Proiectarea Unei Unitati Agricole de Mica Capacitate

BIBLIOGRAFIE

Albu D. – „Rezervații naturale , zone protejate și monumente ale naturii din ținuturile Brăilei, [NUME_REDACTAT] Galați, 1993

Albulescu F. – „Eficiența economică a mecanizării fermelor, [NUME_REDACTAT], București 1979.

Alecu L. , Hortia S., Camaran I.- „ Managementul economic în producția agricolă”.

Atlasul județelor din [NUME_REDACTAT] România, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 1978.

Beldie A.L.- „ [NUME_REDACTAT] – Determinator ilustrat al plantelor”.

Bob C., Velica P., „Materiale de construcții”, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

Botnariuc N.,- „Ecologie”,[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]

Brăescu M.- „[NUME_REDACTAT]”.

[NUME_REDACTAT] editat de [NUME_REDACTAT] Tehnici din România, martie 1998-„[NUME_REDACTAT] 46”.

[NUME_REDACTAT].,- „Rezistența materialelor”, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică , București 1983.

Catalog nr. 124 pentru Reevaluarea clădirilor de locuit și admistrație 1964, [NUME_REDACTAT] Rom.-1996.

Călinescu R. și Colab. – „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] București 1969.

Cernescu H. – „Harta solurilor”, [NUME_REDACTAT] 1946.

Chiriță C.D.- „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT], București 1967;

Ciurea A. – „Managementul”, Editura U.S.A.M.V., Iași;

Cocean P. – „Geografia turismului”, [NUME_REDACTAT], București;

Comănescu P. – „[NUME_REDACTAT], București”, [NUME_REDACTAT] 1966 pag.112;

Constantin C., Giurescu C. – „Istoricul orașului Brăilei”, București, [NUME_REDACTAT], 1968.

Cucu I., [NUME_REDACTAT] – „Elemente de desen tehnic. Construcții zootehnice. Lucrări practice”, I.A. Iași 1981;

Cucu V., Ștefan M. – „Atlas al monumentelor istorice”, [NUME_REDACTAT] , București 1970;

Focșa V. –„Cădiri civile” [NUME_REDACTAT] Iași 1972.

Gâșțescu P. – „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] Turism, București 1990;

Gâșțescu P., Gruescu I.S. –„ [NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] R.S.R. București 1979.

Georgescu N., Stoian D. – „Clădiri și construcții speciale pentru sănătate, asistență socială, cultură fizică și argument”, [NUME_REDACTAT] Rom.

Ghenea N. s.a. –„Construcții agricole”, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 1974.

Groll L., Giusca N. –„Tehnologia lucrărilor de construcții” I.P. Iași 1978.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Austriac, în [NUME_REDACTAT], anul 1929, numărul 2-3, pag.45.

Jerghința V. –„Construcții agricole”. I.P. Iași 1973.

Marusciac D. colab. –„Construcții agricole”, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București 1982.

[NUME_REDACTAT]. –„Note asupra populației și satelor din [NUME_REDACTAT] anul IV, 1973, nr.2-3.

Murgoci G.N. –„Note asupra populației și satelor din [NUME_REDACTAT]” [NUME_REDACTAT], București , 1952.

Munteanu I. –„Structuri pentru construcție”, [NUME_REDACTAT], București, 1983.

Nac A.V. –„Schițe,documente și însemnări din orașul și județul Brăila, 1828-1929; Atelierele topografice ale ziarului „Curierul”,1929.

[NUME_REDACTAT]., Negoiță S. –„Materiale moderne în construcții” [NUME_REDACTAT], București, 1963.

[NUME_REDACTAT].,s.a. –„Construcții civile”, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 1976.

Păunescu C., Teaci D. –„[NUME_REDACTAT]”, Iași 1967.

Popescu M. –„Cartografia din 1828 a orașului și județului Brăila”- în [NUME_REDACTAT], anul IV, 1932.

Popescu M. –„Poiana și cetatea Brăilei, în areale Brăilei, anul I, 1929, nr. 4-6

Sofronie E. –„Teză de doctorat”, I.P. Iași , 1990.

Sofronie E.,[NUME_REDACTAT]. –„Construcții agricole”, [NUME_REDACTAT], Iași 1996

Tugui I. –„Turismul factor de menținere a sănătății”, [NUME_REDACTAT] 1978.

42. Vâlsan G. –„Opere alese” , București, [NUME_REDACTAT] 1972

CUPRINS

[NUME_REDACTAT]. I Necesitatea înființării unității agricole cu activitate pentru obținerea producției vegetală și animală și cu activitate turistică.

Cap. II Prezentarea zonei din punct de vedere geografic și climatic

2.1. Cadrul natural

2.2. Începutul așezării

2.3. Așezarea și poziția geografică

2.4. Aspecte geologice

2.5. Resursele subsolului

2.6. Relieful

2.7. Clima

2.8. Hidrografie

2.9. Solurile

2.10. Vegetația și fauna

2.11. [NUME_REDACTAT]. II. Unitatea proiectată

3.1. Încadrarea în zonă, aspecte generale și speciale

3.2. Planul general al unității

3.2.1. Instalații și dotări

3.2.2 Rețeaua de drumuri

Cap. IV. Casă de locuit

4.1 Plan parter

4.2 Plan etaj

Cap. V. Aspecte generale privind eficiența economică

5.1 Calculul valorii clădirii( casă de locuit)

5.2 Calculul valorii terenului

5.3 Antemăsurătoare pentru lucrări de construcție

Cap. VI. Concluzii și recomandări

[NUME_REDACTAT] 82

=== Lucrare de diploma ===

Tema proiectului

Proiectarea unei unități agricole de mică capacitate situată în satul Jugureanu comuna Ulmu, județul [NUME_REDACTAT]

Civilizația, în evoluția ei modernă, aduce și creșterea globală a consumului de produse . Această sporire a cererii de alimente determină apelarea la sisteme tehnologice moderne de producție agricole, capabile să conducă la a lucra pământul, a cultiva plantele , a crește animale în vederea satisfacerii în condiții decente a necesităților mereu crescânde cantitativ și calitativ ale populației, precum și crearea unor disponibilități pentru export.

Rezolvarea problemei alimentare mondiale depinde în mod direct și hotărâtor de sporirea producției agricole, prin utilizarea rațională a resurselor productive și modernizarea tehnică și socială a agriculturii – ramură principală a economiei mondiale.

Abdicarea de la normele tehnologice științifice de a cultiva plantele și de a crește animalele reprezintă astăzi unul din cele mai mari pericole pentru agricultura României.

Privită din punct de vedere al nivelului tehnico-economic, agricultura românească prezintă trei forme principale de dezvoltare:

de tip tradițional, în exploatații țărănești situate în principal în zonele de deal și de munte, precum și în zonele preorășenești unde agricultura își asigură venituri din alte ramuri sau servicii, completat cu venitul agricol.

de tip gospodăresc , cu nivel tehnic mediu, în asociațiile agricole și societățile agricole din principalele zone agricole cu teritoriu organizat în ferme optim dimensionate și profilate;

de tip industrial, în combinate și complexe sau ferme specializate (avicole, porcine, taurine,ovine, viticole, pomicole).

Aceste trei forme au coexistat și vor continua să existe, evoluția lor fiind condiționată de evoluția nivelului tehnic, generalizarea tehnologiilor moderne, mecanizarea și automatizarea proceselor de producție, aplicarea cuceririlor științei biologice și chimice și ridicarea calificării forței de muncă.

La scară națională spațiul geografic românesc oferă cele mai variate forme de relief, climă și factori edafici, care împreună cu celelalte resurse culturale, spirituale, cadru natural de excepție, pot conduce la concluzia că în spațiul românesc există posibilitatea organizării unui sector de agroturism. Această activitate ar putea aduce beneficii importate atât financiare cât și sociale și chiar culturale producătorilor agricoli și la scară națională.

În acest proiect , care se vrea a fi reușit , se va încerca valorificarea tuturor resurselor de care dispune spațiul respectiv.

CAPITOLUL I

Necesitatea înființării unității agricole cu activitate pentru obținerea producției vegetală și animală cu activitate turistică.

Un ținut mic, doar 2 % din suprafața țării, de formă aproape pătrată, deține două unități biogeografice distincte: stepa Bărăganului și un areal de lunca-baltă Brăilei, la care se mai adaugă luncile: Siretului, Buzăului și Călmățuiului.

Acesta este arealul în care consider că se simte nevoia înființării unor ferme agroturistice pentru a putea valorifica sursele naturale-soluri de calitate, prezența apelor în zonă(Dunărea, Calmățuiul), teren plan, forță de muncă în circuit agricol, dar toate aceste resurse pot fi pot fi valorificate la fel de bine și din punct de vedere turistic, aspect care a cam fost neglijat în zona de Sud-Est a țării.

Pentru multi, peisajul pare monoton, o întindere de câmpie cu plante de cultură și sate răsfirate, pe marginea șoselei. Ici-colo, ochiuri de apă sărate și salmastre, depresiuni de tasare în care s-a adunat apa aduc culoare și farmec netezimii câmpiei Brăilei.

Si iată, ce părea la început doar câmp în bătaia dogoritoare a soarelui, capătă pe rând haina locului: a stepei, a luncii și a pădurii.

Ținutul este sărac în păduri, doar trupuri rămase din urgia vremii, păstrate și îngrijite de localnici.

Din punct de vedere economic, strategia noastră trebuie să fie în deplin acord cu natura, în virtutea legilor pe care trebuie să le respectăm, altfel educația ecologică a tinerei generații nu-și mai găsește suport material.

“ Să dăm plantei apă și vom vedea cât va rodi. Pentru copil ziua este o descoperire, noi având misiunea de a apăra tezaurul de comori cu care ne-a înzestrat natura” ([NUME_REDACTAT]-rezervații naturale).

Bărăganul descris de [NUME_REDACTAT] este mic și inegalabil pentru cel pironit lângă cumpăna fântânii, fascinat de lumina ce scaldă la apus întinderea.

Vegetația de stepă, specifică, prin acțiune a omului a fost înlocuită cu vegetația de cultură (90% din suprafață) doar suprafețele restrânse fiind reprezentate de pajiști naturale de-a lungul digurilor și a canalelor de irigații sau pe marginea drumurilor.

Aici, plantele își ajustează portul și ciclul evolutiv după locul ce le-a rămas, vegetând înaintea perioadei de secetă.

Și n-ar fi stepa fără ciulini, scai și colilii fără portul alburiu și mătăsos, ajunse astăzi ca plante de ornament. Cresc în asociație cu graminee: colilii, păișuri, pir cristat, leguminoase ca lucerna, cosaci, măzăriche, frumoasele labiate de salvii și cimbrișor, nemțișorii și rușcuțele, pelinul și codița șoricelului.

Odobescu și [NUME_REDACTAT] au lăsat literaturii române pagini de mare frumusețe despre Bărăgan. [NUME_REDACTAT] Neagu prin sugestivele sale metafore, nu a făcut decât să imortalizeze încă o data, aceste minunate meleaguri.

[NUME_REDACTAT] este călătorul surprins de “imensitatea spațiului” unde depărtarea șterge granița dintre cer și pământ, când apusul soarelui “te țintuiește locului” și pregătește întreaga suflare pentru binemeritata odihnă, după ce ai rostuit ziua de muncă.

Fauna este aici strâns legată de biotip și vegetație. N-ar fi Bărăgan fără dropie, un fel de struț al stepei, dispărută din ținuturile Brăile din cauza vânatului. Spârcaciul (Otis tetrax), rudă a ei, care și ea nu mai cuibărește aici, ci este doar o pasăre de peisaj în Bărăgan și Dobrogea, este sub protecția legii ca monument al naturii.

Terenul de cultură atrage după sine rozătoarele. Răpitoarele; beretele alb, șorecarul mare, uliul porumbar și șorecarul încălțat, formează veriga următoare, trofică.

Răpitoarele, precum și păsările cântătoare au un rol deosebit în economia pădurii pentru aportul lor reglator în menținerea echilibrului ecologic. Ele se bucură de protecția legii. De asemenea, sunt nelipsite șopârlele și șerpii veninoși.

Caracteristic stepei, este abundentă faunei de nevertebrate, diferiți păianjeni, insecte (orthoptere, coleoptere, lepidoptere). În luminișuri, pe marginea drumurilor,în luncile rămase pârloaga, pot fi văzuți: nălbarul, fluturașul cerului, coada rândunicii, ochi de păun.

Datorită intervenției omului prin chimizarea solului și vânătoare, păsările câmpului sunt puțin reprezentate în specii: prepelițele și potârnichile au scăzut ca număr, precum și prigoriile, dumbrăvencile, turturelele și graurii.

O măsura salutară a fost colonizarea fazanilor prin crearea de făzănării ( pădurea [NUME_REDACTAT], Berțești și Viișoara).

Prin urmare vedem că în aceste ținuturi, din rațiuni economice greșit înțelese, s-a pus accentul în ultimii ani pe dezvoltarea doar a agriculturii,în detrimentul turismului. Pentru a contribui la compensarea acestui neajuns, am considerat că este necesar ca în micuța fermă, proiectată să am și un spațiu de cazare pentru turiști, întrucât consider că zona are un bun potențial din această perspectivă.

Ferma este situată în imediata apropiere a satului Jugureanu din comuna Ulmu aflată la 3 km distanță de aceasta în partea de est. Accesul în unitate se face printr-un drum comunal ce trece prin imediata vecinătate a fermei și care are legătură cu drumul județean Dj 33 ce leagă comuna de orașul Făurei, aflat la 18 km spre nord la 5 km distanță de comuna Rușețu( jud. Buzău) iar la 10 km se află comuna Ciocile.

Totuși, activitatea de bază a fermei rămâne producerea de furaje și de concentrate (porumb, grâu, orz, ovăz, mazăre și lucernă), produse care vor fi valorificate prin minisectorul zootehnic propriu, în acest fel crescând randamentul de valorificare a lor. Având în apropiere cele trei orașe – Făurei, Buzău și Brăila consider că există o bună piața de desfacere pentru animalele crescute în fermă.

De asemenea, în comuna Ulmu există o mică fabrică de preparate din lapte care în prezent achiziționează materia prima( laptele) de la crescătorii individuali din satele învecinate și prin care ferma își va putea valorifica cantitatea de lapte produs zilnic. [NUME_REDACTAT] se afla la 3 Km N-E de ferma, existând drum asfaltat,D.N. ce face legătura între sate. La 800 m N de ferma se afla satul Jugureanu, moara și brutăria există în ferma având capacitatea de a asigura produse de panificație pentru Jugureanu și Ulmu, sate care în prezent se aprovizionează de la Făurei care se afla la 30 de km N de sat.

