Proiectarea Unui Sistem Informatic Privind Decontarile CU Personalul

Stadiul cunoașterii în domeniu

Metode utilizate în realizarea sistemului informatic

Metodele de proiectare și realizare a sistemelor informatice pot fi structurate în trei generații: metode ierarhice; metode sistemice; metode orientate obiect (obiectuale).

Pentru realizarea sistemului informatic privind decontările cu personalul la S.C. Roxy Style Collection S.R.L. se vor utiliza metode sistemice de proiectare și realizare.

Metodele sistemice cuprind de o manieră globală sistemul informațional și reprezintă a doua generație a metodelor de proiectare.

Ceea ce este specific acestor metode este aplicarea teoriei sistemelor în analiza întreprinderii, sistemul informatic fiind astfel abordat sub două aspecte, datele și prelucrările, care sunt studiate și modelate independent și reunite cât mai târziu cu putință. Metodele sistemice “acordă prioritate datelor față de prelucrări și respectă cele trei nivele de abstractizare introduse de raportul ANSI/SPARC: conceptual, logic și fizic.”

Metodele sistemice permit vizualizarea și înțelegerea organizării datelor care sunt prioritare față de prelucrări. Aceste metode se compun din abstractizări care prezintă lumea reală ca pe o colecție de entități și de legături, stabilite între ele, permițând definirea de restricții care descriu aspectele statice, dinamice sau chiar temporare ale entităților. În cadrul acestor metode se disting trei nivele de abstractizare și modelare, nivelul conceptual, nivelul organizațional și nivelul fizic, în cadrul fiecăruia dintre aceste nivele realizându-se câte un model al datelor și un model al prelucrărilor, după cum se prezintă în lucrarea “Proiectarea sistemelor informatice de gestiune. Note de curs.” scrisă de Prof. dr. Roșca I. Ioan și Prof. dr. Zaharie Dorin:

(1) Modelul conceptual al datelor; (2) Modelul conceptual al prelucrărilor;

(3) Modelul logic al datelor; (4) Modelul logic al prelucrărilor;

(5) Modelul fizic al datelor; (6) Modelul operațional al prelucrărilor.

Fig. 1 Nivele de abstractizare și modelare

Nivelul conceptual specifică opțiunile de gestiune, formulând întrebarea “Ce se face?”.

Nivelul organizațional exprimă alegerile întreprinderii legate de resurse umane și materiale. Se integrează la acest nivel noțiunile de timp, loc de actori și se pun următoarele întrebări: “Cine?”, “Unde?”, “Când?” și “Cum?”.

Nivelul fizic este reprezentat prin alegerile tehnice urmărind specificitatea lor.

După cum se prezintă în lucrarea mai sus menționată, proiectarea sistemică operează cu o serie de concepte generale, cum ar fi: entitate, atribut, asociere, cardinalitate, rol al entității, restricții de integritate.

O entitate este reprezentarea unui “obiect” concret sau abstract care face parte sau este relevant pentru problema propusă spre rezolvare. Fiecare “obiect” individual constituie o realizare a entității respective. Entitatea are o existență de sine stătătoare și este reprezentată printr-un ansamblu de atribute.

Atributul este o caracteristică sau proprietate a unei entități, de asemenea relevantă pentru spațiul problemei de rezolvat. Atributele se clasifică în atribute simple și atribute repetitive. Un atribut simplu poate lua o singură valoare pentru o entitate sau o asociere, în timp ce un atribut repetitiv poate lua mai multe valori pentru o entitate sau o asociere. Atributele trebuie să se supună unor reguli, și anume: fiecare atribut poate apărea într-o singură entitate și poate avea numai valori elementare. Un atribut sau un grup de atribute care primesc valori unice pentru fiecare realizare a entității din care fac parte și pot servi astfel pentru identificarea fără echivoc a acestor realizări poartă denumirea de identificator al entității. În reprezentarea grafică, identificatorul entității se subliniază.

Asocierea este reprezentarea legăturii sau corespondenței dintre două sau mai multe realizări de entități. Asocierile depind de existența realizărilor de entități pe care le leagă, neavând o existență de sine stătătoare. Asocierile pot avea atribute proprii ca și entitățile, însă, spre deosebire de acestea din urmă, o asociere nu are identificatori specifici.

Cardinalitatea exprimă modul de participare al realizărilor fiecărei entități la asociere.

În realizările acelorași entități pot exista mai multe asocieri diferite, cu semantică și cardinalități distincte.

Rolul entității servește la desemnarea participării entității la o asociere.

Restricțiile de integritate sunt reguli suplimentare, nerespectabile direct în formalismul entitate-asociere, care trebuie respectate permanent de date.

Avantajele aplicării metodelor sistemice în realizarea sistemului informatic apar din promovarea tehnologiei bazelor de date. Dezavantajele sunt datorate deficiențelor care pot apărea în modelarea prelucrărilor și a discordanțelor posibile între modelele datelor și prelucrărilor.

Organizarea sistemului informațional

Analiza structurii sistemului informațional al unității Roxy Style Collection S.R.L. este orientată pe conceptul de “domeniu” de activitate. Astfel, decuparea inițială a ariei de investigare în domeniul propus s-a realizat la nivelul funcției de salarizare, activitatea de sistem informațional decizional din această unitate economică fiind grupată în domeniul personal-salarizare.

În cadrul sistemului informațional al unității circulă sau sunt stocate mari volume de date. Aceste colecții de date nu sunt amorfe, ci sunt structurate conform unor criterii provenite din frecvența cerințelor informaționale. Ele sunt consultate și constituie baza de calcul pentru prelucrările de date solicitate de bunul mers al intreprinderii.

Următoarea schemă arată fluxul informațional al activitații personal-salarizare:

Fig. 2 Fluxul informațional al activității personal-salarizare

Din schema privind fluxul informațional al departamentului personal-salarizare se observă mesajele care circulă între diferitele componente ale sistemului informațional al acestui departament.

Astfel, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, organ subordonat Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, serviciul personal – salarizare al S.C. Roxy Style Collection S.R.L. se informează în ceea ce privește legile și alte actele normative care reglementează domeniul muncii, relațiile și sănătatea în muncă. Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București controlează aplicarea prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă, la securitatea si sănătatea în munca și a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale de către unitate. De asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București controlează încadrarea în muncă și încetarea activității persoanelor care desfășoara orice activitate în temeiul contractului individual de muncă la S.C. Roxy Style Collection S.R.L, stabilirea și respectarea duratei timpului de lucru, precum și stabilirea și acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată.

S.C. Roxy Style Collection S.R.L colaborează cu Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă prin intermediul căreia recrutează persoanele dispuse și cu pregătirea necesară ocupării posturilor libere din cadrul unității.

De la serviciul producție, departamentul personal-salarizare primește necesarul de personal pentru acel departament, fișa cu prezența zilnică, mișcarea personalului iar departamentul personal-salarizare întocmește evidența personalulul și a certificatelor medicale;

Între departamentul financiar-contabil și departamentul personal-salarizare circulă informații privind prezența zilnică,mișcări de personal și state de plată.

Între departamentul personal-salarizare și departamentul comercial informațiile care circulă sunt cele cu prezența zilnică, mișcarea personalului, necesar de personal, evidență personal.

Între departamentul personal-salarizare si departamentul cercetare-dezvoltare informațiile care circula sunt cele legate de prezența zilnică, mișcarea de personal, nevoia de personal, evidența de personal.

Între departamentul personal-salarizare și departamentul administrativ circulă informații legate de prezența zilnică, necesar personal, mișcare personalului, state de plată.

Între departamentul personal-salarizare și conducerea unității informațiile sunt: dispoziții și decizii și avizările mișcărilor de personal.

Funcția principală pe care Serviciul personal-salarizare trebuie să o îndeplinească este calculul remunerațiilor salariale ale personalului.

Drepturile salariale ale personalului (salariul net) se calculează prin eliminarea din salariul brut realizat, care este alcătuit din salariul tarifar, sporuri de vechime și alte sporuri și prime acordate, avantaje în natură, ore suplimentare, a penalizărilor și reținerilor din salarii și a obligațiilor fiscale prevăzute de lege:

ale angajatorului (contribuția la asigurările sociale, contribuția la asigurările sociale de sănătate, contribuția la fondul de șomaj, contribuția la fondul de risc și accidente, contribuția pentru indemnizații și concedii medicale, comisionul la camera de muncă);

ale angajatului (contribuția la asigurările sociale, contribuția la asigurările sociale de sănătate, contribuția la fondul de șomaj, impozitul pe veniturile din salarii).

Obligațiile fiscale datorate atât de angajator cât și de angajat pentru salarii precum și actele normative ce le reglementează sunt următoarele :

“Legea 380/2005 a bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2006” și “Ordonanța de Urgență Generală 158 / 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate” care prevăd un cuantum de 19,75 % pentru contribuția angajatorului la asigurările sociale și de 9,5 % pentru contribuția angajatului la asigurările sociale.

“Ordonanța de Urgență Generală 158 / 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate” stabilește pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate o cotă de 7 % pentru angajator și 6,5 % pentru angajat.

“Ordonanța de Urgență Generală 144 / 2005 pentru modificarea și completarea “Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă”” și “Legea 380/2005 a bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2006” prevăd o cotă pentru fondul de șomaj de 2,5% pentru angajator și de 1 % pentru angajat.

“Ordonanța de Urgență Generală 158 / 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate” prevede la contribuția pentru indemnizații și concedii medicale o cotă de 0,75 % plătită de angajator.

“Proiectul de lege privind modificarea codului fiscal” publicat pe data de 4.06.2006 prevede o cotă de 16% pentru impozitul pe veniturile din salarii, aplicată asupra venitului impozabil după scăderea din masa acestuia a deducerii personale și a deducerilor pentru persoanele aflate în întreținerea angajatului.

În temeiul “Ordinului 19 din 07/01/2005 privind aprobarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizeazã venituri din salarii la funcția de bază începând cu luna ianuarie 2005”, deducerile personale au următoarele cuantumuri:

“Pentru un venit brut lunar din salarii de până la 10.000.000 lei:
Fără persoane în întreținere: 2.500.000
Cu o persoana în întreținere: 3.500.000
Cu 2 persoane în întreținere: 4.500.000
Cu 3 persoane în intreținere: 5.500.000
Cu 4 persoane în întreținere: 6.500.000
Pentru un venit brut lunar din salarii cuprins intre 10.000.001 si 30.000.000 lei:
Fără persoane în întreținere: 2.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Cu o persoana în întreținere: 3.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Cu 2 persoane în întreținere: 4.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Cu 3 persoane în întreținere: 5.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Cu 4 persoane în întreținere: 6.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Pentru un venit brut lunar din salarii peste 30.000.000: Deducerea personală lunară este 0 (zero).
VBL – venit brut lunar”

Cotul pe veniturile din salarii).

Obligațiile fiscale datorate atât de angajator cât și de angajat pentru salarii precum și actele normative ce le reglementează sunt următoarele :

“Legea 380/2005 a bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2006” și “Ordonanța de Urgență Generală 158 / 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate” care prevăd un cuantum de 19,75 % pentru contribuția angajatorului la asigurările sociale și de 9,5 % pentru contribuția angajatului la asigurările sociale.

“Ordonanța de Urgență Generală 158 / 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate” stabilește pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate o cotă de 7 % pentru angajator și 6,5 % pentru angajat.

“Ordonanța de Urgență Generală 144 / 2005 pentru modificarea și completarea “Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă”” și “Legea 380/2005 a bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2006” prevăd o cotă pentru fondul de șomaj de 2,5% pentru angajator și de 1 % pentru angajat.

“Ordonanța de Urgență Generală 158 / 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate” prevede la contribuția pentru indemnizații și concedii medicale o cotă de 0,75 % plătită de angajator.

“Proiectul de lege privind modificarea codului fiscal” publicat pe data de 4.06.2006 prevede o cotă de 16% pentru impozitul pe veniturile din salarii, aplicată asupra venitului impozabil după scăderea din masa acestuia a deducerii personale și a deducerilor pentru persoanele aflate în întreținerea angajatului.

În temeiul “Ordinului 19 din 07/01/2005 privind aprobarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizeazã venituri din salarii la funcția de bază începând cu luna ianuarie 2005”, deducerile personale au următoarele cuantumuri:

“Pentru un venit brut lunar din salarii de până la 10.000.000 lei:
Fără persoane în întreținere: 2.500.000
Cu o persoana în întreținere: 3.500.000
Cu 2 persoane în întreținere: 4.500.000
Cu 3 persoane în intreținere: 5.500.000
Cu 4 persoane în întreținere: 6.500.000
Pentru un venit brut lunar din salarii cuprins intre 10.000.001 si 30.000.000 lei:
Fără persoane în întreținere: 2.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Cu o persoana în întreținere: 3.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Cu 2 persoane în întreținere: 4.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Cu 3 persoane în întreținere: 5.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Cu 4 persoane în întreținere: 6.500.000 x [1-(VBL-10.000.000)/20.000.000]
Pentru un venit brut lunar din salarii peste 30.000.000: Deducerea personală lunară este 0 (zero).
VBL – venit brut lunar”

Conform “Hotărârii nr. 1766 din 22 decembrie 2005, se stabilește că “începând cu data de 1 ianuarie 2006, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 330 lei (RON) lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2006, reprezentând 1,95 lei (RON)/oră.”

.

=== Cap1 ===

Stadiul cunoașterii în domeniu. Sinteza din literatura de specialitate

1.1Sisteme informatice economice

1.1.1 Concepte generale

………………………………………………………………………………………….

Desfășurarea oricărei activități economice, financiare sau bancare nu se poate imagina fără utilizarea unui puternic suport informațional care să asigure avantajul concurențial în raport cu ceilalți competitori de pe piață.

Sistemul informațional este un ansamblu de principii, concepte si tehnici folosite pentru culegerea, înregistrarea și transmiterea datelor în vedera prelucrării, pentru a obține informații care stau la baza luării deciziilor. Un sistem informațional se definește prin trei ipostaze: un conținut formal automatizabil, un conținut neformal viu, dinamic și un conținut orientat către proiectul unui decident.

J.L.Le Moigne vede sistemul informațional ca un sistem al organizației legat de sistemul operand (de execuție) și sistemul de pilotaj (de decizie).

Intrări (I) Ieșiri (E)

În viziunea lui J. Meles, sistemul informațional reprezintă un ansamblu interconectat a tot ce duce la informarea membrilor unei organizații: viziunea globala sistemica, informația destinată personalului unui agent economic, rețeaua complexă de informații vii, dinamice care interesează indivizii unei întreprinderi. În opinia lui J.C. Emery, sistemul informațional include componente ce execută funcții bine stabilite : recunoașterea, stocajul, compararea si distribuirea informației. Sistemul informațional se referă la totalitatea procedurilor organizate, încât să permită furnizarea de informații necesare luării deciziilor și/sau controlului organizației. (H.C. Lucas)

Sistemul informatic (sistemul de automatizare a informației) reprezintă o componentă a sistemului informațional în care toate transformările (prelucrările) semnificative ale datelor în informații sunt efectuate de calculator prin utilizarea mijloacelor tehnologiei informației și a personalului specializat în prelucrarea automată a datelor.

Sistemul informatic cuprinde:

• ansamblul informațiilor interne și externe, formale sau informale utilizate în cadrul firmei precum și datele care au stat la baza obținerii lor;

• software-ul necesar procesării datelor și difuzării informațiilor în cadrul organizației;

• procedurile și tehnicile de obținere (pe baza datelor primare) și de difuzare a informațiilor;

• platforma hardware necesară prelucrării datelor și disipării informațiilor;

• personalul specializat în culegerea, transmiterea, stocarea și prelucrarea datelor.

Sistemul informatic este structurat astfel încât să corespundă cerințelor diferitelor grupuri de utilizatori:

•factori de conducere la nivelul conducerii strategice, tactice și operative;

•personalul implicat în procesul culegerii și prelucrării datelor;

•personalul implicat în procesul cercetării științifice și proiectării de noi produse și tehnologii de fabricație.

=== cap1-last ===

Stadiul cunoașterii în domeniu. Sinteza din literatura de specialitate

1.1 Sisteme informatice economice

1.1.1 Concepte generale

Conceptul de sistem informatic este folosit frecvent în limbajul curent datorită extinderii utilizării sistemelor de calcul în derularea activităților organizațiilor economico-sociale. Deoarece managerul modern trebuie sa ia decizii având la dispoziție un volum complex de informații, sistemul informatic este folosit tot mai des pentru stocarea, prelucrarea si generarea informațiilor necesare în fundamentarea deciziilor. complex de informaece managerul modern trebuie sa ia decizii 0000000000000000000000000000000000000000000000000000000

Desfășurarea oricărei activități economice, financiare sau bancare nu se poate imagina fără utilizarea unui puternic suport informațional care să asigure avantajul concurențial în raport cu ceilalți competitori de pe piață.

Sistemul informațional este un ansamblu de principii, concepte si tehnici folosite pentru culegerea, înregistrarea și transmiterea datelor în vedera prelucrării, pentru a obține informații care stau la baza luării deciziilor. Un sistem informațional se definește prin trei ipostaze: un conținut formal automatizabil, un conținut neformal viu, dinamic și un conținut orientat către proiectul unui decident. Prin intermediul sistemului informațional se realizează comunicarea între diferite sisteme, subsisteme și în cadrul acestora.

J.L.Le Moigne vede sistemul informațional ca un sistem al organizației legat de sistemul operand (de execuție) și sistemul de pilotaj (de decizie).

Intrări (I) Ieșiri (E)

Fig.1 Sistemul informațional

În viziunea lui J. Meles, sistemul informațional reprezintă un ansamblu interconectat a tot ce duce la informarea membrilor unei organizații: viziunea globala sistemica, informația destinată personalului unui agent economic, rețeaua complexă de informații vii, dinamice care interesează indivizii unei întreprinderi.

În opinia lui J.C. Emery, sistemul informațional include componente ce execută funcții bine stabilite : recunoașterea, stocajul, compararea si distribuirea informației.

Sistemul informațional se referă la totalitatea procedurilor organizate, încât să permită furnizarea de informații necesare luării deciziilor și/sau controlului organizației. (H.C. Lucas)

În măsura în care activitățile din cadrul sistemului informațional sunt realizate cu ajutorul echipamentelor electronice de culegere, transmitere, stocare si prelucrare automată a datelor, avem de-a face cu automatizarea sistemului informațional si, implicit,cu apariția conceptului de sistem informatic.

1.1.2 Componentele sistemului informatic

Componentele unui sistem informatic sunt: baza tehnică, sistemul de programe, baza informațională, baza științifico-metodologică, factorul uman și cadrul organizatoric.

Baza tehnică a sistemului informatic este formată din totalitatea mijloacelor tehnice de culegere, transmitere, stocare și prelucrare automată a datelor.

Sistemul de programe cuprinde totalitatea programelor pentru funcționarea sistemului informatic în concordanță cu funcțiile și obiectivele ce i-au fost stabilite, avându-se în vedere atât programele de bază (software-ul de bază), cât și programele aplicative (software-ul aplicativ).

Baza informațională cuprinde datele supuse prelucrării, fluxurile informaționale, sistemele și nomenclatoarele de coduri.

Baza științifico-metodologică este constituită din algoritmi, formule, modele matematice ale proceselor și fenomenelor economice, metodologii, metode și tehnici de realizare a sistemelor informatice.

Resursele umane reprezintă personalul de specialitate necesar funcționării sistemului informatic care include informaticieni, analiști, programatori, ingineri de sistem operatori, etc.

Cadrul organizatoric este cel specificat în regulamentul de organizare și funcționare al unității în care funcționează sistemul informatic.

1.1.3 Obiectivele sistemului informatic

În funcție de sfera de cuprindere, obiectivele sistemelor informatice pot fi principale (generale) și secundare (derivate).

Obiectivul fiecărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al organizației economice sau celor derivate din aceasta. În acet context, obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl constituie asigurarea selectivă și în timp util a tuturor nivelurilor de management cu informații necesare și reale pentru fundamentarea și elaborarea operativă a deciziilor cu privire la desfășurarea cât mai eficientă a întregii activități din organizația economică.

Pe lângă acest obiectiv principal ce poartă amprenta întregii activități din organizația economică, în scopul cunoașterii mai îndeaproape a activității economice respective și desfășurării acesteia în cele mai bune condiții, sistemul informatic mai are și alte obiective secundare sau derivate. Aceste subobiective trebuie să fie compatibile între ele și cu obiectivul general, adică realizarea unuia să influențeze realizarea celorlalte și toate să concure la realizarea obiectivului general.

Din punct de vedere al domeniului de activități asupra cărora se răsfrâng efectele utilizării calculatorelor electronice, obiectivele pot fi clasificate astfel:

a. Obiective ce afectează activitățile de bază din cadrul organizației economice: creșterea gradului de încărcare a capacităților de producție existente și reducerea duratei ciclului de fabricație; creșterea volumului producției; reducerea consumurilor specifice de materii prime și materiale; creșterea productivității muncii; creșterea profitului și a rentabilității; reducerea personalului administrativ.

b. Obiective ce afectează funcționarea sistemului informațional: creșterea vitezei de răspuns a sistemului la solicitările beneficiarilor; creșterea exactității și preciziei în procesul de prelucrare a datelor și informare a conducerii; reducerea costului informației; raționalizarea fluxurilor informaționale; raționalizarea circuitelor informaționale; sporirea completitudinii situațiilor de informare-raportare.

Din punct de vedere al posibilităților de cuantificare a efectelor acestora, obiectivele pot fi clasificate astfel:

a. Obiective cuantificabile: accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante; reducerea cheltuielilor de transport; reducerea cheltuielilor indirecte; creșterea volumului producției; raționalizarea formularisticii de evidență.

b. Obiective necuantificabile: sporirea calității produselor finite sau serviciilor prestate; creșterea prestigiului unității; creșterea calității informațiilor.

1.1.4 Clasificarea sistemelor informatice

În funcție de domeniul de utilizare, sistemele informatice se clasifică astfel: sisteme informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale; sisteme informatice pentru conducerea proceselor tehnologice; sisteme informatice pentru cercetare științifică și proiectare tehnologică; sisteme informatice pentru activități speciale.

Sistemele informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale au drept caracteristică faptul că datele de intrare, de regulă sunt furnizate prin documente întocmite de om iar datele de ieșire sunt furnizate de către sistem sub formă de documente (liste, rapoarte, etc.).

