Proiectarea Unei Sectii DE Prelucrare A Materialelor Textile Refolosibile

CUPRINS

TEMA I

Introducere.Considerații generale………………………………………………………………………………………..3

Cap. I . Proiectarea unei secții de prelucrare a materialului textil refolosibil în amestec cu fibre textile și cercetări privind obținerea materialelor textile neconvenționale destinate ca materiale auxiliare pentru îmbrăcăminte exterioară………………………………………………………………………………..4

1.1. Definirea și clasificarea materialelor pentru îmbrăcăminte.Cerințe impuse materiallor pentru îmbrăcăminte………………………………………………………………………………………………………………………..5

1.2.Prelucrarea materialelor textile refolosibile în vederea recuperării de fibre……………………………10

1.3.Realizare amestecurilor fibroase și caracterizarea acestora………………………………………………….16

1.4.Formarea stratului fibros și consolidarea acestuia………………………………………………………………21

1.5.Determinarea caracteristicilor materialelor textile destinate ca auxiliar pentru îmbrăcăminte………………………………………………………………………………………………………………………28

1.5.1.Climatizarea probelor…………………………………………………………………………………………………..28

1.5.2.Determinarea masei pe unitatea de suprafață a grosimii și densității aparente……………………………………………………………………………………………………………………………..28

1.5.3.Determinarea caracteristicilor de rezistență a produselor…………………………………………………31

1.5.3.1.Comportarea materialelor la solicitări statice de compresiune………………………………………..31

1.5.3.2. Determinarea rezistenței la solicitări de întinderi repetate……………………………………………..34

1.5.4. Determinarea permeabilității la aer……………………………………………………………………………….39

1.5.5. Determinarea permeabilității la vaporii de apă……………………………………………………………….41

1.5.6. Determinarea capacității de izolare termică……………………………………………………………………43

1.5.7. Determinarea lucrului mecanic la rupere pentru solicitări dinamice de tracțiune și încovoiere…………………………………………………………………………………………………………………………..46

Cap.II. Sarcini de proiectare pentru o secție de prelucrare a materialului textil refoloibil în amestec cu fibre la prima întrebuințare……………………………………………………………………………………………….52

2.1.Alegerea utilajului…………………………………………………………………………………………………………53

2.2.Calculul capacității de producție a utilajelor………………………………………………………………………55

2.3.Stabilirea necesarului de materii prime……………………………………………………………………………..56

2.4.Stabilirea necesarului de forță de muncă…………………………………………………………………………..56

2.5.Stabilirea normelor de protecție a muncii , de pază și stingere a incendiilor………………………………………………………………………………………………………………………….57

2.6.Amplasarea utilajelor și calculul suprafeței de producție…………………………………………………….57

2.7.Stabilirea costuli de producție…………………………………………………………………………………………59

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………………62

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………………..63

Anexe………………………………………………………………………………………………… …………………………….64

TEMA II

Cap.1.Noțiuni de bază privind politica de produs………………………………………………….66

1.1.Conceptul de produs……………………………………………………………………..………67

1.2.Conținutul politicii de produs………………………………………………………………..…67

1.3. Componentele produsului în accepțiunea marketingului………………………………………68

1.4. Definirea operațională a produsului……………………………………………………….…..68

1.5. Gama de produse………………………………………………………………………………69

1.6. Ciclul de viață al produsului……………………………………………..……………….…….70

Cap.2. Prezentarea generală a societății comerciale Oradinum SA………….…….…….………….73

2.1. Scurt istoric………………………………………………………………………………..…….74

2.2. Evoluția cifrei de afaceri și structura acesteia……………………………………..….…………76

2.3. Organizarea (prezentarea compartimentului de marketing)………………………………………..76

2.4. Politica de produs………………………………………………………………………………….79

2.5.Activitatea promoțională și distribuția……………………………………………………..……82

Cap.3. Crearea noilor produse…………………………………………………………………..…..83

3.1. Crearea unui produs…………………………………………………………………………..….84

3.2. Ierarhizarea și mixul de produselor………………………………………………………………84

3.3. Conceptul și dimensiunile unei mărci……………………………………………………..……86

3.4. Ambalajul produselor………………………………………………………………………..….98

Concluzii generale……………………………………………………………………………………101

Bibliografie…………………………………………………………………………………………103

Anexe..…………………………………………………………………………………………..…104

Introducere . Considerații generale.

Materialele textile nețesute (MTN) sunt obținute prin procedee neconvenționale , diferite de cele clasice de țesere sau tricotare . Ele au la bază un suport textil care este supus unui proces de consolidare , cu sau fără materiale de consolidare. De asemenea , textilele nețesute se pot obține prin consolidare mecanică sau fizico – chimică.

Textilele nețesute se pot obține din suporturi textile din fibre , numit strat fibros. Tendința de creștere a producție de fibre chimice în comparație cu fibrele naturale se regăsește și în cadrul materialelor textile nețesute , în plus, se pune tot mai mult accentul pe utilizarea fibrelor recuperate din materiale refolosibile sau din semifabricate sau resturi ce rezultă în urma unui proces normal de prelucrare a materialelor textile . Prelucrarea neconvențională a fibrelor ce sunt recuperate din astfel de materiale se pretează cel mai bine în producție de textile nețesute.

Straturile fibroase pot avea fibrele orientate pe o singură direcție , pe două direcții sau mai multe direcții. Straturile fibroase se pot consolida mecanic (interțesere , coasere – tricotare), fizico – chimic ( cu ajutorul adezivilor) și mixt (mecanic și fizico – chimic).

Astfel se obțin materiale auxiliare pentru îmbrăcăminte ( înlocuitor de canafas , înlocuitor de vatir , vatelină ), filtre , mochete, etc.

Încercările de laborator pentru stabilirea caracteristicilor fizico – mecanice se efectuează funcție de destinația produsului și funcție de procedeul de consolidare utilizat.

Astfel, pentru materiale auxiliare utilizate pentru îmbrăcăminte , interesează caracteristicile : rigiditate la încovoiere, revenire din șifonare , densitatea aparentă , capacitatea de izolare termică , permeabilitatea la aer , permeabilitatea la vapori , stabilitatea dimensională , rezistența la întinderi repetate, contracția la călcat, contracția la spălat, etc.

Pentru clasificarea textilelor neconvenționale pot fi stabilite mai multe criterii care țin seama de tipul suportului textil , natura fibrelor din suportul textil , tehnologiile de consolidare , materialele de consolidare , organele de lucru principale în cadrul proceselor de consolidare , sursele sau agenții de consolidare.

Combinând procedeele mecanice cu cele fizico – chimice ( așa numitele procedee mixte de consolidare ) se obțin mochete pentru matlasat , vată pentru tapițerie , fono și termoizolanți.

Marea majoritate a materialelor primite pentru producția de textile neconvenționale este constituită din fibre , spre deosebire de țesături și tricoturi la care fibrele trebuie transformate în fire.

CAP.I

CERCETĂRI PRIVIND OBȚINEREA MATERIALELOR TEXTILE NECONVENȚIONALE DESTINATE CA AUXILIARE PENTRU ÎMBRĂCĂMINTEA EXTERIOARĂ

1.1.Definirea și clasificarea materialelor pentru îmbrăcăminte. Cerințe impuse materialelor pentru îmbrăcăminte.

Îmbrăcămintea este reprezentată de totalitatea produselor realizate pentru acoperirea , înfrumusețarea și protejarea corpului uman ,de o serie de factori externi cu care vine în contact direct.

Materialele care stau la baza produselor de îmbrăcăminte se pot grupa în :

materiale de bază ;

materiale secundare ;

materiale auxiliare;

Materialele de bază sunt constituite din produse textile ( țesături , tricoturi), blănuri și produse din piele și alte materiale.

Materialele secundare sunt căptușelile și materialele de întărire.

Materialele auxiliare sunt : ața de cusut , furniturile , materialele pentru încheiat , precum și pernițele pentru susținerea produselor de îmbrăcăminte exterioară pe linia umerilor . În grupa materialelor auxiliare pot fi incluse și materialele pentru tehno – prezentare .

Materialele textile obținute prin procedee neconvenționale , diferite de cele clasice de țesere sau tricotare poartă denumirea de TEXTILE NECONVEȚIONALE .Acestea au la bază un suport textil care este supus unui proces textil de consolidare .

În figura 1 este prezentată schema generală de obținere a materialelor textile neconvenționale, iar în figura 2, schema de obținere a textilelor nețesute , materiale care au un suport textil numai din fibre numit strat fibros.

Structura produselor de îmbrăcăminte diferă în funcție de destinație , astfel pentru lenjeria de corp se folosesc în general un singur strat din tricoturi sau țesături , la fel pentru bluze , cămăși , tricoturi, pulovere , treninguri, halate etc. Sacourile , taioarele , pardesiurile și paltoanele cuprind mai multe straturi care se constituie în materiale de bază (țesături , tricoturi , mai puțin TTN) asamblate cu materiale secundare și auxiliare și materiale termoizolatoare , în mare pondere din textile neconveționale.

În figura 3 este prezentat schematic un ansamblu vestimentar constituit din maiou , cămașă , pulovere , sacou , palton.

Menținerea constantă a temperaturii corpului uman în orice condiții climatice și de activitate constituie funcția principală a produselor de îmbrăcăminte . Pentru aceasta trebuie corelate trei proprietăți de bază ale îmbrăcămintei :

capacitatea de izolare termică (It) ; de reținere a căldurii emanate de corpul uman și de transmiterea ei în exterior ;

capacitatea de aerisire a corpului uman (Pa) ;materialele din îmbrăcăminte trebuie să fie permeabile la aer;

capacitatea de absorbție continuă a umidității (Tt) ; asigurându – se transportul și evaporarea transpirației emanate de corpul uman.

Legătura dintre cele trei proprietăți se reprezintă grafic prin triunghiurile fiziologice (figura 4), unde :

a – reprezintă îmbrăcămintea pentru iarnă ;

b – reprezintă îmbrăcămintea pentru vară;

c – reprezintă îmbrăcămintea specifică anotimpurilor primăvară – toamnă ;

I – reprezintă capacitatea de izolare termică;

II – reprezintă permeabilitatea la aer ;

III – reprezintă capacitatea de transport a transpirației ;

Figura 4 :

1.2. Prelucrarea materialelor textile refolosibile în vederea recuperării de fibre.

Materialele textile refolosite de cele clasice de țesere sau tricotare . Ele au la bază un suport textil care este supus unui proces de consolidare , cu sau fără materiale de consolidare. De asemenea , textilele nețesute se pot obține prin consolidare mecanică sau fizico – chimică.

Textilele nețesute se pot obține din suporturi textile din fibre , numit strat fibros. Tendința de creștere a producție de fibre chimice în comparație cu fibrele naturale se regăsește și în cadrul materialelor textile nețesute , în plus, se pune tot mai mult accentul pe utilizarea fibrelor recuperate din materiale refolosibile sau din semifabricate sau resturi ce rezultă în urma unui proces normal de prelucrare a materialelor textile . Prelucrarea neconvențională a fibrelor ce sunt recuperate din astfel de materiale se pretează cel mai bine în producție de textile nețesute.

Straturile fibroase pot avea fibrele orientate pe o singură direcție , pe două direcții sau mai multe direcții. Straturile fibroase se pot consolida mecanic (interțesere , coasere – tricotare), fizico – chimic ( cu ajutorul adezivilor) și mixt (mecanic și fizico – chimic).

Astfel se obțin materiale auxiliare pentru îmbrăcăminte ( înlocuitor de canafas , înlocuitor de vatir , vatelină ), filtre , mochete, etc.

Încercările de laborator pentru stabilirea caracteristicilor fizico – mecanice se efectuează funcție de destinația produsului și funcție de procedeul de consolidare utilizat.

Astfel, pentru materiale auxiliare utilizate pentru îmbrăcăminte , interesează caracteristicile : rigiditate la încovoiere, revenire din șifonare , densitatea aparentă , capacitatea de izolare termică , permeabilitatea la aer , permeabilitatea la vapori , stabilitatea dimensională , rezistența la întinderi repetate, contracția la călcat, contracția la spălat, etc.

Pentru clasificarea textilelor neconvenționale pot fi stabilite mai multe criterii care țin seama de tipul suportului textil , natura fibrelor din suportul textil , tehnologiile de consolidare , materialele de consolidare , organele de lucru principale în cadrul proceselor de consolidare , sursele sau agenții de consolidare.

Combinând procedeele mecanice cu cele fizico – chimice ( așa numitele procedee mixte de consolidare ) se obțin mochete pentru matlasat , vată pentru tapițerie , fono și termoizolanți.

Marea majoritate a materialelor primite pentru producția de textile neconvenționale este constituită din fibre , spre deosebire de țesături și tricoturi la care fibrele trebuie transformate în fire.

CAP.I

CERCETĂRI PRIVIND OBȚINEREA MATERIALELOR TEXTILE NECONVENȚIONALE DESTINATE CA AUXILIARE PENTRU ÎMBRĂCĂMINTEA EXTERIOARĂ

1.1.Definirea și clasificarea materialelor pentru îmbrăcăminte. Cerințe impuse materialelor pentru îmbrăcăminte.

Îmbrăcămintea este reprezentată de totalitatea produselor realizate pentru acoperirea , înfrumusețarea și protejarea corpului uman ,de o serie de factori externi cu care vine în contact direct.

Materialele care stau la baza produselor de îmbrăcăminte se pot grupa în :

materiale de bază ;

materiale secundare ;

materiale auxiliare;

Materialele de bază sunt constituite din produse textile ( țesături , tricoturi), blănuri și produse din piele și alte materiale.

Materialele secundare sunt căptușelile și materialele de întărire.

Materialele auxiliare sunt : ața de cusut , furniturile , materialele pentru încheiat , precum și pernițele pentru susținerea produselor de îmbrăcăminte exterioară pe linia umerilor . În grupa materialelor auxiliare pot fi incluse și materialele pentru tehno – prezentare .

Materialele textile obținute prin procedee neconvenționale , diferite de cele clasice de țesere sau tricotare poartă denumirea de TEXTILE NECONVEȚIONALE .Acestea au la bază un suport textil care este supus unui proces textil de consolidare .

În figura 1 este prezentată schema generală de obținere a materialelor textile neconvenționale, iar în figura 2, schema de obținere a textilelor nețesute , materiale care au un suport textil numai din fibre numit strat fibros.

Structura produselor de îmbrăcăminte diferă în funcție de destinație , astfel pentru lenjeria de corp se folosesc în general un singur strat din tricoturi sau țesături , la fel pentru bluze , cămăși , tricoturi, pulovere , treninguri, halate etc. Sacourile , taioarele , pardesiurile și paltoanele cuprind mai multe straturi care se constituie în materiale de bază (țesături , tricoturi , mai puțin TTN) asamblate cu materiale secundare și auxiliare și materiale termoizolatoare , în mare pondere din textile neconveționale.

În figura 3 este prezentat schematic un ansamblu vestimentar constituit din maiou , cămașă , pulovere , sacou , palton.

Menținerea constantă a temperaturii corpului uman în orice condiții climatice și de activitate constituie funcția principală a produselor de îmbrăcăminte . Pentru aceasta trebuie corelate trei proprietăți de bază ale îmbrăcămintei :

capacitatea de izolare termică (It) ; de reținere a căldurii emanate de corpul uman și de transmiterea ei în exterior ;

capacitatea de aerisire a corpului uman (Pa) ;materialele din îmbrăcăminte trebuie să fie permeabile la aer;

capacitatea de absorbție continuă a umidității (Tt) ; asigurându – se transportul și evaporarea transpirației emanate de corpul uman.

Legătura dintre cele trei proprietăți se reprezintă grafic prin triunghiurile fiziologice (figura 4), unde :

a – reprezintă îmbrăcămintea pentru iarnă ;

b – reprezintă îmbrăcămintea pentru vară;

c – reprezintă îmbrăcămintea specifică anotimpurilor primăvară – toamnă ;

I – reprezintă capacitatea de izolare termică;

II – reprezintă permeabilitatea la aer ;

III – reprezintă capacitatea de transport a transpirației ;

Figura 4 :

1.2. Prelucrarea materialelor textile refolosibile în vederea recuperării de fibre.

Materialele textile refolosibile ( MTR) , cunoscute și sub denumirea de deșeuri textile , provin în primul rând în urma proceselor de prelucrare textilă de confecționare , de prelucrare în alte sectoare industriale sau ca urmare a uzurii fizice morale, după un anumit timp de folosire a produselor textile.

Schema generală a procesului de prelucrare a materialelor textile refolosibile în vederea recuperării de fibre este prezentată în figura următoare :

Sortarea materialelor textile refolosibile se face manual în funcție de curățire , compoziție fibroasă , culoarea , tipul materialelor și proveniența acestora.

Tăierea se aplică materialelor textile refolosibile sub formă de capete de fibre , capete de fâșii de materiale textile țesute , tricotate sau textile neconvenționale , în scopul reducerii dimensiunilor acestora și pentru o mai bună prelucrare în operațiile de destrămare și defibrare (evitându- se înfășurări ale materialelor pe organele de lucru în mișcarea de rotație).

În figura 5 este prezentată schema tehnologică a unei mașini de tăiat cu cuțite rotative.

Materialele supuse operației de tăiere sunt depuse pe banda transportoare (1) , deasupra căreia se află dispozitivul de detectare a corpurilor metalice , ce pot fi antrenate odată cu materialul textil refolosibil (MTR) și de oprire automată a mașinii la apariția acestora. Cilindrul (3) subțiază și uniformizează stratul alimentat spre perechea de cilindri (4) și (5).Tăierea materialelor are loc în stare ținută între lama fixă (6) și lamele cuțitelor mobile (8) și (9), antrenate în mișcare de rotație de blocul rotativ (7). Materialele tăiate sunt dirijate de planul înclinat fix (10) spre banda transportoare urcătoare (11) și de aici apare un container colector (12).

Mașina mai este prevăzută cu un dispozitiv de ascuțire a lamelor cuțitelor , cu ajutorul unei pietre rotative de polizor. De asemenea mașina permite reglarea vitezei de alimentare () și a vitezei periferice () a cuțitelor de tăiere.

Între viteza de alimentare a materialului (),viteza cuțitelor () și viteza de preluare () a benzii tansportoare (11) există inegalitățile:

Diferența dintre viteza cuțitelor și viteza de alimentare influențează lungimea de tăiere.Cu cât diferența de viteză AV = Vt – Va este mai mare ,cu atâ lungimea de tăiere (Lt) este mai mică.

Materialele textile refolosibile sub formă de petece de țesături, tricoturi și textile neconvenționale prelucrate inițial prin tăiere sunt supuse destrămării. Ideal ar fi ca prin destrămare să se obițină recuperarea fibrelor.Paralel cu obținerea fibrelor recuperate se înregistrează și bucăți de material , mici , nedestrămate și capete de fire nedesfăcute până la nivel de fibre.Pentru ca ponderea fibrelor recuperate prin destrămarea materialelor textile refolosibile (MTR) să fie cât mai mare este necesar ca procesul să se repete la grade de intensitate progresive.

Destrămătorul tip Olimpic (figura6), este prevăzut cu două grupe de destrămare. Materialul textil refolosibil (MTR) , alimentat prin buncăr este preluat de banda transportoare (1) , dus în zona masei fixe (2) și a cilindrului de alimentare (3) .Sub acțiunea tamburului destrămător cu cuie (4) are loc destrămarea materialelor în stare ținută . Viteza periferică a tamburului de destrămare (4), fiind mult mai mare decât viteza de alimentare a cilindrului (3).Scoaterea destrămăturii de pe cuiele tamburului (4) este asigurată prin absorbție pneumatică datorită ventilatorului (6) .Destrămătura este proiectată pe suprafața laterală a cilindrului sită (5) și transportată spre cilindrii debitori (8) și (9) .Aerul și particulele mici de praf și scamă ajung în conducta (7) și de aici, sunt conduse spre instalația de filtrare .Efiloșeul (E) rezultat după prima grupă de destrămare ajunge pe masa fixă (10) și apoi sub acțiunea cilindrului (11) se alimentează cel de al H – lea grup de destrămare, care acționează tamburul (12) cu o turație și un număr de cuie mult mai mare decât în cazul tamburului (4) . Sub acțiunea ventilatorului (14), efiloșeul (E2) este scos după cuiele tamburului (12) și proiectat pe suprafața laterală a cilindrului sită (13) , după care perechea de cilindri (16) – (17) îl debitează spre banda transportoare (18). Aerul împreună cu particulele fine de praf și scamă ajung prin conducta (15) la instalația de filtrare. Surplusul de material din zonele celor două grupe de destrămare vor fi preluate de benzile transportoare (23) și de aici materialul ajunge din nou pe banda transportoare (1) . Destrămarea este ideală dacă se recuperează în totalitate fibre din material textil refolosibil, fără capete de fire nedefibrate și fără material sub formă de bucăți mici nedestrămate , întrucât după destrămare pe lângă fibre recuperate se înregistrează și capete de fibre nedefibrate și bucăți mici nedestrămate , se recomandă aplicarea operației de defibrare.