CAPITOLUL II

SATUL JUGUREANU –Considerații istorico-geografice

Cadrul natural

[NUME_REDACTAT] din comuna Ulmu, este așezat in sud-vestul județului Brăila, pe malul drept al râului Călmățui. Se așterne la întretăierea paralelei de 44 57 latitudine nordică, cu meridianul de 27 16 longitudine estică. Din punct de vedere fizico-geografic este așezat în estul [NUME_REDACTAT] la limita nordică a [NUME_REDACTAT] din Bărăganul central. Altitudinea medie a teritoriului, față de nivelul mării este de 50m în vatra satului și scade la 35m în lunca râului.

Deși aproape monoton, cu o singură fragmentare mai importantă realizată de [NUME_REDACTAT], relieful prezintă unele variațiuni care au dus la o diferențiere a celorlalte condiții fizico-geografice ca: soluri, vegetație, ape subterane și de suprafață.

Datorită așezării geografice și reliefului, climatul este temperat continental, cu veri călduroase și uscate, precipitații reduse cu caracter torențial și ierni reci, fără un strat de zăpadă stabil și continuu. Vântul dominant este Crivățul.

Condițiile naturale au contribuit la dezvoltarea culturii plantelor și la creșterea animalelor, ocupații de bază ale locuitorilor, din cele mai vechi timpuri. Așezarea favorabilă pe malul râului, lipsa unor bariere naturale spre zonele vecine, existența unor drumuri lesnicioase, ca și prezența nu prea departe spre est a Dunării și spre nord-est a portului Brăila, cu traficul său intens, au reprezentat în trecut și reprezintă și astăzi elemente care stimulează legăturile cu zonele vecine. [NUME_REDACTAT] și portul Brăila se îndreptau bogățiile [NUME_REDACTAT], ca și o parte din cele ale Transilvaniei, mai ales cele din sud-estul acesteia, din zona Brașov, care apoi luau drumul mării.

2.2. Începuturile așezării

Nu știm dacă satul a fost înființat înainte de secolul al XVII-lea. Normal ar fi trebuit să aibă o vechime mai mare, deoarece aici sunt întrunite condiții optime de viață, adică pământ suficient pentru arat și pășunat, apă și pește din râu, vânat în câmpie și luncă, mijloc lesnicios pentru comunicații.

Documentele indică existența satului în anul 1789. Harta austriacă din anul 1789, ridicată în timpul războiului ruso-austro-turc (1787-1792), de către ofițerii austrieci de stat major, după informațiile obținute din interiorul și din afara raialei Brăila, indică satele Jugureanu, Ulmu și Rușețu în afara raialei, puțin mai spre vest de limitele cunoscute ale acesteia.

Potrivit indicațiilor secretarului domnesc Sulzer din vremea lui [NUME_REDACTAT] (1774-1782) raiaua Brăilei avea 55 de sate și siliști (foste sate). Raiaua care în timpul războiului avea numai 35 de sate și siliști cu câte 20-200 de case fiecare, se întindea spre vest până la satul Zăvoaia, la 15 km est de Jugureanu. Spre sud limitele au fost stabilite pe râul Călmațui. În realitate raiaua se mărea sau se micșora după lăcomia spițerilor turci și frecvent ocupa și o bună parte din teritoriul aflat în sudul Călmățuiului.

Harta austriacă este clară în această privință. Linia îngroșată care stabilește limita vestică a raianei, coboară dinspre Siret, la movilele Gemenele, la vest de [NUME_REDACTAT], iar in dreptul satului Zăvoaia spre sud-est pe Călmățui, prin [NUME_REDACTAT] și prin movila satului Cuptoarele, tăind apoi Dunărea, să răspundă la [NUME_REDACTAT], în dreptul satului Boul, care rămânea [NUME_REDACTAT]. Turcii au căutat în mai multe rânduri să-și întindă stăpânirea spre apus și miazăzi încălcând pământul țării.

La 1789, satul Jugureanu era așezat mai spre vest, față de vatra actuală, pe siliște. Mărimea satului de aproximativ 45 de familii se vede pe harta rusă ridicată între anii 1829-1836, care este completată cu numărul familiilor ce existau în fiecare formațiune omenească. Pentru acea perioadă satul are o mărime mijlocie.

Tradiția duce întemeierea satului înainte de anul 1720. Se pare că se sprijină pe adevăruri istorice. În anul 1711, [NUME_REDACTAT] și apoi in anul1717, [NUME_REDACTAT], au făcut o restabilire de hotare a teritoriilor stăpânite de turci marcând și limitele raialei Brăila prin cruci și movile. [NUME_REDACTAT], având acum hotare fixe, este înlăturat pericolul de jefuire a satelor din apropiere de raia.

Cert este că satul se formează prin stabilirea mocanilor și cojanilor ce coborau din dealuri subcarpatice buzoiene, mai precis din satele Jugureni, Ulmeni, Călugăreni, Cărbunari, care erau suprapopulate și care au găsit aici loc de popas în drumul lor spre balta Brăilei cu oile la iernat.

Cei mai mulți, ori primii locuitori stabiliți aici, sau în lider al celor aflați în transhumanță proveneau din satul Jugureni, din [NUME_REDACTAT], de vreme ce au denumit Jugureanu, noua așezare.

[NUME_REDACTAT] Buzăului, satele: Jugureni, Ulmeni, Călugăreni, Cărbunari, apar grupate în apropierea satului Tătaru, care are corespondent în Bărăgan satul Tătaru din apropierea satului Jugureanu. Pe harta Szotmary din anul 1857 sunt grupate pe cursul mijlociu al râului Călmățui, satele: Jugureanu, Ulmu, [NUME_REDACTAT] și Cărbunari. După împărțirea loturilor, în urma împroprietăririi de la 1864, [NUME_REDACTAT] și Cărbunari ce existau puțin mai spre sud de Jugureanu dispar, târlașii stabilindu-se probabil în satele Ulmu și Jugureanu.

Într-o monografie nedatată găsită la biserica Jugureanu se menționează: “La începutul său, dejugătoarea (loc de popas) de pe malul râului din drumul spre Brăila și Dunăre a strâns în jurul său și câțiva târlași care își pășteau vitele pe malul apei și cultivau și mici petice de pământ”. Pe la 1840 satul era mai spre vest, având și o biserică. Biserica actuală a fost clădită pe o ridicătură de pământ între casele localnicilor, între anii 1844 -1849, de către proprietarii moșiei, Alexandru și [NUME_REDACTAT]. Se spune că satul a fost mutat spre est din cauza ciumei (și satul Ulmu este mutat spre est, din vechea vatră, se menține cimitirul vechi).

În această perioadă în județul Brăila a bântuit ciuma “Cumplita molimă a ciumei care bântuie și în 1813, își face o nouă și puternică apariție la finele anului 1823 ”.

Ciuma care a făcut multe victime și arderea bisericii (semn rău pentru acele vremuri ) au fost folosite ca pretext pentru tinerii proprietari ai moșiei pentru a-i obliga pe săteni să se mute în interiorul moșiei. [NUME_REDACTAT] primesc moșia de la tată lor [NUME_REDACTAT] din Rușețu .

În anul 1780 acesta construise biserica veche din Rușețu la delimitarea hotarului dintre cele două moșii, satul vechi fixat pe pintenul de deal rămânea în perimetrul moșiei Rușețu. Noii proprietari obligă pe săteni să-și mute casele pe moșia Jugureanu, pentru a avea forța de muncă.. Zesrea lor era moșia satului. Bătrânii satului spun că pentru a-i determina pe localnici să se mute, proprietarii au incendiat biserica pe ascuns și apoi la câtva timp au delimitat noua vatră a satului înconjurând-o cu trei brazde de pământ făcute cu un plug tras de doi boi negri, pentru a feri satul de ciumă și de alte rele.

De la stabilirea primilor mocani, populația a crescut continuu. Păstorii din dealurile subcarpatice și din munți, în drumul lor cu oile pe valea Călmățuiului spre balta Brăilei și Dobrogea, pentru iernat, rămâneau adesea în Bărăgan, bogat în ierburi, cultura plantelor făcându-se numai în jurul micilor așezări de târlași.

În anul 1822 septembrie 15, logofătul [NUME_REDACTAT] Sturdza după ce a fost investit la Țarigrad ca domn al Moldovei, cu căminarul [NUME_REDACTAT] și alți boieri, în drumul lor spre Focșani-Iași, au trecut prin județul nostru, pe la satele Cioara, unde au stat o noapte (15 septembrie), apoi la Ulmu-Jugureanu, unde iarăși au rămas (16 septembrie) apoi la Gologanu și de aici la Iași.

[NUME_REDACTAT] se naște [NUME_REDACTAT], mama marelui pictor [NUME_REDACTAT], fiind fiica lui [NUME_REDACTAT], căsătorită în anul 1863 cu căpitanul [NUME_REDACTAT] din Moldova. Există actul zestral din 20 ianuarie 1863 prin care [NUME_REDACTAT] din Jugureanu specifică zestrea: 150 stânjeni pământ, garderobă în natură de 200 galbeni, pereche de cercei cu briliante de 60 galbeni, un inel cu piatră de balaș și o pereche de cai de trăsură evaluați la 40 galbeni.

Tabloul lui [NUME_REDACTAT] –“[NUME_REDACTAT]” (1891) stă mărturie a trecerii pictorului pe la moșie.

În anul 1877 o parte din armata rusă în drum spre Bulgaria a făcut conac la Scorțaru, apoi la Perișoru (Ianca), după care a plecat spre Ulmu și Jugureanu și de aici Bulgaria.

Populația crește continuu, iar la începutul secolului al XX –lea satul este menționat astfel: ”Jugureanu, comună rurală, plasa Călmățuiului are o suprafață de 2700 ha și o populație de 164 gospodării, cu 745 suflete, din care 103 contribuabili și 183 de case. Vatra satului are o suprafață de 45 ha. Are o biserică în bună stare zidită în 1843 de răposații frați Chiriacescu, o școală mixtă frecventată de 24 băieți și o fată. Sătenii împroprietăriți în 1864 sunt 83 și neîmproprietăriți 60. Sunt două debite, trei cârciumi și o moară. Locuitorii posedă 995 vite mari, cornute, din care 430 boi și 375 vaci, 42 tauri, 134 viței, 7 bivoli și bivolițe, 324 cai, 1396 oi și 378 râmători. Moșia în suprafață de 2700 ha, dă un venit de 3600 lei”- Nae A. Vasilescu, Marele dicționar geografic al României vol. IV- București, 1901, pag.116.

[NUME_REDACTAT] Administrativ din 1926, satul este menționat cu 1192 locuitori. La 6 aprilie 1941 sunt înregistrați 1597 locuitori, grupați în 368 gospodării, iar la 21 februarie 1956 satul avea 1734 locuitori – Recensământul general al populației din România.

Timp de 10 ani (1956-1966) populația satului crește în ritm mai lent, ajungând în anul 1966 la un total de 1845 de locuitori, aceasta ca urmare a liberalizării întreruperii de sarcină. Ultima perioadă indică tendința de creștere moderată a populației, existând în anul 1975 un număr de 1913 locuitori. După acest an, valorile sporului migratoriu sunt negative, migrația rural-urban fiind un mijloc de redistribuire a populației, în regiunile mai puțin dezvoltate și cele unde își pot îmbunătăți condițiile de viață.

La recensământul populației din 5-12 ianuarie 1977 sunt înregistrate numai1695 de locuitori. Până în anul 1968 satul Jugureanu a alcătuit singur comuna cu același nume. După această dată, datorită noilor condiții economice, social-politice și culturale, precum și perspectivele de dezvoltare a țării, s-a făcut noua împărțire administrativ-teritorială a țării, iar satul Jugureanu formează cu satul Ulmu o singură comună.

Crearea unei comune mari cum este comuna Ulmu, a fost necesară din punct de vedere economic și socio-cultural pentru a putea valorifica mai bine resursele naturale și umane existente și a înlesni ridicarea nivelului de trai al oamenilor.

2.3. Așezarea și poziția geografică

[NUME_REDACTAT] se află așezat pe [NUME_REDACTAT], în sud-estul țării, la 60 km de orașul Buzău și 80 km de Brăila.

Din punct de vedere fizico-geografic, [NUME_REDACTAT] este componentă a [NUME_REDACTAT], și se așterne în estul [NUME_REDACTAT], paralela de 45°latitudine nordică străbătând-o de la vest la est, între localitățile Smeeni și Lișcoteanca, după care râul se îndreaptă spre sud-est, până la vărsarea în Dunăre.

Limita nordică a văii atinge paralela de 45°8" latitudine nordică care străbate zona mlăștinoasă din sudul Buzăului, unde se găsesc izvoarele Călmățuiului, iar spre sud, valea atinge paralela de 44°48 "latitudine nordică în [NUME_REDACTAT], după care râul descriind un arc de cerc spre nord-est se varsă în Dunăre.

Pe direcția vest-est valea se desfășoară între meridianul de 26°43 "longitudine estică ([NUME_REDACTAT]) și meridianul 27°49" longitudine estică (Dunărea). Așezându-se în estul [NUME_REDACTAT], la limita nordică a [NUME_REDACTAT] (Bărăganul de mijloc), valea este delimitată spre nord de lunca Buzăului și [NUME_REDACTAT] (Bărăganul de nord).

Forma văii este alungită, lățimea medie fiind de 5-6 km, mai mare în lunca comună Călmățui-Buzău între Cilibia și Făurei și în cursul inferior la contactul cu lunca Dunării.

Altitudinea terenului variază între 85-90m. în cursul superior al râului, pentru ca în zona de vărsare sa fie de 10m. Altitudinea medie a întregului teritoriu cuprins între limitele bazinului hidrografic este de 40m. Diferența de altitudine dintre nivelul luncii și al câmpiei este mai pronunțată spre sud, unde malul este mult mai înălțat, datorită acțiunii eoliene de depunere a nisipului spulberat din albia râului, nisip care a înălțat acest mal.

Spre nord, trecerea din luncă la câmpie se face gradat, în cursul mijlociu al Călmățuiului în zona satului Jugureanu, limitele dintre acestea sunt indecise.

Relieful, deși aproape monoton, cu mici fragmentări formate de albia râului sau de cursurile părăsite relieful se prezintă cu unele variații care împreună cu alți factori au dus la o diferențierea celorlalte condiții fizico-geografice (soluri, vegetație, ape subterane sau de suprafață).

Condițiile climatice semiaride asociate cu condițiile specifice hidrologice, geologice, hidrologice și geomorfologice au dus la formarea solurilor halomorfe sub formă de solonceacuri și solonețuri, improprii culturilor, iar în cursul inferior a cernoziomurilor carbonatice freatice umede, cu nivelul hidrostatic la 3-5m.

