Proiectia Principalilor Indicatori Macroeconomici In Perioada 2013 2019

Totuși,evoluțiile economice din ultimii ani au demonstrat că indeplinirea criteriilor de convergență nominală reprezintă,în opinia noastră,doar condiția necesară dar nu și suficientă care să demonstreze compatibilitatea cu zona euro ,,deoarece criteriile de convergență nominală nu pot fi indeplinite într-o manieră sustenabilă în lipsa competitivității,stabilității financiare și a echilibrului fiscal”.

Analiza celor 11 indicatori pentru supravegherea dezechilibrelor macroeconomice (prezentați în tabelul nr.1) arată că România îndeplinea,în2013- zece.

Tabelul nr 1

Tablou de bord pentru supravegherea dezechilibrelor macroeconomice

Sursa: Comisia Europeană (Eurostat, DG ECFIN) și BCE.

Notă: Acest tabel cuprinde datele disponibile până la 15 mai 2014, data-limită a acestui raport, și, prin urmare, diferă de tabloul de bord

publicat în Raportul privind mecanismul de alertă (noiembrie 2013).

1) Pondere în PIB, medie pe trei ani.

2) Pondere în PIB.

3) Variație procentuală pe trei ani pentru alte 41 de țări industrializate. O valoare pozitivă indică o pierdere de competitivitate.

4) Variație procentuală pe cinci ani.

5) Variație procentuală pe trei ani.

6) Variație procentuală în termeni anuali.

7) Medie pe trei ani.

Singurul indicator,dintre cei 11 considerați,separați de criteriile de la Maastricht, pe care România nu-l îndeplinea a fost poziția investițională internațională netă sau suma deficitelor de cont curent cumulate în timp care are stabilit un prag de maxim minus 35% din PIB și care la noi se situa,în 2013, la -62,3% din PIB.

Raportul de țară al României pentru 2015 elaborat de Comisia Europeană și publicat la Bruxelles în 26.2.2015 menționează că ,,Poziția investițională internațională, care încă înregistrează o valoare negativă semnificativă, continuă să reprezinte o sursă de vulnerabilitate macroeconomică. Totuși, creșterea exporturilor indică o reziliență macroeconomică îmbunătățită. Deficitele de cont curent, anterior nesustenabile, au fost corectate și se preconizează că acestea vor rămâne sub control. Productivitatea muncii a început să se amelioreze doar cu puțin timp în urmă, iar competitivitatea prin costuri încă nu este asigurată. Competitivitatea prin alți factori decât costurile este în continuare afectată de nivelurile scăzute ale investițiilor și inovării, precum și de un mediu de afaceri nefavorabil”.

Remarcabil este faptul că România,din punctul de vedere al indicatorilor pentru supravegherea dezechilibrelor macroeconomice,stă ceva mai bine decât țări precum Cehia,Polonia,Ungaria,chiar decât Suedia și Lituania țară care, de la 1 ianuarie 2015, a intrat în zona euro.

Indicatorul referitor la poziția investițională internațională netă era îndeplinit doar de Suedia dintre țările noneuro și va fi foarte greu de îndeplinit de către țările din Europa Centrală și de Est, țări aflate în tranziție care au nevoie să importe mai mult decât exportă, cel puțin până economia se redresează și se calibrează conform dezideratelor proprii.

Corelând gradul înalt de îndatorare pe plan intern,mai ales în sectorul privat, cu nivelul relativ al datoriei externe constatăm creșterea vulneabilității față de contagiunea generată de tensiunile de pe piețele financiare cu un impact negativ asupra atragerii surselor de finanțare mai ales în contextul necesității reducerii gradului de îndatorare.

Concluzionând,putem spune că România are încă probleme de competitivitate și întâmpină o serie de obstacole majore în calea unei creșteri economice robuste și sutenabile:

– lipsa infrastructurii;

-inexistența unui cadru funcțional pentru prioritizarea,dezvoltarea și execuția proiectelor de investiții publice;

– o insuficientă capacitate de planificare strategică pe termen lung și mediu în materie de proiecte de investiții

– o absorbție redusă a fondurilor structurale și de coeziune care conduce la insuficienta fructificare a oportunităților oferite de aceste surse de finanțare;

Deși îndeplinește criteriile nominale necesare adoptării monedei euro România mai are încă mult de recuperat și, în consecință, trebuie să valorifice avantajele competitive potențiale ale economiei astfel încât acestea să devină efective și să contribuie într-o măsură cât mai substanțială la atenuarea efectelor negative ale crizei economice și la o creștere economică sănătoasă și durabilă menită să reducă decalajele față de țările dezvoltate ale UE .