Defibrarea se face cu o cardă tip ce poartă denumirea de garnetă. În figura 7 , este prezentată schema tehnologică a unei carde tip lână compusă din ladă de alimentare cu cântar automat (A) , grup de alimentare – desfacere (B), carda preliminară (C) și carda propriu – zisă (D) .

Materialele supuse defibrării sunt depuse în zona delimitată de banda transportoare (1) și banda transportoare înclinată (2) prevăzută cu șipci de lemn și cuie îclinate. Banda transportoare cu ace (2) urcă materialul spre partea superioară , surplusul de material fiind întors de către pieptenele oscilant (3) .Cilindrul cu aripioare (4), detașează materialul pe banda transportoare (6) , iar în continuare, perechile de cilindri (7) și () , respectiv (8) și (), aduc materialul fibros în zona de acțiune a cilindrului rupător (9). Deasupra cilindrului rupător (9), sunt plasați : cilindrul egalizator (10), cilindrul întorcător (11) și cilindrul lucrător (12). Cilindru de transport (13), deplaesază materialul fibros spre tamburul (14) al cardei părliminare, în care sunt plasate grupele de cardare III, IV și V, fiecare grup fiind format dintr– un cilindru întorcător (15) și un cilindrul lucrător (16).

Cilindru de transport (18), deplasează materialul fibros spre tamburul principal (19), cu o garnitură rigidă gen ferăstrău mult mai fină decât cea a tamburului (14). Cardarea are loc între tamburul (19) și grupele de carde I, II, III și IV , fiecare grup fiind format dintr – un cilindru întorcător (20) și un cilindru lucrător (21). Cilindrul fugător (23), prevăzut în față și spate cu doi cilindrii curățitori ,(22) și (24) , desprinde materialul fibros din garnitura tamburului (19), în vederea preluării vălului de fibre V de către tamburul perietor (26). Cuțitul oscilant (27), realizează detașarea vălului de fibre de pe tamburul perietor (26).Carda mai este prevăzută și cu cilindrii curățitori (17), (25) și (28).

Caracterizarea materialelor rezultate după operațiile de destrămare , amestecare și dublă cardare, este ilustrată de procentele de capete de fire nedefibrate și fibre recuperate, reprezentate în figura de mai jos :

– capete de fir;

– petece ;

– fibre recuperate;

1.3. Realizarea amestecurilor fibroase și caracterizare acestora .

Pentru obținerea materialelor textile neconvenționale se folosesc atât fibre la prima întrebuințare câe și fibre obținute prin destrămarea materialelor textile refolosibile.

Tipurile de fibre utilizate sunt:

– fibre poliesterice cu lungimea de tăiere 60 mm și densitatea de lungime 6 dtex.. – fibre obținute prin destrămare.

Proporția în amestec este de :

– 50 % fibre din MTR;

– 50 % fibre la prima întrebuințare ;

Amestecarea se face într – o succesiune de faze care sunt ilustrate în schema din figura următoare :

Este necesară amestecarea celor doi componenți pentru a asigura o prelucrabilitate corespunzătoare și pentru a conferi materialului textil proprietăți legate direct de destinația acestora.

Ca urmare a procesului de prelucrare a materialului textil rezultă amestecul fibros, caracterizat prin diagrama de repartiție a lungimii fibrelor.

Distribuția lungimii fibrelor PES :

Valoarea medie a lungimii fibrelor x;

Unde :

c – centru convențional de grupare;

a – amplitudinea clasei ;

n – numărul total de fibre;

Abaterea medie pătratică :

Coeficientul de variație :

CV =

Distribuția lungimii fibrelor amestecului fibros :

Valoarea medie a lungimii fibrelor x :

Abaterea medie pătratică :

Coeficientul de variație :

CV =

1.4. Formarea stratului fibros si consolidarea acestuia

Schema procesului de obținere a materialelor textile neconvenționale utilizate pentru îmbracaminte este prezentatã in următoarea figură :

Schema de principiu a unui agregat de cardare –pliere.

In figurile 8 si 10 sunt prezentate schemele tehnologice ale utilajelor .

Carda K , (figura 8) ,este prevazutã cu banda transportoare de alimentare (1), perechea de cilindri canelați (2), cilindri de alimentare (3) ,cilindrul rupãtor (4), tamburul principal  (6), grupurile de cardare I,II,III și IV ,fiecare grup fiind compus dintr-un cilindru intorcãtor (7) și un cilindru lucrãtor (8), cilindrul fugãtor (10), curățitorii rugãtorului (9) și (11), cilindrul perietor (12) și cuțitul oscilant (13), care detașeazã vãlul de fibre V.

Mașina de pliat P, este compusă din banda trasportoare de alimentare (14), cãrucioarele cu benzi transportoare (15) și (18), care executã o mișcare rectilinie alternativã în lungul a doua perechi de șine paralele (16) și (17), perechea de cilindri debitori (19) și (20), solidari cu cãruciorul (18) și banda transportoare (21) , de preluare a stratului fibros SF.

În planul Y-Y, din figura (10) , acționeaza banda transportoare (21 ), de preluare a stratului fibros SF, cilindru de presare și alimentare (22), banda transportoare intermediarã (23), și mașina de interțesere simplă Mc.

În zona de alimentare a mașinii de interțesere acționează banda transportoare (24) și cilindru (25). Interțeserea propriu – zisă se realizează cu ajutorul plăcii cu ace (29) ce acționează asupra stratului fibros susținut de placa debarasatoare (26).Pentru o mai ușoară desprindere a fibrelor de pe ace , placa debarasatoare execută mișcări de oscilație față de o axă fixă și pe direcții contrarii față de direcțiile de deplasare a plăcii cu ace (29).Tragerea materialului consolidat se realizează cu ajutorul cilindrilor (30) și (32).Cilindrul (30) are axa sprijinită pe planul înclinat fix (31), executând pe lângă mișcările de rotație și mișcări de translație .Cilindru (30) presează materialul consolidat pe cilindrul (32) , realizând și o uniformizare a grosimii acestuia. Rolarea materialului textil nețesut se face deasupra cilindrilor de rolare (33) și (34).Organele de transport (24),(25),(30),(32),(33),(34) au o mișcare intermitentă , ele staționând, atunci când acele sunt în contact cu stratul fibros și deplasându –se cu o mărime corespunzătoare avansului , atunci când acele au ieșit din stratul fibros. Pentru cardare – pliere trebuie respectate condițiile :

Lățimea stratului fibros este reglabilă prin modificarea cursei cărucioarelor (16) și (19).

Agregatul de cardare – pliere- interțesere, reprezentat în figura 11 , are următoarele componente :

1 – cardă tip lână ;

2 – mașină de pliat ;

3 – bandă transportoare de preluare și debitare a stratului fibros ;

4 – mașină de interțesere ;

AF – amestec fibros ;

MTN – material textil nețesut ;

Vk – viteza de debitare a vălului cardei ;

VA, – viteze de pliere ;

Vp – viteza de preluare și debitare a stratulzui fibros ;

V – viteza după consolidare prin interțesere a materialului nețesut (MTN).

Interțeserea simplă numită și preinterțesere se realizează cu o singură placă cu ace (A), ce acționează asupra stratului fibros SF susținut de plăcile P1 și P2 , prevăzute cu orificii în dreptul acelor. După acțiunea acelor de interțesere se debitează materialul textil neconvențional (MTN).După cum se observă din figura (12) acele pătrund pe direcții perpendiculare pe suprafața stratului fibros.

Mașinile de intrțesere cele mai des întâlnite au pe lângă zona de consolidare , (unde placa cu

ace (A) actioneaza asupra unei singure fețe a stratului fibros susținute de plãcile P1 si P2), o

zonã de alimentare și o zonã de tragere și rolare, (figura 10).In zona de alimentare acționeaza

o bandã transportoare (1) si un cilindru de alimentare (2) .Benzile transportoare (1) pot fi

cuplate cu benzile transprtoare de preluare a stratului fibros,de la agregate de formare a

stratului fibros,mai ales cele obținute prin procedee de cardare-pliere și cele obținute prin

procedee aerodinamice.

Interțeserea simplã aplicatã in vederea realizãrii unei preconsolidãri (preinterțesere ) se realizeazã cu tragere continuã,vitezele de transport fiind ușor crescãtoare.Astfel,ținand cont de notațiile din figura (10) ,la preinterțesere este necesar sã se respecte condițiile :

Parametrii tehnologici la cardare pliere-interțesere :

1.5. Determinarea caracteristicilor materialelor textile destinate ca auxiliare pentru îmbrăcăminte

1.5.1. Climatizarea probelor

La efectuarea probelor fizico – mecanice se impune respectarea parametrilor care caracterizează mediul ambiant :

temperatura de + 20C;

umiditatea relativă 60 % ;

presiunea de 101 325 N/m (760 mm Hg).

Încăperile laboratoarelor în care se efectuează masurări, trebuie să îndeplinească condițiile :

să fie luminoase și curate ;

să fie amplasate în așa fel încât vibrațiile provenite de la diferiți factori perturbatori , (utilaj în funcțiune , trecerea vehicolelor , trecerea curenților de aer sub presiune) să nu influențeze rezultatele măsurătorilor ;

să fie izolate de surse de praf , de vapori de apă și de gaze;

să aibă instalații de ventilație și de condiționare a aerului , astfel încît să se mențină temperatura și umiditatea la valorile impuse de standardele în vigoare.

Pentru buna funcționare a aparatelor de măsură și control și pentru eliminarea surselor de erori se recomandă :

așezarea aparatelor pe fundații independente sau pe suporturi care exclud vibrațiile ;

așezarea aparatelor departe de surse de încălzire ;

așezarea aparatelor cu surse proprii de lumină în camere obscure sau la distanțe față de ferestre ;

așezarea aparatelor în așa fel încât să se evite influența negativă a câmpurilor electrice și magnetice ;

Încercările fizico – magnetice se efectuează pe epruvete extrase din loturile de materiale

textile neconvenționale , conform standardelor și normelor în vigoare. Toate epruvetele sunt supuse climatizării. Pentru climatizarea probelor , materialele supuse încercărilor fizico – mecanice trebuie să fie ținute în atmosfera standard , până se stabilește starea de dezechilibru între moleculele de apă absorbite și cele cedate. Durata minimă de condiționare este de douăzeci și patru de ore. Se cosideră că materialul a ajuns la echilibru cu atmosfera standard , atunci când la două cântăriri succesive care sunt efectuate la interval de o oră nu prezintă o diferență mai mare de 0,1 % față de prima cântărire .

Pentru climatizare se mai pot utiliza și verificatoare , în interiorul acestora introducându – se soluțiile ce asigură umiditatea relativă impusă .

1.5.2. Determinarea masei pe unitate de suprafață , a grosimii și densității aparente .

Se recomandă utilizarea unor epruvete care au forme geometrice regulate ce reprezintă pătrate cu laturile L = 1 = 0,1 m . Epruvetele se cântăresc cu o precizie de 0,1 mg la balanțe analitice și o precizie de 1-5 mg la balanțe tehnice cu cadran .

M

Pentru determinarea grosimii se folosesc micrometre textile , cu disc (fig . 13).

Epruveta E este așezată între discul fix (1) și discul mobil (2).Pe discul mobil (2) se pot așeza greutățile (3) , care exercită o anumită presiune asupra epruvetei a cărei grosime „d” se determină. Ridicarea și coborârea discului (2) se face prin intermediul axului (4) , prevăzut la partea superioară cu un buton de manevrarea (5). Tot pe axul (4) există o cremalieră (z) , ce poate angrena rotița dințată (z), pe axul căreia se fixează o a doua rotiță dințată (z) și acul indicator.Rotița dințată (z) angrenează cu rotița (z) pe axul careia se fixează acul indicator (6) . Acest angrenaj permite ca la o rotație a acului indicator (7) , corespunzătoare unei diviziuni egale cu 1 mm să execute o rotație completă (echivalentă cu 100 diviziuni de 0,01 mm).Roata dințată (z) angrenează roata dințata (z), pe axul căreia este fixat un capăt al arcului spiralic (8).Celălalt capăt al arcului (8) este fixat la batiu . Greutățile (3) trebuie să asigure o presiune asupra materialului , a cărei grosime se determină egală cu 10 KN / cm.Presiunea maximă exercitată prin intermediul greutăților (3), ajunge la 25 cN/cm. Suprafața de contact dintre discul (2) și epruveta E este de 10 cm . Densitatea aparentă (y), exprimată în g/m se calculează în funcție de masa epruvetei ( M) exprimată în grame și grosimea medie (d) exprimată în milimetri.

y = M

În urma determinărilor efectuate în laborator s – a întocmit următorul tabel :

Pe baza datelor centralizate în tabel se pot stabili următoarele valori :

Valoarea medie :

; unde : n – numărul de epruvete (n = 10)

Abaterea standard :

S =

Coeficientul de variație :

1.5.3. Determinarea caracteristicilor de rezistență a produselor .

1.5.3.1. Comportarea materialelor la solicitari statice de compresiune .

Studiul comportării în timp sub acțiunea forțelor de compresiune se recomandă pentru produse textile nețesute, consolidate prin interțesere sau prin interțesere și pliere cu diferite destinații : vată pentru confecții și vată pentru matlasat.

Dacă se consideră o epruvetă de material textil nețesut sub formă pătrațică și cu latura Xo și grosimea d (fig .a), care este supusă la un efort de compresiune exercitat de către forța P (fig b), atunci se constată o scădere a grosimii și o creștere a laturei epruvetei .

Dacă se înlătură forța (P) care a produs compresiunea se ajunge la o grosime dr>dp și la o dimensiune a laturii epruvetei (x).

Deformația sub acțiunea forței (P) se va putea scrie sub forma :

După procesul de relaxare se pot pune în evidență :

Deformația elastică;

Deformația plastică;

În diagramă se poate observa deformația instantanee pusă în evidență de grosimea d care se scade din grosimea inițială :

Prima citire se face cu o încărcare : P. După o încărcare de cincisprezece minute urmează o relaxare de cincisprezece minute .

1.5.3.2. Determinarea rezistenței la solicitari de întinderi repetate.

Această solicitare mai este cunoscută și sub denumirea de rezistență la oboseală.

Epruveta de material textil este solicitată la tracțiune pe o anumită direcție sub o forță (T) mai mică decât valoarea corespunzătoare forței de rupere . După fiecare încărcare urmează descărcarea . Astfel sub acțiunea forței de întindere (TI) se produce o deformație exprimată prin alungirea absolută (), (fig.16 a).Dacă încărcarea este urmată de descărcare , este pus în evidență fenomenul de histerezis , curba de descărcare . Pot fi puse în evidență deformația elastică () și deformația plastică () astfel încât: .

Dacă forța (TI) este aplicată unei epruvete solicitată la întindere pe un dinamometru , după descărcare , apar forțele sub care deformația .Circurile de îcărcare și descărcare repetându – se se poate ajunge la o situație când sub acțiunea forței mai mică decât sarcina la rupere se produce ruperea epruvetei de material.

De la ciclu la ciclu, deformațiile cresc mărindu – se ponderea deformației remanente, în dauna deformației elastice.

Aparatele moderne care realizează solicitarea ciclică de încărcare – descărcare sub acțiunea unei forțe de întindere aplicată pe o singură direcție permite ca pe tot parcursul încercării , forța de întindere să se mențină constantă (fig.16c) .

În figura (17) se prezintă schema de principiu a aparatului american SERIGRAF IP – 4 – SCOTT prevăzut cu un plan oscilant P pe care se fixează clema , și pe care se poate deplasa un cărucior K solidar cu clema C .Distanța inițială dintre cleme (fig.17 c) este reglabilă , recomandându – se să fie luată între 100 – 200 mm.La extremitatea din stânga planului de oscilae P se află un cilindru de amortizare , prevăzut cu un pinten ce se deplasează în interiorul unui cilindru cu ulei de amortizare .

Prin acționarea mecanismului de oscilare a planului P se trece de la poziția inițială (fig.17 a) la poziția corespunzătoare solicitării sub o forță maximă de întindere , planul P oscilând cu un unghi (fig.17 b), în continuare , planul P oscilează în sens invers deplasării de la încărcare și are loc descărcarea (fig. 17 c).

Când brațul din drepta a planului P oscilează în sensul indicat de săgeata I , căruciorul se deplasează în lungul planului P și solicită epruveta fixată între clemele și la o deformație .

Considerând greutatea căruciorului G , forța de inerție F și neglijând frecarea de alunecare prin rostogolire a roților căruciorului , tensiunea maximă care solicită epruveta la întindere va fi :

Unde : – reprezintă unghiul de oscilare a planului P.

Schimbându – se sensul de oscilare ( săgeata II) se ajunge din nou la poziția corespunzătoare distanței dintre cleme , astfel încât epruveta va avea o lungime : , unde – reprezintă deformație remanentă.

La oprirea automată a aparatului în poziție orizontală se oprește acțiunea electromotorului EM , după care se scot din aparat hârtia de diagramă și capetele epruvetei solicitate la întinderi repetate .

1.5.4. Determinarea permeabilității la aer.

Proprietatea materialelor textile de a lăsa aerul să treacă prin ele se numeste permeabilitate la aer .

Daca doua sectoare 1 și 2 ale unei conducte cu secțiune constantă sunt separate de către epruveta E , aerul va trece prin epruvetă numai dacă se înregistrează o diferenșă de presiune :

Permeabilitatea la aer la o diferență () se va exprima în funcție de raportul dintre debitul de aer corespunzător diferenței de presiune () și suprafața epruvetei prin care a trecut (A):

P=Q

În figura (19) se preziuntă schema aparatului ATL 2 realizat de firma Metrimpex, cu posibilități de reglare a debitului de aer până la15000 l/ h și de măsurare a diferenței de presiune până la 2 daN /m.

Epruveta E obturează gura de absorbșie (l) și se fixează cu ajutorul inelului de fixare (2).Gura de absorbșie este interschimbabilă ( la fel și inelul de schimbare (2) ), existând posibilitatea modificării diametrului interior corespunzător valorilor :3.6 cm ;5 cm; 8 cm și 11.3 cm . Prin intermediul tubului de cauciuc (4) , gura de absorbție (1) este legată cu debitmetrul cu plutitori tip Rota, cunoscut și sub denumirea de rotametru și apoi cu eshanstorul (5). Între debitmetrul cu plutitori tip Rota și eshanstor se află robinetul (6) pentru reglarea debitului de aer. Prin intermediul tubului de cauciuc (9) se face lagătura dintre gura de absorbție (1) și manometrul prevăzut cu un recipient (R), cu apă distilată colorată cu foxină .În spatele tuburilor de sticlă se formează vasele comunicante , se află trei scări gradate pentru mânuirea diferenței de presiune , în cazul când diferența de presiune este foarte mare și depășește limita inferioară înscrisă pe ultima scară gradată , lichidul din manometru poate fi colectat în preaplinul (A).

Calculul permeabilitășii la aer la o diferență de presiune dorită se exprimă în m în funcție de debitul de aer (q) exprimat în (l/h) și în funcție de aria secțiunii gurii de absorbție (în locul de fixare a epruvetei ) exprimat în m .

P

A – aria suprafeței prin care trece debitul de aer;

A =

d = 0.035m

A=

1.5.5.Determinarea permeabilității la vapori de apă.

Pentru aprecierea permeabilității la vapori se determină scăderea masei prin evaporarea lichidului dintr – un recipient opturat cu epruveta de material textil , într – un mediu higroscopic .

Se folosește paharul de sticlă HERFELD (figura 20). Paharul propriu – zis (1) , este opturat cu epruveta. Fixarea epruvetei se asigură cu ajutorul capacului metalic numărul (2). În paharul de sticlă se introduce apă distilată .