În cursul mijlociu, pe suprafețe restrânse se găsesc cernoziomuri castanii și cernoziomuri levigate, argiloase, compacte. Din punct de vedere hidro-climatic, arealul cuprinde asociații vegetale și faunistice azonale de luncă.

Așezarea geografică, lipsa unor bariere naturale spre zonele vecine și existența unor drumuri lesnicioase ca și prezența Dunării și a portului Brăila cu traficul său intens, au reprezentat în trecut și reprezintă și astăzi elemente care stimulează legăturile cu regiunile vecine. [NUME_REDACTAT] se îndreptau în trecut bogățiile [NUME_REDACTAT] ca și o parte din cele ale Transilvaniei, mai ales din sud-est din zona Brașovului care prin orașul Buzău, în lungul Călmățuiului luau drumul Dunării.

Drumurile vechi, cercetate pe hărțile apărute în secolul trecut ([NUME_REDACTAT]-1856) se văd intersectate în lungul Călmățuiului pentru a se îndrepta spre est, adică spre Dunăre și spre portul Brăila.

2.4. Aspecte geologice

Sub raport genetic, [NUME_REDACTAT] ca porțiune a părții estice a [NUME_REDACTAT], poartă amprenta evoluției acesteia. Deschiderile naturale fiind puține și de mică adâncime, constituția geologică este dedusă studiind fundamentul câmpiei Bărăganului. Analizând coloana stratigrafică a fundamentului pe secțiunea geologică Jugureanu-Viziru (harta geologică, 1968, pag. 14), constatăm că formațiile precambriane reprezentate prin șisturi verzi paleozoice se afundă din ce în ce mai mult spre vest.

Forajele existente în regiune (Ianca, Oprișănești, Jugureanu, etc.), indică că sub cuvertura cuaternară se dezvoltă o succesiune groasă de depozite paleozoice, mezozoice și terțiare. La rândul lor, formațiunile sedimentare sunt dispuse discordant, peste solul eterogen, reprezentat prin șisturi cristaline. Peste șisturile verzi, puternic cutate, stau în poziție orizontală depozitele paleozoicului cu o grosime relativ redusă.

În straturile superioare se găsesc depozite loessoide constituite din argile poroase, nisipoase, de culoare galbenă, a căror grosime variază între 20-40 metri. S-au descoperit în acest loess, benzi intens colorate în brun roșcat ce au grosimi cuprinse între 1-15 m și sunt despărțite de un loess gălbui cu grosimi de 1-3m. Benzile colorate sunt în genere mai compacte decât loessul, dar mai puțin argiloase decât el și sunt considerate drept soluri îngropate în loess. Constituția geologică a straturilor, gradul de rulare, stratificația, arată că materialele provin din ramura muntoasă.

Aceste strate reprezintă depozite aduse în cea mai mare parte de apele curgătoare ce coborau din munți și depuse în lac. Complexul marnos ce urmează deasupra pietrișurilor și nisipurilor amintite reprezintă tot depozite lacustre în faza de dispariție a lacului.

2.5. Resursele subsolului

Acestea sunt relativ sărace, ca urmare a constituției litologice a fundamentului. Cele mai însemnate sunt hidrocarburile lichide și gazoase, depunerile loessoide ce formează materia primă folosită în ceramica inferioară, nisipurile fine din albia râului și apele minerale puse în evidență la Însurăței.

Dintre rocile sedimentare constituente se folosesc argilele din depozitele cuaternare pentru fabricarea cărămizilor și vaselor, și nisipurile din cariere ca materiale de construcții.

Ca urmare a intensificării exploatărilor geologice, au fost descoperite și date în exploatare zăcăminte de țiței și gaze naturale ce se exploatează la Ulmu și Jugureanu.

Exploatările de țiței sunt concentrate pe valea Călmățui în zona [NUME_REDACTAT] (Lișcoteanca, [NUME_REDACTAT], Bertești, Stăncuța) și în structura Jugureanu-Ulmu-Odăieni. Adâncimea stratelor productive este cuprinsă între 1250-1450m. Exploatat până în prezent cu ajutorul energiei proprii zăcământul urmează să beneficieze de metode convenționale (injecție de apă).

Potențialul petrolier și gazeifer al zonei este cunoscut din anul 1963. Sondele de cercetare săpate în structuri și în împrejurimi au traversat întreaga succesiune de depozite, de la cuaternar până la fundamentul de șisturi verzi. Gazele libere din neoțian conțin 97,86% metan, 1,16% etan, 0,26% propan, 0,11% butan, 0,03% pentan.

Zăcămintele de la Jugureanu-Odăieni se suprapun unui monoclin afectat de falia Fierbinți-Urziceni-Jugureanu. Limita apă-petrol a fost întâlnită la izobata de 1864m, iar contactul gaze-petrol la 1840m. Adâncimea medie a zăcământului de petrol la Jugureanu este de 1930m. În urma prospecțiilor geologice în anul 1972 au fost puse în evidență importante surse de ape minerale cu un debit de 250-280m³ în 24 de ore, în raza comunei Însurăței, ape ce pot fi folosite în tratament balnear.

Mai menționăm deși nu intră în categoria resurselor de subsol, apele sărate și nămolurile cu calități terapeutice din lacurile Batogu și Lacu lui Traian folosite în prezent pe o scară restrânsă de către localnici.

2.6. [NUME_REDACTAT] Jugureanu se află situat în centrul [NUME_REDACTAT], vale ce străbate [NUME_REDACTAT], fiind mărginită de Bărăganul nordic ([NUME_REDACTAT]) care se prezintă ca o câmpie înaltă, formată din terasa inferioară a Dunării și zona interfluvială îngustă Buzău-Călmățui, cu aspect de luncă comună.

Spre sud, valea este delimitată de versanții abrupți și îmbrăcați în dune de nisip fixate ai interfluviului larg al [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]).

Lunca prin care curge Călmățuiul și formele fluviatile de eroziune și acumulare sunt mult prea mari iar râul arată că un biet pârâiaș de stepă, rătăcit în mijlocul acestei lunci. Lunca extrem de dezvoltată prin care curge Călmățuiul nu este opera lui, ci a altui râu, cu o capacitate de eroziune, transport și aluvionare mult mai puternică. În lunca acestuia, procesele fluviatile de albie sunt mai diminuate în prezent în raport cu procesele de șiroire în suprafață, pe versanți, de băltire a apelor sau de diflație, care sunt predominante.

Valea actuală a Călmățuiului este considerată o veche vale a Buzăului. Faptul trecerii anterioare a [NUME_REDACTAT] pe [NUME_REDACTAT] a fost enunțată de G. Murgoci (C. Vâlsan 1971, pag.286) .

C. Vâlsan susține că [NUME_REDACTAT] a curs pe valea actuală a Călmățuiului după individualizarea terasei fluviatile din dealuri de 6-7 m care constituie câmpul orașului Buzău și care se desfășoară sub forma unui evantai.

Acest nivel de terasă după C. Vâlsan, este de fapt conul de dejecție al [NUME_REDACTAT] la ieșirea din zona subcarpatică. Pe suprafața acestui con de dejecție se găsesc: albia [NUME_REDACTAT], izvoarele Călmățuiului și ale afluentului acestuia Negreasa.

După mărime, [NUME_REDACTAT] nu poate fi decât opera unui râu puternic cu un debit mare de apă și acesta ar fi fost numai [NUME_REDACTAT] cu întreaga cantitate de apă fără a fi împărțit simultan în trei ramuri.

În cursul superior al Călmățuiului, spre est de depresiunea Stâlpu se individualizează o terasă scundă cu direcția nord-sud. În lungul acestei terase se individualizează râul. Tot ținutul de aici până la Buzău seamănă cu o luncă cu multe mlaștini. Albii seci cu coturi și belciuge complicate se întâlnesc la tot pasul. Duritatea medie redusă a depozitelor luncii ca și structura lor orizontală au determinat săparea de către artera hidrografică a unei văi foarte largi și domoale cu numeroase despletiri ale râului precum și declanșarea unor procese de erodare a malului drept al Călmățuiului și de acumulare în lungul cursului.

Coasta malului are numeroase ogașe cu mici conuri de dejecție și fiind mai înalt și mai atacat de agenții externi, profilul său este mai puțin stabil decât al malului stâng.

Popinele sunt în număr mare în luncă și însoțesc atât malul drept cât și malul stâng al Călmățuiului. După aspectul litologic și morfologic, lunca se poate împărți într-o fâșie nordică mai înaltă, ondulată, constituită din depozite nisipo-argiloase cu brațe părăsite și grinduri fluviatile, folosită mai mult pentru cultura plantelor și o fâșie sudică mai joasă, netedă, alcătuită din depozite argilo-nisipoase bogate în sulfați și carbonați de natriu și potasiu cu caracter impermeabil determinând stagnarea apelor meteorice și de inundație. Sectorul sudic e folosit pentru pășunat și numai popinele și porțiunile acoperite cu dune sunt utilizate în agricultură.

2.7. [NUME_REDACTAT] Călmățuiului,ca de altfel întregul spațiu al [NUME_REDACTAT] orientale se caracterizează printr-un climat temperat continental. Verile sunt călduroase și uscate datorită maselor de aer continentalizate sub influența valurilor mari ale radiației solare totale (125kcal/cm²), precipitațiile reduse cu caracter torențial și inegal repartizate, iernile sunt reci, fără un strat de zăpadă stabil și continuu.

[NUME_REDACTAT] ca întregul Bărăgan se află sub influența anticiclonului siberian îndeosebi iarna, începând din noiembrie – decembrie când acesta se extinde în jumătatea estică a țării noastre. În februarie atinge maximul de intensitate și de durată, iar în martie începe să se retragă, încât în aprilie se află în estul [NUME_REDACTAT] (N. Topor, C. Stoica 1965). Uniformitatea reliefului face ca trăsăturile de bază ale climei să fie foarte puțin modificate pe cuprinsul văii. Masele de aer care se deplasează între principalii centri barici de acțiune ajung deasupra văii cu caracteristici fizice diferite datorită transformărilor, determinând succesiunea stărilor de vreme din zonă.

Pentru cunoașterea caracteristicilor climatului am analizat valorile parametrilor de bază de la stațiile din Făurei și Viziru, am cercetat literatura de specialitate și de informare geografică, hărți topoclimatice și climatice.

Radiația solară ca factor genetic al climei stă la baza tuturor proceselor fizice și în special biotice. Varietatea ei este dată de caracteristicile proceselor de circulație a aerului în interdependență cu cele ale suprafeței active. Radiația solară directă constituie sursa principală de căldură, mediile orare directe sunt mai mari de 1 kcal./cm² pe minut la amiază în toate anotimpurile. Variațiile ei sunt influențate de diferite fenomene hidrometeorologice care modifică transparența aerului (nori, ceață) condiționată de starea generală a atmosferei. Ca urmare a predominării maselor de aer continental, cerul este mai mult senin, din cele 365 zile dintr-un an, doar 75 de zile sunt fără soare. Radiația solară totalizează 125 kcal./cm² în aproximativ 2200 ore/an din care 72 % sunt în perioada aprilie-septembrie .

Temperatura aerului. Prin poziția sa în mijlocul Bărăganului și fața de circulația aerului [NUME_REDACTAT] poate fi considerată ca o regiune de trecere de la condițiile mai calde din sud, la cele mai reci din nord. Regimul temperaturii aerului, prin valorile medii lunare și în special prin amplitudinea absolută, reflectă cel mai clar caracteristicile climatului temperat continental. Repartiția geografică a valorilor medii anuale ale temperaturii aerului este relativ uniformă. Mediile anuale sunt cuprinse între 10,3 și 10,5 °C.

În raport cu valorile bilanțului radiativ, în cursul anului, temperatura aerului variază mult de la o lună la alta. În prima jumătate a anului, din februarie până în iulie, temperatura este în creștere, diferențele interlunare fiind pozitive și cuprinse între +1,5 și 7,0 °C. În cea de –a doua jumătate a anului, din august până în ianuarie, temperatura este în descreștere, iar diferențele interlunare sunt negative și cuprinse între 0,5 și -6,5 °C. Cele mai mari creșteri interlunare se produc în lunile aprilie și mai iar cele mai mici creșteri în lunile iulie, când încălzirea atinge punctul maxim.

Cele mai mici descreșteri interlunare de –0,3 și –0,5°C se produc în luna august, iar cele mai mari în octombrie fiind de peste 6°C. Temperatura fiind în descreștere, atinge punctul minim în luna ianuarie (-30°C).

După temperatura medie lunară, luna iulie este cea mai caldă lună a anului. Teritoriul intră în arealul cu temperaturi cuprinse între izotermele 22-23°C. Cele mai mari valori medii, peste 23°C sunt înregistrate în lungul Dunării pe câmpia de terase și în formațiunile de uscat din luncă, în restul teritoriului media lunii iulie este de 22-23°C iar spre izvoarele Călmățuiului de 22°C.

Cele mai mari și cele mai mici medii lunare subliniază faptul că în timpul semestrului cald variabilitatea climatică este mult mai mică și nu întotdeauna iulie este luna cea mai caldă din an, luna august apare în numeroase cazuri cu medii lunare mai mari sau cel puțin egale cu cele ale lunii iulie. Față de temperaturile medii lunare, cele extreme absolute sunt mult mai distanțate în sens pozitiv și negativ reprezentând valori instantanee unice care se produc la un moment dat.

Temperaturile minime absolute, sub influența maselor de aer arctic, nu au coborât sub -30°C la stațiile luate în analiză unde s-au înregistrat următoarele: -25,9°C la Făurei la 6-II-1963; -28,6°C la Viziru la 18-II-1963 și –29,6°C la Buzău la 24-I-1942.

Tab.nr.1

Tab. nr.2

Tab.nr.3

Amplitudinea maximă a temperaturilor extreme absolute este de 71,5°C între valorile extreme de la Rușețu și Buzău și scoate în evidență caracterul continental al climei temperate din valea Călmățuiului.

Trecerea temperaturii medii zilnice peste pragul de 0°C se face în general în jurul datei de 22 februarie, pentru stațiile Făurei și Viziru, iar scăderea temperaturii sub 0°C se produce în prima jumătate a lunii decembrie, intervalul cu temperaturi medii mai mari de 0°C fiind de 294-302 de zile din an.