Adoptarea monedei unice este însoțită de beneficii dar și de costuri și riscuri.De aceea eliminarea posibilității de a utiliza politica monetară și rata de schimb pentru ajustare în cazul unor șocuri și posibile asimetrii în transmiterea politicii monetare trebuie însoțită de instrumente de plitică economică alternative care să poată înlocui, în caz de necesare intervenții,politica monetară.

„Din aceste considerente intrarea în zona euro nu înseamnă automat eliminarea tuturor problemelor structurale și intrarea în sfera bunăstării. Stabilitatea monetară, oricât ar fi de atractivă, este doar una dintre condițiile – deși poate printre cele mai importante – pentru impulsionarea activității economice.

Există multe alte deziderate care trebuie îndeplinite înainte de inițierea acestui proces, în caz contrar adoptarea prea timpurie a monedei unice poate frâna, sau chiar deturna procesul de convergență.

Procesul intrării în Uniunea Economică și Monetară nu trebuie să constituie un scop în sine, ci mai curând o ultimă măsură, care să urmeze după pregătirea temeinică a economiei pentru realitățile postaderare. Dacă acestă cronologie nu este respectată, riscurile pe termen scurt și mediu sunt majore, iar pe termen lung posibilitatea menținerii sau chiar adâncirii dezechilibrelor economice este aproape o certitudine.”

Remarcabil este faptul că România,din punctul de vedere al indicatorilor pentru supravegherea dezechilibrelor macroeconomice,stă ceva mai bine decât țări precum Cehia,Polonia,Ungaria,chiar decât Suedia și Lituania țară care, de la 1 ianuarie 2015, va intra în zona euro.

Indicatorul referitor la poziția investițională internațională netă era îndeplinit doar de Suedia dintre țările noneuro și va fi foarte greu de îndeplinit de către țările din Europa Centrală și de Est, țări aflate în tranziție care au nevoie să importe mai mult decât exportă, cel puțin până economia se redresează și se calibrează conform dezideratelor proprii.

Corelând gradul înalt de îndatorare pe plan intern,mai ales în sectorul privat, cu nivelul relativ al datoriei externe constatăm creșterea vulneabilității față de contagiunea generată de tensiunile de pe piețele financiare cu un impact negativ asupra atragerii surselor de finanțare mai ales în contextul necesității reducerii gradului de îndatorare.

Aparent,România stă destul de bine la indicatorii macroeconomici.Totuși,o analiză în contextul globalizării ne arată că ponderea PIB-ului României în cel mondial s-a redus de la 0,33% în 2008 la 0,25% în 2013 fapt ce arată că țările lumii au avut un ritm de dezvoltare superior celui din România(vezi tabelul nr.2)

Tabelul nr.2

ECONOMIA ROMÂNIEI COMPARATĂ CU CEA MONDIALĂ ȘI EUROPEANĂ

%

Sursa:UNCTAD,Eurostat

Remarcăm,totuși,creșterea ușoară a exporturilor României în exporturile globale de la 0,31 la 0,35%.

Comparativ cu UE ponderea PIB-ului României,în perioada menționată,se menține la același nivel. Creșteri au înregistrat exporturile (de la 0,8 la 1%) și industria(de la 1,5 la1,9%) în timp ce ponderea populației s-a redus cu 0,3 % iar a agriculturii cu 0,7%.

Dacă ne referim la competitivitate vom constata că deși Indicele competitivității globale se menține la același nivel-4,1 puncte- în perioada 2008-2014 totuși România a coborât de pe locul 68 pe locul 76 pierzând opt poziții în clasametul mondial-tabelul nr.3.