Spre deosebire de sistemele informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale, sistemele informatice pentru conducerea proceselor tehnologice se caracterizeaza prin aceea că datele de intrare sunt asigurate prin intermediul unor dispozitive automate care transmit sub formă de semnale (impulsuri electronice) informații despre diverși parametri ai procesului tehnologic, iar datele de ieșire se transmit, de asemenea, sub formă de semnale unor organe de execuție, regulatoare, care modifică automat parametrii procesului tehnologic.

Sistemele informatice pentru activitatea de cercetare științifică și proiectare asigură automatizarea calculelor tehnico-inginerești, proiectarea asistată de calculator și alte facilități nnecesare specialiștilor în domeniile respective.

Sistemele informatice speciale sunt destinate unor domenii specifice de activitate, ca, spre exemplu: medicină, informare și documentare tehnico-științifică.

Un alt criteriu de clasificare al sistemelor informatice economice este în funcție de nivelul ierarhic ocupat de sistemul economic în structura organizatorică a organizației: sisteme informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economice; sisteme informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economico-sociale cu structură de grup; sisteme informatice teritoriale; sisteme informatice pentru conducerea ramurilor, subramurilor și activităților la nivelul economiei naționale; Sisteme informatice funcționale generale.

Sistemele informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economice pot fi descompuse în subsisteme informatice economice asociate funcțiunilor organizațiilor economice sau chiar unor activități.

Sistemele informatice teritoriale sunt constituite la nivelul unităților administrativ-teritoriale și servesc la fundammentarea deciziilor adoptate de către organele locale de conducere.

Sistemele informatice pentru conducerea ramurilor, subramurilor și activităților la nivelul economiei naționale vor trebui să realizeze elaborarea de variante a proiectului de plan în profil de ramură, încărcarea optimă a capacităților de producție, folosirea intensivă a mașinilor, utilajelor și instalațiilor, urmărirea și controlul realizării sarcinilor de plan și a celor privind calitatea producției, perfecționarea produselor și tehnologiilor , înnoirea producției și asigurarea de noi produse, utilizarea superioară a potențialului material și uman din ramura respectivă.

Sistemele informatice funcționale generale au ca atribut principal faptul că intersectează toate ramurile și activitățile ce au loc în spațiul economiei naționale, furnizând informațiile necesare coordonării și sincronizării lor în procesul reproducției din cadrul economiei de piață.

În funcție de aportul în actul decizional, sistemele informatice se clasifică astfel: sisteme informatice; sisteme suport decizie; sisteme expert.

Tehnologia de realizare se păstrează în mare parte pentru toate cele trei tipuri de sisteme. Pe de o parte, sistemele suport decizie și sistemele expert au preluat în metodologia lor de realizare majoritatea activităților din metodologia de realizare a sistemelor informatice.

Toate aceste sisteme folosesc abordarea sistemică în rezolvarea problemelor. Modul de rezolvare al problemelor păstrează direcții comune care caracterizează sistemul de prelucrare și evaluare a informației. Acest lucru se accentuează în sistemele informatice prin abordarea orientată pe obiect.

Cele trei sisteme, deși au arhitecturi diferite, păstrează și elemente comune. Toate au colecții de date care sunt fișiere sau baze de date în sistemele informatice, baze de cunoștințe în sistemele suport decizie (baza de date și baza de modele) și în sistemele expert (baza de cunoștințe și modele). În plus față de sistemele informatice, sistemele suport decizie conțin o bază de module care este de fapt o bibliotecă de module permanente sau de uz temporar. În loc de colecțiile de date din sistemele informatice, sistemele expert conțin o bază de cunoștințe în care se descriu obiectele din lumea reală. Ea conține fapte(axiome) și reguli.

De asemenea, toate sistemele conțin interfețe cu utilizatorul care tind să devină tot mai prietenoase, ușor de folosit și interactive și toate trei ajută decidentul în activitatea sa fundamentându-i decizia.

Problemele rezolvate cu cele trei tipuri de sisteme sunt de natură diferită, deși au și elemente comune. Dacă într-o problemă criteriile sunt predominant cantitative iar caracteristicile problemei se formulează cantitativ, modelarea se face algoritmic și va rezulta un sistem informatic. Dacă există însă formulări mai puțin cantitative, se tinde spre sisteme suport decizie sau sisteme expert, care însă nu exclud folosirea algoritmilor. Pentru problemele complexe în condiții de incertitudine, se pornește conceptual, dar și practic, de la baze de date clasice spre baze de cunoștințe.

Din analiza de mai sus rezultă evoluția în anumite condiții a sistemelor informatice spre sisteme suport decizie. La sistemele expert, evoluții a sistemelor informatice spre sisteme suport decizie. La sistemele expert, evoluția se constată în ceea ce privește conceptele, metodologia de realizare, soluțiile software de implementare. Pe de altă parte, din punct de vedere al organizării datelor, se constată evoluția bazelor de date relaționale spre cele orientate-obiect și spre bazele de cunoștințe. Simplificarea modelului și îmbunătățirea lui a condus spre modelul orientat-obiect.

Din punct de vedere al organizării datelor, sistemele informatice se clasifică în: sisteme informatice care au colecțiile de date organizate în fișiere; sisteme informatice care au colecții de date organizate în bază de date; sisteme informatice mixte.

La sistemele informatice care au colecțiile de date organizate în fișiere, fișierele pot fi cu organizare clasică (secvențiale, indexat-secvențiale, relative) sau cu organizare specială (înlănțuite, inverse). Acest tip de sisteme informatice sunt tot mai rare astăzi și ele mai pot fi accepate doar pentru sistemele mici.

Pentru sistemele informatice care au colecții de date organizate în bază de date de sisteme se folosește un model de date care poate fi arborescent, rețea, relațional sau orientat-obiect și un sistem de gestiune a bezelor de date adecvat. Cel mai utilizat model este cel relațional cu tendință de evoluție spre orientat-obiect. Majoritatea sistemelor informatice sunt de acest tip datorită avantajelor oferite de bazele de date în crearea și manipularea colecțiilor de date.

Sistemele informatice mixte au colecții de date organizate în bază de date, dar și în fișiere.

1.1.5 Evoluția și tendințele sistemelor informatice

Este unanim acceptată ideea că informatica este unul dintre domeniile cu cele mai multe schimbări înregistrate în ultimul timp.

Formele de existență a sistemelor informatice, în ordinea apariției lor, se prezintă astfel: pentru faza embrionară a activităților informatizate, la nivel operativ sau funcțional, sau de execuție au apărut „sistemele de prelucrare a tranzacțiilor”, îndeosebi în domeniul contabilității, întrucât, după cum se știe, utilizează un imens volum de date și are un sistem propriu perfect de verificare a corectitudinii rezultatelor obținute. Ulterior, sfera acestor sisteme s-a extins și asupra marketingului, personalului, fabricației, etc. Ele și-au făcut apariția pe la mijlocul anilor 1950, având ca obiectiv principal colectarea datelor din domeniile specificate.

Odată culese, datele au început a fi valorificate în mai multe moduri, unul dintre acestea constituindu-l onorarea cererii de informații a managerilor în calitate de utilizatori finali, făcându-și apariția „sistemele informatice pentru management”. Astfel, s-a adăugat un nou rol al sistemelor informaționale, constând din furnizarea informațiilor pentru conducerea tactică, sub forma rapoartelor de gestiune și a altor situații predefinite care asigurau managerilor informațiile necesare proceselor decizionale. Aceste sisteme au intrat în scenă la începutul anilor 1960.

La începutul anilor 1970, se încearcă trecerea spre ușurarea procesului decizional, prin preluarea unei părți din efortul organelor de decizie. Și-au făcut astfel apariția ”sistemele suport decizie”.

La mijlocul anilor 1980, deși primele încercări din alte domenii decât cel economic sunt mai timpurii, proliferează un nou tip de sisteme, „sistemele expert” și alte sisteme bazate pe cunoștințe, prin care se trece la prelucrarea cunoștințelor umane. Sistemele expert reprezintă sisteme de inteligență artificială destinate rezolvării unor probleme dificile, de natură practică, la nivelul de performanță al experților umani.

Cam în aceeași perioadă de timp, mijlocul anilor 1980, apar sistemele de automatizare a muncii de birou. Noile sisteme se ocupă cu tratarea comunicației umane, prezența lor fiind simțită în toate tipurile de sisteme informatice.

În literatura de specialitate își face apariția un nou concept dezvoltat puternic începând cu mijlocul anilor 1980, „sistemele informatice pentru nivelul executiv” care vizează conducerea la nivelul ei de vârf și își propun mai mult decât „clasicul” tablou de bord sau arhiuzatele sisteme de raportare. Nici formele moderne de informare mult mai succintă, prin grafice, tabele, scheme nu i-au mulțumit. Veritabilii conducători, buni strategi, de multe ori sunt interesați mai întâi să știe ce fac alții, ce se întâmplă pe piața globală și apoi doresc să știe detalii despre firma lor.

În anii 2000 se remarcă sistemele informatice strategice, rolul acestor sisteme fiind de a oferi un component integral al proceselor de business, de producție și service care ajută organizația pentru a câștiga un avantaj competitiv.

În același timp se remarcă apariția sistemelor informatice globale. Dezvoltarea rapidă a Internetului, intraneturilor, extraneturilor și altor rețele globale interconectate în anii 1990 provoacă schimbări dramatice asupra posibilităților sistemelor informaționale economice pe măsură ce ne îndreptăm spre mileniul următor. Astfel, interconectarea globală și a întreprinderilor revoluționează informatica utilizatorului final, cea organizațională și inter-organizațională, comunicațiile și colaborarea, sprijinind cu succes activitățile și managementul „ întreprinderilor globale”.

În ultimii ani asistăm la una dintre cele mai importante transformări din istorie ale infrastructurii tehnologice a societății. Această schimbare constă de fapt în adăugarea unui substrat în infrastructura tehnologica, substrat care este uzual denumit tehnologia informatiei.

Informatizarea activităților economico-sociale a cunoscut profunde transformări. Printre schimbările și tendințele care au loc în practica dezvoltării sistemelor informatice se enumeră:

Se manifestă o tendință clară spre divizarea costurilor software-ului sistemelor informatice.

Reducerea costurilor sistemelor informatice se datorează, pe de o parte, reducerii costurilor hardware-ului, iar pe de altă parte, reducerii costurilor software-uli. În ceea ce privește componenta software, modul de implementare a sistemelor informatice, cu ani în urmă, era de a programa de unul singur software-ul necesar, neexistând așa de multe produse software pe piață. Fiecare implementare tindea să fie alcătuită din software-ul pentru un anumit scop. Acest mod de lucru era foarte scump pentru că nu se puteau obține reduceri de costuri din generalizarea pe scară largă a sistemului. Costurile de proiectare, realizare, menținere și calitate pentru fiecare componentă trebuiau suportate de un singur utilizator al sistemului.

În prezent se manifestă o tendință clară în dezvoltarea sistemelor informatice bazate tot mai mult pe platformele software de nivel înalt.

O astfel de abordare oferă posibilitatea generalizării și implementării sistemelor informatice în mai multe unități economice, cu efecte imediate de divizare și reducere a costurilor pe unitate de implementere.

Se manifestă, de asemenea, o tendință spre tehnologia sistemelor informatice bazate pe rețele de calculatoare.

Creșterea complexității, varietății aplicațiilor și apariția de noi produse informatice cu un raport preț/performanță din ce în ce mai avantajos au făcut necesară și rentabilă conectarea între ele a calculatoarelor în cadrul unor rețele.

O importanță remarcabilă în dezvoltarea rețelelor a avut-o Internetul (rețea a rețelelor) care a oferit posibilitatea accesului nelimitat la diverse tipuri de informații.

În domeniul organizării datelor se manifestă tendința spre baze de date orientate-obiect.

Structurile clasice de date bazate pe text și valori numerice fie se dovedesc insuficiente, fie complexitatea lor depășește posibilitățile de stocareși prelucare oferite de tehnologiile clasice. Bazele de date clasice sau relaționale oferă prea puțin suport teoretic și practic pentru tipurile neconvenționale de date.

Bazele de date orientate-obiect permit crearea de obiecte complexe din componentele mai simple, fiacare având propriile atribute și propriul comportament.

O altă tendință care se manifestă este către sistemele informatice de tip nou.

Pentru aplicațiile tradiționale pentru care au fost concepute, sistemele relaționale satisfac cerințele acestora.. Descrierea datelor sub formă de tabele corespunde bine tipului de informații manipulate de aceste aplicații. O dată cu scăderea costului calculatoarelor și creșterea puterii lor de calcul au apărut noi aplicații care manipulează cantități mari de date. Printre acestea se număra: sisteme pentru proiectarea asistată a calculatoarelor, sisteme multimedia, sisteme deschise.

Aceste aplicații există deja și reprezintă o piață foarte importantă pentru sistemele de gestiune a bazelor de date SGBD. Majoritatea acestor aplicații nu utilizează însă un SGBD, ci sunt construite cu sisteme dedicate din cauză că un sistem de gestiune a bazelor de date relațional SGBDR nu oferă funcționalitățile necesare. Noile generații de baze de date vor trebui să țină cont nu numai de aplicațiile tradiționale, dar și de noile aplicații. Utilizarea unui SGBD standard în locul unui SGBD dedicat va permite reducerea considerabilă a costului de punere în funcțiune a acestor noi aplicații. Este foarte probabil că alte tipuri noi de aplicații vor apărea. Din această cauză noile generații de SGBD vor trebui să aibă implementat conceptul de extensibilitate.

Sistemele de proiectare asistată de calculator genereză un ansamblu de faze pentru realizarea unui produs. Datele manipulate sunt adesea foarte complexe, descrierea unei componente fiind dependentă de celelalte componente ale aceluiași produs. Datele sunt de cele mai multe ori ierarhizate. Un sistem de proiectare asistată de calculator manipulează legături de componente și subcomponente, deci o ierarhie de compoziție. Performanțele globale ale sistemului sunt de cele mai multe ori influențate de modul cum sunt manipulate ierarhiile.

Proiectarea se face numai într-un proces interactiv. Proiectarea asistată se realizează pe mașini interactive iar rolul interfeței utilizator este de mare importanță în aceste aplicații. În momentul de față aplicațiile conțin de cele mai multe ori peste jumătate din cod pentru gestiunea dialogului cu utilizatorul. Sistemele relaționale nu au fost concepute nici pentru date grafice, nici pentru a suporta interfețe cu utilizatorul foarte laborioase. Ultimele versiuni de SGBDR au făcut totuși progrese importante în acest sens, fie prin componente generatoare specializate (Oracle, Access, Paradox), fie prin generatoare, alături de un limbaj specific puternic și pentru interfața cu utilizatorul (FoxPro, dBase).

Pentru a se putea face o aplicație de proiectare trebuie să se poată modifica nu numai datele din bază, dar chiar și metodele, adică schema. Această situație este foarte diferită de generațiile de până acum de baze de date în care schema este, dacă nu invariabilă, cel puțin relativ stabilă, iar evoluția schemei este în sarcina administratorului bazei de date, care este un expert. Pentru aplicațiile de proiectare, schema trebuie să poată evolua adesea și făra a apela la un expert uman.

O altă consecință a interactivității este că sistemul trebuie să furnizeze un mecanism care să permită definirea și folosirea de alternative de proiectare sau să poată alege din variantele anterioare.

Mai mulți proiectanți trebuie să poată lucra simultan. Această caracteristică a aplicațiilor de proiectare justifică, pe lângă volumul important de date utilizat, folosirea unui SGBD ca suport. Partajarea datelor într-un mod coerent între mai mulți utilizatori este una din facilitățile oricărui SGBD. Natura acestor aplicații face ca partajarea și controlul între diferiți proiectanți să aibă aspecte diferite față de aplicațiile clasice.

Sistemele multimedia au drept caracteristică accea că administrează datele într-un mod netradițional. Exemplele cele mai cunoscute sunt aplicațiile care administrează imagini și sunet pe lângă text și grafică, cum ar fi aplicațiile meteorologice. Acest tip de aplicații se caracterizează printr-un volum mare de date tratate. Imaginile și sunetul sunt date foarte voluminoase care necesită un suport de stocare și prelucrare performant, in acest sens fiind adaptată acestor aplicații tehnologia discurilor optice numerice.

Conceptul de “sisteme deschise” aduce un plus de flexibilitate organizațiilor prin aplicațiile care se dezvoltă pentru ele. Această flexibilitate se realizează prin: paleta largă de diferite tipuri de periferice și platforme ce pot fi interconectate, ușurința de utilizare a instrumentelor de proiectare deschise, posibilitatea interconectării aplicațiilor cu alte aplicații dezvoltate pentru platforme diferite. Problema care se pune în ceea ce privește sistemele deschise este cea a standardelor. Anumite standarde sunt stabilite de comitete naționale și internaționale, altele sunt impuse de proprietari sau vânzători, altele există pur și simplu pntru anumite produse care sunt larg utilizate.

Ca urmare a extinderii sferei de cuprindere a Internetului, se manifestă un interes deosebit pentru o serie de noi aplicații dintre care comerțul electronic ocupă un loc însemnat.Comerțul electronic presupune o metodologie modernă care se adresează folosirii tehnologiei informației ca un potențial esențial al afacerii.

1.2 Metodologii de realizare a sistemelor informatice

Definirea și conținutul metodologiilor

Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acțiune complexă, care îmbină un număr mare de activități eterogene (de analiză, de proiectare, de programare, implementare și exploatare), cu un pronunțat caracter creativ și la care cooperează mai multe unități organizatorice. Obținerea unui sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex într-o succesiune bine stabilită de etape și subetape și utilizarea unor metode și tehnici adecvate.

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind: modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului întreg-părți și a raportului dintre variațiile sistemului și dinamismul său; regulile de formalizare a datelor și a proceselor de prelucrare; instrumentele pentru concepția, realizarea și elaborarea documentației; modalitatea de derulare a proiectului și acțiunile specifice fiecărei etape (ciclul de viață); definirea modului de lucru, rolului analiștilor și proiectanților și a raportului dintre ei; modalitățile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire).

Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfășurare a acestui proces, stabilind: componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activități, operații) și conținutul lor; fluxul parcurgerii, executării componentelor; metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele și standardele utilizate.

Evoluția metodologiilor lor de proiectare și realizare a sistemelor informatice a determinat structurarea acestora în trei generații: metodologii ierarhice, metodologii sistemice și metodologii orientate obiect.

Metode si tehnici utilizate in realizarea sistemelor informatice

La realizarea sistemelor informatice se utilizează metode, tehnici, instrumente și procedee de lucru.

Metodele utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă modul unitar sau maniera comună în care analiștii de sisteme, programatorii și alte categorii de persoane implicate realizează procesul de analiză a sistemului informațional-decizional existent, proiectarea și introducerea sistemului informatic.

Metoda are caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru. Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă felul în care se acționează eficient și rapid în cadrul unei metode, pentru soluționarea diferitelor probleme ce apar în procesul de proiectare.

Instrumentele utilizate în proiectarea sistemelor informatice sunt mijloacele care se utilizează de către echipă pentru realizarea scopului propus. Instrumentele depind de metodele și tehnicile utilizate, precum și de procedurile analizate și proiectate.

Prin procedură sau procedeu se înțelege succesiunea operațiilor necesare parcurgerii unor etape ale acțiunii și aplicării unor tehnici în cadrul metodelor în conformitate cu o rutină de lucru dată..

Principalele metode utilizate pentru realizarea sistemelor informatice sunt:

Metoda descendentă (top-down) – constă într-o analiză și detaliere succesivă pâna la nivelul funcțional elementar, determinând astfelarborele structurii sistemului. Ocerință a aplicării acestei metode este ca sistemul să fie modular. Metoda are ca principal obiectiv realizarea modularizării sistemului de sus în jos. Din acest obiectiv principal rezultă următoarele obiective specifice: crearea posibilităților de realizare în paralel a componentelor sistemului informatic, eliminarea redundanțelor din sistemul informatic.

Metoda de abordare ascendentă (bottom-up) – constă în agregarea modulelor “e jos în sus” punând în evidență legăturile dintre ele până când se ajunge la un singur modul. Acestă metodă este utilă deoarece permite construirea sistemelor informatice ca un tot unitar.

Metoda mixtă – utilizează combinat regulile metodei de abordare acendentă și ale metodei de abordare descendentă.

Metoda SADT(Structured Analysis and Design Technique – utilizează un limbaj formal de descriere a structurii sistemului și un sistem specific de reprezentare grafică. Orientată spre determinarea funcțiunilor agregate și elementare de prelucrare și a relațiilor dintre acestea, metoda permite o structură funcțională a sistemului.

Metoda LCS/LCP (Logical Construction of Programs) – are la bază un ansamblu de principii de structurare a modulelor în funcție de structura datelor de ieșire. Ea permite specificarea condiției de executare și a numărului de efectuări ale procedurilor care sunt structurate până la nivelul elementar.

Metoda Jackson – are la bază principiul definirii și structurării sistemului/programelor în funcție de structura datelor.

Metoda Yourdon/Constantine sau proiectarea structurată – folosește diagrama fluxului datelor pentru analiză urmată de descompunerea funcțională specifică urmărind obținerea unor module stabile cu intercorelare minimă cu alte module.

Metoda Myers sau proiectarea compusă – are ca obiectiv minimizarea relațiilor intramodulare permițând o structurare a sistemului/programelor în funcție de fluxul datelor.

Principalele tehnici folosite la realizarea sistemelor informatice sunt:

Tehnica concordanței intrări-ieșiri – are la bază structurarea sistemului informatic pornind de la definirea informațiilor necesare fundamentării deciziilor pe diferite niveluri ierarhice. Analizând atribuțiile și competențele fiecărui nivel ierarhic, se stabilește necesarul și structura informațiilor de ieșire care vor sta la baza proiectării intrărilor și ieșirilor.

Tehnica LDS/ADRS (Limbaj de Descriere a Sistemului/Analizator de Definire a Sistemului) – constituie o tehnică de descriere și definire automată a sistemului informatic cu ajutorul calculatorului. Această tehnică este cunoscută și ca ”proiectare asistată de calculator” și are la bază un model de sistem informatic conceput ca un ansamblu de obiecte, relații între aceste obiecte și proprietățile acestora. Dispune de un limbaj de definire a sistemului utilizat atât pentru descrierea sistemului informațional existent, cât și pentru proiectarea noului sistem și de un pachet de programe care face analiza lexicală și sintactică a modelului proiectat și asigură realizarea practică a acestuia, furnizând documentația completă asupra sistemului.

Tehnica HIPO (Hierarchycal Input-Process-Output) – este subordonată metodei de abordare descendentă, urmărind structura pe module a sistemului, însă această structurare urmărește ca la nivelul fiecărui modul să se pună în evidență fluxul “intrări-prelucrări-ieșiri”.