Paharul HERFELD se introduce într – un exicator cu o soluție puternic higroscopică ce produce vaporizarea apei . Permeabilitatea la vapori se poate exprima în funcție de masa inițială a preparatului și masa preparatului după un anumit timp de evaporare :

În care :

– coeficientul de vaporizare (g/mh);

s- suprafața gurii de vaporizare ;;

t – timpul de ținere a materialelor în exicator; t = 24h.

1.5.6.Determinarea capacității de izolare termică

Pentru a pune în evidență capacitatea de izolare termică a unui anumit produs textil nețesut se utilizează mai multe metode de laborator , care se pot observa în figura 21.

În care:

Rp – rezistorul principal;

Ra – rezistoare auxiliare ;

I – strat din plăci de azbest;

2.4 – straturi din praf de diatomită;

3 – sraturi din fulgi de azbest;

E – epruveta din material textil;

– traductoare de temperatură.

Parametrul care caracterizează capacitatea de izolare termică este conductivitatea termică (),exprimată în kcal/mhC .

În care :

q – reprezintă fluxul termic specific , în kcal/mhC;

d – reprezintă presiunea epruvetei;

– reprezintă diferența dintre temperaturile înregistrate la contactul dintre cele două plăci și fețele epruvetei;

W – reprezintă o constantă care ține seamă de rezistențele termice ale structurilor de aer care se formează între plăci și fețele epruvetei de material textil nețesut .

I – intensitatea curentului electric.

U – diferența de potențial.

1.5.7.Determinarea lucrului mecanic la rupere pentru solicitări dinamice de tracțiune și încovoiere.

Lucrul mecanic la rupere pentru produse textile țesute , tricotate și nețesute se poate detemina în condițiile aplicării solicitărilor dinamice de întindere și încovoiere , cu rezultate mult mai convingătoare față de încercările statice realizate pe dinamometru.

Încercarea presupune utilizarea unui pendul (1), care oscilează în jurul unei axe fixe și pe care se poate plasa clema (C) pentru fixarea unui capăt al epruvetei E. Celălalt capăt al epruvetei este fixat în clema fixă (C),(figura 22).

Considerându – se poziția inițială a pendulului (1) cea corespunzătoare ridicării acestuia la înălțimea (h), epruveta E va fi îndoită în clemele de strângere (C1) și (C2) sub un unghi de 90 0 . Pendulul (1), poate fi fixat pentru poziția inițială corespunzătoare înălțimii ( h) și poate fi lăsat liber să oscileze în jurul axei fixe O , înălțimea( h1), punând în evidență deplasarea liberă a pendulului fără fixarea epruvetei E , iar înălțimea (h2 ) punând în evidență deplasarea pendulului (1) până la ruperea epruvetei fixate în clemele (C1) și (C2).

unghiuri de oscilație față de poziția de echilibru.

Energia pierdută se poate exprima sub forma :

Unde : G- greutatea pendulului;

h1= h-rcos

W1 = G r cos

h2 = h-r cos

Considerând (W2) energia consumată pentru deplasarea pendulului , corespunzătoare înălțimii (h2) , se va putea determina lucrul mecanic util (Wu), necesr ruperii epruvetei care a fost solicitată la întindere și încovoiere în condiții dinamice :

W2 = G (h-h2) = G r cos

Wu = W2 – W1

În cadrul Facultății de Textile – Pielărie din Iași s –a construit un aparat care permite fixarea pendulului (1) pe un suport (2), pe care sunt plasate butonul de blocare (3 )și pârghia de decuplare (4); (figura 23).

Axul de oscilare al pendulului este fixat pe suportul (7), pe care se mai află cadranul cu o scară gradată ce indică unghiul de oscilație al pendulului . Pe pendulul (1), se află un știft S care poate antrena acul indicator (6) ce se rotește în jurul axului O .

Fixarea pendulului la înălțimea (h) și blocarea cu ajutorul butonului (3) se face manual . De asemenea , deblocarea pendulului pentru oscilație se face tot manual prin acționarea pârghiei (4).

Acul indicator (6) se poate deplasa manual pentru aducerea lui în dreptul reperului 0 de pe scara gradată a cadranului (5) .

Determinarea lucrului mecanic la rupere pentru solicitări dinamice , implică parcurgerea următoarelor operații:

confecționarea epruvetelor 150 mm / 50 mm, în număr de 5 ;

climatizarea epruvetelor;

ridicarea pendulului și fixarea cu ajutorul butonului (3) pe suportul metalic (2) , se deplasează acul indicator (6) până ce acesta indică poziția 0 de pe scara gradată a cadranului (5);

se acționează pârghia (4) în vederea plasării libere a pendulului și se determină unghiul de oscilație față de poziția de echilibru a pendulului ;

se ridică din nou pendulul după care se fixează capetele epruvetei E în clemele (C1) și (C2);

se acționează asupra pârghiei (4) în vederea oscilării pendulului și ruperii epruvetei și se determină unghiul oscilației corespunzător momentului ruperii epruvetei ;

în funcție de valorile lui și se determină lucrul mecanic (Wu) ;

pe baza valorilor medii calculate pentru lucru mecanic corespunzător mai multor direcții se trasează diagrama polară.

Cap.II

SARCINI DE PROIECTARE PENTRU O SECȚIE DE PRELUCRARE A MATERIALELOR TEXTILE REFOLOSIBILE

2.1.Alegerea utilajului .

1.Pregătirea patului de amestec, lupuit:

a)tip de utilaj: lup de amestec, tip AMIT

b)catacteristicile tehnice și de gabarit :

– alimentare automată;

– capacitatea de producție până la 850 kilograme la oră funcție de material;

– lățimea de lucru : 1 000 mm

– gabarit : – lungimea : 3 800 mm;

– lățimea : 1 850 mm;

– înălțimea: 1 753 m;

– masa netă : 3 750 kg;

– putere instalată: 17,2 Kw;

c) caracteristicile funcționale și constructive:

– tamburul principal:

– diametrul maxim peste colți: 1 206 mm;

– lățimea :1 200 mm;

– turație: 246 rot/min;

– viteza periferică: 970m/min;

– diametru maxim peste cuie :660 mm;

– lungime: 1 190 mm;

– turație: 712 rot/min;

– viteză periferică: 1 476,6 m/min.

– banda de alimentare:

– lățime: 1 070 mm;

– viteza de avans: 5,23 m/min;

– diametrul cilindrilor: 65 mm;

-cilindrul alimentator inferir și superior:

– diametrul peste dinți: 214 mm;

– lungimea utilă: 1 016 mm;

– turația: 19,22 rot/min;

– viteza periferică: 13 m/min;

-cilindrii curățitori și încărcatori:

– diametrul peste dinți: 216 mm;

– lungimea utilă: 1 080 mm;

– turația: 16,3 rot/min;

– viteza periferică: 11,8 m/min.

2. Control interfazic:

Se referă la compoziția fibrelor STAS 9833/81, fiecare pat de amestec, concentrația soluției de antistatizare conform STAS 87868/86, cantitatea de antistatizare pe fibră.

3. Camera de odihnă:

– capacitatea camerei: 1 000 kg ;

– timpul de odihnă: 6-24 ore;

4. Cardare:

a) tip utilaj: Carda Nicovala.

b) caracteristicile tehnice și de gabarit:

– lațimea de lucru: 2 000 mm;

– viteza de debitare: 65 m/min;

-dimensiuni:

– lungimea zonei de debitare: 2 300 mm;

– lungime cardă: 8 300 mm;

– producția cardei: 11 500 m/8 h.

Carda este dotată cu cântar automat și ladă de alimentare. Balanța este comandată electromagnetic. Semnalizarea luminoasă și acustică asigură o corecție rapidă a tuturor defectelor de funcționare ale lăzii de alimentare.

Viteza cilindrilor de alimentare poate fi reglată între orice limită funcție de capacitate.

Garniturile tamburului, ale lucrătorilor, întorcătorilor, avantrenului, sunt rigide asigurându-se o cardare intensă. Lațimea valului este reglabilă între 900-2 500 mm și masa acestuia variază între 50-150 kg/m2 în funcție de materia primă.

c) caracteristicile funcționale și constructive:

Viteza lucrătorilor atât în avantren cât și la carda propriu zisă se reglează de la IV la I pentru intensificarea cardei.

Viteza periferică a cilindrului perietor este de 65 m/min.

Ecartamentul la carda propriu zisă:

– între tambur și cilindrii încărcători: l, 2, 3, 4, 5 este de: 0,6; 0,6; 0,55; 0,5 și 0,4 mm.

– între cilindrii lucrători și cilindrul intermediar mare: 0,5 mm.

– între tambur și fugător eacartamentul se alege astfel încât garnitura rugătorului să șterargă pe generatoarea tamburului o bandă hașurată cu cretă pe o lățime de 10-20mm.

– între tambur și curățitorul interior al rugătorului: 0,5mm.

– între perietor și tambur: 0,4mm.

– între peneturi și pieptenele oscilant: 0,3mm.

Pierderi la operația de cardare: 4%

5. Control interfazic:

Se verifică:

– ecartamentul la avantren și coarda propriu zisă la pornirea mașinii, conform parametrilor din caietul de sarcini.

– viteza la mașină se verifică cu tahometrul.

– masa pe m2 a păturei fibroase conform STAS-ului din oră în oră.

6. Plierea:

a) tipul de utilaj: -mașina de pliat cu cărucioare.

b) caracteristici tehnice și de gabarit:

– viteza maximă de alimentare: pâna la 90 m/min;

– viteza de pliere: până la 4,9 m/min;

– lungimea 4 000 mm;

-lățimea 2 400 mm;

-lungimea benzii de transport: Itp=3 000 mm;

7. Interțesere:

a) tipul de utilaj: mașina de interțesere;

b) caracteristici tehnice și de gabarit:

– viteza de alimentare: 3,2 m/min;

– viteza de tragere: 4 m/min;

– viteza de reglare: 4 m/min;

– numărul de împunsături/ 1cm2;

– lungimea 2m;

– lățimea 2,2 m;

– numărul de bătăi/min: 180 cicluri/min.

2.2. Calculul capacității de producție a utilajelor

1.Calculul producției teoretice:

Producția în m/h :

Unde : V =viteza de rolare [ m/min];

T = timpul de rolare [ min];

Producția în [m2/h]:

Unde :ISF=lățimea stratului fibros [m];

Producția în [Kg/h]:

Unde : M= masa materialului nețesut , [g/m2];

2.Calculul producției practice:

Pp=Pt

Unde : Pt = producția teoretică;

= 0.8 , randanentul mașinii;

.

3.Alegerea numărului de linii tehnologice :

N1=2

4.Stabilirea producției practice totale:

Ppt=PP[Kg/h] N1;

.

2.3. Stabilirea necesarului de materii prime

Necesarul de materii prime se calculează ținând cont de producțiile utilajelor , de pierderi și de capacitatea de producție calculată. Pierderile pe faze tehnologice sunt :

– la destrămare – defibrere : 0.15 %;

– la cardare – pliere –interțesere : 0.05 %;

Necesarul de naterii prime :

Nmp= Ppt + pPpt [Kg/h] ;

Nmp= 57.74 + 0.15=66.4 [Kg/h];

Capacitatea secției :

Q[Kg/8h]=;

Q[Kg/8h] = 8 [Kg/8h];

Q[Kg/an] = Q nr. de zile lucrătoare/an;

Q[Kg/an]= 461.9 =230 976

Q[t/an] = 230.976[t/an].

2.4. Stabilirea necesarului de forță de muncă

Stabilirea numărului de personal direct productiv și auxiliar se face ținând cont de specificul între pierderi de nivel tehnic al utilajelor, de calitate a materiei prime și auxiliare, precum și normele medii de deservire.

Norma de deservire sau zona de deservire se referă la locul de muncă delimitat prin dimensiuni sau înzestrarea lui, în care un executiv își exercită atribuțiile și sarciniile de muncă.

TABELUL 1

Personal auxiliar:

– 1 maistru;

– 1 inginer;

– 2 mecanici de întreținere;

– 1 muncitor control CTC;

– 2 muncitori necalificați.

2.5. Stabilirea normelor de protecție a muncii, de pază și stingere a incendiilor

Măsuri de protecție a muncii în laborator, se asigură atât pentru personalul angajat al laboratorului cât și pentru toți studenții care efectuează ore de laborator, practică productivă.

Este obligatoriu în laborator și în secții, purtarea echipamentului de protecție. Se interzice cu desăvîrșire fumatul.

La fiecare agregat, utilaj și în laborator cu instalații și aparate, sunt afișate instrucțiuni de lucru pentru prevenirea accidentelor de muncă.

Cardele prezintă pomituri rigide pe organele de lucru sau garnituri elastice,care în mișcare prezintă pericol de accidente în zona transmisiilor mecanice, zona de lucru a cuțitului oscilant detașor de văl.

La mașina de pliat, prezintă pericol de accidentare, zona de lucru a benzilor tansportoare și transmisiile mecanice, zona în care cilindrul de frecare apasă materialul consolidat pe cilindrul de tragere.

Pentru toate mașinile și agregatele a fost prevăzut aparatori de protecție. În timpul funcționării mașinii se interzice desfacerea apărătorilor de protecție. Efectuarea operației de curățare și trecerea valului debitat de cardă spre mașina de pliat se face numai cu ajutorul unei șipci de lemn fără ca aceasta să atingă cilindrul perietor al cardei sau cuțitul oscilant.

Materialele fibroase fiind ușor inflamabile se interzice introducerea în stație a unor surse generatoare de foc existând pericol de incendiu, la înfundarea materialului fibros prelucrat pe cardă. Sunt prevăzute dispozitive de stingere a incendiilor.

Instalația de ventilație și condiționare din secție va fi manevrată numai de către personalul calificat și instruit special.

2.6. Amplasarea utilajelor și calculul suprafeței de producție

Amplasarea utilajelor influiențează desafășurarea procesului tehnologic și organizarea corectă a transportului materialului între faze.

Amplasarea utilajelor se face în funcție de poziționarea unui depozit pentru materii prime, dimensionat pentru rezerva necesară unei durate de 30 zile și de poziționarea unui depozit de produse finite dimensionat pentru depozitarea pe o perioadă de 10 zile.

Clădirea destinată unor secții de realizare amaterialului teztil se caracterizează prin:

– grosimea zidurilor mazim 50 cm;

– ferestrele plasate între stâlpii clădirii având lungimea unui multiplu 1-1,5 metri;

Amplasarea utilajelor este influențată de deschiderea înter stâlpii de susținere ai clădirii care va fi de 6 m sau 12 m.

Criteriile ce stau la baza amplasării utilajelor sunt:

-se recomandă utilajelor o distanță între ele de 3-3,5 m;

-este necesară asigurarea spațiilor corespunzătoare în cazul utilajelor prevăzute cu uși de deschidere.

Stabilirea suprafețelor de producție se face în funcție de suprafața utilajelor și cele ale depozitelor de materii prime și de materii finite.

Materia primă este primită sub formă de baloți de dimensiuni 1×1, 5×1,3 m și greutatea de 250 kg. Baloții se stivuiesc câte doi pe grătar de lemn cu înălțimea de 1,3 m.

Produsul se prezintă sub formă de valuri cu lungimea de 40-50 m, înălțime de 1,7 m și diametrul de 0,5 m. Rezerva pentru care este dimensionat depozitul de materii finite este de 10 zile.

Calculul de materii prime:

Sstoc=Pp(kg/zi) zile:

Unde: Sstoc= reprezintă stocul de materii prime;

Sstoc= 354,176302=21250,56[kg /30 zile];

Suprafața magaziei se calculează cu formula:

Sm=

Unde: G= reprezintă masa unui balot, G=250 kg;

S= suprafața unui balot, S= 1=1,5 m2;

k= coeficientul de utilizare al spațiului, k= 0,75;

k2= coeficientul de utilizare al spațiului de manipulare, k2= 0,65;

Sm=

Sm ≈131 [m2]

Calculul suprafeței depozitului de produse finite:

Sstoc=354.176= 7083,52 [m2]

Greutatea unui sul de produs finit:

G=M[g/m2] lo-3 [kg];

G= 170.08 10-3= 12,81 [kg]

Suprafața sulului se calculează cu relația:

Suprafața depozitului se calculează cu relația:

Sd=

Sd= 2004[m2]

Suprafața totală a depozitului de materie primă și produse finite:

St= Sm + Sd [m2];

St= 283+2004=2287[m2]

2.7. Stabilirea costului de producție

Pentru activitatea oricărei firme trebuie efectuată o analiză economică. Metodele specifice de analiză economică se circumscriu celor două loturi ale analizei: cantitativă și calitativă.

Analiza cheltuieliler este o analiză de tip cantitativă.

1. Costuri cu materii prime:

Compoziția materialului nețesut – filtrant este următoarea:

– 50% fibre recuperate din MTR;

– 50% fibre PES.

mi = Cs x Pk[lei/kg]

Unde:

Cs = consumul specific;

Pk = prețul unitar al materiei prime;

m1 = 1,55000 =3750 [lei/kg]; (material fibre MTR);

m2 = 1,04 – 27750– 14430 [lei/kg]; (material fibre PES);

mt = m1 + m2 [lei/kg]; (material);

mt = 3750 + 14430 = 18180 [lei/kg] (material)

2. Costuri cu materiale auxiliare:

– sfoară pentru legat:

ma = Cs [lei/kg] ;

unde :Pk =prețul unitar al materiei prime;

ma =0.05 =40[lei/kg];

3.Total costuri cu materiale:

C1 =mt + ma[lei/kg];(material);

C1 = 18180 + 40 =18220[lei/kg];

4.Costuri cu salarii directe :

Sd =[LEI/KG] ;

[lei/Kg];

unde : Sdi = salarii directe pe fiecare fază tehnologică;

5. Taxe :

S`d = 30% [lei/Kg];

S`d = 30 % = 148,5[lei/Kg];

6.Totalul costurilor directe :

C2 = Sd + S,d [lei/ Kg]

7.Totalul costurilor directe:

8. Costuri cu întreținerea și funcționarea utilajelor:

Cîfu = Kțfu [lei/Kg]

Cțfu = 643,5 =579,15 [lei/Kg]

Kîfu =0,9;

9.Costuri generale ale secției :

10.Costuri generale ale întreprinderii:

11.Costuri indirecte :

12.Costuri de producție

13.Beneficiu:

b=15% [lei/Kg];

b= 20080,975=3012,146[lei/Kg];

14.Prețuri de producție :

p =c+b [lei/Kg];

c=c5;

p=20080,975+3012,146=23093,121 [lei/Kg];

15.Profit anual :

QANUAL=Q/8h schimburi/zi 1 zile/lunăluni/an ;[Kg/an];

QANUAL=354,176 12 =178504,704 [Kg/an];

Bi=QANUAL i ; [lei/an];

Bi=178504,704,146=537682230,1]lei/an];

Bi= 107 [lei/an];

16.Cifra de afaceri:

CA=QANUAL [lei/an];

CA=178504,704,121 =412,22 7 [lei/an];

Concluzii generale

Matrialul textil nețesut pentru îmbrăcăminte este realizat din fibre PES , ca fibre la prima întrbuințare , de culoare albă cu densitatea de lungime 6 den și lungimea de tăiere 60 mm în proporție de 50 % și fibre recuperate din materiale textile refolosibile în proporție de 50 %.

În vederea obținerii materialului textil neconvenționale s-a realizat o prelucrare în flux continuu pe un agragat de cardare –pliere-interțesere.

După prima interțesere, materialul s-a dublat și apoi s-a efectuat o a doua interțesere pentru a crește rezistența , uniformitatea și grosimea materialului necesare în funcție de destinația acestuia.

Masa pe unitate de suprafață: M = 222.81[g/m2] , grosimea materialului : d =5.872 [mm] , densitatea aparentă: y =38.28[Kg/m3], iar coeficienții de variație a acestor mărimi sunt relativi mici datorită dublarii materialului și efectuării unei a doua interțesere .

Deoarece materialul are o grosime relativ mare , comportarea la solicitări statice de compresiune este bună.

Rezistența la compresiune :=24.81%]

Permeabilitatea la vapori este acceptabilă pentru produse vestimentare :

Pv=21.25%

Permeabilitatea la aer se situează între limitele acceptabile pentru produsele de îmbrăcăminte:

Pa=7.72…….77.2.