Tabelul nr. 3

RAPORTUL COMPETITIVITĂȚII GLOBALE

*134 țări analizate în raport

**148 țări analizate în raport

Sursa: Raportul de competitivitate globală,Banca Mondială

http://www3weforum.org/docs/WEF GlobalCompetitiveness Report 2008-09.pdf

http://www3weforum.org/docs/WEF GlobalCompetitiveness Report 2013-14.pdf

  Analizând Raportul Competitivității Globale  constatăm că România,în perioada 2008-2014 a pierdut între 16 și 73 locuri funcție de indicatorul luat în calcul.

Astfel,cea mai mare cădere de 73 de locuri s-a înregisrtat în cazul poverii administrative, unde indicele a scăzut de la 3,4 puncte  la 2,8 puncte în perioada considerată și a coborât România de pe locul 54 până pe locul 127 în lume.

Diminuarea eficienței politicii anti-monopol a condus la pierderea a 49 de locuri în clasament coborând România,la acest indicator, pe locul 113 în 2014 comparativ cu locul 64 în 2008.

Indicele privind protecția proprietății intelectuale s-a diminuat cu 0,6 puncte coborând România cu 46 de locuri față de 2008. Un alt indicator la care România a pierdut multe locuri(36) este exodul creierelor urmat de încrederea în politicieni (locul 141 în 2014 față de locul 106 în 2008).

Deși valoarea indicelui privind capacitatea de inovare a crescut cu 0,1 totuși România a căzut de pe locul 58 în anul 2008, pe locul 90 în anul 2014. Indicele cheltuielilor companiilor cu cercetarea – dezvoltarea s-a redus cu 0,2 puncte și România a pierdut 30 de locuri la acest capitol coborând de pe locul 74 în 2008 până pe locul 104 în anul 2014.

Scăderea indicelui privind intensitatea competiției pe piața locală cu 0,3 puncte a retrogradat România până pe locul 115 în clasamentul mondial la acest indicator în anul 2014, comparativ cu locul 86 ocupat în anul 2008.

Observând valoarea indicelui privind calitatea sistemului educațional constatăm că acesta s-a diminuat cu 0,3 puncte, în perioada de referință, coborând România 28 de locuri în clasamentul mondial, de pe locul 71 pe locul 99.

Indicele care măsoară independența justiției s-a redus de la 3,3  la 2,8 puncte  și a coborât România de pe locul 88 până pe locul 114 în perioada 2008-2014.

Valoarea indicelui care măsoară accesul la credite s-a diminuat în intervalul 2008-2014 cu 0,9 puncte motiv pentru care România a coborât în clasament la acest indicator de pe locul 56, în anul 2008, până pe locul 78, în anul 2014.

Deși valoarea indicelui care măsoară calitatea infrastructurii rutiere a crescut de la 2,3 la 3,4 (+1,1 puncte) totuși România a coborât în clasament 19 locuri și la acest indicator în perioada 2008 – 2014,fapt ce semnifică ritmul lent de dezvoltare a acestui sector comparativ cu alte state.

Și indicele care măsoară colaborarea între universități și industrie în cercetare – dezvoltare a înregistrat o ușoară creștere, dar progresul mai rapid al altor țări la acest capitol a coborât România de pe locul 72 în anul 2008, până pe locul 88 în anul 2014.

Birocrația,impredictibilitatea fiscală precum și desele schimbări legislative au influențat negativ ușurința de a face afaceri în România.Astfel,conform ultimului raport Doing Business România a coborât de pe locul 47 ocupat în anul 2008 până pe locul 73 în anul 2014. În UE România ocupă, în prezent,pe locul 24, înaintea Italiei, Greciei, Croației și a Maltei-tabelul nr.4.

Tabelul nr.4

RAPORTUL DOING BUSINESS

*181 de țări analizate

**189 de țări analizate

Sursa:Raportul Doing Business,Banca Mondială;

http://www.doingbusiness.org/media/FPDKM/Doing%20Business/Documents/Annual-Reports/English/DB09-FullReport.pdf.

http://www.doingbusiness.org/media/GIAWB/Doing%20Business/Documents/Annual-Reports/English/DB14-FullReport.pdf.

Cu toate acestea valoarea indicelui libertății economice a crescut cu 3,8 puncte și drept urmare România a urcat,în clasamentul mondial pe locul 62 în 2014 față de 65 în 2008(tabelul nr 5).