Tehnica observării și a participării directe – se aplică în faza de analiză a siistemului informațional și constă în observarea directă a activităților în sistemul informațional, studierea documentelor și participarea efectivă la executarea diferitelor lucrări complexe împreună cu personalul din compartimentele analizate.

Tehnica interviului – constă în audierea sistemului informațional pe baza dialogului direct între membrii din compartimentele analizate. Se pun în evidență aspectele pozitive și negative ale sistemului, se face o evaluare critică a acestuia și se motivează oportunitatea sistemului informatic.

Tehnica chestionarului – presupune existența unei liste de întrebăriadresate personalului din compartimentele implicate în analiză.

Tehnica analizei-diagnostic – constă în analiza sistemului informațional de către un colectiv de lucru pentru depistarea anomaliilor manifestate în organizarea și funcționarea sistemului și stabilirea direcțiilor de perfecționare, a structurilor organizatorice și de abordare informatică a sistemului informațional în vederea prevenirii factorilor perturbatori.

Tehnica tabelelor de decizie – are la bază logica matematică. Pleacă de la ideea că orice operație sau ansamblu de operații în activitatea de proiectare și realizare a sistemelor informatice se pot transpune într-o formă tabelară care conține: criterii de luare a deciziilor, intrările acestor criterii, deciziile, intrările deciziilor.

Metode și tehnici de reprezentare în diagrame – sunt utilizate pentru descrierea operațiilor și fluxurilor activităților în cadrul fiecărei etape de proiectare.

Tehnici de organiare a datelor în fișiere

Tehnici de organizare a datelor în baze de date

Tehnici de corecție și control automat al datelor

Metode și tehnici de implementare

Metode și tehnici de planificare a execuției (proiectului)

Etapele de realizare ale sistemelor informatice

Definit ca un ansamblu de acțiuni întreprinse de analiști, proiectanți, utilizatori și beneficiari, în vederea transpunerii cerințelor inițiale într-un obiectiv final, proiectul de realizare a SI necesită abordarea într-un cadru structural și formalizat care descrie derularea acțiunilor, limbajul de formalizare și rolul specialiștilor făcând posibilă participarea tuturor partenerilor la elaborarea obiectivului final, prin intermediul unui limbaj comun și a unor reguli de funcționare a structurilor de lucru, precum și limitarea riscurilor (financiare, de termen, de calitate).

Din punct de vedere metodologic, sistemele informatice au un ciclu de viață propriu, care începe cu decizia de realizare a sistemului informatic, cuprinde faza de elaborare, faza de utilizare și perfecționare și se încheie cu decizia de abandonare a sa în forma existentă urmată de înlocuirea lui cu un nou sistem.

Acestui ciclu de viață, îi corespund etape specifice stărilor succesive prin care trec sistemele informatice, etape concretizate în activități distincte. La aceste activități cooperează mai multe unități organizatorice (ateliere de analiză-proiectare, atelier de programare, atelier de exploatare, compartimente funcționale ale unității beneficiare).

În cadrul fiecărei etape, se întocmesc documentații pentru realizarea comunicării dintre colective, în care se folosesc simboluri, reprezentări grafice, formulare standardizate. Etapele pentru realizarea sistemelor informatice sunt: studiul și analiza sistemului existent; conceperea sistemului informatic; proiectarea de detaliu; elaborarea programelor; implementarea sistemului; exploatarea; întreținerea și dezvoltarea sistemului informatic.

Studiul și analiza sistemului existent are ca scop delimitarea ariei de aplicabilitate a sistemului și formularea cerințelor și a restricțiilor globale de realizare.

În această etapă, se face un studiu al sistemului informatic existent, se apreciază măsura în care sistemul mai este capabil să răspundă cerințelor conducerii științifice a organizației, se apreciază oportunitatea realizării unui nou sistem informatic și se formulează principalele cerințe și restricții în acest sens.

Echipei de analiză, îi revine de regulă, realizarea acestei etape, care se concretizează într-o documentație intitulată “Studiul sistemului existent”.

Conceperea sistemului informatic, constă în definirea modelului de ansamblu al sistemului informatic ținând seama de cerințele și restricțiile stabilite în etapa anterioară și planificarea realizării eșalonate a acestuia, pe componente. “Proiectul de ansamblu al sistemului informatic” cumulează rezultatele activității din cadrul acestei etape și el va sta la baza proiectării în detaliu.

Proiectarea în detaliu a sistemului informatic (cunoscută și sub denumirea de proiectare logică de detaliu a sistemului), are ca obiectiv elaborarea de detaliu a sistemului informatic, stabilirea soluțiilor tehnice de realizare pe părți componente și la nivel de sistem unitar. În această etapă se au în vedere, pe de o parte, cerințele și restricțiile stabilite în proiectul de ansamblu, iar pe de altă parte, cerințele și posibilitățile echipamentelor de calcul, ca parte principală a resurselor materiale.

Modelul de detaliu cuprinde prezentarea amănunțită a intrărilor, procedurilor și ieșirilor sistemului, precum și stabilirea riguroasă a regulilor de gestiune și prelucrare a datelor în cadrul sistemului. “Proiectul logic și tehnic de detaliu” materializează într-o documentație rezultatele acestei etape de proiectare și va sta la baza următoarelor etape de realizare a sistemului informatic. Există situații când, pentru anumite sisteme de mai mică complexitate, proiectarea de ansamblu și proiectarea de detaliu se reunesc într-o singură etapă.

Elaborarea programelor are la bază proiectul logic și tehnic de detaliu și are ca obiectiv conceperea și testarea programelor. Aceasta, se realizează utilizând tehnicile și limbajele de programare adecvate echipamentului de calcul folosit, care răspunde specificului lucrărilor abordate, fapt reflectat în structura logică a sistemului informatic proiectat. Etapa de elaborare a programelor, trebuie să se încheie cu testarea pe module și integrarea acestora în ansamblul sistemului, precum și cu finalizarea unei documentații de realizare

Metodologia SSADM – Structured System Analysis and Design Methodology a evoluat în timp devenind cea mai larg folosită metodologie de realizare a sistemelor informatice. Metodologia SSADM este orientată pe structura datelor și pune în evidență două tipuri de modele: modelul logic și modelul fizic al sistemului, separând astfel proiectarea logică de proiectarea fizică. Această metodologie se bazează pe specificarea clară a cerințelor și a unor reguli detaliate pentru proiectarea celor două modele și face apel la reprezentarea fluxurilor de date și prelucrărilor cu ajutorul diagramelor. Metodologia SSADM conține cinci module: studiu de fezabilitate, analiza cerințelor, specificarea cerințelor, specificarea logică a sistemului și proiectarea fizică. Fiecare etapă este împărțită într-un număr de pași care definesc intrările, ieșirile și sarcinile ce trebuie realizate. Modulele, etapele și pașii sunt definiți astfel încât pot fi utilizate separat într-un proiect de realizare a unui sistem informatic.

Modulul 0, denumit “studiu de fezabilitate”, cuprinde o singură etapă cu același nume. În cadrul modulului se determină posibilitatea realizării proiectului cu încadrarea în timp și în buget.ste un modul opțional, de multe ori fiind înlocuit cu un studiu de planificare a realizării sistemului informațional.

În modulul 1, care poartă denumirea “analiza cerințelor” se identifică ce face și ce ar trebui să facă sistemul. Presupune analiza sistemului existent și determinarea direcțiilor de perfecționare. Beneficiarii sunt parte activă în această fază, deoarece sunt persoanele care cunosc cel mai bine funcționarea actuală a sistemului și deficiențele sale. Sistemul existent este investigat numai pentru a facilita realizarea noului sistem. Acest modul conține două etape: etapa I, “investigarea”, și etapa a II-a, “opțiunile sistemului informatic”.

Investigarea sistemului existent este realizată pentru ca analistul să înțeleagă modul de funcționare a sistemului, cu identificarea exactă a granițelor sistemului. Vechiul sistem este, de obicei, cel mai bun punct de plecare în realizarea noului sistem, deoarece structura de bază a datelor sistemului nu se schimbă foarte mult în timp.

La început se realizează un studiu complex privind activitățile, fluxurile informaționale existente, volumul informațiilor prelucrate și aria de cuprindere a sistemului informațional.

Pe baza acestui studiu se elaborează diagramele de flux al datelor pentru sistemul existent. Se întocmește o listă a documentelor fizice implicate. Se trasează o diagramă a fluxurilor de documente, cu verificarea completitudinii.

Urmează elaborarea primului nivel al diagramei de flux a datelor prin enumerarea proceselor care vor fi realizate pentru fiecare document și includerea acestora în diagramă. Următoarele niveluri ale diagramei de flux a datelor se realizează prin detalierea proceselor.

Pe baza studiului realizat se face analiza sistemului informațional pentru a fundamenta direcțiile de perfecționare și modernizare ale sistemului curent și înlocuirea lui cu un sistem informatic care să satisfacă toate cerințele informaționale ale unității economice.

Rezultatul etapei este dat de reprezentarea logică a sistemului existent, cu identificarea funcțiilor ce vor fi preluate în noul sistem.

În cadrul celei de a II-a etape, “opțiunile sistemului economic”, se identifică variantele de organizare a noului sistem, pentru ca acesta să îndeplinească toate cerințele beneficiarului. Beneficiarii decid care dintre opțiuni este convenabilă din punct de vedere al mai multor criterii (timp, resurse materiale, umane și financiare implicate).

Rezultatul etapei îl constituie opțiunea sistemului economic cea mai avantajoasă.

Modulul 2, “specificarea cerințelor”, include etapa a III-a, “definirea cerințelor”.

Această etapă implică detalierea cerințelor deja formulate pentru opțiunea aleasă în cadrul etapei anterioare. Se realizează în mai mulți pași. Inițial se înlătură deficiențele din sistemul existent, apoi se construiește un model al sistemului prin modificarea diagramei de flux a datelor logice și a structurii logice a datelor. Urmează construirea unui catalog al funcțiilor și descrierea entităților.

Trebuie menționat faptul că analiza nu este întotdeauna ghidată de modul de organizare a sistemului existent. Noul sistem poate fi o îmbunătățire a sistemului existent, prin adăugarea unor funcționalități sau modificarea unor activități, dar poate fi și o abordare nouă.

Etapa are ca rezultat catalogul cerințelor și noul model al sistemului, reprezentat prin diagrama de flux a datelor modificate și evoluția în timp a entităților identificate în noul sistem (sistem dinamic).

Moduldul 3, “specificarea sistemului logic”, include două etape, care de cele mai multe ori sunt realizate simultan: etapa a IV-a, “opțiunile tehnice ale sistemului”, și “etapa a V-a, proiectarea logică”.

Având toate datele necesare, furnizate de etapele anterioare, în cea de a IV-a etapă se pot modifica și detalia opțiunile tehnice de realizare a sistemului informatic. Se vor identifica detaliile tehnice, precum și modul de funcționare a sistemului în cazul alegerii fiecăreia dintre opțiuni.

Se realizează o analiză cost-beneficiu care duce la alegerea uneia dintre opțiuni.

Rezultatul etapei este opțiunea tehnică selectată, detaliată. informațiile vor include detalii tehnice referitoare la hardware și software, modul de lucru al sistemului, costurile implicate, trăsăturile semnificative ale etapei de proiectare. Se vor prezenta, de asemenea, informații privind posibilitatea de perfecționare, întreținere și dezvoltare a sistemului.

În cadrul etapei a V-a se va realiza o proiectare logică de detaliu a noului sistem, pentru a se evidenția funcționarea acestuia. Se elaborează un model logic detaliat, ce conține în principal proiectarea datelor și proiectarea procedurilor.

Proiectarea datelor se face utilizând tehnica normalizării entităților bazei informaționnale. Proiectarea procedurilor se face elaborând mai multe schițe detaliate ale proceselor. Proiectarea datelor și a procedurilor se realizează în paralel.

Rezultatul etapei îl reprezintă proiectarea logică de detaliu a noului sistem.

Modulul 4, “proiecatrea fizică”, include ultima etapă, a VI-a, “proiectarea fizică”.

În etapa a VI-a, proiectul logic de detaliu este convertit într-un proiect tehnic, pentru a realiza compatibilitatea cu echipamentele și software-ul selectat. Include specificații în legătură cu fișierele, baza de date, programele integrate, funcțiile și procedurile utilizate.

Proiectarea fizică presupune realizarea modelului fizic al datelor și al proceselor, precum și elaborarea programelor.

La sfârșitul etapei se redactează programul de dezvoltare și planurile de testare ale sistemului realizat, se specifică instrucțiunile se operare, procedurile manuale și se realizează

specificațiile detaliate ale produsului program.

Fluxul parcurgerii etapelor de realizare a sistemelor informatice

Dacă etapizarea procesului de realizare a sistemelor informatice este în general stabilizată, în ceea ce privește fluxul parcurgerii etapelor se manifestă o mare varietate de orientări și modele, diversitate generată de varietatea sistemelor informatice și a realizatorilor. Dintre modelele existente putem enumera: modelul liniar (în cascadă), modelul cu prototip, modelul cu extensii, modelul ierarhic, modele mixte.

Modelul liniar (în cascadă) este un model teoretic care presupune parcurgerea secvențială a etapelor, cu eventuale reveniri la etapa precedentă. Este aplicată unor sisteme informatice de mică complexitate. În realitate, parcurgerea etapelor este un proces iterativ, desfășurat adesea în paralel la mai multe activități.

Modelul cu prototip se aplică atunci când se ia decizia elaborării complete și la costuri scăzute a unei versiuni inițiale, simplificate, cu caracter de prototip, pe baza căreia se stabilesc noi specificații de definire a sistemului informatic și se desfășoară activitatea de realizare a unei noi versiuni a sistemului informatic. Elaborarea noii versiuni presupune parcurgerea integrală sau parțială a etapelor, ându-se numai anumite părți din prototip.

Modelul cu extensii se utilizează atunci când sistemele informatice se pot realiza și pune în funcțiune parțial pe aplicații, module. Realizarea lor se face, deci, în maniera extensibilă, astfel încât o primă versiune să includă componentele de bază, celelalte urmând să fie realizate și integrate prin extensii succesive sau simultane. De obicei extensiile se ramifică din etapa de elaborare a sistemului informatic.

Modelul documentării anticipate presupune întocmirea în avans a documentației, prin parcurgerea etapelor de proiectare, ceea ce permite analiza critică a documentației, urmată de reformularea unor probleme și aspecte, înainte de realizarea sistemului.

Modelul ierarhic (recursiv) se caracterizează prin distribuirea/structurarea ierarhică coerentă a activităților fiecărei etape, conținutul acestora diferind conform specificului nivelelor.

Modele mixte sunt combinații ale modelelor anterioare de parcurgere a etapelor, adaptate condițiilor concrete de realizare a sistemelor informatice.

Modelarea sistemică a proiectelor informatice

Metodologiile sistemice de realizare a sistemelor informatice se bazează pe aplicarea teoriei sistemelor în analiza întreprinderii, sistemul informatic fiind astfel abordat sub două aspecte, datele și prelucrările, care sunt studiate și modelate independent și reunite cât mai târziu cu putință. Metodologiile sistemice acordă prioritate datelor față de prelucrări și respectă cele trei nivele de abstractizare introduse de raportul ANSI/SPARC: conceptual, logic și fizic.

Metodologiile sistemice permit vizualizarea și înțelegerea organizării datelor care sunt prioritare față de prelucrări. Aceste metode se compun din abstractizări care prezintă lumea reală ca pe o colecție de entități și de legături, stabilite între acestea. Majoritatea permite definirea de restricții descriind aspectele statice, dinamice sau chiar temporare ale entităților. În această calitate ele constituie formalisme lizibile în cadrul specificațiilor de nevoi.

Metodologiile sistemice cuprind de o manieră globală sistemul informațional și reprezintă a doua generație a metodelor de proiectare. În cadrul lor se disting patru nivele de abstractizare: nivelul conceptual, nivelul organizațional, nivelul logic și nivelul fizic.

Nivelul conceptual specifică opțiunile de gestiune, formulând întrebarea “Ce se face?”.

Nivelul organizațional exprimă alegerile întreprinderii legate de resurse umane și materiale. Se integrează la acest nivel noțiunile de timp, loc de actori și se pun următoarele întrebări: “Cine?”, “Unde?”, “Când?” și “Cum?”.

Nivelul logic permite alegerea mijloacelor și a resurselor informatice făcând abstracție de caracteristicile lor tehnice precizate.

Nivelul fizic este reprezentat prin alegerile tehnice urmărind specificitatea lor. La fiecare nivel de abstractizare sistemul de informare este reprezentat prin trei modele: datele, prelucrările, comunicările.

Fig.2 Nivele de abstractizare și modelare

MCD – Modelul Conceptual al Datelor MCP – Modelul Conceptual al Prelucrărilor

MLD – Modelul Logic al Datelor MOP – Modelul Organizațional al Prelucrărilor

MFD – Modelul Fizic al Datelor MOpP – Modelul Operațional al Prelucrărilor

Avantajele metodelor sistemice apar din promovarea tehnologiei bazelor de date. Dezavantajele sunt datorate deficiențelor care pot apărea în modelarea prelucrărilor și a discordanțelor posibile între modelele datelor și prelucrărilor.

Modelarea orientată obiect a sistemelor informatice

Metodologia orientată obiect este caracterizată prin atenția deosebită acordată concomitent structurii datelor și structurii funcționale. Această viziune permite construirea unei baze stabile în procesul de dezvoltare a modelului și utilizarea conceptului obiect, unitar de-a lungul întregului ciclu de viață. Toate celelalte concepte: funcții, asocieri, evenimente gravitează în jurul obiectelor, astfel încât nu este necesară trecerea la alte notații sau interpretări de semantică în diferite etape de dezvoltare. Metoda orientată obiect se caracterizează prin definirea a trei modele: modelul obiectelor, modelul dinamic și modelul funcțional.

Modelul obiectelor are rolul de a descrie obiectele care intervin în problema de rezolvat și relațiile dintre ele. Modelul obiectual reprezintă descriereastructurii statice a obiectelor, claselor de obiecte, a operațiilor și atributelor, precum și a legăturilor și a relațiilor dintre ele.

Modelul dinamic are rolul de a descrie stările pe care le poate avea un obiect și evenimentele la trecerea dintr-o structură în alta. Modelul dinamic descrie interacțiunea dintre obiecte și este focalizat pe aspecte ce se schimbă în timp, deoarece orice obiect are un ciclu de viață cu un punct de pornire și unul de sfârșit. Modelul dinamic descrie acest ciclu de viață, ce se întâmplă de-a lungul său și cum este influențat obiectul.

Modelul funcțional are rolul de a descrie prelucrările și fluxurile de date. Modelul funcțional prezintă transformările valorilor datelor precizând sursa și destinația lor.

Avantajele oferite de metodologia orientată obiect sunt valorificate pe deplin în proiectarea și realizarea de sisteme informatice care trebuie să răspundă unor noi cerințe și anume: reprezentarea complexă a realității (firmă, clienți, produse, servicii, etc.); informația gestionată în cadrul unui sistem informatic are tendința de creștere în complexitate, iar manipularea ei trebuie să fie într-o formă ușor de perceput de către utilizatorul final; sistemele informatice realizate trebuie să fie flexibile în raport cu modificarea structurilor de date și trebuie să evolueze natural în timp, urmând astfel evoluția organismului economic, bancar, financiar pe care îl deservește; sistemele informatice evoluează spre abordări multimedia care combină text cu foi de calcul, grafice, animație și voce.

Majoritatea metodologiilor orientate obiect utilizează reguli sau operații semantice: generalizarea/specializarea, agregarea/descompunerea, combinate cu moștenirea și încapsularea.

=== cap1-last1 ===

Stadiul cunoașterii în domeniu. Sinteza din literatura de specialitate

1.1 Sisteme informatice economice

1.1.1 Concepte generale

Conceptul de sistem informatic este folosit frecvent în limbajul curent datorită extinderii utilizării sistemelor de calcul în derularea activităților organizațiilor economico-sociale. Deoarece managerul modern trebuie sa ia decizii având la dispoziție un volum complex de informații, sistemul informatic este folosit tot mai des pentru stocarea, prelucrarea si generarea informațiilor necesare în fundamentarea deciziilor. complex de informaece managerul modern trebuie sa ia decizii 0000000000000000000000000000000000000000000000000000000

Desfășurarea oricărei activități economice, financiare sau bancare nu se poate imagina fără utilizarea unui puternic suport informațional care să asigure avantajul concurențial în raport cu ceilalți competitori de pe piață.

Sistemul informațional este un ansamblu de principii, concepte si tehnici folosite pentru culegerea, înregistrarea și transmiterea datelor în vedera prelucrării, pentru a obține informații care stau la baza luării deciziilor. Un sistem informațional se definește prin trei ipostaze: un conținut formal automatizabil, un conținut neformal viu, dinamic și un conținut orientat către proiectul unui decident. Prin intermediul sistemului informațional se realizează comunicarea între diferite sisteme, subsisteme și în cadrul acestora.

J.L.Le Moigne vede sistemul informațional ca un sistem al organizației legat de sistemul operand (de execuție) și sistemul de pilotaj (de decizie).

Intrări (I) Ieșiri (E)

Fig.1 Sistemul informațional

În viziunea lui J. Meles, sistemul informațional reprezintă un ansamblu interconectat a tot ce duce la informarea membrilor unei organizații: viziunea globala sistemica, informația destinată personalului unui agent economic, rețeaua complexă de informații vii, dinamice care interesează indivizii unei întreprinderi.

În opinia lui J.C. Emery, sistemul informațional include componente ce execută funcții bine stabilite : recunoașterea, stocajul, compararea si distribuirea informației.

Sistemul informațional se referă la totalitatea procedurilor organizate, încât să permită furnizarea de informații necesare luării deciziilor și/sau controlului organizației. (H.C. Lucas)

În măsura în care activitățile din cadrul sistemului informațional sunt realizate cu ajutorul echipamentelor electronice de culegere, transmitere, stocare si prelucrare automată a datelor, avem de-a face cu automatizarea sistemului informațional si, implicit,cu apariția conceptului de sistem informatic.

1.1.2 Componentele sistemului informatic

Componentele unui sistem informatic sunt: baza tehnică, sistemul de programe, baza informațională, baza științifico-metodologică, factorul uman și cadrul organizatoric.

Baza tehnică a sistemului informatic este formată din totalitatea mijloacelor tehnice de culegere, transmitere, stocare și prelucrare automată a datelor.

