre acceptarea succesului ca rezultat al propriilor capacități și provoacă nivele de îndoială de sine și anxietate. Clance a sugerat că fenomenul impostorului este marcat de șase posibile caracteristici:

ciclul impostorului;

nevoia de a fi special sau de a fi foarte bun;

aspecte Superman/Superwoman;

frica de eșec;

negarea competenței și reducerea laudei;

frica și vina în legătură cu succesul;

Cu toate acestea, caracteristicile de mai sus pot să varieze, acestea fiind concluziile Dr. Clance. [8]

Fig. 1 Schemă – Ciclul impostorului

De asemenea, în legătură cu acest subiect, filozoful contemporan Alain de Botton, face unele remarci. El afirmă că în multe aspecte, de natură personală sau profesională, suntem blocați de gândul că oameni ca și noi nu sunt meniți să aibă succes, având în vedere ceea ce știe fiecare individ despre el. O persoană afectată de acest sindrom, lasă posibilitatea succesului altora, pentru că nu se regăsește ca fiind asemănătoare cu persoanele pe care le vede lăudate și apreciate. În fața responsabilitățiilor și a prestigiului, devine convinsă că este un impostor, asemenea unui actor în rolul unui pilot care poartă uniformă și face anunțuri, dar este complet incapabil în a porni măcar motoarele. În acest sens, prospectul de a nu încerca pare cel mai ofertant.

Allain de Botton consideră că rădăcina a ceea ce este sindromul impostorului este o imagine eronată pe care cineva și-o face despre alte persoane. Acel cineva se simte ca un impostor nu pentru că ar avea obligatoriu niște lipsuri mari, ci pentru că nu reușește să-și imagineze cât de imperfecți sunt alții în jurul lor. Totodată, conform filozofului, sindromul impostorului ar avea începuturile în copilărie, mai specific, prin senzația pe care o au copii că părinții, și adulții în general, sunt foarte diferiți de ei. Pentru un copil de 4 ani este de neînțeles faptul că mama lui a fost cândva de vârsta lui. Spre deosebire de un adult, un copil nu este capabil să conducă o mașină, să-i spună instalatorului ce să zică, să decidă ora de somn sau să se ducă în călătorii cu avionul. Statutul pe care ăl are părintele pare de neobținut pentru un copil; Acesta are cu totul alte preocupări, care nu au nicio legătură cu ocupațiile adulților. Începem viața cu o puternică senzație că alți oameni, în special admirabili și competenți sunt foarte diferiți de noi. Omul se cunoaște pe el și din interior, dar pe alții îi știe doar din exterior. Acesta este conștient de toate anxietățiile, neîncrederile, idioțeniile din interior, dar tot ce știe despre alții este în legătură cu ceea ce fac și ce zic. Perspectiva aceasta asupra latora este una mai îngustă și cel mai probabil editată. [Alain de Botton, School of Life, The Impostor Syndrome (video), aug. 2016]

Soluția pentru sindromul impostorului constă în a avea credința că alte minți funcționează în același mod în care funcționează și a noastră. Trebuie să acceptăm că majoritatea lucrurilor pe care le simțim, în special cele mai rușinoase și de nemenționat, au o corespondență în fiecare dintre noi. Arta ar putea reprezenta una dintre soluțiile acestui sindrom. Aceasta are sarcina de a ne duce în mintea altor persoane pentru a artăta și latura mediocră, frământată și vulnerabilă pe care o au și alții. În acest mod, vom putea înțelege mai bine că nu ar trebui să ne simțim blocați de slăbiciunile noastre. Este important să înțelegem că de fiecare dată când întâlnim un străin nu este chiar străin; De fapt, întâlnim o persoană care este, în ciuda aparențelor, într-o mare măsură, foarte asemănătoare nouă. Prin urmare, nimic fundamental nu stă între noi și posibilitatea de a avea responsabilități, succes și împliniri. [1, 8]