Tabelul nr.5

INDICELE LIBERTĂȚII ECONOMICE

*din157 țări

**din178 țări

*** valori între 0 și 100

Sursa:Indicele Libertății Economice,Heritage Foundation http://wwwheritage.org/index/explore

Datele publicate recent de Eurostat arată că,în 2013,România realiza cca 1,1% din PIB-ul UE cu o populație care reprezenta 3,9% din populația UE-tabelul nr.6.

Din datele tabelului rezultă că România ocupa în 2013 locul 17 în UE după PIB-ului realizat și locul 7 în ceea ce privește numărul populației.

Cu toate acestea România ocupa numai locul 27 în ceea ce privește PIB-ul pe locuitor.Astfel,nivelul de trai din România exprimat întro formă brută în euro/locuitor reprezintă puțin peste un sfert din media UE(27,6%).Acest fapt se datorează,în opinia noastră structurii pe ramuri a economiei românești și decalajelor de productivitate și competitivitate față de țările din top cinci din UE.

Tabelul nr.6

Țările UE după mărimea PIB în anul 2013

Sursa:EUROSTAT și calcule proprii

Nivelul de trai resimțit efectiv se ridica la cca 54% din media UE datorită faptului că prețurile în România sunt încă undeva la puțin peste 50% din media UE.

Datele tabelului nr.6 scot în evidență concentrarea populației și a forței economice la nivelul primelor cinci mari state care realizează 71,1% din PIB-ul UE cu o populație ce reprezintă 62,4 % din totalul populației UE.

Din grupul celor mai dezvoltate economii se remarcă Germania,Franța și Marea Britanie cu ponderi mai mari în PIB decât în populație.Italia are aceleași ponderi în timp ce Spania vine cu o pondere mai mică în PIB-ul UE decât în populație.

Următoarele cinci țări cu economii medii(Olanda,Suedia,Polonia,Belgia,Austria) dețin ponderi cuprinse între 4,6 și 2,4% în PIB-ul UE.Împreună dețin cca o șesime din populația UE și realizează tot o șesime din PIB.

În tabelul nr 6 urmează un grup de șapte țări care dețin ponderi în PIB-ul UE cuprinse între 1,9 și 1,1% (Danemarca,Finlanda,Grecia,Portugalia,Irlanda,Cehia și România) și 13,3% (împreună)din totalul populației UE.

Următoarele 11 state: Ungaria,Slovacia,Luxemburg, Croația, Bulgaria, Slovenia,

Lituania,Letonia,Estonia,Cipru și Malta au ponderi de sub 1% în PIB-ul UE realizând împreună 3,3% din total cu o populație care însumează 7,3% din populația UE.

Țările care fac parte din zona euro realizau în 2013 73,82% din PIB-ul UE cu o populație ce reprezenta 65,73% din totalul UE.

Analiza indicatorului PIB/locuitor scoate în evidență câteva situații atipice.

Astfel,pe locul întâi, după acest indicator, se situează Luxemburgul cu un PIB/locuitor de cca 3,18 ori mai mare decât media UE 28 urmat de Danemarca și Suedia.

Surprinde clasarea pe locurile 9-13 a primelor cinci mari economii din UE care,totuși,au un PIB/locuitor peste media UE.Motivul pare a fi populația mult mai numeroasă din aceste țări. Comparativ cu ocupantele locurilor1-8 luate împreună populația primelor cinci mari economii economii din UE este de 5,07 ori mai mare.

Se remarcă,în acest clasament, prezența în intervalul 15.000 – 20.000 de euro/locuitor a unor țări vechi membre UE care s-au confruntat cu probleme mari în ultima perioadă(Grecia șiPortugalia) precum și a Sloveniei și Maltei.

Statele din fostul lagăr socialist se găsesc sub pragul de 15.000 euro/locuitor, conduse de Cehia urmată de Estonia ,Slovacia, Lituania,Letonia,Polonia și Croația. Acestea reușesc să depășească pragul de 10.000 euro/locuitor, urmate Ungaria(care este foarte aproape).Ultimele locuri sunt ocupate de România și Bulgaria aflate la mare distanță de reperul de 10.000 euro/locuitor.