Coeficientul de conductibilitate termică este : K-0.159 [Kcal/mxhx].

Ca urmare a acestor valori putem afirma că destinația propusă, materialului textil nețesut pentru îmbrăcăminte este bună.

BIBLIOGRAFIE

Preda C, Structuri și tehnologii de obținere a materialelor tetile neconvenționale, Editura BIT, Iași 1996.

Preda C., Metode și aparate pentru controlul calității materialelor textile destinate confecționării produselor de îmbrăcăminte,Editura BIT , Iași 1995.

Preda C., Tehnologii flexibile și neconvenționale pentru prelucrarea fibrelor și obșinerea textilelor nețesute, Editura Performantica, Iași 2000.

Ghimpu I, Iosif E.,Ciontea G. , Tehnologii textile și de confecții,Editura Didactică și Pedagogică, București 1958.

Demetra Lăcrimioara Bordeianu, Valeria Gribincea, Tehnologii generale textile,Editura Universității din Oradea 2002.

Gribincea V., Tehnologii flexibile și neconvenționale în filatura de bumbac,Editura Satya,Iași 1996.

Oana Dorina, ,Note de curs.

ANEXE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE TEXTILE ȘI PIELĂRIE

DOMENIUL : INGINERIE ECONOMICĂ

PROGRAM DE STUDIU : INGINERIE ECONOMICĂ INDUSTRIALĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT : ZI

TEMA II

POLITICA DE PRODUS LA FIRMA , SC. ORADINUM SA. DIN ORADEA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Prof.univ.Dr.Ec. Jr. Vasile Anton

ABSOLVENT

Demian Cătălina Elisabeta

Oradea

2008

CAP. 1

NOȚIUNI DE BAZĂ PRIVIND POLITICA DE PRODUS

1.1.Conceptul de produs

Atribuindu-i o sferă de cuprindere mai largă, ce ar putea include și serviciile, produsul reprezintă instrumentul concret de satisfacere a nevoilor de consum, atât productiv cât și neproductiv. Transpunerea acestuia în practică se realizează prin intermediul unei palete largi de strategii de produs. Fiecare direcție strategică este concretizată apelându-se la un bogat arsenal de tactici sau tehnici de marketing. Strategiile și tehnicile de marketing în domeniul produsului reprezintă forme în care acesta acționează, modalități de transpunere în practică a strategiilor sale de piață.

Pentru transpunerea în practică a unor indicatori calitativi, intrepriderea românească trebuie să desfășoare o politică de produs activă, să asigure un echilibru între produsele noi și vechi aflate în structura sortimentală de fabricație sau comercializare, să manifeste elesticitate în manevrarea strategiilor și tacticilor de marketing pe care le poate utiliza.

1.2.Conținutul politicii de produs

Întreaga politică de produs a întreprinderii este îndreptată spre înfăptuirea obiectivelor sale strategice. Acestea sunt jalonate de planul întreprinderii, care marchează deci și conturul strategiilor de produs.Politica de produs comportă o multitudine de activități, cu un grad ridicat de complexitate. O structură a acestor activități conduce la următoarele ansambluri :

a) cercetarea produsului – este o componentă a studiilor de marketing, care are în vedere

analiza calității produselor aflate în fabricație și/sau în vânzare, stadiul învechirii economice a acestora, analiza circulației produselor și urmărirea comportării lor în utilizare sau consum.

b) strategiile de produs – semnifică principalele direcții în care întreprinderea

poate să-și mobilizeze potențialul uman, material și financiar pentru a atinge indicatorii economico-financiari planificați. În cadrul acestor direcții strategice, produsul reprezintă obiectul central asupra căruia acționează totalitatea forțelor motrice ale întreprinderii și mediului.

c) activitatea de inovație – constitue principala orientare ofensivă a politicii de produs. Ea privește nu numai bunul material, ci și descoperirea de noi materii prime și tehnologii, dezvoltarea service-ului, stimularea capacităților creatoare din cercetare și producție.

d) modelarea produsului – reprezintă totalitatea activităților prin care o întreprindere producătoare conferă identitate bunurilor sale. Aceasta nu are sens strict tehnologic, ci o semnificație de orientare potrivit cerințelor pieței a tuturor elementelor ce contribuie la realizarea viitorului produs.

e) asigurarea legală a produsului – constituie ansamblul de acțiuni juridice prin care acesta este protejat împotriva contrafacerilor. Cadrul nostru juridic asigură variate forme de protecție, atât pentru produsele românești cât și pentru importul destinat pieței interne. În același timp, odată cu extinderea continuă a relațiilor noastre de comerț exterior și cooperare economico internațională, o astfel de protecție este conferită pe bază de reciprocitate și a mărfurilor românești pe piața internaționlă.

f) atitudinea față de produsele vechi – se referă la preocuparea față de soarta produsele cu un grad ridicat de uzură morală și nivel scăzut de rentabilitate. Atenția de care se bucură aceste prduse trebuie să fie proporțională cu locul pe care il ocupă în producția sau desfacerea întreprinderii.

Politica de produs nu trebuie privită separat sau contrapusă celorlalte componente ale mixului de marketing . Folosind o multitudine de decizii prioritar strategice sau tactice, toate concură la satisfacerea superioară a cererii de consum manifestată pe piață.

1.3. Componentele produsului în accepțiunea marketingului

Față de concepția clasică ce definește produsul drept « o sumă de atribute și caracteristici tangibile fizice și chimice reunite într-o formă identificabilă ». Reprezentând ansamblul elementelor ce declanșează cererea exprimată de consumator pe piață, el trebuie considerat în prezent într-o concepție de sistem ce înglobează, alături de substanța materială a bunului, întreaga ambianță ce înconjoară, formată dintr-o paletă largă de elemente acorporale.

Extinderea coordonatelor unui produs dincolo de conturul său material propriu-zis, este cerută de procesul de diversificare și nuanțare a nevoilor. Actul de cumpărare intră tot mai mult sub incidența valențelor psihologice ale produselor, astfel încât putem vorbi despre o latură subiectivă a cererii de consum. Pe măsură ce un produs deschide câmp larg posibilităților de alegere din partea consumatorului, crește și importanța variabilelor psihologice și sociologice în luarea deciziei de cumpărare.

Pornind de la aceste considerente, componentele ce definesc un produs în accepțiunea marketing-ului, vor fi grupate astfel :

– componente corporale, cuprinzând caracteristicile merceologice ale

produsului și ambalajului său, determinate de substanța materială a acestora, precum și de utilitatea lor funcțională. Se încadrează aici dimensiunile prdusului ce țin de formă, gabarit și capacitate, structură și conținut, greutate și densitate, putere instalată și rezistență la acțiunea factorilor de mediu.

componente acorporale, sunt elementele ce nu au un suport material

nemijlocit, cum sunt : numele și marca, instrucțiunile de folosință, protecția legală prin brevet, licența de fabricație sau comercializare, prețul, orice alt serviciu acordat pentru produs (vârstă, termenul de garanție ) al mărfii respective.

– comunicațiile privitoare la produs, ce cuprind ansamblul informațiilor transmise de producător sau distribuitor, cumpărătorului potențial.

– imaginea produsului, semnificând sinteza reprezentărilor mintale de natură cognitivă, afectivă, socială și personală a produsului în rândul cumpărătorilor. Fiind o componentă motivațională de natură subiectivă, ea este rezultatul felului în care un produs sau o marcă se percepe de utilizatorii sau consumatorii săi.

Activitatea de creație a produselor trebuie să acorde atenție tuturor componentelor acestuia. Produsul nu trebuie conceput exclusiv din punct de vedere tehnic, ci trebuie încadrat într-un program complex de marketing, elaborat pe baza strategei de produs a întreprinderii, menită să valorifice superior resursele acesteia.

1.4. Definirea operațională a produsului

Una dintre problemele de prim ordin în abordarea metodologică a procesului de înnoire a structurii producției o reprezintă operaționalizarea conceptului de produs. Trebuie pornit de la idea că produsul corespunde unui ansamblu de bunuri mai mult sau mai puțin diferențiate, dar între care există un grad mare de substituire. Se impune formalizarea acestor relații de substituire. Fiecare bun poate fi operaționalizat cu ajutorul unui număr de criterii de apreciere, la rândul său, fiecare criteriu prezintă un număr de nivele ale caracteristicii, care variază în funcție de natura și specificul criteriului de apreciere.

Operaționalizarea conceptului de produs nou este cerută de necesitatea delimitării sale clare în masa ofertei existente la un moment dat pe piață, dar mai ales pentru a putea fi departajat de produsul perfecționat. Consecințele lipsei unei distincții clare între produsul nou și cel perfecționat se resimt în practică și nu sunt deloc de neglijat pentru economia națională, între acestea mai importante sunt : insuficiența delimitare operațională între cele două concepte favorizează pătrunderea falselor noutăți pe piață, de regulă, la un preț superior, lipsit de justificare sub raportul valorii lor de întrebuințare; confundarea celor două noțiuni cere drept rezultat schimbarea destinațiilor firești ale fondurilor financiare aflate la dispoziția întreprinderii pentru înnoirea și respectiv modernizarea producției, ignorarea reacției diferite a consumatorilor față de un produs nou și unul perfecționat, duce la situații în care mărfuri acreditate drept noi nu sunt recunoscute ca atare de beneficiarul lor final.

Pentru stabilirea gradului de diferențiere între două produse se pornește de la cei doi vectori caracteristici ai acestora, respectiv de la compararea criteriilor ce îi diferențiază. Se impune, de asemenea, stabilirea unei ierarhii între aceste criterii. Cu cât criteriul, în temeiul căruia se diferențiază cele două produse, ocupă o poziție mai avansată în clasament, cu atât departajarea dintre ele este mai pregnantă. De exemplu, un produs prezintă o nouă însușire, aceasta poate să corespundă unui nou nivel pentru unul dintre criteriile existente (Ck) de evaluare a produsului, numărul acestora crescând de la n la n+1, fie să introducă un nou mod de apreciere a produsului, numărul criteriilor modificându-se, în acest caz, de la k la k+1. În prima situație este vorba, de regulă, de un produs perfecționat, în timp ce în cea de a doua, datorită originalității impuse de noua caracteristică, ne aflăm în față unui nou produs.

1.5.Gama de produse

În cvasitotalitatea situațiilor, produsul care face obiectul fabricației sau al comercializării nu este singular. El se încadrează într-o anumită gamă de produse. Aceasta semnifică o grupă de mărfuri ce se înrudesc prin destinația lor comună în consum și prin caracteristici esențiale similare, privitoare la materia primă folosită pentru obținerea lor și/sau la tehnologia de fabricație. În cadrul gamei se disting mai multe linii de produse.O linie semnifică un grup omogen de produse sub aspectul materiei prime sau al tehnologiei de fabricație. Plecând de la aceste elemente, dimensiunile gamei de produse se pot defini prin :

lărgimea gamei, dată de numărul de linii de produse ce o compun, de

exemplu , la SC. Oradinum S.A., lărgimea este dată de urmatoarele linii de produse: costume pentru bărbați ,costume pentru femei , paltoane și pardesie.

profunzimea gamei, dată de numărul de produse distincte pe care

le conține o linie de produse, de exemplu linia de costume bărbătești menționată anterior se fabrică în patru sortimente diferite : costum la un rând, cu vestă sau fără vestă, cu patru nasturi ;costume la două rânduri cu vestă sau fără vestă , cu patru nasturi.

lungimea gamei, dată de numărul produselor tuturor liniilor.

Această dimensiune semnifică suprafața pe care o acoperă o gamă de produse în satisfacerea unei anumite trebuințe.

omogenitatea ( coerența gamei), respectiv gradul de asociere a

diferitelor linii de produse în consumul final , în procesul de producție ori de distribuție. Dimensiunile gamei sortimentale ajută la aprecieri comparative, atât pentru două întreprinderii ce fabrică aceleași produse , cât și pentru comparații ale ofertei de mărfuri destinate acelorași trebuințe. Ele reprezintă în același timp și puncte de reper pentru posibile strategii de produs ce pot fi adoptate de întreprinderi.

Dimensiunile gamelor de produse realizate în țara noastră au o clară tendință de creștere. Este însă necesar ca, paralel cu extinderea paletei sortimentale a bunurilor de consum destinate satisfacerii nevoilor oamenilor muncii, să se realizeze o concentrare tipodimensională a mijloacelor de producție.

1.6. Ciclul de viață al produsului

Analiza gradului de învechire economică a produselor, urmare firească a dinamismului social-economic contemporan, aduce în discuție o noțiune consacrată în literatura de marketing și anume ciclul de viață al produselor – reprezintă intervalul cuprins între momentul apariției și cel al dispariției produsului de pe piață. Acest interval mărginit de cele două extreme « nașterea » și « moartea produsului », se subdivide într-un anumit număr de etape, diferite ca lungime și intensitate pentru fiecare caz în parte.

Implicațiile studierii ciclului de viață al produselor prezintă importanță majoră pentru întreprinderea producătoare cât și pentru cea comercială, deschizând perspectiva elaborării unor programe de acțiune pe termen lung, în raport cu modificarea atitudinii publicului consumator față de mărfurile respective. De aici apar idei de relansare la momentul oportun a unor produse, schimbarea destinației acestora, prin orientarea lor spre alte segmente de consumatori sau întreruperea fabricației, asociată cu lansarea unor noi articole, calitativ superioare. Problemele principale ridicate de acest studiu privesc : delimitarea etapelor și stabilirea factorilor ce influențează durata și structura ciclului de viață; determinarea etapei din cadrul ciclului în care se află la un moment dat produsul și estimarea evoluției sale viitoare.

Reînnoirea produselor

Conceptul de produs nou în sens tehnic nu este identic cu sensul acestuia în accepțiunea marketingului. Complexitatea modificărilor pe care le prezintă un produs nou în raport cu oferta existentă ,dă măsura gradului său de noutate. Intensitatea noutății este maximă, atunci când înnoirea antrenează modificarea tuturor componentelor calitative ale produsului, conferind acestuia o multitudine de noi însușiri. Ea scade treptat pe măsura diminuării numărului și mărimii modificărilor suferite de produs, ajungând până la schimbarea unui singur element.

În același timp se cere ca modificarea componentelor produsului să fie sesizată de consumator pentru ai antrena o schimbare de atitudine. Aceasta ridică noi probleme atât producătorului cât și distribuitorului mărfii. Se impune, de asemenea, precizarea, că noutatea trebuie să cotribuie la îmbogățirea reală a gamei sortimentale respective în acord cu cerințele economiei naționale, iar nivelul caracteristicilor sale prin care se exprimă diferențierea să fie comparativ cu cel al produselor similare realizate pe plan mondial.

Noutatea nu reușește totdeauna să se evidențieze clar pe piață. Este de datoria comună a producătorului și a distribuitorului să o pună în lumină. În caz contar, produsul, deși e nou pentru întreprinderea care îl fabrică sau îl comercializează, dacă consumatorii potențiali nu sesizează această deosebire semnificativă, el nu reprezintă o marfă nouă în accepțiunea marketingului.

După locul în care este consemnată noutatea unui produs, se disting :

mărfuri noi pentru întreprinderea care le produce și/sau le comercializează,

mărfuri noi pentru piața pe care trebuie să fie lansate ( urbană, rurală,locală, națională, internațională),

mărfuri absolut noi ce nu au apărut anterior pe nici o piață.

Lansarea noilor produse pe piață

Pentru reușita introducerii noilor produse pe piață, optica de marketing trebuie să se regăsească pe toată durata lansării lor. Factorii de decizie din întreprindere trebuie să elaboreze un plan de marketing care să cuprindă modul concret de realizare a acestui produs.

Introducerea pe piață a unui nou produs presupune rezolvarea următoarelor probleme, și anume :

stabilirea perioadei de lansare, care este corelată cu natura produsului și

specificul său de consum: curent, sezonier sau strict sezonier. Astfel pentru produsele sezoniere, momentul lansării trebuie fixat în perioada premergătoare sezonului. Calendarul anumitor evenimente social-culturale și sportive poate oferi prilejul adegvat introducerii anumitor noutăți pe piață. Dacă se are în vedere pătrunderea cu un nou produs românesc pe piața externă se cere o temeinică analiză a conjuncturii economice internaționale pentru găsirea celui mai favorabil moment de intrare a mărfurilor noastre în competiție.

fixarea zonei teritoriale pentru lansare este dependentă de strategia de

distribuție aleasă de producător. Astfel produsul poate fi lansat simultan pe întreaga piață a țării, sau poate fii introdus în unul sau mai multe centre urbane mari, în funcție de caracteristicile cumpărătorilor potențiali cărora se adresează și de gradul de adaptare a produsului pe piață.

alegerea canalelor de distribuție se referă la opțiunea pentru circuitul

lung al produsului ( producător-veriga comercială cu ridicata-veriga comercială cu amănuntul ) sau circuitul scurt ( producător-veriga comercială cu amănuntul ). În alegerea variantei se ține seamă de natura produsului și nivelul condiționării sale, timpul necesar parcurgerii canalelor de distribuție, costul distribuției. În cadrul distribuției pe o piață externă trebuie avut în vedere gradul de pătrundere a mărfurilor românești din grupa în care se încadrează noul produs pe respectiva piață, potențialul de desfacere ce ar putea fi captat, perspectiva unor comercializări de lungă durată sau a unor acorduri de cooperare în producție și/sau comercializare, legislația economică în vigoare.

pregătirea pieței urmăraște crearea unui climat de interes, curiozitate și

nerăbdare față de noul produs în rândurile consumatorilor săi potențiali. Principalul instrument de acțiune folosit este publicitatea. Ea poate fii întregită, însă, și cu alte modalități de pregătire a pieței.

alegerea modalităților de distribuție și pregătirea forțelor de vânzare

sunt opțiuni ce se corelează, în planul de marketing al lansării, cu elementele prezentate anterior. Primul aspect se referă la cantitatea în care mărfurile noi sunt aduse spre vânzare. În cadrul pregătirii forțelor de vânzare trebuie avute în vedere stabilirea magazinelor în care va fi introdus pentru prima oară produsul, pregătirea personalului de vânzare pentru desfacerea lui, organizarea acțiunilor promoționale la nivelul magazinului și în afara lui, asigurarea stocului la nivelul unității comerciale și stabilirea ritmului reîmprospătării lui.

Momentul începerii vânzări este punctul culminant al întregului proces de pregătire și lansare a noului produs pe piață, începutul confruntări decisive a acestuia cu consumatorii. Durata lansării este un element foarte important pentru succesul acestuia pe piață.

Urmărirea comportării produselor în consum

Ea urmărește să determine măsura în care produsul nou răspunde cerințelor pentru care a fost proiectat. Neconcordanțele între proiect și realitatea tangibilă de pe piață se pot datora unor impedimente ale procesului de fabricație și lansare, fie modificărilor în timp a exigențelor consumatorilor față de produs.

Urmărirea comportării produsului la utilizatori sau consumatori trebuie să furnizeze informații referitoare la : modul cum a fost primit produsul de consumatori, gradul de satisfacere a necesităților pentru care a fost creat, măsura în care comsumatori cunosc modul de folosire rațională a produsului, modificările sau îmbunătățirile solicitate de consumatori, aria de răspândire a mărfii pe piață și măsura în care este adecvată zonei în care este pusă în vânzare, noile întrebuințări date produsului în procesul utilizării, ce idei de noi produse pot fi culese din segmentul de consumatori supus cercetări, pornind de la nevoile nesatisfăcute, existente latent la populație.

Una dintre modalitățile cele mai complexe de urmărire a comportării unui produs în consum o reprezintă studiul evoluției imaginii sale în rândul consumatorilor. De la o imagine neclară și insuficient diferențiată, produsul evaluează către o imagine din ce în ce mai clară și mai puternic diferențiată. O astfel de imagine scoate produsul în evidență în ansamblul domeniului de perscrpție, conferindu-i o poziție de sine-stătătoare în oferta globală.

Urmărirea comportării produselor trebuie efectuată atât de întreprinderile producătoare cât și de cele comerciale, direct sau prin mijlocirea unor elemente de cercetare specializare. Este însă necesară împărțirea clară a responsabilităților privitor la soarta noilor produse între producătorul și distribuitorul lor, astfel încât riscul nerealizări finale a acestora, la cumpărător să fie minim.