Există consecințe în urma acestui sindrom, iar relația dintre acesta și afectarea psihilogică a fost susținută de numeroase studii. Pentru impostori, succesul nu înseamnă fericire. Aceștia adesea experimentează teamă, stres, îndoială de sine și un sentiment inconforabil în legătură cu realizările lor. Temerile impostorului interferează cu capacitatea unei persoane de a accepta și a se bucura de abilitățile și realizările sale și are un impact negativ asupra bunăstării psihologice. . Când se confruntă cu o sarcină legată de a realiza ceva, impostorii au adesea o anxietate incontrolabilă datorită fricii de eșec. Epuizarea emoțională, pierderea motivației intrinseci, inclusiv vinovăția și rușinea în legătură cu succesul sunt întărite de repetițiile ciclului impostorului. [Chrisman et al., 1995, Clance, 1985, Clance & Imes, 1978][8]

1.4. Portretul în arta contemporană

În arta plastică, un portret poate fi sub formă de sculptură, desen, pictura, fotografie sau orice altă reprezentare a unei persoane, în care fața este tema principală. Există câteva categorii de portrete, printre care: portretul tradițional al unui individ, portretul de grup sau autoportretul. În majoritatea cazurilor, imaginea este compusă special pentru a descrie caracterul și atributele unice ale subiectului.

Portretele pot reprezenta persoane în diferite maniere. Ele pot să aibă un character reprezentațional sau să redea o persoană din punct de vedere simbolic. Datorită inventării, la începutul secolului al XX-lea, a aparatului de fotografiat, mulți artiști s-au eliberat de povara realismuluim, iar cel mai popular mijloc de portretizare a devenit fotografia. În acest context, ei au căutat diferite mijloace de a se îndepărta de modul în care se faceau portretele până atunci.

Totuși în arta contemporană, portretul este încă o temă abordată de o multitudine de artiști. Din punct de vedere al modalității de realiare există diferite abordări, de la simbolic la photorealism, până la hiperrealism. Printre cele mai contemporare stiluri de redare a portretului este hiperrealismul, așa cum este reprezentat de artistul American, Chuck Close (n. 1940). [15]

Fig. 2 Chuck Close, Big Self Portrait, 1967-68 , acrilic pe pânză;

Portretul este important deoarece prin intermediul acetuia sunt dezvăluite fațete ale identității noastre precum genul, sexualitatea, rasa, etnicitatea, dar divulgă unele stări și trăiri interioare.

CAPITOLUL 2. Tehnică și inspirație

2.1. Desenul

Desenul, ca și scrierea sau vorbirea, este o formă de comunicare, și asemenea altor forme de comunicare, acesta poate să aibă mai multe fațete, fiind foarte divers ca modalitate de expresie a observațiilor, gândurilor și sentimentelor noastre.

În sfera artistică, mulți artiști și designeri se folosesc de desen pentru a comunica vizual un anumit concept sau mesaj și au la dispoziție un spectru larg de tehnici de desen pentru a-și exprima, dezvolta și prezenta ideile și munca. [ 11]

Putem să întâlnim desenul pretutindeni, în orice zonă a lumii și acesta reprezintă o parte importantă a vieții unui individ. Primele legături ale omului cu desenul se întâmplă destul de devreme în viață, iar acele desene au un caracter autentic, individual și reprezintă o cale de acces într-un unviers interior plin cu emoții, trăiri, frici, neliniști, aspirații și dorințe.

Desenul nu este un mijloc de comunicare vizuală care are legătură doar cu lumea artei sau care se rezumă doar la anumite medii de exprimare. Urmele lăsate de avion, de sarea vărsată pe masă sau de respirația noastră lăsată pe oglindă, toate pot să fie catalogate ca fiind desene, deoarece acestea reprezintă mărci ale existenței noastre. Desenul poate să fie concentrat într-o direcție conceptuală, filozofică în care linia și urmele lăsate pot lua un caracter simbolic, dar poate să aibă și un caracter legat mai degrabă de cultură autenticitate, intimitate, punând la o parte aspectele teoretice și filozofice.

Principala calitate a desenului este reprezentată de amestecul dintre simplicitate și puritate a suprefeței albe de lucru, unde desenul în sine denotă onestitate și transparență prin faptul că fiecare urmă trasată, în mod deliberat sau nu, este în văzul tuturor. Iar intervenția radierei asupra urmelor trasate, poartă și ea schimbările și greșelile, care transformă desenul într-un process care nu se mai termină, o improvizație și o mișcare continuă, un process infinit, fără termen de încheiere. [2, 6]

2.1.1. Cărbunele

Caracteristica principală a acestui mediu este că prin intermediul lui se pot realiza desene liniare, tonale, textural și atmosferice ce tind să fie foarte puternice, dramatice și expresive.