Intervalul cu temperaturi de peste 20°C corespunde anotimpului de vară, cuprinzând un număr de 78-90 de zile între 10-15 iunie-30 august, în timp ce frecvența mare a zilelor tropicale (30-40) indică un regim de vară cu valori ridicate ale temperaturii aerului, caracterizată prin încălziri succesive și temperaturi maxime foarte mari în timp ce frecvența anuală mare a zilelor de iarnă (30-35) și de îngheț (90-110) (primul îngheț apare în ultima decadă a lunii octombrie, iar ultimul în prima parte a lunii aprilie), atrage atenția asupra unui regim termic de iarnă cu valori coborâte, caracterizat prin răciri puternice, inversiuni de temperatură, temperaturi minime foarte mici.

Umezeala aerului se datorează advecțiilor aerului maritim tropical și mediteranean care se produc îndeosebi iarna, ca și a celor oceanice mai frecvente vara. Sursa principală de umezeală a aerului însă, o constituie evaporația apei de pe suprafața lacurilor, a râului Călmățui, luncii umede și evapotranspirației plantelor și solului. Valorile medii anuale ale umezelii relative sunt mai mari de 76% la Dunăre și mai mici de 72-74% în jurul Buzăului.

Maximul principal se produce iarna în decembrie (88-90%) fapt ce se datorește ciclonilor mediteraneeni cu aer cald și umed.

Cele mai mici valori ale umezelii relative se produc în luna iulie, când se înregistrează minimul principal (64-66%) și în august când predomină timpul senin și insolația e mare.

Umezeala relativă a aerului și deficitul de saturație cu valorile lor în funcție de cele ale temperaturii aerului dau indicații precise asupra măsurilor ce trebuiesc luate pentru evitarea secetei atmosferice din sol.

Nebulozitatea prin particularitățile sale influențează repartiția și regimul celorlalte elemente climatice ca: durata de strălucire a soarelui, bilanțul radiativ și termic, umezeala aerului, precipitațiile atmosferice, etc. Mediile anuale ale nebulozității au valori cuprinse între 5,0 –5,5 zecimi față de regiunea limitrofă Dunării unde sunt mai mici de 5,0 zecimi. Maximul principal de nebulozitate se produce în luna decembrie (peste 7 zecimi) iar minimul principal la sfârșitul lui august și începutul lui septembrie ca urmare a predominării timpului anticiclonic, caracterizat prin stabilitate atmosferică, și cer senin.

Precipitațiile atmosferice ca și regimul termic reflectă caracterul continental al climei, în sensul că acestea cad în condiții variabile de la un an la altul și sunt repartizate inegal pe luni în timpul anului. Precipitațiile lichide și solide totalizate în cursul unui an sunt sub 500 mm, în medie căzând anual 456 litri apă /m² (Făurei 471,5 mm, Viziru 461,3 mm, Lișcoteanca 430,0 mm).

Cele mai multe precipitații, totalizând 2/3 din cantitatea medie anuală (150-350mm) cad în perioada mai-august, iar cele mai puține toamna

Tab. 4

Precipitațiile atmosferice. Cantități medii lunare, anuale, semestriale(mm)(1986-1915;1921-1970)

Tab. nr. 5

Cantitatea maximă(M) de precipitații in 24 de ore(mm)

Tabelul nr.6

Producerea înghețului la suprafața solului(1961-1970)

Tabelul nr. 7

Nr. mediu de lunar si anual zile cu viscol(1961-1970)

și iarna, adică 150-200 mm. Repartiția teritorială a precipitațiilor prezintă mici diferențieri între diferitele zone ale văii Călmățuiului.

Cele mai mici cantități, sub 400 mm se înregistrează aproape de Dunăre, iar cele mai mari de peste 500 mm la Buzău. De la o lună la alta cantitatea de precipitații variază mult, cele mai multa se produc în luna mai și iunie, când se înregistrează maximul pluviometric (24 %), după care urmează iulie și august. Cele mai puține sunt înregistrate la sfârșitul semestrului rece, în februarie (20-30 mm), acestea fiind cele mai secetoase luni când se înregistrează minimul pluviometric (16,1 mm la Făurei).

Din totalul precipitațiilor, cca. 60 % cad între 1 aprilie și 1 septembrie, atunci când este nevoie mai mare de apă pentru plantele de cultură. În majoritatea cazurilor, ploile din semestrul cald sunt de natură convectivă, ca rezultat al încălzirii puternice a uscatului, sau ploi frontale cauzate de întâlnirea a două mase de aer cu particularități termice diferite.

În ambele cazuri ploile sunt repezi, de scurtă durată, cu caracter de aversă, însoțite uneori de grindină. Din cantitatea de precipitații care cade în semestrul rece, o bună parte este în stare solidă sub formă de zăpadă.

Data medie a primei ninsori e în luna noiembrie, iar ultima ninsoare are loc în decada a treia din luna martie. În acest interval de 120-130 de zile, sunt numai 20-25 ninsoare. Cu toate acestea sunt suficiente câteva ninsori abundente, pentru ca să se formeze un strat de zăpadă care să persiste fără întrerupere uneori chiar toată iarna. Tot în acest semestru se produc ploi de lungă durată, iar în ianuarie lapoviță și ninsoare.

Sub acțiunea vântului, în special al Crivățului, stratul de zăpadă nu se menține uniform, nu e continuu și de lungă durată, uneori lipsind complet, alteori depășind 100-150 cm. Datorită uniformității reliefului și a vântului puternic în timpul iernii, zăpada este spulberată și troienită în jurul satelor și a altor obstacole. Câmpul rămâne dezgolit, iar în apropierea satelor se înalță troieni de câte 2-3m.

Vântul constituie un element de mare influență în condițiile morfografice din regiune. Lipsa obstacolelor orografice și forestiere, face ca deplasările maselor de aer să se facă cu ușurință, influențele asupra culturilor, căilor de comunicație și așezărilor să fie mari. Vânturile predominante sunt cele din nord și nord-est.

În cursul anului frecvența vânturilor se modifică foarte puțin în raport cu schimbarea sensului, circulației generale a atmosferei, de la vară la iarnă și invers. Cele mai mari viteze medii lunare se remarcă în semestrul rece al anului, intervalul decembrie-mai, având maximul ianuarie-februarie de 3-4 m/s. Cele mai mici valori, se produc în perioada caldă spre sfârșitul verii de 2-3 m /s când calmul înregistrează maximul de frecvență.

Vânturile din nord-est care au frecvență mare tot timpul anului, înregistrează cele mai mari viteze medii lunare în februarie (Făurei 7 m/s).

Vânturile cele mai cunoscute sunt: Crivățul-un vânt rece și uscat, care bate în timpul iernii, determinat de anticiclonul siberian, și vântul uscat și cald care bate vara din est cu o frecvență mai mică.

Zilele când suflă Băltărețul și Vântul de vest, sunt în general zile cu precipitații . Vânturile din celelalte direcții au viteze și frecvențe mai mici decât vânturile dominante. Ceea ce dă o notă aparte climei sunt fenomenele de uscăciune și secetă care se produc.

2.8. [NUME_REDACTAT] hidrografică poartă amprenta climatului temperat-continental cu nuanțe semiaride, a reliefului cu energie redusă și a permeabilității depozitelor loessoide și nisipoase. Principalele categorii ale surselor de apă sunt: apele subterane, râul Călmățui și lacurile din lunca râului.

Apele subterane sunt în strânsă legătură cu depozitele litologice în care sunt cantonate, cu sursele de alimentare, cu condițiile climatice ale zonei. Apele freatice au ca suport stratul impermeabil din apropierea scoarței terestre iar apele de adâncime, cantonate în depozitele friabile, dar intercalate între strate impermeabile formează mai multe orizonturi până la adâncimi foarte mari.

Apele freatice cu adâncimi de 0-2 m se găsesc în lunca comună Buzău-Călmățui, în jurul localității Făurei și între Ulmu-Zăvoaia. Apele freatice din lunca Călmățui nu constituie o sursă importantă pentru alimentarea populației cu apă, sau pentru irigații atât pentru aspectul variației cantitative cât și cel al gradului de potabilitate.

Apele de adâncime aflate le 20-50 m se găsesc cantonate în depozitele vechi argilo-nisipoase. Din punct de vedere chimic, apele din depozitele argilo-nisipoase sunt în general nepotabile, cu mineralizare 3-8g/l. Apele de adâncime din zonă reprezintă o sursă mai importantă în alimentarea cu apă, în raport cu apele freatice.

[NUME_REDACTAT] are o lungime de 145km, cu vărsare în Dunăre. Panta de curgere este foarte redusă, iar debitul de apă e mic.

2.9. [NUME_REDACTAT] funcție de condițiile de relief, climă și vegetație, pe valea Călmățuiului s-au format diferite tipuri zonale de soluri ca: cernoziomuri, cernoziomuri levigate și soluri intrazonale cum sunt solurile litomorfe, hidromorfe, halomorfe, aluviale.

Cernoziomurile constituie solurile zonale caracteristice formate în condițiile unui climat continental pronunțat, cu o umiditate deficitară și a unei vegetații ierboase cu elemente de stepă și a unui relief plan orizontal lipsit în parte de drenaj superficial.

Roca mamă este alcătuită din loess și depozite loessoide. Nivelul freatic este la adâncimi de 5 m la cernoziomurile automorfe și între 2-5 m la cele hidroautomorfe. Condițiile de porozitate bune ale loessului și adâncimea relativ mică a apei freatice pentru cea mai mare parte a interfluviului Călmățui – Buzău cât și regimul de umiditate deficitar al solului, face ca prin capilaritate solurile din apele freatice mineralizate să urce în profilul de sol. De aceea, în acest interfluviu ușor depresionar spre Călmățui, cernoziomurile sunt afectate de procese de sărăturate în adâncime. Profilul de sol are orizonturi clar diferențiate.

Aceste soluri au un conținut mijlociu de humus (2,8-3,5 %) în orizontul A, iar pe grosimea de 60-80cm humusul se situează la peste 1 %. Reacția solului prezintă valori pH de 6,1-7,6 (de la slab acidă, neutră, până la 8,4-8,9 slab alcalin).

Din punct de vedere ameliorativ, cernoziomurile sunt soluri fără restricții sau cu restricții slabe, moderate, privind pretabilitatea la irigat. Cernoziomurile erodate, au ca limitare panta accentuată a reliefului ce ar genera pericolul declanșării unei eroziuni puternice de suprafață.

Cernoziomurile levigate s-au format pe depozite variate ca origine (loess, depozite loessoide, depozite fluviatile vechi și depozite nisipoase), pe terenurile cu un drenaj bun – moderat și în condițiile unui plus de precipitații.

Nivelul freatic este situat la adâncimi de 2,5-5 m și mai mari, atât la nord de Călmățui cât și la sud de această vale.

Aceste soluri au un profil bine dezvoltat, de tipul A-AB-B-C-D format prin spălarea componenților solubili din partea superioară a solului și acumularea lor în partea inferioară a profilului de sol.

Aceste soluri sunt bine aprovizionate cu elemente nutritive. Conținutul de humus se situează între 2,9 –4 % în orizontul Am, valorile pH urcă de la 6,1-7,2 în orizontul superior iar valorile gradului de saturație sunt de peste 75 %. Caracteristicile acestor soluri le situează în clasele bune și foarte bune privind pretabilitatea la irigat.

Solurile halomorfe se găsesc în general în imediata vecinătate a râului Călmățui fiind reprezentate de solonețuri și solonceacuri. Zona văii Călmățuiului este zona cu cele mai întinse suprafețe cu soluri saline și alcaline din țară, peste 100000 ha fiind afectate cu diferite grade de salinizare sau solonetizare.

2.10. Vegetația și fauna

Prin particularitățile bioclimatice, vegetația și fauna corespund în cea mai mare parte asociațiilor vegetale și faunistice azonale de luncă, cu formații vegetale de sărătură formate din plante halofile.

Terenurile sărate adăpostesc plante specifice (numite de sărătură sau halofile) care au capacitate de a acumula în corpul lor cantități mari de săruri. Aceste plante sunt puțin pretențioase, încredințează polenul vântului și indiferent dacă florile se deschid sau nu, polenizarea se face pe cale directă.

Din cauza variației puternice a conținutului de săruri și a umidității din cuprinsul acestor terenuri, vegetația nu se prezintă uniform pe suprafețe mari. Microreliefurile slab exprimate determină schimbări frecvente și împestrițarea vegetației.

Pe solonceacurile umede crește o vegetație formată din săricică (Solsola soda), brâncă (Solicornia herbaceea) sau Bassia hersuta, toate dispunându-se în benzi concentrice acoperă popinele malului drept. Aceste asociații au aspect mozaicat și acoperă suprafețe mici, alternând destul de regulat în teritoriu.

O caracteristică importantă este slaba acoperire a solului, din cauza așezării plantelor la distanțe destul de mari. O asemenea așezare este cauzată atât de sărăcia de substanțe nutritive cât și de umiditatea redusă a nisipurilor.

Printre speciile ce s-au adaptat pe nisipuri amintim: obsiga (Bromus tectorum), pirul gros (Cynodon dactylon), bătrânișul (Erigeron candensis), trifoiul (Trifolium arvense), gușa porumbelului (Silene atites).

Vegetația naturală lemnoasă din cadrul teritoriului este reprezentată prin pădurile Spătaru, Frasinul, Rușețu. Aici vegetația silvostepei este dominată de frasinul pufos (Fraxinus palissae) și speciile balcanice (Fraxinus excelsior, Fraxinus halotricha).

Există de asemenea plantații de salcâm și pâlcuri rare de sălcii în preajma grădinilor de zarzavat.

Fauna se grupează în specii care preferă umiditatea dar sunt și specii pur acvatice cât și de uscat. În stufăriș își duce viața o faună hidrofilă de umezeală, formată din animale terestre legate de apă prin modul de viață, specii care își caută hrana în apă sau la marginea ei, ori duc o viață amfibie, pentru care au adaptări speciale. În luncă și mai ales în stufărișuri se întâlnesc amfibieni, reptile și mamifere, dar adevărații stăpâni ai acestui domeniu sunt păsările de baltă.

Frecvent se întâlnesc mamifere caracteristice de stepă, în special rozătoare: popândăul (Citellus citellus), hârciogul (Cricetus cricetus), orbetele (Spalex leucaden), diferite specii de șoarece la care se adaugă iepurele (Lepus europaeus), șobolanul de apă (Arnicola terestris) și mai rar bizamul (Quadatra zabethica).

Cu aceste rozătoare se unele mustelide ca dihorul(Mustela eversanni) și vulpea (Vuulpes vulpes).