Sistemul de programe cuprinde totalitatea programelor pentru funcționarea sistemului informatic în concordanță cu funcțiile și obiectivele ce i-au fost stabilite, avându-se în vedere atât programele de bază (software-ul de bază), cât și programele aplicative (software-ul aplicativ).

Baza informațională cuprinde datele supuse prelucrării, fluxurile informaționale, sistemele și nomenclatoarele de coduri.

Baza științifico-metodologică este constituită din algoritmi, formule, modele matematice ale proceselor și fenomenelor economice, metodologii, metode și tehnici de realizare a sistemelor informatice.

Resursele umane reprezintă personalul de specialitate necesar funcționării sistemului informatic care include informaticieni, analiști, programatori, ingineri de sistem operatori, etc.

Cadrul organizatoric este cel specificat în regulamentul de organizare și funcționare al unității în care funcționează sistemul informatic.

1.1.3 Obiectivele sistemului informatic

În funcție de sfera de cuprindere, obiectivele sistemelor informatice pot fi principale (generale) și secundare (derivate).

Obiectivul fiecărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al organizației economice sau celor derivate din aceasta. În acet context, obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl constituie asigurarea selectivă și în timp util a tuturor nivelurilor de management cu informații necesare și reale pentru fundamentarea și elaborarea operativă a deciziilor cu privire la desfășurarea cât mai eficientă a întregii activități din organizația economică.

Pe lângă acest obiectiv principal ce poartă amprenta întregii activități din organizația economică, în scopul cunoașterii mai îndeaproape a activității economice respective și desfășurării acesteia în cele mai bune condiții, sistemul informatic mai are și alte obiective secundare sau derivate. Aceste subobiective trebuie să fie compatibile între ele și cu obiectivul general, adică realizarea unuia să influențeze realizarea celorlalte și toate să concure la realizarea obiectivului general.

Din punct de vedere al domeniului de activități asupra cărora se răsfrâng efectele utilizării calculatorelor electronice, obiectivele pot fi clasificate astfel:

a. Obiective ce afectează activitățile de bază din cadrul organizației economice: creșterea gradului de încărcare a capacităților de producție existente și reducerea duratei ciclului de fabricație; creșterea volumului producției; reducerea consumurilor specifice de materii prime și materiale; creșterea productivității muncii; creșterea profitului și a rentabilității; reducerea personalului administrativ.

b. Obiective ce afectează funcționarea sistemului informațional: creșterea vitezei de răspuns a sistemului la solicitările beneficiarilor; creșterea exactității și preciziei în procesul de prelucrare a datelor și informare a conducerii; reducerea costului informației; raționalizarea fluxurilor informaționale; raționalizarea circuitelor informaționale; sporirea completitudinii situațiilor de informare-raportare.

Din punct de vedere al posibilităților de cuantificare a efectelor acestora, obiectivele pot fi clasificate astfel:

a. Obiective cuantificabile: accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante; reducerea cheltuielilor de transport; reducerea cheltuielilor indirecte; creșterea volumului producției; raționalizarea formularisticii de evidență.

b. Obiective necuantificabile: sporirea calității produselor finite sau serviciilor prestate; creșterea prestigiului unității; creșterea calității informațiilor.

1.1.4 Clasificarea sistemelor informatice

În funcție de domeniul de utilizare, sistemele informatice se clasifică astfel: sisteme informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale; sisteme informatice pentru conducerea proceselor tehnologice; sisteme informatice pentru cercetare științifică și proiectare tehnologică; sisteme informatice pentru activități speciale.

Sistemele informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale au drept caracteristică faptul că datele de intrare, de regulă sunt furnizate prin documente întocmite de om iar datele de ieșire sunt furnizate de către sistem sub formă de documente (liste, rapoarte, etc.).

Spre deosebire de sistemele informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale, sistemele informatice pentru conducerea proceselor tehnologice se caracterizeaza prin aceea că datele de intrare sunt asigurate prin intermediul unor dispozitive automate care transmit sub formă de semnale (impulsuri electronice) informații despre diverși parametri ai procesului tehnologic, iar datele de ieșire se transmit, de asemenea, sub formă de semnale unor organe de execuție, regulatoare, care modifică automat parametrii procesului tehnologic.

Sistemele informatice pentru activitatea de cercetare științifică și proiectare asigură automatizarea calculelor tehnico-inginerești, proiectarea asistată de calculator și alte facilități nnecesare specialiștilor în domeniile respective.

Sistemele informatice speciale sunt destinate unor domenii specifice de activitate, ca, spre exemplu: medicină, informare și documentare tehnico-științifică.

Un alt criteriu de clasificare al sistemelor informatice economice este în funcție de nivelul ierarhic ocupat de sistemul economic în structura organizatorică a organizației: sisteme informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economice; sisteme informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economico-sociale cu structură de grup; sisteme informatice teritoriale; sisteme informatice pentru conducerea ramurilor, subramurilor și activităților la nivelul economiei naționale; Sisteme informatice funcționale generale.

Sistemele informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economice pot fi descompuse în subsisteme informatice economice asociate funcțiunilor organizațiilor economice sau chiar unor activități.

Sistemele informatice teritoriale sunt constituite la nivelul unităților administrativ-teritoriale și servesc la fundammentarea deciziilor adoptate de către organele locale de conducere.

Sistemele informatice pentru conducerea ramurilor, subramurilor și activităților la nivelul economiei naționale vor trebui să realizeze elaborarea de variante a proiectului de plan în profil de ramură, încărcarea optimă a capacităților de producție, folosirea intensivă a mașinilor, utilajelor și instalațiilor, urmărirea și controlul realizării sarcinilor de plan și a celor privind calitatea producției, perfecționarea produselor și tehnologiilor , înnoirea producției și asigurarea de noi produse, utilizarea superioară a potențialului material și uman din ramura respectivă.

Sistemele informatice funcționale generale au ca atribut principal faptul că intersectează toate ramurile și activitățile ce au loc în spațiul economiei naționale, furnizând informațiile necesare coordonării și sincronizării lor în procesul reproducției din cadrul economiei de piață.

În funcție de aportul în actul decizional, sistemele informatice se clasifică astfel: sisteme informatice; sisteme suport decizie; sisteme expert.

Tehnologia de realizare se păstrează în mare parte pentru toate cele trei tipuri de sisteme. Pe de o parte, sistemele suport decizie și sistemele expert au preluat în metodologia lor de realizare majoritatea activităților din metodologia de realizare a sistemelor informatice.

Toate aceste sisteme folosesc abordarea sistemică în rezolvarea problemelor. Modul de rezolvare al problemelor păstrează direcții comune care caracterizează sistemul de prelucrare și evaluare a informației. Acest lucru se accentuează în sistemele informatice prin abordarea orientată pe obiect.

Cele trei sisteme, deși au arhitecturi diferite, păstrează și elemente comune. Toate au colecții de date care sunt fișiere sau baze de date în sistemele informatice, baze de cunoștințe în sistemele suport decizie (baza de date și baza de modele) și în sistemele expert (baza de cunoștințe și modele). În plus față de sistemele informatice, sistemele suport decizie conțin o bază de module care este de fapt o bibliotecă de module permanente sau de uz temporar. În loc de colecțiile de date din sistemele informatice, sistemele expert conțin o bază de cunoștințe în care se descriu obiectele din lumea reală. Ea conține fapte(axiome) și reguli.

De asemenea, toate sistemele conțin interfețe cu utilizatorul care tind să devină tot mai prietenoase, ușor de folosit și interactive și toate trei ajută decidentul în activitatea sa fundamentându-i decizia.

Problemele rezolvate cu cele trei tipuri de sisteme sunt de natură diferită, deși au și elemente comune. Dacă într-o problemă criteriile sunt predominant cantitative iar caracteristicile problemei se formulează cantitativ, modelarea se face algoritmic și va rezulta un sistem informatic. Dacă există însă formulări mai puțin cantitative, se tinde spre sisteme suport decizie sau sisteme expert, care însă nu exclud folosirea algoritmilor. Pentru problemele complexe în condiții de incertitudine, se pornește conceptual, dar și practic, de la baze de date clasice spre baze de cunoștințe.

Din analiza de mai sus rezultă evoluția în anumite condiții a sistemelor informatice spre sisteme suport decizie. La sistemele expert, evoluții a sistemelor informatice spre sisteme suport decizie. La sistemele expert, evoluția se constată în ceea ce privește conceptele, metodologia de realizare, soluțiile software de implementare. Pe de altă parte, din punct de vedere al organizării datelor, se constată evoluția bazelor de date relaționale spre cele orientate-obiect și spre bazele de cunoștințe. Simplificarea modelului și îmbunătățirea lui a condus spre modelul orientat-obiect.

Din punct de vedere al organizării datelor, sistemele informatice se clasifică în: sisteme informatice care au colecțiile de date organizate în fișiere; sisteme informatice care au colecții de date organizate în bază de date; sisteme informatice mixte.

La sistemele informatice care au colecțiile de date organizate în fișiere, fișierele pot fi cu organizare clasică (secvențiale, indexat-secvențiale, relative) sau cu organizare specială (înlănțuite, inverse). Acest tip de sisteme informatice sunt tot mai rare astăzi și ele mai pot fi accepate doar pentru sistemele mici.

Pentru sistemele informatice care au colecții de date organizate în bază de date de sisteme se folosește un model de date care poate fi arborescent, rețea, relațional sau orientat-obiect și un sistem de gestiune a bezelor de date adecvat. Cel mai utilizat model este cel relațional cu tendință de evoluție spre orientat-obiect. Majoritatea sistemelor informatice sunt de acest tip datorită avantajelor oferite de bazele de date în crearea și manipularea colecțiilor de date.

Sistemele informatice mixte au colecții de date organizate în bază de date, dar și în fișiere.

1.1.5 Evoluția și tendințele sistemelor informatice

Este unanim acceptată ideea că informatica este unul dintre domeniile cu cele mai multe schimbări înregistrate în ultimul timp.

Formele de existență a sistemelor informatice, în ordinea apariției lor, se prezintă astfel: pentru faza embrionară a activităților informatizate, la nivel operativ sau funcțional, sau de execuție au apărut „sistemele de prelucrare a tranzacțiilor”, îndeosebi în domeniul contabilității, întrucât, după cum se știe, utilizează un imens volum de date și are un sistem propriu perfect de verificare a corectitudinii rezultatelor obținute. Ulterior, sfera acestor sisteme s-a extins și asupra marketingului, personalului, fabricației, etc. Ele și-au făcut apariția pe la mijlocul anilor 1950, având ca obiectiv principal colectarea datelor din domeniile specificate.

Odată culese, datele au început a fi valorificate în mai multe moduri, unul dintre acestea constituindu-l onorarea cererii de informații a managerilor în calitate de utilizatori finali, făcându-și apariția „sistemele informatice pentru management”. Astfel, s-a adăugat un nou rol al sistemelor informaționale, constând din furnizarea informațiilor pentru conducerea tactică, sub forma rapoartelor de gestiune și a altor situații predefinite care asigurau managerilor informațiile necesare proceselor decizionale. Aceste sisteme au intrat în scenă la începutul anilor 1960.

La începutul anilor 1970, se încearcă trecerea spre ușurarea procesului decizional, prin preluarea unei părți din efortul organelor de decizie. Și-au făcut astfel apariția ”sistemele suport decizie”.

La mijlocul anilor 1980, deși primele încercări din alte domenii decât cel economic sunt mai timpurii, proliferează un nou tip de sisteme, „sistemele expert” și alte sisteme bazate pe cunoștințe, prin care se trece la prelucrarea cunoștințelor umane. Sistemele expert reprezintă sisteme de inteligență artificială destinate rezolvării unor probleme dificile, de natură practică, la nivelul de performanță al experților umani.

Cam în aceeași perioadă de timp, mijlocul anilor 1980, apar sistemele de automatizare a muncii de birou. Noile sisteme se ocupă cu tratarea comunicației umane, prezența lor fiind simțită în toate tipurile de sisteme informatice.

În literatura de specialitate își face apariția un nou concept dezvoltat puternic începând cu mijlocul anilor 1980, „sistemele informatice pentru nivelul executiv” care vizează conducerea la nivelul ei de vârf și își propun mai mult decât „clasicul” tablou de bord sau arhiuzatele sisteme de raportare. Nici formele moderne de informare mult mai succintă, prin grafice, tabele, scheme nu i-au mulțumit. Veritabilii conducători, buni strategi, de multe ori sunt interesați mai întâi să știe ce fac alții, ce se întâmplă pe piața globală și apoi doresc să știe detalii despre firma lor.

În anii 2000 se remarcă sistemele informatice strategice, rolul acestor sisteme fiind de a oferi un component integral al proceselor de business, de producție și service care ajută organizația pentru a câștiga un avantaj competitiv.

În același timp se remarcă apariția sistemelor informatice globale. Dezvoltarea rapidă a Internetului, intraneturilor, extraneturilor și altor rețele globale interconectate în anii 1990 provoacă schimbări dramatice asupra posibilităților sistemelor informaționale economice pe măsură ce ne îndreptăm spre mileniul următor. Astfel, interconectarea globală și a întreprinderilor revoluționează informatica utilizatorului final, cea organizațională și inter-organizațională, comunicațiile și colaborarea, sprijinind cu succes activitățile și managementul „ întreprinderilor globale”.

În ultimii ani asistăm la una dintre cele mai importante transformări din istorie ale infrastructurii tehnologice a societății. Această schimbare constă de fapt în adăugarea unui substrat în infrastructura tehnologica, substrat care este uzual denumit tehnologia informatiei.

Informatizarea activităților economico-sociale a cunoscut profunde transformări. Printre schimbările și tendințele care au loc în practica dezvoltării sistemelor informatice se enumeră:

Se manifestă o tendință clară spre divizarea costurilor software-ului sistemelor informatice.

Reducerea costurilor sistemelor informatice se datorează, pe de o parte, reducerii costurilor hardware-ului, iar pe de altă parte, reducerii costurilor software-uli. În ceea ce privește componenta software, modul de implementare a sistemelor informatice, cu ani în urmă, era de a programa de unul singur software-ul necesar, neexistând așa de multe produse software pe piață. Fiecare implementare tindea să fie alcătuită din software-ul pentru un anumit scop. Acest mod de lucru era foarte scump pentru că nu se puteau obține reduceri de costuri din generalizarea pe scară largă a sistemului. Costurile de proiectare, realizare, menținere și calitate pentru fiecare componentă trebuiau suportate de un singur utilizator al sistemului.

În prezent se manifestă o tendință clară în dezvoltarea sistemelor informatice bazate tot mai mult pe platformele software de nivel înalt.

O astfel de abordare oferă posibilitatea generalizării și implementării sistemelor informatice în mai multe unități economice, cu efecte imediate de divizare și reducere a costurilor pe unitate de implementere.

Se manifestă, de asemenea, o tendință spre tehnologia sistemelor informatice bazate pe rețele de calculatoare.

Creșterea complexității, varietății aplicațiilor și apariția de noi produse informatice cu un raport preț/performanță din ce în ce mai avantajos au făcut necesară și rentabilă conectarea între ele a calculatoarelor în cadrul unor rețele.

O importanță remarcabilă în dezvoltarea rețelelor a avut-o Internetul (rețea a rețelelor) care a oferit posibilitatea accesului nelimitat la diverse tipuri de informații.

În domeniul organizării datelor se manifestă tendința spre baze de date orientate-obiect.

Structurile clasice de date bazate pe text și valori numerice fie se dovedesc insuficiente, fie complexitatea lor depășește posibilitățile de stocareși prelucare oferite de tehnologiile clasice. Bazele de date clasice sau relaționale oferă prea puțin suport teoretic și practic pentru tipurile neconvenționale de date.

Bazele de date orientate-obiect permit crearea de obiecte complexe din componentele mai simple, fiacare având propriile atribute și propriul comportament.

O altă tendință care se manifestă este către sistemele informatice de tip nou.

Pentru aplicațiile tradiționale pentru care au fost concepute, sistemele relaționale satisfac cerințele acestora.. Descrierea datelor sub formă de tabele corespunde bine tipului de informații manipulate de aceste aplicații. O dată cu scăderea costului calculatoarelor și creșterea puterii lor de calcul au apărut noi aplicații care manipulează cantități mari de date. Printre acestea se număra: sisteme pentru proiectarea asistată a calculatoarelor, sisteme multimedia, sisteme deschise.

Aceste aplicații există deja și reprezintă o piață foarte importantă pentru sistemele de gestiune a bazelor de date SGBD. Majoritatea acestor aplicații nu utilizează însă un SGBD, ci sunt construite cu sisteme dedicate din cauză că un sistem de gestiune a bazelor de date relațional SGBDR nu oferă funcționalitățile necesare. Noile generații de baze de date vor trebui să țină cont nu numai de aplicațiile tradiționale, dar și de noile aplicații. Utilizarea unui SGBD standard în locul unui SGBD dedicat va permite reducerea considerabilă a costului de punere în funcțiune a acestor noi aplicații. Este foarte probabil că alte tipuri noi de aplicații vor apărea. Din această cauză noile generații de SGBD vor trebui să aibă implementat conceptul de extensibilitate.

Sistemele de proiectare asistată de calculator genereză un ansamblu de faze pentru realizarea unui produs. Datele manipulate sunt adesea foarte complexe, descrierea unei componente fiind dependentă de celelalte componente ale aceluiași produs. Datele sunt de cele mai multe ori ierarhizate. Un sistem de proiectare asistată de calculator manipulează legături de componente și subcomponente, deci o ierarhie de compoziție. Performanțele globale ale sistemului sunt de cele mai multe ori influențate de modul cum sunt manipulate ierarhiile.

Proiectarea se face numai într-un proces interactiv. Proiectarea asistată se realizează pe mașini interactive iar rolul interfeței utilizator este de mare importanță în aceste aplicații. În momentul de față aplicațiile conțin de cele mai multe ori peste jumătate din cod pentru gestiunea dialogului cu utilizatorul. Sistemele relaționale nu au fost concepute nici pentru date grafice, nici pentru a suporta interfețe cu utilizatorul foarte laborioase. Ultimele versiuni de SGBDR au făcut totuși progrese importante în acest sens, fie prin componente generatoare specializate (Oracle, Access, Paradox), fie prin generatoare, alături de un limbaj specific puternic și pentru interfața cu utilizatorul (FoxPro, dBase).

Pentru a se putea face o aplicație de proiectare trebuie să se poată modifica nu numai datele din bază, dar chiar și metodele, adică schema. Această situație este foarte diferită de generațiile de până acum de baze de date în care schema este, dacă nu invariabilă, cel puțin relativ stabilă, iar evoluția schemei este în sarcina administratorului bazei de date, care este un expert. Pentru aplicațiile de proiectare, schema trebuie să poată evolua adesea și făra a apela la un expert uman.

O altă consecință a interactivității este că sistemul trebuie să furnizeze un mecanism care să permită definirea și folosirea de alternative de proiectare sau să poată alege din variantele anterioare.

Mai mulți proiectanți trebuie să poată lucra simultan. Această caracteristică a aplicațiilor de proiectare justifică, pe lângă volumul important de date utilizat, folosirea unui SGBD ca suport. Partajarea datelor într-un mod coerent între mai mulți utilizatori este una din facilitățile oricărui SGBD. Natura acestor aplicații face ca partajarea și controlul între diferiți proiectanți să aibă aspecte diferite față de aplicațiile clasice.

Sistemele multimedia au drept caracteristică accea că administrează datele într-un mod netradițional. Exemplele cele mai cunoscute sunt aplicațiile care administrează imagini și sunet pe lângă text și grafică, cum ar fi aplicațiile meteorologice. Acest tip de aplicații se caracterizează printr-un volum mare de date tratate. Imaginile și sunetul sunt date foarte voluminoase care necesită un suport de stocare și prelucrare performant, in acest sens fiind adaptată acestor aplicații tehnologia discurilor optice numerice.

Conceptul de “sisteme deschise” aduce un plus de flexibilitate organizațiilor prin aplicațiile care se dezvoltă pentru ele. Această flexibilitate se realizează prin: paleta largă de diferite tipuri de periferice și platforme ce pot fi interconectate, ușurința de utilizare a instrumentelor de proiectare deschise, posibilitatea interconectării aplicațiilor cu alte aplicații dezvoltate pentru platforme diferite. Problema care se pune în ceea ce privește sistemele deschise este cea a standardelor. Anumite standarde sunt stabilite de comitete naționale și internaționale, altele sunt impuse de proprietari sau vânzători, altele există pur și simplu pntru anumite produse care sunt larg utilizate.

Ca urmare a extinderii sferei de cuprindere a Internetului, se manifestă un interes deosebit pentru o serie de noi aplicații dintre care comerțul electronic ocupă un loc însemnat.Comerțul electronic presupune o metodologie modernă care se adresează folosirii tehnologiei informației ca un potențial esențial al afacerii.

1.2 Metodologii de realizare a sistemelor informatice

Definirea și conținutul metodologiilor

Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acțiune complexă, care îmbină un număr mare de activități eterogene (de analiză, de proiectare, de programare, implementare și exploatare), cu un pronunțat caracter creativ și la care cooperează mai multe unități organizatorice. Obținerea unui sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex într-o succesiune bine stabilită de etape și subetape și utilizarea unor metode și tehnici adecvate.

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind: modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului întreg-părți și a raportului dintre variațiile sistemului și dinamismul său; regulile de formalizare a datelor și a proceselor de prelucrare; instrumentele pentru concepția, realizarea și elaborarea documentației; modalitatea de derulare a proiectului și acțiunile specifice fiecărei etape (ciclul de viață); definirea modului de lucru, rolului analiștilor și proiectanților și a raportului dintre ei; modalitățile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire).

Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfășurare a acestui proces, stabilind: componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activități, operații) și conținutul lor; fluxul parcurgerii, executării componentelor; metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele și standardele utilizate.

Evoluția metodologiilor lor de proiectare și realizare a sistemelor informatice a determinat structurarea acestora în trei generații: metodologii ierarhice, metodologii sistemice și metodologii orientate obiect.

Modelarea sistemică a proiectelor informatice

Metodologiile sistemice de realizare a sistemelor informatice se bazează pe aplicarea teoriei sistemelor în analiza întreprinderii, sistemul informatic fiind astfel abordat sub două aspecte, datele și prelucrările, care sunt studiate și modelate independent și reunite cât mai târziu cu putință. Metodologiile sistemice acordă prioritate datelor față de prelucrări și respectă cele trei nivele de abstractizare introduse de raportul ANSI/SPARC: conceptual, logic și fizic.