Urmărirea comportării produselor îi permite, sesizarea gradului de învechire economică a acestora, determinarea uzurii lor morale. Aceasta obligă întreprinderea, în temeiul imperativelor eficienței economice și sociale a activității pe care o desfășoară, la formularea unei atitudini față de produsele vechi aflate în fabricație sau comercializare.

CAP. 2

PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII COMERCIALE ORADINUM SA.

2.1.Scurt istoric

S.C. ORADINUM S.A., cu sediul în Oradea, strada Independenței, nr. 7-9, s-a constituit în temeiul Legii nr. 15/1990 și a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului al județului Bihor sub numărul J 05/159/18.02.1991.

Societatea s-a constituit prin preluarea integrală a patrimoniului Întreprinderii de Confecții Oradea și și-a început activitatea în data de 18 februarie 1991, pe durată nelimitată, având ca acționar unic statul. Începând cu data de 13.11.1992, prin actul de transmitere nr. 3336/13.11.1992, a 30% din capitalul social al societății comerciale, F.P II Moldova devine acționar al S.C. ORADINUM S.A., alături de F.P.S.

La data de 29.04.1994, prin Sentința Civilă nr.6/1994, conform Legii nr. 58/1994, s-a constituit Asociația ORADINUM S.A. Programul Acționarilor Salariaților, începând astfel procesul de privatizare a S.C. ORADINUM S.A.

S.C. ORADINUM S.A. este persoană juridică română, având forma de societate pe acțiuni. Capitalul social al societății este de 7.433.450.Ron, împărțit în 297 338 de acțiuni nominative, cu valoare nominală de 25.Ron fiecare, subscris și vărsat în întregime de cei 1 833 de acționari.

Scopul principal al societății este realizarea de beneficii din activitatea de producție și comercializarea pe piața internă și la export a confecțiilor din textile și tricotaje, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației de confecții textile pentru femei și bărbați , în domenii conexe și desfășurarea altor activități legale..

În conformitate cu scopul urmărit, obiectul de activitate al S.C. ORADINUM S.A. este:

producerea și comercializarea pe piața internă și externă a confecțiilor textile pentru femei și bărbați , en-gross și en-detail, prin magazine proprii;

crearea și comercializarea unor produse de confecții unicat și serie mică;

producerea de piese pentru mașini textile;

crearea de modele pentru sondarea cererii pieței interne și externe;

bufet de incintă;

operațiuni de import – export cu toată gama de produse prevăzute în obiectul de activitate, precum și cele admise de legislația în vigoare.

În ceea ce privește descrierea efectivă a activității firmei, putem spune că pentru a-și atinge scopul și pentru a-și realiza obiectivul său de activitate, S.C. ORADINUM S.A. are o serie de atribuții printre care se numără următoarele:

are o evidență clară asupra capacităților de producție;

ia măsuri de organizare a capacităților de producție astfel încât să se asigure o flexibilitate și adaptare maximă la cerințele și situațiile existente în orice perioadă;

studiază continuu piața internă și externă în probleme legate de cererea de produse specifice ei, de posibilitatea de asigurare cu materii prime și auxiliare, prețurile acestora iau măsuri ce se impun pentru asigurarea contractelor ferme la nivelul capacității de producție și în timp util;

ia măsurile ce se impun pentru valorificarea maximă și utilizarea integrală a capacității de producție, pe termen de livrare și definitivează măsurile necesare pentru realizarea acestor programe în condiții eficiente;

asigură condițiile tehnico-organizatorice și materiale pentru desfășurarea ritmică și continuă, fără goluri de producție, a procesului tehnologic. În cazul apariției stagnărilor în procesul de producție, ia măsuri pentru repunerea în timpul cel mai scurt în funcțiune a liniilor de producție, analizează cauzele care generează stagnarea, ia măsuri pentru eliminare și prevenire a acestora pentru viitor, de sancționare a celor vinovați;

asigură necesarul de forță de muncă pe specialități, ia măsuri și urmărește utilizarea rațională și eficientă a forței de muncă, repartizarea pe locuri de muncă conform pregătirii profesionale, a competenței profesionale a capacității și atitudinii față de muncă a fiecăruia;

asigură organizarea întregii activități a societății comerciale pe principiul maximei flexibilității continue, adaptarea la cerințe și realitate;

asigură organizarea fluxului de fabricație în strânsă corelație cu cerințele și condițiile concrete din fiecare moment;

asigură execuția produselor lansate în fabricație la termenele contractuale și la nivelul parametrilor calitativi prevăzute în norme și standarde, urmărind încadrarea în normele de consum aprobate, reducerea consumurilor specifice de materiale, energie și combustibil;

pentru îmbunătățirea continuă a nivelului calitativ al produselor, cât și pentru evitarea rebuturilor tehnologice, asigură organizarea controlului tehnic de calitate pe fazele procesului de producție, la recepția materialelor, la depozite, ambalare, și livrare. Execută analize de laborator înainte de lansarea în producție. Rezolvă în timp util orice reclamație referitoare la calitatea produsului, ambalajului, termenele de livrare sau alte condiții prevăzute în contractele economice.

organizează și urmărește selecționarea, încadrarea și promovarea în muncă a personalului, potrivit cerințelor stabilite pentru fiecare loc de muncă și în concordanță cu posibilitățile și necesitățile societății.

organizează și urmărește pregătirea personalului societății prin cursuri de calificare la locul de muncă, școli profesionale, școli de maiștri sau alte forme de salarizare. Urmărește practica în producție a elevilor școlii profesionale, a liceelor de specialitate și a studenților.

Urmărește și face propuneri privind îmbunătățirea disciplinei în muncă, aplică sancțiuni disciplinare precum și cele de stimulare, premiere și promovare.

S.C. ORADINUM S.A. este o societate cu tradiție în executarea de comenzi pentru export, fiind utilată, organizată și specializată profesional în munca pentru export. Dotată cu mașini și utilaje performante, începând de la faza de proiectare a tiparelor, acestea nu mai sunt lucrate de mână de specialiști, ci sunt proiectate și modificate cu ajutorul calculatorului, fiecare fază prin care trece materia primă pentru a fi transformată în produs finit, ne introduce în lumea tehnologiei performante.

Anual, exporturile societății sunt de 80-85% din totalul producției, ordonatorii externi înnoindu-și an de an contractele cu S.C. ORADINUM S.A., existând colaborări de lungă durată cu aceleași firme, deoarece S.C. ORADINUM S.A. practică pentru exporturi tehnica de prelucrare în lohn, care este foarte avantajoasă pentru ordonatori. Avantajul ordonatorului constă în faptul că acesta găsește pe piața estică o forță de muncă ieftină, o calitate superioară de execuție a produsului finit, toate acestea aducându-i un profit considerabil. La export, produsele se execută cu un an înainte.

Lohnul reprezintă o tranzacție internațională prin care se îmbină caracteristicile operațiilor comerciale cu cele ale acțiunilor de cooperare industrială ale unor interdependențe tehnologice. Lohnul este denumit și comerț de manoperă sau producție la comandă. În mod curent, ordonatorii în lohn sunt firme posesoare ale unor mărci de prestigiu, bine introduse pe piața mondială, valorificând la maxim avantajele care decurg din poziția forte pe care o dețin pe această piață.

Operațiunea de prelucrare în lohn se diferențiază de operațiunile clasice de import – export prin faptul că subiectul acțiunii îl constituie prelucrarea materiilor prime, materialelor, a produselor semifabricate, aparținând de regulă uneia din părți (importatorul) de către cealaltă parte (exportatorul).

Numărul de angajați ai firmei sunt de 2030 din care birouri sunt aproximativ 100, din care 80 folosesc calculatorul.

Alte elemente de caracterizare a firmei:

Are un program propriu de cercetare –dezvoltare și un fond special constituit pentru această activitate.

Elaborează direct sau prin instituții de specialitate, studii și proiecte privind dezvoltarea societății a capacității de producție, modernizarea, retehnologizarea, reorganizarea și restructurarea societății.

Elaborează studii, participă la prospectarea pieței interne și externe, asigură publicitatea necesară pentru produsele societății, participă la târguri și expoziții, întocmește rapoarte cuprinzând concluziile de pe piață.

Participă la tratative cu firme și organizări din țară sau străinătate, direct sau prin intermediari, la încheierea de contracte de colaborare pe termen lung, de cooperare sau de creare de societăți mixte.

2.2 Evoluția cifrei de afaceri și structura acesteia

Cifra de afaceri reflectă suma încasărilor unui agent economic din vânzarea bunurilor economice proprii la prețurile pieței.

În anii 2005,2006,2007, cifra de afaceri a S.C. ORADINUM S.A. a înregistrat următoarele valori:

,

Cifra de afaceri = venituri din vânzarea mărfurilor + producția vândută.

Analizând datele din tabel, se observă următoarea evoluție a cifrei de afaceri:

în anul 2006, cifra de afaceri a scăzut față de anul 2005 cu 1.917.640 RON.

în anul 2007, cifra de afaceri a scăzut față de anul 2005 cu 4.739.707 RON..

Din datele de mai sus rezultă că cifra de afaceri între anii 2005 – 2007 a avut o evoluție descendentă.

2.3 Organizarea (prezentarea compartimentului de Marketing)

S.C. ORADINUM S.A. este o instituție cu o organizare economico-administrativă solidă, astfel încât toată activitatea întreprinderii este cuprinsă în atribuțiile angajaților, împărțită pe sectoare, servicii, birouri, persoane, fiecare angajat cunoscându-și în mod clar atribuțiile ce îi revin, atribuții ce sunt prezentate în fișa postului respectiv, (vezi Organigrama).

Organul de conducere a S.C. ORADINUM S.A. este Adunarea Generală a Acționarilor care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.

Activitatea de marketing la S.C. ORADINUM S.A. se desfășoară în cadrul compartimentului Export – Desfacere – Marketing. Munca în cadrul acestui compartiment este atât în echipă cât și individual. Tehnica de comercializare în lohn dă o notă aparte atribuțiilor întregului personal din compartimentele menționate mai sus. Caracteristica acestui tip de comerț este faptul că ordonatorul este cel care pune la dispoziția executantului S.C. ORADINUM S.A. materia primă, auxiliară, mostre, tipare după care să fie executate comenzile sub supravegherea specialistului trimis de ordonator care are obligația de a urmări executarea corectă și de calitate a fiecărei faze pentru obținerea unui produs finit de calitate superioară.

Atribuțiile economistului de la compartimentul de marketing sunt următoarele:

prezintă și susține programele de marketing într-o manieră care să asigure o rapidă și majoră înțelegere și adaptarea unor decizii corecte;

asigură evidența clară și corectă a derulării fiecărei operații de marketing cu fundamentarea fiecărei acțiuni componente;

urmărește continuarea strategiei de marketing și toate perioadele de derulare, urmărește adaptarea la factorii de influență imprevizibili inițial;

prezintă succint strategia de mediatizare, reclamă și publicitate în cadrul obiectivelor majore ale operațiunii;

să prezinte segmentul de piață, sectoarele și unitățile cărora li se adresează produsele – determinate din studii de piață – precum și mass-media, care poate fi utilizată cu o cuantificare estimată a acestora, în procent din bugetul alocat;

asamblarea, corelarea și sintetizarea informațiilor în idei concrete, practice, care pot fi aplicate fără ambiguități;

pe baza informațiilor de mai sus să anticipeze:

– volumul estimativ al vânzărilor;

– dificultățile de producție și disponibilități

– strategie concretă de reclamă, publicitate și relații publice

– ansamblul și diversitatea pieței, ponderea influenței diverșilor

factori în evoluția acesteia cum ar fi: modelul de ansamblu al pieței, tipurile, calitățile,

prețurile și condițiilor de comercializare, necesitatea acordării unor rabaturi pentru calitate, cantitate și sezon de vânzare cu cuantificarea estimativă a lor, caracteristicile și particularitățile pieței vizate, competitivitatea, eficiența și impactul reclamei și publicității;

participă la târguri și expoziții, paradă de modă, acțiuni de contractări

organizate în mod centralizat pentru asigurarea portofoliului de comenzi pe piața internă;

împreună cu sectorul tehnic alege și face propuneri pentru colecția de

modele, pentru prezentarea acesteia la acțiunile enumerate la alineatul precedent;

ține evidența contractelor din alte orașe și pentru cele din Oradea, în afară

de magazinele proprii, prezentând periodic informații asupra eficienței acestora;

execută orice alte sarcini trasate de șeful serviciului sau de către șefii

ierarhici;

poate semna toate situațiile și lucrările efectuate în cadrul atribuțiilor

stabilite.

Responsabilitățile economistului din compartimentul de marketing sunt:

are obligația să cunoască și să respecte prevederile contractului

colectiv de muncă și a statutului societății;

va respecta normele de tehnica securității muncii;

păstrează secretul de stat și de serviciu;

răspunde material, penal, administrativ sau convențional de

pagubele produse din vina sa societății comerciale ORADINUM S.A., celorlalți salariați sau altor societăți.

În general, în toate societățile comerciale din românia, activitatea de marketing este foarte puțin dezvoltată, în unele chiar inexistentă. Dintre numeroasele motive enumerăm:

costul foarte mare al publicității, al reclamelor audio-vizuale, al publicității produsului;

impactul pe care acesta îl are în țara noastră, în cultura noastră este deosebit de mic și cu efect întârziat, costurile publicitare nereușind să fie acoperite de profiturile obținute în timpul campaniei publicitare.

În cadrul compartimentului de Marketing al S.C. ORADINUM S.A., doi specialiști în marketing dau acestui compartiment vitalitatea necesară funcționării în condiții bune pentru societate într-un viitor apropiat.

Micromediul de Markeing (Furnizori, Intermediari, Clientela, Concurența, Organismele Publice)

S.C. ORADINUM S.A. dispune de o numeroasă clientelă atât pe plan intern cât și pe plan extern. Pentru clienții interni ai S.C. ORADINUM S.A. se pot aminti:

S.C. ARTEXIM – ARAD

S.C. BAC – INTEX – BACĂU

CIS – COMTRANS – BUCUREȘTI

S.C. BRINTEX – BRAȘOV

S.C. SUPERB – CONSTANȚA

S.C. CRIȘUL SUPERMARKET – ORADEA

S.C. AGINTEX – PITEȘTI

S.C. COMSUTEXIM – SUCEAVA

Pentru firma S.C. ORADINUM S.A. clienții interni ocupă o pondere relativ redusă de circa 20% din capacitatea de producție. Firma dispune de două magazine proprii de prezentare în două zone centrale ale orașului Oradea. Societatea și-a format o puternică rețea de distribuție, acoperind întreaga suprafață a țării, în prezent deținând peste 100 de clienți permanenți pe piața internă, având în același timp și o poziție financiară puternică.

S.C. ORADINUM S.A. efectuează acte de comerț cu firme de pe piața vestică. Astfel firma DRESSMASTER deține 35%, HABITEX 45% din producția de export. Aceste firme din Germania, alături de firma CANDA, tot din Germania, execută cantități mari de produse care se distribuie direct pe țări: Franța, Olanda, Anglia, Spania, Germania, Belgia.

Pe lângă relațiile cu clienții, S.C. ORADINUM S.A. se aprovizionează cu materiale și furnituri necesare producției de la diverși furnizori printre care:

S.C. POSTĂVĂRIA ROMÂNĂ – BUCUREȘTI

S.C. BORANGICUL – BUCUREȘTI

S.C. POBAC – BACĂU

S.C. CARPATEX – BRAȘOV

S.C. MATEX – DEVA

S.C. MODATIM – TIMIȘOARA

S.C. CETATEA – TÂRGUNEAMȚ

S.C. PLASTOR – ORADEA

Alături de datoriile față de acești furnizori, societatea are de virat o serie de sume de la bugetul statului, precum:

– impozit pe profit;

– impozit pe salarii;

– contribuția la fondul de sănătate;

– contribuția la fondul de șomaj;

– contribuția la asigurările sociale

– contribuția la fondul de solidaritate socială, etc.

De asemenea, are de virat impozit pe clădiri și teren datorate Administrației financiare; taxe vamale datorate Trezoreriei – Direcția Vamală; plata convorbirilor telefonice datorate Romtelecom, precum și alte taxe ocazionale.

Principalul concurent al S.C. ORADINUM S.A. pe piața locală este reprezentat de S.C. MAXIM S.A.

Printre concurenții firmei pe piața internă putem enumera:

INTERNAȚIONAL CONF – BUCUREȘTI

CONF – IAȘI

CONFSTAR – BAIA MARE

S.C. MUREȘUL S.A. – TÂRGU MUREȘ

EUROCONF – SIBIU

Macromediul marketingului este reprezentat de ansamblul de variabile, factori și forțe, necontrolabile de către firmă și care împreună constituie climatul general în care aceasta își desfășoară activitatea.

Mediul tehnologic afectează atât producătorii cât și consumatorii, ca urmare a schimbărilor tehnologice care au loc într-un ritm tot mai rapid.

S.C. ORADINUM S.A. este dotată cu mașini și utilaje performante. Încă de la faza de proiectare a tiparelor, acestea sunt proiectate și modificate cu ajutorul calculatorului. Astfel, fiecare fază prin care trece materia primă pentru a fi transformată în produs finit ne introduce în lumea tehnologiei performante.

2.4 Politica de produs

Politica de produs reprezinta conduita pe care o adoptă interpinderea referitor la dimensiunile, structura și evolția gamei de produse și serviciile care fac obiectul activității sale.

În cadrul firmei S.C.Oradinum S.A, aceasta iși direcționează activitatea în scopul acoperirii de noi segmente de piață, de modernizare a produselor pentru adaptarea la modificările din deprinderile și obiceiurile de consum și eliminarea produselor îmbătrânite. După cum știm o interprindere nu pune la dispoziția clienților săi un singur produs, ci un sortiment de produse , fără nici o legătură sau legate între ele , ceea ce dă naștere unui sistem de produse , ce poartă denumirea de gamă de produse .Gama de produse este reprezentată de totalitatea articolelor și liniilor de produse înrudite prin destinația lor comună în consum și prin caracteristicile privitoare la materia primă din care sunt obținute și la tehnologia de fabricație. Crtacteristicile gamei de produse sunt :

Lungimea gamei , adică numărul total de produse al liniilor de produse ,

denumite articol.

Lărgimea gamei este reprezentată de suma numărului de linii de

produse din cadrul gamei . Pentru S.C. ORADINUM S.R.L. lărgimea este dată de următoarele linii de produse :

costume pentru bărbați;

costume pentru femei;

sacouri pentru barbați;

pantaloni pentru bărbați;

veste pentru bărbați;

pardesie pentru bărbați;

paltoane pentru bărbați;

sacouri pentru femei;

fuste pentru femei;

pantaloni pentru femei;

pardesie pentru femei;

jachete pentru femei;

Profunzimea gamei , este dată de numărul de produse în care este fabricată

fiecare linie, de exemplu linia de costume bărbătești anterior menționată se fabrică în patru sortimente , a câte cinci mărimi fiecare , ( 48; 50; 52; 54;56):

costume la un rând cu vestă cu patru nasturi;

costume la două rânduri cu vestă cu patru nasturi;

costume la un rând fără vestă;

costume la două rânduri fără vestă;

Profunzimea gamei pentru costume femei:

costume cu fustă;

costume cu pantaloni;

Profunzimea gamei pentru linia de pardesie bărbați :

pardesiu cu nasturi ascunși din lână , cu guler aplicat și rever la spate;

Profunmzimea gamei pentru linia de pardesie femei:

pardesiu la două rânduri de nasturi , guler cu rever , buzunar cu clapa , șliț la spate , din lână;

pardesiu cu centură în carouri;

Profunzimea gamei pentru sacou bărbați :

sacouri la trei nasturi;

sacouri la doi nasturi;

Profunzimea gamei pentru sacouri femei:

sacou cu mâneci scurte și buzunare la față;

sacou căptușit , cu guler tunică și nasturi,

Profunzimea gamei pentru pantaloni bărbați:

clasici;

tip sport cu buzunare aplicate la față și spate;

Profunzimea gamei pentru pantaloni femei:

pantaloni evazați cu buzunare laterale;

pantaloni drepți cu buzunare față și spate;

pantaloni trei sferturi din in;

Profunzimea gamei pentru fuste femei:

fuste drepte;

fuste evazate;

Profunzimea gamei pentru jachete femei și barbați:

jachete din stofă cu fermoar în față și nasturi cu guler separabil și buzunare cu clapă.