Dintre păsările adaptate cuibăritului în maluri perigorea(Merops apiaster),oaspete de vară, este insectivoră și cuibărește în malurile nisipoase, lăstunul de mal (Riparia riparia) tot oaspete de vară, își face un cuib ca o galerie pe o râpă,codobatura (Motocila alba)stă lângă apă dar cuibărește pe malurile înalte. Acestora se adaugă păsările specifice stepei, dar frecvent întâlnite în luncă cum sunt: prepelița (Coturnix coturnix) tot oaspete de vară, potârnichea (Perdix perdix) sedentară dar și de o răspândire largă prin arealele cultivate, graurul (Starnus vulgaris), dumbrăveanca (Caracias garrulus) foarte rar întâlnită.

În păduri unde hrana este mai abundentă și variată, mierlele și privighetorile sunt mai numeroase. Aici locuiește vara și cucul (Cuculus canaris) iar în stufăriș boicușul (Remiz pondulians) care își construiește un cuib în formă de pungă ce atârnă deasupra apei pe o ramură de stuf. Dintre reptile, șopârlele (Lacerta laurica) sunt mai numeroase pe arealele nisipoase, iar șerpii se întâlnesc extrem de rar

Ihtiofauna se caracterizează prin abundența speciilor care trăiesc și în apele stătătoare. Cele mai răspândite sunt crapul(Cyprinus carpic), batoc (Dilicea loja-erkna), plătica (Abramis brama), sabița (Pelecus cultratus) și mai puțin răspândite sunt știuca și ghiborțul (Acerina cernua). Dintre speciile de pești menționați,crapul se găsește în cantități mai mari, fapt pentru care se folosește pe o scară mare în popularea lacurilor piscicole.

În distribuția vegetației și animalelor a intervenit mult și omul. Defrișările au dus la schimbarea peisajului natural pe mari suprafețe. În aceeași măsură practica abuzivă a pășunatului și a vânatului a determinat degradarea vegetației naturale și împuținarea numărului de animale din diferite specii sau chiar dispariția acestora.

2.11. [NUME_REDACTAT] format, ca întreaga Vale a Călmățuiului se remarcă prin producția sa agricolă, cultura plantelor și creșterea animalelor găsind condiții favorabile de dezvoltare. Ocupația de bază a oamenilor o constituie și astăzi ca și în trecut agricultura, în cadrul ei subramura cu mare dezvoltare fiind cultivarea plantelor cerealiere.

Din cercetarea tradițiilor economice agrare rezultă că regiunea a fost un centru de grâne și produse animale. În trecut boierii tindeau să obțină moșii prin aceste părți iar mănăstirile obțineau de la domnie sate și terenuri arabile.

După 1830 erau trei categorii de moșii: particulare (Rușețu, Zăvoaia, Scărlătești, Jugureanu, etc.) mănăstirești(Ulmu), și ale satului (Însurăței, Vultureni, Mohreanu) grupate în domenii. Reformele agrare, dezvoltarea economică și unele frământări sociale au dus la diferențierea țărănimii, la lărgire a folosirii muncii salariate în gospodăriile agricole și la creșterea rolului economic al micilor producători. In micile gospodării pământul se lucra fără a recurge la forța de muncă din afară.

Primele CAP-uri au fost făcute în 1949, și au constituit un prilej pentru schimbarea radicală a vieții satelor din regiune. Încheierea procesului de cooperativizare a agriculturii în anul 1962, a creat mari posibilități pentru progresul agriculturii și ridicarea nivelului de trai al locuitorilor.

O mare amploare a luat dezvoltarea transporturilor prin modernizarea și extinderea rețelei rutiere ceea ce facilitează mult legăturile economice și de producție. În ceea ce privește industria, industria extractivă este o ramură importantă în peisajul geografic al zonei.

Zăcămintele de hidrocarburi au fost localizate și se exploatează la Ulmu și Jugureanu, precum și zăcămintele de gaze naturale.

În zonă, industria constructoare de mașini în trecut limitată la mici ateliere de reparații este acum reprezentată de ateliere moderne bine utilate în cadrul S.M.A.-urilor (Rușețu, Însurăței, Cireșu, etc.).

Industria materialelor de construcții, deși veche nu are o pondere mare. Largă întrebuințare ocupă argila pentru fabricarea cărămizilor. De menționat că fabricarea cărămizilor se face încă manual.

Industria alimentară e prezentă în zonă prin activitatea de morărit și panificație, industria laptelui și a produselor lactate, a vinurilor și a băuturilor alcoolice.

Zootehnia e reprezentată de creșterea oilor, a bovinelor și a cabalinelor.

Vânătoarea și pescuitul oferă ca specii reprezentative iepuri, rațe și gâște sălbatice, potârnichi. În bazinul hidrografic pescuitul se practică spontan.

CAPITOLUL III

UNITATEA PROIECTATĂ

Unitatea proiectată are o suprafață de aproximativ 50 ha din care aproximativ.. ha este destinat construcțiilor și spațiilor de cazare. Ferma dispune de facilități importante privind zona geografică, relieful și clima.

În amplasarea acesteia s-a luat în calcul si poziția unității față de drumul județean. Unitatea are legătură printr-un drum comunal cu drumul DJ33, drum în lungul căruia este amplasat și satul Jugureanu din comuna Ulmu. Datorită mediului înconjurător unitatea poate oferi condiții excelente pentru obținerea de produse agricole și de recreare a turiștilor: pădurea “ Coroana”( Rușețu) la 4 km vest, unde se afla o rezervație naturală de fazani, căprioare, porci mistreți, iepuri, vulpi unde pot fi organizate vânători de iepuri ; în imediata apropiere a pădurii se află herghelia de la Rușețu, unde sunt crescuți cai din rasele Trăpaș românesc, Pursânge englez, Pursange arab si rase grele pentru muncă, herghelie unde se poate practica echitația și plimbări cu trăsuri și șarete; la 10 km sud-est de fermă se află pădurea “Salcâmul”( Colțea); la 2 km nord se află râul Călmațui; la 35 km spre sud se află lacul Amara, recunoscut în țară pentru calitățile balneoclimatice; la 40 km spre nord se află lacul “Luciu” unde se află o importantă crescătorie de pește în județ. La 18 km nord de fermă se află stația CFR Făurei, important nod de cale ferată care face legătura cu toate localitățile mari din țară.

Pe suprafața de 50 ha de teren arabil pe care o deține ferma,se obțin produsele vegetale-fibroase si concentrate-necesare sectorului zootehnic.

Acest lucru va crește randamentul fermei, mai ales că există și o bună piață de desfacere pentru produsele zootehnice în zonă –orașul Făurei.

Pe viitor, sperăm ca ferma să devină atractivă și din punct de vedere turistic, întrucât sunt mulți orășeni (Brăila, Făurei, Galați) dornici de a-și petrece o mică vacanță în mijlocul naturii, în liniștea și puritatea vieții de la țară, unde se pot bucura de ospitalitatea localnicilor, de meniurile tradiționale, preparate din produsele naturale, proaspete, obținute în fermă, de calitatea aerului-mult mai puțin poluat față de aerul de la oraș.

În serele unității se produc periodic cantități suficiente de legume ce pot fi consumate proaspete sau după o prealabilă conservare.

Produsele de origine animală( carne, lapte și preparate din lapte) sunt asigurate de compartimentul zootehnic, ce include aproximativ 80 de vaci de lapte, 50 capete tineret taurin de diferite vârste, 100 suine, 5 cabaline si 200 de păsări.

Furajele fibroase necesare sunt obținute în unitate pe suprafețele cultivate cu leguminoase anuale si perene-lucernă, borceag, trifoi, porumb siloz etc..

Pavilionul turistic asigură condiții excelente de cazare, facilitățile oferite satisfăcând cerințele actuale ale turismului.

Timpul liber poate fi petrecut pe terenul de sport în jurul căruia este amenajată o pista de echitație, în parcul amenajat în fața casei sau printr-o plimbare prin împrejurimile localității.

Încadrarea în zonă, aspecte generale si speciale

Unitatea este amplasată în imediata apropiere a satului Jugureanu din comuna Ulmu.

Accesul în unitate se realizează printr-un drum comunal ce trece prin imediata vecinătate a fermei și care are legătură cu drumul județean Dj. 33 ce leagă comuna de orașul Făurei, aflat la 18 km spre nord.

Unitatea proiectată va fi racordată la rețeaua locală de energie electrica. Alimentarea cu apă este asigurată din rețeaua de distribuție proprie.

Terenul pe care este așezată unitatea are o pantă de 3 % astfel încât poate asigura scurgerea cu ușurință a apelor poluate.

Pânza de apă freatică se află la o adâncime de 12 m, ceea ce permite execuția optimă a lucrărilor de fundație, instalații subterane, sistematizarea și organizarea teritoriului.

Terenul este ferit de inundații și este protejat de vânturi prin copacii din apropiere. Ca așezare, unitatea face parte integrată cu localitatea Jugureanu, serviciile oferite putând satisface preferințele turiștilor. În localitate se află un dispensar deservit de cadre specializate, cu pregătire superioară și medie și o farmacie. De asemenea există o unitate P.T.T.R., o sucursală C.E.C., magazine, scoli etc.

3.2 Planul general al unității

Întocmirea unui plan general impune analiza unor factori ce influențează soluția finală. În proiectarea unei unități, indiferent de profilul ei, se ține cont de anumite cerințe ce trebuie respectate pentru ca unitatea să poată funcționa în condiții optime și să nu influențeze negativ asupra mediului înconjurător.

Soluția de bază, concepția generală si diviziunea de ansamblu a oricărui proiect a unei unități agrozootehnice sunt legate de elaborarea planului general, din care derivă elementele de proiectare, funcționalitatea lor, soluția constructivă, expresia plastică, eficiența economică.

Ansamblul construcțiilor din fermă în timpul derulării fluxului productiv, se comportă ca un tot unitar, fiecare componentă fiind necesară în îndeplinirea unor etape ale amintitului flux productiv.

Aceste construcții pot fi structurate în funcție de criteriul care se referă la rolul pe care îl îndeplinește fiecare clădire.

Din acest punct de vedere, ferma cuprinde mai multe sectoare:

Sectorul de producție cuprinde:

– un adăpost pentru vaci de lapte la care se mai adaugă la unul din capete o maternitate.

– un adăpost pentru tineretul taurin la care este inclus și un adăpost pentru cabaline.

– un adăpost pentru păsări.

– un adăpost pentru suine.

– două sere.

– o brutărie.

Sectorul auxiliar cuprinde:

-0 cabină poartă

-0 moară

-0 magazie

– un siloz

– un pătul

– un fânar

-0 basculă

– un garaj și un atelier mecanic

-P.S.I. plus un depozit pentru combustibil

-0 parcare

– un puț forat

-0 stație de epurare

– centrală termică

– cabane turistice

– casa pentru locuit

c) Sectorul construcții anexe cuprinde:

– vie

– livadă

– parc

-0 cantină

– punct administrativ

– teren de sport în jurul căruia va fi amenajată o pistă de echitație

– accesul în unitate se face pe 4 porți: o intrare principală și trei intrări secundare.

Organizarea planului general al fermei impune separarea anumitor cerințe:

– cerințele tehnologice impun realizarea unui flux tehnologic normal pentru a obține prin gruparea construcțiilor într-un spațiu mai restrâns astfel încât să permită o desfășurare continuă a activității.

– cerințele de circulație impun alegerea mijloacelor de transport, ceea ce influențează dimensiunea întregului teren ocupat de sectorul zootehnic.

– cerințe legate de asigurarea alimentației cu energie electrică, apă precum și cele legate de canalizarea complexului în vederea evacuării dejecțiilor si a apelor impurificate ce influențează planul general.

– cerințele arhitecturale și constructive impun amplasarea judicioasă a tuturor obiectivelor, luarea în calcul a reliefului, condițiilor de climă ce influențează bilanțul termic al adăposturilor, orientarea față de punctele cardinale cu referire la iluminarea si radiația calorică. Adăposturile se amplasează în partea opusă clădirilor de locuit, iar între aceste grupe de clădiri se prevăd zone de protecție.

Planul general cuprinde:cabina poartă, cabanele turistice, adăposturile pentru animale, magazii, parc pentru furaje, gospodăria de apă, sere, spații amenajate pentru recreare, un atelier pentru întreținerea și repararea mijloacelor auto, casă pentru locuit, ș.a.

Cabina poartă-este o construcție de formă pătrată, din cărămidă, fundație din beton, cu dimensiuni de 3x3m, acoperiș cu șarpantă din lemn și învelitoare din țigle si olane.

Cabanele turistice-sunt clădiri de tip P+E( parter plus etaj) cu o structură de rezistență formată din fundație de beton armat, stâlpi de susținere din lemn, zidărie din cărămidă eficientă la parter, planșee din beton și parțial din lemn, acoperiș tip șarpantă din lemn. Cabanele turistice oferă condiții excelente de cazare a turiștilor, beneficiind și de un cadru natural ideal. În timpul zilelor toride de vară, turiștii se pot recrea în parcul situat lângă casă, bogat în specii vegetale. Masa poate fi luată la cantina unității, care pune la dispoziție o gamă sortimentală largă, de la bucătăria tradițională, la cea internațională.

Adăpostul pentru animale – (80 vaci de lapte) sub formă dreptunghiulară, cu dimensiuni în plan 102×20 metri.

Circulația interioară și deservirea se face pe trei alei: una centrală pentru circulația remorcilor tehnologice și două alei perimetrale. La unul din capetele adăpostului este inclusă maternitatea iar la celălalt capăt al adăpostului sunt prevăzute 2 camere,una pentru pompa de vacuum si tabloul electric si a doua pentru instalația de spălare și dezinsecția aparatului de muls. Iluminarea se face prin ferestre duble de 1,50-1,60 m, situate la o înălțime de 1,50 m ce asigură un coeficient de luminozitate egal cu 1/12.

Structura de rezistență a adăpostului este formată din elemente prefabricate de beton armat. Pereții sunt din zidărie de cărămidă GVP de 30 cm grosime. Evacuarea dejecțiilor se face mecanic cu transportorul cu racleți în rigole acoperite cu grătare mecanice. Mulsul se face mecanic la stand. Temperatura este de 8-10 º C, iar umiditatea de 75-85 %.

Adăposturile pentru animale -(50 capete tineret taurin+5cai) au dimensiunile în plan 102x20m. La unul din capetele adăpostului este inclus și un adăpost pentru cabaline, organizarea în grajd fiind identică cu cea de la adăpostul de vaci, caii fiind menținuți în stabulație. Echipamentul boxelor constă din troace pentru concentrat si adăpat, grătare de fân, iar ușile pentru boxe sunt cele glisante cu deschiderea de 1,10 m.

De asemenea, pardoselile sunt din pământ bătut si straturi groase de așternut pe standuri. În planul general a fost proiectat și un teren de echitație

( 5 m lățime) situat în interiorul terenului de fotbal, împrejmuit cu un gard scund de 50 de cm înălțime și așternut cu un strat de 20 cm nisip.