Calculând coeficienții de corelație a rangurilor pentru cele trei variabile din tabelul nr.6:

1.PIB/locuitor

2.PIB-total

3.Populația totală

obținem următoarele valori:

0,499179

0,309524

0,085933

0,063492

0,880679

0,611111

Valorile calculate arată că între PIB/locuitor și PIB-ul total există o corelație de intensitate medie în timp ce între PIB/locuitor și Populația totală intensitatea corelației este foarte redusă,apropiată de zero.În schimb între PIB-ul total și Populația totală există o legătură foarte intensă și cca 77,6% din modificarea PIB se datorează Populației totale.

În concluzie putem afirma faptul că nivelul de trai brut exprimat prin nivelul PIB-ului/locuitor nu este semnificativ influențat de nivelul PIB-ului total și de Populația totală iar decalajele nivelului de trai exprimate prin PPCS sunt estompate de nivelul semnificativ mai mare al prețurilor din țările mai dezvoltate.

Calculând numărul de ani necesari pentru a realiza convergența României cu UE 28 și UE 18, în ceea ce privește nivelul PIB/locuitor calculat pe baza PPCS–euro vom obține rezultatele consemnate în tabelul nr.7.

Tabelul nr.7

Numărul de ani necesari pentru realizarea convergenței PIB/locuitor calculat pe baza PPCS–euro pe variante de rate medii anuale de creștere în România

*Date Eurostat

**N a fost calculat cu relația N=

Analizând datele din tabelul nr.14 constatăm că dacă s-ar menține ratele de creștere din perioada 2004-2013 România ar atinge nivelul mediu al PIB/locuitor calculat pe baza PPCS–euro UE28 în cca.13 ani și al UE18 în 14 ani.

Dacă însă luăm în considerare ratele medii din perioada 2007-2013 ar fi necesari cca.16 și respectiv 18 ani.

Dacă România dorește să atingă nivelul mediu al PIB/locuitor calculat pe baza PPCS–euro al UE28 la momentul intrării în UEM(peste cinci ani-01ianuarie 2019) ar trebui să înregistreze o rată medie anuală de creștere de 13,52%.

Așadar, România trebuie să-și sporească eforturile de creștere a nivelului de trai prin creșterea permanentă a productivității într-un ritm superior creșterii veniturilor.

Realitatea arată că, până în anul 2013, politica de venituri a condus la o apreciere a leului față de euro,în termeni reali (în condiții unei inflații controlate care a fost semnificativ mai mică în România comparativ cu zona Euro).

Această apreciere moderată a leului față de euro,conform previziunilor Comisiei Naționale de Prognoză, continuă și în perioada 2014-2017 și va avea efecte benefice în perspectiva adoptării monedei unice (tabelul nr.8).

Tabelul nr.8

Evoluția unor indicatori din Scenariul pentru Programul de Convergență 2014-2017

Sursa:Comisia Națională de Prognoză: Proiecția principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada 2014 – 2017-mai 2014

*calculat având în vedere cursul de schimb euro/leu estimat de CNP.

**estimări proprii pe baza trendului din perioada 2004-2013.

***estimări proprii pe baza trendului din perioada 2004-2013 corectate cu media anuală a creșterii prețurilor calculată de CNP.

****calculat pe baza previziunilor CNP privind PIB nominal-(miliarde lei) și estimărilor proprii pe baza trendului din perioada 2004-2013 corectate cu media anuală a creșterii prețurilor calculată de CNP.

*****calcule proprii

România,pentru a trece la moneda euro începând cu 01 ianuarie 2019,în anii 2015 – 2016,va trebui să continue regimul de flotare controlată leu/euro ca și până în prezent, iar în anii 2017 – 2018 va fi obligată să demonstreze că poate menține cursul euro/leu, într-un interval de plus/minus 15% față de valoarea declarată la intrarea în MRSII ”no matter what”

( indiferent de contextul economic în care s-ar afla).

Sunt termene foarte strânse pentru schimbarea unor mentalități și a face o alegere corectă a cursului de schimb la momentul intrării în MRSII deoarece Banca Națională a României are drept obiectiv principal asigurarea stabilității prețurilor și nu cursul de schimb.

Evident, asigurarea stabilității prețurilor depinde și de cursul de schimb leu/euro, dar nu s-a stabilit o relație precisă care să permită corecții automate și nici nu trebuie să se apere cu orice preț o anumită cotație.