Omogenitatea gamei , constă în asocierea unor linii de produse în consumul

final , în procesul de producție sau distribuție.În cazul firmei , s –a asociat linia de confecționat fuste cu linia de confecționat sacouri pentru femei.

Ciclul de viață al produsului reprezintă graficul vânzărilor unui anumit produs de la faza de idee până la faza de ieșire de pe piață. Ciclul de viață al produsului are 4 – 6 faze și anume: ideea, introducerea (lansarea), creșterea, maturitatea, declinul și scoaterea de pe piață.

Produsele studiate (costum pentru bărbați la un rând cu vestă, sacouri pentru bărbați la un rând, pantaloni pentru bărbați) se află toate în faza de maturitate, deci ciclul de viață nu este încheiat. Prin urmare, graficul vânzărilor de la faza de idee până la faza de scoatere de pe piață nu poate fi întocmit în întregime.

Putem însă studia evoluția volumului vânzărilor pentru 3 categorii de produse pe piața internă și anume: costume pentru bărbați, sacouri pentru bărbați și pantaloni pentru bărbați.

Volumul fizic al vânzărilor pentru cele 3 categorii de produse în anul 2007.

Volumul vânzărilor în anul 2007

Situația vânzărilor în anul 2000

Din grafic se observă că volumul fizic al vânzărilor pentru cele 3 categorii de produse a avut o evoluție ciclică în anul 2007, datorată în mare parte influenței factorului sezonier asupra vânzărilor de confecții.

Prețurile practicate de S.C. ORADINUM S.A. sunt accesibile pe piețele sale de desfacere, situându-se la un nivel mediu față de cele practicate în domeniul confecțiilor pentru bărbați și pentru femei.

Pentru calcularea prețurilor de livrare a produselor pe piața internă se folosește metoda costului standard. Pentru calcularea prețului de livrare pentru export se folosește metoda pe comenzi. Se face o sinteză a procesului tehnologic și se prezintă o ofertă de preț pentru manoperă importatorului, deoarece firma lucrează la export în sistem lohn. Urmează apoi negocierile și stabilirea prețului între S.C. ORADINUM S.A. și partenerul extern.

2.5 Activitatea promoțională și distribuția

Dintre modalitățile de promovare a produselor S.C. ORADINUM S.A., putem aminti:

Participarea la târguri și expoziții de profil naționale: TINIMTEX, TEXIN și internaționale ca TIBCO, Târgul internațional de la Budapesta, Koln, etc.

Prezentări de modă pe plan local și național: EUROFASHION; NAPOCA – FASHION, etc.

Realizarea de materiale publicitare: pliante, cataloage, calendare, pixuri, brichete, ceasuri, pungi, postere; reclame în cataloage; „cine și ce”; „KOMPASS”; „Pagini Naționale”; „Pagini Aurii”; reclame în reviste: „Producători, Importatori și Prețuri En-gross”; Romania Clothing Industry

Realizarea de panouri publicitare stradale;

Realizarea de reclame pe mijloacele de transport în comun local;

Reclamă pe posturile locale de radio și televiziune și în ziarele locale;

Reclamă pe Internet;

Promovarea prin Ambasada României în străinătate și prin Camera de Comerț și Industrie a României:

Prin Ambasada României în străinătate sunt furnizate informații despre firmă, tipul de comerț, calitatea produselor, Tot prin Ambasada României în străinătate, S.C. ORADINUM S.A. este invitată la târguri și expoziții internaționale.

Camera de Comerț și Industrie a României promovează produsele firmei ORADINUM în schimbul unui comision plătit de firmă. De asemenea, aceasta oferă informații de care firma are nevoie despre potențialii parteneri de afaceri.

La deschiderea magazinelor de prezentare, societatea a acordat gratuit 50 de perechi de pantaloni primilor 50 de cumpărători. Prin magazinele de prezentare ale firmei se pot cumpăra produsele acesteia în rate fără avans.

Ca activitate promoțională mai pot fi amintite și acțiunile de vânzare la preț redus a produselor extrasezon.

Pe piața internă, distribuția produselor se realizează direct din depozitul fabricii prin unitățile en-gross și en-detail. La export, livrarea se face la poarta fabricii în condiții EXW ORADINUM, adică transportatorul își asumă răspunderea pentru produsele transportate.

CAP. 3

CREAREA NOILOR PRODUSE

3.1 Crearea unui produs.

Proiectarea și conceperea unui produs sunt mai lesne conturate și definite dacă în procesul de planificare se urmăresc cele cinci etape sau niveluri succesive :

nucleul sau nivelul fundamental, înseamnă avatajul principal,

funcția de bază a produsului (de exemplu, în cazul unei haine de bărbați, funcția ei de bază este de a apăra corpul de intemperii).

produsul generic, este versiunea uzuală a categoriei de produse

care oferă funcția de bază ( haina pentru bărbați este un obiect de protecție).

produsul așteptat, înseamnă setul de condiții și caracteristici

așteptate de consumatori de la un produs ( trebuie să te simți bine cu acel produs, haina pentru bărbați trebuie să fie comodă și plăcută la purtare de către beneficiarul ei).

produsul amplificat, include avantaje și servicii suplimentare ce

diferențiază oferta firmei de ofertele concurenților săi ( de exemplu, la produsul haină pentru bărbați, îmbunătățirea acestui produs se poate referi și la schimbarea materialului auxiliar, sau de bază,a nasturilor etc.). Concurența se manifestă la nivelul etapei de îmbunătățire a produsului. Concurența nu se desfășosră între ceea ce produc firmele lor, ci între ceea ce adaugă la produsul rezultat sub forma ambalării, serviciilor, publicității, consultanței, finanțării, condițiilor de livrare, depozitării și altor lucruri asemănătoare apreciate de consumatori.

3.2 Ierarhizarea și mixul produselor

Ierarhizarea produselor în funcție de nevoile satisfăcute, începând cu cele de bază până la cele individuale se poate face pe șapte niveluri :

familia de nevoi: nevoia primară satisfăcută de familia de produse,

familia de produse: toate clasele de produse ce pot satisface nevoia de

hrană,

clasa de produse: o categorie de produse care au o anumită legătură

funcțională,

linia de porduse: o categorie de produse din cadrul clasei de produse

aflate în strânsă legătură ca urmare a funcționării lor similare, a comercializării către aceleași categorii de consumatori, prin același tip de magazine sau la prețuri asemănătoare,

tipul de produse: acele articole din cadrul liniei de produse, având una

din multiplele forme de posibile ale acestora,

marca: numele asociat unuia sau mai multor articole ale liniei de produse,

folosit pentru identificarea sursei sau a naturii articolului.

Mixul de produs denumit și sortiment de produse, este ansamblul articolelor și al liniilor de produse pe care un comerciant le oferă spre vânzare cumpărătorilor. Mixul produsului se caracterizează printr-o anumită lărgime, lungime, profunzine și omogenitate.

Lărgimea mixului de pordus, se referă la numărul liniilor de produse pe care firma le realizează ( costume bărbați, sacouri, pantaloni, paltoane).

Lungimea mixului de produs, reprezintă numărul de articole pe care acesta-l cuprinde ( 5 articole costume, 3 articole sacouri, 4 articole paltoane, în total 12).

Profunzimea mixului de produs, este dată de numărul variantelor fiecărui produs al unei linii ( exemplu costumul bărbătesc « Emil », are două variante, cu și fără vestă, în 5 mărimi diferite, rezultă că profunzimea specifică este 10).

Omogenitatea mixului se referă la gradul de asociere a diferitelor linii de produse în consumul final, în procesul de producție, în procesul de distribuție.

Cele patru dimensiuni ale mixului de produs sunt importante pentru definirea strategiei de produs a unei firme. Firma are la dispoziție câteva căi de extindere, în funcție de obiectivele sale :

mărirea numărului de linie de produs-extinderea mixului de produs ;

crearea mai multor variante de produse mărind astfel profunzimea mixului ;

mărirea sau reducerea omogenității liniilor

mixul de produs conține mai multe linii de produse.

Linia de produse se compune dintr-un grup de articole aflate într-o strânsă

legătură prin faptul că îndeplinesc funcții similare, sunt destinate acelorași categorii de consumatori, sunt comercializate prin aceleași canale sau intră în aceiași categorie de preț.

Analiza liniei de produse are în vedere valoarea vânzărilor și profiturilor aferente fiecărui articol componental unei linii, precum și modul în care se compară propriile lini de produse sau cele ale concurenților. De asemenea, se impune cunoașterea și analiza gestiuni echilibrului pe grupe de produse aflate în diferite faze ale ciclului de viață, ca și a proporțiilor diferitelor produse sau grupe de produse participă la formarea profitului și la susținerea cheltuielilor generale ale firmei.

Dacă se are în vedere creșterea cotei de piață, se vor reliza linii de produse mai lungi, dar dacă obiectivul urmărit este maximizarea profitului, se vor realiza linii de produse mai scurte, compuse din articolele cele mai profitabile. Modalitățile practice de creștere a lungimii liniei de produse sunt extinderea și întregirea.

Extinderea liniei de produs înseamnă prelungirea ei dincolo de poziție pe care firma se situează pe piață la un moment dat, prelungire care se poate efectua în aval, în amonte sau în ambele sensuri.

Extinderea în amonte firmele situate pe treptele de jos a pieței intrduc modele superioare ale produsului, atrase de rata mare a profitului sau ocazia oferită de piață.

Extinderea în ambele sensuri, se realizază de firmele care operează pe trapta de mijloc a pieței, metodă prin care se poate ocupa poziția de lider pe piața-țintă.

Întregirea liniei de produs, crearea unor articole asemănătoare cu cele existente, determinată de posibilitatea obținerii de profituri mai mari, folosirea capacității de producție excedentară, acoperirea golurilor de pe piață în scopul eliminării concurenței.

Modernizarea liniei de produse însemnă revizuirea acesteia în scopul ținerii pasului cu liniile moderne ale concurenței, care se poate face treptat sau radical, într-o singură etapă. Piețele caracterizate printr-o dinamică accentuată a produselor reclamă, modernizarea neîntreruptă a produselor în scopul de a stimula migrarea cererii, către articole cu o valoare mai mare și deci mai scumpe.

Epurarea liniei de produse înseamnă eliminarea articolelor care nu mai corespund, atunci când linia cuprinde articole uzate moral sau capacitatea de producție a firmei s-a micșorat. De regulă, firmele își reduc liniile de produse în perioadele cu cerere intensă și le extind în perioadele cu cerere slabă pe piață.

Din cauza conjucturii de pe piață confecțiilor ,în general și din cauza migrării forței de muncă în special , S.C. ORADINUM SA. a fost nevoită să –și reducă capacitatea de producție , să – și reorganizeze activitatea prin restrângerea liniilor de fabricație, concentrându- și eforturile asupra liniilor de costume, bărbați și femei, și asupra liniei de sacouri pentru femei.

În urma procesului de segmentare a piețelor externe vizate și a cercetării caracteristicilor de consum ,dar și a potențialului segmentelor pieței pe termen mediu și lung, s-a constatat că cele mai bune perspective, vis-à-vis de obiectivele strategice ale întreprinderii, sunt de adresare a ofertei vestimentare clasei de mijloc a populației acestor țări, o clasă de mijloc care trebuie individualizată mai exact prin prisma comportamentului de consum dobândit față de oferta întreprinderii: confecții grele și semi-grele – frecvența, mărimea și valoarea cumpărării medii. Acest comportament este sau poate fi determinat de nivelul de educație și vârsta consumatorului, locul de muncă deținut, mărimea veniturilor salariale realizate sau atitudinea și pespectiva pe care o are asupra vieții în general. Luând în considerare toate aceste criterii, conducerea întreprinderii încearcă individualizareași concentrarea mesajului său asupra acestui segment: persoane cu vârsta între 25 și 55 de ani, cu studii medii sau superioare, care dețin un loc de muncă într-un birou al unei companii sau instituții publice, cu venituri situate între 300 și 500 Euro lunar, persoană care prin natura muncii sale, purtarea unei ținute vestimentare adecvate reprezintă o cerință obiectivă. Respectiva ținută poate semnifica însă mai mult decât o simplă cerință a mediului ambiant, ea putându-se evidenția sub forma unui simbol al unui anumit statut, sau purtătoare a unei imagini. Speculând în favoarea sa aceste aspecte de natură psihologică, întreprinderea își va concentra mesajul promoțional pe “prezentarea” unui stil de muncă, asociat direct cu dinamismul și succesul unui loc de muncă modern, și nu atât pe prezentarea merceologică a caracteristicilor produsului.

3.3 Conceptul și dimensiunile unei mărci

Este definită ca un nume, un termen, un semn, un simbol sau un desen, ori o combinație din aceste elemente destinate să ajute la identificarea bunurilor și serviciilor unui vânzător sau grup de vânzători și la diferențierea lor față de cele ale concurenților.

Marca reprezintă o componentă esențială a strategiei de produs, deoarece crearea unei mărci de produs necesită un efort financiar pe termen lung alocat în deosebi susțineri activităților de publicitate, promovare a vânzărilor și ambalare, iar odată creată, marca va conferi firmei putere pe piață. Marca oferă clienților o imagine de marcă, adică o reprezentare a produsului sau a firmei. Marca ajută foarte mult în comunicațiile cu piața și oferă protecție față de eventualele contrafaceri sau imitații.

Marca este o promisiune a vânzătorului de a oferi în permanență cumpărătorilor anumite produse, avantaje și servicii. Marca fiind un simbol complex poate avea următoarele caracteristici :

caracteristicile produsului,

avantajele pe care le oferă produsul, ca urmare a caracteristicilor sale

deoarece cumpărătorul achiziționează avantaje funcționale și satisfacții emoționale.

valorile sugerate de producător pentru a fi apreciate de cumpărător

concepțiile reprezentate de producător

personalitatea, marca poate contura o anumită personalitate, iar

uneori poate dobândi personalitatea unui purtător de cuvânt sau chiar a unui animal,

utilizatorul produsului, sau categoria de consumatori pot fi

sugerate de marca produsului, având în vedere că utilizatorii produsului sunt cei ce apreciază valorile, concepția și personalitatea corespunzătoare acesteia.

O marcă cu potențial ridicat însemnă fidelitate mare, cunoaștere foarte bună, imagine de calitate, relații în rândul distribuitorilor. Mărcile puternice oferă firmei o serie de avantaje competitive, cum ar fi :

cheltuielile de comercializare sunt mai scăzute, datorită gradului

ridicat de cunoaștere și fidelității consumatorului,

creșterea forței de negociere cu distribuitori și detailiști,

posibilitatea practicării unui preț mai ridicat decât cocurența,

deoarece consumatori percep calitatea mărci la nivel superior,

extinderea mărcii se poate face relativ mai facil, deoarece se

bucură de o mare credibilitate,

coferă protecție împotriva concurenței, mai ales în domeniul

prețului.

Chiar producători crează, mărci de distribuitor pentru a controla cota de piață care le scapă. Marca este un factor multiplicator al notorietății firmei, fiind evaluată drept o valoare de sine, parte importantă a capitalului firmei.

S.C. ORADINUM SA. și-a creat un renume atât pe piața internă, cât și pe cea externă producând și comercializând produse de calitate superioară , sub propria marcă , dar în special sub marca firmelor cu , care colaborează în sistem lohn. Pe piața internă putem găsi următoarele sortimente de produse :

Costume pentru bărbați la unu și două rânduri cu sau fără vestă cu patru

nasturi,sub marca: « V& M PREST SRL. ».

Sacouri pentru femei « EUGENIA », sub marca « VIAMIR »

Costume femei sub marca firmei CUDAP SIBIU.

Deși întreprinderea orădeană poate fi considerată de talie medie, având 1300 de angajați și o cifră de afaceri anuală de aproximativ 8 milioane Euro, comparată la mărimea medie a întreprinderilor de profil axate pe producția de articole vestimentare grele și semi-grele, trebuie menționat faptul că pentru punerea în aplicare a strategiei de internaționalizare prin marcă proprie, nivelul efortului solicitat este extrem de ridicat, în special din punct de vedere al costurilor, atât operaționale cât și de promovare.

Pe piața externă firma realizează produse pentru următoarele firme:HABTEX- Belgia, STELIMANN- Germania,FAROTI- Italia, MODENS-Olanda, CANDA- Germania,BERBATEX-Germania și BELGATEX.

Unul din motivele principale pentru care un producător caută să iasă cu oferta sa dincolo de granițele domestice este lipsa capacității de absorbție a pieței interne dată de o putere de cumpărare redusă sau chiar numărul redus al potențialilor consumatori, vis-à-vis de potențialul estimat dacă oferta ar fi adresată unei populații mult mai numeroase și nu neaparat din piața autohtonă. Această abordare este cât se poate de legitimă și în cazul societății Oradinum S.A., capacitatea actuală de absorbție a pieței românești fiind relativ redusă, însă de perspectivă pe termen lung.

Decizia de a începe procesul de internaționalizare al întreprinderii prin adresarea ofertei vestimentare a companiei țărilor spațiului ex-sovietic cu un anumit standard de viață, a fost luată în conformitate cu mai multe criterii. Principalul considerent a fost existența unei omogenități din punct de vedere socio-cultural, a unui set comun de valori ale civilizației moderne împărtășite în cadrul clasei de mijloc a populației în fiecare din aceste state. Tocmai această caracteristică a stat la baza alegerii unei abordări standard a tuturor acestor piețe. Un al doilea element considerat a fost potențialul de creștere pe care majoritatea acestor țări îl posedă, și de care va putea să beneficieze și întreprinderea orădeană, odată cu dezvoltarea unei clase de mijloc puternice în aceste țări. Un al treilea factor, ține de proximitatea geografică a acestui spațiu față de țara de origine, România, aspect ce permite menținerea sub control a costurilor asociate acestui demers.

Construirea și susținerea unui nume de marcă la nivel internațional se vrea a fi, în contextul menționat, instrumentul de penetrare, alternativa strategică menită a duce la creearea unei diferențieri clare, ușor perceptibile în conștiința consumatorului potențial, ducând în final la atingerea unui avantaj competitiv în fața competiției deosebit de dure pe care industria internațională de profil o cunoaște și care va continua să crească odată cu liberalizarea comerțului la nivel mondial.

Un alt motiv îl reprezintă semnificația mărcilor în lumea modernă a mileniului III. Totul se învârte în jurul unor cuvinte precum imagine, percepții, aștepări, dorințe. “Plutim într-o lume de semnificații, înțelesuri și semne, care ne definesc și ghidează comportamentul și în funcție de aranjamentul cărora ni se conturează lumea așa cum o percepem . Creearea unui nume cu sonoritate care să trezească și să câștige interesul și adeziunea consumatorului, oferindu-i un pachet întreg de semnificații, este un element determinant pentru efectuarea actului de cumpărare în condiții de satisfacție maximă.

Prin semnificațiile sale multiple și rolul jucat în decizia de achiziționare a unui bun – marca reprezintă un element esențial al politicii de produs, în mod special în noul context internațional.

În accepțiunea marketingului modern, componentele ce definesc un produs, pot fi grupate în felul următor:

componente corporale, care cuprind caracteristicile merceologice ale produsului și

ambalajului său, determinate de substanța materială a acestora, precum și de utilitatea lor funcțională. Aici se încadrează dimensiunile calitative ce țin de formă, capacitate, conținut și specificații tehnice.

componente acorporale, care includ elementele ce nu au corp material nemijlocit,

cum sunt: prețul, instalarea, service-ul, termenul de garanție, licența de fabricație, precum și numele și marca. Marketing-ul modern accentuează într-o mare măsură importanța acestor componente, în special pe piața bunurilor de larg consum.

componente comunicaționale (comunicațiile cu privire la produs), vizează ansamblul

informațiilor referitoare la produs, transmise de producător sau distribuitor în direcția potențialilor clienți, cu scopul de a întări argumentația emotivă sau rațională, ce stă la baza deciziei de cumpărare. Acestea include acțiuni de merchandising, promovare a vânzării, relații publice sau publicitate prin mijloacele de comunicare în masă, însă este realizată chiar și prin preț, canale de distribuție sau serviciile post-vânzare oferite.

componente simbolice, cuprind ansamblul componentelor care conturează imaginea

produsului; semnifică sinteza reprezentărilor mentale de natura cognitivă, afectivă, socială și personală a produsului în rândul cumpărătorilor. Fiind o componentă motivațională de natură subiectivă, ea este rezultatul modului de percepere a unui produs sau a unei mărci de către utilizatorii sau consumatorii finali.