De asemenea, cărbunele este un mediu foarte versatil. În timp ce se pot crea desene extrem de realiste și sensibile cu el, cărbunele instigă înspre un desen mare, expresiv și gestural.

Carbune este unul dintre cel mai vechi mediu folosit pentru a desena. Este făcut din lemn care a fost supus unei arderi controlate. Descoperirea cărbunelui a permis omului să facă primele lui desene, înregistrând astfel observațiile, gândurile și împrejurimile sale. Pe parcursul timpului, omul a dezvoltat acest mediu în alte forme precum creionul conte, creionul ceară și diferite forme de cărbune comprimat. De asemenea s-au dezvoltat mijloace de a fixa desenele și de a le face mai rezistente.

Cărbunele vine în mai multe forme:

Cărbune presat, care poate fi dur, producând o nuanță mai gri, sau mai moale rezultând într-un negru profund;

Cărbune natural, este mai moale este mai ușor de întins;

Cărbunele presat vine și su formă de creion. Acest lucru este util pentru desene detaliate deoarece poate fi ascuțit la un vârf fin;

Fig. 3 Hașură cărbune

Comparativ cu grafitul, carbunele este mai moale și rezistă delicat pe suprafața de lucru, dacă nu este fixat. Materialul este capabil să producă linii puternice, tonuri și suprafețe texturate într-un mod similar cu grafitul, dar cu un caracter care este foarte diferit. Carbunele are o factură mult mai diafană, efemeră și la folosire, acest mediu pare unul mult mai direct, mai natural si mai sincer.

În momentul în care un artist termină o lucrare în cărbune, acesta poate decide să o fixeze, iar pentru acest lucru există diferite tipuri de fixativ. Fixativul poate veni sub formă lichidă sau sub formă de spray care poate fi aplicat direct pe lucrare. Este recomandat ca fixarea să aibă loc într-o zonă bine ventilată și să se fixeze la aproximativ 30 cm de suprafață. Fixativul special pentru cărbune poate fi înlocuit cu fixativ de păr, dar există un risc mult mai ridicat de a se întuneca desenul foarte mult. [11, 16]

2.1.2. Pastelul

Pastelul este un mediu folosit atât pentru a desena, cât și pentru a picta, acesta fiind un motiv pentru care mulți artiști aleg să-l folosească. În secolul XVII-lea artiștii se foloseau de cretă pentru a creea lucrări color, dar pe parcursul timpului, după ce și-a făcut apariția pastelul, aceștia au apelat la pastel ca mediu de lucru. Pastelul este extreme de versatil, iar faptul că vine sub diferite forme reprezintă un avantaj pentru artist deoarece așa are posibilitatea de a executa lucrarea cu mai multă precizie.

Formele sub care poate fi găsit pastelul în magazinele de artă sunt:

Pastel moale sau semi-moale, care are de obicei formă rotundă;

Pastel tare, care poate fi recumoscut după o formă mai pătrată;

Creioane pastel, care pot fi asucțite asemenea creioanelor obișnuite;

Pastelul este compus aproape din pigment pur, fapt care permite crearea unor lucrări intense și viu colorate. De asemenea, în acest mediu de lucru, se pot realiza desene delicate, armonioase, cu un contrast clar-obscur de calitate. Asemenea cărbunelui, pastelul este delicat în raport cu supafața de lucru și pentru a rezista în timp acesta necesită a fi fixat. [16]

2.2. Artiști de referință

2.2.1. David Musgrave

David Musgrave (născut în1973, Anglia) locuiește și lucrează la Londra. El este un artist conceptual,de studio, iar practica sa este o explorare a incertitudinilor reprezentării, expresiei și procesului. Formele antropomorfe care îi structurează lucrarea sunt simultan figuri și abstracțiuni; O interrelație a imaginii și materialului cu atenție nuanțată duce la o piesă între realitate și ficțiune, identificare și înstrăinare.