Datele din tabelul nr.8 referitoare la cursul de schimb euro/leu oferă o evoluție probabilă a cursului de schimb mediu anual dar nu și informații privind trendul sau variația pe parcurs căci dacă vom avea, la momentul intrării în MRSII, un curs de 4,40 lei/euro una este variația în cursul anului de la 4,30 lei/euro la 4,50 lei/euro(depreciere) iar alta de la 4,50 lei/euro la 4,30 lei/euro(apreciere), media fiind tot 4,40 lei/euro însă cu o diferență semnificativă deoarece aprecierea în termeni reali a monedei naționale reprezintă un factor cheie al convergenței reale.

Dacă prognoza se va valida rezultă că 4,40 lei/euro va fi cursul la intrarea în MRSII și este foarte puțin probabilă, în 2017-2018, o variație a cursului între 3,8 lei/euro și 5,00 lei/euro(deci o depreciere).

Și calculele proprii arată că un curs de 4,4 lei/euro este fezabil la intrarea în MRSII ceea ce în raport media de 4,419 lei înregistrată în 2013 arată o apreciere nesemnificativă(0,43%) în termeni nominali.

În termeni reali leul ar urma să se aprecieze semnificativ-11,75% în raport cu euro.Acest fapt arată trimiterea a creșterilor de productivitate preconizate în cursul de schimb și nu în creșterea nominală a salariilor, și pensiilor lucru reliefat de previziunile referitoare la câștigul salarial lunar.

Din datele previzionate observăm cum creșterea salariului în termeni reali,în moneda națională,(majorarea puterii de cumpărare) se va diminua în perioada 2014-2017.

Conform previziunilor evoluția în euro a câștigului salarial mediu net va evolua de la 357,5 euro la cursul de 4,4190 lei/euro din 2013 la 422,7 euro la cursul de 4,40 lei/euro în 2017.Rezultă o creștere,în raport cu anul de referință 2013,de 18,2% de peste 3,2 ori mai mult decât plusul de 5,7% în termeni reali previzionat în lei.

Având în vedere cursurile de schimb euro/leu previzionate de Comisia Națională de Prognoză rezultă că PIB României va crește în 2017 la cca 176,86 miliarde euro(19,63% în perioada 2014-2017).

Calculele proprii arată că în aceste condiții România va înregistra în 2017 un PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare standard (PCS) de cca 15886 euro care va reprezenta cca 61% din media UE-28.

Așadar,previziunile arată că există mari șanse ca România să intre în MRSII pregătită pentru a face față cu succes provocărilor legate de menținerea cursului euro-leu în limitele impuse de BCE.

Ultimele proiecții realizate de Comisia Națională de Prognoză (Tabelul nr.9) arată că în perspectiva anului 2019 investițiile vor reprezenta principalul motor de creștere

Tabelul nr.9

PROIECȚIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI

în perioada 2013-2019

Sursa: Comisia Națională de Prognoză „PROIECȚIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI 2015 – 2019” 17 Septembrie 2015.

economică în România luând locul consumului final care în perioada 2015-2019 va crește într-un ritm inferior de numai 4,2% .

Investițiile care vor crește în medie cu cu cca.7%/ an urmând ca 2015 să reprezinte punctul de inflexiune în evoluția investițiilor cu o creștere de 7,6%.

Faptul că în primele trimestre ale anului 2015 investițiile nete au crescut cu peste 7 % an/an demonstrează că, în perspectivă,investițiile productive pot crește semnificativ,stimulate fiind și de creșterea consumului intern și scăderea costurilor de finanțare.

Datele tabelului 16 arată că pentru perioada 2015-2019 Comisia Națională de Prognoză a estimat o creștere a PIB-ului peste PIB-ul potențial(ce oferă economia) fapt ce va conduce la creșterea importurilor,a deficitului comercial și de cont curent.

Evoluția PIB-ului general în următorii ani este poate cea mai importantă componentă a succesului viitoarei adoptări a monedei unice. Relansarea creșterii economice, așa cum este ea progozată de instituțiile românești și europene va produce efecte benefice de anvergură, acționând în extenso prin intermediul unor politici coerente și la echilibrarea pieței monetare, a pieței forței de muncă sau a cadrului fiscal. Însă, ca și orice prognoză pe termen mediu sau lung, doar în următorii ani vom vedea dacă previziunile construite până în anul 2020 își vor urma cursul trasat, sau un nou val de criză va duce la reevaluarea acestor modele. 