Deși reprezintă o componentă esențială a elementului acorporal al unui produs, marca poate influența într-o egală măsură și celelalte elemente componente, comunicațiile cu privire la produs sau imaginea produsului, prin percepția și reprezentările mentale născute în mintea consumatorilor. Prin politica de marketing adoptată în ziua de azi de către întreprinderile moderne, globale, marca a depășit statutul de simplu instrument al comunicării de marketing, constituindu-se într-un veritabil garant al satisfacțiilor în utilizare sau consum, oferite de produs cumpărătorului. Astfel, literatura de specialitate menționează dezvoltarea în rândul purtătorilor de cerere a unei adevărate “conștiințe de marcă”, analizîndu-se influența și rolul crescând al acesteia în câștigarea de noi piețe sau consolidarea poziției pe cele pe care a penetrat.

În condițiile intensificării competiției la nivel internațional, produsul de bază oferit consumatorilor a devenit din ce în ce mai standardizat, de aceea o serie de alte considerații cu privire la produs, joacă un rol din ce în ce mai important, acționînd ca un factor decident în luarea deciziei de cumpărare. Astfel, în întreprinderile moderne, totalitatea deciziilor cu privire la reprezentările mentale născute de oferta companiei în mintea consumatorilor a fost reunită sub denumirea de politica de marcă. Esența acesteia subliniază folosirea și valorizarea imaginii unei mărci în mediile promoționale, astfel încât toate deciziile luate în acest sens, să fie puse în slujba unui obiectiv strategic al întreprinderii căreia îi aparține.

În concepția Asociației Americane de Marketing (AMA), preluat și de literatura românească de specialitate, marca este definită ca și “un nume, un termen, un semn, un simbol sau un desen sau o combinație a acestora, destinată să ajute la identificarea bunurilor sau serviciilor unui ofertant sau grup de ofertanți pentru a le diferenția de cele ale concurenților. Marca poate îmbrăca forme diferite, precum: cuvinte, inclusiv nume de persoane, litere, cifre, imagini, semnale sonore, reprezentări tridimensionale, inclusiv sub forma unor bunuri sau ambalaje, culori sau combinații culoristice, în măsură a deosebi bunurile și serviciile unei întreprinderi de cele de același fel ale altor competitori de pe piață.

Conceptul de marcă are însă mai multe accepțiuni. Din punct de vedere al apartenenței și al responsabilității legate de calitatea mărfii, mărcile se pot grupa în următoarele categorii generice:

Marca de produs (a producătorului), este însemnul distinctiv

(cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice) folosit de către fabricant pentru a-și marca produsele. Marca de fabrică este un veritabil certificat de origine, care permite identificarea producătorului, însă pentru a fi recunoscută ca atare trebuie obligatoriu înregistrată la organismele abilitate la nivel național un proces extrem de dificil și costisitor, în special din cauza pierderii repuatației.

Nerecunoașterea mărcii, semnifică faptul că potențialul consumator final nu

deține deloc informații (sau nu e interesat) despre existența mărcii, chiar dacă pe parcursul canalelor de distribuție percepția asupra mărcii este una favorabilă.

Recunoașterea mărcii, semnifică sau internațional. Odată înregistrată, proprietarii ei au drepturi exclusive de utilizare pe o perioadă nelimitată de timp, deoarece mărcile nu au termen de expirare așa cum au patentele sau brevetele, obținând astfel protecția necesară împotriva copierii sau contrafacerii.

Marca de comerț (de serviciu) este însemnul distinctiv cu ajutorul căruia

distribuitorul își asumă responsabilitatea actului comercial , indicând faptul că un anumit produs, manufacturat de o întreprindere sau alta, este oferit consumatorului sub garanția sa. Acest tip de marcă nu este obligatoriu să fie înregistrată, fiind practic imposibil de reprodus.

Marca generică (no names) este un însemn care nu angajează

responsabilitatea cuiva, folosite în special de distribuitori pentru identificarea tipului de produs oferit, de regulă la un nivel mai coborât al prețului.

Pentru a defini o marcă trebuie întâi stabilite două concepte de căpătâi ale unei mărci: autenticitatea și valoarea adăugată, adică punctul de pornire al existenței unei mărci și punctul terminus care este în măsură ai determina pe potențiali consumatori să devină clienți ai produsului sau mărcii respective, clienți fideli chiar, gata să plătească oricând un preț premium pentru a obține satisfacția dorită. Figura următoare caută să sublinieze tocmai sursele de obținere ale valorii adăugate în economia unei mărci.

Sursele obținerii valorii adăugate în economia unei mărci.

Privită la modul cel mai simplist, istoric, marca este o garanție a autenticității, o semnătură a producătorului care certifică calitatea produsului oferit.

Valoarea de reasigurare este un alt element de natură subiectivă menit a oferi consumatorului un plus de satisfacție, pe lângă aceea de a fi un utilizator al mărcii respective. Acest plus de satisfacție își extrage originea din gradul de “siguranță” pe care numele de marcă îl oferă, că produsul va avea aceleași caracteristici sau comportament în utilizare așa cum s-a întâmplat și până acum. Valoarea pe care o acordă consumatorul acestui sentiment de siguranță este parte integrală a valorii percepute de el și pentru care e gata să plătească.

Experiența subiectivă de folosire a unui produs cu nume de marcă este diferită de aceeași experiență subiectivă obținută prin folosirea unui produs cu aceleași caracteristici dar care nu posedă garanția unui “succes”. Astfel experiența de marketing acumulată de marile mărci globale a dovedit faptul că percepțiile deținute asupra unei mărci pot afecta într-un mod decisiv percepțiile caracteristicilor fizice ale unui produs, chiar dacă nu există suport practic în acest scop.

Astfel, transformarea experienței care are loc, este un mod de a translata o funcție simplă îndeplinită de un produs într-o “metaforă emoțională relevantă”. În acest mod apare ideea de diferențiere și distincție a personalității unei mărci, care capătă în acest context noi dimensiuni ce se adresează unui set emoțional de nevoi, care la rândul lor derivă din contextul social al semnificațiilor în care trăim.

Prin cumulul acestor aspecte, se poate afirma cu siguranță că existența unui nume de marcă creează întotdeauna valoare în mintea consumatorului, dincolo de caracteristicile funcționale ale produsului în sine.

În esență, valoarea unei mărci reprezintă o promisiune a vânzătorului de a oferi în permanență cumpărătorilor anumite produse, avantaje și servicii la un anumit standard calitativ. Mărcile cele mai bune se constituie într-un adevărat garant al calității bunurilor și serviciilor oferite clienților lor. Ideea care stă la baza creării unei mărci este diferențierea, crearea unei distincții, fie ea din punct de vedere al calităților funcționale ale produsului, fie doar din perspectiva percepțiilor născute în mintea potențialului consumator – imaginea mărcii – percepții care pot să fie reale sau nu. În contextul crescândei standardizări a produselor pe piața globală, acestea din urmă, dețin un rol din ce în ce mai important, uneori chiar decisiv în luarea deciziei de achiziționare sau respingere a unei oferte, de aceea comunicarea, ba chiar sublinierea beneficiilor non-funcționale ale unui produs, a ajuns o modalitate deosebit de eficientă de obținere a diferențierii. Astfel, putem observa că o marcă este mult mai mult decît o simplă promisiune a unui standard. Ea reprezintă un simbol deosebit de complex, bazat pe patru dimensiuni fundamentale:

Caracteristicile produsului. În primul rând, o marcă reflectă anumite caracteristici funcționale pe care produsul oferit spre comercializare le deține: proiectare, realizare bună etc.

Avantajele produsului. O marcă puternică reprezintă mai mult decât un set de caracteristici. Consumatorii nu plătesc un preț “premium” pentru a cumpăra simple caracteristici, ci doresc avantajele pe care marca le oferă. Acestea pot lua forma unor avantaje funcționale pe care produsul le oferă în comparație cu altele similare, sau pot fi satisfacții emoționale, născute de pe urma satisfacerii dorinței de recunoaștere, apreciere individuale.

Valorile. O marcă sugerează valorile pe care producătorul însuși le apreciază, valori care pot fi înalta performanță, siguranța, prestigiul etc. Ca urmare, marketer-ul unei astfel de mărci trebuie să identifice acele categorii de potențiali consumatori care știu să aprecieze aceste valori.

Personalitatea. O marcă conturează o anumită personalitate, in special prin asocierile create de numele și imaginea ei. Astfel, marca oferă o idee și asupra categoriei de consumatori sau utilizatori ai produsului, persoane care respectă valorile și personalitatea corespunzătoare acestuia.

În funcție de aceste nivele dimensionale ale existenței unei mărci, marketerii trebuie să decidă pe ce se va baza identitatea acesteia. Ar fi o greșeală ca promovarea mărcii să se axeze numai pe caracteristicile sale, din cauza pericolului de reproducere destul de facilă, dar la fel de periculoasă s-ar putea dovedi și promovarea pe baza unuia sau mai multor avantaje pe care produsul le posedă, odată ce companii concurente ar introduce variante îmbunătățite ale produsului, fapt ce ar sili intrarea într-un război tehnic extrem de costisitor. Tocmai pentru a evita aceste riscuri, pentru a crea și menține o marcă puternică, este nevoie de crearea unei game cât mai largi de semnificații. Astfel, cele mai profunde semnificații care definesc însăși esența unei mărci sunt: valorile (concepțiile) și personalitatea, marca devenind un adevărat simbol al unui întreg set de caracteristici și percepții și asocieri asupra unui produs.

Un nume de marcă exploatat la maximum devine un activ intangibil extrem de valoros, pe care marile corporații deținătoare de mărci de renume nu ezită să le înregistreze în exercițiul bilanțier anual. Astfel, valoarea de “înregistrare” a unei mărci reprezintă asocierea făcută între puterea percepută a unei mărci pe o piață anume și valoarea de marketing și cea financiară înregistrată în registrele contabile.

Recunoscând importanța acestor aspecte deosebit de relevante pentru definirea unei mărci de succes, conducerea societății Oradinum S.A. va sublinia factorul “semnificație” al mărcilor sale, comunicarea promoțională concetrându-se preponderent în jurul valorilor și personalității pe care numele de marcă îl comunică, încercând astfel să se diferențieze într-un mod clar de competiția care poate oferi un produs de compoziție și calitate aproximativ egală, ținând cont și de caracterul său “uzual ” pentru segmentul de piață vizat. Tocmai de aceea, eforturile întreprinderii se vor concentra înspre promovarea nu atât a unui produs în sine, ci a unui stil de muncă care denotă dinamism, succes și modernitate, elemente definitorii pentru o slujbă bine plătită în cadrul unei companii sau instituții de succes.

Orice marcă are o anumită putere, un anumit potențial, o anumită valoare de piață, elemente determinate de o serie de factori ca de pildă, gradul în care este cunoscută, gradul în care este acceptată, nivelul de preferință, gradul de fidelitate sau imaginea de calitate.

Înafară de valoarea dreptului de proprietate înregistrat asupra mărcii, care reprezintă parte a activului unei întreprinderi, valoarea unei mărci este dată de patru elemente principale :

Elementele constitutive ale valorii unei mărci.

În general, consumatorii asociază o anumită marcă cu un anumit nivel calitativ, general. Un nume de marcă este de fapt poziționat la un anumit nivel al calității în mintea consumatorului, și este folosit ca și substitut pentru o evaluarea efectivă a calității produsului. În multe cazuri, potențialii clienți nici măcar nu pot să judce în mod obiectiv calitatea unui produs, de aceea alegerea lor se bazează mult mai mult pe renumele mărcii, ca și indicator general al calității. Deasemenea, perceperea unui nivel ridicat al calității permite practirea unor prețuri pe măsură, lucru care permite marketer-ului să evite nemiloasele războaie ale prețurilor cu competitorii. Recunoscută pentru calitatea produselor comercializate sub o anumită marcă, o întreprindere poate mult mai ușor să-și lărgească nomenclatorul de produse spre alte sectoare sau segmente, folosindu-se de renumele mărcilor sale, lucru care ușurează extrem de mult activitatea de marketing și promovare a noii game lansate, astfel că renumele creat să se răsfrângă și asupra performanței în vânzări.

Funcțiile și potențialul unei mărci.

Existența unei mărci este un beneficiu atît pentru producător cât și pentru consumator. Ca și “garant” al satisfacțiilor oferite în utilizare, pentru consumator principala valoare adusă de existența unei mărci, este de a face decizia de cumpărare mai ușoară, minimizând timpul necesar luării unei decizii cît și nivelul de risc perceput. Pentru producător, existența unei mărci consacrate înseamnă în primul rând recunoaștere și un necesar mai redus al efortului promoțional.

Din punct de vedere al consumatorului, marca îndeplinește următoarele funcții:

identificare a unei anumit produs;

element de orientare în alegere și de creare a fidelității față de produs, crescând eficiența procesului de achiziție ;

factor de încredere în calitatea consecventă a mărfii;

garant al calității, competenței, respectiv siguranței în timpul utilizării;

element generator al unei imagini pozitive, a unui prestigiu pentru cumpărător în mediul în care acesta trăiește.

Din punctul de vedere al producătorului, respectiv comerciantului, unii specialiști apreciază marca drept o valoare în sine, constituind deseori cel mai important capital al întreprinderii. Acest fapt explică de ce societăți de renume, deținătoare de articole de marcă, chiar introduc în exercițiul bilanțier această valoare, ce reprezintă un element important de negociere, în caz de vânzare a companiei.

Pentru producător, marca îndeplinește câteva funcții de bază, în care regăsim și importanța creării și utilizării unei mărci, în noul context competițional, global:

rol de personalizare și distincție a ofertei proprii, din masa bunurilor anonime sau concurente;

atragerea unei clientele fidele și profitabile, cu consecințe favorabile în lupta de concurență;

contribuie decisiv la formarea unei imagini favorabile a firmei, fiind un deosebit de eficient mijloc promoțional, un factor multiplicator al notorietății companiei, care duce la stimularea vânzărilor;

asigură un efort de promovare și comercializare mai scăzut, odată ce marca se bucură de un grad ridicat de recunoaștere și fidelitate din partea consumatorilor;

asigură companiei deținătoare o forță mult mai ridicată de negociere, cât și protecție împotriva războaielor de preț;

este un mijloc legal de asigurare și protecție, împotriva copierii sau contrafacerii, a caracteristicilor unice ale unui produs ;

ajută la segmentarea mult mai eficientă a pieței. Astfel, un producător, în loc să ofere un singur produs sau o singură categorie, poate oferi chiar opt mărci din respectiva categorie, fiecare având o formulă diferită și fiind destinat unei anumite categorii de utilizatori.

Pentru a putea beneficia din plin de aceste avantaje pe care creearea respectiv utilizarea unui nume de marcă le poate aduce, întreprinderea deținătoare trebuie în primul rând să determine nivelul de “familiaritate”al mărcii în percepția consumatorilor din piața țintă, un instrument deosebit de important ce trebuie luat în considerare în cadrul planificării strategice. Gradul de familiaritate al unei mărci se întinde pe cinci nivele determinante:

Respingerea mărcii, semnifică faptul că potențialii consumatori nu sunt interesați

să cumpere o marcă, atâta timp cât imaginea acesteia nu este schimbată. Respingerea poate sugera o shimbare la nivelul produsului de bază sau doar o repoziționare, în cadrul unei grupe de consumatori cu percepție diferită. Refacerea unei imagini afectate este întotdeauna faptul că numele mărcii respective există în mintea consumatorului final, însă nu este “articulat” cu exactitate. Poate reprezenta un avantaj pe piețele pe care predomină mărcile generice.

Preferința asupra mărcii, semnifică faptul că de obicei consumatorul țintă alege

o marcă în momentul când este confruntat cu oferta altor mărci, alegere care se datorează în mare măsură experienței favorabile acumulate în trecut.

Insistența asupra mărcii, semnifică faptul că potențialii consumatori finali

insistă asupra achiziționării unei anumite mărci, fiind chiar dispuși să aloce timp pentru a căuta respectiva marcă. Acesta reprezintă cel mai superior nivel de satisfacție pe care comerciantul poate să îl ofere potențialului consumator vizat.

Datorită caracteristicilor industriei confecțiilor, în care folosirea unei anumite linii vestimentare reprezintă un element definitoriu, în funcție de care se disting foarte clar anumite caracteristici ale produselor comercializate, întreprinderea va opta pentru adoptarea unei strategii a folosirii unui nou nume de marcă pentru fiecare linie de produse apărute, care va fi astfel individualizată atât în gama sortimentală a întreprinderii dar mai ales vis-à-vis de produsele sau mărcile concurente.

La nivel internațional, unul dintre cele mai recente trenduri înregistrate din perspectiva strategiilor politicii de marcă, este licențierea unei mărci. Astfel, printr-un contract de licență, deținătorul acesteia poate permite unui producător să folosească marca sa pentru produsele comercializate contra unei cotizații, taxe de licență, care pot lua forma unui anumit procentaj din totalul vânzărilor înregistrate în baza acordului. Deși avantajele acestei strategii sunt certe, începând cu costurile reduse și publicitatea gratuită, reticența poate apărea din cauza lipsei de control direct care poate fi exercitat asupra licențiatului, imaginea și reputația companiei mamă putând fi afectată de un eventual eșec al licențiatului. Această strategie este aplicată la ora actuală și de unii producători de confecții textile din România, companii care au cumpărat licența de fabricație și comercializarea pe diferite piețe, a unor celebre nume de marcă ale industriei de profil internaționale.

Indiferent însă de strategia utilizată, un nume de marcă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să sugereze anumite caracteristici sau avantaje ale produsului, ca de exemplu, culoare, viteză, capacități funcționale, avantaje sau destinații de utilizare.

să fie ușor de pronunțat, memorat și recunoscut;

un nume sonor, plăcut, distinctiv.

să nu provoace interpretări nedorite, în special pentru companiile care au produse comercializate în spații lingvistice diferite.

Conturarea și stabilirea numelui unei mărci este un proces creativ, în care se utilizează teste de asociere (ce vă sugerează acesta?), de memorare (cât de bine ne amintim numele respectiv?) sau teste de preferință (ce nume preferați?). Folosirea acestui tip de abordare pentru testarea acceptabilității mărcii pe piața vizată este o variantă considerată și de conducerea întreprinderii S.C. Oradinum SA..

În contextul imaginii care se dorește creată și promovată, a unei mărci care să trezească aprecieri la nivel internațional, numele pe care marca sau mărcile le vor deține sunt un element crucial. Astfel, luând în considerație destinațiile de utilizare ale produsului oferit și segmentul populației căruia îi este destinat cu precădere (unul modern, dinamic, cu deschidere internațională) se analizează cu atenție varianta folosirii unei limbi de circulație internațională pentru denumirea mărcii – probabil în limba engleză , folosindu-se un nume cu sonoritate, cu valențe globale, ușor de pronunțat și extrem de sugestiv, care să denote caracteristicile unui produs internațional. Un astfel de exemplu ar fi denumiri precum: City Life, Business, sau doar City, nume care ar putea chiar creea premisele unei segmentări mai adânci a segmentului de piață vizat inițial.

Dincolo de numele deținut, pentru promovarea cu succes și acceptarea mărcii de către segmentul de piață al populației vizate, logo-ul, sloganul și mesajul general, semnificațiile, atitudinile, personalitatea și stilul (de muncă, în acest caz) sugerat și promovat de întreprindere prin intermediul mărcii, împreună cu identitatea cromatică chiar a design-ului, atât a logo-ului și siglei mărcii, cât și aspectul ambalajului, sunt toate elemente ce pot întări decisiv argumentele deținute de potențialul consumator.

În funcție de preferințele întâlnite de la o piață la alta, în diferite industrii sau categorii de produse, întreprinderile moderne pot dezvolta trei tipuri de strategii de extindere a mărcilor proprii la nivel internațional.

Strategia mărcilor naționale – urmărește susținerea caracterului specific, cu valențe particulare deosebite ale produsului și se sprijină pe tradiție, poziția de pionerat și constanta calitativă asigurată de producător. Pentru aceasta se folosesc în general denumiri de origine.În această categorie se încadrează și firma SC. ORADINUM SA.