Fig. 4 David Musgrave, Transparent Animal, 2005, grafit pe hârtie, 34.8×42.8 cm;

Desenele sale se aseamănă cu documente ale unor artefacte care indică un caracter primitiv sau paranormal, deși natura exactă a acestor obiecte inexistente rămâne nefixată. Alte desene replică suprafețele marcate și deteriorate, iar vizualizarea apropiată a acestora relevă o evocare foarte detaliată a suprafețelor fictive dar perfect plauzibile create cu grafit. Imaginile inegale se combină cu precizia tehnică a artistului pentru a îmbogăți lucrarea cu tensiuni complexe, testarea noțiunilor noastre de percepție a realității.

Musgrave a expus extensiv, inclusiv expoziții solo recente la Greengrassi, Londra și Marc Foxx, Los Angeles. Opera sa a fost inclusă în diverse expoziții de grup la instituții din Europa și America, inclusiv Kunstverein Freiburg; Tate, Londra; CAPC muzeul artei contemporane de Bordeaux; Și Muzeul de Artă Contemporană St. Louis, MO. Munca lui Musgrave este inclusă în colecțiile Muzeului de Artă Modernă din New York; Muzeul Metropolitan de Artă, New York; Muzeul Hammer, Los Angeles; Muzeul de Artă din Dallas; Scoala de Design din Rhode Island, Providence; Și Tate, Londra. [19]

Fig. 5 David Musgrave, Transparent head, 2003, grafit pe hârtie, 29x24cm;

2.2.2. Melissa Cooke

Melissa Cooke (Oconomowoc, WI, 1982) a primit diploma de doctorat de la Universitatea din Wisconsin-Madison. Aceasta este specializată în a lucra cu grafit pe hârtie de mari dimensiuni (în majoritatea cazurilor) și din punct de vedere tehnic, se folosește de o manieră de lucru mai deosebită, necaracteristică desenului în grafit.
Artista s-a perfecționat în tehnica grafitului pe hârtie și, prin desen, intenționează să investigheze relația dintre fotografie, performance și portret. Procesul său include împrăștierea unor straturi subțiri de grafit, pe hârtie, cu ajutorul unei perii uscate și urmărește obținerea unor suprafețelor netede, peste care intervine cu detalii și texturi, folosindu-se doar de pudra de grafit și radieră.

Fig. 6 Melissa Cooke, lucru în atelier;

În lucrările sale, aceasta nu folosește creioane, în acest mod, permițând suprafeței acoperite cu grafit să strălucească fără ca pe lucrare să se găsescă urme grele de creion. Iluzia realismului, sau mai bine spus, a hiperrealismului se concretizează în lucrul cu pensula. Această tehnică de lucru este una onestă și directă, fiind folosit materialul în stare pură. De asemenea, pentru realizarea lucrărilor aceasta se folosește de fotografii .

Un proiect interesant realizat de Cooke, și de altfel, una dintre sursele de inspirație, din punct de vedere tehnic și estetic al proiectului prezentat în această lucrare, este reprezentat de seria de desene Vacuum ( 2008-2011). Seria Vacuum face referire la fascinația societății de violență, moarte și nebunie. În aceste desene, artista are ca scop conturarea unei persoane torturate pentru a întrupa stereotipul artistului tragic. În această idee, artista exagereză caracteristicile artistului nebun, instabil, melancolic pentru a pune la îndoială glorificarea și validitatea lui. Din punct de vedere tehnic, realizarea pungii de plastic reprezintă în mod categoric o provocare tehnică, având în vedere și tehnica de lucru în care aceasta este specializată.

Fig. 7 Melissa Cooke, desene din seria Vaccum, grafit pe hârtie, 2008-2011;

Desenele lui Cooke se află în colecții precum Centrul de artă Arkansas, Muzeul de Artă Americană din Minnesota, Colecția Howard Tullman și Colecția de Artă Americană Stadiul Băncilor din Minnesota Vikings și au fost prezentate în New American Painting, Fine Art Connoisseur, Hi-Fructose, Drawing Magazine și The Huffington Post. [17]

2.2.3. Robin Eley

Robin Eley este un artist născut în Londra (1978), crescut în Australia și cu educația de specialitate efectuată în Statele Unite, în prezent fiind un pictor cu sediul în Los Angeles, Statele Unite ale Americii. Acesta creează o artă hiperrealistă, ce pune în dificultate privitorul prin faptul că este dificil de identificat dacă acesta se uită la o fotografie sau o pictură. Folosindu-se de pensule și ulei, acesta realizează lucrări cu aspect fotografic care atrag atenția instantaneu. Cu multe ore de lucru, pensule de mici dimensiuni, o pedanterie extraordinară și concentrare, el reușește să decepționeze privitorul prin iluzia realității.