Metodologiile sistemice permit vizualizarea și înțelegerea organizării datelor care sunt prioritare față de prelucrări. Aceste metode se compun din abstractizări care prezintă lumea reală ca pe o colecție de entități și de legături, stabilite între acestea. Majoritatea permite definirea de restricții descriind aspectele statice, dinamice sau chiar temporare ale entităților. În această calitate ele constituie formalisme lizibile în cadrul specificațiilor de nevoi.

Metodologiile sistemice cuprind de o manieră globală sistemul informațional și reprezintă a doua generație a metodelor de proiectare. În cadrul lor se disting patru nivele de abstractizare: nivelul conceptual, nivelul organizațional, nivelul logic și nivelul fizic.

Nivelul conceptual specifică opțiunile de gestiune, formulând întrebarea “Ce se face?”.

Nivelul organizațional exprimă alegerile întreprinderii legate de resurse umane și materiale. Se integrează la acest nivel noțiunile de timp, loc de actori și se pun următoarele întrebări: “Cine?”, “Unde?”, “Când?” și “Cum?”.

Nivelul logic permite alegerea mijloacelor și a resurselor informatice făcând abstracție de caracteristicile lor tehnice precizate.

Nivelul fizic este reprezentat prin alegerile tehnice urmărind specificitatea lor. La fiecare nivel de abstractizare sistemul de informare este reprezentat prin trei modele: datele, prelucrările, comunicările.

Fig.2 Nivele de abstractizare și modelare

MCD – Modelul Conceptual al Datelor MCP – Modelul Conceptual al Prelucrărilor

MLD – Modelul Logic al Datelor MOP – Modelul Organizațional al Prelucrărilor

MFD – Modelul Fizic al Datelor MOpP – Modelul Operațional al Prelucrărilor

Avantajele metodelor sistemice apar din promovarea tehnologiei bazelor de date. Dezavantajele sunt datorate deficiențelor care pot apărea în modelarea prelucrărilor și a discordanțelor posibile între modelele datelor și prelucrărilor.

Modelarea orientată obiect a sistemelor informatice

Metodologia orientată obiect este caracterizată prin atenția deosebită acordată concomitent structurii datelor și structurii funcționale. Această viziune permite construirea unei baze stabile în procesul de dezvoltare a modelului și utilizarea conceptului obiect, unitar de-a lungul întregului ciclu de viață. Toate celelalte concepte: funcții, asocieri, evenimente gravitează în jurul obiectelor, astfel încât nu este necesară trecerea la alte notații sau interpretări de semantică în diferite etape de dezvoltare. Metoda orientată obiect se caracterizează prin definirea a trei modele: modelul obiectelor, modelul dinamic și modelul funcțional.

Modelul obiectelor are rolul de a descrie obiectele care intervin în problema de rezolvat și relațiile dintre ele. Modelul obiectual reprezintă descriereastructurii statice a obiectelor, claselor de obiecte, a operațiilor și atributelor, precum și a legăturilor și a relațiilor dintre ele.

Modelul dinamic are rolul de a descrie stările pe care le poate avea un obiect și evenimentele la trecerea dintr-o structură în alta. Modelul dinamic descrie interacțiunea dintre obiecte și este focalizat pe aspecte ce se schimbă în timp, deoarece orice obiect are un ciclu de viață cu un punct de pornire și unul de sfârșit. Modelul dinamic descrie acest ciclu de viață, ce se întâmplă de-a lungul său și cum este influențat obiectul.

Modelul funcțional are rolul de a descrie prelucrările și fluxurile de date. Modelul funcțional prezintă transformările valorilor datelor precizând sursa și destinația lor.

Avantajele oferite de metodologia orientată obiect sunt valorificate pe deplin în proiectarea și realizarea de sisteme informatice care trebuie să răspundă unor noi cerințe și anume: reprezentarea complexă a realității (firmă, clienți, produse, servicii, etc.); informația gestionată în cadrul unui sistem informatic are tendința de creștere în complexitate, iar manipularea ei trebuie să fie într-o formă ușor de perceput de către utilizatorul final; sistemele informatice realizate trebuie să fie flexibile în raport cu modificarea structurilor de date și trebuie să evolueze natural în timp, urmând astfel evoluția organismului economic, bancar, financiar pe care îl deservește; sistemele informatice evoluează spre abordări multimedia care combină text cu foi de calcul, grafice, animație și voce.

Majoritatea metodologiilor orientate obiect utilizează reguli sau operații semantice: generalizarea/specializarea, agregarea/descompunerea, combinate cu moștenirea și încapsularea.

Metode si tehnici utilizate in realizarea sistemelor informatice

La realizarea sistemelor informatice se utilizează metode, tehnici, instrumente și procedee de lucru.

Metodele utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă modul unitar sau maniera comună în care analiștii de sisteme, programatorii și alte categorii de persoane implicate realizează procesul de analiză a sistemului informațional-decizional existent, proiectarea și introducerea sistemului informatic.

Metoda are caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru. Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă felul în care se acționează eficient și rapid în cadrul unei metode, pentru soluționarea diferitelor probleme ce apar în procesul de proiectare.

Instrumentele utilizate în proiectarea sistemelor informatice sunt mijloacele care se utilizează de către echipă pentru realizarea scopului propus. Instrumentele depind de metodele și tehnicile utilizate, precum și de procedurile analizate și proiectate.

Prin procedură sau procedeu se înțelege succesiunea operațiilor necesare parcurgerii unor etape ale acțiunii și aplicării unor tehnici în cadrul metodelor în conformitate cu o rutină de lucru dată..

Principalele metode utilizate pentru realizarea sistemelor informatice sunt:

Metoda descendentă (top-down) – constă într-o analiză și detaliere succesivă pâna la nivelul funcțional elementar, determinând astfelarborele structurii sistemului. Ocerință a aplicării acestei metode este ca sistemul să fie modular. Metoda are ca principal obiectiv realizarea modularizării sistemului de sus în jos. Din acest obiectiv principal rezultă următoarele obiective specifice: crearea posibilităților de realizare în paralel a componentelor sistemului informatic, eliminarea redundanțelor din sistemul informatic.

Metoda de abordare ascendentă (bottom-up) – constă în agregarea modulelor “e jos în sus” punând în evidență legăturile dintre ele până când se ajunge la un singur modul. Acestă metodă este utilă deoarece permite construirea sistemelor informatice ca un tot unitar.

Metoda mixtă – utilizează combinat regulile metodei de abordare acendentă și ale metodei de abordare descendentă.

Metoda SADT(Structured Analysis and Design Technique – utilizează un limbaj formal de descriere a structurii sistemului și un sistem specific de reprezentare grafică. Orientată spre determinarea funcțiunilor agregate și elementare de prelucrare și a relațiilor dintre acestea, metoda permite o structură funcțională a sistemului.

Metoda LCS/LCP (Logical Construction of Programs) – are la bază un ansamblu de principii de structurare a modulelor în funcție de structura datelor de ieșire. Ea permite specificarea condiției de executare și a numărului de efectuări ale procedurilor care sunt structurate până la nivelul elementar.

Metoda Jackson – are la bază principiul definirii și structurării sistemului/programelor în funcție de structura datelor.

Metoda Yourdon/Constantine sau proiectarea structurată – folosește diagrama fluxului datelor pentru analiză urmată de descompunerea funcțională specifică urmărind obținerea unor module stabile cu intercorelare minimă cu alte module.

Metoda Myers sau proiectarea compusă – are ca obiectiv minimizarea relațiilor intramodulare permițând o structurare a sistemului/programelor în funcție de fluxul datelor.

Principalele tehnici folosite la realizarea sistemelor informatice sunt:

Tehnica concordanței intrări-ieșiri – are la bază structurarea sistemului informatic pornind de la definirea informațiilor necesare fundamentării deciziilor pe diferite niveluri ierarhice. Analizând atribuțiile și competențele fiecărui nivel ierarhic, se stabilește necesarul și structura informațiilor de ieșire care vor sta la baza proiectării intrărilor și ieșirilor.

Tehnica LDS/ADRS (Limbaj de Descriere a Sistemului/Analizator de Definire a Sistemului) – constituie o tehnică de descriere și definire automată a sistemului informatic cu ajutorul calculatorului. Această tehnică este cunoscută și ca ”proiectare asistată de calculator” și are la bază un model de sistem informatic conceput ca un ansamblu de obiecte, relații între aceste obiecte și proprietățile acestora. Dispune de un limbaj de definire a sistemului utilizat atât pentru descrierea sistemului informațional existent, cât și pentru proiectarea noului sistem și de un pachet de programe care face analiza lexicală și sintactică a modelului proiectat și asigură realizarea practică a acestuia, furnizând documentația completă asupra sistemului.

Tehnica HIPO (Hierarchycal Input-Process-Output) – este subordonată metodei de abordare descendentă, urmărind structura pe module a sistemului, însă această structurare urmărește ca la nivelul fiecărui modul să se pună în evidență fluxul “intrări-prelucrări-ieșiri”.

Tehnica observării și a participării directe – se aplică în faza de analiză a siistemului informațional și constă în observarea directă a activităților în sistemul informațional, studierea documentelor și participarea efectivă la executarea diferitelor lucrări complexe împreună cu personalul din compartimentele analizate.

Tehnica interviului – constă în audierea sistemului informațional pe baza dialogului direct între membrii din compartimentele analizate. Se pun în evidență aspectele pozitive și negative ale sistemului, se face o evaluare critică a acestuia și se motivează oportunitatea sistemului informatic.

Tehnica chestionarului – presupune existența unei liste de întrebăriadresate personalului din compartimentele implicate în analiză.

Tehnica analizei-diagnostic – constă în analiza sistemului informațional de către un colectiv de lucru pentru depistarea anomaliilor manifestate în organizarea și funcționarea sistemului și stabilirea direcțiilor de perfecționare, a structurilor organizatorice și de abordare informatică a sistemului informațional în vederea prevenirii factorilor perturbatori.

Tehnica tabelelor de decizie – are la bază logica matematică. Pleacă de la ideea că orice operație sau ansamblu de operații în activitatea de proiectare și realizare a sistemelor informatice se pot transpune într-o formă tabelară care conține: criterii de luare a deciziilor, intrările acestor criterii, deciziile, intrările deciziilor.

Metode și tehnici de reprezentare în diagrame – sunt utilizate pentru descrierea operațiilor și fluxurilor activităților în cadrul fiecărei etape de proiectare.

Tehnici de organiare a datelor în fișiere

Tehnici de organizare a datelor în baze de date

Tehnici de corecție și control automat al datelor

Metode și tehnici de implementare

Metode și tehnici de planificare a execuției (proiectului)

Etapele de realizare ale sistemelor informatice

Definit ca un ansamblu de acțiuni întreprinse de analiști, proiectanți, utilizatori și beneficiari, în vederea transpunerii cerințelor inițiale într-un obiectiv final, proiectul de realizare a sistemelor informatice necesită abordarea într-un cadru structural și formalizat care descrie derularea acțiunilor, limbajul de formalizare și rolul specialiștilor făcând posibilă participarea tuturor partenerilor la elaborarea obiectivului final, prin intermediul unui limbaj comun și a unor reguli de funcționare a structurilor de lucru, precum și limitarea riscurilor (financiare, de termen, de calitate).

Din punct de vedere metodologic, sistemele informatice au un ciclu de viață propriu, care începe cu decizia de realizare a sistemului informatic, cuprinde faza de elaborare, faza de utilizare și perfecționare și se încheie cu decizia de abandonare a sa în forma existentă urmată de înlocuirea lui cu un nou sistem.

Acestui ciclu de viață, îi corespund etape specifice stărilor succesive prin care trec sistemele informatice, etape concretizate în activități distincte. La aceste activități cooperează mai multe unități organizatorice (ateliere de analiză-proiectare, atelier de programare, atelier de exploatare, compartimente funcționale ale unității beneficiare).

În cadrul fiecărei etape, se întocmesc documentații pentru realizarea comunicării dintre colective, în care se folosesc simboluri, reprezentări grafice, formulare standardizate. Etapele pentru realizarea sistemelor informatice sunt: studiul și analiza sistemului existent; conceperea sistemului informatic; proiectarea de detaliu; elaborarea programelor; implementarea sistemului; exploatarea; întreținerea și dezvoltarea sistemului informatic.

Studiul și analiza sistemului existent are ca scop delimitarea ariei de aplicabilitate a sistemului și formularea cerințelor și a restricțiilor globale de realizare.

În această etapă, se face un studiu al sistemului informatic existent, se apreciază măsura în care sistemul mai este capabil să răspundă cerințelor conducerii științifice a organizației, se apreciază oportunitatea realizării unui nou sistem informatic și se formulează principalele cerințe și restricții în acest sens.

Conceperea sistemului informatic, constă în definirea modelului de ansamblu al sistemului informatic ținând seama de cerințele și restricțiile stabilite în etapa anterioară și planificarea realizării eșalonate a acestuia, pe componente. Această etapă cumulează rezultatele activității din cadrul acestei etape și va sta la baza proiectării în detaliu.

Proiectarea în detaliu a sistemului informatic (cunoscută și sub denumirea de proiectare logică de detaliu a sistemului), are ca obiectiv elaborarea de detaliu a sistemului informatic, stabilirea soluțiilor tehnice de realizare pe părți componente și la nivel de sistem unitar. În această etapă se au în vedere, pe de o parte, cerințele și restricțiile stabilite în proiectul de ansamblu, iar pe de altă parte, cerințele și posibilitățile echipamentelor de calcul, ca parte principală a resurselor materiale.

Modelul de detaliu cuprinde prezentarea amănunțită a intrărilor, procedurilor și ieșirilor sistemului, precum și stabilirea riguroasă a regulilor de gestiune și prelucrare a datelor în cadrul sistemului. Proiectul logic și tehnic de detaliu se materializează într-o documentație rezultatele acestei etape de proiectare și va sta la baza următoarelor etape de realizare a sistemului informatic. Există situații când, pentru anumite sisteme de mai mică complexitate, proiectarea de ansamblu și proiectarea de detaliu se reunesc într-o singură etapă.

Elaborarea programelor are la bază proiectul logic și tehnic de detaliu și are ca obiectiv conceperea și testarea programelor. Aceasta, se realizează utilizând tehnicile și limbajele de programare adecvate echipamentului de calcul folosit, care răspunde specificului lucrărilor abordate, fapt reflectat în structura logică a sistemului informatic proiectat. Etapa de elaborare a programelor, trebuie să se încheie cu testarea pe module și integrarea acestora în ansamblul sistemului.

Fluxul parcurgerii etapelor de realizare a sistemelor informatice

Dacă etapizarea procesului de realizare a sistemelor informatice este în general stabilizată, în ceea ce privește fluxul parcurgerii etapelor se manifestă o mare varietate de orientări și modele, diversitate generată de varietatea sistemelor informatice și a realizatorilor. Dintre modelele existente putem enumera: modelul liniar (în cascadă), modelul cu prototip, modelul cu extensii, modelul ierarhic, modele mixte.

Modelul liniar (în cascadă) este un model teoretic care presupune parcurgerea secvențială a etapelor, cu eventuale reveniri la etapa precedentă. Este aplicată unor sisteme informatice de mică complexitate. În realitate, parcurgerea etapelor este un proces iterativ, desfășurat adesea în paralel la mai multe activități.

Modelul cu prototip se aplică atunci când se ia decizia elaborării complete și la costuri scăzute a unei versiuni inițiale, simplificate, cu caracter de prototip, pe baza căreia se stabilesc noi specificații de definire a sistemului informatic și se desfășoară activitatea de realizare a unei noi versiuni a sistemului informatic. Elaborarea noii versiuni presupune parcurgerea integrală sau parțială a etapelor, ându-se numai anumite părți din prototip.

Modelul cu extensii se utilizează atunci când sistemele informatice se pot realiza și pune în funcțiune parțial pe aplicații, module. Realizarea lor se face, deci, în maniera extensibilă, astfel încât o primă versiune să includă componentele de bază, celelalte urmând să fie realizate și integrate prin extensii succesive sau simultane. De obicei extensiile se ramifică din etapa de elaborare a sistemului informatic.

Modelul documentării anticipate presupune întocmirea în avans a documentației, prin parcurgerea etapelor de proiectare, ceea ce permite analiza critică a documentației, urmată de reformularea unor probleme și aspecte, înainte de realizarea sistemului.

Modelul ierarhic (recursiv) se caracterizează prin distribuirea/structurarea ierarhică coerentă a activităților fiecărei etape, conținutul acestora diferind conform specificului nivelelor.

Modele mixte sunt combinații ale modelelor anterioare de parcurgere a etapelor, adaptate condițiilor concrete de realizare a sistemelor informatice.

=== cap1_2 ===

Stadiul cunoașterii în domeniu. Sinteza din literatura de specialitate

1.1 Sisteme informatice economice

1.1.1 Concepte generale

………………………………………………………………………………………….

Conceptul de sistem informatic este folosit frecvent în limbajul curent datorită extinderii utilizării sistemelor de calcul în derularea activităților organizațiilor economico-sociale. Deoarece managerul modern trebuie sa ia decizii având la dispoziție un volum complex de informații, sistemul informatic este folosit tot mai des pentru stocarea, prelucrarea si generarea informațiilor necesare în fundamentarea deciziilor. complex de informaece managerul modern trebuie sa ia decizii 0000000000000000000000000000000000000000000000000000000

Desfășurarea oricărei activități economice, financiare sau bancare nu se poate imagina fără utilizarea unui puternic suport informațional care să asigure avantajul concurențial în raport cu ceilalți competitori de pe piață.

Sistemul informațional este un ansamblu de principii, concepte si tehnici folosite pentru culegerea, înregistrarea și transmiterea datelor în vedera prelucrării, pentru a obține informații care stau la baza luării deciziilor. Un sistem informațional se definește prin trei ipostaze: un conținut formal automatizabil, un conținut neformal viu, dinamic și un conținut orientat către proiectul unui decident. Prin intermediul sistemului informațional se realizează comunicarea între diferite sisteme, subsisteme și în cadrul acestora.

J.L.Le Moigne vede sistemul informațional ca un sistem al organizației legat de sistemul operand (de execuție) și sistemul de pilotaj (de decizie).

Intrări (I) Ieșiri (E)

În viziunea lui J. Meles, sistemul informațional reprezintă un ansamblu interconectat a tot ce duce la informarea membrilor unei organizații: viziunea globala sistemica, informația destinată personalului unui agent economic, rețeaua complexă de informații vii, dinamice care interesează indivizii unei întreprinderi.

În opinia lui J.C. Emery, sistemul informațional include componente ce execută funcții bine stabilite : recunoașterea, stocajul, compararea si distribuirea informației.

Sistemul informațional se referă la totalitatea procedurilor organizate, încât să permită furnizarea de informații necesare luării deciziilor și/sau controlului organizației. (H.C. Lucas)

În măsura în care activitățile din cadrul sistemului informațional sunt realizate cu ajutorul echipamentelor electronice de culegere, transmitere, stocare si prelucrare automată a datelor, avem de-a face cu automatizarea sistemului informațional si, implicit,cu apariția conceptului de sistem informatic.

1.1.2 Componentele sistemului informatic

Componentele unui sistem informatic sunt: baza tehnică, sistemul de programe, baza informațională, baza științifico-metodologică, factorul uman și cadrul organizatoric.

Baza tehnică a sistemului informatic este formată din totalitatea mijloacelor tehnice de culegere, transmitere, stocare și prelucrare automată a datelor.

Sistemul de programe cuprinde totalitatea programelor pentru funcționarea sistemului informatic în concordanță cu funcțiile și obiectivele ce i-au fost stabilite, avându-se în vedere atât programele de bază (software-ul de bază), cât și programele aplicative (software-ul aplicativ).

Baza informațională cuprinde datele supuse prelucrării, fluxurile informaționale, sistemele și nomenclatoarele de coduri.

Baza științifico-metodologică este constituită din algoritmi, formule, modele matematice ale proceselor și fenomenelor economice, metodologii, metode și tehnici de realizare a sistemelor informatice.

Resursele umane reprezintă personalul de specialitate necesar funcționării sistemului informatic care include informaticieni, analiști, programatori, ingineri de sistem operatori, etc.

Cadrul organizatoric este cel specificat în regulamentul de organizare și funcționare al unității în care funcționează sistemul informatic.

1.1.3 Obiectivele sistemului informatic

În funcție de sfera de cuprindere, obiectivele sistemelor informatice pot fi principale (generale) și secundare (derivate).

Obiectivul fiecărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al organizației economice sau celor derivate din aceasta. În acet context, obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl constituie asigurarea selectivă și în timp util a tuturor nivelurilor de management cu informații necesare și reale pentru fundamentarea și elaborarea operativă a deciziilor cu privire la desfășurarea cât mai eficientă a întregii activități din organizația economică.

Pe lângă acest obiectiv principal ce poartă amprenta întregii activități din organizația economică, în scopul cunoașterii mai îndeaproape a activității economice respective și desfășurării acesteia în cele mai bune condiții, sistemul informatic mai are și alte obiective secundare sau derivate. Aceste subobiective trebuie să fie compatibile între ele și cu obiectivul general, adică realizarea unuia să influențeze realizarea celorlalte și toate să concure la realizarea obiectivului general.

Din punct de vedere al domeniului de activități asupra cărora se răsfrâng efectele utilizării calculatorelor electronice, obiectivele pot fi clasificate astfel:

a. Obiective ce afectează activitățile de bază din cadrul organizației economice:

– creșterea gradului de încărcare a capacităților de producție existente și reducerea duratei ciclului de fabricație;

– creșterea volumului producției;

– reducerea consumurilor specifice de materii prime și materiale;

– creșterea productivității muncii;

– reducerea personalului administrative;

– creșterea profitului și a rentabilității;

b. Obiective ce afectează funcționarea sistemului informațional:

– creșterea vitezei de răspuns a sistemului la solicitările beneficiarilor;

– creșterea exactității și preciziei în procesul de prelucrare a datelor și informare a conducerii;

– reducerea costului informației;

– raționalizarea fluxurilor informaționale;

– raționalizarea circuitelor informaționale;

– sporirea completitudinii situațiilor de informare-raportare;

Din punct de vedere al posibilităților de cuantificare a efectelor acestora, obiectivele pot fi clasificate astfel:

a. Obiective cuantificabile:

– accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante;

– reducerea cheltuielilor de transport;

– reducerea cheltuielilor indirecte;

– creșterea volumului producției;

– raționalizarea formularisticii de evidență;

b. Obiective necuantificabile:

– sporirea calității produselor finite sau serviciilor prestate;

– creșterea prestigiului unității;

– creșterea calității informațiilor.