Adăposturile pentru animale -(100suine) de formă dreptunghiulară cu dimensiunile 20×6 m. structura de rezistență este formată din elemente prefabricate de beton armat. Pereții sunt din zidărie de cărămidă GVP de 30 cm grosime.

Adăpostul pentru animale -(200 de păsări)are dimensiunile în plan (6×8,5m) si constă într-un adăpost tradițional prevăzut cu usițe de acces sau padocuri. Echipamentul interior constă din hrănitori automate, adăpători și jgheaburi. Ca așternut permanent se utilizează coji de floarea soarelui, paie tocate, talaș.

Magaziile -( 11×15 cm) sunt construcții speciale pentru depozitarea produselor agricole, desfășurate pe orizontală. Au o structură din stâlpi de beton, acoperiș din dulapi de brad. Învelitoarea este din așternut pe care se prind două rânduri de carton asfaltat.

Pereții sunt alcătuiți din 2 straturi de material lemnos la exterior, la interior căptușeală cu două rânduri de scânduri, iar la mijloc cu carton asfaltat. Pardoseala este din scânduri bătute cu grinzi transversale.

Parcul de furaje este alcătuit din fânar, pătul și siloz.

Fânarul -(12,5×17) este destinat furajelor fibroase necesare compartimentului zootehnic. În fânar, păstrarea fânului se poate face sub formă de baloți sau nepresat în vrac, când se păstrează cu pierderi minime dacă masa vegetală are sub 17 % umiditate. La fânul presat în baloți, păstrarea este foarte bună, pericolul de incendii fiind redus.

Fânarul este o construcție simplă, are o structură de rezistență din stâlpi de beton, încastrați in fundații de beton, acoperișul este realizat din bârne din lemn și învelitoarea din tablă iar pardoseala din beton. Furajul se așează pe grătare din lemn ridicate la 30 cm față de pardoseală.

Alături de fânar se află un pătul care are o structură din plasă de sârmă galvanizată montată pe schelet metalic cu 18 elemenți montați vertical din oțel cornier 30x30x4mm dispuși pe generatoare și solidarizați prin centuri orizontale din oțel lat de 30×6 cm peste care se montează sârmă galvanizată cu ochiri de 30×30 mm. Coșul de aerare este alcătuit din două tronsoane cu schelet metalic din corniere peste care se montează la exterior o plasă de sârmă galvanizată.

Silozul – pentru furajele verzi este o construcție realizată din prefabricate, cu secțiune circulară și cu un raport între diametru și înălțime de 1:3. Acoperișul este format din șarpantă din lemn învelit cu azbociment, fundația este continuă, pardoseala este etanșă și prevăzută cu un troliu și o placă de presare a nutrețului.

În interiorul fânarului se întâlnește și un depozit pentru rădăcinoase la temperatura de 3º-6º. În scopul eliminării umidității și a dioxidului de carbon, rezultate din respirația rădăcinoaselor s-au prevăzut canale de pardoseală pentru admisia aerului proaspăt și coșuri de evacuare pe acoperiș.

Gospodăria de apă-este necesară pentru alimentarea unității cu apă potabilă. Datorită zonei în care se află, alimentarea cu apă în cadrul unității se face dintr-un puț forat propriu, cu apă ce provine din pânza de apă freatică situată la 12 m adâncime. Apa este scoasă la suprafață cu ajutorul unei pompe electrice, apoi este colectată într-un bazin de cca. 2000 l, situat la o înălțime de 30 m deasupra solului, de unde prin cădere apa este preluată de conducta de alimentare.

Sistemul de alimentare este prevăzut cu un rezervor de trecere și care are următoarele elemente: conducta de aducțiune, cu orificiul de golire prevăzut la partea superioară a rezervorului; conducta de golire pentru evacuarea completă a apei din rezervor și conducta de preaplin când se depășește nivelul maxim.

Tot din acest puț se alimentează și localitatea.

Rețeaua de distribuție a apei este de tip ramificat la nivelul casei pentru locuit și de tip inelar pentru sectorul zootehnic.

Serele-sunt amplasate pe o suprafață de 200 m2 și au o structură de rezistență din stâlpi dispuși vertical, acoperiș cu forme metalice, din profile laminate. Pe ferme se reazemă direct ramele pentru geamurile mobile necesare realizării ventilației naturale. Sticla folosită este de tip Izonit.

Încălzirea aerului se realizează cu instalații cu apă caldă la 70-90 º. Încălzirea solului se face prin conducte prin care circulă apa caldă la 40-50º, conductele sunt îngropate la 45 cm în pământul de cultură.

Spațiul amenajat pentru recreare – cuprinde un parc cultivat cu diferite specii de plante și un teren de fotbal împrejmuit cu gard din plasă în jurul căruia este amenajată o pistă de echitație. Tot în zonă se mai întâlnește și o fântână arteziană.

Pentru staționarea, întreținerea și reparația mijloacelor auto, unitatea dispune și de un atelier de reparații, ce are în dotare echipamente moderne de lucru, un garaj, o construcție pentru P.S.I. și depozitarea combustibilului și o basculă.

Pentru o cât mai bună administrație a fermei și o aprovizionare a tuturor centrelor din localitate, unitatea dispune de un punct administrativ, o brutărie, o cantină.

Sectorul zootehnic cuprinde și bazine de depozitare a dejecțiilor și o platformă de gunoi, asigurând îngrășarea minerală a terenului agricol, evitându-se astfel poluarea mediului înconjurător cu îngrășăminte chimice.

Transformatorul de joasa tensiune –este situat pe doi stâlpi din beton situați in incinta unității.

Casă de locuit-este de tip P+E( parter și etaj), ocupă o suprafață de aproximativ 156 m2 (fără terasă) și are o structură de rezistență alcătuită din fundații de beton, pereți de zidărie din cărămidă, acoperiș cu șarpantă din lemn și învelitoare din țigle și olane.

Descrierea acestei locuințe face obiectul următorului capitol din cadrul acestui proiect.

Organizarea interioară a clădirii este structurată pe 2 nivele și dispune de trei intrări, una principală și două secundare. De asemenea, este proiectată casa scărilor, facilitând accesul spre nivelul superior al clădirii.

Parterul are în structura sa un hol de acces prin care se face legătura cu primul etaj, prin casa scărilor, un hol central ce face legătura cu veranda, toaleta, livingul, bucătăria, dormitorul, baia, terasa și garajul.

La etaj sunt proiectate trei camere, 2 băi, 2 balcoane mari pentru recreare și holuri.

Agentul termic utilizat la încălzirea spațiilor locuibile este asigurat de o microcentrală termică proprie ce folosește ca, combustibil gazul metan.

În partea de est, între amplasamentul casei de locuit și cel al fermei, va fi rezervat un spațiu pe care se va putea așeza stupina. Acest spațiu va fi separat de restul printr-o perdea realizată din Thuia occidentalis, specie de arbuști coniferi care au rolul de a proteja și separa spațiul destinat circulației turiștilor de cel pe care se află amplasată stupina. Mai mult decât atât, această perdea verde în toate anotimpurile are și rolul de a opri curenți mai puternici de aer care ar putea afecta familiile de albine.

Pe întreg teritoriul unității se vor planta arbori și arbuști din specii ornamentale, partere de flori și gazon pentru a oferi atât un microclimat proaspăt și natural cât și pentru a îmbunătăți din punct de vedere estetic imaginea unității.

In acest scop a fost proiectat în partea dinspre drum un gard viu la o înălțime de circa 1 m care să creeze o atmosferă de intimitate dar în același timp să poată fi văzută întreaga unitate.

Pentru umbrirea aleilor lor s-au folosit specii de Hipocostanum de Tilia cât și alte specii care au fost amplasate deasupra elementelor care au nevoie de umbră.

Pe spațiile dintre construcții a fost proiectat un gazon realizat din specii rezistente la călcare.

În preajma casei și a construcțiilor administrative se vor amplasa partere de flori din diferite specii cu înflorire eșalonată care să coloreze viu peisajul și să creeze o atmosferă de veselie și bună dispoziție. Pe alocuri, pentru a rupe monotonia spațiului se vor amplasa tufe de arbuști din speciile foioase sau de conifere. Coniferele vor fi prezente în tot spațiul proiectat pentru a păstra o componentă verde și pe timpul iernii.

Întregul spațiu va fi împrejmuit cu un gard viu care va masca gardul existent și va putea acoperi anumite elemente inestetice care ar putea exista în exterior.

Localitatea dispune de rețea de telefonie prin fir, accesibilă prin intermediul unei centrale telefonice comunale. Se va urmări încheierea unor convenții cu societatea națională de telefonie prin care să fie amplasat un telefon public în incinta unității.

3.2.1 Instalații și dotări

Pentru ca procesul tehnologic să decurgă normal adăposturile sunt utilate cu unele instalații, care ajută la creșterea randamentului și la sporirea confortului.

La nivelul pardoselii sunt încorporate elemente de încălzire care să asigure temperatura necesară bunei dezvoltări a animalelor. Vacile de lapte si tineretul taurin sunt organizate pe două linii în sistem legat.

Adăposturile sunt dotate cu hrănitori-adăpători iar evacuarea dejecțiilor se face mecanic cu transportorul cu racleți în rigole situate sub nivelul pardoselii.

Alimentarea cu apă în adăposturi este automată, apă provenită din puțul unității.

Mulsul se face cu ajutorul instalației de muls.

Rețelele de apă și canalizare – Unitatea are un puț forat situat în interiorul acestuia. Captarea apei din puț presupune anumite construcții. Apa este adusă la suprafață printr-o conductă cu ajutorul unei pompe electrice în camera de captare. De la această cameră și până la rețeaua de distribuție este prevăzut și un rezervor de presiune care colectează apa ce este adusă printr-o conductă de aducțiune de la camera de captare.

Conducta de aducțiune este îngropată în pământ sub adâncimea de îngheț. Rezervorul este amplasat la o diferență de nivel de 3,5 m față de punctul de captare, și este de formă circulară, acoperișul fiind realizat cu un planșeu sprijinit pe stâlpi intermediari. De la rezervor pornește rețeaua de distribuție care este de tip inelar și cuprinde rețeaua exterioară și cea interioară.

Apa obținută este folosită pentru consumul uman și în sectorul zootehnic.

Canalizarea este o rețea de conducte și construcții aferente ce are rolul de a colecta, evacua și deversa apele uzate. Apele uzate provin din sectorul zootehnic, din apa folosită pentru spălarea conductelor și din apele reziduale menajere.

Canalizarea exterioară se compune dintr-o rețea de conducte, un colector, o conductă principală și o stație de epurare .

Stația de epurare se află în afara incintei unității, iar epurarea apelor uzate se va face în două etape: o epurare mecanică în care se separă fracțiunile lichide și separarea particulelor fine în suspensie cu ajutorul decantoarelor. Prin epurarea biologică se provoacă oxidarea materiilor organice din conținutul apei uzate.

Alimentarea cu energie electrică a unității se face atât pentru iluminat cât și de forță pentru mecanizarea lucrărilor de furajare, evacuarea dejecțiilor, ventilația mecanică. Sursa de alimentare cu energie electrică a unității o constituie sistemul energetic național prin intermediul postului de transformare ce permite trecerea de la rețeaua de înaltă tensiune la cea de joasă tensiune.

Postul de transformare a energiei electrice este amplasat în interiorul unității (aproape de intrarea principală), fiind montat pe doi stâlpi din beton armat. Rețeaua electrică este de tip aerian pe stâlpi de beton armat pe un traseu aproape drept. Iluminatul exterior se face cu lămpi incandescente.

Cu instalația de gaze este dotată atât casa proprietarului cât și construcțiile anexe, fiind utilizate atât pentru încălzire cât si la cantină și brutărie.

Linia telefonică va fi conectată la centrala comunei, dar se urmărește inițierea unei înțelegeri cu rețeaua de telefonie națională fixă pentru instalarea unui post de telefon public.

3.2.2 Rețeaua de drumuri

În cadrul unității, un loc important în planul general este ocupat de rețeaua de drumuri. Această rețea și distribuția ei pe teren dă posibilitatea optimizării activității în cadrul unității, cu implicații directe în procesul de producție, accesul ușor la destinație și reducerea timpului de transport a materiilor prime și a personalului.

Rețeaua de drumuri este compusă din:

– un drum principal cu o lungime de….. și o lățime de…..care face legătura în exterior cu drumul comunal și apoi cu drumul județean Dj. 33 și în interior face legătura cu anexele gospodăriei și deservește la transportul furajelor din câmp și accesul personalului de serviciu.

De la acest drum principal se ramifică drumurile secundare cu lățimea de 4 m și lungimi diferite ce fac legătura cu celelalte puncte ale unității.

Unitatea are o intrare principală și 3 intrări secundare, folosite de angajații unității, pentru a facilita accesul către suprafețele cultivate cu porumb, lucernă, trifoi, necesare în procesul de producție zootehnică.

La proiectarea rețelei de drumuri s-a urmărit asigurarea circulației fluente dar s-a încercat să nu se treacă peste necesarul de circulație pentru a nu încărca acest spațiu cu suprafețe betonate deoarece modifică aspectul rustic al zonei și ambientul acestuia.

Au fost preferate suprafețele betonate pentru a nu ridica prea mult regimul de temperatură așa cum s-ar fi întâmplat dacă aceste drumuri ar fi fost realizate din bitum. În plus aceste alei au fost umbrite de diferite specii de arbori care să asigure un climat confortabil.

Legătura drumului principal cu stupina a fost asigurată printr-o poartă din plasă de sârmă știut fiind faptul că albinele nu agreează trecerea prin aceste spații și astfel se va asigura o protecție necesară persoanelor care vor circula pe această cale de acces.

Rețeaua de drumuri proiectată ocupă aproximatov30 % din suprafața totală a unității, aflându-se sub limita minimă de proiectare și nu implică o eventuală poluare care ar putea să vină din partea materialului din care este realizat.

CAPITOLUL IV

Casă de locuit

4.1. Plan parter

Tema acestui proiect o constituie proiectarea unei unități agricole de mică capacitate, destinată obținerii producției agricolă și zootehnică iar în viitor destinată circuitului turistic. Având în vedere că amplasarea acestei unități se face într-o zonă de silvostepă, trebuie să se țină cont de anumiți factori ce influențează activitatea unității, condițiile geografice și demografice, existența obiectivelor turistice ce urmărește dezvoltarea turismului în general, iar în cazul de față, în eficiența și profitabilitatea agricolă și zootehnică.