Politicii monetare a BNR îi revine un rol esențial în procesul de convergență nominală, dar și în cel de convergență reală. Procesul de catching-up al țărilor din Europa Centrală și de Est este influențat de calitatea managementului celor două tipuri de procese – convergența reală și convergența nominală, ultimul inducând noi constrângeri pentru economiile care intenționează să adere la zona euro.

„Procesul de convergență nominală a fost privilegiat în raport cu cel de convergență reală, deoarece realizarea sa presupune un orizont mai redus de timp. Aderarea la zona euro nu se va realiza decât după îndeplinirea în totalitate a criteriilor de convergență nominală, stabilite la Maastricht, referitoare la rata inflației, rata dobânzii pe termen lung, deficitul și datoria publică, precum și la stabilitatea cursului nominal de schimb”

Politica monetară a jucat un rol determinant în procesul dezinflaționist și în îndeplinirea criteriilor de convergență nominală și va continua să o facă și în anii următori. În perspectiva intrării în MRSII în 2017 și a adoptării euro în 2019, inflația va trebui redusă în continuare iar misiunea BNR se va dovedi dificilă.

Dezinflația se va aplatiza în anii următori ca urmare a componentei sale structurale (dată de manifestarea efectului Balassa-Samuelson). Totodată se vor manifesta presiuni inflaționiste provenite în special din convergența prețurilor (în special la servicii) către nivelul din Uniunea Europeană dar și existenței unui exces de cerere în economie.

În același timp, necesitatea realizării convergenței reale din perspectiva reducerii distanței care încă ne mai separă de nivelul de dezvoltare al țărilor din Uniunea Europeana necesită o creștere economică durabilă și sustenabilă în anii următori. Drept urmare, politica monetară a BNR va trebui să realizeze și în următorii ani echilibrul necesar între asigurarea convergenței nominale și a celei reale.

Armonizarea celor două tipuri de procese – convergența reală și convergența nominală – constituie soluția stimulării procesului de catching-up al unei economii. Romania a realizat convergența variabilelor monetare (rata inflației și rata dobânzii) în conformitate cu criteriile stabilite la Maastricht; situația finanțelor publice este favorabilă în spiritul acestor criterii, însă trădează un grad redus de modernizare a economiei.

Procesul de convergență reală ar putea fi astfel stimulat de promovarea unui mix de politici expansionist, însă procesul de dezinflație ar afecta în lipsa unei oferte flexibile.

„Aceasta este consecința reformelor structurale din economie, a îmbunătățirii stimulentelor economice, precum și a atragerii capitalului străin. O asemenea pledoarie pentru politicile de stimulare a ofertei este justificată și de perspectiva aderării la zona euro (și în prealabil la MRSII); autoritățile vor dispune numai de instrumentele de politică fiscală, a căror utilizare va fi însă constrânsă de prevederile Pactului de Stabilitate și Creștere. O altă justificare își are explicația în creșterea gradului de integrare a piețelor, care impune majorarea competitivității firmelor interne pentru a asigura sustenabilitatea procesului de creștere economică”

Criza economică globală a scos la suprafaţă o mulţime de ineficienţe atât ale sistemelor monetare globale, cât şi ale sistemelor prin care politicile economice reacţionează în astfel de situaţii. Exemplul principal il reprezinta structura pe care s-a construit zona euro si care a fost cel mai grav afectată. În acest context tari precum Grecia, Portugalia, Irlanda şi Spania au ridicat foarte multe semne de întrebare în legătură cu beneficiile aderării la zona euro. De fapt, ministrul grec de finante Yanis Varoufakis a recunoscut ca Grecia nu trebuia sa intre in zona euro.

Aceste exemple alaturi de revenirea lenta a economiei zonei euro a facut ca o mare parte din ţările care erau pregătite să intre în zona euro sa decida să amâne adoptarea monedei unice.

România a amant deja de doua ori, in 2010 si in 2013, iar acum data oficiala, desi nu ferma, este 2019. Motivul principal prezentat de oficialităţi a fost criza economică. În realitate, desi in 2010 nu avea cum să îndeplinească condiţiile nominale impuse de Tratatul de la Maastricht, România ar fi putut sa atinga aceste tinte pentru adoptarea monedei euro in 2015. Ar fi fost 2015 prea devreme? Dar 2019?