Eley se lasă inspirarat de istorie pentru a valorifica elemente ale prezentului. El caută rămășițe și texturi care să reprezinte frumusețea și nobilitatea declinului, cât și să pună la îndoială obsesia perfecțiunii, atât de prezentă în societatea modernă. El spune despre lucrările sale că deși subiectul și tehnica este una reală/realistă, contextual în care acestea sunt pictate este mai puțin definit. În legătură cu subiectul, acesta este foarte preocupat, dacă nu obsedat de redarea materialității de plastic sau aluminiu. Acesta este capabil să petreacă mult ore pentru a finaliza o lucrare, între două săptămâni și 8 săptămâni, sau așa cum a fost cazul picturii Veneration, 500 de ore de lucru.

Fig. 8 Robin Eley, A Salutary Breeze, ulei pe pânză, 83x154cm;

Portretele artistului, autoportretele și studiile acestuia sunt redate cu meticulozitate și atenție deosebită, folosindu-se de tehnica picturii în ulei pe pânză belgiană. Compozițiile sale de nuduri, învelite în folii de plastic, exudă excelența tehnică; Diferențele tonale subtile între plastic și carne, căderea luminii pe suprafețele subiecților săi creează un efect luminos și hiperrealist. Temele lui Robin se concentrează asupra noțiunii de izolare și înstrăinare într-o lume contemporană de comunicare instantanee. Artistul preferă în general să lucreze pe dimensiuni mari, iar în seria de portrete, Singularity, cu persoane goale învelite în plastic, Eley reprezintă într-un mod impresionant corpul uman gol, plasticul cu fiecare detaliu și reflexie aparent nesemnificativă, cât și transluciditatea materialului în raport cu trupul subiectului.

Fig. 9 Robin Eley, Luminesce, ulei pe pânză, 80x60cm;

Robin a fost finalist în Premiul Archibald 2012, foarte apreciat în cadrul premiului Doug Moran pentru portret în 2010 și 2011, și a fost finalistul Premiului Eutic Memorial Still Life din 2010. În 2010, Eley a trecut de la o carieră de mare succes ca ilustrator profesionist la cel al artistului de studio. El a inclus recent o expoziție de grup la Muzeul de Artă Westmont Ridley-Tree din Santa Barbara, Statele Unite ale Americii. [ 18]

Fig. 10 Robin Eley, Omega, ulei pe pânză, 51x41cm;

Fig. 11 Robin Eley, Devotion, ulei pe pânză, 51x40cm;

CAPITOLUL 3. Desfășurarea proiectului artistic

Proiectul artistic You’re Not Fooling Anyone are la bază tematica identității și a portretului în arta contemporană și este în strânsă legătură cu anxietatea psihologică și sociologică, subiectul său fiind sindromul impostorului.

Realizarea acestuia a presupus mai multe etape de lucru, începând cu documentarea tematicii și a subiectului ales, alegerea modelului, fotografierea. Apoi detalii de natură tehnică în legătură cu materialele și cu suprafața de lucru, urmând etapele de creație propru-zise.

Pentru partea de documentare am consultat atât literatura de specialitate cât și articole academice în legătură cu subiectul ales. De asemenea, am consultat biografia mai multor artiști care abordează tematici asemănătoare cu cele pe care mi le-am propus și totodată, artiști cu o abordare tehnică similar cu cea a mea. După această etapă m-am decis în ce direcție voi merge cu proiectul și am realizat mai mult schițe și desene pentru a-mi defini mai bine modul de lucru din punct de vedere a reprezentării cât și din punct de vedere tehnic (Fig. 12). Datorită faptului că am ajuns la concluzia că sindromul impostorului este o condiție toxică pe care o experimentează mulți invivizi, am decis să mă folosesc de un simbol care este considerat de asemenea toxic, și anume plasticul. Schițele pe care le-am realizat redau relația omulul (natural) cu plasticul (artificial), respective relația omului cu sentimentul de anxietate al unui așa-zis impostor.