[NUME_REDACTAT] este așezat într-o zonă cu vechi renume datorită numeroaselor vestigii istorice din jur ce imprimă o anumită stare de spirit locuitorilor săi menite să dezvolte o imagine de ansamblu, ce dovedește bogăția culturală și caracterul blând și ospitalier al oamenilor a cunoscut o curbă ascendentă favorizată și de interesul permanent pentru această zonă. În contextul actual, unitatea agricolă va fi considerată o activitatea profitabilă, drept pentru care aceasta va lua o amploare ridicată, avându-se în vedere condițiile întâlnite acolo, în care principala preocupare a acesteia va fi obținerea producției agricole și zootehnică.

Unitatea agricolă pe care am proiectat-o , are ca punct de reper o casă de locuit cu toate dotările necesare.

Casa pentru locuit este amplasată în interiorul unității agricole în partea de N-E la o distanță de 70 m față de sectorul zootehnic și la 10 m față de hotarul de nord, având o suprafață construită de 156 m2.

Referitor la condițiile generale de amplasare a unității agricole, trebuie să se aibă în vedere posibilitățile de acces comod până la incinta unității, să existe posibilitatea de obținere a energiei electrice și termice, unitatea să aibă legătura directă cu căile de comunicație pe oricare anotimp. Din acest punct de vedere, unitatea îndeplinește toate condițiile datorită faptului că are acces direct prin intermediul drumului județean DJ 33. Lucrările de canalizare se pot realiza datorită pantei terenului care este de 3-4 %. Energia electrică este obținută prin racordarea la rețeaua electrică națională, iar energia termică se obține prin intermediul unei conducte de gaz.

Locuința proprietarului este o construcție structurată pe două nivele, adică de tip P+E (parter+etaj), care au fost proiectate în scopul desfășurării activității de locuit, fiind realizate camere pentru locuit dotate cu toate facilitățile (telefon, radio, televizor) cât și pentru alte utilități necesare cum ar fi baie, toaletă.

Structura de rezistență a clădirii este compusă din fundație din beton armat, stâlpi de susținere, pereți din zidărie de cărămidă, planșee din beton și parțial din lemn și acoperiș.

Fundația este elementul de construcție care se află în contact direct cu terenul de fundare și transmite acestuia toate încărcăturile care acționează construcția. Aceasta este partea principală a structuri de rezistență a clădirii prin intermediul căruia se realizează încastrarea în pământ. Deoarece pământul de fundarea are caracteristici inferioare materialelor de construcții folosite pentru realizarea fundațiilor, forma lor este în general evazată.

Capacitatea portantă a terenului este presiunea maximă pe care o poate suporta terenul de fundare, fără a exista pericolul ruperii acestuia sau a unor tasări care să periclitez construcția. Această caracteristică depinde de natura pământului în care este amplasată fundația și în funcție de prezența forțelor de legătură între particulele solide ale acestora, pământurile pot fi coezive sau necoezive.

Pământurile coezive sunt cele prăfoase și cele argiloase ( praf argilos, praf argilo-nisipos, praf nisipos) cu coeziune și plasticitate mijlocie sau redusă. Plasticitatea și coeziunea mare și foarte mare le au pământurile argiloase ( argila grasă, argila, argila prăfoasă, argila nisipoasă, comportarea lor sub solicitări depinzând de starea fizică și conținutul de apă, prezentând fenomenul de umflare, contracție la variații de umiditate, ceea ce necesită măsuri adecvate la executarea fundațiilor.

Trebuie precizat că unitatea proiectată a fost amplasată pe un teren lutos-tip loss, teren cu o comportare bună la solicitările determinate de masa clădirilor, iar datorită altitudinii la care se află conținutul de apă al solului este redus iar nivelul apei freatice este la adâncime mare impunându-se astfel realizarea fundațiilor deasupra nivelului apei freatice.

Alegerea tipului de fundație se face pe baza unei analize tehnico-economice, a structurii de rezistență în ansamblu și se ține seama de:

Condiții climatice (cantitatea de precipitații, temperatura minimă și cea maximă) elemente care au fost tratate capitolului destinat regimului climatic).

Condiții hidrogeologice ale terenului (ape subterane și de suprafață, proprietățile lor chimice, agresivitate, posibilitatea pătrunderii acestora în fundație).

Gradul de importanță a clădirii care în acest caz este destul de ridicat datorită utilizării acesteia în scopul locuitului și nu în ultimul rând turismului.

Seismicitatea regiunii care pentru această zonă este 8.

La executarea fundațiilor trebuie avut în vedere o serie de condiții tehnice:

cota de fundare, talpa fundației în contact cu terenul trebuie să fi

la cel puțin 20-30 cm sub adâncimea minimă de îngheț (0,70-1,20 m în funcție de zona climatică) în cazul dat asigurându-se o adâncime de 180 cm.

Talpa fundației trebuie să fie încastrată cel puțin 80 cm în terenul bun de fundare;

Nivelul apelor freatice trebuie să fie la 1,00-20,00 sub talpa fundației;

Evitarea terenurilor ……….sau consolidarea acestora contra tasărilor inegale prin piloți de pământ, drenuri;

Construcția proiectată nu prezintă riscul de ase afla pe terenuri macroporice sau a tasărilor inegale, iar nivelul apei freatice este la 8 m adâncime. Terenul bun de înfundare începe de la adâncimea de 80 cm, ceea ce înseamnă că talpa fundației este încastrată 80 cm în acest teren.

Sub aspectul formei, fundațiile sunt continue sub ziduri și tălpi și au fost executate pe loc definitiv, iar forma secțiunii verticale este cea de fundație cu pante.

Fundația clădirii este de tip elastic, din beton armat la o adâncime de 1,00 m cu o secțiune de 40 cm fiind dispusă atât sub pereții exteriori cât și cei interiori. Pe aceasta au fost legați stâlpii de susținere, care asigură rezistența clădirii pe verticală.

Stâlpii sunt elemente de construcție verticală, realizați din lemn, zidărie, beton, metal, care preiau sarcinile transmise de la acoperiș la fundație. Au în general în secțiune transversală diferite forme circulară, pătrată, dreptunghiulară, hexagonală și pot fi din lemn, beton armat sau metal.

Stâlpii de susținere sunt realizați din beton armat având o secțiune de 40/30 cm și o suprafață de 1200 cm2. Aceștia au fost amplasați în punctele de solicitare maximă, aceștia fiind colțurile clădirii, extremitățile încăperilor și punctele de bază pentru susținerea planșeelor.

Zidurile sau pereții sunt elemente de construcție verticale care îndeplinesc următoarele funcții:

preiau și transmit fundațiilor clădirilor greutatea proprie și în unele cazuri și încărcăturile provenite de la alte elemente ca planșee, grinzi, acoperișuri;

închid clădirea spre exterior protejând interiorul acestuia împotriva agenților atmosferici și asigură izolarea termică și fonică;

compartimentează clădirea în interior în funcție de destinație;

asigură rezistența construcției la solicitări orizontale (vânt,

cutremur).

La proiectarea pereților se analizează o serie de condiții tehnico-economice pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, printre care: durabilitate, rezistență mecanică, rezistență la umiditate, izolare termică și fonică, aspect exterior, cost.

După materialul din care sunt alcătuiți, pereții se deosebesc: pereți din zidărie din lut, piatră naturală, cărămidă, înlocuitori de cărămidă, blocuri mici de beton;

pereți din lemn;

pereți din sticlă, azbociment;

pereți din materiale ușoare;

pereți din materiale plastice.

După rolul în construcție se deosebesc:

pereți de rezistență (portanți) care preiau și transmit la fundație greutatea proprie și încărcăturile provenite de la acoperiș, planșee, ziduri;

pereți autoportanți care preiau numai greutatea lor proprie;

pereți purtați (de umplutură sau despărțitori) care reazemă pe elementele structurale (planșee, grinzi) și le transmit acestora încărcăturile din greutatea proprie.

Pereții sunt realizați în trei moduri:

pereți exteriori la parter din zidărie de cărămidă eficientă tip GVP, sunt pereți portanți, izolatori termic, durabili și ușor de executat;

pereți interiori și exteriori la parter și la etaj, alcătuiți din două

straturi de placaj din lemn cu un strat interior de izolație din vată minerală;

pereți purtați realizați din panouri de gipscarton.

Pereții din zidărie de cărămidă se realizează prin așezarea ordonată a cărămizilor și prinderea acestora cu mortar de zidărie. Acești pereți sunt rezistenți, putând fi realizați la clădiri cu mai multe nivele, sunt buni izolatori termici, durabili, se execută ușor și fără utilaje complexe.

Comportarea zidurilor din cărămidă la încărcături ca un tot monolit se datorează cererii cărămizilor în funcție de dimensiunea peretelui.

Acestea sunt unele din motivele pentru care s-a ales acest tip de pereți, realizați din zidărie de ½ cărămidă cu legătură la fiecare rând obținându-se o grosime de 22 cm. Legătura dintre cărămidă a fost realizată din mortar pentru zidărie compus din nisip și ciment în proporție de 1/3.

Tencuielile sunt elemente de finisaj care se aplică pe suprafața brută a pereților și tavanelor sau a altor elemente de construcție, având rol estetic, igienic de protecție împotriva agenților externi -(intemperii, radiații) și interni (vapori de apă, gaze, foc) și alți agenți și acțiuni chimice din mediul ambiant.

Tencuiala este de tip umed și este alcătuită din:

– sprițul;

– grundul;

– tinciul.

Acoperișurile sunt elemente de construcție care închid clădirile la partea superioară, cu scopul de a le proteja împotriva intemperiilor.

Se deosebesc două tipuri de acoperișuri:

acoperișuri cu pante mici până la 7 % care sunt denumite

acoperișuri terasă;

acoperișuri cu pante sau ape peste 7 %.

Pentru această construcție a fost aleasă o pantă 20 % deoarece se înregistrează un regim pluviometric mai bogat în precipitații.

Acoperișul în pantă se compune din elementul de rezistență denumit șarpantă și elementul de protecție învelitoare.

Din punct de vedere al materialului din care se execută șarpantele pot fi din: lemn, metal și beton armat.

Șarpantele din lemn au o greutate mică având bare subțiri și se poate realiza pe scaune cu ferme, grinzi cu zăbrele și grinzi cu inimă plină. Din aceste motive și datorită existenței unui planșeu rezistent din beton armat a fost proiectat acest tip de șarpantă cu popi cu diametrul de 15 cm așezați pe scaune din lemn cu secțiune pătrată cu latura de 8/15 cm, cu cosoarele din lemn cu secțiune pătrată cu latura de 25 cm pe care au fost prinși căpriori în secțiune circulară cu diametrul de 20 cm. Pana de coamă este realizată din bârne circulare cu o grosime de 25 cm, iar susținerea căpriorilor de legătură cu acestea se realizează cu clești cu secțiune pătrată de 10 cm.

Învelitoarea este elementul de protecție al acoperișului cu șarpante care asigură izolația hidrofugă și termică. Ea se execută dintr-un material impermeabil, așezat pe un plan înclinat care să asigure scurgerea cu ușurință a apelor; de asemenea, elementele învelitorii se asamblează între ele pentru a forma o suprafață continuă care să împiedice pătrunderea apelor în interiorul clădirii.

Pantele acoperișului sunt determinate de natura materialului ales pentru învelitoare și cantitatea precipitațiilor atmosferice din zona respectivă.

Învelitorile se clasifică în general după materialul folosit și anume:

din paie, stuf sau trestie (realizate din snopi sau plăci de paie, stuf sau trestie care se așează pe șarpanta de lemn, legarea făcându-se cu nuiele de salcie, coajă de tei sau sârmă)

din carton bituminat (este un material ieftin, ușor de aplicat și cu greutatea redusă astfel încât se folosește pentru realizarea de învelitori continue, mai ales la construcții provizorii și semipermanente). La acoperișurile cu pantă mare, cartonul se dispune pe astereală în două straturi suprapuse, iar peste ultimul strat se aplică un strat de bitum cald presărat cu nisip mărgăritar pentru protecție.

Din lemn (sunt învelitori din scânduri, șiță și șindrilă ; acestea

se așează pe șipci, prăjini cioplite sau lăturoase, bătute pe căpriori, paralel cu poala acoperișului) Baterea șiței și a șindrilei se face în rânduri paralele cu strașina, începând de la poală;

Din țigle și olane (au forme simple, cu versanți plani cu intersecție-doli și coame cât mai puține, cu scurgeri libere la strașină). Țiglele (cu solzi sau profilate) se așează pe un singur rând de șipci li astereală. Olanele se montează numai pe un suport continuu (astereală sau beton) peste care se așează un strat de carton bituminat sau lipite cu mastic bituminat;

Din tablă (neagră sau zincată, plană, cutată sau ondulată). îmbinarea foilor de tablă se face prin falțuri simple sau duble, în picioare sau culcate;

Din plăci de azbociment (sunt fabricate din fibre de azbest, apă

și ciment, cu sau fără adaos de coloranți, prin presare în matrițe). Aceste învelitori au greutate redusă, durabilitate mare, se comportă bine la incendii și sunt ușor de executat. Rezemarea plăcilor se face direct pe panele metalice sau de beton armat ale acoperișurilor iar fixarea lor se face cu dispozitive metalice, cu rondele și garnituri de etanșare.

Pentru construcția proiectată a fost aleasă o învelitoare din țigle și olane datorită prețului de cost mai scăzut și pentru că nu a mai fost nevoie de astereală iar exterior este avantajat de această alegere.

Tencuielile și pardoselile

Pardoselile sunt de mai multe tipuri în funcție de distanța încăperilor și anume:

– pardoseli reci din gresie în grupul sanitar;

pardoseli calde din lemn în camerele de locuit deoarece sunt elastice, termoizolante, se separă și se întrețin ușor. Parchetul este realizat din plăci fibrolemnoase așezate la 45o, în spic, fără bordură.

pardoseli de mozaic în garaj.

Tencuielile trebuie să îndeplinească următoarele condiții tehnice legate de domeniul de aplicare, de cerințe, de exploatare.

condiții capitale legate de durabilitate care determină menținerea în timp a caracteristicilor fizice, chimice și mecanice ale tencuielilor având în vedere condițiile mediului ambiant;

condiții mecanice care se referă la legătura cu stratul suport și

fisurile ce pot apărea;

condiții igienice de exploatare;

condiții de ordin arhitectural-estetic;

condiții economico-organizatorice.

Pentru clădirea proiectată s-a ales o tencuială din ciment alb.

La fațadă clădirea este prevăzută cu o mică terasă cu o suprafață de 21 m2 unde pot fi amplasate niște fotolii din răchită și o măsuță rustică. Aceasta este pardoseala cu mozaic din răchită și se ridică de la nivelul solului doar 20 cm de iar în partea stângă este așezat un grilaj vertical din lemn pe care se vor prinde flori agățătoare care dau o atmosferă de intimitate.