România a intrat în UE în 2007, iar prin tratatul semnat se obligă să adopte moneda euro. Aşadar, pentru tara noastra nu exista opţiunea de a nu adopta euro ci doar posibilitatea de a amâna momentul. Din punctul de vedere al zonei euro condiţiile de aderare sunt foarte clare şi ele sunt stipulate în Tratatul de la Maastricht, criteriile de aderare fiind împărţite în criterii monetare şi criterii fiscale.

Criteriile de convergenţă de la Maastricht sunt criterii care în viziunea liderilor zonei euro caracterizează o economie „sănătoasă”: rată scăzută a inflaţiei, finanţe publice sănătoase şi o rată de schimb stabilă. Speranta este ca in cazul în care toate aceste criterii sunt îndeplinite, se poate presupune că o economie ar putea adopta moneda unică europeana. Conformitatea cu criteriile ar trebui să asigure, dar după cum acum vazut in cazul tarilor PIGS nu reprezintă o garanţie, faptul că economia va rămâne competitivă după aderarea la Uniunea Monetară, şi că nu va fi o povarăpentru alte state membre.

Pentru a putea adera la zona euro România trebuie să îndeplinească aşa numitele criterii de convergenţă nominală stipulate în Tratatul de la Maastricht. Teoretic există şanse mari ca acestea să fie îndeplinite la sfârşitul lui 2016 pentru ca România să intre în sistemul ERM II la începutul lui 2017 şi să adopte moneda euro în 2019.

În acelaşi timp ramane o problema mult mai greu de inlaturat. Este imposibil pentru ţara noastră să reducă din decalajul faţă de statele din zona euro în ceea ce priveşte convergenta reala sau in termeni mai simpli competitivitatea. Adoptarea monedei euro în 2019 ar pune economia României în competiţie directa pentru resurse si captital cu celelalte ţări din zona euro. In plus Romania la nivelul la care se gaseste astazi porneste dintr-o poziţie mult mai dificilă decât cea în care au fost ţările PIIGS.

În această situaţie România va fi forţată ori să se restructureze foarte rapid in primii ani dupa aderarea la zona euro, ceea ce va însemna şomaj şi creştere economică redusă, ori să amane aceste reforme si sa acumuleze dezechilibre de genul celor văzute la ţările PIIGS: creşterea deficitelor externe şi a datoriei publice.

Dar chiar şi în cazul acumulării de deficite şi datorie publică, aşa cum am văzut în cazul PIIGS, la un moment dat tot este nevoie de o restructurare reală a economiei pentru a creşte competitivitatea. Nu exista niciun fel de scurtatura care sa elimine reforma reala a economiei noastre. Aderara la zona euro nu este o solutie in acest sens, din contra.

Experienţa ţărilor PIIGS a arătat că restructurarea reală a economiei în interiorul zonei euro este bruscă şi cu costuri foarte mari – şomaj, scăderea producţiei. În acelaşi timp, tot experienţa acestora, dar mai ales a Greciei, arată cărecuperarea după o asemenea restructurare este lentă, mult mai lentă decât dacă ţara ar fi parcurs această perioadă în afara zonei euro.

Luand exemplul Greciei cele mai optmiste scenarii nu vad revenirea economiei la o crestere economica medie similara cu ceea din perioada 1980-2007 mai devreme de 2025. Si chiar si aceste scenarii optimiste implica o reducere drastica, sau chiar iertare totala, a datoriei publice. Situatii similare intalnim in Portugalia, Spania, Italia si Iralanda. In toate cazurile dezechilibrele macroeconomice au fost exagerate in interiorul zonei euro. Reforma necesara pentru a le corecta s-a dovedit mult mai dureroasa deca daca aceste tari ar fi implementat aceste masuri beneficiind de o poltica monetara proprie.

România s-a angajat ferm ca la un moment dat să adopte moneda unică europeană. In această privinţă nu are de ales. Totusi, poate să aleagă momentul cel mai bun de aderare la zona euro. Aceasta sansa nu ar trebui irosita iar momentul aderarii trebuie ales in asa fel incat cea mai mare parte din reforma reala a economie sa fi fost facuta.