Clasificarea sistemelor informatice

În funcție de domeniul de utilizare, sistemele informatice se clasifică astfel:

Sisteme informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale;

Sistemele informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale au drept caracteristică faptul că datele de intrare, de regulă sunt furnizate prin documente întocmite de om iar datele de ieșire sunt furnizate de către sistem sub formă de documente (liste, rapoarte, etc.).

Sisteme informatice pentru conducerea proceselor tehnologice;

Spre deosebire de sistemele informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale, aceste sisteme se caracterizeaza prin aceea că datele de intrare sunt asigurate prin intermediul unor dispozitive automate care transmit sub formă de semnale (impulsuri electronice) informații despre diverși parametri ai procesului tehnologic, iar datele de ieșire se transmit, de asemenea, sub formă de semnale unor organe de execuție, regulatoare, care modifică automat parametrii procesului tehnologic.

Sisteme informatice pentru cercetare științifică și proiectare tehnologică;

Sistemele informatice pentru activitatea de cercetare științifică și proiectare asigură automatizarea calculelor tehnico-inginerești, proiectarea asistată de calculator și alte facilități nnecesare specialiștilor în domeniile respective.

Sisteme informatice pentru activități speciale.

Sistemele informatice speciale sunt destinate unor domenii specifice de activitate, ca, spre exemplu: medicină, informare și documentare tehnico-științifică.

Un alt criteriu de clasificare al sistemelor informatice economice este în funcție de nivelul ierarhic ocupat de sistemul economic în structura organizatorică a organizației:

a. Sisteme informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economice;

Aceste sisteme pot fi descompuse în subsisteme informatice economice asociate funcțiunilor organizațiilor economice sau chiar unor activități.

b. Sisteme informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economico-sociale cu structură de grup;

c. Sisteme informatice teritoriale;

Sistemele informatice teritoriale sunt constituite la nivelul unităților administrativ-teritoriale și servesc la fundammentarea deciziilor adoptate de către organele locale de conducere.

d. Sisteme informatice pentru conducerea ramurilor, subramurilor și activităților la nivelul economiei naționale;

Aceste sisteme vor trebui să realizeze elaborarea de variante a proiectului de plan în profil de ramură, încărcarea optimă a capacităților de producție, folosirea intensivă a mașinilor, utilajelor și instalațiilor, urmărirea și controlul realizării sarcinilor de plan și a celor privind calitatea producției, perfecționarea produselor și tehnologiilor , înnoirea producției și asigurarea de noi produse, utilizarea superioară a potențialului material și uman din ramura respectivă.

e. Sisteme informatice funcționale generale.

Aceste sisteme au ca atribut principal faptul că intersectează toate ramurile și activitățile ce au loc în spațiul economiei naționale, furnizând informațiile necesare coordonării și sincronizării lor în procesul reproducției din cadrul economiei de piață.

În funcție de aportul în actul decizional, sistemele informatice se clasifică astfel:

a. Sisteme informatice;

b. Sisteme suport decizie;

c. Sisteme expert;

Tehnologia de realizare se păstrează în mare parte pentru toate cele trei tipuri de sisteme. Pe de o parte, sistemele suport decizie și sistemele expert au preluat în metodologia lor de realizare majoritatea activităților din metodologia de realizare a sistemelor informatice.

Toate aceste sisteme folosesc abordarea sistemică în rezolvarea problemelor. Modul de rezolvare al problemelor păstrează direcții comune care caracterizează sistemul de prelucrare și evaluare a informației. Acest lucru se accentuează în sistemele informatice prin abordarea orientată pe obiect.

Cele trei sisteme, deși au arhitecturi diferite, păstrează și elemente comune. Toate au colecții de date care sunt fișiere sau baze de date în sistemele informatice, baze de cunoștințe în sistemele suport decizie (baza de date și baza de modele) și în sistemele expert (baza de cunoștințe și modele). În plus față de sistemele informatice, sistemele suport decizie conțin o bază de module care este de fapt o bibliotecă de module permanente sau de uz temporar. În loc de colecțiile de date din sistemele informatice, sistemele expert conțin o bază de cunoștințe în care se descriu obiectele din lumea reală. Ea conține fapte(axiome) și reguli.

De asemenea, toate sistemele conțin interfețe cu utilizatorul care tind să devină tot mai prietenoase, ușor de folosit și interactive și toate trei ajută decidentul în activitatea sa fundamentându-i decizia.

Problemele rezolvate cu cele trei tipuri de sisteme sunt de natură diferită, deși au și elemente comune. Dacă într-o problemă criteriile sunt predominant cantitative iar caracteristicile problemei se formulează cantitativ, modelarea se face algoritmic și va rezulta un sistem informatic. Dacă există însă formulări mai puțin cantitative, se tinde spre sisteme suport decizie sau sisteme expert, care însă nu exclud folosirea algoritmilor. Pentru problemele complexe în condiții de incertitudine, se pornește conceptual, dar și practic, de la baze de date clasice spre baze de cunoștințe.

Din analiza de mai sus rezultă evoluția în anumite condiții a sistemelor informatice spre sisteme suport decizie. La sistemele expert, evoluii a sistemelor informatice spre sisteme suport decizie. La sistemele expert, evoluția se constată în ceea ce privește conceptele, metodologia de realizare, soluțiile software de implementare. Pe de altă parte, din punct de vedere al organizării datelor, se constată evoluția bazelor de date relaționale spre cele orientate-obiect și spre bazele de cunoștințe. Simplificarea modelului și îmbunătățirea lui a condus spre modelul orientat-obiect.

Din punct de vedere al organizării datelor, sistemele informatice se clasifică în:

a. Sisteme informatice care au colecțiile de date organizate în fișiere;

Fișierele pot fi cu organizare clasică (secvențiale, indexat-secvențiale, relative) sau cu organizare specială (înlănțuite, inverse). Acest tip de sisteme infoirmatice sunt tot mai rare astăzi și ele mai pot fi accepate doar pentru sistemele mici.

b. Sisteme informatice care au colecții de date organizate în bază de date;

Pentru aceste tipuri de sisteme se folosește un model de date care poate fi arborescent, rețea, relațional sau orientat-obiect și un sistem de gestiune a bezelor de date adecvat. Cel mai utilizat model este cel relațional cu tendință de evoluție spre orientat-obiect. Majoritatea sistemelor informatice sunt de acest tip datorită avantajelor oferite de bazele de date în crearea și manipularea colecțiilor de date.

c. Sisteme informatice mixte;

Aceste sisteme au colecții de date organizate în bază de date, dar și în fișiere.

Evoluția si tendințele sistemelor informatice

În ultimii ani asistăm la una dintre cele mai importante transformări din istorie ale infrastructurii tehnologice a societății. Această schimbare constă de fapt în adăugarea unui substrat în infrastructura tehnologica, substrat care este uzual denumit tehnologia informatiei.

Informatizarea activităților economico-sociale a cunoscut profunde transformări. Printre schimbările și tendințele care au loc în practica dezvoltării sistemelor informatice se enumeră:

Se manifestă o tendință clară spre divizarea costurilor software-ului sistemelor informatice.

Reducerea costurilor sistemelor informatice se datorează, pe de o parte, reducerii costurilor hardware-ului, iar pe de altă parte, reducerii costurilor software-uli. În ceea ce privește componenta software, modul de implementare a sistemelor informatice, cu ani în urmă, era de a programa de unul singur software-ul necesar, neexistând așa de multe produse software pe piață. Fiecare implementare tindea să fie alcătuită din software-ul pentru un anumit scop. Acest mod de lucru era foarte scump pentru că nu se puteau obține reduceri de costuri din generalizarea pe scară largă a sistemului. Costurile de proiectare, realizare, menținere și calitate pentru fiecare componentă trebuiau suportate de un singur utilizator al sistemului.

În prezent se manifestă o tendință clară în dezvoltarea sistemelor informatice bazate tot mai mult pe platformele software de nivel înalt.

O astfel de abordare oferă posibilitatea generalizării și implementării sistemelor informatice în mai multe unități economice, cu efecte imediate de divizare și reducere a costurilor pe unitate de implementere.

Se manifestă o tendință spre tehnologia sistemelor informatice bazate pe rețele de calculatoare.

Creșterea complexității, varietății aplicațiilor și apariția de noi produse informatice cu un raport preț/performanță din ce în ce mai avantajos au făcut necesară și rentabilă conectarea între ele a calculatoarelor în cadrul unor rețele.

O importanță remarcabilă în dezvoltarea rețelelor a avut-o Internetul (rețea a rețelelor) care a oferit posibilitatea accesului nelimitat la diverse tipuri de informații.

În domeniul organizării datelor se manifestă tendința spre baze de date orientate-obiect.

Structurile clasice de date bazate pe text și valori numerice fie se dovedesc insuficiente, fie complexitatea lor depășește posibilitățile de stocareși prelucare oferite de tehnologiile clasice. Bazele de date clasice sau relaționale oferă prea puțin suport teoretic și practic pentru tipurile neconvenționale de date.

Bazele de date orientate-obiect permit crearea de obiecte complexe din componentele mai simple, fiacare având propriile atribute și propriul comportament.

Sisteme informatice de tip nou.

Pentru aplicațiile tradiționale pentru care au fost concepute, sistemele relaționale satisfac cerințele acestora.. Descrierea datelor sub formă de tabele corespunde bine tipului de informații manipulate de aceste aplicații. O dată cu scăderea costului calculatoarelor și creșterea puterii lor de calcul au apărut noi aplicații care manipulează cantități mari de date. Printre acestea se număra: sisteme pentru proiectarea asistată a calculatoarelor, sisteme multimedia, sisteme deschise.

Aceste aplicații există deja și reprezintă o piață foarte importantă pentru sistemele de gestiune a bazelor de date SGBD. Majoritatea acestor aplicații nu utilizează însă un SGBD, ci sunt construite cu sisteme dedicate din cauză că un sistem de gestiune a bazelor de date relațional SGBDR nu oferă funcționalitățile necesare. Noile generații de baze de date vor trebui să țină cont nu numai de aplicațiile tradiționale, dar și de noile aplicații. Utilizarea unui SGBD standard în locul unui SGBD dedicat va permite reducerea considerabilă a costului de punere în funcțiune a acestor noi aplicații. Este foarte probabil că alte tipuri noi de aplicații vor apărea. Din această cauză noile generații de SGBD vor trebui să aibă implementat conceptul de extensibilitate.

Sisteme de proiectare asistată de calculator

Aplicațiile genereză un ansamblu de faze pentru realizarea unui produs. Datele manipulate sunt adesea foarte complexe, descrierea unei componente fiind dependentă de celelalte componente ale aceluiași produs. Datele sunt de cele mai multe ori ierarhizate. Un sistem de proiectare asistată de calculator manipulează legături de componente și subcomponente, deci o ierarhie de compoziție. Performanțele globale ale sistemului sunt de cele mai multe ori influențate de modul cum sunt manipulate ierarhiile.

Proiectarea se face numai într-un proces interactiv. Proiectarea asistată se realizează pe mașini interactive iar rolul interfeței utilizator este de mare importanță în aceste aplicații. În momentul de față aplicațiile conțin de cele mai multe ori peste jumătate din cod pentru gestiunea dialogului cu utilizatorul. Sistemele relaționale nu au fost concepute nici pentru date grafice, nici pentru a suporta interfețe cu utilizatorul foarte laborioase. Ultimele versiuni de SGBDR au făcut totuși progrese importante în acest sens, fie prin componente generatoare specializate (Oracle, Access, Paradox), fie prin generatoare, alături de un limbaj specific puternic și pentru interfața cu utilizatorul (FoxPro, dBase).

Pentru a se putea face o aplicație de proiectare trebuie să se poată modifica nu numai datele din bază, dar chiar și metodele, adică schema. Această situație este foarte diferită de generațiile de până acum de baze de date în care schema este, dacă nu invariabilă, cel puțin relativ stabilă, iar evoluția schemei este în sarcina administratorului bazei de date, care este un expert. Pentru aplicațiile de proiectare, schema trebuie să poată evolua adesea și făra a apela la un expert uman.

O altă consecință a interactivității este că sistemul trebuie să furnizezeun mecanism care să permitădefinirea și folosirea de alternative de proiectare sau să poată alege din variantele anterioare.

Mai mulți proiectanți trebuie să poată lucra simultan. Această caracteristică a aplicațiilor de proiectare justifică, pe lângă volumul important de date utilizat, folosirea unui SGBD ca suport. Partajarea datelor într-un mod coerent între mai mulți utilizatori este una din facilitățile oricărui SGBD. Natura acestor aplicații face ca partajarea și controlul între diferiți proiectanți să aibă aspecte diferite față de aplicațiile clasice.

=== cap1_2_3 ===

Stadiul cunoașterii în domeniu. Sinteza din literatura de specialitate

1.1 Sisteme informatice economice

1.1.1 Concepte generale

………………………………………………………………………………………….

Conceptul de sistem informatic este folosit frecvent în limbajul curent datorită extinderii utilizării sistemelor de calcul în derularea activităților organizațiilor economico-sociale. Deoarece managerul modern trebuie sa ia decizii având la dispoziție un volum complex de informații, sistemul informatic este folosit tot mai des pentru stocarea, prelucrarea si generarea informațiilor necesare în fundamentarea deciziilor. complex de informaece managerul modern trebuie sa ia decizii 0000000000000000000000000000000000000000000000000000000

Desfășurarea oricărei activități economice, financiare sau bancare nu se poate imagina fără utilizarea unui puternic suport informațional care să asigure avantajul concurențial în raport cu ceilalți competitori de pe piață.

Sistemul informațional este un ansamblu de principii, concepte si tehnici folosite pentru culegerea, înregistrarea și transmiterea datelor în vedera prelucrării, pentru a obține informații care stau la baza luării deciziilor. Un sistem informațional se definește prin trei ipostaze: un conținut formal automatizabil, un conținut neformal viu, dinamic și un conținut orientat către proiectul unui decident. Prin intermediul sistemului informațional se realizează comunicarea între diferite sisteme, subsisteme și în cadrul acestora.

J.L.Le Moigne vede sistemul informațional ca un sistem al organizației legat de sistemul operand (de execuție) și sistemul de pilotaj (de decizie).

Intrări (I) Ieșiri (E)

În viziunea lui J. Meles, sistemul informațional reprezintă un ansamblu interconectat a tot ce duce la informarea membrilor unei organizații: viziunea globala sistemica, informația destinată personalului unui agent economic, rețeaua complexă de informații vii, dinamice care interesează indivizii unei întreprinderi.

În opinia lui J.C. Emery, sistemul informațional include componente ce execută funcții bine stabilite : recunoașterea, stocajul, compararea si distribuirea informației.

Sistemul informațional se referă la totalitatea procedurilor organizate, încât să permită furnizarea de informații necesare luării deciziilor și/sau controlului organizației. (H.C. Lucas)

În măsura în care activitățile din cadrul sistemului informațional sunt realizate cu ajutorul echipamentelor electronice de culegere, transmitere, stocare si prelucrare automată a datelor, avem de-a face cu automatizarea sistemului informațional si, implicit,cu apariția conceptului de sistem informatic.

1.1.2 Componentele sistemului informatic

Componentele unui sistem informatic sunt: baza tehnică, sistemul de programe, baza informațională, baza științifico-metodologică, factorul uman și cadrul organizatoric.

Baza tehnică a sistemului informatic este formată din totalitatea mijloacelor tehnice de culegere, transmitere, stocare și prelucrare automată a datelor.

Sistemul de programe cuprinde totalitatea programelor pentru funcționarea sistemului informatic în concordanță cu funcțiile și obiectivele ce i-au fost stabilite, avându-se în vedere atât programele de bază (software-ul de bază), cât și programele aplicative (software-ul aplicativ).

Baza informațională cuprinde datele supuse prelucrării, fluxurile informaționale, sistemele și nomenclatoarele de coduri.

Baza științifico-metodologică este constituită din algoritmi, formule, modele matematice ale proceselor și fenomenelor economice, metodologii, metode și tehnici de realizare a sistemelor informatice.

Resursele umane reprezintă personalul de specialitate necesar funcționării sistemului informatic care include informaticieni, analiști, programatori, ingineri de sistem operatori, etc.

Cadrul organizatoric este cel specificat în regulamentul de organizare și funcționare al unității în care funcționează sistemul informatic.

1.1.3 Obiectivele sistemului informatic

În funcție de sfera de cuprindere, obiectivele sistemelor informatice pot fi principale (generale) și secundare (derivate).

Obiectivul fiecărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al organizației economice sau celor derivate din aceasta. În acet context, obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl constituie asigurarea selectivă și în timp util a tuturor nivelurilor de management cu informații necesare și reale pentru fundamentarea și elaborarea operativă a deciziilor cu privire la desfășurarea cât mai eficientă a întregii activități din organizația economică.

Pe lângă acest obiectiv principal ce poartă amprenta întregii activități din organizația economică, în scopul cunoașterii mai îndeaproape a activității economice respective și desfășurării acesteia în cele mai bune condiții, sistemul informatic mai are și alte obiective secundare sau derivate. Aceste subobiective trebuie să fie compatibile între ele și cu obiectivul general, adică realizarea unuia să influențeze realizarea celorlalte și toate să concure la realizarea obiectivului general.

Din punct de vedere al domeniului de activități asupra cărora se răsfrâng efectele utilizării calculatorelor electronice, obiectivele pot fi clasificate astfel:

a. Obiective ce afectează activitățile de bază din cadrul organizației economice:

– creșterea gradului de încărcare a capacităților de producție existente și reducerea duratei ciclului de fabricație;

– creșterea volumului producției;

– reducerea consumurilor specifice de materii prime și materiale;

– creșterea productivității muncii;

– reducerea personalului administrative;

– creșterea profitului și a rentabilității;

b. Obiective ce afectează funcționarea sistemului informațional:

– creșterea vitezei de răspuns a sistemului la solicitările beneficiarilor;

– creșterea exactității și preciziei în procesul de prelucrare a datelor și informare a conducerii;

– reducerea costului informației;

– raționalizarea fluxurilor informaționale;

– raționalizarea circuitelor informaționale;

– sporirea completitudinii situațiilor de informare-raportare;

Din punct de vedere al posibilităților de cuantificare a efectelor acestora, obiectivele pot fi clasificate astfel:

a. Obiective cuantificabile:

– accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante;

– reducerea cheltuielilor de transport;

– reducerea cheltuielilor indirecte;

– creșterea volumului producției;

– raționalizarea formularisticii de evidență;

b. Obiective necuantificabile:

– sporirea calității produselor finite sau serviciilor prestate;

– creșterea prestigiului unității;

– creșterea calității informațiilor.

Clasificarea sistemelor informatice

În funcție de domeniul de utilizare, sistemele informatice se clasifică astfel:

Sisteme informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale;

Sistemele informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale au drept caracteristică faptul că datele de intrare, de regulă sunt furnizate prin documente întocmite de om iar datele de ieșire sunt furnizate de către sistem sub formă de documente (liste, rapoarte, etc.).

Sisteme informatice pentru conducerea proceselor tehnologice;

Spre deosebire de sistemele informatice pentru conducerea activităților organizațiilor economico-sociale, aceste sisteme se caracterizeaza prin aceea că datele de intrare sunt asigurate prin intermediul unor dispozitive automate care transmit sub formă de semnale (impulsuri electronice) informații despre diverși parametri ai procesului tehnologic, iar datele de ieșire se transmit, de asemenea, sub formă de semnale unor organe de execuție, regulatoare, care modifică automat parametrii procesului tehnologic.

Sisteme informatice pentru cercetare științifică și proiectare tehnologică;

Sistemele informatice pentru activitatea de cercetare științifică și proiectare asigură automatizarea calculelor tehnico-inginerești, proiectarea asistată de calculator și alte facilități nnecesare specialiștilor în domeniile respective.

Sisteme informatice pentru activități speciale.

Sistemele informatice speciale sunt destinate unor domenii specifice de activitate, ca, spre exemplu: medicină, informare și documentare tehnico-științifică.

Un alt criteriu de clasificare al sistemelor informatice economice este în funcție de nivelul ierarhic ocupat de sistemul economic în structura organizatorică a organizației:

a. Sisteme informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economice;

Aceste sisteme pot fi descompuse în subsisteme informatice economice asociate funcțiunilor organizațiilor economice sau chiar unor activități.

b. Sisteme informatice pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economico-sociale cu structură de grup;

c. Sisteme informatice teritoriale;

Sistemele informatice teritoriale sunt constituite la nivelul unităților administrativ-teritoriale și servesc la fundammentarea deciziilor adoptate de către organele locale de conducere.

d. Sisteme informatice pentru conducerea ramurilor, subramurilor și activităților la nivelul economiei naționale;

Aceste sisteme vor trebui să realizeze elaborarea de variante a proiectului de plan în profil de ramură, încărcarea optimă a capacităților de producție, folosirea intensivă a mașinilor, utilajelor și instalațiilor, urmărirea și controlul realizării sarcinilor de plan și a celor privind calitatea producției, perfecționarea produselor și tehnologiilor , înnoirea producției și asigurarea de noi produse, utilizarea superioară a potențialului material și uman din ramura respectivă.

e. Sisteme informatice funcționale generale.

Aceste sisteme au ca atribut principal faptul că intersectează toate ramurile și activitățile ce au loc în spațiul economiei naționale, furnizând informațiile necesare coordonării și sincronizării lor în procesul reproducției din cadrul economiei de piață.

În funcție de aportul în actul decizional, sistemele informatice se clasifică astfel:

a. Sisteme informatice;

b. Sisteme suport decizie;

c. Sisteme expert;

Tehnologia de realizare se păstrează în mare parte pentru toate cele trei tipuri de sisteme. Pe de o parte, sistemele suport decizie și sistemele expert au preluat în metodologia lor de realizare majoritatea activităților din metodologia de realizare a sistemelor informatice.

Toate aceste sisteme folosesc abordarea sistemică în rezolvarea problemelor. Modul de rezolvare al problemelor păstrează direcții comune care caracterizează sistemul de prelucrare și evaluare a informației. Acest lucru se accentuează în sistemele informatice prin abordarea orientată pe obiect.

Cele trei sisteme, deși au arhitecturi diferite, păstrează și elemente comune. Toate au colecții de date care sunt fișiere sau baze de date în sistemele informatice, baze de cunoștințe în sistemele suport decizie (baza de date și baza de modele) și în sistemele expert (baza de cunoștințe și modele). În plus față de sistemele informatice, sistemele suport decizie conțin o bază de module care este de fapt o bibliotecă de module permanente sau de uz temporar. În loc de colecțiile de date din sistemele informatice, sistemele expert conțin o bază de cunoștințe în care se descriu obiectele din lumea reală. Ea conține fapte(axiome) și reguli.