Lucrări din tâmplărie-ferestrele și ușile sunt elemente de construcție ce asigură iluminarea și ventilarea naturală a încăperilor, accesul în clădire precum și legătura pe orizontală între diferite încăperi.

Ferestrele sunt formate dintr-o parte fixă (tocul) și o parte mobilă din două rame cu geam (cercevele) fiind amplasate astfel încât să ofere luminozitate maximă.

Ușile sunt elemente de construcții ce asigură accesul spre exterior la interior și comunicare între diferite încăperi. Ușile de la intrări ca și cele de la băi sunt de tip închis fără sticlă. Toate ușile sunt de tip uși într-un canat, stânga sau dreapta simple, uși într-un canat dublu.

Parterul ocupă o suprafață de 137,5 m2 și este împărțit în: 2 camere (dormitor și living), două toalete, un hol principal, casa scărilor, o bucătărie, (o debara), verandă, terasă și un garaj.

Pereții au o înălțime de 2,70 m, dispune de două intrări, una principală prin intermediul unei uși simple, cu un canat ce face legătura cu holul principal și două intrări secundare prin intermediul unor uși duble, într-un canat, cu deschidere interioară în ambele părți, ce face legătura una cu dormitorul și un acu livingul

Dormitorul are o suprafață de 16 m2 și dimensiunile de 4,40/3,65 m prevăzut cu o fereastră orientată spre S cu dimensiunea de 1,30/1,20 cm și ușa integrală din lemn de 0,90/1,90 m.

Pardoseala este realizată respectiv elemente de parchet iar finisajul pereților și tavanului sunt realizate cu tencuială de ciment și glet de ipsos acoperit cu var lavabil. Trebuie precizat că aceste finisaje sunt identice pentru toate camerele de locuit atât la pereți și tavan cât ți pardoseală. Același lucru se poate spune și despre materialul din care sunt confecționate ușile și ferestrele.

Camera numărul 2 (livingul ) are o suprafață de 26 m2, cu

dimensiunile interioare de 4,45/5,95 m, este prevăzută cu 2 ferestre de 1,00/1,20 m și sunt înspre S.

Holul central este încăperea care unește restul de camere între ele.

Aceasta are pardoseală din gresie, pereți finisați cu tencuială de ciment și glet de ipsos peste care va fi aplicată o zugrăveală de var lavabil. Aceleași finisaje au fost proiectate și pentru holul secundar.

Cele 2 băi au o suprafață de 2,5 m2 (2,00 x 1,30 m ) și respectiv 4 m2 (2,00 x 2,00 m ) cu un finisaj de gresie și faianță până la plafon. Acestea sunt prevăzute cu ferestre de 0,50 / 0,50 m permițând o bună respirație și cu tot mobilierul necesar și utilitățile pentru a realiza un confort corespunzător .

Bucătăria are acces direct la holul principal, cu o suprafață de

16 m2 (5,00 x 3,20 m ). Aceasta are 3 ferestre una spre N ți 2 spre V de 1,20/ 1,20 m și 2 uși care fac legătura un acu holul principal și una cu debaraua cu suprafața de 4 m2 (3,20 x 1,25 m). Pardoseala și finisajul identic ca în băi, tavanul zugrăvit cu un var lavabil.

În această încăpere este amplasată și o centrală termică automată de dimensiuni mici care deservește întreaga unitate.

Garajul are acces direct în holul principal, are o suprafață de 26

m2 (6,30 m x 4,10 m ) cu dotările necesare acestuia, acesta având ieșire în partea din față a casei.

Veranda are a o suprafață de 4,5 m2 situată la intrarea principală.

Terasa are o suprafața de 21m2 întâlnită în spatele casei adică la

intrările secundare. Accesul din dormitor și living spre terasă se face prin intermediul unor uși duble în două canaturi cu deschidere spre camere.

Casa scărilor face legătura între cele două nivele parter și etaj

alcătuită din rampă cu trepte de 0,30 m lățime și contratrepte de 0,18 m lățime. Aceasta este prevăzută la parter și la etaj cu o fereastră de 1,60/1,20. Ca finisaje vor fi realizate pardoseli din gresie, tencuială de ciment și glet de ipsos acoperit cu var lavabil.

4.2 Plan etaj

Etajul I al casei are o suprafață de 117,9 m2 , din care suprafața utilă este distribuită astfel:

Camera numărul 3 (dormitor) este dimensionată la o suprafață

de 20 m2 cu laturile de 5,00/4,00 m; o fereastră de dimensiuni 1,50 / 1,20 m și ușa de 0,90 / 1,90 m. Finisajul este realizat la pereți prin tencuială de ciment și glet din ipsos peste care este aplicată o peliculă de var lavabil, iar pardoseala este acoperită cu parchet de stejar. Tavanul este finisat în același mod ca și pereți cu excepția varului care în acest caz este simplu pentru a permite respirația suprafeței, are expoziție estică.

Camera numărul 4 (dormitor) are expoziție vestică și are o

suprafață de 16 m2 la dimensiunile 4,30 /3,65m . La vest are o fereastră de 1,30 x 1,20 m , cu toc și cercevele din lemn și două uși una la intrare 0,90 / 1,90 simplă într-un canat și a doua permite accesul în balcon 1,30 / 1,90.

Camera numărul 5 (dormitor ) are expoziție vestică și are o

suprafață de 17 m2 la dimensiunile 4,70/ 3,65 m. În rest este identică cu cea de sus. Ambele camere sunt dispun de un balcon în comun de 20 m2 adică 10,00/ 2,00 m și este realizat în întregime din lemn. Aceste 2 camere sunt prevăzute cu finisaje identice ca a celorlalte camere pentru locuit și au vedere vestică spre livadă, podgorie și stupină. În plus această cameră mai beneficiază și de baie proprie, dispunând de utilitățile specifice toaletelor.

Cele 2 băi au suprafața de 9,00 m2 cu dimensiunile 3,00 x 3,00

cu expoziție sudică și respectiv cea de-a doua 6,00 m2 cu dimensiunile 2,50 x 2,50 m cu expoziție sudică. Prima baie prezintă 2 ferestre 0,50 /0,50 m iar cea de-a doua o singură fereastră 1,50/1,20 m. Finisajul este realizat din tencuială de ciment cu plăci de faianță la pereți, gresie pe pardoseală și var pe tavan.

Holul central face legătura cu toate încăperile, are o suprafață de

18 m2 și este realizat din același material ca ți cel de la parter.

Debaraua întâlnită în partea de nord cu o suprafață de 4,5 m2

prezintă o fereastră 0,50/0,50 m.

Casa scărilor a fost descrisă la nivelul anterior dar se poate

preciza că scara este realizată din elemente prefabricate mici de 30/100 cm pentru trepte cu grindă de vang și cea de podest din beton armat mozaicat. Pardoseala este alcătuită din gresie. Acest nivel are și o ieșire din holul central către cel de-al doilea balcon cu suprafața de 5,4 m2 care oferă o priveliște deosebită și un ambiant plăcut.

CAPITOLUL V

ASPECTE GENERALE PRIVIND EFICIENȚA ECONOMICĂ

5.1. Calculul valorii clădirii (casă de locuit)

Investiția necesară pentru construcția unei case de locuit se face conform catalogului pentru evaluarea construcțiilor ținând seama de caracteristicile consecutive ale obiectivului.

CATALOG DE EVALUARE NR.

FIȘA NR. 4D

Fișa de indicatori a valorii de înlocuire

Casă de locuit individuală(parter și etaj cu pereții din zidărie piatră,cărămidă sau înlocuitori)

Caracteristicile obiectivului

Pereții din zidărie de cărămidă cu soclu cu înălțimea de 0,3 m până la 0,5 cm de la nivelul terenului șarpantă din lemn, învelitoare de țiglă, planșee din beton armat, cu lucrări de finisaj mediu 715 lei/mp.

Clădire de locuit individuală izolată, în mediu rural, cu înălțimea medie de 3 m a unui singur nivel. Clădirea este dotată cu instalații electrice și sanitare, și încălzire centrală pe bază de gaze 24 lei/mp.

Delimitarea obiectivului

Clădirea se consideră complet terminată cu toate lucrările de finisaj necesare , inclusiv balcoanele, cu trotuarul din jurul clădirii și cu instalațiile delimitate.

Umiditatea de referință

1 m pe arie desfășurată (Ad) măsurată conform instrucțiunilor de folosire a catalogului.

d) Tabel cu indicatorii valorii de înlocuire lei/m2 Ad

– mediu 715 lei/m2.

e) Termeni de corecție

715+24=739 lei/mp

pentru înălțimi de 3,00 m, indicatorii valorii de înlocuire se înmulțesc cu următorii coeficienți.

pentru încălzire centrală , exclusiv echipamentul centralei termice, se adaugă 38 lei/mp Ad.

lei/mp Ad

250965 + 753 = 251718 lei

– nu se aplică coeficienți de uzură.

Valoarea actualizată se determină folosind coeficientul de actualizare pentru construcții și anume 3786,558 conform normelor actuale:

milioane lei

5.2. Calculul valorii terenului

Metodele utilizate în calculul valorii terenului sunt:

Metoda comparației prin bonitare

Această metodă utilizează analiza și transformarea caracteristicilor proprii ale terenului în valori , influențați prin aplicarea unui cumul de coeficienți legați de condițiile pieței imobiliare reale și de caracteristicile și individualizarea fiecărui teren.

Metodologia aplică următoarele acte normative: N.G.R. nr. 834/1991, normele M.F./ M.P.L.A.T. nr. 2665/1C/311/1992, decizia [NUME_REDACTAT] București nr. 218/1997, legea 69/1993.

Metoda costului standard

Metoda aplică următoarele acte normative : H.G.R. nr.834/1991, normele M.F./M.P.L.A.T. nr.2665/1C/311/1992, H.G.R. nr.500/1994, H.G.R. nr. 983/1998, H.G.R. nr.95/1999 și are ca scop determinarea valorii actualizate a terenurilor în bilanțul contabil al agenților economici în vederea stabilirii taxelor datorate administrațiilor financiare.

Metoda celei mai bune îmbunătățiri a terenului

Metoda ia în considerare un studiu privind utilizarea actuală a terenului, comparat cu toate posibilitățile de utilizare viitoare. Valoarea terenului este dată de utilizarea cea mai bună. Această metodă necesită un studiu de fezabilitate asupra investițiilor imobiliare. Determinarea valorii patrimoniale a terenului se face prin metoda comparații prin bonitare.

Metoda se folosește când sunt date suficiente referitoare la tranzacțiile similare practicate în zonă.

Algoritmul plecă de la un preț barem Vb=valoarea de bază a terenului, care este corectat pe baza unor elemente de comparație (bonități).

Pentru determinarea valorii unitare a terenurilor se utilizează formula pentru localități mici, cu o populație sub 50000 de locuitori și anume.

Evaluarea terenului în localitățile cu peste

(lei/mp) în care:

Vb = valoarea de bază a terenului care pentru comună este de 5000 lei/mp;

K = cursul B.N.R. al U.S.D. la data evaluării /cursul B.N.R. al U.S.D. la data de 04.12.1997; ( 4,221);

A = categoria localității; (-0,1 %);

B = poziția terenului față de localitate în intravilan; (0,00%);

F = funcțiile economico-sociale ale localității, activitatea agricolă și servicii ; F = 0,8%;

T = poziția terenului față de căile de transport rutier adiacente;

( 0,2%);

E = echipare tehnico-edilitară, energie electrică; ( 0,15%);

G = caracteristici geometrice normale; ( 0,00%);

R = restricții de folosire teren construibil; (0,1%);

P = nepoluant; (0,00%);

S = raportul între fațadă și adâncimea terenului – foarte favorabil (+0,5);

M = coeficient privind mărimea terenului construibil (1,25);

G0 = coeficient privind gradul de ocupare – nu necesită dezafectări (1,0%);

Cr = coeficient de respingere – lipsă de interes –nu este cazul (1,0%);

U = coeficient funcție de utilizarea terenului (1,0%);

Z =zona în cadrul localității (1,00%);

lei/m2.

Valoarea terenului în suprafață de 64800 mp va fi:

lei/m2 ≈2,821 miliarde lei

Obiectiv :„Jugureanu” [NUME_REDACTAT]: Casă de locuit

5.3. Antemăsurătoare pentru lucrări de construcții

5.4. Deviz. Pe categorii de lucrări

Obiectiv : „ Jugureanu” [NUME_REDACTAT]: Casă de locuit

Aspecte generale privind eficiența economică

Întocmit :

[NUME_REDACTAT]

CAPITOLUL VI

CONCLUZII

În zona de sud-est a țării există condiții din cele mai bune pentru practicarea agriculturii, de aceea înființarea unei unități agricole în această zonă nu poate fi decât o idee binevenită.

Și mai binevenită este ideea ca această fermă să aibă în vedere de a valorifica nu numai potențialul agricol al zonei ci și să încerce să promoveze turismul, întrucât Bărăganul ascunde frumuseți aparte, mai puțin cunoscute de către oamenii preocupați doar de a-și petrece o vacanță la munte sau la mare.

Puțini sunt cei ce cunosc frumusețea stepei, unde nu poți să treci indiferent pe lângă petala florilor de câmp scăldate în roua dimineții, la ora când soarele le sărută culoarea, puțini sunt cei ce au admirat țăranii care după o zi de trudă în bătaia vântului și în arșița verii vin să-și adape caii la fântâna cu cumpănă, dar cei ce au cunoscut aceste frumuseți au fost fermecați de farmecul inegalabil al Bărăganului.

De aceea, ferma proiectată va putea să îmbine utilul cu plăcutul, producția proprie vegetală și animală putând asigura un meniu tradițional turiștilor ce vor poposi aici.

Ca unitate agricolă, ferma proiectată este o alternativă mai puțin costisitoare la turismul clasic care a devenit pentru o mare parte a populației inaccesibil, oferind și un cadru mult mai intim, mai relaxat, mai puțin aglomerat față de stațiunile turistice mari.

Vacanța petrecută aici restabilește legătura dintre om și natură, ducând și la restabilirea respectului față de munca în agricultură, suportul alimentar al populației, indiferent de pătura socială sau de convingerile personale.

Având în vedere că interesul consumatorilor se îndreaptă către produsele naturale, consider că ferma are din acest punct de vedere un important atu.

Surplusul de produse obținut în fermă va putea fi valorificat în marile piețe reprezentate de orașele Brăila, Buzău, Făurei.

În speranța că acest proiect va avea succes, urmează ca pe viitor activitatea să fie modelată și extinsă după cerințele care pot apărea.