În proiectul acesta, un rol important îl are modelul pe care am ales să îl reprezint. Este vorba de o persoană adultă de sex feminine, care nu este total nefamiliară cu sentimentele pe care le încearcă o persoană care suferă de sindromul impostorului. Am ales să fie femeie deoarece inițial se credea că sindromul impostorului afectează doar femeile, și deși acest lucru nu este adevărat, totuși femeile sunt mai predispuse să se simtă ca impostori datorită societății care încă pune la îndoială capacitățiile femeii din punct de vedere a construirii unei cariere de success. Pentru a putea realiza lucrările într-o manieră realistă, am avut nevoie de fotografii de referință. De aceea am pregătit un spațiu în care puteam să fotografiez modelul; Ideea a ceea ce voiam să reprezint îmi era clară, materialele de care avem nevoie erau pregătite și lumina era poziționată în așa fel încât să creeze o atmosferă dramatică și încărcată. Pe urmă, am realizat fotografii în care mă concentram pe compoziție și pe relația model – idee. (Fig. 13 , Fig. 14, Fig 15, Fig 16 ).

Fig. 12, Schițe și desene incipiente;

Fig. 13, Fotografie de referință – folie de plastic;

Fig. 14 – Fig. 15, Fotografii referință – model;

Fig. 16, Fotografie referință – model cu folie peste față;

Pentru a începe desenele, era necesar să îmi pregătesc materialele de lucru. În acest sens am ales să lucrez pe pânză cu textură fină, aceasta având dimensiunea de 100/120 cm pentru toate cele trei lucrări propuse. Tipul acesta de pânză din bumbac fin pe șasiu se găsește mai rar în magazinele de artă și am ales să o comand fac comandă de pe un site de specialitate. Din punct de vedere al materialelor de desen am alse să lucrez cu pastel și cărbune pe pânză, bineînțeles, înainte testând materialele și alegând cu atenție firma producătoare (Fig. 17 ). Am ajuns la concluzia că cel mai bine folosesc cărbune compresat (creion) Gioconda și pastel KOH-I-NOOR.

Fig. 17, Materiale de lucru;

Având în vedere dimensiunia pânzelor, am ales să încep lucrarea folosind cărbunele natural, deoarece acesta este mult mai versatil și permite efectuare unor gesturi mai spontane și expresive. Cărbunele pe care l-am folosit inițial pentru a schița portretele este de mai multe feluri, adică din mai multe tipuri de lemn și nu a fost achiziționat din magazin.

Fig. 18, Cărbune natural (lemn de fag și tei);

Mulți artiști se confruntă cu teama de suprafața albă. Este dificil să pui primele semne pe suportul pe care lucrezi deoarece acestea dictează într-o măsură mai mare sau mai mică cursul general în creația lucrării. Și eu m-am confruntat cu această problemă, dar o dată ce am trasat primele forme, încordarea a dispărut iar atenția a început să se concentreze pe construcția portretului. (Fig 19, Fig. 20)

Fig. 19, Primele însemnări pe pânză;

Fig. 20, Construcția imaginii în cărbune natural;

Chiar dacă aspir înspre realism, nu folosesc nicio modalitate de a transfera imaginea de referință pe suportul de lucru deoarece îmi place să găsesc imaginea. Procesul de construcție, deconstrucție și reconstrucție face parte din practica mea artistică și acesta are loc până ajung în punctul în care sunt mulțumită de cum arată desenul și ce transmite. (Fig. 21-24)

Fig. 21, Construcția imaginii 1 – proces;

Fig. 22, Construcția imaginii 2 – proces;

Fig. 23, Construcția iamginii 3- proces;

Fig. 24, Construcția imaginii 4 – proces;

După ce am pus bazele portretului, am dat la o parte carbunele natural, deoarece nu îmi conferea precizie în desen și era prea efemer pe pânză. Am continuat să lucrez cu pastel pe suprafața din fundalul imagnii, iar pentru portret am folosit exclusiv cărbunele compresat sub formă de creion. Creioanele îmi ofereau precizie în desen și de asemenea când le foloseam aveam sentimentul de control asupra a ceea ce desenam.

Fig. 25, Cărbune compresat sub formă de creion;

Pentru a obține o varietate mai mare de tonuri și pentru a uniformiza suprafața de lucru mă foloseam de șervețele, un creion de hârtie pentru întins pentru detalii, iar într-o măsură destul de mare mă foloseam de palmă și degete.