De asemenea, toate sistemele conțin interfețe cu utilizatorul care tind să devină tot mai prietenoase, ușor de folosit și interactive și toate trei ajută decidentul în activitatea sa fundamentându-i decizia.

Problemele rezolvate cu cele trei tipuri de sisteme sunt de natură diferită, deși au și elemente comune. Dacă într-o problemă criteriile sunt predominant cantitative iar caracteristicile problemei se formulează cantitativ, modelarea se face algoritmic și va rezulta un sistem informatic. Dacă există însă formulări mai puțin cantitative, se tinde spre sisteme suport decizie sau sisteme expert, care însă nu exclud folosirea algoritmilor. Pentru problemele complexe în condiții de incertitudine, se pornește conceptual, dar și practic, de la baze de date clasice spre baze de cunoștințe.

Din analiza de mai sus rezultă evoluția în anumite condiții a sistemelor informatice spre sisteme suport decizie. La sistemele expert, evoluii a sistemelor informatice spre sisteme suport decizie. La sistemele expert, evoluția se constată în ceea ce privește conceptele, metodologia de realizare, soluțiile software de implementare. Pe de altă parte, din punct de vedere al organizării datelor, se constată evoluția bazelor de date relaționale spre cele orientate-obiect și spre bazele de cunoștințe. Simplificarea modelului și îmbunătățirea lui a condus spre modelul orientat-obiect.

Din punct de vedere al organizării datelor, sistemele informatice se clasifică în:

a. Sisteme informatice care au colecțiile de date organizate în fișiere;

Fișierele pot fi cu organizare clasică (secvențiale, indexat-secvențiale, relative) sau cu organizare specială (înlănțuite, inverse). Acest tip de sisteme infoirmatice sunt tot mai rare astăzi și ele mai pot fi accepate doar pentru sistemele mici.

b. Sisteme informatice care au colecții de date organizate în bază de date;

Pentru aceste tipuri de sisteme se folosește un model de date care poate fi arborescent, rețea, relațional sau orientat-obiect și un sistem de gestiune a bezelor de date adecvat. Cel mai utilizat model este cel relațional cu tendință de evoluție spre orientat-obiect. Majoritatea sistemelor informatice sunt de acest tip datorită avantajelor oferite de bazele de date în crearea și manipularea colecțiilor de date.

c. Sisteme informatice mixte;

Aceste sisteme au colecții de date organizate în bază de date, dar și în fișiere.

Evoluția și tendințele sistemelor informatice

Este unanim acceptată ideea că informatica este unul dintre domeniile cu cele mai multe schimbări înregistrate în ultimul timp.

Formele de existență a sistemelor informatice, în ordinea apariției lor, se prezintă astfel: pentru faza embrionară a activităților informatizate, la nivel operativ sau funcțional, sau de execuție au apărut „sistemele de prelucrare a tranzacțiilor”, îndeosebi în domeniul contabilității, întrucât, după cum se știe, utilizează un imens volum de date și are un sistem propriu perfect de verificare a corectitudinii rezultatelor obținute. Ulterior, sfera acestor sisteme s-a extins și asupra marketingului, personalului, fabricației, etc. Ele și-au făcut apariția pe la mijlocul anilor 1950, având ca obiectiv principal colectarea datelor din domeniile specificate.

Odată culese, datele au început a fi valorificate în mai multe moduri, unul dintre acestea constituindu-l onorarea cererii de informații a managerilor în calitate de utilizatori finali, făcându-și apariția „sistemele informatice pentru management”. Astfel, s-a adăugat un nou rol al sistemelor informaționale, constând din furnizarea informațiilor pentru conducerea tactică, sub forma rapoartelor de gestiune și a altor situații predefinite care asigurau managerilor informațiile necesare proceselor decizionale. Aceste sisteme au intrat în scenă la începutul anilor 1960.

La începutul anilor 1970, se încearcă trecerea spre ușurarea procesului decizional, prin preluarea unei părți din efortul organelor de decizie. Și-au făcut astfel apariția ”sistemele suport decizie”.

La mijlocul anilor 1980, deși primele încercări din alte domenii decât cel economic sunt mai timpurii, proliferează un nou tip de sisteme, „sistemele expert” și alte sisteme bazate pe cunoștințe, prin care se trece la prelucrarea cunoștințelor umane. Sistemele expert reprezintă sisteme de inteligență artificială destinate rezolvării unor probleme dificile, de natură practică, la nivelul de performanță al experților umani.

Cam în aceeași perioadă de timp, mijlocul anilor 1980, apar sistemele de automatizare a muncii de birou. Noile sisteme se ocupă cu tratarea comunicației umane, prezența lor fiind simțită în toate tipurile de sisteme informatice.

În literatura de specialitate își face apariția un nou concept dezvoltat puternic începând cu mijlocul anilor 1980, „sistemele informatice pentru nivelul executiv” care vizează conducerea la nivelul ei de vârf și își propun mai mult decât „clasicul” tablou de bord sau arhiuzatele sisteme de raportare. Nici formele moderne de informare mult mai succintă, prin grafice, tabele, scheme nu i-au mulțumit. Veritabilii conducători, buni strategi, de multe ori sunt interesați mai întâi să știe ce fac alții, ce se întâmplă pe piața globală și apoi doresc să știe detalii despre firma lor.

În anii 2000 se remarcă sistemele informatice strategice, rolul acestor sisteme fiind de a oferi un component integral al proceselor de business, de producție și service care ajută organizația pentru a câștiga un avantaj competitiv.

În fine, dezvoltarea rapidă a Internetului, intraneturilor, extraneturilor și altor rețele globale interconectate în anii 1990 provoacă schimbări dramatice asupra posibilităților sistemelor informaționale economice pe măsură ce ne îndreptăm spre mileniul următor. Astfel, interconectarea globală și a întreprinderilor revoluționează informatica utilizatorului final, cea organizațională și inter-organizațională, comunicațiile și colaborarea, sprijinind cu succes activitățile și managementul „ întreprinderilor globale”.

În ultimii ani asistăm la una dintre cele mai importante transformări din istorie ale infrastructurii tehnologice a societății. Această schimbare constă de fapt în adăugarea unui substrat în infrastructura tehnologica, substrat care este uzual denumit tehnologia informatiei.

Informatizarea activităților economico-sociale a cunoscut profunde transformări. Printre schimbările și tendințele care au loc în practica dezvoltării sistemelor informatice se enumeră:

Se manifestă o tendință clară spre divizarea costurilor software-ului sistemelor informatice.

Reducerea costurilor sistemelor informatice se datorează, pe de o parte, reducerii costurilor hardware-ului, iar pe de altă parte, reducerii costurilor software-uli. În ceea ce privește componenta software, modul de implementare a sistemelor informatice, cu ani în urmă, era de a programa de unul singur software-ul necesar, neexistând așa de multe produse software pe piață. Fiecare implementare tindea să fie alcătuită din software-ul pentru un anumit scop. Acest mod de lucru era foarte scump pentru că nu se puteau obține reduceri de costuri din generalizarea pe scară largă a sistemului. Costurile de proiectare, realizare, menținere și calitate pentru fiecare componentă trebuiau suportate de un singur utilizator al sistemului.

În prezent se manifestă o tendință clară în dezvoltarea sistemelor informatice bazate tot mai mult pe platformele software de nivel înalt.

O astfel de abordare oferă posibilitatea generalizării și implementării sistemelor informatice în mai multe unități economice, cu efecte imediate de divizare și reducere a costurilor pe unitate de implementere.

Se manifestă o tendință spre tehnologia sistemelor informatice bazate pe rețele de calculatoare.

Creșterea complexității, varietății aplicațiilor și apariția de noi produse informatice cu un raport preț/performanță din ce în ce mai avantajos au făcut necesară și rentabilă conectarea între ele a calculatoarelor în cadrul unor rețele.

O importanță remarcabilă în dezvoltarea rețelelor a avut-o Internetul (rețea a rețelelor) care a oferit posibilitatea accesului nelimitat la diverse tipuri de informații.

În domeniul organizării datelor se manifestă tendința spre baze de date orientate-obiect.

Structurile clasice de date bazate pe text și valori numerice fie se dovedesc insuficiente, fie complexitatea lor depășește posibilitățile de stocareși prelucare oferite de tehnologiile clasice. Bazele de date clasice sau relaționale oferă prea puțin suport teoretic și practic pentru tipurile neconvenționale de date.

Bazele de date orientate-obiect permit crearea de obiecte complexe din componentele mai simple, fiacare având propriile atribute și propriul comportament.

Sisteme informatice de tip nou.

Pentru aplicațiile tradiționale pentru care au fost concepute, sistemele relaționale satisfac cerințele acestora.. Descrierea datelor sub formă de tabele corespunde bine tipului de informații manipulate de aceste aplicații. O dată cu scăderea costului calculatoarelor și creșterea puterii lor de calcul au apărut noi aplicații care manipulează cantități mari de date. Printre acestea se număra: sisteme pentru proiectarea asistată a calculatoarelor, sisteme multimedia, sisteme deschise.

Aceste aplicații există deja și reprezintă o piață foarte importantă pentru sistemele de gestiune a bazelor de date SGBD. Majoritatea acestor aplicații nu utilizează însă un SGBD, ci sunt construite cu sisteme dedicate din cauză că un sistem de gestiune a bazelor de date relațional SGBDR nu oferă funcționalitățile necesare. Noile generații de baze de date vor trebui să țină cont nu numai de aplicațiile tradiționale, dar și de noile aplicații. Utilizarea unui SGBD standard în locul unui SGBD dedicat va permite reducerea considerabilă a costului de punere în funcțiune a acestor noi aplicații. Este foarte probabil că alte tipuri noi de aplicații vor apărea. Din această cauză noile generații de SGBD vor trebui să aibă implementat conceptul de extensibilitate.

Sisteme de proiectare asistată de calculator

Aplicațiile genereză un ansamblu de faze pentru realizarea unui produs. Datele manipulate sunt adesea foarte complexe, descrierea unei componente fiind dependentă de celelalte componente ale aceluiași produs. Datele sunt de cele mai multe ori ierarhizate. Un sistem de proiectare asistată de calculator manipulează legături de componente și subcomponente, deci o ierarhie de compoziție. Performanțele globale ale sistemului sunt de cele mai multe ori influențate de modul cum sunt manipulate ierarhiile.

Proiectarea se face numai într-un proces interactiv. Proiectarea asistată se realizează pe mașini interactive iar rolul interfeței utilizator este de mare importanță în aceste aplicații. În momentul de față aplicațiile conțin de cele mai multe ori peste jumătate din cod pentru gestiunea dialogului cu utilizatorul. Sistemele relaționale nu au fost concepute nici pentru date grafice, nici pentru a suporta interfețe cu utilizatorul foarte laborioase. Ultimele versiuni de SGBDR au făcut totuși progrese importante în acest sens, fie prin componente generatoare specializate (Oracle, Access, Paradox), fie prin generatoare, alături de un limbaj specific puternic și pentru interfața cu utilizatorul (FoxPro, dBase).

Pentru a se putea face o aplicație de proiectare trebuie să se poată modifica nu numai datele din bază, dar chiar și metodele, adică schema. Această situație este foarte diferită de generațiile de până acum de baze de date în care schema este, dacă nu invariabilă, cel puțin relativ stabilă, iar evoluția schemei este în sarcina administratorului bazei de date, care este un expert. Pentru aplicațiile de proiectare, schema trebuie să poată evolua adesea și făra a apela la un expert uman.

O altă consecință a interactivității este că sistemul trebuie să furnizezeun mecanism care să permitădefinirea și folosirea de alternative de proiectare sau să poată alege din variantele anterioare.

Mai mulți proiectanți trebuie să poată lucra simultan. Această caracteristică a aplicațiilor de proiectare justifică, pe lângă volumul important de date utilizat, folosirea unui SGBD ca suport. Partajarea datelor într-un mod coerent între mai mulți utilizatori este una din facilitățile oricărui SGBD. Natura acestor aplicații face ca partajarea și controlul între diferiți proiectanți să aibă aspecte diferite față de aplicațiile clasice.

Sistemele multimedia

Aplicațiile de acest nou tip au drept caracteristică accea că administrează datele într-un mod netradițional. Exemplele cele mai cunoscute sunt aplicațiile care administrează imagini și sunet pe lângă text și grafică, cum ar fi aplicațiile meteorologice. Acest tip de aplicații se caracterizează printr-un volum mare de date tratate. Imaginile și sunetul sunt date foarte voluminoase care necesită un suport de stocare și prelucrare performant, in acest sens fiind adaptată acestor aplicații tehnologia discurilor optice numerice.

Sistemele deschise

Conceptul de “sisteme deschise” aduce un plus de flexibilitate organizațiilor prin aplicațiile care se dezvoltă pentru ele. Această flexibilitate se realizează prin: paleta largă de diferite tipuri de periferice și platforme ce pot fi interconectate, ușurința de utilizare a instrumentelor de proiectare deschise, posibilitatea interconectării aplicațiilor cu alte aplicații dezvoltate pentru platforme diferite. Problema care se pune în ceea ce privește sistemele deschise este cea a standardelor. Anumite standarde sunt stabilite de comitete naționale și internaționale, altele sunt impuse de proprietari sau vânzători, altele există pur și simplu pntru anumite produse care sunt larg utilizate.

Sisteme pentru comerțul electronic

Ca urmare a extinderii sferei de cuprindere a Internetului, se manifestă un interes deosebit pentru o serie de noi aplicații dintre care comerțul electronic ocupă un loc însemnat.Comerțul electronic presupune o metodologie modernă care se adresează folosirii tehnologiei informației ca un potențial esențial al afacerii.

Metodologii de realizare a sistemelor informatice

Conținutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice

Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acțiune complexă, care îmbină un număr mare de activități eterogene (de analiză, de proiectare, de programare, implementare și exploatare), cu un pronunțat caracter creativ și la care cooperează mai multe unități organizatorice. Obținerea unui sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex într-o succesiune bine stabilită de etape și subetape și utilizarea unor meode și tehnici adecvate.

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind: modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului întreg-părți și a raportului dintre variațiile sistemului și dinamismul său; regulile de formalizare a datelor și a proceselor de prelucrare; instrumentele pentru concepția, realizarea și elaborarea documentației; modalitatea de derulare a proiectului și acțiunile specifice fiecărei etape (ciclul de viață); definirea modului de lucru, rolului analiștilor și proiectanților și a raportului dintre ei; modalitățile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire).

Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfășurare a acestui proces, stabilind: componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activități, operații) și conținutul lor; fluxul parcurgerii, executării componentelor; metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele și standardele utilizate.

În funcție de modul de abordare și domeniul de aplicabilitate, metodologiile utilizate sunt: metodologii din domeniul gestiunii, metodologii orientate obiect, metodologii pentru conducerea proiectelor de sisteme informatice.

1.2.2 Metode si tehnici utilizate in realizarea sistemelor informatice

La realizarea sistemelor informatice se utilizează metode, tehnici, instrumente și procedee de lucru.

Metodele utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă modul unitar sau maniera comună în care analiștii de sisteme, programatorii și alte categorii de persoane implicate realizează procesul de analiză a sistemului informațional-decizional existent, proiectarea și introducerea sistemului informatic.

Metoda are caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru. Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă felul în care se acționează eficient și rapid în cadrul unei metode, pentru soluționarea diferitelor probleme ce apar în procesul de proiectare.

Instrumentele utilizate în proiectarea sistemelor informatice sunt mijloacele care se utilizează de către echipă pentru realizarea scopului propus. Instrumentele depind de metodele și tehnicile utilizate, precum și de procedurile analizate și proiectate.

Prin procedură sau procedeu se înțelege succesiunea operațiilor necesare parcurgerii unor etape ale acțiunii și aplicării unor tehnici în cadrul metodelor în conformitate cu o rutină de lucru dată..

Principalele metode utilizate pentru realizarea sistemelor informatice sunt:

Metode descendentă (top-down) – constă într-o analiză și detaliere succesivă pâna la nivelul funcțional elementar, determinând astfelarborele structurii sistemului. Ocerință a aplicării acestei metode este ca sistemul să fie modular. Metoda are ca principal obiectiv realizarea modularizării sistemului de sus în jos. Din acest obiectiv principal rezultă următoarele obiective specifice: crearea posibilităților de realizare în paralel a componentelor sistemului informatic, eliminarea redundanțelor din sistemul informatic.

Metoda de abordare ascendentă (bottom-up) – constă în agregarea modulelor “e jos în sus” punând în evidență legăturile dintre ele până când se ajunge la un singur modul. Acestă metodă este utilă deoarece permite construirea sistemelor informatice ca un tot unitar.

Metoda mixtă – utilizează combinat regulile metodei de abordare acendentă și ale metodei de abordare descendentă.

Metoda SADT(Structured Analysis and Design Technique – utilizează un limbaj formal de descriere a structurii sistemului și un sistem specific de reprezentare grafică. Orientată spre determinarea funcțiunilor agregate și elementare de prelucrare și a relațiilor dintre acestea, metoda permite o structură funcțională a sistemului.

Metoda LCS/LCP (Logical Construction of Programs) – are la bază un ansamblu de principii de structurare a modulelor în funcție de structura datelor de ieșire. Ea permite specificarea condiției de executare și a numărului de efectuări ale procedurilor care sunt structurate până la nivelul elementar.

Metoda Jackson – are la bază principiul definirii și structurării sistemului/programelor în funcție de structura datelor.

Metoda Yourdon/Constantine sau proiectarea structurată – folosește diagrama fluxului datelor pentru analiză urmată de descompunerea funcțională specifică urmărind obținerea unor module stabile cu intercorelare minimă cu alte module.

Metoda Myers sau proiectarea compusă – are ca obiectiv minimizarea relațiilor intramodulare permițând o structurare a sistemului/programelor în funcție de fluxul datelor.

Principalele tehnici folosite la realizarea sistemelor informatice sunt:

Tehnica concordanței intrări-ieșiri – are la bază structurarea sistemului informatic pornind de la definirea informațiilor necesare fundamentării deciziilor pe diferite niveluri ierarhice. Analizând atribuțiile și competențele fiecărui nivel ierarhic, se stabilește necesarul și structura informațiilor de ieșire care vor sta la baza proiectării intrărilor și ieșirilor.

Tehnica LDS/ADRS (Limbaj de Descriere a Sistemului/Analizator de Definire a Sistemului) – constituie o tehnică de descriere și definire automată a sistemului informatic cu ajutorul calculatorului. Această tehnică este cunoscută și ca ”proiectare asistată de calculator” și are la bază un model de sistem informatic conceput ca un ansamblu de obiecte, relații între aceste obiecte și proprietățile acestora. Dispune de un limbaj de definire a sistemului utilizat atât pentru descrierea sistemului informațional existent, cât și pentru proiectarea noului sistem și de un pachet de programe care face analiza lexicală și sintactică a modelului proiectat și asigură realizarea practică a acestuia, furnizând documentația completă asupra sistemului.

Tehnica HIPO (Hierarchycal Input-Process-Output) – este subordonată metodei de abordare descendentă, urmărind structura pe module a sistemului, însă această structurare urmărește ca la nivelul fiecărui modul să se pună în evidență fluxul “intrări-prelucrări-ieșiri”.

Tehnica observării și a participării directe – se aplică în faza de analiză a siistemului informațional și constă în observarea directă a activităților în sistemul informațional, studierea documentelor și participarea efectivă la executarea diferitelor lucrări complexe împreună cu personalul din compartimentele analizate.

Tehnica interviului – constă în audierea sistemului informațional pe baza dialogului direct între membrii din compartimentele analizate. Se pun în evidență aspectele pozitive și negative ale sistemului, se face o evaluare critică a acestuia și se motivează oportunitatea sistemului informatic.

Tehnica chestionarului – presupune existența unei liste de întrebăriadresate personalului din compartimentele implicate în analiză.

Tehnica analizei-diagnostic – constă în analiza sistemului informațional de către un colectiv de lucru pentru depistarea anomaliilor manifestate în organizarea și funcționarea sistemului și stabilirea direcțiilor de perfecționare, a structurilor organizatorice și de abordare informatică a sistemului informațional în vederea prevenirii factorilor perturbatori.

Tehnica tabelelor de decizie – are la bază logica matematică. Pleacă de la ideea că orice operație sau ansamblu de operații în activitatea de proiectare și realizare a sistemelor informatice se pot transpune într-o formă tabelară care conține: criterii de luare a deciziilor, intrările acestor criterii, deciziile, intrările deciziilor.

Metode și tehnici de reprezentare în diagrame – sunt utilizate pentru descrierea operațiilor și fluxurilor activităților în cadrul fiecărei etape de proiectare.

Tehnici de organiare a datelor în fișiere

Tehnici de organizare a datelor în baze de date

Tehnici de corecție și control automat al datelor

Metode și tehnici de implementare

Metode și tehnici de planificare a execuției (proiectului)

Etapele de realizare și activitățile specifice metodologiilor SSADM

Metodologia SSADM – Structured System Analysis and Design Methodology a evoluat în timp devenind cea mai larg folosită metodologie de realizare a sistemelor informatice. Metodologia SSADM este orientată pe structura datelor și pune în evidență două tipuri de modele: modelul logic și modelul fizic al sistemului, separând astfel proiectarea logică de proiectarea fizică. Această metodologie se bazează pe specificarea clară a cerințelor și a unor reguli detaliate pentru proiectarea celor două modele și face apel la reprezentarea fluxurilor de date și prelucrărilor cu ajutorul diagramelor. Metodologia SSADM conține cinci module: studiu de fezabilitate, analiza cerințelor, specificarea cerințelor, specificarea logică a sistemului și proiectarea fizică. Fiecare etapă este împărțită într-un număr de pași care definesc intrările, ieșirile și sarcinile ce trebuie realizate. Modulele, etapele și pașii sunt definiți astfel încât pot fi utilizate separat într-un proiect de realizare a unui sistem informatic.

Modulul 0. Studiu de fezabilitate

Cuprinde o singură etapă cu același nume. În cadrul modulului se determină posibilitatea realizării proiectului cu încadrarea în timp și în buget.ste un modul opțional, de multe ori fiind înlocuit cu un studiu de planificare a realizării sistemului informațional.

Modulul 1. Analiza cerințelor

În cadrul acestei faze se identifică ce face și ce ar trebui să facă sistemul. Presupune analiza sistemului existent și determinarea direcțiilor de perfecționare. Beneficiarii sunt parte activă în această fază, deoarece sunt persoanele care cunosc cel mai bine funcționarea actuală a sistemului și deficiențele sale. Sistemul existent este investigat numai pentru a facilita realizarea noului sistem.