Strategia mărcilor multinaționale – dezvoltă concepte individuale de marcă pe diferitele piețe externe pe care este prezentă compania. Ea folosește așa-numite “mărci zonale”, pentru diferite spații lingvistice, ce beneficiază de o rezonanță mai bună în politica de comunicații pe piața țintă.

Strategia mărcilor globale – realizează un concept de marcă unică pentru consumatorul “global”. Ea beneficiază de același rețetar, poziționare și argumentație promoțională pe toate piețele externe pe care este prezentă.

Din această perspectivă strategia întreprinderii orădene prevede crearea unui nume de marcă multinațional, care să poarte valențe și semnificații deosebite în special în spațiul țărilor aflate în curs de tranziție din Europa Centrală și de Est, țări în mare majoritate aflate în spațiul lingvistic slavon, dar datorită poziționării segmentului vizat de oferta întreprinderii denumirea și semnificațiile numelui de marcă vor fi în mare măsură sugerate într-o limbă de circulație internațională – de preferință limba engleză.

Comerciantul internațional are la dispoziție cîteva alternative de combatere a pirateriei mărcilor. Una dintre ele este recursul legal, însă acesta este costisitor și e greu de obținut o decizie nepărtinitoare. O altă posibilitate o constituie ieșirea de pe piața unde există concurenți pirați. În sfârșit, promovarea produsului într-un mod în care să-i facă pe consumatori conștienți de falsificare este o a treia variantă.

Crearea unui nume de marcă reprezintă un deosebit avantaj concurențial pentru compania deținătoare, există însă și o serie de dezavantaje care merită a fi menționate. Construirea unei mărci este un proces extrem de costisitor, care implică testări intensive și complexe, precum și cheltuieli promoționale imense. Un alt element substanțial, care trebuie considerat pe calea constituirii unei mărci este necesitatea de a menține o calitate constantă a produselor care vor purta marca respectivă, altfel demersul putându-se solda cu un eșec răsunător. Deși garanția calității oferită de o marcă este un factor motivațional foarte puternic pentru consumator, pentru producător sau comerciant este adesea extrem de deficil de obținut, dar mai ales de menținut.

Esența procesului de creare a unei mărci:

Procesul de creeare a unei mărci puternice.

O marcă cu potențial ridicat este o calitate pe care doar cele mai puternice mărci internaționale o posedă. Puterea unei mărci este dată de o combinație complexă de factori: natura distinctivă a personalității sale, de rezonanța și relevanța apelului și (poziționarea) imaginii sale în rândul consumatorilor, de consistența mix-ului de comunicații cu privire la marcă, de integritatea identității sale, calitatea produsului și a serviciilor subsecvente oferite, cât și faptului că a rezistat în timp.

Politica de marcă, reprezentând însăși esența marketingului modern, are ca și punct de plecare definirea și înțelegerea clară a nevoilor și dorințelor unui grup bine determinat de potențiali consumatori, la nivelul unor segmente bine definite din piața totală. Atributul de bază, fără de care nici măcar nu se poate discuta despre ideea de marcă, rămâne însă produsul în sine, prin caracteristicile pe care le posedă. Astfel, se creează primul nivel al construirii unei mărci de succes. Produsul, împreună cu serviciile aferente acestuia, trebuie satisfacă în special acele aspecte critice semnalate de studiile efectuate asupra comportamentului consumatorilor, excepțional de bine, ceea ce reprezintă un punct de pornire foarte valoros în conturarea unui potențial succes de piață.. Creearea, din punct de vedere tehnic, a unui produs modern, competitiv,care să se adreseze nevoilor reale ale clientelei, împreună cu măsurile eficiente de control a calității sunt de natură a asigura o deservire exemplară și promptă a dorințelor clientului, reducându-se aproape la zero produsele respinse.

Astfel mărcile de succes ating o calitate superioară privind aspectele subliniate drept critice de către opinia potențialului consumator, calitatea oferită fiind un rezultat direct al unui proces tehnic complex, standardizat, care are loc în interiorul întreprinderii și care în ultimă instanță se materializează într-un produs “total” de calitate, însoțit de o întreagă gamă de servicii oferite la același nivel.

La toate aceste aspecte se adaugă însă comunicarea, un element esențial, deoarece puterea unei mărci constă în nimic altceva decît profunzimea și calitatea percepției consumatorului țintă. Comunicarea, prin elementele sale constitutive, joacă rolul unei funcții motorii cheie care ajută compania în a deveni un “lider al calității percepute”. Astfel, prin publicitate, relații publice sau altă formă de comunicare externă, întreprinderea poate transmite întreaga paletă de semnificații pe care produsul și marca le deține, determinând recunoașterea garanției calității, consistente și constante, pe care compania o oferă prin produsele sale. Calitatea, în acest context, nu mai este privită doar ca și un proces tehnic de îndeplinire a unor standarde sau specificații tehnice, ci este definită de consumator, indicând astfel prezența valorii, care este o funcție a unui nivel calitativ dorit, căruia îi corepunde un anumit preț. Se creează astfel, cel de-al doilea nivel în constituirea unei mărci de success: calitatea totală în percepția consumatorului.

În același timp, implementarea unui proces al managementului calității totale la nivelul tuturor funcțiilor întreprinderii, care să ducă la o creștere a productivității împreună cu o reducere a costurilor totale, cu o “severitate”deloc mai permisibilă decât cea a competitorilor cu costuri reduse, sunt decizii de natură a păstra cel mai redus cost al calității totale. Acesta reprezintă un element cheie al calității totale oferite consumatorilor, deoarece permite oferirea în plus a unor elemente “high-touch” ce țin de vârful ofertei, unde “atingerea umană” joacă un rol esențial. Aceste elemente au un cost relativ redus, însă cu un impact deosebit de relevant pentru deservirea exemplară a clientului. Prin aceste mici lucruri care fac diferența, compania “atacă” dincolo de așteptările legitime ale consumatorului vis-à-vis de produsul solicitat, oferind încântare, oferind o valoare excepțională în percepția acestuia. Toate aceste elemente sunt extrem de benefice personalității, chiar aurei care se creează în jurul imaginii mărcii, ceea ce duce la fidelizarea clientelei, care simte o afinitate, chiar un sentiment de comfort, satisfacție, față de marcă, față de calitățile relevante pe care aceasta are să le ofere, dincolo de caracteristicile primare sau scopurile funcționale ale unui produs.

În această notă, este crucial de subliniat faptul că personalitatea unei mărci nu trebuie niciodată considerată ca “supusă schimbării” ci mai degrabă ca o evoluție a mesajului și imaginii sale, deoarece chiar și cele mai puternice mărci trebuie să se înscrie într-un proces de evoluție, pentru a rămâne în topul preferințelor pentru fiecare nouă generație de consumatori, deoarece ceea ce îi atrage pe tinerii de astăzi nu mai este la fel cu ceea ce îi atrăgea pe cei de acum zece sau două zeci de ani.

Deasemenea, mărcile puternice sunt cele care știu să adreseze mesaje ușor diferite pentru grupuri distincte de consumatori, aflate în aceeași piață țintă sau știu să acționeze în moduri diferite de la o piață la alta, astfel încât să ofere un mesaj distinct, atractiv pentru fiecare caz în parte, păstrând însă ideea centrală pe care se bazează promovarea imaginii mărcii.

Mai mult, o marcă puternică, este o marcă care nu poate fi duplicată. Caracteristicile unice pe care produsul de bază le oferă, precum și întregul ansamblu ce țin de comunicarea de marketing fac din respectivul produs o forță în sine, un nume cu largi valențe și adânci semnificații în rândul consumatorului.

3.4 Ambalajul produselor

Ambalajul. Reprezintă ansamblul dispozitivelor și materialelor utilizate pentru a acoperi și proteja produsele naturale sau prelucrate de-a lungul canalelor de distribuție, iar ambalarea este activitatea de proiectare și fabricare a unui container sau a unui material protector pentru un anumit produs.

Produsul este conceput ca un proces de atribute concrete și abstracte, incluzând prestigiul producătorului, prețul, serviciile postvânzare și ambalaj. Pentru consumator, produsul și ambalajul formează un cuplu indisociabil care prezintă un anumit număr de caracteristici percepute global, consumatorul apreciind valoarea ansamblului. Mulți specialiști consideră ambalajul ca fiind a cincea componentă a mixului de marketing alături de preț, produs, promovare și plasare, dar majoritetea tratează ambalajul ca un element al strategiei de produs.

Un ambalaj ideal trebuie să îndeplinească mai multe cerințe , dintere care enumerăm :

să protejeze produsul;

să fie ușor, comod și totodată, prin modul în care este conceput , să fie ușor de recunoscut;

să atragă atenția în mod spontan;

să sugereze o idede precisă despre produs.

Pentru îndeplinirea acestor cerințe trebuie ținut cont de : proprietățile produsului care trebuie ambalat, de condițiile de transport, manipulare, depozitare , de modul de închidere, inscripționare, de materialul din care este confecționat ambalajul și de valoarea economică a acestuia.Însa , metodele și tehnicile de ambalare nu trebuie să depindă doar de caracteristicile produsului ambalat , ci mai ales de cerințele de marketing ale pieției de desfacere.

Cele mai des întâlnite metode de ambalare din industria de confecții sunt reprezentate, de ambalarea colectivă și / sau ambalarea individuală, utilizând ca și material de ambalare pungi sau saci de plastic. La SC. ORADINUM SA. ambalarea se face individual , pe umerașe pentru fiecare produs separat. Astfel , produsele verificate sunt transportate în secția de finisare finală, unde are loc călcarea acestora și așezarea pe umerașe, după care sunt trimise în secția de ambalare și depozitare. Aici se face o ultimă verificare curățare de scame și etichetare a produsului ,urmând tragerea pungilor de plastic peste fiecare umeraș și trimitera lor în depozit . În depozit umerașele sunt așezate pe rafturi din fier , în funcție de model , mărime și culoare.

La costume , ambalarea este precedată de împăturire, , executată conform indicțiilor date de standard și de normele în vigoare , împachetând pantalonul împreună cu haina.

Pentru sacourile de culoare albă se folosesc pungi neagre pentru a proteja produsul de factorii de mediu , dar și pentru a le diferenșia de celelelte modele , care sunt ambalate în pungi transparente. Pentru a se păstra forma produsului ambalat , sub punga de plastic mai este așezată o folie din material mai dur , care ia forma umerașului. După ce sunt ambalate , înainte de transportarea în depozit , la fiecare umeraș se atașează o bulină cu mărimea produsului.

Funcțiile ambalajului decurg direct din sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească în raport cu produsul propriu-zis, cu producătorul, cu distribuitorul, concurența și consumatorul. Aceste funcții, care sunt și criteriile de bază pentru studiul și proiectarea ambalajului, pot fi sintetizate ca in figura de mai jos :

Funcțiile și obietivele ambalajului

Rezultă o dublă natură a funcțiilor ambalajului :

funcția tehnică- protejează produsele împotriva tuturor formelor de

agresiune exterioară: șocuri, praf, contaminări, furt și deasemenea, facilitează transportul și manipularea.

funcția comercială: favorizează vânzarea produselor într-o comunicare cu

consumatorii cu ajutorul unor coduri: culoare, formă, miros.

Dezvoltarea ambalajului este impusă de o serie de factori, precum: ciclul de viață al produsului, reglementările tehnice, standardele, prescripțiile în domeniul ambalării, macării, etichetării, metodele de certificare a conformității, forma produsului, logistica de marketing, merchandising.

Optica de marketing studiază ambalajul între mijloacele active de influențare a pieței, de orientare a consumului, de educare și nuanțare a gusturilor, de crearea a unor cereri de consum, de noi piețe de desfacere. Sporirea rolului ambalajului în dinamica economică, determină ca atare, diversificarea și înnoirea permanentă a ambalajului, proces integrat în dezvoltarea produselor noi, creșterii existențelor calitative ale utilizatorilor. Numeroase produse, înainte de a fi lansate pe piață, suportă operațiuni de condiționare-ambalare și etichetare. Condiționarea ca ansamblu de activități, privind conceperea și fabricarea ambalajului produsului, ambalajul conferă produsului protecție, folosind și ca instrument promoțional. Rolul crescând al recondiționării-ambalării produsului în promovarea vânzărilor este determinat de o serie de factori ca: sporirea vânzărilor prin autoservire, acceptarea din partea consumatorilor, necesitatea îmbunătățirii imginii firmei și mărcii, progresul nivelului de viață.

Caracterul practic al condiționărilor moderne este apreciat de cei care susțin principiul suveranității consumatorului, dar ecologiștii preocupați de protecția și ameliorarea mediului natural al omului, critică excesul de ambalare al produsului și insistă ca industria de ambalare să sporească natura biodegradabilă a produselor sale, în scopul reducerii deșeurilor.

Ambalajul se schimbă în funcție de modurile de consum, deoarece consumatorii doresc un ambalaj practic, lejer, ecologic, atractiv. Unii specialiști consideră că firma trebuie să ambaleze produsul pentru a ambala mai bine clientul.

Concluzii

O companie poate să-și schimbe componența de produs a mixului său de marketing prin prelungirea liniei de produse ( spre eșalonul valoric inferior al pieței, spre eșalonul valoric superior sau în ambele sensuri), sau prin umplerea liniei; prin modernizarea produselor; prin evidențierea anumitor produse și prin epurare (emondarea) liniei, pentru a elimina produsele cele mai puțin profitabile.

Majoritatea companiilor nu vând un singur produs, ci mai multe. Un mix de produse poate fi clasificat în funcție de lărgime, lungime, profunzime și omogenitate. Aceste patru dimensiuni constitue instrumentele de care dispune compania pentru a-și elabora strategia de marketing și a decide ce linii de produse să dezvolte, să păstreze, să fructifice sau să elimine. Pentru a analiza o linie de produse și a decide cât de multe resurse ar trebui investite în linia respectivă, managerii liniilor de produse trebuie să studieze vânzările, profiturile și profilul de piață.

Produsul este primul și cel mai important element al mixului de marketing. Strategia de produs impune coordonarea deciziilor care privesc mixurile de produse, liniile de produse, mărcile, ambalarea și etichetarea.

Pentru a-și planifica oferta de piață, marketerul trebuie să analizeze cele cinci niveluri ale produsului. Avantajul de bază este avantajul sau serviciul fundamental pe care îl cumpără, de fapt, consumatorul. La al doilea nivel, marketerul trebuie să transforme avantajul de bază într-un produs de bază. La al treilea nivel, marketerul concepe un produs așteptat, adică o sumă de atirbute la care cumpărătorul se așteaptă, și pe care le acceptă, deci, cumpărând produsul. La al patrulea nivel, marketerul concepe un produs argumentat, care cuprinde servicii și avantaje suplimentare față de produsul de bază, și care diferențiază oferta companiei față de cea a concurenților săi. La al cincilea nivel și ultimul, marketerul concepe un produs potențial, cuprinzând toate argumentările și transformările prin care ar putea trece produsul respectiv.

Produsele pot fi clasificate în mai multe feluri. În termenii durabilității și ai fiabilității, produsele pot fi bunuri consumabile, bunuri de uz îndelungat sau servicii. În categoria bunurilor de consum, produsele pot fi de uz curent, bunuri de alegere, bunuri de specialitate sau bunuri care nu au căutare. În categoria bunurilor industriale, produsele se pot împărți în trei categorii: materiale și componente, bunuri de capital și consumabile și servicii economice.

Utilizarea mărcii este o chestiune majoră în strategia de produs. Utilizarea unei mărci este costisitoare, consumă timp și poate la fel de bine să ducă pordusul spre glorie sau spre ruină. Mărcile foarte valoroase au o valoare de capital care este considerată un activ foarte important al companiei. În conceperea unei strategii de utilizare a mărcii, companiile trebuie să ia următoarele decizii: dacă să creeze sau nu o marcă, dacă să prducă mărci ale producătorului, ale distribuitorului sau private; ce nume de marcă să utilizeze și dacă să utilizeze sau nu extensii de linie, extensii de marcă, mărci multiple, mărci noi sau combinate. Cele mai bune nume de mărci sunt acele care sugerează ceva despre avantajele produsului; care sugerează însușirile produsului; care sunt ușor de pronunțat, de recunoscut și de ținut minte.

Multe produse fizice trebuie să fie ambalate și etichetate. Ambalajele bine concepute pot să creeze valoare de comoditate pentru clienți și valoare promoțională pentru producători. Practic, ambalajele pot să acționeze ca „reclame-fulger” pentru produsul pe care îl conțin. Marketerii realizează un concept de ambalare și îl testează funcțional și psihologic, pentru a verifica dacă își îndeplinește obiectivele și este compatibil cu politica de relații publice și preocupările în materie de protecție a mediului. Produsele fizice au nevoie de etichetare și de rațiuni de identificare și eventual de precizare a clasei de calitate, precum și de descriere și promovare. Vânzătorilor li se impune prin lege să prezinte anumite informații pe etichetă, pentru ai proteja și ai informa pe consumatori.

Din această perspectivă, conducerea întreprinderii Oradinum va lua măsurile necesare de protejare atât a numelui mărcilor sale cît și a logo-ului și mesajelor transmise, incluzând aici chiar și nuanțele ce țin de identitatea cromatică și design-ul specific mărcilor sale.

În continuare, luându-se în considerare obiectivele privitoare la poziția pe piață a întreprinderii, acestea vor fi structurate având la bază elementele mix-ului de marketing. Astfel, în ceea ce privește politica de produs, ținta primordială a întreprinderii o va reprezenta alinierea gamei sortimentale și dimensionarea adecvată a structurii producției în funcție de necesitățile segmentului de piață vizat pe fiecare dintre piețele penetrate.

În mod practic, această abordare semnifică oferirea unui produs realizat, din punct de vedere tehnic, la un nivel înalt, care să satisfacă atât exigențele de ordin “practic”, ce țin de confortul zilnic oferit de respectiva vestimentație, cât și cele de imagine, care țin de o anumită ținută, prestanță, pe care clientul trebuie să o afișeze. Aspectul calitativ va fi subliniat încă de la tipul de țesături utilizate, care vor fi materiale moderne, din fibre și fire fine, cu proprietăți îmbunătățite, rezistente la uzură și la șifonare, modelele oferite ținând cont atât de sezonul calendaristic (estival, de toamnă sau de iarnă) cât și de specificul climateric al respectivelor țări (cu umiditate mai mică sau mai accentuată sau în funcție de temperatura medie a zilei), toate acestea ducând la sporirea confortului în utilizare a respectivelor piese vestimentare. Mai mult, pentru a putea fi în permanență în topul preferințelor clientelei țintă, departamentul de marketing va adopta o politică agresivă de menținere în contact cu realitățile și evoluția pieței de profil de pe fiecare piață în parte, luând în considerare cele mai noi trenduri. Deasemena, existând o strânsă colaborare cu biroul de cercetare-dezvoltare și design, întreprinderea va putea furniza la timp modele în pas cu ultima modă, ajungând chiar să traseze ea însăși noile tendințe, specifice, pe respectiva piață.

Din punctul de vedere al politicii de distribuție, întreprinderea urmărește îndeaproape posibilitatea adoptării unei strategii de distribuție exclusivă, având la bază o strategie de tip “push”, datorită orientării strategiei de penetrare la nivelul politicii de marcă. Astfel, strategi distribuției exclusive presupune limitarea drastică a numărului intermediarului care pot să distribuie produsele purtând mărcile întreprinderii Oradinum. Aplicarea ei se impune în măsura în care producătorul dorește să păstreze în mare măsură controlul asupra nivelului prestațiilor și al rezultatelor obținute de intermediari. Deasemenea, un alt motiv care poate duce la considerarea acestei variante de distribuție este și dorința ca respectivii comercianți să nu desfacă și produse ale companiilor concurente, încercându-se realizarea unei colaborări strânse între producător și detailist.

Bibliografie

Vasile Anton , Marketing Interorganizațional,Editura Expert,București,2006.

Elena A. Botezat, Dorin C. Coita, Oana M. Secară, Dinu V. Sasu,Bazele Marketingului- Note de curs, Editura Universității din Oradea 2005.

Laurențiu Dana Anghel, Eva Cristina Petrescu, Business To Business Marketing, Editura Uranus, București 2002.

Laura Bacali (coordonator), Manual de inginerie economică, Ediura Dacia,Cluj-Napoca 2002.

Kotler Philip (coord),Principiile marketingului , Editura Teora, București 1998.

Kotler Philip,Managementul marketingului ,Editura Teora,București 1997.