Fig. 26, Tehnică de lucru;

Fig. 27, Detaliu desen 1;

Fig.28, Detaliu desen 2;

Fig. 29, Demers artistic;

Redarea materialității plasticului a reprezentat o provocare tehnică pentru mine. Pentru a ajunge să redau platicul, transparențele și pentru a reprezenta corect chipul uman care se prevedea prin acesta, am avut nevoie de multă pedanterie, concentare și atenție, dar și un studiu amănunțit al texturii pe care urma să o desenez.

Fig. 30, Detaliu textură plastic;

Desenele au fost gândite în așa fel încât alăturarea lor să formeze o compoziție echilbrată. Așa cum se vede în Fig. 31, există o anumită simetrie între prima lucrare și ultima din punct de vedere al aranjamentului compozițional (ambele portrete sunt poziționate centrat, au aspect fix), iar desenul din mijloc este diferit prin faptul că poziția nu este centrată, iar compoziția este mai dinamică datorită diagonalelor care predomină. Lucrările au caracter narativ și prezintă procesul de eliberare a unei persoane și ajunge, de la ceva ce o sufocă și împovărează, la o stare de pace și liniște intrisecă, unde lucarea din mijloc are rolul de a îndemna înspre acțiune și conștientizare.

Fig 31, Diana Dîrlea, You’re Not Fooling Anyone, cărbune și pastel pe pânză, 2017;

Fig. 32, Diana Dîrlea, prima lucrare din seria You’re Not Fooling Anyone, cărbune și pastel pe pânză, 2017;

Fig. 33, Diana Dîrlea, a doua lucrare din seria You’re Not Fooling Anyone, cărbune și pastel pe pânză, 2017;

Fig. 34, Diana Dîrlea, a treia lucrare din seria You’re Not Fooling Anyone, cărbune și pastel pe pânză, 2017;

CONCLUZII

Proiectul este unul care dorește să provoace o impresie privitorului și să aducă în discuție un subiect care este mai puțin tratat în societate, iar având în vedere că aproximativ 70% din populație a simțit la un moment dat stres psihologic, stări de anxietate și depresie cauzate de sindromul impostorului, consider că este relevant ca acest subiect să fie cercetat și dintr-o perspectivă artistică – vizuală, nu doar științifică și filozofică.

Așa cum am artătat în primul capitol, sindromul impostorului se referă la incapacitatea de a-ți asuma realizările și o teamă constantă de a fi demascat. O persoană care suferă de sindromul acesta, contrar oricăror dovezi, nu va simți niciodată că a realizat ceva important, în schimb va crede că a fost vorba de noroc, oportunitate sau că i-a păcălit pe cei din jur să creadă despre el că este mai matur sau mai inteligent decât în realitate.

În continuare am prezentat de ce este important desenul ca mijloc de comunicare vizuală, cât și cum am ajuns la finalizarea produsului artistic reprezentat de trei desene cu dimensiunea 100/120 cm realizate pe pânză, în carbune și pastel, alb-negru. Aceste desene au legătură între ele, primul reprezentând un chip învelit în plastic – o imagine sufocantă, apoi următorul înfățișează persoana smulgând plasticul de pe chip într-un gest de eliberare, apoi respirând adânc, transmițând o stare de pace sufletească și împăcare. De fapt este vorba de un proces de eliberare de acel ceva care face rău și sufocă.

În concluzie, lucrarea de față a prezentat de ce arta are un rol important în activitatea omului și ce poate face pentru a o ajuta să progreseze, ce este identitatea și de ce este relevantă ca și tematică artistică, dar a și adus în atenție ce este sindromul impostorului și cum poate fi combătut. Toate acestea sunt sintetizate în produsul artistic și sunt transmise într-un mod mai subtil sau direct privitorului.

BIBLIOGRAFIE

Alain de Botton, Jhon Armstrong, Art as Therapy, editura Phaidon, 2013.

Arnheim Rudolf, Arta și percepția vizuală, tradus de Florin Ionescu, editura Meridiane, 1979;

Conf. Univ. Dr. Mara Rațiu, Suport de curs UAD, “Estetica artelor vizuale 2”.