Etapa I. Investigarea

Investigarea sistemului existent este realizată pentru ca analistul să înțeleagă modul de funcționare a sistemului, cu identificarea exactă a granițelor sistemului. Vechiul sistem este, de obicei, cel mai bun punct de plecare în realizarea noului sistem, deoarece structura de bază a datelor sistemului nu se schimbă foarte mult în timp.

La început se realizează un studiu complex privind activitățile, fluxurile informaționale existente, volumul informațiilor prelucrate și aria de cuprindere a sistemului informațional.

Pe baza acestui studiu se elaborează diagramele de flux al datelor pentru sistemul existent. Se întocmește o listă a documentelor fizice implicate. Se trasează o diagramă a fluxurilor de documente, cu verificarea completitudinii.

Urmează elaborarea primului nivel al diagramei de flux a datelor prin enumerarea proceselor care vor fi realizate pentru fiecare document și includerea acestora în diagramă. Următoarele niveluri ale diagramei de flux a datelor se realizează prin detalierea proceselor.

Pe baza studiului realizat se face analiza sistemului informațional pentru a fundamenta direcțiile de perfecționare și modernizare ale sistemului curent și înlocuirea lui cu un sistem informatic care să satisfacă toate cerințele informaționale ale unității economice.

Rezultatul etapei este dat de reprezentarea logică a sistemului existent, cu identificarea funcțiilor ce vor fi preluate în noul sistem.

Etapa a II-a. Opțiunile sistemului economic

În cadrul acestei etape se identifică variantele de organizare a noului sistem, pentru ca acesta să îndeplinească toate cerințele beneficiarului. Beneficiarii decid care dintre opțiuni este convenabilă din punct de vedere al mai multor criterii (timp, resurse materiale, umane și financiare implicate).

Rezultatul etapei îl constituie opțiunea sistemului economic cea mai avantajoasă.

Modulul 2. Specificarea cerințelor

Etapa III. Definirea cerințelor

Etapa implică detalierea cerințelor deja formulate pentru opțiunea aleasă în cadrul etapei anterioare. Se realizează în mai mulți pași. Inițial se înlătură deficiențele din sistemul existent, apoi se construiește un model al sistemului prin modificarea diagramei de flux a datelor logice și a structurii logice a datelor. Urmează construirea unui catalog al funcțiilor și descrierea entităților.

Trebuie menționat faptul că analiza nu este întotdeauna ghidată de modul de organizare a sistemului existent. Noul sistem poate fi o îmbunătățire a sistemului existent, prin adăugarea unor funcționalități sau modificarea unor activități, dar poate fi și o abordare nouă.

Etapa are ca rezultat catalogul cerințelor și noul model al sistemului, reprezentat prin diagrama de flux a datelor modificate și evoluția în timp a entităților identificate în noul sistem (sistem dinamic).

Moduldul 3. Specificarea sistemului logic

Include două etape, care de cele mai multe ori sunt realizate simultan.

Etapa a IV-a. OpTiunile tehnice ale sistemului

Având toate datele necesare, furnizate de etapele anterioare, se pot modifica și detalia opțiunile tehnice de realizare a sistemului informatic. Se vor identifica detaliile tehnice, precum și modul de funcționare a sistemului în cazul alegerii fiecăreia dintre opțiuni.

Se realizează o analiză cost-beneficiu care duce la alegerea uneia dintre opțiuni.

Rezultatul etapei este opțiunea tehnică selectată, detaliată. informațiile vor include detalii tehnice referitoare la hardware și software, modul de lucru al sistemului, costurile implicate, trăsăturile semnificative ale etapei de proiectare. Se vor prezenta, de asemenea, informații privind posibilitatea de perfecționare, întreținere și dezvoltare a sistemului.

Etapa a V-a. Proiectarea logică.

În cadrul acestei etape se va realiza o proiectare logică de detaliu a noului sistem, pentru a se evidenția funcționarea acestuia. Se elaborează un model logic detaliat, ce conține în principal proiectarea datelor și proiectarea procedurilor.

Proiectarea datelor se face utilizând tehnica normalizării entităților bazei informaționnale. Proiectarea procedurilor se face elaborând mai multe schițe detaliate ale proceselor. Proiectarea datelor și a procedurilor se realizează în paralel.

Rezultatul etapei îl reprezintă proiectarea logică de detaliu a noului sistem.

Modulul 4. Proiecatrea fizică

Etapa a VI-a.. Proiectarea fizică

Proiectul logic de detaliu este convertit într-un proiect tehnic, pentru a realiza compatibilitatea cu echipamentele și software-ul selectat. Include specificații în legătură cu fișierele, baza de date, programele integrate, funcțiile și procedurile utilizate.

Proiectarea fizică presupune realizarea modelului fizic al datelor și al proceselor, precum și elaborarea programelor.

La sfârșitul etapei se redactează programul de dezvoltare și planurile de testare ale sistemului realizat, se specifică instrucțiunile se operare, procedurile manuale și se realizează

specificațiile detaliate ale produsului program.

Fluxul parcurgerii etapelor de realizare a sistemelor informatice

Dacă etapizarea procesului de realizare a sistemelor informatice este în general stabilizată, în ceea ce privește fluxul parcurgerii etapelor se manifestă o mare varietate de orientări și modele, diversitate generată de varietatea sistemelor informatice și a realizatorilor. Dintre modelele existente putem enumera: modelul liniar (în cascadă), modelul cu prototip, modelul cu extensii, modelul ierarhic, modele mixte.

Modelul liniar (în cascadă) este un model teoretic care presupune parcurgerea secvențială a etapelor, cu eventuale reveniri la etapa precedentă. Este aplicată unor sisteme informatice de mică complexitate. În realitate, parcurgerea etapelor este un proces iterativ, desfășurat adesea în paralel la mai multe activități.

Modelul cu prototip se aplică atunci când se ia decizia elaborării complete și la costuri scăzute a unei versiuni inițiale, simplificate, cu caracter de prototip, pe baza căreia se stabilesc noi specificații de definire a sistemului informatic și se desfășoară activitatea de realizare a unei noi versiuni a sistemului informatic. Elaborarea noii versiuni presupune parcurgerea integrală sau parțială a etapelor, ându-se numai anumite părți din prototip.

Modelul cu extensii se utilizează atunci când sistemele informatice se pot realiza și pune în funcțiune parțial pe aplicații, module. Realizarea lor se face, deci, în maniera extensibilă, astfel încât o primă versiune să includă componentele de bază, celelalte urmând să fie realizate și integrate prin extensii succesive sau simultane. De obicei extensiile se ramifică din etapa de elaborare a sistemului informatic.

Modelul documentării anticipate presupune întocmirea în avans a documentației, prin parcurgerea etapelor de proiectare, ceea ce permite analiza critică a documentației, urmată de reformularea unor probleme și aspecte, înainte de realizarea sistemului.

Modelul ierarhic (recursiv) se caracterizează prin distribuirea/structurarea ierarhică coerentă a activităților fiecărei etape, conținutul acestora diferind conform specificului nivelelor.

Modele mixte sunt combinații ale modelelor anterioare de parcurgere a etapelor, adaptate condițiilor concrete de realizare a sistemelor informatice.

Modelarea structurată

Modelarea orientată pe obiecte a sistemelor informatice

=== lege ===

L E G E A
bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2006

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Capitolul I
Dispozitii generale

Art.1. – Obiectul prezentei legi Il constituie stabilirea volumului veniturilor si a structurii acestora pe capitole si subcapitole si al cheltuielilor pe destinatii, pentru bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor pentru somaj si creditele externe, pentru anul 2006.
Art.2. – (1) Sinteza bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2006, detaliata la venituri pe capitole si subcapitole, iar la cheltuieli, pe parti, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole si alineate, dupa caz, este prevazuta In anexa nr.1/03.

(2) Bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2006 se stabileste la venituri In suma de 19.637,7 milioane lei, la cheltuieli In suma de 19.180,6 milioane lei, cu un excedent de 457,1 milioane lei, care reprezinta rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, astfel cum este prevazut la art.12.
(3) Sinteza cheltuielilor bugetare pe anul 2006, pe surse de finantare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole si alineate, dupa caz, este prevazuta In anexa nr.2/03.
(4) Sinteza fondurilor alocate pe surse si pe titluri de cheltuieli si anexele la aceasta sunt prevazute In anexa nr.3/03.

Capitolul II
Structura veniturilor bugetului asigurarilor sociale de stat

Art.3. – Veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2006 sunt In suma de 19.637,7 milioane lei si se prezinta astfel:
-milioane lei-
VENITURI-TOTAL 19.637,7 din care:
Venituri curente 19.284,0 din acestea:
Contributii de asigurari 19.134,7 din care:
– contributiile angajatorilor 13.479,6
– contributiile asiguratilor 5.655,1
Venituri nefiscale 149,3
Subventii 353,7

Capitolul III
Regimul si destinatiile cheltuielilor bugetului asigurarilor sociale de stat

Art.4. -Cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2006, In suma de 19.180,6 milioane lei, In structura economica, se prezinta astfel:
-milioane lei-
CHELTUIELI-TOTAL 19.180,6 din care:
1. Cheltuieli curente 19.155,4 din acestea:
a) cheltuieli de personal 73,8
b) bunuri si servicii 270,7
c) dobanzi 42,4
d) transferuri Intre unitati ale administratiei publice 64,5
e) alte transferuri 12,4
f) asistenta sociala 18.691,6
2. Cheltuieli de capital 21,2
3. Rambursari de credite 4,0 din acestea:
-rambursari de credite externe 4,0
Art.5. – (1) Prevederile din actele normative In vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii In concediul de odihna se suspenda pana la data de 31 decembrie 2006.
(2) Plata premiului anual aferent anului 2006 pentru personalul din institutiile publice, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, se efectueaza din prevederile bugetare pe anul 2007,
Incepand cu luna ianuarie 2007.
(3) Din prevederile bugetare aprobate pentru anul 2006 institutiile publice prevazute la alin.(2) asigura plata premiului anual aferent anului 2005.

Art.6. – (1) Cheltuielile social-culturale care se finanteaza de la bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2006 se stabilesc In suma de 19.180,6 milioane lei, din care: 73,8 milioane lei cheltuieli de personal, 270,7 milioane lei bunuri si servicii, 42,4 milioane lei dobanzi, 64,5 milioane lei transferuri Intre unitati ale administratiei publice, 12,4 milioane lei alte transferuri, 18.691,6 milioane lei asistenta sociala, 21,2 milioane lei cheltuieli de capital si 4,0 milioane lei rambursari de credite.
(2) In anul 2006, din bugetul asigurarilor sociale de stat se va suporta diferenta dintre valoarea biletului de tratament balnear sau de odihna si contributia beneficiarilor de astfel de bilete, pentru un numar de pana la 445.000 de locuri, din care 380.000 de locuri la tratament balnear si 65.000 de locuri la odihna.
(3) Din numarul total de 380.000 locuri la tratament balnear se poate utiliza In cadrul sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale un numar de pana la 6.000 de locuri.
(4) In anul 2006 se pot acorda gratuit 40.000 de bilete, conform reglementarilor In vigoare, persoanelor ale caror drepturi sunt stabilite prin:
a) Legea nr.49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificarile si completarile ulterioare;
b) Legea nr.44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu Incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate In strainatate ori constituite In prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) Ordonanta Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate In Romania cu Incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) art.20 alin.(1) lit.b) si art.109 alin.(2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;

f) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.102/1999 privind protectia speciala si Incadrarea In munca a persoanelor cu handicap, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.519/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Tarifele pentru serviciile acordate beneficiarilor biletelor de tratament de catre unitatile de tratament aflate In proprietatea Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei, la propunerea presedintelui Casei Nationale de
Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, neputand depasi tarifele
din unitatile similare cu care s-au Incheiat contracte de prestari de servicii.
(6) In cursul unui an calendaristic se poate elibera un singur bilet de tratament balnear sau de odihna aceluiasi beneficiar.
(7) Biletele de tratament balnear se distribuie asiguratilor sistemului public de pensii, sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale si pensionarilor de catre casele teritoriale de pensii.
(8) Biletele de odihna finantate din bugetul asigurarilor sociale de stat sunt destinate salariatilor din institutiile publice, asigurati In sistemul public de pensii, iar contravaloarea acestor bilete,dupa deducerea sumelor Incasate de la beneficiari, se recupereaza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, de la capitolul “Asigurari si asistenta sociala”, titlul “Transferuri Intre unitati ale administratiei publice”, din prevederile bugetului pe anul 2007.
(9) Contravaloarea biletelor de odihna este decontata de Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale cu prestatorii de servicii.
(10) Criteriile, modul de distribuire si contributia
individuala sunt cele stabilite prin Hotararea Guvernului nr.494/2001
pentru aprobarea Normelor si criteriilor pe baza carora se acorda bilete
de odihna prin sistemul organizat si administrat de Ministerul Muncii,
Solidaritatii Sociale si Familiei.
(11) Biletele de odihna si de tratament balnear, acordate In
conditiile prezentului articol, pot fi atribuite si membrilor de familie,
sot sau sotie, dupa caz, si copii minori care urmeaza cursurile de zi
ale unei institutii de Invatamant preuniversitar, acreditata conform
legii, daca Insotesc titularii de drept.

(12) Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei poate stabili, Impreuna cu Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor si Serviciul Roman de Informatii, numarul de bilete ce pot fi eliberate pensionarilor militari, contributia platita de acestia fiind stabilita In mod similar cu cea pentru pensionarii de asigurari sociale de stat, iar diferenta fiind suportata din bugetele respectivilor ordonatori principali de credite.
Art.7. – Cheltuielile social-culturale, pe capitole de cheltuieli, sunt In suma de 19.077,1 milioane lei pentru asigurari si asistenta sociala si 103,5 milioane lei pentru asigurari si asistenta sociala pentru accidente de munca si boli profesionale.
Art.8. – Taxele postale percepute de Compania Nationala “Posta Romana”- S.A. pentru prestatiile privind plata la domiciliul beneficiarilor a drepturilor de asigurari sociale de stat si a celor de asigurari pentru somaj In anul 2006 sunt stabilite In suma de>245,3 milioane lei, din care: 230,3 milioane lei pentru asigurari sociale de stat si 15,0 milioane lei pentru asigurari pentru somaj.

Capitolul IV
Dispozitii referitoare la sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale

Art.9. – Veniturile si cheltuielile sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale pe anul 2006 sunt prevazute In bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2006.
Art.10. – Veniturile sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale pe anul 2006 sunt In suma de 560,6 milioane lei, din care: contributii de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale 510,6 milioane lei si alte venituri pentru asigurarile de accidente de munca si boli profesionale 50 milioane lei.

Art.11. – (1) Cheltuielile sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale pe anul 2006 se stabilesc In suma de 103,5 milioane lei, din care: 3,2 milioane lei cheltuieli de personal, 4,3 milioane lei bunuri si servicii, 1,6 milioane lei transferuri
Intre unitati ale administratiei publice, 12,4 milioane lei alte transferuri, 78,2 milioane lei asistenta sociala si 3,8 milioane lei cheltuieli de capital.
(2) Cheltuielile pentru indemnizatii, ajutoare si alte prestatii sociale pentru accidente de munca si boli profesionale se stabilesc In suma de 92,2 milioane lei.
(3) Cheltuielile pentru functionarea sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale se stabilesc In suma de 11,3 milioane lei.
(4) In anul 2006, pentru realizarea activitatii sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, unele atributii ale Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale se realizeaza cu personal al Inspectiei Muncii, In limita unui numar de pana la 300 de posturi care vor fi finantate din bugetul Inspectiei Muncii.
Art.12. – Excedentul sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale se stabileste In suma de 457,1 milioane lei.

Capitolul V
Dispozitii referitoare la bugetul asigurarilor pentru somaj

Art.13. – (1) Sinteza veniturilor si cheltuielilor bugetului asigurarilor pentru somaj pe anul 2006, detaliata la venituri pe capitole si subcapitole, iar la cheltuieli, pe parti, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole si alineate, dupa caz, este prevazuta In anexa r.1/04.
(2) Sinteza cheltuielilor bugetare pe anul 2006, pe surse de
finantare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri,
articole si alineate, dupa caz, este prevazuta In anexa nr.2/04.
(3) Sinteza fondurilor alocate pe surse si pe titluri de
cheltuieli si anexele la aceasta sunt prevazute In anexa nr.3/04.
(4) Pentru centrele de pregatire si perfectionare profesionala din cadrul fundatiilor romano-germane din Arad, Sibiu si Timisoara, stabilite prin Protocolul romano-german, semnat la Bonn la 20 ianuarie 1992, In bugetul asigurarilor pentru somaj, la capitolul “Invatamant” este cuprinsa si suma de 0,7 milioane lei, reprezentand contributia partii romane la finantarea activitatilor fundatiilor respective, potrivit
Intelegerii dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Germaniei cu privire la continuarea proiectului “Promovarea calificarii profesionale”.
(5) Suma totala care poate fi utilizata pentru acordarea de credite, conform prevederilor art.87 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 50,0 milioane lei.
(6) Cuantumul maxim al creditului ce poate fi acordat In anul 2006 unui beneficiar de credite din suma prevazuta la alin.(5) este de 1,0 milioane lei.
Art.14. – Prevederile art.5 se aplica si bugetului asigurarilor pentru somaj.

Capitolul VI
Responsabilitati In aplicarea legii

Art.15. – (1) In bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetul asigurarilor pentru somaj sunt prevazute, dupa caz, si sumele reprezentand contributia Guvernului Romaniei la realizarea programelor si proiectelor cu finantare internationala. (2) Ordonatorul principal de credite are obligatia ca, In cadrul creditelor bugetare aprobate pe anul 2006, sa asigure integral si cu prioritate fondurile necesare reprezentand componenta locala aferenta derularii programelor si proiectelor cu finantare internationala, precum si cele necesare finantarii angajamentelor asumate prin documentele de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
(3) Se interzice ordonatorului principal de credite sa efectueze virari de credite bugetare de la titlul “Transferuri Intre unitati ale administratiei publice” la celelalte titluri ale aceluiasi capitol sau la

alte capitole bugetare, precum si Intre alineatele acestui titlu de cheltuieli.
(4) Sumele reprezentand contributia Guvernului la realizarea obiectivelor de investitii cu finantare externa de la titlul
“Cheltuieli de capital“ nu pot fi redistribuite la alte obiective deinvestitii.
Art.16. – (1) Sumele destinate platii cotizatiilor si contributiilor la organisme internationale, aprobate potrivit
prevederilor legale, inclusiv platii eventualelor comisioane bancare percepute de bancile straine corespondente ale institutiilor de credit autorizate de Banca Nationala a Romaniei pentru efectuarea transferurilor valutare aferente, sunt prevazute In bugetul asigurarilor pentru somaj la titlul “Alte transferuri”.
(2) In vederea asigurarii platii la scadenta a cotizatiilor si
contributiilor la organisme internationale, precum si a rambursarilor de credite externe, a platilor de dobanzi si a comisioanelor aferente acestora, ordonatorul principal de credite poate efectua virari de credite bugetare de la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau de la alte capitole, dupa caz, In cursul Intregului an.
(3) Se interzice ordonatorului principal de credite sa efectueze virari de credite bugetare de la titlul “Rambursari de credite” la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau la alte capitole bugetare.

Capitolul VII
Dispozitii finale

Art.17. – In bugetele institutiilor publice, finantate din bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetul asigurarilor pentru somaj, indiferent de subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masa, Intrucat In buget nu sunt prevazute sume cu aceasta destinatie.
Art.18. – Cuantumul fix al indemnizatiei pentru Insotitor, In cazul pensionarilor de invaliditate Incadrati In gradul l de invaliditate, drept ce se acorda potrivit prevederilor art.61 alin.(1) din Legea nr.19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste In anul 2006 la nivelul salariului de baza minim brut pe tara.
Art.19. – (1) Valoarea punctului de pensie, stabilita potrivit prevederilor art.80 din Legea nr.19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru anul 2006, este de 323,1 lei si se aplica Incepand cu data de 1 ianuarie 2006.
(2) Salariul mediul brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2006 este de 1.077 lei.
Art.20. – Cuantumul ajutorului de deces se stabileste, In conditiile legii, In cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 1.077 lei;
b) unui membru de familie al asiguratului sau
pensionarului, la 538 lei.
Art.21. – (1) In baza art.18 alin.(2) si (3) din Legea
nr.19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru anul 2006
cotele de contributie de asigurari sociale se stabilesc dupa cum
urmeaza :
a) pentru conditii normale de munca 30%;
b) pentru conditii deosebite de munca 35%;
c) pentru conditii speciale de munca 40%.
(2) Cota contributiei individuale de asigurari sociale, datorata potrivit art.21 alin.(2) din Legea nr.19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 9,5%, indiferent de conditiile de munca.
Art.22. – In baza art.29 din Legea nr.76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru anul 2006 se stabilesc urmatoarele cote ale contributiilor:
a) contributia datorata de angajatori conform art.26 din lege este de 2,5%;
b) contributia individuala datorata conform art.27 din lege este de 1%;
c) contributia datorata conform art.28 din lege de persoanele asigurate In baza contractului de asigurare pentru somaj este de 3,5%.

Art.23. – Sunt interzise virarile de credite bugetare Intre capitolele de cheltuieli aprobate pentru sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si cele pentru sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.
Art.24. – (1) Prevederile de cheltuieli aprobate pentru prestatii de asigurari sociale si asigurari pentru somaj care se realizeaza potrivit dispozitiilor legale, direct de catre angajator, prin deducerea acestora din contributiile datorate, se pot depasi, modificandu-se corespunzator prevederile bugetare atat la venituri, cat si la cheltuieli, cu mentinerea echilibrului aprobat.
(2) Ordonatorul principal de credite este abilitat sa efectueze modificarile prevazute la alin.(1) si este obligat sa raporteze Ministerului Finantelor Publice aceste modificari atat distinct, cat si prin evidentierea In situatiile financiare trimestriale, respectiv anuale.
Art.25. – Anexele nr.1/03 – 3/03 si 1/04 – 3/04 fac parte integranta din prezenta lege.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor articolului 65 alineatul (2) si ale articolului
76 alineatul (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
p.PRESEDINTELE
CAMEREI DEPUTATILOR
Dan Radu Rusanu
p.PRESEDINTELE
SENATULUI
George Sabin Cutas
Bucuresti, 15 decembrie 2005
Nr. 380