E. Cassier, Eseu despre om, editura Humanitas, 1994, cap. “Arta”.

Edward Craig, The shorter routledge encyclopedia of philosophy, Routledge, 2005, p. 781-789;

Emma Dexter, Vitamina D, New Perspectives in Drawing, Vol. I, editura Phaidon, 2005;

George Dickie, Art and the Aesthetic: An Institutional Analysis, Cornell University Press, noiembrie 1974;

International Journal of Behavioral Science, 2011, Vol. 6, No.01, p. 73-92;

Jhon Gravois, You’re Not Fooling Anyone, Chronicle of Higher Education, nov. 2007;

Mark. R. Leary, June Price Tangney, Handbook of Self and Identity, The Guilford Press, 2012;

Peter Stanyer, The Complete Book of Drawing Techniques: A Complete Guide for the Artist, Arcturus Publishing , 2004;

R. Osborne, D. Sturgis, N. Turner, Art Theory for Beginners, Zidane Press, 2006 .

Stanford Encyclopedia of Philosophy, Aesthetic Judgment, publicat Feb 28, 2003; revizie Aug 26, 2014.

Wl. Tatarkiewicz, Istoria esteticii, editura Meridiane, 1978, vol I;

***, Portrait Art, Visual Arts Encyclopedia, accesat la data de 15 iun. 2017, http://www.visual-arts-cork.com/;

***, All about techniques in dry media,  Barron's Educational Series, 1 oct. 2005;

***, Biografie, Melissa Cooke, accesat la data de 12 iun. 2017, http://melissacookeart.com/;

***, Biografie, Robin Eley, accesat la data de 06 iun. 2017, http://www.robineley.com/;

***, Biografie, David Musgrave, accesat la data de 15 iun. 2017, http://www.luhringaugustine.com/artists/david-musgrave/bio;

LISTĂ ILUSTRAȚII

Fig. 1 – Ciclul impostorului;

Fig .2 – Chuck Close, Big Self Portrait, 1967-68 , acrilic pe pânză;

Fig. 3 – Hașură cărbune;

Fig. 4 – David Musgrave, Transparent Animal, 2005, grafit pe hârtie, 34.8×42.8 cm;

Fig. 5 – David Musgrave, Transparent head, 2003, grafit pe hârtie, 29x24cm

Fig. 6 – Melissa Cooke, lucru în atelier;

Fig. 7 – Melissa Cooke, desene din seria Vaccum, 2008-2011;

Fig. 8 – Robin Eley, A Salutary Breeze, ulei pe pânză, 83x154cm;

Fig. 9 – Robin Eley, Luminesce, ulei pe pânză, 80x60cm;

Fig 10 – Robin Eley, Omega, ulei pe pânză, 51x41cm;

Fig. 11 – Robin Eley, Devotion, ulei pe pânză, 51x40cm;

Fig. 12 – Schițe și desene incipiente;

Fig. 13 – Fotografie de referință – folie de plastic;

Fig. 14 – Fotografii referință – model;

Fig. 15 – Fotografii referință – model;

Fig. 16 – Fotografie referință – model cu folie peste față;

Fig. 17 – Materiale de lucru;

Fig. 18 – Cărbune natural (lemn de fag și tei);

Fig. 19 – Primele însemnări pe pânză;

Fig. 20 – Construcția imaginii în cărbune natural;

Fig. 21 – Construcția imaginii 1 – proces;

Fig. 22 – Construcția imaginii 2 – proces;

Fig. 23 – Construcția imaginii 3 – proces;

Fig. 24 – Construcția imaginii 4 – proces;

Fig. 25 – Cărbune compresat sub formă de creion;

Fig. 26 – Tehnică de lucru;

Fig. 27 – Detaliu desen 1;

Fig. 28 – Detaliu desen 2;

Fig. 29 – Demers artistic;

Fig. 30 – Detaliu textură plastic;

Fig. 31 – Diana Dîrlea, You’re Not Fooling Anyone, cărbune și pastel pe pânză, 2017;

Fig. 32 – Diana Dîrlea, prima lucrare din seria You’re Not Fooling Anyone, cărbune și pastel pe pânză, 2017;

Fig. 33 – Diana Dîrlea, a doua lucrare din seria You’re Not Fooling Anyone, cărbune și pastel pe pânză, 2017;

Fig. 34 – , Diana Dîrlea, a treia lucrare din seria You’re Not Fooling Anyone, cărbune și pastel pe pânză, 2017;